Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 7.12.2019, 17:21
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 1 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 68 - Eroina care așteaptă răspunsul lui Iisus fi vienezul cu nasul pe sus.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 15:01 View PostDownload Post

Capitolul 68
Eroina care așteaptă răspunsul lui Iisus fi vienezul cu nasul pe sus.
Acesta este mustrat de Domnul.
În inima eroinei Helena se produce miracolul iubirii.

1. Extrem de nerăbdătoare, eroina noastră se apropie cu o oarecare sfială de Mine și Mă întreabă dacă am vorbit deja cu Domnul Iisus despre ea, eventual prin cine știe ce semne secrete cunoscute numai de Mine.

2. În ceea ce îl privește pe certărețul de dinainte, care și-a găsit imediat câțiva tovarăși la fel ca el printre ceilalți vienezi, acesta s-a înfuriat foarte tare văzând că acea femeie „de condiție proastă”, după cum o numea el, și-a permis să se apropie și să Mă deranjeze pe Mine, unul din demnitarii casei! De aceea, s-a apropiat de ea, împreună cu întregul său grup, spunându-i: „Mă întreb cât timp ai să-l mai deranjezi pe Domnul acestei case cu prostiile tale, femeie netrebnică! Oare chiar nu ai nici un fel de maniere?”

3. Femeia îi răspunde: „Hei, cap-pătrat! Ce treabă ai tu cu ce fac eu? Valea, porc vienez ce ești, dacă nu dorești să-ți spun pe șleau cine ești! Ia uită-te la el! E mai mare vezica lui decât el, și are tupeul să îmi spună mie cum să mă comport! Cine te crezi? Crezi că dacă în lumea exterioară aveai dreptul să porți sigiliul cu sabia imperială, fiind un demnitar la pensie, în această lume ești cu ceva mai bun ca noi? Of, cap-pătrat, te asigur că în cel mai scurt timp vei fi prăjit la foc mic... Norocul tău că Domnul Hristos nu se află aici în clipa de față! Sunt convinsă că i-ar fi făcut mare plăcere să vadă un bou ca tine, arogant și lipsit de bun simț! Haide, valea, dispari de aici cu ochii tăi de crocodil și cu picioarele tale de țap, sau voi avea eu grijă să-ți fac vânt”.

4. Indignat la culme, vienezul se întoarce către Mine și îmi spune: „Bine, dragă prietene, dar cum îi poți permite acestei creaturi odioase să folosească un asemenea limbaj trivial, pentru numele lui Dumnezeu?! Personal, sunt un om cu o anumită reputație și nu accept ca aceasta să îmi fie terfelită de o asemenea făptură inferioară! Este adevărat că ne aflăm în lumea spiritelor, în care nu mai există diferențe de statut social, dar diferențele date de inteligență și de educația superioară nu dispar nici chiar aici. De aceea, aceste ființe inferioare ar trebui să fie ținute în frâu până când ating un anumit nivel de educație și civilizație, astfel încât să poată comunica cum se cuvine cu cei din societatea superioară! Te implor, dragă prietene, pune la respect această creatură penibilă”.

5. Eu: „Dragă prietene, îmi pare rău, dar nu îți pot satisface cererea, pentru un motiv cât se poate de simplu, verificat de când lumea, și anume că tot ceea ce așa-zisa ta lume superioară consideră a fi bun, frumos, nobil și demn de admirație se dovedește în fața lui Dumnezeu o oroare fără seamăn! Dumnezeu este același pentru toată lumea, și nu are nici cel mai mic respect pentru oamenii de lume care nu prețuiesc nimic altceva decât poziția oficială sau bogăția, etichetându-i pe toți ceilalți drept pramatii bune de nimic! De cele mai multe ori, ceea ce pe pământ pare inferior și mărunt, fiind adeseori disprețuit, ocupă un loc de cinste în fața lui Dumnezeu! În aceste condiții, trebuie să îți mărturisesc că Eu, care sunt un prieten intim al lui Dumnezeu, o prefer de un milion de ori mai mult pe această «creatură» pe care tu o disprețuiești la maxim decât pe voi toți la un loc, nobilii Mei prieteni - dacă vă pot spune așa, căci știu că voi nu acceptați ca oricine să vă numească «prieteni»! De fapt, fără să-ți dai seama, i-ai întins acestei sărmane creaturi o mână de ajutor nesperată, căci de acum înainte am să o țin mult mai aproape de Mine, dându-i o educație pe care i-o vor invidia chiar și îngerii! În cel mai scurt timp se va bucura astfel de o poziție cât se poate de înaltă, fiind una din cele mai de preț podoabe ale acestei case! Cât despre voi, oamenii de «onoare», veți vedea cât de curând ce vă rezervă viitorul! Mă tem că acest destin nu vă va fi deloc pe plac! Oricum, dacă țineți la pielea voastră, vă sfătuiesc să nu o mai deranjați vreodată pe această sărmană femeie, căci de acum înainte ea îmi aparține întru totul!” Mă întorc apoi către eroina noastră și îi spun: „Ei, ce zici, draga Mea «Maria Magdalena», ești satisfăcută de această decizie a Mea?”

6. Femeia îmi răspunde: „O, Doamne, și încă cum! Tu ești de zece milioane de ori mai bun decât toți acești netrebnici cu nasul pe sus la un loc, care îi consideră pe oamenii nevoiași un fel de animale de povară. Nu sunt supărată pe ei, dar mă deranjează să văd cum îi tratează pe ceilalți, de parcă nici nu ar exista! Fie ca Domnul să îi ierte, căci cu siguranță nu știu ce fac!”

7. Vienezul nu se lasă nici el mai prejos: „Hei, fraților! Dacă așa stau lucrurile în această lume a spiritelor, atunci putem spune că am primit o binemeritată răsplată pentru eforturile pe care le-am făcut pe pământ în vederea unei vieți mai bune după moarte. Cel puțin, pe vremea când trăiam pe pământ, orice om învățat, cu o anumită poziție socială și cu o anumită influență, avea posibilitatea să se apere de atacurile acestor viermi ai pământului, protejându-se împotriva lor. Aici însă ți se urcă în cap, ba se pare chiar că în scurt timp vom fi nevoiți să considerăm ca pe o mare favoare o privire din partea acestei târfe cu obrajii roșii! Ca să pună capac la toate, acest om care pare să dețină o poziție înaltă în această lume preferă de departe acest măr stricat unora ca noi, ba ne spune chiar că o să-l ridice la ceruri, ca să ne facă în ciudă! Asta ne mai lipsea! Ce să mai vorbim de pretențiile tipului, care susține că este prieten intim cu bunul Dumnezeu! Judecând după gusturile lui și văzând că o preferă pe această creatură inferioară, roșie în obraji, cu sânii care îi explodează din decolteu și cu fundul cât o baniță, mă tem că această așa-zisă Divinitate trebuie să fie de o cruzime și de o perversitate inimaginabilă! Această târfă mustește de pasiune desfrânată, iar el vrea să o educe și să o transforme. într-o podoabă a acestei case! Îți vine să urli la cer! Nu vi se pare amuzantă toată povestea?”

8. Femeia îmi spune: „Ascultă ce blasfemii! Cred că ar trebui să-i spui vreo două, dar în așa fel încât să înțeleagă despre ce este vorba!”

9. Eu: „Nu-ți bate capul! Lasă-i să râdă și să continue cu blasfemiile lor! În scurt timp vor vedea singuri ce dobândă vor primi în schimbul acestor blasfemii! De altfel, ca să le dăm un motiv și mai mare de dispreț, te rog ca de acum înainte să nu Mi te mai adresezi cu «dumneata», ci cu «Tu». De asemenea, încearcă să renunți la aceste expresii de argou, care nu-ți fac cinste, și să vorbești într-o germană curată. Vei vedea că atunci când te vor auzi, sarcasmele lor vor exploda și mai tare, amuzându-i la infinit! Încearcă acum să vorbești o limbă germană ceva mai rafinată!”

10. Femeia simte petrecându-se în ea o transformare. Este inundată de o senzație incredibilă de bunăstare interioară, care îi modifică într-un sens favorabil inclusiv forma exterioară. Uimită și fericită de această transformare a ființei sale, dar mai ales de faptul că nu mai simte nici un fel de durere datorată bolii, ea Mă privește bucuroasă și îmi spune: „O, prieten sublim coborât din ceruri, cât de bine mă simt alături de Tine! Tot ce era aspru în ființa mea s-a desprins de la mine ca solzii! Însuși modul meu de a gândi și limbajul meu s-au schimbat, la fel cum se transformă o omidă într-un fluture splendid! Cât despre durerile pe care le simțeam înainte, acestea au dispărut la fel cum se topește zăpada în fața razelor fierbinți ale soarelui! O, cât de bine mă simt în sfârșit! Și cui trebuie să-i mulțumesc pentru acest miracol? Ție, Doamne, Ție! Ție, Măreț și sublim prieten al Celui Preaînalt!

11. De vreme ce mi-ai arătat mie, cea mai josnică dintre păcătoase, o grație atât de mare, pe care nu o merit în nici un fel, spune-mi ce trebuie să fac? Cum trebuie să mă comport pentru a-Ți putea mulțumi așa cum se cuvine?”

12. Eu: „Mult iubita Mea Helena (acesta este numele ei celest), noi doi suntem chit! Inima ta Mă iubește la infinit, la fel cum te iubește pe tine inima Mea! Ce altceva ai putea face? Dă-mi mâna ta, în semn de iubire față de Mine, iar apoi sărută-Mă cu ardoare pe frunte! Cât despre ceea ce se va întâmpla în continuare, lasă totul pe seama Mea!”

13. Helena aproape că s-a aprins de-a binelea de iubire, așa că nu s-a lăsat mult rugată și M-a prins de mână, după care M-a sărutat pe frunte, cu o ardoare și o iubire greu de egalat.

14. Scena îi emoționează la culme pe Robert, Messenhauser și Becher, dar mai ales pe Jellinek, în ochii cărora apar lacrimi. După ce Mi-a atins fruntea cu buzele, transformarea Helenei devine și mai evidentă, trupul ei căpătând frumusețea și noblețea unei ființe celeste. Doar hainele ei au rămas umane, dar chiar și acestea arată acum mult mai albe și mai curate decât înainte. Robert se apleacă și Mă întreabă în șoaptă dacă doresc să-i aducă un rând de haine speciale Helenei, care să o pună și mai mult în valoare pe această floare atât de rară! Îi răspund: „În scurt timp, când îți voi spune Eu să faci acest lucru!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 69 - Reacția vienezului cu nasul pe sus în fața transformării Helenei. Diferența dintre vis și realitate.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 15:06 View PostDownload Post

Capitolul 69
Reacția vienezului cu nasul pe sus în fața transformării Helenei.
Diferența dintre vis și realitate.
Parabola lui Olaf referitoare la curtarea unei femei.

1. Între timp, vienezul cu nasul pe sus și amicii săi observă și ei transformarea Helenei. Unul dintre aceștia chiar îl trage de mânecă pe vienez, spunându-i: „Prietene, ai văzut? Creatura aceea, care înainte semăna cu un coș de gunoi plin de mizerii și murdărie, este acum complet transfigurată! Este o adevărată plăcere să te uiți la ea în aceste condiții. Mă întreb dacă ciudatul tovarăș al lui Blum nu este un fel de mag egiptean, sau ceva de genul acesta!”

2. Vienezul îi răspunde: „Mda, am observat și eu că s-a întâmplat ceva cu femeia, dar știi, când o asemenea creatură se aprinde de iubire, obrajii i se îmbujorează și pieptul pare să-i iasă în afară, transformându-se astfel într-o ființă aproape frumoasă. Am cunoscut pe pământ destule femei care acasă la ele păreau de-a dreptul hidoase, dar care plimbându-se duminica alături de iubiții lor și îmbrăcate cu hainele lor bune erau de nerecunoscut. Iubirea este singurul fenomen care poate săvârși un asemenea miracol, înfrumusețând o femeie, atât pe pământ, cât și în această lume. Dacă îi iei această iubire, vei constata că fața ei se urâțește imediat”.

3. Celălalt: „La prima vedere aș fi zis că ai dreptate, dar se pare că lucrurile continuă să evolueze. Mai întâi, acea femeie a fost complet transfigurată, căpătând o frumusețe nefirească, după care a început să vorbească în cea mai pură și mai nobilă limbă germană, ca și cum nu ar fi vorbit niciodată dialectul vienez. Cred că nu o să-mi spui că tot iubirea a stat inclusiv la baza acestei transformări. Cu siguranță, a existat un principiu mai înalt, pe care nu îl putem înțelege deocamdată. Privește-i cu atenție frăgezimea obrajilor, delicatețea fără seamăn a brațelor și a gâtului, frumusețea neasemuită a părului ei blond, armonia trăsăturilor faciale și îmbujorarea cu adevărat celestă a obrajilor ei! Haide, recunoaște: aceasta nu este o transformare obișnuită!”

4. Privind cu atenție, vienezul cârcotaș se vede nevoit să îi dea dreptate amicului său, căci faptele nu pot fi negate. Din grup se aude însă o altă voce, care le spune celor doi: „Prieteni demni de tot respectul meu, nici unul dintre voi nu are dreptate în cazul de față! După părerea mea, această transformare are o bază cât se poate de naturală. Să nu uităm că ne aflăm în lumea spiritelor, în care viața devine un fel de vis lipsit de orice fel de realitate intrinsecă. Trăim cu toții într-un fel de fantezie, a cărei plăcere în clipa de față este de a ne pune niște ochelari prin care percepem realitatea cu totul altfel, nu așa cum este ea de fapt. Aceste imagini nu au mai multă substanță aici decât aveau pe pământ cele pe care le puteam vedea atunci când priveam prin așa-numita lanternă magică. Ați înțeles acum cum stau lucrurile în această lume onirică?”

5. Primul vienez: „Prietene, explicația ta este interesantă, dar are un punct slab. Dacă lumea în care ne aflăm este un simplu vis, atunci explicația ta face parte integrantă din el, nefiind cu nimic mai reală decât celelalte fenomene. Sau vrei să spui că explicația ta este singura reală în această lume onirică? Îmi amintesc că pe vremea când trăiam pe pământ aveam deseori vise cât se poate de vii, dar ce diferență există între acestea și realitatea în care ne aflăm acum, în care ne păstrăm cu toții luciditatea!

6. În visele mele rămâneam întotdeauna într-o stare de pasivitate, în timp ce în această lume sunt pe deplin activ din punctul de vedere al lucidității și al conștiinței. În visele mele îmi era imposibil să mă interiorizez, iar dacă mi se părea că îmi amintesc ceva important, amintirea era întotdeauna vagă și incompletă, în schimb, în această lume îmi amintesc chiar și cele mai mici detalii ale întregii mele vieți terestre, până la cele mai infime detalii! Spune-mi, prietene, chiar crezi că această realitate este un simplu vis?

7. În vise nu am simțit niciodată durerea intensă, foamea sau setea, iar formele ființelor care îmi apăreau în aceste stări onirice erau întotdeauna efemere și schimbătoare, înlocuindu-se reciproc cu o asemenea repeziciune încât de regulă nu mai rămânea nimic din aparițiile precedente. Imaginile se succedau una după alta, într-o manieră aparent miraculoasă, dar niciodată în secvențe logice. Fenomenul este incontestabil fascinant pentru un observator tăcut, dar nu poate fi comparat cu nici un chip cu ceea ce ni se întâmplă acum.

8. Priviți cât de logice sunt discursurile lui Blum și ale prietenilor săi! Cât de consistentă și de corectă din punct de vedere arhitectural este forma acestei case, și cât de impresionant este fiecare detaliu din ea!

9. Cum ar putea fi toate acestea un simplu vis? Nu, prietene, eu nu cred că trăim într-un vis, ci în realitatea cea mai concretă și mai sfântă care poate exista! De fapt, înclin să cred că cu cât vom deveni mai conștienți de această realitate și de legile ei, acceptându-le și înclinându-ne în fața lor, cu atât mai bine ne va merge în această lume. În acest context, transfigurarea subită a acelei creaturi capătă pentru mine o semnificație cu totul nouă! Ce spuneți de raționamentul meu?”

10. Vienezul cârcotaș: „Prietene, ai perfectă dreptate. Nu pot decât să fiu de acord cu tine. Ceea ce nu înțeleg totuși este cum se face că spiritele se lasă cuprinse de pasiune, într-un sens sau în altul (favorabil sau defavorabil) inclusiv în această lume. De pildă, mie tot nu mi-a trecut supărarea pe acea creatură care s-a transformat între timp într-o ființă de o frumusețe celestă. La fel și pe acel prieten și iubit al ei, la care am căutat înțelegere, dar de la care nu am primit în schimb decât mustrări și acuze. Pe scurt, m-am simțit ofensat până în străfundurile ființei mele, lucru pe care un om de onoare nu îl poate niciodată trece cu vederea. De fapt, acest lucru mă intrigă cel mai tare: că inclusiv în această lume a spiritelor, despre care se presupune că este alcătuită după principiile cele mai înalte ordini divine, sufletul se poate simți rănit, ofensat și chiar furios de moarte! Explică-mi, te rog, acest lucru, și îți voi rămâne recunoscător de-a pururi!”

11. Cel căruia i s-a adresat, pe numele său Max Olaf, îi răspunde: „Prietene, explicația este cât se poate de simplă! Ce înseamnă o ofensă? Nimic altceva decât o mustrare pentru aroganța noastră naturală. După părerea mea, aroganța este acel sentiment al sufletului care consideră că originea sa divină îi aparține numai lui, nu și celorlalți, pe care îi privește ca fiind inferiori lui, ba chiar niște viermi ai pământului! Dacă cineva sau ceva încearcă să se împotrivească acestei idei favorite a sufletului, sugerându-i acestuia că se află pe picior de egalitate cu el, sufletul percepe această opoziție ca pe ceva dureros, un fel de obstacol care îl rănește, căci își dă seama că ceilalți nu îi recunosc calitățile ieșite din comun pe care și le atribuie el însuși. De altfel, această poziție a sufletului mi se pare cât se poate de inconsistentă și de ilogică; în realitate, dacă dorește să se bucure de adevăratele beneficii ale originii sale divine, sufletul ar trebui să meargă exact pe calea opusă!

12. Pe pământ, cei care se consideră superiori au la dispoziție tot felul de mijloace pentru a-și impune cu forța opiniile în fața celorlalți, confirmându-și astfel singuri că orgoliul lor este justificat. În această lume, în care nu mai există bani și nobilime, baionete și puști, etc., rezultatele acestei vanități a sufletului (care nu are nici o justificare reală) devin dintr-o dată dureros de evidente, căci este fundamental greșit ca o creatură să se considere superioară unei alte creaturi egală cu ea. De fapt, este o adevărată nebunie!

13. Logica și experiența ne învață că cei mai fericiți oameni sunt cei care nu așteaptă nimic de la semenii lor. De aceea, este absurd să încerci să îți atingi fericirea urmărind un ideal care este imposibil de atins! Spune-mi: ce efort crezi că merită să cultive omul care dorește să atingă starea de fericire - efortul de a-și îndeplini toate dorințele sufletului, care proliferează în interiorul acestuia mai rapid ca buruienile, sau efortul de a reduce aceste dorințe la un minim absolut necesar?”

14. Cârcotașul: „În mod evident, cel din urmă, căci cu cât omul are nevoie de mai puține lucruri pentru a fi fericit, cu atât mai ușor îi va fi să devină astfel!”

15. Max Olaf: „Absolut corect! Exact așa stau lucrurile, și așa vor rămâne ele pentru totdeauna.

16. În acest caz, haide să acționăm în consecință, iar astfel de creaturi nu ne vor mai deranja vreodată. Ce zici, am dreptate sau nu?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 70 - Situația maritală a cârcotașului. Generalul dispus să îl ajute.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 15:09 View PostDownload Post

Capitolul 70
Situația maritală a cârcotașului. Generalul dispus să îl ajute.

1. Cârcotașul: „Frate Max, ai vorbit foarte bine! Ai rostit cuvinte adevărate și pline de viață. Așa cum știi, eu am fost un mic nobil de țară, la fel ca și tine. Părinții mei nu au făcut niciodată parte din pătura avută a societății, așa că nu mi-au putut da o educație mai bună decât au primit ei înșiși. Am ajuns să fac parte din rândurile armatei dintr-o simplă întâmplare. Din fericire, am fost băiat bun și disciplinat, așa că mi-am câștigat rapid simpatia colonelului meu. Acesta m-a trimis la colegiul militar, unde am învățat rapid să citesc, să scriu și să calculez. Am devenit astfel unul dintre cei mai bine pregătiți membri ai regimentului, avansând rapid la gradele de fruntaș, caporal, sergent, iar apoi ofițer. Desigur, dată fiind poziția și calitățile mele, nu am rămas indiferent nici la farmecele sexului frumos.

2. Din nefericire, am avut neșansa să cunosc fata unui mare aristocrat, cu ocazia unui bal pentru corpul ofițerilor pe care l-a dat acesta. Fata mi-a plăcut, dar se pare că eu i-am plăcut chiar mai mult. Pe scurt, s-a îndrăgostit lulea de mine și nu a făcut nici un secret din acest lucru! Prin comparație cu baronul, eu eram fiul unui simplu fermier extrem de sărac, neajungând ofițer decât grație unor avantaje fizice, mai degrabă decât unor merite personale. De aceea, familia fetei nu mă privea cu ochi buni. Pe de altă parte, iubirea nu este niciodată interesată de avere sau de rangul social!

3. Și astfel, m-am lăsat prins până peste cap în această poveste de dragoste, unica preocupare a mea și a iubitei mele fiind să ne căsătorim cât mai curând. Dar cum puteam face acest lucru? Cum să obținem consimțământul aristocratului, inclusiv zestrea firească pe care trebuia să i-o acorde acesta fiicei sale? Am încercat tot ce mi-a stat în puteri ca să obțin simpatia tatălui. În consecință, mi s-a interzis politicos să mai calc în casa lor! Ce credeți că s-a întâmplat în continuare?

4. Colonelul meu, care mă iubea ca pe un fiu, m-a sfătuit să îmi părăsesc serviciul, să călătoresc în Anglia și să încerc să obțin acolo o poziție militară impresionantă. Fiind el însuși un om bogat, mi-a dat fără nici o rezervă banii de care aveam nevoie pentru acest demers. I-am urmat sfatul. Ca să nu lungesc vorba, în numai o jumătate de an m-am înrolat în marina britanică și am ajuns căpitan pe un vas de război care a primit comanda de a naviga în India Orientală. Curajul nu-mi lipsea deloc, iar în curând am devenit unul dintre cei mai buni cunoscători ai artei navigației.

5. În cel mai scurt timp, m-am distins ca ofițer de marină și am devenit comandant de navă. Mi-am îndeplinit riguros toate obligațiile care mi-au fost atribuite, așa că am primit o sumedenie de decorații. După circa patru ani m-am întors în Anglia foarte bogat și am fost înnobilat. Am obținut inclusiv șase luni de concediu, pe care le-am folosit, desigur, ca să îmi rezolv chestiunea căsătoriei.

6. Când am ajuns din nou în patria mea, mi-am găsit încă în viață părinții și rudele, slavă cerului, după care m-am grăbit să îmi revăd celălalt părinte, pe colonelul meu, ajuns între timp general-maior. Reîntâlnirea a fost emoționantă. Prima mea grijă a fost să mă achit de datoria financiară la el, dar generalul nu a acceptat banii din aur pe care i-am așezat pe masă, spunându-mi: «Iubitul meu prieten, știi că nu am fost căsătorit niciodată și că nu am copii. De aceea, te consider unicul meu fiu, bucuria vieții mele, și implicit moștenitorul întregii mele averi. Consideră acești bani un simplu dar și nu mai pomeni niciodată de ei!»

7. Nu cred că mai trebuie să menționez că această declarație m-a mișcat până la lacrimi. Cine ar fi putut rămâne indiferent în fața unei astfel de declarații, din partea unui om atât de nobil? După ce am discutat pe îndelete, m-a întrebat dacă baroneasa din cauza căreia am plecat nu mi-a scris niciodată, sau dacă nu am încercat să iau eu legătura cu ea. I-am răspuns că i-am scris de trei ori, dar nu am primit nici un răspuns. M-am gândit totuși să-i fac o vizită și să îi cer baronului mâna fiicei sale, asta ca un semn de prețuire pentru el însuși (pentru general), știind cât de apropiat era de familia fetei.

8. Într-adevăr, generalul-maior a rămas foarte încântat să audă care sunt planurile mele, dar nu mi-a ascuns faptul că tatăl fetei era încă și mai greu de satisfăcut decât înainte în ceea ce îi privea pe pretendenții la mâna fiicei sale. Era un aristocrat extrem de bigot, așa că nu era deloc interesat de avere sau de meritele personale ale pretendenților, ci doar de rangul prin naștere al acestora. Altfel spus, trebuiau să facă parte din marea nobilime. De pildă, a respins el însuși titlul de conte, pentru simplul motiv că ar fi devenit astfel primul conte al liniei genealogice, în timp ce acum era ultimul baron al unei lungi astfel de linii genealogice.

9. Nu cred că mai trebuie să precizez ce impresie penibilă mi-a făcut această declarație. Ajunsesem eu însumi un nobil, dar cum puteam să demonstrez că am cel puțin 16 generații de strămoși nobili? Generalul-maior nu și-a pierdut însă speranța, fiind convins că aș putea încă să îl impresionez pe bătrânul aristocrat, dacă i-aș povesti numeroasele aventuri prin care am trecut pe mare, bătăliile cu monștrii marini și cu armatele dușmane, furtunile pe care le-am înfruntat, etc. Bătrânului îi plăceau la nebunie asemenea povești, așa că mai aveam totuși o șansă să-i câștig inima!

10. Am urmat sfatul prietenului meu și am fost într-adevăr primit de bătrânul aristocrat într-un mod ceremonial, ceea ce mi s-a părut un semn bun.

11. Lucrul care m-a impresionat cel mai tare era faptul că Emma, fiica bătrânului și iubita mea, părea să strălucească de fericire, purtându-mi aceeași iubire ca la început. Mi-a spus că a primit într-adevăr scrisorile mele, dar a fost nevoită să-mi răspundă exclusiv prin lacrimile și prin tăcerea inimii sale. La fel ca prima oară, am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a-l convinge pe bătrânul aristocrat să îmi acorde mâna fiicei sale, dar în zadar! Pe scurt, după trei luni nu eram cu nimic mai avansat ca la prima mea vizită în acea casă.

12. Ce era de făcut? M-am consultat cu prietenul meu, generalul. După o vreme de reflecție, acesta mi-a spus: «Nu aș vrea să-ți dau un sfat prost, dar cred că va trebui să recurgi la o tactică mai dură. Fata are deja 26 de ani, așa că este pe deplin matură și poate decide singură în ceea ce o privește. Dacă are curajul să se mărite cu tine fără consimțământul tatălui ei, atunci nu mai ezita nici o clipă! Mi se pare că ți-a făcut ea însăși o astfel de sugestie, așa că s-ar putea să fie cât se poate de deschisă față de această posibilitate. Dacă planul va da greș, iar căsătoria nu se va putea încheia în Austria, atunci nu veți avea de ales și va trebui să fugiți imediat în Anglia, pentru a vă căsători acolo. Desigur, veți fi urmăriți de autorități, dar lasă asta în seama mea. Voi avea personal grijă ca urmăritorii să nu vă prindă. În rest, cred că te vei descurca singur».

13. Evident, mi-a plăcut foarte mult acest plan îndrăzneț, așa că am trecut imediat la punerea lui în aplicare. Într-adevăr, căsătoria nu s-a putut încheia în Austria, țară în care obstacolele erau prea mari, așa că am fugit împreună în Anglia, căsătorindu-ne chiar pe puntea fregatei mele, care ne-a transportat acolo. Cel care a oficiat căsătoria a fost capelanul vasului. Așa cum aveam să aflu mai târziu de la prietenul meu, am fost urmăriți, dar a avut el grijă să îi direcționeze greșit pe urmăritori. Și astfel, am reușit să mă căsătoresc cu fata viselor mele într-un mod absolut legal (cel puțin din punct de vedere oficial)”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 71 - Norii se adună asupra căsniciei cârcotașului. Mireasa își revelează adevărata natură.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 15:15 View PostDownload Post

Capitolul 71
Norii se adună asupra căsniciei cârcotașului.
Mireasa își revelează adevărata natură.

1. Cârcotașul continuă: „La vremea aceea viața mi se părea un paradis terestru, căci îmi îndeplinisem scopul pentru care am luptat atât de mult. În cel mai scurt timp însă, nori grei au început să se adune asupra acestui paradis iluzoriu.

2. Mult iubita mea Emma era tot mai chinuită de remușcări pentru faptul că și-a părăsit tatăl, devenind din ce în ce mai tristă cu fiecare zi care trecea, regretând pasul făcut și blestemând clipa în care m-a cunoscut. I s-a făcut apoi dor de casă, slăbind din ce în ce mai mult și făcându-mă să devin chiar îngrijorat în ceea ce privește starea ei de sănătate. Am încercat tot ce mi-a stat în puteri pentru a-i schimba starea sufletească, dar în zadar! În aceste condiții, nu am avut de ales decât să părăsesc Anglia și să mă întorc cu ea la Viena, ca un om particular de afaceri.

3. Ajunși în capitala Austriei, am încercat mai întâi de toate să obținem iertarea tatălui Emmei, dar am aflat că acesta trecuse în lumea celor drepți, probabil mai mult de supărare decât datorită unei boli!

4. Pentru Emma, aceasta a fost ultima picătură. Rudele ei i-au reproșat amarnic moartea tatălui ei, acuzând-o direct de crimă și spunându-i că, atunci când a murit, acesta și-a întins disperat mâinile, strigând-o!! Toate aceste povesti au îmbolnăvit-o și mai tare pe Emma, iar eu am ajuns să cheltuiesc o adevărată avere pe medici, în cele din urmă s-a făcut bine, dar a continuat să fie extrem de capricioasă, cerându-mi nu de puține ori sacrificii pe care abia reușeam să le acopăr financiar, dar pe care i le-am îndeplinit până la ultima, cu cea mai mare blândețe și înțelegere. După numai doi ani, au murit și rudele ei, astfel încât soția mea, devenită între timp mamă a două fete, a moștenit o avere considerabilă. O vreme, am sperat că Emma va deveni astfel mai fericită și mai binevoitoare față de mine.

5. Abia după ce a semnat actele moștenirii am aflat însă cine era în realitate soția mea și cât de mult însemnam eu pentru ea! Aparenta ei instabilitate emoțională a dispărut ca prin farmec, fiind înlocuită de o goană nebună după plăceri și lux orbitor. Practic, Emma mea nu își mai refuza nimic.

6. I-am spus cu timiditate că o astfel de viață nu este tocmai nobilă și că m-a făcut mult mai nefericit decât o făcusem vreodată eu pe ea, că în Anglia aș fi ajuns până acum amiral, dacă nu aș fi renunțat la serviciul militar pentru a veni la Viena împreună cu ea, datorită iubirii pe care i-o purtam. I-am spus toate aceste lucruri cu lacrimi în ochi, dar unicul rezultat pe care am reușit să-l obțin a fost să dezlănțui un adevărat iad. S-a repezit ca o furie în camera ei, mi-a semnat un cec în valoare de 200 de florini (guldeni) și mi-a spus: «Iată, domnul și soțul meu (născut în familia unor crescători de porci!), la atât s-au redus cheltuielile tale cu mine. Acum părăsește te rog această reședință și caută-ți pe alta! Nu ai decât să le iei și pe cele două fete cu tine, căci nu sunt dispusă să cresc două pușlamale pe care, în orbirea mea, le-am conceput împreună cu un țăran! Adio și n-am cuvinte! Acum suntem chit!»

7. După care mi-a trântit ușa în față, lăsându-mă consternat, în timp ce micuțele mele copile plângeau și mă strângeau în brațe. După circa două ore am încercat să intru din nou în camera ei, dar nu mi s-a permis. Valetul personal al Emmei mi-a spus că este dorința baronesei să părăsesc de îndată casa. I-am spus acestuia să o anunțe pe doamna că nu am nevoie de banii și de casa ei, și că voi continua să îmi trăiesc viața și să îmi cresc fetele folosindu-mă de averea mea legal dobândită! 8. M-am grăbit așadar să ajung în camera mea, chemându-mi personalul. Le-am poruncit servitorilor să îmi strângă imediat lucrurile, căci trebuie să părăsim în grabă casa. «Cine nu se va conforma, va fi dat imediat afară!» Servitorii mei au făcut fețe lungi și au căscat ochii mari de uimire, dar mi-au îndeplinit imediat porunca.

9. În timp ce eram ocupat cu împachetarea, cineva a bătut la ușa mea. Cine credeți că era? Bunul meu prieten, generalul-maior, care tocmai atunci venise la Viena cu niște probleme pe care le avea de rezolvat! «Hei, ce faci aici? m-a întrebat el. Te muți?» I-am povestit imediat totul, explicându-i că vina nu îmi aparține deloc!

10. La început, generalul nu știa dacă să râdă sau să plângă. Abia după o vreme și-a adunat gândurile și mi-a spus: «Bietul meu prieten, liniștește-te! Dacă aceasta este adevărata față de soției tale, mai bine bucură-te că ai scăpat de ea în această manieră onestă! Păstrează însă cecul pe care ți l-a dat, de dragul copilelor tale, căci nu este înțelept să renunți la o sumă atât de mare numai de dragul orgoliului!»

11. Imediat după ce am primit acest sfat de bun simț din partea generalului, valetul Emmei a năvălit în cameră și mi-a spus: «Doamna dorește să știți că nu acceptă cu nici un chip să primească înapoi banii pe care vi i-a trimis! În schimb, dacă suma vi se pare insuficientă, este dispusă să o mărească!» Mi-am mușcat buzele de furie, incapabil să mai rostesc vreun cuvânt. În locul meu a luat cuvântul generalul, care i-a spus valetului: «Comunică-i doamnei că prin comparație cu sacrificiile pe care le-a făcut acest om pentru ea, suma de 200 de florini nu înseamnă mai mult decât o simplă pomană pentru un cerșetor. Nu așa se plătește onoarea unui ofițer de rangul acestui domn! De aceea, spune-i doamnei să bage adânc mâna în cufărul cu bani și să-i aloce adevărata recompensă pe care o merită soțul ei (un om fără egal, așa cum nu va mai întâlni vreodată altul), pentru faptul că i-a călcat în picioare onoarea așa cum a făcut-o! Spune-i doamnei că eu, prințul N.N., tatăl adoptiv al acestui om care a devenit fiul meu preaiubit, sunt cel care solicit acest lucru de la ea! Spune-i de asemenea să nu mai îndrăznească niciodată să se afișeze în lume purtând numele soțului ei! Mă înțelegi?» Valetul i-a răspuns: «Da, înălțimea Voastră!» «Atunci, dispari din ochii mei!», a tunat generalul. Valetul s-a înclinat până la pământ, după care a șters-o ca din pușcă.

12. După o vreme, ușa s-a deschis și baroneasa și-a făcut năvalnic apariția, frângându-și mâinile și implorându-ne iertarea, mie și generalului. Ne-a adus tot felul de argumente, vorbind de temperamentul ei aprins și de faptul că s-a pripit, ca de obicei.

13. Generalul a lăsat-o să termine, după care i s-a adresat cu detașare: «Doamnă, l-am cunoscut foarte bine pe bigotul tău părinte și te cunosc foarte bine și pe tine! Așchia nu sare departe de trunchi, așa că nu mă aștept ca tu să fii foarte diferită de tatăl tău. Deși fostul tău soț nu este fiul meu fizic, l-am rugat pe împărat să-mi acorde dreptul să îl adopt sub titlul de conte și să-i las moștenire averea mea, lucru pe care maiestatea sa l-a acceptat, știind că nu am copii. Dacă aș muri mâine, ar deveni prinț, mă înțelegi? Chiar dacă alți membri ai nobilimii vor face presiuni asupra împăratului să nu accepte să îi acorde acest titlu nobiliar, el va rămâne oricum fiul meu și unicul moștenitor al întinsei mele averi! Drept urmare, el nu are nevoie nici de casa, nici de averea ta! M-ați înțeles, doamnă?” Baroneasa i-a răspuns: «O, înălțimea Voastră și dragă tată-socrule! Sunt dispusă să îți dăruiesc întreaga mea avere, cu condiția să mă ierți și să nu mi-l răpești pe soțul meu mult iubit!»

14. Generalul: «Aha, fetițo! Acum că ai aflat că acest «crescător de porci», după cum îi spuneai până nu demult, urmează să devină moștenitorul meu, ai început din nou să simți pentru el o iubire fără seamăn! Nu cred că îți va mai merge a doua oară! De aceea, întoarce-te în camera ta, căci am lucruri importante de discutat cu fiul meu». Emma a continuat însă să îi implore iertarea, cu o ardoare și mai mare, jurând pe tot ce avea mai scump pe lume că ar fi preferat de o mie de ori să fie ea însăși o crescătoare de porci pentru tot restul vieții decât să mă părăsească fie și numai pentru un singur minut! «Bine, i-a răspuns generalul, vom vedea imediat care este adevărul! Mă simt îndrituit să îți testez sinceritatea, și vom vedea cum vei trece acest test!» «Fă orice dorești cu mine, înălțimea Ta, dar nu voi accepta să mă despart de soțul meu mult iubit decât dacă voi muri!» Generalul: «Bine, vom vedea cât de curând, draga mea baroneasă! Ți-am dat deja testul de care îți vorbeam, și nu l-ai trecut! Acum îmi iubești fiul, dar numai pentru că a devenit moștenitorul meu. Ei bine, acesta a fost testul: ți-am spus această minciună ca să văd cum vei reacționa, și imediat te-ai îndrăgostit 'spontan' de el. Mare naivitate! Ți-am spus că va deveni moștenitorul meu numai pentru a-ți face dovada lipsei tale de noblețe: când nu ai mai văzut în el un simplu crescător de porci, ci un prinț, ai devenit subit foarte smerită! Ce ai zice însă dacă ți-aș spune că totul a fost o minciună, special concepută pentru a-ți testa iubirea față de soțul tău, și că acesta (deși îmi este într-adevăr la fel de drag ca un fiu, fiind un om minunat) nu este totuși decât un fiu de țăran?»

15. Auzind această veste proastă, Emma s-a schimbat imediat la față, țipând: «Cum!? Așa se vorbește cu fiica baronului N.N.? Așa deci! Soțul meu nu este un prinț, ci un simplu țăran, devenit recent un gentleman englez! O, ce rușine sunt nevoită să suport! Eu, o baroneasă cu o familie veche de generații, să fiu tratată ca o simplă muritoare de rând! Hei, valetule!» Valetul: «Ce dorește doamna?» Emma: «Grăbește-te în camera mea și adu-mi documentele de pe masa mea, ca să pot 'repara' onoarea acestui țărănoi ofensat!» Generalul: «Acest lucru nu va mai fi necesar, doamnă! Știam că te vei descurca chiar mai prost la cel de-al doilea test decât la primul. Ești cine ești, și așa vei rămâne toată viața. Sper că înțelegi ce vreau să spun! Cât despre acest fiu al meu, el este un om cu adevărat nobil, în pofida originii lui simple! De aceea, dispari din ochii noștri!»

16. Auzind aceste cuvinte, Emma se întoarce din nou la 180 de grade, spunând: «Înălțimea Ta, spui că mi-ai încercat astfel sentimentele, dar nu ții cont de faptul că aș fi putut juca teatru, pentru a mă convinge la rândul meu de iubirea reală a acestui bărbat. Căci trebuie să îți mărturisesc că domnul și stăpânul meu s-a purtat în ultimul an și jumătate cu o răceală inexplicabilă față de mine, care m-a făcut să mă simt complet nefericită. I-am făcut numeroase aluzii în acest sens, spunându-i că nu mai par să însemn pentru el ceea ce însemnam odată! Dar domnul conte aici de față a știut de fiecare dată să găsească o mie de pretexte, care mai de care mai rizibil. Se pare așadar că undeva exista o problemă!

17. Acum sunt bogată, așa că dispun de mijloacele necesare pentru a testa inima soțului meu. De aceea, am dat tot felul de petreceri și de baluri, lăsându-mă curtată de bunăvoie de alți cavaleri și încercând astfel să detectez o urmă cât de mică de gelozie din partea lui. Dar eforturile mele s-au dovedit în zadar! Mi s-a părut chiar că îi face plăcere să vadă alți bărbați făcându-mi curte în locul lui! Mult timp, m-am simțit umilită, dar răceala dintre noi a continuat să crească, iar soțul meu a uitat cu desăvârșire calea către dormitorul nostru comun. De aceea, m-am decis să îl supun astăzi acestui test suprem, pentru a vedea ce se ascunde cu adevărat în inima lui!

18. Nici acest test nu s-a dovedit însă un succes. De aceea, văzând că am pierdut pentru totdeauna iubirea lui, sunt dispusă să accept această situație, în numele lui Dumnezeu!

19. Acesta este adevărul deplin, înălțimea Ta. Atât timp cât eram o dezmoștenită a sorții, m-a iubit cu o ardoare greu de înțeles, dar de îndată ce am dovedit unica moștenitoare a unei mari averi, între noi s-a terminat totul. Nu numai că a renunțat să mă mai mângâie, dar a început chiar să pară enervat de această nouă situație, spunându-mi adeseori în față: 'Banii tăi sunt un blestem pentru această casă!' De aceea, o las pe înălțimea Ta să judece singur în ce măsură sunt o păcătoasă atât de mare pe cât pare să creadă, împreună cu fiul său adoptiv!»
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 72 - Pretenția Emmei. Generalul devine consilier marital. Feuda căsniciei.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 15:17 View PostDownload Post

Capitolul 72
Pretenția Emmei. Generalul devine consilier marital. Feuda căsniciei.

1. Generalul i-a răspuns Emmei: «Draga mea noră! Dacă așa stau lucrurile, atunci situația se schimbă. De aceea, te rog să mă ierți. Voi avea grijă să îmi dojenesc fiul!» Emma: «Înălțimea ta, tot ce îmi doresc eu este dragostea dintâi! Dacă voi regăsi această iubire în inima lui, îi voi ierta totul, fără nici o rezervă!» - După care, generalul s-a întors către mine și mi-a spus: «Ei bine, fiul meu, ascultă-mă, dacă este adevărat că soția ta ți-a făcut probleme numai din cauza ta, atunci va trebui să îți îndrepți greșeala! Emma nu pare să aibă decât o singură pretenție: iubirea ta dintâi. De aceea, nu-i refuza această dorință!»

2. Eu i-am răspuns: «Iubitul meu tată! Iubirea mea față de Emma nu s-a diminuat în nici un fel de la prima noastră întâlnire și până astăzi. Nu este vina mea că ea mi-a căutat nod în papură, deși nu greșisem cu nimic față de ea. Dacă nu i-am făcut un scandal îngrozitor, mânat de gelozie, acest lucru s-a datorat exclusiv sensibilității mele înnăscute. Pot să-ți spun însă că în sinea mea am simțit o mare amărăciune. Cât despre marea ei bogăție, trebuie să-ți mărturisesc că aceasta nu m-a impresionat niciodată în mod deosebit. De fapt, ca să fiu sincer până la capăt, imensa avere a Emmei mi-a creat chiar o stare de disconfort, știind că cu cât o casă este mai mare, cu atât mai multe sunt ocaziile de a păcătui! (Întorcându-mă apoi către Emma): Ascultă, dacă ai fi dăruit săracilor sumele de bani pe care le-ai cheltuit cu petrecerile tale, am fi fost amândoi infinit mai fericiți! Dar tu ți-ai dorit să mă impresionezi și să mă intimidezi în acest fel, iar această intenție a ta nu a fost una lăudabilă, căci cu greu ai putea găsi un soț mai răbdător decât mine!»

3. De data aceasta, Emma nu s-a mai ostenit să îmi dea vreun răspuns, chemându-și nerăbdătoare valetul. Când acesta a venit, ducând cu el un pachet greu, ea a țipat la el, spunându-i să lase pachetul pe masă. După care mi-a aruncat o privire caustică, spunându-mi: «Doresc să-mi îndrept greșeala și ofensa pe care ți-am adus-o, ca să te înveselesc din nou». La care eu i-am răspuns: «Draga și buna mea Emma! Te iubesc mult prea mult ca să îți port chiar și cea mai mică ranchiună! De altfel, nu eu ți-am cerut așa ceva, ci tatăl meu, care a avut de altfel intențiile cele mai bune. De aceea, ia-ți înapoi hârtiile și redevino acea Emma care m-a urmat în Anglia cu câțiva ani în urmă și pentru care mi-am pus în pericol viața de o mie de ori!»

4. Emma a rămas oarecum uimită. După o vreme în care a păstrat tăcerea, ea a spus (cu o indiferență studiată): «Dacă tot mă iubești, fă-mi favoarea și ocupă-te de aceste documente, căci, după cum știi prea bine, o femeie nu se pricepe la bani!» Eu: «Asta este altceva! De aceea, sunt absolut de acord să îți fac acest serviciu! Va trebui să ne strângem însă mâinile în semn că am redevenit prieteni, iar apoi să îmi dai acel sărut după care tânjesc de atâta vreme! Haide, Emma, fă-mă din nou fericit!» - Emma: «Avem destul timp pentru astfel de dulcegării! O femeie nu trebuie să fie niciodată prea liberală, dacă dorește să își păstreze căsnicia. Doresc de asemenea să îți reamintesc ceea ce ți-am spus de atâtea ori până acum, și anume că nu mai doresc să fiu numită Emma, ci aștept să mi se spună pe primul meu nume creștinesc, Kunigunde! De ce mi te adresezi spunându-mi tot timpul Emma, și nu Kunigunde, un nume cu adevărat nobil, încă din antichitate, cu care au fost botezate inclusiv mama și bunica mea? Dacă mă iubești cu adevărat, atunci adresează-mi-te așa cum trebuie, pe numele meu adevărat!»

5. Așa cum este firesc, această condiție pusă în numele iubirii m-a făcut să râd. La fel și pe general. De aceea, i-am spus Emmei: «Dar, draga mea soție, am făcut acest lucru din cel mai pur respect față de tine! Sunt convins că ai auzit și tu că circulă un cântecel comic despre Edward și Kunigunde, cântat în vodeviluri și care stârnește hohote mari de râs din partea publicului. Ori de câte ori mă adresez ție pe numele de Kunigunde, în minte îmi vin versurile acelui cântec stupid, dar amuzant. De altfel, numele de Emma mi se pare infinit mai frumos decât cel de Kunigunde. Totuși, dacă insiști ca de acum înainte să fii numită Kunigunde, sunt cât se poate de fericit să îți spun astfel, pentru numele lui Dumnezeu!» Ea mi-a răspuns cu sarcasm: «Da, da, știu, oamenii își bat joc de toate lucrurile care nu le sunt pe plac!» Eu: «Ce tot spui? Te asigur că nu am nici cea mai mică intenție să îmi bat joc de tine, căci te iubesc mai presus de orice. Singura mea dorință este să punem capăt acestei controverse și să ne dăm mâinile în semn de împăcare deplină! Asta dacă nu cumva îmi mai ascunzi și alte lucruri?»

6. Emma: «O, foarte multe lucruri!» - Eu: «Și care ar fi acestea, scumpa mea Em... o, te rog de o mie de ori să mă ierți! Doream să spun Kunigunde! Haide, Kundie, spune-mi tot ce ai pe inimă!»

7. După această invitație a mea, deși atât de laconică, ea s-a ridicat furioasă în picioare și a bătut din picior, făcând obiectele din sticlă din cabinetul meu să se zgâlțâie, după care mi-a spus un «Nu» tăios și a izbucnit în lacrimi. A urmat apoi o pauză prelungită, după care mi-a adresat o serie nesfârșită de invective care l-ar fi făcut să roșească până și pe cel mai înrăit veteran al unei crâșme. În final, mi-a strigat furibundă: «S-a terminat! Nu mai doresc să aud vreodată de tine! Ți-ai primit plata, iar acum suntem chit! Nu suport să fiu insultată de un vagabond, fiul cine știe cărei țărănci! Poate să te facă împăratul conte de o mie de ori - prin comparație cu mine, care sunt o baroneasă de viță veche, nu însemni absolut nimic, înțelegi? Față de mine tu nu însemni nimic! De aceea, dispari din fața ochilor mei!»

8. «Cu fata asta nu cred că vom ajunge nicăieri, a spus și generalul, întrucât este complet nebună! Cel mai bine ar fi să uiți de ea, fiul meu, și să nu-ți mai bați capul cu ea! Cine știe, poate că timpul o va ajuta să se transforme. Oricum, ia hârtiile cu tine, căci s-ar putea să vină o vreme în care să-ți folosească. Bănuiala mea este că în cel mai scurt timp Emma își va risipi complet averea!»

9. În acel moment a intrat în cameră și valetul meu, care mi-a spus că tocmai a aflat de o reședință goală, cât se poate de frumoasă. «Foarte bine, a spus generalul, haide să terminăm cu împachetarea». Valetul: «Domnule, toate lucrurile sunt împachetate, cu excepția celor din această cameră! De asemenea, cărăușii trebuie să sosească dintr-o clipă în alta!»„
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 73 - Povestea căsniciei vienezului cârcotaș continuă. Criza de nervi a Emmei și o nouă conversație.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 15:19 View PostDownload Post

Capitolul 73
Povestea căsniciei vienezului cârcotaș continuă.
Criza de nervi a Emmei și o nouă conversație.

1. Cârcotașul: „I-am spus atunci valetului: «Foarte bine! Ai procedat corect». Acesta mi-a răspuns: «O asigur pe Excelența Voastră că se va simți cât se poate de bine în noua sa reședință, deși aceasta nu este situată în centrul orașului, ci într-o suburbie. Este însă o reședință absolut splendidă, superb mobilată și care nu costă aproape nimic!»

2. Generalul: «În ce suburbie se află, și la ce etaj?» Valetul: «Din motive evidente (și indică spre soția mea), aș prefera să nu vă comunic acum adresa exactă. Oricum, se află la etajul al doilea. Mă iertați pentru discreție, dar atunci când te retragi din fața dușmanului, nu trebuie să precizezi unde te duci!» Generalul: «Bănuiesc că ai luptat și tu împotriva dușmanilor pe câmpul de luptă, de vreme ce cunoști atât de bine acest lucru!» Valetul: «Am luptat cu două tipuri de dușmani, înălțimea Voastră! Pe de o parte ca sergent pe câmpul de luptă, în mijlocul grenadelor, bombelor și gloanțelor, iar pe de altă parte împotriva unui dușman mai abstract, respectiv a soției mele! În cazul din urmă, deși nu am avut de-a face cu bombe, grenade și gloanțe, am fost nevoit să mă confrunt cu nenumăratele ei blesteme! Am răbdat timp de cinci ani la rând, cu o răbdare de înger, dar nu a fost chip să mă înțeleg cu ea. De aceea, am fost nevoit să mă retrag în fața acestui al doilea tip de dușman, căutându-mi un serviciu, pe care l-am și găsit cât de curând - chiar aici! Dacă excelența sa, consoarta stăpânului meu și doamna acestui domeniu va dori vreodată să ia lecții de la fosta mea soție, pot să-i comunic că va avea parte de o profesoară dintre cele mai bune!»

3. Auzind aceste cuvinte, Emma, care stătea la fereastră, din ce în ce mai mânioasă, s-a repezit la valetul meu, scoțându-și mănușile ca să îl pălmuiască. Valetul a parat însă lovitura, spunându-i cu ironie: «Vai, nu trebuie să vă dați osteneala, doamnă! Dacă doresc să fiu pălmuit, pot să apelez la prima prostituată care îmi iese în cale! Mă tem că fața mea nu este suficient de nobilă pentru a fi atinsă de mânușițele dumneavoastră distinse! Vă rog să vă îndepărtați de mine, sau s-ar putea să vă invit la un dans care vi s-ar părea cam ciudat! M-ați înțeles, doamnă baroneasă?!» Emma aproape că s-a sufocat de furie, strigând ca scoasă din minți: «Piei din fața mea, canalie! Dispari chiar acum, animalule! Ticălos demn de dispreț! Cum îți permiți să îmi vorbești astfel mie... o baroneasă dintr-una din cele mai vechi linii de aristocrați!! Dispari chiar acum, sau altfel chem poliția!»

4. Valetul: «Vai, dar nu este deloc necesar, stimată doamnă baroneasă, într-o jumătate de oră vom dispărea pentru totdeauna din fața nobililor dumneavoastră ochi, slavă cerului! Și nu vă mai înfuriați atât de tare, căci s-ar putea ca nervii dumneavoastră delicați să cedeze!» Baroneasa a început să urle și mai tare, ca smintită: «Spuneți-i să tacă din gură impertinentului, sau îi voi arăta eu ce înseamnă să insulți o baroneasă! Îi voi arunca drept în capul acela de maimuță tot ce îmi va cădea în mâini!» Un alt servitor i s-a adresat atunci valetului: «Hei, potolește-te, dacă nu vrei să avem cu toții parte de un mic preludiu la Ziua Judecății de Apoi! Haide mai bine să plecăm». Eu: «Da, haide s-o ștergem cât mai repede. În ceea ce mă privește, aș prefera mai degrabă să zbor decât să merg la pas!»

5. Nici nu am rostit bine aceste cuvinte, când Emma s-a repezit asupra mea, strigând: «Nu, nu! Ce ți-am făcut de mă părăsești, și asta în bătaia de joc a servitorilor tăi impertinenți? Ascultă, mi-am ieșit puțin din minți, recunosc, numai Dumnezeu știe de ce... De fapt, nu mi-a fost bine deloc, așa că din cauza bolii te-am tratat puțin cam sever. Acum însă parcă mi s-a luat o pânză de pe ochi. Îmi dau seama că v-am insultat grav pe tine și pe domnul general! Nu înțeleg însă cum de nu v-ați dat seama că sărmana ta soție Emma nu se afla în deplinătatea facultăților sale fizice și mintale? O, dragul meu soț! Fă orice dorești cu mine, pedepsește-mă dacă ești de părere că merit acest lucru, dar nu mă părăsi!»

6. După aceste cuvinte, a căzut la pieptul meu, strângându-mă convulsiv în brațe. Servitorii mei au rămas cu gurile căscate, întrebându-mă ce trebuie să facă: să continue cu mutarea, sau să se întoarcă? Emma le-a spus: «întoarceți-vă chiar acum și voi plăti eu pentru chiria noii reședințe, din contul meu, ca o garanție a bunelor mele intenții!»

7. Generalul: «Ei bine, dacă așa stau lucrurile, doresc să îmi exprim simpatia față de soția ta, care chiar mi se pare bolnavă. Desigur, în aceste condiții, un gentleman, un bărbat și un soț nu își poate părăsi soția suferindă. În clipa de față am ceva urgent de rezolvat, dar te asigur că mă voi întoarce la tine peste două ore. Te rog să îmi pregătești o cameră, căci intenționez să rămân la tine pentru vreo două zile». După care generalul și-a luat rămas bun, iar servitorii au început să despacheteze, nu foarte încântați de ultima evoluție a evenimentelor. Emma însăși părea complet transformată, părând să fi uitat complet cele întâmplate mai devreme! Trebuie să vă mărturisesc că mă simțeam eu însumi ușor intrigat. Să se fi transformat Emma într-un timp atât de scurt dintr-un demon într-un înger?!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 74 - Surprizele se țin lanț. Nobilul cârcotaș descoperă niște cunoștințe vechi. Sfatul bun al lui Olaf.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 15:26 View PostDownload Post

Capitolul 74
Surprizele se țin lanț.
Nobilul cârcotaș descoperă niște cunoștințe vechi.
Sfatul bun al lui Olaf.

1. Max Olaf ia din nou cuvântul: „Dragul meu prieten, povestea căsniciei tale începe să devină extrem de neplăcută! De aceea, îți propun să ne oprim aici, cu atât mai mult cu cât îmi este cât se poate de familiară, dat fiind că eu însumi am fost în lumea exterioară acel colonel, iar mai târziu general, care a făcut din tine dintr-un om simplu și lipsit de educație o personalitate a nobilimii vieneze (chiar dacă în această lume a spiritelor mi se spune Max Olaf)! Cât despre acest prieten, aici de față, care a încercat mai devreme să ne convingă că transformarea acelei creaturi feminine dintr-o femeie de nimic într-un adevărat înger al cerului a fost un simplu vis, ei bine, el a fost pe pământ baronul și tatăl acelei fete care a devenit soția ta împotriva voinței lui. Dorești cumva să știi și cine este soția ta în această lume a spiritelor, femeia cu care te-ai luptat pe pământ timp de mai bine de 20 de ani? Ei bine, privește-o pe acea creatură hidoasă, pe jumătate dezbrăcată și slabă ca paiul, care se uită la tine cu ochi temători din spatele baronului! Ce zici de acest final surprinzător al poveștii vieții tale? Ești mulțumit de felul cum s-au terminat lucrurile?”

2. Vienezul cârcotaș: „Doamne, ce șoc! Ei bine, trebuie să recunosc că lucrurile evoluează cu totul neașteptat! După toate aparențele, se pare că drama vieții mele va continua în această lume, unde urmează actul doi! Ce zici, bunul meu prieten!?”

3. Max Olaf: „Dragă prietene, sunt din ce în ce mai convins că va trebui să apelăm și noi la acel Domn al casei, dacă dorim să avem parte de o continuare mai fericită a acestei drame individuale! Trebuie să îți mărturisesc că în timp ce îți ascultam în tăcere povestirea, nu mi-a scăpat faptul că în încăperea în care ne aflăm s-au produs anumite transformări care m-au impresionat la culme. De pildă, înfățișarea femeii cu care te-ai certat mai înainte s-a schimbat din nou, devenind de-a dreptul angelică. Cu cât iubirea ei față de acel om interesant pare să devină din ce în ce mai mare, cu atât mai frumoasă și mai înțeleaptă devine ea! Mai mult decât atât, se pare că nu este deloc singură în fericirea ei. Constat că foarte multe persoane care până recent stăteau la fel de nefericite ca și noi s-au apropiat și s-au atașat de acel om, schimbându-și instantaneu înfățișarea, hainele și sentimentele!

4. Prietene, privind aceste lucruri dintr-o perspectivă lumească, nu le pot numit altfel decât miracole!

5. Privește de pildă scena de colo, pe care se află cele 24 de dansatoare; acestea arată deja de-a dreptul celeste! Iar dincolo, așezați la masa aceea pe care se află pâine și vin, se află democratul Robert Blum, Messenhauser, pe care îl cunoaștem cu toții, doctorul Becher și editorul Jellinek! Privește ce demnitate sfântă emană din privirile lor și cât de profund a devenit limbajul lor! Cât de distins și de nobil este comportamentul lor!

6. Dar mai presus de orice, cel care reprezintă centrul atenției tuturor este acel om minunat, care îi face practic curte femeii transformate, căci văd că nu discută decât despre iubire cu ea. Toată lumea se uită la el, și orice și-ar dori, toți apelează imediat exclusiv la el. La rândul lui, el nu pare să le refuze nimic, iar voința lui se realizează instantaneu, ca și cum ar avea puteri supranaturale. Deși comportamentul lui este cât se poate de simplu și de nepretențios, nu pot să contest că are o grație înnăscută și celestă. Privindu-l atât de mult timp, trebuie să vă mărturisesc că am devenit eu însumi extrem de atașat de el, iubindu-l cu aceeași iubire cu care îți iubești cel mai bun prieten!

7. Dorința mea cea mai arzătoare a devenit aceea de a alerga la ei și de a-l mângâia la fel cum procedează un comandant de armată cu steagul dușmanului pe care a reușit să îl cucerească și care atestă victoria sa deplină! Spune-mi, prietene, nu simți o dorință asemănătoare? Dar voi, baronule care interpretezi visele și fiica ta, Kunigunde-Emma?”

8. Vienezul cârcotaș: „În ceea ce mă privește, trebuie să recunosc că încep să simt exact la fel ca tine. Nu știu însă dacă putem spune același lucru și în privința fostului meu socru și a Emmei. Poate ea ar putea să simtă ceva, căci în ultimele zile de viață a dat dovadă de o oarecare religiozitate. În ceea ce îl privește pe domnul baron aici de față, nu îmi dau seama ce gândește și cum simte acesta. Un lucru este cert, și anume că în această lume a spiritelor nu va ajunge prea departe dacă și-a păstrat convingerile anterioare referitoare la superioritatea descendenței sale nobile!”

9. Baronul: „Dragul meu ginere care mi-ai furat unica fiică! Te sfătuiesc să îți faci mai întâi curățenie în propria ogradă! Dacă mi-aș propune să le revelez celor de față tot ce ai făcut și ce ai spus pe pământ, te asigur că nu ți-ar fi ușor! Ți-am iertat însă atitudinea ta din acele vremuri, așa că acum suntem chit. Dacă totuși mai păstrezi un oarecare avantaj asupra mea în această lume ce seamănă teribil de bine cu cea onirică, atunci ai decența și fă dovada bunătății tale, pe care nu mi-ai arătat-o deloc în timpul vieții pe pământ, când mi-ai răpit unica fiică, luându-mi astfel unicul motiv pentru care mai trăiam. Căci acolo Emma era întreaga mea viață, iar tu mi-ai furat-o! Te-am iertat deja pentru acest lucru, așa că nu mai pune întrebări prostești legate de sentimentele noastre! Mai bine ne-ai ajuta pe mine și pe sărmana mea fiică, în măsura în care acest lucru îți stă în vreun fel în puteri!”

10. Max Olaf: „Ai vorbit foarte bine, prietene, și ai perfectă dreptate. Ginerele tău este gata să vă ajute, căci bunăvoința nu i-a lipsit niciodată. Singurul lucru care ne lipsește în această lume este capacitatea de a face acest lucru. Sper însă ca Dumnezeu să îl ajute măcar pe unul dintre noi, pentru ca acesta să îi ajute la rândul lui pe ceilalți!”

11. Baronul: „Îți mulțumesc din inimă pentru aceste cuvinte! Adevărul este că eu și cu Emma avem o nevoie disperată să fim ajutați. Timp de 20 de ani, care mi s-au părut cât 2000, am rătăcit prin această lume într-un pustiu desăvârșit. Până astăzi, nu am simțit nici cea mai mică alinare, nici cel mai mic ajutor, nici măcar o luminiță cât de mică! Tu ești prima ființă care și-a propus să mă ajute de când mă aflu aici, în acest vis care seamănă mai degrabă cu un fel de coșmar. O, prietene, sper să duci la bun sfârșit ceea ce ai început, iar răsplata pe care o vei primi va fi însăși viața și inima mea!”

12. Max Olaf: „Dragi prieteni, și tu, draga mea Emma! Urmați-mă cu credință către acel om minunat, care tocmai conversează cu doctorul Jellinek. Odată ajunși în fața lui, mă voi închina și îi voi solicita ajutorul în numele meu, dar și al vostru! Dacă îl voi convinge să ne ajute, atunci nu am nici cea mai mică îndoială că acest ajutor va veni și va fi cât se poate de consistent! Va trebui însă să ne controlăm la sânge comportamentul în fața lui, după câte am observat studiindu-i pe ceilalți. Căci oricât de bun ar fi, înțelepciunea lui este pe măsură, iar gândurile noastre îi sunt cunoscute înainte chiar ca noi să fi avut timpul necesar să cumpănim mai profund asupra lor. De aceea, trebuie să fim cât se poate de sinceri, fără prefăcătorii și ipocrizie, căci privirii sale ascuțite nu îi scapă nimic! Veniți așadar cu mine, și poate ne vom găsi salvarea alături de el!”

13. Cârcotașul: „Frate, ce-ar fi să te duci mai întâi tu la el și să-i vorbești în numele nostru, al tuturor? Ca să fiu sincer, mi-e puțin frică de el, nu știu nici eu de ce!”

14. Baronul și Emma rostesc aceeași rugăminte, așa că generalul Max Olaf le răspunde: „Dragi prieteni, voi face tot ce-mi va sta în puteri ca să vă ajut! De aceea, fruntea sus, căci intuiesc că mă voi întoarce la voi cu un răspuns pozitiv!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 75 - Rugămintea lui Olaf de dragul prietenilor săi. Promisiunea Domnului – Pescarul de suflete.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 15:29 View PostDownload Post

Capitolul 75
Rugămintea lui Olaf de dragul prietenilor săi. Promisiunea Domnului – Pescarul de suflete.
Încăpățânarea și orbirea cârcotașului.

1. După aceste cuvinte, Max Olaf se îndreaptă către Mine, se înclină până la pământ și îmi spune: „Mult iubite prietene, de o noblețe și o înțelepciune fără seamăn! Nimic din toate miracolele care s-au întâmplat în preajma ta nu mi-au scăpat. Am observat astfel că totul pare să se învârtă în jurul tău! Cel puțin în interiorul acestei case, tu pari să fii fundamentul tuturor lucrurilor, și după toate aparențele, fericirea sau nefericirea noastră pare să depindă numai de tine. Din câte am observat, cine a câștigat grația ta, a câștigat totul! De aceea, având încredere în bunătatea ta fără margini, mi-am luat libertatea să te implor din străfundurile inimii mele să îți reverși binecuvântarea și grația asupra acelor trei oameni de colo, cei doi bărbați și acea sărmană femeie! Există încă o mare doză de păcate terestre care ne acoperă pe toți trei, de apăsarea cărora cu greu putem scăpa în această lume a spiritelor, dar îți mărturisesc în numele lui Dumnezeu că avem cu toții cele mai bune intenții din lume, așa că vom face tot ce ne va sta în puteri ca să ne corectăm comportamentul și atitudinea, astfel încât să devenim vrednici de grația ta”.

2. Eu: „Mult iubitul Meu prieten și frate, îți spun un singur lucru: adu-i pe cei trei la Mine! Căci ce părinte nu își apleacă urechea la cererea unuia care vine să îi implore grația pentru propriii săi copii? Ascultă-Mă: nici chiar cel mai aspru părinte de pe pământ nu ar face așa ceva; cu atât mai puțin aș putea proceda Eu în acest fel, căci în Mine sălășluiește în toată plenitudinea ei iubirea Tatălui Ceresc! De aceea, grăbește-te și adu-i la Mine pe toți cei care doresc să fie în preajma Mea!”

3. Cu inima plină de bucurie, Max Olaf îmi spune: „O, prietene, știam eu că pașii care m-au condus către tine nu vor fi în zadar! Îți mulțumesc anticipat în numele lor, căci îi văd deja plângând de fericire! O, ție îți mulțumesc, Doamne!”

4. Eu: „Bine, dragul Meu prieten și frate, dar am așteptat ca în tot acest timp să ascult de la tine și o cerere făcută în numele tău; și totuși, nu am auzit nimic în această direcție. Nu simți și tu dorința de a deveni mai fericit decât ești în clipa de față?”

5. Olaf: „O, prieten celest, de o bunătate infinită! Ascultă-mă: natura mea mă face să mă bucur mai mult atunci când îi văd pe cei dragi fericiți decât când sunt fericit eu însumi! La fel s-au petrecut lucrurile și când trăiam pe pământ. De aceea, uit întotdeauna să am grijă de mine, căci mă preocupă mai degrabă bunăstarea celor din jur! Te implor așadar, mult iubite prietene, să nu fii supărat pentru că m-am mărginit să îți implor grația exclusiv pentru prietenii mei, căci am uitat cu totul de mine, ca și cum eu nu aș conta deloc prin comparație cu cei în numele cărora am venit să intervin pe lângă tine! Ce-i drept, aș avea și eu câteva nevoi personale, dar prefer să îi văd mai întâi fericiți pe cei din jur!”

6. Eu: „Ascultă, dragul Meu prieten și frate! Știam foarte bine cum este alcătuită inima ta, care se află într-o armonie perfectă cu a Mea. De aceea, scopul Meu atunci când ți-am pus acea întrebare nu a fost acela de a afla de la tine ce anume îți dorești cu adevărat, ci doar de a te pregăti sufletește pentru o grație pe care deocamdată nu ai putea-o înțelege. Voi avea însă personal grijă să te ajut să înțelegi cât de curând despre ce este vorba! De aceea, du-te și adu-i la Mine pe cei care sunt atât de aproape de inima ta! Mai mult decât atât, împovărează-ți inima și cu alte ființe, căci adevăr îți spun: toți cei pe care îi vei aduce la Mine vor fi primiți! Înțelegi ce îți spun? Da, văd că înțelegi!”

7. Max Olaf se înclină adânc în fața Mea, după care se întoarce la ai lui, care îl așteaptă cu o nerăbdare vizibilă. De îndată ce ajunge printre ei, baronul se și grăbește să îl întrebe cum l-am primit.

8. Max Olaf: „Dragii mei, adevăr vă spun tuturor: am fost primit cât se poate de favorabil! Nu numai că vă va primi pe voi, dar îi va primi în egală măsură și pe toți ceilalți din grupul nostru care vor dori să ne însoțească! De aceea, vă propun să îi întrebăm pe toți cei din această mulțime dacă doresc să ni se alăture!”

9. Baronul: „O, dragă prietene, privește-le și pe cele două femei din spatele Emmei - ele sunt celelalte două fiice ale mele! Și mai în spate se află soții lor, urmați de câțiva servitori credincioși. Crezi că ar putea fi primiți și aceștia, dacă ne-ar însoți?” Max Olaf îi răspunde: „Adu-i chiar acum aici! Toți cei care vor veni cu noi vor fi acceptați, căci am primit cuvântul Lui divin în acest sens! Aș dori să mai strângem însă câteva persoane”.

10. Cârcotașul ia și el cuvântul: „Ascultă, prietene, am o idee: îți propun să îi întrebăm în bloc pe toți cei pe care îi cunoaștem dacă doresc să vină cu noi. Cei care ne vor răspunde ne vor putea urma. În schimb, ceilalți vor trebui să rămână, căci nu cred că avem dreptul să luăm pe cineva cu forța”.

11. Max Olaf: „De bună seamă că nu avem de gând să forțăm pe nimeni, dar aș dori să le explicăm mai întâi de ce dorim să ne însoțească, pentru binele lor! Ți se pare că există vreo coerciție în această explicație?” Cârcotașul: „Depinde cum privești lucrurile. De pildă, o explicație mai superficială nu va avea nici un efect major asupra lor; în schimb, una prea fundamentată poate fi considerată foarte bine o coerciție, căci este legată de ideea de autoritate. Cum s-ar spune, voința unui om convins prin asemenea mijloace nu mai poate fi considerată liberă”.

12. Max Olaf: „Prietene, mă tem că exagerezi cu această interpretare. Dacă tu numești coerciție ceva ce îi ajută pe oameni să își schimbe ideile, opiniile și concluziile, înseamnă că orice formă de educație este o formă de coerciție! Eu cred, dimpotrivă, că rostul educației este tocmai acela de a le impregna elevilor liberul arbitru care le lipsește, făcându-i să adopte idei și concepte diferite, chiar contradictorii, după primele impresii, exclusiv senzoriale, pe care și le fac singuri. Cred, așadar, că educația este ceva bun, nu ceva rău. Dacă spiritul uman poate ajunge la maturitate (deci la o stare autentică de libertate interioară) exclusiv cu ajutorul unui sistem obligatoriu de educație, nu văd de ce în lumea spiritelor o explicație detaliată ar pune în pericol liberul arbitru al omului! De aceea, dragul meu prieten, nu-ți mai bate capul cu asemenea aspecte filozofice! Dacă totuși lucrurile se vor sfârși prost, îmi voi asuma singur întreaga responsabilitate în fața Celui care mi-a dat cuvântul Lui divin, spunându-mi că îi va primi la El pe toți cei pe care îi voi aduce cu mine. În aceste condiții, voi începe prin a arunca plasa credinței în mijlocul acestui banc de pești, în speranța că voi prinde cât mai mulți dintre ei. Dacă voi prinde o captură bogată, cu atât mai bine! Dacă nu, vom fi nevoiți să ne mulțumim cu ce avem!”

13. După aceste cuvinte, Max Olaf începe să le vorbească oamenilor, încercând să-i convingă să vină la Mine și aducându-le tot felul de argumente în această direcție, își găsește astfel circa 20 de adepți, în timp ce ceilalți mormăie: „Dacă vom avea chef să venim și noi, ne vom găsi singuri drumul! Nu e nevoie să fim conduși de moșul ăsta plin de fumuri!”

14. Max Olaf se întoarce așadar cu captura lui, spunând bucuros: „Priviți, prieteni, am avut o captură bună! Haideți acum să mergem la Acela care ne poate ajuta să ne vindecăm și să ne simțim mai bine! Căci mi-a dat cuvântul Lui divin în această privință!”

15. Cârcotașul: „Dragă prietene, nu înțeleg ce tot o ții cu cuvântul lui «divin»! Cum crezi tu că un spirit uman, fie el și desăvârșit, ar putea avea un cuvânt divin? Chiar îl consideri un fel de Apolo?”

16. Max Olaf: „Da, chiar asta cred, și nu mă sfiesc să recunosc deschis în fața ta acest lucru! Cuvintele pe care mi le-a adresat nu au căzut pe nisip, ci au prins imediat rădăcini în profunzimile vieții mele! Înțelegi în ce constă această putere? Eu mi-am întrebat inima, iar spiritul din ea mi-a răspuns: «Așa este! Crezi cu toată convingerea! El este Acela pe care îl iubești mai presus de orice, și nu mai există nimeni în afara Lui!» Dar să nu mai vorbim inutil, ci mai bine să mergem la El! Binecuvântați vor fi cei care mă vor urma!”

17. Cârcotașul: „Ba te rog să mă scuzi, prietene, altminteri cât se poate de stimabil! Dacă aceasta este premisa de la care pornim, eu nu te pot urma! Să consideri un om ca fiind Dumnezeu cel unic!? Ei bine, asta e prea mult pentru mine! Nu am nimic cu înțelepciunea lui remarcabilă, îi recunosc puterea uluitoare și bunătatea nemărginită, căci uite ce a făcut din acea femeie primitivă! Dar aș dori să încetezi cu pretenția că el ar fi una cu Divinitatea, despre care se știe că i-a spus lui Moise: «Nu trebuie să ai un alt Dumnezeu» și «Nimeni nu îl poate vedea pe Dumnezeu fără să moară, căci Dumnezeu este un foc care arde totul». Chiar și înțeleptul evreu Iisus, pe care știu că l-ai considerat de asemenea una cu Dumnezeu, a spus, mi se pare că în Ioan: «Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, dar cine aude și primește cuvântul Lui, trăind în acord cu acesta, va primi astfel Duhul Sfânt, care va locui în el»! El nu spune însă nicăieri că un spirit uman, fie el și născut din Dumnezeu, poate fi pus pe picior de egalitate cu Divinitatea Supremă, al cărei sălaș este lumina eternă și absolut inaccesibilă pentru noi! De vreme ce afirmi asemenea aberații în legătură cu acel mag care a transformat-o pe femeia aceea, ei bine, eu nu pot veni cu tine la el!”

18. Max Olaf: „Dragă prietene, fă după cum dorești! Chiar tu ai fost acela care mi-a demonstrat mai devreme că nu trebuie să forțez pe nimeni, așa că nu voi mai încerca să te conving de ceea ce nu dorești cu nici un chip să crezi”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 76 - Cinstitul lustragiu. Mierl nu este întâmpinată cu bucurie.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 15:42 View PostDownload Post

Capitolul 76
Cinstitul lustragiu. Mierl nu este întâmpinată cu bucurie.
Rufele murdare, ale cârcotașului sunt expuse în văzul tuturor.
Spiritul ofensat al aroganței părăsește grupul.

1. Între timp, Franz, despre care am vorbit mai sus și care pe pământ fusese lustragiul cârcotașului nostru, s-a îndreptat către acesta și i-a spus: „Deși în această lume suntem cu toții la fel, doresc totuși să-i spun Înălțimii Voastre: Înălțimea Ta, nu te-ai schimbat deloc față de felul în care erai pe pământ, fapt care pur și simplu nu mi se pare normal, mă înțelegi? În lumea fizică ai fost un om puternic, bogat peste măsură, în special datorită soției tale. Toate acestea s-au terminat însă, căci acum ne aflăm în lumea spiritelor, nu știu dacă mă înțelegi... Aici, toată lumea trebuie să se smerească. Domnul s-a milostivit de noi și ne-a dăruit o oarecare luminiță. Cred că nu ar trebui să ne batem joc de ea. Haide, vino cu noi, căci nu are ce rău să-ți facă! Uite colo, până și draga ta Mierl se află aici! Știi tu, țiitoarea pe care o aveai, pe lângă soția dumitale! Nu cred că ar trebui să ratezi această întâlnire, mă înțelegi?”

2. Cârcotașul îi dă replica, indignat: „Of, e imposibil să scapi vreodată de rufele murdare pe care le porți după tine! Se pare că mă aflu în purgatoriu, așa că iadul nu are cum să fie prea departe. Parcă și-ar fi băgat dracul coada! Proasta aia de Mierl se află aici, la fel ca și soția mea, cu care m-am unit în fața lui Dumnezeu! Asta-i culmea! Cum este posibil așa ceva? Doar nevastă-mea a murit cu doi ani înaintea mea, iar eu credeam că după ce a oftat atâta după Dumnezeu în ultimii ani de viață și după ce s-a stins atât de liniștită, plutește deja pe vreun norișor din rai pe undeva... Și cu toate acestea, uite-o colo, ba chiar arată de o mie de ori mai nefericită decât în lumea exterioară, cu puțin înainte de moarte! Și peste toate, a mai apărut și metresa mea, care are o limbă mai ascuțită decât a unui șarpe. Asta mi-ar lipsi, să merg la acel om nobil într-o asemenea companie, după ce tocmai mi-a spus că trebuie să mă mai smeresc! Noroc că am mirosit pericolul, așa că mă voi feri să merg în fața acelui magician și a femeii primitive pe care a transformat-o într-o zână! Doamne, ce lume sordidă! Este imposibil să nu dai peste cineva nesuferit aici! Dacă asta nu înseamnă să îți duci crucea și să fii blestemat, atunci nu știu ce ar putea însemna acest lucru! Cine știe dacă nu vor apărea și celelalte iubiri trecătoare ale mele de pe pământ... La urma urmei, aici te poți aștepta la orice nenorocire!”

3. Deși cârcotașul a rostit aceste cuvinte în barbă, ele au fost auzite de toți cei din jur, inclusiv de către soția lui, care a venit la el și i-a spus în șoaptă: „Johann, am știut tot ce mi-ai ascuns cât timp am trăit împreună pe pământ. Acesta a fost de altfel unul din motivele pentru care ne-am înțeles atât de prost în ultimii ani. Ți-am iertat însă toate greșelile! Haide, fă un mic sacrificiu în fața lui Dumnezeu și a mea, soția ta terestră care a sacrificat atâtea lucruri din pură iubire pentru tine, inclusiv dragostea pe care i-o purta tatălui ei. Nu te teme de mine, căci nu doresc să-ți reproșez nimic. Haide, urmează-L pe Acela pe care pe pământ pretindeai că îl vei urma până la capăt! De câte ori nu m-ai acuzat de aroganță aristocratică? Și totuși, în această lume a umilinței, tu te dovedești de o mie de ori mai arogant decât am fost vreodată eu și rudele mele! Cum este posibil acest lucru?”

4. Cârcotașul dă un pas înapoi, limitându-se să murmure ceva în barbă, dar fără să spună nimic.

5. Apare apoi Mierl, care îi spune Emmei: „Îi cer de o mie de ori iertare excelenței voastre pentru afacerea amoroasă pe care am avut-o cu soțul ei. În general vorbind, am fost o fată bine crescută și cuminte, până când l-am întâlnit pe soțul domniei voastre, care a făcut presiuni asupra mea, jurându-se pe viața lui că mă va lua de soție, lucru pe care, în naivitatea mea, l-am crezut! Ticălosul a continuat însă să mă ducă cu vorba ani la rând, și în cele din urmă a uitat să mai pomenească de căsătorie. De altfel, habar nu aveam că este căsătorit! Abia în această lume am aflat adevărul. Oricum, am să am eu ac de cojocul lui! Nu o va uita prea curând pe draga lui Annamierl, pe care a înșelat-o cu atâta nesimțire!”

6. Mierl se întoarce apoi către cârcotaș, spunându-i: „Ei bine, tâlharule, om de nimic, sergent ieșit la pensie, sau ce Dumnezeu ai fost pe pământ! Cine te crezi? Ai putea avea bunul simț să-i răspunzi doamnei tale, pe care ai înșelat-o cu atâta seninătate pe pământ! Haide, vorbește dacă mai ai curaj, maimuțoiule! Îmi amintesc câte gogoși îmi spuneai pe pământ, cum că ești necăsătorit și că ai foarte mulți bani... Dacă erai un domn adevărat și un om de onoare, așa cum ne-ai amețit pe toți aici, nu te-ai fi comportat atât de nedemn pe pământ! Dacă nu mi-ar crăpa obrazul de rușine, i-aș povesti eu doamnei tale cam ce sporturi practicam împreună! Stai puțin, să apuc să-i povestesc doamnei mai multe! Simt că încep să mă ambalez, acum, când constat ce soție cumsecade ai avut!”

7. Auzind aceste cuvinte, Max Olaf se grăbește către cârcotaș, căruia îi spune, întrerupând-o pe Mierl: „Ei bine, dragă prietene, se pare că ne-ai ascuns câteva episoade semnificative din viața ta pe pământ! Sincer să fiu, nu mi-aș fi imaginat niciodată asemenea lucruri despre tine. Așadar, acestea ți-au fost credința și iubirea față de buna ta soție? O, câine ce ești, care ne-ai înnebunit pe toți cu onoarea ta! Abia acum înțeleg de ce ți-e atât de teamă să te mai apropii de femeia cu care te-ai certat înainte: probabil ți-e teamă să nu iasă la iveală niscaiva secrete în plus despre viața ta amoroasă ascunsă de pe pământ... Nu mă mai mir că refuzi să mă însoțești la Acela care te cunoaște mai bine decât te-am cunoscut vreodată eu! Prietene, dacă acesta este statutul tău marital, atunci insist chiar eu să nu mă însoțești la acel om preasfânt între oameni, de o puritate absolută! Ar fi înainte de toate o dovadă de lipsă de respect din partea mea să-i prezint un asemenea fariseu al virtuții umane, capabil să o înșele și pe maică-sa! De acum înainte, nu ai decât să faci ce dorești, dar eu unul voi evita compania ta.

8. Biată Emma! Dacă aș fi știut ce fel de bărbat ai avut pe pământ, nu te-aș fi defăimat niciodată! Dar mai bine haide să ne prezentăm cu toții în fata marelui și sfântului prieten al umanității, și va avea El grijă să te recompenseze pentru toate nedreptățile pe care ți le-am făcut eu! Cât despre acest mizerabil, nu are decât să se ducă oriunde dorește!”

9. Baronul: „Vai, nu aș fi crezut niciodată așa ceva despre acest om! Se pare că vechiul proverb nu este totuși lipsit de temei: «Cine se naște de proastă condiție rămâne de proastă condiție!» Oricum, ce s-a întâmplat s-a întâmplat. Deși nu are nici un rost să-l judecăm noi, cert este că nu are ce căuta în compania noastră în această lume! (întorcându-se apoi către cârcotaș): Haide, pleacă din mijlocul nostru și evită-ne de acum înainte! Adevăratul tău loc este acolo, în mijlocul proletariatului! Cine știe, poate vei găsi acolo câteva zeițe cu care te-ai distrat de minune în timpul orgiilor tale terestre!”

10. Cârcotașul nu renunță însă la orgoliul său nici acum, continuând să cârtească: „Sigur, toată lumea are ceva de spus în această lume! Văd că de petrecerile neveste-mi nu mai pomenește nimeni nimic, deși nu mi se pare că au fost chiar niște seminarii de studiu a lui Ignatius de Loyola! Și fiindcă veni vorba, nimeni nu are dreptul să-mi dea mie ordine! Oricum, nu am nevoie de nici un purtător de cuvânt. Pe viitor nu voi mai tolera asemenea critici din partea nimănui! Dacă își va mai permite cineva să îmi spună ceva, voi ști eu cum să procedez! Apropo, nu e nevoie să-mi mai vorbiți de faptul că nu mă potrivesc în selecta voastră companie, căci am ajuns să-i mulțumesc eu însumi lui Dumnezeu pentru că m-a scăpat de voi și de toate prostiile voastre, într-o manieră cât se poate de convenabilă pentru mine! Am văzut deja mai încolo câteva cunoștințe extrem de agreabile, așa că mă grăbesc către ele, convins că voi avea parte de o companie infinit mai plăcută decât voi, fosile aristocrate lipsite de bun simț!”

11. După aceste ultime cuvinte, cârcotașul își părăsește grupul și se îndreaptă către cunoștințele sale. Emma încearcă să-l oprească, dar el o repede și o dă la o parte.

12. Max Olaf îi spune: „Lasă-l să plece! Fiecare trebuie să își ducă crucea pe care o merită! Cât despre noi, ne vom ruga Domnului să continue să își reverse asupra lui grația Sa! Haideți așadar să ne îndreptăm către Mântuitorul umanității!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 77 Intervenția lui Olaf în fața Domnului. Acceptarea Divinității lui Iisus și abandonarea în fața voinței Sale
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.10.2010, 15:48 View PostDownload Post

Capitolul 77
Intervenția lui Olaf în fața Domnului.
Acceptarea Divinității lui Iisus și abandonarea în fața voinței Sale.
Săturarea sufletelor sărmane

1. Cei circa 20 de oameni care au acceptat să îl însoțească pe Max Olaf se îndreaptă apoi către Mine. După ce se înclină adânc în fața Mea, liderul lor spune: „Doamne și prieten sublim. Ca răspuns la solicitarea Ta plină de grație, am adus cu mine acest mic detașament!

2. Până la urmă, unul dintre ei a renunțat să mai vină, căci din grup fac parte anumite persoane pe care le cunoaște din vremea când trăia pe pământ și care îl fac să simtă mustrări de conștiință. Sper însă să nu fie un suflet complet pierdut din această cauză. Știu sigur că Tu ești Domnul real al acestei case, și dacă l-ai primit aici înseamnă că nu poate fi un suflet complet pierdut! De altfel, cât timp a trăit pe pământ el nu a fost niciodată un suflet cu adevărat rău, în esența lui. Singura lui problemă au fost pasiunile trupești. Din păcate, a dispus de o avere însemnată, care i-a permis să își satisfacă toate poftele, fără să își înfrâneze vreuna. Deși acest mod de viață nu i-a făcut cinste, mă întreb totuși ce poate fi făcut în privința lui. Răul a fost deja comis, dar eu mai sper încă în manifestarea acelor circumstanțe care să îl transforme, ajutându-l să se smerească. Cât despre judecarea și pedepsirea lui, acestea mi se par întrucâtva prea dure și oarecum nemeritate!

3. Acestea nu sunt însă decât gândurile mele, Doamne, cu care nu doresc să Te influențez în nici un fel! Căci adevăr îți spun: o, Doamne, prieten sublim, facă-se voia Ta mai presus de orice!”

4. Eu: „La rândul Meu, îți spun că gândurile tale sunt cât se poate de corecte, și implicit extrem de utile. Se vor petrece într-adevăr anumite evenimente care îl vor ajuta pe acel spirit să atingă o mai mare maturitate interioară, și astfel să devină mai bun. Nu doresc să comentez în nici un fel pe marginea lipsei lui de castitate în lumea terestră, deși acest mod de viață ar fi suficient pentru a-l priva de viața eternă. Mult mai dramatică mi se pare însă aroganța lui înnăscută, pe cât de penibilă, pe atât de distructivă! În această privință, mă tem că perspectivele cu care se confruntă sunt infinit mai triste decât ai putea bănui. Este destul de ușor să iei măsuri pentru recanalizarea energiilor senzoriale, dar în această lume nimic nu poate fi făcut împotriva aroganței fără a limita implicit și liberul arbitru al spiritului respectiv! Vom vedea însă dacă mai este ceva de făcut cu acesta.

5. Ce dorești însă să fac pentru voi, cei care ați venit să Mă vedeți? Haide, vorbește-Mi deschis!”

6. Max Olaf: „Doamne, fă cu noi ceea ce consideri că este necesar, ținând cont și de bunătatea Ta infinită! Eu știu că înțelepciunea Ta o depășește cu mult pe a noastră, că bunătatea Ta este nelimitată și că simpla Ta voință ar fi de ajuns pentru a transforma un univers întreg într-un pumn de țărână!”

7. Eu: „Dar, dragul Meu prieten, dacă ar fi să Mă iau după cuvintele tale, aș zice că Mă consideri Ființa Supremă! De unde ți-a venit o asemenea idee? Nu știai că nimeni nu îl poate vedea pe Dumnezeu fără să moară instantaneu?”

8. Max Olaf: „Doamne, am ajuns la această concluzie datorită Cuvântului Tău Divin! Limba unui spirit obișnuit nu ar putea rosti niciodată cuvinte atât de pline de adevăr, de înțelepciune, iubire și putere ca ale Tale! Sunt cât se poate de conștient de faptul că Divinitatea, în aspectul Său de Ființă Primordială, nu poate fi văzută de nimeni fără să moară! Dar tot Ea i-a vorbit lui Moise, iar peste câteva sute de ani s-a adresat oamenilor în toată plenitudinea Ei prin intermediul Fiului Omului, Iisus Hristos. Acesta a spus: «Eu și Tatăl suntem una. Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl». Devreme ce Iisus a afirmat așa ceva, iar discipolii Săi au avut posibilitatea să îl vadă fără să-și piardă viața, nu văd de ce ar trebui să ne imaginăm Divinitatea exclusiv ca pe o lumină eternă complet inaccesibilă nouă. Mai mult, mi se pare de necontestat faptul că Tu ești acel Domn Iisus, care ne-a lăsat această doctrină! De aceea, mi se pare corect să am această credință. De altfel, cu cât mă uit mai mult la Tine cu privirile, dar și cu inima mea, cu atât mai greu îmi este să cred că mi-aș putea pierde viața. Sunt înclinat mai degrabă să cred că o voi câștiga! Ce zici, am dreptate, sau nu?”

9. Eu: „Văd că ai opinii cât se poate de ferme. De aceea, voi accepta deocamdată înalta ta părere despre Mine, iar mai târziu voi avea grijă să îți lămuresc inclusiv aspectele de care încă te mai îndoiești. Până atunci, doresc să te asigur de iubirea și de prietenia Mea eternă!

10. Dar, spuneți-Mi, nu vă este foame și sete?”

11. Toți răspund în cor: „O, prieten celest, ne este atât de foame și de sete încât pe pământ am fi murit de o mie de ori! Dacă ne-am putea întări puțin sufletul, am prinde din nou puteri, iar sentimentele noastre s-ar schimba radical! De aceea, fii atât de bun și ajută-ne să ne satisfacem această foame și această sete!”

12. Le fac un semn lui Robert, Jellinek, Messenhauser și Becher să împartă cu aceste suflete sărmane pâinea și vinul de pe masă, iar cei patru se conformează.

13. Noii recruți îmi mulțumesc și Mi se închină de o mie de ori, în timp ce mănâncă și beau din bucatele și din vinul de pe masă. După ce se satură cu toții, Max Olaf îmi spune: „O, Doamne, nu mai am nici cea mai mică îndoială în fața Ta! Tu ești El, și nimeni altcineva în afara Ta nu mai poate fi una cu El, în eternitate! Ție îți datorăm întreaga noastră devoțiune, iubire și slavă!”

14. Aceste cuvinte sunt repetate în cor de toți cei de față. Robert zâmbește fericit văzând că aceste suflete confuze au fost readuse pe calea cea dreaptă. Doctorul Becher și Messenhauser sunt șocați să constate că Max Olaf a recunoscut Divinitatea lui Iisus înaintea lor. Cât despre Helena, aceasta se prăbușește la picioarele Mele.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 8 of 10  [ 93 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !