Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

[1%]

Capitolul 80
Transfigurarea Domnului în faţa poporului, care se închină cu teamă şi cu veneraţie în faţa Lui. Cuvintele eterne adresate de Domnul poporului care L-a recunoscut. Domnul dispare.

(18 iulie 1843)

1. Dând ascultare cuvintelor sacre ale Domnului, Enoh şi cei doi Lameh L-au urmat fără ezitare pe Acesta pe pragul de intrare în templu.

2. Când micul grup a ieşit în faţa poporului, hainele Domnului au devenit mai albe decât zăpada proaspăt căzută pe munţii înalţi, iar faţa, mâinile şi picioarele Sale au început să strălucească într-o lumină mai intensă decât cea emisă de o mie de sori.

3. Văzând măreţia şi slava acestui Înţelept care li se prezentase ceva mai devreme sub înfăţişarea unui om dintre cei mai modeşti, oamenii au căzut cu faţa la pământ, strigând: „O, Iehova Savaot, ai milă de noi, nu ne judeca şi nu ne pedepsi, aşa cum merităm de multă vreme din cauza gândurilor noastre rele, dar mai ales a faptelor noastre greşite! După ce Te-am recunoscut în splendoarea Ta infinită şi în toată măreţia Ta, strigăm către Tine, o, Iehova Savaot, rugându-Te să ne acorzi graţia şi compasiunea Ta!”

4. Auzind aceste cuvinte, Domnul şi-a retras lumina luminilor în inima Sa şi s-a adresat astfel mulţimii speriate: „Micuţii Mei, ridicaţi-vă! Căci Eu, Dumnezeul, Creatorul şi Părintele vostru, nu am venit ca să vă judec şi să vă pedepsesc, ci pentru a vă dărui acei ghizi capabili să vă conducă mai presus de slăbiciunile voastre, pe cărările care duc către împărăţia veritabilă a Vieţii eterne! De aceea, ridicaţi-vă şi nu vă temeţi de Mine, Părintele vostru preabun, care vă iubesc mai presus de orice!”

5. Acum, oamenii s-au ridicat de la pământ, uşuraţi, şi au privit cu uimire faţa Domnului, care îşi pierduse strălucirea supraomenească, dar care avea în schimb trăsături pline de blândeţe. I-au privit de asemenea hainele, care nu mai străluceau mai puternic decât soarele, căpătând o nuanţă de un albastru deschis, la fel ca şi cerul. Toţi cei de faţă s-au întrebat atunci în tăcere: „Eşti Tu într-adevăr Acela a cărui lumină ne-a aruncat pe acest pământ prin puterea ei, sau ai pus un arhanghel în locul Tău?”

6. Domnul a luat din nou cuvântul şi s-a adresat astfel oamenilor: „O, micuţii mei copilaşi, de ce nu doriţi să Mă recunoaşteţi pe Mine, Părintele vostru, după iubirea Mea, şi nu după lumina Mea? – Nu credeţi că iubirea este mai presus decât lumina?

7. Atunci când M-am arătat vouă în chipul Meu de lumină, aţi căzut imediat la pământ, ca şi cum aţi fi fost supuşi judecăţii. În schimb, acum, când Mi-am ascuns această lumină şi M-am întors către voi cu toată iubirea Mea, aţi ajuns deja să vă puneţi întrebări dacă Eu am fost Acela care v-am apărut acum câteva clipe în toată măreţia Mea divină!

8. Eu, Domnul, Dumnezeul şi Părintele vostru, al tuturor, vă spun acum vouă, copilaşilor Mei, că nu sunt un simplu reprezentant al Domnului, ci Domnul Însuşi. Dorinţa Mea este să vă arăt ce v-am pregătit în împărăţia spirituală pentru a vă face fericiţi!

9. Iată ce v-am pregătit: v-am trimis învăţători foarte înţelepţi, din rândul vostru, pe care i-am trezit din punct de vedere spiritual. Ascultaţi-i întotdeauna şi urmaţi-le sfaturile în toate privinţele, indiferent dacă este vorba de lucruri serioase sau de altele, mai frivole, pe care vi le rezervă viaţa. În acest fel, veţi acţiona în acord cu voinţa Mea, iar Eu Mă voi afla în mijlocul vostru în persoană, şi în spirit alături de cei pe care i-am trezit cu scopul de a vă sluji.

10. Aceia dintre voi care vor ţine cont de ce le vor spune aceşti ghizi spirituali aleşi de Mine şi care vor acţiona la unison cu sfaturile lor vor vedea adevărul, căci Eu le voi ilumina ochii cu lumina Mea, şi Mă vor vedea pe Mine în carne şi oase, putându-Mă auzi şi vedea în persoană. Căci toţi cei treziţi primesc trupul Meu şi spiritul Meu, devenind una cu Mine.

11. De aceea, vă binecuvântez acum pe toţi, căci de acum înainte, nu Mă veţi mai putea vedea şi nu Mă veţi mai putea auzi decât prin intermediul celor pe care i-am trezit de dragul vostru!

12. Tu, Enoh, şi tu, Lameh de la şes, la fel ca şi tine, Lameh din înălţimile sacre, sunteţi primii oameni cu care Mă unesc aici şi acum, pentru a depune întotdeauna mărturie în faţa oamenilor care este voinţa Mea! Vă înzestrez acum cu toată forţa şi cu toată puterea iubirii Mele. De acum înainte, acţionaţi ţinând cont exclusiv de această forţă, până în momentul în care veţi fi eliberaţi de această funcţie sau în care vei trece din această lume în cea în care locuiesc Eu dintotdeauna. Amin”.

13. După ce a rostit aceste cuvinte, Domnul a dispărut, iar mulţimea a început să plângă şi să se bată cu pumnii în piept, preamărindu-L pe Dumnezeu.

[1%]

Capitolul 81
Monumentul celor şapte pietre albe din interiorul templului. Originea mitului pietrei filozofale. Întoarcerea în oraş.

(20 iulie 1843)

1. Timp de o oră întreagă, în rândul oamenilor a domnit tăcerea cea mai profundă. Chiar şi cei trei ghizi spirituali înzestraţi cu o putere remarcabilă au respectat acest moment de reculegere.

2. După ce el s-a încheiat, Lameh s-a întors către Enoh şi i-a spus: „Frate Enoh, de vreme ce totul s-a realizat deja în acord cu voinţa şi cu ordinea Tatălui nostru preasfânt şi preaplin de iubire, a Creatorului cerului şi pământului, sunt de părere să ne întoarcem în oraş, pentru a trimite vorbă tuturor celorlalte oraşe de la şes, transmiţându-le vestea cea mare”.

3. Enoh i-a răspuns: „Da, frate, haide să facem acest lucru chiar astăzi, căci mântuirea şi lumina nu pot veni niciodată prea devreme pentru un popor! Foarte bine te-ai gândit, aşa că vom începe imediat pregătirile pentru a ne întoarce în oraş.

4. Totuşi, mai există ceva ce trebuie făcut, ca mărturie a prezenţei vizibile a Domnului printre noi, înainte de a ne întoarce în oraş, pentru ca descendenţii noştri să-şi aducă aminte de faptul că Acesta a binecuvântat El Însuşi templul înţelepciunii destinat spiritului uman: vom aduce aici, unde vor rămâne de-a pururi, şapte pietre albe, fiecare de mărimea unui cap de om, pe care le vom aşeza pe treptele altarului pe care s-a odihnit Domnul, în timp ce ne-a vorbit întreaga noapte despre înţelepciunea veritabilă a spiritului, care conduce la viaţa eternă, liberă şi perfectă.

5. Frate Lameh, porunceşte ca acest lucru să fie făcut, după care ne vom putea îndrepta fără întârziere către oraş pentru a pune în aplicare excelentele tale intenţii!”

6. După ce a ascultat cuvintele lui Enoh, Lameh s-a grăbit să iasă afară, plin de bucurie, şi i-a chemat la el pe Mura şi pe Cural, cărora le-a transmis directivele lui Enoh.

7. Cei doi s-au îndreptat imediat către un loc pe care îl cunoşteau şi în care se găseau pietre albe care nu au fost folosite pentru construcţia templului. Au ales şapte dintre cele mai frumoase pietre, absolut fără nici o pată, şi i le-au adus lui Lameh. Apoi, cu ajutorul acestuia, le-au dus împreună în interiorul templului.

8. După ce au terminat, Enoh i-a spus lui Lameh: „Cu toţii, suntem cinci la număr. Mai cheamă doi oameni, astfel încât să fim şapte, şi fiecare dintre noi ne vom scrie numele pe una din pietre, ca mărturie pentru ceea ce s-a întâmplat în acest loc. Abia după aceea le vom putea aşeza pe treptele altarului.

9. Eu voi atinge aceste pietre în numele Domnului, iar el va face să ţâşnească din ele o forţă care le va permite celor care le vor atinge de acum înainte să trăiască o stare de înţelepciune veritabilă, pe care o vor putea păstra o bucată de vreme!”

10. Cuvintele lui au fost imediat puse în practică. Aşa s-a născut mitul „pietrei filozofale”. Forţa transmisă acestui loc a continuat să dăinuiască, conform voinţei Mele, până în perioada profeţilor lui Israel. Muntele a fost chiar cel pe care Saul a obţinut pentru o vreme darul profeţiei. Atunci când a coborât de pe el, oamenii s-au întrebat: „Oare ce s-a întâmplat cu el? A devenit şi el profet?”

11. După aşezarea pietrelor, oamenilor de afară li s-a explicat ce s-a întâmplat, după care Lameh a dat ordin de plecare şi toată lumea a pornit în linişte către oraş.

[1%]

Capitolul 82
Trimiterea mesagerilor. Ordinea exemplară şi divină a statului şi oraşului Hanoh. Enoh şi Lameh se întorc pe înălţimile sacre.

(21 iulie 1843)

1. De îndată ce au ajuns în oraş şi imediat după micul dejun, Lameh a dat dispoziţiile necesare pentru ca vestea miraculoaselor evenimente divine să le fie transmisă locuitorilor din principalele zece oraşe de la şes, fapt uşor de realizat, dat fiind că celelalte oraşe nu se aflau la o distanţă mai mare de o zi de mers de oraşul lui Lameh, iar drumurile care duceau la ele erau cât se poate de drepte.

2. După trimiterea mesagerilor, Lameh, secondat de Enoh, a dat o serie de dispoziţii pentru următoarele trei zile: a numit gardieni pentru paza templului de pe munte, le-a construit chiar acestora o locuinţă permanentă (fapt de care s-au ocupat Mura şi Cural), puţin mai jos de templu, pe o mică porţiune de teren drept, care oferea însă suficient spaţiu pentru o locuinţă modestă. Şi toate acestea s-au realizat într-un interval de numai trei zile, într-o manieră care astăzi vi s-ar părea miraculoasă, vouă, locuitorilor actuali ai pământului.

3. În acest fel, oraşul lui Enoh a fost pus într-o ordine perfectă în numai trei zile, la unison cu indicaţiile Mele. Singura poruncă pe care trebuiau să o respecte oamenii era aceea de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice şi de a-şi iubi semenii. Lipsa pudorii a fost condamnată, fiind considerată un rău care distruge spiritul, şi în consecinţă toate celelalte forţe ale fiinţei umane.

4. În acest fel, multe alte necazuri ale oamenilor au putut fi eliminate, nu atât graţie unor legi şi pedepse severe puse în vigoare de funcţionarii statului, cât prin învăţăturile pline de înţelepciune pe care ghizii spirituali le transmiteau fraţilor lor pentru a le explica efectele dezastruoase la care conduceau comportamentele lor greşite.

5. Cu timpul, toţi cei care au reuşit să îşi trezească într-o măsură mai mică sau mai mare capacităţile spirituale, inclusiv femeile mai rafinate şi mai sensibile, au putut constata că învăţăturile pline de înţelepciune ale ghizilor lor se confirmă sub ochii lor.

6. Acest popor a trăit astfel vreme îndelungată într-o manieră cât se poate de justă, graţie învăţăturilor care i-au fost transmise de ghizii pe care i-am trezit în mijlocul lui, pe care oamenii le-au respectat din propria lor voinţă, fără ca cineva să-i oblige în vreun fel în acest sens.

7. La baza bunăstării spirituale de care s-a bucurat acest popor şi a tuturor avantajelor pe care statul a ştiut să i le asigure a stat exclusiv educaţia plină de înţelepciune.

8. Din păcate, suita evenimentelor care vor fi descrise în continuare va demonstra fără putinţă de tăgadă cum s-a întâmplat că, în momentul potopului, umanitatea de pe pământ a ajuns să-Mi întoarcă în întregime spatele, căzând în totalitate pradă voinţei marelui Duşman al Vieţii.

9. În toată perioada care a urmat convertirii lui Lameh, înălţimile sacre şi regiunile de la şes au devenit atât de perfecte încât nici chiar în ceruri nu s-ar fi putut imagina şi stabili o ordine mai bună decât cea care domnea atunci pe acest pământ.

10. Dacă Şarpele cel rău s-ar fi supus acestei stări de fapt, pământul ar fi fost transformat din nou în vechiul paradis care fusese cândva. Şarpele a regretat însă în scurt timp că a acceptat condiţiile Mele, fie şi numai parţial, aşa că a reînceput să îşi exerseze din nou vechea meserie atât de distrugătoare.

11. În timpul unei perioade de circa 700 de ani, el a continuat să-i testeze pe oameni, dar numai spre binele lor. După această scurtă întârziere, tentaţiile la care a început să-i supună au luat însă un caracter cu totul diferit. Ele au devenit rău intenţionate şi din ce în ce mai viclene, întinzându-le oamenilor capcane dificile, în care aceştia au şi căzut! Faptele care vor urma vor arăta cu claritate motivele care au stat la baza acestei derulări a evenimentelor. Deocamdată, ne vom opri aici cu anticipările.

12. După aceste trei zile în care au desfăşurat împreună o activitate extrem de importantă, Enoh s-a întors pe înălţimile sacre, luându-i cu el pe Lameh şi pe alţi câţiva oameni influenţi din Hanoh, pentru ca aceştia să îi poată cunoaşte în sfârşit pe cei doi părinţi care au dat naştere rasei umane de pe acest pământ. În timpul absenţei lor, guvernarea poporului i-a fost încredinţată lui Hored.

[1%]

Capitolul 83
Marea de flăcări din peştera aflată pe drumul către înălţimile sacre.

(22 iulie 1843)

1. Pentru a ajunge în munţi, Enoh a apucat-o pe drumul care trece pe lângă peştera funestă despre care am mai vorbit.

2. Când micul grup de călători a ajuns la această peşteră, el a făcut o scurtă escală. Enoh i-a povestit în câteva cuvinte lui Lameh ciudatele evenimente care s-au produs în acest loc chiar în prezenţa Domnului, în timpul primei lor întoarceri în ţara de origine.

3. Auzind ce s-a întâmplat, Lameh s-a minunat, dar surpriza lui nu a durat mai mult de un minut, căci din peşteră au început să iasă flăcări teribile, însoţite de un zgomot asurzitor.

4. Lameh a fost atât de îngrozit că a căzut cu faţa la pământ, într-un fel de semi-leşin.

5. Enoh a avansat însă spre el, l-a ridicat de la sol şi i-a spus: „Hei, frate Lameh, priveşte-ţi pentru o clipă tovarăşii! Şi ei au fost martorii acestui fenomen, dar nici unul dintre ei nu a căzut la pământ! Chiar dacă s-au speriat puţin la început, la ora actuală privesc această apariţie la fel de lipsită de conţinut ca şi o boare de vânt cu o indiferenţă aproape totală! – Haide, revino-ţi, şi comportă-te la fel de curajos ca ei!”

6. Aceste cuvinte au avut darul să-l readucă în simţiri pe Lameh, care şi-a revenit şi a privit curios flăcările ce continuau să iasă din uriaşa peşteră, care avea înălţimea a o sută de oameni şi o lungime la bază echivalentă cu înălţimea a 70 de oameni.

7. După o vreme, Lameh i-a spus lui Enoh: „Frate întru Domnul, cred că ar trebui să o luăm pe un alt drum, dacă dorim să ajungem prin mijloace naturale la destinaţia noastră. Înclin să cred că va fi foarte dificil să trecem de această mare de flăcări, care par să crească în continuare!”

8. Enoh i-a răspuns însă: „Frate Lameh, tu nu cunoşti natura acestui incendiu, dar eu ştiu perfect despre ce este vorba!

9. Ascultă, dacă noi ne-am propune acest lucru, prin voinţa Domnului aceste flăcări s-ar stinge pe loc! Dar este absolut necesar ca acest incendiu să mai dureze o vreme, sub directa mea supraveghere, pentru ca această peşteră să poată fi distrusă în totalitate şi pentru ca cel care a provocat aceste flăcări să poată fi pedepsit în mod just. Căci, aşa cum te-a învăţat Domnul, chiar şi spiritele pure sunt supuse suferinţei.

10. În scurt timp, flăcările vor cuprinde în totalitate peştera, iar spiritul revoltat împotriva lui Dumnezeu va trebui să se arate la faţă, pentru a asculta mustrarea pe care i-o voi adresa, precum şi interdicţia formală de a mai ataca vreodată un călător aflat pe acest drum!”

11. Lameh s-a simţit complet satisfăcut de explicaţiile primite şi i-a răspuns lui Enoh: „Ascultă, frate, dacă aşa stau lucrurile, pot să mai rămân chiar şi o zi întreagă în acest loc, oricât de îngrozitor mi s-ar părea. Îmi dau seama că dacă acest fenomen teribil nu ar fi pus sub supraveghere, nimeni nu ar mai putea călători vreodată pe acest drum către înălţimile sacre!”

12. Enoh i-a spus: „Fii fără teamă, frate, căci voi avea grijă să pun capăt chiar acum acestui fenomen penibil, şi asta în maniera cea mai avantajoasă pentru noi! Vei vedea în scurt timp cu propriii tăi ochi cum se va termina această poveste! Amin”.

[1%]

Capitolul 84
Enoh distruge peştera Dragonului şi îşi linişteşte tovarăşii de drum.

(23 iulie 1843)

1. După care, Enoh s-a întors către peştera în flăcări, şi-a ridicat mâna dreaptă şi a strigat cu putere:

2. „Ascultă, sălaş sumbru al morţii, al vechiului duşman al Vieţii care nu încetează nici o clipă să i se opună lui Dumnezeu! Ascultă, poartă sinistră şi vizibilă către abisul tuturor abisurilor, deopotrivă naturale şi spirituale! Eu, slujitorul şi copilul lui Dumnezeu, îţi poruncesc să te prăbuşeşti imediat, distrugându-ţi pe loc toate faliile, crevasele, culoarele şi numeroasele cavităţi secundare! Şi îi poruncesc vechiului tău locuitor să fugă ca un laş, căci nu are dreptul să locuiască în tine, ci şi-a însuşit această locuinţă prin furt!

3. O, Doamne, Părinte preasfânt şi etern! Aşa să fie, în acord cu voinţa Ta sacră, de dragul mântuirii viitoare a copiilor Tăi care trăiesc pe acest pământ arid, care le serveşte drept şcoală! Amin”.

4. De îndată ce Enoh a pronunţat aceste cuvinte atotputernice, peştera în flăcări s-a prăbuşit într-un zgomot îngrozitor, devenind o ruină fumegândă. Din profunzimile pământului s-au auzit multă vreme vaiete sinistre, care demonstrau că toate culoarele abisale ale peşterii, ce coborau până la mari adâncimi, deopotrivă naturale şi spirituale, erau anihilate.

5. Efectele acestei prăbuşiri şi reaşezări a solului s-au resimţit pe întreaga suprafaţă a pământului, până la ultimul colţişor al acestuia, şi toţi locuitorii planetei au fost cuprinşi de groază, sentiment care s-a dovedit însă salutar pentru mântuirea sufletului lor şi a vieţii lor spirituale. Căci foarte puţini au fost cei înţelepţi care au ştiut ce se întâmplă şi de unde provine acest zgomot teribil.

6. Acest fenomen cu totul ieşit din comun l-a epuizat complet pe Lameh. Sufletul lui a fost cuprins de teroare şi el a început să tremure din tot corpul, la fel cum tremură frunzele unui copac în timpul unei furtuni puternice.

7. La fel ca şi el, tovarăşii săi (cu excepţia lui Lameh cel din înălţimile sacre) s-au cutremurat văzând această scenă teribilă, deşi în viaţa de toate zilele erau cu toţii nişte bărbaţi cât se poate de curajoşi. Nici unul dintre ei nu a îndrăznit însă să i se adreseze lui Enoh, care li s-a părut dintr-o dată un uriaş înzestrat cu puteri supraomeneşti.

8. Enoh i-a liniştit însă, spunându-le (şi adresându-se cu deosebire lui Lameh) că fiecare dintre ei dispune de această putere, de care trebuie să se folosească cu înţelepciune, la locul şi la momentul potrivit, la unison cu voinţa şi cu intenţia divină.

9. Auzind aceste explicaţii, tovarăşii lui Lameh s-au mai liniştit. Între timp, s-a pornit un vânt puternic, care a măturat rapid fumul înecăcios ce ieşea din fosta peşteră, fapt care i-a permis lui Lameh să contemple până departe panorama devenită dintr-o dată accesibilă privirii. Uşurat, el s-a închinat lui Dumnezeu şi L-a preamărit pentru puterea fără egal cu care şi-a înzestrat creaturile.

10. De-abia s-a mai risipit teama sa şi a tovarăşilor săi că a intervenit un fenomen nou, care le-a tulburat sufletele într-o măsură chiar mai mare decât scena precedentă, oricât de odioasă li s-ar fi părut ea. De data aceasta le-a apărut în faţă însuşi Satan, spumegând de furie.

[1%]

Capitolul 85
Apariţia lui Satan în forma lui teribilă. Enoh îl somează să îşi arate adevăratele intenţii.

(28 iulie 1843)

1. Când Lameh şi tovarăşii săi au văzut cum arată marele Duşman al Vieţii, când i-au văzut statura sa incandescentă, faţa de o urâţenie hidoasă şi fremătând de furie, capul încă fumegând având în loc de păr un ghemotoc de şerpi înlănţuiţi care şuierau zvârcolindu-se în toate direcţiile, încolăcindu-se în jurul craniului său pentru a se descolăci apoi, ţâşnind ca nişte săgeţi prinse la bază, cu o viteză atât de mare încât dacă cineva s-ar fi apropiat prea tare, ar fi fost muşcat înainte să-şi dea seama, - au fost cuprinşi de o teamă atât de mare încât au înlemnit.

2. Văzând teroarea inutilă care i-a cuprins pe Lameh şi pe tovarăşii acestuia, Enoh i-a lăsat câteva momente să tremure, cu intenţia de a le preda o lecţie necesară. Abia apoi s-a întors el către Satan şi i-a spus pe un ton cât se poate de serios:

3. Ascultă, duşman al Domnului, al Dumnezeului nostru atotputernic care este simultan şi al tău! Ce s-a întâmplat cu voinţa ta, cu memoria ta şi cu ascultarea pe care i-o datorezi lui Dumnezeu?

4. Ce i-ai promis Domnului în prezenţa mea, atunci când te-a pedepsit prin intermediul lui Kisehel?

5. Crezi cumva, în reaua ta voinţă, că memoria mea şi cea a Domnului sunt la fel de scurte ca a ta?

6. O, duşman jurat al oricărei forme de viaţă! Adevăr îţi spun, în numele Domnului, că te înşeli amarnic!

7. Data trecută, Domnul ţi-a spus mai multe lucruri, iar tu i-ai promis în mod solemn că îi vei ghida pe copiii Lui către bine, ajutându-i să se orienteze pe calea cea bună prin tot felul de încercări şi tentaţii înţelepte şi juste!

8. Ce s-a ales de promisiunea ta? Cum de s-a schimbat ea într-un timp atât de scurt? Ai uitat complet că i-ai promis Domnului să îţi respecţi cu fidelitate legământul pentru a scăpa de greaua pedeapsă pe care ai avut-o de suportat? Ai dorit atunci să ne ucizi pe loc sub focul mâniei tale, deşi ştiai foarte bine cine eram, eu şi fraţii mei!

9. Faptul că ai dorit să ne distrugi atunci prin foc şi că ţi-am distrus acum sălaşul mincinos prin forţa atotputernică pe care am primit-o de la Dumnezeu, atingându-te astfel în punctul tău sensibil, nu ţi-a fost însă de ajuns. Nu, a trebuit să apari în faţa noastră sub această înfăţişare teribilă, care să ne facă să credem că ne-ai putea înghiţi pe mine şi pe fraţii mei dintr-o singură înghiţitură!

10. O, sclav mizerabil al propriei tale pierzanii şi al morţii pe care o întrupezi! Doreşti să te opui lui Dumnezeu şi mie, care sunt servitorul Lui credincios, deşi te-aş putea pedepsi cu o singură suflare a mea, la fel ca un uragan care spulberă o banală claie de fân?

11. Îţi poruncesc, în numele forţei divine nelimitate care sălăşluieşte în mine şi care se poate transforma într-o pedeapsă groaznică pentru tine, să îmi spui cu toată sinceritatea care sunt intenţiile tale reale, şi mai ales, cum îţi propui să le realizezi!

12. Dacă te vei opune acestei mărturisiri, te voi pedepsi atât de dur, în numele Domnului, încât întreaga creaţie infinită se va cutremura până în străfundurile sale! Nu va mai rămâne nici măcar o singură piatră care să nu fie spulberată, pentru a depune astfel mărturie asupra sancţiunii pe care ţi-o rezerv! – Aşadar, vorbeşte!”

13. Atunci, Satan a început să tremure şi a spus: „Enoh, cunosc foarte bine până unde se întinde puterea ce ţi-a fost acordată, la fel ca şi neputinţa mea în faţa ta, dat fiind că tu eşti servitorul credincios al Domnului! Scuteşte-mă însă de ameninţările tale teribile şi de pedeapsa pe care, de altfel, aş merita-o din plin, şi spune-mi mai bine în ce loc aş putea locui pentru a nu mai greşi faţă de oamenii acestui pământ. Te asigur că mă voi supune imediat şi cu bună intenţie voinţei tale!”

14. Dar Enoh a rămas pe poziţie şi nu a cedat nici măcar cu un pas. Dimpotrivă, el i-a poruncit lui Satan cu şi mai multă fermitate să îşi dezvăluie intenţiile malefice.

15. Atunci, Satan a început să freamăte, zvârcolindu-se, căci nu dorea cu nici un chip să îşi dezvăluie intenţiile, în pofida cererii formale pe care i-a adresat-o Enoh.

[1%]

Capitolul 86
Vicleanul Satan interpretează pe dos, cu bună ştiinţă, profeţiile Domnului.

(29 iulie 1843)

1. Enoh nu a părut să bage în seamă reacţia lui Satan şi i-a poruncit pentru a treia oară, mai ferm ca oricând, să îşi dezvăluie planurile şi ceea ce intenţiona să obţină prin punerea lor în aplicare.

2. Atunci, Satan i-a răspuns fără nici o ezitare: „Ascultă-mă, slugoi orgolios al lui Dumnezeu pe acest fir de praf pe care voi îl numiţi planeta voastră! Puterea de care dispun este atât de mare încât îmi pot permite să nu răspund, dacă nu vreau, la întrebările pe care mi le pune Creatorul tuturor lucrurilor. Ştiu că Acesta m-a înzestrat cu un corp indestructibil de o mare sensibilitate şi că m-ar putea pedepsi de-a pururi în focul mâniei Sale, a cărui arsură reprezintă un chin ce depăşeşte orice imaginaţie! Iar tu, care nu reprezinţi nici măcar un atom din structura acestui fir de praf, doreşti să mă obligi să îţi dezvălui planurile mele, pe care le-am conceput încă de la începuturile eternităţii, pe mine, căruia mi se supune întreaga creaţie vizibilă! – O, vierme mizerabil al acestui pământ!

3. Ascultă! La cel mai mic semn al meu, toate elementele mi-ar răspunde şi întregul pământ ar fi cuprins de flăcări sau s-ar scufunda sub ape! Dacă doresc, aş putea să sting lumina soarelui cu o singură răsuflare uşoară a mea, aruncându-te astfel în noaptea eternă sau reducându-te la un pumn de ţărână –, iar tu îndrăzneşti să mă forţezi să-ţi răspund, ba mai mult, mă ameninţi în fel şi chip?

4. Dacă, în măreţia mea infinită, aş fi considerat că merită osteneala, te-aş fi anihilat încă cu foarte mult timp în urmă. Ar fi însă meschin din partea mea să mă ocup cu asemenea lucruri minore!

5. Din punctul meu de vedere, Dumnezeu Însuşi este mult prea mărunt şi prea insignifiant pentru a-mi propune să-L atac cu atotputerea mea, astfel încât nu consider acest lucru o provocare autentică! Imaginează-ţi ce aş putea face în acest caz cu tine, creatură mizerabilă ce eşti!

6. Am dat deja dovadă de o prea mare condescendenţă atunci când ţi-am spus că poţi să mă scuteşti de acest răspuns, indicându-mi în schimb un loc în care să mă pot stabili, astfel încât copiii atât de îndrăgiţi de Dumnezeu să fie feriţi de tentaţiile mele. Iar tu îndrăzneşti să mă contrezi, cu o aroganţă aproape divină, pretinzând că eşti atotputernic?

7. Ei bine, aşteaptă puţin, slugoi în solda lui Dumnezeu, care nu-ţi mai încapi în piele de orgoliu! Vei simţi imediat pe pielea ta cine este adevăratul tău stăpân, iar acesta ţi se va grava în memorie pentru toate eternităţile care vor veni!

8. Ascultă: mi-am jurat chiar acum, cu o clipă mai devreme, să te conduc la pierzanie, pe tine şi pe Dumnezeul tău aşa-zis atotputernic, pe care îl voi ţintui cândva pe o cruce de lemn, de pe care va striga în zadar după ajutor!

9. Mai mult, mi-am propus să distrug complet această generaţie umană prin forţa focului şi a apelor, astfel încât pe pământ să nu mai rămână nici un picior de om. Pe tine însă nu te voi ucide, ca să rămâi de-a pururi martorul împlinirii acestor profeţii pe care ţi le-am anunţat în mânia mea.

10. Adevăr îţi spun: mai degrabă va dispărea întreaga creaţie vizibilă decât să nu se realizeze măcar o singură silabă din tot ce ţi-am prezis! – Iar cel care m-a împins să fac acest legământ ai fost chiar tu, prin aroganţa ta nesfârşită!

11. Iată, ai obţinut răspunsul pe care ţi-l doreai. Acum cunoşti intenţiile mele.

12. De aceea, dispari din faţa mea, împreună cu tovarăşii tăi la fel de insignifianţi ca şi tine, şi nu-mi mai cere nimic, dacă nu doreşti să trec chiar acum la realizarea proiectelor mele irevocabile, care oricum se vor îndeplini mai devreme sau mai târziu!”

[1%]

Capitolul 87
Răspunsul plin de forţă al lui Enoh şi înlănţuirea lui Satan în centrul pământului.

(31 iulie 1843)

1. După ce a ascultat răspunsul duşmanului jurat al oricărei forme de viaţă, Enoh s-a ridicat în picioare, L-a preamărit pe Domnul în inima sa, după care i-a adresat lui Satan aceste cuvinte pline de consecinţe grele pentru sacrilegiul pe care l-a comis împotriva sfinţeniei eterne şi divine:

2. „Ascultă, spirit malefic şi recalcitrant, care doreşti să acţionezi fără să ţii cont de voinţa divină, ci doar de propria ta autoritate! De miriade şi miriade de ani solari, care durează fiecare câte 28.000 de ani tereştri, nu ai făcut altceva decât să te revolţi cu încăpăţânare împotriva lui Dumnezeu!

3. Ce nu a făcut iubirea infinită a Domnului pentru a te readuce pe tine, spiritul cel mai demonic al creaţiei, pe drumul cel drept, fără a-ţi anihila liberul arbitru?

4. Ridică-ţi privirea şi priveşte sorii şi nenumăratele lumi, de o varietate infinită, pe care Domnul le-a creat numai de dragul tău, pentru a-ţi putea alege una dintre ele, care să-ţi fie pe plac!

5. Pe fiecare din aceşti sori, în fiecare din aceste lumi, compasiunea divină ţi-a pus la dispoziţie cele mai variate instrumente pentru a-ţi uşura întoarcerea la sânul ei. Domnul nu a atentat niciodată până acum la liberul tău arbitru şi nu ţi-a impus nici cea mai mică limită.

6. Ori de câte ori ţi-ai dorit un soare nou, înconjurat de nenumărate planete, de luni şi de nebuloase alcătuite din stele, pentru a te ajuta să te căieşti şi să te întorci la pieptul iubirii, Domnul a fost de acord şi a creat tot ce ţi-ai dorit. Da, te-ai jucat aşa cum ai vrut cu răbdarea infinită şi cu atotputerea lui Dumnezeu cel etern!

7. Cum ai folosit însă toată această graţie care ţi-a fost acordată şi toată această compasiune nelimitată care s-a revărsat asupra ta? – Ascultă: nu le-ai folosit decât pentru a-ţi pune în aplicare aceleaşi planuri diabolice pe care tocmai le-ai mărturisit adineauri în faţa noastră şi pe care ai avut insolenţa să i le declari chiar Domnului cerului şi al pământului la ultima noastră întâlnire!

8. Satan, ascultă acum mesajul Domnului, pe care m-a autorizat să ţi-l transmit prin gura mea:

9. ‚Fiinţă malefică, ce ai călcat întotdeauna în picioare, printr-un act de sacrilegiu cumplit, iubirea, graţia, răbdarea, compasiunea, blândeţea, bunătatea şi sfinţenia Mea eternă şi inviolabilă! Eu, Domnul şi Dumnezeul tău, fac acum un legământ, jurând că te voi anihila pentru eternitate, la modul absolut, folosindu-Mă de întreaga Mea putere infinită şi de întreaga Mea forţă fără sfârşit! Toate profeţiile pe care le-ai făcut adineauri se vor întâmpla cuvânt cu cuvânt, aşa cum le-ai descris, dar nu vor conduce la pierzania Mea, ci a ta!

10. Până acum nu ţi-am fixat încă niciodată un termen limită; dimpotrivă, te-ai bucurat de toată libertatea, cerându-Mi noi şi noi răgazuri, sub tot felul de pretexte mincinoase, pentru a-ţi bate apoi joc de Mine, numindu-Mă un Dumnezeu stupid şi slab, ca şi cum aş fi fost orb şi surd, şi nu Mi-aş fi dat imediat seama în ce constă jocul tău străveziu!

11. Dar acum M-am săturat de străvechea ta infamie, aşa că îţi voi fixa un termen limită.

12. Ştii foarte bine ce vârstă are Adam! (930 de ani) După ce acest interval de timp se va scurge de încă şase ori, îţi vei primi răsplata binemeritată, împreună cu toate ajutoarele şi cu toţi complicii tăi, în focul etern al mâniei Mele!

13. Până atunci te vei putea bucura parţial de acest foc, din care voi depune o scânteie minusculă în centrul acestui pământ, în mijlocul unui furnal pe care l-am construit special pentru ea. În jurul acestui furnal am construit o casă, care va fi noul tău cămin de acum înainte 1. Din când în când, te voi sili să guşti din deliciile micuţei scântei, aşa cum ţi-am promis, şi anume ori de câte ori vei face din nou dovada unui sacrilegiu atât de mare împotriva Mea, aşa cum ai procedat adineauri!

14. Iar acum îţi poruncesc să cobori în noua ta locuinţă şi să rămâi acolo atât timp cât voi dori Eu! Amin’”.

15. În acest moment, pământul s-a deschis şi în el s-a căscat o prăpastie care conducea până în centrul lui şi din care ieşeau flăcări şi un fum insuportabil. Satan a început să urle de neputinţă şi furie, dar a fost aruncat în profunzimile pământului, după care acesta s-a închis la loc în urma lui.

16. Călătorii noştri L-au preamărit pe Dumnezeu, după care şi-au continuat drumul.

________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Vezi şi „O revelaţie Divină despre Iad”, n.r.

[1%]

Capitolul 88
Lameh întreabă cum poate fi ţinut un spirit prizonier în materie.

(1 august 1843)

1. După ce au pornit la drum, călătorii noştri au continuat să comenteze o vreme întâmplările ieşite din comun care s-au petrecut ceva mai devreme, dar care la acea vreme nu aveau o semnificaţie atât universală, cât locală.

2. Pe când au ajuns foarte aproape de destinaţia lor, Lameh i-a pus lui Enoh o întrebare de o importanţă capitală. Răspunsul primit de la Enoh a fost la fel de important, aşa că trebuie să figureze cu orice preţ în această nouă Carte a Vieţii. Iată aşadar cum a sunat întrebarea lui Lameh:

3. „Ascultă, fratele meu mult iubit întru Domnul, Părintele nostru preaplin de iubire! Nu înţeleg un lucru: marele duşman al lui Dumnezeu şi al Vieţii este totuşi un spirit pur! Cum poate fi el ţinut în acest caz prizonier în materie, care pentru el nici măcar nu ar trebui să existe? Pe de altă parte, dacă materia nu poate ţine un spirit în captivitate, la ce foloseşte încarcerarea lui Satan în centrul pământului? Oare nu va putea scăpa el din închisoarea sa ori de câte ori va dori?

4. Îmi dau seama că voinţa atotputernică a Domnului îl poate imobiliza şi lega oricând doreşte pe acest etern făcător de rele, dar nu înţeleg necesitatea creării unei închisori materiale în centrul pământului care să completeze voinţa divină! De aceea, te implor, oferă-mi indicaţiile necesare pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă!”

5. Enoh i-a răspuns cu un zâmbet lui Lameh: „Ascultă, iubitul meu frate, motivul pentru care nu înţelegi încă această poveste ţine de faptul că eşti om, şi toţi oamenii au uluitorul talent de a nu vedea exact ce se află chiar în faţa nasului lor!

6. Să îţi dau un exemplu cât se poate de simplu: din perspectiva trupului tău muritor, tu însuţi nu eşti altceva decât materie pură, la fel ca tot ceea ce este terestru. Să înţeleg că această materie nu îţi afectează în nici un fel spiritul? Crezi că acesta din urmă poate să scape oricând doreşte din închisoarea sa, folosindu-se de instrumente obişnuite?

7. E drept, prin forţa iubirii sale faţă de Dumnezeu spiritul poate ajunge să controleze gradat materia, ajungând în final să o penetreze în totalitate, dar nu o va putea părăsi niciodată fără asentimentul Domnului!

8. Nici chiar atunci când, prin voinţa lui Dumnezeu, spiritul ajunge să îşi abandoneze trupul material, el nu o face niciodată ca spirit pur şi liber, ci într-un alt corp eteric, (Sufletul, n.r.) de care nu se va putea separa niciodată.

9. Dat fiind că trebuie să ocupe un anumit spaţiu, acest corp eteric poate fi reţinut oricând doreşte Dumnezeu în mijlocul materiei rudimentare, de care nu se va putea separa niciodată atât timp cât voinţa divină nu îi va permite acest lucru!

10. De ce crezi că este posibil aşa ceva? – Deoarece, în sine, materia nu este nimic altceva decât voinţa fixată a lui Dumnezeu; de aceea, ea este capabilă să încarcereze în captivitate orice spirit, neputând fi învinsă decât printr-o singură metodă, şi anume prin umilinţa cea mai deplină, prin abandonarea de sine şi prin iubirea faţă de Dumnezeu!

11. Ai înţeles ce ţi-am spus? – Da, văd că ai înţeles. – Ei bine, în acest caz haide să ne vedem de drum, căci nu mai avem mult de mers pentru a ajunge la capătul călătoriei noastre! Amin”.

[1%]

Capitolul 89
Călătorii ajung pe înălţimile sacre şi sunt întâmpinaţi de Adam.

(2 august 1843)

1. Peste puţin timp, călătorii noştri au ajuns pe platoul montan. De îndată ce a zărit coliba lui Adam şi pe cele ale copiilor rasei primordiale, pe care spiritul său l-a ajutat să le recunoască imediat, Lameh a căzut cu faţa la pământ şi a spus:

2. „O, Doamne, Părinte preasfânt, cât de sublime sunt aceste locuinţe create chiar de mâna Ta!

3. Casa mea a fost construită din argilă moartă şi din pietre. De aceea, ea este la fel de moartă ca şi materia care o alcătuieşte; la fel sunt şi locuitorii ei. Dar această casă a fost construită din copaci vii, iar locuitorii ei se bucură la rândul lor de Viaţă! O, cât de nepreţuită este valoarea unei astfel de locuinţe, prin comparaţie cu cea a caselor construite la şes!”

4. Lameh ar fi continuat multă vreme să se extazieze în acest fel, dacă Enoh nu s-a fi dus la el, ridicându-l de la pământ şi arătându-i-i pe patriarhul Adam şi pe mama Eva ieşind chiar în acea clipă din cabana lor, cu intenţia de a se urca pe o culme mai înaltă şi a verifica privind în zare dacă Enoh şi Lameh nu se apropiau cumva.

5. Când Lameh a zărit cuplul primordial, el s-a simţit cuprins de slăbiciune, devenind incapabil să mai scoată vreun sunet, până într-atât de mare era veneraţia sa faţă de cei doi patriarhi. Abia după ce acest prim val de emoţie i-a mai trecut a putut striga el:

6. „O, Dumnezeule atotputernic, ce demnitate sacră! Câtă nobleţe admirabilă! Cât de sublim mi se pare primul om, care nu a fost născut dintr-un pântec, ci a fost creat chiar de mâna Ta, prin voinţa iubirii Tale atotputernice!

7. Da, mult iubitul meu frate Enoh, chiar dacă nu mi-ai fi atras atenţia asupra lor, mi-ar fi fost imposibil să nu-mi dau seama că aceşti doi oameni sunt cuplul primordial care a apărut pe pământ! Mărimea lor colosală, forma lor perfectă şi strălucirea pielii lor uimitor de albă demonstrează dincolo de orice tăgadă acest lucru!

8. O, frate, am aşteptat atât de multe de la această primă întâlnire cu patriarhul umanităţii, dar trebuie să recunosc că toate aşteptările mele sunt depăşite cu mult de această primă impresie pe care mi-a produs-o!”

9. Chiar în acest moment, Adam a zărit micul grup şi a scos un strigăt puternic de bucurie, recunoscându-l pe Enoh.

10. Auzind strigătul venerabilului părinte, toţi ceilalţi locuitori ai înălţimilor s-au grăbit să iasă din locuinţele lor, alergând cu braţele deschise în întâmpinarea lui Enoh.

11. Cu toată vârsta sa înaintată, Adam a fost primul care a ajuns pe culmea pe care se afla micul grup. De îndată ce a ajuns la Enoh, el l-a luat în braţele sale, l-a strâns la piept şi i-a spus cu o vie emoţie:

12. „O, copilul meu drag, de câte ori nu am venit aici în timpul absenţei tale pentru a-ţi aştepta sosirea! De câte ori nu ţi-am trimis binecuvântările mele! O, fii binevenit printre noi!

13. Şi tu, fiul meu Lameh, fiu al lui Metushael, vino la mine ca să te binecuvântez! Nici nu mai ştiu de câte ori nu a privit soţia ta Ghemela către ţinuturile de la şes, rugându-se ca Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească de orice rău! Priveşte, ea iese chiar acum din coliba lui Jared şi aleargă în întâmpinarea ta. Haide, grăbeşte-te şi tu către ea, ca să-i scurtezi calea! Căci nici o femeie nu şi-a iubit vreodată soţul mai mult decât ea!”

14. Lameh a făcut precum i-a spus Adam.

15. Abia atunci a sesizat Adam prezenţa celorlalţi nou-veniţi. El le-a urat bun venit şi i-a întrebat cu curiozitatea sa obişnuită cine erau şi de unde veneau.

16. Dar călătorii veniţi de la şes se simţeau mult prea emoţionaţi în faţa sublimei viziuni a patriarhului pentru a-i mai putea răspunde. De aceea, Enoh s-a văzut nevoit să ia cuvântul şi să îi explice lui Adam cine erau tovarăşii săi.

17. Adam i-a binecuvântat pe toţi şi i-a invitat în casa sa, pentru a-şi reîmprospăta forţele trupului obosit. Şi l-au urmat cu toţii.