Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 1.6.2020, 22:13
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
EPISCOPUL MARTIN - Evaluarea unui suflet din lumea cealalta (Jakob Lorber)


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 19, 20, 21  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (75)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 50
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 01:05 View PostDownload Post

Capitolul 50
Reacțiile diferite a invățăturii de afară și din înăuntru -
Atelierul olarului

Vorbește omul de pe lună:” Prietene tu întrebi și vorbești cum înțelegi tu, iar eu îți răspund în felul meu! Judecând după tine, trebuie să te fi învățat desigur cel mai mare duh Dumnezeiesc din exterior cu un par în mână. Pentru că pentru o învățătură interioară și spirituală tu pari până acum a fi prea prost și cu mare probabilitate este astfel întregul neam omenesc al tău de pe planeta ta!

Ești tu chiar de părere că cel mai mare și atotputernic duh Dumnezeiesc l-a făcut pe om, fiind făptura Sa cea mai desavârșită, ca pe un sac gol, în care trebuie să fie pus mai întâi ceva înăuntru, dacă vrei să ai ceva în interiorul acestuia? O uite, dacă gândești astfel, atunci ești tu în mare rătăcire!

Omul fiecărui corp ceresc are deja în sine o comoară de înțelepciune nemăsurată! Aceasta trebuie numai să fie adusă la cunoștiință prin mijloace care dau randament, astfel el însăși aduce imediat la lumină cele mai minunate roade. Însă pentru un asemenea mijloc de trezire se ocupă deja cel mai măreț duh Dumnezeiesc.

Dacă omul nu a renunțat la un astfel de mijloc, ci l-a pus imediat în aplicare în sine însuși atunci el va începe din propria sămânță să încolțească, să crească și în sfârșit să rodească. Pentru aceasta nu este nevoie de o învățătură, care vine din afară, ci numai de una din interior.

Pentru că tot ce pătrunde din exterior în om, este și rămâne veșnic ceva străin. Aceasta nu-i poate da celui care receptionează, o înțelepciune adevărată, proprie și care rămâne la el, ci numai o înțelepciune aemenea unei plante dăunătoare, care nu ajută niciodată vieții, ci numai o poticnește și o strică la sfârșit de tot, fiindcă ea, fiind ceva venit din exterior, se îndreaptă încontinuu spre partea din afară în loc spre cea de dinăuntru, care este locul de trai a vieții adevărate și veșnice din Dumnezeu, El fiind cel mai măreț duh!

Pe acest drum ajungem noi la înțelepciunea noastră, adică numai din interior și nu din exterior spre interior! Dar dacă voi aveți nevoie și de o învățătură, venind din afară, atunci trebuie să fiți ființe cu inima foarte împietrită și tare senzoriale și din aceasta grosolan de păcătoase: în consecință dușmani ai ordinii Dumnezeiești și astfel sunteți desigur viața împotriva vieții voastre în voi înșivă. Acolo trebuie bineînțeles să fie orb A ca B și C samd. și să rămână așa, dacă nici un impuls spre înțelepțire nu-l trezește de din afară!

Astfel ai tu răspunsul la întrebarea ta și din exterior. Fiindcă pentru un răspuns din interior tu nu pari mult de aici în colo să deții o capacitate pentru așa ceva, printre care este și întrebarea ta o dovadă sigură! Dar poți să întrebi de aceea și mai departe!”

Fața episcopului devine mai lungă după cuvântarea acestui locuitor al lunii, fiindcă el recunoaște că înțelepciunea lui este inferioară înțelepciunii locuitorului din lună. El se gândește în sine ce să facă acum, pentru a dovedii perechii din lună, că el , ca un locuitor al pământului, este totuși la sfârșit mai înțelept decât ei. El se gândește desigur în toate modurile, dar nimic mai înțelept nu-i vine în minte.

Episcopul Martin se întoarce de aceea spre Mine și spune:” Doamne, nu mă lăsa așa de izbeliște și ajută-mi, să-l înfrunt și să-i arat acestui locuitor al lunii prea înțelept că oamenii de pe pământul Tău nu sunt nici ei chiar de neluat în seamă în ceea ce privește înțelepciunea! Dar aceștia mă lucra într-un asemenea mod, că eu nu pot să-i dau un răspuns nici dacă mi-ar pune o mie de întrebări. Și totuși eu să fiu stăpânul lui și cu timpul conducătorul acestei lumi întregi!

Aceasta s-ar putea pune în aplicare, dacă locuitorii tuturor lumilor arătate mie până acum ar veni la mine, eu fiind stăpânul lor și mi-ar arăta că eu sunt cel mai prost om din această întreagă creație! Eu mă gândesc că, pentru a curma această bătaie de joc la adresa mea, ar fi necesar ca eu să le arat chiar acum, la început, printr-o înțelepciune copleșitoare că sunt pe deplin învățătorul lor. Atunci ei ar înceta desigur ca în viitor să se înfățișeze mie într-un mod de a mă învăța, precum învață la școală profesorii pe elevii lor și să nu se mai poarte cu mine ca și cu un elev, care învață acum alfabetul!”

Spun Eu:” Ascultă, tu dragul Meu Martin! Ești tu oare de părere că printr-o vorbă potrivită contra înțelepciunii lor vei putea închide gura unor asemenea înțelepți? Oh, atunci te înșeli tu amarnic! Uite, precum este numai un adevăr, așa este numai și o singură înțelepciune, care stă, asemenea unei cetăți veșnice, pururea de neclintit! Așa că, dacă acest locuitor al lunii ți s-a înfățișat cu singurul adevăr potrivit, spune-mi, cu care înțelepciune mai mare ai fi vrut tu atunci să-l invingi?

Uite, pentru aceasta există o cu totul alta cale, pentru a face aceste spirite să fie bine- plăcute ție, gata pentru slujire și supuse în dragoste, decât aceea pe care tu o socotești că este potrivită. Calea se numește dragoste, smerenie și blândețe mare! Prin aceste virtuți cele mai dintâi și cele mai importante ajungi în sfârșit la punctul de a-i putea întâmpina puternic pe toți acești locuitor ai stelelor.

Dragostea te învață să faci bine tuturor acestor ființe și să le faci atât de fericite pe cât este posibil. Smerenia te învață să fii mic și să nu te ridici cu mândrie deasupra altcuiva - fie el și cât se poate de neânsemnat - , ci să te consideri încontinuu ca fiind cel mai nesemnificativ. Și blândețea te învață să-l accepți cu bucurie pe fiecare și să te ostenești din interiorul cel mai adânc al inimii, să-l ajuți pe fiecare, acolo unde acela are nevoie de ajutor. Și acestea se fac prin cele mai blânde mijloace, prin care nimănui nu i se îngrădește libertatea nici foarte puțin. Dacă vor fi nevoie pe ici pe colo de mijloace mai serioase, atunci nu trebuie niciodată să existe în spatele lor o dorință de a pedepsi sau chiar mânie spre judecată, ci totdeauna dragostea cea mai înaltă, curată și cu neținerea de cont de sine niciodată!

Uite, acestea sunt toate mijloacele întrecerii cerești! De acestea trebuie să te folosești să-ți fie ție de uz continuu, fiindcă atunci tu te vei înțelege totuși mai bine cu locuitorii lunii. De aceea întoarce-te încă odată la acea pereche și încearcă-te prin această formă cerească; poate că tu vei trece atunci mai bine peste anumite situații! Du-te și fă așa cum ți-am spus; așa să fie!”

Episcopul Martin se întoarce iarăși spre perechea din luna și spune:” Ascultă, tu prietenul meu mic și citeodată mai mare, eu am analizat acum bine cuvintele tale foarte înțelepte și am înțeles din acestea cu milostivirea Domnului, că tu ai avut într-adevăr dreptate deplină în tot ce ai vorbit tu. Lăsând asta deoparte, eu vreau totuși să-ți pun o nouă întrebare, nu pentru că doresc să-ți examinez mai departe înțelepciunea ta profundă, ci numai ca să mă las învățat de tine!

Uite, tu ai dovedit că toată învățătura, care vine din afară, n-are nici o valoare; eu nu pot să-ți spun că tu n-ai dreptate! Dar dacă toată învățătura din afară, deci și toată perceperea din afară - ea poate veni de oriunde și prin oricare simți să ajungă în om - este rea, fără sens și astfel, de condamnat, atunci eu vreau totuși să mă dumerești acum cu înțelepciunea ta, pentru ce creatorul tuturor lumilor, oamenilor și îngerilor ne-a dat cele șase simțuri? Și pentru ce o voce care răsună în afară și la aceasta, încă o limbă în stare să vorbească? Pentru ce toate formele din exterior și toate aparențele din exterior a tuturor lucrurilor și ființelor nenumărate? ! - Sau se poate închipui o ființa fără semnalmentele de din afară? Oare nu se elimină de tot o ființă prin luarea înfățișării ei de din exterior? Pentru că uite, eu nu-mi pot închipui o ființă fără aspect exterior! Tu înțelegi din aceasta dubiile mele întemeiate; de aceea, cu răbdare, convinge-mă!”

Spune după aceea locuitorul din lună:” Prietene, tu câteodată apuci prea mult și altădată prea puțin!

O dată prea puțin o dată prea mult, aceasta nu te face să ajungi prea repede la scopul tău!

Spiritul măreț a creat de toate și nenumărat de multe. Și toate aceste multe lucruri, care se pot întâmpina unul pe celalat doar pe dinafară - altfel n-ar putea să fie multe lucruri -, este unul pentru celălalt un aspect exerior. Dar pentru ca omul să fie în stare să cuprindă și aspectul exterior, i s-au și dat simțurile din afară. Dar să înțeleagă nu poate el cu simțurile din exterior, ci numai cu interiorul sufletului său.

Așa că omul are simțurile din afară, pentru a percepe impulsurile de din afară și simțuri interioare, pentru a percepe ceea ce este în interior. Însă înțelepciunea aparține de simțurile din interiorul sufletului și nu aparține de cele din exteriorul trupului; de aceea ea trebuie să și fie învățată din interior și nu din exterior spre interior.

Această învățătură poate să-i predea sufletului doar duhul, căruia i-a descoperit totul cu desăvârșire marele duh a lui Dumnezeu, adică tot ce a fost făcut până acum și ce se va mai face de acum încolo.

Limba de din afară este numai pentru a măsura ce este pe din afară și să o amestece atunci cu interiorul. Astfel se face o căsătorie între exterior și interior și prin această căsătorie, recunoașterea deplină a ordinii Dumnezeiești. Această recunoaștere este atunci adevărata înțelepciune, după care noi toți ar trebui să ne străduim, fiindcă ea este răspunzătoare pentru puterea interioară proprie a spiritului și pentru viața lui eficace.

Tu vei înțelege ușor că Dumnezeu nu i-a învățat pe oameni niciodată prin mărturisirea din exterior, ci totdeauna numai din interior prin duhul. Chiar dacă s-a făcut impresia că este o învățătură personală din exterior, atunci aceasta nu putea să fie o consecință interioară până ce ea nu a fost condusă de puterea atotcuprinzătoare a duhului lui Dumnezeu în spiritul înterior a omului. Deci este totul ce ți se explică acum numai din exteior, pentru ține atâta timp fără eficiență, până ce tu nu o vei înțelege din tine însuți!

Așa că Dumnezeu însuși te-a învățat din exterior în toată înțelepciunea, cum eu am făcut-o acum, dar nici această învățătură Dumnezeiască nu ți-ar fi de nici un folos, atâta timp cât El, marele Dumnezeu, nu te-ar învăța din interior, prin duhul său sfânt în duhul tău propriu.

Aceasta înțelege acum, dacă ești în stare, că este un răspuns potrivit. Și gândește-te că el nu îți folosește spre mântuire, ci numai spre judecată, atâta timp cât tu nu îl vei concepe din interior! Pentru că, ce nu este al tău, este o judecată, atâta timp cât nu este al tău și nu te face liber! - Dacă mai vrei să întrebi, atunci întreabă-mă; eu îți voi răspunde!”

Spune episcopul Martin după aceea:” Prietene, eu văd acum iarăși că tu ești o ființă cu adevărat înțeleaptă în ciuda chipului tău din exterior de neluat în seamă. Eu recunosc de asemenea că nu mă pot măsura cu tine. Dar aceasta îmi vei admite totuși că eu, dacă învăț pe cineva, chiar numai în exerior, din dragoste mare în lucruri privitoare la ordinea lui Dumnezeu, puterii, dragostei și înțelepciunii acestuia, atunci o asemenea învățătură doar nu poate fi o judecată pentru un ucenic nevinovat și binevoitor, ci numai un drum adevărat spre viața veșnică! Pentru că eu nu sunt deloc de acord cu înțelepciunea goală, ci numai cu dragostea deplină. Pentru că unde ea lipsește, acolo nu valorează toată înțelepciunea nici două parale!

Ce spui tu acum la acest punct de vedere al meu? Eu știu încă foarte bine că fiecare om trebuie să se nască mai întâi de sus din duh, până ce el poate intra în adevărata și liberă împărăție a lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru a ajunge la această a doua naștere, trebuie doar mai întâi să recepționezi prin învățătura din exterior primele căi spre acest scop, fiindcă pentru mine cel puțin o învățatură interioară - mai ales la copii - nici nu este imaginabilă. Și dacă nu am nici aici dreptate, atunci arată-mi cum voi oameni mici ai lunii îi învățați pe copiii voștri!”

Spune locuitorul din lună: “Dar de ce mai întrebi tu mai departe dacă punctul tău propriu de vedere ți se pare că este cel corect? Tu bârfitor miop, oare nu este fiecare învățătură din afară o lege, care arată, cum una sau celalaltă este de înțeles? Dar oare nu judecă fiecare lege și fiecare regulă? Când l-a făcut o lege pe cineva liber? !

Voi faceți desigur din copiii voștri mai întâi prizonieri și atunci nu-i mai puteți face liberi. Noi, însă, ne creștem copiii precum face la voi un olar o oala pe care el începe să o învârtă pe de rost pe roata lui de olărit, căci altfel el ar produce o oală diformă! Dacă tu dorești să înveți astfel, cum oamenii trebuie crescuți spre spiritul veșnicei libertăți, atunci du-te într-un atelier de olărit, căci acolo îți vei recunoaște dragostea ta prost înțeleasă! Ințelege bine, că un olar are mai multă înțelepciune decât tu ai în tine până acum!”

După această lovitură se întoarce episcopul Martin iarăși la Mine și spune:” O Doamne, acestei ființe de pe lună cu adevărat radicale eu nu mă pot împotrivi nicicum. Pentru că eu pot să arat un lucru cât se poate de corect și în concordanță cu învățătura Ta și totuși acest locuitor al lunii este deja cu mii de ani în fața mea! Dar ciudățenia la toate acestea este numai faptul că el, ca locuitor al lunii, se pare că cunoaște pământul mai bine decât eu însumi, chiar dacă nu l-a văzut cu siguranță nici măcar o dată ca stea! El m-a trimis la un olar de pe pământ, unde să studiez înțelepciunea și într-un fel, secretul dragostei! Acest lucru este într-adevăr foarte hazliu!

Oare ce să caut la un olar? Să mă ocup oare aici cu această profesie? Da, individul merge așa de departe că îmi spune foarte limpede în față, că Tu, o Doamne, nu m-ai putea ajuta cu învățătura Ta, spunândumi-o mie cu gura, dacă ea nu ar veni din interior prin propriul meu duh! Aceasta doar este un păcat grosolan! Dacă ar fi după dorința mea, atunci l-aș lasă puțin să simta pe acest mojic, ce înseamnă, să tăgăduiești chiar puterea eficace a învățăturii Tale!”

Spun Eu: “Lasă asta, dragul Meu Martin, căci dacă tu te-ai pune la ceartă cu acest locuitor al lunii, atunci ai pierde tu evident! El, însă, nu meritaăca Eu să-l las să întâmpine ceva dezgustător, fiindcă el este un spirit cu totul bun. Dar, că el ți s-a părut puțin mai grosolan acum la urmă, își are cauza în aceea că el a descoperit în tine un fel de răutate ascunsă și doritoare de cinste pe care o pot suporta cel mai puțin aceste ființe ale lunii! Pentru că la ei trebuie să se asemene interiorul cu exteriorul în totalitate.

De altfel, ține bine minte ce ai auzit de la acest înțelept; căci îți va fi desigur de folos la timpul potrivit! Însă, olarul este cea mai bună pildă; din această pildă poți tu să înveți a cunoaște toată mărimea ordinii Mele! Pentru că uite, Eu însumi doar sunt un olar și faptele Mele sunt cele ale unui olar. Pentru că ordinea mea este asemenea roții de olărit a unui olar și lucrările Mele sunt asemenea oalelor ale unui olar! - Cum așa, aceasta te va învăța viitorul!

Dar acum să mergem la ușa a 12, acolo îți vor fi unele lucruri mai limpezi, care acum sunt încă în întuneric pentru tine! Așa să fie!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (75)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 51
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 01:07 View PostDownload Post

Capitolul 51
O privire prin ușa a doisprezecea spre cea mai mică întindere solară
Bănuiala lui Martin despre mărimea și milostivirea lui Dumnezeu
Forma omului ca formă de bază permanentă și peste tot egală
Pericole din lumea cealaltă pentru cel încă nu renăscut pe deplin

(Domnul:) “Noi am ajuns acum deja la ușa a doisprezecea; ea este deja deschisă ca cea precedentă! Pășește în prag și spune atunci, tot ce vezi tu acolo!”

Episcopul Martin face așa cum i-a fost poruncit. După un timp de mirare de cel mai rar fel, începe el de-abia să vorbească și spune:” O Doamne, o Doamne, dar asta este nesfârșit, asta este veșnic necuprins de mare! Dar aici zăresc eu, într-o depărtare imensă, sori și lumi nenumărate și tare strălucitoare într-un mod de a se mișca așa de neregulat ca pe pământ efemeridele cu câteva ore înainte de asfințitul soarelui într-o zi de vară! Dar câte decilioane dintre acestea se găsesc aici? Și oare câte veșnicii ar fi necesare pentru a le cunoaște oarecum mai bine pe toate acestea? !

O Dumnezeule, o Doamne, cu cât mai mult privesc aici înăuntru, cu atât mai multe lucruri zăresc eu aici! O Doamne, îți este oare posibil să cuprinzi cu mintea această masă nenumărată de sori și pământuri și să le conduci și să le menții? Asta este chiar îngrozitor, îngrozitor!

Mie mi-ar da destul de lucru pentru toată veșnicia numai luna cea mică! Și Tu, o Doamne, te joci numai cu toate aceste decilioane de sori și lumi, le pui în ordine și le menții pe toate și te îngrijești de cel mai mic dintre toate aceste corpuri cerești, de parcă nu s-ar mai afla încă un al doilea în tot infinitul! O Doamne, o Doamne, cum, cum, cum îți este posibil una că aceasta?

Spun eu:” Cum îmi este foarte ușor posibil așa ceva, a cuprinde aceasta cu mintea în toată abundența, nu poate nici un spirit creat. Dar veșnicia te va învăța multe lucruri, care acum sunt înconjurate de întuneric! De aceea nu continua să cauți mai departe răspunsuri în aceasta. Dacă eu ți-aș arăta mărimea dragostei și înțelepciunii Mele atotputernice, atunci tu n-ai putea trăi, fiindcă adâncimile Dumnezeirii mele sunt de neânțeles pentru orice spirit creat!

Însă ceea ce tu vezi aici, este numai cea mai mică întindere solară pe care tu ai văzut-o adesea în nopțile senine. Dar nu cumva să crezi că asta de aici este deja singurul lucru, care umple spațiul nesfârșit și veșnic. Eu îți spun că asemenea întinderi și unele nesfârșit mai mari, mai bogate și mai minunate există nesfârșit de multe! Pentru că, creațiile Mele nu au niciodată vreun sfârșit. Pretutindeni vei găsi tu înzestrarea casei pentru tine minunat schimbată și pretutindeni vei vedea tu podoabe și măreții care niciodată nu ți le-ai fi închipuit.

Numai forma omului este una care rămâne și este peste tot aceeași. Printre acești locuitori nenumărat de mulți a celor mai diferite lumi există numai diferențe în ceea ce privește mărimea, dragostea, înțelepciunea și frumusețea. Dar tuturor acestor diferențe de nuanță le stă la bază totuși forma omului neschimbată, ei toți având asemănarea Mea. Cei mai înțelepți sunt și cei mai frumoși și cei plini de dragoste sunt cei mai gingași și mai minunați!

Tu, însă, acum n-ai fi în stare, de a suporta chiar și cea mai neânsemnata frumusețe a unei forme omenești din cea mai puțin însemnată dintre aceste lumi văzute acum de tine. De aceea trebuie ca tu să te mulțumești cu privirea la aceste sori și pământuri care se află încă foarte departe de tine. Dar dacă spiritul tău va deveni mai matur, atunci vei ajunge să vezi și mai de aproape toate minunile creației Mele!

Dar este nevoie, ca tu să renunți mai întâi la destul de multe lucruri și mai ales ceea ce privește dorința cărnii femeiești care este la tine încă foarte evidentă! Atâta timp cât tu nu te vei îndepărta de această dorință, atâta timp vor trebui să rămână tăinuite pentru tine toate aceste priviri mai îndeaproape, fiindcă tu, dacă ți-ar fi permis acum să vezi toate aceste pentru tine frumuseți nemăsurate, ai uita ușor de Mine!

Dar să uiți de Mine înseamnă atât de mult ca: a pierde viața și libertatea cerească și să primești în schimb judecata, moartea și iadul, față de care un spirit nu este atâta timp în siguranță, cât el nu este născut cu desăvârșire pentru a doua oară din Duhul Meu.

Acum cunoști tu locuința aceasta a ta. Eu însumi te-am condus peste tot la pragul vieții veșnice, acum trebuie tu însuți să te schimbi, dacă vrei să fii cu adevărat liber! Dar Eu voi plecă acum iarăși vizibil de la tine, dar îți voi trimite în schimb un alt om de companie. Acesta te va învăța, să recunoști voința Mea de pe tabla aceea albă. - Reflectează acum cu sârguință la toate ce ai auzit și ai văzut până acum și fii în toate limpede în gândire, căci așa vei ajunge ușor mai departe! Așa să fie!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (75)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 52
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 01:10 View PostDownload Post

Capitolul 52
Binecuvântarea luminii lui Swedenborg - Bătrânul Adam în Martin
Invățătura înțeleaptă a femeii și avertizarea dură a lui Borem

După aceste cuvinte îl părăsesc vizibil și foarte instantaneu pe episcopul Martin. În locul Meu se află deja un spirit îngeresc și de fapt, acela al livrarului nostru deja cunoscut. Acesta a făcut între timp foarte mari progrese alături de Petru, progrese la care a contribuit bineînțeles mult și cunoașterea scrierilor mărturisitoare a lui Swedenborg.

Atunci când episcopul Martin îl zărește în locul Meu pe livrarul, lui bine cunoscut, el se minunează tare și îi spune imediat acestuia: “Oho, oh, dar de ce? ! Ești oare chiar tu viitorul meu ghid? Nu, mai degrabă mi-aș fi închipuit moartea în ceruri, decât ca tu să devii conducătorul meu! - Ah, ah, asta este totuși puțin prea mult pentru mine! Mai înainte însuși Domnul - și acum tu? Asta se potrivește cam așa: mai întâi soarele și apoi partea din spate!

Hahaha, asta este totuși prea comic! Tu, un livrar, conducătorul meu! Hahaha, asta este totuși prea de tot! Un nemernic de livrar să fie călăuza prin toate cerurile a unui fost episcop, unui învățat în tainele Dumnezeiești? Nu, nu, asta nu se poate nicicum! Prietene al meu, du-te, cum ai și venit; fiindcă ție nu-ți voi urma niciunde și în nici un caz!

Eu nu m-aș fi supărat dacă Domnul mi-ar fi trimis ca companion și conducător primul copil potrivit de pe stradă. Dar tu și chiar tu, căruia îi sunt cunoscute toate nemerniciile mele - asta nu pot accepta în nici un caz! Ori pleci tu, ori eu, ceea ce îmi este aproape indiferent. Eu îți dau cu drag această casă imaginară, care nu are cu siguranță vreo statornicie, fiindcă toată aceste lucruri din casă mi se par foarte suspecte.

Ceea ce conține această sală, asta vezi și tu - dacă tu poți să vezi într-adevăr același lucru, ce văd eu. Pentru că așa mult am înțeles deja în această lume ireală, că doi oameni, unul alături de celălalt, văd același lucru într-un mod cu totul diferit. Acolo unde vede unul un măgar, acolo vede cel de alături ori un taur sau chiar un înțelept. Sau unde vede unul lumina, acolo vede celălalt întuneric.

Dar din aceasta poate un băiat deștept, cum eu am onoarea să fiu unul, să tragă concluzia că lumea cerească, precum eu recunosc acum, este o lume foarte proastă și care nu are nici o înțelepciune în ea. Ea este o pură creație înșelătoare de simțuri și asemănătoare cu visele, o creație care nu are nici cea mai neânsemnată durabilitate.

De aceea voi și pleca acum, încotro m-o duce drumul! Tu înțelept înghițitor de praf de pe cărți poți însă să studiezi astronomia în locul meu în toate aceste doisprezece uși și să te îndrăgostesti astfel de o mercuriancă frumoasă sau chiar de o locuitoare frumoasă a soarelui - cu condiția, ca tu să poți vedea cu ochii tăi același lucruri pe care le-am văzut eu! Ramâi cu bine și fă ceea ce vrei. Eu, însă, voi pleca și îmi voi căuta un loc, care are mai multă consistență decât această sală astronomică!”

După aceste cuvinte vrea să plece episcopul. Dar livrarul îl împiedica cu următorul discurs binevoitor:” Frate, prietene - uite, cât de prost și destul de nebun ești tu! N-am fost noi oare pe pământ tot timpul cei mai intimi și buni prieteni? Oare n-am știut și acolo toate păcatele nebunești ale tale? Dar când te-am trădat și am spus altora despre aceste lucruri? Dacă n-am făcut-o acolo, cu cât mai puțin o voi face aici în împărăția aceasta cerească, unde Domnul te cunoaște oricum de milioane de ori mai bine, decât eu te voi cunoaște vreodată! Dar atunci de ce te porți așa și izbucnești în mânie, de parcă învățătorul veșniciei m-ar fi dat ție să-ți fiu conducător?

Uite, dacă crezi asta, te înșeli tare! Eu am venit la tine numai pentru a-ți face companie și ați fi în toate un rob și slujitor. Dar cum poți tu să crezi astfel de lucruri? Eu vreau numai de la tine, tu care ai făcut deja desigur experiențe mari alături de Domnul, să învăț ceva de la tine; însă nu vreau, ca tu să accepți ceva de la mine. Dar dacă lucrurile stau așa și ele stau așa cu siguranță, cum poți tu să te scandalizezi în așa fel la apariția mea alături de tine!

Ramâi numai foarte liniștit în proprietatea aceasta a ta, care are o mai mare stabilitate, decât tu ai menționat. Și consideră-mă ca fiind în acea calitate, în care eu am venit la tine și nu ca fiind într-o oarecare calitate pe care tu - fiind față de Domnul nemulțumitor în cea mai mare măsură - o pretinzi în fața mea că aș fi eu. Atunci sper că ne vom înțelege noi doi foarte bine și foarte prietenos!”

Episcopul Martin este acum foarte tăcut și nu știe, ce replică să-i dea livrarului la acest discurs. De aceea merge el la ușa mercuriană și încearcă să se reculeagă și să prindă putere.

Atunci când el ajunge acolo, zărește imediat o mulțime de oameni de ambele gene, ei fiind locuitorii tocmai acestei planete. Printre ei se află și acea femeie frumoasă binecunoscută lui, care a fost de el tare îndrăgită deja de la prima vizită făcută la această planetă. Atunci când o vede, uita imediat de omul care îi ține companie, pe care vrem să-l numim acum „Borem“ și merge imediat peste pragul ușii în întâmpinarea ei.

Atunci când el pășește în sfera ei, devine (și mercurianca frumoasă) conștientă de prezența lui și îi spune:” Eu te cunosc și te iubesc, precum și noi toți te iubim ca stăpân al nostru. Dar totuși eu descopăr ceva în tine, care nu-mi place nici mie și nici nouă tuturor și acesta ceva este: dorința cărnii din tine! Pe aceasta trebuie tu să o înlături de la tine, căci altfel, tu nu ai voie nicioadată să te apropii de mine și de noi toți.

Aceasta îți spun ție însă, pentru că te iubesc. Și fiindcă cred că și tu mă iubești pe mine și pe noi toți, care sperăm să devenim fericiți prin tine, atunci când tu vei deveni, cum trebuie să fii. Dar dacă nu vei deveni astfel, atunci vom fi bineînțeles luați de la tine și vom fi dați unuia mai vrednic.

De aceea nu te lăsa orbit de farmecele mele și pășește asemenea ordinii a celui mai mare duh a lui Dumnezeu, a cărui înțelepciune veșnică ne-a făcut, pe mine și pe tine, așa de frumoși.

Uite și tu ești pentru mine nespus de frumos. Din tine strălucește o adevărată măreție a celui mai înalt duh Dumnezeiesc. Dar totuși trebuie să mă înfrânez și să fug de tine, imediat când recunosc că înfățișarea mea oglindită începe să se înflăcăreze în tine.

Fă și tu același lucru, atâta timp cât tu încă n-ai deplină statornicie Dumnezeiască. Dar atunci când tu vei avea aceasta, tu mă vei putea avea pe mine și pe noi toți în deplinătatea plăcerii cerești și Dumnezeiești.

Dar eu recunosc de altfel: Ceea ce tu vrei să ai aici în cer, mai bine fugi de acel lucru, căci atunci tu îl vei obține. Însă dacă fugi, atunci fugi din dragoste și nu din scârbă. De aceea fug și eu de tine, pentru că te iubesc peste măsură de mult.

Deci, mergi și fă așa și tu vei găsi în sânul acesta pentru tine voluptos o mulțumire veșnică și dulce: ah, o mulțumire, a cărui dulceață îți este acum încă foarte străină!”

După aceste cuvinte pășește mercurianca frumoasă înapoi și își arată vizibil de-abia acum farmecul și frumusețea ei cerească, care îl face pe episcopul nostru Martin să se topească și să cadă lin la pământ.

O perioadă lungă șade el acolo pe pământ, foarte tăcut și aproape fără gânduri. El se ridică iarăși de abia atunci, când Borem vine la el, îl bate pe umăr și îi spune:

(Borem:)” Dar, frate Martin, așadar ce ți s-a întâmplat ție? Te-a fermecat acea mercuriancă frumoasă atât de tare încât tu ai devenit de aceea foarte slab și ai leșinat de-a dreptul? Sau ți s-a întâmplat altceva?”

Spune episcopul Martin foarte supărat:” Eh - să te ia, cine-o vrea! Spune, te-am strigat? Dar de ce vii atuncea când nu te chem, dacă tu ești sluga mea și eu domnul? ! În viitor ține minte asta și vino abia atunci când ești chemat: altfel ești liber să megi înapoi, de unde ai și venit!”

Spune iarăși Borem:” Ascultă, prietene, tu n-ai voie să te porți cu mine așa! Căci altfel se poate întâmpla foarte ușor ca Domnul, care are cu tine o răbdare nemărginită, să-ți arate, cum îi place aceluia asprimea Lui, care începe sa calce exact în picioare blândețea lui, cum tu o faci acum! De aceea scoală-te și urmează-mă în numele Domnului și de asemenea în numele acestei fecioare cerești, care ți-a dat chiar acum o învățătură foarte înțeleaptă, căci altfel, vei începe acuși să-ți pară foarte rău!

Gîndește-te bine câtă milostivire nedescrisă ți-a arătat Domnul de la ultima suflare a ta pe lume și până acum și câte învățături foarte înțelepte ai auzit tu deja din toate părțile! Cât de puțină frică cerească a cauzat aceasta în tine; de aceea devino o dată o altă ființă! Căci altfel, cum ți-am mai spus, tu vei simți, cum îi va plăcea aceluia tare la cerbice asprimea Domnului, care începe să calce în picioare blândețea Lui! Pentru ca să știi, că Domnul nu se lasă tocmai prea mult să se bată joc de El! De aceea scoală-te și urmează-mă înapoi în sală!”

Episcopul Martin se ridică atunci în picioare și vorbește cu mânie în sân: “Aha, aha, acum iasă la iveală ce fel de tovarăș și slujitor îmi ești tu! Să mă mulțumesc cu un asemenea tovarăș, cu un asemenea slujitor? ! Dar tu mi-ai fost dat să-mi fi un învățător cu bâta în mână - și cu așa ceva eu să mă mulțumesc? ! De aceea ramâi tu numai aici și fă ce vrei tu; eu, însă, mă voi duce și voi vedea, dacă nu pot totuși să fac ceva bun și fără ca tu să intervii!

Dar asta este prea enervant: Eu, un episcop, deci un apostol a lui Iisus Hristos, să mă las condus de un nemernic de livrar! ? Nu, asta-i prea de tot! Dispari din fața ochilor mei, căci altfel mă faci să fiu nevoit să te iau la bătaie! Eu te-am scos ce-i drept și din păcate din flăcări și am fost bun cu tine; dar acum îmi pare foarte rău, că ți-am făcut bine vreodată! Mai simplu spus, tu îmi ești acum un ghimpe în ochi, fiindcă ești deja mai bun decât mine și mi-ai fost dat să-mi fi un intendent de curte și un educator sever!

Nu se aude nimic în afară de libertatea cerească! Dar asta îmi este într-adevăr o libertate frumoasă, unde nu ai voie nici să te uiți afară de pe pragul ușii, fără să ai un educator sever alături de tine! Du-te și ai grijă ca această libertate cerească să nu ți se fure! Să mă și ameninți pe deasupra! Asta chiar că este nemaipomenit de șarmant, șarmant! Deci poate să-ți fie aplicată o pedeapsă corporală chiar și aici în ceruri! Nu-i rău, nu-i rău, asta da treabă!

Ai poate chiar o bâtă cerească pentru a mă educă ascunsă sub toga ta cerească, pentru a mă lovi în următorul moment? Dar poți chiar să-ți încerci norocul! Vei vedea desigur, cât de mult se poate învăța și educa un episop, bătându-l cu bâta!

Crezi tu măgar de locuitor al cerului că eu mă tem de o oarecare pedeapsă? Incearcă numai o dată și tu te vei convinge imediat, cât de puțin respect îmi va impune aceasta formă de educare! Dar dacă Domnul vrea să mă facă prin pedeapsă mai bun decât sunt eu acum, atunci să facă El, cum îi place Lui. Însă eu voi fi așa cum eu vreau să fiu, atâta timp cât mai pot să am o voință liberă! Eu știu desigur ce înseamnă a fi tare la cerbice față de Domnul și îi și cunosc puterea. Dar eu nu pot nici să admir îndeajuns măreția unui asemenea spirit, care are curajul, să se împotriveasca Lui!”

Spune Borem:” Prietene, eu am venit la tine cu o însărcinare de la Domnul, așa de blând ca un miel. Eu nu ți-am făcut niciodată nici cel mai mic rău, nici pe lume și cu mult mai puțin aici. Dar tu mă întâmpini imediat într-o formă, cum nu-l întâmpină un împărat nici pe cel mai prejos dintre sclavii săi! Spune, este acest lucru înțelept sau plin de dragoste din partea ta, față de cum ar trebui să fie în ceruri? Dar dacă Domnul a crezut că este de cuviință să mă trimită la tine - ești tu acum mai bun sau mai înțelept decât Domnul, care m-a trimis singur la tine? !

Uite, Domnul vede în tine dorința ta spre carne și în spatele acesteia, mare trufie față de oricare altul, care vrea să te înfrunte în mândria ta scârboasă! De aceea El m-a trimis la tine, ca trufia ta să iasă o dată din tine și cu ea, dorința ta de carne femeiască în continuă creștere. Tu însă, mă întâmpini ca pe un adevărat locuitor al iadului și pari să te îngrijești puțin de dorința Domnului, care vrea să te facă atât de fericit și de mântuit! Cu adevărat, dacă tu vrei să rămâi la punctul acesta de vedere al tău, atunci tu vei întâmpină acuși cu atât mai multă judecată pentru o asemenea bunătate, cu cât mai mult tu vei păși în fața lui cu mai multă încăpățânăre!

Eu însă te părăsesc acum, fiindcă văd că tu mă urăști, fără ca eu să-ți fi dat nici cel mai neânsemnat motiv. Dar Domnul să-ți facă asemenea dragostei, milostovirii și dreptății Sale!”

Atunci când Borem vrea să plece, îl ține episcopul Martin prietenos și îl roagă, ca el să rămână, fiindcă el vrea să se împace iarăși cu el și să vorbească atunci despre lucruri mari; Și Borem rămâne conform dorinței lui Martin.

Borem așteaptă un timp după o altă afirmație din partea episcopului Martin. Însă acesta studiază din toate unghiurile vieții, cum ar putea el să-l întâmpine pe Borem ca să nu mai poată fi combătut și să-l câștige pentru scopurile sale; și aceasta pentru a ajunge la lucruri mari cum el i-a spus lui Borem mai înainte.

Însă Borem îi recunoaște intenția și începe a vorbi cu el în următorul mod:” Prietene Martin, eu îți spun în numele Domnului Iisus Hristos, care este aici singurul Domn al cerului și al tuturor celorlalte creații din întregul infinit, nu te osteni degeaba; fiindcă uite, eu îți ghicesc intențiile în totalitate!

În modul în care tu gândești acum, așa gândesc toate duhurile pure ale iadului, pe care noi le numim pe toate laolalt㠄draci“! Cu adevărat, cu asemenea lucruri mari - dar care sunt pentru mine nespus de scârboase și mici - chiar să nu mi te înfățișezi, căci altfel, s-ar putea ca planul tău să-ți pricinuiască foarte mult rău!

Spune-mi, pentru cât de mult timp te-ai decis să te împotrivești în inima ta dorinței lui Dumnezeu? Spune-mi asta foarte direct, ca eu să mă pot ghida după ce spui tu! Pentru că crede-mă: chiar dacă toate acestea ce vezi tu aici au o statornicie veșnică, în ciuda acestui fapt tu te poți regăsi într-un loc, care tocmai nu este atât de plăcut cum ți se pare acesta că este. Pentru că eu am un ordin precis de la Dumnezeu, să nu mai am cu tine indulgența de acum în colo, pentru că în tine a apărut focul dorinței de putere și a desfrâului!

Vorbește acum numai liber și fără intenții ascunse despre ce vrei tu să faci! Vorbește însă deplinul adevăr! Pentru că eu îți spun în numele Domnului: fiecare gând mincinos din tine va fi repede recunoscut de mine și va fi pedepsit cu plecarea mea de la tine și anume cu luarea bruscă de la tine a toate ce tu le poți numi acum ca fiind încă ale tale! Ia în considerare aceasta și vorbește atunci adevărul despre ceea ce vrei tu să faci acum; vrei tu să-mi urmezi sau nu vrei să-mi urmezi?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (75)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 53
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 01:11 View PostDownload Post

Capitolul 53
Episcopul Martin supărat - Avertizarea dură a lui Borem și plecarea acestuia
Martin cel singur

Episcopul Martin începe să se scarpine tare după urechi după acest discurs puternic și vorbește în sfârșit dar ca pentru el cu jumătate de voce:” Asta-i bună, eu doar am știut, că nu ai voie să-ți pui în nimeni încrederea aici în cer! Domnul mi-a arătat aici oarecum toate bogățiile cerului și acesta îmi ține un discurs de parcă este mare posibilitatea ca eu să mă aflu în iad chiar în următorul moment, Doamne fii alături de noi! Frumoasă recompensă! Eu l-am salvat pe acesta desigur de așa puțin foc al iadului. Drept aceea el se străduiește acum să mă trimită într-un asemenea loc frumos. Da, unei asemenea prietenii nu-i poți găsi desigur niciodată un argument contrariu!

(Puțin mai tare spre Borem:) Dragul meu prieten, așa încetișor îți tragi tu masca de pe față și arați într-o lumină limpede, în care calitate ai fost tu trimis la mine. Bine, bine-i așa, fă tu numai conform ordinului tău și eu îl voi urma pe acela, care mi-l dictează judecata mea!

Este adevărat că eu am avut un plan prostesc și poate desigur rău. Pentru că eu am vrut într-adevăr să mă împotrivesc Domnului, - dar numai pentru că să mă conving, ce mi se va întâmpla într-un astfel de caz. Dar tu ai recunoscut într-adevăr ireproșabil intenția mea și ai intervenit dur pentru a mă abține de la această cale.

Dar, ca tu să crezi despre mine că aș fi de aceea un slujitor de a lui sata - (al diavolului) și cu totul vrednic de iad, despre aceasta nu mi-a spus nimic Domnul, care este evident mai mare ca tine. De aceea voi face și ceea ce Domnul îmi va porunci: eu voi asculta de tine doar la tabla aceea albă despre care Domnul mi-a spus că tu mă vei învăța folosirea ei. Dar în toate celelalte lucruri eu voi asculta de tine, dacă voi vrea, ca până acum.

Însă ceea ce privește avertizările tale, ramâi numai frumos în banca ta. Pentru că cu ele tu nu vei ajunge niciunde cu mine, deoarece nu mă înspaimânta nimic! Poți înțelege din acestea, că nu tac nici în fața Domnului și vorbesc cum simt eu și cum este crescută limba mea. Eu mă duc iar înapoi în sală. - Aceasta poți face și tu, dacă dorești; dacă nu atunci favoare ce vrei!”

După aceste cuvinte se ridică episcopul Martin cu totul și se duce repede în acea sală. Borem îl urmează binedispus.

Când se află amândoi în sală, obsearvă episcopul Martin imediat, că este ceva scris pe tablița aceea rotundă. El merge repede până acolo și încearcă să citească ce este scris acolo. Dar el nu reușește; căci el nu cunoaște acest scris, care arată de parcă ar fi niște hiroglife. De aceea începe să se enerveze din nou și vorbește:

(Episcopul Martin:) “Oare nu pot acești scriitori ai cerului să scrie într-un fel, care pote fi citit de noi, fără să fie nevoie de un traducător? Căci dacă cineva scrie într-o limbă necunoscută, aceasta este la fel ca să vrei să vorbești cu un neamț chineza! Pentru ce să fie aceasta bine sau pentru ce este bun?”

Intră Borem în vorbele sale:” Prietene chiar tu vorbești, unde la voi pe pământ este minunat exclusivul rit dogmatic-latin! Nici acolo nu înțelege nimeni nimic, în afară dacă este stăpân pe această limbă. Dar pentru a nu înțelege pe pământ nici acela care stapânea această limbă vreun cuvânt, ce apare într-o astfel de slujbă rituală latină, a trebuit să se facă o nespusă gălăgie în timpul slujbei cu orga. Aceasta pentru a nu înțelege cineva ceva nici măcar din greșeală, pentru ce se roagă și ce urlă acolo. Și în afară de aceasta se roagă la acea slujbă cu o voce scăzută, pentru a nu înțelege nici de aici cineva ceva! Spune, nu este aceasta fără rost - și totuși este episcopal?

Cum poți să te enervezi, cu toate că ești obișnuit cu aceste lucruri fără rost, doar pentru că nu înțelegi la prima vedere ce este scris? Uită-te mai atent și mai precis pe tabliță! Poate că descoperi pe ea și câteva frânturi latine care sunt amestecate mistic cu cele doisprăzece semne cerești! Vezi, sus la început eu citesc cât se poate de clar: „Acea zi, ziua mâniei!”“

Episcopul Martin se uită acum mai atent la tablă, vede tot aceiași scris și întreabă ce înseamnă aceasta.

Dar Borem vorbește:” Doar ești latin; poți să traduci aceasta! Citește mai departe, sunt mai multe astfel de fragmente scrise pe ea! Când vei termina, atunci vino și întreabă!”

Episcopul Martin își lipeste față acum mai intensiv de tablă și vede următoarele cuvinte: „Să vă odihniți în pace și lumina veșnică să vă lumineze!” și mai departe: „Pace veșnică dă Domnul!” și iar mai departe: „Gândește om, că praf ești și în praf te vei întoarce înapoi!” și mai încă multe fragmente din acestea fără nici un rost. După ce le-a citit pe toate, se întoarce spre Borem și îl întreabă vizibil agitat:

( Episcopul Martin:) “Deci ce este cu acest lucru? Ce înseamnă aceasta? De ce este scris aici? Să fie vreun fel de apropou la starea mea pământească?”

Vorbește Borem: “O, nu prietene, nici din greșeală! Toate acestea sunt scrise acolo, doar pentru ați arăta câtă prostie mai este în tine. De aceea ești încă îmbrăcat ca și scurt după ce ai murit, adică ți-ai schimbat mantia de episcop în cea a unui țăran, de la care îți lipsește jacheta, pentru că mi-ai dat-o mie deoarece mă aflam gol în casa Domnului. Tu știi, la ce ocazie! Dar pentru ca să nu-ți lipsească nimic, o poți lua înapoi. Vezi tu, acolo este sub tabla, curată și frumos împăturată. Ia-o și îmbrac-o iar, pentru ați fi mai ușor să vezi bogăția prostiilor tale!

Cu toate că ți-a arătat Domnul mila nemărginită și ți-a luat otrava răutății, ți-a rămas totuși prostia cea mare. Dacă este binehrănită de tine, atunci poate să se schimbe în răutate adevărată și să te azvârlească într-o judecată groaznică. Să știi: Atâta timp cât nu te-ai renăscut cu totul în spirit, nu ești protejat nici pe departe de iad! Dar pentru a ocoli o asemenea calamitate, trebuie să ți se arate aici toată prostia ta cea mare, de care ești încă foarte lipit și de care vrea să te scape Domnul fără a te judeca.”

Vorbește episcopul Martin puțin îngândurat: “Atunci dacă este așa atunci îmbrac în primul rând geaca mea, pentru ca să nu arat ca o slugă, ci cel puțin așa de bine și de cinstit ca un țăran. Și în al doilea rând arată-mi tu înțelept și ceresc librar, așa zisele mele prostii, pe care trebuie să le recunosc din scrisul de pe această tablă. Dar de aceea nu le pot descoperi într-adevăr, pentru că aceste propoziții sunt pentru oricine serioase și în același timp și înțelepte, care provin de la tați bisericești și noi doi nu am avea valoarea să le deschidem baretele de la papuci - și probabil nu vom fi în stare pe veci de aceasta!”

Vorbește Borem: “Deci acum ascultă! Unde și ce este ziua mâniei, cea a judecății? Cine se va supăra și cine va judeca? Crezi tu că Dumnezeu este un Dumnezeu a mâniei și un Dumnezeu a judecății? Deloc! Vezi, Dumnezeu este dragostea curată și înaltă, cel care spune despre sine:

„Eu nu vin să judec lumea, ci să-l fac fericit pe acela care crede în Mine și care Mă iubește!”

Intr-adevăr vorbește Domnul de o trezire la ziua judecății, care începe le fiecare îmediat după moartea corpului. Dar de o judecata vorbește El numai așa: „Fiecare are în el deja ceea ce îl va judeca, adică cuvântul Meu!” Dacă sunt așa cuvintele Domnului, atunci unde este „Acea zi, ziua mâniei“? Aceasta s-ar numi mai bine: „O zi, a prostiei mele goale și a răutății mele strigătoare!”“

Spune episcopul Martin: “Dacă te descurci așa de bine cu textele și după părerea ta nu poate să fie o ultimă judecată: cum înțelegi aceste texte, care ies acum din gura Domnului? Unde Domnul descrie deja semnele ca fiind groaznice supărare mare, foamete, războaie, revoluții, cutremure, apariția semnului a fiului omenirii pe firmamente, eclipsele solare și ale lunii și căderea a tuturor stelelor de pe cer. Și acolo unde în sfârșit descrie pregătirea pentru ziua judecății și la sfârșit descrie judecata groaznică: cum păcătoșii - vor merege cu toții în iad, escortați de milarde de fulgere, care provin din gura alesului și din gura îngerului lui Dumnezeu ca și un drept blestem peste nenumărații păcătoși?

Spune-mi acum, înțelept librar, cum îți explici aceasta? Sunt eu prost, nebun și pe lângă răutacios, dacă cred aceste cuvinte ale lui Dumnezeu?”

Vorbește Borem: “Necredinciosule, de cât timp crezi tu așa pe jumătate că Hristos este Dumnezeu - și la cea mai mică ispită cazi ca și frunza de pe un lemn uscat! Eu îți spun, dacă i-ai fi crezut în viața ta în cuvintele lui Hristos fără a-ți arăta credința materială, atunci ai fi stat aici deja de mult într-o altfel de îmbrăcăminte. Dar pentru că nu ai acceptat sensul exterior a literelor din Evangelie și cu atât mai puțin sensul interior și spiritual, stai aici ca unul, care la vederea acestor nemărginite minunății ale lui Dumnezeu și la ascultarea a mii de învățături înțelepte direct din gura lui Dumnezeu, tu rămâi totuși bâtul cel vechi!

Cine se poate orienta la tine și cine poate și vrea să te ghideze? Dacă îți arăți în credința vreun fel de umil ținta, atunci ești deja în clipa următoare o altă ființă, care în loc de credința este necinstit și în loc de umilință și dragoste se vede prea clar ura și faptul de a fii încrezut!

Crezi tu, că învățătura mea înțeleaptă îți va folosi cu ceva? O, eu te cunosc! La ce ti-a folosit discursul înțelept care la ținut mică ființă de pe lună? Vezi, ai devenit în prezența Domnului din ce în ce mai supărat cu cât mai înțelept îți vorbea acel preot lunar Piramah. Dacă ți-aș da toate aceste învățături ca răspuns pentru întrebarea ta mândră, atunci nu ai deveni mai bun, ci supărat și mai rău.

De aceea n-o să mai primește de la mine nici o învățatură sau o ghidare, atâta timp cât vei rămâne așa cum ești acum! Dar pentru ca să nu-ți mai dau începând de acum nici un motiv de supărare, te părăsesc acum în numele Domnului. De acum poți face ce vrei tu. Gândește numai că de aici îți sunt deschise amândouă drumuri, spre cer și spre iad, aceasta este pentru ultima explicație în legătură cu ce este scris în Evangelie despre aceste fenomene din ultima vreme!”

După aceste cuvinte dispare Borem și episcopul Martin este acum singur singurel și depinde numai de sine. Acum este important ce va face și cum se va comporta cu toate învățăturile înțelepte în și cu sine.

Episcopul Martin strigă tare după Borem, dar acesta nu mai apare. El strigă și după Domnul și Petru; dar și aceștia nu apar. El fuge la ușă lui mercur vede această planetă, dar numai la mare distanță. El merge la ușa, cu numărul 1, acolo unde a văzut mai devreme acea turmă de miei, dar în acea clipă nu vede nimic altceva decât o câmpie plictisitoare unde a văzut el pentru prima oară acea turmă frumoasă, unde fiecare ființă din acea turmă avea o inscripție cu numele său.

După aceasta merge și controlează celelalte uși și vede soarele, planetele și luna, dar totul la distanța mare cum se vede natural de pe pământ. Numai sala este așa cum a fost, în mijlocul sau o masă care a fost de multe ori atinsă și lângă ea mecanismul astronomic.

Dar aceste lucruri nu îi sunt pe plac episcopului nostru Martin. De aceea merge la ușa de la intrare și vrea să meargă în casa Domnului, dar și aceea a devenit invizibilă! Pentru că nu mai obsearva nimic și grădina mică din jurul cășii lui arăta plictisitoare și nu arăta ospitalitar pentru o plimbare, se duce disperat înapoi în casa unde totul este cum a fost.

Așa sta un timp ca o statuie în fața tablei albe, care pe o parte este goală și pe cealaltă sunt încă versurile acelea latine. Când s-a plictisit cu totul, s-a mișcat câțiva pași înainte spre mecanismul acela astronomic și începe să privească iar pământul. Dar nu are curajul să vorbească, pentru că începe să remarce faptul că staria lui începe să fie foarte stranie.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (75)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 54
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 01:13 View PostDownload Post

Capitolul 54
Convorbirile cu sine ale lui Martin - O critică la adresa bisericilor
Descoperirea unui colț închis de gustări de după-amiază

După o durată de doisprezece ore pământești, după ce el a cercetat spiritual și în totalitate globul pământesc ingenios și după ce nimeni n-a mai venit la el, a început el iara să poarte următorul monolog:

(Episcopul Martin:) “Așa, așa deci - acum am cercetat iarăși pământul și trebuie să spun că acolo se întâmplă lucruri detestabile! Nu, aceste înșelăciuni, aceste lucruri mincinoase, aceste răutăți, această politică detestabilă și aceste lucruri îngrozitoare fără nume, care se fac acolo în toate zonele! Aceasta întrece într-adevăr toate noțiunile englezești!

Nu, ești nevoit să simți cea mai mare scârbă față de toată viața, dacă privești bine la aceste degenerări detestabile de pe pământ! În mijlocul minunilor lui Dumnezeu strigător de mari, nu au aproape de loc vreo noțiune atât de multe milioane de oameni și fac fapte într-un mod atât de doritor de putere, de parcă ei ar vrea într-adevăr să trăiască veșnic pe o lume, căruia totuși i se pun din toate părțile miliarde de peceți ale morții. Cu adevărat, asta este totuși straniu, straniu! Eu sunt desigur și eu un animal prost; dar ce este prea mult, este prea mult!

Tovarășii mei romano-catolici țin desigur o ședință secretă și închisă și un conciliu. Dar motivul pentru acestea nu este Domnul și duhul învățăturii din Evanghelie, ci numai cea mai strictă dorință lacomă de putere, care se discută acolo și anume prin ce metode detestabile ea poate ajunge cel mai repede la ținta sa!

Tot așa se ostenesc și evanghelicii, prin puterea curatei rațiuni să cucerească acuși întregul pământ și să-i impună atunci legi noi, care sunt și ele îndreptate mai mult pentru binele a acelora care fac legile decât spre binele acelora pentru care sunt făcute.

Biserica episcopală înaltă a Angliei se ostenește și ea foarte puternic, pentru a răspândi prin tot felul de mijloace condamnabile învățătura de a da milostenie în interiorul parohiilor ei. Dar ea însăși nu-i da nici unei pisici moarte nici măcar o groapă pentru îngroparea ei necesară!

Mai simplu spus, pe pământ se desfășoară lucrurile deja într-un asemenea fel, ca în iad nu poate fi mai rău decât pe pământ. De aceea la o parte cu tine, tu lume deplorabilă! Cine n-a fost rău înainte, acela trebuie deja să devina rău, dacă se uită numai la tine - să nu mai vorbim de unul care a exercitat pe suprafața ta cam cincizeci de ani funcția unui episcop romano-catolic!

Dar eu sunt într-adevăr un foarte rău duh și ticălos aici în împărăția aceasta cerească aparența; dar, ce pot să fac într-o asemenea situație? Poate că răutatea mea va disparea totuși în cam 2000 mii de ani veritabili, atunci când toate lanțurile lumești vor fi dispărute de la mine? O ce animal, o ce animal sunt eu!”

După acest monolog devine episcopul Martin iarăși foarte tăcut și se gândește în sine, ce să facă el acum; dar nici un gând înțelept nu-i vine în sine.

După o simulare îndelungată își amintește el în sfârșit că încă n-a fost și n-a văzut galeriile frumoase ale acestei case. De aceea el începe să caute o scară de acces, pentru a putea ajunge prin intermediul ei în interiorul acestora. Dar această scară este ascunsă, așa încât el n-o poate găsi. De aceea el merge afară și căuta scara în partea de din afară a casei. Dar nici aici nu se găsește nici un semn, care ar îndica unde s-ar putea afla vreo scară spre galerii!

În general i se pare foarte hazliu și de neânțeles ca, casa sa conține în interior o sală atât de mare, în timp ce din exterior nu arată mai mare și mai bine decât o oarecare căsuță de pustnic. Il minunează nu puțin și faptul că în exteriorul acestei case de grădină a sa nu găsește nici o urmă a acelor doisprezece încăperi din interior, pentru că acestea au jucat totuși un rol atât de minunat în interiorul casei.

Dar fiindcă el se află o perioada de timp în afară casei sale și nu găsește nimic din toate acele lucruri pe care el ar fi dorit cu drag să le găsească, merge el puțin cam nedumerit încoace și încolo în grădina lui mică o oarecare perioadă de timp și găsește niște struguri nu prea frumoși pe care îi culege și îi mănâncă, fiindcă începe să i se facă puțin foame. Dar această mâncare nu-i prea priește, din care cauză el nu mănâncă prea mulți struguri. El se mai uită într-adevăr în toate părțile o perioadă scurtă de timp. Dar fiindcă nu găsește nimic, merge iarăși în casa lui și își leapădă și acolo intenția, de a mai urca în galeriile acestei case.

Fiind înapoi în casa, merge el iarăși la tablița aceea albă și privește la ea din față și din spate, dar încă nu găsește nici o schimbare pe ea: pe partea din față ea este încă goală și în partea din spate înspre mecanismul astronomic sunt încă scrise versetele acelea latine de mai înainte, deci nimic ce l-ar putea interesa pe episcopul nostru Martin. De aceea el se duce iarăși spre o ușă și anume la aceea a soarelui. El o deschide și vede acel soare, aflându-se încă foarte departe și se bucură cel puțin de lumina lui, fiindcă el nu poate descoperi altceva.

După ce se uită acolo înăuntru câteva ore, după socoteala simțurilor lui, începe el iarăși să poarte următorul monolog:

(Episcopul Martin:) “Pământul este desigur o casă de nebuni privită în ansamblu, dar așa prostesc ca această așa numită lume cerească, el totuși nu este. Fiindcă ce se află pe el, aceea este și rămâne, sau iasă iarăși la suprafață cel puțin tot așa cum a fost.

Stelele de pe firmament sunt cel puțin tot același - o casă rămâne atâta timp neschimbată, până ce ea a fost dărâmată și s-a construit o alta în locul ei. Dar aici totul este numai asemenea unui vis prostesc! Ai văzut o dată un lucru. Dar dacă te întorci și vrei să vezi același lucru încă o dată, atunci nu mai este nici o urmă a toate acele lucruri pe care le-ai văzut mai înainte dintr-un unghi de privire.

Se poate lua ca exemplu numai această ușă, prin care eu mă uit acum la multe milioane de mile depărtare! Unde este ea, dacă o caut în afara casei? Nici o urmă de ea nu se poate găsi niciunde!

Aici se poate vedea lămurit o încăpere imensă, goală și de culoare albăstru închis puțin după pragul ușii, în a cărei celei mai adânci adâncimi strălucește soarele drag în mărimea unei farfurii mici. Dar dacă te duci la acel loc în afară casei, atunci nu se vede nimic nici despre o ușă și mai puțin despre un soare. Dar oare ce este asta? Ce este asta?

Cu adevărat, cine se pricepe cu acestea, acela trebuie evident să știe mai mult decât tabla înmulțirii. Sau el trebuie să fie un mai mare măgar ca mine, eu, care cel puțin admit încă ca toate acestea nu sunt mai mult decât o înșelăciune goală a simțurilor. Așa ca toți învățații lumii și-ar pune mâinile pe cap, dacă le-ar spune cineva că aici se trăiește în case, care arată din afară mult mai mici decât din interior.

Oh, acestea sunt niște lucruri, ca cine nu devine aici un nebun, acela desigur nu va deveni astfel veșnic! Dar ce să fac eu? Să rămân aici? Aceasta este într-adevăr o întâmplare foarte fatală, - să fii singur și să n-ai nimic de mâncare!

Bineînțeles că este straniu, că oți simți setea și foamea chiar fiind un spirit în aceastălume cerească spirituală; dar așa stau lucrurile. Deci înfometat, însetat și nimic de mâncare, nimic de băut!Dar asta este într-adevăr dezamăgitor de hazliu! Și totuși nimic nu rămâne de făcut, decât să rămân aici din păcate, unde totuși se mai pot găsi încă unii ciorchini de struguri putrezi în acea grădină mică, pentru a putea fi mâncați, când mă voi afla în strâmtorare.

Dar stop, acum mi-a venit un gând bun în minte, na, așa ceva! Aici în afara ușii solare se află acum desigur un spațiu nemărginit de liber! Oare ce s-ar putea întâmpla unuia, care ar sări afară în acest spațiu nemărginit de liber? Pentru că în jos și în sus nu este nimic, deci un spațiu liber!

Dacă îmi întind acum capul în afară peste pragul ușii, atunci nu văd nimic ce ar aparține de casa; nici cel mai vag indiciu despre un perete, un acoperiș sau a unei fundații. Simplu, totul este gol. Numai când îmi trag capul iarăși înăuntru, atunci văd iarăși sala mea, așa cum mi s-a arătat ea mie până acum. Deci, despre a-și face o gaură în cap nu poate fi vorba în acest caz, căci aici nu se află nici un lucru, pe care aș putea cădea. Și chiar dacă ar fi, eu doar sunt un duh a cărui greutate ar trebui să fie destul de ușoară! De aceea să sar numai cu curaj; cine știe ce experiențe voi face în această călătorie aeriană nemărginită!

Dar, stop! Acum mi-a venit ceva mai bun în minte! Dar de ce să sar în acest spațiu solar gol? Eu doar am văzut la ușa Nr. 1 acea câmpie cunoscută mie. Cum ar fi, dacă aș încerca să fac o plimbare pe ea? ! Poate că mă voi întâlni cu acei miei frumoși? Bine, bine, acest gând este mai bun; de aceea numai spre ușa Nr. 1!

Uite, uite, am ajuns deja; este adevărat Nr. 1! Dar unde este acea câmpie? Uite, ea a dispărut deja; eu nu văd nimic în afară de o ceață gri foarte deasă! Se instalează oare acest oaspete al toamnei târzii de pe pământ și aici în lumea spirtelor? - Dar de ce nu? Dacă există nori cerești, atunci de ce să nu fie și o ceață cerească! Dar să mă duc afară, asta totuși nu voi face. Pentru că nu poți știi niciodată ce lucruri stranii ai putea întâlni într-o asemenea ceață!

Oare cum ar fi, dacă aș încerca un adevărat salt mortal prin ușa mercurului? Poate că, cu timpul voi ajunge să efectuez o atingere mai îndeaproape cu această planetă și prin aceasta, poate chiar și cu acea mercuriancă frumoasă, față de care - Dumnezeule, iartă-mi păcatele - am o adevărată, cum se obișnuiește a se spune în viață de pe pământ, pasiune animalică! Oh, oh, oh, - de la aceea să primesc numai o jumătate de sărutare și puțin pipăit al sânilor! Oh, oh, oh, asta ar trebui să fie o adevărată plăcere enormă! De aceea să merg numai repede la ușa mercurului! Este imediat următoarea.

Am ajuns deja! Asta-i ușa; dar ea este închisă! O voi deschide! - Dar - dar - dar ce este aceasta? ! Ah, asta nu-i rău! Ușa se deschisese și în loc de priveliștea spre larga sfera a mercurului, eu văd un dulap încărcat din belșug cu mâncăruri! În etajul inferior zăresc eu și un număr impresionant de sticle de vin! Da, dacă așa stau lucrurile, atunci rămân desigur aici fără să mă gândesc prea mult! Ramâi cu bine, mercuriancă frumoasă! Ramâi și tu, spațiu nemăsurat al soarelui, cu bine; pentru că această masă îngustă și îmbelșugată îmi este cu mult mai bună!

Cu adevărat, aceasta îmi schimbă toată concepția! O Tu dragul meu Domn Iisus, asta este sigur lucrarea Ta! Oh, acum ne-am împăcat noi iarăși în totalitate, tu cel mai drag livrar al meu. Vino încoace ca eu să te îmbrățișez! - Tu de fapt nu vii, dar asta nu face nimic, însă eu te îndrăgesc totuși din toată inima! Acum însă vreau să mănânc imediat cina în numele Domnului!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (75)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 55
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 01:17 View PostDownload Post

Capitolul 55
Un spirit imatur din cauza foamei și setei - Martin într-o stare veselă după gustarea de după amiază - Trezirea lui
Martin cel întreprinzător prin omul înfuriat de pe Jupiter

După aceste cuvinte ia episcopul Martin imediat o pâine în mână și o mănâncă cu un apetit puternic. Pentru că dacă un spirit s-a îndepărtat de Mine pentru o vreme, el devine acuși foarte înfometat și vesel. Și dacă el primește atunci, reculegându-se puțin, ceva de mâncare, el o mănâncă cu mare lăcomie, asemenea stau lucrurile și cu băutura. Dar această lăcomie arată tocmai și cât de gol este spiritul în interiorul său și de aceea nu se poate aștepta deloc din partea lui prea multe lucruri folositoare - ceea ce se va arăta la Martin al nostru de curând.

După ce s-a hrănit cu pâinea și a băut o sticlă de vin, devine foarte vesel, dar pe lângă și foarte visător. Căci și spiritele, dacă nu sunt din Mine sau prin Mine renăscuți se pot îmbăta și în acea stare devin deobicei visători prostănaci și profită de libertatea lor.

După ce a golit episcopul Martin sticla închide dulapul de pe perete, pentru ca să nu se strice mâncarea, după ideeile sale. Acum merge afară în aerul liber și vorbește cu sine:

(Episcopul Martin:) “Doamne ajută, acum stomacul meu nemâncat a primit în sfârșit puțin de lucru. Eu vreau să mă plimb numai puțin prin grădinuța mea pentru a inhala aer curat.

Da, da, aerul curat după mâncare este mult mai bun decât acea cafea neagră și mai trebuie să spun, că aerul acestei grădinuțe este într-adevăr lucrul cel mai bun la aceasta.

Dar și vinul a fost un adevărat deliciu! Sapperlot! A fost doar o jumătate mai slabă, dar îl simt totuși - ce vrea să însemne foarte mult, dacă eu simt așa o jumătate! Nu sunt beat, dar de simțit, îl simt bine!

Dacă ar fi în această grădină o bancă, pe care m-aș putea așeza puțin! Dacă ar începe să tremure picioarele, atunci nu ar fi de disprețuit această grădinuță. Dar nu există nimic aici și pământul nu arată foarte ospitalitar! Mă voi duce la gardul acestei grădini, pentru a mă sprijinii și a privi ce fel de vecini am sau nu am! Aici nu este nici urmă de pământ, toată regiunea aceasta se aseamană cu un desert, peste care face și cerul gri și noros o față urâtă. Deci numai până la gard; cine știe ce se va vedea după el!

Sapperlot, Sapperlot, eu spun că simt acest vinișor! Dar acum spre gard!

Aha, am ajuns deja! Priveliștea este uimitoare! Aici nu se vede nimic! Această grădină împreună cu palatul meu regal pare a fi un fel de corabie care plutește pe valurile infinitului și aici este destul de rău cu vecinii. Eu sunt acum singur singurel și aceasta este puțin cam blestemat - și pedepsire pe lângă!

Așa, așa, așa - aceasta nu este rău! Eu nu pot merge niciunde și grădinuța aceasta nu este mare? Oh, aceasta este blestemat! Eu sunt blestemat așa în secret? ! De aceea asemenea fraze pe tablița cea albă? De aceea este corect acea „Acea zi, ziua mâniei!”? Deocamdată până la ziua judecății - mă voi odihni în pace. Și atunci va veni peste mine cel mai frumos și veșnic blestem! Vai de mine, vai săracul de mine!

Dacă m-aș putea ruga, o slujbă după cealaltă și o sfântă liturghie una după alta, care au putere și rezultate mari, atunci aș mai putea fi salvat. Dar eu nu pot să mă rog și mie mi se pare că nici nu vreau, chiar dacă aș putea! În cel mai bun caz pot spune: „Doamne, fie-ți milă de mine; Hristos, fie-ți milă de mine; Doamne, fie-ți milă de mine!” Dar mai mult în nici într-un caz!

Dar pentru ce mă uit la un prostesc nimic afară. Inapoi cu tine în casă! Mă voi duce iar la ușa soarelui, de acolo se poate vedea cel puțin soarele frumos! Sau - stai! Eu mă duc la ușa lunii! Poate îl întâlnesc pe înțeleptul de pe lună; acela să-mi arate ce trebuie să fac, pentru a ajunge la un capăt mai bun! Deci înapoi în casă și acolo la ușa lunii! -

Aici sunt iar! Uite, interiorul acestei case arată totuși minunat; rămâne la fel! Ah, de acum înainte voi rămâne tot timpul în casă, aici este mult mai comod! Dar acum spre ușa lunii!

Opala, aproape că am picat! Tu vinișor; nu vrea să iasă așa repede din cap. Dar aceasta nu face nimic. Aici este deja ușa lunii deschisă - și cât de departe este de aici! Nu se va putea vorbi multe lucruri cu înțeleptul lunii! Acum este luna plină, dar este mai la distanța decât pământul, din aceasta nu iese nimic!

Mă voi duce la jupiter; poate că nu este așa de arțăgos cum este luna?

Aici este deja ușa spre marele jupiter! Uite, aceasta este închisă! Voi încerca s-o deschid! Deschide-te! Ia uite, aceasta s-a deschis ușor! Doamne ajută, acest rotund mare printre planete este într-adevăr foarte aproape; da, acum vine din ce în ce mai aproape! Doamne ajută, acum voi ajunge și eu la o companie de oameni plăcută!

Adevărat, adevărat, aici vine deja unul spre mine și acum este planeta cu totul aici! O Doamne ce întinderi de regiuni! Acum mi se pare de parcă ar sta casa mea pe această planetă enormă! Bărbatul frumos și mare stă chiar în fața mea și este un uriaș. Dar el pare că nu mă vede, deoarece nici nu se uită după mine! Voi intra în sfera lui - poate că mă va vedea atunci?”
Episcopul Martin întră în sfera jupiterului. Acesta îl vede imediat și îl întreabă:

(Omul de pe jupiter:) “Cine ești tu, că îndrăznești să te apropi de mine plin de noroi și înșelăciune: toate lucrurile care îi sunt necunoscute pământului meu mare? Pământul meu este un pământ curat și s-ar supăra groaznic dacă ar fi călcat în continuare de tine. De aceea mergi înapoi în casa ta, unde poți mânca și păcătui cât vrei - sau altfel te voi rupe în bucăți!”

Episcopul Martin face numai un pas în interiorul casei sale și închide degrabă ușa și spune pentru sine: “Servitor devotat - chiar de această ființă aș mai avea nevoie la situația mea groaznică! Trăiește în pace, drag domn de pe jupiter, acum suntem egali pe veci! Nu, aceasta ar fi fost imposibil! Să mă rupă? Intr-adevăr un slujitor devotat! Acolo m-am uitat pentru ultima oară!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (75)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 56
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 01:18 View PostDownload Post

Capitolul 56
Incercările zadarnice ale lui Martin pentru a putea adormi - Surpriza printr-o turmă de nenorociți, lui Martin i se face milă

(Episcopul Martin:) “Dar ce fac acum, în ce parte să mă întorc? Să mă duc la ușa marșului, a venusului, sau să mă duc la ușiile suturnului, uranului, a mironului (nou descoperită planeta neptun) sau să mă duc la alte planetuțe? La capăt poate că mă întâlnesc cu ceva mă rău și mai nesimțit! Și atunci? Căci de o „apărare” din partea mea nu poate fi vorba, eu nu pot să mă masor cu nimeni nici la forța și nici la înțelepciune!

Eu voi rămâne pe viitor departe de uși și mă voi duce într-un colț și mă voi rostogoli ca un arici și voi încerca, dacă nu este posibil să ajung să dorm. Dacă nu se va putea, atunci vreau să stau cel puțin nemișcat pe veci și nu mă mai voi hrăni și nu voi mai schimba pe veci o vorbă cu cineva - poate să vină cine o vrea! Pe scurt, eu voi fi mort pentru fiecare, chiar și pentru frumoasele de pe mercur! Deci să poruncească Dumnezeu!

Pentru că nu pot înceta să fiu ceea ce sunt, vreau să am liniște, din care să nu mă trezeasca nici un Dumnezeu. Acolo văd deja un locușor. Acolo - vreau să mă întind pentru vecii vecilor. Amin.”

Episcopul Martin merge într-adevăr într-un colț între niște suporturi care țin galeria. El se pune acolo, tot făcut ghem și încearcă să doarmă: dar bineînțeles - cu dormitul nu merge acolo. -

După aproximativ două ore pământești, se aude în afara casei gălăgie mare, așa că un uragan puternic, dar se aud prin acel vijuit voci omenești, așa de parcă ar căuta ajutor.

Când aude aceasta episcopul Martin, se ridică el fulgerător și spune repede: “Ah, aceasta este altceva; la aceasta nu poți rămâne liniștit. Aici nu poate fi vorba de liniște veșnică care mi-am propus-o. Dar repede afară! Acești oameni suferă, aceștia trebuie ajutați!”

Cu aceste cuvinte merge episcopul Martin în fugă afară și vede în afară grădinii sale într-adevăr o grămadă de spirite urmărite, care caută ajutor și salvare. Văzând această priveliște fuge el la portița grădinii, o deschide și strigă către cei urmăriți:

(Episcopul Martin:) “Aici, aici, prieteni, voi dragi frați - aici este un loc sigur! Aici sunteți în siguranță de urmărire. Și dacă va este foame sau sete, vom avea o soluție și pentru acestea! Veniți de aceea toți înăuntru! Câți sunteți la număr?”

Vorbește unul mai întâi cu Martin: “Noi suntem aproape o mie la număr, doar săraci și nenorociți draci! Am scăpat de iad și rătăcim de jumătate de veac în acest groaznic deșert și nu găsim nici de mâncare și nici un acoperiș, unde ne-am putea ascunde și să ne odihnim puțin. Ah, ah, ah, acesta este o direcție groaznică, pe veci să fi urmărit fără să te odihnesti și să mânânci! Dar dacă ai avea un loc ce ne poate asigura liniște, atunci ia-ne pe toți și vei putea conta pe mulțumirea noastră.”

Spune episcopul Martin: “Prieten și prieteni! Aici este portița - veniți, veniți, veniți cu toții înăuntru! Casa mea nu arată mare pe dinafară. Dar eu vă promit, că veți avea cu toții suficient loc înăuntru!”

După aceste cuvinte intră toți cei ce au fost urmăriți înăuntru în grădina și de acolo în casă. Toți sunt plini de mirare, când intră înăuntru în casă și o găsesc așa de încăpătoare și minunată.

Primul îl îmbrățișează imediat pe episcop și vorbește în numele tuturor: “O tu fericit prieten, cât de minunat este la tine! Este prima lumină de miliarde de milenii pământești! De când am părăsit pământul, nu a mai ajuns nici o rază de lumină la ochii noștri! O lumină, lumină, lumină, ce nemărginit de minunată ești tu! O prietene nu ne lăsa sa plecăm - oh reține-ne la tine!”

Vorbește episcopul Martin: “Pentru ce să nu va las să stați aici? Eu însumi sunt bucuros că am găsit o companie așa de bogată. Veți rămâne la mine pe veci; faceți-vă comozi. Bineînțeles nu am prea multe aici în cerul meu. Dar ce am, va împart cu drag vouă, chiar dacă nu ar mai rămâne pentru mine nimic. Doamne ajuta, că am găsit în sfârșit o companie!

Intr-adevăr cu voi am eu cea mai mare bucurie! Da, îmi sunteți mai dragi decât așa zișii îngeri cerești a lui Dumnezeu, care uită în norocul lor un sărac drag o veșnicie întreagă și nu se gândesc sau nu vor să se gândească, cum se simte un sărac nenorocit. Eu vă spun: Singur Domnul este bun, aceasta trebuie să o spun. Dar tot restul de ființe cerești pot să mă scutească pe veci. Căci aceștia au rahat înțelept care miroasă pentru un om drept și cinstit ca mine și așa sunteți cu siguranță și voi! Dar cum am spus: Dumnezeu, Domnul Iisus, pe El îl exclud! El este într-adevăr bun; da, El este foarte bun!”

Vorbește iar unul din cei o mie: “Da, da tu ai dreptate: El este într-adevăr bun! Toată mila Lui, dacă este El! Dar pe toate celelalte ființe cerești nu dăm doi bani, bineînțeles te excludem pe tine!”

Spune episcopul Martin: “Dragi prieteni, cu mine are cerul multă răbdare că eu stau pe același punct ca voi. Dar avem după aceea timp o eternitate să discutăm despre înțelegerile noastre. De aceea să nu uităm pentru o întărire de stomac. După aceea le vom da frâu liber inimilor noastre. Veniți câțiva cu mine la acest dulap de perete, aici am îndeajuns pentru cei înfometăți și însetați!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (75)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 5
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 01:19 View PostDownload Post

Capitolul 57
Inviorarea celor nenorociți - Mulțumirea și plângerea lor din cauza a aceea ce au suferit
Discursul a acelui salvat și răspunsul lui Martin


Episcopul Martin deschide atunci ușa și găsește acel dulap plin cu pâine și vin spre mirarea lui mare. El vorbește mai întâi cu sine:” Mulțumire lui Dumnezeu - deja am fost de părere că sunt fără mâncare! Pentru că aici se schimba chiar totul imediat. - (Atunci cu voce tare spre companie:) Luați de aici și vă săturați după dorința inimii voastre!”

Și toți iau de acolo mâncare și băutură și beau și mănânca: dar proviziile nu se împuținează, ci se măresc vizibil. Dar cei săturați o laudă pe gazda lor peste măsură și trăsăturile lor se înfrumusețează și primesc o culoare mai luminoasă pe chipurile lor; numai îmbrăcămintea le este încă zdrențurată.

După un timp scurt, când toți cei o mie sunt săturați și au lăudat-o pe gazda lor în toate formele posibile, închide episcopul Martin iarăși dulapul și spune companiei sale:” Ascultați voi toți, dragii mei frați și dragele mele sore, dintre care am recunoscut mai înainte pe câțiva. Nu faceți atâta zarvă cu lauda la adresa nimicniciei mele. Pentru că uitați, mie nu-mi pricinuiește asta prea multă plăcere, fiindcă nu sunt eu acela care v-a dat într-adevăr acestea, ci sunt numai un rău împărțitor a acelor lucruri, pe care le-am primit cu siguranță nemeritat de la însuși Domnul Iisus.

Așa că dacă vreți să lăudați pe cineva pentru bucatele acestea, atunci lăudați-l pe Iisus, Domnul! Cu condiția că ați auzit vreodată de El, - ceea ce eu presupun cu atât mai puțin, fiindcă voi trebuie să vă aflați aici în lumea spiritelor deja de un timp nespus de lung. Dar într-un astfel de caz ar fi bineînțeles nevoie ca voi să învățați ceva despre acest singur adevărat Dumnezeu și Domn Iisus!”

Spune unul din compania mare: “Prietene, oare nu despre acel iudeu Iisus este vorba, care a fost răstignit pe crucea aceea de rușine împreună cu doi tâlhari?”

Spune episcopul Martin: “Da, prieteni, da, exact despre acela este vorba! Acela este într-adevăr om și Dumnezeu în aceeași ființă! El este făcătorul al tuturor văzutelor și nevăzutelor! În afară de El, veșnic nu este un alt Dumnezeu în întregul infinit veșnic!

Credeți-mi aceasta, fiindcă eu vă asigur; pe nimeni nu l-a costat desigur atâta efort decât m-a costat pe mine să cred aceasta! Prin cuvinte nu m-ar fi putut face să înțeleg acest lucru nici toți arhanghelii laolaltă. Dar atunci a venit la mine însuși Domnul Iisus și m-a învățat prin fapte posibile doar lui Dumnezeu, că El este: singurul Domn al veșniciei! Și așa eu sunt în această credință tot atât de puternic, cum am fost mai înainte peste măsură de slab.

Eu sunt de părere că, dacă voi îmbrățișați această idee, atunci nu este posibil ca vouă să vă fie iarăși greu, să împărțiți totul cu mine, așa precum locuința, pâinea și vinul, tot astfel și convingerile mele!”

Spun mai mulți din companie:” Cât de bine, cât de bine! Asta se subânțelege, noi vrem să ne asemănăm cu tine în toate! Noi bineînțeles că n-am avut tocmai prea multă încredere în acel Iisus în timpul vieții noastre. Și aici în lumea spiritelor cu atât mai puțin, fiindcă noi am îndurat prea mari suferințe și n-am putut descoperi niciunde nici cel mai mic indiciu despre milostivirea Dumnezeiască. De aceea n-a fost vorba până acum de nici un Iisus, în afară de faptul că El, împreună cu noi, se tânguiește ca un drac sărac și înșelat și blestema tot ce a propovăduit și a făcut pe pământ!

Dar dacă lucrurile stau așa, cum tu, dragă prietene, ne-ai învățat mai înainte, atunci ne este tot una. Să fie Dumnezeu, cine-o vrea și să se numească, cum vrea El, numai dacă El este unul în care te poți încrede!

Numai un singur lucru ne este puțin de neânțeles, cum acest Iisus bun al tău a putut să ne hăituiască pe noi draci săraci fără mâncare și băutură un timp atât de îndelungat? Cu adevărat, prietene, atunci s-a arătat foarte puțină dragoste și milostivire! Bineînțeles că totul este acum bine. Dar la toate acele chinuri pe care le-am îndurat, noi nu avem voie să ne gândim acum, căci atunci se sfârșește dragostea noastră către acel maistru și hăituitor de suflete.

Este ce-i drept adevărat că noi toți ne-am îngrijit pe lume numai foarte puțin de religie sau chiar de loc și am urmat poftelor noastre. Dar noi am fost totuși oameni cinstiți și onești și din cele mai bune case. Noi am fost crescuți ca niște cavaleri și am și trăit atunci conform educației noastre. Dar un Dumnezeu înțelept ar trebui să înțeleagă totuși că nici un om nu se poate crea singur și tot atât de puțin, se poate educa singur, cum ar dori el? ! Dar să fie acum așa cum vor lucrurile să fie, hăituirea îngrozitoare are acum un sfârșit, să sperăm: de aceea să-i fie iertat lui Iisus, ceea ce El ne-a făcut nouă tuturor.”

Pășește un altul în față și spune:” Ai desigur în fond dreptate, că a ierta este mai frumos decât a dori să te răzbuni. Dar eu mă voi abține totuși să iert pe deplin. Pentru că tu știi cum eu am fost prins între două stânci arzătoare în jur de 1000 de ani după simțul meu și al vostru și m-am rugat și am blestemat mai mult decât nisipul mării. Și dacă voi nu m-ați fi salvat prin eforturile voastre puternice, atunci m-aș afla desigur încă în aceea presă stâncoasă din calea fără de dureroasă; un Iisus atotputernic n-ar fi atenuat această tortură a iadului nici cu un deget.

Să știți că așa ceva doar nu este o joacă. Așa ceva ții minte foarte ușor pentru totdeauna. Cu adevărat, pentru o asemenea viață veșnică s-ar mulțumi fiecare cu siguranță! Eu nu sunt chiar un spirit doritor de răzbunare, fiindcă totuși ar fi cea mai josnică nebunie, dacă s-ar întărâta un duh limitat împotriva unui Dumnezeu atotputernic. Dar să ții minte, este posibil. Ințelegeți voi desigur ce vreau să spun cu „a ține minte!”

Spune episcopul Martin: “Da, sigur că da și potrivită este afirmația ta pe deasupra - căci și eu însumi mai am câțiva ghimpi de ținere de minte în mine, care mă împung câteodată foarte tare! Dar eu va și spun, ce este adevărat: Domnul Iisus n-are nici cea mai neânsemnată vină pentru acestea, ci întotdeauna numai acela, pe care îl privește. Și bineînțeles adesea acei slujbați Dumnezeiești, care nu rar se poartă după un bun plac, de care voi încă nu aveți nici cea mai vagă noțiune!

Bineînțeles că toate acestea se pot ierta la sfârșit prin înțelepciune. Dar vai de acela, care va ajunge sub o asemenea placă de înțelepciune; pentru acela ar fi într-adevăr nemărginit de mult mai bine, dacă el nu s-ar fi născut! De aceea Domnul este întotdeauna de iertat și de slăvit puternic, pentru că El intervine aproape întotdeauna în bunul plac a asemenea duhuri și face de rușine înțelepciunea lor.
Oh, acești îngeri cerești sunt niște încăpățânați fără seamăn, dacă ei sunt singuri. Numai atunci când vine Domnul, ei își retrag eșarfa imediat și se poartă atât de dulce și smeriti, de parcă ei ar fi mâncat toată înțelepciunea din smerenie cu lingura cea mare!

Ințelegeți, toate acestea le cunosc și chiar de aceea îl îndrăgesc atât de mult pe Iisus. Faceți așa cum fac eu, așa noi ne vom înțelege bine pentru toată veșnicia! Cuvântul vostru ales să fie acesta: „Domnul Iisus singur este bun și drag!” Însă toate celelalte sunt de oaie și Petru cu Pavel nu sunt vrednici de nici o menționare.

Numai un singur lucru spuneți-mi, când ați părăsit voi de fapt pământul? Pentru că acest lucru îl știu deja, gândindu-mă după discuția voastră și anume ca voi n-ați trăit înainte de Hristos, fiindcă știți mai îndeaproape ceea ce îl privește pe El, precum și lucruri amănunțite despre biserica romano-catolică. Deci voi v-ați născut de-abia după Hristos! Asta este limpede; dar în care perioadă de timp, acest singur lucru spuneți-mi, dacă vreți. Pentru că în acest timp al simțurilor din lumea spiritelor nu te poți baza,fiindcă îl poate face pe un păcătos amărât să simtă o oră de parcă ar fi trecut un milion de ani întregi - ceea ce eu am simțit din păcate mult prea clar!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (75)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 58
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 01:20 View PostDownload Post

Capitolul 58
Lucruri mai amănunțite despre compania slujitorilor bărbătești și femeiești a Romei - Un misionar romano-chinez

Spune unul din companie:” Dragă prietene și frate! Noi toți am părăsit pământul în anul 1846 după nașterea lui Hristos. Pe pământ noi am trăit foarte fărâmițați și ne-am întâlnit de fapt de-abia aici în lumea spiritelor. Pentru că noi am fost pe pământ călugări din ordinul iezuiților, liguarianilor, minoritilor și carmeliților. Noi suntem cam 800 de persoane de parte bărbatească; cele 200 de maici sunt pe de-o parte din ordinul celor „milostive” și pe de cealaltă parte din ordinul „surorilor de școal㔠și „femeilor inimii lui Iisus“.

Acum știi tu, dragul frate și prieten al nostru al tuturor, când am trăit noi pe pământ și ce am fost noi pe acesta. Toate celelalte lucruri poți tu să-ți închipui foarte ușor, ce fel de prostii a trebuit să ducem noi la îndeplinire, cum Roma ne-a trimis în toată lumea la pescuit de oameni. Și cum a trebuit noi să ne lăsăm tăiate capetele noastre pentru această cinste amară pe de-o parte în Asia, pe de cealaltă parte în Africa fierbinte și în Australia și deasemenea și în America. Și atunci când noi am ajuns aici în lumea spiritelor, am fost de părere că, fiind evident martiri, vom ajunge imediat la coroana gloriei eterne, însă, de-abia aici, a început mizeria să fie puternică!

Cum eu îți spun, tu ești după trilioane de ani pământești adevărați sau închipuiti - ceea ce este tot una - prima ființă omenească pe care am întâlnit-o în acest deșert nemărginit. Nu este asta îngrozitor - o asemenea răsplată pentru eforturile noastre martirice de pe pământ? Ah, ce măgari mari sunt totuși oamenii de pe pământ! Noi însă am fost cu siguranță cei mai mari măgari!

Bineînțeles, n-am crezut desigur nici foarte puțin toate acele lucruri pe care le-am propovăduit cu limbile înfocate celorlalți - fiindcă motivația noastră a fost doar Roma și peștii aurii pentru noi și pentru Roma. Dar totuși l-am propovăduit pe Hristos și am adus la credință pe mulți păgâni - și am fost nevoiți să ne lăsăm chinuiți la sfârșit. Care răsplată am cules noi aici pentru acestea, îți arată mizeria noastră nespusă din această lume.

Eu am ajuns parțial într-o stare foarte bună! Eu am fost în China și am făcut acolo, cunoscând aceasta limbă, timp de zece ani afaceri destul de bune. Eu am ajuns departe pe scara socială și am intrat și la curte cu ajutorul unei chinezoaice foarte frumoase. Dar atunci și-a arătat bestia aceea fața ei adevărată, căruia i-am spus prea multe din secretele mele și m-a pârât imediat la cea mai înaltă instanță perntru înșelăciune și mi-a dezvăluit și celelalte intenții ale mele, care erau bineînțeles asemenea unor trădări la scară înaltă.

Eu am fost prins, băgat și înțepenit imediat între două placi de stâncă. La a căror două părți au început mandarinii să pună foc, prin care formă au fost încălzite plăcile tot mai mult și eu am fost fript încetul cu încetul. Această forma de a muri este desigur cea mai dureroasă și am crezut, că mi-am ispășit astfel toate păcatele mele de moarte; numai că, ascultă! La această tortură am fost supus eu și după moarte prin acele două stânci arzătoare, pe care le-am pomenit mai înainte.

Aceasta a fost răsplata pentru ostenelile multe lumești de până acum; ce va urma, asta încă nu știu. - Eu cred că tu ești acum destul de familiarizat cu ființa și destinul nostru. Noi suntem acum, printr-un cuvânt, draci săraci și răstigniți și tu ne faci nouă o faptă bună; Domnul, dacă este unul, să-ți răsplătească ție!”

Spune episcopul Martin: “Oh, acum știu deodată mai multe, decât am vrut să știu de fapt! Dar asta nu face nimic; noi ramânem de aceea încă prieteni buni! Dar aduceți-le la mine pe fecioarele acelea de mănăstire, pentru ca eu să aflu și de la ele, cum au ajuns ele la voi și în acest loc!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (75)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 59
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 01:22 View PostDownload Post

Capitolul 59
Lucrările sfinte ale măicuțelor romane
Cum e lucrul așa este răsplată!

Vorbitorul merge imediat spre ușa acelei case,unde se află maicile, le cheamă și le prezintă episcopului Martin.

Când se află toate împrejurul episcopului Martin, întreabă acesta imediat: “Dragi surori și doamne, ce este de fapt cu voi? Cum ați ajuns într-o asemenea grozăvie? Voi v-ați spovedit cu siguranță și ați luat parte la cină și ați cântat în cor și v-ați rugat de nenumărate ori la slujbe, cu toate că mai degrabă ați cotcodăcit decât v-ați rugat.

Și alte exersări sfinte au fost suficiente. Și posturile le-ați ținut pe toate cu severitate și ați respectat toate lucrurile sfinte, apa sfințită și fumul de tămâie și clopotele și clopoțelele. Și cu siguranță v-ați respectat toate obligațiile în slujba voastră. De aceea apare aici întrebarea, cum v-am întrebat eu deja de la bun început: Cum este posibil că ați intrat într-o asemenea grozavie?”

Vorbește una dintre surorile miloase: “O tu drag prieten, aceasta va știi mai bine iubitul Dumnezeu decât noi! Eu îți spun: eu și toate celelalte surori am fost adevărate martire în slujba noastră!

Zi și noapte am fost în picioare; fără încetare am avut grijă de bolnavi; câteodată am făcut mai mult, decât ne cer legile și așa severe ale slujbei noastre. Fără încetare am postit și ne-am rugat; săptămânal am mers să ne spovedim. Și dacă ne-au venit gânduri de stătut de mariaj, atunci am strigat tare: „Iisus, Maria și Iosif, ajutați-ne și protejați trupul nostru de asemenea atacuri diavolești!”

Și dacă nu a ajutat aceasta după ce am strigat de trei ori, atunci fugeam repede în biserică. Dacă nu a ajutat nici aceasta, atunci ne pedepseam până la sânge și ne puneam o curea din sârma cu capătul ascuțit pe dinăuntru pe trupul gol; și dacă nu a ajutat nici aceasta spre succesul dorit, atunci a trebuit să vină părintele în ajutor cu mijloace de exorcizare, dar din păcate aceasta avea numai efect la surorile tinere. Noi trebuiam, în loc de aceasta scoatere a diavolului din corp, să facem baie cu apa rece.

Vezi, tu drag prieten, așa de severă a fost viața noastră; da, unii câini de lanț nu ne-ar fi invidiat cu siguranță, dacă ar fi avut numai puțina înțelepciune!

Pentru asemenea neplăceri am așteptat cu bucurie și cu dreptate cerească, pentru viața de câine adevărată care a fost pe pământ scumpă. Așa așteptam cu siguranță, cum așteaptă toți care își aleg pe pământ pentru Iisus și pentru gloria cerească drumul îngust și spinos al crucii!

Dar uite acum gloria noastră cerească, cea mult așteptată! Nu arătam ca niște adevărate vrăjitoare? Culoarea feței gri închis și îmbrăcămintea constă din câteva zdrențe murdare. Grase suntem deja ca mumiile, care se găsesc așa din când în când în deșertul Africii și înfometate ca rechinii și însetate ca deșertul saharei! Acesta este cu siguranță cerul mult așteptat! Cum se poate înțelege o asemenea dreptate dumnezeiască?

Când am ajuns de pe pământ aici, am văzut un om foarte rău, care nu a fost mai mult decât o prostituată și a fost așteptată de îngeri care au condus-o spre cer - o asemenea canalie! Dar la mine nu a venit până acum nici o pisică și nici vorbă de o ființă mai bună din cer! Intrebare: este aceasta dreptate? ! Ah ce amar, ce amărăciune!

Am adus câteva fete cinstite care erau tinere, bogate și frumoase în slujba mea, care numai au blestemat ca m-am comportat așa cu ele. Și aceasta mă mai deranjează! Pentru asemenea lucrări și răspunderi blestemate în fața judecătorului veșnic!”

Aici ies în față câteva surori milostive și încep să urle: “Da, da, da - tu scorpie bătrână, tu bestie ești întru-totul de vină! Nu ți-ai stricat limba până în stomac cu zbierăturile tale, pentru a ne convinge de slujba ta? Când nu am vrut să depunem jurământul - pentru că aveam cai mai buni în lume, decât am cunoscut în bordelul tău - nu ai fugit spre moarte și spre toți diavolii, pentru a ni se refuza ieșirea? !

Și când - în mare parte cu forță - am fost obligate să depunem jurământul așa cum un recrut își depune jurământul militar, adic㠄trebuie, dacă nu, ești a diavolului!”, - atunci am fost mai rău tratate decât cele mai sărace suflete din focul purificator sau poate chiar din iad. Nu am avut voie să le spunem nici măcar o silabă părinților noștri, cât de groaznic eram tratate! Numai preotului de spovedanie puteam să-i spunem și aceasta numai în scaunul de spovedanie, pentru că trebuia să tacă și el la asemenea acuzații!

Noi cerem acum cerul și aceasta cu mai mult drept decât cei ca tine! Unde este? Condu-ne, sau punem mâna pe tine pentru totdeauna!”

Prima maică se aruncă în fața episcopului Martin și îl roagă s-o protejeze.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 6 of 21  [ 205 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 19, 20, 21  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !