Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 21.6.2019, 02:34
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5 ... 17, 18, 19  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (71)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 29 - SUCCESORII LUI ENOH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 20:40 View PostDownload Post

Capitolul 29
SUCCESORII LUI ENOH


1. Farak s-a mai ridicat încă o dată și a spus: “Vezi, frate Thahirak, Dumnezeu și toate spiritele libere nu pot să desfacă ceea ce deja a fost făcut; cu atât mai puțin ar putea oamenii. Consider că dacă cineva posedă măcar o scânteie de înțelepciune divină, ar trebui să judece astfel:

2. Acest om a făcut păcate grosolane din cauza răutății Minții lui. El nu a primit grația din ceruri și s-a lăsat purtat orbește de egoism, făcându-și și lui rău, dar și acelora care au intrat în contact cu el. Dar compasiunea lui Dumnezeu s-a coborât din ceruri asupra lui, ca fulgerul și ca tunetul, făcându-l să-și vadă în toată grozăvia decăderea și atrocitățile săvârșite. Dacă acest om a început să se teamă de urmările faptelor sale și să aibă remușcări pentru răutățile fără număr de care s-a făcut vinovat, dacă-și simte păcatele ca o povară pe inima sa, dacă el s-a eliberat de ticăloșie și și-a abandonat voința proprie în fața voinței lui Dumnezeu - spuneți-mi, ce ați face voi cu acel om? (Răspuns: „L-am ierta și l-am privi ca pe unul care nu a păcătuit niciodată, și am fi foarte bucuroși că cineva care a greșit atât de mult a avut puterea și înțelepciunea să părăsească drumul întunecat al iluziei și să se îndrepte către lumina compasiunii divine!‟) Ați răspuns corect, deși voi nu sunteți decât niște oameni. Cu atât mai mult Dumnezeu, în înțelepciunea Lui supremă, nu-l va osândi, căci cea dintâi condiție a adevărului este iubirea, iar El știe cel mai bine cum, prin ce mijloace și din ce motive a păcătuit acela atât de mult.

3. Așa că să știți: noi, oamenii lipsiți de iubire, judecăm greșelile fraților noștri în funcție de numărul lor, fără să Ținem seama de faptul că cei care au greșit se căiesc sau nu. Dar Dumnezeu, în infinita Sa înțelepciune și iubire, nu judecă greșelile comise în trecut, pentru care autorul lor se căiește sincer, ci le judecă pe acelea care se comit chiar în prezent, fără pic de remușcare. Totuși, faptele rele nu dispar niciodată cu totul, chiar dacă ele nu sunt supuse judecății, ci rămân în memoria infinită a lui Dumnezeu, ca o pată întunecată pe linia vieții noastre. Iar linia vieții nu este judecată la începutul ei, nici la mijloc, ci numai în punctul ei de sfârșit, atunci când ea s-a lărgit și s-a întărit prin iubire și dreptate, sau când, dimpotrivă, s-a frânt sub povara răutății și a nedreptăților săvârșite pe tot parcursul ei.

4. Iată, frate Thahirak, puterea înțelepciunii lui Dumnezeu te-a întărit întru îndreptarea ta, și de aceea tu nu mai ai dreptul să te judeci pentru greșelile tale trecute, ci trebuie să-Ți întărești linia vieții prin iubire, îndreptând-o cu credință și loialitate către adevăratul Dumnezeu. Trebuie însă să privești înapoi la trecutul tău pentru a ști să te ferești în viitor de orice abatere de la direcția bună. Numai așa vei putea depista cu ușurință pericolul deviațiilor posibile, și vei putea interveni prompt pentru a le elimina, implorând grația divină care să te lumineze și să te conducă la îndeplinirea scopului real al vieții, acela de a te întoarce în împărăția iubirii și a vieții eterne.

5. Mergi acum și înfăptuiește cu credință ceea ce te-a rugat Enoh, și ține minte cuvintele mele. Acest lucru este valabil și pentru voi ceilalți, și pentru mine, cel crud. Să ne dovedim frați ai lui Enoh, frați ai fiecăruia dintre noi, și de asemenea frați ai poporului pe care trebuie să-l conducem, în acord cu voința lui Dumnezeu, Cel Înțelept, Plin de iubire și Atotputernic. Amin!”

6. În urma acestor cuvinte, toți s-au ridicat în picioare, s-au închinat în fața lui Farak și au spus: “Farak, înțeleptule, trimis al străvechiului Dumnezeu! Recunoaștem acum marea ta putere de a înțelege profund toate lucrurile. Deși nu putem să ne imaginăm de unde îți vine această putere, vom face totuși așa cum consideri tu că este bine, căci vedem că înțelepciunea ta este bazată pe iubire. Acest mod de înțelegere nu poate nedreptăți niciodată pe cineva, în special pe cineva care urmează calea blândă a iubirii, așa cum vom face noi toți de acum înainte, sfătuiți cu înțelepciune de tine.

7. Asigură-te însă că și Enoh s-a îndreptat, așa cum am făcut noi, Amin!”

8. După aceea, au plecat cu toții la cetățile lor și le-au condus cu înțelepciune și bunătate, după cum i-a sfătuit Farak. Iar oamenii din popor au fost fericiți sub conducerea lor.

9. Farak l-a convins în aceeași manieră și pe Enoh să se îndrepte pe calea cea bună. Acesta i-a luat cu căldură mâna într-a sa și i-a spus: “O, frate, adevăr ai grăit, iar faptele tale sunt pe măsură. Recunosc acum în ceea ce spui că atâta timp cât trăiește, o ființă are dreptul și datoria să ceară și să aștepte grația divină, așa cum fac eu în acest moment. Așteptarea nu sfârșește decât în moarte. Câtă vreme suntem încă în viață, putem face foarte mult bine. Eu vreau acum să alin suferințele poporului meu, și vreau să înfăptuiesc acest lucru alături de tine, căci marea ta putere de înțelegere s-a dovedit capabilă să ne protejeze de un mare dezastru atât pe mine, marele înșelător, cât și poporul înșelat”.

10. Acest mod îmbunătățit de guvernare s-a menținut, cu unele fluctuații, mai bine de 500 de ani, inclusiv sub conducerea copiilor și nepoților lui Enoh. Cel mai tânăr fiu al său, Irad (cel tare, discipolul lui Farak) a condus timp de 100 de ani, iar ultimul fiu al său, Maleleil (fatalistul sau vestitorul providenței) a condus tot 100 de ani. Lui i-a urmat Matusal (exploratorul naturii și al resurselor ei) care a condus timp de 110 ani, și în final, fiul său, Lameh (cel care a inventat pedeapsa capitală, devenită o măsură uzuală în timpul conducerii sale) este cel care M-a uitat aproape complet. Domnia sa s-a sfârșit după 200 de ani.

11. Despre Lameh am să vorbesc ceva mai mult, căci odată cu el suveranitatea a murit, fiind înlocuită cu idolatria și cultul lui Mamon, ca și cu blestemata filozofie naturală, cea mai de seamă capodoperă a nesfârșitei răutăți a șarpelui.

12. În vremea aceea, Lameh nu ar fi putut să devină conducător, datorită faptului că el era fiul mijlociu al lui Matusal. Conform obiceiului strămoșesc, numai ultimul născut putea primi numirea de conducător. În cazul în care acesta ar fi murit, sau dacă, din alte motive, nu ar fi putut exercita funcția respectivă, acest drept s-ar fi transferat asupra primului născut. Numai dacă și acesta ar fi murit, ar fi fost cu putință ca fiul mijlociu să devină conducător.

13. Dar în cazul de față, întâiul fiu al lui Matusal, Jored (înțeleptul mistic, urmașul lui Farak - care murise cu mult timp în urmă) și fratele lui cel mai tânăr, Hail (discipolul credincios al lui Jored și conducătorul legitim al cetății), erau încă în viață.

14. Lameh însă, un om brutal, sobru, ambițios și sperjur, s-a autoconvins că lui, de asemenea, i se cuvine dreptul de a fi conducător, și nu-i convenea defel acest obicei strămoșesc. La moartea lui Matusal, când venise vremea ca Hail să preia conducerea, Lameh a întrunit un consiliu constituit dintr-o șleahtă de complici la fărădelegile sale, cu scopul de a hotărî ce este de făcut pentru ca puterea să-i revină lui.

15. Unul dintre acești complici, pe numele lui Tatahar (ceea ce înseamn㠓setosul de sânge “sau “copoiul”) i-a dat acest îngrozitor sfat: “Noi suntem 77, falnici precum copacii, îndrăzneți ca tigrii, curajoși ca leii și cruzi ca hienele, iar tu ești stăpânul nostru al tuturor. Așa că noi credem că nu ar fi o problemă pentru tine să pui capăt înțelepciunii lui Jored, dacă te-ai înarma cu o bâtă strașnică și l-ai însoți în pădure până la poalele munților, acolo unde am vânat recent tigri. Iar dacă vreo hienă înfometată îi va sfărâma oasele cu dinții ei puternici, tu dăruiește-i în semn de mulțumire pentru osteneala ei o bucățică fragedă din frățiorul Hail. Te asigur că aceste simpatice fiare vor aprecia foarte mult masa excelentă pe care le-o vei servi. Apoi vom spune oamenilor că în timp ce vânau hiene în munții, frații tăi au acționat cu nesăbuință, bazându-se prea mult pe înțelepciunea lor secretă, și au fost uciși de hiene. Și de vreme ce tu ești singurul descendent legitim al lui Cain, Irad, Maleleil, și al fiului său Matusal, cine ar mai îndrăzni să-Ți conteste dreptul la guvernare?

16. Ei bine, Lameh, ce zici? Nu este acesta cel mai bun sfat pentru a-ți atinge scopul? Du-te și fă întocmai; noi vom rămâne în așteptarea ta, și te asigur că vei avea un succes deplin!”

17. Acest sfat era exact ceea ce dorea Lameh să audă. În zilele care au urmat, el a căutat necontenit o ocazie pentru a-l pune în aplicare, iar ocazia s-a ivit cu ajutorul șarpelui. Știind că lui Jored și Hail le plăcea să se plimbe prin pădure, Lameh a mers împreună cu complicii lui pe o scurtătură și s-a ascuns între copaci, așteptându-i pe cei doi frați. Când au intrat în pădure, Lameh s-a repezit la Jored și l-a ucis dintr-o singură izbitură. Apoi l-a ucis și pe Hail, așa cum îi sugerase Tatahar.

18. Acest lucru s-a întâmplat pentru că cei doi deveniseră prea mândri de înțelepciunea lor, uitând că adevărata înțelepciune constă de fapt în smerenia cea mai mare. Atunci când smerenia dispare, dispare și înțelepciunea. Și nimeni nu poate interveni într-un asemenea caz pentru a-l sfătui sau ajuta pe cel în cauză, căci procedând astfel, ar interfera cu liberul lui arbitru. Eu Însumi respect acest principiu, căci cea din urmă picătură de libertate a unei ființe este infinit mai scumpă decât viața ei pe pământ. Așa se explică de ce sunt permise războaiele, fie și numai de dragul respectării libertății de voință și de acțiune a unui singur om.

19. Acesta să fie un avertisment și pentru tine, instrumentul Meu capabil, în cazul în care te-ai simți vreodată îmboldit să te consideri superior fraților tăi (fie în taină, fie în mod declarat), pentru faptul că te-am înzestrat cu înțelepciune. Căci dacă ai dovedi lipsă de castitate, hoție sau alte păcate care să te aducă într-o condiție inferioară, acest dar destul de rar pe care îl fac oamenilor ar păli în tine, dar nu Ți-ar fi luat definitiv. Dar de vei deveni mândru de înțelepciunea ta, atunci imediat Ți-o voi lua, lăsându-te gol și părăsit în hățișul greșelilor, acolo unde fiarele ar putea veni în orice clipă și te-ar devora până ce nimic nu ar mai rămâne din tine, decât numai numele tău rău.

20. Ține minte, ai primit acest dar în umilință, în umilință să-l păstrezi și în umilință să-l transferi celorlalți frați ai tăi.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (71)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 30 - LAMEH DEVINE REGE
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 20:44 View PostDownload Post

Capitolul 30
LAMEH DEVINE REGE


1. Și să vedem ce s-a întâmplat mai departe. După ce Lameh, sfătuit de Tatahar, și-a ucis frații în pădure, el s-a întors repede în cetatea lui Enoh și a spus tuturor, inclusiv lui Enoh, precum și oamenilor din celelalte zece cetăți și din împrejurimile lor, ce s-a întâmplat cu nesăbuiții săi frați. Povestea lui Lameh i-a impresionat foarte tare pe toți. Cei mai înțelepți și mai inimoși dintre aceștia, locuitori ai cetăților și dintre cei de la câmpie, în număr de vreo 3000 de oameni, fără soțiile lor, s-au adunat în urma acestui tragic eveniment pentru a vedea ce-i de făcut.

2. Această mică armată, formată numai din bărbați, a pornit către cetatea lui Enoh pentru a-l întâlni pe Lameh. Ajunși în cetate, unul dintre ei, purtătorul de cuvânt al tuturor, a spus: “Unde este pădurea în care au murit tânărul prinț și înțeleptul lui frate? Haideți să găsim locul unde s-a întâmplat acest lucru îngrozitor și să strângem de acolo dovezi că vestea pe care am primit-o este adevărată. Vom vărsa lacrimi amare pentru această îngrozitoare tragedie, și poate că vom hotărî să căutăm hiena care i-a ucis pe cei doi frați; trebuie că are încă botul umed de sângele lor. Apoi vom ucide cu bâtele și cu praștiile tot neamul ei, ca să răzbunăm moartea lui Jored și Hail”.

3. “Da”, a spus Lameh, “propunerea voastră este bună, iar eu, noul rege legitim, mă voi alătura vouă. Întâiul meu servitor, Tatahar, ne va arăta drumul, împreună cu oamenii lui bine înarmați”.

4. Oamenilor le-a plăcut atitudinea lui Lameh și au spus: “Iată! Regele care a rămas în viață este cel potrivit! Regele nostru este un înțelept!”

5. Apoi s-au ridicat cu toții și, conduși de Lameh, au mers în pădurea plină de tigri și hiene, unde au găsit locul încă plin de sânge în care au fost uciși Jored și Hail. Plângând, au adunat rămășițele straielor lor, pentru tristă venerație.

6. Când au terminat de strâns acele scumpe relicve, au plecat din acel loc cuprinși de o amară supărare și s-au afundat în pădure, împărțiți în cete de câte 100 de oameni, la mică distanță unele de altele, pentru a găsi hiena infamă. Dar nu au găsit nici o hienă. Atunci au spus: “Nu este nici o îndoială că fiara a fugit în munții. Curaj! Dacă nemuritorul Cain a îndrăznit să pună piciorul în munții, putem și noi pentru prima dată să facem acest lucru, căci motivele noastre sunt dintre cele mai bune, și nici un Dumnezeu nu ar putea să dezaprobe fapta noastră. Cauza pentru care luptăm este să învingem fiarele infame și lacome care i-au ucis pe Jored și Hail. Așadar, încă o dată: curaj! - chiar de-ar fi să pierim cu toții!”

7. Iar Lameh le-a răspuns: “Bine ați grăit, la fel mă gândeam și eu. Mergeți dar și faceți ceea ce simțiți că este bine. Eu vă voi aștepta aici împreună cu Tatahar, și vom avea grijă ca nici o fiară să nu scape loviturilor voastre puternice”.

8. Cei trei mii de oameni au părut mulțumiți de acest aranjament și și-au continuat drumul cu pași șovăitori. Numai cu greu îndrăzneau să se uite înapoi, căci amețitoarele înălțimi la care ajunseseră îi zăpăceau cu totul. Timp de trei zile au tot căutat hiene, dar nu au văzut nici măcar una singură. Când deja obosiseră de atâta căutat, drumul lor s-a înfundat într-un perete stâncos, în care au încercat să-și taie cale cu bâtele. După ce au săpat cam 12 stânjeni în stâncă și și-au dat seama că nu vor izbuti să meargă mai departe, au început să blesteme pădurile și munții care nu erau buni la altceva decât ca să adăpostească fiarele sângeroase. Apoi au cerut răzbunare copacilor, stâncilor și culmilor muntoase; au lovit pământul acuzându-l că a supt sângele fraților lor. Dezlănțuiți, ei au blestemat de asemenea soarele pentru că luminează astfel de atrocități. Au blestemat stelele toate și luna pentru că au fost martorii acelei nemaiauzite infamii. Și în final, unul dintre ei, cel mai vânjos și mai puternic dintre toți, pe numele lui Meduhed (care înseamn㠓cel mai puternic”), s-a întors către mulțimea furioasă și i-a adresat aceste cuvinte:

9. “Ce poate să ne aducă această treabă fără rost? Uitați-vă, v-ați zdrobit bâtele în acest perete tare și de neînvins. Căutând răzbunarea, v-ați aventurat până în punctul din care drumul de întoarcere a devenit nesigur. V-ați gândit cum vă veți apăra atunci când, pe drumul de întoarcere, vă vor ataca hienele, tigrii, ursii și șerpii? Dacă vechiul Dumnezeu a pus deja aici o barieră în calea răzbunării noastre oarbe și lipsită de sens, i-ar fi încă și mai ușor să ne blocheze calea de întoarcere. Voi ați crezut că puteți să vă certați cu El, chiar dacă El este Cel care a dat viață copacilor și pietrelor, și că poate nu are suficient de multe fiare pentru a ne distruge pe toți pentru prostia și nesupunerea noastră față de interdicția de a urca pe munții. Cain, Enoh și Farak, cel mai înțelept dintre toți, ne-au transmis această poruncă spre a o respecta întocmai. Cine poate ști dacă pe culmile munților nu trăiesc ființe mai înalte decât noi? Oamenii au memoria slabă în legătură cu aceasta, ei pierd din vedere faptul că existența munților trebuie să aibă o rațiune. Și dacă una dintre aceste ființe dă cu ochii de noi, ce șansă avem noi, un roi de țânțari, în fața unui asemenea gigant al lui Dumnezeu? Așa că haideți să ne întoarcem cu umilință înapoi, cât mai este ziuă, ca să nu cădem în blestemul nopții care mereu ne-a fost un mare dușman. Căci chiar dacă ziua înseamnă pentru noi trudă, cel puțin ea nu ascunde pericolele care ne pândesc pretutindeni în noapte. Să fim înțelepți și să urmăm acest sfat. Amin!”

10. Și iată, după ce a rostit aceste cuvinte și oamenii au dat să se întoarcă înapoi, Meduhed a văzut un om de statură foarte înaltă stând în picioare pe culme. Acesta era Seth, fiul pe care Eu i-l dăruisem lui Adam în locul lui Abel. Prin fratele său, Abel, care atunci era deja înger, Eu l-am învățat pe Seth să meargă împreună cu tatăl și cu mama sa în acel loc, numit Tărâmul făgăduinței, și să trăiască în munții, contemplând Paradisul pierdut, pe care, de la o asemenea înălțime, îl puteau vedea în depărtare. Dar despre acest lucru vă voi spune mai multe ceva mai târziu.

11. Seth, căruia limba tuturor ființelor create îi era cunoscută încă, le-a strigat cu asprime: “Voi, brute zămislite de ucigașul Cain! Ce pedeapsă meritată a lui Dumnezeu, Tatăl meu și al lui Adam - care trăiește încă în munții, împreună cu toți copiii lui - v-a adus până aici, unde vă veți găsi cu siguranță pieirea? Pui de năpârcă, uitați-vă la voi! Spuneți-mi iute ce căutați în acest loc sfânt voi, care nu sunteți vrednici de altceva decât să fiți hrană pentru hiene? - Ce treabă ați putea avea voi aici, unde nimic nu vă este îngăduit? Plecați numaidecât, ori cu toții veți fi victimele pedepsei necruțătoare pe care o meritați, sfâșiați de colții fiarelor sau îngropați pentru totdeauna sub stânci!”

12. Atunci, Meduhed a căzut în genunchi în fața lui, cerându-i cu lacrimi în ochi îndurare. Seth, care vorbea în numele Meu, s-a simțit deodată plin de iubire, și înduplecat de tânguirea lui Meduhed, i-a răspuns:

13. “Meduhed, tu singur ai voie să-Ți ridici ochii către chipul meu, căci tu te-ai străduit să stăvilești pornirile nesăbuite și nebunești ale fraților tăi; tu vei cunoaște cea mai mare apropiere de Dumnezeu. Ție îți voi dezvălui cine este și unde se află hiena lacomă pe care o căutați. Iată, acea hienă a rămas acasă, în regatul vostru, în capul hoardei de răufăcători a lui Tatahar, și ea se numește Lameh.

14. Nici unul dintre voi să nu îndrăznească însă să ridice mâna asupra lui. Acela care se va opune acestei porunci, va plăti de 77 de ori pentru fapta sa, căci Dumnezeu pregătește prin Lameh timpurile Sale, mai presus de înțelegerea noastră omenească. Iar acele timpuri, când vor veni, vor fi teribile. Dumnezeu va rupe legăturile iubirii divine și va lovi cu uriașul bici al judecății cele mai severe, prin cele zece coloane de foc, făcând ca pământul întreg să piară mistuit în flăcări. Iar acum ridică-te, ia-i pe cei care te însoțesc și mergeți în pace spre casele voastre. Nu căuta la cetatea lui Enoh, ci privește în tine însuți și către Dumnezeu, care este în vecii vecilor dătătorul statornic al tuturor darurilor pentru aceia care aspiră către El - fie că sunt fericiți, fie că sunt în suferință. Amin!”

15. După ce a spus aceste cuvinte, corpul lui Seth a devenit luminos, iar oamenii lui Meduhed s-au speriat foarte tare și au rupt-o la fugă. Au ajuns în câmpie înainte de apusul soarelui, și cam pe la miezul nopții au ajuns la casele lor, care se aflau la circa 10 ore de mers întins de la poalele munților.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (71)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 31 - EMIGRAȚIA SUB CONDUCEREA LUI MEDUHED
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 22:35 View PostDownload Post

Capitolul 31
EMIGRAȚIA SUB CONDUCEREA LUI MEDUHED


1. Înainte să se împrăștie, Meduhed le-a Ținut o scurtă cuvântare: “Fraților, ascultați-mă cu atenție, căci am să vă spun un lucru foarte important. Ați văzut omul cu care ne-am întâlnit pe culme, i-ați auzit glasul de tunet, și de asemenea, ați văzut strălucirea nemaipomenită a trupului său, fapt care ne-a speriat atât de tare, încât, mânați de frică, am rupt-o la sănătoasa și am ajuns acasă înainte de lăsarea întunericului.

2. El spunea ceva despre hiena pe care o căutam, de bună seamă că l-ați auzit; pe urmă ne-a avertizat în legătură cu pedeapsa care ne așteaptă dacă ne atingem de Lameh, înmulțită de 77 de ori; și în final, ați auzit amenințarea cu pârjolul prin cele 10 coloane de foc.

3. Judecați și voi ce se poate face în asemenea condiții! Dacă îl lăsăm pe Lameh să trăiască, el va face cu noi în curând ceea ce a făcut cu frații lui, fără urmă de scrupule. Iar dacă îl ucidem, atunci ne așteaptă răzbunarea de 77 de ori mai grea și mai îngrozitoare, prin focul care va cădea asupra noastră. Se pare așadar că nu avem nici o ieșire: oricare dintre variante am alege, moartea nu ne va cruța.

4. Haideți deci să îngropăm această taină îngrozitoare adânc în inimile noastre, fiind o taină a morții, să ne luăm nevestele și copiii, și, în liniștea nopții, să părăsim acest pământ! Dacă am merge către răsărit, unde am văzut că sunt niște munții nu prea înalți, pe care socot că i-am putea traversa, avem șanse să scăpăm cu viață. Vom vedea noi ce se găsește dincolo de munții. Poate o altă câmpie... Dar chiar și dacă ar fi capătul lumii, cred că tot mai bine ar fi să mergem acolo unde am putea trăi în pace până la adânci bătrâneți, decât să tremurăm aici mereu, de teama că pământul va sorbi într-o zi sângele nostru, ori că trupurile noastre vor fi transformate în cenușă.

5. Căci uriașul de pe munte a spus: „Nu vă uitați la orașul lui Enoh, ci uitați-vă la voi și la Dumnezeu, care este în vecii vecilor dătătorul statornic al tuturor darurilor pentru toți aceia care se îndreaptă către El în fericire și în nenorocire!‟

6. Așa că, fraților, toți cei care sunteți însetați de dreptate, bizuiți-vă pe Dumnezeul despre care ne-a vorbit uriașul de pe munte și haideți să facem astăzi ceea ce mâine s-ar putea să fie prea târziu. Să avem credință în Dumnezeu, iar mâine în zori să întâmpinăm soarele departe de acest loc, la poalele munților dinspre răsărit! Grăbiți-vă, luați-vă familiile, animalele, hrană pentru drum, și haideți să ne întâlnim aici, înarmați cu bâte. Amin!”

7. Mulțimea a spus amin și la ceasurile două după miezul nopții erau cu toții gata pentru călătorie. Meduhed a numărat capii de familie și a văzut că erau cu toții prezenți. I-a mulțumit lui Dumnezeu și apoi s-a așezat în fruntea mulțimii formată din 10.000 de membri de parte bărbătească, 20.000 de membri de parte femeiască, numeroase cămile și asini.

8. Când soarele a răsărit, ei ajunseseră la munții din depărtare. Bineînțeles, fără ajutorul Meu special, acest lucru nu ar fi fost cu putință, căci distanța în linie dreaptă de la ei de-acasă până la munții nu putea fi parcursă în mai puțin de 30 de ore.

9. Ajunși la locul de popas, și-au lăsat animalele să pască timp de două ore, au mâncat la rândul lor din fructele pe care le luaseră pentru drum, și apoi, îndemnați de Meduhed, i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru miraculoasa scăpare. Meduhed, inspirat în sufletul său, a mers ceva mai departe împreună cu 10 bărbați, și s-a aruncat cu fața la pământ cuprins de focul iubirii pentru Dumnezeu și de amare remușcări pentru răul din inima sa, pe care abia acum, în lumina acestei iubiri, îl putea descoperi.

10. Văzându-i căința sinceră și adevărată, am scris cu litere de foc în inima sa: “Meduhed, ridică-ți fața către marea Mea compasiune! - Prin grija și iubirea ta, tu i-ai salvat pe toți cei care te-au urmat până aici. Dar nu puteți rămâne mult timp în acest loc. Vezi trecătoarea aceasta și râul care curge înspre răsărit? Urmează cursul râului împreună cu oamenii tăi, și mergeți timp de 70 de zile, până veți ajunge la o mare întindere de ape. Acolo să vă odihniți alte 70 de zile, iar tu să-Ți întorci din nou fața către Mine, așa cum ai făcut astăzi. Eu te voi învăța atunci cum poate fi traversată acea apă, pentru a ajunge la un Ținut întins și îndepărtat, unde veți fi la adăpost față de vărsarea de sânge și persecuțiile lui Lameh, ucigașul fraților săi. Și când vă va fi foame, puteți să mâncați oricare dintre fructele pe care le veți întâlni din belșug în drumul vostru, iar când vă va fi sete, puteți să beți din apa râului care vă va conduce la marea cea mare. Și nu-L uita pe Dumnezeul tău, a cărui măreție se află deasupra întregii creații. Gândește-te că El are pe acest Pământ poporul Lui, căruia îi este Părinte sfânt și iubitor.

11. Când Pământul s-a desprins ca o picătură de iubire din inima Mea de Tată, iar Soarele a curs ca o lacrimă din ochii Mei atotvăzători, o, atunci erați încă cu toții copiii Mei. Iar acum voi, o mică ceată, căutați să deveniți prin iubire ceea ce au fost cândva toți oamenii, mai înainte de crearea Pământului și a Soarelui! - Ridicați-vă și mergeți în numele Meu! Amin!”

12. Meduhed a repetat aceste cuvinte oamenilor lui, care au fost foarte mișcați când le-au auzit. Apoi, ei s-au ridicat repede și au făcut exact ceea ce li s-a revelat prin cuvintele spuse de Meduhed, care reflectau voința Mea.

13. După o călătorie care a durat 70 de zile, Meduhed a ajuns - așa cum i se proorocise - la Țărmul unei ape foarte mari a pământului, care acum poartă numele de “Oceanul Pacific”. În apropierea Țărmului și parțial în locuri cu apă mai adâncă, apa părea gălbuie, dar la distanțe mari de Țărm ea avea străluciri albăstrii datorită sărurilor de cupru din adâncul oceanului, care reflectau lumina soarelui într-o multitudine de culori. Oamenii și-au stabilit tabăra de-a lungul Țărmului, într-o regiune bogată în fructe, exact așa cum am dorit.

14. Meduhed - și toți care îl însoțeau - au înțeles ce călăuză bună le sunt, și atunci el a căzut cu fața la pământ pentru a-Mi mulțumi din adâncul inimii, iar ceilalți i-au urmat exemplul. Iar Eu am primit cu plăcere mulțumirile lor.

15. După aceea, Meduhed, adânc mișcat în inima lui, s-a ridicat, a contemplat în tăcere mulțimea căzută cu fața la pământ și a vărsat lacrimi de nespusă bucurie când a înțeles cum Eu, în marea Mea compasiune, am salvat viețile atâtor oameni și am redat libertatea acelora care atât de mult timp au trăit în crudă sclavie, călăuzindu-i în acea zi către un loc bogat în hrană și punându-i sub protecția Mea.

16. Iar atunci când oamenii s-au ridicat, întăriți prin rugăciune și foarte fericiți, Meduhed s-a urcat pe o colină înaltă de 7 stânjeni, de unde a Ținut un lung discurs. Cuvintele pe care le-a spus atunci i-au fost sădite în inimă de sus, nu a rostit nimic de la el, ci totul a fost expresia cuvântului Meu, al cărui rost în acel moment era să dăruiască poporului lui Meduhed lumina și iubirea de care avea nevoie. Aceste cuvinte au fost următoarele:

17. “Fraților, uitați-vă la mine și ascultați cu multă luare aminte cuvintele pe care vi le voi spune, căci ele sunt de la Dumnezeu și au mare importanță!

18. Ascultați: Dumnezeu Cel Atotputernic ne-a scos din mâinile criminale ale lui Lameh și ne-a condus până aici, unde pământul se sfârșește și începe apa cea mare. Uitați-vă în jur și vedeți cât de frumos este acest Ținut, ai zice că este chiar raiul. De bună seamă că fiecare dintre noi ar rămâne aici cât mai mult timp cu putință, dacă ar fi posibil chiar pentru totdeauna. Totuși, voia lui Dumnezeu este ca noi să rămânem în acest loc numai 70 de zile, căci după acest timp armata crudului Lameh, condusă de Tatahar, va trimite iscoade și va afla unde ne aflăm, și vai de acela care va cădea în mâinile lor; va fi sfâșiat în bucăți, precum sfâșie tigrul un miel.

19. Totuși, în marea Lui compasiune, Dumnezeu mi-a dezvăluit un loc în care trebuie să mergem, pentru că acolo vom găsi unelte gata făcute pentru noi, asemănătoare cu acelea pe care Dumnezeu le-a dăruit copiilor Lui care sălășluiesc în munții. El ne dă astfel să înțelegem că El vrea să fie, și va fi, Tatăl nostru, la fel ca și al celorlalți copii ai Săi din munții, dacă vom fi vrednici să primim imensa iubire pe care într-un mod atât de minunat o revarsă asupra noastră, așa cum nici cel mai bun tată nu ar putea face vreodată pentru copiii lui, oricât de mult i-ar iubi.

20. Noi vom lua acele unelte și vom ciopli cu ele trunchiuri de copaci, dându-le o formă pătrată, cu fețele netede ca suprafața calmă a apei. Vom pregăti în acest fel cam 10.000 de trunchiuri de copac, din esența cea mai bună. Fiecare trunchi va avea lungimea a zece lungimi de om și grosimea unui pas. Cu piroanele pe care le vom găsi din belșug printre uneltele pregătite pentru noi, vom asambla unul lângă altul câte 30 de trunchiuri. Când această bază va fi gata, pe laturile ei lungi vom fixa câte trei trunchiuri puse cap la cap, iar pe laturile scurte câte două, puse de asemenea cap la cap. După aceea, interiorul plutei va fi uns cu smoală sau cu rășină colectată în cantitate mare de pe copaci, de către soțiile și copiii noștri.

21. Plutele vor fi înșirate de-a lungul Țărmului, iar în ultima zi vom fixa câte o creangă mare și bine înfrunzită în fiecare colț al lor, ca semn al victoriei dobândite prin compasiunea primită de sus. În ultimele zile vom primi și alte instrucțiuni, căci așa mi s-a promis atunci când încă ne mai întorceam ochii cu mare teamă înspre orașul lui Enoh. Iar acum să ne apucăm cu toții frățește de treabă, căci nu mai există nici un conducător căruia să trebuiască să-i plătim un tribut exorbitant, decât numai Marele Dumnezeu, care este Domnul nostru Atotputernic, infinit și etern, Domn peste toată făptura, peste cei mici și peste cei mari deopotrivă. În fața Lui pălește și se stinge puterea nelegiuită a acelor stăpâni pământești, oricine ar fi ei și oricum și-ar exercita-o, comițând atrocități și ucigându-și frații. Lui Dumnezeu, care vrea să ne fie Părinte, îi datorăm iubire și supunere necondiționată. Iar acela care se opune nu va fi pedepsit de către frații lui, nici cu bâtele, nici cu ciomegele, ci Dumnezeu Însuși îl va pedepsi retrăgându-și Grația pe care i-a dăruito.

22. Acum știți tot ce aveți nevoie în acest stadiu; mergeți, hrăniți-vă, mulțumiți-i lui Dumnezeu, și apoi, fără întârziere, treceți la îndeplinirea acestei sarcini grele. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (71)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 32 - CÂNTECUL LUI MEDUHED
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 22:41 View PostDownload Post

Capitolul 32
CÂNTECUL LUI MEDUHED


1. Când Meduhed și-a încheiat cuvântul, s-au prosternat cu toții înaintea lui Dumnezeu și s-au rugat Lui din adâncul inimilor lor, timp de o oră încheiată. Apoi s-au ridicat fericiți, și ghidați de grația divină, au mers ceva mai departe, unde au găsit o peșteră mare, în care erau unelte de toate felurile: spițuri, topoare, tambuchiuri, rindele, tot soiul de cuțite, fierăstraie, ciocane, teuri, dălți și un milion de cuie și de scoabe. Aceste daruri i-au făcut nespus de fericiți. Văzând câtă grație revărs Eu asupra lor, fapt de neînțeles pentru ei, au sărit și au strigat de bucurie. (N.B. Vedeți, ceea ce vă dau vouă în prezent este cu mult mai mult decât acele unelte, și cu toate acestea nu poate nimeni să Mi-l arate pe acela care să-Mi fi mulțumit cu tot atâta bucurie, din adâncul inimii sale. Luați aminte, voi, leneși adoratori ai numelui Meu și epicurieni ai Cuvântului Sfânt, deschideți larg porțile iubirii în voi, căci iubirea este noul oraș sfânt în inimile voastre; Eu voi trimite apoi îngerii Mei să-i curețe piețele, aleile și fiecare locuință, pentru a putea intra în el când va fi vremea, iar voi să alergați atunci în întâmpinarea Mea, strigând cu mare bucurie: „Glorie lui Dumnezeu și pace deplină credincioșilor Lui! Lăudat fie numele Domnului, care a venit la noi călare pe un asin. Aleluia, Fiu al lui David; aleluia Prințului Păcii; aleluia Aceluia care vine în numele Domnului Savaot. El este singurul vrednic să ne primească în slavă și mărire. El singur este Tatăl sfânt al inimilor noastre. Amin!‟)

2. Dar să continuăm! - Iată, mai departe, ei au luat sculele și cuiele și le-au adus pe Țărm. Acolo s-au odihnit, au mâncat și au băut, iar de a doua zi s-au apucat de lucru, rugându-se cu inimile pline de recunoștință, chiar și atunci când greșeau. În felul acesta, lucrul lor înainta cu rapiditate și precizie, părându-li-se mai degrabă un miracol decât o muncă obositoare. După 14 zile, 250 de plute erau gata la Țărm, asigurate cu frânghii pentru a nu fi luate de valuri.

3. După ce și-au terminat treaba, ei au mai rămas în acel loc 50 de zile pentru a se odihni, timp în care le-am dăruit gradat, prin intermediul lui Meduhed, care devenise foarte pios și plin de iubire, o cunoaștere mai bună a Mea. Le-am dăruit de asemenea Sabatul, zi în care să nu lucreze, ci să-Mi primească în liniște iubirea. Le-am spus că dacă vor continua să trăiască mereu la fel, vor ajunge cu toții la fel de înțelepți cum fusese Farak mai înainte și cum era acum Meduhed. Într-adevăr, dacă vor urmări nu doar să devină pioși și plini de o exaltată venerație în dorința lor de a dobândi pura cunoaștere a numelui Meu, ci vor începe să Mă iubească din adâncul inimii și cu smerenie, îngrijindu-se mereu să sporească această iubire, atunci Eu voi putea deveni Tatăl lor bun de asemenea. Moartea nu-i va mai atinge niciodată, căci ei vor fi ținuți ca niște copilași la sânul îmbelșugat al iubirii divine, până când Marele Timp al tuturor timpurilor se va coborî pe Pământ, și atunci ei vor putea să se întoarcă cu toții la Tatăl, pentru a-i contempla pentru totdeauna chipul și pentru a primi revărsarea nesfârșitei Sale iubiri.

4. Toate aceste lucruri le-au auzit atunci din gura lui Meduhed, prin care Eu le vorbeam, și s-au bucurat foarte mult. Se strângeau în număr mare în jurul lui dorind să audă în fiecare zi tot mai multe despre Mine, lucru care Mi-a făcut mare plăcere, atât Mie cât și primilor îngeri din ceruri.

5. I-am învățat de asemenea prin Meduhed să păstreze aceste cuvinte sub formă de simboluri. Aceste simboluri erau imagini corespondente, cu semnificație spirituală, pe care ei le-au memorat pe parcursul acelor zile, dobândind în acest fel știința scrisului și a cititului.

6. Și iată, în felul acesta Mi-am pregătit în timp scurt un neam ai cărui descendenți există încă și astăzi; unde - vă voi spune un pic mai târziu. Atunci când pregătirea lor s-a încheiat, le-am dăruit prin intermediul lui Meduhed un cântec plin de iubire și înțelepciune. Acest cântec a fost păstrat și el există și în prezent. Dar unde – vă voi spune de asemenea un pic mai târziu. Iată cântecul: Ascultați, copii ai grației Mele târzii, Glasul ce vă poftește la marele ospăț. Întâmpinați-Mă cu credință în inimi, Rugați-vă fericiți, precum ați fost învățați, Cu devotament și credință, de către Meduhed, Cel care primul M-a primit în inima sa. Urmați-i exemplul, cinstiți și curați în cuget, Priviți-i ochii, gura, urechile și Barba albă și mătăsoasă, simbol al cuvântului lui bun și înțelept. Urmăriți să deveniți asemeni lui, Dacă doriți să fiți cu adevărat asemeni Mie, copiii Mei dragi, Eliberați complet de înșelăciunea șarpelui. Iată, curând Eu voi veni și voi spăla toată necurăția de pe pământ, Și păcătoșii în van vor căuta atunci iubirea Mea! Dar dacă inimile voastre vor rămâne neclintite în credință și bunătate, Pe voi potopul nu vă va atinge, căci Eu vă voi ascunde Pe culmile înalte ale Pământului, Unde maluri puternice vor stăvili mânia Mea. În acele vremuri, toate neamurile Pământului vor plânge și se vor tângui, Iar mai-marilor lumii le va îngheța pe buze râsul batjocoritor. Apele dezlănțuite care vor acoperi munții Vor duce cu ele și pe câțiva dintre copiii Mei, Pe acei pitici ai iubirii Mele, cu suflete mici și chircite, În care iubirea a crescut șchioapă și are nevoie de cârje. Ridicați-vă privirea către spațiile pline de lumină ale cerurilor Mele, Priviți stelele radiind strălucirea grației divine. Soarele luminează liniștit câmpiile Pământului, Luna însoțește Pământul în rotirea lui și niciodată nu obosește, Și toate lumile se supun smerite voinței Mele. Tot astfel, voi să vă purtați în liniște poverile. Și care este oare natura acestor stele? Ascultați ce vă spun, iubirea va fi răspunsul la întrebările voastre! Câtă vreme purtați în inimi iubirea pură și perfectă, Făclia grației Mele vă va lumina drumul. La flacăra ei strălucitoare veți putea lesne citi Marea scriptură a adevărului în numele lui Dumnezeu. O, mică inimă încarcerată într-un piept prea strâmt, Dacă ai ști de unde ai venit, Nu te-ai mai îngriji de lumea lucrurilor, Ci ai contempla în completă detașare curgerea ei, Căci Creatorul tuturor acestora, atât de trecătoare În comparație cu realitatea inimii - se va alătura cu iubire Ție. Ceea ce voi, ființe slabe, considerați a fi mare, Cât de neînsemnat îmi pare Mie! O, acele lucruri nu înseamnă nimic în imensitatea spațiului, Tot astfel, acei oameni din ale căror inimi lipsește iubirea! Mare este doar credința adevărată în iubirea Mea Și ceea ce decurge din ea: lacrima de căință adevărată. Prin puterea de a înfăptui a iubirii Mele, doar Eu sunt plin de măreție, Spirit liber ce posedă dintotdeauna controlul asupra Lui Însuși. Dar căile sorilor Mei, necunoscute vouă, Care, ca și multe alte lucruri, vă reamintesc de slăbiciunea voastră, Ce sunt ele în oceanul nesfârșit al Divinității Mele? Nimic altceva decât un fir de praf căzut de pe veșmântul Meu. Dacă ați urca spre centrul universului Și ați auzi muzica sferelor în iutele lor zbor, Și ați realiza cât de mare este puterea luminii sorilor strălucitori, Și ați înțelege marile lucrări ale atotputerniciei Mele, Credeți poate că ați fi mai atrași de Marea Mea iubire? O, nu, vă spun, ci doar mai rătăciți în îndoielile voastre! Chiar dacă ați putea controla mișcarea stelelor Și, spirite libere fiind, ați zbura cu ele printre ceruri, Chiar dacă răsuflarea voastră ar naște sori strălucitori Și, întocmai ca Mine, i-ați lăsa să plonjeze în mare, Chiar și atunci, puterea voastră în comparație cu a Mea ar fi Asemeni firului de praf pe lângă muntele străvechi. Priviși drept în sus spre bolta albastră a cerului, Priviți de asemenea nemărginirea mării străbătută de valuri; Credeți-Mă când vă spun că nu există limite Acolo unde ziua strălucesc sorii iar noaptea nenumăratele stele. Vasta întindere a mării nu poate fi comparată Nici măcar cu o singură picătură din cea mai mică lume a stelelor. De aceea voi, oamenii, trebuie să Mă contemplați doar pe Mine, Cel plin de măreție, Și de vă este sete de cunoaștere, să Mă lăsați să vă adap, Căci iubirea Mea poate cerceta și pătrunde pretutindeni. Dacă veți învăța să priviți cu ochi cercetători, Veți descoperi semnele numelui Meu în fiecare lucru. Altfel, fără iubirea Mea, nimic nu se va lega în Univers. Evanghelia Mea va fi propovăduită vouă chiar și de firul ierbii, Atunci când nu veți mai înfăptui păcatele lui Enoh Și de vă veți iubi unii pe alții ca frați adevărați, De vă veți sluji de brațele voastre doar spre a face bine celorlalți, Atunci marea grație se va pogorî asupra voastră Și vă va arăta cum să vă rugați cu iubire Tatălui! Acum reveniți jos, pe pământ, mama păcatelor voastre, Scuturați-vă de țărână, căci ea este birul de moarte pe care șarpele-l cere, Mulțumiți-Mi, Mie, Mântuitorul vostru, cu inima plină de voioșie, Și nu pregetați niciodată când vă veți devota Mie. Lăsați puterea iubirii Mele să lucreze în toată vremea în inimile voastre, Și veți reînvia în lumina grației venită de sus!

7. Atunci când Meduhed a terminat acest lung cântec al vieții, izvorât din grația Mea, el nefiind decât o mică scânteie a nemărginitei Mele iubiri și a compasiunii pentru oameni, și când apoi a fost în întregime transcris și citit celor de față, aceștia au simțit o asemenea copleșitoare bucurie, că numai o minune dumnezeiască i-ar mai fi putut pune stavilă. O asemenea minune s-a și înfăptuit; ea a apărut sub forma unei ploi din senin, ploaie care nu era altceva decât revărsarea iubirii Mele. Ei se bucurau pentru că li se făcuse cunoscut numele Meu, mai mult decât atât, chiar iubirea Mea, și se simțeau copleșiți că Însuși Supremul și Preasfântul Dumnezeu s-a coborât să vorbească asemeni unui Părinte copiilor Lui, învățându-i prin intermediul lui Meduhed cum să se apropie de infinita Lui iubire.

8. Ploaia i-a împrăștiat pe la corturile lor, confecționate din crengi de copac, iarbă și clei alb, și acolo fiecare Mi s-a rugat într-o stare de profund extaz, până la miezul nopții. Și nu și-ar fi contenit nici atunci ruga dacă Eu nu aș fi trimis asupra lor un binemeritat somn odihnitor. (N.B. Vouă v-am făcut daruri cu mult mai mari decât acesta, dar de la femeia din Cana încoace, despre care stă scris în Evanghelie, cu excepția apostolilor și a unor martiri, nu am mai întâlnit niciodată o asemenea imensă bucurie. Nu că aș cere-o, dar vă spun acest lucru pentru ca voi să începeți să Mă iubiți din ce în ce mai mult, căci aceasta este voia Mea pentru voi. Iubirea nu trebuie să apese asupra inimilor voastre, cum s-ar putea întâmpla acum, ci va trebui să vină la voi mai târziu, atunci când vă veți fi apropiat mai mult de Mine, și deci inimile voastre vor fi crescut suficient pentru a putea cuprinde abundența grației Mele. Acest lucru ar trebui să vi-l doriți cu toții mai mult decât orice pe lume, și să nu vă fie frică - așa cum unora dintre voi le este - căci de iubire nu trebuie să ai teamă. Amin!)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (71)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 33 - PLECAREA MEDUHEDIȚILOR
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 22:55 View PostDownload Post

Capitolul 33
PLECAREA MEDUHEDIȚILOR


1. Și iată, când ultimele 50 de zile au trecut, Meduhed - la sugestia Mea - i-a strâns pe toți și le-a Ținut următorul discurs: “Oameni buni, prieteni și frați, veniți împreună cu soțiile voastre, cu copiii și servitorii voștri, bărbați și femei, cu toți aceia care, conform voinței de sus, sunt acum de asemenea frații și surorile noastre dragi. Veniți cu toții la mine și așezați-vă pe colină în ordinea pe care o cunoașteți, astfel încât cu toții să puteți auzi noile porunci ale Celui Preaînalt!

2. Voia Domnului este ca voi să strângeți toate uneltele și să le distribuiți în mod egal în plutele construite. Le veți pune pe paiele care până acum v-au servit drept culcuș. După ce ați făcut acest lucru, și ați fixat în colțuri cu cuiele care v-au rămas ramurile bine înfrunzite, luați fructele pe care le-ați cules în ultimele 30 de zile și puneți-le cu grijă în coșuri, sub ramurile care - prin frunzișul lor bogat - le vor proteja. Lăsați pe mal cămilele și asinii care v-au însoțit până acum, ca semn pentru oamenii lui Lameh că noi ne-am lepădat de tot ceea ce este animalic și am păstrat în noi numai ceea ce este omenesc și divin. Uneltele să le acoperiți cu un strat de crenguțe gros de un picior, peste care să puneți păturile voastre și împletituri din trestie. După aceea, aruncați deasupra grămezii piei de animale. Toate aceste lucruri trebuie să se facă întocmai cum ați auzit. Apoi să veniți din nou la mine pe colină pentru a vă da noi instrucțiuni, în conformitate cu voia de sus. Însă mai întâi să Îi mulțumim cu toții lui Dumnezeu și să Îl rugăm să reverse asupra noastră bunătatea și compasiunea Lui fără margini.

3. Mergeți acum și faceți iute ce vi s-a spus. Amin!”

4. Atunci, ei s-au închinat în fața lui Meduhed, i-au mulțumit lui Dumnezeu în adâncul inimilor lor pentru îndrumările primite și au trecut iute la treabă. În șapte zile, după felul vostru de-a măsura timpul, totul era gata.

5. Când au încheiat lucrul, conform pioasei dorințe a lui Meduhed, s-au adunat din nou în jurul colinei și Mi-au mulțumit pentru ajutorul pe care li l-am dat în îndeplinirea muncii lor.

6. Când Meduhed i-a văzut adunați în jurul său, cu inimile pioase și pline de voioșie, le-a spus:

7. “Oameni buni, prieteni și frați, soții și surori, ascultați! Voia Domnului, a marelui și atotputernicului Dumnezeu, este ca pe fiecare plută să se urce câte 120 dintre voi, 40 de bărbați și 80 de femei. Copiii vor ședea pe pieile de animale, deasupra uneltelor, în vârful grămezii. Femeile vor ședea pe pături și pe împletiturile de trestie. Iar bărbații vor sta în picioare în jurul lor, cu fața întoarsă mereu către vâsle, observând curenții și modificările vântului. Veți mânca o singură dată pe zi, la prânz, bărbați, femei și copii. Vă veți ușura înapoia plutei, în apă, și vă veți ajuta unii pe alții pentru a nu cădea în mare. În tot acest timp, bărbații nu vor dormi și nu vor ședea nici o clipă, nici măcar nu se vor lăsa pe vine. Nu vă temeți că nu veți reuși, căci Domnul va întări trupurile voastre și vă va ajuta să vegheați pe parcursul întregii călătorii pe mare, căci aceasta este voia Lui sfântă. Femeile și copiii nu vor lua ei înșiși fructe să se hrănească, ci le vor cere respectuos de la soții și tații lor. Învățând să ne abandonăm voința proprie în fața voinței divine, vom deveni un popor capabil să trăiască după poruncile atotputernicului și eternului Dumnezeu, după sfânta Lui voie și binecuvântați de nesfârșita Lui iubire și grație. Și nu vom putea să ne atingem nici măcar de un fir din părul capului nostru fără ca aceasta să fie voia Lui sfântă.

8. Atunci când ne vom fi urcat cu toții pe plute, celui mai vârstnic dintre noi i se va da de știre printr-un semn venit din cer, sub forma unui fulger strălucitor, să taie imediat funia care leagă pluta de Țărm, cu un cuțit ascuțit. Apoi se va stârni un vânt puternic care va purta plutele în larg, vânt pe care îl vor simți și Tatahar și oastea lui de ucigași. Ei vor ajunge la malul mării când noi vom fi în larg la o depărtare de 1000 de lungimi de om.

9. Îi veți vedea aruncând pietre înspre mare, dar nici una nu ne va putea ajunge. Căci mâna dreaptă a lui Dumnezeu ne va lua din fața acestei haite de hiene și ne va purta spre un tărâm îndepărtat, situat în mijlocul marilor ape, la o distanță de 30 de zile și 30 de nopți de toate marginile uscatului. Acel tărâm se numește “Ihypon “(adic㠓adăpostul-grădină”). Conform voinței de sus, el va fi al nostru cât va dura lumea. Îl vom recunoaște de departe după munții care aruncă foc. Acești munții se vor înfățișa privirilor noastre cuprinși în întregime de flăcările iubirii lui Dumnezeu.

10. În interiorul acelui Ținut vor fi câmpii întinse, pline de roadele cele mai dulci, și totodată cele mai folositoare, și animale îmblânzite care ne vor dărui laptele lor bun și hrănitor. Pe pământ va curge lapte și miere, și gustul lui va fi de pâine proaspătă, nu de nisip și stâncă. Și iată ce a mai spus Domnul: nicăieri în lume nu mai există un alt Ținut atât de frumos ca acesta, unde să nu fie vreodată nici prea cald și nici prea frig, ci doar o eternă primăvară.

11. Oamenii care vor trăi acolo, în acord cu voia lui Dumnezeu, nu vor îmbătrâni niciodată, iar moartea lor va fi un dulce somn. Ființe nevăzute vor veni, îi vor reînvia în taină și îi vor conduce apoi sus, la Dumnezeu. Și trupul lor va fi întreg, nici măcar un crâmpei din talpa lor nu se va pierde în urmă.

12. Dar aceia care nu vor păstra în inimile lor voia lui Dumnezeu, vor muri și nu vor învia în trupuri niciodată. Viermii pământului vor devora carnea lor, iar spiritul se va întoarce pentru multe mii de ani în închisoarea pietrei, servind drept temelie munților și având conștiința întunecată a mizeriei și totalei lor insignifianțe, până când, în final, prin grația venită de sus, vor fi absorbiți din nou în regnurile vii. Pas cu pas, ei vor parcurge apoi drumul lung al evoluției, trecând prin toate stadiile animale, până ce vor atinge din nou demnitatea umană. Să vă amintiți mereu acest lucru, pentru că altfel veți muri de mii de ori înainte de a cuceri viața veșnică și grația lui Dumnezeu. Străduiți-vă să înțelegeți ceea ce Domnul vă spune acum!

13. În viitor, nu veți mai avea voie să dormiți cu soțiile voastre înainte de a împlini vârsta de 40 de ani, iar după aceea veți face acest lucru doar atât de des cât este necesar pentru ca să zămisliți prunci, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Și veți avea cel mult două sau trei soții. Ceea ce trece peste, se consideră a fi un mare păcat în fața lui Domnului, păcat ce va face ca viața voastră pe pământ să fie scurtă și plină de greutăți. Acesta va slăbi în voi iubirea pentru Dumnezeu și, în final, vă va deposeda de toată înțelepciunea voastră, care nu este în esență altceva decât un dar pe care Dumnezeu l-a dat de bunăvoie acelora ce au păstrat cu sfințenie poruncile Lui, nicidecum ceva ce vă aparține în orice condiții și pentru totdeauna.

14. Și în sfârșit: așa după cum aici nu considerați că ceva din tot ce vă înconjoară este al vostru, tot astfel să faceți și acolo unde veți merge, să nu uitați nicicând că totul îi aparține lui Dumnezeu. Iar acela care își va cere dreptul spunând: „Acest fir de iarbă este al meu!‟, va fi pe loc pedepsit cu orbirea, astfel încât să nu mai fie niciodată în stare să culeagă un fruct pentru ca să se hrănească, ci să-și petreacă tot restul zilelor învățând să supraviețuiască prin iubirea lui Dumnezeu și a fraților lui.

15. Păcătoșii nu vor mânca altceva decât iarba pământului și frunzele amare ale pomilor piperniciți, precum animalele, până la al căror nivel s-au degradat prin păcat. Și aceasta numai după ce se vor căi pentru păcatele lor, căci mai înainte ei nu au voie să mănânce nimic, dacă vor să mai rămână în viață. Aceste porunci sunt pentru toți cei care nu-și păstrează castitatea, și mai ales pentru femeile tinere care se vor culca cu un bărbat de dragul plăcerilor senzuale. Domnul va umple trupul acestora cu ciumă și ele vor fi alungate dincolo de marginile Ținutului în care vom locui, unde nu vor găsi nimic de mâncare, decât iarbă și frunze. La sfârșit, Domnul nostru cel atotputernic a spus să vă iubiți unii pe alții și nici unul să nu fie judecătorul fratelui său. Sărmanul să vină la cel puternic ca să găsească ajutor în trecerea lui pe pământ, iar cel mai înțelept să slujească fraților săi ca sfătuitor.

16. Acum, după ce ați auzit clar care este voia lui Dumnezeu pentru voi, mulțumiți-i împreună cu mine în adâncul inimilor voastre, spunând aceste cuvinte: Doamne, Tu, atotputernic și mare Dumnezeu, îți mulțumim cu râvna inimilor noastre, slabe încă. Tu fă-le puternice, bunule, prea marele și în veci atotputernicule Dumnezeu, așa încât, într-o zi mai scumpă în sfințenie decât întregile noastre existențe actuale de ființe ignorante, să știm să ne rugăm Ție pentru a deveni - așa cum Tu, în grația Ta plină de compasiune ne-ai promis cândva - ființe asemănătoare copiilor Tăi. Iar acum, o, Doamne, voia Ta să se facă. Ne vom urca pe plute și ne vom lăsa duși acolo unde dorești Tu! Amin!”

17. După această scurtă rugăciune, s-au urcat cu toții, împreună cu Meduhed, pe plute, cu inimile zburdând de voioșie.

18. Și iată, totul s-a petrecut întocmai cum prezisese Meduhed. Conduse de șarpe, hoardele de hiene și de tigri ale lui Lameh au luat urma sărmanilor meduhediți. Dar Eu am îndepărtat iute de Țărm plutele care purtau poporul Meu, și le-am călăuzit către acel mare Ținut înconjurat din toate părțile de ape.

19. În ce-i privește pe lamehiți, am lăsat marea să-i conducă către munții unde mii de hiene, tigri, lei, ursi, vulpi și șerpi așteptau să-i devoreze; iar armata lor număra 7000 de bărbați și 7000 de femei. Și dintre toți, numai șapte bărbați tineri și șapte fecioare am lăsat în viață, care s-au reîntors în orașul lui Enoh și au povestit cele întâmplate. Ei au luat animalele lăsate de meduhediți pe Țărm, în număr de 35.000 de cămile și tot atâția asini, și i le-au dat lui Lameh, spunându-i că au văzut cum un fulger strălucitor a căzut din cerul senin între ei și fugari, i-a luat pe aceștia din urmă și i-a transportat departe în largul fără de hotar al marelui ocean. Apoi apele au început să crească și valurile au luat armata lamehiților și au condus-o către munții unde nenumărate fiare i-au sfâșiat pe toți, cu excepția celor de față. Aceștia au reușit să fugă ascunși între cămilele și asinii pe care i-au adus acum lui Lameh. Iar Lameh să cumpănească bine la cele povestite, căci ei, martorii acestor evenimente, au simțit că acolo a intervenit un Domn mare și puternic, mai presus de stele, cu care omul nu ar trebui să îndrăznească niciodată să se lupte. Ci mai degrabă să aducă slavă atotputerniciei Sale, căci chiar și marea, vânturile, fulgerele și fiarele sălbatice i s-au supus fără crâcnire. Ei au văzut cu propriii lor ochi acest lucru, și au auzit vocea de tunet care a poruncit fiarelor și elementelor naturii să stârnească o furtună care a cuprins și stelele.

20. La auzul acestor vești, Lameh s-a mâniat foarte tare în inima lui și a hotărât să se răzbune pe Mine. Aceasta s-a întâmplat pentru că șarpele luase în întregime în stăpânire inima lui. Așa că el a spus tinerilor: “Ascultați, voi, cei șapte tineri nevinovați! Doresc ca Domnul mai presus de stele să-mi dea satisfacție pentru insulta pe care mi-a adus-o, și promit o înmiită recompensă aceluia care mă va ajuta. De vreme ce știți unde poate fi găsit, mergeți acolo și spuneți-i în numele meu ce vreau de la El. Iar dacă refuză, spuneți-i că îl blestem și că oricât de mare ar fi puterea Lui, îl voi trage în jos, aici pe pământ, și voi face ca poporul Lui să-și înfigă colții de batjocură în trupul Lui și să-L sfâșie în bucăți, așa cum a făcut și El cu poporul meu, prin fiarele munților. Căci cu toată puterea Lui asupra apelor și vânturilor, nu este decât un biet mielușel prin comparație cu mine, regele leilor. Dați foc tuturor pădurilor din munții, pentru ca fiarele Lui să fie pârjolite, iar pe El să îl oblig pe urmă să se așeze la această masă îmbelșugată și să mănânce carnea și oasele arse ale bietelor animale. Iar dacă se împotrivește arderii lor, nu are decât să-și reverse potopul asupra pădurilor, și să piară toate înecate în nemaipomenita Lui putere!

21. O, eu sunt pe deplin lămurit în privința acestui rege fandosit de deasupra stelelor! Tot ce face, este numai de frica mea. El îmi cunoaște măreția, tăria și puterea, și este tare supărat, căci știe că acestea îl vor distruge complet până la urmă, dacă nu-mi va satisface întocmai toate dorințele.

22. Mergeți acum și faceți ce v-am rugat. Luați cu voi oameni cu făclii aprinse ca să dați foc munților în cazul în care El vă refuză!”

23. Cei șapte tineri au plecat și s-au sfătuit. “Dacă este atât de puternic - spuneau ei despre Lameh - atunci de ce nu se duce el însuși? Se vede treaba că îi este mult mai lesne să se arunce în furia oarbă decât în lupta dreaptă cu Domnul pe care îl contestă. Ceea ce a spus acum, puteam să spunem oricare dintre noi, dar ce valoare au toate acestea? Oricine poate vedea cât de departe ajunge brațul lui, sau brațul unuia dintre noi, dar cine a văzut vreodată măcar un deget al regelui de deasupra stelelor, după care să fie capabil să-i judece puterea și tăria? Lameh este precum un Țânțar în comparație cu Tatahar și oastea lui, și unde este astăzi această oaste? Noi, cei șapte care am scăpat cu viață, suntem în prezent tot ce a mai rămas din marea lui putere. Iar noi, esența puterii lui Tatahar, am încremenit de spaimă când am asistat la desfășurarea puterii de neimaginat a marelui domn nevăzut de deasupra stelelor, și când i-am auzit glasul puternic ce a făcut întregul pământ să tremure, ca și cum l-ar fi străpuns colți reci ce i-au înghețat și măduva din oase.

24. Așa că nu-i vom da ascultare lui Lameh, ci în loc să-L înfruntăm pe acel Domn, ne vom pleca în fața puterii Lui imense și ne vom ruga Lui. Poate că El va primi ruga noastră și va face cu noi ceea ce a făcut cu Meduhed. Iar pe Lameh îl vom lăsa să-și măsoare acasă tăria, mușcând stâncile de furie.

25. Căci mai bine este să-i slujim unui asemenea rege mare și puternic, care poate să ne ducă departe peste valurile mării, așa cum a făcut cu neamul lui Meduhed, decât lui Lameh”.

26. Și iată, așa cum cu înțelepciune au hotărât, ei au purces apoi la drum. Și-au luat soțiile, cămilele și asinii încărcați cu poveri de fructe pentru drum, și au zorit să ajungă la Țărmul marelui ocean.

27. Odată ajunși, acela dintre ei care vorbise mai înainte a spus: “Iată-ne! Unde să mergem? Suntem atât de neștiutori, încât nu avem altceva de făcut decât să-L implorăm pe marele rege să ne primească în serviciul Lui și să ne spună care ne este locul. Iar noi vom avea probabil numai cuvinte de mulțumire pentru Acela a cărui influență a fost capabilă să ne elibereze din ghearele lui Lameh și să ne călăuzească până aici.

28. Așa că, în numele nostru, al tuturor celor ce nu avem încă un nume în fața Ta, Te chem acum, o, mare domn al puterii și tăriei, nevăzut în cerurile Tale! Mai întâi Te rugăm să primești mulțumirile noastre pentru că ne-ai salvat din dinții hienelor și din ghearele lui Lameh. Și te rugăm să ne conduci într-un loc sigur, după cum va fi voia Ta, unde să-Ți putem sluji nestingheriți. Căci noi suntem conștienți de atotputernicia Ta și de absoluta nimicnicie a lui Lameh, ai cărui supuși se presupune că am fi. Dar de când am văzut și am simțit imensa Ta putere și glorie, noi nu mai dorim să ne supunem gângăvelii lipsite de simțire și de conținut a lui Lameh, acum complet neputincios.

29. Ascultă, Doamne, ruga noastră, și spune-ne care este voia Ta – ori nimicește-ne pe toți. Căci mai bine ar fi să ne aflăm pieirea din mâinile Tale, decât să rămânem supușii lui Lameh!”

30. Și iată, când cei șapte tineri, împreună cu soțiile lor, și-au încheiat scurta dar foarte sincera lor rugăciune, din munții a pornit un vânt puternic, și odată cu vântul, o hienă uriașă, cuprinsă de furie, s-a repezit în goană spre ei. Când a ajuns în fața micului grup, s-a oprit și s-a uitat pătrunzător la fiecare, ca și cum ar fi căutat cea mai bună bucățică de mâncat din cei paisprezece oameni încremeniți de spaimă din fața ei. Iar când aceștia au dat să se arunce în apă, cel care vorbise mai înainte i-a împiedicat, adunându-i pe toți în jurul lui și spunându-le: “Ascultați-mă! Trebuie să rămânem aici, împreună, căci suntem înconjurați din toate părțile de puterea invincibilă a marelui rege. Și credeți-mă, dacă El va dori să ne nimicească, va fi cu noi chiar și în distrugerea noastră. Nu vă fie atât de frică de această biată hienă, după ce, cu ajutorul Domnului, am scăpat din ghearele ucigașe ale uneia cu mult mai fioroase, cu atât mai mult cu cât ne aflăm acum la câmpie, unde o hienă nu mai are puterea de a ataca și de a sfâșia oameni. Căci dacă marele și puternicul rege de deasupra stelelor ne-a oferit protecție când eram în munții, față de dinții setoși de sânge ai miilor de fiare firoase, atunci când noi luptam împotriva Lui - cum vă imaginați că ar dori acum să ne distrugă, când luptăm pentru El?

31. Credeți-mă, ne va salva cu siguranță pe toți. Uitați-vă ce voi face, mă voi apropia plin de încredere de această hienă și-mi voi pune capul între fălcile ei. Dacă mă va musca, fugiți în mare sau faceți orice altceva vă trece prin cap. Dar de mă veți vedea că-mi retrag capul neatins dintre fălcile ei, atunci aruncați-vă la pământ și mulțumiți-i marelui rege, căci aceasta înseamnă că El a venit foarte aproape de noi”.

32. După ce a spus aceste cuvinte, tânărul s-a apropiat încrezător de hiena furioasă, care și-a căscat fălcile atât de mult încât acesta a putut să-și introducă între ele capul.

33. Iar hiena nu s-a atins nici măcar de un fir de păr de pe capul acestuia, deși fălcile ei căscate cu sălbăticie inspirau groază. Întregul grup a rămas mut de uimire. Apoi toți au căzut cu fețele la pământ, mulțumindu-Mi din adâncul inimilor lor, deși Eu eram atunci un străin pentru ei.

34. Și când îi cuprinsese mai tare emoția recunoștinței lor fierbinți, scufundați în rugăciune, hiena, spre marea lor uimire, a început să le vorbească direct, cu voce omenească, spunându-le:

35. “Voi, ultimii descendenți ai lui Cain și Enoh, ridicați-vă și priviți-mă! Vedeți fața mea amenințătoare și plină de furie! Eu sunt numai un animal flămând, al cărui rost este să păzească munții în care trăiesc marii copii ai Aceluia căruia voi, în orbirea voastră, îi spuneți mare rege. Judecați însă și spuneți-mi dacă eu, un biet animal, am disprețuit vreodată voia lui Dumnezeu. Viața mea este praf și pulbere, timpul meu numără numai câțiva ani, câteva zile, câteva bătăi de inimă. Nu aștept nimic. Ceea ce-mi dă setea mea de sânge este tot ce primesc de la Creator, în întreaga mea existență. Dacă vreunul dintre voi m-a văzut vreodată depășindu-mi limitele prestabilite, fără voia lui Dumnezeu, acela să ia piatra și să mă ucidă.

36. Dar voi ezitați - și aceasta nu pentru că vă lipsește curajul, ci pentru că supunerea mea totală în fața voinței lui Dumnezeu vă surprinde foarte tare. Priviți dar cum un biet animal flămând, conform voinței lui Dumnezeu, vă învață pe voi, cei pe care vă așteaptă viața veșnică, despre Dumnezeu, pe care L-ați uitat, și despre destinul vostru. Nici o fiară, oricât ar fi de flămândă, chiar de-ar fi să moară de foame, nu ar ataca pe unul din aceeași specie pentru a-și potoli foamea. Dar voi, oamenii creați pentru a fi nemuritori, vă adunați în hoarde ca să-l ucideți pe fratele vostru, fără nici o nevoie vitală, ci doar din impulsul drăcesc al setei de putere; și dați pământului sângele lui, iar carnea i-o îngropați degrabă în țărână.

37. O, rușine să vă fie, oameni, ființe create pentru a fi domnii lumii! Unde vă este gloria? Voi sunteți paisprezece iar eu sunt unul singur, și totuși simpla mea vedere vă inspiră o frică teribilă, deși sunt doar un biet animal nefericit, menit să vă slujească vouă, stăpânilor tuturor vietăților!

38. Însoțiți-mă în pădure și convingeți-vă voi înșivă dacă în întreaga haită există chiar și un singur animal care să le domine pe celelalte. Dacă vreodată un animal devine arțăgos și invidios, el este imediat exclus din haită, pentru că acest lucru nu corespunde voinței lui Dumnezeu. Și nu veți întâlni nicăieri un animal care să-și cedeze de bunăvoie prada unui alt animal, care nu este neputincios, ci lenevește toată ziua. Dacă el ar fi slab sau neputincios, atunci într-adevăr, un alt animal i-ar aduce prada sa până în văgăuna în care trăiește și i-ar așeza-o în apropierea botului. Și nici un animal nu va mânca din ea înainte să se răcească. Așa am fost noi învățați de voința divină ce trăiește în noi, și fiți încredințați că nici un singur animal nu-și va înălța capul fără ca voia lui Dumnezeu să fie ca el să și-l înalțe.

39. Noi nu cunoaștem altă formă de proprietate decât aceea asupra trupurilor cu care ne-a înzestrat natura. Dar voi, oamenii, într-atât L-ați uitat pe Dumnezeu, încât ați împărțit întreg pământul în bucăți, iar aceia dintre voi care se numesc regi sau conducători, sau favoriți ai lor, spun: „Dau această bucată de pământ pentru un mic tribut, iar pe aceasta o dau pe degeaba favoritului meu și servitorilor lui cei mai buni, ca răsplată pentru folosul pe care mi-l aduc pumnii lor puternici. Restul poporului să fie folosit de către aceștia drept vite de povară, și să primească hrană numai atât cât să nu moară de foame și să poată munci din greu pentru asupritorii lor. Iar dacă rezistă acestui tratament, atunci să fie bătuți - și uneori uciși‟. Și dacă unui asemenea sclav i-ar trece vreodată prin minte că este frate cu regele sau cu conducătorul care i-a hărăzit o asemenea soartă și că are aceleași drepturi în fața lui Dumnezeu cu aceia ce au dobândit mărirea prin bunul plac al regilor și al conducătorilor – spuneți, nu va fi el imediat omorât? O, unde oare pe întregul pământ mai există o ființă atât de crudă ca și omul? Nici un șarpe, o hienă ca mine, un leu, un tigru, un lup înfometat, un urs furios, nu se pot compara cu omul, față de care aceștia toți nu sunt altceva decât îngeri puri și neprihăniți! De ne-ar fi fost dăruită și nouă iubirea, așa cum v-a fost dăruită vouă, o, cum L-am mai fi iubit pe Dumnezeu! Dar chiar și fără acest dar, noi tot Îl iubim, prin supunerea totală pe care i-o arătăm, ceea ce ne face cu mult mai buni decât sunteți voi, care nu numai că ați dat uitării iubirea care v-a creat, ci și pe Dumnezeu însuși, Creatorul vostru.

40. Întrebați pietrele, întrebați iarba, întrebați vântul, întrebați apa, întrebați tot ce vedeți, cu excepția omului, și toată făptura va slăvi numele marelui Dumnezeu și vă va vorbi despre minunile fără număr înfăptuite de iubirea Lui. Numai voi, oamenii, ființe libere, create pentru a trăi veșnic în beatitudine, L-ați putut uita complet pe Creatorul și binefăcătorul vostru! – Nu e de mirare că nu aveți un nume în fața Lui, căci cum v-ați putea numi? Diavolii îl cunosc pe Dumnezeu și fug de El. Satan de asemenea îl cunoaște și îl urăște cumplit din cauză că El este Dumnezeul și stăpânul întregii existențe, inclusiv al lui. Dar voi, care vă aveți obârșia între diavoli și ați devenit liberi prin nesfârșita Lui iubire, iar apoi L-ați uitat complet și ați considerat, în slăbiciunea voastră de gâze nevrednice, că sunteți voi înșivă dumnezei, numai pentru motivul că vă puteți ucide unii pe alții cu pietre și cu bâte, și pentru că înălțați mormane de pietre cărora le spuneți orașe – voi cine sunteți? Luați aminte că nu sunteți nimic, absolut nimic. Un fir de iarbă înseamnă cu mult mai mult decât voi, iar o gheară de hienă este cu mult mai sacră decât nenumăratele odrasle ale acelor oameni pe care i-ați părăsit în orașul lui Enoh, și între care ați trăit de asemenea și voi până acum.

41. Pe scurt, aceasta este voia marelui Dumnezeu: înainte de a vi se da o altă destinație, veți fi învățați timp de șaptezeci de zile de către noi, hienele, ce înseamnă omenia și iubirea aproapelui, și, prin acestea, îl veți cunoaște din nou pe Dumnezeu. Și numai atunci când prin noi, niște fiare sălbatice, veți fi capabili să vă cunoașteți pe voi înșivă, și prin supunerea noastră necondiționată în fața voinței divine, veți cunoaște din nou că există un Dumnezeu, numai atunci Domnul tuturor creaturilor ne va permite să vă arătăm locul liniștit pe care îl căutați.

42. Acum urmați-mă, așa cum dorește Dumnezeu, bucuroși și fără teamă, afară numai de teama de mânia Lui. Aceluia care va veni de bună voie, nu i se va întâmpla nimic rău, dar cel care va veni cu gânduri dușmănoase și de nesupunere, va fi considerat nevrednic până și de dinții noștri, ai hienelor, spre a fi sfâșiat în bucăți, și lui i se va hărăzi soarta de a se întâlni cu armata lui Lameh, ceea ce este cu mult mai rău, căci este o armată de diavoli condusă de prințul diavolilor”.

43. După ce aceste cuvinte au fost spuse, toți cei paisprezece tineri au pornit pe urmele hienei fioroase care, cu permisiunea Mea, i-a condus într-o peșteră întunecată din munții. Acolo, ei au învățat de la firea fiarelor sălbatice despre egalitatea în drepturi a tuturor creaturilor, despre iubirea aproapelui, despre supunerea în fața voinței Mele, și astfel, încet-încet, au putut din nou să Mă cunoască și să creadă în Mine. La sfârșit, ei au devenit conștienți de imensa diferență care există între ființa omenească adevărată și oricare animal, și în același timp au recunoscut cât de adâncă fusese decăderea lor. Toate aceste lucruri le-au învățat prin grația cu totul specială pe care le-am acordat-o, și care i-a făcut capabili să descopere că lumea fiarelor sălbatice este expresia plină se sens a voinței Mele atotputernice.

44. (N.B. Mai mult decât în acele vremuri de demult, o asemenea școală ar fi necesară în prezent pentru voi. Căci atunci, oamenii, copii ai acestei lumi, erau răi din cauza întunericului necunoașterii legilor care o guvernează, dar astăzi voi sunteți răi în plină lumină, și însuși diavolul, prințul întunericului, a trebuit să admită că prin comparație cu voi, copiii lumii, el este de-a dreptul neîndemânatic în a înfăptui răul, asemeni acelor părinți ce se simt la un moment dat întrecuți de copiii lor, în toate privințele.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (71)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 34 - MEDUHEDIȚII DEBARCĂ ÎN JAPONIA
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 23:03 View PostDownload Post

Capitolul 34
MEDUHEDIȚII DEBARCĂ ÎN JAPONIA


1. Vom părăsi acum această mică școală a creaturilor sălbatice, lăsându-i pe elevii ei să se hrănească cu fructe, ierburi și rădăcini, până când va veni timpul lor; și ne vom întoarce din nou la acel ținut numit Ihypon (“Japonia”, în zilele noastre), unde îi vom aștepta pe meduhediți, cărora le vom dedica puțin timp în cele ce urmează.

2. După treizeci de zile și treizeci de nopți, mulțumită vântului favorabil pe care l-am făcut să sufle, și după un mic ocol pe suprafața calmă a mării, meduhediții au sosit pe Țărmurile marii insule amintită mai înainte, strigându-și din răsputeri bucuria și rugându-se Mie. Din largul mării, ei au fost conduși în estuarul larg al unui fluviu pe al cărui curs liniștit au pătruns în interiorul ținutului.

3. Când au ajuns la capătul călătoriei, Meduhed s-a aruncat cu fața-n jos, adânc mișcat de frumusețea acelui ținut, și timp de o oră Mi-a mulțumit în tăcerea adâncă a inimii sale, fiind complet orientat către sine însuși.

4. După ce a încheiat această rugăciune care Mie Mi-a plăcut foarte mult, în timpul căreia el a recunoscut voința Mea de a-i salva poporul, s-a ridicat și a așteptat ca toate plutele să sosească la Țărm.

5. Când plutele s-au aliniat de-a lungul malului râului, unde apa nu era adâncă, l-am sfătuit pe Meduhed să meargă la fiecare plută în parte și să-i îndrume cu iubire pe frații lui să nu pună nimeni piciorul pe pământ înainte ca, timp de trei ore, să-i mulțumească lui Dumnezeu în inimile lor pentru grația Lui nemărginită. Și numai după ce Domnul va binecuvânta acel frumos ținut, dându-le un semn pe care ei să îl poată vedea, Meduhed va coborî primul de pe plută, urmat apoi de ceilalți copii. După ce vor pune piciorul pe pământ, din nou se vor prosterna înaintea lui Dumnezeu, slăvindu-i gloria și implorându-i bunătatea și infinita iubire.

6. Și iată, în timp ce ei făceau aceste lucruri cu mare bucurie în inimile lor, Meduhed le-a spus să privească în sus, spre cer. Atunci ei au văzut un nor luminos care a învăluit întreg ținutul, și din el, timp de o oră, au căzut stropi mari pe pământ. Apoi au văzut cum norul s-a risipit pe cer, și dedesubtul lui a apărut un curcubeu strălucitor. De la răsărit a început să sufle o blândă adiere care le-a vestit prin gura lui Meduhed că Eu am binecuvântat pământul acela pentru ei. Apoi au coborât cu toții pe Țărm, și bucuroși, au făcut ceea ce i-a sfătuit Meduhed. Când toate acestea au fost îndeplinite. Meduhed i-a strâns laolaltă și le-a vorbit astfel:

7. “Oameni buni, frați, surori și voi, copii care ați împlinit vârsta de la care să puteți înțelege ce vă spun! Luați aminte la cele ce veți auzi acum, prin marea grație a lui Dumnezeu! Să punem mereu de azi înainte la temelia tuturor gândurilor și faptelor noastre voia sfântă a lui Dumnezeu, și niciodată să nu pierdem acest lucru din vedere. În orice moment să hrănim inimile noastre cu mulțumiri și rugăciuni aduse Lui. Căci tot ce ne vine de la El este măreț și sfânt, și de aceea, cu mult mai important decât orice altceva. Oricât de neînsemnate ar apărea ochilor noștri obișnuiți cu cele lumești acele lucruri care ne vin de la Dumnezeu, ele au o imensă valoare, căci am recunoscut acum că El este de asemenea și Domnul nostru. Iar noi, dacă ne vom dovedi supuși și ascultători, așa cum și trebuie să fim pentru că așa am promis, vom deveni asemeni marilor Lui copii, pe care i-ați întâlnit pe munții din apropierea orașului lui Enoh.

8. Iată, voia Domnului, a marelui Dumnezeu care dorește să fie și Părintele nostru, este ca noi să ne iubim unii pe alții. Aceasta înseamnă că îl veți iubi pe aproapele vostru, în care veți vedea un frate sau o soră, de șapte ori mai mult decât pe voi înșivă. Toți vom fi aspri cu noi înșine și îngăduitori, buni și iubitori cu frații și surorile noastre. Nici unul să nu-și închipuie vreodată că este mai mare și mai bun decât ultimul dintre frații lui. Căci înaintea lui Dumnezeu nu contează nimic altceva decât inima curată și plină de smerenie. Fiecare om căruia Domnul îi dăruiește grația Sa, așa cum mi-a dăruit-o mie, să se considere pe el însuși cel de pe urmă, și să fie bucuros, așa cum și eu sunt, să slujească tuturor conform voinței lui Dumnezeu. El trebuie să fie mereu un exemplu pentru toți ceilalți. Numai copiii, din cauza neputinței datorate vârstei lor fragede, și din cauză că au nevoie de învățătura care să le lumineze calea, sunt datori să se supună necondiționat părinților lor. Dar din momentul în care ei au cunoscut în adâncul inimii voia lui Dumnezeu, supunerea necondiționată va fi înlocuită cu respectul profund și iubirea atât de frumoasă a copilului pentru părinții săi. Voia lui Dumnezeu este ca voi să ascultați întotdeauna pe cel mai înțelept, pentru că prin intermediul lui veți primi poruncile lui Dumnezeu, în legătură atât cu lucrurile generale, cât și cu cele personale. Dar feriți-vă să îi arătați celui înțelept mai mult respect, mai multă dragoste și venerație, decât aceluia care nu a dobândit încă înțelepciunea, ci să le fiți tuturor frați buni și iubitori.

9. Iar respectul pe care îl arătați celui mai înțelept, prin grația lui Dumnezeu, nu constă în altceva decât în dragostea pentru Dumnezeu, dragostea pentru aproapele vostru și supunerea de bunăvoie în fața poruncilor divine, primite prin inima smerită a fratelui care a dobândit deja înțelepciunea.

10. Buzele voastre să nu cunoască minciuna, căci neadevărul este temelia tuturor relelor. Nu vă bucurați vreodată de răul altuia, ci învăluiți cu iubirea voastră pe fratele căzut, întinzându-i o mână de ajutor.

11. Pământul aparține tuturor în mod egal, fără nici o deosebire. Din rodul lui îmbelșugat, fiecare își va potoli propria foame, și apoi, de bunăvoie și cât se poate de bucuros, îl va hrăni și pe cel mai slab decât el.

12. Îmblânziți animale și ele vă vor da laptele lor să vă hrăniți. (13 iulie 1840)

13. Fiecare să se supună fratelui lui și să-l slujească cu bucurie. Dar nimeni să nu poruncească altui om, căci trebuie întotdeauna să vă arătați iubire unii altora, pentru ca într-o zi să puteți deveni copiii iubirii unicului Părinte.

14. Deși Domnul vă va dărui întotdeauna mai mult decât îi este cuiva necesar pentru întreținerea vieții, să nu fiți lacomi, ci să cereți din toate cu măsură, conform voinței lui Dumnezeu, atât cât vă este de trebuință pentru ca să fiți sănătoși. De aceea, Domnul vă spune: „Binecuvântez cumpătarea și țelul potrivit, dar blestem excesele de orice fel și osândesc la chinurile iadului pe cel ce rătăcește pe drumurile fără de țel ale adulterului și ale lipsei de castitate, căci ele nu-l pot duce altundeva decât în noaptea pierzaniei și a morții eterne‟. Așa că strângeți surplusul de roade binecuvântate și păstrați-le în construcții anume înălțate pentru acest scop. Dar casele voastre să nu fie din piatră, ca cele din orașul lui Enoh, ci din lemn. Înfigeți în pământ patru trunchiuri de copac, înalte cam de două lungimi de om, bine șlefuite, astfel încât ele să delimiteze un pătrat. Deasupra așezați patru grinzi, așa cum deja știți să faceți. Pe aceste grinzi construiți un acoperiș dintr-o împletitură de trestie și din stuf. Între cei patru stâlpi din trunchiuri de copac, construiți pereți, de asemenea din trestie împletită. Și în fiecare perete să lăsați câte o deschizătură, de patru ori mai mare decât mâna unui om. Înspre răsărit faceți o deschizătură mai mare, cât pentru ușă. Însă ușa voastră să fie fără zăvor, astfel încât oricine să poată intra liber, ori de câte ori are nevoie. În jumătate din spațiul din interiorul colibei, înfigeți în pământ stâlpi de lemn înalți cam cât jumătate dintr-un stat de om. Peste aceștia puneți apoi ramuri subțiri, iar peste ele o împletitură din trestie. Deasupra acestei împletituri așezați surplusul binecuvântat de hrană, strâns spre folosul fraților voștri și al vostru înșivă. În cealaltă jumătate de colibă aduceți iarbă uscată și întindeți-o pe jos, într-un strat care să vă ajungă până la genunchi. Acolo veți găsi în timpul nopții odihna mădularelor voastre obosite și somnul binecuvântat al trupului.

15. Sculele și alte lucruri de folosință, le veți rândui sub împletitura de trestie pe care ați pus hrana voastră. Și nimeni nu se va face stăpân peste casă, ci veți lucra cu toții pentru unul și unul pentru toți.

16. În apropierea munților care nu fumegă și nu aruncă foc, precum cei pe care îi puteți vedea de aici la mare depărtare, veți săpa gropi adânci în care veți găsi pâinea pământului, pe care deja o cunoașteți. Veți mânca această pâine cu cumpătare și nu în fiecare zi, ci numai din când în când, după cum este voia lui Dumnezeu, spre folosul sănătății voastre, și atunci când excrementele voastre devin prea moi.

17. În munții pe care de acum aveți voie să urcați, dacă nu aruncă foc, veți găsi în plus pietre netede, foarte dure și frumoase ca aspect. Adunați-le și puneți-le în fața caselor voastre. Mai întâi veți măcina cu ajutorul lor semințele unei anumite plante, iar apoi, din făina rezultată și din apă, veți prepara un aluat într-un vas dintre cele pe care le veți găsi în număr mare pe malurile râului. Veți coace acest aluat pe vetre, pe care acum știți deja să le construiți. După aceea, căutați la poalele munților lespezi netede de piatră, și pe ele să descrieți pas cu pas, așa cum v-am învățat, modul în care ați procedat ca să vă construiți case și să coaceți pâine, pentru ca și urmașii voștri să cunoască aceste revelații pe care vi le face acum Dumnezeu.

18. Luați aminte! Astfel vă vorbește Domnul: „Atâta timp cât voi și descendenții voștri veți respecta regimul de viață care vi l-am dat, nici un popor străin nu se va putea apropia vreodată de acest ținut spre a vă tulbura pacea. Și vă voi învăța Eu Însumi multe lucruri folositoare. Dar dacă veți păși vreodată alăturea de calea pe care astăzi o deschid pentru voi, uitându-Mă și încetând să mai recunoașteți și să mai respectați porunca Mea, voi ridica un alt popor peste voi, care vă va robi și va stăpâni acest pământ. Ei vor fi conduși de un împărat care va distruge sanctuarul vostru, vă va lovi și pe mulți vă va da morții. Stăpânitorii voștri vă vor înhăma la plugurile lor ca pe asini și vă vor biciui ca pe cămile. Ei vor lua tot rodul muncii voastre și vă vor lăsa să muriți de foame; nu vă vor permite să vă stingeți setea cu sucul fructelor, ci vă vor mâna la apă ca pe o turmă. Și așa cum și în Țara lui Enoh a trebuit să ridicați orașe pentru rege și să asigurați hrană bună pentru el și pentru servitorii lui, la fel va trebui să faceți și pentru noul rege, pentru ca el să devină tot mai viguros ca să vă bată și să vă ucidă.

19. Pentru munca voastră nu veți mai primi fructe și pâine, ci numai rămășițe ale morții, în funcție de munca pe care sunteți puși să o faceți. Și aceste mortăciuni vor fi de atunci hrana voastră. Dacă nici chiar atunci nu vă veți întoarce la porunca Mea, va trebui să-i dați înapoi împăratului tot a cincea parte din hrana voastră, fără nici o plată, ca bir datorat acestuia pentru că vă permite să munciți pentru el. Aceasta înseamnă că va trebui să-l implorați să vă facă robii lui, și atunci când împăratul va consimți la aceasta, voi va trebui să-i plătiți taxa pomenită mai sus.

20. Și vă mai spun că în toată Țara nu va fi nici un petec de pământ pe care să nu și-l însușească împăratul. El va împărți acest pământ favoriților și curtenilor lui, sub formă de fiefuri, iar voi veți deveni slugi nedemne ale acestora, care vor domni cu drept de viață și de moarte asupra voastră. Vă vor da să mâncați iarbă tocată și rădăcini mizerabile, iar fructele cele bune le vor păstra pentru ei înșiși. Iar acela care se va atinge de un asemenea fruct va fi imediat pedepsit cu moartea.

21. Împăratul va lua pe cele mai frumoase dintre soțiile și fiicele voastre pentru el însuși și pentru plăcerea curtenilor și favoriților lui. Pe fiii voștri îi va arunca în râu iar voi veți munci pentru fiii lui, care vă vor bate și vă vor chinui. Iar Eu îmi voi astupa urechile la plângerile voastre, până la sfârșitul timpurilor, deși suferințele pe care le veți îndura vor fi de o mie de ori mai groaznice decât cele din Țara lui Enoh.

22. Aceste lucruri, de asemenea, trebuie să le aveți mereu în minte și să le scrieți pe tăblițe de piatră, așa cum v-am spus mai înainte!‟

23. Vedeți dar, dragii mei frați, care este voia lui Dumnezeu. Să faceți precum ați fost sfătuiți și veți rămâne mereu un popor liber, fără să pierdeți niciodată drepturile pe care le-ați dobândit. Trebuie să deveniți plini de iubire și de compasiune și să țineți departe de voi egoismul. Astfel veți rămâne ceea ce sunteți, poporul lui Dumnezeu. – Iar acum, voia Domnului este ca voi să legați plutele una de alta, făcând un pod peste râu, pe care veți trece adeseori de pe un mal pe altul.

24. Lăsați-vă în genunchi acum și haideți să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru marea Sa grație de-a ne învăța toate aceste lucruri, spre folosul nostru. Spuneți după mine:

25. „O, Tu, mare, nesfârșit de bunule și atotputernice Dumnezeu, îți mulțumim plecându-ne adânc în țărâna nimicniciei noastre! Fă ca slaba voce a recunoștinței noastre să ajungă la urechile Tale sfinte, din abisul rușinii inimilor noastre sfioase și umile! O, Doamne, noi nu putem înțelege cât de mare este goliciunea minților noastre. De aceea, te rugăm să umpli ființa noastră cu căldura iubirii Tale și niciodată să nu-Ți retragi compasiunea pentru noi, sărmanii copii ai păcatului. Și dacă vreodată vom uita de noi înșine și vom acționa împotriva voii Tale sfinte, să fim pedepsiți nu de oameni, ci de Tine, conform justiției Tale și marii Tale clemențe; compasiunea Ta nesfârșită va transforma inimile noastre, astfel încât într-o zi vom deveni și noi ființe vrednice de a ne numi copiii Tăi. Fii mereu marele și sfântul nostru Dumnezeu, și Domnul care într-o zi va deveni Tatăl nostru sfânt și mult iubit! – O, Doamne, ascultă rugămintea stăruitoare izvorâtă din slabele noastre inimi! Amin!‟

26. Acum mergeți și faceți toate câte vi s-au spus; și mai cu seamă, urmăriți să înțelegeți cât de adevărat și de demn de crezare este Domnul. Și câtă vreme veți înfăptui toate aceste lucruri, nu uitați niciodată de El, înainte și după fiecare sarcină pe care v-o asumați, înainte și după fiecare masă, înainte și după ce dormiți, înainte și după răsăritul și apusul soarelui. Și mai ales atunci când faceți dragoste, trebuie neapărat să-i cereți Domnului binecuvântarea înainte și după aceasta – pentru ca pruncii pe care îi veți zămisli să fie copiii vieții și ai luminii, nu ai morții și ai întunericului, cum se va întâmpla dacă veți proceda altfel.

27. Iar eu voi rămâne toată viața de această parte a râului, aici unde am debarcat. În susul apei, unde sunt munții aceia frumoși, este o peșteră largă în care vom locui eu și copiii mei; și ori de câte ori veți avea nevoie de mine, veți ști unde să mă căutați. Domnul îmi acordă proprietatea asupra acelei peșteri și asupra muntelui în care ea se află, creat de iubirea Lui pentru voi, pentru ca vouă să vă fie ușor să mă găsiți atunci când veți avea nevoie de mine.

28. Iar restul pământului, acest frumos, întins și bogat ținut, vă stă în întregime la dispoziție. Voia Domnului este ca eu să ajung la adânci bătrâneți și să veghez asupra tuturor faptelor voastre, bune și rele. Iar la sfârșit, vă voi urma și eu către Domnul, însă voi fi ultimul dintre toți cei de față care va veni la El.

29. Voi, cei zece însoțitori ai mei, care ați dobândit la rândul vostru înțelepciunea, conduceți oamenii, împărțiți-le cu înțelepciune pământul și învățați-i tot ce au nevoie să știe. Iar când va fi lună plină, veniți la mine ca să vă dau noi sfaturi și învățături. Amin!”

30. Când Meduhed și-a încheiat cuvântul, tot poporul s-a închinat în fața lui, și încă o dată s-au aruncat cu toții cu fața la pământ, fără ca Meduhed să le-o ceară, pentru a-Mi mulțumi din nou pentru binefăcătoarele învățături. Apoi s-au ridicat, au mâncat cu evlavie hrana care li se oferise, s-au întins pe pământ să se odihnească și s-au mai rugat din când în când. Timp de trei zile au făcut aceste lucruri, apoi au luat uneltele și au construit podul. După ce au isprăvit, au plecat fiecare spre destinația sa, cu binecuvântarea lui Meduhed, rugându-Mi-se în tot locul. Și după cum este lesne de înțeles, mulți dintre ei au devenit la fel de înțelepți ca și Meduhed. Astfel a trăit acest popor fericit timp de 1900 de ani, până aproape de vremurile lui Avraam, iar potopul lui Noe nu l-a înecat.

31. Mai târziu însă, au început totuși să Mă uite, ei, care erau cel mai instruit și mai bogat neam de pe pământ. Au început să venereze tot soiul de cioplituri și au căzut în cea mai întunecată idolatrie și totodată în cea mai adâncă destrăbălare.

32. Timp de 600 de ani am așteptat răbdător să văd vreun semn de îndreptare din partea lor, dar după ce în tot acest timp nu am observat nici cea mai mică urmă de remușcare și nici o intenție de a-și schimba viața, am ridicat pentru osândirea lor – așa cum îi avertizasem cândva prin intermediul lui Meduhed – un popor nou într-o regiune care astăzi se numește Mongolia. Printr-un înger nevăzut am condus acest popor în Ihypon, pregătind pentru ei un pod de insule din China zilelor noastre până în Japonia; câteva dintre acestea s-au păstrat până astăzi, descriind o linie curbă în largul oceanului, mărturie a acelor timpuri de demult. Ei au ajuns în Ihypon fără să-și ude picioarele, la fel cum au traversat izraeliții Marea Roșie. Prin focul pământului, am creat de asemenea o mulțime de insule mai mari și mai mici în jurul Ihyponului, ca loc de refugiu pentru câțiva înțelepți din neamul lui Meduhed, puțini la număr, care au locuit de atunci în peșteri și M-au slujit în tăcere, până i-am chemat din această lume.

33. În asemenea peșteri mai pot fi găsite tăblițe gravate, semn al iubirii Mele, pe care astăzi însă bineînțeles că nu le mai poate descifra nimeni, nici chiar atât cât au fost descifrate hieroglifele egiptene, căci doar cineva complet renăscut va fi capabil să le citească. Ici și colo, câte un medium feminin, în transă fiind, poate avea capacitatea de a ghici câte ceva din acea știință pierdută, dar aceasta numai în scurtele momente în care în ea se deșteaptă sufletul inocent al copilului.

34. Iar în peștera lui Meduhed (numită la fel și astăzi) se află încă tăblițele cu cântecele lui, pe care acum le cunoașteți, și unele unelte. Dar această peșteră, aflată pe un munte foarte înalt, a devenit inaccesibilă datorită erupțiilor vulcanice și cutremurelor care au continuat până în zilele noastre.

35. Astfel, acest pământ se găsește și astăzi sub dominație imperială și este locuit parțial de o populație de origine mongoloidă, și parțial de vechii locuitori ai Ihyponului. Acela care nu crede, să meargă la fața locului și să se convingă. Dar dacă nu a realizat renașterea completă a ființei sale, nu-i va fi de nici un folos călătoria. Iar dacă a realizat acest lucru, atunci nu numai că va fi capabil să supravegheze întreaga suprafață a pământului, ci va avea de asemenea puterea să scruteze cu ochi transfigurați adâncurile planetei, până în inima ei.

36. (Toate informațiile pe care le-am dăruit prin aceste cuvinte sunt pe deplin adevărate și vă sunt destinate vouă, copiilor Mei, ele nu sunt pentru toată lumea. Căci cred că voi, copiii Mei, nu veți măsura iubirea și înțelepciunea Mea, cuvintele Mele și grația Mea, cu măsurile lumești. Eu nu vreau să strălucesc orbitor deasupra lumii. Dacă voi îmi veți critica spusele, folosindu-vă de învățăturile voastre lumești, ce credeți că voi face într-o bună zi cu imensul nonsens al lumii voastre? – Aflați că dacă veți primi învățătura Mea, mai întâi indirect, iar apoi direct de la Mine, veți ajunge să recunoașteți care legi se manifestă la un nivel mai înalt – ale Mele sau ale lumii. Căci pentru lume este importantă litera legii, iar pentru Mine spiritul ei; iar acela care nu Mi se alătură, se va risipi în neant.)

37. Înainte de a vă conduce mai departe în descrierea casei Mele, am să vă spun, pe scurt, câteva lucruri în legătură cu îngerul Meu, adresându-Mă în special acelora care găsesc la fiecare rând câte ceva de criticat din punct de vedere stilistic, din simplu orgoliu intelectual. Dacă nu au pic de răutate în inimă, pot bineînțeles să corecteze pe ici pe colo câte o virgulă sau o literă pe care umilul Meu scrib, în goana peniței, le-a mai trecut cu vederea atunci când a transcris acest Nou Cuvânt al Meu. La aceștia nu Mă voi uita cu supărare, dar nu același lucru pot să spun despre cei care ar îndrăzni să schimbe fie și un singur cuvânt, ori să caute o rimă mai potrivită sau să intervină cu îmbunătățiri ce nu sunt necesare în vreunul dintre rândurile Mele. Nu căutați cuvântul potrivit sensului, ci sensul potrivit cuvântului, dacă vreți să aflați adevărul. Căci adevărul este cel care se află în spirit, nu spiritul în adevăr; aceasta ar fi cu desăvârșire imposibil de vreme ce spiritul este liber și a precedat toate legile, permițându-i adevărului să derive din el. Și de vreme ce oamenii de geniu v-au spus deja aceste lucruri, pentru ce priviți cu ochi critici Spiritul Meu, de parcă un școlar v-ar fi dat lucrarea lui nătângă la corectat? – Așa că dacă cineva s-ar putea gândi că nu se cade să ies în lume cu acele straie, nu are decât să Mă țină acasă. Totuși, mult mai folositor i-ar fi celui ce citește scrierile Mele să le adauge o lege învățată din ele, decât critici lumești orgolioase; căci a da este de mii de ori mai binecuvântat decât a lua! Urmăriți să înțelegeți bine toate aceste lucruri! Amin!
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (71)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 35 - PREDICA ANIMALELOR DESPRE CĂINȚĂ ( 27 Iulie 1840)
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 23:09 View PostDownload Post

Capitolul 35
PREDICA ANIMALELOR DESPRE CĂINȚĂ ( 27 Iulie 1840)


1. Să ne întoarcem acum la școala hienelor și la cei 14 învățăcei, și să vedem cât de mult au avansat ei în scurtul timp petrecut în acea școală, îmbogățindu-și cugetele cu extraordinarele principii educaționale predate aici.

2. Ascultați cu atenție, și fie ca nici un cititor să nu își țină urechile astupate și ochii închiși, ci să urmărească cuvintele pline de înțelepciune ale hienei, tigrului, leului, lupului și ursului. Căci oamenii trăiesc în minciună și nici unul măcar nu rostește adevărul în fața semenilor săi. Experiența arată cât de des se înșeală savanții, cât de false sunt toate doctrinele lor, cum acestea înlocuiesc adeseori alte doctrine, fiind însă chiar mai rele decât cele pe care le-au înlocuit. De aceea, nu este deloc zadarnic să ascultați cuvintele demne de toată încrederea, provenite din sfera onestă și autentică a naturii, și să le scrieți în inimile voastre, pentru a înțelege astfel mai bine cât de adevărat, just și demn de încredere este Tatăl vostru preasfânt și etern.

3. Căci vai!, după ce perioada stabilită a trecut, hiena a apărut din nou în fața grupului înspăimântat, plină de furie, dar numai cu scopul de a se folosi de teamă pentru a le face mințile mai receptive, după care, prin grația Mea, a rostit printre fălcile larg deschise următoarele cuvinte:

4. “Ridicați-vă din morți! Aceasta este voința marelui și atotputernicului Dumnezeu al tuturor creaturilor! Scurta perioadă de timp a trecut ca fulgerul, zilele s-au alternat cu nopțile într-o succesiune rapidă, trecând peste existența voastră nedemnă. În momentul în care ați fost conduși de mine, o hienă, prin voința atotputernică a supremului Dumnezeu, ați putut vedea luna plină luminându-vă cărările ce conduceau prin înălțimile sălbatice până la peștera în care locuiam eu și copiii mei, unde noi v-am lăsat să vă odihniți în răcoarea plăcută a pământului. Acum puteți vedea din nou luna, care este din nou mare și plină, după ce își pierduse complet lumina, devenind succesiv un copil, un tânăr, iar acum, din nou, un bărbat plin de putere și de măreție.

5. Modelul pe care vi-l indică cu regularitate luna de-a lungul unor scurte perioade de timp ar trebui imitat de voi cu credință și înțelepciune, în viața voastră de zi cu zi. Lumina voastră lumească va trebui să se diminueze precum cea a lunii, pentru a vă permite – după ce veți fi încetat pe deplin să emiteți această lumină lumească (întru totul sinonimă cu intelectul vostru arogant) – să absorbiți o lumină nouă, inspirată din cele mai înalte ceruri, care este sinonimă cu iubirea dezinteresată din care izvorăște grația marelui și preasfântului Dumnezeu.

6. Ascultați, la fel cum vă vorbesc eu, grație permisiunii divine, orice lucru este capabil să vă vorbească. Dacă vă veți încăpățâna însă să vă cramponați de tirania din inimile voastre, mai bine ascundeți-vă de noi, reamintiți-vă acest discurs și urmăriți să înțelegeți cât de jos ați decăzut voi chiar prin comparație cu noi, în timp ce adevărații copii ai lui Dumnezeu sunt infinit deasupra noastră.

7. Căci spuneți-mi, ați văzut vreodată un animal încercând să-l domine pe un altul? Ați văzut vreodată un animal încercând să își însușească ceva de la altul? Ați văzut vreodată un animal încercând să-l fure pe un altul? Sau ne-ați văzut vreodată pe noi omorându-ne reciproc, sau mințind, înșelându-ne, ori comițând păcate trupești numai de dragul desfrâului?

8. Spuneți-mi, ne-ați văzut vreodată acționând împotriva naturii noastre?

9. Oare nu ar fi trebuit să învețe animalele de la voi cum să-și folosească în mod benefic puterile? După cum vedeți însă, noi, sărmane bestii sălbatice, suntem cele care vă învățăm pe voi despre blândețe și despre înțelepciunea vieții. Oh, rușine să vă fie vouă, domni ai vieții, de vreme ce un simplu țânțar, care bâzâie chiar acum la urechea mea, are mai multă înțelepciune decât voi, împreună cu întreaga regiune a lui Enoh și cu cele zece orașe ale ei! Căci deși viața țânțarului este limitată la numai câteva zile, iar acțiunile sale nu lasă nici o urmă vizibilă, chiar și în această scurtă viață a lui, el face infinit mai mult decât ați reușit voi încă de pe vremea lui Cain, prin construirea orașelor voastre și chinuirea fraților voștri; căci țânțarul împlinește voința supremă a lui Dumnezeu și se bucură cu recunoștință de scurta sa existență, în timp ce voi, oamenii, a căror menire este să trăiți de-a pururi, ați uitat de propria voastră valoare, și mai presus de toate, de iubirea preasfântă a lui Dumnezeu cel atotputernic, care sălășuiește în inima voastră.

10. Noi, sărmane ființe lipsite de spirit, ne bucurăm cu recunoștință de scurta noastră viață, în timp ce voi, ființe vii, vă găsiți desfătarea în a linge cu limba voastră lacomă murdăria ce rămâne în urma morții!

11. O, Dumnezeule atotputernic și preasfânt, de ce nu ne-ai creat Tu numai pe noi, hiene, tigri, lei, lupi și ursi, care îți împlinim întotdeauna voința sacră? Cum se face că Tu i-ai creat pe acești oameni, care nu numai că au uitat de voința Ta supremă, dar au uitat chiar și de Tine Însuți?!

12. Priviți-mă, voi, oameni frumoși, cu aparențe încântătoare; priviți trupul meu mizerabil, păros și respingător. Nu vi se pare că trupul meu este învăluit de noaptea unui blestem al lui Dumnezeu, în timp ce trupul vostru poartă binecuvântarea supremă a iubirii eterne?

13. Cum se face însă că sub acest înveliș al morții sălășuiește recunoștința care nu își dorește nimic mai presus decât să-și reîntâlnească Creatorul, în timp ce sub pielea voastră binecuvântată nu există altceva decât batjocură, superficialitate, dispreț, și nu în cele din urmă, o uitare totală?

14. Astfel se explică de ce – prin neascultarea voastr㠖 voi ați devenit talpa iadului, în timp ce specia mea, care a pășit pe acest pământ cu multe milenii înaintea voastră, ascultă necontenit de atotputerea lui Dumnezeu, fără să uite vreodat㠖 cu toată presiunea cumplită la care a fost supusă de propria sa natură, a ferocității – de ordinea imuabilă impusă ei de către Creator.

15. Oh, amintiți-vă cuvintele animalului sălbatic și urmăriți să vă ridicați până la demnitatea de ființe create, pentru ca, poate, într-o bună zi, să puteți fi numite ființe umane. Și nu uitați cât de mult deasupra voastră se află copiii lui Dumnezeu, în timp ce propria voastră menire este de a deveni similari lor, dacă nu chiar întru totul una cu ei. Eu îmi închei aici discursul, dar voi veți rămâne și veți asculta în continuare cuvintele unui alt animal. Amin!”

16. Și iată, după ce hiena și-a încheiat astfel impresionantul ei discurs, un tigru uriaș și feroce s-a apropiat de grupul intimidat, i-a privit pe oameni cu mare seriozitate, dând din coadă, după care s-a întors către conducătorul lor, l-a privit fix o vreme, pentru ași deschide în cele din urmă larg fălcile și a rosti următoarele cuvinte:

17. “Sihin! Acesta va fi numele tău, care îți va reaminti mereu că tu ești un fiu al cerului pământesc, care este un cer al animalelor. Acestea au un suflet născut din focul solar, iar acest suflet se adresează acum sufletului tău, suflet pe care Însuși Dumnezeu Ți l-a dăruit, dar care te-a făcut de rușine în fața mea și a tuturor animalelor însetate de sânge din aceste păduri, căci el a uitat de marele Creator, în timp ce sufletele noastre nu au îndrăznit niciodată să încalce ordinea prestabilită a Acestuia, deși suntem și noi dăruite cu cele cinci simțuri pe care le aveți voi, și posedăm la rândul nostru memorie și dorințe, putând distinge între pământ, apă, foc și aer, precum și între uscat și umed, între zi și noapte, sus și jos, ascuțit și neted, rece și cald, etc. În plus, noi avem un simț al vederii uluitor de ascuțit, de care nu se pot ascunde nici spiritele cele mai corupte, care tremură cuprinse de teroare atunci când recunosc în fața lor un judecător inexorabil, curajos și puternic, care le sfâșie învelișul ce ascunde un veritabil palat al murdăriei și le bea sângele impur, astfel încât acești munții sacri să nu fie pângăriți.

18. Ați văzut cu propriii voștri ochi ce s-a întâmplat cu armata lui Tatahar, nu departe de aici. Chiar credeți că măgarii și cămilele v-au protejat de furia noastră? O, nu, dacă puteți crede așa ceva, vă înșelați foarte tare! Dumnezeu a fost Acela care ne-a îndemnat să vă cruțăm, și nu a existat nici măcar un singur animal printre noi care să fi dorit să refuze voința Creatorului său atotputernic.

19. Cum ați putut uita tocmai voi, oamenii, care sunteți înzestrați nu doar cu cele cinci simțuri nobile, dar ați primit în plus și un suflet nemuritor, care include un spirit divin, de Numele preasfânt și de voința supremă a lui Dumnezeu!?

20. O, ființe umane mizerabile și infame, voi sunteți cu adevărat niște monștri ai decăderii pe acest pământ! Spuneți-mi, ce sunteți voi, sau ce doriți voi să fiți, de vreme ce L-ați uitat pe Dumnezeu, Cel Preasfânt, Creatorul vostru plin de iubire, singurul prin care existați, la fel ca și noi, ceilalți? Pe El, Cel care – în iubirea Lui infinit㠖 v-a dăruit libertatea deplină pentru ca într-o bună zi să vă poată aduce pe voi, mizerabililor, mai aproape de inima Lui părintească, de-a pururi plină de iubire, scoțându-vă astfel din iadul în care vă aflați. Și după toate acestea, El, Părintele preasfânt și iubitor, este uitat și blestemat! O, atotputernice Dumnezeu, nu lăsa puterea mea să mă părăsească la vederea acestor monștri, căci doresc să-Ți pot împlini și în continuare voia Ta sacră!

21. Priviți iarba din fața voastră! Aceasta îl laudă pe Dumnezeu, căci deși este mută, ea îl recunoaște pe Tatăl Ceresc, în timp ce voi, cu toată libertatea vie care v-a fost acordată, nu știți nimic despre El! Da, priviți acești munții, pietrele, apa, priviți-ne pe noi, și remarcați cum tot ceea ce percep ochii, urechile și celelalte simțuri ale voastre, îl glorifică, îl laudă și îl onorează pe Dumnezeu. Și toate cerurile sunt pline de compasiunea Sa infinită, de gloria Lui și de iubirea Lui nesfârșite! Din ce-oți fi formați voi de ați pierdut cu desăvârșire amintirea Lui din inimile voastre?

22. Pe scurt, discursul meu a ajuns la sfârșit! Nu vă mai pot privi, controlându-mi în același timp mânia justificată! De aceea, voi încheia aici, așa cum îmi cere voința Celui de Sus, dar doresc să mai adaug înainte un lucru: dacă eterna Iubire vă va elibera în cele din urmă din ghearele noastre – atât de blânde prin comparație cu mâinile voastre care varsă sângele propriilor voștri frați – și vă va permite să deveniți un popor așezat, este bine să vă reamintiți din când în când cuvintele rostite cândva, prin voința lui Dumnezeu, de un tigru fioros – a cărui sete de sânge îi strălucește în ochi, dar care totuși, prin comparație cu voi, nu este decât un biet mielușel.

23. Dacă inima voastră s-a împietrit complet, nemaiauzind vocea atotputernică a lui Dumnezeu, este cazul să învățați de la natură. Amin!”

24. După ce tigrul și-a încheiat discursul său atât de expresiv și de semnificativ, a urmat rândul leului, care a ieșit brusc din tufișul în care se odihnea, s-a așezat ferm în fața grupului de oameni, și-a deschis larg fălcile și a început să vorbească, spunând: “Ascultați și priviți, voi, domni ai pământului care vă complaceți în a rămâne surzi și orbi, voi, regi atotputernici, conducători și domni ai acestei lumi, a căror slăbiciune este comparabilă însă cu aceea a unui Țânțar! Care credeți voi că este întâia datorie a unei ființe libere care își poate folosi la voință puterea dăruită ei de Dumnezeu, și care nu poate fi restricționată de nimeni și de nimic, prin voința atotputernică a Iubirii nemărginite a marelui Creator?

25. Văd că vă holbați la mine precum niște bolovani și nu cunoașteți nimic mai mult decât un trunchi de copac rupt în două. Oare nu este prima datorie a unei asemenea ființe împlinirea voinței lui Dumnezeu, adică a Aceluia care v-a dăruit vouă, la fel ca și nouă, viața – vouă, o viață nemuritoare, iar nouă, una muritoare – pentru a recâștiga astfel grația pierdută, care v-a fost luată datorită marii voastre neascultări?

26. Ați făcut vreodată acest lucru, sau cel puțin îl faceți acum? O, nu, voi nici măcar nu îl recunoașteți pe Dumnezeu; și nimeni nu poate fi obligat să facă ceva ce nu cunoaște, aceasta este scuza voastră facilă. Dar eu vreau totuși să vă întreb cum este posibil să îl uitați pe Acela de care vă reamintesc constant fiecare zi și fiecare noapte, și a cărui glorie și măreție o proclamă deschis soarele, luna și stelele strălucitoare?

27. Iată, eu sunt un locuitor puternic și crud al acestei lumi sălbatice, plină de pietre moarte și de mărăcini. Cu mare efort, și numai datorită naturii mele crude, sunt nevoit să îmi caut o hrană demnă de milă și să accept cu recunoștință judecățile lui Dumnezeu în ceea ce mă privește, adică o pradă adeseori săracă, după zile întregi de foame cumplită. De aceea, ascultați ce vă spun: dacă cineva ar veni la mine să-mi ofere câteva picături de apă care să-mi aline setea arzătoare, înmuind astfel limba mea uscată, las urma cu credință precum pe un înger păzitor, mi-aș împărți chiar și ultima bucată de hrană cu el și aș fi capabil să mor din iubire pentru binefăcătorul meu!

28. În schimb, voi, oamenii, nu numai că vă bateți frații care lucrează pentru voi, îi torturați și îi chinuiți în fel și chip, sau chiar îi ucideți, dar L-ați uitat chiar și pe Dumnezeu, față de care vă arătați nerecunoscători, îi blestemați binecuvântările și îi respingeți grația și iubirea imensă, pe care preferați să le înlocuiți cu murdăria cea mai cumplită și mai otrăvitoare a șerpilor.

29. O, Lameh, Lameh! Ai dorit să dai foc pădurilor numai pentru a ne distruge pe noi, cei care nu facem altceva decât să ascultăm de voința marelui Dumnezeu! Ce ar trebui să-ți facem noi acum ție, care L-ai uitat pe Dumnezeu, ți-ai ucis frații și ai vrut să ne învinovățești pe noi pentru crima ta în fața Celui Just?

30. Iată, noi nu căutăm răzbunarea, deși planurile sale ne sunt binecunoscute; numai voi, oamenii, sunteți capabili să vă răzbunați pe cei nevinovați. De aceea, voi veți învăța de la mine să fiți ascultători și recunoscători față de Dumnezeu. Numai după aceea veți putea părăsi acest loc, regăsindu-vă menirea pe care v-a destinat-o iubirea supremă a lui Dumnezeu. Amin!”

31. Și iată, după ce leul și-a încheiat discursul, lupul a ieșit în față și a început să le predice oamenilor deja treziți, admonestându-i cu fermitate în legătură cu datoria lor de obediență și iubire reciprocă față de Dumnezeu și de celelalte ființe create:

32. “Priviți-mă, sunt un lup fioros care stă în fața voastră și a inimilor voastre pline de teamă, chemat să vă vorbească de iubirea plină de compasiune a marelui și preasfântului Dumnezeu, Cel care reprezintă puterea supremă și viața perfectă, invizibil față de toate ființele care s-au desacralizat în fața grației Sale, căci El este Cel Preasfânt. Am ieșit în fața voastră pentru a vă arăta care este voința Lui, pe care voi ați uitat-o într-o manieră atât de infamă și de fratricidă, datorită egoismului, iubirii de sine și tiraniei voastre, care v-au determinat să vă purtați cu dispreț față de tot ceea ce v-ar fi putut reaminti de existența marelui Dumnezeu și de sfințenia Lui inviolabilă.

33. De aceea, spre marea voastră umilință și rușine, Iubirea eternă ne-a trezit acum pe noi, fiarele pădurii, cele mult disprețuite și temute de voi, pentru a vă învăța marea lecție a obedienței întru blândețe și smerenie, precum și pentru a vă arăta vouă, oameni orbi ce sunteți, mai întâi de toate prin acțiunile noastre, iar acum și prin cuvintele noastre – căci Tatăl ceresc ne-a dezlegat special pentru voi limbile – care este voința lui Dumnezeu în ceea ce vă privește pe voi, oamenii, cei a căror menire este de a fi și de a deveni nemuritori.

34. Iar această voință care este sinonimă acum și de-a pururi cu întreaga putere și forță, cu întreaga înțelepciune și iubire, cu viața eternă și libertatea cea mai beatifică și mai desăvârșită, constă din următoarele: voi sunteți cu toții egali în fața lui Dumnezeu, frați și surori; de aceea, nici unul dintre voi nu trebuie nici măcar să viseze la vreo superioritate asupra celorlalți. Căci nici puterea, nici frumusețea, tinerețea, maturitatea, virtutea, înțelepciunea sau orice altă calitate pe care o aveți nu vă dă nici un drept de superioritate, ele fiindu-vă date numai pentru a veni unii în ajutorul celorlalți, mai puțin dăruiți, cu iubire și supunându-vă întru totul voinței lui Dumnezeu, pentru a putea practica astfel virtutea divină a iubirii eterne care a fost implantată în voi de Creatorul atotputernic. Căci numai din iubirea cea mai pură și mai mare a permis sfințenia atotputernică a lui Dumnezeu crearea din Sine a voastră, a oamenilor, care vă dovediți atât de răi și de nerecunoscători, uitând de onoare, de iubire și de Dumnezeu, după care a creat, tot de dragul vostru, un mare număr de alte ființe din cele mai variate specii, a căror unică menire este numai aceea de a vă servi în toate modurile posibile.

35. Și totuși, voi, oameni de trei ori orbi și absolut surzi, nu percepeți absolut nimic din această realitate care este menită a vă servi în fel și chip, ci dimpotrivă, senzualitatea voastră infamă, confuză și desfrânată, precum și iubirea voastră carnală, au ocultat totul în fața voastră, aruncându-vă astfel în ghearele binemeritatei morți.

36. Nu uitați așadar cine sunteți meniți a fi, cine ați putea fi, și cine sunteți în clipa aceasta: nimic altceva decât niște larve mizerabile și jucării ale șerpilor din iad.

37. Schimbați-vă comportamentul, restrângeți-vă dorințele, purificați-vă la izvorul iubirii și deveniți la fel unii cu alții prin umilință, obediență și educarea corectă a copiilor voștri. Renunțați la desfrâu, concepeți-vă copiii cu binecuvântarea lui Dumnezeu și dovediți-vă tați și mame adevărate, întru iubirea și grația lui Dumnezeu. Învățați-i mai întâi de toate să asculte de iubirea voastră înțeleaptă și să descopere în ea marea iubire, sfânta voință, și implicit, grația inestimabilă a lui Dumnezeu. Numai atunci veți recunoaște faptul că nu noi, fiarele pădurii, suntem cele care vă vorbim acum, ci iubirea lui Dumnezeu, care ne-a dezlegat limbile pentru a vă adresa aceste cuvinte sacre.

38. Iar după ce veți deveni așa cum v-a învățat acum iubirea eternului și preasfântului Creator, veți descoperi că nu numai animalele vă vorbesc, așa cum se întâmplă acum, ci întreaga creație. Moartea va dispărea atunci din inimile voastre, iar voi veți putea percepe cu claritate, având ochii și urechile larg deschise, minunile divine ale creației. Meditați asupra cuvintelor pe care un lup le-a rostit în fața voastră într-o manieră miraculoasă și reflectați în inimile voastre trezite cum se face că toate lucrurile sunt cu ușurință posibile în fața eternei iubiri și a sfințeniei lui Dumnezeu. Veți putea percepe atunci în inimile voastre lucruri încă și mai uimitoare, mulțumită grației lui Dumnezeu. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (71)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 36 - REAMINTIREA NEASCULTĂRII LUI ADAM ȘI A COMPASIUNII LUI DUMNEZEU
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 23:19 View PostDownload Post

Capitolul 36
REAMINTIREA NEASCULTĂRII LUI ADAM ȘI A COMPASIUNII LUI DUMNEZEU


1. Și iată, după ce lupul – luați seama, am spus: lupul – și-a încheiat miraculosul discurs inspirat de Mine, el s-a retras fericit, iar un urs mare a pășit brusc în fața grupului plin de căință și i-a privit pe oameni cu ochi confuzi și tulburați, ca și cum ar fi dorit să le arate că mințile lor sunt la fel de confuze și de instabile ca și ochii lui. În cele din urmă, ursul și-a deschis la rândul lui fălcile și – impulsionat de Mine – le-a adresat oamenilor cuvinte pline de demnitate și de seriozitate, spunându-le:

2. “Ce este Dumnezeu, ce sunteți voi și ce sunt eu? După ce Dumnezeu, Cel Etern, Preasfânt și Atotputernic, a creat din El Însuși, prin Cuvântul Lui atotputernic și esențial, întreaga lume vizibilă, cu toți sorii ei, cu planetele, lunile, mările, munții, văile și marile câmpii, apoi cele mai felurite plante, precum iarba, tufișurile și copacii, unele după altele, în conformitate cu ordinea Lui cea înțeleaptă, după care au urmat, potrivit aceleiași ordini, cele mai variate specii de animale, considerând că toate acestea sunt într-un acord perfect cu sfințenia Lui și cât se poate de bine create, Iubirea Lui – aflată înlăuntrul Lui – ia vorbit lui Dumnezeu din chiar centrul sfințeniei Sale infinite și atotputernice:

3. „Acum, că toate sunt într-o ordine perfectă, haide să creăm un om din lutul cel mai fin al pământului, ca o imagine perfectă derivată din Mine, în strictă conformitate cu iubirea și grația Mea, pentru ca Noi să putem fi recunoscuți și lăudați de o viață independentă, aflată în afara Noastră, iar într-o bună zi întreaga creație să poată fi salvată prin intermediul acestui om, pentru a putea atinge astfel conștientizarea liberă a propriei sale existențe născute din Mine!”

4. Și iată, aceste cuvinte au prins pe loc viață, exact așa cum au fost planificate. Într-o clipă, omul liber și etern se afla acolo în toată măreția lui glorioasă, dăruit cu perfecțiuni nelimitate, cu privilegii și capacități infinite, cu ajutorul cărora putea atinge alte perfecțiuni, încă și mai înalte, apropiindu-se astfel de originea sa sacră și primordială, sau cu alte cuvinte, pentru a deveni precum marele Dumnezeu, în și prin sfera consacrării spirituale.

5. El avea puterea de a vorbi cu întreaga creație, și nu exista soare, oricât de depărtat sau de înalt, care să nu asculte de vocea sa puternică. Și nici chiar cele mai înalte spirite angelice nu ar fi îndrăznit să refuze să răspundă unei întrebări pusă de marele vorbitor.

6. Iar Dumnezeu Însuși, vizibil în fața celui preaiubit, a vorbit cu el precum un frate, spunându-i: “Privește-Mă, mult iubitul Meu Adam! (căci acesta era – și este înc㠖 numele acestui prim om, care continuă să trăiască). Ți-am dat o poruncă simplă și ușoară, pentru o perioadă scurtă de timp, nu pentru a te testa, ci cu unicul scop de a te face perfect liber și la fel de atotputernic ca și Mine. Vei respecta această poruncă pe perioada respectivă, până când Eu Mă voi întoarce din nou la tine. Dacă voi constata că ai respectato cu credință, Eu voi rămâne cu tine, iar tu vei împărtăși totul cu Mine, ca și cum am fi una.

7. Iată, întreaga creație trebuie să asculte de puterea ta; dar ceva mai încolo, poți observa un copac încărcat cu fructe minunate. Dintr-un anumit motiv plin de înțelepciune, Eu nu am binecuvântat încă acest copac. De aceea, tu nu trebuie să guști din sucul dulce al merelor sale; căci în ziua în care vei mânca din el, înaintea întoarcerii Mele, vei păcătui și vei deveni astfel muritor, slab, lipsit de putere, orb, surd și pieritor. O, mult iubitul Meu Adam, nu uita cuvintele Creatorului tău plin de iubire și nu ruina astfel cea mai măreață și mai avansată lucrare a înțelepciunii și iubirii Mele!

8. Căci acum ea nu mai depinde de Mine și de atotputerea Mea, ci numai de tine, în virtutea libertății de voință pe care Ți-am dăruit-o, deși nu din toată inima.

9. De acum înainte, depinde numai de tine dacă vei reuși sau dacă te vei autodistruge singur. De aceea, păstrează această poruncă simplă și vei deveni astfel un al doilea Dumnezeu, născut din Mine și trăind în Mine!‟

10. Dar vai, nici nu au trecut bine șapte zile, însoțite de tovarășele lor întunecate (nopțile), când primul om, creat de Dumnezeu într-o poziție atât de înaltă și de liberă, a perceput vederea desfrânată și pasională a celui de-al doilea sine al său, devenind astfel slab, surd și orb, și deși era încă pe deplin conștient de ceea ce făcea, L-a uitat pe Dumnezeu, lucru care avea să-i aducă prăbușirea, și a încălcat porunca atât de simplă, născută din cea mai pură și mai sacră iubire a Creatorului său pentru el.

11. Atunci, Cel Etern și Preasfânt a distrus în mânia Sa întreaga lume vizibilă, în fața ochilor celui păcătos, care acum se căia. Nu a fost păstrată nici măcar o piatră, și nici măcar un singur animal, din speciile care au pășit pe acest pământ cu mii de ani înaintea omului lipsit de recunoștință. Totul a fost complet distrus de marea infinită de foc a mâniei divine.

12. Nimic nu a mai rămas sfânt în ochii lui Dumnezeu, indiferent dacă era vinovat sau inocent – totul devenise identic în fața mâniei supreme. Vocea lui Dumnezeu a bubuit precum un tunet în toate spațiile infinității, cu o putere imensă, capabilă să distrugă în eternitate întreaga creație. Toate lumile s-au cutremurat, dizolvându-se în propriile lor temelii, fragmentele lor zburând dintr-o infinitate în alta, urlând și lamentându-se îngrozitor, în fața mâniei lui Dumnezeu.

13. S-a petrecut atunci un lucru uluitor, pe care nici măcar îngerii nu-l vor putea înțelege în întreaga eternitate. În timp ce în mânia Lui colosală, Cel Preasfânt distrugea cu mâna dreaptă tot ce întâlnea în cale, datorită desacralizării născute din păcatul marelui făcător-de-rele, mâna Sa stângă, la fel de sacră ca și dreapta, îl proteja pe păcătosul înlăcrimat. O singură lacrimă, minusculă, a căzut atunci în ochiul infinit de crud și de furios al lui Dumnezeu, și iată, întreaga Sa mânie a dispărut, iar o creație nouă a început deja să zâmbească din spațiile infinite în fața neascultătorului om, iar pământul și toate lumile au fost din nou populate cu nenumărate creaturi, menite să-i servească omului neascultător.

14. După păcat, acesta a rămas – iertat fiind – la fel cum fusese înainte de păcat, timp de mai bine de 30 de ani, păstrându-și întreaga putere incomprehensibilă. Dar el a căzut din nou, uitându-și Creatorul plin de iubire în pasiunea desfrâului său. Atunci, Creatorul l-a izgonit (adică l-a purtat în palmele Sale) din Paradis, iar deșertul în care a fost amplasat a trebuit să înflorească sub pașii marelui păcătos.

15. Ulterior, Creatorul l-a „pedepsit‟ pe fratricidul Cain, dăruindu-i un teren extrem de fertil, căci el a implorat iertarea pentru fapta sa rea, iar în plus, l-a eliberat de ghearele fiului său Enoh, dăruindu-i marea și ținutul înconjurat de ea. Același lucru s-a petrecut cu Meduhed și cu numerosul popor al acestuia, iar acum, iubirea Lui fără egal își face din nou simțită prezența în ceea ce vă privește pe voi. Inima Lui nu s-a împietrit nici măcar în ceea ce-l privește pe marele malefic, Lameh.

16. Oh, vedeți, vedeți, oameni nevrednici, cât de nesfârșită este iubirea lui Dumnezeu pentru voi, în pofida nenumăratelor voastre păcate!

17. Ascultați vocea Lui proclamându-i grația prin intermediul meu! Priviți în zare, către miazăzi, unde El a pregătit deja pentru voi un ținut magnific, și încercați să înțelegeți cum v-a protejat El pe ascuns – în compasiunea și iubirea Lui infinit㠖 de furia noastră îndreptățită.

18. Ascultați-mă: după ce eu îmi voi încheia discursul meu, ținut la îndemnul Lui, iar voi vă veți prosterna plângând în fața iubirii Sale, El vă va trimite un înger, care vă va purta cu blândețe pe aripile sale până la ținutul promis.

19. Oh, oameni, gândiți-vă Cine este Dumnezeu și cine sunteți voi în fața Lui, și cine ar trebui și ați putea fi, prin grația Lui infinită, dar nu uitați, atunci când vă veți bucura de această grație a Sa, cine și ce reprezentăm noi, sărmane animale disprețuite de voi, și mai ales, nu uitați să îmbrățișați cu iubirea voastră, la fel ca și El – care este nu doar Creatorul nostru și al vostru, ci dorește chiar să fie un adevărat Părinte, și chiar este astfel, încă de la începutul întregii creații, deopotrivă pentru noi și pentru voi – toate ființele, fără nici o urmă de egoism, și nu uitați că și noi, deși ființe fără minte și fără grai, ne bucurăm de viață. De aceea, în marea voastră iubire pentru Dumnezeu, lăsați odată să vină acea mare zi, astfel încât și noi să putem vedea o frântură din acea viață eliberată, născută din Dumnezeu, în care toate creaturile vor trăi cândva.

20. Acum prosternați-vă în fața lui Dumnezeu, Tatăl vostru preasfânt, și vărsați lacrimile voastre de căință și iubire adevărată. Lăsați-vă apoi conduși de mâna blândă a Creatorului vostru atotputernic, care este simultan și Părintele vostru plin de iubire, și lăsați-vă purtați de mâna Lui dreaptă și binecuvântată până la ținutul promis. Acolo, veți deveni o națiune, a cărei menire vă va fi indicată de chiar gura Lui sfântă prin intermediul buzelor unui mare frate-înger. Amin!” (3 august 1840)

21. Și iată, după ce ursul și-a încheiat discursul, el a dispărut din fața ochilor lor, iar în locul lui a apărut subit un înger învăluit în lumină. Acest înger nu era altcineva decât piosul Abel, cel care vorbise în realitate (invizibil fiind) prin intermediul sufletelor animalelor (întotdeauna, atunci când lucrurile naturale vorbesc prin gura unui profet sau clarvăzător, un înger transferă aceste cuvinte în sufletul profetului sau clarvăzătorului, care se folosește apoi de cuvinte naturale corespondente pentru a transcrie sau pentru a rosti respectivul mesaj, rostirea verbală fiind mult mai ușoară decât scrierea. Numai profeții și clarvăzătorii pot înțelege de ce scrierea este mai dificilă decât rostirea, motiv pentru care chiar apostolii obișnuiau să vorbească mult mai mult decât să scrie, la fel ca și clarvăzătorii și profeții care au trăit înaintea lor).

22. Când cei 14 oameni de ambii sexe l-au văzut pe îngerul de lumină, acesta li s-a adresat cu blândețe, inspirat de Mine, prin următoarele cuvinte, absolut fidele realității:

23. “Copii ai lui Cain, fratele meu care a fost atât de rău, dar care trăiește încă și care va continua să trăiască în trupul său fizic de-a lungul erelor pământului, până la sfârșitul timpurilor, rămânând inaccesibil tuturor muritorilor până la începutul sfârșitului epocii răului, când într-un moment cheie, Atotputernicul se va adresa ultimilor descendenți ai oamenilor printr-un mic clarvăzător, descriindu-le ce s-a întâmplat cu patriarhul vostru cel rău (adică exact ceea ce se petrece acum, și care deja s-a petrecut). Luați aminte la cele ce vă voi face cunoscute, căci ele reprezintă voința sacră a lui Dumnezeu, Creatorul vostru atotputernic și etern, precum și Părintele plin de iubire al tuturor îngerilor, patriarhilor și oamenilor! Ați ascultat cuvinte pline de semnificație din gura fiarelor sălbatice, cărora Dumnezeu le-a eliberat limba prin intermediul meu pentru a vă putea vorbi vouă, ființe mai corupte decât aceste animale, datorită răutății șarpelui din Enoh. Lameh a devenit acum cel mai mare făcător-de-rele, detestat de întreaga creație și ai cărui umeri sunt deja împovărați cu judecăți ale lui Dumnezeu ce cântăresc cât lumi întregi, căci El privește de deasupra stelelor vasul aproape umplut cu crime.

24. Având în vedere că voi sunteți cei mai tineri dintre cei obligați să se alăture armatei șarpelui din Tatahar, lucru pe care l-ați făcut împotriva voinței voastre, care este întrucâtva mai bună, iubirea nemărginită a lui Dumnezeu a decis să își reverse compasiunea Sa infinită asupra voastră. Ea v-a permis să recunoașteți crimele ateului Lameh și să respingeți tirania lui arogantă și crudă. După aceea, ea v-a condus aici într-un mod miraculos, acoperind această mare distanță într-un timp foarte scurt, în timp ce în mod normal v-ar fi trebuit 120 de zile. Dar mai presus de toate, ați fost salvați de ghearele animalelor în care și-a găsit sfârșitul (judecata cea dreaptă) infamul Tatahar, fiind astfel salvați de la moarte prin moartea altuia. În continuare, am fost trimis la voi eu, care sunt pe deplin viu încă de multă vreme, pentru a vă trezi din somnul cel de moarte și pentru a vă revela viața trăită în umilință și obediență față de voința preasfântă a lui Dumnezeu, precum și pentru a vă conduce în ținutul pe care iubirea eternă a lui Dumnezeu l-a pregătit pentru voi. Iar atunci când vă veți cunoaște pe deplin întru iubirea voastră pentru El, cu toată umilința, veți putea recunoaște de asemenea, printr-un surplus de grație divină, adevărata valoare a vieții autentice dinlăuntrul vostru, și implicit valoarea supremă și preasfântă a iubirii eterne a Creatorului atotputernic al tuturor lumilor și ființelor, precum și Părintele plin de iubire al îngerilor și oamenilor, nu doar al celor de pe acest pământ, ci și al celor din nenumărate alte lumi, despre care nu aveți nici cea mai mică idee; căci o asemenea cunoaștere nu este dată decât îngerilor și copiilor lui Dumnezeu.

25. Va veni însă ziua în care lumile se vor închina în fața acestui pământ, a cărui lumină o va depăși pe cea a tuturor cerurilor. Căci atunci, sfințenia lui Dumnezeu va străluci deasupra tuturor națiunilor ce vor fi de bunăcredință. Iar dacă și voi veți rămâne autentici în umilința voastră și în ascultarea din proprie voință a voinței sacre a Tatălui vostru etern și suprem, această lumină va coborî și asupra voastră, dăruindu-vă viața adevărată. Dacă veți îndrăzni însă să vă asumați superioritatea unii în fața celorlalți, această lumină atotstrălucitoare și sacră, născută din profunzimea ultimă a lui Dumnezeu, nu va străluci asupra voastră cu o intensitate mai mare decât cea a celui mai îndepărtat soare al creației în noaptea întunecată a pământului.

26. Ascultați, în curând descendenții lui Lameh își vor izbi – din cauza aroganței lor nelimitate – capetele de firmament, pe care îl vor străpunge cu încăpățânarea lor oarbă, surdă și infamă, și vor fi aruncați în calitate de criminali odioși în acea temniță în care se află marele vas, care stă acum să se reverse de atâtea atrocități, devenind extrem de fragil. Acest mare vas își va revărsa atunci asupra pământului conținutul său umplut de păcate și de cele mai teribile judecăți ale lui Dumnezeu. Toți făcătorii-de-rele se vor îneca și se vor sufoca atunci în marele potop de noroi al desfrâului și vor trage după ei un mare număr de copii ai lui Dumnezeu care le-au permis fiicelor șarpelui să le pătrundă în inimă. Ei vor preacurvi cu ele și vor concepe copii ai mâniei și blestemului lui Dumnezeu, care se vor numi copiii iadului și copiii dragonului; iar atunci nu vor fi cruțate mai mult de opt persoane.

27. Dar înainte ca toate acestea să se petreacă, Domnul va trimite timp de 300 de ani învățători și profeți care îi vor avertiza pe oameni de judecata lui Dumnezeu și vor predica în fața lor căința pentru iertarea păcatelor și pentru transformarea completă a vieții lor prefăcute, care de fapt este echivalentă cu moartea în noaptea cea mai adâncă a iadului. Ei le vor arăta oamenilor calea către viața adevărată, născută din iubirea plină de compasiune a lui Dumnezeu, și le vor demonstra la scară mică marile judecăți iminente ale lui Dumnezeu ce se vor abate peste ei.

28. Atunci, cloaca cea rea îi va prinde pe învățători și profeți, și va ucide o parte dintre ei, iar pe ceilalți îi va atrage cu armele șarpelui, târându-i în mocirla corupției și a desfrâului, le va deprava și le va omorî spiritul și îi va transforma în ucigași ai propriilor lor copii.

29. Dumnezeu va trimite atunci un ultim învățător, pe Mahal – un frate al singurului Său fiu credincios care îi va mai fi rămas pe pământ, și al cărui nume va fi Noe, adic㠄fiul credincios‟ – care va călători din propria sa voință în orașele pervertite și va predica acolo. Acest om va trăi însă o serie de experiențe cumplite, va fi pervertit, îl va abandona pe Dumnezeu, iar în cele din urmă va pieri în mlaștina propriei sale corupții.

30. Abia atunci se va sparge vasul de care vorbeam mai devreme, plin de păcate și de judecăți, revărsându-se asupra pământului și incendiind toate locurile blestemate, începând de la centru. Și numai de dragul celor câțiva copii virtuoși, iubirea și grația lui Dumnezeu vor deschide porțile potopului ceresc, inundând pământul până la munții cei mai înalți, pentru a stinge incendiile diabolice și pentru a-i purifica pe adevărații copii, precum și întregul pământ, astfel încât acesta să poată susține o nouă rasă, mai bună, potrivit voinței lui Dumnezeu.

31. Totuși, nici focul și nici potopul nu vă vor afecta dacă, printr-o obediență plină de smerenie, veți respecta voința lui Dumnezeu revelată vouă acum, care spune:

32. “Fie ca întâiul vostru gând să se îndrepte către Dumnezeu, către voința, iubirea și grația Lui. Iar ori de câte ori ziua se va retrage în brațele înstelate ale nopții, iar ultima rază a minunatului soare al lui Dumnezeu se va stinge ușor deasupra întinderilor pământului, vă veți retrage prin intermediul acestor gânduri luminoase ale spiritului vostru nemuritor în odihna binecuvântată a trupului vostru.

33. Nu trebuie să fiți îngrijorați de hrana trupului vostru, căci atunci când Domnul a binecuvântat un ținut al acestui pământ, locuitorii respectivului ținut nu vor suferi niciodată de foame, atâta vreme cât aspirația lor va fi focalizată în inimile lor asupra voinței preasfinte a marelui și eternului Părinte, Cel care binecuvântează toate lucrurile. Căci oamenii au fost creați pentru a-L recunoaște pe Dumnezeu și sfânta Lui voință, pentru a trăi în conformitate cu aceasta și pentru a lăuda prin cuvintele și faptele lor Numele preasfânt al eternului Dumnezeu.

34. Dacă veți respecta această poruncă cu toată smerenia și cu o obediență născută din iubirea voastră pură și lipsită de egoism pentru Dumnezeu, El vă va revela de fiecare dată voința Lui preasfântă, fie indirect, prin limbajul naturii, fie direct, prin Cuvântul Său viu, a cărui voce o veți auzi vorbind tare în inimile voastre.

35. Dacă însă veți încălca această poruncă chiar și numai într-o singură zi, datorită vanității și complacerii menite să vă testeze, inima celui care L-a putut uita pe Dumnezeu se va simți extrem de grea, încărcată de o tristețe indefinită, după care va rămâne moartă timp de șapte zile, precum un copac rupt în două. Și în timp ce pământul pe care vor călca pașii celui ascultător va rodi, dând naștere celor mai nobile fructe, pământul pe care vor călca pașii celui neascultător se va transforma într-un deșert care nu va da niciodată naștere la altceva decât la praf, bolovani, ghimpi, mărăcini și plante otrăvitoare.

36. Căci iubirea și înțelepciunea nelimitată a lui Dumnezeu îi dăruiește fiecăruia exact ceea ce merită. Copiilor pioși și ascultători le oferă pâine, miere, lapte și fructe dulci atât din punct de vedere fizic cât și spiritual, în timp ce copiii neascultători și mândri ai șarpelui vor primi pietre, praf, ghimpi, mărăcini și plante otrăvitoare, atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual, pentru ca iarba rea să piară, iar acolo unde acest lucru este posibil, spiritul cel mort să fie salvat și readus gradat la viață, prin iubirea plină de compasiune a marelui, eternului și unicului preasfânt Părinte.

37. Iată, sunteți cu toții egali, bărbați și femei. Dar voi, femeilor, vă veți acoperi așa cum trebuie părțile intime, precum și întregul corp, și de preferință, chiar și capul, pentru ca bărbații să nu se simtă atrași de desfrâu datorită naturii voastre nerușinate, la fel cum atrage șarpele păsărelele nevinovate și libere în gura lui otrăvită, prin intermediul marii și secretei lui lascivități, manifestată în privirea lui hipnotică. Căci voi, femeile, sunteți înainte de toate copiii șarpelui, pline de veninul acestuia. De aceea, voi trebuie să fiți mai presus de orice modeste, la fel ca regina albinelor care nu se aventurează niciodată în lumina soarelui, ci se târăște cu atenție, zi și noapte, peste celulele copilașilor ei nevinovați. La fel trebuie să fiți și voi, ascultându-vă soții în toate, așa cum vă solicită voința preasfântă a lui Dumnezeu. Dar dacă un bărbat – lucru care nu ar trebui să se întâmple vreodat㠖 ar dori să vă forțeze să faceți ceva împotriva voinței lui Dumnezeu, vi se permite să vă descoperiți capul și să îi reamintiți cu iubire de îndatoririle lui față de Dumnezeu. Dacă veți respecta aceste porunci, atunci Domnul vă va copleși cu grația Lui, iar voi veți deveni o priveliște plăcută și binevenită în fața Tatălui preasfânt și etern.

38. Cât despre voi, bărbații, nu veți avea nici o altă lege decât voința sacră și întotdeauna explicită a supremului Dumnezeu. Dacă vreunul dintre voi va ignora vreodată această voință în inima lui, gura sfântă a lui Dumnezeu, la fel ca și cea a naturii, va înceta gradat să-i vorbească pe înțeles. Apoi, întrucât s-a întors de la Dumnezeu către lumea exterioară, el va fi nevoit să asculte de o lege exterioară care va face din el un sclav al păcatului și un servitor al iadului, aceasta în cazul în care nu-și va transforma rapid inima, purificând-o printr-o ascultare smerită și consacrându-i-o din nou lui Dumnezeu prin rugăciuni prelungite, cu devoțiune și iubire, pentru ca El să o binecuvânteze și să o sfințească din nou prin voința Lui sacră (N.B. această poruncă este la fel de actuală și astăzi, reamintindu-vă cum și către ce trebuie să aspirați după renaștere!).

39. Acum ridicați-vă și îmbrăcați hainele pregătite pentru voi de către copiii lui Dumnezeu. Acolo sunt hainele pentru bărbați, iar dincolo, cele pentru femei, pentru a vă putea distinge unii de ceilalți și prin stilul vestimentar, la fel ca și prin comportamentul, morala și modestia voastră. Aveți însă grijă să nu cădeți în vanitate și mărire. Hainele sunt menite doar să vă înveșmânteze și să vă protejeze de frigul din nopțile reci, pentru a vă conduce către Dumnezeu prin căldura iubirii eterne, a blândeții și obedienței.

40. Iar acum, fiecare dintre voi să își acopere ochii cu o pânză protectoare, pentru a fi feriți de priveliștea înspăimântătoare a prăpăstiilor peste care vă voi conduce. După ce vom fi ajuns la locul de destinație, vă veți elibera din nou ochii și îi veți lăsa să se bucure de priveliștea noii voastre Țări, dăruită vouă de imensa iubire a Tatălui preasfânt. Acolo, vă veți putea întări din punct de vedere vital trupul și spiritul cu fructele binecuvântate ale pământului, dăruite vouă de doi mari copii ai lui Dumnezeu, un bărbat și o femeie, care vă așteaptă deja. Acum urmați-mă, așa cum o cere voința sacră a lui Dumnezeu! Amin!”

41. Și iată, mult iubitul Meu Abel i-a condus apoi timp de șapte zile și șapte nopți către locul destinat lor, acoperind cu mare viteză o distanță ce ar fi necesitat în mod normal mai mult de 30 de zile, fără nici un popas pentru odihnă și hrană. Căci ei erau atunci oaspeții Mei, iar Eu i-am hrănit numai din punct de vedere spiritual. Spiritul lor le-a întărit apoi sufletul, care le-a hrănit la rândul lui cu energie trupul. Astfel, cu ajutorul hranei Mele pur spirituale, ei au putut suporta cu ușurință călătoria.

42. După ce au ajuns în siguranță la locul de destinație, ei au fost întâmpinați de cei doi copii ai lui Dumnezeu, sau copii ai iubirii Mele, Ahujel și soția sa Aza (numele lui însemna „fiul cerului‟, iar al ei „dorința tăcută și justă‟), doi nepoți ai copiilor lui Adam înainte de Seth. Aceștia au înlăturat fâșiile de pânză de pe ochii lor și i-au salutat în cea mai prietenoasă manieră. Cei 14 micuți au rămas uimiți de priveliștea celor doi copii ai iubirii Mele, care aveau proporțiile exacte pe care ar trebui să le aibă orice trup uman, adică o înălțime de 666 de inch bărbatul (circa 17 metri) și 600 de inch femeia (circa 15 metri), în vreme ce cei salvați nu depășeau înălțimea pe care o aveți și voi astăzi, adică 60 de inch (circa 1,60 metri).

43. După ce și-au recăpătat din nou simțul văzului și al auzului, îngerul le-a vorbit din nou: “Copii, acesta este locul care vă este destinat. Priviți-i pe acești doi copii ai lui Dumnezeu ca pe niște părinți pe care vi i-a dăruit Tatăl ceresc și ascultați-i în toate. Căci aceasta este voința lui Dumnezeu, pe care nu am putut să v-o revelez în primul meu discurs, căci nu mi-a fost permis.

44. Ei vor fi cei care vă vor confirma întotdeauna ceea ce vă va spune Dumnezeu în inimă, iar atunci când spiritul vostru va fi înclinat să adoarmă, ei vă vor trezi și vă vor învăța multe lucruri utile, care vă vor aduce mari beneficii, deopotrivă din punct de vedere fizic și spiritual. Nu vi se va permite să vă cunoașteți partenerii de cuplu din punct de vedere sexual până când acești părinți nu vă vor binecuvânta, în conformitate cu voința sacră a lui Dumnezeu. Iar după ce veți fi binecuvântați, nu vă lăsați pradă desfrâului, ci dimpotrivă, lăsați castitatea să strălucească pe fruntea voastră precum o plantă veșnic verde, pentru ca actul sacru al conceperii copiilor voștri să nu fie pângărit de discordie, mânie, gelozie, viclenie și lubricitate; fiți moderați în toate și acceptați iubirea de Dumnezeu ca unică lege. Dacă veți respecta aceste porunci, viața trupului vostru va fi lungă, după care veți părăsi pământul învăluiți în marea lumină a grației nemărginite a Tatălui preasfânt și etern, iar adevărata voastră răsplată vă va aștepta sub forma vieții veșnice la pieptul larg al Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, în cel mai înalt cer aflat deasupra stelelor, iar într-o bună zi, ah, ce zi!, chiar în inima Lui plină de iubire.

45. Părinții voștri vă vor spune mai multe în legătură cu aceste lucruri, căci ei sunt bine informați de către Dumnezeu, astfel încât nu este necesar ca eu să insist asupra lor. Fie ca iubirea lui Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar grația Lui să strălucească asupra voastră, sfințindu-vă și ghidându-vă către adevărata viață! Amin! Amin! Amin!”

46. Și iată, aceasta a fost fondarea statului Sina sau China, al cărui ținut a fost cruțat de apele potopului, fiind chiar și astăzi o Țară mult mai bună decât alte națiuni de pe pământ, cu excepția câtorva schimbări în rău, introduse mult mai târziu, ca urmare a contactului chinezilor cu lumea cea rea din afară. Fie ca nici o ființă care nu a renăscut din punct de vedere spiritual să nu îndrăznească să predea Evanghelia Mea aici! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (71)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 37 - ISTORIA ORIGINALĂ A POPORULUI CHINEZ
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.9.2010, 11:54 View PostDownload Post

Capitolul 37
ISTORIA ORIGINALĂ A POPORULUI CHINEZ
(10 august 1840)


1. Înainte de a ne reîntoarce la orașul lui Enoh, este necesar să vă povestesc ceva mai multe despre locuitorii din China. Mai întâi, copii născuți din iubirea Mea și din trupul lui Adam, vă înșelați dacă vă imaginați că înălțimea voastră fizică este cea naturală, căci 666 inch (aproape 17 metri) reprezintă numărul complet al iubirii Mele manifestată în om, unde 600 reprezintă orientarea către Mine, 60 către semenii voștri și 6 către sine. Măsura femeii este egală cu măsura divină a bărbatului, dar având în vedere că între iubirea de aproape și iubirea de sine a femeii, prin comparație cu bărbatul, există o diferență de 66 de inch, femeia trebuie să asculte de bărbat în tot ceea ce privește aceste aspecte. Știind că femeia a fost creată din bărbat ca iubire de sine, ea se poate iubi pe sine numai prin bărbat, pentru ca această iubire să fie justă. Și având în vedere că ea este cea mai apropiată de bărbat, iubirea ei față de aproape trebuie să se manifeste în primul rând tot către el. În aceasta constă diferența.

2. Cei doi copii ai lui Adam din povestirea de față, la fel ca și ceilalți copii ai lui Adam, erau considerabil mai înalți din punct de vedere trupesc decât copiii mult mai slabi ai lui Cain, fiind deopotrivă mai puternici și mai robuști din punct de vedere muscular, dar și al celorlalte organe și membre. (N.B. Motivul pentru care numărul mistic al omului este egal cu cel al adversarului Meu – 666 – este inversat, ceea ce face din Satan ființa cea mai abominabilă în ochii Mei).

3. Și iată, Sihin a fost primul care și-a întors inima către Mine, el fiind fiul cel mai ascultător al acestor părinți, conducându-i cu multă grijă și pe ceilalți către obediență. De aceea, Ahujel l-a binecuvântat pe el primul, spunându-i în Numele Meu și în prezența Azei și a celorlalți:

4. “Sihin, te binecuvântez în Numele Dumnezeului meu și al vostru! Numele acestui ținut va fi dat după numele tău. Ia-o pe frumoasa ta soră drept soție și concepe împreună cu ea – într-o disciplină sacr㠖 copii asemănători copiilor lui Dumnezeu, pe care îi vei numi „fii ai cerului‟ și „fiice ale pământului‟. Iar atunci când iubirea lui Dumnezeu îmi va lua toți urmașii de pe acest pământ, descendenții tăi vor fi aceia care îi vor conduce cu iubire și înțelepciune pe descendenții fraților tăi.

5. Caută iubirea și Ți se va da înțelepciunea, iar tribul tău va supraviețui până la sfârșitul timpurilor, căci Domnul va crea numeroase linii ale tribului tău pentru ca numele tău să poată trăi până la sfârșitul timpurilor.

6. Ție ți s-a dat o singură soție, dar pe viitor, bărbații își vor lua mai multe soții – păstrând cea mai strictă disciplin㠖 pentru a da naștere unor generații numeroase. Feriți-vă însă de desfrâu, pentru ca cei procreați de voi să nu fie lipsiți de binecuvântarea divină. Dacă veți respecta aceste porunci, în o mie de ani poporul tău se va răspândi precum firele de iarbă pe pământ și precum stelele pe bolta cerească.

7. Eu, împreună cu descendenții mei, vă vom binecuvânta și vă vom ghida încă timp de 500 de ani, după care va urma rândul vostru, până la sfârșitul timpurilor. Veți măsura timpul după perioadele de coacere a fructelor, care se coc de cinci ori în timpul unei rotații a pământului în jurul soarelui. Și ori de câte ori veți recunoaște un obiect, priviți în interiorul vostru și veți descoperi acolo un semn care vă va indica ce reprezintă acel obiect. Acțiunile voastre vor fi exprimate prin diverse linii corespondente, iar împlinirea lor prin puncte. În acest fel, veți putea înregistra tot ceea ce veți auzi de acum înainte de la noi, precum și tot ceea ce veți învăța și experimenta singuri. Înregistrați tot ceea ce este important pentru copiii voștri până la sfârșitul timpurilor, pentru a rămâne mărturie pentru zilele în care pe pământ vor rămâne numai copiii șarpelui. Amin!”

8. Trebuie să menționez totuși că nici această națiune nu a rămas aceeași, fără ca acest lucru să aducă prejudicii libertății sale spirituale. La circa 120 de ani după potop, numărul descendenților lui Sihin a crescut considerabil, ei devenind o națiune importantă, după care, între ei au izbucnit diverse certuri, care i-au separat în grupuri diferite, ce și-au format în timp obiceiuri și culte religioase diferite. Unii au insistat asupra ideii că numai primul-născut poate fi un conducător capabil, în timp ce alții susțineau că a fi un prim-născut nu însemna mare lucru, căci aceștia erau adeseori de sex feminin, și că numai cei care au o mare pătrundere interioară ar trebui să fie lideri. Acest argument a fost preluat de clasele de jos, care și-au spus: “Dacă numai inima contează, de ce nu ar fi capabilă să conducă întreaga națiune inima sensibilă a unui frate din clasele de jos?” Alții au respins însă această idee, spunând: “La fel cum a fost la început, să rămână până la sfârșitul timpurilor”. Unii au fost de părere că întotdeauna și în toate chestiunile ar trebui căutat sfatul lui Dumnezeu, și că nimic nu trebuie judecat sau făcut pe cont propriu. Alții au răspuns că: “Dacă așa stau lucrurile, toată lumea poate face acest lucru; și atunci, la ce mai folosesc conducătorii?” Unii au afirmat însă că Dumnezeu nu se revelează pe Sine oricui, tocmai pentru a evita ca oamenii să devină superficiali unii față de ceilalți, la care alții au răspuns: “Atunci să-i lăsăm pe clarvăzători să predice cele văzute de ei, dar conducerea să i-o lăsăm lui Dumnezeu. De ce este nevoie de conducători?” S-au găsit însă unii care să remarce: “Dar ce garanții putem avea noi că un asemenea clarvăzător avansat predică întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu?” La care ceilalți au răspuns: “Ei bine, dacă nu putem avea o încredere deplină în învățătorii noștri, atunci ei, la fel ca și conducătorii, nu ne sunt de nici un folos!”. Argumentele au continuat astfel multă vreme, ceea ce a condus la apariția a numeroase secte care au divizat regatul, fiecare sectă având propriul său conducător și propria învățătură, proces care a continuat până în anul 3.700 după crearea lui Adam, când a apărut legendarul conducător al întregului popor, Chi Huang Ti, cunoscut și istoricilor voștri prin construcția liniei Hehu Tsin (Marele Zid Chinezesc), care a început să predice cu multă convingere, profețind despre un mare popor nu departe de granițele lor, care i-a spionat în secret, plănuind să îi invadeze în mare număr și să-i ucidă pe toți. În acest fel, el i-a convins să pună cu toții umărul și să contribuie la ridicarea unui mare zid de protecție, care să înconjoare întregul regat.

9. El a primit de la Mine puterea de a îi reține pe invadatori până la terminarea zidului. Această protecție nu a durat însă decât timp de zece ani, astfel încât ei au trebuit să lucreze cu multă râvnă pentru a îndeplini marea și sfânta lor sarcină, în conformitate cu voința Mea revelată lor; în caz contrar, lucrurile ar fi luat o întorsătură extrem de neplăcută pentru ei.

10. Toți cei în putere au luat însă parte la lucrare, iar în numai opt ani și jumătate, zidul a fost terminat. Lungimea lui era de mai bine de 870.000 de lungimi de om; avea o lățime de 9 lungimi de om și o înălțime de 19 lungimi de om, iar la fiecare 100 de lungimi era prevăzut cu un turn de observație mai înalt cu 10 lungimi decât restul zidului. Prin rotație, 100 de oameni făceau de pază în respectivele turnuri. Această situație nu a durat însă multă vreme, căci falsul profet s-a dat de gol în fața poporului atunci când a dispus colectarea tuturor scrierilor lor religioase, distrugând și arzând tot ceea ce nu corespundea spiritului lui despotic.

11. El a reușit astfel – deși numai prin puterea forței – să reunifice din nou acest regat atât de divizat, domnind asupra lui ca un veritabil uzurpator timp de aproape 60 de ani. Fiul său, care purta același nume, a devenit însă indiferent și indulgent, dar fiul acestuia, cel de-al treilea din linia acestor uzurpatori, a fost nevoit să plătească cu viața pentru cumplitele păcate ale părinților săi și ale sale, într-o revoltă populară, generată de persecuțiile sale încă și mai crude decât cele ale bunicului său, împotriva credincioșilor.

12. Astfel, regatul chinez s-a dezintegrat încă odată în numeroase comitate, până când, în cele din urmă, în anul 3786, Liu Pang (un tâlhar la drumul mare) a adunat în jurul său o armată de fideli, și-a impus voința în fața lor, în calitate de general, după care s-a autoproclamat împărat al întregii Chine și fiu al cerului. El a colectat tot ce s-a mai găsit din vechile scrieri și legende, a organizat religia, a numit preoți care să vegheze asupra sanctuarelor și i-a împărțit pe oameni în clase și caste, amenințându-i cu moartea pe cei care ar fi îndrăznit să încalce noile reguli.

13. El a fondat astfel așa-numitul Imperiu Ceresc al marii dinastii (Han), pe care l-a extins mult către vestul Marelui Zid. Acest imperiu a durat până în secolul IV înainte de întruparea Cuvântului Meu, după care a suferit din nou o divizare considerabilă, pierzând o mare parte din Regatul Tătar și din Mongolia, apoi a fost redus la trei regate rivale, numite I Chen kue. Încă și mai târziu, prin secolul IV după marea întrupare a Cuvântului Meu, dinastia s-a stins, iar regatul, păstrându-și forma cerească, datorită opțiunilor populare și ale preoților, a intrat sub suzeranitatea liderilor tătari și mongoli din regiunea Baikal, sub a căror conducere suportabilă continuă să existe și astăzi.

14. Aceasta este, pe scurt, întreaga istorie a Chinei. Cine nu crede cele afirmate aici, se poate duce acolo pentru a se convinge singur. El nu va realiza oricum mai multe decât dacă s-ar duce în Japonia, căci celui orb, o lumânare nu îi folosește la nimic nici măcar în miezul zilei, în timp ce lumina soarelui îi este suficientă celui care vede cu adevărat.

15. Acum, după ce am explicat poziția celor 14 învățăcei, să ne întoarcem la orașul lui Enoh, pentru a vedea ce s-a mai întâmplat cu Lameh. Iar după ce vom explica evoluția acestuia până în timpul lui Noe, ne vom întoarce la patriarhul Adam, pentru a vedea cum a deschis acesta zăgazurile cerului. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (71)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 38 - FAMILIA LUI LAMEH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.9.2010, 12:02 View PostDownload Post

Capitolul 38
FAMILIA LUI LAMEH


1. Vă puteți imagina cu ușurință cum – ca urmare a unei emigrații considerabile – într-un singur an, orașul lui Enoh, la fel ca și celelalte zece orașe, au devenit complet părăsite. Mai mult, Lameh și-a pierdut adepții fideli, și implicit puterea sa, pe care o considerase cu mândrie ca fiind absolută, a devenit practic inexistentă.

2. Veți înțelege astfel mai bine de ce, timp de circa 30 de ani, Lameh a fost nevoit să își modifice atitudinea și guvernarea, sperând ca oamenii să devină din nou supuși și să înceapă să lucreze pentru el, pentru ca el și camarila sa să poată benchetui precum un porc și un bou leneș.

3. Familia sa consta din două soții, Ada („virtutea bine intenționată în bucurie‟) și Zilla („supunere și răbdare tăcută‟). Ada avea doi fii, Jabal (părintele sărmanilor locuitori de la poalele muntelui) și Jubal (muzician, inventator al fluierului și al viorii, instrument ce semăna mult cu cel de astăzi, dar care era format dintr-o singură bucată de lemn șlefuită cu grijă, cu ajutorul unor unelte din piatră).

4. Zilla avea un fiu pe nume Thubalkain și o fiică numită Naeme. Prin grația Mea, Thubalkain a devenit un meșter în prelucrarea metalelor, în timp ce Naeme putea îmblânzi animalele sălbatice, ceea ce le-a permis fratelui ei și ajutoarelor acestuia să pătrundă în munții bogați în minerale feroase. Naeme era de o frumusețe rară și avea un suflet plin de umilință, dar și extrem de curajos, iar ochii săi aveau o asemenea putere, încât sub privirea ei, pietrele se înmuiau precum ceara, iar colții duri ai fiarelor sălbatice deveneau la fel de moi ca și blana unei căprioare.

5. Aceasta era familia lui Lameh, la care se adăugau câțiva servitori care rămăseseră cu el, câteva fete de casă și câteva concubine fără nici o valoare; cu totul, erau circa 30 de oameni, care erau nevoiți să lucreze din greu pentru a primi ceva de mâncare și niște haine cu care să-și acopere goliciunea. După cum am mai precizat, această situație dura de circa 30 de ani, când poporul – mai degrabă datorită invențiilor, decât datorită lui Lameh, a început să viziteze orașul lui Enoh, pentru a putea cumpăra de aici articolele utile de metal prin intermediul schimburilor în troc. Locuitorii din celelalte zece orașe veneau de asemenea pentru a asculta muzica lui Jubal, care le înmuia inimile și le schimba atitudinea față de Lameh. În plus, frumusețea lui Naeme le fermeca inimile, iar cel care nu reușea să o vadă, plângea și se lamenta zile întregi.

6. Pentru a înțelege mai bine acest lucru, vă voi descrie în continuare cum arăta ea: această Naeme era aceeași care fusese cunoscută în timpurile păgâne de demult sub numele de Venus, soția fierarului și zeița frumuseții. De pe vremea lui Sarah și Rachel, pe pământ nu mai existase o frumusețe comparabilă cu cea a lui Naeme. Înălțimea ei era de 1,50 metri (potrivit sistemului vostru de măsurare). Avea părul mai negru decât cărbunele, fruntea la fel de albă ca și zăpada proaspăt căzută, fiind ușor rozalie deasupra ochilor. Ochii ei erau mari și la fel de albaștri ca și cerul, sprâncenele perfect negre, pleoapele proaspete și gingașe, umbrite de gene lungi. Nasul ei era drept și se încheia cu un vârf moale, ale cărui nări îi dădeau un aer dulce, datorită formei lor frumos rotunjite. Gura ei era de mărimea unui ochi, iar buzele ei puteau reduce la tăcere orice trandafir atunci când zâmbeau. Obrajii ei senini, minunat sculptați, aveau cea mai gingașă culoare trandafirie imaginabilă, arătând precum doi trandafiri acoperiți de nea, în care zăpada permite – cum s-ar spune – ultimei raze de iubire a bobocului regal să strălucească deasupra suprafeței ei alb-strălucitoare. Bărbia ei era incomparabilă cu oricare alta care a existat vreodată pe pământ. Gâtul ei nu era nici prea lung, nici prea scurt, ci era pur și simplu perfect, rotund și moale, practic desăvârșit. Începutul pieptului ei se distingea de gât numai printr-o extrem de gingașă elevare, aflată într-o perfectă armonie cu gâtul și umerii. Sânii ei aminteau de un izvor de viață vie, având o formă eterată, catifelată și albă, ce nu părea formată din carne, și în vârful căreia, de o perfectă rotunjime, doi superbi boboci de trandafiri păreau să înflorească. Brațele ei erau atât de perfect rotunjite încât v-ar fi greu chiar și să vi le imaginați, căci asemenea brațe nu pot fi găsite decât în cer. Iar întreagă această armonie era învesmântată în voaluri de un alb strălucitor, ce curgeau în falduri eterate, părând ireale și nepământene.

7. Această Naeme a devenit soția fratelui ei, care a conceput cu ea șapte fii, a căror formă era însă greoaie și rudimentară, semănând întru totul cu ceea ce voi numiți astăzi niște retardați. Motivul pentru care a fost cu putință acest lucru era faptul că, prin voința tiranică a tatălui ei, Naeme a fost nevoită adeseori să se dedea la acțiuni dintre cele mai impure și mai desfrânate, pentru ca bărbații să devină încă și mai supuși față de Lameh. Astfel, toții ochii erau întorși către Naeme și toate urechile către poruncile pline de lăcomie ale lui Lameh. Naeme a rămas un obiect al admirației masculine până la vârsta de 80 de ani, timp în care populația s-a multiplicat considerabil, ajungând să se supună poruncilor lui Lameh. Văzând cât de puternic a redevenit, Lameh s-a transformat, manifestându-se din ce în ce mai aspru, și a reinstituit cu cruzime pedeapsa cu moartea pentru toți cei care îi opuneau rezistență. (28 august 1840)

8. Când Naeme a atins această vârstă, copiii lui Adam au trimis în ținuturile de jos – la îndemnul Meu – primul emisar bun provenit din munții, pentru a proclama în orașul lui Enoh Numele Meu, și îndeosebi la curtea lui Lameh. Și iată, Lameh l-a primit cu fast pe emisar, care era un nepot al lui Adam, descendent al unuia din copiii anteriori lui Seth. Numele său era Hored („cel teribil‟), și el era un bărbat înalt și înțelept, care nu avea nici soție și nici copii. După ce Lameh și-a însușit învățătura lui Hored în inima sa, el l-a onorat pe înaltul emisar, adunând toate femeile de la curtea sa și invitându-l pe Hored să o aleagă pe cea mai frumoasă femeie. Dar vai!, împotriva voinței Mele, Hored a privit-o pe soția lui Thubalkain, care a fost nevoită să asculte de porunca lui Lameh, fiind o chestiune de viață și de moarte.

9. Deși la vremea respectivă, Naeme atinsese venerabila vârstă de 80 de ani, ea era încă atât de frumoasă încât nici o fată de 18 ani din zilele noastre nu s-ar putea compara vreodată cu ea. De altfel, Thubalkain era oricum obișnuit cu lipsa ei de credință, astfel încât el nu a pus la inimă această chestiune, cu atât mai mult cu cât Hored l-a asigurat că animalele sălbatice nu îl vor putea ataca nici în continuare (fără ajutorul lui Naeme) datorită armelor și armurii lui de metal, ca să nu mai vorbim de faptul că Hored urma să îi dăruiască niște ajutoare puternice din munții, care îl vor proteja și care îl vor învăța cum să producă tot felul de lucruri folositoare din metal.

10. Thubalkain a rămas astfel complet satisfăcut, întreaga afacere fiind rezolvată amiabil. Hored a plecat din orașul lui Enoh și s-a întors împreună cu soția sa în munții.

11. Cât despre promisiunea sa referitoare la ajutoarele din munții, aceasta nu a fost ținută, căci Hored nu s-a întors la poporul său, însoțit de noua sa soție, ci a preferat să se ascundă într-un loc izolat, pentru a se bucura de fericirea sa fără a fi invidiat de nimeni.

12. Ca urmare a acestei decepții, Thubalkain a fost obligat să își convingă fratele, pe Jabal, fiul lui Ada, să își unească forțele împreună cu ale lui și să construiască mai multe turnătorii în munții, trăind acolo în calitate de paznic. Astfel, el a devenit primul turnător cunoscut.

13. În acest fel, cei doi au creat o veritabilă afacere bazată pe prelucrarea metalului, confecționând sute de obiecte, unele deosebit de utile, altele simple ornamente și bijuterii, care erau apoi vândute cu mult succes, în schimbul fructelor. Oamenii veneau din toate orașele și din toate părțile marelui ținut pentru a cumpăra obiectele de care aveau nevoie, sau simple ornamente pe care le foloseau ca obiecte de lux. Ei îl admirau pe Thubalkain și își aduceau la el fiii pentru a îi deveni ucenici, astfel încât în scurt timp, populația din zona turnătoriilor a devenit atât de mare încât Lameh a început să se teamă.

14. El se gândea: “Ce să mă fac? Crima pe care am comis-o împotriva fraților mei îmi apasă inima. Marele Teribil, cel care a coborât din munții și care mi-a devenit apoi cel de-al doilea ginere, mi-a reproșat cu severitate acea crimă și m-a îndemnat să o mărturisesc poporului. Dacă aș face însă acest lucru, mi-aș pune viața în pericol, în timp ce dacă nu o voi face, mi-i voi ridica în cap pe Dumnezeu și pe marii Lui copii din munții, care îl vor distruge pe cel neascultător”.

15. Și iată, o voce atotputernică a răsunat atunci în pieptul său: “Mărturisește-o soțiilor tale și spune-le: „Voi, soții ale lui Lameh, ascultați cuvintele mele cu cea mai mare atenție. Am ucis un om, faptă care mi-a creat o tumoare, și am ucis un tânăr, faptă care m-a rănit. Cain va fi răzbunat de șapte ori, dar Lameh de 77 de ori!”

16. Și iată, Lameh a acceptat această voce ca fiind rezonabilă și a pus în practică ce i-a spus ea. Auzind însă cuvintele sale, soțiile lui au fost atât de socate încât și-au pierdut graiul, fiind astfel incapabile să vorbească altora despre respectiva crimă. După o vreme, ele l-au părăsit în secret pentru a merge la copiii lor de la turnătorii, dar înainte de a ajunge la ei, ele au fost oprite de doi locuitori ai munților, moment în care și-au recăpătat graiul. Cei doi le-au condus apoi pe înălțimile sacre ale munților.

17. De îndată ce au ajuns aici, ele au întrebat de Naeme, dar ghizii le-au spus că Hored a dispărut, purtat de gelozie și lipsă de loialitate, iar ei nu știau unde se ascundea ca un vierme. Ei au mai adăugat că dacă ar accepta să fie binecuvântate de ei, ei le-ar lua de soții. Căci deși Ada era în vârstă de 110 ani, iar Zilla de 100 de ani, ele erau încă extrem de frumoase. În vremea de astăzi, ele ar trece cu ușurință drept niște femei în vârstă de circa 24 de ani.

18. Cele două s-au lăsat binecuvântate, devenind astfel soțiile celor doi ghizi, după care au călătorit împreună cu soții lor până la locuința lui Adam, care avea pe atunci vârsta de 920 de ani, pentru a primi și binecuvântarea lui.

19. Când i-a văzut în fața lui, Adam le-a spus cu o voce tulburată: “Ascultați, copii ai copiilor copiilor mei, eu îi cunosc pe toți descendenții mei care coboară din linia celor binecuvântați de mine, potrivit binecuvântării lui Abel, izvorâtă din eterna Iubire. Dar pe aceste două femei nu le cunosc! De unde sunt?” Cei doi au răspuns: “Ele sunt femeile proscrise ale lui Lameh, ale cărui crime le-a alungat de acasă”.

20. Adam le-a răspuns la rândul lui: “Ce spuneți? Eu îl cunosc pe fiul lui Methuselah, care nu are decât 126 de ani și nu a cunoscut încă femeia! (*1) Așadar, ce spuneți voi? Blestemată fie minciuna și gura care a rostit-o, precum și limba care vorbește neadevăruri în fața lui Dumnezeu! Deci, în numele blestemului lui Cain, spuneți-mi, cine sunt aceste două femei?”

21. “Nu fii supărat, părinte Adam! Tot din Cain a ieșit și Lameh, care s-a născut în ținuturile de jos și care și-a ucis cei doi frați. Aceste două femei au fost de o puritate divină, în pofida blestemului, motiv pentru care Domnul ne-a trezit pe noi pentru a salva ceea ce fusese pierdut. De aceea, nu fii mânios pe noi, tată, pentru că am îndeplinit voința Domnului, și binecuvântează ceea ce a salvat El!”

22. Și iată, Adam a fost emoționat și a spus: “Ceea ce a salvat Domnul este deja binecuvântat, iar binecuvântarea mea ar fi în acest caz un păcat. Așadar, mergeți în pace! Cum m-aș putea opune eu celor pe care Domnul le aprobă? De aceea, păstrați comorile eternei Iubiri și compasiuni! Amin!”

(*1) N.B. din 25 iunie 1841: „În acest caz, 126 nu se referă la vârsta reală, ci indică acea stare în care omul nu a atins încă proporția corectă, care este 100 pentru Dumnezeu, 10 pentru frate (aproape) și 1 pentru sine. Dacă sunteți familiari cu aritmetica, o serie de calcule vă vor ajuta să stabiliți când este pregătit un om să renască. Lameh nu cunoscuse încă femeia - metaforic vorbind - deoarece el nu atinsese încă maturitatea spirituală adecvată, stabilită prin ordinea divină. Ans W.H. (nota publ.: Anselm W. Huttenbrennen) are doar o vârstă de 137 de ani; din acel șapte și din acel trei urmează să se nască însă o serie de lucruri. Astfel afirm Eu, Tatăl vostru. Amin! Amin! Amin!” - Methuselah avea la vremea respectivă vârsta de 273 de ani, iar Lameh 46. Comparație cu cap. 110, 7.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 4 of 19  [ 189 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5 ... 17, 18, 19  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !