Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 01:44
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 15, 16, 17, 18, 19  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 149 - ÎNTREBAREA STRĂINULUI ABEDAM
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.12.2010, 03:50 View PostDownload Post

Capitolul 149
ÎNTREBAREA STRĂINULUI ABEDAM
(11 noiembrie 1841)

1. Abedam cel cunoscut i-a spus atunci lui Enoh: “Mult iubitul meu frate întru Abba Emanuel! Simt acum cu claritate că nu fac parte dintre cei treziți, acest lucru fiind poate cel mai evident din viața mea.

2. În ceea ce îi privește pe ceilalți, frate Enoh, o ființă de seama mea, cu o înțelegere asupra vieții atât de limitată, nu se poate pronunța.

3. Dar, între noi fie vorba, în marea mea prostie, mie mi se pare că el i-a captat deja atenția iubitului nostru părinte, Adam”.

4. La care, Enoh i-a răspuns: “Ascultă, cuvintele tale sună oarecum prostesc, dar poți să fii convins că dacă ai observat noaptea dinlăuntrul tău, tu ești deja trezit. Căci dacă ai continua să dormi, tu nu ai observa noaptea din interiorul tău, ci ai visa că te afli în plină zi. Visătorul nu este niciodată conștient că doarme și visează.

5. Iată care este părerea mea: înainte de apariția Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, sub înfățișarea lui Emanuel Abba, noi dormeam și visam cu toții; dar venind la noi, El ne-a trezit pe toți. Și iată, noi am devenit treziți, dar nu în timpul zilei, ci numai în noaptea inimilor noastre; iar dacă Emanuel nu ne-ar fi ajutat în acest fel, noi am continua să dormim în plină zi a visului nostru mortal.

6. Se știe însă că noi înșine avem un vechi obicei, potrivit căruia ne trezim copiii cu o oră înainte de răsăritul soarelui, pentru ca ochii lor slabi să se obișnuiască gradat cu lumina puternică a zilei, pentru a nu fi răniți de aceasta. Ei bine, crezi tu oare că noi acționăm mai înțelept decât Emanuel?

7. O, ascultă, chiar El este cel care ne-a învățat acest obicei, datorită înseși naturii noastre trupești. Dar oare nu este ochiul spiritului mai valoros decât cel al trupului? 8. Dacă noi acționăm astfel în beneficiul ochilor noștri fizici, crezi tu oare că Domnul ar fi mai puțin milostiv în ceea ce privește ochii spiritului nostru?

9. O, mult iubitul meu frate Abedam, ascultă, ceea ce face Domnul este întotdeauna bine făcut și înțelept!

10. Noi suntem treziți, și am face dovada celei mai mari lipse de recunoștință față de Tatăl atât de bun și de sfânt să nu recunoaștem ce a făcut pentru noi. Totuși, noi am fost treziți la miezul nopții, iar aceasta numai datorită supremei iubiri a lui Abba; dar acum este de datoria noastră să nu adormim la loc. Să nu uităm că ziua spiritului este mai puternică decât cea a trupului. Astfel se explică de ce este necesar să fim treziți la miezul nopții, spre folosul ochiului spiritual. Căci cei care vor continua să doarmă în plină zi vor fi cu siguranță uciși de lumina puternică a zilei. Mă înțelegi, dragul meu frate?”

11. După aceste cuvinte ale lui Enoh către Abedam, străinul Abedam s-a întors către cei doi și le-a adresat următorul discurs, demn de toată atenția:

12. “Mult iubiții Mei prieteni! Adevăr vă spun, urechea Mea nu a pierdut nici măcar un cuvânt din conversația voastră. Tu, Abedam, ești trezit, căci ai observat noaptea dinlăuntrul tău, și continui să fii conștient de ea. Cât despre tine, Enoh, tu ești viu și trezit, căci ai fost conștient chiar în momentul în care Tatăl te-a trezit, și de ce. Iar tu intuiești perfect sosirea marii zile.

13. I-ai vorbit frumos fratelui tău, și fiecare din cuvintele tale a fost deja înregistrat cu literele de foc ale stelelor în cartea vieții eterne. Îți voi pune însă în continuare o întrebare la care doresc să-Mi răspunzi. Căci fără răspunsul la această întrebare, toți cei de faț㠖 oricât de puternic ar fi fost treziți – vor rămâne mai mult sau mai puțin somnolenți, iar această stare este chiar mai rea decât cea a somnului propriu-zis.

14. Și iată care este această întrebare atât de importantă: care este diferența vizibilă dintre seara târziu, miezul nopții și dimineața devreme?

15. Iată, această întrebare derivă din chiar ordinea eternă a lui Dumnezeu. Cel care doarme nu recunoaște nici o diferență de-a lungul întregii nopți, tocmai fiindcă doarme. El își deschide ochii atunci când vine marele Deșteptător – ca un vânt puternic la miezul nopții – dar numai pentru a se întoarce apoi pe partea cealaltă și a adormi la loc, pentru a visa până când răsare soarele. Când se trezește, el evită lumina și caută umbra deasă, pentru a se ascunde în ea.

16. Mai există și unii care chiar se ridică din pat, se freacă la ochi și își întind membrele, dar rămân somnolenți până la răsăritul soarelui, se fâțâie de colo-colo, iritați, și nu știu niciodată ce oră este. Ei continuă să se gândească la somnul cel dulce, dar nu se gândesc deloc la ziua care va veni. Iar dacă cineva le sugerează să se îmbrace, ei continuă să rămână inactivi și dezbrăcați până la răsăritul soarelui, și ar prefera să se reîntoarcă mai degrabă la momentul de seara târziu decât să se îndrepte către dimineața vieții ce stă să răsară.

17. Cu adevărat, pentru aceștia, noua zi nu va aduce nimic plăcut.

18. În schimb, cel pe deplin trezit se bucură de faptul că este trezit încă din primul moment al trezirii sale, și el îl laudă chiar la miezul nopții pe marele Deșteptător. El își dă seama rapid ce oră este și recunoaște diferența dintre seara târzie, miezul nopții și dimineața devreme.

19. El așteaptă noua zi cu fiecare respirație a sa, iar primul răsărit îi umple spiritul cu o bucurie mai mare decât toate cerurile vizibile.

20. Vedeți așadar, mult iubiții Mei prieteni, cât de important este răspunsul la această întrebare, motiv pentru care am adăugat această explicație mai amplă, pentru a vă ajuta să-l găsiți mai ușor. Așadar, aștept răspunsurile voastre, unul câte unul, desigur, numai dacă doriți să mi le dați. Amin!”

21. Abedam cel cunoscut i-a spus atunci, prompt, lui Enoh: “Frate, cuvintele tale anterioare, adresate prostiei mele, mi-au deschis ochii astfel încât acum pot vedea cu claritate la ce oră din noapte am fost trezit din somnul meu – eterne mulțumiri marelui și preasfântului Deșteptător! – iar acum sunt cât se poate de conștient că sunt pe deplin trezit, și de ce. Dar frate, ce mai întrebare! O, mult iubitul meu tiz, este limpede că întrebarea ta nu a crescut pe sărmanul nostru sol. Eu unul simt limpede că nu voi fi în stare să răspund la întrebare.

22. Este limpede că sunt trezit – iar pentru aceasta, îi mulțumesc acum plin de recunoștință și de iubire Domnului – dar în ce măsură există încă o anumită somnolență în starea mea de trezire, aceasta nu-mi pot da seama. De aceea, îți va rămâne ție – dragul meu Enoh – sarcina de a da răspunsul la această întrebare atât de importantă, dacă aceasta îți este voia. Amin!”

23. Iar Enoh i-a răspuns astfel lui Abedam cel cunoscut: “Ascultă, dragul meu frate, mie mi se pare că mult iubitul nostru prieten a inclus deja răspunsul în întrebarea sa, astfel încât depinde numai de noi, nu atât să-i răspundem la întrebare, cât să recunoaștem răspunsul din interiorul ei, iar apoi să îl integrăm în viața noastră.

24. Căci iată ce cred eu: din inima celui care a pus o asemenea întrebare izvorăște simultan un șuvoi de bunăvoință inexprimabilă. Și poți fi convins că acesta nu simte nici o dorință să ne testeze numai pentru propria bucurie a înțelepciunii sale de nepătruns pentru noi, ci mai degrabă se bucură în secret că revarsă asupra noastră tot felul de daruri noi și nemaivăzute. Mă înțelegi, Abedam?”

25. Străinul Abedam i-a cuprins atunci pe cei doi cu brațele sale, i-a ridicat de la pământ, după care i-a așezat cu blândețe la loc și a început următoarea explicație:

26. “Mult iubiții Mei, există o mare credință în inimile voastre. În tine, Enoh, există o lumină născută din iubire, iar în tine, Abedam, există iubirea născută din lumină. Ambele sunt bune și surprind semnificația ordinii divine, în timp ce fântâna vieții țâșnește neîncetat și cu bucurie în sus, către marea zi eternă.

27. Dar seara târzie, miezul nopții și dimineața devreme nu se succed niciodată în timpul zilei, ci sunt lăsate mult în urmă, și trec una după alta.

28. Totuși, făcând parte din aceeași ordine divină, ele sunt necesare vieții, la fel cum solul este necesar sămânței. Astfel, seara târzie este momentul semănatului, după care sămânța se odihnește în pământ, miezul nopții – momentul în care noua viață încolțește și iese la suprafață, iar dimineața devreme – momentul în care roua se revarsă asupra materiei, hrănind astfel noua viață.

29. Cel mai adesea, roua cade mult înainte de răsăritul soarelui, situație similară cu cea de care vorbim acum.

30. Iată, ziua Domnului nu este la fel ca ziua pământului, căci atunci când vine, ea vine singură și nu mai este urmată niciodată de noapte. Astfel se explică și noaptea precedentă, care face parte din ordinea divină, fiind prevestitoarea marii zile.

31. Dar ce ființă vie ar dori să mai rămână în noapte? Dacă ea nu s-a trezit încă, oare nu va dispărea și ea odată cu noaptea atunci când vine ziua cea mare?

32. Iată, acestea sunt marile diferențe. De aceea v-am ridicat pe amândoi în sus, pentru a înțelege aceasta, și pentru a vă orienta către viață. Urmăriți să înțelegeți acest lucru, și rămâneți împreună cu Mine, la fel cum Eu rămân cu voi. Deocamdată însă, păstrați aceste cuvinte pentru voi, până mâine. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 150 - O EVANGHELIE A IUBIRII
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 8.12.2010, 03:55 View PostDownload Post

Capitolul 150
O EVANGHELIE A IUBIRII
(12 noiembrie 1841)

1. Enoh a rostit atunci următoarele cuvinte: “Da, așa este! Așa simțeam și eu în profunzimea spiritului meu, dar limba mea nu ar fi îndrăznit niciodată să o spună deschis. Căci tot spiritul meu mi-a spus: „Lasă-ți limba să se odihnească, căci limba Celui Atotputernic și-a rezervat Sieși plăcerea de a rosti aceste cuvinte, menite să trezească și să binecuvânteze‟.

2. O, mărite Abedam, ascultă tăcerea inimii mele, care exclamă: „O, Iehova, cât de mare și de sacră trebuie să fie iubirea Ta! Atunci când Tu îi promiți cuiva o grație în ziua următoare, Tu o reverși instantaneu asupra lui, odată cu promisiunea, fără că beneficiarul cel orb să observe acest lucru; o, Părinte preabun și preasfânt!

3. De aceea, o, Părinte preabun și preasfânt, cu cât mă gândesc mai mult în inima mea asupra bunătății Tale nelimitate, cu atât mai greu îmi este să găsesc cuvintele potrivite pentru a Te lăuda și slăvi în mod corespunzător, o, Tată. Iar inima mea devine prea strâmtă pentru marea iubire ce-Ți port, astfel încât această iubire se revarsă în mod firesc în restul trupului meu, iubindu-Te nu doar cu inima, ci și cu fiecare părticică din trupul meu, mai presus de orice‟.

4. Dar dacă îmi întreb din nou spiritul: „Oare nu aș putea să-L iubesc pe Tatăl preasfânt și preabun infinit mai mult, cu o ardoare mult mai mare?‟, răspunsul îmi parvine ca un ecou: „Ascultă, iubirea este insațiabilă și de aceea, ea nu poate fi satisfăcută vreodată, decât numai de către iubirea infinită a Tatălui preasfânt‟.

5. Și astfel, o, Tată, eu Te iubesc cu toată lăcomia acestei iubiri a mele, și mi-aș dori să pot muri pentru Tine, o, Tată.

6. O, Tată, adoratul meu Tată, acceptă această picătură de iubire, ca și cum ea ar însemna ceva în fața Ta. Amin.

7. Iar tu, dragul meu frate Abedam, spune-mi cum se simte inima ta plină de iubire acum, după ce ai recunoscut ce oră din noapte este?”

8. Abedam cel cunoscut i-a răspuns astfel lui Enoh: “Mult iubitul meu frate, iată, tu ești mai fericit în iubirea ta decât mine, căci tu mai poți încă vorbi, cu tot focul din inima ta. Mă tem că eu mă dovedesc din nou extrem de stupid. Ori de câte ori mă aprind din iubire – așa cum se întâmplă acum – nu mai reușesc decât să bolborosesc câteva cuvinte, dar nu pot numi obiectul iubirii mele, care îmi blochează pe loc sărmana limbă.

9. Îți pot spune totuși un lucru, și anume că stupiditatea mea infinită a recunoscut în sfârșit – lucru de care anterior nu era capabil㠖 ce oră din noapte este acum. Acum știu exact ora. Dar după cum știi, trebuie să păstrăm acest secret până mâine dimineață. Iată, eu am tăcut deja”.

10. Celălalt Abedam le-a arătat celor doi cât este de mulțumit și le-a spus: “Ascultați, exact așa stau lucrurile! Iubirea justă trebuie să conducă la moarte, întru spirit sau prin acțiunile cărnii, căci numai această moarte este adevărata înviere la viața eternă, când această iubire va trăi într-o beatitudine supremă, mereu crescândă, precum și în adevărata și atotputernica desfătare a propriei sale vieți. Dar orice iubire este destinată eliberării ei corespunzătoare. Cel care iubește lumea va muri cu o iubire mereu crescândă față de lume; iar întrucât lumea nu are o viață a ei, fiind sinonimă cu moartea, cel care a murit întru iubirea față de lume nu se va ridica niciodată către o viață nouă, ci numai către o moarte nouă.

11. Cel care iubește carnea va muri – chiar prin această iubire a lui – față de carne; iar cum carnea este deja moartă, el nu se va ridica niciodată până la o viață nouă, ci, la fel ca și cel care iubește lumea, numai către o nouă moarte a cărnii.

12. Cel care se iubește pe sine va muri de asemenea din propria sa iubire; și întrucât toți sunt deja morți față de ei înșiși, cel care moare pentru sine nu se va înălța față de o viață nouă, ci tot către o moarte nouă. Iar acela care nu iubește nimic, fiind plin de ură față de tot și de toate, în el cea de-a doua moarte și-a făcut deja sălaș. Iar celui care are o inimă plină de mânie, cea de-a doua moarte îi bate deja la ușa inimii sale. Iar cel care este invidios și lacom este deja îmbrățișat strâns de cea de-a doua moarte.

13. În sfârșit, cel care strânge pentru sine comorile și bogățiile acestei lumi este cel care și-a stabilit sălașul permanent în cea de-a doua moarte; și oricine iubește viața acestui pământ, care nu este altceva decât o moarte trecătoare sau o moarte parțial perpetuă, nu va înceta niciodată să moară.

14. Deși orice iubire cauzează moartea, chiar și iubirea față de Dumnezeu, viața nu se va regăsi niciodată pe sine în vreo iubire mortală, decât numai în iubirea de Dumnezeu, căci numai El Singur este viața eternă.

15. În realitate, orice iubire se va regăsi din nou pe sine. Totuși, prieteni, în această regăsire va exista întotdeauna o imensă diferență, și anume: dacă ea va avea loc întru viață sau întru moarte.

16. Astfel se explică, dragul Meu Enoh, de ce a murit iubirea ta față de toate lucrurile lumești, regăsindu-se din nou întru Dumnezeu, ceea ce a făcut din tine o ființă veșnic vie, în Eternitatea tuturor eternităților. Puțini vor fi aceia care vor găsi cea de-a doua Viață așa cum ai făcut-o tu, căci această grație nu poate fi cucerită decât de cel mai intens foc lăuntric cu putință, al iubirii de Dumnezeu. Înțelege-Mă bine și păstrează pentru tine aceste cuvinte până mâine dimineață”.

17. După acest discurs, grupul a ajuns cu bine la coliba lui Adam, unde s-au așezat la sol și au primit din partea lui Adam binecuvântarea părintească obișnuită.

18. Apoi s-au ridicat cu toții, s-au înclinat în fața lui Adam, care le-a permis să se retragă. Adam i-a invitat însă pe Enoh, pe cei doi Abedam și pe Lameh să intre, și i-a reamintit lui Seth să pregătească masa de seară. Seth s-a îndreptat apoi către coliba sa, unde soția și copiii săi îl așteptau cu drag. El i-a trimis imediat la coliba lui Adam pentru a primi binecuvântarea acestuia, la fel ca și pe celelalte soții și pe ceilalți copii, care așteptaseră cu nerăbdare sosirea lui Adam și a celorlalți patriarhi.

19. După ce toți aceștia au primit binecuvântarea lui Adam, părăsind apoi cu respect și recunoștință coliba acestuia, Seth s-a întors în colibă, urmat imediat de soția sa, aducând cu ei mâncare și băutură din belșug.

20. Între timp, afară se întunecase, iar apropierea unei furtuni făcea ca cerul să fie încă și mai negru.

21. Adam i-a cerut atunci lui Seth o torță bună, făcută de Enoh, special pentru a ilumina coliba aflată în întuneric.

22. Dar străinul Abedam le-a spus lui Adam și lui Seth: “Ascultați, prieteni, lăsați lucrurile așa cum sunt! De ce să-l mai supunem pe Seth, care este destul de obosit, unei munci suplimentare, când el nu mai este prea tânăr?

23. Cât despre iluminatul colibei, Mă voi ocupa personal de acesta, iar în curând va fi suficientă lumină aici. Căci Eu sunt un adevărat expert în ale iluminatului, mai bun chiar decât Enoh cu torțele sale.

24. Tot ce am Eu de făcut este să spun: „Să fie lumină!‟, și după cum puteți vedea, lumina a și inundat încăperea de față”.

25. Într-adevăr, cuvintele lui Abedam s-au adeverit instantaneu, iar în colibă a apărut o lumină la fel de puternică precum cea a unei zile însorite, fără ca cineva să-și dea seama de unde provine aceasta, căci nu se zărea nici un corp de iluminat.

26. Enoh și Abedam erau singurii care știau de unde provenea lumina și cine era creatorul acesteia, dar nici chiar ei nu înțelegeau cum fusese totul cu putință. După ce și-au mai revenit din uimire, toți cei de față i-au mulțumit Domnului, după care s-au așezat, fericiți, la masă. Chiar și noul Abedam a luat fericit parte la marele festin, fără să-Și dezvăluie însă identitatea.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 151 - SETH CAUTĂ LUMINA ÎN LUMINĂ
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.12.2010, 02:59 View PostDownload Post

Capitolul 151
SETH CAUTĂ LUMINA ÎN LUMINĂ
(13 noiembrie 1841)

1. Seth nu a putut uita însă acest iluminat ciudat produs de Abedam. El nu a îndrăznit să întrebe pe nimeni ce se petrece, dar a continuat să caute sursa luminii. Ochii săi au explorat toate colțurile colibei, în timp ce mintea sa investiga toate posibilitățile de a genera lumină.

2. Să produci lumină printr-un simplu: „Să fie lumină!‟, și încă o lumină care să ilumineze toate colțurile, fără să lase nici o umbră pe nicăieri, așa ceva, Seth nu mai trăise niciodată. Dar el nu îndrăznea să întrebe pe nimeni ce se petrece.

3. Adam a observat în curând neliniștea lui Seth și l-a întrebat: “Fiul meu Abel-Seth, ce anume cauți, sau ce ai observat? Sau poate ți se pare ceva ciudat în această colibă?”

4. Seth i-a răspuns cu cel mai mare respect: “Mult iubitul meu tată, iată, oricât de ciudat ar putea părea, eu caut lumina în lumină și nu o pot găsi. Afară a început o furtună violentă, care se îndreaptă către noi dinspre regiunea de dimineață, fiind așadar încă prea departe pentru ca fulgerele sale să poată ilumina coliba; de altfel, acoperișul nostru este atât de bun, încât chiar dacă furtuna s-ar afla deja deasupra noastră, luminozitatea fulgerelor nu l-ar putea penetra.

5. Și chiar dacă acest lucru ar fi posibil, oare nu ar trebui să vedem și umbra obiectelor iluminate?

6. Iată, dragă tată, ce caut eu, oricât de ciudat ar părea, este: lumina din lumină!”

7. Adam i-a răspuns: “Da, este într-adevăr ciudat! Dar ceea ce mi se pare încă și mai ciudat este faptul că tu continui să cauți în zadar, în timp ce artistul însuși se află printre noi. Caută-L pe El și vei găsi în curând lumina din lumină.

8. Dacă vezi o piatră strălucind, te gândești și te întrebi singur: „De unde provine lumina ei?‟ Dar nu poți întreba pe nimeni de unde provine luciul pietrei și cum este produs el. Căci marele și atotputernicul Artist este sfânt și nu-i răspunde oricui, îndeosebi celor impuri în fața Lui, astfel încât este dificil să obții cunoașterea dorită referitoare la strălucirea pietrei.

9. Atât noaptea, cât și ziua, poți vedea o mare varietate de lumini. Dar pe cine poți întreba care este natura lor, atunci când te minunezi în fața lor?

10. În cazul de față avem însă simultan și lumina și Artistul, iar tu continui să cauți ceea ce ne este atât de aproape tuturor, lumina în lumină? Mă întreb dacă nu vei începe în curând să cauți ziua în plină zi?”

11. Cuvintele adresate de Adam lui Seth conțineau adevărul cel mai deplin; și totuși, așa cum Seth căuta ceva ce nu putea înțelege cu inima sa, nici Adam însuși nu își înțelegea propriile cuvinte.

12. Acestea au avut totuși darul de a-l hotărî pe Seth să meargă la Abedam, pentru a afla de la Acesta cum produsese miraculoasa lumină.

13. Abedam l-a întâmpinat pe Seth și i-a răspuns înainte ca acesta, care se dovedea încă sfios, să apuce să-i pună întrebarea:

14. “Seth, nu ți-ar plăcea și ție să poți face lumină? Da, da, ți-ar plăcea, și îți spun, nici nu este atât de dificil pe cât pare, iar mijlocul prin care poți realiza acest lucru este foarte simplu. După cum probabil ai observat că am făcut Eu, tot procesul nu constă decât din a rosti cu toată credința: „Să fie lumină!‟, iar lumina va înlocui pe loc întunericul.

15. Iată, acum cunoști marele secret și dispui de faimoasa lumină din lumină; sper să îți dai seama cât de curând că ai descoperit acum adevărata lumină, adică, cum ai spune tu, lumina adevărată din lumina adevărată.

16. Dar văd că Mă privești încă foarte intrigat. Oare nu-ți este suficient faptul că ți-am revelat arta mea, în deplinătatea ei?

17. Du-te în coliba ta întunecată și fă cu toată credința exact ce M-ai văzut pe Mine făcând, iar atunci te vei convinge de adevărul artei Mele.

18. Seth a părăsit pe loc coliba lui Adam și s-a dus în propria sa colibă, unde întreaga sa familie era adunată în întuneric, înfricoșată de furtuna violentă ce se apropia. Încă de la intrare, el a rostit: „Să fie lumină!‟, și iată, instantaneu, coliba lui a fost luminată.

19. Abia acum, după acest succes miraculos, care i-a înspăimântat de moarte pe toți copiii lui, a fost și Seth cu adevărat copleșit.

20. El și-a recâștigat însă curajul, și-a liniștit copiii, după care s-a întors în coliba lui Adam, i-a mulțumit lui Abedam pentru arta minunată pe care l-a învățat, după care a început să-și reamintească de tot felul de lucruri, aflate în conexiune cu succesul miraculos al acestei ciudate arte de a genera lumină, și care i-au captivat din nou atenția.

21. Atunci Abedam i-a spus cu blândețe: “Seth, ascultă, cât de lumesc te dovedești încă, dacă te gândești că în regiunea de apus te aflai printre cei a căror lumină interioară L-au recunoscut pe Asmahael, fiind apoi martori la toate miracolele Sale.

22. Într-adevăr, pe vremea aceea nu aveai la fel de multe îndoieli ca acum. Oare nu ai auzit tu cuvintele pe care i le-a adresat Emanuel lui Adam atunci când acesta L-a rugat să nu vă părăsească imediat după ofranda adusă de Enoh?

23. Crezi tu oare că puterea lui Emanuel este mai mare atunci când El se află într-o formă vizibilă decât atunci când este invizibil?

24. Iată, aici se află întreaga problemă care te blochează încă. Ai văzut vreodată o forță activă cu ajutorul ochilor fizici, sau ce anume mișcă membrele tale în funcție de voința ta, ori ce îți pune sângele în mișcare de-a lungul venelor, ce stă la baza creșterii firelor de păr și a unghiilor, ce forță distribuie mâncarea în stomacul tău, făcând simultan un milion de alte lucruri?

25. Sau ai văzut vreodată vântul și forma pe care o are acesta, sau forța germinatoare a semințelor, ori aceea care conduce mișcarea soarelui de la răsărit la apus, a lunii și a stelelor? Ai văzut vreodată cu ochii tăi materiali forța care conduce pârâurile, râurile și fluviile către vărsarea lor în mare?

26. O, cât de limitat ai rămas! De aceea, ascultă și reține bine: orice forță care acționează, indiferent în ce domeniu și sens, este născută din Dumnezeu, Sursa Primordială a tuturor forțelor și puterilor. Dar, prin însăși natura Sa primordială, Dumnezeu nu poate fi observat sau înțeles de nici o ființă creată de El. Căci cel care L-ar vedea pe Dumnezeu nu ar mai putea trăi, El fiind infinit, în timp ce orice ființă este finită. Cum ar putea ceea ce este finit să observe și să înțeleagă ceea ce este infinit?

27. Sau poate crezi că tu te-ai putea expansiona la infinit, păstrându-ți totuși minuscula ta scânteie de viață?

28. Tu te întrebi acum în inima ta: „Atunci cine și ce a fost acel Emanuel pe care l-am văzut cu toții?‟

29. Iată care este răspunsul: Dumnezeu poate crea în orice parte din creația Sa un trup aparent pentru Sine Însuși, ca Părinte plin de iubire, lucrând prin intermediul lui. Dar chiar și în acel caz, Tatăl nu este ceea ce vedeți, ci ceea ce acționează prin intermediul corpului pe care îl vedeți voi.

30. Este necesar să înțelegeți acest lucru, pentru a nu rămâne atașați de ceva care nu face decât să ascundă realitatea.

31. Îți voi vorbi acum și despre lumina din lumină: dacă ochiul tău nu ar conține în el lumina și dacă nu ar fi de natura soarelui, cum ar putea el percepe soarele și lumina lui? La fel, dacă puterea lui Dumnezeu nu ar fi înlăuntrul vostru, cum ați putea înțelege voi vreodată ceva de natură divină? De vreme ce puteți face acest lucru, rezultă că puterea lui Dumnezeu se află înlăuntrul vostru, dar oare se poate înțelege această putere numai pe sine însăși, sau poate face ea ceva mai mult?

32. O, iată, ce întuneric este încă în interiorul tău. De aceea, lasă lumina să crească în primul rând acolo. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 152 - DESPRE SIMPLITATE. MIRACOLUL IUBIRII LUI DUMNEZEU.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.12.2010, 03:03 View PostDownload Post

Capitolul 152
DESPRE SIMPLITATE. MIRACOLUL IUBIRII LUI DUMNEZEU.
(15 noiembrie 1841)

1. Seth, cel căruia i se adresase cu deosebire Abedam, a rămas uluit, la fel ca și ceilalți, deși aceste cuvinte nu îi atingeau decât tangențial. Nici unul nu a îndrăznit însă să îi pună alte întrebări suplimentare lui Abedam, a cărui înaltă înțelepciune aproape că îi distrusese, cum s-ar spune. Excepție făcea Abedam cel cunoscut, a cărui limbă a rămas neperturbată și cu inima calmă. Văzând însă că toată lumea păstrează tăcerea, el le-a cerut permisiunea patriarhilor și celuilalt Abedam să spună ce anume crede el, cu atât mai mult cu cât până acum nu făcuse altceva decât să pună întrebări sau să răspundă la întrebările altora.

2. Permisiunea i-a fost acordată cu bunăvoință, iar el a început astfel:

3. “Mult iubiții mei părinți și frați, precum și Tu, tizul meu mult stimat și iubit cu toată sinceritatea. Există un vechi proverb printre noi care spune că oamenii simpli și copiii rostesc de regulă adevărul, și întrucât am toate motivele să consider că fac parte din prima categorie, căreia i-am aparținut dintotdeauna, este limpede că sunt foarte potrivit să fiu predicator. De aceea, doresc să vă spun vouă, tuturor, că dintre voi toți, eu sunt cel mai fericit, desigur, cu excepția dragului meu tiz.

4. Voi vă minunați de apariția miraculoasă a luminii, eu nu. Căci dacă ar fi să ne minunăm de tot ceea ce reușește să facă puterea nesfârșită și înțelepciunea preaînaltă a Domnului, atunci ar trebui să ne petrecem întreaga viață minunându-ne.

5. Oare nu este fiecare bătaie a inimii noastre un miracol, dar cine stă să se minuneze în permanență de el?

6. Sau simplul fapt că vedem, auzim, mirosim, gustăm, simțim, că ne putem mișca la voință, sta în picioare, sări, păși, alerga, sta culcați, că putem dormi, visa, gândi, iubi, vorbi coerent, mânca, bea, și așa mai departe, – spuneți-mi, oare nu reprezintă toate acestea minuni peste minuni?

7. Dar ce om stă să se minuneze în permanență de toate acestea, în măsura în care el este capabil să gândească vreun pic?

8. Cine nu înțelege că o persoană puternică poate ridica o greutate mai mare decât una slabă? Cine ar sta să se minuneze că cel puternic este mai puternic decât cel slab?

9. Dacă eu aș lua o piatră în mâna mea și aș arunca-o la 30 de lungimi de om de mine, în timp ce un om mai puternic și mai îndemânatic decât mine ar arunca-o la o sută de lungimi de om, – spuneți-mi, cine s-ar minuna de acest lucru? Și totuși, acel miracol ar fi la fel de mare ca și în cazul în care Abedam și-ar folosi puternicul Lui „Facă-se!‟ pentru a crea nu această lumină simplă, ci un al doilea soare, care să lumineze în timpul nopții.

10. Într-adevăr, la o examinare mai atentă, omul ar trebui ori să se minuneze tot timpul, ori să nu se minuneze deloc. Căci dacă mă minunez de o lucrare a Domnului, în timp ce de alta nu, înseamnă că ori glorific lucrările Domnului, dintre care nici una nu este mai presus decât celelalte, ori sunt de o mie de ori mai stupid decât acum, dacă nu remarc dintr-o singură privire că Dumnezeu este incomprehensibil, insondabil și infinit în fiecare din lucrările Sale. Iar dacă recunosc acest lucru, de ce m-aș mai minuna dacă atotputernicul și preaînțeleptul Dumnezeu săvârșește alte lucrări, care corespund oricum din alte perspective perfecțiunii Sale infinite?

11. Într-adevăr, dacă o ființă umană ar reuși să creeze prin simplul său cuvânt un cer înstelat, aceasta m-ar uimi la culme, dar de vreme ce acest lucru nu poate fi realizat decât prin puterea lui Dumnezeu, el nu mă mai uimește deloc.

12. Privim noi oare ca pe o minune faptul că atotputernicul Dumnezeu poate realiza cu ușurință toate acestea prin ordinea Sa eternă, uluitor de înțeleaptă?

13. Eu unul nu, și nu o voi face niciodată. În schimb, mă umple de uimire faptul c㠖 ținând cont de ce am aflat cu toții de curând – acest Dumnezeu atotputernic este simultan și Părintele nostru plin de iubire. Și astfel, eu nu recunosc decât o singură Minune a tuturor minunilor, iar aceasta este iubirea, mai precis, iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru noi, care nu reprezentăm nimic în fața Lui, precum și iubirea dinlăuntrul nostru pentru El, care permite revărsarea în infinit a finitului.

14. Iată, acesta este singurul aspect care mă face să mă minunez din ce în ce mai mult, căci în acest caz, două extreme absolute – o nimicnicie remarcabilă și o Totalitate incredibil㠖 se susțin reciproc și acționează ca și cum ar trebui să se adapteze una la cealaltă.

15. Iată, acest lucru mă face să mă minunez, și de aceea, eu îl numesc un miracol. Dar în ceea ce privește toate celelalte lucrări ale lui Dumnezeu, născute cu ușurință din puterea Sa absolută, sau propriile noastre lucrări, de ce m-aș minuna câtuși de puțin?

16. Eu nu mă minunez, deși nu mă pot plânge că aș poseda prea multă înțelepciune. Dar voi? Voi, care aveți toată înțelepciunea din lume, păstrați tăcerea în ceea ce privește iluminarea colibei, în schimb vorbiți nestânjeniți toată ziulica, adeseori chiar sub soarele strălucitor, care este un miracol în sine, prin lumina pe care ne-o oferă. Este oare lumina soarelui mai palidă decât aceasta, și nu s-a născut ea tot prin puterea Cuvântului divin, la fel ca și aceasta?

17. Iată, toate acestea au fost observate de un prost în ochii voștri, și cu adevărat, este un veritabil miracol faptul că voi, cei înțelepți, nu le-ați observat cu mult timp înainte.

18. Noi ne putem bucura cu recunoștință de orice acțiune a lui Dumnezeu, pe care El o realizează în mod evident din cea mai pură și minunată iubire pentru noi toți, cei care nu reprezentăm nimic în fața Lui. Dar să rămâi uluit în fața unei lucrări a puterii divine și să ignori cu desăvârșire o alta, adevăr vă spun, aceasta echivalează cu măsurarea lucrărilor lui Dumnezeu după măsura prostiei noastre.

19. Dragii mei părinți și frați, nu mi-o luați în nume de rău, dar nu mă pot abține să nu vă dojenesc în această chestiune, pe care chiar și un orb ar fi recunoscut-o ca fiind prostească și nedemnă în fața lui Dumnezeu.

20. De aceea, haideți să ne minunăm cu toții numai în fața miracolului iubirii, care face ca Dumnezeu atotputernicul să fie Părintele nostru, să ne iubească și să ne permită să-L iubim și noi pe El. Pentru tot restul, haideți să-i mulțumim cu bucurie în inimi, și vom deveni cu siguranță mai demni să ne numim copiii Lui decât în cazul în care vom privi uluiți – zi și noapte – la fiecare fir de praf, uitând însă de iubire, recunoștință și toate celelalte calități care îi caracterizează pe adevărații copii.

21. Haideți să ne bucurăm de toate lucrările lui Dumnezeu și să le respectăm pe toate, căci ele sunt lucrările Tatălui, născute din iubirea Lui față de noi. Cât despre evaluarea lor, vă sugerez să i-o lăsăm cu umilință Celui care le-a făcut. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 153 - ÎNTRE ENOH SI ABEDAM CEL CUNOSCUT SE NAȘTE O FRĂȚIE ADEVĂRATĂ
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.12.2010, 03:09 View PostDownload Post

Capitolul 153
ÎNTRE ENOH SI ABEDAM CEL CUNOSCUT SE NAȘTE O FRĂȚIE ADEVĂRATĂ
(16 noiembrie 1841)

1. După acest discurs ținut de Abedam cel cunoscut, toți cei de față au rămas uimiți, neștiind ce să-i răspundă.

2. După o vreme, Enoh s-a ridicat, i-a întins mâna lui Abedam și i-a spus:

3. “Cu siguranță, mult iubitul meu frate Abedam, nu ar fi deloc împotriva ordinii divine dacă, din când în când, copiii s-ar ridica în fața celor înțelepți ca predicatori ai înțelepciunii și ar mai îndrepta din nebuniile învățătorilor care se consideră singuri extrem de înțelepți. Trebuie să recunosc că mi-ai luat o mare povară de pe inimă.

4. Cât de fericit și de împăcat întru Domnul aș fi putut fi încă cu mult timp în urmă, dacă aș fi putut auzi cuvinte precum cele pe care tocmai le-ai rostit.

5. De aceea, va rămâne de-a pururi adevărat că: ceea ce Domnul ia de la cei înțelepți, El le dăruiește din abundență celor slabi și copiilor.

6. Da, acesta este un mare adevăr! Cel care îl explorează pe Dumnezeu nu face altceva decât să-L ofenseze și să-și demonstreze prostia. El merge din necaz în necaz, în timp ce copilașii cei mici, fericiți și lipsiți de griji, primesc direct din mâna Tatălui preasfânt pâinea prețioasă a adevăratei vieți eterne, cu bucurie și recunoștință.

7. O, cât de mare este nebunia oamenilor!”

8. Iar Abedam cel cunoscut a adăugat: “Și să nu uităm prostia mea, dragul meu frate Enoh. Căci tu știi prea bine cum stăteau lucrurile nu cu mult timp în urmă.

9. Oricum, ceea ce am spus eu este atât de evident, încât chiar și un orb și-ar fi dat seama pe loc.

10. Eu însă nu voi putea fi niciodată învățătorul tău, ci dimpotrivă, tu vei fi întotdeauna învățătorul meu. Amin!”

11. Iar Enoh i-a spus lui Abedam: “Frate Abedam, ce crezi tu că mai poți învăța de la mine? Poate doar puțină nebunie în plus, pentru a o adăuga la libertatea ta?

12. Iată, eu însumi sunt la fel ca tine, și nu aș da nici cea mai mică picătură de iubire pentru întreaga înțelepciune a pământului. De aceea, eu nu am vorbit niciodată ca urmare a propriilor mele impulsuri vane, ci numai inspirat de spiritul divin lăuntric, de multe ori neștiind ulterior ce am vorbit, căci în realitate nu eu vorbisem, ci spiritul divin, care li sa adresat celor din jurul meu prin gura mea sărmană.

13. Iată, frate, din acest punct de vedere nici unul dintre noi nu are un avantaj asupra celuilalt. Acum a apărut însă ceva care mă transformă într-un prost în fața ta, și anume faptul că eu am meditat adeseori asupra lucrărilor Domnului, și – așa cum prea bine spuneai – le-am cam evaluat în funcție de diferite criterii.

14. Ei, acum spune-mi și judecă singur, care dintre noi doi are un avantaj mai mare asupra celuilalt, fiind astfel îndreptățit să îi fie învățător și un veritabil exemplu?

15. Venind mai devreme pe drum, eu ți-am dat o lecție, dar pe atunci nu te cunoșteam așa cum te cunosc acum, și astfel, lecția mea s-a dovedit doar un abuz în fața dreptului iubirii divine. Totuși, dacă ți-am spus acele cuvinte, am făcut aceasta nu pentru a-ți dovedi că sunt mai trezit decât tine, ci din cea mai pură iubire pe care ți-o purtam. Iată însă că acum regret chiar și acest lucru, căci eu îl învățam pe acela care s-a dovedit marele meu învățător în ale umilinței”.

16. La care, Abedam cel cunoscut i-a răspuns lui Enoh: “Frate, nu mă întrista, eu nu sunt fericit decât dacă mă aflu pe treapta cea mai de jos; de îndată ce mă ridici un pic, fericirea mea dispare, căci iată, natura mea însăși face ca să nu pot cunoaște fericirea decât prin smerenia cea mai mare.

17. De ce să-l ridice un frate pe celălalt mai presus de el însuși, fără nici un motiv aparent?

18. Frații trebuie să rămână mereu frați, și nimic mai mult. Dacă unuia dintre ei îi lipsește ceva, celălalt trebuie să se grăbească în ajutorul lui, dându-i din propria sa rezervă, și viceversa, astfel încât nici unul să nu fie în avantaj față de celălalt. Cui i-ar putea folosi dacă unul din frați este mai inspirat decât celălalt – de regulă, fiindcă Domnul dorește ca el să-i fie de folos fratelui său – iar acesta din urmă începe să-l idolatrizeze?

19. De aceea, rămâi dragul meu frate Enoh, și dăruiește-mi – ca un adevărat frate – din marea ta abundență, ceea ce observi că-mi lipsește. Și nu regreta niciodată că i-ai dat ceva fratelui tău, iar eu voi face la fel. Dacă toți vor acționa în acest fel, cu greu se va mai putea ajunge la ceartă, iar eu cred cu convingere că un asemenea comportament între frați își are sorgintea în însăși ordinea divină, încă de la începutul eternității. De aceea, haide să rămânem de-a pururi frați. Amin!”

20. Emoționat până la lacrimi, Enoh l-a îmbrățișat pe Abedam, dându-i un sărut frățesc, și i-a spus:

21. “Da, fratele meu întru Domnul și întru iubirea divină, ai doborât un arbore dintr-o singură lovitură. Cât de simple și cât de divin adevărate sunt cuvintele tale; și așa vor rămâne ele întru eternitate.

22. Așadar, vom rămâne frați, iar aceasta nu doar temporar, ci de-a pururi. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 154 - DESPRE ADEVĂRATA IUBIRE DE APROAPE
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.12.2010, 03:13 View PostDownload Post

Capitolul 154
DESPRE ADEVĂRATA IUBIRE DE APROAPE

1. În tot acest timp, celălalt Abedam a ascultat calm și cu o vizibilă plăcere discuȚia dintre Enoh și Abedam. Acum, El s-a ridicat subit în picioare și s-a repezit pur și simplu către cei doi frați, îmbrățișându-i cu putere, după care le-a spus:

2. “Da, este corect și adevărat, și într-o deplină armonie cu ordinea divină. Iar dacă frații vor trăi așa cum o demonstrați voi, Tatăl lor va fi și pe viitor – la fel ca acum – aproape de copiii Lui, care se vor gândi la Dumnezeu în inimile lor pline de iubire și vor acționa ca frații între ei.

3. Adevăr vă spun: Oricine spune: „Îi iubesc pe Dumnezeu și pe frații mei!‟, dar dispune de ceva pe care nu îl împărtășește cu frații săi astfel încât numai partea cea mai mică să-i rămână lui, acela este încă plin de iubire de sine și nedemn de Tatăl. Dacă cineva are zece frați și posedă 12 mere, el trebuie să le dea fraților săi 11 mere, să își ia o jumătate de măr pentru sine, și să păstreze cealaltă jumătate tot pentru frații săi. Numai așa va fi el un adevărat copil al Tatălui preasfânt din Ceruri, într-adevăr demn de Acesta.

4. Dacă un tată își iubește copiii mai mult decât pe cei ai fratelui său, și el dă dovadă de iubire de sine, fiind astfel nedemn de Tatăl. Și vă mai spun: cu adevărat binecuvântat va fi acela care față de nevoile fratelui său își va uita propriile nevoi, și care, din dorința de a răspunde nevoilor copiilor fratelui său, va sacrifica chiar nevoile copiilor săi în fața lui Dumnezeu, adevăratul lui Părinte, cu o supunere plină de recunoștință și de iubire.

5. Este mai bine pentru voi dacă din iubire pentru frații voștri, sunteți cel mai sărac dintre ei, decât cel mai bogat. Căci dacă ai împărțit darurile tale și ți-a rămas și ție o parte, tot pentru tine ai acționat, neținând cont de grija Tatălui Ceresc. Dacă dintr-o iubire pur frățească le-ai dat totul fraților tăi și nu ai păstrat nimic pentru tine, atunci te-ai eliberat complet și te-ai lăsat întru totul în seama grijii Tatălui Ceresc. Credeți oare că Tatăl infinit de bun și de sfânt își va lăsa vreodată copilul în nevoie?

6. Adevăr vă spun: El va asigura o sută pentru unul, de o sută de ori câte o sută pentru zece, și o infinitate pentru totalitate.

7. Judecați singuri. Ar putea exista vreodată suferințe și nevoi între frați dacă ei și-ar manifesta iubirea unii față de ceilalți, unul fiind la fel ca toți, iar toți la fel ca unul?

8. O, cu adevărat, într-un asemenea caz, cu toții s-ar bucura de nenumărate binecuvântări din partea Tatălui preasfânt.

9. Astfel, dacă doriți să fiți demni, copii ai unicului Tată preasfânt din Ceruri, trăiți ca frații și surorile. Dacă veți trăi astfel, Tatăl preasfânt va trăi și El în mijlocul vostru și va avea grijă de voi toți; în caz contrar, vă veți întoarce în curând la vechiul blestem și veți fi nevoiți să vă căutați o bucată uscată de pâine cu sudoarea grea a frunții, printre buruieni și mărăcini.

10. Iată care trebuie să fie atitudinea voastră unii față de ceilalți: dacă fratele vostru a făcut ceva pentru voi, asigurați-vă că el nu pleacă fără a-și primi răsplata binemeritată. Dacă voi i-ați făcut însă un serviciu fratelui vostru, nici măcar să nu visați că el vă datorează ceva, ci lăsați propria voastră iubire de frate să fie cea mai mare răsplată a voastră. Această atitudine va fi pe placul Tatălui Ceresc. Dar dacă totuși, iubirea fratelui vostru îl determină să vă răsplătească, acceptați această plată numai ca o ofrandă adusă iubirii sale, și mulțumiți-i și sărutați-l pentru ea. Căci orice ați primi trebuie să priviți exclusiv ca pe un dar; în acest fel, veți fi un frate adevărat pentru frații voștri, iar Tatăl preasfânt va fi de-a pururi mulțumit cu asemenea copii. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 155 - LAMEH ÎNTREABĂ CARE ESTE NUMELE STRĂINULUI ABEDAM
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.12.2010, 03:19 View PostDownload Post

Capitolul 155
LAMEH ÎNTREABĂ CARE ESTE NUMELE STRĂINULUI ABEDAM
(17 noiembrie 1841)

1. După ce al doilea Abedam și-a încheiat discursul, Lameh, credinciosul devot al lui Emanuel, s-a îndreptat către El și L-a privit din creștet până-n tălpi; căci ultimul Său discurs l-a trezit din extazul său născut din iubirea față de Emanuel, amestecat cu tristețea generată de despărțirea lor. Sufocat de iubirea lui tristă, el nu a auzit mai nimic din primele cuvinte rostite mai devreme. De aceea, când a început să perceapă subit cuvintele de lumină și iubire rostite de gura divină a lui Abedam, acestea au avut un efect uimitor asupra inimii sale recent trezite, iar aceasta cu atât mai mult cu cât Cel din a cărui gură au ieșit aceste cuvinte nu era altul decât Emanuel Însuși, într-o nouă ipostază.

2. După ce L-a studiat astfel pe Abedam, fără să descopere nimic, el și-a luat inima-n dinți și L-a întrebat:

3. “Ascultă, Abedam, tu ești încă un străin pentru mine, dar din gura ta umană ies cuvinte pur divine, de parcă mult-adoratul meu Emanuel Abba ar sta aici și ar vorbi El Însuși despre un veritabil punct cardinal al vieții umane, căci este limpede că El nu ar fi vorbit diferit de modul în care ai vorbit tu. Fii deci atât de bun și spune-mi de unde ai primit tu o asemenea înțelepciune supremă a iubirii.

4. Căci iată, dispariția lui Emanuel m-a făcut până acum orb și surd la toate, astfel încât ochii mei te văd acum pentru întâia oară printre noi, și te consideră absolut uimitor. De aceea, vorbește-mi despre tine, căci inima mea tânjește după o mai bună cunoaștere a ta”.

5. Și iată ce i-a răspuns Abedam lui Lameh: “Mult iubitul Meu Lameh! Ascultă, poți să-Mi spui ce oră este și unde ne găsim?”

6. Lameh i-a răspuns: “Din câte îmi pot da seama și din amintirile mele vagi, aceasta este coliba lui Adam, în care el ne-a primit pe toți cei care suntem prezenți, după ce am revenit pe sfintele înălțimi ale munților. Dar toate acestea mi le reamintesc ca pe un vis. Ce oră este acum nu-Ți pot spune cu exactitate, dar având în vedere lumina destul de puternică din colibă, nu cred că s-a înserat încă”.

7. Abedam i-a spus atunci lui Lameh: “Ascultă, dragul Meu Lameh, pentru tine este cu deosebire important să știi ce oră din seară este. De aceea, du-te afară și vezi – în funcție de poziția soarelui la apus – dacă este seara devreme sau seara târziu”.

8. Lameh i-a urmat imediat sfatul, dar a avut un adevărat soc să constate că în locul soarelui la apus, afară era un întuneric beznă, acoperind întregul pământ, iluminat doar din când în când de fulgerele răzlețe ale furtunii, care se apropiase între timp foarte mult.

9. El a revenit atunci în colibă în cea mai mare grabă, căci avea o adevărată oroare de noapte și de furtună. S-a apropiat apoi timid de Abedam și i-a spus:

10. “O, omule bun și drag, tu știai cu siguranță prea bine ce noapte cumplită este afară. De ce oare m-ai trimis să înfrunt această noapte teribilă, când soarele a apus de mult, iar fulgerele puternice de lumină și tunetele bubuitoare par să fie singurele care au început o bătălie teribilă cu noaptea cea densă și înspăimântătoare?

11. Iată, încă mai tremur de spaimă. O, Emanuel, ce bine ar fi dacă ai fi acum cu mine! Împreună cu Tine aș înfrunta cu dragă inimă această noapte cumplită, căci furtuna amenințătoare de afară, cu fulgere și tunete care par că urmăresc o bătălie distructivă, ar fi fost nevoită să asculte de Tine și să se retragă.

12. Bine cel puțin că este cu noi Enoh, căci altfel am pieri cu toții. Tu nu pari să fii prea îngrijorat de furtuna violentă care se apropie, dar acest lucru îți poate fi iertat, căci tu nu ești decât un străin și probabil că nu ai experimentat niciodată teroarea unei asemenea vremi în timpul nopții, pe aceste înălțimi. După ce vei fi trăit însă o asemenea experiență, ceea ce se va petrece chiar în această noapte, poți fi sigur că data viitoare când se va apropia o furtună, vei fi chiar mai speriat decât sunt eu acum.

13. O, Emanuel Abba al meu, ce bine ar fi fost dacă ai fi rămas cu noi în noaptea aceasta!”

14. Abedam l-a privit cu multă blândețe pe Lameh, i-a luat mâna și l-a întrebat: “Dragul Meu Lameh, ascultă, dacă noaptea de afară ți s-a părut atât de neagră, spune-Mi, de unde crezi că provine lumina din coliba aceasta?”

15. Abia după această întrebare a observat Lameh lumina din interior; și întrucât nu a putut remarca nici o sursă de iluminat, el s-a întors imediat către Abedam și i-a spus:

16. “Ascultă, omule bun și drag, acesta este un miracol! Aici, lumina există fără lumină! Da, această încăpere este le fel de luminată ca ziua, și totuși, eu nu pot descoperi nici o lumină aprinsă. Cum se poate întâmpla așa ceva? Care este cauza acestei lumini? Cum de este posibil?

17. Oare tu ești acela care a generat acest fenomen, sau poate furtuna de afară? Căci am observat și altădată că în timpul marilor furtuni, în nopțile cele mai negre, iarba, copacii și pietrele sunt adeseori înconjurate de o lumină albăstruie, care este însă mult prea slabă prin comparație cu această lumină.

18. De aceea, răspunde-mi tu la întrebarea pe care mi-ai pus-o”.

19. Dar Abedam l-a trimis la Seth cu următoarele cuvinte: “Lameh, du-te la Seth, iar el îți va spune de unde a apărut această lumină. Atunci vei descoperi o lumină în lumină, acolo unde acum nu ai descoperit nimic”.

20. Lameh s-a dus imediat la Seth și l-a întrebat: “Dragă tată Seth, vrei să faci pentru mine ceea ce fratele, sau fiul tău, sau ce o fi față de tine, a spus că o să faci?”

21. Seth i-a răspuns: “De ce ai stat atâta vreme adormit în inima ta? Dacă ai fi fost treaz, o asemenea întrebare nu și-ar mai fi avut rostul. Dar întrucât orbirea și surzenia ta s-au datorat iubirii tale față de Emanuel Abba, pot spune că ai o scuză valabilă, astfel încât îți voi răspunde că acela care a creat în mod miraculos și de neînțeles pentru noi această lumină este chiar cel care te-a trimis la mine și care a creat-o printr-o singură frază: „Să fie lumină!‟, susținută de puterea divină dinlăuntrul său. Acum știi tot atât cât știu și eu, așa că te poți duce la el, dacă dorești explicații suplimentare. Amin!”

22. Lameh s-a întors imediat la Abedam, așa cum i-a sugerat Seth.

23. Atunci, Abedam l-a întrebat: “Dragul Meu Lameh, caută puțin în iubirea din inima ta și vei găsi în curând adevăratul creator al acestei lumini. Căci Acela pe care îliubești atât de mult nu este atât de departe de tine pe cât crezi. Dar după ce îl vei găsi, păstrează acest lucru în secret până mâine dimineață. 24. În timpul acestei nopți, vei vedea lucruri cu adevărat mărețe. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 156 - DESPRE IUBIRE
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.12.2010, 03:23 View PostDownload Post

Capitolul 156
DESPRE IUBIRE
(19 noiembrie 1841)

1. Auzind cuvintele rostite de Abedam, Lameh a început să caute în inima sa, și nu i-a luat mult timp până a început să înțeleagă cine se ascundea în spatele lui Abedam.

2. Văzând că Lameh L-a recunoscut, Abedam l-a întrebat: “Ascultă, mult iubitul și credinciosul Meu Lameh! Cum te simți acum? Îți mai este teamă de marea furtună care se apropie de noi?

3. Sau poate ar trebui să Mă tem și Eu împreună cu tine?”

4. Dar Lameh a început să plângă de bucurie, dovedindu-se incapabil să răspundă. Abia după o bucată de vreme, după ce inima sa și-a exprimat iubirea prin nenumărate lacrimi de bucurie, expansionându-se suficient de mult pentru o veste atât de mare, a putut el să-i adreseze, într-o stare de vizibilă beatitudine, următoarele cuvinte lui Abedam:

5. “O, Abedam! O, Emanuel! O, Abba! O, Tu, o, Abba al meu, Te-am găsit din nou, o, din nou!

6. Cum mi-ar mai putea fi teamă de furtuna care nu reprezintă nimic în fața lui Dumnezeu?

7. Dacă aceasta este voia Ta, lasă pământul să fie spulberat în bucăți de nenumărate fulgere, iar marea să se evapore precum o picătură de rouă pe un fier încins. Da, cele mai cumplite uragane pot să lovească cu o asemenea forță încât să se joace cu munții la fel cum se joacă o furtună obișnuită cu frunzișul copacilor; bolovani de mărimea unor lumi pot să cadă asupra pământului, – dar în mine nu vei mai găsi nici un pic de teamă. Căci acolo unde ești Tu, acolo mă simt eu bine, în timp ce fără Tine, mă simt îngrozitor chiar și pe vremea cea mai calmă și mai frumoasă. Totul este negru și dezolant, și oriunde ai privi, totul pare să te amenințe cu moartea. Vântul îți urlă în față: Moarte! Iarba moare. Apele vuiesc: Moarte! Iar malurile lor tremură și se prăbușesc. Iar apa se evaporă și dispare în moarte, în vidul cel întunecat. Razele soarelui, care de regulă susțin viața, ucid acum paraziții de pe morminte.

8. Forțele materiale ale corpului muritor se ofilesc, masa de carne apatică și înțepenită se scufundă epuizată în pământul slăbit și el, iar decedatul trece apoi din moarte în moarte. Stelele, altminteri vii, se întunecă și pălesc, și nici o vibrație prietenoasă nu mai intervine să întrerupă tăcerea lor moartă. Pe scurt, acolo unde ești Tu, chiar și pietrele învie, devenind atât de prietenoase încât este o plăcere să le privești. Da, eu cred chiar că dacă cineva se află împreună cu Tine în foc, învăluit de flăcările devoratoare, în loc să simtă arsurile cele mai dureroase cu putință, el ar simți doar o răcoare plăcută. Căci Tu ești iubirea, pretutindeni și întotdeauna!

9. Iată, așa se explică de ce nu mă mai tem deloc, căci acum Te am din nou alături de mine. Dar nu trebuie să mai dispari din nou, astfel încât să nu mai știu unde Te-ai ascuns!”

10. La care, Abedam i-a spus: “Da, da, nu Mă vei mai pierde niciodată, acum și în întreaga eternitate. Amin.

11. Acum însă păstrează tăcerea în fața lui Adam și a lui Seth, precum și a Evei și a soției lui Seth, și a tuturor celorlalți copii. Căci doresc ca fiecare să Mă descopere singur, așa cum ai făcut-o tu. Și nimeni nu Mă va găsi decât dacă va proceda la fel ca tine, căutându-Mă în inima lui.

12. Dar îți spun: această noapte îi va aduna pe toți în jurul nostru. Atunci însă când vor veni, nici unul dintre voi trei nu trebuie să îmi dezvăluie identitatea, căci numai atunci când marea lor teamă îi va sili să caute în intimitatea cea mai profundă a inimilor lor, revelând-o în fața ochilor lor, inclusiv iubirea ascunsă în ea, numai atunci le va fi evident câtă iubire pentru Mine sălășuiește în inimile lor, recunoscându-Mă astfel sau nu.

13. Iată, Eu procedez exact la fel ca un mire care explorează inima alesei sale, pe care dorește să o ia de soție. El se plimbă noaptea, pe furtună, în jurul colibei în care locuiește aceasta, și ascultă cu inima îngrijorată și cu cea mai mare concentrare oftaturile secrete de iubire pe care le scoate iubita sa. Cât de bine îi va fi acesteia dacă inima ei este plină de iubire pentru mirele ei; căci gura vorbește numai ca urmare a abundenței din inimă. Ea îi va striga numele, și îți spun: oftaturile și strigătele ei îi vor sfâșia inima mirelui, iar el va intra în camera ei și o va lua cu el în coliba lui chiar atunci, pentru a o face soția lui.

14. Crezi însă că dacă mirele care își urmărește aleasa o găsește pe aceasta dormind dusă, sau strigând numele altuia, o va mai lua cu el în coliba sa?

15. Crede-Mă, el nu va face niciodată acest lucru, ci o va evita pe viitor, refuzând chiar să o mai privească.

16. La fel Mă aflu și Eu acum, într-o noapte furtunoasă, la ușa tuturor aleselor Mele. În orice inimă unde voi auzi un oftat după Mine, voi intra și voi face ceea ce a făcut mirele. Dar dacă îmi voi găsi alesele dormind sau oftând după numele altuia, voi proceda tot ca mirele respectiv, într-o situație identică.

17. Există totuși o diferență între Mine și mire. Eu vin cu iubire, aduc iubire, dăruiesc iubire, caut iubirea și cer iubirea, iar cel pe care îl voi găsi dormind va fi trezit pentru a 77 ori 77 mia oară. Și numai atunci, dacă tot nu se va trezi, Mă voi retrage. Dar vai celui din fața căruia M-am retras! Adevăr îți spun: el va putea ofta, strigându-Mi numele în van o perioadă incredibil de lungă, dar Eu nu îi voi răspunde!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 157 - FURTUNA
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.12.2010, 03:29 View PostDownload Post

Capitolul 157
FURTUNA
(20 noiembrie 1841)

1. Nici nu și-a încheiat bine Abedam aceste cuvinte atât de importante adresate lui Lameh, când Enos, Kenan, Mahalaleel, Jared și Methuselah s-au apropiat de ei, cuprinși de o mare spaimă, în timp ce coliba era înconjurată de sute și sute de copii la limita disperării, strigându-L pe Iehova în ajutor și invocându-i grația și compasiunea pentru a-i salva de teribilele acțiuni distructive ale naturii dezlănțuite, așa cum nu mai văzuseră niciodată.

2. Dintre cei cinci care au intrat în colibă, Kenan a fost acela care a luat cuvântul în fața lui Adam, după cum urmează:

3. “O, tată Adam, ascultă, dacă Emanuel cel dispărut și binecuvântarea ta părinteasc㠖 susținută de puterea iubirii Lui – nu ne vor veni imediat în ajutor, vom fi fără doar și poate pierduți, fără milă.

4. Privește și ascultă ce se petrece afară. Întreaga regiune de răsărit este o mare de flăcări. Nu numai că din cerul întunecat și acoperit de nori impenetrabili și denși, trăsnetele lovesc fără încetare, dar chiar și din pământ izbucnesc pretutindeni fulgere și flăcări.

5. Magnifica ta grotă a fost deja complet distrusă de mii și mii de trăsnete, nemairămânând nici o urmă din ea.

6. După cum îți spun, niciodată înainte nu și-a vizitat Iehova copiii într-o manieră atât de înfricoșătoare și de teribilă ca acum. Oricum, ce ți-am povestit până acum este partea cea mai puțin importantă. Ascultă însă și restul.

7. Marea și-a ieșit din matcă, mugind, vuind și izbindu-se cu furie de orice obstacol întâlnit în cale. Toți monștrii pădurii par să se îndrepte încoace: tigrii, leii, hienele, lupii, urșii și șerpii vin cu sutele, intrând cu forța în colibele noastre părăsite, ca să nu mai punem la socoteală tot felul de alte vietăți.

8. Nici o limbă umană nu ți-ar putea descrie în ce mizerie am ajuns cu toții în numai câteva minute! Noi cinci suntem singurii care nu ne-am lăsat încă depășiți de evenimente și copleșiți de disperare. Toți ceilalți sunt pe jumătate morți și zac cu fețele la pământ, așteptând sfârșitul lumii. Unii gem, alții plâng, strigă sau tremură din tot corpul, în timp ce alții zac pur și simplu într-o stare de prostrație, cuprinși de frică și panică.

9. O, tată, priveliștea este îngrozitoare! Și iată, aceste scene de oroare par să se amplifice continuu. Într-adevăr, nu cred ca lucrurile să fi fost prea diferite atunci când, aflându-te încă în Paradis, priveai cum lumile se destramă și ard în jurul tău, în timp ce pământul era distrus sub picioarele tale de mânia lui Dumnezeu.

10. De aceea, o, tată, nu mai întârzia și vino în ajutorul nostru, dacă mai e posibil vreun ajutor!

11. Ascultă, ascultă numai bubuiturile constante! Ascultă tunetul care zguduie totul cu violență. Poți simți tremurul constant al pământului și poți auzi vuietul mării care se apropie de noi. Ascultă urletele îngrozitoare ale miilor de animale care se amestecă amețitor cu zgomotele teribile produse de uragan!

12. Dacă mai crezi că este posibil vreun ajutor, nu ezita și ajută-ne repede cu binecuvântarea ta.

13. Priviți, priviți, o, tată, și voi, ceilalți: ce măreție sinistră și nemaivăzută a dezastrului! Priviți prin ușa deschisă! Iată, au ajuns și aici oaspeții nepoftiți și teribili, de a căror frică ne-am părăsit cu toții colibele. 14. Adam, tată, Enoh, Lameh, și voi, cei doi Abedam, o, iubitul nostru Emanuel, ajutați-ne pe noi și pe voi! 15. Priviți, un șarpe uriaș sâsâie și se ondulează deja în pragul ușii!”

16. Îngroziți, Adam, Seth, Eva și soția lui Seth au exclamat într-un singur glas: “Vedem cu toții cât de îngrozitoare este situația!”

17. Apoi, Adam a continuat: “Copii, binecuvântarea mea nu este suficientă în acest caz; dacă Dumnezeu nu ne ajută, suntem pierduți.

18. O, Doamne Dumnezeule! De ce a trebuit să ne supui la această experiență? Și chiar acum, în ajunul Sabatului!

19. O, Doamne, Tată și Creator al tuturor lucrurilor, oare ofranda de mâine Te ofensează deja în avans, de vreme ce ne supui acestor orori? Oh, în cazul acesta izbăvește-ne de ele și fă-ți cunoscută voia, în inimile noastre; iar noi toți vom face cu dragă inimă ceea ce dorești Tu! Înlătură însă această tentație teribilă de la noi și îngăduie-ne să privim din nou către Tine cu inimile fericite și pline de recunoștință.

20. O, Tată, preasfântule Tată, nu ne distruge pe toți în această noapte! Amin!”

21. Văzând monstru după monstru cum intră în colibă și auzind zgomotul asurzitor al tunetelor și cutremurelor de pământ, vuietul mării și vâjâitul vântului, ca să nu mai vorbim de urletele nenumăratelor animale care intraseră în coliba lui Adam, chiar și Lameh a început să se simtă din ce în ce mai stânjenit, ținându-se tot mai strâns de brațul lui Abedam; la fel stăteau lucrurile și cu Enoh și celălalt Abedam, cel cunoscut.

22. Abedam i-a întrebat atunci: “După câte văd, chiar și voi sunteți cuprinși de frică?”

23. Abedam cel cunoscut i-a răspuns: “Doamne și Tată, în fața unui asemenea spectacol, frica i-a fi scuzată chiar și unui înger, căci priveliștea acestor oaspeți teribili care urlă și se agită în casa noastră, într-o noapte atât de teribilă, ar îngenunchea chiar și cel mai temerar spirit.

24. Eu unul, aș prefera să văd lucrările iubirii Tale, decât pe cele ale puterii tale! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 158 - FRICA ȘI IUBIREA DE DUMNEZEU
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.12.2010, 03:38 View PostDownload Post

Capitolul 158
FRICA ȘI IUBIREA DE DUMNEZEU
(22 noiembrie 1841)

1. Sublimul Abedam a răspuns atunci astfel lui Abedam cel cunoscut, care tocmai își scuzase teama:

2. “Ai rostit adevărul, dar între noi fie vorba, trebuie să ridic o mică obiecție. Ascultă, dacă această furtună ar fi opera puterii Mele, crezi tu că pământul ar mai exista? Da, îți spun, ție și celorlalți aici de față, ce s-ar întâmpla atunci cu întreaga creație?

3. Dacă dorești să vezi o lucrare a puterii Mele, privește întreaga creație infinită, conexiunile dintre lumi, obiecte și ființe, cum fiecare dintre ele are o existență consolidată, constituindu-se într-o totalitate în felul său particular, dar fiind totodată doar o parte a ansamblului infinit; privește cum nimic nu poate părăsi pământul, soarele, luna și stelele, cu excepția lucrului cel mai imponderabil, adică lumina, care este și ea limitată. Iată, acestea sunt operele puterii Mele.

4. Chiar poți să crezi că puterea Mea este o putere a ruinei și distrugerii?

5. Adevăr îți spun: dacă puterea Mea ar fi fost astfel, nimic nu ar fi putut fi creat cu ajutorul ei.

6. Dar de vreme ce puterea Mea nu este o putere a distrugerii și ruinei, ci a creației constante și a prezervării celor deja create, ea aparține firesc ordinii eterne.

7. Acum că ți-am explicat cum stau lucrurile cu puterea Mea, spune-Mi de ce îți mai este teamă?

8. Crezi tu că această furtună este în mai mică măsură o operă a iubirii Mele decât o zi calmă și frumoasă?

9. Îți spun: o zi calmă și frumoasă poate fi comparată cu iubitul care stă cu soția sa în colibă. El își iubește cu fermitate soția, da, și cu multă credință, dar ce diferență există între iubirea lui și cea a unui tânăr pretendent!

10. Dacă soția îi spune soțului ei: „Vrei să mergi până afară și să-mi culegi câteva pere din cel mai apropiat copac, sau orice alte fructe coapte, căci îmi este puțin foame și am poftă de fructe?‟,

11. bărbatul va da din cap și îi va răspunde cam nervos: „Dar, draga mea, privește, până afară nu sunt decât câțiva pași, așa că lasă-mă să mă odihnesc, și dacă ți-e atât de poftă de fructe, binevoiește și ia-ți singură!‟

12. Dar dacă o gingașă fecioară i-ar spune admiratorului ei înflăcărat: „Vei obține mâna și inima mea, dar ca semn autentic al iubirii tale, trebuie să călătorești de aici timp de o sută de zile, pentru a-mi aduce de acolo un dar prețios și rar!‟,

13. va reacționa oare pretendentul față de adorata lui așa cum a făcut-o soțul cu soția lui, în colibă?

14. O, nu, vă spun Eu! El îi va răspunde cu siguranță acesteia: „O, frumoaso, voi călători nu doar timp de o sută de zile, dar dacă aș ști că acest lucru îți face plăcere, aș merge chiar până la capătul lumii pentru a aduna de acolo toate comorile și a ți le aduce în palma ta gingașă!‟ Spuneți-Mi, greșesc?

15. Priviți ziua calmă și strălucitoare din colibă și comparați-o cu noaptea iubirii agitate din inima tânărului pretendent. Ce diferență între cele două tipuri de iubire!

16. Comparați acum această noapte furtunoasă pe care am iscat-o pentru copiii Mei cu iubirea tânărului pretendent; ei, Abedam, o mai consideri acum o lucrare îngrozitoare a puterii Mele, care ți se pare atât de teribilă?”

17. Abedam cel cunoscut i-a răspuns: “O, Doamne, tizul meu sublim și plin de iubire, iată, o nouă parte importantă din prostia mea a fost distrusă acum, motiv pentru care îți adresez din nou mulțumiri eterne.

18. Cred însă că o parte a prostiei mele se mai ascunde încă pe undeva, prin străfunduri, căci nu mă pot abține să nu-mi mai fie încă puțin frică.

19. De vreme ce Tu, sublimul meu tiz, ai suportat atâtea din partea mea, eliberându-mă totodată de nenumărate tare, te implor, eliberează-mă acum și de această prostie și arunc-o acolo unde dorești”.

20. Sublimul Abedam i-a răspuns: “Iată, acum ai găsit cuvintele potrivite. Într-adevăr, Eu sunt nevoit să suport foarte multe din partea voastră, a tuturor, iar sacul în care adun toate nebuniile voastre se numește iertare și o răbdare infinită.

21. Dar îți spun, nimeni nu ar trebui să se bazeze prea mult pe acest sac, căci într-o bună zi el s-ar putea rupe. Iar dacă aceasta se va întâmpla, vai acestui pământ și locuitorilor săi!

22. Și voi mai sunteți încă înspăimântați, Enoh și Lameh?” Iar Enoh i-a răspuns: “O, Abba, din nefericire, trebuie să-Ți răspund afirmativ la întrebarea Ta. Sunt și eu la fel de anxios și de înfricoșat ca și ceilalți copii. Dar acest lucru mi se pare firesc, căci dacă bunătatea Ta părintească nu i-ar fi dăruit copilului slab o proporție corespunzătoare – deopotrivă înțeleaptă și plină de iubire – de anxietate și teamă, ce s-ar face copilul cel slab care își imaginează în mod greșit că este puternic? Cine l-ar mai putea ghida și educa?

23. În acest fel, teama este primul mare învățător al copilului. Ea a existat în mine încă de la începuturi și va rămâne până la sfârșit, căci eu știu prea bine că în mijlocul acestei frici a celui slab există și lucrează iubirea Ta cea mai înaltă.

24. Teama este cel mai de încredere îngrijitor al celor mici, și de aceea, ea va rămâne cu mine, căci o consider un mare dar al iubirii Tale, Tatăl preabun și preasfânt, încă de la începuturi și pentru totdeauna.

25. Prin grația Ta, eu intuiesc foarte clar că mulțumită ajutorului Tău plin de iubire, nimic rău nu mi se poate întâmpla. Și totuși, îmi este frică de asemenea întâmplări extraordinare, iar aceasta pentru că Te iubesc mai presus de orice.

26. Iată, oriunde există iubire există și teamă, dar acolo unde nu există teamă, nu există iubire”.

27. Abedam i-a răspuns: “Enoh, ai rostit adevărul. Dar cine a fost Acela care tea învățat să vorbești astfel?

28. Da, este adevărat că Eu sunt prezent în teama celui slab. Cel care îl iubește pe Tatăl se teme de Dumnezeu, iar fără teama de Dumnezeu, nimeni nu îl poate iubi pe Tatăl.

29. De aceea, frica de Dumnezeu și iubirea sunt egale, și nici una nu poate exista fără cealaltă. Trebuie însă să mai adăugăm un lucru important, și anume, că iubirea este superioară fricii. Astfel, viața există exclusiv în iubire, și niciodată în frică. În frică sălășuiește moartea, nu viața. De aceea, fiecare trebuie să-și lase frica stinsă de iubire, căci numai astfel va trăi întru Tatăl, care este singurul Domn al vieții. Urmărește să înțelegi cuvintele Mele!”

(23 noiembrie 1841)

30. Lameh L-a întrebat totuși pe Abedam: “Vrei să-mi spui repede dacă și eu mă tem?

31. Iată, totul mi se pare teribil, cu toate aceste urlete, tunete, vuiete și izbituri în creștere, zgomotele asurzitoare umplând instinctiv inima oricui de o mare teamă. Și totuși, deși acest fenomen mă afectează și pe mine, nu sunt singur dacă este vorba de teama cea prostească, sau vreo altă stare mentală, încă nefamiliară mie. O, Abba, explică-mi, te rog! Amin!”

32. Abedam l-a privit cu multă bunătate și i-a spus: “Lameh, Eu cred că tu nu vezi pădurea din cauza copacilor. Cum poți să-l întrebi pe altul dacă inima ta este copleșită de frică în timp ce trupul tău tremură de frică din creștet până-n tălpi?

33. Ascultă, ce cuvinte curajoase ai rostit nu cu mult timp în urmă. Unde îți sunt acum marele curaj și credința ta de nezdruncinat? Și totuși, nici una din toate ororile despre care vorbiți voi nu a avut încă cu adevărat loc. Ne aflăm încă cu toții pe un teren cât se poate de ferm. Acesta nu a fost încă distrus; marea nu s-a evaporat, nici un bolovan de mărimea unei lumi nu a căzut din cer, nici un singur munte nu s-a prăbușit în fața furiei uraganelor, iar flăcările nu ne-au învăluit; și totuși, voi tremurați alături de Mine, de parcă v-ar trece toate căldurile și toate febrele din lume, simultan.

34. Stau și Mă întreb ce s-ar întâmpla cu voi dacă Eu aș îngădui – ca să vă testez – toate relele de care vorbeați atât de curajos cu puțin înainte?

35. De aceea, rețineți acest adevăr: este preferabil să rămâneți cu teama voastră, așa cum face Enoh, decât să promiteți mai mult decât puteți duce, în iubirea voastră arzătoare. Orice promisiune făcută sub influența unei iubiri prea exaltate sau a unei frici cumplite, care te face orb și surd la orice, este practic imaterială, căci asemenea promisiuni nu pot fi niciodată ținute, de vreme ce asemenea stări excesive nu pot fi permanente.

36. În ce măsură te poate transforma focul iubirii puteți vedea în cazul iubirii celor căsătoriți, care este precum un foc molcom, mult răcit, care nu poate face să fiarbă sângele din inimă, limitându-se să-l încălzească ușor și să-l activeze cât de cât.

37. De asemenea, puteți învăța de la copiii cei slabi cât durează teama lor, și promisiunile lor odată cu ea. Atâta vreme cât tatăl lor tună și fulgeră mânios, ei promit – de team㠖 că vor deveni mai buni și mai cuminți. Dar după ce fața tatălui se luminează din nou, teama lor dispare, împreună cu toate promisiunile făcute anterior.

38. Dacă doriți să fiți cu adevărat perfecți, în voi trebuie să existe trei părți de teamă și șapte părți de iubire; și să adăugați la rugăciunile voastre această frază: „Tată, nu lăsa tentațiile să îmi asalteze slăbiciunea, ci eliberează-mă de orice rău, deopotrivă spiritual și fizic!‟ Aceasta este forma corectă de rugăciune, căci tentația nu este bună pentru oamenii liberi, întrucât ea ucide mai întâi trupul, după care slăbește spiritul.

39. Voi sunteți fericiți că ați putut cuceri frica prin iubire – deși numai pe perioada tentației – și nu ați lăsat iubirea să vă părăsească atunci când a venit tentația, îngăduind iubirii voastre mai puternice pentru Mine să controleze starea de teamă. Pe viitor însă, numai aceia vor fi norocoși care – păstrând teama firească de Dumnezeu – se vor trezi la iubirea față de Tatăl. Astfel, întâia datorie a omului față de Dumnezeu va fi ascultarea voluntară, care este fructul fricii corecte de Dumnezeu. Numai prin această ascultare se vor putea naște din nou oamenii, devenind copii ai lui Dumnezeu, pe care îl vor recunoaște ca Tatăl lor plin de iubire.

40. Frica este sămânța iubirii, și cum nu poate exista un fruct fără o sămânță, nu va exista niciodată o iubire adevărată pentru Dumnezeu fără o teamă corespunzătoare de Acesta.

41. La fel cum sămânța putrezește în pământ iar germenele viu al iubirii iese la suprafață, crescând și aducând fructe vii, iubirea – acest germene sacru al vieții eterne – se va naște cândva din acest fruct. Vechiul fruct va putrezi, dar din această putrezire în solul cel bun al iubirii Mele pentru voi se va naște un nou fruct, un arbore al vieții, sub ale cărui ramuri își vor stabili sălașul chiar și locuitorii cerurilor. Rețineți aceste cuvinte.

42. Dar acum, gata! Iată, Adam s-a ridicat și vine spre noi, plin de teamă. Căci și el începe să își dorească ajutorul Meu. De aceea, păstrați tăcerea în fața lui. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 16 of 19  [ 189 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 15, 16, 17, 18, 19  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !