Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 7.12.2019, 16:46
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 2 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 150 - Franciscanul începe să mănânce, mulțumindu-i cu ardoare Domnului. Adevărata împărăție celestă.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.5.2011, 23:29 View PostDownload Post

Capitolul 150
Franciscanul începe să mănânce, mulțumindu-i cu ardoare Domnului. Adevărata împărăție celestă.
Se produc noi miracole. Compania celor Binecuvântați ajunge în salonul principal. „O Doamne, mare e slava Ta!”

1. Robert se grăbește să mai aducă pâine și vin. Franciscanul se apleacă și se servește cu cele două alimente ale vieții. Încă de la prima înghițitură de pâine, el se simte transfigurat de aromele care îi explodează în gură. Când gustă însă și din vin, acesta îl copleșește de tot. Unicul cuvânt pe care îl mai poate rosti este un „aaah” prelungit!

2. Auzind exclamația, Miklos îl întreabă: „Ei, frate, ce mai ai de spus în legătură cu această hrană iluzorie și infernală? Mi se pare că nu-ți displace chiar atât de mult această salată cu sulf!”

3. Franciscanul îi răspunde zâmbind: „Dragul meu frate, patru lucruri sunt esențiale pentru existența umană: mai întâi de toate, trebuie să fii creat, adică să te naști. Urmează apoi prostia, care îl face pe om să se atașeze de lumea exterioară. Al treilea aspect este moartea, care, deși eliberează sufletul de învelișul său greu, nu îl eliberează și de prostia în care s-a complăcut atâta vreme. În sfârșit, al patrulea aspect se referă la trezirea lui spirituală; nu te poți trezi însă față de înțelepciune dacă nu treci mai întâi prin faza prostiei, inclusiv în această lume a spiritelor. Cam așa s-au petrecut lucrurile și cu mine!

4. Știi și tu foarte bine cât de aberantă a fost dogma pe care am învățat-o pe pământ și cât de adânc s-a implantat aceasta în subconștientul nostru! Cum aș fi putut obține eu adevărata înțelepciune în condițiile în care singura doctrină la care am avut acces a fost aceasta? Imediat după moarte, noi ne-am trezit în această lume, la fel de ignoranți ca niște vite! Cu siguranță, am fi rămas în această ignoranță de-a lungul întregii eternități dacă Domnul, Dumnezeul și Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire nu ne-ar fi luat în grija Lui atotputernică. De aceea, slăvit fie de-a pururi numele Lui sfânt! - Dar, privește: fratele Robert Blum tocmai a adus o nouă carafă cu vin și o bucată întreagă din această pâine minunată a vieții, pe care a pus-o pe masă în fața noastră!”

5. Miklos: „Într-adevăr, este un adevărat festin al bunătății! Mănâncă și bea, frate! Eu unul m-am îndestulat suficient și simt că am mâncat pentru o întreagă eternitate”. - Franciscanul: „Și eu mă simt la fel, dar ce crezi că va spune Domnul dacă i-am oferi Lui pâinea?”

6. Maica Maria: „Faceți acest lucru fără nici o ezitare, căci îi va face mare plăcere!” - Franciscanul: „Dacă Fecioara binecuvântată este de acord, atunci cred că putem face acest lucru fără nici un fel de probleme. Domnul vorbește cu contele, dar nu contează. Ia tu vinul, iar eu voi lua pâinea, și haide să-i facem o surpriză!”

7. Cei doi iau vinul și pâinea, pe care Mi le aduc Mie. Franciscanul Mi se adresează cu toată umilința: „Doamne, când Te-ai aflat pe pământ, ai spus odată: «Adevăr vă spun: nu voi mai bea din acest vin până în ziua când vom putea bea un vin nou, în împărăția Tatălui Meu». Doamne, iată, am ajuns cu toții în această împărăție. De aceea, fii atât de bun și savurează acest vin nou, făcut în împărăția ta, pentru liniștea noastră!”

8. Eu: „Îmi face mare plăcere să văd că v-ați amintit de Mine, aducându-Mi să mănânc și să beau, așa cum se gândesc copiii la Tatăl lor! De bună seamă, M-aș fi putut servi și singur, dar nu M-aș fi bucurat la fel de mult de dulceața acestor alimente ca în acest caz, când ele Mi-au fost aduse de copilașii Mei dragi. De aceea, dați-Mi pâinea și vinul, și vă veți convinge că și Eu mănânc și beau din ele!” După care Mă servesc din pâinea și din vinul aduse de cei doi, dând mai departe ceea ce rămâne celor din jur, care le primesc cu bucurie din mâna Mea, încărcându-se astfel cu și mai multă putere și strălucire.

9. Încântat la culme, franciscanul îmi spune: „Doamne, Dumnezeule și Părinte preasfânt! Dacă un înger mi-ar fi spus pe pământ cum se petrec lucrurile în împărăția Ta, nu l-aș fi crezut! Deși atât de luminoasă și de încântătoare, atmosfera de aici nu are nimic de-a face cu acea sfințenie hieratică în care cred romano-catolicii. Fiul lui Dumnezeu nu are fața aceea severă, de inchizitor, la care se așteaptă aceștia! Tatăl ceresc este de față, dar nu are o expresie inexorabilă! Aici, totul mi se pare incredibil de natural, și toată lumea este plină de compasiune și de prietenie! Tu însuți, deși ești Ființa divină supremă, Te plimbi printre noi și Te comporți cât se poate de natural, de parcă ai fi unul dintre ai noștri! Cine te privește doar cu ochi exteriori nu-și poate da seama în ce măsură Te deosebești de noi! Vorbești și te exprimi exact la fel ca noi, și întreaga Ta ființă debordează de modestie!

10. Cum să nu se îndoiască un nou venit de autenticitatea acestei lumi, când prejudecățile cu care vine aici sunt atât de mari, chit că lumina glorioasă care ne înconjoară pe toți și frumusețea maiestuoasă a celor binecuvântați, cu înfățișări angelice, îi strigă în față: «Aceasta este adevărata împărăție a lui Dumnezeu!» Acum, că lumina spiritului a început să se trezească în mine, îmi dau seama că împărăția Ta nici nu ar fi putut arăta în alt fel, căci nimic nu este mai natural ca Tu, Tatăl nostru ceresc și Domnul suprem al cerului și al pământului, să Te plimbi printre noi, copilașii Tăi, îmbrăcat în aceste haine simple și având grijă de noi! Trebuie să îți mărturisesc că atunci când am ajuns aici nu puteam să înțeleg anumite aspecte descrise în Evanghelie, unde se spune în mod insistent că Fiul Tatălui ceresc stă la dreapta Acestuia, înconjurat de o lumină pururi inaccesibilă. Mai există și un pasaj în care se spune: «Mă voi întoarce pe norii cerului, învăluit în slavă, și îi voi judeca pe morți și pe vii!» Și cât de misterioase sunt revelațiile lui Ioan (n.n. Apocalipsa)! În această lume nu există însă nimic din toate acestea, ba chiar dimpotrivă! De aceea, cred că putem fi scuzați într-o oarecare măsură dacă la început am privit acest veritabil paradis celest ca vițeii la poarta nouă.

11. Abia acum îmi dau seama că numai un astfel de paradis le poate asigura plenar spiritelor care intră în el adevărata libertate și fericire eternă. O, slăvit fii de-a pururi pentru acest lucru, Dumnezeule și Tată preasfânt și preaplin de iubire”.

12. Eu: „În clipa de față, dragul Meu Ciprian, lucrurile par într-adevăr extrem de simpliste în această lume, și nimeni nu poate observa vreun lux inutil în acest peisaj. Pe de altă parte, nu trebuie să crezi că slava cerurilor Mele se limitează la ceea ce vezi aici! Așteaptă puțin și nu te vei mai sătura de miracole!

13. Ne vom îndrepta acum cu toții în marele salon alăturat, iar apoi vom vizita mai departe această casă-muzeu, unde veți vedea minuni care vă vor tăia respirația. Nici chiar acestea nu trebuie considerate însă limita cerurilor Mele, ci doar un fel de preludiu la ceea ce va urma!

14. În ceea ce Mă privește, Eu voi rămâne de-a pururi Cel care sunt! Chiar și atunci când întreaga realitate din jurul vostru se va modifica, devenind din ce în ce mai strălucitoare și mai luminoasă, Eu voi continua să rămân neschimbat și imuabil în mijlocul lucrărilor Mele, a căror măreție sublimă nu va putea fi cuprinsă niciodată în totalitate de cineva. Haideți acum să ne ridicăm și să mergem în salonul alăturat!”

15. Miile de oaspeți se ridică de la masă și o iau înainte, urmați de patriarhi și de apostoli. Maria, Iosif și apostolul Ioan conduc grupul, iar alături de Mine se află contele, franciscanul, Miklos și generalul, urmați de Thomas și de Dismas. În spatele nostru vin Robert cu soția lui Helena, Becher, Jellinek, Bruno, Bardo, Niklas și cele 24 de balerine, care duc cu ele și câteva pâini și carafe cu vin.

16. Când ajungem în sfârșit în marele salon, care este atât de imens încât grupul alcătuit din câteva mii de oameni abia dacă se mai vede, franciscanul aproape că leșină de uimire, spunând:

17. „O, Doamne, este prea mult pentru un biet spirit sărman! Ce mărime, ce înălțime și ce splendoare! Este imposibil, Doamne, ca acesta să fie doar un preambul al cerurilor Tale! Acesta este însuși raiul și nu cred că poate exista ceva mai sublim decât ceea ce văd acum în fața ochilor! Tavanul este acoperit cu stele și pe el pot fi văzute cele mai sublime constelații! Pe pereți pot fi văzuți soarele și norii! Iar galeriile atât de minunat țesute seamănă cu niște culmi muntoase maiestuoase în lumina răsăritului. - O, ce măreție! Ce splendoare! Este prea mult pentru un biet spirit! - O, Doamne, mare e slava Ta!!!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 151 - Vizitarea casei-muzeu. Marele cimitir. Mesajul de pe piatra funerara.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.5.2011, 23:43 View PostDownload Post

Capitolul 151
Vizitarea casei-muzeu. Marele cimitir. Mesajul de pe piatra funerara. „Doamne, revelează-mi tu ce a vrut să spună mesajul”

1. Eu: „Ei bine, dragul Meu prieten, dacă ți se pare că acesta este raiul cel mai perfect, deși nu avem în față decât o lume a spiritelor ceva mai bună decât cea pe care tocmai am părăsit-o, în care adevăratul rai abia începe să își facă simțită prezența în spiritul omului, astfel încât acesta să poată renaște a doua oară, ca un spirit pur, Mă întreb ce vei spune atunci când vei pătrunde în adevăratul rai, cel născut din splendoarea propriului tău spirit!

2. Îți repet: acesta este doar un preambul la intrarea în adevărata împărăție a cerurilor. Voi nu i-ați putea vedea, supraviețuind, nici măcar pe acești părinți primordiali, acești profeți și apostoli, împreună cu maica Mea Maria, dacă i-ați percepe în adevărata lor formă celestă. Dar deocamdată nu-ți bate capul cu astfel de lucruri care te depășesc, căci de aceea Mă aflu Eu însumi alături de voi, pentru a vă conduce personal, pas cu pas, în adevăratul rai. Și cine ar putea cunoaște mai bine decât Mine calea cea mai scurtă și mai sigură care conduce acolo?”

3. Franciscanul: „Da, Doamne! Să înțeleg că Robert Blum nu a ajuns încă în raiul cel mai înalt?” - Eu: „Nu, nu încă! Această casă s-a născut într-adevăr din inima lui, și pare perfectă în sine, atât cât puteți voi percepe la ora actuală. Există însă în ea nenumărate camere și saloane pe care el însuși nu le cunoaște încă, așa cum nu le cunoașteți nici voi. Cu răbdarea cuvenită, veți ajunge însă într-o etapă în care toate aceste minuni vă vor fi revelate.

4. Până atunci, haideți să ne îndreptăm către acel mare portal, prin care vom intra în marele muzeu, unde ochii voștri se vor deschide și mai mult”.

5. Franciscanul: „Și ce vom vedea acolo?” - Eu: „Te vei lămuri în curând! Iată, o parte dintre oaspeți au pătruns deja în marele muzeu. Auzi strigătele lor de uimire? Vom ajunge și noi în cel mai scurt timp acolo. Până una alta, privește cu atenție portalul, care are o lățime și o înălțime considerabilă, și vei vedea deja anumite lucruri care te vor uimi. Spune-Mi: ce vezi?”

6. Franciscanul face eforturi să privească prin marele portal, deși ne aflăm încă la o distanță destul de mare de acesta, și îmi răspunde: „Doamne, mi se pare ciudat; nu văd nimic altceva decât un imens cimitir care conține nenumărate monumente; hm, chiar că este un muzeu ieșit din comun! Cu cât ne apropiem mai mult de portal, cu atât mai clară îmi devine imaginea acestui cimitir nesfârșit. - Constat de asemenea că mulți dintre amicii noștri se îngrămădesc în jurul monumentelor, dar urechile mele nu aud exclamații de bucurie, ci mai degrabă de oroare. Doamne, se pare că acest muzeu nu este tocmai amuzant!”

7. Eu: „O, nu te teme! Adevăr îți spun: vă veți amuza și vă veți minuna așa cum nu ați făcut-o vreodată! Privește, tocmai am trecut de marele portal. Ce vezi acum?”

8. Franciscanul: „Doamne, formele au devenit acum mai clare. Ce imagine formează acum prietenii noștri! Parcă ar fi o turmă de miei duși pentru prima oară la păscut, pe o pajiște sublimă. Nu par să se oprească din behăit. Trebuie să privesc neapărat mai de aproape o asemenea piatră funerară”.

9. Franciscanul se apropie de unul din mausoleele funerare și remarcă o inscripție sublimă pe o tăbliță ovală de culoare neagră, încearcă să descifreze ce scrie pe ea, dar nu reușește, căci literele îi sunt necunoscute. De aceea, Mă roagă cu smerenie să îi citesc ce scrie în epitaf.

10. Dar Eu îi spun: „Prietene, ne-ar lua o eternitate ca să descifrăm toate epitafurile din acest muzeu. Ar fi ca și cum am încerca să calculăm câte plante viitoare se vor putea naște dintr-un singur bob de grâu. Dacă vrei să înțelegi infinitatea, nu trebuie să începi niciodată de la un obiect individual, oricare ar fi acesta, ci trebuie să te raportezi exclusiv la tine însuți. Atunci când vei ajunge să îți cunoști și să îți înțelegi adevărata natură personală, vei putea înțelege tot restul. În schimb, atât timp cât nu te cunoști pe tine însuți, nu ai cum să înțelegi corect restul creației. Dacă ochii sunt orbi, cum poate obține omul lumina pentru a ști unde se află și ce anume îl înconjoară? În schimb, dacă ochiul vede limpede, el percepe cu claritate tot ce există în interiorul și în exteriorul omului. La fel se petrec lucrurile și în cazul omului spiritual.

11. Fiind forma exterioară substanțială a omului, sufletul nu dispune de o lumină în sine și nu poate cunoaște decât acea lumină care ajunge la el din exterior, de la alte ființe care au ajuns deja să posede o lumină interioară. De aceea, cunoașterea lui nu poate fi decât parțială. El nu poate recunoaște decât acele părți ale lumii sale psihice care intră sub incidența acestei lumini exterioare. Dacă această lumină se focalizează asupra unui alt obiect, el uită instantaneu de obiectul de dinainte, care nu mai este acum luminat. În fața privirii sale apare acum un alt univers, scăldat în fanta îngustă de lumină la care are acces și pe care îl poate recunoaște numai atât timp cât va rămâne scăldat în acest fascicul de lumină. După ce fasciculul de lumină continuă să se mute asupra unui alt univers sau obiect, el uită și de acest al doilea aspect pe care l-a cunoscut (la fel cum s-au petrecut lucrurile și în cazul primului). După cum vezi, sufletul poate rămâne în această stare o eternitate, cunoscând parțial diferite aspecte ale creației, dar rămânând practic în aceeași stare de cunoaștere în care s-a aflat la început.

12. Cu totul altceva se petrece însă atunci când spiritul viu își face pentru prima dată apariția în interiorul sufletului, iluminându-l complet, din interior. Această lumină este eternă și nu dispare niciodată, iluminând și alimentând simultan toate părțile sufletului, astfel încât acesta ajunge să înflorească plenar. Atunci când se petrece acest fenomen sublim, sufletul nu mai simte nevoia să cunoască diferite aspecte individuale ale creației, căci el capătă acces la o cunoaștere omniscientă, simultană, a tuturor aspectelor din interiorul său. De aceea, omul născut a doua oară, din punct de vedere spiritual, nu mai simte nevoia să Mă întrebe: «Doamne, ce este cutare sau cutare lucru?» Așa cum spuneam, el capătă un acces simultan la toate profunzimile insondabile ale înțelepciunii Mele divine.

13. Ca să înțelegi și mai bine acest adevăr profund, îți voi citi totuși ce scrie pe această placă funerară. Te asigur însă că după ce vei afla ce scrie pe ea, îmi vei pune o mie de alte întrebări. Ascultă, deci:

14. «Repausul este la fel ca moartea - inactiv. Și totuși, acest repaus nu înseamnă relaxare, ci doar o inhibare a mișcării. Dacă vei înlătura pârghiile care acționează în sensul inhibiției, repausul se va transforma automat în mișcare! Pe de altă parte, nici mișcarea nu este altceva decât o căutare veșnică a stării de repaus. Când ea descoperă punctul de echilibru și se transformă în relaxare, aceasta din urmă devine o aspirație continuă către starea de mișcare. De îndată ce noile pârghii inhibitorii sunt înlăturate, repausul se transformă din nou în mișcare. Altfel spus, mișcarea înseamnă repaus; repausul nu înseamnă un repaus adevărat, iar mișcarea nu este o mișcare autentică. Cum s-ar spune, nu există nici mișcare, nici repaus, căci fiecare tinde către cealaltă extremă, anulându-se totodată reciproc, fie prin afirmarea de sine, fie prin negarea celeilalte. - O, lume care te odihnești sub această piatră funerară, în realitate tu nu te odihnești, ci aspiri către mișcare, datorită poverii păcatelor tale. Ceea ce faci tu este să te maturizezi în vederea vieții care va urma. Nu faci altceva decât să încerci să scapi de actualele blocaje, care îți inhibă deocamdată mișcarea. Când vei scăpa de ele, te vei arunca din nou, cu nesaț, în vârtejul lumii exterioare, căutând acolo ceea ce acum ai deja. Când o viață este curmată, o alta îi ia locul. Cel care se bucură de viață aspiră însă către odihnă, iar cel care are parte de odihnă nu își dorește altceva decât viața! - Doamne, izvor primordial al adevăratei vieți, dăruiește-le Tu adevărata odihnă celor care se odihnesc, și îndrumă-i pe calea cea bună pe cei care se află în mișcare!»

15. Spune-Mi, ai înțeles ce dorește să spună această inscripție?” - Franciscanul: „Doamne, dacă mi-ai fi citit în japoneză acest mesaj, cred că l-aș fi înțeles mai clar! Ce altceva aș putea să-Ți spun? De aceea, Te rog, lămurește-mi Tu ce au vrut să spună aceste cuvinte!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 152 - Cum pot fi salvați prizonierii materiei? Recomandările franciscanului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 00:03 View PostDownload Post

Capitolul 152
Cum pot fi salvați prizonierii materiei? Recomandările franciscanului.

1. Eu: „Crede-Mă, poți înțelege singur acest mesaj, dacă te raportezi la propria ta viață, în care ai cunoscut în egală măsură repausul și mișcarea! Cunoști foarte bine ce înseamnă plimbarea și oprirea, statul în picioare, șezând sau culcat. Ce obișnuiai să simți atunci când mergeai foarte mult, devenind din ce în ce mai obosit? - Îți doreai să te odihnești o vreme. Asta înseamnă să te afli în mișcare și să cauți starea de repaus, sau de odihnă. De îndată însă ce te simțeai perfect odihnit și vedeai pretutindeni în jur exuberanța vieții, cum ar fi să zicem o turmă de miei care se zbenguiau sau niște păsărele zburând vesele de pe o creangă pe alta, ce simțeai? Nu îți doreai din toată inima să te dai jos din pat și să iei la rândul tău parte la acest minunat spectacol al vieții? - Ba da!

2. Așa cum îți poți da seama din această inscripție, repausul și mișcarea nu sunt altceva decât nevoi alternative ale existenței și ale vieții, orice formă ar lua acestea. - Toate ființele care se află sub povara judecății se trezesc fie într-un repaus neîntrerupt, fie într-o mișcare perpetuă. Numai cei care cunosc adevărata libertate a vieții se pot bucura simultan de odihnă și de mișcare, care le stau în egală măsură la dispoziție. De aceea, cererea de la sfârșit: «Doamne, izvor primordial al adevăratei vieți, dăruiește-le Tu adevărata odihnă celor care se odihnesc, și îndrumă-i pe calea cea bună pe cei care se află în mișcare!», nu vrea să spună altceva decât: «Doamne, dăruiește-ne nouă adevărata libertate de a ne bucura deopotrivă de odihnă și de mișcare». Altfel spus (ca să înțelegi și mai limpede): «Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de răul (povara) judecății». - Spune-Mi: acum ai înțeles mai clar?”

3. Franciscanul: „Da, Doamne și Tată, acum am înțeles mult mai bine. Dar cine sunt cei care se odihnesc sub această placă funerară și pentru care a fost pusă inscripția? Cine sunt cei care tânjesc în acest caz după mântuire?”

4. Eu: „Ascultă! Sub aceste pietre funerare se odihnesc toate spiritele captive încă în închisoarea materiei, iar această piatră funerară a fost așezată deasupra lor pentru a le reaminti constant de înțelepciunea și de atotputerea Mea dumnezeiască primordială, cea care a stabilit necesitatea judecății asupra întregii materii.

5. Sufletul tău a ieșit și el cândva dintr-un asemenea mormânt, fiind introdus într-un trup din carne și oase, adică într-un alt fel de mormânt. Acest corp a fost modelat de un altul, mai ușor și mai luminos, capabil să susțină viața naturală, care l-a construit după chipul și asemănarea sa. Văzându-și lucrarea terminată, el a simțit o mare plăcere, identificându-se cu noua sa formă (adică cu trupul cel mort alcătuit din carne și oase) până la uitarea completă de sine.

6. La fel ca orice alt obiect material, trupul din carne este mort în sine. Dacă sufletul se identifică cu acesta, cum ar putea scăpa el de povara judecății, de vreme ce întreaga materie trebuie - prin forța necesității - să fie supusă judecății inexorabile? Eu am introdus cândva un spirit viu în orice suflet, iar acesta din urmă are datoria să se identifice cu spiritul, nu cu trupul său. Dacă sufletul uită de sine și se identifică în întregime cu trupul său, cum ar putea spiritul să devină vreodată adevăratul stăpân al casei sale?

7. Îți voi răspunde Eu: în acest caz, spiritul nu numai că nu se va trezi la viață, dar va fi înmormântat el însuși în interiorul materiei! Exact acest gen de spirite se află sub aceste pietre funerare, într-un număr foarte mare. Fiecare mormânt ascunde un astfel de spirit, iar cel de față prezintă pe placa sa funerară cuvintele sărmanului spirit îngropat aici. Deși se află sub restricție, acest spirit geme și se plânge, aspirând către eliberarea lui din acest mormânt. - Spune-Mi, așadar, ce crezi că trebuie să facem noi pentru a ajuta aceste spirite să se elibereze?”

8. Franciscanul: „Doamne, nici un om care dispune de o scânteie cât de mică de iubire în inima sa nu-Ți poate da decât un singur răspuns: haide să facem tot ce ne stă în puteri pentru a elibera aceste spirite! Haide să le ajutăm în toate felurile posibile, astfel încât să poată ieși din aceste morminte. Haide să dizolvăm complet materia, folosindu-ne de un elixir alchimic, eliberând astfel complet toate spiritele ținute captive în interiorul ei!

9. Inima mea nu mai este capabilă să le acuze de vreun păcat, chiar dacă oamenii din lumea exterioară sunt covârșiți de răutate și de pasiunile lor materiale. Este suficient să privești condițiile în care se zbat, sărăcia lor involuntară, adeseori lipsa completă de educație morală, datorată de multe ori chiar sărăciei economice în care sunt menținuți cu forța și care conduce la rândul ei la împietrirea inimilor lor... Cum să condamni în aceste condiții bietele suflete expuse tuturor dorințelor, și implicit disperării, întrucât nu își pot îndeplini majoritatea acestor dorințe? Repet, în cazul lor nu putem vorbi de o educație morală sau spirituală. - Nimeni nu face nimic pentru educarea spirituală a acestor suflete sărmane, cu excepția slujbelor de duminică, ținute și acestea în latină, la care bieții de ei iau adeseori parte cu mâinile și picioarele înghețate din cauza frigului de afară.

10. Cine poate învinovăți aceste suflete dacă ajung să devină rele din toate punctele de vedere, încălcând toate legile și chiar negându-L pe Dumnezeu, date fiind aceste circumstanțe și multe altele, pe care nu le-am pomenit? Eu unul nu am de gând să fac așa ceva! De aceea, eu cred că oamenii ar trebui ajutați în mod real, la început fizic, iar apoi și spiritual, iar situația de pe pământ ar arăta în scurt timp cu totul altfel.

11. Așa cum arată la ora actuală, pământul apare ca un iad perfect pentru acești bieți oameni. Ar fi suficient să reinstaurezi măcar pe sfert paradisul terestru, și ai să vezi că oamenii îl vor recunoaște din nou pe Dumnezeu! Așa cum înțeleg eu lucrurile, degeaba îi pui să studieze moralitatea cea mai înaltă atât timp cât ei se află în iad. De aceea, Te implor: haide să îi ajutăm în toate privințele, astfel încât să poată ieși din mormintele lor, cel puțin cei care își doresc cu adevărat acest lucru! De acum înainte, îmi propun ca aceasta să îmi devină unica menire în viață”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 153 - Câteva indicii importante referitoare la viață. Satan a fost cel care a creat materia și toate sufletele
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 00:19 View PostDownload Post

Capitolul 153
Câteva indicii importante referitoare la viață.
Satan a fost cel care a creat materia și toate sufletele umane.
Planul de mântuire al lui Dumnezeu.

1. Eu: „Dragă prietene, ai o inimă bună, căci ți-ai manifestat imediat simpatia pentru frații tăi. Din nefericire, acest atribut lipsește aproape cu desăvârșire din inimile celor mai mulți dintre tovarășii tăi întru credință de pe pământ. În ceea ce privește însă cunoașterea spirituală, Mă tem că aici mai ai foarte multe de învățat.

2. Ți se pare cumva că Mi-am luat vreodată mâna de pe umanitatea acelei planete, sau că inima ta este mai plină de iubire pentru semenii tăi decât este a Mea, ori că nu fac nimic în folosul celor care trăiesc la ora actuală pe pământ? Crede-Mă: inima ta este bună, dar oarbă! Tu te repezi să mângâi un șoim, convins că este un porumbel blând! Știi cumva cum s-au născut majoritatea oamenilor de pe pământ și cum trebuie ghidați ei astfel încât să devină în timp spirite libere, trecând prin toate etapele procesului de mântuire? Deși nu ai înțeles niciodată acest lucru, te repezi acum să Mă mustri cu blândețe, ca și cum ar fi vina Mea că umanitatea trece printr-o suferință atât de mare, pe care și-a creat-o cu mâna ei! Mă tem că, în această privință, inima ta dă încă dovadă de un mare orgoliu, fiind complet lipsită de înțelepciune!

3. Ai privit vreodată, pe vremea când trăiai pe pământ, cum se confecționează obiectele din metal și din sticlă? Atunci când contempli metalul înroșit care spumegă în furnal, șuierând și fumegând, nu ți-ai putea imagina nici o clipă cât de inert devine el în stare de răcire. Pentru a-l face să renunțe la această stare de inerție și indiferență inițială, el trebuie mai întâi trecut prin puterea alchimică a focului, proces care se dovedește întotdeauna foarte dureros pentru el, dar fără de care nu și-ar putea schimba niciodată forma! Tu deplângi acest proces absolut necesar, dar ce mai zici în finalul lui, când vezi metalul șlefuit și strălucitor, în noua sa formă, utilă pentru om? Dintr-o dată, regretele de dinainte îți dispar complet din inimă și începi să lauzi intelectul omului care a putut concepe astfel de obiecte utile din metal, sau veritabile opere de artă confecționate din sticlă!

4. La fel se petrec lucrurile și în cazul educației omului. Dacă acesta este bolnav sau schilod, orb, surd, mut ori chiar lepros, un medic priceput va face tot ce-i va sta în puteri pentru a restabili armonia ansamblului. Dacă însă procesul de vindecare presupune folosirea unor metode mai severe și mai dureroase, cum sunt cele chirurgicale, ce ar trebui să facă medicul? Să le evite, cu prețul morții pacientului său, numai pentru a-l feri pe acesta de povara durerii?

5. Dacă ai urechi de auzit, atunci ascultă ce îți spun: la începuturile creației, Satan a fost modelat ca un spirit uman. Tocmai când ar fi trebuit însă, în urma unei porunci divine, să își recunoască și să își accepte libertatea spirituală, el s-a revoltat, a încălcat porunca divină și l-a negat astfel pe Dumnezeu, căzând din grație. Din păcate, el a atras odată cu propria sa cădere și multitudinea de spirite cărora le-a dat naștere, la fel ca și Adam, și al căror părinte a rămas pentru totdeauna. În acest fel, el și-a îndepărtat copiii de Mine, propriul lui Creator. Așa s-a născut creația materială cu toate universurile ei, care reprezintă în sine o judecată esențială. În ceea ce îl privește pe Satan, el poate rămâne încă o vreme îndelungată ceea ce este, dar am decis să îi iau copiii și să îi readuc pe calea cea dreaptă, mergând, desigur, pe drumul cel lung al materiei. Toți acești germeni ai vieții s-au născut din natura agregată a sufletului lui: unii s-au născut din părul lui, alții din capul, din gâtul, din limba, din dinții, din pieptul, din organele lui interne, din pielea, mâinile și picioarele sale. De aceea, pentru a ajunge la adevărata desăvârșire, oamenii trebuie să fie ghidați și tratați în funcție de acea parte din Satan din care s-au născut. (*)

6. Știind aceste lucruri, crezi că mai poate cineva să-Mi spună: «Doamne, de ce nu îi ajuți pe cei sărmani, lăsându-i să se lamenteze și să piară?» - Ascultă, Eu nu las pe nimeni să piară, nici măcar pe Satan și pe diavolii lui virtuali. Dar nici nu pot să-i las să facă tot ce doresc în orbirea lor, care se opune ordinii Mele, de care depinde menținerea întregii creații. Dimpotrivă, sunt nevoit să fac tot ce îmi stă în puteri pentru a-i determina - fără a le încălca liberul arbitru - să se apropie de adevăratul lor țel spiritual, stabilit de Mine încă de la începuturile eternității.

7. Crezi cumva că sub aceste pietre funerare se ascund - sub povara judecății - bieții proletari nevoiți să păcătuiască din cauza sărăciei în care sunt ținuți cu forța? Nici vorbă! Toate spiritele aflate în aceste morminte au linii genealogice ancestrale, aparținând claselor privilegiate, și au fost educate în multe domenii de activitate. Ele s-au folosit însă de cunoașterea și de avuția lor pentru a încerca să se înalțe și mai sus, cultivând exclusiv încăpățânarea, dușmănia, răutatea, alienarea, dorința de a-și ține semenii într-o stare de dominație, ostilitatea, maliția, invidia, senzualitatea, etc. În acest fel, ele nu au făcut altceva decât să își materializeze și mai mult sufletele - așa că acum sunt blocate în mormintele judecății pe care și le-au pregătit singure!

8. Iată, dacă privești cu atenție mormântul din fața noastră, vei vedea o deschizătură; privește în interiorul ei și spune-Mi ce vezi acolo! Voi continua apoi să-ți explic cum stau lucrurile”.

(*) - Vezi și „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul”, n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 154 - Secretele ascunse în interiorul mormântului. Vindecarea în lumea de dincolo. Canalul grației divine.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 00:33 View PostDownload Post

Capitolul 154
Secretele ascunse în interiorul mormântului. Vindecarea în lumea de dincolo. Canalul grației divine.

1. Franciscanul privește prin deschizătură, băgându-și adânc capul în ea. La început nu vede altceva decât o gaură neagră, dar treptat aceasta se lărgește, devenind din ce în ce mai luminoasă și permițându-i să vadă ce se întâmplă în interior.

2. După ce privește o vreme, îmi spune: „O, Doamne, uimitoare lucruri îmi e dat să văd! Mă aflu în camera unui savant! Într-un colț se află o bibliotecă imensă, înțesată de volume prăfuite, iar într-un alt colț se află un pat pe care stă întinsă o femeie complet goală, aflată într-o poziție nu tocmai decentă. Savantul, care are o înfățișare deloc frumoasă, se îndreaptă acum către pat, spunând: «Coiba, haide să ne bucurăm de plăcerea supremă a vieții, căci nu putem vorbi cu adevărat de viață dacă nu ne bucurăm așa cum se cuvine de ea!» începe să se dezbrace, după care - o, ce animal! - nu, nu pot să-Ți descriu ce se întâmplă! Doamne, oare nu i-aș putea trimite o ploaie rece, ca să mai răcoresc focul acestui bătrân libidinos? Și eu care credeam că voi întâlni în interiorul mormântului un cadavru! Ce să zic?! Se pare că ne aflăm într-un muzeu al porcilor!”

3. Eu: „Detașează-te! Lasă-l să facă ce vrea! În caz contrar, l-ai face să se mânie foarte tare, așa că i-ai provoca mai mult rău decât bine! Astfel de animale cu fețe de oameni sunt foarte înclinate către mânie și nu este deloc recomandabil să le tulburi poftele. De altfel, te asigur că după ce va termina cu satisfacerea lor, propria lui natură umană îi va arăta ce a semănat, silindu-l să culeagă roadele comportamentului său degradant. Așteaptă puțin! Bucuria pe care o simte acum se va sfârși în scurt timp, după care vei asista la cu totul alte sentimente. Privește!” - Aproape imediat, franciscanul spune: „O, ce destin implacabil! Desfătarea lascivă a savantului și a grăsanei lui amante a fost înlocuită de gemete și de durere. Amândoi blestemă și se zvârcolesc ca viermii, strigând de durere. Ce imagine dezgustătoare! Doamne, dacă nu aș avea de-a face cu doi porci la fel de mizerabili, aproape că Te-aș ruga să ai milă de ei, curmându-le suferința. În cazul de față, pur și simplu nu pot face însă așa ceva! Cei doi merită să afle pe pielea lor care sunt consecințele viciului!”

4. Miklos: „Prietene, lasă-mă și pe mine să văd!” - Franciscanul: „Chiar te rog!” - Miklos privește și el prin deschizătură, spunând: „Ah, ce imagine șocantă! Este într-adevăr teribil! O, Doamne, aceste suflete par să sufere cumplit. Nu am putea face nimic pentru ele?”

5. Eu: „Deocamdată, nu! Pentru a ajuta astfel de suflete osificate, trebuie să te comporți lipsit de delicatețe, căci simpla tragere de mânecă nu are nici un efect asupra acestor spirite materialiste. Eu unul am multă răbdare față de astfel de suflete indolente, dar când toate avertismentele Mele blânde se dovedesc în zadar, sunt nevoit să le trimit altele, mai severe. Abia după ce simt plenar durerea devin ele ceva mai receptive, întorcându-se către interior și căutând acolo principii și un mod de viață ceva mai înalte. De aceea, le vom lăsa o vreme să se bucure de această durere, care nu reprezintă altceva decât consecința desfătărilor lor anterioare!”

6. Miklos: „Dar, Doamne, mi-e imposibil să mai privesc! Țipetele lor sunt înfiorătoare, și văd că au început să își sfâșie carnea de pe ei, de disperare. Aoleu, și ce blesteme cumplite proferează. Imaginea este într-adevăr teribilă! Doamne, astfel de imagini se ascund sub toate mormintele din această sală!?”

7. Eu: „Unele sunt chiar mai teribile decât cele pe care le vedeți în cazul de față, dar există și altele mult mai blânde. Cât timp s-au aflat pe pământ, nici unuia din aceste suflete nu i-a lipsit pe deplin lumina spirituală. Dat fiind însă că nu au folosit această lumină spirituală pentru a-și trezi inimile, ci doar pentru a-și alimenta orgoliul, simțurile depravate și furia interioară, ele sunt nevoite să stea o vreme în acest muzeu, pentru a fi complet transformate prin focul alchimic. Dacă o operație delicată nu are efect asupra unui bolnav, el trebuie tratat printr-o operație mai severă, în caz contrar, el nu ar putea fi vindecat (mântuit) vreodată. Să mergem însă mai departe și să trecem la un alt mormânt!”

8. Contele Bathianyi intervine și el: „Doamne, Tată preasfânt și preabun, în cazul de față avem de-a face cu un mausoleu foarte bogat decorat, pe care se află următoarea inscripție misterioasă:

9. «Dumnezeu, libertate, beatitudine! Om, câine ținut în lanț, suferință, moarte! Omul, acest animal parazit care trăiește în veșmântul sfințeniei lui Dumnezeu, ar trebui să-L iubească pe Cel Preaînalt la fel cum iubește puricele trupul uman! Lui Dumnezeu nu-i place însă această senzație, așa că nu încetează să ucidă paraziții umani. Ce om cunoaște iubirea puricelui față de trupul său? Cu cât trupul său este invadat mai mult de purici, cu atât mai mare este iubirea acestora față de el. Dar omul măreț și înțelept nu este încântat de această iubire, așa că face tot ce îi stă în puteri pentru a scăpa de paraziți! Exact la fel procedează și Divinitatea! Ea nu suportă iubirea paraziților umani și încearcă tot timpul să scape de ei și de iubirea lor umană. Dacă iubirea paraziților umani reprezintă o asemenea oroare pentru Ea, Ea nu ar fi trebuit să îi creeze pe aceștia de la bun început! Deși paraziții au o mărime microscopică prin comparație cu măreția infinită a lui Dumnezeu, ei sunt totuși înzestrați cu o mare sensibilitate, percepând dureros respingerea lor de către sfințenia divină, direct proporțional cu omnipotența copleșitoare a lui Dumnezeu, care poate face orice dorește cu sărmana creatură numită om! De aceea, preamărită Divinitate, fie-Ți milă de paraziții pe care i-ai creat, anihilându-i pentru totdeauna!»

10. Ce epitaf curios și pervers! Mă întreb sincer cui poate să-i aparțină acest mormânt”.

11. Eu: „Dragul Meu Ludwig, îți pot satisface fără probleme această curiozitate. Du-te și caută în partea laterală a mausoleului, unde vei găsi o deschizătură similară cu cea de dinainte. Privește în interiorul ei și vei afla ceea ce te interesează!” - Contele Ludwig Bathianyi face ce i-am spus, după care exclamă uimit la culme de ceea ce vede: „O, n-am mai văzut așa ceva! Mă aflu în fața unei maimuțe păroase și jegoase, împodobită însă cu pene de păun, care se plimbă de-a lungul unui hol, ducându-și adeseori mâna la nas și la sprâncene, pe care și le freacă cu o mină oarecum filozofică. Nu departe de ea se află alte șapte sau opt maimuțe, probabil de sex femeiesc, care se hârjonesc pe un pat, șoptindu-și ceva la ureche. Maimuța cea mare spune acum, cu o voce cavernoasă: „Da, da, rușii nu se vor înțelege niciodată cu turcii. Boemienii îi țin deja sub călcâi. După ei vor urma englezii și francezii, care le vor arăta rușilor cât de departe este Siberia de Europa! Iar draga mea Austrie va sfârși prin a deveni covorul de sub picioarele tuturor, fiind nevoită să danseze în ritmul impus de celelalte națiuni. Ha, ha, ha, lucrurile se desfășoară exact așa cum le-am planificat! Germani nenorociți, slavi idioți, maimuțe latine și boi unguri! Englezii, francezii și turcii vă vor călca în picioare! Așa vă trebuie, căci ați făcut tot ce v-a stat în puteri pentru a vă atrage acest destin! O, proști incurabili! Când ați avut posibilitatea, nu ați reușit să ajungeți la un consens parlamentar. Acum veți fi nevoiți să vă uniți, sub povara sărăciei și a disperării! Vă binemeritați destinul, netoți latini, slavi, germani și unguri! Ha, ha, ha! Acum, lucrurile acestea nu mă mai privesc, căci nimeni nu mai ține cont de părerea mea, dar asta nu mă împiedică să mă bucur de faptul că lucrurile se petrec exact așa cum le-am anticipat pe vremea când mă aflam în lumea exterioară!”

12. Contele continuă: „Ah, Doamne, Tată preasfânt și preabun, sper că lucrurile în lumea exterioară nu se petrec așa cum le descrie această maimuță! Spune-ne, are dreptate sau nu?” - Eu: „Orice este posibil în lumea exterioară, în funcție de comportamentul oamenilor - dacă aceștia merg pe căile trasate de Mine sau preferă să aibă încredere în judecata lor. Dar mai bine ascultă mai departe ce spune această maimuță!”

13. Contele este numai ochi și urechi. După ce își clătește gâtul, maimuța continuă: „Dar unde a dispărut atâta vreme Malla a mea? A, uite-o că vine! Probabil că aduce cu ea vești din lumea exterioară, ca de obicei!” (Malla intră în cameră) – „Te salut! Ei, ce se mai aude din lumea exterioară?”

14. Malla, care nu diferă nici ea prea mult de o maimuță, spune: „Greu de spus, dragul meu Mallwit; confuzia domnește pretutindeni, căci nimeni nu mai ști cum să amestece mirodeniile supei! Parlamentarii austrieci își pun la cale scăparea în cazul în care se va dovedi că au pus prea multă sare în supă, încurcând toate borcanele. Nu asta doreai să auzi, dragul meu Mallwit?”- Mallwit râde fericit.

15. Malla continuă: „Cei bogați urmează să plătească taxe foarte mari, așa că încep deja să se agite. Clerul nu mai încetează să asalteze guvernul cu cererile sale, iar oamenii de la țară nici nu doresc să audă de o mărire a impozitelor. Artiștii și meseriașii sunt cuprinși de disperare. Armata dorește bani, dar aceștia nu vin de nicăieri. Ah, ce amuzant! Papa continuă să sufere de boala sa venerică și a chemat doctori din Napoli, din Spania și din Austria, dar nici unul nu reușește să îl vindece. Se pare că o să dea ortul popii! Ha, ha, ha!”

16. Maimuța Mallwit: „Perfect! Totul se desfășoară conform planului! - Cu papa însă nu-i de glumă! Ce ușor le-ar fi fost oamenilor în 1848 dacă ar fi încercat să se înțeleagă unii cu alții. Ca de obicei însă, au preferat să își scoată reciproc ochii! De aceea, își merită destinul! - Acum, adu-mi ceva de mâncare, căci sunt lihnit, la fel ca și fiicele noastre de pe canapea”.

17. Contele continuă: „Acum, maimuța Malla se îndreaptă către Mallwit! Mă întreb ce or avea în meniu! Ah, ține în mână un coș, în care se află - n-o să credeți niciodată - niște părți intime feminine pe jumătate fierte, presărate cu alte câteva, masculine! Mallwit se aruncă cu nesaț asupra coșului cu mâncare, luându-și bucățile cele mai suculente și lăsându-le doar pe cele mai mici. Malla și fiicele ei consumă apoi organele masculine! Ah, să-nnebunești! Și cu câtă lăcomie înghit totul! -«Slavă cerului, spune Mallwit, am mâncat pe săturate! Stridiile au fost de cea mai bună calitate! Mici melcii marinați nu sunt răi, dar stomacul meu este prea delicat pentru ei. Acum, poți să ieși din nou, ca să te mai amuzi puțin!»”

18. Malla: „Dragă Mallwit, nu cred că este prea recomandabil, căci bântuie prin zonă tot felul de animale de pradă, ca și cum s-ar fi descătușat întregul iad. Nu-i văd bine pe cei care le vor cădea în gheare! De aceea, prefer să rămân acasă. Nu-i bine să te-aventurezi în exterior atunci când iadul pleacă la vânătoare!” Mallwit: „Vai nouă, vai nouă! Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că lumea exterioară are de ce să se bucure, căci va fi scăldată din nou în sânge! - Simt însă un miros neplăcut care vine din acea gură de ventilație. Du-te, te rog, și vezi ce se întâmplă”. - Malla: „Ei, ce-ai vrea să se întâmple? Este doar un mic vânticel venit din iad! Of, ar trebui să astupăm cumva acea gaură!” - După care, Malla se duce și îndeasă niște zdrențe murdare în gaura cu pricina, încercând în zadar să o astupe.

19. Contele continuă: „Doamne, ce-ar fi dacă le-am spune câteva cuvinte prin acea gaură?”

20. Eu: „Este încă prea devreme pentru aceste suflete decăzute! Deocamdată, teama lor de vânătoarea imaginară a iadului este cel mai bun remediu pentru ele. Nu te lăsa amăgit de aparenta lor invocare a lui Dumnezeu, și nici de așa-zisa lor corectitudine politică. Îți poți da cu ușurință seama ce fel de spirite sunt acestea văzând cu ce preferă să se hrănească. Cât despre lipsa lor de umanism, aceasta rezultă explicit din forma pe care o au. De aceea, tot ce putem face în etapa actuală este să le lăsăm să se maturizeze, căci în clipa de față se află în stadiul de fructe necoapte.

21. Deși, la prima vedere pare deprimant, vă asigur că acest muzeu reprezintă un act de grație excepțională din partea Mea, întrucât le permite acestor suflete complet distruse să revină la viață și la lumină, la fel ca plantele ținute într-o seră. Toată această colecție de artă, care se bucură de o grație cu totul specială din partea Mea, își are propriii ei paznici și ghizi, care dispun de înțelepciunea necesară pentru a ajuta aceste suflete să iasă la liman la momentul potrivit, căci sunt niște grădinari foarte buni. De aceea, puteți fi siguri că plantele care li s-au dat în grijă vor ajunge la maturitate și vor da roade coapte, atunci când le va veni vremea.

22. De aceea, vă propun să părăsim acum acest loc și să ne îndreptăm către acel mare mausoleu artistic, în spatele căruia s-au adunat deja majoritatea celorlalți oaspeți ai noștri. Acolo veți înțelege și mai bine de ce am numit acest loc muzeul casei lui Robert Blum și de ce este situat el sub acoperișul casei acestuia.

23. Pe vremea când M-am aflat pe pământ, le-am spus odată fraților Mei: «Mai am încă multe să vă spun, dar la ora actuală nu le-ați putea înțelege. Când va sosi însă duhul adevărului, acesta vă va conduce către întreaga înțelepciune a lui Dumnezeu, ascunsă de ochii lumii exterioare!» - La fel se petrec lucrurile și în cazul de fată. V-am explicat anumite lucruri, dar nu vi le pot arăta chiar pe toate. Când va sosi însă duhul adevărului, acesta vă va trezi pe deplin spiritul, iar voi veți înțelege toate lucrurile care vi se par încă nelămurite și inexplicabile. Haideți mai bine să ne grăbim către locul în care s-au adunat ceilalți frați ai noștri și în care o mare lumină se va aprinde în sufletele voastre! Nu uitați că marii vulturi se adună întotdeauna în jurul marilor cadavre”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 155 - Marele mausoleu in formă de piramidă. Cuvintele vii și dătătoare de viața ale Domnului
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 00:41 View PostDownload Post

Capitolul 155
Marele mausoleu in formă de piramidă.
Cuvintele vii și dătătoare de viața ale Domnului referitoare la spirit, suflet și corp.
Adevărata înviere a trupului

1. Ajungem acolo în câteva momente. Ceilalți oaspeți, conduși de apostoli și de patriarhii din vechime, ne fac loc cu multă deferentă. Ne îndreptăm către imensul mausoleu, care seamănă cu una din marile piramide ale Egiptului.

2. În vârful monumentului se află o sferă aurie uriașă. Fiecare din treptele piramidei este încercuită de un inel auriu, pe care sunt gravate tot felul de inscripții. Piramida are o singură intrare, în partea de nord, care permite accesul în interior. La câțiva metri sub intrare, de o parte și de alta a acesteia, există două cărări laterale, iar ceva mai în spate, o scară care conduce în interiorul monumentului, dar și o alta care conduce către partea de sus a acestuia. Deși piramida pare să fie construită din pietre grele, opace, prin care lumina nu poate penetra în interiorul giganticei construcții, numeroasele camere din care este alcătuită aceasta sunt suficient de bine luminate pentru a putea vedea ce se petrece în ele.

3. Franciscanul Ciprian, curios la culme, Mă întreabă: „O, Doamne, Tată preabun, ce înseamnă această construcție? Cu siguranță, o piramidă atât de impunătoare trebuie să aibă o semnificație pe măsură!” - Eu îi răspund: „Dragul Meu prieten, ai puțină răbdare, căci nici un pădurar nu poate doborî un copac de dimensiunea acestuia dintr-o singură lovitură de secure! Cândva, a existat într-adevăr pe pământ un rege păgân pe nume Alexandru, care a desfăcut celebrul nod gordian cu o singură lovitură de spadă. În această lume noi nu obișnuim însă să desfacem nodurile în această manieră barbară, căci ne aflăm în împărăția pură a spiritelor, în care numai timpul și răbdarea rezolvă lucrurile în maniera corectă! De aceea, ai puțintică răbdare, dragul Meu prieten Ciprian!”

4. Franciscanul se simte complet satisfăcut de răspunsul Meu, spunându-Mi: „Ai perfectă dreptate, dragă Tată! Ne aflăm aici în plină eternitate, așa că dispunem de suficient timp pentru a desface orice nod dorim. De altfel, ce rost ar avea să aflăm toate profunzimile înțelepciunii divine dintr-o singură lovitură, iar apoi să ne plictisim de moarte, o întreagă eternitate!” - Contele îi dă replica: „Prietene, am impresia că iar o iei pe panta sarcasmelor! Eu te avertizez: ai grijă, căci pământul pe care pășești este sfânt! De aceea, renunță la aceste ironii”.

5. Eu: „Nu vă mai certați! În linii mari ai dreptate, frate Ludwig, dar nici observațiile lui Ciprian nu sunt întru totul lipsite de miez. De altfel, avem treburi mult mai importante de rezolvat în cazul de față. Mai bine trimite-l pe amicul tău Ciprian la Robert, cu rugămintea să vină până la Mine, împreună cu soția sa! Căci rolul său în rezolvarea acestei enigme este fundamental”.

6. Ciprian se înclină până la pământ în fața Mea și se grăbește să îl cheme pe Robert. Acesta vine imediat, însoțit de Helena, și Mă întreabă care este voința Mea.

7. Îi spun: „Dragul Meu prieten, frate și fiu, Robert! După cum vezi, acest muzeu face parte integrantă din casa ta. De aceea, doresc să îi acorzi un loc special în inima ta. Ai făcut deja foarte multe lucruri până acum și ai obținut realizări impresionante, făcându-Mă să fiu foarte mulțumit de tine. Spiritul tău se află în armonie cu marea Mea ordine divină, dar sunt momente când îi lipsește încă fermitatea, lucru firesc de altfel, căci trupul tău nu s-a descompus încă definitiv. Locul în care ne aflăm este prilejul ideal pentru ca sufletul tău să capete o fermitate desăvârșită. Mai întâi trebuie să înțelegi însă anumite lucruri!

8. Ascultă, corpul oricărui om este un veritabil furnal în care se confruntă milioane de pasiuni infernale, a căror combinație îi dau o anumită formă, supusă judecății. Cred că ai auzit vorbindu-se nu o dată despre învierea morților și a celor vii, precum și despre învierea trupului, ca să nu mai vorbim de așa-numita Zi a Judecății de Apoi, în care toți cei aflați în morminte vor fi înviați de Mine, fie la viața eternă, fie la moartea eternă, în funcție de faptele lor.

9. Ascultă: acesta este locul ideal în care îți pot revela aceste secrete, în conformitate cu natura și constituția ta, iar apoi, prin tine, inclusiv celor care au venit în această lume a spiritelor în numele aceleiași cauze, căutându-și adăpost în casa ta, dat fiind că încă din perioada când au trăit pe pământ s-au aflat mai mult sau mai puțin în sfera ta de influență, prin gândurile, atitudinile, cuvintele și dorințele lor, și implicit prin faptele lor.

10. Tu ești primul din acest lot pe care l-am primit în această casă, asumându-Mi personal progresul tău viitor. De aceea, tu ești și primul care trebuie să treacă prin această încercare, astfel încât lecția astfel învățată să poată fi înțeleasă de toți ceilalți.

11. Așa cum îți spuneam mai devreme, sufletul tău nu are încă o consistență suficient de fermă. Cum poate fi obținută însă această consistență? Îți răspund Eu. Voi, ceilalți, ciuliți la rândul vostru urechile, căci este important!

12. Dat fiind că Eu, în calitatea Mea de Domn al vieții eterne, cu formă și asemănare umană, v-am precedat în toate, punând bazele unei căi drepte și indestructibile, voi trebuie să Mă urmați mergând pe aceasta, căci este singura voastră șansă să dobândiți viața eternă!

13. Așa cum știți, Eu nu M-am înălțat doar în sufletul și în spiritul Meu, ci și trupește. Acest lucru este foarte important de înțeles, căci sufletul și Spiritul Meu divin primordial nu mai aveau nevoie de vreo înviere, dat fiind că Dumnezeu nu poate muri vreodată. Așa cum Eu M-am ridicat fizic din mormânt, ca un cuceritor etern asupra morții, la fel trebuie să procedați și voi. Nici un spirit nu Mă poate vedea pe Mine, Dumnezeul perfect și viu, supraviețuind acestei încercări, dacă nu este înviat și purificat, și dacă nu și-a transcens trupul fizic. Acesta se află însă sub povara judecății, care trebuie mai întâi îndepărtată; în caz contrar, trupul nu va putea asigura niciodată consistența necesară sufletului.

14. Toate aceste morminte poartă în ele chiar trupurile voastre, izolate de milioanele de elemente constituente aflate sub povara judecății, din care au fost alcătuite. În realitate, ființele pe care le-ați descoperit sub mormintele anterioare nu erau decât manifestări ale diverselor dorințe, pofte și pasiuni pe care le-ați găzduit de-a lungul timpului în trupul vostru, ca particule supuse judecății din care era alcătuit acesta. Toate aceste manifestări trebuie acum purificate, astfel încât agregatul alcătuit din ele să poată deveni o temelie fermă și vie a sufletelor voastre.

15. Așa cum Eu Mi-am trezit trupul prin propria Mea autoritate și putere personală, la fel trebuie să procedați și voi. De aceea, trebuie să vă asumați cu toții această sarcină extrem de importantă, prin puterea spiritului Meu cu care sunteți învestiți, pentru a aduce aceste dorințe inferioare pe care le-ați nutrit la perfecțiune. Căci nimeni nu poate fi cu adevărat copilul Meu dacă nu este la fel de perfect ca și Mine și dacă nu este capabil să facă tot ce pot face Eu!

16. Robert, văd că ai făcut ochii mari cât cepele, întrebându-Mă în inima ta: «Doamne, ce vrei să spui cu asta, și cum voi putea realiza eu o sarcină atât de măreață?» - Ai puțină răbdare, și vei afla în cel mai scurt timp cum!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 156 - Explicații referitoare la marele monument în formă de piramidă. Călătoria în lumea din adâncuri.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 00:52 View PostDownload Post

Capitolul 156
Explicații referitoare la marele monument în formă de piramidă. Călătoria în lumea din adâncuri.
Purgatoriul, raiul și paradisul.

1. Îmi continui astfel discursul: „Vezi această piramidă din fața noastră? Ea reprezintă inima trupului tău! Așa cum inima reprezintă purtătoarea tuturor germenilor buni și răi, la fel, acest monument în formă de piramidă reprezintă esența tuturor impulsurilor care au acționat vreodată în interiorul trupului tău, pe vremea când erai o creatură naturală (în carne și oase). Haide, intră în interiorul piramidei împreună cu soția ta și contemplă toate manifestările care îți apar în față, în profunzimile ei, pe tavan și pe pereți.

2. După ce veți contempla toate aceste manifestări, întoarce-te și povestește-le și celorlalți cu ce te-ai confruntat, după care te voi învăța ce trebuie să faci în continuare. Important este să nu cedezi vreunui impuls întâlnit în cale! Dacă te cuprinde vreo nostalgie sau vreo poftă din cauza celor văzute în interiorul piramidei, privește-o pe Helena a ta, iar ea va ști să te ferească de ispită!

3. Haide, începe-ți cu curaj și cu fruntea sus călătoria în lumea din adâncuri, căci grația și iubirea Mea te vor însoți în permanență! Nu uita că însuși sufletul Meu a fost nevoit să coboare în lumea subterană înainte de a învia din morți, eliberând toate impulsurile care mai tânjeau acolo să fie eliberate din trupul Meu”.

4. Închinându-se adânc în fața Mea, Robert își începe imediat călătoria.

5. Franciscanul nu se poate abține și Mă întreabă dacă nu i-ar putea însoți pe cei doi, dar Eu îi spun: „Dragul Meu, când te vei mai maturiza, vei putea face același lucru, chiar dacă nu exact în aceeași manieră ca și Robert, căci natura ta este diferită de a lui. Metoda pare identică, dar nu este. Ea depinde în principal de impresia predominantă pe care i-a imprimat-o sufletul trupului său. De aceea, așteaptă cu răbdare întoarcerea lui Robert, care ne va povesti ce s-a întâmplat în adâncuri! În acest fel, vei înțelege într-o oarecare măsură cum va fi propria ta coborâre în lumea din adâncuri”.

6. Franciscanul: „Doamne, trebuie oare să înțelegem că lumea din adâncuri este un fel de anticameră a iadului, un fel de purgatoriu, ca să spun așa?” Eu: „Da, ceva de genul acesta, dar complet diferit de imaginea pe care o are biserica romano-catolică despre el”.

7. Franciscanul: „În acest caz, trebuie să înțeleg că nimeni nu poate ajunge direct în rai, așa cum se spune?” - Eu: „Lucrurile nu sunt atât de ușoare cum par, dragul Meu. Dacă Eu însumi am fost nevoit să cobor în lumea din adâncuri, deși sunt Domnul vieții, este evident că fiecare din copilașii Mei trebuie să facă același lucru! Nu uita că un fruct trebuie să fie copt înainte de a putea fi consumat! Copiii ignoranți și lipsiți de minte cred că o cireașă este coaptă dacă s-a înroșit puțin, dar un grădinar cu experiență știe mult mai bine care este adevărata culoare a fructelor coapte. După cum îți poți da seama din această parabolă, nimeni nu poate ajunge direct în rai, ceea ce nu înseamnă că paradisul spiritual în care vă aflați la ora actuală nu este cât se poate de real. Adu-ți aminte ce i-am spus tâlharului de pe cruce care și-a manifestat credința în Mine: «Chiar astăzi te vei afla împreună cu Mine în paradis!» - Dar îți propun să păstrăm tăcerea, căci Robert este pe punctul de a se întoarce”.

8. După aceste cuvinte, franciscanul dorește să mai adauge ceva, dar generalul, aflat chiar lângă el, împreună cu Dismas și cu Thomas cel transfigurat, se grăbește să-și pună palma lată deasupra gurii acestuia, spunându-i scurt: „Domnul, Dumnezeul și Părintele nostru ne-a poruncit să păstrăm tăcerea, ceea ce înseamnă că trebuie să ne ținem gura! Ai înțeles?”

9. Eu: „Hei, lasă-l în pace, prietene Mathia! În cazul de față, nu putem vorbi de o lege divină! Dacă Ciprian dorește să vorbească, ar trebui să-l lăsăm să o facă!” - Franciscanul: „Nici vorbă! Nu mai doresc să spun nimic, deși ceva mai devreme mă cam mânca limba! Iată, Robert tocmai se întoarce din interiorul piramidei, așa că aștept cu nerăbdarea unui copil povestea pe care ne-o va spune. Din câte remarc, fața lui nu are tocmai o expresie de fericire, ca să nu mai vorbim de cea a tovarășei sale de viață! Se pare că toată povestea nu prea le-a picat bine. Dar acum, tăcere!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 157 - Povestea lui Robert despre călătoria în lumea din adâncuri. Inscripțiile sfinte de pe treptele piramidei
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 00:55 View PostDownload Post

Capitolul 157
Povestea lui Robert despre călătoria în lumea din adâncuri. Inscripțiile sfinte de pe treptele piramidei.
O doctrină foarte importantă: cea a mântuirii. Efectul ei asupra lui Robert.

1. Chiar în acest moment, Robert se îndreaptă către Mine, însoțit de soția lui, și îmi spune: „O, Doamne, Tată preasfânt și preabun al tuturor oamenilor și îngerilor! Ceea ce am văzut acolo a fost îngrozitor, absolut îngrozitor! Dacă interiorul acestei piramide ar fi fost doar de zece ori mai mare decât grajdurile egeene, ar fi fost ușor de curățat. Din păcate, acest cufăr cu păcate depășește de câteva milioane de ori grajdurile egeene, mai ales la baza piramidei! Mă tem că toate acele gunoaie nu ar putea fi curățate nici dacă am lăsa toate râurile de pe pământ să treacă prin interiorul piramidei. În regiunea superioară a acesteia apar mii de imagini deșucheate care s-au derulat într-adevăr în viața mea pe pământ. Camerele de jos sunt pline însă cu asemenea dejecții indescriptibile încât nici chiar eu nu mi-aș fi imaginat vreodată ce s-a ascuns atâta vreme în mine! Ca să nu mai vorbim de mirosul pestilențial! O, vai mie, cine mă va putea ajuta vreodată să curăț acest grajd mizerabil?”

2. Eu: „Dragul Meu prieten Robert! Nici o sarcină nu este imposibilă dacă dispui de instrumentele corecte pentru a o duce la bun sfârșit. Ce-i drept, avem cu toții nevoie de răbdare și de o viziune corectă asupra lucrurilor. Gândește-te cât de vastă este marea creație și cum a înflorit ea de la o sămânță minusculă până la stadiul de față, ca să nu mai vorbim de ceea ce va urma. Totul a început de la o sumă de particule infinitezimale, organice și anorganice, din care s-a dezvoltat în timp această ordine fenomenală. Gândește-te apoi la coordonarea, susținerea și ghidarea necesare pentru ca ea să evolueze corect către scopul ei suprem. Și totuși, acest imens edificiu al creației se află astăzi într-o ordine superbă, nici un atom neputând scăpa de destinul care îi este prestabilit! Prin comparație, grajdurile tale egeene nu au cum să fie mai greu de curățat. Așa cum îți spuneam însă, avem cu toții nevoie de foarte multă răbdare și de o viziune corectă!

3. Ca să înțelegi mai bine în ce constă această viziune, du-te la treptele exterioare ale piramidei, înconjurate de acele inele aurii, și citește cu voce tare ce scrie pe ele! În acest fel, vei afla tot ce ai de făcut în continuare”.

4. Robert se duce și începe prin a citi inscripția din cercul care înconjoară prima treaptă, care spune: „Veniți la Mine, voi, toți cei care munciți și sunteți împovărați, iar eu vă voi ușura povara!” - Apoi continuă: „Nu cultivați decât iubirea! Adevăr vă spun: chiar dacă numărul păcatelor voastre ar fi la fel de mare ca și cel al firelor de nisip de pe fundul mării, sau ca cel al firelor de iarbă de pe pământ, iubirea le va putea mătura cu ușurință pe toate. Și chiar dacă rușinea voastră în fața lui Dumnezeu ar fi ca sângele țapului ispășitor, ea tot va fi albită de iubire, devenind la fel de curată ca și lâna cea mai pură!”

5. După care continuă, citind inscripția de pe cea de a doua treaptă: „Iubirea este viața, legea, ordinea, puterea, autoritatea, blândețea, umilința, răbdarea - și deci esența oricărei înțelepciuni! Înțelepciunea nu poate rezolva orice, căci ea nu are acces decât la o anumită cale și nu tolerează nimic necurat. Pentru iubire orice este însă posibil, căci ea îmbrățișează chiar și cele mai depravate lucruri cu aceeași căldură ca și pe cele pure. Iubirea poate rezolva orice problemă, pe când înțelepciunea nu se poate ocupa decât de lucrurile deja purificate de iubire”.

6. După care Robert citește inscripția de pe cea de-a treia treaptă: «Întreabă-ți inima cât de mult poate iubi; dacă îl poate iubi pe Dumnezeu mai presus de orice, fără nici o altă motivație decât iubirea însăși! - Întreabă-ți inima dacă își poate iubi fratele, de dragul lui Dumnezeu, mai mult decât pe sine! - Întreabă-ți inima dacă este capabilă de iubirea cea mai pură! - Dacă îl poate iubi pe Dumnezeu numai pentru că El este Dumnezeu, și dacă își poate iubi fratele la fel de mult ca pe Dumnezeu, de dragul iubirii pure pentru Dumnezeu! Dacă inima ta este capabilă de toate aceste lucruri, atunci procesul de putrezire a trupului tău va lua sfârșit, și tu vei putea sta în fața lui Dumnezeu, a Domnului, Tatălui și Fratelui tău, ca un spirit perfect!»

7. Robert continuă, citind inscripția de pe cea de-a patra treaptă: «Dumnezeu este în sine iubirea cea mai pură, primordială și eternă, iar focul Său este viața și înțelepciunea divină. Iubirea se naște așadar din Dumnezeu, fiind, la fel ca și Acesta, viața și lumina tuturor ființelor. Scânteile născute din furnalul iubirii pure a lui Dumnezeu sunt copiii Acestuia, originea lor fiind însăși inima lui Dumnezeu! Și tu ești o asemenea scânteie! Aprinde focul iubirii din inima ta și îl vei putea vedea în ea pe Dumnezeu!»

8. Robert continuă, citind inscripția de pe cea de-a cincea treaptă: «Cuvântul din inima lui Dumnezeu reprezintă atotputerea iubirii lui Dumnezeu; de aceea, cuvântul este totuna cu Fiul etern al lui Dumnezeu. În sine, Dumnezeu reprezintă cuvântul desăvârșit, generat de focul iubirii. - Și tu ești un cuvânt al lui Dumnezeu, generat de aceeași inimă divină! Conștientizează acest lucru și devino din nou un cuvânt perfect al lui Dumnezeu! Umple-ți inima cu iubirea divină, devenind astfel un fiu al lui Dumnezeu, și implicit una cu El! Nu poți ajunge însă la Dumnezeu decât prin Tatăl, a cărui esență este iubirea și cuvântul divin, fiind neschimbată pentru eternitate!»

9. Robert continuă, citind inscripția de pe cea de-a șasea treaptă: «Hristos este singurul Intermediar între Dumnezeu și natura omului. Prin moartea trupului Său și prin vărsarea sângelui Său, El a pavat calea către înviere și către întoarcerea la Dumnezeu a oricărui trup, care reprezintă păcatul primordial al lui Satan! Hristos este în sine iubirea esențială a lui Dumnezeu, și deci esența cuvântului care s-a făcut trup; implicit, El este trupul oricărui trup și sângele oricărui sânge. Acest trup a preluat în mod voluntar asupra lui întregul păcat al lumii, purificându-l în fața lui Dumnezeu prin sângele Său sfânt. - Participă și tu la această mare operă de mântuire în fața lui Dumnezeu prin trupul și sângele lui Hristos, și astfel te vei putea prezenta pur în fața lui Dumnezeu. Căci nici o ființă și nici un obiect nu se pot purifica prin ele însele, ci numai prin meritele lui Hristos, care reprezintă grația și compasiunea supremă a lui Dumnezeu. Singur, tu nu poți face nimic, dar Hristos poate face orice!»

10. Robert continuă, citind inscripția de pe cea de-a șaptea treaptă: «Locuința ta pământească este plină de gunoaie? Cine o poate curăța? Cine este singurul care are această autoritate și această putere? Ascultă: Hristos este una cu Tatăl de la începuturile eternității. În Hristos se află întreaga plenitudine a Divinității în aspectul Ei trupesc (imanent). Această plenitudine este totuna cu Tatăl sau cu iubirea divină cea mai pură. Apropie-te de El prin iubirea ta, iar El îți va curăța și îți va trezi trupul, la fel cum a procedat cu trupul lui Hristos, pe care l-a purtat în sine».

11. Robert continuă, citind inscripția de pe cea de-a opta treaptă: «Ești șocat de multitudinea de spirite rele care ți-au guvernat trupul și sângele pe pământ, întrebând, la fel ca Pavel: 'Cine mă va mântui de trupul meu și cine mă va elibera din cătușele morții?' Ascultă: Hristos a fost ucis, dar s-a ridicat din morți și trăiește ca Domn al eternității! Dacă El ar fi rămas prizonier al morții, moartea ta ar fi fost eternă, dar întrucât El s-a ridicat din morți, după cum poți vedea tu însuți, a devenit imposibil ca cineva să rămână de-a pururi în mormânt. - Așa cum moartea a prevalat asupra oricărui trup datorită șarpelui, viața a ajuns să prevaleze asupra tuturor trupurilor umane de pe pământ datorită Omului-Dumnezeu. S-a născut astfel o nouă judecată, care nu mai ține cont de cea veche, a cărei esență centrală era moartea și pe care a anihilat-o prin învierea Celui Unic. Esența acestei noi judecăți este tot moartea, dar nu moartea care conduce la moarte, ci moartea care conduce la viață! - Dăruiește-te iubirii prin iubirea ta, astfel încât această nouă judecată a trupului tău să devină o viață nouă, prin opera Celui Unic. Te afli acum chiar lângă izvor; bea așadar din plenitudinea apei vii!»

12. Robert continuă, citind inscripția de pe cea de-a noua treaptă: «În sine, desfrâul nu înseamnă altceva decât iubire egoistă de sine! Cine se simte atras într-o asemenea măsură de iubirea față de o femeie încât uită de cea datorată lui Dumnezeu și aproapelui său, care devine pentru el o povară, nu face altceva decât să se iubească pe sine, reflectându-se în natura femeii! De aceea, ai grijă să nu cazi în această capcană, lăsându-te atras - dincolo de măsura justă - de formele atrăgătoare ale unei femei. În caz contrar, vei cădea sub incidența slăbiciunii ei, în loc să o înalți tu pe ea prin puterea ta, până la nivelul tău, astfel încât să devină una cu tine! Iubește femeia la fel cum îți iubești un membru al corpului, astfel încât aceasta să devină una cu tine! Dar mai presus de orice, iubește-L pe Dumnezeu, căci numai această iubire te poate ajuta să te naști a doua oară, ca cetățean liber al cerului Său cel mai pur, pentru totdeauna, împreună cu soția ta (care a devenit una cu tine!)

13. Robert continuă, citind inscripția de pe cea de-a zecea treaptă: «Caută, caută, caută, și învață să fii smerit, astfel încât să nu devii îngâmfat atunci când vei atinge starea de măreție spirituală! - Ia exemplu de la blândețea, delicatețea și bunătatea Domnului! El este Domnul eternității; tot ce conține spațiul infinit este propria Sa lucrare. Puterea Lui este atât de mare încât la cea mai mică respirație a gurii Sale, toate lucrările din spațiul infinit s-ar scufunda înapoi în nimicnicia din care au ieșit. Cu toate acestea, El stă în mijlocul copilașilor Lui, modest și smerit, ca și cum ar fi cel mai neînsemnat dintre ei. El îi iubește pe toți și veghează asupra lor ca și cum nu ar mai avea în grijă nici o altă ființă din spațiul infinit, deși acesta este plin cu nenumărate ființe de o puritate absolută, pline de înțelepciune și de iubire! - De aceea, caută, caută, caută, și urmărește să rămâi întotdeauna cel mai mic între toți!»

14. Ajuns la această ultimă treaptă, Robert se simte atât de copleșit de iubire față de Mine încât începe să plângă în hohote. După ce se uită o vreme când la Mine, când la ultima inscripție, iar din când în când și la soția lui, el spune cu un lung oftat: „O, inscripție sfântă! Cât de simple sunt cuvintele tale, complet lipsite de orice prefăcătorie, dar inscripționate în aurul cel mai pur - și la fel de adevărate ca și Cel ale cărui degete atotputernice te-au înscris pe această tăbliță din aur. - O, Doamne! Abia acum pot spune că încep să înțeleg ce înseamnă adevărata iubire față de Tine. Simultan, îmi dau seama că până acum Te-am iubit incorect! Dar, dintr-o dată, lucrurile s-au schimbat ca prin minune! Inima mea nu mai cunoaște alt Domn decât pe Tine - viața mea! - Iubire eternă și invincibilă! Nu mă mai pot raporta la Tine decât prin iubire, mai multă iubire, și mai multă iubire! O, Tată și Doamne Dumnezeul meu, Iisuse!!

15. Atunci când mi-ai dat-o pe frumoasa Helena de soție, inima mea a simțit mai degrabă un fel de recunoștință interioară decât o iubire reală față de Tine. În infatuarea mea, am considerat că am dobândit perfecțiunea pentru simplul motiv că Ți-am ascultat câteva porunci, făcând dovada unei oarecare obediențe. O, cât de departe eram încă de adevăratul meu țel! Cât de mult îmi lipsea discernământul, de vreme ce nu-mi dădeam seama în ce măsură trebuie să Te iubesc pe Tine mai mult decât pe Helena. Dar acum totul s-a schimbat! Acum nu Te mai iubesc decât pe Tine, iar din această iubire a mea s-a născut o viață nouă! O, Tată, o, Doamne Iisuse, unica iubire a vieții mele!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 158 - Iubirea arzătoare a lui Robert față de Dumnezeu. Discursul sublim al Helenei. Timiditatea ei față de Cel
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:00 View PostDownload Post

Capitolul 158
Iubirea arzătoare a lui Robert față de Dumnezeu. Discursul sublim al Helenei.
Timiditatea ei față de Cel Preaînalt. Răspunsul ardent al Domnului.

1. După aceste cuvinte, Robert se aruncă practic din vârful piramidei, uitând chiar și de frumoasa lui soție, și aleargă către Mine, cu intenția de a se arunca la picioarele Mele și de a-și scoate inima din piept, pentru a Mi-o dărui. Eu îi reamintesc însă că a uitat de soția sa, Helena.

2. Emoționat, Robert îmi spune: „O, Doamne, Părinte Iisuse, cine își mai poate aduce aminte în prezenta Ta de altcineva decât de Tine? O iubesc pe Helena - frumoasa și pioasa mea soție - la fel cum îmi iubesc orice alt membru al corpului meu spiritual, dar de acum înainte Tu reprezinți totul pentru mine - Dumnezeul meu, Domnul meu, Părintele meu! Ce ar însemna o lume întreagă, plină cu Helene, fără Tine? Absolut nimic! Dacă aș ști că acest lucru îți face plăcere, aș putea fi la fel de fericit fără Helena. De vreme însă ce aceasta este dorința Ta, mă voi duce să o aduc și pe ea, conștient că reprezintă un dar primit din mâna Ta, fapt care îmi produce o bucurie infinită”.

3. Eu: „Într-adevăr, du-te și adu-o! Căci ea ne privește cu tristețe, convinsă că te-a ofensat fără să vrea, de vreme ce ai părăsit-o atât de brusc!”

4. Robert se grăbește înapoi la Helena, căreia îi spune: „Vino, vino, scumpa mea soție. Iartă-mă dacă am uitat de tine pentru o scurtă clipă, dar acest lucru s-a datorat exclusiv iubirii mele excesive față de Domnul vieții. Totul este însă în regulă! Haide, vino cu mine la Domnul și bucură-te!”

5. Helena: „Inima mea se închină cu iubire și recunoștință față de Domnul și față de tine, fericită că v-ați amintit din nou de mine! Într-adevăr, am fost puțin tulburată, convinsă că am greșit cu ceva. Acum m-am liniștit însă, căci îmi dau seama că ai fost atras de singura iubire cu adevărat pură și autentică, care te-a îndepărtat pentru o clipă de mine, atrăgându-te în schimb către Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt! Haide, du-mă și pe mine la El, căci El a rămas în continuare unicul Domn al inimii mele, iar acest lucru nu se va schimba niciodată. Haide să ne unim inimile în fața Celui care le-a umplut pentru prima dată cu iubirea Lui, astfel încât, atunci când trupul tău va fi purificat prin învierea în focul iubirii lui Dumnezeu, trupul meu să fie la rândul lui purificat, permițându-ne astfel să fim fericiți împreună ca o singură inimă, ca o singură minte, ca o singură iubire și ca o singură ființă și viață binecuvântată, în fața Lui”.

6. Robert aproape că se topește de iubire în timp ce o aduce pe Helena la Mine. Când cei doi ajung în fața Mea, ea are intenția să se prăbușească la picioarele Mele, dar Eu o împiedic să facă acest lucru și îi spun: „Hei, hei, scumpa Mea Helena, să înțeleg că nu Mă mai iubești la fel ca ceva mai devreme? Privește-Mă: Eu unul nu M-am schimbat deloc, căci sunt și voi rămâne de-a pururi Același!” - Helena îmi răspunde cu un oftat: „Din punct de vedere exterior ai rămas întotdeauna neschimbat, dar inima mea te percepe acum într-o lumină nouă, infinit mai măreață și mai sfântă! Inima mea tremură în fața măreției și sfințeniei Tale, căci Tu ești într-adevăr unicul Dumnezeu!”

7. Eu: „Bine, draga Mea Helena, dar acest lucru îl știai și înainte, și nu-Mi amintesc să fi avut asemenea inhibiții pioase. M-ai sărutat chiar cu întreaga ardoare a inimii tale! Amintește-ți și nu te mai dovedi atât de schimbătoare, la fel cum și Eu rămân imuabil de-a pururi, credincios propriului Meu Sine! În acest fel, această teamă absolut inutilă față de slava Divinității Mele nu va fi necesară vreodată!”

8. Helena: „O, Doamne, Părinte preasfânt și preabun! Din păcate, acest lucru nu mai este posibil, căci atunci când un spirit Te întâlnește pentru prima oară, sfințenia Ta are un aspect predominant uman, astfel încât inima sărmanului păcătos să poată suporta oarecum prezența Ta divină. Prin efectul de multiplicare care se produce însă datorită evenimentelor miraculoase din preajma Ta, începe să iasă la iveală enorma diferență între Tine, o, Doamne, și sărmana creatură care a reușit în timp și cu ajutorul sistemului creat de Tine să evolueze liber. Mă tem că acest lucru pune capăt relației inițiale cu Tine, care semăna oarecum cu cea dintre doi oameni. La ora actuală, Divinitatea Ta strălucește plenar în fața noastră, nedeghizată, în toată slava Ei! De aceea, este imposibil să nu fim cuprinși de o anumită inhibiție sfântă.

9. Încă de când am intrat în primele două camere din imensa locuință a lui Robert am fost cuprinsă de uimire, minunându-mă neîncetat și slăvindu-Te pentru imensa Ta bunătate, iubire și înțelepciune. Mai târziu însă, când iubirea Ta ne-a escortat către acest muzeu în care natura carnală a lui Robert ne-a fost prezentată prin corespondențe și imagini, nu am încetat să fim uimiți de tot ce se petrece, dar mai ales de semnificația sublimă a inscripțiilor de pe trepte, așa că nu este de mirare că simțim cu toții o stare de adorație și venerație infinită față de Tine, o, Doamne, care nu mai lasă loc primei mele atitudini - oarecum naivă - de devoțiune în fața Ta!”

10. Eu: „Ca să fiu sincer, scuzele tale mi se par mai degrabă niște pretexte! Eu știu cel mai bine ce simțiți cu toții acum, dar știu la fel de bine că stă scris: «De aceea, fiți perfecți, așa cum și Tatăl vostru din ceruri este perfect!» - Cum ar putea ajunge la perfecțiune un copil care se teme de Tatăl lui mai rău decât se teme un iepure de un leu!?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 159 - Parabola artistului și a ucenicilor săi.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:05 View PostDownload Post

Capitolul 159
Parabola artistului și a ucenicilor săi. Sfaturile blânde ale Domnului o ajută pe Helena să își regăsească iubirea miresei celeste.

1. Continui: „Ca să înțelegi mai bine, îți voi spune o parabolă. Vom vedea apoi ce impact a avut aceasta asupra ta:

2. A fost odată pe pământ un mare maestru al picturii, ale cărui picturi erau atât de perfecte încât nu le lipsea decât viața pentru a reda impecabil adevărul realității prezentate. Capodoperele maestrului i-au atras acestuia numeroși admiratori veniți din toate părțile lumii. Printre aceștia se numărau și câțiva ucenici care doreau să își perfecționeze propria artă. Acest lucru i-a făcut maestrului o mare plăcere, și el nu a precupețit nici un efort pentru a ajuta aceste tinere talente.

3. Printre discipolii săi se numărau câțiva înzestrați cu un mare talent natural, dar care, din cauza respectului uriaș pe care i-l l purtau maestrului lor, aproape că nu îndrăzneau să ia vreodată pensula în mână, convinși că orice efort ar face, ei nu se vor putea apropia vreodată de perfecțiunea acestuia. - În schimb, cei mai puțin talentați dintre ei se gândeau astfel: «Știm foarte bine că arta maestrului nostru este inegalabilă și că noi nu suntem demni nici măcar să îi aducem apa de care are nevoie pentru picturile sale; dar nu suntem dispuși să renunțăm complet la pictură din cauza acestui respect al nostru. Dimpotrivă, vom face tot ce ne stă în puteri pentru a-i fi devotați și pentru a învăța de la el tot ce este posibil. Cu siguranță, acest lucru îi va face o plăcere mai mare decât dacă am rămâne simpli admiratori siderați ai operelor sale. De fapt, aceasta este cea mai mare laudă pe care i-o putem aduce: nu doar să îi admirăm fără rezerve operele, ci și să încercăm să devenim la fel de buni ca el, chiar dacă știm din start că nu vom reuși niciodată acest lucru». - După cum îți poți da seama, draga Mea Helena, discipolii căzuți pradă unei devoțiuni exagerate nu vor învăța aproape nimic de la maestrul lor, în timp ce cei care își vor cultiva pe lângă acest respect și dorința de a învăța cât mai multe de la el, vor ajunge cu siguranță niște artiști competenți, mai mari sau mai mici, în funcție și de talentul lor nativ.

4. Spune-Mi: pe care din aceste două tipuri de discipoli crezi că îi va prefera maestrul - pe cei excesiv de devotați lui sau pe cei aparent mai puțin devotați, dar care îi vor perpetua mai departe arta, deopotrivă în spațiu și în timp?

5. De fapt, pe cine ai prefera tu însăți: pe cineva atât de copleșit de frumusețea ta încât nu va avea niciodată curajul să îți mărturisească iubirea lui, sau pe cineva care se va simți atât de inspirat de această frumusețe încât își va aduna curajul să îți mărturisească iubirea sa? Spune-Mi, ce crezi în această privință?”

6. Helena: „O, Doamne, în mod evident, l-aș alege pe cel de-al doilea! Gata, capitulez, căci îmi dau seama de greșeala pe care am făcut-o!”

7. Eu: „În acest caz, ce ai de gând în ceea ce Mă privește? Intenționezi să devii la fel de prietenoasă față de Mine, așa cum erai la scurt timp după salvarea ta din capcana morții spirituale?”

8. Helena de-abia îndrăznește să-Mi răspundă: „Hm, mda... Ar trebui, desigur, d-d-dar... hm, of, dacă nu ai fi atât de sfânt! Când mă gândesc că Tu ești atotputernicul Dumnezeu, etern, preasfânt și omniscient, iar eu nu sunt decât o scânteie minusculă născută din Tine, mă cuprinde un respect atât de mare față de Tine, iar privirea Ta sfântă mă copleșește atât de deplin încât simt că mă prăbușesc într-un abis insondabil în fața Ta!

9. Tu ai într-adevăr înfățișarea unui miel inocent și bunătatea unei mame atunci când este îmbrățișată de copilașul ei, dar din ochii Tăi ies uneori fulgere, trăsnete și tunete, absolut necesare pentru a-i trezi pe oameni. În astfel de clipe mă gândesc: Atotputernicul arată într-adevăr ca un om, dar natura Lui este complet diferită! De pildă, nu-i arde niciodată de glume! Știu că îi iubește la nesfârșit pe cei dragi, dar nu la fel se comportă cu cei care îi încalcă ordinea divină!

10. Astfel de gânduri pătrund neinvitate în inima mea, așa că nu-i de mirare că sunt cuprinsă atunci de un respect infinit față de Tine. M-aș hazarda chiar să afirm că deși ești însuși Dumnezeu cel omniscient, Tu nu poți înțelege ce simte o creatură slabă atunci când se trezește în fața Ta. Pentru Tine este amuzant să Te afli în mijlocul miliardelor de ființe create de Tine, iubindu-le după bunul plac al sentimentelor Tale divine, dar noi, sărmanele creaturi, nu putem să-Ți răspundem la aceste sentimente fără un anumit fior ascuns, plin de respect.

11. Dacă ar fi după mine, aș prefera de o mie de ori să Te iubesc fără rezerve până la moarte, după cum se spune, dar... Există întotdeauna acest dar!”

12. Eu: „Măi, măi, cum ai mai dat-o la întors! Cred că de acum înainte va trebui să te iau consilierul Meu!! Ascultă, micuța mea lașă, dacă Eu aș fi incapabil să simt ceea ce simte o creatură a Mea, Mă întreb de unde s-ar naște aceste sentimente din inima ei? Cine este cel care le-a implantat acolo? Crezi că Eu v-am creat doar pe jumătate, așa că nu prea știu ce se întâmplă în inimile voastre? Mă tem că iar a ieșit la suprafață înțelepciunea ta vieneză!

13. Ascultă, la ce-ar folosi un Dumnezeu slab? Prin însăși natura Lui, El trebuie să fie atotputernic și înțelept mai presus de orice, căci în caz contrar ar fi pierit de mult, și odată cu El și voi! - Ei, ce mai ai de spus acum? Te îngrozesc la fel de mult ca mai înainte, sau ți-a mai trecut teama?”

14. Helena îmi zâmbește cu tandrețe, iar după o vreme îmi spune: „O, Tată ceresc infinit de bun! Ești atât de convingător, încât în fața argumentelor Tale chiar și cea mai speriată inimă trebuie să renunțe la teama sa! De acum înainte, Te voi iubi din nou mai presus de orice, fără nici un fel de rezervă!!”

15. Eu: „Bine, atunci vino la pieptul Meu și abandonează-ți inima în fața Mea!” - Helena se aruncă fără nici o ezitare la pieptul Meu, acoperindu-l cu lacrimi de fericire, cu oftaturi și cu sărutări.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 7 of 9  [ 82 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !