Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 21.10.2019, 13:37
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 6, 7, 8 ... 17, 18, 19  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 59 - DESPRE UMILINȚĂ
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 01:54 View PostDownload Post

Capitolul 59
DESPRE UMILINȚĂ


1. După ce Asmahael și-a terminat discursul, Adam s-a ridicat din nou și a spus, profund emoționat: “Iată, Enoh, a sosit din nou rândul tău să vorbești! După toate câte s-au întâmplat, cel mai bun lucru este să ascultăm cuvinte inspirate de sus, iar apoi să acționăm în concordanță cu voința Domnului. Căci eu mi-am îndeplinit rolul, acționând așa cum mi-a dictat iubirea mea, dar iubirea noastră umană nu este întotdeauna pură, iar atunci când este incertă, rezultatul acțiunii sale nu este sacru. De aceea, este important să ascultăm acum vocea ta vie, dragă Enoh.

2. Așadar, vorbește și arată-ne căile corecte de acțiune. Amin!”

3. Toată lumea s-a ridicat atunci în picioare și i-a mulțumit lui Adam pentru această poruncă dată lui Enoh. Seth era cel mai mulțumit dintre toți, căci el era marele adept al lui Enoh, ale cărui cuvinte le respecta mai presus de orice, astfel încât el nu s-a putut stăpâni să nu-i adreseze acestuia câteva cuvinte de încurajare, înainte ca el să înceapă să vorbească:

4. “O, dragă Enoh, tatăl nostru a împlinit într-o manieră justă și blândă dorința după care inima mea tânjea deja de câtăva vreme. O, voi fi atât de fericit să ascult voința divină în această chestiune. Căci este prea adevărat, adeseori noi dorim să facem ceva despre care credem că este bun, dar nu întotdeauna a dori și a fi cu adevărat bun numai pentru că noi gândim astfel se dovedesc a fi identice.

5. Asupra acestei teme te rugăm să ne vorbești. Lasă din nou izvorul vieții să curgă cu ajutorul limbii tale, pentru a ne stinge setea! Amin!”

6. Enoh s-a ridicat atunci și a început să vorbească, dar nu înainte de a se întoarce mai întâi către Mine, spunându-Mi în sinea lui:

7. “O, Tată preasfânt și plin de iubire, lasă grația Ta să fie asupra mea, pentru ca eu, cel slab, să-Ți pot revela voința Ta cu credință, iubire și o deplină umilință, părinților mei, și oferă-le lor din abundență hrana după care tânjesc inimile lor.

8. O, Tată preasfânt, facă-se de-a pururi numai voia Ta sfântă! Amin!”

9. Și iată, Eu i-am răspuns atunci lui Enoh, trezindu-l pe deplin, iar el a început să vorbească: “O, dragi părinți, dorința voastră este justificată, căci iubirea lui Dumnezeu depășește orice și toate lucrurile se supun voinței Sale. Cât despre faptul că apelați la mine pentru a vă revela în nimicnicia mea ceea ce toate eternitățile la un loc nu vor reuși să pătrundă și să înțeleagă, acest lucru nu mi se pare la fel de justificat și de corect.

10. Credeți oare că Domnul respectă mai puțin pe cineva decât pe altcineva, dacă amândoi acționează în concordanță cu voința Sa? O, dragii mei părinți, în acest caz vă înșelați, căci lucrurile nu stau deloc astfel!

11. Ridicați-vă ochii către spațiile infinite, pline de lumină. Cine dintre noi poate spune că este incapabil să vadă fluxul infinit de lumină, și toate lucrurile învăluite de el? Ce ureche nu poate auzi măcar un foșnet atunci când vântul spulberă frunzele vestejite? Se află printre noi cineva care nu a fost înzestrat cu simțuri perfect folosibile, sau cu o inimă activă și simțitoare?

12. Dacă Domnul ne-a înzestrat deopotrivă cu toate aceste simțuri, fără nici o distincție, cine poate spune că îi aparține mai mult sau mai puțin Domnului, când toți ne-am născut din El și dorim să ne întoarcem la El? Cine din cei de față nu și-ar asculta copilul care ar veni să-i ceară sfatul și nu i-ar dărui tot ceea ce îi este necesar?

13. Dacă voi, ca oameni căzuți, puteți face dovada unei asemenea iubiri și compasiuni, chiar și față de străini, cu cât mai mult o va face Tatăl preasfânt și preabun față de voi, dăruindu-vă tot ceea ce vă este necesar!

14. De aceea, nu trebuie să credeți că eu sunt organul ales prin care vorbește vocea vie a lui Dumnezeu. O, nu eu sunt acest organ, ci chiar voi. Nu trebuie decât să vă întoarceți către El, iar El vă va indica cu siguranță voința Sa! Amin!”

15. După care Enoh a rămas tăcut, focalizându-se către interior, și deci, către Mine. Cât despre ceilalți, de la Adam și până la Jared și Asmahael, nimeni nu știa ce să creadă după aceste scurte cuvinte ale lui Enoh. Fiecare dintre ei se întreba în sinea lui:

16. “Oare ce înseamnă toate acestea? Ce a vrut să spună Enoh, cum că și noi – la fel ca și el – putem rosti cuvântul vieții, de la înălțimea lui Dumnezeu? Înțeleagă cine poate, noi nu suntem capabili de acest lucru!”

17. Astfel șopteau ei între ei, minunându-se de cuvintele concise și clare ale lui Enoh, referitoare la chestiunea care îi interesa. Chiar și Seth era uluit de scurta explicație pe care Enoh le-a adresat-o de data aceasta.

18. “Căci ce sens are – a spus el cu voce tare – ca noi să fim lăsați pradă propriilor noastre opinii, de vreme ce noi știm foarte bine ce suntem capabili să facem, cât de accesibilă ne este iubirea Domnului și cât de mult am perceput vreodată vocea Lui? Căci această voce face parte din iubire, la fel cum înțelepciunea face parte din grație.

19. Dar cum poate cineva să-L iubească pe Domnul și să vorbească sub inspirația Lui directă, înainte de a fi primit el însuși iubirea și Cuvântul de la Domnul? Cine dintre noi, cu excepția lui Enoh, s-ar putea mândri cu o asemenea realizare? Ca și cum eu nu aș ști cel mai bine ce pot face!

20. Desigur, noi beneficiem cu toții de grația de a fi copiii lui Dumnezeu, și este absolut clar că între toate ființele create, noi suntem singurii care am fost înzestrați cu capacitatea regală de a fi oameni adevărați, căci am primit cu toții aceleași simțuri și le folosim în același fel; dar hai să ne întrebăm dacă există două persoane care să simtă absolut identic, în pofida simțurilor lor identice?

21. Aceasta dovedește că nu tuturor le-a fost acordată aceeași cantitate de grație, ca să nu mai vorbim de iubire. Acest adevăr devine cu atât mai evident când cineva știe, după o experiență îndelungată, cât de greșite sunt căile iubirii când se atașează de vreun obiect, și ce sacrificii sunt necesare pentru a te detașa și pentru a deveni cu adevărat puternic în iubirea ta!

22. Eu nu pot afirma că noi suntem incapabili să devenim tot mai puternici în iubirea noastră față de Dumnezeu, dar un lucru este sigur, și anume că nouă ni se dăruiește numai grația, nu și iubirea, și numai prin intermediul grației putem noi învăța să dăruim și să primim iubirea. Nici unul dintre noi nu o primește numai pentru că dorește acest lucru, oricât de intensă ar fi această dorință. Pe scurt, dacă Domnul dorește să dăruiască cuiva iubire din abundență, așa cum s-a întâmplat cu Enoh, asta ține numai de grația Domnului și El nu are nevoie de sfatul nimănui. Dar Ascultați-mă: nu aceasta este regula generală, și orice am dori noi, Domnul rămâne singurul Domn și El acționează numai așa cum vrea El, potrivit înțelepciunii Sale infinite și incomprehensibile, iar noi nu suntem decât martorii voinței Sale.

23. Iar tu, dragul meu Enoh, meditează asupra cuvintelor mele, și abia apoi răspunde. Căci marea ta modestie îmi este cunoscută, iar smerenia ta este cea care mi te-a făcut atât de drag. Pe viitor nu mai trebuie să fii atât de modest și să ne arăți atâta umilință atunci când este vorba de un serviciu adus lui Dumnezeu și părinților tăi. Căci noi știm deja prea bine calitățile pe care le posezi, iar Domnul o știe încă și mai bine. Noi ți-am dăruit dragostea noastră ca un dar permanent și nu mai este cazul să ne aduci dovezi suplimentare, căci noi te am desemnat ca învățător al nostru și vorbitor în numele lui Dumnezeu numai datorită virtuților tale. Așadar, poți vorbi în fața noastră fără teamă, așa cum ai făcut-o de atâtea ori.

24. Exceptând cazul în care cele spuse de tine anterior au fost rostite chiar la îndemnul direct al Domnului, probabil că nu ai vorbi diferit și ai făcut foarte bine că ai vorbit astfel.

25. Totuși, ori de câte ori mă gândesc la cele spuse de tine, care ne încurajează să ascultăm noi înșine vocea vieții venită de la Dumnezeu, nu pot să nu mă întreb dacă Dumnezeu nu ar fi putut să facă El Însuși ce ai făcut tu, indicând direct inimilor noastre ce să facă?

26. Dar întrucât tu ai vorbit despre Dumnezeu în această manieră, nu este suficient să ne îndrepți către Acela de la care am primit totul, lucru de care suntem cu toții conștienți. Ținând totuși cont că numai unul dintre noi a primit harul lui Dumnezeu pentru a le fi de folos tuturor celorlalți, mi se pare firesc ca el să îi ajute cu abundența sa pe ceilalți, care sunt mai puțin înzestrați. Numai apoi vom putea demonstra noi Domnului că suntem cu adevărat copiii Lui.

27. În consecință, chiar și modestia și umilința trebuie să aibă propriile lor limite înțelepte și utile!

28. Haide să examinăm problema dintr-un punct de vedere natural. Dacă atunci când tatăl nostru ne-a vorbit despre slăbiciunea lui fizică, nouă ne-ar fi fost team㠖 dintr-o umilință exagerat㠖 să-i aducem ce ne-a cerut, la ce i-ar mai fi folosit lui această umilință a noastră, de vreme ce el aștepta de la noi hrană și băutură?

29. De aceea, adevărata umilință nu trebuie să depășească sfera activității pline de iubire, dacă dorim cu adevărat să îi facem plăcere Domnului, și este deci datoria noastră să ne ajutăm reciproc atâta vreme cât avem nevoie unii de alții. În ceea ce îl privește pe Domnul, este firesc și just ca cel mai puternic să îl certe pe cel slab, până când acesta din urmă ajunge să spună el însuși: „Iată, Domnul m-a trezit în sfârșit!‟

30. Dar vai, Enoh, nici unul dintre noi nu poate spune încă așa ceva, căci noi nu suntem nimic în fața lui Dumnezeu. Renunță așadar la umilința ta nelalocul ei și fă din nou dovada iubirii tale sublime, spunându-ne de ce avem nevoie în această etapă pentru a putea apărea în fața lui Dumnezeu ca fiind corecți și plini de iubire!

31. O, te implor, nu ezita și împlinește iubirea noastră pentru Dumnezeu! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 60 - RETICENȚA JUSTIFICATĂ A LUI ENOH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.9.2010, 01:58 View PostDownload Post

Capitolul 60
RETICENȚA JUSTIFICATĂ A LUI ENOH


1. După ce Seth a vorbit astfel, Adam s-a ridicat la rândul lui și a spus: “Cuvintele lui Enoh sunt grele, în timp ce cele ale lui Seth sunt ușoare și blânde!

2. Dacă amândoi aveți dreptate, deși unul dintre voi într-o manieră dificilă și incomprehensibilă, iar celălalt într-o manieră blândă și comprehensibilă, eu unul nu condamn pe nici unul. Totuși, nimeni nu ar trebui să le dea copiilor o hrană pe care dinții lor nu o pot mesteca. De aceea, Enoh, trebuie să-Ți spun că hrana ta este prea dură pentru noi. Nu depinde decât de tine să înmoi hrana oferită pentru ca noi să o putem consuma și pentru a ne fi astfel de folos. Amin!”

3. Enoh s-a ridicat atunci din nou și a rostit un nou discurs demn de toată atenția:

4. “O, mult iubiții și respectații mei părinți! Cele spuse de părintele Seth cu bună intenție și atâta demnitate sunt perfect adevărate și indică cu claritate datoria omului. Aceasta este chiar voința Celui de sus, și oricine are dreptul – izvorât din iubire – de a-și ajuta aproapele în toate chestiunile omenești, și cu atât mai mult în vremuri de restriște, sau atunci când ni se cere ajutorul. Oricine refuză să îndeplinească această datorie, din te miri ce motive sucite, nu merită nici măcar să fie numit om.

5. Totuși, dragii și respectații mei părinți, întrebați-vă ce s-ar întâmpla dacă marele patriarh Adam, nedorind să vorbească el însuși, m-ar fi însărcinat pe mine să dau un răspuns scurt, profund și criptic la o anumită întrebare a copiilor săi, răspuns pe care nici ei, nici chiar eu, nu l-am fi înțeles pe deplin, cel puțin atât cât mi-a explicat marele patriarh. Și dacă el mi-ar fi interzis la vremea respectivă să dau alte indicații mai complete, pentru ca inimile copiilor săi să nu devină prea leneșe în sfera procesului de gândire, ci să facă ele însele efortul de a se trezi, iar pe de altă parte, copiii mi-ar fi contestat răspunsul oarecum obscur, cerându-mi să le dau unul mai clar și mai pe înțelesul lor – ei bine, spuneți-mi voi, a cui cerere este superioară în acest caz, cea a marelui patriarh sau cea a copiilor, cu dorința lor supremă de cunoaștere?

6. O, dragii mei părinți, sunt convins că veți fi de acord cu mine că această reticență este perfect justificată atâta vreme cât aceasta este voința marelui patriarh. Este exact ce am făcut azi dimineață în fața lui Jared, tatăl trupului meu, căci cuvântul marelui patriarh este superior cererii lacome a tuturor copiilor săi. Iar atâta vreme cât am păstrat tăcerea, oare nu mi-am făcut eu numai datoria?

7. Cum se face deci că atunci când vorbesc în numele Domnului – lucru pe care îl cunoașteți cu toții prea bine – îmi aduceți reproșuri ca și cum aș fi vorbit de la mine, deși nu mai departe de ieri ați avut dovada cea mai vie și mai vizibilă a faptului că Domnul Însuși îmi călăuzește limba mea slabă?

8. De vreme ce nu m-ați întrebat pe mine, ci pe Domnul, prin intermediul meu, și astfel, pentru voi era importantă vocea Domnului, și nu a mea, întrebați-vă singuri cine merită reproșurile voastre?

9. Pot face eu mai mult decât voiește Domnul, sau pot oferi eu mai mult decât primesc eu însumi?

10. Și chiar dacă aș fi primit din abundență, dar voința Domnului mi-ar fi impus anumite limite, oprindu-mă să spun mai multe decât am făcut-o, iar aceasta într-un mod conștient, deoarece Domnul, în marea Lui înțelepciune, mi-a cerut acest lucru, și dacă, cu alte cuvinte, eu mă supun Domnului cu iubire, spuneți-mi atunci, dragii mei părinți, nu credeți că am făcut bine considerând voința Domnului ca fiind superioară cererilor superflue ale oamenilor, care, chiar luați la un loc, nu reprezintă nimic prin comparație cu El și nu pot face nimic fără El, ci numai prin intermediul Lui?

11. O, dragii mei părinți, dojana voastră față de mine este precum o dojană adresată unui pom pentru că nu poartă alte fructe decât cele cu care l-a înzestrat Domnul, fie ele dulci sau amare. Iar în ceea ce Îl privește pe Domnul, spuneți-mi, cine este acela care nu este de acord cu fiecare dintre cuvintele Sale, deși înțelegerea lor ar putea dura o eternitate?

12. Dacă îl întrebați pe Domnul prin mine, atunci trebuie să credeți de asemenea că eu vorbesc întru Domnul. Dar dacă cineva are îndoieli în inima sa, atât întrebarea cât și răspunsul sunt inutile, căci el nu are credință și refuză să își asculte propria inimă.

13. Cine ar putea deveni ferm în iubirea sa pentru Domnul, dacă inima lui oscilează de colo-colo? De aceea, dacă doriți să deveniți fermi în iubirea voastră, credeți în Cuvântul Domnului!

14. Deși fiul nu este superior tatălui, atunci când Domnul vorbește prin fiu, acesta îi aparține Domnului, iar tatăl nu trebuie să se îndoiască de vocea Domnului prin fiul său.

15. Chiar astăzi, eu, Asmahael și Abel am proclamat în fața voastră voința Domnului, ceea ce reprezintă un miracol pentru noi toți. Atunci care mai este nedumerirea voastră? Maniera justă de a acționa este aceea cu iubire și credință în Dumnezeu, iar orice depășește acest cadru, lăsați să-i aparțină de-a pururi lui Dumnezeu! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 61 - DESPRE CUVÂNTUL DIVIN DIN INIMA OMULUI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.9.2010, 12:35 View PostDownload Post

Capitolul 61
DESPRE CUVÂNTUL DIVIN DIN INIMA OMULUI

(11 februarie 1841)


1. După ce Enoh și-a încheiat discursul, Seth s-a ridicat din nou și a spus: “Oh, ce suntem noi și ce putem noi face? Nimic!

2. Ori de câte ori discutăm între noi, în calitatea noastră de oameni, noi ne credem înțelepți; dar acum a devenit limpede pentru mine c㠖 în fața lui Dumnezeu – întreaga noastră înțelepciune nu este altceva decât nebunie pură, care nu poate fi pe placul Domnului.

3. Poate fi oare suspectat discursul meu anterior că nu a izvorât din cea mai nobilă inimă? Și ce s-a ales de el? El s-a dovedit a nu fi altceva decât o nebunie; iar eu apar ca o ființă confuză, ale cărei gânduri sunt împrăștiate pretutindeni, precum nebunul care întreabă unde este casa lui în timp ce se află la el acasă.

4. Dar de ce, de ce nu am putut noi să ne dăm seama de propria noastră nebunie mai devreme, pentru a nu ne mai face de râs atât de îngrozitor în fața Domnului? Probabil că suntem orbi cu toții de vreme ce l-am solicitat atât de inutil pe dragul nostru Enoh cu întrebări neroade, în timp ce primiserăm deja cea mai minunată confirmare divină prin intermediul lui Abel, Enoh, Enos, Kenan, și în cele din urmă, într-un mod atât de miraculos, prin Asmahael însuși; și cu toate acestea, am preferat cu toții să ne îndoim de cuvintele lui Enoh, mai degrabă decât să ne privim în față propria noastră orbire. Vai, ce nebunie absurdă! Cât de penibil este acum, că am comis-o, căci un părinte nu ar trebui să se simtă niciodată stânjenit în fața copiilor săi.

5. Dar întrucât nu mai este nimic de făcut, să lăsăm lucrurile în mâinile Domnului!

6. Și totuși, nu pot să nu mă gândesc în inima mea că în marea Lui bunătate, Tatăl preasfânt și preaiubitor nu ne va învinovăți de această tulburare a noastră și ne va sfătui după iubirea Lui, și nu după înțelepciunea Lui, în fața căreia oricum noi nu reprezentăm nimic; și mai cred că El ne privește precum niște copii adormiți care visează că sunt treji, sau care țin ochii închiși, convinși că dacă ei nu văd nimic, nici ceilalți, care sunt cu adevărat treziți, nu pot vedea nimic.

7. O, Enoh, continuă să ne ajuți să ne trezim, și poate că într-o bună zi vom fi și noi în măsură să vedem ceea ce vezi tu.

8. Iată cum vor sta lucrurile în viitor: Domnul îi va trezi pe copii pentru a le fi învățători părinților lor, care vor primi astfel o inimă de copil. Iar după noi vor veni copiii care, cu toată slăbiciunea lor, vor realiza lucruri mai mari decât noi, care ne aflăm în deplina noastră putere. Și astfel, voia Domnului se va împlini!

9. Cât despre tine, dragul meu Enoh, ridică-te și spune-mi dacă am dreptate, alinându-ne astfel inimile noastre! Amin!”

10. Enoh le-a zâmbit plin de iubire tuturor patriarhilor și a răspuns: “O, dragii mei părinți, iertați-mă dacă uneori cuvintele mele par aspre, căci nu eu – fiul vostru Enoh – sunt cel care le rostește întru instruirea voastră, ci Domnul Însuși, potrivit voinței Sale divine. Nu este așadar vina instrumentului dacă Domnul îl folosește după voia Sa. Și chiar dacă eu vorbesc despre lucruri a căror semnificație este ascunsă precum germenul în bobul de grâu, nu trebuie să uităm că ordinea naturală ne învață că nici un bob plantat în pământ nu aduce imediat rod bogat, fiind necesar mai întâi ca învelișul care înconjoară germenul să piară; numai astfel este eliberată viața din interiorul bobului, care va crește gradat, bătută de furtuni, stropită de ploaie și scăldată în razele soarelui, pentru a da în cele din urmă un rod binecuvântat, de o mie de ori mai bogat.

11. La fel stau lucrurile și cu fiecare cuvânt al lui Dumnezeu. El nu va aduce roade pe loc, ci trebuie mai întâi plantat în solul inimilor noastre, învelit în cochilia sa protectoare și dură. Dacă apoi, acest înveliș este dizolvat și consumat în inima noastră prin intermediul iubirii active, germenul cel viu, adică înțelegerea profundă, va țâșni către lumina soarelui spiritual și se va coace, deși va fi supusă multor încercări furtunoase, căci va fi stropită de ploaia iubirii celeste și se va scălda în lumina grației Tatălui preasfânt și preaiubitor, dând astfel naștere rodului neprețuit al vieții eterne și al iubirii supreme, prin înțelepciunea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, al tuturor.

12. O, părinții mei, priviți, aceasta este voința lui Dumnezeu; iar aceasta este maniera în care trebuie să primim noi cuvintele Sale. Numai astfel îi vom arăta noi Domnului că suntem cu adevărat copiii Săi, care înțeleg Cuvântul Tatălui și îi recunosc dea pururi vocea. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 62 - PATRIARHII ȘI DISCURSUL LUI ENOH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.9.2010, 12:37 View PostDownload Post

Capitolul 62
PATRIARHII ȘI DISCURSUL LUI ENOH


1. Deși discursul lui Enoh a fost excelent, patriarhilor nu le era clar, astfel încât Adam și-a întrebat copiii care îl înconjurau:

2. “Copii, voi ați înțeles corect cuvintele lui Enoh?”

3. Seth i-a răspuns: “O, tată, dacă sămânța a fost plantată abia acum, cum am putea noi să le înțelegem în întregime? Deși noi am primit germenul cu tot cu coajă, iar solul a fost stropit cu apa vieții, materia (învelișul) nu s-a descompus încă, pentru a elibera astfel viața din interiorul seminței. Eu cred însă cu convingere că timpul Domnului își va îndeplini rolul său, transformându-ne inimile în vederea primirii noului Paradis. Amin!”

4. Adam l-a întrebat atunci pe Enos dacă el a înțeles. Acesta i-a răspuns: “O, tată, am văzut odată o grămadă formată din pietre grele, fără nici o formă, dar toate de aceeași culoare. În curând, din cer a început să cadă o ploaie fertilă, care a căzut pe pământ, inclusiv pe grămada de pietre, care, încălzite de soare, au început să scoată aburi, absorbind cu lăcomie fiecare picătură de apă, ca și cum s-ar fi desfătat de această prospețime; în curând nici nu mai eram capabil să le văd din cauza aburilor. A început apoi să bată un vânt puternic, care a îndepărtat imediat aburii de pe pietre, astfel încât am putut să le văd din nou. Dar cât de schimbate erau acum!

5. Culoarea lor uniformă s-a transformat în o mie de nuanțe, iar apa ploii le-a făcut complet transparente. Unele se dizolvaseră într-un fel de pulbere albă, ceea ce mi-a permis să văd cu claritate conținutul din care erau făcute.

6. În mod similar, mi se pare că văd și acum o grămadă de pietre în fața mea și în interiorul meu, pietre încălzite puternic de razele grației primite de sus, diferența dintre ele fiind încă mică. Cred însă cu convingere că atunci când va veni ploaia, însoțită de vânturi, aceste pietre se vor transforma la fel ca și cele pe care le-am văzut cândva, unele devenind transparente, datorită înțelegerii lor depline, în timp ce altele se vor dizolva, la fel ca și coaja seminței, din care va țâșni viața, în solul inimii mele, precum iarba cea grasă pe care am văzut-o crescând atunci din pulberea cea albă. Amin! “

7. Primind aceeași întrebare, Kenan a răspuns la rândul lui: “O, tată, am văzut recent, într-o zi caniculară și umedă, cum regiunile aflate la mare distanță încep să pălească din ce în ce mai mult, și oricât mi-aș fi forțat ochii, ele au sfârșit prin a dispărea complet din orizontul vederii mele. Nici chiar lumina soarelui nu a putut împiedica această pierdere temporară a vederii orizontului, care părea să se apropie din ce în ce mai mult de mine. În acest fel, gradat, chiar și vecinii mei cei mai apropiați au fost în curând înghițiți de această miasmă, iar eu, înspăimântat, m-am retras în colibă.

8. În timpul nopții s-a dezlănțuit o furtună, cu fulgere orbitoare, tunete și trăsnete. Rafalele de vânt se succedau unele altora, vuind în jurul colibei mele, iar din cer au început să cadă mase mari de ploaie, care au dat naștere unor torente violente, ce coborau rapid pe versanții munților, tunând și mugind, pentru a se prăbuși apoi în crevase și văi, formând râuri, ce au continuat să curgă către mare.

9. O, părinții mei, întreaga mea casă părea să se scufunde într-un ocean de teamă, o teamă înfricoșătoare în fața mâniei lui Dumnezeu.

10. M-am rugat. Gradat, furtuna s-a îndepărtat, iar către dimineață, totul a redevenit calm. Cu puțin înainte de răsăritul soarelui, am ieșit afară din colibă și am privit orizontul, surprins și recunoscător. Oh, era o dimineață minunată, iar ochii mei descopereau pentru prima oară lucruri uimitoare, aflate la o distanță inimaginabilă anterior.

11. În mod similar, eu cred cu tărie că după noaptea furtunoasă a inimii mele va urma o dimineață calmă, de o puritate indescriptibilă, născută din iubirea pentru Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt și plin de iubire. Amin!”

12. A urmat apoi Mahalaleel, căruia Adam i-a pus întrebarea dacă și cum a înțeles el cuvintele lui Enoh.

13. Acesta a răspuns laconic: “O, părinții mei, nu cu mult timp în urmă, într-o dimineață, m-am decis să privesc soarele pentru a vedea dacă pot descoperi ceva pe suprafața lui, așa cum se poate face în cazul lunii pline. Este evident că mi-am primit cât de curând pedeapsa pentru această nebunie, căci atunci când ochii mei nu au mai putut suporta strălucirea intensă și arzătoare a luminii, și mi-am întors privirea de la soare, am observat cu mare anxietate că nu mai puteam vedea nimic. Mă simțeam pierdut, căci nu mai puteam vedea pământul și pe mine însumi, deși continuam să pot simți.

14. Am rămas în această stare întreaga zi, iar seara nu am putut observa decât cu mare greutate cum noaptea cădea gradat deasupra pământului.

15. Copiii mei m-au condus atunci în interiorul colibei, unde m-am rugat atotputernicului și bunului Părinte pentru a-mi reda vederea pe care mi-am pierdut-o ca urmare a propriei mele nebunii. După ce am adormit, roua nopții mi-a răcorit pleoapele, iar vântul ce adia deasupra ochilor mei arși mi i-a vindecat și mi-a redat privirea. Noaptea a trecut și – Numele Tatălui fie veșnic lăudat – a urmat o nouă dimineață, liniștită, strălucitoare, pură și răcoroasă. Am constatat chiar că vederea mea era acum mai bună; putea vedea mai bine, dar nu alte nebunii, ci pajiștea minunată a pământului, acoperită cu flori, precum și miracolul vieții care răsare din chiar mijlocul putreziciunii, în forme minunate și nenumărate.

16. Astfel, și eu sunt convins că deși acum ochiul meu spiritual este orbit de strălucirea imensă a grației divine a lui Dumnezeu, odihna nocturnă a inimii și roua răcoroasă a iubirii, susținută de suflul întăritor al iubirii coborâtă din înălțimea Tatălui preasfânt și preabun, vor permite – în dimineața grandioasă a spiritului – miracolul vieții care se va naște pe câmpurile din inima mea, din putreziciunea gândurilor și sentimentelor mele negative. Amin!”

17. A urmat rândul lui Jared, care a răspuns după cum urmează: “O, părinții mei, ce aș putea să vă spun? La început, Enoh a părut că se îndepărtează de mine, precum soarele care se ascunde în spatele munților; dar el răsare apoi din nou deasupra profunzimilor pământului și își răspândește cu putere razele sale în spațiul infinit, scăldând întregul pământ – acum orbit – în lumina sa atotputernică. El trezește astfel întreaga viață la o activitate fericită, înflorind în mii de forme minunate, născute parcă din chiar nimicnicia nopții.

18. Astfel, și eu cred cu convingere că Enoh s-a înălțat la o înălțime inimaginabilă deasupra mea, precum un soare, iar acum întreaga mea ființă este orbită de lumina lui incredibil de intensă. Totuși, sper ca lumina sacră să acționeze precum cea solară, astfel încât noaptea mea actuală să devină o binecuvântare pentru mine. Căci dacă lumina soarelui extrage viața germenului viu din putreziciunea cojii, ghidând-o apoi și ajutând-o să crească într-o formă minunată, nu mă îndoiesc că și eu – care nu reprezint mai puțin decât plant㠖 voi fi ghidat și îngrijit de Domnul, în calmul liniștit al propriei mele smerenii. O, părinții mei, sunt absolut sigur de aceasta! Fie ca voia Domnului să se facă de-a pururi, în ceea ce ne privește pe noi toți! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 63 - DISCURSUL LUI ASMAHAEL DESPRE CUVÂNTUL DIVIN
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.9.2010, 12:39 View PostDownload Post

Capitolul 63
DISCURSUL LUI ASMAHAEL DESPRE CUVÂNTUL DIVIN


1. “Iar acum, spuse Adam, întrucât toată lumea a răspuns întrebării mele, iar Enoh, desigur, este un răspuns viu el însuși, și asta de multă vreme, haideți să vedem cum a înțeles Asmahael cuvintele sale. Răspunsul său va fi astfel ultima dovadă pozitivă ce va demonstra că el a fost admis pe bună dreptate în mijlocul părinților săi, potrivit voinței lui Iehova.

2. Spune-ne așadar și tu, Asmahael, ce ai înțeles din discursul lui Enoh și ce impresie Ți-au făcut cuvintele învățătorului ce Ți-a fost desemnat. Vorbește deci, folosindu-ți la maximum capacitatea de discernământ! Amin!”

3. Și iată, Asmahael le-a oferit patriarhilor următorul discurs, întru totul demn de reținut, căci a fost inspirat în întregime de Mine:

4. “Mult iubiți părinți ai părinților pământului, chiar și pentru voi, copiii Tatălui preaînalt și preasfânt, cuvintele minunate ale lui Enoh s-au dovedit prea greu de înțeles, căci ele au izvorât din profunzimea supremă a înseși rădăcinii vieții. O, părinți ai părinților pământului, cum aș putea eu, un sărman vierme care se târăște prin praf, să vă explic și chiar să vă demonstrez, da, să vă demonstrez, în ce măsură se poate uni infinitul cu finitul, moartea cu viața, noaptea cu lumina, pământul cu soarele, timpul cu eternitatea și ființele create cu Dumnezeu.

5. O, părinți ai părinților pământului, dacă eu aș putea face acest lucru, cu siguranță, pământul nu ar mai fi iluminat numai de un singur soare în timpul zilei. O, ascultați-mă, în acest caz, miriade de sori ar izvorî din fiecare cuvânt al meu, din fiecare sunet al limbii mele, astfel încât pământul ar fi rapid înconjurat de mii de focare de lumină.

6. O, părinți ai părinților pământului, eu cred că puterea acestor cuvinte, precum și înțelegerea lor ulterioară, este atât de înaltă, de o infinitate de ori mai înaltă decât aș putea vreodată eu, un sărman sclav de-abia salvat din noaptea morții, să-i revelez sensul miraculos și ascuns, căci Cuvântul divin este un Miracol al tuturor miracolelor.

7. Am văzut adeseori animale săvârșind fapte dintre cele mai inteligente, și este uimitor că omul nu le poate imita, în pofida eforturilor sale. Dar cuvintele, o, ascultați-mă, cuvintele, acest miracol al tuturor miracolelor, sunt apanajul exclusiv al omului, căci nu am auzit niciodată vreun animal, oricât de inteligent ar fi, rostind măcar un singur cuvânt.

8. M-am gândit atunci că nici cel mai înțelept act nu va putea proclama vreodată viața în fața Vieții! Căci am văzut adeseori păianjeni murind chiar în mijlocul pânzelor lor atât de îndrăznețe și de minunat țesute. Mai mult, în palatele imense din orașele aflate în ținuturile de jos, moartea a fost adeseori celebrată în festivaluri grotești și teribile.

9. Da, fără cuvintele vieții, chiar oamenii aflați în relație unii cu alții nu reprezintă mai mult decât o conversație între două pietre.

10. Dar cuvintele, o, ascultați-mă, cuvintele ce își au originea în viața însăși, ele sunt cele care ne ilustrează viața. Căci unde ar putea fi găsită originea vieții dacă nu în cuvânt?

11. În cuvânt există viață; cuvântul este viață, iar Dumnezeu este Cuvântul și Viața. Viața nu poate fi descoperită decât în Cuvânt; iar Cuvântul creat de-a pururi de și întru Dumnezeu ca viață a întregii Vieți trebuie să fi fost rostit la început cu o mare putere, căci el a dat naștere și a creat tot ceea ce există în infinitate.

12. O, părinți ai părinților pământului, învățând astăzi de la Enoh despre lucrarea atotputernică a Cuvântului, totul s-a transformat în mine, iar eu nu mai simt nevoia de a căuta viața. Adevăr vă spun, eu am găsit această viață în Cuvânt; iar acela care nu este mulțumit cu această dovadă supremă a vieții, o, părinții mei, cu greu ar mai putea găsi o alta! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 64 - DISCURSUL LUI ENOH REFERITOR LA NATURA CUVÂNTULUI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.9.2010, 18:25 View PostDownload Post

Capitolul 64
DISCURSUL LUI ENOH REFERITOR LA NATURA CUVÂNTULUI

(15 februarie 1841)


1. Auzind asemenea cuvinte din gura lui Asmahael, Adam și ceilalți patriarhi, cu excepția lui Enoh, au rămas uluiți, nemaiștiind ce să creadă.

2. Enoh a sesizat tulburarea părinților săi, și cuprins de compasiune, le-a adresat, fără să mai aștepte să fie rugat, următorul discurs, care avea să le readucă liniștea și să îi facă fericiți:

3. “Iertați-mă, dragii mei părinți, că vă vorbesc acum liber și neinvitat, dar sunt nevoit să o fac, căci simt că aveți cu toții nevoie de o lumină mai puternică inspirată de sus. Așadar, Ascultați-mă: limba mea va rosti acum un cuvânt al vieții, un cuvânt inspirat din cer și un cuvânt inspirat din profunzimi; căci el va fi plin de lumina cerului și de viața profunzimilor. Căci în cer, Dumnezeu este Lumina luminilor, iar în profunzimea Sa, Viața întregii vieți.

4. Iată așadar care este explicația: ori de câte ori privim către cer, iar apoi din nou spre pământ, în maniera cea mai naturală, cerul ne apare ca fiind plin de lumină, în timp ce pământul este colorat de cele mai diverse activități. În profunzimile pământului stau ascunse mii de semințe care poartă în ele viața, precum și alte mii de semințe din regatul animal care sunt ascunse în cuiburile lor calde precum și în organele altor animale, unde așteaptă căldura pentru a putea ieși la lumină.

5. Dar adevăr vă spun, până când profunzimile pământului și toate cuiburile și organele animalelor nu vor fi încălzite cum trebuie, viața nu va țâșni din germenul său aflat în toate aceste închisori, pentru a se înălța apoi liberă către înălțimile umplute de lumină.

6. Oare nu vedem noi lumina strălucind deasupra pământului atât vara cât și iarna? Și totuși, pământul nu este încălzit de aceeași căldură. Dacă lumina ar fi purtătoarea căldurii, razele soarelui ar trebui să aducă cu ele mereu aceeași cantitate de căldură, dar iarna cea înghețată ne învață că lucrurile nu stau așa.

7. Se pune atunci întrebarea: ce este căldura și de unde apare ea, de vreme ce ea nu face parte din lumină, iar aceasta din urmă nu este purtătoarea sa?

8. Ascultați, căldura nu este altceva decât viața ascunsă, latentă, din profunzimile invizibile, și ea nu se poate elibera singură. Dar atunci când lumina a strălucit suficient de mult deasupra profunzimilor pământului, ea sfârșește prin a trezi căldura din somnul său. Aceasta iese singură din temnița sa înghețată și devine liberă și activă, se combină cu lumina și dă naștere unei ființe care își întinde rădăcinile în pântecul virgin al vieții, căutându-și acolo hrana, dar își înalță partea sa legată de lumină către cer, deasupra pământului, pentru a-și putea păstra viața abia trezită mereu trează. Iar elementul viu care trezește plantele este același care trezește și animalele, oricare ar fi acestea. Astfel, totul este ghidat de lumină și germinat cu ajutorul căldurii.

9. Toate acestea sunt, desigur, numai activități naturale, iar diferitele tipuri de activități nu promovează viața decât de dragul ființei, care este purtătoarea unei vieți mai înalte.

10. Dacă privim cum se atrag și cum se descoperă ființele omogene între ele, iar pe de altă parte, cum se luptă și cum se sfâșie reciproc cele străine (diferite între ele), constatăm că nu există doar un singur tip de căldură și de lumină care le activează și le ghidează, ci că există și o căldură furată și o lumină furată, care activează și ghidează toate buruienile și toți paraziții. Totuși, viața superioară și liberă este capabilă să vadă toate acestea.

11. Ne putem atunci întreba: cum și de ce operează această viață superioară și liberă în această manieră? O, părinții mei, acesta este nodul principal care trebuie desfăcut!

12. Ascultați-mă: la fel cum forma tuturor ființelor – în marea lor varietate – este o expresie a căldurii naturale în combinație cu lumina și diferă numai în ce privește capacitatea de a absorbi mai multă sau mai puțină lumină, ori mai multă sau mai puțină căldură, în mod similar, limbajul uman se naște din căldura spirituală, care este sinonimă cu iubirea divină din interiorul inimii, în combinație cu lumina spirituală, care este grația divină dinlăuntrul omului.

13. Cum am putea noi rosti cuvinte sensibile dacă ele nu ne-ar fi fost dăruite ca forme eterne ale spiritului? De vreme ce noi suntem capabili să numim toate lucrurile, spuneți-mi, cine ne-a învățat să facem acest lucru?

14. Numai Dumnezeu putea face aceasta, căci El este esența eternă a tuturor formelor, viața și lumina, sau iubirea și înțelepciunea, iar în combinația lor inerentă, arhetipul suprem al tuturor formelor sau esența primară a tuturor ființelor, și astfel, Însuși Cuvântul Etern.

15. De aceea, atunci când cineva descoperă cuvântul exterior, îl înțelege și îl acceptă, el nu descoperă un obiect, ci însăși viața spirituală plenar existentă, căci fiecare cuvânt reprezintă o formă ce se naște din căldura spirituală și din lumina spirituală. De ce să fim uimiți atunci de cuvintele lui Asmahael?

16. Oare nu semănăm noi oare un pic cu peștii care – deși se află în mijlocul apei – nu o văd, sau cu animalele, care, deși sunt înconjurate de aer, nu îl văd, de vreme ce – aflați în chiar mijlocul plenitudinii vieții divine – noi rămânem uimiți și deconcertați de emoția firească și sinceră a lui Asmahael?

17. O, părinții mei, toate lucrurile au un scop ascuns! Priviți, deși noi beneficiem de viața indestructibilă din propriile noastre cuvinte, această viață ne apare încă precum cea ascunsă în grăuntele de grâu. Dacă ne îndreptăm inimile către lumea exterioară, iarna din noi încă nu a trecut, iar lumina grației care ne înconjoară nu poate să elibereze căldura spirituală dinlăuntrul nostru. Dar dacă ne focalizăm în permanență inimile către înălțimi, către Domnul, lumina eternă a grației va elibera rapid în noi căldura spirituală a vieții și noi înșine, în calitatea noastră de ființe vii, sau de cuvinte vii, ne vom înălța către starea de trezire eternă, specifică luminii lui Dumnezeu.

18. Dar aceia care nu vor proceda astfel vor rămâne niște hoți și niște înșelători și vor deveni buruieni și paraziți, precum formele oribile de viață aflate în adâncurile pământului.

19. De aceea, vă spun: cel care deține cuvântul deține viața însăși; viața lui va depinde însă de forma cuvântului rostit.

20. Aceasta este explicația pentru cuvintele lui Asmahael. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 65 - ADAM MEDITEAZĂ ASUPRA VIEȚII PE CARE A DUS-O
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.9.2010, 18:29 View PostDownload Post

Capitolul 65
ADAM MEDITEAZĂ ASUPRA VIEȚII PE CARE A DUS-O


1. După ce Enoh le-a dăruit atâta lumină, s-au ridicat cu toții și Mi-au mulțumit în liniște în inimile lor pentru darul primit prin intermediul lui Enoh. Adam a cerut apoi ceva de mâncare pentru a-și hrăni trupul obosit. După ce și-a potolit foamea cu pâine, lapte și miere, el Mi-a mulțumit și pentru acest dar, după care s-a adresat astfel copiilor săi:

2. “Copii! Chiar în acest loc am pierdut cândva totul, și aceasta numai din cauza mea, dar adevăr vă spun, prin grația Domnului, Tatăl nostru preasfânt și plin de iubire, am redescoperit aici și acum de o mie de ori mai mult decât am pierdut.

3. O, Paradisule, grădină minunată, loc de lumină în care străluceam încă în mâna Domnului precum un soare ce răsare, fiind în plenitudinea întregii vieți, mai puternic decât toate lumile la un loc, pe vremea aceea, eu eram locuitorul tău atotputernic, iar tu sărmanul meu purtător.

4. Apoi am căzut, iar tu, miraj minunat, nu m-ai putut ajuta să mă ridic. Căderea celui puternic te-a tras și pe tine în jos, iar pământul tău moale s-a comprimat precum frunzele smulse de vântul puternic și aruncate la sol, pentru a fi călcate în picioare.

5. Deși avântul meu forțat ți-a permis și ție să te ridici – despovărat – până la o înălțime necuvenită, specifică slăbiciunii tale, eliberată de piciorul celui puternic, nu ai nici un motiv să fii mândru de tine, exceptând amintirea deșartă că mi-ai purtat cândva trupul.

6. În grația Lui, Domnul a sesizat că solul tău este prea moale pentru cel puternic și a fixat pietre sub piciorul meu pentru ca fermitatea lor să mă împiedice să mai cad o dată.

7. O, minunatul pământ pe care se odihnesc acum picioarele mele. El m-a susținut timp de aproape 900 de ani, ferindu-mă de o altă cădere, în timp ce tu nu ai fost în stare să mă susții nici măcar 30 de ani. Acest pământ minunat a fost simultan și cauza umilitoare datorită căreia am devenit astăzi un purtător al tău mai ferm decât ai fost vreodată tu pentru mine. Căci acum, eu te-am înălțat înlăuntrul meu, făcându-te de mii de ori mai glorios, prin grația revărsată deasupra mea, și sunt convins că tu nu vei mai cădea niciodată în interiorul meu. Și chiar dacă acest lucru ar fi posibil, tu nu m-ai mai putea oprima și apăsa, ci eu voi fi mereu capabil – prin grația cerului – să te înalț, pentru a putea rămâne astfel locuitorul permanent al celui al cărui fir de păr este infinit mai important în fața Domnului decât întregul pământ care a fost cândva purtătorul tău nesigur.

8. O, copiii mei, am venit aici întristat, deplângând pierderea mea, la fel cum am făcut de mii de ori înainte. Dar de această dată am oftat pentru ultima oară, iar ochii mei au emis ultima lacrimă care a umezit zidul împietrit al acestei stânci. De acum înainte nu voi mai pătrunde niciodată aici, în această coajă goală de nucă, în acest înveliș perimat al unei vieți distruse, căci piciorul meu va păși de-a pururi fericit numai pe propriul meu sol, pe care a crescut și s-a maturizat nobilul fruct al vieții eterne.

9. O, copii, mă simt atât de bine, iar pentru această fericire, îți ofer ție binecuvântarea mea eternă, Enoh!

10. Copii, dacă există cineva care mai are încă îndoieli, să le păstreze pentru momentul în care vom ajunge la coliba mea, în această după-amiază. Haideți acum să îi adunăm pe copiii noștri pentru ca eu să îi pot binecuvânta; spuneți-le apoi că mâine, înainte de răsăritul soarelui, trebuie să se adune la locul sfințit al ofrandei sacre a focului. Amin!”

11. După ce Adam și-a încheiat acest discurs de laudă, suferință, mulțumire, glorie, adio și învățătură de minte, copiii săi i-au îndeplinit voința. Toți copiii săi s-au apropiat de el cu bucurie, au fost binecuvântați și invitați să se adune de Sabat la momentul potrivit, după care copiii au plecat împăcați, lăudând Numele Meu.

12. Apoi, Adam a spus: “Acum, copiii mei, haideți să ne continuăm drumul către miazăzi, pentru a realiza și acolo ce am realizat aici.

13. Fie ca Domnul să fie veșnic cu tine, Enoh, și cu noi toți, precum și cu Asmahael și toți ceilalți copii ai noștri care locuiesc aici și în alte părți!

14. Fie ca Domnul să ne ghideze pe noi toți și să pregătească inimile tuturor copiilor noștri pentru sosirea noastră binecuvântată și pentru marea Lui grație, pentru ca ei să poată veni mâine cu inimile deschise în vederea glorificării Numelui Lui, pentru ca astfel să-și poată trezi sufletele și spiritul adormit.

15. Iar acum, haideți să pășim veseli către miazăzi. Enoh și Asmahael ne vor conduce pe mine și pe ceilalți în ordinea deja stabilită. Dar întrucât razele soarelui sunt deja fierbinți, vom urma o cărare umbrită, prin pădure, pentru ca picioarele noastre să nu obosească înainte de îndeplinirea cu credință a datoriei pe care ne-am asumat-o, după care se vor putea odihni. Pe drum vom păstra cu toții tăcerea și ne vom concentra privirea asupra drumului pentru a evita ciocnirile reciproce.

16. O, Doamne, Părinte preasfânt și preabun, fie ca ochiul Tău blând să ne însoțească pretutindeni! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 66 - ASMAHAEL ȘI TIGRUL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.9.2010, 22:54 View PostDownload Post

Capitolul 66
ASMAHAEL ȘI TIGRUL


1. Și astfel, patriarhii au pornit la drum în tăcere, cu inimile vesele, pe cărarea umbrită de cedri și palmieri, către regiunea de la miazăzi. Călătoria a durat circa o oră, timp în care ei Mi-au lăudat Numele în inimile lor, căci natura – devenită transparent㠖 își dezvăluia pentru prima oară minunile în fața ochilor lor, întăriți prin puterea Cuvântului Meu.

2. (N.B. În maniera în care v-a fost explicată în lucrarea “Natura lucrurilor”)

3. Pe la jumătatea drumului, Asmahael s-a oprit brusc, ne mai îndrăznind să facă nici măcar un pas și tremurând din tot corpul.

4. Văzând aceasta, Enoh l-a întrebat: “Asmahael, ce s-a întâmplat cu tine, de vreme ce picioarele tale tinere refuză să te mai poarte înainte? Spune-ne dacă vezi vreun pericol sau dacă te-a afectat vreo boală ori indispoziție, căci iată, noi ne aflăm pe drumul Domnului, iar El este cu noi, și noi cu El. Haide, spune-ne cu sinceritate ce te frământă. Amin!”

5. Asmahael și-a mai revenit puțin și a spus, nu fără o anumită tulburare în glas: “O, părinți ai părinților pământului, și tu, înțeleptul și iubitorul meu Enoh! Iată, în fața noastră se află un tigru uriaș și feroce! El își arată colții, iar fălcile sale sunt deja încordate, pregătindu-se pentru marele salt, după care mă va sfâșia în bucăți, sorbindu-mi sângele și mâncându-mi carnea. Căci furia teribilă a acestui păzitor al înălțimilor sacre nu poate fi vreodată potolită, știut fiind că loialitatea sa crudă, atentă și furioasă depășește tot ceea ce există pe pământ.

6. O, părinți ai părinților pământului, retrageți-vă și lăsați-mă pe mine în ghearele fiarei, ca sacrificiu de eliberare, pentru ca viața voastră sacră întru Domnul să poată fi salvată. O, salvați-vă pe voi, părinți atotputernici și demni de toată lauda!”

7. Privind înainte, patriarhii au văzut cauza care îl înspăimânta atât de tare pe Asmahael.

8. Dar Adam i-a spus lui Enoh: “Ascultă, dragul meu Enoh, du-te și adu aici fiara feroce, pentru ca bietul Asmahael să cunoască puterea lui Dumnezeu în om, prin grația căruia el a fost numit domn al naturii, ce trebuie ascultat de toate creaturile. Amin!”

9. Enoh s-a îndreptat imediat către tigru, care s-a prăbușit la pământ în fața sa, tremurând din tot corpul.

10. Enoh s-a adresat apoi tigrului cu autoritate: “Ridică-te în picioare, animal feroce, du-te la Asmahael și apleacă-ți gâtul puternic în fața lui pentru ca stăpânul tău să te poată încăleca, apoi poartă-l cu grijă alături de mine și de Adam către miazăzi, după care te vei odihni; îl vei purta apoi către apus, după care te vei odihni; apoi către miazănoapte, după care te vei odihni, iar în cele din urmă, către coliba lui Adam; va urma apoi o odihnă completă, îți vei primi răsplata și vei cunoaște destinația ultimă. Amin!”

11. Și iată, uriașul tigru s-a ridicat și s-a îndreptat cu umilință către Asmahael, ascultând întru totul porunca primită.

12. (N.B. Această specie gigantică de tigri nu se mai găsește astăzi decât în anumite păduri tropicale din munții Africii Centrale, rareori în Asia)

13. Văzând aceasta, Asmahael a rămas atât de uluit încât nu a mai putut rosti nici un cuvânt, în timp ce picioarele îi tremurau încă. Căci acum i se revelase pentru prima oară ceea ce mama lui îi spusese odată că văzuse într-un vis. Mama lui fusese în felul ei o femeie pioasă și a fost nevoită să plătească pentru aceasta, împreună cu soțul ei, printr-o moarte cumplită. Ea refuzase să se închine lui Lameh ca unui Dumnezeu suprem, după ce experimentase “înalta favoare” de a fi fost violată timp de o noapte întreagă de cel mai nedemn dintre soldații lui Lameh, în maniera cea mai desfrânată și mai nefirească.

14. Și întrucât soțul ei a refuzat la rândul lui cu furie să mulțumească pentru respectiva favoare, intestinele lui i-au fost scoase cu ajutorul unor cârlige de fier, în timp ce era încă în viață.

15. De unde avea Lameh aceste unelte va fi explicat la momentul potrivit.

16. După ce și-a mai revenit puțin, Asmahael a vorbit cu emoție: “O, atotputernici părinți ai părinților pământului, este limpede că nu structura voastră fizică și puterea voastră au putut îngenunchea această fiară feroce și uriașă; cu adevărat, numai Dumnezeu, da, atotputernicul Dumnezeu ar fi putut face acest lucru prin intermediul inimilor voastre sacre. De-a pururi fie lăudat și slăvit Numele Lui sublim, al Părintelui unor copii atât de minunați, de puternici și de măreți! Amin!”

17. Adam l-a lăudat atunci pentru înțelegerea de care a dat dovadă în legătură cu iubirea pentru Dumnezeu și pentru faptul că a lăudat Numele Meu.

18. Enoh l-a ajutat apoi să se urce pe spatele fiarei, care l-a purtat apoi cu grijă, alături de Enoh.

19. Astfel, grupul și-a continuat drumul pe cărarea umbrită, fără să mai întâlnească vreun obstacol. Peste tot se auzea ciripitul voios al păsărelelor, care săreau din ramură în ramură, cântând un cântecel melodios și profetic, întru lauda omului; ele cântau de fapt un cântecel pentru lauda Omului oamenilor.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 67 - PATRIARHII ÎI VIZITEAZĂ PE COPIII DE LA MIAZĂZI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.9.2010, 22:58 View PostDownload Post

Capitolul 67
PATRIARHII ÎI VIZITEAZĂ PE COPIII DE LA MIAZĂZI


1. Astfel, ei au ajuns în siguranță la copiii din regiunea de miazăzi, care, văzându-i de departe, au lăsat totul baltă și s-au grăbit să-i întâmpine pe patriarhi cu tot fastul.

2. Totuși, văzând tigrul pe care călărea Asmahael, numeroșii copii s-au înspăimântat, căci ei cunoșteau cruda tenacitate a fiarei. Ei o experimentaseră personal atunci când mai mulți tineri au făcut o călătorie către orașul lui Enoh, despre care auziseră destule.

3. Deși fiarei nu i s-a permis să îi atace, ea i-a speriat în suficientă măsură prin simpla sa apariție feroce și prin furia mișcărilor sale, care i-a împiedicat să comită nebunia pe care o intenționau. Ea și-a demonstrat oricum puterea atacând în fața ochilor lor un taur, de fapt un zimbru uriaș, care a țâșnit din pădure, și pe care l-a mâncat în întregime.

4. Această scenă i-a silit pe îndrăzneții călători să îi întoarcă spatele, stricându-le plăcerea de a mai călători vreodată în viitor, iar aceasta cu atât mai mult cu cât conducătorul grupului a fost rănit destul de grav de coada tigrului.

5. După această lecție, copiii au început să se teamă de acest animal, ceea ce explică uimirea lor în fața lui Asmahael, care călărea lipsit de teamă și părea să se simtă atât de confortabil pe spatele tigrului.

6. Văzând frica lor, Adam i-a spus lui Enoh: “Iată, copiii se tem de puternicul cărăuș al lui Asmahael. Du-te și întărește-i în Numele Domnului, pentru ca ei să nu se mai teamă și pentru a se apropia în vederea primirii binecuvântării mele. Amin!”

7. Enoh s-a îndreptat atunci către copiii înspăimântați și le-a spus: “Ascultați-mă, copii ai lui Adam, copii plini de înțelepciune! Cum se face că vă este atât de teamă de o fiară puternică, dar întru totul ascultătoare?

8. Pentru ce ați mai primit înțelepciunea lui Seth de vreme ce vă este teamă de ceea ce trebuie să asculte de voi?

9. Singura explicație este că la un moment dat, voi înșivă ați încălcat legea obedienței, care este fundamentul întregii înțelepciuni, după care ați fost siliți să vă retrageți în fața obedienței de neclintit a acestei bestii. Nu poate exista o altă explicație pentru comportamentul vostru”.

10. Copiii i-au răspuns: “Ascultă Enoh, nepot al lui Jared, ai perfectă dreptate. Cinci tineri au încercat în secret să fie neascultători, împotrivindu-se voinței noastre, căci ochii lor au privit fără rușine către orașul lui Enoh, dar picioarele lor au fost împiedicate să mai înainteze de către o asemenea fiară, care i-a silit să se întoarcă în regiunea în care a fost fondată înțelepciunea.

11. De atunci, după ce ei ne-au povestit despre puterea și cruzimea inimaginabile ale acestui animal, noi am ajuns să ne temem de el”.

12. Enoh le-a răspuns: “Credeți că eu nu știam ce vă tulbură inimile de atâta vreme? Din fericire pentru voi, a fost vorba de copiii voștri, în care a încolțit sămânța răului, pe care ați plantat-o voi înșivă, căci în caz contrar, tigrul v-ar fi putut trăda și v-ar fi făcut toată înțelepciunea de râs.

13. Acum, mergeți fără teamă la marele patriarh Adam pentru a primi de la el lucrul de care aveți atâta nevoie. Apoi urmați-mă cu curaj, în Numele Domnului! Amin!”

14. Astfel, grup după grup, s-au îndreptat cu toții către Adam, căzând la picioarele acestuia și primind binecuvântarea lui.

15. După ce au primit cu toții binecuvântarea, Enoh i-a rugat să se ridice.

16. În continuare, după un vechi obicei, ei au adus fructe, pâine, lapte și miere, ca daruri pentru Adam și pentru ceilalți patriarhi. Aceștia Mi-au mulțumit pentru darurile făcute lor prin intermediul copiilor, apoi i-au îndemnat pe aceștia să se retragă la circa 30 de pași, pentru ca Enoh să poată adresa acestei regiuni de miazăzi câteva cuvinte izvorâte din profunzimea vieții născute din Dumnezeu.

17. Înainte ca ei să se retragă, tigrul a început să mârâie cu atâta furie încât pământul s-a cutremurat sub picioarele lor, iar copiii de la miazăzi au căzut de teamă și au început să strige după ajutor.

18. Adam s-a întors către Enoh și l-a întrebat ce se petrece.

19. La fel au procedat Seth și ceilalți patriarhi, căci cu excepția lui Enoh și a lui Asmahael, nimeni nu înțelegea comportamentul tigrului. Enoh a înțeles însă cu ajutorul Meu, iar discipolul său cu ajutorul lui Enoh, ceea ce i-a permis să rămână calm și lipsit de teamă pe spatele fiarei dezlănțuite.

20. Enoh s-a întors apoi cu respect către Adam și a spus: “O, tată, dacă ești de acord, atinge limba fiarei, iar aceasta îți va spune ea însăși de ce urlă cu atâta furie”.

21. Adam l-a întrebat: “Enoh, să fie oare degetul meu mai puternic decât al tău?”

22. Enoh i-a răspuns: “Tată, degetul tău s-a născut direct din Dumnezeu, în timp ce al meu s-a născut din tine. Astfel se explică puterea degetului tău întru gloria Numelui lui Iehova!”

23. Atunci, Adam a atins limba animalului, ale cărui urlete puternice s-au transformat pe loc în cuvinte inteligibile: “Adam, tu, marele început și sfârșit al întregii creații, născut direct din mâna lui Dumnezeu. Iată, cei pe care i-ai îndemnat să facă 30 de pași înapoi te ascultă orbește, dar voința lor păcătuiește prin orbire. De aceea, trezește mai întâi ascultarea în inimile lor și redă modestia voinței lor. Numai apoi vei putea vedea ce fructe îți aduce regiunea de miazăzi. Dar dacă dorești să iei parte la o masă spirituală, nu-Ți mai sili copiii să pășească înapoi, căci eu unul nu-mi silesc copiii să se retragă atunci când iau masa – și nu sunt decât un tigru! Amin! Ascultă-mă, Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 68 - ADAM LE VORBEȘTE COPIILOR SĂI ȘI COPIILOR DIN REGIUNEA DE MIAZĂZI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.9.2010, 23:02 View PostDownload Post

Capitolul 68
ADAM LE VORBEȘTE COPIILOR SĂI ȘI COPIILOR DIN REGIUNEA DE MIAZĂZI

(24 februarie 1841)


1. Auzind aceste cuvinte, Adam s-a bucurat în sinea lui și a spus: “O, copii, bucurați-vă împreună cu mine, căci eu am găsit adevăratul Paradis. Am petrecut 900 de ani în întuneric, fără să mai înțeleg speciile animale, dar iată că acum am înțeles din nou – cu mare bucurie – semnificația vie a animalului, ceea ce m-a umplut de fericire.

2. O, Enoh, fericitule, ființă nemuritoare! Mare este lumina ta și mare iubirea dinlăuntrul tău! Lăudat fie de-a pururi Numele Domnului, care a revărsat prin intermediul tău o grație atât de mare asupra noastră!

3. Ce am fi noi toți fără ea? Nimic altceva decât niște ființe semi-raționale, veritabile mașini mișcătoare care ar fi sfârșit prin a rămâne fără combustibil, datorită propriei lor iluzii; și astfel, domnul naturii ar fi devenit în cele din urmă un sărman sclav deplorabil, lipsit de putere, pe care simpla vedere a unei broaște l-ar fi înspăimântat de moarte, în fața căreia ar fi căzut la pământ precum un miel în fața lupului feroce, căci el ar fi uitat natura inerentă unuia și altuia, dar mai presus de toate, ar fi uitat că sufletul său este un suflet suprem și pe deplin dezvoltat, un suflet care combină în el sufletele tuturor celorlalte creaturi. Iar dac㠖 fiind pe trei sferturi mort – el nu ar fi cunoscut acest lucru simplu, cum ar fi putut cunoaște el iubirea din interiorul său, viața sa, spiritul și originea pur divină a acestuia?

4. O, Enoh, o, copii! Cuvintele puternice și pe deplin comprehensibile ale tigrului v-au tulburat probabil pe voi, și încă și mai mult pe copiii vinovați din această regiune de miazăzi, dar pe mine m-au făcut fericit. Căci a existat o vreme când eu eram nu doar conducătorul acestei rase, ci al tuturor creaturilor, de la cea mai mică la cea mai mare, de la cea mai slabă la cea mai puternică. Într-adevăr, toate elementele se supuneau atunci cuvântului meu, și nici măcar soarele, luna și stelele nu ignorau cuvântul și dorința mea.

5. Oricum, faptul că această putere nu îmi mai aparține nu este important pentru mine, și nu mai doresc să o regret sau să îi cer vreodată Domnului să mi-o redea. A devenit în schimb foarte important pentru mine să învăț cum îl pot iubi pe Domnul mai presus decât toate. Căci în această iubire își are sălașul întreaga viață, la fel cum în vechea putere și în minunatele capacități pe care le aveam își aveau sălașul toate tentațiile care m-au condus la cădere.

6. A fi cu adevărat stăpân (domn) înseamnă să fii mare, puternic și înțelept. Dar atunci când omul – a cărui menire este umilința – devine stăpân, cu cât mai greu îi este atunci să își împlinească menirea, adică să fie umil! În schimb, atunci când omul își supune întreaga sa voință și putere de dominare Domnului, el a ales calea iubirii și a smereniei în fața Domnului, astfel încât pentru el, umilința nu va mai fi o problemă.

7. Căci ce altceva ar putea oferi Domnului cel care – prin umilința și iubirea sa – a acceptat să devină proprietatea Domnului? Atunci când ne abandonăm Domnului prin iubirea noastră, noi nu mai avem nevoie de nici o putere de dominație.

8. Oare nu depășește puterea Domnului orice altceva? Dacă noi ne aflăm refugiul în iubirea Domnului, îi vom aparține deopotrivă și în putere și forță. Astfel, cel mai slab va fi întru Domnul mai puternic decât orice putere ar fi putut găsi vreodată în el însuși, chiar dacă toate elementele i-ar fi supuse.

9. La ce mi-a folosit acea putere pe care mi-a dăruit-o cândva Domnul? Iată, slăbiciunea lui Abel întru Domnul a depășit-o cu mult. O, Doamne, nu îți mai cer acum putere și forță, ci numai slăbiciune, pentru a te putea iubi pe Tine mai presus decât orice altceva, în umila mea abandonare de sine. Căci dacă te pot cunoaște pe Tine în inima mea, întreaga lume, cu puterea și forța ei, seamănă pentru mine cu o picătură de rouă care a existat cândva, dar care s-a evaporat.

10. O, copii, iată, acesta este motivul pentru care cuvintele animalului m-au făcut atât de fericit; nicidecum faptul că m-aș fi gândit că Domnul mi-a redat puterea mea de altădată și gloria lumească. O, nu, ci numai pentru că în slăbiciunea mea smerită în fața Domnului, am devenit o nouă posesiune a iubirii Sale. Căci în slăbiciunea mea, am ezitat să ating limba fiarei, dar cuvântul puternic al Domnului a întărit degetul meu, care a putut dezlega astfel limba animalului, pentru ca acesta să poată rosti cuvintele înțelepciunii. O, copiii mei, acest lucru înseamnă mult mai mult pentru mine decât să înțeleg natura întregii creații; puterea pe care am avut-o a fost doar umană, dar slăbiciunea smerită este pur divină și nu poate fi comparată cu nimic altceva.

11. Iar acum Ascultați-mă, copii! Doresc să vă adresez câteva cuvinte și vouă. Pentru a răspunde admonestării înțelepte a fiarei, lăsați-i pe copii să se apropie de noi și să asculte cuvintele mele, apoi cuvintele lui Seth, și în sfârșit, cele ale lui Enoh. În final, Enos și Kenan le vor anunța ziua Sabatului, iar de îndată ce soarele va apune, ei vor renunța la orice muncă și se vor odihni.

12. Înainte de a părăsi această regiune, Asmahael, așezat pe purtătorul lui, va spune câteva cuvinte despre ea, comparând-o cu ținuturile de jos, pentru ca acești copii să poată primi o dovadă vie a nebuniei lor; va urma o masă frugală, urmată de binecuvântare, după care vom pleca. Amin!”

13. Enoh s-a îndreptat atunci către mulțime, i-a încurajat pe copii să se apropie, căci aceștia se temeau, neștiind ce se va întâmpla cu ei.

14. După ce s-au așezat în fața lui Adam, în funcție de rang și de vârstă, acesta s-a ridicat și le-a adresat următorul discurs memorabil:

15. “Copii, voi, cei care locuiți în regiunea unde – privind dinspre coliba mea – se odihnește soarele la amiază, spuneți-mi sau confirmați-mi mie, Părintele primordial al tuturor părinților de pe pământ, dacă ați înțeles corect cuvintele sincere rostite de natura pură manifestată în mod excepțional prin acest animal, de regulă tăcut”.

16. Copiii au răspuns afirmativ și și-au confirmat vinovăția cu lacrimi de remușcare în ochi. Adam a continuat atunci:

17. “Este bine că regretați ofensa adusă, căci Domnul ia toate lucrurile în serios în ceea ce privește poporul Său. Dacă nu v-ați fi căit și nu v-ați fi lepădat de ceea ce doreați să faceți și asupra cărora v-a avertizat animalul, ați fi fost judecați, iar umerii voștri ar fi fost împovărați cu calamități nebănuite.

18. Credeți voi oare că neascultarea voastră a încetat acum să mai fie neascultare iar păcatul vostru să mai fie păcat numai pentru că v-ați întors din drum? Ei bine, eu vă spun că nu, căci nu teama de Dumnezeu, și încă și mai puțin iubirea pentru El, au fost cele care v-au împiedicat să vă puneți în aplicare planul păcatului, ci numai teama de acest animal puternic care a depus mărturie împotriva voastră.

19. Și astfel, spre marea voastră rușine, voi ați fost judecați de Domnul prin intermediul acestui animal, căci Domnul v-a luat gloria și a pus în inimile voastre, în locul ei, teama și panica în fața celui care ar fi trebuit să se plece în fața voastră și ai cărui stăpâni ați fost creați să fiți.

20. Iată așadar în ce sclavi v-a transformat neascultarea voastră!

21. Adevăr vă spun, dacă nu v-ați fi regretat păcatul, această fiară ar fi fost un judecător teribil și crud pentru voi.

22. Totuși, nu este suficient ca voi să vă regretați fapta numai datorită rușinii pe care a abătut-o asupra voastră Domnul, sau datorită faptului că Domnul v-a retras o mare parte din grația Lui și v-a așezat la periferia compasiunii Sale, ori datorită faptului că El a stabilit ca acest animal să fie judecătorul vostru și să depună mărturie într-un mod atât de miraculos. Dacă vă regretați cu adevărat fapta sau intenția, mulțumiți-i Domnului cu o inimă plină de bucurie chiar pentru faptul că v-a judecat și deplângeți faptul că ați putut uita – chiar și pentru un singur moment – iubirea Lui infinită, părintească și sacră, deși soarele vă strigă în fiecare zi cu voce tare, de pe cer: „Copii, Tatăl vostru preasfânt și preabun m-a creat pe mine pentru voi; recunoașteți iubirea Lui imensă pentru voi!‟, iar luna vă strigă: „Copii, Ascultați-mă, Tatăl vostru plin de iubire m-a creat pe mine de dragul vostru, pentru a vă fi paznic credincios și companie constantă pe pământ, precum și martor etern al necontenitei Lui iubiri față de voi!‟ Iar stelele vă strigă: „O, copii, numărul nostru este infinit; în majoritatea noastră, noi suntem sori ai altor lumi îndepărtate, fiecare dintre ele corespunzând în parte naturii voastre, atât individual, cât și în multiplicitatea lor. Iată, noi am fost create pentru voi, și la fel întreaga infinitate! O, recunoașteți cât de sacru, de atotputernic, de mare, bun și plin de iubire este Tatăl vostru!‟

23. Iar întregul pământ vă strigă la rândul lui: „O, copii, Ascultați-mă, eu însumi și tot ceea ce port pe umerii mei sunt pentru voi! Eu vă port precum o mamă plină de iubire prin spațiile infinite și vă alăptez zilnic la sânii mei deschiși întotdeauna pentru voi; mă învârt și mă rotesc continuu pentru ca voi să aveți parte de zile și de nopți, și astfel, la fel ca și copiii atunci când se joacă, să vă puteți odihni după o zi de activitate. O, copii, cine poate număra sarcinile nesfârșite pe care trebuie să le îndeplinesc eu de dragul vostru? Iată, toate acestea au fost aranjate în acest fel de către Tatăl vostru preasfânt și preabun, numai datorită iubirii Lui infinite pentru voi!‟

24. O, copii, întrebați apa, și ea vă va răspunde la fel; întrebați văile și munții, și ele vă vor spune aceleași lucruri. Întrebați iarba, plantele, tufișurile, copacii și animalele, iar răspunsul va fi întotdeauna același. Da, fiecare picătură de rouă vă va demonstra cu claritate și fiecare fir de praf vă va șopti la ureche că Domnul Dumnezeul nostru, Iehova, este Tatăl nostru plin de iubire și a creat pentru noi toate aceste minuni izvorâte din inima Lui părintească numai pentru ca noi să ne putem completa educația, devenind astfel capabili ca, în iubirea noastră pentru El, să primim binecuvântări și fericiri încă și mai mari, care vor culmina cu cea finală: Viața eternă întru El!

25. O, copii, cât de bun este Tatăl nostru! Cum ați putut să-L uitați chiar și pentru un singur moment, și asta pentru un motiv atât de lipsit de importanță?!

26. Astfel, dacă doriți să vă lepădați cu adevărat de neascultarea voastră, meditați și descoperiți cauza adevărată a acestei căințe, căci altminteri ea este inutilă și frivolă.

27. Noi ne-am născut cu toții din Iubirea eternă, și de aceea, suntem copiii aceluiași Părinte preasfânt care locuiește de-a pururi în gloria și sfințenia Lui eternă, precum și în iubirea Lui pentru noi și a noastră pentru El. De aceea, iubirea Lui trebuie să însemne totul pentru noi. Căci numai prin și întru iubire suntem noi copiii Lui, numai prin iubire ne putem închina noi Lui, recunoscându-L ca Domn și Dumnezeu al nostru; numai prin iubire Îl putem recunoaște și ne putem apropia de El, și numai prin ea putem trăi și atinge în cele din urmă viața eternă.

28. Dumnezeu este inaccesibil în sfințenia Lui, de necuprins în înțelepciunea Lui, nelimitat în compasiunea Lui, teribil în atotputerea Lui și de-a pururi invincibil în forța pe care o emană. Lumina Lui este Lumina tuturor luminilor, iar focul Lui Focul tuturor flăcărilor. În aceste forme, El este astfel de-a pururi inviolabil, fiind pentru noi un Dumnezeu străin, care nu ne dorește și ne respinge în permanență. Dar tot El este simultan și Iubirea Supremă. Această iubire împacă Divinitatea, astfel încât Aceasta ajunge să aibă grijă de noi. Dacă îl iubim pe Dumnezeu, esența Lui divină se revarsă asupra noastră sub forma iubirii Lui pentru noi; El face din noi copiii Lui și ni se revelează ca Părinte preasfânt, plin de iubire și de compasiune, în tot ceea ce vedem cu ochii, pentru a-L iubi și a ne bucura de El, atingând astfel în cele din urmă viața eternă și libertatea supremă, întru care îl vom recunoaște pe deplin.

29. Așadar, copii, nu uitați Cine și Ce este Dumnezeu, și respectiv Cine și Ce este Tatăl nostru preasfânt, și acționați în consecință! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 7 of 19  [ 189 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 6, 7, 8 ... 17, 18, 19  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !