Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 10.12.2019, 00:16
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 2 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 110 - Domnul vorbește despre captura de suflete. Pâinea, vinul și tainele celeste.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:11 View PostDownload Post

Capitolul 110
Domnul vorbește despre captura de suflete. Pâinea, vinul și tainele celeste.

1. Dar Eu îi spun lui Bruno: „Dragul Meu Bruno, trebuie să recunosc că ești un pescar foarte bun. De la prima încercare, ai reușit să prinzi o plasă plină cu suflete. Este un act de mare măiestrie, care merită o răsplată pe măsură! Desigur, rămâne încă de văzut în ce măsură ne vom putea folosi de toți acești pești și pe care dintre ei vom fi nevoiți să îi aruncăm înapoi în marea din care au provenit, din cauză că sunt prea mărunți. Indiferent de rezultatul final însă, meritul tău în fața Mea nu mai poate fi redus, căci sortarea peștilor nu te privește pe tine, ci pe Mine personal. Sarcina ta și a oricărui pescar de suflete constă în a prinde o captură cât mai bogată. Această sarcină încetează numai atunci când plasa lui se umple, după care el nu mai trebuie să se preocupe de calitatea peștilor prinși. Numai Eu, în calitatea Mea de Domn al universului, pot decide care pești sunt potriviți și care nu.

2. De aceea, du-te la Robert, iar el te va hrăni cu pâine și vin. În plus, îți va dărui o robă de onoare”.

3. Bruno: „O, Doamne, eu nu merit nici măcar cea mai măruntă dintre grațiile Tale! Cum aș putea-o accepta pe aceasta, care mă copleșește de tot? Doamne, dacă dorești să îmi dăruiești într-adevăr ceva, atunci dăruiește-le acelor peștișori pe care îi consideri prea mărunți pentru a fi păstrați. Cât despre mine, lasă-mă așa cum sunt. Atât timp cât mă aflu în preajma Ta, nu simt nici foamea, nici setea, iar cea mai prețioasă robă de onoare pe care o pot purta este Cuvântul Tău!”

4. Eu: „Bucuria Mea întrece orice măsură văzându-ți umilința și sinceritatea. Chiar și așa însă, va trebui să asculți porunca Mea. Ascultă, nici Petru - aici de față - nu a acceptat cândva să îi spăl picioarele. Când i-am explicat însă motivul pentru care fac acest lucru, și-ar fi dorit să îi spăl întregul corp, ceea ce era o altă exagerare! La fel stau lucrurile și cu tine în cazul de față. Este absolut necesar să te fortifici cu ajutorul pâinii și vinului celest, iar apoi să te purifici cu ajutorul veșmântului celest, tocmai pentru a-ți amplifica sfera spirituală, cu ajutorul căreia îi vei putea prelua în grijă pe acești peștișori, hrănindu-i la rândul tău și dându-le viață. Dacă nu îți vei amplifica în mod corespunzător această sferă spirituală, nici acești peștișori pe care ți i-am dat în grijă nu vor putea progresa în vreun fel. Motivul îl vei înțelege abia mai târziu. De aceea, fă ce ți-am spus, pentru a putea începe sortarea acestor pești”.

5. Auzind această explicație, Bruno se luminează la față și îmi răspunde cu bucurie: „O, Tată ceresc! Dacă așa stau lucrurile, atunci voi mânca și voi bea cât pentru o mie de spirite, și mă voi lăsa înveșmântat cu o robă de onoare care strălucește ca soarele!”

6. Eu: „Deocamdată mănâncă și bea ceea ce ți se va da, și pune-ți pe tine veșmântul care îți va fi înmânat, căci numai atunci vor putea primi acești peștișori - care depind întru totul de tine - lumina vederii, putându-ne vedea pe Mine și pe toți cei de față!”

7. După aceste cuvinte, Bruno se închină până la pământ în fața Mea, iar apoi se grăbește către Robert, care îi dă o bucată zdravănă de pâine și o cupă de cristal plină cu vin. Bruno înfulecă dintr-o singură înghițitură pâinea - ca să spunem așa - fără ca foamea lui să pară că s-a diminuat cu ceva, după care soarbe imediat cupa cu vin. Robert nu dă însă semne că ar dori să repete gestul său, limitându-se să îi dea un veșmânt de onoare, pe care Bruno și-l pune pe loc, sperând că se va simți ceva mai sătul, lucru care nu se întâmplă însă. Dimpotrivă, foamea și setea lui se amplifică atât de tare, încât nu se mai sfiește și îi cere lui Robert o nouă bucată de pâine și o altă cupă de vin.

8. Dar Robert îl trimite la Mine, spunându-i: „Numai Domnul ne poate dărui ceea ce ne lipsește. Haide, pleacă! Eu nu fac decât să îndeplinesc voia Domnului”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 111 - Foamea și setea șui Bruno continuă. Câteva indicii legate de ordinea celestă.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:14 View PostDownload Post

Capitolul 111
Foamea și setea șui Bruno continuă. Câteva indicii legate de ordinea celestă.

1. Bruno se îndreaptă rapid către Mine, îmbrăcat cu o togă albă, decorată cu panglici roșii, și îmi spune: „Doamne, știu că sunt un sărman păcătos, dar doresc să îți mulțumesc pentru grația neprețuită pe care ai revărsat-o asupra mea, fără ca eu să o merit în vreun fel. Fericirea mea întrece orice limite, dar trebuie să îți mărturisesc că nu mi-a trecut deloc foamea și setea. Oricum, nu contează prea mult, căci beatitudinea care țâșnește din Tine, inundându-mi întreaga ființă, îmi ține simultan de foame și de sete. Mă simt incredibil de fericit, iar inima mea simte pentru prima dată în viața ei o iubire cu adevărat celestă, de o puritate infinită, față de Tine, precum și față de acești sărmani frați ai mei. O, Doamne, un muritor de pe Terra aproape că nu-și poate imagina o iubire comparabilă cu aceasta, căci chiar și cei mai buni oameni de pe pământ se iubesc mai mult pe sine decât pe prietenii lor cei mai buni. Ce să mai vorbim de dușmanii lor... Ceea ce numesc ei iubire pe pământ este o iubire blestemată!

2. Totuși, trebuie să îți mărturisesc că deși inima mea este plină cu această iubire celestă de o puritate nemaicunoscută de mine până acum, iar sufletul meu își dorește sincer să le ierte tuturor păcătoșilor păcatele lor, nu simt totuși nici cea mai mică compasiune pentru ticăloșii complet lipsiți de scrupule, ba chiar m-ar bucura să îi văd arzând în iad până când se vor căi pentru ticăloșenia lor, până la ultima picătură. Nu doresc răul nimănui, dar nu le doresc oamenilor nici binele, în măsura în care nu s-au căit încă pentru greșelile lor, devenind astfel vrednici de sfânta Ta prezență. Sunt convins că în această captură amestecată de suflete există destule vipere și șerpi veninoși, care au făcut cele mai grave abuzuri senzoriale pe vremea când au trăit pe pământ, dar Te implor totuși să îți reverși grația și compasiunea asupra lor, căci cei mai mulți dintre ei nu au știut nici o clipă ce făceau. Pe de altă parte, există și unii care sunt pe deplin conștienți chiar și acum de ticăloșia lor. Acestor nemernici nu le doresc altceva decât să guste până la capăt din judecata Ta cea mai severă!”

3. Eu: „Dragul Meu Bruno, știi de ce continuă să îți fie foame și sete? Tocmai pentru că în inima ta mai există încă această judecată a semenilor tăi! Deși este o judecată cât se poate de corectă, ea nu face parte integrantă din ordinea Mea!

4. Dacă dorești să te integrezi plenar în ordinea Mea divină, va trebui să renunți complet la această judecată a inimii. Numai atunci va înceta complet în cazul tău senzația de foame și de sete. Căci, crede-Mă, Eu sunt singurul judecător cu adevărat bun și drept, înzestrat cu întreaga plenitudine a autorității și puterii. Cu toate acestea, Eu nu judec pe nimeni, căci fiecare se judecă singur, în funcție de iubirea lui. Dacă aceasta este pură și bună, judecata sa de sine va fi pe măsură. Dacă iubirea lui este însă impură și rea, la fel va fi și judecata sa de sine. Dacă Eu nu judec pe nimeni, deși sunt înzestrat cu întreaga autoritate în acest sens, cu atât mai puțin ar trebui să îți judeci tu semenii!

5. Nimeni nu cunoaște mai bine decât Mine natura acestor vienezi și spiritul care îi animă. Ei și-au așternut patul fără să țină cont de Mine, iar acum se odihnesc așa cum și-au așternut. Cât timp au trăit pe pământ, au practicat toate tipurile de incest posibile; de aceea, patul în care se odihnesc este pătat cu sânge. Într-adevăr, acest sânge strigă la cer după răzbunare, dar Eu nu sunt de acord să-l răzbun, ci mă limitez doar să asist la maniera în care aceste suflete decăzute se sfâșie reciproc precum tigrii, oferindu-și unul altuia răsplata pe care o merită fiecare în parte. Această atmosferă de divizare și de ură în care trăiesc este măsura cea mai plenară a iadului. Nu există nicăieri în creație un iad mai teribil decât cel care se naște în inima omului, din cauza egoismului său.

6. Dacă există cineva care nu se auto-condamnă, nu îl vom condamna nici noi. Dar pe cei care se auto-condamnă din cauza răutății inimii lor, îi vom lăsa așa cum sunt, în iadul în care s-au auto-exilat singuri! Pe scurt, fiecare va primi exact ceea ce își dorește. De vreme ce acesta este destinul pe care și l-au pregătit singuri, cu siguranță aceasta este și justiția cea mai dreaptă pe care o pot merita ei. Desigur, asta nu înseamnă că vom rămâne de piatră; le vom explica tuturor care este calea cea dreaptă, fiecăruia în funcție de nivelul său de înțelegere, și vom încerca astfel să îi conducem către un destin mai bun, oferindu-le o învățătură corectă. Dacă vor dori să o apuce pe noua cale, foarte bine. Dacă nu vor dori însă, noi nu le vom rezerva nici un fel de pedeapsă, ci îi vom lăsa să se «bucure» de ceea ce își doresc cu atâta ardoare. În acest fel, vor avea parte exact de judecata și de pedeapsa pe care o merită! Totuși, dacă în decursul timpului vor dori să o apuce pe calea cea dreaptă, nimeni nu îi va împiedica să facă acest lucru, ridicându-le în cale obstacole inutile; dimpotrivă, îi vom ajuta să avanseze pe noua cale.

7. Iată, aceasta este adevărata ordine celestă a iubirii pure izvorâte din inima Mea! Dacă te vei integra în această ordine, vei deveni la fel de perfect ca și Mine și nu vei mai cunoaște nici un fel de presiune interioară, sub forma senzației de foame sau a oricărei alte senzații de disconfort lăuntric. Trăind în această stare de preaplin, îți va fi ușor să îi ajuți cu adevărat pe toți cei pe care i-ai adus cu tine, din bogăția inimii tale, indiferent de nevoile pe care le-ar putea avea. Le vei putea potoli foamea și le vei putea stinge setea. Îi vei putea îmbrăca pe cei goi și îi vei putea elibera pe cei captivi. Le vei putea alina inimile celor suferinzi și îi vei putea vindeca pe bolnavi. Le vei putea deschide ochii celor orbi și îi vei putea ajuta pe cei surzi să audă cuvântul vieții. Așadar, întoarce-te la peștișorii tăi și deschide-le ochii, urechile și inimile, acum și de-a pururi!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 112 -Bruno se întoarce la mulțimea pe care o are în grijă. Întrebări legate de renaștere și de liberul arbitru
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:18 View PostDownload Post

Capitolul 112
Bruno se întoarce la mulțimea pe care o are în grijă.
Întrebări legate de renaștere și de liberul arbitru. Explicațiile lui Bruno.

1. Auzind această doctrină, Bruno se simte profund transformat, așa că se întoarce la peștișorii săi și începe să le-o predice.

2. După ce termină de prezentat doctrina, unul din noii catolici îi spune: „Prietene, ți-ai ales cu grijă cuvintele, dar cum se împacă ele cu întreaga înțelepciune teologică? Iată, de pildă, ce spune Moise în Geneza: când Dumnezeu și-a început marea operă a creației, pretutindeni era un întuneric desăvârșit. Dar Dumnezeu a spus: «Să fie lumină», iar lumina a inundat spațiile nesfârșite! Abia după ce spațiul a fost luminat s-a apucat Spiritul atotputernic al lui Dumnezeu să separe apele (haosul primordial, în care se aflau toate lucrurile, într-o stare nediferențiată), deasupra cărora colindase până atunci, scoțând la iveală tot ce conțineau acestea*. Această acțiune a fost cu adevărat înțeleaptă, demnă de un Dumnezeu. Pe de altă parte, tu ne-ai luat de departe. Ne-ai explicat foarte multe lucruri, într-o manieră cât se poate de logică, despre Hristos și despre unitatea Lui cu Dumnezeu, despre iubirea, bunătatea și compasiunea Lui, precum și despre faptul că El se află în imediata noastră apropiere, dar la ce ne folosesc toate acestea dacă nu avem ochi să-L vedem, judecând singuri în ce măsură este El cu adevărat sau nu?

3. De aceea, spune-ne și tu, dacă ai puterea Divinității: «Să fie lumină», și totul va intra în normal, de îndată ce vom beneficia de o vedere purificată. Dacă nu faci decât să ne vorbești de ceea ce vezi tu, în timp ce noi nu vedem nimic din toate acestea, cum ți-am putea da crezare? Haide, pornește cu începutul, cu lucrul de care avem cel mai mult nevoie, în speranța că nu vei acționa astfel împotriva ordinii divine, de vreme ce aceasta condiționează existența întregii creații!

4. Nu putem înțelege în ruptul capului de ce vedem acum mai puțin decât atunci când am ajuns pentru prima dată aici. La început am putut vedea acest antreu și pe presupusul Mântuitor Iisus, precum și pe Robert Blum, pe Messenhauser, Jellinek, Becher, Leanderl, pe cârcotașul Dismas, pe prietenul acestuia Max Olaf, precum și pe câteva din drăguțele dansatoare. Acum nu mai vedem însă nimic și pe nimeni. Ce s-a întâmplat?

5. Până acum nu ne-ai explicat nimic în legătură cu aceste lucruri, limitându-te să ne promiți că Domnul Dumnezeu Iisus ne va deschide personal ochii. Dar nici acest lucru nu s-a întâmplat! Haide, rezolvă această problemă, și toate celelalte se vor rezolva singure”.

6. Bruno: „Prieteni, aveți puțintică răbdare și dorința voastră cea mai arzătoare se va îndeplini. Amice, ai descris foarte corect cum a procedat Dumnezeu atunci când a creat această lume și ordinea Lui divină. Comparația este însă exagerată, căci eu nu trebuie să procedez la fel ca Dumnezeu atunci când Acesta a separat apele primordiale ale ideilor Lui eterne, ci doar ca o moașă cu un copil nou-născut. Atunci când se naște un copil, deschiderea ochilor lui este ultimul lucru care o preocupă pe doică. La fel stau lucrurile și în cazul vostru. Mai întâi de toate trebuie să rupem cordonul ombilical care vă mai leagă încă de corpul matern al senzualității! Abia atunci vom vedea câtă lumină divină vor putea suporta ochii voștri! Așa vom face, în numele Domnului!”

7. Un alt vorbitor, cu privirea mult mai șireată și cu limba foarte ascuțită, spune: „Bravo, dragule, înțeleg că ai ajuns acum și o moașă celestă! Păcat că Sfinții Părinți Ligorieni de pe pământ nu au aflat încă acest lucru! Cu siguranță ți-ar fi ridicat o statuie din lemn, pe care ar fi intitulat-o Hebammius Coelestis, după care s-ar fi închinat ei și ar fi ținut slujbe în cinstea ta pentru femeile care doresc să rămână gravide, desigur, în schimbul a o sută de monede de argint! Doamne, șmecher mai ești! Te pricepi de minune să te fofilezi atunci când ți se cere ceva!

8. Mă întreb însă, de vreme ce ai ajuns sfântul patron al tuturor nașterilor, de câte ori trebuie să se nască un suflet înainte de a putea spune în sfârșit: «Slavă cerului, asta a fost ultima dată când a trebuit să ies afară dintr-un trup matern, iar acum pot vedea de-a pururi lumina zilei!» Așa cum îți imaginezi tu cerul, cred că nici un suflet nu va putea spune vreodată acest lucru. Nu-i de mirare că Nicodim L-a întrebat odată pe Hristos, care îi vorbea de renașterea spirituală, dacă aceasta presupune să revenim în corpul matern! - Haide, spune-ne cinstit, cât ai de gând să ne mai moșești înainte de a putea obține vederea celestă! Lumina, prietene Hebammius, asta ne interesează! Dacă vom obține această lumină, totul va intra în normal, fără să ne mai moșești atâta! În schimb, în absența luminii, toate discursurile tale savante rămân pentru noi vorbe goale! Ai înțeles?”

9. Bruno: „Prietene, în această împărăție a spiritelor nici un suflet nu poate progresa cu ajutorul grosolăniei. Acesta este primul lucru pe care trebuie să îl afli. Asta nu înseamnă că am vreo intenție să te judec în vreun fel, ci doar că această atitudine te va îndepărta treptat de adevăratul țel al destinului tău. De ce mă întrebi de câte ori va trebui să renaști dintr-un pântec matern înainte de a obține lumina eternă a adevărului? De altfel, la o asemenea întrebare, răspunsul nu poate fi decât unul singur: de sute de ori, dacă vei păstra această atitudine încăpățânată și acest sarcasm nelalocul lui!

10. Chiar îți este atât de greu să renunți la propria ta voință, înlocuind-o cu cea care corespunde ordinii divine și centrându-te ferm în ea? Dacă ai fi făcut acest lucru pe vremea când trăiai pe pământ, ai fi putut spune deja că te-ai născut pentru ultima dată dintr-un pântec matern, descoperind încă cu mult timp în urmă lumina spirituală cea mai pură și mai strălucitoare! Constat însă că nu te tentează deloc să renunți la vechiul tău mod de viață. De aceea, va trebui să mai înduri o vreme starea de orbire, la fel ca toți cei la fel ca tine care refuză să se schimbe.

11. Caută mai întâi voința lui Dumnezeu și vei găsi în final inclusiv lumina adevărului! Dacă nu dorești însă decât ceea ce îți convine ție, fără să fii dispus să plătești prețul cuvenit, te asigur că îți va mai lua încă foarte mult timp pentru a te transforma în bine! Înțelegi cuvintele mele?”

12. Mitocanul: „Sigur, frățioare, cum să nu! Dar crede-mă, Sfinte Moșenius, spui vorbe fără noimă, care nu au nici cap, nici coadă, și chiar dacă au un cap, acesta este un cap de pește uscat!

13. Spune-mi, cine poate renunța la propria sa voință, adoptând în schimb în sufletul său o voință străină? Mi se pare ciudat că, deși te pretinzi un spirit înzestrat cu ochi, nu îți dai seama că o voință străină nu poate fi adoptată decât de propria voință a sufletului! Dacă acesta nu ar avea o voință personală, mă întreb cum și-ar mai putea dori el acea voință străină, pe care altcineva dorește să i-o impună! Întotdeauna mi-ai părut puțin cam sărman cu duhul, dar nu mi-aș fi imaginat niciodată că poți fi atât de prost! - Auzi, ce idee! Să nu dispui de o voință personală, și totuși să-ți dorești să respecți voința altcuiva! Această afirmație sună chiar mai ciudat decât dacă ai dori să îți donezi proprietatea unei alte persoane în condițiile în care tu nu deții nici măcar un capăt de ață! Spune-mi, ai obținut cumva această înțelepciune sfătuindu-te cu Sfântul Ignatius de Loyola, sau ți-ai stors singur creierii?

14. Dincolo de glumă, mă întreb sincer dacă ești într-adevăr atât de prost, sau doar îți bați joc de noi, pentru propriul tău amuzament. Ascultă, un om lipsit de voință nu diferă cu nimic de un ceas mecanic organic, lipsit de pendul sau de arc. Înțeleg că pot exista oameni care sunt dispuși să își abandoneze temporar voința personală de dragul altora, acceptând să facă ceea ce doresc aceștia, indiferent dacă acest lucru se dovedește în final înțelept sau nu; dar să renunți complet la propria ta voință, la fel ca o femeie gravidă la rodul pântecului ei, pentru a-ți insera apoi în suflet o altă voință străină, asta depășește orice imaginație! Taie-ți mâinile și picioarele, după cum spune Evanghelia, și grefează-ți altele în loc, să vedem atunci cum te descurci! Prietene, dacă ai vreo putere reală, acționează în acord cu ea, dar scutește-ne pe viitor de cuvintele tale goale, Lord Brunissimus!”

15. Sărmanul Bruno încearcă din răsputeri să își păstreze calmul, dar nu reușește să se detașeze pe deplin de mitocanul cu gura spurcată. Abia după o vreme, când se mai liniștește cât de cât, îi răspunde el mojicului: „Prietene, mi-am dat seama, ținând cont de observațiile tale foarte ofensive, că nu ai înțeles nimic din cuvintele mele. Tot ce v-am cerut eu este să aveți răbdare, căci fără această calitate nimeni nu poate obține vreun rezultat notabil. V-am explicat apoi că omul nu poate avansa către un țel stabilit dinainte decât dacă renunță la voința sa limitată și încearcă să adopte voința altui om mai înțelept decât el; altfel spus, el trebuie să facă tot ce îi stă în puteri pentru a renunța să mai asculte de voința sa pervertită, urmărind să respecte criteriile unei voințe străine, mai bună ca a lui, și încercând să o adopte pe aceasta ca putere ce acționează în interiorul lui.

16. Mi-am imaginat că lucrurile sunt cât se poate de clare, dar văd că tu interpretezi acest adevăr esențial ca pe o prostie, pornind de la premisa că omul trebuie să se golească mai întâi complet de propria sa voință pentru a adopta astfel o voință străină de a lui. Cine ți-a spus ție așa ceva? Știu și eu, la fel de bine ca și tine, dacă nu chiar mai bine, că omul nu poate adopta o voință străină decât cu ajutorul propriei sale voințe, căci dacă ar fi lipsit de aceasta, el nu ar fi decât o mașinărie mecanică sau o statuie. De aceea, credeam că se înțelege de la sine că nimeni nu își poate abandona voința personală în fața altcuiva decât atunci când propria sa voință dorește intens acest lucru, supunându-se de bunăvoie celeilalte voințe.

17. Voința nu este altceva decât brațul activ al nevoilor umane. De aceea, cel care dorește să își schimbe voința trebuie mai întâi să își modifice necesitățile interioare. Dacă un suflet își dezvoltă în timp indiferența, care devine pentru el o necesitate interioară, aceasta acționează apoi invers, asupra sufletului, impunându-i să nu mai facă nimic pentru a se transforma. Dacă sufletul își cultivă dorința de a-și satisface simțurile trupești, sufletul se vede nevoit să facă tot ce îi stă în puteri pentru a-și satisface aceste simțuri. Din fericire, omul dispune și de o cunoaștere superioară, care îl ajută să discearnă efectele negative pe care le au dorințele lui inferioare. Cu ajutorul ei, el se poate lupta cu aceste dorințe impure, respingându-le și eliminându-le treptat din ființa lui, și înlocuindu-le cu altele, mai bune și mai sublime, pe care le-am putea numi divine. În asta constă procesul de înlocuire a voinței materiale cu voința divină! Acesta este singurul lucru pe care îl aștept de la voi, în numele Domnului.

18. De vreme ce nu vă silesc să faceți nimic, ci doar vă doresc să vă transformați în bine, de ce mă tratezi în această manieră grosolană, insultându-mă în acest fel grotesc?”

19. Mitocanul: „Dacă ne-ai fi vorbit la fel de inteligent și mai înainte, nu ți-aș fi vorbit astfel. Tu ne-ai ținut însă un discurs atât de exaltat și de ortodox, încât nici unul dintre noi nu a înțeles ce dorești să spui cu adevărat, motiv pentru care m-am simțit obligat să te trezesc la realitate cu câteva remarci mai caustice, în numele fraților mei. Acum retrag însă tot ce am spus, căci am ajuns să-mi dau seama că nu ești atât de sărac cu duhul cum credeam. În sfârșit, acțiunile noastre la bursa celestă au început să crească, iar noi am început să înțelegem observațiile tale referitoare la răbdare și la transformarea voinței umane. Într-adevăr, acum simt că aș putea trece la treabă, deși un cal bătrân este mai greu de dresat decât unul tânăr; dar, așa cum spuneai, cu răbdarea treci marea!”

(* - Despre semnificația Genezei vezi Cap. 214 și următoarele Din „Marea Evanghelie a lui Ioan Vol. 2”, n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 113 - Discursul mitocanului pe tema distorsionării religiei de către preoțime.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:21 View PostDownload Post

Capitolul 113
Discursul mitocanului pe tema distorsionării religiei de către preoțime.

1. Mitocanul continuă: „Nici un Dumnezeu din lume nu are însă dreptul să ne reproșeze nouă, oamenilor, că suntem atât de proști și de ignoranți, îndeosebi în ceea ce privește înțelegerea religiei lui Hristos! Căci ierarhia bisericii - atât înalții prelați, cât și cei de rang mai mic - a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a transforma frumoasa doctrină a lui Hristos într-o învățătură personală, punând accentul exclusiv asupra sărăciei (mult iubită de Dumnezeu!), iubirii, răbdării și ascultării necondiționate, desigur, mai întâi de toate a bisericii și a slujitorilor ei «divini», iar mai apoi a statului, dar numai în măsura în care acesta favorizează această biserică - singura menită să îi asigure omului botezat starea de fericire celestă! Acest lucru este atât de evident încât chiar și o turmă de porci l-ar putea înțelege!

2. Pe vremea când trăiam pe pământ, obișnuiam să discut adeseori despre acest subiect cu oamenii simpli, constatând că aceștia privesc trucurile murdare ale bisericii în același fel ca și mine. Mulți dintre ei mi-au spus că religia nu este altceva decât un instrument convenabil de orbire a sărmanei umanități, pentru a-i menține pe oameni într-o amăgire diabolică, deși frumos poleită. Preoților nu le-a plăcut niciodată munca, așa că aveau nevoie de alții care să lucreze pentru ei, și cum ar fi putut realiza mai bine acest lucru decât făcându-i pe oameni să se teamă de iad și să își dorească din răsputeri raiul, ei fiind singurii mijlocitori care le puteau asigura «pașaportul» către una din cele două regiuni celeste! I-au menținut astfel pe oameni în lanțurile ignoranței, tratându-i mai rău ca pe câini, desigur, totul numai întru «gloria și slava lui Dumnezeu»! Singura concluzie pe care o putea trage un om rațional din toată această poveste era fie că Iisus nu a existat niciodată, fie că El nu a fost Fiul lui Dumnezeu! Este de la sine înțeles că orice om de bun simț care contemplă înțelepciunea naturală a creației, după care o compară cu fundamentele «spirituale» ale bisericii romano-catolice, «singura» biserică autentică a lui Dumnezeu care poate conduce la preafericirea sufletului, dar care îți cere să crezi exclusiv ceea ce îți spune ea, indiferent cât de stupide sau de contradictorii sunt explicațiile sale, ba pretinzându-ți chiar să crezi că singura doctrină creștină pură este cea romano-catolică, - ei bine, este evident că un asemenea om nu poate trage altă concluzie decât că la baza acestei doctrine aberante nu poate sta același Dumnezeu care a creat cu atâta înțelepciune restul creației.

3. Numai oamenii simpli și lipsiți de educație ar putea crede altceva, Bruno! Cum am fi putut crede noi, cei din clasa superioară, în doctrina creștină, în condițiile în care cunoșteam toate stupiditățile, minciunile și amăgirile bisericii catolice? Și cu ce ochi îl puteam privi pe omul care a inițiat această doctrină, acceptând apoi ca ea să fie transformată și distorsionată în fel și chip, fără ca Divinitatea să intervină în vreun fel?

4. Se spune că papalitatea și doctrina cea pură a lui Hristos au tot atâtea lucruri în comun ca și o cizmă murdară cu Venus din Medeea. Această afirmație nu îmi modifică însă în nici un fel convingerea mea în legătură cu creștinismul și cu fondatorul acestuia, căci ceea ce derivă de la Dumnezeu nu ar trebui să poată fi transformat de egoismul uman. Chiar dacă o fi divină doctrina lui Hristos, ea trebuie să aibă totuși ceva diabolic, de vreme ce oamenii au fost capabili să o transforme după bunul lor plac, adaptând-o în funcție de dorințele lor egoiste. Oare aceasta a fost intenția Divinității, să le îngăduie oamenilor să îi transforme doctrina într-o prostituată, numai de dragul liberului lor arbitru? Dacă așa stau lucrurile, îngăduie-mi să-mi iau rămas bun de la această Divinitate, prietene! Căci chiar și un orb își poate da seama că o astfel de doctrină modificată este mai rea chiar decât absența oricărei doctrine!

5. După părerea mea, toți oamenii ar trebui să respecte o doctrină pur divină mai presus de orice, așa cum se închină soarelui care răsare dimineața, dăruindu-le căldura și lumina fără de care nu ar putea trăi; cu atât mai mult ar trebui să îl respecte ei pe inițiatorul acestei doctrine. Ce se întâmplă însă cu ipocriții care calcă în picioare doctrina divină, transformând-o într-o viziune pur umană, născută din aspirațiile lor dictatoriale și egoiste? Ei creează astfel o doctrină perfect opusă celei originale. Dacă nici chiar propria ei preoțime nu o poate respecta ca atare, promovând exclusiv sacramentele ei deșarte (ritualurile exterioare, lipsite de orice conținut spiritual autentic), ce altă concluzie ar putea trage omul de bun simț decât aceea că această doctrină nu este de origine divină?! Chiar și vitele respectă ordinea lui Dumnezeu! Cu atât mai mult ar trebui să facă acest lucru omul!

6. Cine poate privi răsăritul soarelui fără să se cutremure în fața măreției Divinității? Cine nu se simte emoționat la vederea peisajului maiestuos al munților înalți? Cine poate privi întinsul nesfârșit al mării fără să se simtă mișcat în inima sa? Cine nu se simte cutremurat atunci când aude zgomotul asurzitor al unui tunet? Iată, acestea sunt aspecte naturale care i-l evocă omului pe Dumnezeu, făcându-l să se închine cu respect în fața Acestuia. Nu putem spune însă același lucru în ceea ce privește presupusul Cuvânt al lui Dumnezeu. Ce măreție divină conține acesta? Dacă până și slujitorii bisericii l-au transformat într-un fel de cremă de ghete, de ce ar trebui să ne simțim impresionați în fața lui noi, cei laici, care nu suntem experți în știința divinității?

7. De vreme ce omul inteligent nu mai simte nevoia, în aceste condiții, să asculte de această doctrină, te surprinde faptul că el își creează propriile sale reguli de viață, în funcție de necesitățile sale naturale, trăind și bucurându-se astfel într-un mod echilibrat de viața pe care i-a dăruit-o Divinitatea?

8. Personal, nu am nimic împotriva afirmațiilor de bază din doctrina lui Hristos. Sunt întru totul de acord că acestea sunt utile și corespund necesităților de bază ale umanității. Mă întreb însă la ce folosesc ele de vreme ce bunilor catolici nu li se permite să le practice? Se spune că Divinitatea susține întreaga fire; în aceste condiții, mă întreb de ce nu își protejează Ea propria doctrină în fața acestei grave distorsionări a ei. Cunoști tu, prietene, vreun exemplu că și-a protejat Ea vreodată doctrina? Eu nu cunosc nici unul!

9. Dacă așa stau lucrurile, explică-ne de ce ar trebui să considerăm doctrina lui Hristos ca fiind divină, de vreme ce chiar cei care ar trebui să o cunoască cel mai bine o consideră o aberație, schimbându-i sensul în toate direcțiile posibile, astfel încât a ajuns să fie privită cu dispreț de către întreaga umanitate!

10. Dovedește-ne originea divină a doctrinei lui Hristos, iar noi vom crede la rândul nostru în responsabilitățile despre care afirmi că El le solicită oamenilor să le respecte. Dacă vom constata că am păcătuit împotriva lor, ne vom căi atunci cu dragă inimă și vom încerca din răsputeri să ne schimbăm în bine!

11. Până atunci, va trebui însă să ne demonstrezi că omul poate păcătui în condițiile în care nu dispune de nici o poruncă divină. Căci noi, oamenii inteligenți, nu am beneficiat practic de nici o astfel de lege divină, din motivele explicate mai sus, și cu atât mai puțin de vreo poruncă a lui Dumnezeu, cu excepția celor inerente naturii noastre, pe care le-am respectat întotdeauna. Nedispunând de astfel de legi, nici nu le-am putut respecta! Haide, prietene, vorbește-ne pe înțeles despre aceste lucruri, iar dacă nu vei reuși să ne convingi, îngăduie-ne să ne ducem încotro ne mână simțurile noastre!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 114 - Răspunsul lui Bruno, inspirat de Domnul. Dovada originii divine a doctrinei lui Hristos:
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:23 View PostDownload Post

Capitolul 114
Răspunsul lui Bruno, inspirat de Domnul.
Dovada originii divine a doctrinei lui Hristos: preaplinul și diversitatea ei inepuizabilă.

1. După acest discurs al mitocanului, altminteri plin de luciditate, Bruno se întoarce către Mine, rugându-Mă să îl inspir, astfel încât să le poată da un răspuns eficient vorbitorului și tovarășilor acestuia.

2. Eu îi răspund: „Vorbește, și nu te gândi la cuvintele care îți ies din gură. Vei descoperi astfel că limba ta rostește exact cuvintele care trebuie!”

3. Liniștit de această asigurare divină, Bruno se întoarce din nou către vorbitor și îi spune: „Prietene, dacă vei avea răbdare și mă vei asculta cu atenție, voi fi fericit să răspund provocării tale”. - Mitocanul: „Să auzim ce ai de spus! Te asigur că nici eu și nici cei de față nu vom pierde nici măcar un singur cuvânt. Ai grijă totuși să nu te lungești la infinit, ca pelteaua”.

4. Bruno: „Foarte bine, dragii mei prieteni! Discursul meu va fi scurt și la obiect. De aceea, ascultați-mă:

5. Toate darurile temporale pe care le oferă Divinitatea omului cad sub incidența rațiunii naturale a acestuia. Fiind limitată prin însăși natura ei, aceasta nu le poate aprecia ca atare, criticându-le constant. De pildă, sunt oameni cărora soarele li se pare prea fierbinte vara, preferând o primăvară eternă. Alții consideră că iernile sunt prea friguroase, preferând o vară eternă. Unii sunt de părere că viața omului este prea scurtă, în timp ce alții se plictisesc atât de tare încât ar dori ca ea să fie mai scurtă (unii chiar și-o scurtează într-o manieră nenaturală, punându-și capăt zilelor!). Mulți oameni și-ar dori ca pământul uscat și fertil să acopere într-o mai mare măsură planeta, în timp ce un englez, de pildă, ar prefera ca marea să se întindă la nesfârșit. Unii preferă câmpurile, alții pajiștile, sau grădinile, ori pur și simplu nu sunt dispuși să își părăsească vreodată orașele lor. Și aș putea continua astfel la infinit! Câți oameni - atâtea păreri! Este aproape imposibil să găsești doi oameni care să își dorească exact aceleași lucruri.

6. Această umanitate veșnic nesatisfăcută nu lasă darurile divine neschimbate, ci intervine constant asupra lor, după bunul său plac, astfel încât să le adapteze cerințelor și necesităților sale. Oamenii capturează animalele, le măcelăresc și le consumă carnea. Altoiesc pomii și modifică genetic plantele. Ordinea divină nu l-a satisfăcut niciodată pe om, care a preferat dintotdeauna să își confecționeze propria sa ordine personală. Așa cum a fost creat, omul ar fi trebuit să hoinărească gol pe planetă, bucurându-se de aerul curat în timpul verii și adăpostindu-se în peșteri și grote în timpul iernii. Nesatisfăcut de această ordine divină, el a preferat să își confecționeze haine luxoase și să își construiască tot felul de locuințe.

7. De ce nu-și găsesc oamenii liniștea în sublima creație a lui Dumnezeu, arătându-i astfel Divinității că nu sunt satisfăcuți cu ordinea Ei? Noroc că stelele sunt prea departe pentru ei, căci altfel și-ar fi schimbat demult locul pe cer! Există ceva în creație pe care omul să îl poată atinge cu mâinile și cu simțurile sale, și care să rămână neschimbat? Vă răspund eu: nu există! Ce ar fi trebuit să facă Dumnezeu în aceste condiții, știind anticipat că omul nu va lăsa nimic din creația Lui neatins de mâinile sale neîndemânatice: să nu mai creeze nimic? Prietene, răspunde-mi mai întâi de toate la această întrebare, după care vom continua să vorbim despre doctrina lui Dumnezeu!”

8. Vorbitorul: „Hm, trebuie să recunosc că ai început cu dreptul! Cam bănuiesc unde va conduce această discuție, ba chiar încep să cred că ai putea să ne explici în sfârșit pe înțeles învățătura lui Hristos. Haide, continuă, căci este foarte interesant ce spui”.

9. Bruno: „Foarte bine, dacă ai înțeles cum stau lucrurile până acum, voi continua să îți explic căile Domnului:

10. Lucrurile nu diferă cu nimic în ceea ce privește doctrina lui Dumnezeu față de restul creației Sale. În viziunea intelectului lumesc, această doctrină nu înseamnă altceva decât o aberație stupidă, care nu corespunde deloc acelei ordini firești pe care el o numește logica naturală. Lucrările miraculoase prezentate aici sunt amestecate cu doctrinele morale, la fel ca varza și sfecla. Ba citești de o minune pe care a făcut-o Hristos, ba urmează o mustrare pe care a adresat-o el unuia sau altuia. Din această perspectivă, Scriptura conține un cod moral minunat, care pare însă complet lipsit de coeziune, fiind întrerupt în permanență de un șir interminabil de miracole și de întâmplări, care par la fel de dezlânate ca și florile amestecate de pe o pajiște. Acest lucru nu reprezintă însă o contradicție față de ordinea divină, ci dimpotrivă, o confirmare a acesteia. În acest fel, Divinitatea silește natura inerent indolentă a omului să caute în permanență adevărul, orientând-o către contemplarea continuă, astfel încât să descopere singură, în interiorul ei, adevărurile care par atât de dezordonate și de lipsite de logică din doctrina exterioară.

11. Ce ați crede voi despre Dumnezeu dacă acesta ar fi împărțit pământul în zone stricte de demarcație, astfel încât în fiecare zonă să crească numai un singur tip de pom fructifer, după criterii matematice precise? Ce s-ar alege de gospodăriile oamenilor dacă aceștia ar semăna și alte tipuri de pomi fructiferi în grădinile lor, dar nu ar putea culege roadele scontate, căci respectivii pomi nu ar putea crește în aria desemnată?

12. În înțelepciunea Lui, Creatorul a avut grijă să le dăruiască oamenilor inclusiv o ordine foarte strictă, dar numai în acele cazuri în care aceasta este cu adevărat necesară și absolut benefică pentru ei. În rest, El a creat o aparentă dezordine, care colorează manifestarea, oferind astfel spiritului liber al omului posibilitatea să își exerseze anumite atribute care condiționează în această împărăție a spiritelor pure întreaga existență și activitatea iubirii.

13. În mod similar, doctrina divină le este astfel oferită oamenilor încât fiecare spirit să poată extrage din ea numai substanțele nutritive care îi sunt cu adevărat necesare pentru a-i susține creșterea spirituală, și implicit calea către perfecțiune.

14. Așa cum două plante diferite pot crește fără probleme în același ghiveci, la fel, spiritele care au convingeri și necesități spirituale diferite pot extrage substanțele de care au nevoie din aceeași doctrină spirituală, fiind conduse astfel către aceeași perfecțiune, fără a ține cont de calea aleasă de celelalte spirite.

15. Imensa diversitate a cultelor și credințelor de pe pământ este cea mai bună dovadă a originii divine a doctrinei lui Hristos, inclusiv a Fondatorului și Susținătorului ei! Dacă doctrina creștină ar fi o simplă lucrare umană, ea ar putea fi comparată cu o imitație de copac, care nu ar da niciodată rod și din care dacă ai rupe o creangă, plantând-o apoi în pământ, ea nu va crește niciodată, transformându-se într-un alt copac. Dimpotrivă, dacă ea se dovedește autentică și vie, fiind rostită chiar de gura divină a Creatorului, copacul astfel plantat de Acesta își va păstra forța vitală chiar dacă va fi manipulat de mâna neîndemânatică a omului, dând naștere altor mlădițe care vor continua să crească inclusiv în alte soluri, producând rod bogat și bun, la fel ca și planta-mamă.

16. În schimb, gândește-te la doctrinele inventate de oameni, cum ar fi filozofia, matematica, și celelalte. Acestea pot fi comparate cu o mașinărie care are întotdeauna aceeași formă și care generează inevitabil aceleași efecte. În lumea matematicii nu pot apărea secte, căci doi ori doi fac întotdeauna patru. Logica lui Aristotel nu este diferită de cea a lui Wolff, Leibniz, Fichte, Kant sau Hegel, căci toți acești copaci sunt plantați de om, deci sunt din start morți!

17. Nu la fel stau însă lucrurile cu doctrina lui Hristos. Orice creangă desprinsă din aceasta și plantată în pământ prinde rădăcini, după care continuă să înflorească, dând din nou rod bogat. Aceasta este marea distincție între opera lui Dumnezeu și cea a omului, precum și cea mai bună dovadă a originii divine a doctrinei creștine: oriunde ai transplanta-o, în orice sectă și în orice cult, ea va produce de fiecare dată - dacă va fi îngrijită cu iubire și cu dăruire - aceleași fructe ale vieții.

18. Dacă mai ai obiecții și după această explicație, nu ai decât să le exprimi. Poți fi convins că nu te voi lăsa să aștepți un răspuns, în numele Domnului”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 115 - Critica adusă Romei. Explicațiile lui Bruno. Beneficiul nopții.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:27 View PostDownload Post

Capitolul 115
Critica adusă Romei. Explicațiile lui Bruno. Beneficiul nopții.

1. Vorbitorul: „Prietene, ne-ai prezentat dizertația ta respectând cele mai stricte criterii ale logicii, motiv pentru care mă văd nevoit să îți mulțumesc în numele tuturor celor de față! Rămâne totuși o chestiune fundamentală care mai trebuie lămurită. Dacă răspunsul tău va fi și de această dată la fel de convingător, ne vei câștiga definitiv de partea ta, iar noi te vom alege liderul grupului nostru. Iată, așadar, în ce constă această chestiune:

2. Dacă, așa cum afirmi tu, Hristos este Domnul care guvernează cerul și pământul, merită să ne punem întrebarea: care din numeroasele secte de pe pământ este cea mai apropiată de adevăr? Și ce crede Hristos însuși despre biserica romano-catolică? Căci cine nu cunoaște numeroasele aberații și dictatura instaurată de această pretinsă deținătoare a unicului adevăr divin? Ea se folosește de Cuvântul lui Dumnezeu ca de un stindard, ceea ce nu a împiedicat-o să îl schilodească și să îl minimizeze în fel și chip, ascunzându-se în spatele lui ca un lup care își ascunde dincolo de blana de oaie pe care a îmbrăcat-o întreaga rapacitate. Nici o furtună care s-a abătut vreodată asupra pământului nu a reușit să smulgă vreodată acest stindard din fălcile încleștate ale lupului romano-catolic! Acest Moloh, acest dragon cu șapte capete, această prostituată eternă continuă să vegeteze indestructibilă pe pământ, continuându-și fără rușine profesiunea, fără ca trăsnetele divine să o lovească vreodată!

3. Dacă Iisus Hristos, care a respins cu fiecare prilej pe care l-a prins ipocrizia clerului evreiesc, este într-adevăr una cu Dumnezeu, așa cum pretinzi, atunci spune-ne: cum se face că permite El aceste orori de mai bine de 15 secole, privind imperturbabil cum acești magicieni negri care se cred slujitorii lui Dumnezeu abuzează de Acesta mai rău decât au făcut-o pe timpuri romanii care L-au bătut în cuie pe cruce? Mai mult de patru cincimi din creștinătate este conștientă de această aberație, spunând: «Catolicii sunt cea mai veche sectă de pe pământ, deci ar trebui să cunoască cel mai bine doctrina lui Hristos; dar prin comportamentul lor ipocrit, ei nu fac altceva decât să ateste că nu au crezut niciodată cu adevărat în această doctrină, și deci nici în Hristos. Biserica romano-catolică nu face altceva decât să prospere pe spatele lui Hristos, dar nu ar ezita nici o clipă să îl condamne la chinurile iadului, dacă El ar îndrăzni vreodată să aibă vreo relație cu o altă sectă». Din această cauză, toți susținătorii doctrinei Sale sunt tulburați, preferând în cele din urmă să își întoarcă spatele acestei doctrine.

4. Spune-mi, dacă există într-adevăr un Hristos, oare nu vede El ce se întâmplă pe pământ, sau preferă să se uite în altă parte? Este oare voința Lui ca biserica romano-catolică să își vadă liniștită de treburile sale nerușinate? Este El sincer încântat de lucrările ei? Oare a uitat El orice altă limbă cu excepția celei latine, iubind sacramentele deșarte ale bisericii mai presus de orice altceva? - El, care cât timp a trăit pe pământ nu a respins nimic altceva cu atâta asprime ca ipocrizia și fățărnicia! - Haide, prietene, rezolvă pentru noi acest mister, și ne vom închina cu toții Dumnezeului tău”.

5. Bruno: „Prietene, obiecțiile tale referitoare la biserica romano-catolică sunt cât se poate de întemeiate, și cu greu am putea găsi ceva autentic în această biserică. Și totuși, dacă preferă să o lase să își vadă liniștită de treburi, înseamnă că el este privit ca o curiozitate de către călătorii curioși. Așa cum bătrânul copac sicilian a încetat de mult timp să mai fie în viață, perioada dezintegrării lui totale apropiindu-se cu pași repezi, la fel se petrec lucrurile și cu străvechiul copac spiritual al bisericii romane. Ca să nu lungim vorba, pot să îți spun că în cel mai scurt timp, aceasta nu va mai exista decât în cărțile de istorie!

6. Sunt foarte mulți copaci tineri și sănătoși care îi pot lua locul, dar dacă Dumnezeu preferă totuși să îi mai îngăduie bătrânului copac să vegeteze încă o vreme, El are cu siguranță motivele Lui, care nu ar trebui să ne preocupe pe noi, căci, oricum, nu ne afectează în nici un fel!

7. In treacăt fie vorba, mie unul mi se pare că biserica romano-catolică poate fi comparată cu o credință a nopții, căci întunericul din orice instituție de acest fel este atât de mare încât nici o slujbă nu poate fi ținută fără a aprinde lumânări, chiar dacă se ține în plin miez al zilei! Ce semn mai bun ar putea exista că noaptea domnește în sufletele acestor oameni? Și totuși, nu trebuie să uităm că până și noaptea servește la ceva, întrucât le permite celor obosiți de activitățile de peste zi să se odihnească. Și unde se pot odihni mai bine cei obosiți din punct de vedere spiritual, dacă nu în bisericile întunecate ale credinței romano-catolice? Aici, acești oameni nu mai simt nevoia să gândească, să caute sau să avanseze, ci doar să se împărtășească din laptele matern al mamei lor (biserica), care le permite apoi să doarmă în pace! Ori de câte ori sunt treziți însă de vreo lovitură morală sau politică, aceștia sunt oamenii care caută cu cea mai mare aviditate lumina, tocmai pentru că se trezesc într-un întuneric deplin!

8. Cam așa îmi explic eu motivele pentru care Domnul continuă să tolereze această «noapte» catolică, la fel cum tolerează noaptea ce alternează cu ziua naturală, tocmai pentru ca oamenii să își dezvolte într-o mai mare măsură dorința de a căuta apoi lumina! Eu unul am fost întotdeauna de părere că cei orbi se bucură mult mai mult atunci când descoperă lumina decât cei care văd. De aceea, nu este exclus ca dintre toate sectele creștine care există la ora actuală pe pământ, cei care vor căuta în final cu cea mai mare perseverență lumina, bucurându-se cu atât mai intens atunci când o vor găsi, să fie tocmai membrii acestei biserici a nopții. Sper că ai început să înțelegi acum de ce o tolerează Domnul pe bătrâna prostituată catolică și care este menirea ei!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 116 - Distorsionarea mesajului pur al Evangheliei de către liberul arbitru al omului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:29 View PostDownload Post

Capitolul 116
Distorsionarea mesajului pur al Evangheliei de către liberul arbitru al omului.
Sfârșitul îndelungatei suferințe a Domnului.

1. Vorbitorul: „Prietene, am ajuns cu toții la concluzia că doctrina lui Hristos nu poate fi altfel decât divină, în pofida folosirii ei abuzive de către biserica romano-catolică. Nu putem înțelege însă cum de a fost de acord Domnul ca biserica Lui apostolică să se scufunde în întuneric, ajungând astăzi în faza în care nu mai reprezintă deloc o biserică, după cum se exprimă chiar Evanghelia. Toate slujbele sale ținute în latină, așa-zisele confesiuni șoptite la ureche, sacrificiile făcute în timpul miselor și toate celelalte «taine sfinte», ca să nu mai vorbim de celibatul pe care îl impune preoților săi, care este complet împotriva naturii, sunt fenomene binecunoscute, de care chiar și sectanții cei mai rigizi încep să își bată joc pe față, la fel ca și cultele religioase cele mai idioate. Și totuși, această casă de nebuni cu pretenții de grandilocvență este tolerată de Domnul, a cărui doctrină ar trebui să fie însuși soarele central al pământenilor! În realitate, ea a ajuns bătaia de joc a tuturor! Prietene, lămurește-ne, te rog, asupra acestui aspect!”

2. Bruno: „Dragă prietene, problema ridicată de tine trebuie înțeleasă în contextul sacru al liberului arbitru al omului, fără de care acesta ar fi un simplu animal sau o mașinărie. De vreme ce trebuie să dispună de o voință perfect liberă pentru a deveni un om, datorită căreia poate face orice dorește, este evident că el are posibilitatea de a accepta sau de a respinge după bunul lui plac orice doctrină, inclusiv una pur divină. Așa se explică de ce, în timp, doctrina pură a lui Hristos s-a transformat într-un fel de magie neagră practicată de papalitatea întunecată.

3. Oare nu existau chiar pe vremea apostolilor negustori care făceau comerț cu doctrina miraculoasă a lui Hristos? Unul dintre ei L-a însoțit tot timpul, trădându-L în cele din urmă pentru câțiva arginți! De ce nu ar fi apărut astfel de negustori și în timpurile ulterioare, de vreme ce doctrina lui Hristos s-a dovedit tot timpul o vacă bună de muls, care putea aduce profituri uluitoare?! Oamenii lacomi au fost întotdeauna conștienți de acest lucru, așa că nu s-au sfiit niciodată să transforme sfânta doctrină într-o marfă pe care au comercializat-o în toată lumea și de pe urma căreia au scos profituri bunicele! Dacă nu ar fi fost decât asta, tot era ceva! Din păcate, când negustorii (romano-catolici și alții ca ei) au constatat că își pot vinde mai bine marfa dacă o poleiesc după modelul doctrinelor asiatice (mult mai pompoase), ei s-au grăbit să o modifice după bunul lor plac, astfel încât să o vândă mai bine în rândul popoarelor din Orient. Și astfel, comerțul lor s-a relansat.

4. Aceasta este perioada în care s-a produs prima mare alterare a doctrinei pure a lui Hristos, urmată de descoperirea purgatoriului, a indulgențelor, frățiilor și alte asemenea aberații. În această a doua epocă s-au produs marile cruciade, extrem de profitabile pentru negustorii lacomi din Roma. Mai târziu, când oamenii au început să-și dea seama cine sunt singurii beneficiari ai mult lăudatelor indulgențe, acestea au căzut în desuetudine. Tot atunci s-a aflat că negustorii din Roma avuseseră înțelegeri de afaceri cu caracenii, ca să justifice astfel noile cruciade împotriva acestora. Nu-i de mirare că bieții cruciați (sărmane marionete în mâinile profitorilor romano-catolici) erau întâmpinați așa cum se cuvine de către caracenii bine informați dinainte!

5. După ce sărmanii oameni au trecut prin toate aceste decepții, biserica romano-catolică a inventat practicile așa-zis mistice, de fapt simple acțiuni de magie neagră, creând tot felul de instituții de binefacere și apelând la diverse imagini făcătoare de minuni. Ea nu a mai acceptat să predice decât în latinește, a «descoperit» tot felul de relicve miraculoase și a construit temple uriașe, în care a introdus altare și icoane făcătoare de minuni, pe care continuă să le comercializeze inclusiv la ora actuală. Din nefericire pentru ei, oamenii s-au săturat de invențiile lor și nu mai arată respectul de altădată «slujitorilor lui Dumnezeu», așa că acești farisei au cam început să dea faliment. Ei nu mai știu ce să inventeze pentru a-și vinde marfa la fel de profitabil ca odinioară.

6. Dar, prieteni, de data aceasta nu le va mai merge ca pe timpuri! Biblia, și numeroase alte lucrări de mare valoare spirituală, au început să circule pe scară largă, devenind din ce în ce mai bine cunoscute de oameni. Cât despre acești negustori, lăcomia lor a devenit prea evidentă. Nici chiar icoanele din lemn ale Mariei și ale lui Hristos nu mai dau randamentul de altădată, semn foarte rău pentru acești profitori. Aproape că mi-aș pune pe pariu beatitudinea recent câștigată că, în cel mai scurt timp, adevărata față a acestor lupi îmbrăcați în blănuri de oi li se va revela oamenilor, la fel ca fata care îmbracă tot timpul rochia ei de fată pioasă și cuminte, până când este prinsă că se prostituează. Este tot mai dificil să faci afaceri bune cu doctrina divină în timpurile moderne, și orice nouă tentativă nu face decât să îți dea arama pe față.

7. Așadar, la momentul potrivit, Domnul va avea grijă să își purifice doctrina, într-o manieră care se va răspândi cu viteza luminii printre popoare! Până atunci, El acceptă încă să fie haina de ploaie a prostituatei romano-catolice, nu de dragul ei, ci al mielușeilor catolici, care îi sunt încă foarte credincioși, încălzindu-i inima. În rest, marea revoluție este pe punctul de a se declanșa!

8. Slăvit fie de-a pururi Cel care își conduce turma la fel de protector cum face cloșca cu puii săi! Sper că acum v-ați lămurit pe deplin în ceea ce o privește pe prostituata din Roma. Întoarceți-vă acum fața exclusiv către Iisus Hristos, pentru ca adevărata lumină să se reverse asupra voastră, o dată pentru totdeauna”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 117 - Foștii necredincioși capătă încredere în Domnul, dar se sfiesc să se apropie de Acesta.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:32 View PostDownload Post

Capitolul 117
Foștii necredincioși capătă încredere în Domnul, dar se sfiesc să se apropie de Acesta.
Discuția dintre un fost cleric și un fost ateu. Umorul în împărăția spiritelor.

1. Vorbitorul care a luat cuvântul înainte de cel pe care l-am numit până acum „mitocanul” spune: „Atât eu, cât și colegul meu care a luat cuvântul după mine, suntem foarte impresionați de expunerea ta, concisă, dar extrem de lucidă. Este imposibil să nu fii convins de adevărurile pe care le-ai exprimat. Sunt de acord inclusiv cu profețiile pe care le-ai făcut. Se pare așadar că evreul pe nume Iisus este cu adevărat Cel pe care îl indică tradiția și pe care ni L-ai descris tu. Din păcate, acest lucru ne îngreunează și mai mult situația, căci ne vine mult mai greu acum să ne întoarcem fața către El. Am fost cu toții mari păcătoși pe pământ, și nici unul dintre noi nu i-am respectat doctrina! În aceste condiții, mă întreb dacă nu ne va repezi pe toți: «Plecați de la Mine, făcători de rele, căci nu v-am cunoscut niciodată!»„

2. Cel de-al doilea vorbitor: „Alo, din ce cer ai mai picat și tu? Tot mai crezi în iad și în purgatoriu? Mie nici prin cap nu-mi trece să mă gândesc la asemenea prostii. Am convingerea că Iisus este mult mai înțelept și mai bun decât noi doi la un loc. Spune-mi, ai fi tu însuți capabil, cu toată inima ta împietrită, să condamni pe cineva la chinurile iadului (dacă ar exista într-adevăr un iad), și asta pentru totdeauna? Ca să faci așa ceva, ar trebui să fii un diavol de cea mai joasă speță. De fapt, ce imagine ai tu în legătură cu Hristos, de vreme ce te poți aștepta la așa ceva din partea Lui?”

3. Primul vorbitor: „Ai perfectă dreptate, dar să nu uităm că El însuși a spus cândva că adulterii, desfrânații, hoții și criminalii, sperjurii, mincinoșii, avarii și cei cu inima împietrită nu vor intra în împărăția lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură spune clar: «Cel care crede și este botezat va fi binecuvântat». - Noi am fost botezați, dar nici unul dintre noi nu am crezut cu adevărat decât în ceea ce puteam atinge cu mâinile noastre. De aceea, mă îndoiesc că am putea apărea în fața lui Hristos făcându-i o impresie prea favorabilă. Știu că este de o bunătate infinită, dar sfințenia Lui este pe măsură, la fel ca și justiția pe care o întrupează! În aceste condiții, mă întreb sincer cum vom face față acestei justiții divine!”

4. Al doilea vorbitor: „Bine, dar nu ai auzit ce ne-a spus bunul nostru prieten și ghid Bruno în legătură cu situația în care ne aflăm? Cel care l-a trimis la noi a fost însuși Domnul Hristos, care i-a dat misiunea de a ne recâștiga de partea luminii și de a ne aduce înapoi la El! De ce mai trebuie să complicăm lucrurile, acum, că ne-a recâștigat? Știm cu toții că în fața lui Dumnezeu, nici unul dintre noi nu valorează nici cât o ceapă degerată, dar dacă El dorește să își manifeste grația și compasiunea fată de noi, de ce trebuie neapărat să ne dăm ochii peste cap ca o fecioară la nunta unui țăran? Dacă Domnul dorește într-adevăr să ne dăruiască ceva, cea mai firească atitudine din partea noastră ar fi aceea de a primi darul oferit cu amândouă mâinile, nu de a face tot felul de fițe iezuite!”

5. Primul vorbitor: „Of, dacă ți-ai șlefui puțin cuvintele! Întotdeauna ai avut o limbă foarte ascuțită! Mă întreb dacă ai de gând să îi vorbești la fel și Domnului, sau sfinților Lui prieteni? Bănuiesc că, odată ajuns în fața lor, vei tremura ca o frunză în mijlocul unui uragan!”

6. Al doilea vorbitor: „Ha, ha! În spatele acestor cuvinte ipocrite recunosc o întreagă frăție iezuită! Tot nu ai înțeles ce ne-a spus Bruno? Nu a fost el destul de clar atunci când n-a vorbit despre înșelăciunea romano-catolică? Văd că te comporți ca un preot onctuos care mimează extazul! Să mori de râs, nu alta! Uite, amicul Bruno se strâmbă numai când îți vede fața bovină, care arată ca cea a unui birjar vienez atunci când preotul îi sfințește caii în Sfânta Vineri! Ar trebui să-ți fie rușine de prostiile pe care le rostești în această împărăție a spiritelor! Personal, am convingerea că Iisus însuși ar muri de râs dacă ți-ar vedea fața comică!”

7. Primul vorbitor: „Prietene, te rog să-ți controlezi limba ascuțită! În caz contrar, mă tem că vei sfârși drept în iad! Poți fi convins că există un iad, așa cum există un rai. Chiar nu-ți poți controla puțin limba, înainte de a fi blestemat pe vecie?” - Al doilea vorbitor: „Prietene Bruno, fă-ne o favoare și liniștește-l pe acest individ, căci am impresia că își va uda în curând pantalonii, lucru destul de rușinos chiar și în lumea fizică, darămite în cea spirituală în care ne aflăm la ora actuală! Deja au apărut primele semne!”

8. Întregul grup izbucnește într-un hohot de râs, dar primul vorbitor îi dă imediat replica: „Bruno, prietene, nu poți face nimic pentru a-l opri pe acest nesimțit să îmi mai terfelească numele? Ce treabă are el cu faptul că, pe pământ, am fost un prieten apropiat al slujitorilor lui Dumnezeu? Nu-i mai permite să mă facă de râs în fața celorlalți!”

9. Bruno: „În acest caz, trezește-te, și nimeni nu va mai râde de tine! Dacă vei continua însă să vii cu prostiile astea iezuite, încercând chiar să mă atragi și pe mine de partea ta, mă tem că amicul Niklas va avea tot dreptul să te fiarbă puțin la foc mic! Cine crezi tu că este cu adevărat bun sau drept în fața lui Dumnezeu, și cine se poate lăuda cu vreun merit în fața Celui Atotputernic? Oare nu a spus chiar El: «După ce ați făcut tot ce era posibil, considerați-vă niște servitori leneși!»? De vreme ce acesta este mesajul Său pentru noi, ce rost are să ne lăudăm cu meritele noastre în fața Lui? La fel, dacă El dorește să reverse grația Lui asupra noastră, de ce ne-am opune noi? Nu crezi că această atitudine este deșartă? Cu toții suntem răi, și singurul care este cu adevărat bun este Dumnezeu. Dacă, în virtutea acestei bunătăți infinite, El dorește totuși să ne dăruiască ceva, eu cred că avem datoria să procedăm la fel ca păcătosul Zaheu, pe care Domnul l-a pus să se dea jos din copac și să intre cu El în casă, pentru a servi masa împreună. Haide așadar să ne comportăm cu demnitate, așa cum a făcut Zaheu!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 118 - Bardo nu se lasă. Mustrarea lui Niklas. Grupul celor o mie de păcătoși, uniți întru spirit
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:35 View PostDownload Post

Capitolul 118
Bardo nu se lasă. Mustrarea lui Niklas.
Grupul celor o mie de păcătoși, uniți întru spirit, primește grația Domnului

1. Primul vorbitor, pe nume Bardo, nu se lasă și continuă să riposteze: „Bine, dacă așa stau lucrurile, cedez. Dar Niklas ar trebui să recunoască la rândul lui că spiritul său nu este deloc rafinat și că nu are nici un motiv să se mândrească cu faptul că aparține Noului Catolicism, cult despre care se știe că nici măcar nu crede în Domnul Iisus Hristos. Acești oameni au încercat să transforme pământul într-un paradis terestru și obișnuiau să ne numească pe noi, catolicii, niște capete pătrate. Acum, în această lume a spiritelor, și Niklas, împreună cu cei din credința lui, și noi, cei care am aparținut vechiului catolicism, ne aflăm practic în aceeași barcă. De aceea, nu cred că Niklas are motive să ne spurce pe noi așa cum îi vine pe limbă”.

2. Niklas îi răspunde zâmbind: „Stimatul meu prieten Bardo! Nu mi-o lua în nume de rău dacă m-am cam încins nițel! În esență, intenția mea a fost bună, lucru pe care nimeni nu îl poate contesta. Spune-mi: există vreun romano-catolic care se roagă lui Dumnezeu dacă nu dorește să obțină ceva de la El? Toți se roagă pentru una sau alta, dar nimeni nu se închină în fața lui Dumnezeu cu venerație, pentru simplul motiv că El este Ființa perfectă. Prietene Bardo, mi-aș pune rămășag beatitudinea pe care nu am dobândit-o că nu există catolic care să se roage altfel decât pentru un interes egoist. De aceea, scutește-ne pe viitor de blândețea ta onctuoasă și de ipocrizia ta catolică! Apropo, cred că a sosit timpul să respectăm sfatul lui Bruno, căci ne-am scos destul ochii până acum, fără nici un motiv!”

3. Bardo: „Nu ai dreptul să spui că nu am avut nici un motiv să te critic, după toate jignirile pe care mi le-ai adus!”

4. Niklas: „Și ce dacă? Dacă mitocănia mea te calcă pe nervi, răspunde-mi cu aceeași monedă, ca să fim chit. Tot nu ai înțeles până acum că Domnul Iisus Hristos ar trebui să ne preocupe la ora actuală mai mult decât onoarea noastră, pe care ne-am terfelit-o reciproc? În fond, la ce folosește onoarea personală dacă ființa este lipsită de Dumnezeu?! De aceea, prietene Bardo, termină cu prostiile astea, specifice doar pământenilor. Haide mai bine să facem cum ne-a învățat Bruno: să ne unim și să ne rugăm Domnului Iisus să ne dăruiască lumina, grația și compasiunea Sa! - Eu voi conduce rugăciunea, iar voi ceilalți repetați cu voce tare ceea ce voi spune eu, încercând însă să simțiți în inimile voastre aceste cuvinte!” - Bardo: „Hm, de ce m-aș lua eu după tine? Crezi că nu sunt capabil să îmi formulez singur o cerere?” - Niklas: „Foarte bine! Nu ai decât! La urma urmei, fiecare își cunoaște cel mai bine propriile afaceri! Eu îmi voi rosti totuși rugăciunea cu voce tare, iar cei care doresc să o repete după mine, nu au decât să facă acest lucru!”

5. Mulțimea celor o mie de suflete îi răspunde la unison, cu o voce de tunet: „Haide, începe, Niklas, iar noi te vom urma!”

6. Bardo: „Eu totuși mă voi ruga singur. Știu eu mai bine de ce”. - Niklas: „Fă cum dorești, dar nu ne mai tulbura rugăciunea colectivă. De aceea, te rog, roagă-te în tăcere!”

7. Imediat după aceste cuvinte, toate spiritele, cu excepția lui Bardo, simt că de pe ochi li se ia o pânză și încep să vadă. Eu însumi Mă aflu față în față cu Niklas, în imediata apropiere a mesei de conferință, în jurul căreia se află în continuare compania de care am vorbit mai sus. Spiritele care și-au recăpătat vederea de-abia îndrăznesc să privească pe furiș în jur, și nu încetează să se minuneze de măreția și splendoarea încăperii în care ne aflăm, precum și de frumusețea și noblețea întipărite pe fețele distinșilor meseni.

8. Bruno, care se află și el în fața Mea, se închină cu respect și îmi spune: „O, Doamne! Slăvit și adorat fie de-a pururi numele Tău! Servitorul Tău leneș îți înmânează acum această turmă de oițe, care îți aparțin deja, căci și-au deschis inimile în fața Ta!”

9. Eu: „Ai procedat foarte corect! Imensa răbdare și blândețea de care ai dat dovadă te-au ajutat să desăvârșești această primă lucrare pe care ți-am dat-o într-o manieră exemplară. De aceea, vei primi în curând noi sarcini, mult mai importante, iar prietenul tău Niklas îți va sta alături, căci a contribuit el însuși în mod decisiv, către finalul conversației de dinainte, la mântuirea acestor suflete, cu excepția unuia singur, mai recalcitrant, mântuire pe care am realizat-o Eu, Dumnezeul, Domnul și Părintele lor!

10. Adevăr îți spun, nici o întoarcere a unui spirit pe calea cea dreaptă nu este mai benefică precum aceea care se realizează prin cuvinte înțelepte și în numele unei doctrine divine. Tu ai câștigat această turmă de oi prin cuvintele tale și prin explicarea doctrinei Mele, la unison cu voința și cu ordinea Mea. De aceea, aceste spirite sunt acum pe deplin libere, fără să fi fost influențate de diverse fapte miraculoase, care le-ar fi menținut încă sub incidența judecății. În aceste condiții, ele pot primi pe loc o grație chiar mai înaltă, fapt care îmi produce o mare plăcere. Desigur, răsplata ta va fi pe măsură!

11. Grupul anterior a venit la Mine abia după ce l-am silit Eu însumi să facă acest lucru, prin senzația de foame și de sete pe care le-am indus-o membrilor săi (deci printr-o acțiune miraculoasă). Voi însă nu cunoașteți această senzație, exceptându-l pe Bardo, care este extrem de însetat. Motivul este cât se poate de simplu: voi v-ați lăsat convinși exclusiv prin puterea cuvântului, iar aceasta este maniera cea mai corectă, care corespunde perfect ordinii Mele!

12. Voi doi, Bruno și Niklas, mergeți la Robert, iar el vă va da veșminte noi. Cât despre Bardo, de el Mă voi ocupa Eu însumi, dându-i exact ceea ce își dorește: o hrană amară sau dulce, după inima lui!”

13. Plin de iubire și de recunoștință, Niklas ar dori să mai spună ceva, dar Eu îi tai vorba din gură: „Prietene, te-am auzit deja, căci Eu cunosc perfect limbajul inimii. De aceea, du-te împreună cu Bruno, și primește darul oferit de Mine. Te asigur că odată înveșmântat cu noua ta robă, vei mai avea foarte multe de spus și de făcut. Așa să fie!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 119 - Vindecarea sufletului lui Bardo. Discursul lui Niklas referitor la ghidarea lui Dumnezeu.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.10.2010, 23:38 View PostDownload Post

Capitolul 119
Vindecarea sufletului lui Bardo. Discursul lui Niklas referitor la ghidarea lui Dumnezeu.
Jurământul celest de prietenie.

1. Cei doi se îndreaptă către Robert, care îi întâmpină cu o expresie cât se poate de amicală. Între timp, Mă adresez lui Bardo, care continuă să nu Mă poată vedea: „Trezește-te, Personaj tragic, și spune-Mi care este motivul care stă la baza aroganței tale!”

2. Instantaneu, Bardo începe să vadă, dar se simte speriat, mai ales că Mă recunoaște în fața lui. Încearcă să spună ceva, dar limba nu îl ajută, bâlbâindu-se la fel ca cineva copleșit de somn după ce și-a făcut prea multe griji. Se simte îngrozit în inima lui, fiind convins că îl voi condamna pe loc la chinurile iadului.

3. Dar Eu îi spun: „Orbule! Cât de deșartă este frica ta! Când am condamnat Eu pe cineva, mai presus de propria sa auto-condamnare? Eu am venit să te ajut, nu să te judec și să te condamn! Constat însă că suferi de o boală fatală, numită aroganță! Prin urmare, pentru a te vindeca de ea, te invit să îmi explici care sunt motivele care stau la baza ei. Nu fac acest lucru pentru a Mă lămuri pe Mine însumi, căci Eu cunosc tot ceea ce există încă de la începuturile eternității, ci doar pentru a te ajuta să te vindeci de ea, eliberându-te astfel de povara inutilă pe care o duci în spate.

4. Ascultă, atunci când prietenul tău Niklas și-a propus să conducă el rugăciunea colectivă, în numele întregului grup de spirite, tu nu ai dorit să participi, propunându-ți să te rogi individual. Și ce Mi-ai cerut? Nu Mi-ai cerut mare lucru pentru tine, ci doar să îi umilesc pe cei care te-au ofensat, dar mai ales pe Niklas, care ți-a contestat capacitatea de a-i reprezenta pe oameni, ba chiar a avut curajul să-ți arunce câteva adevăruri dureroase în față.

5. Gândește-te puțin: este corect să îi ceri lui Dumnezeu să îl umilească pe cel mai bun prieten al tău, pentru simplul motiv că a îndrăznit - în calitatea lui de prieten - să îți spună adevărul în față? Nu crezi că ar fi trebuit să soliciți mai degrabă grația divină pentru acela care a încercat să te salveze din această aroganță distructivă și din acest egoism feroce?

6. Crezi că în această împărăție a adevărului nedisimulat lucrurile continuă să fie la fel ca pe pământ, unde orbii se înconjoară numai de cei care îi periază, considerându-i prietenii lor cei mai apropiați, în timp ce îi resping pe cei care le spun adevărul în față, considerându-i dușmani - așa cum au procedat evreii cu Mine, când am avut îndrăzneala să le flutur adevărul gol-goluț în față?

7. O, dragul Meu Bardo, te asigur că în această lume lucrurile se petrec cu totul altfel. Aici numai adevărul contează, și iubirea pură care îl însoțește! Orice altceva este o oroare în fața Mea și nu poate avea acces în împărăția Mea. De aceea, haide, recunoaște deschis că ai acționat nedrept față de Niklas și împacă-te cu el! Apoi întoarce-te la Mine, iar Eu voi avea grijă să ți se întâmple ceea ce meriți!”

8. Auzind aceste cuvinte amenințătoare din gura Mea, Bardo începe să reflecteze în sinea sa: „Da, Atotputernicul Dumnezeu a vorbit! Cine are dreptul să nu țină cont de înțelepciunea și de puterea Lui? Desigur, are perfectă dreptate! Omul este cel mai mare dușman al adevărului, mai ales dacă acesta se apropie prea mult de el. Greșește însă, căci viața lui se întinde cu mult dincolo de limitele mormântului, iar în această lume eternă singurele criterii sunt - după câte înțeleg - tocmai adevărul și iubirea! - Domnul însuși mi-a explicat acest lucru, așa că va trebui să procedez după cum m-a învățat El, indiferent cât de greu mi-ar fi. Mă voi duce așadar la prietenul Niklas și îi voi mărturisi totul cu curaj, după care îl voi ruga cu umilință să îmi ofere prietenia lui!” - După aceste cuvinte, pornește imediat la drum, dornic să ducă la bun sfârșit această sarcină.

9. Niklas nu mai așteaptă însă ca el să se umilească în fața lui. Îmbrăcat cu haina sa nouă, el îl întâmpină cu brațele deschise și îl îmbrățișează, spunându-i: „Prietene, cât timp trăiește pe pământ, omul orb dorește dovezi, căci nu înțelege puterea voinței. În această lume lucrurile stau însă cu totul altfel: ochii deschiși văd imediat sinceritatea voinței inimii, așa că nu mai simt nevoia să primească alte dovezi. Dacă această voință este la unison cu ordinea divină, toate celelalte lucruri se aranjează de minune. În împărăția spiritelor, singurul lucru care ne mai aparține este voința (intenția), întreaga acțiune îi aparține exclusiv Domnului!

10. De aceea, de acum înainte vom fi cei mai buni prieteni din lume, căci am pus cruce pentru totdeauna tuturor diferendelor noastre pământești! Îl vom iubi de asemenea pe amicul Bruno din toată inima, considerându-l prietenul nostru cel mai apropiat, căci lui îi datorăm salvarea noastră; fără răbdarea lui infinită, dar mai ales fără bunătatea, blândețea și compasiunea fără egal a Domnului, am fi căzut cu siguranță în iadul cel mai de jos! Domnul a fost și va rămâne de-a pururi temelia primordială a oricărui act de mântuire! Mai sunt, desigur, câțiva prieteni cărora va trebui să le dovedim recunoștința noastră, căci ei au acționat asupra noastră ca un magnet, încă de pe vremea când trăiam pe pământ, dovedindu-se inclusiv în această lume resortul care a permis mântuirea noastră în casa lor.

11. Mai presus de orice trebuie să îi mulțumim însă Părintelui nostru divin, Iisus Hristos, cu inimile pline de iubire și adorație, pentru că ne-a condus pașii astfel încât să putem ajunge la destinația pe care ne-a rezervat-o dintotdeauna, potrivit ordinii divine, și asta în pofida convingerilor noastre rigide și orbirii noastre pline de încăpățânare!

12. Cu adevărat, sfaturile Lui sunt impenetrabile, iar căile Lui insondabile! Omul rătăcește ca o navă lipsită de cârmaci pe ocean, condusă încolo și încoace de vânturi. Cine ar putea crede în aceste condiții că acest vehicul este ghidat în permanență dintr-o lume invizibilă, urmând un plan ideal? Cel mai adesea, omul speriat uită că vânturile depind și ele de Dumnezeu, primindu-și direcția și puterea direct de la El. Și uite-așa, nava rătăcită ajunge la țărm, ca și cum ar fi fost condusă de cel mai experimentat dintre cârmaci. Aceasta este lucrarea Domnului, căruia îi datorăm întreaga noastră adorație și slavă!

13. Așa ne-a condus inclusiv pe noi Domnul, astfel încât, în pofida păcatelor noastre cumplite, să ne găsim calea către El. O, cât de mare trebuie să fie bunătatea și înțelepciunea Lui, dar mai ales iubirea care îi umple inima! La ora actuală, suntem mântuiți pentru totdeauna. De aceea, îți propun să ne adunăm tot curajul și să îl punem în slujba Lui, plini de cea mai arzătoare iubire pentru El, marele Mântuitor!”

14. După aceste cuvinte pline de simțire, cei doi se îmbrățișează, după care se duc și îi îmbrățișează pe rând pe Bruno, pe Dismas și pe Max Olaf, cel care l-a ajutat primul pe Dismas să se trezească; dar mai ales pe Robert, cel care a contribuit decisiv la marea transformare a lui Dismas.

15. După această scenă emoționantă, Niklas se întoarce la Mine împreună cu Bardo și îmi spune: „Doamne, noi doi avem acum o singură inimă. Iartă-ne și Tu, așa cum ne-am iertat noi unul pe celălalt, astfel încât să Te putem iubi mai presus de orice, din inima noastră comună!”

16. Eu: „Dacă v-ați rezolvat reciproc conflictele, ajungând la reconciliere, vă puteți considera împăcați inclusiv cu Mine! De aceea, orice datorie din cartea vieții voastre este ștearsă! Mergeți acum la Robert și la prietenii săi, care vă vor da veșminte mai potrivite pentru aceste o mie de spirite sărmane. Luați-le și distribuiți-le oamenilor, căci bieții de ei se simt aproape goi. Apoi întoarceți-vă înapoi la Mine, astfel încât să vă pot binecuvânta, conducându-vă pe toți în împărăția luminii. Așa să fie!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 3 of 9  [ 82 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !