Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 14.10.2019, 04:28
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... , 17, 18, 19  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 169 - MICUL DEJUN AL PATRIARHILOR ÎN DIMINEAȚA DE SABAT
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 05:44 View PostDownload Post

Capitolul 169
MICUL DEJUN AL PATRIARHILOR ÎN DIMINEAȚA DE SABAT
(9 decembrie 1841)

1. După ce li s-a adresat astfel celor trei, Abedam cel înalt i-a îndemnat să-L urmeze. El a pornit înainte, lăsându-i pe Enoh și pe Lameh să-L însoțească alături. Imediat după El urmau Abedam cel cunoscut, cu Jared la dreapta și Methuselah la stânga. În spatele acestora urmau Enos, Kenan și Mahalaleel, și abia apoi Kaeam, Jura, Bhusin și Ohorion.

2. Ajungând în fața lui Adam, s-au așezat cu toții în jurul lui Abedam, formând un cerc deschis către Adam, cerc pe care l-au închis chiar Adam și Eva.

3. Dar întrucât Seth nu fusese inclus în cerc, Abedam i-a îndemnat pe cei care-L înconjurau să-i facă loc și acestuia.

4. I-au făcut imediat loc lângă Adam; și astfel, 16 persoane, inclusiv Abedam cel înalt, au luat parte la micul dejun, format din pâine, miere și lapte. Obiceiul făcea ca pâinea și mierea să fie mâncate primele, și abia apoi laptele.

5. Au respectat cu toții acest obicei și cu această ocazie.

6. Dar de ce ne referim în atâtea detalii la acest mic dejun de Sabat? Motivul este cât se poate de evident dacă ne gândim că la acest mic dejun a luat pentru prima oară parte Tatăl Însuși, într-o formă vizibilă, printre primii oameni de pe acest pământ, punând astfel bazele primei biserici de pe pământ. La fel cum Adam și Eva pot fi priviți drept primii oameni de pe pământ, această adunare poate fi la rândul ei privită drept prima biserică a lui Iehova. Iudaismul a fost foarte ferm atașat de această biserică, și din anumite puncte de vedere, încă mai este. Există încă și astăzi, în centrul Asiei, într-o regiune formată din munții foarte înalți, nu departe de Himalaya, o mică grupare de oameni, foarte ermetică, ce continuă să trăiască în strictă conformitate cu aceste principii, înregistrate mai târziu de către copiii lui Noe pe plăcuțe de piatră, cu anumite litere picturale, a căror versiune târzie, dar deformată, au fost hieroglifele egiptene ulterioare.

7. În schimb, așa-zisa limbă sanscrită a perșilor și hindușilor nu trebuie privită ca o scriere identică; chiar și această limbă este mult mai târzie, nefiind altceva – la fel ca și hieroglifele egiptene – decât o versiune deformată, plină de erori grave, ceea ce a făcut ca serviciul divin bazat pe ea să nu fie altceva decât un păgânism abominabil.

8. Așadar, acesta este motivul pentru care acest mic dejun este menționat aici în atâtea detalii, el fiind celebrat special pentru celebrarea punerii bazelor bisericii originale, care a durat până la încheierea marii zile a națiunilor, adică circa 4000 de ani, până la ultima mare Cină, care a pus bazele Noului Testament, o Biserică nouă, a grației și compasiunii, o Biserică a vieții eterne, întru și prin Dumnezeu.

9. Ne vom limita deocamdată aici cu explicațiile istorice, și vom reveni la coliba lui Adam, pentru a vedea și asculta ce s-a mai petrecut după memorabilul mic dejun.

10. După consumarea acestuia și după ce toată lumea i-a mulțumit lui Abedam Emanuel Abba în inimile lor debordând de iubire, Cel Sublim s-a ridicat și le-a adresat celor prezenți următoarele cuvinte:

11. “Ascultați, voi, toți cei prezenți aici și care ați fost martorii nopții precedente, precum și ai zilei de ieri – exceptându-l pe Kaeam! Să nu uitați niciodată această zi și pe Acela care a fost, este și va fi, și care a venit la voi pentru a vă învăța El Însuși maniera corectă de a iubi, precum și înțelepciunea infinită ce derivă din aceasta. Nu vorbim aici de înțelepciunea lumească, care apasă mintea, dar încă și mai mult inima, ci de înțelepciunea adevărată, întru spiritul iubirii și al întregului adevăr ce derivă din aceasta, și care este viața eternă, liberă și autentică.

12. De acum înainte, veți celebra întotdeauna această masă înaintea oricărei ofrande de Sabat adusă Tatălui; căci adevăr vă spun: ofranda voastră nu va fi primită decât după ce vă veți fi recunoscut fiecare, la masa de dimineață, drept frați și surori întru iubirea Mea, și drept copii ai Unuia și Aceluiași Tată.

13. Ori de câte ori veți celebra această masă între voi, întru iubirea adevărată și pură pentru Mine, Eu voi fi printre voi, fie într-o formă vizibil㠖 pentru aceia ale căror inimi vor arde pururi din iubire pentru Mine, fie într-o formă invizibil㠖 pentru cei a căror iubire este mai călduță.

14. Da, prin iubirea Mea veți putea face orice, în timp ce fără ea nu veți putea face nimic! Căci iubirea Mea este un câmp fertil și bun, în care v-am plantat pe voi. Cei care nu îl vor lăsa pe dușman să îi scoată afară vor crește falnici și vor da rod bogat. Dar cei care nu își vor înfige rădăcinile vieții și iubirii lor suficient de ferm și de adânc în acest sol, se vor descurca foarte greu în momentul repetării tentației, atunci când dușmanul iubirii va veni și va încerca să scoată copăceii cei micuți din pământ. El îi va încerca pe toți; iar dacă va găsi vreunul slab, credeți că îl va cruța?

15. O, nu, el îl va scoate din pământul cel bun cu rădăcini cu tot și îl va lăsa să se usuce, căci rădăcinile sale nu vor mai avea la dispoziție umezeala necesară vieții, astfel încât copăcelul se va usca, iar în final va muri. Căci cine a văzut vreodată plante care să încolțească și să trăiască numai cu aer?

16. „Bine, dar orice plantă are nevoie și de aer pentru a trăi!‟ – Îmi veți spune. Sunt de acord; dar solul este lucrul cel mai important, iar fără el, aerul este inutil.

17. Aerul poate fi asemănat cu Cuvântul divin, în timp ce iubirea din inima voastră este solul în care a fost plantat un spirit viu, învelit de un suflet viu.

18. Această sămânță a vieții eterne dinlăuntrul vostru poate folosi în mod util aerul învățăturii divine, dar numai după ce a încolțit și a făcut rădăcini puternice în solul iubirii din inima voastră, pentru Mine. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat, spuneți-Mi și judecați singuri: oare nu va conduce atunci aerul la moarte, deși menirea sa firească ar fi fost să conducă spre viață?

19. Iată, prin urmare, Cuvântul Meu nu vă este de folos decât dacă inimile voastre sunt pline de iubire pentru Mine, și implicit pentru frații voștri; căci înțelepciunea intelectului vostru (aerul alunecos) este moartea iubirii voastre.

20. Dacă iubirea voastr㠖 menită să hrănească spiritul – este moartă precum copăcelul smuls din pământ, de ale cărui rădăcini mai atârnă doar câțiva bulgări de pământ uscat (iubirea stinsă pentru Mine), de unde vreți să-și mai extragă sămânța voastr㠖 copacul vieții, pipernicit și uscat – hrana?

21. De aceea, acest mic dejun are menirea să fie un veșnic avertisment pentru voi, reamintindu-vă să rămâneți de-a pururi ferm ancorați în iubire. Atâta vreme cât veți face acest lucru, veți dispune întotdeauna de viață, și Mă veți avea de asemenea pe Mine, Cel care sunt sursa veșnică a vieții și înțelepciunii ce derivă din ea.

22. Încrustați adânc aceste cuvinte în inimile voastre și acționați întotdeauna în concordanță cu ele, căci atunci veți fi mereu vii și nu veți mai fi nevoiți să vă întrebați: „Unde este Tatăl?‟, nici să-L strigați: „Vino!‟, căci El va fi cu voi și înlăuntrul vostru de-a pururi. Amin.

23. Acum, Enoh, du-te și pregătește ofranda sacrificială, căci a sosit timpul. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 170 - O EVANGHELIE A SACRIFICIULUI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 05:54 View PostDownload Post

Capitolul 170
O EVANGHELIE A SACRIFICIULUI
(10 decembrie 1841)

1. Enoh s-a ridicat atunci cu inima plină de iubire și recunoștință, și L-a întrebat pe Abedam cel înalt:

2. “Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire, oare este de acord voința Ta sfântă să-Ți aducem și aici, pe înălțimile sacre, același sacrificiu ca și ieri, în câmpie? O, Abba, îngăduie-mi să cunosc voința Ta sfântă!”

3. Iar Abedam i-a răspuns: “Enoh, de ce Mă mai întrebi, când tu știi prea bine care este sacrificiul care îmi face plăcere?

4. Ori de câte ori primesc o ofrandă interioară, născută dintr-o inimă plină de iubire și de smerenie, orice sacrificiu este sfințit, indiferent dacă este făcut în maniera lui Abel, Seth și Enos, sau în cea de ieri, din câmpie.

5. Remarc totuși în inimile voastre un loc gol. Voi ați consacrat acest loc sacrificiului adus lui Dumnezeu, dar din cauza goliciunii lui, voi nu înțelegeți cui și de ce aduceți acest sacrificiu. Ascultați așadar această explicație: Tatăl nu dorește nici un alt sacrificiu decât acela al inimii. Pe de altă parte, Tatăl este Dumnezeu cel etern, preasfânt și atotputernic; Lui și numai Lui îi datorați sacrificiul vostru, la fel cum iubirea voastră pură este pentru Tatăl.

6. Sacrificiul consumă, distruge și ucide orice ofrandă în focul ce arde pe altar. Iată, aceasta este mărturisirea omului în fața lui Dumnezeu, prin care el îl recunoaște pe Dumnezeu, fie deschis, fie mai vag, simțind în inima sa cum este Dumnezeu și ce face El.

7. Dacă cineva se limitează însă numai la ofrandă, fără să fie ancorat în iubirea sa fermă pentru Tatăl, ofranda – care este similară lui Dumnezeu – nu ar face altceva decât să-l consume, să-l distrugă și să-l ucidă pe el, datorită faptului că el nu s-a umezit mai întâi cu apa vieții, care nu este altceva decât iubirea pură pentru Tatăl.

8. Adevăr vă spun: cel care îi aduce un sacrificiu Tatălui în inima sa, face simultan și un sacrificiu plăcut lui Dumnezeu; în schimb, cel care își face sacrificiul său numai pe altar, în fața lui Dumnezeu, crezând că astfel îi face plăcere și Tatălui, acționează dintr-o mare eroare. Căci Tatăl nu este niciodată satisfăcut de o ofrandă arsă, ci numai de ofranda vie a inimii.

9. Cum credeți că ar putea fi satisfăcut Tatăl cel viu – din care s-a născut orice formă de viaț㠖 de un sacrificiu ars și mort, sau de unul care consumă, distruge și sfârșește prin a ucide în cele din urmă respectiva ofrandă?

10. Dar dac㠖 după cum spuneam – ființa aduce mai întâi o ofrandă de iubire către Tatăl, în inima sa, sacrificiul ulterior va fi la rândul lui bine primit, căci prin el omul declară ce a descoperit în inima sa, și anume faptul că Tatăl este sfânt, sfânt, sfânt, fiind una cu Dumnezeu cel atotputernic, dintru eternitate. Fără ofranda inițială, arderea sacrificiului nu este decât un act grotesc în fața Mea.

11. Amintiți-vă de Cain și Abel. Cain a făcut sacrificii fără iubire, în timp ce Abel le-a făcut cu iubire. Al cui sacrificiu s-a înălțat la cer și al cui a fost coborât la loc, către pământ?

12. Fiind o oroare în ochii Tatălui, care a fost consecința sacrificiului lui Cain? Acesta l-a prins în ghearele sale pe Cain și a făcut din el ucigașul fratelui său.

13. În mod similar, sacrificiul orb îi va prinde pe mulți în ghearele sale, iar ei vor acționa precum Cain și își vor ucide nenumărați frați, atât trupește cât și din punct de vedere spiritual.

14. Dacă doriți să faceți un sacrificiu, faceți-l așa cum se cuvine și după cum v-am explicat.

15. Astăzi, el va fi săvârșit așa cum a fost făcut ieri, pe câmpie. În schimb, nu veți mai aprinde focul sacrificial din altar seara, ci la amiază, pentru ca acei copii care locuiesc departe de acest loc să poată ajunge acasă până seara.

16. De acum înainte, copiii cei mici nu vor mai lua parte la sacrificii, fiind suficient ca din fiecare colibă să participe doi bărbați și o femeie. Mai mult, venirea la celebrarea sacrificiului nu trebuie să devină o datorie pentru nimeni, căci numai iubirea pentru Tatăl trebuie să-i strângă pe oameni, și nu sacrificiul în sine.

17. Dacă cineva va veni din iubire pentru Tatăl, sacrificiul său va fi sfânt, iar el va fi întărit din punct de vedere spiritual. Dacă însă, altcineva este chemat nu din iubire, ci din obligația stabilită pentru el de către un om al legii, deși propria sa inimă se opune, sacrificiul acestuia va fi desacralizat și îl va distruge, vestejindu-i inima. Iar ceea ce îmi va oferi el Mie va fi la fel ca inima sa, o lucrare lipsită de viață, o ofrandă moartă.

18. Cele ce v-am explicat acum vor rămâne de-a pururi valabile.

19. Iar acum, mult iubitul Meu Enoh, poți să începi ce ai de făcut. Voi, ceilalți, mergeți afară și spuneți-le copiilor veniți din toate colțurile pământului ce presupune un sacrificiu. Dar să nu spuneți nimănui că Eu sunt prezent printre voi.

20. Până în momentul sacrificiului, voi, Jared, Abedam și Adam, urmați-Mă la coliba lui Jared. Vor veni de asemenea cu noi copiii lui Seth și Eva.

21. În concluzie, haideți să facem totul corect, întru și prin iubire! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 171 - ENOH PREGĂTESTE SACRIFICIUL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 06:11 View PostDownload Post

Capitolul 171
ENOH PREGĂTESTE SACRIFICIUL

1. În continuare, Enoh a trecut la treabă, plasând lemnele cele mai curate de cedru pe altar, încrucișate, rugându-se în permanență.

2. În timp ce își vedea de treabă, câțiva oameni din regiunea de miazăzi au venit la el și l-au întrebat de ce așează deja lemnele pe altar, când obiceiul cerea ca ele să fie așezate numai seara.

3. Enoh le-a răspuns tot printr-o întrebare: “De ce sunteți îngrijorați? Credeți că fac acest lucru în mod arbitrar?

4. Sau a devenit acțiunea mea o minciună pentru voi numai pentru faptul că nu o înțelegeți?

5. O, da, multe lucruri par mincinoase în ochii celui orb; căci orice i-ai spune acestuia, cuvintele tale nu reprezintă altceva decât o minciună atâta vreme cât el este orb.

6. La ce-i folosește orbului lumina strălucitoare a soarelui? De ce s-ar chinui cineva să-i explice strălucirea acestei lumini, mințindu-l astfel? Căci pentru cel orb, soarele este negru, și el se încăpățânează să creadă asta. De aceea, un soare strălucitor trebuie să fie o minciună pentru el, căci dacă adaugi un corp străin la comoara cuiva, ce reprezintă acesta față de propria sa comoară? Nimic altceva decât o minciună, căci el nu este precum comoara sa, ci doar un corp străin, care practic nici nu există pentru acela care nu recunoaște decât semnele caracteristice ale comorii sale.

7. De aceea, mă întrebați degeaba, căci astăzi eu sunt mai puțin înclinat ca oricând să vă mint. Pentru cel care aparține adevărului, întreaga falsitate s-a scufundat în nimicnicia eternă; în schimb, ce semnificație ar putea avea adevărul autentic divin pentru acela a cărui inimă este încă plină de falsitate, pe care el o confundă cu adevărul? El nu ar putea semnifica nimic altceva decât o minciună.

8. Ce înseamnă lumina interioară a spiritului pentru acela care caută lumina lumească? Nimic altceva decât o minciună, o beznă absolută. Cum ar putea fi altfel, de vreme ce acea lumină bate mult mai departe decât poate ajunge privirea respectivei ființe?

9. De aceea, vă rog să mă lăsați în pace! Voi nu puteți înțelege deocamdată cărările Domnului, căci această noapte v-a întunecat inimile, astfel încât voi nu mai puteți să vă dați seama că iubirea adevărată pentru Dumnezeu nu depinde de nici o regulă, fiind complet liberă, la fel ca și ofranda pe care i-o aduce ea. Dacă vă iubiți soțiile liber, și nu doar la anumite ore sau în funcție de anumite reguli, de ce ar trebui să vă măsurați iubirea față de Dumnezeu?

10. Așadar, mergeți și meditați mai bine la cele spuse de mine! Amin!”
(11 decembrie 1841)

11. După ce Enoh a rezolvat cu curiozitatea celor de la miazăzi în această manier㠖 extrem de potrivită pentru nivelul lor de înțelegere – aceștia au început să mormăie în barbă, fiind extrem de enervați de modul în care fuseseră tratați de Enoh, căci – ziceau ei – nu puseseră întrebarea cu rea intenție.

12. Unul dintre ei le-a spus celorlalți: “Ascultați, fraților, eu îl cunosc suficient de bine pe Enoh, și din câte mi-am dat seama încă de ieri, privind de la distanță, bănuiesc că patriarhii i-au încredințat lui sarcina de a realiza sacrificiul. Având în vedere că el s-a comportat și a vorbit întotdeauna ciudat, eu cred că la fel de ciudat va proceda și acum.

13. Părerea mea fermă este însă că vechiul obicei devoțional – așa cum ni l-a lăsat moștenire Abel, și despre care este cert că îi este plăcut lui Dumnezeu – nu ar trebui lăsat cu atâta ușurință la discreția unui singur individ, iar dacă ar fi să se hotărască o schimbare, aceasta ar trebui stabilită de întreaga adunare a copiilor. Căci nu suntem noi cu toții egali, în calitatea noastră de oameni?

14. Dacă este să ne dăm aprobarea asupra corectitudinii unui sacrificiu, acesta ar trebui să respecte și sfatul nostru. De vreme ce noi ne opunem însă lui, este limpede că el nu este valabil pentru noi.

15. Cum am putea noi să acceptăm acest lucru, și de ce am face-o, ținând cont că anterior, noi am fost întotdeauna consultați în chestiunile pur divine?

16. De aceea, eu zic ca Sethlahem, cel mai în vârstă și mai experimentat dintre noi, să meargă din nou la Enoh și să-l întrebe cu toată fermitatea ce înseamnă această amplasare a lemnului pe altar, la ora aceasta”.

17. Sethlahem i-a răspuns însă celui supărat: “Ascultă, nu-mi place deloc ideea ta; căci ieri am avut prilejul să-l văd pe Enoh într-o postură cu totul extraordinară.

18. L-am văzut înzestrat cu o putere atât de mare, încât dacă mă gândesc bine, chiar și cum mă trec fiori pe șira spinării.

19. Această noapte a fost îngrozitoare. Elementele urlau teribil, după cum știți prea bine, astfel încât noi am fugit cu toții spre înălțimi, unde am căzut cu fața la pământul care se cutremura, în timp ce furtuna continua dezlănțuită. Dar oricât de mare ar fi fost teama mea, nu puteam să-mi scot din inimă ceea ce am văzut și am descoperit ieri în privința lui Enoh.

20. Vă mai amintiți cred cazul acela în care câțiva dintre noi au simțit nevoia să coboare în ținuturile de jos – mă aflam de altfel și eu printre ei – dar un tigru s-a așezat în fața noastră și ne-a împiedicat să avansăm, demonstrându-și puterea prin uciderea unui taur uriaș.

21. Ei bine, același tigru, pe care l-am recunoscut perfect, i se supunea ieri lui Enoh precum un miel, ascultând de fiecare semn al acestuia. Nu numai că uriașa fiară i se supunea întru totul lui Enoh, dar – lucru nemaiauzit – ea a început să vorbească, adresându-ne nouă, tuturor, cuvinte pline de înțelepciune.

22. Voi nu ați observat toate acestea, căci zăceați la pământ, în apropiere de colibele voastre, la o distanță considerabilă. Eu mă aflam însă chiar în față, și credeți-mă, nu voi putea uita vreodată ce am văzut și ce am auzit.

23. După cum vă imaginați, am fost foarte impresionat de Enoh, și cu prima ocazie, am încercat să vorbesc cu el.

24. Dar atunci când mi-am exprimat dorința de a deveni discipolul său, el mi-a spus o parabolă referitoare la contemplarea unui lanț muntos aflat la distanță, explicându-mi diferența într-o manieră atât de grafică, încât prin comparație cu înțelepciunea lui, m-am simțit de parcă abia aș fi părăsit pântecul mamei mele.

25. Și din câte mi-am dat seama, toți patriarhii – inclusiv Adam – ascultau întru totul de cuvântul lui.

26. Ținând cont de toate acestea, eu unul vă spun: dacă cineva dorește, după modul în care a tratat el curiozitatea noastră nepotrivită, să-i mai pună o întrebare, încă și mai nepotrivită, nu are decât, dar acela nu voi fi eu!

27. De altfel, sunt convins că oricare dintre voi ar încerca aceasta, o bătălie cu el ar fi cel mai ridicol lucru cu putință, precum aceea dintre un leu și un șoarece. Nu cred că trebuie să fii un mare profet pentru a-ți da seama în avans cine va fi victorios.

28. Dacă totuși doriți să îi puneți întrebarea voastră fermă, eu unul vă doresc noroc și cât mai multă lumină. Aș mai dori să adaug totuși un lucru înainte de aceasta, și anume, că nu trebuie să glumești cu cei care se află aproape de Dumnezeu. În loc să-i chestionăm în mod penibil, mai bine le-am observa acțiunile, căci cărările marelui Dumnezeu sunt de nepătruns pentru noi, iar hotărârile Sale sunt insondabile.

29. Gândiți-vă bine la aceste cuvinte înainte de a îndrăzni să faceți vreun pas mai departe!”

30. Auzind cuvintele lui Sethlahem, grupul celor supărați a renunțat la planul său și a urmat sfatul înțelept al acestuia.

31. Ascultând de o inspirație lăuntrică, Enoh l-a chemat însă la el pe Sethlahem și i-a spus:

32. “Sethlahem, doresc să te laud! Iată, ai acționat acum în spiritul adevărului, întărindu-i pe cei slabi, care fără ajutorul tău, ar fi căzut într-un abis fără fund, căci în orbirea lor, ei nu pot vedea pe ce calcă.

33. De acum înainte nu mă vei mai părăsi, până când nu vei vedea și tu ceea ce ochii tăi muritori nu au văzut încă, iar urechile tale muritoare nu au auzit încă.

34. Oare nu ți se pare ciudat să vezi această zi atât de splendidă, după o noapte atât de îngrozitoare?

35. Iar dacă ai fost atent la furtună și ai văzut cât de brusc a luat ea sfârșit, spune-mi, acest lucru nu ți s-a părut la fel de ciudat?”

36. Sethlahem i-a răspuns: “O, Enoh, cine nu a observat toate acestea? Dar la ce ne folosește nouă, celor ca mine, această simplă observație? Căci eu nu înțeleg nimic din tot ce se întâmplă, fiind nevoit să-mi spun singur, drept consolare:

37. „Domnul Iehova știe mai bine de ce se petrece cutare sau cutare. Iar cei care sunt mai apropiați de Iehova decât mine vor ști cum să afle mai multe; îi mulțumesc oricum lui Dumnezeu pentru pacea pe care mi-a dăruit-o și care îmi oferă o satisfacție deplină.

38. Ce zici, dragă Enoh? Nu am dreptate?”

39. Enoh i-a răspuns: “O, Sethlahem, solul tău este foarte bun. Dacă sămânța va cădea pe acest sol, ea va aduce un rod de o mie de ori mai bogat.

40. Ascultă, astăzi vei vedea un străin în mijlocul nostru. Du-te la Acesta, iar El îți va spune cu un singur cuvânt mai multe decât aș putea-o face eu în o mie de ani. Da, adevăr îți spun, El te va trezi mereu și mereu.

41. Deocamdată nu-ți pot spune mai multe, căci îl văd apropiindu-se deja!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 172 - DESPRE NATURA INTERVENȚIEI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 06:16 View PostDownload Post

Capitolul 172
DESPRE NATURA INTERVENȚIEI
(13 decembrie 1841)

1. Enoh a tăcut apoi, la fel ca Sethlahem, așteptând sosirea Celui Preaînalt.

2. Ei nu au avut mult de așteptat, căci într-o singură clipă, El se afla deja printre ei, însoțit de Jared și Abedam. Între timp, Adam, Eva și ceilalți copii ai lui Seth primiseră dispoziție să plece la înălțimea de dimineaț㠖 deja cunoscută nou㠖 unde trebuiau să-L aștepte fericiți pe El și pe ceilalți, pe care îi știm, din coliba lui Adam.

3. După ce a ajuns la Enoh, lângă altarul sacrificial, Abedam cel înalt l-a întrebat imediat pe acesta: “Dragă Enoh, am auzit niște mormăieli în inimile câtorva oameni din regiunea de miazăzi. Sethlahem i-a potolit într-o oarecare măsură, dar acum inimile lor strigă încă și mai pline de răutate, fiind demne de toată mila.

4. Cum crezi că ar trebui să procedăm față de ei?”

5. Enoh i-a răspuns: “O, Abba, Tu mi-ai răspuns deja în inima mea. Facă-se voia Ta sfântă, căci acest lucru va fi cel mai bun cu putință pentru ei”.

6. Iar Abedam i-a spus lui Enoh: “Iată, Enoh, de dragul lor i-am permis azinoapte furtunii să se dezlănțuie, pentru a le umili inimile orgolioase. Dar ai putut vedea cu proprii tăi ochi și auzi cu propriile tale urechi cât de reduse au fost efectele asupra lor.

7. Oare nu ar fi mai bine ca asemenea oameni să nu existe deloc?

8. Un altul i-ar fi lăsat poate să fie înghițiți de pământ, astfel încât respirația lor să nu mai polueze acest loc sfânt.

9. Ei, ce crezi, ar fi corect ca ei să primească în funcție de ceea ce merită inimile lor?”

10. Enoh i-a răspuns din nou lui Abedam: “Doamne, Tu ești plin de iubire și de compasiune, voia Ta este de-a pururi sacră, iar grația Ta nelimitată. Tu nu ai nevoie să fii implorat pentru a-Ți acorda grația cuiva, dar ne oferi nouă oportunități de a ne examina inimile, pentru a vedea câtă iubire față de aproape și de frații noștri sălășuiește în ele, și cât de mult am reușit noi să devenim la fel ca Tine, prin compasiunea noastră.

11. Iată, întrucât eu recunosc – prin grația și compasiunea Ta infinit㠖 că iubirea și compasiunea mea pentru frații mei nu sunt altceva decât iubirea și compasiunea Ta, o scânteie firavă din focul iubirii Tale nesfârșite și infinit de sacre, eu vin la Tine și mărturisesc în fața Ta că nimic nu-mi aparține, că totul este al Tău, – iubirea mea este iubirea Ta dinlăuntrul meu, iar compasiunea mea este compasiunea Ta dinlăuntrul meu. Pentru toate acestea, o, Abba, lăudat fie de-a pururi Numele Tău glorios și sublim!

12. O, Abba, ori de câte ori simt o stare de compasiune față de cineva, înțeleg simultan cât de târzie este această stare prin comparație cu compasiunea Ta.

13. Unde s-ar afla sărmanul orb dacă ar fi să aștepte ca eu să-i vin în ajutor cu compasiunea mea, dacă nu i-ai fi arătat Tu grația Ta cu mult timp înainte?

14. Da, eu îți pot cere să ai milă de cel slab și orb. Dar atunci când îți cer acest lucru, o, Abba, nu o fac pentru a Te convinge, ci numai pentru a-Ți atrage privirea și grația către inima mea, în clipa în care îți aduc o sărmană ofrandă, din propria Ta comoară, dăruită deopotrivă tuturor fraților mei.

15. Adaug acum ceea ce spun mereu și în orice împrejurare: o, Abba, facă-se voia Ta! Și Te implor, accept㠖 în marea Ta grație – ceea ce îți oferă inima mea sub forma iubirii și compasiunii față de frații mei, o ofrandă derizorie prin comparație cu iubirea și grația Ta infinite, – acceptă-le ca și cum ar însemna ceva în fața Ta, pentru ca dacă îți vei revărsa grația asupra cuiva într-o manieră suficient de obiectivă pentru a ne putea da seama de ea chiar și noi, cei orbi, să mă pot bucura și eu împreună cu aceia asupra cărora Ți-ai revărsat grația în mod vizibil.

16. O, Abba, primește – în marea Ta grație – această confesiune a mea, și ai răbdare cu prostia mea. Facă-se voia Ta sfântă acum și de-a pururi! Amin!”

17. Abedam l-a privit pe Enoh cu multă iubire și i-a spus:

18. “Dragă Enoh, cuvintele tale au fost perfect adevărate, ilustrându-ți cu exactitate inima și cât de multă înțelepciune a iubirii sălășuiește în ea. Dar pentru a te ajuta să înțelegi mai clar în ce constă intervenția, potrivit ordinii divine, îți voi spune următoarele:

19. Dacă vezi vreun frate sărman sau vreo soră sărmană, indiferent în ce sens, fie din punct de vedere fizic, datorită slăbiciunii sau incapacității de a-și utiliza un simț sau altul, fie din punct de vedere al inimii sale, săraci în iubire, săraci în energia de a acționa, săraci în voință, săraci în viziunea interioară, săraci din punct de vedere intelectual, ori complet sărăciți spiritual, și dacă le arăți compasiune, născută din iubirea inimii tale față de Mine, și implicit față de fratele sau sora ta, atunci compasiunea ta este perfectă. Căci ea ilustrează deja primirea marii Mele grații, la fel ca vântul care suflă prin pădure, deplasând frunzișul arborilor, care generează la rândul lui curenți de aer, ce sunt din nou absorbiți de marele vânt general, ca și cum ar avea vreo semnificație prin comparație cu el.

20. Ai observat probabil că atunci când suflă vântul, el deplasează de asemenea și frunzele uscate, care fiind complet moarte și rigide, sunt imediat smulse de pe ramurile lor și cad pe pământul cel mort. Și chiar dacă vântul puternic le mai spulberă o vreme, ele sfârșesc tot prin a fi înghițite de pământ, unde le așteaptă degradarea și anihilarea.

21. Acesta este destinul unei frunze, dar nu și acela al unui om. Vai lui dacă s-a uscat pe arborele vieții; adevăr îți spun, el nu va scăpa distrugerii.

22. Ceea ce am vrut să-ți demonstrez prin comparația Mea a fost faptul că numai ceea ce este viu poate fi deplasat (prin transformare) către compasiunea cea vie de către marea Mea grație. Astfel, compasiunea lui este absorbită de Mine ca și cum ar avea cu adevărat importanță. La fel cum vântul absoarbe curenții produși de frunzișul pus în mișcare tot de el, purtându-i mai departe, către alte frunze, la fel stau lucrurile și cu compasiunea oamenilor către semenii lor. De aceea, un frate trebuie să facă tot ce poate pentru frații săi, din iubirea sa vie, da, vie prin și întru Mine, iar Eu voi privi cu grație la acțiunea și la intervenția sa, ca și cum ar însemna ceva pentru Mine.

23. Iată, dacă vântul suflă astfel, el îți ia cu el respirația, ca și cum aceasta ar avea vreo importanță. Crezi însă că respirația ta poate întări cu adevărat vântul, schimbându-i eventual direcția?

24. O, crede-Mă, nici chiar respirația tuturor oamenilor la un loc nu ar putea face acest lucru. Căci nici o ființă umană nu știe de unde vine vântul, nici unde se duce, deși el vă permite să vă dați seama care este direcția lui. Dacă veți sufla în acea direcție, vântul va absorbi suflul vostru și îl va purta mai departe, dar dacă suflați intenționat împotriva lui, suflul vostru va fi respins și vă va izbi în propria voastră față, distrugându-vă până la urmă.

25. În mod similar, dacă vărsați lacrimile voastre pline de compasiune într-un pârâu, acestea se amestecă cu apa pârâului, fiind purtate apoi către marea compasiunii. Dar dacă cineva se va trezi plângând alături de pârâu, iar lacrimile sale vor cădea în nisipul uscat de pe malul acestuia, ar ajunge oare și aceste lacrimi în marea compasiunii?

26. Ascultă, dacă cineva crede că Mă poate emoționa pe Mine prin intervenția sa care îmi invocă grația, oare nu este el chiar mai stupid decât acela care crede că dacă a vărsat o lacrimă, marea însăși trebuie să vină și să i-o absoarbă, uitând cum arată marea și faptul că orice pârâiaș se îndreapt㠖 oricum – către ea?

27. În schimb, cel care îmi permite Mie să-l emoționez, va manifesta compasiunea corectă, iar lacrimile sale vor cădea în mod firesc direct în mare.

28. În fond, cine Mi s-a rugat Mie, implorându-Mă să vă creez, pe vremea când nu exista nimeni în afara Mea? Credeți voi oare că de atunci am devenit mai dur și mai lipsit de iubire, astfel încât propriile ființe create de Mine să vină și să intervină pe lângă Mine, stârnindu-Mi compasiunea?

29. O, vă asigur că nu este cazul; ceea ce este însă necesar este ca propriii Mei copii să Mă lase pe Mine să le înmoi inimile, pentru ca ei să Mă primească pe Mine cu toată iubirea, să observe apoi direcția marii Mele compasiuni, după care să se unească activ cu Mine întru această grație. Iată, aceasta este voința Mea!

30. Atunci când te-am întrebat mai devreme ce ar trebui făcut cu cei revoltați, tu ai răspuns corect, căci te-ai deschis în fața Mea și te-ai lăsat emoționat de Mine. La fel, pe viitor, toți oamenii ar trebui să manifeste o compasiune corectă față de toți semenii lor mai sărmani decât ei, căci întru iubirea Mea, fiecare este fratele celorlalți. Dar dacă Eu voi dori să-l trezesc pe cel mort, cine Mi se poate opune, cerându-Mi să n-o fac?

31. Și încă ceva, Enoh, tu nu ai înțeles pe deplin întrebarea Mea, căci acești rebeli trebuie să fie mai întâi înghițiți de pământul adevăratei umilințe, înainte de a putea reînvia.

32. Acesta este motivul pentru care am dorit să îți dau această lecție. Iar acum, să-i lăsăm pe rebeli să se apropie. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 173 - CEI ȘAPTE REBELI DIN REGIUNEA DE MIAZĂZI ÎȘI BAT JOC DE SETHLAHEM
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 06:20 View PostDownload Post

Capitolul 173
CEI ȘAPTE REBELI DIN REGIUNEA DE MIAZĂZI ÎȘI BAT JOC DE SETHLAHEM
(15 decembrie 1841)

1. Auzind cuvintele lui Abedam cel înalt, Sethlahem a început să bănuiască faptul că asistă la ceva deosebit de măreț. Inima sa ardea, și o intuiție interioară îi spunea: “Nici un om nu ar putea vorbi precum acest străin. Cred că se ascunde ceva extraordinar în spatele lui”.

2. Ghidat și influențat într-o mare măsură de această intuiție interioară, Sethlahem a pășit în fața lui Abedam cel înalt, cu cea mai mare umilință, și l-a întrebat:

3. “Sublimule străin, plin de o înțelepciune divină, și după câte îmi dau seama, și de o putere divină, vrei să accepți acest mic serviciu din partea mea, și anume de a mă duce să Ți-i aduc pe aceia care murmură împotriva aranjamentelor făcute de Iehova, fără să-și dea seama că Dumnezeu cel etern și preasfânt a prevăzut încă de la începutul eternității ce s-a petrecut vreodată, ce se petrece și ce urmează să se petreacă, impunându-și propria voință într-o anumită măsură, chiar și în ceea ce îi privește pe oamenii cei liberi?

4. Din câte îmi dau seama după cele ce mi-a spus Enoh în legătură cu tine și după ce am auzit discuția ta cu Enoh de adineaori, sunt convins că un singur cuvânt din partea ta adresat acestor rebeli ar contribui mai mult la transformarea lor benefică decât o mie de cuvinte ale mele.

5. Aceștia șapte sunt de departe cei mai încăpățânați din întreaga regiune de miazăzi.

6. Într-adevăr, eu cred că nimic rău nu trebuie să li se întâmple, dar ei trebuie totuși transformați în bine, da, cu siguranță este necesar acest lucru.

7. Dacă ești de acord, voi pleca numaidecât la ei!” – Iar Abedam cel înalt i-a răspuns:

8. “Sethlahem, adevăr îți spun, dacă ai fi înțeles Cuvântul Meu, ți-ai fi dat seama că Mă pot descurca perfect și fără tine.

9. Totuși, de vreme ce Eu nu sunt altceva decât un străin pentru tine, poți să mergi și să faci ceea ce dorești să faci.

10. Dacă totuși, cei șapte rebeli nu vor dori să te urmeze, poți să te întorci în mijlocul nostru, chiar dacă nu ai realizat nimic. Amin!”

11. Sethlahem a pornit imediat către cei șapte rebeli, care stăteau la circa 50 de pași mai încolo. Ajuns acolo, unul dintre ei l-a întrebat, bătându-și joc de el:

12. “Ei, cu ce măsură ai devenit mai înțelept?

13. Ți-a adus Enoh mai multă lumină în legătură cu parabola de ieri, pe care nu ai înțeles-o? Sau poate ți-a făcut cunoștință cu un alt tigru vorbitor?

14. Da, da, cu oameni ca tine, întotdeauna este necesară vreo fiară vorbitoare care să devină un predicator al înțelepciunii, căci cuvintele noastre nu sunt suficient de bune pentru alde voi!

15. Ascultă, Sethlahem, păcat că acest Enoh atât de ciudat nu a fost cu noi în timpul nopții precedente, când câteva sute de tigri și alte fiare de toate felurile ne-au onorat cu prezența lor. Imaginează-ți câte lucruri interesante ai fi putut învăța de la acești înțelepți cu coada lungă dacă Enoh i-ar fi făcut să vorbească!

16. Într-adevăr, nebunia ta a ajuns cam prea departe! Auzi, un tigru vorbitor!

17. Dacă lucrurile vor continua astfel, la anul o să auzi vorbind chiar iarba, dacă nu cumva și pietrele, sau chiar marea.

18. Iar în celălalt an, dacă vei crede cu fermitate – știu că acesta este motto-ul tău – fiecare picătură de ploaie ce va cădea din cer îți va spune: „Bună dimineața, înțeleptule Sethlahem! Cum ai dormit azi-noapte?‟

19. Abia atunci te vei trezi probabil și îți vei destupa urechile suficient de mult, după care îți vei deschide gura chiar mai larg decât își deschide tigrul fălcile atunci când înghite un taur, pentru a spune: „Ce se întâmplă?‟

20. Sethlahem, tot nu îți dai seama de nebunia visurilor tale legate de înțelepciune?

21. Ascultă, dacă din timpuri imemoriale, potrivit mărturiei lui Adam, care continuă să trăiască și merită să fie crezut, căci el este tatăl nostru, al tuturor – presupunând că el este într-adevăr primul om de pe acest pământ, care este totuși puțin prea mare pentru a fi fost creat pentru un singur om –, există toate aceste obiceiuri străvechi și pioase, de ce crezi tu că ele ar trebui schimbate, cu atât mai mult cu cât pentru cei cu adevărat înțelepți această ceremonie străveche nici nu contează, mai puțin poate pentru a respecta venerabila tradiție istorică? Dacă ar fi să anulăm această tradiție, spune-mi, la ce le-ar mai folosi acest joc de copii oamenilor care gândesc?

22. Tu – care ești totuși un înțelept – chiar poți crede că Dumnezeu își poate găsi vreo plăcere în faptul că noi aprindem câteva vreascuri în onoarea Lui, după care ne holbăm la o oaie măcelărită cum se consumă la foc mic, cu ochi poate chiar mai îndobitociți decât cei ai oii înseși?

23. Într-adevăr, o concepție atât de aberantă despre Divinitate, pentru a Cărei mărturie, milioane de stele și de sori ard pe cer ca o ofrandă perpetuă, nu îi face deloc cinste sufletului uman.

24. Dacă ți-a mai rămas vreo scânteie de înțelepciune, oricât de mică, spune-mi, Sethlahem, dacă nu am dreptate, în cazul – desigur – în care vreun înțelept îmblănit nu ți-a șoptit cumva o învățătură diferită de a mea. Căci noi știm prea bine de ce este în stare o asemenea fiară mâncătoare de tauri.

25. Dacă vrei și crezi că ești în stare, vorbește! Sau poate că nu-ți poți deschide gura suficient de larg?

26. Ascultă, urechile noastre nu trebuie gâdilate mai întâi de răgetul unui tigru pentru a auzi marea înțelepciune a lui Enoh, pentru urechile noastre umane fiind de-a dreptul suficientă o voce umană obișnuită. Așadar, poți să-ți deschizi acum marea ta gură. Amin!”

27. Vă puteți imagina cu ușurință ce a simțit sărmanul Sethlahem în timpul acestui discurs acid, îndeosebi dacă veți ține seama că el dorea să se laude puțin, fiind încă destul de mândru de experiențele sale. Pe de altă parte, fusese atât de impresionat de cuvintele lui Enoh și ale străinului, încât se aștepta tot timpul ca pământul să se deschidă și să-i înghită pe cei șapte blasfemiatori.

28. De aceea, el a fost incapabil să rostească un singur cuvânt de răspuns, întorcându-se extrem de umilit la locul unde îl așteptau străinul și Enoh.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 174 - O EVANGHELIE PENTRU CEI OFENSAȚI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 06:29 View PostDownload Post

Capitolul 174
O EVANGHELIE PENTRU CEI OFENSAȚI
(16 decembrie 1841)

1. Ajuns din nou în fața altarului sacrificial, în mijlocul lui Abedam, Enoh, Jared și Abedam cel cunoscut, Sethlahem a respirat adânc și a dorit să își relateze pe larg sentimentele rănite în timpul insultelor primite

2. Dar Abedam cel înalt i-a luat-o înainte și l-a întrebat, ca și cum nu ar fi știut ce s-a petrecut: “Sethlahem, unde sunt cei șapte?

3. Văd că ești singur. Cum se face că ai dat greș în serviciul pe care intenționai să ni-l aduci?

4. În loc să-i aduci pe cei șapte, tu te-ai întors singur și cu inima ofensată, plină de gânduri amare.

5. Ce să fac Eu acum cu tine? Dar îți spun: dacă dorești să te răzbuni pe cei șapte frați ai tăi, scrie vinovăția lor pe nisip. Dacă cineva îți dorește răul în inima lui, binecuvântează-l ca și cum ar fi primul tău născut; căci numai astfel vei fi un adevărat copil nemuritor al Iubirii eterne, plin de grație, de iubire și de întreaga înțelepciune ce derivă din aceasta.

6. Ascultă, la ce-ți folosește mintea gânditoare dacă îți lipsește iubirea? Adevăr îți spun: la nimic, căci vei colinda de-a pururi prin întuneric. Chiar dacă vei contempla timp de o mie de ani munții aflați la distanță, gândindu-te la ei până când gândurile tale încinse ar putea găuri o piatră, spune-Mi, crezi că ți s-ar revela vreun pic natura lor?

7. Eu unul nu cred! Dacă în schimb, în loc să îți lași inima să amorțească, gândindu-te aiurea la marile enigme aflate la distanță, ți-ai chema câțiva tovarăși, care doresc la fel de mult ca și tine să înțeleagă, și ați porni cu toții într-o călătorie până acolo, ce crezi că s-ar întâmpla? Și odată ajunși acolo, oare nu ați găsi realitatea de o sută de mii de ori mai bogată decât în reprezentările false ale gândurilor tale?

8. Oare nu îți va revela mai mult fiecare privire direct㠖 lipsită de gânduri – la fața locului, decât ar reuși aici gândurile tale așa-zis profunde în o mie de ani?

9. Cred că înțelegi acum ce avantaj considerabil are iubirea în fața oricărei înțelepciuni mentale.

10. Cel care dispune de iubire, adică de iubirea pură pentru Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor și Creatorul tuturor lucrurilor, din care se naște iubirea justă și pură pentru frații și surorile sale, dispune de tot și de toate. El dispune de viața eternă și de o înțelepciune clară, sacră, prin nimic asemănătoare cu înțelepciunea mentală și întunecată a lumii, care este absolut inutilă, singurul ei rol fiind acela de a maturiza gradat oamenii vii în vederea morții, către care îi și conduce în cele din urmă.

11. Dacă însă dorești să atingi înțelepciunea adevărată și vie prin intermediul iubirii, inima ta trebuie să se golească de orice resentiment față de frații tăi, precum și de întreaga sa înțelepciune mentală. În caz contrar, vei continua să rătăcești de-a pururi prin beznă, fiind incapabil să distingi dacă te afli în fața unui om sau a lui Dumnezeu Însuși, cel etern și atotputernic, situație în care te afli chiar acum.

12. De aceea, mai întâi meditează asupra acestor cuvinte în inima ta. Iartă-ți frații, oricât de rău te-ar fi tratat, după care îți voi ierta și Eu nebunia și te voi pregăti în vederea vieții eterne.

13. Dacă te supără atât de tare faptul că frații tăi gândesc și vorbesc diferit de tine, de ce nu ții seama și de faptul că gândurile tale diferite de ale lor îi exasperează pe cei șapte, în timp ce ei nu au de-a face decât cu tine, care ești unul?

14. Iată, la lovitură de răspunzi cu altă lovitură Cine va câștiga vreodată? Dar dacă ești în armonie Iar inima Ți-e plină de iubire, Ai obținut deja un mic câștig. Și chiar de-acesta Ți se pare mic, Eu sunt mult mai aproape atunci de tine; Și oare nu este acesta un câștig?

15. De aceea, du-te din nou la frații tăi, cere-le iertare și câștigă-le inimile, iar atunci îți va fi ușor să îi aduci aici și să-i câștigi în vederea vieții eterne.

16. Nu îl vei câștiga niciodată pe cel sfidător cu o contra-sfidare, nici chiar dacă este vorba de propriul tău copil. Căci după cum ți-a revelat deja înțelepciunea ta, două forțe de același fel nu pot deveni niciodată una. Fiecare dintre ele se va lupta cu cealaltă și va încerca să o distrugă. De aceea, două pietre nu pot ocupa simultan locul uneia singure.

17. Vezi, nu este oare aceasta chiar propria ta teorie? Iar Eu îți confirm că această teorie este corectă și adevărată.

18. Nu ai observat chiar tu cum piatra mai slabă cedează și îi lasă locul ei celei mai puternice? Atunci, care dintre ele o urmează pe cealaltă, devenind în final conducătoarea ei și chiar fundamentul însuși al acesteia?

19. Cu siguranță, nu cea mai puternică, care a împins-o pe cea slabă de la locul ei, ci cea slabă, care i-a făcut loc celei puternice. Iată, aceasta este o altă formulă a înțelepciunii!

20. Du-te așadar la frații tăi și acționează potrivit acestei formule, căci astfel vei deveni conducătorul și maestrul lor, datorită înclinațiilor mai bune ale inimii tale. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 175 - SETHLAHEM ȘI CEI ȘAPTE REBELI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 06:37 View PostDownload Post

Capitolul 175
SETHLAHEM ȘI CEI ȘAPTE REBELI

1. Sethlahem era cât pe-aci să pună o nouă întrebare, dar Abedam i-a luat-o din nou înainte și i-a spus:

2. “Sethlahem, tu nu ești încă pur, căci o mare îndoială îți apasă încă inima și te orbește, astfel încât tu nu vrei și nu poți să-Mi înțelegi cuvintele.

3. Ce contează dacă ceea ce gândesc frații tăi este adevărat sau fals? În fond, nici tu nu ai vreo dovadă care să autentifice dacă înțelepciunea ta este adevărată.

4. Ce este mai bine: să dorești să învingi ceva greșit cu altceva greșit, sau să recunoști lipsa de valoare a propriei greșeli și să nu te mai opui greșelii fratelui tău, de dragul iubirii și al armoniei? În cazul din urmă, fratele care te iubește te va urma cu dragă inim㠖 în virtutea propriei sale iubiri – atunci când tu vei primi o lumină adevărată.

5. Dar dacă tu persiști cu încăpățânare în greșeala ta și te opui fratelui tău, lucru care îl enervează pe acesta, te va mai urma el dacă tu primești lumina cea adevărată?

6. Ascultă, iubirea este începutul oricărei înțelepciuni, dar umilința este o pârghie puternică a iubirii, precum și a înțelepciunii. Adevăr îți spun: atunci când ești umil, nimeni nu va încerca vreodată să te combată, căci dacă insistentul constată că tu nu opui rezistență, el își va înceta curând agresiunea, – iar ceea ce se află înlăuntrul tău nu poate contesta nimeni. Astfel, umilința este cea mai bună protecție a înțelepciunii, ca să nu mai vorbim că este cea mai bună școală pentru învățarea acelui înțelepciuni al cărei sâmbure este iubirea.

7. Opusul acestei umilințe este orgoliul, așa cum propria ta experiență ar fi trebuit să te învețe până acum.

8. Așadar, du-te și împacă-te mai întâi cu frații tăi, iar apoi condu-i la Mine, după care vom vedea care parte a erorii este mai importantă. Încearcă să înțelegi! Amin!”
(18 decembrie 1841)
9. După acest discurs, în inima lui Sethlahem au început să răsară zorii, iar el nu a mai îndrăznit să pună alte întrebări, ci s-a închinat adânc în fața lui Abedam, după care a pornit pe loc către cei șapte frați ai săi.

10. El a ajuns la ei într-o stare de profundă emoție, și deși dorea să le vorbească pe loc, s-a trezit că este incapabil să o facă. Căci recunoașterea Celui care îi dăduse acele lecții atât de importante l-a cutremurat atât de tare, încât nu mai putea rosti nici un cuvânt.

11. După ce și-a petrecut o vreme printre frații săi, într-o stare apropiată de prostrație, aceștia au început să se îngrijoreze pentru el, căci îl respectau cu toții pentru marea lui înțelepciune, atâta vreme cât nu venea cu lucruri prea noi. De regulă, el trebuia să fie de acord cu ei în legătură cu vechea tradiție, despre care putea profeți oricât voia, caz în care găsea în ei cei mai atenți ascultători. Dacă însă dorea să le vorbească despre ceva nou, ei refuzau să îl mai asculte, ba chiar îi spuneau să tacă.

12. De această dată însă, văzând că tace atâta vreme, ei i-au permis pentru întâia oară să le vorbească despre ceva nou, fiind limpede că el nu dorea să mai respecte vechea tradiție. Mai mult chiar, vorbitorul de dinainte, care i se adresase cu atâta maliție, a fost nevoit să admită că i-a părut rău că i-a vorbit așa cum a făcut-o.

13. Și astfel, inima lui Sethlahem s-a simțit ușurată, plămânii săi au început să respire mai ușor, iar el s-a simțit din nou în stare să vorbească. Și într-adevăr, li s-a adresat astfel:

14. “Dragii mei frați, îngăduiți-mi să vă vorbesc numai o singură dată! Nu doresc să vă impun nimic cu forța, și fiecare poate să-și păstreze părerile. De data aceasta vă rog însă să aveți răbdare cu mine și să ascultați totul de la început la sfârșit. După ce am încheiat, fiecare poate judeca cele spuse de mine după cum dorește. Așadar, ascultați:

15. Noi ne agățăm de ceea ce este vechi tocmai pentru că este vechi, dar uităm că în realitate nu există nimic vechi. Desigur, ori de câte ori privim la ceva care a existat multă vreme, alături de noi, și care s-a învechit, noi spunem: acest lucru s-a învechit și a îmbătrânit odată cu noi.

16. Dar chiar și atunci când judecăm astfel noi greșim foarte tare, căci dacă noi am fi cu adevărat bătrâni, ar trebui să arătăm ca acum 500 de ani.

17. Și totuși, cât de mult s-a schimbat înfățișarea noastră de atunci! Cum putem spune că ceva este vechi în condițiile în care din ceea ce este cu adevărat vechi nu a mai rămas nici o urmă?

18. Într-adevăr, noi ne-am schimbat din multe puncte de vedere. Unde este părul nostru? Unde sunt majoritatea dinților noștri? De câte ori nu ni s-a jupuit chiar proprianoastră piele? Da, aș putea întreba unde s-a dus corpul nostru cel tânăr și viguros?

19. Unde se află copacii ale căror fructe obișnuiam să le mâncăm în copilărie? Unde sunt vacile, oile și caprele care ne aprovizionau cu lapte când eram copii?

20. Fructele pe care le mâncăm astăzi cresc pe copaci noi, iar laptele pe care îl bem provine de la alte animale, și suntem satisfăcuți că ordinea lui Dumnezeu a aranjat astfel lucrurile.

21. Dacă stăm pe marginea unui pârâu, cine poate spune că fiecare picătură care curge prin fața noastră nu este nouă, sau cel puțin reînnoită? Și totuși, ea este cât se poate de bună la gust, în pofida acestei reînnoiri constante. 22. A descoperit oare cineva vreo picătură de ploaie veche?

23. Iar orice ploaie nouă ne încântă la culme, căci astfel câmpurile noastre dau rod.

24. Noi preferăm întotdeauna porumbul cel nou, căci cel vechi a mucezit. Dorim mereu cele mai proaspete fructe. Oricine preferă un tânăr sau o tânără în locul unui tovarăș bătrân.

25. Cui îi place mai mult soarele care apune la sfârșitul unei zile vechi decât cel care răsare la începutul unei zile noi? Cine nu preferă primăvara care întinerește totul, vechii ierni obosite și reci?

26. Ascultați, dragii mei frați, de vreme ce noi preferăm întotdeauna, pretutindeni și în toate, ceea ce este nou, sau cel puțin reîntinerit, găsind o utilitate mult mai mare în acesta față de orice este vechi și care a trecut de mult timp, Domnul nostru Iehova Savaot, sau Dumnezeu, Creatorul etern al tuturor noilor lucruri, reînnoiește în permanență totul în fața ochilor noștri; de ce ne-am revolta atunci dezaprobatori dacă, prin voința lui Iehova Savaot, s-ar introduce o modificare minoră în celebrarea ofrandei de Sabat?

27. Nu doresc să critic astfel opinia voastră, ci dimpotrivă, să vă liniștesc; căci s-a întâmplat de multe ori ca și voi să aveți păreri remarcabile, opuse propriei mele opinii, dar pe care nu le-am putut contesta niciodată, căci mi-ați dovedit adeseori cât de ascuțită este mintea voastră.

28. Aș dori să mai adaug doar o singură rugăminte, și anume, să veniți împreună cu mine la altar, pentru a-l cântări și recunoaște împreună cu mine pe străinul care ne așteaptă acolo. Căci credeți-mă, cuvintele sale sunt atât de puternice și de copleșitoare, încât aproape că m-a convins că este Iehova Însuși!

29. Știu că vă vine să râdeți, dar vă spun: nu râdeți înainte de a investiga cu atenție întreaga chestiune, după care veți înțelege mai bine vechiul proverb, care îmi place atât de mult și pe care îl rostesc atât de des, care spune că cine râde la urmă râde mai bine.

30. Ce ați spune despre cineva care vă descrie cele mai intime gânduri ale voastre și care vorbește despre cele divine ca și cum ar fi ale lui?

31. De câte ori nu le-ați demonstrat voi copiilor voștri și descendenților lor că numai Dumnezeu cunoaște cele mai intime gânduri ale oamenilor, acest lucru fiind imposibil pentru oameni?

32. Eu nu v-am contrazis niciodată în această privință, căci am realizat cât de multă dreptate aveați.

33. Veniți așadar cu mine și convingeți-vă singuri. Iar dacă veți găsi că nu am dreptate, veți putea râde de mine după pofta inimii în fața tuturor celorlalți, și vă asigur că nu vă voi purta deloc pică.

34. Deci, dacă sunteți de acord, să mergem! Amin!”

35. Cei șapte s-au privit uimiți unii pe ceilalți, neștiind ce să facă.

36. Primul vorbitor a remarcat atunci: “În fond, de ce nu? Sethlahem ne-a mai condus și cu alte ocazii, arătându-ne tot felul de lucruri. Uneori, ele s-au dovedit niște simple prostii, dar alteori, ele au fost pline de înțelepciune. De vreme ce suntem obișnuiți cu un asemenea comportament din partea lui, am putea să-i facem și acum plăcere.

37. Dar te avertizăm, Sethlahem, dacă și de data aceasta ne vei arăta vreo ciudățenie de-a ta, te poți aștepta la ceva cu totul special din partea noastră! O, cu câtă plăcere te vom demola atunci!”

38. Dar Sethlahem i-a răspuns: “Nu contează, frate Kisehel. Eu unul cred că tu vei deveni chiar mai ferm în credința ta decât mine și toți ceilalți.

39. Așadar, să mergem! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul - 176 ZELUL ȘI UMILIREA LUI KISEHEL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.12.2010, 06:43 View PostDownload Post

Capitolul 176
ZELUL ȘI UMILIREA LUI KISEHEL
(20 decembrie 1841)

1. Cei șapte au pornit astfel la drum, ajungând la altar în câteva clipe. Imediat după sosire, curajosul Kisehel a ieșit numaidecât în fața lui Abedam cel înalt și l-a privit din creștet până-n tălpi. El nu a găsit nimic neobișnuit la Acesta, dar și-a dat seama că are o natură cinstită și prietenoasă. Aceasta l-a încurajat să se angajeze cu necunoscutul într-o discuție interogatoare, cu scopul de a-L testa:

2. “Dragul meu străin, iată, noi îl iubim cu toții pe fratele Sethlahem, căci el posedă o mare înțelepciune și ne-a ajutat de multe ori pe noi toți cu bunătatea inimii lui. Cu câteva excepții, prea subtile pentru noi, înțelepciunea lui ne-a fost întotdeauna de mare folos tuturor. De această dată însă, spre marele nostru regret, el pare să fi căzut pradă unei erori cu totul regretabile, căci datorită naivității sale înnăscute, derivată din imaginația lui prea vie, te confundă pe tine cu Iehova Însuși, iar aceasta datorită marii tale înțelepciuni, pe care nu o pot nega.

3. Ei bine, dacă ești într-adevăr atât de înțelept, cred că vei fi de acord cu mine că el a mers de data aceasta puțin cam prea departe.

4. Dacă pe lângă această înțelepciune indiscutabilă, dispui cumva și de puțină iubire, vorbește-i sărmanului Sethlahem și convinge-l să renunțe la această nebunie a minții și a inimii lui!

5. Căci Iehova este la fel de diferit de tine pe cât de diferit este un punct de infinitatea eternă!

6. De aceea, te implor, în numele tuturor fraților mei: de dragul iubirii fraterne – care nu cred să-Ți lipsească, judecând după înfățișarea ta – fă-ne această favoare și readu-l din nou în simțiri pe Sethlahem al nostru. Amin!”

7. Și iată care a fost răspunsul lui Abedam cel înalt: “Kisehel, am cercetat cu atenție inima ta și am descoperit că aceasta este plină numai pe jumătate cu iubire fraternă, în timp ce cealaltă jumătate este plină de o bucurie răutăcioasă și egoistă.

8. În pofida așa-zisei tale bune păreri despre fratele tău, tu intenționezi în secret ca – dacă afirmația lui nu poate fi dovedit㠖 să îți bați joc de el cu limba ta ascuțită și să râzi de el după pofta inimii.

9. Dar de vreme ce ai apelat la iubirea Mea fraternă, aș dori să aflu de la tine care este răul de care ar trebui să-l protejez mai întâi – cel din inima lui, sau cel din mintea lui?

10. În ce Mă privește, Eu aș fi mai înclinat să îi protejez inima, în timp ce tu pari să ții partea minții sale. Oricum, dacă este să-l salvez, Eu aș prefera să-l salvez în întregime, nu doar pe jumătate. De aceea, spune-Mi, cum ar trebui să procedez?”

11. Kisehel nu a stat prea mult pe gânduri, ci i-a răspuns prompt lui Abedam: “Prietene, înțelepciunea ta este într-adevăr mare, și depășește toate conceptele mele. Ceea ce mă uimește cu adevărat este faptul că, cu toată înțelepciunea ta, tu mă întrebi pe mine ce să faci. Căci înțelepții de seama ta, în fața cărora nici chiar inimile fraților noștri nu se află în siguranță, nu pun de regulă asemenea întrebări, ci se limitează să predice.

12. Astfel, și în acest caz, va trebui să fii satisfăcut dacă eu nu îți voi răspunde.

13. În fond, ce mai contează, dacă îl vei readuce în simțiri? Te asigur că lumea nu va pieri dacă mă voi distra puțin pe seama lui, cu cele mai bune intenții de altfel!

14. La urma urmei, nu este vorba decât de o glumă.

15. De altfel, Ți-am declarat deja că noi îl iubim cu toții pe fratele Sethlahem. Cum poți atunci să-mi pui o asemenea întrebare, care nu face cinste înțelepciunii tale, care poate citi chiar și în inimi!? Oare cel înțelept nu trebuie să rămână tot timpul consecvent cu el însuși?

16. O înțelepciune pătată de slăbiciune este încă departe de adevărata înțelepciune, cea consecventă cu sine.

17. De aceea, îndreaptă-Ți mai întâi greșeala, și abia apoi îți voi răspunde.

18. (Întorcându-se apoi către Sethlahem): Ascultă, frate Sethlahem, nu mi se pare deloc că aduce a Iehova! Sper să lămuresc cât de curând această chestiune”.

19. Abedam cel înalt l-a privit însă cu seriozitate pe Kisehel și i-a spus: “Adevăr îți spun, dacă mai continui astfel, o să tragem concluzia că Iehova ar trebui să te ia de mână, pentru a învăța de la tine cum este înțelepciunea fără slăbiciune.

20. Dar pentru ca tu să poți vedea – murind însă din punct de vedere spiritual pentru multă vreme – că înțelepciunea lui Iehova nu are slăbiciuni, privește către răsărit. Poți vedea acolo cu claritate grămada aceea de pietre, care a fost anterior acestei nopți grota lui Adam, și pe care furtuna a pregătit-o special pentru tine, pentru ca tu să poți fi martorul înțelepciunii fără slăbiciuni a lui Iehova?

21. Poți tu să înțelegi o asemenea înțelepciune? Poți tu, cu înțelepciunea ta consecventă, să reclădești grota exact așa cum fusese?

22. Iată, tu dai din cap în semn că nu și te întrebi în sinea ta dacă Eu aș fi capabil să fac acest lucru.

23. Dar nici Eu nu îți voi răspunde, ci Mă voi limita să îi spun grotei: Fii!

24. Și iată, grota este deja înălțată, la fel cum a fost.

25. Dacă și acum credința ta este încă prea slabă, poți merge până acolo pentru a te convinge personal că grota este reconstruită până la ultimul detaliu, până la ultimul fir de nisip, exact așa cum a fost înainte.

26. Văd că îmi răspunzi acum în inima ta că acest lucru nu este necesar; căci dacă reconstruirea părții exterioare a fost posibilă pentru Mine, ți-e limpede că și reconstruirea părții interioare a fost la fel de posibilă.

27. De vreme ce confirmi acum acest lucru, cu consecvența care ți-e proprie, spune-Mi: câte slăbiciuni a descoperit înțelepciunea ta la Mine?”

28. Kisehel, la fel ca și toți ceilalți – cu excepția lui Enoh, care cunoștea atotputerea Domnului, pe care îl lăuda și îl glorifica în permanenț㠖 au rămas împietriți. O mare frică pusese stăpânire pe ei, și nimeni nu mai îndrăznea să rostească vreun cuvânt.

29. Atunci, Abedam l-a întrebat din nou pe Kisehel: “Ei, Kisehel, de ce nu-Mi răspunzi?

30. Iată, ți-am pus o nouă întrebare, și poate ți-am revelat o nouă slăbiciune a înțelepciunii Mele. Dar întrucât sunt dispus să devin adeptul tău, de ce păstrezi tăcerea și nu îmi reproșezi slăbiciunea?”

31. Dar Kisehel a căzut la picioarele lui Abedam și i-a spus, plângând: “O, Doamne al cerului și al pământului, nu pedepsi prea tare viermele din praf, care stă la picioarele Tale. Îmi recunosc acum marea vinovăție în fața Ta. Nu-mi rămâne decât să sper că Tu, care ai reconstruit grota lui Adam, îți vei revărsa într-o bună zi grația și asupra viermelui din praf, și că nu vei fi prea mânios împotriva orbirii mele, care nu a fost capabilă să recunoască Soarele. Facă-se de-a pururi voia Ta sfântă! Amin!”

32. Abedam i-a răspuns: “Ridică-te, du-te la locul tău și încearcă să Mă recunoști în inima ta. Căci această cunoaștere nu reprezintă pentru tine decât o judecată ce conduce la moarte. Numai atunci când Mă vei recunoaște în iubirea din inima ta, te va conduce această cunoaștere către viață.

33. Atunci când inima ta îmi va menționa Numele, întoarce-te la Mine, iar Eu te voi scoate din pământul care, cu excepția lui Sethlahem, v-a înghițit acum pe toți.

34. Acum du-te și fă cum ți-am spus! În schimb, tu, Sethlahem, poți să rămâi. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 177 - CONFESIUNEA LUI KISEHEL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.12.2010, 14:52 View PostDownload Post

Capitolul 177
CONFESIUNEA LUI KISEHEL
(21 decembrie 1841)

1. Cei șapte i-au mulțumit lui Abedam plini de căință și de supunere față de voința Lui, după care s-au întors la locul ce le-a fost desemnat.

2. Acolo, ei s-au alăturat soțiilor și copiilor lor – adică fiilor lor, care nu mai erau tineri, ci oameni în vârstă de câteva sute ani.

3. Remarcând că părinții lor, de obicei veseli, erau acum triști, aceștia i-au întrebat care este motivul tristeții lor.

4. Kisehel le-a răspuns cu următoarele cuvinte: “Copii, nu ne întrebați deocamdată care este motivul pentru care suferim pentru prima oară, pe bună dreptate, ci priviți către răsărit, unde glorioasa grotă a lui Adam strălucește iarăși, mai minunată ca oricând. Vă amintiți cu toții cât de mare a fost regretul nostru, al tuturor, când azi dimineață am observat cu toții grămada de pietre în care fusese transformată ea.

5. Ce credeți despre toate acestea? Meditați puțin în inimile voastre.

6. Vă spun, este Cineva la altar, alături de Enoh. Retrageți-vă în interior, intrați în comuniune cu Iehova Savaot, Dumnezeul nostru, și căutați-L pe Tatăl preasfânt în iubirea din inimile voastre. După ce v-ați pregătit astfel, mergeți la altar, plini de respect, și veți găsi acolo răspunsul la întrebările voastre.

7. Acum, lăsați-ne singuri și urmați sfatul nostru, căci veți fi atât de fericiți, da, fericiți, fericiți, incredibil de fericiți!”

8. Auzind aceste cuvinte, toți cei de față au rămas absolut uluiți, fără să îndrăznească să privească la grota lui Adam, după care s-au aruncat cu fața la pământ, lăudând și glorificând Numele Domnului, și mulțumindu-i pentru marea Sa bunătate. Iar inimile lor se umpleau cu o iubire din ce în ce mai mare pentru Iehova.

9. Kisehel s-a întors însă către frații săi și le-a spus: “Fraților, ce simțiți?

10. Iată, eu unul sunt copleșit de iubire, care mă atrage cu putere către altar. Adevăr vă spun, dacă nu aș fi căzut atât de profund în orgoliu, nici un foc nu m-ar putea ține deoparte. Chiar dacă flăcările s-ar înălța către cer, mi-aș croi drum printre ele până la El, o, la El, la El!

11. Dar vina mea, imensa mea vinovăție în fața Lui, a Celui Preasfânt, mi-a înmuiat picioarele. Sufletul meu tremură atât de tare încât pământul se cutremură sub mine, ceea ce mă împiedică să ajung la El, la El.

12. Cel pe care îl iubesc acum mai presus de orice este simultan și Cel de care mă tem mai presus de orice. Nu mă tem însă de puterea Sa infinită care m-ar putea distruge instantaneu, nici de mâna Sa care m-ar putea anihila pentru totdeauna, nici de mânia Sa care m-ar putea blestema și ucide de-a pururi, ci mă tem că nu îl iubesc îndeajuns.

13. O, de ce nu sunt eu format numai din iubire? De ce oasele mele nu sunt iubire? De ce nu este iubire întregul meu trup?

14. Da, fraților, focul din inima mea va trebui să îmi pătrundă în oase și să îmi consume întregul corp în iubire înainte ca eu să pot să mă apropii de El; iar acest lucru este valabil și pentru voi! Cel drept este curat, căci el nu păcătuiește, alungând păcatul încă de pe când era la sânul mamei sale. Noi ne-am complăcut însă în păcat, până când am ajuns să credem că acesta este dreptul nostru în fața lui Dumnezeu.

15. De aceea, păcatul ne-a împietrit, ceea ce ne face acum să fim incapabili să ne transformăm în totalitate în iubire; și totuși, trebuie să o facem, și numai inima noastră reînnoită ne va putea ajuta în acest sens.

16. Flacăra iubirii din inimile noastre trebuie să devină atât de intensă încât să ardă trupul nostru păcătos, iar din cenușa sa – să se nască un trup nou, pe deplin adaptat la iubire, și numai în acest nou trup ne vom putea apropia din nou de El.

17. Da, fraților, înainte de o asemenea transformare, eu unul nu m-aș mai putea apropia de El; căci dintre toate păcatele mele, am ajuns să cred că cel mai mare este acela de a nu-L iubi suficient pe El, pe Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, pe Dumnezeu cel etern și infinit, și de a te apropia de El cu o asemenea iubire imperfectă.

18. O, fraților, încercați să mă înțelegeți, căci voi ați experimentat deopotrivă cu mine ce înseamnă să te apropii de El fără să meriți acest lucru.

19. Într-adevăr, nici chiar eternitatea nu va șterge acea senzație teribilă pe care am trăit-o atunci când am stat în fața lui Dumnezeu ca un păcătos.

20. O, fraților, să nu uitați! Să nu uiți nici tu, pământule, că acum îl porți pe suprafața ta pe Însuși Dumnezeu!

21. Sărmana mea limbă se bâlbâie, pământul se cutremură, sorii vibrează, căci nici unul nu-L poate înțelege pe deplin pe Dumnezeu. O, voi, nu uitați că vă rugați lui Dumnezeu, Tatălui preasfânt!

22. Cât de sacru ești tu acum, pământule, când pașii Creatorului tău atotputernic calcă peste tine.

23. Cât de sacră ești și tu, lumină strălucitoare a soarelui! O, soare, nu uita – alături de mine, cu toată nimicnicia mea – Cine este Acela asupra căruia strălucești acum!

24. O, Tată, preasfântule Tată! Tu ai venit la noi, nedemni păcătoși, și nicidecum copiii Tăi, așa cum ne-am considerat adeseori fără temei!

25. Cine poate înțelege întreaga Ta grație infinită, splendoarea iubirii Tale nemărginite?

26. O, ajutați-mă să mă rog și să-L slăvesc pe Acela care a venit la noi, păcătoșii, ajutați-mă cu toții, frații mei, copiii mei, și tu, pământule, și tu, soare, și chiar și tu, trup păcătos și încăpățânat al meu! Ajutați-mă să mă rog Lui, creaturi ale infinitului și îngeri ai cerului! Căci numai El este bun, numai El este preasfânt și numai El este plin de o iubire supremă, de atotputere și glorie.

27. Fie ca întreaga noastră iubire să se îndrepte către El și să-L slăvească, acum și pururea, și-n vecii vecilor, Amin!”

28. După aceste cuvinte, el a tăcut și s-a prăbușit la pământ, plângând; iar frații săi au făcut la fel.

29. Atunci, Abedam i-a spus lui Enoh: “Vezi, nimeni nu M-a găsit încă așa cum a făcut-o el. Într-adevăr, el a păcătuit în orbirea lui, dar atunci când M-a recunoscut, el a devenit mai mare decât toți cei de față. Căci el se consideră pe sine ca fiind cel mai mic și mai neînsemnat. De aceea, haideți să mergem la el și la frații săi și să-i ridicăm. Într-adevăr, Kisehel a aprins astăzi pentru Mine cel mai glorios foc sacrificial, căci el s-a lăsat pe sine consumat în întregime de focul iubirii, din dorința de a deveni tot numai iubire. Și adevăr îți spun: el chiar a reușit.

30. Așadar, haideți să mergem la el și să îl liniștim. Și vă asigur că ceea ce veți vedea și veți auzi acolo nu vi s-a mai întâmplat niciodată. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 178 - RUGĂCIUNEA ȘI CĂINȚA LUI KISEHEL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.12.2010, 14:57 View PostDownload Post

Capitolul 178
RUGĂCIUNEA ȘI CĂINȚA LUI KISEHEL
(22 decembrie 1841)

1. Întregul grup s-a îndreptat atunci către locul în care cei șapte stăteau cu fața la pământ. Îndemnați de Abedam, ei au rămas o vreme în tăcere, ascultând rugăciunea lui Kisehel, rostită fără ca acesta să-și ridice fața de la sol:

2. “O, sărman păcătos, cel mai prejos între toți! Ce am făcut? M-am lăudat în fața lui Dumnezeu cu nebunia mea nesfârșită, despre care eram convins că era nici mai mult nici mai puțin decât înțelepciune consecventă, și adorându-mă astfel singur!

3. În marea Lui grație, El mi-a arătat numai o singură scânteie minusculă din înțelepciunea Sa infinită, cea care a creat cerul și pământul, și care mi-a dăruit mie – mizerabilului vierme, plin de ingratitudine – această existență minunată, și iată, deja zac neajutorat la pământ.

4. Oare ce mi s-ar fi întâmplat dacă El mi-ar fi arătat ceva mai mult din înțelepciunea Sa infinită, eternă și de necuprins cu mintea umană?

5. O, probabil că aș fi fost anihilat pe loc, ca și cum nu aș fi existat niciodată!

6. Dar în bunătatea Lui nemăsurată, în iubirea Lui infinită, în grația Lui nesfârșită, El m-a cruțat, iertându-mi insolența de nedescris. În loc să mă pedepsească prompt cu distrugerea eternă, pe care am meritat-o în fiecare moment al vieții mele de o sută de ori, El mi-a iertat vina cumplită și m-a trimis aici, în acest loc, pentru a-L căuta și a-L recunoaște în inima mea, pentru ca apoi să mă pot întoarce la El!

7. Eu, cel mai nedemn și mai mare păcătos de pe această planetă, să mă întorc la El! O, pământule, mai bine deschide-te și înghite-mă complet! Căci deși simt că am devenit tot numai iubire pentru El, nu cred că o eternitate întreagă mi-ar putea șterge vreodată sacrilegiul comis în fața Lui, ca și cum nu aș fi păcătuit niciodată!

8. O, Tată preasfânt al unor copii mai buni decât mine! Nu, nu, acest lucru nu se poate și nu se va întâmpla, căci Tu, preabunule Tată, ești sfânt, mult prea sfânt! Cum aș putea să mai păcătuiesc vreodată în fața Ta, și încă chiar mai rău?

9. Este prea mult, mult prea mult chiar și faptul că am păcătuit o dată în fața Ta, atunci când – în orbirea mea – am fost incapabil să Te recunosc. Dar cât de mare ar deveni păcatul meu, dacă acum, după ce Te-a recunoscut, sărmanul vierme s-ar mai întoarce în fața Ta, știind că nu este altceva decât un păcătos?

10. O, ce gând teribil! Eu, un păcătos în fața lui Dumnezeu, – nu, nu! O, Tată preasfânt, Te implor pe Tine, care ești atât de bun, nu mă pedepsi prea tare!

11. Eu aș fi meritat cu siguranță pedeapsa cea mai aspră, dar când mă gândesc cât de indescriptibil de mult îl iubesc, când simt această iubire în fiecare fir de păr, ca și cum acesta ar conține o mie de inimi pline de iubirea cea mai arzătoare, aceasta pare să contracareze pedeapsa pe care o merit, căci ea nu face altceva decât să urmeze impulsul puternic al inimii. De aceea, îmi deplâng acum marea nebunie. Și deși nu am fost niciodată de folos cuiva pe acest pământ, din câte îmi dau seama acum, lacrimile mele îi vor umezi acum solul. Cine știe, poate vreun fir de iarbă uscat va folosi în mod util lacrimile mele, dacă nu cumva va muri și el din cauza amărăciunii lor, căci ele sunt născute dintr-un mare păcătos.

12. Da, da, nobile fir de iarbă, lacrimile mele amare și păcătoase nu conțin nici o binecuvântare, căci ele s-au născut din marea marii mele răutăți, și s-ar putea să te ucidă. De aceea, am să-mi las lacrimile să cadă pe nisipul uscat și încins, și nu mă voi mai ridica de la sol până când nu mi s-au uscat toate lacrimile, sau până când Tatăl cel drept și Dumnezeu cel sfânt nu îmi va trimite un mesager pentru a-mi comunica pedeapsa pe care o merit.

13. Da, mă voi simți mai bine dacă voi fi pedepsit cu izgonirea eternă în cel mai îndepărtat colț al pământului, decât aici, în acest loc sacru, de care mă simt atât de nedemn.

14. O, solitudine plină de liniște, spune-mi unde ești, pentru a te găsi și a mă ascunde în tine, fără nici un martor al marii mele suferințe care să mă privească și să mă deplângă, și unde să pot muri pentru păcatul meu, da, să mor pentru totdeauna?

15. Am găsit soluția corectă. Nimic nu-mi poate șterge păcatul în fața lui Dumnezeu, decât moartea, încetarea oricărei existențe. Căci numai atunci când păcătosul a fost redus la zero, păcatul său dispare odată cu el. Iar pentru cel care a încetat să existe, tot restul dispare de asemenea.

16. Dar dacă nu există anihilarea perfectă în fața lui Dumnezeu? Oare poate uita Dumnezeu vreodată ceva?

17. Iar dacă ceva continuă să existe în memoria eternă și indestructibilă a lui Dumnezeu, mai poate fi el vreodată șters?

18. Oare suntem noi altceva decât reprezentări libere ale memoriei eterne a lui Dumnezeu în fața lui Dumnezeu Însuși?

19. Cine ar fi vreodată capabil să se șteargă din această memorie atotputernică a lui Dumnezeu?

20. O, Doamne, o, Tată preasfânt și sublim! Abia acum înțeleg că toate ființele și toți oamenii nu înseamnă nimic în fața Ta! Tu singur ești Totul în toate!

21. Realizez de asemenea că toți oamenii, păcătoși și drepți, sunt incapabili să facă ceva în fața Ta. Căci numai Tu ești Totul în toate!

22. Dacă cineva este drept în fața Ta, o, Tată preasfânt, al cui este meritul? Nu al lui, căci totul nu este decât imensa Ta grație.

23. Iar cel care păcătuiește în fața Ta, ce este el? Doar un nimic mizerabil, căci el a dorit să fie cineva, fără să-și dea seama că în fața Ta el nu reprezintă nimic.

24. Care este așadar diferența dintre cel drept și cel păcătos? Abia acum înțeleg cu claritate: păcătosul este un prost, căci el își imaginează că acționează ca și cum ar însemna ceva în fața lui Dumnezeu, în timp ce cel drept își realizează nimicnicia și faptul că orice acțiune a sa nu este altceva decât grația pură a lui Dumnezeu, a Tatălui preasfânt.

25. Aceasta este lumina celui drept, în timp ce noaptea păcătosului nu este decât iluzia în care se complace.

26. O, Tată sublim și preasfânt, îmi dau seama cu claritate acum că nu mă voi putea ascunde niciodată în fața Ta, căci Tu ești pretutindeni Totul în toate. Dar mai înțeleg totodată și că grația Ta este infinită. O, nu Te mânia pe mine, ci fii milostiv cu mine, în marea Ta compasiune părintească, căci nu sunt decât un păcătos orb. Iar atunci când vei dori, îngăduie-mi să fiu cel mai mic dintre aceia asupra cărora Ți-ai revărsat imensa grație. O, Tată preasfânt, facă-se voia Ta, acum și de-a pururi! Amin!”

27. Apoi el a rămas tăcut și a început să plângă, alături de frații săi. 28. Sethlahem și cei care îl însoțeau, inclusiv Enoh, erau atât de mișcați, încât au început și ei să plângă; căci cuvintele lui Kisehel aprinseseră o lumină extraordinar de puternică înlăuntrul lor.

29. Iar Abedam a adăugat că focul aprins aici era de zece mii de ori mai puternic decât cel al unui număr la fel de mare de altare sacrificiale.

30. Iar Sethlahem și-a spus în sinea sa: “O, sărmani frați, marea voastră suferință s-a născut numai din vina mea. Dacă mi-aș fi dat seama din timp de ceea ce va urma, m-aș fi lăsat mai degrabă sfâșiat în bucăți de voi decât să vă produc toată această suferință.

31. O, Abedam, Tată glorios și preaplin de iubire! Ai milă de ei!”

32. Dar Abedam i-a răspuns: “Nu mai fi preocupat de fratele tău, ci ai grijă să devii și tu ca el! Căci adevăr îți spun: cine nu va deveni ca el îi va fi inferior atunci când va ajunge în împărăția vieții eterne.

33. Încearcă să înțelegi aceste cuvinte și nu te mai preocupa de cel viu. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 18 of 19  [ 189 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... , 17, 18, 19  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !