Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 9.12.2019, 23:38
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 2 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 140 - Străinul este interogat în continuare. Un răspuns neașteptat.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 11.5.2011, 23:28 View PostDownload Post

Capitolul 140
Străinul este interogat în continuare. Un răspuns neașteptat.

1. Încântat la culme de cuvintele străinului, Miklos spune: „O, scumpul meu prieten, de vreme ce pari să îl cunoști atât de bine pe Domnul Iisus, căci altminteri nu ai fi vorbit cu o siguranță de sine atât de deplină, te rugăm, oferă-ne o scurtă descriere a Lui și indică-ne regiunea în care obișnuiește să sălășluiască, împreună cu prietenii Lui binecuvântați”.

2. Străinul: „Dragi prieteni, în ceea ce privește prima voastră întrebare, întâmplarea face să semăn eu însumi foarte bine cu El. Da, Domnul Iisus arată exact la fel ca mine, iar vocea lui sună la fel ca a mea. Practic, cine mă vede pe mine, vede imaginea perfectă a Domnului Iisus! Ce mai, dacă mă priviți cu atenție, puteți spune că ați văzut imaginea leită a Domnului Iisus.

3. În ceea ce privește locul în care poate fi găsit, în acest caz răspunsul este ceva mai dificil, căci El este omniprezent. Totuși, la modul general, vă pot spune că El sălășluiește în răsăritul etern, iar din punct de vedere terestru (natural), sediul Lui poate fi localizat în direcția constelației Leului, acolo unde se află soarele central spiritual (într-un plan corespondent, nu fizic), care se suprapune peste soarele central natural numit «Regulus», învăluind cu razele sale întreaga infinitate. M-ați înțeles?”

4. Contele: „Atât cât ne stă în puteri! În ceea ce privește sediul Domnului, mi s-a părut că ai fost cam vag. Cât despre asemănarea ta perfectă cu Domnul, aceasta chiar că mi se pare absolut uimitoare. Bănuiesc că în această privință ai exagerat nițel! De aceea, dacă ești bun, oferă-ne câteva explicații suplimentare!”

5. Străinul: „Ei bine, dragul meu Bathianyi, chiar așa stau lucrurile! Ce pot să-ți spun mai mult? De altfel, nu este foarte important să înțelegi pe deplin aceste lucruri pentru moment. Nu ai remarcat niciodată că cețurile din această regiune nu se ridică niciodată instantaneu? La fel se petrec lucrurile și cu răspunsurile la întrebările voastre. Dacă ați primi un răspuns complet, spiritul vostru ar începe să trândăvească, devenind inactiv și leneș și încetând să mai caute. În schimb, dacă răspunsul este vag, spiritul devine curios, încercând să îl elucideze. De pildă, când v-am spus cum arată înfățișarea Domnului Iisus, voi ați încetat să mai puneți întrebări legate de aceasta, considerând că v-ați lămurit pe deplin. Dat fiind că ați primit un răspuns foarte clar, spiritul vostru a devenit indolent, încetând să mai fie interesat de noi răspunsuri. Pe de altă parte, neclaritatea celui de-al doilea răspuns a reaprins în voi curiozitatea, forțându-vă să puneți noi întrebări, fapt care vă este foarte benefic. De aceea, nu vă faceți probleme în legătură cu ceea ce nu înțelegeți încă, întrucât la momentul potrivit veți afla cu siguranță tot ceea ce deocamdată vă este neclar!”

6. Contele: „Toate bune și frumoase, dar întreaga poveste mi se pare cam misterioasă!” - Franciscanul îl întrerupe: „Da, da, mister după mister. Mai bine bucură-te că acest prieten al nostru ne-a oferit aceste indicații minunate și nu îi mai căuta nod în papură! Pe mine unul nu m-a intrigat deloc cel de-al doilea răspuns al lui. Ascultă, domnule conte, iar te grăbești să apuci toată mâna în condițiile în care nu ti se oferă decât un deget! Unde este politețea cu care te lăudai adineauri?” Contele: „Prietene, iar întinzi coarda! Dacă vrei să trândăvești din punct de vedere spiritual, păstrându-ți indolența, nu ai decât, dar nu îmi cere să fac același lucru!”

7. Străinul: „Potoliți-vă, prieteni! Astfel de pasiuni nu conduc niciodată la nimic bun sau frumos! De acum înainte, lăsați iubirea să fie purtătoarea voastră de cuvânt!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 141 - Franciscanul vorbește despre iubire, atacându-l în treacăt pe conte. Replica aristocratică a contelui.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.5.2011, 22:38 View PostDownload Post

Capitolul 141
Franciscanul vorbește despre iubire, atacându-l în treacăt pe conte. Replica aristocratică a contelui. Miclos intervine, încercând să-i împace pe cei doi.

1. Franciscanul: „Ei, ai auzit ce a spus acest nobil prieten al nostru? Lasă iubirea să te ghideze de acum înainte! Sunt doar câteva cuvinte, dar cât de multe spun ele! Da, iubire! Sfântă și măreață iubire! Ea ascunde în sine toate secretele vieții.

2. Și noi cunoaștem anumite tipuri de iubire: în primul rând pe cea egoistă față de sine și în al doilea rând pe cea trupească. Amândoi am avut destule aventuri cu care să ne lăudăm în această direcție. Ce știm noi însă despre iubirea divină, cea care a fost capabilă, suportând cumplitele dureri ale țintuirii pe cruce, să ceară iertarea Tatălui ceresc pentru ucigașii ei? Ei, domnule conte, mă tem că nici unul din noi nu a visat vreodată la o asemenea iubire! Și totuși, ea stă la baza întregii vieți.

3. Tot ce știm noi este să ne urâm dușmanii și să îi trimitem în iad, dar să-i binecuvântăm pe cei care ne-au blestemat, să le facem bine celor care ne-au chinuit și să-i acceptăm cu inima curată pe cei care ne-au persecutat, în această privință mai avem încă multe de învățat, căci inimile noastre nu cunosc deocamdată decât sentimentul răzbunării. Prietene, nu este nici o scofală să îți condamni frații atunci când dispui de putere, sau să-ți urăști semenii atunci când au puncte de vedere diferite de ale tale. În schimb, este infinit mai greu să îți controlezi instinctele josnice și slăbiciunile omenești, cultivând în inima ta doar iubirea cea mai pură și mai divină, dorindu-le din suflet dușmanilor tăi să fie iertați de Cel Preaînalt și făcând dovada compasiunii și răbdării față de toți semenii tăi!

4. După cum poți vedea, stimatul meu prieten, aceasta este iubirea divină și sacră, misterul suprem al vieții, la care nici unul din noi nu poate visa încă. Cred că la această iubire se referea noul nostru prieten atunci când ne spunea să ne lăsăm guvernați de ea. Dar cum am putea face acest lucru, când noi nu reușim să ne înțelegem nici măcar între noi mai bine decât o fac câinii și pisicile? Ca să fiu absolut sincer, domnule conte, lucrul care mă irită cel mai tare la tine este faptul că nu poți renunța deloc la acel titlu. Eu unul am renunțat demult la titlul de Pater franciscan. Tu de ce nu renunți la titlul de conte? În fond, dacă erai un simplu frate al meu, nu te-aș fi deranjat nici măcar cu o singură silabă, dacă această titulatură pe care ți-o arogi în continuare și care se potrivește în această lume a spiritelor precum pumnul cu ochiul nu m-ar fi scos din minți! Pentru propriul tău bine, te implor, renunță la titlul de conte! Aruncă-l la pământ și calcă-l în picioare, iar eu îți promit că nu voi mai scoate niciodată vreun cuvânt ofensator la adresa ta. Mai mult decât atât, îți promit solemn că îmi voi cere iertare pentru toate insultele pe care ți le-am adresat până acum. Fă-o măcar de dragul acestui prieten al nostru atât de nobil, din gura căruia am auzit atâtea cuvinte sublime, care ne-au alinat inimile însetate ca un balsam pe rană”.

5. Contele: „Dragul meu Ciprian, «contele» nu se vinde atât de ușor! Până una alta, acest prieten, care pare într-adevăr foarte înțelept, nu mi-a cerut acest lucru. De altfel, chiar dacă mi-ar fi cerut-o, nu pot băga mâna-n foc că l-aș fi ascultat imediat. Căci casa de Bathianyi este una din cele mai nobile și mai vechi case din Ungaria, mă înțelegi?” Franciscanul: „O, prea bine!” - Contele: „Așa cum tu ești cine ești, și eu sunt cine sunt! La urma urmei, de ce te deranjează atât de mult dacă sunt conte sau nu? Nu crezi că au existat destui conți, duci și prinți cât se poate de pioși? Crezi că un conte nu îl poate iubi pe Dumnezeu la fel ca un om obișnuit? După părerea mea, inima unui aristocrat poate fi chiar mai capabilă de iubirea cea mai pură decât cea a unui rândaș! Dumnezeu însuși nu ar fi atât de perfect dacă ar prefera imperfecțiunea perfecțiunii! De ce crezi că până și îngerii cei mai perfecți din cer se numesc «arhi-îngeri» (arhangheli)? Li se mai spune de asemenea «prinți ai luminii», sau «purtători ai puterii lui Dumnezeu». După cum vezi, Dumnezeu însuși a creat o anumită ierarhie în rândul primelor spirite create, pe care o respectă cu strictețe inclusiv în ceea ce privește planetele, munții, mările, plantele și animalele, astfel încât toată lumea să aibă de profitat de pe urma acestei ordini divine. Și totuși, soarele rămâne soare, neputându-se coborî vreo clipă la nivelul unei planete, la fel cum muntele Chimborasso rămâne Chimborasso și nu se poate coborî la nivelul unei simple movile. Ca un ultim exemplu, aș zice că există o anumită diferență inclusiv între Amazon și un pârâiaș oarecare.

6. Sper că nu ai de gând să critici Divinitatea pentru păstrarea acestei ierarhii în rândul naturii! De ce crezi că i-a numit cândva Iehova numai pe Saul, David și Solomon drept regi ai întregii națiuni evreiești? Oare ar fi trebuit El să îi numească pe toți evreii regi, așa cum și-ar fi dorit probabil în sinea lor? Mai mult, din câte știu eu, Dumnezeu a făcut cândva o promisiune, anunțând nașterea unui Mesia din ramura genealogică a lui David, care nu va pieri niciodată. Și nu s-a născut mai târziu Iisus din Maria, o descendentă a casei regale a lui David, și din Iosif, care era la rândul lui descendent al aceleiași case și care urma să fie părintele Lui tutelar? Nu ai citit oare - în Cronici cred - că linia genealogică regală a lui Iisus poate fi trasată până la Adam? De ce crezi că așa s-au petrecut lucrurile? Chiar ți se pare că oamenii seamănă leit între ei, ca rândunicile?

7. Dragă prietene, cum crezi tu că se poate aboli dintr-o dată o ierarhie pe care a stabilit-o însuși Dumnezeu? Oare nu El a fost Acela care a aranjat astfel lucrurile încât eu să mă nasc din linia succesorală a unor conți? Dacă El a fost de acord cu acest lucru, de ce crezi tu că oamenii pot răsturna după bunul lor plac această ordine? Eu sunt un conte conform voinței divine, așa că nu pot fi deposedat de acest titlu de drept din cauza unui franciscan gelos!”

8. Franciscanul: „Singurul lucru pe care l-am înțeles din discutabilele argumente pe care mi le-ai adus a fost acela că nimic nu este mai greu pentru un om decât să se umilească și să renunțe la funcțiile și la titlurile sale lumești. O altă concluzie pe care am tras-o în urma ingenioasei tale dizertații a fost aceea că mai-marilor acestei lumi le este aproape imposibil să devină precum copilașii cei mici, cei care - în candoarea și inocența lor - nu percep titlurile pompoase ale lumii exterioare, dar care moștenesc împărăția lui Dumnezeu, așa cum a anunțat însuși Domnul. A, tocmai mi-am amintit! Domnul nostru Iisus Hristos i-a spus odată unui tânăr bogat că mai ușor îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât unui om bogat (sau nobil de rang înalt, ceea ce este cam același lucru!) să intre în împărăția lui Dumnezeu.

9. Prietene, ți se pare cumva că sămânța de muștar, cu care Domnul însuși și-a comparat împărăția, are ceva în comun cu muntele Chimborasso, sau cu imensul fluviu al Amazonului? Eu aș zice că dimpotrivă, este cea mai mică dintre semințe! Dacă Domnul și-a comparat împărăția cu un lucru atât de minuscul (o evidentă referire simbolică la umilința pe care ar trebui să o îmbrățișeze omul), eu cred că a făcut acest lucru tocmai pentru a ilustra faptul că un Chimborasso sau un Amazon nu vor putea pătrunde niciodată în micuța sămânță. Tot El a spus că păsările cerului își vor face cuibul în ramurile copacului de muștar, după ce acesta va crește. Crezi cumva că ar fi trebuit să precizeze: «în ramurile copacului de muștar își vor face cuibul inclusiv vulturii, acvilele și bufnițele», indicând astfel că printre păsărele ar trebui să se afle din când în când și câte-un conte care să fie primit în împărăția cerurilor?

10. O, dragul meu conte, oricâte cuvinte frumoase ai rosti și oricâte argumente mi-ai aduce, nu vei reuși niciodată să mă convingi mai mult decât o fac chiar cuvintele Iui Hristos: «Ceea ce este mare în fața lumii reprezintă o oroare în fața lui Dumnezeu»! Personal, sunt absolut convins că dacă îi vom întâlni vreodată în împărăția cerurilor pe David sau pe Solomon, aceștia nu ne vor apărea în calitatea lor de regi, la fel cum nu cred că împăratul Carol cel Mare și-a mai păstrat titlul în această lume, ori sfântul rege Ștefan al Ungariei, sau orice alt conte ori prinț. Dacă au ajuns într-adevăr în împărăția lui Dumnezeu, toți aceștia sunt astăzi simpli frați, plini de iubire unii față de ceilalți și care nu recunosc decât un singur Dumnezeu, Domn și Părinte. În schimb, s-ar putea să mai găsești câțiva aristocrați de-ai tăi în iad, afișându-și acolo titlurile pompoase! Dacă greșesc cu ceva, îl invit pe nobilul nostru prieten aici de față să mă tragă de mânecă! Personal, nu am dorit decât să îți atrag atenția cât de fals a fost discursul tău! Dacă nu ai nimic împotrivă, îl invit pe distinsul nostru prieten să ne fie arbitru!”

11. Contele: „Perfect. Nu am nici cea mai mică obiecție, deși, după părerea mea, nu avem nevoie de nici un arbitru, fiind evident că tu ai opinia ta, iar eu pe a mea, și că acestea sunt ireconciliabile. Eu unul nu doresc să așez vreun obstacol în calea fericirii tale viitoare. La fel, ai putea să mă lași și tu să îmi urmez propria cale. În acest fel, ne vom înțelege de minune, fără să mai apelăm la vreun arbitru din afară”. - Franciscanul: „Of, botezul a fost irosit degeaba pe acest individ! Orice om trebuie adus pe calea cea dreaptă, chiar și un Iuda Iscarioteanul, dar cu un nobil ungur este inutil să încerci acest lucru. De aceea, «requiescat in pace!»„

12. Miklos, care între timp a conversat cu străinul, spune: „Prieteni, cearta voastră seamănă cu jocul copiilor într-un hambar, care macină grâul cu o moară de jucărie într-o găleată care rămâne veșnic goală.

13. Toate încercările noastre de a ne reforma reciproc sunt inutile din start, căci noi suntem răi până în măduva oaselor. La ce folosesc toate aceste instrucțiuni «înțelepte» pe care ni le dăm unii altora, când noi suntem incapabili să dovedim prin faptele noastre ce înseamnă adevărata bunătate? Cel instruit îi poate spune oricând dorește instructorului său: «Cum îmi poți vorbi despre ordinea divină tu, care continui să te afli și să acționezi în dezordine? Dacă vrei să mă convingi de ceea ce spui, atunci începe mai întâi prin a te reforma pe tine; așteaptă apoi să vin singur la tine, spunându-ți: frate, îmi place sistemul tău, căci am văzut că dă roade, așa că intenționez să îl aplic și eu!» - În plus, nouă ne lipsește complet experiența în această lume nouă, și practic nu cunoaștem nimic în ceea ce privește legitățile care acționează în ea. Cum vreți în aceste condiții să ne instruim corect unii pe ceilalți?

14. Discursul tău, dragul nostru prieten Ciprian, a sunat foarte evanghelic la prima vedere și ar fi fost cât se poate de potrivit pe pământ. Ce efect a produs însă el asupra fratelui nostru Bathianyi? Exact efectul contrar celui scontat de tine! Practic, un orb a încercat să conducă un alt orb, după cum le spunea pe timpuri Domnul nostru fariseilor!

15. Priviți, în mijlocul nostru se află un lider extrem de experimentat, care cunoaște această lume și pe față și pe dos. Eu cred că ar trebui să ne lăsăm întru totul pe mâna lui, cerându-i să ne conducă pe calea cea dreaptă! Sunt absolut convins că un singur cuvânt al lui va avea efecte infinit mai profunde asupra noastră, care suntem complet orbi, decât dacă am continua să treierăm noi înșine paie goale o jumătate de eternitate!”

16. Contele: „Ei bine, sunt perfect de acord cu această sugestie! Și sunt dispus să acționez în consecință. Cât despre simpaticul Ciprianus, acesta este un nemernic care m-a ofensat cu Requiescat-ul lui. Nu contest faptul că ultimul lui discurs a fost sincer și pozitiv, dar la urma urmei, cine are dreptul să-mi dea mie lecții? Este el mai bun cu ceva decât mine, fie și măcar cu un singur fir de păr?

17. O doctrină autentică trebuie să izvorască dintr-o inimă pură, bună și iluminată, și să nu conțină accente sarcastice, dacă dorește să aibă cu adevărat efecte benefice. Chiar dacă este pozitivă în sine, o doctrină care amestecă seriozitatea cu ironia sfârșește prin a face mai mult rău decât bine. Dacă dorește cineva reformarea mea, nu trebuie în nici un caz să mă insulte, ci trebuie să îmi vorbească cu blândețe, într-o manieră frățească. În ceea ce privește doctrina amicului Ciprianus, aceasta pișcă la limbă mai ceva ca ardeiul iute! În schimb, sugestia ta mi-a plăcut, frate Miklos. De aceea, sunt absolut de acord să procedăm în conformitate cu ea!”

18. Franciscanul: „Foarte bine. De fapt, chiar asta mi-am dorit cel mai mult, în sinea mea. De aceea, haideți să trecem la fapte. În această direcție, îl invit pe acest prieten drag să ne indice calea cea dreaptă, pe care o vom urma cu toții fără cea mai mică ezitare!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 142 - Predica străinului pe tema reproșurilor și căutării paiului din ochii fratelui tău.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.5.2011, 22:41 View PostDownload Post

Capitolul 142
Predica străinului pe tema reproșurilor și căutării paiului din ochii fratelui tău. Intervenția franciscanului. Indiciile străinului referitoare la ordinea inimi.

1. Străinul: „Dragii mei prieteni, eu nu aștept de la voi o aprobare, ci doar o inimă deschisă și blândă. În acest fel, totul se va aranja de la sine, iar de acum înainte nu vă va mai lipsi nimic, pentru eternitate. Renunțați la aceste opinii divergente și nu vă mai acuzați unii pe ceilalți de diferite păcate, căci voi nu aveți dreptul să vă judecați și să vă condamnați reciproc!

2. De vreme ce păreți cu toții atât de versați în cunoașterea Scripturilor, știți probabil că orice om care îi spune fratelui său: «Prostule» este sortit chinurilor iadului. Atât timp cât cunoașteți acest lucru, cum se face că vă certați tot timpul, spunându-vă unii altora în fel și chip? Fiecare dintre voi este plin de păcate și are destul de măturat în propria sa curte! De aceea, nu vă mai preocupați cu atâta insistență de greșelile fraților voștri, căci nu există oroare mai mare în fața lui Dumnezeu.

3. Eu știu foarte bine că pe pământ frații obișnuiesc să se lupte între ei din pură aroganță și din lăcomia cea mai dezgustătoare. Toată lumea pretinde că este fără pată în fața fraților săi, pe care îi prezintă însă în toate culorile iadului. Îndeosebi cei mai sărmani dintre pământeni sunt criticați în fel și chip de către cei bogați și puternici, pentru simplul motiv că aparțin unei clase inferioare. Dat fiind că cei bogați dețin simultan și puterea, cei săraci sunt nevoiți să își caute un loc de muncă la ei, chiar dacă acest lucru nu le face nici o plăcere. Asta nu îi face neapărat mai buni, iar faptul că depind întru totul de frații lor mai puternici îi deprimă, dat fiind că ar prefera să îi domine la rândul lor, nu să se lase călcați în picioare de ei. Este destul de trist faptul că între frații de pe pământ prevalează astfel de relații, deși cunosc cu toții cuvântul cel pur al lui Dumnezeu.

4. În această împărăție a spiritelor lucrurile stau însă cu totul diferit, căci aici nu există sărăcie și drepturi nobiliare, așa că ostilitățile terestre nu ar trebui să iasă la suprafață. Una din legile fundamentale ale acestei lumi spune că orice spirit care își urăște frații, dintr-un motiv sau altul, nu se poate bucura vreodată de grația lui Dumnezeu! Sufletul său este demonic, plin de aroganță și caracterizat de un spirit ireconciliabil. Unica sa dorință reală este de a-și umili frații și de a-i face să sufere, pentru te miri ce injustiție imaginară pe care i-ar fi făcut-o aceștia.

5. Sfaturile pe care vi le dați unii altora ar trebui să fie întotdeauna bune și înțelepte. Dacă la baza lor stau însă instinctul de dominare, dorința de a fi mai presus decât celălalt, interesele egoiste și lăcomia, ele nu folosesc la nimic. Cine dorește să devină un învățător pentru frații lui trebuie mai întâi să își scoată bârna din propriul ochi; abia apoi îi poate spune el unui frate, cu o voce blândă și plină de iubire: «Dragul meu frate, am remarcat că vederea ta este împiedicată de o așchie micuță care ți-a intrat în ochi. Îngăduie-mi, te rog, să o scot eu, și te asigur că voi opera cu cea mai mare delicatețe posibilă»». În acest fel, orice sfaturi și-ar da între ei frații, acestea vor avea efecte extrem de puternice. În schimb, dacă un spirit se apucă să împartă în stânga și în dreapta sfaturi nesolicitate de nimeni, numai din dorința de a părea mai bun și mai înțelept, oricât de inspirate ar fi instrucțiunile sale, ele nu vor avea nici un efect pozitiv, înrăutățind și mai mult lucrurile.

6. Din acest punct de vedere, eu mă dovedesc un învățător înțelept, căci nu vă cer altceva decât ceea ce servește cel mai bine interesului vostru. La fel ar trebui să procedați și voi unii cu ceilalți, caz în care cuvintele voastre vor fi binecuvântate!

7. De pildă, așa a procedat fratele vostru Miklos, iar cuvintele lui au prins imediat rădăcini în inimile voastre. Dacă Ciprian și Bathianyi și-ar fi vorbit în același fel, întregul grup s-ar afla acum mult mai departe. Din păcate, cei doi au dorit să își demonstreze tot timpul propria excelență, aducând argumente dintre cele mai evanghelice, motiv pentru care cuvintele lor nu au fost binecuvântate nici o clipă.

8. Renunțați chiar acum la orice dorință de superioritate. În caz contrar, nu veți putea deveni vreodată copiii Tatălui unic din ceruri. Ce ați avea voi de câștigat dacă v-ați deposeda un frate de o lume întreagă, dar v-ați distruge în acest fel propriul suflet? Cum v-ați mai putea salva apoi acest suflet de la ruină?

9. Nu cunoașteți cu toții Rugăciunea Domnului? Nu spune aceasta, printre altele: «Și ne iartă nouă greșelile noastre, la fel cum le iertăm și noi celor care au greșit față de noi»? Dacă începeți însă prin a pune tot felul de condiții de reconciliere rigide, care practic nu pot fi îndeplinite de opozantul vostru, cum îi mai puteți cere lui Dumnezeu să vă ierte greșelile?

10. Tot în Scriptură se spune: «Binecuvântați-i pe cei care vă blestemă și faceți-le bine celor care vă fac rău și care vă urăsc!» Dacă vă luați unii de alții, cu atâta arțag, ori de câte ori trăiți o stare de iritare, mă întreb ce le-ați face dușmanilor voștri, dacă aceștia ar face greșeala să vă cadă în mâini!? De aceea, doresc să insist asupra unui aspect foarte important: nici unul dintre voi nu va intra vreodată în împărăția lui Dumnezeu dacă nu va striga cu toată sinceritatea, așa cum a făcut Hristos pe cruce: «Iartă-i, Tată, căci nu știu ce fac!»

11. Dacă sunteți de acord cu această doctrină, atunci puteți să mă însoțiți în casa din apropiere. Dacă nu sunteți de acord, atunci vă puteți căuta o altă locuință, căci în această lume noi respectăm întotdeauna voința liberă a fraților noștri!”

12. Bathianyi: „Prietene, deși cuvintele tale sunt mai ascuțite ca săgețile, ele au calitatea minunată de a nu răni deloc inima, căci adevărul lor este atât de izbitor încât, practic, nici o colectivitate umană nu ar putea rezista fără să le aplice. De aceea, eu unul le accept cu toată recunoștința, și sper că ceilalți frați ai mei vor face același lucru. De aceea, îi iert acum, din toată inima și cu toată sinceritatea, pe toți dușmanii mei de pe pământ. Îmi dau acum seama că ei nu au acționat decât dintr-o pornire oarbă de a ne cuceri pe noi, dușmanii lor imaginari. Fie ca și Domnul să îi ierte, căci în ceea ce mă privește nu le mai recunosc nici o greșeală!

13. Îl rog totuși fierbinte pe Domnul cerului și al pământului să îi ghideze pe soția și pe copiii mei, astfel încât să o apuce pe o cale mai bună decât am făcut-o eu!”

14. Străinul: „Nu te mai preocupa de cele care se întâmplă pe pământ, căci Domnul - care este infinit mai apropiat de tine decât ai putea crede - are grijă și de cel mai neînsemnat fir de iarbă din creația Sa. În ceea ce îi privește pe soția și pe copiii tăi, aceștia au nevoie de foarte multă umilință, fără de care cu greu vor ajunge măcar până acolo unde ai ajuns tu în această lume. Numai prin cultivarea smereniei vor putea recunoaște ei inconsistența bogățiilor și titlurilor terestre, ba chiar vor ajunge să le deteste în sinea lor. În acest fel, după ce vor renunța la trupurile lor fizice, le va fi mult mai ușor să pătrundă în împărăția luminii. În ceea ce te privește, nu te mai preocupa de altceva decât de iubirea față de Dumnezeu și față de frații tăi. Dacă vei proceda astfel, tot restul îți va fi dat pe tavă, cu asupra de măsură!”

15. Franciscanul: „Sunt întru totul de acord în privința opozantului meu. În ceea ce îi privește însă pe acei diavoli lipsiți de compasiune care trăiesc pe pământ, nu sunt la fel de ușor de convins ca și prietenul meu Bathianyi. În înțelepciunea Ei infinită, Divinitatea ar trebui să-și dea seama că nu este deloc ușor de suportat să fii executat pe pământ ca un hoț sau ca un tâlhar. Eu unul îi cer lui Dumnezeu să pedepsească cu severitate această crimă abominabilă; în caz contrar, inima mea nu își va găsi niciodată pacea interioară”.

16. Străinul: „Prietene, cei care te-au executat sunt copii ai lui Dumnezeu în egală măsură cu tine. Să luăm însă un alt exemplu: să spunem că te lovești foarte rău la picior, din greșeală, cu propriile tale mâini. Primul tău reflex este de a-ți blestema mâinile, din cauza durerii resimțite. Auzindu-te, altcineva te sfătuiește: «Prietene, cele care ți-au produs această durere au fost propriile tale mâini. De aceea, răzbună-te pe ele și taie-le, căci ele nu mai sunt vrednice să facă parte integrantă din trupul tău!» - Ce spui, vei ține cont de această sugestie?”

17. Franciscanul: „Mă îndoiesc că ar exista un om capabil de o asemenea prostie! În acest fel, nu aș face decât să îmi amplific de zece ori durerea!”

18. Străinul: „Aha, aici doream să te aduc! Dacă ție nu-ți convine să-ți amplifici durerea inițială tăindu-ți inclusiv mâinile care ți-au produs-o, de ce crezi că Divinității i-ar conveni să își taie propriile membre care le-au făcut rău celorlalte? Cum poți să-i ceri lui Dumnezeu să procedeze cu propria Lui ființă așa cum tu nu ai proceda niciodată cu a ta? Tu te afli aici integral, bucurându-te de toate membrele tale; în mod similar, Divinitatea reprezintă un organism unitar al tuturor ființelor pe care le-a creat, încercând din răsputeri să își vindece toate părțile bolnave, pregătindu-le astfel pentru destinația lor eternă. Îți propun însă altceva: dacă Domnul îți poate vindeca rănile sufletești printr-o metodă diferită, miraculoasă, mai ești dispus să te răzbuni pe dușmanii tăi pământești?”

19. Ușor stânjenit, franciscanul îi răspunde străinului: „Desigur că nu! De altfel, îți declar cu toată sinceritatea că sunt dispus să fac tot ceea ce dorește Domnul și Dumnezeul nostru. Singurul lucru pe care mi-l mai doresc este ca Acesta să nu mă judece prea aspru pentru atitudinea mea de până acum, generată de circumstanțele triste binecunoscute”.

20. Străinul: „Dacă te afli în pace cu propria ta inimă, Dumnezeu nu mai are ce să îți reproșeze. Dacă vei fi capabil să le ierți dușmanilor tăi toate greșelile lor față de tine, dar asta cu toată sinceritatea și din străfundurile inimii tale, atunci toate datoriile tale în fața lui Dumnezeu vor fi șterse la rândul lor, automat! Te vei putea ruga atunci cu toată seninătatea: «Tată, iartă-mi mie greșelile mele, așa cum le-am iertat și eu celor care au greșit față de mine!» - Și te asigur că Tatăl îți va ierta totul, așa cum a și făcut-o deja, cu mult înainte chiar să-i fi cerut acest lucru”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 143 - Ultimele îndoieli ale franciscanului - ce se întâmplă cu cei care comit păcate de moarte?
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.5.2011, 22:43 View PostDownload Post

Capitolul 143
Ultimele îndoieli ale franciscanului - ce se întâmplă cu cei care comit păcate de moarte? Răspunsul plin de afecțiune al străinului. Invitația de a intra în casă

1. Franciscanul: „Dragă prietene, îți mulțumesc din suflet pentru aceste instrucțiuni minunate, pe cât de adevărate, pe atât de demne de un Dumnezeu suprem! De aceea, nu cred că există suflet care să nu se simtă alinat ascultându-le. Există totuși anumite păcate considerate capitale. Bănuiesc că acestea nu pot fi iertate la fel de ușor cum am procedat noi cu dușmanii noștri. Din această categorie fac parte înșelătoriile comise cu bună știință, desfrâul, violul, masturbarea, molestarea copiilor (care se produce de multe ori chiar în biserică), și așa mai departe. Acestea sunt păcatele cele mai condamnate de Dumnezeu, care atrag inevitabil după sine condamnarea eternă, căci nu pot fi iertate nici măcar în urma confesiunii, întrucât se spune că lasă urme de neșters asupra sufletului. De aceea, mă întreb cum procedează Divinitatea în astfel de cazuri. Sunt șterse inclusiv aceste păcate din marea carte a datoriilor, odată cu cuvintele: «Doamne, iartă-ne nouă greșelile noastre, la fel cum le iertăm și noi celor care au greșit față de noi»?”

2. Străinul: „Prietene, dacă ești de acord cu mine că Divinitatea este infinit mai înțeleaptă decât orice om înțelept de pe pământ, atunci cu siguranță vei înțelege că Ea privește slăbiciunile oamenilor cu o compasiune mai mare decât cei mai buni oameni de pe pământ. Știu, de pildă, că pe vremea când trăiai pe pământ ai păcătuit foarte mult trupește, căci te-ai lăsat tentat de toate ispitele carnale. Dacă ți-ai fi propus cu seriozitate acest lucru, te-ai fi putut lupta cu aceste ispite. Acest lucru ți s-a părut însă prea dificil, iar micile desfătări ale vieții prea atrăgătoare pentru a face abstracție de ele. În înțelepciunea Ei, Divinitatea te-a supravegheat, și fără ca tu să o știi, a intervenit, scoțându-te din fundătura senzorială în care ai căzut și trimițându-te pe câmpul de luptă. Acolo, ai avut prilejul să pui capăt acestei atitudini desfrânate, trezindu-te la realitate. În final, trupul tău a trebuit să-și primească lecția, pentru a învăța astfel că toate aceste pasiuni nu valorează nimic din punct de vedere spiritual. De aceea, Divinitatea ți-a pedepsit acest trup, eliberându-l de sufletul dinlăuntrul său. În aceste condiții, nu ar mai trebui să te preocupe aceste păcate așa-zis «capitale», întrucât ele au fost pedepsite demult, găsindu-și sfârșitul odată cu trupul tău! Tot ce aparține trupului trebuie judecat și îngropat odată cu acesta.

3. Nu la fel stau lucrurile însă în cazul în care sufletul s-a lăsat pe deplin îngropat în trupul său, identificându-se plenar cu acesta. În acest caz nu se mai poate face nimic, iar el trebuie să suporte destinul trupului său. Din fericire, în cazul tău acest lucru nu a fost necesar, fapt demonstrat chiar de prezența ta în această lume, cât se poate de vie. Dacă te-ai fi identificat pe deplin cu trupul tău, acum ai fi zăcut în mormânt alături de el, plângându-ți destinul”.

4. Franciscanul: „Dar, prietene, ce se întâmplă în acest caz cu sufletele nevoite să împărtășească soarta trupurilor lor (pe care le-au idolatrizat), după ce acestea se descompun? Ajung cumva în iad?”

5. Străinul: „Nici unui suflet nu îi poate fi răpită vreodată pe deplin întreaga libertate, respectiv conștiința de sine și capacitatea de introspecție! El va primi întotdeauna exact ceea ce își dorește. Dacă își va dori să fie înviat, acest lucru nu îi va fi refuzat. Dacă dorește însă să se scufunde și mai jos de mormânt, până în iad, nimeni nu se va opune! Deși cu tristețe, Dumnezeu îngăduie existența iadului, care este separat de-a pururi de rai. Nu aceeași este însă situația sufletului! Acesta nu este niciodată judecat, decât de propria sa atitudine și de voința sa liberă. Dacă preferă să rătăcească prin iad, în acord cu propria sa natură, el va ajunge în iad, și noi toți la un loc nu am putea face nimic pentru a îl împiedica. În schimb, dacă își dorește să ajungă în rai, nu putem decât să îl întâmpinăm plini de iubire și să îl ghidăm pe calea care i se potrivește cel mai bine. Așa funcționează ordinea lui Dumnezeu, și nimeni nu o poate schimba vreodată!”

6. Franciscanul: „Am înțeles! Dar, prietene, ne poți creiona în două vorbe cum arată iadul?”

7. Străinul: „În Scriptură se spune: «Căutați mai întâi de toate împărăția lui Dumnezeu, și tot restul vă va fi oferit cu asupra de măsură!» De aceea, nu trebuie să te preocupe altceva decât aspectele divine ale creației. Celelalte îți vor deveni apoi de la sine cât se poate de clare, nefiind altceva decât opusul primelor. Haideți așadar să intrăm împreună în casă, care între timp s-a eliberat complet de ceață! Acolo, lumina de care beneficiați se va amplifica! Așa să fie!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 144 - Splendoarea și mărimea casei. „Oare Iisus Hristos locuiește aici!” Noii veniți tânjesc după Domnul.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.5.2011, 22:48 View PostDownload Post

Capitolul 144
Splendoarea și mărimea casei. „Oare Iisus Hristos locuiește aici!” Noii veniți tânjesc după Domnul. Premoniția lui Miklos

1. Bathianyi și franciscanul îl însoțesc pe străin de o parte și de alta, în timp ce Miklos îi urmează, conducând restul grupului.

2. Pe măsură ce se apropie de casă, ei remarcă cu uimire mărimea și splendoarea ei neasemuită. Nemaiputându-se stăpâni, Bathianyi exclamă: „Prieteni, această casă nu ar fi putut fi construită nici măcar de îngeri sau de cele mai înțelepte spirite din ceruri, ci numai de mâna lui Dumnezeu! Această maiestuozitate, dublată de o perfecțiune estetică desăvârșită, este practic fără egal. Ah, mă simt absolut copleșit! Dacă ea pare atât de sublimă din exterior, mă întreb ce minuni conține în interior!”

3. Franciscanul: „Ai perfectă dreptate! Scuze, am vrut să spun: «Înălțimea voastră, domnule conte, are dreptate!»„ - Contele: „Prietene, obișnuiește-te să îmi spui «tu»! De acum înainte, nu mai vreau să aud de vreun titlu de noblețe. Tot ce îmi doresc este să mă consideri fratele tău”.

4. Franciscanul: „Foarte frumos, dragă prietene. De când îmi doresc să aud aceste cuvinte! În ceea ce privește cuvintele tale anterioare, repet: ai perfectă dreptate! Am văzut cu ochii mei biserica Sfântul Petru din Roma și cele o mie de camere ale Vaticanului, dar toate aceste comori pământești par un fel de cochilie goală prin comparație cu acest palat celest! Chiar și conform celor mai modeste calcule, înclin să cred că în interiorul lui ar putea intra de cel puțin o sută de ori populația pământului. Mă întreb chiar dacă lungimea lui nu este egală cu infinitul! În ceea ce privește înălțimea, cred că luna se află deja pe acoperișul său. Doamne, ce măreție!”

5. Contele se adresează străinului: „Dragă prietene, spune-ne te rog, locuiește cumva Domnul Iisus Hristos în această reședință uriașă? Îți pun această întrebare deoarece mărimea ei mi se pare exagerată chiar și pentru cei mai binecuvântați dintre îngeri”.

6. Străinul îi răspunde: „Așa este! Îi place să locuiască frecvent în astfel de case, inclusiv în cea de față, în mijlocul copiilor și prietenilor Lui! Totuși, în momentul de față nu se află în interior, deși în clipa în care veți intra, El vă va aștepta deja, gata să vă întâmpine. Va trebui însă să îl și recunoașteți!”

7. Contele: „O, Doamne, prietene, dacă L-aș putea vedea pe Hristos măcar o dată, nu aș mai cere nimic de la viață! Desigur, mă refer la adevăratul Hristos, nu la caricatura pe care i-au schițat-o catolicii”. - Franciscanul: „La fel și eu, nu mi-aș dori nici o altă binecuvântare mai mare ca aceasta!”

8. Un alt membru al grupului pășește în față, spunând: „O, și eu mi-aș dori să îl văd pe Hristos măcar o dată! Și, dacă este posibil, inclusiv pe Sfântul Iosif, care a fost sfântul meu patron! Dacă nu este posibil, nu contează prea mult! Hristos mi-ar fi de ajuns!”

9. Străinul: „Bun! Spune-mi atunci, de ce ești atât de dornic să îl cunoști pe Hristos?” Vorbitorul anterior: „Păi, se înțelege de la sine! Orice om își dorește să aibă acces la ceea ce îi place cel mai mult!” Străinul: „Sună frumos, dar de ce îți place atât de mult de Hristos?” Vorbitorul: „Ha, dar e evident! Hristos este Dumnezeu și ne-a mântuit de iad, fiind Mântuitorul nostru, al tuturor!” Străinul: „Bine, dar ce vei face atunci când îl vei putea vedea pe Hristos?” Vorbitorul: „O, am să strig de bucurie: «Elian Christus», iar dacă nu mi se va îngădui, am să-L îmbrățișez cu ambele brațe în jurul gâtului!”

10. Străinul: „Bun, m-am lămurit că îți place într-adevăr de Iisus Hristos! Mă întreb însă ce se va întâmpla dacă Lui nu îi va plăcea la fel de mult de tine!” Cel întrebat: „O, nu-mi pasă deloc, căci oricum nu mă consider demn de sfințenia Lui!” Străinul: „Dragul meu, întoarce-te înapoi în grupul tău și fii convins că lui Hristos s-ar putea să îi placă de tine chiar mai mult decât de toți ceilalți la un loc”.

11. Iosif se întoarce printre ai lui, iar străinul i se adresează contelui: „Iată un om care a vorbit cu adevărat din inima lui, nu doar din vârful limbii! El este cel mai inocent între voi, și nu și-a meritat nici o clipă pedeapsa cu moartea. De aceea, se va bucura de o favoare cu totul specială din partea lui Iisus Hristos! - Dar ne aflăm chiar la intrarea în casă. De aceea, vă propun să nu mai pregetăm și să pătrundem în interior!”

12. Contele: „Dragul meu prieten, înainte de asta, o ultimă întrebare! Dacă Iisus Hristos ne va apărea înconjurat de un milion de îngeri, cum îl vom putea recunoaște?” Străinul: „Lasă asta pe seama mea! După cum ți-am explicat, El seamănă perfect cu mine. Dacă vei vedea pe cineva aidoma mie, vei putea să-ți dai seama că este vorba de El”. Contele: „Îți mulțumesc că rămâi alături de noi, astfel încât să nu ratăm prezența Domnului fără să ne dăm seama. Ce fericire!”

13. Miklos, din spate: „Prietene, eu cred că suntem cu toții încă foarte orbi. Îți spun, am o premoniție dintre cele mai ciudate!” Franciscanul: „Ce premoniție?” Miklos: „Deocamdată, nu doresc să spun nimic în plus, dar sunt convins că în cel mai scurt timp veți spune și voi, la fel ca mine: «Doamne, cum am putut fi atât de orbi?» Înțelegeți ce vreau să spun? Suntem orbi ca niște cârtițe!”

14. Contele: „Dragi prieteni, ne aflăm deja la intrarea în casă, cu care nici măcar soarele, pământul și luna la un loc nu se pot compara. De îndată ce vom intra în interior, ne vom confrunta cu condiții de viață pe care acum nici măcar nu le bănuim. De vreme ce această intrare este atât de crucială pentru noi, i-aș sugera fratelui Miklos să fie mai specific în ceea ce privește intuiția pe care o are, care ne-ar putea fi utilă tuturor. Haide, frate Miklos, fii bun și împărtășește-ne bănuiala ta!”

15. Miklos: „Ei bine, dragi prieteni, bănuiala mea este cât se poate de particulară, dar nu v-o pot descrie. Mă simt la fel ca cei doi discipoli care se îndreptau către Emaus, deși Domnul Însuși se afla în mijlocul lor, fără a fi recunoscut de ei, chit că îi instruia cu înțelepciune în toate privințele. Aș băga mâna-n foc că această bănuială a mea este cât se poate de autentică! Dar, timpul ne-o va dovedi! Mai devreme sau mai târziu, vom afla cu toții care este adevărul!”

16. Contele: „Da, da, vise plăcute în continuare! Eu cred că Domnul Iisus Hristos va pogorî printre noi din cerul Său suprem, în toată gloria Sa nemăsurată, la fel cum a coborât cândva printre evreii cu inimile împietrite. În calitate de Fiu al Omului, îmi dau seama ce vrei să spui, dar gândește-te cine este Hristos și cine suntem noi! Te asigur că aceste fantasme vor dispărea atunci de la sine. Bănuiala ta nu este altceva decât un castel din cărți de joc, așa cum obișnuiam să construiesc eu însumi pe vremea când eram un tânăr pe pământ. Din păcate, realitatea nu le-a confirmat niciodată. Și totuși, recunosc că aș prefera de o mie de ori să ai dreptate, căci mă tem că cu toată condescendența lui față de noi, atunci când va coborî printre noi nu ne va ușura deloc soarta pe care o merităm, oricât de mult ne-am dori noi acest lucru. N-am dreptate?”

17. Miklos: „Într-un fel ai dreptate, dar totuși nu pot scăpa de această senzație. Inima mea îmi spune că nu greșesc!” Contele: „Doamne sfinte, și inima mea îmi spune același lucru, și încă cu câtă intensitate! Probabil că asta se datorează incertitudinii noastre înainte de intrarea în casă”. Miklos: „Da, s-ar putea să ai dreptate!”

18. Străinul: „Ei bine, ați terminat cu dezbaterile voastre?” Contele: „Prietene, doar ne cunoști! De aceea, ar fi interesant dacă ne-ai putea lămuri și în această chestiune. Văd însă că ai pus deja mâna pe clanță. De aceea, probabil că ne vom lămuri în interior”.

19. Străinul: „Într-adevăr, veți avea acolo destule ocazii. Ceea ce contează acum este să intrăm. De aceea, deschide-te, poartă către viața eternă!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 145 - Intrarea în casa celestă. Întâlnirea unor vechi cunoștințe. Orbirea contelui, care Îl caută pe Iisus
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.5.2011, 22:51 View PostDownload Post

Capitolul 145
Intrarea în casa celestă. Întâlnirea unor vechi cunoștințe. Orbirea contelui, care Îl caută pe Iisus fără să-L găsească. În sfârșit, Îl găsește!

1. Ușa se deschide instantaneu, iar noii sosiți sunt copleșiți de splendoarea indescriptibilă din interiorul casei, ca să nu mai vorbim de mulțimea uriașă de spirite care îi întâmpină în anticameră, condusă de general și de călugărul Thomas, alături de Dismas.

2. Recunoscându-l instantaneu pe General, contele se aruncă plin de bucurie la pieptul acestuia, îi sărută pe obraji și îi spune cu ardoare: „Te salut de o sută de mii de ori, mult iubitul meu prieten și frate, care te bucuri deja de o viață infinit mai bună ca a noastră! O, ce fericire să te văd din nou! Sunt convins că Dumnezeu și-a revărsat deja grația asupra ta, ceea ce mă face să sper că va avea milă și de mine. Sincer să fiu, ești ultimul om pe care m-aș fi așteptat să îl găsesc aici! Cum se face că ai ajuns în această casă și cu ce te ocupi de fapt aici?”

3. Generalul îi întoarce salutul, spunându-i: „Dragul meu prieten, în această lume nu se poate spune că «facem» ceva, ci doar că ne bucurăm de iubirea și bunătatea infinită a Domnului nostru Iisus Hristos, pe care Acesta o revarsă continuu și nelimitat asupra noastră. Dacă această binecuvântare continuă nu ar fi dublată - din fericire - și de o diversitate la fel de infinită a lucrurilor, probabil că am fi ajuns să strigăm și noi, la fel ca Iov: «O, Tată, Tată, mai redu puțin intensitatea binecuvântării Tale!» Dar nu doresc să insist asupra acestui lucru, căci te vei convinge personal de el în cel mai scurt timp. Dacă dorești un indiciu referitor la înțelepciunea, iubirea și puterea lui Dumnezeu, nu ai decât să admiri splendoarea neasemuită a acestei anticamere, și îți vei da seama într-o mică măsură cât de măreț este Iisus Hristos, singurul Domn al cerului și al pământului”.

4. Contele: „Ce știi despre El? Ai avut cumva șansa de a-L privi în față pe Cel Preaînalt? A fost El deja în această casă, sau abia urmează să sosească? Și dacă da, de unde va veni? Și cum îl vom putea recunoaște? Îți spun: simt că îl iubesc deja atât de mult încât toate aceste splendori la un loc mi s-ar părea o simplă cochilie goală fără prezența Lui vie. Te implor, spune-mi, unde este El? - O, Doamne, numai când mă gândesc că îmi voi putea vedea Creatorul!”

5. Generalul de-abia reușește să își înfrâneze un zâmbet, auzind acest potop de întrebări, după care îi răspunde contelui: „Prietene, mie mi se pare că nu vezi pădurea din cauza copacilor! Spune-mi: cum ți-L imaginezi tu pe Domnul Iisus. La sfârșit, îți voi spune și eu ceva care te va surprinde”.

6. Contele: „Ei bine, mi-L imaginez într-o glorie de nedescris, înconjurat de discipolii Lui și de nenumărate legiuni de îngeri. Căci Scriptura spune că la a doua venire, El se va întoarce plutind pe norii strălucitori ai cerului, din care vor emana miliarde de trăsnete. Cam așa mi-L imaginez eu pe Domnul Iisus Hristos! Acum, împlinește-ți și tu promisiunea”.

7. Generalul: „Frate, mă tem că ai o părere fundamental greșită despre Domnul Iisus! Așa cum spuneam mai devreme, nu vezi pădurea din cauza copacilor. Și totuși, fratele nostru aici de față ți-a dat mai devreme toate indiciile după care îl vei putea recunoaște pe Domnul. Mai mult decât atât, ți-a spus că Acesta va sosi instantaneu cu voi în această casă. Privește așadar în jur și caută-L pe Acela care seamănă perfect cu El, ca două picături de apă. Dacă vei vedea pe cineva care îi seamănă leit, consideră că Acela este Domnul! Îți spun: Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos se află acum printre noi, la fel cum s-a aflat pe vremea când a pășit pe pământ. Este un om la fel ca și noi, neînconjurat de vreo lumină, așa cum ți-L imaginezi tu!”

8. Contele: „Hm, același lucru ni l-a spus și prietenul nostru pe care îl iubim atât de mult! Îmi va lua însă ceva timp ca să îi trec în revistă pe toți cei de față... Pe de altă parte, holul este imens, iar lumina este foarte puternică, iar cei prezenți sunt aliniați ca la armată. Acest lucru îmi va ușura mult căutarea. Deci, în primul rând nu găsesc nici o asemănare. Nici printre ceilalți nu văd vreo asemănare, deși îi pot vedea pe toți de parcă m-aș afla lângă ei. Da, nu văd nici un frate geamăn al mult iubitului nostru prieten. Constat însă că în spatele acestui grup de oameni se află un alt grup, așa că cer permisiunea să îi examinez și pe aceștia”.

9. Generalul: „Nu ai decât, căci în această lume domnește o libertate perfectă”. Contele se îndreaptă așadar către grupul din spate, însoțit de nobilul său prieten, pe care continuă să nu îl recunoască. Când cei doi se apropie, întregul grup se prăbușește cu fața la pământ, exclamând cu ardoare: „Slavă Ție, Dumnezeu atotputernic!”

10. Speriat de această turnură a evenimentelor, contele îi spune însoțitorului său: „Asta-i culmea! Tocmai mă pregăteam să îi compar cu tine, când toată lumea s-a prosternat cu fețele la pământ, strigând în gura mare: «Slavă Ție!» - nu știu nici eu cui! Oare se referă la unul din noi doi, sau și-a făcut Iisus apariția, iar eu tot nu reușesc să îl văd?” - Străinul: „Așteaptă puțin. Grupul se va ridica imediat de la sol, așa că îți vei putea continua investigațiile”.

11. La un semn secret al Domnului, întregul grup se ridică. Remarcând că este alcătuit numai din femei, contele spune: „Dragă prietene, din câte știu eu, Iisus Hristos a fost cât se poate de bărbat pe vremea când a pășit pe pământ; de aceea, nu mă aștept să se fi transformat într-o femeie în această împărăție eternă a lui Dumnezeu! Se pare că nu am deloc succes cu demersul meu. Singurul lucru care mă nedumerește este de ce ți s-au adresat mai devreme strigându-ți: «Slavă Ție!» - însoțitorul: „Du-te și întreabă-le singur!”

12. Contele încearcă să avanseze, dar grupul de femei îi strigă vehement: „Nu te apropia, căci nu dorim să avem nimic de-a face cu tine, păcătosule, în această casă a lui Dumnezeu!”

13. Contele face într-adevăr un pas înapoi, după care se adresează grupului de femei (care nu se află nici ele în această casă de prea mult timp): „Aveți grijă să nu vă pângăriți robele papale dacă - Doamne ferește! - vi le atingem noi! O, mironosițe afurisite! Nu cred că sunteți cu ceva mai sfinte decât mine și decât prietenul meu, aici de față! - Prietene, haide să mergem mai departe, căci nu avem ce discuta cu aceste creaturi! Cunosc foarte bine această aroganță tipic iezuită, pe care o consider o anatemă!”

14. Însoțitorul: „Hei, amice, nu o lua și tu chiar atât de în serios! În această lume, nimic nou și bun nu se naște fără foarte multă răbdare! Aceste suflete nu sunt încă pe deplin organizate și nu au atins starea de coeziune, dar nici nu mai au mult!”

15. Contele: „Da, da, dar nici să ne respingă ca pe niște criminali! Asta mi se pare cam exagerat! Oricum, dacă zici tu, așa să fie! Măcar dacă mi-aș putea îndeplini misiunea! În mod paradoxal, nimic altceva nu mă mai interesează, decât un singur lucru: să îl găsesc pe Iisus. Toate aceste frumuseți celeste mi se par niște simple imagini lipsite de suflet atât timp cât El nu se află de față. Să fii tu însuți un spirit și să nu îl poți vedea pe Spiritul perfect al lui Dumnezeu mi se pare absolut intolerabil, căci El este totul în toate. Prietene, dacă știi cumva unde se află, te rog, arată-mi-L, ca să îl pot zări măcar de departe!”

16. Însoțitorul: „Dragul meu prieten și frate, Mi-ar fi cam greu să ți-L arăt pe Iisus de la distanță, căci cine nu îl poate vedea de aproape, nu îl poate vedea nici de departe. Trebuie să îți dorești foarte tare să îl descoperi singur și să îl privești de aproape, iar dorința îți va fi îndeplinită”.

17. Contele: „Nobilul meu prieten, acest lucru ar fi într-adevăr de dorit, dar nu sunt convins că aș putea suporta să mă aflu în imediata apropiere a sfințeniei Sale. Se spune că nici chiar cei mai mari dintre îngeri nu pot suporta apropierea Lui. În aceste condiții, cum crezi că aș putea-o suporta eu?” - Ghidul său: „Prietene, dacă Domnul Iisus Hristos ar sta în fața ta ca un simplu om, la fel ca și mine, crezi că ai mai suferi de aceeași timiditate, altminteri lăudabilă?” Contele: „Păi, nu cred! În acest caz, mi-ar fi într-adevăr mult mai ușor să-i suport prezența sfântă! Chiar și așa însă, nu aș uita nici o clipă cine este El și cine sunt eu. El este totalitatea infinită, iar eu nu reprezint nimic în fața Lui! Și totuși, recunosc că mi-ar fi mult mai ușor decât dacă mi-ar apărea în toată splendoarea Lui celestă”.

18. Ghidul: „Perfect! Ce-ai zice în acest caz dacă Eu însumi aș fi Domnul Iisus Hristos, deși, din anumite motive, nu am dorit până acum să Mă revelez decât ție? Mă întreb ce față ai face dacă ai afla acest lucru?”

19. Contele. „Ascultă, prietene, acesta ar fi un test prea greu pentru un suflet atât de mărunt ca al meu! Mă tem, prea-nobilul meu prieten, că dacă tu ai fi chiar Domnul nostru, aș fi nevoit să rămân mut pentru tot restul vieții mele! De aceea, te implor, spune-mi sincer: ești sau nu ești una cu El, ca să mă pot prăbuși astfel la picioarele tale, copleșit de adorație!”

20. Ghidul: „Da, prietene, Eu sunt una cu El! Dacă ți se pare prea greu de crezut, întreabă-le pe aceste femei, iar ele îți vor confirma acest lucru! Iubirea pe care Mi-o porți M-a atras către tine, făcându-Mă să Mă revelez mai întâi ție, în acest fel!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 146 - Momentul de glorie al contelui. „Tu ești El!?” Un tribut sublim.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.5.2011, 22:56 View PostDownload Post

Capitolul 146
Momentul de glorie al contelui. „Tu ești El!?” Un tribut sublim. Domnul vorbește despre relația dintre Tatăl ceresc și copiii Săi.

1. Complet răvășit, parțial din cauza fricii și parțial din cauza extazului pe care îl simte, dar și temându-se să nu se înșele, contele aproape că leșină în urma declarației Mele. Abia după o vreme considerabilă, timp în care în interiorul lui se dă o luptă a învierii, în urma căreia spiritul lui rupe toate cătușele în care fusese prins până atunci, scoțând la iveală întreaga splendoare a sufletului său, îndrăznește el să rostească aceste cuvinte, zguduit de emoție:

2. „Așadar, Tu ești El!? Tu!? Tu ești Domnul etern care guvernează întreaga creație, îmbrățișat de întregul spațiu și de întregul timp, Cel care își contemplă minunile pe care le-a creat din profunzimile insondabile ale sălașului Său sfânt? - O, Doamne, Dumnezeule! Iar eu, care nu sunt decât un vierme mizerabil, o biată particulă de praf, mă aflu acum în fața Ta, a Creatorului sfânt al tuturor acestor opere sublime, modelate până la ultima de mâna Ta divină! - Mă aflu în fața Dumnezeului meu, a Creatorului meu, a Părintelui meu ceresc, a Mântuitorului Iisus! O, ceruri, susțineți-mă! O, eoni beatifici, ajutați-mă să percep în mod conștient acest moment de glorie! O sărmană creatură se află pentru prima oară în viața ei în fața Creatorului său! Și - o, cât de greu îmi vine încă să cred acest lucru - Dumnezeu i s-a revelat ca și cum ar fi un simplu om, ghidat de o iubire supremă, și îi vorbește personal, plin de condescendență, cu blândețe și compasiune, așa cum numai un frate ideal le-ar vorbi fraților săi!

3. O, oameni care rătăciți în iluziile voastre pe acel pământ amăgitor, fără să știți încotro să vă întoarceți, veniți aici în inimile voastre și învățați să îl cunoașteți pe Iisus Dumnezeul, Mântuitorul nostru sublim, în acest fel, vă va fi infinit mai ușor să vă descurcați cu planurile voastre de viață.

4. Adevărata recunoaștere a lui Dumnezeu vă va arăta cât de ușor este să stai alături de Domnul Dumnezeu, într-o beatitudine care depășește orice imaginație! Nu vă mai certați între voi precum câinii cu pisicile, din tot felul de motive lumești neînsemnate, și faceți eforturi pentru a-L recunoaște pe Dumnezeu și pentru a vă scălda în iubirea Lui! Iubiți-vă la rândul vostru unii pe ceilalți, la fel ca frații, copii ai aceluiași Tată unic, a cărui iubire și blândețe depășesc orice imaginație! În acest fel, inimile voastre se vor umple cu un extaz pe care întreaga lume nu vi-l va putea oferi!

5. O, Doamne, ce fericire să mă aflu alături de Tine. Cât de departe mi se par acum nefericitele întâmplări de pe pământ! În sfârșit, pot exclama și eu: «Veniți la mine, milioane de oameni, prieteni și dușmani deopotrivă, iar eu vă voi îmbrățișa pe toți cu aceeași iubire frățească!»

6. După aceste cuvinte, contele cade în genunchi în fața Mea, își împreunează palmele și spune: „O, Mântuitorule Iisus, Dumnezeu atotputernic și bun! Îngăduie-mi să Te ador de-a pururi, să Te slăvesc și să mă închin Ție pentru totdeauna! Abia acum înțeleg pe deplin cum poate fi atinsă beatitudinea eternă prin adorarea Ta. De aceea, nu-mi mai doresc nimic altceva decât ca fiecare părticică din ființa mea să Te iubească și să îți mulțumească pentru toată grația pe care ai revărsat-o de-a lungul timpului asupra mea, inclusiv pentru cea care - de dragul trezirii mele spirituale - a luat forma unor încercări dificile. Abia acum încep să-mi dau seama că toate aceste încercări nu au avut alt scop decât revenirea mea acasă, lângă inima Ta, fiind așadar derivate din iubirea Ta supremă față de mine!

7. O, Tată preasfânt, am fost într-adevăr un fiu rătăcitor, care Ți-a întors spatele și Te-a dușmănit. Dar acum Te-am regăsit în sfârșit, Tată preabun! Primește-mă în împărăția Ta ca cel mai mic și mai neînsemnat dintre locuitorii ei, și arată-le inclusiv celorlalți fii rătăcitori ai Tăi aceeași grație supremă pe care mi-ai arătat-o mie! Dacă voința Ta dorește acest lucru, ghidează familia mea rămasă pe pământ și fă-o să își piardă mai degrabă toate bunurile pământești decât să se rătăcească prea tare de inima Ta, uitând în cele din urmă complet de Tine!”

8. Eu: „Ridică-te, dragul Meu frate, și încearcă să nu faci valuri prea mari! După cum vezi, Eu nu M-am schimbat deloc după ce M-ai recunoscut. De acum înainte, vom acționa de-a pururi împreună, iubindu-ne și ajutându-ne ca frații!

9. Eu sunt într-adevăr Dumnezeu, Ființa primordială, plină de înțelepciune, de autoritate și de putere, iar tu nu ești decât o creatură aflată în puterea Mea, dar spiritul tău este una cu Mine. De aceea, relația dinte noi va rămâne de-a pururi cea dintre un părinte și copilul lui, sau cea dintre doi frați. Căci tu ești pentru Mine un fiu, dacă ne raportăm la sufletul tău, adică la ființa ta exterioară, dar ești simultan și un frate, dacă ne raportăm la spiritul tău divin! Sufletul tău s-a născut din lumina primordială a înțelepciunii Mele, fiind doar o umbră ștearsă a acestei lumini primordiale. De aceea, el nu poate apărea în fața Mea, care sunt iubirea perfectă, decât ca un fiu. În schimb, spiritul tău, care nu reprezintă altceva decât iubirea Mea manifestată în tine, și deci propriul Meu Spirit, îmi este implicit frate geamăn! De aceea, nu mai fii atât de copleșit! Haide, ridică-te de jos și vino cu Mine la ceilalți frați ai noștri!”

10. Contele se lasă convins cu greu să se ridice de jos, după care spune: „O, Tată, cât de mare este bunătatea Ta infinită! - O, ce bine ar fi dacă limba mea Te-ar putea slăvi așa cum meriți! Din păcate, în fața splendorii și măreției Tale infinite ea nu poate decât să rămână mută!”

11. Eu: „Bucură-te, frate, și termină cu laudele astea deșarte! Eu nu am nevoie de cuvinte! Inima ta este cel mai frumos imn de slavă pentru Mine, căci numai în ea îmi găsesc Eu plăcerea! Toate celelalte sunt simple ritualuri religioase exterioare, care nu fac decât să Mă obosească! Haide, ridică-te și însoțește-Mă la ceilalți frați ai noștri!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 147 - Remușcările lui Bathianyi. Domnul vorbește despre necesitatea ca omul să se maturizeze
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.5.2011, 23:00 View PostDownload Post

Capitolul 147
Remușcările lui Bathianyi. Domnul vorbește despre necesitatea ca omul să se maturizeze pentru a-L putea recunoaște pe Dumnezeu.
Franciscanul, care este încă orb, primește câteva indicii aspre de la Miklos.

1. Încă amețit de iubirea și devoțiunea pe care le simte față de Mine, contele spune: „O, Doamne, îți e mai ușor Ție - care ești atotputernic - să spui «Ridică-te și vino», decât mie - sărmanului păcătos - să Te ascult și să mă ridic în fața Ta, Domnul infinității! O, Doamne, când mă gândesc că eu nu însemn absolut nimic în fața Ta, care ești totul în toate, nu știu cum aș putea să Te însoțesc, stând alături de Tine! Pur și simplu, acest gând este prea copleșitor pentru mine, un biet spirit creat de Tine! Te implor, îngăduie-mi să mă adun puțin, căci prezența Ta sfântă mă amețește literalmente”.

2. Eu: „Frate dragă, începi să Mă cam plictisești cu discursurile tale despre puterea și înțelepciunea Mea infinită! Ascultă, naivul Meu frate. În calitatea Mea de Dumnezeu, Eu trebuie să fiu Cel care sunt, pentru ca voi, creaturile Mele, să puteți exista la rândul vostru, căci Eu vă dau vouă viață, iar voi sunteți opera Mea. Dacă tot îmi repetați la infinit că voi nu însemnați nimic, nu faceți altceva decât să Mă minimizați pe Mine, Creatorul vostru! Sper că nu asta îți dorești!?”

3. Contele: „În veci pururi! Din punctul Tău de vedere, eu sunt într-adevăr o ființă foarte importantă! Doar pentru mine însumi nu însemn nimic! Oricum, m-am ridicat de jos, căci cuvintele Tale m-au întărit”. După care contele se îndreaptă către Mine cu curaj, spunându-Mi: „Doamne, Tată, Dumnezeule, Iisuse! Sunt acum complet vindecat prin iubirea și grația Ta, iar teama mea excesivă în fața Ta a dispărut complet, fiind înlocuită pentru totdeauna de o iubire infinită pentru Tine, care țâșnește din fiecare fibră a inimii mele. Treptat, sunt convins că și această emoție se va liniști, fără să scadă însă în intensitate. Tot ce doresc acum este să Te îmbrățișez cu toată forța mea vitală, topindu-mă complet în această iubire indescriptibilă față de Tine! Doamne, îngăduie-mi să Te îmbrățișez, oricât de puțin, și să Te strâng la pieptul meu, care arde de iubire față de Tine!”

4. Eu: „Dragul Meu frate, în acest moment nu ai putea suporta o îmbrățișare atât de strânsă, căci spiritul tău nu îți controlează încă perfect sufletul. Când spiritul tău se va organiza perfect, topindu-se în această iubire față de Mine, Mă vei putea îmbrățișa fără nici o teamă. La fel ca și tine, și Eu sunt un om, dar sunt un om perfect, în care sălășluiește întreaga măreție a Divinității, pe care spiritul tău nu este încă pregătit să o suporte. Dacă M-aș lăsa acum îmbrățișat de tine, spiritul tău și-ar rupe instantaneu toate lanțurile și ar fuziona definitiv cu Mine, dispărând din manifestare, căci Eu sunt temelia și fundamentul lui. Dacă va reuși să își rupă însă singur aceste lanțuri, umplându-se gradat de iubire față de Mine, atunci Mă vei putea îmbrățișa fără nici o problemă, și fără teama de a fi anihilat*.

5. Haide mai bine să ne grăbim către frații noștri, pentru ca și ei să se poată înălța până la nivelul recunoașterii tale! Curiozitatea lor a fost trezită în cea mai mare măsură, căci ei nu știu dacă ai reușit să îl găsești sau nu pe Domnul Iisus. Singurul care are o intuiție profundă în această direcție este Miklos, în timp ce franciscanul se ciondănește în permanență cu el. De aceea, trebuie să ne grăbim, ca să punem odată stop gurii cam slobode a franciscanului”.

6. Contele: „O, Doamne, bunătate și blândețe eternă, nu îmi doresc nimic altceva decât să Te însoțesc! Acest călugăr are o natură mai degrabă bună, dacă putem vorbi de bunătate în afara Ta! Din păcate, concepția lui referitoare la relația dintre Dumnezeu și creaturile sale este aproape imposibil de digerat, așa cum nu poți digera o bucată de piele fiartă în apă. De aceea, Te rog, Doamne, lasă-l o vreme pe acest individ să se izbească cu capul de zidul către care țintește, ca să spun așa, doar-doar s-o trezi!” - Eu: „Foarte bine! Acum haide să nu mai vorbim despre acest subiect, căci ne-am apropiat foarte mult de ei!”

7. Însoțit de conte, Mă îndrept așadar către grupul cu pricina. Fără să mai aștepte să ajungem lângă el, franciscanul se grăbește să țipe de departe la conte: „Ei bine, dragul meu conte, ce rezultate ai obținut în urma căutării tale? L-ai găsit pe Domnul vieții și al morții pe undeva? Din câte îmi dau seama, nu prea ai reușit să îl găsești pe ilustrul frate geamăn al nobilului nostru prieten, căci văd că nu v-ați întors decât voi doi”.

8. Contele: „Prietene, nu mai am nevoie de nici o căutare, căci noi doi ne suntem suficienți unul altuia și nu mai avem nevoie de un al treilea! Înțelegi ce vreau să-ți spun, domnule Indolent?” - În acest moment, Miklos intervine și îl trage de mânecă pe franciscan: „Cipri, tot nu-ți dai seama ce se întâmplă? Of, tu nu o să remarci piatra unghiulară nici când ai să dai cu nasul de ea!” - Franciscanul: „Piatră? Ce piatră? Unde vezi vreo piatră pe aici?” - Miklos: „Mi se pare că amicul nostru, contele, s-a exprimat destul de limpede în acest sens, dar tu continui să nu vezi pădurea din cauza copacilor!”

9. Franciscanul: „Fii mai explicit. Ce anume mi-a spus contele atât de limpede? Tot ce mi-a spus este că el și celălalt amic al nostru își sunt suficienți unul altuia pentru vecie, fără să mai aibă nevoie de un al treilea. Ce ți se pare atât de extraordinar în această afirmație? Cel de-al Treilea, Preaînaltul, va tolera probabil o vreme această prietenie, căci nici unul dintre noi nu este încă suficient de demn din punct de vedere moral să îl poată privi în față pe Dumnezeu. Cât timp ai un prieten alături, care te ajută să cunoști calea ce duce către Dumnezeu, ai toate motivele să spui: «Noi doi ne suntem suficienți unul altuia, și nu mai avem nevoie de un al treilea». Desigur, situația este doar temporară, căci ar fi extrem de trist să nu îl putem cunoaște niciodată pe Dumnezeu”.

10. Miklos: „Prietene, mai rar am văzut un asemenea cap-pătrat! Din păcate, nu îți mai pot da nici o indicație suplimentară, căci o voce secretă din inima mea m-a avertizat să nu fac acest lucru. Pe pământ există încă nenumărate astfel de capete pătrate, dar chiar și ele pot fi vindecate mult mai ușor decât tine, chit că se află încă în trup de carne, în timp ce tu ai ajuns deja de o bună bucată de vreme în împărăția lui Dumnezeu. Deși nu mai am voie să-ți dau indicii explicite, îți voi spune totuși o mică parabolă, în speranța că îți voi deschide astfel ochii. Ascultă, a existat cândva pe pământ un prinț foarte puternic. Dornic să își cunoască personal supușii, obișnuia să se deghizeze de multe ori, îmbrăcându-se la fel ca ei, ba chiar îi vizita în casele lor, în special pe cei bogați, care aveau datoria să se îngrijească de cei săraci. Cei care respectau această îndatorire se bucurau în continuare de favorurile prințului, dar vai celor pe care îi descoperea că nu și-o îndeplineau! Ei bine, eu cred că Domnul cerului și al pământului procedează exact în acest fel, desigur, nu pentru a-Și testa supușii, căci El îi cunoaște deja, ci mai degrabă pentru a le da ocazia de a se testa singuri, oferindu-le această șansă din iubirea și înțelepciunea Lui. Mă văd însă nevoit să adaug: vai celor care se dovedesc încăpățânați și orbi, din cauza orbirii în care se complac, încercându-i astfel răbdarea la infinit! - Ei, ai înțeles ceva din această metaforă?”

11. Franciscanul: „Am înțeles-o perfect, dar nu pricep ce vrei să spui cu ea? Doar nu vrei să îmi spui acum că trebuie să-l consider pe nobilul nostru prieten ca fiind una cu Domnul cerului și al pământului, într-o ipostază deghizată a sa? Sau poate altcineva dintre cei de față? Ce zici de cel a cărui pălărie strălucește ca soarele? Din păcate, pe acela îl cunosc de pe pământ, așa că nu poate fi el Domnul! Probabil că a ajuns la această strălucire a capului în această lume, căci în lumea exterioară nimic nu mi s-a părut mai puțin strălucitor decât mintea lui! Deci, spune-mi: sub ce deghizare se ascunde Domnul, ca să mă pot duce, căzând la picioarele Lui!”

12. Miklos: „Prietene, deja ți-am spus prea multe, așa că nu voi mai scoate nici un cuvânt. Iată, acolo se află contele și marele nostru Prieten! Du-te la ei și întreabă-i sub ce deghizare se ascunde Domnul! Oricum, m-am convins pentru totdeauna de un lucru: pe pământ nu există persoană mai încăpățânată decât un preot, iar în lumea spiritelor, orbirea sa este atât de mare încât nu L-ar putea recunoaște pe Domnul nici dacă ar da nas în nas cu El! Cine au fost cei mai orbi oameni din Ierusalim, în vremea când Domnul a pășit pe pământ? În mod evident, preoții! Și cine crezi că sunt inclusiv la ora actuală oamenii cei mai puțin înclinați să primească adevărul de pe pământ? Îți răspund eu: tot preoții, în special cei catolici, din rândul cărora faci parte și tu. Acum ți-am spus deja prea multe. Sper ca Dumnezeu să-ți deschidă ochii și să te ajute să vezi! Haide, du-te la cei doi!” (* - Despre acest aspect vezi mai pe larg „Casa Domnului” Vol.1, de Jakob Lorber, n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 148 - Franciscanul cade pradă din nou îndoielilor la vederea lui Robert Blum.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.5.2011, 23:10 View PostDownload Post

Capitolul 148
Franciscanul cade pradă din nou îndoielilor la vederea lui Robert Blum.

1. Franciscanul se îndreaptă către Mine, care sunt însoțit de general și de conte. Tocmai când este pe punctul de a-Mi pune întrebarea: „Cine ești de fapt tu, prietene?”, de noi se apropie (la chemarea Mea secretă, desigur) Robert Blum, care îmi spune: „Doamne, pâinea, vinul și veșmintele sunt pregătite!”

2. Eu: „Foarte bine, dragul Meu Robert (după care adaug, deliberat) Blum! În această casă, tu ești stăpânul, alături de Domnul suprem, iar iubirea ta imensă față de El îți dă dreptul deplin să faci orice dorești în această casă, inclusiv să acționezi așa cum dorești în ceea ce îi privește pe oaspeții tăi!”

3. Când franciscanul - care și-a părăsit funcția religioasă nu dintr-o iubire sinceră față de Evanghelie, ci doar de dragul libertății sale - îl vede în „carne și oase” pe ilustrul Robert Blum, el își lovește palmele, exclamând: „Pentru numele lui Dumnezeu! Iisuse, Maria și Iosif, și voi, ceilalți îngeri și sfinți ai lui Dumnezeu, nu mă părăsiți! Auzi, în casa cui am intrat!! În casa celui mai mare eretic care a trăit pe pământ! O, Doamne! Asta înseamnă automat că mă aflu în iad! Și ăștia pretind că aici s-ar afla Iisus! O, diavol afurisit! Belzebut ce ești! Credeai așadar că ai pus în sfârșit mâna pe mine?! Stai liniștit însă, demon fără scrupule, căci Sfânta Fecioară ți-a demascat prezența la timp, astfel încât voi ști să mă smulg eu din ghearele tale! Slavă cerului că m-am închinat tot timpul Celei Binecuvântate, astfel încât să mă protejeze de tentațiile diavolului, fie ele temporare sau eterne! O, prieteni demonici, inclusiv tu, Miklos, încornoratule! Ce zici, mai ai de gând să mi-L indici pe Hristos în mijlocul acestei companii diabolice? O, șef al tartorilor, câtă osteneală trebuie să-ți fi dat ca să mă atragi în acest iad! Din fericire, binecuvântata Fecioară a pus cruce planurilor tale malefice. Chiar crezi că un diavol poate da gata cu una cu două un franciscan!?”

4. Eu: „Prietene, te asigur că această casă nu aparține unui eretic, și încă și mai puțin unui diavol. Acest lucru ți-l spun chiar Eu, Domnul etern al cerului și al pământului! Poți fi convins că în iad nu există spirite libere, care se deplasează așa cum doresc în lumina celestă. Dacă această frăție sublimă ți se pare prea suspicioasă, nu ai decât să părăsești această casă. Ușa îți este deschisă, iar dincolo de ea se află o regiune imensă, prin care vei putea rătăci atât cât vei dori. Pe noi nu ne deranjează nici dacă vei pleca, nici dacă vei rămâne. Infinitatea este suficient de spațioasă în toate direcțiile pentru a putea cuprinde inclusiv spirite de teapa ta! Așadar, ține-ți gura, sau pleacă! În ceea ce te privește, frate Blum, du-te în camera alăturată și cheamă-i și pe ceilalți! Pune cât mai multă pâine și cât mai mult vin pe această mare masă rotundă, pentru ca acest orb lipsit de minte să vadă cum sunt tratați în această casă pretinșii diavoli, și în ce fel sunt arși ei în cazanul cu smoală!”

5. Robert se grăbește să îmi îndeplinească porunca. Imediat, toți patriarhii, profeții și apostolii - care pot fi identificați după anumite semne distincte - se grăbesc să iasă la vedere, fiind recunoscuți instantaneu de către toți cei de față. Alături de ei apar inclusiv mamele primordiale ale pământului, printre care Eva și Maria, alături de Iosif și de toate celelalte persoane menționate în Evanghelii. Aceștia sunt însoțiți și de noii veniți în această lume: Robert, Messenhauser, Jellinek, Becher, Niklas, Bardo și toți ceilalți. În sfârșit, apar și cele 24 de dansatoare, conduse de soția lui Robert. Acestea aduc cu ele numeroase pâini și pocale cu vin, așezând aceste întăritoare ale vieții pe masa din apropiere. Toate aceste spirite elevate sunt înconjurate de nimburi luminoase, care aproape că orbesc ochii recent deschiși ai franciscanului.

6. După ce masa este aranjată, Mă adresez celor 29 de nou-veniți: „Veniți la Mine, prieteni și frați! Vino și tu, Miklos, pe care franciscanul a avut tupeul să te numească diavol! Voi veți fi primii care veți mânca din pâinea vieții și care veți bea din vinul recunoașterii! Spuneți-i apoi franciscanului, al cărui stomac este gol de atât de multă vreme, cum vi se pare acest tratament «infernal»!”

7. Miklos, care a început să Mă recunoască în sinea lui cu mult timp înainte, vine imediat la Mine, se apleacă în fața Mea cu multă umilință și îmi spune: „O, Doamne, pot exclama și eu, în sfârșit, din toată inima: «Dumnezeul meu, nu sunt demn de intrarea Ta sub acoperișul meu, căci sunt prea păcătos! - Este suficient însă ca Tu să spui un singur cuvânt sfânt, și tot ce se află în mine și în jurul meu va deveni pur!» Da, aceasta este adevărata pâine din ceruri, adevăratul Tău corp, dincolo de orice amăgire, o, Doamne! Oricine mănâncă din această pâine va trăi de-a pururi, căci ea conține în sine viața eternă! Ca să nu mai vorbim ce savoare are!! Iar acest vin, care curge direct din inima Ta, este adevăratul Tău sânge, care spală toate păcatele comise vreodată pe pământ. De aceea, îndrăznesc să mă bucur de el, la fel ca și de pâinea cea sfântă. - Doamne, ce aromă și ce buchet! Nici un muritor din lumea exterioară nu ar putea înțelege vreodată acest lucru! Fraților, mâncați și beți, și convingeți-vă singuri că fiecare picătură de vin conține în sine întregul cer!”

8. Cu toții îl ascultă, mâncând și bând după pofta inimii, și nici unul dintre ei nu găsește cuvinte îndeajuns de potrivite pentru a descrie sublima savoare a alimentelor dătătoare de viață.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 149 - Franciscanul continuă să se cramponeze cu rigiditate de doctrina sa catolică.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.5.2011, 23:14 View PostDownload Post

Capitolul 149
Franciscanul continuă să se cramponeze cu rigiditate de doctrina sa catolică. Miklos îl vindeca punându-i o serie de întrebări dificile.
În sfârșit, gheața acestui suflet împietrit se topește. Uimirea sa beatifică în fața adevărurilor celeste.

1. După o perioadă în care toți cei de față nu încetează să se minuneze, contele îi spune franciscanului: „Prietene, dacă așa se desfășoară lucrurile în iadul tău imaginar, îți spun sincer că prefer de o mie de ori să rămân aici, împreună cu fratele Miklos și cu toți ceilalți. Chiar și acele spirite de ambele sexe din acest infern mi se par absolut fermecătoare. Nu văd nici o dificultate în a rămâne în această companie diabolică, acum și de-a pururi! Hm, prietene, ce ai de zis?”

2. Franciscanul îi răspunde pe un ton amar: „De-a lungul eternității, multe spirite au pierit din cauza acestei dulcețe a infernului, și această soartă vă așteaptă pe toți! Și eu sunt mort de foame și de sete, dar la fel ca și Toma Necredinciosul, prefer să nu cred într-un asemenea tratament regal până când nu voi avea dovezi palpabile că aceste lucruri sunt bune. În continuare, rămân la părerea mea că Domnul Dumnezeu nu poate trăi în compania unor eretici de talia lui Robert Blum!”

3. Miklos: „Prietene, haide împreună cu mine la acea fereastră, căci doresc să-ți arăt ceva”. - Franciscanul: „Ce anume?” - Miklos: „Vei vedea!” - Franciscanul: „Bine, să mergem! Sper că nu intenționezi însă să mă amăgești din nou...!”

4. Cei doi se îndreaptă către fereastră. Miklos îi arată franciscanului un mare oraș, de talia Budapestei, care se vede undeva la mare distanță, și îi spune: „Prietene, Domnul, cel pe care, în imensa ta prostie, îl confunzi cu șeful tuturor tartorilor, îți spune prin intermediul meu: «Iată, te eliberez din acest iad! Acolo se află Budapesta. Nu ai decât să te duci acolo, sau oriunde altundeva dorești, pentru a-ți construi un cer mai bun decât aici! Poți pleca liniștit prin această fereastră, căci aici ferestrele nu au geamuri de sticlă!»„ Franciscanul îi răspunde: „Prefer să mai aștept puțin!” - Miklos: „La ce bun? Dacă aici este iadul, ce te mai reține în acest loc?”

5. Franciscanul: „Doresc să aflu dacă, înainte de execuție, Robert Blum s-a întors către unica biserică autentică și capabilă să confere beatitudinea. Dacă da, s-ar putea ca ceea ce se întâmplă aici să fie în ordine, excepție făcând absența constantă a Sfintei Treimi. Dacă însă nu s-a întors, așa cum bănuiesc eu, atunci ne aflăm în plină iluzie infernală! Înainte ca sufletele să fie admise pe deplin în iad, acesta are grijă să le pregătească în acest scop. Aici, toate lucrurile par să fie ca în rai: Hristos, Maria și Sfântul Iosif, toți sfinții apostoli, toți marii părinți, patriarhii și profeții din vechime - toți sunt prezenți, precum și multe alte aspecte sfinte. Totuși, dacă Blum și ceilalți tovarăși ai săi au rămas aceiași eretici, înseamnă că totul este doar o înscenare a iadului, așa că va trebui să plec de urgență din acest loc. Prietene, dacă biserica romano-catolică nu este acceptată ca fiind singura capabilă să confere beatitudinea și dacă papa nu este considerat adevăratul reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ, care deține cheile raiului și iadului în mâinile sale sfinte, atunci Hristos nu poate fi Hristos, și toate religiile de pe pământ devin o simplă fantezie inutilă. Acesta este adevărul curat, așa că trebuie să mă păzesc ca de foc de tot ce ar putea fi infernal în această lume. Căci adevărata biserică este unica stâncă pe care iadul nu o va putea clinti vreodată din loc”.

6. Miklos: „Bun, bun, bun! Cunosc și eu la fel de bine ca și tine toate aceste aberații catolice. De aceea, mi-ar fi cât se poate de ușor să te strivesc cu argumentele mele, dar mă voi limita să îți pun doar câteva întrebări. Te avertizez însă că va trebui să-mi răspunzi la fiecare dintre ele. În caz contrar, nu vei face decât să îmi demonstrezi o dată în plus că papalitatea nu a fost întemeiată de Iisus Hristos. Iată care sunt aceste întrebări:

7. Când a instituit Hristos sacrificiul misei, ținut la mare stimă de biserica actuală, deși el corespunde perfect obiceiurilor păgâne romane din vechime? Îți cer să îmi răspunzi la această întrebare raportându-te strict la Sfânta Scriptură!” 8. Franciscanul rămâne perplex, ca vițelul la poarta nouă, complet incapabil să dea vreun răspuns.

9. Miklos continuă: „De vreme ce ești incapabil să îmi dai un răspuns, îți voi pune o altă întrebare, ceva mai ușoară decât prima: cu ce ocazie a introdus Hristos sacramentele veșmintelor preoțești extrem de luxoase, robele din mătase, ciorapii roșii, bijuteriile, costisitorul baston al păstorului (din câte știu eu, chiar le-a interzis ucenicilor Săi să poarte astfel de ornamente), tiara papală sau bonetele cardinalilor, la fel de scumpe? Aștept un răspuns de la tine! Văd că taci din nou! Bine, îți voi pune o întrebare și mai ușoară:

10. Când a dispus Domnul Iisus Hristos, a cărui dorință intimă a fost aceea de a crea o biserică vie între credincioși, construcția unor temple din cărămizi și mortar, care există astăzi cu milioanele pe pământ? Și când a dispus El introducerea ornamentelor păgâne, a altarelor sacrosancte, a statuilor făcătoare de minuni, a cristelniței cu apă sfințită și cu apă de botez? Oare nu obișnuiau apostolii să boteze cu apă complet naturală, așa cum a creat-o Dumnezeu? La fel, istoria nu pomenește nimic de folosirea vreunui sfânt mir (ulei)! Când a instituit Domnul toată orgia de clopote, orgi și imnuri, toate ritualurile exterioare ale misei și sfintelor recviemuri? Când a afirmat El că își dorește instituirea unor funcții religioase, precum cele de capelani, preoți, decani, vicari, ecleziaști, episcopi și cardinali, plătindu-i apoi cu sume grase? Din câte știu eu, El le-a interzis apostolilor să poarte până și acele coșuri pentru ofrande! - Haide, aștept măcar un singur răspuns de la tine! Vorbește odată! Până acum, nu te putea opri nimeni din vorbărie! Cum se face că ai devenit dintr-o dată mut? Se pare că nu ai nici un argument în favoarea mult-adoratei tale biserici catolice, de vreme ce preferi să păstrezi tăcerea!”

11. În sfârșit, franciscanul spune, cu o voce neconvingătoare: „Aș putea să-ți dau multe răspunsuri, dar atunci când vorbești cu un eretic este mai bine să păstrezi tăcerea!” Miklos: „Sunt de acord, mai ales dacă nu ai nimic de spus în favoarea ideilor tale fixe! Spune-mi cel puțin când a dispus Hristos instituirea formulei de respingere a unei secte creștine eretice și de convertire la biserica catolică? Sau a marelui dezmăț al indulgențelor, ori a rozariilor, ca să nu mai vorbim de sărbătoarea numită pontiunkula? Când a dispus El instituirea Inchiziției romane sau spaniole, sau crearea ordinelor ecleziastice? Haide, răspunde-mi! - Văd că ești la fel de mut ca și un mormânt! Cum se face? Bine, haide să-ți pun o întrebare și mai ușoară:

12. Spune-mi, unde se spune în Actele apostolilor că apostolul Petru ar fi fondat papalitatea romană? Din câte știu eu, în perioada finală a vieții sale, acest apostol se afla în Babilon, scriind o epistolă către credincioșii din Ierusalim. Petru a văzut Roma la fel cum l-am văzut eu pe împăratul Chinei! Cine știe însă, poate că tu deții anumite informații secrete! În acest caz, dezvăluie-mi-le! - Văd că iar nu zici nimic! Probabil că nu-ți trece nici un argument prin minte! Grozavă apărare i-ai pregătit papalității!

13. Măcar atât cred că ai putea să-mi spui: când i-au conferit Hristos sau Petru titlul de «Sfânt Părinte» papei și când au introdus ei obiceiul «sărutării inelului papal»? Din câte știu eu, Hristos a interzis în mod explicit ca cineva să fie numit sfânt sau bun, cu excepția lui Dumnezeu! Mai mult, nimeni nu ar trebui să-i spună unui străin «părinte», căci acest statut îi este rezervat exclusiv lui Dumnezeu, toți ceilalți fiind frați și surori între ei! Dar cine știe, poate că Iisus Hristos a continuat să adauge de-a lungul timpului noi obiceiuri, pe măsură ce îi mai veneau idei, chit că pe vremea când a pășit pe pământ le-a spus explicit celor din Ierusalim: «Cerul și pământul vor trece, dar cuvântul Meu va rămâne de-a pururi!»

14. Da, prietene, văd că preferi să păstrezi în continuare tăcerea, iar fața ta arată că te simți stânjenit. Acest lucru nu este însă suficient. Trebuie să faci ceva în această direcție. Ți-aș mai putea aduce o mie de alte argumente asemănătoare, dar la ce bun? Văd că nu poți răspunde nici măcar la cele mai ușoare dintre ele! De aceea, cel mai bine ar fi ori să renunți la papa al tău, să te întorci cu fruntea plecată la Domnul și să-ți mărturisești deschis prostia în fața Lui, ori să pleci de aici, îndreptându-te către Budapesta sau în orice altă direcție preferi!”

15. În sfârșit, franciscanul ia cuvântul: „Prietene, întrebările tale uimitoare mi-au cam schimbat viziunea, lucru pentru care îți mulțumesc! De aceea, intenționez să te urmez la Cel Preaînalt!”

16. Miklos: „Deci, nu preferi să pleci la Budapesta?” - Franciscanul: „Nu, vai! Orașele lumii exterioare nu mai au demult nimic sfânt în ele! Ce ar putea face un spirit într-un astfel de loc?” - Miklos: „Nu spune prostii! Cum ar putea influența vreodată un spirit un muritor de rând? Cert este că dacă ai fi ales varianta cu lumea exterioară, nu ai fi avut nici o șansă să devii mai bun, ci doar mai rău, căci acolo strugurii sunt sufocați complet de mărăcini și scaieți”.

17. Franciscanul: „Dar, spune-mi, de vreme ce constat că ești infinit mai înțelept decât mine, chiar este acel oraș Budapesta reală, capitala Ungariei? Mie unul, nu prea îmi vine să cred. Bănuiala mea este că avem de-a face mai degrabă cu o iluzie decât cu o realitate”. - Miklos: „Deocamdată, nu te mai preocupa de această chestiune. La momentul potrivit, vei afla dacă ceea ce vezi este real sau nu. Haide acum să mergem la Domnul, pentru a-ți putea mărturisi imensa prostie în fața Lui. Te asigur că celelalte lucruri se vor lămuri apoi de la sine”.

18. Franciscanul: „Nu crezi însă că ar fi mai înțelept să apelăm mai întâi la Sfânta Fecioară Maria, cu atât mai mult cu cât este prezentă chiar la acea masă?” - Miklos: „Mă întreb de ce n-am apela în acest caz direct la Adam și la Eva, sau la toți patriarhii și profeții? Contele la cine a apelat? Din câte știu eu, a apelat direct la Domnul, și asta fără să mai ezite atât! Și iată unde a ajuns acum: la dreapta Domnului! Ce să înțeleg, că dorești să ajungi chiar mai aproape de Domnul decât el? Uită-te inclusiv la Robert Blum, căruia Domnul i-a dăruit această reședință splendidă, pentru eternitate. Bănuiesc că și el a apelat direct la Domnul, iar acum se bucură de binecuvântarea supremă! Ce altceva dorești mai mult?”

19. Franciscanul: „Ai perfectă dreptate. Din păcate, sunt atâtea prostii de care ne-am agățat cu toții în timpul vieții noastre exterioare, încât este foarte greu să renunți dintr-o dată la ele. Cu puțină răbdare, probabil că toate aceste lucruri se vor aranja. De aceea, haide să mergem la Domnul, apelând la El cu toată sinceritatea. Din fericire, nu mă aștept să mă trateze cu severitatea specifică bisericii catolice!”

20. Miklos: „Acesta este ultimul lucru pentru care mi-aș face probleme! Gândește-te că prin comparație cu Domnul, eu însumi sunt un naiv stupid și un om cu inima rea! Și totuși, nici măcar eu nu am avut inima să dau cu tine de pământ din cauza prostiei tale, preferând să te tratez amical, ca pe un frate! Cu atât mai mult te poți aștepta la acest lucru din partea Domnului, a cărui natură este iubirea cea mai pură! Desigur, El are și o latură severă, pe care și-o manifestă atunci când are de-a face cu aroganța umană, cu răutatea, invidia și orgoliul oamenilor, dar mai ales cu cei care își tratează semenii ca pe niște gunoaie. În ceea ce ne privește însă pe noi, cei care am fost întotdeauna atenți cu semenii noștri, blândețea Lui este fără egal! De aceea, haide să mergem la El cu inima ușoară!”

21. Cei doi se apropie de Mine. Fac la rândul Meu câțiva pași în întâmpinarea lor, spunându-i lui Miklos: „Ei bine, să înțeleg că fratele Ciprian nu a luat-o la sănătoasa, după ce a vorbit cu tine? Acest lucru îmi face o mare plăcere! Haideți, veniți! - Există încă foarte multă pâine și suficient vin pe masă; mâncați și beți după pofta inimii! În final, vă voi lua la o plimbare prin această casă imensă, care este ca un muzeu, și vă asigur că veți face cu toții ochii mari de uimire! - Dar până atunci, grăbiți-vă să vă întăriți ființa mâncând din pâinea vieții și bând din vinul celest!”

22. Cei doi se așează cu timiditate la masă. Trezindu-se chiar în fața Mea, franciscanul de-abia îndrăznește să se atingă de ceva.

23. Atunci, maica Maria îi zâmbește și îi spune: „Prietene Ciprian, de ce ești atât de sfios? Mănâncă și bea! Crezi că în lumea noastră suntem la fel de snobi cum sunt regii pe acel pământ sinistru? Nici vorbă! Aici suntem cu toții ca niște copilași: ne iubim cu inimile curate Sfântul Părinte și ne arătăm plini de bunătate unii față de ceilalți! De aceea, nu te teme, dragul meu Ciprian!”

24. Ciprian aproape că leșină, din respect față de Maria, dar Miklos îi spune: „Nu te prosti, dragă frate, și fă ce ți-au spus Domnul și mult-iubita fecioară Maria!” Franciscanul: „Ție îți este ușor să vorbești, căci nu ai fost educat să nutrești sentimente de devoțiune față de sfinți. Chiar și când trăiam pe pământ, eu eram suficient de sensibil ca să plâng din cauza morții unei muște; nu-i de mirare că acum trec printr-o veritabilă furtună emoțională”.

25. Eu: „Nu-ți face probleme. Așa se petrec întotdeauna lucrurile la început. Cu timpul, vei deveni mai îndrăzneț”. Franciscanul: „O, Doamne, compasiunea Ta nesfârșită ar putea face o inimă să explodeze de iubire față de Tine!” Eu: „Bine, acum mănâncă și bea! Uite-l pe Miklos, care nu se mai oprește din mâncat și din băut! - Robert, mai adu niște pâine și vin! Văd că lui Miklos îi place tratația noastră”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 6 of 9  [ 82 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !