Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 12:31
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 2) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 27, 28, 29
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 280
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.3.2018, 21:08 View PostDownload Post

Capitolul 280
Întrebarea plină de curiozitate a lui Adam și răspunsul lui Enoh. Domnul o cheamă pe Purista în vârful dealului. Mânia femeilor. O evanghelie a femeifor, rostită de Eva. Enoh și Sehel. Transfigurarea lui Sehel.
(24 martie 1843)

1. Auzind cuvintele Domnului, Enoh L-a slăvit în spiritul iubirii sale pe Tatăl prea-sfânt și preaplin de iubire, după care a trecut imediat la îndeplinirea sublimei Sale porunci.

2. Văzând că se întoarce fără grupul celor patru, nici chiar Adam nu și-a mai putut înfrâna curiozitatea, întrebându-l pe Enoh cine este bărbatul care nu ascultă porunca marelui preot.

3. Enoh i-a răspuns: „Acel om nu a părăsit locul pentru că în nici un caz nu i-am cerut să facă așa ceva, întrucât nu mi s-a părut necesar. Acesta este unul din motive. Celălalt motiv este mai important, dar nu ți-l pot împărtăși deocamdată”.

4. De data aceasta, Purista a pășit în fața lui Enoh și i-a spus: „Preaînalt mare preot al lui Dumnezeu pe pământ! Nu crezi că Domnul întârzie să vină la noi tocmai pentru că tolerăm o scenă atât de respingătoare în ochii femeilor din satul nostru, deși tu nu pari să ai nici o obiecție împotriva ei?”

5. Enoh i-a răspuns: „Ascultă, glorioasa mea Purista, ce ți se pare nepotrivit la această scenă?

6. Crede-mă, L-am recunoscut imediat pe acel Bărbat și am descoperit că dispune că de iubirea cea mai pură și mai sublimă, ca să nu mai vorbim de înțelepciunea cea mai profundă și mai divină, prin comparație cu care înțelepciunea mea de mare preot pare o simplă bagatelă.

7. Acest lucru este incontestabil, de vreme ce depun mărturie pentru el. De aceea, nu văd de ce nu am tolera această situație, și încă și mai puțin de ce Domnul ar întârzia din această cauză.

8. Dimpotrivă, înclin să cred că El va veni chiar mai devreme, tocmai datorită lucrurilor care se petrec pe acel deal.

9. Priviți-i pe Lameh și pe Hored, ale căror soții se află alături de Necunoscut, iubindu-L mai presus de orice! Ei sunt primii care ar avea dreptul să își mustre soțiile pentru comportamentul lor, dar văd că păstrează tăcerea, spunându-și în sinea lor; ,Domnul știe mai bine ce se întâmplă, și cu siguranță are un motiv pentru care permite acest lucru'.

10. Dacă ei nu se plâng, nu văd ce motive ar avea ceilalți să o facă!

11. Dar mai am ceva să-ți spun, glorioasa mea Purista! - Acel bărbat mi-a vorbit și mi-a spus: ,Enoh, trimite-o la Mine pe Purista, căci am nevoie de ea pentru vindecarea nebuniei acelor femei!' - Ei bine, ce ai de gând să faci?”

12. Purista a roșit, dar după o vreme i-a răspuns lui Enoh, foarte stânjenită: „Vai, Enoh! Ce îmi ceri - și ce își imaginează acel bărbat? Nu știi porunca pe care mi-a dat-o Domnul?”

13. Enoh i-a răspuns: „O cunosc la fel de bine ca și tine. Coliba ta se află însă mai presus de toate sub autoritatea mea, căci Domnul mi-a încredințat mie întreaga autoritate spirituală de pe pământ. Și totuși, eu, marele preot al lui Dumnezeu pe pământ, îți cer: du-te la acel Bărbat, pentru a le ajuta pe femeile din această regiune; căci dacă nu te vei duce, Domnul nu va apărea! Crede-mă pe cuvânt!”

14. Rușinată la culme, Purista a roșit, neștiind ce să facă. După o vreme, ea și-a mai revenit și l-a întrebat pe Enoh:

15. „Spuneai mai devreme că l-ai recunoscut pe acel om. Nu vrei să-mi spui și mie cine este?”

16. Enoh i-a răspuns: „Glorioasa mea Purista! Știu că inima ta este perfect curată! De aceea, îți voi spune în taină că acel Bărbat mi-a dezvăluit faptul că El este Domnul! - Deocamdată nu trebuie să spunem acest lucru la nimeni! Așa că nu mai aștepta și du-te! Amin”.

17. Auzind acest lucru, Purista a scos un strigăt de fericire, la fel ca și Ghemela mai devreme, după care a alergat la Domnul. Ajunsă în fața Lui, ea s-a aruncat la picioarele Sale sfinte, pe care le-a spălat cu lacrimile sale de iubire și devoțiune.

18. Dar Domnul a ridicat-o și a luat-o în brațele Sale.

19. Această scenă s-a dovedit prea mult pentru grupul femeilor din sat, care au început să urle și să blesteme locul cu pricina, după care au alergat la Eva și i-au povestit totul, incapabile să-și stăpânească mânia.

20. Eva s-a adresat astfel femeilor isterizate: „Lăsați-i mai întâi pe bărbați să se plângă, căci ei sunt stăpânii noștri! Abia după ce se vor plânge ei veți avea și voi dreptul să o faceți! Căci o femeie nu are dreptul să se plângă înaintea bărbatului.

21. Eu sunt mama voastră și ar trebui să fiu un exemplu viu pentru voi. Dacă nu veți respecta acest exemplu, lumea întreagă va pieri, din cauza voastră!

22. Eu am încălcat o singură dată porunca Domnului, și întreaga creație aproape că a fost distrusă din cauza mea!

23. În cele din urmă, Domnul s-a milostivit de slăbiciunea mea, dar prețul a fost mare, căci așa a apărut moartea fizică pe pământ!

24. Ce credeți că veți obține prin lamentările voastre, atâta vreme cât acestea tulbură, pacea bărbaților? Gândiți-vă la cuvintele mele și învățați virtutea răbdării și a abandonării de sine, căci acesta este unicul comportament demn în fața lui Dumnezeu. Principala virtute a unei femei este blândețea din inima sa. O femeie care se plânge este ca un spin în ochiul lui Dumnezeu!

25. De aceea, nu vă mai plângeți! Mai bine învățați virtutea blândeții și a toleranței, căci lamentarea unei femei este ca un cuțit ascuțit, care taie în bucăți loialitatea din inima bărbatului. În schimb, blândețea este ca o frânghie care leagă inimile bărbaților de ale noastre, astfel încât nimeni să nu le mai poată dezlega vreodată.

26. Reflectați asupra cuvintelor mele! Respectați ordinea divină și păstrați tăcerea! De altfel, nu există nici o lege care să reglementeze comportamentul în acel loc; atunci, de ce vă purtați ca și cum ar exista una? Haideți, lăsați-i pe bărbați să acționeze așa cum cred de cuviință și liniștiți-vă!”

27. După discursul Evei, femeile s-au mai liniștit. Remarcând acest lucru, Enoh l-a chemat la el pe Sehel și i-a spus: „Frate, Domnul are nevoie de tine. De aceea, du-te la El, pe vârful acelui deal; dar nu îi revela încă identitatea.

28. Domnul te va transfigura și îți va da puterea necesară pentru marea sarcină cosmică pe care ți-o va da.

29. În marea ta lumină, amintește-ți de mine; căci va veni ziua când Domnul mă va transfigura și pe mine, așa cum o va face acum cu tine.

30. Haide, grăbește-te la Domnul, Dumnezeul tău și al meu! Amin”.

31. Plin de iubire și de fericire, Sehel s-a grăbit să ajungă în vârful dealului, acolo unde se afla Domnul. Văzându-l în fața Lui, Domnul s-a ridicat, l-a atins cu mâna Sa dreaptă și i-a spus:

32. „Ascultă, Sehel, marile Mele câmpuri sunt cultivate, iar sămânța a fost semănată pe ele. Acum, ea are nevoie de o îngrijire atentă, pentru a putea răsări și pentru a se coace, dând fructele eterne și vii!

33. De aceea, te chem acum înapoi la Mine și îți dăruiesc o mare putere, pentru a putea lucra în spațiul infinit, la unison cu voința Mea divină.

34. Iată sabia puterii Mele; acolo se află dușmanul iubirii Mele! Sarcina ta este să te lupți întotdeauna cu dragonul și să-l învingi! Amin”.

35. După care Sehel a dispărut subit și fără urmă.

36. Văzând acest miracol, bărbații și femeile din sat au înmărmurit, plini de teamă, gândind în sinea lor: „Acel bărbat trebuie să fie un mesager extrem de puternic al Domnului!” După care au căzut cu toții cu fața la pământ, slăvindu-L pe Dumnezeu.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 29 of 29  [ 281 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 27, 28, 29
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !