Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 09:37
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 16, 17, 18, 19  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 159 - ADAM ȘI SETH ÎN FAȚA TULBURĂRII ȘI A TENTAȚIEI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.12.2010, 03:44 View PostDownload Post

Capitolul 159
ADAM ȘI SETH ÎN FAȚA TULBURĂRII ȘI A TENTAȚIEI

1. În timp ce ceilalți cinci o înconjurau pe Eva pentru a o proteja de oaspeții neașteptați – îndeosebi de șerpi, de care Eva se temea mai presus de orice –, Adam a venit în cele din urmă, condus de Seth, croindu-și drumul printre ciudații oaspeți, tot mai numeroși, către unicul loc rămas liber, în care se aflau cei patru.

2. Ajuns în fața lui Abedam, Adam a dorit să vorbească, dar de teamă, abia a putut să îngaime câteva cuvinte. Sublimul Abedam l-a privit însă cu cea mai mare bunătate și i-a spus: “Adam, tu cauți un ajutor nesigur. Privește în inima ta și vei găsi acolo ajutorul cel sigur.

3. Oare nu v-a binecuvântat Emanuel pe voi toți, indicându-vă locul sigur în care poate fi găsit?

4. Iată, dacă L-ai fi căutat acolo, L-ai fi găsit încă de mult, iar El ți-ar fi acordat ajutorul Lui atotputernic, ajutându-i prin tine și pe ceilalți. Și totuși, tu, primul om de pe acest pământ, nu L-ai căutat în locul firesc. De aceea, fă acum ceea ce ai omis până acum, cu toată iubirea și cu o credință desăvârșită, și astfel, te vei convinge și tu cât de aproape este Emanuel, și ajutorul dorit, de voi toți”.

5. Adam a făcut ceea ce i-a sugerat Abedam cel înalt și a găsit imediat ceea ce ar fi putut găsi încă cu mult timp în urmă. 6. Plin de căință și cu lacrimi de fericire în ochi, el L-a privit pe Abedam și a dorit să înceapă să vorbească și să se roage. Dar Abedam i-a spus: “Păstrează tăcerea până mâine. Fii fericit și netemător, căci nimeni nu va păți nimic, acesta fiind chiar motivul pentru care Mă aflu în mijlocul vostru. Încearcă să înțelegi cuvintele Mele! Amin!”

7. După aceste cuvinte, Adam a devenit pe deplin calm în inima sa, i-a mulțumit cu ardoare înlăuntrul său Celui-din-nou-recunoscut, iar apoi s-a reîntors la locul său, condus de Seth.

8. Revenirea sa la locul anterior nu s-a dovedit însă atât de ușoară pe cât v-ați putea imagina, căci fermitatea, curajul și credința sa au fost supuse unui test crucial, iar iubirea și credința lui au fost puse în fața unei tentații deosebite, după cum urmează:

9. După ce a făcut numai trei pași de Abedam, din pământ au izbucnit brusc flăcări înalte, blocându-i complet calea. El s-a înspăimântat, dar și-a reamintit imediat ultimele cuvinte ale lui Abedam, și anume: „Acesta este chiar motivul pentru care Eu Mă aflu în mijlocul vostru!‟

10. Încurajat, el i s-a adresat focului: “În Numele Celui care se află printre noi, îți cer să te îndepărtezi și să nu-mi mai blochezi calea către locul spre care mă îndrept!”

11. Dar focul nu l-a ascultat și a izbucnit încă și mai violent. Adam a rămas dezorientat, dar a devenit furios pe neascultarea flăcării în fața Numelui Domnului, astfel încât i s-a adresat pe un ton mai sever:

12. “Ascultați, ape ale pământului și ale tuturor cerurilor, năvăliți asupra acestui monstru prost și neascultător în fața Numelui Domnului, distrugeți-l și anihilați-l pentru totdeauna!”

13. Dar apele nu au ascultat de voința lui Adam.

14. Văzând că nimic nu era de făcut împotriva flăcării neascultătoare, Adam i-a spus lui Seth: “Haide să încercăm o altă cale, și lasă focul să ardă cât dorește Domnul”.

15. Cei doi s-au întors atunci către dreapta, unde nu ardea încă nici un foc. În schimb, cel puțin 30 de șerpi uriași s-au îndreptat sâsâind către Adam, astfel încât el a fost nevoit să se oprească din nou, nemaiputând să înainteze. El a folosit din nou cuvintele atotputernice, dar la fel de inutil ca și în cazul focului. În fața furiei sale, unul din șerpi și-a deschis larg fălcile și s-a încordat către Adam, care, observând intenția monstrului, s-a înspăimântat și s-a retras rapid.

16. Atunci, el i s-a adresat din nou lui Seth: “Iată, și pe aici, drumul nostru este blocat în mod infernal; să nu ne pierdem însă curajul, încrederea și credința, ci să aderăm cu iubire la Cuvântul sacru al Domnului.

17. Am putea reuși pe partea stângă, căci acolo nu văd încă nici un obstacol. Haide așadar să înaintăm în Numele Domnului, înainte ca vreun obstacol să ne blocheze și această portiță”.

18. După alți câțiva pași, ei au fost din nou întâmpinați de tot felul de monștri, astfel încât înaintarea pe acolo ieșea complet din discuție.

19. Adam s-a oprit atunci și l-a întrebat pe Seth: “Ce putem face? Nimic nu ascultă de cuvântul nostru și este imposibil să ne forțăm drumul înainte. Și totuși, Abedam mi-a poruncit să mă întorc la locul meu.

20. O, sărmana mea colibă, în ce sălaș al tuturor creaturilor te-ai transformat într-un timp atât de scurt!

21. Seth, ce crezi că este de făcut? Dacă tot nu putem să străbatem pe nicăieri, ce-ar fi să ne întoarcem la marele, sfântul și atotputernicul Abedam, a cărui lumină miraculoasă continuă să ne ilumineze coliba? Cred că nu va refuza să ne primească!”

22. Iar Seth i-a răspuns lui Adam: “Eu cred că de vreme ce tot am ajuns acolo, nu ar fi trebuit să plecăm, ci ar fi trebuit să rămânem alături de El, sau cel puțin să-i fi cerut să vină împreună cu noi; aceasta ne-ar fi ferit de toate aceste necazuri. Cu siguranță, acesta este momentul ideal să ne întoarcem la El, căci altminteri s-ar putea ca și drumul către El să ne fie blocat, iar acest necaz ar fi chiar mai rău decât primul”.

23. Adam i-a replicat astfel lui Seth: “Da, da, dragul meu Abel-Seth, ai deplină dreptate, acest lucru s-ar putea întâmpla cu ușurință. Haide așadar să ne întoarcem imediat”.

24. Cei doi s-au întors, dar ceea ce bănuise Seth s-a și întâmplat, astfel încât erau incapabili să mai facă vreun pas, înainte sau înapoi. Să strigi devenise de asemenea o imposibilitate, căci zgomotul infernal produs de flăcări, de răgetele animalelor, de vâjâitul uraganului, de bubuitul tunetelor, etc., făceau ca strigătele oamenilor să nu poată fi auzite.

25. Astfel, Adam și Seth erau acum înconjurați din toată părțile de foc și de monștri. Timp de câteva momente, cei doi au crezut că sunt pierduți, dar Adam a găsit puterea să-și revină și să se roage în inima sa:

26. “O, Emanuel, o, Abba, o, Abedam, revarsă-Ți grația asupra marii noastre suferințe! Nu ne conduce către tentații încă și mai mari, ci eliberează-ne de acest rău, și de orice rău viitor care ne-ar putea amenința – cu permisiunea Ta – inducându-ne confuzia în inimi!

27. O, Iehova, o, Părinte atotputernic, preasfânt și preaplin de iubire, ascultă ruga mea și lasă-mă să plec în pace, iar apoi să trăiesc și să mor după cum îți este voia! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 160 - AJUTORUL LUI DUMNEZEU ȘI GRIJA OMULUI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.12.2010, 03:46 View PostDownload Post

Capitolul 160
AJUTORUL LUI DUMNEZEU ȘI GRIJA OMULUI

1. Și iată, subit, toate flăcările au dispărut, iar animalele s-au retras. Adam și Seth au fost eliberați de cumplita tentație, iar drumul lor a devenit liber, astfel încât ei puteau merge oriunde vroiau.

2. Văzând aceasta, Adam și-a spus: “Oricum, Eva nu mai are nevoie acum de ajutorul meu derizoriu; căci cum aș putea eu să ajut pe altcineva câtă vreme sunt incapabil să mă ajut pe mine însumi? Având în vedere că bătrâna mea colibă a fost eliberată de toate aceste orori prin marea grație a Domnului, picioarele mele – acum libere – mă vor duce acolo de unde a provenit această eliberare”.

3. Iar cei doi, Adam și Seth, s-au îndreptat pe loc către Abedam.

4. Acesta a ieșit însă în întâmpinarea lor, și întrucât inimile lor erau atât de copleșite de recunoștință, astfel încât nici unul nu era în stare să rostească nici un cuvânt, Abedam le-a luat-o din nou înainte și le-a spus:

5. “Dacă, aflați în nevoie, v-ați rugat Domnului, iar Acesta a răspuns rugăciunii voastre, nu ar trebui să îi mai întoarceți spatele, ci să vă întoarceți către El deopotrivă cu fața și cu inimile voastre. Căci dacă El vă poate proteja pe voi, nu credeți că tot El îi poate proteja și pe aceia pentru care vă făceați griji în mod prostesc?

6. Iată, Eva și toți ceilalți sunt vii și nevătămați. La ce le-a folosit grija voastră nebunească? Dacă nu i-aș fi protejat Eu, păstrându-i într-o perfectă siguranță, ce credeți că s-ar fi întâmplat cu ei? Chiar credeți că voi i-ați fi putut ajuta dacă ar fi fost atacați de fiarele însetate de sânge și atât de puternice, ori dacă ar fi fost înghițiți de flăcări?

7. Adevăr vă spun: omul nu ar trebui să aibă decât o singură grijă, și anume, să-L caute pe Dumnezeu, pe Tatăl lui preasfânt, întotdeauna; iar aceasta, nu doar atunci când se află în nevoie, ci cu toată iubirea, indiferent de ocazie. Iar ce care L-a găsit, descoperind simultan că El este comoara supremă, nu ar trebui să-i mai întoarcă vreodată spatele, ci să rămână cu El, căci în caz contrar, el își va da seama încă de la jumătatea drumului cât este de neajutorat, recunoscând prin experiențele sale amare că el nu poate face nimic fără Mine.

8. Căci dacă cineva îmi strigă Numele, dar stă cu spatele la Mine, adevăr vă spun, el nu va fi auzit până când nu va sta cu fața și cu inima la Mine.

9. Dar să nu uitați un lucru: această a doua întoarcere va fi inevitabil testată cu severitate, căci numai astfel va deveni evident cât de serioasă este inima respectivă, în condițiile în care întreaga lume poate să urle și să vuiască în jurul ei –, astfel încât singurele cuvinte care vor fi auzite vor fi cele dinlăuntrul inimii.

10. Meditați asupra acestor cuvinte și aveți grijă să nu-Mi mai întoarceți vreodată spatele, căci Eu voi avea grijă să vă ghidez și să vă conduc pretutindeni! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 161 - DISCURSUL DE MULȚUMIRE AL LUI SETH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 03:38 View PostDownload Post

Capitolul 161
DISCURSUL DE MULȚUMIRE AL LUI SETH
(25 noiembrie 1841)

1. După ce au ascultat aceste cuvinte din gura lui Abedam, cei doi i-au mulțumit din adâncul inimilor lor, mult expansionate, din care începuseră să iasă raze strălucitoare de iubire adevărată. Seth L-a recunoscut și el acum pe Abedam, și, profund emoționat, i-a spus:

2. “O, Tată preasfânt! Abia acum m-am trezit din somnul care a durat aproape 800 de ani, astfel încât pot vedea cu o mare claritate toate lucrurile pe care iubirea Ta părintească le face pentru a-Și trezi făpturile create, făcându-le libere și independente, și educându-le pentru a deveni copiii Tăi mult iubiți, calitate prin care vor putea să se dezvolte în continuare, dar alături de Tine, Tată adorat!

3. Din pură iubire, Tu ai distrus lumile în fața lor, numai pentru ca ei să își recunoască propria nimicnicie, simultan cu totalitatea iubirii Tale sfinte.

4. Tu Te-ai ascuns din nou de ochii lor, numai pentru a-i face să Te caute, și prin această căutare sacră, să uite de lumea exterioară și de atracțiile ei efemere.

5. Tu l-ai respins cu blândețe pe acela care dorea să se apropie de Tine pe când era încă imatur și l-ai plantat într-un sol mai bun, pentru a-i permite să se coacă mai rapid, pentru a putea reveni apoi acasă la Tine, încărcat de rod bogat. Și totuși, Tu l-ai răsplătit pentru răbdarea lui prin iubirea Ta nesfârșită, copleșindu-l cu nenumăratele fapte de iubire ale vieții.

6. De multă vreme, Tu ai văzut cât de călduțe erau inimile noastre, dar în loc să ne pedepsești – așa cum meritam cu toții – Tu ai venit personal într-o formă vizibilă, pentru a ne învăța prin cuvintele Tale sfinte și prin acțiunile Tale sacre cum să Te recunoaștem pe Tine, și implicit viața eternă.

7. De dragul nostru, Tu ai creat cerul și pământul, deci toate elementele vizibile, într-o manieră uluitoare pentru noi. Tu Te folosești astfel chiar și de furtunile violente pentru a predica despre marea Ta iubire urechilor noastre surde, și de fulgerele orbitoare pentru a ne trezi ochii din somnul lor de moarte, astfel încât aceștia să poată privi lucrările iubirii Tale nemărginite și părintești, da, pentru a Te putea privi pe Tine, o, Tată preasfânt!

8. O, Tată, cine Te-ar putea iubi pe Tine în suficientă măsură? Cine Ți-ar putea mulțumi măcar pentru o fracțiune infinitezimală din ceea ce îți datorează, așa cum ar trebui să fie datoria oricărui copil?

9. O, Tată preabun! Fie ca inima mea să se dilate mult dincolo de toate cerurile vizibile! Și fie ca tu, flacără abia trezită a iubirii adevărate, să umpli inima mea astfel dilatată de jos până sus, astfel încât într-o bună zi să Te pot iubi, o, Tată adorat, cu toată puterea mea, da, chiar mai presus de puterile mele.

10. Abia acum au început să strălucească în inima mea – precum stelele luminoase – toate cuvintele tale, dragul meu Enoh, cuvinte pe care mi le-ai adresat în Numele Tatălui; abia acum s-a clarificat totul în mintea mea. Abia acum înțeleg că încă din primii zori ai copilăriei mele, fiecare briză ușoară care s-a jucat cu părul meu, fiecare picătură de rouă care mi-a udat picioarele, într-adevăr, tot ceea ce m-a atins vreodată, chiar și în vis, a fost o acțiune a iubirii tale nesfârșite, o, Tată preasfânt.

11. Te implor, primește acum recunoștința mea pentru toate acestea, recunoștința mea cea mai sinceră, pe care Ți-o voi oferi de acum înainte constant, împreună cu toată iubirea din inima mea, și pe care sper să o pot spori din ce în ce mai mult, prin grația Ta.

12. O, dacă aș putea să Țip de bucurie, să le revelez tuturor prezența ta sacră! Într-adevăr, la fel cum până acum câteva clipe, urechile noastre erau asurzite de zgomotele elementelor, aș dori să pot striga eu acum, asurzindu-i pe toți cu laudele mele aduse Ție.

13. Iartă-mă, o, Tată, dacă vorbesc din nou prea mult! Dar cine își mai poate reține emoțiile după ce Te-a recunoscut pe Tine? Cine poate exagera în acest sens? Cine Te poate lăuda pe Tine și cine îți poate mulțumi în suficientă măsură?

14. Ce inimă se poate dilata atât de mult pentru a putea cuprinde întreaga Ta compasiune, răbdare și iertare, da, măreția infinită a iubirii Tale părintești?

15. O, Tată, preabunule Tată, inima mea îți va fi devotată de-a pururi, plină de recunoștință; Te implor, primește această consacrare din partea mea, o, Tată adorat! Primește-o din partea noastră, a tuturor! Facă-se voia Ta! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 162 - ABEDAM CEL ÎNALT ȘI COPIII SĂI BINECUVÂNTAȚI. SFÂRȘITUL FURTUNII.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 04:03 View PostDownload Post

Capitolul 162
ABEDAM CEL ÎNALT ȘI COPIII SĂI BINECUVÂNTAȚI. SFÂRȘITUL FURTUNII.

1. După acest discurs cald de mulțumire, Abedam cel înalt s-a întors către Seth cu o privire plină de iubire și i-a spus: “Seth, fiul Meu iubit, vino lângă inima Mea, care te-a iubit încă înainte ca soarele să lumineze pământul.

2. Iubește-Mă din toată inima ta, iubește-L pe Tatăl, care din iubire pentru tine a creat cerul întins deasupra pământului, precum și soarele, luna și stelele, numai pentru a-ți arăta ce Părinte bun este El pentru tine, a fost și va rămâne de-a pururi.

3. Nu ți se pare, dragă Seth, că este bine și liniștitor să te odihnești lângă inima Tatălui preasfânt și etern?

4. Vino și tu, Adam, și voi, ceilalți trei; simțiți și gustați cât de dulce este iubirea Tatălui preasfânt și cât de liniștitoare este ea pentru inimile obosite ale copiilor”.

5. Toți cei de față au căzut la picioarele lui Abedam, strigând la unison, într-un suprem extaz: “O, Tată preabun și preasfânt!” – atât, căci nici unul nu mai era în stare să adauge ceva.

6. Dar Abedam i-a ridicat și le-a spus: “Copiii Mei mult iubiți, voi M-ați căutat adeseori, M-ați căutat îndelung și cu mari eforturi, da, M-ați căutat deasupra tuturor stelelor de pe cer, în timp ce Eu pășeam în permanență alături de voi. Dar voi erați incapabili să Mă recunoașteți, căci inimile și ochii voștri erau îndreptați undeva, la mare distanță, căutându-L și iubindu-L pe Acela care se afla întotdeauna foarte aproape de voi, chiar mai aproape decât erați voi înșivă de sine.

7. Acum M-ați găsit și sunteți extrem de fericiți. Haideți acum să părăsim coliba și să vedem cine mai are nevoie de ajutorul nostru.

8. Cât despre tine, dragul Meu Seth, îți dau puterea de a calma furtuna încă dezlănțuită, după care va deveni evident cine îl va mai recunoaște pe Tatăl care este atât de aproape. Amin!”

(26 noiembrie 1841)

9. În continuare, au părăsit cu toții coliba și au ieșit afară, unde furtuna – deși întrucâtva potolit㠖 continua să se dezlănțuie cu destulă furie. În timp ce treceau pe lângă Eva, Abedam cel înalt le-a spus celor cinci care încă o mai înconjurau și o linișteau:

10. “Rămâneți aici până la întoarcerea noastră. Oricine practică iubirea de aproape va găsi el însuși această iubire. Oricine se îngrijește de mama cea slabă va fi răsplătit cu iubire pe pământ; iar cel care este răsplătit cu iubire, va ține în mâna sa o dovadă prețioasă, cu ajutorul căreia îi va fi ușor să câștige comoara cea mai de preț.

11. Adevăr vă spun: dacă omul ar ști cât de aproape se află de fericirea supremă, el ar lăsa totul deoparte și ar urma-o. Totuși, este bine că el nu cunoaște acest lucru; căci dacă l-ar cunoaște, el ar deveni indolent și nu și-ar mai cultiva propriul teren.

12. De aceea, rămâneți aici și cultivați-vă terenul. Acest proces nu depinde de durata de timp; uneori, el depinde de un singur minut. Dacă în timpul acestui minut, sămânța cade pe pământul cel bun, ea germinează rapid, după care mlădița astfel încolțită își întinde noile rădăcini la lumina zilei.

13. Eu sunt un semănător experimentat și cunosc perioada exactă în care sămânța trebuie semănată în pământ. Lăsați această sămânță să încolțească la momentul potrivit și urmăriți creșterea ei cu căldura inimilor voastre. Adevăr vă spun: ea nu va da naștere unor fructe obișnuite.

14. Așadar, rămâneți aici și meditați asupra acestor cuvinte”.

15. Apoi, cei șase au părăsit coliba. Cei rămași au început însă să se întrebe unii pe alții: “Cine este acest străin? Și de unde a venit el?

16. Oare nu este el străinul care ni s-a alăturat aseară, împreună cu Abedam?

17. El pare să fie un om obișnuit; de unde are atunci această înțelepciune? Noi nu l-am mai văzut niciodată printre noi înainte.

18. Discursul lui a fost unul dintre cele mai ciudate pe care le-am auzit vreodată. Vorbind despre sine, el a spus că este un semănător experimentat și că tocmai a plantat o sămânță în noi, care va încolți în curând, dând naștere unor ramuri și frunze chiar a doua zi, adică în ziua de Sabat, care vor fi încărcate de fructe neobișnuit de bogate. Oare la cel fel de fructe s-o fi referit?

19. Înțeleagă cine o putea, dar noi, deși L-am văzut și L-am auzit pe Emanuel Abba, asistând la acțiunile Sale miraculoase, fiind treziți și binecuvântați de El, nu putem înțelege semnificația acestor cuvinte.

20. Este cam ciudat c㠖 deși binecuvântați – noi nu putem înțelege cuvintele sale, dar totuși, așa stau lucrurile”.

21. Enos a fost primul care a observat lumina din colibă, atrăgându-le apoi atenția și celorlalți.

22. Atunci, Kenan a vorbit: “Ascultați, este într-adevăr foarte ciudat. Nicăieri nu există vreun obiect de iluminat, și totuși, înăuntru este lumină la fel ca ziua.

23. Cum este posibil? Cine poate înțelege așa ceva?”

24. Eva s-a ridicat atunci și le-a spus celor cinci: “Copii, cum puteți discuta despre lucruri pe care nu le înțelegeți?

25. Ascultați, furtuna s-a mai potolit, iar vântul suflă ușor numai deasupra câmpurilor greu încercate ale pământului; ultimele picături ale marii frici pe care a experimentat-o întreaga natură se scurg acum de pe frunzele copacilor, iar roua răcoroasă vindecă deja rănile pe care le-au provocat nenumăratele trăsnete și fulgere copacilor sănătoși. Un somn binefăcător s-a lăsat probabil deja peste pleoapele grele ale copilașilor care s-au temut atât de tare, iar cei care în timpul acestei ore de coșmar s-au lăsat cuprinși de disperare, se află acum cu fața la pământ, cu inimile copleșite de recunoștință și cu ochii în lacrimi, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru că i-a salvat.

26. Cum de vă puteți stoarce creierii pe marginea unui ghem de lână, ignorând în schimb păstorul cel viu?

27. Semănătorul cel experimentat a plantat într-adevăr o sămânță glorioasă în voi, dar dacă o mai călcați în picioare, nu cred că prea multe ramuri încărcate de fructe vor vedea vreodată lumina zilei!

28. Voi știți prea bine că sămânța din pământ nu trebuie deranjată, dacă doriți ca ea să încolțească și să dea rod binecuvântat. Atunci de ce nu lăsați sămânța voastră să se odihnească, ci o izbiți mereu cu tăișul greoi al minților voastre?

29. Furtuna nu a încetat numai pentru cei de afară, ci și pentru voi. Da, suntem salvați cu toții. De aceea, în loc să vă bateți creierii, mai bine v-ați întreba cine este Acela care ne-a salvat, mulțumindu-i pentru marea Lui grație. Veți primi astfel mai multă lumină decât prin această dezbatere sterilă.

30. Nu vă întrebați cine este străinul, căci nici unul dintre voi nu îl cunoaște încă, dar cultivați cel puțin Cuvântul Lui glorios în inimile voastre, pentru ca el să germineze cât de curând și să dea rod. Văzând fructele sale în timpul zilei, vă va fi cu siguranță mai ușor să îl recunoașteți pe gloriosul Semănător decât acum, când – în negura din capetele voastre – voi doriți să vedeți deja lumina zilei, sau poate chiar vă imaginați că o vedeți.

31. Deși o femeie nu ar trebui să predice, o mamă are dreptul să își mustre copiii neastâmpărați atunci când vede greșelile lor. Încercați să înțelegeți ce spun! Retrageți-vă în inimile voastre pentru a căuta lumina care va alunga întunericul din ele, după care păstrați tăcerea. Amin!”

32. Cei cinci au luat cuvintele Evei cu toată seriozitatea, s-au interiorizat și au făcut cu dragă inimă ceea ce mama lor le ceruse cu atâta înțelepciune, din iubirea ei maternă.

33. Dar ce s-a mai întâmplat între timp cu cei șase de afară? Cum au găsit ei pământul și pe copiii care nu putuseră să intre în colibă?

34. Norii erau încă iluminați de nenumărate fulgere și trăsnete; o sută de munții din apropiere erau încă activați ca vulcani; marea își ieșise din matcă pe mile întregi; ici și colo, pădurile aprinse de trăsnete ardeau încă; tunetele continuau să bubuie, iar trăsnetele încă destul de frecvente izbeau încă pământul zguduit, însoțite de ecoul răgetelor animalelor înspăimântate, care se îndepărtaseră însă suficient.

35. Aceasta era situația afară. În plus, mii și mii de copii zăceau cu fața la pământ, formând cercuri largi în jurul colibei lui Adam, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru că i-a salvat. Tremurând și plângând, mamele își linișteau copilașii, care încă mai țipau de frică. Unii dintre ei – obosiți de atâta teroare – adormiseră însă în brațele mamelor lor obosite.

36. Cei șase au continuat astfel să meargă printre copii, inspectând totul și alinând inimile oprimate ale taților și mamelor.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 163 - PUTEREA MIRACULOASĂ A LUI SETH CALMEAZĂ FURTUNA DE FOC. CĂUTAREA LUI KAEAM. IUBIREA LUI PENTRU ABEDAM
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 04:12 View PostDownload Post

Capitolul 163
PUTEREA MIRACULOASĂ A LUI SETH CALMEAZĂ FURTUNA DE FOC. CĂUTAREA LUI KAEAM. IUBIREA LUI PENTRU ABEDAM CEL ÎNALT
(29 noiembrie 1841)

1. După ce i-au consolat pe cei afectați, Abedam i-a spus lui Seth:

2. “Dragă Seth! Perioada de încercare s-a încheiat. Această furtună de foc al cărei scop a fost să solidifice metodic pământul și-a făcut datoria, astfel încât este timpul să îi ordoni, prin puterea care ți-a fost acordată, să înceteze complet, să tacă, iar cerul să se însenineze. Lasă numai munții din depărtare să ardă, căci focul lor este necesar și practic inofensiv. Amin!”

3. Seth a căzut la picioarele lui Abedam, i-a mulțumit, după care s-a ridicat din nou și a spus, întinzându-și brațele, cu inima profund emoționată:

4. “O, Părinte preasfânt, Doamne și Creator al tuturor lucrurilor! Așa cum s-a petrecut din eternitate și cum se va petrece de-a pururi, facă-se voia ta sfântă! Amin!”

5. De-abia a terminat Seth de rostit cuvântul Amin, că pe cerul întreg nu a mai rămas nici un norișor, cu excepția câtorva coloane subțiri de fum, provenite de la munții care ardeau încă la orizont. Bolta cerească arăta de parcă ar fi fost de-abia creată, împodobită cu stele minunate, astfel încât tot ce avea viață și respira s-a bucurat de restaurarea liniștii și a ordinii.

6. După realizarea acestui miracol, însoțit de o rouă răcoroasă, care a alinat rapid rănile naturii, și de un vânticel plăcut, care mângâia ușor firele de iarbă strivite la pământ, Abedam li s-a adresat tovarășilor Săi:

7. “Liniștea a fost restabilită, iar pământul este din nou împăcat. Haideți acum să-i trimitem pe copii la casele lor, pentru a se bucura de odihna naturală binemeritată. Apoi ne vom întoarce și noi la locuința noastră, pentru a-i alina pe cei care ne așteaptă acolo”.

8. Cei șase s-au dus atunci cu toții la copiii care înconjurau încă coliba lui Adam și le-au spus că este timpul să meargă acasă și să se liniștească, întrucât toate animalele s-au retras de mult în văgăunile lor din profunzimile pădurilor. De altfel, vor găsi cu toții în colibele lor suficientă lumină care le va permite să caute prin fiecare colțișor al colibei, pentru a se convinge singuri că Tatăl atotputernic nu se află atât de departe de copiii Săi, așa cum crezuseră ei în mod prostesc, în credința lor atât de oarbă.

9. După ce se vor convinge de restabilirea ordinii și a păcii, și de faptul că se aflau în afara oricărui pericol, ei vor trebui să îi mulțumească lui Dumnezeu, iar apoi să se odihnească.

10. Auzind aceste cuvinte liniștitoare, oamenii s-au ridicat și s-au grăbit către colibele lor. Câțiva dintre cei mai bătrâni au mers însă la cei șase, au căzut la pământ în fața patriarhilor, și implicit în fața lui Dumnezeu, cu inimile pline de recunoștință. După ce s-au ridicat din nou, unul dintre ei, care era al zecelea fiu al lui Seth, și-a luat inima-n dinți și l-a întrebat pe tatăl său:

11. “O, tată, cum ai reușit să faci ca toate elementele să asculte de cuvântul tău atât de prompt? Eu nu am observat niciodată până acum această putere la tine.

12. Într-adevăr, eu cred că trebuie să fie vorba de o putere mai mare decât a ta. O, răspunde-mi te rog, pentru ca și noi să putem înțelege cum este posibil ca un om să facă așa ceva!”

13. Seth i-a răspuns: “Dragul meu fiu Kaeam, văd că tu înțelegi prea bine ce îi este posibil și ce nu omului. Totuși, având în vedere că omul poate realiza multe lucruri cu ajutorul lui Dumnezeu, tu nu poți înțelege încă ce s-a întâmplat astăzi. Așteaptă însă ziua de mâine, împreună cu ceilalți, căci vei vedea atunci o mare lumină, care va ilumina toate colțurile inimii tale, permițându-ți să vezi și să înțelegi cu claritate cum se pot petrece asemenea lucruri.

14. Deocamdată, întoarce-te cu inima liniștită și plină de recunoștință la coliba ta – acum purificată și bine luminat㠖 și odihnește-te, spre folosul vieții tale naturale, în Numele Domnului. Amin!”

15. Abedam cel înalt a întărit și El cuvântul Amin, după care a adăugat: “Când veți intra în colibele voastre, găsindu-le curățate de orice murdărie și luminate, reamintiți-vă diferența dintre cele ce sunt posibile pentru Dumnezeu și cele ce sunt posibile pentru om.

16. După ce veți descoperi această diferență, comparați inimile voastre cu colibele – așa cum erau ele înainte și cum sunt acum – și astfel, un văl gros va cădea de pe ochii voștri, ceea ce vă va permite să recunoașteți cine a fost Acela care a luat cu adevărat parte la liniștirea furtunii. Amin!”

17. Kaeam i-a mulțumit pentru această lecție importantă, după care a vorbit din nou: “O, tu, ale cărui cuvinte mi-au umplut întreaga ființă cu un suflu dătător-de-viață, îmi dai voie ca după ce îmi voi conduce familia în coliba ce mi-a servit atâta vreme drept sălaș, să mă întorc în acest loc și să-mi petrec restul nopții alături de prezența ta atât de plăcută, deși în afara colibei lui Adam?”

18. Iar Abedam cel înalt i-a răspuns: “Kaeam, fă ceea ce îți cere iubirea din inima ta! Dar dacă ai o credință desăvârșită și îți dai seama înlăuntrul tău că aici se petrec lucruri mai importante decât revenirea la coliba ta, atunci lasă-ți deoparte grijile și urmează-ne chiar acum la coliba lui Adam, care dispune de suficiente camere”.

19. Kaeam a răspuns plin de fericire: “O, tu, cel plin de glorie! Cât de dulci sunt cuvintele tale! Cine le-ar putea rezista, auzindu-le?

20. Iată, toate grijile mele anterioare s-au scufundat în pământ. Într-adevăr, chiar dacă aș avea o sută de colibe, o mie de copii și o sută de neveste, i-aș părăsi pe toți din iubire față de voi, și în special față de tine, gloriosule învățător.

21. Căci iată, eu cred că Acela de care ascultă elementele și care are grijă de întregul pământ cu iubirea Lui sacră, nu va uita de sărmana mea colibă. De aceea, te urmez despovărat de orice griji, chiar și până la capătul lumii, dacă asta va fi voia ta! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 164 - CÂNTECUL DE FERICIRE AL LUI KAEAM
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 04:32 View PostDownload Post

Capitolul 164
CÂNTECUL DE FERICIRE AL LUI KAEAM
(1 decembrie 1841)

1. Celelalte patru persoane care erau de față, dar la o oarecare depărtare, astfel încât nu putuseră auzi mare lucru din discuție, datorită zgomotului făcut de oamenii care se ridicau și plecau la casele lor, s-au apropiat și l-au întrebat pe Kaeam ce intenționează să facă.

2. Acesta le-a răspuns: “De vreme ce mă întrebați, vă voi răspunde că intenționez să rămân cu acela care ne-a salvat, lucru pe care îl puteți face și voi, dacă doriți”.

3. Ceilalți l-au întrebat atunci pe Kaeam ce trebuiau să facă cu soția și copiii lui, precum și alte chestiuni imediate.

4. Kaeam le-a răspuns însă din nou: “Prin faptul că am rămas aici, am rezolvat deja totul! Cel care a salvat pământul astăzi Având grijă și de bolta cerească Nu va uita cu siguranță de sărmana Și micuța mea colibă. Sunt convins!

5. Ar trebui ca nici voi să nu mai fiți îngrijorați, Căci pământul nu a fost distrus. Decât să vă odihniți în casele voastre În indolența voastră obișnuită Mai bine urmați pașii Celui A cărui companie este sacră.

6. Coliba mea nu mi-ar fi de nici un folos Dacă Acesta nu ar proteja-o. El nu va permite însă să pățim ceva Căci ne iubește mai presus de orice. Deci, dac㠖 plin de iubire - Eu îl urmez, la fel ar trebui să faceți și voi!”

7. Ceilalți nu au înțeles însă ce dorea să spună Kaeam, astfel încât l-au întrebat din nou ce semnificație aveau cuvintele sale.

8. Dar el le-a răspuns: „Cel a cărui inimă nu arde în flăcări Nu va înțelege cu ușurință - Atunci când îl va găsi pe Tatăl – Ce fericire i-a dăruit viața! De aceea, puteți merge acasă La colibele voastre, pentru a vă odihni Și așteptați ziua de mâine Și încetați deocamdată cu căutarea! Amin!”

9. Atunci, Abedam cel înalt s-a întors către cei patru și le-a spus: “Cine poate înțelege ceea ce nu vede și nu aude?

10. Dacă cel orb, sau care are ochii închiși, nu vede nimic în timpul zilei, cum se va descurca el în timpul nopții? Și cum poate auzi suflul ușor al iubirii cel a cărui ureche este surdă la bubuitul tunetului?

11. Adevăr vă spun: cel care nu recunoaște răsăritul soarelui încă de la prima privire, are o vedere foarte proastă. Iar cel care nu este trezit de bubuitul puternic al tunetului are cu siguranță un somn foarte adânc.

12. De aceea, este firesc să vă duceți acum la casele voastre, pentru a vă bucura acolo de un somn adânc; dar nu uitați să vă treziți la timp mâine! Amin!”

13. Auzind cuvintele lui Abedam, cei patru s-au înspăimântat. Iar unul dintre ei L-a întrebat: “Cine ești tu, ale cărui cuvinte ne-au accelerat atât de tare bătăile inimilor? Ce avem noi de-a face cu tine?”

14. “Cine sunt Eu? Eu sunt cel ce sunt, iar până acum voi nu prea ați avut de-a face cu Mine!

15. Dacă și Eu aș fi avut de-a face cu voi tot atât cât ați avut de-a face voi cu Mine, adevăr vă spun, nu ați fi mâncat prea multă pâine pe acest pământ.

16. Urmăriți să înțelegeți cuvintele Mele, iar acum, duceți-vă la culcare! Amin!”

17. Văzând că Abedam nu mai continuă, cei patru s-au întors către Seth, întrebându-l cine este acest străin, ale cărui cuvinte sunau atât de ciudat, dându-le fiori pe șira spinării.

18. Seth le-a răspuns însă: “Nu ați auzit ce v-a spus mai devreme străinul: „Dacă cel orb, sau care ține ochii închiși, nu vede nimic în timpul zilei, cum se va descurca el noaptea?‟

19. Ochiul interior al inimilor voastre este încă orb, și de aceea, voi nu vedeți soarele strălucitor care a apărut la orizontul vieții. De aceea, mergeți acasă, adormiți nebunia voastră, iar mâine, veniți la noi într-o stare de luciditate. Amin!”

20. Văzând că nu e chip să se lămurească, cei patru le-au mulțumit patriarhilor și au plecat îngândurați către colibele lor, care se aflau situate la circa o jumătate de oră, către miazăzi.

21. Pe drum, ei s-au interogat reciproc pentru a afla ce credeau ceilalți despre străinul din prezența patriarhilor din linia principală.

22. Unul dintre ei, numit Kurameh, a spus: “Oare puteți și doriți cu adevărat să auziți? O, mare e prostia noastră, atât de mare încât este de-a dreptul incredibilă: noi gândim fără gânduri, privim fără lumină, întrebăm fără grai, și nu avem nici un fundament!

23. Am găsit odată un arbore gol și am intrat în interiorul lui. Totul era dezolant acolo. Am găsit numai un rumeguș mâncat și fetid, dar nu și viața arborelui, deși din exterior, acesta părea viu. El avea multe frunze, dar nu am putut observa dacă avea și fructe, căci era prea înalt.

24. Altădată, am văzut o pasăre mare plutind pe cer. Era un uliu. El imita vocile păsărelelor ce zburau sub el, care s-au înălțat imediat, crezând că era de-al lor; dar de îndată ce l-au văzut, ele au coborât imediat, cuprinse de panică. Deși cântecul uliului era similar cu cel al păsărelelor, el era mai puternic și putea fi auzit de departe.
Mi s-a făcut atât de frică
Atunci când am auzit această voce.

25. Odată, am auzit un vuiet puternic în timpul nopții, de parcă ar fi izbucnit o furtună, dar frunzele copacilor nu se mișcau. M-am gândit atunci în sinea mea: „Ce înseamnă oare acest vuiet care se aude în tăcerea perfectă a nopții?‟

26. În curând s-a lăsat tăcerea, și nu exista nici o urmă de vânt.
Un vuiet puternic, și totuși, nici un vânt.
Ce întâmplare neverosimilă!

27. Altădată, mă aflam în vârful unei stânci, pe malul mării, și am văzut cum din mare se înălțau nori deși și negri. Aceștia se înălțau din ce în ce mai sus, direct către peretele stâncii. Eram curios să văd ce conțineau ei, dar în curând m-am înspăimântat, căci cu cât se apropiau mai tare, cu atât mai întunecat mi se părea hăul de sub mine.
De aceea, am fugit, după cum știți prea bine,
Cât mai departe de acel zid.
Și m-am grăbit către coliba mea,
Unde mi-am găsit odihna firească.

28. Dacă se va mai petrece ceva curios,
Timpul va ridica cu siguranță ceața de pe ochii noștri.
Așa că haideți să nu ne mai batem creierii
Și să nu intrăm singuri în viespar!
Munții sunt coroiați,
Noi suntem stupizi,
Ce am putea să ne răspundem unii altora
La întrebări atât de prostești?
Cel mult, putem vorbi de propriile noastre nedumeriri
Născute din prostia noastră.
De aceea, acum voi tăcea
Și mă voi duce la coliba mea
Unde mă voi bucura de odihna cea dulce
Și voi aspira către tot ce poate fi mai bun.

29. Dacă veți continua să vă puneți întrebări
Dimineața vă va spune următoarele:
Razele mele vă vorbesc,
Spunându-vă că sunteți cu toții la fel de păcătoși.
De ce nu vreți să vă odihniți o vreme
În loc să vă pierdeți timpul cu prostii?
Aveți grijă ca ochii voștri să fie limpezi
La răsăritul soarelui!

30. Dar faceți cum doriți;
Căci limba mea nu va respinge opțiunea voastră.
Mâine vom vedea cu toții
Dacă această noapte v-a adus vreun pic de lumină.

31. Oricât ați aștepta în noapte,
Cu siguranță, nu veți putea crea vreun soare.
Mâine vom vedea cu toții
Dacă această noapte v-a adus vreun pic de lumină.

32. După aceste cuvinte, Kurameh i-a părăsit și s-a grăbit către coliba sa, pentru a se odihni, în timp ce ceilalți trei s-au așezat pe iarbă și au discutat despre diferite subiecte, pentru a-și alunga somnul.

33. Ajuns la coliba sa, Kurameh și-a găsit nevasta și copiii uimiți de lumina strălucitoare din interiorul acesteia; el și-a amintit pe loc cuvintele străinului și a început să caute în sufletul său, devenind tot mai convins că străinul nu era deloc un străin, ci Acela care este pretutindeni la El acasă.

34. Astfel, el a început să se roage Acestuia, și a continuat să se roage până când somnul i-a adus la tăcere limba cea înflăcărată.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 165 - ABEDAM CEL ÎNALT SI CEI CINCI CĂUTĂTORI AI LUMINII. NU CĂUTAREA, CI IUBIREA CONDUCE LA VIAȚĂ.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 04:39 View PostDownload Post

Capitolul 165
ABEDAM CEL ÎNALT SI CEI CINCI CĂUTĂTORI AI LUMINII. NU CĂUTAREA, CI IUBIREA CONDUCE LA VIAȚĂ.
(2 decembrie 1841)

1. Grupul celor șapte, despre care am discutat anterior, a ajuns în curând la coliba lui Adam, unde i-au găsit pe ceilalți cinci, discutând amuzați cu mama Eva.

2. Imediat după ce a intrat în colibă, Abedam s-a apropiat de cei cinci și i-a întrebat: “Spuneți-Mi ce ați descoperit în timpul absenței noastre și care au fost consecințele Cuvântului Meu către voi? Ați renăscut, sau l-ați găsit învechit? Răspundeți-Mi din inimă!”

3. Primul care a vorbit despre sine a fost Enos: “Am perceput în interiorul meu o lumină puternică și extrem de strălucitoare. Am dorit să știu de unde provine ea, și iată, lumina a ieșit afară, iar eu nu am mai putut percepe părțile interioare ale corpului meu.

4. Mi-am întrebat atunci inima unde s-a ascuns lumina, dar inima mea a rămas tăcută. Am întrebat-o din nou a doua și a treia oară, dar ea a continuat să tacă, și așa a rămas până acum.

5. Iată, asta este tot ce am experimentat. Tăcerea inimii mele și dispariția luminii”.

6. Abedam i-a spus: “Dacă în loc să cercetezi, L-ai fi iubit pe Acela care te-a iubit încă de la începutul eternității, inima ta nu ar fi devenit tăcută, iar tu ai avea acum înlăuntrul tău lumina și Cuvântul. Tu nu ai dorit însă decât să cunoști, dar să știi, cunoașterea este pentru viață ceea ce sunt vaporii decăderii pentru lumină. Prin acești vapori, tu ai alungat viața, deopotrivă cu lumina din inima ta. Astfel se explică de ce lumina s-a întunecat, iar inima ta a tăcut.

7. Mulți oameni de pe acest pământ vor avea aceeași experiență, iar cei care vor proceda ca tine vor avea mari dificultăți în a regăsi viața și lumina ei.

8. Dacă dorești să trăiești, renunță la căutarea cunoașterii și umple-ți inima de iubire. Apoi, după ce îți vei recâștiga viața, vei primi și măsura corespondentă de lumină.

9. Dacă toți oamenii de pe acest pământ și-ar pune cap la cap întreaga lor cunoaștere, crezi că ei s-ar apropia astfel de adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, măcar cu lățimea unui fir de păr?

10. Ce diferență există între cel care studiază legile și cel care le respectă!

11. Oare nu conduce neînțelegerea legii la distrugerea celui care o studiază, în timp ce acela care o respectă devine viu prin intermediul ei?

12. Știu ce vrei să spui: „Bine, dar nu trebuie cel care dorește să respecte legea să o cunoască mai întâi?‟

13. Eu îți voi răspunde că ai întrucâtva dreptate, dar pentru a te conduce la adevărata lumină, îți voi relata o parabolă, și depinde numai de tine să o înțelegi.

14. Ascultă, să spunem că ai doi servitori, din care unul, la orice poruncă primită de la tine, stă toată ziua bătându-și creierii să o analizeze pe ea și implicațiile ei.

15. În timp ce celălalt nu stă prea mult pe gânduri, ci pleacă imediat și – din iubire pentru tine – o îndeplinește rapid.

16. Spune-Mi, pe care din cei doi servitori l-ai păstra, încredințându-i fără rezerve secretele și dorințele inimii tale?

17. Sunt convins că nu pe acela care analizează științific voința ta, ci pe acela care o îndeplinește fără zăbavă.

18. Crezi oare că lucrurile stau diferit în ceea ce-L privește pe Dumnezeu? O, nu, îți spun Eu! Lucrurile stau exact la fel cu Dumnezeu, căci Lui nu-i pasă de sufletele cercetătoare, ci numai de acelea care sunt active prin iubirea lor.

19. Dacă vei face la fel, vei trăi, și într-un singur minut vei învăța mai multe de la marele Învățător, Domnul și Tatăl tău, decât ți-ar putea aduce setea ta de cunoaștere în sute de ani.

20. Meditează asupra acestor cuvinte în inima ta și acționează în consecință! Amin!”

21. Abedam l-a întrebat apoi pe Kenan: “Arată-Mi și tu inima ta și ce ai descoperit în ea”.

22. Iar Kenan I-a răspuns: “Într-adevăr, nici eu nu m-am descurcat mult mai bine decât tatăl Enos. Și prin fața ochilor mei, lucrurile se derulau cu repeziciune, precum niște fulgere luminoase, dar nici eu nu le-am putut urma. Ele s-au îndepărtat rapid dincolo de orizont, iar în curând, întregul glob pământesc s-a scufundat în întunericul cel mai deplin. Cu are anxietate în suflet, am fost nevoit să recunosc cât de neadecvate sunt puterile umane și cât de greu ne este să prindem din zbor o lumină trecătoare.

23. Să-mi întreb inima era ca și cum aș fi încercat să întreb o piatră. Cine poate ști ce se ascunde în ea? Ea nu îmi oferă niciodată nici un răspuns.

24. Am fost și eu prezent atunci când Emanuel ne-a dat binecuvântarea Sa. Se pare însă că această binecuvântare m-a ocolit, la fel cum s-a întâmplat cu lumina pe care am văzut-o, care nu mi-a atins ființa, ci numai ochii, și pe aceștia – atât de efemer”.

25. Abedam i-a răspuns: “În viitor, mulți oameni vor avea aceeași experiență ca și tine; și pentru mulți dintre ei, durata experienței va părea nesfârșită, căci și ei vor suferi moartea datorită înțelepciunii lor lumești. Inima lor se va împietri, iar consecința va fi pizma și lăcomia, care va fi urmată de invidie, avariție și uciderea semenilor lor umani, iar cel avar va fi privit ca un erou al virtuții, datorită economiilor lui întotdeauna egoiste. De aceea, mulți vor suferi de o mare sărăcie, iar unii vor cunoaște chiar moartea.

26. Dacă dorești însă să trăiești, fă și tu ce l-am sfătuit pe Enos. Amin!”

27. Apoi, Abedam l-a întrebat pe Mahalaleel: “Tu ce ai descoperit înlăuntrul tău? Spune-Mi!”

28. Iar Mahalaleel i-a răspuns: “Într-adevăr, lucrurile au stat chiar mai prost în cazul meu decât în cel al părinților mei. Ei au văzut cel puțin o lumină, în timp ce eu nu am văzut altceva decât o noapte atotcuprinzătoare și rece.

29. Se pare că interiorul meu este gol și dezolant. Oriunde aș fi ciocănit în inima mea, pretutindeni suna a gol. Privind către cer, am observat că acesta era din fier, și nici o rază a speranței într-o viață mai strălucitoare nu penetra prin el.

30. Am plâns atunci în marea sărăcie a inimii mele, dar nisipul încins al deșertului meu interior mi-a înghițit chiar și lacrimile. Acum nu mai pot nici măcar să plâng, și am devenit exact ca o piatră.

31. Iată așadar ce am descoperit înlăuntrul meu și continui să experimentez chiar și acum, cu excepția unei anumite ușurări pe care o simt numai în prezența ta”.

32. Iar Abedam i-a răspuns: “Ceea ce simți tu acum, vor simți mulți în zilele din urmă.

33. Tu ești încă fericit, căci tu recunoști marea nevoie dinlăuntrul tău, iar o asemenea recunoaștere este încă o mare lumină. Cei din viitor, însă, nu își vor recunoaște propria moarte. Viermele lor interior îi va roade, ca și cum ar fi trunchiul unui copac mort din pădure, iar ei nici măcar nu vor recunoaște viermele care îi distruge, transformându-i în praf.

34. Ei vor extrage atâta fier din munții încât vor face drumuri de fier; totuși, nu vor fi mulți aceia care vor păși pe aceste drumuri de fier, drepte și netede, așa cum o faci tu acum. Iar dacă dintre cei mulți și morți se va naște unul viu, chiar și scurta perioadă pe care va fi nevoit să o petreacă printre ei nu va fi deloc ușoară pentru acesta.

35. Totuși, cei care vor fi atunci așa cum ești tu acum îl vor recunoaște pe cel viu, dar numai în măsura în care tu Mă recunoști acum pe Mine. Și multe cuvinte ale vieții nu vor ajunge la ei, așa cum nu ajung acum la tine cuvintele vieții rostite de Mine.

36. Dintre voi trei, tu ești cel mai fericit, prin lipsa ta de lumină, iar în curând vei primi vești bune.

37. Dar trebuie să faci și tu ce i-am sfătuit pe Enos și pe Kenan, căci atunci vei trăi și vei avea lumină din belșug! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 166 - CUM AR TREBUI SĂ FIE ADEVĂRATA IUBIRE PENTRU DUMNEZEU
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 05:26 View PostDownload Post

Capitolul 166
CUM AR TREBUI SĂ FIE ADEVĂRATA IUBIRE PENTRU DUMNEZEU
(3 decembrie 1841)

1. Apoi, Abedam l-a întrebat pe Jared: “Vrei să-Mi spui și tu, la fel ca părinții tăi, ce ai descoperit înlăuntrul tău în timpul absenței noastre?”

2. Iar Jared i-a răspuns: “Iată, știam că nu este prea mult de descoperit; de aceea, eu nu am căutat nimic, ci m-am relaxat și am visat cum era înainte și după această experiență îngrozitoare a furtunii. Astfel, am visat despre lucruri frumoase – cât de minunat ar fi fost dacă Asmahael ar fi rămas printre noi și ar fi locuit la mine, așa cum mi-a promis. O, cât de fericit aș fi fost!

3. Am visat apoi cât de mult ne-am fi bucurat noi toți dacă El, în calitatea Lui de Emanuel Abba, ar fi rămas cu noi până la această experiență a furtunii.

4. Am visat în continuare că Emanuel Abba ne-a trimis intenționat această furtună pentru a ne testa iubirea și credința în El. Și am mai visat că El Însuși se afla printre noi în mijlocul acestei furtuni, poate chiar în furtuna însăși.

5. Și astfel, am continuat, vis după vis. Nu am găsit nici o lumină nicăieri, dar inima mea s-a simțit mai ușoară și mai liniștită.

6. Căci m-am gândit în sinea mea că dacă am reușit chiar și numai să-L visez pe Acela pe care inima mea îl iubește cu o asemenea ardoare, la fel ca un pretendent tânăr care visează la aleasa inimii lui, aceasta este oricum o grație imensă, oricum mai mare decât aș merita eu vreodată.

7. Și iată, în acest fel, am putut trăi stări succesive de beatitudine, visând că trec dintr-o stare de extaz în alta. Asta este tot ce am găsit. De ce să mai caut în altă parte, când am găsit ceea ce mi-a dăruit mult-adoratul inimii mele. Și mai doresc să adaug că nici nu doresc să mai caut și să mai găsesc altceva. De altfel, eu sunt convins că Emanuel nu va privi cu mânie către mine atunci când – potrivit învățăturii Sale – va trebui să părăsesc acest pământ, cu acest dar al Său, care îmi oferă o beatitudine atât de mare.

8. Și astfel, eu mă voi bucura întotdeauna de Dumnezeu, de Emanuel, de mult iubitul meu Abba.

9. Iată, dragul meu străin, aceasta este comoara nepieritoare pe care am găsit-o”.

10. Auzind această mărturie a lui Jared, Abedam Și-a dus mâna la ochi pentru ași șterge o lacrimă. Abia după mai multă vreme și-a luat El mâna de la ochi și i-a spus lui Jared:

11. “Jared, ridică-te și vino la Mine, căci de acum înainte nu vei mai fi nevoit să visezi la Emanuel, pe care îl iubești atât de mult și pe care L-ai iubit dintotdeauna. De altfel, acesta este chiar motivul pentru care Asmahael s-a decis să locuiască în coliba ta. Da, nu va mai trebui să visezi niciodată la El, căci El va trăi de-a pururi sub acoperișul casei tale.

12. Vino, Jared, nu-Ți fie teamă, căci iată, Emanuel al tău, Abba al tău, Tatăl tău iubit, și-a deschis brațele către tine și te așteaptă!

13. Iată, Eu voi clădi un cer, care va fi cel mai înalt cer între toate, dar nimeni nu va fi admis în el dacă nu va veni să Mă întâmpine cu această descoperire cu care M-ai întâmpinat tu întotdeauna, în secret, la fel cum ai făcut și acum.

14. O, dragul Meu Jared! Ascultați, Enoh, Methuselah și Lameh, voi trăiți cu toții sub același acoperiș. Iubirea nu va permite niciodată să fiți despărțiți, nici între voi, și nici de Mine; astfel, Eu voi rămâne de-a pururi cu voi și cu descendenții voștri. Până la sfârșitul tuturor timpurilor, descendenții voștri vor fi ușor de recunoscut prin faptul că Eu îmi voi face întotdeauna sălaș în interiorul lor.

15. Vedeți, aceasta este adevărata iubire: tăcută și răbdătoare, fără să caute niciodată nimic, cu excepția obiectului iubirii ei. După ce inima L-a găsit pe Acela pe care îl iubește, ea este fericită, uluitor de fericită, chiar dacă iubitul ei nu se mai află în fața ochilor ei, căci el se va regăsi cu atât mai mult în inimă.

16. Atunci când cel iubit vede acest dor nestins, liniștit și plin de răbdare, al celui care iubește, și care este simultan plin de smerenie, de-abia îndrăznind să privească spre obiectul iubirii sale, adevăr vă spun: acesta și numai el este egal Celui pe care îl iubește, și care l-a iubit la rândul Lui cu mult înainte de a se naște.

17. Cei care vor face ceea ce l-am sfătuit pe Enos, vor trăi; dar Eu voi locui numai în casele celor ca Jared! Amin!”

18. În sfârșit, Abedam s-a întors către Methuselah și l-a întrebat: “Methuselah, acum știi Cine vorbește cu tine; dar nu trebuie să-Ți fie teamă să-Mi spui ce ai descoperit la rândul tău. Așadar, dacă ești de acord, te invit să vorbești!”

19. Cutremurat, Methuselah a vorbit în cele din urmă, cu o voce tremurătoare: “O, Doamne și Tată, Tu, care cunoști toate inimile și tot ce se află înlăuntrul nostru, cum de mă întrebi pe mine, care nu reprezint nimic în fața Ta?

20. Iată, eu nici măcar nu mă cunosc, în timp ce Tu mă cunoști în întregime. Dacă aș vorbi acum în fața Ta, cât de ușor s-ar putea întâmpla să rostesc – în ignoranța mea – un neadevăr.

21. Și cum Te-aș mai putea privi atunci în ochi pe Tine, Tatăl preasfânt? De aceea, judecă-mă așa cum m-ai găsit; dar Te implor, fii milostiv și plin de compasiune cu mine”.

22. Iar Abedam i-a răspuns: “Methuselah, ceea ce ai spus acum este exact ceea ce ai găsit înlăuntrul tău, iar această descoperire stă acum în fața ta. Adevăr îți spun: și tu stai în interiorul colibei lui Jared, deci sub același acoperiș cu Mine.

23. Așadar, toată lumea trebuie să caute; și toată lumea trebuie să ajungă sub același acoperiș. Cei care vor căuta așa cum ai făcut-o tu, vor găsi ceea ce ai găsit tu.

24. Totuși, fiindcă te-ai raportat la Mine ca la un judecător, vei fi nevoit să trăiești cel mai mult dintre toți pe acest pământ, căci ascultă, deși Eu sunt un judecător pentru toate ființele, copiii nu trebuie să-și numească Tatăl – judecător. De acum înainte, toți cei care își vor considera Tatăl un judecător, vor fi judecați. De aceea, o viață foarte lungă pe pământ va fi un micuț dar pentru tine din partea judecătorului, pentru ca tu să ai suficient timp la dispoziție pentru a recunoaște din nou în judecător pe Tatăl tău. Amin!

25. Iar acum, copii, iată, s-a apropiat de miezul nopții, iar corpul vostru are nevoie de odihnă; de aceea, haideți să ne retragem la culcare.

26. Tu, mult iubitul Meu Jared, ai libera opțiune de a alege dacă preferi să rămâi aici, alături de Mine, sau dacă dorești să vin Eu cu tine în coliba ta, pentru a sta cu tine”.

27. Profund emoționat, Jared i-a răspuns: “O, Tată, adoratul meu Tată, facă-se voia Ta, acum și de-a pururi!

28. Este întotdeauna atât de bine să fii alături de Tine, iar coliba mea este acolo unde Te afli Tu; aș dori însă ca nimeni să nu fie dezavantajat din cauza mea. Facă-se voia Ta! Amin!”

29. Iar Abedam i-a răspuns: “Da, ai dreptate; așadar, rămâi aici, alături de Mine. Amin!”

30. Apoi, s-au retras cu toții, cu inimile pline de recunoștință și iubire.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 167 - ADEVĂRATA RUGĂCIUNE. DOMNUL – DEOPOTRIVĂ JUDECĂTOR DIVIN ȘI TATĂ PLIN DE IUBIRE
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 05:31 View PostDownload Post

Capitolul 167
ADEVĂRATA RUGĂCIUNE. DOMNUL – DEOPOTRIVĂ JUDECĂTOR DIVIN ȘI TATĂ PLIN DE IUBIRE
(4 decembrie 1841)

1. Și astfel, s-au odihnit cu toții până cu o oră înainte de răsăritul soarelui. Numai Acela nu s-a odihnit care nu are nevoie de odihnă, fiind El Însuși odihna supremă, simultan cu activitatea supremă.

2. Acesta – numit aici Abedam cel înalt – fiind treaz, i-a trezit de asemenea (trupește, de data aceasta) și pe copiii Săi din somnul lor. A fost suficient un singur apel în acest sens: “Treziți-vă și ridicați-vă din paturi!” – și cu toții s-au trezit simultan, s-au ridicat, au ieșit afară și și-au spălat picioarele, mâinile, organele sexuale, pieptul, iar în cele din urmă, fața. Căci acest gen de spălare fusese dintotdeauna obiceiul lor.

3. După ce s-au spălat cu toții, cu excepția Evei – căci femeile nu se spălau decât după ce terminau bărbații, și aceasta oricum la in izvor diferit –, ei au luat ulei și și-au uns capetele, după care au intonat mulțumirile lor de dimineață în fața lui Abedam cel înalt, care era acum prezent printre ei. Și iată cum a sunat imnul lor:

4. “O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, îți mulțumim plini de iubire, lăudat fie Numele Tău! O, cât de bun ești Tu, Tată adorat! A Ta fie întreaga glorie, mulțumirile, iubirea și adorația noastră!

5. Nu lua grația Ta, compasiunea și iubirea Ta sfântă, de la noi, care ne numim copiii Tăi, dar suntem în realitate cu toții doar niște păcătoși. Binecuvântează-ne, condu pașii noștri și ghidează-ne, ascute simțurile noastre și înmoaie inimile noastre împietrite, pentru ca ele să devină la fel de dulci ca mierea și la fel de moi ca ceara, și dilată pieptul nostru strâmt pentru ca el să poată absorbi tot mai multă iubire de la Tine, o, Tată adorat!

6. Dăruiește-ne de asemenea binecuvântarea Ta pentru a putea celebra astăzi Sabatul Tău sfânt în modul cel mai plăcut Ție cu putință. Și dacă vei descoperi încă în noi, o, sfânt Părinte, nenumărate greșeli, mai mari sau mai mici, așa cum cu siguranță descoperi acum, la fel cum ai făcut-o din eternitate, purifică-ne pe noi prin iubirea, grația și compasiunea Ta, și transformă-ne astfel încât să devenim cu adevărat demni să Te numim pe Tine „Tată‟, îngăduie-ne să Te iubim cu o inimă mai pură și să îți lăudăm Numele cu o limbă mai curată.

7. O, Tată drag și bun, stai și rămâi pentru noi același Părinte minunat care ne-ai fost încă de la începutul eternității; și nu numai pentru noi, cei prezenți, ci și pentru copiii noștri și descendenții lor de mai târziu. Amin. Facă-se de-a pururi voia Ta sfântă! Amin. Împlinească-se grația, iubirea și compasiunea Ta. Amin!”

8. Iar Abedam cel înalt a adăugat: “Amin, vă spun și Eu; amin, în concordanță cu iubirea din inimile voastre, amin, în concordanță cu acțiunile născute din această iubire. Căci Eu nu rostesc niciodată cuvântul sacru amin decât acolo unde întâlnesc iubirea cea pură.

9. Voi nu trebuie să vă rugați lui Dumnezeu, care este sfânt, sfânt, sfânt, ci numai Tatălui cel plin de iubire; căci pentru Dumnezeu, toți oamenii sunt o oroare, numai pentru Tatăl ei sunt copiii Lui.

10. Sfințenia lui Dumnezeu este inviolabilă, dar iubirea Tatălui coboară până la copiii Săi.

11. Mânia lui Dumnezeu judecă toate lucrurile, condamnându-le la anihilarea eternă, dar compasiunea Tatălui nu permite nici măcar pieirea unui vis.

12. Potrivit voinței lui Dumnezeu, toate lucrurile trebuie să moară, dar viața Tatălui vine și calcă peste moarte. Cel care îl caută pe Dumnezeu îl va pierde pe El, pe sine și viața sa, căci Dumnezeu nu permite nimănui să-L atingă. Iar înțelepciunea oamenilor care îl caută nu reprezintă altceva pentru El decât o nebunie dezgustătoare, care sfârșește inevitabil prin a-l ucide pe căutător. Căci acesta îl atinge pe Dumnezeu cu înțelepciunea sa, dar nici o ființă creată nu îl poate atinge pe Dumnezeu cu vreun simț oarecare, rămânând în același timp vie.

13. Căci Dumnezeu este un foc etern, de o puritate absolută, dar în același timp de o intensitate de nesuportat, care nu iese niciodată în afara Sa; iar dacă Tatăl nu l-ar domoli, acest foc ar distruge toate lucrurile pentru totdeauna. De aceea, toată lumea trebuie să se teamă de Dumnezeu mai presus de orice și să-L iubească pe Tatăl mai presus de orice; căci Tatăl este opusul cel mai evident al lui Dumnezeu.

14. Și totuși, Dumnezeu nu ar fi Dumnezeu fără Tatăl, care este eterna Iubire întru Dumnezeu. Iar Tatăl nu ar fi Tatăl fără Dumnezeu.

15. Dar la fel cum Tatăl este viața întru Dumnezeu, la fel, Dumnezeu este întreaga putere și forță din Tatăl. Fără Tatăl, Dumnezeu ar fi inexprimabil față de Sine Însuși, căci orice Cuvânt dinlăuntrul Lui este Tatăl. Dar nici Tatăl nu ar fi Tatăl fără Dumnezeu, și astfel, Dumnezeu și Tatăl una sunt.

16. De aceea, oricine îl atinge pe Tatăl cu iubirea sa, el îl atinge simultan și pe Dumnezeu. Dar pe acela care uită de Tatăl și dorește numai să-L atingă pe Dumnezeu cu înțelepciunea sa, Tatăl îl va ignora la rândul Lui; în schimb, focul Divinității îl va prinde și îl va sfâșia în bucăți, distrugându-l necontenit, astfel încât el nu va mai reuși niciodată să se descopere pe sine. Și vă asigur că Tatăl nu se va grăbi prea tare să-l adune la un loc din întreaga infinitate și să-l creeze din nou.

17. Oriunde se află Tatăl se află simultan și Dumnezeu. Dar numai Tatăl se revelează pe Sine copiilor Săi. Dumnezeu nu se poate revela pe Sine nimănui, decât numai prin Tatăl, și abia apoi, așa cum este cazul acum, Tatăl revelează copiilor Divinitatea. Astfel, oricine Mă ascultă, Mă privește și Mă iubește, îl ascultă, îl privește și îl iubește pe Dumnezeu. Oricine este primit de Tatăl este primit simultan și de Dumnezeu.

18. Cel nedemn, care nu este primit de Tatăl, va cădea în mâinile Divinității care îl va judeca și îl va anihila, și el nu va găsi nicăieri compasiune, grație și iubire.

19. De aceea, temeți-vă de Divinitate, căci este cumplit să cădeți în mâinile Sale!

20. Iubiți-L în schimb pe Tatăl! Ancorați-vă ferm în iubirea Lui și lăsați-vă ghidați și atinși de aceasta, căci atunci nu veți mai gusta moartea, exceptând separarea de corp, acesta din urmă nefiind altceva decât blestemul Divinității, un înveliș înlăuntrul căruia viața născută din Tatăl este protejată de mânia Divinității, prin iubirea protectoare a Tatălui.

21. Din mâinile lui Dumnezeu voi primiți blestemul, în timp ce din mâinile Tatălui primiți binecuvântarea iubirii și viața ce rezultă din ea. De aceea, rămâneți ferm ancorați în iubire și veți fi protejați de aceasta. Dacă vă veți ancora însă în înțelepciune, veți pieri și veți fi spulberați de-a pururi de Spiritul Divinității.

22. Aceste cuvinte sunt un mare dar pentru voi, de ziua Sabatului, din partea Tatălui, ai cărui copii sunteți și care vă iubește mai presus de orice altceva există în infinitatea nemărginită. Meditați asupra acestor cuvinte în inimile voastre și acționați în concordanță cu ele, căci astfel veți trăi și nu veți mai cădea vreodată în mâinile Divinității.

23. Iar acum, Seth, du-te afară, unde soarele a răsărit deja, și dispune pregătirea unui mic dejun abundent, căci atunci când spiritul și-a primit înalta sa hrană, el trebuie să se îngrijească în mod corespunzător și de trup. Cheamă-i aici pe cei trei din regiunea de miazănoapte, care cântă afară de mai multă vreme imnuri de laudă; numele lor sunt Jura, Bhusin și Ohorion. Du-te și îndeplinește-ți cum trebuie datoria! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 168 - REAMINTIREA NOPȚII FURTUNII. IUBIREA ALUNGĂ TEAMA
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 05:40 View PostDownload Post

Capitolul 168
REAMINTIREA NOPȚII FURTUNII. IUBIREA ALUNGĂ TEAMA
(6 decembrie 1841)

1. Fericit, Seth i-a mulțumit lui Abedam cel înalt pentru sarcina primită și a alergat să împlinească voința Domnului.

2. Imediat după ce a ieșit din colibă, el i-a observat pe cei trei din regiunea de miazănoapte. El i-a strigat pe nume, iar ei i-au răspuns pe loc.

3. După ce au ajuns la el, Seth le-a spus: “Ascultați, este Cineva în această colibă care dorește să intrați; căci cu mult înainte ca eu să fi ieșit afară, El a auzit imnul vostru de laudă.

4. De aceea, intrați în colibă, unde vă așteaptă o binecuvântare uluitor de înaltă”.

5. Atunci, Jura l-a întrebat pe Seth: “Frate Seth, ce trebuie să înțelegem din cuvintele tale? Oare a venit la voi în timpul acestei nopți de teroare sublimul și atotputernicul Emanuel? Căci, crede-ne, noi ne-am gândit cu toții la această posibilitate atunci când furtuna de foc a încetat atât de subit.

6. Noi ne-am rugat și am invocat ajutorul lui Emanuel, pentru mântuirea noastră. Iar când această salvare a venit, atât de miraculos, primul lucru la care ne-am gândit a fost să îi mulțumim lui Emanuel.

7. Spune-ne așadar dacă așa au stat lucrurile!” La care, Seth a răspuns: “Cum au stat în realitate lucrurile, dragii mei frați, veți afla în curând, în colibă. Deocamdată, eu trebuie să mă grăbesc pentru a pregăti un mic dejun bogat, astfel încât nu voi mai sta la discuții cu voi”.

8. Cei trei au fost mulțumiți de acest răspuns și au intrat în colibă, plini de respect, căzând la picioarele lui Adam și ale oaspeților acestuia.

9. Adam i-a invitat însă să se ridice și le-a spus: “Copiii mei iubiți, mă bucur enorm să vă văd aici teferi și nevătămați.

10. Am fost extrem de îngrijorat de soarta fiecăruia dintre voi în timpul acestei nopți, din cauza conflictului teribil dintre elemente, dar credința mea în ajutorul Domnului – Tatăl nostru mult iubit, cel de-a pururi sfânt, sfânt, sfânt, în suprema Lui atotputere – a fost chiar mai mare. Căci noi toți am fost supuși unei mari încercări și am fost nevoiți să trecem un test crucial. Această bătrână colibă a mea a devenit subit sălașul tuturor bestiilor și fiarelor sălbatice. Șerpi, hiene, tigri, lei, lupi, urși și tot felul de alte creaturi au umplut coliba mea, în timp ce flăcările țâșneau de pretutindeni, din pământ. Credința noastră a rămas însă fermă, astfel că în curând am putut simți cu toții efectele glorioase ale binecuvântării protectoare a lui Emanuel.

11. Mergeți însă la acela care este cunoscut sub numele de Abedam, și care este încă un străin pentru voi, căci El vă va explica totul așa cum trebuie. Amin!”

12. Cei trei s-au închinat în fața lui Adam și s-au îndreptat spre străin.

13. Cel mai în vârstă dintre ei, Jura, i s-a adresat primul, spunând: “Te salutăm din inimă, Abedam! Patriarhul nostru suprem, Adam, ne-a trimis la tine, spunându-ne că ne vei povesti despre această noapte furtunoasă nemaiîntâlnită încă pe pământ, lăudat fie Domnul nostru Emanuel! Căci iată, noi trei suntem fiii lui Adam și am trăit pe acest pământ mai mult de 800 de ani. Am fost prezenți la izgonirea din Paradis, după care am avut numeroase alte experiențe teribile și triste, dar nici una care să poată fi comparată cu aceasta.

14. Nu voi vorbi acum de toate incendiile la care am asistat vreodată, nici despre munții care încă mai fumegă și mai scot foc, sau despre zguduiturile constante ale pământului, sau despre nenumăratele fulgere și trăsnete, pădurile incendiate, uraganele dezlănțuite, etc.; căci tunetul rămâne același an de an, la fel ca și conflictele dintre elemente și toate fenomenele generate de acestea, care ne înspăimântă într-o asemenea măsură simțurile. Ascultă însă, bunule om, atunci când marea cea vastă și-a ieșit din matcă, urlând și spumegând teribil, și a început să înghită munte după munte, ajungând în cele din urmă până la locuințele noastre din regiunea de miazănoapte, și forțându-ne pe noi să fugim din casele noastre în cea mai mare grabă, din cauza nenumăratelor fiare ce pluteau la suprafața apelor, unele dintre ele fiind niște monștri uriași cum nu am mai văzut vreodată, în sfârșit, când toate acestea, luptându-se unele cu altele, s-au repezit asupra noastră, iată, ele au asigurat un spectacol pe care cu siguranță nu îl vom uita prea curând.

15. Dar lucrul cel mai ciudat între toate a fost acela că toate aceste scene teribile au încetat subit, exact atunci când se părea că au ajuns la apogeu, de parcă nu ar fi existat niciodată. Marea a dat înapoi, și nu numai că s-a reîntors în vechea ei matcă, dar a dispărut atât de complet încât în urma ei nu a mai rămas nici un semn, cu excepția marilor straturi de nămol răspândit în toate direcțiile și care fusese anterior fundul ei.

16. Dacă nu ai nimic împotrivă, explică-ne aceste scene nemaivăzute și nemaiîntâlnite”.

17. Abedam i-a răspuns: “Dragii Mei prieteni, asemenea evenimente sunt într-adevăr greu de înțeles de către cei adormiți spiritual, dar se dovedesc cu atât mai utile pentru trezirea spirituală.

18. Spuneți-Mi, ce spirit cu adevărat trezit, aflat la unison cu iubirea Tatălui etern și preasfânt, poate fi înspăimântat vreodată, chiar dacă întregul pământ ar fi distrus sub picioarele sale, iar marea dezlănțuită ar înghiți rămășițele sale?

19. Credeți voi că Tatăl atotputernic – a cărui voință îngrijește și controlează cu atenție miriade de sfere cerești incomparabil mai mari decât acesta, ca să nu mai vorbim de numărul inimaginabil de spirite care trăiesc pe ele – nu este capabil să își protejeze copilul care îl iubește mai presus de orice și care este iubit mai presus de orice de către El, cu ocazia dezechilibrării unui banal atom, pe care voi îl numiți „pământ‟ sau „lume‟?

20. Sper că veți fi de acord cu Mine că așa stau lucrurile. Întrebarea firească ce se pune acum este: ce anume a generat frica disperată? Cu alte cuvinte, de ce se tem copiii de întuneric?

21. Ascultați, motivul pentru care apare această frică este iubirea lor prea slabă față de Tatăl preasfânt. După cum le este iubirea, la fel le este și credința; o credință slabă stă la baza oricărei frici.

22. Toate evenimentele de care ați vorbit nu au prea mare importanță; singurul lucru important este modul în care arată inima voastră.

23. Dacă Eu v-aș explica chiar totul, aceasta v-ar satisface în cel mai bun caz urechile, dar nu v-ar conduce la adevărata cunoaștere a inimilor voastre. De aceea, ar fi mai bine dacă v-ați examina singuri și cu toată luciditatea propriile inimi, precum și iubirea voastră pentru Dumnezeu, și vă spun: veți învăța atunci în câteva minute mai mult decât dacă v-aș explica Eu timp de milenii.

24. Deocamdată, rămâneți și împărtășiți micul dejun cu noi, căci iată, Seth și familia lui tocmai ni-l aduce.

25. Între timp, potoliți setea voastră de cunoaștere și deveniți mai activi în inimile voastre, căci astfel, noaptea voastră furtunoasă se va transforma în curând în cel mai strălucitor și mai liniștit Sabat. Meditați și înțelegeți! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 17 of 19  [ 189 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 16, 17, 18, 19  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !