EPISCOPUL MARTIN - Evaluarea unui suflet din lumea cealalta (Jakob Lorber)

[Hoper]

Capitolul 120
Trezirea lui Chanchah dintr-o stare asemănătoare cu cea a visului - Explicaţia
Domnului despre marile întâmplări şi despre Sine Insuşi

Intre timp, însă, se trezeşte Chanchah ca dintr-un somn alături de Mine şi îşi aminteşte de toate ce s-au întimplat în faţa ochilor ei numai ca un vis însufleţit. Ea începe imediat, să-Mi povesteasca toate cu de-amanuntul, ce a visat ea atunci. După ce ea a sfârşit cu povestirea ei, Mă întreabă, dacă este ceva adevărat la un asemenea vis al ei.

Eu însă îi spun ei: "Chanchah, n-ai văzut tu înainte de aceasta, cum Borem şi Martin ar fi trebuit să-l aducă aici pe balaurul foarte îngrozitor şi în lanţuri şi cât de mult s-a împotrivit acela puterii lor? Şi cum Eu, atunci când Martin M-a chemat în ajutor cu acordul potrivit al lui Borem, l-am azvârlit într-un moment pe balaur încoace la picioarele noastre cu puterea voinţei Mele? Tu doar ai văzut totuşi aceasta cu ochii deschişi încă de tot!”

Spune Chanchah: "Da, tu minunatule, aceasta am văzut-o desigur încă. Dar atunci când balaurul s-a aflat prea aproape de noi, m-a cuprins o îngrozire prea puternică, că eu am căzut de aceea într-un fel de somn al fricii şi am văzut numai ca într-un vis întâmplările de după ceea cu acest monstru. Aproximativ aşa, cum am şi ajuns eu acuşi după sosirea mea în această lume într-o stare asemănătoare, în care eu m-am întâlnit cu Chorel şi a trebuit să fac faţă unei lupte îngrozitoare. Şi după ce eu m-am trezit din acea stare, mi s-a părut atunci totul că aici precum un vis greu.

Ceea ce văd eu în conştienţă deplină şi trează, pe acestea le pot înţelege desigur, atât de mult cât ajunge puterea mea mică de recunoaştere. Însă, în ceea ce priveşte această stare asemănătoare cu cea a visului, asta se află prea departe de cercul de recunoaştere al sufletului meu. Eu nu pot face nimic decât numai să mă adresez ţie, fiindcă eu am despre tine convingerea vie, că tu singur eşti cel mai puternic şi cel mai înţelept al întregii case acesteia mari! O explică-mi de aceea aceasta enigmă! În această situaţie te-ai purtat şi ai vorbit ca veşnic sfântul Lama însuşi. Dar fiindcă eu sunt iarăşi trează, nu observ încă la tine chiar nici cea mai mică schimbare a înfăţişării tale, mie bine cunoscute. Tu poţi de aceea să fi tot aşa de bine un mesager al lui Lama înzestrat cu toată puterea, precum, în spatele măştii drepte, poţi fi şi Lama însuşi! Atât de mult şi nu mai departe pot eu să judec aceasta stare; lucrurile următoare şi mai corecte aştept eu însă de la tine, tu singură dragoste a mea! O nu ezita, să adapi imima mea cu plinătatea înţelepciunii tale!”

Spun Eu: "Chanchah, unde este acum balaurul şi unde aderenţii săi? Uite, tu te miri acum dintr-o dată şi spui în inima ta: „La Lama, cel mai sfânt! Niciunde nu se mai poate vedea monstrul! Şi aderenţii săi - şi Borem, Martin şi Chorel - unde sunt ei?”

Eu îţi spun însă: Vezi, puterea Mea l-a alungat pe acela unul pe uşa afară atât de repede, cum poate zbura cel mai rapid gând. Şi ea i-a poruncit, să intre în porcii pământului, ca aceea să devină înfuriaţi, într-o asemenea furie dominantă să fugă în munţii egoismului deplin şi să se arunce în sfârşit acolo în marea amăgirii întunecate şi să se înnece în aceea!

Aderanţa sa veche i-am luat-o însă prin puterea cuvântului şi am trimis-o prin acei trei absenţi în baia recunoaşterii de sine, a smereniei şi a îndreptării rezultate din acestea.

Totul, ce fac însă, aici, ca şi pretutindeni, fac în totalitate prin propria putere. Nu există nici o putere nici peste Mine, nici sub Mine, care Mi-ar putea porunci şi spune: „Fă acum aceea sau cealaltă!”, ci ceea ce fac Eu, fac Eu singur - fără poruncă altuia. Dacă însă spun Eu cuiva: „Fă tu aceea şi tu cealaltă“, atunci nu poate nimeni să se împotrivească puterii voinţei Mele!

O Chanchah, dacă tu vezi acestea foarte uşor din faptele Mele şi ai putut-o vedea deja de mult, cum poţi să mai întrebi tu atunci, dacă Eu sunt un mesager de-al lui Lama sau la sfârşit cumva Lama însuşi! Simplitatea aparenţei Mele de din afară nu trebuie să te încurce, pentru că uite, Lama nu are nevoie niciodată să strălucească în afară ca regii lumii, ci numai prin singura dragoste a Sa de Tată, prin înţelepciunea şi puterea din inimile copilaşilor Săi! Eu însă strălucesc în inima ta deja de mult peste măsură; oare cum n-ai fost tu în stare să mă recunoşti?!

Vezi, tu Chanchah a Mea, tu fiica Mea, Eu doar sunt Tatăl tău, Lama al tău şi în afară de Mine nu mai există niciunde altul! Dar tu nu trebuie să te îngrozesti de aceea; pentru că uite, aşa cum sunt Eu, tot aşa sunt Eu veşnic acelaşi încontinuu neschimbat. Şi Eu nu vreau ca toţi copilaşii Mei să mă recunoască şi să mă vadă ca fiind Dumnezeul lor, ci tot timpul numai ca Tatăl lor plin de dragoste, să mă iubeasca şi să mă adore!

Nu te teme de Mine, fiindcă tu Mă recunoşti acum! Pentru că tu nu vei găsi veşnic nici o schimbare la Mine, în afară de faptul că tu vei savura mai departe toate comorile nesfârşite ale dragostei Mele de Tată în abundenţă în continuă creştere fără măsură şi scop. - Eşti tu aşadar mulţumită cu această explicaţie a fiinţei Mele?”

[Hoper]

Capitolul 121
Marea fericire şi dragoste a lui Chanchah pentru recunoscutul Lama
Dragoste şi înţelepciune - Domnul caTata şi frate

Chanchah se scufundă acum la picioarele Mele şi plânge şi suspină de mare bucurie şi fericire. Eu însă o încurajez şi ea se ridică aşadar în picioare şi se uite la Mine din cap până în picioare cu ochi mari şi fericiţi şi nu mai poate să se uită îndeajuns la Mine. Acum vorbeşte inima ei:

(Chanchah)” Tu, tu, tu eşti deci! Tu eşti atotputernicul şi sfântul Lama! Tu cel veşnic! - Tu ai creat pământul, soarele şi toate nenumăratele stele, marea imensă, o oştire nenumărate de animale în apă, pe pământ şi în aer, Tu ne-ai făcut pe noi oamenii? ! O Lama, Lama, tu mare şi sfânt Lama! Cine Te poate slăvi, mări şi diviniza îndeajuns! Care inima este vrednică, să aibă voie să Te iubeasca pe Tine, Tu cel mai sfânt? !

Dar, o Lama, vrednic sau nevrednic, care inima nu Te poate iubi, dacă ochiul lui Te vede şi simţul lui Te recunoaşte! De aceea iartă-Mă pe mine nevrednica, că eu am îndrăznit, pe Tine, o Tu sfântule, să te iubesc! Dar ce poate săraca Chanchah pentru faptul că inima ei este mai puternică decât mintea ei?

O Lama, Lama! Uite, eu recunosc acum bine nimicnicia mea faţă de nesfârşita putere a Ta; dar inima mea te iubeşte acum cu atât mai mult! Tu doar nu vrei să Te înfurii pe Mine, că eu trebuie acum să te iubesc numai necuprins de mult! O Lama, întăreşte-mi inima, căci altfel ea nu mai poate suporta dragostea prea puternică pentru Tine! O Lama, Lama, eu mă topesc de dragoste!”

Cu aceste cuvinte se scufundă Chanchah iarăşi jos în faţa Mea şi plânge şi suspină de dragoste.

Vorbesc Eu:” O Chanchah, dragostea ta este prea mare şi inima ta o perlă prea minunată. Dar uite, tu trebuie să te îmbărbătezi şi să nu te aprinzi peste puterea ta de o prea măreaţă înfocare, căci altfel n-ai putea suporta mai departe prezenţa Mea - ceea ce ar duce nu puţin în eroare fericirea ta!

Priveşte aici lângă tine la Gella şi uită-te la Martin, Borem şi la Chorel: Aceştia Mă cunosc deja de un timp îndelungat şi sunt şi ei de asemenea plini de dragoste pentru Mine. Dar ei Mă pot suporta şi pot face şi savura de aceea toate, ce Eu le poruncesc şi le dau. Dacă ar fi ei, însă, în starea ta, atunci nici ei n-ar putea face şi savura nimic, cum nici tu nu ai putea acum face nimic şi savura lucruri mai măreţe, deoarece dragostea ta prea puternică necesită prea tare toate puterile tale!

Eu îţi spun însă ţie, tu Chanchah a Mea îndrăgită, aceasta nu cumva de aceea, că nu Mi-ar fi drăgăstoasă dragostea ta prea mare. Pentru că Eu doar Ţi-am spus deja adesea, cât de nespus de dragă îmi eşti tu şi îţi mai spun, adaugând: Pe Mine nu Mă poate iubi cineva îndeajuns! - ; dar aceasta este însă bine de reţinut la cea mai mare dragoste posibilă, că dragostea nu are voie să fie fără înţelepciune, dacă ea vrea să aducă fericirea a toată fericirea! Pentru că dragostea curată este un foc mistuitor! Pentru că ea este un foc din temelie, nu poate fi mânată prin nimic din nici o parte decât numai printr-o măsura corespunzătoare de înţelepciune. De aceea trebuie şi tu să-ţi potrivesti dragostea faţă de Mine printr-o măsură potrivită de înţelepciune, dacă tu vrei să savurezi fericirea potrivită şi dragostea potrivită! Nu Mă considera încontinuu, ca fiind cea mai înaltă şi atotputernică fiinţă dumnezeiască, faţă de care nimeni nu se poate apropia şi să trăiască. Ci priveşte-Mă, ca fiind Tatăl tău cel mai bun şi singurul adevărat, ba chiar, în omenia Mea, ca un frate al tău! Atunci tu Mă vei putea suporta uşor ca orice alt mântuit. Tu vei putea fi într-un mod constant în jurul Meu şi vei putea împărtăşi toată fericirea cu cei mai fericiţi, care şi ei sunt tot timpul la Mine precum tu acum. Numai că ei au din prunca mea tot timpul mâinile la lucru în toate spaţiile nenumărate a întregii nesfârşitei creaţii, cu aceasta, însă, fiind totuşi atât de aproape de Mine, cum eşti tu acum şi cum vei fi veşnic! - Inţelegi tu, fiica Mea cea mai dragă, ce Ţi-am spus ţie acum?”

[Hoper]

Capitolul 122
O declaraţie de dragoste cerească - Victoria iubirii
Bucuria lui Gella din pricina lui Chanchah

Spune Chanchah:” O Lama, O Lama! Unde este inima care te recunoaşte şi poată încă să ia măsura în văpaia dragostei pentru Tine, Tu cel mai sfânt din veşnicie! Vezi, dacă aş avea atâtea inimi, cum sunt stelele pe cer, nisipul mării sau iarba pe pământ şi dacă ar fi fiecare inimă un soare de cea mai înaltă văpaie pentru Tine, - aşa ar fi toate văpăile de dragoste ale tuturor inimilor pentru Tine, o Tu cel mai afânt Lama al meu, cu toate acestea ca cea mai rece picăturaăde rouă faţă de o mare în fierbere! Pentru că Tu veşnic nu mai poţi fi iubit prea mult, fiindcă Tu însuşi eşti totuşi cea mai mare şi măreaţă iubire!

Eu ştiu desigur, că tu, o Lama, eşti un tată, ba chiar un frate al fiinţelor Tale create, fiindcă Tu vrei să fii astfel. Dar care inimă poate să Te ţină ca un tată şi frate şi să cu toate acestea să nu-şi amintească tot timpul, că Tatăl, Fratele, este şi acela - ah, Lama (Dumnezeul) veşnic cel mai sfânt, mare şi atotputernic? ! De aceea eu doar trebuie să Te iubesc, fiindcă eu nu pot altfel, decât să te iubesc numai foarte nesfârşit de veşnic şi deasupra tuturor! Şi nici o înţelepciune nu poate potoli dragostea inimii mele!

Oh, dacă eu aş avea o mie de vieţi şi mi-ar spune înţelepciunea: „Chanchah, toate aceste o mie de vieţi le vei pierde, dacă tu nu-ţi cumpătezi cu înţelepciune dragostea ta pentru Lama!” - atunci ar replica inima mea către înţelepciune: „Oh, care fericire poate să se asemene ţie, să pierzi o mie de vieţi în dragoste pentru Tine, o Lama!”, ceea ce este cu siguranţă imposibil. Pentru că, cum ar putea cineva să piardă vreodată viaţa sa, care te iubeşte pe tine peste toate ca cea mai înaltă viaţă a tuturor vieţilor! De aceea Te voi iubi numai încă mai mult şi nici o înţelepciune nu va fi vreodată în stare să cumpăteze inima mea în dragostea pentru Tine, Tu Lama al meu! Numai dacă Tu, o sfântule, vrei s-o interzici şi să o distrugi de tot, atunci fireşte că săraca Chanchah nu Te va mai putea iubi. Dar, o Lama, o Tată, aceasta tu doar totuşi nu vrei să-i faci lui Chanchah?”

Vorbesc Eu:” Cea mai dragă a Mea fiică! Adevărat, Eu îţi spun: Cine Mă iubeşte ca tine, acela este una cu Mine şi nu are numai o singură viaţă, ci nenumărate vieţi în sine! Cum ar putea acela să piară? De aceea iubeşte-Mă pe Mine numai din toate puterile tale şi nu te înspăimânta de nimic. Dragostea ta pentru Mine îţi va da şi înţelepciune şi aceea va mări şi mai mult inima ta, ca tu să Mă poţi iubi din ce în ce mai puternic. Acum, însă, vino la pieptul Meu şi da-i drumul iubirii tale!”

La aceste cuvinte strigă Chanchah plină de încântare şi se aruncă la pieptul Meu aproape ca inconştientă.

Gella plânge şi ea de bucurie, că Chanchah M-a recunoscut şi spune, suspinând:” O tu fericită! Cât de fericit trebuie să fie, să inhalezi la acest piept curentele nesfârşite a dragostei veşnice şi Dumnezeiască! Ah, ce aer trebuie să fie acolo - să te adapi la acel început, din care toate nenumăratele fiinţe, îngeri, sori, lumi, oameni, animale şi plante îşi adapă existenţa, viaţa şi totul al lor! O cea mai înaltă bucurie, fericire şi mântuire!

O Chanchah, cât de mare trebuie să fie desfătarea, în care tu pluteşti în deplinătate! Care înger are poate o măsură, pentru a o măsura! Dar ce gândeşti tu aşadar, inima mea - eşti doar şi tu în marea şi vizibila apropiere a Aceluia, Care este sfânt, prea sfânt! De aceea fii tăcută, inima mea; Domnul îi dă doar fiecăruia după măsura dreaptă a dragostei şi înţelepciunii sale! De aceea nu te gândi la cea mai înaltă măsura de fericire, care i se împărtăşeşte acum acestei chinezoaice deosebite, ci gândeşte-te, cât de nesfârşit de fericită eşti tu însuţi, acum!”

[Hoper]

Capitolul 123
Trezirea spirituală a celorlalţi chinezi şi a călugărilor
Maicile geloase şi umilirea lor

În timp ce Gella face asemenea remarci lăudabile pentru sine, vin toţi acei chinezi la noi. Unul dintre ei spune:

(Un chinez) "Tu însărcinat incontestabil al lui Dumnezeu, spune-ne nouă totuşi din marea înţelepciune a Ta nouă bine conştientă, care este de fapt motivul, că Chancha a noastră se ţine aşa de tare de Tine? Ea doar are o asemenea iubire pentru Tine, că probabil nici un om nu ar putea avea una mai mare pentru Lama, dacă acela - dacă ar fi posibi - ar şi sta vizibil în faţa lui!"

Vorbesc Eu: "Aveţi numai răbdare, Chanchah vă va face în scurt timp totul cunoscut, ce voi vreţi aici să ştiţi! Acum, însă, nu cercetaţi mai departe, ci lăsaţi inima voastră să treacă în faţa minţii voastre, căci aşa voi veţi avea desigur să mergeţi pe drumul cel mai sigur şi cel mai scurt!"

Spune la aceasta iarăşi unul dintre aceia: “Aceasta este probabil foarte bine şi cinstit şi noi sperăm şi aceasta de la ea. Dar va putea ea să ne şi spună, ce însemnătate a avut acel monstru, pe care l-ai trimis mai înainte atât de dintr-o dată spre uşa, după ce i-a făcut bunului Martin tot felul de vedenii de stafii, ba chiar s-a transformat într-o fiinţă femeiască încântătoare, pentru a-l prinde în plasă pe săracul Martin? N-a fost acesta întrucâtva un trimis al lui Ahriman sau chiar Ahriman însuşi?"

Spun Eu: "Şi aceasta va spune Chanchah. De aceea mergeţi numai iarăşi înapoi la locurile voastre şi aşteptaţi acolo în toată bucuria o asemenea destăinuire. Aşa să fie!"

La aceste cuvinte se duc toţi chinezii înapoi şi fac, ceea ce eu le-am ordonat.

Dar şi mai mulţi dintre călugări păşesc acum în faţa şi Mă întreabă întrebări asemănătoare. Şi lor li se spune, să se odihnească numai puţin, ca ei să fie întăriţi îndeajuns pentru destăinuirea următoare. După aceasta ei păşesc înapoi şi aşteaptă în toată răbdarea şi bucuria. Dar puţine maici formează un club şi şoptesc unele către celelalte: "Noi aproape am crezut, în urma unor aluzii ale sorei noastre, care se numeşte aşadar Gella, că acest prieten al chinezilor, care a putut să-l întâmpine aşa de puternic pe balaur împreună cu aderenţa sa, ar fi ori arhanghelul Mihail sau poate chiar Iisus, Domnul, Insuşi. Dar judecând după acelea, ce face el cu bineînţeles mult mai frumoasa chinezoaica, decât suntem noi, cum el o îndrăgeşte şi o alintă, că totul este acum deja dat gata, doar nu poate să fie acesta Mihail şi încă mult mai puţin Domnul Iisus!

Eu aş zice chiar că este un mare păcat, să gândeşti numai, că Mihail şi Domnul Iisus ar fi aşa de slabi, de parcă ar putea El - şi încă pe deasupra cu o păgână! - să facă un asemenea joc îndrăgostit. Această Gretele proastă încă nici nu se jenează în faţă noastră nici foarte puţin! Nu, cum ea caută în pieptul său; ce pisică îndrăgostită trebuie să fie aceasta!

Dacă el ar fi Mihail sau Domnul Iisus, ar fi venit el doar şi la noi creştinele, care doar avem totuşi o întâietate incontestabilă în faţa păgânilor. Dar fiindcă el o slăveşte continuu numai pe această chienzoiacă, pe noi lăsându-ne însă aproape în totalitate în afara atentiei, aşa că ar fi la el mai ales cu calitatea de a fi Iisus o problemă destul de tare controversată! - Este numai o prostie din partea sorei noastre Gella, cum poate şi ea să stea acolo, de parcă şi ea ar vrea să-i cadă la pieptul lui. Mine face ea în orice caz de o asemenea natură!"

Spun Eu Gellei: "Fiica Mea, uite, aici lângă Chanchah este şi pentru tine un locşor! Vino şi tu aici şi dă-ţi drumul iubirii tale!"

Gella îmi pică imediat la piept şi este plină de fericire.

Dar clubistele spun: "Nu - aici avem iarăşi problemă! Aşa precum noi ne-am închipuit, aşa şi este! Nu, aici nu mai este nimic de spus! Numai dacă domnul casei Martin ar veni acuşi înapoi, ca noi să ne putem plânge la el! Aha, acolo vine el deja cu Borem şi Chorel! Să-i mergem numai repede în întâmpinare!"

Atunci când Martin vede că toată suita în număr mare de femei îi vine în întâmpinare şi înţelege el imediat, unde este hiba lor. El merge prietenos înspre ele şi spune:

(Episcopul Martin) "Ştiu deja, ştiu deja, ce vă supără! Mergeţi numai iarăşi înapoi la locurile voastre, fiindcă pentru asemenea plângeri eu nu am urechi! Numai aceasta memoraţi bine şi puternic: Cine vrea dragoste, acela trebuie mai întâi să iubească; pentru că dragostea nu se lasă câştigată prin nimic decât numai iarăşi prin dragoste! De aceea iubiţi-l şi voi pe Domnul ca acele două, căci astfel veţi câştiga şi voi pieptul Său! Înţelegeţi voi acestea?"

Spun acele multe femei de mănăstire: "Ah, dragă domn al acestei case, cum am putea face noi un astfel de lucru? Nu înţelegi tu în sfârşit, că noi suntem creştinele cele mai de nezdruncinat? Acea favorită, însă, este o păgână. Gella, însă, a fost oricum de dinainte deja de un om foarte uşuratic, de aceea ea şi a fost pe pământ plină de tot felul de tentaţii ale diavolului. Ea nici nu va ezita de aceea, unde şi cum s-ar potrivi, aici, în casa ta cerească, să împrumute o ureche şi o inimă voitoare unor asemenea tentaţii.

Acel bărbat pe care l-am socotit noi toate deja ca fiind Domnul Iisus sau cel puţin Mihail, va fi desigur şi el un spirit, care se află cu mult mai prejos. Căci altfel, el totuşi nu s-ar încurca cu siguranţă cu acele două persoane uşoare într-un mod aşa de intim! De aceea - “

Aici intervine Martin şi spune: "E bine, dragele mele! Eu am crezut, că voi toate aţi fii deja curate, fiindcă aţi fost totuşi deja bine curăţate şi după aceea spălate. Acum, însă, iasă din voi la iveală o rugină şi murdărie ascunsă şi veche! De aceea trebuie ca voi să megeţi totuşi încă o dată într-o baie foarte curăţătoare, înainte ca voi să fiţi vrednice, să vă apropiaţi de acel sfânt!"

Strigă maicile: "Ce spui tu, noi - baie? ! Şi tu eşti un necurat, de aceea se plimbă diavolul la tine cum îl taie capul! Sau oare n-am văzut spre îngrozirea noastră cea mai mare, cum tu, cu ceva timp înainte, ai vrut să-i dai frumoasei diavoliţe un sărut, dacă ea nu te-ar fi împins înapoi! Dacă aceasta continuă astfel, va fi acuşi destul de limpede, în a cărui mâini ne aflăm aici în această casă!"

Spune Martin foarte liniştit: "Da, da - numai în baie cu voi! Să vă îmbăiaţi, numai să vă îmbăiati! Acolo în spatele acelui perete alb înnoată acum o mie de peştişori foarte rari şi fac baie; acolo mai este şi pentru voi loc! De aceea mergeţi numai frumos şi binevoitor acolo şi faceţi companie cu acei oaspeţi de baie, căci altfel - -!"

Maicile strigă pline de furie şi se duc înapoi la locurile lor de adineaori.

[Hoper]

Capitolul 124
Invăţături pentru mântuirea sufletului - metode narturiste şi spirituale de însănătoşire -
Crize ale spiriturilor chinezilor - Despre esenţa geloziei

Martin însă se duce cu Borem şi Chorel la Domnul, ceea ce înseamnă la Mine. El vrea să-Mi arate Mie că acei o mie de îmbăiaţi din aderenţa balaurului, pentru că le merge acum mai bine, se preschimbă în tot felul de înfăţişări şi devin foarte neastâmpăraţi, aşa încât nici Borem nu mai înţelege nimic, ce să se întâmple cu ei mai departe.

Le spun Eu celor trei: "Acei o mie sunt în baie, acolo sunt ei bine în siguranţă. Pentru că ei nu văd aceasta locuinţă, ci numai lumea răutăţii lor interioare. Aceasta devine din ce în ce mai aptă şi prin aceasta vizibilă din exterior. Acesta este deja un semn bun! Lăsaţi de aceea pe cei o mie, ei vor fi conduşi pe drumul cel bun!

Dar acolo stau peste trei sute de femei. Ele sunt stăpânite de o mare invidie şi suferă mult în inimile lor, aşa de tare că nu Mă recunosc. Mergeţi acolo şi învăţaţi-le ce este drept; dar cu baia să nu le mai ameninţi frate Martin, dacă vrei să-i aduci pe cei săraci la Mine!

Vezi tu, gelozia este un puiet al dragostei şi aceasta o acoperă! Dacă devine puietul mai puternic decât dragostea din pomul vieţii, distruge în consecinţă tot pomul. Dacă se doreşte să rămână tot pomul în viaţă şi să fie întărit, trebuie să se caute mijloacele drepte, pentru a curăţa pomul de astfel de intruşi.

Dar dacă agiţi mai mult, decât sunt deja, astfel de fiinţe geloase prin ameninţări, creşti mai mult puieţii de pe copacul vieţii, aşa ca să crească repede şi să distrugă de tot copacul.

De aceea trebuie să actionezi aşa pe viitor, dacă vei avea de-a face cu spirite geloase: priveşte tot timpul gelozia ca un rod al dragostei şi gândeşte-te: unde este gelozie acolo este şi dragoste! Amelioreaz-o pe aceasta prin dragoste, aşa vei creşte din gelozie curând o dragoste fierbinte!

Eu va spun, unde nu se arată nici o gelozie, acolo nu este nici o dragoste! Sau aţi văzut voi vreodată pe pământ, pe suprafeţe neroditoare, pe brazi, pe molizi şi pe mii de pomi neroditori cum cresc plante intruse? Cu siguranţă nu aţi văzut aşa ceva, dar în schimb cât se poate de des pe preţiosi pomi de fructe.

Aşa este şi aici şi în special cu acele femei. Ele au foarte multă dragoste, ca un preţios pom de fructe care are mult suc. Căutaţi însă să îndepărtaţi ceea ce este în plus în inimile lor prin dragoste şi veţi primi un miracol de dragoste roditoare! Mergeţi de aceea şi faceţi ceea ce v-am spus, aşa veţi face un lucru bun pentru inima Mea!”

[Hoper]

Capitolul 125
Borem şi maicile bolnave de inimă

Cei trei merg acum cu chipurile prietenoase spre săracele femei. Când ajung la ele, preia Borem cuvântul şi spune:

(Borem) “Dragi surori, ascultaţi-mă cu răbdare! Eu vreau să vă dau la fiecare un drept bun, căci eu ştiu, că inima voastră suferă. Şi eu ştiu, că acest frate, la care aţi căutat mai înainte dreptul vostru, v-a respins cât se poate de dur. Atunci nu am putut să-l întrerup pe stăpânul casei, fiind şi eu un invitat, deoarece fiecare este primul stăpân al casei sale.

Dar acum mi-a dat dreptul stăpânul tuturor proprietarilor de casă, să-mi exercit şi eu, ca invitat, dreptul de dragoste. Aşa vreau şi voi face după puterile mele şi cu toate mijloacele să vă procur o bună dreptate şi să repar totul în numele Domnului, tot ce va apasă şi ce vi-a jignit inima. Sunteţi voi, surorile mele dragi, mulţumite cu aceasta?"

Vorbesc femeile ca dintr-o gură: “O da, drag şi bun prieten! Intr-adevăr, tu eşti aşa un adevărat prieten de-al lui Dumnezeu; de la tine vrem să acceptăm totul! Tu ne vrei binele şi recunoşti suferinţele din inimile noastre. Dar cu acest Martin nu mai vrem să avem de-a face nimic. Căci în loc să recunoască disperarea noastră, să ne alinte, să ne înveţe şi să ne arate adevărul, dacă am fi fost pe un drum greşit, ne-a trimis imediat în iad şi spre baia diavolilor. Aceasta a fost foarte neceresc din partea lui, care este un purtător al cerului sau cel puţin vrea să fie. De aceea am prefera, dacă s-ar retrage, să nu ne mai sfidăm la înfăţişarea lui."

Vorbeşte Borem: “Dragi surori, lăsaţi totul deoparte şi totul în seama mea. Eu voi repara totul! Vedeţi, fratele nostru Martin nu este un duh rău, ci este ca mine, unul bun din Domnul.

Noi am avut mult de lucru şi din păcate cât se poate de multă supărare cu alte spirite mai grave, care sunt acum în baie. Când aproape ne-a depăşit acea problemă, am mers la acel atotputernic prieten pentru a primi sfaturi de la El, ne-aţi întâmpinat voi. Şi bineînţeles, Martin care îşi iese repede din fire, v-a primit puţin cam dur, dar aceasta, cum spuneam, este de iertat.

De aceea cred eu, că îl veţi ierta mai uşor, pentru că este plin de dragoste şi are o bucurie mare, să vă salute pe toţi ca noii lui camarazi de casă. Eu cred, că veţi face ceea, ce aş fi făcut şi eu cu siguranţă, dacă m-ar fi jignit cineva."

Aceasta spun femeile: “Ştii tu drag prieten, ceea ce ne spui, facem cu plăcere din toată inima. Dar aceasta îţi spunem şi pentru ruşinea lui Martin: numai din cauza ta o facem şi vrem să-i iertăm acel comportament. Pe viitor îl vom ierta cu siguranţă mai greu, dacă ne va întâmpina încă o dată cu atâta asprime.

El este un bărbat drăguţ şi este o bucurie să privesti înfăţişarea lui frumoasă. Dar la ce foloseşte înfăţişarea, dacă este mai fraged decât un maretate după opt săptămâni de la înflorire? Dacă ne va întâmpina Martin la fel ca tine, va găsi în noi inimi, care cu siguranţă nu sunt fără dragoste. Dar în minunata sa tiranie de stăpân al casei va găsi în loc de dragoste, cu totul altceva.

Noi suntem acum, Doamne ajută, cu siguranţă ceresc de frumoase. Toţi bărbaţii, care sunt prezenţi aici în număr mare, s-au uitat la noi cu apreciere, cu toate că aceasta nu ne încântă cu nimic, - căci noi ştim, că toată frumuseţea exterioară este un cadou al Domnului. Dar pentru că, chiar Martin şi acel prieten puternic al vostru, nu se uită la noi, unde ar putea găsi ceva de apreciat, este foarte jignitor pentru noi.

Acele două surori, în fond, nu sunt mai frumoase decât noi, dar acel prieten le iubeşte peste toate şi se ocupă aproape numai de ele. Noi stăm aici ca nişte sărace păcătoase şi nu suntem observate de nimeni, deoarece toţi şi-au mutat privirea spre cei trei. Oare, să nu ne jignească aşa ceva? Şi dacă avem o bănuială măreaţă în inimile noastre de multă vreme de acel prieten: nu trebuie să se ofilească aşa ca şi florile pământeşti, dacă le sustragi toată hrana?

Vezi şi inima are nevoie de hrană, ca să devină puternică în dragoste. Dar cum să se întărească inimile noastre vreodată în dragoste, dacă în loc de hrană doar post şi iar post?"

Vorbeşte Borem: “Da, dragile mele surori, cererea voastră este dreaptă. Aveţi puţina răbdare şi inimile voastre se vor sătura din belşug! - Voi ştiţi, că bunul doctor tratează mai întâi pe cei bolnavi şi doar după aceea vine în vizită la cei sănătoşi.

Tot aşa se întâmplă şi aici. După ce se vor însănătoşi cu totul acele două paciente, va veni acel doctor şi la voi. De aceea aveţi puţină răbdare şi urmaţi-mă, - eu vă voi arăta vouă ceva foarte minunat!"

Vorbesc femeile: “Dragă prieten, de aceasta nu este într-adevăr nevoie. În această enormă sală sunt şi aşa nenumărat de multe lucruri minunate şi nu te poţi sătura să le priveşti!

Această minunată podea, care arată exact aşa de parcă ar fi alcătuită din toate pietrele preţioase sub forma de panglică în cele mai frumoase culori!

Columnele mari şi minunate, care susţin galeriile nedescris de frumoase! Cum strălucesc ele, de parcă ar fi făcute din rubinele cele mai strălucitoare, în a căror interior plutesc împrejur mii de stele ca peştişori aurii în apă şi formând astfel tot timpul forme de lumină noi şi nemaipomenite!

Aşa că, aici, încă mai există mii peste mii de minunăţii, pentru care noi nici nu avem un nume să le numim. Pentru că în consecinţa acestora, sunt aici vizibile un număr atât de mare dintre cele mai minunate lucruri, noi nu simţim nici o necesitate slabă, să vedem ceva încă mai minunat şi nemaipomenit.

Ochii noştri sunt aici pe deplin prevăzuţi şi nu au nevoie de nimic altceva. Foarte diferit, însă, stau lucrurile în privinţa inimii noastre! Vezi, acestea sunt încă foarte lăsate pe din afară! Ce folos este, să fericeşti ochiul, dacă la această inimă suferă? Ingrijeşte-te de aceea mai întâi pentru inimile noastre, căci atunci vor fi ochii noştri mulţumiţi cu ceva foarte neânsemnat!"

Spune Borem: "Dragi surori, pretenţia voastră este foarte potrivită şi dreaptă. Dar voi mi-o faceţi mai repede cunoscută, decât aţi aflat voi despre aceea ce eu vreau să vă arat vouă! Ştiţi voi aşadar, dacă asta nu este mai cu seamă pentru inimile voastre? Ştiţi voi deja de dinainte, din ce constă minunăţia, pe care vreau să vi-o arat? Este deci minunăţia doar pentru ochi? Nu poate să fie şi ceva foarte minunat doar pentru inimă?!

Ce este aşadar mai mult: ochiul sau inima? Nu poate fi ochiul orb şi inima să plutească totuşi în toată abundenţa vieţii de dragoste? Care ochi pământesc poate să-l vadă pe Dumnezeu? Vedeţi, pentru aceasta este orb fiecare ochi firesc; dar inima şi-L poate închipui pe Dumnezeu şi poate să-l iubească. Da, ea poate chiar să devină pentru El, Domnul, un templu viu, în care El îşi face locuinţa! Deci ce este mai mult: ochiul sau inima?!

Dacă aşa stau lucrurile, cum puteţi voi dragi surori să vă gândiţi, că eu vreau să vă conduc undeva, aici, în împărăţia inimii lui Dumnezeu, unde există singur numai pentru ochi lucruri arătând minunate?

Eu vă spun vouă: aici totul este destinat numai pentru inimă! Ochiul este însă numai un martor luminos pentru toate acelea, ce se întâmplă în inimă şi ce este completat de inimă din inimă. Aşa este şi minunăţia, pe care vreau să vi-o arat, ea nu este pregătită pentru ochii voştri, ci numai pentru inimile voastre.

Dar fiindcă aici în împărăţia lui Dumnezeu nu este oarbă nici o fiinţă, ci fiecare are vederea sa - tot aşa de puternică ca inima -, aşa că este şi ochiul tot timpul un martor pentru aceea ce se întâmplă acolo pentru inimă şi ce vine din inimă. Şi astfel voi veţi vedea cu ochii voştri şi ceea ce se va întâmpla pentru inimile voastre. De aceea urmaţi-mă aşadar!"

După aceste cuvinte ale lui Borem îi urmează toate femeile pe acei trei şi anume la uşa, care duce acolo spre câmpiile soarelui.

[Hoper]

Capitolul 126
Gălăgie din partea aderenţei balaurului care se înbăiază - Cuvintele linişitoare şi de învăţătură ale Domnului

În timp ce Borem, Martin şi Chorel se îndreapta cu acele multe femei spre uşa soarelui, devin foarte neliniştiţi cei o mie de oaspeţi înbăiaţi în înbăierea lor conştientă. Ei încep, să strige foarte mari hule, aşa încât aud desluşit toţi călugării curăţaţi şi de faţă şi chiar Chanchah şi Gella.

Cele două îşi revin acuşi din mântuirea lor fericită de dragoste şi ascultă aşadar mai atente. Chanchah vrea chiar atunci să Mă întrebe, ce înseamnă aceasta, atunci când tocmai o sută de fraţi călugări vin repede la Mine şi Mă roagă puternic, să închid gura acestor oaspeţi din baie, căci altfel s-ar putea sminti uşor de ei înşişi şi cei mai slabi dintre ei.

Atunci când aceşti călugări de-abia au terminat cu rugămintea lor, vin deja încoace şi chinezii împreună cu femeile lor multe şi părinţii călugăriţelor şi spun: "Tu mesager puternic al lui Dumnezeu, nu auzi tu în sfârşit, cum acea aderenţă a balaurului din baie vrea acum să-l atace pe Dumnezeu, să te atace pe tine şi pe noi toţi, pentru a ne termina într-un mod foarte rău? Aici, va fi mai departe, foarte greu de stat, dacă aceşti nenorociţi şi răi indivizi ai iadului nu i se vor pune capăt de tot intenţiilor lor.

Ascultă, ce hule urâte iasă din gurile lor! Aceste bestii sunt chiar mai rele decât balaurul însuşi care totuşi mai înainte a vorbit cu Martin precum şi cu tine, părând foarte rezonabil. Pune de acea sfârşit acestei tulburări, şi lasă-ne pe toţi să mergem afară, ca noi să nu mai auzim mai departe asemenea hule împotriva celui mai sfânt!"

Spun Eu."Este desigur foarte potrivit din partea voastră, că inimile voastre se umple de scârbă din cauza unui asemenea tumult puternic. Dar, la aceasta, voi trebuie totuşi să vă uitaţi numai la Mine şi nu la voi înşivă, căci altfel vă faceţi voi înşivă judecători. Aceasta ar fi atunci mai rău decât toată hula aceea goală a oaspeţilor acestora de baie fireşte încă foarte răi!

Cine huleşte doar, nu mărturiseşte astfel nimic altceva decât neputinţa sa. Dacă el ar avea putere, acela ar trece imediat la acţiune şi nu ar mai folosi cuvinte zadarnice, care nu sunt nimic decât strigăte goale. Cine este neputincios, vrea să facă totuşi aşa, de parcă ar avea putere, acela se face un judecător fals şi îşi întinde astfel mâna într-un mod rău în drepturile care i se cuvin doar lui Dumnezeu. El le necinsteşte pe acestea prin neputinţa sa, în timp ce totuşi numai Dumnezeu singur deţine toată puterea şi astfel, singurul în drept să judece cauza ordinii veşnic necesare.

Vedeţi, dragi prieteni şi fraţi, pe voi vă supără aşadar sloboda defăimare şi hula a acestor oaspeţi de baie. Şi este potrivit, ca voi aveţi pentru asta o mare dezaprobare în inimile voastre! Eu însă văd, pe lângă aceasta, în voi toţi şi o văpaie, care, dacă ar fi îndeajuns de puternică, ar face acestor oaspeţi de baie veşnică petrecanie. Uitaţi, această văpaie este mai rea decât acea defăimare fără sens şi neputincioasă.

Acei oaspeţi ne defăimează doar de aceea, căci ei ştiu bine, că altceva nimic nu ne pot face veşnic. Ei ştiu printre altele, câtă răbdare şi îngăduinţă este în casa lui Dumnezeu. Cum însă s-ar strica ei de aceea de către noi, ca noi avem putere pentru aşa ceva, sau să-i părăsim cel puţin pentru veşnicie. Ar fi aceasta oare înţelept? Ar fi aceasta în ordinea lui Dumnezeu, care nu vrea să distrugă nimic, ci veşnic numai să menţină totul, ba chiar trebuie să menţina totul, căci altfel Dumnezeirea însăşi ar suferi, dacă numai cel mai mic lucru, care şi acesta îşi are originea în El, ar putea fi distrus!

Incumentaţi-vă de aceea şi lăsaţi-i pe toţi să înjure şi să defăimeze. Cu timpul ei vor fi terminat de defăimat şi vor intra într-o căinţă tare. Ei ne vor fi atunci nişte fraţi încă destul de dragi şi devotaţi mai ales surorile, - pentru că marea majoritate sunt femei!

Că ei sunt însă cu totul neputincioşi, puteţi voi doar să vedeţi foarte uşor din aceea, ca ei nu se pot mişca nici cu foarte puţin în afară băii. Ce faimă ar fi atunci însă pentru noi, dacă noi am vrea să ne răzbunăm pe ei, pentru că suntem foarte puternici, ei însă neputincioşi de tot? Eu sunt de părere, că această faimă ar fi asemenea unui leu, dacă el ar vrea să se necinstească până la calitatea de un prinzător de muşte.

Eu însă vă averizez pe voi toţi, ca să vă uitaţi întotdeauna la Mine şi să ţineţi minte, ce fac Eu, căci aşa voi nu veţi mai simţi în inimile voastre nici o supărare şi o dorinţă de a judeca! Pe Mine Mă privesc toate acestea cel mai mult şi totuşi sunt liniştit. Fiţi de aceea cu atât mai mult liniştiţi, că pe voi nu vă ating de loc toate aceste lucruri defăimătoare!

Ei defăimează doar dreptatea lui Dumnezeu, care îi lasă aici să facă baie, - care îmbăiere nu poate fi pentru ei bineînţeles în totalitate nedureroasă, dacă lor trebuie să li se ajute. Pentru că fiecare schimbare este legată cu durere un timp atât de îndelungat, până ce n-a intrat o fiinţă întreagă într-o altă ordine. Durerea în sine este însă necesară. Dacă n-ar fi durere, atunci nici n-ar fi bucurie, fiindcă o fiinţă, care nu este receptibilă la nici o durere, ar fi şi ea cu totul moartă pentru plăcere.

Aceşti înbăiaţi sunt însă toţi acum într-un proces imens de tranziţie şi au astfel de îndurat câte-o durere, care împinge şi limbile lor spre asemenea defăimări. Dacă ei vor fi ajuns mai aproape de ordine tare şi nouă, atunci şi durerile lor vor fi foarte tare diminuate. Limbile lor se vor îndepărta atunci de tot de defăimări şi vor începe a forma cuvinte înălţătoare de căinţă care sunt atunci un pod spre dragoste şi viaţă.

Ca voi însă să nu vă supăraţi mai departe din cauza acestor defăimări goale, de aceea mişcaţi-vă acum cu Mine la acea uşă, la care stau aşadar deja Borem, Martin şi Chorel cu acele femei multe. Această uşă, care este acum închisă pentru ochii voştri, o voi deschide. Voi veţi primi acolo o mare ocazie, să vă umiliţi bine în toată fiinţa voastră până la fibra cea mai interioară a inimii voastre încă aspirând destul de sus, ceea ce este vouă tuturor cel mai necesar lucru! De aceea urmaţi-Mă aşadar; aşa să fie!”

[Hoper]

Capitolul 127
La uşa încuiată a soarelui - Raportul luminii faţă de activitate
Invăţături de comportament pentru sfera înţelepciunii

Toată această mare societate Îmi urmează aşadar la uşa menţionată, la care aşteaptă episcopul Martin cu Chorel şi cu femeile, până ce vin Eu şi deschid uşa luminii. Toţi sunt deja în total acum în jur de trei mii la număr, aşa încât este o înghesuială de-a dreptul. Dar fiindcă această uşă este acum foarte largă, au diferiţii oaspeţi totuşi loc îndeajuns şi pot ajunge nestingheriţi pe pământul soarelui şi să vădă acolo minunile dragostei, minunile luminii.

La uşă, Îmi vine imediat Martin în întâmpinare, pentru a Mă întreba de motivul încuierii uşii acesteia, în timp ce totuşi toate celelalte ar fi acum deschise.

Eu îi spun însă: "Prietene, frate, n-ai auzit sau n-ai citit tu niciodată pe pământ despre feluritele naşteri ale oamenilor şi ale animalelor? Uite, fiecare fiinţă este până în cel mai mic detaliu stapână pe simţurile sale deja din pântecele maicii sale! Ea simte, ea gustă ea miroasă, nici urechea nu este închisă; dar ochiul va fi deschis de-abia după naştere. De aceea este şi în privinţă renaşterii spirituale, ultimul lucru, deschiderea uşii spre luminş sau deschiderea ochiului spiritual. Pentru că, înainte ca cineva să vrea să vadă, trebuie el să fie într-adevăr pregătit pentru aceasta.

Dar dacă cineva vrea să aprindă o lumină în casa lui pe timp de noapte, trebuie el totuşi să ia înainte măsurile necesare, prin care el poate face lumină. Nu trebuie el să aibă la dispoziţie o lampă umplută cu ulei şi o brichetă bună şi de nădejde? Ce trebuie el să facă cu bricheta sau chibritul şi cât de mult are el de lucru, până ce el va face din aceasta o lumină dorită? Uite, până la lumină va mai trece un timp. Şi o acţiune variată trebuie să se desfăşoare mai întâi şi scopul tuturor acţiunilor de dinainte va fi la sfârşit lumină! Dacă lumina este o dată produsă, de-abia atunci se poate ocupa de un alt procedeu folositor; înainte, însă, nu poate fi vorba capabilă de aşa ceva!

Dacă tu iei aceasta în considerare, vei înţelege uşor, de ce, aici, în această casă, sunt deschise toate celelalte uşi şi numai această uşă a soarelui a fost închisă până acum pentru aceşti oaspeţi.

Eu văd, că tu vrei să Mă întrebi iar şi să spui: Da, dacă este aşa, de ce ţi-a fost uşa deja de câteva ori deschisă? Şi de ce a fost, când ai păşit în ea pentru prima şi a doua oară, nu ultima în care ai intrat? Eu însă îţi spun: în primul rând nu mai faci parte din acei oaspeţi, care trebuie mai întâi să se obişnuiască cu renaşterea lor. În al doilea rând, ce are de-a face cu celelalte uşi prin care ai păşit după uşa soarelui, se va chinui fiecare duh după renaşterea sa să lucreze în lumină sau în claritate şi cunoştiinţă?

Sau crezi tu oare, că după primirea luminei se instaleză un veşnic drum de plăcere? O nu, îţi spun Eu, adevărata muncă începe de-abia în lumină. Inainte de a primi lumina, fiecare mişcare era făcută pentru a primi lumină. Dacă este lumină, este deschis templul soarelui, deoarece atunci începe de-abia marea lucrare a unui duh renăscut!

Sau ai văzut vreodată, ca elevii de şcoală au primit posturi? Mai înainte trebuie să ajungă un elev prin unele studii la o plină şi luminoasă cunoaştere, până când i se da un post în lumina cuvenită. Dacă începe un drum al ştiinţei şi a ajuns la o cunoaştere dreaptă, se va arunca pe un pat de odihnă pentru a dormi confortabil pe acela, în loc să lucre în lumina nou primită? Da, el va începe de-abia acum să lucreze, căci toate lucrările sale precedente de studiu au fost doar o aprindere de lumină în noaptea fiinţei sale.

Şi iată, ai un motiv întemeiat, de ce există după uşa soarelui şi alte uşi mai ales acelea spre întreg universul! Mai ai cumva o întrebare?"

Vorbeşte Martin: “O Doamne, Tu vezi prin inima mea ca printr-o picătură de apă. Eu nu mai simt altceva în mine decât dragostea fierbinte pentru Tine, Tu veşnic bunul şi sfânt Tată! Tu ştii că este binevenit lucrul care mi se potriveşte; de aceea îmi va fi cu siguranţă de folos un mai mare grad de lumină! Căci Tu ştii, că nu mi-a lipsit niciodată bunăvoinţa de a face bine, doar la lumină, adică prin aceasta la înţelepciunea cea dreaptă. De aceea cred eu, că deschiderea totală a acestui templu îmi va fi mie un adevărat avantaj! Cu toate că pentru mine este în Tine singurul soare al tuturor sorilor şi lumina luminilor eu o văd în Tine şi o am din belşug, de aceea aş putea renunţa pe veci la o altă lumină!"

Vorbesc Eu: “Da, da, dragul Meu frate Martin; acest discurs îmi place mult mai mult decât recentele tale întrebări.

Este adevărat, că Eu sunt soarele sorilor şi lumina luminilor. Cine mă are pe Mine, acela merge şi face totul în ziua luminată. Dar pentru că fiecare om din Mine este o fiinţă a sa proprie şi liberă, aşa are fiecare şi propria sa lumină. Aceasta trebuie să lumineze aşa de liber în el, cum luminează soarele printre marele spaţii ale planetelor, aşa de liber cum stralucesc ochii unui om şi cât de liber este inima omului pentru a pulsa idei noi. Din acestea reies idei libere, din ele recunoaşterea proprie şi din această marea recunoaştere a fiinţei Mele dumnezeieşti, a dragostei şi a înţelepciunii Mele. De aceea li se va deschide şi acelor oaspeţi uşa, pentru a se recunoşte pe sine şi doar după aceea, pe Mine în tot adevărul. Vrem să mergem şi noi la acea deschizătură a uşii!"

Vorbeşte Martin: “O Doamne, Tu Tată sfânt, aceasta ar fi cu totul adevărat, bun şi drept. Dar promite-mi, că după acea recunoaştere şi adevăr deplin, care vor avea musafirii asupra Ta, nu te vei mai duce undeva şi noi te vom putea căuta şi striga cum vrem noi, până cânde vei apărea iar! O Doamne, o Tu Iubit Tată, numai aceasta să nu faci!"

Vorbesc Eu: “Dragul Meu fiu, Eu îţi spun: fă-ţi griji de toate, numai de aceasta să nu te mai îngrijorezi! Unde sunt copiii, acolo le este şi Tatăl - şi unde este Tatăl, acolo sunt copiii! Dar tu ştii, că familia Mea este mare şi nenumărată este turma oilor Mele. Pe toate acestea le vom duce într-o casă şi va fi o turmă şi un păstor! Dar va mai fi mult de lucru pe lângă aceasta.

Ţine minte: pe pământ sunt acum foarte mulţi secerători; acolo se vor întâmpla lucruri enorme! Eu voi avea nevoie de multă carne, de aceea va curge mult sânge pentru stârpirea desfrânării. Eu am trezit pe pământ martori şi tot ce vorbesc Eu cu tine aici, ce am vorbit şi ce voi vorbi şi voi face, vezi tu, aceasta este scris în acelaşi timp pe pământ şi i se va da de veste cărnii! De aceea nu-ţi fă griji, că te părăsesc după deschiderea acestei uşi ci gândeşte: de-abia acum voi rămâne neschimbat la voi pe vecie! -

Dar acum mai încă ceva iubitul Meu Martin! Vezi, noi vom călca acum mult mai mult spaţiul întins al soarelui decât am făcut-o de prima dată. Te va întâmpina tot aceeaşi fiinţă femeiască de o frumuseţe nemărginită şi te va întâmpina cu cea mai mare dragoste şi blândeţe, tot aşa fiind şi bărbaţii. Tu însă trebuie să-i tratezi tot timpul cu seriozitate adevărată şi cerească. Dacă vei vorbi, atunci vorbeşte puţin şi înţelept; aşa îi vei câştiga cel mai repede! De iubit, trebuie să-i iubeşti doar în secret, aşa ca să nu observe, ca să poţi să te mişti printre ei în siguranţă!

Căci pe această lume mare a luminii este înţelepciunea pe primul loc. În interiorul acestei se află şi ascunsă dragostea, tot aşa, ca în lumina soarelui căldura care este invizibilă şi se poate observa doar prin nenumăratele metode productive. În soare trebuie doar să străluceşti, aşa cum Mă vei vedea pe Mine! Ţinând cont de aceste reguli cu exactitate, vei avea parte de multă fericire la prima ta expediţie. Şi acum du-te şi deschide uşa în numele Meu! Aşa să fie!”

[Hoper]

Capitolul 128
Pe soarele care izvorăşte lumina - Domnul ca ultimul
Martin ca ghid

Martin îmi mulţumeşte pentru această misiune din toată inima, merge spre uşă şi o deschide cu uşurinţă, cu toate că este înaltă de doisprăzece bărbaţi şi lată de şase dintre aceia.

Când se deschide uşa, se aude din mai multe mii de guri un strigăt plin de mirare. Toţi îşi pun mâinile la ochi, deoarece îi bate această lumină cu intensitate pe acei invitaţi. Nimeni nu are curajul să facă vreun pas înainte sau înapoi. Căci majoritatea sunt de părere, că în această imensă lumină se află adevăratul Dumnezeu în toată puterea şi înţelepciunea Sa.

Chiar şi Martin rămâne fără cuvinte, deoarece i se pare că lumina este acum mai puternică decât de celelalte dăţi. Dar aceasta îl jenează prea puţin, de aceea preia cuvântul şi vorbeşte:

(Martin) “Fraţi şi surori, nu vă temeţi de ceea, ce v-a dat Domnul peste măsura spre fericirea voastră! Veniţi cu toţii la mine, căci lumina este un pământ tare şi se poate merge pe el ca şi pe cupru!"

Borem şi Chorel îşi conduc acum femeile afară. Acestea sunt foarte speriate, dar la sfârşit triumfeaza totuşi curiozitate, învingând frica şi încep să-şi mute picioarele peste prag. Femeile sunt urmate de călugări şi de ceilalţi invitaţi, care sunt părinţii şi maicile şi chiar şi alţi călugări. După aceştia merg în sfârşit şi chinezii şi îi urmează cu paşi atenţi.

După ce au ajuns toţi afară, îi urmez Eu cu Chanchah şi cu Gella, ele doua temându-se la început de acea lumină măreaţă. Dar de partea Mea se liniştesc şi păşesc cu comoditate pe acest nou spaţiu de lumină.

Acum se află toţi pe pământul strălucitor al soarelui, nu numai cu spiritul, ci cu tot corpul. Căci toate spiritele din înaltul cer văd cum este făcut corpul natural de înăuntru şi de afară. Pentru că sunt la Mine, văd prin Mine totul, ce este în acea lumea a spiritelor şi în cea a trupului, tot aşa cum văd şi Eu. La început nu văd aşa de bine, pentru că sunt orbiţi ochii lor de lumina prea pătrunzătoare. Dar cu timpul se vor obişnui, aşa cum se vede. Unii dintre oaspeţi încep deja să deosebească diferite lucruri şi culori de pe pământ. Femeile descoperă unele flori minunate şi vor să le şi culeagă. Dar Borem şi Chorel le avertizează, că pe soare este privit ca un semn rău, dacă se strică ceva la o plantă la vremea nepotrivita; deoarece aici totul trebuie să se întâmple după o ordine fixă.

După ce s-a plimbat un drum lung această societate mare sub conducerea lui Martin pe acel pământ al soarelui şi Martin începe deja să-şi facă griji, face o pauză mică, vine la Mine şi vorbeşte:

(Martin) “O Doamne, o Tată, după presimţirea mea am mers de la casa mea după măsura pământească deja peste o mie de mile şi în afară de câteva flori nu am zărit nimic. Cât de mult şi cât de departe mai trebuie să mergem, până când vom ajunge la un anumit capăt?

Eu trebuie să recunosc deschis: pe această lume prea luminată nu aş vrea să stau aşa de mult, dacă nu este altceva de văzut decât câteva tufişuri cu flori! Este bine, că nu arde această lumină şi ochii noştri spirituali sunt mai puternici decât cei corporali, altfel ar fi fost un dezastru! Eu mă duc înainte; dar ce folos are dacă mă duc, dacă eu nu ştiu încotro? De aceea mergi Tu, drag Tată, aşa vom ajunge cel mai repede la capătul dorit!"

Vorbesc Eu: “Fiul Meu Martin, mergi numai tu primul pe pământul luminii, cu răbdare şi cu curaj; capătul drumului nostru va veni! Nu ştii tu, ca soarele este de milioane de ori mai mare decât pământul? Dar pentru că este nevoie de multă răbdare şi curaj, pentru a face pe pământ o călătorie, aşa este nevoie şi pe soare, a cărui suprafaţa este mult mai întinsă şi de aceea este nevoie aici de mult mai multă răbdare, pentru a călători peste aceste suprafeţe. De aceea mergi şi condu-ne; noi toţi te vom urma cu paşi egali!

Eu nu pot merge în faţă din motivul, să nu rătăcesc pe nici unul din voi în libertatea sa. Şi în al doilea rând, dacă aş merge Eu în faţă şi ne-ar întâmpină locuitorii acestei lumi de lumină, atunci ar recunoaşte imediat fiinţa Mea cu spiritul lor luminat şi s-ar topi imediat de prea mult respect faţă de Mine! Dacă Mă duc Eu ultimul după voi, atunci nu este nici o problema. Căci la aceşti locuitori ai soarelui este tot timpul cel mai bun ce este dintâi. Dar ce se află la capăt, nu îi dă atenţie sau dacă, doar foarte puţină. Şi iată, aici în spate stau Eu cel mai bine!

Noi ne aflăm încă pe un munte cât se poate de mare. Dar când vom ajunge imediat pe câmpie, va fi lumina aceasta mai blândă. Acolo vei zări mase întregi de oameni şi vei avea de lucru, împreună cu toţii care merg aici. Din aceasta vei vedea adevăratul scop al călătoriei noastre. Dar acum mergi iar pe pasul tău şi condu-ne!"

Martin mulţumeşte pentru această misiune, merge în faţă invitatilor şi le face semn să-l urmeze. Totul se ridică şi îl urmează.

[Hoper]

Capitolul 129
Intâlnirea lui Martin cu Petru şi Ioan
Despre fiinţa dragostei şi cea a înţelepciunii în oamenii de pe soare

După ce merge Martin un timp îndelungat şi se întreabă pe sine în secret, când va apărea acea câmpie, îl întâmpină cu prietenie Ioan evangelistul şi Petru şi îl salută cu bucurie. El îi recunoaşte imediat, mai ales pe Petru, care a fost primul său ghid în lumea spiritelor şi nici nu poate vorbi de atâta bucurie, că îl vede iar pe Petru al lui la faţă, cel de care i-a fost dor deja de mult timp. După un timp de bucurie a revederii spune Martin:

(Episcopul Martin) “Dar prietene, frate, tu stâncă al cuvântului lui Dumnezeu, unde ai fost aşa de mult timp?! De ce nu ai venit la mine în acea casa care mi-a dăruit-o Domnul? O dacă ai fi fost prezent, te-ai fi mirat foarte tare, ce fel de miracole de neânţeles a făcut Domnul! Dar eu sunt cât se poate de fericit, că eşti în sfârşit la mine! Dar acum vei rămâne la mine un timp mai îndelungat?"

Vorbeşte Petru: “Dragă frate, tu ştii, că noi toţi avem doar o voinţă şi acea voinţă este cea a Domnului. Ce vrea El şi ce porunceşte este bine! Infinitul este mare şi plin de creaţiile Sale; noi însă suntem copiii Lui şi suntem ca braţul Său. De aceea suntem o dată aici o dată acolo. Când şi unde vrea Domnul să mergem, acolo suntem deja într-o clipire, chiar dacă este la miliarde de mile depărtare în faţa soarelui sau în spatele lui, aceasta este indiferent, - căci pentru noi nu mai există vreo distanţă măsurabilă. Şi uite, aşa am avut după tine mult de lucru şi n-am putut să vin vizibil la tine. Acum însă am împreună cu dragul nostru frate Ioan iarăşi puţin mai multă tihnă şi mă voi afla în această societate un timp mai îndelungat! Un motiv cu totul de bază este însă tot timpul Domnul Tată Iisus. Fără prezenţa Sa vizibilă, noi nu putem suporta un timp îndelungat şi deloc în asemenea momente, în care El însuşi devine iarăşi foarte activ şi iasă din răbdarea şi îngăduinţa Sa. O prietene, pe corpurile cereşti, mai ales pe pământul drag, se întâmplă lucruri, că tu nici nu poţi avea o noţiune. De aceea devine şi Domnul foarte activ şi noi vom vedea acuşi lucruri, de care tu nu ai până acum nici o imaginaţie. Atunci, însă, când vom merge în jos, pe soare şi vom ajunge în văi imense, acolo tu însuţi te vei convinge, cum începe aici, în marile pământuri ale lumii de lumină, să se desfăşoare lucrurile foarte intens. După această mişcare a noastră naturală vom avea încă nevoie de un timp mai îndelungat, până ce noi vom ajunge în prima vale. Dar minuni vei vedea tu, de care tu până acum nici nu-ţi poţi face nici cea mai vagă idee, chiar dacă tu eşti acum deja împreună cu mine un cetăţean al cerului al treilea!

Dar numai însemnătatea cuvântului „Serios"n-ai voie să-l pierzi niciodată din vedere, pentru că oamenii soarelui sunt foarte ciudaţi! În exteriorul lor sunt ei strălucirea oglindită a cerului şi în interiorul lor sunt ei mai vicleni decât vulpile. Ei au cel mai mare respect faţă de noi copii curaţi ai lui Dumnezeu. Dar dacă tu le araţi numai o oarecare slăbiciune sentimentală, atunci tu nu te mai scapi aşa uşor de ei. Ei te vor întâmpina cu o înţelepciune, despre care tu până acum n-ai nici cea mai vagă idee. Fratele nostru de aici va putea să-ţi spună mai multe alte lucruri, deoarece el are de-a face mai ales cu locuitorii soarelui."

Spune Martin: "Auzi tu, fratele meu drag, relatarea ta este ce-i drept foarte atrăgătoare; dar eu nu simt plăcere mare, să mă întâlnesc acuşi cu acei locuitori ai luminii, dacă aceste fiinţe sunt nişte tipi atât de stranii! Aceasta ştiu desigur, că ei sunt nesfârşit de frumoşi pentru că am avut deja o dată norocul, să văd câţiva din casa mea. Dar că în spatele frumuseţii lor să se afle o oarecare formă de subtilitate de înţelepciune, aşa ceva încă n-am ştiut lămurit. Domnul mi-a dat desigur indicaţii, cum să mă comport - acelea corespund exact cu spusele tale de mai înainte. Dar de o oarecare viclenie şireată încă nu mi s-a spus nimic lămurit. Domnul să mă întărească pe mine şi pe voi, dragii mei fraţi: eu voi avea grija să le alung şiretenia cu ajutorul vostru! Oh, asta n-ar fi rău, dacă noi am vrea să fim înghiţiţi de aceste frumuseţi solare de lumină lină!"

Spune Ioan: "Frate, dragostea este împreună şi este deschisă de tot pentru dragoste! Dragostea recunoaşte acuşi dragostea! Dar căile întepciunii sunt nesfârşite; în afară de Domnul, noi probabil niciodată nu le vom putea înţelege în totalitate. De aceea nu trebuie de loc începută o ceartă cu înţelepciunea pe cont propriu, ci numai prin Domnul. Lui singur îi sunt cunoscute foarte limpede toate căile ei, pentru că toată înţelepciunea nesfârşită îşi are originea în El, - de aceea numai El singur este calea, adevărul şi viaţa!

Tu ştii, că Domnul mi-a dat darul mare al celei mai adânci înţelepciuni. El mi-a dat darul al celei mai adânci mărturii şi de aceea mi-a dat şi neamurile soarelui şi mi-a supus aeoni spirite de o înţelepciune adâncă, care însă totuşi se hrănesc din abundenţă mea. Şi uite, chiar şi pe mine m-au adus în încurcatura acei locuitori, mai ales cele feminine, într-o încurcătură nu neânsemnată! Dacă nu mi-ar fi sărit Domnul în ajutor în asemenea momente, atunci eu aş fi putut pleca cu ruşine! Dacă însă eu, care am de lucru aşadar totuşi deja de aproape 2000 de ani pământeşti cu aceste popoare ale soarelui, pot să ajung câteodată în strâmtorare: ce ai face tu, care intri aşadar pentru prima oară în contact cu aceste popoare?!

Uite, cât de minunată este această împrejurime muntoasă, cât de majestatic sunt aceste stânci luminoase, intrând până în eterul de lumină, fiind asemenea cristalelor mari de diamant şi cum şi podişul este împodobit cu cele mai minunate flori pentru tine cu siguranţă o podoabă nedescrisă şi cât de lin se şi desfăşoară această cale ca un cucubeu plin de raze, - aşa că toată această minunaţie este însă totuşi o sărăcie pura faţă de armonia, care te va întâmpina jos în vale la o singură privire spre un om al soarelui!

Aşadar trebuie tu însă să iei în considerare de-abia atunci armonia cuvintelor, care iasă din gâturile curate ale vorbitorilor şi cântatorilor minunaţi ale acestei lumi de lumină! Eu îţi spun, tu vei sta înmărmurit ca o columnă şi plin de minunare şi plăcere şi de-abia vei îndrăzni să te gândeşti şi nici vorbă de a vorbi sau chiar de a învăţa pe aceia, care îţi pot închide gura de tot doar cu o singură privire! Dacă tu vrei să te înţelegi cu aceşti oameni ai soarelui nespus de frumoşi şi limpede înţelepţi, ei fiind de ambele gene, atunci tu trebuie să pari pe din afară cu totul indiferent. Dar în interiorul tău trebuie tu să le doreşti doar bunătatea, căci atunci ei vor recunoaşte acuşi în tine un cetăţean al marelui cer, căruia i-a fost dată o mare putere şi te vor respecta şi te vor iubi! Dar dragostea este şi ea cu totul diferită faţă de cum e la noi copii ai lui Dumnezeu. Este probabil şi un fel de înclinaţie inimoasă, dar numai atât de departe cât înţelepciunea n-o distruge. Pentru că îmediat ce dragostea devine doar cu puţin mai tare decât lumina, se transformă marea parte a iubirii degrabă într-o ardere cu vâlvătaie intensă şi momentană. Această vâlvătaie de dragoste aprinsă se uneşte atunci imediat cu o lumină de înţelepciune interioară, unde atunci iarăşi în loc de iubire se arată la suprafaţă doar o înţelepciune intensificată, care este atunci adesea mai rece decât polul de sud de pe pământ! De aceea nu poţi face de loc nimic cu dragostea pentru femei, căruia i-ai dat tu mare importanţă, în ceea ce le priveşte pe aceste femei ale soarelui. Mai ales femeile sunt cel mai puţin receptibile pentru aşa ceva. Vezi, frate, dacă tu vei respecta aceste reguli cu exactitate, atunci tu vei găsi multă fericire la aceste popoare ale soarelui. În caz contrariu, însă, mare jenă asemenea aceleia, care ţi-a pricinuit-o Satana, atunci cânt tu în înfăţişarea ei schimbată ai vrut s-o săruti de faţă cu Domnul!"

Spune Martin: "Dar, pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi şi tu ai fost deci acolo de faţă?"

Spune Ioan: "O cu siguranţă! Uite, casa doar are şi galerii mari, pe care tu încă nici nu le cunoşti. Eu îţi spun, acelea pot oferi loc multor privitori, unde Domnul este prezent şi făcând lucruri măreţe şi eficace! Nu numai eu, ci toţi nenumăraţii locuitori ai cerului au fost de faţă la o asemenea scenă! Tu vei întâlni chiar şi mulţi dintre locuitorii soarelui, care îţi vor ţine aceasta imediat ca cap de afiş, dacă tu te-ai uita într-o oarecare situaţie!"

Martin face din această cauză o faţă foarte uluită şi spune după un timp: "O tu întâmplare disperată! Oh, asta apare deja de dinainte ca fiind nemaipomenit de bine! Nu şi pe aceasta aţi văzut-o acum, precum şi aceşti locuitori cei mai fini ai soarelui! Oh, aceasta nu este rău! Dar acum mi-e tot una. Dacă soarelel mi-a pricinuit totuşi adesea pe pământ o transpiraţie puternică, aşa că, acum, se va întâmpla cu atât mai mult, unde am norocul, să păşesc pe pământul ei foarte specific într-un trup spiritual! De aceea numai înainte; eu presimt deja de dinainte: această întâmplare va ieşi într-un oarecare fel!”