Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 16:14
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 17, 18, 19 ... 23, 24, 25  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 170 - Contradicția între voință și fapte
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 22:29 View PostDownload Post

Capitolul 170
Contradicția între voință și fapte


1. Iara a spus: “Da, Doamne, Tu, singura mea dragoste, ar fi drept așa și ar fi cel mai bine, dacă am avea mereu un povățuitor divin alături! Dar noi, oamenii, suntem adeseori atât de orbi - și mai ales atunci când ar trebui să vedem cel mai bine - încât nu vedem pădurea din cauza copacilor! Și nu este altfel nici în cele mai importante clipe ale vieții, atunci când ar trebui să recunoaștem înțelepciunea adevărată a vieții. Exact când avem mai mare nevoie de ea ne lasă în pană, iar atunci când nevoia nu e atât de mare, suntem plini de gânduri și de idei! De aceea spun că se petrec lucruri ciudate cu noi, oamenii!

2. Nimic altceva nu îmi pare a fi bun la mine în afară de voința mea. Dar nici cu ea nu mă pot lăuda prea mult, pentru că, de cele mai multe ori, îi lipsește puterea de a înfăptui. De multe ori, noi vrem un lucru bun, pe care nu-l facem până la urmă sau facem tocmai contrariul acelui lucru bun pe care îl dorim de fapt. De ce se petrece așa, nu știu, dar știu din experiența mea că așa stau lucrurile.

3. Doamne, iubirea mea! Prin atotputernica Ta milă am putut arunca o privire spre marile Tale creații și știu acum despre ele mai multe decât știu toți înțelepții lumii luați împreună. Știu ce ascund adâncurile nesfârșite ale cerurilor Tale; dar oare de ce nu mă cunosc și pe mine însămi?!”

4. Eu i-am răspuns: “Pentru că tu însăți ești o ființă mult mai plină de miracole decât toți sorii uriași și decât toate lumile împreună! În inima omului se odihnește un cer mult mai miraculos decât acest cer imens pe care îl vezi cu ochii.

5. Iată, întreaga materie se supune unei judecăți și unei legi de fier. O poți privi din afară și dinăuntru, în alcătuirea ei, iar unii învățați cunosc știința descompunerii materiei în elementele ei originare. Această știință rară se numește chimie și ea se va desăvârși cu timpul tot mai mult.

6. Dar, așa cum pe această cale tu poți cunoaște destul de bine o piatră, atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară, la fel poți cunoaște și o lume întreagă! Matael al nostru e foarte priceput în această știință, și ucenicul meu Andrei, care a stat pe la esenieni, este un chimist foarte iscusit. El și-a însușit această artă în Egipt. Ei doi îți vor descrie, cu pricepere și cu adevăr, materia unei lumi întregi. Sigur că în materie mai este ascuns ceva pe care probabil nici un chimist nu-l va putea scoate vreodată la iveală, dar elementele propriu-zise din care este compusă materia el le poate recunoaște, chiar dacă nu în întregime, deoarece și ele sunt pătrunse de spirit și nu pot fi pătrunse întru totul decât de un spirit pur. Căci și în elemente stau ascunse taine nesfârșite!

7. Dar ceva și mai nesfârșit se află în sufletul omenesc și în spiritul acestuia - ceva ce nu poate fi descoperit prin chimie și tocmai de aceea a trebuit să vin Eu însumi la voi, oamenii, ca să vă învăț să cunoașteți acele lucruri pe care nici un om nu le-ar fi putut cunoaște vreodată doar prin propriile lui puteri.

8. Așadar, vezi, de dragul vostru am venit Eu însumi din cerul cerurilor și vă învăț tocmai ceea ce - altfel - nu v-ar putea învăța nimeni!

9. Acum sigur că încă nu înțelegi cum este posibil să dorești un anumit lucru și totuși faptele tale să nu fie rodul voinței tale, ci al cine știe căror motive exterioare, pe care tu nu le cunoști, și nu rareori poftele mute ale cărnii sunt cele care îți hotărăsc faptele, împotriva voinței spiritului. Căci voința nu ține de carne și de sânge, nici de suflet, care este strâns legat de carne și de sânge, ci ține de iubire, care este spiritul divin, nepieritor din voi - o scânteie din Spiritul divin suprem al Tatălui Ceresc - și de aceea voi nu sunteți doar creaturile lui Dumnezeu Tatăl, ci și copiii Lui adevărați, și cândva veți stăpâni, în împărăția Sa, nemărginirea împreună cu Mine.

10. Dar, pentru aceasta, trebuie mai întâi să renașteți în spirit, altminteri acest lucru nu va fi cu putință!

11. Înțelegi aceasta, iubita Mea fiică?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 171 - Despre renaștere
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 22:31 View PostDownload Post

Capitolul 171
Despre renaștere


1. Iara a spus: “Așa, cât de cât, înțeleg, dar nu pătrund adevărul până în miezul lucrurilor! Renașterea întru spirit, deși am auzit de multe ori vorbindu-se despre ea, nu mi-e limpede câtuși de puțin! Cum trebuie să o înțelegem de fapt?”

2. Eu: “De fapt, nici tu și nici altcineva nu puteți înțelege acum întru totul. Căci voi nu Mă înțelegeți pe deplin nici atunci când vă vorbesc despre lucruri lumești, cum M-ați putea deci înțelege atunci când vă vorbesc despre lucrurile din cer?

3. Da, adevăr vă spun vouă: dacă aș începe acum să vă vorbesc numai despre lucruri divine, v-ați supăra cu toții și ați spune: «Iată cum a luat-o razna omul ăsta! Vorbește despre lucruri care sunt împotriva oricărei rațiuni și împotriva naturii! Cum putem considera adevărate mărturiile Lui?!»

4. De aceea, voi toți veți înțelege pe deplin renașterea din spirit și întru spirit abia atunci când Eu, ca Fiu al Omului, asemenea lui Ilie, voi fi dispărut sub ochii voștri de pe acest pământ.

5. Abia atunci voi trimite din ceruri duhul Meu plin de adevăr și putere asupra tuturor alor Mei, și abia atunci renașterea deplină a spiritului și în spirit va fi posibilă, iar voi - abia atunci și prin aceasta - veți pricepe și veți recunoaște renașterea spiritului vostru.

6. Până atunci însă nimeni nu poate fi renăscut pe deplin întru spirit, așa cum nici de la Adam încoace nimeni nu a putut, nici măcar Moise și toți profeții.

7. Dar, prin actul Meu, toți - de la Adam încoace – vor avea parte de renașterea deplină în spirit toți cei care au fost născuți în lume și care au avut în viața lor trupească cel puțin bunăvoință, chiar dacă faptele lor n-au fost întotdeauna ghidate de aceasta.

8. Pentru că există încă mulți care au cea mai mare bunăvoință de a face un lucru drept și bun și de a-l duce până la capăt, dar le lipsesc complet mijloacele, puterile exterioare și priceperea, care le sunt necesare așa cum ochii îi sunt necesari vederii. Iată, în astfel de cazuri, bunăvoința face în fața Mea la fel de mult ca fapta însăși.

9. Iată, să spunem că cineva ar cădea în apă și tu l-ai vedea! Sigur că ai dori atunci să-l ajuți pe nefericit, dar ești conștienta că nu știi să înoți. Dacă sari în apă după cel căzut în ea, șuvoiul vă va înghiți pe amândoi. Dacă însă ai ști să înoți foarte bine, sigur că ai sări imediat după el și l-ai salva. Dar, pentru că nu știi deloc să înoți, nu sari după acel nefericit, în ciuda imensei dorințe dea-l salva, ci cauți degrabă pe cineva care vrea și poate să îl salveze!

10. Vezi deci, fiica Mea, în acest caz bunăvoința are aceeași valoare ca și fapta în sine. Și acest exemplu este valabil pentru mii și mii de cazuri în care doar bunăvoința ține locul faptei.

11. Vreau să-ți mai dau un exemplu! Iată, să presupunem că ai avea cea mai mare dorință să îl ajuți pe un om foarte sărac venit la tine, dar tu însăți nu ai avea cu ce și totuși ți-ai dori din toate puterile să îl ajuți! Dar, deoarece tu nu ai nici un fel de avuție, te duci la unul și la altul, pe care îi știi înstăriți, și îi rogi să îl ajute pe săracul tău. Dar inima împietrită a bogaților nu-i va lăsa să te ajute, iar tu trebuie să-l lași pe acel sărman să plece fără nici un sprijin, plângi pentru el și te rogi la Domnul Dumnezeu pentru el.

12. Iată, în acest caz, voința ta face la fel de mult ca fapta însăși.

13. Și astfel de oameni au existat o mulțime înaintea voastră, există și astăzi și vor mai exista. Aceștia toți vor avea parte de o renaștere spirituală în sufletul lor!

14. Așadar, dacă - asemenea celorlalți - încă nu poți pricepe prea bine în ce constă renașterea propriu-zisă în spirit, Eu ți-am arătat acum motivul, atât de limpede cât am putut. Când însă va veni timpul și vei fi renăscută întru spirit, vei înțelege ce și de ce nu ai putut pricepe acum! Înțelegi acum de ce nu Mă poți înțelege pe de-a-ntregul?”

15. Iara a spus: “Da, Doamne, Tu, singura mea iubire! Acum înțeleg foarte bine! Dar este cu neputință ca cineva să nu Te înțeleagă pe Tine, pentru că Tu luminezi orice nedumerire la fel de curat cum luminează soarele pământul la amiază pe cerul cel mai lipsit de nori!”

16. După aceste cuvinte, ea Mi-a mulțumit pentru învățătura pe care a primit-o și Mi-a promis că doar cu greu va mai râde vreodată de o faptă urâtă a unui om.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 172 - Cornelius și Iara
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 22:34 View PostDownload Post

Capitolul 172
Cornelius și Iara


1. Dar Cornelius nu contenea să se minuneze de înțelepciunea fetei. La fel se minunau și Faustus cu Philopold, iar Cornelius Mi-a cerut voie să stea, acolo, la masă, de vorbă cu fata despre unele și altele. Iar Eu i-am dat voie. Cornelius era foarte bucuros, la fel și fata și toți cei adunați la masă, iar Eu l-am sfătuit să pună întrebări înțelepte.

2. Dar, când să-i pună fetei o întrebare, Cornelius a căzut pe gânduri și nu mai știa ce să o întrebe. Căci, din îndemnul Meu de a-i pune fetei doar întrebări înțelepte, el a înțeles că discuția nu trebuia să fie doar o conversație fără scop, cum se poartă la masă, ci o discuție plină de miez, și stătea pe gânduri, întrebându-se ce ar putea spune într-o societate atât de distinsă obișnuită să asculte cele mai alese învățături.

3. Cu cât cugeta mai mult și mai adânc, cu atât mai puține lucruri i se păreau demne de a fi discutate cu fata. S-a tot gândit, dar nu a găsit nimic care să i se pară că ar avea vreo valoare.

4. După ce s-a frământat o vreme, Cornelius Mi-a spus: “Ia te uită, eu credeam că va merge mai ușor. Dar cu cât mă gândesc mai mult și mai adânc, cu atât mai puțin găsesc ceva potrivit pentru un copil atât de înțelept!”

5. Eu am spus: “Ei bine, dacă nu-ți vine în minte nimic ieșit din comun, întreab-o despre lucrurile cele mai obișnuite!”

6. Cornelius: “Da, da, numai că și aici e o problemă! Ceva prea banal nu pot totuși să o întreb, iar dintre lucrurile mai importante printre cele obișnuite nu-mi vine nici unul în minte despre care să nu se fi vorbit aici deja de multe ori!”

7. Observând însă încurcătura în care se afla Cornelius, fata a spus: “O, prietene drag, dacă nu găsești nici o întrebare pentru mine, dă-mi voie să te întreb eu pe tine. Pentru că, atunci când este vorba de întrebat, eu n-am nici o problemă: când vreau să pun o întrebare, îmi vin în minte zece.”

8. Cornelius a spus: “O, așa ar fi foarte bine, copila mea nespus de drăgălașă! Dar dacă îmi pui tu o întrebare, se înțelege de la sine că trebuie să răspund la ea, iar dacă va fi să nu pot - ceea ce foarte ușor se poate petrece, căci îmi pari un copil foarte pătrunzător - ce se va petrece?”

9. Fata: “Ei bine, ce se poate petrece atunci?! Atunci voi răspunde singură la întrebarea mea, iar tu vei judeca întrebarea și răspunsul și îmi vei spune dacă m-am rătăcit cumva! Iată, nici pentru mine nu e o joacă să întreb și să răspund. Tocmai de aceea nu mă pune pe gânduri Domnul, singura mea iubire în veci, pentru că între înțelepciunea Lui nesfârșită și cea atât de mărginită care ne-a fost dată nouă, orice comparație este deșartă.

10. Dacă spunem proștii mai mari sau mai mici, distanța dintre noi și Domnul nu se micșorează câtuși de puțin, pentru că noi - prin noi înșine - nu suntem nimic în fața Lui și, dacă găsim în noi ceva pentru El, acel ceva este El însuși, care prin mila Lui pătrunde în inimile noastre.

11. Dar există câțiva înțelepți printre noi, chiar aici, la masa aceasta, pe care eu îi respect nespus. Cu ei nu e bine să mănânci din același blid!

12. Probabil că eu cunosc câteva lucruri pe care acum nu le poate ști nici un om în afară de mine, de Rafael și, bineînțeles, de Domnul, dar la ce-mi folosește să cunosc stelele îndepărtate, dacă în schimb sunt străină aici, pe pământul pe care M-am născut?! E de o sută și de o mie de o rimai rău!”

13. Cornelius: “Cine este acela de la masa noastră față de care ai un respect atât de mare?”

14. Iara: “Viceregele de acolo, care va stăpâni de acum împreună cu bătrânul Uran întregul Pont! Matael este numele său! El ar putea să-mi dea niște nuci cam greu de spart! Cred că la o sută de întrebări n-aș fi în stare să-i dau nici un răspuns deștept!”

15. Matael: “O, copilă dragă, ce modestă ai devenit dintr-o dată! De mult eu nu te mai pot pune în încurcătură! Îți cunosc prea bine ascuțimea minții! Dacă până și Rafael trebuie să se adune bine atunci când stă de vorbă cu tine, cu cât mai mult trebuie să o facă unul ca mine! Iar comandantul Cornelius face foarte bine când cumpănește adânc la ceea ce ar putea să discute cu tine! Căci sunt puține ca tine în tagma ta! Este adevărat că și eu cunosc și înțeleg unele lucruri. Cu toate acestea, nu aș intra niciodată cu tine într-o luptă a înțelepciunii; asta ar fi doar prostie și vanitate din partea mea! Dar orice învățătură primită de la tine îmi va fi oricând plăcută, dragă și scumpă!”

16. Iara: “Așa pățește o biată fată: dacă cumva știe câte ceva, nimeni nu mai îndrăznește să vorbească ceva cu ea! De aceea, aproape că ar fi mai bine pentru ea să știe mai puține pentru a nu le fi neplăcută prietenilor săi mai înțelepți! Dar acum, ce mai pot face?! Să încep să știu mai puține decât știu mi-e cu neputință; nu pot să micșorez lumina din inima mea! Dar această lumină îmi dă într-o măsură tot mai mare iubirea pentru Domnul, pentru cel mai sfânt tată al taților tuturor taților de pe pământ! Da, dacă aș putea să micșorez cât de cât această iubire unică, dar mi-e imposibil! Iar ceea ce știu din această lumină nu este al meu, ci este știința, cunoașterea Domnului în inima mea, și de aceasta nu trebuie să se ferească nimeni, așa cum nici eu nu trebuie să mă feresc de nimeni! De aceea, nobile prieten Cornelius, și tu, nobile Matael, trebuie să puteți vorbi cu mine!”

17. Cornelius: “Da, da, așa e, așa e! Dar știi, preaiubită Iara, tocmai aici e cuiul: cu tine - încep să simt acum foarte limpede - tocmai de aceea e greu de vorbit, pentru că într-adevăr cuprinzi în inima ta prea mult din înțelepciunea cea mai pură! O, altfel ești nespus de gingașă și de drăgălașă, și te-aș putea asculta zile în șir; dar să ți se pună întrebări sau să pui tu întrebări, asta este cu totul altceva! întrebarea se pune ușor; dar apoi vine răspunsul, și în privința asta eu nu stau încă prea bine!

18. În plus, ceva din vechea mea înfumurare nu m-a părăsit încă de tot și de nimic pe lume nu mă tem mai tare decât de o umilință, ceea ce nu e bine, dar nu pot face nimic, pentru că așa am fost crescut de mic, iar un obicei atât de vechi nu te părăsește atât de repede pe cât ți-ar plăcea să crezi.

19. Dar mai așteaptă puțin, o să-mi treacă prin cap ceva deștept și atunci voi avea o mare bucurie când voi primi de la tine un răspuns cu adevărat înțelept!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 173 - Întrebarea lui Cornelius către Iara
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 22:38 View PostDownload Post

Capitolul 173
Întrebarea lui Cornelius către Iara


1. Iara s-a mulțumit cu cele auzite, iar Cornelius a început să-și stoarcă de-a binelea mintea, dar fără să reușească să găsească ceva potrivit.

2. După o vreme, lui i-a venit totuși o idee, drept pentru care a întrebat-o pe Iara: “Iată că am găsit totuși ceva. Așadar, spune-mi ce este soarele de fapt și din ce elemente este el format de poate revărsa peste pământ o lumină atât de puternică și o căldură aproape incredibilă! Dacă, preagrațioasa mea Iara, îmi vei putea spune ceva despre asta, atunci, dacă vei accepta, te voi răsplăti regește!”

3. Iara i-a răspuns ușor ironic: “Știi, mărite stăpâne, așa se scot din lac, pentru a-l curăța, peștii cei putrezi, căci aceștia împut și murdăresc apa și o fac nesănătoasă! Ai înțeles, comandante Cornelius?!

4. Dacă ai bogății în surplus, vei găsi, mai ales aici, în orașul distrus de flăcări, destui săraci cărora să le dai un ajutor regesc! Eu însă nu am nevoie de la nimeni de pe acest pământ de vreo răsplată, căci eu am iubirea Domnului și aceasta este singura mea răsplată, totodată și cea mai înaltă!

5. O, sigur că îți voi răspunde la întrebare, datoare nu îți voi rămâne cu nimic, dar în nici un caz nu mă voi lăsa răsplătită de tine pentru aceasta, mai ales într-un mod atât de pământean! Dacă aș primi, ar fi unul dintre cele mai mari păcate, pentru că, în primul rând, i-aș priva de ajutor pe cei cu adevărat nevoiași și, în al doilea rând, ți-aș lua ocazia de a face o faptă într-adevăr bună, cu atât mai mult cu cât eu însămi nu sunt un copil sărman al acestui pământ, ba poate chiar am comori materiale pe care nu le-ai putea plăti cu întreaga ta împărăție, de care însă am la fel de puțin nevoie ca și de răsplata ta regească.

6. Dar să nu crezi că vorbește vreun fel de trufie din mine, ci adevărul cel mai curat și cel mai nevinovat. Pentru că, dacă aș avea în mine doar cea mai mică scânteie de trufie, nu aș ședea aici, lângă Domnul tuturor Domnilor și lângă învățătorul tuturor învățătorilor! Cu o astfel de propunere, altfel foarte dragul meu prieten Cornelius, ai cam dat-o în bară!

7. Vezi tu, oamenii care - asemenea mie - se bucură de bunăvoința Domnului, chiar dacă de-a pururi nemeritată, trebuie judecați și tratați altfel decât ceilalți oameni ai naturii și ai lumii!

8. Tu credeai că eu, o simplă fată tânără de cel mult paisprezece ani, aș fi la fel de cochetă ca celelalte fete ale pământului și că voi fi chiar foarte bucuroasă să fiu îmbrăcată în straie regești; dar o asemenea cochetărie este mai departe de mine decât cea mai mică stea pe care o poate descoperi ochiul tău pe cer, iar asta înseamnă mult! Așa încât va trebui să-ți retragi oferta de răsplată, altfel nu-ți voi răspunde în nici un caz la întrebare!”

9. Cornelius: “Ei bine, dacă oferta mea a fost primită atât de prost, îți voi îndeplini dorința și o voi lua înapoi, făcând astfel ceea ce m-ai sfătuit. Dar atunci te rog să-mi răspunzi din prietenie la întrebarea pe care ți-am pus-o!”

10. Aici Iara s-a adunat puțin și a spus: “Vrei să afli de la mine ce este soarele și din ce elemente este compus, astfel încât poate revărsa o lumină atât de puternică și o căldură atât de mare asupra pământului?

11. Ei bine, eu pot să-ți dau un răspuns întru totul adevărat, dar la ce-ți va folosi?! Tu poți crede așa cum crede un orb pe cineva care îi spune despre o floare că are o minunată culoare roșie. Se va putea convinge vreodată acel orb, el însuși, că floarea este într-adevăr atât de minunat de roșie? Cu greu i s-ar putea întâmpla în viața asta, iar în viața cealaltă sufletul liber de chingile trupului se va interesa prea puțin de așa ceva, pentru că atunci va putea oricum să învețe într-o singură clipă mai mult decât se poate învăța aici cu toată hărnicia în cincizeci de ani trăiți cu greu!”

12. Cornelius: “Aici, preagrațioasa mea fată, ai dreptate! Ad personam meam (eu personal) nu mă voi putea convinge niciodată dacă ceea ce îmi vei spune despre soare este adevărat; dar acum știu că nu mă poți minți, pentru că ceea ce știi tu, nu știi și nu poți să știi decât de la Domnul. Și, de aceea, poți să-mi spui despre soare tot ce dorești, iar eu voi primi totul drept adevăr deplin și neîndoielnic!”

13. Iara: “Bine! Voi vedea dacă nu vei începe să dai din umeri! Așadar, ascultă-mă!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 174 - Soarele natural
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 22:42 View PostDownload Post

Capitolul 174
Soarele natural


1. Iara: “Iată, soarele este și el, asemenea pământului nostru, o lume locuibilă și locuită, doar că de o mie de ori câte o mie mai mare decât pământul nostru, care, după cum bine vezi, nici el nu e tocmai mic. Dar lumina care pornește de la acea lume mare nu este dată de pământul locuit al soarelui, ci doar de aerul care îl înconjoară, a cărui suprafață foarte netedă, aflată într-o continuă frecare puternică cu eterul care îl înconjoară, produce continuu o cantitate incalculabilă de fulgere luminoase, iar, în al doilea rând, această imensă oglindă rotundă captează lumina eonilor de sori și o reflectă înapoi în toate direcțiile.

2. Prin această strălucire a soarelui nostru, pământul - asemenea multor altor pământuri pe care le numim planete - este luminat și încălzit. Dar căldura nu ajunge pe pământ odată cu lumina din soare, ci este produsă aici, ca efect al luminii.

3. Lumina vine de departe, dar căldura este produsă aici, și anume prin faptul că, datorită luminii, diferitele spirite ale naturii din cer, apă și pământ sunt puse în mișcare. Și tocmai această activitate este ceea ce percepem și numim noi căldură, sau, la o activitate mai intensă a spiritelor de care vorbeam, arșiță. Dar, așa cum lumina poate deveni din ce în ce mai puternică, până la infinit, la fel poate și căldura sau arșița să devină din ce în ce mai mare.

4. «Dar» - vei întreba - «cine poate exista pe soare? Pentru că, dacă lumina este acolo atât de puternică, nici căldura nu va fi mai prejos». Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. În interiorul corpului propriu-zis al soarelui nu pătrunde nici a mia parte din întreaga putere luminoasă a soarelui și, de aceea, solul soarelui nu este cu mult mai luminos și mai cald decât cel de aici, de pe pământul nostru, iar creaturile lui Dumnezeu pot exista și trăi acolo la fel de bine ca și pe acest pământ. Doar că acolo nu poate exista noapte, pentru că totul e scăldat în lumina proprie, nesecată a soarelui.

5. Așadar, locuitorii soarelui nu știu ce este noaptea; cu toate acestea, în timpul veșnicei lor zile, ei pot vedea destul de bine stelele și planetele care înconjoară soarele, inclusiv pământul nostru. Aceasta se datorează cerului deosebit de curat care înconjoară soarele pe o distanță de o mie două sute de ore de mers în toate direcțiile, care - este adevărat - din când în când e tulburat de nori foarte denși, dar are și perioade și regiuni total lipsite de nori, de unde lumile exterioare pot fi observate foarte bine, mult mai bine decât de pe oricare altă planetă.

6. Soarele se rotește și el în jurul axei proprii, dar nu în aproape douăzeci și patru de ore, ca pământul nostru, ci în douăzeci și nouă de zile. De aceea, locuitorii soarelui pot vedea în acest timp tot cerul înstelat, mai ales locuitorii din fâșia centrală, care, după părerea mea, sunt cei mai înțelepți și cei mai frumoși oameni ai soarelui. Locuitorii celorlalte fâșii corespund mai mult diferitelor planete.

7. În ceea ce privește structura interioară a uriașului corp solar, eu intuiesc că s-ar putea să fie mai multe corpuri ca niște sfere, plasate una în cealaltă, la distanțe de două, trei, până la patru mii de ore de mers, care însă nu sunt constante, fiindcă aceste corpuri solare interioare se dilată adeseori, apoi revin la dimensiunile normale. Golurile dintre ele sunt umplute fie cu apă, fie chiar cu aer,

8. Dar de ce trebuie să fie toate acestea așa nu știu să-ți spun. Acest lucru îl știe numai Domnul și Maestrul Veșniciei, care sade aici lângă mine. Dacă vrei să știi mai multe, va trebui să te adresezi Celui unic și fără-de-pereche!”

9. Cornelius: “Îți mulțumesc, copilașul meu drăgălaș și deosebit de bun, pentru informațiile pe care mi le-ai dat, pe care chiar cu rațiunea mea le primesc cu încredere de la alpha la omega; căci nu găsesc nimic irațional în ele. Dar cât de departe trebuie să fie soarele de pământ dacă, deși este o lume atât de imensă, nouă ne apare ca fiind atât de mică?”

10. Iara: “Pentru asta nu avem pe pământ o unitate de măsură; egiptenii au avut una, și urmașii noștri îndepărtați - în Europa, nu în Asia - vor inventa iarăși o unitate de măsură. Dar ceva îți pot spune totuși, că o săgeată care ar fi trasă cu toată forța de pe pământ spre soare și ar zbura cu cea mai mare viteză ar avea nevoie de douăzeci de ani pământeni ca să ajungă la soare!

11. Acum poți calcula și singur. Măsoară timpul în care o săgeată parcurge 1000 de pași de bărbat. Vei vedea că, oricât de repede ar zbura, ea are nevoie de două clipe pentru a parcurge 1000 de pași. O oră are 1800 de astfel de intervale de câte două clipe. O zi are 24 de ore, iar un an are 365 de zile, asta probabil că știi. Dacă știi toate acestea și ești în stare să socotești un pic, vei afla imediat cât de departe de pământ e soarele! Mai multe nu-ți pot spune; chiar dacă aș ști, tot îmi lipsește unitatea de măsură și numărul potrivit! Imaginează-ți de 40 de ori 1000 ori 1000 de ore de drum de câmpie și vei înțelege aproape ce înseamnă distanța de la pământ până la soare!”

12. Cornelius a făcut ochii mari și a spus: “Nu, asta n-aș fi crezut niciodată la această fată; ea socotește cu cele mai mari numere de pe lume cum socotim noi cu cifrele mici pe degete! Îl întrece până și pe Euclid, marele maestru matematician! Așa ceva nu mi s-a mai petrecut! Doamne, spune-mi Tu dacă trebuie să iau tot ce am auzit ca atare! Mie cel puțin, mi se pare că fata a cam nimerit-o!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 175 - Educația inimii și educația minții
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 22:44 View PostDownload Post

Capitolul 175
Educația inimii și educația minții


1. Eu am spus: “Da, nu trebuie să iei totul chiar ca literă de evanghelie, dar chiar și așa, ea a rostit adevărul, care în timp va avea efecte bune, scăpându-i pe oameni de niște superstiții. Pentru că în legătură cu lumina cerului înstelat oamenii au cele mai multe superstiții. Dar acum nu e încă timpul să le dăm lămuriri complete în privința aceasta. Acum trebuie, înainte de orice, să formăm din larvele umane actuale adevărați oameni treziți în spirit.

2. Iar acest lucru este cu putință numai dacă omul se cunoaște mai întâi pe el însuși, iar apoi și pe Dumnezeu, pe care trebuie să Îl iubească mai presus de orice, din toate puterile sale. Dacă omul ajunge să fie capabil să primească Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, el va deveni receptiv și la toate celelalte adevăruri, nedescoperite până acum, și le va putea pricepe!

3. Dar dacă i s-ar băga în cap toate dintr-o dată, el nu ar mai pricepe nimic și atât și-ar bate capul cu ele încât ar lua-o razna!

4. De aceea, iată care trebuie să fie principiul fundamental: înainte de orice știință, oamenii trebuie să devină mai întâi oameni adevărați, pentru că altfel acea știință, oricare ar fi ea, le va face mai mult rău decât bine. Căci orice știință ocupă numai mintea, care își are sediul în creier, iar inima, ca fundament al vieții, rămâne necioplită și sălbatică, asemenea inimii unui animal de pradă, iar împreună cu știința ea devine capabilă de mai mult rău decât fără aceasta. Căci, pentru o inimă lipsită de Dumnezeu, știința este o poartă larg deschisă pentru răul de tot felul!

5. De aceea, prieteni și frați, mai întâi puneți-le orbilor în inimă adevărata lumină a vieții, și, prin aceasta, luminați apoi și mintea sufletului, iar atunci toată știința va deveni o adevărată binecuvântare pentru om!

6. Este demn de laudă să ai cunoștințe bogate, pentru că astfel îi poți da câte unui om un sfat bun; dar și mai bine este să iubești mult și cu adevărat! Căci iubirea trezește și însuflețește, în timp ce știința nu face decât să dea o satisfacție, după care se grăbește la odihnă!

7. Așadar, știința poate ajuta puțin pe cineva pentru un scurt răstimp, dar ea dăunează trezirii lui spirituale. În schimb, dacă apare cu timpul din lumina spiritului, ca un adaos nepericulos, atunci ea devine plină de căldura vieții și însuflețită ca lumina soarelui, care nu numai că emite lumina din sine, ca nici o altă lumină, dar o și însuflețește, pentru că lumina ei ascunde în sine căldura vieții și o transmite acolo unde ajunge, iar pe aceea existență deja o însuflețește și mai mult.

8. Credeți-Mă că nenumăratele minuni care se rotesc și se mișcă în spații inimaginabile pentru voi sunt ascunse în spiritul fiecărui om. De aceea, aveți grijă și preocupați-vă să vă treziți mai întâi din punct de vedere spiritual și veți vedea limpede apoi, în voi înșivă, ceea ce nici un ochi n-a văzut și nici un simț n-a perceput vreodată; atunci veți putea percepe totodată cu claritate, prin toate celelalte simțuri, acel «ceva» misterios ce vi se va dezvălui din voi înșivă.

9. Cei care Îl recunosc cu adevărat și Îl iubesc pe Dumnezeu în Mine, Fiul Omului, se vor bucura deja în viața aceasta de fericiri ale căror splendori încă nu le-a perceput prin simțuri nici un om! Dar, pe calea științei pure, nici un om nu va ajunge vreodată acolo! Înțelegi, Cornelius, aceste lucruri?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 176 - Destinul învățăturii divine
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 22:47 View PostDownload Post

Capitolul 176
Destinul învățăturii divine


1. Cornelius: “Da, Doamne, ce ai spus Tu este un potop de adevăruri care, după măsurile vieții omenești, nu s-au mai întâlnit niciodată, pentru că dacă aceste adevăruri ar fi fost vreodată pronunțate și ar fi circulat, oamenii le-ar fi recunoscut drept ceea ce sunt și ar fi trăit strict după ele, iar efectul nu ar fi rămas ascuns.

2. Dar, după câte știu eu - și nu știu puține lucruri - ele nu s-au mai întâlnit la noi, păgânii, ba dimpotrivă. De aceea Socrate, Platon, Plotin și Phrygius trebuie admirați ca mari spirite, împreună cu câțiva mari bărbați ai Romei care au reușit, printr-o strădanie eroică împotriva lupilor politeismului, să Îl descopere și să se apropie de unicul și singurul Dumnezeu adevărat.

3. Platon a descoperit că singurul Dumnezeu adevărat, chiar dacă necunoscut, trebuie să fie iubirea cea mai curată. Cu cât se gândea mai mult la Dumnezeul necunoscut, cu atât mai tare se încălzea inima lui. Și, când și-a dat seama că această căldură binefăcătoare devine din ce în ce mai mare, ba un medic i-a spus chiar că ar fi o boală, Platon a râs și a spus: «Dacă aceasta este o boală, atunci îmi doresc ca inima mea să sufere de ea tot mai mult, pentru că îmi face incomparabil mai bine decât orice sănătate multlăudată!»

4. Și Platon L-a iubit pe Necunoscut din ce în ce mai mult și a povestit el însuși cum, în momentele cele mai înalte ale iubirii pentru Dumnezeul necunoscut, L-ar fi văzut pe acest Dumnezeu, ca și când ar fi fost pe deplin contopit cu El. Și ce bucurie de nedescris a simțit!

5. Lucruri asemănătoare povestesc și ceilalți mari înțelepți, învățătura lor ar fi fost cu siguranță o binefacere pentru oameni dacă slujitorii zeilor nu s-ar fi opus prin tot felul de ticăloșii răspândirii ei.

6. Dar întotdeauna a fost așa și probabil că așa va rămâne. Adevărul nu și-a putut găsi niciodată locul, pentru că cei care ar fi trebuit să fie slujitorii săi cei mai apropiați, i-au tăiat cu timpul ei înșiși calea, conduși de interesele cele mai meschine, l-au introdus într-un labirint și l-au condus de pe drumul de început, drept și deschis, pe o mie de drumuri lăturalnice și cotite care, mărginite de ziduri sumbre, îl împiedicau pe cel care căuta să găsească vreodată centrul în care se afla vechiul templu al adevărului.

7. Doamne, nici învățătura Ta nu va avea o soartă mai bună până la urmă, dacă se va apuca vreun preot să o propovăduiască! Sigur că învățătorii își au rostul lor, dar din zece unul sigur este râios și, în scurtă vreme, îi molipsește și pe ceilalți, și atunci apar toate problemele!

8. Moise, marele înțelept din Cairo, fiul adoptiv inițiat în toate al fiicei faraonului, a scris adevărul divin pe tăblițe de marmură și a poruncit cu putere dumnezeiască, sub amenințarea celor mai aspre pedepse, să fie propovăduit poporului doar acel adevăr, după ale cărui învățături să trăiască și să viețuiască. Au trecut abia o mie de ani de atunci și cum stau lucrurile cu sfânta învățătură a tăblițelor de marmură?! În afară de nume, nu a mai rămas nici o urmă! Unde este vechiul chivot al legii, minunatul, care trezea spaima și viața? Unde sunt tăblițele străvechi, pe care le-a scris Moise cu propria mână, pentru eternitate? Iată, toate au fost șterse sub urmașii lui Moise, doar de dragul păcătoaselor interese lumești!

9. De aceea spun, fără a fi profet: așa cum a fost mereu, așa e și acum, și așa va fi întotdeauna dacă Tu, o, Doamne, îți vei lăsa învățăturile în mâinile oamenilor. Într-o mie de ani va fi vai de ele, iar oamenii vor căuta în ele adevărul, în plină zi, asemenea lui Diogene, și totuși nu-l vor găsi pe de-a-ntregul.

10. A, sigur că adevărul întreg va fi păstrat, în secret, de câțiva, dar pentru ceilalți nu va mai rămâne nimic mai mult decât ceea ce le-a rămas copiilor de acum ai lui Abraham de la Moise, și anume învelișul și numele gol! Cine mai înțelege ceva din spiritul regulamentelor mozaice?

11. De aceea spun, și la asta rămân: oamenii au fost întotdeauna astfel și, cu mici diferențe, așa vor rămâne.

12. Întotdeauna ceva nou îi va face curioși și agitați, dar cum se obișnuiesc cât de cât cu acel ceva nou, chiar și lucrul cel mai sublim le va apărea oamenilor ca fiind banal, lipsit de valoare și indiferent! Pentru a le menține interesul, trebuie să se petreacă din când în când câte o ciudățenie și trebuie să existe o variație care, desigur, să nu afecteze chestiunea în esența ei, căci altfel omenirea va începe din nou să-și facă, sub tunete și fulgere, din pură plictiseală, viței de aur și să danseze plini de voie bună în jurul lor.

13. Da, din această cauză pot fi iertați chiar unii preoți care, în locul originalului, îi vând poporului zorzoanele cele mai jalnice drept ceva curat dumnezeiesc, pentru că, odată ce curentul întunericului a devenit foarte puternic, nu se mai poate înota împotriva lui și preotul cel mai bine intenționat - chiar dacă în sinea lui păstrează în tăcere o luminiță de adevăr - trebuie să se lase nolens seu volens (vrea, nu vrea) în voia curentului, altfel se duce la fund!

14. Doamne! De când e omenirea pe acest pământ acest rău a însoțit-o permanent, asta nu se poate nega. Oare omenirea nu va putea fi lecuită niciodată total și radical de acest rău vechi? Căci eu nu văd motivul pentru care ar trebui să se prăpădească din nou și să piară din cauza lui!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 177 - Demnitatea libertății voinței omului
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 22:49 View PostDownload Post

Capitolul 177
Demnitatea libertății voinței omului


1. Eu am spus: “Da, ascultă, dragul Meu! Aceasta este o chestiune de necesitate stringentă pe acest corp ceresc pe care oamenilor le este dat să devină prin ei înșiși adevărați copii ai lui Dumnezeu!

2. Cea mai mică îngrădire spirituală a voinței libere, care ar pomi de la Dumnezeu, ar distruge aceasta intenție a Sa!

3. De aceea, aici, pe pământ, trebuie să existe un spațiu pe deplin liber, în care omul să poată alege atât viciul cel mai rău, demn de iadul cel mai fierbinte, cât și virtutea cea mai înaltă, demnă de toate cerurile, căci altminteri nu se va alege nimic din devenirea copiilor lui Dumnezeu pe acest pământ!

4. Și aici se ascunde motivul pentru care chiar și cea mai minunată învățătură dumnezeiască este târâtă cu timpul în noroiul cel mai murdar!

5. Nimeni nu va putea spune despre învățătura Mea că ar cere ceva împotriva naturii, absurd sau imposibil. Și totuși, cu timpul, vor apărea asemenea precepte dure și irealizabile, încât nici un om nu le va putea urma!

6. Dintr-un zel exagerat, oamenii vor fi căsăpiți cu sutele de mii, mai rău decât cele mai rele animale ale pădurii, și se va crede că I se face lui Dumnezeu un serviciu deosebit de plăcut.

7. Da, Eu însumi va trebui să Mă las prins de oameni, dacă așa vor voi, și omorât în trup, tocmai pentru a le crea astfel spațiul cel mai mare pentru libertatea voinței lor; pentru că, abia din această - cea mai înaltă și absolut neîngrădită - libertate, oamenii acestui pământ au posibilitatea de a se înălța pentru a deveni adevărații copii ai lui Dumnezeu, întru totul asemenea Lui, ei înșiși mici dumnezei.

8. Pentru că, așa cum Eu însumi sunt una cu Dumnezeu de la o eternitate la alta doar prin puterea voinței Mele neîngrădite, la fel trebuie să fie și copiii iubirii Mele, în veci!

9. Dar, pentru a deveni astfel, este necesar acel proces al educării spirituale care ție deocamdată nu îți este pe plac. Dar gândește-te puțin și vei vedea că altfel nu se poate!

10. Acolo unde trebuie atinsă măreția, trebuie să existe și josnicia!”

11. Cornelius a căzut o clipă pe gânduri, după care a spus: “Da, da, Doamne, simt că în pieptul meu începe să se facă lumină! Sigur că ar trebui să pricep, dar mai există nori și cețuri prin care nu pătrunde nici o rază adevărată până la mine. Dar, în anumite momente, simt totuși că se luminează în mine și atunci pricep câte ceva, astfel încât înțeleg acum că mi-ar fi cu neputință să am vreo îndoială în privința aceasta. Dar, că aș vedea limpede în această sferă a înțelepciunii, probabil necunoscută tuturor până acum, încă nici nu poate fi vorba!

12. Tu, Doamne, ai putea să-mi aprinzi în inimă și în sfera aceasta o luminiță ceva mai puternică!”

13. Eu: “Sigur că aș putea, dar atunci lumina mai puternică nu ar fi a ta, ci opera Mea și, prin urmare, ceva străin în tine. Atunci nu ar mai trebui să cauți, să rogi sau să bați (ca să ți se deschidă).

14. Eu însă doresc, și trebuie să doresc astfel, ca fiecare om să înainteze pe drumul însemnat de Mine și să dobândească, prin efort propriu și jertfă de sine, ceea ce îi trebuie aici și dincolo, altminteri nu va fi niciodată liber în acțiunile sale și, din această pricină, nu va fi nici independent.

15. Iar independența deplină este indispensabilă fericirii celei mai înalte.

16. Privește la un servitor, oricât de bine plasat ar fi el! El dispune de aproape tot ceea ce are și foarte bogatul său stăpân; poate savura mâncărurile cele mai bune și poate bea vinul de la masa primitoare a stăpânului său. Dacă stăpânul său călătorește pe mare sau pe uscat, servitorul îl însoțește și se bucură de tot ceea ce se bucură și stăpânul. Cu toate acestea, ei trăiesc un sentiment de fericire diferit.

17. Servitorul gândește adeseori: «Am un stăpân bun, care nu îmi cere nimic ce aș putea numi nedemn, sunt respectat și bine întreținut. Dar, dacă vreodată aș uita de mine, el mi-ar putea spune: “Slujitorul meu, te-am ținut ca pe propriul meu fiu și ți-am cerut doar servicii ușoare și echitabile. Dar tu ai uitat de tine și ai început să faci pe stăpânul, așa că nu îmi mai poți fi de folos ca slujitor. De aceea, pleacă din casa mea!” Și atunci ar trebui să plec și aș fi un cerșetor; iar stăpânul meu ar rămâne stăpânul multelor sale averi.»

18. Iată, prietene, acest gând tulbură adeseori fericirea slujitorului! Dar stăpânul este cu adevărat fericit, chiar dacă ține foarte mult la slujitorul său devotat; el nu va trebui niciodată să se îngrijoreze, chiar dacă acesta îl va părăsi, fiindcă în locul lui va găsi oricând cu ușurință sute de alți servitori. El va rămâne întotdeauna stăpânul foarte avut, posesorul independent al unor mari averi și al altor comori incalculabile. De aceea, fericirea lui nu poate fi tulburată, în timp ce aceea - condiționată - a slujitorului își poate afla sfârșitul oricând. Și, iată, la fel stau lucrurile și aici!

19. Câtă vreme Eu, ca Stăpân al vieții și luminii, trebuie să vă insuflu necontenit viață și lumină, sunteți doar robii și servitorii Mei. Căci Eu pot să vă mențin viața și lumina câtă vreme vreau Eu. Și apoi, de unde veți mai lua lumina și viața?! Nu este suficient gândul că cele spuse acum s-ar putea petrece întocmai pentru a trezi în tine o mare neliniște?!

20. Dar, când într-un suflet mai poate fi trezită teama, spaima sau neliniștea, nu se poate vorbi de o fericire deplină și de mântuire!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 178 - Predispozițiile și menirea omului
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 22:53 View PostDownload Post

Capitolul 178
Predispozițiile și menirea omului


1. (Domnul): “Tocmai de aceea am venit Eu însumi pe acest pământ, destinat formării copiilor Mei adevărați, ca să vă eliberez de legăturile necesităților care înlătură orice creatură, să vă arăt, prin vorbă și faptă, calea către libertatea adevărată, independentă, veșnică a vieții, să vă croiesc și să vă netezesc acest drum prin exemplul Meu cum altul nu a mai fost.

2. Doar pe această cale veți putea pătrunde în măreția de neînchipuit a lui Dumnezeu, care este Tatăl Meu și al vostru.

3. Căci, ca om, sunt și Eu om la fel cum sunteți și voi, dar în Mine sălășluiește măreția primordială divină a Tatălui, care este în Sine iubirea cea mai pură. Și nu omul din Mine vă vorbește acum, ci cuvântul pe care Îl trimit către voi este Cuvântul Tatălui, care este în Mine și pe care Eu Îl cunosc prea bine, dar voi nu Îl cunoașteți, căci dacă L-ați cunoaște, venirea Mea ar fi zadarnică. Dar tocmai pentru că nu Îl cunoașteți și nu L-ați cunoscut încă niciodată, am venit Eu însumi pentru a vi-L arăta și a vă învăța să-L cunoașteți.

4. Dar dorința Tatălui este ca toți oamenii care cred în Mine, Fiul Omului, și care cred că am fost trimis de Tatăl să primească în ei viața veșnică și măreția Tatălui, pentru a deveni copii adevărați ai Celui Preaînalt și pentru a rămâne astfel în veci!

5. Însă, pentru ca acest lucru să se petreacă, trebuie ca pe această lume cerul și iadul să stea sub același acoperiș! Fără luptă nu există victorie! Acolo unde trebuie atins supremul, trebuie dusă și cea mai grea luptă. Pentru a atinge o extremă, trebuie mai întâi să te rupi de extrema opusă!

6. Dar cum ar putea exista, chiar și numai în închipuire, o extremă foarte înalță fără una foarte joasă?! Sau poate că vreunul dintre voi își poate imagina dealuri fără văi între ele?! Înălțimea munților nu se măsoară oare după punctele cele mai joase ale văilor?! Așadar, trebuie să existe văi foarte adânci, și cine locuiește în ele trebuie să se cațere cu mult efort pe creastă, pentru a cuceri perspectiva cea mai liberă și cea mai amplă. Dar dacă nu ar exista văi, nu ar exista nici munți, și nimeni nu s-ar putea urca pe o înălțime care să îi ofere o priveliște mult mai amplă decât cea obișnuită.

7. Acesta este doar un termen de comparație material, dar conține asemănări și corespondențe cu realitatea spirituală nesfârșită, care vor căpăta din ce în ce mai multe semnificații pentru cel care poate și vrea să gândească.

8. În sfera vieții interioare însă, voi sunteți chemați și aleși să atingeți supremul, așadar trebuie să existe și un punct inferior undeva în voi; iar voi aveți o voință perfect liberă și puterea de a lupta împotriva inferiorului din voi înșivă, putere dată vouă de Dumnezeu pentru vecie.

9. Vezi, dragul meu prieten Cornelius, așa stau lucrurile și acestea sunt raporturile dintre ele în această lume, tocmai pentru că așa trebuie să fie! Și sper că acum nu mai ai întrebări în privința aceasta!

10. Aș putea să te conduc în spirit pe alt corp ceresc, pe care ai întâlni totul într-o desăvârșire asemănătoare desăvârșirii inimitabile din lumea animalelor. Dar la ce le folosește animalelor această desăvârșire mereu repetabilă? Ea le acoperă doar necesitățile vitale sărace și uniforme. Dar dacă te îndepărtezi de ele chiar și la o distanță cât grosimea unui fir de păr, nu mai găsești nimic!

11. Pot fi crescuți copii ai lui Dumnezeu în asemenea condiții?!

12. Dar în voi, oamenii, se află infinitul, doar că nu este revelat. De aceea, când vine pe lume, copilul nu știe și nu poate face absolut nimic, aflându-se mult sub nivelul unui animal nou-născut al oricărei specii.

13. Dar tocmai pentru că este atât de gol, de slab și total neajutorat, inconștient aproape ca un polip de pe fundul mării, ca un vas complet gol, el poate urca pană la cea mai înaltă conștiință divină și poate atinge desăvârșirea!

14. De aceea, luați seama la tot ce v-am spus acum și respectați-Mi cuvântul prin purtarea voastră, și atunci veți ajunge acolo unde sunteți chemați și aleși să ajungeți pentru tot veacul și pentru toată eternitatea! Spune-Mi acum, prietene Cornelius, ce gândești despre acest pământ și despre oamenii lui, aflați în lumină și în întuneric?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 179 - Amintirea lui Cornelius despre nașterea lui Iisus
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 22:56 View PostDownload Post

Capitolul 179
Amintirea lui Cornelius despre nașterea lui Iisus


1. Cornelius s-a gândit o vreme, după care a spus, cuprins de mirare: “Doamne, Doamne - da, foarte bine, da! Dar rămân la convingerea mea, potrivit căreia, dacă Tu ai intra sub acoperișul casei mele, eu niciodată nu voi putea fi demn de asta! Pentru că Tu singur ești Acela despre care marele rege al evreilor, David, ai cărui psalmi i-am citit deja în tinerețea mea, a proorocit astfel: «Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți vecinice, ca să intre împăratul slavei! Cine este acest împărat al slavei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte!» (Psalm 24, 7-8)

2. Am știut asta, cum am spus, chiar din tinerețea mea, și e ciudat că lucrurile s-au potrivit astfel încât a trebuit să fiu un martor al nașterii Tale în Betleem și, în același timp, cel care le-a arătat părinților Tăi pământeni un drum de fugă din fața teribilei urmăriri a bătrânului Irod. (Vezi „Copilăria lui Iisus”, n.r.)

3. Atunci însă aveam abia 25 de ani împliniți, iar acum sunt cu 30 de ani buni mai bătrân; am trecut în acest răstimp prin multe și am participat la multe, am văzut, am auzit și am aflat multe. Cu toate acestea, straniile cuvinte ale lui David, nașterea Ta și toate semnele care au însoțit-o îmi sunt încă atât de limpezi în minte, ca și când aș fi trecut prin ele abia ieri sau alaltăieri. Și între timp aud iarăși: «Porți, ridicați-vă, capetele; ridicați-vă, porți vecinice, ca să intre împăratul slavei! Dar cine este împăratul slavei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte!»

4. Și mi-am spus în minte aceste cuvinte chiar de atunci, la nașterea Ta, iar atunci când Tu, Doamne, mi-ai însănătoșit slujitorul, și când apoi, din marea Ta îndurare, te-am întâlnit, aceste versuri mi-au umplut inima cuprinsă de iubire și respect pentru Tine. Iar acum spun și eu și mărturisesc că Tu singur ești marele, veșnicul împărat al slavei pe care L-a cântat marele rege înțelept al evreilor în spiritul său profetic! Și dacă nu ai fi acel împărat Savaot, cum ai putea vorbi despre oamenii acestui pământ așa cum tocmai ai vorbit?!

5. Da, numai dacă aceste cuvinte preasfinte ale Tale ne-ar și rămâne fixate în memorie! Din păcate însă, memoria nu a fost niciodată punctul meu forte. Cu toate acestea, esența îmi rămâne întotdeauna. Dar ce ne-ai spus Tu acum este dincolo de toate noțiunile lumești și, deși înțeleg într-o oarecare măsură ce ai vrut să spui, totuși parcă trăiesc un vis luminos și îmi va fi foarte greu să împărtășesc totul alor mei cât se poate de limpede, pentru că memoria mea nu poate reține toate vorbele așa cum au ieșit din preasfânta Ta gură.”

6. Eu: “Oh, pentru aceasta vom găsi imediat o rezolvare! Iată, Îl avem aici pe îngerul Rafael. Pune doar să-i fie date câteva foi de pergament de calitate și el îți va scrie îndată această cuvântare a Mea, care este foarte importantă!”

7. Cuprins de cea mai mare bucurie, Cornelius și-a chemat imediat slujitorii și le-a cerut să îi aducă vreo douăzeci de foi din cel mai bun pergament, niște negreală și un condei de aur.

8. Apoi, îngerul nu a făcut altceva decât să atingă pergamentul cu condeiul muiat în negreală și, într-o singură clipă, toate foile au fost umplute cu un scris bine proporționat.

9. Îngerul i-a întins foile lui Cornelius, iar acesta, după ce și-a trecut privirea peste ele, nu s-a putut minuna destul de rapiditatea cu care a scris îngerul. Căci Cornelius nu fusese încă martorul celorlalte demonstrații de scriere rapidă ale lui Rafael, motiv pentru care rapiditatea cu care acesta notase cuvintele rostite de Mine îl uimea foarte tare, mai ales că îngerul le scrisese și în greacă, și în latină, iar aceasta atât de corect, încât nu lipsea nici o liniuță.

10. Kisjonah, Faustus și cunoscutul Philopold au devenit și ei foarte atenți, iar cel din urmă, însetat de cunoaștere, a început să-l întrebe pe Rafael cum se poate scrie ceva cu o asemenea viteză.

11. Îngerul însă a spus: “Prietene, celor din tagma mea lucrul acesta le este oricând posibil, cu ajutorul Domnului, dar să-ți explic ție mi-e imposibil. Căci aceasta este o calitate pe care o are orice spirit desăvârșit – nu doar să scrie astfel, ci și să săvârșească orice acțiune într-o singură clipă, indiferent de forța pe care o implică. Vrei să fie distrus sau nimicit un deal sau un munte mare, să fie secat un lac sau să fie transformat într-o câmpie mare, ori să fie nimicit un pământ întreg sau soarele, de o mie de ori câte o mie mai mare, sau ai vrea să mă trimiți pe una dintre stelele cele mai îndepărtate, de unde să-ți aduc un semn că am fost într-adevăr acolo? Ei bine, toate acestea s-ar putea petrece într-o singură clipă, atât de repede încât probabil că nu ai putea percepe cu simțurile tale nici măcar faptul că am fost plecat de lângă tine. Cum se pot petrece însă toate acestea, asta poate pricepe numai spiritul pur.

12. Când vei fi cândva renăscut întru spirit, vei înțelege și vei putea face și tu la fel. Dar atâta vreme cât nu ești renăscut în spirit, nu poți recunoaște aceste însușiri ale spiritelor pure oricât aș încerca eu să ți le dezvălui! Dar întreabă-te cum poate gândul tău să ajungă într-o clipă de aici la Roma sau la Ierusalim și în aceeași clipă înapoi aici, la tine. Dacă îți poți explica asta, prietene Philopold, atunci vei pricepe curând și rapiditatea mea.”

13. Philopold: “Da, da, minunată și uimitoare ființă îngerească, gândul țâșnește încoace și încolo și nimeni nu îi poate măsura rapiditatea. Dar gândul nici nu se întrupează în ceva anume, el este doar o imagine fugară. Dacă cineva vrea să-și realizeze gândul, el trebuie să se apuce de treabă cu mâinile și e nevoie de mult timp până când imaginea gândului se poate vedea în realitate, pe când la tine, în mod miraculos, gândul este deja o lucrare terminată. Iată, în asta constă diferența uriașă dintre gândurile mele și ale tale.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 18 of 25  [ 250 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 17, 18, 19 ... 23, 24, 25  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !