Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 15:00
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 17, 18, 19  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 49 - RUGĂCIUNEA DE DIMINEAȚĂ ROSTITĂ DE ADAM ȘI ENOH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 00:23 View PostDownload Post

Capitolul 49
RUGĂCIUNEA DE DIMINEAȚĂ ROSTITĂ DE ADAM ȘI ENOH


1. Auzind cuvintele lui Enoh, Adam și Eva s-au bucurat foarte tare. Apoi, Adam a spus: “Amin, fie ca Domnul, preasfântul nostru Părinte, să fie pururi alături de noi, iar acum haideți să mergem la culcare, și fie ca toți copiii noștri să se odihnească în pace. Amin!”

2. Cei trei s-au dus la culcare și au dormit până când vântul răcoros al dimineții i-a trezit. După ceasul vostru, ar fi fost ora nouă atunci când ei s-au dus la culcare și ora trei dimineața atunci când s-au trezit. După ce s-au spălat și s-au revigorat, fiecare dintre ei și-a oferit inima într-o rugăciune tăcută, apoi Adam s-a ridicat și a rostit următoarea rugăciune de dimineață în prezența lui Enoh și a Evei:

3. “Tată preasfânt și atotputernic, mi-a fost dat ca în Numele Tău cel plin de glorie și putere să trăiesc o nouă zi. O, Doamne, fie ca de-a lungul întregii zile să pot gândi și acționa astfel încât razele blânde ale soarelui la apus să îmi poată șopti aceste cuvinte: „Bucură-te, Adam, căci nu ți-ai întors ochii de la fața lui Iehova, iar picioarele tale nu s-au rătăcit de pe calea Iubirii eterne. Și așa cum soarele s-a deplasat pe firmamentul său, făcându-și datoria în liniște, luminând și încălzind, la fel a făcut și inima ta, care a urmat suflul șoptit al spiritului etern!‟

4. Tată, Tu nu Ți-ai întors niciodată ochiul și urechea Ta de la mine; nu Ți le întoarce nici astăzi, precum nici în întreaga eternitate!

5. Doamne, fie ca iubirea Ta să zdrobească orice piatră de pe drumul pe care voi păși eu, pentru ca picioarele mele să nu se împiedice, lăsându-mă să cad, și să se rănească, împiedicându-mă să merg în continuare pe drumul trasat de Tine.

6. Doamne, numără dimineața firele mele de păr pentru ca nici unul să nu lipsească seara și verifică astfel fiecare picătură de sudoare, pentru ca nici una să nu fie impură la noapte.

7. Doamne, binecuvântează și întărește-mă pe mine în slăbiciunea mea, pentru ca eu să pot binecuvânta la rândul meu pe toți copiii mei, pe care mi i-ai dăruit, în Numele Tău preasfânt.

8. Preasfântul meu Părinte, împlinește umila mea rugă în numele tuturor copiilor Tăi și a întregii creații! Amin!”

9. După ce și-a încheiat această rugăciune micuță, dar sinceră, Adam s-a întors către Enoh, care continua să se roage în tăcere, și i-a spus: “Ascultă, Enoh, m-am rugat cu voce tare lui Dumnezeu și am câștigat suficientă putere pentru a vă putea binecuvânta pe voi toți; iar prima mea binecuvântare îți este adresată Ție. Iar acum, că ai primit binecuvântarea, ridică-te și continuă-ți rugăciunea către Dumnezeu cu voce tare pentru ca eu și mama ta să putem asculta cu pioșenie cum răsare soarele de dimineață în inima ta plină de iubire. Ai auzit rugăciunea mea, prin care i-am adresat cu credință și din adâncurile inimii mele Domnului cererea mea umană și părintească. Iar întrucât tu nu te poți ruga ca un părinte, ci ca un fiu, exprimă-ți deschis iubirea de copil din inima ta! Amin!”

10. Auzind dorința lui Adam, Enoh cel pios și plin de iubire s-a ridicat în picioare, Mi-a mulțumit Mie și lui Adam din adâncul inimii pentru binecuvântarea primită, și în cele din urmă, dând curs dorinței lui Adam, Mi-a adresat cu voce tare următoarea rugăciune:

11. “Iubite Doamne, preasfântul meu Părinte, Tu, care ești Iubirea eternă, plină de o compasiune fără sfârșit și de grația cea mai înaltă. Deși știu prea bine că Tu nu asculți decât limbajul inimii, nu și pe cel al limbii trupești, voi lăsa totuși limba mea să Te slăvească, așa cum mi-a cerut-o fiul Tău preasmerit, Adam.

12. Preasfântul meu Părinte, iată ce s-a întâmplat: nefiind decât un copil slab, mi-am întins aseară membrele obosite ale trupului meu pe patul binecuvântat și moale în care m-am putut odihni prin grația Ta infinită până în această dimineață sfântă, când m-am trezit scăldat în binecuvântarea Ta!

13. Cine ar putea cuprinde măreția nesfârșitelor tale dovezi de iubire față de mine? O, dacă aș putea sesiza măcar o fracțiune infinitezimală din ele! 14. Ce este un om prin comparație cu Tine, pentru ca Tu să-l Ții minte, când eternitățile însele tremură în fața celui mai slab suspin al Tău, precum fulgii de zăpadă în fața unei furtuni?

15. Cât de infinit de mare trebuie să fie iubirea Ta, dacă chiar și cel mai slab dintre oameni are parte de ea, deși este plin de ingratitudine în toată iubirea și umilința lui imaginată față de Tine, ignorând marea datorie pe care o are față de Tine și incapabil să înțeleagă vreodată nimicnicia lui prin comparație cu Tine!

16. Preasfântul meu Părinte, te implor, privește în jos din înaltul cerurilor tale, din măreția și atotputerea Ta infinite, privește la Mine, care sunt aproape tot atât de infinit de slab, și acceptă în infinita Ta grație iubirea mea atât de imperfectă pentru tine. Căci chiar dacă aș dispune de întreaga iubire a tuturor fraților și părinților dinlăuntrul meu, cât de mare ar putea fi iubirea mea pentru Tine?

17. Universurile nu reprezintă altceva decât o picătură de rouă în fața Ta! Acceptă așadar această iubire slabă și imperfectă pentru Tine ca pe unicul dar pe care Ți-l pot aduce drept ofrandă, și întărește-o mereu și mereu prin grația Ta! Amin! Amin! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 50 - MEDITAȚIA DE DIMINEAȚĂ A LUI ENOH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 00:27 View PostDownload Post

Capitolul 50
MEDITAȚIA DE DIMINEAȚĂ A LUI ENOH

(9 ianuarie 1841)


1. După ce Enoh și-a încheiat rugăciunea de dimineață, Adam s-a ridicat fericit, a lăudat Numele Meu și Mi-a mulțumit cu sinceritate pentru darul auzului, care i-a permis să audă asemenea lucruri minunate, și pentru darul văzului, care îi permite în permanență să asiste la nenumăratele minuni ale grației Mele, precum și pentru vocea care poate rosti cuvinte de laudă despre măreția infinită a marelui și sfântului Dumnezeu, atât cât poate fi ea înțeleasă de nimicnicia unei inimi umane. După care Mi-a mulțumit pentru toate celelalte simțuri, căci înțelegea că darul acestora reprezintă o mare binecuvântare primită din mâna generoasă a iubirii Mele.

2. După ce și-a încheiat aceste meditații de laudă și recunoștință, pe care le făcea în fiecare dimineață, el s-a întors din nou către Enoh, care făcuse același lucru în tăcere, în inima lui, și i-a spus:

3. “Enoh, tu ai ales limba Iubirii eterne a lui Dumnezeu; ascultă, eu te-am numit „Abel‟, dar am greșit și am fost nerecunoscător față de Dumnezeu când am făcut aceasta. Într-adevăr, Abel a fost primul meu fiu binecuvântat pe care mi l-a dăruit Dumnezeu, și de aceea, a fost favoritul inimii mele, precum și un instrument credincios în mâna lui Dumnezeu, întru mântuirea mea. Dar iată că acum, spre finalul vieții mele, Dumnezeu mi tea trimis pe tine ca un balsam pentru a-mi vindeca în aceste ultime zile rana pe care mi-a făcut-o Cain în inimă. Dacă tu ai reprezenta sufletul și spiritul lui Abel în trupul lui Enoh, atunci tu ai fi acel Abel și ai fi precum dragul meu Seth, pe care Domnul l-a pus în locul lui Abel. Dar tu te-ai născut din iubirea lui Dumnezeu, pe care El a sădit-o în sămânța lui Jared pentru ca tu să te poți naște ca un fruct pur al iubirii, și astfel, să le poți demonstra fraților și părinților tăi calea blândă a iubirii, care este mai presus de toată înțelepciunea noastră, ce poate fi supusă oricând căderii, în timp ce iubirea a creat munții și stânci din nisipul mării.

4. O, Enoh, dragul meu Enoh, vino la pieptul meu părintesc și îngăduie-mi să te îmbrățișez și să te binecuvântez cu atâta putere încât binecuvântarea mea să poată dura până la sfârșitul tuturor timpurilor! Căci tu ai turnat în inima mea – care începuse deja să se împietreasc㠖 un balsam care a înmuiat-o din nou, la fel ca atunci când Domnul mi l-a trimis pentru întâia oară pe dragul meu protector. Acum, în inima mea a înflorit un tufiș de trandafiri cu numeroase ramuri, iar în vârful lui se află un boboc – o, Enoh, un boboc! – iar acest boboc închis strălucește mai puternic decât soarele la amiază! Dar să nu mai vorbim despre asta! Iar tu ești cel care a născut toate acestea în mine.

5. În consecință, tu nu ești nici Abel, nici Seth, ci o scânteie pură de iubire născută din Dumnezeu, prin intermediul sămânței lui Jared; și ai o viață numai a ta, care nu va putea fi cucerită niciodată de moarte. De aceea, dăruiește-le tuturor din marea ta abundență, pentru ca și ei să poată recunoaște că nu înțelepciunea, ci numai iubirea singură reprezintă adevărata viață eternă rezultată din Dumnezeu. Căci abia acum am înțeles eu că nu pot deveni indestructibil de-a pururi decât numai și numai întru și prin iubire. Toată înțelepciunea noastră nu reprezintă nimic în fața lui Dumnezeu, în timp ce iubirea, această iubire micuță, se va ridica într-o bună zi până la Dumnezeu, căci Dumnezeu Însuși este numai iubire.

6. O, Enoh, atunci când soarele va răsări, încălzește-mă din nou prin cuvintele tale. Amin!”

7. După aceste cuvinte, Adam l-a strâns din nou la pieptul său părintesc pe Enoh, l-a binecuvântat o dată în plus, după care l-a trimis să vadă dacă Seth și copiii acestuia erau încă adormiți în colibele lor. El trebuia de asemenea să privească poziția stelelor pentru a afla dacă soarele urma să răsară în curând și cum era vremea, cețoasă sau clară, din ce direcție bătea vântul, dacă cerul era înnorat sau nu, și dacă exista rouă pe iarbă.

8. El urma să se întoarcă apoi și să raporteze tuturor informațiile sale la răsăritul soarelui.

9. Enoh i-a mulțumit cu respect lui Adam și a plecat să îndeplinească porunca acestuia.

10. După ceasul vostru, ar fi fost trecut de patru dimineața atunci când Enoh a ieșit din coliba sfințită a lui Adam. El și-a spus:

11. “O, Tu, Tată etern și preasfânt, plin de iubirea cea mai pură, insondabilă și supremă! Cât de mică este această colibă sfințită a lui Adam – tatăl nostru pământesc – prin comparație cu domeniul Tău infinit! Stelele însele, fiecare de mărimea unei lumi, licăresc atât de mici și de izolate în marea Ta casă, care nu are ziduri, și totuși, numărul lor este nesfârșit și toate plutesc în grația Ta, ferm ancorate de iubirea Ta, și nici o putere, alta decât a Ta, nu le-ar putea ghida pe cărările îndepărtate ale orbitelor lor.

12. O, preasfântul meu Părinte, cât de mare, puternic și bun ești Tu, și cât de glorios trebuie să fii Tu în lumina Ta, dacă noaptea Ta este atât de minunată, de sublimă și de plină de glorie!

13. O, bunule Tată, dilată pieptul meu strâmt ca să te pot iubi mai mult; căci tot ceea ce vede ochiul meu acum este atât de minunat și de măreț! Cât de magnific se clatină vârfurile maiestuoșilor cedri în bătaia ușoară și blândă a aerului luminos al dimineții, mișcându-și crengile ca și cum ar dori să îmbrățișeze cu iubire stelele. Apoi parcă primesc suflul Tău, simt apropierea Ta sacră și își pleacă cu supunere capetele înalte către pământ. Dar iată, ele își revin din nou, atrase parcă de atotputerea sacră a iubirii Tale, și înalță fericite o rugăciune tăcută și plină de recunoștință față de Tine. Cât de măreață și de sublimă trebuie să fie această rugăciune dacă eu nici măcar nu-mi pot imagina ofranda sacră pe care Ți-o aduce creația Ta, Ție, Creatorului ei. Pământul, iarba, plantele, tufișurile și copacii cei falnici, precum și toate stelele magnifice ale cerului, se roagă Ție în permanență; numai omul este în stare să doarmă în mijlocul acestor ofrande veșnice și sacre!

14. O, Tu, preabunule Părinte, eu nu voi înceta niciodată să mă rog Ție; și chiar și cel mai mic fir de praf aflat în mișcare în fața mea mă va încuraja să continui să mă rog cu o ardoare din ce în ce mai mare, lăudându-Ți creația și slava!

15. Căci Tu mi-ai dăruit o inimă plină de iubire și de pietate, iar eu voi fi de-a pururi fericit de infinita Ta bunătate și mă voi bucura veșnic întru Tine, Dumnezeul meu, căci Tu ești atât de plin de iubire și de grație pentru toți cei care se bucură în Numele Tău sacru.

16. O, fericire, fericire, tu, cea mai bună tovarășă a iubirii, gustul tău este atât de sublim pentru inima care bate în acord cu voința Tatălui preasfânt!

17. Oh, ce bine e să te afli acolo unde Tatăl preasfânt primește devoțiunea și lauda creației Sale infinite, așa cum se întâmplă cu această picătură de rouă care tocmai se evaporă datorită soarelui de dimineață.

18. O, Tată, te implor, privește în jos, către inima mea slabă, recunoaște firul de praf și apleacă-Ți urechea la lauda pe care Ți-o aduc eu, iar în mijlocul cutremurătoarelor imnuri de slavă pe care Ți le aduc stelele și universurile, ascultă și șoapta mea sărmană, mai slabă decât bâzâitul insignifiant al unui țânțar amețit de căldura nopții.

19. O, mult-adoratule Părinte, Doamne și Dumnezeu al meu, primește în marea Ta grație șoaptele mele confuze și îngăduie-mi acum să duc cu credință la bun sfârșit sarcina pe care mi-a încredințat-o patriarhul Adam! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 51 - BUCURIA LUI JARED LEGATĂ DE FIUL SĂU, ENOH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 00:55 View PostDownload Post

Capitolul 51
BUCURIA LUI JARED LEGATĂ DE FIUL SĂU, ENOH


1. Și iată, Enoh a plecat să îndeplinească ordinele lui Adam, respectându-le întocmai. 2. Ajuns în vecinătatea colibei lui Seth, el l-a găsit pe acesta încă adormit și nu a îndrăznit să-l trezească, căci pentru el, Seth reprezenta unul dintre cei mai înalți patriarhi, cu un rang apropiat de cel al lui Adam. În timp ce privea scrutător cerul înstelat, pentru a-și da seama de timpul care mai rămânea până la răsăritul soarelui, Jared s-a apropiat, și-a binecuvântat fiul și i-a spus:

3. “Iubitul meu fiu, mi-a fost imposibil să adorm de bucurie că grația lui Dumnezeu s-a revărsat într-o asemenea măsură asupra ta. Căci cine ar fi îndrăznit vreodată, cu excepția lui Seth, să intre în coliba sfântă a lui Adam după asfințitul soarelui, din teamă și din respect? Iar tu locuiești acum în ea! Iar aceasta după ce am fost cu toții martorii unei grații atât de nemăsurate revărsată asupra acestei colibe din chiar înălțimea supremă a lui Dumnezeu.

4. Iubitul meu fiu, fericirea mă copleșește și sunt incapabil să-ți descriu cât de bucuros, de recunoscător și de plin de iubire sunt în inima mea. Sunt atât de fericit încât îmi vine să îmbrățișez plin de iubire fiecare copac și să-i sărut scoarța, și chiar stelele mi se par acum mult mai aproape de mine, ca și cum ar revărsa asupra mea iubirea lor.

5. Enoh, ascultă-mă, iubirea și fericirea mă copleșesc, iar limba mea tremură de prea multă beatitudine, astfel încât nici nu mai pot vorbi cu tine! Spune-mi doar ce anume te-a adus aici la o oră atât de matinală, îndepărtându-te de sălașul sacru al marelui nostru patriarh?

6. Cu siguranță că motivul care te-a făcut să ieși nu este același cu cel care m-a împiedicat pe mine să dorm, căci bucuria și grația de care am parte sunt în afara mea, în timp ce tu te afli în interiorul bucuriei și grației. Deduc așadar că o voință superioară te ghidează. O, Enoh, iubitul meu fiu, nu ascunde de mine darul sacru care a fost sădit în inima ta, căci nu poate fi un lucru neînsemnat cel pe care îl porți în inimă și pe care îl urmezi. O, nu-l ascunde de mine, tatăl tău!”

7. Auzind aceste cuvinte emoționante, blândul Enoh i-a mulțumit tatălui său pentru binecuvântare, l-a mângâiat și i-a spus:

8. Dragă tată Jared, tu îți cunoști fiul și știi că tot ceea ce îi aparține este mai întâi de toate al tău, căci eu nu am nimic care să nu-l fi primit mai întâi de la tine. Iubirea mea este născută din tine, iar bucuria mea din binecuvântarea ta; prin ochii mei privește un suflet născut din tine, iar prin venele mele curge sângele tău. Toate organele mele derivă din trupul tău, iar tu ești cel care mi-a vorbit pentru prima oară despre Dumnezeu și iubirea Sa, și care mi-a atras atenția asupra grației Sale. După cum vezi, toate acțiunile mele sunt în realitate opera ta, cu ajutorul grației Divine, și nimic din ceea ce fac eu nu Ți-ar putea rămâne necunoscut Ție; dar cel care m-a trimis aici este mai presus chiar decât tine, căci el este Adam, marele nostru patriarh. Motivul pentru care m-a trimis aici îl știe numai el, căci el este primul creat dintre noi, iar ceea ce mi-a încredințat nu îmi aparține mie, nici Ție, ci numai lui.

9. De aceea, dragă tată, nu ar trebui să încerci să afli despre ce este vorba decât de la acela căruia îi aparține de drept, pentru că numai acesta poate să dăruiască din avutul său celor în nevoie.

10. De altfel, el va veni în curând și vei putea afla despre ce este vorba chiar din gura lui, la răsăritul soarelui”.

11. În timp ce Enoh continua să vorbească, Seth a ieșit din coliba sa, i-a zărit pe cei doi, s-a îndreptat către ei și i-a binecuvântat, în timp ce aceștia s-au înclinat adânc în fața lui, plini de recunoștință. Seth i-a pus lui Enoh aceeași întrebare ca și Jared, dar nu a obținut un alt răspuns decât cel din urmă. Seth a rămas surprins de discreția excesivă a lui Enoh, dar acesta i-a răspuns:

12. “Părinte Seth, tu te afli în locul lui Abel și ești fiul binecuvântat al lui Dumnezeu și al lui Adam, de care ești mai apropiat decât sunt eu de tatăl meu, Jared. Oare nu ți-a dat ție Adam tot ceea ce îi aparținea, și care acum a devenit al tău? Dacă Adam m-a trimis pe mine să aflu ceea ce îi este atât de aproape de inimă, cum poți să-mi ceri să-ți dau ție înainte de a-i fi dat aceluia a cărui inimă m-a trimis pe mine să adun ceea ce – în calitatea lui de părinte – dorește să le dăruiască tuturor în această dimineață?

13. Ascultă, tot ceea ce este al meu îți aparține fără nici o rezervă, căci a fost al tău cu mult înainte de a-mi aparține mie. Adam are însă un anumit avantaj în fața noastră, a tuturor, astfel încât este firesc ca el să primească primul, pentru ca apoi să ne poată dărui nouă, celorlalți. Iată, soarele este pe punctul de a răsări, luna cea palidă se grăbește să apună, stelele se retrag de pe marea scenă a nopții, iar părintele Adam se află deja în fața locuinței sale, așteptându-mă. Aveți așadar puțină răbdare, și veți primi în curând cele după care am fost trimis atât de devreme!”

14. După aceste cuvinte, Enoh s-a despărțit de părinții săi și a plecat în grabă către coliba lui Adam, în fața căreia s-a aruncat la pământ, după care Mi-a mulțumit cu recunoștință. Când Adam l-a strigat, el s-a ridicat în picioare, a intrat respectuos în colibă și i-a raportat acestuia cele îndeplinite.

15. După ce a ascultat raportul lui Enoh, Adam s-a ridicat la rândul lui și i s-a adresat mai întâi Evei: “Eva, credincioasa mea soție, odihnește-te în pace întru grația lui Dumnezeu până când mă voi întoarce însoțit de Enoh. Pe toți munții din jur, copiii noștri așteaptă deja binecuvântarea mea. Iar tu, iubitul meu Enoh, însoțește-mă pe vârful dealului pentru ca binecuvântarea mea să nu ajungă mai târziu decât primele raze ale soarelui la copiii mei, atât la cei de pe munții cât și la păstorii din vale, pentru ca Domnul să îi mai cruțe încă o vreme pe cei din ținuturile joase de judecata Sa severă. Să ne grăbim! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 52 - IMNUL DE DIMINEAȚĂ AL LUI ENOH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 01:00 View PostDownload Post

Capitolul 52
IMNUL DE DIMINEAȚĂ AL LUI ENOH


1. Cei doi au părăsit imediat coliba, grăbindu-se către delușorul din față, pe care l-au urcat ușor, căci era nu cu mult mai înalt decât locul pe care se afla coliba lui Adam. Pe delușor nu se aflau copaci, iar vârfurile cedrilor abia dacă ajungeau până la poalele acestuia; o cărare îngustă, dar confortabilă, conducea cu ușurință către vârful dealului.

2. Cei doi au ajuns pe culme cu șapte minute înainte de răsăritul soarelui (potrivit sistemului vostru de măsurare a timpului). Acolo, Adam s-a așezat la sol, Mi-a mulțumit pentru noua zi pe care îi era dat să o trăiască și Mi-a solicitat binecuvântarea pentru a-i putea binecuvânta la rândul lui, în Numele Meu, pe toți copiii săi, întru iubirea și grația Mea.

3. (Asemenea acte de consacrare către Divinitate sunt rareori observate în ziua de astăzi, lumea privindu-le drept prostii, motiv pentru care Eu sunt nevoit să stau deoparte, căci binecuvântarea Mea nu le mai este necesară oamenilor!)

4. După consacrare, Adam a perceput prezența Spiritului Meu și și-a binecuvântat toți copiii înainte ca soarele să răsară.
(10 ianuarie 1841)

5. După ce Adam a transmis binecuvântarea Mea tuturor copiilor săi, fără să-i uite nici pe cei din vale, primele raze ale soarelui de dimineață au răsărit la orizont, iar Adam a plâns de bucurie văzând Grația Mea revărsându-se deasupra pământului sub forma luminii solare și înțelegând că numai datorită iubirii Mele plină de compasiune soarele încălzea din nou vârfurile munților, peste care răcoarea nopții se așternuse într-o măsură mult mai mare decât la câmpie, așa cum se întâmplă încă și astăzi.

6. După ce s-a desfătat astfel, Adam l-a zărit pe Enoh, transfigurat de fericire, și amintindu-și de el, i-a poruncit să vorbească în timp ce soarele se înălța pe cer, așa cum îi ceruse mai devreme în dimineața aceea, imediat după rugăciunea de dimineață.

7. Auzind dorința lui Adam, Enoh a început imediat să vorbească din preaplinul iubirii sale, rostind următorul discurs:

8. “Tată, tu îmi ceri să rostesc un discurs pe care sunt incapabil să-l concep! Tu dorești ca eu să cânt un imn adus dimineții, așa cum făcea Seth – care este un minunat orator când este vorba despre asemenea subiecte, în timp ce eu nu sunt altceva decât un receptacol orb al iubirii.

9. De aceea, fii răbdător cu mine dacă nu voi reuși la fel de bine ca și Seth. Voi încerca totuși să exprim cu limba mea slabă ceea ce clocotește în inima mea.

10. Tată, ce este această dimineață cețoasă, întunecată și trecătoare, prin comparație cu dimineața eternă a spiritului născută din iubirea nesfârșită a Tatălui etern și preasfânt?! Cum ar putea fi comparată vreodată această lumină palidă a soarelui de dimineață cu gloria orbitoare a iubirii lui Dumnezeu? Cu siguranță că lumina soarelui nu reprezintă nimic mai mult decât un punct negru scăldat în razele iubirii divine. Da, soarele nu este altceva decât punctul de plecare al unei minuscule scântei din grația Iubirii eterne a lui Dumnezeu, iar noi ne minunăm totuși de măreția sa! Oare cum am reacționa atunci dacă am putea zări sursa primordială și eternă a oricărei forme de lumină, adică Iubirea Tatălui în toată splendoarea ei?

11. Departe de mine gândul de a minimaliza măreția soarelui, dar vă spun, acesta nu reprezintă altceva decât un învățător care dorește să ne spună: „O, voi, oameni sărmani, de ce mă priviți pe mine, care nu sunt altceva decât o palidă scânteie care luminează pământul, și de ce vă minunați de mine? Cât de puțin importantă este suprafața mea care vă uluiește ochiul prin comparație cu ceea ce purtați voi în inima voastră! Dacă mie mi s-ar fi dăruit ceea ce are chiar și cel mai neînsemnat dintre voi, cu adevărat, lumina mea ar fi pătruns până la cei mai îndepărtați poli ai infinitului cu o forță neîntreruptă. Dar acolo unde razele mele nu reușesc să pătrundă, ochiul spiritului vostru își răspândește cu putere razele sale, primind simultan alte raze, mai puternice și mai îmbătătoare, născute din dimineața eternă a iubirii lui Dumnezeu‟.

12. Tată, privește, soarele se pregătește să ne învețe lecția sa cu prima sa rază! Căci dacă pătrundem înlăuntrul nostru și contemplăm jocul infinit și măreț al gândurilor noastre, și mai departe, pe cel încă și mai sublim al sentimentelor noastre, și încă și mai departe, pe cel mai măreț dintre toate – iubirea noastră pentru Dumnezeu, care trebuie să fie nesfârșită, căci numai ea ne permite să îl înțelegem pe Dumnezeu cel infinit și etern, și să-L iubim – cum am mai putea noi să venerăm și să considerăm magnifică și măreață lumina firului de praf, care are suficient spațiu în ochiul nostru trupesc, când Tatăl etern și preasfânt se lasă iubit pe Sine și înțeles cu ușurință prin această iubire?

13. Inimile noastre se bucură prin intermediul ochilor noștri de strălucirea blândă a soarelui de dimineață, și toate animalele salută zgomotos sosirea plină de grație a mamei-zi. Corolele florilor se deschid pentru a absorbi cu lăcomie primele daruri ale binecuvântării blânde a soarelui de dimineață, iar valurile îndepărtate ale mării tremură și se joacă precum copilașii, trăgând de veșmântul de lumină al mamei lor. Aceste forme-gând sunt într-adevăr picturale; dar când mă gândesc că pentru experimentarea lor este întotdeauna nevoie de o ființă umană a cărei inimă să fie capabilă să creeze aceste gânduri după ce mintea ei s-a odihnit cu credință în iubirea de Dumnezeu, concluzia inevitabilă a unei ordini supreme îmi apare ca fiind firească. Căci această dimineață minunată și toate celelalte scene similare nu ar valora nimic dacă nu ar putea fi văzute, simțite sau percepute într-un fel sau altul de către o ființă umană cu un suflet interior viu, înlăuntrul căruia locuiește un spirit etern de iubire născut din Dumnezeu.

14. Întrucât suntem cu toții de acord cu asta, cum se face atunci că ne bucurăm întotdeauna de răsăritul soarelui, care se ridică pe cer în fiecare dimineață în strict acord cu voința lui Dumnezeu, la o oră bine stabilită? În timp ce atunci când ne contemplăm spiritul liber nu ne minunăm deloc atunci când zărim lumina lui care nu piere niciodată, ci continuă să strălucească ici și colo, într-o libertate minunată, prin regiunile fără sfârșit ale iubirii și grației Tatălui preasfânt și etern!

15. Da, ne minunăm de picătura tremurătoare de rouă atunci când strălucirea blândă a acesteia ne izbește ochiul însetat de senzații, în timp ce suntem cu totul neatenți la picăturile miraculoase de viață din interiorul nostru, picurate în sufletul nostru de Iubirea infinită a lui Dumnezeu. Cât de fericiți suntem atunci când simțim adierea răcoroasă a brizei de dimineață, și cât de puțin fericiți în fața suflului continuu al vieții care izvorăște din dimineața eternă a lui Dumnezeu, mângâindu-ne în permanență în fața soarelui spiritului și dăruindu-ne o viață eternă și mereu mai liberă. Ne fixăm privirea asupra orizontului cvasi-infinit al mării și ne desfătăm de jocul luminii în valurile sale, în timp ce marile valuri de lumină ale mării eterne a grației divine trec adeseori pe lângă noi, nebăgate în seamă și fără să trezească în sufletul nostru vreo bucurie. Ne minunăm atât de des de jocul culorilor – albastre, verzi și roșii – de pe aripile unui fluture, în timp ce gândul înaripat născut în inima unui frate nemuritor ne lasă reci, fiind considerat fructul înșelător al unei imaginații prea bogate. Cât de des admirăm cuibul unei păsări, considerându-l o lucrare ingenioasă, în timp ce privim cu dispreț opera desăvârșită și neprețuită a spiritului liber și nemuritor!

16. Ce sentiment sublim trezește în inimile noastre parfumul cedrilor adus de adierea vântului care suflă necontenit printre ramurilor lor mlădioase – în timp ce ignorăm cu desăvârșire suflul sacru al spiritului Iubirii eterne, sau urechea amețită de vânt, care ascultă limbajul furtunii, dar nu aude sunetul puternic al vocii lui Dumnezeu în propria inimă...

17. Tată, întrucât mi-a fost dat să vorbesc în fața ta, îngăduie-mi să continui să îmi descarc inima, care realizează în fața lui Dumnezeu cât de nerezonabilă este și cât de tare ignoră ordinea divină ființa care are un vas mare și unul mic, iar în vasul cel mare pune doar puțin vin, în timp ce umple vasul cel mic mult peste capacitatea acestuia, dând astfel pe dinafară și vărsând vinul cel bun, în timp ce vasul cel mare rămâne aproape gol, deși atât de mult vin ar fi putut încăpea în el. Corpul nostru fizic este vasul cel mic pe care îl încărcăm întotdeauna mult peste capacitatea lui, în timp ce spiritul nostru născut din iubire este vasul nemăsurat de mare, pe care îl ignorăm însă cel mai adesea, lăsându-l gol sau aproape gol, deși atât de multe ar putea încăpea în el...

18. Aducem regulat ofrande și considerăm că îi facem pe plac Domnului atunci când ne aruncăm la pământ în fața focului sacrificial. Dar toate acestea sunt lucruri mărunte care umplu peste capacitate vasul cel mic, în timp ce uităm de marele vas al iubirii pure întru spirit și adevăr, unicul care îi face plăcere lui Dumnezeu.

19. Credința mea este că de vreme ce practicăm ritualuri ca semn al orbirii noastre spirituale, nu ar trebui să neglijăm lucrurile esențiale de care depinde cu adevărat viața eternă întru spiritul iubirii de Dumnezeu! Acesta este mesajul pe care ni-l reamintește în fiecare dimineață soarele care răsare, căci datorită orbirii noastre spirituale, noi nu știm de unde vine el și ce este el. La fel, coaja copacului ne reamintește acest lucru, căci nimeni nu ar putea susține vreodată că arborele se află acolo de dragul scoarței; în schimb, scoarța se află acolo de dragul arborelui, pentru a proteja puterile creatoare ale acestuia, dăruite lui de Dumnezeu, și pentru a le ascunde totodată de curiozitatea noastră trupească. Toate acestea sunt indicii de la Dumnezeu adresate spiritului, căruia îi spun:

20. „Iată, am ascuns viața în interiorul cărnii pentru ca moartea să nu o poată zări, și Mi-am ocultat proprietatea în interiorul tău pentru ca tu să o porți înlăuntrul tău neatinsă până în momentul dezvăluirii (revelării). Sub scoarță există o activitate intensă, născută din iubirea sinceră și din înțelepciunea lui Dumnezeu cel etern; curenții puternici ai vieții curg și acționează acolo, conform voinței lui Dumnezeu‟.

21. O, Tată, în acest fel, tot ceea ce putem vedea noi cu ochii noștri trupești nu reprezintă altceva decât un veșmânt mort în interiorul căruia sălășuiește viața tăcută și activă, menită să ne atragă. După ce am descoperit acest izvor de viață în iubirea pură pentru Dumnezeu, toate minunile care ne înconjoară devin cu adevărat vii; minuni a căror aparență exterioară ne-a fascinat atâta vreme, astfel încât aproape că am ajuns să ne închinăm lor, precum unor idoli.

22. Cine ar putea admira o picătură de apă numai pentru că este apă? Ce să mai spunem atunci de întinderea nesfârșită a mării sau de ploaia fertilă care cade sub forma a nenumărate picături pe pământ pentru ca acesta să poată da rod?

23. Dar după ce spiritul își descoperă propria imagine în picătura de apă, o, Tată, el va începe să o adune în vasul vieții și se va minuna de tot ceea ce există în el însuși și în frații săi, înlăuntrul cărora va descoperi cea mai mare minune dintre toate: iubirea eternă și infinită a lui Dumnezeu, alături de cea mai mare smerenie din interiorul nostru!

24. O, Tată, îmi închei aici contemplația; te implor, primește această rugăciune și continuă să-mi arăți care este voința Ta! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 53 - UIMIREA LUI ADAM ÎN FAȚA ÎNȚELEPCIUNII LUI ENOH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 01:04 View PostDownload Post

Capitolul 53
UIMIREA LUI ADAM ÎN FAȚA ÎNȚELEPCIUNII LUI ENOH


1. Uimit la culme în fața acestui discurs al lui Enoh, Adam și-a frecat tâmplele, și-a lovit pieptul de șapte ori, după care a spus:

2. “O, iubire, ce reprezinți oare tu, de vreme ce nu mă pot supăra pe tine? Enoh, ascultă-mă, tu ești un orator extraordinar, căci iată, ai reușit să mă faci să mă simt vinovat și ai trezit în mine cu atâta forță acele părți care rămăseseră de la moartea lui Abel un sanctuar inviolabil pentru toată lumea. Dar cine te-ar putea învinovăți, știut fiind că aceste cuvinte pe care le-ai rostit nu îți aparțin Ție, ci sunt cuvintele pure ale Iubirii eterne?

3. Căci nici un om nu ar putea vorbi astfel dacă nu ar fi inspirat de sus, și nimeni nu ar avea puterea să vorbească în fața mea dacă cuvintele sale nu ar avea o semnificație profundă dăruită lor de atotputerea eternă a iubirii Tatălui preasfânt.

4. Și totuși, tu vorbești fără nici o teamă, purtat numai de forța marii tale iubiri față de Dumnezeu, împărțind vinul din vasul cel mare, și astfel, tu nu poți fi învinovățit; căci iubirea ta vindecă orice vinovăție, inclusiv pe a mea. Tot ce pot să-Ți spun este că tu ești cu siguranță un om făcut după inima lui Dumnezeu. Atunci când vorbești tu, inima mea tremură precum un copil într-o noapte adâncă și rece; iar atunci când tu te rogi, întregul meu corp plânge.

5. O, Enoh, cuvintele tale pot fi comparate cu un soare care răsare și care poate fi privit la început cu bucurie de oricine, dar pe măsură ce puterea sa sporește, observatorul este nevoit să își plece ochii, căci ochiul întunecat al omului nu poate suporta strălucirea unor asemenea raze fără a-și pierde vederea.

6. O, Enoh, mi-ai spus atâtea lucruri încât această viață pământească mi se pare prea scurtă pentru a le înțelege pe toate. M-ai făcut deopotrivă fericit și trist, fericit – deoarece spiritul tău angelic nu a strălucit încă niciodată până acum cu o asemenea putere, și trist – deoarece lumina ta atât de puternică m-a făcut să înțeleg cu atâta claritate greșelile mele în fața lui Dumnezeu și a ordinii Sale eterne.

7. Dar când îmi amintesc că tot tu ai fost acela care ne-a avertizat ieri de sosirea neașteptată a Iubirii eterne, atunci mă bucur din nou privindu-te și mă gândesc că tu ești un favorit al preasfântului Tată, așa cum ai devenit și favoritul meu pe durata întregii vieți care mi-a mai rămas. Atâta vreme cât voi mai călca pe acest pământ vei rămâne principalul meu favorit, iar numele tău, la fel ca și al meu, va rămâne cunoscut până la sfârșitul tuturor timpurilor.

8. Iar acum, dragă Enoh, haide să ne întoarcem din nou la colibă, unde Seth a pregătit cu siguranță un mic dejun pentru noi. După micul dejun îi vom vizita pe copiii noștri care lucrează în diferite locuri și îi vom bucura cu prezența noastră. Și vom fi însoțiți de Eva, de Seth și de primul său născut, Enos, precum și de primul născut al lui Enos, Kenan, clarvăzătorul, și de primul născut al lui Kenan, Mahalaleel, împreună cu primul născut al acestuia, tatăl tău, Jared; iar tu vei sta la dreapta mea. În acest fel, ne vom petrece dimineața în mod util. La amiază ne vom întări apoi trupurile, mulțumind Domnului cu voce tare înainte și după ce vom lua masa, iar după-amiaza ne-o vom petrece din nou în coliba mea, meditând asupra sublimei vizite pe care am primit-o ieri.

9. Dar în tot acest timp, gura ta nu va tăcea nici o clipă, căci cuvintele tale ne sunt folositoare tuturor. Iar mai presus de toate, nu uita să consacri cu limba ta binecuvântată Sabatul de mâine; și întrucât astăzi ai vorbit fără respectul acela exagerat și formal, te invit să faci la fel și mâine, și poimâine, și în toate celelalte zile!

10. Iată, Seth se grăbește deja către noi. Haide să mergem și noi. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 54 - DISCURSUL LUI ENOH REFERITOR LA ADEVĂRATA RECUNOȘTINȚĂ ȘI LAUDĂ FAȚĂ DE DUMNEZEU
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 01:10 View PostDownload Post

Capitolul 54
DISCURSUL LUI ENOH REFERITOR LA ADEVĂRATA RECUNOȘTINȚĂ ȘI LAUDĂ FAȚĂ DE DUMNEZEU

(20 ianuarie 1841)


1. Cei doi s-au ridicat și și-au întors spatele dimineții, coborând către poalele dealului, unde Seth îi aștepta deja. După ce s-au apropiat, Seth s-a aruncat la picioarele lui Adam, care i-a dat binecuvântarea de dimineață și l-a îndemnat să se ridice și să îi însoțească la colibă.

2. Ajunși aici, Adam și Enoh au intrat și au fost întâmpinați de mama Eva. Între timp, Seth s-a întors în grabă la coliba sa și i-a poruncit soției sale să ducă imediat mâncarea pregătită la coliba lui Adam, în timp ce el și Enos, Kenan, Mahalaleel, și foarte mulțumitul Jared, Mi-au lăudat Numele, după care s-au îndreptat cu respect către coliba lui Adam pentru a-i oferi salutul lor de dimineață și pentru a-i mulțumi pentru binecuvântare. Tocmai când erau pe punctul de a-și îndeplini această obligație, Adam i-a oprit și i-a rugat să aștepte puțin până când Enoh își va încheia rugăciunea de consacrare a mesei, pe care tocmai urma să o rostească. Auzind acestea, ceilalți s-au oprit, s-au retras puțin și și-au concentrat ochii, urechile și inimile asupra lui Enoh, care Mi-a adresat următoarea rugăciune, cu toată devoțiunea:

3. “Tată sublim, preaiubitor și sacru, te implor, apleacă-Ți urechea Ta sfântă către gura mea slabă și ascultă sărmanele cuvinte pe care Ți le adresează din praful pământului acest vierme nedemn, în chiar ziua grației eterne a iubirii Tale infinite, căci a fost voința Ta să ridici din praful pământului pe marele nostru patriarh și pe marea noastră mamă, dăruindu-le lor și binecuvântata putere procreatoare din a cărei abundență am pătruns în existență noi și nenumărații noștri descendenți; din sămânța iubirii ne-am născut cu toții, noi și nenumăratele generații care ne vor succeda, până la sfârșitul tuturor timpurilor. Tată preabun și preasfânt, Tu ai luat această sămânță din Iubirea Ta eternă, pentru ca sufletul nostru să poată deveni imaginea Ta vie, prin intermediul iubirii Spiritului Tău dinlăuntrul său. O, lăudat fie Numele Tău de-a pururi pentru această grație imensă, izvorâtă din compasiunea Ta infinită, care a permis celor necreate să pătrundă în existență, pentru a se putea recunoaște pe sine și pe Tine, pentru a se minuna în fața măreției Tale și a operelor atotputerii și gloriei Tale.

4. Iată, ne aflăm în prezența lui Adam, primul om sublim creat de Tine, și vom avea parte de o masă bogată și sănătoasă, care ne va satisface trupul. O, preasfântul meu Părinte, miluiește-ne pe noi și binecuvântează-ne, și binecuvântează de asemenea aceste alimente proaspete, pentru ca ele să contribuie la prezervarea vieții noastre întru iubirea Ta, și fie ca moartea să nu ne mai atingă niciodată datorită mâniei Tale. Iar prin grația Ta, fie ca nici unul din noi să nu mai uite vreodată lucrurile minunate pe care Iubirea Ta nesfârșită le-a creat pentru noi și în noi, în ziua sfântă de dinainte de Sabat.

5. Fie ca nici unul dintre noi să nu uite vreodată că numai Iubirea Ta i-a permis patriarhului nostru, Adam, să se ridice din țărână, și că marea mână a Iubirii Tale i-a dat formă după chipul și asemănarea Ta, îngăduind astfel ca și noi să ne naștem apoi din el în același chip minunat în care s-a născut el din Tine, adică perfecți. Oh, pentru aceasta, eu îți voi lăuda Numele plin de recunoștință și devoțiune de-a lungul întregii mele vieți. Primește, în marea Ta grație, aceste laude sărmane, deși ele sunt nedemne să atingă inima Ta, către care nimeni din întreaga Ta creație nu îndrăznește să privească. O, Doamne, binecuvântează această hrană pentru noi, căci întreaga noastră ființă nu este altceva decât o binecuvântare izvorâtă din Tine! Amin!”

6. După ce Enoh și-a încheiat astfel rugăciunea, toți patriarhii s-au înclinat în fața lui Adam și și-au îndeplinit datoria față de el, așa cum s-a menționat deja anterior. Adam i-a binecuvântat și le-a spus: “Dragii mei copii, rămâneți încă puțin cu mine, până când eu, Eva și dragul meu Enoh ne vom hrăni cu darul lui Dumnezeu. După aceea, vă voi informa în legătură cu voința mea și voi interpreta fenomenele dimineții. Până atunci, așezați-vă și meditați la rugăciunea lui Enoh. Amin!”

7. S-au așezat cu toții și au îndeplinit în tăcere ce le-a cerut Adam. După micul dejun, Adam s-a ridicat, a privit în sus către Mine, profund emoționat, și Mi-a mulțumit în inima sa, la fel cum au făcut Eva și Enoh.

8. După ce și-a exprimat astfel recunoștința, Adam s-a întors către Enoh și i-a spus: “Dragă Enoh, termină acum cu voce tare ce ai început înainte de masă, în fața părinților tăi, pentru ca opera ta să fie completă în fața lui Dumnezeu și a părinților tăi. Amin!”

9. Fericit, Enoh s-a ridicat, i-a mulțumit lui Adam și s-a adresat tuturor cu acest discurs, pe cât de scurt, pe atât de profund:

10. “O, dragii mei părinți, ce poate părea mai înțelept decât să-i oferim în permanență lui Dumnezeu mulțumirile noastre de copii pentru fiecare dar pe care El ni-l oferă, iar aceasta cu o voce atât de puternică încât soarele, luna și stelele să se simtă stânjenite? Dar haideți să ne întrebăm acum la ce i-ar folosi lui Dumnezeu dacă, orbiți de mândrie, am dori să-i arătăm cât de puternică și de impresionantă apare dragostea Sa în inima noastră?

11. O, dragii mei părinți, marele și preasfântul Tată din Ceruri nu are nevoie de asemenea demonstrații efemere, căci El, în fața căruia întreaga creație este revelată, știe cel mai bine ce se află înlăuntrul nostru. În marea Lui iubire, El nu ne privește decât atunci când ne aflăm într-o stare de deplină umilință, în timp ce în ochii Săi sacri, puterea noastră nu apare decât ca un semn de nebunie oarbă.

12. Oare nu este El Însuși întreaga noastră forță? Cum ne-am putea mândri atunci cu ceva care nu ne aparține nouă, ci Lui, Cel care ne-a dăruit totul în marea Lui compasiune, pentru ca noi să putem deveni proprietatea Lui?

13. Dar dacă ne strigăm toată ziua în gura mare recunoștința și mulțumirile față de Dumnezeu, oare nu apare acest lucru ca și cum ne-am lăuda în fața Lui, pe noi și proprietatea noastră, convingându-ne astfel singuri în fața Lui că am fi în stare să facem ceva (fără puterea Lui)?

14. În schimb, ori de câte ori cineva vorbește cu voce mare (adică în cuvinte pline de exaltare), vocea aceea nu este a lui, ci a lui Dumnezeu din el. Cum am putea noi, în orbirea noastră, să-L lăudăm și să-i mulțumim Lui, în timp ce El Însuși ne indică, în marea Sa grație, ce trebuie să facem noi în slăbiciunea noastră, pentru a deveni demni să primim putere și întărire din partea Lui?

15. De aceea, pentru a-L putea lăuda și pentru a-i putea mulțumi cu adevărat Domnului, este necesar să facem acest lucru într-o stare de deplină umilință, pătrunși fiind de propria noastră slăbiciune în fața atotputerii Sale. Numai atunci El va privi în jos către noi, întărindu-ne continuu cu fluxul iubirii Sale infinite. Amin!”

16. Auzind aceste cuvinte, Adam s-a întors către Enoh și i-a spus: “Dar, dragă Enoh, ce ai vrut să spui cu asta? Dacă eu unul nu am înțeles nimic, cum ar putea copiii mei să înțeleagă, mai ales că de dragul lor te-am rugat să vorbești? Din câte am înțeles eu, noi nu ar mai trebui să-L lăudăm sau să-i mulțumim deloc Domnului în această manieră, căci noi toți și tot ceea ce se află în noi îi aparține lui Dumnezeu, născuți fiind din El.

17. Astfel, dacă cineva ar dori să-L laude sau să-i mulțumească lui Dumnezeu, el ar trebui să păstreze tăcerea, amintindu-și că Dumnezeu cel dinlăuntrul nostru și-ar aduce singur laude și mulțumiri.

18. Este adevărat că tot ceea ce se află în noi este rezultatul atotputerii lui Dumnezeu și că noi suntem opera Lui, o parte vie din El Însuși. Din acest punct de vedere, noi am da dovadă de orgoliu dacă am crede că acțiunile noastre ne aparțin nouă, în timp ce ele sunt lucrarea lui Dumnezeu, căci nimic nu este al nostru, ci totul îi aparține lui Dumnezeu.

19. O, Enoh, explică-ne cu mai multă claritate ce ai vrut să spui, căci în caz contrar, noi ne vom afunda cu toții în noaptea îndoielilor și a confuziei!”

20. Realizând neînțelegerea, Enoh s-a adresat din nou adunării: “Dragi părinți, cum se face că m-ați înțeles atât de greșit? Cine ar dori să mănânce lemnul copacului, care este prea tare pentru dinții noștri, dar din care se naște totuși fructul cel dulce? După ce mâncăm fructul, noi mulțumim pentru el, și nu pentru copacul care l-a purtat.

21. Să presupunem că noi înșine suntem precum lemnul copacului, și, la fel ca acesta, am dat naștere unui fruct; dar întrucât copacul are chiar această menire, de a da rod, cine ar trebui să-i mulțumească Domnului, copacul sau fructul?

22. Oare nu este fructul darul de iubire al lui Dumnezeu, care nu poate, și nu trebuie, să-i mulțumească Domnului? Singur copacul trebuie să facă acest lucru – deși el însuși s-a născut din acest fruct – căci lui i s-a dat de sus puterea (potrivit legii) să dea naștere pe viitor unor asemenea fructe vii, care vor genera la rândul lor alte și alte generații de același fel.

23. Ce diferență există atunci când luăm un lăstar din copac și îl plantăm în pământ, sau atunci când luăm fructul copacului și îl plantăm?

24. Iată, noi suntem lăstarii, iar sămânța este binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă vom recunoaște că noi nu suntem fructul și sămânța, ci numai lăstarii și copacii care trebuie să fie binecuvântați cu fructe și cu semințe, atunci marea voce dinlăuntrul nostru este fructul dat nouă de Dumnezeu, care nu mai are nevoie să-L glorifice, să-L laude și să-i mulțumească, căci el este chiar acela căruia trebuie să îi fie oferite aceste laude și mulțumiri. Pe de altă parte, noi nu trebuie să uităm că noi suntem copacii și lăstarii, și trebuie să îl lăudăm și să îi mulțumim Domnului pentru ceea ce suntem, dar nu pentru ceea ce primim,
pentru a deveni astfel complet liberi în fața lui Dumnezeu și a-i împlini astfel planul. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 55 - CONFESIUNEA LUI KENAN
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 01:18 View PostDownload Post

Capitolul 55
CONFESIUNEA LUI KENAN


1. Auzind această explicație, Adam și ceilalți patriarhi au rămas uluiți de capacitatea lui Enoh de a rosti cuvinte atât de înțelepte, căci ei îl știau ca pe un tânăr nepretențios, și nimeni nu se aștepta ca el să fie atât de profund. Adam însuși a rămas tăcut.

2. Atunci, Kenan a început să vorbească: “O, părinte Adam, până acum am fost considerat un clarvăzător și am fost nevoit să-ți interpretez în fiecare zi de dinaintea Sabatului viziunile mele și ale tale, precum și observațiile mele legate de stelele de pe firmament, astfel încât tu să le poți binecuvânta și transmite apoi copiilor tăi.

3. Dar acum Domnul a dezlegat cu propriile Sale mâini limba lui Enoh! De aceea, limba mea nu va mai îndrăzni de acum înainte să vorbească în fața ta și a celorlalți patriarhi, căci acum această sarcină poate fi preluată de Enoh cel plin de iubire și înțelepciune. Deși cândva noi i-am spălat corpul mititel cu roua dimineții, astăzi avem nevoie să fim spălați la rândul nostru cu roua dimineții spiritului său, ce curge din abundență de pe limba sa binecuvântată.

4. O, Enoh, spală-mă cu grația ta primită de sus, căci mărturisesc și recunosc că cel care nu se spală cu această apă va pieri, iar viața sa se va vesteji precum iarba peste care nu a căzut de mult roua.

5. Domnul nu a dat acest dar în întregime decât unuia, pentru ca ceilalți să se poată împărtăși cu el ori de câte ori doresc să îl folosească. Viața ne-a fost dată tuturor, dar nu și nemurirea, pe care numai unul singur o poartă înlăuntrul lui pentru toți. Și oricine dorește să o preia de la el va deveni la rândul lui nemuritor ca și el; dar viața celui care îl ignoră va fi luată de moarte în momentul în care marele Dumnezeu își va înfige coasa Sa în iarba uscată.

6. Dacă ne punem mâna pe inimă, noi percepem bătăile sale – la fel ca și Enoh –, dar dacă o vom întreba: „De ce bați tu, inimă neobosită?‟, ea ne va oferi numai răspunsul confuz și trist: „Eu bat constant la poarta de bronz a morții eterne și aștept cu cea mai mare teamă ca ea să se deschidă și să mă înghită pentru totdeauna!‟

7. Dar dacă întrebăm inima vie a lui Enoh: „De ce bați tu, inimă plină de iubire și pioșenie?‟, aceasta ne va răspunde cu cea mai mare claritate: „Ascultați, frații mei, eu bat constant la poarta strălucitoare a vieții și am cea mai deplină și mai dulce certitudine că aceasta se va deschide în curând pentru ca eu să fiu primită în abundența nelimitată a vieții născută din Dumnezeu, din care chiar acum o picătură minusculă mă animă și mă susține!‟

8. O, părinți, frați și copii, viziunile mele mi-au confirmat adeseori că acest lucru este adevărat; dar nu trebuie să credem că fiecare este învățat de propria sa iubire față de viață. Noi nu o putem împărtăși reciproc, căci nu o avem, și trebuie să o luăm de la acela care o are. Enoh a primit-o din ceruri și dorește să o împărtășească împreună cu noi, fiindu-i îngăduit acest lucru, astfel încât nu mai depinde decât de noi dacă dorim să o facem.

9. O, Enoh, lasă limba ta plină de viață să lucreze din greu pentru ca noi toți să putem fi spălați din cap până-n picioare în roua vieții ce curge din abundență, născută din dimineața eternă a spiritului lui Dumnezeu și revărsată asupra noastră prin intermediul limbii tale binecuvântate. De aceea, părinte Adam, lasă-l de acum înainte pe Enoh să acționeze în locul meu, interpretând pentru noi semnele vieții citite pe firmamentul înstelat și pe pământ. Amin!”

10. După ce Kenan și-a încheiat discursul său just, Adam s-a ridicat și a spus: “Kenan, tu mi-ai anticipat voința. Să-l lăsăm așadar pe Enoh să facă pe scurt ceea ce așteptați cu toții, iar eu cel mai mult dintre voi!”

11. Atunci, Enoh s-a ridicat cu respect și a spus: “Ascultați, părinți ai mei! Stelele își urmează cursul și strălucesc când mai tare, când mai încet. Vântul bate când într-o direcție, când într-alta, grăbindu-se să ajungă la mare distanță. El gonește pe cer norișori mici sau mase mari de nori, care ne trimit roua și ploaia, datorită cărora cresc iarba și copacii; dar noi nu știm de ce se petrec toate acestea, căci mințile noastre nu le pot pricepe. Iar când sosește timpul recoltei, noi spunem: „Domnul și-a ghidat elementele cu înțelepciune, căci recolta e bună!‟, după care nu ne mai pasă dacă vânturile au îndepărtat norii.

12. Ascultați, aceasta este cea mai bună interpretare, căci tot ceea ce face Domnul este bine făcut. Cât despre noi, este mai bine să lăsăm totul în mâinile Domnului, fără să mai încercăm să ne explicăm căile Sale, ci mai bine să ne căutăm pe noi înșine și viața din interiorul nostru.

13. Iată, aceasta este cea mai bună interpretare, cea care păstrează întregul mister. Dar vom mai vorbi despre asta pe drum! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 56 - ÎN GROTA LUI ADAM
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 01:26 View PostDownload Post

Capitolul 56
ÎN GROTA LUI ADAM

(21 ianuarie 1841)


1. După ce Enoh și-a încheiat scurta explicație, Seth a sărit în sus fericit, l-a îmbrățișat și a spus: “Părinte Adam, cât de scurt este cuvântul iubire pe calea strălucitoare a înțelepciunii, și totuși, cât de plin de claritate, viață, putere și eficiență!

2. Iar dacă mintea tulbure a omului face efortul să numere toate stelele, urmărește confuză cărările vânturilor, pândește fuga norilor, tulbură ceața adormită a văilor din odihna sa binecuvântată, examinează solemn picăturile de rouă și iarba, ba este chiar dispusă să întrebe prostește plantele, tufișurile și copacii, cum au dormit în timpul nopții, numai pentru a-și forma din toate aceste investigații stupide o vagă opinie cu ajutorul căreia să poată conchide, cu o certitudine mai mult presupusă, dacă recolta viitoare va fi bună, medie sau rea, iar aceasta numai după o deliberare îndelungat㠖 ei bine, explicația pe care ne-a oferit-o Enoh este cu adevărat divină și ne scutește de orice alte observații inutile, care – după părerea mea – sunt complet lipsite de importanță.

3. O, dragă Enoh, continuă așadar să ne explici care sunt semnele vieții din interiorul nostru, căci eu sunt convins că o asemenea divinație ne va fi infinit mai benefică nouă tuturor decât dacă am putea vorbi cu toate stelele, sorii și lunile, dar nu am fi capabili să înțelegem nimic din ceea ce stă la baza impulsurilor noastre, ce ne spun emoțiile și sentimentele noastre, sau care sunt căile pe care le alege Iubirea eternă pentru a ni se revela, iar odată cu ea, viața eternă.

4. O, copii, o asemenea învățătură este infinit mai înaltă decât cea referitoare la recoltele de pe câmp și la fructele copacilor, căci oricum, în pofida tuturor observațiilor și predicțiilor noastre, noi suntem incapabili să producem chiar și un singur măr, sau vreun alt fruct, în timp ce Domnul își realizează întotdeauna planul, în acord cu iubirea, înțelepciunea și sfințenia Sa.

5. O, Enoh, te rog, continuă să vorbești și să ne explici pentru ca pădurea noastră uscată, după cum spunea Kenan, să aducă cât de curând fructul binecuvântat al vieții eterne și nepieritoare! Amin!”

6. S-a ridicat apoi Adam și a spus: „Amin, fii binecuvântat, dragul meu Abel- Seth, binecuvântată fie limba vie a lui Enoh și binecuvântați fie toți copiii mei care au o inimă pioasă și bună!

7. Dar haideți acum să mergem și să-i vizităm pe copiii noștri care lucrează și să le anunțăm Sabatul de mâine și la ce ar trebui să se aștepte pe viitor, așa cum ne-a prezis limba binecuvântată a dragului, înțeleptului și piosului nostru Enoh.

8. Fie ca Domnul să ne ghideze pașii și să ne ajute să ocolim orice greutate. Amin!”

9. S-au ridicat atunci cu toții și au părăsit fericiți coliba, Eva alături de Seth, iar Adam alături de Enoh. Toți copiii s-au închinat în fața locuinței străvechi a tatălui lor, care a pornit în fruntea grupului, însoțit de Enoh și urmat de Seth și de Eva, iar apoi de ceilalți copii prezenți din principala sa linie genealogică.

10. S-au îndreptat apoi cu toții către est și au parcurs o distanță destul de lungă, până când au ajuns la o grotă din care ieșea un izvor de apă pură. Această grotă era cunoscută drept “odihna lui Adam”, iar izvorul drept “pârâul lacrimilor Evei”. Adam obișnuia să facă întotdeauna un popas aici, lucru care s-a petrecut și acum.

11. Grota era extrem de spațioasă, putând să cuprindă cu ușurință 20.000 de oameni. Dar principala caracteristică a grotei era aceea că avea o înălțime de circa 180 de metri, fiind de fapt un tunel prin munte, mai mult decât o simplă grotă. Acest tunel era faimos deoarece  conducea la est către un munte mare, de culoare galben-verzuie, translucidă, din centrul căruia țâșnea în sus un izbuc, a cărui apă era reflectată prin prisma nenumăratelor cristale în o mie și una de nuanțe.

12. Deși lumina pătrundea de-a lungul întregului tunel, dând naștere unor minunate lumini și umbre pe întreaga sa lungime, partea sa cea mai sublimă era fără îndoială centrul mai sus menționat, cu izvorul său multicolor, ce depășea orice imaginație.

13. Astfel se explică de ce această grotă era locul de odihnă favorit al lui Adam, și de ce, cu excepția copiilor săi din linia principală, celorlalți li se permitea rareori accesul aici; aceasta nu datorită invidiei, ci mai degrabă de teama că o minte prea supusă emoției ar putea fi tentată să se închine acestui loc miraculos precum unui idol.

14. După ce grupul s-a adunat în mijlocul grotei, unde se afla bazinul înconjurat de blocuri simetrice de cristal galben-auriu, Adam s-a așezat pentru câteva clipe, invitându-i pe ceilalți să-i urmeze exemplul. Singur Enoh a rămas lângă Adam, în picioare.

15. Remarcând acest lucru, Adam i-a spus: “Dragă Enoh, de ce nu faci și tu ce am făcut eu și ceilalți? Iată, în dreapta mea se află un bloc de cristal verde destul de confortabil. Așează-te și odihnește-te alături de mine și de ceilalți”.

16. Enoh a făcut ce i s-a spus, dar a precizat: “O, părinte Adam, având în vedere că îmi permiți să stau pe locul lui Seth, voi asculta, dar numai pentru că cuvintele tale sunt mai presus de cele ale patriarhilor. Dar dacă m-aș fi așezat fără permisiunea ta, aș fi comis un act de aroganță și aș fi meritat pe deplin mânia lui Seth și a celorlalți patriarhi. O, dragi părinți, iertați-mă dacă fac acest lucru, căci eu doresc să fiu întotdeauna ascultător față de patriarhi și nu voi face niciodată nimic care să mă facă nedemn de iubirea lor. Amin!”

17. Auzind aceasta, Seth s-a ridicat și i-a spus: “O, mult iubitul și smeritul meu Enoh, nu știi tu oare că de multă vreme, tu ai devenit centrul minunat al iubirii noastre? Ți-ai putea pregăti oricând un loc de odihnă pe capul meu, căci ai făcut deja cu mult timp în urmă acest lucru în inima mea – iar capul nu este nicidecum superior inimii.

18. Iar întrucât noi ți-am făcut sălaș din iubirea noastră, de ce ne-ar mai deranja piatra pe care șezi? Nu te mai preocupa așadar de asemenea fleacuri. Există însă un alt lucru care mi se pare important, și probabil și celorlalți. Privește, te rog, acest loc minunat, și vorbește-ne despre el cu limba ta binecuvântată! Amin!”

19. Auzind ruga pioasă a lui Seth, Adam și ceilalți l-au implorat la rândul lor pe Enoh să le spună ceva frumos despre acest tunel, vorbind din inima lui plină de iubire.

20. Ca de obicei, nu au trebuit să-i spună de două ori ce are de făcut, iar smeritul și ascultătorul Enoh s-a ridicat, s-a închinat în fața patriarhilor și le-a adresat următorul discurs, cu totul remarcabil de altfel:

21. “Dragii mei părinți, îmi cereți să vorbesc despre acest loc de odihnă al lui Adam, fără să știu prea bine despre ce vorbesc. Exista cândva un obicei prin care dacă cineva dorea să audă ceva de la altcineva, el îi punea mai întâi o întrebare păstrătorului secretului, indicându-i cu claritate că era vorba de un lucru pe care acesta nu îl cunoștea încă.

22. Oricum, mi se cere acum să vorbesc fără să fi fost întrebat nimic.

23. Așa să fie, căci limba mea este liberă și poate vorbi despre ceea ce ochii mei văd cu claritate, descifrând valorile inimii în semnele strălucitoare. Aceste semne sunt trăsăturile vii ale Iubirii eterne și ale grației plină de compasiune a Tatălui preasfânt din interiorul meu. Vă voi vorbi așadar despre acestea și voi descrie o conversație nemuritoare între Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru, între Tatăl meu preasfânt, care este plin de iubire, și Tatăl vostru preasfânt, care este plin de iubire, grație și compasiune.

24. O, dragii mei părinți, această grotă este imaginea fidelă a inimii umane în relația sa cu Dumnezeu. Oriunde ne-am îndrepta ochii, nu putem vedea nici un loc neluminat, cu excepția pământului care ne poartă pașii.

25. Dacă privim în sus, către bolta înaltă, ce strălucește în mii de lumini și culori, constatăm cât de glorios animă această lumină desăvârșită fântâna de apă vie cu strălucirea ei orbitoare.

26. Cine ar putea descrie splendoarea luminii, care își schimbă instantaneu culorile celor o mie de petale, surprinzând ochiul privitorului atunci când câte o picătură de apă viu colorată țâșnește în sus, asemănătoare unei stele, dorind parcă să ajungă la ceruri, după care, strivită de nebunia propriei sale îndrăzneli, cade înapoi pe pământ, unde moare, dizolvată în apă.

27. Dacă ne îndreptăm privirea către răsărit, suntem furați de o lumină verde ce ne inundă venind dinspre tunel; dacă privim înapoi, către locul de unde am venit, lumina devine galbenă, iar apoi roșie ca sângele. Oriîncotro ne-am îndrepta ochii, suntem mereu surprinși de o nuanță nouă.

28. Cutremurați până în străfundul inimii de atâta glorie și frumusețe, suntem tentați atunci să spunem: „O, Dumnezeule Atotputernic, cât de sublimă, minunată și desăvârșită este creația Ta! Noi îți respectăm opera, iar în schimb, Tu ne binecuvântezi cu aceste desfătări beatifice, căci pentru noi le-ai creat Tu, iar noi ne bucurăm de ele și îți lăudăm Numele de-a pururi, și îți mulțumim plini de recunoștință pentru toate aceste lucruri sublime pe care le-ai făcut pentru noi, cei pe care Tu ne numești, în infinita Ta grație, copiii Tăi‟.

29. O, dragi părinți, este cât se poate de just să facem o asemenea invocare. Totuși, dacă privim în inimile noastre și ne întrebăm dacă Marele Constructor al acestor minuni sublime le-a creat în marea Lui iubire și înțelepciune numai pentru desfătarea simțurilor noastre, sau dacă nu cumva El a ascuns înlăuntrul lor și alte minuni pe care ar trebui să le căutăm și să le găsim, întru adevărata glorificare a Numelui Său preasfânt, aceasta este o cu totul altă întrebare.

30. Iată, numai un singur soare își revarsă razele sale strălucitoare asupra vârfului acestui munte din cristal pur, dar ce efecte produce această lumină solară în grota noastră!

31. Priviți în sus! Cine ar putea să observe simultan toate formele nenumărate, care par să se multiplice reciproc, născându-se una din cealaltă, și totuși, toate nu sunt decât efectul uneia și aceleiași lumini!

32. O, dragi părinți, Ascultați-mă! Aici, Domnul a înălțat un măreț monument pentru noi.

33. Noi înșine putem fi comparați cu această grotă în ceea ce privește existența noastră terestră, care are o intrare dinspre seară și o ieșire către dimineața eternă. Noi ne aflăm la mijloc, căci ne aflăm în plenitudinea vieții pământești, în care am intrat dinspre amurg în calitate de copii ai grației și compasiunii, iar ceea ce vedem în fața noastră este centrul vieții, fără să bănuim nici o clipă că această grotă a vieții nu este închisă, ci mai are o ieșire în partea opusă, deschisă către dimineața eternă.

34. O, dragii mei părinți, chiar și cea mai mică scânteie din Iubirea eternă este una cu lumina supremă. Această boltă sublimă este o viziune a sufletului nostru. Iar această fântână este precum spiritul nostru care continuă să tindă către lumină, dar este continuu respins, cu avertismentul:

35. „De ce te înalți în sus, ființă slabă? Pentru tine nu există cale; rămâi unde te afli sau întoarce-te în bazinul auriu al iubirii umile și obediente! Acolo, contemplă-te singur în iluzia sufletului tău, suportă încercările ei și pregătește-te constant pentru a urma cursul pârâului care conduce către zori. Numai acolo vei putea fi atins de razele atotputernice ale Soarelui Grației, înălțându-te precum un noruleț de foc către originea ta, devenind pe deplin liber‟.

36. O, dragi părinți! Adăugați această explicație la cele deja descrise în coliba lui Adam și referitoare la semne. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 57 - CONFESIUNEA LUI ADAM
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 01:39 View PostDownload Post

Capitolul 57
CONFESIUNEA LUI ADAM

(27 ianuarie 1841)


1. După ce Enoh și-a încheiat discursul său cu adevărat divin, Seth s-a ridicat din nou și a spus: “Nu mai am nici o îndoială că tu, dragul meu Enoh, ai vorbit atât de minunat sub imperiul unei inspirații venite de sus. 2. Am constatat pe mine însumi cum mă înalț constant întru înțelepciune, până când ajung la înălțimea cuvenită, după care această forță inutilă mă părăsește în fața propriei mele slăbiciuni, iar eu cad înapoi precum aceste picături, în bazinul nimicniciei mele înnăscute, în care sunt din nou înghițit și umilit de vechile mele obiceiuri, după care mă dizolv, absorbit de seceta mea naturală. Numai atunci, complet neajutorat, încep să recunosc gradat marea lege pe care Domnul, în marea Lui înțelepciune, a sădit-o cu iubire în întreaga mea natură, potrivit căreia, cel căruia Domnul nu i-a dat aripi pentru a putea zbura, trebuie să rămână acasă, așteptând în umilință și în pace până când grația divină va binevoi să ridice această picătură neînsemnată din pârâul ei natural, ajutând-o să pătrundă în dimineața eternă a vieții, acolo unde binecuvântarea lui Dumnezeu strălucește de-a pururi și unde iubirea nesfârșită a Tatălui preasfânt nu va lăsa cu siguranță sărmana picătură să piară.

3. O, dragă Enoh, spune-mi, te-am înțeles corect? Eu cred că da, și bănuiesc că toată lumea a înțeles la fel ca mine.

4. De aceea, te rog, confirmă-ne odată în plus acest lucru!”

5. Încântat să audă asemenea cuvinte, Enoh s-a îndreptat către Seth, l-a îmbrățișat și i-a spus: “O, dragă tată Seth, liniștește-te, căci tu ai înțeles perfect vocea eternei Iubiri, care s-a revărsat de pe limba mea slabă și nevrednică precum razele soarelui la răsărit.

6. Căci cuvintele mele nu sunt de la mine, ci au izvorât din iubirea eternă a Tatălui preasfânt, motiv pentru care întreaga mea ființă, cu toate părțile ei, îi va mulțumi de-a pururi plină de recunoștință, lăudând Numele Lui. Iar de acum înainte nu va mai exista absolut nimic în mine care să nu fie dedicat iubirii, rugăciunii și recunoștinței față de Tatăl nostru atât de bun, de sfânt și de plin de iubire, din a cărui grație ne-am născut noi și toate celelalte ființe și lucruri.

7. Mai adaug și faptul că omul nu ar trebui să facă nimic de la el, chiar dacă sar auto-motiva cu credința îngâmfată că o face pentru o viață mai înaltă, ci, la fel ca și picătura de apă, el ar trebui să se sprijine în întregime pe Domnul, care îl va educa și îl va ghida în conformitate cu iubirea Sa eternă și cu ordinea divină, și oricum, în interesul suprem al omului respectiv. Amin!”

8. “Adevăr ai grăit”, a spus Adam, la unison cu toți ceilalți copii ai săi din linia principală. După care, Adam a continuat: “Căci tot ceea ce crește pe pământ tânjește și se supune cu modestie ordinii eterne a Atotputernicului Dumnezeu. Observăm zilnic cum razele soarelui ajută iarba, plantele, tufișurile și toți copacii să se înalțe din pântecul întunecat al pământului. Tot ele extrag din adâncimea mărilor aburii de apă care se unesc în norișori ce strălucesc în lumina lor blândă, pe care îi ridică în înaltul cerului, unde se transfigurează, devenind similari luminii înseși și nemaifiind percepuți de simțurile noastre grosiere, deși rămân totuși în atenția veșnică a ochiului spiritual. Cu toate că această imagine pământească nu reprezintă decât o analogie, ea redă totuși cu claritate locul înalt al omului în această ordine divină, care a făcut ca el să primească un trup, organe de simț și un suflet, numai pentru ca în el să se poată naște fructul cel nobil, pentru ca apoi să crească, în conformitate cu ordinea eternă, către viața veșnică întru Dumnezeu, la fel cum procreația se naște din suflet, dar permite, prin puterea lui Dumnezeu și a ordinii Sale divine, apariția unui nou fruct nemuritor.

9. O, copiii mei, iată, Domnul a pregătit pentru noi un orator, căruia i-a deschis ochii, făcând simultan urechile noastre mai receptive, astfel încât noi începem acum să înțelegem scopul măreț al Tatălui nostru în ceea ce ne privește. Și întrucât beneficiem – spre marea noastră bucurie – de interpretarea înțeleaptă a acestui loc preferat al meu, haideți acum să ne continuăm drumul, căci pământul poartă în el nenumărate alte comori care ne rămân necunoscute și care ne pot inspira spiritul. Amin!”

10. Întregul grup format din primii oameni de pe pământ Mi-a mulțumit atunci în tăcere, după care a pornit către ieșire. Ajunși la lumina soarelui, ei au rămas o vreme, șocați de frumusețea imaginii din fața lor, având în centrul ei pârâiașul din care ieșeau stropi luminoși, ce se evaporau apoi datorită căldurii, ieșind astfel din câmpul lor vizual. Au înțeles cu toții pentru prima oară această scenă din natură și s-au recunoscut pe ei înșiși în ea. Într-o stare aproape extatică, ei Mi-au mulțumit din adâncul inimilor lor, după care și-au continuat drumul pe un platou neted, pe care trăiau mai multe familii. Zărind încă de la mare distanță capul albit al marelui lor patriarh, acestea s-au grăbit să iasă în număr mare înaintea lui, pentru a fi binecuvântați și pentru a-Mi lăuda Numele. Sunetul vocilor lor pure s-a ridicat în curând până la mare distanță, invitându-i pe toți copiii ce trăiau pe munții învecinați la odihna Sabatului din ziua următoare, când urma să fie arsă o ofrandă adusă Mie.

11. Patriarhii au plecat apoi mai departe, cu inimile exultând de fericire, până au ajuns într-un loc în care o stâncă foarte înaltă, acoperită de zăpadă, le-a blocat drumul. Acolo, ei s-au așezat din nou la sol, înconjurați de numeroși copii, care furnicau în jurul lor, aducându-le patriarhilor din linia principală mâncare, fiecare simțindu-se fericit atunci când darul său plin de iubire era binecuvântat.

12. Și iată, Adam și-a ridicat privirea către vârful înalt al rocii, care părea că atinge cerul, și a rămas multă vreme tăcut, cufundat în meditație, fără ca cineva să îndrăznească să-l întrebe ce vede. Bucuria zgomotoasă a copiilor săi a lăsat în curând loc unei tăceri respectuoase, căci toți vedeau lacrimile din ochii tatălui lor.

13. Toată lumea se întreba ce s-a întâmplat, dar nimeni, cu excepția lui Enoh, nu putea vedea în sufletul lui Adam.

14. În cele din urmă, el și-a coborât privirea de la peretele neted al stâncii, a privit în tăcere mulțimea adunată la picioarele sale a copiilor săi și li s-a adresat, profund emoționat:

15. “Oh, totul nu este decât din vina mea! O, Dumnezeule mare, preasfânt și preajust, de ce ai lăsat păcatul meu să crească într-un asemenea munte? Eu sunt încă viu, iar păcatul meu aproape că a atins cerul; cât de sus se va ridica el până la sfârșitul timpurilor!

16. Iată, eu stau aici în ziua de dinaintea Sabatului, înconjurat de copiii mei, odihnindu-mă în fața stâncii propriului meu păcat. La fel, ultimul om va sta într-o zi aici, fără copii și fără să fie însoțit de vreo ființă vie, și va privi cu tristețe în sus, către culmile eterne ale tuturor lumilor strălucitoare din infinitatea lui Dumnezeu, și va aștepta, rugându-se ca muntele să se prăbușească și să-l zdrobească, înmormântând sub rămășițele sale ultimele fărâme ale păcatului meu.

17. O, copiii mei, priviți, acolo sus, unde acum arde focul și iese fum, acolo am intrat eu în existență și am păcătuit în prezența lui Dumnezeu și a pământului!

18. Pe vremea aceea, eu eram încă perfect, iar toate creaturile pământului îmi erau cunoscute și supuse, de la centrul pământului și până în înaltul cerurilor, acolo unde se află ultima Lume a lumilor, pe care nici un gând nu o poate atinge.

19. Și unde m-a condus această greșeală a mea? Ce am devenit eu în noaptea păcatului meu? Nimic mai mult decât un vierme mizerabil în praful pământului, chinuindu-se să își ducă chiar și micuța viață mizerabilă care i-a mai rămas.

20. O, copiii mei, acela dintre voi care ar cădea de pe cea mai îndepărtată stea pe pământ nu ar face un salt mai mare decât cel al unui greier prin comparație cu prăbușirea mea din înălțimea perfecțiunii în această prăpastie indescriptibilă.

21. Încă de atunci, de la începutul existenței mele pământești, am căzut pradă cunoașterii de sine celei mai umilitoare, m-am cunoscut pe mine însumi și am căzut încă și mai jos, da, până în acest loc, iar Cain m-a ajutat să mă afund încă și mai tare.

22. Oh, ce cădere indescriptibilă! Eu, care nu mă puteam compara cu nimeni, exceptându-L pe Dumnezeu, sunt nevoit acum să cer copiilor mei instrucțiuni și mâncare!

23. Oricum, având în vedere că aceasta este situația, facă-se voia Celui care a dorit să facă din mine ceea ce sunt acum în fața voastră a tuturor! Amin!”

24. După acest monolog trist, el a început să plângă, iar starea sa lamentabilă ia întristat pe toți cei de față, cu excepția lui Enoh. Cât despre Eva, aceasta simțea povara lui Adam ca fiind chiar de două ori mai grea, dar încerca să-și ascundă lacrimile, pentru a nu-l întrista și mai tare pe Adam. Această deprimare generală a durat circa o oră, până când Seth s-a îndreptat către tatăl său, i-a șters lacrimile de pe obraz și i-a spus:

25. “O, tată, nu plânge pentru ceea ce Ți-a făcut Domnul. Dacă tu ai fi fost un tată rău, de ce te-am fi iubit cu toții ca pe tatăl nostru comun?

26. Noi nu am descoperit niciodată nimic rău la tine, și tot ce am primit noi de la tine a fost, este și va rămâne bun! De aceea, noi îți aducem cu toții iubirea și respectul nostru, ca o ofrandă de mulțumire, din toată puritatea inimilor noastre. Deci, dragă tată, înveselește-te iarăși și nu te mai lăsa pradă tristeții în fața înțelepciunii Tatălui preasfânt, atotputernic și plin de compasiune!

27. Căci tu însuți ne-ai învățat că tot ceea ce face Domnul este bine. Deci, dacă toate acestea ni s-au întâmplat nouă, tuturor, cum ar putea ele să nu fie în acord cu voința Domnului? De aceea, nu ar trebui să fim tulburați atunci când căile Domnului sunt diferite – potrivit voinței Sale atotputernice, plină de înțelepciune și de iubire – de voința noastră limitată.

28. O, tată, chiar dacă odată Ți s-a dat autoritate asupra soarelui, lunii și stelelor, aceasta Ți s-a dat de la Domnul atotputerii, și nu de la tine.

29. Ceea ce aparține Domnului, El poate lua înapoi, în conformitate cu ordinea Lui plină de iubire și de înțelepciune. Și oricum, potrivit acestei ordini, El face întotdeauna ceea ce este mai bine pentru noi, cei care, grație infinitei Sale compasiuni, ne putem numi copiii Lui.

30. Întrucât El este Tatăl nostru, al tuturor, cum Și-ar putea uita El vreodată copiii, Ținând cont de iubirea și de compasiunea Lui nelimitate?

31. O, tată, lasă tristețea deoparte și îngăduie-i lui Enoh, aici de față, să își arunce privirea sa iluminat㠖 de îndată ce ceilalți copii vor fi plecat – asupra tuturor lucrurilor prezente și să le transfigureze cu limba sa aurită, care aduce viața și ne întărește spiritul.

32. Haide, înveselește-te, tată! Amin!”

33. Și iată, după ce Seth și-a încheiat discursul său excelent, Adam l-a privit cu inima împăcată și l-a rugat pe Enoh să îndeplinească dorința lui Seth și a celorlalți copii din linia principală, dar aceasta numai după ce ceilalți vor pleca, exceptându-l pe omul cu părul negru, care nu aparținea tribului, ci venise din ținuturile de jos. În dorința sa vie de a obține cunoașterea, el s-a alăturat copiilor lui Adam, căci marea teamă de Lameh i-a purtat pașii săi muritori către nemuritorii din munții.

34. După cum era obiceiul local, Enos, Kenan și Mahalaleel le-au comunicat copiilor că de Sabatul următor, ei trebuiau să vină la coliba lui Adam pentru ca să-și aducă darurile, dar acum dorința tatălui lor era să îl lase singur o vreme, pentru a se odihni; la un anume semn, ei trebuiau însă să se adune din nou și să își însoțească tatăl până la copiii din regiunea de răsărit, după care urmau să se întoarcă la casele lor.

35. După ce cei trei s-au achitat de sarcina lor, aducându-l de asemenea cu ei și pe omul cu părul negru, așa cum le-o ceruse Adam, acesta din urmă s-a ridicat și l-a întrebat pe străin:

36. “Ce te-a adus aici, salvându-te astfel de la moarte? Răspunde, sau dispari din fața tatălui tuturor taților de pe pământ! Căci în venele tale curge sângele morții, iar pe fruntea ta stă scris semnul lui Cain. De aceea, vorbește dacă te simți în stare și dacă limba ta poate articula vreun limbaj. Amin!”

37. Străinul s-a aruncat la picioarele lui Adam și a emis câteva sunete bâlbâite și pline de teamă, pe care nimeni nu le-a înțeles, cu excepția lui Enoh.

38. Atunci, Seth i-a spus lui Adam: “O, tată, zelul tău just va genera moartea celui muritor. De aceea, te implor, ridică justiția ta și ai milă de acest om; lasă-l pe Enoh cel viu să îl readucă la viață pentru ca el să poată satisface justiția ta. Amin!”

39. Adam i-a îndeplinit lui Seth dorința sa plină de compasiune și i s-a adresat lui Enoh: “Iată, aici se află un om mort, venit din ținuturile de jos; readu-l la viață și dezleagă-i limba pentru a afla ce anume îi stă pe inimă. Amin!”

40. Auzind aceasta, Enoh s-a ridicat și le-a spus patriarhilor: “O, părinții mei, cum îl puteți numi pe acest om un muritor mort, când el este la fel de viu ca și noi, nefiind altceva decât un om sărman din ținuturile de jos!? Dacă un animal bolnav ar veni până la locuința noastră, noi nu l-am alunga, ci l-am îngriji până când el s-ar însănătoși. Și iată că un om rătăcit și sărman întâmpină mari dificultăți și a căutat refugiu la noi, iar noi îl lăsăm să zacă în praf precum un vierme.

41. Am văzut cu toții că el a venit aici viu și suntem conștienți că întreaga viață își are originea și susținerea numai întru Dumnezeu.

42. De aceea, dragii mei părinți, lăsați-l pe acest om să se ridice, pentru ca el să ajungă să-L cunoască pe marele Dumnezeu, care sălășuiește aici. Căci iubirea față de Tatăl preasfânt și etern bate cu siguranță mult mai departe decât gândul nostru.

43. Credeți oare că această iubire nesfârșită nu îi atinge și pe copiii din ținuturile de jos? Iar dacă ea l-a adus pe unul din ei aici sus, noi nu ar trebui să respingem sărăcia lui, ci să îl acceptăm ca și cum el ar fi crescut acolo sus, unde arde încă focul și de unde iese fumul, și către care ne mai îndreptăm din când în când pe furiș privirile, imaginându-ne cu naivitate că acea stâncă este păcatul nostru.

44. O, prea puțin contează până la ce înălțime a crescut acea stâncă, căci ea nu este altceva decât o stâncă, și deci pieritoare, în timp ce noi suntem copiii nemuritori ai lui Dumnezeu, și deci nepieritori. Mult mai importantă este însă iubirea noastră, care nu trebuie să excludă nici o ființă, iar cel mai puțin pe un sărman frate din ținuturile de jos. Căci noi suntem copii ai iubirii, și astfel, copii ai lui Dumnezeu. Să acționăm așadar în conformitate cu această sorginte, pentru a ne îndeplini pe drept și întru adevăr menirea! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 58 - STRĂINUL ASMAHAEL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 01:48 View PostDownload Post

Capitolul 58
STRĂINUL ASMAHAEL

(4 februarie 1841)


1. După aceste cuvinte, Enos – la îndemnul lui Adam – s-a îndreptat către străinul cu părul negru și l-a ajutat să se ridice. Apoi, el le-a cerut lui Adam și Eva permisiunea să spună câteva cuvinte înainte de a părăsi acest loc.

2. Toată lumea a fost unanim de acord ca el să vorbească.

3. Enos s-a înclinat, a mulțumit pentru permisiune, după care le-a adresat tuturor următorul discurs întru totul remarcabil:

4. “Părinți și copii! Mintea mea tocmai a fost pătrunsă de un mare gând, care sa fixat de sufletul meu agitat ca un fulger intens de lumină. Am visat odat㠖 s-a întâmplat pe vremea când dormeam prea mult dimineața, ceea ce mi-a adus de altfel un mic reproș – că ne aflam cu toții în acest loc, la fel ca acum. Ne bucuram cu toții de peisajul minunat și de copiii noștri, pe care îi invitam de asemenea la ceremonia Sabatului, care urma a doua zi. Și iată, în timp ce eram atât de fericiți împreună, o ființă de o strălucire uluitoare a venit în mijlocul nostru, uluindu-ne pe toți cu lumina sa puternică. Dar respectiva ființă nu ne-a lăsat prea mult în această stare de spaimă, ci s-a revelat pe sine în fața ochilor noștri stupefiați.

5. O, părinți și copii, ființa aceea s-a revelat a fi Abel, care însoțea un om întru totul asemănător celui de față, pe care i l-a prezentat patriarhului suprem, Adam, cu următoarele cuvinte pline de blândețe:

6. „Ascultă, tată! Cu excepția mea, Cain nu a rănit niciodată pe nimeni. Tu nu ai pierdut altceva decât trupul meu. Iată, eu l-am iertat pe Cain din toată inima, iar aceasta cu atât mai ușor cu cât nu am avut niciodată vreun resentiment împotriva lui. Iar când mai târziu, el l-a părăsit pe fiul său, Enoh, și a ajuns pe malul uneia din cele mai mari ape de pe pământ, unde a început să se tânguiască, suferind de căldură, sete, foame și teamă, alături de puținii săi însoțitori care fuseseră salvați, i-am cerut permisiunea Tatălui preasfânt și etern și m-am revelat în fața lui, citindu-i în ochi lacrimile de remușcare. Am simțit atunci cea mai vie compasiune pentru el și l-am învățat să-și construiască un fel de coș prin care apa nu putea pătrunde, după care l-am ghidat pe valurile mării până la un tărâm fertil și bogat, aflat la mare distanță.

7. Am făcut același lucru și pentru câțiva dintre descendenții săi, aflați în orașul lui Enoh, și care aveau o natură ceva mai bună.

8. Totuși, nu am îndrăznit niciodată să aduc pe vreunul dintre locuitorii orașului lui Cain la tine, o, tată, căci cunoșteam prea bine mânia ta justă împotriva lui. Știam însă totodată și ce i-a spus Domnul lui Cain, atunci când acesta, pătruns de remușcări amare, a ajuns în acele ținuturi îndepărtate. Domnul l-a liniștit, spunându-i: „Dacă cineva va îndrăzni să îl ucidă pe Cain, va fi nevoit să suporte o răzbunare de șapte ori mai grea!‟

9. Îți aduc acum, tot la voința lui Iehova, un fugar din ținuturile de jos, aflat în căutarea lui Dumnezeu. Dăruiește-i ceea ce caută și primește-l cu întreaga ta iubire părintească, căci sângele tău curge și prin venele sale.

10. Trezește-l prin binecuvântarea ta, iar Domnul îți va trezi la rândul Lui toți copiii pentru ca ei să poată predica Numele Lui copiilor din ținuturile de jos, în vederea unei posibile mântuiri a pământului!‟

11. O, părinți și copii! Constat acum că acest om se află cu adevărat printre noi, la fel ca în visul meu, și chiar cu câteva clipe în urmă l-am văzut pe Abel cel strălucitor cum părăsește acest loc. Singurul care a asistat la venirea și la plecarea lui a fost Enoh, care a preferat să păstreze tăcerea. Aceasta am avut de spus; meditați asupra cuvintelor mele și acționați apoi în consecință! Amin!”

12. Enoh a confirmat cu promptitudine afirmațiile lui Enos, spunând: “Da, așa s-au petrecut lucrurile!”

13. Auzind aceste cuvinte, Adam a rămas uimit și a întrebat emoționat: “Unde a stat Abel?”

14. Simultan, Enoh și Enos au indicat același loc, astfel încât Adam i-a crezut, căci cei doi nu au greșit indicând locul de unde Abel și-a afirmat credința și iubirea în fața lui Adam.

15. Ulterior, el i-a pus pe cei doi să îi descrie separat și în secret apariția lui Abel, iar descrierile lor s-au potrivit din nou atât de tare, încât Adam nu s-a mai putut îndoi de veridicitatea viziunii lor și a acceptat-o pe deplin.

16. Întru totul convins, Adam a exclamat fericit: “O, Abel, accept tot ceea ce îmi aduci tu, chiar dacă ar fi vorba de Cain însuși!

17. Așadar, aduceți-l la mine pe sărmanul protejat de Abel însuși, pentru ca eu să-l pot binecuvânta și pentru a-l primi în mijlocul nostru, revelându-i în mine pe primul om de pe acest pământ, care nu a fost născut, ci creat direct de mâna atotputernică a Iubirii eterne, precum și pe mama tuturor oamenilor, care s-a născut din mine, iar în cele din urmă, pe Acela a cărui măreție, putere, sfințenie și iubire a umplut întreaga eternitate și infinitate cu miriade de ființe, așa cum stau mărturie toate lumile, precum și noi, cei care am primit un spirit etern direct de la Dumnezeu!”

18. Auzind acestea, cei prezenți l-au adus pe omul cu păr negru la el, iar Adam l-a atins și l-a binecuvântat de trei ori, după care l-a întrebat care îi este numele. Dar acesta a răspuns: “O, sublimă și măreață ființă, prima creată de Dumnezeu, Mare Rege pe acest pământ, părinte înțelept al tuturor părinților de pe pământ, iartă-mă pe mine, sărman fugar din ținuturile de jos, salvat de mâna unei ființe de lumină din ținuturile morții, adică din orașul lui Lameh, și adus aici. Privește-mă, eu nu am nici un nume, căci nu am fost altceva decât un sclav lucrător, iar aceștia nu au nume, ci sunt precum animalele, strigați prin sunete nearticulate. Lor li se permite să înțeleagă cuvintele, dar nu și să le rostească. Oricine îndrăznește să emită cu limba sa vreun sunet sensibil, este nevoit să plătească aceasta prin moartea cea mai crudă.

19. De aceea, nu fii supărat pe mine, dacă eu, un sărman sclav, sunt incapabil să îți ofer ceea ce îmi ceri, căci în ținuturile de jos domnește cruzimea cea mai atroce, și viața tuturor se află în pericol. Oriîncotro ai fugi, tiranii din Lameh își trimit mercenarii după tine, pentru a te ucide în maniera cea mai crudă, fără nici un fel de remușcare.

20. O, mărite părinte al tuturor părinților de pe pământ! Atrocitățile care se petrec acolo jos sunt atât de cumplite încât nici o limbă omenească nu le-ar putea descrie vreodată. Uciderea fără milă a sclavilor este cu siguranță cea mai mică dintre ele, dar există numeroase alte atrocități, ce nu pot fi descrise în cuvinte, iar eu nu aș îndrăzni niciodată să-Ți vorbesc despre ele, pentru a nu profana aceste înălțimi. Amin!”

21. Auzind această povestire a celui fără nume, Adam, la fel ca și copiii săi, a rămas profund șocat și se pregătea tocmai să blesteme ținuturile de jos, când străinul fără nume i-a întrerupt cuvintele grele de mânie, spunându-i:

22. “O, nu rosti cumplitul blestem, preabunule tată al întregului pământ, și ascultă-mă. Cei de jos nu mai au nevoie de noi blesteme, căci au parte de ele din abundență. Lameh este suficient pentru întregul pământ, iar dacă marele Rege de deasupra stelelor ar dori să arunce cel mai crunt blestem al Său asupra acestui pământ, ar fi suficient ca El să trimită pe pământ un alt Lameh, și poți fi sigur, o, tată al nostru, că înainte ca soarele să răsară și să apună de o sută de ori, nici o ființă vie nu ar mai împovăra acest pământ, cu excepția celor din Lameh.

23. De aceea, o părinte al tuturor părinților, în loc să-l blestemi, mai bine binecuvântează acel ținut al ororii, deja blestemat, căci dacă vei mai adăuga și tu blestemul tău, sporind astfel întunericul de acolo, vai de sărmanii sclavi!

24. Și așa, strigătul sângelui lor revărsat din abundență se înalță până la stele precum o furtună dezlănțuită, implorând răzbunare. Dacă îți vei adăuga și tu blestemul tău asupra ținutului de jos, valurile de sânge ar putea atinge într-o bună zi înălțimea vârfurilor sacre ale munților.

25. O, părinte al tuturor părinților, binevoiește și binecuvântează acolo unde ai avea toate motivele să blestemi! Amin!”

26. Profund emoționat de aceste cuvinte, Adam l-a lăudat pe străinul fără nume și i-a spus: “Ascultă, sărmane fiu din sângele lui Cain. Dacă nu Ți s-a permis să vorbești în ținuturile de jos, cum se face că limba ta are aproape fluența lui Kenan?

27. Tu vorbești de parcă ai fi un trimis al lui Dumnezeu printre noi. Cuvintele tale sunt clare și pline de bun simț. Răspunde-mi cu sinceritate, cum ai reușit acest lucru?”

28. Cel fără nume și-a luat inima în dinți și a răspuns: “O, părinte al tuturor părinților de pe pământ! Lauda ta, a părintelui și învățătorului nostru înțelept, îmi umple inima de bucurie!

29. Ascultă-mă: învățătorul care m-a ajutat cu înțelepciune să vorbesc a fost chiar acela care m-a adus până aici. Tu îl cunoști și l-ai cunoscut încă înainte de cei care te înconjoară aici, ascultându-te și așteptând. A fost Abel, fiul tău strălucitor, care, inspirat de o iubire divină, a dezlegat limba mea împietrită, pentru ca eu să pot vorbi în fața ta și a descendenților tăi, a celor binecuvântați.

30. O, tată al nostru, al tuturor, acum cunoști ceea ce la început ți se părea de mirare. Îngăduie-mi acum mie, sărmanul refugiat din ținutul de jos, să-L caut aici, în mijlocul vostru și al înălțimilor sacre, pe Conducătorul suprem, a cărui justiție și compasiune sunt mărturisite chiar de stele, de soare și de lună.

31. O, părinte comun, te implor, rostește plin de iubire cuvântul Amin!”

32. Auzind aceste cuvinte, Adam a rămas atât de impresionat, încât nu a putut rosti nici un cuvânt, în timp ce ochi săi înotau în lacrimi de bucurie și de compasiune.

33. În cele din urmă, Adam și-a revenit din emoție și i-a spus celui fără nume: “Ascultă, dragul meu străin din ținutul de jos al ororii. Dacă lucrurile stau așa cum mi le-ai descris, lucru de care nu mă îndoiesc, și de vreme ce Dumnezeu Însuși a revărsat asupra ta o asemenea grație, noi, copiii Lui, nu putem face altceva decât exact ce a făcut El, Părintele preasfânt, în marea lui compasiune nesfârșită. De aceea, fie așa cum tânjește inima ta.

34. Iată, aici, în dreapta mea, se află tânărul Enoh, care este un orator binecuvântat de Dumnezeu. El va deveni învățătorul tău întru Dumnezeu, Tatăl nostru plin de iubire și Domn al infinitului.

35. Iar întrucât nu ai un nume, te voi numi „Asmahael‟, adic㠄străinul credincios aflat în căutarea lui Dumnezeu‟. Căci aici totul trebuie să poarte un nume și orice acțiune trebuie desemnată de un cuvânt; și orice situație, precum și caracteristica sa interioară, trebuie să fie bine definită, căci orice se petrece, cum, când, unde și de ce, trebuie definit cu exactitate. Iar ultimul lucru pe care l-am putea îngădui aici ar fi ca un om să poată umbla fără să poarte un nume.

36. Totuși, orice nume trebuie să corespundă pe deplin celui care îl poartă, iar cel care a primit un nume trebuie să trăiască într-un deplin acord cu acesta. În caz contrar, el nu este altceva decât un mincinos, căci el nu își respectă propriul nume. Și întrucât tu ai acum un nume, recunoaște-l și trăiește potrivit lui, căci altfel vei deveni un mincinos în fața lui Dumnezeu și a tuturor copiilor Săi, devenind astfel mai mic decât cea mai mică particulă de praf, care corespunde întotdeauna numelui ei!

37. Acum te binecuvântez din nou și îți spun: Asmahael! Eu, Adam, primul om de pe acest pământ, creat de mâna lui Dumnezeu, Tatăl etern și preasfânt, te binecuvântez la fel ca pe propriii mei copii și mă aștept ca tu să îți respecți întru totul numele!

38. Iar acum îți întind mâna mea și te ridic până la statutul de copil al meu.

39. Iar voi, ceilalți copii ai mei, urmați exemplul meu și deveniți părinții lui; iar tu, dragul meu Enoh, urmează să-i devii deopotrivă frate și învățător.

40. Tu, Jared, te vei ocupa de el în locul lui Enoh, care a devenit acum un locatar în coliba mea.

41. Fie ca Domnul să vă deschidă inimile și toate simțurile sufletului vostru către viața eternă a spiritului, în Numele Domnului! Amin!”

42. Asmahael a căzut atunci la picioarele lui Adam, le-a sărutat și i-a mulțumit cu voce tare pentru imensa grație pe care a revărsat-o asupra lui, primindu-l alături de ceilalți copii ai săi, căci el simțea deja în interior efectul binecuvântării, ceea ce l-a făcut să sară în sus de bucurie și să strige:

43. “Asmahael, ce nume plin de glorie, pe care mă simt încă nedemn să îl port! Dar am convingerea fermă că orice nume nou îl silește pe posesorul acestuia (pe cel botezat astfel) să asculte de judecata sacră pe care o poartă în el (o poruncă cu adevărat vie), căci cu el începe cunoașterea de sine, care îi va deschide calea. Iar dacă cineva, care a primit un nume care îl obligă, este nevoit să urmeze (potrivit acestuia) cărările depărtate ale soarelui și stelelor, el ar trebui să le parcurgă cu credință și devoțiune, în numele marii grații revărsate asupra sa, și cu atât mai mult dacă numele său este încă și mai înalt. O, voi, părinți ai tuturor părinților de pe pământ, Ascultați-mă, pentru o persoană care s-a aflat adeseori în ghearele morții nu este deloc dificil să urmeze calea către viața eternă. Iar pentru cineva care s-a luptat în permanență din greu pentru a-și croi drum de ieșire din mlaștina întunecată a ororii și a păcatului către o luminiță cât de îndepărtată, călcată adeseori în picioare de cele mai cumplite îndoieli, o, ascultați-mă, cât de ușor îi va fi acestuia să urmeze drumul luminos către viață!

44. O, nume glorios, „Asmahael‟, far călăuzitor, care mă ghidează în sus, către înălțimile eterne și sacre ale luminii și vieții. O, credeți-mă, străinul din fața voastră nu va purta acest dar sublim al grației în zadar. Amin! Amin! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 6 of 19  [ 189 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 17, 18, 19  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !