Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 24.7.2019, 11:29
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Momente si aspecte privilegiate - conferinta publica - Gregorian Bivolaru - Herculane - Mai 2003


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (72)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Centru
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.11.2010, 22:29 View PostDownload Post

CENTRU


Iată o noțiune despre care se poate spune, în mod rezonabil, că intervine aproape în toate simbolurile tradiției spirituale universale sau cel puțin la care toate simbolurile acestei tradiții participă într-o măsură mai mare sau mai mică; fapt grăitor cu privire la poziția fundamentală ocupată de Centru în înțelegerea sensului și realității lucrurilor manifestate.

Vom vorbi prin urmare aici de un element pe care suntem în mod legitim îndrituiți să-l calificăm ca fiind esențial. Origine invizibilă, ax și punct primar al tuturor lucrurilor, Centrul este simbolul, imaginea și locul Unității primordiale. Din el, prin activitatea sa radiantă, apar toate lucrurile. Punct sursă, fundament și Principiu dumnezeiesc, Centrul este emblema Ordinii Lumii, a echilibrului și a verticalității perfecte. Acesta este motivul pentru care Centrului îi este atașată perfecțiunea punctului din centrul cercului, perfecțiune care este transpusă în simbolul roții.

În Asia, pentru a se vorbi de Centru, este folosit termenul de „Mijloc invariabil” sau „Calea de mijloc aurită”.

Punct al manifestării activității Cerului, trimitere la imutabilitatea absolută a Principiului dumnezeiesc, imobilitatea Centrului este un ecou vizibil al Eternității unității. Punct interior al tuturor lucrurilor, ax al rotației ciclului devenirii, Centru al Lumii – la început găsindu-se, evident, la baza dezvoltării universale – Centrul constituie de asemeni scopul final la care se întorc toate formele manifestării. Într-adevăr, dacă toate lucrurile au o origine, această origine este de asemenea, în mod necesar, destinația lor ultimă. După ce au fost îndepărtate, foarte provizoriu de altfel de Principiul dumnezeiesc, lucrurile și ființele trebuie în mod imperativ și obligatoriu să se întoarcă la acest Principiu dumnezeiesc. Centrul este, prin urmare, simbolul prin excelență al permanenței Principiului dumnezeiesc, Alfa și Omega, Originea principială, Mijlocul și Sfârșitul.

Trebuie să subliniem că Punctul central, „Palatul sfânt” din tradiția secretă cabalistică, „Pământul cel sfânt” al templierilor, este desemnat în ezoterismul islamic ca fiind Centrul divin, cel care unește contradicțiile și antonimiile. Centrul ordonează totul prin activitatea sa non-acționantă, iar aceasta explică faptul că întoarcerea la origine – cu alte cuvinte „în Centru” – este considerată în taoism drept o intrare în starea de repaos etern, o identificare cu vidul beatific, cu axul imobil pe care se sprijină întreaga manifestare.

Dacă anumite științe precum geometria, astrologia, gramatica, se referă în mod constant la noțiunea de Centru și sunt legate de această noțiune, fără îndoială că arhitectura este cea prin care constructorii au urmărit foarte regulat să facă să fie perceptibilă importanța Centrului, aceasta explicând faptul că toate edificiile tradiționale, de la Piramidele din Egipt, trecând prin templele hinduse și până la catedralele noastre din Evul Mediu, sunt retranspoziții vizibile ale Centrului, trimiteri la aspectul fondator și axial al Mijlocului imobil, al Polului transcedental, al Eternității imuabile.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (72)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Eternitate
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.11.2010, 22:31 View PostDownload Post

ETERNITATE


După căderea sa, omul a pierdut simțul eternității care nu este, cum am putea prea ușor să credem, doar o noțiune strict temporală, ci constituie însuși sensul metafizic al Unității. De aceea, pentru a regăsi sensul autentic al eternității este necesar să ne întoarcem în Centru, întoarcere care permite restaurarea Stării Primordiale. De altfel întoarcerea în Centru este identică cu reîntoarcerea în Sinele Suprem Atman.

Prin urmare, cel care a reușit să realizeze Perfecta Unitate, care a depășit contradicțiile, care este stabilit definitiv în Centrul tuturor lucrurilor, voința sa fiind atunci una cu Voința universală a lui Dumnezeu, care prin atingerea Marii păci profunde este identic cu Unitatea principială, dumnezeiască, acela vede Unitatea în toate lucrurile și toate lucrurile în Unitate, iar această stare este trăită în absoluta simultaneitate a Eternului prezent.

După cum vedem, elementul transcendent, informal, non-încarnat și non-individualizat, cu alte cuvinte „raza celestă”, senzația de eternitate, se poate manifesta în centrul ființei și anume în Atman, în Sinele Suprem Nemuritor, prin perfecta și clara conștiință a identității ființei.

Pentru că inițierea finală implică secretul, să definim acum ce înseamnă, în această revelație, această noțiune de secret.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (72)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Secret
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.11.2010, 22:34 View PostDownload Post

SECRET


Unul dintre semnele vremurilor care este întâlnit într-un mod generalizat în epoca noastră este o formă insidioasă caracteristică mentalității moderne și pe care o putem defini drept un „refuz al secretului”, un refuz de a admite că pot exista domenii în care nu este posibil accesul oricui, în lipsa unei calificări necesare. Această atitudine se regăsește la toți indivizii care gravitează în interiorul lumii profane și care, manifestându-se de altfel deseori printr-un dispreț afișat față de cunoașterea tradițională spirituală, își imaginează că pot accede direct la cunoașterea cea mai sacră, cea mai spirituală, fără nici o altă formă de proces intermediar. Așa se face că multe învățături provenind din sursele cele mai venerabile fac obiectul unei incredibile acțiuni de vulgarizare, oferind unor simpli oarecare elemente disparate ale Depozitului Primordial Spiritual, umplând cu o multitudine de cărți raioanele librăriilor și constituind astfel o literatură denaturată care ascultă doar de scopuri comerciale. Acest spectacol trist care vine să pună capac unei lipse spirituale evidente, oferind în schimb o spiritualitate parodică, de bazar, este din nefericire un aspect de „civilizație” al cărui dezvoltare pare că se va accentua ca urmare a succesului obținut la marele public profund ignorant.

În fond această ură față de secret nu este decât o respingere violentă a naturii ierarhizante a cunoașterii spirituale autentice și o voință feroce de a etala în plină lumină Adevărurile spirituale cele mai ascunse. Ori, această acțiune de vulgarizare este o pură iluzie în măsura în care doctrinele inițiatice spirituale rezistă prin însăși natura lor la orice vulgarizare, oricât de clar ar fi expuse, cu condiția, bineînțeles, să fie expuse ca atare în veritabila lor semnificație, fără să fie deformate în vreun fel.

Deci doctrinele inițiatice – reiau - rezistă prin însăși natura lor la orice vulgarizare; oricât de clar ar fi expuse, ele nu pot fi înțelese decât de către cei care sunt calificați și sunt pregătiți lăuntric pentru a le înțelege, iar pentru ceilalți ele sunt ca și cum nu ar exista. Iar aceasta e cu atât mai ușor de înțeles cu cât știm că secretul, ca atare, este total inexprimabil deoarece ține de o Ordine transcendentă, inefabilă și inaccesibilă spiritului comun fiind, prin urmare, pe scurt, incomunicabil.

În această direcție avem exemplul unei stări pe care dacă noi o trăim, de exemplu o stare de comuniune cu Dumnezeu, chiar dacă urmărim apoi să o descriem, cât de cât, ea nu va putea fi cu adevărat înțeleasă decât de către altă ființă care a avut o asemenea stare de comuniune cu Dumnezeu. Altfel, pentru ceilalți, chiar dacă ea este comunicată prin scris sau altfel, ea nu poate fi înțeleasă.

Și, pentru că am ajuns aici definim:
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (72)
Medals: None
Groups:
Topic icon
IGNORANȚA sau PROSTIA
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.11.2010, 22:36 View PostDownload Post

IGNORANȚA sau PROSTIA


Ignoranța, avidya, este asimilată conform tradiției vedice cu ultima dintre cele trei guna-uri, care este numită tamas guna; aceste guna-uri fiind calitățile sau atributele care constituie ființele din punct de vedere ale diferitelor lor stări de manifestare. Această a treia guna, tamas guna, legată de tenebre, de rădăcinile cele mai obscure ale ființei, caracterizează stările cele mai inferioare ale ființei și prin urmare, prin cauzalitatea logică, este vălul cel mai dens, al lipsei de înțelegere și al ignoranței; altfel spus al prostiei.

Ignoranța este sursa, originea, tuturor limitărilor ființei pe care ea o închide în individualitatea sa nepermițând nici o posibilitate de depășire a limitelor strâmte ale eului. Vom sublinia așadar, odată cu marele înțelept Shankaracharya, că nu există alt mijloc de a atinge eliberarea spirituală completă și finală, decât prin veritabilă cunoaștere, deoarece acțiunea care nu este opusă ignoranței nu o poate îndepărta câtă vreme cunoașterea disipă ignoranța, așa după cum lumina disipă tenebrele.

Dispariția ignoranței determină, printr-un gen de efect imediat, dispariția individualității, care ne eliberează din lanțurile identificării cu eul iluzoriu, cu egoul, și oferă astfel accesul la Domeniul etern al lipsei de formă a Absolutului.

Să reținem prin urmare că unicul mijloc de disipare a ignoranței este, conform tradiției indiene, cunoașterea spirituală veritabilă.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (72)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Intelectul transcendent
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.11.2010, 22:39 View PostDownload Post

INTELECT TRANSCENDENT (SUPERIOR)


Intelectul transcendent sau buddhi – cum este el cunoscut în tradiția yoghin㠖 care este necesar să fie distins de minte, conștiință sau rațiune, este de ordin universal, spiritual, nefiind prin urmare o facultate individuală. El face posibilă cunoașterea metafizică, cunoaștere non-umană prin definiție, care ține doar de intuiția intelectuală pură, de așa-zisul „ochi al inimii”.

Intelectul transcendent transmite Lumina solară a cunoașterii directe, cunoașterea intuitivă imediată, și de aceea spune Aristotel că: „Intelectul superior este mereu conform cu Adevărul” sau c㠄Nimic nu este mai adevărat decât intelectul superior”.

Acest tip de înțelegere este mai mult o facultate de percepție intimă decât fructul unei comprehensiuni discursive a raționamentului. Scolasticii au numit așadar, pe bună dreptate, în Evul Mediu, intelectul pur: „habitus principiorum” deoarece el constituie cadrul participării la Principiul dumnezeiesc, imaginea însăși a Principiului dumnezeiesc în om, reflectare și esență a Gândirii divine. Vom înțelege astfel fără greutate de ce Cuvântul, ca urmare a misterului care îl caracterizează în calitate de Primul, Înaintea tuturor lucrurilor, este numit „Intelect divin”, deoarece Totul a fost mai întâi conceput în Gândirea lui Dumnezeu, Gândirea creatoare corespunzând Punctului ascuns, Punct inițial, Punct de plecare al oricărei diferențieri în misterul „Palatului interior” sau altfel spus, în „Sfânta sfintelor”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (72)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Momente si aspecte privilegiate - conferinta publica - Gregorian Bivolaru - Herculane - Mai 2003
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.11.2010, 22:51 View PostDownload Post

Momente și aspecte privilegiate în care Dumnezeu Tatăl poate fi descoperit și simțit


Dumnezeu poate fi descoperit și simțit pretutindeni, dar pentru aceasta este necesar ca noi să dorim cu sinceritate aceasta, să aspirăm cu putere și să fim cât mai perseverenți în intenția noastră de a-L simți cât mai profund în ființa noastră.

În conformitate cu ideologia teologiei clasice Dumnezeu este Infinit, Atotcuprinzător și, prin urmare, El este Omniprezent. Pe de altă parte, o altă teză sau idee importantă a învățăturii spirituale tradiționale este aceea că, deși Dumnezeu este imens și se află pretutindeni, totuși El nu are părți componente, adic㠖 altfel spus – El este foarte simplu.

Concluzia imediată care se impune de aici este aceea că-L putem întâlni pe Dumnezeu în orice loc sau în orice parte a Creației. Cu toate acestea noi remarcăm faptul că omul contemporan nu este aproape deloc conștient de această prezență totală și inefabilă a Conștiinței Divine în lumea care-l înconjoară și, cu atât mai puțin, în el însuși. Această situație este oarecum similară cu condiția existențială a omului-pește, care deși percepe anumite aspecte ale lumii acvatice în care trăiește, totuși el nu este conștient de apa în care mereu se află și înoată și care totodată îl înconjoară în același mod în care, analogic vorbind, ființa umană ignorantă nu îl percepe deloc pe Dumnezeu în universul înconjurător în care ea trăiește.

Privind acest aspect prin această perspectivă se poate spune că marea majoritate a oamenilor nu depășesc, în general vorbind, un anumit nivel de conștiință care poate fi asimilat conștiinței animale și se comportă precum peștele din exemplul nostru anterior, care nu crede în Dumnezeu sau, altfel spus, el nu crede că se află și înoată tot timpul în apă.

Această metaforă ne permite chiar să avansăm mai mult în observația și analiza noastră. Astfel, putem afirma că, atât timp cât peștele se află în apa oceanului, el practic nu este conștient că se udă. Doar atunci când scoatem peștele din apă se observă că el este de fapt ud. Analogoc vorbind, acest aspect se referă la procesul cunoașterii care, în lumea obiectivă duală, reprezintă totdeauna cunoașterea binelui și a răului, adică reprezintă acel tip de acțiune care ne face să devenim conștienți de faptul că, în realitate, noi suntem „uzi” sau, cu alte cuvinte, că noi suntem îmbrățișați în fiecare clipă de prezența tainică a lui Dumnezeu Tatăl. Astfel, întocmai precum în cadrul peștelui, care până în momentul scoaterii lui din ap㠖 ceea ce practic echivalează cu moartea lui – nu a știut că este ud, adică el nu a știut că a trăit de fapt în apă, tot astfel și noi, până când nu vom face să moară eul nostru fals și efemer, adică egoul, nu vom putea descoperi că în realitate noi suntem mereu înconjurați și îmbrățișați de tainica prezență a lui Dumnezeu Tatăl.

Totuși putem spune că există anumite „locuri” în care „apa”, adică prezeța tainică a lui Dumnezeu care ne înconjoară se manifestă într-un mod deosebit. Am utilizat aici cuvântul „locuri” datorită faptului că limbajul nostru obișnuit este prea sărac în semnificații pentru a descrie așa cum trebuie diferitele aspecte care transcend categoriile spațio-temporale care ne guvernează existența. În această direcție metafora apei ne poate fi de un real folos pentru a aprofunda acest subiect. Astfel apa, care aici este atribuită în mod analogic prezenței tainice a lui Dumnezeu, este pentru pește – sau altfel spus, pentru propria noastră natură care înoată în ea, pretutindeni. Însă, cu toate acestea, în unele locuri, apa este mai clară sau, altfel spus, este mai limpede decât în alte zone. Totuși „apa” care ne atinge nu se vede, însă totuși putem vedea lucrurile și ființele care sunt udate de ea. În mod asemănător noi nu-L putem cunoaște pe Dumnezeu ca pe un obiect care se află în exteriorul nostru, deoarece starea pe care o resimțim atunci implică prezența inefabilă a Prezenței Divine în toate lucrurile și în toate ființele din Creație și nu doar în unele din acestea.

Privind din această perspectivă metafora „apei” nu ne mai este de ajutor deoarece ea prezintă anumite limite inerente care în cazul acestui exemplu se datorează formei și substanței. Putem avea minunate experiențe ale Prezenței Divine în tot ce ne înconjoară și în același timp să ne simțim inseparabili de întregul Univers datorită faptului că atunci realizăm, cu certitudine, că natura noastră profundă și reală este identică cu aceea care impregnează toate celelalte lucruri și ființe care există. Această experiență divină, profund spirituală, este analoagă experienței spirituale a Trinității creștine în sânul căreia ipostazele – adică Tatăl, Fiul și Sfântul Duh – sunt pe deplin fuzionate și totodată ele sunt aparent distincte.

O primă concluzie a ceea ce am expus până aici este aceea că experiența profund spirituală, iluminatoare, a prezenței lui Dumnezeu în manifestare, nu implică totdeauna revelarea unui Dumnezeu personal, așa cum gândesc și cum se așteaptă cei mai mulți dintre oameni. Primele generații de creștini au criticat păgânii deoarece adeseori aceștia personificau forțele naturii, divinizându-le. Pe de altă parte, ultimele generații de creștini reproșează primilor creștini că aceștia au promovat o viziune antropomorfică a lui Dumnezeu, adică o viziune în care Dumnezeu era imaginat ca având formă trupească umană.

Analizând toate aceste aspecte cu multă detașare și luciditate, putem afirma că niciodată Dumnezeu nu poate fi încadrat, nici în viziunea grandioasă a unui super-cosmos, și nici în aceea a unui super-om. În această situație ne putem pune imediat următoarea întrebare: „Dacă Dumnezeu nu reprezintă nici una dintre aceste ipostaze, atunci ce vom descoperi și ce vom simți în momentul în care El, cu adevărat, ni se revelează?”

Un prim răspuns este acela că atunci noi fuzionăm cu misterul copleșitor, cu Vidul Suprem. Cu alte cuvinte, mai ales atunci noi nu ne întâlnim cu cineva sau cu ceva anume, aspect care este firesc să fie așa, deoarece anterior am afirmat că Dumnezeu nu este un simplu obiect al percepției noastre.

Un alt răspuns este acela că experiența fuziunii cu Dumnezeu ne confruntă totodată cu acel Alter – în limba latin㠖 sau altfel spus în traducere, Celălalt al nostru, Fără de care noi nu am putea exista. Aici noi nu trebuie să confundăm acest ALTER sau „celălalt” care de fapt simbolizează acea parte a ființei noastre pe care noi încă nu o cunoaștem, cu ceea ce noi numim ALIUT, adică acea parte a ființei noastre care totuși este distinctă de noi înșine și care, într-un anume fel, s-ar putea spune că ne înstrăinează de natura veritabilă a ființei noastre. Prin urmare, Dumnezeu ne apare în acest caz ca fiind un Alter sau un Celălalt și nu un Aliut.

Al treilea răspuns pe care-l putem oferi la întrebarea anterioară este acela că totodată noi îl simțim atunci pe Dumnezeu cu Atman, Sinele Suprem Nemuritor, care reprezintă însăși Realitatea noastră Esențială Divină.

De fapt cele trei variante de răspuns care au fost expuse mai sus exprimă aceiași realitate, anume că totodată Dumnezeu este în fiecare dintre noi, însăși natura noastră tainică, ultimă, eternă și neschimbătoare.

Utilizând acum termenii și exprimarea specifică filozofiilor de tip occidental, putem spune că omul reprezintă arena sau punctul de întâlnire și totodată de coliziune, unde clipă de clipă, se consumă dualismul fundamental al realității obiective; adică teribila luptă dintre bine și rău. De pildă viața modelului nostru divin Iisus Cristos a fost și rămâne un tulburător exemplu în ceea ce privește lupta lucidă și perseverentă împotriva acțiunilor mai mult sau mai puțin subtile ale demonilor.

În sfera Microcosmosului nostru uman această luptă reprezintă necesitatea continuă de a face față, într-un mod perfect și divin integrat, tuturor tentațiilor, impulsurilor și obiceiurilor rele, etc., cu care ființa umană ignorantă încă se mai confruntă. În această direcție ajutorul maeștrilor spirituali, precum și al învățăturilor spirituale care sunt prezentate în textele clasice ale tradițiilor fundamentale ale omenirii, ne sunt de un real folos pentru înțelegerea corectă a raporturilor de bază ca existență între om - care este creatura - și Dumnezeu - care este Creatorul.

Înțelepciunea orientală afirmă, printre altele, că atunci când discipolul este pregătit, maestrul spiritual apare pentru a-i arăta acestuia calea ce trebuie să fie urmată. Privind lucrurile dintr-o altă perspectivă, se poate spune că învățăturile spirituale profunde care sunt prezentate într-o carte nu pot da roade decât în cazul în care cel care le citește este suficient de pregătit sau, cu alte cuvinte, atunci când el are un nivel de conștiință potrivit ca să înțeleagă mesajul lor tainic, întocmai ca o „sămânț㔠a cunoașterii care atunci îi este sădită în inimă. De altfel în cap. III, sutra 34, din faimosul text „Yoga sutra” a înțeleptului Patanjali se precizează că : „Doar în Vidul beatific al inimii poate fi găsită adevărata cunoaștere spirituală eliberatoare

Experiența profund spirituală a descoperirii lui Dumnezeu în propria noastră ființă este accesibilă oricui și ea poate fi aprinsă sau inițiată în inimile noastre de orice text spiritual autentic, ale cărui virtuți principale trebuie să fie simplitatea expunerii și forța tainică a trăirii autentice care este expusă în acel text. În această direcție un exemplu grăitor îl constituie cele patru Evanghelii ale Noului Testament a căror lectură este accesibilă, în egală măsură, atât intelectualilor, savanților și învățaților, cât și copiilor, celor umili, celor simpli și sărmani sau, cu alte cuvinte, celor care reprezintă de fapt marea masă a populației fără vreo deosebire de castă sau religie. Cu toate acestea remarcăm cu ușurință că prea puțini sunt cei care ating starea de Nemurire spirituală și Eliberare supremă, ajungând astfel să realizeze plenitudinea stării de fuziune extatică cu Dumnezeu.

Într-adevăr, se poate spune că noi îl putem percepe și descoperi pe Dumnezeu pretutindeni îns㠖 atenție! – aceasta nu poate avea loc oricum și chiar în orice manieră. Cu alte cuvinte se poate spune că experiența spirituală a percepției vii și intense a lui Dumnezeu nu poate și nu trebuie să fie niciodată banalizată. Extazul generat de o sublimă trăire estetică, de o elevată pasiune erotică în care atunci jocul amoros este realizat cu continență și într-un mod transfigurator, de o rafinată experiență la nivel intelectual etc, nu se poate totuși ridica și nu poate fi sublimat cu adevărat la înălțimea unei veritabile și plenare experiențe divine, fără îndeplinirea unei condiții fundamentale, care se referă la puritatea inimii în cazul celui care trăiește experiența respectivă. De altfel, în Evanghelia după Matei 5.8, cuvintele lui Iisus sunt profund edificatoare în această direcție: „Preafericiți sunt cei care au inima pură, căci ei îl vor putea găsi pe Dumnezeu

Se poate spune că o inimă pură este o inimă din care au dispărut influențele impure ale egoului și care este astfel pregătită pentru a sonda profunzimile nebănuite ale Spiritului. Această experiență este simplă, ceea ce însă nu înseamnă că ea este și facilă. Unul dintre textele Upanișadelor precizează că evoluția spirituală e marcată în primul rând de necesitatea ascezei, a efortului spiritual susținut, a aspirației frenetice și a tapasului; adică, la modul general vorbind, se poate afirma că ființa umană progresează în măsura în care ea se purifică din ce în ce mai mult, la toate nivelele ei de conștiință.

Și astfel trecem la primul moment și aspect privilegit prin care Dumnezeu poate fi descoperit:
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (72)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Iubirea
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.11.2010, 22:58 View PostDownload Post

1. IUBIREA

În toate tradițiile spirituale autentice ale lumii se menționează adeseori faptul că cea mai privilegiată experiență prin care-L putem descoperi și simți cu ușurință pe Dumnezeu este experiența iubirii pentru că așa cum afirmă înțelepții în scrierile fundamentale spirituale ale omenirii: „Dumnezeu este înainte de toate iubire

Până aici putem constata o mare confluență de opinii, însă, să nu uităm că divergențele apar odată cu manifestarea dualismului din însăși interiorul iubirii care, la modul esențial vorbind, se referă la lumea manifestată și la Dumnezeu.

Faptul că Dumnezeu se află aparent departe, în sfera Transcendentului și al Absolutului, a creat o mare sciziune în mintea și în sufletul omului. Așa după cum se precizează în Rig Veda, cap. X, sutra 129: „Iubirea a existat încă de la începuturi fiind cel mai subtil sentiment și totodată germenele din care se naște și se dezvoltă chiar mentalul omului

Nu există nici o îndoială că iubirea reprezintă, de fapt, un alt nume pentru dinamismul existenței care tinde mai mereu către Acela, care nu este un Aliut, cu alte cuvinte, care nu este o structură falsă și efemeră, ci către un Alter, către Celălalt, adică spre Esența divină fundamentală a ființei umane, care este reală, vie, eternă și neschimbătoare. Prin urmare, putem afirma că, într-un anume fel, acesta reprezintă însuși dinamismul iubirii. De pildă, noi nu putem simți aspirația, care uneori este frenetică, de a-L întâlni și simți pe Dumnezeu dacă Acela ne-ar fi în întregime străin sau necunoscut nouă.

Acest dinamism cu totul special al iubirii universale își demonstrează prezența sa vie pretutindeni în Macrocosmos, de la nivelul Trinității divine și până la nivelul particulelor elementare ale materiei.

Inima reprezintă simbolul principal al iubirii și așa după cum s-a menționat anterior: „Cei cu inima pură îl vor putea găsi pe Dumnezeu”. Inima, adică iubirea în forma ei supremă, reprezintă însuși „motorul” tradiției și spiritualității creștine dar ea, inima, reprezintă de asemeni ceva fundamental și în sufism. Simbol aproape universal al iubirii - inima - reprezintă totodată organul principal al structurii somatice umane. Acest aspect demonstrează, odată în plus, unitatea fundamentală pe care o exprimă iubirea în deplină conformitate cu afirmația din Bihavarada Upanișad, cap. III, sutra 23 în care se precizează: „Adevărul cel suprem și inefabil nu poate fi cunoscut decât mai ales în inimă

Prin urmare, iubirea este una singură iar această unitate este non-dualistă. Cu alte cuvinte nu există două iubiri; adică iubirea nu poate fi împărțită sau separat în mai multe părți deși pentru cei mai mulți dintre oameni ea este percepută, datorită nivelului lor de conștiință, în acest fel. Atunci când această distincție pe care, datorită ignoranței, oamenii o fac în ceea ce privește iubirea se schimbă într-o adevărată sciziune, atunci ea devine însăși cauza păcatului. Așadar, indiferent de distincțiile sau departajările pe care credem că este necesar să le facem, nu există în ultimă instanță decât o singură iubire. Utilizând termenii scolastici și medievali, indiferent că este vorba de evrei, despre creștini sau musulmani, iubirea ultimă, universală, liberă și absolut necondiționată este în realitate Dumnezeu însuși.

Sfântul apostol Toma afirmă în acestă direcție că toate ființele umane, în măsura în care ele își doresc ceva anume, exprimă de fapt, mai mult sau mai puțin nuanțat, dorința de a-L întâlni și simți profund pe Dumnezeu.

Este relativ dificil să fie simțită în mod plenar iubirea lui Dumnezeu atât timp cât nu se cunoaște iubirea umană și de asemenea este relativ dificil să se aprofundeze iubirea umană dacă, în prealabil, nu se descoperă în ea esența divină. Adevărata iubire reprezintă mai mult decât o proiecție a voinței noastre sau decât un sentiment ieftin.

Este important să remarcăm aici că în iubirea umană rezidă germenele iubirii universale a lui Dumnezeu. Acest adevăr profund este exprimat cu înțelepciune de apostolul Ioan în Evanghelia sa, cap. 4.20 atunci când el afirmă că: „Dacă iubirea divină nu s-ar reflecta în iubirea pentru aproapele sau semeneul nostru, atunci ea ar fi pur și simplu minciună
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (72)
Medals: None
Groups:
Topic icon
TU sau CELĂLALT
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.11.2010, 23:06 View PostDownload Post

2. TU sau CELĂLALT

Iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de celelalte aspecte ale vieții – ființe, animale, plante, copaci, etc. – provine de fapt din același dinamism tainic al ființei noastre, pe care învățații gnostici l-au denumit apetit. Cele două tipuri de iubire sunt distincte, deși în același timp ele sunt inseparabile. Această relație non-duală se evidențiază însă cel mai bine față de celălalt sau, cu alte cuvinte, în iubirea față de semenul nostru, adică în iubirea față de Tu. Tu nu este nici Eu, nici non-Eu. Relația dintre Tu și Eu este practic neduală deoarece nu există un Tu fără un Eu, nici viceversa, nu există un Eu fără un Tu.

În cazul iubirii umane predomină iubirea lui Tu. Acesta, adică Tu, reprezintă poate proiecția sau locul cel mai important și totodată universal pentru a-L putea descoperi și simți cel mai ușor și într-un mod fascinant pe Dumnezeu. Cu toate acestea nu putem limita experiența extatică a fuziunii cu Dumnezeu doar la experiența lui Tu. În această direcție să ne amintim că înțelepciunea tuturor tradițiilor spirituale autentice ne prezintă diferite modalități în care survine inefabila experiență spirituală a iluminării:

-În cadrul sistemului Jnana Yoga aceasta apare prin intermediul discriminării între ceea ce este real și ceea ce este fals și efemer. În acest caz Dumnezeu este perceput ca fiind Eu.

-În cadrul sistemului Bhakti Yoga aceasta apare prin intermediul dorinței înfocate a inimii de a se umple cu prezența și iubirea divină Cea fără de sfârșit. În acest caz Dumnezeu este perceput ca fiind Tu.

-În cadrul sistemului Karma Yoga aceasta apare prin intermediul empatiei profunde a creaturii, adică a omului, cu actul divin care în cadrul manifestării este săvârșit în și prin intermediul său de Creator sau, altfel spus, de Dumnezeu. În acest caz Dumnezeu este perceput ca fi El, Modelul Suprem de urmat sau Artistul care crează.

Diferitele școli ale spiritualității, care s-au desprins precum ramurile din trunchiul principal care este simbolizat de sistemele Jnana Yoga, Bhakti Yoga sau Karma Yoga, sunt în general vorbind binecunoscute mai ales în tradiția orientală și ele conduc de asemenea pe aspirant la starea de îndumnezeire întocmai ca și sistemul surs㠖 în metafora noastră trunchiul – din care ele au provenit.

Așa după cum am precizat, prima cale – Jnana Yoga – conduce la experiența profund spirituală a lui Eu Unic și Suprem, AHAM, care este Supremul Subiect Conștient. Totuși aici ne confruntăm cu un paradox deoarece Eu nu poate fi experimentat. Într-adevăr, cum am putea oare să-L cunoaștem pe Cel care cunoaște? De fapt, dacă aceasta ar fi cu putință, noi l-am transforma atunci pe Cel care cunoaște în obiect de cunoscut. Prin urmare noi nu putem avea experiența lui Eu așa cum de pildă ne-am obișnuit să avem experiența lui Tu, deoarece prin însăși natura ei această experiență, adică experiența lui Eu, este non-duală.

Pe de altă parte calea iubirii frenetice și a devoțiunii – Bhakti Yga – îl descoperă pe Dumnezeu ca fiind Tu, adică Cel căruia i se adresează toate rugăciunile. Totuși nu se poate afirma că, în totalitate, pe această cale experiența lui Dumnezeu este numai experiența lui Tu, deoarece experiența a ceva anume reprezintă un aspect personal sau altfel spus Eu trebuie să fie Subiectul acelei experiențe.

În aceste condiții a-L simți pe Dumnezeu reprezintă o experiență complexă care nu implică un Tu căruia noi i ne adresăm de obicei, ci mai curând ea este ca un Eu care se adresează nouă înșine, adică un fel de Tu a lui Dumnezeu. Prin urmare, experiența profundă a perceperii lui Dumnezeu este mai ales personală, deoarece noi nu suntem altceva decât însăși această experiență a lui Dumnezeu în noi înșine, în care practic noi ne descoperim ca fiind chiar acel Tu pe care de fapt noi îl invocăm.

Această revelație confirmă imediat adevărul faimoasei afirmații din tradiția înțelepciunii orientale: „Tu ești Acela”; TAT TVAM ASI. Această sui-generis descoperire reprezintă o revelație profundă a Spiritului din noi înșine în care Dumnezeu ni se descoperă, adică ni se revelează în aspectul de Tu. Inițiativa este a noastră, însă Eul nostru veritabil nu reprezintă decât un Tu a lui Dumnezeu, altfel, afirmația „Tu ești Acela” din Upanișade exprimă de fapt adevărul că Eu sunt Tu, iar Dumnezeu este Unicul și Supremul Eu.

Astfel, noi înțelegem atunci că noi suntem de fapt pe deplin și în eternitate fuzionați cu Realitatea Supremă care este Nirguna Brahman, adică Brahman cel fără atribute – Dumnezeu fără atribute din tradiția vedantică - păstrându-ne totuși individualitatea în manifestare, ceea ce se referă la aspectul de Saguna Brahman - adică Brahman cel cu atribute sau altfel spus Dumnezeu Cel cu atribute din tradiția vedantică.

În consecință, această manieră de a-L descoperi pe Dumnezeu în tot ceea ce ne înconjoară și mai ales în aproapele nostru pe care îl iubim ca pe noi înșine, reprezintă modalitatea cea mai fericită, cea mai la îndemână și totodată cea mai ușoară și mai umană de a fuziona cu Dumnezeu. Atunci mai ales descoperirea lui Dumnezeu în aproapele noastru este precum descoperirea unui Tu divin.

Pentru a înțelege mai bine aceste aspecte trebuie să luăm în considerație faptul că între Tu și Eu nu există propriu-zis o relație dialectică, cu alte cuvinte aici nu există neapărat o relație de condiționare reciprocă, ci mai curând aceasta este o relație plină de fericire și de dialog non-dual. Astfel Tu nu este Eu, dar în același timp Tu nu este nici non-Eu.

O interpretare mult mai adecvată este aceea în care afirmăm că Tu se află între Eu și non-Eu. În acest fel Tu este Tu a lui Eu, iar Eu este totdeauna un Eu a lui Tu. Având în vedere aceste aspecte relativ abstracte ale condiției noastre spirituale putem afirma că în însăși momentul în care Eu se cunoaște ca fiind Tu se atinge astfel în mod spontan Eliberarea spirituală care în esență reprezintă fuziunea profundă cu ființa lui Dumnezeu.

Așadar, a-L simți în mod plenar pe Dumnezeu reprezintă de fapt experiența spirituală a lui Tu, ceea ce ne pune însă atunci în imposibilitatea de a avea experiența lui Eu, deoarece atunci Eu nu mai poate constitui o experiență personală fără ca să se obiectiveze în prealabil ca fiind Tu. Tradițiile spirituale ne avertizeză însă adeseori că acesta este aspectul de imanență a lui Dumnezeu Tatăl. Pe de altă parte, doar pornind de la această imanență a lui Tu este posibilă descoperirea transcendenței care, în acest caz, reprezintă punctul final al călătoriei noastre spirituale.

Privită din această perspectivă iubirea, care atunci reprezintă atât punctul de plecare sau Alfa, cât și punctul de sosire sau Omega, este prezentată în Vede ca fiind însăși sămânța esențială a Spiritului - aceasta este reprezentat mai ales în Atarva Veda, cap. XIX, sutra 52 - și totodată prima dintre manifestările lui Dumnezeu – aceasta apare în Atarva Veda, cap. IX, sutra 19. Iar în scrierile creștine se afirmă că totdeauna iubirea este Dumnezeu însuși.

Celebrul aforism „Cunoaște-te pe tine însuți” care exista pe frontispiciul Templului din Delphi nu poate fi prin urmare adevărat decât în măsura în care Eu-însumi este cunoscut de veritabilul nostru Alter sau, altfel spus, de Celălalt, adică Tu. Acest aspect este sugerat și în prima Scrisoare către Corinteni 13.12 din Noul Testament în care se afirmă c㠄noi nu putem cunoaște decât în măsura în care noi suntem cunoscuți”. Cunoașterea este deopotrivă activă și pasivă, implicând noțiunile de Eu și Tu care sunt intim corelate.

Adevăratul Tu este Sinele Nemuritor Atman care se află în fiecare dintre noi și tocmai datorită existenței Sinelui Suprem Atman din noi suntem capabili să ajungem să-L simțim apoi pe Dumnezeu. Însă, această profundă și totodată inefabilă experiență spirituală nu poate fi concepută în afara unei iubiri copleșitoare care atunci este completă, liberă și universală.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (72)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Fericirea
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.11.2010, 23:13 View PostDownload Post

3. FERICIREA

La modul esențial vorbind, tot ceea ce există în manifestare, toate lucrurile, toate ființele, toate entitățile, fenomenele, etc. se află într-o subtilă și totodată tainică legătură sau rezonanță ce există pe diferite nivele de vibrații fiind interdependente și realizând astfel gigantica țesătură holografică a Macrocosmosului.

Iubirea universală reprezintă totdeauna fondul misterios, indestructibil, al acestei „țesături” a Creației putând să reprezinte, în funcție de modul în care ea este abordată, atât sursa unei intense fericiri, cât și cauza aparentă a suferinței pentru cei ignoranți. De altfel, actualmente, în mentalitatea occidentală obișnuită, fericirea nu este percepută aproape niciodată ca fiind una dintre ipostazele în care fuziunea cu Dumnezeu apare în expresia ei cea mai pură.

Am precizat aici termenul „cea mai pur㔠deoarece în experiența obișnuită a unei stări de fericire, reflexia acestui termen este de obicei percepută ca fiind minimă și doar indirectă. Omului contemporan îi lipsește, cel mai adesea, o conștiință morală pură pentru ca astfel, atenuându-se conștiința intelectuală reflexivă, să apară în ființa lui manifestarea spontană a adevăratei fericiri care face totodată să transpară Adevărul tainic al prezenței și realității divine imuabile.

Aici putem de asemenea să remarcăm lipsa, adeseori completă, a simțului umorului, care este o sursă aproape inepuizabilă de fericire și se bucurie în cazul teologiei și al filozofiei. Ceea ce doresc de fapt să subliniez prin intermediul acestor comentarii nu este atât o critică la adresa modului de abordare a experiențai divine de către sistemele filozofice și religioase ale diferitelor tradiții, ci mai ales faptul că, în explozia spontană și intensă a bucuriei și fericirii copleșitoare, îl putem regăsi foarte ușor și în mod plenar pe Dumnezeu, căci fericirea reprezint㠄locul” privilegiat în care-L putem simți cel mai bine pe Dumnezeu.

Dumnezeu își iubește în mod infinit creaturile Sale cărora le-a dat viață, iar viața înseamnă, la modul fundamental vorbind, o cât mai mare bucurie și fericire.

Totuși în acestă Conferință nu-mi propun să definesc fericirea și nici să precizez nuanțele subtile care există între sentimentele de bucurie, euforie, satisfacție, bunătate, plăcere, iubire, precum și alți numeroși termeni aproape sinonimi care provin din aceiași „sursă comun㔠adică din sentimentul intens și copleșitor al bucuriei și fericirii extatice. Ceea ce doresc să precizez, însă, este faptul că ansamblul acestor termeni poate fi redus la senzația, sentimentul și esența plenitudinii vieții pe care o trăim. Iisus le-a mărturisit oamenilor din vremea Sa că El a venit pentru a le dărui „viață fericită din belșug”. (Ioan 10.10). Iar textul fundamental și totodată sintetic al mesajului Său profund spiritual poartă numele de beatitudine.

Devenind înțelepți noi avem astfel acces mereu la Sursa fericirii și beatitudinii eterne, care reprezintă de fapt o altă definire a Ființei infinite și misterioase a lui Dumnezeu. Din această perspectivă este însă necesar să remarcăm faptul că religia creștină, care în principiu ar fi trebuit să fie prin excelență o religie a bucuriei și firicirii, este foarte des percepută ca fiind o religie tristă.

În perioada de început a Creștinismului tristețea era considerată a fi un păcat capital. Însuși cuvântul grație are implicit o conotație de bucurie și jubilare. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, echilibrul acestor aspecte inițiatice, care erau pline de armonie și înțelepciune, au început să se piardă tot mai des deoarece din ce în ce mai mulți creștini care se bucurau de viață aveau mai apoi sentimente puternice de culpabilitate, mai ales datorită influenței preponderente a unor concepții stranii de negare a plăcerilor, bucuriei și fericirii vieții, care au fost gradat impuse de către elita clericală a acelor vremuri.

Aceste observații ne readuc mereu în același punct în care precizăm că doar cei cu adevărat inocenți și puri se pot bucura cu adevărat și pot resimți în inimile lor Fericirea Supremă care, în realitate, este Ființa infinită ți misterioasă a lui Dumnezeu însuși.

De asemenea este oportun să menționez aici că în textul I lui Tartiria Upanișad, cap.III, sutra 3 se afirmă că Brahman, sau Dumnezeu, care este Realitatea Supremă Transcendentă este Beatitudinea Infinită și totodată, prin aceasta, se confiră faptul că fuziunea profundă cu această Realitate Supremă reprezintă de fapt o înglobare nuanțată a tuturor aspectelor frumoase și bune ale vieții care țin de alimentație – hanam – de respirație – prana – de mentalul inferior – manas – de intelectul superior – vijnana – etc, adică de experiența unor activități umane armonioase care sunt vitale și esențiale.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (72)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Suferința
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 27.11.2010, 23:17 View PostDownload Post

4. SUFERINȚA

Pentru a înțelege cât mai bine și într-un mod adecvat aspectele care se corelează cu acest subiect trebuie să facem mai întâi distincție între termenii de durere, supărare și suferință. Pentru cei mai mulți cele trei cuvinte sunt relativ ambigue și ele sunt adeseori utilizate în mod nedistinct.

În principiu durerea poate fi definită ca una dintre senzațiile biologice esențiale ale ființelor vii, atât oameni cât și animale. Pe de altă parte, supărarea poate fi încadrată în categoria durerii de natură psiho-fizică deoarece ea este resimțită mai ales la nivel sufletesc. În ceea ce privește termenul suferință, de obicei acesta implică o combinație de senzații complexe care implică în același timp: trupul, psihicul și natura spirituală a ființei. Din această perspectivă se știe că un anume tip de suferință nu este incompatibil cu fericirea. Altfel, dacă starea de fericire imensă care este resimțită atunci când fuzionăm intens cu Conștiința lui Dumnezeu este profund extatică, în ceea ce privește suferința, ea este enstatică.

Suferința ne poate face, în anumite condiții, să ne apropiem de Dumnezeu dar, de asemenea, tot ea, ne poate face să ne depărtăm de El. Suferița ne poate purifica mult însă, tot ea, poate de asemenea, să ne depărteze de Dumnezeu sau să ne facă să ajungem la o mare disperare.

Unele dintre școlile spirituale din Orient și din Occident afirmă chiar că suferința conștientă, care este provocată în mod voluntar, poate să purifice într-o anumită măsură unele nivele ale ființei umane. În această direcție există dovezi de netăgăduit că unii sunyasini, unii călugări creștini și chiar unii mistici au atins astfel rezultate spirituale remarcabile, oricât de aberante ni s-ar putea părea la prima vedere această afirmație. Totuși opinia contemporană respinge un astfel de ascetism dur pe care îl interpretează ca fiind negativ.

Pe de altă parte trebuie să menționăm suferința care nu este autoimpusă, adică suferința care este provocată de diferite cauze exterioare, de la cea care survine în urma contractării unei boli până la suferința care apare datorită privațiunilor de natură fizică și morală care survin ca urmare a unor situații karmice care apar în viața noastră.

De multe ori putem chiar să constatăm că dorința de a face dreptate se poate transforma în suferință atunci când descoperim că forțele răului sau chiar simpla inerție a istoriei opun o rezistență îndârjită. De pildă persecuțiile care au avut loc în America Latină în numele religiei creștine constituie un exemplu grăitor în această direcție. De asemenea situațiile tragice din Tibet sau din Africa s-au încadrat în aceiași categorie și ele nu ne pot lăsa indiferenți față de aceste aspecte.

Privind lucrurile dintr-un anumit punct de vedere se poate spune că suferința personală este o zonă de confluență cu Dumnezeu deși trebuie să înțelegem foarte bine că, privită atât din punct de vedere psihologic, cât și din punct de vedere religios, suferința nu poate să reprezinte un subiect de delectare, neputând fi privită ca și cum aceasta, adică suferința, ar avea o valoare prin ea însăși. Cu toate acestea se poate spune totuși că suferința se încadrează în domeniul modalităților de trezire spirituală deoarece, în unele situații, ea poate declanșa impulsul de a sonda profunzimile nebănuite ale ființei noastre, ghidându-ne astfel în realitatea fundamentală care ne definește natura noastră divină esențială.

Această veritabilă transformare alchimică a ființei noastre și deschiderea noastră reală față de unele taine existențiale poate avea loc numai dacă suferința respectivă nu ne împinge în sfera critică a disperării. În mod paradoxal uneori suferința e acea senzație care pentru unii este inexplicabilă, de durere sufletească sfâșietoare, care după aceea ne apropie foarte mult de inefabilul mister divin. Practic vorbind atunci el reprezintă pentru noi arena paradoxală în care ni se revelează libertatea deplină a Spiritului.

Empiric vorbind s-a stabilit faptul că suferința, ca și fericirea, reprezintă o stare a condiției umane care este capabilă să ne confere, în funcție de modul în care este trăită, atât fuziunea spontană cu Realitatea Divină Transcendentă, cât și decăderea, uneori gravă, a ființei umane. Analizând în mod lucid această stare psihosomatică a omului, ajungem astfel la concluzia că, practic vorbind, suferința ne confruntă în multe situații cu ceea ce este irațional, cu răutatea umană, cu neîmplinirea planurilor pe care ni le-am făcut, cu lipsa noastră de siguranță. Atunci ea ne descentrează, ne dizlocă din banalul cotidian, plasându-ne astfel în fața necunoscutului, a incomprehensibilului, ceea ce, de multe ori, datorită ignoranței, ne indignează și chiar ne face să ne revoltăm aproape în mod instinctiv. Aceasta este însă o reacție pe care noi trebuie să o eliminăm.

Să ne amintim în această direcție tulburătorul exemplu pe care ni-l oferă bhodisattvașii care, fără să iasă aproape deloc din starea lor de inerentă fericire divină și de bucurie se implică totuși în mod detașat în manifestare, participând astfel, într-un mod complet detașat, la suferința creaturilor pentru a le ajuta să atingă și ele starea de eliberare spirituală.

Am specificat deja anterior faptul că uneori suferința poate fi o nebănuită trambulină către starea de transcendență divină, însă tot ea poate, în egală măsură, să fie catalizatorul enigmatic al revelației imanenței divine în manifestare. În cazul unui bhodisattva, a unui yoghin avansat, a unui sfânt sau a unui înțelept, suferința este într-un mod specific nuanțată, în sensul că ea nu se referă la persoana și individualitatea acestora, ci ea cuprinde atunci, într-un anume mod, suferința întregii umanități și chiar pe aceea a tuturor ființelor din Creație. Această solidaritate universală reprezintă în tradiția budistă experiența lui Buddha kaya, adică experiența cosmică a ceea ce în Creștinism este numit „Corpul cel mistic a lui Cristos”.

Motivul pentru care o ființă umană care deja a atins realizarea spirituală este practic mult mai deschisă față de participarea la jocul plin de taine al Creației lui Dumnezeu este mai ales acela că ea a depășit în totalitate barierele și obstacolele care în mod obișnuit sunt impuse de ego, intrând astfel într-o inefabilă stare de comuniune cu întregul Macrocosmos. Această realitate misterioasă este exprimată într-un mod cât se poate de clar în unul dintre aforismele populare în care se spune c㠄Cel care se cunoaște cu adevărat pe el însuși, într-un mod profund, cunoaște totodată, în felul acesta, toate celelalte creaturi

Această inefabilă legătură tainică cu tot ceea ce există ne unește practic cu Realitatea Supremă Transcendentă a lui Dumnezeu, nu doar prin intermediul contemplației și și al experienței Gloriei divine, ci de asemenea și prin participarea detașată, plină de compasiune, la durerea și suferința tuturor creaturilor din manifestare.

O altă observație importantă este aceea că ființa umană obișnuită pare să resimtă mai profund conexiunea cu întreaga realitate a Creației atunci când ea devine mai conștientă de aspectele rele cu care ea se confruntă decât atunci când ea devine mai conștientă de aspectele bune, aproximativ în același mod în care, analogic vorbind, noi nu prea suntem conștienți de stomacul nostru atunci când el se află într-o stare de deplină sănătate, ci mai ales atunci când ne doare stomacul sau este afectat.

În concluzie se poate spune că uneori suferința îl face pe om să resimtă într-un mod profund condiția lui umană și îl ajută să se descopere ca fiind o creatură esențialmente divină, care este în mod solidar integrată în imensul angrenaj plin de mistere al Macrocosmosului.

Această conștientizare a faptului că fiecare dintre noi facem parte din tot ceea ce există ne deschide practic foarte mult către experiența plenară a fuziunii cu Dumnezeu. Acest aspect enigmatic este bine cunoscut și el transpare, cu atât mai evident, mai ales în cazul prizonierilor și a victimilor cruzimii umane care, de îndată ce au această revelație, rezistă mult mai ușor la toate supliciile la care sunt supuși, dacă ei au o fermă credință în ceva grandios și misterios care îi ajută să transceandă acea experiență traumatizantă.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> Școli și orientări spirituale contemporane si Anunturi cu tematica ezoterica si grupuri spirituale, Școli și grupări spirituale din România -> MISA - Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut, Invățătura spirituală prezentată în cadrul MISA
   -> Prezentari texte, Conferinte publice, prezentari initiatice, invataturi spirituale - texte
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 2 of 3  [ 22 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You cannot download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !