Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 01:47
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 1 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 48 - Interiorul sublim al casei. Mânia tui Robert văzând ce se întâmplă în grădină.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2010, 23:04 View PostDownload Post

Capitolul 48
Interiorul sublim al casei. Mânia tui Robert văzând ce se întâmplă în grădină.
Scene scandaloase ale căror protagoniști sunt vienezii. Domnul își asumă vindecarea sufletelor malefice.

1. Robert spune: „O, Prietene și Frate binecuvântat! Interiorul casei mi se pare absolut sublim! Ar fi fost imposibil să-mi dau seama de afară cât de mare este strălucirea și imensitatea spațiului din interior. Și cât de frumoasă este priveliștea de la aceste ferestre înalte! Cât de glorioasă este grădina, ca să nu mai vorbim de frumusețea indescriptibilă a munților din zare! Și cât de dulci sunt căsuțele ale căror coșuri fumegă pe dealurile din apropiere! Ah, această imagine depășește orice imaginație umană legată de planul celest!

2. Vai de mine, ce mi-e dat însă să văd la prima fereastră? Ce este porcăria asta? Încă nu am mai văzut ceva atât de dezgustător! Privește, privește! Câțiva bărbați zgomotoși tocmai dezbracă niște femei ușoare, altminteri la fel de vesele ca și ei! Ah, lucrurile au mers prea departe! Va trebui să-i dau afară din grădină pe acești nesimțiți!”

3. Eu îi răspund: „Iată, aceasta este o primă scenă care îți dovedește ce pot face «amicii tăi vienezi»! Ei au fost de acord cu tot ce le-ai spus cât timp te-ai aflat în afara casei, dar de îndată ce ne-am mutat în interior, au preferat să rămână afară și să își facă de cap, bucurându-se de distracția lor favorită. Privește în jur și observă câți vienezi ne-au urmat în interiorul casei. Nu-ți va lua mult timp să constați că suntem absolut singuri! Acele domnișoare înseamnă mult mai mult pentru ei decât noi și instrucțiunile noastre, și lucrurile nu se vor schimba multă vreme de acum înainte!

4. Dacă ai ieși din casă și le-ai ține o predică, ar fi din nou numai ochi și urechi. Adevăr îți spun: cu greu poți găsi păcătoși mai greu de convertit pe calea cea dreaptă decât hedoniștii căzuți în patima pasiunilor trupești, căci ei acceptă fără probleme tot ce le spui în exterior, dar numai atât timp cât aceste instrucțiuni nu interferează cu pasiunile lor desfrânate interioare. Dacă vei încerca însă să îi faci să își înfrâneze pasiunile, te vei minuna de câtă brutalitate și încăpățânare pot da dovadă. De aceea, deocamdată îi vom lăsa să ajungă singuri la punctul de saturație, satisfăcându-și plăcerile sordide, și abia apoi vom ieși și îi vom întreba de ce nu ne-au urmat în casă. Te asigur că nu vei înceta să te minunezi de pretextele pe care le vor inventa.

5. Până una alta, voi face să li se alăture câteva domnișoare absolut apetisante. Abia atunci vei vedea până unde pot împinge obscenitatea! De aceea, fii atent!”

6. În acest moment, mulțimii li se alătură 12 tinere dintre cele mai planturoase. Din mulțime se aud strigăte de triumf, și toată partea masculină se aruncă asupra lor precum tigrii.

7. Văzând această imagine a supremei nesimțiri, Robert aproape că se sufocă de furie, pregătindu-se să iasă afară și să facă ordine, tunând și fulgerând. Îl împiedic să facă însă acest lucru, așa că rămâne la fereastră, scrâșnind din dinți.

8. După ce privește o vreme obscenitățile la care se dedau prietenii săi vienezi, ieșindu-și din minți de furie, Robert îmi spune: „O, Doamne, nu mai pot să suport. Mi-a trecut chiar și starea de furie. Trebuie să recunosc că ai avut dreptate - aceste brute nu pot fi îmblânzite, așa că îmi dau seama că m-am înfuriat degeaba.

9. Știu foarte bine că dacă ai dori acest lucru, Tu ai putea schimba într-o singură clipă situația, în măsura în care înțelepciunea Ta ar considera necesar. Și totuși, dând dovadă de o răbdare, o iubire și o blândețe infinite, Tu privești cu seninătate acest spectacol mizerabil, fără să manifești vreun semn de iritare. Luând exemplu de la Tine, îmi propun ca pe viitor să nu mă mai las condus de mânie nici dacă aș avea de-a face cu o mie de asemenea desfrânați!

10. Singurul lucru pe care nu pot să-l înțeleg este următorul: cum este posibil ca niște oameni altminteri rafinați să cadă pradă unui viciu atât de murdar? Eu însumi am fost o persoană cu sângele aprins și nu m-am sfiit din când în când să-i dau trupului meu tributul cuvenit. Din fericire, nu am depășit niciodată pragul viciului, căci întotdeauna m-am rușinat de comportamentul meu, spunându-mi: «Robert, ce ești tu acum? Ar trebui să fii un om virtuos în toate, dar văd că nu ești decât un animal! Rușine să-ți fie, Robert, măgarule! Nu ești un bărbat adevărat, ci un sclav al farmecelor feminine. Cum poți fi atât de slab? Mi-e scârbă de tine! Doar animalele nu își pot controla instinctele, căci nu dispun de conștiința necesară, motiv pentru care se tăvălesc prin băltoacă la fel ca și porcii!»

11. Cam așa îmi vorbeam ori de câte ori cădeam pradă slăbiciunilor mele (nu foarte des, de altfel), mai ales atunci când, la diferite ocazii oficiale, ciocneam cam multe pahare. Aceste slăbiciuni nu s-au transformat însă niciodată într-un viciu, în cazul meu!

12. În schimb, aceste animale nu par să-și controleze în nici un fel pornirile instinctuale! Dar ce mă uimește cel mai tare sunt libidinoșii mai vârstnici! Privește-i pe cei trei de colo, țapi bătrâni care își fac de cap cu o demoazelă sub acel curmal! Mă întreb cum de nu îi trăsnește cerul! Oare chiar nimic nu-i poate opri pe acești diavoli?”

13. Îi răspund: „Ai puțintică răbdare! Am de gând să le mai trimit câteva tinere, încă și mai voluptoase decât cele de dinainte, dar totuși ceva mai reținute și mai caste. Vei vedea de ce sunt în stare prietenii tăi în legătură cu acestea”.

14. Robert: „O, Doamne, nu trebuie să fii deloc omniscient ca să-ți dai seama ce se va întâmpla. Acești desfrânați se vor dezlănțui mai rău decât până acum! Nici măcar nu am de gând să privesc acest spectacol sinistru. Spune-mi însă, Dumnezeule unic asupra cerurilor și pământurilor, cum se vor sfârși toate acestea? Oare nu vor obosi niciodată acești potlogari? Oare se vor transforma în niște animale, în loc de spirite?”

15. Eu: „Liniștește-te și în curând îți vei primi răspunsul. Deocamdată, rămâi un spectator tăcut, la fel ca și Mine. Când voi permite ochilor tăi să se deschidă încă și mai mult, vei înțelege cum trebuie procedat în astfel de cazuri pentru a converti aceste animale în oameni. Orice acțiune care nu derivă din iubire este automat supusă judecății iadului, care rezidă chiar în adâncurile sufletului respectiv. Să nu mai vorbim însă, căci demoazelele sunt pe punctul de a ajunge la eroii noștri!”

16. Robert privește o vreme pe fereastră, după care spune: „Doamne iartă-mă, trebuie să recunosc că aceste circa 20 de tinere nu arată deloc rău, din punct de vedere lumesc! Pe viața mea, primele trei din fruntea plutonului sunt îmbrăcate ca niște balerine pariziene! Mă întreb ce dans le pregătesc acestor animale vieneze...

17. După părerea mea, apariția a două duzini de urși dansatori ar fi fost mult mai adecvată decât a acestor balerine drăguțe; înclin să cred că efectul de trezire al acestora asupra abrutizaților mei prieteni ar fi mult mai rapid decât cel provocat de curbele apetisante ale acestor balerine cu pieptul plin!

18. Dar ceea re mă minunează cel mai tare este controlul pe care și-l impun acești vienezi în fața marilor frumuseți feminine, spre deosebire de reacția lor anterioară, când le-au atacat ca niște fiare însetate de sânge pe bietele femei! Poate că aceste regine ale frumuseții i-au impresionat peste măsură, de vreme ce nu îndrăznesc deloc să se apropie de ele”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 49 - Grupul fostelor dansatoare intră în casa lui Robert, după ce au suferit foarte mult în lumea spiritelor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2010, 23:08 View PostDownload Post

Capitolul 49
Grupul fostelor dansatoare intră în casa lui Robert, după ce au suferit foarte mult în lumea spiritelor,
fetele solicită cu umilință puțină pâine și un loc de odihnă.

1. Nici nu a terminat bine Robert cu monologul său interior că grupul celor douăzeci și ceva de fete a intrat în casă, una câte una. După ce au făcut o plecăciune plină de grație, ele ne-au întrebat dacă în acest palat somptuos nu există cumva o scenă de teatru în care să dea un spectacol de înaltă coreografie.

2. Robert le răspunde: „Adevăratul Stăpân al casei se află lângă mine. De aceea, întrebați-L pe El. Eu nu am devenit proprietarul acestei case decât de foarte puțin timp, așa că nu cunosc încă foarte bine ce conține ea și ce nu. Totuși, nu pot să nu remarc cu uimire că în această lume a spiritelor, în care singura grijă a spiritelor ar trebui să fie descoperirea Domnului Dumnezeul nostru și adorarea Acestuia mai presus de orice, care le-ar putea ajuta să devină perfecte, voi sunteți preocupate de o asemenea artă scandaloasă! Pe de altă parte, dacă aceasta este voința și plăcerea Domnului acestei case, atunci faceți după cum vă îndeamnă inima! Așa cum vă spuneam mai devreme, lângă mine se află însuși Domnul!”

3. Primele trei fete, cele din fruntea plutonului, îi răspund lui Robert: „Cum este posibil? Cei de afară ne-au spus că tu ești proprietarul acestui palat, iar acum vii și ne spui că adevăratul proprietar este prietenul tău!”

4. Robert: „Da, și am să vă repet de o mie de ori dacă va fi cazul: acesta este adevăratul Domn al acestei case! Cine v-a spus altceva a fost un orb și un prost! Dar cel mai bine este să îl întrebați chiar pe Proprietar, căci astfel vă veți convinge singure!”

5. Cele trei fete se întorc către Mine și Mă întreabă dacă Eu sunt adevăratul stăpân al acestui palat. 6. Le răspund: „În lumea spiritelor fiecare este propriul său stăpân, respectiv proprietarul avuției sale. De vreme ce acest om este prietenul și fratele Meu, rezultă implicit că el se află în posesiunea Mea, la fel ca și toate lucrurile care îi aparțin. De aceea, eu sunt Domnul lui și al întregii sale averi. Exact același lucru îl poate spune și el în legătură cu Mine.

7. Faptul că sunt mult mai bine familiarizat cu structura acestei case se datorează faptului că Mă aflu în această lume a spiritelor de mult mai mult timp decât prietenul Meu, aici de față.

8. De aceea, vă pot spune că în acest palat nu se află nici o sală de teatru sau de spectacole, exceptând colțul din nordul extrem al casei, în care se află un fel de scenă pentru vorbitori, în interiorul căreia se află o gaură prin care toate spiritele impure, care nu sunt dispuse să accepte ordinea lui Dumnezeu se pot scufunda în iad, unde își vor putea continua activitatea rebelă! Dacă doriți să dați o asemenea reprezentație pentru oaspeții acestei case, atunci respectiva cameră a vorbitorilor, cunoscută și sub numele de Hades, vă poate fi pusă imediat la dispoziție! Va trebui să fiți însă foarte atente să nu cădeți în gaura de care v-am povestit, căci odată ajunse în iad, vă va fi foarte greu să vă găsiți din nou drumul înapoi către această lume! M-ați înțeles?”

9. Prima dintre cele trei femei îmi răspunde: „Bine, dragă prietene, dar ceea ce spui tu este teribil! Cu siguranță, această scenă nu este deloc potrivită pentru spectacolul pe care dorim să-l dăm noi! Arta noastră este rafinată, nu decadentă! Mă întreb dacă nu am putea să dăm spectacolul în grădina de afară!”

10. Eu: „Într-adevăr, afară puteți dansa și sălta oricât de mult doriți. Până una alta, nici Eu și nici prietenul meu aici de față nu avem nici o obiecție în această direcție. De aceea, întoarceți-vă afară și faceți ceea ce doriți să faceți! În interiorul acestei case vă va fi însă imposibil să dați un asemenea spectacol!”

11. O altă femeie din cele trei spune: „Dragă prietene, pe vremea când trăiam încă pe pământ ne-am descurcat foarte bine, căci eram idolii marilor orașe. Toți cei care aveau posibilitatea să asiste la spectacolele noastre rămâneau încântați. Am câștigat astfel nu doar favoarea marilor lideri ai lumii, dar și foarte mulți bani și bijuterii. Când ne așteptam însă mai puțin, trupurile noastre au căzut pradă unei boli fatale, și astfel am murit, talentul nostru dispărând odată cu noi!

12. De atunci au trecut circa 30 de ani, iar noi nu facem altceva decât să bântuim fără rost prin această lume a spiritelor, pătimind teribil! Nimeni nu dorește să ne primească în casele lor. La toate porțile la care am bătut ni s-a răspuns în același fel ca și aici. Suntem rupte de foame, dar nu am dori să ne câștigăm pâinea muncind cu brațele, sau prin alte mijloace, încă și mai odioase, căci suntem mult prea talentate pentru acest lucru. În mod particular, nu dorim să avem nimic de-a face cu mulțimea zgomotoasă de afară, care nu își dorește altceva decât satisfacerea plăcerilor sale murdare, cu atât mai mult cu cât pe vremea când trăiam pe pământ le-am negat chiar și prinților asemenea favoruri. De când am ajuns în această lume, nimeni nu ne-a dat însă nici măcar o picătură de apă. De aceea, cred că îți imaginezi cât de nefericite suntem și cât de tare ne chinuim!

13. Nu ar fi posibil să ne primești totuși în această casă în schimbul vreunui alt serviciu, dându-ne puțină pâine ca să ne potolim foamea care ne macină? Te implor din toată inima, în numele tuturor prietenelor mele!”

14. Eu: „Ei bine, dragele Mele dansatoare, acest lucru nu depinde numai de Mine, căci adevăratul proprietar al acestei case și al întregii regiuni este acest prieten și frate al Meu. Dacă el dorește să vă ofere găzduirea de care aveți nevoie, Eu unul nu numai că nu voi obiecta, dar voi fi cât se poate de fericit. De discutat, trebuie să discutați însă cu el!”

15. Vorbitoarea se întoarce atunci către Robert, dar acesta i-o ia înainte și îi spune: „Draga mea dansatoare, la fel ca și voi celelalte 23, până în prezent nu știam despre voi decât că aveți picioarele mai flexibile decât ale altor oameni, dar acum constat că aveți și niște nasuri de vulpi! Dacă era după mine, v-aș fi arătat ușa, dar de vreme ce Prietenul meu aici de față este de acord să vă îndeplinească cererea, vă primesc și eu în casa mea, în numele lui Dumnezeu! De aceea, puteți rămâne! În colțul acela există o măsuță pe care se află niște pâine și niște vin. Haideți, mergeți și potoliți-vă foamea. Apoi întoarceți-vă la noi, iar noi vă vom da ceva de făcut. Va trebui să respectați întocmai sarcinile noastre. Haideți, mergeți și faceți așa cum v-am spus!”. Dansatoarele nu ezită nici o clipă și îi îndeplinesc porunca lui Robert.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 50 - Mulțimea vieneză întreabă de dansatoare. Predica dură a lui Robert.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.10.2010, 23:13 View PostDownload Post

Capitolul 50
Mulțimea vieneză întreabă de dansatoare. Predica dură a lui Robert.
Mântuirea sufletelor aflate pe marginea abisului.

1. Nu toată lumea era însă mulțumită de această ședere prelungită a dansatoarelor în interiorul casei. Desfrânații prieteni vienezi ai lui Robert de pildă abia așteptau ca acestea să iasă din casă, așa că au venit la poarta de la intrare și au început să țipe în bloc: „Cât timp vor mai rămâne aceste fetițe cu picioare lungi în interiorul casei, alături de voi? Robert, se pare că le păstrezi numai pentru tine și pentru prietenul tău! Frumos, n-avem ce zice: voi vă păstrați bucățelele cele mai fragede, iar noi trebuie să ne mulțumim cu cele urâte și grase! Mda, mulțumim din inimă pentru acest tratament cu adevărat prietenesc și plin de iubire! Ascultă, îți propunem un târg: de vreme ce tu ești Robert Blum, poți păstra 12 dintre fetițe. Dă-ni-le însă pe celelalte 12, căci dacă nu, vom începe să facem un vacarm asurzitor! Dacă nici așa nu vom obține ceea ce ne dorim, atunci vom face țăndări tot ce ne va ieși în cale!”

2. Robert le răspunde: „Hei, hei! Adevăr vă spun: atât timp cât există un Dumnezeu etern și cât mă mai strigați încă pe numele meu pământesc, Robert, nici una din aceste dansatoare nu va ieși afară din acest palat (locul în care trăiește adevăratul Dumnezeu, Cel care le dăruiește tuturor exact ceea ce merită), pentru a vă satisface vouă plăcerile desfrânate!

3. Le-am primit în casa mea ca pe niște ființe înfometate și umilite. În clipa de față sunt oaspetele mele și se bucură de întregul meu respect, la fel ca orice alt spirit decent! Dacă doriți să violați acest drept sacru al oricărei case de a-și primi oaspeții așa cum dorește, nu aveți decât să încercați, și vom vedea cine va avea câștig de cauză!

4. Din câte am văzut privind pe fereastră, sunt absolut convins că ați întrecut deja orice măsură cu comportamentul vostru scandalos! Mu cunosc nici un singur animal terestru care să manifeste porniri instinctuale atât de bestiale precum cele pe care le-ați manifestat voi de când ați ajuns în împărăția spiritelor! Constat acum că nu vă este de ajuns că ați păcătuit până când ați ajuns drept în centrul iadului, ca niște diavoli ce sunteți, că pasiunile voastre sordide le-au făcut pe aceste sărmane suflete feminine să se simtă mai nefericite ca oricând până acum, în loc să le ajutați, că ați pătat acest pământ sacru, pur spiritual, cu instinctele voastre obscene și diabolice; constat că toate aceste lucruri nu înseamnă aproape nimic pentru insațiabilele voastre pasiuni trupești!

5. Aceste sărmane ființe, care au suferit de foame, de sete și din cauza altor suferințe mulți ani la rând, în conformitate cu voința divină supremă, au fost primite acum chiar de Dumnezeu Însuși! După 30 de ani care trebuie să li se fi părut o eternitate, aceste biete femei se bucură în sfârșit de puțină pâine care le întremează organismele slăbite, mulțumindu-i cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu, pe care nu L-au cunoscut practic până în prezent! Iar voi vreți să le trageți acum în jos, în iadul în care vă complăceți!? Până unde puteți împinge nesimțirea?

6. Știți măcar cine sunt acele sărmane fete de colo, de care v-ați bătut joc fără nici un scrupul și care acum se tânguiesc de durere, zăcând pe jumătate moarte la pământ? Ei bine, acestea au fost chiar fiicele voastre pe vremea când ați trăit pe pământ! Ele și-au pierdut viața fie datorită unor boli naturale, fie în timpul bătăliei pentru Viena, și au ajuns în această lume fără nici un fel de educație spirituală, fără să-și dea seama unde se află și cum au ajuns aici. Providența divină le-a ghidat în mod natural către voi, foștii lor părinți pe pământ. Fericite și nutrind speranța că în acest fel își vor îmbunătăți destinul lor tragic, ele s-au grăbit să vină încoace. Aici, v-au recunoscut și au dorit să vă strângă la piept, strigându-vă din inimile lor curate, de copii: «Tată!», dar voi v-ați aruncat asupra lor ca niște hiene furioase, după care le-ați batjocorit onoarea și inocența în modul cel mai incestual cu putință. Degeaba v-au strigat ele: «Pentru numele lui Dumnezeu, noi suntem fiicele voastre. De ce ne tratați în acest fel? Doamne! Iisuse Hristoase! Ce v-am făcut!?» Voi nu le-ați auzit însă strigătele disperate, căci instinctele voastre blestemate și diabolice v-au luat mințile, orbindu-vă mai rău decât dacă ați fi fost niște animale în călduri! Practic, aproape că le-ați omorât pe bietele fete cu excesele voastre lubrice! O, ticăloși demni de tot disprețul! Priviți-vă în față opera: cine ar putea-o descrie? Adevăr vă spun: limba mea nu mai găsește nici un fel de cuvinte!

7. Când am ajuns aici însoțit de Prietenul meu și v-am găsit pe toți în casa mea, am fost copleșit de bucurie. Dar cel mai fericit am fost atunci când, după ce am rostit discursul meu, mi-ați spus că dorința voastră cea mai arzătoare este să îl vedeți pe Domnul Iisus Hristos, măcar de departe. V-am asigurat atunci că dacă îl veți primi în inimile voastre cu o iubire arzătoare, purificându-vă din ce în ce mai mult prin intermediul acesteia, îl veți putea vedea de-a pururi pe El, Domnul eternității. Mi-ați răspuns atunci plini de bucurie, spunându-mi că nu vă veți simți multă vreme de acum înainte vrednici de o asemenea grație! Aceste cuvinte mi-au produs o satisfacție atât de mare încât mi-au dat lacrimile.

8. După ce am intrat însă în casă, împreună cu Prietenul Meu, i-am mărturisit Acestuia speranțele mele în ceea ce vă privește, dar gura Lui înțeleaptă mi-a vorbit astfel: «Nu te încrede peste măsură în aceste spirite, căci sufletele lor sunt excesiv supuse pasiunilor carnale! Adevăr îți spun: multe dintre ele vor trebui să ajungă drept în iad, căci transformarea lor va fi extrem de dificilă!» O, cât de multă dreptate a avut! Vă spun un singur lucru: voi nu mai trebuie să ajungeți în iad, căci vă aflați deja în mijlocul lui! Căci numai prin judecata iadului va mai putea reforma Dumnezeu sufletele voastre profund viciate, malefice, insațiabile și desfrânate!

9. V-am spus tot ce am avut de spus, și fiecare din aceste cuvinte a fost așezat în inima mea chiar de Dumnezeu. Cunoașteți acum care sunt faptele și intențiile voastre, inclusiv consecințele lor. De aceea, nu aveți decât să faceți așa cum doriți! Sunteți încă liberi, dar în foarte scurt timp judecata lui Dumnezeu vă va ajunge din urmă și vă va da răsplata cuvenită! Acest lucru este valabil nu doar pentru voi, ci și pentru acele suflete care pășesc încă pe pământ, dar nu au intenția să asculte de avertismentele Iui Dumnezeu, și care din păcate sunt foarte numeroase în aceste vremuri!

10. Dacă mi-aș fi deschis eu însumi într-o măsură mult mai mare sufletul și urechile în fața avertismentelor primite de la Dumnezeu, nu aș fi avut parte de nici o judecată. Din păcate, eu am ținut întotdeauna cont numai de intelectul meu însetat de faimă și de renume, motiv pentru care am fost supus eu însumi unei judecăți extrem de severe. Pe vremea când trăiam pe pământ eram convins că nu doresc decât binele oamenilor sărmani. Chiar și așa, tot am ajuns în această lume pasibil de judecată, în aceste condiții, mă întreb ce vi s-ar putea întâmpla vouă, care nu vă doriți altceva decât să le faceți rău celor din jurul vostru, deși sunteți pe deplin conștienți de ceea ce faceți!?”

11. Ca răspuns la acest discurs extrem de convingător al lui Robert, mulțimea de rebeli s-a oprit, trăgându-se înapoi, nimeni neavând curajul să rostească măcar un singur cuvânt. Singurele murmure care se mai auzeau erau ale acelora care afirmau că nu înțeleg schimbarea care s-a produs în Robert, vocea sa fiind mai amenințătoare chiar decât tunetul!

12. O parte din cei aflați în mulțime au început chiar să aibă mustrări de conștiință, căindu-se plini de teamă pentru ceea ce au făcut.

13. Robert s-a întors atunci către Mine (în inima sa) și Mi-a spus: „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, iartă-mă dacă am fost prea dur cu acești prieteni vienezi ai mei! Tu știi cel mai bine că intențiile mele au fost bune și că nu am dorit - prin cuvintele mele severe - decât să îi salvez pe acești oameni de judecata extrem de dură a iadului. După părerea mea, oricât de severă ar părea, o mustrare este incomparabil mai blândă decât chiar și cea mai infimă scânteie din judecata infernală a iadului! Așa se face că am tunat și am fulgerat împotriva acestor frați ai mei, complet lipsiți de educație spirituală, lucru care se pare că a avut efecte considerabile asupra multora dintre ei!

14. O, Tată, binecuvântează cuvintele mele care au pătruns în inimile lor! Poate în acest fel ele vor avea efectele dorite de mine!”

15. Eu: „Dragul Meu prieten, frate, iar de acum înainte fiu! Adevăr îți spun: «Tu nu ai rostit nici măcar un singur cuvânt pe care să nu ți-l fi plasat Eu în inimă!» Eu am fost cel care a gândit și a plasat în inima ta cuvintele pe care le-ai rostit! De aceea, nu trebuie să-ți reproșezi în nici un fel aparenta severitate față de acești oameni cărora le lipsește complet educația spirituală. Așadar, bucură-te!

16. Căci iată, spiritele care se află deja pe marginea prăpăstiei și sunt pe punctul de a cădea trebuie prinse și trase cu putere înapoi, aceasta fiind singura cale prin care pot fi salvate de la căderea în iad.

17. De altfel, te vei convinge tu însuți în cel mai scurt timp de efectele pozitive ale predicii tale în care ai tunat și ai fulgerat împotriva acestor spirite! Evident, la început ele vor fi cât se poate de reținute, încercând să se prezinte pe sine ca fiind mai bune decât sunt în realitate. În cele din urmă însă, cele mai multe dintre ele vor începe să se transforme, iar minoritatea rămasă va fi nevoită să se adapteze la ceilalți, neavând nici o alta cale de ieșire.

18. Deocamdată, îți propun să le lăsăm să se odihnească puțin, pentru ca noul impuls spiritual să înceapă să fermenteze în ele. Când procesul de fermentație va fi suficient de avansat, la fel ca cel al vinului înainte de a distila coniacul cel fin, le vom pune în cazan, unde vor arde la focul iubirii noastre. Vom putea distila atunci cu ușurință esența lor spirituală, separând-o de învelișul terestru, între timp, îți propun să trecem la alte lucruri”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 51 - Trei dintre tovarășii de arme ai lui Robert se prezintă în fața Domnului. Ei sunt transformați.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 13:46 View PostDownload Post

Capitolul 51
Trei dintre tovarășii de arme ai lui Robert se prezintă în fața Domnului.
Ei sunt transformați. Drept instrumente, sunt folosite trei dintre grațioasele dansatoare.

1. Eu (în continuare): „S-a vorbit aici de trei dintre prietenii tăi: Messenhauser, Jellinek și Becher. Se pare că amicii tăi, aici de față, nu prea le poartă o simpatie deosebită. Deși au fost excesiv de duri cu ei, probabil că au dreptate, într-o oarecare măsură, în sensul că acești oameni au fost ghidați de un cu totul alt spirit decât al tău. Privind lucrurile strict din perspectiva lumească, tu ai avut un țel nobil, pe care ai încercat să îl duci la îndeplinire. Cei trei prieteni ai tăi nu au avut însă un astfel de țel, întru totul respectabil din perspectiva lumească. În timp ce tu ai acționat ghidat de un impuls umanitar, cei trei au avut drept scop un autoritarism cât se poate de liberal, cu foarte mici diferențe de opinie. Nereușind să își atingă țelul, singurul scop care le-a mai rămas a fost acela de a-și umple punga cu o mică avere, pentru a putea scăpa apoi la adăpostul nopții de furia colegilor lor.

2. Norocul nu i-a ajutat însă. Primul dintre ei nu și-a dat seama că globul de cristal al zeiței Fortuna nu îi permitea să se îmbogățească. De aceea, destinul lui Messenhauser a evoluat într-un sens cât se poate de defavorabil.

3. În ceea ce îi privește pe ceilalți doi, zeița Fortuna a fost încă și mai refractară, deși ei au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a-i câștiga grațiile. Ei s-au luptat cu arma condeiului, înfierându-i în fel și chip pe așa-numiții filistini reacționari. Nici unul dintre ei nu avea însă intenția să moară datorită rănilor produse de condei. Și totuși, zeița Fortuna s-a încăpățânat, impunându-le un destin deloc favorabil. Acest lucru i-a înfuriat, așa că cei doi au renunțat la arma ușoară a condeiului, trecând la armele mai tăioase ale lui Marte. Nu au făcut însă decât să își înrăutățească și mai mult destinul. Fortuna s-a enervat, aruncând numeroase fulgere la picioarele lor și silindu-i să se ferească de ele. În acest fel, ei au renunțat la ardoarea cu care se închinaseră până atunci zeiței Fortuna.

4. După ce au căzut, cei trei eroi au părăsit scena lumii exterioare, care a fost locul lor de încercare, la fel ca în cazul tuturor oamenilor. Așa cum s-a întâmplat și în cazul tău, ei au rătăcit o vreme prin această lume nouă și eternă, fără să uite să blesteme la infinit autoritățile lumești care le-au trimis aici cu poșta rapidă. La ora actuală se află așadar în această lume a spiritelor și nu sunt deloc departe de locul în care ne aflăm.

5. Văd că îți spui în sinea ta: «Cu siguranță, acest lucru este adevărat, dar probabil că mai plutesc încă prin eterul care separă pământul de cer, sau poate - cine știe? - se află undeva ascunși, în apropiere de această casă...».

6. Dar Eu îți spun: ei nu se află nici în eter, nici în vreun loc din apropiere, căci natura locului în care ne aflăm este întru totul similară inimii tale. Și totuși, ei sunt prezenți prin amintirea plină de iubire pe care le-o porți, motiv pentru care se află chiar în această casă! Practic, o singură ușă îi separă de tine și de Mine. Dacă vom deschide această ușă, îi vei întâlni exact așa cum au părăsit pământul.

7. Totuși, când voi deschide ușa nu trebuie să le vorbești direct, ci doar să-i asculți o vreme, alături de Mine, căci au anumite probleme de rezolvat între ei înșiși. Abia după ce vor lua o decizie vei putea să li te adresezi și să li te arăți. Este foarte important să respecți cu strictețe ceea ce ți-am spus!

8. Dar mai întâi de toate îți propun să schimbăm câteva vorbe cu dansatoarele noastre, pregătindu-le astfel pentru ceea ce va urma. Te asigur că ne vom putea folosi de ele într-o manieră infinit mai constructivă decât îți imaginezi la ora actuală”.

9. După acest scurt instructaj, ne îndreptăm amândoi către grupul de dansatoare, care ne întâmpină cu multă bucurie, mulțumindu-ne pentru bunăvoința noastră, dar mai ales pentru faptul că le-am protejat de intențiile nu tocmai curate ale grupului de afară. În continuare, dansatoarele îl imploră pe Robert să le ierte pentru că l-au considerat lipsit de inimă, în timp ce el s-a dovedit un om plin de iubire și cât se poate de corect.

10. Fără să se îmbete cu aceste laude, Robert a prins ceva mai mult curaj, așa că li se adresează dansatoarelor pe un ton de conversație, deși poate puțin prea aspru: „Dragele și sărmanele mele surori, nu vă grăbiți cu laudele și cu mulțumirile, căci nu îl cunoașteți încă pe adevăratul Dăruitor al tuturor darurilor sublime!

11. Puteți să mă credeți pe cuvânt atunci când vă spun că nu eu sunt cel care dăruiește, ci altcineva. Eu însumi nu sunt decât un servitor nedemn al Acestuia, dar întru totul devotat Lui. Oricum, nu contează prea mult dacă îmi mulțumiți mie sau adevăratului Stăpân al acestei case, căci eu nu accept ceea ce nu îmi aparține, ci îi dăruiesc cu credință lucrul respectiv Domnului și Stăpânului meu.

12. Să trecem acum la un alt subiect de discuție. Spuneți-ne, mai doriți încă să dați un spectacol în această casă, sau ați renunțat definitiv la această idee bizară?”

13. Dansatoarele îi răspund: „O, prieten preabun al celor sărmani! O astfel de dorință ni se pare acum cea mai mare nebunie! De fapt, noi nu doream să dăm acest spectacol decât cu unicul scop de a câștiga ceva bani și de a ne potoli astfel foamea care ne macină. De vreme ce tu ai avut bunăvoința excesivă de a ne primi în casa ta chiar fără să dăm acest spectacol, ar fi o nebunie să ne mai gândim la el, și asta cu atât mai mult cu cât ne-am convins că această artă terestră a noastră este privită cu oroare de ochii voștri celești și puri! Dacă veți continua să ne acordați și în continuare aceeași grație, cu siguranță nu vom mai pomeni nici un cuvânt despre această artă! De acest lucru poți fi absolut convins”.

14. Robert: „Aceste cuvinte mă fac fericit! Consider că ați luat decizia cea mai justă. Mă întreb însă în ce măsură veți accepta totuși să dați un mic spectacol, dacă vom avea vreodată nevoie de voi, pentru o cauză nobilă și bună... Vă veți menține oare și atunci hotărârea de acum?”

15. Dansatoarele: „O, prietene drag, te asigurăm că vom face tot ce ne veți cere, căci ne-am convins definitiv că dorințele voastre sunt cât se poate de nobile în intenția lor. De aceea, dacă ne veți cere acest lucru, vom dansa cu siguranță pentru voi. Căci de acum înainte, voința noastră este totuna cu voința voastră!” 16. Robert: „Foarte bine, în acest caz pregătiți-vă, căci ocazia se va ivi în cel mai scurt timp”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 52 - Efectul pozitiv generat de spiritul fui Robert. Inima lui este zguduită de compasiunea Domnului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 13:49 View PostDownload Post

Capitolul 52
Efectul pozitiv generat de spiritul fui Robert. Inima lui este zguduită de compasiunea Domnului.
Efectul pozitiv generat de simpatia lui.

1. Îi spun lui Robert: „Dragul Meu prieten, frate și fiu! Trebuie să recunosc că inima ta este cât se poate de flexibilă, lucru care îmi provoacă o mare bucurie. Deși pari să vorbești de la tine, în realitate Eu sunt Cel care vorbește prin tine. Acest lucru este extrem de pozitiv aici, în lumea spiritelor. Este foarte bine atunci când gura prietenului rostește cu voce tare binele și adevărul din inima aproapelui său. Inima ta percepe cu cea mai mare acuratețe gândurile Mele, ascultând întru totul de voința Mea. Întregul proces este opera spiritului Meu, care s-a trezit plenar în interiorul tău.

2. Acest spirit pur, născut din Mine, pătrunde în profunzimile Mele ultime și extrage de aici gândurile Mele, care corespund voinței Mele. Constat bucuros că acest proces te-a afectat și pe tine într-o mare măsură, astfel încât ai ajuns să percepi ce gândesc și ce doresc Eu, ca și cum ai fi inițiat în tainele cele sfinte de mii de ani. Continuă în acest fel și în cel mai scurt timp vei deveni instrumentul Meu perfect. 3. Acum că dansatoarele noastre știu ce au de făcut, vom deschide ușa de care îți vorbeam și ne vom întâlni cu cei trei eroi vienezi, aflați în plină dezbatere.

4. Dar mai întâi de toate doresc să te întreb dacă le consideri pe dansatoare suficient de frumoase, sau crezi că ar trebui să le facem să arate încă și mai frumoase”.

5. Robert îmi răspunde zâmbind: „Doamne, cât de bun, de blând și de plin de compasiune ești Tu, mai presus de tot ce își imaginează oamenii despre Tine! Tu vorbești cu mine de parcă nu ai fi Domnul și Stăpânul etern al universului, ci mai degrabă un prieten personal; ca și cum ai avea cu adevărat nevoie de sfatul meu. Acest lucru mă face să Te consider mai măreț chiar decât dacă ai crea în fața mea noi universuri și ceruri. Faptul că ești un Domn și un Dumnezeu atotputernic, capabil să creeze lumi întregi, mi se pare absolut normal, dar felul în care îmi vorbești mie, creatura Ta, cu aceeași încredere de parcă aș fi fratele Tău, cerându-mi sfatul și părerea - mă umple de o adorație infinită față de Tine!

6. În ceea ce privește frumusețea acestor dansatoare, las această decizie pe seama Ta. După părerea mea, primul grup nu arată de loc rău. Celelalte oferă însă o imagine cam jalnică, iar rochiile lor zdrențăroase îmi amintesc de cele ale unor actrițe ambulante. Dacă le-ai putea îmbunătăți puțin imaginea, nu cred că acest lucru ar fi ceva rău, atât timp cât nu vor deveni astfel mai orgolioase. Până una alta nu par să se simtă deloc tulburate, deși văd că se ascund undeva mai în spate”.

7. Eu: „Foarte bine, dragul Meu Robert. Facă-se după cum dorești. Dacă vei privi în colțul acela al camerei, vei vedea un dulap plin cu haine. Condu-le pe fetele cărora dorești să le îmbunătățești imaginea până la el și arată-le rochiile din interior; te asigur că le vor veni cât se poate de bine!”

8. Robert trece imediat la treabă, iar dansatoarele se dovedesc extrem de fericite, schimbându-și imediat rochiile.

9. Văzându-le astfel îmbrăcate, în rochii mult mai elegante decât cele pe care le aveau anterior, Robert rămâne uimit în fața formelor lor pline, cu rotunjimi pline de grație. El se grăbește către Mine și îmi spune: „Este incredibil. Nu numai că aceste rochii celeste le vin de parcă ar fi fost croite special pentru ele, dar constat că le schimbă până și expresia facială. Cât de frumoase arată fețele lor acum, și cât de albe și de grațioase sunt brațele lor, care înainte mi se păreau cam zbârcite! Ce piepturi pline le ies din decolteu, ca să nu mai vorbim de picioarele lor zvelte! O, nici un păcătos de pe pământ nu are șansa de a avea parte de o asemenea priveliște! De altfel, acest lucru mi se pare de-a dreptul salvator, căci dacă aș fi văzut cât timp mă aflam pe pământ asemenea picioare, m-aș fi aruncat asupra lor ca un lup turbat! Aici, alături de Tine, nu fac decât să le contemplu frumusețea, fără ca în mine să se trezească nici o poftă.

10. Din păcate, cele care înainte păreau mai frumoase pălesc acum prin comparație cu acestea. Mă tem că va trebui să le îmbunătățești și acestora imaginea!”

11. Eu: „Cred că ai dreptate! Du-te înapoi și deschide același dulap! Vei constata că și de data aceasta va fi plin cu rochiile necesare!”

12. Robert se grăbește să le dea vestea cea bună celorlalte dansatoare, care aleargă bucuroase către dulapul fermecat, îmbrăcându-se la rândul lor cu frumusețea celestă.

13. Robert rămâne uluit în fața frumuseții divine care îi apare în fața ochilor, nemaiputându-și desprinde privirile de la ele. El se întoarce către Mine și îmi spune: „O, Doamne, nici chiar cel mai perfect dintre spirite nu ar putea realiza ceea ce pentru Tine pare să fie atât de ușor! Of, cât de frumoși sunt acești îngeri! Cât de cerească este grația lor, prospețimea și splendoarea care par să emane din privirile lor! Ce mai, trebuie să recunosc că sunt ușor ispitit să le fur acestora un sărut! Mă tem însă că nu am dreptul să fac așa ceva... Oricum, nimeni nu poate contesta faptul că sunt de o frumusețe divină! Ei bine, dragii mei vienezi, înclin să cred că atunci când le veți vedea pe aceste dansatoare, o veți lua puțin razna! Putem să mergem acum să ne întâlnim cu cei trei eroi?”

14. Eu: „Da, haide să ne întâlnim cu ei!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 53 - Demagogii Messenhauser, Jellinek și Becher în lumea de dincolo.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 13:53 View PostDownload Post

Capitolul 53
Demagogii Messenhauser, Jellinek și Becher în lumea de dincolo.
Opiniile lor despre Dumnezeu, despre iad și despre soartă.

1. De îndată ce ajungem în fața ușii, aceasta se deschide de la sine.

2. Îi vedem imediat pe cei trei stând la o masă rotundă, pierduți în gânduri și răsfoind diferite documente și dosare, ca și cum ar căuta ceva extrem de important.

3. După ce caută o vreme în zadar, Messenhauser începe să vorbească, oarecum agitat: „Întotdeauna am spus că acest document extrem de important, care ne-ar dovedi nevinovăția, s-a pierdut sau poate chiar a fost distrus în timpul acelui eveniment nefericit! La ce mai folosesc aceste cercetări? Dacă nu se va găsi un geniu autentic care să încerce să ne salveze din această închisoare, mă tem că suntem pierduți. Ar fi o nebunie să așteptăm o grațiere din partea acestor ticăloși care ne-au încarcerat. Știm cu toții foarte bine că ne aflăm în mâinile unor diavoli, nici mai mult nici mai puțin, care nu știu ce înseamnă compasiunea și grația! Veți vedea că nu va trece mult timp până când un procuror militar va intra și ne va citi condamnarea la moarte, cu o voce neutră, de parcă nu ar avea de-a face cu niște ființe umane, ci cu niște viermi care se târăsc prin praf și care pot fi călcați în picioare fără mustrări de conștiință. Ascultați-mă pe mine: ne vor împușca!”

4. Jellinek ia la rândul lui cuvântul: „Dragul meu prieten Messenhauser, lucrul de care te temi s-a întâmplat deja! Realitatea pe care o trăim seamănă cu un delir, dar nu este un vis! Îmi amintesc foarte bine că am stat în fața plutonului de execuție și că am fost împușcat. Imediat după ce am murit, m-am trezit în această închisoare, care nu se deosebește prea mult de cea de pe pământ, și te-am întâlnit aici. La scurt timp, a sosit și amicul Becher. Este evident că trăim cu toții un fel de viață spirituală a sufletului în lumea de dincolo, așa că teama ta că vom fi împușcați din nou nu are nici un temei!

5. Ceea ce mă impresionează pe mine în această stare cu totul ieșită din comun este altceva: această incertitudine referitoare la locul în care ne aflăm și la ceea ce se va întâmpla cu noi în continuare. Pentru numele diavolului, dacă predicile preoților cu privire la focul iadului nu erau cu totul absurde, înseamnă că situația în care ne aflăm nu este deloc de invidiat! Atât ne-ar mai lipsi: o condamnare eternă din partea unei Ființe atotputernice. Singurul gând care mă liniștește cât de cât este acela că dacă există într-adevăr, Ființa divină trebuie să fie infinit mai bună decât toți oamenii de pe pământ luați la un loc. Cu siguranță, ea este mai bună decât mareșalul Windischgräz, care ne-a executat fără să-i tresară măcar un mușchi de pe față, de parcă nu am fi fost ființe umane. O, dacă ne-am putea răzbuna pe acest tigru însetat de sânge, și asta într-un mod cât mai terifiant cu putință... Nimic nu mi-ar da o satisfacție mai mare decât acest lucru, nu sunteți de acord?”

6. Becher îi răspunde: „Întru totul, frate. Se pare că ai dreptate în tot ceea ce spui. Prietenul Messenhauser continuă să se simtă captiv la nivel terestru, ca și cum s-ar mai afla încă într-o închisoare din Viena, așteptându-și execuția, dar eu sunt întru totul de acord cu tine. Din păcate, acesta este adevărul gol goluț: ne-au împușcat, deși nu aș putea preciza exact ziua în care s-a întâmplat acest lucru, căci în această lume în care nu există zi și noapte am pierdut orice concept asupra timpului. Oricum, nu mai contează - din punct de vedere terestru am murit cu toții, așa că este inutil să mai vorbim despre acest lucru.

7. Și totuși, continui să nu cred în iad, și dacă există într-adevăr un Dumnezeu, acesta nici nu ar avea cum să existe. Pe de altă parte, dacă nu există un Dumnezeu, nu văd de ce ar exista iadul! Una peste alta, conceptul de Dumnezeu este mult prea pur, prea elevat și prea plin de înțelepciune și de iubire pentru ca din el să poată deriva vreodată un concept atât de impur și de imperfect cum este iadul. La fel, dacă nu există un Dumnezeu, ci doar niște puteri mecanice, deși conștiente, care acționează în univers, atunci mă întreb cum ar fi putut crea acestea un iad bine organizat!”

8. Jellinek ia din nou cuvântul: „O, acest lucru este ușor de imaginat! Dacă există un Dumnezeu, lucru de care nu ne putem îndoi, ne putem întreba pe bună dreptate cum a fost posibil ca această Ființă excesiv de bună și de plină de iubire să fi creat un om ca Windischgräz, spre exemplu? După părerea mea, acest om-tigru este întru totul reprezentativ pentru iadul care există pe pământ, lucru care nu îl împiedică să fie creatura aceleiași Divinități perfecte. Pe de altă parte, dacă nu ar exista o Divinitate, mă întreb cum ar fi putut crea forțele naturale inconștiente un model de talia lui Windischgräz? După cum puteți constata, atât binele cât și răul există indiferent dacă acceptăm sau nu conceptul de Dumnezeu, răul predominând de departe în creație. Din ambele scenarii nu putem deduce altceva decât că iadul există. În aceste condiții, nu văd de ce niște inocenți ca noi nu ar putea ajunge după moarte în iad, așa cum pe pământ am ajuns în mâinile unei ființe ca Windischgräz. Ce spuneți de acest raționament?”

9. Messenhauser: „Eu cred că ai întru totul dreptate! Am înțeles și eu, în sfârșit, că am fost împușcat, la scurt timp după acel om cu inima bună, Robert Blum. De când ne aflăm în această lume, am remarcat câteva lucruri.

10. Priviți masa pe care se aflau hârtiile noastre atât de importante! Dintr-o dată, acestea au dispărut! Trebuie să recunoaștem că acest lucru este cel puțin uimitor! Constat de asemenea că există o ușă deschisă, deși mai devreme nici unul dintre noi nu își dăduse seama că această încăpere ar avea măcar o asemenea ușă. Și în sfârșit, constat cu uimire că închisoarea noastră s-a transformat într-o cameră destul de confortabilă, înzestrată cu ferestre și decorată cu tot felul de obiecte!

11. Toate aceste evenimente mă fac să cred că ne aflăm într-un fel de vis sau într-o lume a spiritelor. Singurul lucru care nu îmi este clar este ce se va întâmpla cu noi în această lume.

12. Frate Jellinek, spuneai mai devreme că răzbunarea împotriva lui Windischgräz te-ar face extrem de fericit. Ei bine, eu nu pot fi de acord cu acest lucru. Dimpotrivă, tind să devin din ce în ce mai fatalist. Când trăiam pe pământ, soarta ne-a rezervat destule lucruri bune și destule lucruri rele, în egală măsură. Poate fi condamnat un tigru pentru ceea ce este? Poate fi condamnată o plantă otrăvitoare pentru efectele ei asupra omului care o înghite? Același lucru l-am putea spune și în ceea ce îl privește pe Windischgräz - el nu a fost decât un instrument orb al sorții, care l-a transformat în ceea ce este. Într-un fel, am putea spune că este demn de milă, așa cum suntem și noi, victimele sale.

13. De bine de rău, noi am trecut prin această soartă teribilă, slavă cerului, pe când el mai are încă de luptat. Cine știe dacă soarta lui când va ajunge în această lume va fi mai bună decât a noastră! «Mie mi-a venit rândul astăzi; vouă vă va veni mâine!» În ultimă instanță, nu contează dacă trăiești pe pământ o sută de ani sau numai zece; nici dacă trupul îți este devorat de viermi după ce ai murit într-un baldachin sau în tranșeele în care ai fost executat. Din câte încep să îmi dau seama, nu felul în care mori contează, ci locul în care ajungi după moarte!

14. Eu unul constat că nu am murit de tot, ci continui să trăiesc, continuând să fiu același Messenhauser! Nu am nici o durere, nu mi-e foame și nu mi-e sete. Mă bucur că mă aflu în compania voastră, a prietenilor mei, și peste toate, această cameră devine din ce în ce mai luminoasă și mai frumos decorată... Ce ne-am putea dori mai mult? Dacă această viață în lumea de apoi va continua în această manieră, nu putem decât să ne felicităm reciproc, căci pe pământ nu-mi amintesc să fi avut vreodată parte de o soartă mai bună, sau de griji mai puține. Și cine știe ce ne mai așteaptă în viitor; eu unul înclin să cred că situația se va îmbunătăți din ce în ce mai mult. De altfel, chiar dacă s-ar înrăutăți, nu trebuie decât să ne amintim cât de des am oscilat între bine și rău pe vremea când trăiam pe pământ, împinși de soartă încolo și încoace.

15. De vreme ce nu putem schimba situația în care ne aflăm, cred că cel mai bine ar fi să luăm lucrurile așa cum sunt, renunțând la dorințe deșarte, căci acestea nu s-au împlinit niciodată pe pământ, și nu văd de ce s-ar împlini în această lume. Sunteți de acord cu mine!?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 54 - Jellinek demonstrează existența lui Dumnezeu pornind de la exemplul naturii,
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 13:55 View PostDownload Post

Capitolul 54
Jellinek demonstrează existența lui Dumnezeu pornind de la exemplul naturii,
dar ajunge la concluzia că omul nu poate înțelege Divinitatea dincolo te aspectul natural al creației.

1. Jellinek: „Sunt de acord cu tot ce ai spus, mai puțin cu conceptul de destin sau de soartă. În această privință am unele îndoieli!”

2. Messenhauser: „În ce sens? Fii puțin mai concret”.

3. Jellinek: „Ai răbdare, dragul meu Messenhauser. Lucrurile nu sunt deloc simple, dar voi încerca totuși să-ți demonstrez că nu există un destin.

4. Ascultă, din câte îmi aduc aminte, pe vremea când trăiai pe pământ nu prea ai fost preocupat de știință. Ca să spun așa, erai satisfăcut cu tabla înmulțirii, dar nu ai fost niciodată preocupat de «matematicile superioare»! Erudiția nu te-a preocupat niciodată cu adevărat, așa că nu este de mirare că natura interioară a lucrurilor ți-a scăpat de cele mai multe ori. În acest fel, ordinea profundă care stă la baza întregii realități ți-a scăpat cu desăvârșire, la fel ca și efectele ei sublime. Nu ai fost preocupat decât de aparența exterioară a lucrurilor, care pare de regulă haotică sau aleatorie. În realitate, sub această aparență se ascund întotdeauna principii ordonate, care acționează cu o mare precizie.

5. Ai văzut vreodată o casă apărând din nimic, aleator sau haotic? Văd că îți spui: «Nu», și nu pot decât să îți dau dreptate... Dacă soarta nu poate crea nici măcar o casă, cum crezi că ar fi putut crea ea o întreagă planetă, pe care există nenumărate minuni ale creației, cea mai mică dintre ele având la bază principii ale unei înțelepciuni desăvârșite, ceea ce exclude din start orice posibilitate a unei opere oarbe a sorții? Frate, constat că îmi dai dreptate, fapt care mă satisface pe deplin! De aceea, ascultă în continuare raționamentul meu!

6. Să luăm de pildă exemplul uimitoarei structuri a plantelor! De mii de ani, acestea renasc în forma lor primordială, mereu aceeași, caracteristică speciei lor, fără să devieze de la ea nici măcar cu un singur atom! Imaginează-ți cât de complexă trebuie să fie structura unei simple semințe, ca să fie capabilă să își extragă din sol substanțele nutritive de care are nevoie, încolțind și multiplicându-se apoi de nenumărate ori. Ca să nu mai vorbim de natura ei supranaturală... Cine poate înțelege calculele divine care fac ca o singură sămânță să conțină în sine mecanismul care îi permite să se multiplice apoi la infinit?

7. Dacă luăm o ghindă și o plantăm în pământ, în scurt timp din ea va începe să crească un întreg stejar. Ani la rând, acesta va continua să producă nenumărate ghinde. Dacă am planta toate aceste ghinde, am obține o pădure alcătuită din milioane de stejari. La rândul lor, aceștia ar produce un număr incalculabil de ghinde, și tot așa, la infinit! Deși acest mecanism este invizibil, fiind ascuns de privirea noastră obișnuită, nimeni nu poate contesta că el există. Spune-mi, crezi că acest mecanism uluitor este simplul rezultat al sorții oarbe?”

8. Messenhauser răspunde: „Frate Jellinek, trebuie să recunosc că ești un teozof desăvârșit! Deși atât de simplu, raționamentul tău referitor la ghinde și stejari s-a dovedit impecabil, spunându-mi mai multe decât ar fi reușit cele mai savante discursuri. M-ai convins pe deplin că soarta (în înțelesul ei aleator și haotic) nu poate exista, așa că nu mai trebuie să îmi aduci și alte dovezi suplimentare. Îmi pun însă o altă problemă:

9. Sunt de acord că trebuie să existe un Dumnezeu înzestrat cu o putere și cu o înțelepciune supremă, care stă la baza întregii creații. Din punct de vedere intelectual și rațional, nu mai pot contesta acest lucru. Mă întreb însă cine este această Ființă Divină și unde se află Ea? Poate fi Ea văzută și înțeleasă de către ființele create de Ea? Îmi amintesc că pe vremea când eram elev am fost nevoit să învăț la școală povestea Bibliei și am găsit într-una din cele cinci cărți ale lui Moise un pasaj în care scria: «Nimeni nu îl poate vedea pe Dumnezeu, continuând să trăiască în același timp!» Se spunea că Moise a primit acest mesaj de la un nor de foc, când i-a cerut Divinității a cărei voce o auzea să se manifeste inclusiv vizual în fața lui. Trebuie să recunosc că nici acum nu cred decât pe jumătate în existența lui Dumnezeu. În ceea ce privește însă prezența plenară a Divinității în omul numit Iisus Hristos, ei bine, prieteni, vă mărturisesc că nu am crezut niciodată în acest lucru și că nu cred nici acum în această afirmație.

10. Nu contest faptul că doctrina pură a lui Iisus conține în sine cele mai nobile și mai autentice principii referitoare la natura omului, pe care nimeni nu le poate nega vreodată. Cât despre faptul că inițiatorul acestei doctrine extrem de nobilă ar fi însuși Dumnezeu în ipostaza Sa întrupată, care a sintetizat și a predicat principiile morale ideale pentru natura omului, ei bine, astfel de afirmații îmi depășesc de departe capacitatea de înțelegere și credința!

11. Doctrina este perfectă, dar la baza ei ar putea sta foarte bine un simplu om, de vreme ce nu include decât principiile cele mai nobile ale naturii morale a omului. Nu este neapărat necesar ca ea să provină de la o Ființă Divină. Dacă fiecare inițiator al unei doctrine religioase sau ortodoxe ar fi una cu Dumnezeu, atunci pământul ar fi plin cu tot felul de Divinități! Chiar și Euclid, descoperitorul geometriei, ar trebui să fi fost un fel de Dumnezeu! La fel și cel care a descoperit instrumentele de grădinărit, care mi se par de o importanță inestimabilă! Ce să mai vorbim de cei care au descoperit știința numerelor, sau cea a navigației, precum și mii de astfel de lucruri extrem de utile pentru om? De vreme ce nici unul dintre aceștia nu a pretins însă să fie adorat de umanitate, mi s-ar fi părut normal ca nici inițiatorul moralei ideale să nu aibă asemenea pretenții exagerate! De altfel, după știința mea El nici nu a emis astfel de pretenții ridicole, necerând nimănui să îl zeifice. Probabil, cei care L-au transformat într-un Dumnezeu au fost oamenii simpli și superstițioși din acele vremuri, dat fiind că El îi întrecea cu mult în inteligență. Asta nu înseamnă că trebuie să credem și noi în această afirmație naivă, considerându-L pe Iisus un Dumnezeu. Cel mai bine este să acceptăm că a fost un simplu om, la fel ca și noi, chiar dacă de o calitate umană impecabilă. Eu cred că mai devreme sau mai târziu, umanitatea își va da seama că infinitul nu poate deveni finit; altfel spus, că Dumnezeu va rămâne de-a pururi Dumnezeu, la fel cum omul limitat va rămâne pentru totdeauna un om limitat.

12. Nu cred însă că trebuie să ne pierdem timpul demonstrând în prea multe cuvinte ceea ce toți savanții contemporani acceptă deja. Mai bine să ne întoarcem la întrebarea mea anterioară: cine este această Divinitate (a cărei existență nu mai pot să o contest) și unde se află Ea? Ei bine, prieteni, doresc să aflu opiniile voastre în această privință!”

13. Jellinek spune: „Într-adevăr, dragul meu frate Messenhauser, ne-ai pus o întrebare încuietoare. Nimeni nu cred că îți va putea răspunde vreodată la ea, căci pentru ca o ființă limitată să poată înțelege natura infinită a lui Dumnezeu, ea ar trebui mai întâi de toate să îl limiteze, lucru care - evident - este imposibil. Singurul mod în care ne putem apropia cât de cât de natura infinită a lui Dumnezeu este prin folosirea comparațiilor din natură, cum ar fi cazul exemplului meu anterior cu ghinda! De aceea, îți propun să trecem la un alt subiect, căci dacă ne vom crampona de acesta, mă tem că nu vom avansa niciodată prea mult”.

14. Becher îl completează și el: „Ai întru totul dreptate! Definirea conceptului de Divinitate ar fi ca și cum am încerca să golim apa mării în cochilia unei scoici. De aceea, cel mai bine este să renunțăm la această discuție care nu poate conduce la nici o concluzie, și să ne concentrăm pe un alt subiect, cum ar fi soarta bunului nostru prieten Robert Blum în această lume, sau cea a marelui nostru dușman de pe pământ. Oare pe unde or rătăci aceștia? Mă întreb dacă dușmanul nostru nu ni se va alătura cumva în curând, caz în care ar trebui să ne pregătim să îl întâmpinăm așa cum se cuvine!”

15. Jellinek: „Frate dragă, sunt întru totul de acord cu tine să ne preocupăm de soarta amicului nostru Robert, dar în ceea ce îl privește pe Windischgräz, aș prefera să nu mai am nimic de-a face cu acest tigru uman și să nu îl mai văd vreodată! Dar mi se pare că aud voci dincolo de acea ușă... Haideți să ne ridicăm de la această masă și să vedem ce se întâmplă afară!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 55 - Călătoria pe calea descoperirilor. Ezitările și precauțiile eroilor noștri.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 13:57 View PostDownload Post

Capitolul 55
Călătoria pe calea descoperirilor. Ezitările și precauțiile eroilor noștri.
Domnul apare în fața lor, însoțit de Robert.

1. Cei trei se ridică de la masă și se îndreaptă cu grijă către ușa deschisă. Ca și cum s-ar trezi dintr-un vis, ei descoperă dincolo de micuța încăpere în care au stat atâta vreme o altă cameră, mult mai spațioasă și mai magnifică. Neștiind la ce să se aștepte în această lume nouă, cei trei își ițesc pe rând capetele prin ușa întredeschisă, convinși că vor avea parte de evenimente dintre cele mai memorabile.

2. După ce scrutează cu privirile camera în care ne aflăm Eu și Robert (deși oarecum la distanță și dincolo de raza lor vizuală), precum și cele 24 de dansatoare, Jellinek le șoptește celorlalți doi:

3. „Prieteni, nu mi se pare că ar exista ceva periculos în această încăpere. Dimpotrivă, mi se pare că văd într-unul din colțuri o măsuță pe care se află o sticlă îmbietoare de vin și câteva bucăți apetisante de pâine. De vreme ce nu par să existe alte amenințări, nu văd de ce ne-am sfii să intrăm în această încăpere și să ne potolim simțurile. După toate aparențele, această cameră are chiar menirea de a ne satisface papilele gustative în această existență spirituală. În aceste condiții, cred că puțină îndrăzneală nu ar avea cum să ne strice. Ce ziceți?”

4. Messenhauser îi răspunde: „Frate Jellinek, sunt sută la sută de acord cu tine, deși, spre rușinea mea, trebuie să recunosc că atunci când vine vorba de asemenea călătorii pe calea necunoscutului îmi place să fiu întotdeauna ultimul! În acest fel, în cazul unei eventuale retrageri în pripă, aș putea - evident - să fiu primul!”

5. Jellinek: „Bine, dragul meu frate, dar mi se pare că ești însuși regele lașilor! Mă întreb cum ai rezistat pe pământ, în calitatea ta de comandant de armată? Abia acum încep să mi se lămurească lucrurile: dacă ai fi dat ordine direct de pe câmpul de luptă, nu din biroului comandantului suprem, cine știe dacă Viena ar mai fi căzut? Dar să nu reînviem morții! Măcar de dragul onoarei tale actuale, încearcă să nu mai fii atât de laș!”

6. Messenhauser: „Dar, dragul meu prieten și frate, de vreme ce constat că îți arogi rolul de Napoleon, de ce nu vrei să joci chiar tu rolul de cercetaș pentru mine și pentru Becher? Dacă tot te simți la fel de curajos ca marii eroi ai antichității, îți propun să fii tu liderul nostru! Cât despre mine, curajul nu a fost niciodată punctul meu forte. O singură calitate am avut întotdeauna: chiar dacă nu am avut curajul unui erou, de moarte nu mi-a fost teamă niciodată, lucru valabil inclusiv în situația de față. Totuși, această încăpere îmi dă oarecum fiori pe șira spinării, la fel cum se tem copiii de fantome în anumite camere. Trăiesc un sentiment straniu, ca și cum urmează să se întâmple ceva iminent, care ne va schimba pentru totdeauna cursul vieții! Vom vedea imediat dacă acest sentiment se va adeveri sau nu, de îndată ce vom trece pragul acestei uși. Intuiția mă face să cred că urmează să se petreacă lucruri mărețe și nu pot decât să sper că acest presentiment îmi va scuza lipsa de curaj în fața voastră”.

7. Jellinek: „Într-adevăr, dragă prietene, situația arată cu totul altfel, așa cum ne-o prezinți acum. Trebuie să recunosc că și pe mine mă încearcă aceiași fiori de care vorbeai mai devreme. Un spirit măreț nu trebuie să se lase însă tulburat de astfel de fleacuri! Când mă uit la sticla aceea care îmi face cu ochiul și când văd pâinea aceea albă și bine coaptă, îmi lasă gura apă - iar stomacul meu înfometat vă poate confirma acest lucru prin ghiorăiturile sale - ei bine, tot ce pot spune este că aș prefera să mă aflu așezat la acea masă, și nu în compania voastră patetică! Mă întreb ce m-ar mai putea reține aici... De aceea, curaj! La atac! «Un atac îndrăzneț înseamnă o luptă pe jumătate câștigată»!”

8. După aceste cuvinte, Jellinek se apropie cu îndrăzneală de pragul ușii, cu intenția să îl treacă și să se îndrepte către masa bine garnisită cu bucate. Chiar când își pune însă piciorul pe prag, calea îi este blocată de Robert și de Mine, care ne facem subit apariția în fața lor. Robert li se adresează pe vocea lui cea mai severă: „Hei, opriți-vă! Cine este acolo? Nu mai faceți nici un pas înainte de a vă identifica, prezentându-vă inclusiv intențiile!”

9. În fața acestei apostrofări severe, Jellinek dă puțin înapoi, dar îl recunoaște imediat pe Blum, așa că strigă uimit: „Oh, oh, zău dacă nu este chiar Blum! Robert! Pe unde ai umblat până acum? Ei, asta-i culmea! Te îmbrățișăm și te sărutăm de o mie de ori! - Spune-mi, chiar nu ne recunoști? Suntem noi: Messenhauser, Becher și cu mine, Jellinek!”

10. Robert îi răspunde: „Mda, într-adevăr! Sunt chiar tovarășii mei de suferință și de arme, personificați exact așa cum i-am văzut ultima dată pe pământ! Ei bine, aflați că știam de mult timp că sunteți oaspeții mei în această casă, chiar dacă voi nu știați încă acest lucru. Vă asigur că temerile voastre de adineauri erau întru totul neîntemeiate și ridicole. Haideți, veniți și bucurați-vă. Ne vom așeza cu toții la masa de colo. Frate Messenhauser și tu, frate Becher, încă vă mai este teamă să treceți acel prag?”

11. Messenhauser și Becher îi răspund într-un glas: „Te salutăm cu drag, mult stimate frate și prietene! Te vom urma oriunde ne vei conduce - cu atât mai mult dacă destinația noastră este acea masă încărcată cu bucate apetisante, care ne fac cu ochiul, căci stomacurile noastre sunt cât se poate de goale!”

12. După care se grăbesc cu toții să-l îmbrățișeze și să-l sărute pe Robert. După acest moment emoționant, ne îndreptăm cu toții către masă.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 56 - Inima lui Jellinek se aprinde de iubire pentru prietenul lui Robert.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 14:03 View PostDownload Post

Capitolul 56
Inima lui Jellinek se aprinde de iubire pentru prietenul lui Robert.
Vinul celest. Toastul lui Jellinek și răspunsul Domnului

1. În timp ce ne îndreptăm către masă, Jellinek Mă privește cu o simpatie infinită și Mi se adresează: „Dragă prietene al fratelui nostru Blum, crezi că aș putea să Te cunosc mai bine? Îmi pari o persoană infinit de bună, așa că nu mă surprinde că te afli în compania nobilului nostru prieten”.

2. Eu: „Te asigur că viitorul îți va revela tot ceea ce îți este încă nelămurit acum. Vino cu Mine la masa Domnului și întărește-ți mai întâi trupul și spiritul, pentru ca să poți înțelege mai clar anumite lucruri pe care dacă ți le-aș dezvălui acum, te-ar uimi prea tare. De aceea, vino cu Mine, dragul Meu prieten și frate Jellinek!”

3. Jellinek: „O, prietene, vocea ta îmi pare extrem de prietenoasă! Fiecare din cuvintele tale îmi fac inima să tresalte într-o manieră fără precedent. Aproape că aș putea paria pe umanitatea mea că ești un înger din ceruri! Da, da, așa trebuie să stea lucrurile: cu siguranță, ești un înger din ceruri. Un singur lucru doresc să-ți spun: eu nu mai am de gând să mă despart de tine, căci oricât de drag mi-ar fi prietenul meu Robert Blum, simt pentru tine o iubire absolut inexplicabilă, care mă copleșește, și care a devenit și mai mare după ce mi-ai vorbit! De aceea, îți propun să ne așezăm la masă și să bem în cinstea noii noastre prietenii eterne! Mă îndoiesc că în această lume ar putea exista un Windischgräz sau alții de aceeași teapă cu el, care să ne asedieze și să ne tulbure liniștea...”.

4. Eu: „Într-adevăr, nu ai nici un motiv să te temi, nici acum, și nici de acum înainte! Dar haide să ne așezăm la masă, căci constat că ceilalți închină deja în sănătatea noastră”.

5. Messenhauser se îndreaptă deja către Jellinek cu un pocal de cristal plin cu un vin excelent, pe care i-l întinde și îi spune: „O, frate Jellinek, te asigur că acest vin este de o mie de ori mai bun și mai parfumat decât cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată pe pământ! Haide, golește acest pocal, în sănătatea tuturor prietenilor și dușmanilor noștri! - Chiar și în sănătatea lui Windischgräz! Cine știe, poate că va veni o zi când până și acel instrument orb al dictatorilor de pe pământ se va trezi la sentimente mai bune”.

6. Jellinek ia bucuros pocalul și spune: „Dragă prietene! Aceste cuvinte ale tale îmi fac o plăcere mai mare decât toate acele dezbateri inutile pe care le-am avut împreună în micuța cameră de dinainte, ce semăna perfect cu o celulă de închisoare, și în care tu, frate Messenhauser, așteptai disperat, nu cu mult timp în urmă, să primești ordinul de execuție!

7. Ascultați-mă însă! Am luat decizia să îl adopt ca prieten intim al inimii mele pe amicul gazdei noastre, Robert Blum. De aceea, vă rog să mă iertați dacă nu mă voi atinge de această licoare divină până când nu va sorbi El mai întâi din acest pocal!”

8. Toți cei de față acceptă cu veselie cererea lui Jellinek, care îmi dă pocalul și îmi spune, cu o ardoare plină de iubire: „Dragă prietene, înconjurat parcă de o aură divină! Nu ezita să primești acest pocal din mâna unui sărman păcătos - și a unui trădător terestru! Dacă aș avea o comoară mai de preț decât aceasta, ți-aș dărui-o cu cea mai mare bucurie, în semn de respect și devoțiune! Din păcate, nu am nici un fel de aur sau argint. De aceea, îți dăruiesc unicele lucruri pe care le posed la ora actuală: acest pocal și o inimă plină de căldură, care te salută ca pe prietenul ei cel mai de preț. Te implor, primește acest pocal pe care ți-l ofer! Știu că gestul meu este îndrăzneț - să îți ofer Ție, care trebuie să fii un înger din ceruri, acest pocal în semn de prietenie și devoțiune; dar pur și simplu nu pot să mă abțin, căci Te iubesc din toată inima, mai ales după ce Ți-am ascultat cuvintele pline de prietenie, de iubire și de înțelepciune. Nu te uita că sunt un spirit impur și nevrednic, închide ochii Tăi celești și spune-Ți: «Sărmanul, atâta poate și el!» Știu foarte bine că va mai trece mult timp până când voi învăța să mă port așa cum se cuvine cu un spirit de calibrul Tău, dar Te asigur că limba mea nu rostește decât cuvintele pe care i le dictează inima! Ei bine, ce zici, prietene, pot spera că nu Te-am ofensat cu acest gest al meu?”

9. În semn de răspuns, iau pocalul din mâna lui Jellinek, cu un gest cât se poate de amical, sorb din el, iar apoi îi spun lui Robert: „Frate, în acel dulap se află o altă sticlă, plină chiar cu vinul sufletului Meu, într-o formă personificată. Te rog, du-te și adu-o aici, pentru a-i arăta astfel noului Meu amic cât de mult îi prețuiesc prietenia!”

10. Robert se grăbește să îmi asculte instrucțiunile și se întoarce cu o sticlă care strălucește ca diamantul, pe care Mi-o înmânează, vizibil emoționat.

11. După ce iau sticla din mâna lui, umplu din nou cu vin pocalul, pe care i-l înmânez lui Jellinek, spunându-i: „Iată, dragul Meu prieten și frate, ia acest pocal, bea din el și convinge-te cât de plăcută și de dragă îmi este prietenia ta! Ei, ce mai spui acum despre păcatele tale? Ce om mai poate considera drept păcătos pe cineva a cărui inimă este plină de o asemenea iubire? Adevăr îți spun: în fața Mea, apari acum ca fiind complet purificat de păcate. Iubirea ta față de Mine ți-a șters complet numeroasele păcate pe care le-ai săvârșit pe pământ! Chiar dacă mai ai unele datorii față de lumea exterioară, aș fi un prieten indiferent dacă nu ți-aș șterge complet aceste datorii, eliberându-te de ele! Așadar, îndrăznește, frate Jellinek, și bea această cupă în onoarea prieteniei noastre eterne!”

12. Mișcat până la lacrimi, Jellinek spune: „O, prieten divin! Cât de mare este bunătatea și grația Ta! O, dacă mi-aș putea sfâșia pieptul, mi-aș smulge inima din el și aș așeza-o în pieptul Tău! Bine, dă-mi această cupă”.

13. Jellinek ia cupa, bea din ea, după care spune: „O, nu, frate divin și angelic! Dacă prietenia Ta este asemenea acestui vin, înseamnă că nu ești doar un simplu înger, ci chiar bunul Dumnezeu, în toată plenitudinea Lui! Căci în întreaga infinitate nu cred că poate fi găsită o licoare cu un efect atât de sublim asupra inimii și a spiritului! Fraților, gustați și voi și spuneți-mi dacă nu am dreptate!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 57 - Efectele vinului celest. Întrebări legate de Hristos și de divinitatea Lui. Răspunsul lui Robert.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 14:07 View PostDownload Post

Capitolul 57
Efectele vinului celest. Întrebări legate de Hristos și de divinitatea Lui.
Răspunsul lui Robert. Proverbul favorit a lui Jellinek.

1. Robert, Messenhauser și Becher ciocnesc cupele și beau, uluiți peste măsură de savoarea divină a acestui vin celest.

2. Messenhauser spune: „Doamne, ce vin! Frate Blum, este minunat în casa ta. Ne-ar plăcea să ne stabilim aici! Dacă ești de acord, haide să nu ne mai despărțim niciodată. Ori de câte ori va apărea vreun păcătos prin aceste părți, îți propun să îl primim în mijlocul nostru și să îl omenim, așa cum ai procedat tu cu noi, chiar dacă este vorba de cel mai crunt dușman al nostru de pe pământ!”

3. Robert îi răspunde: „Prietene Messenhauser, ai rostit cuvinte frumoase și pline de demnitate. Este evident că ele au izvorât din inima, și nu din intelectul tău. Răspunsul meu este următorul: «Dacă Windischgräz însuși ar apărea la ușa mea, cerându-mi găzduire, ei bine, te asigur că va avea parte de o primire mult mai bună decât soarta pe care ne-a rezervat-o el pe pământ»...

4. Toți strigă la unison: „Noroc! Așa să fie! Un bun creștin răspunde întotdeauna cu bine la răul făcut, și asta cu toată sinceritatea inimii. Cine mai simte încă o stare de ranchiună și o dorință de răzbunare nu va fi un spirit perfect încă mult timp de acum înainte, în schimb, cine spune: «Iartă-i, Tată, căci nu știu ce fac!», așa cum a procedat marele și înțeleptul învățător al iudeilor când aceștia L-au crucificat, va avea cu siguranță parte de o mare libertate interioară a spiritului! Cu adevărat, putem spune că un asemenea om este una cu Dumnezeu! Iar acest lucru spune totul despre divinitatea manifestată prin Hristos.

5. Ne întrebăm unde s-ar putea afla acest Iisus (a cărui existență terestră nu o mai putem pune la îndoială) în lumea spiritelor. Cu adevărat, El a fost cel mai mare prieten al umanității! Amice Blum, nu ai avut nici o ocazie până acum să afli mai multe în legătură cu acest om atât de deosebit?”

6. Robert: „Dragii mei prieteni, vă dau cuvântul meu de onoare că El a fost primul spirit cu care m-am întâlnit în această lume!”

7. Plăcut surprinși, cei de față doresc să afle mai multe: „Cum așa? Cum s-au întâmplat lucrurile? În ce regiune s-a petrecut acest eveniment? Ce ți-a spus El? Haide, frate, fii atât de bun și povestește-ne tot!”

8. Robert: „Dragii mei prieteni, avem acum alte lucruri de făcut, așa că va trebui să amânăm pentru altădată răspunsurile la întrebările voastre. Un singur lucru vă pot spune deocamdată: că El îmi va face cât de curând o altă vizită, așa că îl veți putea cunoaște la rândul vostru”.

9. Jellinek: „Bine, dar nu ne poți spune cel puțin dacă ai reușit să discuți cu El despre divinitatea Lui, pe care atât de puțini oameni i-o recunosc, și în ce măsură a confirmat El autenticitatea acestei credințe?”

10. Robert: „Ba da, dragii mei prieteni, am vorbit pe larg despre acest subiect. Deși nu vă pot spune prea multe, întrucât nivelul vostru de înțelegere este încă foarte redus, vă pot spune totuși că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat, de la începuturile eternității! El este Creatorul tuturor lumilor și cerurilor! Deocamdată nu vă pot spune mai multe, dar vă asigur că veți afla tot ceea ce vă interesează atunci când va veni El!”

11. Jellinek: „Prieten drag, nu ți-am cerut aceste dovezi de dragul intelectului meu, ci doar dintr-o pornire a inimii. Ca să fiu sincer cu tine, dacă Iisus ar veni și mi-ar face un semn cu mâna, L-aș urma pe dată, uitând complet de voi toți! Îl consider cel mai bun și mai perfect dintre toți oamenii, așa că îl iubesc deja mai mult decât pe tot restul umanității luate la un loc. Imaginează-ți în aceste condiții ce aș simți dacă aș afla că El este chiar Dumnezeu! Te asigur că nu mi-ar mai păsa de alte amănunte, căci, așa cum se spune: ,«Dumnezeu este iubire; ori de câte ori îți simți inima copleșită de iubire, gândește-te că Dumnezeu se află în ea!» Ei bine, acesta este barometrul pe care îl folosesc eu pentru a stabili prezența lui Dumnezeu într-o anumită persoană. De vreme ce inima mea este atât de copleșită de iubirea față de Hristos, singura concluzie pe care pot să o trag este că Acesta este una cu Dumnezeu, căci altfel cum L-aș putea iubi atât de intens? La fel de intens îl iubesc și pe acest frate celest, aici de față, așa că bănuiesc că poartă în inima lui o mare iubire divină! Ce zici, am dreptate?”

12. Robert: „Întru totul! Numai inima îl poate înțelege pe Dumnezeu. Intelectul nu are și nu va avea niciodată această putere. - Dar acum să trecem la alte lucruri, dragii mei prieteni. Vă asigur că nu ne vom îndepărta prea mult de subiectul nostru actual, iubirea.

13. Ascultați-mă! Iubirea este într-adevăr singura dovadă a Divinității și a existentei Ei imposibil de contestat. Așa cum știm însă prea bine, în creație există și un sex feminin, plin de gingășie, care pune de multe ori stăpânire pe inimile noastre, într-o măsură atât de mare încât uităm complet de iubirea mult mai pură față de Dumnezeu! Ce credeți, Dumnezeu există în egală măsură și în această iubire, prin excelență senzorială?”

14. Jellinek: „Evident! Dacă gingășia lui Dumnezeu nu s-ar manifesta prin femeie, cine ar putea-o iubi? Nu este însă mai puțin adevărat că această iubire este foarte ușor de pervertit!”

15. Robert: „Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă v-aș prezenta acum mai multe exemplare feminine, absolut superbe și minunat costumate, și care, peste toate, ar manifesta o dispoziție cât se poate de prietenoasă față de noi? Mai ales tu, Jellinek, mă întreb cum ai reacționa? Căci îmi amintesc foarte bine că, pe vremea când trăiam pe pământ, aveai o anumită slăbiciune față de sexul feminin, în special față de dansatoare!”

16. Jellinek: „Frate, deși trebuie să recunosc că m-ai lovit în punctul meu slab, îți pot spune cu mândrie că la ora actuală aș fi dispus să renunț la zece mii de dansatoare, una mai frumoasă decât alta, pentru un singur fir de păr al lui Hristos, căci iubirea față de Dumnezeu este cu siguranță mai mare decât cea pentru o dansatoare, oricât de frumos ar fi împodobită ea. Iubirea față de o femeie nu poate prevala decât în inima celui care nu crede deloc în Dumnezeu, sau, la extrema opusă, în inima celui care îl recunoaște pe Dumnezeu în iubita sa, pe care o ia de soție cu binecuvântarea Divinității. Dacă însă L-aș putea vedea direct pe Dumnezeu în persoana lui Hristos, recunoscându-L și putând să mă adresez Lui, atunci te asigur, frate, că nu aș mai avea ochi pentru nici o dansatoare din lume! Desigur, în absența lui Hristos, niște forme feminine opulente ar reuși să trezească în inima mea anumite sentimente...”.

17. Robert: „Frate, ai dori să-ți prezint câteva asemenea dansatoare?,,

18. Jellinek: „Fie! Dacă există astfel de spirite în această lume, nu ai decât să ni le prezinți, pentru a vedea ce reacție vom avea în fața lor!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 6 of 10  [ 93 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !