Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 7.12.2019, 09:15
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 2 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 130 - Mulțimea ajunge în fața Domnului. Călătoria de o viața a generalului Theowald către Dumnezeu.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 20:41 View PostDownload Post

Capitolul 130
Mulțimea ajunge în fața Domnului. Călătoria de o viața a generalului Theowald către Dumnezeu.
Secretul vieții pământești este revelat în lumea de dincolo. Cuvintele pline de iubire și de lumină ale lui Iisus

1. Auzind cuvintele generalului, toată lumea își întoarce privirile către marea ușă, căzând în genunchi în fața Mea. Fiecare din aceste suflete sărmane a încercat astfel să Mă slăvească după puterile și priceperea sa, căci toate erau suflete purtătoare ale unui spirit relativ curat, nepătat de fapte prea rele, întrucât au dus o viață mai degrabă emoțională decât intelectuală. De aceea, am preferat să le las o vreme în această stare înălțătoare de adorație, astfel încât sufletele lor să aibă posibilitatea să se coaguleze în jurul sinelui lor.

2. În schimb, i-am cerut generalului să vină la Mine. Deși a încercat la început să se opună, spunându-Mi că nu este demn să se apropie mai mult de Mine, i-am răspuns cu o referire la Zaharia din Biblie, în casa căruia am intrat, deși era un mare păcătos, pentru a sta la masă împreună cu el.

3. Prinzând ceva mai mult curaj, generalul s-a apropiat de Mine cu o atitudine de respect maxim, spunându-Mi: „O, Doamne, iartă-ne mie și nouă tuturor îndrăzneala de a Te privi în fața Ta sfântă! Ce putem face noi, sărmane creaturi, dacă relația dintre noi și marele nostru Creator este una atât de nefericită? Noi toți la un loc nu reprezentăm nimic în fața Ta, căci Tu singur ești totul în toate! Ce fericire nesperată trebuie să cuprindă orice spirit, atunci când, după renunțarea la învelișul său pământesc, are posibilitatea să Te zărească! Ce altceva mi-aș mai putea dori în clipa de față? O, Doamne, Dumnezeule Preaînalt! Ce fericire îmi inundă întreaga ființă, acum, când știu că gura Ta sfântă îmi va vorbi! De când aștept acest lucru...

4. De câte ori nu mi-am spus pe pământ: «Oare există un Dumnezeu, sau nu? Iar dacă da, unde se află El, și cum ar putea arăta? Ar putea fi oare învățătorul evreu Iisus ceea ce pretinde legenda că reprezintă? Ar putea fi un om la fel ca noi una cu Dumnezeu, cu acel Dumnezeu care a umplut spațiul infinit cu miriadele de ființe de toate felurile, create din El însuși?» Cât timp am trăit în lumea exterioară, nu am reușit niciodată să găsesc un răspuns satisfăcător la toate aceste întrebări, căci porțile cerului îmi erau închise, iar semenii mei muritori îmi ofereau tot felul de alte concepte legate de Dumnezeu. Cu toții îmi vorbeau de faptele miraculoase pe care le-ai făcut pe pământ, dar toate acestea sunau prea mult a povești de adormit copiii, așa că spiritul meu cercetător nu s-a mulțumit niciodată cu ele! Pe scurt, am căutat întreaga mea viață, dar nu am găsit ce căutam! Am bătut la toate porțile, dar nu mi-a răspuns nimeni care să-mi spună: «Intră, prietene, căci aici vei găsi ceea ce cauți!»

5. De aceea, am ajuns în timp să îmi pierd complet credința în Dumnezeu! În imaginația mea, realitatea a devenit un loc în care acționează exclusiv forțele oarbe ale naturii, într-un mod cât se poate de haotic. M-am aruncat astfel din ce în ce mai puternic în vârtejul agitat al lumii exterioare, care m-a condus inextricabil către acea moarte oribilă, în urma căreia m-am trezit în această lume. Și iată, acum trăiesc o nouă viață și Te pot vedea chiar pe Tine, cel care mi-a dăruit-o! Am părăsit astfel pentru totdeauna împărăția întrebărilor, căci am găsit în Tine, o, Doamne, răspunsul viu la tot ceea ce m-a preocupat vreodată! Da, viața pe pământ nu este altceva decât o mare întrebare, al cărei răspuns nu poate fi găsit însă decât în această lume a spiritelor! - O, slăvit fii de-a pururi pentru această răsplată minunată, aceea de a privi în față acest vierme care se zvârcolește în praful de la picioarele Tale!”

6. Eu: „Dragul Meu Theowald! Condițiile vieții pe pământ sunt diferite de cele care prevalează în împărăția eternă și nepieritoare a spiritelor. Ele nu ar putea fi însă altfel, căci numai așa se poate naște din ele această viață mai adevărată și mai perfectă. Atât timp cât trăiește pe pământ, orice om întrupat este chemat să o apuce pe calea cea dreaptă, tocmai pentru a-și asigura astfel această viață perfectă în lumea de dincolo, prin respectarea strictă a cuvintelor Mele, descrise în principal în cele patru Evanghelii care vă sunt bine cunoscute. Pentru a deveni un spirit cu adevărat liber, este însă imperios necesar ca el să dispună de un liber arbitru, ceea ce explică de ce se lasă oamenii cu atâta ușurință - îndeosebi în această epocă - atrași de muzica sirenelor lumești, care le asurzesc urechile, și de strălucirea orbitoare, dar mincinoasă, a plăcerilor terestre.

7. De aceea, acești oameni nu ajung aproape niciodată la destinația către care sunt chemați, ci dimpotrivă, sfârșesc exact în fundătura pe care ar fi trebuit să o evite cu orice preț: aceea a iubirii egoiste de sine, a dominării celor din jur, a lăcomiei, răutății, desfrâului, lipsei de castitate și prostituției! Aceste stări de conștiință nu sunt capabile să amplifice viața, ci doar să o distrugă. De aceea, după ce își părăsesc trupul fizic, multe suflete pățesc ceea ce ați pățit voi atunci când ați ajuns în această lume. Ele sunt nevoite să rătăcească fără rost, prin întuneric, experimentând suferință după suferință, tocmai cu scopul de a se umili și de a renunța la plăcerile desfrânate ale simțurilor lor, astfel încât în acest deșert spiritual să înceapă să se acumuleze din nou viața. Abia atunci, după ce încep să se regăsească pe sine, așa cum v-ați regăsit voi, pot primi ele ajutorul necesar, care nu le este niciodată impus cu forța, ci pe care ajung să îl solicite ele însele.

8. Pe bună dreptate, mesagerul Meu, Thomas, v-a explicat că în această lume singurul vostru judecător este propria voastră voință, care vă poate dărui tot ce este mai bun pe lume, dar și tot ce este mai rău. Din fericire, voi ați cerut tot ce este mai bun pe lume, respectiv M-ați solicitat pe Mine, iar acum, Cel după care tânjeau inimile voastre se află chiar în fața voastră, căpătând formă vizibilă. De acum înainte, veți putea auzi direct din gura Mea care este voința Mea în ceea ce vă privește. Dacă vă veți însuși această voință, veți putea avea acces la o viață trăită în preafericire! Haide, du-te acum și transmite-le acest mesaj celor pe care îi ai în grijă!”

9. Generalul Theowald face imediat ce i-am spus, convingându-și semenii, pe un ton care nu admite replică, de adevărat comandant de oaste, de adevărul spuselor Mele. Într-adevăr, mulțimea le acceptă pe loc, fără să crâcnească. După ce Mi-a îndeplinit ordinul, fără vreun fel de problemă, generalul se întoarce la Mine și îmi spune: „Doamne Iisuse, Părinte și Dumnezeu al nostru, de la începuturile eternității! Am îndeplinit misiunea pe care mi-ai trasat-o. De acum înainte, voința Ta sfântă va fi de-a pururi porunca de care vom asculta cu toții. Spuneai însă mai devreme că abia de acum înainte ne vei comunica această voie a Ta în ceea ce ne privește! De aceea, Te implorăm, Tată preaiubit, să ne transmiți această voință divină! Îți promitem cu toții solemn că, de acum înainte, nu ne vom mai despărți niciodată de ea, nici prin voia, nici prin faptele noastre!”

10. Eu: „Foarte bine! Îmi face mare plăcere să aud această promisiune, rostită la unison, de parcă ați avea un singur glas. Va trebui totuși să vă examinați inimile pentru a vedea în ce măsură sunteți dispuși să acceptați cu adevărat voința Mea, și dacă sunteți capabili să faceți acest lucru!”

11. Theowald: „O, Doamne, cine poate ști mai bine decât Tine de ce anume sunt capabile inimile noastre? De aceea, îți vom lăsa Ție această sarcină, de a le cerceta și de a vedea cât de sincere sunt, acum și de-a pururi! Cu siguranță, nu ne vei împovăra cu sarcini mai mari decât am putea duce vreodată, așa că singurul lucru care ne va preocupa de acum înainte este în ce măsură suntem demni să acceptăm voința Ta sfântă în inimile noastre impure. În acest scop, mă tem că va trebui să ne facem cu toții o curățenie generală în inimile noastre”.

12. Eu: „Dragii Mei copilași! Trebuie să recunosc că deși sunteți cu toții copii ai lumii exterioare, voi sunteți în multe privințe mai înțelepți chiar decât copiii luminii. De aceea, puteți să vă considerați eliberați de multe poveri pe care ați fost nevoiți să le purtați până acum. Aveți cu toții inimi inteligente, care manifestă o mare iubire și multă credință în Mine. În mod proporțional, multe vă vor fi iertate! Bucurați-vă că nu ați fost dictatori pe pământ, căci aceștia Mă vor vedea într-o lumină complet diferită! - Haideți acum, ridicați-vă și ascultați cu atenție ce vă spun:

13. Cel mai mare dintre voi trebuie să fie slujitorul tuturor celorlalți! Singura poruncă pe care v-o dau este iubirea, care trebuie să fie însă autentică! - Thomas și Dismas vă vor fi învățători și ghizi, așa că trebuie să considerați cuvintele lor ca fiind transmise de Mine. Dacă veți respecta aceste porunci simple, veți putea pătrunde pe deplin în împărăția Mea! Iubiți-i pe cei doi așa cum v-ați iubi cei mai buni prieteni și cei mai dragi frați, căci lor le-am încredințat sarcina de a vă conduce în împărăția vieții eterne. De asemenea, tot ei vă vor asigura ceea ce vă mai lipsește încă!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 131 - Marele festin. Generalul și prietenul său Kernbeiss. Thomas le mulțumește pentru vindecarea anterioară.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 21:58 View PostDownload Post

Capitolul 131
Marele festin. Generalul și prietenul său Kernbeiss. Thomas le mulțumește pentru vindecarea anterioară. O privire aruncată iadului terestru.

1. După aceste cuvinte, Mă adresez lui Robert, căruia îi spun să aducă, cu ajutorul balerinelor, suficiente pâini și suficient vin, pe care să le dea celor doi ghizi spirituali, Thomas și Dismas, astfel încât aceștia să le ofere mai departe noilor oaspeți, pentru regenerarea lor. Robert Mă ascultă, iar oaspeții, astfel regenerați, trăiesc un moment de mare bucurie și elevare interioară, slăvindu-Mi bunătatea și grația. Le sugerez apoi celor doi ghizi să își conducă învățăceii în sala marelui festin spiritual.

2. Noii oaspeți rămân uluiți să constate cât de rapid sunt serviți. Un prieten al generalului Theowald îi spune acestuia: „Dragă prietene, cum crezi că a fost posibil ca 3000 de suflete să fie servite într-un timp atât de scurt cu pâine și vin de acești doi frați ai noștri, fostul călugăr Thomas și cunoștința noastră anterioară, Dismas? Practic, lucrurile s-au petrecut instantaneu. Cu puțin timp înainte, onorabilul Robert Blum și cele câteva dansatoare de o frumusețe uimitoare au adus câteva pâini și câteva sticle de vin. Îmi amintesc că văzându-i pe cei doi cum primesc acele alimente, m-am gândit în sinea mea: «Doamne, până când cei doi vor reuși să distribuie tuturor celor de față pâinea și vinul, primilor serviți li se va face din nou foame și sete!» Lucrurile nu s-au petrecut însă așa: ca printr-o baghetă magică, întreaga mulțime și-a primit porția de pâine și vin al vieții. Cele circa 30 de sticle cu vin au fost golite, iar pâinea a fost împărțită până la ultima fărâmitură. Spune-mi, cum a fost posibil așa ceva într-o lume a legilor naturale? Pentru mine, problema reprezintă o enigmă imposibil de elucidat!”

3. Generalul: „Dragul meu prieten Johann «Care-despică-firul-în-patru» Kernbeiss, după cum ți se spunea pe pământ, iarăși ai tendința să faci din țânțar armăsar! Gândește-te la înțelepciunea și la omnipotența divină, și totul îți va deveni limpede! Oare, cât timp ai trăit pe pământ, ai înțeles absolut tot ce ai văzut și tot ce ai experimentat? Cine îți umplea atunci plămânii cu aer și cine îți făcea inima să bată? Cine a aprins acel foc din stomacul tău, care ți-a permis să digeri toate acele mese? Cine te-a ajutat să crești atunci când erai copil? Cine ți-a construit ochii și urechile? Și cum a reușit acel Constructor-maestru să facă toate acele lucruri? Chiar nu îți dai seama că pe pământ am asistat aproape în fiecare clipă la astfel de miracole, fără măcar să realizăm ce se întâmplă? Fiind obișnuiți cu ele încă din copilărie, dar mai ales fiind obișnuiți să nu gândim prea mult, noi ne-am trăit viața fără să ne dăm seama că ne aflăm în plin miracol, trecând cu indiferență pe lângă aceste fapte magice.

4. Odată ajunși în această lume, capacitatea noastră de a gândi s-a luminat, căci aici există mai puține obstacole care să impieteze asupra ei; de aceea, manifestările care există în această lume nu pot decât să ne uimească în permanență, căci dintr-o dată am devenit capabili să remarcăm cât sunt de miraculoase. Cât despre «felul» în care sunt produse aceste miracole, ar fi o prostie să ne batem capul... Cu siguranță, dacă aceste răspunsuri ne-ar fi necesare pentru trezirea înțelepciunii noastre, cei doi ghizi pe care i-am primit ni le-ar fi elucidat de mult. De vreme însă ce ele nu ne sunt deocamdată necesare, este suficient să pornim de la premisa că pentru un Dumnezeu omnipotent nimic nu este imposibil! Personal, consider că tot ceea ce există este un mister de nepătruns!

5. În marea Sa compasiune, Domnul nostru ne-a dăruit pâinea și vinul de care aveam cu toții nevoie pentru a ne reface, iar acestea ne-au săturat cu asupra de măsură. De ce trebuie să ne batem capul cu mecanismul prin care a realizat El acest miracol? Sunt absolut convins că o simplă mulțumire din partea noastră, adresată Marelui Dăruitor de o bunătate infinită, îl va satisface pe Acesta infinit mai mult decât dacă am încerca să îi disecăm faptele cu întreaga înțelepciune a îngerilor!”

6. Johann Kernbeiss: „Ai întru totul dreptate, și nu pot decât să fiu de acord cu tine! Asta nu înseamnă însă că nu am asistat la un miracol”. - Generalul: „Așa este! Nici chiar un înger nu te-ar putea contrazice în această privință. Pe de altă parte, îți reamintesc că nu ne aflăm aici pentru a judeca ce se întâmplă, ci doar pentru a admira și a ne bucura cu recunoștință de tot ceea ce ni se oferă!”

7. Johann Kernbeiss: „Să înțeleg că ideea de progres spiritual nu îți spune nimic?” - Generalul: „O, prietene, dacă asta crezi în ceea ce mă privește, doar pornind de la premisa că nu sunt dispus să disec la infinit fiecare faptă miraculoasă la care asist, atunci greșești foarte tare! În realitate, nimic nu mă atrage mai mult decât ideea de perfecțiune spirituală! Dar mai bine așteaptă întoarcerea celor doi ghizi ai noștri. Cu siguranță, aceștia îți vor putea spune mai multe despre acest concept, decât aș putea face eu însumi. Nu doresc să îmi arog o înțelepciune pe care nu o posed deocamdată.

8. Privește, cei doi se întorc deja. Primul (Dismas) nu pare să strălucească prea tare, dar Thomas strălucește mai ceva ca soarele”.

9. Johann Kernbeiss: „Te rog, haide să păstrăm această discuție între noi. Ce rost are să informăm întreaga companie celestă în legătură cu ceea ce ne preocupă? Probabil că cei doi s-ar amuza nespus dacă i-am deranja cu astfel de întrebări! De aceea, te rog, păstrează tăcerea! Altminteri, nu uita că sunt întru totul de acord cu tine!”

10. Thomas și Dismas se întorc în anticameră, unde se află încă marea mulțime de spirite. Generalul Theowald, împreună cu amicul său Kernbeiss, îi întâmpină cu bucurie, mulțumind în numele întregii mulțimi Domnului pentru minunata Sa ospitalitate, în timp ce Kernbeiss nu se poate abține să nu remarce în treacăt repeziciunea miraculoasă cu care s-au desfășurat lucrurile.

11. Călugărul Thomas îi răspunde că propria sa trezire spirituală s-a produs cu o repeziciune de necrezut, datorându-se în mare parte mustrării primite de la general și reacției mulțimii, care l-a dat afară din casă, făcându-i astfel un imens serviciu, căci l-a trezit din imensa lui orbire. Kernbeiss îi răspunde: „Dragă prietene, te implor, nu-mi mai aduce aminte de acel episod, căci eu am fost unul din cei care te-au împins pe ușă afară. Din păcate, la ora actuală nu mai pot schimba nimic din ceea ce am făcut atunci. Am regretat deja acest lucru de o mie de ori, dar sunt momente în care omul parcă își iese din minți, uitând complet de sine. În mod regretabil, acest lucru li se întâmplă chiar și celor mai buni dintre oameni. Am însă convingerea că dacă oamenii și-ar învăța lecțiile, cerându-și iertare unii altora și strângându-și mâinile în semn de împăcare, Tatăl ceresc nu i-ar pedepsi prea tare pentru greșelile lor!”

12. Thomas: „Ai perfectă dreptate! Atunci când oamenii își reglează conturile între ei, în numele iubirii, Dumnezeu nu mai are nimic de obiectat! Căci Domnul nu le cere oamenilor decât ca nici unul dintre ei să nu încerce să se ridice deasupra fraților săi sau să îi judece. În ceea ce ne privește pe noi doi, din fericire nu am avut niciodată nimic de împărțit unul cu celălalt, așa că nu avem ce să ne iertăm reciproc. Faptul că m-ai împins afară din casă, alături de ceilalți, nu impietează cu nimic asupra prieteniei pe care am nutrit-o unul față de celălalt pe pământ, ca să nu mai vorbim de faptul că mi-ai făcut astfel un mare serviciu, contribuind la trezirea mea spirituală. Dacă nu aș fi trăit atunci acel șoc, cu siguranță m-aș zbate și acum în prejudecățile mele preoțești, în timp ce astfel, prin grația Domnului, am ajuns într-o stare care îmi permite să mă revanșez de o mie de ori față de tine.

13. Cel mai mare regret pe care îl am la ora actuală se referă la toate prostiile pe care vi le-am băgat în cap pe vremea când trăiam ca preot pe pământ, creând astfel în mințile voastre prejudecăți care nu s-au șters încă nici acum. Voi avea însă grijă să îndrept aici această stare de lucruri. Voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru a corecta prejudecățile pe care vi le-am inoculat în mod aberant, înlocuindu-le cu instrucțiuni cât mai înțelepte. Nu îmi doresc decât ca Cel care mi-a dat această însărcinare celestă să mă întărească, astfel încât să îmi pot îndeplini cu succes această misiune!

14. Prin grația Domnului, ochiul meu spiritual s-a deschis și mi s-a permis să văd ce se întâmplă chiar acum pe pământ, și mai ales în patria noastră. Vă asigur că veți primi voi înșivă în scurt timp vești de acolo, de la cei care urmează să sosească în această lume. Deocamdată, vă spun un singur lucru: mai-marii pământului, care au fost o vreme ținuți cu capul la fund, s-au hrănit din plin cu sângele fraților lor, astfel încât s-au îngrășat din nou, redevenind puternici. În loc să îi mulțumească Domnului pentru victoria lor împotriva imaginarilor lor dușmani, ei nu-și mai încap la ora actuală în piele de atâta mândrie, orgoliu, aroganță și dorință de răzbunare. Satan le-a pus la dispoziție întregul său arsenal al iadului, iar ei au preluat în întregime principiile acestuia, pe care le aplică cu succes în politica mondială.

15. «Nu judeca, dacă nu dorești să fii judecat! Nu condamna, dacă nu dorești să fii condamnat! Fii plin de compasiune și vei avea parte de compasiune!» Așa a sfătuit Domnul umanitatea acum 2000 de ani. Fără să țină deloc cont de aceste porunci divine, noii puternici ai zilei își calcă frații în picioare așa cum doresc. Ei îi judecă, îi condamnă și îi omoară după bunul lor plac, mizând pe faptul că dispun de întreaga putere exterioară. În scurt timp, o bună parte din cei uciși de ei vor ajunge în această lume, lamentându-se. Voi veți avea misiunea să-i primiți pe aceștia, să le alinați durerea și să îi liniștiți. Dacă veți reuși să duceți la bun sfârșit această sarcină, veți primi ulterior misiuni mult mai mărețe!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 132 - Sosește un grup de suflete ucise prin execuție. Liderul lor spune povestea grupului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 22:01 View PostDownload Post

Capitolul 132
Sosește un grup de suflete ucise prin execuție. Liderul lor spune povestea grupului. Filozofia care nu se bazează pe credința și pe iubire.

1. De-abia și-a terminat Thomas instrucțiunile că de afară se aud vaiete și țipete aproape imposibil de suportat. Thomas le cere oamenilor să fie atenți, spunându-le: „După cum puteți vedea, ceea ce v-am anunțat mai devreme, prin grația Domnului, se întâmplă deja. O mulțime uriașă de suflete extrem de tulburate se apropie de această casă. Cu siguranță, noii sosiți au fost chinuiți și ofensați în toate felurile posibile pe pământ. Sunt sufletele unor oameni care au fost executați fără milă și care depind în mare măsură de noi. De aceea, tăcere, prieteni! Iată, se apropie deja de noi, mergând pe marea alee din grădină. Mulțimea este condusă de un individ cu o mină sinistră, îmbrăcat într-un costum de catifea neagră, care are pe cap o bonetă țesută cu aur. Acesta se împleticește în fața mulțimii de parcă ar fi beat, în timp ce alți 30 îl urmează, ducând un fel de torțe în mâini. Imaginea este teribilă! De aceea, tăcere!”

2. Posomorâtul lider al mulțimii se întoarce către aceasta și spune: „Iată unde am ajuns, sărmană adunătură de nenorociți, gunoaie ale societății! O, sărmana mea soție! Ai ajuns o simplă umbră! Degeaba arzi ca o torță, din dorința de răzbunare pentru modul rușinos în care a fost ucis mișelește soțul tău! Întregul iad a conspirat împotriva lui, punând stăpânire pe sufletul său, pentru eternitate! O, dragii mei prieteni, degeaba vă tânguiți, căci am ajuns cu toții într-o lume întunecată a tuturor chinurilor. A trecut multă vreme de când ne lamentăm în zadar, rătăcind fără rost prin această beznă fără sfârșit, fără ca cineva să ne ajute. Cu siguranță, nu există nici un Dumnezeu și nici o răsplată pentru faptele bune ale oamenilor! Degeaba implorați voi răzbunarea împotriva celor care ne-au ucis! Dacă ar exista cu adevărat un Dumnezeu, acesta nu ar permite unui grup mic de oameni mizerabili să comită asemenea orori pe acel pământ blestemat de Satan!

3. Ce am făcut noi ca să merităm această moarte? Nimic altceva decât să îi cerem împăratului ceea ce a promis că ne va da. Atunci când ne-am cerut drepturile, am fost declarați trădători și rebeli. Am încercat să ne apărăm, mai întâi din punct de vedere moral, apoi chiar fizic. Atunci, ei ne-au zdrobit ridicând împotriva noastră întreaga putere a celor doi împărați. Chiar și așa, nu ne-ar fi învins dacă nu ar fi dispus de uriașul lor aparat de represiune. În cele din urmă, am predat armele, dar numai după ce ne-au promis o amnistie generală. Și iată-ne acum, bucurându-ne de rezultatele acestei amnistii: am ajuns cu toții niște stafii ale unor criminali politici măcelăriți fără milă!

4. O, pământ blestemat! Teren de joacă al lui Satan, în care regulile sunt făcute doar de cei bogați, puternici și cruzi! Aceștia pot ucide pe oricine doresc, etichetându-i drept criminali, îndeosebi pe cei care nu le recunosc drepturile pe care și le-au arogat singuri, de a revărsa asupra popoarelor «grația» socialismului. O, cât de bine știu ei să se bucure de tot ce poate fi mai bun pe pământ, în detrimentul milioanelor de vite pe care le păstoresc! Dacă am fi trecut și noi de partea lor, ne-am fi bucurat la rândul nostru de aceste privilegii. Dar ei ne-au luat-o înainte, iar acum se bucură de toate drepturile.

5. Nici o cruzime nu li se pare prea mare, căci nu are cine să-i tragă la răspundere. Numai cei bogați și puternici au dreptul de a se bucura de toate avuțiile pământului, pe care le iau în posesiune prin puterea pe care și-au arogat-o singuri. În aceste condiții, mai crede cineva dintre voi în Dumnezeu și în justa răsplată a faptelor omului?”

6. Mulțimea strigă în cor: „Nu, nu mai credem de mult în asemenea prostii! Ai perfectă dreptate în tot ceea ce spui! Un singur lucru există cu toată certitudinea, și anume iadul, iar acesta este totuna cu lumea exterioară! Cât despre un Dumnezeu bun și drept, acesta nu există și nu a existat vreodată! Căci dacă ar fi existat, ar fi trebuit de mult timp să judece pământul și diavolii care colcăie pe el. De vreme ce nu există însă un Dumnezeu, pământul rămâne un avanpost al iadului! Aceasta este realitatea!”

7. Unul din noii sosiți ia cuvântul și spune: „Domnule baron, ai perfectă dreptate! Nu pot decât să fiu de acord cu tine în tot ce ai spus, mai puțin în ceea ce îl privește pe Dumnezeu! Eu cred că există un Dumnezeu, dar acesta nu este cu nimic mai preocupat de soarta pământului decât suntem noi de o picătură de sudoare care ne curge pe frunte! În fața Divinității, un război pe pământ nu înseamnă nimic mai mult decât un război între infuzoarele dintr-o picătură de apă pentru împăratul Chinei. De aceea, criminalii noștri au avut dreptate să ne omoare, căci ei cunoșteau mult mai bine decât noi principiile cu care operează Satan!

8. Adevăr vă spun: hoții, criminalii și tâlharii sunt cei mai deștepți oameni de pe pământ, căci ei știu cel mai bine cum să își aranjeze viața, trăind în huzur și profitând de pe urma semenilor lor. Miliardele de oameni nu înseamnă nimic pentru Dumnezeu! Nu au decât să se ucidă cât vor, căci nimic nu poate clinti indiferența acestuia. De aceea, consider că ar trebui să ne schimbăm atitudinea față de viață, să formăm o alianță și să dăm de pământ cu toți cei care vor veni după noi!”

9. Un altul ia la rândul lui cuvântul: „Da, dar ar trebui totuși să dăm dovadă de un oarecare discernământ, făcând o triere prealabilă a noilor suflete, pentru a-i feri de mânia noastră justă pe foștii noștri prieteni, pe părinții, frații, surorile, soțiile și copiii noștri”.

10. Celălalt: „Ce?! Ce triere? Asta echivalează cu un act de lașitate, dovedind că ne temem încă de ceilalți! Părinții? Ce rost are să-i cruțăm pe aceștia? Doar ei au fost primii tirani care ne-au terorizat copilăria! Soțiile? Poate, dar numai pe cele tinere și încă frumoase! Cât despre cele urâte și bătrâne, acestea nu ne mai pot folosi la nimic! în ceea ce îi privește pe copii, aceștia sunt foarte drăgălași atunci când sunt mici și te poți juca cu ei ca și cu niște păpuși, dar mai înțelepți mi se par barbarii care își măcelăresc de mici copiii, mâncându-i pe cei mai grași dintre ei, căci carnea lor este mai fragedă decât a celor slabi! Ce considerație mai au copiii pentru părinții lor după ce cresc? - Ar mai fi frații și surorile, precum și prietenii! Chiar și pe pământ, aceștia ne-au plictisit de moarte, așa că vă puteți imagina ce am simți față de ei în această lume! De aceea, propun să nu facem nici o triere! Dacă oamenii de pe pământ ar dispune de înțelepciunea la care am ajuns eu în această lume, primul născut s-ar debarasa rapid de frații săi mai mici, care nu reprezintă altceva decât niște paraziți. Toți cei pe care îi numeam oameni pe pământ reprezintă în realitate niște animale de cea mai josnică speță, idioți și creduli, care nu merită altceva decât să fie transformați în sclavi. Ei sunt o povară pentru semenii lor, până când, mai devreme sau mai târziu, sunt uciși de ceilalți sau mor din cauza poluării! De aceea, eu zic să nu cruțăm pe nimeni!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 133 - Contele și spiritul nemilos. Povestea vieții celor doi. Negarea la unison a fui Dumnezeu.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 22:05 View PostDownload Post

Capitolul 133
Contele și spiritul nemilos. Povestea vieții celor doi. Negarea la unison a fui Dumnezeu. Sfârșitul mizerabil al celui orgolios.

1. Contele: „Prietene, trebuie să recunosc că împingi cruzimea pe o culme pe care nu mi-aș fi imaginat-o vreodată. Mă tem însă că nu faci altceva decât să te condamni singur. Ție ți-ar conveni ca altcineva să te trateze în acest fel?” - Cel nemilos: „Păi, depinde numai de el! Dacă cineva m-ar trata altfel decât în propriul lui avantaj, l-aș considera un dobitoc!”

2. Contele: „Să înțeleg că nu m-ai cruța nici pe mine?” - Cel nemilos: „Absolut deloc, dacă acest lucru mi-ar sluji interesele! Domnul conte a spus cu gura lui că ucigașii noștri de pe pământ ne-au sacrificat pe bună dreptate, neconsiderându-ne utili pentru cauza lor. Ce drept are atunci înălțimea voastră să mă judece pe mine dacă gândesc în același fel?”

3. Contele: „Ah, deci așa stau lucrurile? Încerci așadar să mă atragi în capcană? Ei bine, te asigur că nu vei reuși, căci știu foarte bine ce trebuie să fac cu tine!”

4. Cel nemilos: „Ha, mă întreb ce poți face? Eu afirm sus și tare că nu poți face nimic mai mult decât pe pământ, când ai înfundat pușcăria, la fel ca noi ceilalți! Am blestemat cu toții până ne-a venit rău, dar nu s-a întâmplat nimic, am invocat toți demonii din lume, dar nici unul nu ne-a sărit în ajutor. L-am blestemat pe Dumnezeu, moartea, cerul și iadul, pământul, soarele și luna, dar nimănui nu a părut să îi pese vreo clipă de noi. Ei bine, mă întreb ce mai poți face acum? Doar nu o să începi să te rogi...”.

5. Contele: „Ba exact acest lucru intenționez să îl fac, dacă nu pentru altceva, cel puțin ca să te enervez pe tine, până oi crăpa!” - Cel lipsit de scrupule: „O, foarte bine, dă-i înainte, domnule conte! Sunt pregătit deja să râd până m-or durea maxilarele! Și spune-mi, te rog: cui ai de gând să te rogi? Acelui Dumnezeu al spațiului infinit, care îți va asculta vocea la fel cum auzim noi vocile ființelor microscopice care sălășluiesc într-o picătură de apă? Sau poate unui Dumnezeu al spațiului infinitezimal, ale cărui urechi sunt prea mici pentru a-ți putea auzi vocea puternică? Sau poate ai de gând să le adresezi o rugăciune pioasă lui Iisus și Mariei, ca să nu-l mai punem la socoteală pe bunul de Iosif?”

6. Contele (din ce în ce mai furios): „Tacă-ți fleanca, blestematule, sau voi avea eu grijă să ți-o închid! Uite la el! Acest nemernic din popor îndrăznește să mă ridiculizeze pe mine, cel mai nobil reprezentant al aristocrației din Ungaria! Îți doresc să te înghită iadul, nemernicule! Mă voi ruga cui voi avea eu chef, și nu trebuie să-ți dau socoteală ție pentru acest lucru! Te sfătuiesc să dispari din fața ochilor mei! În caz contrar, s-ar putea să ai de-a face cu puterea brațelor mele nobile!”

7. Cel nemilos: „Domnule conte, văd că nu te-ai schimbat deloc! Exact la fel te purtai și pe pământ. La urma urmei, nu am făcut altceva decât să repet ce spuneai tu mai devreme. De fapt, se pare că exact acest lucru te enervează cel mai tare! În fond, când ai crezut tu în Dumnezeu, stimate domnule conte? Singurul Dumnezeu în care ai crezut vreodată au fost spațiul și timpul nesfârșite. Ori de câte ori vedeai un crucifix sau o icoană a Mariei, spuneai că îți vine să vomiți! Nu ai devenit tu cel mai mare dușman al nobilului Kossut tocmai pentru că ți se părea un fanatic religios, invocându-l tot timpul în ajutor pe Iisus Hristos? Ai rostit tu vreodată rugăciunea Domnului cât timp ai trăit pe pământ? Iar acum, pretinzi că dorești să te rogi? Îți repet întrebarea de dinainte: cum, cui și în ce fel?”

8. Contele, încă furios: „Asta nu-i treaba ta! Nu crezi că, în sinea mea, aș fi putut fi un cu totul alt om decât ceea ce păream în exterior?”

9. Omul lipsit de scrupule: „Mi se pare foarte puțin probabil, domnule conte! Haide să punem astfel problema: în interior erai cel mai mare adorator neostenit al templului lui Venus, iar în exterior un nobil distins, care își dorea sceptrul Ungariei. În viziunea ta, Hristos nu era altceva decât un mit stupid, inventat de evrei și cultivat de șvabi. Cât despre celelalte aspecte ale Divinității, acestea nu reprezentau decât filozofii ale diavolului! Iar acum pretinzi că în sinea ta ai fost un altfel de om, mai bun decât ceea ce păreai a fi în exterior?! Te rog! Domnule baron, nu te mai minți singur! Tu și rugăciunea! Mă tem că avem de-a face cu doi poli diametral opuși, care nu se vor putea atinge niciodată! Înțelegi ce vreau să-ți spun?”

10. Contele: „Mă întreb cine îți dă dreptul să îmi vorbești în acest fel, ca și cum am fi păstorit împreună turmele de porci! Cât crezi că va mai tolera contele Bathianyi nesimțirea ta fără margini? Consideri că dacă s-a întâmplat să luptăm împreună în aceeași unitate de husari, în acele ultime zile înainte de moartea noastră, ai vreun drept să mi te adresezi astfel? O, în această privință greșești foarte tare! Te asigur că în cel mai scurt timp vei simți pe pielea ta diferența dintre tine și mine! De aceea, gata cu pălăvrăgeala! Mai bine ia-i ca exemplu pe ceilalți 32 de tovarăși de suferință ai noștri! Aceștia știu să își păstreze calmul, considerându-mă - pe bună dreptate - liderul lor actual și regele lor în devenire. Tu ești singurul impertinent aici de față, profitând de neputința mea actuală pentru a mă sâcâi la cap! Ascultă: renunță la această atitudine, înainte să îți dau lecția pe care o meriți!”

11. Cel lipsit de scrupule: „Domnule conte! Singurele arme de care dispunem în această lume nebuloasă sunt limba ascuțită și eventual mâinile și picioarele. De aceea, mă tem că va trebui să ne duelăm în limbi și să ne batem cu mâinile, scop în care îți reamintesc că am învățat arta boxului în Anglia. Nu contest că în ceea ce privește picioarele, s-ar putea să ai o oarecare superioritate, căci eu nu m-am priceput niciodată să mă întorc pe călcâie și să o iau la sănătoasa, ori de câte ori lucrurile nu păreau să evolueze în direcția dorită de mine”.

12. Contele se întoarce către un alt membru al grupului, spunându-i: „Prietene, ce crezi tu despre acest husar impertinent? L-ai cunoscut cumva în lumea exterioară? Eu unul nu-mi amintesc prea multe despre el, decât că l-am văzut de câteva ori alături de cei mai comuni dintre soldați. De aceea, nu știu ce fel de om era și care îi sunt slăbiciunile”.

13. Cel căruia i s-a adresat îi răspunde: „Din câte îmi amintesc, a fost cândva un călugăr franciscan destul de vestit pentru clarviziunea sa. Făcea adeseori observații disprețuitoare la adresa Ordinului și nu admitea niciodată să fie contrazis. Când au încercat să îl închidă într-o celulă, a fugit, împreună cu adepții săi, devalizând mănăstirea. După o vreme, s-a săturat de rătăcirile sale, așa că și-a ascuns comoara furată și s-a înrolat în armată. Furia lui era atât de mare, încât a luptat ca un leu oriunde a fost trimis, sfârșind astfel prin a fi ucis, împreună cu noi”.

14. Contele: „Hm, începe să-mi pară rău că m-am purtat atât de aspru cu el. Dacă a fost atât de înțelept încât să-i jefuiască pe călugări, înseamnă că face parte dintr-o categorie superioară de oameni. Hm, cred că cel mai bine ar fi să renunț la această luptă sterilă și să mă împrietenesc din nou cu el!” După care, contele se întoarce la personajul nostru lipsit de scrupule și i se adresează mieros: „Dragul meu prieten! Iartă-mă dacă am fost oarecum lipsit de politețe față de tine, căci nu am știut cine ai fost și ce ai făcut pe pământ. Acum, că am aflat, văd lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă! Așadar tu ai fost acel Goliat care și-a întors spatele Ordinului său, luând sabia în mână și luptând pentru binele patriei sale?”

15. Omul lipsit de scrupule: „Da, dragul meu domn conte, eu sunt acela! Mi-am dat viața pentru binele umanității, ale cărei lanțuri mi-au devenit insuportabile. Noi am semănat și alții vor culege roadele! Așa s-au petrecut dintotdeauna lucrurile în acea lume de proști! Noi am curățat via, dar nu am cules decât sânge și moarte! Iar cei care vor veni după noi se vor bucura de sucul dulce al strugurilor! Frumoasă soartă pentru niște oameni măreți ca noi! Toți marii eroi ai lumii sunt condamnați să pregătească terenul pentru epigonii care vor urma după ei. Când vine vremea recoltei, mulțimea oarbă năvălește peste ei, îi ucide și le recoltează roadele în locul lor. Cum îți place această lume creată după principiile înțelepciunii și justiției divine?”

16. Contele: „Nici nu are rost să mai discutăm. Sistemul este greșit conceput din start, indiferent dacă la baza lui a stat soarta oarbă sau o Ființă Supremă super-înțeleaptă! Dacă există într-adevăr o Divinitate, este evident că acesteia nu-i pasă nici cât negru sub unghie de destinul ființelor pe care le-a creat. După ce le trimite în această lume crudă, Ea are grijă să le ucidă prin execuție cât mai curând posibil. Pentru a ușura acest proces, a implantat în această umanitate, altminteri inocentă, impulsul către egoismul cel mai nerușinat și tendința de a-i domina pe ceilalți. Conduși de acest impuls diabolic, oamenii devin hiene pentru frații lor, ca și cum ar fi însetați de sânge. O, ce joc hidos a putut crea această Divinitate crudă, în care principalii eroi sunt aceste păpuși umane pe jumătate conștiente de sine! Ce compensație le-ar putea oferi Ea celor ca mine, care au murit într-o manieră atât de rușinoasă încât nici nu cred să existe vreun precedent?

17. Imaginează-ți viața unuia din cei mai vechi conți ai Ungariei, condamnat la moarte de doi judecători militari imperiali și târât apoi la locul execuției fără nici un drept de apel! Din disperare, contele încearcă să se sinucidă, dar dă greș. Copleșiți de simpatie, spectatorii solicită amânarea execuției. Datorită rănii pe care și-a făcut-o singur la gât, călăii sunt de acord, iar contele este dus la spital. Pe parcursul procesului de vindecare, contele își imaginează că va beneficia de clemența împăratului, dar când se așteaptă mai puțin, este trezit din somn și i se citește o a doua ordonanță, prin care i se anunță din nou sentința de condamnare la moarte, ce trebuie îndeplinită pe loc. Zguduit de această nouă veste, care cade asupra lui ca un trăsnet, contele leșină, trebuind să fie resuscitat. Imediat după ce își recapătă cunoștința, este dus la locul execuției și împușcat ca un câine, după care este înmormântat pe ascuns, ca un cerșetor. Așa cum probabil îți imaginezi, eu am fost acel conte! Iar ei numesc asta justiție!

18. Cu toate acestea, nu sunt supărat pe biata umanitate, căci este evident că oamenii nu sunt altceva decât simple instrumente oarbe în mâinile unei puteri invizibile, incapabile de o voință cu adevărat liberă. Îmi amintesc chiar de învățătorul din Nazaret, atât de înțelept în multe privințe, care în momentul execuției s-a rugat imaginarului Său Tată Divin să îi ierte pe ucigașii săi, fiind probabil convins că natura umană nu este nici pe departe atât de rea cum pare. În această privință, sunt de acord cu El.

19. Adevărata Divinitate, Ființa atotputernică, rămâne însă Satan, care tronează arogant în centrul său inaccesibil și otrăvește cu respirația sa toate corpurile cosmice, după care se bucură de nenumăratele crime pe care le-a pregătit în acest fel, fără să-i pese de chinurile îngrozitoare ale celor care joacă rolurile principale în acest spectacol dement! Mi-aș dori să pot cunoaște personal această Divinitate odioasă, dar numai dacă aș avea puterea să o și distrug cu propriile mele mâini!”

20. Cel nemilos: „Ai perfectă dreptate. La urma urmei, se pare că ne înțelegem de minune! Hei, dar ce se aude? Mi s-a părut că aud niște voci în apropiere! De aceea, tăcere! Poate că se va întâmpla în sfârșit ceva interesant în această lume sinistră, care să ne ușureze povara!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 134 - Singura alinare pe care și-o doresc cei executați este răzbunarea.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 22:16 View PostDownload Post

Capitolul 134
Singura alinare pe care și-o doresc cei executați este răzbunarea. Efectul ciudatei voci, care le cere spiritelor să se roage. Vocea vindecătoare.

1. Contele: „Ce ușurare?! Cine ne-ar putea alina vreodată sufletele rănite? Singura alinare reală pe care am putea-o simți cu toții ar fi posibilitatea de a ne răzbuna pe cei care ne-au ucis fără să fim vinovați! Orice altă formă de alinare mi se pare o oroare! Crezi că Dumnezeu m-ar putea recompensa vreodată pentru tot ce am pierdut, pentru soția mea, pentru onoarea mea și pentru imensa mea avere, - chiar dacă mi-ar oferi pe tavă o mie de raiuri? Sunt conștient că mai devreme sau mai târziu ar fi trebuit să mă despart în mod natural de toate acestea, dar numele meu ar fi rămas înscris în cărțile de istorie ale umanității încă multe secole la rând, strălucind la fel de intens ca și soarele! Așa cum am fost ucis însă, numele meu va fi șters pentru totdeauna din istorie, nefiind trecut decât cel mult în analele închisorilor și ale marilor criminali. De aceea, nu îmi doresc nimic altceva decât răzbunare, cea mai deplină răzbunare posibilă! În aceste condiții, nici nu vreau să aud de vreo intervenție angelică a unei Divinități, oricare ar fi ea! Mai presus de orice, doresc ca onoarea mea să fie restaurată pe pământ, iar criminalii noștri să fie uciși în aceeași manieră diabolică în care am fost uciși noi! Abia atunci vom putea începe să vorbim despre reconciliere în fața tribunalului diavolului!”

2. Cel lipsit de scrupule: „Dragul meu conte, mă tem că ai o reacție excesiv de emoțională, așa că nu mai reușești să percepi situația cu calmul care se impune. De pildă eu, care nu am nici un fel de scrupule, judec cu totul altfel situația onoarei noastre călcate în picioare. La urma urmei, ce mare scofală să îți păstrezi onoarea în fața acelei lumi penibile din toate punctele de vedere? Eu îți spun un lucru: acele vite umane nu ne-ar fi putut face o onoare mai mare decât tratându-ne așa cum ne-au tratat! Ce plăcere găsești în a fi onorat de niște animale atât de stupide? O, vai, în ceea ce mă privește, departe de mine orice gând de acest fel!

3. Te întreb, cine ar mai cunoaște astăzi numele nobilului Robert Blum dacă acea brută odioasă care a fost contele Windischgräz nu i-ar fi pavat calea către nemurire cu ajutorul gloanțelor plutonului de execuție? Cu siguranță, nimeni nu și-ar mai aminti astăzi de el, dacă nu ar fi avut acel destin eroic. Așa, numele lui va fi păstrat încă multă vreme de istorie, care îl va considera întotdeauna un om de onoare. Eu cred că același destin îl vor avea și numele noastre. N-am dreptate?”

4. Contele îi răspunde, ceva mai calm: „Trebuie să recunosc că îți merge mintea! Ei bine, nu mai aștept nici eu să fiu onorat de acea lume de fiare. Ai dreptate, o astfel de onoare ar fi în realitate rușinea supremă pentru noi!”

5. Se aud din nou voci de undeva de departe. Contele îi spune celui lipsit de scrupule: „Ei bine, de această dată și eu am auzit niște voci, ca și cum ar exista un grup mare de oameni prin apropiere. Cine știe? Poate că am fost spionați de niște spirite ostile, care ne vor lua ostatici și ne vor duce într-un alt iad. Cred că sunt din ce în ce mai aproape. Ce-ar fi să ne găsim un refugiu? Se pare că adversarii noștri se află chiar în față”.

6. Cel lipsit de scrupule: „Nu mi se pare o idee prea bună. La urma urmei, unde am putea fugi în această noapte eternă, în care aproape că nu reușim să ne vedem între noi? Care dintre noi cunoaște suficient de bine această regiune a disperării? Poate că la următorul pas ne așteaptă un abis fără fund. În această lume, totul pare nesfârșit și etern. La fel de bine, am putea cădea drept în ghearele dușmanilor noștri. Cine știe? Poate că detașamentul lor principal nu se află în direcția din care se aud vocile, așa că am putea cădea cu ușurință în capcană, fiind luați prizonieri. De aceea, cred că cel mai bine ar fi să păstrăm tăcerea! Dacă vom sesiza vreun detașament militar sau vreo iscoadă, îi vom prinde și vom avea grijă să-i băgăm în pământ”.

7. Un alt soldat spune: „Ha! De parcă un spirit ar putea fi ucis! Noi înșine am fost uciși în lumea exterioară, dar continuăm să trăim, dacă putem numi viață această existență mizerabilă, așa cum nu ne-am fi imaginat vreodată. Cum-necum, cert este că nu am murit de tot.

8. Mai bine ne-am lăsa luați prizonieri... Poate că am putea găsi ceva în comun cu dușmanii noștri imaginari! De altfel, mă întreb ce dușmani am putea avea noi în această lume, în care nu ne-am întâlnit niciodată cu nimeni, decât cu noi înșine?”

9. Contele: „Prietene, nu înțelegi! Nu crezi că în această lume blestemată, guvernată de diavol, au ajuns și destule spirite ale armatei imperiale austriece - acei demoni cu față umană? Orice om care a purtat însemnele imperiale (negru cu galben) în viața terestră trebuie să le fi păstrat inclusiv în această lume, deci este automat dușmanul nostru!”

10. Celălalt: „Nu prea cred, domnule conte! Însemnele negru cu galben nu erau purtate decât de cei bogați. Dacă statul îi sărăcea, ei deveneau imediat comuniști și radicali! Dacă și-au mai pierdut și corpul fizic, rămânând într-o stare de sărăcie sufletească lucie, așa cum suntem și noi, nu cred că le mai pasă în vreun fel de însemnele negru cu galben!”

11. Un al treilea: „Nici eu nu prea cred că vom întâlni vreo urmă de însemne negre și galbene în această lume a spiritelor! Să ne aducem aminte cine le purta pe pământ: mai întâi de toate, cei care se temeau de dictatura autorităților, de baionetele, puștile și închisorile puterii; în al doilea rând, cei foarte bogați, care aveau interese în cercurile înalte, la care se adăugau funcționarii guvernamentali; și în sfârșit, mai exista o categorie, de oameni proști care purtau aceste însemne dintr-o religiozitate greșit înțeleasă, căci se spunea că ar fi existat cândva un împărat sfânt, pe nume Leopold, și un Ferdinand foarte pios, care i-a persecutat îndelung pe protestanți. Spiritele din ultima categorie s-ar putea să își fi păstrat însemnele inclusiv în această lume, căci au fost dintotdeauna fanatice, dar celelalte puteți fi siguri că au renunțat de mult timp la ele!”

12. Contele: „Bine spus! Ai perfectă dreptate! Dar mă gândesc la altceva: dacă cei care ne urmăresc doresc să se răzbune pe noi din pură răutate dictatorială? Ei, ce zici?” Celălalt: „Acolo unde nu există nimic de care să te bucuri, nu pot exista nici ambiții, deci nici o putere dictatorială, cu toate drepturile reale sau imaginare care derivă din ea!” Contele: „Prietene, te asigur că răutatea satanică pură reprezintă un vierme teribil, care nu moare niciodată și care continuă să își facă de cap oriunde s-ar afla. Desigur, în această lume nu mai dispunem de nimic altceva decât de această existență mizera-bilă, dar uneori chiar și aceasta poate să însemne prea mult pentru o ființă cu adevărat malefică. De aceea, nu putem exclude cu totul ipoteza că cineva dorește să ne facă să ne simțim încă și mai mizerabil decât ne simțim deja. Iată cum zic eu să procedăm: dacă ne întâlnim cu cineva, îi strigăm: «Cine e acolo?» Dacă nu se dovedește ostil, îl luăm prizonier. Dacă se dovedește prea amenințător pentru noi, îl lăsăm să plece!

13. Cred totuși că cel mai bun lucru pe care l-am putea face ar fi să ne rugăm. Ce-i drept, când trăiam pe pământ nimic nu mi se părea mai stupid decât rozariul și rugăciunile latinești. În această lume stranie mi se pare totuși normal să ne rugăm unei Ființe divine supreme. Sunt convins că prietenul meu aici de față, care pe pământ a fost călugăr franciscan, cunoaște câteva rugăciuni, cum ar fi Pater Noster, indiferent dacă le va rosti în latină, germană sau în ungurește. Nu știu dacă ne vor ajuta în vreun fel, dar cu siguranță nu vor avea ce rău să ne facă. Haide, prietene, fii atât de bun și spune o rugăciune, dacă nu pentru altceva, cel puțin pentru amuzament!”

14. Franciscanul lipsit de scrupule: „Nici nu mă gândesc! Un asemenea gest în aceste condiții mi s-ar părea o crimă la adresa rațiunii și a bunului simț! Dacă vrei cu adevărat să te rogi, trebuie să ai o motivație și să crezi cu adevărat în cel căruia i te rogi! Să te rogi numai pentru a-ți omorî timpul mi se pare o prostie monumentală și un păcat! Dacă există într-adevăr un Dumnezeu înțelept, El ar fi primul care să se revolte în fața unei asemenea mormăieli fără rost. Pe de altă parte, dacă nu există un Dumnezeu, stupiditatea gestului ar fi încă și mai monumentală, căci rugăciunea nu ar avea nici un obiect! De aceea, cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face pe moment este să așteptăm în liniște. În acest fel, vom putea fi pregătiți pentru orice eventualitate.

15. Mi se pare că aud voci în imediata apropiere. Cel mai bine ar fi să ascultăm ce spun, și astfel ne vom lămuri în scurt timp cu ce fel de spirite avem de-a face. Aha! Ați auzit? Eu unul, am auzit distinct cuvintele: «Întoarceți-vă către Iisus cel crucificat în inimile voastre și veți fi ajutați!»„

16. Contele, care a auzit și el aceleași cuvinte, spune: „Prietene, nu cred că în acest fel vom ajunge prea departe! Mă îndoiesc că un astfel de ajutor romano-catolic ne poate ajuta în vreun fel! Singurul lucru care mă uimește este că ni s-a spus să ne raportăm doar la Iisus Hristos, nu și la întreaga litanie de sfinți care îl însoțește de regulă! După toate aparențele, nu avem de-a face cu un fanatic al «unicii biserici autentice», ci cu un luteran sau un calvinist!”

17. Franciscanul: „Aș băga mâna-n foc că așa stau lucrurile! Oricum, nu contează prea mult! Merită să acceptăm orice mână de ajutor care ne este întinsă. După cât am rătăcit prin această lume, mi-ar plăcea să mă bucur din nou de căldura unei case, indiferent dacă este construită din chirpici, din lemn, din cărămizi sau din fructe de ananas! De vreme ce ne-a fost întinsă o mână de ajutor în numele lui Iisus, nu văd ce ne-ar împiedica să o acceptăm!”

18. Contele: „Așa o fi, prietene, dar ce te face să crezi că vom primi într-adevăr această mână de ajutor? Poate că în imediata apropiere se află doar un grup de spirite rătăcite, la fel de nefericite ca și noi. Allah e mare și Mahomed este profetul lui! Cam la fel putem spune și noi: «Dumnezeu e mare și Iisus este Profetul lui!» Cine știe cine sunt în realitate cei care ne cer să ne închinăm lui Iisus!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 135 - Câteva indicii referitoare la cei nefericiți. Franciscanul lipsit de scrupule trezește mânia contelui.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 22:19 View PostDownload Post

Capitolul 135
Câteva indicii referitoare la cei nefericiți. Franciscanul lipsit de scrupule trezește mânia contelui. Politica ungară la vremea respectivă.

1. După acest intermezzo, toată lumea aude distinct cuvintele: „Nimeni nu vă impune să vă închinați lui Iisus! Acest gest este menit să vă vindece, necredincioși din naștere ce sunteți!”

2. Auzind aceste cuvinte, contele se sperie, dar franciscanul îi spune: „Ei bine, cel puțin ne-am lămurit: cuvintele ne sunt într-adevăr adresate nouă! Ei, ce are de gând domnul conte? Mai eziți să te închini în fața lui Iisus cel crucificat?”

3. Contele: „Pentru numele lui Dumnezeu, voi face și eu ce vor face ceilalți. Mai bine întreabă-i pe ei! Singurul lucru pe care aș dori să îl precizez este că nu ar trebui să renunțăm la rigorile rangului de dragul așa-zisei unități creștinești. Dacă în lumea lui Hristos există conți și prinți, mă rog, nu am nimic împotrivă, dar dacă nu există, eu îi spun din start adio acestei lumi! Ar fi culmea să fiu pus în această lume celestă să perii nu știu ce sfânt, ba chiar să îi fac și cizmele, dacă îmi va cere acest lucru!”

4. Vocea cea stranie se aude din nou: „În această lume nu există conți și prinți! Există un singur Domn suprem; toți ceilalți sunt frați și surori între ei!”

5. Franciscanul i se adresează contelui: „Cred, stimate domnule conte, că ai primit un răspuns cât se poate de clar la nedumerirea ta anterioară! După toate aparențele, acest răspuns sublim ți-a fost adresat în exclusivitate, căci tu ești singurul care încă se mai consideră un aristocrat în această lume a spiritelor! Personal, mă întreb la ce îți folosește să te cramponezi cu atâta disperare de această haină de lux, în care ai fost executat fără nici o onoare? Nu, chiar nu-mi dau seama cum poți să gândești! La ce-ți mai folosește acum să știi că pe pământ ai fost unul din marii nobili ai Ungariei? La urma urmei, dacă ai fi fost un simplu porcar, te-ai fi delectat și acum în sânul familiei, cu un gulaș și o sticlă de vin în față! În această lume a spiritelor, singura avuție care ți-a mai rămas este această față lungă, la fel ca a noastră, și aceeași îngâmfare de odinioară, care te face să nu renunți nici măcar o clipă la impozantul titlu de conte cu care te mândrești atât de mult! Oare nu ai auzit că primele obiecte pe care le lovește trăsnetul - în impertinența lui - sunt cele înalte, în timp ce cele joase sunt ferite tocmai pentru că se ascund sub celelalte, așa cum este cazul ierbii de sub un copac falnic?”

6. Contele: „Mi se pare că mă iei peste picior! Te avertizez că nu voi tolera această atitudine, nici chiar în această lume a «egalității»! Un Bathianyi rămâne un Bathianyi, chiar și aici!”

7. Franciscanul: „Poate doar în imaginația ta! Oricum, îți doresc succes, domnule conte! Nu ai decât să te agăți până nu mai poți de acest titlu stupid, care pe pământ ți-a atras nenorocirea și moartea! Cine știe ce destinație încântătoare te așteaptă aici, dacă vei continua să te cramponezi de această fațadă poleită, dar goală în interior. Probabil o pereche de coarne!”

8. Furibund, contele începe să urle: „Închideți-i gura, până nu îl iau la palme! Dacă vrea să îmi spună ceva, să o facă cu reverența cuvenită! Termină odată cu nesimțirea asta, dacă nu vrei să descoperi că baronul și contele Bathianyi nu a încetat nici o clipă să fie un aristocrat! Înțelegi ce îți spun, măgarule?”

9. Franciscanul: „Nu ai decât să încerci să-mi dai lecția cuvenită, și vei vedea ce poate face în această lume «marele» conte Bathianyi! Ce putere poate poseda aici un asemenea spirit? Când a fost înzestrată cu putere prostia? Îți răspund eu: niciodată, de la începuturile istoriei și până în prezent! Tu nu ești doar prost, ci foarte prost, ceea ce te face slab în toate privințele, căci te-ai lăsat ofensat de cele spuse de mine! Chiar și pe pământ ai fost o ființă de o stupiditate extremă. Dacă te-ar fi dus mintea, ai fi făcut și tu la fel ca și Kossut și tovarășii săi, care au știut să iasă la liman atunci când au fost prinși la înghesuială. Tu singur te-ai lăsat prins în cursă ca un șobolan, fapt care ți-a și atras moartea lipsită de glorie! Spune-mi: crezi că există cineva care poate considera acest comportament inteligent?”

10. Contele: „Cine vorbește! Dacă ești atât de deștept cum te lauzi, cum se face că ai fost spânzurat la rândul tău? De vreme ce puterea merge mână în mână cu inteligența, așa cum susții, se pare că nici tu nu ești atât de puternic cum te pretinzi!”

11. Franciscanul: „Mie unul nu-mi mai pasă demult de asemenea remarci prostești! Am fost și eu un mic nobil de țară, așa că nu mi-a lipsit nici mie vanitatea stupidă specifică aristocrației maghiare! Singura diferență între noi doi este că eu m-am trezit mai devreme decât tine; din păcate, era deja prea târziu! Eram înconjurat de pretutindeni de puști și de gloanțe, așa că noua mea luciditate nu mi-a mai putut indica o cale de ieșire din impas. Nu la fel s-au petrecut lucrurile în cazul tău; tu ai avut de ales, dar «înțelepciunea» ta specific aristocratică ți-a șoptit la ureche: «Victorie sau moarte!» La ce îți mai folosește acum această moarte eroică, în fața plutonului de execuție? În cel mai bun caz, prietenii tăi din America îți vor construi o statuie, dar în ceea ce privește revoluția de la 1848, istoria îți va consemna un loc mărunt! Cam la atât de reduce întreaga glorie a morții tale eroice”.

12. Contele: „Milioane de oameni mă vor plânge! Văzând injustiția care mi s-a făcut, ei vor blestema Austria. Ți se pare puțin?” Franciscanul: „Da, da, sună frumos și romantic! Cine știe, poate se va găsi chiar un autor francez care să scrie un roman pe această temă! Dar noi, adevărații eroi, ne aflăm în această lume mizerabilă, din care nimic nu pare să ne poată scoate, așa că te întreb: la ce ți-a folosit toată povestea asta, din perspectiva eternității?

13. Haide, renunță la vechea ta aroganță stupida și acceptă cu recunoștință ceea ce ni se oferă la ora actuală. În acest fel, vom uita în scurt timp motivele care ne-au atras atâta nenorocire pe pământ!”

14. Contele: „Mda, «Și nu ne duce pe noi în ispită», așa mi se pare că sună rugăciunea... Mă întreb cum continuă? Hm, mi-e imposibil să îmi amintesc! Știu însă sigur că aceste cuvinte sunt scrise undeva. De aceea, la fel spun și eu: «Și nu ne duce pe noi în ispită»!”

15. Franciscanul: „Ce tot bâigui acolo? Ce vrei să spui cu: «Și nu ne duce pe noi în ispită»? Nu înțeleg la ce te referi, căci nu are nici o legătură cu ce am discutat până acum! De aceea, te rog să fii mai clar, dacă este posibil așa ceva!”

16. Contele: „Of, moară stricată! De ce nu mă lași să termin? Eu te-am întrerupt când mi-ai împuiat urechile cu prostiile tale?” - Franciscanul: „Haide, nu te sfii, continuă așa cum poți; altfel, povestea asta nu o să se termine niciodată”.

17. Contele: „Iată la ce se referea metafora la care am apelat: practic, tu vrei să mă privezi de titlul meu de conte, care reprezintă dreptul meu prin naștere. Mă tentezi astfel cu tot felul de argumente, încercând să mă vinzi pe la spate! Dar nu contează! Nimeni nu va reuși vreodată să îl prostească în față pe contele Bathianyi!” - (Franciscanul își spune în sinea lui: „Doamne, ce bou!”) - Contele: „M-ai înțeles?”

18. Franciscanul: „O, prea bine! Ca să fiu sincer până la capăt, stimate domnule conte, părerea mea este că cea care ți-a atras moartea pe pământ a fost tocmai această aroganță aristocratică stupidă, care în cazul tău este în mod evident supradimensionată. Dacă ai fi fost o idee mai înțelept, această rușine nu ar fi căzut niciodată asupra distinsei tale case. Dincolo de acest adevăr, ar fi timpul să te trezești însă și să înțelegi o dată pentru totdeauna că acea lume exterioară, cu drepturile și onorurile ei prefabricate, a dispărut pe vecie! În aceste condiții, de ce te cramponezi cu atâta disperare de ea, refuzând - spre disperarea și enervarea întregii companii aici de față - să accepți mâna de ajutor promisă nouă tuturor de Iisus Hristos, sub pretextul că Acesta refuză să îți recunoască titlul de conte Bathianyi în această lume a spiritelor? Meditează asupra acestor cuvinte și ia o decizie coerentă, dar nu în calitate de aristocrat maghiar, ci de ființă umană aflată în suferință, așa cum suntem cu toții!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 136 - Grupul discută despre Iisus. Experiența religioasă a franciscanului. Contele se dovedește versat
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 22:24 View PostDownload Post

Capitolul 136
Grupul discută despre Iisus. Experiența religioasă a franciscanului. Contele se dovedește versat în Sfânta Scriptură. Sfatul final al franciscanului.

1. Contele: „În fond, cine este acest Domn Iisus? Doar nu vrei să-mi spui că el este Fiul lui Dumnezeu, așa cum pretinde mitologia romano-catolică? Tu însuți spuneai mai devreme că nu au crezut niciodată în această poveste și în legendele asociate cu ea”.

2. Franciscanul: „Așa este! Tradiția evanghelică afirmă că El este și va rămâne de-a pururi Fiul lui Dumnezeu - Domnul etern al cerului și al pământului! Cât timp am trăit pe pământ nu am crezut în această tradiție, din cauza marilor abuzuri ale bisericii catolice, care m-au făcut să gândesc astfel: «Dacă toată povestea asta nu ar fi o fabricație a ierarhiei bisericești și politice din vechime, o astfel de doctrină divină nu ar putea fi tratată cu atâta nerușinare în zilele noastre. În ultimele 12 secole s-au petrecut niște lucruri atât de odioase în sânul bisericii catolice încât chiar și iadul se înclină astăzi cu respect în fața ierarhiei religioase. În aceste condiții, cum ar putea fi inițiatorul acestei doctrine Fiul Celui Preaînalt?» Așa este, domnule conte, mi-a fost imposibil în timpul vieții să cred în acest raționament.

3. Îți mărturisesc însă că mai târziu, când am reușit să obțin în sfârșit o Biblie tradusă integral de la un protestant, asupra mea a pogorât o altfel de lumină. Am făcut atunci tot ce mi-a stat în puteri pentru a ieși cu orice preț din cloaca murdară a catolicismului, preferând să devin un simplu soldat decât să mai fiu vreodată un instrument al criminalei biserici catolice. Decât să fiu un ucigaș al spiritului, am preferat să devin unul al trupurilor.

4. De aceea, eu nu exclud cu totul posibilitatea ca acest Iisus să fie într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, capabil să ne ajute în această lume, dincolo de toate afirmațiile nerușinate legate de El pe care le face prostituata catolică. Să nu uităm că după trădarea lui Iuda Iscariotul, El s-a ridicat totuși din morți prin propria Sa putere, călcând - cum s-ar spune - pre moarte! Și iată, acum ni s-a oferit un ajutor în numele acestui Iisus, de către o gură invizibilă! Am auzit cu toții prețioasele cuvinte, dar continuăm să ezităm, neștiind dacă să le acceptăm sau nu! Îndeosebi tu, stimate domnule conte, te dovedești cel mai încăpățânat dintre noi, nedorind să îl accepți în inima ta, de parcă te-ai afla în poziția de a-i impune condiții! De aceea, te sfătuiesc pentru ultima oară să accepți ajutorul oferit, în caz contrar, poți să pleci, încetând astfel să ne mai tulburi cu prostiile tale!”

5. Contele: „Păi, dacă vouă nu o să vi se întâmple nimic rău, nu cred că mă va ucide nici pe mine! Realitatea este că și eu mi-aș dori puțin ajutor! Am putea pune totuși câteva condiții, ca să nu pățim ce ni s-a întâmplat pe pământ, când ne-am predat cerând milă și am primit în schimb câteva gloanțe în inimă! Prima condiție pe care aș pune-o eu ar fi răzbunarea crâncenă împotriva dușmanilor noștri de pe pământ, la care aș adăuga și o compensație deplină pentru pierderile suferite în lumea exterioară!”

6. Franciscanul: „Doamne, nu ai de gând să termini odată cu prostiile?! Dacă te-ai mai afla încă pe pământ și te-ai trezi atacat de tâlhari, iar un alt om foarte puternic ți-ar oferi o mână de ajutor, ce-ai face: ai începe să-i pui condiții?! Nu crezi că te-ar râde și curcile? Cine a mai auzit de un cerșetor care să îi pună condiții binefăcătorului său? Ah, domnule conte, termină odată cu aberațiile astea! Cât despre predarea noastră pe pământ, atunci condițiile au fost cu totul altele. Nimeni nu ne-a oferit acolo ajutorul, ceea ce însemna că ni se va acorda clemență sau nu exclusiv în funcție de recomandările noastre! - Aici însă, ni s-a oferit în mod explicit un ajutor concret. Cum poți să faci o comparație cât de mică cu ceea ce s-a petrecut pe pământ? Domnule conte, mă întreb dacă nu cumva ești bolnav cu capul!”

7. Contele: „Da, da, ai din nou dreptate! S-ar putea să fiu cam sărac cu duhul, dar când un copil se arde de două ori, suflă și în iaurt! Viața în această lume diferă fundamental de cea de pe pământ, dar experiențele dureroase urmăresc nefericitele suflete care ajung aici și care nu reușesc cu una cu două să se debaraseze de ele. Chiar dacă am ezitat puțin înainte de a accepta ajutorul oferit, cred că merit puțină indulgență din partea voastră.

8. La urma urmei, și pe pământ ni s-a promis o amnistie generală, dar când ne-am predat austriecilor, aceștia au uitat complet de promisiunile anterioare! După o experiență atât de tragică, orice spirit ar deveni subit mult mai precaut atunci când i se promite ceva.

9. Îmi dau și eu seama că trebuie să existe un Dumnezeu, căci în caz contrar nu am fi supraviețuit după moarte. Dar acest Dumnezeu este atotputernic, iar judecata Lui este imuabilă. De aceea, eu cred că avem toate motivele să ezităm și să cântărim îndelung lucrurile înainte de a accepta ajutorul oferit. Îmi amintesc că în tinerețe am citit în Evanghelie despre un mare festin. Când oaspeții invitați la petrecere s-au scuzat că nu pot veni, stăpânul atotputernic și-a trimis servitorii pe străzi ca să-i invite cu forța pe săraci, indiferent dacă aceștia doreau sau nu să ia parte la festin. Când marea sală a festinului s-a umplut, stăpânul locului a intrat, și-a privit oaspeții și, constatând că unul dintre ei nu era îmbrăcat în haine de nuntă, a dispus aruncarea lui la închisoare! - Ce vreau să spun cu asta? Păi, simplu: la urma urmei, în ce a constat ofensa sărmanului om? Servitorii l-au adus de pe stradă, la fel ca și pe ceilalți, care s-a întâmplat să fie mai bine îmbrăcați, așa că nu și-au atras mânia stăpânului casei. Singurul pe care l-a condamnat acesta a fost sărmanul om, care nici măcar nu se afla acolo din propria lui voință!

10. Dacă veți cumpăni mai profund asupra acestui exemplu, care ne prezintă cât de capricioasă este această Divinitate, veți înțelege de ce doresc să procedăm cu o anumită precauție, chiar dacă ajutorul ne este oferit de sus. Să nu uităm ce a pățit Iuda după ce a luat acea decizie greșită! Spune-mi: încă mă mai consideri un netot din cauză că ezit pe bună dreptate să accept acest ajutor?”

11. Franciscanul: „Asta-i culmea! Se pare că domnul conte mai este și versat în Sfânta Scriptură! Foarte bine! Trebuie să recunosc că și mie mi s-a părut întotdeauna foarte nedrept acest pasaj! De altfel, mai există și altele în care Domnul Iisus, altminteri considerat unanim drept foarte bun, își dovedește natura incredibil de nedreaptă, cel puțin dacă privim lucrurile din perspectiva exterioară. Pe de altă parte, există destule alte pasaje care afirmă exact contrariul. Din acest punct de vedere, temerile tale sunt de înțeles, dar nu cred că sunt întemeiate. Să nu uităm că puterea a avut întotdeauna atributul de a face numai ce îi este pe plac. În cazul de față, partea bună a lucrurilor este că autoritatea supremă nu poate fi imaginată fără o înțelepciune perfectă. Este întotdeauna infinit mai ușor să te înțelegi cu o ființă înțeleaptă decât cu una lipsită de minte. De aceea, eu cred că ne putem asuma riscul de a accepta ajutorul oferit.

12. În aceste condiții, haideți să ne întoarcem în inimile noastre către Iisus cel crucificat, așteptând apoi cu răbdare să vedem ce se va întâmpla! Dacă se va întâmpla ceva bun, înseamnă că am luat decizia corectă. Dacă se va întâmpla ceva rău, ne vom întoarce la condiția noastră anterioară”.

13. Contele: „Toate bune, dar nu cred că o înțelepciune supremă va accepta vreodată acest tip de târg! Deciziile luate de Ea rămân întotdeauna pentru eternitate! Iisus însuși a afirmat acest lucru atunci când a spus: «Cerul și pământul vor trece, dar Cuvântul Meu va rămâne de-a pururi!» Ce se va întâmpla în acest caz, prieteni, dacă, după ce ne vom întoarce inimile către El, vom auzi cuvintele: «Plecați de la Mine, făcători de rele ce sunteți»? Eu zic că atât timp cât nu îi vom cere nimic, nici El nu ne va dărui nimic, nici bun, nici rău. În schimb, dacă îi cerem ceva, îi vom permite astfel să facă ceea ce va voi înțelepciunea Lui imuabilă.

14. În această direcție, îmi amintesc un alt pasaj din Biblie, în care se vorbește de cele zece fecioare, cinci înțelepte și cinci proaste. Toate își așteaptă mirele. Cele înțelepte au grijă să își umple lămpile cu ulei, în timp ce cele lipsite de înțelepciune uită să facă acest lucru. În toiul nopții, când află că mirele se află deja foarte aproape și urmează să vină, cele uituce le roagă pe cele înțelepte să le dea și lor din uleiul cu care și-au umplut lămpile, dar cele înțelepte le refuză - probabil din prea multă iubire creștinească! De aceea, fecioarele nepregătite sunt silite să meargă la un negustor, pentru a-și umple lămpile în schimbul unei sume de bani. Fericite, se întorc acasă ca să-și aștepte mirele, dar constată că acesta a ajuns deja și a încuiat poarta casei! Când îl roagă cu inocență să le deschidă ușa și să le lase să intre în casă, mirele le spune cu o voce tunătoare: «Plecați de la Mine! Nu vă cunosc și nu v-am cunoscut niciodată!»

15. Din punct de vedere strict uman, această atitudine mi se pare deopotrivă grosolană, nedreaptă, și chiar mincinoasă, dacă mirele se referă simbolic la Divinitate. Cum ar fi posibil ca Divinitatea să îi spună cuiva: «Nu te cunosc», în condițiile în care tot Biblia precizează că Ea cunoaște toate firele de păr de pe capul omului? Dar cine se poate pune cu Divinitatea? Vedeți ce putere are Aceasta asupra naturii! Când dă câte un îngheț, milioane de oameni riscă să-și piardă viața, dar oricât de mult s-ar ruga ei pentru puțină căldură, înghețul nu încetează decât atunci când înțelepciunea Ei consideră acest lucru necesar. În mod similar, Ea permite distrugerea minunatelor plantații din cauza grindinei, fără nici un pic de milă, conștientă că nimeni nu îi poate schimba vreodată hotărârea fermă! Ascultați-mă pe mine: cine acceptă să depindă sută la sută de această Divinitate capricioasă se joacă cu focul, semănând singur semințele nefericirii sale viitoare. La urma urmei, ce-ar fi fost dacă cele cinci fecioare nu s-ar mai fi întors niciodată în casa mirelui? Eu nu cred că li s-ar fi întâmplat ceva, cu excepția faptului că ar fi fost cruțate de gestul crud prin care acesta le-a respins. Altfel spus, nu i-ar fi dat acestuia prilejul de a le trânti ușa în nas, gest a cărui cruzime ieșită din comun nu încetează să mă uluiască. De aceea, eu zic să nu ascultăm vocea lui Dumnezeu decât după ce ne vom convinge de bunăvoința Acestuia față de noi. Până atunci, putem rămâne în starea în care ne aflăm, căci eu unul nu am încredere în această Divinitate atotputernică!”

16. Franciscanul: „Domnule conte, înclin să cred că ești exagerat de prudent atunci când vine vorba de Divinitate! Eu nu cred că trebuie să luăm aceste metafore la un mod atât de literal, căci întreaga Scriptură nu este altceva decât o colecție de povestioare morale, menite să ajute omul să evolueze către perfecțiune. În mod evident, prin uleiul din lampă se înțelege iubirea sinceră față de Dumnezeu, iar prin lumina lămpii înțelepciunea care derivă din această iubire. În aceste condiții, fecioarele care au uitat să își umple lămpile nu numai că erau lipsite de iubire, dar mai doreau să le fure și din iubirea celor care își cultivaseră deja acest sentiment. Acestea din urmă erau însă mai înțelepte decât ele, așa că nu s-au lăsat tentate. Ele le-au trimis pe cele lipsite de iubire în lumea exterioară, pentru a lua de acolo uleiul necesar umplerii lămpii. Exact așa au procedat cele proaste, care și-au umplut inimile cu iubirea lumească, după care au mai și avut tupeul să se întoarcă în casa mirelui (în care îndrăznesc să afirm că ne aflăm și noi de o bună bucată de timp deja)! În aceste condiții, mă întreb ce altceva le-ar fi putut spune Divinitatea (mirele), văzându-le că apar la poarta Ei, cerându-i să fie admise în împărăția cerurilor, dacă nu: «Nu vă recunosc după această iubire a voastră, căci ea nu a fost îndreptată niciodată către Mine»? - Așa înțeleg eu acest text, domnule conte, la fel ca multe alte pasaje similare din Scriptură. Nu am nici o îndoială că aceasta este semnificația corectă. De aceea, cred că îi atribui Divinității o duritate excesivă, pe care nu o merită! Haideți așadar să ne ridicăm cu toții și să acceptăm ajutorul promis! Din câte îmi spune inima, nu avem a ne teme de nimic!”

17. Un personaj din mulțime îi spune franciscanului, cu un puternic accent austriac (pe care noi îl vom traduce într-un limbaj obișnuit): „La fel cred și eu! Evanghelia este plină de metafore!” - Contele: „Eu n-aș fi atât de sigur! Mai bine ține-ți gura! Oare execuția noastră pe pământ a fost o simplă metaforă, ca să nu mai vorbim chiar de crucificarea lui Iisus?” - Cel mustrat: „Nu, nu a fost o metaforă! A fost cât se poate de reală! În caz contrar, noi am putea fi mântuiți la ora actuală!” - Contele: „Frumoasă mântuire, n-am ce zice! Până acum, nu prea m-ai convins: ne aflăm într-un întuneric deplin, de parcă am fi într-o criptă egipteană, iar stomacurile ne ghiorăiesc de foame... Asta mi se pare dovada cea mai tangibilă a mântuirii noastre! Ce și-ar putea dori omul mai mult? După ce a fost executat pe pământ, se trezește în lumea de dincolo, într-un întuneric deplin. Până una alta, acestea sunt singurele dovezi ale mântuirii noastre! Cum vi se pare ele, prieteni?”

18. Un alt membru al grupului: „Până acum, nu am primit prea multe semne că am fi mântuiți, dar nici noi nu am făcut ceva care să arate că ne-am dorit această mântuire. Dacă gloanțele cu care am fost executați nu ne-ar fi șters o bună parte din păcatele pe care le-am acumulat pe pământ, mă tem că șansele noastre de a fi vreodată mântuiți ar fi ridicol de mici, dacă este să credem ce spune Evanghelia. Să nu uităm că nici unul dintre noi nu a prea fost un exemplu de virtute creștinească. De aceea, eu unul sunt de părere că ar trebui să acceptăm pe loc ajutorul oferit, dacă nu dorim să avem parte de o soartă cu adevărat mizerabilă! Nu văd de ce vă temeți atât! Ce am putea pierde dacă am accepta grația și compasiunea Domnului Iisus Hristos, altceva decât prostia noastră nelimitată?!”

19. Franciscanul: „Ai pus punctul pe i! Chiar așa stau lucrurile! Haideți să acceptăm odată grația și compasiunea Domnului Iisus Hristos, dacă nu dorim să avem parte de tratamentul iadului! Cât timp am trăit pe pământ, nu prea am făcut dovada vreunei virtuți! Dimpotrivă! I-am atras pe sărmanii oameni în capcana idealurilor noastre și i-am trimis pe câmpul de luptă, ca pe vite. Cât despre dușmanii care cădeau în mâinile noastre, ce să mai vorbim! Eram renumiți în lung și-n lat pentru bestialitatea de care dădeam dovadă! Dacă noi suntem animați de dorința de răzbunare față de cei care ne-au luat viețile, mă întreb ce or fi simțind miile de suflete care au căzut în mâinile noastre și pe care le-am ucis fără milă, deși erau, probabil, de o mie de ori mai bune decât noi!

20. De aceea, eu zic să îi iertăm cu toată sinceritatea inimilor noastre pe cei care au greșit față de noi, torturându-ne, iar în cele din urmă crucificându-ne! Căci și noi am făcut același lucru cu cei care au căzut în mâna noastră, și i-am fi crucificat la rândul nostru pe ei dacă am fi avut câștig de cauză! Ce zici, domnule conte, nu am dreptate?”

21. Contele: „Din păcate, ai întru totul dreptate! Tocmai de aceea mă tem eu că vom păți exact ca cele cinci fecioare lipsite de minte! Temerea mea ascunsă este să nu batem la ușă numai pentru a auzi condamnarea noastră definitivă, caz în care ne putem spune de pe acum: «Noapte bună, pentru totdeauna!»”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 137 - Orgoliul contelui izbucnește din nou. Politica terestră se reflectă și în lumea de dincolo.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 22:30 View PostDownload Post

Capitolul 137
Orgoliul contelui izbucnește din nou. Politica terestră se reflectă și în lumea de dincolo. Generalul comentează împreună cu Robert argumentele acestor spirite. Răbdarea infinită a Domnului.

1. Franciscanul: „Domnule conte, nu prea avem ce face în această direcție. La urma urmei, noi suntem cei care am greșit, așa că totul depinde numai de grația Domnului. Dacă El ne va primi la sânul Lui, atunci vom fi salvați. Dacă nu ne va primi, atunci vom rămâne pentru totdeauna oile negre ale acestei împărății”.

2. Contele se înfurie din nou: „Ce vrei să spui atunci când afirmi că noi suntem cei care am greșit?! Ce Dumnezeu mi-ar putea demonstra vreodată acest lucru? Nu suntem noi urmașii demni ai lui Attila? Nu au cucerit strămoșii noștri frumoasa Ungarie de dragul nostru, al urmașilor lor? Nu am ocupat noi acest teritoriu timp de o mie de ani? În tot acest timp, am avut privilegiul de a ne alege singuri regii, fără să depindem de casa de Habsburg. La urma urmei, noi singuri am acceptat la început suzeranitatea împăratului austriac. În ce fel ne-am făcut vinovați atunci când i-am refuzat acestuia dreptul la tronul ungar, pe care și l-a arogat singur, sub pretext că acesta i-ar fi fost acordat de unchiul său, regele de drept al Ungariei? Să nu uităm că acesta nu avea în nici un caz dreptul de a numi un succesor fără aprobarea noastră, - și tu îmi spui mie că am greșit cu ceva?”

3. Franciscanul: „Pentru numele lui Dumnezeu, renunță odată la acest extremism maghiar, căci acum ne aflăm în împărăția spiritelor, în care ar trebui să fim cu toții egali! Spune-mi: i-a dat Dumnezeu teritoriul Ungariei lui Attila, așa cum a procedat cu Pământul Făgăduinței în cazul izraeliților? Sau l-a cucerit Attila prin forța armelor, furându-l practic de la ocupanții săi de drept? Ți se pare cumva că acest mod de a acționa apare ca fiind just în fața lui Dumnezeu? Adevărul este că Austria a avut dintotdeauna drepturi mai mari asupra teritoriului ungar decât am fost noi dispuși să acceptăm vreodată. Ea a fost cea care a recucerit Ungaria de la turci, după care ne-a retrocedat-o cu condiția ca Habsburgii să aibă dreptul de preempțiune asupra coroanei ungare. Cum s-a ajuns apoi la revolta noastră? Simplu: din cauza orgoliului nostru prostesc! Sub suzeranitatea austriacă țara a prosperat, iar noi ne-am luat-o în cap și ne-am propus să ne guvernăm singuri țara, dându-ne astfel singuri foc la valiză.

4. Se pare însă că Domnul Dumnezeu nu a fost prea mulțumit de decizia noastră, punând cruce calculelor pe care ni le-am făcut! Iar acum vii tu, domnule conte, un fiu adevărat al lui Attila, și îl judeci pe Cel Atotputernic, ca și cum ai avea dreptul să o faci! Nu pot decât să îți urez succes!

5. Știi cumva ce se spune în Sfânta Scriptură - că tot ce este mare în ochii lumii exterioare apare ca o oroare în fața lui Dumnezeu? Noi am vrut să fim cei mai tari pe pământ, iar acum ne-am trezit în această gaură de șobolan! Dacă vom continua să ne cramponăm de prostia și de aroganța noastră, s-ar putea să ne bucurăm de un ospăț infernal, mâncând de-a pururi numai salată cu sulf! De altfel, pot spune că am servit deja aperitivele iadului! Dar felurile principale abia ni se pregătesc! Știi cum se spune: cine își dorește iadul, de iad are parte! Eu unul am spus ce aveam de spus!”

6. Contele: „Frumos, domnule «Negru cu Galben»! Păcat că nu ai venit cu astfel de argumente pe vremea când trăiam pe pământ, cu un an înainte de moarte. Mare mirare dacă nu te-ai fi ales cu un binemeritat scaun în Parlamentul de la Viena. Cu asemenea abilități oratorice, nici chiar prințului Metternich nu i-ar fi fost rușine.

7. Dacă te întâlnești cumva cu Domnul Iisus Hristos și reușești să legi o prietenie cu El, nu uita să îi ceri câteva «medalii de merit» pentru pământeni, pe care să le distribuie în semn de bunăvoință celor care au făcut o treabă atât de bună spânzurându-ne! Sunt convins că uciderea prin spânzurare a semenilor lor este foarte apreciată de Iisus, doar și El a murit de o moarte similară! Nu m-aș fi gândit niciodată că poți simpatiza cu dușmanii! Se pare că spânzurătoarea ți-a schimbat radical părerile, umplându-te de recunoștință față de austrieci”.

8. Franciscanul: „Dragă domnule conte, văd că îți face o plăcere nețărmurită să îmi freci ridichea, dar pe mine nu mă deranjează deloc acest lucru, căci știu foarte bine de ce am vorbit astfel. Cât despre tine, se pare că nu ai înțeles nimic din ce am spus, așa că te consider scuzat. Ți s-a părut cumva că laud guvernul austriac? Nu crezi că știu mai bine ca oricine altcineva câte abuzuri a făcut acesta? După părerea mea, împăratul Austriei este în sine un Munte Vezuviu care riscă să înece în lava sa întregul teritoriu austriac, lucru pe care Domnul Iisus îl cunoaște foarte bine. Cert este că și noi am făcut tot ce ne-a stat în puteri să îl imităm pe acest diavol, iar pentru asta am plătit prețul cuvenit. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, acțiunea noastră nu poate fi privită decât ca o injustiție!

9. De aceea, cred că a sosit timpul să recunoaștem răul comis și să îl mărturisim în fața lui Dumnezeu în inimile noastre! Nu a spus chiar El odată: «În mânia Mea, v-am dăruit un rege»? - Dacă un rege poate fi privit ca o dovadă a mâniei lui Dumnezeu, de ce ne-am mai dorit unul? Și te mai miri că am atras asupra noastră mânia Domnului! Dacă am fi luptat pentru iubirea, și nu pentru mânia Lui, cu siguranță am fi avut parte de un alt destin.

10. Din motive cât se poate de juste, se pare că la ora actuală voința Domnului este să reducă numărul regilor pe pământ, nu să-l mărească, așa cum încep să-mi dau seama în inima mea. Noi ne-am dorit cu totul altceva: să adăugăm un rege în plus, de parcă nu ar fi fost destui în Europa! Se pare că în această privință intențiile noastre nu s-au potrivit deloc cu voința Domnului. Ce zici, merită să persistăm în această idee contrară voinței Sale chiar și aici, în lumea de dincolo, fiind gata să murim de-a pururi de dragul ei? Domnule conte, termină odată cu prostiile astea pământești! Este suficient că am murit o dată de dragul lor, pe vremea când ne aflam pe pământ!”

11. Între timp, generalul despre care am vorbit mai devreme (aflat încă în anticamera marii săli a festinului) i se adresează lui Robert, care tocmai intră pe ușă, însoțit de Helena: „Ascultă, povestea acestor spirite mi se pare cât se poate de interesantă! Este absolut fascinant cu ce se pot ocupa acestea în această împărăție a veșniciei! Mi se pare de necrezut până unde pot împinge prostia! Acești inși se sfădesc la infinit, fiind incapabili să se hotărască dacă merită să accepte ajutorul Domnului sau nu! Nu cred că mai putem găsi un asemenea exemplu de prostie în toată infinitatea! Cât timp mai trebuie să ne manifestăm răbdarea față de acești idioți?”

12. Robert: „Dragul meu prieten și frate, în această lume, singura măsură o reprezintă voința Domnului. Privește-L cum se amuză în mijlocul copilașilor Săi, povestindu-le cum are de gând să procedeze cu aceste 30 de suflete. Sesizezi cumva vreo urmă de nerăbdare pe fața Lui sfântă?” - Generalul: „Absolut deloc! Din întreaga Lui ființă emană o detașare divină, dublată de o grație blândă care îi luminează întreaga făptură”.

13. Robert: „Atunci fă o comparație, frate! Atitudinea Lui ne demonstrează măsura propriei noastre iubiri și răbdări! În viziunea Lui nu există dușmani, fie ei conservatori sau radicali. Toți sunt copiii Lui, iar El are grijă de ei în egală măsură. Gândește-te puțin: dacă un om are mai mulți copii, din care unii sunt foarte neastâmpărați, cum procedează el? Îi mustră și îi pedepsește pe cei mai obraznici dintre ei, dar nu le ascunde iubirea lui, care este aceeași pentru fiecare în parte. El are grijă de toți în egală măsură, nu de unii mai mult și de alții mai puțin, în funcție de toanele sale. La urma urmei, ce înseamnă preferințele politice ale oamenilor de pe pământ în fața Domnului? Chiar dacă îi pedepsește pe cei mai răi dintre ei, El nu face astfel decât să își dovedească iubirea pe care le-o poartă, căci în acest fel îi ajută să se întoarcă pe calea cea dreaptă. Nu uita că El este păstorul care își lasă cele 99 de oi aflate dincolo de țarc pentru a o căuta pe cea de-a o suta, pe care o găsește și o aduce fericit în spinarea Sa, reintegrând-o în marea turmă, aflată în țarcul iubirii, grației și compasiunii Sale divine.

14. Cu aceeași răbdare trebuie să procedăm și noi cu ceilalți copii ai Săi, respectiv frații noștri. Nu uita că în această lume nu există dușmani sau străini, ci doar copii ai aceluiași Tată ceresc! Aici, noi nu mai avem dreptul să spunem: «Tată, pedepsește Austria, întrucât acționează împotriva ordinii Tale!», sau «Tată, pedepsește-i pe unguri, căci ți-au încălcat poruncile!», ci mai degrabă: «O, Tată! Privește-i cu compasiune pe sărmanii oameni care trăiesc pe pământ și luminează-le mințile - în mare grația Ta - ajutându-i astfel pe toți, indiferent din ce partide fac parte!» - La care Domnul ne răspunde: «De ce îmi cereți acest lucru? Credeți că voi aveți o iubire mai mare pentru frații și surorile voastre decât am Eu, Tatăl și Creatorul lor?» - în fața unui astfel de răspuns al iubirii supreme a Tatălui preasfânt este imposibil să mai spui ceva.

15. El ne iubește pe toți în mod egal! De aceea, toți au dreptul să apeleze la El, fără nici o excepție. La fel cum soarele strălucește în mod egal deasupra celor drepți și a celor nedrepți, la fel cum ploaia udă în egală măsură și fără să facă discriminări buruienile și florile, la fel acționează și grația Lui! Ea se revarsă în mod egal asupra tuturor, și nu rareori se întâmplă ca cei mai defavorizați să beneficieze în cea mai mare măsură de iubirea, răbdarea și compasiunea Lui!

16. De aceea, mai exersează-ți o vreme răbdarea și vei vedea în scurt timp de ce este capabilă iubirea Domnului! - Te asigur că ea va face miracole în cazul acestor 30 de suflete!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 138 - Contele și franciscanul discută despre conversația vocilor.Contele încă mai nutrește gânduri de îndoială
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 23:17 View PostDownload Post

Capitolul 138
Contele și franciscanul discută despre conversația vocilor. Contele încă mai nutrește gânduri de îndoială.
Un soldat din mulțime Îl cheamă pe Iisus.

1. Întregul grup de afară a ascultat această discuție. În mod particular contele Bathianyi a sorbit fiecare cuvânt.

2. Uluit, el se adresează franciscanului: „Prietene, ai auzit și tu aceste cuvinte extrem de liniștitoare? Se pare că nici unul dintre noi nu a avut dreptate. După nerăbdarea și asprimea primei voci, aceste glasuri angelice au răsunat ca un balsam pe inima mea deprimată! Ei bine, prietene, în fața unui asemenea Domn Iisus chiar că nu mai am nici o obiecție! Așa cum mi L-ai prezentat tu ceva mai devreme, nu mi s-a părut deloc atrăgător”.

3. Franciscanul: „Nimeni nu poate oferi mai mult decât are! Cel puțin, eu ți-am prezentat o viziune sinceră, chiar dacă pe alocuri cam rigidă. Dat fiind întunericul în care trăim, nu este de mirare că argumentele noastre sunt la fel de întunecate. În cele din urmă am avut oricum dreptate să te conving să accepți ajutorul Domnului Iisus Hristos, în timp ce tu te-ai opus din răsputeri, ba ai mai pus și acele condiții hilare! Acum ai auzit însă cu propriile tale urechi cum stau lucrurile, așa că sper că nu vei mai aduce alte obiecții.

4. Este absolut normal ca viziunea mea legată de Iisus Hristos, Fiul Celui Preaînalt, să fie limitată, doar nu L-am cunoscut niciodată așa cum îl cunosc îngerii. Cel puțin, am fost sigur de la bun început că bunul nostru Părinte divin nu este o Ființă inflexibilă, așa cum L-a prezentat Sfântul Ignatius de Loyola. În ceea ce mă privește, eu nu am uitat niciodată acel verset din Biblie în care se spune: «Veniți la Mine, toți cei care munciți și sunteți împovărați, iar Eu vă voi lua povara de pe umeri și vă voi lăsa să vă odihniți!» Din păcate, preoții catolici au transformat această învățătură, inversând-o și spunând că Domnul Iisus nu îi va accepta în împărăția Lui decât pe cei care muncesc din greu și care sunt împovărați pe pământ, fără să uite să se spovedească preotului. Această alinare în urma confesiunii în biserică i-a adus pe mulți la disperare, făcându-i să își piardă posesiunile, liniștea interioară și chiar viața, dar neaducându-le nici un dram de ușurare sufletească! Personal, am fost întotdeauna de părere că un Părinte excesiv de bun și de plin de iubire îi va trata cu totul altfel pe cei care muncesc și care sunt împovărați decât a făcut-o biserica romano-catolică - singura care are drept de beatificare! - ai cărei preoți își savurează liniștiți mesele opulente imediat după ce i-au condamnat pe sărmanii eretici la chinurile eterne ale iadului, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, după care mai au și tupeul să se considere preoți ai unei biserici-mamă preaiubitoare!

5. Noi facem deja parte din rândul celor împovărați, așa că avem toate motivele să ne adresăm iubirii supreme pe care o poartă în inima sa Iisus Hristos, rugându-L să ne ofere alinarea pe care ne-a promis-o. Eu unul sunt gata să fac acest pas! Cei care doresc - să mă urmeze, căci nu mai am de gând să mai revin asupra acestei hotărâri!”

6. Contele: „Nu poți să mai aștepți puțin? Poate că vom mai primi câteva indicii de la vocea invizibilă legate de felul în care se vor desfășura lucrurile în continuare... Nu putem da pur și simplu buzna peste Cel Preaînalt! În pofida întunericului care ne înconjoară de pretutindeni, ești o ființă lucidă și cu capul pe umeri! Mă tem însă că greșești în ceea ce privește condițiile vieții mistice din această lume, care nu seamănă cu cea de pe pământ. Tu vrei să acționezi de parcă te-ai afla acasă la părinții tăi, dar cine poate spune ce înseamnă aici susul și josul? Cel mai bine ar fi să mai așteptăm câteva informații suplimentare, înainte de a face un pas decisiv.

7. Nici eu nu mă mai împotrivesc de mult ajutorului oferit, pe care îl aștept la fel cum își așteaptă un copil jucăria preferată. Mai mult, îți spun cu toată sinceritatea: dorința mea cea mai arzătoare a devenit acum să îl cunosc personal pe Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul întregii eternități, și să cad la picioarele Lui, cu inima plină de iubire, ba dacă s-ar putea, chiar să mor de dragul Lui! Dar, prietene, să ne grăbim să apucăm toată mâna, când nu ni s-a oferit decât un degețel - asta mi se pare prea mult!

8. Îți reamintesc că, pe pământ, politețea este întâmpinată cu bucurie, fiind considerată un semn de recunoștință și smerenie, în timp ce îndrăzneala nesimțită este unanim dezaprobată. Ce motive am avea să credem că în această lume a spiritelor lucrurile se desfășoară altfel, mai ales în prezența Domnului suprem al infinității? De aceea, dragul meu prieten, haide să ne grăbim încet, și totul va fi în regulă”.

9. Franciscanul: „Hm, cred că ai și tu dreptate o dată în viață. Sunt de acord că ar fi bine să apărem în fața lui Dumnezeu într-o atitudine plină de respect, pe care trebuie să începem să o cultivăm în inimile noastre. De aceea, haide să mai așteptăm puțin; poate că vom mai auzi câteva cuvinte care să ne aline sufletele”.

10. După acest mic discurs, întregul grup rămâne liniștit, ascultând, doar-doar s-o mai auzi ceva, dar tăcerea este desăvârșită.

11. După ce așteaptă o vreme degeaba, un soldat iese în fața contelui și îi spune: „Prietene, am fost întotdeauna un ungur autentic și devotat, care nu s-a temut nici de moarte și nici de diavol. Mi-am consacrat întreaga viață idealului maghiar. Nici un zeu nu m-ar fi putut convinge vreodată să fac altceva decât îmi servesc patria. Mă tem însă că nivelul nostru de înțelegere a fost extrem de limitat, căci noi nu L-am invocat niciodată pe Dumnezeu, deși am făcut foarte multe lucruri pentru patria noastră. Am rostit, desigur, diferite rugăciuni, pentru a-i convinge pe ceilalți, dar ne-a lipsit adevărata credință, iubirea față de Dumnezeu și față de oameni. Altfel spus, inimile noastre au rămas reci...

12. Știam că suntem slabi, așa că am așteptat un ajutor din afară. Acesta nu a venit însă. Mai mult, adversarul nostru a apelat la ajutorul Rusiei. În cele din urmă, slăbiciunea noastră a devenit evidentă. Nu numai că nu le-am fost de nici un folos semenilor noștri, dar speranțele noastre s-au dovedit niște simple vise.

13. De aceea, eu cred că nu mai trebuie să ne bazăm pe un ajutor venit din afară. Atunci când ni s-a făcut acea ofertă miraculoasă, ni s-a spus: «Întoarceți-vă către Domnul Iisus Hristos și veți fi ajutați». Am ascultat interminabilele și agasantele certuri dintre tine și franciscan, toate argumentele pro și contra pe care le-ați adus, dar rezultatul este că ne aflăm exact în aceeași situație ca și la început! De aceea, eu unul sunt dispus să renunț la orice ezitare, trecând chiar acum la acțiune, de unul singur!”

14. Contele: „Dragul meu prieten, nu încetează să mă uimească faptul că, în această lume efemeră a spiritelor, toți foștii radicali tind să devină adepți ai însemnelor negre și galbene! Mă întreb dacă nu cumva Divinitatea însăși poartă aceste însemne!!”

15. Simțindu-se provocat, celălalt îl întrerupe: „O, Doamne, spune-mi sincer, pentru numele lui Dumnezeu, ce ai avut de câștigat promovând această politică agresivă anti-imperială? Singurul nostru câștig a fost moartea prin spânzurare! Mă îndoiesc inclusiv de faptul că acțiunile noastre au fost pe placul Divinității, căci în acest caz nu am fi ajuns în această lume în condiții atât de deplorabile!

16. Ascultă, prietene, cu tot întunericul din jur, simt cum în inima mea începe să se nască lumina. Încep să îmi dau acum seama că omul nu a fost creat de dragul vieții trăite pe pământ, care nu reprezintă altceva decât o viață pregătitoare, ci de dragul împărăției eterne a spiritelor, unde îl așteaptă fericirea supremă.

17. Dacă ne-am fi supus de la bun început guvernului austriac, suportând presiunile acestuia, permise de Divinitate pentru trezirea spirituală a poporului, ne-am afla astăzi într-o situație mult mai bună. Noi am încălcat însă dorința Divinității și ne-am dorit să ne guvernăm singuri țara, așa că ne-am primit răsplata cuvenită. Consider că a fost suficientă prostia de care am dat dovadă pe pământ; nu cred că trebuie să o perpetuăm la infinit, inclusiv în această lume. Eu unul, prefer de o mie de ori să fiu un rezident de rang inferior într-un rai galben și negru decât un rege radical în acest iad!

18. De acum înainte, singurele culori pe care le voi mai sluji sunt cea a obedienței și cea a umilinței. De aceea, mă ridic și strig sus și tare:

19. Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeule preaînalt și preaplin de iubire, care m-ai mântuit prin sângele Tău sacru, pe care l-ai vărsat pe cruce, ajută-mă pe mine, și dacă este posibil, ajută-ne pe toți să scăpăm de aceste chinuri nesfârșite! Nu-i mai asculta pe acești aristocrați îngâmfați, cărora nu le pasă decât de ei înșiși și pentru care oamenii obișnuiți nu reprezintă altceva decât o cireada de vite! Ascultă-ne și pe noi, sărmanii oameni de rând, și ajută-ne pe toți, prin grația și compasiunea Ta, să scăpăm din acest iad în care ne aflăm deja de câțiva ani buni!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 139 - Trezirea contelui în lumină. În fața ochilor celor de față apare imaginea unor munți semeți
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 23:24 View PostDownload Post

Capitolul 139
Trezirea contelui în lumină. În fața ochilor celor de față apare imaginea unor munți semeți și a unui palat.
Instrucțiuni pline de iubire referitoare la ordinea divina în lurnea de dincolo.

1. Speriat și furios, contele se răsucește pe călcâie, încercând să o ia la fugă, dar franciscanul îl prinde cu putere de haină, spunându-i: „Domnule conte, nici un pas mai departe! Cât timp am trăit în Ungaria, ai domnit peste noi ca prim ministru. Acum, a început să se facă lumină! Este evident că Judecătorul etern se apropie! A sosit timpul să răspunzi pentru faptele tale în fața Lui! Înțelegi ce îți spun?”

2. Îngrozit de expresia întipărită pe fața franciscanului și încă furios din cauza discursului soldatului, contele încearcă să se liniștească, spunând pe un ton calm și blând: „Bine, nici o problemă! Singurul lucru pe care vă rog este să nu mă ucideți ca pe un criminal! Nu trebuie să mă ții atât de strâns! Voi rămâne și îmi voi face datoria”. - Franciscanul îi răspunde: „Bun, dar cum o să te descurci în fața Judecătorului etern și cum vei răspunde în fața noastră, a celor care am avut de suferit din cauza acțiunilor tale?”

3. Contele: „Dragă prietene, nu ai auzit mai devreme că dorința Domnului este să își reverse grația și compasiunea asupra noastră? Ce o tot ții una și bună cu judecata? În fond, ce rost ar avea o confruntare între noi și Cel Atotputernic care să ne silească să ne mărturisim vinovăția în fața Lui, înainte de a fi condamnați? O, mă tem că ești încă tributar viziunii romano-catolice, care proiectează asupra Divinității toate slăbiciunile umane. Dumnezeu este bun, iar grația Lui se revarsă asupra tuturor celor care doresc să o primească. La fel, dacă nu dorește să-și reverse grația asupra unui spirit, nimic nu îl mai poate salva pe acesta, și cu atât mai puțin intervenția unui conte maghiar. Nu cred însă că iubitul nostru Părinte divin va ține seama de gunoaiele pe care am încercat noi să le măturăm din curtea noastră, aruncându-le fiecare în curtea celuilalt! Înțelegi ce îți spun, dragul meu Pater Ruffianus?”

4. Franciscanul: „Stai liniștit, domnule conte! Vom vedea noi la sfârșit cine a avut dreptate și cine nu! Se pare că a apărut o lumină dinspre răsărit. O, ce bine-ar fi dacă s-ar ridica această ceață! Cu siguranță am fi putut vedea ceva în zare, dacă există într-adevăr ceva concret în această lume, care să poată fi văzut”.

5. Vorbitorul anterior: „Dragii mei prieteni și frați, prin minte mi-a trecut un gând bun, pe care doresc să vi-l împărtășesc! Ascultați-mă, așadar: nefericirea noastră actuală este similară, și nici unul dintre noi nu se bucură de vreun avantaj în fața celorlalți. Ce-ar fi dacă am inversa puțin rolurile, unindu-ne într-un sentiment reciproc de prietenie și de iubire, fără atâtea reproșuri, așteptând în această stare decizia atotputernicului Dumnezeu? Nu este suficient de rău că ne temem de El așa cum se teme puiul de găină de un șoim? Credeți că judecata Lui va fi mai blândă, văzând cum reacționăm între noi și față de El? Să nu uităm că Dumnezeu este absolut liber să decidă orice dorește, și nimeni nu-i mai poate schimba vreodată hotărârea, de-a lungul întregii eternități! De aceea, haideți cel puțin să fim prietenoși unii cu ceilalți, unindu-ne în iubire, astfel încât să putem rezista împreună în caz că Divinitatea nu se va dovedi prea blândă față de noi! - O, dar cerul devine din ce în ce mai luminos și mai senin, chiar dacă nu putem zări încă vreo stea pe el! Poate că în această lume nici nu există stele...”.

6. Contele: „Bine spus, prietene Miklos, prefer de o mie de ori limbajul tău celui al lui Pater Ciprianus, aici de față. Hm, de fapt, cine a văzut vreodată un popă sensibil? Oricum, toate îi sunt iertate! De acum înainte, nu intenționez să mă mai cert vreodată, nici măcar cu cel mai crunt dușman al meu. Fie ca Dumnezeu să ne dea tuturor o viziune corectă și multă răbdare unii față de ceilalți! Facă-se voia Lui de-a pururi, inclusiv prin noi!”

7. După aceste cuvinte ale contelui, ceața începe să se rarefieze, scoțând la iveală diferite forme de relief.

8. Miklos este primul care ia cuvântul, după o vreme, observând un lanț muntos către apus și către miazănoapte: O, prieteni, priviți în direcția aceea! Pentru prima dată de când ne aflăm în această lume putem vedea pământul, și încă sub forma unei regiuni alpine! O, ce măreție au acești munți! Cum alină ei tristețea din inima omului și cum îi amplifică ei credința într-un Dumnezeu atotputernic și iubirea față de El! Cât de înălțat mă simt dintr-o dată, văzând imaginea acestor munți semeți! Vârful acela, care se înalță amețitor între apus și miazănoapte, este de-a dreptul copleșitor. Prin comparație cu el, chiar și cei mai înalți munți de pe pământ par niște simple coline. Vedeți și voi, prieteni, acești munți masivi?”

9. Ceilalți îi răspund la unison: „Desigur! Distanța până la ei trebuie să fie însă imensă, judecând după culoarea lor cenușiu-albăstruie. Aproape că ni s-au înțepenit gâturile încercând să privim în sus, către acea culme semeață! Este incredibil ce înălțime poate avea! Lăudat fie Domnul de o mie de ori că ne-a permis să vedem în sfârșit ceva în această lume! O, ce priveliște care îți taie respirația! Nu ne mai saturăm să privim. În schimb, în mod paradoxal, tot ce există în partea de răsărit și de miazăzi este încă învăluit în ceață! Cât despre soare, dacă există un astfel de astru în această lume, acesta nu a răsărit, căci razele sale nu pot fi văzute nici măcar pe culmile cele mai înalte”.

10. Contele: „Și totuși, acea culme supremă pare să fie luminată, căci puteți vedea cu toții acele sclipiri roșiatice. Cert este că viziunea acestor munți maiestuoși are într-adevăr o măreție singulară! Prieteni, ce bine ar fi dacă am avea un ghid cu noi! În acest caz, aș fi primul care m-aș aventura să urc pe acel vârf sublim. Cine știe, poate că ascensiunea nici măcar nu ar fi atât de grea cum pare de la această distanță. Oricum, nu am avea nimic de pierdut prin comparație cu acest ținut de șes în care ne aflăm la ora actuală. - Ei bine, Pater Ciprianus, ce ai de spus în fața acestei propuneri?”

11. Franciscanul: „Ce-ai vrea să-ți spun? Cât timp am vorbit, nu m-ai ascultat, ba chiar m-ai luat peste picior, considerându-mă un nemernic! De aceea, prefer să păstrez tăcerea și să vă ascult pe voi, ceilalți. Altminteri, voi face orice veți face voi. Dacă vă veți aventura pe acea culme, cu siguranță nu voi rămâne în spatele vostru. Mă întreb însă dacă nu ne-ar apuca durerea de cap în cazul în care am ajunge pe acele înălțimi, la care amețesc numai uitându-mă! Oare cum ne-am simți privind în jos de acolo?”

12. Miklos: „Mda, cred că ai dreptate! Deși nu mai avem corpuri fizice grele, fiind mult mai ușori acum, recunosc că nu m-aș aventura vreodată să fac un salt mortal, aruncându-mă de la o înălțime atât de mare. De aceea, eu zic să mai așteptăm o vreme, poate se va lumina și mai mult, ieșind la iveală și alte opțiuni. Intuiția îmi spune că s-ar putea să avem în curând parte de niște vizitatori. De altfel, dacă simțurile nu mă înșeală, se pare că cineva chiar se apropie deja, venind dinspre răsărit”.

13. Contele: „Așa este! Văd și eu pe cineva, îmbrăcat cu o robă cu multe falduri! Să fie oare un nou spirit venit de pe pământ, un biet om executat, la fel ca noi?”

14. Franciscanul: „Dacă ar fi un spirit venit de pe pământ, ar fi îmbrăcat în zdrențe, așa cum suntem noi. Nimeni nu poartă pe pământ robe cu falduri, cel puțin de pe vremea grecilor și romanilor! Cred mai degrabă că este vorba de un locuitor al acestei lumi. Oricum, să mai așteptăm puțin, căci în scurt timp vom afla despre cine este vorba și ce intenții are! Intenționez să îl strig!”

15. Miklos: „Nu cred că trebuie să îl strigi, căci se îndreaptă direct spre noi. Oricum, apariția lui are deja un efect extrem de pozitiv asupra ființei mele. Sunt convins că este un spirit bun! Priviți, cerul se luminează din ce în ce mai tare pe măsură ce se apropie de noi, fapt absolut uimitor! Priviți către răsărit! În spatele omului, deși ceața este încă densă, se poate întrezări un palat imens!”

16. Toți își întorc fețele în direcția indicată, observând într-adevăr cu uimire palatul. Contele spune: „Vedeți așadar câtă dreptate am avut mai devreme. Dacă am mai fi făcut câțiva pași, am fi ajuns la acel palat și am fi putut cere să fim lăsați să intrăm, pe când așa, ne aflăm în continuare blocați în acest loc”. Franciscanul: „Ce contează câteva minute în plus sau în minus, la scara eternității! Dar mai bine să păstrăm liniștea, căci acel om bun, probabil un rezident al palatului, a ajuns deja foarte aproape de noi. Bunul simț ne dictează să-i ieșim în întâmpinare, căci este evident că dorește să stea de vorbă cu noi”.

17. Toată lumea este de acord, așa că grupul se pune în mișcare. Când întâlnirea se produce, contele ia cuvântul și spune: „Îngăduie-mi să te întreb, cu tot respectul, încotro te grăbești atât de tare? Faci cumva o plimbare de dimineață?”

18. Străinul: „Vă salut, dragii mei prieteni și frați! De fapt, veneam să mă întâlnesc chiar cu voi. V-am auzit vocile și m-am grăbit să vă ies în întâmpinare, pentru a vă oferi asistență în caz că aveți nevoie de ceva. Locuiesc în acea casă, pe care o puteți vedea în zare, învăluită în ceață”. Contele: „Ești cumva proprietarul ei?”

19. Străinul: „Da și nu, ca să spun așa. În această lume, proprietatea nu este la fel de clar delimitată ca și pe pământ. Cum s-ar spune, totul reprezintă o proprietate comună. Această împărăție este cu adevărat democratică. Tot ce îi aparține unuia, le aparține în egală măsură tuturor celor care gândesc și simt la fel ca el. De aceea, vă puteți bucura și voi de acea proprietate, fără a mai întreba cui îi aparține ea. Aici domnește o libertate perfectă, care le stă la dispoziție tuturor, fără discriminare. Tot ceea ce își dorește un spirit se realizează instantaneu”.

20. Contele: „O, ce ordine sublimă! Cam așa ceva am încercat și noi să realizăm pe pământ, dar nu ne-a reușit! Acolo, cei puternici au toate drepturile! Cred totuși că există și aici un proprietar de drept, care este stăpânul întregii regiuni...”.

21. Străinul: „Așa este, și totuși nu tocmai! În această lume nu există decât un singur drept, și anume cel al iubirii cele mai depline. El derivă din iubire și conduce la ea. Motoul nostru este următorul: «Fă-le celorlalți ce ai dori să-ți facă ei ție!» Acesta este principiul suprem de care încercăm să ținem seama cu toții în această lume, motiv pentru care împărtășim cu ceilalți tot ce avem, astfel încât să ne putem bucura de aceleași drepturi din partea lor. Cred că ați început să vedeți deja mai bine acea casă. De aceea, vă asigur cu toată fermitatea că aveți toate drepturile din lume să vă folosiți de acea casă așa cum doriți, atât timp cât și proprietarul ei de drept se poate bucura de aceleași drepturi din partea voastră. Sunteți de acord cu aceste principii de viață?”

22. Contele: „Bine, prietene, dar ceea ce ne descrii tu este forma cea mai pură a comunismului, dacă nu cumva chiar forma primordială a creștinismului original! Pe pământ, o asemenea constituție nu ar putea funcționa deocamdată! Indiscutabil, este cea mai bună constituție posibilă pentru orice națiune, cu condiția ca indolența să nu prevaleze în fața bunului simț”.

23. Străinul: „Prietene, aici te înșeli! În această lume un spirit indolent nu se poate amesteca niciodată cu unul înzestrat cu bun simț, pentru simplul motiv că primul nu are aceleași dorințe cu cel de-al doilea! În împărăția cerurilor, ceea ce se atrage se adună laolaltă; în schimb principiile care nu se atrag se separă în mod natural. Așa cum spuneam, principiul suprem în această lume - de care ținem seama cu toții - este că toți se comportă față de frații lor exact așa cum ar dori ca aceștia să se comporte față de ei; de aceea, un spirit indolent, care nu așteaptă decât din partea celorlalți să fie tratat așa cum se cuvine, fără să facă el însuși nimic pentru ei, se auto-exclude automat din această comunitate. Este imposibil ca el să reziste în această atmosferă, în care toți ceilalți fac tot ce le stă în puteri pentru a le fi utili fraților lor. Neputând să suporte acest tip de «comunism», cum îl numești tu, acest spirit va pleca singur, căutându-și semeni care să corespundă naturii sale. Nu cred că trebuie să-ți mai explic însă care va fi soarta unui asemenea spirit!

24. Văd că reacționați pozitiv la această lege care se aplică în această împărăție în care nu mai există moarte. De aceea, țineți cont de ea și acționați așa cum vă dictează propriile interese. În acest fel, veți deveni cetățeni cu drepturi depline ai acestei împărății. De pildă, dacă veți dori să intrați în acea casă, vă veți putea folosi fără probleme de tot ce există în ea, cu condiția să încercați să deveniți la rândul vostru utili celor de acolo, după puterile voastre”.

25. Contele: „Aceste cuvinte vorbesc de la sine, stimatul și dragul meu prieten! Trebuie să îți mărturisesc că aș fi preferat de o mie de ori să nu exist deloc decât să primesc ceva bun fără a răspunde la rândul meu cu aceeași măsură. Toți cei de față gândesc exact la fel, fapt pentru care sunt dispus să depun oricând mărturie! Dragă prietene, pari să te afli în această lume de mult timp și să îi cunoști foarte bine legitățile. De aceea, spune-ne cum putem să ne întoarcem către unicul Dumnezeu al cerului și al pământului, respectiv către Iisus cel crucificat? Unde se află El? Vor avea vreodată șansa ochii noștri păcătoși să îi privească fața preasfântă?

26. Ceva mai devreme, pe când ne zbăteam încă într-un întuneric deplin, o voce invizibilă ne-a recomandat să ne întoarcem inimile către El, dacă dorim să fim ajutați. La început am crezut că este o simplă iluzie acustică, dar treptat ne-am convins că vocea avea dreptate. Nu știm însă ce putem face pentru a răspunde așa cum se cuvine acestei invitații! Cred că cel mai în măsură să ne ajuți ești chiar tu, de vreme ce pari să cunoști atât de bine ceea ce se petrece în această lume”.

27. Străinul: „Foarte bine, dragii mei prieteni! Așa cum spuneam, eu mă simt la mine acasă pretutindeni în această regiune. Răspunsul la întrebarea voastră nu este greu de dat: voi v-ați întors deja în bună măsură inimile către Domnul Iisus, căci altminteri v-ar fi fost în continuare imposibil să vedeți ceva. Mai mult de atât nu am ce să vă spun. Continuați să vă raportați la Iisus în inimile voastre, la fel ca și până acum, iar El vă va ieși singur în întâmpinare. Mai întâi însă, va trebui să alungați pentru totdeauna din conștiința voastră orice formă de aroganță, de orgoliu, de înșelătorie, orice dorință de răzbunare și orice pasiune desfrânată față de sexul opus, lăsând tot restul pe seama Domnului Iisus. În acest fel, veți putea trăi de-a pururi la unison cu El, în El și prin El! Căci bunătatea Lui este infinită”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 5 of 9  [ 82 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !