Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 20.9.2020, 00:38
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
SECRETELE VIEȚII - Dicteu divin prin Gottfried Mayerhofer


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 9 - Viața spiritului, viața sufletului, viața angelică și viața divină
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.11.2010, 20:59 View PostDownload Post

Capitolul 9
Viața spiritului, viața sufletului, viața angelică și viața divină

Atunci când vorbesc de viața spiritului, Mă refer de fapt la viața tuturor acelor spirite sau forțe ale naturii care afectează continuitatea întregului univers material, adică existența și permanența tuturor metalelor, pietrelor și planetelor.

Aceste spirite stau la baza tuturor formelor, obiectelor și ființelor vii, cu excepția locuitorilor lumilor spirituale, care îmi seamănă Mie. Deși scântei divine pure, ele se află pe diferite nivele de conștiință, în funcție de inteligența pe care o posedă, și sunt plasate de Mine în tot ceea ce există. De aceea, ele sunt implicate în existența și evoluția tuturor lucrurilor care există în univers. Nu au o personalitate în sine, dar dispun de o inteligență cu ajutorul căreia acționează asupra materiei în care sunt întemnițate, conferindu-i acesteia stabilitate, În acest fel, ele dobândesc o inteligență din ce în ce mai mare, evoluând la rândul lor pe diferite nivele succesive de conștiință. La început dispun doar de un impuls interior, apoi de un instinct animal, care evoluează treptat într-un suflet uman.

În marea creație, aceste spirite corespund impulsurilor și pasiunilor aflate încă într-o stare de latență în ființe, care au nevoie de ghidare pentru a putea progresa spiritual.

Echivalentul vieții angelice pe pământ este viața de familie a omului. Pe de altă parte, lumea îngerilor poate fi privită ca o grădiniță pentru copiii lui Dumnezeu.

Pe acest nivel al vieții angelice ajung îndeosebi locuitorii planetei voastre, Pământul. Dacă doresc să devină copiii Mei, locuitorii celorlalte planete și sisteme solare trebuie să suporte calea încarnării pe acest pământ, în afara lui nu există nici o altă cale care să ducă la Mine, adică în imediata Mea apropiere. Eu corespund vârstei senectuții, fiind Spiritul perfect ce trăiește prin el însuși. De aceea, Eu reprezint țelul final și punctul culminant al tuturor lucrurilor care există și al tuturor ființelor care trăiesc.

Aceasta este viața divină, o viață individuală, dar trăită la un nivel omniprezent, prin toți și pentru toți! Ea reprezintă punctul culminant, dar și cel de început, la fel ca într-un cerc infinit, căci totul se naște din Mine, trece prin toate schimbările posibile, după care, din ce în ce mai rafinat, se întoarce la Mine.

V-am descris așadar cel patru etape ale vieții spirituale: cea a materiei, un aspect limitat și lipsit de conștiință de sine, cea a sufletului, un aspect activ și înzestrat cu conștiință de sine, cea a spiritului, care dispune de o libertate deplină, și etapa care îmi corespunde Mie, Dumnezeu, Creatorul și Domnul întregii creații, care operez și domnesc singur, aspectul cel mai nobil și mai sublim al întregii creații. Eu nu sunt un judecător fără milă, care ține frâiele tuturor lucrurilor și ființelor create, ci operez numai cu atributele cele mai blânde, prin intermediul iubirii părintești care unește totul, îmbrățișează totul și îi conduce pe toți, prin blândețe, înapoi la inima Mea părintească.

V-am expus așadar panorama infinită a întregii creații, încercați să înțelegeți, copiii Mei dragi, locul pe care îl ocupați în această lume spirituală a ființelor vii și a spiritelor.

Urmăriți să înțelegeți care este poziția voastră, menirea pentru care ați fost aleși și sacrificiile pe care trebuie să le faceți pentru a ocupa locul pe care - între atâtea miriade de ființe, iubirea Mea părintească vi l-a predestinat.

Faceți aceste sacrificii și acceptați mâna părintească ce vi se întinde, dorind să vă tragă înapoi, la pieptul Părintelui vostru. Această mână părintească nu dorește altceva decât să vă cruțe de nenumărate alte încercări și drumuri dificile, pentru ca voi să vă întoarceți mai repede la Cel care nu cunoaște altă bucurie decât să își vadă întreaga creație și marile Sale idei oglindindu-se în spiritul și în inimile copiilor Săi. Singura răsplată pe care o așteaptă El pentru tot ceea ce face pentru voi este să vă vadă alergând către El, spunându-i pe nume și confesându-vă Lui: „Tată, cine suntem noi pentru ca Tu să-ți amintești de noi?!”

Pentru ca Eu, Părintele care își întinde brațele către voi, să vă pot răspunde: „Voi sunteți cei pentru care am creat această lume: copiii Iubirii Mele! Amin. Amin. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 10 - Un răspuns adresat unui raționalist - 1
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.11.2010, 22:43 View PostDownload Post

Capitolul 10
Un răspuns adresat unui raționalist - 1
(22septembrie 1870)

Fratele tău, M., ți-a cerut un răspuns pentru un prieten al său, care, înzestrat numai cu lumina rațiunii, încearcă să-și explice numai din această perspectivă întreaga creație, cu toate misterele sale. Întrucât a exclus din inima sa întreaga viață a emoțiilor, și implicit viața spirituală interioară, el este incapabil să găsească însă un răspuns satisfăcător.

Ei bine, voi încerca să găsesc răspunsul potrivit pentru un suflet care, deși înfometat și însetat, nu știe care este adevărata hrană care i-ar putea potoli foamea și setea. Dacă el va putea accepta și digera din punct de vedere spiritual această hrană, vom mai vedea.

Fratele tău, M., a înțeles foarte bine că, presupunerile umane nu vor putea satisface niciodată un spirit ca cel al prietenului său. Orice sistem rațional este alcătuit din argumente, cărora li se pot găsi oricând contraargumentele pe măsură, ambele având, din perspectiva Mea, aceeași fragilitate și lipsă de soliditate. De aceea, el s-a întors către Mine, cerându-mi - plin de iubire - ca prietenul său să-și găsească liniștea și pacea de care se bucură el însuși într-o măsură atât de mare, întrucât el citește și aplică Cuvântul Meu.

Voi încerca, precum mama care îi oferă copilului său sânul, să îi dăruiesc acestui suflet rătăcit, dar nu malefic, prima sa hrană spirituală. Se întâmplă deseori ca nou-născuții să refuze sânul matern. Vom vedea dacă prietenul vostru va accepta această hrană, care provine din mâna unei persoane necunoscute lui.

La început, îi va fi imposibil acestui prieten al vostru să înțeleagă că un Dumnezeu, un Creator și un Părinte al tuturor ființelor create, se poate revela pe Sine unui om prin intermediul altuia, încercând astfel să-l educe din punct de vedere spiritual și să facă din el o persoană mai bună. Probabil că își va spune: „Acest lucru este imposibil! De ce s-ar deranja un Dumnezeu atotputernic, presupunând că există, cu niște viermi ca noi? De ce s-ar preocupa Cel Omniprezent de felul în care gândește unul sau altul, și dacă acesta are un viitor spiritual sau este pierdut pentru totdeauna? întreaga creație demonstrează clipă de clipă că distrugerea unei singure vieți, ca să nu mai vorbim de cea a miilor de vieți, nu contează deloc pentru El!

Și voi, oameni creduli și proști, încercați să mă convingeți pe mine că un asemenea Dumnezeu, se va coborî pentru a-mi da o lecție mie, un simplu fir de praf care trăiește pe această planetă minusculă din universul său? O, ce prostie cumplită!”

Probabil cam așa va gândi prietenul vostru, dragul Meu copil, iar din perspectiva din care privește lucrurile chiar are dreptate. El nu poate gândi altfel, date fiind experiențele lui de până acum și cărțile pe care le-a citit (singurele în care crede), care l-au condus la o anumită viziune asupra creației.

De aceea, înainte de a Mă ocupa de îndoielile sale, trebuie să-l facă să înțeleagă că asemenea revelații extraordinare sunt într-adevăr posibile. Ele s-au petrecut încă din primele etape ale istoriei și continuă să se petreacă și astăzi. Mai mult, la ora actuală ele sunt revărsate într-o măsură mai mare ca oricând asupra umanității.

Prietenul vostru împarte viața într-o viață rațională și una emoțională, făcând o mare distincție între cele două. Eu aș dori să-l întreb următorul lucru: și-a dorit vreodată să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă viața rațională și cea emoțională, și care este originea lor? Examinând mai îndeaproape chestiunea, el își va da seama că nu poate da un răspuns satisfăcător la această întrebare. Ei bine, voi răspunde Eu însumi la ea, căci pentru Mine contează să îmi explic opiniile care contravin părerilor sale (și ale celor ca el). Ce înseamnă de fapt viața emoțională?

Ce sunt emoțiile? De unde provin ele și încotro conduc? Și prin ce anume diferă viața emoțională de cea rațională?

Sunt întrebări importante, cărora merită să le răspundem, dacă dorim să înțelegem plenar structura infinității, fără a mai putea fi zdruncinați în credința noastră de noile idei care apar astăzi din partea așa-zișilor oameni de știință. Să trecem deci la răspunsurile propriu-zise.

Ce înseamnă o emoție? Iată care este răspunsul Meu: emoția este ceea ce simte omul. Dar ce înseamnă a simți? Aici apare dificultatea, căci simțirea este ceva complet diferit de gândire.

Omul percepe impresiile provenite de la natura înconjurătoare cu ajutorul simțurilor sale. Capacitatea sa interioară de a simți îi permite să perceapă inclusiv influențele naturii spirituale. Oricât de mult le-ar nega, acestea există și sunt prezente în el.

Aici intră de pildă vocea conștiinței, care, potrivit limbii voastre (germana), este ceva sigur, care transcende disputa filosofică și științifică dintre raționaliști și nu ține cont de ideile pe care aceștia încearcă să le impună altora, deși nu reușesc să se pună ei înșiși de acord asupra lor.

Aceste emoții nu sunt așadar de origine materială, ci spirituală. Această primă concluzie ne conduce la ipoteza că dincolo de elementele naturale ale lumii vizibile și invizibile există un nivel superior, al lucrurilor spirituale, complet invizibil pentru simțurile noastre și imposibil de analizat din punct de vedere chimic. Ele sunt prezente și pot fi simțite, dar nu pot fi văzute sau auzite, nici măcar gândite, așa cum se întâmplă de pildă cu emoția care îi cuprinde pe oameni atunci când ascultă o muzică sublimă. Deși generată de instrumentele muzicale fizice, muzica nu poate fi gândită în termenii acestora (spre exemplu, te poți gândi la coarda unui instrument sau la o notă muzicală, dar asta nu are nimic de-a face cu muzica ce te-a înălțat atât de sus; o coardă nu lasă nici o impresie asupra sufletului).

Dacă am căzut de acord asupra existenței sentimentelor și a vieții emoționale, ne putem pune întrebarea: de unde provin aceste emoții sublime pe care le simte uneori inima umană? Unde încep și unde se termină ele? Care este punctul lor culminant? Lumea spirituală de care am vorbit mai sus, și care înseamnă înainte de toate materie elementală, trebuie să fie mai mult sau mai puțin prezentă în materie, pentru a-i asigura acesteia permanența.

Atunci când oamenii lovesc un copac sau scot o plantă din rădăcini, știu ei ce simte planta în timpul acestui act violent? Nu, nu știu! Faptul că ei nu conștientizează acest lucru nu înseamnă însă că planta nu simte durerea fizică și moartea spirituală. Simplul fapt că simțurile noastre nu percep o anumită realitate nu reprezintă o dovadă că aceasta nu există. Viața emoțională există și este prezentă practic în tot ceea ce este creat, în funcție de natura sa individuală. Vă veți pune probabil întrebarea firească: dacă, potrivit legilor creației, emoțiile există pretutindeni, cine este cel care a stabilit aceste legi, și limitele dincolo de care ele nu mai pot acționa?

Oriunde există legi, trebuie să existe și un legiuitor, căci elementele și forțele naturale nu pot evolua singure, în mod spontan. Rezultă de la sine că legile cele mai înțelepte trebuie să aibă în spate un legiuitor extrem de înțelept, practic chintesența întregii înțelepciuni.

Învățând de la natură, voi, oamenii, ați avut posibilitatea să constatați pretutindeni, la scară mică și la o scară mai mare, aceeași perfecțiune. Nu cred că ați putut observa undeva vreun semn cât de mic de imperfecțiune sau de neglijență. Un soare central este la fel de perfect ca și un fir de iarbă.

Ce rezultă din aceste descoperiri? Concluzia nu poate fi decât una singură: că există o lege fundamentală potrivit căreia pentru Legiuitorul și Susținătorul întregului univers, începând cu cele mai îndepărtate constelații și până la cel mai mic infuzor de pe pământul vostru, nici un lucru nu este mai important decât altul, totul fiind, pe nivelul care îi este caracteristic, susținut, aranjat și ajutat să se dezvolte cu aceeași grijă părintească, de dragul progresului său.

Dacă puteți constata acest lucru din investigațiile voastre, rezultă în mod evident că dacă un singur fir de iarbă este atât de important pentru Creator, cu atât mai mult va fi important spiritul uman, cu toate calitățile cu care a fost înzestrat, și de vreme ce Creatorul nu lasă nici măcar un singur atom să piară sau să dispară, cu atât mai mult este preocupat el de un om sau de o națiune întreagă.

De ce vi se pare atunci inexplicabil că în această epocă, în care oamenii - cu liberul lor arbitru - au deviat atât de mult de la menirea pentru care au fost creați, Dumnezeu sau Creatorul este nevoit să adopte măsuri speciale, trimițând influxuri mai puternice în inima unui profet ales de El, încercând să readucă astfel pe calea cea bună milioanele de suflete pierdute sau rătăcite? Sper ca amicul vostru să se convingă, în fața acestor argumente, de posibilitatea trimiterii unui asemenea influx spiritual, ce-i drept, în cazuri cu totul excepționale.

Pe de altă parte, aceste influxuri spirituale nu pot fi receptate decât cu ajutorul unui organ corespunzător Celui care îl trimite, respectiv înțelegerea inimii, adică emoția. Acest organ, cel mai important și mai prețios între toate, este singurul potrivit pentru cea mai înaltă și mai sublimă dintre toate emoțiile: extazul spiritual divin.

Intelectul uman aparține lumii exterioare, nevoilor și intereselor materiale ale acesteia. Emoția este organul vieții spirituale, care în această lume nu pot fi savurate decât într-o măsură infimă, doar ca o intuiție a unei lumi superioare.

Aceasta este cunoașterea pe care i-o ofer prietenului vostru, încercând să-l fac să înțeleagă ce grație infinită reprezintă această învățătură adresată de Mine, Domnul întregii creații, unuia ca el. Eu îl iubesc și pe el, la fel ca pe toți ceilalți copii ai Mei, la fel cum îmi iubesc întreaga creație, și nu doresc ca cineva să se piardă, inclusiv el, care nu face în nici un caz parte dintre sufletele lipsite de noblețe ce trăiesc la ora actuală pe această planetă a încercărilor.

În scrisoarea adresată fratelui tău, acest prieten se plânge de diferitele discrepanțe pe care le-ar fi observat în creație, îndeosebi la nivelul vieții umane, oriunde și-ar întoarce privirea. El nu se sfiește să citeze din diferiți savanți care Mă contestă și vorbește de creația Mea precum orbul de culori. Dragă prietene, ți-am spus deja: intelectul nu servește decât pentru judecarea lucrurilor lumești, pentru a inventa mașinării și pentru a face anumite descoperiri care vă pot face viața mai confortabilă, sau pentru a le permite politicienilor voștri să guverneze, etc. Oricâte ați pune la cale cu intelectul vostru, voi nu veți putea înțelege niciodată cu ajutorul lui creația Mea, acel „de ce așa și nu altfel”. Pe de altă parte, emoțiile vă pot oferi o intuiție legată de această creație, fără a o înțelege însă. Lumina înțelegerii nu va coborî asupra voastră decât atunci când Eu voi interveni direct, lăsându-vă să aruncați o privire asupra acțiunilor Mele. Nu veți descoperi atunci un Dumnezeu implacabil, ci un Părinte plin de iubire, care nu dorește vreodată să distrugă, ci numai să clădească și să salveze!

Tot în scrisoarea lui, prietenul vostru mai afirmă că s-au cheltuit mult mai mulți bani pentru educarea înțelegerii inimii, decât pentru cultivarea intelectului.

Părerea Mea este exact pe dos. În toate sistemele voastre educative, înțelegerea inimii, acest organ atât de nobil, este aproape complet neglijată, aproape întreaga educație îndreptându-se asupra cultivării intelectului lumesc. Așa se explică de ce există atâta rău între oameni, pentru că ei dispun cu toții de creier, dar aproape nimeni nu mai dispune de o inimă trezită. Tot din același motiv permit și Eu toate aceste suferințe și catastrofe în societatea umană, pentru a trezi în voi sentimentele lăuntrice, complet neglijate de voi, astfel încât să puteți auzi din nou vocea interioară, învățând astfel să cultivați bunăstarea spirituală în defavoarea celei lumești.

Suferințele și bolile sunt instrumentele care îmi permit Mie să trezesc inimile adormite. Ajunși în durere, oamenii Mă caută pe Mine, adică pe Cel pe care L-au uitat în timpul vieții lor de plăceri, acționând de multe ori chiar împotriva voinței Lui.

Aceasta este perspectiva din care trebuie să privească amicul vostru viața pe pământ, ca o perioadă de tranziție. La fel de trecătoare sunt și suferințele care i-au trezit atât de des compasiunea. Dacă va înțelege realitatea din această perspectivă, va ajunge și el - la fel ca îngerii și ca spiritele Mele cele mai pure - să binecuvânteze acolo unde acum blestemă.

Ce ar fi omul dacă nu ar dispune de inima sa, de lumea sa interioară, ca refugiu suprem în fața tuturor acestor nenorociri? Intelectul și cunoașterea lui sunt reci, iar acolo unde domnește frigul nu poate exista viață!

Sentimentele interioare sunt calde. Atunci când razele spirituale, embleme ale iubirii eterne, încălzesc inima suferindă, flacăra entuziasmului se reaprinde rapid. Omul trăiește astfel o inițiere superioară, intuind existența unei lumi mai înalte și mai sublime, care depășește cu mult această viața și pe care o întrezărește ca prin ceață.

Cine nu a trăit asemenea momente sublime contemplând frumusețea naturii sau desfătându-se cu opera marilor poeți sau compozitori? Și unde conduc toate aceste senzații minunate? Cu siguranță nu către un Dumnezeu distructiv, către un Judecător sever, ci către un Părinte plin de iubire, care își susține toate ființele pe care le-a creat.

Chiar și în natură aparențele pot fi înșelătoare, dacă ochiul uman privește distrugerea unui animal de către un altul numai prin prisma intelectului său lumesc. Voi, oamenii, judecați cu o inimă plină de compasiune măcelurile aparente care se petrec în sânul naturii și care sunt permise de Mine din motive foarte bine determinate, dar atunci când vă plictisiți sau doriți să vă distrați, nu ezitați să vânați și să ucideți animale nevinovate, din pura plăcere de a ucide.

Voi condamnați pasărea care ucide fără milă o insectă pentru a o mânca, deși ea face acest lucru numai pentru a-și prezerva viața. Vi se pare atunci că Dumnezeu este nedrept, dar la voracitatea voastră nu vă gândiți, deși voi ucideți mult mai multe animale decât ați avea nevoie, ca și cum întreaga creație nu ar exista decât de dragul stomacului vostru. Când vă pretați la asemenea acțiuni abominabile, din pură plictiseală sau din lăcomie, vi se pare că acțiunile voastre sunt întru totul justificate, chiar lăudabile, în timp ce nu vă sfiiți să-l acuzați pe Creatorul vostru de niște acțiuni care sunt mai necesare pentru însăși existența voastră decât v-ați putea imagina vreodată.

Așadar, dragul Meu prieten, învață mai întâi cum să-L cinstești și să-L slăvești pe Cel care revarsă asupra ta, cu fiecare bătaie a inimii tale, mii de binecuvântări, învață să înțelegi limbajul naturii, și nu vei mai găsi atâtea neconcordanțe și nedreptăți ca și până acum.

O inimă plină de iubire nu descoperă decât iubirea, în timp ce una plină de ură și de amărăciune nu vede decât discordia. Tu nu vezi cu adevărat lumea, ci numai reflexia ei în inima ta. Curăță-ți mai întâi oglinda interioară și natura Mea, care este întotdeauna aceeași, ți se va revela în curând într-o lumină mult mai pură.

Citește cuvintele Mele, cele de demult și cele prezente, și vei descoperi pacea și liniștea interioară, pe care le cauți zadarnic în cărțile scrise de savanții voștri. Majoritatea filosofilor voștri își scriu cărțile ca să descopere liniștea care le lipsește lor înșile, sau ca să-i convingă pe alții de convingerile lor asupra lumii, deși nu înțeleg nimic din nici o sferă de activitate.

Folosește-ți intelectul pentru cariera ta lumească, dar învață să-l combini cu iubirea. Vei dobândi astfel mai multă pace, vei învăța să-L cunoști și să-L iubești pe Dumnezeu, Creatorul și Părintele tău, și astfel, nu vei mai fi nevoit să îi plângi sau să îi invidiezi pe alții.

Urmează sfatul Meu, și în curând vei auzi tu însuți această voce care acum îți vorbește prin intermediul altei persoane, în inima ta. Vei cunoaște astfel alinarea și vei înțelege realitatea în adevărata ei lumină.

Ți-am spus toate aceste lucruri pentru a te ajuta. Te prețuiesc, căci îți cunosc inima. Nu ai nevoie decât de ghidul potrivit și vei ajunge cu ușurință pe calea cea dreaptă. Deocamdată, Eu însumi îți voi fi Ghid. De aceea, urmează sfatul Meu și nu vei regreta nici o clipă. Ți-a vorbit Tatăl tău cel plin de iubire. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 11 - Fată, fecioară, mamă și soție
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 19.11.2010, 23:18 View PostDownload Post

Capitolul 11
Fată, fecioară, mamă și soție
(4 august 1870)

Întrucât voi vă însoțiți atât de des cu tovarășele voastre de sex feminin, care exercită o influență atât de mare asupra educației spirituale a copiilor Mei, voi spune câteva cuvinte și în legătură cu surorile voastre, pentru ca acestea să afle ce trebuie să facă pentru a merita la rândul lor numele de „copile ale Mele”, dar și cum să ghideze acele suflete pe care Eu le încredințez lor (sub forma copiilor), astfel încât să o apuce pe calea cea dreaptă, care duce la Mine, în acord cu legea Mea supremă. Să trecem așadar la subiect:

Să revenim pentru câteva clipe la cele patru etape de care am discutat anterior, respectiv: copilăria, care în cazul femeilor corespunde etapei în care acestea sunt numite fete.

La scurt timp după naștere nu se poate vorbi de vreo diferență între băieți și fete în ceea ce privește impulsurile și pasiunile lor. Cea care predomină la ambele sexe este viața vegetativă, singura diferență vizibilă fiind cea legată de corpul fizic, în cazul fetelor, natura predominantă este cea pasivă, mai slabă, mai calmă, mai predispusă către suferință, în timp ce în cazul băieților, cel care predomină este temperamentul activ, care le va forma mai târziu caracterul.

Pe scurt, această etapă nu este practic diferită în cazul celor două sexe. Toate pasiunile și virtuțile zac adormite în pace, și așa vor rămâne până la crearea condițiilor prielnice pentru trezirea lor, când ele se vor separa și vor intra în conflict. La fel ca în cazul băieților, primele atribute negative care se trezesc la tinerele fete sunt încăpățânarea și mânia.

Tot ce am spus despre aceste două atribute se aplică în egală măsură și în ceea ce privește fetele. Trebuie să precizez totuși că în cazul lor, încăpățânarea este o pasiune chiar mai periculoasă decât în cazul băieților, căci pe măsură ce cresc, aceștia din urmă capătă o putere mai mare a voinței, devenind astfel capabili să își controleze mai ușor acest defect, în timp ce fetele, fiind mai slabe, nu i se pot opune cu același succes, în plus, din cauza sexului lor, indulgența cu care sunt tratate fetele este mai mare decât în cazul băieților, creând astfel condiții mai favorabile pentru manifestarea acestui atribut negativ. Din păcate, această indulgență va avea mai târziu multe consecințe nefericite, când fata se va transforma într-o adolescentă (etapa a doua, care corespunde fecioarei) și respectiv când va deveni mamă, căci la acea vârstă, ea intră în contact cu sexul opus, predestinat de Mine Personal pentru a conduce, nu pentru a fi condus. Nu vom mai insista deci asupra acestor două atribute negative.

Recomandați-le surorilor voastre care au copii de crescut să supravegheze cu cea mai mare atenție aceste două buruieni otrăvite. Deși femeia a fost creată pentru a restaura, oriunde s-ar afla, starea de pace și binecuvântare, alinându-i pe cei suferinzi, tot ea are capacitatea de a transforma cerul cel mai sublim într-un iad, dacă nu reușește să își controleze aceste două defecte majore. Consecințele acestei situații neplăcute sunt dintre cele mai tulburătoare, nu numai pentru femeia încăpățânată și care se înfurie repede, ci și pentru copiii aflați în îngrijirea ei, fie ei fii sau nepoți, căci aceste vibrații negative se răspândesc la fel de repede ca și cancerul.

Când mai cresc, principalul defect al băieților este dorința de a se lua la bătaie, dorința de a fi mai puternic decât ceilalți și de a-i domina; în cazul fetelor, echivalentul acestui defect este vanitatea. Băiatul dorește să fie considerat de tovarășii săi ca fiind cel mai puternic și cel mai deștept, pentru ca ceilalți să se teamă de el. În schimb, fata dorește să fie cea mai frumoasă și mai bine îmbrăcată (și deci cea mai atrăgătoare) între prietenele sale. Trebuie să insist asupra faptului că pasiunea specifică băieților nu este nici pe departe la fel de periculoasa ca și cea a fetelor, care va degenera mai târziu în gelozie.

Gelozia este cea mai cumplită și mai teribilă pasiune care poate izvorî din inima unei femei, capabilă să se combine cu ura, mânia și dorința de răzbunare, izgonind toate calitățile bune din sufletul feminin. Ceea ce v-am spus odată rămâne la fel de valabil și astăzi: „Dacă doriți să-l cunoașteți pe Satan, priviți o fată vanitoasă sau o femeie geloasă!”

Într-adevăr, femeia care se lasă guvernată numai de pasiunile ei nu este altceva decât o furie personificată, în cazul bărbaților, chiar dacă sunt mânioși și dornici de răzbunare, rațiunea ajunge să prevaleze mai devreme sau mai târziu, dar în cazul femeilor, pasiunea dezlănțuită alungă orice urmă de rațiune din mintea lor, astfel încât ele ajung să fie guvernate numai de inimă, locul celor mai înalte calități, dar și al celor mai abjecte defecte.

Dacă i se dă posibilitatea sau dacă se află în poziția de putere necesară, o femeie este în stare să distrugă întregul pământ, privind calmă râurile de sânge care curg și suferințele pe care le-a provocat, îi este suficient să știe că răzbunarea ei a fost completă, că ambiția din sufletul ei satanic i-a permis în cele din urmă să exclame: „Ești răzbunată!”

Priviți istoria umanității: cât de mult au suferit oamenii, în viața lor de familie sau chiar în viața națiunilor, de când femeia a încetat să mai fie subordonată bărbatului, de când a început să iasă din sfera care i-a fost predestinată, și anume cea casnică! Deși acest sex a fost cel destinat de Mine pentru a primi laurii victoriei, din cauza caracterului său receptiv, dar și blândeții sale, care ar trebui să predomine în fața pasiunilor aspre ale bărbaților, Satan a triumfat asupra femeilor, care îi seduc și îi conduc pe bărbați nu spre victoria iubirii, ci către pierzanie și către declinul total, datorită dorinței lor de putere! Atât de departe au ajuns lucrurile încât în curând Mă voi vedea nevoit să intervin din nou, eliberându-i pe bărbați de aceste lanțuri îngemănate cu spini, care au fost predestinate de Mine să fie trandafiri, eliminând din inimile femeilor aceste pasiuni distructive prin intermediul suferinței, al sărăciei și al bolii, astfel încât creația Mea să o ia din nou pe calea cea bună, în care locul femeii este acela de a-i fi tovarăș de nădejde bărbatului, o aducătoare de pace și de liniște, și nu unul dominant, de comandă.

Am început prin a vă spune toate aceste lucruri pentru a vă arăta ce s-a ales de sexul feminin, înzestrat de Mine cu atâtea calități excepționale, care nu mai pot fi însă întâlnite astăzi decât în câteva inimi, în majoritatea inimilor femeilor din zilele noastre nu mai poți întâlni decât ambiții și vanitate.

V-am povestit mai sus cum o scânteie, aparent minoră în copilărie, se poate aprinde mai târziu ca o vâlvătaie, generând nenumărate suferințe, pentru a ști să vă feriți de aceste manifestări, deopotrivă pe voi înșivă și pe copiii voștri.

Să privim acum lucrurile dintr-o altă perspectivă, arătând cum am creat Eu femeia și care sunt calitățile cu care am înzestrat-o, pentru a se integra în planul creației Mele.

Ca de obicei, vă voi prezenta femeia în patru ipostaze diferite, care corespund celor patru etape fără respectarea cărora nu va putea deveni un copil al Meu și nu își va putea împlini menirea pe pământ.

V-am spus deja câteva lucruri legate de copilărie. Faceți toate eforturile pentru a trezi blândețea în inimile tinerelor fete, având grijă ca mai târziu aceasta să se transforme în iubire, alinare și compasiune. Când o inimă învață să simtă suferințele altora, ea încearcă întotdeauna să le aline, atât cât îi stă în puteri. Compasiunea are puterea de a menține trează inima, stimulându-i dorința de a-i ajuta pe cei din jur și eliminând alte dorințe mai puțin importante; în caz contrar, acestea din urmă pot cuceri complet o inimă orgolioasă, nemailăsând spațiu pentru alinarea semenilor.

Compasiunea conduce la respect, la sentimentul egalității cu semenii tăi, fiind diametral opusă mândriei, emoție guvernată de iluzia că tu ești mai bun decât alții. Această veritabilă nestemată a coroanei iubirii de aproape, compasiunea, îndulcește viața, alină durerile și conferă o stare de liniște interioară în toate circumstanțele. Și cine credeți că este aceea pe care am înzestrat-o în cea mai mare măsură cu această calitate excepțională, asigurându-i inclusiv cele mai potrivite instrumente pentru a o manifesta?

Oare nu v-am dăruit Eu vouă, iubitele Mele copile, cele mai frumoase și mai gingașe forme, cele mai fine trăsături ale feței, cei mai frumoși ochi, astfel încât nici un bărbat să nu poată rezista privirii voastre scăldată în lacrimi de compasiune?

Nu v-am dăruit Eu cea mai frumoasă voce cu putință, a cărei tonalitate melodioasă să aducă alinare celor aflați în suferință?

Dar cum folosiți voi (cele mai multe dintre voi) aceste calități?! Sunt nevoit Eu însumi să-Mi întorc privirea de câte ori observ ce faceți voi cu aceste daruri divine, pe care numai întru slava Mea nu le folosiți! Dar să nu mai insistăm asupra acestui aspect. Mai bine să revenim la imaginea femeii așa cum am creat-o Eu.

Așa cum spuneam, supravegheați cu atenție tinerele fete, pentru ca aceste calități negative să nu crească în inimile lor. Odată ajunse la vârsta adolescenței (la etapa pe care Eu am denumit-o: a fecioarei), este imposibil să mai faceți ceva, căci în această fază de înflorire, inima femeii aleargă cu toate pânzele sus către obiectul pasiunii ei, acela de a deveni soție și mamă (fără să-și dea încă seama ce înseamnă acest lucru). Odată ajunsă la această vârstă, adolescenta fecioară poate să-și găsească împlinirea în viața de familie, sau dimpotrivă, se poate simți dezamăgită de toți și de toate, aflând prea târziu adevărul crud din gura mamei sale, din care altădată curgea numai lapte și miere, în cazul din urmă, suferința nu este altceva decât rezultatul firesc al unei educații greșite, a cărei responsabilitate cade mai degrabă în sarcina părinților, și nu a tinerei fete.

Pe de altă parte, suferința înmoaie inima și o ajută să devină mai înțeleaptă. Duritatea realității aduce sub control pasiunile tinereții și îi permite mamei, devenită mai înțeleaptă din cauza experiențelor trăite, să își crească altfel copiii, pentru a nu repeta greșelile părinților ei.

În acest fel, Eu ghidez întotdeauna inimile rătăcite, nevoite să treacă prin cele mai dezagreabile experiențe, ajutându-le să ajungă din nou în locul în care au luat-o într-o direcție greșită, în speranța că de această dată o vor lua pe calea cea bună.

Astfel, la căpătâiul copilului ei bolnav, mama își întoarce privirea către Mine, uitând de deșertăciunile acestei lumi și interiorizându-se. Nu de puține ori, ea realizează cu tristețe cât de gol este acel loc, prea puțin cultivat până atunci. Sunt momente dificile, de încercări și resemnare, și în timp ce fecioara credea că viața trăită în veselie va continua și după măritiș, în locul nopților de petrecere și desfătare femeia descoperă suferința și tristețea, pe care nu și le-ar fi imaginat niciodată înainte.

Ochii care altădată se umpleau de lacrimi de fericire atunci când îl priveau pe cel ales să-i fie soț, sunt acum la fel de plini de lacrimi, dar la căpătâiul celui bolnav, sau chiar mort. Lacrimile de fericire din tinerețe au îndepărtat-o de Mine și de cuvintele Mele, în timp ce lacrimile de tristețe sunt primele indicii ale întoarcerii ei la Mine. Mă aflu de multe ori, cu brațele deschise, într-o cameră solitară în care o mamă își plânge amarul, asist cu tristețe la durerea ei maternă, la prăbușirea speranțelor ei, precum un castel din cărți de joc, când deodată - o, ce bucurie supremă!, din ruinele speranțelor distruse se naște o floare divină! Este floarea credinței și a abandonării în fața voinței Mele.

Ceea ce nu ar fi fost niciodată posibil în toiul plăcerilor și al distracțiilor lumești, cuvintele care nu ar fi fost niciodată auzite de urechile surde ale fetei sau ale fecioarei, încep să înflorească acum, pe patul de boală al unui copil, în cazul de față, ceea ce nu a reușit iubirea, a reușit teama: a adus înapoi la Mine o inimă care în alte circumstanțe ar fi fost pierdută.

Înțelegeți, copilele Mele, în ce constă planul Meu divin, și cum îmi educ Eu copiii recalcitranți?

În panorama infinită a vieții, Eu le permit multor reprezentante ale sexului vostru să rătăcească dintr-o distracție în alta, dintr-o desfătare în alta, dar fiți convinse că în ceea ce privește salvarea unui suflet, Eu cunosc cel mai bine momentul potrivit, și știu să Mă ocup de micuța păsărică ce a zburat până atunci din pom în pom, fără să-și facă probleme, până când aripile i-au amorțit și ea nu mai reușește să se ridice de la sol, pentru că tot ce a iubit mai mult au fost plăcerile oferite de acest pământ.

Așadar, mama își continuă drumul ei presărat cu spini, fiind rareori răsplătită de toate suferințele îndurate de dragul copiilor ei. Acesta este însă chiar punctul de cotitură în care ea are șansa să înțeleagă deșertăciunea acestei lumi, ideile ei greșite și obiceiurile ei eronate, întorcându-se treptat către Mine. După ce impulsul sexual intră în perioada de odihnă, femeia încearcă să-și găsească sprijinul fie în bărbatul ei, mai puțin apreciat până atunci, fie în Mine, unde va găsi cu siguranță alinarea și mângâierea pe care o caută.

Așadar, dragele Mele copile! Știu că cele mai multe dintre voi ați pășit deja pe calea grea a lacrimilor și a suferinței, dar nu vă pierdeți cu firea, căci Eu M-am milostivit de voi și v-am dăruit vouă Cuvântul Meu. Greșelile voastre din trecut nu vor atârna atât de greu în balanța dreptății Mele, așa cum cred unii, iar viitorul vă va fi mult îndulcit, dacă nu veți uita de Mine și de învățăturile Mele.

Ascultați aceste cuvinte, rostite pentru alinarea voastră de Cel care vă iubește la fel de mult ca pe toți ceilalți copii ai săi! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 12 - Credință, încredere și siguranță
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 19.11.2010, 23:46 View PostDownload Post

Capitolul 12
Credință, încredere și siguranță
(4 octombrie 1870)

Întrucât ai citit ieri despre aceste trei cuvinte într-o carte spirituală (Adelma, „Cartea Contemplației”, Viena 1857), pe care nu ți le poți scoate din minte, Mi-ai cerut să îți spun la rândul Meu câte ceva despre aceste calități, într-adevăr extrem de importante, îndeosebi pentru tine, dar și pentru cei din anturajul tău. Căci și lor le lipsește credința, încă și mai mult încrederea, iar despre siguranță aproape că nu se poate vorbi.

Credința, acest cuvânt atât de frumos și de nobil, înseamnă abandonarea deplină a omului, în ființa sa spirituală, în fața adevărului perceput, pe care își bazează toate acțiunile și din care își extrage pacea sufletească și fericirea. Cât de puțini sunt cei care au această calitate, și chiar și în aceste rare cazuri, cât de infimă este ea!

Așa cum i-am spus recent prietenului tău, cel care se îndoia, credința este fundamentul tuturor lucrurilor, în absența ei, nimic nu poate avea o bază spirituală, împreună cu primele impresii ale copilului, credința este prima punte de legătură a acestuia cu mama sa și cu lumea exterioară. El acceptă cu dragă inimă tot ce îi spune mama sa, acesta fiind începutul procesului de trezire a spiritului său. Copilul este convins că mama îi spune numai adevărul. A ajuns la această convingere fermă din cauza legăturilor puternice care îl leagă de aceasta, fizice și spirituale și numai ea îl susține în această lume. Dacă este pură și sinceră, credința în aceste prime adevăruri imprimate asupra sufletului său este atât de puternică încât omul nu le mai uită niciodată în viață, acceptându-le chiar și în ultimele zile ale sale pe acest pământ. Aceasta este puterea primelor adevăruri imprimate de mamă asupra copilului ei și acceptate de acesta cu o inimă pură, în deplinătatea lor, păstrându-le ca pe niște comori spirituale.

Mulți oameni exclamă: „O, fericite zile ale copilăriei, când depindeam de mama mea și îi ascultam povestirile înțelepte, acceptând tot ce îmi spunea ca fiind adevărul deplin, pe care nici acum, cu toate vicisitudinile vieții, nu mi-l pot scoate din inimă!”

Într-adevăr, credința, această virtute a acceptării cu o inimă de copil, reprezintă primul suport care îl poate conduce pe om către templul păcii și care îl poate susține împotriva tuturor îndoielilor care îl asaltează.

Dacă vom aplica această definiție domeniului religios, cât de bogate devin semnificațiile cuvântului „credință”! Credința este stindardul sfânt pe care omul inspirat se jură să-l apere întotdeauna, ca bază a tuturor adevărurilor și preceptelor pe care vi le-am dat cândva, pe vremea când Mi-am asumat o formă vizibilă, și pe care continui să le susțin și astăzi, prin influența Mea spirituală.

De-a lungul timpului au existat mulți oameni care au jurat să apere acest drapel, pe care l-au apărat apoi până la ultima suflare, nu de puține ori chiar cu prețul sângelui lor. Mult mai mulți au fost însă cei care l-au trădat și l-au abandonat. Alții au permis pervertirea zelului lor religios în fanatism, care a condus de-a lungul timpului la atâtea orori, păstrate în analele preoției până în zilele noastre.

Credința poate fi asemănată cu focul. Deși este un element util și benefic pentru cei care știu să îl folosească cu înțelepciune, focul poate avea efecte teribile pentru cei care îi neglijează efectele și care abuzează de el, cărora le poate face mai mult rău decât bine.

Întreaga Mea creație are două aspecte: unul bun și unul rău. La fel stau lucrurile și în ceea ce privește credința: Dacă se traduce printr-o abandonare totală în fața voinței divine, ea răspândește în inima omului o căldură plăcută. Dacă este folosită însă de mâini greșite, ea poate deveni intolerantă, aprinzându-se ca o vâlvătaie, nu ca o torță în mâinile celui care caută calea către adevăr!

De aceea, copiii Mei, feriți-vă de extreme! Mai ales în aceste zile, folosiți credința ca un balsam vindecător și aveți grijă ca ea să nu devină o otravă care să vă consume din interior.

Pentru a fi siguri că sunteți pe calea cea bună, credeți numai în Mine, ascultați numai vocea Mea în inimile voastre, căci ea nu vă va amăgi, și nu vă lăsați păcăliți de interpreții vicleni ai Cuvântului Meu. Iată motoul pe care ar trebui să-l urmați tot timpul:

„Analizați ceea ce auziți și ceea ce citiți; acceptați ceea ce este bun și respingeți ceea ce este rău”.

Dacă veți respecta întotdeauna cu rigurozitate această regulă, stindardul credinței va flutura în permanență pentru voi, fiind deopotrivă un sanctuar sacru și o torță care vă va conduce pe calea către beatitudine și către inima Mea.

Pentru a vă putea consolida credința, aveți însă nevoie de cea de-a doua calitate, de o încredere deplină în cuvintele Mele. Strict vorbind, credința și încrederea sunt aproape unul și același lucru.

Credința înseamnă acceptarea fermă a adevărului, iar încrederea se referă la convingerea interioară deplină că ceea ce a fost acceptat cu credință este autentic și conduce la țelul propus.

Pentru a vă lămuri mai bine în legătură cu aceste două concepte, să presupunem, metaforic vorbind, că cineva s-a rătăcit în pădure, întâmplător, el se întâlnește cu un pădurar care strânge lemne. Primul îl întreabă pe al doilea care este cărarea pe care trebuie să o apuce. Pădurarul îi dă instrucțiuni precise, în care omul rătăcit crede fără nici o ezitare. De aceea, el o apucă pe cărarea indicată, cu convingerea fermă că aceasta îl va conduce afară din pădure.

Aceasta este diferența între credință și încredere, prezentată într-o manieră metaforică. Dacă veți aplica această imagine vieții voastre, este evident că deși nu vă lipsește credința în cuvintele Mele, voi nu le aplicați totuși cu încrederea că ele vă vor conduce la rezultatul dorit și anticipat de Mine.

Rezultă deci că deși credeți în Evangheliile și în cuvintele Mele, inclusiv în cele de față, nu aveți totuși o încredere deplină în infailibilitatea lor. Dacă ne raportăm din nou la exemplul de mai sus, putem spune că voi sunteți precum cel rătăcit, care nu are o încredere deplină în explicațiile pădurarului, și deși o apucă inițial pe cărarea indicată de acesta, se rătăcește din nou, căci pe drum începe să se îndoiască și o ia din nou pe cărări greșite.

Cam așa se petrec lucrurile cu voi. Credeți, sunteți convinși, cel puțin pentru moment, dar de îndată ce se pune problema să aplicați în practică ceea ce credeți, în sinea voastră apar îndoielile, semnele de întrebare, „de ce”- urile sau „cine știe dacă acțiunea mea mă va conduce la rezultatul anticipat”. Vă lipsește așadar încrederea, caz în care credința nu vă este de prea mare folos. Altfel spus: cuvintele nedublate de acțiune sunt doar sunete lipsite de sens.

Pe scurt, adevărata credință trebuie dublată de o încredere corespunzătoare. Prima este copacul ce trebuie plantat, a doua este simbolizată de florile acestuia, iar cea de a treia, siguranța deplină, reprezintă fructele ce vor fi recoltate. Cuvintele pe care le-am rostit cândva în fața discipolilor mei: „Cine are credință și voința de a acționa, poate muta și munții din loc!” se aplică și astăzi în cazul celor care dispun de aceste trei calități, fuzionate în inima lor.

Dacă aveți credință în puterea cuvintelor, dublată de încrederea deplină în adevărul lor, veți dispune și de siguranța deplină în rezultatele finale la care vor conduce acestea.

Unde este însă omul în care aceste trei atribute divine sunt perfect unite în inima sa? Oriunde privesc, nu văd decât o credință superficială, o încredere limitată și nici un pic de siguranță. V-am repetat de o sută de ori: „Acționați și trăiți în acord cu Cuvântul Meu, și veți asista la adevărate miracole!”

Atributele sublime ale credinței, încoronate de o încredere de nezdruncinat, pot trezi siguranța divină că și voi, la fel ca Mine, puteți controla elementele și puteți face fapte ce contravin legilor obișnuite ale naturii, care în ochii celorlalți vor apărea ca miracole, căci ei nu știu că legea supremă a creației este voința Mea, cu care cei care dispun de credință se află la unison. Toate celelalte legi sunt secundare în raport cu această lege supremă.

Eu știu că la fiecare încercare veți fi asaltați de îndoieli. Asemenea tentative de pătrundere în esența legilor Mele naturale nu pot fi încercate decât de cei care au renăscut pentru a doua oară și care îmi invocă ajutorul pentru asemenea demersuri, și numai dacă acestea sunt cu adevărat necesare pentru progresul umanității, încercarea de a controla legile naturii în glumă, din ambiție sau din vanitate, nu se poate solda decât cu un eșec.

Mesajul Meu este altul: aceste lucruri sunt posibile, dovadă că ele au fost realizate deja de discipolii Mei, dar și de alți oameni inspirați, și că ele nu pot fi realizate decât cu o singură condiție: trezirea în cel mai înalt grad a celor trei calități în ființa umană: credința, încrederea și siguranța.

Siguranța deplină în succesul unei acțiuni întreprinse nu poate proveni decât din credință și încredere. De aceea, urmăriți să amplificați în voi aceste calități.

Începeți prin a vă întări credința, pentru a deveni la fel de fermă ca și un copac, nu oscilantă ca o buruiană cățărătoare. Pe acest fundament, construiți apoi edificiul ferm al încrederii, iar rezultatul pe care îl veți obține va fi siguranța, într-un asemenea cămin, clădit pe un asemenea fundament, veți putea rezista în calea tuturor furtunilor, deopotrivă a celor interioare și a celor exterioare, continuându-vă neabătuți calea către perfecțiune.

Iată, copiii Mei, ce am dorit să vă transmit în legătură cu aceste trei cuvinte!

Cât despre tine, dragul Meu scrib, trebuie să recunosc că îți cam lipsesc aceste calități. Dacă ar fi să le exprimăm în numere, la fel ca în cazul iubirii, manifestată ca iubire de Dumnezeu, iubire de semeni și iubire de sine (aceasta este semnificația numărului 666: 600 = numărul corect al omului spiritual; 60= iubirea de aproape; și 6 = iubirea de sine. Prezentate inversat, ele devin numărul diavolului), rezultatul în cazul tău ar fi foarte slab, lucru care nu îți face cinste. Căci credința ta este mică, încrederea încă și mai redusă, iar siguranța în cuvintele Mele aproape că lipsește cu desăvârșire, deși Eu îți repet zi și noapte: lasă lumea să vorbească și rămâi alături de Mine, căci în Mine nu există decât adevărul, și nici un pic de minciună!

Din fericire, îți cunosc inima și motivele care te împing la îndoială. Așa se explică încercările pe care ți le trimit; dacă le vei trece, capitalul tău de credință, încredere și siguranță se va amplifica mult, iar tu vei deveni un model pentru cei din jurul tău, ajungând primul între ei, și nu ultimul, așa cum ești acum. Meditează la aceste cuvinte, căci ele cântăresc foarte mult, la fel ca toate cuvintele Mele.

(20 ianuarie 1871)

Cât despre voi, ceilalți, nu trebuie să credeți că l-am ales pe el ca scrib al Meu din cauza calităților sale morale de excepție, și nu trebuie să-l considerați mai bun decât voi. În nici un caz. L-am ales pentru simplul motiv că dispune de timpul necesar și de cunoașterea potrivită pentru a recepta așa cum se cuvine sublimele Mele învățături, pe care altcineva nu le-ar putea înțelege la fel de ușor. Cât despre valoarea sa morală și încrederea sa în Mine, el nu este cu nimic mai bun decât voi, ceilalți. De aceea, nu trebuie să credeți că ori de câte ori se află de față, Eu sunt alături de el. Vă asigur că gândind astfel, îi acordați o venerație care îi depășește cu mult meritele personale. El este doar penița cu ajutorul căreia Tatăl le scrie copiilor Săi, nimic mai mult. Ce simțiți atunci când citiți o scrisoare plină de iubire? Bănuiesc că nu vă atașați de penița care a scris cuvintele, ci de autorul lor.

El este un om la fel ca voi, cu slăbiciunile și defectele lui, cu dorințe și griji personale. Se luptă și el, la fel ca voi, să scape de aceste defecte, implorându-Mă la fel de mult să ridic povara lacrimilor din viața lui. În acest fel, el demonstrează, la fel ca voi, că are o încredere foarte limitată în Mine. Puteți constata astfel din nou că principalul vostru defect, dar și obstacolul major în calea progresului vostru, este lipsa voastră de încredere.

Nici unul dintre voi nu a înțeles încă de ce am ales acest moment pentru a vă dezvălui toate secretele creației Mele și aspectele cele mai intime ale sinelui Meu divin. Iată, dragii Mei, care este motivul: dorința Mea de a sădi în voi acea calitate care vă lipsește cel mai mult - încrederea în Mine. Ajutându-vă să traversați împreună cu Mine imensele spații ale creației infinite, deschizându-vă mintea în fața cerurilor Mele spirituale, oferindu-vă o imagine legată de ceea ce vă așteaptă dincolo, deja pregătit pentru voi, revelându-vă propriul Meu sine, care nu este altceva decât iubire, și care nu dorește altceva de la voi decât iubirea voastră, dovedindu-vă că Eu, Creatorul și Părintele vostru, susțin întreaga creație prin această iubire, nu doresc să vă dovedesc altceva decât că o Ființă atotputernică și omniprezentă merită încrederea voastră, iar prin comparație cu omnipotența și omnisciența Mea, toate activitățile voastre (realizate pe o bază personală, nu la unison cu Mine), înseamnă ceva mai puțin decât Nimic.

Meditați asupra acestor cuvinte, căci sunt foarte importante, ca tot ceea ce iese din gura Mea. Pătrundeți-le adânc semnificația și veți descoperi astfel pacea și alinarea. Mai mult, veți înțelege mai bine poziția în care vă aflați, vă veți putea corecta slăbiciunile și vă veți putea apropia astfel de Mine.

Nici unul din cuvintele pe care vi le adresez prin intermediul scribului Meu nu este lipsit de semnificație. Cât despre aceste trei cuvinte despre care tocmai am vorbit, am insistat atât asupra lor tocmai din cauză că îmi dau seama că ele încep să se clatine în conștiința voastră. Voi nu mai cunoașteți viața spirituală. Nu trăiți decât pentru afacerile și pentru interesele voastre mărunte, uitând aproape cu desăvârșire de Mine și de învățăturile Mele, și neamintindu-vă de ele decât atunci când unul dintre voi ține un discurs pe teme religioase.

Treziți-vă și rugați-vă, dacă nu doriți să cădeți din ce în ce mai mult în tentație. Nu vă bateți joc de grația Mea! Eu nu o revărs, așa cum cred unii, asupra celor care nu Mă caută pe Mine și învățăturile Mele decât atunci când se plictisesc sau nu au altceva de făcut. Aceștia ar trebui să se teamă, căci s-ar putea să fie loviți când le este lumea mai dragă, constatând astfel că au acordat o importanță secundară singurului lucru asupra căruia ar fi trebuit să se focalizeze.

Cine nu cunoaște învățăturile Mele și păcătuiește împotriva lor nu este atât de vinovat ca și cel care le-a citit, a ajuns să creadă pe jumătate în ele, dar nu le respectă în practică, întrucât îi lipsesc încrederea și siguranța că poate atinge mântuirea dacă le va urma. Pe aceștia din urmă voi fi nevoit să-i trezesc prin lovituri puternice, căci visul lor lumesc este echivalent cu somnul spiritual și cu uitarea școlii Mele. Deocamdată nu fac decât să vă avertizez, dar cine poate ști, în afară de Mine, cum voi proceda mâine? Vă asigur că solul pe care pășiți și pe care vă bucurați de viață este foarte fragil sub picioarele voastre. Acest înveliș ascunde în interiorul său forțe teribile, iar voi aveți datoria să priviți cu încredere și cu speranță către Mine, rugându-vă să nu dezlănțui aceste forțe, care înseamnă pentru voi moartea instantanee. Voi pășiți cu inconștiență pe acest strat subțire de pământ, convinși că va mai veni o zi în care să vă bucurați de viață, fără să știți însă ce luptă cumplită dau elementele dincolo de această crustă. Cum se face că aveți o încredere atât de deplină în fermitatea solului material, dar nu și în chestiunile spirituale? Într-adevăr, din cauza credinței voastre în fermitatea materiei. Eu nu permit zdruncinarea ei! De ce nu o fac? Pentru că, inconștient, voi aveți încredere în Tatăl vostru, care nu va permite pedepsirea fără motiv a copiilor Săi prin anihilarea finală. Acesta este chiar fundamentul încrederii de care vă vorbesc: speranța continuă că Eu îmi voi revărsa în permanență grația asupra voastră!

Acum, dacă aveți atâta încredere în Mine în ceea ce privește fermitatea pământului pe care pășiți, îngăduiți-Mi și Mie să vă cer, dacă nu din perspectiva voinței Mele divine, cel puțin dintr-o perspectivă omenească, să vă amplificați credința, încrederea și siguranța și în ceea ce privește chestiunile spirituale, să înțelegeți că toată grația pe care o revărs continuu asupra voastră nu are alt scop decât propriul vostru beneficiu, nicidecum amuzamentul Meu, ci numai dorința Mea ca voi să meritați și să deveniți copiii Mei înzestrați cu toate atributele divine.

Voi îmi cereți grația Mea nelimitată, iar Eu vă cer iubirea voastră nelimitată. Voi sunteți singurii care aveți de câștigat din acest schimb, căci Eu nu doresc decât să vă acord puterea de a deveni stăpânii creației.

După o asemenea promisiune, cred că am tot dreptul de a-i trezi pe aceia care s-au angajat pe calea care duce către Mine, în măsura în care adorm în timpul mersului, prin câteva zgâlțâieli blânde, așa cum procedez acum! Veți înțelege astfel că nimeni nu poate merge pe calea Mea cu ochii închiși, ci numai cu ochii și urechile deschise, pentru a nu se rătăci din greșeală.

Vă repet așadar:, meditați asupra cuvintelor Mele, aprofundați-le și rugați-vă, ca să nu cădeți în tentație! Aceasta este calea care vă poate conduce către o credință, o încredere și o siguranță mai mare! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 13 - Un răspuns adresat unui raționalist - 2
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.11.2010, 00:18 View PostDownload Post

Capitolul 13
Un răspuns adresat unui raționalist - 2
(8 decembrie 1870)

Fratele tău te-a rugat din nou să intervii pe lângă Mine pentru amicul său, ca urmare a ultimei sale scrisori, pentru, a-i da explicații suplimentare. Amândoi sunteți preocupați, dintr-o iubire frățească, să spulberați îndoielile și convingerile (născute din lectura prea multor cărți scrise de savanții acestei lumi) prietenului vostru, care tânjește după iluminare, dar refuză să renunțe la învățătura lumească, pentru a câștiga astfel liniștea sufletească și alinarea către care aspiră. Să vedem dacă putem aprinde în acest suflet, pe lângă lumina „științifică”, și una spirituală, care poate fi comparată cu lumina soarelui față de cea a unei lumânări.

Evident, amicul vostru s-a supărat din cauza cuvintelor pe care i le-am adresat. Această hrană nouă pentru el, nu foarte greu de digerat, dar neobișnuită, căci este o hrană pentru inimă, nu pentru minte.

Așa cum v-am mai spus, savanții voștri materialiști nu cred ei înșiși în tot ceea ce scriu, și nu de puține ori resping pe patul de moarte ceea ce au susținut toată viața. Acești savanți, cum își spun ei, fără mult temei, își bazează întregul sistem de valori pe o ipoteză care, bună sau rea, poate fi dovedită de către ei și pe care își construiesc întregul edificiu de idei, folosind cuvinte deștepte și trăgând concluzii aparent logice. Evident, cel care acceptă prima frază a edificiului, cea care conține ipoteza de lucru, este nevoit să accepte întregul sistem de idei care urmează.

Care este însă concluzia obișnuită a unei asemenea cărți, scris㠄cu inteligență”? De regulă, ea este următoarea: „Aceasta este limita la care a ajuns cercetarea rațională și materială. Ea nu poate fi susținută de fapte istorice sau dovedită experimental, întrucât nivelul actual al cunoașterii și instrumentele de care dispunem nu sunt adecvate pentru a demonstra ipoteza inteligentă de la care am pornit”.

Câte nu au scris savanții voștri despre originea, structura și vârsta pământului, și care este rezultatul final? Singura concluzie pe care o putem trage este că nu știu nimic! Crearea acestui pământ, dezvoltarea lui graduală, locuitorii săi, începând cu crustaceele cele mai inferioare și terminând cu omul, presupun niște perioade atât de îndelungate de timp încât oricât de mult ar săpa geologii voștri în straturile superficiale ale Terrei, nu vor găsi nimic cu adevărat important din istoria acestuia. Singurul care o cunoaște cu adevărat sunt Eu.

Ce au descoperit astronomii voștri, mergând pe calea laborioasă a matematicii, în legătură cu universul, care afișează în fiecare noapte deasupra capetelor lor un întreg ocean de miracole pentru mintea umană? Singurul lucru pe care l-au descoperit este un număr mic de planete care se învârtesc în jurul soarelui; în afară de acest lucru, ei nu știu nimic. Cu toate instrumentele lor, cel mai apropiat soare aflat în afara sistemului vostru solar rămâne pentru ei o stea mică și un mare mister.

Ce știu ei în legătură cu imensele complexe stelare sau solare pe care le numesc nebuloase? Nimic! Telescoapele lor nu ajung până la acestea și ei nu au nici cea mai mică idee legată de distanțele până la ele, ca să nu mai vorbim de toate splendorile acestor sori, pe care locuiesc ființe care Mă iubesc, întregul univers este un imn de laudă adus Mie, Creatorul lui, iar prietenul vostru nu îmi acceptă existența decât din necesitate, și fără prea multă convingere! Ce știți voi despre ceea ce se ascunde dincolo de acest univers vizibil, pe lângă care acesta nu este altceva decât un atom infim?

Ce știu savanții voștri în legătură cu regatul animal și cu felul în care privesc animalele lumea voastră umană? O vacă este pentru voi un mister desăvârșit. Voi nu aveți habar dacă ea vă vede ca fiind albaștri, cenușii sau roșii, dacă vă consideră înalți sau scunzi. Pentru voi și pentru savanții voștri, viața ei intelectual-spirituală va rămâne de-a pururi un mister, la fel ca și viața oricărui alt animal. Tot ce pot face oamenii de știință este să clasifice animalele din punct de vedere al speciilor de care aparțin, să le disece, să afle care este structura lor fizică și asemănările sau deosebirile față de alte animale, precum și felul lor de viață. Cu toate cercetările lor, ei nu își dau seama de ce există aceste animale. Când nu mai știu să iasă la lumină din labirintul de enigme în care s-au vârât singuri, ei încep să Mă acuze pe Mine, convinși că ei, cu cunoașterea lor obținută din cărți, ar fi făcut mai bine lucrurile decât Mine!

Ce știu doctorii și anatomiștii voștri, care disecă într-una cadavre (ba recurg uneori chiar la vivisecție), analizând din punct de vedere chimic elementele din care este alcătuit trupul uman?

Din perspectiva Mea, ei sunt la fel ca niște croitori care încearcă să afle caracterul și calitățile spirituale ale clientului lor analizând hainele pe care le poartă acesta. Singurul lucru pe care îl cunosc ei este învelișul material al omului, cel mai grosier și mai neînsemnat dintre toate. Cât despre energia tăcută, dar inteligentă, care construiește acest înveliș până la ultimul detaliu, fără să greșească niciodată, care îl animă și îl susține de la naștere și până la moarte, ei nu cunosc nimic, căci această inteligență nu poate fi descoperită prin disecție.

Priviți creierul uman. Ce înseamnă acest țesut cu masele sale de materie, separate prin membrane, cu circumvoluțiunile sale?

Ce reprezintă aceste circumvoluțiuni? De ce nu există o masă unitară de materie, și de ce este împărțită ea în materie albă și materie cenușie? Unii oameni de știință sunt convinși că au descoperit care sunt zonele din creier care controlează o calitate sufletească sau alta. Dar ce înseamnă această calitate? Este ea un fluid, un câmp electric sau magnetic? Ce înseamnă procesul de gândire? Ce se petrece în creier în timpul acestuia?

Iată o mulțime de întrebări la care oamenii de știință nu pot răspunde, deși au disecat în fel și chip creierul. Din păcate pentru ei, gândul uman nu este de natură fizică.

Aici, în cele două emisfere cerebrale alcătuite dintr-o materie alb-cenușie se întâlnesc cele două lumi, din care una este aprig contestată de savanți, dar a cărei realitate nu poate fi totuși contestată. Mulți materialiști neagă universul subtil, deși însăși ființa lor, felul în care funcționează ea, este dovada cea mai vie a existenței sale.

După cum vedeți, prietenul vostru a acumulat otrava dulce a cunoașterii oferite de aceste cărți, urmându-i pas cu pas pe oamenii de știință. S-a lăsat convins de argumentele lor, căzând din păcate pradă acestei pseudo-cunoașteri. Această falsă cunoaștere are dezavantajul că nu oferă nici un fel de satisfacție, nici consolare, condamnându-l pe posesorul ei la trista soartă pe care oamenii de știință i-au atribuit-o omului, și anume aceea de a aștepta cu răbdare, acceptându-și suferințele, până când ora finală îl va răpi din această vale a plângerii, reducându-l la câțiva atomi de apă, sau de eter, sau de azot (cam așa văd ei lucrurile). Această perspectivă sumbră este cea care îl deprimă pe amicul vostru.

Întrucât nimeni nu l-a lămurit cum se cuvine, el se simte bolnav și obosit de această existență și de viața sa.

Da, dragul Meu copil, ai dreptate să privești viața așa cum o faci, blestemând ziua în care te-ai născut și gândindu-te înfiorat la ziua în care te vei întoarce în vidul inconștient din care ai provenit. Această perspectivă este într-adevăr tristă și lipsită de speranță, după atâtea nenorociri, suferințe și boli, care însoțesc omul pe calea sa terestră, fără nici o răsplată finală, fără să știe măcar de ce a fost nevoit să ducă o asemenea viață!

Te asigur că nu ar fi deloc întru slava lui Dumnezeu crearea unor ființe umane care să se chinuiască de-a lungul întregii lor vieți, numai pentru a înceta în final să mai existe, fără nici o explicație și nici o menire. O asemenea viziune nu poate conduce decât la imaginea unui Dumnezeu crud, care se desfată cu chinurile oamenilor, pe care nu i-a creat decât din plictiseală, ca să-și mai petreacă timpul.

Dacă dorești însă să fii sincer cu tine însuți, dragul Meu copil, Eu te-aș întreba: nu te-a uimit niciodată faptul că, în pofida tuturor nenorocirilor, ai trăit totuși deseori și alte sentimente, nu neapărat cele de dezgust și teamă, ci unele mai gingașe, mai blânde, care revelează existența unei vieți spirituale în ființa ta?

Nu ai trăit niciodată o stare de compasiune, sau dorința de a privi în sus? Nu ai simțit niciodată în inima ta sentimentul atât de dulce al iubirii, care te-a îndemnat să-i ierți pe toți cei care au greșit față de tine?

Nu ai simțit niciodată o senzație de cutremurare privind măreția naturii sau frumusețea cerului înstelat? Nu ai trăit atunci o intuiție care, dacă ai fi acceptat-o, te-ar fi putut conduce în înaltele sfere spirituale, în care toate nenorocirile specifice vieții umane ar fi dispărut ca prin farmec, făcând loc unor sentimente mai delicate, precum iertarea și iubirea?

Nu ți-a apărut oare, în asemenea momente, Dumnezeu într-o lumină mai blândă decât cea în care ți l-au prezentat oamenii de știință, aceea de tiran implacabil? Eu știu foarte bine că au existat numeroase asemenea momente; din păcate, ai refuzat să le asculți!

Doresc totuși să îți reamintesc de ele, în speranța că te voi readuce astfel pe calea cea dreaptă, a cărei destinație este promisiunea mântuirii pe care v-am făcut-o tuturor. Vezi tu, aceste momente au fost acele ore solemne în care Spiritul Meu ți-a vorbit ție, copilul rătăcit. Acestea au fost momentele în care Eu am fost foarte aproape de tine, în care am dorit să te consolez, să îți vindec rănile pe care ți le-au făcut cărțile citite și raționamentele tale filosofice. Am dorit să-ți arăt atunci că dincolo de toate cercetările așa-zis științifice există o altă lume, în care dispar chiar și cele mai cumplite dizarmonii și cruzimi ale vieții terestre, transformându-se într-un imn al armoniei și al slavei adus Celui pe care nu L-ai găsit încă, cu toate căutările tale, sau cel puțin pe care nu L-ai înțeles așa cum dorește El să fie înțeles de ființele umane.

Multe din aceste adevăruri sunt încă departe de tine. Îmi ceri miracole, dar când ți le prezint, susții că acestea nu sunt miracole.

Te-aș întreba: ce înseamnă atunci pentru tine miracolul? După cum știi prea bine, multe din invențiile de astăzi, pe care le înțeleg chiar și copiii mici, ar fi părut adevărate miracole acum câteva secole, în realitate, ce sunt acestea?

Ele nu sunt altceva decât niște legi ale naturii pe care oamenii de altădată nu le cunoșteau sau pe care nu știau cum să le aplice!

Credeți voi oare că ați descoperit tot ce era de explorat? Nu rămâne această lume un mister pentru voi, îndeosebi în ceea ce privește aspectele ei spirituale? Și dacă le permit din când în când accesul unor oameni la viața spirituală, pentru a Mă cunoaște pe Mine, Spiritul cel pur, credeți că trebuie să fac neapărat acest lucru printr-un miracol, ca să-i conving?

Scriai în scrisoare că dacă penița ta de oțel s-ar transforma subit într-un stilou, ai crede. Ce s-ar întâmpla însă dacă Eu aș permite acest lucru? În prima clipă ai fi forțat să crezi, dar nu sunt sigur că peste câteva ore nu ai începe să contești că a fost vorba de un miracol, gândindu-te că a fost vorba probabil de o confuzie în mintea ta.

Dragul Meu copil, nu există miracole! Tot ce există, depinde în mod exclusiv de legile pe care le-am decretat Eu cu mult timp în urmă. Știi tu oare ce este cu adevărat un miracol? Îți voi spune Eu: un miracol s-ar produce numai dacă Eu aș permite să se întâmple ceva contrar legilor imuabile pe care le-am dat încă de la începuturile creației, fiind astfel nevoit să Mă acuz singur de o contradicție. Căci trebuie să știi că legile Mele au fost astfel create încât să nu permită nici o acțiune contrară lor, cel puțin nu din partea Mea.

Evident, voi acționați deseori în contradicție cu legile Mele, dar încălcarea lor este imediat urmată de pedeapsa corespunzătoare. Cât despre legile Mele, voi nu cunoașteți decât prea puține dintre ele, iar pe unele nu le veți cunoaște niciodată.

Vezi tu, dragul Meu copil, tu citești acum ce ți-am transmis Eu, Dumnezeul tău, dar nu pari să înțelegi ce se întâmplă. Mintea ta nu poate accepta cu nici un chip faptul că Dumnezeul și Creatorul tău ți se poate adresa, și deși continui să dai din cap a negație, Eu totuși fac acest lucru, căci te iubesc prea mult pe tine, o ființă creată de Mine, pentru a dori să te văd rătăcit, victimă a materialismului și a necredinței!

Încearcă să înțelegi că porți în tine o scânteie divină din Sinele Meu, așezată în ființa ta la naștere. Destinul tău este deci complet diferit de cel pe care ți-l imaginezi. Ca să nu te pierd, am permis întâlnirea ta, aparent întâmplătoare, cu o altă persoană (scribul Meu), aflată deja mai aproape de inima Mea și care a auzit deseori Cuvântul Meu înlăuntrul ei. Acest om, aflat deja pe calea care duce acolo unde toți oamenii ar trebui să fie, ți-a facilitat accesul la Mine, într-o manieră directă, în acest fel, cuvintele Mele ajung la tine dintr-o zonă a cărei existență nici măcar nu o bănuiai.

De aceea, fă efortul să digeri această hrană spirituală, chiar dacă este foarte nouă pentru tine. Cine știe, poate că vei găsi în ea ceea ce nu ai descoperit la filosofii tăi, și anume o cunoaștere mai bună legată de Mine, Creatorul tău.

Compară cuvintele Mele cu cele din măruntele tale cărți! Care dintre cărțile tale poate fi citită de mai multe ori fără a te plictisi? Dacă vei face efortul să înțelegi aceste lucruri, vei descoperi că Cel pe care îl considerai cândva ca fiind undeva, deasupra stelelor, a fost întotdeauna mult mai aproape de tine, privindu-te plin de compasiune, cu o iubire părintească, dublată de milă în fața rătăcirilor tale.

Orice început este dificil. Nici un om nu renunță ușor la o haină veche, dar confortabilă, pentru a purta una nouă, cu care nu s-a obișnuit încă. Încearcă totuși, și viitorul ți-ar putea demonstra că nu ai motive să regreți vechea haină. Cel care îți transmite acest lucru este Tatăl tău, care nu ține laolaltă creația cu ghearele unui tiran, ci prin puterea iubirii Sale, și care nu dorește pierderea nici măcar a unui atom, ca să nu mai vorbim de un suflet uman ca al tău. Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 14 - Despre limbaj, artă și muzică
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.11.2010, 00:52 View PostDownload Post

Capitolul 14
Despre limbaj, artă și muzică
(14 ianuarie 1871)

Aceste trei concepte se regăsesc, împreună cu realitățile pe care le incumbă, în toate lumile și sistemele solare din univers, căci reprezintă o activitate fundamentală și principalul instrument către progresul spiritual. Le puteți găsi pretutindeni, adaptate, desigur, la dimensiunea relativă a planetei sau a soarelui pe care îl examinați, dar și la nivelul de dezvoltare spirituală a locuitorilor acestora.

De vreme ce acești trei factori vitali, extrem de importanți, există pretutindeni, iar fără ei viața nu ar putea - exista, inclusiv cunoașterea reciprocă sau cunoașterea lumii spirituale, ca să nu mai vorbim de înțelegerea structurii creației Mele și a propriului Meu sine, merită să ne punem următoarele întrebări:

Ce este limbajul? Ce este arta? Ce este muzica?

Mai mult, de ce sunt necesare ele? Care este substanța spirituală pe care o ascund aceste trei concepte manifestate în viața materială, indiferent dacă este vorba de cuvinte rostite, de sunete articulate, de forme sau idei referitoare la anumite domenii limitate, sau de sunete care nu pot fi înțelese cu mintea, ci doar simțite cu inima?

Să răspundem așadar la prima întrebare: „Ce este limbajul?”

După cum v-am arătat deja într-un text anterior, limbajul reprezintă o formă de comunicare a unei ființe cu alta, venită din interiorul său, dar manifestată cu ajutorul unor instrumente exterioare.

Limbajele pot fi extrem de diferite. Ele pot avea la bază sunete articulate, gesturi și semne, sau sunete nearticulate.

În ceea ce privește limbajul articulat, prin care oamenii își transmit unul altuia ceea ce doresc să comunice, acesta diferă de la o planetă sau de la un sistem solar la altele, în funcție de nivelul dezvoltării spirituale a locuitorilor acestora. Cu cât sufletul este mai nobil, cu atât mai nobil este și limbajul său. Cu cât sufletul este mai redus, cu atât mai sărac este limbajul său.

Întrucât limbajul manifestat prin sunete articulate nu este suficient pentru ființele umane, acestea caută să amplifice impactul cuvintelor lor cu ajutorul unor gesturi. Putem vorbi așadar și de un limbaj al semnelor, care pot fi înțelese de regulă de către alți oameni chiar fără ajutorul cuvintelor. Este vorba de așa-numita mimică, dezvoltată în mod artificial de artiștii voștri, pentru a exprima prin gesturi tot ceea ce nu poate fi spus în cuvinte în cadrul spectacolelor lor.

În sfârșit, mai există și limbajul prin semne al surdomuților. La fel, în cazul orbilor se poate vorbi de o deschidere mai mare față de lumea spirituală prin intermediul simțului tactil, dar și printr-o mai mare acuitate auditivă.

Limbajul semnelor, inclusiv cel al cuvintelor descriptive, este un limbaj al formelor, de care ne vom ocupa în detaliu mai târziu, când vom vorbi de conceptul de artă”, arătând de ce au nevoie toate ființele umane de semne în vederea comunicării, și cum au apărut acestea.

În sfârșit, mai există și sunete nearticulate care nu exprimă nici un concept, ci doar stări emoționale, cum ar fi durerea sau bucuria. Acestea stau nu numai la dispoziția oamenilor, adică a ființelor înzestrate cu rațiune, ci practic la dispoziția tuturor ființelor create, pentru ca ele să-și poată manifesta plăcerea sau disconfortul. Această manieră incompletă de expresie aparține lumii sunetelor (muzicii). Când vom vorbi de această lume, ne vom ocupa mai îndeaproape de ea.

De ce este așadar limbajul universal? De ce reprezintă el o necesitate pentru o ființă vie? Acestea sunt primele întrebări la care aș dori să vă răspund. Vedeți voi, un suflet, indiferent dacă este de om sau de animal, reprezintă o ființă vie care absoarbe continuu impresiile provenite din lumea exterioară, digerându-le spiritual și prelucrându-le pentru propriul său Sine, după care, din cauza iubirii sale înnăscute pentru cei de o seamă cu el, dorește să le împărtășească concluziile sale, adică ceea ce simte, ceea ce experimentează și felul în care le înțelege.

Așa cum Eu, Creatorul tuturor lucrărilor Mele minunate, nu le pot admira singur, ci caut acele inimi care sunt dornice să împărtășească alături de Mine bucuriile Mele, căci aceasta este fericirea Mea supremă, la fel, nici o ființă vie nu poate păstra numai pentru sine impresiile primite de la lumea exterioară, care acționează continuu asupra sa. Ea simte nevoia să împărtășească sentimentele și gândurile pe care i le trezește această lume semenilor săi, proces care stimulează empatia ființelor cu minți asemănătoare, adică o împărtășire în comun a bucuriei uneia dintre ele. Pentru a-și satisface acest impuls, sufletul a inventat un limbaj articulat sau nearticulat, pentru a le comunica celorlalți călători pe această cale terestră toate descoperirile sale, dublându-și astfel bucuria.

Această nevoie de a comunica se manifestă sub forma unor sunete slabe, nearticulate, în cazul animalelor, sub forma unor sunete articulate în cazul oamenilor, și sub forma unor imagini plastice, extrem de clare, precum și a unor cuvinte nerostite, dar perceptibile, în cazul spiritelor și al îngerilor, în lumea spirituală, tot ceea ce oamenii exprimă prin sunete articulate poate fi simțit și înțeles printr-un altfel de limbaj, al corespondențelor spirituale, despre care voi nu aveți nici cea mai mică idee, întrucât nu poate fi definit în limbajul vostru conceptual.

Pe scurt, limbajul este o „spiritualitate materializată”. Prin intermediul lui, lumea interioară se manifestă în lumea exterioară. Orice progres spiritual este definit de el. Fără el, creația însăși nu ar fi decât o lucrare pe jumătate terminată (sau chiar mai puțin).

Toate animalele dispun de un limbaj, de instrumente de comunicare, folosindu-se de sunete sau de gesturi. Orice ființă trebuie să le poată comunica celorlalte ce dorește, altminteri creația ar fi lipsită de impulsul de a progresa.

Iubirea și opusul ei, ura, se exprimă la rândul lor prin gesturi sau prin sunete manifestate față de obiectul lor.

Viața spirituală ar fi imposibilă fără limbaj, fără comunicare, căci progresul universal nu este posibil decât prin intermediul acestora.

Eu, Cel care am creat lumea cu milioanele de spirite și de ființe, vă întreb: cum ar arăta această lume fără limbaj? Ce s-ar întâmpla cu toate miracolele pe care le-am creat, cu factorii spirituali care acționează asupra întregii creații, respectiv iubirea, bucuria, extazul fericirii, dacă ființele care trăiesc aceste stări nu le-ar putea comunica altora?

Dacă nu le-ar putea transmite mai departe, ființele ar exploda sub impactul atâtor impresii provenite de la lumea exterioară, făcându-le să se dilate de fericire sau să se contracte de durere.

Oriunde este posibil procesul de absorbție trebuie să fie posibil și un proces de descărcare/eliminare, în caz contrar, viața, schimburile și progresul spiritual nu ar fi posibile. Comunicarea reprezintă o necesitate vitală, singura punte de legătură care poate uni întreaga creație într-o singură unitate: oamenii cu animalele, oamenii cu spiritele, sau oamenii cu Mine.

Această punte universală de legătură, încă imperfectă și limitată în cazul minusculelor infuzoare, dar avansând apoi până la limbajul inspirat al celor mai mari dintre îngeri, este un produs al iubirii. Fără iubire nu poate exista limbaj, iar fără limbaj nu poate exista iubire!

De aceea, acest impuls reprezintă una din necesitățile absolute ale întregii creații, aș putea chiar spune fundamentul pe care se sprijină aceasta, căci fără limbaj, toate ființele ar rămâne exact așa cum au fost create, fără să progreseze, ceea ce ar face ca viața lor să nu aibă nici un sens!

Această punte de legătură spirituală care ne unește pe toți într-o singură mare familie, dându-ne viață și apropiindu-ne unii de alții, care ne conduce pe voi către Mine și pe Mine către voi, reprezintă marele principiu al vieții, care unește toate lucrurile și toate ființele în jurul unui obiectiv comun, oriunde există lumină, viață și iubire. Ea vă înalță pe voi, ființele create de Mine, și îmi îngăduie Mie să simt pentru a doua oară bucuria și frumusețea creației Mele - prima oară în calitate de Creator, iar a doua oară într-o lumină mult mai frumoasă: lumina iubirii părintești pentru copiii Săi!

Prin sentimentele de iubire și de bucurie pe care le exprimă, limbajul transfigurează animalele și oamenii, îi face să arate mai frumoși, le conferă o strălucire aparte ochilor, le transformă vocea, care devine astfel mai melodioasă, și face ca întregul lor organism să tremure de fericire. El reprezintă expresia celei mai intime părți a ființei, indicând măsura în care a înțeles ea impresiile lumii exterioare și cât de corect le-a interpretat ea din punct de vedere spiritual.

De aceea, în afara instrucțiunilor primite prin intermediul limbajului, acesta poate transmite și rezultatele digerării spirituale a impresiilor provenite din lumea exterioară. Este vorba de limbajul bine formulat, extrem de clar, care exprimă entuziasmul sufletului, trezind la rândul lui entuziasmul în rândurile ascultătorilor. Aceasta este una din manierele în care trebuie înțelese cuvintele din Evanghelia lui Ioan: „La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul era Dumnezeu!” Da, începutul creației a fost Cuvântul, iar Cuvântul am fost Eu!

Fără Cuvântul Meu nu ar exista o creație, la fel cum fără creație nu ar exista ființe și iubire, fără iubire nu ar exista viață, și fără viață nu ar exista comunicare!

Încă de la început, Eu am fost „Cuvântul”, expresia arhetipală a unui concept etern, și tocmai pentru că Eu am fost Cuvântul, prima condiție necesară pentru revenirea la Mine a ființelor create este chiar cuvântul sau comunicarea prin intermediul lui. Eu am creat aceste ființe în infinitatea spațiului prin intermediul Cuvântului, și ele trebuie să se întoarcă la Mine tot prin intermediul cuvintelor, gesturilor și sunetelor lor, toate derivate din Cuvântul primordial.

„Cuvântul” primordial a fost o chintesență a unei singure idei. La sfârșit, când toate perioadele creației se vor încheia, tot ceea ce trăiește va fi reunit din nou într-un singur Cuvânt, iar acest Cuvânt voi fi Eu!

Cuvântul, care a creat din iubirea sa ființele și lumile, nu poate atinge punctul culminant într-o ființă creată decât tot prin iubire. De aceea, la sfârșitul evoluției, când spiritul atinge nivelul omului spiritual celest, devenind una cu Mine și centrul întregii creații, Cuvântul trebuie slăvit de toate celelalte creaturi.

Conceptul infinității poate fi comparat cu un cerc. Din Mine s-a născut Cuvântul: „Facă-se! (Fiat)”. Acesta a răsunat cu putere în toate spatiile infinite, devenind realitate!

Astfel au apărut lumile și ființele, care trăiesc, comunică și iubesc, continuându-și progresul de-a lungul perioadelor cosmice, până când se întorc la Mine, spiritualizate și transfigurate, exclamând:

„Tată! Tu ne-ai creat cândva prin Cuvântul Tău: ,Facă-se! Iată, copiii tăi au ascultat chemarea Ta și se află acum în fața Ta, bucurându-se și binecuvântându-și Creatorul și Părintele. Căci noi suntem dovada vie a Cuvântului Tău, și astfel, după ce ne-am întors la Tine, Cel din care ne-am născut cândva, se poate spune că ciclul perioadei de creație s-a încheiat, astfel încât poate începe un nou ciclu etern, în Tine și prin Tine!” Amin.

Arta

Am vorbit până acum despre limbaj ca formă de comunicare și despre puterea cuvântului. Ne vom ocupa mai departe de artă, adică despre nevoia inerentă tuturor ființelor umane de a-și exprima gândurile și conceptele sub formă de imagini.

Animalele trebuie excluse din această categorie, căci orice „formă de art㔠ar crea ele, aceasta este determinată numai de natura și de Sinele lor superior, în scopul prezervării speciei și al procreației. De aceea, animalele își realizează formele de artă instinctiv, fără să își dea seama ce fac, astfel încât nu se poate vorbi de o îmbunătățire sau de un progres al lor ca urmare a acestei forme de manifestare.

Arta, sau impulsul de a exprima ceea ce vezi prin semne, imagini sau forme clar definite, este un fel de limbaj al sufletului. La fel ca orice limbaj, ea exprimă necesitatea de a comunica anumite percepții, de data aceasta însă numai vizuale. Singura diferență constă în faptul că în cazul limbajului, sufletul își revelează starea interioară prin sunete și tonalități articulate, în timp ce în cazul artei, el reproduce impresiile sale favorite prin semne, forme și imagini, îmbrăcându-le în această formă materială, el dorește să le confere o valoare de permanență, pentru a putea retrăi respectivele impresii oricât de des dorește. Altfel spus, necesitatea manifestării artistice are la bază impulsul de fixa mai ferm fluxul volatil al cuvintelor sau conținutul gândurilor și impresiilor vizuale.

Toate ființele spirituale care trăiesc în alte lumi decât a voastră împărtășesc acest impuls, la fel ca voi. Arta există pretutindeni, deși este creată în stiluri diferite, corespunzătoare nivelului spiritual al ființelor care trăiesc în lumea respectivă, a căror natură interioară o revelează.

Chiar și pe planeta voastră puteți vedea cum oamenii inferiori, primitivi, s-au desfătat dând o valoare permanentă impresiilor plăcute pe care le resimțeau, prin intermediul desenelor și picturilor murale.

Odată cu dezvoltarea spirituală a națiunilor și popoarelor, formele de artă au devenit din ce în ce mai variate și mai rafinate. La început, ele nu făceau altceva decât să imite ceea ce vedeau în natură. Treptat, artiștii au început să idealizeze, să stilizeze aceste forme, pentru a le amplifica valoarea (potrivit conceptelor lor culturale specifice). Expresia ideatică, abstractă, reprezintă un aspect mai subtil și mai rafinat decât forma materială grosieră. Cu cât omul este mai spiritualizat, cu atât mai nobile sunt ideile șale, deci și imaginile sau obiectele artistice care le exprimă, căci el urmărește să imprime în toate creațiile sale amprenta divinității.

Arta cunoaște și ea cele patru etape despre care am vorbit, la fel ca și indivizii sau popoarele. Imaginația și puterea de înțelegere a lumii dintr-o perspectivă spirituală evoluează ascendent sau descendent, la fel ca și națiunile. Există la ora actuală pe pământ națiuni care au fost cândva pe culmile spiritualității, dar care au decăzut, ca urmare a cultivării excesive a pasiunilor lumești sau a rătăcirii de pe calea destinului lor, aflându-se astăzi pe un nivel cultural foarte redus. Arta și moștenirea spirituală decad și dispar odată cu națiunile. Ideile pe care le manifestă ele nu mai conțin în final decât rămășițe palide ale înaltei filosofii spirituale de altădată. De pildă, pictura devine o caricatură a naturii, care nu mai conține nici o stilizare spirituală.

Aceleași schimbări au loc și în formele artistice create prin intermediul cuvântului scris. Așa cum spuneam, limbajul este o formă volatilă de redare a experiențelor trăite și a percepțiilor generate de ele. În scris, el poate căpăta însă o formă mai permanentă. Limbajul scris a fost cultivat din timpuri imemoriale, variind și el în conformitate cu nivelul cultural al popoarelor. Hieroglifele de altădată au devenit astăzi cuvinte tipărite în nenumărate exemplare, care au facilitat mult păstrarea lor, generând beneficii universale. Cuvântul scris a devenit astăzi apanajul tuturor, nu doar al câtorva privilegiați.

În înțelesul ei suprem, arta nu este altceva decât realizarea ideilor spirituale ale sufletului, pe care, din compasiune și iubire, acesta dorește să le împărtășească cu alții. Sufletul simte nevoia să dea o formă materială acestor idei, în speranța că le va putea păstra de-a pururi, transmițându-le inclusiv altora, în acest fel, prin admirația celor din jur, el își poate dubla bucuria, văzând-o reflectată în bucuria celorlalți.

Arta reprezintă așadar o punte de legătură între indivizi, națiuni și popoare. Dar mai presus de toate, ea are puterea de a uni inimile oamenilor, care în caz contrar ar trece nepăsătoare unele pe lângă altele. Formele artistice, mai permanente decât cuvintele efemere, încălzesc inimile, atrăgându-le unele față de altele și ridicându-le astfel pe un nivel spiritual din ce în ce mai înalt, deci mai apropiat de Mine. De aceea, se poate spune că arta reprezintă în plan material ceea ce reprezintă limbajul în plan spiritual.

Fără ea, lumea ar fi infinit mai săracă. Invers, o minte strălucită, plină de idei geniale, pe care majoritatea oamenilor nici nu le bănuiesc că există, le poate permite semenilor săi să se bucure de ele prin intermediul artei, înălțându-i astfel într-o lume mai sublimă și mai frumoasă, și arătându-le prin imitarea ideatică a naturii esența spirituală conținută în întreaga creație, așezată de Mine pretutindeni, dar pe care nu toată lumea are privilegiul de a o vedea.

Cuvântul rostit dispare în eter, lăsând în urma lui doar o impresie generală și evocând alte șiruri de idei. În schimb, imaginea reținută de suflet reprezintă un efect al puterii creatoare, un moment portretizat al vieții spirituale a omului, și deci un impuls spiritual. Absorbit de frumusețea unei forme artistice, omul redescoperă iubirea față de Creatorul și Părintele său, pe care îl recunoaște în natură și în formele ei. Desigur, vorbesc aici numai de expresia cea mai nobilă a artei, nu de maniera abuzivă și grosolană în care folosesc unii această putere creatoare a imaginației, acest dar divin, într-o manieră nedemnă de un om.

Arta adevărată continuă să existe din punct de vedere spiritual, având un impact puternic educativ, la fel ca și cuvântul scris. Deși nu toată lumea o înțelege, ea reușește să le transmită tuturor impulsul ei activ, chiar dacă acesta este filtrat în funcție de nivelul spiritual al fiecăruia.

La fel ca în cazul vostru, arta este cultivată în toate lumile din acest univers, fiind aplicată în viața casnică, dar și religioasă, în temple, case de rugăciune și locuințe, pentru a da expresie - așa cum faceți și voi - manierei în care își percep Dumnezeul și Creatorul aceste ființe umane, în funcție de care activitatea lor curentă este dominată de aspectele spirituale sau materiale.

Oricine poate evalua cu ușurință nivelul de dezvoltare al ființelor dintr-o lume sau alta, pornind de la operele lor artistice. La fel ca în cazul cuvântului rostit, care transmite o impresie spirituală unei alte persoane, generând un răspuns din partea acesteia, felul în care este creată și judecată arta poate da măsura nivelului spiritual al unui popor. Spiritul este pretutindeni puntea de legătură care unește ființele umane și spiritele, atât între ele cât și cu Mine însumi.

Limbajul este o formă de comunicare prin intermediul conceptelor și ideilor transpuse în cuvinte și propoziții; arta este o formă de comunicare prin intermediul gândurilor transpuse în culori, semne și forme. Această fixare a gândurilor și sentimentelor, acest joc între artist și spectator, între creatorul activ și receptorul pasiv care trebuie educat, are capacitatea de a-i uni pe oameni cu Mine și cu lumile Mele spirituale, sensul fiind acela de dăruire și primire.

Artistul se înalță prin activitatea sa creatoare până la Mine și la nivelul spiritual al existenței; cel care contemplă arta creată, încercând să îi descopere sensurile ascunse, percepe ce a dorit artistul să spună. Aceasta îl înalță cu o forță magnetică într-o altă sferă mentală, la care nu ar fi avut acces în mod normal, îngăduindu-i să înțeleagă anumite vibrații ale artistului care lui îi lipsesc, în acest fel, sufletul său este încurajat să urce la rândul lui muntele inspirației. Natura, această expresie a iubirii Mele față de întreaga creație, manifestată în forme excepțional de frumoase, le strigă tuturor: „Veniți voi toți, cei însetați, pentru ca Eu să vă potolesc setea!” Contemplarea unei scene din natură, a unei imagini umane frumoase, a unei acțiuni nobile și curajoase, îi permite privitorului să audă vocea Mea tăcută, care îi spune:

„Primește iubirea Părintelui și Creatorului tău, care o manifestă pretutindeni, pentru a-ți demonstra cât de inutile sunt bucuriile lumești și cât de puțin îți trebuie ca să fii cu adevărat fericit!”

De pildă, atunci când privitorul are capacitatea de a transfigura o formă umană pe care o contemplă, văzând în ea toate acele calități pe care Creatorul le-a dăruit omului, după chipul și asemănarea Sa, dar pe care acesta nu le manifestă în totalitate, din păcate, el percepe ideea de formă umană într-o viziune abstractă, în aspectul său spiritual. Văzând diferența între această formă potențială și ceea ce manifestă în realitate omul, el își dă seama cât de mult s-a îndepărtat acesta de ideal. Pe de altă parte, văzând cât de mare este grația pe care Creatorul și Tatăl divin continuă să o reverse totuși asupra omului, inclusiv asupra sa, el nu se poate abține să nu exclame: „Cine sunt eu, Doamne, pentru ca Tu să-ți amintești cu atâta iubire de mine?”

În acest fel, artele cu adevărat nobile trezesc în privitor senzații și idei noi, care rămân în sufletul său sub forma unor impulsuri permanente, care îl împing către progres și îi conferă o stare de entuziasm, în el apare astfel dorința ca această stare de grație să nu mai fie limitată numai la creația spirituală a unui artist, ci să devină proprietatea universală a tuturor oamenilor. Prin limbajul său articulat sau prin formele pe care le reproduce, arta devine astfel unul din mijloacele prin care oamenii pot fi ajutați să progreseze, avansând pe calea spirituală, din univers în univers și din soare în soare, cunoscând forme de artă din ce în ce mai subtile și mai rafinate, și apropiindu-se astfel din ce în ce mai mult de Mine. În final, în cerul spiritual suprem, forma perfectă de artă voi fi Eu însumi, Centrul, Cuvântul sau Arhetipul, Omul Perfect, care le va aduce bucuria supremă, extazul divin, care include în sine toate impresiile pe care le-au simțit vreodată, ascultând un discurs inspirat sau contemplând o pictură sublimă.

Așadar, arta - această ilustrare spirituală a marilor Mele idei creatoare - atrage sufletele către Mine. Ceea ce inspiră limbajul, arta portretizează. Pentru a completa trinitatea, va trebui să aducem în discuție și limbajul sunetelor, acea stare de exaltare pe care o numim muzică. Ajungem astfel la ultimul capitol al acestei trinități, care va demonstra cum totul se reunifică din punct de vedere spiritual în Mine, sinteza supremă a creației Mele materiale și spirituale, alias „Cuvântul”, „Forma” și „Sunetul”. Amin.

Muzica

Am ajuns așadar la cel de-al treilea factor care influențează viața spirituală a omului, și anume la limbajul care exprimă emoțiile. Acesta reprezintă limbajul primordial al spiritului, care nu poate fi tradus verbal, întrucât începutul creației este incomprehensibil pentru ființele create, putând fi cel mult intuit. Voi numiți acest limbaj „muzică”, dar deși percepeți această muzică în camera voastră, într-o pădure, în aer, și uneori chiar sub suprafața pământului, voi nu realizați semnificația ei spirituală, adică ce înseamnă și ce reprezintă ea la modul fundamental. Atunci când am vorbit despre limbajul articulat, v-am explicat că sufletul, mânat de impresiile sale provenite din lumea exterioară și de nevoia sa lăuntrică, a creat un instrument prin intermediul căruia să poată împărtăși aceste impresii semenilor săi. V-am explicat de asemenea implicațiile ulterioare ale acestui proces, originea, efectele și finalitatea sa.

Atunci când am vorbit despre artă, v-am arătat că aceasta urmărește să dea o expresie materială limbajului pictural, prin intermediul semnelor, al imaginilor și al formelor, lucru dificil de realizat în plan verbal. Este vorba așadar de un al doilea tip de limbaj. Dacă pe primul îl putem numi un „limbaj al capului”, pe cel de-al doilea l-am putea numi „limbajul mâinii”, sau al acțiunii, în cazul de față avem de-a face cu un al treilea tip de limbaj, cel „al inimii”, cel mai entuziast dintre toate. Este limbajul emoțiilor (și al sunetelor), deși este folosit de multe ori în asociere cu limbajul verbal (al cuvintelor), dar numai în legătură cu chestiunile divine cele mai sublime, care nu vorbesc despre cunoaștere, ci despre credință. (N. Tr.. Menționăm că pe vremea lui Lorber, principala formă de muzică asociată cu cuvintele erau oratoriile religioase și misele.)

Vă propun să ne ocupăm așadar de această ultimă formă de limbaj, cel mai sublim între toate, folosit numai de către spirite, întrucât este limbajul inimii. Ascultați-Mă: ori de câte ori un spirit se deschide în fața influențelor naturii, exprimate însă numai pe cale sonoră, trăind astfel emoțiile cele mai elevate, sunetele care ajung în interiorul urechii au de multe ori o natură atât de sublimă și reușesc să trezească în spiritul care locuiește în centrul sufletului un dor atât de mare față de adevăratul său cămin, încât sufletul simte o stare asemănătoare cu un fel de beție divină. El nu o poate descrie însă prin cuvinte, semne, imagini sau forme. Acest univers sonor, cu ritmuri și melodii, este ceea ce voi numiți „muzică”. Ea reprezintă o vibrație a spiritului născută din centrul inimii, o vibrație de desfătare pură, adusă pe calea aerului de către undele sonore, care interferează până când generează o senzație de căldură, eliberând astfel spiritele armonioase ale aerului. Astfel eliberate și vrăjite de beția muzicii, aceste spirite scapă fericite din închisoarea lor, generând sunete care exprimă starea lor de încântare fără seamăn. Aceste sunete ajung în interiorul urechii, punând în vibrație timpanul și generând prin intermediul acestuia o serie de senzații extrem de armonioase în interiorul omului spiritual, pe care le transmit apoi sufletului, și chiar trupului fizic.

Întrucât aceste sunete sunt produse de spirite, ele nu pot fi înțelese decât de alte spirite, fiind inaccesibile sufletului'. Acesta este încă prea puțin legat de spirit, și deși are acces la anumite intuiții, de genul celor pe care i le oferă muzica, ce îi permit să guste puțin din deliciile spirituale, el nu le poate totuși interpreta.

Așa se explică de ce muzica, deși are un impact atât de puternic asupra sufletului uman, nu este totuși înțeleasă de nimeni. Orice om simte că este sublimă, dar nimeni nu știe „de ce”!

Pentru a putea surprinde aceste sunete armonioase și pentru a le genera voi înșivă, voi ați creat instrumentele muzicale, capabile să reproducă aceste vibrații sonore nu numai la nivelul aerului, ci și al substanței din care sunt alcătuite aceste instrumente, unde se află întemnițate alte spirite.

Eliberarea acestor spirite și fuziunea lor cu spiritele aerului dă fiecărui instrument timbrul său aparte, astfel încât pentru a putea obține armonia dorită este de multe ori necesară colaborarea dintre două, trei sau mai multe asemenea instrumente.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă muzica, trebuie să vă explic mai întâi de toate de unde provine acest impuls interior pe care îl aveți voi, la fel ca și celelalte ființe vii, de a vă manifesta sentimentele interioare prin intermediul sunetelor nearticulate.

Din când în când, prin creație suflă vântul iubirii, trezind totul la viață, fără ca animalele sau oamenii să știe de ce sunt atât de veseli și de fericiți. În asemenea momente, omul simte în interior un impuls blând, care nu-și poate găsi forma de expresie nici prin cuvinte, nici prin imagini sau forme, ci numai prin cântec, strigăte și exaltare. Același impuls se manifestă și printre animale, care doresc să-i mulțumească astfel, fiecare în propria sa manieră, Creatorului și Celui care a stat la originea acestei fericiri, prin sunete care nu exprimă idei, ci stări sufletești.

Întrucât Eu, Creatorul, nu am creat o natură lipsită de viață, ci una vie, care să Mă întâmpine cu bucurie, am aranjat astfel lucrurile încât animalele cele mai sensibile să fie înzestrate cu organe sonore, pentru a le putea folosi în aceste stări spiritual-profetice. Am înzestrat astfel și aceste ființe, cărora nu li s-a permis limbajul vorbit, cu un limbaj mult superior - limbajul sunetelor.

Exemplul cel mai la îndemână este cel al ciripitului păsărelelor, care îmi mulțumesc astfel, fiecare pe limba ei, pentru fericirea lăuntrică pe care o simt odată cu venirea căldurii, care este echivalentă cu iubirea.

Când prima rază de soare a dimineții pătrunde în ochiul ciocârliei, aceasta intră într-o stare profundă de exaltare și se înalță din ce în ce mai sus pe cer, cântând de fericire. Cu cât se înalță mai sus, cu atât mai mare este fericirea ei și eliberarea pe care o simte dând glas acestei stări sublime, până când devine un mic punct, aproape invizibil cu ochiul liber de pe pământ, după care este atrasă din nou în jos de legea inexorabilă a gravitației. După un scurt moment de odihnă, ea își reia din nou zborul, manifestându-se în același fel.

Dacă ați putea înțelege minunatele cântece de laudă aduse Mie de către viețuitoarele din lumea zburătoarelor, atunci când natura se trezește primăvara și când soarele se înalță pe cer, orgoliul vostru s-ar mai diminua și ați fi nevoiți să vă aplecați capetele de rușine, văzând cât de mare este necredința voastră și împietrirea inimilor voastre. Căci dintre toate ființele devotate Mie, voi sunteți singurii care rămâneți împietriți, deși suflul cald al primăverii pătrunde și în plămânii voștri, în egală măsură. Voi preferați să vă gândiți însă la orice altceva, numai la Mine nu!

Știți voi de unde provine ciripitul păsărilor și diversitatea cântecelor lor?

Vă voi răspunde Eu, căci trebuie să știți că toate instrumentele create de voi au drept unică origine natura ființelor create de Mine. Observatorii atenți ai naturii au studiat pe timpuri lumea animalelor, imitând apoi aranjamentele acesteia și perfecționându-le, până când s-a ajuns la actualele voastre instrumentele muzicale.

Îndeosebi instrumentele cu coarde au drept model gâtlejul uman sau animal, acolo unde este localizat întregul aparat vocal, cartilagiile din interiorul laringelui, glota și limba. Atunci când scoate un sunet, limba își modifică vibrația, generând o vibrație în coloana de aer care trece prin gât; în acest fel ea produce sunetul dorit, se izbește apoi cu putere de bolta palatului, dobândind timbrul caracteristic al vocii.

Glota corespunde în cazul instrumentelor de coarde cu scobitura făcută în lemn, de regulă în formă de S, în timp ce bolta pereților corespunde palatului, ca rezonator, etc. Astfel, dacă veți analiza fiecare instrument pe care îl folosiți, veți constata că principiul fundamental care stă la baza lui este organul vocal animal sau uman.

Vocea variază în funcție de mărimea organului vocal, îndeosebi în cazul păsărilor, acesta diferă de la o specie la alta, ceea ce explică diferența dintre sunetele scoase de unele sau de altele.

Un alt factor care contribuie decisiv la modificarea sunetelor, a vibrațiilor și modulațiilor lor, se referă la aerul inspirat, care diferă de cel expirat, deopotrivă în cazul oamenilor și în cel al animalelor. Aerul inspirat conține alte elemente decât cel expirat. Ele sunt absorbite în trupul animal, unde sunt prelucrate chimic și modificate. Astfel, când o pasăre cântă, sunetul este alcătuit din elementele aerului inspirat, dar și din cele ale aerului expirat. Altfel spus, este alcătuit din acele elemente care regenerează vitalitatea păsării, dar și din cele care trebuie eliminate. Așa se explică de ce ciripitul fiecărei păsări diferă de cel al unei alte păsări, întrucât deși inspiră același aer, ele expiră numai acele substanțe pe care nu le pot folosi. Aerul expirat variază de la un animal la altul, dar și de la un om la altul. Așadar, în afara diferenței dintre organele vocale, elementele diferite din aerul expirat contribuie la modificarea sunetelor scoase. Iată deci la ce diversitate se poate ajunge folosind una și aceeași substanță (în cazul de față, aerul), ceea ce demonstrează o dată în plus divinitatea și puterea Mea, căci Eu realizez întotdeauna foarte multe, folosindu-Mă de foarte puțin.

Mai există o cauză care exercită o mare influență în întreaga natură. Așa cum știți din studiul naturii, cele mai multe păsări cântătoare cu penaj simplu și colorat se află în emisfera nordică a pământului vostru, în timp ce păsările din emisfera sudică se deosebesc mai ales prin splendoarea penajului lor. În ceea ce privește însă ciripitul, aceste păsări sunt vestite pentru urâțenia sunetelor pe care le scot. Motivul este legat din nou de interpretarea spirituală a muzicii.

Emisfera nordică a pământului, îndeosebi Polul Nord, este zona prin care pământul absoarbe elementele spirituale din spațiul cosmic, în timp ce Polul Sud este canalul de eliminare al pământului, pe unde acesta aruncă în spațiu elementele sale uzate (*).

Pentru o mai bună înțelegere, trebuie să vă spun că emisfera nordică corespunde cu partea superioară a trunchiului uman, acolo unde sunt situate capul, inima și plămânii, în timp ce emisfera sudică corespunde jumătății inferioare a corpului uman. Dintr-o altă perspectivă, emisfera nordică a pământului reprezintă aspectul său masculin, și deci pozitiv, în timp ce emisfera sudică reprezintă aspectul feminin, și deci negativ. De aceea, aspectele spirituale sunt preponderente în partea de nord a pământului, în timp ce cele materiale predomină în jumătatea sa sudică.

Astfel, în jumătatea nordică, influența spirituală a eterului cosmic și a soarelui nu creează o diversitate atât de mare în rândul plantelor, dar aici găsim cele mai viguroase și mai hrănitoare plante. Atât flora cât și fauna sunt mărunte și nu au forme excesiv de reușite dar speciile sunt mai evoluate din punct de vedere spiritual.

În sud, situația este exact inversă. Totul este mai mare aici. O plantă care în emisfera nordică este de dimensiunea ierbii capătă aici mărimea unui copac, dar fructele ei sunt micuțe și puține, căci Polul Sud este polul eliminării substanțelor uzate ale pământului. Substanțele vitale, absorbite de pământ din atmosfera eterică, sunt digerate de acesta, hrănind întreaga emisferă nordică. Elementele pe care le absorb plantele și animalele din nord sunt diferite de cele la care au acces plantele și animalele din sud, ceea ce conduce la diferențe în refracția luminii în fructele, penajul sau blana lor. Astfel, emisfera sudică distribuie la suprafața pământului elementele uzate ale acestuia, care favorizează creșterea fizică, dar mai puțin cea spirituală, în timp ce în emisfera nordică situația este opusă - înfățișarea exterioară este neglijată, dar natura spirituală este mai viguroasă. De aici și enorma diversitate și sunetele melodioase ale păsărilor din nord, prin comparație cu culorile splendide ale sudului.

În nord avem de-a face cu raza divină a marelui om spiritual, în timp ce în sud, predominantă este influența omului material. În nord predomină înțelepciunea și spiritul, în sud forma și materia.

Dacă ați putea asculta muzica marilor sfere cosmice care se învârt unele în jurul celorlalte, ați regăsi același aranjament. Splendoarea spiritului se manifestă întotdeauna la nivelul capului și al inimii, iar splendoarea formei și a culorilor în zonele inferioare, în partea superioară viața este dominată de iubire, în cea inferioară de rațiune. Cu cât vă veți înălța mai sus, în cerurile spirituale, cu atât mai rafinat, mai pur și mai armonios devine sunetul, căci acolo viața spirituală este predominantă, iar ființele nu vorbesc și nu înțeleg decât limbajul inimii.

În centrul marelui om spiritual, acolo unde muzica atinge puritatea ei maximă, sunetul este din nou personificat de Mine, Cel Omniprezent. Acolo, totul vibrează: lumina, aerul și sunetul, iar viața spirituală atinge apogeul, într-o fericire pe care nimeni altcineva nu o poate experimenta.

Acolo, singurul limbaj înțeles este cel al inimii, iar ființele care au atins acest nivel suprem văd în fiecare vibrație a aerului și a luminii perfect pure forme corespondente care reprezintă cele mai frumoase cuvinte de iubire și cele mai înalte rugăciuni de mulțumire adresate Mie. Acolo, poezia este mai importantă decât proza, din cauza ritmului și a muzicalității sale, care fac o impresie mai profundă inimii. Acolo, vibrația esențială este armonia, deopotrivă a inimii și a sunetului. Singurul sunet care predomină în această lume este sunetul fundamental al lumii, pe temelia căruia este clădită întreaga creație: Eu Sunt.

Acolo, limbajul este însăși înțelepciunea spiritelor Mele, arta este reprezentată de arhetipurile spirituale ale tuturor lucrurilor create, iar muzica este limbajul inimii, care nu are nevoie de cuvinte, ci numai de simțire. Tot ceea ce în lumile inferioare apare ca fiind separat, ca o trinitate de căldură, lumină și iubire; sau de înțelepciune, formă și iubire; de limbaj, artă și muzică; de cauză, efect și rațiune; de trecut, prezent și viitor; de existență, ființă și devenire; de gând, concept și idee - acolo devine una. Iisus Omul devine una cu Iisus Dumnezeul. În centrul acelei lumi divine stă Tatăl, susținând cu brațele Sale întreaga creație, pe toți copiii Săi, pe care îi hrănește cu hrana Sa spirituală și cărora le strigă:

“Folosiți-vă de limbaj pentru a-i educa pe frații voștri,
folosiți-vă de artă pentru a-i inspira,
folosiți-vă de muzică pentru a le indica drumul către rafinarea emoțiilor și către Mine!”

După cum vă spuneam odată, într-un imn: „Fără tonalitate nu se poate naște nimic”. La fel vă spun și acum: „Fără o viață emoțională nu se poate vorbi de o renaștere spirituală!”

Acolo unde nu domnește decât rațiunea și unde sentimentele sunt absente, nu se poate vorbi decât pe jumătate sau deloc de o viață spirituală. Acolo, progresul este vegetativ.

În schimb, dacă ușa inimii este larg deschisă, făcând legătura cu urechea spirituală prin intermediul undelor sonore ale aerului spiritual, reminiscențe ale unei lumi mai sublime și mai desăvârșite, adevărul poate fi găsit. Chiar dacă viața nu este întotdeauna un tratat muzical, ea își găsește împlinirea și plenitudinea în centrul inimii, dincolo de lumile materiale și spirituale, în centrul absolut al ființei unice, în Mine.

Urmăriți să vă uniți cu Mine, avansați în această direcție, căci în lumea Mea, limbajul, arta și muzica devin una, fiind întrupate spiritual în toate creațiile care există, într-o singură clipă, puteți afla aici toate secretele creației, pe care pe pământ nu le-ați putea scrie și înțelege în mii de ani.

Aceasta este menirea voastră. Acum știți de ce merită să faceți efortul de a trece prin toate greutățile vieții voastre terestre, atât de scurtă și de iluzorie, pentru a ajunge la sunetul cel pur, la Tatăl vostru, care vă permite de multe ori să gustați încă din timpul vieții o mică parte din frumusețea și fericirea pe care o veți găsi aici!

De aceea, nu încetați lupta! Merită să faceți toate eforturile de a deveni copiii Lui, ai Celui care pentru o singură privire încărcată de iubire din partea voastră vă poate dărui întregi sisteme solare și cosmice! Amin.

(* Vezi „Pământul și Luna” de Jakob Lorber n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 15 - Limbajul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.4.2011, 23:43 View PostDownload Post

Capitolul 15
Limbajul
(30 ianuarie 1871)

”Noaptea trecută, doi dintre frații voștri au discutat despre stilul și sintaxa folosite de mine și care, în viziunea lor, nu corespunde întotdeauna gramaticii germane. Prima remarcă critică a fratelui vostru M. a fost legată de faptul că este nevoit să revină adeseori asupra ordinii cuvintelor folosite de Mine, pentru a le înțelege. Fratele vostru L. i-a dat răspunsul corect, spunându-i că aceste cuvinte nu trebuie citite cu mintea, ci cu inima, iar semnificația lor îi va deveni atunci clară.

Întrucât cea de a doua observație a pus punctul pe i, doresc să clarific felul în care trebuie să vă exprimați, care este sintaxa corectă, și în sfârșit, un adevăr fundamental care se aplică întregii Mele creații, de la îndoieli precum cele ale fratelui vostru M. și până la marele om spiritual.

Înainte de a intra în fondul problemei, explicându-vă de ce stilul Meu diferă deseori de cel folosit de voi, trebuie - ca de obicei - să ne lămurim o serie de aspecte elementare:

Ce este limbajul? Cum s-a născut acesta? Care a fost prima minte care a potrivit cuvintele în maniera în care o faceți voi la ora actuală, atunci când vorbiți, gândiți sau scrieți?

Dacă începe cu lucrurile elementare, omul ajunge cu ușurință la concluzia justă, care, dacă este construită pe o temelie solidă, simplă și fermă, este precum o cetate construită pe o stâncă, ce nu poate fi distrusă niciodată.

Să începem așadar cu prima întrebare: ce este limbajul?

Limbajul este o combinație de sunete produse de anumite organe din gură, care exprimă, în diversitatea lor, fie singure, fie în asociație cu altele, anumite cuvinte și concepte.

Cu cât nivelul spiritual al oamenilor este mai redus, cu atât mai mică este nevoia lor de a-și exprima necesitățile și de a da nume diferitelor obiecte.

Prin urmare, limbajul s-a născut prin articularea sunetelor, din dorința oamenilor primitivi de a imita sunetele din natură sau de a-și exprima anumite necesități, fizice sau sufletești. Puteți regăsi această etapă în cazul bebelușilor, care își exprimă propriile necesități într-o manieră proprie, prin diferite sunete nearticulate.

Exact la fel au stat lucrurile cu primii oameni, care au fost nevoiți să inventeze diferite cuvinte. Pe de altă parte, ei au primit multe cuvinte din lumea spiritelor, cu care se aflau în contact. Aceste cuvinte aveau o semnificație mai înaltă, spirituală.

Când umanitatea s-a înmulțit, mai exact după căderea primului om, posibilitățile de comunicare cu spiritele s-au redus treptat, iar limbile și dialectele au apărut cu miile. Oamenii au ajuns să nu se mai înțeleagă unii cu ceilalți, decât cu condiția de a-și învăța reciproc limbile.

Evident, de-a lungul timpului toate aceste mii de limbi au suferit schimbări importante. Unele au progresat, altele au regresat, în funcție de nivelul cultural și de dezvoltare spirituală al popoarelor în cauză.

Oriunde există o limbă, una din caracteristicile sale principale, în afară de existența unor cuvinte care desemnează anumite obiecte, este maniera de a combina respectivele cuvinte în propoziții și fraze, precum și aceea de a le înregistra în scris.

În ceea ce privește sintaxa, adică exact subiectul pe seama căruia cei doi frați ai voștri au avut o dispută în legătură cu felul în care o utilizez Eu, merită să ne punem întrebarea: cum trebuie manipulată aceasta?

Am ajuns astfel la chestiunea de la care am plecat, și anume: de ce Mă exprim Eu diferit de felul în care sunteți obișnuiți voi? Pentru a vă putea explica acest lucru, să începem mai întâi printr-o altă întrebare: ce este o propoziție?

O propoziție este exprimarea unui gând care explică un concept sau o acțiune. Dacă doresc să explic o acțiune, fraza Mea trebuie să conțină un verb activ, ca expresie a voinței de a acționa, și abia apoi trebuie urmată de cuvântul care descrie acțiunea.

Astfel, în limbajul tuturor spiritelor, primul gând fundamental este: eu doresc să fac ceva, urmat de ceea ce doresc să fac.

De pildă, în Biblie se spune: „Și El a creat lumina”, în nici un caz nu se spune: „El lumina a creat-o” (aceasta este sintaxa specifică limbii germane), așa cum sunteți voi obișnuiți să scrieți. Cuvântul „creeaz㔠trebuie să preceadă cuvântul „lumină”. ( Ca în română, n.r.)

În dictările Mele veți întâlni aceeași sintaxă, iar L. avea dreptate. Dacă o veți citi cu inima, urmărind conținutul lor spiritual, le veți citi exact așa cum le-am dictat Eu și cum se obișnuiește în aproape toate limbile vechi din Orient și din Asia, inclusiv în câteva din limbile mai noi. În limba voastră (germana), această sintaxă este evitată, prin introducerea unui substantiv (sau chiar a unor fraze întregi) între verbul auxiliar și cel principal, astfel încât verbul care arată ce se întâmplă de fapt apare numai la sfârșit.

Întrucât în spatele oricărui fenomen se ascunde o esență spirituală, la fel stau lucrurile și cu sintaxa Mea. Dacă veți înlocui cuvântul „spiritual” cu „inima”, îmi veți accepta cu ușurință sintaxa, căci veți gândi cu inima, nu cu intelectul (la fel cum procedează toate spiritele Mele). Poporul vostru a renunțat la limbajul interior al sufletului și a trecut la cel al intelectului, inversând astfel ordinea corectă a cuvintelor.

Toate limbile vechi din Asia și din Africa seamănă cu limbajul universal al spiritelor. Scrierea și citirea corectă trebuie făcută de la dreapta la stânga, adică exact invers decât faceți voi, care trăiți numai orientați către exterior, motiv pentru care v-ați dezvoltat excesiv de mult intelectul. Această inversare indică aceeași prevalentă a materialului în fața spiritualului, de care am mai vorbit.

În sfera materială, de pildă în corpul uman, partea stângă este partea în care este situată inima și din care sângele curge către întregul organism. Ea reprezintă partea pozitivă sau spirituală, în timp ce partea dreaptă, din care sângele este transportat către plămâni și înapoi către inimă, reprezintă partea negativă sau materială.

Aspectele receptate din lumea exterioară de către organul interior al sufletului (simțirea și emoțiile), respectiv al omului spiritual, au aceeași valoare negativă, în timp ce emanațiile sufletului către lumea exterioară (prin organele sale specifice) au o valoare pozitivă.

Orice lucru care există are două laturi: stânga și dreapta, cărora le corespund două aspecte: pozitiv și negativ, sau interior și exterior.

De pildă, în interior și pe partea stângă, pielea umană este pozitivă, în timp ce în exterior și pe partea dreaptă, ea este negativă. Prin aspectul ei pozitiv ea elimină, în timp ce prin aspectul ei negativ absoarbe. Jocul celor două principii elementare ale vieții se petrece pretutindeni, fiind manifestat prin respingere și atracție, prin fricțiune și căldura generată de aceasta, prin distrugere și printr-o nouă creație.

Dacă este privit ca organ de receptare a impresiilor vizuale, ochiul este un organ negativ, dar dacă este privit ca o oglindă a impresiilor interioare, el devine pozitiv.

În lumea spiritelor, acestor două principii le corespunde apropierea sau distanțarea de Mine și de legile Mele.

În timpurile de demult, când oamenii și națiunile erau mai apropiate de viața spirituală, ei și-au inventat limbile în acord cu nivel superior, lucru valabil inclusiv pentru sintaxă și pentru scris. Când au început să se îndepărteze de marea lege a naturii, luând-o pe cărări greșite, maniera lor de exprimare și descriere a deviat la rândul ei, astfel încât majoritatea limbilor noi au un stil greșit și o manieră absurdă de scriere.

Oamenii au renunțat la limbajul spiritual al inimii, trecând la limbajul intelectual al creierului, și s-au îndepărtat astfel de Mine și de menirea lor. Din acest motiv, ei înțeleg greșit multe din lucrurile care există în natură, deși oamenii primitivi, care duceau o viață simplă, le vedeau în adevărata lor lumină.

După cum vedeți, este vorba de un joc al inimilor, de un schimb între inimă și intelect, de un du-te-vino, de o apropiere sau de o distanțare, de o îmbunătățire sau de o înrăutățire.

Ceea ce v-am spus despre pielea umană se aplică inclusiv pieliței fructelor, scoarței copacilor și suprafeței oricărui obiect. Există pretutindeni două aspecte, prin care inteligența lăuntrică se manifestă în exterior sau primește impresii din lumea exterioară. Ele manifestă întotdeauna polaritatea pozitiv-negativ, bine-rău, apropiere-distanțare, eliminare-absorbție, corect-inversat, etc.

La fel se petrec lucrurile în întreaga creație, până la marele om cosmic, ale cărui organe interioare nu sunt altceva decât sorii, cometele și planetele universului, și mai departe, până la omul cosmic spiritual, care este infinit mai mare decât primul, organele sale interioare fiind diferitele ceruri și beatitudini.

Toate aceste nivele absorb din exterior ceea ce pot transforma în substanță spirituală, și resping sau elimină substanțele uzate.

Mai presus de orice, cerul Meu reprezintă inima creației și marele său pol pozitiv, din care emană în exterior întreaga bunătate. Spiritele din lumea materială reprezintă polul negativ al creației, care poate reveni la Mine prin purificare spirituală, prin transformarea negativului în pozitiv.

Aceasta este marea lege fundamentală a creației: Eu, Iubirea, reprezint polul pozitiv, iar voi, la fel ca și spiritele și îngerii Mei, reprezentați elementele absorbante, adică polul negativ al creației, până când, printr-un proces continuu de absorbție și respingere, echivalent cu viața, polul Meu pozitiv va sfârși prin a înghiți totul, rămânând singur, ca esență spirituală eternă și imuabilă, în acel moment, toate elementele care au fost absorbite vor fi la fel de spiritualizate ca și Mine și se vor bucura de pacea și de beatitudinea eternă. Atunci nu va mai exista respingere, ci numai o atracție blândă, generalizată.

Evident, până la acest moment final vor mai trece mulți eoni, dar va veni cu siguranță clipa când spiritul și materia (complet spiritualizată la acea vreme) vor renunța la opoziția dintre ele, datorată primului impuls al creației, și toate elementele care altădată nu-și puteau asigura permanența decât prin conflict și disoluție, vor trăi atunci împăcate, unele lângă altele și prin altele, astfel încât unitatea va domni pretutindeni.

Vedeți așadar, dragii Mei copii, cum pornind de la o chestiune minoră ridicată de răspunsul lui L. am ajuns la omul spiritual și am demonstrat că aceeași punte ne unește pe toți. Aceasta este puterea atracției și a respingerii, care afectează totul, de la chestiunea minoră a sintaxei și până la marile spații cosmice.

Vă puteți da seama de aici cât de puțin este necesar pentru a descoperi și pentru a elucida un mare adevăr, o mare lege fundamentală a Căminului Meu divin. Evident, explicația nu poate veni decât prin intermediul Celui care a creat această lege, aplicând-o deopotrivă lumilor mai mari sau mai mici, obiectelor materiale și ființelor spirituale. Aveți nevoie de Tatăl vostru, care dorește să vă explice marile miracole pornind de la micile voastre întrebări, demonstrându-vă astfel cât de mult, și în același timp cât de puțin este necesar pentru a înțelege măreția Mea infinită, pe de o parte, și iubirea Mea, pe de altă parte, învățând să le prețuiți! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 16 - Energie, substanță și spirit
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.4.2011, 00:13 View PostDownload Post

Capitolul 16
Energie, substanță și spirit
(22 februarie 1871)
Aceste trei concepte sunt bine cunoscute de oameni, care au din păcate o percepție foarte eronată asupra lor. Îndeosebi primele două le dau mari dureri de cap materialiștilor, care cred că au descoperit în ele întreaga esență a universului, unica explicație a apariției, devenirii și dispariției sale, explicație cu care Dumnezeu, Ființa Spirituală care guvernează universul, nu poate fi de acord.

De vreme ce primii care se folosesc de aceste cuvinte, pe care le consideră premisa pe care a fost clădit universul, considerând că nu mai este nimic altceva de spus în legătură cu ele, sunt tocmai „învățații voștri profesori” de geografie, științe ale naturii și mineralogie, ne vom propune și noi să începem tot cu aceste cuvinte, pentru a le demonstra deștepților profesori cât de mare este ignoranța lor. Mai întâi de toate omul trebuie să știe cu ce instrumente lucrează, căci numai folosirea instrumentului corect demonstrează dexteritatea maestrului.

Așadar, ce este „energia”?

Ascultați-mă, îndeosebi voi, cei care vă pretindeți învățați și care, după toate cercetările voastre, ajungeți de fiecare dată în locul din care ați plecat, care doriți sa măsurați energia, considerând-o un factor universal al întregii lumi vizibile și invizibile. Doresc să vă spun ca energia, acest cuvânt mult îndrăgit de voi, care apare pe prima pagină a tuturor manualelor voastre, nu este ceva care există independent sau în sine, ci rezultatul unui alt factor, invizibil, a cărui existență nu o acceptați. Pe scurt, doresc să încep prin a vă declara sintetic că: „Energia este o lege naturală egală cu mișcarea sau cu viața”.

Apare imediat întrebarea: dacă lumea este alcătuită numai din substanță și din această expresie a energiei, cine este acela care dă un impuls energiei, pentru ca ea să se manifeste așa cum o face și nu altfel, influențând întotdeauna prin forța ei cea de-a doua premisă fundamentală a științei voastre, respectiv substanța?

Voi vedeți o piatră rostogolindu-se la vale sau căzând de sus și imediat trageți concluzia: forța care pune în mișcare piatra este gravitația, forța de atracție a pământului. Când piatra întâlnește un obstacol dur, ea se oprește din cădere sau din rostogolire, fiind blocată de o alt㠄forță”, care acționează diferit de prima.

Dacă Eu aș fi studentul acestor „înțelepți”, aș începe prin a-i întreba cum de s-a creat singură lumea, cum se susține și cum se va distruge ea, și le-aș spune: „Domnilor! Este adevărat, Mi-ați arătat efectele forței; le-am verificat Eu însumi și am constatat că premisele voastre sunt corecte, dar întrucât nu pot vedea energia, ci numai efectele ei, aș dori să știu ce este de fapt ea și cum poate fi explicată”.

Marii învățați se vor grăbi să-Mi răspundă: „Energia este o lege a naturii fără de care aceasta nu poate exista”.

„Bine, le-aș spune Eu, aveți dreptate! Dar aș dori să știu: există în natură ceva care își stabilește propriile sale legi? Căci voi, domnilor, nu îl recunoașteți pe Legiuitor, deși încercați să-Mi închideți gura cu conceptul ,legilor voastre naturale”. Ei bine, întâmplarea face ca Eu să fiu un student care dorește să înțeleagă în profunzime lucrurile și care nu este satisfăcut cu jumătăți de explicații, de genul celor „științifice”, pe care le aduceți voi”.

Evident, domnii cei învățați se vor înfuria auzind că un student dorește să știe mai mult decât îi pot oferi ei, așa că îmi vor întoarce spatele. M-aș trezi atunci nevoit să îmi caut singur calea de ieșire din acest haos științific, căci nava științei s-a împotmolit în apele puțin adânci ale „legilor naturale”.

Voi vorbiți foarte mult de „energie”, „forțe naturale”, „propulsie”, „respingere”, „gravitație”, „presiune”, „atracție”, etc. De aceea, vă propun să vedem ce este de fapt energia, cum se manifestă ea în natură și cum influențează viața organică și anorganică, cine dă viață, ia viața, dar mai ales cine construiește și distruge, devenind astfel susținătorul universului.

Mai întâi de toate, ce este energia? Energia nu este altceva decât manifestarea perceptibilă a unui obiect care trebuie să-și schimbe forma sau locul, din cauza unui alt obiect care îl influențează, determinând o mișcare interioară sau exterioară a obiectului, o mărire sau o reducere a dimensiunii sale, sau chiar disoluția acestuia.

Acest impuls care determină atracția unui obiect către un alt obiect nu este altceva decât dorința celui de-al doilea obiect de a scăpa de elementele din jur care îl influențează. Altfel spus, este impulsul către inerție, opus mișcării.

Astfel, piatra dorește să fie lăsată să se odihnească, astfel încât toate părțile ei componente, până la cel mai mic atom, să nu fie deranjate și să nu-și modifice dimensiunile. De aceea atunci când un alt obiect exercită o influență asupra pietrei, încercând să o scoată din inerția ei confortabilă, întreaga natură interioară a acesteia opune rezistență. Părțile ei componente, perfect omogene până atunci, din cauza inerției sale, încep să se dilate sau să se contracte, adică intră într-o stare de vibrație. Pe scurt, din cauza rezistenței pe care o opune obiectului care interferează cu ea, piatra nu mai este acum obiectul dur, fără viață, de dinainte, ci capătă viață. Toate elementele sale se mișcă și vibrează.

Ce se întâmplă însă atunci când un obiect inert intră într-o stare de vibrație, sau de mișcare? Rezultatul firesc este că el renunță la forma sa anterioară, fiind forțat să devină altceva, întrucât elementele sale nu mai sunt la fel de ferm legate ca și înainte. Dacă forța este suficient de puternică, ea sparge piatra, și dacă este posibil, ea îi dizolvă complet componentele, transformând-o în praf.

De aceea, se poate spune că forța gravitației, sau forța de atracție a pământului asupra părților componente ale acestuia se opune întotdeauna unei alte forțe, respectiv forța sau impulsul de a distruge tot ceea ce există, pentru a crea apoi altceva, nou.

Așa cum se manifestă și cum o percepe omul prin efectele ei, energia reprezintă un factor care nu se găsește în interiorul pietrei, nici în împrejurimile acesteia, ci este determinat și stimulat de alte elemente; ea generează schimbarea formei obiectelor și a părților lor componente, dă viață și ia viața, construiește și distruge, asigurând astfel permanența eternă printr-o nouă creație simultană cu distrugerea anterioară.

Energia se manifestă în toate direcțiile posibile și într-o mare varietate de forme. Factorul care stă la baza ei reprezintă o putere superioară, care în dorința sa de a se manifesta, devine vizibilă sub forma forței. De aceea, nu se poate spune că energia există într-o formă independentă, așa cum doresc să creadă savanții voștri materialiști; ea nu este un factor vital independent, ci rezultatul a doi factori superiori, respectiv inerția și mișcarea.

Lumea este creată, susținută și transformată în ceva veșnic nou numai datorită conflictului dintre aceste două principii fundamentale.

Inerția se manifestă prin substanță, care este al doilea nume al ei. Cât despre principiul activității și al vieții, cel care acționează asupra substanței, acesta este spiritul, cel care stimulează producerea energiei și care permite unitatea substanței, fiind astfel principalul factor al vieții. Fără spirit nu se poate vorbi de viață; fără viață nu se poate vorbi de substanță, și deci nici de energie, căci energia este rezultatul interacțiunii dintre cei doi factori anteriori. Dacă aceștia lipsesc, nimic nu poate exista.

Am clarificat așadar conceptul de energie sau de forță. Putem trece acum la următorul concept, cel prin care se manifestă energia, respectiv substanța, într-adevăr, energia nu poate exista decât acolo unde există rezistență. Prin unitatea componentelor sale substanța sau materia asigură rezistența fizică sub forma principiului inerției, care se opune mișcării și devine astfel vizibil ca forță.

Ce este, așadar, substanța? Oamenii de știință se vor grăbi să răspundă: „Substanța este orice obiect înzestrat cu dimensiuni (lungime, lățime și înălțime)”.

„Bun, dar atunci, din ce este alcătuită substanța?”

„Substanța este alcătuită de tot ceea ce există în univers, într-o formă compactă sau dizolvată. Totalitatea elementelor de bază ale creației alcătuiesc substanța”.

„Bun, dar câte feluri de substanțe există, și cum le putem distinge sau separa unele de altele?”

Oamenii de știință vor răspunde din nou: „Prin analizele noastre chimice, noi am descoperit nenumărate substanțe indisolubile (cel puțin pentru noi), care reprezintă elementele constitutive ale universului. Diferitele lor combinații alcătuiesc tot ceea ce putem vedea sau simți la nivel fizic. Aceste combinații, sau (după cum le place lor să spună), acești compuși chimici, sunt supuse anumitor legi, din care una este legea asimilării, iar alta legea respingerii”.

„Dar, domnilor, aș fi Eu nevoit să le dau replica, văd că vorbiți din nou de legi, ceea ce Mă duce din nou cu gândul la un Legiuitor”.

„Prietene, Mi-ar spune ei, nu asta am vrut să spunem noi. Diferitele tipuri de substanțe au caracteristici variate, care le permit să intre în combinații diferite, în timp ce alte asemenea combinații sunt imposibile”.

Văzând din nou că nu putem fi pe deplin de acord cu profesorii, vom fi nevoiți să ne bazăm iarăși pe noi înșine și pe cele cinci simțuri ale noastre, punându-ne din nou întrebarea: „Ce este substanța?” Răspunsul simplu pe care ni-l dă inima este:

„Substanța” nu înseamnă ceva anume. Ea reprezintă doar un termen generalizat, care pune un semn de egalitate între toate lucrurile, nepermițând nici un fel de varietate. Dacă ne-am propune să definim tot ceea ce există în universul vizibil ca fiind substanță, ar fi imposibil să găsim o singură definiție pentru combinații precum cea dintre o masă densă și lumină, sau între un obiect solid și unul volatil.

În cel mai bun caz, putem spune c㠄substanța” este reprezentată de marele spațiu eteric care se extinde dincolo de atmosfera pământului, în care sunt prezente toate ingredientele care alcătuiesc corpurile cerești și atmosferele din jurul acestora.

Acesta este singurul depozit universal de substanță, din care este clădit întregul cosmos. Cât despre pământul și atmosfera sa înconjurătoare, substanța nu mai este „substanță”, căci elementele sale simple sau combinate sunt supuse unor forțe superioare, precum viața și mișcarea, care le silesc să își modifice forma, să se transforme și să apară într-o formă nouă, ca ceva complet diferit.

Substanța pământului este supusă anumitor legi, care fac ca formele sale primitive (elementare) să nu mai fie posibile. Aceste componente individuale sunt deja atât de strâns unite întrucât alcătuiesc un ansamblu perfect unitar (o unitate în sine), opunându-se separării prin mijloace artificiale. Domnii cei învățați sunt convinși că au descoperit „legi ale naturii”, dar numai pentru că nu recunosc puterea superioară care domnește asupra întregii creații și care poate realiza orice dorește, și anume puterea Spiritului.

Oamenii de știință nu recunosc faptele decât acolo unde natura operează prin mijloace grosiere, vizibile pentru instrumentele lor. De aceea, ei nu pot înțelege că dincolo de neîncrederea lor, există totuși un principiu mai subtil decât toate analizele lor chimice, decât microscoapele și telescoapele lor, decât barometrele, electrometrele, termometrele și anemometrele lor. Ceea ce observă ei nu sunt decât niște procese empirice care au loc în eprubetele lor, cărora le acordă o importanță mult prea mare, fără să le înțeleagă. Refuzând să îl recunoască pe Dumnezeu, Marele Legiuitor, ei învestesc aceste substanțe cu inteligență, spunând: „Ele urmează numai cutare sau cutare impuls”, la fel cum procedează ei înșiși, atunci când își urmează impulsul materialist și iluzia că știu ceva, deși sunt orbi și ignoranți.

Ei nu doresc să descopere adevăratul mister al naturii, și anume corelația dintre materie și spirit, manifestată în propriul lor creier, a cărui materie cenușie - această masă materială și vizibilă - produce rezultate spirituale, sau de propriul lor corp, al cărui metabolism le permite să se bucure de o viață sănătoasă. Nu, ei nu sunt de acord cu aceasta, căci nu doresc să accepte existența spiritului!

Acești domni, care nu doresc să accepte existența Domnului, a puterii superioare, deși ar putea să-și dea seama cu ușurință că spiritul domnește asupra materiei observându-și propriul corp, vorbesc de legi ale naturii care structurează energia și materia în formele pe care le văd și în forțele invizibile pe care le simt. În ceea ce privește propriul lor corp, ei nu recunosc însă aceste legi ale naturii, dorind să îl controleze într-o manieră autocrată.

„Cât de slabi și de subiectivi sunteți, o, oameni orbi!” le strigă întreaga natură, atât cea vie cât și cea aparent moartă. „Noi existăm, într-adevăr, dar nu suntem înlănțuiți întâmplător sau potrivit ,legilor' voastre, ci avem drept cauză o putere superioară, atrăgându-ne și respingându-ne reciproc în funcție de individualitatea noastră, și aceasta numai pentru a vă asigura vouă, scepticilor, un sejur agreabil pe această planetă, dar și pentru a vă striga în permanență ceea ce - în orgoliul și ignoranța voastră nemăsurate - nu doriți să auziți:

Da, existăm, dar nu în calitate de ,energie' sau ,substanță' așa cum ne priviți voi, oameni orbi, ci în calitate de spirite. Chiar dacă suntem întemnițate într-o măsură mai mare sau mai mică, noi suntem cele care creăm formele, distrugându-le și recreându-le în permanență. Mai devreme sau mai târziu, vom scăpa din acest conflict spiritualizat și vă vom demonstra că tot ce există în natură este spirit, lucru pe care voi refuzați să-l înțelegeți, cu toate revelațiile pe care vi le oferă natura vizibilă și invizibilă. O, oameni mândri, voi nu recunoașteți că ceea ce știți nu înseamnă nimic! Când veți fi în stare să exclamați cu toată sinceritatea că nu știți absolut nimic, abia atunci veți putea spune că ați făcut primul pas către marea menire cu care v-a înzestrat marele Spirit, care vă tratează cu atâta compasiune și grație, făcând tot ce îi stă în puteri pentru a vă demonstra că el, un Spirit, nu poate da naștere unei creații materiale, ci numai uneia 100% spirituale!”

După ce v-am explicat cât de absurde sunt ipotezele materialiste ale științei, să trecem la ceea ce ne interesează, pentru a le demonstra scepticilor (de bună credință) că nu exist㠄energie” sau „substanță”, ci numai „spirite” și un Creator Spiritual Suprem! Amin.
(23 februarie 1871)
Ieri am afirmat că principalul element din care este constituit universul este spiritul. Astăzi vom încerca să demonstrăm ceea ce am afirmat ieri.

Prima întrebare pe care merită să ne-o punem este: ce anume este „spiritul” și din ce este alcătuit el?

Răspunsul la această întrebare nu este deloc ușor, dar Mă voi strădui să vă clarific această chestiune cu ajutorul unui exemplu, pentru a putea face mai ușor diferența între „spirit” și „manifestarea forței”.

Să presupunem că cineva dorește să înceapă o anumită lucrare, care, potrivit înțelegerii sale, dacă va urma unei anumite logici și dacă va fi urmărită cu perseverență, ar trebui să conducă la un anumit rezultat. Pentru a o finaliza, el trebuie să conceapă mai întâi o idee, să reflecteze asupra ei și să își imagineze mental toate etapele pe care va trebui să le urmeze, de la prima la ultima. După ce s-a gândit la toate, până la cele mai mici detalii, el va trebui să-și procure instrumentele și materialele de care are nevoie, iar apoi, sub influența ideii originale, va combina, va amesteca și va prelucra aceste materiale până la obținerea rezultatului dorit.

Dacă veți analiza acest proces, veți constata că puterea care conduce la obținerea rezultatului final este ideea spirituală care a stat la baza întregului proiect. Toate elementele care vor alcătui în cele din urmă proiectul realizat trebuie mai întâi impregnate cu energia acestei idei originale, pentru ca, sub influenta ei, să se combine și să se armonizeze într-un ansamblu omogen, care nu face altceva decât să exprime ideea concepută inițial.

Acest proces de spiritualizare a materiei, sau de utilizare a ei pentru a-și împlini scopurile, această trezire a elementelor spirituale care se odihnesc în interiorul materiei, subjugându-le într-un efort colectiv, reprezintă viața, sau axul motor al întregii mașinării. Această forță vitală activă, care transcende toate elementele măsurabile și nemăsurabile, este „Spiritul”. Spiritul are diferite nivele de conștiință, cel mai înalt fiind Eu, Creatorul unic și Domnul întregii creații, în care sălășluiește întregul potențial al acestei puteri.

De vreme ce această putere are drept scop creația într-o anumită logică (logică ce apare pentru voi sub forma legilor naturii), rezultă în mod evident că dacă ceva este creat pentru a fi permanent, el nu poate fi distrus, ci numai prezervat. De aceea, această putere spirituală trebuie „să-și găsească plăcerea” în ceea ce a creat, să se simtă apropiată de obiectul creației sale, și în ce altceva ar putea consta aceast㠄apropiere” dacă nu în iubire? Principiul invers, aversiunea, sau impulsul de a distruge obiectul creat, nu poate fi numit altfel decât ură.

Rezultă deci că fiind principiul activ, creator, al vieții nepieritoare, Spiritul Primordial (sau puterea supremă) este sinonim cu iubirea, adică, mai pe scurt, că Dumnezeu este iubire!

Acolo unde există iubire nu poate exista ură, nici distrugere!

Așadar, întrucât Spiritul Suprem, manifestat de Persoana Mea ca entitate independentă și eternă, nu poate avea alt atribut fundamental decât „iubirea”, rezultă că Eu trebuie să posed în mod automat și toate celelalte calități atribuite iubirii, fără de care aceasta nu ar putea exista.

Aceste calități sunt: blândețea, răbdarea, perseverența (sau credința), umilința și dragostea părintească (având în vedere că tot ce am creat Eu sunt produsele Mele, deci, cum s-ar spune, copiii Mei).

Mai mult, dacă un Creator dorește să creeze ceva, El trebuie să-și înzestreze creatura cu o scânteie din propriul Său Sine, pentru ca acesta să semene cu Creatorul său și să fie demn de El!

Altfel spus, pentru a crea toate universurile, cu sorii și planetele lor, cu lumile minerale, vegetale și animale, am fost nevoit să înzestrez fiecare din aceste părți cu o scânteie din Sinele Meu, cu dorința de a evolua treptat și de a se întoarce la Mine. În virtutea legii rezonanței, potrivit căreia „elementele asemănătoare se atrag”, scânteia spirituală atrage în jurul ei anumite elemente (care îi sunt caracteristice), care se solidifică sau se condensează, căpătând volum și formă. Spiritul capătă astfel un corp.

Aceasta este maniera în care a fost creată întreaga materie, alcătuită din elemente solubile, volatile sau dense, până la cea mai dură rocă. Principalul constituent este întotdeauna spiritul, care se combină cu alte spirite de același fel sau diferite, generând mase mai mari sau mai mici, mai mult sau mai puțin solide.

Un exemplu plastic este apa, care reprezintă un element flexibil, cu o densitate moderată, dar care, sub influența focului, se transformă în vapori; invers, dacă din structura ei scapă o anumită cantitate de căldură, ea capătă aparența densă a gheții.

Apa se solidifică numai prin pierderea căldurii, adică a iubirii care atrăgea particulele sale elementare. Iubirea este forța care unește totul în acest univers. Ea este sinonimă cu un alt factor vital, și anume căldura.

Când iubirea unește două sau mai multe spirite (sau particule spirituale), din această fuziune se naște o stare beatifică sau o cantitate de căldură. Oriunde apare căldura, apare implicit impulsul către o stare mai bună, către o combinație mai subtilă, mai rafinată. Astfel se naște cel de-al doilea factor vizibil: viața.

Acolo unde nu există iubire, nu există nici căldură, iar unde nu există căldură, nu există viață!

La rândul ei, fiind un produs al căldurii și iubirii, sau al fricțiunii care se naște datorită mișcării dintre diferitele particule spirituale întemnițate în materie, viața dă naștere unui alt factor al creației. Oriunde există căldură, există fricțiune; invers, oriunde fricțiunea crește, apare căldura, și odată cu ea starea materiei se modifică. Particulele spirituale capătă alte forme, mai ușoare, mai subtile, corespunzând unei stări superioare de eliberare. Această eliberare parțială generează o stare de fericire care se manifestă prin vibrații puternice, manifestare pe care o numim lumină!

Așadar, oriunde există iubire, există căldură; oriunde există căldură, există viață; și oriunde există viață, există lumină!

Aceștia sunt cei trei factori principali care stau la baza creației, care o susțin și fără de care nimic nu ar putea exista. Indiferent de obiectul creației, unul din cei trei factori trebuie să predomine. Dacă toți cei trei factori ar înceta să existe, nu am mai putea vorbi de creație, de viață, de căldură, ci doar de moarte, frig și dezintegrare sau distrugere, pentru ca părțile dizolvate să se poată întoarce din nou la ciclul primordial al creației.

Așadar, „energia” nu este altceva decât impulsul spiritual de a crea ceva nou din ceea ce există. Când acest impuls se manifestă în realitate, oamenii voștri de știință îl recunosc sub numele de legi ale naturii.

„Substanța” nu este altceva decât un principiu spiritual solidificat, care și-a pierdut cu mult timp în urmă forma primordială, căpătând o aparență mai solidă și mai grosieră (așa cum o puteți vedea chiar pe pământul vostru), în această ipostază, ea nu mai este substanță, ci materie. (N. Tr. Regăsim acest limbaj conceptual pretutindeni în opera lui Lorber, unde termenii de „substanța” sau „substanțial” se refera întotdeauna la universul subtil (astral), în timp ce termenul de „materie” se referă la universul fizic.). Influența celor puternici asupra, celor slabi, a celor mari asupra celor mici, generează dezintegrarea acesteia, eliberând spiritele întemnițate în ea și deschizându-le calea către nivelele superioare de existență.

Această diviziune, generată ca urmare a influenței reciproce a obiectelor create unele asupra celorlalte, se manifestă sub ochii voștri sub forma „vieții” - marea lege naturală a „nașterii și a morții”. Prin puterea sa de dizolvare, moartea reprezintă principiul complementar al vieții, care permite intrarea în marele joc al creației urmată de ieșirea din joc și renașterea într-o formă superioară, în acest fel, elementele spirituale parcurg drumul înapoi, către Mine, proces numit evoluție.

De aceea, ceea ce savanții voștri numesc legi ale naturii (care nu fac altceva decât să urmeze voința Mea), nu sunt în realitate decât o viață spirituală, care depășește cu mult - ce-i drept - tot ceea ce pot înțelege la ora actuală acești savanți.

De altfel, tocmai din acest motiv, pentru că Principiul spiritual refuză să se supună voinței lor și nu acceptă să devină monopolul lor exclusiv, ei au decis să-l conteste cu totul.

Pentru ei nu există Dumnezeu, nu poate fi vorba de un Legiuitor, deși vorbesc de legi ale naturii. Mai mult, conform teoriei lor materialiste, „substanța” este cea care își creează propriile legi, dovedindu-se astfel o substanță inteligentă!

Pentru știință, legile nu reprezintă altceva decât o „necesitate”, care face ca tot ce există în univers să se dizolve în elemente substanțiale și să-și reînceapă ciclul mecanic. Conform acestei viziuni, nu se poate vorbi de o evoluție ascendentă, ci numai de o stagnare eternă.

Dacă acești savanți se mulțumesc să se transforme, după disoluția finală, în oxigen, carbon sau azot, ori alte elemente măsurabile sau nemăsurabile, personal, Eu nu am nimic împotrivă. Le-aș putea chiar îndeplini dorința, obligându-i să înoate în supa cosmică timp de câteva milioane de ani, în atmosfera unei planete sau alta. Chiar și așa, mai devreme sau mai târziu tot va veni ziua în care conștiința dinlăuntrul lor se va trezi din această stare de vis, simțind nevoia să se manifeste, dar atunci, calea de la o particulă de aer la un suflet uman va fi mult mai lentă și mai dureroasă!

Până acum, am ținut cont de liberul lor arbitru și i-am lăsat să facă ce vor. Culmea este că atunci când se confruntă ei înșiși cu disoluția „final㔠pe care au proclamat-o toată viața cu atâta sânge rece, cei mai mulți dintre ei doresc să retragă tot ce au scris de-a lungul vieții, renunțând la imaginea dezolantă pe care au prezentat-o lumii și pe care au încercat s-o impună și altora. Din păcate, această retragere nu mai este posibilă acum!

Dacă nu ar exista iubirea și compasiunea Mea nelimitată, aș fi nevoit să Mă port altfel cu acești copii neascultători. Din fericire pentru ei, Eu Mă port precum omul care vede și care îl iartă pe orbul care a intrat din greșeală în el, chiar dacă l-a doborât la pământ. Căci orbul nu știe ce a făcut.

Spiritul este omniprezent, oricât de mult s-ar opune filosofii și savanții voștri. Fără spirit nu ar putea exista nici creație, nici soarele de pe cer, nici viața, așa cum o știți!

Elementul spiritual este cel care dăruiește viața și impulsul de a se mișca formelor rigide și moarte ale materiei, îndemnând toate creaturile să se bucure și să aspire către Spiritul suprem, către iubirea personificată, către Mine. Fără spirit nu ar exista iubire, și ce ar fi viața fără iubire? Doar un haos, o natură rece, fără nici un principiu care să încălzească, să aline, să lumineze!

Chiar și viața voastră pământească, ce ar fi ea fără iubire? Ce sentiment cunoașteți voi mai presus de iubire? De ce vi se pare natura atât de frumoasă și de încântătoare? De ce trezește muzica în voi sentimente atât de exaltate și de sublime? Ce anume inspiră și încălzește sărmana inimă care suferă și plânge?

Venite din sferele spirituale invizibile, razele iubirii pătrund în natura voastră materială și vă impulsionează să vă căutați unii pe alții, să vă mângâiați reciproc, să vă îmbrățișați, pentru a simți astfel bătaia inimii celuilalt, care, la fel ca și a voastră, reprezintă un imn de slavă închinat frumuseții și sfințeniei.

Ce ar fi întreaga voastră lume vizibilă dacă nu ar exista această punte spirituală care unește toate ființele vii, care face legătura voastră cu Mine, care vă atrage către Mine, și pe Mine către voi? Ce ați fi voi fără iubire?

Acest sentiment beatific și sacru este singurul care vă poate conduce dincolo de limitele universului vostru fizic, dincolo de stele, acolo unde vă așteaptă, în starea sa perfectă de beatitudine și pace eternă, Cel care v-a dăruit o scânteie din propriul Său Sine și care nu dorește altceva decât ca voi să înțelegeți că fără iubire, lumea ar fi fost creată în zadar!

Priviți această lume ca pe un spectacol spiritual, în care spiritele, unite în mii de forme, cântă împreună același imn de slavă: „Dumnezeu este iubire!”, indiferent dacă este vorba de o rază de lumină provenită de la o stea îndepărtată sau de viermele care se târăște la picioarele voastre. Da, eu sunt „Iubire”, Eu sunt „Spiritul” care a creat totul și care susține totul prin iubirea Sa.

Eu sunt Dumnezeu, Cel care a coborât cândva la voi, pe acest mic pământ, pentru a-și realiza cea mai mare dintre lucrările iubirii și smereniei Sale.

Da, Eu sunt Dumnezeu, Cel care, deși Spirit Atotputernic, nu dorește să fie singur în creația Sa.

Eu sunt acel Dumnezeu care dorește să fie un Părinte și să-și vadă copiii în jurul Său, dispuși să-i acorde iubirea lor necondiționată, cu toată puterea Lui absolută!

Acesta este motivul pentru care nu încetez să vă reamintesc continuu același mesaj: „Mu vă uitați originea! Voi sunteți ființele create de Mine, deci scântei spirituale! Urmăriți prin acțiunile voastre să deveniți demni de Mine, pentru a fi din nou copiii Mei!”

Acesta este mesajul pe care vi-l strigă toate cerurile și toate profunzimile creației Mele, ca să-l puteți auzi oriunde v-ați afla: „Iubiți-l pe Dumnezeu mai presus de orice! Căci El este Iubire, El ne-a creat pe toți pentru a iubi - și numai pentru a iubi! Urmăriți să deveniți la fel ca El, pentru ca mesajul Lui să nu fie irosit!”

Acest apel răsună pretutindeni. Treziți în inimile voastre sentimentul iubirii, încântați-L pe Tatăl cu iubirea voastră, inclusiv față de semenii voștri. Aceasta este dorința Tatălui vostru! Amin!
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 17 - Despre alchimiști
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.4.2011, 00:40 View PostDownload Post

Capitolul 17
Despre alchimiști
(6 iulie 1871)
Observație preliminară citată dintr-o scrisoare: „Domnul însuși te îndeamnă să îi revelezi dorințele și îndoielile tale cele mai intime, pentru ca El să îți ofere explicațiile dorite. De aceea, ascultă: „Dragul Meu fiu, în acele vremuri, M-ai căutat pe Mine, Tatăl tău, citind lucrările alchimiștilor. Tu nu ai înțeles ce este adevărat și ce nu în aceste cărți, și ai ajuns să te îndoiești, la fel cum în zilele noastre majoritatea oamenilor nu înțeleg Biblia, pentru că nu îi mai pot pătrunde înțelesul spiritual”.

Încă din timpuri imemoriale au existat oameni preocupați de latura întunecată a științei și care s-au numit magi, astrologi, alchimiști, etc. Acești oameni știau că dincolo de natura vizibilă se ascunde ceva mai mare și mai sublim, în tăcerea nopții, ei obișnuiau să privească ore în șir cerul înstelat, studiindu-l întreaga noapte, căci noaptea mintea se concentrează mai ușor decât ziua. În întunericul nopții, marele Spirit care lucrează în tăcere și care penetrează întreaga Mea creație, i-a asistat în cercetările lor. Ei i-au simțit influența, fără să-L cunoască însă direct. De ce? Pentru că scopurile lor erau orientate către cele lumești, către propriul lor avantaj, pentru sporirea influenței și îmbunătățirea poziției lor sociale.

Din acest motiv, ei nu au descoperit nimic valoros prin cercetările lor, nici „piatra filosofală”, nici „arcanum iongae uitae” (elixirul vieții). Ei nu au devenit cu nimic mai iluminați, și la fel ca toți oameni care se nasc, au fost nevoiți să moară la un moment dat.

Ceea ce acești copii rătăciți numeau spiritul universal (folosindu-se de cuvinte latinești sau grecești), se referea de fapt la voința Mea, adică la puterea activă care susține întreaga creație, distrugând-o și recreând-o din nou, cu scopul de a o conduce din nou pe calea către Mine, de-a lungul unui proces complex de transformări succesive.

Din când în când, câte un gând inspirat trecea prin mintea unuia sau altuia din acești savanți ai nopții. Din păcate, ei încercau să înțeleagă cu intelectul ceva ce nu avea nici o legătură cu acesta, dându-i un nume necunoscut și o aparență mistică, astfel încât ceea ce era deja de neînțeles să devină încă și mai indescifrabil, pentru a-i convinge pe alții de ceea ce nu credeau ei înșiși, și anume că știu mai multe decât ceilalți. De aceea, ei își puneau mantia de magician, alchimist sau astrolog, pentru ca cei din jur să nu vadă lungile urechi de măgar care le atârnau.

Ceea ce pseudo-filosoful pe care l-ai citat numea salpetru, forța activă pe care vântul o poartă în pântecele său, fiind chiar spiritul pe care îl caută, nu înseamnă altceva decât forța activă a vieții pe care o conține orice briză și orice vânt. Căci ce este de fapt salpetrul, ce este sarea? Și respectiv, ce este spiritul creației, principiul vital activ?

Ascultă, dragul Meu fiu, este vorba de unul și același lucru, dar trebuie să-l examinezi cu ceva mai multă atenție. Salpetrul, sau sarea, este o substanță care rezultă din divizarea altor elemente, care divid la rândul lor alte substanțe cu care sunt amestecate. La ce se referă această divizare? În limbajul Meu conceptual, divizarea nu poate însemna decât o stimulare, o dezvoltare a activității vieții, o eliberare a substanței întemnițate în materie.

Când salpetrul precipită într-o formă cristalină, ca urmare a reducerii chimice a altor substanțe elementale, el reprezintă cel mai subtil element spiritual rezultat, aflându-se pe un nivel spiritual superior substanței inițiale. Pe măsură ce se combină cu alte elemente, el trăiește o viață superioară, continuându-și procesul de spiritualizare de sine, dar și de eliberare a celorlalte substanțe, pe care continuă să le dividă. În acest fel, se poate spune că salpetrul pavează calea către progresul spiritual.

Proprietatea sa de coroziune (ca a oricărei sări) reprezintă factorul activ, capabil să trezească substanța la o viață superioară. De aceea, el este o manifestare directă a voinței Mele atotputernice, cea care guvernează evoluția întregii creații.

Când filosoful tău afirmă că vântul își poartă în propriul pântec spiritul pe care îl caută, el vrea să spună că mișcarea aerului, care stimulează metabolismul, este mama vieții active. La fel cum animalul sau femeia își poartă în pântec fructul care se va naște cândva, pentru a-l coace, și la nivelul aerului se produce o anumită concepție, observabilă îndeosebi atunci când vântul se mișcă cu putere, declanșând un proces mai rapid de precipitare. Vântul înseamnă că spiritul, pe care Eu l-am așezat în interiorul naturii Mele, pentru a stimula procesele, trebuie să dividă elementele și să creeze ceva nou. Când alchimiștii din vechime intuiau că există o viață eternă, indestructibilă, ei nu se refereau la viața terestră, ci la viața spiritului lăuntric, pe care nu îl înțelegeau însă și pe care îl interpretau în mod greșit, cu toate inspirațiile lor nocturne provenite din lumea spiritelor.

Tatăl și mama pământului nu sunt soarele și luna. Tatăl întregii creații sunt Eu, iar mama, cea care dă naștere și care lucrează, stimulează, susține și creează în permanență este voința Mea. Ea se manifestă prin toate substanțele care există în eter, care poartă înlăuntrul lor, la fel ca și sarea, impulsul activ de a stimula, de a crea noi forme, pentru a se întrupa în ele și pentru a le divide apoi din nou, precipitându-le sub formă de săruri, în acest fel, prin aceste combinații noi, ele se apropie din ce în ce mai tare de edificiul cosmic spiritual din care au provenit și în care trebuie să se întoarcă din nou, mânate de voința Mea.

Fiul Meu, aceste substanțe au fost dintotdeauna susținătoarele creației Mele.

„Forța activ㔠din univers este voința Mea, care atrage dacă se manifestă prin magnetism, respinge dacă se manifestă prin electricitate, stimulează dacă se manifestă prin lumină, dezvoltă dacă se manifestă prin căldură și distruge dacă se manifestă prin foc. În sfârșit, fiind marea forță a trezirii spirituale, ea silește elementele transformate de săruri și acizi să își asume forme noi, mai spirituali-zate decât înainte, intrând din nou în ciclul creației.

Ce se poate spune însă despre viața voastră? Este ea diferită?

Ascultă, copilul Meu, diferitele ramificații ale drumului vieții sunt sărurile, acești stimulenți capabili să inducă trezirea. Ele sunt cele care vă stimulează să simțiți, să gândiți și să acționați, pentru a divide apoi impresiile pe care le-ați absorbit din lumea exterioară. Din acest proces „alchimic” se naște caracterul sau fizionomia spirituală a omului.

Aceste experiențe permit evoluția spiritului vostru, pe care îl purifică și îl eliberează, unind impresiile vieții într-un tot unitar.

Voința Mea - vântul spiritual - suflă prin sufletul vostru, dând naștere unor gânduri noi, care se transformă apoi în acțiuni, capabile să vă ghideze pe căi mai bune și scurtându-vă astfel considerabil drumul către Mine.

Acesta este salpetrul și sarea vieții, pe care îl puteți găsi pretutindeni, în munți și în văi, în peșteri, dar și acasă la voi. El este principiul stimulent al coincidenței (declanșarea sincronă a evenimentelor sau unirea acestora prin fire invizibile), care se manifestă la nivelul creației prin legea rezonanței (atracția și respingerea permanentă a elementelor asemănătoare sau diferite între ele).

Lumea este silită astfel să se schimbe. La fel și voi.

Ți-am explicat în câteva cuvinte ce doreau să spună cărțile tale vechi, din perspectiva cea mai spirituală cu putință.

Încă din timpuri imemoriale, gânditorii au simțit nevoia să descopere ceea ce era necunoscut. Cu cât ceva era mai greu de revelat, cu atât mai mult îi fascina el, indiferent dacă era vorba de un aspect material sau subtil-spiritual.

Din acest proces s-au născut toate aberațiile spiritului uman, astfel încât astăzi foarte puțini oameni își mai recunosc cu claritate menirea. Tu, copilul Meu, ai avut șansa să pășești din întuneric în lumină.

Urmează sfaturile Mele și vei putea citi marea carte a naturii care te înconjoară, cu inima, nu cu intelectul, dându-ți astfel seama că sarea vitală universală, care trezește, inspiră și ghidează totul, este voința Tatălui tău, Cel care îți strigă de pretutindeni, din natura exterioară, dar și din inima ta: „Nu există decât un singur Dumnezeu, un singur Creator și un singur Domn!” Dorința Lui este una singură: ca prin acest proces de ghidare, să te poți întoarce la sursa din care ai provenit, ca spirit născut din Sinele spiritual al Ființei Sale primordiale! Amin.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Ganapati
Avansat
Avansat

Ganapati is offline

Joined: 24 Feb 2009
Member: #453
Posts: 266
Country Flag: Romania
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups: None
Topic icon
Capitolul 18 - Despre diferitele forme și tipuri de animale
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.4.2011, 00:54 View PostDownload Post

Capitolul 18
Despre diferitele forme și tipuri de animale
(9 august 1872)
Mulți dintre voi își frământă creierele să înțeleagă de ce există atâtea tipuri diferite de animale, a căror utilitate nu o înțelegeți și a căror formă vi se pare urâtă (în conformitate cu principiile voastre estetice), în condițiile în care Eu, Creatorul, ar fi trebuit să creez numai lucruri demne de Mine, adică înzestrate cu cele mai frumoase forme. Cam așa gândiți voi și savanții voștri, care se așteaptă ca totul să corespundă imaginației lor, nicidecum voinței Mele în acord cu înțelepciunea Mea.

Ei bine, după cum spune proverbul vostru: „Fiecare pasăre cântă pe limba ei” (N. Tr. În limba germană, proverbul sună astfel: „Fiecare pasăre cânta în funcție de forma ciocului ei”.). Acești oameni atât de „învățați” și acești raționaliști atât de „subtili” trebuie iertați, căci, în orbirea lor, ei nu înțeleg și nu vor înțelege niciodată aceste lucruri.

Pentru a-Mi dovedi compasiunea față de copiii Mei imaturi, doresc să vă explic cum stau lucrurile în realitate, pentru ca măcar voi să nu rămâneți cu o impresie greșită. La fel ca în atâtea alte ocazii, voi ridica din nou vălul lui Isis, pentru ca voi să puteți privi dincolo de el, dovedindu-le celor care cred în Mine și care doresc să Mă urmeze că nu tot ceea ce vouă vi se pare urât este așa cum îl percepeți voi, și c㠄bătrânul Dumnezeu” știa foarte bine ce face, cu mult timp înainte să apară măcar ideea unei inimi umane bătând! Să trecem așadar la explicații.

Voi vedeți un număr foarte mare de animale, a căror menire nu o înțelegeți. Având în vedere că Eu sunt Cel care le-a creat, este normal să credeți că la baza creației lor a existat un motiv bine determinat.

Problema se pune însă în alți termeni: dacă nu ați fi atât de preocupați de aritmetica voastră simplă și ați putea înțelege matematica complexă pe care o practic Eu, v-ar fi mult mai ușor să înțelegeți lucrurile.

Aritmetica voastră vă învață să extindeți concluziile voastre de la ceea ce știți la ceea ce nu știți. Ea vă învață să gândiți întotdeauna logic, trăgând concluzii abstracte. Aceasta este diferența între o ființă umană finită și Dumnezeu cel infinit. Deși cunoaște și El logica matematicii voastre, Dumnezeu calculează, gândește și trage concluzii într-o altă manieră decât voi, copii slabi și imaturi ai Domnului atotputernic.

Rezultă în mod evident că dacă aplicați gândirea voastră limitată creației Mele infinite, vor exista întotdeauna” decalaje pe care gândirea umană nu le va putea umple, căci nu cunoaște gândurile divine care completează aceste decalaje.

Spre exemplu, voi cunoașteți un mare număr de insecte, a căror utilitate nu o înțelegeți și care vă chinuiesc zilnic, silindu-vă să vă protejați de ele prin toate mijloacele care vă stau la dispoziție (*). Cunoașteți de asemenea alte animale, care nu trăiesc decât pentru a le consuma pe cele inferioare lor, așa-numiții prădători.

Mai cunoașteți și o serie de animale care sunt invizibile pentru ochiul liber, pe care nu le puteți vedea decât la microscop, dar care sunt înzestrate cu o energie creatoare și cu o longevitate prin comparație cu care viața animalelor superioare, inclusiv a omului, rămâne mult în urmă.

Constatați astfel în lumea animală o sumedenie de contradicții pentru care nu găsiți explicații, dar dacă veți observa oricare din aceste animale cu cea mai mare atenție, veți remarca o formă atât de perfectă și o susținere atât de deplină din partea naturii, pentru ca specia sa să nu dispară, încât nu veți putea decât să vă minunați. Concluzia este evidentă: dată fiind forma, viața și imensa putere de reproducere a animalului, este limpede că trebuie să existe un motiv pentru care Creatorul, adică Eu, am înzestrat respectivul animal cu atributele sale caracteristice, pe care le-am refuzat în schimb altor ființe inteligente, de pildă vouă, copiii Mei.

Această concluzie vă umple de îndoieli, nemaiștiind ce să credeți despre un asemenea Creator și despre creația Lui.

Pentru a vă putea explica această aparentă contradicție, trebuie să încep prin a face o serie de referiri la o altă lume decât cea materială. Pe scurt, trebuie să începem cu lumea spirituală, pentru care materia nu reprezintă altceva decât un înveliș exterior.

Numai ochiul spiritual poate vedea ceea ce va rămâne de-a pururi ascuns ochilor fizici și celor ai intelectului.

Ideea de Dumnezeu, sau de Ființă spirituală, implică automat faptul că tot ce a creat El trebuie să fie de natură spirituală. Totuși, dacă Dumnezeu dorește să creeze o lume sau o expresie vizibilă a divinității Sale, El trebuie să inventeze un anumit joc, care corespunde felului vostru de a gândi și reprezintă baza existenței și permanenței lumii create. Numai în acest fel se poate vorbi de o viață, de o mișcare ascendentă, de la principiile inferioare către cele superioare, a cărei menire este „nașterea, existența și perfecționarea”.

De aceea, tot ceea ce a fost creat are la bază un principiu mai mult sau mai puțin spiritual, în tot ceea ce există se ascunde o scânteie din divinitatea Mea!

Pentru ca această divinitate să se poată extinde pe nivele superioare, ei i s-a dat un corp, o structură interioară și o durată a vieții corespondente nivelului pe care se află ea.

În natură nu există salturi bruște, ci numai tranziții de la un animal la altul. Aceste tranziții au necesitat numeroase creații, precum și existența unor verigi de legătură care să permită trecerea de pe un nivel pe altul. Aceste specii intermediare (dacă sunt privite din perspectiva spirituală) sunt tocmai cele care vă încurcă atât de tare pe voi, întrucât nu știți la ce folosesc ele.

Atunci când vă grăbiți să trageți concluzii, voi uitați de multe ori că pentru ca progresul spiritual să devină posibil, în conformitate cu gândirea Creatorului universului, sunt necesare și alte nivele ale logicii, diferite de al vostru.

Mai există și un alt motiv care justifică existența acestor specii de animale. Ele nu servesc numai ca verigi intermediare și ca ființe de tranziție, ci au și scopul de a exercita o influență asupra ființelor mult superioare lor, cu scopul de a le stimula către progresul spiritual.

Să luăm, de pildă, toate muștele, țânțarii și celelalte insecte care vă enervează atât de tare. Acestea au rolul de a vă stimula din punct de vedere spiritual, silindu-vă să aveți grijă de corpul și de căminul vostru, pentru ca primul să fie demn de spiritul inteligent care locuiește în el, iar cel de-al doilea să fie ținut în curățenie, pentru a facilita astfel sănătatea celui dintâi, astfel încât să nu trăiți ca porcii, în murdărie și noroi, ci să vă ridicați din ce în ce mai sus.

Aceste animale și altele la fel ca ele, care vă chinuiesc atât de tare, mai au și o altă menire, mult mai înaltă decât v-ați putea imagina vreodată. Ele permit stabilirea unei legături între inteligențele inferioare și cele superioare, lucru pe care voi nu-l puteți înțelege. Depășindu-vă cu mult în putere și rezistență, ele v-ar putea demonstra (dacă ați dispune de vederea spirituală, pentru a le privi din această perspectivă superioară) cât de mare este efortul de a trezi scânteia divină aflată pe un nivel inferior față de o unitate cât de mică de inteligență superioară.

Pentru mii de animale inferioare, dezvoltarea ascendentă este imposibilă altfel decât prin ingerarea lor de către animalele superioare, pentru ca în acest fel să ajungă parte integrantă din structura acestora și să le asimileze vibrația. Mai târziu, ele se vor combina cu miile pentru a alcătui la rândul lor un asemenea animal superior.

Infuzoarele și unicelularele minuscule, viermii, coralii și crustaceele, nu există decât pentru a construi din trupurile lor carapacea pământului vostru, conferindu-i soliditate și generând o cantitate suficient de mare de minerale și de fire de nisip din apa oceanelor pentru a-și solidifica mai întâi propriile corpuri, care vor alcătui mai târziu munții solizi sau pietrele de calcar.

Întrucât aceste animale sunt atât de mici încât trăiesc cu milioanele într-o singură picătură de apă, vă puteți imagina cu ușurință cât de mare trebuie să fie capacitatea lor de reproducție pentru a putea clădi, în perioada stabilită de Mine, crusta unei planete precum pământul, capabilă să poarte pe ea munții și tot ceea ce există la ora actuală, inclusiv să opună rezistență imensei presiuni a vaporilor din interior.

Soldații voștri trebuie să-și plătească hrana și echipamentul cu solda pe care o primesc. Nu există nici un drum în țara voastră pentru care călătorii să nu fi trebuit să plătească prin taxe și impozite. O societate complexă nu poate trăi fără ca locuitorii săi să plătească pentru nevoile generale, inclusiv pentru cele ale guvernanților săi. Rezultă că statul, care nu produce bani în sine, nu este altceva decât depozitarul și gestionarul banilor care îi sunt încredințați.

Cam la fel procedez Eu cu lumile Mele. Fiecare dintre acestea trebuie să se dezvolte, să se susțină și să se perfecționeze, pregătind astfel formele necesare următoarei tranziții, care să corespundă noilor condiții de viață.

Animalele minuscule, multe dintre ele invizibile pentru ochii voștri, construiesc crusta pământului vostru, susținând astfel viața a milioane de alte animale și contribuind la înfrumusețarea și la solidificarea suprafeței pământului. Alte animale, situate pe un nivel superior, în care scânteia Mea divină este ceva mai dezvoltată, le asimilează pe primele, dar reprezintă ele însele hrana altor animale, aflate pe un nivel încă și mai înalt, proces care continuă până la om. Oriunde există mari forțe creatoare, în apropierea lor se vor găsi alte forțe, gata să le consume, ținând astfel sub control capacitatea lor de reproducere în anumite limite acceptabile.

În acest fel este susținută armonia întregului ansamblu. Legea asimilării unește toate aceste verigi succesive, de la spiritul întemnițat în rocă și până la omul cel liber, astfel încât nimeni nu poate exista independent de ceilalți, nu se poate perfecționa fără ajutorul lor și nu poate evolua decât împreună cu semenii săi, ajungând la nivelul omului, placa turnantă ce permite revenirea în regatul spiritelor, din care a plecat cândva.

Nu Mi-ar fi de ajuns ani întregi pentru a vă explica toate detaliile legate de animale, începând de la infuzoarele cele mai mici și până la elefant, nici măcar cele legate de o singură clasă de animale, cum ar fi spre exemplu moluștele.

Important este că toate aceste minuscule particule ale vieții au fost astfel unite încât să capete o anumită formă, specifică vieții în apă, în aer sau pe pământ, care să permită transformarea necesară și împlinirea menirii animalului.

De aceea, înainte de a pune întrebări legate de scopul creării unui anumit animal și de rolul pe care îl joacă el în creație, trebuie să înțelegeți mai întâi care este structura sa interioară. Ce savanți ar putea explica însă acest lucru?

Priviți micul nerv central care există în orice organism viu. Care este rostul lui? Este el canalul prin care se propagă viața? Este el viu, sau doar un instrument al vieții?

Ca să înțelegeți structura interioară a unui animal trebuie să răspundeți mai întâi la această întrebare. Ce v-ar putea explica însă asemenea aspecte subtile?

În calitatea sa de ființă finită, omul se lovește în acest caz de limitele cunoașterii sale, ale capacității sale intelectuale. Aici trebuie să intervină Dumnezeu, Creatorul, care nu poate decât să-i spună omului: „Sărmane copil imatur! Cum vrei să înțelegeți tu cu intelectul tău limitat ceea ce a creat Dumnezeu, Ființa infinită? Pentru tine, un simplu nerv va rămâne o enigmă veșnică. Cum poți judeca și critica tu o ființă vie alcătuită din milioane de părți, care, indiferent de forma pe care și-o asumă, exprimă în realitate unul și același aspect: nivelul prezent al particulei spirituale, acea scânteie minusculă din marele Creator? Cum poți să crezi că acest Creator nu a făcut toate aranjamentele necesare pentru ca această minusculă scânteie să poată progresa? Cum poți tu să-ți compari înțelepciunea limitată cu cea a Creatorului? Eu te-am creat cu o singură menire: aceea de a contempla cu ochii spirituali larg deschiși creația Mea, pentru a învăța să te supui și să-L iubești pe marele Creator, ca pe un Părinte spiritual! Să-L înțelegi îți depășește însă limitele, așa cum depășește limitele întregii creații. Căci numai Eu sunt perfect infinit, necreat, în timp ce tu, în calitatea ta de ființă creată, ești și vei fi de-a pururi, imperfect și limitat!”

Urmăriți să înțelegeți acest mesaj, copiii Mei! Vă va fi mult mai ușor atunci să înțelegeți că odată cu progresul lent al particulelor spirituale prin diferite ființe individuale și specii, ele trebuie să-și modifice inclusiv forma exterioară, pentru ca aceasta să se adapteze nevoilor spiritului!

Așa cum în cazul vostru, al oamenilor, fața și corpul exprimă într-o anumită măsură spiritualitatea interioară, iar caracterul omului poate fi parțial recunoscut prin contemplarea trăsăturilor sale exterioare, care noblețea sau micimea sufletului uman, la fel, forma animalelor, de la cele mai inferioare și până la cel mai apropiat de om, respectiv maimuța, reprezintă o expresie a scânteii interioare. Așa se explică de ce formele inferioare, ale căror organe de simț și facultăți sunt încă nedezvoltate, nu pot corespunde simțului estetic al omului, ființă spirituală superioară. Spiritele inferioare, încă imature, au alte necesități decât omul, motiv pentru care necesită alte aranjamente pentru a-și împlini menirea. Chiar și în forma sa spirituală, scânteia interioară se află doar într-o fază embrionară, pe cel mai de jos nivel de dezvoltare. Fiind atât de simplă, ea nu necesită un înveliș exterior complicat, ci unul la fel de simplu ca și ea.

Singurul factor care determină forma animalelor este regiunea în care trebuie să trăiască, să se multiplice și să se reproducă. Anumite medii necesită o mie de picioare, în timp ce altele nu necesită nici unul. Anumite condiții de viață impun existența unui singur ochi, altele presupun existența mai multor ochi. În toate cazurile, forma exterioară reprezintă însă doar expresia fizică a nivelului de evoluție pe care se află scânteia spirituală inerentă.

Așa se explică de ce există atâtea animale care, judecând după criteriile voastre, apar drept urâte. Dacă ați putea vedea însă speciile și nivelele de dezvoltare dintr-o perspectivă spirituală, începând cu cel mai de jos, prin care spiritul trebuie să treacă pentru a urca pe un nivel superior de conștiință de sine, v-ați da seama că forma pe care o au ele reprezintă învelișul cel mai potrivit cu putință, corespunzând perfect nevoilor materiale și spirituale ale entității respective.

Estetica voastră derivă din estetica formei umane, pe care o folosiți ca punct de plecare, mai ales că Eu v-am creat după chipul și asemănarea Mea. Formele animalelor nu pot fi judecate însă în funcție de estetica trupului uman, pentru simplul motiv că forma spirituală interioară nu este încă perfect dezvoltată în cazul lor, având nevoie de încă multe adăogiri pentru a ajunge la nivelul formei fizice și spirituale umane. Chiar și atunci când se apropie cel mai mult de forma umană, cum este cazul maimuței, animalului îi lipsește atributul suprem care corespunde condiției umane: eliberarea de forța limitatoare a naturii (instinctul) și marele dar spiritual al liberului arbitru, această veritabilă piatră de temelie a creației, fără de care ființa nu se poate scutura de cătușele naturii, subordonând-o și devenind stăpânul ei, al propriei sale ființe și un domn spiritual al creației!

Pe de altă parte, forma unui păianjen, a unui vierme sau a unei insecte, a unei păsări sau a unui patruped, ține cont de anumite principii estetice cunoscute numai de Mine, dar vă poate oferi o imagine intuitivă asupra începuturilor primordiale ale conceptului de frumusețe, care și-a atins apogeul în forma umană. Chiar și această imagine intuitivă este parțial ascunsă de factori precum locul în care trăiește animalul, felul în care se hrănește el și menirea pe care o are (altfel spus, ea nu poate fi văzută decât cu ochiul spiritual).

Forma spirituală ascunsă este de o frumusețe desăvârșită, iar dezvoltarea ei nu poate fi altfel. Singurul lucru pe care vi-l pot împărtăși este următorul: întreaga lume organică este străbătută de un lanț al ideilor, care derivă unele din altele și pregătesc cu atenție nașterea unei forme superioare dintr-una inferioară. Aceste idei adaugă întotdeauna ceva, perfecționează întotdeauna ceva, până când ating punctul culminant, reprezentat de forma umană. Evoluția începe cu stânca cea dură și se sfârșește cu omul, singura ființă care a ajuns prin propria sa logică la concluzia existenței unei Ființe superioare, a unui Dumnezeu, care a dorit să creeze prin om propria Sa imagine spirituală (dar și fizică), la care toate celelalte animale să privească cu respect, supunându-i-se și recunoscând în el nu doar un stăpân, ci și un prieten și un model de urmat.

Când spun toate aceste lucruri, Eu nu Mă refer - desigur - la om așa cum îl știți voi, ci așa cum l-am creat Eu, o imagine perfect pură a Mea, înzestrată cu toate puterile spirituale și cu cea mai desăvârșită formă materială cu putință.

Cândva, forma umană a reprezentat cu adevărat expresia spiritului său născut din Mine. Acesta este de altfel și idealul la care el trebuie să se întoarcă.

Când omul își va împlini menirea și va fi astfel înnobilat, întregul regat animal va contribui la această înnobilare. Raporturile dintre oameni și animale nu vor mai rămâne atunci cele actuale.

Cândva, omul înțelegea mult mai bine decât acum lumea animală. Animalele îl ascultau și nu erau dușmanii săi (**). Din păcate, omul s-a îndepărtat treptat de forma sa primordială. El s-a schimbat, dar animalele au rămas la fel. Din cauza intențiilor sale din ce în ce mai ostile, animalele din prezent au ajuns să-l privească pe om cu teamă, ca pe un dușman. Relația amicală care exista la începuturi a dispărut, locul prietenului fiind luat de stăpânul inflexibil și egoist.

Din acest motiv, omul modern este nevoit de multe ori să lupte pentru a-și apăra viața pusă în pericol de atacurile animalelor, care în trecut stăteau liniștite la picioarele sale, ascultându-i chiar și cele mai mici porunci.

Omul s-a folosit în mod greșit de libertatea cu care a fost înzestrat și a transformat această lume a păcii într-un cartier rău famat, plin de criminali și de hoți, în care nimeni nu mai știe ce este iubirea și încrederea, ci numai ura și teama.

Vă scriu aceste rânduri vouă, celor puțini care mai credeți în Mine, ca o nouă dovadă a dorinței Mele de a vă transforma, fără a aduce atingere liberului vostru arbitru, astfel încât să redeveniți asemenea ființe umane, precum cele care au ieșit cândva din mâna Mea, iar Pământul acesta să redevină din nou un paradis, o Grădină a Edenului, pentru locuitorii săi!

Vă scriu aceste rânduri ca să citiți printre ele iubirea și bunătatea infinită pe care o simt pentru voi, căci nici un suflet și nici o particulă spirituală pe care am creat-o vreodată - nu trebuie lăsată să se rătăcească, ci trebuie respectată întru totul. Ori de câte ori este posibil, le ajut personal să avanseze pe calea către perfecțiune, pentru ca toate infuzoarele, fie ele simple sau complexe, toate monadele, animalele și ființele umane să meargă mai departe pe calea către adevăr, să se purifice și să se maturizeze, pentru a putea reintra astfel în regatul spiritelor din care le-am trimis cândva pentru a trece testul încercărilor pe toate nivelele lumilor Mele materiale și spirituale, și pentru a putea recăpăta astfel - în fuziune cu spiritul suprem al lumilor și al pământurilor - acea formă umană care îmi este cu adevărat pe plac.

Care este sinteza acestor rânduri? Concluzia este că Iubirea este singurul factor decisiv al creației, care, deși începe prin a separa spiritele, face acest lucru numai a le vedea în final mai strâns unite și fuzionate, căci au redevenit perfecte.

Pentru a putea atinge această stare de fuziune întru perfecțiune, voi trebuie să luptați însă pentru ea, să o binemeritați. Căci numai „cel realizat merită coroana”!

Conștiința realizării conduce la beatitudinea posesiunii. De aceea, ar trebui să faceți toate eforturile pentru a atinge starea pe care v-am descris-o, pentru a redeveni imagini ale Mele și a binemerita numele de „Copii ai Mei”!

Toate aceste lumini ale grației pe care vi le trimit din când în când nu servesc decât acestui unic scop, acela ca voi să realizați din ce în ce mai profund că mesajul lui Dumnezeu pentru voi este unul singur, și el este valabil pentru toată lumea, de la cea mai mică monadă și până la voi, oamenii. Mesajul vă este repetat în permanență, cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare plimbare prin natură, și sună astfel: „Nu uitați scopul pentru care ați fost creați! Folosiți fiecare minut și fiecare Cuvânt al Meu pentru a împlini acest scop!”, căci va veni în curând vremea când grâul va fi separat de neghină. Fericiți cei care își vor fi folosit corect timpul și cuvintele, devenind un aluat bun, din care să iasă o pâine proaspătă în ceruri, continuându-și astfel calea către perfecțiune. Nu uitați că Eu, unicul Păstor, voi veni în curând pentru a-Mi aduna turma și a o pune sub protecția Mea! Amin.

(* Vezi „Musca” de Jakob Lorber n.r.)
(** Vezi „Casa Domnului” de Jakob Lorber n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Gottfried Mayerhofer - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 2 of 4  [ 36 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You cannot download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !