EPISCOPUL MARTIN - Evaluarea unui suflet din lumea cealalta (Jakob Lorber)

[Hoper]

Capitolul 100
Mustrarea Domnului şi semnele de comportament spre episcopul Martin

Vorbesc Eu: “Au doară nu ţi l-am dat pe Borem ca exemplu? De ce trebuie să vorbeşti fără întrerupere pentru nimic şi iar nimic! Acum, că te-ai băgat cu vorbitul într-o cursă, ai vrea să ieşi din aceasta cu basma curată. Dar iată, acest lucru nu va fi aşa de uşor precum îţi închipui tu!

Chinezoaica este foarte stârnită prin miracolul Meu de nevoie şi prin vorbele tale. Inima ei simte apropierea Mea şi duhul ei devine din ce în ce mai treaz. Pe lângă aceasta cu definiţiile tale, cum că tu înţelegi cea mai mică chemare a lui Lama, ai incendiat şi mai tare capul şi inima ei. Ce te miră, că îţi cere acum socoteală? Dar cine o face cu mâna lui, s-o şi îndure!

Eu te-am atenţionat deja odată că vom avea mult de lucru cu aceşti chinezi, dar atunci nu ai înţeles aceasta. Şi pentru ca prin importanţa ta ai adus la suprafaţă această problemă critică înainte de vreme, lupta acum ca un bărbat. Şi fii atent, să echilibrezi cumva situaţia cu aceasta Chanchah, în timp ce Eu prelucrez ceilalţi o sută de chinezi; dacă aceştia sunt în ordine, atunci voi face şi ordine dreaptă cu acea Chanchah! - Mergi şi fă aceasta!”

Martin se scarpină în spatele urechilor şi spune după un timp: “O Tu D - - aproape că am vorbit în plus! O Tu, fratele meu, dacă nu face nimic şi pot face după judecata mea - bineînţeles prin puterea Ta secretă -, atunci voi termina repede şi uşor cu această chinezoaică!”

Spun Eu: “Fă ce vrei şi cum vrei; dar pe această chinezoaică trebuie s-o pui iar în ordine!”

Vorbeşte episcopul Martin: “Da, dacă aşa stau lucrurile, Tu D.. - frate, am vrut să spun -, atunci voi rezolva cumva acest lucru cu Chanchah. Eu sunt doar bucuros că am primit mai mult curaj, pentru că fără acesta, mi-ar merge foarte rău!”

Vorbeşte Borem: “Frate, uită-te, să nu îţi fie la sfârşit curajul prea scurt! Eu simt deja înainte friptura şi îmi doresc să nu fii tu acela! Cu chinezii, în care domneşte un spirit războinic, este foarte dificil de umblat; căci unde spui unu, sunt iar o sută! Inţelegi tu aceasta?

Această Chanchah este într-adevăr o fiinţă rară şi curată, dinspre răsărit. Dar cu toate acestea este o adevărată chinezoaică în adevăratul sens al cuvântului. Fii de aceea foarte atent la fiecare cuvânt rostit, căci altfel îţi va deveni un purec de nesuportat în îmbrăcămintea ta şi vei avea de-a face, ca să te scapi de ea într-un fel bun!”

Vorbeşte episcopul Martin: “Da, ce să fac eu? Ceva trebuie să se întâmple? Dar ce, este bineînţeles un alt lucru! Eu vreau să încerc şi să văd, dacă (încet) dacă nu pot s-o bag în ordinea Domnului!”

[Hoper]

Capitolul 101
Intrebarea repetată a lui Chanchah despre marele Lama - Jena lui Martin şi explicaţiile sale goale - Răspunsul lui Chanchah: „O tu sărac măgar!”

La aceste cuvinte îl bate Chanchah deja pe spate şi vorbeşte: “Deci, tu slujitor al lui Lama? Cât de mult o laşi să aştepte pe săraca Chanchah cu un răspuns direct şi drept, după care inima ei se topeşte mai mult decât după o mie de vieţi!

O prietene, dacă aş avea o mie de inimi şi aş fi cea mai frumoasă fiinţă, care s-a mişcat vreodată sub soare: a ta să fie toate inimiile şi perechea mea de ochi frumoşi să nu se mai dezlipescă de pe tine, dacă îmi spui tu adevărul, deoarece îmi mai eşti dator cu un răspuns. Eu însă am numai o inimă; această inimă o să te iubească ca o mie de inimi, dacă îmi eşti un prieten adevărat şi mi-l araţi pe marele Lama prin cuvinte sau dacă este posibil prin fapte. Dar fereşte-te, să nu îndrăzneşti să-mi necajeşti inima, cea care vrea să te iubească nemărginit!

Este adevărat, eu îl iubesc pe minunatul tău frate cu un foc neexplicabil. Dar tot acest foc să se îndrepte spre tine, dacă vrei să-mi fi un prieten adevărat sau dacă poţi fi unul! Pe cuvântul meu poţi conta aşa de tare, cum este şi o stânca de diamant!”

Martin este deja foarte uimit de un asemenea discurs. El o priveşte pe chinezoaica nemărginit de frumoasă ca o stană de piatră şi se gândeşte şi stimulează, ce să facă sau ce să vorbească. După un timp destul de îndelungat îi spune ei:

(Episcopul Martin) “O tu gingaşă şi minunat de frumosă Chanchah! Dacă nu ai fi aşa de extraordinar de frumoasă, eu aş fi spus deja unele lucruri. Dar când te privesc, sunt împietrit de mirare şi dragostea mea pentru tine mă face mut. Eu trebuie de aceea să-ţi mărtirisesc deschis, ca un timp îndelungat nu voi fi în stare să vorbesc ceva înţelept, până când se vor obişnui ochii mei cu înfăţişarea ta.

Tu poţi să vorbeşti bineînţeles uşor şi să ameninţi, căci înfăţişarea mea nu te va tulbura cu siguranţă. Mie îmi merge cât se poate de greu limba, deoarece este în totalitate distrusă de frumuseţea ta, atunci când trebuie să vorbesc cu tine. De aceea trebuie să ai doar puţină răbdare cu mine. Cu timpul totul va fi bine, atunci când mă voi obişnui cu frumuseţea ta.”

Vorbeşte Chanchah: “Dacă acesta este motivul, atunci spune-mi: cum îţi este posibil, să vorbeşti cu mine aşa de ordonat şi să-mi spui un motiv prins din aer, din care tu nu poţi vorbi cu mine despre cele întâmplate?

Vezi tu, cui îi este legată limba de dragoste, acela vorbeşte ca un om care s-a îmbătat şi se bâlbâie şi vorbele sale nu au nici un sens. Căci o limba jenată nu are rădăcini, care îşi aspiră mişcările din izvorul înţelepciunii. Rădăcinile limbii tale sunt însă pline de umezeală. De aceea dă socoteala inimii mele ca un bărbat şi nu ca un glumeţ! Ce îţi spun eu este aşa de adevărat ca viaţa mea interioară. Cum poţi tu să vorbeşti cu mine aşa de sub piele şi nu cu inima ta?”

Episcopul Martin devine şi mai jenat şi nu mai poate rosti nici o silabă, pentru aş înâmpina frumoasa adversară. El începe într-adevăr să se bâlbâie şi în spatele acestor sunete nu este de găsit nici un sens. Cu cât mai mult el se bâlbâie, Chanchah deschide ochii din ce în ce mai mult şi începe să şi zâmbeasca cu compasiune. După un timp, când deja întrece măsura Martin cu bâlbâiala sa, începe ea să vorbească:

(Chanchah) “Prietene mie îmi pare rău de tine; căci tu eşti ori o vulpe şireată ori un măgar prost - una mai rea decât cealaltă! Eu cred că eşti mai degrabă cel din urma decât cel dintâi. Şi această scuză şi vorbele tale lăudătoare şi faptul că eşti un slujitor a marelui Lama. Intr-adevăr, un Lama care s-ar folosi de astfel de slujitori, ar fi de compătimit împreună cu aceştia!

Iată, eu am dedus de la tine mai înainte câteva cuvinte înţelepte şi am crezut într-adevăr că eşti ceva mai presus. Şi observaţia ta lăudătoare m-a obligat să cred aceasta şi faptul, că ai numit pe acea fiinţă, într-adevăr înţelept frate. Dar acum sunt lămurită de tine! Tu eşti un aşa numit bun măgar, care vegetează aici în împărăţia cerească, pentru că ai fost cu siguranţă prea prost pe pământ să păcătuieşti în vreun fel. Şi tu eşti probabil un bun suflet de măgar, care nu-i face nimănui nimic şi merită tot respectul, deoarece eşti o creaţie a lui Lama. Dar mai mult nu se poate cere de la tine, decât ceea ce a pus marele Lama să fie în natura ta. Tu mă vei ierta, pentru că am vrut de la tine mai multe, decât ceea ce este! Eu îţi ridic obligaţia, de a-mi răspunde în vreun fel!

O tu sărac măgar, cât de rău îmi pare acum, că te-am speriat! Tu ai aici sigur înfăţişare omenească, care o primesc toate animalele în lumea spiritelor, pentru că sunt oameni vrăjiţi, bineînţeles de cel mai prost fel. Dar de aceea eşti tu totuşi ceea, ce ai fost tu pe pământ. Fii de aceea numai blând, săracul meu măgar prostănac! Cât de rău îmi pare, că mai înainte am crezut că posedezi înţelepciune omenească, da chiar pe acea cerescă! Da, tu drăgălăşul meu măgar, nu te superi din această cauză pe mine?”

Episcopul Martin arată aşa de parcă ar vrea să muşte şi doreşte să-i răspunda aşa una sănătoasă, aşa cum se spune, acelei chinezoaice. Dar pentru că prin aceasta a scăpat de obligaţia de a răspunde, înghite toate aceste complimente şi pleacă modest de la Chanchah a sa, care nu-l scapă totuşi din priviri.

[Hoper]

Capitolul 102
Remarcile bune ale lui Borem despre legătura interioară cu Domnul şi despre tratamentul naturiilor stoice

Borem merge spre el şi vorbeşte: “Frate Martin, cum este acum cu curajul tău? A devenit deja prea mic, sau îţi va deveni în scurt timp?”

Vorbeşte episcopul Martin: “Lasă-mă, este groaznic! La aceşti chinezi pare să măi fi rămas ceva din poezia veche asiatică, iar aceasta este toată înţelepciunea lor spirituală. În tot restul sunt cu siguranţă cel mai prost popor de pe pământ. Cei din Australia, Noua Zeelandă sau Honolulu trebuie să fie nişte inteligenţi faţă de aceste capuri goale!

Imaginează-ţi - ce crezi tu, dragă frate, ce mă crede ca sunt, minunăţia Pekingului? Ah, este de-a dreptul absurd! Ascultă, nici mai mult nici mai puţin decât un adevărat măgar! Nu a folosit aceasta ca metaforă, ci în adevăratul sens al cuvântului, un măgar! Permite-mi, frate, aceasta este prea dur!”

Vorbeşte Borem: “Intr-adevăr este ceva dur, un stăpân de casă - şi mai ales un stăpân ceresc de casă, să-l crezi un adevărat măgar! Dar nu-ţi face probleme din această cauză. Căci numai pe această cale ai putut scăpa de obligaţia care ţi-a impus-o ea. Şi aceasta trebuie să-i multumeşti numai Domnului, care a înclinat aşa acest lucru spre binele tău şi a lui Chanchah. Fii de aceea numai liniştit şi înghite toate lucrurile care le-ai primit; la momentul potrivit va intra iar totul în balanţă.

Ştii tu, dragă frate Martin, pe viitor, dacă nu te-ai mai încrede în faptul că eşti stăpân al casei, vei scăpa de o sută de ori mai uşor şi vei putea să suporţi totul. Şi cu Chanchah te vei înţelege mai bine.”

Vorbeşte episcopul Martin: “Da, ai dreptate! Eu înţeleg acum, că nu mai trebuie să fiu stăpânul casei, deoarece s-a mutat aici Domnul. Dar gâdila totuşi enorm câteodată să fi cineva! Eu sunt de-acord că cel mai bun lucru este faptul, să nu fii nimic!

De la aceste vorbe proaste din partea chinezoaicei sunt eu iar în ordine, adică eu i-am iertat prostia. Dar, că nu voi fi pe viitor prin jurul ei, este de la sine înţeles şi de aceasta poţi fi asigurat. Căci dacă am fost deja odată declarat, ca fiind un măgar, nu voi merge tot aşa a doua oară pe gheaţă!”

Vorbeşte Borem: “Frate, tu ai totuşi dreptate, dar nu vorbi prea tare. Această Chanchah este atentă la fiecare gest şi trăsătura cu cei mai ascutiţi ochi. Ştii, în ea nu este nimic rău, doar dorinţa mare, să afle marile mistere a ţării ei aici în lumea spritelor. De aceea este aici interesată de totul, pentru a fi sigură de cel mai important punct al credinţei ei.

Aşa că această chinezoaica, aşa se comportă aici toţi acei oameni, în a căror ţară de pe pământ, sunt adesea uzuale cele mai contradictorii şi nenumărate secrete despre starea de aici. Aceasta este în sine o calitate desigur foarte laudabilă a acestor oameni. Dar trebuie totuşi să te comporţi cu aceştia foarte prudent. Ei seamănă cu oameni foarte înfometaţi de pe pământ, cărora nu ai voie să îi laşi imediat, să mănânce pe săturate dintr-o oală, ci de-abia încetul cu încetul, căci altfel ei ar avea mare pagubă în ceea ce priveşte sănătatea lor.

Este desigur adevărat şi lăudabil că aceşti oameni, ţinuţi pe pământ într-un mare întuneric, au acum aici o foame şi sete nemaipomenită, pentru ca să se divulge în sfârşit nenumăratele lor secrete. Dar toate aceste secrete, prin care tocmai se hrăneşte în cea mai mare măsură fantezia şi capacitatea de a face poezie a acestor oameni, sunt la ei înzestrate cu asemenea idei şi imagini, că acestea au ajuns la o creaţie interioară şi reprezintă aproape în totalitate toată fiinţa lor.

Dacă ar fi ei întâmpinaţi cu cea mai curată lumină, aceasta i-ar distruge complet, căci ea ar dizolva aproape de tot fiinţa lor proprie. De aceea trebuie să te comporţi cu ei aproape aşa, ca şi cu o casă veche şi în paragină pe care trebuie numai parţial sa o renovezi, apucându-te de lucru, dacă nu vrei să distrugi de tot casa cu o abordare în general prea puternică. Dar dacă o casă este distrusă, atunci se poate desigur construi una nouă în aceeaşi formă cu componente cu totul noi. Dar cu un om nu se poate face aşa ceva: la el trebuie să rămână toate componentele, căci altfel, el ar înceta de tot, să fie unul şi acelaşi om.

Eu sper că tu m-ai înţeles acum şi astfel fii aşadar atent. Mai ales nu vorbi şi nici nu fă nimic cu aceşti chinezi, decât numai ce Domnul ne va arăta mie şi ţie, căci aşa vor rămâne toate în cea mai bună ordine. De asemenea, nu trebuie să-l întrebi cu voce tare nici pe Domnul şi nici pe mine, ci numai în inima ta. Atunci îţi va fi pus desigur răspunsul în inima ta, tot aşa ca şi mie. Şi eu îl întreb încontinuu pe Domnul, ce este de făcut într-un caz sau în altul. Şi Domnul îmi şi arată în acelaşi moment, ce trebuie să fac şi dacă este necesar, ce să vorbesc cu voce tare!

Fii numai atent, căci chinezoaica se apropie de tine. Nu te gândi la ce vrei să vorbeşti, ci întreabă numai pe Domnul îndată în inima ta şi El îţi va spune imediat în inima ta, ce trebuie tu să vorbeşti! Acum ştii tu toate; fă astfel, căci totul va merge pe fagaşul potrivit. Dar nu trebuie în nici un caz să te jignească faptul, că tu vei fi salutat de Chanchah încă de câteva ori, aşa cum salută un om un măgar adevărat!”

[Hoper]

Capitolul 103
Fructul binecuvântat al umilirii lui Martin

Vorbeşte episcopul Martin acum în inima sa:” Eu îţi mulţumesc cu toată dragostea din inima mea, că Tu mă sfătuieşti în asemenea lucruri atât de importante aşa de limpede, cum nu m-ai sfătuit până acum încă niciodată! De abia acum încep să mă cunosc aşa puţin, ce înseamnă faptul: a fi un om interior şi fiind astfel, să vorbeşti şi să faci astfel de fapte! Acum îmi şi este limpede, ce mi-a spus, sub conducerea Domnului, un locuitor al lunii la prima mea stare de a fi, aici, căruia am vrut să-i vând în mod caraghios prostia mea fulgerătoare ca o înţelepciune cerească.

Da, frate, acum îmi apare totul într-o cu totul altă lumină! Eu văd acum realitate, unde am crezut că zăresc mai înainte încă lucruri făcute prin minuni şi numai lucruri specifice lumii acesteia. Eu îţi mulţumesc, tu frate drag şi mai ales Ţie veşnic, Tu Dumnezeul Meu, Domn şi Tată; da, acum va merge desigur totul bine! În această stare de acum, pot veni o mie de chinezoaice la mine şi eu mă voi comporta cu ele în cel mai bun mod posibil!”

Spune iarăşi Borem în şoaptă:” Da, aşa este; dar tu trebuie să te stapâneşti acum foarte bine! Pentru că, la început, este nevoie de multă învingere de sine, ca să taci cu gura, în acele situaţii în care, din cauza vorbirii intense obişnuite, ar dori pur şi simplu să sară limba din gură.

Câteodată nu-i pune Domnul cuiva imediat răspunsul în inima sa din motive foarte înţelepte, aşa cum am vrea să le avem noi adesea. Dar atunci trebuie, să aştepţi foarte liniştit şi calm în toată dragostea şi supunerea, până ce Domnul îşi aduce aminte, să pună răspunsul dorit în inima noastră!

Daci, să iei în considerare şi aceste reguli de comportament, dragă frate, căci atunci totul va merge foarte bine! Acum, însă, înzestrează-te; uite, ea este deja acum la tine, aceea care te-a supravegheat aşadar foarte intens!”

Vorbeşte episcopul Martin în inimă: “Acum vine ea cu siguranţă cu o întreagă legiune de măgari în toată realitatea. Eu, însă, îi voi suporta pe toţi, tot aşa cum suporta liberul univers ceresc oştirea nesfârşită de stele, pământuri şi sori, fără să devină obosit, făcând acestea. În numele Tău, Doamne, să vină acum, ce-o vrea! Pe spatele meu răbdător să-şi găsească aşadar loc foarte comod unele cruci şi cruciulite, că eu le voi suporta cu siguranţă în toată dragostea şi răbdarea. Deci numai înainte în numele Domnului!”

[Hoper]

Capitolul 104
Impăcarea dintre chinezoaică şi Martin - Despre jignire şi iertare în spiritul chinezesc

Chanchah păşeşte aşadar în faţa episcopului Martin, îi zâmbeşte drăgăstos şi prietenos şi vorbeşte cu o voce foarte prietenoasă şi feciorească gingaş mişcătoare:” Dragă prietene, tu te-ai îndepărtat de mine în mare tăcere mai înainte, atunci când ţi-am arătat bănuiala mea care cere desigur foarte multe scuze despre unitatea fiinţei tale, pentru că nu mi-ai dat nici un răspuns la întrebarea mea. Eu trag din aceasta concluzia, că bănuiala mea te-a jignit cu siguranţă foarte tare? Dacă aşa este cazul, atunci iartă-mă, după ce tu mă vei fi bătut înainte îndeajuns conform bineplăcerii tale. Fii numai atunci iarăşi buna cu mine, fiindcă eu îţi dau cea mai sfântă asigurare că, după aceea, eu nu te voi mai întreba nimic şi încă mai puţin, nu te voi mai jigni nicodată cu nici o privire şi cu nici un cuvânt.

Credinţa şi obiceiurile din ţara mea, pentru care eu nu sunt de vină, sunt într-un asemenea fel, că acei oameni puţin mai modeşti în ceea ce priveşte fiinţa lor, sunt consideraţi ca fiind animale. Eu am crezut că am de-a face cu o asemenea descoperire la mintea ta şi te-am considerat astfel tot un animal. Eu însă m-am convins împotriva credinţei mele, că tu nu eşti nici pe departe, ceea ce eu te-am considerat într-un mod prostesc.

Mie mi-a părut rău imediat de concluzia mea eronată şi am vrut să-ţi cad la picioare. Dar, fiindcă am văzut, cum tu ai avut desigur ceva important de vorbit cu fratele şi n-am vrut să te deranjez, aşa că am aşteptat, până ce tu însuţi te vei îndepărta de acest frate. Însă, pentru că a sosit momentul pe care mi l-am dorit intens, de aceea fac eu aşadar, ceea ce eu trebuia să fi făcut deja de mult: eu cad la picioarele tale cereşti şi te rog, să-mi aplici o pedeapsă corporală dreaptă şi după acea, te rog pentru iertarea a toată vina pe care ţi-o datorez ţie, tu minunat mare cetăţean al tuturor cerurilor!” Cu aceste cuvinte îi cade ea lui Martin la picioare.

Martin însă, foarte mişcat de rugătoarea încântătoare, spune:” O tu Chanchah într-adevăr cerească, eu te rog, scoală-te numai imediat în picioare! Aşadar, ce ţi-a venit în minte! Eu - pe tine - tu femeie cerească - să-ţi aplic o corecţie? Eu, care te-aş putea mânca pur şi simplu de atâta dragoste sau să te înghesuiesc cu totul în înlăuntrul vieţii mele! Crezi tu oare, că şi eu aş fi cam un chinez aşa de nemilos? Oh, de asta să mă fereasca marele, sfântul şi adevăratul Lama! Ridică-te numai repede în picioare, fiindcă astfel eu nu te pot vedea nici un minut mai mult, tu Chanchah a mea cerească!”

Chanchah se ridică aşadar repede în picioare şi spune:” O tu prieten drag, în ţara ta trebuie totuşi să fie oameni mult mai buni decât în marea împărăţie, în care eu m-am născut pe pământ. Pentru că uite, la noi tocmai nu se iartă aşa de uşor o jignire făcută cuiva, precum tu mi-ai arătat-o cu atâta bunătate nemaipomenită.

Dacă la noi ai jignit pe cineva, atunci lucrurile stau aşa, că trebuie să te arunci cu faţa în jos şi să-l implori astfel pe cel jignit, să-ţi aplice mai întâi o corecţie dreaptă, ba chiar la jigniri grele se cere moartea şi de-abia după aceea, iertarea vinei. Pentru că ei mărturisesc şi spun toţi acolo: O jignire se poate îndrepta în totalitate doar printr-o contrajignire corporală. Atunci când s-a recompensat astfel jignirea, de-abia atunci poate să-l roage jignitorul pe omul de corecţie jignit, să-l ierte şi în inima sa.

Vezi, aşa stau lucrurile la noi! De aceea nici nu trebuie să ţi se pară prea straniu, dacă tu vei descoperi la mine probabil încă multe lucruri, care nu sunt în concordanţă cu obiceiurile ţării tale. Fiindcă la noi sunt legile foarte vechi şi nesfârşit de severe. Vai de acela, care va îndrăzni acolo, să interpreteze aceste legi foarte vechi numai cu puţin mai atenuant, chiar dacă legile rămân încă acelaşi neschimbate, pe care Lama însuşi le-a dat din ceruri primei perechi de oameni.

Dar să ştii tu, dragă prieten, la voi aici sunt legile blânde şi pline de dragoste. Atunci eu nu mai trebuie, după ce eu probabil nu voi mai avea veşnic nimic de-a face cu legile ţării mele, cu siguranţă să nu mă mai comport conform acestora. De aceea, eu mă voi ţine de legile voastre şi nu voi greşi cu siguranţă niciodată faţă de ele! Ce părere ai tu în această privinţă?”

[Hoper]

Capitolul 105
Porunca cerească a dragostei şi efectele ei mântuitoare

Vorbeşte episcopul Martin:” O îndrăgita mea Chanchah, eu sunt de părere că tu ai cu aceste spuse foarte mare dreptate. Numai că trebuie să-ţi mărturisesc aici deschis, că noi cetăţenii cerului nu avem de fapt nici o lege, ci vegetăm fără legi în totalitate o cea mai liberă viaţă în Dumnezeu. A vegeta în Dumnezeu, Domnul, înseamnă însă - a trai veşnic în toată dragostea. Dragostea face totul liber şi nu cunoaşte nici o lege în afară de ea. De aceea noi nici nu avem, aici, nici o lege, decât acea singură, a dragostei, care lege nu este însă o lege, ci numai libertatea veşnică şi desavârşită a tuturor fiinţelor. Inţelegi tu aceasta?”

Spune Chanchah:” Da, eu înţeleg şi sunt acum foarte bucuroasă, ca înţeleg o asemenea învăţătură bună. Dacă dragostea - chiar şi acolo unde trebuie ea ţinută foarte secretă - face o inima iubitoare atât de peste măsura de fericită: oare cât de fericiţi trebuie să fie tocmai aceea, care se află doar sub singurul sceptru al dragostei şi nu cunosc un altul. Da, da, dragostea, dragostea - unde ea este lege, acolo bineînţeles că trebuie toţi oamenii, sub o asemenea lege, să se afle în cea mai mare fericire!

Ce îi foloseşte unui om toată strălucirea soarelui, dacă îi lipseşte căldura lui? Pentru ce tot aurul şi toate pietrele preţioase, dacă în proprietarul lor pulsează ca gheaţa, care dă se spargă, o inima rece, împietrită? O prietene, tu mi-ai spus acum un lucru sfânt. Eu încep deja să remarc, ce a vrut să indice cu asta prietenul tău mie foarte scump, atunci când el spunea: „Dragostea ta pentru Mine îţi va oglindi totul!” Da, da, această dragoste mi-a trădat deja multe şi inima mea îmi spune, ca ea îmi va arăta încă mult mai multe!

Şi eu vă iubesc, însă, cu toată fierbânţeala soarelui la amiază şi mai ales pe acela, care îmi este încă dator cu numele său. Tu trebuie totuşi să mă ierţi, ca eu îl îndrăgesc pe acel prieten şi frate al tău mult mai mult decât pe tine. Eu nu ştiu de fapt de ce, căci el nu este în fond mai frumos decât tine şi fratele tău Borem şi nici măcar nu are o îmbrăcăminte mai frumoasă. Dar ceva este în ochii săi mari şi albăştri, ceva nedescris de atrăgător şi gura lui are aşa un fel de expresie stranie şi asemănătoare zeilor, că sunt dusă în cea mai mare ispită, să cred că înfăţişarea sa nesfârşit de drăgăstoasă ar fi exact chipul lui Lama!

Da, eu îţi spun, dacă eu întreb aşa inima mea în toată înfierbânţeala dragostei pentru acel unul, atunci ea îmi spune: „O Chanchah, pentru mine este acesta marele şi sfântul Lama! Oare cine altcineva ar putea vorbi într-un fel atât de ceresc, cine altcineva ar putea crea un smochin împreună cu fructe coapte cu desăvârşire şi îl dăruieşte atunci acestei Chanchah care îl iubeşte peste toate, toate, toate, ca semn viu al dragostei sale? Oare cine altcineva ar putea avea chiar asemenea ochi dragi şi minunaţi şi chiar o asemenea gură frumoasă şi foarte cerească - decât singurul Lama cel mai îndrăgit de inima mea!"

Ştii tu, dragă prietene, astfel vorbeşte bineînţeles numai inima mea, dar nu şi mintea mea. Chiar dacă mintea mea ar vrea şi ea să urmeze cu multă plăcere celei mai frumoase voci a inimii, dacă ea n-ar trebui să se teme, că ar face un păcat. Fiindcă mintea este acolo, unde inima îşi ia cea mai mare parte, tocmai un judecător nu prea sever şi zeifică cu drag acelaşi lucru, care este a inimii.

Tot aşa stau lucrurile acum şi în privinţa mea: inima mea zeifică acele minunăţii şi mintea ar face cu multă plăcere acelaşi lucru, dacă ea ar fi numai singura minte şi n-ar avea încă o grămadă de alte minţi în jurul ei.

Dar eu voi lepăda acuşi celelalte minţi şi voi urma numai mintea inimii mele. Poate că aşa voi ajunge mai repede la scopul potrivit decât altfel! Dacă aici oricum nu există o altă lege decât numai acea a dragostei, voi fi acuşi împăcată cu mintea mea uscată. Ce spui tu, draga frate, la toate acestea?”

Vorbeşte episcopul Martin:” Chanchah a mea cea mai dragă, la aceste vorbe ale tale se poate spune pentru moment foarte puţin. Urmează-ţi tu numai inima, căci aşa nu vei păşi pe o cale prea strâmbă. Cu timpul va ajunge atunci şi mintea ta într-o lumină potrivită. Mai mult într-adevăr că nu pot să-ţi spun acum la toate vorbele tale cele mai frumoase.”

[Hoper]

Capitolul 106
Martin în dilemă din cauza întrebărilor următoare din partea lui Chanchah

Spune Chanchah:” O prietene drag, ştii tu, eu te îndrăgesc foarte mult, nu te pot însă întreba mai multe lucruri în continuare, fiindcă mi-am propus, să nu te mai deranjez aşa uşor mai departe cu încă vreo întrebare care este probabil gândită cu prea puţină înţelepciune. Dar totuşi trebuie tu să-mi socoteşti aici încă odată cu bine următoarea afirmaţie:

Uite, eu observ foarte bine din cuvântarea ta şi din expresia feţei tale, că tu devii întotdeauna foarte jenat, de câte ori eu încep să vorbesc cu tine în oricare privinţă, care are de-a face cu prietenul şi fratele tău ceresc. Oare de unde provine această jenă?

Eşti tu oare de aceea gelos, că inima mea îl preferă pe acela cu mult mai mult decât pe tine? Sau nu eşti tu un adevărat prieten şi frate al său, aşa cum tu pretinzi a fi? Te supără oare în ascuns în inima ta, că acela, pentru mine până acum încă om minunat fără nume, te întrece nemăsurat de mult în oricare formă de desăvârşire spirituală? Sau îţi stă cumva în drum frumuseţea sa masculină şi dumnezeiască? Sau nu-ţi place cumva ochii şi gura lui, care bineînţeles că întrec tot aşa cu mult pe ai tăi împreună cu ochii tăi, precum toată fiinţa lui aleasă pe a ta, chiar dacă tu araţi cu mult mai strălucitor decât el?

Vezi, dragă prietene, aceste întrebări sunt pentru mine foarte importante. Eu doresc răspunsurile acestor întrebări tot aşa de mult, ca un călător în deşertul de nisip fierbinte care îşi doreşte un pahar cu apă rece, dacă îl chinuie o sete arzătoare. De aceea, dacă tu simţi dragoste în inima ta, să nu cumva să eziţi şi să nu-mi răspunzi sincer la aceste întrebări importante. Dacă tu nu vei face aceasta, atunci se va îndepărta Chanchah de la tine şi nu te va mai întreba niciodată ceva!”

Episcopul Martin face iarăşi o faţă nedumerită din cauza acestor puncte de întrebare. Pe din afară îşi arată el o expresie a feţei, de parcă ar gândi intens, cum ar putea el să-i răspundă minunatei Chanchah la întrebările ei în cel mai politicos mod posibil. În interior însă, aşteaptă el înfricoşat, dacă Eu nu-i voi pune acuşi vreun răspuns, bineînţeles excelent în inima sa. Eu însă îl las pe bunul Martin şi de această dată din motive întemeiate şi înţelepte să se zabată puţin, cum voi obişnuiţi a spune.

Fiindcă Martin o lasă să aştepte cu răspunsul dorit în această formă pe frumoasa Chanchah deja o garmadă de timp cu o sumedenie de expresii ale feţei promiţătoare, devine ea deja puţin nerăbdătoare. Ea începe mai întâi să-l măsoare cu importanţă pe el cu ochii ei mari din cap până în picioare, ceea ce îl jenează cu atât mai mult pe Martin şi îl face mai încurcat, negăsind nici un răspuns potrivit.

Frumoasa Chanchah îl lasă pe Martin să se gândeasca încă un timp scurt, pentru că ea încă mai aşteaptă vreun răspuns din minele sale aparent înţelepte. Dar, fiindcă nu apare nici un răspuns dorit cu toate că expresiile feţei lui arată într-un fel pregătite şi aparent înţelpte să dea un răspuns potrivit, i se sfârşeşte în final răbdarea. Ea spune:

(Chanchah)” Dragă prietene şi frate, eu văd că tu ori nu poţi să-mi dai nici un răspuns, nu vrei sau foarte probabil nu ai voie să mi-l dai! Dacă nu poţi să-mi dai un răspuns, atunci eşti tu scuzat. Pentru că ar fi foarte nechibzuit, să ceri de la cineva mai mult, decât el este în stare să dea. Tu mă înţelegi desigur, ce vreau eu să spun cu aceasta, presupunând că în tine locuieşte atâta înţelegere!

Dacă nu ai voie să-mi dai un răspuns, eşti tu şi atunci de scuzat. Fiindcă şi în acest caz este limpede, că aici se află cineva, care îţi impune cu exactitate din desvârşirea puterii sale, care locuieşte în el, ce ai voie tu să vorbeşti şi ce nu ai voie. În acest caz ar fi atunci şi din partea mea o prostie, să cer ceva de la tine, trecând peste lege; eu ca o chinezoaică ştiu, ca nu oricare altul, să respect legile.

Dacă însă nu vrei să-mi dai nici un răspuns, chiar dacă tu probabil ai avea voie să faci şi ai putea, atunci eşti tu un om gelos şi rău. Şi îmbrăcămintea ta strălucitoare este asemenea cu blana unei gazele, în interiorul căreia se află însă totuşi o hienă răpitoare. În acest caz tu nu eşti de loc de iertat şi nu meriţi nimic altceva decât deplinul dispreţ al inimii mele.

Deoarece nu mi-ai dat nici un răspuns la întrebările mele anterioare importante, răspunde-mi totuşi la unul sau la altul din aceste trei puncte de întrebare, ca eu să ştiu să mă comport ca nou venit în această lume şi mai întâi şi în casa ta! Dar eu te rog din cea mai adâncă temelie a inimii mele: vorbeşte aici adevărul şi nu-mi rămâne în nici un caz dator cu răspunsul!”

Martin devine astfel încă de zece ori mai încurcat decât la întrebările anterioare. Pentru că dacă spune: „Eu nu pot!” - atunci minte. Dacă spune însă: „Eu nu vreau!” - şi atunci minte el şi îşi încasează peste toate şi dispreţul a mult iubitei sale Chanchah. Dar dacă spune: „Eu nu am voie!” - atunci el se expune evident la întrebări următoare, cine i-ar fi interzis asta şi de ce. La amândouă întrebările este atunci necesar ca el să răspunda, dacă el nu vrea să plece forţat de ruşine de la Chanchah.

Atunci când Martin al nostru ajunge în încurcătură din pricina acestor ultime trei întrebări ale lui Chanchah, vin Eu chiar atunci înapoi la Chanchah, întorcându-mă de la acea societate şi preiau Eu însumi faptul de a răspunde acele trei întrebări de mai sus şi astfel scuza sincerului Martin, devenit peste măsura de încurcat.

[Hoper]

Capitolul 107
Invăţătura Domnului către noua cetăţeancă cerească curioasă
Pilda despre sacul legat - Liniştirea lui Martin

Atunci când Eu mă reântorc la Chanchah de la oamenii ţării ei, vrea ea să vină imediat la Mine. Ea se plânge din cauza purtării episcopului Martin şi cum ea nu se mai pricepe acum, cum să afle de la el răspunsurile la întrebările ei.

Atunci îi spun Eu ei:” Ascultă, draga Mea Chanchah, tu îl pui însă pe fratele Meu într-o încurcătură imensă! Nu te gândeşti la instrucţiunile secrete, care pot foarte uşor să-i lege limba pe din afară pentru binele tău veşnic? De aceea trebuie tu, în viitor, cu el, unul din cei mai scumpi prieteni ai mei, totuşi să te porti puţin mai cruţător, căci altfel doar îl pui în cea mai mare încurcătură şi îi pricinuieşti inimii sale multă durere.

Vezi, în ceea ce priveşte primele şase întrebări ale tale, nu este într-adevăr nimic de găsit în acest prieten şi frate din toate acelea, ce tu ai presupus despre el. În afară de faptul că el devine evident puţin jenat dintr-un motiv foarte înţelept, de câte ori tu vrei să vorbeşti cu el despre Mine. Dar încurcătura lui are un cu totul alt motiv decât acela pe care l-ai fi presupus tu vreodată. Astfel el nici nu-ţi poate da un răspuns la întrebările tale, fiindcă în ele nu constă absolut de loc adevăratul motiv al jenei sale.

Însă, în ceea ce priveşte ultimele trei întrebări ale tale, tot aşa nu poate el să ţi le răspunda de aceea, că tu n-ai cerut adevăratul motiv al jenei sale în primele tale întrebări şi nici n-ai putut să-l ceri, căci tu însuţi totuşi n-ai putut să-l cunoşti. Dacă el ţi-ar fi dat oricare răspuns afirmativ sau negativ, atunci el ar fi trebuit să-ţi spună un neadevăr. Aceasta este însă aici, în împărăţia cerească, cea mai evidentă imposibilitate, fiindcă aici nu poate nimeni vorbi un neadevăr, chiar dacă el ar vrea să-l şi spună. De aceea a rămas prietenul Martin, care te iubeşte foarte mult, foarte tăcut şi a vrut să îndure totul de la tine, decât să te mintă pe tine, Chanchah sa iubită, doar numai cu un cuvinţel! N-a fost aceasta foarte lăudabil din partea lui?”

Spune Chanchah şi ea puţin cam încurcată: ”Ah, tu cel mai minunat prieten, dacă aşa stau lucrurile în privinţa domnului casei noastre, atunci bineînţeles că îmi pare nesfârşit de rău, dacă eu am fost motivul unei dureri, sigur semnificative, a inimii sale. Oh, numai dacă aş putea să îndrept iarăşi aceasta!

Da, da, mă doare foarte cumplit! Fireşte că nu pot să am într-adevăr o vină la acestea. Fiindcă tu, prietenul meu minunat şi puternic, doar poţi să şi înţelegi, că sunt un străin şi nu ştiu, ce şi cum este voie să întrebi aici ceva. Pentru că mi-ai dat însă o indicaţie acum, cum să întreb aici, mă voi ţine desigur în viitor de ea. Dar numai acest lucru spune-mi mie, de ce de fapt nu poţi primi aici un răspuns pe deplin la o întrebare pusă cu stângăcie şi neânţeleaptă, în care nu există un veritabil motiv de răspuns?”

Spun Eu: ”Draga Mea Chanchah, uite, aceasta este foarte simplu: Tu mi-ai da Mie un sac, legat tare, cu rugămintea: „Prietene, deschide-mi sacul şi dă-mi din acesta o mie din cele mai frumoase pietre preţioase!” Eu însă te întreb atunci: „Ştii tu oare foarte exact, că se află în acest sac o mie de pietre preţioase?” Tu ai vorbi atunci: „Nu, asta nu ştiu cu siguranţă, ci numai presupun!”

Vezi, dacă Eu aş ştii însă, pe lângă, foarte exact, că în acel săc nu numai că nu există pietre preţioase, ci se află un torent întărit, aş deschide totuşi sacul după voinţa ta şi ţi-aş da conţinutul său de ocară în loc de cele o mie de pietre preţioase: - Oare ce ai crede despre Mine, dacă tu ai afla atunci totuşi că Eu - chiar dacă ştiam bine ce conţine sacul - am vrut să te ruşinez pentru neştiinţa ta? N-ai spune tu atunci: „Prietene, dacă ai ştiut, ce conţine sacul, de ce l-ai deschis atunci şi nu mi-ai spus înainte adevărul deplin?”

Uite, acelaşi caz este şi aici cu o întrebare nesigură. Aceasta este şi ea un sac, legat tare, pe care Martin trebuie să-l deschidă şi să-ţi dea din el, ceea ce tu ceri. Dar, fiindcă nu se află înăuntru, ceea ce vrei tu - spune, ce să facă el într-un asemenea caz? Să deschidă el săcul sau să n-o facă? Să o ruşineze pe aceea pe care o iubeşte atât de insistent, care a pus aşadar toată inima lui într-o ocupaţie deplină? Ce părere ai tu, minunată Chanchah?”

Spune Chanchah:” Ah da, ah da, prietene al meu drag, dacă tu vorbeşti, atunci fireşte că totul mi se pare atât de limpede şi eu admit acum înaltul adevăr a toate acelea, ce le spui tu. Dar nu aşa este, când vorbeşte prietenul Martin! Cu cât mai îndelungat şi cu cât mai mult vorbeşte el, cu atât mai întunecat şi de neânţeles mi se pare atunci totul, orice ar vorbi el. Atunci doar sunt nevoită, să pătrund tot mai departe şi mai adânc în el prin tot felul de întrebări, la care el nu mi-a răspuns precis la nici măcar una.

Dacă el mi-ar răspunde la o întrebare foarte precis, atunci eu cu siguranţă că nu l-aş mai fi întrebat mai departe. Sau dacă el mi-ar fi arătat cel puţin, cum tu ai făcut-o acum, cum trebuie să întrebi aici, pentru a primi un răspuns, dacă trebuie într-adevăr să întrebi aici, pentru a primi un răspuns, sau dacă este într-adevăr voie să întrebi aici! Dar uite, prietene al meu minunat, despre toate acestea nu a fost vorba, când am vorbit cu Martin. De aceea cred că tu şi Martin mă puteţi considera iertată, dacă eu m-am rătăcit prea departe cu întrebările mele, care au fost cu siguranţă supărătoare pentru bunul prieten Martin.

Ah prietene, dar aici şi felul de a fi este straniu! Oriunde ai întoarce privirea, se văd numai minuni peste minuni. Ah şi minuni, de care pământul nu are nici un habar! Dar cine ar putea la asemenea apariţii, pe care el nu le înţelege, să nu-i întrebe pe acei mai iniţiaţi, ce înseamnă aceea sau cealaltă? Care este acela, care face aşa ceva? Dacă aici este cerul, unde este Lama, care l-a înfiinţat? Spune-mi tu, prietene al meu iubit peste toate, nu sunt acestea nişte întrebări naturale şi prin starea minunată de a exista aici, întrebări peste măsură de scuzabile?!”

[Hoper]

Capitolul 108
Pilda referitoare la educarea deşteaptă a copiilor

Spun Eu:” Intr-adevăr, eu îţi spun, draga mea Chanchah, aceasta şi încă multe alte mii de întrebări sunt scuzabile. Dar ştii tu, totul îşi are aici, ca pe pământ, timpul său potrivit.

Uite, pe pământ sunt copiii cei mai dornici de a mânca, dar şi cei mai dornici de a ştii. Ei sunt aproape încontinuu flămânzi, vor să ştie totul până în temelie şi îi întreabă de aceea tot timpul pe oamenii, în care se încred, despre tot felul de lucruri. Eşti tu oare de părere că ar fi bine, dacă stomacurile acestor micuţi ar fi încărcate prea tare cu tot felul de mâncăruri, după care gâtlejul lor foarte inflamabil simte o cerinţă intensă? Şi să mulţumeşti curiozitatea lor prin a răspunde tot timpul la toate acelea, despre care ei întreabă?

Vezi, părinţii înţelepţi pun acolo copiilor lor un frâu potrivit şi îi conduc astfel într-un mod natural şi moral pe calea cea bună spre frumosul scop al dezvoltării masculine! Parinţii proşti însă, care le îngăduie toate copiilor lor, uitându-se numai la ochii lor, fac din aceştia maimuţe în loc de oameni. Carnea lor hrănită prea în abundenţă devine plină de senzorialitate şi spiritul lor greoi şi în sfârşit foarte nereceptibil pentru toate lucrurile măreţe, bune şi adevărate, cum ţi-au arătat pe pământ mai ales în ţara ta cu siguranţă destul de limpede mii şi mii de exemple.

Însă, aşa că pe pământ, deci şi aici este astfel. N-ar folosi nimănui, să mănânce şi să ştie imediat totul, ci numai încetul cu încetul, cum poate să cuprindă capacitatea de a recepta a fiecăruia. Astfel conduşi, devin atunci cei mai tineri copilaşi de aici tot mai tari şi pot suporta mai multe cu trecerea timpului, până ce ei devin destul de puternici şi capabili pentru primirea a celui mai înalt scop.

Şi tot aşa eşti şi tu crescută de noi trei, împreună cu toţi aceştia pe care îi vezi tu aici. De aceea, ascultă numai pe deplin în toate privinţele, căci aşa tu însuţi îţi vei putea răspunde cu desăvârşire foarte simplu şi acuşi la toate întrebările tale! Eşti tu aşadar mulţumită cu aceasta?”

[Hoper]

Capitolul 109
Intrebarea de fond a chinezoaicei şi întrebarea în contradictoriu foarte critică a Domnului
Povestirea floarei de dimineaţă şi a celei de seară

Martin îşi arată o faţă foarte prietenoasă în timpul învăţăturii Mele către chinezoaica dragă şi îmi mulţumeşte peste toate măsurile în inima sa.

Chanchah spune însă:” O tu minunat prieten al inimii mele şi al vieţii mele! Tu ai fireşte foarte mare dreptate cu fiecare cuvânt, care iasă din gura ta. Totuşi nici Chanchah nu este de vină, că ea este un asemenea suflet de copil, vrând să cunoască toate. Dar eu, săraca ta Chanchah, îmi voi pune de acum încolo frâu inimii mele şi voi fi asemenea unei flori de câmpie, care se desface prin lumina şi căldura soarelui lui Lama, hrănită din picăturile de rouă a dragostei de dimineaţă a lui Lama, în sfârşit şi vasele de fructe umplute cu sămânţa vieţii.

Ah, marele şi sfântul Lama trebuie totuşi să fie nesfârşit de bun, înţelept şi puternic, fiindcă tot, ce face El, sunt rânduite atât de bine şi de înţelept! Ah, ah, dacă eu aş avea voie numai o dată să savurez nesfârşita fericire, să-l văd numai de departe doar pentru câteva momente! O spune-mi, tu minunatule, voi fi oare vreodată demna de această mare fericire? Dacă s-ar întâmpla numai o dată - nu contează când -, atunci vreau eu să mă mulţumesc cu desăvârşire pentru toate timpurile veşnice şi vreau să urmez totul şi să fac, orice vreţi voi să-mi impuneţi. Dar numai pentru aceasta daţi-mi o speranţă bună şi dreaptă!”

Spun Eu:” O tu drag copilaş! Eu văd deja, că Lama îţi stă cel mai mult la inimă. Şi aceasta este foarte lăudabil din partea ta. Dar tu îmi spui şi Mie întotdeauna - şi Eu observ aceasta din ochii şi vorbele tale -, că Mă iubeşti peste toate măsurile. Dar vreau să aflu de la tine totuşi dacă Mă iubeşti pe Mine sau pe Lama al tău mai mult! Intreabă-ţi inima şi spune-mi atunci!”

Chanchah devine acum foarte jenată şi îşi lasă privirea în jos. Inima ei se aprinde din ce în ce mai tare cu dragoste pentru Mine, iar aceasta simte ea măreţ. De aceea ea, care tot timpul vorbea, nu putea acum să scoată nici un cuvânt. După un timp o întreb Eu încă odată, dacă îmi poate da acest răspuns. Acum vorbeşte ea, aşa de parcă i-ar fi necajită toată fiinţa:

(Chanchah) “O tu irisul meu, o tu altar de foc al inimii mele! Vezi, când încă am fost acasă pe pământ de partea mamei mele şi am fost o fată de 13 primaveri, am întrebat-o pe mama mea, ce trebuie să faci, ca să-l iubeşti pe sfântul Lama peste toate.

Atunci a vorbit mama mea înţeleaptă: „Ascultă tu, iubita mea fiică: plantează în grădina două flori la fel, una către răsărit - aceea să fie a lui Lama - şi cealaltă spre apus, iar aceea să fie a oamenilor. Pe ambele să le îngrijeşti la fel de mult şi uită-te cum vor creşte şi cum se vor desface. Dacă va creşte mai bine floarea dinspre apus decât cea dinspre răsărit, atunci va fi acesta un semn că tu iubeşti mai mult lumea decât pe sfântul Lama. Dacă vei observa la ambele flori opusul, atunci este dragostea ta pentru Lama mai mare decât pentru oameni.”

Eu am făcut imediat ce m-a sfatuit mama mea înţeleaptă. Dar pentru că mă temeam că floarea lui Lama va rămâne în spatele acelei a oamenilor, o îngrijeam în secret de două ori mai mult decât cea a oamenilor. Dar iată, cu toată hărnicia mea a rămas floarea lui Lama în urmă cu dezvoltarea sa!

Eu am spus totul mamei mele. Aceasta m-a liniştit prin înţeleapta ei învăţătură, la care a spus: „Vezi, tu drăgălaşa mea fiică; Lama a vrut să-ţi arate prin aceasta, că pe El, care locuieşte în lumina de nepătruns, poţi să-l iubeşti numai prin faptul, dacă îi iubeşti pe oameni cum te iubeşti pe tine însuţi. Căci cine nu îi iubeşte pe aceştia, pe care îi vede, cum poate să-l iubească pe Lama, pe care nu-l vede?”

După aceasta am udat mai des floarea dinspre apus decât cea dinspre răsărit şi iată deodată a început să crească cea de la răsărit mai mult decât cea de la apus! -

Şi aşa fac şi acum! Tu eşti acum floarea mea dinspre apus şi inima mea pentru Lama este cea dinspre răsărit. Pe tine te ud după toate puterile mele, pentru că descopar în tine cel mai perfect duh omenesc şi inima mea creşte extraordinar de tare - dar nu cu Lama, ci cu tine, cu tine!

Tu ai devenit un adevărat Lama al inimii mele! Dar ce va spune marele Lama la timpul Său despre aceasta, El va ştii cel mai bine! Eu trebuie să-ţi mai recunosc, că nu am nici un fel de slabe remuşcări de conştiinţă! Ce spui tu minunatule la toate acestea?”

Vorbesc Eu: “Draga mea Chanchah, Eu am trebuit să aştept un timp după răspunsul tău îmbucurător pentru inima Mea. Aşa trebuie şi tu să aştepţi puţin un răspuns frumos şi bun. Dar bucură-te, de ce răspuns frumos îţi voi da; ţi se va da imediat!”