Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 19.11.2019, 23:21
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 18, 19, 20 ... 23, 24, 25  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 180 - Esența și menirea îngerilor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 23:00 View PostDownload Post

Capitolul 180
Esența și menirea îngerilor


1. Îngerul: “Nu e nici o diferență! Lasă-ți spiritul să renască mai întâi, iar apoi gândul tău va fi și el o lucrare miraculoasă desăvârșită, divină, în toate cele care își au fundamentul în ordinea lui Dumnezeu!

2. Să nu cumva să crezi că eu sunt acela care face toate acestea; pe toate le face spiritul Domnului, care îmi umple ființa interioară. Căci noi, îngerii, nu suntem în esență altceva decât focare de iradiere ale spiritului divin! Într-un fel, se poate spune că noi suntem voința atotputernică a lui Dumnezeu, personificată. Cuvântul nostru este vorbirea gurii Lui, iar frumusețea noastră, este un reflex al nesfârșitei Sale măreții și al maiestuozității Sale nemăsurate.

3. Dar, chiar dacă Domnul Dumnezeu, în maiestuozitatea înțelepciunii și puterii Sale, este nesfârșit, El este totuși - din iubirea Tatălui - aici, cu și printre voi, ca un om limitat. Și tocmai această iubire, care Îl face pe El însuși om în fața voastră, ne dă și nouă, îngerilor, chip de om în fața voastră, căci altminteri nu suntem decât lumină și foc, țâșnind permanent prin toate nesfârșitele spații ca niște gânduri mari, Creatoare, pătrunse de cuvânt, putere și voință, din veac în veac!

4. Voi, oamenii pământului, puteți primi acum Spiritul, ba mai mult, flacăra iubirii din inima divină, prin care veți putea deveni apoi adevărați copii ai lui Dumnezeu, și de aceea sunteți mult mai avantajați decât noi, iar noi va trebui să mergem pe drumul vostru pentru a deveni asemenea vouă.

5. Câtă vreme noi, îngerii, rămânem așa cum suntem acum, nu suntem altceva decât brațe și degete ale Domnului și nu ne mișcăm pentru a îndeplini un lucru decât atunci când suntem mișcați de Domnul, așa cum voi vă mișcați mâinile și degetele pentru a face ceva. Tot ceea ce vezi la mine Îi aparține Domnului; nimic nu ne aparține nouă - de fapt, tot ce vezi la noi este Domnul însuși.

6. Voi însă sunteți chemați și hărăziți să deveniți – în cea mai deplină libertate - ceea ce este Domnul însuși. Căci vouă, chiar Domnul vă va spune: «Voi trebuie să fiți desăvârșiți în toate, așa cum este desăvârșit Tatăl vostru în ceruri!»

7. Dacă însă Domnul vă spune vouă, oamenilor, aceste vorbe, cu atât mai mult veți deduce din ele pentru ce lucruri nesfârșit de mărețe sunteți chemați și ce deosebire imensă există între voi și noi!

8. Acum sunteți, desigur, abia niște embrioni în pântecul matern, care, cu forța vitală proprie, nu pot construi case. Când veți fi renăscuți însă din adevăratul pântec matern al spiritului, veți fi capabili să faceți și voi ceea ce face acum Domnul!

9. Și îți spun ceva ce vă va spune Domnul însuși, dacă veți rămâne neclintiți în credința și iubirea voastră pentru El. Iată, așa vă va spune El: «Eu fac lucruri mari în fața voastră, dar voi veți face lucruri și mai mari în fața lumii întregi!”

10. Oare ne spune și nouă Domnul asemenea vorbe? O, nicidecum, căci noi suntem voința și fapta Domnului, în fața cărora El, ca și când ar mărturisi în fața Lui însuși, vă va face această proorocire.

11. Dar iubirea, mila și îndurarea nesfârșită a Domnului vor hotărî, în timp, și pentru noi o cale pe care să putem deveni și noi adevărați copii ai Tatălui Ceresc.

12. Calea pe care merge acum Domnul însuși va deveni cândva calea tuturor spiritelor primordiale ale tuturor cerurilor - dar nu de azi pe mâine, ci încet-încet, în derularea continuă a veșniciei fără sfârșit, în care am purces din Dumnezeu și ne mișcăm în sus și în jos, încoace și încolo, fără a atinge vreodată marginea cerului. Dar, oricât de mult s-ar lăsa așteptat ceva, până la urmă el tot se va petrece, tocmai pentru că el există, adevărat și supus, în marea ordine a Domnului. Iar ceea ce există deja în această ordine se va și petrece; când, asta chiar nu mai contează! Iar, odată ce s-a petrecut, este aici, ca și când ar fi de-o veșnicie.

13. Acum o sută de ani, tu, prietene Philopold, nu erai încă născut și, prin urmare, nu erai aici așa cum ești acum. Dar te simți cumva ca și când nu ai fi fost dintotdeauna? Doar socoteala rece a minții tale îți arată că nu ai fost mereu aici, dar simțirea și percepția ta cea mai vie îți arată tocmai contrariul.

14. La fel, rațiunea ta rece îți arată că odată și odată vei muri, și astfel, tu, cel care ești acum, vei pieri de pe acest pământ pentru vecie. Dar întreabă-ți simțirea și percepția, ele habar nu au de vreo moarte sau de vreo dispariție și nici nu vor să aibă.

15. Ei bine, cine are în sine dreptatea și adevărul: rațiunea cea rece sau fierbintele simț al vieții? Adevăr îți spun: amândouă, atât rațiunea, cât și simțul vital conștient de sine! Rațiunea, ca bibliotecă ordonată a sufletului, se va desprinde de acesta odată cu căderea trupului. Fiind trecătoare, la fel ca și celelalte părți ale trupului și ca membrele acestuia, capacitatea sa materială de percepție și de evaluare trebuie să aibă și percepția efemerității. Altfel stau însă lucrurile cu simțul vital și cu conștiința de sine care, întrucât provin spiritual din Dumnezeu, nu au avut niciodată un început și, prin urmare, nu vor putea avea niciodată un sfârșit!

16. Din acest motiv, sufletului îi este cu neputință, chiar și în ipostaza sa cea mai materială, să se gândească pe sine ca fiind trecător, ori ca încetând de a mai exista. Și astfel sufletul devine din ce în ce mai luminos și, atunci când va deveni una cu spiritul divin, sentimentul eternității va deveni atât de puternic și de limpede, încât sentimentul efemerității din socoteala rece a rațiunii își va pierde orice semnificație și orice putere.

17. Motivul este acela că Duhul lui Dumnezeu, care pătrunde toate forțele vitale ale sufletului, pătrunde și nervii spirituali ai trupului, cărora le răpește astfel sentimentul efemerului. Iar acest lucru este cu putință pentru că, până la urmă - prin spirit - toate substanțele vitale propriu-zise, eterice, corporale, devin nemuritoare, asemenea substanțelor vitale ale sufletului.

18. Tu, dragul meu Philopold, care tot de sus vii, îți vei da seama acum cu ușurință că un spirit poate aștepta oricât și, pentru el, un timp oricât de îndelungat nu înseamnă de fapt nimic. Căci odată și odată îi va veni și lui rândul, după rânduiala binecuvântată a Domnului. Se pune atunci întrebarea: care parte a veșniciei este mai lungă pentru el - cea pe care a trăit-o deja și în care a acționat, sau cea pe care o mai are de trăit?

19. Ce-i drept, eu sunt acum ceea ce sunt, și acest trup aparent nu este nicidecum un trup conceput și apoi născut, carne și sânge pătrunse de un suflet substanțial. Oricum însă, mă apropii destul de mult de această formă și timpul în care îndurarea Domnului se va manifesta s-ar putea să nu fie prea departe, și atunci voi fi și eu ceea ce ești tu acum!

20. De aceea, nu mă lăuda fiindcă m-ai văzut făcând minuni. Căci, nefiind încă un eu, eu-l meu este doar un eu al voinței Domnului și numai El în El însuși trebuie lăudat și slăvit pentru această minune, El - care ar fi săvârșit-o chiar și fără mine în această formă, pe aceasta și altele mult mai mari.

21. Dar El este Acela care i-a ținut cuvântarea cea sfântă lui Cornelius și pe care eu am scris-o apoi pentru el. Acum Îl cunoști de la Cana până la Kis și Îl vei cunoaște încă și mai profund. Dar acum fii atent, căci El va rosti iarăși cuvinte curate ale vieții!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 181 - Filosofia lui Philopold privind creația
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 23:02 View PostDownload Post

Capitolul 181
Filosofia lui Philopold privind creația


1. Philopold s-a întors atunci către Kisjonah, care era așezat lângă el, și i-a spus: “Ai acum și tu, împreună cu mine, o concepție clară despre îngerul lui Dumnezeu? Iată, și eu am susținut mereu că îngerii nu sunt personalități, ci doar idei pătrunse de voința lui Dumnezeu și vizibile într-o anumită întrupare doar atunci când Dumnezeu hotărăște că e necesar. Dar, deoarece Dumnezeu are probabil infinit de multe idei secundare mai mari și mai mici, este sigur că, pentru a fi realizate în vreun fel, acestea trebuie să fie pătrunse de puterea și de forța neclintitei voințe dumnezeiești, căci, în caz contrar, nu ar putea niciodată trece într-o existență activă, eficientă, sau într-o existență realizată.

2. Toate creaturile aflate într-o anumită formă, fie pentru un timp, fie pentru totdeauna - ca, de pildă, o lume întreagă și tot ceea ce cuprinde aceasta, toate componentele ei -, sunt idei pornite de la Dumnezeu, care au deja o existență realizată. Dar, pentru a ajunge la această existență realizată, de la Dumnezeu trebuie să pornească permanent idei în general lipsite de formă, care acționează liber, care sunt pătrunse de voința Sa, dar numai pentru a acționa și pentru a crea forme, nu pentru a deveni ele însele o formă în care să se unească forța și inteligența (pentru ca abia astfel să acționeze, într-o manieră divină, dinspre propriul centru asupra ideilor emise obiectiv; astfel încât acestea să devină forme pentru un scop anume și într-o anumită ordine planificată), după cum a scris deja înțeleptul Platon despre originea sufletului omenesc.

3. Sigur că acest înger are o formă, dar această formă în sine nu înseamnă nimic, deoarece este schimbătoare; dar așa cum este, el se află aproape pe punctul de a se elibera de ideea fundamentală divină, ca un gând existent în sine și pentru sine, căpătând astfel o existență dependentă doar de sine și putând să acționeze în sine și pentru sine, în parte cu materialul acum separat, propriu, și în parte cu ceea ce vine încontinuu dinspre Dumnezeu.

4. Dar aici mi se pare că se reflectă și marea idee de «adevărat copil al lui Dumnezeu». Căci, câtă vreme o idee este identică cu divinitatea, nefiind izolată de aceasta, ea nu poate acționa liber și nu poate fi independentă. Doar atunci când ne devine egală în toate nouă, oamenilor acestui pământ, ea poate deveni și poate fi ceea ce suntem hărăziți să fim noi, oamenii.

5. Spune-mi, este corectă sau nu viziunea mea?!”

6. Kisjonah: “Da, da, nu găsesc nimic greșit în cele spuse de tine! Sigur că eu sunt doar un mic înțelept al acestei lumi. Cu toate acestea însă, eu, cu judecata mea, găsesc că ai vorbit foarte cumpătat și mă bucur să găsesc în tine un atât de înțelept prieten și frate întru Domnul. Acasă vom mai avea multe ele vorbit despre asta, dar acum aștept iarăși un cuvânt de viață din gura Domnului

7. Îngerul acesta a spus el ceva despre aceasta, dar încă nu s-a petrecut nimic, iar discuția noastră plină de înțelepciune pare să-L fi adormit pe Domnul, așadar - după toate aparențele - nu va vorbi prea curând.

8. Înțeleapta copilă, care l-a pus atât ele tare pe gânduri pe Cornelius, a adormit și ea, la fel și guvernatorul general și, după cum văd acum, dorm chiar mai mulți la masa noastră, dar la celelalte mese e destul de multă voioșie! Am impresia că cei de la masa aceasta au adormit în urma demonstrațiilor de înțelepciune făcute de înger și, mai ales, de tine!

9. Știi, dragul meu Philopold, îmi place nespus de mult sa te ascult vorbind despre lucruri suprasenzoriale; dar aici, în prezența Înaltpreaînțeleptului, aproape că ai exagerat! E adevărat că și îngerul a vorbit mult, dar el a vorbit din Domnul, ceea ce e într-un fel ca și când ne-ar fi vorbit Domnul însuși. Dar când ai vorbit tu, nu ai exprimat decât părerea ta despre toate cele spuse de înger, și asta a provocat, pare-mi-se, somnolența la masa noastră! Nu ești și tu tot de aceeași părere?”

10. Philopold: “Da, da, s-ar putea să nu fii foarte departe de adevăr! Acum îmi pare și mie rău că m-am lăsat amăgit astfel de judecata mea. Dar ce a fost a fost, deși am în același timp convingerea că nu am săvârșit o nedreptate!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 182 - Până unde ajunge judecata creierului
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 23:05 View PostDownload Post

Capitolul 182
Până unde ajunge judecata creierului


1. Când conversația celor doi a ajuns în acest punct, Mi-am îndreptat ținuta și i-am spus cu voioșie lui Philopold: “O, câtuși de puțin!

2. Concepția ta despre diferența dintre un înger și un om al acestui pământ este corectă. Totul, până la cel mai mic amănunt, este exact așa cum ai înțeles și ai analizat tu foarte bine. Somnul Meu ușor a fost doar o urmare a oboselii trupești pentru că am lucrat aproape două nopți!

3. Dar; dacă tot ești un adevărat înțelept platonician, vorbește-ne și despre adevăratul motiv al pogorârii Mele în trupul acestui pământ!

4. Ce sunt Eu în spirit și ce am fost Eu din veacul veacului, asta știi. Că am și un trup din carne și sânge la fel ca ceilalți oameni, vezi și simți, la fel ca și ceilalți care sunt așezați la această masă.

5. Dar de ce am îmbrăcat Eu oare un veșmânt muritor? De ce s-a îmbrăcat cauza primordială a întregii existente și a vieții cu veșmântul celei mai vădite efemerități? Așa trebuie să fie, sau este doar o toană a Duhului cel veșnic al lui Dumnezeu, care este, rămâne și se manifestă în Mine? Dacă poți să răspunzi corect acum, în fața Mea, vei primi din cer - deja în viața aceasta - un premiu pentru înțelepciune!”

6. Philopold: “Doamne, Îți mărturisesc deschis că mă încearcă vag o idee, căci din noaptea vieții mele se ridică o lumină ca un răsărit de soare, evident ca urmare a revărsării harului Tău, o, Doamne! Da, simt măreția nesfârșită a celor ce trebuie să le spun, dar îmi lipsesc cuvintele!

7. Această chestiune nu poate fi explicată nici măcar de un eon de fraze dictate de înțelepciunea pământească. Ne-ar trebui o limbă proprie spiritelor, iar aceasta ar trebui să mai fie și înțeleasă, altminteri am vorbi unor urechi surde.

8. Dar, în primul rând, - de unde să luăm o astfel de limbă și, în al doilea rând, cum să le dăm oamenilor înțelegerea necesară?! Iată, o Doamne, acestea sunt lucruri esențiale, după părerea mea, fără de care desfășurarea unei înțelepciuni superioare este cu desăvârșire imposibilă!

9. Dar, făcând abstracție de aceasta, simt viu în mine marele, preasfântul, miraculosul adevăr; dar simt în același timp și imposibilitatea totală de a îmbrăca în cuvintele noastre sărace acest adevăr mare și preasfânt, astfel încât să fie înțeles corect. Acest motiv, o, Doamne, cred că Îl vei înțelege și nu-mi vei mai cere să fac această demonstrație a celei mai înalte și mai mari înțelepciuni!”

10. Eu: “A, nu e chiar așa cum crezi! În creier, acolo de unde sufletul își ia de obicei rațiunea, cu greu vei găsi vreodată cuvintele potrivite; dar cu atât mai mult le vei găsi în inimă, unde se află ascunsă o scânteie din spiritul divin.

11. Cerceteaz-o pe ea și vei descoperi că până și cel mai înalt și mai profund adevăr poate fi explicat cu mult mai bine și pe înțelesul tuturor, în cuvintele cele mai simple și mai firești din lume, decât în vorbele înalte ale înțeleptului Solomon! La ce folosește «Cântarea Cântărilor», dacă la a mia lectură o înțelegi la fel de puțin ca la prima?

12. Solomon a fost nevoit însă să scrie astfel pentru că atunci încă nu sosise timpul să li se dezvăluie pe deplin oamenilor, total incapabili și lipsiți de duh în inima lor, cele mai adânci mistere ale cerului. Dimpotrivă, aceste mistere trebuiau învăluite. Trebuiau sugerate lucrurile care aveau să vină pentru a trezi uimirea în suflete. Dar de înțelegere nu putea fi vorba.

13. Chiar Solomon a înțeles din a sa «Cântare a Cântărilor» tot atât de puțin cât înțelegi tu acum. Căci dacă ar fi înțeles-o, el n-ar fi păcătuit și n-ar fi slujit idolilor, și nu ar fi fost desfrânat.

14. Dar ceea ce a scris el din Duhul lui Dumnezeu, care adia în anumite momente prin sufletul său, rămâne totuși cuvântul curat al lui Dumnezeu - care însă nu e dat pentru a fi înțeles cu creierul, ci numai prin Duhul lui Dumnezeu, aflat în inimă și capabil să înțeleagă; acesta însă (Duhul lui Dumnezeu) abia acum, odată cu pogorârea Mea, a fost pus în inima câtorva oameni, puțini la număr, așa încât ei să Mă recunoască, să Mă înțeleagă și să Mă priceapă, de dragul și spre binele lor și al celorlalți oameni care sunt încă adormiți din punct de vedere spiritual.

15. În inima ta însă, Duhul de care îți vorbesc a fost deja sădit, precum un embrion în pântecul mamei sale. Așadar, nu trebuie decât să cauți puțin în inima ta și vei găsi în tine Duhul din Dumnezeu, iar acesta îți va da cuvintele prin care vei dezvălui celor de la această masă lucrurile despre care te-am întrebat.”

16. Philopold: “Doamne! Toate sunt bune, așa cum le spui Tu, și probabil că voi găsi cheia în inima mea. Dar Ție, Doamne, Ți-ar fi și mai ușor să ne dezvălui această taină, iar noi am fi ascultătorii cei mai atenți. Pentru mine însă va fi îngrozitor de greu și, până la urmă, aș putea chiar să mă fac de râs, și pe bună dreptate!”

17. Eu: “O, câtuși de puțin. În primul rând, ordinea hotărâtă de Tatăl Ceresc spune că, pentru a deveni scopul vostru în viață, aceste lucruri trebuie mai întâi să crească în voi înșivă și, în al doilea rând, lucrurile n u sunt nici pe departe chiar atât de grele cum îți închipui tu,

18. Aș putea să vi le spun Eu, ție și celorlalți, și până la urmă M-ați înțelege. Dar sufletul vostru le-ar păstra, la fel ca pe toate celelalte, în principal în palatul său din creier, unde ar fi de prea puțin folos spiritului dinlăuntrul vostru. Căci ceea ce sufletul păstrează în palatul din creier moare și piere în timp, odată cu creierul. Ce folos poate avea atunci spiritul din ceea ce a pierit și a încetat să mai existe?!

19. Dar dacă veți ajuta să crească aceste lucruri în inima voastră, ele vor rămâne veșnic în acela care este veșnic, adică în spiritul vostru, și, prin el, veșnic în sufletul vostru. Ceea ce se adună însă în creier va dispărea și, din toată cunoașterea lumească, nu va mai rămâne nimic în suflet după ce acesta va părăsi trupul.

20. De aceea, de acum înainte va trebui să adunați totul în inimă și în inimă să lăsați aceste lucruri să crească și să înflorească, pentru că ceea ce ia naștere în creier este bun doar pentru viața trecătoare și pentru trupul muritor.

21. Sufletul și spiritul nu au nevoie de toate acestea; ele nu au nevoie de îmbrăcăminte pământeană, de locuință, de ogor și de vie. Toate grijile pornite din cunoașterea realizată de creier sunt îndreptate spre acoperirea nevoilor trupești, care au atins, din păcate, în cazul oamenilor, un grad atât de înalt încât cea mai mare parte a omenirii nu le mai poate nici număra, nici satisface.

22. De aceea, rațiunea pământeană a creierului nu va putea asimila și nu va putea pricepe niciodată ceva pur spiritual, deoarece aceasta i-a fost dată omului doar pentru îngrijirea trupului său. Doar spiritul divin din inimă poate să facă așa ceva și, de aceea, el trebuie revelat cât mai devreme. Odată ce a căpătat o oarecare consistență, ordinea dreaptă a vieții este ca și realizată. Așadar, urmărește acum să explici în fața noastră ceea ce ți-am cerut, iar spiritul tău va avea mult de câștigat!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 183 - Motivul întrupării Domnului în om
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 23:08 View PostDownload Post

Capitolul 183
Motivul întrupării Domnului în om


1. Philopold: “Atunci voi urmări, în numele Tău preasfânt pentru mine, să explic aceste lucruri atât cât îmi stă în putință.

2. Iată, eu cred că dacă un om simplu are deja un motiv oarecare pentru cea mai simplă dintre acțiunile sale, pentru că altminteri nu și-ar începe treaba, cu atât mai mult putem presupune că Dumnezeu trebuie să fi avut un motiv deosebit de întemeiat atunci când a intrat El, unicul Spirit adevărat, preacurat și atotputernic, în forma constrângătoare a trupului de carne, devenind astfel - El, Creatorul tuturor lucrurilor - o creatură printre creaturile Sale, oamenii.

3. Dar cum și la noi, oamenii, iubirea este unica pârghie atotputernică pentru acțiunile de tot felul, iubirea trebuie să fi fost și motivul pentru care Dumnezeu, ieșit din Sine însuși, a făcut acest gest. Iar Tu, Doamne, ca o preasfântă consecință a voinței Tale, ești acum printre noi și ne înveți să recunoaștem liberi voia Ta în noi, să o facem avuția noastră deplină și să ne lăsăm conduși de ea în acțiunile noastre, întru bucuria Ta, Doamne.

4. În inima mea totul apare ca fiind natural, viu și uman: Tu ai dat deja la începutul veacului forme fixe ideilor Tale. La început, aceste forme au fost rigide, încremenite, asemenea tuturor lucrurilor care apar în fața simțurilor noastre ca fiind lipsite de viață. Din aceste forme mari și aparent lipsite de viață ai dezvoltat, din timp în timp, tot mai multe forme vii, tot mai noi și tot mai conștiente de sine, capabile de mai multă sau de mai puțină mișcare și activitate. Toate acestea au fost doar o probă și o ucenicie pentru viața complet liberă a omului născut din toate aceste procese, căruia Tu, Doamne, i-ai dat forma fundamentală a propriei Tale existențe fundamentale.

5. Și iată, astfel a apărut omul, care s-a recunoscut pe sine și și-a recunoscut dumnezeiasca libertate. El își trăia cu bucurie existența, se bucura de forma sa frumoasă și era capabil să deosebească și să numere lucrurile care îl înconjurau.

6. Curând însă, el a început să cerceteze originea sa proprie și a lucrurilor care îl slujeau; iar Tu, Doamne, când ai văzut aceasta, te-ai bucurat în inima Ta dumnezeiască și i-ai creat ocazii să Te simtă și să se gândească la Tine din ce în ce mai mult.

7. Prin revelația interioară, tăcută și tainică din inima omului - acum liber - spiritul Tău etern l-a ajutat pe cel care era întru totul imaginea Ta mai întâi să înceapă să-și dea seama că, împreună cu tot ceea ce îl înconjoară, el trebuie să fie lucrarea unei Ființe atotputernice și nesfârșit de înțelepte și de bune. Prin această cunoaștere, tot mai mare și mai luminoasă, inima omului nou trebuia să se umple nu numai de cea mai înaltă prețuire și venerație în fața Creatorului tuturor lucrurilor, perceput din ce în ce mai viu, ci și de o iubire plină de dor față de El, de dorința de a-L vedea și de a-I vorbi măcar o dată, pentru a recunoaște că intuiția generatoare de venerație și iubire a unei astfel de Ființe preaînalte nu este o simplă fantasmă goală.

8. În pieptul încă pur și curat al primei perechi de oameni, acest mare dor a crescut tot mai mult și mai mult, și această sfântă dorință de a Te cunoaște pe Tine, o Doamne, în spiritul Tău, a devenit tot mai fierbinte.

9. Primii oameni se iubeau, e adevărat, dar ei nu se cunoșteau pe ei înșiși și, de aceea, ei și-au unit iubirea pentru Tine, o Doamne, iar aceasta a zămislit în amândoi nădejdea tot mai puternică și mai clară că trebuie să existe un Creator mare, sfânt și atotputernic, care l-a așezat pe om stăpân pe acest pământ și peste toate lucrurile, pentru că în fața voinței Lui se pleacă toate celelalte creaturi ale pământului.

10. Când acest dor de a Te cunoaște a atins punctul culminant, Tu ai fost tulburat în inima Ta divină și ai deschis ochiul interior ai omului, Ți-ai creat pentru acel moment o formă umană eterică și Te-ai arătat astfel omului, care tânjea după Tine.

11. Și abia atunci a văzut omul sfântul adevăr și deplina realitate a intuiției sale și a trăit o mare bucurie, dar și o mare teamă în fața Ta, care îi dăduseși, ca și celorlalte lucruri, existență.

12. Pe vremea aceea, omul era bun și curat ca un soare. Nimic nu îi tulbura simțurile și ceea ce numim acum patimă era departe de pieptul său neprihănit.

13. Dar Tu, o Doamne, știai prea bine că, în acest fel, chiar dacă doar forma omului era însuflețită prin răsuflarea voinței Tale, ea era capabilă acum să înceapă să lucreze pentru propria sa desăvârșire lăuntrică, pentru a ajunge la deplina libertate.

14. Tu l-ai învățat atunci pe om și i-ai arătat că există două căi: prima care duce către o libertate asemănătoare celei cerești, iar cea de-a doua care duce către o existență orientată, adică dependentă în cel mai înalt grad.

15. I-ai dat atunci o poruncă, ce a devenit ghidul său ferm și calea pe care trebuia să o urmeze.

16. Dar, pentru ca această poruncă să devină pentru omul nou ceea ce trebuia să fie, a fost necesar să-i alături omului un ispititor, pentru ca acesta să-l incite la nerespectarea poruncii, iar el, omul, să țină apoi și să respecte cu devotament porunca din propria lui voință neclintită.

17. O vreme așa a și fost; dar ai văzut Tu însuți că, chiar dacă respectă cu strictețe această unică poruncă, până la urmă omul nu poate ajunge la acel grad înalt al deplinei libertăți pe care Tu i l-ai hotărât.

18. Pentru a ajunge acolo, omul a trebuit mai întâi să fie separat de Tine mai mult și mai profund, a trebuit să greșească și să cadă, și apoi, în această maximă izolare, să înceapă să se adune din nou, cu multă greutate, să treacă peste tot felul de tentații și greutăți și să Te caute cu inima necăjită și plină de căință.

19. Când omul astfel căzut s-a ridicat iarăși către Tine, cu atâta trudă, din adâncul adâncurilor în care se scufundase, Tu i-ai ieșit din nou în întâmpinare, i Te-ai arătat iarăși, într-o formă mult mai ușor de perceput și într-o revelație mai cuprinzătoare, care să îi deschidă ochii, și i-ai făcut marea făgăduință a ceea ce înfăptuiești acum în fața ochilor noștri, anume că îi vei deveni un tovarăș desăvârșit, pentru ca el, omul, să poată sta într-o desăvârșită libertate în fața Ta, în toate veacurile viitoare, iar Tu să trăiești desfătarea cea mai mare - măreață și absolut binecuvântată - de a sta în fața copiilor Tăi nu exclusiv ca un Dumnezeu, Domn și Tată ce cuprinde toată nemărginirea (și fiind de aceea cu neputință de văzut sau de atins), ci ca un părinte drag, vizibil, pe care copiii Săi să Îl poată iubi, și de a-i conduce Tu însuți pe toți copiii Tăi cei buni în toate cerurile Tale minunate.

20. Ce desfătare ar putea fi pentru un Dumnezeu nesfârșit dacă copiii Săi iubiți nu L-ar putea vedea niciodată altfel decât ca pe o nesfârșită mare de lumină, chiar dacă El îi poate vedea?! În acest fel, le-ai oferit cea mai înaltă desfătare atât oamenilor, cât și Ție, singurul, adevăratul și cel mai iubitor Tată!

21. Căci ce plăcere ai putea avea Tu în fața celui mai bun și mai pur dintre toți copiii Tăi, dacă ai fi conștient că el nu Te va vedea și nu Te va auzi vorbind niciodată, în toată veșnicia?!

22. Așadar, Doamne, pentru Tine și pentru oameni, Tu ai făcut ca cei neprihăniți să fie fericiți întru Tine, astfel încât Tu să găsești în ei cea mai înaltă plăcere și mulțumirea cea mai profundă!

23. Și, dacă acum ar coborî din ceruri toți îngerii și mi-ar numi un alt motiv pentru care ai devenit om și Ți-ai luat această formă materială, eu aș renunța pentru veșnicie la a mai fi om și aș dori să încetez să exist, sau aș prefera să fiu pentru veșnicie un animal oarecare!

24. Dacă Tu, Doamne, nu ai avea iubirea în Tine, nu ai fi chemat niciodată în realitatea palpabilă și fenomenală vreuna din preaminunatele Tale idei. Dar, deoarece Tu însuți ai găsit o mare bucurie în inima Ta dumnezeiască, contemplându-Ți minunatele și mărețele Tale idei, și le-ai iubit încă înainte ca nesfârșita Ta înțelepciune și putere să le cheme în existența fenomenală, vizibilă din afară, care a căpătat consistență prin puterea Ta, iubirea Ta - care și ea a devenit tot mai arzătoare și mai activă - Te-a silit să dai ideilor Tale o existență ca și cum ar fi în afara Ta și, prin urmare, să le dai o viață viitoare.

25. Dar această viață nu este altceva decât iubirea Ta dumnezeiască cea mai înaltă, cea mai puternică și cea mai curată!

26. Toate creaturile respiră viața din și în această iubire a Ta; da, întreaga lor făptură este doar iubirea Ta! Tot ceea ce auzim, vedem, percepem, simțim, pipăim și gustăm, este doar iubirea Ta! În lipsa acesteia, niciodată vreun soare nu ar fi luminat vreun pământ și nu ar fi încălzit fecund câmpiile acestuia!

27. Dacă însă toate acestea le-a făcut doar iubirea Ta și minunatele ei idei primordiale, oare să nu facă ea după aceea nimic pentru ea însăși, pentru a realiza din plin, în toate făpturile create, ceea ce a constrâns-o chiar pe ea la originea timpurilor să pregătească ideilor formă și o viață liberă, independentă?

28. Eu cred acum că am spus întregul adevăr, din care reiese limpede că Tu, Dumnezeu al veșniciei, trebuia să devii, în timp, un om asemenea nouă, constrâns de Tine însuți!

29. Și cred că prin aceasta am răspuns, în măsura în care îi este posibil unei înțelepciuni omenești, la întrebarea pe care mi-ai pus-o! Acum, Te rog, Doamne, să-mi spui limpede cum judeci cele spuse de mine.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 184 - Limbajul inimii
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 23:11 View PostDownload Post

Capitolul 184
Limbajul inimii


1. Cu toți au rămas uimiți de adânca judecată și înțelepciune a lui Phiiopold. Kisjonah l-a privit de la tălpi până în creștetul capului, fără să priceapă cum de putea acest om, cu toată experiența pe care știa că o avea, să îi uimească pe toți în cel mai înalt grad cu înțelepciunea lui pătrunzătoare. Însuși Matael a spus: “Și eu înțeleg câte ceva, dar până la asemenea profunzimi spiritul meu nu a pătruns niciodată! Spiritul sau sufletul lui trebuie să fi cules învățătura aceasta într-o altă lume, mai bună!”

2. La rândul ei, Iara l-a privit pe înțeleptul bărbat, fără să reușească să își revină din uimirea trezită de înțelepciunea acestuia.

3. Eu însă i-am spus: “Vezi, dragul Meu prieten și frate, că ți-a mers destul de bine și că, prin răspunsul la întrebarea pusă de Mine inimii tale, ai reușit să pui degetul pe rană!

4. Adevăr îți spun, că acum ai revelat - corect și ușor de înțeles - deplinul adevăr, în numele Meu, tuturor ucenicilor, prietenilor și fraților Mei, iar Eu nu mai am nimic de adăugat decât că așa este și așa stau lucrurile în toate privințele!

5. Iată, aici e mai multă înțelepciune decât în «Cântarea Cântărilor» a lui Solomon, care a înțeles-o în esența esenței ei la fel de puțin ca și oricine altcineva, căci, dacă ar fi înțeles-o, n-ar fi căzut în atâtea păcate și nu s-ar fi prăpădit!

6. De aceea, doar în inimă să căutați înțelepciunea și adevărata revelație venită din Mine, și atunci o veți pricepe ușor și o veți putea păstra toată viața și pentru veșnicie!”

7. Petru: “Dar, Doamne, noi suntem deja de nouă luni cu Tine și în preajma Ta. De ce nu ne pricepem și noi să vorbim dinlăuntrul nostru precum acest prieten din Cana?”

8. Eu: “Romanii au un proverb, care sună astfel: Ex trunco nou statim fit mercurius! (Dintr-un trunchi nu se face imediat un Mercur). Așadar, totul depinde mai mult sau mai puțin de voi, iar Mie însumi îmi vine din când în când să vă întreb: cât timp va mai trebui să vă suport, până când veți cuprinde și pricepe ceva din esența vieții voastre?

9. V-am spus doar adeseori că nu în cap, ci în inimă trebuie să vă formați gândurile pentru a ajunge la deplinătatea acelui adevăr care v-ar face liberi! De ce nu faceți așa și preferați să rămâneți mai degrabă legați de materie, care nu are nimic și nu poate da nimic? Faceți ce vă învăț Eu, și atunci veți vorbi și voi la fel înțelept ca Philopold!”

10. Petru: “Doamne! Am încercat adeseori și noi; dar gândirea în inimă ne rămâne încă străină. Doar din când în când simt ceva - nu tocmai gânduri adevărate, ci mai degrabă cuvinte - în inimă, iar pe acestea nu le pot numi gânduri, deoarece mi se pare că ele răsună în inimă abia după ce au fost gândite în creier!”

11. Eu: “E un început. Exersați și în curând veți fi capabili de cele mai adânci și mai libere gânduri în inimă!”

12. Petru: “Mulțumire Ție, bunule învățător; dacă așa spui Tu, atunci sigur vom reuși!”

13. Eu: “Da, da, dar nu pe deplin înainte de întoarcerea Mea acasă. După aceea însă, da!”

14. Aceste cuvinte nu le-a înțeles nici unul dintre cei de la masă, drept pentru care M-au întrebat ce am vrut să spun.

15. Eu însă am spus: “Voi credeți că Fiul Omului va umbla printre voi, oamenii, așa ca acum, în trup de carne și sânge, până la sfârșitul pământului, și va propovădui și va face minuni?!

16. Da, voi rămâne până la sfârșitul pământului printre acei oameni care au bunăvoință, voi rămâne ca să mângâi, să dau putere, să însuflețesc și chiar să fac minuni, și voi veni la toți cei care Mă iubesc cu adevărat și care îmi respectă poruncile, voi veni și Mă voi revela lor, dar nu în acest trup muritor, ci transfigurat, în trupul veșnic, nemuritor! Cine are minte, să priceapă!”
17. Ucenicii au spus: “Doamne, minte am avea noi, dar ceea ce ne-ai spus acum tot nu putem înțelege!”

18. Eu: “Nici nu v-am făcut răspunzători pentru asta! Orice ucenic are nevoie de timp pentru a putea ajunge să stăpânească ceea ce învață. Dar când acest lucru se petrece, ucenicul este eliberat și abia din acel moment este el însuși răspunzător pentru greșelile pe care le face! De aceea, dacă acum nu pricepeți câte ceva, nu este vina voastră. Mai târziu însă va fi altfel! Dar acum trebuie să vă adunați! Căci imediat se va petrece ceva care ne va da de furcă!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 185 - Despre nimb
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 23:20 View PostDownload Post

Capitolul 185
Despre nimb


1. Ultimele cuvinte au fost rostite atât de tare încât le-au auzit și oaspeții de la celelalte mese, iar Stahar al nostru, mai-marele evreilor din Cezareea lui Filip s-a ridicat cu o figură gravă de la locul său, a venit la Mine și a spus: “Doamne! Am auzit tot ce s-a discutat și tot ce s-a judecat la această masă festivă: multe lucruri minunate, sublime, adânc înțelepte, pe deplin adevărate și în toate privințele incontestabile. Din toate a strălucit pura Ta dumnezeire - ca un soare pe cerul cel mai luminos al amiezii - și toți îngerii cerurilor nu ar putea spune altceva.

2. Cu toate acestea, ceva mi-a lipsit, și anume, acel dumnezeiesc-măreț nimb care mai poate fi perceput și astăzi în Templu, și mai ales în Sfânta Sfintelor, de la primul pas cu care pătrunzi înăuntru!

3. O anumită liniște, sfânt-misterioasă, aroma sfințită a jertfelor - aici destul de rară - îl fac întotdeauna pe om să se cutremure și să se smerească. Ce prăpastie există între om și Dumnezeu!

4. Ce mic se simte omul în fața sublimei maiestuozități divine, eterne! Da, cum cade înapoi în nimic și cum simte abia în nimicnicia sa deplină marele, dumnezeiescul tot în tot și, în același timp, nimicnicia sa cea mai mare, ceea ce, pentru inima omenească foarte înclinată către orgoliu, este o adevărată terapie!

5. Pe scurt, după umila mea părere, omul - mai ales în prezența astfel manifestată a Dumnezeului și Creatorului său - nu ar trebui să se simtă atât de ușor și atât de confortabil ca și când s-ar afla la el acasă, în fața unei porții de linte!

6. Așadar, aici lipsește acest sublim nimb! Ședem cu toții ca adevărați prieteni, chiar ca niște frați, împreună și amestecați, deși dacă cineva spune ceva, el spune, ce-i drept, cuvinte nespus de adevărate și de înțelepte, dar complet lipsite totuși de acel străvechi, cu adevărat profetic, nimb. După ce termină de vorbit, a terminat; dar aproape că și noi (terminăm) cu acel deosebit și înalt respect pe care omul trebuie să-l aibă necontenit în fața lui Dumnezeu!

7. În prezența Ta ne cuprinde o adâncă tihnă și nici măcar sabatul - care altfel aduce în inima omului o liniște plină de măreție - nu mai face acum asupra noastră o impresie mai bună decât oricare dintre zilele obișnuite de lucru.

8. Nu s-ar putea evita, prin atotputernicia Ta, această stare de lucruri, astfel încât măcar ultimele două ore ale zilei să beneficieze de odihna cuvenită sabatului și să nu-și piardă tot nimbul dumnezeiesc?”

9. Eu i-am răspuns: “Un copac bătrân greu se îndoaie. Nu ai auzit niciodată spunându-se: «Câinele se întoarce și linge ceea ce a scuipat, iar porcii se întorc și ei la bălțile în care s-au murdărit!»?

10. Ce-i cu povestea asta despre nimbul din Templu, acel nimb gol și lipsit de Dumnezeu, cu miros sublim?! Cui i-a deschis acesta vreodată ochii sufletului și pe cine l-a învățat căile vieții?!

11. Crezi tu că Eu l-am creat pe om pentru acest nimb, sau pentru iubirea dătătoare de fericire?!

12. Tiranii și asupritorii brutali ai oamenilor obișnuiesc să se înconjoare mereu cu acest nimb, aruncă nisip în ochii tuturor celor care mai văd și îi sugrumă pe cei săraci și slabi, doar pentru a-și întări înfiorătorul lor nimb grandios - și asta numești tu bun și folositor sufletului omenesc?! O, nebunule, bătrân și orb!

13. La ce v-aș mai putea fi Eu de folos dacă M-aș afla printre voi ca un foc atoatemistuitor?! Oare astfel aș putea face să crească iubirea și încrederea voastră în Mine?! Tu îl poți iubi pe acela care, fiind mai puternic, amenință tot timpul să te sugrume, cu ochii lucind de furie, pentru cea mai mică greșeală?!

14. Știi tu și Templul tău întunecat mai bine decât Mine de ce a creat Dumnezeu oamenii și care este relația dintre Dumnezeu și oameni?!

15. Ce este în fond ceea ce tu numești «nimb»? Află de la Mine că el este miasma adevărată, cea mai rea și cea mai otrăvitoare, a iadului cel mai de jos, cu care Satana îi înconjoară pe slujitorii săi devotați, care îi seamănă întru totul, așa încât aceștia să aibă în fața lumii o mare și înspăimântătoare autoritate, pentru a împinge astfel cu ușurință cât mai multe suflete omenești spre imperiul Satanei!

16. Dar stă scris că tot ceea ce, fiind înconjurat de acel nimb, apare ca fiind măreț în fața lumii, în fața lui Dumnezeu este o oroare!

17. Ai văzut vreodată doi oameni care se iubesc cu adevărat să se poarte unul cu celălalt cu trufia tipică dată de nimb, fără să se învrednicească unul pe celălalt cu vreo privire prietenoasă și cu vreo vorbă tandră?

18. Sau ai văzut vreodată vreo tânără mireasă iubitoare întâmpinându-și mirele cu nimbul celei mai mari aroganțe, iar mirele să-i răspundă la fel?! Crezi că aceștia doi ar putea fi vreodată o pereche de adevărați soți? Da, poate că, prin puterea legii, ar putea fi o pereche în lumea aceasta, dar niciodată în fața cerului! Pentru că acolo unde nu este iubire, nu este nici cer!

19. Adevăr îți spun: acolo unde este blestemul iadului nu există nici o lumină, nici o cale, nici un adevăr, nici o iubire și, prin urmare, nici viață liberă, ci doar o judecată veșnică, care îi apasă și îi ține în frâu pe cei blestemați prin ei înșiși!

20. Ție ți se pare tot ceea ce vezi aici ca fiind mai puțin dumnezeiesc și demn de Dumnezeu, pentru că de fapt nu ți se oferă nici o mostră de iad și de ticăloșie diavolească!

21. Iată până unde poate ajunge oarba omenire! Credința ei se află pe punctul de a considera că prin iad i-ar putea aduce lui Dumnezeu un serviciu drept și plăcut! Mai departe nici nu ar fi putut merge cu orbirea, prostia și răutatea!

22. Și, dacă ți se pare atât de încântător și demn de Dumnezeu să te afli în iad, du-te înapoi acolo și slujește-i dumnezeului închipuirii tale mărețe și simte-te bine în nimbul său!”

23. Auzind aceste cuvinte, Stahar a căzut în genunchi în fața Mea și Mi-a cerut iertare, spunând: “Doamne, iartă-mă pe mine, nebun lipsit de minte, bătrân și orb, iar eu Îți voi mulțumi pentru această dojana. Abia acum sunt pe deplin vindecat!

24. Iată, eu așa am fost crescut și în acest fel mi-a fost adormită conștiința, iar impresiile din leagăn sunt greu de șters! Dar acum parcă s-a ridicat un soare nou în mine și văd întreaga ticăloșie și absurditate a serviciului din Templu. De aceea, acum, orice s-ar întâmpla, eu voi rămâne neclintit asemenea unei stânci de granit în apele mării, neclintit în această nouă învățătură demnă de Dumnezeu pe care am primit-o din sfânta Ta gură.”

25. Eu: “Ridică-te, frate! Dar du-te acum și spune și fraților tăi ce ai auzit. Pentru că și ei sunt încă scufundați până peste urechi în nimbul lor stupid! Explică-le ce este nimbul, dar explică-le și cine sunt Eu, chiar fără acel nimb, și ce doresc Eu de fapt!”

26. După aceste cuvinte, Stahar s-a ridicat, a făcut o plecăciune adâncă în fața Mea și a plecat repede spre frații săi, unde a început să-și descarce inima. Foarte curând s-a iscat zarvă la masa lui, unde până atunci fusese liniște, iar Stahar i-a putut ține destul de greu în frâu pe frații săi ușor înfierbântați de vin. 27. Singur Floran, principalul său susținător, l-a sprijinit, și astfel lucrurile s-au liniștit repede.

28. Philopold însă i-a spus lui Cyrenius: “Mărite stăpâne! E totuși cât se poate de ciudat cum unii oamenii nu văd pădurea din cauza copacilor!”

29. Cyrenius: “Obișnuința este un punct de sprijin foarte puternic pentru prostie. În Europa trăiește un popor unde totul se pedepsește cu bâta și cu biciul. Pentru orice greșeală, oricât de mică, intră într-o acțiune dureroasă fie bățul, fie biciul, fie o nuia zdravănă. Fratele meu, Augustus Cezar, a vrut să desființeze aceasta practică. El a trimis acolo educatori și a adus la Roma bărbați și femei din acel popor, ca să cunoască binecuvântarea umanității. Și iată că acestor oameni li s-a făcut dor de casă, dor de țara în care cu siguranță cel puțin o dată pe lună erau învinețiți în bătaie!

30. Dar dacă omul se obișnuiește până într-atât cu un iad material, încât atunci când nu-l mai întâlnește la un alt popor cu o cultură mai umană tânjește după el, cu atât mai mult se va obișnui el cu un iad spiritual, care îi aduce omului atâtea privilegii pământești!

31. De aceea nici nu m-am mirat de afirmațiile lui Stahar. Acest om s-a aflat fizic mulți ani sub nimbul său și acum a simțit nevoia să mai vorbească odată despre el, pentru a-l abandona apoi pentru totdeauna. Dar acum toate sunt bune iar în ceea ce privește nimbul său - odihnească-se în pace!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 186 - Pregătiri pentru furtuna apropiată
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 23:25 View PostDownload Post

Capitolul 186
Pregătiri pentru furtuna apropiată


1. Între timp însă, Hermes, solul și cântărețul din Cezareea, s-a urcat pe deal, să vadă ce se mai petrece în orașul distrus de flăcări și a văzut că pe ici, pe colo, încă mai ardeau flăcări uriașe; dar în același timp a descoperit cum chiar în direcția orașului începea să se ridice o furtună uriașă și grăbită care, după părerea lui, nu avea să se lase așteptată prea mult.

2. El a coborât imediat de pe deal, ca un profet al vremii, și i-a spus bătrânului Marcu: “Ascultă, vecine iubit, sunt atât de mulți oaspeți aici și nu va dura nici o jumătate de ceas până când vom sta cu toții sub cea mai grozavă furtună! Oare acoperișul tău este suficient de mare pentru a ne apăra de urgie? Pentru că pe asemenea vijelie nu e tocmai sigur să stai afară! De vânt și de ploaie nu mi-ar fi atât de teamă, dar grindina și fulgerele sunt totuși prea neplăcute pentru a le putea suporta afară! Dacă ai prea puțin spațiu, ar trebui să luăm măsurile cuvenite.”

3. Marcu: “Câtă vreme Cel care este cu noi nu spune și nu poruncește nimic, cu siguranță că nu e nici un pericol! El este cel mai bun și cel mai sigur acoperiș al nostru. Însă dacă El va dori să luăm măsuri, acestea vor fi luate imediat! Fii fără grijă, iubite prieten și vecin, toate se vor face așa cum trebuie!”

4. I-am chemat atunci la Mine pe cei doi și i-am spus lui Marcu: “Furtuna care va fi în curând deasupra noastră ne va aduce multe neplăceri! De aceea ar fi bune câteva acoperișuri, după cum a spus Hermes; dar ție îți lipsesc cu desăvârșire materialele necesare! De unde le vei lua degrabă?”

5. Marcu: “Doamne, câtă vreme Tu ești cu noi și printre noi, voi spune ceea ce i-am spus adineauri și prietenului Hermes: Tu ești cel mai bun adăpost al nostru și în veci nu vom avea nevoie de unul mai bun și mai rezistent!”

6. Aceste cuvinte ale bătrânului Marcu au fost reluate imediat de mulți dintre cei din jur, cu glas tare, iar Eu le-am spus: “Așa să fie! Dar ce se va petrece dacă va veni o grindină zdravănă, însoțită de fulgere și de o rupere de nori?”

7. Toți Mi-au răspuns într-un glas: “Doamne, adaugă la toate astea și un cutremur nemaipomenit, care să apropie munții și să răstoarne stelele din cer, noi tot vom râde cu gura până la urechi dacă Tu ești cu noi. Căci ce ne poate pricinui vreun rău atâta vreme cât atotputernica Ta mână ne apără?!”

8. Eu: “La fel ca și acum, pe orice timp de furtună și de primejdie va trebui să vorbiți din inimă, nu doar din gură, și atunci protecția Mea vă va însoți prin credința și prin încrederea voastră vie. Dar dacă veți deznădăjdui la vreme de restriște, atunci protecția Mea nu vă va însoți!”

9. Toți: “O, Doamne, cine se poate clătina în credința și încrederea lui în Tine?! Dar noi ținem mai ales la iubirea și la voința Ta atotputernică, pentru că, Doamne, dacă voința Ta ar înceta, n-ar fi deloc bine pentru credința și încrederea noastră! Dar Tu ești prea bun și prea drept, și nu vei lăsa de ocară încrederea noastră!”

10. Eu: “O, câtuși de puțin; chiar în seara aceasta veți cunoaște și veți simți puterea și slava lui Dumnezeu! Dar această furtună vine și pentru orașul care arde și care altminteri ar mai arde câteva zile. Ea va dura vreo trei ore și va fi altfel decât toate celelalte pe care le-ați trăit, dar, cu toate acestea, va aduce mai mult folos decât pagubă.

11. Acum să mergem totuși pe malul mării; căci acolo prezența noastră va fi cea mai necesară! În plus, acolo veți putea vedea cel mai bine elementele dezlănțuite, iar slava lui Dumnezeu vi se va dezvălui mai pătrunzător decât sub un acoperiș!”

12. După aceste cuvinte, toată lumea s-a grăbit spre marea care era încă foarte liniștită. Deja se vedeau apropiindu-se norii negri, iar deasupra munților dinspre răsărit și dinspre miazăzi se adunau nori masivi. Cu toții au înțeles că de acolo va porni o furtună grozavă, în plus, deasupra mării au apărut îndată o mulțime de păsări de furtună.

13. De aceea Uran a început să se îngrijoreze din cauza corturilor sale frumoase și prețioase. El a venit la Mine și M-a rugat să iau în paza Mea și această mică comoară a lui, căci, într-o asemenea furtună, corturile sale ar fi putut avea mult de suferit!

14. Eu i-am răspuns: “Nu v-am spus oare cum se va revela chiar aici splendoarea lui Dumnezeu? Cum poți - în fața unui eveniment atât de măreț - să mai fii îngrijorat din cauza bietelor tale corturi, ca și când în ele ar sta mântuirea lumii?! Iată, corturile sunt mari și foarte încăpătoare. Când furtuna se va dezlănțui cu toată puterea deasupra noastră, lasă să intre în ele toate femeile și pe acei bărbați care se vor teme prea tare! Căci această furtună nu va fi câtuși de puțin o glumă, dar corturile tale nu vor păți nimic, ci doar se vor uda puțin.”

15. Uran: “Îți mulțumesc pentru această promisiune, pe care o consider deja îndeplinită! Corturile mele, care nici la cea mai puternică rupere de nori nu lasă să pătrundă vreun strop de apă înăuntru, le stau la dispoziție tuturor celor care vor să le folosească. Eu însumi voi rămâne însă alături de Tine, Doamne, afară.”

16. Eu: “Nu te temi de grindină?”

17. Uran: “Mi-am spus deja părerea mai devreme, odată cu toți ceilalți, și mai spun odată acum, sprijinindu-mă pe vorba înțeleaptă a romanilor: si fractus illabatur orbis, impavidum ferient ruinae (Chiar dacă tot pământul s-ar prăbuși, pe cel neînfricat îl vor purta ruinele.)!”

18. Eu: “Bine, bine. Dar iată că norii învecinați încep deja să-și dea mâinile umede, așa încât în curând va începe! Și pe mare încep să se arate ici-colo valuri săltărețe, așa încât a sosit timpul pentru cei înfricoșați să se retragă la loc uscat!”

19. Peștii săreau din apă pentru a prinde musculițele care zburau pe deasupra oglinzii ei. De asemenea, o mulțime din ce în ce mai mare de pescăruși și rândunele de apă se veseleau deasupra valurilor și ajutau peștii să micșoreze numărul musculițelor. Pe ici, pe colo, apa începea să devină neliniștită, iar în sus, pe cer, norii se grăbeau din ce în ce mai tare și erau din ce în ce mai deși și mai colorați. La apus, tunetul se rostogolea neîntrerupt, iar uraganul din larg își începea lupta zbuciumată, clocotitoare.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 187 - Furtuna
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 23:34 View PostDownload Post

Capitolul 187
Furtuna


1. Cum zgomotul prevestitor de furtună devenea din ce în ce mai puternic și mai bubuitor, iar peste întregul ținut începea să se lase un întuneric aproape deplin, cei mai fricoși s-au îndreptat către corturile lui Uran, nemaidorind să rămână afară cu Mine. Chiar ucenicii au început să-și exprime unii în fața celorlalți îngrijorarea. Dintre cei cincizeci de farisei, nici unul nu a rămas afară după ce ei au văzut căzând pe pământ câteva bucăți de grindină grele de câțiva talanți.

2. Ebahl a îndemnat-o pe Iara să îl însoțească în corturile lui Uran, dar ea nu a putut fi urnită de la locul ei și a spus: “Cine oare s-ar putea teme atât de tare în apropierea și în prezența deplină a Domnului?! Oare o asemenea furtună să fie mai mult decât iubirea și atotputernicia Domnului?”

3. Ebahl: “Departe de mine un astfel de gând, dar când vezi căzând aceste bucăți grele de grindină, te străbate fără voie un fior de teamă, mai ales că norii le vor arunca cu grămada. O bilă de gheață ca aceea care tocmai a căzut în fața mea îți poate face capul praf cu ușurință!

4. Eu cred că pe mine și pe fiica mea nu ne-ar putea atinge sau vătăma nici una, oricât de des ar cădea. Dar, în ciuda acestei convingeri, mă năpădește fără voie, ca om ce sunt, vechea frică. Dar nu mă voi mai teme. Doar nu pot fi făcut de rușine de micuța mea Iara!”

5. Grindina a început să cadă din ce în ce mai deasă. Bucăți de gheață cât doi pumni la un loc loveau cu putere pământul, marea a început să înalțe valuri cât casa, un fulger se aprindea după altul și, odată cu grindina deasă, a început să șiroiască și ploaia.

6. Din toate aceste motive, Hebram și Risa s-au retras la rândul lor, împreună cu cei treizeci de tovarăși ai lor, și s-au adăpostit sub mese. Singuri Suetal, Ribar și Bael, primii din cei doisprezece foști răufăcători, au rămas afară, împreună cu ucenicii Mei, în afară de Iuda Iscarioteanul. Soldații romani au căutat refugiu în casa și în colibele pescărești ale lui Marcu și pe sub stâncile de piatră.

7. Foarte aproape în jurul Meu erau Cyrenius, Cornelius, Faustus, Iulius, Philopold, Kisjonah, Ebahl cu Iara, Rafael și Josoe, apoi unsprezece ucenici, bătrânul Marcu, împreună cu cei doi fii ai săi, și Matael cu Uran, Rob, Boz, Miha și Zahr.

8. Elena, acum soția lui Matael, s-a refugiat și ea, împreună cu soția și fiicele lui Hermes în corturi; Hermes însă a rămas și el cu Mine.

9. Și, deși am stat cu toții neadăpostiți pe malul mării, nimeni nu a fost atins de vreun grăunte de grindină sau de vreun strop de ploaie, iar locul pe care am stat a rămas complet uscat. Trăsnete au lovit în fața și în spatele nostru, dar nu ne-au afectat decât urechile prin zgomotul lor puternic. Apoi însă s-a dezlănțuit cu furie și un uragan, și imediat s-au ridicat valuri mari cât dealurile, oferind o priveliște îngrozitoare ochiului omenesc,

10. Atunci Marcu a spus: “Doamne! Eu sunt acum un om bătrân și am văzut destule furtuni în Calabria și Sicilia, dar așa un potop al lui Noe încă nu am trăit! Doamne, grindina asta pustiește regiunea pentru mai mulți ani! Iar șuvoaiele de apă vor duce tot pământul bun în mare! Bieții oameni! Și nu numai că povestea nu se termină, dar furtuna e din ce în ce mai năprasnică! Cei de acolo, de sub masă, se vor îneca, dacă nu se vor ridica! Oricum, mesele nu le mai folosesc la nimic, la cât sunt de rupte! Doamne, oare cât o să mai țină furtuna?”

11. Eu: “Dar nici n-a început încă bine și tu vrei să se și sfârșească?! Abia când se va schimba brusc fața ei, îți vei da seama cât de puternică este! De altfel, ar trebui să nu te preocupe câtuși de puțin această furtună! Dacă nu ar fi necesară, ar trebui să se îndepărteze la un semn al Meu. Dar ea este atât de necesară pentru păstrarea acestui pământ, cum îți sunt ție ochii pentru vedere. De aceea va trebui să o lăsăm să se dezlănțuie până la capăt!

12. Pe de altă parte însă, acei amatori de nimburi trebuie să guste puțin din acel nimb adevărat pe care nu l-au găsit la Mine! Uită-te la ei, cum privesc pe furiș prin crăpăturile cortului și nu pot pricepe cum trece vijelia peste noi fără să pățim nimic! Dar să iasă de acolo tot nu au curaj. O, cât de mică este totuși credința lor!”

13. Marcu: “Așa e cum spui! Dar din ce vor trăi bieții oameni? Doar vezi și Tu că această grindină, care parcă n-ar mai vrea să se sfârșească vreodată, distruge totul, iar șuvoaiele de apă duc tot pământul în mare! Și mii de oameni și de animale de casă sunt omorâte acum, iar cei care scapă cu viață vor cădea pradă foamei! E totuși o pedeapsă prea grea, această nuia atât de dură!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 188 - Judecata asupra regiunii Cezareii
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 23:41 View PostDownload Post

Capitolul 188
Judecata asupra regiunii Cezareii


1. Eu am spus: “Știi, dragul Meu Marcu, fiecare vorbește așa cum înțelege, iar tu vorbești acum tot așa cum înțelegi tu lucrurile! Eu îți spun: Domnul mătură rar, dar când mătură, lasă locul curat!

2. Cunoști această regiune întinsă? Da, o cunoști și știi că este una dintre cele mai roditoare și că o stăpânesc doar grecii cei mai bogați. Sărmanii evrei însă trebuie să muncească pentru câinii de bogătași greci ca să câștige cu sudoarea frunții o simbrie de batjocură și să ducă toate roadele în hambarele grecilor. Aceștia fac apoi negoț cu ele în toate colțurile lumii și câștigă mult aur și argint, iar evreii noștri trebuie să cerșească iarna și să prindă pești, dacă vor să trăiască!

3. Iată, aceasta evreii vor putea face oricând, iar lacul va rămâne mereu plin de pește!

4. A primit vreodată un evreu măcar o bucată de pâine când i-a fost foame? O, nu, ci a trebuit să treacă lacul și să cerșească pâine dincolo, la frații săi întru credință! Iată-l aici pe Kisjonah și iată-l pe Ebahl! Întreabă-i pe ei și îți vor spune câte mii de evrei săraci din locurile acestea și-au căpătat numai de la ei pâinea pentru iarnă!

5. Am privit multă vreme, cu o răbdare infinită, la această nedreptate ticăloasă; dar acum s-a umplut paharul și îi voi pedepsi pe acești câini de cămătari, lipsiți de milă și de credință, până nu vor mai ști ce-i cu ei!

6. Privește-ți grădina și micile ogoare: nici apa, nici grindina nu le-au dăunat în vreun fel. Dar uită-te apoi la locurile celelalte și vei vedea o asemenea pustiire cum cu greu ai fi putut să găsești altundeva!

7. Cu acest bici vor fi alungați din această țară câinii de cămătari greci. Căci de pe pietrele goale nu vor mai recolta nici grâu, nici secară, nici orz, nici porumb, nici linte și nici fasole; de aceea, ei vor părăsi acest loc pustiit și se vor duce în Europa.

8. Tocmai din acest motiv am îngăduit ca aproape tot orașul să fie transformat în dărâmături și cenușă. Pentru că omul părăsește locul pustiu în care nu mai are nici locuință, nici ogor, și pleacă mai departe.

9. Pentru sărmanii evrei însă va rămâne destul loc arabil pe malul mării, iar pentru evreii adevărați orașul va fi reconstruit, dar într-un mod mai curat și mai bun decât cel de până acum. E adevărat că este un oraș foarte tânăr, care are abia șaptezeci de ani ca oraș, căci înainte aici era doar un petic de pământ lipsit de importanță; dar, de acum înainte, nu va mai fi oraș, ci doar un sat de pescari. Luxul grecilor trebuie să dispară; în schimb, aici trebuie să se reveleze splendoarea cerurilor. Ești mulțumit de planurile mele, bătrâne Marcu?”

10. Marcu Mi-a răspuns: “Da, dacă așa stau lucrurile! O, atunci lasă, Doamne, urgia să lovească de zece ori mai puternic! Ce ai spus Tu este purul adevăr! Cu bogătașii de greci chiar nu se mai putea vorbi, iar de iubirea de aproape demult nu mai putea fi vorba. Tot ce voiai de la ei trebuia plătit cu mult aur și argint. Dacă însă cumpărau ei de la noi, trebuia să ne mulțumim cu mărfuri la schimb. O, de aceea e foarte bine așa, iar furtuna asta năprasnică îmi face multă bucurie! Da, acum poate fi de zece ori mai năprasnică!”

11. Eu: “Fii liniștit, totul se dă cu măsura potrivită!”

12. Cyrenius: “Vrei să spui că toată zona aceasta va rămâne pustie?”

13. Eu: “Nu tocmai; dar grecii cei bogați trebuie să plece de aici. Îți spun că furtuna asta va alunga cel puțin o mie din familiile cele mai înstărite, căci am prevăzut-o deja de mult! Dar vor rămâne totuși supușii Romei.”

14. Cyrenius: “Dar nu e bine, pentru o regiune sau pentru o țară, să aibă locuitori înstăriți?”

15. Eu: “O, ba da, când aceștia sunt asemenea prietenilor Mei Kisjonah și Ebahl. Căci ei sunt adevărați părinți pentru locuitorii săraci ai țării și orice, țară se poate socoti fericită dacă se poate lăuda cu cât mai mulți asemenea părinți.

16. Dar acești greci bogați sug sângele țării și, pe deasupra, au convingerea că bieții evrei ar trebui să fie foarte fericiți dacă, drept răsplată pentru muncile lor grele, pot mânca împreună cu porcii grecilor! În fața Mea, asemenea indivizi nu mai sunt oameni, ci diavoli împietriți, și Eu nu am milă și îndurare pentru ticăloasa și trufașa lor carne! Acum, după furtună, care se va potoli într-un ceas, n-au decât să își așeze grămezile de aur și de argint pe pietrele goale și să semene apoi grâul, și vor vedea dacă se va ridica măcar un spic.

17. Și iată cum am scăpat cu o singură lovitură de o mulțime de muște supărătoare. Mincinoșii de preoți au trebuit să-și ia tălpășița, și acum vor face același lucru și cămătarii greci! Palatele lor sunt în ruine, iar întinsele lor ogoare, grădini și pajiști au fost luate de ape. Când, după furtună, își vor cerceta domeniile și se vor convinge că, oricâtă muncă vor investi de acum înainte, nu vor mai putea scoate nimic din ele, ei își vor face bagajele și vor pleca, cei mai mulți în Europa; iar după aceea Eu voi face - și crede-Mă că am destule mijloace la îndemână - ca aceste locuri să fie în scurt timp cât se poate de înfloritoare.

18. Furtuna a început să se retragă acum, dar, deși grindina a încetat, ploaia continuă să cadă în asemenea șuvoaie încât este limpede că apa va ajunge în curând până la mijlocul unui om, apoi se va scurge în cantități atât de mari în mare, încât nivelul acesteia va crește, ceea ce nu e de ici, de colo. Case, colibe, copaci și mii de alte lucruri plutesc spre mare. Și o mulțime de vite, găini, păsări de tot felul, pe care le-a ucis grindina, porci o sumedenie, măgari, vaci, boi, oi, capre și iepuri, căprioare și cerbi - toți vor fi devorați de mare, iar peștii nenumărați care se ascund în ea se vor desfăta cu aceste animale, vor deveni foarte fecunzi, se vor înmulți foarte tare și vor fi o bună compensație pentru sărmanii evrei, care oricum nu au pierdut nimic acum, pentru că nu aveau nimic sau mai nimic. Cei puțini care erau mai înstăriți căpătaseră însă deja și ei o anumită asprime grecească și își pierduseră bunătatea, iar sufletul lor nu va fi nicidecum păgubit dacă se vor alătura celorlalți la pescuit și cerșit.”

19. Și, când a început să plouă atât de năprasnic, toți cei care înainte căutaseră adăpost sub mese au venit la Mine, uzi până la piele, și nu mai conteneau să se minuneze când au văzut că nici Eu, nici cei care stătuseră cu Mine afară, nu eram uzi câtuși de puțin, cum nu era ud nici locul pe care stătuserăm - căci nici măcar o picătură de ploaie nu căzuse pe vreun fir de iarbă.

20. Când a reușit să ajungă lângă Mine, Hebram M-a întrebat: «Doamne, cum e cu putință ca, după un asemenea potop, acest loc și voi toți să fiți uscați, în timp ce noi suntem uzi de parcă am fi căzut în mare și tremurăm de frig ca iarna, iar aici e la fel de cald și de plăcut ca azi-dimineața? Doamne, cum se poate așa ceva?”

21. Eu am spus: “Se poate așa cum se poate! Alt răspuns la întrebarea ta nu pot să-ți dau! Pentru că, la câte ai auzit și la câte ai văzut, ar trebui să știi și să pricepi Cine și Ce este aici! Și, dacă ai pricepe asta în sufletul tău, cum ai mai putea să-Mi pui asemenea întrebări?!

22. Dimineața voastră a fost bună; dar seara pare să fie o seară a sufletelor! O, voi, oameni îngrozitor de orbi! Sunt clipe în care primiți lumină, dar pentru că nu provine din esența voastră, lumina nu rămâne și, în câteva clipe, noaptea vine iarăși în locul dimineții sufletului!”

23. Hebram a spus: “Doamne, ce ai vrut să ne spui prin asta, mie și celor douăzeci și nouă de frați ai mei?”

24. Eu i-am răspuns: “Nimic altceva decât că și tu și frații tăi, nu sunteți decât niște pești orbi într-o apă tulbure! Spuneți-Mi, ce anume v-a mânat, în prezența Mea, pe sub mese și pe sub bănci?”

25. Cei uzi au răspuns: “Doamne, o spaimă firească de furtunile puternice, care a rămas în noi încă din copilărie!

26. În frica noastră oarbă, nu ne-am gândit unde și cu Cine eram. Acum ne recunoaștem nechibzuința și recunoaștem cât de orbi am fost cu toții și cât de mult am greșit înaintea preasfintei Tale fețe. Acum nu putem face altceva decât să Te rugăm, o, Doamne, cu inima plină de remușcări adevărate și vii, să ne ierți! Doamne, iartă-ne marea noastră prostie!”

27. Eu: “De mult v-am iertat totul și nu i-am deschis nimănui un cont pentru prostie. Pentru că fiecare prost este singurul vinovat dacă pățește vreo pagubă. Dar altă dată, când nu Mă veți avea printre voi, ca acum, gândiți-vă cu credință adevărată și vie la numele Meu, și El vă va proteja mai bine decât orice scândură slabă și fragilă!”

28. Cei treizeci s-au mulțumit cu această dojana și M-au rugat să le îngădui să rămână pe locul uscat.

29. Eu: “Dar este de la sine înțeles acest lucru! Rămâneți și uscați-vă, căci ploaia va mai dura o jumătate de oră bună!”

30. Cei treizeci erau acum foarte bucuroși. Ei au rămas să se usuce și nu mai puteau de bucurie că, sub o ploaie ca o rupere de nori, ei s-au putut usca imediat.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 189 - Corabia de pe mare aflată la ananghie
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.12.2013, 23:44 View PostDownload Post

Capitolul 189
Corabia de pe mare aflată la ananghie


1.Eu însă l-am chemat la Mine pe înger și, de dragul oaspeților și al ucenicilor, i-am spus cu voce tare: “Pe mare este o corabie acoperită, destul de mare, cu douăzeci de oameni, bărbați și femei, ca să nu mai vorbim de cei opt marinari, care se află la mare ananghie. Când a început furtuna, corabia se afla pe malul celălalt, nu departe de lacul Ghenizaret. Dar când vijelia și-a schimbat direcția mai brutal decât până atunci, ea a smuls de la mal vasul pregătit de plecare și l-a tras cu putere în largul mării. Marinarii și ceilalți au depus cel mai mare efort și aproape că și-au epuizat puterile pentru a se salva de la scufundare. Acum îi paște pericolul de a fi înghițiți de mare. De aceea, ridică-te și salvează-i, dar nu într-un mod foarte de neînțeles pentru ei, ci desfă-ți o barcă și îndreaptă-te ca un cârmaci priceput spre vas și adu-i încoace, pentru că oricum aici veneau, în Cezareea lui Filip!”

2. După aceste cuvinte ale Mele, îngerul a părăsit imediat grupul nostru și a desprins o barcă plină cu apă. În cel mai scurt timp, el a aruncat apa peste bord și apoi a pornit ca o săgeată spre uragan și a ajuns la corabie în câteva clipe.

3. Când nefericiții l-au văzut pe barcagiu, ei au căzut în genunchi, I-au mulțumit lui Dumnezeu și au spus: “O, acesta nu este un barcagiu obișnuit! El este un adevărat înger, pe care Dumnezeu ni l-a trimis ca răspuns la rugăciunile noastre, ca să ne salveze! El o să ne salveze pe toți!”

4. Rafael însă i-a întrebat pro forma (de formă): “Unde vreți să ajungeți pe furtuna asta?”

5. Nefericiții i-au răspuns: “În Cezareea lui Filip voiam să ajungem, dar abia după furtună. Numai că vântul prea puternic ne-a smuls corabia de la mal și a purtat-o cu toată forța încoace. Nu știm unde ne aflăm, pentru că ploaia prea deasă nu ne îngăduie să vedem nicăieri vreun mal. Mai e mult până acolo unde voiam să ajungem?”

6. Rafael a spus: “Cu vântul ăsta, nu. Dar deoarece ploaia și furtuna vor mai dura cel puțin o jumătate de ceas, și v-ar fi dus cu siguranță în mijlocul valurilor celor mai mari, unde n-ați mai fi avut nici o scăpare, am venit eu, ca cel mai experimentat și mai curajos cârmaci, să vă duc, pe voi și vasul vostru, într-un loc adăpostit. Aveți multă apă pe vas?”

7. Corăbierii: “Destul de multă!”

8. Dar, în câteva clipe, apa de pe vasul lor a dispărut până la ultima picătură, iar corăbierii i-au spus prietenosului luntraș: “Iată un lucru foarte ciudat! Iată, tinere și nobile luntraș, ne-am înșelat adineauri. N-a pătruns nici un strop de apă pe vasul nostru bine protejat! Probabil că înainte ni s-a părut că vedem ceva apă înăuntru, dar se poate să fi fost doar o nălucire datorată fricii noastre îndreptățite, căci acum nu descoperim nici măcar un strop de apă, ceea ce vine de la Domnul. Este totuși cam straniu că pe această urgie n-a pătruns nici un strop de apă în vasul nostru, iar barca ta deschisă abia dacă e puțin umedă!”

9. Atunci, călătorii s-au adresat corăbierilor: “Nu aruncați cu vorbe goale! Aceasta este îndurarea lui Dumnezeu, pentru care va trebui să-I aducem mai întâi cea mai aleasă jertfă de mulțumire, iar tânărul și curajosul nostru luntraș este un luntraș din ceruri! Căci uitați-vă cum ploaia încă mai curge în șuvoaie grele și cum se înalță valurile cât munții în jurul nostru, însă corabia noastră, la fel ca și barca lui, plutesc atât de lin ca și când marea ar fi ca oglinda, și nici pe vasul nostru, nici pe luntrea lui nu cade vreun strop de ploaie! Și fulgerele se zbat în jurul nostru ca niște muște vioaie, dar nici unul dintre acești strălucitori aducători de moarte nu ne atinge! Vedeți, asta înseamnă îndurare, îndurare venită de sus, pe care noi nu o merităm câtuși de puțin!”

10. Corăbierii le-au răspuns călătorilor: “Așa e, așa e, aveți cu toții dreptate, este o adevărată minune, este îndurare de sus! Suntem salvați! Priviți încolo! Deja se vede un mal apropiat! O mulțime de oameni stau pe mal, în ciuda ploii, și mulți, ba chiar toți ne fac semne de bun-sosit! O, Dumnezeule, Stăpânul nostru! Ce mare, ce măreț ești Tu și cum stai chiar și pe timp de furtună alături de cei care Te-au cinstit și lăudat mereu, și Ți-au adus mereu cu bucurie jertfele cerute! Glorie veșnică numai preasfântului Tău nume!”

11. După aceste cuvinte, ei s-au îndreptat către mal, iar Eu i-am poruncit în taină furtunii să se potolească și apoi să se oprească de tot.

12. Și atunci totul s-a terminat repede și s-a făcut o liniște ca și când niciodată nu ar fi bântuit vreo furtună în acel ioc. Corabia a ajuns ușor la mal și călătorii au coborât de pe ea,

13. Ajunși pe mal, aceștia nu conteneau să se minuneze de ceea ce li se petrecuse.

14. Furtuna și ploaia s-au potolit complet, suprafața mării era acum netedă, iar cerul eliberat de nori. Doar ici-colo câte un norișor pufos împodobea fondul albastru al cerului în lumina sa trandafirie. Căci, între timp, soarele s-a retras în spatele munților și i-a lăsat bucății de pământ pe care eram doar un splendid amurg în semn de rămas-buri.

15. Malurile pe care pășeau călătorii erau uscate. Oaspeții din jurul Meu erau veseli și prietenoși, iar bătrânul nostru Marcu i-a primit amabil și i-a întrebat imediat dacă nu vor să mănânce și să bea ceva ca să-și recapete puterile pe care și le cam pierduseră în lupta cu furtuna.

16. Toate acestea au făcut o impresie atât de bună asupra călătorilor, încât, de uimire, ei nu mai reușeau să vadă și să audă nimic din ceea ce se petrecea în jurul lor.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 19 of 25  [ 250 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 18, 19, 20 ... 23, 24, 25  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !