Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 7.12.2019, 08:54
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 2 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 160 - Părintele Ciprian se simte ofensat de furtuna sentimentelor Helenei. O mustrare severă la adresa
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:09 View PostDownload Post

Capitolul 160
Părintele Ciprian se simte ofensat de furtuna sentimentelor Helenei. O mustrare severă la adresa infatuării preoților.

1. După ce asistă o lungă perioadă la manifestarea de iubire a Helenei la pieptul Meu, părintele Ciprian se apropie de noi și spune: „Mi se pare că această femeie vrea să pună cu totul stăpânire pe Tine! Nouă, celorlalți, nu ne mai rămâne nimic? Această soție a lui Robert este în mod clar îndrăgostită de Tine, Doamne, și asta până peste cap. Sunt convins însă că și alte suflete feminine din grupul nostru Te iubesc la fel de mult ca și ea, chiar dacă nu fac atâta caz de sentimentele lor. Știu că Tu ești Domnul, așa că nu mi-aș permite niciodată să îți dau sfaturi, dar povestea asta mi se pare ciudată, căci această femeie aproape că te-a înghițit complet cu sărutările ei! Nu am văzut în viața mea o obrăznicie atât de mare! Mă tem chiar să nu ia foc de atâta iubire!”

2. Eu: „Nu cred că te-ar deranja prea tare! Constat chiar că inima ta mai cultivă încă sentimente de mânie. Ai grijă însă, căci cel care se simte ofensat de Mine nu va avea parte de o soartă prea fericită! Te avertizez: cine nu Mă va iubi la fel de mult ca Helena, aici de față, va avea un loc penibil în împărăția Mea!

3. Dacă M-ai iubi la fel de mult ca acest suflet feminin, iubirea sa nu ți s-ar părea atât de exagerată. Ea ți se pare un ghimpe în ochi numai datorită sărăciei iubirii tale față de Mine. În ceea ce Mă privește, îți spun: iubirea ei, atât de sufocantă, nu Mă deranjează absolut deloc, în schimb, observațiile tale nesărate au cam început să Mă plictisească!

4. Dacă maica Maria și alte spirite feminine pline de slavă nu își manifestă iubirea lăuntrică așa cum o face Helena, acest lucru se datorează exclusiv faptului că se află de mult timp în Paradis, ca ființe celeste, dar te asigur că iubirea lor interioară este la fel de intensă ca și cea pe care Helena o manifestă în exterior! Acum știi destule! De aceea, du-te înapoi în grupul din care ai plecat, lăsând-o pe Helena să își exprime liberă iubirea arzătoare pe care o simte pentru Mine de atâta timp!”

5. Franciscanul mai întârzie puțin și îmi spune: „Doamne, sunt nevoit să plec chiar dacă și inima mea simte aceeași iubire arzătoare față de Tine?”

6. Eu: „În această lume, singura măsură care decide apropierea unui spirit de Mine este iubirea sinceră! Dacă dispui de această iubire, complet dezinteresată și necondiționată, atunci ești deja intim legat de Mine și nimic nu ne-ar putea apropia mai mult. Cu cât în inima ta există însă mai multe scântei de iubire egoistă de sine, cu atât mai departe vei fi nevoit să stai față de Mine.

7. Ascultă, episcopii catolici țin chiar acum diferite conclavuri pe întregul pământ, în care își pun la cale afacerile, cum ar fi cele financiare, legate de pământuri și de concesiuni, urmărind să înlănțuie și mai puternic natura umană. Singurele scopuri pe care le urmăresc sunt interesele lor egoiste. De aceea, ei se îndepărtează din ce în ce mai tare de Mine, iar întrunirile și conclavurile lor nu vor da roade. Îți atrag așadar din nou atenția: cei care se pun pe ei înșiși în fața Mea vor fi întotdeauna ultimii în împărăția Mea, dacă vor avea acces în ea!

8. Cine pretinde că Mă iubește, dar nutrește sentimente de gelozie atunci când îmi arăt iubirea față de ceilalți nu îmi este prieten și nu se dovedește demn de iubirea Mea! - Cine spune: «Numai prin cutare metodă de căință îți poți asigura iubirea lui Dumnezeu și un loc în Paradis» este un mincinos și va ajunge direct în iad, la fel ca toți cei de teapa lui! Căci Eu sunt Domnul și iubesc pe oricine vreau Eu, îmi revărs grația asupra cui vreau Eu și confer beatitudinea oricui doresc Eu! Pe Mine nu Mă interesează statutul social și falșii profeți pe care pleznește osânza, dar care încearcă în permanență să mențină umanitatea slabă în lanțurile sclaviei. Vai celor care îndrăznesc să se folosească de iubirea Mea față de umanitate, ca și cum ar avea vreun drept să facă acest lucru! Te asigur că drepturile lor vor fi în scurt timp anihilate cu toată severitatea!

9. Ascultă, prietene Ciprian, așa cum episcopii catolici își țin chiar acum conciliile lor cu scopul de a-și amplifica puterea pe care o au din vechime și de a-și spori averile și privilegiile, fără să le pese nici un pic de prosperitatea popoarelor pe care le păstoresc, - la fel și tu ai în tine ceva din acest spirit catolic, care te face să o invidiezi și să tulburi iubirea scumpei Mele fiice față de Mine. Deocamdată nu intenționez să-ți interzic pe față să rămâi alături de Mine, întrucât ai trecut de anumite teste ale iubirii purificate față de Mine. De aceea, dacă poți să rămâi, rămâi! Dar dacă invidia și mânia nu-ți permit acest lucru, atunci mai bine pleacă!”

10. Auzind aceste cuvinte, fața franciscanului se lungește de un cot, iar el își spune în sinea lui: „Nu mi-aș fi imaginat niciodată că poate fi atât de sever! Doamne Dumnezeule, ce se va alege de mine dacă mă va arunca afară din această împărăție? Ca de obicei, are perfectă dreptate: sunt preot, și ca în cazul oricărui preot, nu există nici măcar un singur fir de păr bun care îmi crește pe cap! Ce se va întâmpla însă dacă îmi va cere să plec? Din fericire, mi-a spus că pot să rămân dacă doresc cu adevărat acest lucru, dar mă întreb: pot eu oare să mă feresc de invidie și de mânie? Este trist, dar trebuie să recunosc că nu pot! Această situație trebuie însă să se schimbe! - Domnul ne-a spus odată că trupurile și sufletele oamenilor s-au născut din Satan, arhanghelul căzut și supus judecății, mai precis dintr-una din părțile trupului acestui Prinț al minciunii. Cu siguranță, eu m-am născut din coarnele sale, căci în inima mea continuă să apară numai impulsuri rele! Mă tem că vor mai ieși la iveală și alte manifestări, direct din inima plină de răutate a lui Satan, care nu este capabilă de altceva decât de invidie, maliție, dorință de dominare, aroganță și alte asemenea drăcovenii. O, Doamne, Te implor, alungă-l din mine pe Satan!”

11. Eu: „Bine, poți să rămâi împreună cu Ludwig și cu prietenul său! De asemenea, îți recomand să asculți și sfaturile lui Thomas și ale prietenului său Dismas, iar ei te vor ajuta să elimini din sufletul tău reziduurile rămase de la Satan”.

12. Ciprian face ce i-am spus, cu fața strălucind de fericire. Între timp, Eu îl chem la Mine pe Robert.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 161 - Transformarea miraculoasă a criptelor sufletului. Robert primește un nume celest. Îngerul Sahariel
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:11 View PostDownload Post

Capitolul 161
Transformarea miraculoasă a criptelor sufletului. Robert primește un nume celest. Îngerul Sahariel – liderul grupului.

1. După ce Robert se întoarce în grabă la Mine, plin de iubire și fericit datorită grației pe care i-am arătat-o Helenei sale, pietrele funerare dispar subit, fiind înlocuite de lumini puternice, asemănătoare unor sori. Aceste sfere luminoase încep să se înalțe, plutind prin atmosferă într-o succesiune sublimă, până când ajung să se fixeze pe tavan, unde alcătuiesc o galaxie alcătuită din stele extrem de strălucitoare.

2. După câteva minute de stupoare, în care toți cei de față se minunează la culme de cele văzute, din cer coboară în jos un spirit strălucitor. El se așează chiar în locul în care a fost situată mai înainte marea piramidă și ține în mâna dreaptă o robă albastră cu falduri, de culoarea cerului senin, țesută cu stele care lucesc orbitor.

3. Toți cei de față sunt atât de șocați de această apariție sublimă încât aproape că nu mai îndrăznesc să respire. Chiar și Robert stă în fața Mea înlemnit, incapabil să mai spună ceva. Singură Helena, deși este și ea la fel de uimită de ceea ce se petrece, îndrăznește să Mă întrebe care este semnificația acestui fenomen.

4. Eu îi răspund: „Ascultă, fiica Mea, toate aceste fenomene s-au născut din trupul lui Robert! Îngerul care a apărut a transmutat fostele impulsuri negative, țesând din ele o robă pe care i-a adus-o lui Robert și pe care o putem considera un veșmânt celest. Având în vedere că ai contribuit tu însăți decisiv la acest proces prin imensa putere a iubirii tale, care a ajutat la dizolvarea și la purificarea trupului lui Robert, poți să te duci la înger și să-l conduci aici, pentru a-i înmâna roba soțului tău și pentru a-l îmbrăca cu ea! Căci acesta este adevăratul veșmânt al vieții eterne!”

5. Transfigurată de cuvintele mele, Helena să grăbește să ajungă la îngerul de lumină, pe care îl roagă să vină la Mine. Îngerul acceptă și cei doi se întorc împreună. Ajuns în fața Mea, îngerul se închină până la pământ, după care îi dă haina lui Robert cu un gest foarte prietenos. Robert aproape că leșină din cauza iubirii și devoțiunii pe care le simte. În clipa în care îngerul îi dă roba, aceasta îl îmbracă instantaneu.

6. Când îl văd îmbrăcat cu acest veșmânt al nemuririi, îl întreb: „Ei, prietene și frate Robert-Uraniel, cum îți place acest veșmânt și ce părere ai de această transformare?” - Robert-Uraniel: „Doamne, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Încă de pe vremea când trăiam pe pământ am sesizat că în viața omului sunt momente în care puritatea pe care o simte este atât de mare încât limba lui devine incapabilă să mai rostească vreun cuvânt, ba chiar și mintea lui se liniștește complet. Chiar dacă dorește să spună ceva, el nu reușește să găsească vreun cuvânt potrivit pentru a descrie ceea ce simte. Acest lucru este cu atât mai valabil aici, în împărăția spiritelor, în care miracolele se țin lanț! De aceea, o, Doamne, iartă-mă dacă nu îmi găsesc cuvintele, căci această muțenie a mea derivă din marea iubire pe care ți-o port și din fericirea pe care o simt. Acest eveniment sublim s-a petrecut prea brusc și încă nu mi-am revenit din șoc. Dacă îmi vei îngădui câteva momente de relaxare, cu siguranță îmi voi reveni și voi putea spune câteva cuvinte în legătură cu ceea ce s-a petrecut”.

7. Eu: „Foarte bine! În acest caz, du-te împreună cu acest înger, care îți va prezenta acest muzeu într-o altă lumină. Când ai terminat, întoarce-te aici și povestește-le celorlalți ce ai văzut și ce ai auzit. Ca să poți face față acestui demers, va trebui să te deplasezi însă cu o viteză spirituală, așa cum obișnuiesc îngerii. Ai auzit adeseori pe pământ expresia «cu viteza gândului». (Mă întorc apoi către înger): Sahariel, ți-l prezint pe fratele tău Uraniel! Condu-l prin lumea miraculoasă a sufletului lui și arată-i primul lui pământ, din care te-ai născut tu însuți! Așa să fie!”

8. Sahariel îi spune lui Robert-Uraniel: „Vino, frate! Contemplă, învață și închină-te în fața înțelepciunii Tatălui ceresc!” - Cei doi se ridică instantaneu și dispar din fața celor prezenți (a grupului de spirite care au sosit împreună cu Robert în lumea spiritelor).
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 162 - Helena conversează cu Domnul. Locuitorii iadului
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:13 View PostDownload Post

Capitolul 162
Helena conversează cu Domnul. Locuitorii iadului

1. Helena privește și ea în jur, dar cum nu mai reușește să-l vadă pe Robert, Mă întreabă în șoaptă unde o fi dispărut acesta, împreună cu îngerul.

2. La rândul Meu, o întreb cu mare blândețe dacă se teme cumva că Robert-Uraniel a dispărut de tot. Îmi răspunde: „O, Tată preasfânt! Cum aș putea crede așa ceva, când Mă aflu la pieptul Tău sfânt? Unde ar fi putut dispărea Robert fără ca Tu să îl poți supraveghea? Mici un spirit care se află în bătaia ochilor Tăi nu s-ar putea pierde vreodată, fiind întotdeauna atras înapoi de iubirea față de Tine! Nu, mă gândeam la minunile pe care le contemplă Robert la ora actuală, la marile miracole create de înțelepciunea, atotputerea și măreția Ta, și la toate lucrurile minunate pe care ni le va putea împărtăși!”

3. Eu: „Așa este. Între timp, ți-aș putea povesti câteva miracole chiar mai mari decât cele la care va asista Robert. Mă întreb dacă le vei crede...”.

4. Helena: „O, Tată preaiubit, sunt convinsă că miracolele Tale sunt infinit mai mari decât cele pe care le pot face toți îngerii din cerurile Tale! Mă tem însă că dacă îmi vei relata anumite aspecte din istoria Divinității Tale, vor mai trece trilioane de ani până când voi putea înțelege ce îmi spui, deși trebuie să recunosc că aș fi cât se poate de interesată să aud aceste lucruri din gura Creatorului universal.

5. Cel mai mult m-ar interesa să aflu acele lucruri pe care le-ai discutat cu discipolii Tăi după înălțarea Ta la cer, sau despre cele la care se referea sfântul evanghelist Ioan atunci când spunea: «Mai sunt încă foarte multe lucruri care ar putea fi spuse, dar care nu au putut fi înregistrate în scris, căci în oricâte tratate ar fi descrise ele, nimeni nu le-ar putea înțelege!» Am rămas extrem de nesatisfăcută atunci când am citit aceste rânduri ale apostolului Ioan. Sunt convinsă că le-ai revelat aspecte extrem de memorabile discipolilor Tăi dragi!”

6. Eu: „Foarte bine, draga Mea Helena! Pe de altă parte, trebuie să recunosc că aceste lucruri erau într-adevăr atât de profunde încât nu le-ai putea înțelege nici chiar în această lume a spiritelor. Nu va trece însă mult și le vei putea vedea cu ochii tăi, căci ele sunt înregistrate în marea Mea bibliotecă celestă. Când vei căpăta acces la această bibliotecă, vei putea citi o Evanghelie completă, care îți va descrie tot ce s-a întâmplat în timpul prezenței Mele pe pământ, în toate detaliile! Deocamdată, pune-Mi alte întrebări!”

7. Helena: „O, Tată scump, povestește-mi ceva despre căderea lui Lucifer! Acesta a fost unul din multele lucruri pe care nu le-am înțeles niciodată pe deplin pe vremea când am trăit pe pământ”. - Eu: „Iubita Mea, Mă tem că nici această poveste nu ar putea fi digerată prea ușor de inima ta, întrucât este prea tristă. Haide, alege altceva!”

8. Helena: „O, Tată preasfânt, ce poți să-mi spui în acest caz despre iad, despre care clericii de pe pământ au mult mai multe de spus decât despre rai? Cine ajunge de fapt în iad? Există într-adevăr un astfel de loc, sau nu? Asemenea întrebări mi se par îndreptățite, căci eu însămi am fost o creatură destul de rea în lumea exterioară, atât de rea cât poate ajunge o poamă stricată vieneză! Papa cu tot clerul lui m-ar fi condamnat de o mie de ori pentru păcatele mele, fără nici o milă! Și totuși, în pofida răutății mele, mă aflu acum alături de Tine, într-o stare de preafericire! La fel și ceilalți care se află acum în compania Ta sfântă, bucurându-se de viața eternă! Mulți dintre papistașii de pe pământ i-ar fi condamnat fără nici un fel de scrupul, spunând: «Nici vorbă! Acești oameni sunt prea răi chiar și pentru iad!» Și totuși, și ei se află aici, în sfânta sfintelor, lăudându-Ți în inimile lor bunătatea infinită, înțelepciunea, autoritatea și puterea! În aceste condiții, mă întreb sincer cât de rele trebuie să fie sufletele care ajung într-adevăr în iad, dacă există într-adevăr un astfel de loc!”

9. Eu: „Scumpa Mea Helena, întrebarea ta nu este deloc lipsită de miez, iar răspunsul la ea va fi unul cât se poate de interesant. Decât să lungim însă prea mult vorba, mai bine îți voi prezenta un suflet malefic, care nu mai are mult până când va ajunge în iad, ba chiar în iadul cel mai de jos. Văzând cum acționează acest om, vei înțelege perfect ce fel de spirite ajung în iad. Căci trebuie să-ți spun că există într-adevăr un iad, și încă divizat în trei planuri, din care cel mai de jos este și cel mai rău*. În acest fel, vei înțelege mult mai clar cine și în ce condiții ajunge în iad. Sufletul malefic despre care ți-am vorbit va ajunge aici în cel mai scurt timp, dar nu trebuie să te temi!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 163 - Îi trimit pe Petru și te Pavel cu misiunea de a-l aduce la Mine pe beduinul-șef Cado.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:17 View PostDownload Post

Capitolul 163
Îi trimit pe Petru și te Pavel cu misiunea de a-l aduce la Mine pe beduinul-șef Cado.
Încercarea meritorie, dar inutilă, a lui Petru de a câștiga acest spirit teribil de partea Mea

1. Îi chem la Mine pe Petru și pe Pavel, cărora le spun: „Duceți-vă și aduceți-mi-1 pe Cado, care a ajuns în această lume acum 40 de zile terestre. Pe de o parte, aceasta este chiar dorința lui, iar pe de altă parte, doresc să le alung din minte acestor noi frați ai noștri chiar și cea mai mică suspiciune că Eu aș putea fi un tiran fără milă, dincolo de toată iubirea Mea. Haideți, grăbiți-vă să-l aduceți la Mine!”

2. Cei doi dispar subit și reapar instantaneu, însoțiți de Cado. Văzând chipurile noi care au apărut subit în fața lui (singurii pe care îi vede sunt cei doi apostoli), acesta se dă un pas înapoi și urlă: „Pe toți diavolii, ce fel de animale cu fețe de oameni mai sunt și acestea? O, cerșetori blestemați, o să mă aduceți la sapă de lemn!”

3. Pavel îi spune: „Nu am venit să-ți cerem de pomană, căci nu avem nevoie de așa ceva, cu atât mai mult cu cât toate comorile pământului și ale cerului se află deja la dispoziție noastră. Avem, ce-i drept anumite probleme de rezolvat cu tine, dar acestea sunt mai degrabă în beneficiul tău decât nostru. De altfel, ți-ar folosi mai mult chiar decât toate comorii pământului la un loc. Această misiune constă în a încerca sa te salvăm de la iad și de la moartea eternă, dacă va fi posibil. Pe pământ ai fost un diavol perfect într-o formă umană, așa că aparții deja de drept infernului. În această lume a spiritelor, te afli doar la o mică aruncătură de băț de iadul cel mai de jos; de fapt, te afli deja în interiorul acestuia, în acord cu vibrația care te caracterizează. Dacă dorești însă acest lucru, noi avem puterea de a te salva din acest iad. Tot ce trebuie să faci în acest scop este să ne urmezi și să faci tot ce te vom învăța noi”.

4. Cado: „Ce!? Ce tot pălăvrăgiți acolo? Vreți să spuneți că am murit, că nu mă mai aflu pe pământ, în posesia tuturor averilor mele, a aurului și argintului meu? O, tâlharilor, ce fericiți ați fi să puneți mâna pe câteva monede de aur din cuferele mele, fiind dispuși în acest scop chiar să inventați un rai - chit că acesta nu există - și un iad, de care, chipurile, urmează să mă salvați și care nu reprezintă decât o invenție a preoților ipocriți! Haide, valea, dacă nu doriți să-mi chem servitorii, alungându-vă ca pe niște câini! Auzi-i pe acești borfași! Sunt în stare să te salveze de iad și să te ducă drept în rai, numai să-ți ia banii! Luați-vă tălpășița până când nu vă scot eu raiul și iadul pe nas!”

5. Pavel: „Prietene, astfel de vorbe goale nu ne pot tulbura în nici un fel, iar de speriat nu ne sperie nimeni. De aceea, îți spunem: «Dacă nu ne vei urma în mod voluntar, vei avea de-a face cu puterea noastră!» Poți fi convins că servitorii tăi nu-ți mai pot fi de nici un folos în această lume. Apropo, știm foarte bine cum ți-ai adunat bogățiile pe pământ: ai înfometat mii de oameni, care depindeau sută la sută de bunăvoința ta, în timp ce castelul tău era apărat de câini feroce, care îi atacau și îi mușcau pe trecătorii inofensivi până când apăreau servitorii tăi, eliberându-i din colții fiarelor în schimbul unor recompense frumușele. Mulți te-au dat în judecată, dar fără nici un succes, căci judecătorii erau cumpărați de tine. Ți-am putea povesti multe despre furturile pe care le-ai comis, dar toate aceste orori inumane îți vor trece prin fața ochilor la momentul potrivit, și vom vedea atunci în ce măsură te revoltă ele, trezind în sufletul tău o dorință sinceră de căință, sau nu. În caz afirmativ, vei fi salvat; în caz contrar, vei ajunge direct în iadul cel mai de jos. Iar acum, vino cu noi de bunăvoie, dacă nu dorești să folosim forța în acest scop!”

6. Cado urlă din toți bojocii: „Câinilor! Doriți să folosiți forța, silindu-mă să fac ceea ce eu nu vreau? Vedem noi imediat care pe care! Hei, slugilor, dați fuga încoace!” - Scrâșnind groaznic din dinți, el așteaptă sosirea servitorilor săi, dar nimeni nu apare, și nu se aude nici un lătrat de câini. Însuși castelul său, pe care a continuat să îl vadă până acum, considerându-l în continuare proprietatea sa imaginară, la fel cum a fost pe pământ, începe să se dizolve treptat, la fel ca florile de gheață de pe un geam atunci când începe să bată un vânt cald.

7. Văzând ce se întâmplă, Cado exclamă: „Am fost trădat! Câini mizerabili, m-ați înșelat! O, plecați de la mine, javrelor! Pe toți diavolii, nu am de gând să vă urmez! Nu sunteți decât doi magicieni care au aruncat asupra mea cu o vrajă! Dispăreți din ochii mei, câini veniți din infern!!”

8. După acest șuvoi de insulte, Cado se trezește în fața Mea, a Helenei și a celorlalți oaspeți, dar continuă să nu îi vadă decât pe Petru și pe Pavel. Helena se sperie, căci spiritul infernal strălucește de-a binelea din cauza mâniei sale, scoțând aburi pe gură. O întăresc discret, ca să poată observa întregul spectacol într-o stare de calm. - În continuare, îi fac un semn lui Petru să inițieze procesul de conversie, lăsându-l pe Cado să perceapă pentru câteva momente diferite regiuni paradisiace.

9. Petru îi adresează cuvinte de o mare înțelepciune și blândețe, spunându-i: „Prietene Cado, fii rezonabil! Sunt convins că experiența te-a învățat până acum că orice proprietate terestră este iluzorie și efemeră, bogatul împărtășind în final aceeași soartă ca și cel sărac. Orice trup trebuie să moară și numai spiritul interior poate rămâne indestructibil! Ascultă-mă: tu ai murit din punct de vedere fizic, dar viața ta continuă, datorită sufletului tău, în interiorul căruia se află un spirit divin. De aceea, nu te mai crampona de ceea ce a murit pentru totdeauna. Mai bine mărturisește-ți marea vinovăție lumească, iar noi ne vom ruga pentru tine și te vom primi în lumea noastră, a vieții autentice și eterne, în care nu-ți va mai lipsi niciodată nimic. Privește acolo, către răsărit! Acele pământuri și palate minunate sunt ale noastre, și te-ai putea bucura și tu de ele! Mai întâi trebuie să îți mărturisești însă greșelile, pentru a le putea lua asupra noastră!”

10. Cado aruncă o privire fugară peisajelor minunate care îi apar în fața ochilor, după care spune cu dispreț: „Știm cu toții cum sunt prinși șobolanii și șoarecii în capcană. Proștii plătesc taxă dublă pentru a intra la teatru dacă un magician le arată niște peisaje iluzorii. Eu nu mă număr însă printre acești proști, așa că nu mă voi grăbi să înghit cârligul! Tâlharilor, chiar credeți că o să cad pe spate văzând scamatoriile voastre? Știu foarte bine cine sunteți, și cu atât mai mult cine sunt eu. Acum mă aflu în afara corpului fizic, așa că sunt mult mai liber, și pot face orice doresc. Nu voi accepta însă niciodată drept ghid un evreu bătut în cap! Înțelegi ce îți spun, maimuță fără minte? Ce o tot ții cu datoriile mele terestre? Dacă ești într-adevăr atât de înțelept și de atotputernic cum te pretinzi, ar trebui să le cunoști și fără să ți le mai spun eu! De aceea, nu ai decât să mi le ștergi automat, dacă chiar ai puterea de a face acest lucru! - La urma urmei, ce crime atât de mari am comis? Eu te-am întrebat de crimele comise de tine? Haide, șterge-o, dacă nu vrei să-ți prezint adevăratul diavol care zace în mine! În fond, te-a chemat cineva? Cado, teroarea stepelor armene, în nici un caz nu a făcut-o! Cado este un domn atotputernic, și întregul pământ se cutremură atunci când îi aude numele! Cât despre Iehova al tău, acesta nu este decât un cerșetor și un nenorocit în tot ce a făcut! Crezi cumva că nu am auzit destule despre el și despre marioneta lui, Iisus, cel crucificat, de care și-au bătut joc evreii cum au vrut? O, Cado le știe pe toate, inclusiv doctrina acestui Iisus, și asta mai bine decât tine, care ar fi trebuit să devii stânca pe care și-a clădit el biserica, pentru totdeauna. Până la urmă, stânca s-a dovedit doar o bucată de unt topit, din care nu a mai rămas nimic decât un nume gol și câteva statui din lemn, icoane și false relicve! Știu foarte bine cine ești! Ești Petru, iar tovarășul tău este Pavel sau Saul (cred că al doilea nume este cel real), care este o idee mai inteligent decât tine. Spune-mi mai bine ce s-a ales de stăpânul tău în această lume a spiritelor! Tot ocupat a rămas cu judecarea viilor și a morților? De fapt, este la fel de prost ca voi doi?”

11. Petru: „El este chiar Cel care ne-a trimis la tine, pentru a te salva de la damnarea eternă!” - Cado: „Și de ce nu a venit personal? Te pomenești că a răcit tot judecându-i pe alții! O fi prins vreo gripă, care l-a împiedicat să iasă din casă, trimițându-vă în schimb pe voi, ca să mă încălziți cu respirația voastră puternică! Dar Cado nu este un miel, la fel ca Mesia evreilor, pe care aceștia l-au onorat țintuindu-l de cruce! O, proștilor! Chiar credeți că mă voi lăsa dus de nas, ca un evreu flămând? În această privință, vă înșelați complet, dragii mei mielușei! Cado este un leu, nu un miel al lui Dumnezeu! Înțelegeți ce vă spun? - Transmiteți-i stăpânului vostru respectele mele și spuneți-i că regret că atât timp cât a trăit pe pământ nu a fost un Cado, ci doar o banală oaie!”

12. Petru: „Prietene, această cale nu te va duce nicăieri. Ea conduce drept în iad, acolo unde te vei «bucura» de chinurile eterne pe care ți le-a pregătit propriul tău suflet, căci ești putred până la ultima fibră a ființei tale lăuntrice! Ca să înțelegi mai bine cine este Iisus cel crucificat, îți voi spune eu, unul din cei mai devotați martori ai Săi, că El este însuși Dumnezeu cel Unic, Domnul și Stăpânul etern al creației, sfânt mai presus de orice! El este singurul care te poate mântui, și tot El te poate lăsa să cazi pentru eternitate. - Privește încă odată către răsărit, acolo unde se află Raiul deschis, care te așteaptă, iar apoi privește către miazănoapte, unde te așteaptă iadul feroce, cu fălcile larg deschise, gata să te înghită pentru totdeauna! Ce cale alegi? Nu Dumnezeu te va judeca, și nici vreun înger sau noi doi. Tu vei fi singurul tău judecător!”

13. Cado: „Deci raiul se află în direcția aceea, iar iadul - cu tot romantismul său - în direcția opusă! Grozav! Și cât costă tot acest spectacol regizat de voi?! Sunt mai convins ca oricând că nu sunteți altceva decât doi magicieni experimentați! Spuneți-mi, iadul de care vorbiți este iadul vechilor evrei, al catolicilor, al grecilor, turcilor sau indienilor? - Că doar n-o fi persan!?”

14. Petru: „Cado, Cado! Ești plin de sarcasme și îți bați joc de compasiunea și de bunătatea nesfârșită a Domnului! După cum poți vedea, noi suntem prietenoși, gata să îți facem orice serviciu pe care îl permite ordinea lui Dumnezeu. Nu te-am ofensat în nici un fel cu vreun cuvânt greu. Nu am făcut decât să îți arătăm în ce poziție te afli în fața justiției primordiale a lui Dumnezeu, dar tu te-ai aruncat asupra noastră cu ferocitatea unui tigru! De ce te comporți astfel, prietene? De ce nu ne tratezi cu blândețe, așa cum procedăm noi, deși dispunem de întreaga putere cu care ne-a înzestrat Dumnezeu? Dacă ai proceda astfel, ne-am putea înțelege mult mai bine. Crede-mă că te cunosc foarte bine și știu cât de mare este disperarea ta interioară, născută din iubirea egoistă din inima ta! De unul singur, nu vei fi niciodată capabil să te ajuți. Dacă îți vei mărturisi însă greșelile în fața noastră, deschizându-ți astfel inima, ne vei permite practic să facem ordine în interiorul acesteia. În schimb, dacă vei prefera să îți închizi pentru totdeauna inima în fața noastră, excrementele malefice din ea se vor solidifica și nu vei mai putea fi salvat de la moartea eternă! Cado, gândește-te la aceste cuvinte salutare, născute din iubire și din prietenie!”

15. Cado: „Pe viitor scutește-mă de prietenia ta și nu mă mai plictisi cu iubirea ta penibilă! Nu ai auzit până acum că cei născuți din leagăn ca să conducă sunt obișnuiți cu ordinele și nu pot suporta obediența? Nu vei obține niciodată ceva de la mine decât dacă vei accepta să mergi tu însuți pe calea grației și mărinimiei mele, nicidecum sfătuindu-mă ce și cum să fac! Un rege autentic nu se lasă niciodată sfătuit, dacă dorește să se impună în fața supușilor săi. Tot ce știe el este să își exprime voința!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 164 - Răutatea lui Cado i-a afectat întreaga ființă, ca un cancer. Domnul vorbește despre pedeapsa divină
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:20 View PostDownload Post

Capitolul 164
Răutatea lui Cado i-a afectat întreaga ființă, ca un cancer. Domnul vorbește despre pedeapsa divină.

1. Petru ia din nou cuvântul: „Bine, dar nu ai fost nici un rege în timpul vieții tale pământești! Ce-ți veni cu cei născuți din leagăn ca să conducă? La urma urmei, nu ai fost decât un biet căpitan beduin, ba chiar și această funcție nu ai deținut-o decât în ultimul tău an de viață. Înainte ai fost un simplu oier și un complice al celorlalți tâlhari la drumul mare cu care te-ai înhăitat. Abia după ce te-ai însurat din interes cu fata căpitanului ai fost ridicat la acest rang de șef. Pe scurt, ai fost nevoit să asculți de alții în cea mai mare parte a vieții pe care ai trăit-o pe pământ și nu ai putut să-ți conduci semenii (respectiv pe ceilalți tâlhari de aceeași speță cu tine) decât în anii din urmă. Din câte putem deduce, nu ai fost deloc «născut pentru a conduce», așa cum pretinzi!”

2. Cado: „Nu contează! Ce doresc și ce nu doresc eu e treaba mea, și nici dacă ați fi zei nu mi-ați putea schimba atitudinea, decât dacă mi-ați înlocui inima și voința cu altele noi. Chiar credeți că mă tem de iad? Vă înșelați foarte tare! Cel mai ușor lucru din lume este ca un măgar nătâng să te teamă de Dumnezeu cel atotputernic; dar să-i opui rezistență și să îi pui la încercare înțelepciunea, făcând-o de rușine, asta numai un spirit puternic poate face, care nu se teme nici de cel mai cumplit iad! De aceea, nu aveți decât să mă aruncați în cazanul cu smoală și vă voi da același răspuns, oricât de cumplite ar fi durerile prin care voi trece! - La urma urmei, ce-i datorez eu Creatorului meu? Nu mă simt obligat decât pentru acele lucruri pe care le-am cerut personal de la cineva, și nu-mi amintesc să-i fi cerut Creatorului să mă creeze. În fond, a făcut după cum l-a tăiat capul! Dacă a fost capabil să dea naștere unei creaturi de teapa mea, acest lucru ar fi suficient pentru a-i face de rușine mult lăudata înțelepciune supremă, ca să nu mai vorbesc de atotputerea lui. Ce ar trebui să fac acum, să mă schimb de dragul lui, pentru ca el să-și mențină creația așa cum dorește? Pe scurt, nu veți obține nimic de la mine, oricum m-ați lua! De aceea, mai bine luați-vă tălpășița!”

3. În acest moment, Cado se înnegrește complet, iar înfățișarea lui devine extrem de urâtă, provocându-i Helenei un adevărat șoc. Ochi îi strălucesc în cap ca doi tăciuni aprinși, și este chiar pe punctul de a-i ataca pe cei doi discipoli ai Mei; dar Petru îi spune: „Îți repet, în numele lui Iisus Hristos, controlează-te, dacă nu dorești să ai parte de mânia lui Dumnezeu pentru că ai ridicat un deget asupra noastră!”

4. Cado tremură de furie, cu organele interne strălucind din cauza mâniei, deși în exterior este complet gol. Imaginea pe care o oferă este hidoasă, deși nu ne poate vedea pe nici unul dintre noi.

5. O întreb din nou pe Helena: „Spune-Mi, iubita Mea fiică, ce ai de spus în legătură cu acest suflet? Crezi că am făcut tot ce Mi-a stat în puteri pentru a-l salva? Văd că îți spui «da» în inima ta nobilă, și ai perfectă dreptate! Am aplicat toate metodele blânde pe care le cunoaște iubirea, dar fără nici un rezultat! Aș putea spune că am dus o bună bucată de vreme acest spirit pe brațele Mele, căci i-am desemnat îngeri puternici pentru a-l da pe brazdă. Din păcate, voința lui, care este și trebuie să rămână perfect liberă, a fost mai puternică decât cea a purtătorilor iubirii Mele. El nu a făcut altceva decât să-i scuipe în față cu dispreț. Nu i-a lipsit niciodată cunoașterea, căci cunoaște fiecare silabă din Sfânta Scriptură, ba chiar a avut puterea (pe vremea când trăia pe pământ) de a comunica cu lumea spiritelor. Mă cunoaște pe Mine și Divinitatea Mea, dar acest lucru nu îl împiedică să Mă disprețuiască. Orice tron care nu îi aparține lui i se pare o oroare, la fel ca oricare lege pe care nu a dat-o el însuși, căci nu își recunoaște decât propria voință, privindu-i pe toți ceilalți ca pe niște criminali. Spune-Mi, ce altceva ar mai putea face iubirea Mea pentru o astfel de creatură?”

6. Helena: „O, Tată preasfânt, preabun și preaplin de iubire! Astfel de ființe nu merită grația Ta, ci doar o pedeapsă bine-cuvenită, care să le facă să se târască singure către crucea umilinței”.

7. Eu: „Toate bune, dacă o astfel de pedeapsă venită din partea Mea nu ar echivala cu o judecată! Oricum, chiar dacă privești astfel lucrurile, considerând că Eu sunt cel care judecă umanitatea din cauza marii ei răutăți, pedeapsa Mea nu poate fi privită altfel decât ca o consecință naturală a răutății sale, la fel ca în cazul celui care se lovește singur, experimentând o durere ascuțită ca rezultat al acțiunii sale. Orice pedeapsă trimisă de Mine trebuie privită în această lumină, căci numai astfel poate fi păstrată nealterată libertatea deplină a sufletelor și a spiritelor.

8. La fel se petrec lucrurile și în cazul de față: pedeapsa cuvenită acestui spirit de o răutate extremă nu poate fi alta decât cea pe care și-o dă singur prin propria sa voință profund malefică, produs monstruos al iubirii sale de sine. Abia după ce va obosi de această durere autoindusă și după ce furia i se va mai domoli ne vom putea apropia din nou de el, mergând însă pe căi ocolite. El se scufundă practic singur în iadul cel mai de jos, fără a fi însă condamnat de Mine personal, ci doar datorită propriei sale dorințe, căci acest iad este creat de el însuși, prin propria sa iubire egoistă de sine! Toate sufletele experimentează exact ceea ce generează iubirea lor și nimeni nu are dreptul să le priveze de aceste experiențe!”

9. Helena: „Dar, Doamne, iubire pură și perfectă, mai presus de orice! Dacă acest spirit se încăpățânează să facă ceea ce dorește iubirea lui egoistă de sine, preferând să sufere o eternitate cele mai atroce dureri decât să își plece voința obtuză în fața voinței Tale atât de blânde, ce se va alege de el? Oare nu i-ar fi mai benefică o judecată propriu-zisă? Cu timpul, poate că spiritul astfel pedepsit va avea mustrări de conștiință, așa cum se întâmplă de multe ori în lumea exterioară, transformându-și viciul anterior într-o virtute.

10. Să luăm un exemplu: să spunem că o prostituată este încarcerată într-o mănăstire, fiind silită să asculte de regulile stricte ale acesteia. Cu siguranță, pentru o pasăre de noapte, așa cum a fost până acum, aceasta ar fi o judecată severă. Mai devreme sau mai târziu, ea va reflecta însă asupra regulilor pe care este nevoită să le aplice, le va înțelege sensul și va sfârși prin a se adapta sistemului, fiind chiar fericită că a primit această pedeapsă. În timp, ea se transformă, devenind și rămânând până la moarte o persoană corect educată! Mă gândesc că la fel s-ar putea derula lucrurile și în cazul celor ca și Cado”.

11. Eu: „Te asigur, draga Mea Helena, că am aplicat deja această metodă în cazul acestui spirit timp de mai mulți ani. Din păcate, nu am obținut nici cel mai mic rezultat. Practic, singura soluție care ne-a mai rămas este aceea de a-l lăsa singur. Dacă își dorește atât de mult iadul, trebuie să îl lăsăm să se bucure de el până nu mai poate. Dacă cineva își dorește ceva cu adevărat rău, nu este nici o injustiție în a-l lăsa să se bucure de obiectul dorinței sale. Dacă el își dorește să aibă parte de iad, așa să fie! Eu nu voi trage niciodată de păr pe cineva în rai, împotriva voinței sale. Dacă lucrurile se vor dovedi prea dure pentru el în iad, nu are decât să își croiască drum pentru a ieși din el. În schimb, dacă se va distra de minune acolo, preferând întunericul etern luminii atotcuceritoare, nu are decât să se bucure de ceea ce îi face plăcere! Ești de acord cu Mine?”

12. Helena: „Doamne, Tată preabun! Sunt de acord, fără nici o rezervă! Nu mai am nici cea mai mică simpatie pentru acest maimuțoi complet insensibil. Mă întreb însă ce se va întâmpla cu el în continuare?” - Eu: „Vei vedea în cel mai scurt timp. Le voi face imediat un semn celor doi apostoli, spunându-le să îl elibereze și să îl lase să facă ce dorește, dar numai în sfera vitală care îi este caracteristică. Vei vedea apoi ce se va întâmpla cu acest spirit”.

13. Le fac celor doi semnul respectiv, după care Petru îi spune lui Cado: „Dat fiind că ne-ai convins pe deplin de inutilitatea demersurilor noastre de a te atrage de partea raiului, te lăsăm liber, să faci după cum dorești! Căci exact acest lucru îl dorește și Domnul nostru Iehova-Savaot! De acum înainte Dumnezeu nu îți va mai trimite vreun mesager. Noi am fost ultimii!” - După care, cei doi devin invizibili pentru Cado, deși el a rămas la fel de vizibil pentru toți cei prezenți, care îi pot auzi cuvintele, și chiar gândurile.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 165 - Cado intră în sauna infernală. Puterea de neclintit a voinței Domnului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:29 View PostDownload Post

Capitolul 165
Cado intră în sauna infernală. Puterea de neclintit a voinței Domnului.

1. Trezindu-se singur, Cado își spune: „Slavă iadului că am scăpat de cei doi ticăloși! Hei, dar văd o serie de cunoștințe, inclusiv câțiva tovarăși de arme, ba chiar și pe căpitan! Se pare că va fi o reuniune pe cinste! (După ce toți se recunosc unii pe ceilalți): Arată cu toții exact cum erau în lumea exterioară!”

2. Când mulțimea celorlalte spirite se apropie, fostul căpitan se repede la Cado, pe care îl apucă de gât, urlând la el: „Ah, javră mizerabilă! Ai ajuns în sfârșit în lumea noastră, așa că va trebui să plătești pentru felul în care ai luat-o de soție pe fiica mea de sorginte regească! Așteaptă puțin, tâlharule, și vei plăti pentru această umilință într-o saună infernală pe care nu o vei uita curând! Am suferit de multe dureri în această lume, am ars în flăcările iadului, dar nimic nu m-a durut atât de tare ca atunci când am aflat că un oier oarecare a luat-o de soție pe distinsa mea fiică. O, câine, te asigur că vei fi pedepsit așa cum nici un diavol din iad nu a visat încă!”

3. Ludwig Bathianyi li se adresează lui Dismas, părintelui Thomas și generalului: „Hm, frumoasă primire! Căpitanul de rang regal pare un spirit puternic, căci văd că bietul Cado nu poate scăpa din ghearele sale. Iată, acum intervin și ceilalți tovarăși ai lui, aruncându-se asupra sa! Doamne, priveliștea nu este deloc amuzantă! Văd că îl leagă cu niște benzi arzătoare, ca niște păianjeni care își țes pânza în jurul muștelor pe care le prind. Cado a început să fumege și strigă disperat după ajutor. O, Doamne, ce șoc! Priviți cum îl împing și cum îl rostogolesc de colo-colo, îndreptându-l către acel tron care pare alcătuit dintr-un metal incandescent. Mă întreb cum se vor sfârși toate acestea! Să fie aceea sauna infernală pe care i-au promis-o? O, Doamne, te implor, iartă-mi păcatele mele! Priveliștea e prea mult pentru mine! Văd că îl așează într-adevăr pe acel tron, din care au început să iasă flăcări. Mai mult, îl leagă cu noi lanțuri, la fel de încinse ca și tronul. - O, ce țipete sfâșietoare scoate acest tembel care până mai acum câteva momente nu își mai încăpea în piele de atâta aroganță! Doamne, Te implor, întărește-mă și lasă-mă să mă duc să-l ajut... Ceilalți aduc acum niște sulițe, la fel de incandescente, cu care îl înțeapă din toate direcțiile! Din rănile sale deschise curge un fel de lavă topită! Doamne, Te implor, dă-mi puterea de a-l elibera pe acest biet diavol, care suferă atât de intens!”

4. Eu: „Detașează-te și bucură-te că între ei și noi mai există încă această punte de legătură, în caz contrar, chinurile lor ar fi infinit mai teribile! - Așteaptă puțin! În scurt timp, lucrurile vor lua o turnură nouă, căci durerea excesivă îi va da lui Cado un control perfect asupra lanțurilor sale, astfel încât vei putea asista la actul al doilea al acestei drame”.

5. Bathianyi: „Doamne, acest prim act îmi este mai mult decât suficient, și cred că același lucru este valabil și în cazul celorlalți aici de față. Nici Helena nu pare să mai suporte multă vreme acest spectacol dezgustător!” - Într-adevăr, Helena spune, complet zguduită: „Priveliștea depășește orice imaginație!”

6. Eu: „Dragii Mei copilași, este important să asistați la acest spectacol, de dragul purificării voastre complete. Orice înger trebuie să știe cum este alcătuit iadul și ce se întâmplă în el*, respectiv să cunoască ce fructe generează iubirea egoistă de sine. Nu trebuie să credeți că îngădui acest spectacol degradant dintr-un fel de mânie sau dintr-un spirit de răzbunare. Aceste sentimente sunt foarte departe de inima Mea părintească! Trebuie să înțelegeți însă că orice sămânță dă anumite roade și orice faptă are anumite consecințe, așa cum orice cauză are un efect precis, datorită ordinii eterne născute din ființa Mea, fără de care nici măcar un atom nu ar fi putut fi creat, ca să nu mai vorbim de susținerea actualei creații. Spiritul de față a încălcat într-o asemenea măsură această ordine divină încât s-a pregătit singur pentru aceste consecințe. Dacă dorim să păstrăm această ordine divină, noi nu mai putem face nimic pentru el, până când această creatură nefericită nu va comite alte acțiuni, ținând cont de consecințele dureroase ale celor de dinainte, care vor atrage apoi alte consecințe, mai bune sau mai rele, în funcție de natura lor!

7. Cine seamănă semințe bune va culege fructe bune, la fel ca semințele pe care le-a semănat. În schimb, dacă cineva semăna semințe de mere pădurețe în loc de semințe de grâu, va culege mere pădurețe, nu grâu.

8. Unii ar putea spune: «Toate bune, Doamne, dar nu ar fi trebuit de la bun început să îți creezi ordinea între asemenea polarități extreme!» - «Foarte bine, le răspund Eu, dar îi întreb la rândul Meu: Este intensitatea luminii solare o greșeală a ordinii Mele dacă un om bolnav cu capul privește soarele ore în șir, sfârșind prin a orbi complet? Este focul de vină că arde tot ce atinge, putând fi folosit inclusiv în scopuri distructive, nu doar pentru a găti și pentru a încălzi? Este greutatea unui munte prea excesivă, viteza trăsnetului prea mare, răceala gheții prea insuportabilă și masa oceanului prea enormă? Cum ar putea exista această lume fără aceste elemente? Dacă focul nu ar fi înzestrat cu o căldură atât de intensă, ar mai putea topi el metalele dure? Invers, dacă metalele ar fi moi din start, la ce ar mai putea fi folosite ele? Dacă întregul pământ ar fi la fel de moale ca untul, ce creatură înzestrată cu greutate ar mai putea sta pe el? Dacă soarele nu ar dispune de lumina sa intensă, ar mai putea asigura el căldura absolut necesară și lumina dătătoare de viață de care au nevoie planetele situate la milioane de kilometri depărtare?»

9. Cârcotașii de dinainte ar putea spune însă: «Bine, am înțeles că aceste extreme trebuie să existe, dar chiar trebuia înzestrat omul cu o sensibilitate atât de extremă în fața durerii?» - Și de această dată, răspunsul este cât se poate de limpede: «Imaginați-vă o umanitate lipsită de sensibilitatea în fața durerii, dar înzestrată cu o cunoaștere desăvârșită și cu o voință liberă. Cine ar mai asculta în acest caz de legile universului? Cine nu simte durerea intensă nu poate simți nici plăcerea. Pe de altă parte, dacă nu ar simți decât senzații de plăcere, oamenii s-ar mutila singuri în cel mai scurt timp, tăindu-și accidental membrele numai de dragul plăcerii pe care o caută!»

10. Dacă acest Cado, care acum urlă de durere, ar fi insensibil la această senzație, sufletul lui ar fi iremediabil pierdut. Așa cum stau însă lucrurile, el va continua să ne sfideze o vreme, dar când durerea îl va copleși, va fi dispus să accepte ordinea noastră, mergând pe calea cea bună.

11. Din aceste cuvinte ale Mele vă puteți da seama că orice capacitate umană, la fel ca și calitățile animalelor, sunt perfect calculate în interiorul ordinii Mele. Pentru a deveni perfect, așa cum este capabil, omului nu trebuie să-i lipsească nimic. În acest caz, cred că sunteți de acord cu Mine că dacă omul își dorește ceva cu toată ardoarea, fiind dispus să plătească orice preț pentru a obține lucrul dorit, nimeni nu îi face vreo nedreptate lăsându-l să se bucure de el, inclusiv dacă ceea ce își dorește este iadul cel mai desăvârșit! - Iar acum, fiți atenți la ceea ce va urma. Draga Mea Helena, descrie tu cu voce tare ceea ce vezi!”

12. Helena: „O, Doamne, totul devine încă și mai șocant! Ce fericit ești tu, Robert-Uraniel, că nu asiști la acest spectacol la fel ca noi, căci te-ai cutremura de oroare!” - Eu: „Nu te mai gândi la Robert, căci el asistă la această scenă dintr-o altă poziție, care îi permite să vadă totul mult mai clar! În împărăția spiritelor distanța nu poate diminua în nici un fel claritatea percepției. În această lume, apropierea și îndepărtarea sunt percepute numai în funcție de inima omului. Cu cât două spirite se iubesc mai mult, cu atât mai apropiate sunt ele unul de celălalt, iar cu cât iubirea lor este mai mică, cu atât mai mare este distanța care le separă, înțelegi? Haide, continuă să ne descrii cu curaj scena care se desfășoară în față!”

13. Helena privește cu resemnare scena din fața ei, înțelegând că aceasta se desfășoară într-o armonie perfectă cu ordinea eternă a creației agregate.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 166 - Cado se eliberează și se răzbună. Căpitanul cedează. Planul infernal al lui Satan
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:35 View PostDownload Post

Capitolul 166
Cado se eliberează și se răzbună. Căpitanul cedează. Planul infernal al lui Satan.

1. Franciscanul Ciprian, împreună cu baronul Bathianyi, se apropie mai mult de Mine, ațintindu-și privirile asupra teribilei scene. După o vreme, franciscanul începe să vorbească neîntrebat, după cum îi e felul: „O, cumplit spectacol!” Chinuit de torturile la care este supus, Cado își rupe lanțurile, ca și cum ar mătura o simplă pânză de păianjen. El își atacă torționarii ca un tigru, sfârtecând tot ce îi iese în cale! Particulele rezultate din trupurile dușmanilor săi se tânguie și cad pe pământul încins, zvârcolindu-se ca inelele unui șarpe tăiat! Cado face zob tronul incandescent, distruge sulițele, după care își atacă fostul căpitan, care trece într-o postură defensivă, strigând terorizat la Cado cel furibund:

2. „Nu mă atinge, javră jegoasă, dacă nu dorești să afli până unde poate ajunge răzbunarea mea! Să nu crezi că sunt singur și neputincios în fața ta. Este suficient să mă atingi cu un singur deget și te vei trezi înconjurat de milioane de spirite care mă slujesc, care te vor chinui atât de rău încât sauna de dinainte ți se va părea un balsam răcoritor! Am remarcat totuși că dispui de o oarecare putere; de aceea, dacă preferi o alianță cu mine împotriva unui alt prinț dușman, sunt dispus să îți iert insultele pe care mi le-ai adus pe pământ. Vei deveni astfel consilierul meu cel mai intim și te vei putea bucura de prestigiul meu în calitatea de ginere pe care o ai”.

3. Cado dă oarecum înapoi, dar continuă să strige furios: „Otreapă ce ești! Dacă îmi faci acum această ofertă de pace, când ți-ai dat seama cât de mare este puterea mea, mă întreb de ce nu mi-ai făcut-o și ceva mai devreme, când te-am întâmpinat atât de amical? Ai fi avut atunci în mine un prieten devotat, cu ajutorul căruia ai fi putut zgudui întreaga creație din temelii. Acum m-ai transformat într-un dușman așa cum nu îți vei găsi altul în întregul iad. Ai crezut că mă poți anihila, dar te-ai înșelat foarte tare. De îndată ce te-am învins, te-ai grăbit să îmi faci oferte de pace, dar Cado nu mai crede în cuvintele tale, așa că îți va înapoia împrumutul oferit cu o dobândă de o mie de ori mai mare!”

4. Cado se îndreaptă amenințător către căpitan, dar acesta se trage speriat înapoi, strigându-i: „Maimuțoi orb! Nu ai fi avut niciodată această putere cu care te lauzi dacă nu ți-aș fi transferat-o eu. În această lume, marile spirite nu pot fi purificate decât printr-o suferință atroce, transformându-se astfel în eroi iluștri. În acest fel, se poate spune că ți-am făcut un serviciu prietenesc, chiar dacă ți-am aplicat o terapie de soc, trezindu-ți astfel o dorință imensă de răzbunare. Ți-am făcut acest serviciu exclusiv în numele fostei noastre prietenii, pentru a-ți permite să dobândești într-un timp foarte scurt o putere uriașă, fără de care nici un spirit nu ar putea rezista în această împărăție. Dacă nu mă crezi pe cuvânt, nu ai decât să încerci să faci ceva împotriva mea, și te vei convinge că nu ești nici pe departe cel mai puternic spirit din această lume!”

5. Cado devine încă și mai indecis. După ce privește o vreme în jur, spune: „Of, cap-pătrat, dacă așa stau lucrurile în această lume, de ce nu mi-ai spus de la bun început? Bine, te voi crede pe cuvânt, căci nu am uitat că îmi ești socru. Ai grijă însă să nu mă mai amăgești din nou, căci te voi face să-ți plătești scump greșeala! - Spune-mi mai bine care este numele acestui loc. Există pe aici castele și caravane pe care le-am putea jefui? Bănuiesc că nu are vreun rost să ne ocupăm în această lume cu alte lucruri decât cu cele cu care suntem obișnuiți din viața terestră”.

6. Ciprian continuă să povestească ce vede: „Frumos plan și-au mai făcut acești doi diavoli. Numai în iadul cel mai de jos te poți gândi la așa ceva”. - Căpitanul se gândește o vreme, după care răspunde: „Prietene, pe pământ ne-am limitat să prindem muște. De când am ajuns însă aici, ne-am transformat în niște lei puternici și ne-am schimbat planurile. Așa cum știi, bătrâna Divinitate și-a exercitat tirania opresivă asupra întregii creații, pe care a înlănțuit-o apoi și mai puternic prin întruparea sa. Noi, spiritele primordiale ale acestei împărății a puterii nelimitate am descoperit prin inteligența noastră care sunt punctele slabe ale acestei Divinități bătrâne. De aceea, intenționăm ca într-un viitor apropiat să o detronăm, tratând-o la fel cum ai făcut tu ceva mai devreme cu torționarii tăi, după care vom anihila fosta creație și o vom înlocui cu o alta, complet liberă! Ce zici de acest plan?”

7. Cado ridică din umeri și spune: „Planul ar fi demn de noi, dar mă îndoiesc că va avea vreodată succes, căci bătrâna și teribila Divinitate este atotputernică și vede tot ce se întâmplă cu o acuratețe impecabilă, chiar dacă noi considerăm că este oarbă. De aceea, nu cred că acest plan ar putea avea vreo finalitate fericită pentru noi”.

8. Căpitanul: „O, în această lume nu ești decât un nou-venit, care nu cunoaște prea multe și este încă foarte limitat. Concepția ta în legătură cu Divinitatea este încă foarte pământeană. Numai oamenii de pe pământ mai cred că Divinitatea este omniscientă și omnipotentă. Tu încă îți imaginezi o Ființă supremă nedivizată și atotputernică, a cărei voință ar fi suficientă pentru a crea miriade de noi lumi. Într-adevăr, ea poate și chiar face acest lucru, căci nimic nu îi produce o satisfacție mai mare, dar noi știm foarte bine unde o va conduce pe Divinitate această înclinație a sa. Ascultă, prietene, bătrâna Divinitate a ajuns în timp foarte slăbită, fiind astăzi mai neputincioasă ca un copil. Unicul scop care i-a mai rămas este să își mențină vechea creație cu orice preț. Nu ai observat niciodată pe pământ că bătrâna Divinitate a pierdut de mult hățurile din mâini? Pomii înfloresc, dar nu dau roade; pământul este din ce în ce mai populat cu oameni, dar aceștia nu mai reușesc să își susțină existența, murind de foame ca muștele. La fel se petrec lucrurile în întreaga creație, fără ca cineva să bănuiască ce se întâmplă. Noi cunoaștem însă foarte bine slăbiciunea din ce în ce mai accentuată de care suferă Divinitatea și știm că nu mai are mult până când va da ortul popii, cu tot cu creația sa actuală. De aceea, ne-am propus să îi grăbim acest sfârșit”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 167 - Confruntarea infernală a lui Cado. Odiosul plan de mântuire (a se citi: lovitură de stat)
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:37 View PostDownload Post

Capitolul 167
Confruntarea infernală a lui Cado. Odiosul plan de mântuire (a se citi: lovitură de stat) propus de căpitan. Se deschide gaura iadului.

1. Ciprian continuă să descrie ce se întâmplă. Cado scutură din nou din cap, după care spune: „Prietene, planurile tale sunt deșarte! Oricât de mare ar fi dușmănia mea față de bătrâna Divinitate, aceasta nu are la bază slăbiciunea ei, ci dimpotrivă, imensa ei putere. Stă în puterea liberului meu arbitru să rămân în această lume a tuturor chinurilor sau să mă întorc și să mă bucur de toate bucuriile vieții celeste. Și totuși, prefer de o mie de ori să rămân aici, tocmai pentru că sunt pe deplin conștient de imensa putere a Divinității. Dacă aceasta ar fi ceva mai slabă, m-aș alătura ei și aș apăra-o împotriva tuturor dușmanilor ei. Dat fiind însă că este atotputernică și imposibil de cucerit, prefer să o sfidez și să rămân dușmanul ei cel mai aprig. Știu că această dușmănie este o prostie crasă și că Divinitatea m-ar putea anihila chiar în acest moment dacă ar dori, dar atât timp cât voi dispune de un liber arbitru, nu voi face altceva decât să mă opun ei, numai pentru a-i demonstra că oricât de mare ar fi puterea și înțelepciunea ei, pe mine nu mă poate controla nimeni împotriva voinței mele libere. Ce satisfacție mai mare poate avea un erou decât să înfrunte imensa măreție a Divinității, deși nu este decât un atom în creația acesteia, știind că nimeni nu i se poate împotrivi!? De aceea, voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru a-i testa așa-zisa slăbiciune, dar mai ales imensa putere. Cu cât voi descoperi că este mai puternică, cu atât mai neînduplecat voi deveni eu. Aceasta este intenția mea, demnă de un adevărat erou! După părerea mea, planul tău de a detrona bătrâna Divinitate este absurd și penibil, căci ea reprezintă din toate punctele de vedere o Ființă supremă! De aceea, renunță la planul tău și urmează-l pe al meu. Vei experimenta astfel fiorul suprem, dovedindu-ți astfel singur că în pofida puterii tale egale cu zero, te poți opune cu succes atotputerii divine”.

2. Căpitanul: „Maimuțoi prost! Chiar crezi că ești capabil să faci ceva de unul singur? Te asigur că te afli sub povara judecății și nu vei fi niciodată capabil de un act de voință personală. Te consideri capabil să te opui Divinității, dar nu faci decât ceea ce așteaptă ea de la tine, nicidecum ceva cu adevărat personal! Atât timp cât o creatură este supusă poruncilor divine, ea nu poate fi considerată liberă, ci încătușată de o putere superioară ei. Atâta vreme cât Divinitatea ne va limita acțiunile, silindu-ne să operăm în cadrul ordinii ei prestabilite, nu vom fi altceva decât niște sclavi mizerabili. Noi nu vom putea vorbi niciodată de o libertate absolută până când nu ne vom scutura de jugul pe care ni-l impune Divinitatea. În schimb, dacă vom demonstra că ne putem opune ei, silind-o să suporte întreaga umilință aferentă, vom face astfel dovada slăbiciunii sale, deschizând astfel poarta pentru o schimbare de proporții. De aceea, avem datoria să îi testăm punctele slabe, iar apoi să o atacăm și să o anihilăm complet, prin puterea noastră superioară”.

3. Franciscanul își spune în sinea sa: „Ce ticălos! Ce idei îi pot trece prin minte! Înainte credeam că datorită chinurilor pe care sunt nevoite să le suporte, spiritele infernale ajung să se căiască pentru greșelile lor, chiar dacă nu mai au nici o speranță de mântuire. Se pare că m-am înșelat și de această dată. Aceste spirite își doresc cu adevărat aceste chinuri, numai pentru a te sfida pe Tine, Doamne. Singura lor plăcere reală este încăpățânarea lor fără limite. În acest caz, dacă aș fi în locul Tău, Doamne, le-aș da satisfacție cu vârf și îndesat! O, ticăloșilor, vă asigur că această cupă a plăcerii voastre va fi umplută cu fiere, ca să vă ajungă pentru o întreagă eternitate!”

4. Eu: „Dragul Meu Ciprian, trebuie să privești acest spectacol cu toată detașarea, în caz contrar, îți vei umple inima chiar cu vibrațiile pe care le cultivă cele două spirite infernale din fața ta. Amenințările, dorința de răzbunare și războiul nu sunt altceva decât niște atribute ale iadului, așa cum poți vedea în cazul de față. Privește cum din peștera fumegândă aflată nu departe de cei doi încep să iasă un mare număr de dragoni, care îi înconjoară pe cei doi tâlhari, salutându-i cu căldură și lăudându-le atitudinea infernală. Ei înșiși încep să capete o formă din ce în ce mai asemănătoare dragonilor, ceea ce înseamnă că de acum înainte aparțin pe deplin iadului, care s-a dezvoltat plenar în interiorul lor.

5. Îți spun: aceste spirite nu vor avea parte de nici o milă. Fiecare blasfemie pe care o rostesc se va transforma într-o piatră grea, care va apăsa pe creștetele lor, făcându-i să înțeleagă cât de puternică este Divinitatea căreia i se opun și cât de stupide sunt planurile lor împotriva Mea! - Dumnezeu este iubire pură, dar din aceasta se naște înțelepciunea, ordinea și atotputerea. De aceea, acesta este singurul scenariu posibil în cazul spiritelor de acest fel, pentru ca ele să poată continua să existe și să nu piară de tot!

6. Pentru aceste spirite, adevăratele chinuri infernale abia urmează să înceapă. Poți vedea deja spiritele demonilor torționari care au fost respinse mai devreme de Cado și care se adună din nou, dar de această dată nu într-o formă umană, ci de șerpi. Privește cu atenție și vei vedea circul de care vor avea parte. Helena, tu nu ar trebui să te uiți mai departe, căci spectacolul va deveni puțin prea malefic pentru tine! Ceilalți puteți privi însă! Haide, Ciprian, continuă să ne descrii ceea ce vezi!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 168 - Puterile întunericului. Răutatea infernală și luciditatea celestă.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:39 View PostDownload Post

Capitolul 168
Puterile întunericului. Răutatea infernală și luciditatea celestă.

1. Franciscanul se apropie puțin de cei doi, pentru a vedea mai bine scena, dar Eu îi spun: „Ciprian, nu te apropia prea tare de locul ororilor, dacă nu dorești să te încarci cu aceste impresii malefice. Haide, vino înapoi, căci poți vedea foarte bine ce se întâmplă inclusiv din vechiul tău loc”.

2. Ciprian se întoarce, apoi spune: „O, Doamne, îți mulțumesc din inimă pentru mustrarea Ta părintească, fără de care aș fi putut fi influențat de vibrația iadului, fapt care ar fi avut consecințe incalculabile pentru mine. Scena este în plină desfășurare, iar peisajul capătă o înfățișare de-a dreptul sinistră! O, fulgere și trăsnete! Este cumplit! În peretele stâncos al munților din spate se deschide o gaură neagră, din care iese un fum gros, ca de pucioasă! Aud de asemenea un vuiet teribil, ca al unei furtuni aflată la mare distanță. O, totul tinde să devină un film de groază! Deasupra fumului negru care înconjoară întregul munte observ doi îngeri de lumină. Mă întreb ce o fi cu ei?”

3. Eu: „Privește mai bine și îi vei recunoaște!” - Ciprian se uită cu atenție și îi recunoaște într-adevăr pe Sahariel și pe Robert-Uraniel. Este pe punctul de a le rosti numele, dar îi interzic să facă acest lucru, ca să o cruț pe Helena, a cărei inimă este încă prea fragilă pentru a suporta șocul de a-și vedea soțul într-un asemenea loc periculos. - Ciprian înțelege semnul Meu și păstrează tăcerea. În schimb, Helena, care continuă să stea cu fața lipită de pieptul Meu, îl întreabă dacă i-a recunoscut pe cei doi îngeri. - Ciprian îi dă un răspuns evaziv: „I-am recunoscut, dar nu mai am timp să le spun numele. Ai răbdare, căci în scurt timp cei doi vor ajunge aici!” - Helena continuă să își ascundă fața la pieptul Meu, ca să nu vadă scenele odioase care se petrec în iad. Un vuiet puternic anunță intențiile iadului de a le pregăti noilor veniți o primire excesiv de dură.

4. Ciprian, care nu se simte deloc confortabil auzind vuietul ca de tunet, îmi spune: „Doamne, Tată preasfânt și preabun! - Ce se va alege de acești doi nenorociți? Chiar și solul pe care ne aflăm noi începe să se cutremure! Ce să mai spun de acea gaură neagră și amenințătoare, din care ies flăcări și fum! Trăsnetele lovesc muntele, din care se rostogolesc la vale stânci puternice. Scena devine insuportabilă, deși grupul infernal pare să se simtă foarte bine la intrarea în teribila grotă, ca și cum nu ar observa nimic din ceea ce se petrece. - Te implor, Doamne, spune-ne, unde vor conduce toate aceste preparative? Deocamdată, eu nu observ altceva decât că flăcările și fumul care ies din grotă tind să devină din ce în ce mai groase, la fel ca și norii ce înconjoară muntele, ale căror trăsnete se intensifică. Constat de asemenea că îngerii de deasupra nu par deloc tulburați, nebăgând nici ei de seamă toate aceste preparative teribile. Nici chiar tunetele furtunii nu par să ajungă la urechile lor”.

5. Eu: „Dragul Meu prieten, iadul nu este niciodată atât de periculos ca atunci când pare liniștit din exterior, dar spumegă în interiorul său, așa cum se întâmplă acum. Atunci când iadul se limitează să își rumege în interior furia, raiul nu intervine în nici un fel, dar dacă - încurajat de această aparentă libertate - el îndrăznește să își proiecteze furia în exterior, raiul este nevoit să intervină, administrând antidotul corect, ale cărui efecte sunt cunoscute dinainte. - Te rog să remarci cum iadul își va reînnoi în scurt timp străvechea intenție de a-Mi provoca Mie căderea, pe care acum și-o ascunde sub aparența acestei liniști exterioare amăgitoare. Dacă vei privi peste umărul stâng, vei vedea pământul și vei constata imediat cum iadul încearcă să se infiltreze din nou în sufletele oamenilor, îndeosebi ale conducătorilor acestora, încercând să arunce întreaga planetă într-un război general atot-distrugător. Chiar dacă va obține anumite rezultate parțiale, vei vedea cum toate intrigile sale vor fi mai devreme sau mai târziu anihilate prin puterea noastră. - De aceea, continuă să privești această erupție infernală și consecințele ei, și vei înțelege că tot ce se petrece în această lume a spiritelor are un echivalent pe pământ. - Uite, forfota începe să se întețească, tinzând să se transforme într-o revoltă. Flăcările care ies din grotă devin tot mai puternice, iar fumul tot mai negru! Grupul adunat în fața peșterii devine din ce în ce mai numeros și se pune în mișcare, îndreptându-se către noi. Spectacolul va începe în cel mai scurt timp!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 169 - Furtuna infernală se dezlănțuie. Spiritele păcii de deasupra. Repercusiunile dramatice pe care sunt
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 13.5.2011, 01:42 View PostDownload Post

Capitolul 169
Furtuna infernală se dezlănțuie. Spiritele păcii de deasupra. Repercusiunile dramatice pe care sunt nevoite să le suporte spiritele întunericului.

1. Ciprian nu își mai poate dezlipi privirile de la ceea ce se întâmplă. În ceea ce Mă privește, le fac un semn servitorilor Mei, care știu ce au de făcut.

2. După o vreme, Ciprian spune timid: „Doamne, s-ar putea să fim nevoiți să ne retragem, căci iadul pare să-și fi eliberat toți prizonierii ținuți captivi de mii de ani, cu scopul de a pune mâna pe Tine și pe întregul rai. Aceștia și-au reunit forțele și nu par să își dorească altceva decât să ne arunce pe toți în captivitatea din care tocmai au ieșit. Văd că mărșăluiesc cu îndârjire, apropiindu-se de noi! Și ce forme au! Unele sunt de-a dreptul amuzante, dar altele sunt absolut îngrozitoare! Unii se umflă ca niște baloane, pentru a se dezumfla apoi, revenind la forma lor de maimuță! Constat de asemenea că sunt înzestrați și cu arme: sulițe, spade, lănci și puști de toate felurile! Se pare că își doresc un război adevărat, dar mă întreb împotriva cui? Doar nu a noastră? Mă întreb dacă ne pot vedea, căci constat că se îndreaptă direct către noi!”

3. Eu: „Desigur că se îndreaptă către noi. Unica dorință a iadului este să ne declare război de-a pururi! Nu ne pot vedea, dar bănuiesc că ne aflăm aici, căci percep un fel de lumină în direcția noastră, respectiv în direcția amiezii spirituale. În realitate, nu fac decât să se îndepărteze de noi, căci pentru aceste spirite, înainte înseamnă de fapt înapoi, și invers. De aceea, îi vom lăsa să mărșăluiască cât vor, știind dinainte unde pot ajunge cu acest marș al lor.

4. Mai devreme sau mai târziu își vor da seama că nu ajung nicăieri, fapt care le va amplifica furia interioară, așa că se vor sfâșia reciproc ca niște fiare sălbatice. Fii te rog atent la ceea ce fac acum!”

5. Ciprian privește concentrat. Miklos și baronul exclamă simultan: „Doamne, mare este răbdarea și detașarea Ta, dacă poți privi acest spectacol într-o asemenea stare de abandonare de sine! Dacă ar fi după noi, i-am întâmpina cu mult mai multă fermitate. Ce nesimțire, nu doar să încerce să se lupte cu Tine, dar chiar să Te anihileze! Cu greu ne-am putea imagina ceva mai infernal! Însuși gândul ni se pare demn de pedeapsa eternă!”

6. Eu: „Dragii Mei copilași! Urmăriți să evitați orice stare de mânie, oricât de firavă vi s-ar părea! Rețineți ce vă spun: mânia, în orice ipostază s-ar manifesta, derivă direct din iad și nu are nimic de-a face cu natura pură a copiilor Mei celești, așa cum sunteți voi. Nu lăsați nici o manifestare să vă enerveze, indiferent cât de malefică vi s-ar părea, căci mânia ființelor celeste nu ar face decât să dea apă la moară mâniei iadului, amplificând-o și trezind în ea nevoia de reciprocitate. În acest fel, ea nu poate decât să dea naștere la noi confruntări. - Mai bine gândiți-vă la aceste spirite cu compasiune, căci numai în acest fel ar putea pătrunde vreodată o rază de lumină în acea grotă. Nu uitați că întregul iad este alcătuit exclusiv din ființe care se transformă în diavoli în parte datorită răutății lor, dar în parte și datorită renumelui pe care îl capătă datorită acestei răutăți, făcându-le să se îmbete de orgoliu și să uite complet de îndatoririle lor spirituale. În realitate, ele sunt extrem de nefericite și nu fac decât să-și amplifice această stare la infinit. Singurii care le putem ajuta suntem noi, care dispunem de întreaga putere a cerului, dar pentru asta trebuie să facem tot ce ne stă în puteri.

7. Această luptă continuă împotriva noastră dă un oarecare sens vieții lor monotone, apărându-le astfel de disoluția finală. Ori de câte ori fac astfel de încercări respingătoare de a ne distruge, rezultatul final al zbaterii lor le reamintește că - de fapt - nu pot face nimic împotriva lui Dumnezeu, în timp, o parte din aceste spirite vor deveni astfel mai puțin prezumțioase, renunțând să mai ia parte pe viitor la astfel de demersuri. Putem vorbi deja în astfel de cazuri de un progres real în viața acestor oi rătăcite. În continuare, avem la dispoziție destule mijloace prin care le putem ghida către o viață din ce în ce mai iluminată, fără a le afecta în nici un fel liberul arbitru, care reprezintă însăși viața lor spirituală. Cred că vă dați seama însă că acești copaci nu pot fi doborâți cu o singură lovitură de secure”.

8. Miklos: „Foarte adevărat, Doamne! Acum suntem pe deplin lămuriți și, ca întotdeauna, tot ce spui Tu se dovedește plin de înțelepciune! Constat însă că deasupra imensului munte se adună mai multe spirite de lumină. Lângă cei doi îngeri aflați pe culmea cea mai înaltă a muntelui au apărut acum alții, cu o înfățișare extrem de fermă și de eroică. O, dar privește deasupra, pe cer, unde s-au adunat hoarde imense de îngeri care plutesc într-o ordine desăvârșită, veghind cu atenție asupra armatei infernale. Se pare că și aceasta i-a observat, căci văd că își ridică fețele în sus, trimițându-și artileria către ei”.

9. Ciprian: „Ai perfectă dreptate, frate Miklos! Am văzut un fel de rachetă ridicându-se din rândurile hoardelor infernale, dar aceasta nu a ajuns nici măcar la o optime din înălțimea muntelui. Văd de asemenea mai mulți demoni încercând să se cațere pe stâncile cenușii, dar fără cine știe ce succes! Se prăbușesc de fiecare dată și nu prea le mai vine apoi să încerce din nou, deși cei de jos își bat joc de ei și îi amenință. O, aventura tinde să capete proporții dramatice: un întreg grup de diavoli s-a prăbușit de pe o stâncă abruptă, fiind silit totuși de tovarășii săi să își reia ascensiunea. Demonii protestează, spunând că este imposibil, dar sunt amenințați cu sulițe ascuțite. Ce priveliște sinistră!”

10. Eu: „Fiți atenți, căci petrecerea abia începe! Îi propun lui Miklos să continue comentarea scenei care se desfășoară sub ochii noștri, căci spiritul lui este mai focalizat. Renunță însă la exclamațiile de uimire! Așa să fie!”

11. Miklos: „Doamne și Tată! Deși sunt un biet păcătos, îți mulțumesc că mi-ai permis să îi iau locul fratelui Ciprian, căci scena care se desfășoară în fața noastră l-ar da gata chiar și pe cel mai obiectiv comentator. Mă tem însă că nici eu nu mă voi descurca mai bine decât el. Inutilitatea acestor demersuri ale iadului este absolut evidentă, producând efecte devastatoare nu doar asupra sărmanelor spirite infernale, ci chiar asupra observatorilor detașați. De aceea, Te implor să mă întărești, căci altfel cred că voi ceda chiar de la următoarea propoziție a descrierii mele. În acest fel, voi putea continua, în numele Tău sfânt, să îmi continui raportul.

12. Iată, o stâncă de mari dimensiuni se prăbușește chiar acum asupra întregii hoarde care era împinsă în sus de cei de dedesubt, îngropând sub ea o mare parte dintre ei. Din spatele peretelui prăbușit începe să curgă o lavă fierbinte, care spumegă și șuieră, acoperind încă și mai mulți luptători ai infernului. O, îi văd acum pe Cado, care are fața complet desfigurată, și pe căpitanul său. Cei doi se sfătuiesc ce să facă în continuare, căci nici un demon nu mai pare înclinat să încerce inutil să își continue ascensiunea. Cei mai puternici dintre ei îi împing în față pe cei mai slabi, cu o mare energie, dar nimeni nu mai este dispus să asculte de altcineva, fiecare încercând să scape pe cont propriu de lavă. Ce de blesteme și ce vaiete cumplite se aud! Acum, lava arzătoare începe să curgă inclusiv din alte crevase ale muntelui, căzând în jos mai ceva ca Niagara și topind totul în cale, în timp ce gloata demonilor o ia la fugă, înjurând și blestemând din toți rărunchii.

13. Cado și căpitanul său se îndreaptă și ei rapid către noi, ocolind o colină de mari dimensiuni, aflată la stânga. Cado își critică superiorul pentru planul absurd și imbecil de a încerca să învingă Divinitatea atotputernică. Îl întreabă ironic dacă sesizează pe undeva victoria cu ochii săi stupizi de crocodil! - Dacă este capabil să oprească fluviul de foc și pucioasă care se revarsă asupra capetelor lor și dacă este dispus să îi salveze pe cei îngropați de pietre. Căpitanul o ține însă una și bună, pretinzând că acestea sunt simple accidente și că focul va fi stins în cel mai scut timp.

14. Auzind aceste aberații, Cado râde disprețuitor și îi spune: «Idiotule! Privește în sus, la acea erupție de mari proporții care riscă să înghită în curând întreaga colină pe care ne aflăm. Vei asista în cel mai scurt timp la dezlănțuirea plenară a mâniei lui Dumnezeu. Privește acum grota, în care se află probabil palatul tău regal: aceasta s-a umplut deja cu metal incandescent, la suprafața căruia înoată disperați o grămadă din vitejii tăi luptători! Nu au însă nici o șansă, așa că vor sfârși în curând în te miri ce crevasă a muntelui. Halal victorie! - Mă îndoiesc sincer că îți va mai arde curând să încerci vreo cruciadă împotriva Divinității! Vai de mine, potopul de foc a ajuns deja la poalele dealului nostru! Dacă nu ne vom retrage chiar acum, mă tem că va trebui să ne înscriem și noi la școala de înot divin!» - În fața pericolului de moarte, căpitanul dă semne că se trezește la realitate, urlând din toți bojocii: «Hei, haide să ne retragem în direcția aceea, către asfințit, către care cei mai viteji luptători ai noștri au pornit deja. Să grăbim pasul, altminteri suntem pierduți!»

15. Cado: «Demnă atitudine, n-am ce zice, să ne luăm tălpășița ca niște lași! O, ce idiot am fost! Am avut parte de acea șansă de la Dumnezeu, pe care mi-au prezentat-o cei doi mesageri atât de onești ai Divinității, și i-am dat cu piciorul! Acum îmi dau seama unde m-a condus acest orgoliu nebunesc, dar nu mai are cine să mă salveze!» - Căpitanul țipă la el: «Fugi sau vei pieri! Căci potopul care ne inundă este teribil și îi va îngropa pentru totdeauna pe toți cei pe care îi va prinde! Eu unul am plecat!» - După aceste cuvinte, căpitanul o ia la vale, alergând cât îl țin puterile.

16. Cado rămâne însă pe loc, strigând în urma lui: «Fugi, Satană! Oricum nu ai vreo șansă să scapi de atotputernica Divinitate, așa cum nu am nici eu! Ne merităm amândoi soarta, așa că nu avem cum să scăpăm de ea, căci brațul lung al lui Dumnezeu și mânia sa ajung până la capătul infinității!»„
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 8 of 9  [ 82 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !