Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 15.10.2019, 19:28
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 17, 18, 19  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 39 - ÎNCEPUTUL ȘI CAUZA DECLINULUI COPIILOR ÎNĂLȚIMILOR
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.9.2010, 12:08 View PostDownload Post

Capitolul 39
ÎNCEPUTUL ȘI CAUZA DECLINULUI COPIILOR ÎNĂLȚIMILOR


1. Și iată, cei patru l-au părăsit pe întâiul patriarh și și-au păstrat comorile în inimi. Dar ei erau prea preocupați de soțiile lor, astfel încât nu le-a mai rămas decât prea puțin loc în inimi pentru Mine, ceea ce nu mai corespundea cu ordinea Mea. Astfel, inimile lor s-au întunecat gradat, iar ei au devenit din ce în ce mai senzuali. Același lucru s-a petrecut și cu copiii lor, ceea ce a făcut ca în curând, între ei și Enohiți să nu mai existe o diferență prea mare.

2. Văzând cât de minunat de frumoase erau aceste două femei, ceilalți copii ai lui Adam i-au întrebat pe cei doi de unde proveneau ele.

3. Cei doi le-au răspuns: “Din orașul lui Enoh, aflat în ținuturile de jos; și există încă multe alte mii de femei similare care s-au născut din sângele lui Cain. Mergeți acolo și predicați Numele Domnului, și veți primi și voi câte o asemenea răsplată. Hored a fost și și-a primit răsplata. Noi am fost, iar răsplata noastră se află acum în inimile noastre!” Când ceilalți i-au întrebat despre Hored, cei doi le-au răspuns: “Fraților, iubirea – cu gingășia ei binecuvântat㠖 ne-a orbit, astfel încât nu ne-am mai interesat unde a plecat Hored. Presupunem însă că el a apucat pe drumul lui Ahujel și al Azei, și după cum știți, soarele trebuie să răsară și să apună de 80 de ori pentru a ajunge în acel loc. Oricum, nu trebuie să-l invidiați pentru fericirea lui, ci împliniți voința lui Iehova și mergeți în orașul lui Enoh pentru a proclama acolo cu putere Numele Lui sacru. Răsplata nu va fi atunci departe de voi”.

4. Cei șapte care au ascultat aceste cuvinte au plecat cu toții în ținuturile de jos. Ne vom îndrepta în continuare atenția asupra orașului lui Enoh, pentru a-i aștepta acolo pe cei șapte și a vedea cum apar și cum acționează în Numele Meu în mod neautorizat, pentru a-și servi unele interese personale.

5. Și iată, lui Lameh nu îi mai rămăsese nimeni aproape, pentru a-l consola. Muzica nu făcea altceva decât să-i apese conștiința; i se părea că aude în vibrațiile sale dulci ultimele suspine ale fraților săi uciși, iar sunetul fluierului făcea adevărate breșe în inima lui de piatră. De aceea, el l-a blestemat pe Jubal pentru că a creat asemenea lucruri mizerabile, ale căror sunete îl ucideau nu de 77 de ori, ci de o mie de ori. Datorită acestor tulburări ale conștiinței sale, Jubal a fost nevoit să plece de la curte, ne mai permițându-i-se să-și arate chipul dacă dorea să-și salveze viața.

6. Nici amantele lui Lameh, oricât de frumoase ar fi fost, nu îi mai puteau câștiga favorurile, motiv pentru care și-au sfâșiat hainele, au plâns și s-au lamentat. Văzând aceasta, Lameh s-a dus la ele și le-a spus: “Ada mea a plecat, și la fel și Zilla mea. La ce mi-ați mai putea fi voi de folos? Plecați mai bine la câmp și lucrați acolo, pentru a nu fi nevoite să șomați la curtea mea, căci acum nu mai am nevoie decât de mine însumi! Dacă aș mai dispune de puterea mea de odinioară, soarele, luna și stelele ar fi nevoite să facă față mâniei mele. Dar de la Tatahar încoace am devenit slab și nu mă mai simt în stare – trecând cu vederea numeroasele execuții săvârșite potrivit legilor mele juste – să îmi recâștig puterea pierdută. De aceea, doresc să scap de toate și să rămân numai cu câțiva servitori credincioși, cu câțiva consilieri și muncitori, limitându-mi guvernarea exclusiv la orașul meu. Toți cei care nu fac parte din orașul meu vor fi considerați proscriși și nelegiuiți, și oricine va îndrăzni să se apropie de curtea mea va plăti această îndrăzneală cu viața.

7. Iar acum, dispăreți din ochii mei, dacă nu doriți să fiți primele care să experimenteze această pedeapsă. Nu doresc să aud nici un cuvânt din partea voastră, căci s-ar putea să-mi vărs mânia asupra sângelui nefericitei care ar îndrăzni să o facă!”

8. După care le-a părăsit brusc, iar cele 30 de fete de o frumusețe uluitoare, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, au plecat. Ajunse afară, ele s-au așezat la sol și au început să cumpănească ce ar trebui să facă, fără a ajunge însă la o decizie satisfăcătoare. Dar iată, în timp ce încă mai deliberau, ele au fost înconjurate de șapte bărbați înalți și voinici, a căror înfățișare le-au speriat de moarte. Văzând acest lucru, cei șapte le-au spus:

9. “Nu vă temeți, copile minunate, căci nimeni nu vă va face vreun rău! Noi nu venim din orașul lui Enoh pentru a vă conduce către moarte, ci din înălțimile munților, pentru a vă mântui. Dacă ne veți lăsa să vă binecuvântăm, mărturisind alături de noi Numele divin al lui Iehova, vă vom lua de soții, în numele iubirii lui Dumnezeu, atotputernicul Părinte al părintelui nostru, Adam. Ne veți urma apoi în înălțimile sacre ale munților, acolo unde Naeme l-a urmat pe marele Hored și unde și-au găsit refugiu în brațele protectoare ale fraților Aholin și Jolliel, Ada și Zilla, fostele neveste ale lui Lameh, crudul ucigaș al fraților săi”.

10. Atunci, fetele s-au ridicat și au spus: “Noi suntem 30, iar voi numai șapte. Dacă este adevărat ce am auzit odată, cum că voi nu puteți lua decât o singură soție, ce vor face celelalte 23 alături de voi?”

11. La care cei șapte le-au răspuns: “Lucrurile nu stau chiar așa! Deși la început, după cum ne-a învățat părintele nostru primordial, Adam, care este încă în viață, iubirea atotputernică a lui Iehova a creat un singur bărbat și o singură femeie, Dumnezeu ne-a permis nouă, copiilor lui Adam, să ne luăm patru, cinci sau chiar mai multe soții, cu scopul de a procrea. De aceea, nu mai ezitați, ci lăsați-vă binecuvântate de noi și urmați-ne”.

12. Și iată, auzind aceste cuvinte, fetele au fost foarte fericite și și-au urmat bărbații. Odată ajunși pe înălțimile munților, cei șapte nu au știut cum să-și împartă între ei comorile de iubire astfel dobândite. De aceea, ei s-au prosternat în fața Mea și Mi-au implorat ajutorul. Dar vai, Seth s-a apropiat și le-a spus: “Ridicați-vă și nu-L tentați pe Dumnezeu cu inimile voastre pângărite, cerându-i Celui Preasfânt să distribuie între voi prada astfel dobândită; mai bine mergeți la Adam, căiți-vă în fața lui de ofensa adusă Atotputernicului și împărțiți femeile fraților voștri după binecuvântarea părintelui Adam, pentru a vă îndrepta astfel greșeala în fața lui Dumnezeu, căci voi știți prea bine că Dumnezeu este sfânt, iar ținutul Său nu trebuie profanat prin neascultare și prin nimicnicia inimilor voastre deșarte”.

13. Puși în fața acestui reproș, cei șapte – însoțiți de fete – l-au urmat pe Seth până la locuința lui Adam, pe care l-au găsit rugându-se și oftând, alături de Eva și de Enos (cel care predica Numele Meu), unul din fiii lui Seth, și de Enoh („voința lui Iehova‟), fiul extrem de pios al lui Jared. Seth i-a explicat lui Adam ce s-a întâmplat și i-a implorat grația asupra sângelui lui Cain, pentru a restaura astfel din nou ordinea tulburată de cei șapte.

14. Adam a răspuns: “O, dragul meu fiu Abel-Seth, tu ești imaginea reală a divinului meu Abel. După cum îmi spune inima, tu ești la fel de plin de iubire ca și el. Din preaplinul iubirii sale, Abel și-a binecuvântat ucigașul, la fel cum tu invoci acum binecuvântarea mea asupra sângelui dușmanului meu!

15. O, fii binecuvântat de o mie de ori, sămânță vie a lui Dumnezeu, și fie ca această binecuvântare să atingă și sângele atât de profund profanat, precum și toți copiii născuți din el. Și așa cum este voia Domnului, fie ca fiecare din cei șapte să ia în căsătorie una dintre fete, dar numai una. Ei nu vor rămâne însă în ținutul lui Iehova, ci vor merge către vest, timp de 30 de zile, unde se vor stabili în văile adânci și nu vor reveni la noi, în ținutul patriarhilor, decât după ce soarele își va fi completat ciclul de o sută de ori. Căci tu, iubitul meu Abel-Seth, știi prea bine cât de sacru este acest ținut, în care fiecare gură rostește frecvent Numele Domnului, în care există altarul tău sacrificial, în care Enos proclamă voința sacră a Părintelui preasfânt și preaînalt, și în care Enoh împlinește această voință sacră până la ultimul detaliu. De aceea, tu vei acționa în Numele preasfânt al lui Iehova și în numele meu, care este și el sfânt, căci l-am primit direct de la Dumnezeu, în calitate de prim om, creat de mâna Lui divină.

16. Fie ca iubirea să te ghideze, iar grația să te conducă de-a pururi! Amin!”

17. Și iată, Enos și Enoh l-au condus pe părintele Seth afară din coliba lui Adam. Iar Eva a plâns cu lacrimi de bucurie văzându-l pe Adam atât de fericit și i-a spus: “Adam, cât de mult mă bucur atunci când te văd cu adevărat fericit! Dar atunci când îmi întorc din nou privirea către mine, mă întristez, căci îmi amintesc de amploarea vinovăției mele și de consecințele nefaste care au izvorât din ea. Cât de greu trebuie să o ducă în aceste condiții descendenții lui Cain! O, Doamne, cât de păcătoasă pot să fiu!”

18. Dar Adam i-a ușurat durerea, spunându-i: “Iubita mea soție, tu ești al doilea meu sine, iar durerea ta este întotdeauna justă și plăcută în fața Domnului. De aceea, calmează-ți inima și reamintește-ți că noi nu putem face nimic fără Dumnezeu, în timp ce alături de El putem realiza orice, așa cum ne-a învățat Enoh. Fără Dumnezeu nu vom găsi niciodată adevărata pace; de aceea, noi trebuie să-i sacrificăm totul Domnului. Ascultă, El este atotputernic, înțelept și plin de iubire, și va găsi cu siguranță mijloacele pentru a îndrepta din nou ceea ce am stricat noi. Așadar, nu-Ți mai fă griji, căci iubirea Domnului va reașeza totul în ordine la momentul potrivit. Amin!”

19. Eva i-a mulțumit lui Adam, iar el a binecuvântat-o încă odată în Numele Meu, după care el a mai trăit încă zece ani, iar ea încă 30.

20. Revenind la Seth, acesta a făcut precum l-a învățat Adam, dar cei șapte au început să plângă pentru că erau nevoiți să plece. Seth însuși era plin de compasiune față de ei, drept pentru care s-a prosternat la picioarele Mele și M-a implorat în inima sa: “O, Iehova, iată, lacrimile acestor copii îmi ard sufletul, și totuși, prin comparație cu compasiunea Ta infinită, iubirea mea ar putea fi asemănată cu ura! Indică-mi Tu, prin purtătorul Tău de cuvânt, Enoh, ce trebuie să fac, sau lasă-mă să mor precum Abel, pentru a nu mai vedea lacrimile copiilor care vor rămâne orfani! O, Iehova, ascultă și de data aceasta rugăciunea mea, așa cum ai făcut-o întotdeauna! Amin!”

21. Și iată, Enoh și-a ridicat ochii către cer, iar Eu i-am deschis gura și am rostit prin ea următoarele cuvinte: “Mi-am așezat urechea la pământ și am auzit iubirea lui Seth. Dacă cei șapte le vor dărui pe fete celor 30 de frați neînsurați ai lor și vor trăi timp de zece ani în castitate, atunci pot să rămână. În caz contrar, ei trebuie să piară din fața ochilor Mei, așa cum le-a poruncit Adam. Amin!”

22. Auzind aceste cuvinte, cei șapte s-au bucurat în inimile lor și au lăudat Numele Domnului pentru grația Lui imensă. Cu mare bucurie, ei le-au condus pe fete către frații lor, însoțiți de Seth, Enos și Enoh.

23. Înspăimântați însă de situația creată, frații lor au refuzat să le accepte pe fete. Văzând însă bunăvoința celor șapte, Eu am vorbit din nou prin gura lui Enoh:

24. “Am văzut că cei șapte au inimi lipsite de egoism, dornice să le facă o bucurie fraților lor. De aceea, ei pot să le păstreze, căci se bucură acum de binecuvântarea Mea: vor lua fiecare câte patru soții, iar cei doi mai în vârstă, câte cinci. Dar porunca referitoare la castitate va trebui să fie respectată în continuare! Amin!”

25. Și iată, Seth, Enos și Enoh i-au binecuvântat, după care au plecat la Adam, să-i spună ce s-a petrecut.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 40 - DISCURSUL LUI ADAM DESPRE CĂDEREA SA
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.9.2010, 12:19 View PostDownload Post

Capitolul 40
DISCURSUL LUI ADAM DESPRE CĂDEREA SA

(14 septembrie 1840)


1. Auzind cuvintele lui Seth, Enos, și ale cu adevărat divinului Enoh, Adam s-a bucurat mult, văzând în ce măsură depășește iubirea Mea iubirea oricărui om, și nu mică ia fost uimirea să constate că iubirea Mea a coborât chiar în profunzimile blestemului, atingându-i inclusiv pe copiii șarpelui. Profund emoționat, el a rostit următorul discurs, care s-a păstrat până în vremea Potopului, fără să fie înregistrat în scris, dar povestit din gură în gură. Iată ce a spus el:

2. “O, copiii mei! Deschideți-vă larg ochii pentru a vedea întinderile pământului, care sunt locuite astăzi până unde vezi cu ochii de copiii mei binecuvântați. Priviți de asemenea în jos, către întinderile vaste și întunecate ale ținuturilor de jos, unde poate fi văzut, către răsărit, un munte care arde continuu! Dacă puteți, imaginați-vă întregul pământ și priviți-mă pe mine, primul om de pe acest pământ, ah, ce zic!, cel care ar fi trebuit să fie Primul de pe acest pământ, care să le preceadă întru spirit pe toate celelalte ființe create, fiind la vremea aceea mai strălucitor decât centrul tuturor sorilor, dar care a dorit să fie mai mare chiar decât Însuși Dumnezeu! Dumnezeu mi-a arătat însă puterea sfințeniei Sale, iar eu am fost condamnat și am căzut în profunzimile abisale ale mâniei divine, de unde am fost aruncat cu furie până în adâncimi fără fund. Da, trebuie să fi trecut nenumărate eternități, dar eu nu am putut găsi vreun loc de odihnă în acest mare nimic fără hotare.

3. Și în timp ce cădeam dintr-o profunzime în alta, și continuam să cad la nesfârșit, am început să realizez măreția și puterea uluitoare și continuă a lui Dumnezeu, iar absurditatea demersului meu mi-a apărut dintr-o dată limpede.

4. Și totuși, m-am gândit: „La ce îmi folosește să înțeleg asta abia acum? Eu mă aflu acum la o distanță prea mare de Dumnezeu, iar El nu mai știe nimic de mine. Căci în această nimicnicie nesfârșită nu mai domnește nici o lege, cu excepția eternei uitări a lui Dumnezeu. Am continuat să cad timp de o eternitate dintr-o mare a mâniei în alta, cu sprâncenele arse de coloane infinite de flăcări, ale căror limbi mă izbeau peste intestine, arzându-mă mai rău decât un drug de fier încins la roșu. Se pare că acum am coborât chiar mai jos decât acești curenți de mânie. Căci unde este Dumnezeu acum, și unde mă aflu eu? Aici nu există decât noaptea eternă și moartă!‟

5. Dar iată, atunci când asemenea gânduri de remușcare m-au invadat, am observat subit o ființă asemănătoare mie, plutind în jos către mine din înălțimile eterne. Ființa a ajuns la mine cu viteza fulgerului, m-a apucat cu o mână fermă, m-a privit cu un zâmbet blând și mi-a spus: „Lucifer, sărmane spirit căzut, nu Mă recunoști?‟

6. Iar eu i-am răspuns: „Cum aș putea să te recunosc în această nimicnicie goală și întunecată? Dar dacă ești cumva capabil să mă distrugi și să mă transformi în ceva care nu a existat niciodată, nu există și nu va exista vreodată, fă-o, iar eu îți voi mulțumi în avans, pentru ca tu să nu fi nevoit să te întorci la înălțimile tale necunoscute (pentru mine) din acest loc al vidului cumplit, fără mulțumiri‟.

7. Și iată ce mi-a răspuns ființa aceea: „Ascultă! Nu vreau să te distrug, ci să te salvez și să te conduc înapoi, pe căile ciudate de unde ai căzut datorită aroganței tale păcătoase!‟

8. Iar eu am spus: „Fă tot ce poți, dar nu uita cât de mare este mânia divină! Căci iată, eu am fost mare și am fost redus la nimic. Reține deci, chiar dacă ești mai mare decât am fost eu când eram în culmea puterii mele, că Dumnezeu este etern și infinit, și plin de o mânie arzătoare!‟

9. Iar ființa mi-a răspuns: „Bine, dar nu ai măsurat tu și iubirea lui Dumnezeu? Ascultă, oricât de adânc ar fi oceanul mâniei Sale, iubirea Lui urcă până la o înălțime la care flăcările mâniei nu pot ajunge, stingându-se de-a pururi la hotarul infinității, acolo unde începe o altă infinitate‟.

10. La care eu am spus: „Ascultă, atunci când eu eram încă prințul întregii lumini, mi s-a arătat o luminiță mică și stinsă. Mi s-a spus atunci că trebuie să slăvesc această luminiță, căci ea este iubirea eternă a lui Dumnezeu. Nu am putut crede acest lucru, ținând cont de propria mea strălucire, și m-am considerat pe mine mult superior acelei luminițe. Dar vai!, am căzut astfel în capcana propriei mele mândrii, născută din luminozitatea mea. M-am aprins astfel și mai tare și am dorit să distrug complet micuța luminiță cu lumina mea. Chiar atunci însă, am fost lovit de mânia divină, care m-a aruncat aici, în acest vid etern și întunecat, unde am ajuns la capătul câtorva eternități‟.

11. Și iată, am văzut atunci micuța flacără strălucind deasupra capului ființei aceleia, care mi-a vorbit din nou: „Lucifer, acum Mă recunoști?‟ Iar eu i-am răspuns: „Da, Doamne, Te recunosc! Tu ești iubirea lui Dumnezeu, care ajunge mai departe decât potopul mâniei Lui. Privește către mine în marea Ta grație și îngăduie-mi să-mi găsesc odihna în vreun locșor cât de mic, dar ferm, în locul acestui vid etern!‟

12. Și iată, din ochiul strălucitor al Iubirii eterne a căzut o lacrimă în spațiile întunecate ale eternității, care s-a transformat într-o apă mare. Iar Iubirea a suflat deasupra acestei ape mari, care s-a separat, dând naștere la nenumărate picături de apă. Apoi, micuța flacără de deasupra capului eternei Iubiri a crescut subit și a aprins picăturile de apă, care s-au transformat în tot atâția sori imenși, care – sub impactul căldurii Iubirii eterne – au emanat planete, care la rândul lor au dat naștere la luni.

13. Și iată, din centrul lacrimii lui Dumnezeu s-a născut acest pământ, pe care Iubirea l-a binecuvântat și a suflat deasupra lui, făcându-l să înflorească precum o grădină de o rară gingășie și frumusețe, deși nici o ființă nu putea fi văzută încă pe el. Iubirea a privit apoi către pământ, care a devenit subit plin de viață, în ape, mări și oceane, la sol și în aer.

14. Tot ce vă povestesc acum am văzut cu ochii mei, și sunt din nou capabil să conștientizez printr-o grație specială a lui Dumnezeu. Pe măsură ce pământul asculta de voința Iubirii lui Dumnezeu și se îmbrăca în această haină superbă, potrivit ordinii prestabilite, Iubirea și-a ridicat privirea către înălțimile în care sălășluia Dumnezeu și a spus:

15. „O, voi, puteri sacre ale lui Dumnezeu, haideți să facem acum un om și să îi dăruim un suflet viu, pentru ca cel căzut să-și găsească un loc de odihnă și să devină umil în fața Ta și a Mea, precum și în fața puterii sfințeniei Noastre!‟

16. Atunci, din spațiile eterne umplute de flăcări s-a auzit un tunet, iar acest tunet era vocea lui Dumnezeu, dar numai Iubirea a înțeles această voce; Ea a creat atunci din lut aceste picioare – priviți – care m-au purtat timp de peste 900 de ani, aceste mâini, pe scurt, întreagă această ființă care stă aici, în fața voastră, a fost creată de Iubirea eternă.

17. Astfel stăteam în fața Ei, dar eram lipsit de viață, iar în acest trup nu putea fi văzută nici o mișcare. Iubirea eternă s-a aplecat atunci asupra acestui corp și a suflat prin nările lui, insuflându-i astfel prin respirația Sa vie un suflet viu, care a pătruns astfel în organismul cel mort. Și iată, astfel am înviat eu, devenind cel pe care îl vedeți în față, primul om de pe acest vast pământ. Am putut vedea astfel întreaga creație, dar aceasta nu mi-a făcut plăcere și am obosit curând de existența mea minunată, căci nu puteam înțelege cum, de ce și de unde am provenit, căci forma mea animată nu putea vedea Iubirea creatoare eternă.

18. Și iată, Iubirea eternă a lăsat această formă să cadă în primul ei somn și mi-a vorbit: „Iată locul de odihnă pe care mi l-ai cerut! Intră în inima acestei forme vii, căci am pregătit-o numai pentru tine. Vei găsi în ea o tăbliță pe care va fi gravată cu litere de foc voința sacră a lui Dumnezeu. Vei urma această voință, îi vei supune propria ta voință și vei face din voința lui Dumnezeu voința ta.

19. Aceasta este calea ciudată pe care te voi conduce înapoi. Nu privi niciodată către tine însuți, ci numai către tăblița lui Dumnezeu. Numai astfel vei ajunge să trăiești de-a pururi împreună cu Mine și să domnim împreună asupra infinității! Dar vai Ție dacă vei cădea din nou, căci atunci până și Iubirea va deveni un blestem pentru tine! Eu îi voi da atunci omului un alt spirit, născut chiar din Mine, iar tu vei fi nevoit să părăsești acest loc de odihnă de-a lungul tuturor eternităților care vor urma și vei fi nevoit să rămâi în focul etern al mâniei lui Dumnezeu și în blestemul Iubirii!

20. Nu uita semnificația cuvintelor Mele! Mânia lui Dumnezeu poate fi împăcată dacă intervine Iubirea, dar dacă însăși Iubirea te blestemă, cine te va mai proteja de eterna mânie a Divinității și cine va mai sta între mânia lui Dumnezeu și tine? Adevăr îți spun, nimic nu va mai exista decât judecata și damnarea! Căci tu ești o lucrare a lui Dumnezeu născută din Mine. Și unde este ființa care ar putea atinge gloria lui Dumnezeu? Căci opera nu are de ales decât fie să meargă înainte pe calea stabilită pentru ea de voința liberă și atotputernică a sfințeniei eterne a lui Dumnezeu – acesta fiind chiar motivul pentru care Ți s-a dat un liber arbitru, pentru ca tu să recunoști voința liberă și atotputernică a lui Dumnezeu dinlăuntrul tău – fie, în caz contrar (dacă nu va recunoaște această voință), ea își pierde însăși justificarea de a fi și va fi nevoită să recunoască puterea nelimitată a lui Dumnezeu, care o va exila în vidul etern și arzător, în neființă.

21. Căci pentru Dumnezeu, nici o ființă nu are importanță, El nefiind niciodată preocupat de miriadele de spirite la fel ca și tine, căci El poate crea oricând miriade de alte spirite, încă și mai mari decât tine, pentru a le distruge apoi pentru totdeauna dacă nu se conformează gloriei Sale eterne.

22. De aceea, nu uita cine este Dumnezeu și ce dorește El, și cine ești tu și ce ar trebui să devii prin liberul arbitru care Ți-a fost oferit, pentru ca marea glorie a lui Dumnezeu să poată deveni manifestă înlăuntrul tău, precum și în interiorul celor care s-au născut din tine și care au căzut odată cu tine!

23. Iată marele mormânt al pământului, precum și cele ale nenumăratelor lumi stelare! Ridic acum de la tine marea povară a celor care au căzut odată cu tine și îi așez pe pământ și pe toate stelele, astfel încât nici măcar un singur fir de praf să nu plutească fără rost, ci să aibă o existență temporară vie, la fel ca și tine‟.

24. Și iată, Iubirea a luat atunci spiritul și l-a implantat în forma care dormea, iar spiritul a fost mulțumit să se simtă în siguranță înlăuntrul meu, eliberat de marea povară pe care fusese nevoit să o poarte atât de multă vreme. Acum, toate aceste spirite erau purtate de sălașurile vii, pregătite pentru ele de Iubirea eternă.

25. După ce am devenit astfel una cu spiritul, Iubirea eternă m-a trezit. Am descoperit astfel că stăteam singur, ca unic om, în fața întregii creații nemăsurate, nevăzând pe nimeni altcineva decât pe mine însumi, iarba și pământul, copacii și arbuștii, precum și soarele care strălucea pe firmamentul albastru și vast. Mi s-a făcut atunci frică și am părăsit acel loc căutându-mi un tovarăș, dar nu am găsit nici măcar o singură ființă la fel ca mine.

26. Obosit de această căutare, am căzut din nou la pământ și am fost copleșit de un somn dulce, în care am avut următorul vis: se făcea că văd o ființă uluitor de atrăgătoare în inima mea. Iar această ființă mi-a vorbit astfel:

27. “Iată cât de frumoasă și strălucitoare sunt, cu o formă ca a ta, pe care o pot păstra. Cândva, forma mea era doar o lumină mare ce își trimitea razele de-a lungul și de-a latul spațiilor infinite, autoconsumându-se în propria sa putere imensă, dar eu nu puteam menține o formă, căci eram însăși lumina prin intermediul căreia se manifestau miriade de forme. Dar formele prin care îmi puteam privi și simți infinitatea au fost luate de la mine, iar în locul lor am primit o formă eu însămi. Această formă este mai frumoasă decât întreaga mea lumină anterioară și îmi provoacă o mare desfătare. Mă iubesc pe mine însămi și sunt iubită de tine, și simt o mare dorință înlăuntrul meu și pentru mine, și te pot atrage către mine ori de câte ori doresc acest lucru, iar tu vei fi nevoit să urmezi chemarea dorinței mele‟.

28. Și iată, am simțit într-adevăr o mare plăcere înlăuntrul meu, și în somnul meu profund am văzut o mână strălucitoare intrând în centrul inimii mele și scoțând la lumină al doilea meu sine. Inițial, acesta a opus rezistență, dar în curând el a cedat în fața degetelor atotputernice ale Iubirii lui Iehova. Căci mâna cea strălucitoare era mâna eternei Iubiri.

29. În continuare, mâna atotputernică a lui Dumnezeu a smuls o coastă din acest al doilea meu sine, a pătruns prin gaura astfel creată în interiorul lui și a scos din intestinele lui (din profunzimi) un vierme, după care a închis gaura prin care a intrat degetul atotputernic al Domnului pentru a înlătura dorința egoistă. După această operațiune, al doilea meu sine nu mai arăta la fel de atrăgător ca înainte. Forma lui era la fel ca a mea, iar eu nu mai simțeam atracția către ea, ci amândoi ne simțeam atrași de eterna Iubire. Am văzut apoi cum acest spirit adoarme, iar în timpul somnului s-a întrepătruns cu toate părțile mele, până când a devenit complet una cu mine.

30. În timp ce continuam să visez astfel, o voce blândă m-a trezit brusc, iar aceasta era vocea Domnului, care mi-a spus: „Adam, fiu al pământului, trezește-te și privește-ți consoarta!‟ Și atunci, am văzut-o în fața mea pe Eva și m-am simțit extrem de fericit, căci îmi vedeam al doilea meu sine, care ieșise din mine însumi și care se bucura contemplându-mă. Această desfătare – reciproc împărtășit㠖 a fost prima iubire pe care am simțit-o eu, în calitatea mea de primă ființă umană pământească. Mi-am văzut pentru întâia oară soția mult iubită și am simțit o iubire pură pentru ea, care făcea parte integrantă din Iubirea pură și eternă a lui Dumnezeu, în toată plenitudinea vieții inițiale.

31. Am trăit cu această senzație extatică timp de trei zile și trei nopți, după care am simțit un gol interior, fără să înțeleg ce se întâmplă.

32. Inima mea era precum un deșert, iar gura mea era uscată, când deodată, am văzut eterna Iubire stând în fața mea, arătând atât de blândă și de plină de iubire; Ea a suflat asupra mea, m-a întărit și mi-a vorbit astfel: „Adam, ascultă, tu ești înfometat și însetat după mâncare și băutură, și la fel este iubirea ta, al cărei nume va fi Eva. Privește acești copaci pe care îi voi binecuvânta acum pentru tine; mănâncă fructele lor, pentru a-ți revigora trupul și sufletul. Dar nu ai voie să mănânci din acel copac care se află în mijlocul grădinii, până când nu Mă voi întoarce Eu pentru a-l binecuvânta, pe el și pe tine. Căci în ziua în care vei mânca din acel copac, moartea va pătrunde în tine. Vei fi tentat de trei ori, dar trebuie să rămâi ferm, căci vei distruge astfel viermele morții care roade interiorul acelui copac, o vei purifica pe Eva și te vei pregăti pe tine, pe Eva și pe toți cei ce se vor naște din voi în vederea unei noi vieți, beatifică și eternă, întru Dumnezeu.

33. Iată, am creat timpul pentru ca tentația ta să nu dureze mult, dar noua viață atinsă să dureze pentru totdeauna.

34. Nu va trebui să lupți cu nici o putere străină, ci numai cu tine însuți. Am supus întreaga Mea creație în fața ta, dar nu pot, și nu vreau, să te supun pe tine, pentru ca tu să poți atinge astfel viața eternă. De aceea, nu încălca această poruncă ușoară, ci ridică-te deasupra ta, pentru a putea trăi astfel pentru totdeauna!

35. Ascultă, viermele este răul dinlăuntrul tău și are în el mai multe ace a căror înțepătură provoacă moartea. De aceea, nu lovi aceste ace, pe care le-am eliminat din inima ta înainte de a o crea pe Eva, în timp ce tu dormeai. Am creat-o apoi pe Eva din ele. Tu o iubești deoarece ea s-a născut din iubirea ta, iar trupul ei din dorința ta, astfel încât înlăuntrul ei a rămas rădăcina morții, pe care o vei putea elimina prin ascultarea ta.

36. Iubitul Meu Adam, ascultă, Eu, Iubirea eternă a lui Dumnezeu, din care izvorăște întreaga viață, îți spun și îți cer: Nu strica această mare operă a Mea, care ești tu însuți! Tu știi prea bine ce Timp infinit a trebuit să treacă până când am coborât după tine în căderea ta eternă de la viață la moarte. Dacă pe vremea aceea ar fi existat timpul pe care îl cunoști acum, acea perioadă ar fi echivalat cu un miliard de ani pământești, și totuși, Eu nu am ezitat să fac toate eforturile pentru a te salva. Mult iubitul Meu frate creat, de vreme ce Eu am făcut atât de mult pentru tine, ai putea și tu să faci acest mic efort, pentru a Mi-l reda Mie pe fratele mult iubit, pentru ca noi să redevenim din nou o singură iubire întru Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt, în vecii vecilor. Amin!‟

37. Și iată, după aceste cuvinte, Iubirea m-a părăsit, iar eu m-am hrănit și am băut pentru a-mi revigora trupul și sufletul... în vederea neascultării! O, copii, auziți ce vă spun! Eu nu am ascultat porunca Iubirii eterne!

38. Pământul însuși poate aduce mărturie asupra imensității ofensei mele, căci totul a fost ras de pe suprafața lui, iar spațiile infinite s-au umplut din nou cu marea putere a mâniei lui Dumnezeu.

39. M-am ascuns apoi și am vărsat lacrimi amare de remușcare, iar Iubirea eternă nu a respins lacrimile mele și a fost mișcată de lacrimile Evei. O, copii, ascultați-mă, Iubirea a îndreptat din nou lucrurile! Dar eu am păcătuit din nou de Sabat, după care mi-am plâns cu voce tare depravarea. Și iată, Iubirea a trimis un înger care m-a scos din grădina tentației și m-a adus într-un ținut, pe care Seth încă și-l mai amintește, un ținut al transformării în bine, dar și un ținut al tristeții, și deopotrivă un ținut al bucuriei. Căci atunci când blestemul lui Cain a fost eliminat de la mine, Cain devenind rău datorită acului morții, căci el s-a născut din sucul mărului otrăvit de viermele morții, Iubirea Domnului mi l-a dăruit pe scumpul meu Abel-Seth. Apoi, cu o sută de ani în urmă, un alt înger al eternei Iubiri a Domnului ne-a condus pe noi toți în acest ținut al cunoașterii lui Dumnezeu și al adevărului Său etern, în care Abel și-a împlântat sabia și a cules fructele roșii și albe din tufiș.

40. Iată, copii, cât de nemărginită este iubirea lui Dumnezeu și câte a făcut ea pentru noi, câte face și câte va mai face în continuare! De aceea, bucurați-vă, chiar și atunci când Iubirea eternă îi pedepsește pe copiii lui Cain. Dar nimeni să nu mai plece acolo fără porunca expresă a Domnului, căci acolo solul este format din dejecțiile viermilor. Astfel, nimeni să nu mai îndrăznească să meargă acolo fără binecuvântarea directă a Domnului! Căci acum, întregul rău sălășuiește în femeile din ținuturile de jos; de aceea, nu mai tânjiți după ele. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 41 - APELUL LUI ENOH CA PREDICATOR
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 24.9.2010, 23:46 View PostDownload Post

Capitolul 41
APELUL LUI ENOH CA PREDICATOR

(21 septembrie 1840)


1. După ce Adam și-a încheiat acest discurs, permis prin grația Mea specială, accesul său la această taină atât de intimă s-a închis din nou, de dragul mântuirii sale. Seth, Enos și Enoh erau la rândul lor cât se poate de uimiți și incapabili să înțeleagă pe deplin adevărata semnificație a acestui discurs, astfel încât l-au întrebat pe Adam ce a vrut să spună.

2. Adam i-a privit însă cu cea mai mare uimire, fără să-și mai amintească ce spusese, ba chiar i-a întrebat pe cei trei în legătură cu aceasta.

3. Seth i-a răspuns: “O, tată, iată, tu tocmai ne-ai revelat intrarea ta miraculoasă în existență încă de la începutul începuturilor și ne-ai demonstrat grația de neimaginat a eternei Iubiri. Noi nu am înțeles prea bine și doream să îți cerem lămuriri suplimentare. De aceea, iartă-ne nouă curiozitatea, căci cine nu ar fi uimit să audă asemenea lucruri?”

4. Adam s-a ridicat atunci într-o stare de mare agitație și a spus: “Dacă ați ascultat din gura mea povesti miraculoase, să nu uitați că ele nu provin de la mine, ci de la Domnul. Veți ști astfel Cui trebuie să îi mulțumiți și pe cine să lăudați.

5. De aceea, lăudați-L pe Domnul, care este iubirea și înțelepciunea supremă, în deplina Sa sfințenie, și nu uitați că omul nu poate dărui nimic semenului său, dacă nu L-a primit mai întâi de la Domnul, singurul care dăruiește toate darurile minunate. Dacă eu v-am dăruit ceva bun, nu eu, ci Domnul a fost Acela care v-a dăruit prin mine. Dacă vă lipsește lumina, ridicați-vă ochii către lumina cerului și vei putea recunoaște cu ușurință de unde provine Lumina tuturor luminilor, căci ori de câte ori cineva primește un dar, marele și preasfântul Dăruitor nu este departe. Astfel, căutați-L pe El și Îl veți găsi, după care va urma și înțelegerea grației astfel primite.

6. Ascultați-mă cu cea mai mare atenție, căci Adam, părintele vostru, al tuturor, vă vorbește acum, la fel ca înainte, de tranziția sa întru existență (n.n. tranziția de la Lucifer la Adam), grație compasiunii infinite și pline de condescendență a Tatălui etern, preasfânt și uluitor de bun! De vreme ce Cel Preasfânt și Preaiubitor și-a îndeplinit rolul Său, este cazul să vă îndepliniți și voi rolul vostru, adică să fiți ascultători în toate! Amin!”

7. Și iată, cei trei s-au înclinat adânc în fața patriarhului Adam și au plecat, discutând pe drum despre ce anume ar trebui făcut. Cel mai tânăr dintre ei, Enoh – care, datorită devoțiunii lui ieșite din comun era un învățător în Numele Meu – le-a spus patriarhilor:

8. “Părinții mei! Adam, tatăl pământesc al nostru, al tuturor, a rostit cuvinte pline de înțelepciune și de o profundă semnificație. Noi nu l-am înțeles, așa cum nici el nu și-a mai adus aminte de propriile sale cuvinte. Ne putem da așadar seama de profunzimea semnificației acestor cuvinte. Dacă el ar fi vorbit ca un om, noi l-am fi înțeles, căci suntem și noi oameni. Dar de vreme ce el a vorbit – deși într-o manieră omeneasc㠖 despre lucruri pe care numai Dumnezeu le poate înțelege, rostite de limba spiritului care a fost martorul iubirii dinlăuntrul lui Dumnezeu, ființa noastră fizică a fost incapabilă, așa cum este și firesc, să înțeleagă ceea ce îi aparține lui Dumnezeu și spiritului iubirii.

9. Deoarece aceste cuvinte au fost rostite de spiritul iubirii, aflat într-o perfectă fuziune cu sfințenia eternă a lui Iehova, ele trebuiau rostite întru slava Numelui Celui Preasfânt. Noi nu le înțelegem, căci suntem mărginiți, dar există Unul Care le înțelege, iar Acesta este eterna Iubire a Domnului, din care s-au născut toate lucrurile care există, inclusiv iubirea noastră pentru El. Iar eu cred că dacă cineva ar lăsa iubirea sa să curgă prin întreaga sa ființă numai către Iubirea eternă, cea care este una cu Dumnezeu, el ar înțelege atunci aceste cuvinte pline de înțelepciune, căci iubirea este rădăcina întregii înțelepciuni și nicăieri nu există o înțelepciune mai mare decât în iubirea de și întru Dumnezeu.

10. De aceea, o, părinții mei, în noi există o rădăcină născută din Dumnezeu. Dacă o vom lăsa să crească și să invadeze toate părțile ființei noastre, intuiția mea îmi spune cu voce tare și clară că oceanul de grație al Iubirii eterne ne va mai oferi multe alte lucruri sublime, mai profunde și mai mari chiar decât cele pe care ni le-a spus Adam. Fiind născuți din Adam și Eva, noi avem multă carne, dar prea puțină înțelegere a inimii. Dacă într-o bună zi, oamenilor le va sta în putință să se nască din iubirea pură a lui Dumnezeu, înțelegerea noastră de acum va părea un joc de copii prin comparație cu a lor”.

11. Și iată, Seth și Enos au fost atât de plăcut impresionați de acest scurt, dar instructiv discurs al lui Enoh, încât Enos, întorcându-se către Seth, i-a spus: “Părinte Seth, cuvintele lui Enoh s-au dovedit atât de pline de semnificații adânci încât ele au pătruns până în străfundul inimii mele, precum un șuvoi de foc, iar sufletul meu a tremurat în fața înțelepciunii ascunse a iubirii divine dinlăuntrul lor.

12. Ascultă, tată, sentimentele lui sunt corecte, căci întreaga sa ființă se exprimă prin cea mai pură iubire și blândețe. De aceea, el va fi în viitor un mare învățător pentru toți frații și copiii noștri, cărora le va vorbi despre înțelepciunea ascunsă a Iubirii eterne. Căci deși Domnul a dăruit tuturor, în marea Lui grație, iubirea și înțelegerea inimii, nu este din păcate mai puțin adevărat că nu toți suntem capabili să purtăm aceeași povară. Unii au picioare mai puternice, alții mâini mai îndemânatice, sau își manifestă forța prin intermediul spatelui, gâtului, intestinelor, fiecare în felul lui, fără să semene unii cu alții. Astfel, fiecare are o față, dar nu toate fețele seamănă între ele. Eu cred că Enoh are o mare putere și forță în inima lui, fiind din acest punct de vedere incomparabil cu oricare dintre noi. Nimeni nu poate avea atâta iubire câtă dorește, ci numai cât îi dăruiește Domnul. Deși El le-a dăruit iubirea tuturor, nu toți sunt egali în această privință. În consecință, înțelegerea dintre oameni diferă, astfel încât ei să aibă nevoie unii de alții. În acest fel, toate lucrurile ajung la un numitor comun, deși în marea Lui înțelepciune, Domnul le-a creat aparent inegale.

13. Spune-mi, dragul meu Enoh, după ce ai ascultat cuvintele mele, am sau nu am dreptate? Inima ta este extrem de puternică, iar înțelegerea ta o depășește cu mult pe a mea. Vorbește-ne deci și descrie-ne căile juste ale Domnului, arată-ne treptele incomprehensibile ale creației Sale și învață-ne cum trebuie slăvit și glorificat Numele preasfânt al Domnului, pentru a deveni pe drept copii ai Iubirii Sale eterne, la fel cum suntem copii ai bătrânului nostru părinte pământesc. Amin!”

14. Auzind cuvintele sublime și pline de demnitate rostite de gura lui Enos, divinul Enoh i-a întrebat pe cei doi patriarhi: “Oare este pregătit un copil slab să îi învețe pe aceia de la care mai are multe de învățat?”

15. Dar Seth și Enos i-au răspuns: “Dragă Enoh, nu știi tu oare ce ne-a spus de atâtea ori părintele Adam? Numai cu binecuvântarea lui Dumnezeu au putut procrea patriarhii în trupurile copiilor lor sălașuri pentru frații noștri mai tineri. Noi nu suntem decât procreatorii trupurilor, nu și ai iubirii, care este un spirit viu, născut din iubirea lui Dumnezeu. Întru iubire, noi suntem cu toții frați și surori, și respectiv, copii ai aceluiași preasfânt Părinte din Cerul cel mai înalt, sălaș etern al sfințeniei lui Dumnezeu, care este Tatăl nostru adevărat. De aceea, continuă să predici din preaplinul iubirii tale și fii convins că vom ști să facem distincția între limba fratelui nostru și cea a copilului, prin grația lui Dumnezeu. Căci acela care predică iubirea, vorbește ca un frate, fiind inspirat direct de inima eternei Iubiri, iar cuvintele sale sunt precum un soare care răsare, a cărui lumină și căldură ridică ceața din văile întunecate ale pământului. Dacă cineva vorbește însă numai din înțelepciunea care i-a fost dăruită, învățătura lui este precum cea a luminii soarelui la amiază, despre care nu se poate spune că încălzește, ci arde cu putere, fiind insuportabilă, silindu-i pe oameni să fugă de razele sale prea strălucitoare și de arșița ei, în umbra cea mai deasă.

16. Tu, dragă Enoh, ai înlăuntrul tău o fântână plină de iubire și nu de înțelepciune goală. Lasă așadar soarele tău de dimineață să răsară și pentru noi, frații tăi întru Dumnezeu!”

17. Enoh le-a răspuns: “Dragii mei părinți, dacă așa stau lucrurile, cum de altfel îmi spune și inima mea plină de iubire pentru Dumnezeu, atunci ați rostit adevărul. Ați uitat totuși un lucru extrem de important, și anume, că oricine poate vorbi și acționa liber pentru gloria lui Dumnezeu, în orice manieră și oricând dorește acest lucru; dar de predicat în Numele Lui nu poate decât acela care a fost inspirat de El. Mie mi s-a dăruit aceasta numai de către voi, dar nu încă de El, de aceea eu nu voi predica decât în fața voastră. Dar atunci când mi se va dărui și din Cer, numai atunci voi putea predica eu despre marea putere a Numelui eternei Iubiri în fața tuturor fraților mei. Oricum, în ceea ce privește maniera justă de a lăuda marele Nume, voi, dragii mei părinți, știți prea bine care este modul de glorificare și închinare cel mai plăcut în fața Domnului, și știți de asemenea că nici cuvintele și nici gesturile, gândurile sau riturile ceremoniale nu valorează nimic în fața Lui, ci numai iubirea și ascultarea reprezintă ofranda cea mai plăcută în fața Lui, pe care i-o putem aduce noi, oamenii. El, care este Dumnezeul și Tatăl nostru, al tuturor, știe prea bine care sunt intențiile Sale față de noi, astfel încât, facă-se voia Lui acum și de-a pururi. Amin!”

18. “Într-adevăr, a spus Seth, toate cuvintele tale, dragă Enoh, sunt pline de o înțelepciune izvorâtă din iubirea ta nesfârșită față de Domnul, și au fost pentru noi precum o dimineață minunată, ca un soare care a răsărit înlăuntrul tău și care luminează cu blândețe brazdele noastre. Ascultă, Enoh, orice adevăr este o lumină ce răsare din flacăra gingașă a eternei Iubiri; iar această lumină superbă și glorioasă este adevăratul soare de dimineață al inimii. Ea este unica lumină, iar în afara ei nu există nici o alta, căci chiar lumina soarelui nu este altceva decât o palidă reflectare a acestei lumini glorioase, cea a eternei Iubiri. Ei bine, această lumină strălucește atât de gingaș în inima ta încât ne împrospătează și ne încălzește inimile, inspirându-le gânduri sublime, demne de preasfântul nostru Tată. Da, atunci când vorbești tu, parcă aș asculta o muzică a sferelor, născută dintr-o lume care va apărea cândva prin descendenții noștri, precum un mare șuvoi de lumină din dimineața eternă a lui Dumnezeu. Iată, aceasta este maniera în care ne inspiră inimile cuvintele tale. Așadar, nu păstra tăcerea, ci vorbește-ne, dând inimii tale curs liber și împlinind astfel dorința mea și a lui Enos”.

19. Auzind aceste cuvinte, Enoh și-a ridicat ochii către cer și Mi s-a adresat astfel în inima sa: “Preasfântul meu Tată, revarsă-Ți grația asupra mea, sărmanul Tău copil. Iată, mi se cere să dăruiesc, dar eu nu am nimic altceva decât iubirea mea față de Tine. O, Tată, în fața Ta, noi nu suntem altceva decât niște bieți viermi care se târăsc prin praf, o, Părinte atotputernic, etern și preasfânt. Nimic bun nu există în noi în afara iubirii noastre pentru Tine, care s-a născut ea însăși din Tine. O, Tată preabun și preasfânt, îngăduie-ne să Te iubim cu această iubire care provine de la Tine, din toată inima și cu toată puterea noastră. Ce pot spune eu, care sunt atât de slab, în condițiile în care iubirea mea pentru Tine îmi inhibă întotdeauna limba. După cum știi prea bine, eu sunt incapabil să îți laud Numele și să Te glorific, căci iubirea mea pentru Tine îmi paralizează limba.

20. De aceea, o, Tată, te implor, revarsă-Ți grația asupra mea, sărmanul vierme, și eliberează limba mea, dacă aceasta îți este voia, pentru ca eu să pot vorbi în fața părinților mei, a fraților și copiilor mei, întru slava Numelui Tău. Tu știi prea bine că Enos, Kenan, Mahalaleel și părintele meu, Jared, au predicat adeseori marea glorie a Numelui Tău preasfânt, de aceea, îngăduie-mi să nu fiu fiul nevrednic al unor părinți atât de devotați!”

21. Și iată, după ce Enoh și-a rostit astfel în inima sa plină de iubire micuța rugăciune, care a fost o rugăciune autentic㠖 singura care îmi face plăcere – am trimis un înger din cer să îl întărească pe fratele său Enoh, dând curs liber limbii sale. Simțind acest lucru, Enoh și-a făcut curaj și a vorbit astfel:

22. “O, dragii mei părinți, mult iubiți de Dumnezeu, iubirea mea pentru El m-a făcut pentru scurtă vreme orb, surd și mut. În marea Lui grație, Domnul a privit însă către mine, iar iubirea Lui infinită m-a întărit și mi-a eliberat limba slăbită. Iată ce a făcut din mine Iubirea eternă. Acum pot cu adevărat să vorbesc, lăudând Numele Tatălui preasfânt.

23. Ascultați, căci aceasta este voința lui Dumnezeu, Cel care este preaplin de iubire: omul trebuie să-L iubească pe El din toată inima sa, căci nicăieri nu există altă putere sau forță decât numai cea a lui Dumnezeu. Astfel, întreaga putere a omului nu reprezintă altceva decât o putere izvorâtă din iubirea de Dumnezeu. Această putere a fost implantată în inimile noastre și nu reprezintă altceva decât iubire pură. De vreme ce dispunem de această iubire, noi nu trebuie să o păstrăm pentru noi, ci trebuie să i-o oferim Aceluia care – în infinita Lui grație – a implantat-o din abundență, într-un mod atât de miraculos, în inimile noastre.

24. Noi nu putem oferi nimic Domnului fără să fi primit mai întâi de la El. Și credeți că i-ar face plăcere dacă i-am oferi pământul întreg, sau chiar întreaga creație? Vă asigur că El ne-ar răspunde: „Copii, Eu nu am nevoie de acestea, căci dacă lumile Mi-ar face plăcere, aș putea oricând crea din Mine Însumi miriade de lumi, căci aș avea suficient spațiu pentru ele, de-a lungul tuturor eternităților. Nu sacrificiile voastre materiale – care sunt o casă a morții – îmi fac Mie plăcere, ci numai inimile pline de căință și de smerenie, care Mă iubesc mai presus de orice. Voi sunteți posesorii liberi și absoluți ai unor asemenea inimi, care sunt darul Meu către voi. Dacă doriți, puteți să îmi dăruiți din nou Mie inima voastră, iar Eu voi pătrunde în ea împreună cu grația Mea. Atunci, veți trăi de-a pururi întru grația și Iubirea Mea eternă, și totul vă va deveni la fel de clar precum o picătură de apă. În cazul însă în care vă veți fereca inima în fața Mea, neîngăduindu-Mi să intru atunci când doresc, vă veți consuma rapid pâinea vieții dinlăuntrul vostru; și întrucât Eu, unicul Dăruitor al acestei pâini a vieții, nu mai sunt binevenit împreună cu Darul Meu, moartea eternă va fi consecința firească a iubirii de sine și a orgoliului vostru.

25. Căci iat㠖 continuă Domnul – Eu nu Mă bucur atunci când iau, ci singura Mea beatitudine constă în a dărui în permanență! Oricine dorește să primească, nu are nimic altceva de făcut decât să accepte cu bunăvoință ceea ce îi ofer Eu și să își umple inima cu grația Mea, pentru ca într-o bună zi, iubirea Mea să poată pătrunde plenar în ea. Căci cel a cărui inimă nu este pe deplin umplută de iubirea Mea nu va gusta niciodată viața dinlăuntrul lui, ci va fi înlănțuit în capcana morții exterioare. A sosit timpul să primiți grația Mea, pentru a putea accepta apoi iubirea Mea, până la sfârșitul tuturor timpurilor. Atunci, iubirea va fi cea dintâi, și toți cei care nu au această iubire nu vor putea primi lumina grației, fiind distruși laolaltă de către lumina lumii‟.

26. Și iată, dragii mei părinți, ascultați în continuare discursul meu, căci el redă ce are de spus Tatăl ceresc. Iată cuvintele Sale: „Ascultați, copii ai grației Mele, grația Mea este o mare comoară și nimic pe pământ nu se compară cu ea. Grația Mea este o lumină adevărată, izvorâtă din înălțimea sfințeniei Mele, la fel cum iubirea Mea este adevărata pâine a vieții. Cine nu a primit grația Mea nu poate crede că Eu sunt Acela din care viața curge de-a pururi, iar cel care nu are credință este precum animalele, fiind întotdeauna supus judecății și constrângerii, oricare ar fi acestea. Dacă există însă cineva care M-a recunoscut pe Mine în iubirea sa, asupra lui vor curge râuri-râuri de grație și el va avea deja parte în mare măsură de ceea ce le va fi dăruit cândva, în marele Moment, oamenilor de pe acest pământ care sunt de bunăcredință.

27. De aceea, credeți, pentru ca într-o bună zi să puteți avea acces la iubire, și implicit la viață. Iubiți-Mă în spiritul vostru și lăsați fructele mâinilor voastre și întreaga voastră voință să fie martore ale vieții dinlăuntrul vostru, iar limba voastră să spună că sunteți copiii lui Dumnezeu. Eu îi voi judeca pe oameni în funcție de credința lor, dar pe copiii Mei îi voi conduce prin iubirea Mea, iar lumina înțelepciunii Mele va deveni farul lor etern, care le va ilumina viața beatifică întru Mine, Tatăl lor preaiubitor și preasfânt, acum și în vecii vecilor. Amin!”

28. O, dragii mei părinți, ați auzit ce a dorit să vă spună Domnul?” La care, Seth a răspuns: “Da, iubitul meu Enoh, am auzit cu claritate, dar nu am înțeles mult mai multe decât în cazul istoriei pe care ne-a spus-o Adam. Căci noi toți dispunem de grație, dar nu avem prea multă iubire!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 42 - CÂNTECUL LUI KENAN DESPRE CELE ZECE COLOANE (28 septembrie 1840)
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 24.9.2010, 23:54 View PostDownload Post

Capitolul 42
CÂNTECUL LUI KENAN DESPRE CELE ZECE COLOANE

(28 septembrie 1840)


1. După scurta observație a lui Seth referitoare la lipsa lor de iubire, celor trei li s-au alăturat Kenan, Mahalaleel și Jared, care i-au salutat cu căldură și Mi-au mulțumit pentru grația de a se fi întâlnit din nou. Seth i-a binecuvântat pe toți în numele Meu pentru a le permite astfel să vorbească în fața iubirii Mele și în prezența lui Seth, care era al doilea în linia binecuvântată a lui Adam, pe care Eu Însumi aveam să o închei prin întruparea Mea din marele Moment.

2. După ce cei trei au primit binecuvântarea, Kenan a vorbit primul: “Dragi părinți și copii, ascultați cu atenție cuvintele mele, căci doresc să vă mărturisesc că am avut o viziune astă noapte. În această viziune, se făcea că mă aflam în fața a zece coloane care înconjurau o mare apă, care se izbea adeseori cu furie de ele. Pe prima coloană stătea Adam, care se adresa astfel valurilor: „Ascultați, copii, Dumnezeu, Domnul Savaot, Părintele atotputernic și preasfânt al tuturor copiilor de pe pământ, născuți din mine, este unicul Dumnezeu. La fel cum El m-a făcut pe mine unicul om de pe pământ, El este dintru eternitate unicul Dumnezeu, iar în afara Lui nu există alt Dumnezeu. Căci infinitatea este pe deplin umplută din eternitate în eternitate cu gloria, sfințenia și iubirea Lui. De aceea, voi, valurilor, trebuie să credeți că Domnul este unicul, supremul, eternul, atotputernicul, preasfântul, adevăratul, Cel preaînțelept, preaplin de iubire, de grație, de compasiune, de o bunătate supremă și sublimă, Dumnezeul, și implicit, Părintele nostru. De aceea, calmați-vă, voi, valuri nărăvașe, căci lumina acestui unic Dumnezeu poate străluci deasupra voastră până în străfundurile voastre, acolo unde se află fundamentul vieții voastre! Amin!”

3. Și iată, valurile din jurul coloanei lui Adam au devenit calme și o lumină puternică a strălucit din înălțimile lui Dumnezeu deasupra oglinzii apei – acum lin㠖 a cărei suprafață strălucea acum precum un soare; din străfundurile apei s-a auzit atunci un cântec de laudă, plutind deasupra apelor precum un nor luminos și ridicându-se cu o forță din ce în ce mai mare până în înălțimile sacre și eterne ale atotputernicului Tată, Dumnezeu cel unic.

4. Și ascultați mai departe, dragi părinți și copii, ce am văzut în acea viziune de astă noapte, nu cu ochii trupești, este adevărat, ci răpit în extaz, cu ochi spirituali.

5. Nu departe de coloana lui Adam se afla o alta, similară. Valurile agitate ezitau să-și ridice capetele înspumate către această nobilă coloană, pe care doar o mângâiau pline de gingășie și reverență, ca și cum ar fi dorit să spună: „Priviți, oameni muritori, uitați-vă la Numele Celui Preaînalt, preasfânt și plin de iubire, numit Iehova! Numele Tatălui nu va fi niciodată invocat în zadar, căci El este preasfânt, preasfânt, preasfânt! O, oameni, o, copii – strigau în continuare valurile – nu uitați al Cui Nume este acesta! Realizați în inimile voastre că El este Numele lui Dumnezeu!‟

6. Și iată, numai după ce am auzit aceste cuvinte uimitoare ale valurilor am îndrăznit eu să-mi ridic cu timiditate privirea uluită a spiritului meu către vârful coloanei, unde am văzut – oh, nu pot descrie în ce stare de preafericire – te-am văzut stând acolo în picioare, în vârful strălucitor al coloanei, cu o înfățișare foarte serioasă, pe tine, dragul meu tată Seth! Iar tu te adresai valurilor potolite și le spuneai exact cuvintele pe care le-am auzit mai înainte din gura ta! Căci eu crezusem că aud din partea valurilor ceea ce tu rosteai de fapt din vârful înălțimii sacre, adresându-te valurilor care unduiau ușor în jurul coloanei. Am văzut această scenă la fel cum vă văd acum pe voi în fața mea.

7. Ascultați mai departe, mult iubiții mei părinți și voi, copii pururi ascultători! Nu departe de coloana lui Seth, înconjurată de valuri strălucitoare, am văzut cea de-a treia coloană. Aceasta era scăldată într-o lumină roșie, mai sublimă decât a tuturor celorlalte; iar valurile, care se izbeau din ce în ce mai agitat de celelalte coloane, stăteau aici liniștite, iar din vibrația lor blândă se înălța un cântec, plin de devoțiune și de iubire, un cântec sublim de laudă față de Domnul și Tatăl nostru etern și preasfânt.

8. Mi-am propus să investighez încotro se îndreptau vaporii divini, și iată, ochii mei, aproape orbiți de gloria cântecului devoțional ce ieșea precum un abur din apele calme și pure, au descoperit în vârful sacru al celei de-a treia coloane, înconjurat de nori luminoși, pe cel de-al treilea dintre voi, dragii mei părinți, adică pe Enos.

9. Tu, Enos, stăteai în picioare pe cea de-a treia coloană, adresându-le valurilor cuminți următoarele cuvinte sublime: „O, voi, ape ale pământului, ascultați cuvintele inspirate de sus și sunetele discursului divin! Timp de șase zile și șase nopți puteți clipoci cu veselie și vă puteți deplasa în fel și chip, dar în cea de-a șaptea zi, binecuvântată de sfânta odihnă, în ziua de Sabat a Domnului, ziua cea sacră, veți dedica această zi exclusiv celebrării Tatălui preasfânt, așa cum se cuvine, pentru a-L glorifica și lăuda! Căci este într-un deplin acord cu ordinea divină ca toți cei ce au primit un suflu viu din partea lui Dumnezeu și care simt în inimile și în mințile lor iubirea sfântă a lui Dumnezeu, să respecte ziua sacră a odihnei și celebrării. Aceasta este și va fi de-a pururi voința sfântă a Tatălui divin: „Timp de șase zile, toate apele vor munci, vor curge și vor văluri, dar în ziua sfântului Sabat nu vor face altceva decât să se odihnească, lăsând cântecul lor de glorie să se înalțe deasupra apelor tăcute și ascultătoare, și invitându-le la celebrare‟.

10. Ascultați, dragii mei părinți și ascultătorii mei copii, căci ceea ce v-am spus acum este exact ceea ce am auzit în viziunea mea, cuvânt cu cuvânt.

11. Și ascultați-mă cu răbdare mai departe, dragii mei părinți, și voi, copii care ne iubiți, ce alte minuni ale iubirii divine și ale grației orbitoare am văzut în continuare cu ochii uimiți ai spiritului. O, părinți și copii, la fel cum mă vedeți și mă ascultați acum pe mine vorbindu-vă cu exaltare, așa stăteam eu în viziunea mea, scăldat în lumina cea roșie, pe o a patra coloană, cu o înălțime ceva mai mică, înconjurat din toate părțile de aceleași valuri agitate. Uluit de această poziție pe care o ocupam, atât de neașteptată, la fel ca și părinții mei, am remarcat cu tristețe că cu cât se aflau mai departe de coloană, valurile deveneau mai întunecate și mai turbulente, ridicându-și de multe ori capetele agitate, precum niște munții înspumați, cu mult deasupra înălțimii coloanei pe care stăteam plin de tristețe și de anxietate, ca și cum ar fi fost niște copii neascultători și obraznici, care și-au propus să răstoarne coloana tatălui și mamei lor, înjurându-i cu limbi blasfemiatoare și călcându-i în picioare cu tălpile lor lipicioase, pe care se afla un fel de mâzgă cenușie, ce simboliza cea mai neagră ingratitudine posibilă.

12. După ce am privit o vreme cu inima însângerată această priveliște, din coloană s-a născut subit o furtună cumplită, îndreptându-se cu furia unui uragan către capetele înspumate ale valurilor revoltate. Și iată, nu a trecut mult până când această mare furtună, născută din coloană, a potolit prin forța pedepsei sale valurile furioase, care au intrat într-o stare de calm binecuvântat, întrerupt din când în când, într-o manieră plăcută, de murmurul ușor al unduirilor marii întinderi de apă, urmat de un calm complet la ascultarea suflului izvorât din gura divină. Iar după ce iubirea atotputernică a Tatălui etern și preasfânt a reușit să realizeze prin asemenea mijloace uimitoare starea de calm binecuvântat, un sunet minunat a ieșit din gura mea, nuanțându-se în cuvinte sacre ce păreau că ies din inima plină de iubire a Tatălui preasfânt și etern, din Înălțimea tuturor înălțimilor, unde sălășuiește Lumina tuturor luminilor, în sfere strălucitoare nesfârșite, curgând din abundență în curenți strălucitori ce luminau cu putere deasupra suprafeței nesfârșite și ascultătoare a apelor. Și iată, vă voi reda în continuare – la fel cum am auzit și eu – semnificația sunetelor glorioase ale acestei voci divine. Cuvintele erau minunat de frumoase și exprimau următoarele idei sublime:

13. „Ascultați – a vorbit vocea divin㠖 voi, torente înclinate către violență. Voi, valuri agitate, datorați ascultare și iubire coloanei lui Kenan, dacă doriți să continuați să udați multă vreme fisurile moarte și solide ale pământului în suferință. Dar vai acelor valuri prea agitate dacă vor îndrăzni vreodată să se ridice deasupra coloanei lui Kenan!

14. Oricât de sus se vor ridica ele, Eu le voi solidifica prin puterea eternă a mâniei Mele și a furiei Mele arzătoare, transformându-le în munții despicați, ca pedeapsă temporală și spirituală eternă, datorită căreia vor arde de-a pururi în prăpastia blestemului Meu.

15. Cât despre valurile ascultătoare și liniștite, acestea se vor bucura în curând – prin marea Mea grație – deopotrivă temporar și în eternitate, de apariția luminii eternei Iubiri a Tatălui preasfânt al tuturor părinților, intrând astfel în curenții binecuvântați și preafericiți care se vor îndrepta către marea vieții eterne.

16. Nu vă ridicați așadar mai presus de coloana sfântă și strălucitoare a lui Kenan. Aceasta este voința Tatălui etern și preasfânt, Judecător al valurilor furioase, al mărilor vieții și al tuturor curenților izvorâți din Dumnezeu!‟ Iată, mult iubiții mei părinți și copii, aceasta a fost viziunea mea interioară, petrecută exact așa cum v-am povestit-o, adevărată și minunată, născută prin activitatea superioară a eternei Iubiri a lui Dumnezeu.

17. Și ascultați mai departe ce miracole ale Iubirii divine am văzut în continuare, cu o claritate atât de mare de parcă aceste lucruri neobișnuite se petreceau în lumea substanțială, în fața ochilor larg deschiși ai corpului meu fizic.

18. Mă aflam în continuare în vârful coloanei strălucitoare și priveam către cea de-a cincea coloană. Imaginați-vă uimirea mea în fața noilor minuni care se revelau în fața mea, înfăptuite de Iubirea divină a Tatălui etern și preasfânt!

19. Acea coloană era neagră de la bază și până la vârf, iar valurile care se loveau violent de ea păreau niște baroase de fier ce încercau să se distrugă reciproc. Moartea urla pretutindeni din adâncimile apelor furioase, și pe măsură ce se lăsau cuprinse de mânie, valurile se solidificau pe rând.

20. Am privit în noaptea profunzimilor tenebroase ale morții, iar ceea ce am văzut acolo, credeți-mă, limba umană nu poate descrie, preferând să devină mută în fața ororilor acelor valuri furibunde, arzând într-o mânie cumplită!

21. După ce am privit o vreme cu ochii larg deschiși ai spiritului situat în inima sufletului, mi-am ridicat privirea cu inima grea spre vârful coloanei întunecate, iar acolo te-am văzut pe tine, Jared, fiu al primei iubiri binecuvântate a fiului meu Mahalaleel, rugându-te cu fervoare Tatălui etern și preasfânt, din iubire pentru valurile înnebunite de furie care se luptau și se omorau reciproc.

22. Și în timp ce tu, Jared, te rugai astfel, din cerul larg deschis a coborât subit un mare potop de iubire plină de compasiune, revărsându-se deasupra valurilor înspumate care fuseseră solidificate de căldura mâniei mortale. O, ascultați-mă, suprafața împietrită a mării moarte a prins din nou viață, iar valurile s-au înmuiat, pierzându-și duritatea plină de amărăciune și curgând împreună precum frații și surorile, ajutându-se și sprijinindu-se reciproc cu blândețe și gingășie, și bucurându-se laolaltă în brațele și inimile deschise ale celorlalți, încălzite din nou de Iubirea eternă.

23. Atunci, mâini atotputernice au așezat o sabie aprinsă în mâinile tremurătoare ale lui Jared, care continua să se roage; acesta a privit-o rapid, după care, supunându-se poruncii divine, a aruncat-o cât de departe a putut. În continuare, am auzit cu claritate următoarele cuvinte:

24. „Voi, valuri pământești lipsite de credință, nu veți mai îndrăzni niciodată să ucideți ființe create de Iubirea eternă în calitate de copii ai Ei, căci Eu sunt deopotrivă Domn al vieții și al morții! Cel care își va ucide cu inima furioasă frații și surorile, va fi pedepsit cu moartea eternă a spiritului și sufletului său. De aceea, fie ca nici unul dintre voi să nu mai lovească pe nimeni, să nu mai bată, să nu mai blesteme și să nu mai ucidă pe semenii săi, căci Eu sunt Domnul și Dumnezeul atotputernic al vieții, precum și al morții temporare și eterne!‟

25. Și vă rog să mă credeți, mult iubiții mei părinți și voi, copii plini de iubire, cele ce v-am povestit cu credință s-au petrecut întocmai, pas cu pas și cuvânt cu cuvânt.

26. După ce am auzit și văzut cu claritate cele relatate mai sus, am privit către cea de-a șasea coloană, unde am văzut – oh, ascultați-mă, iubiți părinți și copii – oh, limba mea se teme să povestească în fața ochilor voștri plini de curiozitate ororile pe care le-a văzut sărmanul vostru Kenan acolo, la cea de-a șasea coloană.

27. Am văzut coloana înconjurată de sânge și de un noroi oribil, iar în locul valurilor care se agitau în jurul coloanelor anterioare, aici coloana era înconjurată de viermi dintre cei mai dezgustători, care se târau în jurul ei.

28. Și ascultați, chiar și splendida coloană era – spre deosebire de celelalte – murdărită de la bază și până la vârf cu sângele rușinii, provenit de la viermii cei hidoși. Ei se târau adeseori până la vârf, care era din ce în ce mai acoperit de mase de viermi care se zvârcoleau, astfel încât semnul glorios al voinței divine nu mai putea fi văzut aici.

29. Oricât de departe ar fi privit ochiul spiritual, el nu putea vedea altceva decât movile peste movile formate din acești viermi, înghesuindu-se unii în ceilalți, zvârcolindu-se și combinându-se cu alți viermi mai mari, luptându-se pentru a ajunge în vârful coloanei lui Mahalaleel, cea acoperită de noroi. Ei doreau să o priveze pe aceasta de forma sa divină prin care voința sacră a Tatălui etern trebuia proclamată valurilor aflate în pace ale marilor ape ale vieții din marea nesfârșită a iubirii preasfinte din inima Tatălui etern și preasfânt.

30. Dar ascultați ce s-a petrecut mai departe! Brusc, cerul a bubuit, soarele și-a pierdut lumina, la fel ca și luna și stelele, care au început să cadă în număr mare de pe cerul însângerat.

31. Și Ascultați! După ce s-a petrecut acest lucru, din profunzimile mlaștinii urât-mirositoare s-au auzit voci care Țipau și se văietau: „O, acoperiți-ne, voi, stele prăbușite, pentru a nu mai vedea vreodată fața lui Mahalaleel, cel care a venit în numele mâniosului și eternului Dumnezeu, sub forma acestei calamități pentru a ne pedepsi pe noi, sărmani viermi care ne cățăram până în vârful glorioasei coloane!‟

32. După ce aceste strigăte s-au ridicat din profunzimile întunecate ale morții, cerurile s-au deschis și din ele au coborât șuvoaiele atotputernice ale focului divin, care curgeau peste coloana lui Mahalaleel.

33. Dar Mahalaleel, iluminat de Spiritul Domnului, a spus: „Ascultați, voi, valuri murdare, în formă de viermi, iubirea Domnului este eternă, sfântă și pură; de aceea, voi nu trebuie să practicați preacurvia.

34. A sosit timpul ca focul sfânt din cer să vă spele pe voi, viermi murdari, în flăcările eterne ale mâniei, dacă nu vă veți spăla singuri înainte, pentru a redeveni valuri liniștite, pline de lumina iubirii și a grației‟. (2 octombrie 1840)

35. După ce aceste cuvinte atotputernice au ieșit din gura lui Mahalaleel, însoțite de fulgere și tunete, masele de viermi au început să se scufunde, și după ce au atins nivelul cel mai de jos, formele hidoase s-au topit precum metalul sub focul arzător al întunecatei forje, dând naștere unor valuri încă întunecate la început, apoi din ce în ce mai pure, ce unduiau în curenți liniștiți.

36. Și ascultați, ordinea divină glorioasă a fost astfel restabilită, iar eu mi-am putut plimba privirea încântată de-a lungul și de-a latul apelor nesfârșite, acum purificate. Nu am mai văzut nicăieri mase de viermi care să se împingă unii în alții, ci cel mult mici valuri mai întunecate care se apropiau ici și colo de cele luminoase, devenind ele însele prin contactul cu acestea din urmă din ce în ce mai luminoase, iar în final chiar auto-luminoase. Privind din nou către coloana lui Mahalaleel, am remarcat că aceasta fusese spălată de întreaga rușine sângerie, și că acum strălucea sublim într-o lumină alb-strălucitoare, fiind înconjurată de valuri jucăușe și luminoase.

37. Ascultă, Mahalaleel, te-am văzut atunci în genunchi mulțumindu-i Domnului, Tatălui preasfânt al valurilor acum strălucitoare. Și iată, fiecare cuvânt de mulțumire adresat de buzele tale tremurânde Tatălui eternei Iubiri plutea în sus, către înălțimile eterne ale Tatălui preasfânt, precum un soare luminos.

38. Și ascultați, iubiții mei părinți și copii, căci tot ce v-am spus până acum s-a petrecut aidoma în viziunea mea.

39. De vreme ce ați acceptat în inimile voastre cele de mai sus, îngăduiți-mi mie, Kenan, să vă spun mai multe despre minunile nocturne ale iubirii divine și ale grației sublime a Tatălui etern și preasfânt.

40. Ascultați! După ce mi-am bucurat privirea în lumina strălucitoare a grației, ce plutea dinspre înălțimile eterne ale Părintelui divin al Iubirii către valurile liniștite și luminoase, am zărit subit luciul roșiatic al celei de-a șaptea coloane; iar Enoh, divinul și cinstitul Enoh, stătea, sau mai degrabă plutea suspendat, deasupra acestei coloane strălucitoare.

41. Valurile amenințau însă cu răutate această coloană a lui Enoh, care se ridica foarte sus, în atmosfera înflăcărată. Nu după multă vreme, continuând să privesc cu ochii spiritului această imagine uluitoare, am remarcat că sub valurile răutăcioase, parțial acoperite de mâl, se aflau alte ape străine, furate și încătușate în lanțuri cumplite.

42. Acestea erau apele iubirii și ale grației, ale vieții și luminii, precum și alte ape. Și toate aceste ape nenumărate erau solidificate, precum pietrele transparente, Țintuite în lanțurile zornăitoare ale infamei iubiri de sine.

43. Și iată, părinți și copii ai mei, cum a avut loc această tâlhărie și acest furt îngrozitor. Vă voi povesti exact ceea ce am văzut. Purtate de dorința de a fura, masele de apă se ridicau sub forma unor vapori, precum niște norișori drăgălași, din marea întindere răutăcioasă de apă care înconjura coloana lui Enoh din toate direcțiile. Acești norișori pluteau apoi departe de limitele firești ale coloanei lor tutelare, și remarcând suprafețele calme din celelalte zone ale marilor ape, ele se îndreptau către ele cu viteza fulgerului, apucau valurile liniștite cu o grabă plină de lăcomie, le transformau într-o ceață formată din vapori, le ridicau apoi în aer și le târau cu forța unui uragan înapoi în adâncimile sinistre și murdare ale mlaștinii lor de origine. Aici, ele scufundau apele furate în această manieră odioasă, le împingeau în jos și le comprimau cu puterea lor furată până când se transformau în pietre dure, după care le acopereau cu mâlul și cu noroiul minciunilor izvorâte din satisfacerea intereselor lor meschine și rușinoase.

44. Totuși, această activitate plină de răutate nu a durat multă vreme, căci în curând l-am văzut pe Enoh devenind mult mai strălucitor decât soarele, iar razele arzătoare ce ieșeau din capul lui precum niște curenți atotputernici, au transformat și au purificat instantaneu profunzimile furate ale apelor murdare și inflamate de rapacitate.

45. De îndată ce razele arzătoare ce ieșeau din capul lui Enoh au atins suprafața apelor răutăcioase, acestea au început să bolborosească și să fiarbă. Forțată de căldura razelor, imensa suprafață de apă a fost nevoită să cedeze sub constrângere toate apele străine furate într-un mod nedemn și solidificate prin iubire de sine și prin lăcomie. Astfel eliberate, acestea din urmă s-au grăbit să se ridice la suprafață, din vaporii întunecoși și sordizi ai curenților de dedesubt, ridicându-se precum niște nori strălucitori în atmosfera purificată de deasupra. Și iată, pe măsură ce ele se ridicau din profunzimile întunecate ale morții, din coloana lui Enoh a început să sufle un vânt care le-a purtat cu multă atenție – precum niște copilași nebuni de fericire – pe deasupra vaporilor otrăviți ai apelor murdare, înapoi în brațele iubitoare și larg deschise ale apelor înnobilate prin poruncile date de grația divină. După această nouă dovadă minunată a Iubirii supreme, Enoh și-a întins brusc brațele și a vorbit cu o voce puternică, asemănătoare cu bubuitul unui tunet:

46. „Voi, valuri murdare, rapace, hoațe, Ascultați din profunzimea locurilor întunecate și noroioase în care locuiți voința eternului și atotputernicului Dumnezeu. Ascultați cu suprafața calmă cuvintele puternice ale mântuirii, care vă strigă: Fiecare picătură este numărată continuu în inima eternei Iubiri, și astfel, fiecare își aparține sieși și eternei Iubiri. De aceea, nimeni nu trebuie să devină prada luată cu cruzime de altul. Căci vai celui care fură, tâlharului plin de răutate și ucigașului proprietății altor ape și ființe mai pure; într-adevăr, vai de valurile care, în mod nefericit, se iubesc numai pe ele însele! Rețineți: răutatea hoților și a tâlharilor nu va da niciodată naștere unor valuri cuminți și senine, ci morții rigide, solidificată în pietrele dure ale blestemului etern, care vor fi aruncate în profunzimile cele mai de jos ale pământului prin puterea mortală a constrângerii, acum sau în viitor. “Nu vei fura și nu vei tâlhări”, spune voința atotputernică a eternului și preasfântului Dumnezeu.

47. Rețineți și aplicați, viermi plini de răutate!‟ Și iată, dragii mei părinți și voi, copii plini de iubire, acestea au fost ultimele cuvinte tunate de Enoh de pe coloana sa strălucitoare, referindu-se atât de glorios la voința divină. În timp ce teribilele cuvinte pluteau tot mai departe deasupra suprafețelor oribile și întunecate ale apelor, străine chiar și în fața ochilor spiritului, am putut auzi cu claritate voci ce urcau la suprafață din adâncimi. Aceste cuvinte, îndreptate către coloană, aveau un ton ascultător: „Curăță-ne, herald strălucitor al voinței atotputernice a lui Dumnezeu cel etern și preasfânt, pentru ca și noi să devenim plăcute în fața ochiului iluminator și sacru al eternei Iubiri, la fel ca și celelalte ape!‟

48. Și iată, dinspre coloana strălucitoare au început să sufle vânturi puternice, purtând în mod miraculos și din abundență focul eternei Iubiri către valurile nesfârșitei suprafețe de apă, acum ascultătoare. Iar valurile și curenții au fost purificate prin această căldură blândă, devenind la fel de strălucitoare ca și suprafața soarelui; ele îl lăudau și îl glorificau pe Domnul Grației, rotindu-se ordonat în jurul coloanei care strălucea din ce în ce mai tare. Iar ecourile sacre răsunau armonios de-a lungul spațiilor nesfârșite ale valurilor strălucitoare. Și tot ce v-am relatat cu credință a fost exact ceea ce am văzut cu ajutorul ochiului meu spiritual.

49. De vreme ce m-ați ascultat până acum cu atâta răbdare, dragii mei părinți și voi, copii plini de iubire, pe mine, Kenan – vorbitorul spiritual, continuați să ascultați despre alte miracole ale iubirii și grației divine pe care le-am văzut. Nu departe de mine, am descoperit o coloană foarte netedă, arătând de parcă ar fi fost construită din metal lustruit. Aceasta era înconjurată de o mare de nisip.

50. De la distanță mi s-a părut inițial că văd valuri de apă, dar pe măsură ce mă apropiam cu privirea de această întindere prăfoasă, mi-a devenit clar că nu era vorba de apă, ci de nisip uscat, ridicat în vârtejuri de vânturi, ceea ce îmi dăduse impresia falsă că ar fi fost niște valuri în mișcare.

51. După ce am privit o vreme cu uimire și neplăcere, fără să descopăr nici o picătură de apă, mi-am ridicat ochii către cer și L-am implorat pe Tatăl etern și preasfânt al iubirii, invocând grația Sa, ajutorul și sfatul Său înțelept. Dar cerul a rămas tăcut, învăluit în lumina sa alb-strălucitoare, cu slabe nuanțe roșiatice ici și colo, și nici cel mai mic sunet nu se auzea din înălțimile sacre și eterne ale sălașului Părintesc, care devenea din ce în ce mai înnorat, deși de regulă el răspândea cu atâta ușurință iubirea și grația Sa pe pământ.

52. Și iată, valurile înșelătoare de nisip au început deodată să se înalțe din ce în ce mai sus, devenind – în mod firesc – din ce în ce mai dense pe măsură ce se ridicau, astfel încât nici chiar raza cea mai curată nu mai putea pătrunde prin masele prăfoase și grele, formate din nisipul înșelător, pentru a lumina ochiul.

53. Din fericire însă, această poveste penibilă nu a durat mult, căci – spre ușurarea inimii mele – l-am văzut în curând pe Methuselah stând în picioare în vârful coloanei înconjurate de nisipul întunecat, și el era înarmat cu o sabie de foc cu dublu tăiș. Era legat la ochi cu o fâșie de pânză murdărită de praf, iar urechile sale erau astupate cu o rășină uscată. Dar iată, subit a apărut – învăluit într-o lumină orbitoare – un vultur puternic aflat într-un zbor rapid. El a zburat în jurul capului lui Methuselah în cercuri din ce în ce mai mici, i-a luat apoi cu ciocul fâșia de pânză de pe ochi și i-a scos cu cea mai mare atenție bucățile de rășină din urechi. După ce a eliberat astfel simțurile lui Methuselah, puternicul și strălucitorul vultur a zburat din nou către înălțimile sacre ale cerului, de unde venise, luminând chiar și la mare distanță precum o stea. Iar credinciosul și bunul Methuselah a apucat spada de foc cu dublu tăiș, învârtind-o cu amenințătoarea sa mână dreaptă în cercuri îndreptate către toate direcțiile imaginabile, precum niște fulgere.

54. Și în timp ce el învârtea cu forță spada de foc, limbi înflăcărate și strălucitoare ieșeau din aceasta, precum scânteile dintr-un trunchi de copac uscat și plin de rășin㠖 din cei care cresc la poalele acestor munții – care arde cu mare intensitate.

55. Nenumăratele vâlvătăi se îndreptau astfel cu cea mai mare viteză către toate direcțiile, de-a lungul și de-a latul nesfârșitei întinderi de nisip, generând prin flăcările lor un mare haos la atingerea nisipului înșelător, și nu-mi era încă clar ce ar fi putut îmbunătăți acest lucru.

56. Am privit această scenă cu mari speranțe, constatând că la început limbile de foc se amestecau cu nisipul înșelător, dar rezultatul nu era altceva decât tot nisip, care devenise însă alb din cauza căldurii excesive.

57. Dar iată, chiar în mijlocul acestor dorințe îndelung înșelate a apărut Methuselah, care arăta extrem de sever, și el a început să predice cu putere voința Tatălui etern și preasfânt în fața nisipului încins. Cuvintele pline de forță ce ieșeau din gura lui Methuselah curgeau cu puterea apelor într-un defileu strâmt, făcând un zgomot teribil și cărând totul cu ele, inclusiv nisipul – la fel cum făcuseră anterior limbile de foc – în toate direcțiile. Iar cuvintele teribile au devenit din ce în ce mai clare, pline de forță, ilustrând pe bună dreptate atotputerea și măreția eternă a sfințeniei lui Dumnezeu.

58. Și iată, dragi părinți și copii, care au fost aceste cuvinte: „Tu, praf superficial, ascultă voința sfințeniei lui Dumnezeu! Nu vei mai îndrăzni niciodată să te înalți în mod înșelător acolo unde nu-ți este locul, ci te vei transforma în apă curgătoare și pură, înălțându-te astfel sub forma valurilor strălucitoare în eternitate; căci falsitatea te va conduce mai devreme sau mai târziu către pieirea deplină!‟

59. Și iată, auzind suprafața nesfârșită aceste cuvinte, firele de nisip au început să se dizolve în picături pure de apă, care s-au unit fericite în lumina orbitoare a adevărului, devenind astfel o suprafață nesfârșită de apă, de o puritate extremă, ce lăuda fericită Numele preasfânt al eternului Dumnezeu. Ele au spălat nisipul greu ce rezista încă lipit de coloana lui Methuselah, pe care au început să o laude și să o înconjoare în cercuri concentrice, ridicându-și capetele înspumate pline de iubire și de strălucire, iluminate fiind acum de lumina ce ieșea din abundență din coloană.

60. Ascultați, părinți vrednici și copiii mei scumpi, ce am văzut în continuare cu ochii spiritului și ce am auzit cu urechile larg deschise, lucruri pe care vi le raportez acum cu credință, exact așa cum s-au petrecut. Ele reprezintă adevărul, nimic altceva decât adevărul, care este natura reală și sublimă a iubirii. Astfel, minciuna este redusă la nimic, mai presus de orice alt viciu, căci numai minciuna este opusul exact al adevărului etern al iubirii Tatălui ceresc.

61. Iar acum, mult iubiții mei părinți și copii plini de iubire, Ascultați mai departe despre toate minunile pe care eu, Kenan al vostru, le-am văzut cu ochi uluiți. M-am simțit în continuare ca și cum eu, la fel ca și coloana pe care stăteam, am fi fost aruncați tot mai departe, în regiuni tot mai distanțate de celelalte coloane. Și la fel ca și în cazul anterior, am văzut și acum din înalta mea poziție cea de-a noua coloană.

62. O, părinți și copii, cât de ciudat era totul aici! Din profunzimea nesfârșită a nopții eterne se înălța o coloană teribilă, pătată și murdărită de tot felul de culori sordide și lucitoare, care urca până la o înălțime atât de mare, încât ochiul nu îi putea vedea vârful. Nu se vedeau nici ape, nici nisipuri, nici un fel de mișcare sau de viață împrejur. Doar liniștea și noaptea eternă înconjurau această a noua coloană, hieratică și nesfârșită. Văzând acest deșert teribil, infinit și dezolant, m-am gândit: „Ce ar putea însemna aceasta? Pentru cine este această coloană infinită care stă aici?‟

63. Am rămas astfel pe gânduri o vreme, dar în afara meditației mele zadarnice, nici o scânteie cât de mică nu lumina această noapte eternă și nesfârșită din jurul coloanei pătate. O, părinți și copii, m-am înspăimântat atunci foarte tare, căci până și lumina coloanei mele începuse să pălească, astfel încât abia mai percepeam dacă picioarele mele se mai aflau încă pe culmea ei ce abia mai lumina. Această experiență tristă m-a făcut să cad cu fața la sol și să mă rog din toată inima Tatălui etern și preasfânt, implorându-L să nu mă lase să pier aici.

64. După ce m-am rugat cu toată sinceritatea, am auzit o voce care îmi spunea pe un ton mustrător: „Kenan, ponderează-ți gândirea cu iubirea pură pentru Mine, Tatăl și Dumnezeul tău, și vei începe în curând să vezi lucrurile într-o altă lumină!‟ Am făcut imediat ce m-a îndemnat vocea divină, fără să mă mai gândesc deloc.

65. În timp ce făceam acest lucru cu o inimă plină de iubire, coloana care mi se păruse inițial ca fiind infinită a început să se scufunde din ce în ce mai adânc în abisul nopții eterne. Această scufundare nu a durat mult, când la urechile mele super-sensibilizate a ajuns zgomotul unor ape aflate la mare distanță, care se prăbușeau ca într-o cascadă, cu un zgomot asemănător tunetului. Înainte chiar de a putea privi mai atent, o, dragii mei părinți și copii, masele uriașe ale torenților spumegând s-au prăbușit deja în spațiile întunecate și nesfârșite ale nopții eterne din jurul coloanei pătate. În curând, ceea ce fusese anterior o noapte eternă a devenit un spațiu nesfârșit umplut cu o apă noroioasă, aflată într-o continuă creștere. Am văzut acum și capătul coloanei care mi se păruse anterior infinită, coborând din înălțimile eterne ale cerurilor până la nivelul valurilor noroioase ale apelor murdare; în vârful sublim al coloanei stătea, precum un herald sublim al voinței divine, învesmântat în glorie și lumină, Lameh, fiul mai tânăr al lui Methuselah. După ce m-a văzut și el, s-a adresat apelor, după cum urmează:

66. „O, ascultați-mă, ape mari, nu vă mai risipiți în dorințe; căci numai ceea ce posedați întru iubire și grația primită de sus, vă va rămâne întru eternitate, fiindu-vă din abundență suficient. Căci unul și același loc nu poate cuprinde decât un singur lucru. De aceea, nu mai urmăriți să vă autodistrugeți prin dorințe care vă sunt străine, ci limitați-vă și rotiți-vă exclusiv în sfera care vă este proprie, prin lauda și glorificarea Tatălui etern și preasfânt!‟

67. Și Ascultați, după ce Lameh a rostit aceste cuvinte înțelepte, apele s-au limpezit dintr-o dată, pătrunse de voința eternă a voinței divine. Eu, Kenan, am văzut cu ochii mei toate aceste lucruri, și așa cum le-am văzut, vi le-am relatat cu credință vouă. (19 octombrie 1840)

68. Și ascultați, părinți preaiubiți și copii sublimi, o, continuați să ascultați cu răbdare sfârșitul discursului meu. Priviți împreună cu mine, Kenan al vostru, în profunzimile mâniei divine, precum și grația, licărind palid printre flăcările mâniei divine, care a coborât totuși asupra oamenilor lipsiți de credință de pe pământ!

69. O, Ascultați și priviți tot ce am fost nevoit să ascult și să privesc eu în locul cel mai întunecat în care se găsea cea de-a zecea coloană. Toate coloanele anterioare aveau într-un fel sau altul o lumină proprie, chiar și cea de-a noua era înconjurată de un luciu discret și pătat. Aceasta însă, cea de-a zecea în ordinea coloanelor, nu avea nici măcar o singură sclipire luminoasă, oricât de palidă. Era atât de întunecată încât eu nu puteam decât să o simt, fără să o văd, în pofida privirii extrem de ascuțite a ochiului spiritual. Fie că era înconjurată de apă, de nisip sau de un vid întunecat, acestea erau ascunse ochiului curios al lui Kenan cel din vis, datorită nopții celei incredibil de negre din jurul celei de-a zecea coloane.

70. Am așteptat multă vreme și am privit cu o atenție de trei ori mai mare în speranța că voi detecta vreo luminiță cât de mică, dar eforturile mele s-au dovedit zadarnice, și nici măcar urechile mele nu puteau percepe vreun zgomot oarecare, fie el și vâjâitul ușor al unei brize.

71. O, Ascultați, m-am înspăimântat atunci foarte tare, datorită acestei păci întunecate, sinonimă cu moartea eternă. Mă simțeam incapabil să mă rog sau să-L implor pe Tatăl etern al iubirii să mă elibereze cât mai rapid din această noapte cumplită a morții. Dar abia acum am simțit că nu doar ochii și urechile mele erau paralizate, ci și limba mea, astfel încât eram incapabil să vorbesc.

72. După ce am experimentat această senzație îngrozitoare, un fulger de lumină a izbucnit subit din profunzimea fără fund a nopții eterne, iluminând întregul spațiu, până la înălțimile metalice ale cerului care părea complet închis.

73. Deși fulgerele sunt de regulă urmate de un tunet, în cazul nostru, acest fulger nesfârșit de lumină nu a fost urmat de nici un fel de zgomot. Și la fel cum a fost înainte de fulgerare, după aceasta s-a lăsat din nou noaptea cea densă, ce acoperea totul de la un capăt la celălalt al infinității, astfel încât eu, Kenan al vostru, am început să tânjesc cu putere după lumină și viață, căci adevăr vă spun, mă cam săturasem de noaptea eternă a morții. O, părinți și copii, noaptea a durat încă multă vreme, până când, în cele din urmă, o stea micuță a apărut pe cerul metalic, ca o urmă palidă a fulgerului luminos care izbucnise cu mult timp în urmă din profunzimi, îndreptându-se către cer.

74. Ochii mei, orbiți după atâta vreme de întuneric, priveau acum fix la acest punct minuscul de lumină tremurătoare. Și în timp ce îl priveam cu uimire, am auzit cu claritate un sunet în urechea mea aproape surdă. Nu erau cuvinte sau voci umane, nici vreun zumzăit sau vreun zgomot puternic. Sunetul semăna cu fluieratul păstorilor atunci când își adunau oile lui Abel în jurul lor, după cum era obiceiul, până când oile se adunau în grabă, privindu-și păstorii credincioși cu ochi uluiți și cu capetele întoarse către cer.

75. Am auzit cu claritate fluierul, dar nu am putut vedea și oile lui Abel. În timp ce trăiam această experiență cu simțurile mele aproape moarte, un cuvânt m-a fulgerat în suflet, iar acest cuvânt atât de dulce spunea: „Limba ta este din nou eliberată, Kenan; acum roagă-te și imploră-L pe Tatăl luminii, iubirii și vieții, cerându-i lumină, iubire și viață pentru această coloană supusă morții!‟

76. Am căzut atunci la pământ și am început să mă rog Tatălui iubirii și vieții eterne, implorându-L să-Și reverse compasiunea și grația sub forma unei lumini strălucitoare, pentru ca ochii mei să poată percepe extraordinara vastitate și măreție a morții întunecate. Iar după ce L-am implorat o vreme pe Tatăl divin, o voce puternică m-a strigat brusc pe nume, spunându-mi: „Ridică-te repede și privește în abisurile imense ale morții întunecate! Aici este locul celei de-a zecea coloane, cea spartă, care simbolizează adulterul, cel care distruge jumătatea inferioară a iubirii, care zace aici, împrăștiată în abisurile cele mai profunde ale morții, în timp ce jumătatea superioară a grației stă suspendată de bolta cerească și nu va coborî către bucățile sparte până când baza acestei coloane nu va fi curățată de murdăria șarpelui. Terenul este pământul, o casă a păcatului, iar murdăria șarpelui este carnea atractivă a tuturor femeilor din orașul lui Enoh, situat în ținuturile de jos. De aceea, vai pământului care va fi saturat de sângele fraților care datorită femeilor stricate s-au ucis cu cruzime unii pe ceilalți, umplând pământul cu sângele lor binecuvântat! În curând voi da drumul unui mare potop de apă din cer care va distruge toate trupurile, datorită cărnii ațâțătoare a femeilor, prin care toate apele ce înconjurau această a zecea coloană au fost consumate. Oh, dă-te în spectacol, carne splendidă și atrăgătoare a tuturor femeilor, copii vicleni ai dragonului! Dă-te în spectacol, hrană dezgustătoare a viermilor din prăpastie, tu, pată pe onoarea Mea! Tu te scalzi și te speli zilnic cu apa cea mai pură, preparată cu tot felul de ierburi și mirodenii, îți freci pe piele uleiurile cele mai fine pentru a deveni încă și mai atrăgătoare, pentru a-i putea seduce pe copiii Tatălui etern și preasfânt.

77. Dar blestemul etern va cădea asupra ta! Acest lucru îl afirm Eu, Iehova, Dumnezeu cel Atotputernic, Etern și Preasfânt. Îți voi pregăti în curând o baie în care te vei putea îmbăia în eternitate și unde te vei putea murdări după pofta inimii.

78. Îți voi arăta în continuare Ție, Kenan, în lumina grației Mele, cum se va petrece acest lucru! De aceea, ridică-te pe coloana ta, care apare și ea întunecată acum, și privește în ținuturile de jos, pentru a vedea ce se va întâmpla în curând!‟

79. Și ascultați, dragi părinți și copii, m-am ridicat atunci prompt și am privit cu mare uimire în profunzimile morții. Am văzut mulți dintre copiii noștri părăsindu-și munții și grăbindu-se fericiți către fiicele oamenilor pentru a se uni cu ele, concepând chiar copii, fii puternici și fiice încântătoare. Am văzut însă apoi cum fiii devin conducători cruzi, care îi ucideau și îi măcelăreau pe sărmanii fii ai oamenilor, și râuri de sânge curgând din trupurile fraților și copiilor oamenilor. Și toate aceste râuri de sânge nevinovat strigau cu putere către cumpăna cerurilor.

80. Iar cerul s-a deschis, și din breșa aceea strălucitoare a ieșit un înger care a zburat cu cea mai mare viteză către iubirea lui Lameh și i-a spus: „Noe, vei pregăti în continuare arca grației, așa cum Domnul te-a îndemnat deja să faci cu câtva timp în urmă, și te vei refugia în ea cu tot ceea ce te-a îndemnat Domnul să iei. Căci iată, pământul blestemat arde deja în diverse locuri, aprinse de mânia judecății lui Dumnezeu cel etern! După cum poți vedea, sângele acuzator a zguduit cu putere grația cerului. De aceea, Tatăl preasfânt a hotărât să spele pământul de acest blestem și să-l fertilizeze în vederea unei rase mai bune, care va crește în curând din tine, Noe al Lui, singurul care i-a rămas credincios‟.

81. Și iată, dragi părinți și copii, după ce îngerul strălucitor i-a vorbit astfel iubirii lui Lameh, bolta de alamă a cerului a explodat subit, iar dintre crăpăturile ei au ieșit puhoaie enorme de apă fierbinte, sub forma grației divine a Tatălui etern și preasfânt, pentru a stinge focul și pentru a mântui într-o bună zi vinovăția pământului păcătos.

82. Când apele potopului au ajuns în locurile mai joase ale pământului, am văzut nenumărați oameni ieșind și lamentându-se, încercând să se urce pe înălțimile munților. Am văzut femeile extrem de atractive, cu trupurile lor albe ca neaua, fiicele oamenilor, urcându-se pline de teamă și obosite, cu degetele însângerate, pe stâncile colțuroase, înălțându-și deasupra prăpăstiilor amețitoare mâinile către fisurile aprigului cer și strigând de disperare pentru alinare și ajutor. Dar strigătele lor erau în zadar, iar odată cu potopul care cădea cu o forță din ce în ce mai mare dintre spărturile cerului, vânturi puternice au început să sufle deasupra gingașelor copile umane, arzându-le și aruncându-le de pe înălțimile atât de greu cucerite înapoi în torentele dezlănțuite, ca un omagiu sinistru adus morții.

83. După ce au eliberat crestele muntoase de carnea cea albă, gingașă și atrăgătoare, vânturile au continuat să sufle și să șuiere cu o voce teribilă: „Acum îmbăiați-vă, spălați-vă și pomădați-vă, voi, hrană infamă și ațâțătoare a diavolului și a acoliților săi! Împodobiți-vă în brațele morții eterne și primiți-vă răsplata pentru neobositele voastre eforturi care au generat căderea succesivă a tuturor generațiilor de pe pământ, de la Adam și până la ultimul locuitor al acestui pământ blestemat; pășiți acum pe cărarea mortală a atrăgătoarei cărni!‟

84. Astfel strigau vânturile furibunde ori de câte ori eliberau câte un vârf de munte, urcat cu atâta greutate.

85. Dar această ucidere cumplită a cărnii păcătoase a femeilor voluptoase și a tuturor fiilor pământești și a copiilor cerului, înșelați și căzuți în păcat datorită propriei lor șiretenii seducătoare, nu a durat mult timp, căci am văzut în curând mari cantități de ape revărsându-se și urcând până pe cele mai înalte culmi ale munților. Și cu excepția mea, nici o ființă vie nu mai putea fi văzută și nici un sunet nu se mai auzea, mai puțin vuietul valurilor care se izbeau cu furie de coloana mea, ce abia mai lumina.

86. În cele nouă cazuri anterioare, eram obișnuit să văd – de îndată ce apele umpleau profunzimile nesfârșite ale morții – o coloană strălucitoare înălțându-se nobilă deasupra suprafeței apelor. Și chiar dacă respectiva coloană, așa cum s-a întâmplat cu a noua, nu era imediat pe deplin vizibilă în fața ochiului cercetător al lui Kenan, nu dura mult și Lameh, ieșit din ceruri, putea fi văzut deasupra ei, aducând legea. Dar acum nu se mai vedea nici o coloană.

87. Am așteptat multă vreme și am rămas uluit să văd – în locul coloanei – arca grației plutind către mine pe apele acum liniștite. Când aceasta a ajuns la locul în care simțisem că era coloana cea neagr㠖 eu nevăzând nimic pe vremea aceea – apele s-au retras, iar arca a rămas exact deasupra unei coloane foarte înalte, strălucind acum ușor, care se ridicase dintre ape.

88. După ce arca a fost complet eliberată de apele furioase, o fereastră s-a deschis în acoperișul ei, de unde a ieșit o pereche de porumbei gingași, care au început să zboare deasupra apelor.

89. Cei doi porumbei nu au zburat însă prea mult deasupra apelor, căci în afara coloanei pe care se afla arca grației, nu au găsit nimic pe care să se așeze în vederea unei binecuvântate odihne. Au fost nevoiți așadar să revină rapid la arca grației, unde au căutat fereastra și au intrat înapoi.

90. După ce aceasta s-a închis din nou, vânturile violente au început să bată în toate direcțiile cu cea mai mare forță, pe deasupra suprafeței apelor, care mie unul mi se părea infinită. Datorită acestor vânturi violente, mase de nori au început să se adune cu viteza fulgerului, născute din apele învolburate. Dar nici aceste puternice rafale de vânt nu au durat prea mult, astfel că în curând, vârfurile munților au început să apară ici și colo pe deasupra apelor. Unele dintre ele deveneau deja tot mai verzi, iar în curând semănau cu niște grădini minunate.

91. Când ochiul fericit al lui Kenan a observat toate acestea, fereastra arcei s-a deschis din nou, iar perechea de porumbei a ieșit și a început să zboare cu cea mai mare viteză către vârfurile munților înverziți, i-a înconjurat, după care s-au așezat pe crengile noilor copaci, unde au rămas o vreme, după care s-au întors la arcă, purtând în cioc două crenguțe înmugurite.

92. La scurtă vreme după acest episod, apele potopului au început să se retragă, lăsând la vedere munții și minunatele câmpii cu solul fertil, care au reapărut miraculos în urma apelor ce se scufundau, înverzite și reanimate de razele calde ale soarelui, transformându-se astfel în minunate pajiști și grădini pline de arbori fructiferi.

93. În jurul coloanei se afla acum o întindere miraculoasă de pământ, care se ridica din ce în ce mai mult, până când arca grației a ajuns să se sprijine de el. Și iată, fereastra de pe acoperișul arcei s-a deschis din nou, permițând perechii de porumbei să iasă afară și să-și ia zborul, fără a se mai întoarce vreodată înapoi.

94. Atunci, Noe – care era iubirea lui Lameh din arca grației – a văzut că apele s-au retras complet și a deschis larg ușile, pentru a permite animalelor pe care le luase cu el să iasă afară, precum și copiilor și femeilor sale. După ce au ieșit cu inimile profund emoționate și cu picioarele tremurânde, aceștia s-au prosternat pe pământul înflorit și i-au mulțumit în fața arcei grației Domnului, Cel care era adevăratul lor salvator în fața binemeritatei judecăți a mâniei Dumnezeului etern și preasfânt.

95. După ce s-au rugat multă vreme, plini de recunoștință și de iubire, Tatălui etern și preasfânt, a apărut un înger strălucitor care i-a adus lui Noe un mesaj plin de bucurie din cerul atot-strălucitor, pe care tocmai se ivise un curcubeu minunat. Și iată ce i-a spus îngerul cel strălucitor:

96. „Ascultă Noe, tu, unică verigă a iubirii Mele. Voi trezi într-o bună zi din tine sămânța vieții, care îi va salva din ghearele morții pe toți cei pe care i-a înghițit acum, căci îmi pare rău de carnea care zace acolo, sub povara grea a păcatului. De aceea, va veni ziua în care voi trimite un mântuitor atotputernic și nu voi mai pedepsi niciodată pământul păcătos cu asemenea judecăți. Menirea curcubeului colorat va fi aceea de a spune tuturor popoarelor că până la sfârșitul timpurilor, pământul nu va mai suferi o asemenea pedeapsă. Dar ce se va întâmpla atunci, aceasta numai Eu știu, Tatăl etern!‟

97. Și ascultați, mult iubiții mei părinți și voi, copii plini de iubire! Aceasta a fost tot ce am văzut și auzit în viziunea mea; v-am relatat totul cu credință și fără să omit nimic. Nu mai rămâne decât ca voi, părinți preaînțelepți, și voi, copii plini de iubire, să interpretați acest vis ciudat, căci semnificația lui îmi este străină mie”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
(No subject)
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 24.9.2010, 23:58 View PostDownload Post

Capitolul 43
ENOH EXPLICĂ DISCURSURILE LUI ADAM ȘI KENAN

(12 noiembrie 1840)


1. Și iată, după ce Kenan și-a încheiat relatarea visului său într-o formă cât se poate de plăcută și de fluentă, cu toții l-au privit și i s-au închinat, căci ei erau uimiți și nu știau ce să înțeleagă.

2. În cele din urmă, părintele Seth și-a depășit starea de uluire și și-a ridicat ochii la cer, după care le-a vorbit astfel copiilor prezenți: “O, Kenan, o, copii, ce înseamnă toate acestea? Care este semnificația lor și ce se va întâmpla în continuare?

3. Simțurile noastre nu au putut înțelege semnificația mistică a discursului primului nostru patriarh, Adam, iar inimile noastre, atât de lipsite de iubire, nu au putut interpreta cu claritate nici măcar discursul atât de pătimaș al lui Enoh, care plutește încă în fața simțurilor mele ca un nod negru, de nedescurcat; și iată că acum ai mai venit și tu, dragă Kenan, cu o supra-lume misterioasă a cărei semnificație numai Dumnezeu o poate înțelege. Sunt chiar tentat să susțin că omul nu ar putea supraviețui prea mult dacă Tatăl etern și preasfânt i-ar dărui atâta înțelepciune încât să înțeleagă semnificația incomprehensibilă și profundă a unor lucruri atât de mistice.

4. O, Kenan, Kenan, de ce a trebuit să ai o asemenea viziune și să ne povestești despre ea nouă, sărmanilor tăi părinți și copii, inducându-ne astfel această stare de confuzie? Suntem acum chiar mai săraci decât înainte, când cel puțin nu eram îngrijorați de asemenea discursuri revelatoare asupra căilor și hotărârilor sfințeniei eterne a lui Iehova, a căror semnificație nu le poate fi clară nici măcar îngerilor atâta vreme cât ei vor rămâne doar îngeri și nu Îl vor cunoaște pe Cel care este Tatăl nostru preaiubit și preasfânt, insondabil prin fiecare din cuvinte Sale sfinte.

5. O, copii, uitați că ați ascultat asemenea cuvinte din gura iubitului nostru Kenan și admiteți împreună cu mine, cu toată umilința inimilor noastre lipsite de iubire, că suntem incapabili să realizăm ceva de unii singuri. De altfel, nici unul dintre voi nu ar trebui să-și dorească vreodată să înțeleagă asemenea lucruri incomprehensibile, pe care le vom lăsa de-a pururi lui Dumnezeu, care va ști cel mai bine ce intenționează cu ele. Cu siguranță, el ni le-a dăruit cu unicul scop de a ne demonstra nouă, sărmanilor oameni, cât de puternic este El chiar și într-un fir de praf, în timp ce noi înșine nu reprezentăm nimic față de El, preaiubitul nostru Tată, care este și va rămâne de-a pururi Totul în toate.

6. O, copii, Ascultați cuvintele tatălui vostru Seth și păziți-vă împotriva oricărei tentații. Amin!”

7. După ce Seth și-a încheiat discursul său bine intenționat, Enoh, cel excepțional de pios, a pășit în față, s-a înclinat în fața patriarhului și a cerut permisiunea de a spune câteva cuvinte în legătură cu acest subiect, căci tocmai a primit un îndemn interior în acest sens.

8. Seth l-a privit și i-a răspuns: “O, vorbește, fiu pios al eternei primăveri. Chiar și cuvintele tale arzătoare nu reprezintă altceva decât o briză răcoroasă de dimineață prin comparație cu soarele ce a strălucit prin gura lui Kenan. Ne-ar face bine tuturor dacă ai putea să ne mai răcorești puțin; așadar vorbește, de altfel ar fi trebuit să o faci deja. Amin!”

9. Au consimțit cu toții la dorința lui Seth, iar Enoh și-a început discursul: “O, dragii mei părinți și voi, copii ai lui Dumnezeu, Ascultați cu atenție cuvintele rostite de gura mea.

10. Dacă doriți și reușiți acest lucru, ridicați-vă ochii către înălțimile amețitoare ale cerului lui Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt și preabun, după care coborâți-i și priviți din nou în profunzimile nelimitate ale aceluiași atotputernic Dumnezeu, a cărui domnie va fi de-a pururi fără sfârșit. Cumpăniți asupra miriadelor de mistere care zac ascunse deopotrivă în înălțimi și în adâncimi, pe care mintea umană nici nu le visează măcar.

11. După câte îmi dau seama, Kenan a fost singurul fericit care a putut vedea cu ochiul spiritului său o minusculă frântură din toate acestea, parțial disecată și aceasta. Primul nostru patriarh, Adam, ne-a revelat de asemenea o altă frântură infinitezimal㠖 ca să nu mai vorbim de așa-zisul meu discurs înflăcărat – și iată, toate acestea ne uimesc într-o asemenea măsură, părându-ni-se incomprehensibile. Dar cum de este posibil ca noi să putem vedea cum trec prin fața ochilor noștri slabi lumi și sori, rămânând totuși în viață? Cine a văzut vreodată miracolele care se ascund într-un fir de iarbă, pe care noi îl strivim sub pașii noștri? Câtă sublimă măreție a lui Dumnezeu se ascunde în el, iar noi călcăm peste el cu pasul nostru nedemn, și totuși rămânem în viață.

12. Oare nu se întâmplă cu noi din punct de vedere spiritual exact ceea ce se petrece cu un copilaș care primește pentru prima oară o bucată de pâine tare, pe când el se aștepta să-și primească obișnuita sa porție de lapte, atât de ușor de digerat? Dar atunci, oare ar trebui ca noi să nu le dăm niciodată copiilor noștri pâine numai pentru că ei sunt obișnuiți să primească o hrană lichidă? Cum ar putea ei să devină bărbați puternici cu această hrană?

13. Iată, același principiu se aplică și în cazul nostru. Atâta vreme cât eram niște simpli copilași, Tatăl nostru ne hrănea cu alimente ușoare și lichide. Dar acum suntem chemați să ne dezvoltăm și să devenim adevărați bărbați întru spirit. Iată, hrana ușoară nu mai este potrivită pentru noi, iar Tatăl ne dăruiește acum pâine, pentru ca noi să creștem puternici întru grația Lui, astfel încât nu mai este suficient doar să privim lucrurile, ci trebuie să le înțelegem și să recunoaștem în ele imensa Lui iubire și înțelepciune, precum și voința Lui sacră, născută din acestea.

14. Atunci când primul nostru părinte, Adam, ne-a descris căile preliminare ale spiritului său, care și-a pierdut cândva calea, moment în care și spiritele noastre au devenit confuze și rătăcite, nu este nimic de neînțeles în toate acestea. Căci spiritul a apărut în existență înaintea trupului, la fel cum Dumnezeu a existat înaintea oricărei creaturi, care sau născut din El, de vreme ce El este Cauza Primă a tuturor lucrurilor. Pentru cine ar fi putut fi creată această structură fragilă din lut dacă nu pentru spiritul care exista deja de multă vreme, pentru a cărui testare în vederea eliberării a fost pregătit de Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt.

15. Nici o găină nu a clocit vreodată un ou gol. De altfel, noi știm prea bine că conținutul oului trebuie să existe înainte de învelișul său dur, alb și etanș. Ar putea cineva dotat cu înțelepciune să creadă că spiritul intră în existență și se dezvoltă numai în interiorul corpului fizic? O asemenea ființă ar fi de o mie de ori mai stupidă decât o persoană care ar construi o colibă pentru cineva care nu există încă, având convingerea dementă că odată ce coliba va fi gata, ea va crea un rezident prin ea însăși!

16. De ce este necesară procreația înainte de venirea întru existență, de ce este bărbatul înaintea femeii? Cum se face că noi auzim vântul cum suflă la mare distanță, în timp ce copacii din preajma casei noastre continuă să rămână nemișcați? De îndată ce vântul a ajuns la copacii noștri, micuțele lor crengi încep să se miște. Dar nu trebuia oare vântul să fie mai întâi aici pentru ca ei să se pună în mișcare? Este evident că nu copacii au creat vântul, ci acesta din urmă a venit în mod liber la ei și i-a adus la viață.

17. Oare ar putea susține cineva că fructul a fost creat datorită copacului, sau mai întâi de toate trebuie să existe un copac pentru ca acesta să dea naștere din el însuși unui fruct? Cum se face că voi spuneți că Dumnezeu a plantat tot felul de semințe în pământ, din care au crescut apoi diferite plante, ierburi, copaci și tufișuri, care au dat naștere fructelor lor, în care regăsim din nou sămânța vie, renăscută?

18. De vreme ce Dumnezeu ne ilustrează în permanență nouă, copiilor Lui, ordinea eternă prin toate miracolele creației Sale, demonstrându-ne astfel că viața sau forța precede întotdeauna ceea ce intră în existență prin intermediul ei, și în cele din urmă pentru ea, de ce să rămânem uimiți atunci când Adam – grație unei iluminări primite de sus – ne-a spus povestea spiritului lui, arătându-ne astfel cum am fost implicați și noi în ea, rămânând astfel prin descendenții noștri, mai mult sau mai puțin până la sfârșitul timpurilor; sau atunci când el ne-a arătat cât de sfânt și de mare, dar în același timp cât de plin de iubire și de grație și de compasiune este Dumnezeu, Tatăl nostru atotputernic, și cât de infinit de iertător și de indulgent este cu noi.

19. Și de vreme ce am înțeles acest lucru prin propria noastră experiență, de ce să ne fie teamă, știind cât de bun este Acela care ne-a îngăduit o asemenea experiență? Da, trebuie să ne fie teamă de Dumnezeu, dar nu pentru că El ne dă pâine. Ar trebui să ne fie teamă numai de lipsa noastră de iubire pentru El, căci cel care a uitat fie și numai pentru o singură clipă de iubirea sa pentru Dumnezeu a fost mort în clipa respectivă, și în orice moment în care se află în afara iubirii de Dumnezeu. De aceea, prima noastră preocupare ar trebui să fie iubirea de Dumnezeu, căci El ne-a iubit – după cum ne-a relatat părintele nostru Adam – cu mult înainte ca noi să fi existat, iar dacă acum suntem copiii Lui, acest lucru se datorează numai iubirii Lui nesfârșite. Astfel, toate eforturile noastre trebuie direcționate către întărirea constantă a iubirii noastre față de Dumnezeu.

20. Priviți nenumăratele creaturi din jurul nostru! Deși și ele intră în existență prin intermediul aceleiași iubiri atotputernice, ele nu pot și nu au voie să înapoieze această iubire Creatorului lor, căci ele nu sunt încă pregătite pentru aceasta, și deci nu sunt capabile, la fel cum noi ne ascundem dragostea noastră unii față de ceilalți în fața celor prea tineri, până când ei vor deveni suficient de maturi pentru a înțelege.

21. Iată însă că noi ne-am maturizat față de iubire; de aceea, grija noastră principală ar trebui să fie să-L iubim în permanență pe Acela care ne-a ajutat să ne maturizăm în vederea iubirii!

22. Cum să-i spună un bărbat soției sale că ea trebuie să-l iubească prin toate acțiunile ei deoarece el o iubește din străfundul ființei sale? Îi poate spune așa ceva un tânăr virtuos unei fecioare imature? Voi spuneți: „În numele sfințeniei lui Dumnezeu, nu; nu până când copacul a fost binecuvântat! Vai celui care o va viola, căci mai întâi trebuie să existe maturitatea, apoi binecuvântarea, și numai în cele din urmă iubirea!‟

23. O, părinții mei, aveți mare dreptate atunci când spuneți așa ceva, într-un deplin acord cu Dumnezeu. Dar întrebați-vă acum dacă păcatul nu este mai mare atunci când cei care sunt maturi și binecuvântați se comportă precum copiii, evitându-se unii pe ceilalți la fel ca și copiii imaturi care dorm împreună?

24. Prin intermediul lui Kenan, Dumnezeu ne-a demonstrat deplina noastră maturitate în vederea iubirii libere pentru El. De ce ne uimește acest lucru, ca și cum am fi niște copii imaturi, în timp ce ar trebui să ne întrebăm de ce suntem atât de călduți și de schimbători, precum valurile, în iubirea noastră, ceea ce face ca grația dinlăuntrul nostru să fie fărâmițată precum soarele care se reflectă pe suprafața agitată a unei ape?

25. Eu vă spun: visul lui Kenan nu ne spune altceva decât că noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt, mai mult și mai mult, cu toată puterea noastră, iar prin această iubire, să regretăm fiecare moment lipsit de iubire care ne-a ucis în întreaga perioadă în care am fost lipsiți de iubire; căci viața și iubirea sunt unul și același lucru. Cel care are viața trăiește în bucuria existenței sale, de care este perfect conștient, fiind astfel un prieten al vieții. Dar cel care și-a pierdut bucuria de a trăi își pierde simultan și viața de îndată ce și-a pierdut înclinația de a trăi, comițând astfel un suicid, la fel cum Cain a devenit un fratricid, și va muri de două ori, mai întâi în ceea ce privește iubirea pentru Dumnezeu, iar apoi în ceea ce privește propria sa iubire.

26. Iată, viața noastră sau iubirea noastră izvorăște din Dumnezeu, iar Dumnezeu singur este iubirea și viața noastră. Dacă devenim slabi și indiferenți în ceea ce privește iubirea noastră față de Dumnezeu, viața noastră va slăbi gradat, rezultatul fiind că în această trăire amorțită noi vom vedea lucrurile care ne înconjoară ca și cum am fi orbi și surzi. Noi nu am mai înțelege atunci nimic din ceea ce ne înconjoară, și mai mult, dacă Tatăl preasfânt ar veni la noi, care suntem atât de leneși și de indolenți în iubirea noastră, pentru a ne trezi cu grația Lui, vom crede că nu suntem demni pentru a ne trezi întru iubire. O, dragii mei părinți, fie ca acest gând să stea departe de noi, căci Dumnezeu este un Dumnezeu cinstit și preasfânt, fiind chiar Tatăl nostru cel plin de iubire pentru noi, căruia nu îi plac tachinările și tentațiile, căci ce motive ar avea El, care ne-a măsurat toate firele de păr din cap cu mult înainte ca acestea să crească pe capul nostru, să ne tenteze? Ca și cum El nu ar ști cum vom proceda noi! Oh, vă asigur că El nu are nevoie de așa ceva!

27. Dar cu atât mai mare este nevoia noastră de grația Lui. Această grație nu își propune să ne tenteze sau să ne tachineze, ci este darul pur și binecuvântat al Tatălui preasfânt, care nu dorește altceva decât să ne întărească iubirea noastră pentru El, deocamdată încă atât de slabă. O, părinții mei, priviți viziunea lui Kenan prin ochii iubirii juste pentru Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt, și veți înțelege cu ușurință că Dumnezeu nu a dorit să ne demonstreze prin aceasta decât slăbiciunea moartă a iubirii noastre pentru El. De aceea, haideți să ne întărim din nou iubirea noastră pentru El, născută de altfel chiar din El, după care tot ceea ce era anterior confuz pentru noi ne va deveni clar! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 44 - ADAM ÎȘI EXPLICĂ SLĂBICIUNEA
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 00:01 View PostDownload Post

Capitolul 44
ADAM ÎȘI EXPLICĂ SLĂBICIUNEA


1. Auzind aceste cuvinte, ochii lui Seth s-au deschis larg, la fel ca și ochii celorlalți. Căci acum ei înțelegeau ce dorise să spună Enoh și erau mulțumiți că cel puțin Enoh înțelesese lucrurile care pentru ei erau atât de incomprehensibile. Au început cu toții să-Mi laude și să-Mi glorifice Numele în inimile lor simple, fericiți că le-am dăruit un om înzestrat cu atâta înțelepciune pentru a le fi de folos, arătându-i lucrurile din înălțimi și din adâncimi și dezvăluindu-i semnificația lor ascunsă, pentru ca aceasta să le fie la rândul lor revelată, în beneficiul spiritual al tuturor celor care Mă căutau cu o iubire sinceră.

2. (Nota bene: și vouă vi s-au dăruit asemenea lucruri, multe chiar mai mari decât celor din vechime, dar nici unul dintre voi nu M-a căutat încă în inima lui pentru a se ruga Mie cu o iubire adevărată, preafericit în fața acestei grații atât de abundente care se revarsă în permanență asupra voastră, și tânjind în secret pentru consacrarea servitorului care este un instrument al grației Mele, pentru o răsplată nu cu mult mai mare decât aceea pentru care îmi veți servi fiecare dintre voi cu o iubire adevărată. Pe unul singur l-am trezit pentru a fi un nătâng în fața lumii, astfel încât voi să puteți fi ridicați în glorie în fața îngerilor, iar acesta este bietul meu servitor (n.n. Jacob Lorber). El a stat multă vreme printre voi, și nimeni nu a observat că el este un nătâng în fața lumii. Dar acest nătâng M-a căutat pe Mine, iar Eu i-am permis să Mă găsească și l-am trezit în fața ochilor voștri pentru a deveni un animal de povară care să vă aducă vouă pâinea iubirii cerești, care este pâinea adevărată, căci ea oferă și solicită iubire. Dacă un asemenea animal de povară este din Sion și merge pe un drum mlăștinos, vă apropiați de el și luați cu plăcere pâine din desaga lui. Dar voi nu observați picioarele lui, care, îndeosebi datorită vouă, sunt afundate până la genunchi în lutul cel moale. Dar Eu vă spun: dacă vă bucurați de pâinea și de apa vieții, nu trebuie să lăsați animalul de povară înțepenit, căci natura lui este bună. Cel care este capabil de un asemenea lucru, să elibereze picioarele lui din mocirlă, neobservat de mulțime. În caz contrar, dacă el va rămâne alături de voi, picioarele lui vor deveni din ce în ce mai slabe, de teamă, astfel încât el nu va mai putea decât cu mare greutate să care pâine pentru voi, cu excepția cazului în care Eu Însumi îl voi elibera; dar atunci, Eu îl voi conduce acolo unde doresc Eu să fie. În acel caz, Eu nu îl voi mai lăsa cu voi, căci deși am încă mulți copii, puțini dintre ei sunt dispuși să fie luați drept proști. Căci este cu mult mai ușor și mai bine să mănânci pâinea atunci când este gata preparată, dar mult mai dificil să te înhami la plug – din iubire – în calitate de animal de povară, și pentru o răsplată mică. Meditați asupra celor ce v-am spus și lăudați Numele Meu cu toată umilința și ascultarea! Acela dintre voi care va face ceva concret nu va pierde nimic (nici un bănuț), ci va fi recompensat la momentul potrivit, deopotrivă temporar și în eternitate. Servitorul le va spune celor care doresc să ajute că picioarele sale s-au înțepenit. Amin!)

3. După ce Mi-au slăvit Numele timp de o oră, Seth s-a ridicat, le-a spus celorlalți să facă la fel și le-a spus: “Copii, mult iubitul nostru Enoh a ridicat – prin grația pogorâtă asupra lui – marea povară ce apăsa asupra sufletelor noastre, pe care le-a aruncat cu putere în profunzimi nebănuite ale beatitudinii și extazului lui Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire, fie pururi slăvit pentru aceasta! Totuși, deoarece Enoh a primit această grație întru folosul nostru numai datorită marii sale umilințe în fața lui Dumnezeu și a fraților lui – iar el ne-a dăruit nouă, tuturor, cu credință și fără nici o rezervă, tot ceea ce a primit de sus – astfel încât noi suntem acum fericiți și îl lăudăm pe Domnul, Tatăl nostru preasfânt, cred că în marea noastră bucurie și iubire nu ar trebui să-l uităm pe Enoh. De vreme ce el a devenit favoritul lui Dumnezeu, cum ar putea să nu fie și favoritul nostru?

4. Deși noi știm prea bine că tot ce ne-a spus a fost inspirat de sus, eu cred totuși – în pofida respectului pe care li-l datorăm tatălui nostru Adam și mamei noastre Eva – că nu trebuie să ignorăm nici gura celui prin care Dumnezeu Însuși ni s-a adresat inimilor noastre.

5. O, copii, haideți să-l luăm pe iubitul nostru Enoh în mijlocul nostru și să nu-l mai lăsăm să are pământul pentru pâinea sa zilnică, și de vreme ce Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt, a făcut din el – în infinita Lui grație – cultivatorul inimilor noastre atât de lipsite de iubire, haideți să muncim noi pământul pentru el prin intermediul nenumăraților noștri fii și fiice, care au mâini și picioare puternice, dar inimi cu atât mai slabe.

6. Iar acum, copii, urmați-mă în coliba mea și haideți să ne întărim trupurile cu hrană și băutură, în Numele Tatălui preasfânt. Iar apoi, dragul nostru Enoh ne va putea vorbi din nou despre iubire. Amin!”
(26 noiembrie 1840)

7. După ce Seth le-a adresat copiilor săi aceste cuvinte, s-au îndreptat cu toții către coliba lui, situată în apropierea celei a lui Adam. Ajunși aici, ei s-au închinat mai întâi în fața colibei lui Adam, și abia apoi în fața celei a lui Seth. Ei i-au strigat pe patriarhul suprem și pe mama supremă, iar Adam i-a binecuvântat înainte de a mânca. Această practică se făcea zilnic în cazul celor prezenți, iar pentru cei absenți era rostită o binecuvântare liberă. Când ei au dorit apoi să plece, plini de respect și de recunoștință, Adam, emoționat, le-a adresat câteva cuvinte, cu o voce deja slăbită:

8. „Dragii mei copii și tu, mult iubitul meu fiu Abel-Seth! Eu, părintele vostru Adam, v-am binecuvântat, iar voi sunteți pe cale să vă întăriți trupul cu mâncare și băutură, ceea ce este – evident – cât se poate de corect! Dar iată, eu am îmbătrânit foarte mult și am devenit foarte slab, la fel ca și mama voastră, Eva, și nu mai putem lucra, căci membrele noastre nu ne mai ajută. Voi știți că eu am lucrat tot timpul și nu am dorit ca altcineva să muncească pentru mine, pentru a da astfel un bun exemplu.

9. Iată însă că astăzi nu am fost în stare să muncesc. Atunci când voi toți nu erați în stare să lucrați, eu, tatăl vostru, am muncit pentru voi prin grația și cu ajutorul Tatălui nostru preasfânt, dar acum nu mai pot s-o fac.

10. Copii, mi-e foame și mi-e sete. După ce veți fi mâncat pe săturate, reamintiți-vă și trimiteți-i niște resturi și bătrânului vostru tată, precum și mamei voastre; iar de acum înainte, luați-ne în grija voastră. Iar tot ceea ce veți face pentru noi, părinții voștri, faceți numai din iubire, pentru ca mâncarea oferită să le cadă bine, și nu să fie tare și amară la gust pentru sărmanii și bătrânii voștri părinți. Nu va trebui să suportați prea multă vreme această mică povară, căci eu, slabul vostru părinte, nu voi mai locui mult timp în această colibă, binecuvântându-vă de-a pururi, ci o voi părăsi pentru totdeauna, mergând într-o altă locuință, acolo unde s-a dus Abel. De aceea, ar trebui să aveți grijă cu bucurie de sărmanii voștri părinți, atât timp cât aceștia se mai află încă printre voi, căci în câțiva ani, care vor trece repede, îi veți căuta în zadar pe aceia care stau acum neajutorați în fața voastră, cerându-vă de mâncat și de băut, iar coliba lor nu va mai putea fi găsită pe acest vast pământ. Acum, dragii mei copii, mergeți cu Dumnezeu și întăriți-vă trupurile, dar nu-i uitați pe sărmanii voștri părinți. Amin!”

11. Auzind cuvintele lui Adam, bunii lui copii s-au simțit atât de emoționați în inimile lor încât au început să plângă și nu și-au revenit multă vreme. În cele din urmă, Seth s-a ridicat și a vorbit astfel, profund mișcat:

12. “Tată, copii! Atâta vreme cât a existat pământul, iar cerul cu stelele sale, cu luna și cu soarele, au continuat să-l înconjoare, nu au mai fost rostite cuvinte atât de sacre ca cele pe care le voi rosti în continuare eu, tatăl vostru după Adam: Fie ca toate stelele de pe cer să cadă, iar soarele și luna să-și piardă lumina de-a pururi, fie ca toate mările, lacurile și râurile să sece complet și ca întregul pământ să se transforme într-o stană de piatră, mai degrabă decât ca noi să mâncăm o singură bucată de pâine înainte ca tatăl nostru Adam și mama noastră Eva să-și fi satisfăcut pe deplin foamea și setea, în orice moment al zilei.

13. O, tată și mamă, voi știți cât de fericit eram eu atunci când acceptați ceva de la mine chiar și atunci când vă aflați în culmea puterii voastre. Bucuria mea este așadar cu atât mai mare acum, când aveți nevoie de îngrijirea noastră, ceea ce ne permite să vă răsplătim cu iubirea noastră supremă o minusculă parte din datoria noastră față de voi, părinți adorați, pentru întreaga voastră bunătate față de noi. O, tată și mamă, vă invoc grația pentru a accepta această ofrandă de iubire și pentru a rămâne în mijlocul nostru, împreună cu binecuvântarea voastră, până la sfârșitul timpurilor!

14. Iar voi, Enos și Kenan, grăbiți-vă către coliba mea și aduceți cea mai bună mâncare și cea mai proaspătă băutură pe care le veți găsi; de asemenea, spuneți-i soției mele, Jeha, mama voastră, că tatăl ei, Adam, și mama ei, Eva, sunt flămânzi și însetați, și că trebuie să vină aici pentru ca și ea să întărească promisiunea sacră pe care am făcut-o acum, în fața lui Dumnezeu. Plecați și întoarceți-vă repede! Amin! Amin! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 45 - ADAM ÎȘI BINECUVÂNTEAZĂ COPIII
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 00:05 View PostDownload Post

Capitolul 45
ADAM ÎȘI BINECUVÂNTEAZĂ COPIII


1. Și iată, nici nu s-au scurs bine o sută de bătăi de inimă, că cei doi emisari sau și întors cu mâncare și băutură, însoțiți de Jeha, care acum era tristă. Ei au intrat în coliba lui Adam cu respect și i-au înmânat cu reverență cele aduse lui Seth, ca fiind cel mai vrednic, și îngenunchind în fața lui Adam și a Evei, cărora le-au dăruit cu bucurie și cea mai mare iubire filială cele cerute.

2. Văzând marea bunăvoință și iubire a copiilor săi, Adam și-a ridicat ochii la cer, înainte de a lua o îmbucătură, și a spus: “O, Tu, supremule, bunule și preasfântule Tată, cât de mare trebuie să fie iubirea Ta pentru noi, oameni sărmani și neascultători, dacă chiar și această minusculă scânteie din iubirea Ta nelimitată strălucește în descendenții mei și copiii Tăi, reflectându-se asupra mea cu atâta putere și glorie, eu, primul și cel mai slab om de pe pământ! O, Tată, îți invoc grația: privește în jos din înălțimea Ta divină la fiul tău căzut și slab, a cărui cădere a atras după sine căderea tuturor descendenților săi, și binecuvântează în marea Ta bunătate darurile pline de iubire ale descendenților mei și copiii Tăi dragi, pentru ca acestea să ne poată întări pe mine și pe soția mea iubită în fața remușcărilor constante care ne încearcă drept urmare a neascultării de care am dat dovadă față de Tine, mult iubitule și preasfântule Tată! Binecuvântează-i de asemenea pe copiii Tăi dragi, și fie ca prin grația Ta, numele Tău sfânt să fie de-a pururi lăudat și glorificat! Amin!”

3. După aceste cuvinte, Adam a luat mâncarea pe care a primit-o și a savurat-o fericit împreună cu Eva, plin de recunoștință față de Mine și nutrind cele mai frumoase gânduri pentru copiii săi. La rândul lor, copiii Mi-au mulțumit în sinea lor pentru marea grație pe care am revărsat-o asupra lor, considerându-i demni să le poarte de grijă, plini de bucurie, părinților lor. Căci adevăr îți spun, acești copii Mi-erau cu adevărat dragi, și puțini asemeni lor au mai rămas astăzi pe pământul total depravat. Ei erau cu adevărat copii ai inimii Mele! Dacă ar exista mult mai mulți copii asemeni lor, Eu nu ar mai trebui să Mă ascund de ei, așa cum este – din păcate – cazul acum, pentru ca aceștia să nu piară complet în orbirea lor plină de încăpățânare.

4. După ce Adam și Eva și-au satisfăcut foamea în prezența copiilor lor, Adam s-a ridicat și Mi-a mulțumit din inimă, după care s-a întors către copiii săi și le-a spus cu o voce blândă și plină de bunătate: “Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu, precum și binecuvântarea mea, să vă însoțească de-a pururi, pe voi și pe toți descendenții voștri. Iar atâta vreme cât pământul va rămâne pământ, fie ca linia voastră genealogică, atât de binecuvântată astăzi, să continue până la sfârșitul timpului; și fie ca această binecuvântare a mea, făcută în numele lui Dumnezeu, Părintele nostru preasfânt, să se reflecte plenar și în toate asupra tuturor celor care se vor trage în linie directă din voi. Și va veni ziua când această binecuvântare a mea către voi va deveni vizibilă precum răsăritul unui soare de iubire și de grație izvorâte din Tatăl nostru Ceresc și răspândite asupra tuturor națiunilor de pe pământ, care se vor închina atunci marii glorii a lui Dumnezeu, coborând asupra lor cu o iubire și blândețe supremă, ca Viață a oricărei vieți. Amin! – Iar acum plecați, iubiții mei copii, și întăriți-vă și bucurați-vă de binecuvântarea lui Dumnezeu și a mea! Amin!”

5. Atunci, Seth s-a ridicat și a spus: “O, dragă tată și iubita mea mamă! Ținând cont că voi ați îndurat foamea, chiar dacă numai timp de o jumătate de zi, nu ar fi corect dacă nu am împărtăși și noi – în marea noastră iubire pentru voi – neplăcerea nemeritată pe care ați îndurat-o și pentru care suntem și noi responsabili, căci ne-am întors la voi atât de târziu. De aceea, îngăduiți-ne ca în marea noastră iubire pentru voi – și prin voi, pentru Dumnezeu – să nu mâncăm nimic astăzi pentru a-L putea lăuda și glorifica pe Dumnezeu într-o stare de mai mare puritate, datorită acestui post generator de fericire. O, tată, te implor să accepți acest mărunt sacrificiu din partea noastră, și îngăduie-i nepotului tău, Enoh, să vorbească în fața ta și a noastră despre iubirea pentru Dumnezeu, pentru ca și gura lui să fie sfințită de binecuvântarea ta, așa cum Dumnezeu a sfințit gura regretatului tău fiu, Abel. O, tată, te implor, acceptă ruga mea pioasă! Amin!” 6. Mișcat până la lacrimi, Adam a răspuns: “O, copiii mei, voi faceți mai mult decât v-am cerut eu. Bunătatea voastră nu va putea fi limitată niciodată de nimeni și de nimic. Faceți așadar cum doriți, dar nu în onoarea mea, ci numai pentru gloria lui Dumnezeu; și nu uitați niciodată de durerea tatălui vostru și de slăbiciunea mamei voastre.

7. Iar tu, dragul meu Enoh, care te-ai născut din mult iubitul meu Abel și ai fost binecuvântat de Dumnezeu să fii un predicator al iubirii, te binecuvântez pe tine și pe toți descendenții tăi, și fie ca din linia ta să se nască odată un mare predicator pentru toate națiunile de pe pământ, care să proclame prin cuvântul vieții eterne Împărăția lui Dumnezeu în fața tuturor oamenilor. Amin! – Și acum, vorbește-ne cu limba ta binecuvântată! Amin!”

8. În fața acestei încurajări plină de iubire, Enoh a devenit extrem de fericit și de vesel. El Mi-a mulțumit mai întâi Mie în inima sa, apoi s-a prosternat în fața lui Adam, i-a sărutat picioarele lui și vesmântul Evei, și l-a implorat pe progenitorul primordial să-și așeze mâinile sale părintești pe capul său pentru ca prin acest act de grație sărmana sa limbă să devină demnă să rostească cuvintele de iubire în fața urechilor care au auzit cândva cuvintele rostite chiar de gura Iubirii Eterne Însăși, da, în fața urechilor sfințite care au auzit atât de des vocea lui Dumnezeu.

9. Îndeplinind rugămintea lui Enoh, Adam i-a spus: “Dragă Enoh! Ți-ai formulat cererea frumos și plăcut în fața lui Dumnezeu și a mea. Și este așa cum ai spus. Dar este totuși un lucru pe care doresc să-l adaug, pe care tu nu puteai să-l gândești, și încă și mai puțin să-l rostești, și anume: în fața urechilor care au ascultat cândva în zadar vocea lui Dumnezeu, pe care nu au respectat-o.

10. Ascultă, dragul meu Enoh, eu sunt îndreptățit, așa cum este de altfel fiecare dintre voi, să îmi mărturisesc deschis greșelile, și astfel, să mă smeresc în fața lui Dumnezeu și în fața pământului. Dar vai celui care va defăima numele fratelui său și îi va răpi onoarea pe care Dumnezeu i-a acordat-o. Această onoare este proprietatea fiecăruia, fiind primită direct de la Dumnezeu, și nimeni nu are dreptul să atace această proprietate sfântă cu limba sa sau cu mâna sa. Pe de altă parte, oricine are dreptul să se smerească în fața lui Dumnezeu și a pământului, adică în fața fraților săi adulți, dar nu și în fața minorilor, pentru ca aceștia să nu devină mândri sau să fie ofensați în vreun fel sau altul.

11. Fie ca aceasta să fie o mare lecție pentru voi toți și o mare desfătare pentru mine, ascultând cuvintele lui Dumnezeu din gura binecuvântată a lui Enoh. Căci nu este același lucru atunci când un frate îi vorbește altuia despre pământ, lună, soare și toate stelele – acestea fiind lucruri lumești, create de dragul meu și al vostru – și atunci când un frate îi vorbește altuia cu cuvintele lui Dumnezeu despre lucrurile care îi aparțin lui Dumnezeu. Nimeni nu poate și nu trebuie să asculte asemenea lucruri dacă nu s-a smerit mai întâi în fața sfintei judecăți a lui Dumnezeu.

12. Dacă cineva crede că fratele său a vorbit de la el și nu de la Dumnezeu, deși limba sa a fost binecuvântată, acela și-ar atrage judecata divină asupra sa datorită orgoliului său care l-ar face să creadă că și el este la fel de bun și că Dumnezeu vorbește prin gura oricui, așa cum se întâmplă cu Enoh. Dar eu, tatăl vostru fizic și procreator al sufletului vostru în numele lui Dumnezeu, vă spun că lucrurile nu stau așa. Priviți florile pământului. Oare nu are fiecare o formă, o culoare, un miros și o destinație diferite de ale celorlalte? Dar cel mai nobil dintre toate este numai trandafirul, cu parfumul său glorios și cu roua sa care poate întări orice ochi slab dacă inima s-a întărit mai întâi cu parfumul său. Dacă priviți cu atenție nenumăratele stele de pe firmament veți observa că nu există două la fel, care să aibă aceeași strălucire. Dar între toate stelele există numai una pe care o puteți numi steaua lui Abel și care strălucește precum o picătură de rouă în soarele dimineții. Pentru Dumnezeu nu există nici o diferență dacă privește la un fir de praf sau la o stea, ori dacă își revarsă grația asupra unui Țânțar sau asupra unui mamut, căci cel care posedă mult poate dărui lucrurilor mari și celor mici o iubire egală. El îi dăruiește mai mult celui care are nevoie de mai mult, și mai puțin celui care are nevoie de mai puțin. Darurile sale sunt nenumărate și variate, fiecare putând să primească altceva decât aproapele său. Enoh a primit iubirea, o limbă binecuvântată și o inimă iluminată. El ne va dărui la rândul lui ceea ce a primit. Și întrucât el se împărtășește din iubirea lui Dumnezeu, el o va împărtăși la rândul lui cu noi, la fel cum trandafirul împărtășește cu toată lumea parfumul său și nimeni nu se îndoiește că el l-a primit de la Dumnezeu, căci este un dar minunat care ne desfată din plin simțurile noastre. Cine s-ar putea îndoi de darul lui Enoh când limba lui tremură de atâta iubire de Dumnezeu?

13. Așadar, vorbește, dragul meu Enoh, și întărește-ne pe noi, părinții tăi, cu minunata abundență a grației lui Dumnezeu care s-a revărsat asupra ta! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 46 - DESPRE VENIREA DOMNULUI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 00:09 View PostDownload Post

Capitolul 46
DESPRE VENIREA DOMNULUI


1. Și iată, când părintele Adam și-a terminat discursul, Enoh s-a ridicat plin de respect pentru a se adresa părinților săi; dar înainte de a începe, el și-a întors mai întâi inima plină de iubire față de Mine și Mi-a implorat Grația pentru a putea vorbi despre iubirea Mea, pe care nici o limbă nu o poate descrie cu adevărat datorită sfințeniei sale absolute.

2. Am revărsat asupra lui binecuvântarea Mea și am făcut ca vocea lui să sune melodioasă și pură precum aurul curat. Cuvintele sale erau pline de demnitate și de dulceață, așa cum nici o altă limbă umană, înainte sau după el, nu a mai vorbit vreodată până la Moise și la profeți, care au vorbit la rândul lor cu limba lui Enoh, binecuvântată de același spirit. Iată cum au sunat cuvintele sale:

3. „Părinții mei iubiți! Nemărginita Grație a lui Dumnezeu, Părintele nostru preasfânt, a venit printre noi precum o briză răcoroasă care adie dimineața devreme. Da, Tatăl etern și preasfânt se află printre noi! Tu, tată Adam, ai putea spune: „Ascultă, Enoh, nu este posibil așa ceva, căci Domnul mi-a spus: tu nu Mă vei mai vedea de acum înainte, iar Eu voi numi un înger care să te conducă, să te ghideze și să te testeze până când va sosi momentul pe care numai Eu îl cunosc!‟ Totuși, tată Adam, dacă un bărbat ar avea o soție slabă care l-ar întrista într-o dimineață strălucitoare, refuzând să îl urmeze în cameră pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu atunci când soarele s-ar ridica pe cer și ar binecuvânta pământul cu razele strălucitoare ale iubirii și compasiunii lui Dumnezeu, atunci bărbatul, văzând această nesupunere din partea soției sale, i-ar spune: „Nevastă, de ce folos îmi ești tu mie în condițiile în care respingi Grația și puterea lui Dumnezeu din mine și te opui ei? Ascultă, pentru a calma vigoarea sfântă pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu, te voi părăsi și nici o binecuvântare nu te va mai atinge până când soarele nu va fi străluci deasupra ta de 7000 de ori, găsindu-te de fiecare dată scăldată în lacrimile remușcării. Atunci voi trimite în locul meu pe cineva care să te binecuvânteze în numele meu. Iar după ce te vei fi schimbat, te voi privi de la distanță pentru a vedea dacă ai devenit demnă să te ating cu vigoarea mea binecuvântată. Vei fi înconjurată numai de amintiri legate de mine, iar pe câmpul tău vor creste numai ciulini și scaieți, iar sămânța din care s-ar putea naște o progenitură de la Dumnezeu va lipsi deocamdată din trupul tău‟.

4. După aceste cuvinte, bărbatul și-ar părăsi femeia. Înțelegând seriozitatea sacră a chestiunii, aceasta s-ar arunca la pământ și ar începe să plângă și să se lamenteze, regretându-și neascultarea ei de neiertat față de vigoarea sacră a bărbatului său izvorâtă de la Dumnezeu, și s-ar târî prin praf de atâta tristețe. Văzând sinceritatea remușcărilor soției sale, bărbatul și-ar spune: „Ea își regretă cu adevărat păcatul și este pe cale să-și piardă mințile de durere datorită durității mele, care reprezintă o protecție a vigorii sfinte izvorâtă din Dumnezeul din interiorul meu, iar lamentările ei aduc la tăcere vocea emisarului meu. De aceea, voi frânge duritatea din inima mea și mă voi lăsa condus numai de iubirea cea nemărginită, mă voi duce la ea și o voi ierta înainte de vreme, o voi alina și o voi atinge, îi voi usca lacrimile și o voi accepta din nou drept soția mea‟.

5. Cu ochii umflați de atâta plâns, femeia recunoaște gradat marea compasiune a soțului ei, se ridică de la pământ, și, fericită și surprinsă, vede fața soțului ei care o admonestează: „Nevastă, pari surprinsă de faptul că mi-am încălcat promisiunea, dar acest lucru se datorează iubirii mele, iar duritatea mea s-a înmuiat plină de compasiune văzând căința ta sinceră. De aceea, m-am întors la tine înainte de vreme pentru a te accepta din nou în inima mea‟.

6. Ei bine, părinții mei dragi, precum acel bărbat care și-a încălcat cuvântul și a uitat de duritatea sa din iubire și compasiune pentru soția sa, ale cărei remușcări l-au mișcat atât de profund, la fel și Dumnezeu, Părintele nostru preasfânt, și-a încălcat adeseori Cuvântul Său din prea marea Sa iubire și nu a împlinit justiția Sa severă, dar corectă. Pentru cel care se căiește, mânia Sa este precum cea a unui porumbel, iar iubirea Sa este precum izvorul care continuă să alimenteze marele ocean.

7. Părinții mei, și tu, iubită mamă Eva, ridicați-vă ochii și primiți-L pe Cel Preasfânt printre noi, da, printre noi, copiii Lui, căci El este Tatăl preaiubitor, cel care și-a încălcat cuvântul!

8. Părinții mei, discursul meu s-a încheiat, Să-L lăsăm acum să vorbească pe Acela care mi-a inspirat aceste cuvinte și în fața căruia limba mea rămâne tăcută.

9. Tată preasfânt, rostește Tu Însuți marele Amin!”

10. Și iată, s-a întâmplat precum a spus Enoh, iar Eu M-am făcut vizibil pentru ei toți și am rostit marele Amin! Văzându-Mă, ei s-au prosternat cu toții în fața Mea și Mau slăvit pe Mine, Tatăl lor preasfânt, cu mare smerenie în inimile lor. Nici unul nu a îndrăznit să își ridice ochii, dar Eu i-am strigat pe toți pe nume și i-am obligat să își ridice capetele pentru a-L recunoaște pe Tatăl lor preasfânt. Adam M-a recunoscut imediat și a încercat să vorbească, dar limba lui nu a ascultat de iubirea sa nestăvilită. Eram plin de compasiune pentru acești sărmani copii, astfel încât am rămas o vreme în mijlocul lor.

11. Totuși, nici unul nu îndrăznea să rostească vreun cuvânt; erau incapabili să vorbească, din prea multă iubire și teamă. I-am compătimit atunci pentru slăbiciunea lor și pentru inimile lor slabe și le-am insuflat curaj și putere pentru a putea suporta sunetul ca de tunet al vocii Mele și pentru a putea înțelege semnificația sublimă a cuvintelor Mele, izvorâte din gura Iubirii eterne precum un izvor din sursa eternă, Cauza Primă a oricărei existențe.

12. Când simțurile lor s-au mai întărit, și la fel sufletul și spiritul lor, Adam s-a ridicat în picioare, sprijinit de copiii săi, și a vorbit plin de iubire și de credință: „O, Preasfânt Părinte care ești chiar Iubirea eternă; în marea Ta compasiune, Tu ai privit în jos cu iubire și cu grație la noi, cei păcătoși. De aceea, eu, sărman servitor plin de păcate, care nu reprezint nimic în fața Ta, mă închin Ție cu inima smerită și Te implor: O, Tată Preasfânt! A mai rămas oare în noi vreo scânteie de viață capabilă să își spună cu bucurie că datorită purității ei ai venit Tu la noi?

13. Noi toți am devenit răi și întreaga noastră viață a devenit nefolositoare. Vrei, așadar, să ne revelezi ce anume a determinat iubirea Ta să coboare plină de Grație printre noi, în nimicnicia noastră?

14. Părinte Preasfânt, te implor, răspunde rugii mele. Dar mai presus de toate, facă-se Voia Ta sfântă!”

15. Și astfel, după ce Adam a vorbit astfel din profunzimile inimii sale, ei au îngenuncheat din nou cu toții în fața Mea și M-au slăvit cu o iubire necunoscută după standardele umane actuale. Am pășit atunci printre ei, și după ce M-am bucurat de iubirea lor, i-am îndemnat să se ridice și să-și deschidă ochii și urechile pentru a percepe cu claritate Cuvântul Meu.

16. După ce ei au atins această stare de percepție extraordinară, le-am adresat următoarele cuvinte, care au pătruns direct în inimile lor, și care ar putea fi traduse după cum urmează:

17. “Ascultați, copiii Mei! Vă vorbește Cel care v-a dăruit un suflet nemuritor și un spirit viu izvorât din El Însuși, pentru ca voi să puteți recunoaște marea Mea iubire pentru voi și faptul că într-o zi vă voi dărui viața eternă, născută din iubirea voastră pentru Mine și din Iubirea Mea pentru voi, după ce marea datorie a Iubirii Mele va fi ispășită în fața Divinității, la un moment pe care îl voi pregăti din Mine Însumi. Și întrucât Eu v-am creat pe toți din compasiunea Mea, voi pregăti acest moment din iubirea Mea.

18. Așa cum acum sunt un spirit al grației printre voi, la fel voi fi atunci un om plin de iubire supremă printre oameni. Dar deși voi recunoașteți acum că Eu, Tatăl vostru, am venit la voi ca Spirit etern și suprem, omnipotent și omniscient, și deși voi știți că Eu sunt Cel care vă vorbește, copiii voștri de mai târziu nu Mă vor recunoaște prea ușor în calitate de sărman frate al lor, aflat printre ei. Ei Mă vor persecuta, Mă vor tortura cu cruzime și Îmi vor face ceea ce Cain i-a făcut lui Abel. Totuși, este imposibil să-L ucizi pe Domnul Vieții, iar moartea Mea aparentă va aduce după sine viața eternă pentru toți cei care vor crede că Eu am venit ca un Mântuitor printre ei, dispunând de întreaga putere a iubirii pentru a plăti datoria pe care a generat-o neascultarea voastră căzând asupra tuturor, asupra întregului pământ și a tuturor stelelor – căci și acolo există copii care s-au născut cândva din tine, Adam*. Cât despre cei necredincioși și încăpățânați, încătușați în ipocrizia lor egoistă și meschină, aceștia vor fi supuși judecății și morții eterne.

19. Și astfel, voi veni de șapte ori, dar a șaptea oară voi veni învăluit în focul sfințeniei Mele. Și vai celor pe care îi voi surprinde nepregătiți; aceștia nu vor mai exista, decât în focul etern al mâniei Mele!

20. Ascultați-Mă! Am fost deja odată aici la începutul timpurilor pentru a crea toate lucrurile de dragul vostru și pentru a vă crea pe voi pentru Mine. Mă voi întoarce în curând însoțit de un mare potop de apă pentru a spăla murdăria de pe fața pământului. Căci profunzimile pământului au devenit o oroare în fața Mea, pline de murdărie și de gunoaie, născute din chiar neascultarea voastră. Atunci voi veni de dragul vostru, pentru ca pământul să nu piară și pentru ca din ultimul descendent să rămână o linie directă, căci în el Mă voi afla Eu.

21. Și voi veni a treia oară printre voi, manifestat în multiple ființe, de nenumărate ori – uneori în formă vizibilă și alteori în formă invizibilă, prin cuvântul Sfântului Duh – pentru a pregăti calea Mea. Și voi veni a patra oară în trup omenesc, într-un moment de tulburare și suferință, când va suna Ceasul Ceasurilor. Curând după aceea voi veni a cincea oară sub forma spiritului iubirii și al sfințeniei. Și voi veni a șasea oară în sinele interior al tuturor celor care vor tânji cu adevărat după Mine în inimile lor, și îi voi ghida pe cei care – plini de iubire și de credinț㠖 se vor lăsa conduși de Mine către viața eternă. În acel moment voi fi mai îndepărtat de pământ; dar toți cei care vor fi acceptați vor trăi viața veșnică, iar Împărăția Mea va fi a lor pentru totdeauna.

22. În cele din urmă, voi veni din nou. Iar această ultimă venire va fi pentru toată lumea o întoarcere permanent㠖 într-un fel sau altul.

23. Ascultați și urmăriți să înțelegeți: sălășluiți numai în iubire, căci aceasta vă va mântui! Iubiți-Mă pe Mine mai presus de orice – căci aceasta va fi viața voastră veșnică. Dar iubiți-vă și unul pe celălalt, pentru că numai astfel veți scăpa de judecata cea dreaptă. Fie ca grația și iubirea Mea primordială să vă însoțească pretutindeni, până la sfârșitul timpurilor! Amin!” După care, ochii lor s-au închis din nou.

(* - Vezi și „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul”, n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 47 - DESPRE MĂREȚIA ȘI PROFUNZIMEA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 00:15 View PostDownload Post

Capitolul 47
DESPRE MĂREȚIA ȘI PROFUNZIMEA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU


1. După ce și-au revenit cu toții la normal, Adam s-a ridicat și s-a adresat micuței adunări: “Ei bine, copiii mei, ați văzut cu propriii voștri ochi și ați auzit cu propriile voastre urechi? Da, L-ați avut în față pe Domnul Infinitului, Tatăl nostru iubitor și preasfânt, și ați auzit vocea Lui de o dulceață inexprimabilă! Într-adevăr, exact așa L-am văzut eu pentru prima oară, înainte ca El să fi fost văzut de vreun ochi muritor învăluit în tripla noapte a morții. Iar vocea Lui este aceeași neschimbată voce, plină de forță și putere, la al cărei sunet de o nesfârșită dulceață stelele și lumile au apărut din vid, devenind ceea ce sunt astăzi. Chiar și cel mai mare și mai puternic spirit din univers a devenit ceea ce este la auzul acestei voci; la fel și viermii neputincioși care se târăsc prin praful pământului. Iar eu m-am dovedit în fața Lui o creatură slabă, rea și nerecunoscătoare, ca urmare a neascultării izvorâtă din mine însumi.

2. Copiii mei, priviți cât de minunat de bun este Dumnezeul nostru, da, Tatăl nostru cel preaiubitor și preasfânt! Acel mare spirit al cărui loc l-am ocupat eu, un om sărman și slab făcut din țărână, a fost chemat pentru a-i fi frate Iubirii eterne a Tatălui preasfânt. Dar neascultarea izvorâtă din iubirea de sine l-a adus pe acest mare și atotputernic spirit în actuala sa stare de nimicnicie. Și întrucât nu mai este posibil pentru noi să ne apropiem de Divinitate nici măcar cu un milimetru, El intenționeaz㠖 așa cum ați auzit cu toții – să îmbrace haina nimicniciei noastre pentru a ne apropia pe noi de El, dând astfel acestei nimicnicii o valoare mai mare decât ar putea-o înțelege vreodată chiar și cel mai mare spirit; cu alte cuvinte – dacă am înțeles eu bine – El dorește să ne fie nouă, viermii pământului, nu doar un Tată sfânt, un Dumnezeu, așa cum a fost dintru eternitate, ci și un frate atotputernic, pentru a ne uni astfel pe noi, cei nevrednici, cu El pentru viața eternă.

3. Copiii mei, cine ar putea înțelege vreodată o iubire atât de nesfârșită? Unde s-ar putea afla acea inimă capabilă să suporte, chiar și în extazul cel mai mare, o frântură infinitezimală din această iubire care este dispusă să-L aducă până la noi pe marele Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt, pentru a-Și revărsa Grația asupra nimicniciei noastre, îmbrăcând El Însuși această nimicnicie pentru a ne putea dărui nouă totul, da, totul?

4. Copiii mei, emoția îmi paralizează limba, așa că te rog pe tine să continui, Enoh, orator binecuvântat de Dumnezeu, lăsându-ne să ne desfătăm cu minunata putere a limbii tale! Ascultă însă, începe să vorbești despre marea iubire a Tatălui preasfânt de acolo de unde m-am oprit eu. Amin!”

5. Auzind această dorință, Enoh s-a ridicat în picioare, Mi-a mulțumit cu mare smerenie în inima sa, s-a aplecat cu umilință în fața tuturor, după care s-a îndreptat către Adam, s-a înclinat în fața lui și a spus:

6. „Tată al părinților mei! Iată, părinții mei și copiii tăi sunt prezenți aici de față; cum aș putea îndrăzni eu să vorbesc în fața acestora, pe care Dumnezeu i-a născut întru ființă înaintea mea, pentru a-mi deveni mie părinți? De aceea, aș dori ca și ei să-și dea permisiunea pentru a putea rosti într-o deplină seninătate cuvântul grației nesfârșite a lui Dumnezeu în fața tuturor patriarhilor și a sublimei mame Eva!”

7. Auzind aceste cuvinte pline de blândețe și de umilință, patriarhii s-au ridicat în picioare, s-au înclinat în fața lui Adam, M-au lăudat pe Mine și Mi-au mulțumit pentru faptul că i-am dăruit lui Enoh o inimă atât de blândă și de modestă. Iar fețele lor străluceau de fericire privindu-l pe gloriosul Enoh. Adam însuși i-a lăudat smerenia și bunul simț, și i-a cerut din nou, cu consimțământul fericit al tuturor, să înceapă să vorbească despre marea iubire a lui Dumnezeu, Tatăl etern și preasfânt.

8. Numai după ce a auzit aceste cuvinte și după ce Mi-a adresat o rugăciune smerită și tăcută, invocându-Mi Grația, a început Enoh să vorbească, spunând:

9. Iubiții mei părinți, ce cuvinte ar mai putea rosti sărmana limbă a unui om slab, limitat și insignifiant, într-un loc atât de sfânt ca acesta, în care cu puțin înainte eterna Iubire și Înțelepciune a Tatălui preasfânt a rostit cuvinte cu un înțeles atât de profund pentru inimile noastre?

10. Părinții mei, ce înseamnă cel mai mare cuvânt al nostru prin comparație cu cel mai mic cuvânt al Său, care a generat crearea atâtor miriade de lucruri mari și mici din El Însuși, pentru a umple cu ele spațiul infinit și etern al Voinței Sale, în timp ce discursurile noastre cele mai mărețe nu reușesc să clintească nici chiar un fir de praf de la locul său predestinat?

11. Părinții mei, dacă ar fi să ne gândim la acest miracol, ar trebui să ne simțim ca pe jăratec, iar eu, cel care vă vorbește, mă simt ca și cum razele puternice ale soarelui de la amiază mi-ar încinge creierul.

12. Nu uitați că Dumnezeu Însuși a fost Acela care a stat adineaori aici, în calitate de Spirit etern și atotputernic, rostind cuvinte pline de semnificație. Iar noi nu le înțelegem și nu le vom înțelege niciodată pe deplin; căci cum ar putea acela care nu reprezintă nimic prin el însuși să înțeleagă Ființa eternă și infinită a lui Dumnezeu și să pătrundă esența eternă a unui cuvânt rostit de gura lui Dumnezeu, știut fiind de câte cuvinte a avut nevoie Iubirea și Înțelepciunea eternă pentru a aduce la existență întregul univers, atât de perfect, și totuși, atât de incomprehensibil pentru noi.

13. Părinții mei, dacă cineva ține cont de toate acestea și dorește totuși să vorbească despre gloria nesfârșită a lui Dumnezeu, de unde oare ar trebui să înceapă el și unde ar trebui să încheie?

14. Chiar dacă ar trebui să vorbim despre acest fir de praf care plutește prin aer, atât de insignifiant, cu ce am putea să începem? Și cine ar putea ști cu ce să încheie lauda adusă lui Dumnezeu, Tatăl preasfânt, infinit și etern?

15. Părinții mei, dacă realizăm imposibilitatea de a saluta chiar și acest fir de praf într-un fel plăcut în fața lui Dumnezeu și de a-i mulțumi pentru că ne-a permis să-L recunoaștem, de unde am putea începe atunci dacă ieșind din această colibă am vedea multiplicitatea nesfârșită a firelor de praf de pe pământ?

16. Și totuși, trebuie să fim de acord că tot ce ne apare nouă ca fiind desăvârșit, pentru Dumnezeu nu reprezintă aproape nimic, deși revelarea plenară a unui asemenea fir de praf ar dura o întreagă eternitate pentru a putea recunoaște în el perfecțiunea nesfârșită a lui Dumnezeu.

17. Părinții mei, dacă un simplu fir de praf s-a revelat a fi de o asemenea imensitate pentru noi, cât de amplă trebuie să fie măreția multiplicității nesfârșite a tuturor firelor de praf, de la primul la ultimul? Ce ființă ar putea înțelege, cu excepția lui Dumnezeu, eterna înțelepciune a Tatălui preasfânt, aici de față?

18. Și dacă așa stau lucrurile, ce mai putem spune despre pământ, despre nenumăratele stele, despre tot ceea ce se află pe pământ și pe marile stele? Și ce am putea spune despre noi, cei care suntem acum, și despre ființa noastră primordială? Și totuși, toate acestea nu sunt altceva decât un simplu cuvânt ieșit din gura lui Dumnezeu.

19. Părinții mei, gândiți-vă la următorul aspect: câte cuvinte a rostit acum în fața ochilor, urechilor și inimilor noastre Tatăl etern, infinit și preasfânt; același Părinte prin al cărui atotputernic “Facă-se! “a fost umplut spațiul infinit.

20. Ascultați, eternitatea nu va putea înțelege niciodată toate acestea, iar infinitul este prea mic pentru a putea absorbi cuvintele pe care noi tocmai le-am ascultat vrăjiți, rostite de gura Lui sfântă! Noi, oamenii, nu putem nici măcar să ne imaginăm toate acestea, dar atunci când ele se vor petrece – în strictă conformitate cu decretul divin – cerul și pământul vor deveni nesfârșite. Praful se va transforma în pământ, iar infinitatea însăși se va extinde la nesfârșit înainte ca noi să înțelegem chiar și o singură iotă din ceea ce Tatăl preasfânt intenționează să facă atunci când își propune să devină fratele nostru sfânt.

21. Părinții mei, minunați-vă de măreția și profunzimea lui Dumnezeu, iar, eu, sărman vierme în țărână, voi îndrăzni să interpretez divinul discurs, căci – spre marea noastră satisfacție – el ne-a fost dat pentru un cer nou și nu pentru acest pământ limitat. Noi nu putem face altceva decât să-L iubim pe Acela care este și va fi întotdeauna Cel preasfânt, preasfânt, preasfânt. Fie ca tot ceea ce ne este dat să înțelegem, să izvorască din iubirea noastră mereu în creștere pentru Tatăl preasfânt, și fie ca cea mai profundă înțelepciune a noastră să constea din iubirea noastră pentru El, mai presus de orice, căci El este însăși Iubirea eternă și omniprezentă! Amin! Amin! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul - 48 DESPRE BINECUVÂNTAREA DIVINĂ ASUPRA PĂMÂNTULUI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 00:18 View PostDownload Post

Capitolul 48
DESPRE BINECUVÂNTAREA DIVINĂ ASUPRA PĂMÂNTULUI

(23 decembrie 1840)


1. După ce Enoh și-a încheiat astfel discursul apologetic, el Mi-a mulțumit în tăcere pentru inspirația acestor cuvinte minunate. Apoi s-a înclinat din nou în fața lui Adam și a patriarhilor. Aceștia s-au ridicat cu toții, au rostit la unison Amin și l-au îmbrățișat pe sfiosul Enoh – cel care nu avea niciodată curajul de a se pune pe sine în fața altora, dar avea în schimb tăria de a Mă iubi pe Mine în tăcerea inimii sale smerite și de a-i iubi pe patriarhi cu o candoare de copil – mulțumindu-Mi simultan Mie pentru iubirea, încrederea și grația pe care am revărsat-o asupra lor, înălțând între ei un predicator al iubirii atât de desăvârșit.

2. Seth i-a mulțumit de asemenea tatălui Adam pentru binecuvântarea de a fi putut asculta o limbă atât de dulce ca aceea a lui Enoh, și M-a rugat pe Mine să îngădui acestei limbi binecuvântate să continue să existe pentru a-i ghida pe toți descendenții acestei linii genealogice născută din el, până la sfârșitul timpurilor.

3. Cu toții au rostit Amin, iar Adam a binecuvântat dorința lui Seth și a spus: “Domnul își va respecta promisiunile Sale divine până la sfârșitul timpurilor. Fie ca toți descendenții noștri să îi devină tot mai credincioși Lui, până la sfârșitul tuturor timpurilor! Amin!

4. Iar acum, dragii mei copii, vă binecuvântez pe toți în numele preasfânt al Tatălui nostru etern, de o bunătate și de o iubire nesfârșite; plecați așadar la locuințele voastre și odihniți-vă trupurile, sufletele și spiritul întru Dumnezeu. Iar tu, Abel-Seth, nu uita de datoria față de părintele tău și adu-mi de mâncare și de băut, după care te vei putea retrage și tu, însoțit de tripla mea binecuvântare. Cât despre Enoh, atât timp cât voi trăi eu, acesta va locui de acum înainte numai în coliba mea și va mânca din strachina mea, împreună cu mine. El va trebui în schimb să fie mereu gata să ne servească pe mine și pe ceilalți părinți ai săi, pe frații și pe surorile sale, prin iubirea izvorâtă din Spiritul lui Dumnezeu. Acum plecați și Ascultați de poruncile mele! Amin!”

5. După ce s-au înclinat cu toții adânc în fața lui Adam, cei de față au plecat către colibele lor. Ajutat de soția sa, Seth și-a îndeplinit îndatorirea față de Adam, iar Enoh și-a adus lucrurile din coliba sa în cea a lui Adam, în timp ce bătrâna mamă Eva își dădea toată silința să-i facă așternutul cât mai confortabil cu putință. Când totul a fost gata, Seth a sosit însoțit de nevasta sa, aducând hrană din belșug și mulțumindu-Mi Mie, mișcat până la lacrimi, pentru imensa grație pe care am revărsat-o asupra lui, permițându-i – înaintea fraților săi mai mari – să le aducă părinților săi mâncare și băutură, precum și iubitului său Enoh, pe care îl asemăna cu luceafărul de dimineață.

6. După masa de seară, urmată de rugăciunea de mulțumire, Adam i-a spus lui Seth: “Abel-Seth, știi că mâine este cea de-a șasea zi a săptămânii, iar poimâine este ziua sfântă de odihnă a Domnului. Fie ca la momentul ofrandei să vină la mine toți copiii mei care s-au născut din tine, copiii lor și copiii copiilor lor, precum și cât mai mulți dintre copiii pe care Domnul mi i-a dăruit după tine.

7. Le vei reaminti mâine tuturor – inclusiv celor care își aleg soțiile din ținuturile de jos – că trebuie să se curețe înainte de a intra în acest loc, binecuvântat în această seară de Spiritul etern al Iubirii și al Înțelepciunii atotputernice. Ei vor avea astfel prilejul să asculte din gura lui Enoh o învățătură nouă venită de la Dumnezeu, care le va alina inimile, așa cum ni le-a alinat nouă, cărora ne-a dăruit speranțe nelimitate izvorâte din iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. Așadar, dragă Seth, Ți-am comunicat programul pentru astăzi și mâine. Detaliile îți vor fi revelate chiar de inima ta, ghidată de grația lui Dumnezeu și de binecuvântarea mea! Amin!”

8. Înainte de a se retrage, Enoh s-a apropiat cu sfială de Adam și i s-a adresat: “O, părinte al părinților mei, îmi permiți să te mai deranjez cu o mică rugăminte? Dar mai întâi de toate te rog să mă ierți pentru această intervenție neautorizată”.

9. Mișcat de atâta sinceritate, plină de modestie și de umilință, Adam l-a îmbrățișat pe Enoh și l-a sărutat cu lacrimi de bucurie curgându-i pe față, spunând: “O, Tată preasfânt, adorat și suprem, ce fruct glorios mi-ai dăruit prin intermediul lui Seth pentru a-l înlocui în inima mea pe mult-regretatul Abel! Abel a fost un erou în fața Ta și a mea, dar fructul lui Seth este precum mierea curgătoare culeasă în zorii dimineții Tale eterne. O, mulțumescu-Ți Ție, acum și pururea, pentru nemărginita Ta Grație și compasiune!

10. Privește, iubita mea Eva, cât de bun este Tatăl și Dumnezeul nostru! Ce comoară ne-a dăruit ca să ne îmbogățească viețile!” Iar Eva i-a răspuns: “O, Adam, lacrimi de fericire îmi umplu ochii în fața unei asemenea dovezi de Grație și de iubire! Iar noi nu suntem în nici un fel demni de ea, căci alături de marea mea bucurie simt de asemenea o mare povară care apasă peste ținuturile mai joase ale pământului, iar aceasta numai datorită propriei mele vine! O, Cain, Cain, de ce a trebuit să devii tu un asemenea blestem pentru pământ? O, Adam, acest gând îmi paralizează de fiecare dată limba, care nu mai poate vorbi, în timp ce bucuria mea este strivită de spinii care mi-au absorbit prima lacrimă pe vremea când ne aflam încă în Paradis. O, Adam, îngăduie-mi să plâng și să mă rog!”

11. Dar Adam i-a răspuns: “Liniștește-te, nevastă, lasă-L pe Dumnezeu să se preocupe, iar tu acționează astfel încât să îți bucuri inima! Și tu, dragul meu Enoh, deschide-ți inima plină de iubire și dezvăluie-mi dorința ta pioasă. Inima, ochii și urechile mele sunt întru totul deschise pentru a asculta ce va rosti gura ta binecuvântată. Așadar, vorbește-mi ori de câte ori dorești și în orice manieră care îți este mai la îndemână, căci cuvintele tale vor fi întotdeauna bine primite în inima mea. Amin!”

12. Auzind acest îndemn plin de căldură, Enoh și-a deschis pe loc inima în fața lui Adam: “O, părinte al părinților mei, te rog, binecuvântează patul meu din coliba ta pentru ca sufletul meu să se poată odihni în pace acolo unde sublima mamă a pregătit așternutul pentru odihna trupului meu.

13. Căci atunci când trupul se relaxează, sufletul trebuie să fie împăcat, altminteri trupul nu se poate odihni, iar spiritul devine incapabil să practice vizualizarea de sine în efortul său de a deveni una cu arhetipul său dumnezeiesc. Așa cum somnul destinat odihnei trupești este o binecuvântare din partea lui Dumnezeu prin intermediul naturii, pacea sufletului reprezintă acea căldură interioară și senină a Iubirii eterne din care spiritul primește elementele necesare pentru a se perfecționa pe sine, astfel încât într-o bună zi să poată deveni din nou un vas autentic în care să păstreze iubirea, și astfel, viața divină.

14. O, părinte al părinților mei, dorința mea de a te deranja numai pentru a-ți cere binecuvântarea așternutului meu nu este deloc o chestiune neînsemnată. Căci nu există nimic pe lume care să nu se fi născut din viață și care să nu conducă la viață, învățându-ne căile mântuirii prin intermediul compasiunii infinite a Iubirii eterne și a grației Sale nesfârșite. Iar oamenii nu ar trebui să ezite să binecuvânteze totul în numele iubirii lui Dumnezeu: viziunile lor, noaptea, patul, odihna și tot ceea ce este conex cu aceasta. Visele lor vor deveni atunci mai pure, reflectând lucrarea iubirii întru spirit, iar ființele se vor putea cunoaște cu mai multă ușurință pe ele însele. În timp ce aceia care vor ignora viziunile lor și nu vor respecta binecuvântarea așternutului – și implicit a odihnei lor – se dovedesc orbi și surzi, iar iubirea și viața vor trece în tăcere pe lângă ei.

15. Dacă nu reușesc să observ măreția lucrurilor mici, cum aș putea eu să devin vreodată capabil să suport măreția infinitului, a Iubirii eterne și a înțelepciunii infinite a lui Dumnezeu cel atotputernic?

16. De aceea, o, părinte al părinților mei, nu îmi refuza această binecuvântare a așternutului meu, împăcându-mi astfel sufletul pentru ca el să se poată odihni senin întru iubirea lui Dumnezeu, devenind astfel capabil să suporte mărturia sublimă a supremei Grații a Spiritului și a tuturor marilor adevăruri eterne, născute din compasiunea divină. Amin!”

17. Auzind această rugăminte atât de pioasă, Adam l-a condus pe Enoh la patul său, pe care l-a binecuvântat de trei ori. Apoi, el a revenit la locul său și a spus: “Enoh, am făcut după voia ta și potrivit credinței tale în Dumnezeu. Concluzia mea este că dacă tu ai nevoie de o asemenea binecuvântare, ea este cu siguranță necesară și celorlalți, și de bunăseamă că nu s-ar dovedi inutilă nici chiar pentru mine. Dar cine să binecuvânteze patul meu?”

18. La care Enoh i-a răspuns cu iubire și cu respect: “O, părinte al părinților mei! Munții sunt plini de binecuvântările tale, și cu siguranță patul tău a fost consacrat de Acela care te-a binecuvântat încă înainte ca vreun ochi omenesc să fi privit vreodată către locuința de lumină a Tatălui preasfânt. Dacă Tatăl preasfânt te-a binecuvântat pe tine și tot ceea ce Ți-a dăruit Ție, cum te-ai putea aștepta la o binecuvântare din partea mea, care nu reprezint nimic mai mult decât o fracțiune infimă a binecuvântării primite de tine din partea lui Dumnezeu?

19. Pacea fie cu tine. Căci pământul însuși a fost așternut la picioarele tale din prea marea abundență a binecuvântării izvorâtă din tine și pentru tine. Patul tău a fost astfel binecuvântat cu mult timp în urmă, îngăduindu-ți o odihnă deplină și o mare pace pentru sufletul tău născut din Dumnezeu, în timp ce sufletul meu nu este nimic mai mult decât un suflet născut din tine, o părticică infimă din binecuvântarea supremă pe care tu ai primit-o direct din mâna Iubirii eterne a Tatălui preasfânt. Te poți odihni așadar într-o pace deplină în locul iluminat și binecuvântat din plin de prezența sacră a lui Dumnezeu printre noi. Nu este necesar să te îngrijorezi de ceea ce Domnul Însuși a avut grijă cu mult timp înainte ca soarele să fi luminat pământul!

20. Doresc însă să îți mulțumesc din inimă pentru marea grație pe care ai revărsat-o asupra mea binecuvântându-mi patul. Cât despre a binecuvânta patul tău cu mâna mea, consider că aceasta ar fi cea mai mare neobrăzare. Căci ce ar putea avea de dat acela care nu are nimic aceluia care a primit totul de la Dumnezeu?

21. Eu nu am primit altceva decât iubire, pe care o las să treacă mai departe la fel cum am primit-o. Dar binecuvântarea ți-a fost dăruită numai ție, iar noi înșine suntem născuți din ea. De aceea, odihnește-te în pacea sufletului tău născut din Însuși Dumnezeu. Amin!”

22. Adam a rămas profund mișcat de aceste cuvinte, l-a sărutat pe Enoh de trei ori pe gură și i-a adresat aceste cuvinte profunde: “O, iubitul meu Enoh! Exact așa mi-a vorbit cândva fiul meu Abel pe când mă purta pe mine și binecuvântarea mea pe umerii săi în timpul plecării din Paradis.

23. Enoh, cu cât te ascult mai mult, cu atât mai familiar îmi devine sunetul vocii tale, ca și cum aș auzi vocea blândă a iubitului meu Abel. Chiar dacă trupul tău nu este acela al lui Abel, înfățișarea ta este identică cu a lui, la fel ca și cuvintele tale, iubirea și spiritul tău.

24. O, Preasfântul meu Părinte, ce bucurie mai mare ar putea avea inima mea pe acest pământ decât aceea ca Tu, Iehova, să mi-l înapoiezi pe Abel? Și iată că această dorință a mea, care mi se părea atât de imposibilă, s-a împlinit acum într-un mod atât de miraculos. O, Iehova, niciodată nu Ți-aș putea mulțumi îndeajuns pentru nesfârșita grație pe care ai revărsat-o asupra mea atunci când mi l-ai înapoiat pe Abel și întreaga Ta binecuvântare sub forma lui Enoh, pe care l-ai găsit vrednic să le fie un frate mai mare și mai sfânt celorlalți copii ai mei. O, Iehova, acceptă, te rog, recunoștința mea cea mai profundă!

25. Iar tu, mamă Eva, află că bucuria ta de a pregăti acest pat confortabil și moale pentru Enoh nu a fost în zadar. Căci cel pentru care ai plâns vreme de 600 de ani ne-a fost înapoiat astăzi sub forma lui Enoh. Bucură-te așadar împreună cu mine, căci el nu va muri niciodată, și chiar dacă el va rămâne pe pământ după ce nouă ne va fi sosit sorocul, el se va întoarce la noi la vremea potrivită. Așadar, bucură-te împreună cu mine, Eva! Iar tu, Enoh, spune-mi dacă nu am dreptate?”

26. Enoh a răspuns: “Da, părinte Adam, carnea mea s-a născut din Eva, sufletul meu din tine, iar spiritul meu din Dumnezeu. Cum să nu fiu eu acela pe care tu l-ai binecuvântat, adică Abel, sau sămânța ta sacră, întrucât spiritul meu și cel al lui Abel sunt unul și același spirit, născut din Unul Dumnezeu? De aceea, odihnește-te în pacea sufletului tău, la fel ca și tine, mamă Eva! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 5 of 19  [ 189 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 17, 18, 19  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !