Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 17:46
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 2) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, ... 27, 28, 29  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 10 - Kisehel vorbește despre Iehova ca om.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 2.1.2011, 12:49 View PostDownload Post

Capitolul 10
Kisehel vorbește despre Iehova ca om.
(18 ianuarie 1842)

1. Când Sethlahem și-a terminat remarcabilul discurs, Kisehel și-a făcut curaj și s-a îndreptat către Sethlahem, căruia i-a adresat următoarele cuvinte, pe care merită să le consemnăm:

2. „Frate Sethlahem, tu știi foarte bine în ce fel am dobândit noi cunoașterea actuală.

3. Iehova ni s-a arătat într-o manieră pe care nu am fi bănuit-o niciodată, astfel încât ideile noastre anterioare referitoare la El s-au redus la zero.

4. Am discutat cu toții deseori despre măreția și despre puterea Lui infinită, și am meditat asupra posibilei Lui esențe, - dar cine dintre noi ar fi îndrăznit vreodată să și-L imagineze pe Iehova, Tatăl etern și preasfânt, ca un om la fel ca noi, deși absolut perfect?

5. De vreme ce - în ignoranța noastră - nu ni L-am putut imagina pe Iehova ca pe un om, ci ca pe cineva cu o natură atât de colosală încât ar sfida orice descriere, era firesc ca ideile noastre referitoare la ceea ce i-ar fi pe plac lui Dumnezeu să corespundă viziunii noastre asupra Domnului însuși.

6. De aceea, dragă frate, nu trebuie să pierzi din vedere faptul că inimile noastre au fost continuu preocupate numai de Dumnezeu, și chiar dacă tu ai beneficiat de grația de a fi înțeles mai bine decât noi natura lui Iehova, cine ar fi putut să fie un arbitru între noi?

7. Ce dovadă tangibilă ne-ai fi putut aduce pentru a ne convinge de adevărul convingerilor tale?

8. La fel ca și noi, nici tu nu dispuneai de alte dovezi decât de credința ta, care s-a dovedit între timp corectă, spre deosebire de convingerile noastre eronate.

9. Metaforic vorbind, aș putea spune că tu trăiai în lumină, orbit de ea, dar totuși vag conștient de existența razelor sale fierbinți.

10. Cât despre mine, deși trăiam cu ochii deschiși, mă aflam în întunericul cel mai deplin, fără să văd nimic și incapabil să percep lumina, căci nici măcar o singură rază strălucitoare nu alunga bezna marii nopți a gândurilor mele.

11. De aceea, dragă frate, sunt de părere că nu ar trebui să mai zăbovim asupra trecutului, lăudându-ne cine era mai aproape sau mai departe de adevăr, căci nici unul dintre noi nu deținea adevărul absolut. De altfel, chiar dacă l-ar fi deținut, cum l-ar fi putut demonstra?

12. Ceea ce ne lipsea tuturor, dragul meu frate, era cunoașterea faptului că Tatăl prea-sfânt nu este doar un Dumnezeu unic, ci și un om, la fel ca noi! Eroarea nu avea nimic de-a face cu voința, ci numai cu imaginația noastră. Eram cu toții niște sărmani naivi, iar eu eram probabil cel mai mare dintre toți. Dar acum El se află în mijlocul nostru, iar Tatăl preaplin de iubire, de o bunătate și de o sfințenie infinită, ne-a ajutat pe toți să renunțăm la tulburare, la orbire și la sărăcia spirituală. El se află în fața noastră, într-o formă vizibilă, iar noi putem recunoaște în El pe Tatăl etern și preasfânt și pe Creatorul atotputernic al întregii creații. De aceea, noi și copiii noștri îi datorăm Lui întreaga noastră recunoștință, slavă, iubire și adorație.

13. Dragul meu frate, în multe aspecte profeția ta s-a împlinit, îndeosebi în ceea ce privește smerenia și umilința, singurele care îi sunt pe plac Tatălui și Domnului nostru. Cât despre faptul că Iehova ar fi un om, ca să nu mai vorbim de iubirea, grația și iubirea Lui incomensurabile, - nici unul dintre noi nu și-ar fi putut imagina vreodată asemenea lucruri, poate cu excepția lui Zuriel și a fetelor sale, veșnic tăcuți și interiorizați. Din păcate, Zuriel era întotdeauna retras în cele mai izolate locuri, și chiar dacă îl întâlneai, era foarte greu să scoți un cuvânt de la el.

14. În ceea ce ne privește pe noi, ceilalți, nu știam nimic. Nu mai departe de ieri l-ai auzit pe dragul nostru Enoh spunându-ne cât de departe am ajuns cu înțelepciunea și cu profețiile noastre.

15. În afară de faptul că sunt de acord că tu te-ai apropiat vag de adevăr, părerea mea este următoarea:

16. De acum înainte, nu ar mai trebui să ne lăudăm cu revelațiile noastre anterioare, ci mai degrabă ar trebui să-L slăvim pe Cel care se află în mijlocul nostru.

17. Viziunea ta corectă poate fi privită ca atare numai atâta vreme cât El o luminează cu prezența lui. Dacă o privim însă în lumina meritelor tale, ea nu valorează cu nimic mai mult decât fosta mea viziune, fundamental greșită.

18. Ceea ce doresc să-ți spun, frate, este că îi mulțumesc Domnului pentru fosta mea viziune eronată, căci ea m-a ajutat să ajung - prin grația Lui imensă, deși ascunsă - la smerenia mea actuală.

19. Îmi dau seama de faptul că am beneficiat de grația Domnului tocmai pentru că știu că nu mă voi putea mândri niciodată cu noua mea viziune, ca și cum mi-ar aparține personal.

20. Tu, dragul meu frate, ai beneficiat de mai multă lumină, iar grația Domnului a țâșnit din inima ta. La fel ca și mine, ai fost ales, dar te asigur că dacă ar fi să fac schimb între fosta ta lumină și fostul meu întuneric, aș ezita foarte mult înainte de a accepta.

21. De aceea, pentru binele tău, te sfătuiesc ca pe viitor să nu mai menționezi asemenea lucruri, ci să rămâi de-a pururi dragul și umilul meu frate, căci iată, înaintea Celui care se apropie acum de noi suntem amândoi goi și egali în micimea noastră. Rămâi așadar iubitul meu frate, acum și de-a pururi! Amin”.

22. După aceste cuvinte, Abedam, care a ajuns între timp la ei, și-a pus mâinile pe umerii lor și le-a spus: „Adaug și Eu la Amin-ul tău Amin-ul Meu atotputernic.

23. Adevăr îți spun, Kisehel, tu ai devenit cel mai puternic dintre ei toți. De aceea, tu vei fi conducătorul lor. Cât despre tine, Sethlahem, tu îți vei păstra darul profeției. Oricât de adevărate ar fi fost însă cuvintele tale, trebuie să recunosc că le prefer de departe pe cele ale lui Kisehel, căci el a vorbit într-o mai mare măsură decât tine despre adevărata umilință.

24. Discursul tău a fost înălțător, dar cel al lui Kisehel a fost plin de smerenie. Așadar, cine dintre voi crezi că s-a apropiat mai mult de Mine?

25. Ascultă, este foarte bine să vorbești așa cum ai vorbit tu mai înainte, dar nu este la fel de bine să vorbești despre tine. Căci oricât de adevărate ar fi cuvintele cuiva, de unde poate proveni adevărul lor?

26. De aceea, nu trebuie să te mai bucuri într-o formă atât de vizibilă de lumina pe care ți-am dăruit-o ție într-o măsură mai mare decât fraților tăi, pentru a nu-i ispiti să te slăvească pe tine mai degrabă decât pe Mine, căci tu nu ai fost decât unealta slabă a Celui care te-a chemat să-i slujești, singurul căruia îi datorați cu toții slava.

27. Cea mai mare slavă a voastră ar trebui să fie smerenia și adevărata iubire față de Mine, cea interioară; numai în acest fel veți dobândi viața.

28. Aceasta este voința Mea. Cuvintele tale au fost corecte și inspirate, întrucât au provenit de la Mine. Integrează-le însă în ființa ta, dacă dorești să dobândești viața eternă. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 11 - Esența adevăratei umilințe
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 2.1.2011, 13:21 View PostDownload Post

Capitolul 11
Esența adevăratei umilințe
(19 ianuarie 1842)

1. Auzind cuvintele de laudă ale lui Abedam, Kisehel i-a aruncat o privire melancolică și a încercat să spună ceva, dar Abedam i-a luat-o înainte:

2. „Kisehel, ți-am citit deja în inimă ce dorești să-Mi spui și să Mă întrebi.

3. Ai vrea să rămâi cel din urmă. Nu dorești să fii șeful celorlalți, ci ai prefera mai degrabă să fii condus de ei.

4. Aceasta este aspirația ta: să fii condus de alții, nu să conduci; să asculți ordinele altora, nu să dai ordine.

5. Ai prefera să fii ultimul, nu primul între slujitorii Mei, dar să ai suficientă putere pentru a-i servi pe toți. Simultan, ai dori să fii cel mai slab, pentru a nu fi privilegiat înaintea altora.

6. Eu însă doresc să întăresc prin aceste cuvinte ceea ce ți-am spus deja, căci abia acum ai devenit în fața Mea un om cu adevărat vrednic. - Într-adevăr, aceasta este în fața Mea calitatea supremă: cine dorește să fie cel mai prejos este pentru Mine cel mai mare, căci nu puteți fi cu adevărat mari în fața Mea decât dacă sunteți cu adevărat smeriți.

7. Tu ești cu adevărat umil, iar - în marea ta iubire față de Mine - dorești să fii ultimul în fața fraților și copiilor tăi. Fără să respingi în inima ta cuvintele sublime ale lui Sethlahem, tu le-ai dat viață prin iubirea ta activă față de Mine. De aceea, tu ești și rămâi primul între cei aleși!

8. Căci ei nu au nevoie de un conducător în ceea ce privește înțelepciunea, fiind din plin înzestrați cu ea. Nu au nevoie de un conducător nici în ceea ce privește iubirea, căci au inimile suficient de trezite pentru a Mă iubi mai presus de orice. Nu au nevoie de un conducător în ceea ce privește puterea, căci au primit-o de la Mine, la fel cum ai primit-o și tu.

9. De asemenea, nu au nevoie de un conducător din perspectiva autorității, căci v-am înzestrat pe toți cu această virtute în egală măsură. Și nu au nevoie de un conducător în ceea ce privește grația Mea, căci cu toții ați fost aleși de Mine pentru aceeași misiune.

10. Au însă nevoie de un conducător în ceea ce privește umilința constantă! Orice om poate primi de la Mine totul și se poate aproviziona din depozitul Meu infinit cu tot ceea ce își dorește. Mai presus de orice, poate iubi oricât de mult dorește. Se poate întări prin credință atât de mult încât să mute munții din loc prin simpla sa voință, își poate întări atât de mult voința încât mii de oameni să-i urmeze cuvintele. Puterea cuvântului său poate crește atât de mult încât toată lumea să îl asculte orbește. Nu la fel stau însă lucrurile în ceea ce privește umilința, care este proprietatea personală a fiecărui om în parte.

11. Eu nu pot dărui această calitate nimănui. Tot ce pot face este să vă vorbesc despre ea și să sper că îmi veți asculta cuvintele. Acesta este singurul câmp în care doresc să culeg recolta fără să fi semănat personal nici o sămânță.

12. Umilința este unicul lucru pe care Mi-l puteți dărui fără să-l fi primit deja de la Mine.

13. Adevărata și suprema libertate a vieții (și implicit viața perfectă) constă în adevărata umilință. Prin ea vă puteți apropia nu numai de Mine, ci și de sfințenia inviolabilă a Divinității Mele. Cu adevărat, umilința este înțelepciunea supremă a omului, cea mai înaltă formă de iubire și puterea absolută de care poate dispune el, în fața omnipotenței căreia întreaga infinitate se cutremură.

14. Smerenia este esența ultimă a puterii Mele supreme, întreaga creație infinită s-a născut din această umilință.

15. Înțelegi acum, iubitul Meu Kisehel, de ce te-am numit conducătorul celorlalți?

16. Inima ta este cu desăvârșire dăruită Mie și de o smerenie impecabilă.

17. Aceasta este singura virtute care le lipsește, într-o măsură mai mare sau mai mică, fraților tăi aleși.

18. Dacă nu vor avea grijă să cultive această putere supremă astfel încât să predomine asupra tuturor celorlalte virtuți, toate calitățile pe care pe care le-au primit de la Mine pot fi pervertite, conducând la pierzanie, și nu la binecuvântare.

19. În clipa aceasta, ea este cu siguranță calitatea ta cea mai importantă. De aceea, tu trebuie să fii pentru ceilalți un exemplu viu și un ghid de urmat, dacă doresc să devină o binecuvântare pentru acest pământ, atât de oprimat de străvechiul blestem al șarpelui orgoliului și falsității.

20. Adevăr vă spun vouă, tuturor: urmați fără întârziere exemplul lui Kisehel. În caz contrar, veți aduce pe acest pământ nu binecuvântare, ci încă și mai multă nefericire și durere decât cele care există la ora actuală.

21. Meditați profund asupra cuvintelor Mele și procedați în consecință, căci altfel veți cădea, trăgându-i după voi și pe cei pentru care ar fi trebuit să fiți o binecuvântare.

22. Urmăriți să înțelegeți aceste cuvinte! Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 12 - Limitele sferei de influență a unui conducător.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 2.1.2011, 13:27 View PostDownload Post

Capitolul 12
Limitele sferei de influență a unui conducător.
(20 ianuarie 1842)

1. După acest discurs, i-au mulțumit cu toții lui Abedam pentru marea grație de a le fi indicat un conducător întru smerenie, în persoana lui Kisehel, și au rostit într-un glas:

2. „O, Abedam, îl vom urma cu ochii închiși pe cel căruia Tu i-ai dăruit încrederea Ta. Îi mulțumim și îl slăvim pe cel pe care Tu l-ai numit șeful nostru. Suntem convinși că va fi un conducător înțelept, în numele Tău preasfânt, și că va respecta întru totul voința Ta divină. Amin”.

3. Iar Abedam a adăugat: „Da, vă spun și Eu Amin, dar nu uitați:

4. Eu sunt mai presus de oricine, și deci mai apropiat de voi decât conducătorul pe care vi l-am dăruit.

5. De aceea, ori de câte ori aveți nevoie de un sfat, veniți mai întâi la Mine, în inima voastră, iar Eu o voi face receptivă la cuvintele liderului vostru, pe-care îl voi inspira, astfel încât să recunoașteți în cuvintele sale propriul Meu Cuvânt.

6. Înțelegeți așadar că rolul șefului nu este acela de a vă impune reguli și legi, ci numai de a vă confirma voința Mea pentru voi.

7. Cel care nu va veni mai întâi la Mine va fi certat cu severitate de șef, care îi va impune pedepse grele, a căror îndeplinire o va considera mai dificilă decât purtarea unui munte pe umerii săi.

8. Așadar, Eu sunt Cel Dintâi, și abia apoi urmează acela care are rolul de a vă confirma voința Mea. Amin”.

9. După aceste cuvinte, Abedam le-a cerut să-L urmeze și să rămână alături de El atâta vreme cât va păstra această formă vizibilă, de dragul copiilor Lui.

10. I-a chemat apoi la El pe Jura, Bhusin și Ohorion.

11. Când cei trei s-au grăbit să se prezinte la El, aruncându-se cu fețele la pământ în fața Sa, El le-a cerut să se ridice și le-a spus:

12. „Ați auzit ce s-a discutat aici și cred că sunteți pregătiți să respectați întru totul voința Mea.

13. Eu nu v-am numit însă pe voi pentru ținuturile de jos, așa că nu aveți nici o îndatorire în această privință. Dacă doriți să deveniți cu adevărat copiii Mei și să dobândiți o viață cu adevărat liberă și eternă, va trebui să practicați umilința.

14. Nu trebuie să vă mai spun nimic în plus în legătură cu acest subiect, pe marginea căruia am vorbit pe larg în fața celor aleși. Este suficient să vă recomand mai presus de orice să cultivați smerenia, căci fără o umilință autentică în inima sa, nimeni nu Mă poate percepe pe Mine, trăind astfel viața eternă și desăvârșită a iubirii Mele.

15. Ori de câte ori veți dori să Mă adorați, dar inima voastră nu se va dovedi suficient de puternică pentru a Mi se dărui cu o iubire arzătoare, mulțumindu-se cu o contemplație inertă (la fel ca în cazul celui care, după câteva nopți nedormite, dorește să înțeleagă un înalt aspect spiritual, dar se simte adormit chiar în clipa în care ar trebui să lucreze cu focul spiritului), amintiți-vă că ceea ce vă lipsește este adevărata umilință, căci aceasta și numai aceasta este adevăratul fundament al vieții.

16. Dacă vă lipsește această virtute, ce mai înseamnă viața voastră? - Un simplu vis în timpul nopții! - Ce mai înseamnă compasiunea Mea pentru voi? - O simplă atingere, cu un băț, a unei pietre! - Ge mai înseamnă grația Mea? - O lumină în interiorul trunchiului găunos al unui copac ros de carii! - Ce mai înseamnă iubirea Mea pentru voi? - Suflul unei brize ușoare pe deasupra unei șindrile insensibile! - Și Eu însumi, ce mai însemn Eu pentru voi? - Nimic altceva decât o imagine golită de orice conținut, adică ceea ce înseamnă razele soarelui pentru un animal care doarme pe fundul mării sau în adâncurile pământului!

17. De aceea, cultivați mai presus de orice umilința, în clipa în care îi veți descoperi esența supremă, Mă veți găsi pe Mine în toată puterea, iubirea, grația și compasiunea Mea, inclusiv sub aspectul de viață eternă, în toată slava ei.

18. De aceea, acceptați acum binecuvântarea Mea și dovediți că sunteți conducători și învățători înțelepți pentru copiii voștri, învățați-i mai întâi de toate să Mă caute pe Mine, și abia când Mă vor găsi în smerenia profundă și în iubirea autentică din inimile lor să vină la voi și să vă confirme marea revelație care le-a intersectat destinul.

19. Vă dăruiesc și vouă puterea de care veți avea nevoie. Folosiți-o cu înțelepciune, ori de câte ori veți întâlni în cale un obstacol.

20. Așa cum Eu vă numesc acum conducătorii copiilor voștri, la fel va trebui să procedați și voi, alegând dintre ei pe cei ale căror inimi se vor dovedi pline de umilință. Nu-i alegeți însă niciodată pe cei care își doresc să fie mai presus decât frații lor, ci doar pe aceia care aspiră să fie cei din urmă.

21. La fel, nu îi alegeți pe cei care pretind cu ipocrizie că doresc să fie cei din urmă numai pentru a fi aleși. Aveți chiar datoria să îi exilați pe cei servili din ținuturile voastre, până când se vor întoarce la voi, avându-Mă pe Mine martor în inimile lor, și vă vor spune cu sinceritate că doresc să fie acceptați din nou, în calitate de slujitori umili ai celorlalți.

22. Meditați asupra acestor cuvinte și dovediți-vă ospitalieri cu străinii cărora le voi conduce personal pașii către voi. În acest fel, Eu voi fi în mijlocul vostru pentru totdeauna, acum și de-a pururi. Amin. Binecuvântarea Mea să vă însoțească de-a pururi. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 13 - Cinstirea și îndatoririle conducătorului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 2.1.2011, 13:33 View PostDownload Post

Capitolul 13
Cinstirea și îndatoririle conducătorului.
(21 ianuarie 1842)

1. După aceste cuvinte, Abedam cel Mare s-a întors către Abedam cel Cunoscut și l-a întrebat:

2. „Spune-mi, Abedam, ce ar trebui să fac Eu cu tine? După cum vezi, copiii de la apus nu au încă un conducător. Ce-ar fi să te numesc pe tine în acest post?”

3. Abedam cel Cunoscut a răspuns: „O, Tată preabun! Mai întâi de toate, nu pot să-Ți dau un alt răspuns decât: 'Facă-se voia Ta!', căci știi foarte bine că sunt oricând pregătit să intru în luptă pentru Tine și să accept - dintr-o iubire curata - orice destin îmi pregătește voința Ta sfântă.

4. Pe de altă parte, întrucât îndatoririle unui conducător sunt întotdeauna asociate cu un anumit grad de cinstire (iartă-mă dacă vorbesc, așa cum fac întotdeauna, direct și din inimă), asociere pe care nici chiar Tu nu cred că o poți disocia vreodată, de vreme ce Tu însuți, în grația Ta infinită, l-ai ales pe cel menit să fie șef, aș dori să te implor totuși, cu aceeași smerenie care m-a condus de la bun început către Tine, să mă scutești de această sarcină sfântă. Iată, există în jurul nostru atâția copii ai Tăi; cu siguranță vei găsi printre ei alți câțiva la fel ca și Kisehel.

5. Știi foarte bine că nu m-am simțit cu adevărat fericit decât în poziția socială cea mai de jos, preferând de o mie de ori să ascult decât să dau vreo sarcină altcuiva. Din acest motiv, Te implor să mă scutești de această misiune!

6. Dacă îți este pe plac o asemenea îndatorire, aș prefera să proclam numele Tău în fața celor tăcuți, de la care nu aștept nici un fel de respect.

7. Am învățat de la Tine că până și umilința încetează să mai fie o virtute dacă este respectată numai din motive egoiste. Tată preabun, privește în inima mea: vei constata imediat că smerenia de care îți vorbesc este autentică, fiind născută numai din imensa mea iubire și prețuire pentru Tine. Din același motiv, ador să îmi slujesc frații, aceasta fiind cea mai mare bucurie pentru mine. De aceea, Te implor, scutește-mă de această misiune. Dar mai presus de orice, facă-se voia Ta sfântă. Amin”.

8. Atunci, Abedam cel Mare i-a spus: „Deci, înțeleg că nu dorești să fii cu adevărat conducător pentru că îndatoririle acestei funcții presupun o anumită cinstire pe care o consideri inseparabilă de funcția ca atare. Mai mult, din câte îmi dau seama, nu crezi că Eu aș putea separa cele două atribute ale funcției de conducător”.

9. Abedam cel Cunoscut a răspuns: „Da, Doamne și Părinte Abedam. Dacă acest lucru este totuși posibil, atunci poți să mă alegi ca și conducător al tigrilor, hienelor, leilor, urșilor, lupilor, râșilor și vulpilor, iar eu Te voi urma până la capătul lumii. De asemenea, dacă mă vei trimite pe fundul oceanelor, mă voi duce acolo ca să împlinesc voia Ta sfântă, - dar numai cu condiția să nu beneficiez de nici un fel de onoare!

10. Eu nu pot și nu doresc să mă folosesc de puterea Ta, ci numai de iubirea pe care mi-o porți, căci dacă aș beneficia de puterea animalelor pe care doresc să le păstoresc, cine m-ar mai putea proteja de cinstirea pe care ele o datorează slujbei în sine?

11. În schimb, dacă - în nimicnicia mea - voi beneficia exclusiv de iubirea Ta, îi voi putea servi pe toți prin puterea iubirii Tale din inima mea, trăind astfel beatitudinea pe care numai smerenia absolută o poate genera.

12. În acest fel, dacă asta este voia Ta sfântă, voi putea deveni un conducător neștiut de nimeni, făcându-mi datoria în numele Tău. Amin”.

13. Abedam cel Mare a spus: „Ascultă, Abedam, intenția ta este justă și întru totul pe placul Meu; cât privește însă cunoașterea de care dai dovadă în legătură cu ordinea Mea, trebuie să-ți spun că aceasta nu se ridică nici pe departe la înălțimea intenției tale pure. Iată, în ordinea lucrurilor nu poate exista vreo demnitate care să nu fie asociată într-o măsură mai mare sau mai mică cu prețuirea și respectul. Este evident că fără un asemenea respect funcția de șef nu ar mai avea nici o valoare, și întreaga lume s-ar transforma într-o continuă ceartă, prin care toți și-ar susține numai propriile argumente stupide, în loc să asculte de înțelepciunea fraților lor.

14. Dacă demnitatea este însoțită de un grad corespunzător de respect, respectiv de putere și de autoritate, ofensatorii vor fi împiedicați să ridiculizeze demnitatea, și implicit ordinea Mea. Mai devreme sau mai târziu, ei vor fi siliți să se supună, iar apoi chiar să se ghideze după regulile înțelepte impuse de demnitatea respectivă, integrându-le chiar în viața lor, ca și cum le-ar fi stabilit ei înșiși.

15. Iată, dragul Meu Abedam, o consecință sublimă, la care nu te-ai gândit, și care nu ar putea fi atinsă dacă demnitatea nu ar fi însoțită de gradul corespunzător de respect.

16. De aceea, dacă dorești să devii cu adevărat slujitorul Meu, va trebui să faci efortul de a-Mi înțelege plenar voia, îndeplinind-o apoi cu credință, fără ca voința ta să interfereze în vreun fel cu ea, exceptând dorința de a o asculta, care reprezintă sămânța adevăratei umilințe.

17. De altfel, te asigur că onoarea nu este asociată cu persoana care îndeplinește funcția respectivă, ci numai cu demnitatea ca atare, care nu reprezintă altceva decât iubirea, grația și compasiunea Mea, atâta vreme cât a fost stabilită de Mine sau de cei care guvernează în numele Meu. Să înțeleg că îmi dispuți chiar acest merit?

18. Este adevărat, vor veni vremuri când vor exista o multitudine de demnități, iar oamenii se vor preta la orice pentru a le obține, dintr-o dorință deșartă de putere. Aceste demnități nu vor fi instituite însă de Mine, iar puterea și autoritatea lor vor fi pur lumești, nu sacre, lucru pe care voi nici nu vi-l puteți imagina la ora actuală.

19. Acest lucru nu este însă valabil în ceea ce privește demnitatea pe care ți-o ofer în cazul de față. De altfel, poți fi convins că nu ți-aș fi oferit-o dacă nu ai fi dat dovadă de o umilință atât de profundă. De aceea, accept-o, la fel cum au acceptat și ceilalți, și acționează în consecință, căci numai astfel poți duce o viață perfectă, născută din Mine și trăită la unison cu Mine.

20. Primește și tu binecuvântarea Mea și fii un conducător cinstit, credincios și activ al copiilor din ținuturile de la apus.

21. Toți cei asupra cărora îți vei plasa mâinile în numele Meu vor deveni la rândul lor șefi peste frații lor, la unison cu iubirea și cu înțelepciunea Mea.

22. Primește așadar binecuvântarea Mea și poartă pe umerii tăi, cu toată autoritatea, numele Meu, Cuvântul Meu, Iubirea, Grația și Compasiunea Mea! Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 14 - Despre povara demnității de conducător și despre slăbiciunea oamenilor.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 2.1.2011, 13:44 View PostDownload Post

Capitolul 14
Despre povara demnității de conducător și despre slăbiciunea oamenilor.
(22 ianuarie 1842)

1. Abedam cel Cunoscut a rămas atât de zguduit de imensa grație a Domnului încât nu a mai fost nici măcar capabil să-i mulțumească. Se afla literalmente într-o stare de șoc, incapabil să vorbească sau să se miște.

2. Remarcând această stare de stânjeneală, Abedam cel Mare l-a atins și i-a spus:

3. „Abedam, revino-ți, căci este nefiresc ca un om ca tine să intre într-o stare atât de mare de șoc încât să nu-și mai vină în simțiri. Nici măcar fecioarele nu au reacționat astfel atunci când le-am arătat marile minuni ale creației Mele, susținându-le - la fel ca pe tine - prin grația Mea. Mai mult decât atât, tu M-ai cunoscut de mai multă vreme decât ceilalți.

4. De aceea, fii bărbat și nu te mai comporta ca un iepure hipnotizat în fața unui lup.

5. De altfel, te asigur că nu va trebui să Mă părăsești încă și că vei rămâne alături de Mine, la fel ca până acum. Consideri normal să te comporți atât de prostește numai pentru că ți-am revelat scopul și menirea pe care ți le-am destinat în această viață?

6. Adevăr îți spun, până când nu vei prelua întreaga responsabilitate a sarcinii pe care ți-am asumat-o, nu vei putea dobândi viziunea supremă. Abia atunci când vei dobândi această viziune îți vei da seama că misiunile pe care le atribui Eu în această lume nu înseamnă numai lapte și miere, ci mai degrabă amărăciuni de tot felul.

7. Abia atunci îmi vei mulțumi cu adevărat pentru puterea și autoritatea care însoțesc orice misiune de acest fel, căci fără această grație din partea Mea nu te vei putea descurca în nici un fel.

8. De aceea, ridică-te și nu-Mi mai mulțumi până când nu vei gusta plenar dulceața darului Meu. Amin”.

9. Auzind aceste cuvinte, Abedam cel Cunoscut și-a mai revenit în simțiri și i-a cerut lui Abedam cel Mare permisiunea să rostească câteva cuvinte.

10. Abedam cel Mare s-a limitat însă să-i spună: „Mai întâi, examinează-ți limba și spune-Mi dacă ți-am legat-o în vreun fel de cerul gurii sau de dinți”.

11. Abedam cel Cunoscut: „O, Doamne și Tată, nici vorbă”.

12. Abedam cel Mare: „De vreme ce nu ai limba legată, poți vorbi cât se poate de liber. Urmărește însă să nu o faci din perspectiva ficatului, care găzduiește vezica biliară. Vorbește drept din inimă, căci acolo se află sediul vieții tale. Încearcă să înțelegi cuvintele Mele. Amin”.

13. Și iată discursul rostit din inimă de Abedam cel Cunoscut: „Abedam, Părinte Suprem, mai presus de orice, atotputernic, sfânt, plin de grație și de iubire, blând, Tată preabun, abia acum îți pot mulțumi cu adevărat. Nu doresc însă să-Ți mulțumesc prin cuvinte sau gesturi, cu ajutorul mâinilor, picioarelor, abdomenului, spatelui sau capului, ci numai prin smerenia, răbdarea și iubirea mereu în creștere din inima mea. Doresc de asemenea să-Ți ofer prin acțiunile mele un sacrificiu, o ofrandă de sine, o supunere deplină în fața voinței Tale divine, un legământ de răbdare, blândețe, iubire, compasiune, inclusiv de perseverență. Chiar dacă vei lăsa focul și grindina să cadă asupra mea, Te asigur că Abedam nu va da bir cu fugiții, ci va persista în credința sa față de Tine până la sfârșitul zilelor sale, chiar dacă acestea ar fi la fel de nenumărate ca și firele de nisip de pe fundul oceanului, căci sunt convins că nu îmi vei impune niciodată o povară mai presus de puterile mele.

14. Te asigur că îmi voi asuma prompt pe umeri toate încercările pe care mi le vei trimite și care nu îmi vor depăși puterea, indiferent în ce vor consta ele, purtându-le cu răbdare până la sfârșitul zilelor pe care îmi vei permite să le trăiesc. 15. O, Tată, nu doresc decât să fiu pus la încercare. Aruncă-mă în foc sau în apă, pune-mă să urmăresc lumina fulgerului sau poruncește-mi orice altceva vei dori, iar eu voi purta cu răbdare această povară, din iubire pentru Tine.

16. Nu îți cer acest lucru pentru a Te convinge de perseverența mea, căci știu că Tu mă cunoști dintotdeauna și știi mai bine decât mine ce pot face și ce nu pot face; îți cer aceste încercări pentru a-mi demonstra mie însumi cât de departe ajunge perseverența mea și cât de mare îmi este slăbiciunea ascunsă în mine, pentru a-mi da seama în ce măsură voi face față misiunii pe care mi-ai încredințat-o. Mai presus de orice, facă-se voia Ta sfântă! Amin”.

17. Abedam cel Mare l-a privit cu iubire și, prinzându-l de braț, i-a spus:

18. „Abedam, Abedam, intențiile tale sunt sublime, dar nu uita Cine este Acela căruia îi faci asemenea promisiuni!

19. Știi tu oare cât de infinit este numărul încercărilor pe care vi le pot trimite și care stau la dispoziția voinței Mele? Crezi că nu depinde decât de tine dacă le vei putea suporta sau dacă ele te vor ucide?

20. Mai bine respectă cu credință misiunea pe care ți-am încredințat-o și nu îmi cere poveri suplimentare, pe care nu le-ai putea duce niciodată pe umerii tăi; atât este suficient pentru a-Mi face pe plac. Dacă dorești să îmi ceri cu adevărat ceva util, cere-Mi să te feresc de tentații, nu să te conduc către ele. Crede-Mă, îmi convine mult mai mult să știu că Mi-ai rămas credincios în misiunea pe care ți-am încredințat-o și pe care de altfel o vei putea suporta cu ușurință, decât să te văd zdrobit de noi și noi poveri, strigându-Mă disperat: 'Doamne, salvează-mă, sau voi pieri!'

21. Ca să-ți dovedesc nebunia cererii tale, îi voi permite unei simple albine să se așeze pe fața ta și să te înțepe timp de un minut. Te asigur că acest minut va fi cel mai lung din viața ta! În rest, facă-se așa cum dorești! Amin”.

22. În acel moment, o albină uriașă s-a așezat pe fața lui Abedam cel Cunoscut, înțepându-l adânc, îngrozit, Abedam a încercat din răsputeri să scape de ea, dar în zadar. Din fericire, Domnul s-a ținut de cuvânt, eliberându-l din chinuri la momentul promis.

23. Scăpat de această povară minusculă, Abedam cel Mic s-a prăbușit la picioarele lui Abedam cel Mare, mulțumindu-i pentru că l-a scăpat din ghearele fiarei!

24. Abedam cel Mare l-a întrebat: „Ei, ce zici acum de o mică încercare cu focul?”

25. Dar Abedam cel Mic i-a răspuns, încă tremurând: „O, Doamne, Te implor, renunță la încercarea cu focul, și nu mai permite pe viitor acelei insecte cumplite să mă chinuiască, într-adevăr, tentațiile Tale sunt insuportabile!”

26. Abedam cel Mare: „Fie, te voi scuti de-a pururi de asemenea încercări, dar te rog la rândul Meu să Mă scutești pe viitor de alte cereri nebunești și să-Mi rămâi la fel de credincios ca și până acum. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 15 - Despre neascultare și iubire.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 2.1.2011, 13:52 View PostDownload Post

Capitolul 15
Despre neascultare și iubire.
(24 ianuarie 1842)

1. Dându-și seama că cu toată umilința lui, era încă departe de a fi cu picioarele pe pământ și că Domnul însuși l-a ajutat să coboare în realitatea concretă, singurul loc în care pot fi descoperite viața și iubirea autentică, Abedam cel Cunoscut i-a mulțumit din nou lui Abedam cel Mare. După ce l-a întărit prin grația Sa, Abedam cel Mare s-a întors către Enoh, căruia i s-a adresat astfel:

2. „Enoh, după cum poți vedea, mai sunt încă aproape două gradații ale umbrei până când soarele va ajunge la amiază. Pentru a fi realizat corect, sacrificiul ar trebui făcut cu o gradație a umbrei înainte de amiază. Mai avem așadar o jumătate de gradație.

3. În ce fel crezi că am putea folosi în mod util această perioadă de timp?”

4. Strălucind orbitor, din cauza iubirii sale pure pentru Mine, Enoh a răspuns:

5. „O, Abba, Tu ai luat deja decizia, căci spiritul meu a auzit cuvintele Tale: 'Enoh, ia-tă, copiii din regiunea de dimineață nu și-au văzut încă Tatăl!

6. De aceea, du-te la grupul lor, care nu este prea numeros, și adu-i la Mine pentru a Mă vedea și pentru a primi binecuvântarea Mea'.

7. De vreme ce am auzit cuvintele Tale, o, Abba, ce altceva ar putea fi mai important pentru mine decât voința Ta preasfântă?”

8. Abedam a continuat să vorbească cu dragul și credinciosul Său Enoh: „Dragă Enoh, de vreme ce ai auzit deja în inima ta aceste cuvinte, de ce nu te-ai grăbit să îmi împlinești deja voia, de îndată ce ai perceput-o?”

9. Enoh: „O, Abba, cine te-ar putea părăsi atâta vreme cât se află lângă Tine, cât Tu Te manifești într-o formă vizibilă în fața ochilor lui și a celorlalte simțuri ale sale, dar mai presus de orice, în inima sa plină de iubire?

10. Preasfânt este orice cuvânt rostit în secret de Tine, o, Abba, în inimile noastre, dar încă și mai sfânt ești Tu însuți.

11. O, Abba, Tu ai stabilit astfel lucrurile încât atunci când ne vorbești direct în inimă, inima noastră impură să poată suporta focul sfințeniei Tale infinite care curge prin fiecare din cuvintele Tale precum un șuvoi de lumină, făcând inima noastră să tremure de iubire și de respect.

12. Atunci când vorbești însă în fața noastră în persoană, o, Abba, fiecare din cuvinte-le Tale seamănă cu un imens ocean de lumină și de foc.

13. Dacă ai lăsa o singură scânteie derivată din cuvintele rostite de gura Ta sacră în inima mea neprotejată, ce s-ar alege din mine, Doamne?

14. După cum vezi - așa cum știai deja dinainte - motivul neascultării mele față de Cuvântul Tău interior ești chiar Tu, Tată preasfânt, și iubirea mea pentru Tine, care m-a legat indisolubil de Tine, o, Abba.

15. Eu nu mai trăiesc o viață potrivit naturii pe care mi-ai dăruit-o cândva și la care am putut - prin imensa Ta grație - să renunț cu mult timp în urmă. Acum, Tu ești întreaga mea viață, astfel încât eu nu mai exist, căci Tu ești Totul în mine.

16. Se poate spune așadar că a fost însăși voia Ta să rămân, de vreme ce nu mi-ai re-comandat direct, prin cuvinte rostite, să pun de îndată în fapt voința Ta sfântă.

17. Acum m-ai admonestat și mi-ai dat semnalul divin de a acționa, și iată, o, Abba, picioarele mele sunt deja pregătite pentru a se pune în serviciul Tău, deși îmi dau cu claritate seama că Tu nu poți avea niciodată cu adevărat nevoie de serviciile mele sau ale altcuiva. Dimpotrivă, în nesfârșita Ta iubire părintească, Tu îmi dai ceva de făcut, după care contempli cu grație acțiunea mea ca și cum ar fi săvârșită de mine, deși Cel care acționează prin sărma-na unealtă ești chiar Tu, Tată preaiubitor, coborându-Te - în infinita Ta iubire și compasiune - din înaltul cerurilor Tale în ființa mea nedemnă, acționând aici în mod secret, dar cu atotpute-rea care Te caracterizează, dând uneltei impresia că ea este cea care acționează.

18. De aceea, îți consacru din nou întreaga mea iubire, acum și de-a pururi. Amin”.

19. Auzind aceste cuvinte, Abedam i-a răspuns lui Enoh: „Enoh, trebuie să recunosc că Mi-ai dat un răspuns perfect, căruia nu-i pot găsi nici un cusur. Cu adevărat, nici chiar cel mai înalt heruvim din ceruri nu Mi-ar fi putut da un răspuns mai desăvârșit ca acesta. Există totuși un element care merită să fie elucidat mai îndeaproape, de dragul celor care ne ascultă, și anume faptul că tu M-ai menționat pe Mine drept motiv al neascultării tale.

20. Deși spusele tale sunt perfect adevărate, ai grijă pe viitor să le prezinți într-o for-mă mai șlefuită în fața părinților, fraților și copiilor tăi, pentru ca ele să nu devină o eroare a ta și o ofensă la adresa lor. Amin”.

21. Plin de respect și de iubire față de Abedam, Enoh a răspuns: „O, Abba, iată cum înțeleg eu această chestiune, și cum trebuie înțeleasă ea și de către ceilalți.

22. Să spunem că cineva are o logodnică pe care o iubește mai presus decât lumina ochilor, și care îl iubește la rândul ei. Într-o zi, mirele vine și își întâlnește iubita în grădină, iar cei doi încep să discute despre iubirea pură, cerească. Mireasa își dă seama de iubirea pe care i-o poartă iubitul ei atunci când acesta îi spune: 'Ascultă, draga mea, ceva mai departe, în grădină, se află o floare de o frumusețe desăvârșită. Vrei să te duci și să mi-o aduci ca semn al iubirii tale pentru mine?'

23. Privindu-și cu patimă alesul inimii, copleșită de iubire, mireasa nu se poate des-prinde însă de el și în nici un caz nu-i arde de sărmana floare, până când mirele îi reamintește de ea.

24. În acest caz, cauza inocentă a uitării miresei a fost chiar mirele și dulcea lui iubi-re”.

25. Abedam a continuat însă să-l întrebe pe Enoh: „Enoh, știi tu Cine este Acela care ți-a inspirat această metaforă? Sau crezi că ea s-a născut pur și simplu în ființa ta?”

26. Enoh a răspuns: „Da, o, Abba, ea s-a născut pur și simplu în mintea mea, căci fiin-ța mea este ocupată în întregime de Tine, Tată preaiubitor, fiind cu adevărat una cu Tine”.

27. Atunci, Abedam a tunat cu voce tare: „Ascultați, voi toți! În acest fel vor vorbi în-totdeauna cei cu adevărat vii, căci Eu voi fi de-a pururi cauza eternă a cuvintelor lor!

28. De aceea, aspirați cu toții către idealul pe care Enoh l-a cultivat dintotdeauna, și veți deveni la rândul vostru una cu el!

29. Cât despre tine, Enoh, du-te și adu-mi cele șapte floricele ale ținutului de diminea-ță, și spune-le celorlalți să îi urmeze pe cei șapte. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 16 - Enoh îl aduce pe Uranion, pe cei șase frați ai acestuia și pe copiii din ținutul de dimineața în fața D
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 2.1.2011, 14:01 View PostDownload Post

Capitolul 16
Enoh îl aduce pe Uranion, pe cei șase frați ai acestuia și pe copiii din ținutul de dimineața în fața Domnului.
(25 ianuarie 1842)

1. La puțin timp după discursul lui Enoh și după aprobarea lui de către Abedam, cel dintâi se afla deja în mijlocul copiilor din ținutul de dimineață, care erau cazați în apropiere de peștera lui Adam.

2. Văzându-l, oamenii l-au întâmpinat cu strigăte de bucurie: „Priviți, priviți, înțeleptul învățător Enoh - de care ascultă până și patriarhul Adam, a venit la noi! Iată, a ajuns deja printre noi și se află acum în mijlocul nostru!”

3. Unul din patriarhii ținutului, Uranion, s-a îndreptat atunci către Enoh, căruia i s-a adresat cu cel mai mare respect și cu o profundă iubire:

4. „Părinte Enoh, tu, cel mai înțelept învățător al marelui Dumnezeu, care este una cu iubirea și cu înțelepciunea eternă, care este scopul sublim care te-a adus printre noi, în marea ta grație?

5. Cu siguranță, ceea ce ai a ne spune nu poate fi un lucru neînsemnat. 6. Dacă nu ai nimic împotrivă, comunică-ne mesajul tău, căci pentru noi nu există o fericire mai mare decât aceea de a asculta vorbindu-se despre Acela al cărui nume este prea sfânt pentru ca noi să-l putem pronunța.

7. De aceea, prea-venerabil părinte Enoh, revelează-ne motivul pentru care ai pășit în mijlocul nostru, al celor nevrednici”

8. Și iată ce i-a răspuns Enoh: „Ascultați, iubiții mei părinți, frați și copii! Doresc mai întâi de toate să vă mulțumesc pentru iubirea pe care mi-ați arătat-o, mie și celorlalți părinți, frați și copii ai voștri, și să vă felicit pentru teama de Dumnezeu pe care o aveți și pentru iubirea beatifică pe care i-o purtați în marea smerenie a inimilor voastre Tatălui preasfânt și prea-plin de iubire, de compasiune și de răbdare. Pe de altă parte, doresc să vă rog ca pe viitor să nu vă mai afișați iubirea față de mine în fraze atât de deschise, la limita idolatriei, întreaga voastră slavă și adorație trebuie să se îndrepte exclusiv către Dumnezeu, către Tatăl preasfânt și preaplin de iubire!

9. Noi suntem cu toții frați, căci nimeni nu trebuie să fie mai presus decât semenii săi, ci - așa cum spuneam - mai degrabă un frate, o soră preaiubită, un părinte înțelept pentru copiii săi sau un soț plin de iubire față de soția sa. Dacă este dorința Tatălui preasfânt, un frate îl poate conduce pe altul, plin de iubire, în cazul în care acesta din urmă și-a pierdut lumina vieții, în rest, întreaga noastră slavă i-o datorăm Tatălui ceresc.

10. Urmăriți să înțelegeți aceste cuvinte în inimile voastre, iar acum ascultați-mă. Uranion, tu m-ai întrebat de cum am ajuns printre voi care este scopul sacru care m-a adus aici. Aflați așadar care este acest scop:

11. Ce ați putea crede despre un om al cărui cuvânt este atât de puternic încât să potolească la un simplu semn imperceptibil o furtună ca cea de ieri, ca și cum aceasta nu s-ar fi pornit niciodată?

12. Cine este cel care a fost în stare să restaureze, printr-un simplu cuvânt al Său, imensa și splendida peșteră a lui Adam, care, așa cum au observat unii dintre voi, a fost făcută praf și pulbere de furtună, refăcând-o ca și cum structura ei ar fi existat în acest fel din eternitate?

13. Ei bine, adevăr vă spun, există un om în fața suflului căruia marea se retrage, în fața vocii căruia întreaga infinitate se cutremură, în fața privirii căruia soarele își poate pierde lumina și în fața cuvântului căruia întreaga lume poate fi distrusă. Omul către care se deschide inima lui capătă putere asupra întregii creații, iar inima lui se umple cu cea mai pură iubire, cu cea mai desăvârșită smerenie, și implicit cu viața eternă.

14. Spuneți-mi, ce ați putea crede despre un asemenea om? Dar nu vă mai gândiți la mine”.

15. După o meditație de câteva momente, Uranion i-a răspuns lui Enoh: „Enoh, cuvintele tale sună foarte misterios. Dacă ar exista într-adevăr un asemenea om, ce diferență ar mai fi între el și Dumnezeu?

16. Din felul în care ni l-ai descris rezultă că el este înzestrat cu toate calitățile pe care i le atribuim noi lui Dumnezeu. De aceea, aș zice că acest om este pătruns de Divinitate, sau chiar că este Dumnezeu însuși.

17. În orice altă ipoteză, o asemenea realitate ar fi de neacceptat, căci deși omul este înzestrat de Dumnezeu cu numeroase daruri uimitoare, la fel ca un vas mic ce conține șapte măsuri de apă, fiecare picătură fiind punctul de asamblare a nenumărate minuni, este totuși de neconceput să existe un om natural, la fel ca noi, care să conțină întreaga mare, fiind înzestrat cu întreaga putere divină, cu toată măreția, puterea, iubirea, grația și compasiunea lui Dumnezeu, fără a fi strivit sub povara acestei măreții infinite.

18. De aceea, mult iubitul nostru Enoh, nu mai fi atât de misterios în legătură cu acest subiect și spune-ne ce se ascunde în spatele omului atotputernic de care vorbești”.

19. Enoh i-a răspuns: „Adevăr îți spun, Uranion, cheamă-ți cei șase frați și spune-le să mă urmeze cu cei o mie de copii, iar eu vă voi conduce pe colina lui Adam, acolo unde se află acest om atotputernic, pe care îl veți putea cunoaște personal”.

20. Uranion a ascultat cuvântul lui Enoh, și în curând erau cu toții gata de drum.

21. Enoh i-a privit, după care le-a cerut să îl urmeze.

22. Au plecat astfel cu toții, așteptându-se la cele mai mari revelații, către colina lui Adam. Pe măsură ce se apropiau, copiii din ținutul dimineții au fost cuprinși însă de o mare teamă, aproape nemai-îndrăznind să se apropie.

23. Enoh le-a cerut însă cu fermitate să-l urmeze în continuare, dar cuvintele sale păreau să nu ajungă la inimile lor. Enoh însuși se simțea stânjenit, căci nu-și putea duce la îndeplinire misiunea.

24. Privind în jur, el L-a văzut însă pe Abedam, care venise singur la ei.

25. Fericit, tocmai se pregătea să-i descrie dificultățile pe care le întâmpina.

26. Dar Abedam i-a spus: „Lasă asta. Atât cât ai putut face, ai făcut cu credință. Acum, că ți-am venit în ajutor, nu trebuie să mai fii preocupat, așa că lasă totul în seama Mea”.

27. După care, întorcându-se către cei șapte, le-a spus: „De ce vă este teamă să vă continuați drumul? - Spuneți-Mi! Poate că știu Eu un remediu care să vă scape de teamă”.

28. Uranion i-a răspuns: „Prea nobilul nostru frate și prieten! Se spune că pe colina din fața noastră se află un om la fel de puternic ca și Dumnezeu însuși. Acest simplu gând este de ajuns pentru a ne paraliza picioarele”.

29. Abedam: „Dacă acesta este singurul vostru motiv de teamă, puteți să nu mai fiți îngrijorați, căci acel om teribil sunt chiar Eu! Într-adevăr, întreaga eternitate, toate cerurile și pământurile, toți îngerii, oamenii și toate creaturile îmi sunt și îmi vor rămâne de-a pururi supuse.

30. Nu înțeleg însă de ce trebuie să vă temeți de Mine? Urmați-Mă cu curaj și nu vă mai temeți, căci veți ajunge în curând să Mă cunoașteți într-o lumină diferită. Amin”. Și toți L-au urmat.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 17 - Uranion și Purista alături de Adam și Eva. Miracolul fructelor. Ofranda menită sacrificiului este aprinsa
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 2.1.2011, 14:15 View PostDownload Post

Capitolul 17
Uranion și Purista alături de Adam și Eva. Miracolul fructelor. Ofranda menită sacrificiului este aprinsa de fulger.
(26 ianuarie 1842)

l. Având în vedere că nu mai aveau de mers decât vreo sută de pași, este evident că restul călătoriei nu a mai durat mult, ținând cont și de Cel care se afla în mijlocul lor.

2. Când au ajuns în vârful colinei, s-au înclinat cu toții în fața lui Adam și a Evei, apoi în fața celorlalți copii din tribul principal. După ce și-au adus astfel omagiul plin de respect în fața patriarhilor din prima linie ierarhică, Uranion s-a îndreptat către Adam, l-a salutat și i-a mulțumit în numele tuturor. A chemat-o apoi la el pe Purista, una din strănepoatele sale, care trebuia să-i prezinte lui Adam un cadou din partea lor, respectiv un coș făcut de mână din ierburile munților, plin cu fructe din ținutul de dimineață. Fata a pășit înainte și a făcut ce i s-a spus.

3. Văzând superbele fructe, Adam s-a minunat, și întrucât nu mai mâncase niciodată ceva atât de gustos, a întrebat-o pe Purista: „Purista, micuță și încântătoare fiica a lui Gabiei, unul din nepoții mei preferați, vino și spune-mi de unde ai adunat aceste fructe delicioase pentru mine?

4. Căci ochii mei nu au văzut niciodată asemenea fructe, încă de la începutul existenței mele. Nu cred că greșesc deloc dacă le numesc fructe cerești.

5. Așadar, spune-mi de unde le-ai cules”.

6. Privind mai atentă fructele, Purista a rămas uluită și nu a mai putut rosti nici un cuvânt, căci nu semănau cu cele pe care le culesese ea.

7. Drept urmare, ea l-a chemat pe tatăl ei, Gabiei, pe care l-a întrebat discret: „Dragă tată, ai schimbat cumva fructele, fără să știu eu?

8. Căci iată, cu siguranță acestea nu sunt fructe culese din grădina noastră! De altfel, nu am mai văzut niciodată fructe de o asemenea splendoare.

9. Gabiei i-a răspuns: „Draga și unica mea fiică, ai în față un miracol. Mai bine spune-i patriarhului care este adevărul”.

10. După care, Purista s-a îndreptat cu modestie către Adam și i-a povestit cum stăteau lucrurile.

11. Adam i-a răspuns: „Da, da, nu mă surprinde ce-mi spui. Mă mir doar că nu mi-am dat singur seama, de la bun început. Am beneficiat cu toții de o nouă grație.

12. Dacă Tatăl preasfânt acționează atât de miraculos încă înainte de a începe să vorbească, mă întreb ce alte revelații vor urma?

13. O, sărmană inimă a mea! Oare cât vei mai putea suporta tu o asemenea bunătate din partea Domnului, Tatăl nostru preasfânt?

14. O, Abedam, cine Te poate slăvi pe Tine, cine îți poate mulțumi Ție, cine Te poate iubi suficient, dându-Ți întreaga adorație pe care o meriți? 15. Tot ce îți pot oferi drept sacrificiu este realizarea propriei mele nimicnicii și a infinitei Tale omniprezențe.

16. Cât despre tine, micuța mea Purista, întoarce-te și privește-L pe Cel care stă lângă tine. Mulțumește-i din inimă, căci El este Cel care a umplut coșul tău cu aceste fructe cerești, fără măcar ca tu să fi observat acest lucru”.

17. Purista i-a răspuns lui Adam: „Venerate Părinte al tuturor părinților, dacă acest om a făcut așa ceva, înseamnă că a greșit, căci ar fi trebuit să știe că în afară de Tatăl ceresc și de părinții mei, Gabiei și Aora, eu nu am iubit pe nimeni altcineva.

18. Până acum m-am ferit de toți bărbații, și întreaga mea aspirație s-a îndreptat exclusiv către Cel Unic. Cum a putut atunci acest bărbat să-mi facă așa ceva?

19. Ar fi trebuit să știe că este un păcat în fața lui Dumnezeu să te apropii de o fecioară fără voia lui Dumnezeu, ba încă într-o asemenea manieră încât nici măcar părinții ei să nu observe.

20. Consider deci că a comis o mare eroare, așa că nu-i voi mulțumi, oricât de magnifice ar fi aceste fructe.

21. Spune-i că ceea ce a făcut nu a fost corect, iar pe viitor ar trebui să nu mai repete o asemenea greșeală, - cel puțin dacă nu dorește să își primească pedeapsa cuvenită de la Tatăl ceresc.

22. De data aceasta, am să mă rog Tatălui preasfânt să îl ierte”.

23. Instantaneu, ea s-a rugat cu ardoare în inima ei ca Tatăl ceresc să îl ierte pe străinul care a greșit în acest fel față de ea.

24. Dar Adam i-a spus: „Adevăr îți spun, frumoasă și delicată floare a ținutului dimineții, chiar dacă nu te-ai fi rugat Tatălui ceresc, ți-ar fi răspuns totuși la această rugăciune.

25. Cum se face, nu pot să-ți spun încă. Dar liniștește-te, căci vei afla în curând”.

26. Purista a rămas mulțumită de răspuns și s-a calmat.

27. Abedam l-a chemat atunci pe Enoh la el și i-a spus: „Enoh, du-te și pune mielul sacrificat pe altar, apoi întoarce-te la Mine, căci voi aprinde altarul sacrificial cu un foc ceresc, care va arde ofranda”.

28. Enoh a plecat imediat și a îndeplinit voia Domnului.

29. De îndată ce s-a întors, un fulger orbitor a iluminat cerul, însoțit de un tunet asurzitor, care l-a înspăimântat chiar pe Enoh, aprinzând ofranda, din care nori groși de fum au început să se ridice către cer.

30. Sărmana Purista, la fel ca și ceilalți copii din ținutul dimineții, erau zguduiți, căci abia acum începeau să înțeleagă măreția și puterea acestui om necunoscut lor.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 18 - Uranion dorește să afle numele făcătorului de miracole.Răspunsurile inteligente ale Puristei la întrebări
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 2.1.2011, 16:12 View PostDownload Post

Capitolul 18
Uranion dorește să afle numele făcătorului de miracole. Răspunsurile inteligente ale Puristei la întrebările Domnului.
(27 ianuarie 1842)

1. După acest nou miracol extraordinar, în timp ce ofranda încă mai ardea, Uranion s-a apropiat de Enoh, încă tremurând din toate încheieturile, și l-a rugat să-i spună numele acestui om ieșit din comun.

2. Enoh i-a răspuns: „Dragă Uranion, la ce crezi că ți-ar folosi dacă ți-ar spune chiar El care este numele Său?

3. De altfel, te asigur că mai există un om cu același nume ca și El.

4. După cum vezi, simplul nume nu te va ajuta cu nimic să-L recunoști pe acest Om mai presus decât ceilalți. De aceea, nu mă mai întreba numele Lui, și mai bine adresează-te direct Lui, având convingerea că în numai trei secunde te va putea învăța mai multe decât ți-aș putea spune eu în câteva eternități!

5. Nu-ți fie teamă și nu fi stânjenit, căci deși este atât de puternic, El este de o bunătate incredibilă, plin de iubire, compasiune, grație, blândețe, înțelegere, dar mai ales de o smerenie supremă.

6. Așadar, nu trebuie să te sfiești în fața Lui”.

7. Aceste cuvinte l-au încurajat pe Uranion, care s-a apropiat imediat de Abedam cel Mare și i-a adresat următoarele cuvinte:

8. „Sublim și atotputernic frate - dacă îți pot spune astfel -, aș dori să aflu de la tine cine ești și de unde vii. Căci, după cum am văzut, cerul și pământul ți se supun cu atâta promptitudine încât, dacă nu aș avea o iubire supremă pentru Tatăl preasfânt al tuturor cerurilor și pământurilor, aș putea crede că tu însuți ești acest Tată preasfânt, sau cel puțin un spirit atotputernic din ceruri, unul din îngerii perfecți ai lui Dumnezeu.

9. Dacă voiești, oferă-mi o explicație în legătură cu persoana ta”.

10. Abedam l-a luat atunci de mână și i-a spus: „Uranion, relaxează-te, căci viața eternă a coborât acum asupra ta.

11. Du-te la Gabiei și spune-i să vină aici, însoțit de mica sa familie, adică de soția lui, Aora, și de unica sa fiică, Purista, și alături de ei Mă vei putea cunoaște pe deplin, așa cum dorește inima ta. Amin”.

12. Uranion s-a grăbit imediat către Gabiei, pe care l-a informat de dorința lui Abedam, după care cei trei s-au întors la acesta.

13. Ajuns în fața lui Abedam,. Gabiei l-a întrebat: „Tu, cel mai puternic om de pe pământ, spune-mi, ce dorești de la mine?

14. Iată, aici se află soția mea preaiubită și fiica pe care mi-a dăruit-o Tatăl preasfânt, în marea Lui iubire. Puterea ta este suficient de mare pentru a mi le răpi, dacă aceasta ți-e voia, deși sunt cele mai scumpe posesiuni pe care le am pe pământ.

15. Dar, dacă aceasta este intenția ta, cine te-ar putea împiedica?

16. Am însă ceva mult mai prețios decât soția și decât fiica mea, iar acest lucru este ascuns adânc în inima mea.

17. Această comoară este iubirea și credința mea în Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, în Creatorul atotputernic al cerului și al pământului.

18. Crezi oare că poți să-mi răpești și această comoară?”

19. Luându-și tatăl de braț, Purista i s-a adresat de asemenea lui Abedam: „Străine bun și drag, om atotputernic, sper că nu dorești să ne desparți!

20. Căci înțeleptul Enoh ne-a spus că ești nu numai plin de putere, ci și de compasiune și grație.

21. Spune-mi că nu dorești să ne desparți și că ne vei lăsa să trăim mai departe împreună, în marea iubire beatifică pe care i-o purtăm Tatălui ceresc!

22. Sunt convinsă că îl cunoști tu însuți pe acest Tată ceresc, preasfânt și preaplin de iubire”.

23. Abedam a întrebat-o atunci pe Purista: „Ascultă, gingașa Mea Purista! L-ai văzut vreodată pe Tatăl ceresc?”

24. Fata i-a răspuns: „Nu este suficient să spui Tatăl ceresc', ci trebuie să adaugi întotdeauna 'cel preasfânt și preaplin de iubire', în caz contrar, nu voi îndrăzni niciodată să-ți dau răspunsul meu”.

25. Abedam s-a corectat imediat, respectând ruga ei pioasă, iar fata și-a continuat răspunsul:

26. „Unde crezi că ai putea găsi pe întregul pământ un om care să se laude că L-a văzut vreodată pe Tatăl ceresc, preasfânt și preaplin de iubire?

27. Poate îngerii să-ți poată da un asemenea răspuns, dar niciodată un om nevrednic”.

28. Abedam a continuat însă să o întrebe: „Bine, dar ascultă, frumoasă și adorabilă Purista, - Adam este și el un om, dar se spune că L-a văzut și că i-a vorbit Tatălui ceresc, preasfânt și preaplin de iubire, după ce a fost creat de Acesta.

29. Ce ai de spus? La fel ca și voi, este și el un om păcătos și nevrednic în fața lui Dumnezeu”.

30. Purista: „Ce idei îți mai trec prin cap! Cum poți să-l compari pe primul patriarh cu noi, restul oamenilor?

31. Nu știi tu oare că Adam este primul om creat pe acest pământ, născut direct din mâna atotputernică a Tatălui ceresc, preasfânt și preaplin de iubire, a cărui compasiune și grație depășesc tot ce ne-am putea imagina noi vreodată? De aceea, este posibil ca el să-L fi văzut și să fi discutat cu Dumnezeu, dar nu putem să generalizăm acest lucru și în ceea ce ne privește pe noi, restul oamenilor. Gândește-te puțin!”

32. Abedam: „Da, desigur, ai din nou dreptate, dacă așa stau lucrurile. Acum ascultă însă cu cea mai mare atenție ceea ce am să-ți spun.

33. Tu nu ți-ai dori să îl vezi pe acest tată ceresc, preasfânt și preaplin de iubire? Ei, ce îmi răspunzi la această întrebare a Mea?”

34. Purista: „Mda, este cu adevărat o întrebare ciudată! Cine nu și-ar dori să-L vadă pe El, îndeosebi din rândul celor care îl iubesc mai presus de orice, așa cum este cazul meu?

35. Pe de altă parte, cel care ar beneficia de o asemenea grație ar trebui să fie incomparabil mai pios decât sunt eu.

36. În ceea ce mă privește, sunt destul de mulțumită cu faptul că Tatăl preasfânt și preaplin de iubire îmi îngăduie, în bunătatea Lui infinită, să fie iubit de o sărmană creatură ca și mine, revelânduni-se - mie și celorlalți - prin lucrările Lui desăvârșite și prin cuvintele oamenilor foarte sfinți.

37. Crezi că am putea să-i cerem mai mult, noi, oamenii impuri?

38. Oare ceea ce primim de la El nu este suficient pentru a nu-i putea mulțumi îndeajuns în întreaga eternitate?”

39. Abedam: „Da, ai din nou dreptate, și trebuie să recunosc că Mi-ai dat o lecție importantă. Am totuși o altă întrebare pentru tine:

40. Ai încercat vreodată să vizualizezi cum arată acest Tată ceresc, preasfânt și preaplin de iubire? Răspunde-Mi, te rog!”

41. Purista, șocată: „Doamne, ce întrebare! - Cine ar putea să facă vreodată acest lucru? Dumnezeu este infinit și de o sfințenie absolută! Este cumplit numai să te gândești la așa ceva!

42. E drept, am avut odată gândul secret că ar putea să arate la fel ca primul patriarh, Adam, numai că infinit mai mare. Multă vreme după aceea m-am temut însă că un asemenea păcat nu-mi va fi iertat niciodată.

43. Nopți la rând m-am rugat și am plâns, până când un bătrân pios m-a informat că păcatul meu a fost iertat! Această greșeală m-a făcut însă mai înțeleaptă, iar acum, la vârsta de 27 de ani, nu mai pot cădea cu aceeași ușurință în capcană”.

44. Abedam: „Da, Mi-ai dat din nou un răspuns extrem de inteligent, dar tot intenționez să te prind cu ceva! Ce bucurie vei trăi însă atunci...”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 19 - O întrebare semnificativă pusă de Abedam Puristei.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 2.1.2011, 16:27 View PostDownload Post

Capitolul 19
O întrebare semnificativă pusă de Abedam Puristei.
(28 ianuarie 1842)

1. După care, Abedam și-a continuat tirul întrebărilor adresate Puristei: „Mi-ai spus mai înainte că Adam s-a născut direct din mâna Tatălui ceresc, preasfânt și preaplin de iubire, plin de o iubire și de o compasiune divină. Ce ai spune atunci dacă aș afirma în fața ta și a celorlalți că Adam s-a născut din mâna Mea?

2. Și dacă Adam ți-ar confirma acest lucru?”

3. Purista: „Oi fi tu atotputernic, dar mă îndoiesc serios că ai putut crea vreodată un om, și încă pe primul nostru patriarh, Adam, decât dacă Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire ar fi dorit acest lucru.

4. Chiar și în acest caz, nu tu, ci El a fost adevăratul Creator al lui Adam, tu nefiind decât unealta Lui atotputernică.

5. Cum poți atunci să te lauzi că ești tu însuți un creator? Nu mi se pare deloc ceva demn de persoana ta”.

6. Abedam: „Dar, draga Mea Purista, îl iubesc și Eu pe Tatăl preasfânt și preaplin de iubire la fel de mult, și chiar mai mult decât toți oamenii luați la un loc. Crezi tu că aș putea să fac întreaga infinitate să asculte de cel mai mic semn al Meu dacă nu M-aș supune întru totul în fața esenței divine și dacă nu aș iubi-o mai presus de orice?

7. Ce ai de spus în această privință, de vreme ce Eu - în virtutea legii umilinței - nu pot, nu trebuie și nu doresc să Mă slăvesc singur?”

8. De data aceasta, Purista, tatăl ei și restul celor de față au rămas fără replică. Superba perlă a dimineții a rămas foarte stânjenită, nemaiștiind ce să spună.

9. În cele din urmă, ea a prins curaj și l-a întrebat cu sfială pe Abedam, strângându-și încă și mai tare de braț tatăl: „Ești cu adevărat atât de puternic încât nu există nici o limită a măreției tale?”

10. Abedam: „Dorești să vezi un semn al puterii și măreției Mele?”

11. Purista: „Puternicul fulger, însoțit de tunetul asurzitor, a fost deja o dovadă suficient de teribilă pentru mine pentru a nu-ți mai cere alte dovezi.

12. De ce alte semne atotputernice aș avea nevoie eu, sărman vierme care mă târăsc prin praf, pentru a mă convinge de atotputernicia ta, de vreme ce nu voi putea niciodată să percep infinitatea, la fel ca Dumnezeu?

13. De aceea, la ce mi-ar folosi un semn săvârșit de tine în cine știe ce colț îndepărtat al infinității? Crezi că l-aș putea vedea, convingându-mă astfel de eficienta lui?

14. Acest lucru este imposibil. La ce mi-ar folosi atunci un asemenea semn? Mai bine să lăsăm lucrurile așa cum sunt, iar tu folosește-ți imensa putere pentru chestiuni mai importante decât simpla satisfacere a curiozității umane”.

15. Abedam: „Frumos vorbit, draga Mea Purista. Cu adevărat, nici chiar soarele nu este la fel de pur ca și tine.

16. Bag seama că va fi dificil să te conving, căci cuvintele tale sunt perfect pure, luminoase și adevărate. Nu dorești nici un semn de la Mine, iar răspunsul tău la întrebarea mea este mai înțelept decât dacă ar fi fost dat de un înger. Pe de altă parte, nu pari prea convinsă de autenticitatea Mea.

17. Înțeleg și care este motivul: continui să te temi că doresc să te despart de părinții tăi. Acest lucru este însă complet inutil, căci aș prefera mai degrabă să le dăruiesc părinților tăi încă o mie de asemenea fete decât să te despart de un singur fir de păr al lor! De aceea, nu te teme de Mine, ci deschide-te plină de credință față de Mine, căci numai astfel vei putea primi de la Mine mai mult decât ai putea primi în caz contrar în o mie de ani.

18. Este adevărat: deși sunteți foarte ferm atașați de Tatăl ceresc, preasfânt și preaplin de iubire, nici unul dintre voi nu îl cunoașteți. Acesta este motivul pentru care Eu am venit la voi, pentru a vă ajuta să-L recunoașteți pe deplin pe acest Părinte ceresc, pe care, deși îl iubiți mai presus de orice, nu știți încă să-L recunoașteți.

19. Ascultă, draga și pioasa Mea Purista, cum de nu ți-ai dat seama că acesta a fost scopul ascuns al tuturor întrebărilor pe care ți le-am adresat? În această privință nu te-ai dovedit tocmai înțeleaptă.

20. Cu siguranță trebuie să îți dai seama că Dumnezeu, Tatăl tău preasfânt, nu v-ar trimite niciodată vouă, oameni slabi și lipsiți de putere, un mesager de felul Meu fără o intenție plină de iubire, nicidecum răutăcioasă - așa cum ai crezut tu inițial -, ci de o imensă bunătate și plină de compasiunea cea mai desăvârșită pentru tine.

21. Meditează asupra acestor cuvinte și cere-Mi apoi un semn, astfel încât să îl recunoașteți cu toții pe Tatăl ceresc, preasfânt și preaplin de iubire, conștientizând astfel felul în care arată El. Acest lucru este valabil pentru voi toți. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 2 of 29  [ 281 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, ... 27, 28, 29  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !