Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 20.9.2018, 13:18
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Taina dezvaluita a celor trei zile petrecute de Iisus la templu


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Star Travel
Star Travel

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 821
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 29
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.3.2018, 08:40 View PostDownload Post

Capitolul 29
Întrebarea zeflemitoare a Preotului Superior.
Replica înțeleaptă a lui Iisus.
Rugămintea lui Barnabe de a i se explica din Isaia versetele 54, 49, și îndeplinirea ei de către Domnul Iisus.

Preotul Superior a spus iar: Răspunde-mi tu, băiat semizeu și semiom din Galileea, unde ai de gând să pleci, atunci când ne spui că nu te vom mai putea vedea multă vreme? - Căci îmi închipui, că atâta vreme cât ești un nazaritean, anume fiul cunoscutului tâmplar Iosif și al soției lui Maria, iar eu sau altcineva dintre noi vom veni sigur de câteva ori pe an în acea localitate din Galileea, nu va fi cine știe ce problemă să dăm de tine, de vreme ce tu ești acolo o personalitate atât de cunoscută, ca să nu mai discutăm câte ceva despre reorganizarea Templului?! - Care-i părerea ta, tu tânăr profet din Galileea?

Eu am spus: Dacă în cuvintele tale zeflemitoare aș fi găsit și ceva din inima ta, ți-aș fi dat un răspuns; dar așa, eu consider că nu meriți altceva decât ceea ce ai obținut deja!
Tu poți să vii, o dată sau chiar de mii de ori la Nazaret, dar cu toate acestea nu Mă vei mai putea vedea vreodată, și cu atât mai puțin nu vei mai putea vorbi cu Mine. Căci atunci când tu vei veni, Eu voi ști cu mult înainte, și astfel nici tu și nici vreunul dintre slujitorii Templului tău, nu veți putea afla unde voi pleca!

Trebuie să știi, că este foarte greu să cauți și să găsești pe cineva care este atotștiutor! Când va veni timpul care este îngăduit de Spiritul care se află în Mine, abia atunci Mă veți regăsi! Sau, dacă Îmi urmați cu toții sfatul, atunci nu mă voi mai lăsa multă vreme așteptat și voi veni Eu însumi la voi, altfel, doar atunci când V-am spus!

După această explicație a mea, Preotul Superior n-a mai spus nimic, căci, în sinea lui, se mâniase foarte tare că Eu nu-l tratăm cu considerația ce se cuvenea față de un înalt slujitor al Templului. Ceilalți, însă, asistau la această discuție cu oarecare satisfacție, pentru că el se dovedise a fi un mare tiran al Templului.

După aceasta, Barnabe a venit din nou la Mine și Mi-a spus: Spune-mi, copil înțelept! Cum înțelegi tu următoarele texte din capitolul 52 din Isaia? Ele au unele cuvinte de consolare pentru Sion și sună astfel: Nu te înfricoșa, că vei ajunge de ocară: nu te teme, că tu nu vei mai avea de ce să te rușinezi, căci tu vei uita rușinea tinereții tale, iar de ocară văduviei tale nu-ți vei mai aminti! Căci bărbatul tău este Făcătorul tău și numele lui este Domnul Savaot; și izbăvitorul tău este sfântul din Israel, care se cheamă DUMNEZEU a tot pământul. Căci DUMNEZEU te-a lăsat în suferință, părăsită și cu inima întristată de durere, ca pe o tânără nevastă alungată de acasă, spune Domnul.

O clipă te-am părăsit, dar cu mare îndurare te iau la mine.

Într-o izbucnire de mânie, mi-am întors pentru o clipă fața de la tine: dar în îndurarea mea cea veșnică mă voi milostivi de tine, zice Domnul, izbăvitorul tău.

Și va fi ca în vremea lui Noe, când m-am jurat că apele potopului nu vor mai inunda pământul. Tot așa mă jur acum să nu mă mai mânii împotriva ta, și nici să te mai cert.

Vezi, în ciuda tuturor amenințărilor tale privind Ierusalimul și Templul, aceste versete foarte importante din Isaia, îmi sună foarte favorabil și promițător. Dacă poți să arăți, că aceste versete se referă la tine atunci te vom crede, că ești într-adevăr acel făgăduit Mesia, și atunci Templul va fi în întregime demolat și vom construi unul nou pe muntele curat al Libanului, pentru a dăinui în vecii vecilor!

Eu am spus: A fost posibil să vă fac să înțelegeți ceea ce se află deja scris de Mine; în schimb, în ceea ce privește persoana Mea și acțiunile Mele de acum încolo, va fi foarte greu, sau mai bine-zis imposibil, să vă fac să înțelegeți!

Căci acea fecioară, care nu trebuie să se înfricoșeze că va ajunge de ocară, nici să se teamă că va fi batjocorită, și care trebuie să nu se mai gândească la rușinea tinereții și să uite ocara văduviei, nu simbolizează nici Ierusalimul, nici Templul, căci, este perfect adevărat că metaforele folosite, atât fecioară și, cu atât mai puțin văduva, nu li se potrivesc câtuși de puțin!

Fecioara despre care este vorbim acolo se va naște abia prin Mine; este noua Mea învățătură, adusă din ceruri pentru oameni, care este numită "fecioară", pentru că ea nu a fost maculată de preoții avari și depravați, în scopurile lor lumești.

Această nouă învățătură a Mea va fi numită - pentru o scurtă vreme - și văduvă, deoarece Eu îi voi fi răpit de mânia voastră și de răzbunarea voastră, dar numai cu consimțământul celui care se află în Mine, nicăieri în afara Mea. Acestei fecioare și văduve îi voi fi soț chiar Eu, căci ea există prin Mine. Însă cine este acel bărbat, care a făcut-o fecioară și văduvă, veți afla citind profetul, ca și promisiunile care i s-au făcut: căci Eu sunt acela, iar promisiunile o privesc doar pe misterioasa fecioară.

Mult mai târziu vor veni și vremurile, de care vorbește Daniel, când se va abuza de această învățătură atât de curată; dar nu de fecioara însăși, ci de copiii copiilor fecioarei preacurate și văduvei mioape. Firește, aceștia nu vor face parte din făgăduințele Mele, ci numai acea fecioară izvorâtă din gura Mea, ca și copiii ei cei mulți și curați!

Prin urmare, întâmplarea de acum va lua sfârșit și ecourile ei se vor stinge treptat și nu va fi altfel! Eu nu voi mai fi niciodată în mijlocul vostru sau în Templul vostru. Eu am venit la voi, ca să vă salvez: voi însă, nu M-ați recunoscut și nu M-ați primit la voi. De-acum înainte n-am să vă recunosc nici Eu pe voi și n-o să vă primesc la Mine! - M-ați înțeles?

Barnabe a spus: Adevărat este că multă răbdare trebuie să aibă cineva, ca să te asculte în liniște, căci devii tot mai insistent și mai grosolan! Dar fie ce-o fi, nu mai avem de așteptat prea mult! Apariția ta printre noi este asemenea unui fulger care în momentul apariției sale produce o lumină puternică, iar tunetul care-l însoțește face pământul să se cutremure, dar totul se încheie pe loc, iar după el se face și mai întuneric decât înainte!

Vezi, tu ești, în felul tău desigur, un fenomen care caută pe ceva pe măsura lui, așa că întâlnirea cu tine ne-a făcut plăcere, cu toată încăpățânarea de care ai dat dovadă! Talentele pe care ni le-ai dovedit aici, ar fi foarte utile, dar ar trebui să primești o educație mai deosebită și mai liberă și să însoțești puterea ta, cu adevărat formidabilă și nemaiîntâlnită și de ceva umanism, procedând astfel vei putea mai târziu să ajungi un om, cum n-a mai fost altul pe lume! Dar cu rigiditatea de care dai dovadă este greu să-ți faci prieteni printre oamenii acestei lumi. Dacă puterea ta naturală și ciudată va crește, încât să nu te temi de nici un dușman, vei fi probabil temut de toți, dar nimeni nu te va iubi sau stima. Mie îmi place mai mult ca oamenii să mă iubească, decât să se teamă de mine! - Ce părere ai tu sau altcineva?

Eu am spus: Da, tu ai avea dreptate, dacă toți oamenii ar fi curați și buni. Dar, pentru că pe pământ există oameni atât de diferiți, unii buni, alții răi, unii invidioși și alții dușmănoși, ar fi foarte greu pentru cineva care este drept și corect să se comporte în așa fel, încât să fie iubit de toți! Ar trebui să fii rău cu cel rău și bun cu cel bun, dar acest lucru este la fel de imposibil de realizat, precum găsirea unei lumânări care să împrăștie pe același petec de loc cea mai puternică lumină și cel mai adânc întuneric!

Eu însă vă spun: Prietenii cei adevărați ai adevărului veșnic care există în DUMNEZEU, aceia Mă vor iubi, și încă mai presus de orice, însă oamenii care calcă în picioare Legile și adevărurile dumnezeiești și trăiesc ca și cum n-ar exista nici un DUMNEZEU, aceia o să se teamă de Mine! Căci asemenea oameni și indivizi, care-l contestă pe DUMNEZEU, vor face cunoștință cu Mine și vor vedea că eu nu înțeleg de glumă, iar în final fiecare va primi EXACT ceea ce merită: căci Eu singur am puteri depline în acest sens.

Barnabe a spus zâmbind: Băiete, ce tot vorbești tu acolo de veșnicie când nu ai decât doisprezece ani?! Unde te va duce încăpățânarea ta de a te crede Mesia?! Rămâi la ceea ce este firesc și te vom asculta cu plăcere!

Eu am spus: Pleacă, acum te întorci și tu împotriva Mea! Crezi cumva că Eu mă refer la acest trup care există abia de doisprezece ani?! Oare nu v-am explicat îndeajuns ieri despre eternitatea acelui Spirit care se află și acționează în Mine! Atunci cum îmi reproșezi zelul Meu de a fi Mesia?! Încearcă să înțelegi ceva, și după aceea vezi dacă poți vorbi cu Mine despre lucruri care îți sunt mai îndepărtate și mai necunoscute decât cel mai îndepărtat pol al pământului!
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Star Travel
Star Travel

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 821
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 30
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.3.2018, 08:53 View PostDownload Post

Capitolul 30
Întrebarea lui Nicodim despre polii pământului.
Răspunsul lui Iisus.
Legământul de prietenie dintre Nicodim și copilul Iisus.

Atunci s-a ridicat un alt bătrân și a spus: Ei, ce poți tu să știi despre polul cel mai îndepărtat al pământului?! Vino și spune-mi ceva despre poli, căci am auzit odată câte ceva de la un grec foarte umblat.

Eu am spus: Eu știu o mulțime de lucruri, nu numai despre polul cel mai îndepărtat al pământului, ci despre toți polii tuturor cerurilor lui DUMNEZEU! Dar ca să-ți faci o imagine clară ar trebui să-ți găsesc un profesor pentru mii de ani! Deci așa ceva nu este posibil; de aceea îți voi spune cu totul altceva:

Cei care vor urma cândva învățătura mea vor primi de la Mine Spiritul Meu, care va face din ei adevărați copii ai lui DUMNEZEU și-i va îndruma în adevăr și înțelepciune, ca nimic din ceea ce, în mod natural și Spiritual, ține de veșnicie să nu le rămână străin!

Dacă dorești să devii un apostol al învățăturii Mele, atunci și tu te vei putea bucura de binefacerile Spiritului lui DUMNEZEU și vei cunoaște astfel polii pământului mai bine decât i-ai cunoscut până acum.

Cel care pusese întrebarea a făcut ochii mari auzind răspunsul Meu, pe care și l-a notat bine în minte, căci, deși nu era foarte în vârstă, era totuși unul dintre cei mai înțelepți bătrâni ai Templului. Căci titlul de bătrân îl primea adesea chiar și un om foarte tânăr, dacă avea destulă avere, respectiv aur, și destulă minte! Iar omul Meu le avea pe amândouă din belșug. Numele lui era Nicodim, care, mai târziu, a și devenit, în secret, discipolul Meu, după cum se știe deja.

Acest bătrân își notase în inima sa, în ascuns, toate cuvântările Mele, pe care mai întâi le ascultase cu multă atenție. El s-a ridicat atunci de pe scaunul său, a venit la Mine și Mi-a strâns mâinile cu prietenie, spunându-mi într-un mod confidențial: Copil drag și minunat! Când vei mai veni din nou la Ierusalim, să mă vizitezi, căci sunt sigur că amândoi ne vom înțelege de minune! Iar dacă părinții tăi au nevoie de ceva, să mi se adreseze doar mie! Numele meu este Nicodim.

Atunci Eu i-am strâns mâna la fel de călduros și i-am spus: Dacă vii vreodată la Nazaret, vei fi singurul din colegiul vostru care Mă va găsi. Iar dacă ai vreodată vreo problemă, vino la noi, iar Eu te voi ajuta oricând vei avea nevoie! Astfel, să știi că prețuiesc buna ta intenție.

Dar pentru că ești totodată și un șef de seamă al cetățenilor din Ierusalim, ai grijă ca Preotul Superior, care n-a vrut să-Mi arate cinstea cuvenită, să nu întreprindă tot felul de nelegiuiri în Templu sau în afara lui, căci altfel Mă voi vedea silit să trimit paloșul dreptății peste acest oraș, chiar înainte de vreme.

Amintește-ți de Mine! Numele Meu este Iisus Emanuel, iar Spiritul Meu se cheamă DUMNEZEU Savaot! Acum știi cum stai! Încrede-te și bazează-te pe Mine și nu vei mai vedea niciodată Moartea!

Când Nicodim a înțeles ceea ce-i transmiteam, s-a bucurat foarte tare în sufletul lui, dar în așa fel, ca cei din jurul lui să nu observe nimic.
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Star Travel
Star Travel

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 821
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 31
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.3.2018, 09:00 View PostDownload Post

Capitolul 31
Cuvântul de încheiere al judecătorului roman.
Întrebarea lui privind locul unde se află părinții lui Iisus și răspunsul acestuia.

Judecătorul roman s-a frecat pe frunte și apoi a vorbit ridicând vocea: Ascultați-mă încă o dată cu toții! - În aceste trei zile am urmărit cu multă atenție pe acest băiat și după tot ce am auzit și văzut, cred că este deosebit de clar faptul că el este o ființă cu totul deosebită față de noi, bieți muritori de pe acest pământ!

După nașterea Sa produsă pe acest pământ, el aparține neamului evreilor și, deci, se află parțial sub jurisdicția Templului, parțial sub jurisdicția noastră, asemenea oricărui evreu. Dar am putut să-mi dau seama, că, de fapt, Spiritul acestui copil se află la baza tuturor legilor, atât a legilor statului și a altor forme obștești de organizare, cât și la baza tuturor Legilor lui DUMNEZEU după care se orientează întreaga materie și sunt conduse toate spiritele din natură, Legi care nouă nu ni se vor revela niciodată! El este în același timp un judecător extrem de înțelept și de drept, iar în ființa să nu există nici cel mai mic atom de răutate! Ce să-i mai facem noi cu legile noastre, când în realitate el este stăpân peste toate legile?!

De aceea, eu îl declar că fiind liber și mai presus de toate legile noastre romane, ca și față de legile Templului vostru și declar aici cu convingere că acest Templu nu este demn să primească între zidurile lui o personalitate așa de sfântă și, de câte ori va dori să viziteze acest Ierusalim viciat, el va fi primit cu cea mai mare căldură și cu toată cinstirea pe care muritorii o pot aduce unui nemuritor și DUMNEZEU atotputernic, în palatul meu oficial, care este mai puțin profanat.

Iar dacă vei vrea vreodată să vii la mine, eu voi striga să audă toți: Ascultați, popoare, casei mele și stăpânitorului roman i s-a adus cea mai mare binecuvântare!

El vă va retrage binecuvântarea pe care ne-o va da nouă, păgânilor, iar noi vă vom călca în picioare și vă vom strivi și vom presăra cenușă și praf peste acest lăcaș unde v-ați lăsat slăviți ca zei, fiind adorați și preaslăviți de un popor pe care l-ați prostit!

Eu, am vorbit, acum dintr-o adâncă convingere și sunt de părere să ridicăm această ședință, pentru că, ați dovedit, că este foarte greu să vă schimbe cineva părerea! De ce să mai risipim cuvinte atât de sfinte pentru niște urechi surde și pentru inimi mai tari ca pietrele?!

Eu am spus: Să mai rămânem încă vreo câteva clipe, până ce vin aici cei care Mă caută de trei zile! Ei vor afla la hanul Nazaret, care aparține de Templu, unde Mă găsesc și vor veni să Mă caute aici. Cu ei voi pleca înapoi la Nazaret. Căci cu trupul Eu trebuie să rămân la cei pe care Eu însumi Mi i-am ales și care îmi sunt credincioși!

Judecătorul a spus: Dar cum s-a întâmplat că părinții tăi naturali te-au pierdut? Căci, după părerea mea, ei ar fi trebuit să te însoțească încoace și acum îmi amintesc, că la intrarea în marea sală comună de examen a Templului te aflai între un bătrân cu o ținută demnă și o femeie foarte tânără, cu înfățișarea pioasă! Probabil că după ce au achitat mică taxă ei au plecat din Templu împreună cu ceilalți, după care nu i-am mai văzut; dar ei trebuie să fi știut că tu nu poți fi în altă parte decât aici?!

Eu am. spus: Dragă prietene, este foarte simplu: Eu am vrut să fie astfel, pentru că se află în voința Mea și ordinea Mea veșnică! Căci așa cum ți-am spus: această scenă a fost prevăzută în Mine din veci. De aceea ea s-a putut desfășura într-un mod absolut natural!

Părinții mei naturali M-au așteptat, ca și ceilalți, la hanul de care am mai vorbit, știind că n-avem cum să ne pierdem. Dar pentru că tatăl Meu adoptiv Iosif avea de luat de la un fierar din Damasc o serie de unelte, iar mama Mea naturală a trebuit să-l însoțească și, bănuind că s-ar putea să mai întârzie, au rugat mai multe rude și nazariteni cunoscuți ca, în cazul când el și Maria se întorc prea târziu, să mă ia cu ei până la prima stație, ca ei să nu mai fie nevoiți să vină până la Ierusalim, care nu se afla în drumul lor.

Așa a fost aranjat și așa s-a făcut. Părinții mei au întârziat cam mult și când au ajuns la stația respectivă au întâlnit o mulțime de nazariteni cunoscuți sau rude, dar Eu nu eram cu ei. Atunci și-au închipuit că am plecat mai devreme cu alți însoțitori până la hanul următor - ceea ce nu i-a îngrijorat deloc, așa că au pornit liniștiți la drum și au ajuns la hanul cu pricina abia după miezul nopții. Dar Eu nu eram nici acolo!

Dis-de-dimineață ei s-au sculat și au pornit-o din nou la drum, la un han situat la o distanță considerabilă; dar și acolo au constatat că nu era nici urmă de Mine! Atunci au hotărât să se întoarcă aici și acum au sosit deja la hanul nostru, unde s-au interesat și au aflat de Mine, așa că în curând vor apare aici să mă dojenească!

Judecătorul roman a spus: Nici pomeneală de dojană, eu am să mă opun categoric!

Eu am spus: Ei, lasă, vei vedea că totul o să se întâmple exact așa cum a prezis profetul, Eu le voi spune atunci părerea Mea, care va fi benefică pentru ei, ca oameni!

Preotul Superior a vrut atunci să mai spună câteva cuvinte, dar judecătorul roman și Simon al nostru n-au mai admis și au declarat încă o dată ședința închisă.
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Star Travel
Star Travel

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 821
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 32
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.3.2018, 09:04 View PostDownload Post

Capitolul 32
Întâlnirea lui Iisus cu Iosif și Maria la Templu.
Întrebarea părinților și răspunsul Fiului,
Discuția amicală dintre judecătorul roman, Nicodim și părinții lui Iisus.
Palatul judecătorului roman.
Întoarcerea la Nazaret.

În acel moment părinții Mei au intrat în sala de discuții fiind conduși de un servitor de la Templu și s-au minunat găsindu-Mă în mijlocul unei societăți atât de distinse și de înțelepte.
Judecătorul i-a întrebat imediat dacă Eu sunt fiul lor.

Atunci părinții Mei au confirmat această cu o bucurie vizibilă. Dar Maria - nu atât ca să Mă dojenească, ci mai ales pentru că înalta asistență să nu o considere ca fiind lipsită de autoritate părintească, a spus - totuși cu cea mai dulce voce din lume: Dar bine, dragul meu copil, de ce ne-ai făcut una ca asta? De aproape trei zile te căutăm speriați!

Eu am spus: De ce-ați făcut-o? Eu v-am spus încă de acasă că trebuie să împlinesc aici voința tatălui Meu din cer!

Auzind răspunsul cei doi au tăcut notându-și cuvintele Mele în adâncul inimii.

Apoi judecătorul roman le-a explicat în mod detaliat ce fel de ființă sunt, câte am spus și ce am făcut, cum s-au minunat cu toții de înțelepciunea Mea și puterea cuvintelor Mele, ca și de forța inimaginabilă a voinței Mele și cum el, ca reprezentant al puterii romane la Ierusalim, M-a îndrăgit pentru toate aceste cuvinte și i-a felicitat pe ei ca părinți ai Mei.

Drept care, în special Iosif, a mulțumit cu multă recunoștință și s-a oferit să-i fie tâmplar și arhitect, de aceea foarte curând judecătorul roman l-a pus să înalțe construcții însemnate atât în Ierusalim cât și în împrejurimi, ba chiar l-a rugat să-i facă un tron nou pentru judecător, după model roman, așa că, Iosif a câștigat foarte mulți bani.

Și Simon cel bogat din Betania i-a asigurat de toată prietenia lui, apoi ne-am ridicat cu toții pregătindu-ne de plecare.

Atunci și slujitorii Templului s-au ridicat și, după ce au făcut o plecăciune adâncă în fața romanului, s-au retras cu toții, cu excepția lui Nicodim, Acesta ne-a însoțit cu multă amabilitate până la marele palat al judecătorului roman, care a ținut neapărat să ne fie gazdă pentru noaptea următoare. Eu i-am binecuvântat soția și pe toți copiii lui, după care el mi-a spus:

(Judecătorul roman:) Abia acum casa mea este binecuvântată și cinstită; pentru că Domnul domnilor, Regele regilor și Împăratul împăraților m-a vizitat și ne-a binecuvântat!

Părinții Mei au fost foarte impresionați de această situație și n-au uitat niciodată acest moment.

Apoi am fost conduși în sala de mese, unde ne așteptau mâncăruri extraordinare care au fost foarte bine venite, mai ales pentru părinții Mei, care erau obosiți și flămânzi.

La masa care a fost luată în tihnă, Maria a trebuit să povestească judecătorului roman o serie de lucruri despre zămislirea, nașterea și copilăria Mea, iar acesta s-a minunat și s-a entuziasmat, strigând din când în când:

Cum slujitorii Templului cunosc toate acestea - și totuși nu cred!?

După masă am plecat să ne odihnim, iar a doua zi judecătorul ne-a procurat un mijloc de transport foarte confortabil până la Nazaret și i-a dat lui Iosif o sumă însemnată de bani pentru drum, iar Simon ne-a însoțit până în Galileea, unde el avea de rezolvat o problemă personală.

După aceasta, până la vârsta de treizeci de ani, Eu n-am mai lăsat să se întrevadă nimic din divinitatea Mea, lucru care, de altfel, este cunoscut. Cu aceasta ia sfârșit singura relatare adevărată și corectă despre cele trei zile petrecute de Mine la Templu, Binecuvântat să fie cel care o crede și nu se mânie! Cine o primește cu o credință de nezdruncinat în inima sa, acela va avea parte doar de binefaceri! Amin. Atâta spun Eu, Domnul Iisus CRISTOS. Amin, amin, amin.
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Star Travel
Star Travel

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 821
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 33
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 10.3.2018, 09:09 View PostDownload Post

Capitolul 33
Cuvântul de încheiere al lui Jakob Lorber.
Consemnările unui servitor care au fost făcute la data de 13 ianuarie 1860.


O Doamne, IISUSE HRISTOASE, Eu, un biet păcătos, îți mulțumesc pentru această comunicare plină de o grație nemaiîntâlnită până acum, pentru care nu suntem demni, atât eu cât și întreaga lume!

Și pentru că, Doamne, ne-ai arătat o grație extraordinară și nemeritată, binecuvântează-ne în continuare să Te iubim și să credem mereu în Tine din toată inima!

Iartă-ne multele noastre greșeli, fă-ne tari în dragostea noastră pentru Tine și pentru frații noștri sărmani și ajută-ne ca în numele tău cel sfânt să alinăm inimile fraților necăjiți și suferinzi! Și Doamne, în marea Ta dragoste, amintește-ți și de bietul Tău servitor de pe pământ și primește întreaga mea recunoștință pentru bunătatea Ta pe care mi-o arăți în orice moment! Și fă, Doamne, ca la binecuvântarea Ta să se adauge și binecuvântarea mea pentru cei mulți și năpăstuiți și săraci și pentru toți prietenii Tăi adevărați și Binefăcătorii mei, în numele Tău cel sfânt!

Pentru Tine este toată cinstirea și toată dragostea noastră, facă-se voia Ta, în vecii vecilor! Cu cea mai profundă smerenie al Tău servitor, nedemn de grația Ta.

Observație. În ceea ce privește pe guvernatorul roman Cornelius, el se află totuși de facto (în realitate) în secret la Ierusalim, deși unii îl credeau plecat cu afaceri ta Tyrus. Căci romanii cu funcții înalte erau oameni inteligenți și-și puneau adesea la încercare subalternii, anume: se făceau că pleacă într-o călătorie și lăsau pe altcineva să le țină locul.

Așa a fost și în cazul examinării băiatului IISUS la Ierusalim. Comisarul roman care conducea examinarea nu știa nimic despre prezența lui Cornelius în sală, dar Iosif aflase printr-o sugestie interioară, de aceea i s-a alăturat discret și a obținut de la el, ceea ce ia cerut. Așa s-a făcut că, în timp ce Cornelius, travestit, asista personal la dezbaterile din Templu, șeful comisiei de examinare îl credea la Tyrus, de aceea a vorbit despre el ca despre cineva absent.

Jakob Lorber
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 4 of 4  [ 35 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !