EPISCOPUL MARTIN - Evaluarea unui suflet din lumea cealalta (Jakob Lorber)

[Hoper]

Capitolul 110
Pregătiri pentru o festivitate cerească
Prima călătorie a lui Martin cu poşta cerească

În acest rastimp, Mă adresez Eu lui Martin şi lui Borem şi le spun lor în secret: “Fraţi şi prieteni, acum aveţi ajutători şi ajutătoare în număr mare. Mergeţi de aceea şi puneţi masa aceea mare în mijlocul acelei mari săli şi umpleţi-o cu pâine şi vin. Luaţi şi fructele coapte din acest smochin şi puneţi-le în număr bogat lângă vin şi pâine pe masă! Căci după ce voi schimba câteva cuvinte cu Chanchah, ne vom întări şi vom mânca cu toţii! Mergeţi şi împliniţi dorinţa şi voia Mea!”

Amândoi mulţumesc în inimile lor pentru această misiune şi merg imediat, să se conformeze să împlinescă acest lucru. Martin cheamă imediat unii dintre preoţii curaţi. Tot aşa şi pe maici, care trebuie să ducă mâncarea, adică vinul şi pâinea şi doamnele-inimii-lui Iisus, au fost însărcinate cu aducerea smochinelor, în timp ce mai devreme au fost ocupaţi preoţii să aducă masa cea mare, care a apărut şi fără tâmplar.

Cei o sută de chinezi se uită cu atenţie la aceasta, căci ei încă nu ştiu ce va ieşi din toate acestea. Mai ales le este străina aducerea mesei mari, deoarece mai devreme nu s-a putut vedea nici o urmă de ea. Căci apariţia smochinului nu-i mai mira aşa de tare, deoarece s-au obişnuit după observări îndelungate cu el.

Tot aşa se miră şi acei părinţi lumeşti, mai ales acele doamne-ale inimii-lui Iisus, despre această nouă activitate care a început în acea sală. Ei sunt puţin fricoşi la aceasta, pentru că nu pot înţelege, ce va ieşi la sfârşit din aceasta. Ei nu pot vedea de acea multă lume din jurul mesei, cum este împodobită masa din plin cu pâine, vin şi smochine.

După ce s-a terminat aranjarea mesei, se duc toţi cei ce au lucrat înapoi la culcuşurile lor blânde. Martin şi Borem, însoţiţi de acea doamnă-a inimii-lui Iisus - adică aceea, care s-a aruncat prima în chip de broască în marea ei interioară - vin iar la Mine şi îmi spun, că totul este gata.

Eu însă le spun: “Totul este bine. Mergeţi afară la gardul grădinii şi uitaţi-vă dacă nu este nimeni, care ar putea lua parte la această masă! Gella (doamnă-a inimii-lui Iisus) rămâi în acest răstimp cu Mine şi ascultă, ce lucruri frumoase îi voi spune dragii Mele Chanchah. Deci aşa să fie, fraţii Mei!”

Amândoi merg imediat afară şi nu se miră puţin, cânde dau aici de o grădină cerească care se întinde aşa de mult, ca le trece cheful de a vedea şi de a auzi şi Martin, care se miră tare, vorbeşte:

(Vorbeşte episcopul Martin) “O frate, vom avea destul de mult de mers, până când vom ajunge la gardul acestei grădini imense! Într-adevăr, această grădină trebuie să fie mai mare decât cea mai mare împărăţie de pe pământ! O Doamne, o Doamne, aceasta este nemărginit, este de neconceput; da aşa ceva se poate întâmpla într-adevăr numai în cer!

O Dumnezeule, o Dumnezeule, uită-te spre răsărit, aleea aceea! Ce minunate coloane de pomi! Şi frate, vezi tu undeva un capăt acestei aleei? Eu nu văd nici unul şi nu se vede nici urmă de vreun gard! Na, frate Borem, cu mersul nostru normal vom avea amândoi mult de lucru, doar ca să ajungem într-o parte la vreun gard. Şi după aceea să mergi pe lângă gard - o Doamne aceasta va fi o adevărată bucată de mers pe jos!

Dar aceasta nu face nimic; să îndeplineşti voinţa Domnului este întotdeauna o bucurie mare şi fericită şi aşa mă bucur şi eu de colindarea acestei grădini! Dar şi la munte vom urca: acolo spre amiază descopar câţiva munţi de o înălţime impresionantă. Şi o Doamne, ia uite spre apus şi spre miază noapte, sunt nişte munţi, cum nu a visat până acum nimeni de pe pământ! Ah, ah, aceste vârfuri, aceste minunate vârfuri! Frate, sunt toate acestea încă în grădina noastră?”

Vorbeşte Borem: “Bineînţeles, căci grădina se largeşte în funcţie de dragostea nostră pentru Domnul şi pentru fraţii şi surorile noastre. Dar ştii tu frate, pentru această grădină cerească a Domnului, care a pregătit-o aşa de minunat pentru noi, există şi un fel de mişcare cerească, care se prezintă în trei feluri: în primul rând cu picioarele, cum este şi pe pământ. În al doilea rând, una plutitoare, adică cea a spiritului, care are viteza vântului. Şi în sfârşit, a treia, cea instantanee, adică cea a duhului, care se mişcă la fel ca fulgerul şi la fel ca zborul unui gând.

Acest al treilea fel de mişcare se foloseşte doar în situaţii extreme. De aceea nu vrem s-o folosim aici, doar pe cea de-a doua, care ne va fi suficienta aici. Metoda pentru aceasta mişcare este voinţa noastră de fier. De aceea avem voie doar să vrem în numele Domnului şi imediat ne vom afla în aerul cerului plutind. În ce parte vom vrea să mergem, în acea parte ne vom mişca cu viteza vântului. - Deci să vrei tu acum şi va merge!”

Martin vrea acum, ce i-a arătat Borem şi imediat plutesc amândoi în aerul cerului liber şi fac o prima mişcare spre răsărit, iar Martin are aşa o bucurie mare despre aceasta, că nu poate să se ajute.

[Hoper]

Capitolul 111
Domnul cu pilda Sa contrarie: cele două plante omeneşti în grădina
iubirii lui Dumnezeu - Domnul devine om

Eu însă deschid gura spre Chanchah şi Gella şi vorbesc aşa: “Draga şi minunata Mea Chanchah, tu mi-ai dat mai devreme un cuvânt minunat, care a fost de aceea aşa de minunat, pentru că l-ai luat din adâncul inimii tale. Eu ţi-am promis ceva mult mai îmbucurător şi iată, de aceea sunt Eu aici şi vreau să-mi ţin promisiunea. Aşa asculta-Mă cu răbdare! Dar nu aştepta vreun discurs lung; iată, Eu vorbesc de fiecare dată puţin şi de obicei spun, cu puţine cuvinte, multe lucruri.

Tu mi-ai dat o pictură de îngrijirea florii tale de la răsărit şi de la apus şi aceasta a fost într-adevăr minunat. Eu îţi dau o altă pictură de răsărit şi de apus şi ea este alcătuită din:

Vezi, la fel ca tu cu floare ta, a plantat bunul Lama în nemărginita grădină a dragostei Sale, doi oameni: unul spre răsărit de inima Lui - şi mai târziu unul spre apus pentru înţelepciunea sa! Primul l-a hrănit cu toată dumnezeitatea Sa, pentru a deveni aşa de minunat ca însuşi Lama şi Lama să fie cât se poate de mulţumit de el! Dar iată, prin aceasta a devenit încăpăţânat, nu vroia să crească, ci a picat de lângă Lama şi îl desconsideră şi până acum peste toate măsurile - cu toate că marele Lama l-ar primi cu braţele şi cu inima deschisă!

Pentru că nu a vrut să crească cel dintâi om, a pus merele Lama cel de-al doilea om spre apus, adică pe lume şi l-a îngrijit şi pe aceasta la fel. Dar şi aceasta s-a uscat după propria sa voie. Atunci i-a părut rău lui Lama, că a creat omul; de aceea a vrut să-şi strice creaţia, tot aşa că un olar care vrea să-şi distruga vasul, pentru că nu vrea să-i reuşească.

Lama a întrebat dragostea Lui şi aceasta a fost de partea celor nereuşiti; El însuşi a devenit om, pentru a fi un exemplu drept oamenilor.

Dar oamenii nereuşiti l-au prins şi l-au omorât pe omul Dumnezeu, cu toate că nu au putut să omoare Dumnezeul din El. Numai puţini l-au recunoscut şi au luat în inimă învăţăturile Sale. Nenumăraţi de mulţi, cu toate că au auzit de El, nu au crezut în învăţăturile Lui şi nu le-au acceptat, ca să devina copii Săi şi atunci, să devina cum este veşnicul lor Tată!

Ce crezi tu oare, trebuie să facă Lama cu astfel de oameni? Să-i mai suporte şi să-i accepte mai departe?

Vezi, aşa de mare este dragostea Lui pentru oameni, că ar muri încă de o mie de ori, dacă ar fi posibil şi folositor! Şi totuşi nu mai vor să-l iubească mai mult decât lumea neânsemnată, ci uită de dragostea Sa cu totul, pentru a se putea agăţa fără pic de conştiinţă de lume. -

O Chanchah, spune, ce merită astfel de oameni? Să fie în continuare îngăduitor Lama şi să suporte încăpăţânărea lor sau să-i strice?”

Vorbeşte Chanchah: “O prietene, tu dragostea mea, acestea sunt plante ale lui Lama destul de rele şi merită o pedeapsă mare! Dar dacă este Lama aşa de nespus de bun, atunci ar putea să cosească aceste plante şi să le ardă, aşa cum au ameninţat stramosii? Eu vreau să spun, că infinitul este destul de mare, cum încep eu să recunosc, pentru a putea ţine undeva astfel de buruieni. Dar să stric ce a avut odată viaţa, nu aş face în locul lui Lama! - Nu crezi tu tot aşa, iubitul meu prieten?

Vorbesc Eu: “Da, da tu drăgălaşă, de aceasta părere sunt şi Eu şi voi face aşa! Dar aşteaptă acum puţin: imediat vor aduce cei doi fraţi oaspeţi cât se poate de ciudaţi şi Eu voi vedea ce vei spune tu despre aceştia. De aceea revino-ţi; căci vei vedea şi vei auzi ceva cât se poate de straniu!”

[Hoper]

Capitolul 112
Satana ca monstru în sală - Gustarea cea întăritoare
Gella îl recunoaşte pe Domnul

După un timp scurt, se deschide uşa sălii. Martin ca şi Borem au fiecare un lanţ tare în mână şi trag, legat bine de aceste două lanţuri, un monstru, care arată aşa de urât, că este deasupra tuturor descrierilor. Aceluia îi urmează încă o sumedenie de monştrii mai mici, care, în ceea ce priveşte urâciunea, nu sunt cu nimic mai prejos decât monstrul principal.

Atunci când Chanchah şi Gella văd aceşti oaspeti, care arată înfricoşător, ele se dau îndărat din cauza fricii prea mari. Chanchah strigă ca dintr-un leşin ameţitor:

(Chanchah) ”O Lama, pentru numele Tău cel mai sfânt, ce ţi-am făcut săracii de noi, că tu vrei acum să ne dai atât de îngrozitor stricăciunii prin Ahrimanul cel mai rău şi prin compania lui cea mai îngrozitoare? ! O tu, prietenul meu cel mai minunat, dacă îţi stă cumva în putere, salvează-ne pe noi şi pe tine şi distruge-l, dacă îţi este posibil! O ce îngrozitor, ce îngrozitor, ce înfăţişări urâte şi înfierbântate de mânie sunt totuşi acestea!”

Spun Eu: ”O Chanchah, nu te teme! Monştrii pe care îi vezi tu aici, sunt în puterea noastră - şi niciodată noi în cea a lor! Aceasta tu totuşi poţi vedea foarte simplu din aceea, pentru că ei fireşte, în ciuda urâciunii lor imense, ei pot fi cu toate acestea ţinuţi în frâu de aceşti doi fraţi.

Deci, nu vă temeţi, ci mergeţi cu Mine în întâmpinarea acelor doi şi ascultaţi acolo, cum acele bestii, la apropierea Mea, încep să urle foarte îngrozitor. Vedeţi, cât de cumplit se vor mişca şi se vor zbate ei. Dar toate acestea să nu vă înspăimânte! Pentru că Eu singur sunt destul de puternic, să distrug complet cu o privire nenumărat de mulţi asemenea monştrii, tot aşa cum Eu am lăsat mai înainte să apară aici acest smochin într-o clipire. - De aceea urmaţi-Mă numai cu curaj! Alături de Mine sunteţi voi veşnic în siguranţă, fiindcă nici o putere nu se poate măsura cu Mine!”

Eu merg aşadar în întâmpinarea lui Martin şi a lui Borem, fiindcă ei au mult de lucru cu acel monstru, pentru a rămâne stăpânii lui.

Martin spune: ”O Doamne, aceştia sunt nişte oaspeţi curaţi; cu aceştia poţi avea o bucurie foarte tare ieşită din comun! Aceştia se potrivesc în această casă ca un pumn pe ochi! Din păcate nu a fost de găsit altceva, de aceea noi am luat cu noi, ce am găsit. Eu trebuie însă să mărturisesc deschis: dacă nu este acesta adevăratul Satan împreună cu frumoasa lui companie, atunci vreau eu însă totuşi să fiu şi să mă numesc, orice ai vrea Tu!”

Spun Eu: ”Fii numai tăcut, Eu am luat aceasta desigur în calcul! Trebuie să fie astfel, pentru învăţătura şi liniştea cea mai adâncă a voastră, a tuturor. Cine vrea să-l recunoască pe Cel mai mare, acela nu trebuie să rămână în neştiinţă despre cel mai de jos. Aduceţi-Mi balaurul mai aproape!”

Cei doi trag foarte puternic de cele două lanţuri, dar acesta nu vrea să meargă mai departe.

Martin spune de aceea: ”Doamne, este imposibil, să mişti mai în faţă această urâciune chiar numai cu un centimetru!”

Spun Eu: ”Atunci lăsaţi-o să stea acolo; legaţi însă lanţurile de stâlpurile acestei săli şi să o lăsăm să se zbată acolo în zadar un timp! Noi însă să mergem între timp la masa pregătită, pentru a ne întări pentru lupta aceasta.”

Spune Martin: ”Ah da, după această excursie a noastră nu ne-ar strica într-adevăr o masă binecuvântată de tine! Este numai bine, că aceşti oaspeţi bestiali sunt acum legaţi în fundul sălii, căci altfel nu ne-ar face bine apetitului nostru priveliştea lor. Şi aerul care îi înconjoară nu miroase a roze de paradis, ci ca sulfur, pucioasă şi murdărie amestecată. Bine că ei se află acum în fundul sălii!”

Spun Eu: ”Bine, bine, fratele Meu, mergi aşadar în faţă şi cheamă-i la această masă pe care am pregătit-o pentru voi toţi. Toţi să se întărească cu ea spre viaţa veşnică a sufletului lor!”

Martin merge aşadar repede în faţă şi îi cheamă pe toţi la masă, unde îi aşteaptă pâine, vin şi o grămadă de smochine minunate.

Toţi se şcoala la chemarea lui Martin şi merg foarte modeşti şi liniştiţi la masa aceea mare.

Atunci când toţi aceşti oaspeţi sunt prezenţi acolo, toţi îşi îndreaptă privirea spre Mine. Pentru că ei cred despre Mine - exceptându-i pe Martin şi pe Borem - că aş fi un trimis al lui Dumnezeu şi nu ştiu încă, că Eu însumi, Domnul, Mă aflu între ei. De aceea sunt ei aşadar de părere, că Eu, ca trimis al lui Dumnezeu, le voi face cunoscute lucruri mari şi importante.

Dar Eu nu spun nimic decât: ”Copilaşi mâncaţi şi beţi toţi, fiecare conform necesităţii sale. De mult deja sunt într-adevăr toate binecuvântate pentru toţi, care îl iubesc pe Dumnezeu şi pe fraţii şi surorile lor ca pe ei înşişi!”

La aceste cuvinte strigă toţi: ”Preaslăvit să fie Dumnezeu şi Tatăl nostru, precum şi Fiul şi Duhul; Lui singur să-i fie veşnic toată cinstea, slava şi toată mărirea!”

După aceea, toţi îşi iau pâine şi vin şi chinezii îşi iau smochine; unii însă încearcă şi pâinea şi le place mai mult decât smochinele.

Chanchah şi Gella, care se află în apropierea Mea, nu ştiu însă, dacă ele să mănânce pâine şi vin sau numai smochine singure.

Atunci le spun Eu: ”Copiii Mei, mâncaţi, ce vă prieşte mai bine; toate vă vor întări spre viaţa veşnică!” - Cele două îşi iau aşadar şi ele pâine şi Chanchah găseşte că aceasta este nesfârşit de bună la gust. Nici Gella nu este mai prejos, care face însă remarca:

(Gella) ”Eu am crezut, că pâinea cerească ar fi la gust ca ostiele?”

Eu îi spun însă: ”Gella, acum eşti tu în cer la masa Domnului şi nu pe pământ la masa lui Babel! De aceea şi gândeşte acum, ce este a cerului şi nu, ce este a Babelului pământesc, a cărui stăpân se află acolo în spate!”

Gella se sperie la aceste cuvinte şi i se pare, de parcă Eu aş fi la sfârşit totuşi Domnul.

Eu însă o alint şi o liniştesc cu cuvintele: ”Gella, chiar dacă ar fi aşa, ceea ce tu presimţi acum în tine, fii totuşi tăcută din cauza celorlalţi şi gândeşte-te: Dumnezeu, Domnul tău, precum al tuturor, nu este un tată inaccesibil, ci unul veşnic şi profund binevoitor şi plin de dragoste, fiind un tată a tutror copiilor Săi şi este între ei, ca un frate, care vrea să strălucească cel mai puţin! - Inţelegi tu aceasta, dragă fiică?”

Spune Gella: ”O al meu, al meu, Domn - Dumnezeul meu - Tatăl meu!”

Chanchah observă aceasta şi o întrebă imediat pe Gella: ”Ah surioară, cui oare îi erau adresate cuvintele tale pline de însemnătate? Este poate chiar pe undeva Lama între noi? ! O spune, ca eu să mă grabesc la El şi să mă afund acolo în dragoste şi respect profund!”

Eu însă o liniştesc pe Chanchah imediat cu aceea, că îi făgăduiesc, că şi ea îl va recunoaşte şi îl va vedea acuşi pe Lama şi cu acestea ea şi este satisfacută.

[Hoper]

Capitolul 113
Indrăzneţul Martin în dilemă - „Cine vrea să fie primul acela să fie slujitorul tuturor“

Şi alţii devin însă surprinşi din cauza purtării Gellei, aşa cum mai înainte Chanchah. Şi unul îl întreabă pe celălalt, cine aş fi Eu totuşi de fapt, fiindcă Eu, chiar dacă nu aş fi pretinsul stăpân al casei - ceea ce ar fi de fapt totuşi Martin -, Mă port în ciuda acestui fapt aşa, de parcă aş fi Eu adevăratul stăpân al casei şi Martin precum Borem numai slujitorii Mei cei mai devotaţi.

Atunci când Martin observă asemenea vâlva şi dorinţă de a întreba între oaspeţii acei mulţi prezenţi, merge el imediat la ei şi le spune: "Ascultaţi-mă, dragi fraţi şi surori! Oare nu ştiţi, ce spune cuvântul lui Dumnezeu? N-a vorbit deci însuşi Domnul şi a spus: „Acela dintre voi, care vrea să fie primul, acela să fie cel mai mic între voi şi slujitorul vostru al tuturor!”? Sunteţi voi cam de părerea aceea, că aici, în ceruri, există o altă ordine decât aceea, care a arătat-o Domnul însuşi pe pământ şi a învăţat-o şi a mărturisit-o?

O, eu vă spun vouă, aici este de fapt adevăratul loc, în care ordine învăţată şi mărturisită de însuşi Domnul pe pământ este împlinită cel mai straşnic în fiecare detaliu! De aceea nu vă întrebaţi mult: „Cine e acesta? De ce aşa?”, ci mâncaţi şi beţi după nevoile voastre. Şi atunci mulţumiţi-i numai lui Iisus, Domnul, pentru aceasta, toate celelalte le veţi afla desigur la timpul potrivit!"

Spun cei cărora le-a vorbit: "Prietene, ceea ce ne-ai spus tu acum, a fost desigur destul de înţelept. Dar uite, noi cunoaştem şi aceasta foarte bine - mulţumită lui Dumnezeu! De aceea tu nu ne-ai făcut într-adevăr un serviciu esenţial cu această învăţătură a ta. Printre altele mai ştim încă, că noi avem voie să mâncăm de la această gustare binecuvântată, atât de mult, cât ne-ar cade nouă bine. De aceea ţi-ai fi putut tu, dragă prietene, să-ţi şi reţii osteneala, să ne îndemni mai departe la mâncat! Fiindcă noi suntem de convingerea că şi aici, în împărăţia lui Dumnezeu, fiecare om spiritual şi suflet omenesc îşi are propriul său stomac. Acela ştie cu siguranţă cel mai bine, dacă, unde şi cum îl strânge pantoful şi cât de multe poate el să ia în sine. Tu vezi din aceasta, că ţi-ai fi putut reţine foarte uşor osteneala aceasta fără rost!

Mai ştim bine desigur şi ca în împărăţia lui Dumnezeu este numai slujitorul tuturor cel mai mare. Prin expresia „sluga şi slujitorul tuturor" înţelegem noi însă în cazul contrariu de-o potrivă cel mai mare, adică în dragoste, în înţelepciune, precum şi în putere. Fiindcă unde este prea puţina dragoste, este şi prea puţină dorinţă de a face ceva, care este totuşi o trăsătură de caracter esenţială a celui care este slujitorul tuturor! Deci trebuie în al doilea rând slujitorul tuturor să fie înzestrat cu cea mai înaltă înţelepciune; deoarece cu unele lipsuri de înţelepciune nu-i va merge cu siguranţă tocmai cel mai bine cu slujirea faţă de toţi. Şi în al treilea rând suntem noi toţi puternic convinşi, că slujitorul tuturor trebuie să şi fie cel mai tare şi cel mai puternic, pentru a putea fi slujitorul tuturor.

Prietene, te crezi tu într-adevăr aşa un ultim şi neânsemnat slujitor şi slugă a tuturor? Adevărat, dacă acesta ar fi cazul în privinţă ta, noi te-am compătimi foarte tare. Noi suntem în această privinţă toţi de o singură părere, adică: că o asemenea slujbă de slujire pentru toţi o poate face numai Domnul singur! Ce părere ai tu în aceasta privinţă?"

Martin este la această replică lovit ca de fulger. El nu ştie acum, ce să-i riposteze cuvântătorului înţelept şi stă foarte nedumerit în faţa lor. Acel unu îi vede nedumerirea lui şi îi spune:

(Acela unul) "Frate, mergi tu foarte liniştit şi împăcat la locul tău de mai înainte, care este sigur şi cel mai bun! Ţine-te numai strict de acela, care pare a fi nouă tuturor aşadar foarte tare adevăratul slujitor al tuturor, căci aşa nu vei ajunge niciodată în încurcătură! Dar dacă vrei tu să faci câteodată socoteală pe cont propriu, poate să ţi se întâmple încă des ca acelei muşte nebune, care pe spatele unui cal puternic, care trăgea o căruţă mare, sugând transpiraţia - a început să creadă la sfârşit, ca ea ar trage căruţa. Atunci când însă calul a făcut un popas, trebuia musca să recunoască cu mare ruşine, cum că presupusa mare putere a sa este nimica faţă de puterea colosală a unui cal. De aceea întoarce-te numai înapoi la acel cel mai puternic: cu El poţi tu desigur să tragi, dar fără El, prietene, nu merge în nici un caz!"

Martin se întoarce acum repede la Mine şi spune: "Dar Doamne, aceştia m-au făcut de pomină, ca fiind slujitor tare devotat! Nu, aşa de convingător încă nimeni nu mi-a închis gura. Dar nu li se poate obiecta nimic; ei au din păcate dreptate!"

Spun Eu: "Uită-te acolo la Borem! Vezi, el nu face niciodată nimic fără însărcinarea Mea şi de aceea nu se loveşte de nimic. Tu însă vrei să atragi câteodată aşa puţin atenţia asupra ta şi de aceea te împiedici! Da, dragul Meu Martin, aici trebuie să te porţi cu oaspeţii într-un cu totul alt mod decât pe pământ. Căci altfel, te loveşti uşor de unul pe care vrei să-l înveţi, despre care însă la sfârşit trebuie să accepţi, că nu poţi să-i desfaci nici măcar cureaua încălţămintei! Oare de câte ori va trebui tu încă să te împiedici, până ce devii înţelept?"

Spune Martin: "O Doamne, se spune că măgarul ar merge numai o dată pe gheaţă, căci atunci s-ar învăţa minte. În mine trebuie să fie încă unite toate sufletele măgarilor, din care fiecare ar vrea să facă o dată încercarea alunecoasă, căci altfel doar ar trebui eu să devin totuşi puţin mai înţelept doar pentru numele Tău cel mai sfânt!"

Spun Eu: "Pai, totul este iarăşi bine. Fii numai bine atent, la ce vreau Eu, că atunci tu veşnic nu te vei mai izbi de nimic! Acum însă hrăneşte-te numai iarăşi cu pâine şi vin, ca tu să devii puternic, ca, împreună cu Borem, să-l tragi încoace pe acel oaspete!”

[Hoper]

Capitolul 114
Despre fiinţa schimbătoare de forma al lui Satan - O idee despre caracterul lui Martin - Presupunerea nou veniţilor despre apropierea Domnului - Mărturisirea smerită de vinovăţie a Chanchahei

Acum vorbeşte Chanchah foarte mişcată: "Ah tu dragostea mea - vor putea oare suporta bine toţi oaspeţii acea privelişte destul de oribilă a acelui monstru? Şi nu poate să ne facă cu siguranţă nici un rău? O Lama, Lama, acesta va fi un spectacol oribil! Uite, cum începe să se zbată şi să se zvârcolească deja foarte îngrozitor! O Lama, ce privelişte groaznică! Câtă furie, câtă mânie oribilă iasă din ochii săi de foc îngrozitori! O tu prietene, dar când va fi acest monstru deja aici în faţa noastră, oare care va îndrăzni, să privească la el?”

Spun Eu: "Fii numai tăcută: acest oaspete se poate preschimba în toate înfăţişările, aşa cum el tocmai crede că le are nevoie pentru un presupus avantaj. Dar noi îi vom îndepărta chiar aici duritatea, cel puţin pentru un timp! De aceea nu te teme, va merge totul numai bine.”

Vorbeşte Chanchah: “O prieten drag, o tu dragostea mea, în tine am eu - cum am în Lama - cea mai mare încredere; dar pe fratele Martin nu dau eu aşa de mulţi bani! El este aşa de gălăgios. Dar dacă devine situaţia serioasă, se retrage imediat, aşa de parcă nu i-ar fii crescut problemei şi nu ştie ce trebuie sau vrea să facă. De aceea cred eu, că el va strica decât va repara cu aducerea acelui balaur îngrozitor. Borem într-adevăr, el este un bărbat plin de înţelepciune şi plin de putere dreapta, pe acela se poate pune baza! Martin însă este şi rămâne un Pehux (un om dezordonat),care crede în calităţile sale, dar nu face nimic, atunci când este vorba de ceva serios!”

Vorbesc Eu: “Drăgălaşa Mea, tu ai bineînţeles dreptate; dar el îşi umple locul actual în totalitate. În marea ordine a lui Lama este nevoie şi de astfel de fiinţe, care fără prea multă gândire se apucă de lucru, chiar dacă se pricep sau nu. Efectul este, că mai fac şi alţii ceva şi de obicei sunt mult mai deştepţi decât aceia, care au făcut începutul fără să se gândeasca prea mult! Cei prea înţelepţi sunt destul de des oameni care despică părul în patru. Ei nu îndrăznesc de atâta cugetare, să abordeze o problemă, atâta timp până când toate motivele înţelepte nu au loc pe un fir de păr. Şi aşa trebuie să fie nişte Martini, care poartă mai puţină înţelepciune, dar pentru aceasta, mai multă hărnicie în ei, care este de multe ori mai bună decât prea multă înţelepciune. De aceea fii tu liniştită în privinţa lui Martin; el îşi va face lucrul cu bine, dacă se va ghida după comanda Mea şi va face după aceasta.”

Vorbeşte Chanchah: “Ah da, aceasta este sigur! Că tu eşti aici cel mai înţelept, este evident pentru inima mea. Dar eu încă nu ştiu cine eşti tu de fapt şi acest singur lucru nu îmi este convenabil! Vezi, tu mi-ai spus mai devreme, atunci când am întrebat numele tău, că dragostea mea pentru tine îmi va dezvălui totul. Dar cu cât de neconceput de măreţ eu te iubesc, nu pot să aflu de la nimeni şi mai puţin din mine, cum te cheamă pe tine şi cine eşti tu de fapt. O tu peste tot iubit prieten, spune-mi totuşi numele tău!”

Vorbesc Eu: “Dragă şi gingaşă Chanchah! Iată, numele nu este nimic deocamdată, dacă tu nu poţi observa încă, ce este legat de acest nume. Dacă tu erai atentă la totul ce am vorbit Eu, ai vedea deja limpede cu mine! Fii atentă de acum înainte la totul ce voi vorbi şi cum vor vorbi ceilalţi spre şi cu Mine şi ce va apărea la cuvântul Meu, atunci de-abia vom ajunge să ne apropiem destul de repede. Dar acum fi stabilă şi neânfricoşată. Căci Martin şi Borem au primit de la Mine semnul,să aducă aici balaurul. Iată,ei îi desfac celui înfuriat deja lanţurile!” Chanchah devine acum foarte liniştită. Gella însă se pune cu curaj lângă ea şi vorbeşte: “Chanchah, dacă ţi-ar fi cunoscută puterea nemărginită a acestui prieten, aşa cum îmi este mie, nu te-ai speria nici de o mie de astfel de balauri, dacă te afli de partea Lui!”

Chanchah se sperie în adevăratul sens al cuvântului şi vorbeşte în grabă: “Soră ce vorbeşti tu! Ah, vorbeşte mai departe, vorbeşte de el, cel pe care îl iubesc nemărginit! Il cunoşti? Il cunoşti pe acest minunat - o vorbeşte, vorbeşte mai repede! Oare să se adeverească bănuiala mea secretă? ! O Lama, atunci este Chanchah ori cea mai fericită fiinţă a cerului sau cea mai nefericită în tot infinitul!

Ştii, eu sunt într-adevăr o mare păcătoasă în faţa lui Lama, pentru că am trădat în trecut aşa zişii mesageri, peste care s-a revarsat tot răul vieţii. Dacă au fost într-adevăr mesagerii lui Lama, atunci vai de mine, dacă se adevereşte bănuiala mea! Căci pentru a fii nerecunoscută pe veci, de acela pe care îl iubeşti nemărginit - o soră, cunoşti tu un mai mare chin? Doar atunci, dacă aceia pe care i-am tradat, au fost nişte înşelători şi prin aceasta nu au fost nişte mesageri ai lui Lama - dar eu aceasta nu pot să decid, atunci mi-ar fi bineînţeles mai suportabil chipul celui drept! De aceea vorbeşte, vorbeşte; dar, ah sora, nu vorbi - căci de nesuportat ar strapunge inima mea dezvăluirile tale premature! O lasă-mă să plutesc încă puţin în dulcea necunoştiinţa!”

Cu aceste cuvinte pică ca şi leşinată la picioarele Mele. Eu o întăresc şi o ridic cu totul.

[Hoper]

Capitolul 115
Impresionanta împăcare înte iezuitul Chorel şi Chanchah
Bucuria Domnului despre dragostea lui Chanchah

În aceaşi clipă vine acel iezuit, pe care l-a trădat Chanchah, împreună cu alţi colegi de-ai săi, pică în faţa Mea în genunchi şi vorbeşte:

(Un iezuit) “O Doamne, o Tată, acum te-au recunoscut inimile noastre! O iartă-ne nevăzarea noastră îndelungată, care nu ne-a permis, să te recunoaştem aşa, cum eşti Tu - aşa de bun, aşa de blând, aşa de moale şi nemărginit de îngăduitor!”

Vorbesc Eu: “Ridicaţi-vă copilaşi şi nu atrageţi atenţia; căci mai sunt câţiva, care nu trebuie să mă recunoască din cauza libertăţii lor. Voi ştiţi, că olarul ştie cel mai bine, când a venit timpul, sa ia vasul. Rămâneţi aici şi convingeţi-vă, ce rău v-a făcut acel balaur vouă, acela pe care îl trag acum înăuntru Martin şi Borem. Tu, Chorel, însă arată-te acelei Chanchah, care te-a trădat în trecut în China împăratului, care se află din cauza dragostei ei enorme lângă Mine şi din apropierea aceasta va putea alunga cu greu veşnicia!”

Chorel se ghidează imediat după voinţa Mea şi se prezintă cât se poate de drăguţ lui Chanchah. Aceasta îl recunoaşte imediat şi se sperie în faţa aşa zisului acuzator.

Chorel o întreabă: “Chanchah de ce te sperii aşa de mine? Nu ai făcut ceea ce ţi-a dictat conştiinţa? Eu însumi te-am învăţat, că este un păcat, ce face omul contra conştiinţei lui; căci vocea conştiinţei este vocea Dumnezeului sau cea a lui Lama în noi. Tu m-ai respectat la început foarte mult, pentru că ai văzut în mine şi camarazii mei adevăraţi mesageri ai lui Dumnezeu. Mai târziu ai observat însă, cu intuiţia ta femenina, o conspiraţie şi ne-ai păcălit la sfârşit, să te includem şi pe tine în ceea ce aveam de gând. Aşa a fost şi obligaţia ta ca o chinezoaică, să spui ceea ce aveam de gând şi prin aceasta să scuteşti ţara ta de o grozavie.

Cu toate că am fost bătuţi groaznic, nu eşti tu de vină cu nimic, ci doar noi, pentru că am schimbat drumul nostru sfânt spre o astfel de orbire! Dacă am fi rămas loiali drumului nostru şi mai ales eu, ai fi devenit tu una dintre cele mai harnice creştine, împreună cu rudeniile tale. Dar pentru că am fost - orbiţi de marile comori ale ţării tale - am uitat de scopul nostru şi aşa am pierdut cu toţii şi viaţa care nu are nici un preţ.

Tu observi cu uşurinţă din aceasta, că ne este imposibil să ridicăm contra ta vreo acuzaţie, mai degrabă ne temem de opus. Prin aceasta, dragă şi gingaşă Chanchah, nu vei avea veşnic cel mai mic motiv ca să te sperii de noi, tu care ne-ai putea acuza! Iartă-ne însă, tu iubita celui mai înalt, ca să fim în sfârşit liberi de toată vina, ca să putem să ne apropiem de Acela, care limbile nostre nu vor fi în veci demne să-i rostească numele!”

Chanchah este cât se poate de emoţinată de spusele lui Chorel şi vorbeşte: “O dragi prieteni, aici în aceste hale nu mai există vinovăţie; şi dacă ar mai există vreuna, atunci ar desfiinţa pentru totdeauna dragostea mea pentru Lama! Inima mea îmi spune: „Dragostea ta pentru Lama - este Lama însuşi în tine!” Prieteni, această dragoste sfântă nu cunoaşte vina, ci peste tot doar dragostea pentru fraţi şi surori şi aceasta şi atunci, când aceştia încă mai umblă în înşelătoriile lor! Acuzaţia mea contra voastră să fie: că vă iubesc pe toţi şi vă respect aşa ca şi propria mea viaţă! Aveţi ceva de obiectat la aceasta?”

Chorel şi colegii săi plâng de bucurie la aceaste cuvinte minunate ale lui Chanchah şi Chanchah plânge împreună cu ei. Eu însă mă întorc spre Chanchah şi spun: “Tu minunată floare a inimii Mele, vino încoace şi lasă-mă să te îmbraţişez! Intr-adevăr, o astfel de dragoste este cât se poate de rară şi tot aşa de curată!

O tu dragă, acum eşti nemărginit de fericită, pentru că M-ai câştigat pentru infinit. Dar şi Eu, ca iubitul tău, sunt cât se poate de fericit, că am găsit în tine, o păgâna, o astfel de dragoste, care este şi-a găsit egalitatea în creştinism la Magdalena şi la mama cărnii Mele, în afară de ele nu se poate da un al treilea exemplu!

O Chanchah tu ai ajuns departe, încă nu ştii, cât de departe! Dar momentul cel nou te va aduce într-o adâncime, unde nu vei avea nici un habar! Ochii tăi să mai fie ţinuţi un timp, pentru ca să devii cu atât mai fericită. De aceea mai aşteaptă puţin! - Dar acum stăpânţi-vă cu toţii; cei doi îl trag pe balaur deja prin mijlocul sălii şi sunt imediat cu el aici!”

[Hoper]

Capitolul 116
O scenă cu satana spre învăţarea copiilor lui Dumnezeu
Schimbul de vorbe ale lui Martin cu satana - Martin la strâmtoare - Sfatul Domnului

Martin urla deja din depărtare: “Doamne, ajută-ne, ajută-ne! Bestia ne face altfel rău; cu toată forţa de-abia o putem stapâni!”

Vorbesc Eu: “Satana, ascultă-ţi Stăpânul!”

Urla balaurul: “Pe tine nu te mai ascult în veci! Nici un Stăpân nu recunosc eu peste mine!”

Strig Eu: “Nu vrei să asculţi de cuvântul Meu părintesc, deoarece nu te vei putea opune Atotputernicului, aşa cum ai mai aflat de multe ori! Eu te mai chem încă odată ca Tată şi Domn şi spun: Vino încoace şi dă socoteală!”

Urla balaurul: “Nu, nu, nu! Pe tine nu te mai ascult niciodată; căci eu singur sunt stăpânul infinitului şi Tu eşti, ceea ce eşti, doar prin mine!”

Strig Eu: “Satana, nu te opune mai departe creatorului tău veşnic, deoarece te va ajunge aici veşnica judecată neângăduitoare!”

Iar urla balaurul: “Eu stăpânul Tău, vreau să mă opun ţie şi săracei tale judecăţi! Mişcă-mă din acest loc, dacă izbuteşti!”

Acum îl prind cu puterea voinţei Mele, îl azvârlesc în faţa Mea şi îl ţin aşa, că este culcat aşa de parcă ar fi mort!

Martin îl întreabă repede, de ce nu s-a opus (balaurul) acum.

Eu însă spun: “Lăsaţi-l acum, până când îşi va reveni; atunci se va arăta, ce va avea de spus!”

Vorbeşte Martin: “O Doamne, doar acum vreau să-i dau frâu liber limbii mele, pentru a-i azvârli acestei fiinţe în spatele urechii câteva adevăruri bine ştiute! Cât de supărat sunt eu pe un asemenea oponent prost, nu se poate exprima! De chipul său cât se poate de urât şi de prostesc, nu mă sperii deloc, ci trebuie - bineînţeles cu supărare - să râd despre aceasta!”

Vorbesc Eu: “Dacă ai aşa o pasiune mare să te pui cu duşmanul Meu, atunci încearcă-ţi norocul; dar fii atent să nu fi tu acel în dezavantaj! Pentru aceasta să i se dea doar drumul la limbă. Dacă l-aş lasă complet liber, atunci s-ar juca cu tine ca un leu cu o muscă! Da, îţi spun Eu, că fără Mine, cu puterea pe care o mai are ar putea să se opună întregii creaţii! Dar doar cu limba sa, care este acum liberă, poţi să încerci fără nici o pagubă, dacă poţi face faţă situaţiei. Aşa începe imediat, să arunci cu cuvâintul săgeţile tale ascuţite în spatele urechilor lui!”

Martin păşeşte aşadar foarte curajos şi aproape în faţa hăului balaurului şi începe să-i pună următoare întrebare muşcătoare: "Ascultă tu cel mai prost animal al întregului infinit! Oare la ce vrei tu să aspiri, împotrivindu-te lui Dumnezeu cu îndărătnicia ta veche şi foarte caraghioasă? Nu sunt deajuns unele veşnicii, ca să-ţi arate, că tu eşti cel mai prost nemernic a întregului infinit? ! Uite, despre un măgar doar se spune că el merge pe gheaţă numai o dată. Ce să se poate spune însă despre tine, tu dobitoc murdar foarte vechi şi apăsător asupra a toată lumea, om precum animal! Nu este oare totuşi încă copt îndeajuns creierul tău de scroafă în focul iadului timp de câteva duzine de decilioane de ani sau veşnicii - cu condiţia că prostia ta nemărginită ar putea să înţeleagă, ce sunt decilioane? Dă un răspuns, prostule nemernic, dacă poţi da un răspuns!”

Spune balaurul: "Ascultă, tu cap pătrat obraznic! Un leu nu este un vânător de muşte. Şi eu, ca un spirit din începuturi, sunt într-adevăr prea inimos în cea mai mare nenorocire, să mă confrunt cu un spirit nomad! Pe tine te iert însă deja de aceea cu multă plăcere, că tu doar ai fost pe pământ un bun lucrător pentru împărăţia mea. Deci fără supărare, dragul meu Martin!”

Această replică îl supără pe Martin extrem de tare. De-abia mai are el destulă statornicie, să suporte o asemenea desconsiderare a persoanei sale şi să asculte acuzarea de după. El respiră de aceea adânc şi spune:

(Martin) ”O tu răufăcător nemernic, cum poţi tu să îndrăzneşti, pe mine, un cetăţean al cerului, să mă înjoseşti atât de detestebil aici, în deplina prezenţă a lui Dumnezeu! Au nu ştii tu, cum este scris? Uite, acolo scrie: „Vai aceluia, care îi va face rău unuia din unşii mei!” Eu, ca un cetăţean al cerului lui Dumnezeu, voi fi doar şi eu un uns al Domnului? Eşti tu oare de părere că Domnul va lăsa nerăzbunată o asemenea fărădelege, nemernicule?!”

Spune balaurul: "Ascultă tu, Martin: Eu, pe care l-ai judecat totdeauna ca fiind îngerul minciunii, tu care ai fost atâta timp pe pământ doar în slujba mea şi ai lucrat pentru mine, ţi-am replicat cu cel mai mare calm tot timpul numai adevărul curat la înjurăturile tale într-adevăr copilăreşti asupra fiinţei mele mizerabile. Şi uite, tu ca un cetăţean al cerului uns de Dumnezeu te porţi mai rău decât un butoi cu pulbere de pe pământ şi mă avertizezi, sub ameninţarea răzbunării Dumnezeieşti, să nu mă ating de capul tău uns!

Spune-mi însă, de unde ai tu dreptul, să mă insulţi aşa în faţa lui Dumnezeu?! Nu sunt eu ca tine din Dumnezeu, numai cu diferenţa, că eu sunt o parte nemărginită din Dumnezeu! Tu, însă, numai un praf al prafului la praful doar din mine, cules iarăşi de Domnul din sămânţa purei neânsemnătăţi şi preschimbat într-un suflet omenesc minuscul!

Dacă ai tu însă vreun respect faţă de Dumnezeu, atunci respectă tot ce este din El şi nu numai capul tău uns, a cărui importanţă se pare că este mai mare decât Domnul! Sau ai pătruns tu cu capul tău uns acele nesfârşite adâncimi din începuturi ale lui Dumnezeu, ca tu să poţi să păşeşti atunci în faţa mea cu motivul înţelepciunii nesfârşite şi să spui: „De ce eşti tu aşa, cum nu trebuie să fi?”

Poţi tu să-mi dovedesti, că eu nu sunt astfel, cum eu trebuie să fiu din motive de creaţie pentru tine de nepătruns, ca tu să poţi fi acel puţin lucru, ce eşti tu de fapt? Sau există oare un olar, care face o oală fără roata de olărit? Însă, ceea ce îi este roata de olărit unui olar, aceea este tot pământul pentru creator. Eu însă sunt materia a toată lumea, astfel şi baza. Eu sunt deci contrariul stabil, prin care trebuie să fie de-abia condiţioanată toată fiinţa şi viaţa îndeosebi, pentru ca ea să se poată manifesta în toată nemărginirea, ca fiind aşa!

Tu poţi să înţelegi din aceasta cu capul tău uns, că eu sunt desigur şi necesar în toată ordinea mare a lui Dumnezeu. Şi că Dumnezeu, prin facerea mea din începuturi, nu a pus cu siguranţă nici o neânţelepciune la baza a toată fiinţa şi viaţa. Spune că aşa stau lucrurile - dacă tu eşti de acord cu aceasta şi dacă vrei să-i dai lui Dumnezeu respectul deplin! De ce nu admiţi tu cu capul tău uns aşadar faptul că tu, când defăimezi lucrarea lui Dumnezeu, îl defăimezi de fapt şi pe însuşi Dumnezeu şi îl - bineînţeles în prostia ta mare şi scuzabilă - numeşti un veritabil nepriceput? !

De aceea, dragul meu Martin, fii tu numai tăcut! Pentru că vor trece desigur multe veşnicii, până ce tu vei înţelege numai a decilioana parte a unui atom a acelor relaţii nesfârşite şi adânci între Dumnezeu şi mine! De altfel: nu trebuie să ţi se pară straniu ţie, ca un cetăţean paşnic şi uns al cerului lui Dumnezeu, să înveţi de la mine, Satan, blândeţea?

Martin, dacă tu îmi mai ai a spune totuşi ceva, atunci vorbeşte! Dar vorbeşte ca un înţelept şi nu ca un copil de stradă prost şi destrăbălat de pe lume. Gîndeşte-te că tu stai aici în faţa lui Dumnezeu şi a celui mai mare spirit al Său creat din începuturi, la care ţi se pare supărător cel mult numai înfăţişarea sa şi împotrivirea lui pentru tine niciodată de înţeles din cauza prostiei tale!”

Martin rămâne acum foarte tare stupefiat şi nu ştie, ce să spună. El se uită acuşi la Mine, acuşi iarăşi la balaur şi Mă întreabă în secret: „Doamne, ce este aceasta? Ce să-i spun în replică acestui balaur! El pare să aibă la sfârşit totuşi dreptate, mie lucru de neânţeles în toată adâncimea adâncimilor? !

Diavolul - şi să aibă dreptate, aceasta doar se potriveşte, însă, ca un pumn pe ochi! Dar ce să spun aici, dacă diavolul are la sfârşit totuşi dreptate?! Nu, dacă nu este aceasta bleste... - - aproape că am spus-o - , atunci vreau eu totuşi să mă numesc oricum! Diavolul - şi să aibă dreptate!”

Spun Eu: "Tu doar ai vrut să te încerci cu el într-un duel de cuvinte, deci luptă acum numai mai departe; fiindcă tu nu ai voie să te laşi înfrânt de diavol! De aceea caută-l acum şi luptă împotriva lui după bunul tău plac. Vorbeşte astfel mai departe şi combate-l în ceea ce el ţi-a spus!”

Spune Martin: "Oh, aceasta va fi o frumoasă combatere! O vai, o vai! Eu - şi el?!”

[Hoper]

Capitolul 117
Incercarea lui Martin prin Satan în înfăţişarea ademenitoare a Satanei

După un timp se întoarce Martin totuşi iarăşi către balaur şi spune: “Ascultă, tu incorigibil stricător a toată viaţa, tu nefiinţă, tu erou bătrân a nopţii de fantome şi aducător de moarte nemilos a tuturor sufletelor sărace! Tu vorbeşti oare ca un înţelept din temelie. Dar nu voinţa ta este aceea, care îţi porunceşte să vorbeşti astfel, ci numai neputinţa ta acum simţită adânc, în care tu te afli prins pătrunzător prin nesfârşita putere a Domnului! Dacă ai fi tu liber - o mie de vieţi pariez eu pe una! - , atunci tu ai duce o cu totul altă vorbire!

Ştiu bine că tu, ca primul mare spirit plin de lumină şi claritate, ai ieşit din Dumnezeu. Puterea ta a fost una, care pătrundea prin toate spaţiile şi lumina ta a strălucit ca un ochi al lui Dumnezeu! Dar eu mai ştiu, că Dumnezeu te-a făcut din El, nu pentru cazul în care tu te afli acum, împotrivindu-te deja de o veşnicie, ci pentru cea mai înaltă înviere a vieţii celei mai libere şi fericite!

Spune - de ce nu stai tu deci pe o asemenea treaptă, pe care ar trebui tu să stai după voinţa lui Dumnezeu? De ce eşti tu tot timpul cel mai înverşunat contrariu al voinţei lui Dumnezeu? De ce vrei tu să te afli mai bine veşnic în cel mai mare chin, decât să te întorci spre Domnul, Dumnezeul şi Tatăl tău şi ca un asemenea fiu pierdut şi venit înapoi, să savurezi nemărginita măsură a dragostei veşnice de Tată în toată libertatea şi cea mai înaltă desăvârşire de putere! Vorbeşte, dacă tu deţii înţelepciune în măsura deajunsă!”

Spune balaurul: "Vezi, Martin, aceste vorbe şi întrebări sunt deja cu mult mai raţionale decât cele precedente şi îi fac mare cinste sufletului tău. Acolo apar într-adevăr lucruri, care sunt vrednice de un răspuns mai bun! Dar ştii tu, înainte ca eu să-i răspund cuiva la asemenea repere din cel mai adânc al adâncurilor, îl încerc pe fiecare cu de-amanuntul, dacă el şi este cumva capabil, să cuprindă ceea ce eu îi dau ca răspuns!

Eu îl rog de aceea pe Domnul - dacă vrea, să-ţi răspund la acestea -, să-mi îngăduie numai pentru un timp scurt deplina libertate. Şi anume cu garanţia sfântă, că nu vreau să îndoi nici ţie şi nici altuia nici măcar un fir de păr! Dacă tu vei avea succes la încercarea mea, atunci eu vreau să-ţi răspund la toate întrebările tale. Dacă nu, atunci acela va fi un semn, că tu nu eşti încă nici pe departe matur pentru o prea adâncă înţelepciune. În sfârşit mai adaug şi faptul că te voi încerca numai atunci cu de-amănuntul, dacă tu insişti pentru răspunsul la întrebările tale şi dacă o vrei astfel! Acum decide-te!”

Martin se întoarce iarăşi spre Mine şi Mă întreabă, ce să facă el.

Spun Eu: "Cine începe o lucrare, acela trebuie să o şi termine; aceasta este prima regulă de bază a toată viaţa adevărata. De aceea trebuie tu să faci desigur, ce ţi-a pus ca condiţie adversarul tău. Dar Eu îţi spun, fii tare! Pentru că acest spirit este unul foarte viclean şi încercările lui sunt capcane foarte rafinate!”

După aceea, întorcându-Mă spre balaur, spun: "Tu eşti liber pentru puţine momente; nu abuza de aceasta milostivire!”

În acest moment dispare carapacea înfricoşătoare de balaur. Din praful carapacei se ridică o înfăţişare femeiască de o asemenea frumuseţe, faţă de care toate frumuseţile femine ale soarelui trebuie să se dea înapoi ruşinate nesfârşit de mult! O moliciune, care nu are asemănare, o rotunjime, o nobleţe în toate mădularele şi articulaţiile, o gingăşie nedescrisă şi o culoare albă a pielii, cum nu mai are spatiul nemărginit un al doilea exemplu. Pe trupul nesfârşit de frumos este un cap, a carei frumuseţe maiestatică lasă departe în urmă orice putere de imaginaţie!

Atunci când Martin vede aceasta înfăţişare în faţa sa, această frumuseţe pe care el n-a bănuit-o niciodată, care priveşte la el pe deasupra cu o privire nespus de prietenoasă şi îl întreabă cu o voce sunând nesfârşit de blândă şi ademenitoare:

(Satana) ”Deci, dragă Martin, dacă tu vrei, eu îţi voi răspunde la întrebări. Dar spune-mi numai înainte de aceasta, dacă tu m-ai putea iubi într-adevăr, dacă eu aş vrea să te iubesc mai mult decât viaţa mea! Ai putea tu să mă iubeşti şi să mă salvezi cu o asemenea dragoste de chinul meu nesfârşit de mare ţie bine cunoscut? O Martin, spune, spune!”

La acestea este Martin cu totul încântat. El nu poate să respire de atâta mirare peste mirare. Farmecele imense ale acestei fiinţe au un asemenea efect asupra lui, că el intră de-a dreptul într-o dorinţă fierbinte! Despre a putea vorbi sau a spune ceva nu se mai poate vorbi în cazul lui. El zice numai câteva sunete fără sens şi îşi deschide ochii şi gura încontinuu tot mai mult. Fiecare fibră a fiinţei sale devine o dragoste arzătoare pentru această frumuseţe feminină pentru el prea de nesuportat.

După un timp îndelungat ale acestei deveniri ale lui continuu mai înfierbântate strigă el (Martin) în sfârşit din toată puterea: “O cerule, cerule, cerule al tuturor cerurilor! Cine te poate vedea şi să nu te iubească?! Eu te iubesc, te iubesc, te iubesc nesfârşit! Dacă tu eşti nefericită, tu fiinţa cea mai frumoasă şi fermecătoare a tuturor fiinţelor, dacă tu trebuie să suferi: oare cine poate să fie fericit, dacă te-a văzut şi ştie că tu suferi?!

Dacă eu nu te pot salva, oh, atunci eu vreau mai degrabă să sufar veşnic cu tine, decât să fiu cel mai fericit din toate cerurile fără tine! Pentru tine aş oferi nesfârşite lucruri, dacă le-aş avea! O mie de vieţi aş da pentru un atom al fiinţei tale! O tu fiinţă nesfârşit de minunată! - O spune, spune, ce trebuie să fac, pentru ca să te salvez, - să te câştig veşnic pentru mine?!”

Spune balaurul prefăcut: “O tu Martin minunat, dacă tu mă iubeşti, precum tu mărturiseşti aici, atunci dă-mi aici un sărut înfocat! Acest sărut mă va salva pentru veşnicie şi mă va face cea mai dulce însoţitoare a vieţii tale veşnice!”

Spune Martin, plin de cea mai înaltă extaziere: "O tu cerule al cerurilor! Nu numai unul, ci un trilion de săruturi să primeşti tu!”

Repede vrea el să-şi îndeplinească misiunea şi sare de-a dreptul la ea. Dar ce faţă face el, atunci când această fiinţă îl împinge înapoi, având o înfăţişare a chipului dispreţuitoare şi strigă:

(Satana) ”Inapoi, desfrânat nemernic, tu ai trecut proba prost şi nu mai eşti vrednic mai departe de nici un răspuns din partea mea! - Mârşavule, cum ai putut tu să-l uiţi pe Dumnezeu şi să te arunci în braţele mele - eu, duşmanul a toată viaţa, care nu se aseamană cu a mea! O tu creatură slabă, tu lepădătură a toată urâciunea!”

Martin se dă neputincios înapoi, se scufundă în jos şi balaurul revine iarăşi la forma sa de dinainte.

[Hoper]

Capitolul 118
Incurajarea şi sfatul lui Borem către Martin cel căzut - Mustrarea
Domnului către Martin - Inseparabilitatea dintre proprietate şi poprietar în ceruri

Borem păşeşte la Martin, îl ridică şi spune: "Dragă frate, uite, tu eşti prea zelos! Lasă-l în viitor numai pe Domnul să trateze! Noi însă vrem să facem numai ceea ce Domnul ne porunceşte, căci astfel vom ajunge totdeauna la cea mai bună socoteală.

Cu asemenea fiinţe să te întreci, cum este aceasta aici, este nevoie de mult mai mult, decât noi suntem acum în stare să înţelegem! Cu aceste fiinţe însă nu poate să se măsoare nici un înger de unul singur, ci numai cu cel mai mare ajutor al Domnului. Fiindcă acestui balaur din începuturi îi stau în orice caz din sine însuşi la dispoziţie mii peste mii dintre cele mai rafinate mijloace de înşelare, cu care el ar putea învinge toate cerurile, dacă Domnul i-ar da voie! Însă, dacă toţi locuitorii cerului n-ar fi pe deplin siguri faţă de el fără intervenţia Domnului, ce vroiam noi doi, ca nou veniţi în aceasta împărăţie, să facem împotriva lui!

Vezi, atunci când Mihail, cel mai puternic înger din toate cerurile, s-a certat cu acest balaur pentru trupul lui Moise, el a fost învins. Şi el, ca unul înfrânt, nu a putut face nimic, decât să cheme judecata Domnului peste această cea mai rea fiinţă, care singură a fost în stare, să-i ia prada acestui balaur!

Dacă însă deja un Mihail a trebuit să se accepte oarecum, că este mai slab decât acesta, ce vrem noi doi atunci să izbutim împotriva lui? De aceea, fii în viitor foarte atent la oricare confruntare, de Domnul rânduită şi necesară, cu asemenea fiinţe; pentru că fiinţa lor este o răutate din temelie trufaşă şi o înşelăciune!

Acum ridică-te numai iarăşi şi mulţumeşte-i Domnului, care numai El singur te-a eliberat aşadar de o mare neplăcere! Pentru că, dacă ar fi fost după mintea Satanei, atunci el ar fi primit în orice caz sărutul de la tine. Dar astfel, el ar fi preschimbat şi toată dragostea ta cerească într-a sa a iadului şi te-ar fi legat de el cu mai mult decât cu lanţuri de fier prin înfăţişarea sa femeiască, pe care el nu ar fi schimbat-o iarăşi foarte uşor în faţa ta.

Dar în momentul, când tu ai vrut să-l săruţi, el a fost schimbat de Domnul în natura sa rea şi specifică lui. Trufia lui nesfârşită a reapărut şi tu ai fost respins de el într-un mod jalnic, după care el a trebuit imediat să-şi ia atunci înfăţişarea sa de balaur. Deci, Domnul te-a salvat! De aceea scoala-te aşadar de îndată şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru salvarea întregii tale finţe slabe!”

Martin se ridică aşadar foarte repede la mustrarea aceasta bună din partea lui Borem şi se avântă la Mine. El Mă roagă pentru iertarea nebuniei lui şi îmi mulţumeşte foarte profund pentru salvarea lui şi pentru mustrarea prin gura lui Borem.

Eu însă îi spun lui: "Martin, oare cât de mult mai trebuie Eu să te accept în nebunia ta care se reântoarce numai foarte des? Oare când vei începe tu în sfârşit să faci fapte în totalitate conform intenţilor tale făcute adesea cu cel mai bun scop? Câte învăţături de ţinere de minte trebuie tu să mai primeşti deci, pentru a deveni înţelept şi să rămâi astfel? O tu fel de a fi contradictoriu - câtă răbdare este totuşi necesară, pentru a te aduce pe drumul cel bun! Ridică-te aşadar; dar fii în sfârşit o dată mai înţelept! Este destul, dacă tu te laşi înşelat numai foarte repede de vreo oarecare realitate. Dar să te laşi învins de o înşelăciune trufaşă până la ultima fibră de viaţă - spune, câtă slăbiciune este necesară la aşa ceva!”

Martin plânge de căit ce este şi Mă roagă continuu pentru iertarea lui.

Eu însă Mă aplec imediat la el, îl ridic şi îi spun: "Uite, acum stai tu iarăşi liber în faţa Mea, pentru că te-am ridicat în picioare; dar oare cât timp vei rămâne tu totuşi aşa de neabătut?!

Vezi, fiecare adevărat cetăţean al cerului trebuie să fie neapărat din sine însuşi în sfârşit liber cu desăvârşire şi nu are voie să cadă, chiar dacă ar avea de păşit pe un drum foarte delicat pentru un timp! Dar ce va fi cu tine, dacă te-aş lasă de tot liber? Vei ţine tu oare echilibrul şi nu vei cadea, dacă tu trebuie să păşeşti undeva singur pe un drum delicat?”

Spune Martin foarte umilit: "O Doamne, numai nu mă lasă niciodată singur. O nu mă lasă niciodată de tot liber, căci altfel sunt pierdut! Oh, eu veşnic nu cer nici o libertate absolută! Dacă numai am voie să fiu cel mai din urmă la Tine, sunt eu doar mulţumit de tot pentru toate veşniciile! Deci dă-i şi această casă dragului frate Borem, pentru că eu nu sunt de loc vrednic pentru o proprietate atât de minunată!”

Spun Eu: "Taci numai din gură şi ţine-te bine de Mine în inima ta, căci astfel va fi totul bine. Dar această proprietate nu pot s-o iau de la tine şi să o dau lui Borem. Pentru că a-ţi lua o asemenea proprietate, ar însemna să-ţi iau viaţa şi să i-o dau altcuiva. Pentru că aici nimeni nu poate să posedeze altceva decât numai ceea ce îşi are obârşia în el. O asemenea proprietate trebuie însă sa rămână ca şi proprietarul însuşi pentru că aici sunt inseparabile proprietatea de proprietar. Dar tu trebuie numai ca niciodată să nu te făleşti într-o asemenea proprietate ca un domn, căci aşa va deveni proprietatea ta tot mai minunată! Fiecare cetăţean al cerului este desigur un proprietar foarte liber al faptelor sufletului său, a dragostei sale pentru Mine; dar singurul Domn al fiecărei proprietăţi precum şi al fiecărui suflet sunt numai Eu!

Acum ştii tu, cum stau lucrurile aici. Fii însă şi tu de aceea tare de acum încolo în singura dragoste a Mea, căci aşa nu te va mai jena niciodată proprietatea ta cerească!

Şi nici nu te îngriji de Borem, acesta are pentru sine deja totul în cea mai mare îndestulare. Şi atunci când tu vei fi matur cu desăvârşire, atunci el te va şi întroduce în proprietatea sa. Mergi acum însă la Borem şi fă, ceea ce face el! Eu însă voi vorbi acum cu acest oaspete câteva cuvintele.”

Martin face precum a fost sfătuit.

[Hoper]

Capitolul 119
Discuţia contradictorie a Domnului cu Satan - Indărătnicia rea a lui Satan - Pilda
Domnului despre turnătorul în bronz - Compania salvată a lui Satan

Eu însă Mă adresez balaurului şi cuvintele Mele sunt: "Satan, cât de mult mai vrei tu să cerci pe Dumnezeu, Domnul tău veşnic? Cât timp se va mai împotrivi nemărginita ta trufie? La ce vrei tu să aspiri faţă de nesfârşita Mea putere, care te poate oricând dizolva şi distruge de tot! Şi dacă ea nu vrea aceasta, atunci ea doar poate să te pedepsească veşnic în cel mai ascuţit mod posibil!

Tu ştii că acest timp este cel mai din urmă; în acesta, tu poţi încă să te îndrepţi - sau să cazi veşnic! Ce vrei să faci tu?! Ţie îţi este cunoscută voinţa Mea încă numai foarte bine şi dacă ea nu ar fi astfel, atunci tu veşnic n-ai avea nici un păcat. Dar fiindcă voinţa Mea îţi este cunoscută şi răsplata precum şi pedeapsa, aşa că vorbeşte; Ce vei face tu? Uite, acum se scoală totul împotriva ta! Toţi munţii se vor netezi şi văile se vor umple. Toate coroanele şi tronurile pământului, pe care tu le-ai rânduit, vor fi aruncate în murdărie! Ce vei face tu? Tu veşnic nu vei mai putea arăta împotrivire puterii Mele; nimic nu ţi se va mai îngădui! Deci spune, ce vei face tu? Vrei tu să te ridici sau vrei să cazi?

Vezi, sub tine veşnica prăpastie - şi uite, aici sunt Eu, un tată al tuturor celor, care Mă iubesc şi aici masa Mea! - Alege aşadar şi decide-te repede! Aşa să fie!”

Spune Satan: "Doamne, eu Te cunosc, cunosc puterea Ta şi îngrozitoarea mea neputinţă faţă de puterea Ta nemărginită şi veşnică. Dar tocmai de aceea, că eu văd toate acestea numai foarte limpede în tot adâncul adâncurilor şi simt neputinţa mea în profunzime, eu şi consider ca triumf al mândriei mele, că eu pot să mi te împotrivesc, da, că eu pot să mă împotrivesc veşnic Ţie! Şi eu accept şi faptul că, nu rămâne nici un mijloc pe din afară a toată puterea Ta, să-mi îndupleci simţul meu, să învingi peste voinţa mea - în afară de distrugerea mea completă, pe care tu însă nu o vei putea considera veşnic niciodată ca o victorie asupra mea! Pentru că o victorie a vieţii spirituale nu se bazează niciodată pe distrugerea de tot posibilă a părţii opuse nesfârşit mai slabe, ci în cea mai înţeleaptă convingere a ceea, ce permite într-un mod necesar deplina libertate a celor două părţi.

Această convingere însă îşi are baza în presupunerea liber intenţionată a contrariului. Acest contrariu sunt însă eu, care niciodată nu vreau să accept, ce vrei Tu pe drept. Şi chiar dacă eu aş accepta-o, eu totuşi nu vreau să o fac, pentru a-ţi arăta Ţie, că în afară de voinţa Ta mai există şi o alta, pe care toată atotputernicia Ta veşnică să n-o poată îndupleca niciodată, atâta timp cât Tu mă laşi să fiu!

Pentru că uite, este ceva uşor, să fii liber după voinţa Ta. Dar să cunoşti veşnica atotputernicie a Ta şi mânia Ta şi în propria ameţeală, renunţând la toată fericirea, în cel mai mare chin, totuşi să mă împotrivesc Ţie, spiritului atotputernic - vezi, aceasta este mai mare decât toate măririle, pe care le va putea vedea veşnic vreodată pe undeva ochiul Tău atotvăzător! Şi uite, acesta şi este motivul pentru continuă mea neascultare împotriva Ta. În această neascultare văd eu cel mai mare triumf al neputinţei mele împotriva atotputerniciei Tale de aceea, că eu rămân într-o asemenea neputinţă tot timpul învingătorul de bună voie a atotputerniciei, înţelepciunii şi dragostei Tale, precum şi a mâniei Tale şi Tu nu mă poţi înfrânge cu toată puterea, atotputernicia, dragostea, înţelepciunea, judecata şi mânia Ta!

Să fii un Mihail nu este o artă, să fii un Gabriel nu este o greutate, un Uriel un lucru uşor, un serafim, un heruvim o joacă cerească. Dar să fii un lucifer, primul, cel mai mare spirit după Tine, bine ştiind, ce nesfârşită fericire acordă nesfârşita Ta iubire şi pe lângă aceastea, însă şi faptul despre chinul în creştere continuă din cauza judecăţii Tale de mânie! Pe lângă aceasta, însă, totuşi nepreţuind toată fericirea ca şi tot chinul veşnic, să-ţi arat Ţie împotrivirea veşnică şi de nezdruncinat din propria neputinţă bine conştientizată, fără a avea nici cea mai slabă perspectivă, să câştig vreodată ceva din aceasta, ci numai veşnic şi nesfârşit să pierd! Uite, această neputincioasă mărire a voinţei a unei fiinţe create este nesfârşit mai mare decât toată mărirea Dumnezeirii Tale! Şi această conştientizare mă face mai fericit în cel mai mare chin al meu, decât ai fost Tu vreodată împreună cu toate fiinţele şi îngerii Tăi! De aceea nu mă mai întreba, cât de mult timp mă voi mai împotrivi Ţie. Răspunsul meu va fi totdeauna acelaşi: Veşnic, veşnic, veşnic! Dumnezeu nu mă va supune niciodată!”

Spun Eu: "O tu spirit orb şi întunecat, cât de mare este totuşi moartea ta, în care tu ai menţionat că îmi vei putea arăta împotrivire! Tu ai o bucurie în nebunia ta şi nu iei în considerare, că fiecare libertate adevărată şi falsă, ca cea socotită de tine, trebuie să fie la sfârşit cu toate acestea supusă voinţei Mele. Oare cine a ţinut vreodată sfat cu Mine şi cine a pătruns căile Mele? Ştii tu deci într-adevăr, dacă aceasta nu este voinţa Mea secretă, că tu trebuie să fii tocmai aşa, cum eşti tu?! Ştii tu, dacă Eu nu Te-am stabilit deja de la începuturi spre cădere?! Poate cumva lucrarea să-i impună vreodată celui care a făcut-o, când şi pentru ce el s-o înfăptuiască?

Un turnător în bronz alcătuieşte un tighel mare de topit dintr-o substanţă rezistentă la foc. Acestea ajung atunci într-un foc imens şi în ele fierbe atunci minereul tare. Şi atunci când a fiert îndeajuns, acesta curge ca o apă şi maistrul îl lasă să curgă în forme diferite de uz. Atunci când minereul a fost turnat în forme, acestea sunt răcite şi nu vor mai fi băgate în foc. Tighelul rămâne însă în foc, ca în el să fie topit alt minereu. El nu va mai fi răcit mai înainte, decât atunci când nu mai este de folos, unde el va fi şi aruncat la gunoi pentru totdeauna, ca o materie arsă şi pentru nimic folositoare.

Nu sunt eu oare un maistru al tuturor lucrărilor al lucrărilor? Pentru că Eu sunt acela şi îmi înfăptuiesc uneltele, aşa cum Eu am nevoie şi vreau să le am - spune, poţi tu atunci să Mi te împotrivesti? Sau poţi tu să numeşti aceasta o împotrivire, dacă tu eşti aşa, cum eşti tu şi nu poţi fi altfel decât numai aşa, cum Eu vreau la sfârşit?!

Eu însă nu sunt un turnător în bronz dur, ci un învăţător plin de dragoste, aşa încât eu vreau să scot şi tighelele Mele din focul îndelungat, dacă ele doresc aceasta şi vor să intre în ordinea făpturilor Mele libere. Dacă, însă, ele nu vor aceasta şi le face mai multă plăcere, să rămână tighelele Mele veşnice, atunci şi asta îmi este potrivit, fiindcă Eu nu mai trebuie să-Mi fac unele noi. Dacă rămân ele însă tighele, atunci ele sunt aşa, cum trebuie să fie ele şi imposibil, cum vor ele să fie. Pentru că o unealtă nu poate fi altfel, decât cum Eu o modelez şi vreau să o am.

De aceea şi este presupusa ta împotrivire, la care tu ai bucuria ta, nimic altceva decât o himeră, trăgându-se din marea ta orbire. Pentru că atât de puţin cum poate să-i spună o oală oalarului: „Eu sunt aşa cum vreau eu!”, în timp ce totuşi olarul o întoarce şi o înfăptuieşte, cum vrea el - tot aşa de puţin poţi tu să-Mi spui Mie, tu ai fi, cum ai vrea tu, în timp ce tu doar trebuie numai să fii, cum şi ce eşti tu, aşa cum Eu o vreau! Eu îţi dau numai, că fiind însuşi veşnica iubire, îţi dau ţie pe lângă judecată şi multă libertate însufleţită, conform căruia tu poţi să simţi starea ta plină de chin, să o şi înţelegi şi să poţi s-o schimbi, dacă doreşti. Dacă însă nu vrei aceasta, atunci rămâne, cum şi ce eşti tu - dar nu, fiindcă tu vrei să fie astfel, ci pentru că eu vreau aşa!

Însă, dacă vrei să-ţi îmbunătăţeşti destinul, atunci Eu vreau să pun în locul tău o altă unealtă, care îmi este Mie de folos şi este cam în felul tău! - Spune acum, ce vrei tu! Mie îmi este tot una, dacă ramâi tu, cum şi ce eşti tu - sau dacă Eu, cum am spus, să pun în locul tău o altă unealtă!” -

La acest punct rămâne Satan foarte incremenit şi nu ştie, ce să spună.

Aderenţii săi în număr mare striga însă: "O Doamne, dacă aşa este, oh, atunci eliberează-ne din chinul nostru vechi şi pune în locul nostru unelte noi şi folosibile! Pentru că noi am gustat mizeria îndeajuns şi am devenit deja foarte putreziţi din cauza focului. De aceea milostiveşte-te de noi şi preschimbă-ne, o Doamne, după bunătatea Ta, după dragostea Ta!”

Atunci când Satan aude aşa ceva de la aderenţii săi, devine el înfuriat şi zbeară şi ţipă: "Nu vreţi să fiţi părtaşi la mărirea mea?! Astfel, eu nici nu rămân, ce vrea Dumnezeu, ci ce vreau eu să fiu! Fiţi de acord cu mine!”

Strigă aderenţa sa: "Nebunule, ce poţi tu să vrei, ce n-a vrut Dumnezeu! Nu este voinţa ta, cât se poate de liberă, voinţa lui Dumnezeu? Sau vrei tu, ce vrei tu, căci tu totuşi nu poţi vrea nimic din tine, ci numai voinţa lui Dumnezeu din tine, care singura totdeauna şi veşnic va rămâne judecătorul tău de neânvins! Fă tu, cum eşti judecat; pe noi însă ne-a cuprins acum milostivirea lui Dumnezeu şi nu ne mai da drumul! De aceea şi facem noi după judecata noastră mai bună!”

Spun Eu: "Atunci înviaţi, voi mizerabililor şi destinul vostru va fi unul liber! Tu unul rămâi însă, dacă tu vrei, ce eşti tu! Aşadar, orice ai vrea să faci tu, nu este voinţa ta, ci voinţa Mea Dumezeiasca - şi voinţa ta în tine este veşnic o judecată din Mine în tine!

Eu îţi mai dau însă la această învăţătură mărginită, mare şi adâncă un răstimp de gândire, în care tu poţi desigur cugeta la ce şi cum eşti tu! Dacă vrei tu să-ţi fie destinul îmbunătăţit, atunci aşa se va întâmpla. Dacă însă nu vrei aceasta, atunci tu vei rămâne atâta timp ceea ce eşti tu acum, până ce ultimul prizonier al creaţiei actuale va răsări prin ispita cărnii! - Însă, ce să va întâmpla atunci cu tine, ştiu numai Eu singur şi nimeni altul în infinit, decât numai Eu!”

La aceste cuvinte scoate Satan un urlet imens şi se grăbeşte să iasă pe uşă afară. Aderenţii lui, însă, aruncă de la ei carapacele lui de balaur şi se află deodată aici o mie de suflete arătând foarte mizerabil şi fiind goi în totalitate şi se roagă pentru vindecarea şi atenuare durerii lor mari.

Eu însă îl strig acum iarăşi pe Martin al nostru, pe Borem şi pe Chorel şi le poruncesc să ducă aceşti săraci într-o baie răcoritoare. Cei trei fac imediat, precum le-Am poruncit lor şi acei o mie de mizerabili găsesc alintare în baie.