Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 14.10.2019, 03:35
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 2) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4 ... 27, 28, 29  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 20 - Purista și neamul ei îl recunosc în Abedam pe Tatăl Preasfânt.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 2.1.2011, 16:32 View PostDownload Post

Capitolul 20
Purista și neamul ei îl recunosc în Abedam pe Tatăl Preasfânt.

1. Auzind aceste cuvinte, Purista a rămas consternată și i s-a adresat în șoaptă tatălui ei, Gabiei: „Ascultă, tată, cred că avem de-a face cu un mesager foarte puternic din ceruri! Ce se va alege de noi dacă am comis vreun păcat față de el?”

2. Gabiei i-a răspuns: „Fata mea, văd că ne privește cu o mare compasiune. Sunt convins că ne va ierta, chiar dacă am greșit față de el.

3. Chiar dacă am păcătuit, am păcătuit din pură orbire. Mai bine du-te la el și cere-i iertare în numele nostru, al tuturor.

4. O, iată, cu câtă blândețe ne privește acum! Du-te repede și cere-i iertare, și sunt convins că ne-o va acorda.

5. Dar ai grijă să te arunci mai întâi de toate la picioarele lui, căci pare foarte sfânt. Haide, du-te, înainte de a fi prea târziu! Amin”.

6. Purista s-a aruncat pe loc la picioarele lui Abedam și a început să plângă și să suspine.

7. Abedam s-a aplecat însă rapid, a ridicat-o și i-a pus următoarea întrebare: „Purista, ce anume te supără, căci te văd plângând?”

8. Încă cu ochii în lacrimi, Purista i-a răspuns: „O, dragă prietene, ultimele tale cuvinte mi-au revelat faptul că nu ești un locuitor al acestui pământ, ci un mesager atotputernic din ceruri trimis de Tatăl preasfânt însuși, Cel plin de o iubire și de o compasiune sublimă. Sunt convinsă acum că te-am ofensat.

9. Vrei să ne ierți, pe mine și pe ceilalți?

10. Mi-ai acordat adineauri favoarea unui semn providențial, îngăduie-mi acum să ți-l cer, prieten sublim al sărmanei umanități și al lui Dumnezeu însuși”.

11. Abedam s-a aplecat din nou, a luat-o pe Purista în brațe și a strâns-o la pieptul său sacru, după care i-a spus cu mare blândețe:

12. „Purista, perlă pură a luminii de dimineață, ce semn dorești să primești de la Mine?”

13. Aproape sufocată de fericire, Purista i-a spus cu o voce tremurândă, plină de iubire: „O, prieten sublim și atotputernic! Nu mai doresc să-ți cer nici un semn, căci tu ai anticipat deja ceea ce doream de la tine, împlinindu-mi dorința dincolo de așteptările mele, și ale celorlalți aici de față”.

14. După care nu a mai putut rosti nici un cuvânt, copleșită de sentimentele ei de recunoștință.

15. Abedam a mai strâns-o odată la piept, după care a trimis-o din nou în brațele părinților săi, care plângeau la rândul lor de recunoștință și fericire.

16. În final, Gabiei a spus: „Nu, niciodată un înger nu ar putea fi atât de bun! Draga mea soție, și tu, fiica mea, cred că ne aflăm în fața unui moment pe care nici cel mai înalt dintre îngeri nu l-ar putea înțelege!”

17. După care nici el nu a mai putut rosti nici un cuvânt. - După o vreme, când Purista a îndrăznit din nou să-L privească, Abedam i-a spus:

18. „Purista, fiica Mea! încă nu Mă recunoști pe Mine, Tatăl tău ceresc? - Iată, Eu sunt, chiar Eu însumi!”

19. La aceste cuvinte, cu toții L-au recunoscut pe Tatăl, iar Purista s-a aruncat cu un strigăt la picioarele Sale divine, strângându-le cu putere, amețită de iubire, rostind la infinit aceleași cuvinte:

20. „Tată! - Tată! - Tată! - Dragul meu Tată! - Tată preasfânt și preaplin de iubire! - Tată! - mult iubitul meu Tată!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 21 - Uranion îl slăvește pe Tatăl Preasfânt
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.1.2011, 00:02 View PostDownload Post

Capitolul 21
Uranion îl slăvește pe Tatăl Preasfânt. Răspunsul Domnului: slava pe care Dumnezeu o iubește mai presus de orice este smerirea tăcută.
(29 ianuarie 1842)

1. La rândul lui, aflând cine este puternicul mesager din fața lui, Uranion s-a aruncat la picioarele Domnului și a exclamat cu voce tare: „O, ce grație sublimă și inexprimabilă! O, ce grație mai presus de orice! Cine ar fi îndrăznit dă viseze vreodată la așa ceva?”

2. Domnul Dumnezeu Iehova Savaot, Cel care a creat cerul și pământul, precum și tot ceea ce există în și dincolo de ceruri, umplând spațiile infinite! - El, Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, a coborât printre noi, luându-și o formă umană pentru ca noi, oameni nedemni care trăiesc în întuneric, să-L putem vedea pe El, Cel mai presus de lumină!

3. Soare - cum de îndrăznești să-ți mai trimiți razele pe pământ, de vreme ce pe el pășește însuși Creatorul tău, Părintele nostru al tuturor, a cărui sfințenie este infinită! Dispari, tu și strălucirea ta, la fel de nedemnă în fața Lui cum suntem și noi. Căci un singur fir de praf pe care au călcat picioarele Lui sfinte strălucește acum într-o singură clipă mai puternic decât ai strălucit tu de-a lungul eternităților luate la un loc! Rușine să-ți fie că îndrăznești să strălucești în continuare!

4. Și tu, pământ neospitalier, mamă înghețată a morții, cum îndrăznești să mai continui să exiști? Dizolvă-te chiar acum, într-un imn solemn, și înflorește așa cum nu ai făcut-o niciodată până acum!

5. Iar voi, munților, transformați-vă cu toții în altare sacrificiale. Voi, ierburi și copaci, ajutați-mă să-L slăvesc pe Tatăl preasfânt!

6. Căci numai El este demn să primească întreaga noastră slavă, cinstire, iubire, mulțumire și adorație!

7. Voi, stele, prăbușiți-vă de pe bolta cerească, iar tu, lună, întunecă-te și aruncă-te cu fața la pământ, pentru a-L adora astfel pe Dumnezeu. Căci El, Dumnezeu cel etern, Tatăl preasfânt și preaplin de iubire al tuturor îngerilor și oamenilor, s-a întrupat acum în fața noastră! Da, se află chiar în mijlocul nostru! Pășește și umblă pe acest pământ, alături de noi, învățându-ne să ne ridicăm din praful în care ne târâm ca viermii și să umblăm din nou drepți!

8. De aceea, slăviți-L voi, eternități! Și tu, infinitate, transformă-te într-un imn mai demn de Tatăl preasfânt decât reușește limba mea slabă!

9. Unde sunteți voi acum, tunete și fulgere, și voi, vânturi?

10. Oare nu v-a creat și pe voi acest Părinte preasfânt, atotputernic și preaplin de iubire, la fel cum m-a creat pe mine? Unde sunteți acum, când trebuie să-L lăudăm? - Sau poate tocmai respectul vă face să vă smeriți în tăcere?

11. În acest caz, este normal și firesc să păstrați tăcerea, la fel cum face șoarecele ascuns în gaură atunci când prin fața sa trece o pisică!

12. O, inimă, sărmană inimă a mea, tu dorești să-l slăvești pe El, pe Cel Preasfânt, pe Cel Preaînalt, dar nu ai spațiul necesar pentru a depozita măcar o singură scânteie din iubirea Lui părintească, atotputernică și nesfârșită! De aceea, mai bine taci, decât să încerci să exprimi ceea ce este imposibil de exprimat!

13. Iar tu, sărmană limbă slabă, - taci și tu; căci sfântă, preasfântă este acum atmosfera din jur, inclusiv aerul pe care îl respiră plămânii mei impuri atunci când rostesc aceste cuvinte!

14. O, Tată preasfânt, de trei ori preasfânt, - ai milă de mine, un vierme care se târăște neobservat în praf la picioarele Tale!”

15. Auzind acestea, Abedam cel Mare l-a ridicat din țărână pe Uranion, care continua să tremure cu fața la pământ, și i-a spus:

16. „Acum ascultă-Mă, iubitul Meu Uranion: Mi-ai adus cea mai înaltă slavă, ai invocat cu curaj până și soarele și stelele de pe cer, și nu ai cruțat nici pământul, lăudând până și bietul fir de praf de sub talpa Mea, fără să uiți de munți, de copaci și de ierburi, ca să nu mai vorbim de fulgere, tunete și furtuni, după care ai încheiat cu inima ta.

17. Ascultă, marea ta laudă a fost justificată, dar vreau să-ți spun un lucru: mult mai mare a fost slava pe care Mi-au adus-o Purista și părinții ei prin smerirea tăcută a inimilor lor.

18. Cine mai poate vorbi în prezența Mea este încă stăpânul propriei sale inimi. Dar în inima celui care nu mai poate rosti nici un cuvânt, dintr-o prea mare iubire pentru Mine, Eu am devenit stăpânul, umplând-o cu dragostea Mea și cu viața eternă care derivă din ea.

19. Din fericire pentru tine, și tu ai primit această viață, căci în apologia ta, ai respins tot ce nu are valoare pentru Mine:

20. Propriul tău soare material, care simbolizează vechea ta iubire și înțelepciune; stelele tale, care reprezintă cunoașterea ta, și luna ta, care simbolizează fazele trecătoare ale iubirii de sine a umanității.

21. Tu ți-ai cucerit munții, ai dizolvat pământul din tine prin slava pe care Mi-ai adus-o Mie, și Mi-ai sacrificat copacii și ierburile dorințelor tale. Ai invocat vânturile aspirațiilor tale sincere și Mi-ai sacrificat prin lauda ta toate fulgerele luminoase ale intelectului tău lumesc și tunetul zelului tău, ca să nu mai vorbim de spiritul tău etern, născut din Mine, și de sufletul tău, care reprezintă un vas viu pentru viața eternă derivată din Mine; în acest fel, ți-ai golit inima, lăsându-Mă în cele din urmă să devin Domnul Vieții în ea.

22. Iată, abia cum, când inima ta a tăcut, am putut deveni Eu cu adevărat Domnul ei. Ai atins astfel viața eternă și nepieritoare, iar de acum înainte Eu nu voi mai fi pentru tine un Părinte necunoscut și străin, ci unul bine cunoscut, pururi prezent, gata oricând să-ți vorbească, atotputernic și omnipotent, pentru a-ți ghida copiii prin intermediul tău. Ceea ce sunt deja pentru tine, voi deveni și pentru cei șase frați ai tăi, precum și pentru toți cei care, la fel ca și tine, vor respinge cu sinceritate lumea exterioară.

23. Voi dispune însă să-Mi fie construit un nou lăcaș de închinăciune în apropierea casei lui Gabiei, pe care îl voi vizita adeseori. Căci pe pământ nu există un loc mai pur și mai solid pentru Mine.

24. Gabiei, ascultă, te binecuvântez acum pe tine și pe copila ta. Într-o bună zi, îi voi dărui un soț onorabil, care îi va face o fată, care, la rândul ei, va deveni mama unui nou popor pe acest pământ. Iar Lameh îi va dărui un soț care va locui de-a pururi împreună cu Mine în marea Mea casă.

25. Acum, primiți cu toții binecuvântarea Mea, pentru a vă bucura și a vă întări. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 22 - Noul lăcaș de închinăciune al Domnului de lângă casa lui Gabiel și a familiei sale.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.1.2011, 00:07 View PostDownload Post

Capitolul 22
Noul lăcaș de închinăciune al Domnului de lângă casa lui Gabiel și a familiei sale. Purista, prima Bucătăreasă a Domnului. Cele trei vase din vatra noului locaș.
(31 ianuarie 1842)

1. Cei trei au căzut atunci cu fața la pământ, aducându-i un imn de slavă prin smerirea tăcută a inimilor lor, iar locul s-a umezit din cauza lacrimilor lor de fericire și recunoștință. Dar Abedam s-a aplecat și i-a ridicat de la sol, întărindu-i și restabilind curajul și perseverența din inimile lor.

2. Când și-au mai recăpătat într-o oarecare măsură receptivitatea, scop în care Abedam însuși a fost nevoit să le mai potolească puțin ardoarea inimilor, El li s-a adresat cu o voce plină de iubire și de blândețe:

3. „Așa cum sunteți acum în fața Mea, uniți de iubirea pe care Mi-o purtați și pe care v-o port, așa să rămâneți și pe viitor, iar Eu nu voi lipsi niciodată din mijlocul vostru. Căci dacă voi veți fi una cu Mine prin iubirea pe care Mi-o purtați, la fel voi fi și Eu una cu voi prin iubirea pe care v-o port, iar pacea de care vă bucurați acum va dura de-a pururi.

4. Gabiei, te-am rugat să-Mi înalți un lăcaș de închinăciune lângă locuința ta, pe care Mi-am propus să îl vizitez frecvent. Ascultă, lăcașul este deja construit! Voi Mi-ați pregătit acest lăcaș chiar în inimile voastre. De altfel, acesta este singurul lăcaș de închinăciune care Mă satisface pe deplin și pe care prefer să îl vizitez.

5. Ce alt lăcaș Mi-ați fi putut construi?

6. Ca indiciu exterior al grației Mele, veți găsi totuși atunci când veți ajunge acasă și un lăcaș de închinăciune concret, deja înălțat. Nici un bărbat nu va avea voie să intre în el cu capul acoperit; în schimb, femeile vor trebui să-și acopere fața cu un văl atunci când vor intra în el, căci este pur și sacru, și extrem de solid, în mijlocul acestui lăcaș veți găsi un altar, pe care va arde un foc nepieritor, care va dărui o mare lumină, zi și noapte. Din această flacără strălucitoare norii de fum se vor înălța până la cer.

7. Tu, draga Mea Purista, îmi vei pregăti pe această vatră ad-hoc o masă delicioasă, ori de câte ori voi veni la tine. Tu vei fi singura căreia i se va permite să își îndeplinească sarcina cu fața descoperită, căci iubirea ta pentru Mine este fără egal.

8. Dacă dorești să-Mi gătești, adună - împreună cu ceilalți - lemne de foc proaspete și pure, astfel încât să fie mereu pregătite, căci cele mai multe dintre vizitele Mele vor fi neanunțate.

9. Semnul după care trebuie să te ghidezi este următorul: flacăra îți va indica întotdeauna starea în care se prezintă inima ta în fața Mea.

10. Grămada de lemne proaspete și pure va fi un simbol al iubirii din inima ta, mereu reînnoită și în creștere, iar masa pe care o vei pregăti va simboliza consacrarea ta desăvârșită și supunerea ta în fața voinței Mele.

11. Adevăr îți spun, dacă vei face toate aceste lucruri, nu voi ezita să fiu oaspetele tău frecvent, servind masa împreună cu tine cu cea mai mare plăcere. Dar dacă focul din inima ta se va stinge, flacăra altarului iubirii pure se va diminua și ea, iar Eu voi deveni un oaspete tot mai rar printre voi!

12. Fericiți sunteți voi, care mâncați deja pâinea din mâna Mea, în calitate de copii ai Mei. Dar mult mai fericit va fi acela la a cărui masă voi veni ca oaspete, care îmi va păstra întotdeauna pregătită o masă gustoasă, nepermițând nici o clipă iubirii din inima sa să se stingă, ci dimpotrivă, alimentând-o continuu, astfel încât flacăra ei să devină din ce în ce mai viguroasă. Și chiar dacă Eu voi întârzia, el se va ocupa din ce în ce mai intens de vatra din lăcașul vieții.

13. Adevăr vă spun, atunci voi apărea Eu, pe neașteptate, găsindu-Mi gazda ocupată, activând focul de pe altarul din lăcașul Meu. Adevăr, adevăr vă spun, - infinite vor fi bucuria și răsplata lui!

14. Asta doresc să deveniți voi trei: o gazdă a Mea. Vă dăruiesc în acest scop un lăcaș de închinăciune în inimile voastre și unul gata construit, pe altarul căruia focul va arde continuu, așa cum doresc să fie credința voastră neclintită, în care să ardă flacăra iubirii pure pentru Mine.

15. De acum înainte, rămâneți slujitorii Mei credincioși în acest lăcaș ridicat în ținutul de dimineață și vă veți convinge curând de abundența binecuvântărilor care vor curge din acest lăcaș asupra întregului ținut al dimineții, și chiar a vecinilor săi.

16. Cât despre tine, draga Mea Purista, rămâi bucătăreasa Mea în bucătăria iubirii și în lăcașul vieții eterne, - iar Eu voi fi oaspetele tău.

17. Dacă îi vei dărui cuiva mâncare și băutură în numele Meu, fă-o ca și cum Mi-ar fi pregătit o masă Mie personal.

18. Iar Eu o voi binecuvânta ca și cum aș fi mâncat-o Eu însumi. Oricine va dori însă să beneficieze de grația revărsată asupra acestui lăcaș va trebui să vină întotdeauna bine aprovizionat cu lemne proaspete. 19. Cel care va veni cu mâna goală (și cu inima la fel de goală) se va întoarce acasă așa cum a venit.

20. Draga și pura Mea Purista, vei găsi în lăcaș un anumit număr de vase curate. Folosește-le pentru a găti în ele câte trei fructe din cele pe care i le-ai dăruit cu mare uimire lui Adam, în apă curată, rezervându-Mi Mie un vas mare, în fiecare zi, dimineața, la amiază și seara, și câte un vas obișnuit pentru toți cei care doresc să obțină susținerea Mea într-o chestiune corectă. Cât despre tine și părinții tăi, veți folosi cel mai mic dintre vase și cele mai mici fructe.

21. Când acestea din urmă vor deveni suficient de fierte și dulci, începe prin a da jos de pe foc vasul pentru străini, apoi vasul vostru, dar pe cel destinat Mie nu-l da jos până când nu îmi voi anunța venirea sau până când nu voi trimite pe cineva în numele Meu; acesta va mânca el însuși hrana destinată Mie sau v-o va împărți vouă, tuturor, în numele Meu.

22. Acum vă binecuvântez pentru această misiune. Fiți slujitorii Mei credincioși, iar Eu voi rămâne de-a pururi oaspetele vostru binecuvântat, nu numai în această lume, ci și în marea casă a Tatălui, în care veți ajunge într-o bună zi. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 23 - Frumusețea cerească a Ghemelei și a Puristei.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.1.2011, 00:15 View PostDownload Post

Capitolul 23
Frumusețea cerească a Ghemelei și a Puristei.

(1 februarie 1842)

1. În răstimp, patriarhii se minunau, întrebându-se care dintre cele două favorite ale Domnului este mai frumoasă. Poetul Kenan și-a făcut curaj și a pășit în fața lui Abedam, cu intenția de a-L ruga să-i răspundă la această întrebare, inclusiv în numele celorlalți.

2. Anticipând întrebarea, Abedam i-a spus: „Kenan, dacă îți voi răspunde la această întrebare, vei fi mulțumit în inima ta?”

3. Kenan a răspuns: „Doamne, ce pot spune? Tu vezi deschis în inima mea. Natura acestei dorințe este dublă: am vrea cu toții să vedem fața Puristei, la fel cum am văzut-o pe cea a Ghemelei - deși numai de departe - dar am dori și să auzim preferința Ta, pentru a afla care din cele două este mai mare în ochii Tăi.

4. Ne-am stors cu toții creierul și inima în legătură cu această chestiune, dar nu am ajuns încă la nici un verdict.

5. Evident, problema este minoră, nu are nimic de-a face cu salvarea umanității, dar considerăm că unul din scopurile secundare pentru care merită să facem eforturi este acela de a recunoaște ce anume îți este Ție pe plac. De aceea, dacă aceasta este voia Ta sfântă, Te rugăm să ne răspunzi la această întrebare”.

6. Abedam: „Bine, adună-i pe toți cei curioși să afle verdictul. Amin”.

7. Kenan s-a grăbit să-i adune pe cei măcinați de curiozitate, care s-au prezentat fără întârziere în fața Domnului. La rândul lui, Abedam le-a chemat la El pe Ghemela, pe care a îmbrățișat-o cu brațul Său stâng, și pe Purista, pe care a îmbrățișat-o cu brațul Său drept, după care le-a rugat cu o voce blândă să își dezvăluie chipul în fața patriarhilor.

8. Atunci, cele două fete și-au dat pe spate părul bogat, privindu-i direct pe patriarhi, cu un mare respect și cu multă iubire și prietenie.

9. De îndată ce au putut privi cele două frumuseți divine, patriarhii cei curioși au fost loviți parcă de un trăsnet, și nici unul nu a mai îndrăznit să își ridice ochii din pământ și să le compare pe cele două femei.

10. Atunci, Abedam l-a întrebat pe Kenan: „Ei bine, bătrân poet care M-ai slăvit în imnurile tale, ce crezi: care dintre cele două este mai frumoasă, și deci mai apropiată de Mine? Acum le-ai văzut pe amândouă, deci bănuiesc că îmi poți da un verdict”.

11. Tremurând din toate încheieturile, Kenan a răspuns: „O, Tată preasfânt, Dumnezeule atotputernic! Îngăduie-mi să mă transform într-un măgar! O, ce nebunie am putut comite!

12. Deși orb, mi-am propus să acționez ca un judecător, punând în balanță cei doi sori divini, la fel de luminoși, pe care Tatăl mult iubit le ține acum în brațele Sale cu egală ardoare!

13. Care soare ar putea fi considerat mai frumos sau mai strălucitor, cel din stânga sau cel din dreapta, cel de dimineață, de la amiază sau de la asfințit?

14. O, ce prostie fără seamăn, pe care am cultivat-o atâta vreme în inima mea, altminteri iluminată de Tine!

15. O, Tată preasfânt, iubire eternă, iartă-mi această aiureală, căci nu sunt decât un măgar, un nebun, un nătâng, un vierme care se târăște prin praf și o molie oarbă. Nu mai răspunde dorinței noastre nedemne prin Cuvântul Tău sfânt, pentru a nu Te complace în nebunia noastră. Căci nu suntem demni să auzim vocea ieșită din gura cea sacră, mai ales că am cerut un verdict între cei doi îngeri divini, cei mai puri în întregul regat celest.

16. O, ce frumusețe fără seamăn, ce strălucire infinită! - O, Credință eternă, Smerenie supremă, Iubire mai presus de orice, Tată preasfânt, - ce copii glorioși ai creat Tu din ființa Ta!

17. Iar acum taci, limbă rece și nătângă, căci Cel căruia îi adresezi cuvintele tale stupide este prea sfânt pentru tine. De aceea, taci, unealtă nedemnă, căci nu ai spus decât prostii până acum!

18. O, Tată preasfânt, iartă-ne pe noi, sărmani nerozi. Facă-se voia Ta sfântă! Amin, Amin, Amin!”

19. Abedam le-a rugat pe fete să-și acopere din nou chipul și le-a spus: „Îmi sunteți la fel de drage amândouă, și nici una dintre voi nu este mai presus de cealaltă în inima Mea. Dacă veți rămâne așa cum sunteți acum, veți fi de-a pururi la fel de apropiate de Mine. Amin”.

20. După aceste cuvinte, Abedam le-a pus cu blândețe înapoi jos. Cele două fete s-au aruncat la picioarele Domnului, mulțumindu-i și slăvindu-l pe Abedam în inimile lor, căci erau incapabile să își exprime fericirea și recunoștința în cuvinte rostite:

21. „Tată preasfânt și preaplin de iubire, plin de compasiune, bunătate, răbdare, și blândețe, cum am putea fi vreodată demne de o asemenea grație?

22. Tu spui că suntem demne, dar cum putem fi demne de o asemenea onoare?

23. Din cauza noastră, patriarhii cei mari s-au făcut de rușine în fața Ta și a copiilor lor. Și totul, numai din vina noastră, a fețelor noastre, căci grația Ta sfântă ne-a înzestrat cu o frumusețe mai mare decât a altor fete, altminteri la fel de slabe ca și noi.

24. Îți mulțumim însă Ție, Tată preasfânt, preabun, prea-înțelept și preaplin de iubire, cu o recunoștință veșnică și cu inimile pline de smerenie, pentru felul în care ne-ai creat; căci fiecare din darurile Tale nu poate fi altfel decât de o înțelepciune supremă.

25. Ne pare însă rău pentru părinții noștri patriarhi, care se tânguie acum din cauza noastră, unii plângând chiar cu lacrimi fierbinți.

26. O, Tată adorat mai presus de orice, ai milă de ei și întărește-i din nou cu iubirea Ta sacră. De asemenea, iartă-ne și pe noi, căci numai din vina noastră au ajuns sărmanii patriarhi într-o asemenea situație în fața Ta! Facă-se voia Ta acum și de-a pururi”.

27. Abedam le-a răspuns: „Micuțele Mele dragi, nu vă faceți griji inutile. Vă asigur că cei care se tânguie acum - pe bună dreptate - în fața Mea nu se simt chiar atât de mizerabil precât vă imaginați voi. Chiar dimpotrivă! Căci nimeni nu este mai apropiat de Mine, așa cum nici Eu nu sunt mai apropiat de el, decât în asemenea momente de mare smerenie în fața Mea. Exact acesta este și cazul acestor patriarhi, cărora le plângeți de milă în inimile voastre pure, învinovățindu-vă deși nu ați greșit cu nimic.

28. Chiar credeți că cineva pe care Eu îl port în brațe poate fi capabil de vreun păcat, chiar împotriva liberului său arbitru?

29. De aceea, liniștiți-vă și bucurați-vă, căci Eu am anticipat acest moment încă de la începuturile eternității. Nu ați greșit cu nimic, dar vă puteți duce la patriarhi pentru a le spune să se ridice în numele Meu. Amin”.

30. Cele două fete au ascultat cu dragă inimă voia Domnului, alergând către patriarhi și spunându-le să se ridice.

31. Patriarhii au ascultat, lăudându-L cu voce tare pe Dumnezeu.

32. Apoi, Abedam le-a trimis pe fete la familiile lor, după care l-a întrebat pe Kenan:

33. „Ei bine, căreia dintre ele te-ai decis să-i dai premiul cel mare?”

34. Dar Kenan a preferat să-și acopere gura cu mâna.

35. Atunci, Abedam i-a spus: „Dacă tu nu ești în stare să dai nici un verdict, cu atât mai puțin o voi face Eu, căci le iubesc pe amândouă cu o iubire egală și supremă.

36. Există totuși o diferență între ele, dar lumea nu o poate vedea.

37. De aceea, întoarceți-vă la locurile voastre. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 24 - Cauza temerii lui Enoh de a vorbi: falsa umilință.Noi nu-L putem iubi pe Dumnezeu decât în forma sa umana
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.1.2011, 00:31 View PostDownload Post

Capitolul 24
Cauza temerii lui Enoh de a vorbi: falsa umilință. Noi nu-L putem iubi pe Dumnezeu decât în forma sa umană.
(3 februarie 1842)

1. După satisfacerea curiozității patriarhilor și după ce a trimis-o pe Ghemela lângă tatăl ei, Lameh, și pe Purista alături de părinții ei, care tremurau de fericire, Abedam cel Mare l-a chemat la El pe Enoh, căruia i-a spus:

2. „Ascultă, mult iubitul și credinciosul Meu Enoh! Sesizez o temere în inima ta nemuritoare, care de la o vreme pare înconjurată de o umbră alarmantă, la fel ca un măr proaspăt și sănătos atacat de o viespe gata de împerechere, care îi dă târcoale pentru a găsi locul cel mai potrivit pentru a-l înțepa cu acul său otrăvit, pentru a-și depozita în pulpa sa sănătoasă ouăle sale nedemne, din care vor ieși cândva viermi ce vor distruge viața fructului.

3. La ce mai folosește un asemenea fruct găunos? La ce folosește teama unei inimi libere?

4. În calitate de mare preot al iubirii Mele, tu ar trebui să ții un discurs adresat mulțimii în numele Meu.

5. Aceasta a fost de multă vreme dorința pioasă a lui Adam, încă înainte ca Eu să fi venit la voi în persoană.

6. La fel ca și până acum, v-am înștiințat încă de ieri să nu vă faceți griji în legătură cu subiectul discursului, căci la momentul potrivit vă voi inspira cuvânt cu cuvânt. Cu toate acestea, constat că ție ți-e teamă!

7. Chiar nu îți dai seama cât de stupidă este această teamă? Nu are nici un rost să te mai temi vreodată de Mine, căci știi de multă vreme că Eu sunt Iubirea supremă.

8. Între timp, ai aflat și faptul că - prin însăși esența Mea - Eu sunt de o blândețe și de o răbdare extremă.

9. Atunci de ce îți mai este teamă? Poate de părinții, frații și copiii tăi? Ascultă-Mă, acesta este un act de vanitate. Tu te gândești la asemenea lucruri în secret și îți spui în sinea ta: 'Oare cum mă voi descurca, știind că trebuie să rostesc în fața oamenilor discursul de Sabat, și încă în prezența Domnului eternității și a Creatorului infinității, a înțelepciunii supreme și a Tatălui preasfânt, cel plin de iubire, grație și compasiune?

10. Cum vor suna cuvintele mele după cele vii, care au curs din gura cea sacră precum un șuvoi de lumină adresat nouă, viermilor care ne târâm prin țărână?'

11. Spune drept, nu la așa ceva te gândeai? - La ce îți folosesc aceste temeri? Îți servesc ele la ceva? - Ascultă și încearcă să înțelegi: de acum înainte, nu mai trebuie să te preocupi în legătură cu viața ta. Crezi că îmi face vreo plăcere să asist la tăcerea ta aparentă, în timp ce cultivi asemenea gânduri?

12. Adevăr îți spun: nu-Mi place acest fel de smerenie aparentă, în care omul își pierde curajul în fața Mea, a ochilor Mei și a urechilor Mele.

13. Eu îmi găsesc cea mai mare plăcere în comportamentul copiilor mici, care nu se tem de părinții lor, sporovăind vrute și nevrute în fața lor, ca și cum ei ar fi stăpânii casei, în schimb, atunci când li se face foame sau sete, ei aleargă plini de iubire și de o supunere copilărească la părinții lor, cerându-le pâine sau apă. Iar atunci când primesc pâinea din mâinile părinților lor, le mulțumesc cu entuziasm, spre desfătarea celor din urmă, nu cu un respect și cu o teamă excesivă, care nu își au locul, și nici printr-un torent de cuvinte pentru a-și exprima recunoștința.

14. Există vreun părinte în această lume care să nu prefere de departe să-și vadă copiii bucurându-se fericiți de ceea ce le oferă ei, arătând sănătoși și proaspeți ca niște flori micuțe după o ploaie de primăvară, în loc să tremure de teamă și de un respect excesiv în fața părinților lor, fără să îndrăznească măcar să ia pâinea oferită de aceștia, ca să nu mai vorbim de a o mânca, și arătând precum iarba ofilită care crește pe un sol arid?

15. Nu ți se pare o nebunie să gândești în acest fel? - Tocmai aceasta este regula iubirii și a înțelepciunii care derivă din ea: pentru cel finit, totul trebuie păstrat în limitele cuvenite, căci pentru el infinitul înseamnă moarte.

16. Tu nu Mă poți iubi în calitate de Dumnezeu, ci numai ca om. Acest lucru este firesc, căci ce inimă limitată ar putea suporta vreodată prezența infinită a lui Dumnezeu sau focul nesfârșit al iubirii divine? Ce spirit finit ar putea suporta înțelepciunea divină, în plenitudinea ei absolută?

17. Ce copilaș i-ar putea returna vreodată mamei sale întreaga iubire pe care i-o poartă aceasta? Ce s-ar alege de el dacă ar încerca să facă acest lucru, cu puterea sa limitată?

18. Acesta este datul limitării. Ce s-ar întâmpla dacă cel finit ar încerca să absoarbă în toate privințele infinitul?

19. Ascultă, Enoh, teama ta este inutilă și absurdă. Cel care Mă iubește din toată inima sa, atât cât poate el cu puterea cu care a fost înzestrat, face suficient de mult pentru Mine, căci împlinește măsura care i-a fost acordată. Teama și anxietatea devin astfel inutile.

20. Un pom este un pom bun dacă ramurile sale se încarcă în fiecare an cu roade dulci. Ar fi însă o nebunie să ne așteptăm ca el să producă roade pentru întregul pământ!

21. De aceea, bucură-te în inima ta și împlinește voia Mea, iar Eu voi fi întru totul mulțumit de tine.

22. Nu te mai strădui în zadar să îmi oferi o plăcere infinită, căci acest lucru este imposibil chiar și pentru cel mai înalt dintre îngeri. Este suficient să te străduiești potrivit puterii cu care ai fost înzestrat, astfel încât să îți împlinești măsura. Cât despre infinitate, las-o pe aceasta în seama Mea, a Tatălui cel bun.

23. Discursul pe care trebuie să-l ții corespunde întru totul măsurii tale. De aceea, ridică-te cu curaj și rostește în numele Meu cuvintele pe care ți le voi inspira, în fața celor prezenți. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 25 - Puterea lui Satan și atotputerea lui Dumnezeu. Discursul de Sabat al lui Enoh.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.1.2011, 01:15 View PostDownload Post

Capitolul 25
Puterea lui Satan și atotputerea lui Dumnezeu. Discursul de Sabat al lui Enoh.
(4 februarie 1842)

1. După cuvintele lui Abedam, Enoh și-a contemplat sufletul și a constatat că Domnul are dreptate.

2. Continuând să mediteze asupra parabolei cu fructul cel sănătos și cu viespea veninoasă, el L-a întrebat pe Abedam:

3. „Tată preasfânt și preaplin de iubire, i se permite lui Satan să se apropie de lăcașul Tău de rugăciune, la fel cum i se permite viespii să atace fructul cel sănătos?

4. Mi s-ar părea ciudat ca acest lucru să fie posibil într-o lume a luminii și a vieții; - ce are a face spiritul întunericului cu toată această poveste?”

5. Abedam i-a răspuns: „Enoh, de ce te preocupă asemenea lucruri, știind cât de mare este iubirea și grația Mea pentru tine?

6. De vreme ce iubirea și grația Mea se revarsă chiar și asupra celor mai întunecate dintre spirite, cum îmi poți pune o asemenea întrebare, ca și cum te-ai teme să nu ți se întâmple ceva rău, deși te afli în imediata Mea apropiere?

7. Privește soarele care luminează acest pământ. El ajunge până în cele mai întunecate colțuri ale universului. Crezi cumva că pământul și celelalte planete vecine se supără pe mama lor luminoasă pentru că își împarte razele cu atâta generozitate? Și chiar dacă ar face acest lucru, nu ți s-ar părea firesc ca mama cea luminoasă să își certe copiii, spunându-le:

8. 'Copii, de ce vă faceți griji inutile? Vi se pare că am mai puțină grijă de voi? Oare nu beneficiați fiecare în parte de lumina și căldura de care aveți nevoie?'

9. Același lucru este valabil și în cazul Meu. De aceea, nu te mai preocupa de căile Mele indestructibile, ci ocupă-te de sarcinile mărunte pe care ți le-a încredințat iubirea Mea. Nu mai vorbi de marele regat al întunericului și te asigur că prințul morții - încă puternic la ora actuală - nu va avea nimic de-a face cu tine și cu frații tăi, pe care îi iubești.

10. Îți voi răspunde totuși, spunându-ți că nu ți-ar ajunge o eternitate pentru a înțelege întreaga măreție a puterii sale; chiar și așa însă, el este și rămâne un spirit finit, creat, iar acolo unde puterea lui încetează să mai existe începe puterea Mea infinită, care nu are nici o limită.

11. De aceea, nu-ți mai fă griji, căci atâta vreme cât te vei afla în mâinile Mele, chiar și o respirație a ta va fi mai puternică decât întreaga putere a lui Satan.

12. Satan este ca un leu flămând, care rage de foame. Vai prăzii care îi va cădea în gheare sau pe care a adulmecat-o cu nasul său fin. Adevăr îți spun, nici chiar un mamut nu s-ar putea opune unei asemenea forțe.

13. Pe de altă parte, deși rage cu atâta furie, el nu sperie cu nimic muștele care îi bâzâie pe la urechi.

14. Iată care este secretul puterii celui slab și umil. Chiar dacă irită o întreagă turmă de lei cu bâzâitul ei, musca nu este deloc preocupată de mânia acestora.

15. Pe tine, umilința te-a transformat de multă vreme într-o muscă. De aceea, lasă-l în pace pe leu, căci acesta nu-ți va putea face nimic, și începe-ți misiunea fără griji. Amin”.

16. Enoh i-a mulțumit în inima sa lui Abedam cel Mare pentru această încurajare și întărire, după care a luat cuvântul: „Amin. Facă-se voia Ta sfântă.

17. Așadar, ascultați-mă, părinți, frați și copii ai mei. Ne-am adunat cu toții în miezul zilei Domnului, în prezența sublimă a Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, care este chiar Dumnezeu cel Atotputernic, Creatorul cerului și al pământului.

18. Ce am putea face noi, având în vedere limitele cu care suntem înzestrați, pentru a face dovada recunoștinței noastre față de o asemenea grație infinită, de care pacientul însuși este nedemn?

19. Ori de câte ori ne facem reciproc un serviciu, beneficiarul îi poate face celui care îl ajută un serviciu chiar mai mare.

20. Dacă cineva mă conduce preț de o sută de pași, eu îl conduc preț de două sute de pași, o sută pentru că a mers alături de mine, și încă o sută pentru a-i întoarce serviciul, în acest fel, suntem chit și nici unul dintre frați nu îi datorează celuilalt nimic, dacă i-a întors întreit serviciul făcut. Dacă dorește totuși să facă mai mult pentru el, este liber să o facă, dar în acest caz, fratele său îi devine dator.

21. Dacă cineva îmi dă o bucată de pâine, eu îi voi da înapoi trei bucăți: una pentru bucata pe care am primit-o de la el, alta pentru intenția sa bună și o a treia pentru efortul pe care l-a făcut mâna sa. Ar putea cineva să aștepte ceva mai mult de la mine?

22. Așa cum spuneam, este ușor să-i întorci cuiva un serviciu, chiar și de o mie de ori, nu doar de două sau de trei ori; de pildă, în cazul în care cineva îmi salvează viața, împingându-mă din fața unei stânci pe punctul de a se prăbuși asupra mea și care m-ar fi putut strivi, căci pot la rândul meu să îi salvez de mai multe ori viața, la fel cum pot să-l port în brațele mele întreaga viață.

23. Care este însă situația noastră prezentă? - Ce putem face noi pentru Tatăl și Creatorul nostru, cel care ne-a dăruit o cantitate infinită de daruri? El ne-a dăruit mai întâi de toate propria noastră ființă, apoi pământul pe care sălășluim în prezent, soarele și lumina sa sublimă, fără de care nu am putea trăi, stelele, cu lumina lor discretă care ne iluminează nopțile, și luna! Cine ar putea enumera vreodată toate comorile pe care ni le-a dăruit El?

24. Și peste toate, a venit acum El însuși la noi, pentru a ne îmbogăți cu noi și noi comori ale vieții eterne.

25. Pentru a ne îmbogăți de asemenea cu iubirea, grația și compasiunea Lui, prin Cuvântul Său viu, dar mai presus de toate prin promisiunile Lui indescriptibile.

26. Ascultați, părinți, frați și copii ai mei! Ce i-am putea dărui în schimb acestui Binefăcător al nostru? - Ce i-am putea oferi noi, fără a fi primit deja de la El, de nenumărate ori?
(5 februarie 1842)

27. O, părinți, frați și copii ai mei, această întrebare este cu adevărat cea mai importantă dintre toate, atât de profundă încât pentru a da un răspuns - oricât de minor - la această întrebare a tuturor întrebărilor nu ne-ar ajunge o întreagă eternitate!

28. Dacă cineva ar pune întrebarea: 'Câte fire de nisip sunt pe pământ și câte picături are oceanul aproape infinit, sau câți sori strălucesc în spațiile vaste ale infinității?', oricât de imposibilă ar părea, cel mai neînsemnat heruvim din ceruri ar putea răspunde cu ușurință la ea. Cu siguranță, el ar calcula numărul firelor de nisip de pe pământ într-o manieră care ne-ar tăia respirația și ne-ar demonstra care este numărul exact al picăturilor din ocean astfel încât ne-ar face să exclamăm curând: 'Nu mai continua cu acest număr uriaș, căci o singură picătură este de ajuns pentru noi!'

29. La fel, un asemenea heruvim ne-ar putea spune numărul precis de stele din univers, făcând întregul pământ să se cutremure, la fel ca în cazul în care mult iubitul nostru Abedam ar afirma, cu o voce scăzută: 'Ascultați, voi, oameni necredincioși! Mâine vă voi purifica în focul mâniei Mele!'

30. O, părinți, frați și copii ai mei, oricât de mărețe ar putea părea aceste răspunsuri la prima vedere, - ele nu sunt deloc imposibil de dat, chiar dacă sunt imposibil de rostit de limbile noastre, ale viermilor care ne târâm prin praf.

31. Spuneți-mi însă, ce răspuns credeți că ar putea da chiar și cel mai mare și mai înțelept dintre arhangheli, mai presus de toți ceilalți, și care să fie înainte de toate valabil în fața lui Dumnezeu, la întrebarea cu care mi-am început cuvântul?

32. Ascultați: în fața acestei întrebări, întreaga eternitate și întreaga infinitate păstrează dintotdeauna tăcerea, umplându-se de respectul cel mai nețărmurit.

33. Da, în fața ei, chiar și cel mai înalt dintre îngeri va fi nevoit să păstreze tăcerea și să se smerească, prăbușindu-se la picioarele Celui care l-a creat pentru eternitate. Căci unui înger îi este imposibil să nu-și iubească din toată inima Părintele preasfânt, care l-a iubit dintotdeauna, încă înainte să îl fi creat ca persoană.

34. Și ce credeți că ar putea face în fața acestei întrebări toți sorii creației, al căror număr nu îl cunosc nici chiar spiritele angelice, cu toți locuitorii de pe suprafața lor înfierbântată? Ascultați-mă! Ei nu ar putea face nimic mai mult decât arhanghelul primordial de care vorbeam mai înainte, în tăcerea lor plină de respect și de iubire, ei împlinesc voința sacră a Părintelui suprem, și nici nu ar putea face altceva. Slava pe care i-o aduc ei Creatorului strălucește în toate colțurile creației, proclamându-și unii altora, în tăcere, prin razele care străbat întregul univers, că nu există decât un singur Dumnezeu și că acest Dumnezeu este Tată prea-sfânt și preaplin de iubire, care i-a creat din iubirea Sa, cu scopul de a-și răspândi la rândul lor iubirea în colțurile cele mai întunecate ale cosmosului, dându-le astfel viață, prin și întru iubirea Tatălui preasfânt.

35. O, părinți, frați și copii ai mei, credeți-mă, întregul pământ este plin de iubirea Tatălui preasfânt, în caz contrar, noi nu am avea un sol pe care să ne odihnim picioarele obosite, iar trupurile noastre ar fi fost înghițite de mult timp în abisul teribil al eternității.

36. Priviți așadar iubirea pământului și a sorilor, născută din iubirea atotputernică a Tatălui preasfânt, în timp ce își poartă pe traseele lor eliptice planetele, pe noi înșine; priviți copilul perpetuu, învățătorul senin și amabil al tuturor epocilor, luna care strălucește deasupra noastră, luminându-ne nopțile!

37. Ce altceva poate însemna căldura dătătoare de viață a soarelui decât iubire? Da, iubirea Tatălui preasfânt este conținută în ea. Și ce poate însemna lumina sa glorioasă, dacă nu sublima luminozitate emisă de flăcările iubirii divine a Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, pe care o conțin?

38. O, părinți, frați și copii ai mei, contemplați marea creație care ne înconjoară, și veți regăsi pretutindeni iubirea! Da, adevăr vă spun: oriunde veți privi - indiferent dacă este vorba de un obiect mare sau mic, apropiat sau aflat la mare distanță - veți regăsi în el iubirea omniprezentă a Tatălui ceresc.

39. Nu există nimic în creație care să nu-L slăvească pe El, adorându-L într-un fel sau altul. Nimeni altcineva decât noi nu își pune întrebarea: 'Ce trebuie să facem? Unde începe și unde se termină marele imn de slavă datorat Tatălui ceresc?' În tăcerea lor beatifică, toate celelalte ființe împlinesc voia sfântă a Tatălui, iar spațiile celor mai îndepărtate lumi depun mărturie privind activitatea tăcută și sublimă a unui soare sau altul, ori a ființelor care trăiesc pe el.

40. Noi suntem singurii copii vii ai acestui Părinte preasfânt, și iată, numai noi ne punem - în prezența Lui - întrebarea: 'Ce trebuie să facem?', o întrebare la care nici un înger nu ne va răspunde vreodată, acum și de-a pururi.

41. Trăim în mijlocul miracolelor iubirii, dar continuăm să ne punem întrebarea: 'Ce trebuie să facem?', deși întreaga natură ne răspunde instantaneu, printr-o izbucnire încă și mai mare de iubire.

42. Nimic - nimic nu putem face altceva decât să îl iubim pe El cu toată puterea cu care am fost înzestrați, bucurându-ne fericiți și cu recunoștință de toate darurile pe care le-a revărsat asupra noastră iubirea Lui eternă!
(7 februarie 1842)

43. De aceea, preaiubiții mei părinți, frați și copii, de vreme ce ne este imposibil să răspundem concludent la această întrebare, căci gândurile noastre cele mai sublime sunt minore prin comparație cu mărimea păcatului nostru înaintea și împotriva Tatălui preasfânt, tot ce putem face este să ne dilatăm inimile cât putem de mult, pentru a-L putea iubi mai presus de orice pe acest Părinte incredibil de bun, de sfânt și de plin de iubire, iar atunci când iubirea noastră atinge momentul de apogeu, să cădem la picioarele Lui sfinte, în praful nimicniciei noastre, smerindu-ne în fața Lui până la cel din urmă atom al ființei noastre, în această stare de umilință deplină, putem să-L adorăm în tăcere, întru spiritul iubirii pure și al adevărului născut din El.

44. Nu-i vom putea fi niciodată pe plac Tatălui nostru preasfânt prin arderea sacrificiilor animale sau a recoltelor noastre, ci numai prin sacrificiile arse în inima noastră, în focul spiritului și al iubirii pure.

45. De aceea, datoria noastră este să-i ridicăm - acolo unde îi place - altare vii, în care să ardă de-a pururi flacăra pură a iubirii noastre, la fel ca în noul lăcaș de închinăciune al sublimei Purista, fără a se diminua vreodată, ci dimpotrivă, ridicându-se din ce în ce mai sus și cu mai multă forță, întru slava Lui - Cel care se află acum în mijlocul nostru și care este de o sfințenie absolută.

46. Avem cu toții această datorie, fiecare după puterile lui; căci, așa cum florile nu sunt toate de același fel, existând nenumărate varietăți, astfel încât nici măcar ultimii locuitori ai pământului nu vor apuca să le cunoască pe toate, și așa cum există o varietate atât de mare de plante, animale și stele pe cer, - la fel există în fiecare ființă umană, potrivit ordinii pline de înțelepciune a lui Iehova, Tatăl nostru preasfânt, o mare diversitate de puteri spirituale benefice, precum și diferite calități ale sufletului uman.

47. Cel care are o inimă puternică are datoria să fie puternic în iubirea sa, pentru ca aceasta să-i întărească și celelalte energii ale vieții.

48. Cel care are o vedere ascuțită are datoria să-și focalizeze privirea către inima sa, pentru ca ofranda sa de recunoștință să se aprindă în focul iubirii adevărate pentru Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt, care se află acum printre noi, permițând astfel spiritului său să se trezească la viață.

49. Cel care are un auz rafinat are datoria să-și întoarcă urechile către inima sa, unicul loc în care toate sunetele percepute se pot uni într-un imn de slavă adresat Tatălui ceresc, pe altarul sacrificial al iubirii și al vieții care derivă din ea.

50. Cel care are o minte ascuțită și o rațiune puternică are datoria să-și focalizeze gândurile asupra inimii sale, acolo unde se află altarul viu al iubirii pure, lăsându-le să se aprindă la focul iubirii sale - oricât de slabe - pentru ca aceasta să crească și să devină din ce în ce mai mult pe placul lui Dumnezeu, dăruindu-i astfel viața.

51. Cel care are o mare sensibilitate are datoria să alimenteze cu acest ulei bogat flacăra iubirii pure din inima sa, pentru ca aceasta să crească în intensitate prin slava adusă numelui sublim și sacru al lui Iehova, care sălășluiește în noi.

52. Cel care are o capacitate de percepție foarte ascuțită are datoria să folosească aceste vreascuri proaspete ca o ofrandă suplimentară pe altarul Puristei; numai în acest fel va putea primi el viața eternă.

53. Lăsați cât mai multe asemenea vreascuri pe altarul viu din templul situat în inima voastră, pentru ca flăcările sale să se ridice din ce în ce mai sus, întru slava și lauda Celui care l-a înălțat.

54. Cel cu o mare iubire pentru semenii săi are datoria să își conducă frații și surorile în lăcașul sfânt al Domnului, unicul loc în care pot găsi din abundență viața. Nici un alt imn de slavă nu îi este mai plăcut Tatălui preasfânt decât încălzirea fraților și surorilor noastre la flacăra sacră a iubirii pure din inima noastră, hrănindu-i la masa ospitalieră a glorioasei Purista dinlăuntrul nostru.

55. O, părinți, frați și copii ai mei! Adevăr, adevăr, adevăr vă spun: noi nu putem face nimic care să-i fie mai mult pe plac Tatălui preasfânt decât să-i primim în inima noastră pe frații noștri sărmani și pe surorile noastre, plini de bucurie, iubire, generozitate și dorința de a-i servi, chiar dacă au venit la noi din ținuturile de jos, punând în fața lor vasul mai mare (nu pe cel mic, destinat nouă) și dându-le să mănânce și să bea înainte de a trece noi înșine la masă.

56. Repet: înainte de a trece noi înșine la masă! În caz contrar, Oaspetele Preaînalt, care a înălțat în noi toți bucătăria sfântă a Puristei, nu va trece decât rareori pe la noi, binecuvântându-ne astfel prin iubirea Sa cu viața eternă!
(8 februarie 1842)

57. Părinți, frați și copii ai mei! Concluzia este că indiferent în ce domeniu se simte puternic cineva, el trebuie să-și canalizeze puterea către inima sa vie, căci orice putere nu este altceva decât un dar din partea Tatălui nostru preasfânt.

58. Ce fel de om își utilizează puterea ca și cum ar fi numai a sa?

59. În mod evident, nu există o formă de egoism mai înaltă decât aceasta!

60. Dacă cineva își asumă creditul pentru munca făcută de fratele său, el dă dovadă de o mare și egoistă iubire de sine, dar în acest caz vina sa este mai mică, căci el nu greșește decât față de fratele său, căruia îi fură meritele, devenind astfel un hoț față de el.

61. Atunci când pretindem însă că un dar primit de la Iehova este al nostru, noi vorbim de Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire, singurul căruia îi aparțin toate lucrurile, puterile și forțele lumii.

62. Priviți, ascultați și urmăriți să înțelegeți: o asemenea persoană egoistă devine astfel un hoț față de Dumnezeu -, iar aceasta este forma cea mai înaltă ar iubirii egoiste de sine.

63. Adevăr vă spun, un asemenea om încetează să mai fie copilul Tatălui preasfânt, devenind o simplă creatură supusă judecății. Dacă nici acum nu își schimbă atitudinea, el poate deveni chiar un copil al șarpelui, al morții, și implicit al mâniei și al iadului, care nu este altceva decât un mormânt etern, blestemat, în care arde continuu focul mâniei și plin de cele mai cumplite depravări*.

64. De aceea, așa cum spuneam, dragii mei părinți, frați și copii, indiferent de puterea pe care considerați că o aveți, nu o priviți ca fiind posesiunea voastră, ci un cadou reînnoit continuu de la Tatăl preasfânt, pe care are datoria să-l depună în altarul sacrificial din lăcașul Puristei din inima sa, alimentând apoi focul slab al iubirii sale pure cu vreascurile proaspete ale smereniei sale interioare, în acest fel, focul iubirii pure va prinde puteri și va consuma cadoul depus în altar, întru slava și gloria Celui care face asemenea daruri și al cărui nume este Iehova, Dumnezeul etern, infinit și mai presus de toți prin sfințenia și atotputerea Sa, Tatăl nostru preasfânt, înzestrat cu cea mai înaltă iubire, grație și compasiune.

65. Căci numai Lui îi datorăm slava și cinstirea noastră.

66. Ce altceva înseamnă iubirea pură și autentică pentru Dumnezeul dinlăuntrul nostru, dacă nu fuziunea cea mai intimă cu putință între viața noastră și Viața supremă a lui Dumnezeu, din care s-au născut cândva toate ființele și toate lucrurile.

67. Prin urmare, a-L iubi numai pentru Dumnezeu nu înseamnă altceva decât a începe o viață nouă, veșnică și nepieritoare, trăită întru Dumnezeu, prin depunerea puterilor noastre - considerate ca un cadou primit din partea Tatălui preasfânt - pe altarul din lăcașul nostru intern de închinăciune, înălțat de Dumnezeu în spiritul nostru, iar apoi prin alimentarea micuței flăcări a iubirii pure cu ajutorul vreascurilor proaspete ale umilinței noastre, pentru a crea astfel un foc suficient de mare, care să cuprindă și să ardă puterile noastre sacrificiale, distrugându-le - și pe noi împreună cu ele - din perspectiva lumii exterioare.

68. Din această distrugere se va naște însă o nouă viață, trăită întru Dumnezeu, Părintele nostru preaiubitor. Aceasta este semnificația vasului cel mare din lăcașul divin al glorioasei Purista. Dacă fructele gătite în el sunt complet coapte, oaspetele sfânt va veni în bucătăria copiilor Săi, pentru a lua masa cu ei, o masă a iubirii eterne, a grației și compasiunii, pe scurt, o masă a vieții eterne.

69. Aceasta este singura cinstire justă adusă lui Dumnezeu, cea mai înaltă răsplată pentru noi și singura adorație adevărată, trăită prin distrugerea naturii noastre finite (limitate) în focul sacru al iubirii pure dinlăuntrul nostru. Numai atunci ne vom putea prosterna în fața lui Dumnezeu, în praful nimicniciei noastre depline, unindune - în și prin focul iubirii pure, care ne va consuma pe altarul sacrificial din inimile noastre - cu Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt.

70. Adevăr vă spun, dragi părinți, frați și copii, cel care nu este dispus să se sacrifice complet pe acest altar - de-acum bine cunoscut nouă - al lăcașului de închinăciune al glorioasei Purista dinlăuntrul nostru, acceptând să fie distrus și redus la cenușă, sau altfel spus, cine nu dorește să se supună acestui text crucial, nu va scăpa de moarte și nu va fi răsplătit cu viața eternă (primind-o de nevastă - metaforic vorbind - pe glorioasa Ghemela)!

71. Toți cei care trăiesc, respiră și percep binecuvântarea nesfârșită a vieții, inclusiv dulceața infinită a acesteia, au datoria de a realiza că această viață terestră nu este altceva decât o viață de încercare, dar mai presus de orice, un dar de la Tatăl prea-sfânt.

72. Cei care doresc - în mod prostesc - să pună stăpânire pe ea, o vor pierde de-a pururi, în schimb, cei care se vor abandona, prin sacrificiul lor de sine, pe altarul vieții divine, vor deveni una cu Cel-care-dăruiește, în maniera pe care v-am descris-o mai sus, păstrându-și de-a pururi viața întru Dumnezeu, Tatăl nostru preaiubitor!
(9 februarie 1842)

73. Acum știți care este datoria noastră în fața lui Dumnezeu. Nu vă mulțumiți doar să ascultați, ci integrați aceste cuvinte în inimile voastre, pentru ca de acolo să treacă în sânge, și din sânge în toate părțile ființei voastre, pentru a fi transpuse în practică. Cel care aude Cuvântul viu de la Dumnezeu însuși, indicându-i calea cea mai scurtă și cea mai sigură către destinație, dar refuză să pășească din toată inima pe această cale, se dovedește a fi un mare prost, un bou leneș și un măgar stupid, căci puterea cuvântului viu l-a întărit deja și i-a dăruit jumătate din viață, fără ca el să facă nimic, astfel, încât acum i-ar fi cât se poate de simplu să obțină și cealaltă jumătate, prin simpla angrenare a voinței sale libere.

74. De aceea, nu vă mulțumiți doar cu ascultarea acestor cuvinte, ci integrațile profund în inimile voastre, transpunându-le apoi în fapte. Aceasta este ordinea lui Iehova și singura cale pe care poate merge cel înțelept, căci el va prefera întotdeauna o casă vie, clădită din o mie de cedri puternici crescuți în cerc, unei case moarte, construită din bârne, care, deși sunt îngropate în pământ, sfârșesc rapid prin a putrezi, căci erau moarte de la bun început. Nu este de mirare că la orice furtună mai puternică, aceste case se prăbușesc peste locatarii lor, omorându-i pe loc.

75. Casa clădită din cedri vii este o casă sigură, în care vom fi protejați pentru totdeauna.

76. Pentru a obține o asemenea casă vie, noi trebuie să începem mai întâi prin a sădi în pământ o sămânță de cedru, așteptând apoi ca aceasta să crească. Cel care dorește să trăias-că într-un cămin viu trebuie să facă dovada răbdării sale, mulțumindu-se să trăiască până la creșterea cedrului într-o casă moartă, până când casa cea vie devine gata pentru a se putea muta în ea. Odată mutat, cât de fericit va fi el însă, știind că are acum o casă vie și solidă, capabilă să îl protejeze împotriva celor mai puternice furtuni!

77. Sunt și oameni care își stropesc ani de zile copacii micuți, așezați în cerc, pentru ca aceștia să crească mai rapid, după care le unesc trunchiurile cu ramuri de mirt, dafin și palmier, și umplu golurile cu frunze de levănțică, după care folosesc trunchiul principal ca suport pentru acoperișul pe care îl țes din fire de paie aurii, până când acesta devine indestructibil, cu care acoperă corolele tuturor copacilor ce formează pereții casei.

78. Numim, pe bună dreptate, asemenea oameni - înțelepți! Să vedem acum cum putem transpune această metaforă în cazul nostru.

79. Cea mai bună sămânță cu putință a fost deja semănată din abundență. Avem la dispoziție o mare cantitate din apa cea mai bună. Constructorul suprem se află în mijlocul nostru, într-o formă vizibilă. Am fost cu toții treziți. Lumina zilei este strălucitoare. Plantele aromate nu așteaptă decât să le culegem. Paiele aurii se găsesc pretutindeni, din abundență.

80. După cum vedeți, nu mai avem nevoie decât de foarte puțin pentru a intra în posesiunea caselor vii - privite din perspectivă spirituală de data aceasta. O, gândiți-vă cât de puțin mai avem!

81. Vă invit pe toți să transpuneți în practică Cuvântul divin, care este un Cuvânt al vieții și al puterii, provenit direct de la Dumnezeu, și vă asigur că veți primi răsplata lui Lameh, pe Ghemela celestă, care simbolizează iubirea blândă și compasiunea Tatălui prea-sfânt. Da, această răsplată se află deja la îndemâna noastră. Tot ce avem de făcut este să întindem mâna și să ne deschidem inimile, și vom obține astfel răsplata pe care ne-a promis-o - în imensa Sa iubire și bunătate - Tatăl preasfânt. Acesta trebuie să ne fie țelul, un țel cu adevărat sublim: viața eternă, viața perfectă!

82. Adevăr vă spun: dacă nu ne vom dovedi demni de acest ideal, făcând tot ce ne stă în sărmanele noastre puteri pentru a-l atinge, atunci, cu toată puterea primită de la Dumnezeu întreaga creație va sfârși prin a fi redusă la nimicnicia ei inițială, și odată cu ea și noi, copiii ei!

83. Fac acum, în fața voastră, un jurământ și vă dau un semn mare, în numele și în prezența vizibilă a lui Iehova, Cel care a fost, este și va fi de-a pururi martorul meu atotputernic:

84. Adevăr, adevăr, adevăr vă spun: întreaga creație vizibilă este supusă unui proces de distrugere, datorat unei duble căderi dezastruoase, petrecută cu mult timp în urmă! Întreaga lume este măcinată de vechiul păcat. Am moștenit cu toții moartea, pe de o parte în spirit, iar pe de altă parte trupește.

85. Din cauza sfințeniei Sale supreme, Dumnezeu nu poate restabili în locul nostru viața trupească pentru noi, dar și-a revărsat - în iubirea Lui supremă - compasiunea asupra spiritului nostru, făcând din noi copiii grației și iubirii Sale nesfârșite, dându-ne astfel șansa de a putea lua din nou parte la viața eternă.

86. Părinți, frați și copii, în fața noastră s-a deschis din nou calea către El, iar noi am primit din nou șansa vieții eterne: iubirea este viața, iar smerenia calea care duce către ea! Haideți să le acceptăm cu toții cu curaj și să acționăm în consecință, și vă asigur că nu vom trece pragul morții atunci când ne vom afla în apropierea marelui Creator și a Sursei Primordiale a întregii vieți, ci dimpotrivă, vom trece direct în viața eternă, care a venit acum la noi și care va rămâne, cu siguranță, de-a pururi una cu noi! Amin, Amin, Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 26 - Domnul îl numește pe Enoh primul predicator al Sabatului. Un mesager este trimis la Hored și Naeme.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.1.2011, 02:13 View PostDownload Post

Capitolul 26
Domnul îl numește pe Enoh primul predicator al Sabatului. Un mesager este trimis la Hored și Naeme.
(10 februarie 1842)

1. După ce și-a încheiat discursul inspirat de Mine, Enoh s-a îndreptat către Abedam cel Mare și i-a mulțumit din inimă, integrându-se astfel perfect în spiritul autentic al oricărui discurs de Sabat.

2. Drept care, Abedam i-a spus: „Cred că te-ai convins acum de inutilitatea temerilor tale anterioare.

3. La fel ca acum, le vei vorbi oamenilor și pe viitor - inspirat de Mine - adresându-te părinților, fraților și copiilor tăi de ambele sexe.

4. De acum înainte, aceasta va fi principala ta sarcină de Sabat. Iar dacă îți voi transmite că cineva și-a întors fața de la Mine, îndreptându-și-o către lumea exterioară, vei avea datoria să-i vorbești în fiecare zi, în numele Meu, pentru a reveni pe calea smereniei, a umilinței și a iubirii pentru Mine.

5. Dacă asemenea cazuri se vor înmulți, iar tu nu vei mai face față singur acestei sarcini, alege în numele Meu un om potrivit, care a urmat școala ta, și trimite-l în mijlocul lor. Nu-ți face griji pentru el, căci voi fi alături de el, la fel cum sunt alături de tine.

6. Cel pe care îți vei pune mâinile în numele Meu va primi instantaneu spiritul Meu și va putea profeți la fel ca tine, iar iubirea lui pentru Mine va deveni ardentă, astfel încât toate plantele, ierburile, tufișurile, copacii, munții, apele, vânturile, focul, pământul și toate animalele se vor închina în fața lui, așa cum ți se închină astăzi ție, în calitatea ta de preot consacrat.

7. Toți cei care vor dori să se întoarcă la Mine vor fi întâmpinați, înainte de jumătatea drumului, de grația, compasiunea și iubirea Mea.

8. În schimb, cei care își vor închide inima, ochii și urechile în fața ta, refuzând să asculte Cuvântul inspirat de Mine, vor fi loviți de biciul nenorocirilor de șapte ori.

9. Dacă tot nu vor fi dispuși să revină la Mine, izgonește-i din comunitate, în schimb, dacă doresc să revină, plângând cu lacrimi fierbinți de căință, ia-i de mână, ridică-i de jos, adu-i aici și dispune să se pregătească o masă și invită-i pe toți să ia parte la ea, pentru a vă bucura împreună de iubirea Mea părintească, căci un om pierdut s-a regăsit din nou pe sine, întorcându-se din nou către Tatăl în inima sa.

10. Adevăr îți spun, dacă un om căzut atât de jos se va întoarce din toată inima la Mine, bucuria ta va fi mai mare în cazul lui decât în cazul a 99 de oameni drepți, care nu trebuie să se întoarcă!

11. Căci, dacă cineva este viu și rămâne viu, acest lucru este pur și simplu normal. Cel care se află deja în lumină nu se mai poate rătăci cu ușurință.

12. Conform ordinii lucrurilor, cel slab nu poate duce noaptea pe umerii săi decât o povară mică, pe străzile deja luminate.

13. În schimb, dacă Eu îi dau unui om puternic o povară mai mare, pe care trebuie să o ducă noaptea, iar el nu mai aude strigătul tău și se rătăcește, fără să vadă nimic și apropiindu-se de distrugere și de moarte, după care regăsește dificilul drum de întoarcere acasă și vine la tine plângând, astfel încât să poți regăsi un frate pe care l-ai crezut pierdut pentru totdeauna și pe care l-ai plâns cu tristețe, la fel cum Eu Mi-am regăsit un fiu pierdut - spune-Mi, nu va fi atunci bucuria ta mai mare decât în cazul a 99 de oameni drepți, care nu s-au rătăcit niciodată?

14. Te asigur deci că bucuria ta va fi mai mare în cazul celor care s-au pierdut, care au murit, și care s-au întors apoi la viață.

15. Cel drept nu are motive să plângă, căci povara lui este ușoară, în schimb, când cineva poartă pe umeri o povară grea, din cauza căreia cade și începe să plângă, cine ar putea avea o inimă atât de împietrită încât să nu-i fie milă de el și să nu facă tot ce stă în puterile sale pentru a-l ajuta din nou să se ridice?

16. Ce ar simți el în inima sa dacă nu ar face nimic pentru fratele său, lăsându-l să piară sub povara grea?

17. Pe de altă parte, dacă fratele căzut se ridică pe neașteptate de jos, cine nu ar alerga fericit la el, strângându-l la piept pe cel crezut mort, și cine nu s-ar grăbi să-l conducă în casă, pregătindu-i o masă consistentă, care să-l ajute să își refacă puterile?

18. De aceea, vă spun tuturor: corectați-i cu fermitate pe cei care au tendința să se rătăcească, dar dacă cineva dispare complet din câmpul vostru vizual, căutați-l cu toată iubirea primită de la Mine.

19. Nu ridicați niciodată biciul asupra fraților voștri până când nu vă voi striga personal: 'Acum pedepsiți-i cu focul iubirii voastre. Alungați-i din comunitate, pentru a nu corupe și alte suflete, dar însoțiți-i cu inima voastră până la capătul lumii'.

20. Privirea voastră de rămas bun (la fel ca toate celelalte priviri ale voastre) ar trebui să-i reamintească celui rătăcit că rămâne totuși fratele vostru sărman, și chiar dacă este fiul căzut al iubirii Mele, nu vă considerați mai presus de el.

21. Nu lăsați mânia să vă cuprindă inima și nu acceptați ca limba voastră - și încă și mai puțin inima voastră - să îl blesteme vreodată.

22. Așa cum vă veți purta unii cu alții, la fel Mă voi purta Eu cu voi. Pe de altă parte, cine va păcătui în ochii voștri, va păcătui și în ai Mei.

23. Dacă voi îl veți judeca, la fel voi face și Eu, dar numai Eu cunosc pedeapsa pe care i-o voi acorda.

24. Cât despre faptul că l-ați judecat, nici voi nu veți scăpa de judecată, dar în ce va consta aceasta, la fel, numai Eu știu.

25. Iar acum, dragul Meu Enoh, pregătește un mesager, și trimite-l în regiunea dintre ținutul de miazănoapte și cel de dimineață, căci există acolo un frate al vostru care se complace într-o relație cu o femeie din ținuturile de jos. Numele lui este Hored, iar al femeii Naeme. El nu știe nimic din ceea ce se petrece aici. Trimite-i vorbă și spune-i că îl aștept să vină în cea mai mare grabă. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 27 - Hored și Naeme sunt salvați de mesagerul Lamei.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.1.2011, 02:23 View PostDownload Post

Capitolul 27
Hored și Naeme sunt salvați de mesagerul Lamei.
(11 februarie 1842)

1. Mulțumindu-i lui Abedam cel Mare pentru sarcina primită, Enoh s-a grăbit către Gabiei și i-a spus: 2. „Gabiei, trimite-l pe fratele tău Lamei, căci Domnul are nevoie de el”.

3. Gabiei a ascultat imediat și a făcut ce i s-a spus.

4. Când Lamei a ajuns în cea mai mare grabă în fața lui Enoh, el s-a înclinat adânc în fața lui Enoh, pe care l-a întrebat:

5. „Venerat părinte și învățător, tu, cel înțelept pe care Tatăl preasfânt îl iubește atât de mult, spune-mi, ce așteaptă Domnul de la mine? Iată, sunt gata să zbor până la capătul lumii pentru a împlini voia sfântă a Domnului”.

6. Enoh i-a răspuns: „Te-am chemat pentru că știam de buna ta credință. Te-am ales pentru a te trimite în locul în care fratele tău Hored trăiește în secret cu soția lui, Naeme, din ținuturile de jos. Naeme este fiica regelui Lameh din orașul lui Enoh, iar căsnicia lor nu a fost binecuvântată de Adam și de ceilalți patriarhi.

7. Spune-i lui Hored că Domnul îl cheamă la El, împreună cu soția lui, Naeme. Dacă opune rezistență, spune-i că dușmanii săi din orașul lui Enoh l-au spionat și nu așteaptă decât un moment favorabil pentru a-l captura, înarmați până-n dinți, și a-l preda împreună cu soția sa teribilului Lameh, care abia așteaptă să se răzbune pe ei.

8. Mai spune-i că până acum a fost protejat de mâna Domnului, dar dacă nu va asculta prompt de chemarea Acestuia, Domnul își va retrage brațul divin și nu-i va rămâne decât să se descurce cu cei o mie de dușmani dornici de răzbunare, care îl vor ataca precum niște lei, tigri și hiene înfometate.

9. Dacă însă este de acord, apucă-i de mâini, pe el și pe soția lui, iar puterea Domnului care coboară acum asupra ta - în timp ce eu îmi țin mâinile pe trupul tău, în numele Domnului - vă va salva pe toți de dușmanii care vă vor împresura din toate părțile.

10. Haide, grăbește-te să împlinești voia sfântă a Domnului, Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire!

11. Grația, iubirea și compasiunea Domnului să te însoțească acum și de-a pururi. Amin”.

12. Imediat ce Lameh și-a încheiat discursul, Lamei a pornit la drum ca vântul și ca gândul, întărit și de puterea coborâtă asupra lui prin grația lui Dumnezeu, ajungând în numai câteva minute în fața colibei părăginite a lui Hored, deși în mod normal drumul ar fi durat nu mai puțin de o zi de mers.

13. De îndată ce l-a văzut, Hored l-a prins mânios de braț și a strigat la el:

14. „Nefericitule! Ce te aduce aici? Chiar trebuie ca primul blestem rostit vreodată de buzele mele să cadă asupra ta, Lamei, altminteri fratele meu mult iubit?

15. Iată, i-am făcut soției mele un jurământ sacru, și anume să-l alung pe primul venit să tulbure pacea noastră solitară, chiar dacă ar fi vorba de Adam însuși!

16. M-am ascuns în cel mai îndepărtat colț al pământului, în dorința de a trăi aici neobservat de ochi omenești, căci am găsit ceea ce căutam, iar fericirea mea este supremă!

17. O, nefericitule! Cine ți-a arătat calea către acest colt îndepărtat al pământului? Vorbește, sau îți voi sfârteca trupul în o mie de bucăți, cu care voi hrăni corbii!”

18. Privindu-l cu fermitate în ochi pe mâniosul Hored, Lamei i-a spus cu blândețe: „Hored, așa îți întâmpini tu salvatorul pe care l-a trimis la tine însuși Dumnezeu cel atotputernic, care pășește acum în mijlocul nostru, într-o formă vizibilă, învățându-ne și acționând pe înălțimile sacre ale munților?

19. Înainte să mă blestemi și să mă sfârteci în bucăți, trebuie să te avertizez că cei înzestrați cu putere divină nu se lasă prea ușor călcați în picioare, oricâte legăminte i-ai fi făcut soției tale.

20. Pentru a-ți demonstra că dispun cu adevărat de puterea Domnului, și nu mă mulțumesc doar să fac gălăgie, așa cum procedezi tu, îți cer acum să smulgi din rădăcini acest cedru bătrân și gros, și să-l arunci dincolo de munți, în fața celor o mie de dușmani din orașul lui Enoh care stau la pândă, încercând să te prindă într-o ambuscadă.

21. Dacă vei putea face acest lucru, nu ai decât să mă sfârteci în bucăți, cu condiția să mai și poți! Dacă nu, privește jos, în vale, și observă cine se apropie de coliba ta în această zi de Sabat pentru a te prinde, pe tine și pe soția ta, predându-vă apoi răzbunării sângeroase a lui Lameh, a cărui furie pentru faptul că i-ai răpit fiica depășește orice imaginație”.

22. Hored s-a îndreptat imediat către cedrul bătrân, încercând din răsputeri să îl smulgă din rădăcini. Dar trunchiul copacului nu s-a clintit din loc.

23. Văzând că nu poate face nimic, el i-a strigat furios lui Lamei:

24. „Tâlharule! Nu ai decât să-l smulgi tu din rădăcini!”

25. La care, Lamei s-a limitat să atingă copacul, iar solidul trunchi al acestuia s-a transformat pe loc în așchii, ca și cum cedrul nu ar fi existat niciodată.

26. În continuare, Lamei a arătat cu degetul în direcția văii, arătându-i lui Hored armata trimisă din orașul lui Enoh, după care l-a întrebat: „Ei bine, la ce trebuie să mă aștept? Mai dorești să mă sfârteci în o mie de bucăți?”

27. Dar Hored a izbucnit în lacrimi, tânguindu-se: „Doamne, acum sunt cu adevărat pierdut!

28. Am știut de la bun început că se va ajunge aici!”
(12 februarie 1842)

29. Dar Lamei i-a spus lui Hored: „Dacă ai știut de mult că se va ajunge aici, de ce nu te-ai întors acasă, în ținutul părinților tăi? Ei te-ar fi binecuvântat și pe tine, la fel ca pe ceilalți, și chiar mai mult, căci tu ai fost emisarul lor și nu a fost vina ta că Lameh ți-a dăruit-o pe Naeme. De vreme ce darul lui Lameh ți s-a adresat personal, nimeni nu ți-ar fi disputat-o pe Naeme, chiar dacă ne-ai fi arătat de o sută de ori marea ei frumusețe.

30. Ascultă, frate, tu nu aveai nici un motiv să fugi de noi, și totuși ai făcut-o. De ce?

31. Adevăr îți spun: atunci când te-ai dus în orașul lui Enoh din ținuturile de jos, ai fost înzestrat cu o mare putere prin binecuvântarea patriarhilor. Văzând că nu-ți poate face nici un rău, ticălosul Lameh s-a folosit de acest vicleșug și ți-a dăruit-o pe Naeme, pe de o parte pentru a scăpa de tine, iar pe de altă parte pentru a te înlănțui cu teribila putere a șarpelui.

32. Căci el și-a spus în sinea sa: 'Dacă este într-adevăr trimis la mine de o putere superioară, cum ar fi bătrânul Dumnezeu, a cărui voce atotputernică am auzit-o eu însumi atunci când mi-am înjunghiat cei doi frați, înseamnă că nu va accepta niciodată ceva de la mine, și cu atât mai puțin o femeie promisă deja altcuiva'.

33. Din păcate, tocmai când Lameh se aștepta mai puțin, tu te-ai lăsat prins în capcana șarpelui, acceptând otrava cea mai cumplită din mâna celui mai teribil trădător față de Dumnezeu! Și care a fost rezultatul acestei otrăvi? Ai fugit în acest loc îndepărtat, urmărit de o întreagă armată de spioni din orașul lui Enoh, fără să-ți mai pese dacă puterea dăruită ție prin binecuvântarea patriarhilor din înălțimile pure te mai însoțește sau nu.

34. Evident, Lameh și urmăritorii tăi au crezut o vreme că ai rămas la fel de puternic ca și înainte. Acum, Lameh i-a făcut însă o mare ofrandă șarpelui, dezonorând și chiar blestemând numele sacru al lui Iehova. De aceea, șarpele i-a dezvăluit slăbiciunea ta actuală, iar Lameh și-a trimis o mie din cei mai puternici oameni ai săi, înarmați până-n dinți, pentru a te prinde și a te preda răzbunării sale. La rândul ei, Naeme urma să fie prezentată întregului ținut drept o prostituată de rang comun, căci fără ea, ținutul nu s-ar fi revoltat împotriva lui.

35. În fericirea ta efemeră și prin gelozia ta față de noi, frații tăi, tu ai crezut că este mai bine să te ascunzi în cel mai îndepărtat colț al pământului, astfel încât să te poți bucura netulburat de fericirea ta. Deși convinși că nu mai dorești nimic de la noi, noi am continuat totuși să te binecuvântăm cât de des am putut.

36. Dar învățătorul sacru și Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire, care se află și acum în mijlocul nostru, ne-a deschis ochii și ne-a arătat cum stau lucrurile cu tine și cu soția ta. Mai mult, m-a trimis la tine pentru a vă salva și a vă conduce la El, pentru a primi direct de la El binecuvântarea, iubirea și grația Lui.

37. Hored, frate, recunoaște voia Domnului, cheamă-ți soția și lasă-mă să vă duc pe brațele mele, cu puterea gândului, înainte ca armatele lui Lameh să vă prindă, pentru a vă salva astfel de la pierzanie, în numele Domnului!”

38. Auzind aceste cuvinte, Hored a exclamat: „O, frate Lamei, abia acum te recunosc! Dacă ne poți salva într-adevăr, iată brațul meu! Și uite, vine și Naeme, oferindu-ți brațul ei, așa cum ne-ai cerut. Iar acum, facă-se voia Domnului! Amin”.

39. După care, Lamei i-a prins pe cei doi de brațe. Instantaneu, armatele lui Lameh au atacat coliba lui Hored, agitându-și cu sălbăticie armele.

40. Văzând acest lucru, Naeme a scos un strigăt de disperare: „Pentru numele lui Dumnezeu cel Atotputernic! Suntem pierduți! - O, bietul meu Hored!”

41. Hored a început și el să se tânguiască, dar Lamei le-a spus: „Priviți în jur și spuneți-mi unde vă aflați. Abia apoi tânguiți-vă, dacă mai considerați că acest lucru este necesar!”

42. Cei doi și-au deschis ochii și au rămas uluiți să constate că se află, vii și nevătămați, în preajma peșterii lui Adam, lângă care stăteau, așteptându-i cu brațele larg deschise, Enoh și Altcineva.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 28 - Incendierea pădurilor, pornită de, Lameh, regele, din Ținutul de Jos.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.1.2011, 02:31 View PostDownload Post

Capitolul 28
Incendierea pădurilor, pornită de, Lameh, regele, din Ținutul de Jos.
(14 februarie 1842)

1. Văzându-l pe Enoh, însoțit de Abedam cel Mare, Lamei s-a grăbit către ei, lăsându-i din brațe pe cei doi. El s-a aruncat la picioarele lui Abedam, mulțumindu-i pentru marea grație pe care a dovedit-o față de fratele său, Hored, și față de soția acestuia, Naeme, precum și față de el însuși, de a-i fi putut salva.

2. Când Abedam cel Mare, însoțit de Enoh, a ajuns în fața celor trei, El i-a spus lui Lamei să se ridice de la pământ, apoi i s-a adresat astfel:

3. „Lamei, tu Mă cunoști pe mine, la fel cum îl cunoști pe Enoh, dar fratele tău abia salvat nu îl cunoaște decât pe Enoh. De aceea, păstrează deocamdată tăcerea în ceea ce Mă privește și du-te pe o cărare diferită până la colina lui Adam, unde vom veni și noi, iar Eu îmi voi face cunoscută identitatea. Amin!.

4. De-abia a terminat Abedam de vorbit, că din ținuturile de dimineață și de miazăzi s-a ridicat până la cer un fum gros, ca și cum un sfert din pământ ar fi fost incendiat.

5. Enoh L-a tras atunci deoparte pe Abedam și L-a întrebat: „Tată preasfânt! Privește fumul dens care se ridică din ținuturile de jos către cer! Ce înseamnă acest lucru?”

6. Abedam i-a răspuns: „Mai ai puțină răbdare și te vei convinge în curând de incredibila răutate a lui Lameh.

7. Ascultă, furtuna de ieri a devastat grădinile lui Lameh și a provocat mari daune în turmele lui. De aceea, el și-a trimis servitorii pentru a da foc pădurilor și a incendia astfel munții înalți, inclusiv pe locuitorii acestora. Aceasta este explicația fumului dens.

8. Vino însă cu Mine până la stânca cea albă și îi vom surprinde pe incendiatori chiar asupra faptului. Amin”.

9. După care, cei cinci, inclusiv Abedam, s-au îndreptat către marea stâncă albă.

10. De îndată ce au ajuns, Abedam i-a arătat lui Enoh incendiatorii care puteau fi văzuți dedesubt.

11. Văzând acest tablou sfâșietor, Enoh s-a înfuriat atât de tare încât i-a strigat cu voce puternică lui Abedam:

12. „O, Tu, al cărui nume numai inima mea îndrăznește să îl rostească! Chiar Ți-ai terminat ieri toate fulgerele și trăsnetele? Iată, ai putea folosi în mod util câteva mii dintre ele pentru a-i pedepsi pe acești diavoli întrupați!

13. Viermele încearcă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu! O, Doamne! Crede-mă, acum chiar aș dori să mă folosesc de puterea cu care m-ai înzestrat!

14. O, soare, atelier luminos în care Domnul își forjează trăsnetele - grăbește-te și lovește-i cu putere pe cei de jos, reducându-i la cenușă, și însoțește aceste trăsnete de tunete nemaiauzite, care să zguduie întregul pământ din temelii!”

15. Dar Abedam l-a prins pe Enoh de mână și i-a spus: „Oprește-te, iubitul Meu Enoh, căci nu dorim să lovim și noi materia cu aceeași furie de care sunt cuprinși cei de jos!

16. Deocamdată, să lăsăm trăsnetele și tunetele, căci celebrăm astăzi Sabatul, care nu este o zi a judecății, ci una a liniștii, păcii și iubirii, a grației și compasiunii născute din această iubire și a tuturor binecuvântărilor lui Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor și Părintele tuturor îngerilor și oamenilor.

17. Vai celor creați dacă Sabatul va deveni vreodată o zi a blestemelor!

18. De aceea, îi vom scuti deocamdată pe acești diavoli orbi de focul judecății și vom lăsa o ploaie mare să cadă asupra operei lor furibunde. Te asigur că fiecare picătură de ploaie va fi mai folositoare arborilor care ard decât cele o mie de trăsnete pe care le-ai invocat tu.

19. Ne vom limita deci să stingem focul cu apă, căci nu a sosit încă timpul pentru ca focului să i se răspundă prin foc. Când acest timp va veni însă, vai munților, pădurilor, tufișurilor și plantelor pământului!

20. Să nu mai vorbim însă despre foc. Enoh, întinde-ți mâinile în numele Meu și poruncește-le norilor să se adune și să înceapă o ploaie mare, care să stingă incendiul de dedesubt. Cât despre înălțimile munților, acestea trebuie să rămână ferite astăzi, mâine și poimâine, căci aceasta este perioada de timp cât îmi voi mai păstra această formă vizibilă pentru voi. Haide, împlinește voința pe care am transmis-o inimii tale. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 29 - Stingerea incendiului forestier de către ploaie. Aroganța lui Satan în fața Domnului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.1.2011, 02:45 View PostDownload Post

Capitolul 29
Stingerea incendiului forestier de către ploaie. Aroganța lui Satan în fața Domnului.

1. Enoh i-a mulțumit din inimă lui Abedam pentru intervenția lui, după care și-a întins mâinile și a rostit următoarele cuvinte:

2. „Ascultă, aer senin! Îndeamnă-ți spiritele să adune nori grei deasupra acestei regiuni, pentru ca torentele revărsate din cer să stingă incendiul de dedesubt, în numele lui Iehova, această lucrare a ta nu trebuie să se oprească până când nu a murit și ultima scânteie! Amin”.

3. De-abia a rostit Enoh cuvântul Amin că iată, pe cer au început să se adune nori grei, din care a coborât o ploaie cum nu s-a mai văzut asupra întregii regiuni calamitate.

4. Deasupra norilor ieșeau vârfurile munților, în care cerul a rămas senin și luminos. Cei aflați pe platoul de sus au putut vedea atunci la suprafața norilor un mare vârtej, ca un fel de șarpe care se zvârcolea.

5. Vârtejul s-a apropiat din ce în ce mai tare, dovedindu-se în cele din urmă a fi însuși Satan. El și-a asumat imediat o formă luminoasă, după care L-a întrebat pe Abedam:

6. „De ce Te bagi pe teritoriul meu? Ai uitat perioada de grație pe care mi-ai acordat-o?

7. Mai bine pleacă și lasă-mă să-mi fac nestingherit de cap în teritoriul pe care mi l-ai consacrat; căci eu, și nu Tu, sunt domnul și stăpânul acestei creații!”

8. Dar Abedam i-a replicat: „Satan, ajunge! Dacă vei continua să încalci limita sacră dintre Mine și tine, vei fi judecat și silit cu forța să recunoști Cine este adevăratul Domn și Dumnezeu, de la începutul eternităților!

9. Acum dispari din ochii Mei și încearcă să înțelegi de ce ți s-a acordat această perioadă de grație. Amin”.

10. Cu un strigăt cumplit, Satan s-a prăbușit în profunzimile din care a apărut, într-o mare de flăcări.

11. În final, Abedam a spus: „Iată, focul s-a stins, iar diavolii au fost puși pe fugă. Putem pleca acum împăcați.

12. Deocamdată, nu trebuie să-i spuneți nimic despre ceea ce s-a întâmplat lui Adam. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 3 of 29  [ 281 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4 ... 27, 28, 29  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !