Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 2) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

[1%]

Capitolul 220
În calitatea Sa de iubire şi înţelepciune infinită, Dumnezeu este adevărul suprem. Destinul omului.

(28 decembrie 1842)

1. După discursul lui Enoh, toţi cei prezenţi şi-au lovit pieptul cu pumnii, spunând la unison: „Ce discurs, ce cuvinte!

2. O, adevăr etern şi sacru, cât de dificilă este calea către tine pentru cel care nu te cunoaşte!

3. Şi totuşi, atunci când ieşi singur în întâmpinarea călătorului obosit, acesta te recunoaşte pe loc, la fel cum ochiul recunoaşte imediat soarele care răsare, alungând întunericul de dinainte!

4. Da, nu există nici o altă lege mai presus de aceasta!

5. Există un singur adevăr etern, iar acesta este Dumnezeu. Şi nu există decât o singură relaţie care poate exista între El şi oameni, iar aceasta este iubirea.

6. Ce altă relaţie ar putea găsi raţiunea, oricât de mult ar căuta?

7. De altfel, raţiunea nu poate face altceva decât să tulbure apele şi să distrugă.

8. Noi nu facem altceva decât să căutăm, să încercăm, să construim, pentru ca apoi să distrugem la loc. Dorim întotdeauna ceva nou, ceva mai bun şi mai perfect, dar uităm că nu ne putem depăşi condiţia şi că toate planurile noastre nu pot fi mai presus de ceea ce a stat la baza lor: intelectul nostru.

9. Vedem întotdeauna nebunia altora, dar suntem incapabili să ne percepem propria nebunie.

10. Şi totul numai din cauză că nu am cunoscut niciodată adevărul plenar.

11. Acum însă, acest prieten atât de puternic al lui Dumnezeu ne-a arătat adevărul pur. În lumina acestuia, ne-am putut realiza întreaga nebunie; căci iubirea este unicul lucru de care dispune omul care îl poate reunifica şi consolida, singurul lucru care poate pune în mişcare motorul gândurilor sale!

12. Da, în mod evident iubirea este premisa fundamentală a oricărei stări existenţiale şi a oricărei deveniri. Mai mult decât atât, dacă o privim în adevărata ei lumină, ea devine existenţa în sine, unica realitate, şi deci unicul adevăr! Cum am putut ignora acest adevăr timp de atâtea sute de ani?

13. Da, mărite prieten şi mare preot al lui Dumnezeu, ai perfectă dreptate, căci iubirea este unica realitate, unica existenţă autentică, fiind simultan natura fundamentală a lui Dumnezeu şi a noastră.

14. Ce altceva i-am putea oferi Lui decât unicul lucru care contează pentru El - iubirea noastră, de vreme ce orice altceva derivă din această iubire?

15. De aceea, fii convins că vom proceda în acest fel, din toate puterile noastre! Fie ca graţia şi compasiunea lui Dumnezeu să continue să se reverse asupra noastră!

16. Slăvit fie de-a pururi numele Lui sacru!”

17. Iar Enoh a adăugat: „Amin! Slăvit şi adorat fie de-a pururi - de noi toţi - Tatăl preasfânt, care ne-a iubit încă înainte de a ne naşte; căci dacă nu ar fi fost aşa, nimic nu ar fi putut fi creat!

18. Dumnezeu, Iubirea şi înţelepciunea infinită, şi deci Adevărul etern, a văzut încă de la începuturile eternităţii că lucrările Sale (ale Iubirii) sunt singurele care vor rămâne de-a pururi bune. Aşa se explică de ce acest bătrân pământ continuă să ne poarte pe scoarţa lui şi de ce acest bătrân soare continuă să ne încălzească cu razele sale glorioase!

19. Omul a fost aşezat în acest cerc strâmt pentru a atinge perfecţiunea. Deşi cercul este strâmt, toată iubirea lui Dumnezeu este condensată în el.

20. De aceea, toţi cei care vă aflaţi în cercul strâmt al iubirii, realizaţi că Dumnezeu este Iubire. Recunoaşteţi iubirea prin iubire, iar această iubire se va transforma într-un foc puternic, care va arde graniţele cercului cel strâmt!

21. Abia atunci veţi deveni liberi să păşiţi în cercul infinit al iubirii, graţiei şi compasiunii divine, ascultând de impulsul ceresc: ,Fiţi la fel de perfecţi ca şi Mine, Tatăl vostru!'

22. Iar acum, haide să servim masa, frate Lameh. Uniţi, aşa cum suntem acum, vom împărtăşi aceeaşi mâncare din aceleaşi farfurii.

23. Haide, condu-ne către sala de mese. Amin”.

[1%]

Capitolul 221
Masa comună. Este anunţată terminarea templului. Răsplata constructorului-şef. Discursul lui Enoh adresat meşterilor.

(29 decembrie 1842)

1. Toată lumea s-a îndreptat către sala de mese. Conform unui obicei din străbuni, servitorii lui Lameh erau obligaţi să aprovizioneze în permanenţă mesele cu fructe proaspete.

2. După ce toţi cei de faţă şi-au potolit foamea, Thubalkain a intrat în sala de mese, însoţit de Mura şi de Curai, şi s-a îndreptat direct către Lameh şi Kisehel, pe care i-a anunţat cu o faţă strălucitoare că templul era gata. Mai mult decât atât, din aurul rămas a fost construită o poartă magnifică, astfel încât templul să poată fi încuiat în perioada în care nimeni nu avea dreptul să intre în el.

3. După acest anunţ, Lameh i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru puterea pe care a revărsat-o asupra constructorilor, astfel încât aceştia au putut termina clădirea într-un interval atât de scurt de timp, în condiţiile în care până şi construirea locuinţei celui mai sărman dintre oameni dura câţiva ani buni.

4. După această rugăciune de recunoştinţă, Mura şi Curai s-au îndreptat cu hotărâre către Lameh, căruia i-au spus:

5. „Mărite rege şi stăpâne, ştim că îţi spui: ,Clădirea a fost construită la timp şi este minunată. Spuneţi-mi acum cât vă datorez pentru salariile muncitorilor'.

6. Acest lucru este însă inutil, mărite stăpâne, căci la fel cum clădirea s-a înălţat practic singură, într-o manieră miraculoasă, noi şi toţi muncitorii noştri ne-am primit din plin răsplata.

7. La mai puţin de o oră după terminarea lucrării au venit nişte oameni care ne-au adus tot felul de animale de casă: boi, vaci, capre şi oi.

8. Fiecare muncitor a primit câte zece asemenea animale, din fiecare specie, masculi şi femele. Altfel spus, fiecare muncitor a primit câte zece boi şi zece vaci, zece capre şi zece ţapi, zece oi şi zece berbeci - în total 60 de animale. Eu şi Curai, precum şi toţi meşterii principali, am primit de zece ori mai mult.

9. Pe scurt, ne-am primit din plin răsplata şi nu mai avem nimic să îţi cerem, exceptând bunăvoinţa ta de-a pururi faţă de noi!

10. Din pură recunoştinţă faţă de Dumnezeu, eu şi Curai neam decis să pavăm întreaga curte interioară a templului cu dale albe, frumos şlefuite.

11. Am pavat deja mai mult de trei sferturi din curte, şi în scurt timp vom încheia şi această lucrare, astfel încât atunci când vei vizita templul, vei putea găsi totul în cea mai perfectă stare.

12. Iată cheia de la poarta templului şi o cheie mai mică pentru poarta zidului exterior, placată şi ea cu aur.

13. Poţi păstra chiar acum marea cheie a templului. Cât despre cheia mai mică, aceasta îţi va fi înmânată de către un servitor de îndată ce pavarea curţii interioare va fi gata.

14. Iar acum, îngăduie-ne să mergem şi să terminăm această sarcină pe care ne-am asumat-o voluntar! Amin”.

15. Veştile l-au copleşit complet pe Lameh. Fericirea lui era atât de mare, încât a rămas incapabil să mai spună ceva.

16. Atunci, Enoh a păşit în faţă şi li s-a adresat lui Thubalkain, Mura şi Curai:

17. „Eu sunt un nou mesager al Domnului, venit din munţii sacri. Numele meu este Enoh şi sunt marele preot al lui Dumnezeu.

18. În această calitate a mea, vă spun: nu vă bucuraţi atât de mult de răsplata primită, nici de terminarea lucrului, cât de imensa graţie şi bunăvoinţă a lui Dumnezeu. Recunoaşteţi-vă slăbiciunile, curăţaţi-vă inimile, împliniţi întotdeauna voinţa lui Dumnezeu, iubiţi-L pe El mai presus de orice şi pe semenii voştri la fel de mult ca pe voi înşivă, şi în această iubire veţi găsi răsplata supremă, care va consta în viaţa eternă trăită întru Dumnezeu!

19. Thubalkain, tu poţi să rămâi cu noi. Ceilalţi, Mura şi Curai, duceţi-vă şi terminaţi lucrarea, apoi întoarceţi-vă, căci am lucruri importante să vă comunic. Amin”.

[1%]

Capitolul 222
Respectul exagerat al lui Thubalkain faţă de Enoh. Discursul lui Enoh referitor la adevăratul respect şi la căsătoria dintre rude. Noaptea sfântă petrecută pe muntele curăţat.

(30 decembrie 1842)

1. După scurtul discurs al lui Enoh, cei doi s-au înclinat adânc în faţa lui şi au plecat.

2. Thubalkain s-a repezit însă la el şi şi-a cerut iertare pentru faptul că nu şi-a dat seama că printre ei se află un oaspete atât de înalt şi că nu i-a arătat de îndată respectul cuvenit.

3. Enoh l-a ridicat însă pe Thubalkain de la pământ şi i-a spus: „Frate, sărmanul meu frate! Ce faci în faţa mea, care sunt fratele tău?

4. Chiar şi Domnul, Dumnezeul şi Tatăl nostru, cu toată sfinţenia Lui absolută, ne-a interzis să ne închinăm în faţa Lui în această manieră exterioară, spunându-ne că este infinit mai uşor ca omul să îşi îndoaie genunchii decât să îşi plece inima în faţa lui Dumnezeu.

5. Îndoirea genunchilor nu poate conduce pe nimeni către viaţa eternă. Numai plecarea inimii poate face acest lucru!

6. De aceea, te asigur că un om care nu doreşte să îşi plece inima în faţa Domnului, purificând-o şi smerindu-se, nu va obţine nici un beneficiu, chiar dacă s-ar arunca în ţărână toată viaţa lui.

7. În schimb, cel care îşi pleacă inima, purificând-o şi umplând-o cu iubire, nu mai are nevoie să se arunce în ţărână, căci spiritul său ştie - în marea lui smerenie şi iubire faţă de Tatăl preasfânt - că trupul aparţine deja ţărânei pământului şi că se va întoarce în aceasta.

8. Dacă ai trăi într-o casă şi ai primi vizita unei persoane de rang înalt, ce ai face ca să-ţi arăţi respectul? Ai distruge întreaga casă, prăbuşind-o în praf, şi ai construi-o apoi din nou pentru a-l primi cum se cuvine pe vizitatorul tău?

9. Bănuiesc că un asemenea comportament ţi s-ar părea ridicol. Mai întâi de toate, vizitatorul nu îţi cere aşa ceva, iar în al doilea rând, el nu este interesat de respectul casei tale, ci de al tău - care eşti adevăratul stăpân.

10. În mod similar, corpul tău nu este decât o locuinţă a spiritului, nefiind una cu el. Cât despre Tatăl preasfânt, Acesta nu priveşte decât ce face spiritul -

11. Respectiv iubirea şi liberul său arbitru, nu ce face corpu1. De altfel, acesta nici nu poate face altceva decât să îşi urmeze instinctele naturale, care sunt supuse în întregime judecăţii.

12. La fel şi tu, Thubalkain, comportă-te ca un adevărat frate al meu, întru spirit!

13. Apleacă-ţi inima numai în faţa lui Dumnezeu, iubeşte-L pe El mai presus de orice şi pe mine, fratele tău, la fel de mult ca pe tine însuţi, iar comportamentul tău va fi just în faţa lui Dumnezeu şi a lumii.

14. Ţi-ai luat o soţie, - lucru normal şi firesc. Faptul că înainte ai convieţuit însă cu sora ta a fost o oroare în faţa lui Dumnezeu. Acest lucru le-a fost permis exclusiv primilor copii ai lui Adam, într-o perioadă în care Dumnezeu nu separase încă sângele, deci când nu exista decât un singur sânge şi un singur trup.

15. Pe măsură ce numărul oamenilor a crescut, Dumnezeu a separat sângele lor, pentru ca el să nu se deterioreze şi să moară.

16. Din acest motiv, gradele de rudenie de sânge au devenit din ce în ce mai clar stabilite, iar oamenilor nu li s-a mai permis (cu excepţia anumitor cazuri special permise de Dumnezeu) să se căsătorească cu rude de gradul întâi, ci doar cu rude de gradul al doilea, al treilea, etc. Cu cât gradul de rudenie este mai îndepărtat, cu atât mai potrivită este relaţia.

17. Acum, ţi-ai luat o soţie dintr-o ramură foarte îndepărtată de tine. Ai acţionat corect, motiv pentru care poţi să o aduci aici, pentru ca şi eu să vă pot binecuvânta”.

18. Thubalkain şi-a chemat atunci soţia şi i-a prezentat-o respectuos lui Enoh.

19. Enoh şi-a ridicat mâinile asupra lor şi i-a binecuvântat pe amândoi în numele Domnului.

20. În continuare, el i-a chemat pe Lameh şi pe cei şapte mesageri, cărora le-a spus:

21. „Fraţilor! Ascultaţi-mă, căci aceasta este voinţa Tatălui: ,Deseară, după cină, lăsaţi-i pe ceilalţi fraţi ai voştri din ţinuturile de jos să meargă la culcare şi binecuvântaţi-i în numele Meu.

22. În schimb, voi, inclusiv Lameh, urcaţi pe muntele pe care Kisehel l-a curăţat în numele Meu şi vegheaţi acolo până dimineaţa!

23. La primele semne ale zorilor, concentraţi-vă în zona cea mai intimă a inimii voastre, căci la acea oră voi fi printre voi, mai întâi într-o formă perceptibilă, apoi într-una auzibilă, şi în sfârşit într-o formă vizibilă!'

24. De aceea, haideţi să facem aşa cum ni s-a indicat, pentru a ne putea bucura împreună de această graţie. Amin”.

25. După care, cei şapte fraţi, inclusiv Lameh, i-au binecuvântat pe cei de faţă şi i-au trimis la culcare.

26. După ce toţi au părăsit camera, nu înainte de a se fi închinat din nou Numelui sacru, Enoh, cei şapte mesageri şi Lameh au părăsit palatul şi s-au grăbit să urce pe muntele din apropiere (a cărui înălţime nu depăşea 500 de metri).

27. Ajunşi în vârf, ei s-au închinat la unison Tatălui, căruia i-au consacrat inimile lor pline de recunoştinţă. După care au început să mediteze la învăţăturile primite de la Dumnezeu şi la splendoarea marilor lucrări ale Acestuia. Cu deosebire Lameh era extrem de concentrat, iar starea lui de fericire depăşea orice imaginaţie.

28. Văzând că se apropie zorii, Enoh le-a spus fraţilor săi:

29. „De acum, tăcere! Haideţi să ne concentrăm adânc în inimile noastre, pregătindu-ne astfel pentru primirea sacră a Domnului, Dumnezeul şi Tatăl nostru preasfânt, care se află deja în drum spre noi”.

30. Toţi cei de faţă au rămas atunci tăcuţi, iar Tatăl a venit la cei care îl aşteptau.

[1%]

Capitolul 223
Vântul puternic şi marea de foc. Vocea Domnului se aude de deasupra cercului de foc. Răsare soarele şi apare un nou vizitator venit din munţi.

(2 ianuarie 1843)

1. De-abia au apărut primele semne ale zorilor că s-a pornit un vânt puternic, care nu i-a speriat însă pe cei prezenţi, ci dimpotrivă, a trezit în sufletele lor un sentiment plăcut de siguranţă şi seninătate.

2. Când întunericul nopţii a început să se transforme, căpătând nuanţe roşiatice, vântul s-a potolit, dar vulcanii din apropiere şi cei mai îndepărtaţi au izbucnit în flăcări cu atât mai violente.

3. În curând, toţi munţii din jur ardeau atât de puternic încât era imposibil să mai observi lumina soarelui care răsărea.

4. Pe scurt, întreaga regiune părea să se transforme într-o mare de foc.

5. Lameh a observat chiar câteva flăcări pe muntele pe care se aflau şi a devenit puţin îngrijorat.

6. Era convins că acesta îi va fi sfârşitul, iar sufletul său a fost cuprins de îndoieli.

7. Pe măsură ce flăcările creşteau şi deveneau din ce în ce mai violente, Lameh nu a mai putut păstra tăcerea şi s-a adresat plin de respect lui Enoh:

8. „Mărite prieten al Domnului, văd că flăcările devastatoare se apropie din ce în ce mai tare! Crezi că este normal să mai rămânem aici?

9. Dacă ar fi după mine, aş prefera să părăsim acest loc”.

10. Enoh i-a răspuns însă cu fermitate: „Frate Lameh, crezi cumva că Cel Preasfânt va păşi pe un sol impur?

11. Iată, aceasta este maniera în care îşi purifică El cărările atunci când doreşte să vină la noi.

12. În mod similar, dacă cineva doreşte să ajungă la Dumnezeu, el trebuie să păşească în focul iubirii, singura cale posibilă!

13. Atunci când coboară pe pământ, Domnul vine întotdeauna în focul iubirii Sale. El nu se identifică însă cu acest foc, nici cu vântul puternic care îl precede, fiind o briză blândă care alină şi tămăduieşte.

14. De aceea, nu te speria de acest foc, căci el nu-ţi va pârli nici măcar un singur fir de păr! Aşteaptă cu răbdare şi plin de curaj, şi mai ales ascultă, căci vei auzi în curând vocea Tatălui!”

15. Aceste cuvinte l-au liniştit complet pe Lameh, care s-a concentrat să audă vocea Tatălui.

16. Când flăcările s-au apropiat foarte tare de ei, de deasupra lor s-a auzit într-adevăr o voce care spunea:

17. „Pacea fie cu voi, inclusiv cu tine, Lameh! Căci astăzi voi intra în coliba pe care ai înălţat-o pentru Mine.

18. Numele Meu, Iehova, va locui de acum înainte în ea.

19. Cu excepţia ta, nici un alt om nu are dreptul să intre în colibă în starea în care este.

20. Dacă cineva este atras însă de o mare iubire faţă de Mine, îi poţi deschide porţile casei Mele, iar acest lucru este valabil pentru toate timpurile care vor urma!

21. Pe acest munte vei înălţa pentru Mine un monument, conform tradiţiei voastre, pentru ca toată lumea să-şi amintească de faptul că aici am vorbit cu tine.

22. Şi iată acum legământul Meu, al lui Dumnezeu cel viu: dacă vreodată, copiii din munţi şi cei din ţinuturile de jos vor uita de Mine, voi judeca din cauza lor întregul pământ, pe care îl voi îneca într-un potop năvalnic, care va acoperi toţi munţii şi va ucide toate creaturile de pe pământ!

23. Acesta este legământul Meu, al Domnului şi Dumnezeului tău, Lameh, care îţi vorbeşte acum!”

24. Lameh s-a cutremurat şi s-a prăbuşit cu faţa la pământ în faţa Domnului, jurându-i credinţă veşnică.

25. Atunci, soarele a răsărit, iar Lameh s-a trezit ridicat de la sol de o mână puternică.

26. Când şi-a deschis din nou ochii, el a constatat cu uimire că flăcările din jur dispăruseră! Pământul purificat strălucea glorios în lumina razelor blânde ale soarelui de dimineaţă. Lângă el, Lameh a văzut un tânăr frumos, puternic şi cu o mină serioasă. El l-a întrebat:

27. „Eşti şi tu un vizitator venit din munţii sacri?”

28. Necunoscutul i-a răspuns: „Da, nu te înşeli deloc! Şi Eu am coborât din înălţimi, din înălţimile supreme!

29. Haide acum să coborâm către casa ta, şi acolo vei avea posibilitatea să Mă cunoşti mai bine. Enoh, Însoţeşte-Mă! Amin”.

[1%]

Capitolul 224
Discursul lui Enoh, plin de o iubire arzătoare faţă de Tatăl preasfânt. Tatăl preasfânt aprobă extazul plin de iubire al lui Enoh. Convertirea lui Lameh - o mărturie a puterii iubirii divine.

(3 ianuarie 1843)

1. Strălucind de iubire, Enoh s-a repezit la Tatăl şi i-a spus (în inima sa): „O, Tată preasfânt şi preaplin de iubire, ce fericire supremă i-ai pregătit inimii mele! Îmi îngădui mie, un om atât de slab de pe pământ, să Te însoţesc pe Tine?

2. Deşi sunt marele preot numit de Tine, ce înseamnă acest lucru prin comparaţie cu Tine, Tatăl preasfânt şi preaplin de iubire?

3. Dar nu eu am fost acela care m-am considerat demn de această poziţie, ci Tu, Tată preasfânt, în graţia Ta infinită!

4. O, dacă Te-aş putea iubi cu puterea cerurilor, ce fericire infinită m-ar copleşi!

5. O, Tată, Iubire eternă, pură şi sacră, nu lăsa inima mea să cedeze din cauza acestei fericiri insuportabile pe pământ!

6. Ce prostii pot să spun, din cauza extazului pe care îl trăiesc!

7. Totul se petrece conform voinţei Tale divine; de aceea, facă-se voia Ta sfântă, acum şi de-a pururi!

8. O, pământule, cutremură-te de atâta fericire, căci Creatorul care ţi-a dat viaţă păşeş-te acum pe tine! O, soare sărman, cum îndrăzneşti să mai luminezi cu razele tale palide pă-mântul pe care păşeşte Cel care cândva ţi-a dat viaţă, cu o simplă respiraţie a Sa?

9. O, dar vorbesc din nou ca un nebun, în marea mea iubire. Pământul tace, cuprins de o sublimă reverenţă, căci ştie pe Cine poartă acum pe spinarea sa. Iar soarele îşi trimite ofranda sa de iubire prin razele blânde cu care ne încălzeşte.

10. Totul este cuprins de o tăcere sublimă, plină de devoţiune. Numai eu mă risipesc în cuvinte.

11. Cu siguranţă, atitudinea mea nu este deloc plină de respectul cuvenit, dar nu mă pot opune, căci Te iubesc prea mult pentru a-mi putea reduce la tăcere inima ce debordează de iubire!

12. Ce fericire ar putea-o egala pe aceasta: să fiu alături de Tine, să păşesc la braţul Tău părintesc, atât de puternic şi de blând totodată, să-mi fie îngăduit să Te iubesc mai presus de orice?

13. Dar acum păstrează tăcerea, inima mea, căci Tatăl pare că doreşte să-mi spună ce-va.

14. O, bucură-te, fiinţa mea, căci vei auzi din nou gura sfântă a Tatălui rostind cuvin-tele vieţii!”

15. În acest moment, cele nouă persoane au ajuns la baza muntelui, iar Domnul - aflat lângă Enoh - s-a adresat tuturor:

16. „Prieteni, haideţi să facem un popas. Văd că unii dintre voi aţi obosit, iar cel mai epuizat eşti chiar tu, iubitul Meu Enoh, - căci inima ta M-a asaltat pur şi simplu.

17. Adevăr îţi spun: nemărginită este iubirea ta pentru Dumnezeu, Tatăl tău, dar dacă ai putea gusta din bucuria Tatălui în faţa unei iubiri atât de mari a copilului Său faţă de El, şi dacă ai putea vedea planurile pline de iubire pe care şi le face El, în atotputerea Sa infinită, pentru a-l face pe acest copil fericit mai presus de orice, ai fi sufocat de măreţia acestui gând divin!

18. Continuă cu această nebunie a iubirii tale pure faţă de Dumnezeu şi te asigur că din ea se va naşte cândva o realitate cosmică, ce îţi va uimi spiritul în cea mai mare măsură”.

19. În continuare, Domnul s-a întors către Kisehel şi i-a spus: „Kisehel, realizezi acum puterea infinită a iubirii Tatălui?

20. Îmi amintesc că atunci când te-am trimis în ţinuturile de jos te îndoiai în sinea ta de succesului unei asemenea misiuni, spunându-ţi:

21. ,Cu siguranţă, puterea Domnului este atât de mare încât nici chiar cel mai perfect spirit din cer nu o poate înţelege, dar în ceea ce îl priveşte pe Lameh mă îndoiesc că se mai poate face ceva, cu deosebire pe calea iubirii!

22. Singura cale este uciderea lui Lameh şi reînvierea lui cu un alt spirit. Orice altă abordare va da cu siguranţă greş în cazul de fată'.

23. Dar iată, nu am avut nevoie de altceva decât exact de iubire, şi întregul ţinut de jos se întinde acum la picioarele noastre, complet curăţat.

24. La fel vor sta lucrurile întotdeauna. Acolo unde iubirea nu va reuşi, nici o altă pu-tere din univers nu va putea face nimic!

25. Toate lucrările creaţiei s-au născut din iubire. Cum ar putea fi ele mai presus decât iubirea care le-a dat viaţă, Cauza lor Primă? De aceea, urmează întotdeauna calea iubirii şi vei avea totul de câştigat!

26. Iar acum, după ce ne-am mai odihnit puţin, să mergem mai departe, căci o mare mulţime de oameni ne aşteaptă.

27. Haideţi, să pornim la drum, pentru ca binecuvântarea noastră să cadă asupra lor la momentul potrivit. Amin”.

[1%]

Capitolul 225
Lameh întreabă care este numele tânărului necunoscut. Kisehel îi da un răspuns evaziv. Discursul tânărului adresat poporului.

(4 ianuarie, 1843)

1. După aceste cuvinte ale Domnului, s-au ridicat cu toţii în picioare şi au pornit spre oraş.

2. Pe drum, prin mintea lui Lameh se învârteau o mie de gânduri referitoare la străin. De aceea, el l-a întrebat pe Kisehel: „Ascultă, prietene şi frate atât de puternic! Îl cunoşti cumva pe acest om atât de tânăr, dar incredibil de înţelept? Ar putea fi el chiar mai presus decât Enoh?

3. Căci iată, mi se pare absolut ciudat că Enoh, altminteri atât de puternic şi de înţe-lept, ca să nu mai vorbim de vârstă, pare pierdut într-un respect atât de deplin în faţa acestui tânăr!

4. De altfel, trebuie să recunosc că în ceea ce priveşte înţelepciunea, bunătatea şi iubi-rea, tânărul pare să-l depăşească pe Enoh, oricât de glorios ar fi el.

5. Chiar şi aşa, mi se pare curios faptul că Enoh acţionează cu o iubire şi cu o smere-nie atât de mare, ca şi cum ar depinde exclusiv de el.

6. De aceea, dacă îl cunoşti mai bine pe acest tânăr, te rog, spune-mi cine este, ca să-i arăt şi eu respectul cuvenit.

7. Că este extrem de înţelept şi de puternic m-am convins deja din discursul său ante-rior.

8. Pe de altă parte, toţi cei din munţii sacri sunteţi la fel, căci nici o inimă nu se poate ascunde de voi.

9. De aceea, nu mă miră că ştia ce gândeai atunci când ai coborât printre noi cu misi-unea de a mă salva.

10. Mă uimeşte însă la culme atitudinea lui Enoh faţă de el.

11. De aceea, te rog din nou, plin de respect, să-mi spui cine este acest tânăr, dacă acest lucru îţi este pe plac şi dacă îţi este permis”.

12. Kisehel i-a dat următorul răspuns lui Lameh: „Dragă frate! Identitatea acestui tâ-năr şi atitudinea smerită a lui Enoh faţă de El au la bază o explicaţie atât de profundă şi de misterioasă încât nu ai putea-o înţelege în clipa de faţă.

13. De aceea, ai puţină răbdare, căci va veni momentul în care îl vei putea recunoaşte.

14. Deocamdată pot să-ţi spun un singur lucru: aşa cum ţi-a spus cu gura Lui pe vârful muntelui, El a coborât printre noi de pe înălţimile supreme, de unde guvernează ca Domn absolut deopotrivă asupra copiilor de pe înălţimi cât şi asupra celor din ţinuturile de jos.

15. Deocamdată este suficient atât despre EI!

16. Clipa în care îl vei cunoaşte mai bine este aproape, aşa că - până atunci - manifes-tă virtutea răbdării”.

17. Între timp, au ajuns cu toţii acasă la Lameh, unde îi aştepta o mare mulţime, aşa că Lameh nu a putut continua cu întrebările.

18. Odată ajunşi în faţa palatului, tânărul s-a urcat pe platforma despre care am mai vorbit şi a adresat poporului următoarele cuvinte de binecuvântare:

19. „Ascultaţi-Mă, sărmanii Mei copilaşi! Iată ce spune Domnul, Dumnezeul, Creato-rul şi Tatăl vostru preaplin de iubire, cu propria Sa gură:

20. ,Pace vouă! Recunoaşteţi-L pe Dumnezeul şi Tatăl unic, singurul Domn asupra cerului şi pământului, şi iubiţi-L mai presus de-orice, iar El vă va asculta, vă va susţine şi vă va ajuta în toate privinţele, dăruindu-vă tot ce aveţi nevoie!

21. Şi vă mai spune Domnul: vă voi proteja atât timp cât veţi rămâne în iubirea Mea. În clipa în care veţi începe însă să judecaţi totul în mod autocrat, fără să ţineţi cont de Mine, îmi voi retrage graţia şi vă voi părăsi, lăsându-vă să vă transmiteţi reciproc lumina personală.

22. În ceea ce priveşte însă lumina Mea, pe aceasta o voi retrage de la voi. Vă veţi trezi atunci într-un haos şi într-un întuneric cu mult mai cumplite decât cele care s-au succe-dat căderii primului om.

23. V-am trimis acum mesageri puternici, căci încă din copilărie aţi fost slabi şi aţi trăit în durere.

24. Dacă veţi uita însă de Mine, vă voi trimite numai mesageri slabi, înzestraţi cu înţe-lepciune, dar fără putere, iar voi îi veţi prinde şi îi veţi supune morţii, pregătindu-vă astfel pentru marea judecată a mâniei Mele, căci nu aţi ţinut cont de graţia pe care v-am arătat-o, făcând din voi nişte oameni puternici.

25. Astăzi vă dăruiesc Numele Meu. Rămâneţi cu acest Nume, iar Eu voi rămâne cu voi. Dacă veţi uita de Numele Meu, şi Eu voi uita de voi.

26. Căci întotdeauna veţi păşi liberi în faţa Mea. Iar acum, primiţi binecuvântarea Mea! Amin”.

27. După care Domnul a binecuvântat ţinuturile de jos, şi toţi oamenii s-au prosternat în faţa puternicului vorbitor, închinându-se Lui în numele Domnului.

28. Apoi, Domnul s-a întors către tovarăşii Săi şi, însoţit de Enoh, a intrat în casa lui Lameh. Din acel moment, nimeni nu a mai îndrăznit să se apropie de palat.

[1%]

Capitolul 226
Lameh intră în camera tronului alături de Tatăl preasfânt, pe care nu L-a recunoscut încă. Domnul este simultan cheia şi poarta.

(5 ianuarie 1843)

1. Ajunşi în faţa intrării în camera tronului, Lameh s-a îndreptat către tânărul necunoscut şi i-a spus:

2. „Prietene, infinit mai puternic decât Kisehel şi fraţii lui, ba chiar decât marele preot Enoh, aici se află camera tronului, în care Numele sacru al lui Dumnezeu se odihneşte pe tron.

3. După ce ai vorbit cu atâta forţă despre acest Nume, afirmând chiar că cel care vorbeşte prin gura ta este Dumnezeu însuşi, sunt convins că te vei bucura examinând acest Nume, mai sacru decât oricare altul.

4. Dacă doreşti să faci acest lucru înainte de micul dejun, le voi spune slujitorilor mei să-ţi deschidă chiar acum marea poartă a camerei tronului. Iată, în jurul nostru aşteaptă un singur semn al meu nu mai puţin de o sută de slujitori, deopotrivă bărbaţi şi femei. La cel mai mic semn al meu, aceştia se vor grăbi să ridice zăvoarele grele din bronz ale uşii”.

5. Dar Domnul i-a răspuns lui Lameh: „De ce să-i mai deranjăm pe sărmanii oameni? Sunt convins că putem face noi înşine acest lucru, şi încă cu mai multă uşurinţă decât aceşti sărmani oameni slabi”.

6. Lameh a spus: „Cu siguranţă, dar tot va trebui să cerem cheile”.

7. Atunci, Domnul i-a spus lui Lameh: „Ascultă, Lameh, Eu însumi sunt simultan poarta şi cheia. Cu ajutorul Meu poţi deschide orice poartă blocată, dar mai presus de orice, prin intermediul Meu poţi intra în camera vieţii eterne!

8. Pentru a-ţi demonstra că Eu sunt cheia care poate deschide orice poartă, priveşte! Este suficient să-i spun acestei porţi: ,Deschide-te!' şi ea se va deschide fără nici o cheie”.

9. Într-adevăr, la cuvintele Domnului: „Deschide-te!”, cele două porţi mari din bronz s-au deschis pe loc. Totul s-a petrecut atât de rapid şi de simplu, încât Lameh nici nu a avut timp să-şi dea seama ce se întâmplă.

10. Nu este de mirare că el a rămas practic cu gura căscată. Fără replică, a alergat către Kisehel şi i-a spus: „Ascultă, frate, acest lucru mă cam depăşeşte!

11. Începe să-mi fie teamă de acest om, căci înclin să cred că prin simplul său cuvânt ar putea muta chiar munţii din loc.

12. Spune-mi: tu ai fi putut realiza acest lucru prin puterea cuvântului tău şi a voinţei tale?”

13. Kisehel i-a răspuns: „Aş fi putut, dar numai prin puterea acordată mie de Domnul prin graţia Lui! De altfel, în afara acesteia nici nu există vreo putere sau vreo graţie!

14. Pe scurt, orice om poate realiza orice prin puterea Domnului, dar nimic fără ajutorul Acestuia; căci Domnul este unicul posesor al întregii puteri. El poate realiza orice doreşte prin El însuşi, lucru care nu este posibil pentru nici una din creaturile Sale”.

15. Atunci, Lameh l-a întrebat pe Kisehel: „Înseamnă că acest tânăr uimitor trebuie să fie înzestrat cu o graţie imensă, de vreme ce face asemenea lucruri în faţa noastră fără nici un efort aparent”.

16. Kisehel i-a răspuns: „Într-adevăr, dragul meu frate Lameh! El deţine Graţia supremă a lui Dumnezeu, fiind implicit înzestrat cu Puterea supremă şi cu înţelepciunea supremă”.

17. Lameh: „Mă uimeşte la culme faptul că Dumnezeu l-a înzestrat tocmai pe acest tânăr cu o graţie, o putere şi o înţelepciune mai presus decât ale voastre, oameni cu mult mai vârstnici decât el, şi deci cu mai multă experienţă. - Ţie nu ţi se pare ciudat?”

18. Kisehel: „Deloc, în această privinţă, Domnul acţionează întotdeauna aşa cum doreşte, fiind absolut liber să aleagă pe cine vrea. Nu ai văzut niciodată o floricică firavă de pe câmp al cărei parfum este mai sublim decât al celui mai perfect trandafir? De ce se întâmplă acest lucru? Numai Domnul ştie!

19. Iată însă că tânărul nostru se apropie de tăbliţă. De aceea, îţi propun să fim atenţi la ceea ce va face El”.

20. Domnul s-a limitat însă să privească tăbliţa fără prea multă ceremonie, după care s-a întors şi i s-a adresat din nou lui Lameh:

21. „Ei bine, prietene, putem să trecem acum să servim micul dejun”.

22. Lameh s-a grăbit să îi răspundă: „Prietene mai presus decât oricine, plin de o putere şi de o înţelepciune supremă! Nu trebuie decât să intrăm în sala de mese, unde vom fi serviţi de îndată”.

23. Domnul: „Să mergem, atunci”.

24. După care a luat-o El însuşi înainte, însoţit de Enoh. Kisehel, Lameh şi ceilalţi i-au urmat pe cei doi.

25. Pe drum, Lameh i-a şoptit lui Kisehel: „Frate, mai există un lucru care m-a şocat, şi anume, faptul că acest om înzestrat cu puteri mai mari decât oricare altul nu s-a închinat deloc în faţa tăbliţei, privind-o scurt, fără nici o plăcere, după care i-a întors pe loc spatele.

26. Crede-mă, acest lucru m-a uimit până peste poate”.

27. Kisehel i-a răspuns: „Dragă frate, nu lăsa acest lucru să-ţi tulbure inima, căci în cel mai scurt timp vei înţelege perfect ce se întâmplă.

28. Fă exact ce îţi va spune El, şi te asigur că vei acţiona întru totul pe placul lui Dumnezeu”.

[1%]

Capitolul 227
Micul dejun din marea sala de mese a lui Lameh. Lameh este nuntit preot al poporului său. Discursul lui Enoh referitor la preoţie şi la regalitate. Lipsa rugăciunii de dinaintea mesei. Tatăl preasfânt îşi revelează identitatea în faţa lui Lameh.

(7 ianuarie 1843)

1. Când distinşii oaspeţi au intrat în sala de mese, au fost întâmpinaţi de Thubalkain, Mura şi Curai. Cei din urmă şi-au terminat lucrul seara târziu şi au venit să predea cheia zidului exterior.

2. Într-adevăr, Mura i-a înmânat cheia lui Lameh, asigurându-l că totul arăta splendid.

3. De aceea, Lameh i-a invitat pe amândoi să ia împreună cu ei micul dejun şi i-a spus lui Mura:

4. „Prietene şi frate Mura, nu le spune încă muncitorilor să plece, căci am o altă lucrare să vă încredinţez.

5. Până atunci însă, rămâi cu noi”.

6. Văzându-l pe tânărul de lângă Enoh, Mura l-a întrebat în şoaptă pe Lameh: „Mărite rege, cine este gloriosul tânăr care stă lângă Enoh?

7. Pare atât de plin de iubire, atât de cinstit şi de înţelept! A venit şi el din munţii sacri?”

8. Lameh i-a răspuns: „Dragul şi vrednicul meu frate! Nu te-ai adresat cui trebuie, căci nici eu nu am reuşit să aflu prea multe despre el până acum.

9. De un singur lucru mi-am dat seama, din propriile mele observaţii, la care s-au adăugat cuvintele lui Kisehel, şi anume că acest tânăr este de o înţelepciune şi are o putere a cuvântului absolut înspăimântătoare. Din câte mi-a spus Kisehel, este domnul suprem al înălţimilor, căruia i se supune până şi marele preot Enoh. Ce să mai vorbim de un biet rege!

10. Asta este tot ce ştiu în legătură cu el. Va trebui să te mulţumeşti cu aceste puţine cunoştinţe, până când vom obţine mai multe lămuriri. Până una alta, aşează-te cu Curai la masă şi serviţi-vă din bucate. Dar nu-ţi întoarce privirea de la acest om; cine ştie, poate vei descoperi mai multe în legătură cu el decât am reuşit eu!”

11. După care, Lameh a luat cheia şi i-a înmânat-o Iui Enoh, spunându-i:

12. „Mărite prieten şi unic mare preot al marelui Dumnezeu, iată, aici sunt cele două chei. Ţi le înmânez pe amândouă, căci numai tu eşti îndreptăţit să deschizi ceea ce îi aparţine lui Dumnezeu - clădirea pe care noi am înălţat-o întru slava Lui, conform voinţei Lui sacre”.

13. Enoh i-a răspuns însă lui Lameh: „Frate Lameh, aceeaşi voinţă a Domnului îmi transmite că tu însuţi trebuie să fii pentru poporul tău nu numai un rege, ci şi un preot. Îndeplineşte deci voinţa Domnului, care reprezintă întreaga putere, încă de la începuturile eternităţii!

14. De aceea, păstrează cheile preoţiei tale, iar atunci când va sosi timpul, deschide pentru noi templul şi incinta acestuia.

15. Un singur lucru mai vreau să adaug: un preot este un frate adevărat pentru semenii săi, conform ordinii iubirii lui Dumnezeu; în schimb, un rege înseamnă deja o judecată pentru poporul respectiv.

16. Naţiunile supuse guvernării regilor se vor afla sub puterea judecăţii. Pământul le va fi luat oamenilor, iar ei vor fi nevoiţi să îi plătească regelui impozite mari. Chiar şi viaţa lor îi va aparţine regelui.

17. Cei care vor îndrăzni să crâcnească vor fi pedepsiţi de rege, nu de puţine ori chiar cu sângele lor.

18. În acele timpuri, durerea şi suferinţa vor fi mari pe pământ.

19. De aceea, îţi propun să fii mai mult un preot decât un rege pentru poporul tău”.

20. Fericit până peste poate de această numire în calitate de preot al Domnului, Lameh i s-a adresat lui Enoh:

21. „Mărite prieten şi mare preot al lui Dumnezeu! Crede-mă, chiar dacă aş fi un rege de o mie de ori mai puternic, nu aş ezita nici o clipă să renunţ la regatul meu pentru a fi un preot vrednic, conform ordinii pe care mi-ai indicat-o”.

22. Enoh i-a răspuns: „Frate, vino la masă, căci omul este deja ceea ce îşi doreşte cu atâta intensitate (ca şi tine) să fie. Iar acum, haide să ne întărim trupurile cu hrană, pentru a putea îndeplini serviciul în slujba Domnului”.

23. Lameh a păstrat cheile şi s-a aşezat vesel la masă, mâncând şi bând alături de ceilalţi meseni.

24. În timp ce se bucura astfel de gustoasele bucate, el şi-a dat subit seama că nimeni nu binecuvântase masa înainte de începerea ei, aşa cum obişnuia să facă Kisehel, care nu uita niciodată să îi mulţumească lui Dumnezeu pentru graţia Sa.

25. De aceea, el s-a grăbit să se ridice în picioare, spunând: „O, prieteni şi fraţi atât de dragi! Ce nenorocire! Dintre toate zilele, tocmai astăzi, când am primit atât de multe binecuvântări din partea lui Dumnezeu şi când graţia Acestuia urmează să coboare asupra noastră, acceptând ca sălaş templul pe care l-am construit pentru El, tocmai astăzi am uitat să îi oferim Lui, Dăruitorul sfânt al tuturor darurilor, slava şi recunoştinţa noastră pentru hrana pe care o mâncăm. Vai, cum am îndrăznit să punem o singură bucată de pâine în gură fără să-i fi mulţumit mai întâi?

26. Ce am făcut? Personal, mai bine voi muri decât să mai pun mâncare în gură în următoarele trei zile de acum înainte”.

27. Domnul i-a zâmbit însă lui Lameh, l-a chemat la El şi i-a spus: „Lameh, dacă ai avea un copil care ar comite o greşeală absolut neglijabilă faţă de tine, dar care, dându-şi seama de ea, ar striga îngrozit: ,Tată, ce nenorocire! Am păcătuit împotriva ta! Din acest motiv, nu voi mai pune mâncare în gură timp de trei zile, chiar dacă aş şti că voi muri de foame în cea de-a doua zi!',

28. Oare nu i-ai spune atunci copilului tău: ,Ascultă, fiul meu mult iubit! Greşeala ta a fost spontană şi neglijabilă. De aceea, nu-ţi mai face probleme din cauza ei. Haide, vino şi acordă-mi iubirea ta, căci nu am pus deloc la suflet greşeala ta!'?

29. Ce ai prefera: ca el să vină la tine şi să te îmbrăţişeze plin de iubire, sau să moară de foame, pentru a se auto-pedepsi?

30. Văd că îţi spui în sinea ta: ,Aş prefera de o mie de ori ca el să vină la mine şi să mă îmbrăţişeze plin de iubire'.

31. Foarte bine. Atunci, îţi răspund: procedează la fel cu Tatăl tău ceresc, căci şi tu eşti copilul Lui, iar bucuria Lui va fi de o mie de ori mai mare decât cea provocată de postul asumat de tine din obligaţie!”

32. Lameh L-a întrebat: „Dar unde se află Tatăl, pentru a-L îmbrăţişa ca un copilaş plin de iubire?”

33. Domnul i-a răspuns: „Lameh! Priveşte aici, căci Eu sunt Tatăl tău, aflat într-o formă vizibilă în faţa ta! Eu sunt Tatăl ceresc, Dumnezeul cerului şi al pământului!”

34. Auzind aceste cuvinte, toată lumea a căzut cu faţa la pământ, iar Lameh a apucat să mai spună, printre suspine: „O, Tată preasfânt! Ai milă de mine, sărman păcătos! - Dar mai presus de toate, facă-se voita Ta, acum şi de-a pururi! Amin”.

[1%]

Capitolul 228
Discursul Domnului referitor la adevărata devoţiune faţa de Dumnezeu.

(9 ianuarie 1843)

1. Domnul le-a cerut atunci tuturor copiilor din ţinuturile de jos să se ridice şi le-a spus:

2. „Ascultaţi-Mă, copilaşii Mei! Eu sunt unicul Dumnezeu, sfânt şi atotputernic, Creatorul tuturor lucrurilor şi fiinţelor din cer şi de pe pământ! În afara Mea nu mai există alt Dumnezeu şi întreaga infinitate este plină cu puterea iubirii, înţelepciunii şi graţiei Mele. De aceea, Eu sunt din eternitate Domnul suprem asupra întregii Mele creaţii, căci totul s-a născut din Mine, fiind supus în mod necesar puterii Mele!

3. Cum altfel ar putea sta lucrurile, de vreme ce tot ce există a apărut numai datorită voinţei Mele, fiind susţinut de aceasta, şi deci incapabil să scape de ea? Dacă ar exista ceva care să iasă în afara sferei de influenţă a voinţei Mele, el ar înceta instantaneu să existe, căci nimic - în întreaga infinitate - nu poate exista decât prin puterea voinţei Mele, singura premisă fundamentală a oricărei existenţe, care umple întregul spaţiu infinit prin perfecţiunea ei!

4. Aşa stând lucrurile, este important să Mă recunoaşteţi ca atare, respectiv ca unic Dumnezeu şi Domn al vostru!

5. Căci nu poate fi Domn decât Acela care stăpâneşte perfect şi de-a pururi puterea născută din El.

6. Eu dispun de această putere, în eternitate; de aceea, Eu sunt unicul Domn! Cu toate acestea, nu este deloc necesar să ştergeţi praful pământului cu frunţile voastre în faţa Mea, murdărindu-vă astfel inutil trupul şi hainele, căci Eu nu v-am dăruit vouă un instrument atât de complex pentru a-l folosi precum viermii, ci pentru a păşi de-a pururi în faţa Mea, Tatăl vostru, în calitate de oameni liberi, de copii ai Mei, iar în faţa voastră în calitate de fraţi şi surori.

7. De aceea, vă spun acum, cu propria Mea gură, că acest mod de a vă exprima devoţiunea nu-Mi face nici o plăcere! Căci nu v-am dăruit acest corp pentru a-Mi sluji mie în această manieră degradantă, ci pentru a vă folosi de el astfel încât să vă întăriţi în permanenţă spiritul, adică fiinţa voastră înnăscută.

8. Ce plăcere ar putea să-Mi facă această aruncare a trupului la sol?

9. Credeţi că deveniţi mai buni dacă staţi cu fruntea în ţărână timp de câteva minute?

10. Adevăr vă spun: acest mod de manifestare este o nebunie curată! Ascultaţi-Mă: dacă un muncitor are nevoie de o unealtă, oare nu ar fi o nebunie să o arunce mai întâi la sol, tăvălind-o bine prin praf, ca să-şi exprime astfel respectul pentru munca pe care o are de făcut?

11. Mult mai normal Mi s-ar părea ca muncitorul să se folosească de unealta sa pentru a-şi duce la bun sfârşit lucrul, fără să o folosească în alte scopuri care nu îi sunt necesare!

12. Munca bine realizată şi rezultatele ei vor arăta cu adevărat respectul pe care l-a avut pentru ea, nu unealta.

13. Eu sunt principala lucrare pe care trebuie să o realizeze spiritul vostru, fiind de-a pururi neschimbat şi etern!

14. De aceea, dacă cineva doreşte să Mă slăvească şi să se smerească în faţa Mea, să o facă în permanenţă, nu timp de câteva minute, căci Eu nu Mă schimb niciodată!

15. Dacă cineva ţine morţiş să Mă slăvească aruncându-se în praf, atunci să o facă zi şi noapte!

16. Dacă aş fi dorit aşa ceva de la voi, v-aş fi creat altfel, ca viermi, nu ca oameni liberi.

17. Adevăr vă spun: adevăratul respect pe care Mi-l puteţi acorda constă în împlinirea constantă a voinţei Mele, care v-a fost revelată în trei maniere distincte: în ordinea naturii lucrurilor, în inima voastră spirituală, care nu este altceva decât iubire pură, şi prin mesagerii Mei; iar acum v-o confirm personal.

18. Iubiţi-Mă mai presus de orice şi iubiţi-vă fraţii şi surorile la fel de mult cum vă iubiţi pe voi înşivă - în acest fel, Mă veţi slăvi întru spirit, şi deci întru adevăr!

19. Aceasta este voinţa Mea şi unicul lucru care contează în faţa Mea. Tot restul sunt prostii şi minciuni!

20. De aceea, acţionaţi în consecinţă, iar Eu Mă voi bucura de voi. Amin”.

[1%]

Capitolul 229
Întrebarea lui Lameh referitoare la expresia fizică a sentimentelor. Orice face iubirea pură este justificat în faţa lui Dumnezeu.

(10 ianuarie 1843)

1. Discursul Domnului i-a încurajat pe toţi cei de faţă, care L-au slăvit pe Dumnezeu în inimile lor pentru imensa Lui graţie, compasiune şi bunătate.

2. Singur Lameh şi-a adunat tot curajul şi L-a întrebat pe Domnul: „O, Doamne, Dumnezeu suprem al cerului şi al pământului, unic Părinte al umanităţii, sfânt mai presus de orice! Este într-adevăr un păcat dacă cineva se aruncă la pământ, din iubire şi smerenie pură faţă de Tine, în faţa voinţei Tale divine şi a numelui Tău sacru, mai întâi întru spirit şi apoi trupeşte, venerându-Te deopotrivă atât în interiorul cât şi în exteriorul său, în praful nimicniciei sale absolute, oferindu-se astfel în întregime Ţie?

3. Din câte am înţeles eu, în faţa bunătăţii şi compasiunii Tale supreme, nimeni nu poate face mare lucru!

4. Oricât de des ar fi ocupat cu Tine spiritul omului, potrivit ordinii Tale sfinte, dar şi voinţei şi iubirii Tale, - sublimă sarcină, o, Tată preasfânt -

5. Cu siguranţă vor exista momente în care va fi prea emoţionat de iubirea şi compasiunea Ta, iar din ochi îi vor ieşi lacrimi de căinţă, iubire şi recunoştinţă, când va dori să Te îmbrăţişeze de mii de ori cu iubirea cea mai arzătoare. În asemenea momente, inima îmi spune că omul nu se poate împiedica să facă anumite gesturi fizice, corespunzând acţiunilor spiritului său.

6. Până şi prietenii, fraţii şi îndrăgostiţii se îmbrăţişează la anumite ocazii speciale. Mânaţi de iubirea lor faţă de părinţi, copilaşii se agaţă de multe ori, parcă cu disperare, de aceştia. Însăşi ordinea Ta face să existe întotdeauna momente mai speciale, şi altele mai puţin tulburătoare.

7. Ce-i drept, soarele emite întotdeauna o lumină egală, ceea ce îmi aminteşte de datoria noastră de a Te slăvi mereu în spirit, aşa cum ne-ai învăţat.

8. Nu la fel stau însă lucrurile cu căldura pe care o emană el. Până şi soarele are momente când încălzeşte mai intens, şi altele când încălzeşte mai puţin.

9. Copacii nu sunt întotdeauna în floare şi nu fac fructe în permanenţă, - ceea ce nu înseamnă că nu rămân veşnic în picioare, conform ordinii Tale.

10. Chiar şi aerul se agită încolo şi încoace, suflând cu o intensitate mai mare sau mai mică.

11. Vulcanii sunt neclintiţi, ascultând de ordinea Ta, dar nici ei nu ard în permanenţă. Focul nu izbucneşte în ei decât în anumite momente, când par că doresc să te îmbrăţişeze cu braţele lor fierbinţi.

12. De acea, sunt convins, Tată preasfânt, că nu Te vei supăra pe noi dacă, mânaţi de iubirea noastră, Te vom slăvi şi Te vom adora nu numai în spirit, ci şi prin gesturile corpului nostru.

13. Chiar şi piatra se lasă dizolvată de focul puternic - care reprezintă şi el o putere a Ta. Cu atât mai mult, atunci când se simte deosebit de tulburat de iubirea faţă de Tine, corpul nostru vital şi cel sensibil se pot lăsa duse de val, adică de spiritul care Te iubeşte întotdeauna, dizolvându-se cât de cât în focul iubirii acestuia”.

14. Atunci, Domnul şi-a pus mâinile pe umerii lui Lameh şi i-a spus: „Lameh! Ai fost un fiu al lumii, iar în acea vreme nu ştiai nimic din ceea ce Mi-ai spus acum.

15. Cum se face că ai ajuns să-Mi vorbeşti ca un preot din munţii sacri, animat de spiritul Meu?”

16. Plin de respect, Lameh i-a răspuns: „O, Doamne, îţi vorbesc aşa cum îmi dictează inima şi iubirea faţă de Tine”.

17. Domnul: „Dacă cineva Mă iubeşte mai presus de orice altceva, iar inima sa, arzând în această mare iubire faţă de Mine, îi spune: ,Fă cutare sau cutare lucru!', el poate să facă liniştit ce îi cere inima, căci Eu voi privi cu plăcere la orice acţiune a iubirii pure.

18. Iubirea să fie lumina şi unicul vostru indicator, acum şi de-a pururi, în numele Meu! Amin”.