Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 11:27
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 11, 12, 13 ... 17, 18, 19  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 109 - ODIHNA PATRIARHILOR SUB ARBORELE DE PÂINE
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.11.2010, 21:34 View PostDownload Post

Capitolul 109
ODIHNA PATRIARHILOR SUB ARBORELE DE PÂINE


1. Tot discutând astfel între ei, patriarhii au parcurs fără să-și dea seama jumătate din distanță, moment în care Adam a dorit să se odihnească puțin, căci se făcuse deja ora unsprezece (după sistemul vostru de calculare a timpului), iar soarele începuse să ardă puternic.

2. De aceea, puțină odihnă sub umbra răcoroasă a arborelui Bahania era tot ce-și dorea Adam. Locul era bine ales, mai întâi pentru a-și recâștiga puterea, apoi din cauza răcorii, și în al treilea rând datorită unui izvor cu apa foarte rece și bună la gust, binecunoscut patriarhilor, și căruia Adam îi atribuise întotdeauna anumite calități cu totul particulare de revigorare a trupului.

3. Așadar, patriarhii s-au așezat aici, lăudându-Mi Numele cu toată fervoarea. Iar cei care Mă recunoscuseră deja s-au bucurat, mai puțin Seth, a cărui promisiune făcută și Enos îi oprima inima.

4. Adam a observat imediat că ceva nu era în regulă cu Seth, și l-a întrebat: “Ascultă, iubitul meu fiu, spune-mi ce te îngrijorează.

5. Căci văd că respiri precum cineva care numără acolo unde nu există numere, sau nimic de calculat. Ce s-a întâmplat? Deschide-ți gura în fața mea, și inima în fața Aceluia care pășește printre noi. Amin!”

6. Seth a devenit încă și mai stânjenit, căci Enos se afla lângă el, astfel încât s-a dovedit incapabil să rostească vreun cuvânt.

7. Abia acum a ieșit Asmahael în față și l-a ajutat pe sărmanul Seth să iasă din dilema sa, cu următoarele cuvinte:

8. “Dacă cineva cade într-o capcană, într-un fel sau altul, prin cuvânt sau prin faptă, deoarece el nu este la fel de elocvent ca și cel care l-a prins în capcană, greșeala nu îi aparține celui căzut în capcană, ci celui care a întins-o.

9. Căci dacă lupul prinde un măgar ale cărui picioare sunt mai lente decât cele ale lupului, cine ar putea condamna măgarul pentru că s-a lăsat prins și sfâșiat de lup? Este evident că lupul, care este mult mai rapid, este singurul responsabil de prinderea prăzii sale, căci el a făcut uz de agilitatea sa în locul greșit, în loc să-și pună la încercare viteza alături de căprioare, cerbi, antilope de munte și alte animale rapide ale pădurilor.

10. În cazul în care pentru propria sa plăcere, lupul îi permite măgarului să-l prindă pe el, iar acesta, în stângăcia lui, îi zdrobește capul lupului cu copita sa grea, greșeala îi aparține în totalitate lupului, care s-a lăsat prins cu bună știință, punându-se astfel la dispoziția măgarului și a stângăciei sale. Seth, Mă înțelegi?

11. Cu cine ții mai mult, cu lupul sau cu măgarul? Iar dacă ai vreun pic de înțelepciune, spune-Mi, ce ți-a împiedicat picioarele, de nu ai ținut seama, cu toată schema ta șireată, de modul în care va reacționa măgarul atunci când va prinde lupul neglijent?

12. Ascultă, nu legea – așa cum te gândeai tu în mod prostesc – ci propria ta prostie te pedepsește astfel.

13. Cine te-a pus să-l întrebi pe Enos, care era încă orb, exact ceea ce Dumnezeu Însuși ți-a poruncit să nu revelezi deocamdată?

14. Iată, în șiretenie nu se ascunde nici cea mai mică scânteie de înțelepciune, căci există o mare diferență între prudența smerită și șiretenie. Prudența merge sigură pe drumul său, în timp ce șiretenia este nevoită să se supună adeseori prostiei.

15. De data aceasta vei fi ajutat, căci ai acționat în virtutea iubirii. Pe viitor asigură-te însă că măgarul nu se apropie prea mult de capul tău cu copita sa, căci în caz contrar, ai putea păți ce a pățit lupul din fabulă.

16. Cât despre tine, Enos, așteaptă-ți răspunsul până mâine; vei fi ultimul care îl vei primi, căci ai făcut presiuni asupra tatălui tău și ai dat emoții inimii sale. De aceea, așteaptă până mâine. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 110 - PUTEREA MIRACULOASĂ A LUI ASMAHAEL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.11.2010, 21:38 View PostDownload Post

Capitolul 110
PUTEREA MIRACULOASĂ A LUI ASMAHAEL
(18 iunie 1841)


1. După aceste cuvinte, Asmahael s-a dat jos de pe animal și i-a spus: “Haehaera, poți să pleci, căci ți-ai făcut datoria și nu mai este nevoie de tine!” Iar animalul a dispărut instantaneu.

2. Patriarhii au rămas uluiți în fața acestui spectacol; nici chiar Enoh nu a rămas impasibil, iar Abedam nu era sigur dacă este treaz sau visează, căci ei nu au văzut animalul plecând, ci dispărând pur și simplu în neant.

3. Apoi, Asmahael s-a retras, lăsându-i pe patriarhi să se odihnească, puși pe gânduri, îndeosebi aceia care nu știau încă Cine era de fapt Asmahael.

4. Atunci, Jared i-a făcut semn cu cotul lui Enoh și i-a spus: “Enoh, ce spui de asta? Unde o fi dispărut animalul?

5. El nu a intrat în pământ, nici nu a fugit la suprafața pământului, nici nu a zburat în aer. A dispărut instantaneu din fața ochilor noștri și nu a lăsat nici o urmă. Și toate acestea s-au petrecut ca urmare a unui simplu cuvânt din partea lui Asmahael.

6. Nu, dragul meu fiu, cine poate înțelege așa ceva, știe cu siguranță mai multe decât mine și decât tine.

7. Iată, dacă fiul tău, Methuselah, și fiul său, Lameh, în vârstă de cel mult 40 de ani, ar fi asistat la aceasta, indiferența lui Methuselah ar mai fi slăbit cu siguranță, iar optimismul lui Lameh ar fi fost înfrânat.

8. Aș fi dorit să-i iau cu mine, dar nu știam care este voința lui Adam în acest sens. În plus, m-am gândit că soției tale i-ar fi lipsit suportul lor plin de iubire, având în vedere că tu aveai să lipsești, fiind oricum chemat de Adam să locuiești alături de el, astfel încât nu puteai locui în coliba noastră comună.

9. Lameh ar fi fost încântat să vină cu noi, dar părintele Adam nu îl prea simpatizează, din cauza neastâmpărului său și a faptului că vorbește încontinuu, deși mie unul nu mi se pare că ar spune prostii.

10. Pe scurt, mi-e dor de ei, și cred că ar fi bine ca și ei să fie aici, cu noi.

11. Of, eu nici nu-mi cunosc simțămintele, și mi se pare că vorbesc cam dezlânat.

12. Ce crezi, am greșit dacă i-am chemat în secret să ne întâlnească în regiunea de miazănoapte?

13. O, ce bine ar fi fost dacă i-aș fi chemat să vină aici, cu ceva provizii pentru Adam! O, Enoh, totul mi se pare atât de ciudat! Te rog, spune-mi ceva care să mă liniștească! Amin!”

14. Enoh și-a îmbrățișat atunci tatăl și i-a spus: “Dragul meu tată, ce inimă bună poți avea! Crede-mă, Tatăl cel mare și preasfânt nu lasă asemenea inimi să flămânzească multă vreme, și intuiesc că El ne-a făcut deja o surpriză în acest sens.

15. Privește la drumul care conduce către miazănoapte; se pare că cei doi copii ai noștri se grăbesc deja către noi, și îl văd pe Asmahael grăbindu-se să-i întâmpine.

16. O, tată Jared, acum toate dorințele mi s-au împlinit; iubirea mea pentru Dumnezeu și pentru tine nu mai poate fi oprită de nimic, așa încât îngăduie-mi să-L iubesc pe Domnul și să păstrez tăcerea în fața Lui și a ta! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 111 - ASMAHAEL ÎI ADUCE PE METHUSELAH ȘI PE LAMEH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.11.2010, 21:55 View PostDownload Post

Capitolul 111
ASMAHAEL ÎI ADUCE PE METHUSELAH ȘI PE LAMEH


1. Întregul grup al patriarhilor a rămas foarte surprins. Văzându-i însă și pe cei doi descendenți ai lui Enoh alături de Asmahael, Adam l-a întrebat pe Enoh:

2. “Cine le-a spus celor doi să vină, în condițiile în care eu nu doream ca ei să ne însoțească, căci unul este prea indiferent, iar celălalt prea exaltat și imposibil să rămână serios?

3. Enoh i-a răspuns: “Iată, tată Adam, în parte, acest lucru s-a datorat iubirii părintești a lui Jared, care mi-a ținut locul, dar în principal, a fost mâna Celui care pășește alături de ei.

4. Dacă îl cunoști, cum de mai poți întreba de ce face Domnul așa ceva?

5. O, bucură-te alături de mine că marele Dumnezeu își găsește plăcerea în ceea ce în fața lumii apare ca fiind inferior, îl favorizează pe cel insignifiant și se grăbește să-l ajute pe cel slab în ochii noștri.

6. O, lăudat fie de-a pururi marele și preasfântul nostru Dumnezeu și Părinte. Amin!”

7. Adam a fost mișcat până la lacrimi, drept pentru care Mi-a mulțumit și el în adâncul inimii sale, acum împăcată.

8. Între timp, Asmahael i-a adus pe cei doi în fața patriarhilor, cărora le-a adresat următoarele cuvinte:

9. “Ascultați, voi toți, care sunteți prezenți în trup și spirit, întru iubire și credință, și îndeosebi aceia dintre voi care discriminați între unii și alții, spunând: „Acesta este favoritul meu, căci el îmi ascultă întotdeauna inima. Viața lui s-a născut cu adevărat din mine, căci ea corespunde pe deplin voinței mele!‟ Și tot voi spuneți: „În schimb, nu-mi place și nu-l iubesc pe acest copil, sau această persoană, care nu s-a conformat dorințelor inimii mele, voința mea fiindu-i complet străină, căci el nu respectă în întregime ceea ce îmi face mie plăcere. Dacă eu vreau să mă odihnesc, el sare în sus; dacă vreau să merg, el zburdă în jurul meu. Atunci când ar trebui să vorbească, el păstrează tăcerea, în timp ce atunci când ar trebui să fie tăcut, nimeni nu-l mai poate opri din vorbit. Când ar trebui să meargă, el se așează să se odihnească, iar când ar trebui să fie treaz, adoarme, după care bate câmpii despre visele sale‟. Și astfel îi judecați pe toți aceia care nu corespund standardelor voastre, izgonindu-i din inimile voastre, căci ei nu se conformează iubirii voastre de sine. Observați cât de injustă este judecata voastră.

10. Atunci când Dumnezeu a adus omul la existență, oare l-a creat El ca un blestem, sau ca o binecuvântare?

11. A făcut Dumnezeu vreodată o diferență între oameni, în afara celei naturale, dintre sexe? V-a dat El vreodată o poruncă prin care v-a spus că acești copii și aceste popoare care nu evoluează în conformitate cu iubirea voastră de sine merită numai disprețul vostru, și că trebuie să-i iubiți și să-i respectați numai pe aceia care nu au niciodată o altă voință decât aceea a inimilor voastre?

12. De vreme ce acționați astfel, fără să vă fi poruncit nimeni, de ce mai blestemați sclavia din ținuturile de jos, care nu reprezintă altceva decât o dezordine a nopții ce a rezultat din propriul vostru dezechilibru? Și cum de puteți face sclavi din propriii voștri copii?

13. „Oare nu sunt Eu – a spus Domnul – și Părintele copiilor voștri, la fel cum sunt și al vostru?

14. Și nu am Eu dreptul să le dăruiesc și copiilor voștri aceeași voință liberă ca și vouă? Iar dacă am făcut acest lucru – care vă enervează atât de tare – sunt oare Eu răspunzător în fața voastră?

15. Dacă voi – cei bătrâni – nu sunteți răspunzători în fața copiilor voștri pentru voința voastră liberă, cum puteți aștepta asta de la Mine, care vă îmbrățișez pe voi toți cu aceeași iubire, nu ca voi, care îi iubiți pe unii mai mult, pe alții mai puțin, iar pe alții deloc?

16. Arătați-Mi un loc de pe suprafața pământului pe care să nu fi căzut niciodată o picătură de ploaie, sau care să nu fi fost încălzit niciodată de razele soarelui, ori în care o picătură să fi fost mai umedă decât cealaltă.

17. Adevăr vă spun: Nu există servitute mai grea decât cea a voinței încăpățânate, care nu ține cont decât de propria sa iubire de sine, și datorită căreia toată lumea trebuie să respecte voința unui singur individ!‟

18. De vreme ce Tatăl preasfânt, etern, înțelept și plin de iubire, le-a dăruit tuturor propria sa voință liberă, la fel ca și propria sa inimă, oare este corect ca părintele să nu accepte niciodată activitatea și viața liberă a fiului său adult?

19. Eu vă spun: deși este preferabil ca fiul să își asculte tatăl de-a lungul întregii sale vieți și să nu i se opună niciodată, este încă și mai firesc ca tatăl să își crească astfel copilul, încă de la naștere, încât acesta să devină capabil să acționeze liber și independent, iar în calitate de bărbat liber, să se întoarcă plin de iubire la tatăl său și să-i spună:

20. „O, tată, iată, fiul tău s-a întors și dorește să facă tot ce îi stă în puteri pentru a te ajuta‟.

21. Spuneți-Mi, oare nu este mai bine așa decât să îi spuneți fiului vostru: „Vino și susține-mă!‟, iar acesta să vină și să vă asculte, deși în mod normal el nu ar fi îndrăznit niciodată să facă acest lucru, dacă nu l-ați fi chemat?

22. O, observați câtă discriminare există încă între voi și cât de puțin semănați cu Acela care dorește să facă din voi copiii Lui eterni!

23. Priviți frunzele acestui copac uriaș, care vă protejează acum de razele fierbinți ale soarelui și cumpăniți în sinea voastră dacă există vreo frunză care este mai demnă de prețuirea voastră decât alta.

24. Știu ce vă veți spune: „Acum nu există nici o diferență; dar dacă frunzele ar fi fost comestibile, atunci cele mai mari ar fi mai valoroase decât cele mai mici‟.

25. Ați făcut astfel o estimare; dar cine este acela dinlăuntrul vostru care a putut discrimina? Oare îmi puteți da un alt răspuns sincer, decât că a fost vorba de iubirea voastră de sine, cea care poftește întotdeauna după ceva, uitându-L complet pe Creatorul care ar fi putut destina frunzele cele mici pentru un scop chiar mai sublim decât pe cele mari, care v-au tentat imediat stomacul?

26. Atunci când construiți o scară, de ce faceți treptele de jos mai puternice decât pe cele de sus?

27. Vă spun Eu de ce, deși voi cunoașteți prea bine răspunsul: treptele de jos nu vă sunt mai de folos ca cele de sus, chiar dacă sunt mai puternice decât acestea. Căci atunci când sprijiniți scara voastră de pom, oare nu sunt treptele de sus cele care vin în contact cu fructele?

28. Adevăr vă spun: am să-Mi construiesc și Eu o scară, formată din oameni, pe care am s-o sprijin de pomul vieții, care se ridică de la solul pământului până în cerul întregii vieți. Fericite vor fi treptele Mele de sus, căci numai ele vor atinge viața, în timp ce cele puternice, de jos, vor aștepta sub întreaga greutate să picure deasupra lor măcar o picătură din viața de sus.

29. Meditați și urmăriți să înțelegeți corect cuvintele Mele, și nu vă mai judecați copiii după măsura iubirii voastre de sine, ci în funcție de libertatea și iubirea divină. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 112 - LAMEH ȘI METHUSELAH DISCUTĂ CU STRĂINUL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.11.2010, 22:07 View PostDownload Post

Capitolul 112
LAMEH ȘI METHUSELAH DISCUTĂ CU STRĂINUL


1. Auzind acest discurs, Adam și ceilalți patriarhi au fost îngroziți într-o asemenea măsură, încât nici unul nu a îndrăznit să rostească vreun cuvânt împotriva lui, drept pentru care s-a lăsat o tăcere prelungită.

2. Cei doi nou-sosiți nu aveau idee ce se petrece, și ce le spusese Asmahael părinților.

3. De aceea, ei se gândeau în sinea lor că părinții trebuie să fie supărați mai întâi de toate de sosirea lor întârziată, iar în al doilea rând, din cauza cuvintelor străinului care îi adusese și care păreau să fie în favoarea lor.

4. Lameh l-a întrebat atunci pe Methuselah cu voce înceată: “Tată, ce vom face acum? Oare e cazul să o ștergem și să îi părăsim pe părinți, care par să fie supărați pe noi, sau să rămânem și să suportăm cu răbdare reproșurile lor?

5. Cine o fi tânărul care ne-a întâmpinat cu atâta iubire și care ne-a condus apoi către părinți?

6. Cuvintele sale par să fie foarte importante, căci părinții le-au ascultat cu mare atenție și nu dau semne că au curajul să le răspundă.

7. O, tată, gândește-te cum e mai bine să facem, iar apoi spune-mi și mie, dacă aceasta ți-e voia. Amin!”

8. Methuselah i-a răspuns însă foarte concis fiului său, spunându-i: “Dragul meu fiu, gândește-te mai bine dacă putem face ceva pentru a îmbunătăți situația în care ne aflăm prin vreo nouă acțiune.

9. Dacă vom rămâne, de vreme ce nimeni nu ne alungă, părinții noștri vor rămâne tot ceea ce sunt, adică propriii noștri părinți, iar noi, copiii lor. Dacă plecăm fără ca ei să ne ceară acest lucru, ei vor continua să rămână părinții noștri, iar noi vom da dovadă atunci de lipsă de respect și de neascultare, ceea ce ei ar putea să ne reproșeze, căci fiind părinții noștri, ei ne iubesc mai mult decât putem înțelege noi.

10. Eu pornesc întotdeauna de la principiul care este simultan și principiul tatălui meu, Enoh, și anume: „Iubește-l pe acela care este supărat pe tine, și în curând vei avea un prieten în plus!‟.

11. Haide să facem și noi la fel, iar părinții nu vor fi dezamăgiți de noi; de asta te asigur.

12. Totuși, în ceea ce îl privește pe tânărul atât de prietenos, mă întreb și eu cine poate fi, de unde a venit, cum de a fost admis în compania părinților și ce face el de fapt aici.

13. Că este mai înțelept decât tine și decât mine la un loc, asta ne-a demonstrat deja prin cuvintele sale. Iar faptul că aceste cuvinte au o putere ascunsă este demonstrat cu claritate de starea reală sau aparentă de uluire a părinților noștri. Deocamdată, nu este nevoie să știm mai mult; de aceea, vom aștepta cu răbdare pentru a vedea ce se întâmplă. Amin!”

14. Apoi, Asmahael s-a apropiat de ei și le-a spus: “Ascultați-mă, este bine că vă aflați acolo unde sunt Eu și nu trebuie să vă îngrijorați sau să vă temeți de nimic. De aceea, rămâneți aici, alături de Mine. Căci cel care stă acolo unde sunt Eu se află în siguranță și și-a găsit un sălaș permanent întru Acela care îi acceptă pe toți cei care au o inimă plină de credință.

15. Veți înțelege în curând ceea ce nu înțelegeți acum, și odată cu această înțelegere veți obține viața, atunci când Mă veți recunoaște pe Mine.

16. Oricum, bucurați-vă, căci nu vă aflați departe de Mine. Ascultați și încercați să înțelegeți! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 113 - ENOH LE VORBEȘTE LUI METHUSELAH ȘI LUI LAMEH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.11.2010, 22:11 View PostDownload Post

Capitolul 113
ENOH LE VORBEȘTE LUI METHUSELAH ȘI LUI LAMEH
(25 iunie 1841)


1. Cei doi au rămas uimiți de aceste cuvinte ale lui Asmahael. Iar după ce acesta a făcut câțiva pași mai departe, Lameh i-a spus lui Methuselah:

2. “Tată, ce crezi de acest discurs succint al tânărului? Mie mi se pare că el are o părere extrem de înaltă despre sine. Cuvintele lui o demonstrează cu claritate: „Este bine că vă aflați acolo unde sunt eu!‟ De ce nu spune: „Este bine că vă aflați acolo unde se află Adam și copiii lui Dumnezeu?‟

3. Iată, sunt câteva lucruri pe care nu reușesc încă să le înțeleg. De aceea, spune-mi, dacă ești de acord și dacă cunoști răspunsul, cum ți se par toate acestea și ce crezi despre acel tânăr? Amin!”

4. Dar atunci, Enoh s-a îndreptat către ei și i-a corectat, spunându-le: “Ascultați-mă, copiii mei, dacă eu țin în mână o piatră, și dacă cineva vine și mă întreabă: „Prietene, ce ții tu în mână?‟, iar eu îi arăt ce am în mână, dar el mă întreabă din nou: „Ce e cu piatra aia?‟, nu vi se pare corect să îi răspund: „Ce te privește pe tine? Este o piatră pe care o țin în mâna mea, nu un obstacol pentru tine.

5. De vreme ce nu este o povară pentru tine, de ce îți faci griji în legătură cu ea? Dacă eu sunt fericit cu povara mea, nu ar trebui să mă întrebi cu atâta îngrijorare de ce fac acest lucru!‟

6. Este vreun om capabil să strângă o piatră în mâna sa atât de tare încât să o pulverizeze, transformând-o în praf? Sunt convins că nimeni nu va încerca acest lucru.

7. Oare nu este mai practic să iei piatra în mână decât să te izbești de ea pe drum și astfel să te rănești la picior? În mod similar, cine ar fi tentat să se îndepărteze de propria sa viață?

8. Bine, dar dacă are viața, de ce acționează el ca și cum nu ar fi primit-o niciodată, ca un om orb față de tot ceea ce îl înconjoară?

9. În fond, ce știe omul? Oare nu provine tot ceea ce știe el de la Dumnezeu? Cum își poate el imagina că poate gândi în afara lui Dumnezeu, ca și cum și-ar fi autosuficient și nu ar mai avea nevoie de părerea lui Dumnezeu? Dar după ce el începe să facă speculații, el continuă astfel până când se conduce singur către ruină.

10. La fel faceți și voi acum, întrebați și faceți speculații. Dar dacă eu v-aș spune acum: „Eu, Enoh, sunt tatăl vostru!‟ – ce semnificație ar avea această afirmație pentru voi?

11. Dacă v-aș spune așa ceva, mi-ați putea oare reproșa că am o părere prea bună despre mine însumi? Oare nu sunt eu și în realitate ceea ce limba mea afirmă că sunt?

12. Ce se va întâmpla dacă cel orb va începe să judece? Cum se poate aștepta acela care nu vede nici măcar ziua, ca noaptea să-l ilumineze?

13. Dacă nu puteți înțelege nici măcar cuvintele lui Asmahael, ce semnificație strâmbă ar putea avea judecata voastră asupra lui Asmahael?

14. Dar dacă v-aș întreba: „Ce este creșterea unui trandafir și ce este trandafirul însuși?‟, ați păstra cu siguranță tăcerea.

15. De ce vă tot întrebați cine este Asmahael? Eu vă spun un singur lucru: așteptați până mâine și totul vă va fi explicat. Deocamdată, rămâneți însă alături de Asmahael și manifestați cel mai înalt respect posibil față de fiecare cuvânt al lui! Amin! Acum încercați să înțelegeți ceea ce v-am spus! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 114 - NERĂBDAREA LUI LAMEH ȘI RĂSPUNSUL LUI METHUSELAH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.11.2010, 22:36 View PostDownload Post

Capitolul 114
NERĂBDAREA LUI LAMEH ȘI RĂSPUNSUL LUI METHUSELAH


1. După ce Enoh le-a recomandat celor doi să asculte cu cea mai mare atenție fiecare cuvânt al lui Asmahael, el i-a părăsit și s-a îndreptat către părintele Jared, așteptând acolo un semn pentru a putea continua călătoria către miazănoapte. Dar acest semn nu i-a fost dat prea curând, căci ziua era foarte călduroasă, iar bătrânii părinți savurau răcoarea și odihna sub frunzișul des al arborelui Bahahania (numit și Bahania).

2. Cei doi nu au rămas însă deloc liniștiți, în special Lameh, care a rupt tăcerea și a început din nou să vorbească:

3. “Ascultă, tată Methuselah, ce a mai fost și toată această poveste? Ce a vrut să spună părintele Enoh – căruia oricum nu i-am cerut nici o explicație – cu cuvintele sale?

4. Toată lumea pare să fie atât de încordată acum. Fiecare cuvânt este o predică, iar tatăl îi vorbește fiului de parcă acesta nu ar fi demn să vorbească la rândul său; iar fiul pare să ignore adeseori cu desăvârșire cuvintele tatălui său, sau cel puțin să nu le înțeleagă. Iată, așa ceva se petrece chiar cu noi doi. Părintele Enoh ne-a vorbit, iar eu unul nu am înțeles nimic, exceptând faptul că ar trebui să rămânem în apropierea lui Asmahael, și că tot restul îl vom înțelege mâine.

5. Dar ce a vrut să spună cu piatra și cu viața și cu sfatul și cu judecata, toate acestea sunt pentru mine, dragă tată, de parcă nici nu le-aș fi auzit.

6. Dacă tu ai înțeles ceva, dragă tată, explică-mi și mie. Dar dacă și tu ai înțeles tot atât cât mine, nu ne mai rămâne decât să urmăm exemplul bunicilor noștri și să așteptăm cu răbdare până mâine, în Numele marelui Dumnezeu, când vom vedea ce fruct al luminii va apărea. Așa că dacă știi ceva, spune-mi și mie, dragă tată. Amin!”

7. Methuselah i-a răspuns fiului său: “Iubitul meu fiu, oricine și-ar propune să răspundă la toate întrebările tale ar avea nevoie de zece limbi și de tot atâția plămâni. Căci viața ta nu este altceva decât un lung șir de întrebări nesfârșite, iar pe pământ nu a crescut încă copacul suficient de înalt și de puternic pe care să se poată coace un fruct suficient de mare pentru a putea conține răspunsul la toate întrebările tale.

8. Ce ai vrea să-ți răspund? Nu ai auzit cuvintele lui Asmahael, iar apoi, cele ale părintelui Enoh?

9. Meditează în tăcere asupra lor, iar dacă asta este voința Domnului, vei primi gradat din ce în ce mai multă lumină asupra lor. Căci ce înseamnă tot ajutorul nostru, întreaga noastră lumină, dacă ea nu ne este dată de sus?

10. Orice ajutor uman este inutil și toată lumina oamenilor nu înseamnă nimic altceva decât cel mai crunt întuneric. Dacă oamenii doresc să se ajute unii pe ceilalți, ei nu fac altceva decât să se rănească unii pe alții. Iar dacă cineva dorește să ilumineze un semen de-al său, el nu reușește altceva decât să-l facă și mai ignorant.

11. De aceea, continuă să întreții cu grijă micuța flăcăruie sacră de iubire din inima ta, iar în curând nu vei mai avea nevoie de iluminarea altei persoane, căci o scânteie divină, oricât de minusculă, valorează mai mult decât întregul cer plin de sori, de luni și de stele, oricât de minunate și de strălucitoare ar fi acestea.

12. Acum păstrează tăcerea și rămâi liniștit și răbdător până dimineață, când se va împlini marea promisiune. Amin! Ascultă-mă, Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 115 - ȘARPELE DIN COPAC
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.11.2010, 22:41 View PostDownload Post

Capitolul 115
ȘARPELE DIN COPAC


1. După acest discurs, toate limbile au tăcut și toți cei de față au început să mediteze mai mult sau mai puțin intens asupra evenimentelor zilei, lăudând Numele lui Dumnezeu în inimile lor pentru imensa grație pe care a revărsat-o asupra lor. Cei care îl recunoscuseră deja pe Asmahael aveau inimile, ochii și urechile concentrate continuu asupra Lui. Între timp, Asmahael purta o discuție în șoaptă cu Abedam, dar nimeni nu putea auzi ce discutau.

2. După ce a trecut o vreme, Eva i-a surprins pe toți, țipând și dând semne că vrea să o ia la fugă; căci privind ramurile minunat despicate ale arborelui din fața ei, ea a văzut chiar deasupra capului ei un piton uriaș.

3. Când ceilalți patriarhi au văzut la rândul lor șarpele, ei au sărit în picioare, pregătindu-se să o ia la fugă pentru a scăpa de monstru, la fel ca și Eva.

4. Asmahael le-a blocat însă calea și le-a poruncit tuturor să stea pe loc și să nu-și mai părăsească acest loc până când nu le spunea el.

5. Au revenit cu toții la vechile lor locuri, așteptând acolo cu calm și fără teamă ce va urma.

6. Asmahael s-a îndreptat atunci către șarpele care se ondula încolo și încoace, și i-a spus: “Fiară a mâniei și a nopții! Ce cauți aici, blestematule?”

7. Iar șarpele i-a răspuns, sâsâind: “Pe Acela care nu încetează să mă persecute, căci vreau să-L distrug!”

8. Asmahael și-a continuat atunci interogatoriul: “Și Cine este Acela pe care îl acuzi de o eternă persecuție și pe care dorești să-L distrugi?”

9. Șarpele a răspuns: “El este Dumnezeul etern și Creatorul tuturor lucrurilor, pe care mi le-a dăruit mie. Ulterior, El a devenit slab, căci a văzut gloria mea, care o depășea pe a Lui, și a izbucnit într-un foc violent al mâniei Sale, m-a blestemat, mi-a răpit gloria și ia împodobit pe acești viermi dezgustători ai pământului cu ea, pentru ca ei să semene cu El. Cât despre mine, am fost blestemat întru eternitate și am primit această formă îngrozitoare de vierme”.

10. Asmahael a devenit atunci vizibil furios și a tunat către șarpe următoarele cuvinte: “O, Satan! Cât de infinit de mare este minciuna ta și cât de nelimitată răutatea ta!

11. Când te-am blestemat și când te-am persecutat Eu? Atunci când, de eternități, tu ai fugit de Mine din propria ta voință, după care ai pătruns voluntar în sfera inviolabilă a sfințeniei infinite a lui Dumnezeu, trebuind în mod normal să fii anihilat pentru eternitate, Cine a fost Acela care Și-a întins brațele atotputernice, primindu-te la piept cu iubire, după care te-a trimis aici, unde dorea să devii egalul Lui?

12. Chiar și aici însă, aroganța ta a călcat în picioare iubirea supremă a eternului, atotputernicului și infinit de sfântului Dumnezeu. Tu ai părăsit fără nici o rușine casa pe care Eu am creat-o pentru tine și ai dorit să distrugi lucrarea Mea, mincinos mizerabil ce ești, pentru a Mă depăși pe Mine, maleficule Satan!

13. Ascultă! Adam, care a fost casa ta, este încă viu, chiar și fără tine, și va trăi veșnic, la fel ca și descendenții săi. Dar de acum înainte, sămânța ta va fi blestemată. Stabilesc de acum înainte o dușmănie de neîmpăcat între sămânța ta și aceea a femeii care te va distruge. Da, o femeie îți va strivi capul sub călcâiul ei, iar mușcătura ta nu o va putea distruge.

14. Iar acum, pleacă, dispari din ochii Mei! Amin!”

15. Iar monstrul cel rău a dispărut pe loc.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 116 - ASMAHAEL VORBEȘTE DESPRE PUTEREA LUI DUMNEZEU DIN OM
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.11.2010, 22:46 View PostDownload Post

Capitolul 116
ASMAHAEL VORBEȘTE DESPRE PUTEREA LUI DUMNEZEU DIN OM


1. Patriarhii erau atât de uluiți încât nici unul nu știa ce să facă. Cei care știau cine se ascundea în spatele lui Asmahael erau plini de recunoștință, de iubire profundă și de supremă devoțiune în inimile lor, în timp ce cei care nu știuseră până acum despre cine era vorba și ai căror ochi fuseseră închiși, erau complet debusolați. Oare trebuiau să se plece cu reverență sau să se roage? Să-și creadă ochilor sau să se îndoiască? Să-i întrebe pe părinți despre ce era vorba, sau chiar pe Asmahael însuși, căruia să-i spună: “Cine ești tu, al cărui cuvânt este atât de puternic, încât imediat după ce l-ai rostit, actul invocat de tine să devină pe loc realitate?”

2. Sau ce altceva să facă? Tot gândindu-se, ei au fost cuprinși de o mare teamă, căci acest al doilea exemplu de anihilare atotputernică le evoca cele mai ciudate gânduri.

3. După mai multă vreme, în care meditația lor s-a dovedit infructuoasă, Asmahael a pășit în mijlocul celor care nu știau cine este și le-a spus: “Ascultați, voi, cei care nu reușiți să vă dați seama cine sunt Eu! Ce credeți voi?

4. Oare nu v-au demonstrat suficient de des, prin cuvintele lor puternice, Adam, Seth și Enoh, cine este omul capabil să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu? Dar voi, al căror spirit și ale căror urechi sunt întotdeauna surde, și ai căror ochi sunt mereu orbi, nu puteți realiza ce înseamnă acest lucru și ce putere stă la dispoziția oricărui om în Numele Dumnezeului unic, Iehova, atunci când el acționează fără îndoieli și când este plin de o iubire de neclintit și de o credință desăvârșită în El.

5. În loc să fiți atenți la aceste cuvinte, voi vă întrebați și acum: „Cine este Asmahael și cum se face că el poate realiza asemenea lucruri?‟

6. O, sunteți orbi și surzi! De ce vi s-au dat ochii și urechile, atât cele fizice cât și cele spirituale? Oare numai pentru a putea vedea iarba și celelalte lucruri de pe pământ și de pe bolta cerească? Și de ce vi s-a dat auzul? Oare numai pentru a putea auzi cântecul păsărilor, bâzâitul, răgetele și toate celelalte zgomote lumești? Oare nu vi s-au dat aceste simțuri mai degrabă pentru a le focaliza către interior, pentru a percepe înainte de toate ceea ce se petrece înlăuntrul vostru, și pentru a putea transfigura apoi ceea ce se petrece în lumea exterioară, conectând aceste fapte cu rădăcina tuturor lucrurilor?

7. Oare nu activează vie această rădăcină chiar în interiorul vostru? Iar dacă o ființă ajunge la rădăcina unui lucru, pătrunzându-l cu puterea lui Dumnezeu din interiorul său, susținută de iubire și credință, ce obstacol ar mai putea să-i blocheze voința, de vreme ce acest om just și-a făcut planul său adânc înlăuntrul lui și în direct acord cu voința atotputernică a lui Dumnezeu?

8. Cel care este capabil să realizeze ceva poate face acest lucru numai prin intermediul lui Dumnezeu, căci în afara lui Dumnezeu nici o acțiune nu este posibilă.

9. Acționați și voi în acest fel, și nu vă mai întrebați prostește cine și ce este Asmahael. Numai atunci îl veți descoperi pe Asmahael din interiorul vostru, pentru voi înșivă și pentru toți ceilalți, și numai atunci veți înțelege cu adevărat cine și ce este Asmahael. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 117 - ÎNTREBAREA ADRESATĂ DE ADAM LUI ASMAHAEL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.11.2010, 22:51 View PostDownload Post

Capitolul 117
ÎNTREBAREA ADRESATĂ DE ADAM LUI ASMAHAEL
(1 iulie 1841)


1. După acest discurs, Adam l-a rugat pe Asmahael să vină la el, iar după ce Acesta din urmă a ascultat, el L-a întrebat:

2. “O, Tu, al cărui Nume limba mea nu îndrăznește să-L pronunțe, o, Asmahael, nu fii supărat pe mine, cel sărman, dacă îndrăznesc să-Ți pun o întrebare Ție, căci răspunsul Tău mi-ar lua o povară imensă de pe inimă”.

3. Asmahael i-a răspuns: “Adam, dacă îl cunoști pe Asmahael, de ce dorești să-L întrebi pe El în legătură cu ceea ce te supără pe tine? Nu știi tu oare că Cel care a creat centrul pământului și a țesut bolta cerească precum își țese un păianjen pânza sa, este deopotrivă și Creatorul inimii tale, fiind astfel prea conștient de ceea ce se petrece acolo?

4. De aceea, dacă Mă cunoști, nu întreba. Dar dacă încă nu Mă cunoști, cum poți crede că Eu voi putea rostogoli stânca din inima ta, dacă nu este cumva vorba chiar de un munte, ori de întregul pământ?

5. Dar orice te-ar tulbura, oferă-l în inima ta cu iubire, credință și devoțiune lui Asmahael cel dinlăuntrul tău, iar Asmahael cel care stă acum în fața ta îți va oferi răspunsul viu prin intermediul celui interior, iar acest răspuns te va ușura cu adevărat, în timp ce răspunsul exterior nu ar face decât să-ți ofere moartea în locul vieții. Căci orice pătrunde în om din exterior, indiferent de sursă, are pentru el o natură similară cu a morții. Viața se naște întotdeauna din interior, la fel cum Dumnezeu Însuși lucrează de-a pururi și neîncetat din propriul Său centru al iubirii.

6. Așadar, fă cum te-am învățat și vei primi răspunsul după care este însetat sufletul tău! Amin!”

7. Adam a făcut după cum i s-a spus, iar în curând fața sa a devenit strălucitoare de fericire, căci acum, orice îndoială referitoare la Asmahael l-a părăsit, iar fericirea lui era atât de intensă, la fel ca și recunoștința din inima sa, încât corpul său a devenit învăluit de lumină.

8. Toți copiii din jur au remarcat acest lucru și au venit la el pentru a-l întreba pe marele lor patriarh ce se petrecuse cu el și de ce era înconjurat de atâta lumină.

9. Adam a indicat însă spre Asmahael și le-a spus: “O, copiii mei, nu mă întrebați pe mine. Acolo se află marele Învățător și Stăpânul insondabil al tuturor lucrurilor. Nu îl mai căutați în exterior, ci înlăuntrul vostru, căci astfel își predică mesajul Cel care este de-a pururi însăși Viața Eternă.

10. Realitatea, adevărul și viața nu pot fi găsite decât înlăuntrul omului, singurul loc unde trebuie să fie căutate. Iar tot ceea ce vine din exteriorul omului nu este altceva decât iluzie, nefiind real și având o natură moartă.

11. Dacă cineva primește o lecție exterioară, din care dorește să extragă un beneficiu pentru viața sa, oare nu trebuie el mai întâi să-și distrugă propria voință, după care să aștepte plin de smerenie să vadă ce fel de fructe vor creste din sămânța acelei lecții?

12. Dar cel care se întoarce către Viața vieții dinlăuntrul său, și implicit către Acela care este sfânt, sfânt, sfânt, pururi adevărat și plin de iubire, compasiune și grație, va primi ceea ce am primit eu acum și nu va mai cunoaște povara îndoielii și a incertitudinii care i-au apăsat inima precum un bolovan. Așadar, nu mai întrebați, ci faceți ceea ce am făcut eu, și veți descoperi astfel tot ceea ce aveți nevoie, în chiar inima ființei voastre vii. Amin!”

13. După aceste cuvinte, ei s-au întors cu toții către Asmahael, privindu-L în tăcere, fiecare gândindu-se la nevoile lor particulare și la Asmahael, cu excepția lui Enoh, Abedam, Methuselah și fiul său, Lameh. Căci primii doi știau prea bine ce însemnau cuvintele lui Adam, aflând acest lucru direct de la Mine. Cât despre cei doi mai tineri, aceștia nu știau nimic, fiind complet uluiți de spectacolul din fața lor. Deopotrivă uimiți și amuzați de ceea ce vedeau, ei au uitat complet de întrebările lor despre Mine, ceea ce în etapa în care se aflau era un lucru bun pentru ei.

14. Seth, Enos, Kenan, Mahalaleel și Jared s-au adâncit din ce în ce mai mult în cererea lor adresată lui Asmahael, dar fără a primi vreun răspuns viu. Realizând lipsa de rezultat a eforturilor lor, ei s-au întors rând pe rând către Adam și i-au spus:

15. “Tată! Iată, noi nu am obținut nici un rezultat urmând sfatul tău. Unde se află eroarea, în sfat sau în noi?

16. Poate că sfatul tău nu este complet, sau poate că noi nu l-am înțeles bine!

17. Înainte mai exista parcă o ușoară lumină a amurgului, dar acum s-a așternut peste noi noaptea cea întunecată. Spune-ne, dragă tată, ce trebuie să facem? Amin!”

18. Adam le-a răspuns cu iubire și înțelegere: “Oare nu v-am învățat cum să procedați? Unde vă era mintea în timp ce eu vă vorbeam?

19. Iată, acolo, în fața voastră, Asmahael așteaptă. Dar credeți oare că vă este de ajuns gândirea? Ce este gândul fără o iubire deplină, fără o credință deplină și fără o încredere deplină? Nimic altceva decât o aparență insignifiantă, a cărei viață nu este mai lungă decât cea a unui fulg de zăpadă în vârstă de o sută de ani, care a căzut pe o piatră încinsă.

20. De aceea, orice ați face, faceți-o cu totalitatea ființei voastre, dacă doriți ca acțiunea voastră să aducă rezultate. Repet, acolo se află Asmahael. Încercați să înțelegeți, copii, Asmahael se află în mijlocul vostru! Amin!”

21. Cei cinci s-au întors din nou către Asmahael, dar Acesta a spus: “Credeți oare că pe voi am să vă învăț altceva decât pe Adam? Departe de Mine gândul! Faceți ce vi s-a spus și veți atinge ceea ce v-a promis Adam, căci fiecare dintre voi este chemat la viață.

22. Dacă însă veți eșua în demersul corect, orice cerere și orice interogare este inutilă în procesul de căutare a vieții adevărate, căci Cel care este viu nu îi răspunde celui mort, ci numai celor care au inima trezită. Amin! Încercați să înțelegeți ce v-am spus. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 118 - VIAȚA PE PĂMÂNT ȘI SCOPUL EI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.11.2010, 23:01 View PostDownload Post

Capitolul 118
VIAȚA PE PĂMÂNT ȘI SCOPUL EI


1. Auzind aceste cuvinte din gura lui Asmahael, Seth s-a ridicat din nou și le-a spus celorlalți patru: “Copii, aceasta este rădăcina vieții, iar unicul semn sigur dinlăuntrul nostru care ne demonstrează că dispunem de ea și că nu mai suntem morți din punct de vedere spiritual este – potrivit cuvintelor sacre ale lui Asmahael – faptul că noi îl percepem cu claritate pe Cel viu din interiorul nostru, care ne predică și ne susține.

2. Este adevărat, o piatră sau orice alt obiect inanimat nu poate fi niciodată capabil de acest lucru. Se poate oare revela moartea celui mort?

3. Poate oare cel mort să îi vorbească altui mort în cuvinte pe înțeles, iar acesta din urmă să le înțeleagă și să le urmeze?

4. Iar dacă Cel viu și-ar irosi cuvintele pe cel mort, la ce i-ar folosi ele celui din urmă, de vreme ce lui i-ar fi imposibil să le înțeleagă?

5. Este adevărat că noi avem o viață fizică, dar ea ne-a fost dăruită mai degrabă pentru a deștepta în inimile noastre iubirea veșnic vie pentru Dumnezeu. Deși această iubire ni s-a dat nouă, tuturor, ea ne-a fost dăruită mai degrabă ca o mireasă adormită, care trebuie mai întâi trezită în interiorul nostru prin grația neprețuită a vieții exterioare, pentru a putea sorbi apoi din izvorul de apă vie dinlăuntrul nostru, acolo unde se află adevărata viață, și pentru a învăța de la Viața oricărei vieți cum poate să trăiască într-o libertate deplină, plenară și atotputernică, absorbind astfel viața exterioară pentru ca noi să putem deveni una cu viața eternă, întru și prin Dumnezeu.

6. Viața exterioară ne permite să gândim în funcție de formele exterioare pe care le percepem, într-o manieră discontinuă, adică trecând de la o idee la alta, sau de la un obiect ori o acțiune la următoarele. Dar întreg acest proces de gândire nu este opera noastră, căci Domnul a aranjat astfel sălașul nostru (corpul în care locuim), pentru a găsi în el varietate. Și astfel, noi percepem tot ceea ce există prin intermediul gândurilor noastre. Dar oare ni s-a dat această putere numai pentru a servi casei în care locuim, sau pentru viața spiritului?

7. Iată o întrebare complet nouă. Eu aș compara gândurile cu căutătorii care se află într-o căutare constantă, dar care nu găsesc nimic dacă se îndepărtează prea tare de locul în care stă ascunsă viața.

8. Gândurile corecte nu trebuie să se repeadă precum o acvilă, ci mai degrabă să caute – precum păsărelele – viermișorii care se ascund sub frunzele verzi ale plantelor. Iar viermișorul se va afla întotdeauna acolo unde umbra verde a ierbii este mai densă, sau cu alte cuvinte, unde adevărul este mai ferm.

9. O, Asmahael, iată cum am înțeles eu lucrurile. Voi putea găsi eu viața, și împreună cu mine copiii mei, dacă voi gândi și în continuare astfel? Răspunde-Mi la această întrebare, dacă asta îți este voia! Amin!”

10. Prompt, Asmahael l-a întrebat la rândul lui pe Seth: “Ascultă, Seth! Dacă ai vorbit corect, spune-Mi, de unde ai primit tu aceste cuvinte? Iar dacă te temi că nu ai dreptate, de ce ți-ai mai obosit plămânii și limba în zadar?”

11. Seth i-a răspuns însă la fel de prompt: “O, Asmahael, cine ar putea rosti un singur cuvânt fără Tine?

12. Tu ești capabil să rostești cuvintele vieții chiar și prin gura pietrelor sau animalelor sălbatice. De ce nu ar fi posibil acest lucru și prin gura mea, pe care tu ai creat-o chiar pentru acest scop?

13. Totuși, eu nu cred că cel care vorbește și cel care trebuie să înțeleagă pe deplin cele spuse nu sunt una și aceeași ființă. Pe drumul dinspre regiunea de miazăzi către cea de la apus, Tu ne-ai revelat cu claritate și cu o iubire infinită cât de puțin am înțeles noi din propriile noastre predici adresate unii altora, încă de multă vreme.

14. De aceea, eu cred că am rostit adevărul deplin în fața Ta. Dar dacă îl și înțeleg pe deplin, aceasta, o, Asmahael, numai Tu o poți ști. De aceea, Te implor, vorbește-mi în numele grației și compasiunii Tale! Amin!”

15. Asmahael i-a răspuns astfel lui Seth: “Ascultă, Seth! Cuvintele tale sunt adevărate, căci ele au izvorât din Mine. Oricine are o inimă smerită și vorbește în Numele Meu, și nu din vreun interes vremelnic sau pentru vreun motiv personal, ci numai din iubire pentru Mine și pentru fratele său – adevăr vă spun, nici un sunet nu va ieși de pe buzele lui care să nu fie de la Mine. Dar acela care vorbește în Numele Meu, dar se ridică pe sine mai presus decât fratele său și își aruncă cu lăcomie inima în brazdele pământului – adevăr vă spun, acela este precum o plantă otrăvită, căci la fel ca aceasta, el transformă lumina divină a iubirii și căldura vieții dinlăuntrul lui într-o otravă distrugătoare și letală, în locul unei seve benefice și dătătoare de viață.

16. Dar dacă ți-ai trezit deja mireasa adormită, așa cum te-ai exprimat, la inspirația Mea, atunci nimic nu-ți mai lipsește, cu excepția acțiunii propriu-zise. Așadar, acționează conform acestor cuvinte și vei fi astfel în armonie cu tine însuți, dar și cu Mine și cu toți ceilalți care vor acționa la fel ca tine. Amin! Încearcă să înțelegi! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 12 of 19  [ 189 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 11, 12, 13 ... 17, 18, 19  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !