Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 12:13
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 23, 24, 25  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Capitolul 40 - De ce au venit acuzații în Galileea
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 24.12.2010, 05:34 View PostDownload Post

Capitolul 40
De ce au venit acuzații în Galileea

1. Atunci Iulius a spus: “În ceea ce privește nemernicia Templului, noi, romanii, știm deja totul despre ea, așa că nu ne mai puteți spune nimic nou și surprinzător; iar momentul ispășirii nu se va mai lăsa mult așteptat, de aceasta puteți fi siguri.

2. Iar dacă n-am tras încă Templul la răspundere, acest lucru își are cauza în faptul că oamenii voștri sunt încă destul de proști și de naivi. Ei mai consideră încă Templul un lăcaș sfânt și își mai caută încă mântuirea în el. Dacă ne-am apuca acum să atacăm Templul, ne-am ridica, cu foarte puține excepții, întregul popor în cap. De îndată însă ce măcar o mare parte a populației își va fi dat seama cum stau de fapt lucrurile cu Templul, atunci nu vom mai avea probleme în a încheia socotelile cu el. Iar scopului acestuia îi va sluji într-o măsură hotărâtoare tocmai noua învățătură a marelui Mântuitor din Nazaret, de îndată ce ea se va fi răspândit puțin printre oameni; căci învățătura aceasta este la fel de curată precum soarele de pe cer în miezul zilei și va fi înțeleasă cu mare ușurință de orice om în care sălășluiește o inimă curată. Firește că, acolo unde inimile oamenilor sunt putrede până în miezul lor, credința aceasta, oricât de divin de curată ar fi ea, nu o să fie în nici un caz acceptată! Acolo însă, săbiile romanilor vor împărți o judecată cum n-a mai existat alta asemenea pe lume; căci însuși brațul lui Dumnezeu va lovi prin sabia romanilor. Asta spre liniștea voastră!

3. Dar să revenim la o altă chestiune! Ați amintit mai înainte că ați instigat împotriva Romei, în special în regiunile de miazăzi ale Iudeii, și că abia de curând ați ajuns prin părțile acestea ale Galileii. Aș vrea să-mi spuneți acum ce ați izbândit acolo în acțiunile voastre împotriva romanilor și ce v-a determinat să vă îndreptați spre Galileea?”

4. Suetal a răspuns: “Stăpâne, în ținuturile de miazăzi n-am făcut decât să mâncăm și să bem, și n-am îndrăznit să suflăm nici o vorbuliță, întrucât am constatat că majoritatea populației era mai degrabă pentru decât împotriva romanilor! Nu ne-am zgârcit în schimb să scăpăm de câte ori am putut câte o vorbă despre purtarea deșănțată a celor din Templu. S-a întâmplat însă ca în acțiunea aceasta a noastră, îndreptată mai curând împotriva Templului decât a romanilor, să ne trezim la un moment dat prinși într-un loc ce aparținea Templului, și era cât pe ce să luăm noi înșine foc. Așa că nu ne-a rămas altceva de făcut decât să ne luăm picioarele la spinare.

5. În întunericul nopții, ne-am furișat atunci prin Samaria, și după câteva zile am ajuns, trecând munții, în aceste ținuturi. Nu peste mult timp am dat peste niște oameni care se plângeau de opresiunea romanilor, fie din motive reale, fie doar pentru a ne înfunda pe noi, neghiobi miopi ce am fost; în fine, ne-ar fi greu să spunem acum cu exactitate acest lucru. Le-am ținut așadar isonul, ba am mai adăugat propter forma (de formă) și câte ceva în plus, de la noi. Toată povestea n-a durat însă nici trei zile, că ne-am și trezit opriți de niște soldați romani și arestați, împreună cu vreo patru sau cinci dintre cei cărora noi le ținusem isonul. Și după ce ne-au arestat, ne-au adus pachet aici. Acum știi tot ce s-ar fi putut afla de la noi și n-ai decât să-ți pronunți osânda.”

6. Iulius: “Rămân la prima mea sentință, în virtutea căreia v-am declarat complet nevinovați. Acum însă se pune o altă problemă, care poate fi redată foarte simplu de întrebarea: ce veți face de aici încolo? La Templu nu vă mai puteți întoarce nicicum, și bineînțeles că nici la Ierusalim, la bătrânii voștri. Acolo s-ar putea să nu vă fie deloc moale! Ce vă gândiți așadar să faceți?”

7. Suetal: “Stăpâne, aceasta este o hotărâre importantă. Acordă-ne puțin timp să judecăm bine lucrurile!”

8. Matael însă, care se afla prin apropiere, i-a spus lui Suetal: “Ascultă-mă pe mine, căci doresc să-ți dau un sfat, și, în măsura în care îl vei urma, cred că n-o să-ți meargă deloc rău!”

9. Suetal: “Nu ești tu cumva unul dintre cei cinci, aduși aici odată cu noi?” Matael a răspuns că da.

10. Suetal: “Dacă așa stau lucrurile, atunci cum poți tu, un nebun care s-a dovedit uneori chiar furios, să ne dai nouă vreun sfat înțelept într-o asemenea situație delicată?! Că doar voi cinci ați fost aduși aici în lanțuri grele, ca nebuni periculoși, mai bine spus ca posedați de duhuri rele! Cine v-a vindecat? Căci acum văd că vorbești foarte limpede și înseamnă că te-ai vindecat cumva! Pe corabie n-ai făcut decât să urli, ba ca un taur, ba ca un leu, pentru ca apoi să urli ca lupii; iar cuvintele pe care le rosteai câteodată cu voce stridentă n-au fost decât blasfemii, injurii și blesteme! Într-un cuvânt, ești unul și același, chiar dacă acum porți veșminte de roman, și nu contenesc să mă mir că ai dobândit o asemenea limpezime la minte, înseamnă că te-a vindecai cineva dintre cei care sunt aici de față, pe tine și pe tovarășii tăi!

11. Dar cine? Unde poate fi găsit un asemenea făcător de minuni?

12. Dar ia stai! Uite că începe să se facă lumină în mintea mea. Nobilul domn care ne-a chestionat mai înainte ne-a întrebat ceva despre un anume Mântuitor din Nazaret; vroia să afle de la noi dacă am aflat ceva despre acesta. Noi i-am spus doar ce știam și noi din auzite.

13. Și atunci i-am cerut amănunte despre acel om cu totul deosebit. N-am primit însă nici un răspuns așa cum am fi dorit; tu ești acum cel care ne-ai sugerat legătura. Căci nu mai există nici o îndoială că tu și cu tovarășii tăi ați fost vindecați aici. Pare să nu mai existe deci nici o îndoială că Mântuitorul din Nazaret, amintit aparent în treacăt de nobilul stăpân roman, se află chiar aici! El trebuie să se afle aici, căci nici un muritor de rând de pe acest pământ nu v-ar fi putut vindeca pe voi! Spune-ne așadar dacă presupunerea noastră este exactă; și abia după aceea îți vom asculta sfatul privitor la ce vom face în continuare!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 41 - Povestea lui Matael despre necazurile și despre vindecarea sa
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2010, 11:49 View PostDownload Post

Capitolul 41
Povestea lui Matael despre necazurile și despre vindecarea sa

1. Matael a spus: “Uite, frate, noi am fost tovarăși în Templu și am avut aceeași soartă, doar că voi v-ați îndreptat pașii spre miazăzi, iar noi a trebuit s-o luăm spre răsărit. Noi însă am căzut în mâna unei hoarde de diavoli împielițați și astfel trupurile noastre au devenit lăcașuri ale diavolilor; aici însă am dat peste un Mântuitor, probabil cel mai mare pe care l-a purtat vreodată pământul, iar Acesta ne-a vindecat fără a cere vreo răsplată, doar prin cuvântul Său atotputernic, mai mare peste tot ce înseamnă viață.

2. El este aici. Este același om despre care ne-a întrebat căpitanul roman Iulius; pentru voi însă nu a venit încă timpul să-L cunoașteți mai îndeaproape. El singur va hotărî când va veni vremea să-L cunoașteți! Nu mai puneți deci întrebări, ci ascultați ce am a vă spune!

3. Voi sunteți încă niște copii ai acestui pământ. Dacă doriți însă, puteți intra de îndată și în ceata copiilor lui Dumnezeu, care trăiesc în libertate și întru spiritul adevărului. Stăpânitorii aceștia din Roma vă vor oferi cu bucurie prilejul s-o faceți. Bărbatul care v-a chestionat nu va pregeta nici o clipă să vă orienteze pe drumul cel drept și va face acest lucru cu atât mai ușor cu cât este prezent aici și guvernatorul general Cyrenius din Sidon.

4. Uitați-vă, acolo - în spatele vostru - se află de asemenea treizeci de templieri! Ei fac deja parte din legiunea străină și sunt de-acum întru totul romani. Faceți și voi la fel și veți avea numai de câștigat, în vecii vecilor! În Ierusalim noi nu mai avem ce căuta; căci știm de-acum destule despre Templu și știm destule și despre aproape întregul Ierusalim, la fel ca și despre apa blestemată! Ce om mai poate nutri oare dorința de a revedea vreodată lăcașul diavolilor și al pierzaniei? Dacă vreți să muriți, îndreptați-vă spre Ierusalim. Dar dacă vreți să trăiți și să mai găsiți pe deasupra și viața veșnică, atunci faceți-vă romani cu trupul, iar cu sufletul evrei adevărați după Moise! Ați reușit să mă înțelegeți?”

5. Suetal: “Da, firește, am înțeles ce ai spus. Ni se pare însă nespus de surprinzător faptul că tu ai dobândit o asemenea limpezime a gândirii! Acum te recunosc și drept tovarăș al meu din Templu și-mi amintesc că erai un orator destoinic și că nu o dată le-ai trântit superiorilor tot adevărul în față,- drept care ai fost obligat să pleci, cred că împreună cu alți patru de teapa ta, spre Samaria! Da, da, chiar tu ești acela și ne bucurăm cu toții să te revedem aici sănătos. Sfatul tău, prietene, pare a fi, în sine, foarte bun; însă credința romanilor în zei...”

6. Aici, Matael l-a întrerupt pe Suetal: “... este de o mie de ori mai bună decât credința sumbră și întunecată și, de fapt, idolatria Templului! Căci spune-mi mie, care preot din Templu mai crede cu adevărat în acel unic Dumnezeu? Doar burțile lor și gustul pentru plăceri mai înseamnă pentru ei Dumnezeu! Ei au ajuns astfel cu toții slujitori ai morții, ai păcatului și ai tuturor diavolilor! Pentru câțiva arginți, ei îți interpretează cum vrei poruncile lui Moise; la voracitatea și la satisfacerea plăcerilor lor însă nu renunță pentru nimic în lume! Ei nu mai au de fapt viață adevărată, dar totuși se proclamă drept stăpâni ai vieții și cer să fie respectați ca atare în cel mai înalt grad!

7. Habar nu mai au despre ceea ce este de fapt viața; și, în realitate, ei nici nu mai înțeleg nici o iotă din scriptură - iar pe profeți îi înțeleg la fel cum înțelegi tu sfârșitul lumii. Și-au pierdut cu toții de mult viața sufletului și de aceea se închină întru totul vieții trupurilor lor. Cum să poată ei înfățișa, și deci și oferi, din deplinătatea morții lor, viața veșnică a sufletului?

8. Viața poate fi cunoscută cu adevărat din lupta vieții cu viața și cu moartea, iar cunoașterea aceasta trebuie mereu îmbogățită și întărită, dacă dorim ca ea să dureze în forma ei de viață adevărată; cum însă poate să-ți explice un mort ce este în fapt viața din sine și din afara sa, el, care n-a cunoscut-o niciodată? Ascultați-mă pe mine: în Templu s-a instalat încă de mult moartea cea veșnică; aici însă domnește viața cu adevărat veșnică! Și, uite, romanii pricep acest lucru și tind spre viața aceasta, pe când Templul n-o va înțelege nicicând, pentru că este deja mort pentru totdeauna. Și ce este atunci de preferat: politeismul romanilor, sau monoteismul binecunoscut al Templului?!”

9. Auzind aceste cuvinte rostite de Matael, cei doisprezece nu mai conteneau să se mire de cât de multă dreptate avea și de cât de înțelept era acesta.

10. Apoi Suetal i s-a adresat lui Iulius, scuzându-se: “Nobile domn, iartă-ne că te-am lăsat să aștepți atât; de mult răspunsul nostru, dar ai auzit și tu cuvintele înțelepte ale lui Matael, iar pe noi acestea ne-au impresionat profund și nu suntem încă în stare să-ți dăm răspunsul așteptat. Dacă mai poți avea încă puțină răbdare cu noi, vei primi cu siguranță un răspuns bine gândit!”

11. Iulius: “Lăsați-l pe Matael să vorbească, căci el înțelege mai multe decât mine și o mie de alții ca mine! Atunci când vorbește el, sunt dispus să tac chiar și o mie de ani pentru a-l asculta! De aceea, consultați-vă liniștiți cu el; sunt sigur că vă va da cel mai bun sfat cu putință!”

12. Suetal: “Da, ne-a și dat un sfat, iar acum nu mai depinde decât de tine să accepți să ne primești și pe noi în legiunea străină!”

13. Iulius: “Prea bine! Considerați treaba ca și făcută; dar, dincolo de aceasta, înțeleptul Matael vă va mai putea da - fără îndoială - și multe alte sfaturi legate de acest lucru!”

14. Suetal: “Da, ne dăm prea bine seama, deși, pentru noi, noile sale calități sunt de necuprins la fel ca și aerul! Nu-mi pot explica deloc cum a ajuns el la o asemenea înțelepciune! Minunata sa vindecare de turbarea de care a suferit este oarecum de înțeles; dar cu neputință de înțeles este cum de a ajuns atât de înțelept!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 42 - Suflet și spirit
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2010, 11:52 View PostDownload Post

Capitolul 42
Suflet și spirit

1. Auzind aceste cuvinte, Matael a spus: “Caută să-ți eliberezi sufletul din toate chingile lumești și ai să începi să înțelegi cât de curând cum poate dobândi un suflet atât de repede cea mai înaltă înțelepciune! Atâta timp însă cât sufletul se află îngropat în mormanul de putregai destinat morții, care este de fapt trupul, nici nu poate fi vorba de vreo înțelepciune divină sau de vreo înțelegere oarecare!

2. Uite acolo, la câțiva pași de noi, este un buștean, care pare bine înfipt în pământ. Du-te până acolo și așează-te pe el, și îți garantez că nu-l vei putea clinti din loc nici în ani de zile. Abia când lemnul va putrezi, atunci ai să te poți rostogoli odată cu el la pământ. Dacă însă nici atunci nu te vei putea despărți de jețul tău confortabil, atunci cu siguranță că vei putrezi și tu odată cu el; căci tot ceea ce moare trebuie să se descompună mai întâi cu totul, înainte de a putea trece într-o altă sferă a vieții. Dar ia du-te până la apă, suie-te pe o corabie, dezleag-o, întinde-i pânzele și ia cârma în mână; în felul acesta nu vei mai rămâne țintit locului, ci vei ajunge cât de curând într-o altă țară, în care vei vedea multe lucruri noi și-ți vei îmbogăți în felul acesta tezaurul de experiență. Iată, atâta timp cât te preocupă doar propria-ți carne și viața dulce și confortabilă a acesteia, tot atâta timp vei sta țintuit pe bușteanul acela și nu vei putea face nici un mic pas înainte. De îndată însă ce renunți la grija pentru propria-ți carne și începi să te preocupi de ceea ce reprezintă viața sufletului și de spiritul care este ascuns în el, înseamnă că te-ai urcat pe corabia vieții, cu care vei înainta apoi rapid. Ai înțeles ideea?”

3. Suetal a spus: “Dar ce-ai spus tu despre spiritul din suflet? Că doar sufletul este acela pe care-l numim spirit!”

4. Iar Matael i-a răspuns: “Prietene, dacă tu nu știi încă faptul că în fiecare suflet trăiește spiritul întregii existențe, atunci e clar că nu vei înțelege încă multă vreme de unde am dobândit eu bruma de înțelepciune la care te referi! Și, vezi tu, în condițiile acestea este greu de vorbit cu tine; căci tu nici cu urechile ciulite nu auzi nimic, și nici cu ochii larg deschiși nu vezi nimic!

5. Pentru că sufletul nu este decât un vas pentru viața dată nouă de Dumnezeu, dar nu este încă nici pe departe viața însăși; căci dacă el ar fi chiar viața însăși, atunci care dobitoc de profet ar mai putea îndruga vreodată verzi și uscate despre dobândirea vieții veșnice, sau invers, despre o posibilă moarte eternă? Cum însă sufletul nu poate ajunge la viața veșnică decât numai pe calea adevăratei virtuți divine, lucru ce poate fi dovedit pe baza multor exemple, este prin urmare imposibil să fie el însuși viață, ci doar un vas pentru asimilarea acesteia.

6. Doar o minusculă scânteie din centrul sufletului este ceea ce numim noi spiritul lui Dumnezeu și viața propriu-zisă. Iar scânteia aceasta trebuie hrănită cu hrană spirituală, care de fapt este cuvântul curat al lui Dumnezeu. Datorită hranei acesteia, minuscula scânteie începe să strălucească și aduce putere în suflet, iar până la urmă străpunge chiar sufletul însuși și sfârșește prin a-l face una cu ea însăși; abia atunci, în mod evident, sufletul devine el însuși, în ansamblul său, viață, care se poate recunoaște pe sine ca atare în cele mai mari profunzimi.

7. Și abia când viața ajunge să se perceapă pe sine în totalitatea sa, devenind conștientă de sine însăși, atunci va cunoaște ea și înțelepciunea din esența sa; atâta timp însă cât nu se petrec toate acestea, nici nu poate fi vorba despre înțelepciune!

8. Adevărata înțelepciune este lumina ochiului spiritului în ochiul sufletului; atâta timp cât un suflet mai poate întreba ce înseamnă spiritul din el - cum ar putea pătrunde în acest caz lumina spiritului și a întregii vieți în ochiul complet orb al sufletului?”

9. Suetal a spus atunci: “Te rog, prietene, nu-mi mai spune mai multe și așteaptă până când voi deveni un mai bun cunoscător; căci de un lucru îmi dau acum seama, și anume că pentru explicațiile tale sunt încă prea prost și prea orb! Toți însă dorim să ne bucurăm cât mai mult de învățăturile tale! Căci îmi dau acum seama că ai dreptate în tot ceea ce spui; însă pentru a putea pătrunde cu mintea înțelesul profund al vorbelor tale, în întregime, pentru asta este nevoie de o cu totul altă pregătire, de care până acum noi n-am avut parte! Dar, după cum am spus, suntem dispuși să-ți fim niște ucenici cât mai destoinici!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 43 - Despre viață și despre moarte
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2010, 11:55 View PostDownload Post

Capitolul 43
Despre viață și despre moarte

1. Matael a spus: “Bunăvoința este echivalentă cu lucrul deja pe jumătate făcut; însă omul nu trebuie să rămână prea multă vreme doar în faza de bunăvoință, ci trebuie să o transpună cât mai curând în fapte, căci altminteri bunăvoința își pierde cu timpul din intensitate și din forță, și până la urmă se dovedește prea slabă și prea neputincioasă pentru a mai realiza opera urmărită.

2. Căci, iată, atâta timp cât apa clocotește în vas, poți fierbe în ea diferite bucate, frăgezindu-le și transformându-le în mâncăruri ușor de mistuit; dar dacă apa din vas este doar călduță și până la urmă se răcește de tot, atunci bucatele nu se vor mai înmuia în veci!

3. Voința omului este precum apa clocotindă din vas. Iubirea față de Dumnezeu și față de tot binele din viața dăruită de Dumnezeu este focul adevărat, care face să clocotească apa vieții din vas. Iar bucatele care urmează să se înmoaie prin fierbere sunt acele opere și fapte pe care le recunoaștem ca fiind bune și adevărate, dar pe care nu le-am transpus încă în practică, motiv pentru care trebuie să le punem în apă atâta vreme cât aceasta clocotește, căci altminteri ele rămân crude și greu de mistuit și nu-i sunt de nici un folos traiului.

4. Ceea ce vrei să faci deci, aceea trebuie să și faci, căci altminteri voința rămâne în veci o minciună în fața vieții, iar din minciună nu va ieși în veci vreun adevăr!

5. Adevărul însă este viața, iar minciuna este moartea; de aceea, caută în toate adevărul, pentru că el este viața, și izgonește minciuna din tine și din afara ta, căci ea este adevărata moarte!

6. Căci ce ai de fapt atunci când îți imaginezi că ai avea ceva? Vezi bine, nimic altceva decât nimicul imaginației tale! Și ce reprezintă asta? După cum vezi, iarăși nimic, iar acest nimic este de fapt adevărata moarte!

7. Dacă vrei, de pildă, să-ți construiești o casă, dar nu ai nici materiale de construcție și nici constructori, cum va arăta ea, casa pe care vrei s-o construiești? Ei bine, niciodată ea nu va căpăta o formă oarecare! Materialul de construcție reprezintă faptele și operele unei voințe clocotitoare de energie, iar voința plină de energie îi reprezintă pe constructori; iar aceștia vor realiza apoi din faptele tale cele bune o casă adevărată, iar casa respectivă este adevărata ta viață întru Dumnezeu, căci ea va dăinui în veci neștirbită. Cu un mic efort însă nu poate fi ridicată o casă din temelii, și cu atât mai puțin casa vieții. De aceea, este necesară mobilizarea activă a tuturor puterilor ce ne-au fost date, căci altminteri construcția nu va înainta.

8. Atunci când Noe s-a apucat să-și construiască arca, se pare că la început muncea mai mult în dorul lelii la lucrarea ce i se poruncise să o facă. Iar când dușmanii săi au văzut asta, s-au apucat să distrugă noaptea tot ce construia el în timpul zilei. Abia după mai mulți ani s-a apucat el să lucreze cu sârguință la arcă, zi și noapte, și a pus și paznici; și abia atunci construcția a început să înainteze cu repeziciune, aducând apoi, pe timpul potopului, ocrotire celor care s-au îmbarcat în ea și ferindu-i astfel de pieirea inevitabilă.

9. Uite, află de la mine că în realitate suntem și noi, cu toții, niște bătrâni Noe. Lumea cu minciunile și înșelătoriile ei și cu amăgirile rezultate din acestea reprezintă continuul potop. Iar ca să nu fim înghițiți de ape, trebuie să lucrăm cu sârg la construirea unei arce. Și arca aceasta este întărirea sufletului nostru pentru revelarea și înflorirea spiritului divin al vieții din el.

10. Și atunci când apele ispitelor lumești ademenitoare vor începe să scadă și se vor retrage în adâncurile neantului, atunci viața divină va țâșni cu toată puterea din suflet și va începe, în sfera aceasta nouă de viață și într-o libertate desăvârșită, fără nici un obstacol dușmănos în cale, să realizeze o operă nouă, binecuvântând astfel întru și alături de Dumnezeu întreaga infinitate, în vecii vecilor! Ai înțeles și imaginea aceasta?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 44 - Domnul se îngrijește de ostatici
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2010, 12:03 View PostDownload Post

Capitolul 44
Domnul se îngrijește de ostatici

1. Suetal era mut de uimire și i s-a adresat lui Iulius: “Stăpâne, este de neînțeles cum a dobândit omul acesta o asemenea înțelepciune! Doar îl cunosc bine încă din Templu, unde n-a făcut niciodată dovada vreunei înțelepciuni deosebite! Atunci când am fost aduși, odată cu el, de la Ghenizaret încoace, el era cuprins de o turbare furibundă și nu avea câtuși de puțin o înfățișare omenească. Și iată că n-au trecut bine douăzeci și patru de ore de când se găsea în starea aceea de turbare, și el dă dovadă de un grad de înțelepciune la care probabil că nici Solomon n-a visat, în pofida marii sale înțelepciuni! Spune-ne, te rugăm, ce s-a petrecut cu el? Cum de s-a luminat într-atâta?”

2. Iulius i-a răspuns: “Oare nu știți voi că lui Dumnezeu nimic nu-i este cu neputință? Ascultați numai cu atenție ce are a vă spune și până la urmă veți descoperi chiar în voi înșivă cum poate dobândi un om într-un timp atât de scurt atâta înțelepciune! Ex trunco non fit Mercurius (*1), spune un proverb roman; buturuga este neclintită și nu se mișcă în nici un fel, pe când în mitologia romanilor nici un alt zeu nu este atât de activ ca Mercur: Mercur reprezintă, prin urmare, activitatea intensă, plină de zel, iar buturuga - totala nemișcare. Deci dintr-o buturugă nu va ieși niciodată un Mercur. De aceea, vorba înțeleaptă spune că trebuie să te străduiești din plin pentru a ajunge la adevărata înțelepciune, căci altă cale spre ea nu se cunoaște. Ea nu poate fi învățată la fel ca vreo altă știință, ci doar dobândită înlăuntrul tău și prin tine însuți, prin strădanii reale, potrivit învățăturilor despre înțelepciune.

3. Dacă vreți așadar să aflați cu adevărat cum a dobândit Matael o asemenea înțelepciune, care vă uimește atât de mult, trebuie ca pe calea propriilor voastre eforturi asemănătoare, să ajungeți prin voi înșivă la înțelepciune, căci altminteri nici o întrebare nu duce la nimic și nici un răspuns la întrebările voastre nu vă ajută cu nimic.”

4. Suetal: “Toate bune și frumoase; dar cine ne poate arăta, limpede, calea cea dreaptă?

5. Iulius: “N-a bătut încă de prânz, iar până diseară mai e multă vreme; în timpul acesta veți mai auzi și veți mai afla multe, iar drumul vi se va înfățișa limpede. Acum însă judecați bine cele auzite, și atunci toate cele care vor urma vi se vor părea clare și ușor de înțeles. Acestea fiind spuse, considerați-vă de-acum liberi și neamenințați de vreo pedeapsă, dar nu vă mai lăsați niciodată ademeniți să mai uneltiți împotriva noastră, căci a doua oară nu veți mai scăpa la fel de ușor ca acum!”

6. După cuvintele acestea, Iulius a revenit lângă noi, adică lângă Mine și lângă Cyrenius, și M-a întrebat dacă ancheta și sentința sa au fost așa cum trebuie.

7. Atunci Eu i-am răspuns: “Este mulțumită inima ta, adică vocea iubirii din tine, de felul în care au decurs lucrurile? Ce-ți spune ea?”

8. Iar Iulius a spus: “În inima mea domnește cea mai mare mulțumire, totodată însă simt și îngrijorare pentru felul în care vom reuși să-i conducem pe oamenii aceștia pe calea cea dreaptă!”

9. Eu: “Dacă așa stau lucrurile, atunci totul este în cea mai bună rânduială și vom reuși în ceea ce ne-am propus cu oamenii aceștia; firește însă că vor trebui să mai facă față la destule încercări mai mici. Faptul că-i primiți în legiunea străină este un lucru bun; trebuie însă să le acordați cât mai multe șanse, pentru ca să poată păși înainte pe drumul cunoscut ai mântuirii. Pe cei cinci însă, cu Matael în frunte, ar fi bine să-i răspândiți printre ceilalți membri ai legiunii, căci ei vor aduce sprijin tuturor în numele Meu și se vor dovedi în scurt timp folositori prin înțelepciunea lor. În Galileea însă este bine să nu rămână deocamdată. Căci nu va trece mult timp și Templului îi va ajunge la ureche că patruzeci și șapte de membri ai săi și-au întors fața de la el și o să înceapă să-i vâneze folosindu-se de Irod. Dacă nu-i va găsi însă în Galileea sau în altă parte, atunci urmăritorii se vor întoarce acasă fără vreun rezultat; se va considera că cei patruzeci și șapte au pierit pe undeva sau s-au pierdut și nu se va mai sinchisi nimeni de ei. Și astfel, voi, romanii, rămâneți acoperiți, iar cei patruzeci și șapte vor fi acoperiți și ei prin voi, și toată lumea va scăpa cu fața curată, fără a trebui să recurgem la vreo minciună!”

10. Cyrenius a întrebat: “Dar în Tir și Sidon nu vor fi ei oare în siguranță? Căci acolo sunt doar foarte puțini evrei.”

11. Eu i-am răspuns: “O, ba da, acolo sunt fără îndoială mult mai în siguranță decât oriunde în Galileea, dar și mai în siguranță ar fi de pildă în Africa, sau în vreun oraș de la Pontus Euxinus (*2)

12. Cyrenius: “Prea bine, o să găsesc eu un loc potrivit pentru ei, unde să nu fie expuși răzbunării evreilor; iar dacă iscoadele acestora vor ajunge chiar și până acolo, vom găsi noi mijloace să le risipim toate bănuielile!”

13. Iar Iulius a spus și el: “Mie îmi pare foarte rău, în special de cei cinci, că trebuie să-i trimitem atât de departe; căci este de-a dreptul uimitor ce înțelepciune profundă au dobândit ei, și cu sprijinul lor am putea ajunge și noi mult mai repede la idealurile adevărate ale vieții decât prin propriile noastre puteri.”

14. Și atunci am spus Eu: “Prietene, cea mai bună călăuză, calea și țelul, sunt Eu însumi! Căci cine oare le-a dat celor cinci ceea ce au acum? Vezi bine, doar Eu singur. Ei bine, de vreme ce am putut face din cinci posedați furioși într-un timp atât de scurt înțelepții înțelepților, voi fi cu siguranță în stare să fac același lucru și în cazul tău, care nu ești un posedat furibund!

15. Căci Eu sunt Adevărul, Calea și Viața! Și, de-vreme ce Mă ai pe Mine, la ce-ți mai trebuie cei cinci? Sigur, și ei sunt meniți să aducă mari servicii omenirii în numele Meu, și chiar vor face acest lucru. Tu însă nu ai nevoie de ei, cu atât mai mult cu cât există în orășelul Ghenizaret un Ebahl, o Iara și chiar și un Rafael! Unde oare pe acest pământ mai există un alt loc atât ele bine înzestrat din punct de vedere spiritual?

16. N-ai auzit tu oare întrebarea lui Suetal, care vrea să știe cum și prin cine au dobândit cei cinci atât de repede o înțelepciune atât de profundă? Ei bine, tu știi lucrul acesta prea bine. Pentru ei însă, pentru cei doisprezece, el este încă un mister, dar pentru tine cu siguranță că nu! Odată ce știi ceea ce aceștia nu știu încă, cum oare poți să-ți imaginezi că cei cinci ar fi putut ajunge aproape la fel de înțelepți ca Mine?”

17. Atunci Iulius a răspuns, destul de mâhnit: “Doamne, doar prostia mea este de vină; dar uite că acum m-am îndreptat și primesc cu mare bucurie hotărârea Ta referitoare la cei patruzeci și șapte de oameni și o voi urma întocmai! Însă Te rog, Doamne, să treci cu vederea, cu marea Ta îndurare dumnezeiască, prostia, mea de dinainte!”

18. Iar Eu i-am spus: “Eu nu-ți pot trece nimic cu vederea; de îndată însă ce și înlăuntrul tău lucrurile se vor așeza pe făgașul cel drept, atunci și dinspre partea Mea va fi totul bine, și toate păcatele îți vor fi iertate.

19. Dar acum du-te și poruncește să li se dea celor doisprezece pâine, vin și sare, căci și ei abia de au mâncat ceva în ultimele două zile! Până acum doar voința Mea i-a ținut în putere; dar de vreme ce s-a ivit prilejul, e bine să se întremeze și cu mâncare și băutură adevărată. Așa să fie!”

(_ *1) Într-o buturugă nu se naște un Mercur (unul dintre zeii romani).
(_ *2) “Marea ospitalieră”, veche denumire a Mării Negre.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 45 - O relatare despre vindecarea unui bolnav de gută pe pajiștea binecuvântată
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2010, 14:00 View PostDownload Post

Capitolul 45
O relatare despre vindecarea unui bolnav de gută pe pajiștea binecuvântată

1. Auzind aceste cuvinte ale Mele, Iulius s-a dus de îndată mai întâi la Marcu, gazda noastră, care, împreună cu ai lui, era ocupat cu pregătirea unui prânz bun pentru noi, și i-a spus ce am cerut. Iar Marcu, la rândul lui, a dat imediat fuga la cămară, care parcă nu se mai golea deloc, a înșfăcat o pâine foarte mare, o ulcică de sare, și i-a trimis pe cei doi feciori ai săi să aducă două carafe mari de vin; și toate acestea le-au fost aduse celor doisprezece.

2. Cum au văzut aceștia pâinea și vinul au simțit pe dată o foame cumplită, iar Iulius, văzându-i cum înfulecă, le-a spus: “Știu prea bine că vă este foarte foame; aveți însă grijă să nu vă îmbolnăviți, nu mâncați atât de repezit, ci mai cu binișorul, și atunci mâncarea o să vă tihnească!”

3. Iar cei doisprezece i-au răspuns: “Da, bunule stăpân, vom încerca să păstrăm măsura în toate!” Dar n-au trecut nici câteva clipe și ei au dat deja gata pâinea cea mare, precum și vinul și sarea, și ar fi vrut să mai mănânce ceva.

4. Dar Iulius le-a spus: “Ajunge, prieteni, pentru o gustare; căci nu peste mult timp ni se va servi prânzul, unde de asemenea vă veți primi și voi porția.”

5. Iar Suetal a răspuns: “Da, da, prea bine, la nevoie ajunge și asta; de săturat ne vom sătura la masa de prânz. Dar, preabunule și nobile stăpân, noi nu avem nimic cu ce să-l răsplătim pe cel care ne este gazdă!”

6. Iulius le-a răspuns: “De-acum sunteți și voi cetățeni ai Romei și nu trebuie să vă mai intereseze deloc cine plătește spezele pentru voi! Căci nici un roman n-a uitat vreodată să-și plătească ceea ce a consumat, iar gazda noastră de acum a fost răsplătită în avans pentru mulți ani de-aici înainte. Putem să mai mâncăm aici chiar și un an întreg și tot el va fi în câștig. De aceea, nu vă mai preocupați voi de cel care plătește la urmă hrana!”

7. Cei doisprezece au spus: “Ia auziți, fraților, aici se vorbește o cu totul altă limbă decât la noi, în Templu, unde nu primești aproape nimic de mâncare, în schimb ești obligat să postești și să te rogi cu atât mai mult; cei suspuși însă nu postesc și nu se roagă decât prea puțin, în schimb se îndoapă zi de zi din toate pomenile și jertfele oferite spre înalta cinstire a lui Iehova, în timp ce templierii cei tineri pot posti pro populo (pentru popor), până încep să le zăngăne și oasele din ei! O, de ce oare nu ne-am făcut romani mai demult?! Aici găsești de toate: înțelepciune, bunătate, dreptate, severitate atunci când se cere, iar pâinea și vinul nu par a lipsi nici ele! Din toată ființa noastră și cu tot sufletul vrem să devenim romani! Trăiască Roma și toți conducătorii ei!”

8. Iar Iulius a spus: “Prea bine, noii mei prieteni! Gândirea voastră e bună, deși bineînțeles ea mai este încă îmbibată cu destul amor propriu; dar să sperăm că, odată cu timpul, acesta va dispare. Astăzi veți avea ocazia să mai vedeți și să mai auziți destule lucruri ieșite din comun, iar acestea vă vor putea lumina! Dar nu mai puneți atâtea întrebări, ci limitați-vă să ascultați și să priviți, iar înțelegerea va veni din voi înșivă!”

9. Aceste cuvinte i-au făcut foarte curioși pe cei doisprezece, care se tot întrebau unul pe altul ce-o fi vrut să spună nobilul roman atunci când le-a zis că vor mai vedea și că vor mai auzi în ziua aceea multe lucruri ieșite din comun, din care vor avea multe de învățat, și că toate se vor explica într-un fel de la sine! Despre ce să fie oare vorba?

10. Atunci a rostit Suetal, cel guraliv: “Ei, ce să fie? Voi n-ați auzit oare nimic despre Jocurile olimpice ale romanilor? Probabil că vor organiza așa ceva aici. Iar noi, fiind de-acum și noi romani, vom putea participa la ele, și cu ocazia aceasta probabil că vom auzi și vom vedea multe lucruri care ne vor fi de folos. Asta trebuie să fie și nimic altceva.”

11. Un altul dintre cei doisprezece a prins atunci și el a vorbi: “Asta n-o prea cred. Voi opt habar nu aveți încă ceea ce știu eu; căci voi sunteți din miazăzi și știți prea puține despre cele ce se petrec de un timp încoace în Galileea. Știți bine că eu și încă trei alții din ținuturile Ghenizaretului am fost prinși laolaltă cu voi pentru participare la tentativele voastre de instigare și aduși încoace. Doar cu vreo trei zile înainte de sosirea voastră în ținutul nostru deluros, s-au petrecut la Ghenizaret lucruri de-a dreptul uluitoare. Se pare că venise acolo Mântuitorul făcător de minuni din Nazaret, de care a amintit mai înainte căpitanul roman, și doar prin cuvântul său divin și atotputernic i-a vindecat pe toți bolnavii aduși acolo, de orice boală ar fi suferit ei!

12. Eu însumi am un frate care acum este acasă și căruia i-am cedat întreaga moștenire. Guta făcuse din el un fel de cocoloș, nu mai putea sta nici culcat și nici în șezut, iar de stat în picioare nici vorbă nu mai putea fi. Îl țineam într-un coș atârnat, umplut cu paie foarte moi. Urla uneori zile în șir, chinuit de cele mai cumplite dureri, după care cădea de regulă într-un leșin atât de adânc, încât nu-l mai puteai deosebi de un mort. Am făcut tot ce se poate imagina pentru însănătoșirea sa, am încercat chiar și cu apă din iazul Siloah - dar totul în zadar.

13. Când a ajuns și la noi, în munți, vestea că vestitul Mântuitor din Nazaret s-ar afla la Ghenizaret și i-ar vindeca pe toți bolnavii, l-am cărat chiar eu cu mare caznă pe fratele meu lovit de gută, la Ghenizaret, împreună cu slugile mele și cu catârii. Ajuns însă acolo cu atâta greutate, am aflat că Mântuitorul plecase într-o călătorie pe un munte și nimeni nu știa când sau dacă va mai reveni. Și iată-mă stând acolo ca înțepenit, alături ele fratele meu chinuit de dureri, și am izbucnit în plâns cu mare jale, rugându-l cu ardoare pe Dumnezeu să pună el capăt suferințelor groaznice ale fratelui meu, din moment ce nu am avut fericirea să-L mai întâlnesc pe Mântuitorul făcător de minuni. Am făcut acolo și un legământ, și anume că, de se va vindeca, eu, ca prim-născut ce eram, să-i cedez fratelui meu toate drepturile mele de proprietate și să-i slujesc până la sfârșitul vieții.

14. Și atunci au venit la mine în stradă mai multe slugi dintr-o casă din apropiere și mi-au povestit că acel Mântuitor i-a vindecat într-adevăr cât ai clipi pe toți bolnavii și mulți asemenea schilozi într-așa fel, încât nici nu se mai cunoștea apoi pe ei că suferiseră vreodată de ceva! Dar că Mântuitorul acela plecase cu ucenicii săi, cu stăpânul casei și cu încă alți câțiva de pe acolo, la muntele cel mare, pe care nici un muritor nu îl urcase până atunci de abrupt ce era. Spuneau că se va întoarce, nu știau când, dar să nu mă necăjesc atâta; pentru că acel Mântuitor binecuvântase o anumită pajiște, iar eu nu trebuia decât să-mi duc cu toată credința fratele pe pajiștea aceea binecuvântată și să-l întind acolo, iar el se va simți mai bine.

15. I-am întrebat pe dată unde se afla pajiștea aceea. Slugile mi-au arătat-o și imediat l-am cărat pe sărmanul meu frate acolo și l-am culcat pe iarbă. Și, ce să vezi? În clipa în care fratele meu bolnav a atins pământul de pe pajiștea aceea, a început să se întindă cu multă plăcere. Toată durerea i-a dispărut ca spulberată de vânt și, în câteva clipe, fratele meu a devenit la fel de sănătos ca și mine! Înainte vreme era numai piele și os, și dintr-o dată l-am văzut lângă mine atât de bine hrănit, încât nu contenesc să mă mir încă și astăzi de o asemenea transformare nemaiauzită!

16. Mi-am respectat apoi legământul făcut și i-am dat tot ce aveam fratelui meu care acum este fericit și foarte cuvios, și am făcut pentru el cu tot dragul toate muncile, chiar și pe cele ale ultimei mele slugi de mai înainte, deși fratele meu cel bun și plin de recunoștință se opunea din răsputeri.

17. Dar abia îi slujeam de câteva zile fratelui meu, pe care l-ați cunoscut de altfel și cu care ați vorbit, când ați apărut voi la noi și ați fost cauza pentru care eu și alte trei slugi ale fratelui meu ne aflăm, acum aici, din fericire în postură de nevinovați.

18. Iar cu povestea aceasta n-am dorit altceva decât să vă atrag atenția asupra minunatului și vestitului Mântuitor din Nazaret, despre care, după cum ați mărturisit, ați aflat și voi - pe ici, pe colo - câte ceva!

19. Ei bine, judecând după întrebarea căpitanului din Ghenizaret, pe care îl cunosc destul de bine, am impresia - confirmată de altfel și de vindecarea miraculoasă a celor cinci furibunzi - că Mântuitorul acela făcător de minuni din Nazaret se află chiar aici și continuă să facă fapte bune.

20. Fără îndoială că atunci când nobilul căpitan ne-a spus să fim numai ochi și urechi, a dorit să ne atragă atenția asupra anumitor fapte pe care minunatul Mântuitor le va săvârși sau a unor vorbe pe care El le va rosti, probabil, și în nici un caz asupra unor jocuri olimpice, oricât de amuzante ar fi ele pentru noi, din care nu avem însă ce înțelepciune deosebită să dobândim și pentru care căpitanul însuși nu pare să manifeste vreun interes deosebit! Ce părere aveți despre toate acestea?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 46 - Suetal relatează despre renumele Mântuitorului făcător de minuni
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2010, 14:04 View PostDownload Post

Capitolul 46
Suetal relatează despre renumele Mântuitorului făcător de minuni

1. Suetal a spus: “S-ar putea să ai dreptate de data aceasta! Așa trebuie să stea lucrurile și încep să ard de nerăbdare să-l cunosc și eu pe vestitul Mântuitor. N-am vrut să-i spun adineauri prea multe bunului căpitan, când ne-a întrebat despre omul acela deosebit. Dar credeți-mă: întreaga Samarie și întregul Sihar vorbește numai despre el! La Sihar, el este considerat un om din care emană întreaga plenitudine a spiritului divin! Și asta, dați-mi voie, nu pare să fie un lucru neînsemnat!

2 . Ca să nu mai vorbim de Templu! Cei sus-puși de acolo studiază zi și noapte, încercând să afle din cărți cum se poate scăpa de un asemenea Mântuitor. De vreme însă ce el dispune de asemenea puteri și se bucură de evidenta prietenie a celor mai mari dregători romani, atunci toate templele la un loc pot să se dea de ceasul morții și tot nu-i vor putea face mai mult rău decât o muscă unui elefant!

3. Se spune chiar că a fost odată - prin primăvar㠖 în Templu și că i-a izgonit de acolo cu biciul și cu bâta pe toți cămătarii și pe toți negustorii ambulanți. Și se mai spune că abia de vreo patru luni încoace Mântuitorul acesta a făcut să se vorbească despre el!

4. O, în întreaga Iudee se povestesc deja cele mai surprinzătoare lucruri despre dânsul. Poporul neștiutor, prins încă în mrejele tenebrelor templiere, este de părere că el săvârșește toate faptele sale cu ajutorul lui Belzebut, considerat stăpânul tuturor diavolilor. Cei care sunt ceva mai cunoscători îl consideră însă un mare profet; iar grecii și romanii îl consideră un mare magician.

5. Sibariții îl venerează chiar ca pe un Dumnezeu, lucru constatat și la unii greci și romani! Și am impresia că și romanii care sunt aici împărtășesc aceeași părere; căci pentru ei tot vechiul dicton «Non existit vir magnus sine afflatu divino» (Nu există om mare fără o inspirație divină) contează. Partea cea bună este însă că ei nu par a fi totuși dușmani ai unor personalități atât de mari și de înalt spirituale și că sunt oricând dispuși să sprijine spiritualitatea cu vorba și cu fapta, lucru care pare a se petrece incontestabil și aici.

6. La Ierusalim însă ar face bine să nu vină prea des pentru a face ordine în Templu și pentru a-l purifica, dacă nu este înzestrat și cu ceva mai mult decât niște simple puteri omenești ieșite din comun! Căci cei de acolo s-ar putea să-i vină până la urmă de hac. Oricât de mare profet sau vrăjitor ar fi el, nu se va putea păzi multă vreme de nenumăratele uneltiri diavolești și curse întinse, cărora le va cădea în cele din urmă pradă la modul cel mai rușinos.

7. Pe scurt, cine nu va porni cu fulgere, tunete și chiar ploaie de pucioasă asupra Templului, nu va izbuti să facă mare lucru sau nu va face chiar nimic împotriva acestuia!”

8. Atunci a intervenit vorbitorul de mai înainte, originar de pe dealurile Ghenizaretului: “Împotriva acestui om Templul nu va reuși să facă mare lucru! Căci dacă, atunci când a izgonit cămătarii din Templu, mai-marii acestuia nu i-au luat-o în nume de rău și nu au pus mâna pe el, atunci nici a doua oară nu le va veni mai ușor să o facă. Probabil că vrerea sa este pe de-a-ntregul pătrunsă de o putere cu adevărat divină! Și împotriva unei asemenea puteri orice putere omenească este pur și simplu neputincioasă!”

9. Și iarăși a vorbit Suetal: “Prietene, crede-mă că nu înțelegi prea bine lucrurile acestea! Vezi tu, atunci când, în preajma Paștelui, el a curățat Templul de cei amintiți de tine, Templul a câștigat de pe urma acestui fapt mai multe sute de livre de aur și argint curat. Atâta vreme cât așa stau lucrurile, omul nostru nu are decât să facă în fiecare zi curățenie în Templu, iar mai-marii acestuia nu-l vor împiedica în nici un fel să o facă! Dar ia să atace el odată chiar Templul însuși și șarlataniile sale incredibile și ai să vezi atunci ce o să pățească! Ei bine, n-aș vrea să mă aflu atunci în pielea lui!

10. Or, câtă vreme a trecut de când i-au făcut de petrecanie vestitului profet Ioan, care s-a îndeletnicit o vreme cu botezurile și cu predicile de pocăință pe malul Iordanului și care s-a bucurat chiar de protecția lui Irod? Templul s-a furișat pe nesimțite în spatele aprigii mame a frumoasei Salomeea, și până la urmă Irod a devenit el însuși ucigașul vestitului său protejat. Templul are nenumărate mijloace la dispoziție pentru urmărirea unui om pe care îl consideră periculos și arareori a dat el greș când și-a pus ceva în minte.

11. Uneltirile secrete ale Templului merg atât de departe, încât până și pe romani îi țin oarecum la respect. E drept că a existat și multă trădare, dar la ce slujesc toate astea dacă nu le poți veni nicicum de hac indivizilor acelora?!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 47 - Discuția dintre Matael și Suetal despre admonestare
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2010, 14:09 View PostDownload Post

Capitolul 47
Discuția dintre Matael și Suetal despre admonestare

1. Atunci, de cei doisprezece s-a apropiat Matael, care ascultase de la o oarecare distanță vorbele lor, și a spus: “Sunteți cu toții încă în foarte mare măsură oameni ai pământului, dar în special tu, Suetal, cu cei șapte tovarăși ai tăi; și n-aveți habar despre cele ce se petrec aici!

2. Aflați că Mântuitorul din Nazaret se află aici! Da, El este aici, însă voi nu aveți idee cine este El și de aceea spuneți numai prostii despre El și despre lucrările Sale!

3. După rânduiala divină, omul drept nu trebuie să rostească însă decât adevărul; iar dacă nu cunoaște adevărul, atunci trebuie să tacă, să caute și să urmărească să-l afle. Iar când va fi aflat adevărul, abia atunci să vorbească! Căci cel care vorbește fără să cunoască adevărul, acela se cheamă că minte chiar și atunci când, din pură întâmplare, rostește adevărul!

4. Iar de limba omului drept nu trebuie să treacă nicicând minciuna; căci, prin minciună, însuși sufletul depune mărturie despre sine că se preumblă încă prin moarte, și nu prin viața cea adevărată!

5. De aceea, cel pe care-l încântă minciuna nu cunoaște încă nici pe departe valoarea vieții adevărate. Căci viața și adevărul sunt una! Numai adevărul îți eliberează sufletul și îl face să se deschidă spre infinitatea divină, atât în esența sa, cât și în faptele sale.

6. Atunci când gândiți și vorbiți așa cum am auzit mai înainte că vorbeați, voi nu faceți altceva decât să dovediți că sufletul vostru sălășluiește nu în marele templu al luminii și al adevărului, ci doar într-o cocină de porci!

7. De ce faceți tot felul de reflecții, când nu aveți nici un temei? Doar v-a vorbit destul de clar și de înțelept căpitanul Iulius din Ghenizaret, care v-a spus că astăzi veți mai avea multe de văzut și de auzit și că nu trebuie să puneți prea multe întrebări, ci doar să primiți totul în inima voastră plină de iubire și să faceți întocmai cum vi se spune, și atunci toate explicațiile vor veni de la sine! Merită să știți că înțeleptul căpitan a avut dreptate și a grăit numai adevărul!

8. Lăsați așadar discuțiile deșarte, care nu conțin nici un sâmbure de adevăr în ele, priviți cu atenție totul și închideți tot ce veți vedea în sufletul vostru, și prin aceasta veți câștiga în cel mai scurt timp mult mai mult decât dacă vă veți minți ani de-a rândul unul pe altul având convingerea că ați rostit numai adevărul!

9. Este adevărat că e mai bine să întrebi decât să începi să explici tu însuți un lucru pe care nu îl cunoști. Dar atunci când întrebi, trebuie să știi totodată și pe cine să întrebi și ce anume să întrebi, căci altminteri orice întrebare poate părea o prostie la fel de mare ca și un răspuns mincinos, inventat pur și simplu.

10. Căci noi trebuie să fim, în adâncul sufletului nostru, prin însăși experiența noastră de viață, pe deplin convinși că cel întrebat ne va spune adevărul adevărat ca răspuns la întrebarea noastră; iar înainte trebuie să judecăm bine în sinea noastră dacă ceea ce dorim să întrebăm pe cineva nu este cumva o mare inepție, căci astfel ne trădăm prin întrebarea noastră fie propria prostie, fie o dușmănie ascunsă. Rețineți așadar această regulă de viață și atunci veți putea păși măcar ca niște oameni cumpătați pe pământul acesta!”

11. Suetal i-a răspuns cu oarecare asprime în glas: “Ei bine, prietene Matael, tu ne-ai cam certat aici și n-am văzut ca cineva să-ți fi dat însărcinarea aceasta! Sfatul tău este fără îndoială bun și adevărat, dar este lipsit de bunăvoință și de aceea nu poate avea asupra noastră efectul pe care l-ar fi avut dacă în glasul tău s-ar fi simțit și puțină prietenie. Îl vom urma fiindcă simțim în el deplinul adevăr. Rămânem însă la părerea noastră, potrivit căreia un adevăr nu devine nicidecum mai puțin adevărat dacă este spus cu blândețe!

12. Uite, doi și cu doi fac împreună patru! Acesta este un adevăr și fără îndoială că va rămâne tot adevăr, nu-i așa, chiar dacă el este rostit cu o voce prietenească!? Sau este totuna, atunci când ajut, de exemplu, un orb aflat într-o situație grea, dacă îl înșfac strâns cu mâna și-i produc durere, sau dacă îl conduc cu blândețe pe drumul cel bun? După părerea mea, blândețea este de preferat atunci când ajuți un orb; căci dacă-l înșfac cu brutalitate, el ar putea căuta să se elibereze din mâinile mele și cine știe dacă, încercând să scape de strânsoarea mea, nu va cădea cumva tocmai atunci și se va răni foarte grav? Dacă însă îl țin cu gingășie și-l conduc ușor, vom ajunge fără îndoială în bună înțelegere acolo unde trebuie. Am dreptate sau nu?”

13. Matael i-a răspuns: “Da, firește, dacă împrejurările o îngăduie; dar atunci când vezi, de pildă, orbul pe marginea unei prăpăstii și îți dai seama că printr-o smucitură zdravănă l-ai putea salva, ai să stai și atunci cu tine la sfat, întrebându-te cât de tare sau cu câtă gingășie este cazul să-l înșfaci?”

14. Suetal a întrebat: “Bine, dar tu crezi că noi ne-am aflat, spiritual vorbind, chiar atât de aproape de marginea abisului nimicitor?”

15. Matael: “Fără îndoială, căci altminteri nu v-aș fi tras cu atâta duritate de mânecă! Pentru că, iată, tot ceea ce conduce spre minciună, fiind prin urmare deja o minciună în sine, reprezintă pentru suflet - oricât de lipsit de importanță i-ar putea părea trupului exterior al omului - un abis care duce invariabil către moarte!

16. O minciună măruntă și aparent nevinovată este pentru suflet mult mai periculoasă decât una sfruntată, absolut evidentă! Căci o minciună sfruntată nu te va determina în nici un caz să treci la fapte, însă una măruntă și aparent nevinovată te poate determina, asemenea unui adevăr, să treci la fapte și te va putea conduce foarte ușor chiar până la buza prăpastiei! Lucrul acesta însă nu îl vede decât acela al cărui ochi lăuntric al sufletului este larg deschis! De aceea nu trebuie să fii mânios că te-am tras puțin mai tare de mânecă; căci printre voi șerpuia tocmai o asemenea minciună măruntă, la fel ca o viperă veninoasă, lucru pe care eu și cei patru frați de aici l-am văzut prea bine, așa că acesta a fost motivul smuciturii mele prea puțin delicate, înțelegi acest lucru?”

17. Suetal: “Ei bine, dacă lucrurile stau într-adevăr așa, atunci sigur că atitudinea ta cam brutală are o cu totul altă înfățișare, și eu nu pot să-ți mai reproșez nimic. Firește, noi nu vedem aspectele spirituale și trebuie să te credem pe cuvânt că așa stau lucrurile. Ne dăm însă seama că tu te afli pe un teren foarte solid și de aceea dăm crezare cuvintelor tale. Dar despre ce am putea vorbi în acest caz noi între noi? Căci doar să stăm așa, într-o muțenie desăvârșită, este până la urmă foarte plicticos și uite că și în privința adevărului mai apare câte o problemă.”

18. Atunci Matael i-a spus: “Prietene, dacă ar trebui să treci, în bezna nopții, printr-o pădure deasă de munte și ai ști prea bine că pădurea aceea este plină de râpe și prăpăstii adânci, nu ți s-ar părea atunci mai cuminte să rămâi pe loc și să aștepți ivirea zorilor, decât să te iei după vreo luminiță rătăcitoare și să te trezești cu ea cu tot în fundul unei prăpăstii? E drept că înnoptarea în bezna unei păduri dese de munte nu poate fi un lucru prea plăcut, dar ea se dovedește, fără doar și poate, incomparabil mai înțeleaptă decât aventurarea pe un tărâm unde chiar pasul următor te poate arunca în brațele morții. Ce părere ai despre toate acestea?”

19. Suetal i-a răspuns: “Vezi tu, cu tine nici nu prea am de fapt cum să vorbesc, căci tu întotdeauna ai dreptate și nici nu ți se poate reproșa nimic. Așa că mai bine vom respecta sfatul tău și atunci este sigur că nu vei mai avea nimic să ne reproșezi.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 48 - Matael vorbește despre lege și iubire
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2010, 14:16 View PostDownload Post

Capitolul 48
Matael vorbește despre lege și iubire

1. Matael a spus atunci: “O, mai am ceva să vă spun, care are de asemenea o importanță destul de mare!

2. Dacă voi resimțiți supunerea aceasta ca pe o constrângere și ea nu izvorăște măcar într-o oarecare măsură din iubire, atunci lăsați-o baltă și faceți altceva, ceva ce reușiți să faceți cu adevărat din iubire; căci ceea ce omul nu face dintr-o iubire adevărată nu are nici o valoare pentru viața sa, întrucât numai iubirea este darul cel mai de preț al vieții, ea este viața primordială însăși.

3. Așadar, ceea ce este străbătut de iubire este străbătut și de viață și devine însăși viața; ceea ce rămâne însă neatins de iubire și este făcut de om doar de teama unor eventuale consecințe neplăcute, ori poate ca urmare a trufiei sale, pentru a trece drept înțelept în ochii celorlalți oameni, acel lucru nu este viață, ci moarte, căci nu a fost străbătut de elementul vieții, ci doar de elementul morții!

4. Și îți mai spun: orice lege, oricât de înțeleaptă ar fi ea, nu generează viață, ci numai moarte - dacă omul nu o urmează din iubire; și tot așa, orice sfat înțelept are soarta unui bob de sămânță care, în loc să cadă pe pământul fertil, cade pe piatra unei stânci, unde se strică cu timpul și nu mai poate nicicum rodi.

5. Vă spun toate acestea pentru că văd că lucrurile stau întocmai așa: totul în om este mort în afară de iubire! De aceea, lăsați iubirea să pună stăpânire pe întreaga voastră ființă și strângeți iubire în fiecare fibră a ființei voastre, și atunci veți învinge moartea, iar ceea ce a fost mort în voi se va transforma, prin intermediul acestei iubiri, în viață eternă; căci iubirea care se percepe pe sine - și care prin simțirea aceasta se și recunoaște pe sine - este viața însăși, și ceea ce este străbătut de iubire trece și în viață!

6. Urmarea întocmai a sfatului meu nu v-ar fi de nici un folos atâta timp cât îl veți asculta doar datorită greutății adevărului din el sau de teamă că nesocotirea lui ar putea avea urmări neplăcute pentru voi; o asemenea urmare a sfatului meu nu ar fi în nici un fel benefică pentru sufletul vostru. Cu totul alta este situația când iubirea se îngemănează cu adevărul și acționează apoi împreună; atunci iubirea generează din sine, din lumină și în lumina adevărului, o viață nouă și din ce în ce mai bună, mergând până la asemănarea cu Dumnezeu!

7. Iubirea sau spiritul lui Dumnezeu din om este dintru început o oglindire a lui Dumnezeu în om, dar pentru a se ajunge la o asemănare reală și vie cu Dumnezeu, iubirea trebuie să străbată mai întâi calea pe care v-am descris-o eu acum. M-ați înțeles voi oare?”

8. Suetal i-a răspuns, de-acum fără nici o urmă de supărare: “Pe bunul Dumnezeu, cel Atotputernic! Tu ești cu adevărat unul dintre cei mai mari profeți. Căci atât de adevărat, atât de ușor de înțeles și atât de înțelept nu a grăit încă nici un profet către poporul lui! Tu ai întreaga viață în vârful degetului tău cel mic în mai mare măsură decât o avem noi toți laolaltă, în trupurile noastre, sau, de fapt, în sufletele noastre. Da, da, așa este, frate! Prin gura lui Matael răzbate cu adevărat o suflare divină și nu-i putem mulțumi îndeajuns Domnului Dumnezeu pentru faptul că ne-a adus laolaltă în chipul acesta atât de miraculos! Dar dacă înțelepciunea ta este infinit mai mare decât a noastră, atunci cât de mare trebuie să fie oare cea a Mântuitorului din Nazaret, pe care noi încă nu l-am cunoscut?!”

9. Iar Matael a spus: “Ce strălucește oare atât de minunat într-o picătură de rouă atârnată de un fir de iarbă?

10. Ei bine, chipul soarelui este acela care strălucește atât de minunat în picătura cea limpede! Dar chipul soarelui nu strălucește pur și simplu, el generează și o acțiune! Căci, în centrul picăturii se concentrează lumina chipului soarelui, iar picătura dezvoltă în inima ei o amplă căldură vitală și, prin căldura aceea, se topește până la urmă picătura însăși, devenind un element al vieții și putând să revitalizeze astfel micuța plantă care se luptă cu moartea. Dar chipul soarelui din picătura de rouă nu este încă nici pe departe soarele însuși, ci doar oglindirea chipului său, înzestrată cu o părticică a aceleiași forțe și a aceluiași efect care își au lăcașul în soarele cel mare, cel adevărat!

11. Uite, o asemenea deosebire există și între mine și Mântuitorul din Nazaret! El este însuși soarele vieții, iar în mine, ca minusculă picătură de rouă, se oglindește în chip minunat imaginea acelui soare mare și veșnic adevărat, din care nenumărate miriade de astfel de picături de rouă își sorb hrana vieții lor, cea sfântă. Ai reușit cumva să mă înțelegi?”

12. Și Suetal i-a răspuns: “O, Doamne, ce vorbe mărețe și divine! Prietene, tu ești de-acum mai mult decât o picătură de rouă, tu ești o mare întinsă! O, până la o asemenea cunoaștere noi nu vom putea ajunge nicicând; totul este mult prea emoționant, prea sfânt și grandios! Dar, în asemenea condiții și în ambianța aceasta de divinitate profundă, noi, ca niște păcătoși atât de mari ce suntem, chiar că nu ne mai încumetăm să mai rămânem aici. Căci locul acesta începe să fie tot mai sfânt și mai divin!”

13. Și ceilalți unsprezece au început și ei să vorbească din ce în ce mai umil și să se retragă mai la o parte de locul acela. Iulius însă nu i-a lăsat.

14. Atunci Suetal i s-a adresat acestuia: “Stăpâne, atunci când Moise s-a dus odinioară pe munte, la măceșul acela în flăcări, pentru a afla ce se petrece acolo, o auzit deodată o voce limpede răzbătând dintre flăcări: «Moise, descalță-te, căci locul pe care calci tu este sfânt!» Iată că, potrivit spuselor tale foarte clare, și aici este același lucru pe care l-a văzut Moise pe deal. Deci și locul acesta este sfânt, iar noi, păcătoșii, nu suntem demni să pășim pe el!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 49 - Explicarea împrejurărilor referitoare la Moise
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2010, 14:22 View PostDownload Post

Capitolul 49
Explicarea împrejurărilor referitoare la Moise

1. Matael - care se afla alături - i-a răspuns lui Suetal, la rugămintea lui Iulius, care nu știa ce răspuns potrivit să-i dea: “Dar cine v-a spus vouă că sunteți sau nu sunteți demni să călcați pe pământul acesta? În care carte a cărui înțelept stă oare scris că un bolnav oarecare nu este demn să primească ajutor de la medicul său? Aflați deci că o asemenea presupunere a voastră se datorează înțelepciunii mai mult decât ovine a Templului, care îl pune să-și bage mâna în foc până și pe acela care a îndrăznit să atingă cu mâna nesimțită fie și numai tocul ușii care duce la Sfântul Sanctuar! Dar când preaînalții farisei îi conduc ei înșiși mai toată ziua, pentru bani grei și în mare taină, pe toți străinii prin sanctuar și le arată toate cele și le explică totul în contextul istoric, atunci acei străini nu mai sunt obligați să-și ardă mâinile în foc!

2. Ce a vrut oare să-i sugereze Dumnezeu lui Moise atunci când l-a pus să se descalțe?

3. Vedeți voi, Dumnezeu a dorit să-i spună prin aceste cuvinte lui Moise: «Leapădă toate poftele trupului din tine, alungă-l din tine prin propria-ți voință pe vechiul Adam stăpânit de pofta cărnii și stai ca un om neprihănit în fața Mea, căci altminteri nu-Mi vei putea înțelege vorbele, iar Eu nu te voi putea face conducătorul poporului Meu!»

4. Ce vrea să spună însă urcarea pe munte?

5. Vedeți voi, Moise fugea de prigoana faraonului datorită unei crime înfăptuite asupra unui înalt dregător al regelui, care era un fel de fecior al regelui.

6. E drept că Moise se bucura de mare trecere pe lângă faraon, așa că nu se știe dacă într-o bună zi nu ar fi primit, asemenea lui Iosif, domnia Egiptului în mâinile sale, putând astfel să-și conducă poporul spre mai bine.

7. Chiar această posibilitate de ridicare a dorit să-i înfățișeze mai târziu Domnul Dumnezeu, în pustiu, prin urcarea pe munte. Moise nu a avut însă voie să ajungă chiar până în vârful acestuia, fiind împiedicat de măceșul în flăcări.

8. Și s-a mai afirmat atunci, transpus în cuvintele noastre de astăzi: «E drept că tu ești menit să ajungi salvatorul poporului Meu, dar nu în chipul în care o crezi tu, ci așa cum îți voi porunci Eu, Dumnezeul și Stăpânul tău!

9. Tu nu trebuie să ajungi rege al Egiptului și să faci din poporul Meu un popor mânat de pofte, egoist și vanitos, ci poporul acesta, pe care până acum l-am crescut în spiritul smereniei, trebuie să părăsească țara și să plece cu tine în deșert! Atunci îi voi da poporului acestuia legi și Eu însumi voi fi stăpânul și conducătorul său. Și, în măsura în care îmi va fi credincios, Eu îi voi dărui lui țara Salemului, în ale cărei râuri curge lapte și miere!»

10. Vedeți deci, prin acest înțeles, exprimat în limbajul simbolurilor din acea vreme, intenția lui Dumnezeu nu a fost să-i spună lui Moise să se descalțe, la modul concret, ci mai degrabă să se lepede de vechiul Adam, adică de poftele trupului, caracteristice omului pământean, la fel cum încălțările din picioarele omului sunt și ele lucrul cel mai de jos, extrem, absolut ultimul, și la care se poate renunța cel mai ușor.

11. Locul însă, cel pe care Dumnezeu l-a numit «sfânt», reprezintă starea de smerenie a sufletului, fără de care acesta nu poate să existe în fața iubirii veșnice, care este darul cel mai de preț al vieții.

12. Măceșul în flăcări simbolizează faptul că drumul pe care îl are de străbătut profetul va fi unul extrem de spinos; însă marea sa iubire față de Dumnezeu și de frații săi, care se înfățișează ca flacără deasupra și printre ramurile de măceș, va pârjoli spinii mărăcinelui, iar până la urmă chiar întreaga tufă, și va deschide în fața lui o cale fără spini.

13. Iată, acesta este sensul vorbelor pe care le-ai citat tu adineaori! Iar dacă lucrurile stau în mod de netăgăduit astfel, atunci cum poți tu să consideri vreun loc de pe acest pământ ca fiind mai mult sau mai puțin sfânt?

14. Lepădați deci și voi încălțările voastre lumești și smeriți-vă în toate privințele, și atunci veți sta și voi aici, asemenea nouă, în toată demnitatea; căci și noi ne aflăm aici ca oameni în fața lui Dumnezeu Cel Unic, care este aici, în imediata noastră apropiere, și nici unul dintre noi nu este mai mare decât celălalt!”

15. Auzind aceste cuvinte din gura lui Matael, Suetal a spus: “Da, odată pătruns de o asemenea înțelepciune fără de margini, firește că nu te mai temi de nimic; căci unui văzător îi este ușor să pășească înainte, în timp ce un orb trebuie să verifice mereu dacă următorul său pas este unul sigur sau nu și, în ciuda oricărei precauții și a grijii permanente, tot se mai lovește adeseori de câte ceva. Atunci însă când ai un deschizător de drumuri, așa cum ești tu pentru noi, iubite frate Matael, atunci poți să fii orbul orbilor și tot ajungi la capătul drumului! Ei bine, vom rămâne deci aici și ne bucurăm peste măsură că vom avea prilejul să-l cunoaștem pe acela, despre care tu, din motive foarte întemeiate, ai spus lucruri atât de frumoase!”

16. Și atunci a intervenit și Iulius, strângând prietenește mâna lui Matael: “În veci îi voi mulțumi Domnului care te-a vindecat cu o atât de extraordinară putere pe tine și pe cei patru frați ai tăi! Am învățat deja atât de multe lucruri de la tine, toate explicate atât de limpede și de ușor de înțeles, și iată, îmi dau seama că ele încep să încolțească deja în sufletul meu. Și, de vor merge lucrurile la fel și în continuare, sper că voi ajunge în curând să calc și eu pe urmele tale!”

17. Iar Matael i-a răspuns: “Nici nu poate fi altfel! Căci nu există decât un singur Dumnezeu, o singură viață, o singură lumină, o singură iubire și un singur adevăr etern. Iar viața noastră pământeană este calea care duce într-acolo. Ne-am născut din dragoste și din lumină, prin voința iubirii eterne a lui Dumnezeu, tocmai pentru a deveni noi înșine o iubire de sine stătătoare și o lumină de sine stătătoare. Și nu numai că putem face acest lucru, dar chiar trebuie să îl facem!

18. Dar cum este posibil acest lucru? Iată, preanobilul meu frate: numai prin iubirea față de Dumnezeu și prin strădaniile neostoite în slujba acesteia! Căci iubirea noastră față de Dumnezeu este de fapt însăși iubirea lui Dumnezeu din noi înșine și ea ne conduce sufletele către faptele tot mai mărețe ale adevăratei vieți veșnice, care nu este în sine decât cel mai deplin adevăr și cea mai strălucitoare lumină. Și când într-un suflet de om vor începe să se ivească zori de ziuă, atunci sufletul acela este deja foarte aproape de adevăratul țel al vieții și el nu mai poate face altceva decât să atingă acel țel, adică viața veșnică, ceea ce este de fapt apogeul a tot ceea ce poate atinge vreodată o viață desăvârșită în deplina ei libertate și în cea mai totală independență!

19. Deci bucură-te, nobilul meu frate, căci în curând și sufletului tău îi va fi dat să vadă ceea ce al meu reușește să vadă de-acum într-o lumină tot mai limpede! Și, când în sufletul tău va străluci lumina zilei în deplinătatea ei, atunci vei înțelege și adevărata măreție a aceluia pe care cu oarecare timiditate încă îl mai numești «Mântuitorul din Nazaret».

20. Ca om, el se aseamănă cu tine și cu mine – dar spiritul Lui, vai! El străpunge cu puterea și cu lumina Sa infinitatea cea veșnică! M-ai înțeles tu oare, nobile frate?”

21. Și atunci a spus Iulius, mișcat până la lacrimi: “Da, iubite și de fapt mult mai nobil ca mine frate; într-adevăr, acum aș putea să te copleșesc de-a dreptul cu iubirea mea, iar pe Mântuitorul Iisus din Nazaret nici nu-L mai pot privi în față fără lacrimi de iubire în ochi și uite că abia acum înțeleg iubirea cea profundă a acelei copile care nu se mai dezlipește deloc de El!”,

22. Iar Suetal a spus: “Mulțumesc lui Dumnezeu, acum nu ne va mai fi greu să-L recunoaștem! Nu mai trebuie decât să vedem lângă cine pășește copila aceea, și acela va fi omul!” Iar cei doisprezece au făcut tocmai acest lucru.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 5 of 25  [ 250 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6 ... 23, 24, 25  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !