Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 19.11.2019, 00:13
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4 ... 23, 24, 25  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 20 - Despre cum au mâncat oaspeții la masă
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 28.9.2010, 19:27 View PostDownload Post

Capitolul 20
Despre cum au mâncat oaspeții la masă


1.Atunci când au văzut fariseii și levinții mesele atât de îmbelșugate, pline, cu pești bine pregătiți, cu pâine și vin, Hebram a spus: “Ei bine ucenicii învățătorului din Nazaret nu par a trăi după reguli chiar atât de grele și severe! Iată că nu mai există nici un motiv care ne-ar putea împiedica să rămânem soldați ai Romei și să fim în același timp ucenicii Săi cu trupul și cu sufletul! De câie ori n-am fost noi obligați în Templu să postim pentru marea glorie a lui Iehova, iar aici nici vorbă să se postească, deși astăzi, în ajunul sabatului, evreii sunt obligați să țină post sever! Și, fără îndoială, că nu se aduce prin aceasta nici o necinste lui Dumnezeu, căci altminteri gura Stăpânului și învățătorului - care de-acum va fi și al nostru - n-ar fi rostit un asemenea îndemn. Într-un cuvânt, ceea ce va spune și va voi El, de acum înainte, aceea vom face, fie că va fi dulce, fie că va fi amar pentru noi! Căci spiritul acesta, care face să răsară soarele și în zi de sabat la fel ca în orice zi de lucru, și care - prin faptele sale - nu ține seama de sărbători, este cu siguranță mai presus de spiritul absurd al Templului nostru, care odată chiar a poruncit, spre adevărata sfințire a sabatului, trei zile de post înaintea acestuia și trei zile după. Și întrucât săptămâna are doar șapte zile cu sabat cu tot, s-a născut alunci întrebarea: când să se mai lucreze în asemenea împrejurări?! Iar legiuitorul cel orb și-a dat seama de prostia făcută și a acceptat până la urmă tocmeala! Dumnezeu să-l odihnească!

2. Pe scurt, din noul nostru Stăpân și Învățător răzbate de pretutindeni spiritul cel drept al lui Dumnezeu și de aceea dorim să-i fim ucenici și chiar îi vom fi, pe viață și pe moarte; iar Templului îi vom întoarce spatele pe vecie! Amin. Așa a trebuit să fie și așa va fi! De postit am postit noi destul și n-am căpătat nimic. În drumurile noastre am renunțat însă nu odată la postul cel prostesc, am mâncat și am băut până și în ajun de sabat și în zilele cu lună plină, și iată că pe calea aceasta omenească, lesne de înțeles, am căpătat lucrul cel mai însemnat pe care îl poale căpăta un om. Să fim deci veseli și cu poftă de viață! Îl avem deja pe proorocitul Mesia, iar, în condițiile dale, Templul nu-L va vedea la față încă multă vreme de aici încolo; și chiar de-L va vedea la față, el nu-L va putea recunoaște. Noi însă Îl avem și Îl recunoaștem; și de aceea suntem în culmea bucuriei și spunem: Osana celui pe care L-am găsit! Doar Lui îi vom dărui toată prețuirea și iubirea noastră!''

3. Atunci Iulius a spus; “Așa se cuvine; aici mă alătur vouă și chiar mai adaug: slavă și binecuvântare tuturor acelora care sunt de bună credință!”

4. Iar Cyrenius a spus și el: “.Așa este, slavă întregii lumi și binecuvântare cerească, și lăudat fie numele Mântuitorului nostru care se numește Iisus! Iar în fața acestui nume să se plece de acum înainte toate popoarele lumii, toți îngerii din ceruri precum și toate spiritele de sub și de deasupra pământului!”

5. Iar îngerii, Iara, Josoe. Ebahl, împreună cu toți ucenicii, au rostit atunci cu glas tare: “Amin!”

6. După acest “Amin” am spus Eu: „Iar acum, prietenii și frații Mei, să mâncăm și să bem; căci timpul pentru tămăduirea celor cinci ucigași se apropie!” Atunci toți s-au întins după pește și pâine, iar la urmă după vin.

7. Și astfel s-a terminat în scurt timp dejunul, și toți au mâncat cu cea mai mare poftă; căci peștii fuseseră atât de bine pregătiți încât gustul lor bun te îmbia și mai mult să-i mănânci. Iar Iara a Mea mânca și ea cu poftă, și la fel și Rafael al ei, lucru care le-a atras atenția tinerilor farisei și leviți. care începuseră să se întrebe unul pe altul cum de poate un înger, care reprezintă spiritul cel mai pur, să înfulece cu asemenea poftă pește și pâine și să bea vin, ba o îndeamnă și pe frumoasa sa ucenică să facă același lucru, iar aceasta nu se rușinează de fel să-i țină isonul mentorului ei ceresc.

8. Atunci Hebram le-a spus tovarășilor săi: “Dar de ce vă miră atât de tare toate acestea? Simpaticul nostru înger, care cu atâta ușurință i-a venit de hac pietrei aceleia de vreo treizeci de livre, și asta doar cu degetele sale atât de delicate, sigur că o scoate cu atât mai ușor la capăt cu peștii de pe masă cu carnea lor moale, cu pâinea și cu vinul! Iar ucenica sa dragă, care nu pare să rămână cu nimic mai prejos în nesfârșita-i poftă de mâncare, ea se află fără doar și poate încă în creștere; căci, după înfățișare, fata abia de pare să fi împlinit cincisprezece primăveri și totuși este deja atât de puternică încât se poate compara cu o femeie de douăzeci de ani; iar acest lucru se datorează desigur și faptului că se hrănește atât de bine. Fiul adoptiv al lui Cyrenius, așezat între mâncăcioasa noastră și încă și mai mâncăciosul nostru înger, are și el o mare poftă de mâncare; însă fata și îngerul îl lasă în mod evident de căruță! De fată însă este păcat că este atât de mâncăcioasă! Căci altminteri are un aspect plăcut și vorbește cu mult avânt; înfulecatul acesta însă îi reduce mult din farmec. Dar și învățătorul nostru mănâncă și bea fără nici o reținere. Acesta nu pare însă a fi un lucru neobișnuit la marile spirite; căci toți cei pe care i-am cunoscut eu de acest fel erau în marea lor majoritate mari mâncăi și mari băutori! De altfel, nici nu se poate spune că a fost prea mult ceea ce s-a mâncat și ceea ce s-a băut aici, excepție făcând desigur îngerul, care a înfulecat cât noi toți laolaltă! Surprinzător este faptul că un asemenea spirit curat înfulecă și el hrană materială la fel ca unul de-ai noștri! M-ar interesa totuși să știu dacă mai apoi se eliberează și el de tot ceea ce a savurat, pe aceeași cale naturală a defecației, sau dacă absoarbe toate cele savurate în esența ființei sale?”

9. Iulius, care ședea în apropierea lui Hebram și care auzise toată discuția purtată, i-a răspuns: “Vai, despre ce aiureli vorbiți iarăși între voi, și asta pentru că nu cunoașteți natura lucrurilor! Uitați, Rafael este un spirit pe care, în starea lui primordială, voi nu l-ați putea nicidecum vedea sau auzi; dar pentru că, odată cu trimiterea Domnului nostru printre noi, oamenii, să se poată înfățișa și ei în chip de om, el a trebuit să-și îmbrace ființa sa pur spirituală într-un fel de văl material străveziu și, fiind un spirit dintre cele mai puternice, are nevoie pentru aceasta de destul de multă materie din aceasta ușoară, pe care să o transforme pe loc în esență a sa, astfel încât să rămână vizibil pentru noi toți. Despre o separare a materiei înghițite, care să ajungă în niște eventuale intestine nici nu poate fi vorba, întrucât tot ce mănâncă el se transformă pe loc în esență a ființei sale, și asta începând chiar din gura sa! Vedeți deci cum stau lucrurile! Așa că nu mai vorbiți asemenea prostii între voi!

10. Iar faptul că drăgălașa Iara, fiica cea înțeleaptă a birtașului Ebahl din Ghenizaret, așezat puțin mai sus de înger, a mâncat astăzi ceva mai mult decât altă dală, acest lucru se datorează fără îndoială faptului că Domnul însuși a sfătuit-o probabil în taină lucrul acesta, în vederea acțiunii de tămăduire a celor cinci mari răufăcători, care sigur va fi ceva cu totul deosebit, mai ales că El însuși, care a trezit până și morții la viață, se pregătește atât de serios pentru aceasta. Se pare că va fi o vindecare destul de grea și, de dragul reușitei, trebuie pregătită foarte bine și temeinic. Din acest motiv, probabil, a mâncat și El astăzi mai mult decât în vreo altă zi. V-ați lămurit acum?”

11. Hebram a spus: “O, Doamne, da, desigur, bunul nostru prieten și proiector. Doar puțină lumină să cadă asupra unui lucru și iată că nefirescul din el se transformă până la urmă în ceva foarte firesc! De aceea, de va fi să ne mai mirăm vreodată atât de tare de vreo întâmplare nefirească, atunci mirarea aceea va putea fi pusă doar pe seama propriei noastre prostii! Căci doar prostul se poate mira de un lucru pe care nu-l poate nicicum înțelege; adevărata înțelepciune însă nu se confruntă cu asemenea nedumeriri, fiindcă ea cunoaște adevărata desfășurare a lucrurilor. Noi, cei treizeci, suntem încă tributari prostiei și cu siguranță că vor mai fi multe lucruri care ne vor stârni mirarea alături de marele nostru învățător și Mântuitor, care este pe bună dreptate proorocitul Mesia! Dar iată că El se pregătește să se ridice de la masă și să plece; să facem și noi același lucru!”

12. Eu am spus: “Da, a sosit timpul să mergem; să ne ridicăm deci și să mergem afară, la țărm, unde sunt legați cei cinci!”

13. Și, după ce Eu am rostit aceste cuvinte, s-au ridicat cu toții de la masă și au ieșit odată cu Mine afară, însoțindu-Mă pe țărm.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 21 - Tămăduirea ucigașilor posedați
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 21.11.2010, 23:17 View PostDownload Post

Capitolul 21
Tămăduirea ucigașilor posedați


1. Când am ajuns la cei cinci, aceștia au început de îndată să scoată niște urlete și zbierete îngrozitoare, și să îi blesteme pe toți cei care se apropiau de ei.

2. Eu însă le-am cerut soldaților, lui Iulius și lui Cyrenius să se dea puțin înapoi și le-am spus apoi celor câțiva soldați rămași lângă condamnați: “Dezlegați-i acum; căci în felul acesta nu se poate face nimic cu ei!”

3. Soldații și-au dat seama că aveau să se petreacă lucruri deosebite, dar întrucât cei cinci erau atât de puternici și foarte furioși, ei se temeau că am putea avea necazuri odată cu eliberarea lor. Era ca și cum ai fi dat drumul la vreo douăzeci de tigri printre oameni!

4. Le-am spus atunci pe un ton poruncilor: “Vă spun acum să faceți cât mai repede ce v-am poruncit: neîmplinindu-Mi porunca, puteți da repede de necazuri încă și mai mari!”

5. După amenințarea aceasta a Mea, soldații s-au pornit, cu mare prudență însă, să facă ceea ce le poruncisem.

6. Iar când cei cinei au fost în sfârșit eliberați din lanțuri, ei s-au repezit spre Mine, s-au prosternat în fața Mea și au strigat: “O, Tu, atotputernice fiu al lui David, acuma, că ne-ai eliberai în parte, salvează-ne și de la pieirea veșnică! Nu ne temem de moartea trupului, ne temem în schimb de pieirea veșnică! Căci în noaptea aceasta am avut parte, pe lângă îngrozitoarele chinuri trupești, și de viziunea chinurilor cumplite la care ne vor supune spiritele afurisite ale iadului! De aceea, Te rugăm ca, pentru crimele noastre, să ne supui Tu trupurile stricate - timp de o sută de ani - la cele mai cumplite chinuri aici, pe pământ, dar iartă-ne de înspăimântătoarele chinuri veșnice ale iadului, care ne îngrozesc atât de tare!”

7. Aceste vorbe erau izvorâte chiar din sufletele celor cinci, într-un moment în care duhurile diavolești, care le posedau sufletul și care le înfățișaseră și iadul în întreaga grozăvie a lui, nu vorbeau dinlăuntrul lor; în clipa următoare însă, cei necurați și-au făcut din nou simțită prezența în trupurile celor cinci și au strigat de parcă strigau o mie de glasuri prin gura lor: „Ce cauți tu aici, om josnic și nenorocit? Dorești oare să-ți masori forțele cu noi, niște zei atotputernici? Încearcă numai și va fi ultima ta luptă! Înapoi, nemernicule, sau le vom face praf și pulbere, și te vom zbura în toate vânturile!”

8. Atunci Eu am spus: “Cu ce drept oare îi torturați voi pe acești cinci oameni de mai mulți ani de zile? Cine v-a încredințat vouă lucrarea aceasta? Aflați dar că v-a sunat ultimul ceas! Eu, cel numit de voi «josnicul» și «nenorocitul», vă poruncesc acum să-i părăsiți de îndată și pentru totdeauna pe acești cinci oameni și să vă retrageți imediat în adâncurile iadului vostru!”

9. Diavolii însă au începui să urle, rostind într-un muget oribil: “Dacă puterea ta ne poate sili s-o facem, trimite-ne mai bine printre furnicile cele albe din Africa; căci este mai bine între ele, decât în iadul nostru!”

10. “Nu”, am spus Eu, “pentru voi și pentru toți cei de teapa voastră nu am nici o milă în sufletul Meu, pentru că nici voi nu ați avut milă de cei a căror viață ați nimicit-o în cele mai cumplite chinuri, în ciuda rugăminților lor fierbinți de îndurare; de aceea, afară cu voi, căci nu există mila și scăpare!”

11. Și. la porunca Mea neînduplecată, duhurile rele au ieșit din trupuri, aruncându-i la pământ pe cei cinci.

12. Eu însă am continuat: “Acuma pieriți de aici, ticăloșilor! Dispăreți în iadul vostru, iar acolo vă veți primi răsplata ce vi se cuvine!”

13. Duhurile rele însă au rămas pe loc, cerșind milă și îndurare, spunând că ele fac mereu rău numai ca urmare a naturii lor.

14. Atunci Eu am spus: “Dar sunteți înzestrați totodată și cu puterea de a face bine, căci aveți viziunea binelui și a răului; însă voința voastră înfumurată și neîmblânzită este rea și de aceea nu veți avea parte de nici o îndurare sau milă! Voi înșivă vreți să suferiți și să fiți chinuiți: suferiți deci și chinuiți-vă după vrerea voastră! Căci ordinea Mea este veșnică și de nestrămutat, lucru pe care voi îl știți prea bine. La fel, cunoașteți ce aveți de făcut pentru a avea și voi parte de ordinea veșnică; întrucât însă o răstălmăciți spre răul vostru, aveți acum parte de paguba pe care ați făcut-o voi înșivă, așa că dispăreți din fața Mea!”

15. Și atunci s-a auzit un tunet asurzitor; fum și flăcări au țâșnit din pământ, și o prăpastie adâncă, apărută chiar atunci, a înghițit târâturile acelea nenorocite. Căci duhurile alungate s-au înfățișat ochilor oamenilor ca niște șerpi negri ca smoala, care apoi au fost înghițiți cu toții de prăpastia fumegândă deschisă în pământ, lucru care i-a înspăimântat într-atâta pe toți cei de față, încât cu toții se simțeau chinuiți de febră.

16. Eu însă M-am adresat lui Marcu, el aflându-se deja lângă Mine cu pâine, vin și sare, și i-am spus: “Dă-le acum repede celor cinci puțin vin, apoi puțină pâine cu sare!”

17. Și, atunci, fiii lui Marcu i-au ridicat de jos pe cei cinci și le-au turnat pe gât puțin vin. După care, aceștia și-au venit repede în fire, fără să știe însă ce se petrecuse cu ei.

18. Eu le-am spus: “Luați acum puțină pâine cu sare, și apoi încă puțin vin, și vă veți recăpăta îndată puterile și deplina limpezime a minții!”

19. Iar ei au gustat pâine cu sare, cum le poruncisem, și, după câtva timp, au mai luat o înghițitură de vin, și apoi s-au ridicat de jos, deși arătau încă foarte rău, fiind palizi și foarte slăbiți.

20. Iar Cyrenius M-a întrebat cu mare sfială ce avea să se petreacă în continuare cu cei cinci: dacă vor fi eliberați de tot, sau dacă ar trebui duși în vreun loc anume spre a fi îngrijiți de oameni pricepuți.

21. Eu i-am răspuns: “Nu-ți mai face griji acum; mâine avem să ne dăm mai bine seama ce trebuie făcut cu ei pe viitor! Dacă vor fi îngrijiți astăzi cum se cuvine, atunci își vor reveni cât se poate de repede. Acum însă va trebui să-i lăsăm să se mai odihnească puțin, iar tu, Marcu, cere să ne mai aducă și niște ulei! Lanțurile strânse și funiile le-au umplut pielea de răni, iar acestea trebuie frecate cu ulei și vin ca să se vindece repede!”

22. Marcu a adus degrabă uleiul, iar fiii lui s-au apucat să-i ungă cu această grăsime, lucru care le-a făcut foarte bine celor cinci, ei înșiși mărturisind că le face foarte bine; apoi, unul după altul, au încercat să facă câțiva pași, ceea ce la începui a fost puțin mai greu, dar apoi au reușit tot mai bine.

23. Iar când, după vreun ceas, cei cinci oameni salvați s-au simțit mai bine, ei au început să întrebe unde se află și ce s-a întâmplat cu ei.

24. Iar Marcu, aflat împreună cu fiii săi cel mai aproape de cei cinci oameni însănătoșiți, le-a răspuns: “Ați fost foarte bolnavi și în această stare ați fost aduși aici ieri după-amiază; aici însă tocmai se afla vestitul Mântuitor din Nazaret, care știe să le dea oamenilor, oricare ar fi boala lor, cel mai sigur ajutor, și acest Mântuitor v-a ajutat și pe voi. O să-L cunoașteți cu siguranță mai bine în curând.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 22 - Cuvintele pline de disperare ale celor posedați
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 21.11.2010, 23:31 View PostDownload Post

Capitolul 22
Cuvintele pline de disperare ale celor posedați


1. Atunci, unul dintre cei cinci a spus: “Da, da, parcă începe să se facă lumină în mintea mea! Îmi pare că am avut un vis urât, și în visul acela parcă îmi amintesc că fusesem prins, împreună cu alți patru tovarăși, de o bandă de hoți. Și am fost târâți într-o peșteră întunecoasă și dați pe mâna diavolilor ele acolo. Aceștia ne-au luat în stăpânire mai întâi fizic, spre a face din noi niște ucigași, asemenea lor. Întrucât însă noi ne-am opus cu înverșunare, diavolii au pus stăpânire pe trupurile noastre. Și atunci, ne-am pierdut aproape complet conștiința de sine, iar pe inima noastră a pus stăpânire o voință și o gândire diavolească, și prin asta am fost cu totul pierduți ca oameni. Câte vom fi făcut apoi în starea aceea cumplită în care ajunsesem, asta nu-mi mai amintesc deloc; de un lucru însa parcă îmi mai aduc aminte, eu cel puțin, și anume de faptul că, puțin timp înainte, parcă am fost prinși de niște ostași romani, Ce s-a mai petrecut apoi cu noi, despre asta chiar nu mai știu nimic, și cu atât mai puțin știu cum am ajuns aici și mai ales de ce! Se pare că am fost torturați foarte tare, pentru că suntem încă plini de răni, care însă, după cum simt eu cel puțin, iată că acuma nu ne mai dor deloc. O, Doamne, cred că ni s-au petrecut niște lucruri foarte rele!”

2. Și atunci a vorbit și cel de-al doilea: “Îți mai amintești oare cine am fost noi de fapt înainte vreme? Ei bine, am fost slujitori ai Templului, care ne-a trimis ca apostoli la samariteni, spre a-i recâștiga pe aceștia de partea Ierusalimului. Samaritenii însă ne-au deschis ochit, astfel că ne-am întors ca să căutăm în Iudeea prozeliți pentru Horazin; și atunci am fost prinși chiar la graniță de acei diavoli, care apoi ne-au făcut vrăji, astfel că n-am mai știut cine suntem și ce s-a ales până la urmă de noi. Cum de am ajuns însă, așa, pur și simplu, aici, de asta chiar că nu mai am habar! Da, e limpede, pentru toate câte s-au petrecut cu noi trebuie să-i mulțumim de fapt Templului! El se, pricepe de minune să-i facă pe oameni cât mai nefericiți cu putință; nu se cunoaște însă, după știrea mea, nici un exemplu de om pe care Templul să-l fi făcut fericit! Doar superiorii, ei singuri, înalții farisei și bătrânii cărturari - doar ei sunt fericiții din Templu, toți ceilalți sunt numai sclavi amărâți și salahori înfometați ai Templului!”

3. Și atunci a vorbii și cel de-al treilea: “Da, acum îmi aduc și eu aminte cum ne chinuiau în Templu cu posturi și cu tot felul de alte penitențe! O, Doamne, cred că părinților noștri trebuie să le mulțumim pentru toate nenorocirile noastre! În legile lui Moise stă scris: «Cinstește-ți tatăl și mama, pentru ca să ai viață lungă și să-ți meargă bine pe pământ!» Și noi ne-am cinstit părinții, făcând totul așa cum ne-au cerut ei; ne-am făcut slujitori ai Templului potrivit voinței lor, deși prin naștere n-am făcut niciodată parte din seminția lui Levi. Sigur că nu avea vreo însemnătate, căci pentru bani poți face orice vrei. E adevărat însă că, în acest caz, este vorba de bani mulți! Noi însă, pentru că am devenii slujitori ai Templului, am ajuns pe zi ce trece tot mai nefericiți datorită nesfârșitelor sarcini și încercări, până când am fost trimiși apoi ca apostoli în Samaria, iar acolo am fost vrăjiți cu toții de vrăjitorii cei răi! Ceea ce s-a întâmplat însă cu noi de atunci încoace și până în momentul de față, cum am ajuns noi în ținutul acesta complet străin, peste marea aceasta, și cine ne-a adus în halul acela, despre toate acestea eu cel puțin, în ceea ce mă privește, nu știu chiar nimic. Un lucru parcă mi-l mai amintesc vag de tot, și anume că vrăjitorii cei răi, atunci când noi n-am vrut să primim să devenim criminali, ne-au dai pe mâna unor indivizi deosebit de ciudați și de răi, care nu știu ce ne-au făcut dar ne-am pierdut complet mințile, pe care nu le-am mai regăsit limpezi până astăzi! Acum, mulțumită lui Dumnezeu, ne-am regăsit cu gândurile și cu inima curate! Și iată că știm din nou că existam și cine suntem! Ce se va petrece însă mai departe cu noi? Ne vom întoarce oare în Templu sau ne vom apuca de altceva? Eu unul aș prefera mai degrabă să mor, căci pentru mine lumea asta nu mai are nimic pentru care să merite să mai trăiești pe pământul ei! Cine oare ne poate încredința că nu vom nimeri cât de curând din nou în mâna unor diavoli ca cei de până acum? Și cine ne va salva atunci din ghearele lor?”

4. Atunci au vorbit și cel de-al patrulea și cel de-al cincilea; „Așa este, aici suntem total de acord cu tine. O moarte bună, rapidă, și apoi gata pentru totdeauna cu viața! O, cât de bună este neființa față de o existență ca cea de care am avut noi parte! Deci, s-o sfârșim cu viața! Însă de tot! Căci experiența trăită ne-a făcut viața pe veci insuportabilă! Și, în fond, de ce ar trebui să trăim, în general vorbind? Că doar în neființa noastră de dinaintea nașterii n-am putut avea nici un fel de dorință privitoare la existența care va urma! O exista oare vreun creator plin de înțelepciune care să găsească o plăcere deosebită în faptul că vede peregrinând pe pământ, sub imperiul preafericitei sale atotputernicii, ființe atât de cumplit de nefericite? Și, dacă da, ce putem face noi, sărmane viețuitoare neputincioase ce suntem?

5. Orice animal o duce mai bine decât omul, care se consideră o operă a creațiunii! Sigur că voi, romanii, cu săbiile voastre ascuțite, va puteți bate cu leii, iar tigrii, leoparzii și hienele fug mâncând pământul din fața voastră, speriați de zăngănitul scuturilor și lăncilor ce le purtați; dacă ați fi însă vreodată asaltați de cine știe ce demoni cumpliți, ce arme ați putea folosi oare împotriva unor asemenea dușmani invizibili? Poate că nu știți voi prea multe despre toate astea, dar știți –desigur - că un singur verset al oracolului din Delphi a dovedit adesea că are mai multă putere decât o armată întreagă! Noi însă am făcut cunoștință direct cu asemenea puteri invizibile și n-am găsit arme cu care să ne opunem lor! Ele ne-au cerut să devenim diavoli și, fiindcă noi n-am primit, demonii cei răi ne-au răpit toată conștiința, i-au impus trupului o viață mașinală și s-au folosit apoi de mașinăria aceea, Dumnezeu știe pentru ce! Că ea n-a fost folosită în scopuri benefice, asta o dovedește starea jalnică a pielii noastre! De aceea, nu mai dorim altceva decât moartea; însă o moarte definitivă! Nu dorim nici un fel de altă viață de după moarte, căci cine știe cum este alcătuită și aceea!”

6. Și din nou a vorbit primul: “Da, dacă așa ceva ar fi cu putință, atunci acela care ne-ar putea oferi o asemenea moarte și ne-ar putea-o și dărui, ar face pentru noi cea mai bună faptă! Căci ce rost are să ne mai lăsăm chinuiți în lumea aceasta mizerabilă? Să ajungem diavoli spre și mai marea năpăstuire a oamenilor, asta n-o dorim în nici un caz! Cel care nu dorește să ajungă așa ceva într-un fel sau altul, acela nu are însă parte decât de cea mai mizerabilă existență pe pământul acesta jalnic! De aceea, nu este nimic de făcut în lumea aceasta! Trebuie să te ascunzi de oameni, care de cele mai multe ori nu sunt decât niște simple slugi ale Satanei! Și la ce-ți folosește asta? Diavolii îl găsesc de îndată pe cel ascuns, iar el nu li se poate opune în nici un fel. Dacă urmează poruncile lor, omul ajunge el însuși o slugă a Satanei. Iar dacă nu-i ascultă de buna voie pe diavoli, atunci el va fi supus celor mai cumplite violențe ale lor, și până la urmă tot slugă a Satanei ajunge!

7. Să fim scutiți, așadar, de lumea aceasta blestemată și de viața asta mizerabilă! Căci ea este prea nenorocită chiar și pentru diavolii cei mai cumpliți, darămite pentru niște suflete omenești pașnice și nevinovate! Un Dumnezeu așezat deasupra tuturor stelelor își poate permite să râdă; bietul om însă, neputincios cum a fost el făcut, este sortit doar să sufere, să plângă, să blesteme și să dispere! Unde este oare acel Mântuitor care ne-a redat afurisita asta de conștiință care ne face să ne simțim din nou oameni liberi? Ei bine, să nu conteze pe mulțumirea noastră; căci, prin aceasta, el n-a făcut decât să facă posibilă, pentru noi, o nouă nenorocire! Și, pentru o astfel de binefacere, nu-i vom fi nicicând recunoscători, presupunând că vom avea parte de o asemenea viață mizerabilă în vecii vecilor! Dacă însă ar putea să ne ofere moartea cea veșnică, definitivă, pentru acest lucru i-am aduce dinainte prinosul nostru de mulțumire!

8. Cine sunteți voi oare, romani plini de strălucire? Vouă vă merge fără îndoială mult mai bine în lumea aceasta decât nouă! Arătați foarte bine! Sigur, cel care se pricepe atât de bine să se pună - prin splendoarea și fastul său - în slujba diavolului, aceluia îi merge fără îndoială cât se poate de bine în această lume! Cel care nu dorește să fie chinuit de diavoli, acela nu are decât să se facă el însuși un diavol, și va avea liniște din partea acestora! Dar să fii slujitorul lui Dumnezeu? O, absurditate a absurdităților! Să ceri ajutorul lui Dumnezeu și să-L iubești pe Dumnezeu din toată ființa ta! Ce vorbe frumoase, dar fără nici un pic de adevăr în ele! Noi am fost slujitorii lui Dumnezeu cu trup și suflet, și am cântat până și cu glăscioarele noastre de copii, asemenea păsărilor: «O, bunule Dumnezeu Savaot, ajută-ne pe noi și pe toți oamenii de bună credință!» Și priviți-ne acum, cum ne-a ajutat bunul nostru Dumnezeu Savaot! Voi dețineți în mâinile voastre puterea, și anume puterea diavolului, și puteți face cu noi tot ceea ce veți dori. Un lucru însă vă rugăm: purtați-vă cu noi cu ceva mai multă omenie decât au făcui-o diavolii de mai înainte, care ne-au chinuit la nesfârșit! Iar de veți vrea acum și voi să faceți din noi diavoli, atunci transformați-ne cu totul în diavoli, nu doar pe jumătate! Și vom vedea atunci dacă - fiind chiar diavoli adevărați -, vom rezista mai bine decât ca unii siliți să devină doar pe jumătate diavoli!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 23 - Ciudata stare de spirit a posedaților tămăduiți
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 21.11.2010, 23:47 View PostDownload Post

Capitolul 23
Ciudata stare de spirit a posedaților tămăduiți


1. Cyrenius a spus: “Doamne, acestea sunt vorbe cum n-am mai auzit în viața mea! Sunt vorbe grele, însă din păcate conțin și o brumă de adevăr. Oare ce putem face acum cu oamenii aceștia? Pentru că, trebuie să recunosc, cu toții am rămas cu gurile căscate; până și Iara pare că nu mai știe exact ce să facă, iar pe înger l-am văzut de câteva ori chiar lăcrimând! Toaie acestea mi se par deosebit de ciudate! Spune-mi, deci, ce trebuie să fac cu ei?!”

2. Eu: “Vezi, ți-am spus Eu dinainte că vom avea probleme grele cu ei. Dar nu-i nimic. În inimile lor a mai rămas câte ceva, ca o umbră, de la demonii cei răi, și acum ei trebuie să se elibereze complet și de acele rămășițe. Și abia atunci vor putea fi ei ajutați pe deplin, nici măcar cu o singură clipă mai devreme. Totodată, trebuie să-i lăsăm să se mai odihnească puțin aici și, treptat, ziua cea senină va aduce puțină lumină și în sufletele lor. Vei mai auzi tu multe de la ei, dar toate acestea nu-ți vor face, în fond, nici ție și nici altcuiva vreun rău. Căci sufletele lor nu sunt suflete obișnuite, ci aparțin unor universuri mai bune; de aceea, trebuie să avem răbdare cu ei până când își vor reveni cum se cuvine. Abia atunci se vor putea bucura de vreme mai bună! Dar mai dați-le pâine și vin; căci de-abia acum vor simți cu adevărat foamea și setea!”

3. Marcu le-a oferit cu multă bunăvoință pâine și vin, și le-a spus: “Beți, fraților, și mâncați din pâinea aceasta bună, după pofta inimii! Căci de-acum înainte nu o să mai pățiți nimic rău pe acest pământ, chiar dacă el nu este, într-adevăr, chiar un rai!”

4. Iar cei cinci au răspuns: “Tu pari a fi un diavol bun; căci altminteri sigur nu ne-ai da nouă, care nu suntem totuși de același fel cu tine, să bem și să mâncăm cât vrem din vinul acesta atât de bun și din pâinea aceasta atât de gustoasă! Nu avem cum să te răsplătim, dar nici nerecunoscători nu ne vom dovedi față de tine! Uite, diavolule bun, cu tine, ne pare nouă, am putea schimba câteva vorbulițe! Dacă pe pământul acesta ar locui doar oameni, fără îndoială că nu s-ar trăi chiar râu pe suprafața lui; însă la fiecare cinci oameni sunt câte o mie de diavoli, și atunci, cu timpul, toate ajung pur și simplu lucruri diavolești! Puținii oameni ajung în cele din urmă până într-atât de stăpâniți de diavoli, că nici să mai respire nu mai pot în voia lor!

5. Uite, până acum, stăpân a fost peste toate diavolul tuturor diavolilor, iar el se bălăcește în sânge omenesc, amestecat cu sângele unor amărâți de diavoli buni, așa cum ești și tu. Și asta numim noi împărăția lui Dumnezeu?! Firește, este tot o împărăție a lui Dumnezeu; însă nu cea a iubirii Sale, ci a mâniei Sale! De ce însă este Dumnezeu mânios - asta nu o poate ști nici o ființă! Singurele făpturi fericite pe acest pământ sunt câteva dobitoace. Puținii oameni care mai sunt pe el sunt însă vitele de povară ale întregului rău de pe pământul acesta nenorocit! Omul nu poate fugi destul de repede pentru a se salva prin fugă, asemenea unei căprioare, de toate relele! Mâinile sale sunt moi ca ceara și neputincioase; el vine pe lume gol și fără nici o armă pentru a se putea apăra de dușmani, așa cum fac albinele sau furnicile. Când vezi o familie de tigri, poți fi convins că toate animalele din ea sunt pe de-a-ntregul tigri, la fel cum într-o familie de lei sunt numai lei, deci animale de aceeași specie, și atunci animalele acelea trăiesc bine unul cu celălalt. Dacă vezi însă o ceată de oameni, nu poți fi sigur că toți cei care au înfățișare de om sunt chiar oameni, căci ei sunt în mare parte diavoli; și de aceea între ei este numai ceartă, dezbinare și război! În diavoli sălășluiesc toate relele, iar în om doar înclinația spre bine, care poate fi foarte ușor pervertită între atâția diavoli, și omul devine atunci măcar pe jumătate diavol, sau va avea de îndurat ceea ce am îndurat noi! Sunt mai multe feluri de diavoli, diavoli mai mari și mai mici; toți pot fi recunoscuți însă după faptul că le place să trăiască cât mai bine și mai ușor, fără să muncească și fără să-și risipească puterile. Și, peste toate, ei vor să fie mereu în frunte, să fie prețuiți și respectați; și știu să se facă stăpâni peste toate bunurile de pe pământ, se înconjoară cu tot luxul și-l urmăresc până la moarte pe acela care nu i-a salutat o dată cu destulă supunere!

6. În sfârșit, poți să spui tu, diavole ceva mai bun, orice ai vrea, dar tot seminția ta stăpânește pe acest pământ, iar puținii oameni se află în cea mai neagră sclavie și nu vor avea nicicând vreo scăpare. Aceștia să fie, așa cum spune Scriptura, «copiii Domnului»?! Într-adevăr, dacă așa are Dumnezeu grijă de copiii Săi, cum a avut de pildă grijă de noi cinci, iar soarta bieților copii ai Domnului va fi în veci aceea de a sluji diavolilor în cea mai mare înjosire, atunci noi cel puțin mulțumim frumos pentru această grijă a Domnului!”

7. Atunci, Marcu, căruia nu-i prea era pe plac numele de “diavol mai bun”, le-a spus: “Da, este adevărat că în lumea aceasta copiii Domnului au multe ele îndurat. Dar gândiți-vă ce-i așteaptă dincolo de mormânt? Cât de multă fericire fără de sfârșit! Gândindu-se la asta, poate că un copil al Domnului va accepta totuși o mică probă de umilire de-a lungul vieții acesteia scurte.”

8. Și iarăși a vorbit unul dintre cei cinci: “Dar cine te încredințează pe tine de acest lucru? Poate scriptura? Lasă-mă-n pace cu această încredințare! Gândește-te și spune-mi: cine suni oare aceia care le vorbesc oamenilor de faimoasa scriptură și care se lasă adulați drept slujitori ai lui Dumnezeu? Ei bine, tocmai aceștia sunt cei mai aprigi dintre diavoli!

9. Se spune că însuși Dumnezeu va pogorî pe pământ sub chip de om și le va cere lor socoteală pentru toate mârșăviile fără număr, îndemnându-i la pocăință. Ei bine, dacă El nu va folosi împotriva lor toată atotputernicia Sa, atunci o va păți El însuși chiar mai rău decât au pățit-o la Sodoma cei doi îngeri, care au fost trimiși la Lot ca să-l îndemne să fugă cu întreaga sa familie cât mai departe de locul acela, și care au fost executați!

10. Iar de vreme ce aceia care propovăduiesc făgăduințele lui Dumnezeu suni ei înșiși în mod clar cei mai răi dintre diavoli, fiind ușor de recunoscut ca atare, spune-mi atunci tu, bătrâne diavol mai bun, dar puțin cam orb, la ce se poale aștepta un om sau un asemenea copil al lui Dumnezeu de la astfel de făgăduințe? Îți voi răspunde eu, din trista noastră experiență prin care am fost nevoiți să trecem: el nu se poate aștepta la nimic, la absolut nimic!

11. Fie Dumnezeu nu există, și atunci tot ceea ce există este opera unor forțe brutale, oarbe, ale naturii, care, de-a lungul timpului, au generat toate cele care sunt astăzi, fie există undeva vreun spirit divin superior care orânduiește lucrurile de pe pământ, soare, lună și stele, dar care în sine este prea mare și prea grandios spre a se mai ocupa și de păduchii și viermii care se târăsc pe pământ, așa cum suntem noi. Întreaga scriptura este, prin urmare, doar o operă a oamenilor și nimeni nu poate tăgădui că în ea sunt chiar mai multe lucruri rele decât bune. Iar la puținul bine care mai este în ea, la acela nu mai iau aminte nici diavolii și nici oamenii; doar răul din ea este aruncat de către diavoli pe umerii bieților oameni!

12. «Să nu ucizi!» se zice că i-ar fi spus Dumnezeu lui Moise; lui David însă, același Dumnezeu i-a poruncit să pornească la luptă împotriva filistinilor și amoniților și să-i nimicească pe toți până la ultima spiță! Frumoasă pildă-i asta și de o consecvență fără egal! Să nu fi avut oare atotputernicul Dumnezeu, El însuși, putere de ajuns pentru a stârpi de pe pământ popoarele ce nu-I erau pe plac? De ce a trebuit atunci, împotriva poruncii date lui Moise pentru toți oamenii, să fie silit un om, împreună cu miile sale de războinici, să pornească la drum și să nimicească nu doar unul, ci sute de mii de oameni, doar pentru simplul motiv că - potrivit spuselor unui profet - ei nu erau cumsecade în ochii lui Dumnezeu. Cum stau însă în realitate lucrurile și cu profeții aceștia, și cu asemenea regi, pe care Dumnezeu i-a pus să stârpească pur și simplu de pe suprafața pământului popoare întregi, asta o știe poate doar El însuși, și poate profeții și regii aceia, fără să o recunoască însă!

13. Eu unul sunt de părere că un Dumnezeu al iubirii de oameni n-ar trebui să instige niște oameni, pe care i-a crescut întru iubire, împotriva altor oameni, asemenea unor câini înverșunați, căci doar are El însuși suficientă putere ca să se descotorosească de niște diavoli cu chip de om, supărători și necredincioși. Ciudat Dumnezeul acesta, cu adevărat! Pe de o parte poruncește iubire, răbdare și smerenie, iar pe de alta ură, prigoană, războaie și distrugere! Ei bine, cel care poale înțelege asemenea lucruri, acela trebuie sa aibă mai multă înțelepciune decât un om obișnuit!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 24 - Despre diferența dintre suflete, așa cum o percep clarvăzătorii
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.11.2010, 00:49 View PostDownload Post

Capitolul 24
Despre diferența dintre suflete, așa cum o percep clarvăzătorii


1. Și atunci a vorbii clin nou Marcu al nostru, care începuse să-și cam piardă răbdarea: “Chiar că nu știu cum să mai procedez cu voi. E drept că nu vă pot contrazice întru totul, dar nici dreptate nu vă pot da în toate. Fără îndoială că jelania voastră este întrucâtva întemeiată, pe de altă parte însă, se pare că - în zbuciumul vostru nefericit - voi vedeți lucrurile mult mai negre decât sunt ele în realitate. Dar, fiindcă tu mă consideri chiar și pe mine un diavol, spune-mi atunci dacă tu crezi că toți cei care sunt aici sunt diavoli!''

2. Lui Marcu i-a răspuns din nou cel mai vorbăreț dintre cei cinci: “O, nicidecum! Privește-l pe bărbatul de lângă tine (și a arătat către Mine); acela este un om desăvârșit, un adevărat fiu al lui Dumnezeu! Dar nu va trece mult timp și diavolii îl vor descoperi! Iar mai în spate sunt doi tineri și o fetișoară, care și ei se trag de sus, dar care vor avea și ei parte de destulă prigoană dacă nu vor primi să devină diavoli. Mai văd apoi și câțiva oameni sărmani care par a fi pescari; dar toti ceilalți, inclusiv tu și întreaga ta familie, sunteți în mod clar diavoli, ce-i drept, unii destul de cumsecade, pe cale de a deveni oameni, lucru care vă va mai costa încă destule eforturi și neplăceri! Înțelegi acum cum stau lucrurile?”

3. Marcu i-a răspuns: “Dar spune-mi, dacă tot ai vorbit despre asta, de unde poți ști tu atât de exact aceste lucruri; pentru că, uite, eu văd în jurul meu doar oameni mai mult sau mai puțin desăvârșiți, unii chiar foarte desăvârșiți. Diavoli însă nu văd printre ei nici unul. Pe ce îți întemeiezi așadar spusele, care par totuși a avea un oarecare temei?''

4. Și vorbitorul din mijlocul celor cinci i-a răspuns: “Pe ceea ce văd; trupurile pot fi ele la fel, sufletele însă sunt foarte diferite unele de altele! Ele se deosebesc prin culoare și prin formă; sufletele celor pe care ți i-am numit sunt albe ca zăpada proaspăt căzută în vârf de munte și au o formă minunată, chiar mult mai omenească decât cea a trupului exterior; sufletele voastre sunt însă mai întunecate decât trupul vostru și nu au nici pe departe o formă atât ele omenească ca cea a trupului vostru, ci, dimpotrivă, pe ele se mai văd încă bine urmele unei forme de animal!

5. Totuși, pot sesiza în sufletele voastre de animal și o minusculă formă luminoasă, cu o înfățișare omenească perfectă; poate că, odată ce se va dezvolta în voi, aceasta va reuși să îmbrace până la urmă, asemenea unei piei, sufletul vostru de animal într-o formă umană pură! Despre aceste lucruri însă eu nu-ți pot spune mai multe, dar le poți cere sfatul oamenilor acestora desăvârșiți.”

6. Din nou Marcu: “Aș dori însă să-mi mai spui un lucru, și anume, cum se face că tu poți vedea totul atât de bine, iar eu nu?”

7. Cel întrebai a răspuns: “În clipele acelea de mare suferință, în care trupul meu și-a pierdut adeseori toate simțurile, ochiul sufletului meu s-a deschis și, prin intermediul lui, pot să privesc acum și în sufletele celorlalți oameni și pot să percep marea diferență dintre ei, dintre copiii Domnului și copiii oamenilor, sau, ceea ce este de fapt același lucru, dintre îngeri și diavoli!

8. Chiar și diavolii din această lume se pot transforma în îngeri - dar acest lucru cere multă trudă și dăruire; nu este mai puțin adevărat că și îngerii pot decădea, devenind diavoli, dar aceasta se petrece extrem de rar și este un lucru aproape cu neputință, pentru că în sufletul îngerilor există un spirit de libertate mult prea puternic. Cu noi cinci, iadul și-a încercat puterile, să vadă dacă nu puiem fi cumva pervertiți. Până acum toate demersurile lor asupra noastră au eșuat; ce se va mai întâmpla însă cu noi de acum înainte, asta n-o mai știm noi, ci doar un anume Dumnezeu, care ne-a creat și ne-a făcut să existăm, dar care apoi nu s-a mai sinchisit decât foarte puțin sau chiar deloc de noi, astfel încât am ajuns cu toții să credem că fie nu există nici un fel de Dumnezeu, fie acel prea ilustru Dumnezeu nu mai poate sau nu mai vrea să se ocupe de noi!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 25 - Filozofia lui Matael despre natură
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.11.2010, 01:16 View PostDownload Post

Capitolul 25
Filozofia lui Matael despre natură


1. Clarvăzătorul: “Există, fără îndoială, în lumea aceasta o ordine și un anumit echilibru. În special ele te fac să crezi că există un Dumnezeu preaînțelept, care a creat odată pentru totdeauna lucrurile așa cum le vedem și le simțim noi de atunci încoace. Pe de altă parte însă, se vede adeseori și o dezordine fără margini în ceea ce privește unele aspecte și o asemenea guvernare a bunului plac, încât până la urmă ajungi să-ți spui: ei bine, lucrurile acestea nu au totuși nici un Dumnezeu!

2. Să ne gândim, de pildă, doar la cât de mult se schimbă vremea! Unde s-ar putea găsi în ea vreo ordine sau vreo oarecare regularitate? Sau să ne gândim la multitudinea copacilor dintr-o pădure, crescuți fără vreo ordine anume, sau chiar la iarba de pe o pășune; apoi la înălțimea atât de inegală a munților, la mărimea diferită a lacurilor, a fluviilor, a râurilor și izvoarelor! Nici în cazul acestora nu poate fi găsită vreo regularitate sau vreo ordine, cel puțin nu pentru puterea noastră de înțelegere. Marea își construiește malurile ei complet neregulate în funcție de forța, mai mare sau mai mică a valurilor, și la fel și lacurile, fluviile, râurile și izvoarele. Doar omul le mai poate stăvili uneori; nici urmă însă de apariția preaînțeleptului Dumnezeu în toale acestea.

3. Și tot astfel, doar omul știe să își aranjeze grădinile, să cultive viile și ogoarele; și doar el recunoaște roadele rele nobile, le alege dintre ele sălbatice, le cultivă și le folosește. Unde însă putem întâlni pe suprafața pământului măcar o singură grădină cât de cât îngrijită, pe care s-o fi cultivat Dumnezeu însuși, un singur fluviu așezat în albie de El? Chiar și straturile de pământ sunt așezate atât de haotic unul peste altul, încât nu poți descoperi nici aici decât forța oarbă a întâmplării și nicidecum nu te poți gândi la vreo atotputernică înțelepciune divină. Orice ai face și orice ai gândi, tot nu vei descoperi nimic în toate acestea care să te facă să spui: «Ei bine, iată mărturia clară a ordinii lui Dumnezeu!»

4. Sigur, fiecare lucru luat în pane pare a avea cu adevărat urme considerabile ale unei oarecare forțe și înțelepciuni divine; de îndată ce privești însă totala neorânduială în care lucrurile odată create se îmbină unele cu altele, ai dintr-o dată impresia că: fie Dumnezeu s-a săturat de ordonat lucrurile și nu se mai ocupa decât prea puțin sau chiar deloc de cele odată create, așa cum pare că este cu multe dintre ele, fie El nici măcar nu există, și diferitele lucruri apărute întâmplător, din ele însele, după eternități, în imensitatea nesfârșită a spațiului, s-au instalat chiar ele cu timpul undeva, potrivii legilor naturii constituite tocmai datorită existenței lor întâmplătoare, au crescut în greutate, apoi s-au mărit, au devenit cu timpul lumi, sori și luni. Iar lumile, apoi, au dat naștere ele însele, în funcție de dimensiunile și de greutatea lor, diferitelor legi ale naturii devenite necesare, legi care, cu timpul, au ajuns să stea la temelia unor noi creații.

5. Și cu cât multitudinea lucrurilor a crescut în mod necesar, tot mai mult într-o asemenea lume a universului aflată într-o continuă dezvoltare și creștere, cu atât au devenit mai necesare nenumărate alte lucruri mai mici, care s-au dezvoltat la rândul lor. Iar marea multitudine de lucruri apărute până la urmă, și apoi chiar multiplicarea enormă a lumilor, au determinat prin ele însele apariția unor legi și efecte, pe baza cărora au început să apară primele semne de viață palpabilă. Iar odată apărută chiar și numai o singură scânteie de viață din diferitele trebuințe dintru început, acesteia i-au urmat în mod necesar a doua, iar apoi altele și altele, până la multe miliarde care, la rândul lor, au dat naștere cu timpul altor legi noi, iar acestea au devenit cauza dezvoltării unei vieți mai evoluate. Și probabil că viața a continuat să se dezvolte în continuare în felul acesta până la cele mai înalte forme de viață, prin legile vieții descoperite în sine, astfel încât acum forța vitală profund inteligentă, capabilă să se identifice pe sine și mediul său înconjurător, poate începe să ordoneze natura moartă de dinaintea sa, să o cucerească și să și-o supună!

6. Dacă însă toate s-au născut pe calea aceasta naturală, atunci firește că există viață în cele mai diferite grade de dezvoltare, de la musculița cea mai măruntă și până la acea formă de viață pe care omul desăvârșit o consideră a fi cea divină. Pe aceeași cale, se poate să fi apărut însă, de-a lungul timpurilor nesfârșite, și o divinitate bună, dar, în opoziție cu ea, și una rea. Și, odată născute aceste două divinități, ele se înverșunează în mod necesar, ca poli opuși, una împotriva celeilalte, până când, cu siguranță, forța răului - după reprezentările noastre morale - va fi absorbită de cea bună, mai puternică, ele formând împreună o structură bipolară ordonată, iar simbioza aceasta va face apoi ca, iarăși, după o veșnicie de timp, tot ceea ce mai este adormit, inconștient și mort, să se trezească la viață, dobândind o conștiință libera și darul cunoașterii!

7. Iar faptul că în vremurile acestea toate par încă atât de dezordonate de parcă ar fi fost aruncate una peste alta, îmi pare a avea următoarea explicație: acea forță vitală supremă și bună, pe care o numim Dumnezeu, nu a ajuns încă nici pe departe la acea structură bipolară ordonată cu forța răului, pe care o numim Satana, ci se mai află încă într-o continuă încercare de subjugare reciprocă, din care forța cea bună va trebui sa iasă cândva învingătoare. Căci forța răului - după percepțiile noastre - nu s-ar lupta necontenit cu cea bună, dacă n-ar fi mânată de dorința de a o atrage pe aceasta pe tărâmul său.

8. Rezultă așadar că Satana simte totuși o oarecare atracție nemărturisită față de forța cea bună și urmărește, prin urmare, să-și subordoneze întreaga forță vitală bună a acesteia; dar tocmai în strădaniile acestea neîntrerupte ale sale, atrage ea însăși spre sine tot mai mult din bunătatea respectivă și își atenuează în felul acesta, fără să vrea, răul din sine. Astfel, în viața sa pătrunde tot mai multă ordine, mai multă recunoaștere și judecată dreaptă, încât până la urmă nu va avea încotro și va trebui să se supună întru totul, căci, datorită naturii și instinctelor sale, nu se va putea opune să fie mereu înfrântă în parte.

9. Ea va rămâne însă și după înfrângerea sa totală un pol opus față de Binele pur. Însă unul ordonat, la fel cum sarea este polul opus al uleiului curat și dulce. Căci dacă rădăcinile, trunchiul, ramurile și frunzele măslinului n-ar absorbi sare atât cât trebuie, nicicând rodul său n-ar produce uleiul cel dulce!

10. Dar iată că mă pierd în expuneri pe care tu cu siguranță nu le vei putea înțelege așa cum merită ele să fie înțelese. Acest lucru nu are mare însemnătate însă, căci este departe de mine gândul de a-ți servi toate acestea drept o adevărată învățătură, ci mai curând ți-am arătat situația în care poate ajunge un suflet supus la nenumărate chinuri greu de îndurat și pe care toate rugile înălțate spre Dumnezeu nu l-au putut, alina.

11. Prin marile dureri și suferințe produse trupului, sufletul devine mai receptiv; el vede și aude tot ceea ce pentru ochii și urechile oamenilor obișnuiți nu este de multe ori perceptibil și nu trebuie să te miri dacă mai înainte am amintit de mai multe lumi. Căci sufletul meu le-a văzut mai bine și mai clar decât ai văzut tu sau vei vedea vreodată în viața ta acest pământ și, de aceea, sunt îndreptățit să vorbesc despre tot ceea ce a văzut sufletul meu în universul nesfârșit! Dar să ne oprim aici cu toate acestea, iar tu spune-ne acum ce avem de făcut! Că doar nu putem rămâne aici, nu-i așa?”

12. Marcu i-a răspuns: “Vom mai rămâne încă un timp, atât cât va considera de cuviință Mântuitorul, care v-a eliberat chiar aici, în fața ochilor noștri, de suferințele voastre cele cumplite!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 26 - Discurs despre lupta din natură
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.11.2010, 16:58 View PostDownload Post

Capitolul 26
Discurs despre lupta din natură


1. Atunci vorbitorul a spus: “Și care dintre cei din jurul nostru este acela căruia îi datorăm recunoștință? Căci altceva nici nu-i putem oferi așa cum suntem acum!”

2. Marcu i-a răspuns: “El nu ne îngăduie, în folosul vindecării voastre, să vă spunem înainte de a sosi vremea, așa că nu vi-L vom face cunoscut încă; dar fără îndoială că poate chiar astăzi veți avea bucuria sa-L cunoașteți pe El, iar, prin glasul Lui, multe dintre rătăcirile voastre!”

3. Vorbitorul: “Prietene, la bucuria din inimile noastre cred că nu este cazul să ne mai gândim pe lumea aceasta! Căci suflete ca ale noastre, care au fost supuse unor torturi atât de mari, nu mai găsesc nicicând bucurie pe pământul acesta greu încercat! Poate după aceea, într-o viață mai bună; însă în trupurile acestea prea strâmte, niciodată!”

4. Atunci a vorbit Cyrenius, aflat în imediata apropiere: “Uitați, eu sunt guvernatorul general al Romei pentru întreaga Asie și o parte a Africii, precum și pentru Grecia! Abia acum am început să vă cunosc și mi-am dat seama că nu sunteți oameni obișnuiți. Vă voi lua deci în grija mea și nu vi se va mai petrece niciodată nimic rău, iar o îndeletnicire potrivită însușirilor voastre spirituale se va găsi fără îndoială pentru voi.

5. La un lucru însă tot trebuie să vă învoiți, și anume să nu ne mai priviți pe noi, romanii, așa, hodoronc-tronc, ca pe niște diavoli, chiar dacă unii ceva mai buni, și să nu ne mai numiți, ca pe bunul meu Marcu, «diavoli mai buni»! Suntem doar și noi oameni, la fel ca și voi. Iar pentru faptul că voi ați fost duși, din rațiuni divine complet necunoscute nouă, în mare ispită, și ați fost supuși în situația aceasta unor suferințe cumplite, stare în care însă sufletele voastre s-au iluminai, în mare măsură, după cum mi se pare mie, pentru faptul acesta noi nu purtăm nici o răspundere; nouă în schimb ne datorați tămăduirea voastră, și în special unuia dintre noi, care este, cum s-ar spune, un Mântuitor atotputernic; și doar vedeți bine că nu ne-am purtat în nici un caz diavolește față de voi!

6. De aceea, s-ar cuveni poate să vă revizuiți puțin părerile, care firește că nu sunt chiar neîntemeiate, și probabil că în scurt timp veți întâlni din nou chiar și bucuria.''

7. Vorbitorul s-a ridicat de la pământ, de acum întărit, și a spus: “Privește, prietene, la pământul de sub picioarele tale; nu vezi decât lucruri bune, care-ți încântă sufletul. Floricelele și iarba îți bucură ochiul, iar spargerea blândă a valurilor de mal îți face inima să tresalte în piept; dar tu nu vezi cum sub toate minunățiile acestea nenumărați diavoli mititei (dar care sunt în creștere) își ridică și își întind capetele lor aducătoare de moarte și nenorocire!

8. Tu vezi, desigur, spumegarea minunată a valurilor, însă nu vezi și monștrii ucigași ascunși sub valurile jucăușe! Tu vezi doar viața luminoasă, noi însă doar moartea și o necontenită prigoană împotriva vieții drepte și nobile. Tu vezi doar prieteni, iar împotriva puținilor dușmani pe care-i vezi ai destulă putere pentru a-i face blânzi ca niște mielușei; noi, în schimb, nu vedem nimic altceva decât dușmani înrăiți, în mare parte de neînvins!

9. Vai, prietene, când le poți vedea pe toate acestea atât de limpede, este greu să te mai gândești vreodată la bucurie! Ia de la noi puterea aceasta, sau dă-ne o explicație justă despre toate pe care le vedem și, de îndată, vom fi iarăși veseli și fericiți!

10. Este posibil ca, pentru câte un suflet care a răzbătut prin luptă de la un nivel de viață la altul, să existe odată și odaia, după niște perioade infinit de lungi de timp, și o soartă mai bună; putem fi noi însă siguri de acest fapt? Și câtor lupte grele și furtuni neasemuite va trebui să le mai facă față bietul suflet până va ajunge acolo? Și va ieși el întotdeauna victorios, sau va sfârși înfrânt pentru vecie? Ce fel de încredințare ai pentru toate acestea?

11. Căci uite, noi vedem cu adevărat lucruri și situații despre care tu n-ai avut vreodată habar; dar despre vreo încredințare referitoare la starea, fără îndoială, înălțătoare a sufletului după moartea trupului n-am văzut niciodată nimic - vedem în schimb o permanentă veghe, grijă și luptă! Ți-am spus dar ceea ce vedem.

12. Fiecare viață nu este decât o luptă cu moartea, așa cum orice mișcare este o lupta neîntreruptă cu repausul care caută să o perturbe. Iar repausul, la rândul său, se luptă necontenit cu mișcarea, pentru că în el însuși există tendința permanentă de mișcare, gata să se manifeste.

13. Cine va învinge până la urmă? Repausul, care caută necontenit mișcarea, sau mișcarea, care caută la fel de necontenit repausul?

14. Începând chiar cu prima sa clipă de viață, omul nu face altceva decât să lupte, și asta până în clipa de față, iar pe viilor va lupta în continuare, iar și iar; și, atâta timp cât va lupta, el va avea și viață, însă numai o viață de luptă, care nu va fi înzestrată decât cu foarte puține momente de fericire! Dar când oare se va instala, în sfârșit, și o stare de pace, în mijlocul luptelor acestora veșnice, și când va învinge pe deplin adevărata fericire?

15. Este deci ușor de spus: fii fericit și bucuros! Propria ta minte te va întreba însă de îndată, așa cum faceți voi, romanii: Cur quomodo, quando et quibus auxiliis? (De ce, cum, când și pe ce cale vom primi ajutor?) Ne-ai înțeles oare, măcar într-o mică măsură?"
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 27 - Matael vorbește despre viața lăuntrică a lui Cyrenius
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 24.12.2010, 03:28 View PostDownload Post

Capitolul 27
Matael vorbește despre viața lăuntrică a lui Cyrenius

1. În acest moment, Cyrenius, care îl ținea pe vorbitor de mână, a făcut ochii mari și Mi s-a adresat Mie: “Doamne, omul acesta are o părere foarte ciudată despre viață! E drept că nici nu prea ai cum să-l contrazici; căci, din nefericire, el rostește purul adevăr, atât în mare, cât și în mic! Dar ce spui Tu despre toate acestea?”

2. Iar Eu am spus: “De ce te miri? V-am spus doar mai înainte că aceștia cinci vor aduce furtună peste noi. Dar ascultați în continuare vorbele lor, și apoi veți înțelege mai ușor și mai în profunzime vorbele Mele!”

3. Atunci, Cyrenius i-a spus vorbitorului dintre cei cinci, al cărui nume era Matael: “Dar n-ai putea aduce tot atâtea argumente și în sprijinul faptului că, potrivit unei probabilități mult mai mari, Dumnezeu a existat totuși înaintea lumilor tale, despre care eu nu-mi pot face încă o idee prea clară? Uite, eu cel puțin nu cunosc vreun popor pe pământ care să nu creadă în existența unui Dumnezeu înțelept și atotputernic încă dinaintea existenței vreunui alt lucru și care să nu-L idolatrizeze pe Acesta și să nu I se roage Lui; iar tu ai demonstrat acum exact contrariul. Aceasta îmi umple sufletul ele îngrijorare; de aceea, încearcă acum să demonstrezi și reversul; uite, chiar eu, guvernatorul, te rog să faci acest lucru!”

4. Matael i-a răspuns: “Tu nu ești decât un biet sugar neputincios pe acest pământ; mi-e și milă de tine! În realitate, tu ai auzit, și nu o singură dală - așa cum pot vedea cu ochiul sufletului meu - destule vorbe dătătoare de putere, pline de viață și de adevăr, și ai văzut cu propriii tăi ochi ce poate înfăptui Cuvântul lui Dumnezeu. Și totuși, sufletul tău tot nu poate răzbi în profunzimile unor asemenea gânduri!

5. Da, prietene, vezi tu, încă îți mai iubești prea mult propria-ți viață și ești încă prea puternic ancorat în ea; iar poziția aceasta este cea mai puțin favorabilă pentru cunoașterea vieții.

6. Vezi tu, prietene, trebuie să-ți fi pierdut de tot viața, vreau să spun viața asta pământească, și abia atunci vei putea recunoaște viața adevărată!

7. Ia, de pildă, un vas și umple-l cu apă; apa va sta liniștită în vas, iar tu nu vei putea recunoaște spiritele aburului din apa cea neclintită; și oricât de puternic vei încerca să amesteci apa din vas, tot nu ți se vor arăta puternicele spirite ale aburului. Dacă vei pune însă vasul pe foc, apa va începe cât de curând să fiarbă și de îndată puternicele spirite ale aburului vor începe să se ridice deasupra suprafeței de-acum bolborosinde a apei; abia acum celelalte spirite, care vor mai adăsta în apa în clocot, vor recunoaște puternicele spirite ale aburului, care cu puțin înainte stătuseră liniștite în apa cea rece fără a da vreun semn de viață. Ele se vor «privi» cu mii de ochișori mai întâi pe ele însele, și apoi suprafața bolborosindă a apei care le-a purtat în ea; și vor înțelege că spiritele aburului erau conștiente de faptul că sunt una cu apa cea rece.

8. La fel va înțelege și apa, în timpul fierberii, că în ea au existat spirite dintre cele mai ciudate și că vor exista în continuare, până la ultima picătură; da, da, apa va recunoaște, în clocotirea ei, că este ea însăși deopotrivă spirit și forță, însă în forma ei rece ea nu s-a putut recunoaște și înțelege pe sine!

9. Întrezărești în cele ce ți-am spus vreo asemănare? Viața ta este și ea un fel de apă, ce-i drept curată, însă altminteri complet rece în vasul pe care îl reprezintă trupul tău. Și oricât ai mișca vasul acesta al trupului tău încoace și încolo, sucindu-l în toate părțile, tot nu-ți vei putea da seama, pe calea aceasta, de ceea ce este ascuns în forța ta vitală; dimpotrivă, cu cât este zgâlțâită mai mult apa în starea aceasta rece a ei, cum se întâmplă de altfel mereu la un om pământean, cu atât mai puțin se poate cunoaște pe sine apa vieții din vasul trupului omenesc în continua mișcare în care se află, și cu atât mai puțin va putea recunoaște ea mediul ei înconjurător, căci o oglindă de apă odată mișcată nu mai redă o imagine clară, ci una deformată.

10. Atunci însă când vasul trupului tău, cu apa vieții în el, va fi așezat pe flacăra adevăratei iubiri, a celei mai mari smerenii și a tuturor suferințelor și durerilor, ei bine, atunci apa din vas va intra cât de curând în procesul de fierbere, iar spiritele aburului vieții, care se vor elibera unul după altul, se vor putea recunoaște pe ele însele, își vor recunoaște starea de început în recele repaus, și anume sufletul senzorial și vasul cel imperfect, iar apa vieții, în clocotirea ei continuă din vasul pe care îl reprezintă trupul tău, va putea zări și ea, cu miile de ochișori luminoși ai ei, spiritele vieții ridicându-se din ea și își va da seama că ea nu este doar purtătoarea inertă a acestora, ci că formează împreună cu ele o unitate!* Vasul însă, prietene, vasul trupului, pe acesta spiritele eliberate ale vieții nu îl vor percepe ca fiind una cu ele, ci îl vor percepe doar ca pe un vas exterior, la un moment dat necesar, care apoi poate fi însă sfărâmat în bucăți și aruncat în stradă. Poți acum intui măcar ceea ce am vrut să-ți explic?”

11. Cyrenius a răspuns: “Am impresia că înțeleg oarecum tabloul pe care mi l-ai prezentat, adică adaptarea lui la viața noastră sufletească; sensul mai profund însă pe care ai vrut să mi-l sugerezi prin el, acela sunt sigur că nu-l voi putea înțelege încă multă vreme! Oare ai vrut prin acest exemplu să demonstrezi că totuși a existat în mod necesar un Dumnezeu înaintea tuturor lucrurilor?”

12. Matael: “Intr-adevăr, dar acest lucru tu nu-l poți încă înțelege, căci tu însuți ești încă departe de a începe să dai în clocot!”

(* - Vezi și „Secretele Vieții”, n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 28 - Discursul lui Matael despre Dumnezeu
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 24.12.2010, 03:31 View PostDownload Post

Capitolul 28
Discursul lui Matael despre Dumnezeu

1. Matael: “Iată, acel ceva pe care tu îl numești Dumnezeu, eu îl numesc apă a vieții; apa în sine nu-și poate recunoaște însă propria viață. Dar atunci când ea este adusă la starea de fierbere, prin mistuitoarea flacără a iubirii, care echivalează cu presiunea asupra centrului existenței, atunci spiritul vieții se ridică, dintr-odată eliberat, deasupra apei care-l ținuse prizonier, iar prin aceasta se înțelege spiritul lui Dumnezeu plutind deasupra apelor, așa cum spune Moise. Iar spiritul se recunoaște pe sine, dar și apa, și recunoaște și faptul că a fost de-a pururi una cu apa; și aceeași recunoaștere eternă se poate desprinde și din faimosul dicton: Fiat lux! (Să se facă lumină!)

2. Abia atunci când spiritul tău, prietene, va ajunge să plutească și el pe deasupra apei clocotitoare a vieții tale, abia atunci vei începe să-ți recunoști cu adevărat propria viață, precum și viața lui Dumnezeu din tine.

3. Vezi tu, orice existență trebuie să înceapă la un moment dat să ființeze, trebuie să existe acel moment de pornire, căci altminteri nu putem vorbi de existență! De pildă, viața are puterea să se recunoască pe sine și să recunoască și toate celelalte din jur; dar dacă forța ei conștientă de sine nu ar fi cunoscut un anumit moment de început, atunci fără îndoială că ea nici nu ar fi existat vreodată. Dar întrucât a existat odată acel moment de început, ea există prin urmare de foarte mult timp, în aceeași măsură în care existăm și noi, tocmai fiindcă, la un moment dat, am început să existăm ajungând la forma în care suntem astăzi.

4. Noi am existat totuși chiar înainte de viața aceasta, însă în același fel în care există acei aburi nedezvoltați și reci ai vieții în apa cea rece și neclintită; și, tot astfel, chiar și forța vitală supremă întru Dumnezeu are o dublă existență: mai întâi una necuvântătoare, conștientă numai de sine însăși, iar mai apoi o existență izvorâtă din începuturile unei activități interne, o existență liberă și capabilă să se recunoască pe sine!

5. De aceea stă scris în cartea lui Moise: «La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Și pământul era neînceput și gol, și întuneric era deasupra adâncului.» Cine sau ce este de fapt cerul, și ce sau cine este pământul? Te gândești cumva la acest pământ pe care stai tu, sau la cerul care-ți dă aerul și lumina? O, cât de departe ești de adevăr! Căci unde erau pe atunci acest pământ și unde era cerul acesta?

6. Iată, cuvintele acestea sugerează doar felul în care a început forța vitală veșnică a lui Dumnezeu, diferențiată în existența ei, să descopere și să cunoască! Astfel, «cerul» reprezintă înțelepciunea capabilă de autocunoașterea propriului său Eu; dar centrul de greutate al miezului său, dogorind de iubire, nucleul acesta arzând în iubire, prin care se înțelege pământul, era pe atunci încă neînceput, gol și întunecat, deci fără o cunoaștere mai profundă de sine.

7. Nucleul acesta s-a încins însă tot mai tare și mai tare, pe măsură ce mase tot mai mari de conștiință de sine presau asupra lui. Și nucleul a ajuns să dogorească, iar din apa clocotindă a vieții s-a înălțat aburul spiritului, a început să plutească liber pe deasupra apelor preexistentei veșnice, necuvântătoare și neclintite, și s-a cunoscut întru totul pe sine; iar cunoașterea aceasta este tocmai lumina pe care Moise spune că Dumnezeu a făcut-o pentru alungarea întunericului, imediat după crearea cerului și a pământului.

8. Și abia din acest moment Dumnezeu a devenit El însuși «cuvânt» rostit, și cuvintele acestea «Să fie!» exprimă prin ele însele o voință liberă care se definește pe sine, o ființare în cadrul ființării, un cuvânt în cadrul cuvântului și, în sfârșit, un tot în toate!

9. Și, de-abia de atunci, din voința astfel eliberată a început să se nască izvorul primordial, cunoscător de sine, al existenței oricărei alte existențe, începi acum să-ți faci o idee?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 29 - Discursul lui Cyrenius despre înțelepciunea lui Matael și răspunsul acestuia
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 24.12.2010, 03:38 View PostDownload Post

Capitolul 29
Discursul lui Cyrenius despre înțelepciunea lui Matael și răspunsul acestuia

1. Cyrenius a spus atunci: “O, da, acum încep să înțeleg din ce în ce mai bine, și asta cu atât mai mult cu cât chiar în noaptea aceasta am ascultat o explicație foarte asemănătoare a acestei istorii mozaice a creației primordiale. Probabil că așa stau lucrurile. Totul ia însă o întorsătură prea savantă și nu mai pot și nici nu sunt dispus să fac eforturi atât de mari pentru a înțelege în toată profunzimea. Pentru mine lucrurile trebuie să fie simple, dacă este să-mi folosească la ceva. Atunci când ele ajung la profunzimi prea mari, s-a terminat cu puterea mea de înțelegere!

2. Dar, în sfârșit, rămâne așa cum am spus; mă voi ocupa chiar eu de îngrijirea voastră și vi se vor oferi toate șansele să folosiți marea voastră înțelepciune ori de câte ori va fi posibil și să conduceți biata omenire, atunci când va fi cazul, pe calea cea dreaptă, deși vă mărturisesc cinstit că o pătrundere în adâncurile de-a dreptul abisale ale esenței vieții ar putea avea, în mare, consecințe mai mult rele decât bune.

3. Uitați-vă la voi înșivă și întrebați-vă dacă știința și înțelepciunea voastră cu adevărat extraordinare v-au făcut cu adevărat fericiți! Este adevărat, spiritul omenesc poate pătrunde în cele mai mari profunzimi ale înțelepciunii și poate realiza până la urmă lucruri cu adevărat minunate; fericit este însă după mine doar omul simplu, supus în marea sa iubire lui Dumnezeu, Creatorul, și care-I urmează poruncile. De va voi apoi Dumnezeu să-i dea, precum lui Solomon, înțelepciunea, el n-are decât să o primească plin de recunoștință și să se folosească de ea având cugetul senin. Dacă însă înțelepciunea cu care este înzestrat un om nu-i folosește acestuia decât spre a-l face nefericit, atunci eu, din parte-mi, prefer până la urmă chiar și cea mai mare prostie care poate însenina inima omului.

4. Iată, eu trăiesc și știu de-acuma că voi continua să trăiesc veșnic, iar căile pe care se ajunge la preafericita viață veșnică îmi sunt cunoscute; ce mi-aș mai putea dori oare?!

5. Însușiți-vă și voi punctul acesta de vedere al meu și veți reuși să fiți și voi cât se poate de fericiți încă de pe acest pământ. Însă cu prea profundele voastre reflecții atât de înțelepte cu greu veți reuși să mai simțiți însemnătatea și bucuria de a fi om!

6. Urmați-mi deci sfatul, chiar dacă el nu izvorăște din prea mari profunzimi de înțelepciune; el izvorăște însă dintr-o inimă plină de bunătate, și nu lipsită de iubire, și cred că acest lucru este apreciat și de către Dumnezeu! De ce să nu-l apreciați și voi?

7. Nu înțelepciunea este cea care ne dă viață, ci iubirea; să rămânem deci la iubire și nu ne vor lipsi viața și cunoașterea fericirii izvorâte din ea! Vedeți, aceasta este înțelepciunea mea și chiar mă încumet să spun că ea este mai bună pentru viața oamenilor decât înțelepciunea voastră atât de profundă!”

8. Matael i-a răspuns: “O, da, da, de data, asta ai o foarte mare dreptate! Căci, iată, atâta timp cât apa din vas nu ajunge pe foc, ea duce într-adevăr o existență liniștită și bună; dar de îndată ce ea ajunge pe foc, lucrurile încep să arate cu totul altfel. Odată trebuie să se termine!

9. Dacă vrei să ajungi ceva în viață, nu trebuie să-ți lipsească nicidecum cunoștințele necesare. Dacă vrei să devii, de pildă, un conducător de oști, trebuie să fii înzestrat cu toate cunoștințele de care este nevoie pentru o asemenea funcție, căci altminteri nu vei fi apreciat, în chip de conducător de oști; iar de vrei să te faci spițer sau tămăduitor, din nou trebuie să ai cunoștințele necesare!

10. Ei bine, tu vrei să dobândești viața veșnică, dar nu vrei să pătrunzi și să cunoști mai bine viața însăși; oare cum va fi posibil?

11. Uite, să zicem că eu aș vrea să-mi iau o soție, dar aș fugi de orice prilej de a mă apropia chiar și de departe de o femeie; și, atunci, chiar că nu știu cum am ajunge eu și soția mea unul la altul!

12. Tu vrei să dobândești chiar viața veșnică, dar nu ești dispus să faci măcar micul efort de a cerceta puțin mai adânc viața aceasta limitată pământească, încercând să-i descoperi rădăcinile primordiale!

13. Da, dragă prietene, dacă viața veșnică s-ar putea dobândi pur și simplu prin faptul că un Dumnezeu ne-ar da-o așa cum tu îmi dai mie o bucată de pâine, atunci concepția ta despre viață ar fi fără îndoială mai bună decât a noastră. Vezi însă că pregătirea pentru viața veșnică și dobândirea acesteia este lăsată numai în seama noastră!

14. Trebuie să ne străduim din răsputeri și trebuie să trecem cu adevărat prin apă cu apa vieții noastre și prin foc cu flacăra iubirii noastre; și abia atunci apa vieții noastre va începe să fiarbă și să clocotească la focul celei mai profunde iubiri față de Dumnezeu, față de aproapele nostru și până la urmă față de noi înșine, și în felul acesta ne vom da seama că în noi există o forță vitală indestructibilă, care începe să se lase cunoscută abia din clipa aceea și care știe să se folosească de mijloacele care trebuie pentru a se menține ca atare!

15. În condițiile acestea nu se mai pune problema unei vieți confortabile, comparabilă întru totul cu somnul cel dulce, ci este vorba de muncă, de luptă și de cercetare neostoită!

16. Și abia după ce vom obține o victorie hotărâtoare asupra vieții molcome și frivole, abia atunci vom putea rosti un cuvințel și despre o eventuală mântuire!

17. Noi te vedem pe tine ca pe un om încă amorțit de somn în orele târzii ale dimineții, pe care prietenii săi deja treji încearcă să-l trezească, lucru care pentru început îl supără; abia după ce, cu un oarecare efort, se va fi trezit de-a binelea, își va putea da el seama de binefacerile stării de trezie, pentru ca apoi, în sfârșit, să se bucure de viața sa liberă și plină de lumină.

18. Noi suntem pe deplin în drept cu înțelepciunea noastră; tu însă nici pe departe! Abia după ce te vei trezi îți vei da seama cât de multă dreptate avem.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 3 of 25  [ 250 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4 ... 23, 24, 25  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !