Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 24.10.2019, 05:16
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 2) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 26, 27, 28, 29  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 260 - Discursul raționalistului orb din punct de vedere spiritual.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.3.2018, 19:20 View PostDownload Post

Capitolul 260
Discursul raționalistului orb din punct de vedere spiritual.
(24 februarie 1843)

1. După această cuvântare, s-au întors cu toții la locurile lor, plini de respect.

2. Singur primul vorbitor a rămas în fața Domnului, căruia i-a spus: „Iată, am rămas, așa cum mi-ai spus. Nu înțeleg însă de ce mi-ai cerut acest lucru.

3. Oricum, voi vorbi înaintea ta, explicându-ți ce anume mă face să mă îndoiesc de divinitatea ta, spre deosebire de frații și surorile mele, care par extrem de fericiți în această credință a lor.

4. Cu siguranță, ești și tu la fel de finit și de limitat ca și mine, incapabil să ajungi mai departe cu mâna decât sunt eu, sau să sari la o distanță mai mare decât cea la care pot sări eu.

5. Nimeni nu poate contesta acest lucru. Mai mult decât atât, ești prezent aici, de față, cu întreaga ta ființă, și nici o parte a spiritului tău nu lipsește.

6. Pe scurt, nu doresc să afirm că nu ești cel care te proclami, dar mă întreb cine se mai ocupă între timp de susținerea întregii creații!... Cine dă viață acestui pământ nesfârșit, cine creează vânturile, cine controlează curgerea apelor, cine ține oceanul în matca sa, cine hrănește focul natural al munților, cine ne coace recoltele și cine dă viață nenumăratelor ființe, de vreme ce tu te afli printre noi, absolut nedivizat, așa cum putem vedea cu toții?

7. Pentru orice ființă gânditoare, această întrebare pare întru totul legitimă. Până când nu îmi vei lămuri această problemă, nu te voi putea accepta din toată inima ca un Dumnezeu atotputernic, Creator și Susținător al tuturor lucrurilor.

8. Recunosc că iubirea poate face minuni. Se știe că cei mici cred cu toată convingerea că cei care îi îngrijesc sunt părinții lor, dar putem oare generaliza acest lucru?

9. Personal, afirm cu hotărâre: nu, nu putem! Dacă cineva își părăsește copilul într-un loc îndepărtat, după care revine după 20 de ani și i se revelează ca părinte, amândoi se vor convinge că iubirea singură nu este suficientă pentru a-i demonstra fiului că el este tatăl său. În acest caz, tatăl va avea nevoie de dovezi suplimentare pentru a-i demonstra fiului că el este adevăratul său părinte.

10. Abia după aceea va putea fiul să simtă primii fiori ai iubirii pentru tatăl pe care l-a descoperit din nou. Înainte de a ști fără tăgadă că cel care se pretinde a-i fi părinte este cu adevărat tatăl său, este recomandabil ca fiul să nu se pripească, dăruindu-i acestuia iubirea sa.

11. Cu siguranță, un părinte care i-ar cere fiului său să-l iubească înainte de a-i demonstra cine este ar fi cu totul lipsit de orice discernământ!

12. Or, acesta este exact lucrul pe care ni l-ai cerut tu! Cum aș putea reconcilia acest comportament cu aparenta ta înțelepciune de mai înainte?

13. Ceilalți frați ai mei par întru totul convinși că tu ești Dumnezeu cel etern, dar eu afirm că această credință este slabă, bazându-se exclusiv pe afirmațiile tale și ale lui Lameh, și că ea se va evapora curând, la fel de ușor cum a apărut, iar oamenii vor începe să pășească din nou în beznă, invitând practic judecata lui Dumnezeu asupra lor.

14. De îndată ce această iubire prea ușor dobândită va începe să se răcească, slaba lor credință va pieri odată cu ea.

15. Pe de altă parte, dacă te-am putea recunoaște cu ajutorul rațiunii noastre - iar acest lucru fără nici o îndoială, la fel cum știm că unu și cu unu fac doi -, iubirea ar rezulta spontan din cunoașterea astfel dobândită și ar dura de-a pururi, la fel cum calculul de dinainte este întotdeauna același. În acest fel, Dumnezeu nu ar mai fi nevoit să-i judece pe oameni, perpetuând la infinit fericirea lor.

16. Răspunde-mi deci la întrebarea mea, iar eu voi crede în tine; dacă nu îmi vei putea răspunde, voi rămâne cel care sunt și voi continua să cred numai în Dumnezeul lui Farak”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 261 - Răspunsul Domnului: lipsa umilinței, a iubirii și a intenției curate sunt cauzele orbirii celui incredul. Este imposibil să descoperi lumina pe calea rațiunii.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.3.2018, 14:49 View PostDownload Post

Capitolul 261
Răspunsul Domnului: lipsa umilinței, a iubirii și a intenției curate sunt cauzele orbirii celui incredul. Este imposibil să descoperi lumina pe calea rațiunii.
(25 februarie 1843)

1. Domnul i-a aruncat vorbitorului o privire plină de profunzime, după care i-a adresat următoarele cuvinte:

2. „Ascultă-Mă bine, om rațional și incredul, căci îți voi demonstra cât de stupid și de nerațional ești, cu tot cultul tău pentru rațiune.

3. V-am explicat deja cu claritate diferența care există între Mine în actuala Mea ipostază și Dumnezeul despre care v-a vorbit Farak. Cu excepția ta, toți ceilalți au înțeles cuvintele Mele în inimile lor. De unde crezi că se naște obstinația ta?

4. Îți voi răspunde Eu: din inima ta care trăiește în falsitate și eroare, complet lipsită de umilință și incapabilă de iubire.

5. Dacă o inimă este lipsită de iubire, ea este complet rece, căci focul vital nu o poate încălzi, iar flacăra lui strălucitoare nu îi poate lumina ființa, permițându-i omului să pătrundă adevărurile superioare și extrem de subtile. În lipsa acestei lumini, spune-Mi, ce altă sursă ar mai putea ilumina inima?

6. Ce cuvinte și ce semne ar putea convinge un om orb și surd de un adevăr oarecare?

7. Inima ta este oarbă și surdă; așa se explică de ce ești singurul care nu a înțeles ceea ce toți ceilalți au înțeles fără nici un efort.

8. Argumentai mai devreme că tatăl care și-a părăsit copilul undeva departe și care i s-ar revela din nou peste ani ar trebui să-i aducă acestuia dovezi palpabile pentru ca fiul său să-l recunoască drept părinte, și implicit să-l iubească în mod spontan.

9. Foarte bine, dar aș vrea să te întreb: ce se va face tatăl dacă fiul său se dovedește complet orb și surd?

10. Constat că nu ai nici un răspuns, dar te voi ajuta Eu: dacă tatăl descoperă acest lucru, el va face tot ce îi stă în puteri pentru a restaura vederea și auzul fiului său.

11. Pe scurt, el îl va lua pe umerii săi și îl va duce la un om foarte înțelept, înzestrat cu puteri spirituale, care îi va restaura vederea și auzul.

12. Crezi tu că dacă fiul va vedea și va auzi din nou, datorită sacrificiului tatălui său, care a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-l vindeca, învățându-l apoi să vorbească, va mai aștepta el alte dovezi raționale pentru a-și recunoaște tatăl? Nu crezi că marea iubire a acestuia îi va fi suficientă pentru a-i demonstra că el este adevăratul său părinte?

13. La fel am venit și Eu, adevăratul vostru tată, la voi, cei orbi și surzi! V-am ajutat apoi să vedeți și să auziți, v-am învățat să vorbiți cu cuvintele Mele, da, cu cuvintele Mele vii!

14. Și iată, cei mai mulți M-au înțeles, recunoscând în Mine pe adevăratul și unicul lor Părinte și Dumnezeu.

15. De ce ești tu incapabil de acest lucru? - Pentru că nu dorești să fii vindecat în singura manieră posibilă! În orbirea și în surzenia ta, te consideri un înțelept tu însuți, convins că știi cel mai bine remediile de care ai nevoie. De aceea, opui rezistență în inima ta, refuzând să fii vindecat!

16. Dar Eu îți spun: orice ai face, nu vei reuși niciodată - nici în acest plan temporal, nici în eternitate - să te apropii de lumina spiritului mergând pe altă cale decât cea predată de Mine.

17. Adevăr îți spun: nu vei primi un alt semn de la Mine decât numai iubirea și grația Mea. Dacă acestea nu îți sunt de ajuns, rămâi așa cum ești. Dacă le vei accepta însă, nu vei mai avea nevoie să primești alte dovezi, căci acestea te vor copleși!

18. Spuneai că dorești o dovadă de tipul: unu și cu unu fac doi. Iată, Mă aflu în fața ta - singura dovadă eternă și vie, căci Eu și Dumnezeul lui Farak suntem una. Nu vei putea înțelege însă niciodată acest lucru până când nu Mă vei accepta în inima ta.

19. Intelectul nu te va ajuta să Mă înțelegi, chiar dacă ți-ai munci creierul o eternitate întreagă, căci el Mă va privi întotdeauna ca fiind infinit, și numai Eu știu cum susțin întreaga creație, deși - după cum afirmi tu - nu pot să-mi întind mâna și nu pot sări mai departe de tine.

20. Iar acum du-te și sfătuiește-te cu cei care pot vedea deja. Apoi întoarce-te și spune-mi cât de departe pot sări.

21. Nu aștepta însă să primești vreun alt semn de la Mine. Căci ori de câte ori trimit semne, eu vă supun judecății, iar acum nu doresc altceva decât să vă trezesc la viață. Încearcă să înțelegi ce ți-am spus. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 262 - Discuția dintre incredulul mustrat și unul din prietenii săi.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.3.2018, 14:58 View PostDownload Post

Capitolul 262
Discuția dintre incredulul mustrat și unul din prietenii săi.
(27 februarie, 1843)

1. După această impresionantă lecție de viață, vorbitorul nostru s-a înclinat adânc în fața omului sărman și s-a înapoiat printre ai săi, pus pe gânduri. Ajuns printre aceștia, el s-a apropiat de unul din prietenii săi și i-a pus următoarea întrebare:

2. „Dragă frate! Spune-mi sincer: chiar crezi, dincolo de orice îndoială, că acel om sărman este suprema Ființă Divină?

3. Spune-mi: chiar nu ai nici o îndoială, dacă ții cont de toate atributele pe care le presupune puritatea absolută a Divinității?

4. Este adevărat că în cuvintele sale se ascunde o înțelepciune extrem de profundă, mai ales că principala sa temă de discuție pare să fie iubirea, dar dacă îl privesc pe omul extrem de simplu care rostește aceste cuvinte sublime, nu pot să nu mă întreb: ,Poate fi acesta Dumnezeu cel infinit, Atotputernicul, Cel etern?', iar intelectul meu se opune cu tărie acestei idei!

5. De aceea, aș dori să ascult părerea ta în această chestiune atât de importantă. Chiar poți să crezi sincer acest lucru, sau te-ai grăbit să accepți părerea celorlalți, așa cum procedează majoritatea oamenilor? Răspunde-mi, te rog”.

6. Prietenul său i-a răspuns: „Ascultă, dragă prietene și frate al nostru, al tuturor, îți amintești cu siguranță faptul că am fost aruncat în închisoare de către Lameh pentru motivul că am refuzat să accept cum că el ar fi Dumnezeu.

7. În acele vremuri, mulți au preferat să-l recunoască drept Dumnezeu, nu cu sinceritate, ci pentru motivele cele mai murdare. Am făcut eu așa ceva?

8. Văd că răspunzi: ,Nici vorbă!' După ce am gustat din ,plăcerea' închisorilor sale, aș fi fost un mare perfid dacă aș fi acceptat pe loc afirmația lui Lameh potrivit căreia acel om sărman este unicul Dumnezeu al cerului și al pământului! -

9. O, frate, crede-mă: Lameh m-ar fi putut amenința cu o mie de închisori, numai ca să-L recunosc în acel om pe Dumnezeu, căci nu aș fi făcut-o, dacă nu aș fi crezut sincer acest lucru!

10. Dimpotrivă, tentația mea - după ce am fost scos din închisoare - ar fi fost aceea de a mă opune lui de o mie de ori mai mult decât înainte, nicidecum să-l ascult, căci știi foarte bine cum i-a smuls de lângă mine pe soția mea, făcând din ea o sclavă, și pe copiii mei, pe care i-a vândut la piață, scoțând un profit bunicel de pe urma lor.

11. Ascultă, frate! O asemenea rană, pe care a suferit-o un tată și soțul credincios al unei femei adorabile, nu ar fi putut fi vindecată de scoaterea din închisoare și de o simplă masă.

12. Dacă vei medita asupra celor spuse de mine, vei înțelege că nu am acceptat să-L recunosc în acel om pe Dumnezeu dintr-o simplă ipocrizie.

13. Dacă totuși am făcut-o, ba mai mult, i-am iertat lui Lameh toate fărădelegile împotriva mea și a familiei mele, și dacă am ajuns la concluzia că în afara acelui om nu există nici un alt Dumnezeu, trebuie să fii convins că am un motiv cât se poate de serios.

14. Iar acest motiv este chiar acel om sărman. Învață să-L cunoști cu inima ta, nu cu intelectul -, și vei găsi înlăuntrul tău motivul indescriptibil care te va asigura că:

15. ,Iată, acest om sărman este marele Dumnezeu cel sfânt, Tatăl preaplin de iubire al tuturor oamenilor și îngerilor, Creatorul tuturor lucrurilor, iar infinitatea și toate eternitățile se supun voinței Sale atotputernice și sacre!

16. Un singur semn al Său și întreaga creație ar înceta instantaneu să existe, sau invers, o mie de sori noi ar putea apărea pe bolta cerească.

17. Iată deci cum stau lucrurile. Acesta este motivul meu, iar eu cred în el, pentru că așa mă învață iubirea mea pentru acest om.

18. De aceea, ascultă sfatul meu: iubește-L și tu mai presus de orice, după care vei înțelege. Căci Tatăl dorește mai degrabă să fie iubit decât să fie recunoscut. Aceasta este voința Lui.

19. Oare nu își iubesc copilașii cei mici părinții înainte chiar de a-i recunoaște? Și iată, nimeni nu s-a plâns până acum de acest lucru.

20. De ce nu ar avea Tatăl preasfânt și atotputernic aceeași intenție în ceea ce ne privește? Ei bine, chiar aceasta este intenția Lui, așa că ascult-o, frate! Încearcă să înțelegi cuvintele mele! Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 263 - Sfătuit de prietenul său, incredulul avansează pe calea recunoașterii Domnului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.3.2018, 15:07 View PostDownload Post

Capitolul 263
Sfătuit de prietenul său, incredulul avansează pe calea recunoașterii Domnului.
(1 martie 1843)

1. După acest răspuns excelent din partea prietenului său, vorbitorul nostru a început să mediteze profund la felul în care copilașii cei mici avansează pe calea iubirii, la modul instinctiv, căci rațiunea lor nu este deloc dezvoltată în acei primi ani de viață, recunoscându-și treptat părinții.

2. Extinzându-și analiza la lumea plantelor și animalelor, el a constatat că afirmația se verifică inclusiv în aceste lumi, lucru care inițial l-a surprins destul de tare.

3. El și-a amintit din propriile experiențe că puii foarte tineri ai animalelor se agață de părinții lor, fără să-i părăsească, până când capătă suficientă putere. Chiar și în lumea vegetală, și-a amintit el, fructul nu cade niciodată prea departe de trunchi, după cum spune proverbul.

4. După ce a meditat o vreme la aceste exemple, el s-a întors către prietenul lui și i-a spus: „Ascultă, mult iubitul meu prieten și frate, cu cât mă gândesc mai mult la cuvintele tale, cu atât mai multă lumină descopăr în ele. La început mi s-au părut irelevante, dar treptat au început să-și reveleze profunzimea. De aceea, nu te supăra dacă îți voi spune că nu mi se pare că ele au crescut ca niște plante pe solul tău.

5. Nu vreau să spun prin asta că te consider incapabil de o asemenea înțelepciune, căci știu foarte bine că ai fost întotdeauna un om foarte prudent, pe care nimeni nu-l mai poate face să-și schimbe o opinie odată ce și-a format-o, nici chiar închisorile lui Lameh.

6. Aici aș face însă o mică distincție, dragă frate, căci una este să vorbești în mod înțelept, și cu totul altceva să vorbești și să acționezi în mod rațional, așa cum îți dictează intelectul.

7. În mod evident, tu mi-ai vorbit cu înțelepciune, ceea ce explică de ce spuneam că înclin să cred că această înțelepciune nu a crescut direct pe solul tău, căci este prea profundă, iar viziunea noastră în această privință nu a fost niciodată suficient de luminată.

8. Nu te supăra deci pe mine pentru că îți contest paternitatea acestei înțelepciuni, căci am constatat că ea se verifică în întreaga creație.

9. Nu este mai puțin adevărat că aceste cuvinte ale tale m-au condus mult mai aproape de țel decât ai putea bănui tu însuți. Da, crede-mă, chiar și ideea unui Dumnezeu într-o formă umană începe să-mi devină din ce în ce mai clară, iar inima mea nu i se mai opune la fel de ferm ca mai înainte. Numai cu ipostaza omului sărman nu mă pot împăca încă.

10. Dacă poți să-mi aduci argumente în această direcție, mai pe înțelesul meu, căci discursul acelui om mi s-a părut mult prea profund și nu l-am putut înțelege, nu cred că m-aș mai opune în a-l recunoaște pe Dumnezeu în acel om, lucru pe care ar fi trebuit să-l fac de la bun început, dar pe care abia acum am început să mi-l doresc cu adevărat. Dacă ai așadar un asemenea argument, te implor, spune-mi-l, ca să mă liniștesc”.

11. Prietenul vorbitorului i-a răspuns astfel: „Frate, adevăr îți spun: nu știu ce să mai fac, căci ești mai orb decât însuși centrul pământului.

12. Ce numești tu bogat, și ce înțelegi prin sărac?

13. Consideri cumva că bogat este acela care își acoperă trupul cu tot felul de produse realizate de mâinile sale sau ale fraților săi, realizate din tot felul de materiale naturale, sau care își construiește o casă pe care o împodobește în fel și chip cu pietrele pământului?

14. Și consideri că un om este sărac numai pentru că îi lipsesc aceste atribute grosiere, pe care nu și le-a putut procura, fie din cauza lipsei de inimă a fraților săi, fie din propria sa voință?

15. O, încearcă să-ți dai seama cât de greșită este această viziune! Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, așezându-l pe acest pământ complet gol. Chiar și astăzi, copiii mici se nasc goi în această lume. Cum poți să tragi atunci concluzia că un om gol este o creatură mizerabilă în ochii lui Dumnezeu? Nu este oare el, dimpotrivă, extrem de bogat, tocmai pentru că reflectă mai bine imaginea Creatorului său?

16. Ce ți se pare atât de nefiresc în faptul că Dumnezeu, Creatorul nostru, a venit printre noi asumându-și imaginea Sa primordială și fundamentală, după chipul și asemănarea căreia ne-a creat pe noi toți? Cum poți să critici în inima ta această natură primordială și fundamentală a Domnului, cu atât mai mult cu cât știi că a coborât printre noi numai pentru a revărsa asupra noastră imensa Lui grație și iubire?

17. Adevăr îți spun: încearcă să-ți dai seama de orbirea cumplită în care ai căzut, apoi grăbește-te la El și cazi la picioarele Sale, rugându-L să-ți ofere lumina Sa în această perioadă de beznă a vieții tale!

18. Recunoaște grația nesfârșită de a-L avea pe Dumnezeu, Creatorul nostru atotputernic, ca un Frate bun și un Părinte preaplin de iubire în mijlocul nostru.

19. O, numai acest gând este prea măreț și prea sfânt pentru un simplu om! Și totuși, printre noi se află mai mult decât un simplu gând! Printre noi se află El, atotputernicul Tată Însuși!

20. Cum poți să te mai îndoiești în spiritul tău, acum, când întreaga infinitate se cutremură, închinându-i-se plină de devoțiune și de iubire?

21. Ascultă, Dumnezeu cel atotputernic și etern, Creatorul infinității, se află aici și te așteaptă!

22. Haide, grăbește-te, du-te la El înainte să fie prea târziu, și dăruiește-i inima ta!

23. Grăbește-te la El, căci Tatăl preasfânt te așteaptă! Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 264 - Teama lui Terhad cel nou convertit în fața Domnului. Cuvintele clarificatoare și de alinare ale Acestuia adresate celui temător.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.3.2018, 15:14 View PostDownload Post

Capitolul 264
Teama lui Terhad cel nou convertit în fața Domnului. Cuvintele clarificatoare și de alinare ale Acestuia adresate celui temător.
(2 martie 1843)

1. După aceste cuvinte, vorbitorul nostru nu a mai așteptat și s-a grăbit să-L accepte pe omul sărman în inima sa, ca Domn al cerului și al pământului.

2. În el a apărut însă o altă dilemă, motiv pentru care s-a adresat din nou prietenului său:

3. „Ascultă, prietene și frate mai drag decât oricine altcineva! Am cântărit cu mare atenție cuvintele tale și am ajuns la concluzia că acel Om este într-adevăr Ființa supremă. Nu mai am nevoie acum de nici o dovadă, căci inima mea îmi strigă cu putere acest lucru.

4. Mintea mea este însă la fel de tulburată ca mai înainte, ba chiar mai rău.

5. Văd că mă privești cu uimire și încerci să descifrezi pe fața mea ce anume mă tulbură atât de tare. Nu te mai osteni, căci îți voi spune eu însumi despre ce este vorba, așteptând cu nerăbdare sfatul tău bun.

6. Iată, m-a cuprins o teamă cumplită, cum nu am simțit în întreaga mea viață.

7. Mi-ai spus adineauri, în cuvinte pline de inspirație, să alerg la El și să mă arunc la picioarele Lui, plin de dăruire. Cum aș putea face însă acest lucru, când teama excesivă în fața sfințeniei Divinității Sale îmi paralizează picioarele?

8. De aceea, te implor, sfătuiește-mă ce să fac!

9. Îmi doresc din toată inima să alerg la El, dar îmi este imposibil. În inima mea mă simt deja una cu El, dar tocmai acest lucru mă face să mă cutremur și să mă simt neputincios”.

10. Prietenul vorbitorului nu a mai apucat, însă să-i răspundă, căci Domnul Însuși s-a ridicat de la masă și s-a îndreptat către acesta.

11. Văzând acest lucru, vorbitorul a încercat să o ia la fugă, dar prietenul său l-a prins de braț și i-a spus:

12. „Frate, gândește-te la ceea ce vrei să faci! Unde vrei să fugi și unde te poți ascunde de Dumnezeu? - Iată, Domnul se grăbește către tine; ce intenție ai?”

13. De data aceasta, vorbitorul și-a pierdut complet cunoștința și a căzut la pământ, ca mort.

14. Când a ajuns la el, Domnul l-a atins cu mâna și i-a spus: „Terhad, ascultă Cuvântul Meu: ridică-te din moarte, către viață!”

15. Terhad s-a ridicat instantaneu și L-a privit pe Domnul cu o expresie de groază întipărită pe față.

16. Domnul l-a privit însă cu blândețe și cu mare prietenie, spunându-i: „Terhad, ți-ai dorit întotdeauna un semn ca să poți crede ceea ce alții credeau deja înaintea ta.

17. Eu ți-am explicat că dacă ți-aș da un asemenea semn al prezenței Mele printre voi, ție sau altcuiva, v-aș supune practic judecății, care poartă în ea sâmburele morții.

18. Cel care Mă recunoaște însă în inima sa, o face de bunăvoie și descoperă astfel viața eternă, iar moartea nu îl mai poate atinge.

19. Aceasta a fost semnificația cuvintelor Mele, dar tu nu te-ai mulțumit cu ele și ai încercat să Mă descoperi mai întâi cu intelectul tău, nu cu iubirea ta.

20. Am acceptat acest lucru și ți-am vorbit în mod rațional, prin gura fratelui tău, ca să poți înțelege mai bine că Eu sunt într-adevăr cel despre care Lameh a vorbit de pe tronul său.

21. În acest fel, tu M-ai acceptat cu intelectul tău, umplându-l într-o măsură din ce în ce mai mare cu divinitatea Mea primordială și eternă.

22. Această expansiune a intelectului tău te-a făcut să uiți de inima ta, care s-a micșorat în mod direct proporțional. De aceea, atunci când ai încercat să Mă absorbi în inima ta, aceasta s-a cutremurat de spaimă în fața măreției Mele, așa cum i-a prezentat-o intelectul tău, simțindu-se copleșită de ea. Așa se face că atunci când M-am apropiat de tine, ai căzut la pământ aproape ca mort.

23. În realitate, acesta a fost un alt semn pe care ți l-am dat pentru a-ți demonstra că Eu sunt Cel pe care L-ai fi putut descoperi mult mai ușor și mai simplu cu inima ta, fără să fii nevoit să guști o fărâmă din gustul judecății.

24. Acum însă M-ai recunoscut; de aceea, Îmbrățișează-Mă în inima ta și devino un gardian credincios al sanctuarului pe care ți l-am dăruit.

25. Iar acum, liniștește-te și bucură-te, căci aceste cuvinte ți-au fost revelate de Tatăl.

26. Iubește-Mă și nu vei mai fi nevoit să te temi vreodată de Mine; căci Eu sunt și voi fi de-a pururi Mântuitorul vostru, nu un distrugător. Haide, bucură-te și fii fericit! Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 265 - Discursul inspirat al lui Terhad și declarația sa de iubire, plină de ardoare, pentru Domnul. Domnul se simte mișcat și face o mare promisiune în ceea ce privește misiunea spirituală a pământului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.3.2018, 15:18 View PostDownload Post

Capitolul 265
Discursul inspirat al lui Terhad și declarația sa de iubire, plină de ardoare, pentru Domnul. Domnul se simte mișcat și face o mare promisiune în ceea ce privește misiunea spirituală a pământului.
(3 martie 1843)

1. Auzind cuvintele Domnului, Terhad a început să respire mai ușurat. Inima sa s-a eliberat de teama de dinainte, devenind din ce în ce mai plină de iubire pentru Dumnezeu.

2. Aflat în această stare de grație, vorbitorul nostru și-a deschis din nou gura și și-a ușurat inima, ținând următoarea cuvântare:

3. „O, Tată preasfânt și preaplin de iubire, deci Tu ești Acela la care nu am îndrăznit niciodată să mă gândesc prea profund, căci prea sublimă mi se părea sfințenia Ta. Simpla rostire a Numelui Tău era deja prea mult pentru mine, căci știam că rostesc Numele Creatorului cerului și al pământului, și nu de puține ori îmi spuneam:

4. O, Nume sfânt, atunci când mă gândesc la tine, ființa mea se cutremură din temelii!

5. O, cum trebuie să arate Cel care poartă acest Nume, cât de sublim, de sfânt și de glorios trebuie să fie El, dacă simpla rostire a Numelui Său mă face să mă cutremur atât de tare, simțindu-mă la fel ca un vierme mizerabil care se târăște invizibil în praful pământului!

6. O, Tu, a cărui privire ochii mei aproape că nu reușesc să o suporte, în nevrednicia lor, inima mea aproape că a explodat de fericire!

7. Ce aș putea gândi, ce aș putea simți și ce aș mai putea spune acum, când Tu te afli aici, printre noi, în această ipostază simplă, ca un frate al nostru, în timp ce firmamentul Tău nesfârșit continuă să strălucească în luminile Tale, soarele ne trimite razele sale pline de căldură, luna se împodobește cu strălucirea Ta, iar pământul ne oferă splendorile sale, ca o mărturie a lucrării Tale divine?

8. Ce aș mai putea spune în fața Ta, o, Tată atât de bun și de sfânt, când mă gândesc că Tu ești cel care îmi susține propria viață, clipă de clipă, prin voința Ta atotputernică, și că fiecare respirație a mea nu este altceva decât un dar minunat primit de la Tine?

9. O, Tată sublim, iubirea pentru Tine mă face aproape să-mi pierd mințile! Da, este cât se poate de adevărat! O, Tată scump, îngăduie-mi să spun acest lucru, căci inima mea simte nevoia să fie eliberată de acest preaplin. O, de-abia mai pot suporta atâta iubire în prezența Ta sacră!

10. Și totuși, îmi este imposibil să îmi desprind privirea de la Tine, fie și numai pentru o singură clipă, o, Tată preasfânt și preaplin de iubire!

11. Te implor, îngăduie-mi să Te iubesc din toate puterile mele, astfel încât focul iubirii mele să mă dizolve complet și să îmi dau viața din iubire pentru Tine, Dumnezeul meu, Creatorul meu, Tată adorat mai presus de orice!

12. O, Tată, nu mai pot vorbi, căci iubirea pentru Tine m-a cuprins complet în vâlvătaia ei, până și părul pare să-mi șoptească: ,Iubește-L, iubește-L, iubește-L pe Tatăl, căci El te-a iubit încă de la începuturile eternității, chiar înainte de a te fi născut. El este Iubirea cea mai pură, Iubirea eternă, iar iubirea ta pentru El nu este altceva decât Iubirea Lui care îți trezește spiritul din inima ta. De aceea, iubește-L, iubește-L, iubește-L pe El, pe Tatăl preasfânt și preaplin de iubire! Iubește-L pe Dumnezeul tău, iubește-L pe Creatorul tău, căci sfânt, sfânt, sfânt este El!'

13. Până și pielea pare să-mi vorbească, iar oasele și măruntaiele îmi spun: ,Dumnezeu, Tatăl tău, este Cuvântul viu dinlăuntrul tău! Tu nu ești altceva decât un gând rostit de Cel aflat în fața ta. Ființa ta întreagă, cu părul ei, cu pielea, oasele, măruntaiele, cu inima și sângele ei, cu sufletul și spiritul său, nu este altceva decât un Cuvânt rostit de gura Celui care stă în fața ta. De aceea, iubește-L, iubește-L, iubește-L pe El, căci El este totul în toate. El este viața ta, lumina ta, dar și lumina infinității, întreaga ta putere, cuvintele tale, toate derivă din El'.

14. O, Tată, Tată preasfânt, îngăduie-mi să Te iubesc, îngăduie-ne tuturor să Te iubim, să Te adorăm și să Te slăvim, iar Numele Tău sfânt fie de-a pururi slăvit prin iubirea noastră!

15. O, Tată preasfânt! Eu sunt un biet păcătos în fața Ta, iar Tu te lași iubit de mine. O, cât de mare trebuie să fie bunătatea Ta, dacă îi îngădui până și unui păcătos ca mine să Te iubească! 16. O, fraților, haideți să cădem cu toții la picioarele Sale sfinte, căci mare și sublimă este bunătatea Tatălui față de noi!

17. O, Tată, iartă-mi împietrirea de dinainte și îngăduie-mi să Te iubesc. Revarsă-ți grația asupra noastră, a tuturor!”

18. Și toți au căzut la pământ în fața Tatălui, plângând cu lacrimi de iubire.

19. Iar Tatăl și-a ascuns El însuși fața în mâini și a spus, ca și cum și-ar fi vorbit Sieși:

20. „O, pământule, ce dar mi-ai făcut! Adevăr îți spun: copiii tăi vor fi de-a pururi copiii Mei! Te voi înălța atât de tare încât sorii și îngerii din ceruri vor fi nevoiți să se plece în fața ta; și ori de câte ori voi veni la tine, îi voi căuta mai întâi de toate pe păcătoși, revărsându-Mi grația asupra lor.

21. O, Terhad, mare este iubirea ta. De aceea, cadoul Meu pentru voi va fi pe măsură, căci promit să devin păstorul credincios al păcătoșilor de pe acest pământ”.

22. După care Domnul a tăcut și a plâns în secret, plin de iubire și de compasiune pentru copilașii Săi.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 266 - Mărturia Domnului adresată lui Terhad. Despre judecată și despre modul în care poate fi prevenită aceasta. Terhad este numit gardian-șef al curții interioare a templului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.3.2018, 15:25 View PostDownload Post

Capitolul 266
Mărturia Domnului adresată lui Terhad. Despre judecată și despre modul în care poate fi prevenită aceasta. Terhad este numit gardian-șef al curții interioare a templului.
(6 martie 1843)

1. După o vreme, Domnul și-a descoperit fața și i-a spus lui Terhad: „Terhad, te cunosc și știu de mult timp că ești un om cu un spirit puternic și cu o inimă nobilă; acesta este motivul pentru care M-am ascuns de tine, ca să-ți permit să Mă cauți, în timp ce alții M-au putut vedea din primul moment.

2. Știind că ai un spirit atât de puternic și o inimă atât de nobilă, care nu i-au permis nici măcar lui Lameh să te îndepărteze de Mine, adică de Dumnezeul lui Farak, pe care L-ai recunoscut întotdeauna, doresc să-ți spun că tu ai fost unul din motivele principale pentru care am decis să-Mi revărs grația asupra ținuturilor de jos; căci adevăr îți spun: numai un spirit puternic, cu o cunoaștere desăvârșită, poate deveni un mântuitor al universului!

3. Tu ai devenit astfel mântuitorul lui Lameh și al ținuturilor de jos, și implicit un scut împotriva judecății Mele care v-ar fi nimicit pe toți; mai mult decât atât, ești un zid protector între focul Meu și păcatul lui Cain, în profunzimea nopții morții eterne.

4. La fel cum stau lucrurile acum, vor sta întotdeauna. Atât timp cât într-un loc de pe pământ vor exista cel puțin trei oameni virtuoși în fața Mea, Eu nu voi judeca locul respectiv. Atât timp cât un oraș din ținuturile de jos va avea cel puțin doi oameni virtuoși, voi cruța acel oraș, de dragul celor doi. Atât timp cât un ținut va avea cel puțin șapte oameni virtuoși, mânia Mea nu se va abate asupra ei. Și atât timp cât o țară va avea cel puțin zece oameni virtuoși, focul Meu nu o va pârjoli.

5. Atât timp cât în mijlocul umanității există cel puțin doi părinți care Mă recunosc și Mă iubesc mai presus de orice, învățându-și copiii și vecinii să facă același lucru, nu voi privi cu mânie nici măcar un singur fir de iarbă de pe pământ.

6. În schimb, atunci când pe întregul pământ, deopotrivă în ținuturile de jos și în munți, nu va mai rămâne decât un singur om virtuos, voi mai aștepta timp de o sută de ani pentru a vedea dacă mai apare cineva dispus să-și întoarcă fața către Mine, scop în care voi trimite pe pământ mesageri instruiți de Mine să predice în numele Meu.

7. Dacă oamenii vor ține cont de învățătura primită, îi voi considera din nou copiii Mei; dacă nu se vor întoarce însă către Mine, preferând să rămână în răutatea lor, ba chiar omorându-i pe mesageri, adevăr îți spun: singurul om virtuos rămas pe pământ nu va reuși să Mă împiedice să îmi revărs mânia pe pământ, ștergându-i de pe fața acestuia pe făcătorii de rele și stabilind o nouă generație pe aceasta!

8. Am rostit aceste cuvinte înaintea ta, Terhad, și a întregului pământ; de aceea, notează-le în scris, iar cei care le-au auzit alături de tine, în această sală, vor depune mărturie că Cel care le-a rostit am fost Eu, Domnul vostru, astfel încât nimeni să nu poată spune vreodată că nu a știut de ele. Îți dau misiunea de a le vorbi oamenilor de această mărturie a Mea și de a fi adevăratul gardian al sanctuarului Meu, nu numai în ceea ce privește propria ta ființă, ci și pe toți descendenții tăi.

9. În fiecare zi de Sabat te vei prezenta ca gardian-șef la porțile curții interioare a noului Meu templu, pe care nu l-ai vizitat încă, dar pe care îl vei cunoaște mâine.

10. Ori de câte ori vei fi în stare de veghe, ai datoria să proclami în fața oamenilor aceste cuvinte ale Mele, pentru ca ele să nu fie uitate vreodată.

11. Primește acum binecuvântarea Mea pentru această misiune, pentru a deveni puternic și a putea acționa întotdeauna în conformitate cu voința Mea. Amin”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 267 - Nemulțumiții plini de gelozie. Replica Domnului adresată nemulțumiților.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.3.2018, 15:28 View PostDownload Post

Capitolul 267
Nemulțumiții plini de gelozie. Replica Domnului adresată nemulțumiților.
(7 martie 1843)

1. Aceste cuvinte aproape că l-au costat viața pe Terhad; dar Domnul Vieții știa foarte bine cum trebuie prezervată, și chiar întărită, viața noului Său gardian-șef, care avea să mai trăiască de altfel timp de 260 de ani, îndeplinindu-și misiunea cu multă fervoare.

2. Ceilalți oaspeți din sală au auzit și ei cuvintele Domnului. O parte dintre ei au rămas foarte uimiți, șoptind unii la urechile celorlalți:

3. „Ce situație ciudată! O grație atât de mare s-a revărsat asupra celui încăpățânat, mai dur ca o piatră, care abia a putut fi convins să creadă în Omul-Dumnezeu, în timp ce nouă, care L-am acceptat pe loc în inimile noastre, fără nici cea mai mică ezitare, nu ne-a adresat nici măcar un cuvințel! Cu siguranță, este foarte greu de înțeles acest comportament!

4. Evident, ca unic Domn al cerului și al pământului El poate face orice dorește, și nimeni nu-i poate spune: ,Doamne, ce faci?', dar comportamentul Său rămâne totuși bizar.

5. Dacă ar fi să traducem situația creată, am putea spune că grația cea mai mare se revarsă asupra celor împietriți, în timp ce asupra celor flexibili și plini de iubire abia dacă se revarsă o mică grație, în cel mai bun caz.

6. Oricum am privi chestiunea, ea rămâne bizară, mai ales dintr-o perspectivă divină!”

7. Domnul i-a întrerupt însă pe acești bârfitori și le-a spus: „Da, este adevărat că așa procedez Eu; și mai bizar Mi se pare însă faptul că - în prezența Mea vizibilă - Mă insultați în față pentru simplul motiv că am revărsat asupra unui sărman frate al vostru o grație cu care nu v-am învrednicit pe voi, oameni slabi.

8. Dacă ați avea profilul moral pe care îl aștept Eu de la voi, nu ați mai șușoti atâta, ci v-ați bucura de grația pe care am revărsat-o asupra unui păcătos. Dar atitudinea voastră este greșită și nedemnă, motiv pentru care v-ați înfuriat, refuzând să acceptați că Eu îmi pot revărsa grația asupra unui păcătos.

9. Ascultați-Mă, căci vă voi explica adevăratul motiv al mâniei voastre pentru grația revărsată de Mine asupra lui Terhad.

10. Mai presus de orice, vouă vă place să criticați, văzând mai degrabă paiul din ochiul fratelui vostru decât bârna din ochiul vostru! De aceea, sunteți incapabili să înțelegeți motivul pentru care Mi-am revărsat grația asupra lui Terhad.

11. Adevăr vă spun: Eu știu de multă vreme că inimile voastre sunt pline de gelozie, motiv pentru care nu am revărsat asupra voastră decât atâta grație cât să vă permită să Mă recunoașteți ca Domn al cerului și al pământului.

12. În marea Mea casă nu poate exista loc pentru slujitori plini de gelozie.

13. De aceea, începeți prin a vă purifica inimile de gelozie, gândind tot timpul, chiar și după purificarea lor, în acești termeni: ,Nu suntem demni nici chiar de cea mai mică grație din partea Domnului'.

14. Abia atunci vă voi testa, pentru a Mă convinge că sunteți cu adevărat puri în fața Mea, iar pe cel mai pur dintre voi îl voi alege pentru o misiune superioară. Cât despre ceilalți, grația vieții născute din Mine ar trebui să le fie suficientă.

15. Dacă vă considerați cu adevărat copiii Mei, acceptați darurile mai mici venite din mâna Mea, iar Eu voi revărsa asupra voastră daruri din ce în ce mai mari.

16. Până și voi le dăruiți copiilor voștri jucării, bucurându-vă de fericirea lor atunci când le primesc. Credeți că Eu sunt un Părinte mai crud decât voi, incapabil să Mă bucur de fericirea voastră în fața darurilor primite de la Mine? Nici vorbă!

17. De aceea, bucurați-vă de darurile primite de la Mine, la fel ca niște copilași; pe măsură ce veți deveni mai puternici, voi căuta pentru voi o misiune mai înaltă, care să vi se potrivească”.

18. Toți cei de față s-au simțit atunci rușinați de mustrarea Domnului, căzând la picioarele Lui și implorându-i iertarea pentru păcatul lor.

19. Dar Domnul le-a spus să se ridice și i-a liniștit, după care s-a întors printre tovarășii Lui.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 268 - Recunoștința exprimată de Lameh pentru numirea lui Terhad ca gardian-șef al curții interioare a templului. Planul Domnului de construire a unui templu pe muntele curățat de șerpi. Domnul demne din nou invizibil.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.3.2018, 15:35 View PostDownload Post

Capitolul 268
Recunoștința exprimată de Lameh pentru numirea lui Terhad ca gardian-șef al curții interioare a templului. Planul Domnului de construire a unui templu pe muntele curățat de șerpi. Domnul demne din nou invizibil.
(8 martie 1843)

1. Întors printre tovarășii săi de la masa principală, Domnul i-a comunicat lui Lameh hotărârea Sa de a-l numi pe Terhad gardian-șef al curții interioare a templului. Scopul acestei informări era ca Lameh să știe cui să se adreseze atunci când va avea nevoie de mai mulți paznici ai curții interioare când mulțimile se vor înghesui să intre în ea. De aceea, Terhad urma să angajeze 300 de gardieni ai templului, pe care Lameh trebuia să-i confirme, în numele Meu.

2. Auzind cuvintele Domnului, Lameh s-a prosternat în fața Acestuia, plin de iubire și de recunoștință, slăvindu-L din toată inima pentru că l-a ajutat în această chestiune importantă.

3. Căci Lameh se gândea deja de multă vreme la această problemă, neștiind însă cui să-i încredințeze paza curții interioare.

4. Fiind anunțat acum de Domnul însuși că slujba a fost acordată, lui Lameh i s-a luat o mare greutate de pe inimă.

5. După această consacrare a recunoștinței sale, la care au participat din toată inima și ceilalți oaspeți din sală, Domnul i-a spus lui Lameh să se ridice și a adăugat.

6. „Iar acum, ascultă-Mă, iubitul Meu Lameh! Aici totul este așa cum trebuie să fie, dar muntele curățat de șerpi, cel pe care M-ai văzut pentru prima oară, după ce ai auzit mai întâi vocea Mea, este încă gol.

7. Știi că ți-am cerut să construiești pe el un monument în cinstea Mea, dar nu ți-am dat încă instrucțiuni precise în legătură cu el, pentru ca muntele să se integreze astfel perfect în ordinea Mea.

8. Îți voi spune acum în ce fel trebuie să construiești templul de pe munte. De aceea, ascultă-Mă:

9. Vei dispune șlefuirea a zece coloane din cea mai pură marmură albă, de înălțimea a trei oameni, în maniera pe care i-o voi indica lui Mura și lui Curai.

10. Aceste coloane vor trebui așezate în cerc, între ele fiind un spațiu de lungimea unui stat de om.

11. Solul va trebui pavat cu marmură albastră, bazele coloanelor cu marmură roșie, iar vârfurile lor cu marmură verde.

12. Deasupra coloanele vor trebui unite cu bârne din marmură galbenă, care se vor intersecta între ele, fiind legate de celelalte cu ajutorul unor cleme de metal.

13. Deasupra acestei structuri vei construi acoperișul propriu-zis, din aur curat, la fel ca în cazul templului principal, cu diferența că cele trei sfere de deasupra nu vor avea aceeași mărime; sfera de la bază va fi cea mai mare, următoarea va avea jumătate din dimensiunea primei, iar cea de deasupra jumătate din dimensiunea celei de-a doua.

14. După ce vei construi acest templu pentru Mine - cât mai rapid, sper -, înălțând totodată în centrul lui un altar din aur curat pentru ofrande din cereale, care vor trebui arse în fiecare zi de Sabat, seara, voi binecuvânta toate câmpurile din ținuturile de jos, care vor da de o sută de ori mai multe roade pentru tine și pentru poporul tău.

15. În plus, voi curăța munții și pădurile de fiarele sălbatice, restabilind legătura firească dintre ținuturile de jos și munții sacri, astfel încât și voi să vă supuneți lui Enoh, unicul Meu mare preot.

16. Iată, aceasta este dorința Mea plină de iubire în ceea ce vă privește pe voi, copiii lui Cain, pentru ca și voi să puteți deveni copiii Mei. De aceea, îndeplinește cât mai curând dorința Mea!

17. După ce vei termina această lucrare, vei putea merge în munții sacri unde sălășluiesc copiii Mei, iar aceștia vor veni în număr mare, însoțiți de Enoh, pentru a sfinți în numele Meu noul templu, binecuvântându-vă astfel ca și copii ai Mei.

18. Acum știi ce ai de făcut. De aceea, primește binecuvântarea Mea și du la bun sfârșit această lucrare. Amin”.

19. După care Domnul s-a făcut din nou nevăzut. L-au căutat cu toții în zadar, căci nu mai era de găsit.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (73)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 269 - Discursul înțelept al lui Enoh referitor la natura lui Dumnezeu și la viziunea spirituală corectă. Vocea Domnului în inima omului. Avertismentul împotriva falșilor profeți.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.3.2018, 15:41 View PostDownload Post

Capitolul 269
Discursul înțelept al lui Enoh referitor la natura lui Dumnezeu și la viziunea spirituală corectă. Vocea Domnului în inima omului. Avertismentul împotriva falșilor profeți.
(9 martie 1843)

1. Când s-au convins cu tristețe că Domnul a dispărut complet, oaspeții s-au întors în sala tronului. Câțiva l-au rugat pe Enoh să le explice de ce a dispărut astfel de brusc Domnul, sau de ce S-a ascuns pe Sine.

2. Enoh le-a răspuns astfel: „Dragii mei prieteni și frați, inimile voastre vă împing să îl căutați pe Tată preasfânt și preaplin de iubire, lucru firesc și normal, - dar oricine îl caută pe Dumnezeu fie îl va găsi în inima sa, fie nu-L va găsi deloc. De aceea, căutarea voastră actuală este puțin cam copilăroasă.

3. Ascultați-Mă: Dumnezeu-Tatăl, Cel pe care L-ați văzut și cu care ați vorbit în persoană, este un Spirit pur, și ca atare nu poate fi văzut cu ochii fizici! Dacă dorește totuși să fie perceput, El deschide ochiul interior al spiritului, astfel încât omul îl poate vedea ca și cum L-ar privi cu ochii fizici, așa cum s-a întâmplat în cazul vostru mai înainte.

4. Dacă în înțelepciunea Sa infinită, Domnul dorește să redevină invizibil, El nu face altceva decât să închidă ochiul spiritual al omului. Orice ar face acesta, el nu îl va mai putea vedea în continuare pe Dumnezeu.

5. Doresc să vă mai spun însă ceva: viziunea asupra Domnului nu poate conferi nimănui viața eternă, ci numai ascultarea cuvintelor Sale și respectarea lor în viața de zi cu zi!

6. Domnul a stins acum vederea voastră interioară, dar nu a blocat și auzul inimilor voastre. De aceea, veți putea auzi oricând veți dori vocea Sa, întorcându-vă către iubirea Lui părintească atunci când aveți nevoie de ceva, iar Tatăl vă va dărui tot ce este bun pentru voi, deși nu va accepta acele cereri ale voastre care nu vă sunt benefice. Indiferent dacă ceea ce îi cereți este bun sau nu, important este că îi puteți cere oricând Tatălui orice doriți, iar El vă va da sfatul cel bun și vă va vorbi în inimile voastre, atât timp cât vă veți ruga Lui cu toată sinceritatea.

7. Dacă le veți vorbi vreodată fraților voștri, plini de iubire și în numele Domnului, despre Dumnezeu și despre creația Lui, despre sublima Lui glorie și despre bunătatea, compasiunea, blândețea și grația Lui nesfârșită, despre faptul că El este Tatăl nostru preasfânt și preaplin de iubire, trezind astfel în semenii voștri o iubire vie față de Dumnezeu, - puteți fi siguri că nici un cuvânt al vostru nu va fi rostit fără a fi fost rostit mai întâi de Domnul în inimile voastre!

8. Oricine vă va asculta în această stare de spirit, va auzi practic vocea lui Dumnezeu vorbindu-i direct, la fel cum voi o auziți acum din gura mea.

9. În schimb, vai celui care, din egoism și din dorința de a dobândi o reputație lumească, va pretinde în fața semenilor săi că vorbește în numele lui Dumnezeu, fără să perceapă în inima sa nici un cuvânt viu rostit de Acesta! Adevăr vă spun: limba acestuia se va transforma într-o viperă plină de venin, iar cei care îl ascultă vor trăi o experiență comparabilă cu mușcătura otrăvită a unei vipere!

10. De aceea, feriți-vă mai presus de orice de iubirea de sine. Uitați complet de voi înșivă și gândiți-vă sincer numai la bunăstarea fraților voștri. În acest fel, vă veți putea bucura continuu de tovărășia Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, deopotrivă în acest plan temporal și mai târziu, în împărăția spiritelor, când tatăl va deveni vizibil de-a pururi!

11. De acum înainte așa va trebui să-L căutați pe Domnul cerului și al pământului, și vă asigur că îl veți găsi cu ușurință. Iar dacă îl veți întreba, cu inimile pline de iubire: ,Tată, unde ești?', El vă va răspunde: ,Copilașii Mei, sunt aici, în mijlocul vostru! Nu vă temeți de nimic, căci mâna Mea atotputernică vă protejează zi și noapte!'

12. Aceasta este voința Domnului. De aceea, meditați asupra acestor cuvinte și acționați în consecință, și în acest fel nu veți mai fi nevoiți să-L căutați pe Domnul prin toate colțurile, fără a-L găsi, căci El vă va întâmpina ori încotro v-ați îndrepta. Rețineți: Tatăl este întotdeauna infinit mai preocupat de bunăstarea noastră decât sunt toți copiii Săi la un loc în ceea ce îl privește pe El.

13. Integrați această învățătură în inimile voastre, dacă nu doriți să sărăciți din nou și dacă nu vreți să vă chinuiți iarăși în lanțurile închisorii (spirituale, desigur)”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 27 of 29  [ 281 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 26, 27, 28, 29  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !