Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 12:46
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 2 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 46-50
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.4.2007, 16:32 View PostDownload Post

46. Despre dragostea slujitoare pentru aproapele a doctorilor.

        Spune Cireniu: „Da, Tu Domnul si evidentul meu Dumnezeu, acum înteleg eu si aceasta; aparenta lor raceala este totusi dragoste pura!
        Eu îmi aduc aminte despre un mit al unei fecioare, care prin niste împrejurari ciudate ale naturii era nespus de frumoasa si minunata. Dar acest lucru a fost observat de tineri, de barbati si de batrîni si au intrat de îndata într-o mare batalie, ca sa se poata decide, a carui femeie sa fie ea. Dar ei deveneau în fiecare zi mai numerosi spre stricaciunea celor care se întreceau. Si pentru ca ei au observat, ca cu batalia pe viata si pe moarte nu fac nici un pas înainte, s-au înteles acei oameni între ei si au spus: ‘Aceasta fiinta nu apartine acestui pamînt, ci ea este din cerurile înalte si este o zeita! De aceea trebuie ca aici sa decida jertfele bogate! Cui îi va intinde ea mîna cea minunata dintre cei ce jertfesc, acela o va avea fara a mai fi vreodata deranjat!’ si dupa aceasta decizie s-au adus din toate partile comori neestimate spre jertfa si i s-a dovedit o adoratie imensa. Adoratia acestei frumuseti a mers atît de departe, ca s-a uitat cu totul de rugarea si adoratia zeiilor. La aceasta s-au înfuriat zeii si i-au daruit fecioarei o frumusete si mai mare, i-au otravit însa rasuflarea, ca fiecare, care era în departare atins de rasuflarea ei, pica inconstient la pamînt si ramînea acolo ore întregi fara cunostiinta; pe lînga aceasta, i-au mai dat fecioarei pe limba un ghimpe foarte otravitor, cu care ea putea sa omoare pe orcine, care se apropia de gura ei minunata.
        Dar cînd a venit odata un tînar placut la înfatisare, a devenit deodata vie inima fecioarei; dar ce putea ea sa faca, pentru ca sa-l iubeasca, ca ea sa fie sigura, ca este iubita de acel tînar? Daca îsi întoarce chipul spre el, atunci va pica iubitul ei inconstient la pamînt; daca ea îl saruta, atunci el va muri. Ea si-a întors din dragoste chipul de la iubitul ei si s-a aratat rece fata de el, ca el sa nu cumva sa se apropie de gura ei. Si prin urmare ca sa nu cumva sa moara iubitul ei, a trebuit sa-l iubeasca într-un fel cît se poate de distant si rece.
        Si asa, asemanator cu acest mit, iubesc si acesti doi tineri pe oamenii de pe acest pamînt sarac cu o raceala aparenta, pentru ca ei stiu mult prea bine, ca oamenii nu ar putea suporta focul dragostei din inimile lor ceresti!“
        Spun Eu: „Da, da, asa este; doar ca rasuflarea lor nu este otravitoare si limbile lor nu sunt înzestrate cu ghimpi otravitori; ci rasuflarea lor da viata si limba lor binecuvînteaza pamîntul.“
        Aici s-a apropiat de Mine din nou Borus cu Sara si m-a întrebat, ce ar putea sa faca, ca sa-si arate multumirea pentru binecuvîntarea deplina, pentru clipa aceasta minunata si prezenta!
        Spun Eu: „Spune-Mi prietene, care este acel om, care mi-a fost mai devotat din copilarie decît ai fost tu!? Ca baiat ai fost camardul Meu permanent si ai facut doar ceea, ce ai vazut tu ochilor Mei ca mi-ar face bucurie. Cînd ai mers cu parintii tai în Grecia si te-ai întors dupa mai multe saptamîni, am fost Eu tot timpul primul, pe care l-ai vizitat si mi-ai adus deseori lucruri frumoase si costisitoare în dar si tu nu te-ai înfuriat atunci, cînd am zdrobit cu ciocanul un templu din argint si ti-am înterzis, sa-mi mai aduci vreodata un astfel de cadou!
        Cînd am fost tînar si aproape nimeni nu mi-a dat importanta, ai fost singurul, care a ramas la fel; si cum ai fost tu tot timpul, asa esti si vei ramîne. De aceea Eu nu am facut mai mult acum decît ti-am întors prietenia si darurile datoare. De aceea nu trebuie sa faci prea multa zarva! Tu cu siguranta ai primit cea mai draga si mai buna femeie si trezita spiritual - si Sara a primit prin tine cel mai bun, mai credincios si mai bine privit barbat în oricare domeniu. Binecuvîntarea Mea o veti avea în orice lucru si nu va va lipsi si tu vei ramîne pe lînga aceasta nu cel mai bun doctor din tara, ci din toata lumea! Si asa sunt Eu de parerea ca veti putea trai destul de bine!?
        Dar sa nu uitati vreodata de cei cu adevarat saraci si nu lasa, ca arta pe care nici un om nu o poate avea în vindecarea bolnavilor, sa ti se plateasca de un cetatean sarac sau mai putin de vreun slujitor sarac, fie cu bani, cu slujire, cu cereale sau cu animale!
        Dar celor avuti, schimbatorilor de bani, negustorilor si cei care au multe proprietati socoteste-le arta ta dupa drept si taxa; caci cine are si vrea sa traiasca, acela sa aduca pentru viata sa din cînd în cînd o jertfa! Exista destui saraci, carora le poti darui, cu ceea ce unul bogat îsi cumpara viata.
        Un doctor ca tine vinde viata oameniilor, care este mai ales pentru marii oameni lumesti cea mai mare comoara. De aceea, sa-si cumpere tot timpul prin bani si oprin proprietati comoara scumpa si sa fie bucurosi, ca exista pe pamînt un om, la care se poate cumpara viata.
        Caci Eu îti spun: este într-adevar prima si cea mai mareata arta pe pamînt, care nu poate fi niciodata învatata de un om al lumii: prin cuvînt, prin vointa si cîteodata prin atingerea mîinilor, sa vindeci toate bolile, de la stapînirea ce mai grava - incluse sunt si tot feluri de ciuma - pîna la tratarea unei usoare raceli, sa le vindeci într-o clipa si sa cureti toate focarele, sa-i faci pe orbi vazatori, sa-i faci pe cei surzi sa auda, pe cei paralizati sa-i faci sa mearga si pe cei strîmbi sa-i îndrepti - si pe lînga aceasta sa-l înstiintezi pe cel sarac despre împaratia lui Dumnezeu! Prietene, du-te în toata lumea si cauta, daca gasesti unul, care se aseamana complet cu tine! Eu îti spun, nu exista în afara de tine si de Mine mai înca unul!
        În Sichar am trezit eu un doctor, care putea vindeca foarte bine; dar el nu se poate desprinde de tot de licorile lui si de aceea este cu mult în spatele tau.
        Ucenicii Mei te vor urma dupa multi ani, dar nu toti pe care tu îi poti vedea aici.
        Minunata Mea Sara va învata si ea o arta, cea a unei moase; caci este o slujba foarte importanta în fata lui Dumnezeu, sa fii alaturi de femeiile care nasc printre chinuri mari. Si asa sunteti aranjati voi doi, cum nu a fost vreodata o pereche regala!
        Dar acest sfat ti-l dau Eu: Daca vine un bolnav la tine sau daca esti chemat la unul, atunci întreaba-l tot timpul cu seriozitate: ‘ Crezi tu, ca în numele lui Iisus, Mîntuitorul din ceruri, eu te pot ajuta?’ Spune dupa aceasta bolnavul cu seriozitate: ‘Da, eu cred!’, atunci vindeca-l; dar daca are dubii, atunci nu-l vindeca, pîna cînd el va crede, ca tu îl poti vindeca în numele Meu! - Dar acum mai înca un cuvînt spre tine, Iair!“

47. Propunerea catre Iair. Despre ceremoniile exterioare.

        Spune Iair: „Doamne vorbeste, eu vreau sa te ascult si dupa aceea sa înfaptuiesc dupa cuvintele Tale!“
        Spun Eu: „Foarte bine; daca te vei tine de cuvîntul Meu, atunci vei fi aici si pe veci fericit. Si asa asculta:
        Tu esti acum o capetenie a fariseilor si a scolilor lor în toata aceasta împrejurime din Nazaret, Capernaum si Horazine, de la Cana în Galilea si multe alte locuri, sate si catune. Tu ai de aceea în Galilea o faima mare, care nu este cu mult mai mica decît cea a marelui preot din Ierusalim. Dar iata, toata aceasta faima mare a ta n-a putut s-o salveze pe fiica ta de la moartea ei care s-a întîmplat de doua ori si mai putin s-o scoale din morti, cînd era ea pe deplin moarta!
        Tu vezi, ca o asemenea functie cu o faima mare este de folos la foarte putine alte lucruri, decît sa mareasca înainte de toate mai mult trufia celui înalt în functie, a-i face lui sa-i fie o necesitate traiul bun, care se mareste tot timpul, dar sa devina în folosul si adevaratul ajutor fata de oameni continuu mai slab si mai neajutorat si sa se puna în consecinta fata în fata cu cei care au nevoi de ajutor ca fiind el însusi fara ajutor sau neputinciosi de a ajuta; pentru ca daca cineva, care are nevoie de vreun ajutor, nu poate sau nu vrea sa ajute, acela este tot asa de fara ajutor ca si însusi cel care necesita ajutorul.
 O functie înalta este de aceea, mai ales a ta, de o însemnatate foarte mica. Cum ar fi asadar, daca tu a-i pune-o înapoi în mîinile marelui preot din Ierusalim si te-ai muta apoi la ginerele tau de acum, la care tu vei fi desigur mai bine si mai prestigios prevazut, decît cum esti tu acum din partea Ierusalimului orb de tot? Tu ai putea sa-i faci lui Borus scriptura, în care esti un foarte bun cunoscator, încetul cu încetul  tot mai limpede si mai limpede cunoscuta, ceea ce ar fi pentru el de un mare folos; el însa te-ar învata pentru asta multe lucruri din stiinta vindecarii. Eu însa nu-ti impun prin aceasta o porunca, ci îti las foarte libera decizia asupra acestui lucru! Daca vrei tu sa urmezi acest sfat al Meu, atunci vei face bine; daca însa nu vrei tu aceasta, atunci tu nu vei savîrsi cu aceasta nici un pacat.“
        Spune Iair: „Doamne, aici mi-ai luat-o Tu într-adevar înainte în ceea ce priveste dorinta mea foarte proprie! Acesta n-a fost acum, ci deja de mult timp dorinta mea, de a parasi functia mea suparatoare; acum însa, deoarece totul se înfatiseaza înca asa foarte minunat pentru existenta mea, voi trimite eu deja mîine un mesager la Ierusalim cu cererea mea de eliberare din functie cu rugamintea, de a da altcuiva aceasta functie! Aspiranti (solicitanti) pentru asemenea functii exista în Ierusalim tot timpul o gramada, care pot plati templului taxe înzecite pentru numirea într-o asemenea functie si astfel le va fi domnilor în templu desigur foarte pe plac o asemenea cerere, pentru ca ei le fac cereri si acelora, care au în posesie o oarecare functie înalta, ca ei sa renunte la aceasta, pentru ca astfel ar putea fi pus un nou aspirant în posibilitatea, de a face templul mai bogat cu cîteva sute de livre de argint si aur, decît fusese el mai înainte! Cu functiile se face doara acum în Ierusalim un negot foarte profitabil!“
        Spun Eu: „O, acest lucru îl stiu cel mai bine, cum se desfasoara acum treaba în Ierusalim! Acolo se uita cei în cauza doar la greutatea argintului si aurului si a perlelor si a pietrelor pretioase, niciodata însa la duhul omului. Daca ai veni tu ca un prooroc peste Moise si Elisei în templu si ai începe, sa predici ca fiind astfel, atunci ti se vor arata numai foarte acusi pietrele blestemate, cu care cei mai multi prooroci au fost omorîti; dar daca ai veni tu cu zece mii de livre de aur, atunci ti se va arata cea mai mare cinste! Adu tu numai doi tauri îngrasati în templu si tu poti fi asigurat, ca acestia îi vor fi lor cu mult mai dragi decît Moise si Elisei. - Dar sa lasam acum aceasta! Vremea nu mai este îndepartata, care le va da templierilor si întregului Ierusalim rasplata bine-meritata; pentru ca foarte mult timp nu se va mai îndura  aceasta grozavie. - Acum despre altceva!
        Ce se aude, asadar, acum despre Ioan? Este el înca în temnita lui Irod?“
        Spune Iair: „Eu n-am auzit nimic, ca el ar fi fost cumva iarasi pus în libertate! Dar eu ma voi interesa foarte insistent despre acest lucru prin mesagerul de mîine, pe care îl voi trimite la Ierusalim pentru treaba intentionata, daca tie, o Doamne, îti este placut!“
        Spun Eu: „Lasa asta; pentru ca Irod este o vulpe sireata si mesagerul tau poate sa aiba neplaceri ca galilean. Eu vad însa în duh oricum, cum stau lucrurile cu Ioan. Noi vom primi poimîine noutati triste, la care împreuna cu Mine nu va avea nimeni o bucurie.“
        Dupa aceste cuvinte Ma întreaba Cireniu si Corneliu, daca Eu as dori, deci, ca si ei sa renunte la functiile lor înalte.
        Spun Eu: „O, absolut de loc! Functiile voastre sunt de un cu totul alt fel si foarte necesare si de o mare importanta! Dar numai sa administrati functiile voastre importante si înalte tot timpul dupa dreptate si echitate si puneti sa fie fiecare om egal în fata legii! Numai - cum o stiti voi deja din gura Mea - lasati dragostea tot timpul sa primeze în fata legii si gînditi-va, ca pacatosul, care este în stare sa actioneze numai foarte usor împotriva legilor statale foarte cuprinzatoare ca fiind pe deplin un necunoscator al acestor legi multe, este si el un om, rînduit, ca voi, pentru viata vesnica în împaratia lui Dumnezeu! Daca voi veti mînui tot timpul asa legile voastre, atunci voi veti proceda asemenea îngerilor, care sunt tocmai tot asa slujitori ai lui Dumnezeu, cum sunteti voi slujitori ai împaratului.“
        Spune Cireniu: „Aceasta vrem s-o facem si o vom face! Dar acum mai avem înca o întrebare foarte importanta si aceasta consta în acest fapt: Noi suntem, cum îti este tie numai foarte bine cunoscut, romani si astfel, cum spuneti voi, pagîni (necredinciosi). Sa ramînem noi în ceea ce priveste exteriorul ceea ce suntem noi, anume pagîni, sau sa ne lepadam deschis de pagînism si sa ne lasam taiati împrejur?“
        Spun Eu: „Nici una nici cealalta! Ci cine, ca si voi, este taiat împrejur în inima prin credinta în si prin dragostea fata de Dumnezeu, nu mai are nevoie de nimic altceva; pentru ca aceasta este pe deplin îndeajuns spre obtinerea vietii vesnice. Dupa multi ani, însa, vor veni deja oricum la voi ucenicii Mei umpluti de Duhul lui Dumnezeu si va vor boteza cu Duhul lui Dumnezeu si voi veti obtine prin acest lucru totul, ce va este necesar. - Acum stiti voi totul. Seara nu mai este departe si noi vrem din cauza evreilor sa mergem astazi, ca fiind ziua înaintea celei de odihna, putin mai devreme la odihna decît într-o alta zi. Dupa cina nu ne vom mai sfatui, asadar, pentru astazi despre nimic altceva.“
        Aici vin cei doi îngeri la Mine în cel mai adînc respect profund si Ma roaga, daca ei n-ar avea, deci, voie sa ramîna vizibili înca cele cîteva zile aici, în apropierea Mea trupeasca; ar fi pentru ei cea mai înalta fericire, pe care au simtit-o vreodata.
        Si Eu o spun cu voce tare: „Voi aveti din totdeauna cea mai deplina libertate si asa faceti, ceea ce va place; dar nu uitati de aceea, ce slujire aveti voi de îndeplinit! Sorile centrali au nevoie de o mare îngrijire si voi stiti aceasta, cît de multi exista dintre acestia în nemarginitul spatiu a lui Dumnezeu!“
        Spun cei doi îngeri: „Doamne, toti acestia sunt îngrijiti si sunt continuu la fel îngrijiti!“
        Spun Eu: „Da, da, stiu aceasta, de aceea si puteti voi sa ramîneti aici dupa dorinta voastra; pentru ca cel mai neînsemnat de aici dintre acesti oameni, care sunt în jurul Meu, este mai mult decît nenumarati sori centrali, secundari si planetari! Sorile sunt însa facuti din pricina oamenilor si trebuie din pricina acestora asadar de asemenea tot timpul îngrijiti cu foarte multa bagare de seama!“ - Ingerii se apleaca foarte fericiti si se duc iarasi la ucenicii Mei, cu care ei se sfatuiesc în continuare si le dau foarte importante informari despre foarte multe lucruri din lume.
        Borus merge însa acum grabit în casa si se îngrijeste pentru o cina buna, pe care el o rînduieste sa fie pregatita din belsug.

48. Treburile de mostenire ale lui Iair.

        Dupa cina, care durase mai mult de o ora buna, îl întreaba Corneliu pe Cireniu, spunînd: „Inalte frate, ce parere ai tu, asadar?! Sa mai ramînem astazi aici, sau sa ne ducem noi probabil de aici - din pricina a unor oarecare treburi importante, care ne asteapta  - ? Eu îti sunt tie adînc devotat si ma conformez cuvîntului tau.“
        Spune Cireniu: „Eu ar fi trebuit de fapt deja astazi dimineata sa fi plecat, deoarece pe mine ma asteapta desigur deja oarecare treburi urgente. Dar spune: Cine, daca stie el, ce este aici, poate sa se desparta de aici? Am putea cu greu sa parasim un împarat prietenos, daca el ar spune: >Daca vrei tu sa ramîi, atunci ramîne!< Ce este însa un împarat fata de situatia de aici, unde se afla de netagaduit facatorul cerului si al pamîntului ca om între oamenii Sai si între îngerii Sai?! La aceasta au obtinut si îngerii Sai o durata mai îndelungata pentru a ramîne aici, de la care noi putem înca foarte multe lucruri sa învatam si sa aflam. Ah, acum nu plec eu totusi de loc! Nici pentru întregul imperiu roman nu m-ar misca acum nimeni de pe loc si daca ar si veni ce-o vrea! - Ramîi numai si tu! De la mine ai tu deplina învoire pentru aceasta; si daca s-ar si ivi ceva, atunci pamîntul nu se va prapadi nici pe departe din cauza a cîtorva zile! La aceasta sunt eu de parere, ca noi suntem la acest Domn cu mult mai bine prevazuti decît din partea Romei!? Si daca s-ar ivi ceva înca si mai urgent, atunci sunt în mîna Atotputernicului destule mijloace, ca sa netezeasca într-o sclipire si ceea ce este cel mai urgent.“
        Spune Corneliu: „Inaltule frate! Cu aceasta explicatie sunt eu doara oricum peste toate masurile de multumit si nu am nici pe departe cerinta, de a parasi acest loc! Eu am pus aceasta întrebare oricum numai din considerente ale ordinii politico-statele. Dar ar fi dintr-o anumita privinta asadar probabil totusi bine, de a rîndui o spionare secreta prin oamenii nostri de paza, pe care îi avem la noi, în decursul acestei nopti în oras, pentru a afla, ce parere au asadar cumva totusi oamenii despre faptul ca suntem aici si ce vorbesc ei între ei!?“
        Spune Cireniu: „Daca îi este placut Domnului, putem noi sa rînduim aceasta treaba; dar eu sunt aici de aceasta parere, ca noi avem cu Domnul înainte de toate si atunci si cu cei doi îngeri, o cea mai de încredere politie secreta si n-ar trebui sa fie necesar, sa ne folosim, atîta timp cît suntem aici, de o alta. Cînd vom fi noi mai apoi iarasi departe de aceasta companie sfînta din ceruri, atunci vom trebui din pacate într-adevar iarasi sa ne folosim de cercetasi secreti, pentru a mentine opinia oamenilor în evidenta necesara (evidenta certitudine) si de a rîndui de îndata masuri de precautie acolo, unde încep sa se arate pentru stat conspiratii (comploturi) nefavorabile. Dar, cum am spus, daca Domnului îi este pe plac si El doreste, atunci sunt eu de îndata gata, sa poruncesc ceea ce este cel mai întemeiat.“
        Ii spun Eu lui Cireniu: „Lasa asta; pentru ca, în primul rînd, stiu Eu oricum de la Alfa pîna la Omega, ceea ce se vorbeste acum în oras pentru si împotriva noastra. Per total însa nu salasluieste absolut de loc nici un pericol în acesta, pentru ca acest popor este prea orb si prea prost si pentru anumite rautati. De aceea, lasati balta toate acestea! Din Nazaret nu va începe niciodata o revolta (razvratire), de acest lucru puteti fii siguri. De altfel, prietenul Meu Borus este tot timpul politia Mea secreta cea mai de încredere; lui nu-i scapa nimic prea usor, - ceea ce nu este desigur prea greu în orasul tocmai nu prea mare. În plus, as putea Eu sa le spun îngerilor Mei, ca ei sa puna spionajul în aplicare si voi ati putea într-un moment afla mai multe prin ei, decît daca voi ati tine în decursul a zece ani cei mai destepti spioni. Dar, cum am spus, aici nu este neaparat nevoie nici de una si nici de cealalta, - si noi ne ducem de aceea pe deplin fara grija la odihna. Numai Iair va mai trimite un mesager la Ierusalim si trebuie sa-l înzestreze cu avizul de renuntare la slujba. Pentru ca mîine vom primi cu totul alte lucruri spre negociere.“
        Spune Iair, foarte trist, ca el trebuie sa paraseasca acum compania: „Doamne, n-ar fi, asadar, posibil, de a redacta aici acest act si sa-l trimitem de aici la Ierusalim cu ajutorul unui mesager? Casa din Capernaum este oricum proprietatea mea deplina si toate ce se afla pe ea, pamînturi, precum araturi si cîmpii, n-aveam voie noi preotii oricum sa le detinem si astfel este tot ce este al meu, în casa mea, ceea ce îti este tie binecunoscut. Eu n-am în consecinta nimic de lucru deocamdata în Capernaum si nu voi mai avea probabil acolo nimic de lucru nici dupa aceea; casa mea împreuna cu toate ce se afla în ea, i-o dau acum de îndata ginerelui meu drag. Cu o scrisoare de la mine în mîna lui va merge el acolo si va lua totul în deplina posesie sub asistenta (ajutorul) judecatoresc statala - asemenea unui mostenitor de drept dupa moartea mea si eu si femeia mea suntem la aceasta pe deplin de prisos. Dar în ceea ce îi priveste pe prietenii din Capernaum, acestia sunt aici; acei însa care se mai afla înca în Capernaum si se numara printre prietenii mei, nu sunt într-adevar demni de o vizita de ramas bun; pentru ca acestia sunt numai prieteni pe fata, dar în inima sunt ei totusi fara însemnatate!“
        Spun Eu: „Asadar, atunci ramîi, deci si tu si Eu îl voi trimite în locul tau la Ierusalim pe unul dintre cei doi mesageri ai Mei aici prezenti; acesta va fi cu un asemenea mesaj mai repede gata, decît daca ai trimite tu un mesager la Ierusalim. Dar astazi nu mai merge, ci mîine ca într-o zi de odihna!“
        Spune Iair: „În ziua de odihna se va cuveni într-adevar cel mai putin în templu; pentru ca marii preoti si capeteniile preotilor din templu nu tin nimic mai sever decît sarbatoarea zilei de odihna!“
        Spun Eu: „Lasa asta deoparte! Ei dau atîta importanta sarbatoririi zilei de odihna numai de aceea, pentru ca într-un mod necesar ea se încalca si trebuie sa se încalce adeseori, deoarece fiecare om este obligat asadar totusi adesea sa aiba ceva de lucru în ziua de odihna, fariseii primesc însa la aceasta si cel mai adesea ocazia, de a dicta celui care încalca sarbatoarea zilei de odihna pedepse de ispasire destul de dure.
        Adu-le însa lor într-o zi de odihna numai aur si argint atîta cît vrei tu, atunci vor încalca ei de îndata în templu ziua de odihna si atunci vor primi foarte bucurosi aurul si argintul tau. Fii tu de aceea pe deplin neîngrijorat din cauza zilei de odihna în templu; Mesagerul Meu va îndeplini pe deplin foarte bine treaba încredintata lui!
        Esti tu, oare, de parere, ca aici le-ar fi fariseilor pe plac, daca n-ar exista nimeni, care ar necinsti din cînd în cînd, printr-o oarecare treaba urgenta, presupusa zi a Domnului? O, în aceasta privinta sa fim foarte linistiti! Cu cît mai multa necinstire a zilei de odihna, mai ales la cei bogati, cu atît mai mult se bucura în secret domnii templului!
        De aceea spun înca o data: Fii tu din aceasta cauza pe deplin fara grije! Mesagerul Meu va fi primit foarte excelent mîine, chiar în timpul jertfei, care are loc în fiecare zi de odihna! Pentru ca el va pasi în templu cu un supliment greu auriu si va fi primit astfel de farisei  cu cele mai prietenoase mine si cele mai deschise brate; în plus, asteapta oricum deja zece aspiranti o slujba de capteneie, pentru care ofera ei sume mari. Si astfel le va fi lor si mai ales însa templierilor, foarte pe plac plecarea ta.
        Va fi apoi întrerupta de îndata ziua de odihna în templu cu ceremonia cunoscuta si va fi pusa imediat în aplicare licitatia pentru capetenia de preot din Capernaum; si tu vei afla prin intermediul mesagerul care se reîntoarce chiar si numele succesorului tau.
        Iata, asa stau lucrurile acum în casa lui Dumnezeu din Ierusalim, care se si numeste >orasul lui Dumnezeu<, dar acum este de fapt pe delin un oras al lui Satan. Deoarece sunt însa acum toate lucrurile bine rînduite, de aceea sa ne ducem la odihna; pentru ca mîine va începe pentru noi ziua foarte devreme!“

49. Abdicarea lui Iair. Domnul în sinagoga.

        La aceste cuvinte ale Mele se duc toti la odihna; doar fratii Mei, mama Maria si Borus sunt înca ocupati în bucatarie, pentru a aranja toate cele necesare pentru sabatul urmator. Chiar si Sara si Lidia o ajuta pe mama si se misca cu harnicie prin bucatarie. Cînd au asezat toate în ordine, se duc si ei sa se odihneasca, si, ca de obicei, dimineata este Maria prima pe picioare si îi trezeste pe cei, de care are ea nevoie, înca înaintea rasaritului, ca ei sa aiba totul în ordine si aproape pentru întreaga zi, dupa datina ervreiasca. Si Borus este foarte harnic si pentru masa de dimineata sunt aranjate deja toate mesele, atunci cînd noi ne ridicam din paturi.
        În aerul liber se cînta Psalmi de dimineata si pe multe mese afara asteapta pesti bine gatiti si pîine si vin pe cei, care le vor mînca.
        Noi mergem sa mîncam si Eu îl trimit dupa masa pe acel mesager în treaba binecunoscuta spre Ierusalim. Iair asteapta cu mari griji întoarcerea mesagerului, care ramîne bineînteles doar atît, cît are el de discutat în felul lumesc cu cei din templu. Dar pentru ca discutia a durat aproape doua ore, s-a întors bineînteles mesagerul dupa aceste doua ore, spre marea bucurie a lui Iair si i-a adus acestuia pe lînga stirea îmbucuratoare a primirii abdicari lui si o adresa de lauda si de multumiri pentru pozitia sa bine condusa si i se spune imediat si numele succesorului sau cu rugamintea, sa-l ajute prin cuvinte sau fapte la ananghie pe acesta, daca cumva va avea nevoie.
        Iair este acum foarte senin si spune catre Mine: „Doamne, din adîncul inimii mele îti multumesc pentru aceasta salvare minunata de la o slujba, în care eu as fi devenit o prada usoara pentru Satana, dupa relatiile împotriva lui Dumnezeu!“
        Spun Eu: „Deci, nu ti-am spus: daca este vorba de tîrguri bogate ale celor din templu, atunci poate fi întrerupt sabatul ca jertfa în oricare ora a zilei! Dar din aceasta tu poti vedea usor, cît de mult tin cei din templu la Dumnezeu si la legile Sale sfinte!
        Dar din cauza poporului sa mergem noi si sa vizitam sinagoga si sa ne uitam acolo, ce vor face si vor învata acei farisei; dar noi vom ocupa locurile din spate, ca sa nu fim observati prea devreme de încrezutii farisei si de batrînii poporului!“
        Spune Iair: „Dar eu nu voi intra, caci pe mine ma cunoaste fiecare baiat; daca as fi în sinagoga, atunci ar trebui sa iau loc în rîndurile din fata si voi ati fi pîrîti prin aceasta!“
        Spun Eu: „Sa nu-ti creasca din aceasta pricina peri albi! Caci daca Eu sfatuiesc ceva, cum sa se întîmple, atunci poti tu actiona fara nici o grija dupa aceasta si tie nu ti se va îndoi nici un fir de par! Si asa sa mergem cu totii acolo!“ - Noi ne punem imediat în miscare si dupa scurt timp ajungem la sinagoga.
        Cînd intram înauntru, sinagoga este foarte goala si doar fariseii care par sa slujeasca umple acea sinagoga. Mai tîrziu vin din cînd în cînd unii evrei batrîni si iau loc pe banci, pentru a tine cu drept si con amore (cu dragoste) somnul lor de amiaza.
        Dupa o jertfire si rostirea seaca a unor legi, din cîtiva Psalmi profesionali si a unui cîntec înalt a lui Solomon se ridica un un vorbitor si merge la scaunul de vorbit si începe cu o voce ragusita sa predice asa: „Dragii mei din parintii nostri Avraam, Isaac si Iacob! Noi traimi niste vremuri grele - asemanatoare cu acelea, cînd Noe si-a construit arca si în sfîrsit, dupa vorbele lui Iehova, s-a închis împreuna cu familia sa în aceasta! Noi suntem acum în fata orasului sfînt, de care a spus Daniel si noi putem vedea în fata ochilor teroriile prevestite de el - asa cum sclavii exilati ai vrajitoarei Megära privesc chinurile fratiilor lor si trebuie sa astepte cu dureri, pîna cînd si ei vor fi pusi la rîndul lor pe fierul încins - si noi nu ne putem misca nici în stînga si nici în dreapta! Noi suntem asa de parasiti ca un trunchi de copac de mult neînsufletit pe un vîrf de munte, ca o dovada crunta, ca în aceste regiuni înalte au fost odata paduri mari si dese! Dar ce se poate face? Aceasta este o întrebare mare! O coroana de diamante pentru acela, care este în stare sa gaseasca un raspuns plauzibil! Dar gînditi-va la pozitia noastra mare si legata cu toate lanturile lumii!
        Pe de o parte ne stau în spate romanii cît si întregul munte Sinai, pe de alta parte fiul dulgherului, care dintr-o data a devenit dintr-un adevarat neghiob de casa  un profet, cum nu a trait de la Avraam încoace vreunul printre evrei. Toti fug dupa el, mic si mare si tineri si batrîni! Daca s-ar coborî  astazi Iehova pe pamînt, atunci se pune întrebarea cea mare, daca El ar înfaptui sau ar putea face lucrari mai marete! Fiecare boala din departare o vindeca el doar prin cuvînt, pe cei morti îi cheama din morminte si le daruieste o viata întreaga si desavîrsit de sanatoasa! Tot asa le porunceste vînturilor si valurilor marii si ele îl asculta ca un scalv pe stapînul sau! Atunci cînd el vorbeste, rasuna cea mai profunda întelepciune dumnezeiasca si toti sunt fermecati de puterea cuvîntului sau si îl urmeaza de la oras la oras. Pe lînga aceasta îi are pe cei puternici ai Romei de partea sa, care îl asculta cu toate legiunile, atunci cînd el ar avea nevoie de aceasta. Noi însa stam la marginea prapastiei si asteptam ca în orice clipa sa picam si totusi nu aveam nici o fiinta muritoare de partea noastra - în afara de acesti batrîni adormiti din sinagoga! Acum se mai pune înca o data întrebarea: ce putem noi sa facem?
        La ce ne foloseste Moise si toti profetii, ce chiar Iehova, care a vorbit cu Moise si cu profetii Sai, care însa ne lasa sa umblam acum de un întreg secol în cea mai mare mocirla!? Si daca noi strigam, ca sa ne facem auziti pîna la stele, nu se mai arata nici un Iehova si ne lasa la ananghia cea mai mare, ca un rau mire care îsi lasa mireasa îndurerata si de zece ori sedusa! Noi însa avem pentru aceasta titlul de onoare sa ne numim ‘poporul lui Dumnezeu’, în timp ce pagînii fara vreun Dumnezeu, sunt în posesia puterii si au toate bogatiile lumii, asa cum Iehova i-a prevestit lui David în scripturi, - care însa nu s-a adeverit vreodata!
        Si vorbind, dumnezeieste: ‘ si împaratia ta nu va avea vreodata sfîrsit!’ Sa ne uitam la împaratia de nesfîrsit a lui David! O tu minciuna frumoasa a unui profet magulitor pe nume David! Cît de des a avut împaratia lui David un sfîrsit! Chiar el a avut fericirea, sa traiasca alaturi de fiul sau si daca un stejar nu l-ar fi luat prinzonier, atunci ar fi putut David sa-i cînte lui Iehova al sau alti zece mii de Psalmi si Abesalom ar fi stat totusi pe tron! - Dar sa lasam deoparte ceea ce a trecut si sa privim actuala împaratie a lui David! O tu împaratie minunata! Poate ca a calatorit sufletul lui David în împaratii Romei, a caror împaratie are cel putin acum o fatada mai buna pentru a deveni o împaratie eterna decît împaratia melcilor a marelui om dupa inima lui Dumnezeu! Frati, nu întelegeti voi înca, ca învatatura noastra veche este o adevarata fabula, în care nu este nimic adevarat în afara de numele acelea adaugate din stramosi?! Si noi suntem înca acei prosti care credem, ca putem cîstiga vreo îmbunatatire! Ce om magar sau bou poate sa accepte o îmbracaminte veche si zdrentuita pe trup, daca pentru stofa cea veche poate avea zece haine din cea mai buna stofa?!
        Istoria si trairile noastre propri ne arata stralucitor de bine, ca nu mai este nimic real în învatatura lui Moise si a profetiilor, asa cum este si o nuca goala în interior, - si totusi înca tinem înfometati la acea învatatura de parca ar fi un calcul sigur si nu mergem mai departe din cauza prostiei noastre, care a prins radacini, cu toate ca apa ne intra prin toate deschizaturile corpului ca Iordanul în marea moarta!
        De aceea fratiilor, sa ne alaturam fiul dulgherului si noi vom fi în siguranta! Caci el înfaptuieste în fata ochilor nostri ceea, ce batrînii nu au vazut la Iehova si nu au fabulat! Eu cred, ca prin aceasta am raspuns la întrebarea cea grea pusa de mine; faceti voi asa si noua ne va merge mai bine fizic si moral!
        Roban, cel mai batrîni dintre noi, ne-a dat un exemplu bun ; sa-l urmam si pentru nici unul dintre noi nu va fi calea cea gresita! Poate ca chiar acest dulgher Iisus neobservat este cel mai bun, pentru a reface pe o perioada împaratia etern nefericita a lui David! Caci la puterea sa mare si magica, cu care nici o putere din lume nu se poate masura, este cel mai probabil sa le impui respectul, romanilor necredinciosi, ca legiunile lor marete sa primeasca mii de picioare ca sa poata fugi.“
        Aici se ridica cei mai batrîni, învatatii scripturilor, fariseii si levitii si spun: „ Tu întelegi gresit scriptura, daca porti un asa discrus necredincios, care însa pare într-un anume fel lumesc adevarat, care însa este în felul spiritual o hula grava împotriva maiestatii lui Dumnezeu si din aceasta cauza suntem obligati, sa te alungam spre binele nostru, din societatea noastra, printre pagîni!“
        Spune cel care a vorbit: „Credeti voi, ca prin aceasta ma pedepsiti? Oh, voi va înselati amarnic! Daca vreti voi, prostilor sa ramîneti si sa muriti de foame asa, atunci faceti aceasta, ca voi sa ramîneti în noaptea voastra întunecata! Natarai batrîni ce sunteti, dati-mi un exemplu, unde un astfel de vorbitor a lui Dumnezeu a înviat un mort din mormînt si i-a redat viata, asa cum a facut-o acest dulgher!“
        Spun cei mai batrîni: „Aceasta o va face Dumnezeu în ziua judecatii (ziua cea tînara)!“
        Spune cel care a vorbit: „Dumnezeul vostru va va fluiera ceva frumos în ziua judecatii! Nici un om nu stie vreo silaba, ca Iehova, cum noi îl cunoastem din scripturi, a înviat vreun om din mormînt! Pentru ca un om nu a trait niciodata asa ceva si la sfîrsitul vietii sale pamîntesti si scurte a vazut doar moartea sigura în fata ochiilor, a devenit înfricosat si a început cu teama sa întrebe: ‘Ce sunt eu, unde ma duc atunci cînd se termina aceasta viata?’ si pentru ca nu am dus vreodata lipsa de slujitori ai lui Dumnezeu, asa cum avem noi onoarea batjocoritoare sa ne numim, au trebuit sa gaseasca spre alinarea celor care întrebau si spre binele lor, care sa potoleasca multele întrebari precise si prin aceasta a aparut învierea în ziua judecatii, care probabil nu se va arata niciodata din cerurile marete; si noi, oameni cu cap, ne lasam vrajiti de aceasta si suntem din aceasta cauza orbi la faptele si lucrarile adevarate, care se întîmpla aici în fata ochiilor, nasurilor si a urechiilor noastre! Este într-adevar atît de rusinos pentru un barbat, daca un om batrîn se desparte de jucaria sa veche si uzata din copilarie?
        Ce veti face voi cu lucrurile vechi ale evreiilor, care nu va tine înca o jumatate de secol dupa luminarea popoarelor? Eu nu voi fi acel prostanac care va astepta sfîrsitul acestei învataturi oarbe, unde sunt doar numele adevarate sau povestiri de fabule, care mai întîi au fost povestite de moase sugariilor si din care acei sugari care au crescut au construit o minunata învatatura dumnezeiasca, în care nu se afla nici un sistem si nici o scînteie mica de vreo ordine logica dupa felul grecesc!
        Daca Iehova nu este în stare sa vorbeasca si sa învete ca un sarac filozof grec, atunci ar trebui El sa mearga mai întîi la greci în scoala, înainte ca El sa învete popoarele adevarul, ordinea si întelepciunea!
        Dar departe de mine este gîndul, ca eu nu mi-l imaginez mai întelept pe Iehova decît un profet educat de o bona, care la atît de multa prostie stapîneste asa de mult haz, ca sa spuna o astfel de învatatura sumbra, care în primul rînd nu o întelege si nici nu poate el, deoarece a fost planul sau, ca aceasta învatatura sa fie înteleasa de vreun om! - Lasati-ma în pace cu Iehova al vostru! Într-adevar, ca un om drept începe sa-mi fie rusine, ca am tinut la o astfel de învatatura prosteasca!
        Dar daca a fost ceva la învatatura lui Moise la bun început, atunci este acel ‘ceva’ atît de schimbat prin neatentiile josnice ale oameniilor, ca noi poate nu posedam acum nimic altceva din toate acestea decît numele, care si el poate ca este exprimat gresit!
        De aceea, eu voi fi înca astazi un ucenic al dulgherului Iisus! El este bun si nu va alunga cu siguranta un om bun de lînga el, asa cum o faceti voi!“

50. Discursurile celor mai batrîni despre starea evreilor.

        Spun cei mai batrîni mirati si furiosi pe cel care a vorbit: „Ateule! Ateule! stii tu, ca dupa Moise ai merita tu pentru discursul tau pagîn, sa fii tu aici pietruit direct în sinagoga? Cum poti îndrazni sa-i dezechiliberz pe alti oameni în credinta lor, sa-i faci sa se îndoiasca de Dumnezeu si de Moise, doar pentru ca tu nu ai pic de credinta?
        Nu ai tu nici macar asa putina minte, ca tu sa nu poti întelege, ca nu ajunge nici o vîrsta a omului, ca în sine sa devina mai destept chiar dupa mii de ani si sa creada doar ceea ce a vazut? Dumnezeu i-a învatat de aceea din spiritul Sau pe oameni semnele scrierii, prin care sa poata ei sa scrie ceea ce au trait si ca urmasii lor nu vor trai cu siguranta una ca aceasta si chiar pentru acesti urmasi sa scrie ei, ca aceia sa aiba cunostiinta buna, ca nu pot ei trai în timpurile lor acele lucruri, pentru ca fiecare timp este cu totul altfel. Aceasta ne învata chiar si putinele noastre zile, pe care noi le traim pe pamînt, deoarece nici un an, nici o luna, nici o saptamîna si nici o zi nu se aseamana una cu cealalta! Cerceteaza cronica si noi îti vom da totul ce avem, daca tu poti gasi un timp, în care s-a întîmplat exact acelasi lucru, care se întîmpla acum în fata ochiilor nostri!
        Dar daca se întîmpla asa lucrurile si nu altfel pe acest pamînt, ce urmaresti tu în consecinta cu suspectarile tale desprinse si dure asupra scripturii, care este o mostenire sfînta de la parintii nostri din începuturi catre noi, urmasii lor si ne învata în contururi clare toate întîmplarile pe care le-au trait ei ca oameni evlaviosi devotati lui Dumnezeu si ce masuri au fost luate, prin care urmasii lor pot trai mai usor si mai ordonat o viata bine-placuta lui Dumnezeu, decît fusese probabil la ei cazul?!
        Crezi tu, deci, ca noi suntem chiar asa de prosti, ca ne-ar fi imposibil, sa apreciem, ceea ce se întîmpla acum în fata ochilor nostri? O, atunci tu te înseli amarnic! Dar noi folosim întelepciunea parintilor nostri, care mai înainte au pus totul la o mare încercare în decursul a multi ani, pîna ce ei au preluat aceasta, ca fiind ceea ce se aratase!
         Daca stramosii nostri ar fi fost tot asa de creduli ca tine, atunci ei n-ar fi omorît proorocii cu pietre! Cînd vedeau ei însa, ca un profet adevarat nu se lepada cu nici o latime de fir de par de ceea ce el marturisea si sub ucigatoarea ploaie de pietre, atunci fireste ca marturia lui primea o alta înfatisare si parintii o acceptau ca fiind iesita de la Dumnezeu!
        Daca însa parintii nostri procedau într-un mod astfel de critic la acceptarea unei marturii noi a vointei lui Dumnezeu catre oameni, facuta de un profet, atunci este numai cît de cît rezonabil de a presupune, ca parca învatatura lui Dumnezeu n-ar fi nimic altceva decît o pamfleta (scriere de batjocora) a unor oarecare baieti tineri stravechi si bine-intentionat nechibzuiti, carora le era o placere, sa duca în eroare toate generatiile urmatoare?!
        Tu ne-ai declarat, ca fiind nebuni si prosti; dar aici se pune o întrebare mare, daca dintre noi nu esti tu cel mai mare!? Pentru ca sa judeci asa de lipsit de dragoste împotriva fratilor tai precum o faci tu, nu i se cuvine unui barbat din semintia lui Levi!
        Daca ai vrut tu însa sa ne pui doar la încercare prin cuvîntarea ta rea, daca noi la întîmplarile iesite din comun al acestui timp am mai fi înca într-adevar, ceea ce trebuie noi sa fim, ca evrei adevarati, atunci ai ales tu pentru acest lucru o forma proasta si te-ai descoperit în fata noastra asa de fapt numai pe tine însuti, în ceea ce priveste faptul cum esti tu alcatuit în inima ta.
        Pentru ca fiecare om se vadeste cel mai mult în rîvna lui oarba si marturiseste despre sine, cum este el alcatuit în cugetu sau; pentru ca atunci lasa el frîu deplin si liber celor mai dragi iedei, convingeri si patimi ale sale.
        Dar ascultatorul lucid isi gîndeste partea lui a lucrurilor si are la aceasta avantajul, de a-l cunoaste din temelie pe prietenul sau.
        Crezi tu oare, ca noi nu stim, cum s-au salasluit în învatatura noastra despre Dumnezeu, mai ales în partea ei de exercitare, foarte mari abuzuri, care, din pacate, îi acopera pe Moise si pe profeti nu arareori mai rau decît cum acopera soarele cei mai densi nori de furtuna? Dar scrierea curata, nefalsificata nu poate fi acoperita cu astfel de nori si un adevarat învatat al scripturii va sti totusi totdeauna, cum stau lucrurile pentru el în ceea ce priveste adevarul curat.
        Noi toti vedem asa de bine ca si tine, ca, la sfîrsit, aceste abuzuri vor omorî  învatatura curata a lui Dumnezeu la oameni, precum viermii rai de lemn pomul în viata, dar si numai oameni asemanatori cu tine; dar învatatura în ea însasi va ramîne de aceea totusi curata si va avea în toate timpurile marturisitorii ei curati si statornici.
        N-ai vazut tu, deci, înca niciodata un pom, pe a carui ramuri s-au înradacinat o gramada de plante vitrege, rele spre pieirea  pomului pentru oameni si îsi iau hrana lor din acelasi pom? Inceteaza însa de aceea pomul de temelie propriu zis sa fie, ceea ce este el în motivul motivului?
        Noi oamenii cu simturile noastre prostesti fireste ca nu putem într-adevar sa întelegem motivul unor asemenea degenerari; dar noi totusi întelegem, ca acestea n-ar fi posibil sa se formeze, daca Dumnezeul atotputernic si atotîntelept n-ar vrea acest lucru. De ce trebuie, deci, sa fie lupi, care exista doar pentru faptul de a distruge turmele pasnice de miei si nedaunatoare si sa se sature de sîngele si carnea lor? De ce trebuie sa existe leul, ursul, tigrul, hiena si alte animale de prada sfîsietoare, de ce pe lînga porumbelul blînd vulturul puternic, mîncacios? Vezi, acestea sunt secrete de nepatruns pentru noi oamenii cu vederea îngusta si noi nu le putem însenina!
        Un taran îsi lucra tarina; totul se alfa în cea mai deplina binecuvîntare; el îsi largeste deja jitnitele sale, ca ele sa primeasca binecuvîntarea noua. Dar atunci vine într-o zi dintr-o data foarte neasteptat o ora de furtuna, - si toata binecuvîntarea este distrusa! Nu s-ar putea pune aici cu drept cuvînt întrebarea si sa se spuna: „Dumnezeule, daca Tu ai vrut, ca aceasta tarina sa nu-i aduca roade taranului, pentru ca el este probabil un pacatos, atunci ai fi avut Tu doara destula putere, de a distruge în rasad binecuvîntarea tarinii, prin care taranului ar fi fost scutit de costuri si osteneala!“ Dar vezi, asa ceva se întîmpla foarte des în fata ochilor nostri si nimeni nu este în stare, sa dea despre acest lucru numai un oarecare motiv rezonabil.
        Tot asa vedem noi devieri practice si în curata învatatura a lui Moise în templu si la toti marturisitorii ai acesteia, pe ici pe colo mai mult sau mai putin; noi vedem drumeti pe cai gresite; noi vedem o masa mare de plante parazitice pe vechiul pom al vietii. Ce vina avem  noi însa de aceea si pentru aceasta? Noi nu am facut toate acestea si nu am vrut, ca sa fie astfel, ci noi am gasit aceasta deja asa si trebuie s-o suportam, chiar daca aceasta ne si este înca cît se poate de amar în gura!
        Dar de aceea nu-i este pus duhului nostru totusi o bariera, ca noi sa acceptam de aceea si plantele daunatoare la pomul vietii ca fiind una si aceeasi. Noua ne ramîne totusi pomul în puritatea lui initiala si crescaturile lui reziduuase sunt privite ca fiind, ceea ce sunt ele; si împotriva acestei întelepciuni de viata nu poate nici un Dumnezeu sa faca vreo obiectie. Atunci ar fi într-adevar Dumnezeu un dumnezeu absurd, daca El ar dori sa-i spuna fiecaruia dintre noi în parte: „Du-te si distruge templul, care a devenit plin de necuratie; pentru ca Eu, Dumnezeu, am o mare neplacere la grozaviile lui!“ N-ar putea aici omul singuratic slab sa-I raspunda Dumnezeului sau si sa zica: „Doamne, vezi, ce nechibzuinte îmi ceri Tu, fapturii Tale sarace, slabi? Daca Te jeneaza existenta mea, atunci Te-ar costa doar un gînd si eu nu mai sunt; dar sa ceri de la mine imposibilitati, înseamna a porunci unei muste, ca ea sa ia un elefant pe spate si sa-l care de acolo cu puterea ei naturala neînmultita!“
        Noi suntem însa de parere, ca Dumnezeu este mult prea întelept, ca El sa nu admita, ca nici un om nu poate înnota împotriva unui torent tumultuos!
        Spune-ne acum, daca tu ai acceptat deplinul adevar al cuvîntarii noastre si noi vrem sa-ti iertam totul, cu ceea ce tu orb si nechibzuit ne-ai învinuit!“
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 51-55
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.4.2007, 16:35 View PostDownload Post

51. Marturia unui vorbitor despre chivotul legii.

        Spune vorbitorul, care nu pierduse nici un moment cumpatul sau într-adevar stoic din cauza aceastei învataturi într-adevar foarte întemeiate: „Dragi prieteni si frati! Ceea ce voi mi-ati predicat acum, stiu eu tot asa de bine ca voi; dar totusi ma bucura acum pentru prima data în viata mea între voi, ca la aceasta ocazie mi-a fost împartasit norocul mare, de a afla, ca voi, tot asa ca si mine, n-ati cazut în cap! Ceea ce voi ati spus, este adevarat; dar întrebarea mea nu este de aceea totusi raspunsa.
        Este asa, cum voi ati vorbit, ceea ce eu accept pentru mine destul de limpede, cu toate ca eu am vrut cu motive aparent împotrivitoare sa va dau doar o lovitura în coasta, prin care gura voastra continuu închisa sa fie deschisa. Si vedeti, aceasta mi-a reusit, ca voi ati vorbit cu mine foarte deschis pentru prima data în timpul întrunirii si înfaptuirii noastre timp de douazeci de ani!
        Dar nici a mea, nici a voastra întelegere clara nu împutineaza raul, în care ne aflam dupa toate aparentele. Este si ramîne întrebarea mare, importanta, ce sa începem noi acum.
        Eu, fiul unui preot superior din Ierusalim, crescut si educat în templu, stiu numai foarte exact, cum stau lucrurile cu chivotul legii. Lemnul, argintul si aurul este înca cel vechi; dar toiagul lui Aaron mereu verde este spre pulverizare de uscat, tablele legii sunt sparte, mana consta înca doar în idee! Si stîlpul de foc, unde este oare acesta?! Se stie din analele (cronicele) scripturii, ca fiecare nechemat îsi pierdea viata, daca el atingea chivotul cu mîini nesfintite; acum poti urca pe chivot si-l poti atinge cum  vrei si nu iasa nici un foc ucigator din el.
        Daca calatori straini vor sa vada pentru multi bani si tacere sfînta fagaduita vechea minune, atunci li se permite aceasta fara toata ezitarea, dar de-abia în ziua urmatoare dupa permisiunea acordata. Atunci se formeaza iarasi artificial stîlpul de foc, dar sa fim bine-întelesi, nu peste chivotul adevarat si vechi, ci peste unul reprodus artificial din metal! Acest chivot are sus, în mijloc montat, un pahar negru, dar asa, ca acest pahar, care este fixat pe capac si este cufundat în el pîna la nivelul acestuia, nu se poate vedea cu usurinta în încaperea pentru sine foarte întunecata si sfînta din cauza flacarei tîsnitoare luminoase si foarte dense. În acest pahar este pus ulei de petrol foarte fin si eteric, amestecat cu alte uleiuri bine-mirositoare si foarte fine si aprins cam cu o ora înainte; astfel arde atunci acesta în sus pîna la sase stînjeni înaltime si închipuie astfel stîlpul de foc.
        Cînd cei curiosi sa vada s-au uitat gura casca la acest stîlp de foc destul de frumos cu mare placere si doresc sa vada interiorul chivotului, atunci este ridicat capacul de sus si pus foarte atent pe un postament aurit cu ceremonii mereu formale si rugaciuni goale împreuna cu stîlpul de foc continuu arzînd în sus si privitorilor le este bineînteles aratate noile table mozaice ca fiind cele adevarate, asa si mana, care este însa de asemenea foarte proaspata, un toiag al lui Aaron înverzit si mai multe asemenea lucruri, ce contine lada.
        Unii privitori sunt prin aceasta pe deplin impresionati; unii, mai ales grecii, se duc însa iarasi în secret zîmbind din sfînta sfintelor si spun la sfîrsit: „Aceasta este într-adevar o compozitie foarte draguta!“ Numai regreta cei mai multi, ca restul templului este tinut chiar asa de mizerabil. Eu va spun, eu vreau chiar sa fac un mare pariu, ca în acest timp vechiul chivot al legii este dat la o parte pentru toate timpurile si ca acum înlocuieste permanent noul aliaj de bronz locul si slujba lui.
        Daca voi nu vreti însa sa-mi dati crezare, atunci sa ne deghizam ca romani, sa mergem la Ierusalim, sa pasim în templu si sa ne purtam acolo ca strainii; de îndata se va gasi un duh slujitor, care ne va întreba foarte amanuntit, de unde venim, pe cine cautam noi în Ierusalim, cît de mult timp vom ramîne în „orasul lui Dumnezeu“, încotro ne ducem apoi si daca calatorim cu bani multi, daca noi n-am avea de vîndut aur si argint si daca n-am vrea sa vedem cumva sfînta sfintelor contra achitarii unei taxe foarte neînsemnate. Atunci întrebam noi numai pretul si ni se va spune ceva despre o suta de livre de argint. Noi spunem însa atunci, ca asta este prea mult si noi nu vrem absolut de loc sa vedem asemenea lucruri; daca este aceasta posibil pentru zece livre, atunci suntem de acord. Si noi ajungem toti cu zece livre rele în sfînta sfintelor, daca noi îi dam mai înainte o fagaduiala festiva pazitorului superior în cauza, despre faptul ca nu vom spune neaparat pentru nimic în lume niciodata cuiva ceva despre acest lucru, nici în tara iudeilor, nici într-o tara straina departata, precum si nimanui sa nu-i spunem, ca am fost în sfînta sfintelor. Aceasta fagaduim noi foarte usor si noi ajungem astfel ca pseudo-romani în sfînta sfintelor si voi însiva va puteti convinge atunci, daca este vreo silaba mintita din toate cîte eu v-am înstiintat mai înainte despre chivotul legii!
        Si, dragi prieteni si frati, daca ca om cu o minte putin mai iluminata ai vazut asa ceva cu ochii foarte proprii în sfînta sfintelor, unde am slujit însumi la asemenea ocazii ca o sluga siret folosibila, atunci îi este unui om sincer într-adevar pentru totdeauna o treaba amara, sa se prezinte ca un înselator si mincinos rau platit al poporului! Cît de des m-am gîndit atunci în sinemi si mi-am spus: „Daca sfînta sfintelor, care trebuie sa fie vie, pe care sunt bazate (întemeiate) întreaga învatatura a lui Dumnezeu si toate legile, este o curata sarlatanerie tinuta în secret, ce parere sa ai atunci despre întreaga învatatura si despre legi?“ - Eu am vorbit, asadar, acum vorbiti iarasi voi; eu sunt dispus sa va ascult.“
        Spune un batrîn: „Iti era tie, deci, permis, sa vadesti un asemenea secret? N-ai trebuit tu sa faci o fagaduinta în ceea ce priveste tacerea vesnica, înainte ca sa fii lasat sa pleci din templu ca initiat?“
        Spune vorbitorul: „Fireste; dar eu sunt acum asa de liber, sa nu mai tin aceasta fagaduinta prosteasca, care nu are pentru mine nici o valoare si nici nu poate avea, ci sa-i spun tare întregii lumi, cum este ea înselata! Si aici în Nazaret nu luam asemenea lucruri doara oricum chiar asa de exact si asa se poate chiar îndrazni, de a rupe o asemenea fagaduiala de înselaciune, fara a-si face din aceasta o constinta.“

52. Cuvîntarea de aparare a batrînilor.

        Spun cei mai batrîni: „Noi admitem acum într-adevar, ca tu ai dreptate într-o anume privinta, - dar pe deplin totusi nu; pentru aceasta esti tu prea tînar cu cel putin douazeci de ani de experienta. Situatia se manifesta acum într-adevar asa, precum ai spus tu; dar n-a fost întotdeauna astfel. Pentru ca uite, daca tu esti în stare sa gîndesti destul de temeinic si logic, atunci tu trebuie doara într-un mod necesar sa stabilesti propozitia, ca fiind de nezdruncinat adevarata: „Daca n-ar fi fost niciodata ceva adevarat si existent în realitate, atunci nici nu i-ar putea veni unui om în minte, sa reproduca ceva fals si neadevarat.“ De ce se poate primi numai foarte des în timpul nostru creator de tot felul de arte diamante false, perle false, tot asa si aur si argint fals?
        Noi stim, ca persienii confectioneaza cele mai bune si fine fulare si alte confectii de stofa si le si dau acestora cea mai durabila culoare dupa arta lor secreta, din care cauza produsele lor au si o valoare mare. Daca mergi tu însa astazi la Ierusalim, la Sichar sau chiar la Damasc la piata, atunci trebuie tu sa fii un cunoscator fin al produselor, pentru a nu cumpara stofe curat imitate în tara noastra, deci stofe false si de proasta calitate ca fiind original persiene, pe un pret mare, pentru care se cumpara de obicei stofe persane! - Ce reiasa însa din aceasta?
        Uite, daca n-ar fi fost niciodata diamante adevarate, niciodata perle adevarate, niciodata un aur si argint adevarat si niciodata stofe persiene adevarat artistice, atunci nici nu i-ar veni vreunui om în minte, de a reproduce ca falsificare asemenea lucruri! Si daca cea adevarata n-ar avea o asa de mare valoare, atunci va ramîne si imitatia falsa desigur  nefacuta; pentru ca cu siguanta nu-i va veni vreunui om în minte, de a imita o piatra falsa de calcar, pentru ca piatra adevarata de calcar se gaseste într-o masura imensa. Acum poti tu sa îti închipui într-adevar foarte usor, ca niciodata nu s-ar fi imitat tocmai astfel înfatisat un chivot fals cu stîlpul de foc, daca n-ar fi existat mai înainte într-adevar unul original si minunat adevarat.“
        Spune cel care a vorbit, pe numele Chiwar: „Foarte bine! Acest lucru este limpede; dar întrebarea este, ce s-a putut întîmpla, ca vechiul chivot al legii a murit într-un anumit fel! Mai exista înca si se afla din cînd în cînd la locul gresit în hala prea sfînta, - dar în prezent nu se mai întîmpla asa des din cauza vizitelor dese, cu care este onorata hala cea sfînta, cu toate ca se stie foarte bine, ca cu nici treizeci de ani în urma în afara de preotul suprem, care avea dreptul sa stea pe scaunul lui Aaron, nu avea nimeni altcineva voie sa între în sanctuar si însusi preotul suprem avea voie sa intre doar de doua ori pe an dupa regulile obisnuite; doar în cazuri extreme avea el voie sa intre si de trei sau patru ori pe an în sanctuar.
        Dar cum s-a întîmplat ca sanctuarul a ramas doar cu numele sanctuar, dar în fond si la urma urmei este tot asa un sanctuar ca singaoga noastra de aici?“
        Spune unul batrîn care este mai experimentat: „ Care a fost motivul de baza, nu stie nici unul initiat din intreaga tara a lui Israel; este doar un factor sigur, ca coloana de foc s-a stins deodata între altarul de jertfa si sanctuar, dupa uciderea crunta a preotului Zaharia si cu toate rugaciunile si rugariile nu a mai aparut aceasta.
        Nu s-a putut explica o astfel de situatie poporului, cu acest lucru esti de acord! Caci acest lucru ar fi pricinuit la popor prea multa miscare; si pe lînga aceasta mai sunt si romanii în tara! Ce baie de sînge si stîrpire ar fi urmat dupa aceasta marturisire!
        Dar în afara de cei initiati nu stie nici un om în întreaga tara Israel si acesti galileeni, care dorm aici si nu aud prea bine soaptele noastre, nici atunci cînd sunt treziti, nu ar face nici ei nimic, pentru ca cu totii împreuna au mai putina credinta si sunt mai mult greci decît evrei si pentru o viata buna au ei principiile lor: o religie trebuie sa existe pentru înfrînarea poporului rau, de care se poate folosi partea acea mica care este culta si este tot una, ce mister poate fi la baza unei religii.
        Ce îl intereseaza pe un galilean mai înalt în pozitie, daca acea lada este adevarata sau falsa, daca îsi face efectul la poporul prost, care este superstitios si usor de ademenit!? Se poate vorbi deschis  între prieteni aici în Nazaret, în Capernaum si în Horazine, fara a produce vreo paguba; dar în ceea ce îi priveste pe greci si pe romani, deci, în aceste cazuri stim, cu cine avem noi de-a face!
        De aceea a fost dus predicatorul Ioan în închisoare, care s-a aflat mai multi ani în Bethabara, pentru ca s-au temut, ca el fiind un fiu a lui Zaharia si care nu a dat o marturie buna pentru preotii din Ierusalim, ar putea stii ceva de chivotul legii si ar putea vesti aceasta poporului!
        De aceea este si dulgherul urmarit, pentru ca se tem de el din cauza darului sau profetic, ca el ar putea vesti totusi aceasta poporului! De aceea sa ramîne între noi un mic secret acest lucru si nu trebuie sa ne aruncam la asa o vînzare ieftina!“
        Spune Chiwar: „Este într-adevar o poveste disperata; daca nu cumva au auzit aceia la intrarea principala discursul nostru!“
        Spune cel mai batrîn: „Deci, noi am soptit mai mult decît am vorbit si aceia de acolo nu au auzit nimic sau foarte putin din ceea ce noi am rostit! Si daca au auzit ce am vorbit, sunt majoritatea romani si greci si nu înteleg ceea ce am discutat noi între noi.“
        Spune Chiwar: „Dar eu l-am observat printre acesti oameni pe fiul dulgherul Iisus, pe guvernatorul Cireniu, pe înaltul Iair, pe comandantul Corneliu, pe Faustus si alte persoane cunoscute!“
        Spune cel mai batrîn: „Acestia sunt oameni, de care noi nu trebuie sa ne ferim; daca ei au auzit sau nu este tot una! Daca vor sa vesteasca poporului, nu au nevoie de discutia noastra, ca ei sa stie mult prea bine, cum stau lucrurile cu lada din templu; si daca ei nu vor sa spuna nimic, nu poate fi un motiv discutia noastra - si prin aceasta noi putem fi fara nici o grija! Dar acum sa fim atenti, ca initiati sa nu vestim din greseala acest lucru; si daca aceasta se va întîmpla vreodata, atunci va fi nevoie de cea mai mare atentie!“

53. Chiwar da marturie despre lucrarile si despre viata lui Iisus.

        Spune Chiwar: „Într-adevar, eu trebuie sa laud întelepciunea voastra! De cît timp traim si lucram noi împreuna, nu s-a ivit niciodata ocazia, în care sa va cunosc eu, colegii mei buni, asa cum v-am cunoscut eu astazi si ma bucura acum nespus de mult, ca eu am oameni de partea mea în loc de slujitori prosti ai templului; dar lasînd aceasta deoparte ramîne aparitia dulgherului cel mai extraordinar lucru, care este receptionat de simturile omenesti, de cînd locuiesc oamenii pe acest pamînt. Aici dispare Adam cu povestile sale în decurs de mii de ani! Un Enoh apartine poporului cersitor spiritual; Avraam, Isaac si Iacob, Moise, Aaron si Ilie sunt niste coate-goale fata de noi! O zi aduce mai multe minunatii neauzite, decît au trait strabunii si stramosii nostri vreodata!
        Eu însumi am fost astazi si ieri un observator secret, la întîmplarile care au avut loc în casa si în afara casei batrînului Iosif. Eu spun: miracole peste miracole! Doi îngeri vizibili si vii îi slujesc! Nevasta lui Faustus era în Capernaum si dulgherul a dorit ca si ea sa ia parte la masa de dimineata; dar era nevoie de aproape patru ore, ca ea sa fie adusa din Kapernaum în Nazaret. Dar ce s-a întîmplat? Dulgherul le-a facut semn acestor îngeri. Ei dispar doar cîteva clipe si o aduc binedispusa pe frumoasa Lidia, nevasta lui Faustus, în Nazaret! - Ce spuneti voi despre aceasta? Trebuie sa fie evident mai mult, decît suntem noi în stare ca sa întelegem?!“
        Întreaba cei mai în vîrsta: „Ce ai mai putut vedea?“
        Spune Chiwar: „Voi o cunoasteti pe fiica lui Iair si stiti foarte bine, ca ea a murit de doua ori si a doua oara s-a aflat ea deja mai multe zile în mormînt, acest lucru îl stiti; dar voi nu stiti, ca acea Sara, fiica ceresc de frumoasa a lui Iair, a devenit femeia lui Borus! Nu este de necrezut, ca o fiinta femeiasca care a fost de doua ori moarta a devenit femeia unui barbat si aceasta într-un fel si chip, cum pamîntul nu a mai vazut o astfel de casatorie?! Atunci cînd fiul dulgherului i-a binecuvîntat, a vazut ea toate cerurile deschise si nenumarate legiuni de îngeri au umplut aerul si l-au laudat pe Dumnezeu, ca El le daruieste oamenilor de pe pamînt o astfel de milostivire. Dar cînd perechea a fost binecuvîntata de Iisus, s-au închis cerurile la un semn vizibil al dulgherului si doar cei doi îngeri au ramas, cum au fost ei mai devreme si cum noi îi putem vedea în sinagoga, acolo, în apropierea usii cu înfatisarea a doi minunati de frumosi tineri. Uitati-va la ei si spuneti, daca pot fi de altundeva decît din cerurile pure!
        Dar daca asa stau lucrurile si nimeni dintre noi nu poate nega aceasta, de ce nu poate fi fiul dulgherului ceva mai înalt decît un eleva al Essäerilor, pe care el nu i-a putut vedea niciodata, ca dupa cunostîntele mele nu s-a îndepartat din aceste tinuturi, în afara de cîteva ori cu tatal si cu fratii sai spre Ierusalim si, cred eu, ca mai înca o data spre Sidon, pentru a construi acolo o casa; în afara de aceste dati s-a aflat el însa de fiecare data acasa.
        Cu toate ca se stie ca a fost tot timpul un lucrator retras si tacut si s-a crezut ca este prost, se mai stie totusi, ca începînd de la nasterea sa si pîna la împlinirea vîrstei de doisprezece ani s-au întîmplat lucruri ciudate cu el; chiar si nasterea sa se spune ca a fost minunata - dupa povestirile comandantului roman Corneliu, care mi-a povestit aceasta nu de multa vreme la o ocazie festiva din Capernaum!
        Dar daca asa stau lucrurile, atunci întreb eu cu seriozitate, daca mai trebuie sa existe retineri, ca acest Iisus sa fie privit cel putin ca fiul lui Dumnezeu; caci lucrurile pe care el le înfaptuieste si cum le ordona îngerilor si acestia îl asculta la cel mai mic semn al sau, toate acestea conduc spre faptul cert, ca în spatele acestui Iisus trebuie sa se afle din belsug duhul dumnezeiesc din vecie!
        Dar daca este asa - cum se arata faptele si învataturile Sale -, atunci nu stiu eu într-adevar, de ce mai tinem noi atît la acea lada moarta, în timp ce cea vie înfaptuieste si se misca în fata ochiilor nostri! Noi putem sa ramînem aparent pentru popor ceea ce suntem, ca sa nu devina prea evident acest lucru; dar în inima se ne întoarcem cu totii cu tarie spre el!“
        Spune înteleptul batrîn: „Ori cu totul sau deloc! Caci daca exista ceva dumnezeiesc în el, atunci aceasta va respinge jumatatile; dar daca nu este cazul, atunci este totusi mai bine, sa ramînem noi cu lada cea veche într-o memorie vie la rostul ei dinainte, decît ca sa acceptam noi ceva, unde nu cunoastem motivul adevarat!“
        Spune Chiwar: „De aceea vom face noi o încercare ca voi sa va puteti lamuri; caci eu nu mai trebuie sa ma lamuresc. Eu stiu foarte bine ceea ce voi face, atunci cînd îl voi urma.“
        Spune cel mai batrîn: „Crezi tu oare, ca templul nu va face nimic atunci cînd un oras dupa altul se va debarasa de el, ca si un fruct copt de pe pom? Eu cred, ca templul nu va astepta prea multa vreme si îsi va trimite în toate partile preotii care pedepsesc! Si atunci vai de acei oameni care s-au debarasat; aceia vor fi chinuti cu amaraciune! Mai bine le va merge acelora, care au trecut la învatatura înteleapta a greciilor, decît uceniciilor lui Iisus, care nu sunt nici evrei curati si nu sunt nici pe departe greci si cu bunastiinta stiu, cel putin cîtiva dintre ei misterele sfinte si relatiile goale ale templului si au trecut si ei prin aceasta!
        Eu va spun: nimic nu îi va baga într-o neliniste mai mare si mai periculoasa, tinuta în secret, pe acesti oameni din templu, decît - fiinta aparenta si profetica a lui Iisus si a uceniciilor sai! Si o astfel de neliniste va trage toate nodurile satanice dupa sine, pentru a strica o învatatura, care ar însemna într-adevar capatul tuturor templelor.
        Sau nu ati vazut voi anul trecut, ce au facut cei din templu cu un grec, care a vestit poporului ca în templu se primesc acum si orfande din aur si arigint roman, cu toate ca doar banul lui Aaron ar trebui sa fie primit si în afara de acesta nici unul? Vedeti, a fost atras în templu cu promisiunea cîstigului; si cînd au pus mîna în acest fel pe el în templu, a fost ucis într-un fel, ca cronica nu poate arata vreun exemplu! - De aceea este nevoie ca noi sa fim precauti! Noi trebuie sa devenim mai întîi greci si doar dupa aceea sa devenim ucenicii lui Iisus cu trupul si sufletul, sau noi trebuie sa ramînem într-u totul ceea, ce suntem; caci cu jumatati de masura nu suntem nici unde prea bine primiti!“
        Spune Chiwar: „Acum ai din nou dreptate în ceea ce are de-a face cu atentia lumeasca; dar vorbind între noi: Daca acest vizibil dulgher este mult asteptatul Mîntuitor, asa - cum este numit de David cu mare teama - adica Însusi Iehova, atunci sa devenim noi printr-o ocolire inteligenta ucenicii Sai, sau sa ne îndreptam precis si fara ocoluri spre steagul Sau ceresc si sa nu ne lasam înfricosati de piedicile lui Satana, pentru ca prin El ne este asigurata viata pe veci, chiar si cu pretul vietii noastre amarîte lumesti, care dureaza si asa foarte putin?!“
        La aceste cuvinte ale lui Chiwar ramîn toti pe gînduri si nu mai stiu cum sa se decida.

54. Sfatul îngerilor spre cei convertiti din templu.

        Deodata se apropie de ei cei doi îngeri si spun: „Chiwar a vorbit drept în felul sau si tu batrînule ai dreptate cu faptul, ca trebuie sa fii întru totul a lui Dumnezeu, deoarece lui Dumnezeu nu-i sunt pe plac jumatatile de masura! Noi însa va spunem, ca fiind martorii Sai din ceruri: Nu va temeti de aceia, care nu vor putea face nimic împotriva sufletului vostru, ci sa va fie mai mult teama de Acela, care este un Domn asupra vietii în cer si pe pamînt! Fara El nu exista viata, nici în ceruri si nici pe pamînt! De aceea noi, ca fiind niste adevarati martori din ceruri, va sfatuim, sa faceti ceea ce vi-a spus prietenul vostru Chiwar.“
        Spune cel mai batrîn: „Cine sunteti voi minunati tineri, ca va numiti ‘martorii din ceruri’?“
        Spun cei doi: „Intreaba-l pe Chiwar, care ne-a vazut cînd am luat-o pe nevasta lui Faustus din Capernaum si el va va spune cine suntem noi!“
        Spune cel mai batrîn: „Daca este asa, atunci nu mai este nevoie nici de o alegere si noi vom întoarce spatele acestui templu!“
        Spun cei doi: „Nu asa, dragi prieteni; caci Domnul este bun în toate felurile! Daca îl urmati cu inima, daca credeti viu în El si ca doar prin El se va îndeplini scriptura si în mare parte este deja îndeplinita, atunci faceti voi destul; în afara de aceasta, ramîneti cum sunteti, ca slujitorii lumii si ai Satanei, care misuna prin temple, sa nu fie treziti înainte de vreme! Invatati poporul lui Moise si profetii si respectati legile adevarate ale lui Dumnezeu; dar pe legile lumesti ale templului nu dati doi bani, caci asa veti deveni adevarati ucenici, ca aceia pe care El i-a ales dintre pescari.“
        Dupa doua zile însa veti primi din Ierusalim un alt superior, care la început va fi foarte adept templului, dar mai tîrziu se va putea tîrgui cu el si pentru bani el va da o scutire dupa cealalta; caci nici el însusi nu crede deloc în templu si asa voi veti avea un joc usor. Iair s-a retras si va trai în casa ginerelui sau. Dar nu spuneti celui superior nou despre minunatiile, care s-au întîmplat aici!“
        Spune Chiwar cu respect profund: „ Slujitori ai lui Dumnezeu din împaratia luminii si a vietii vesnice! Este foarte bine, ca noi sa ne tinem dupa sfatul, pe care voi ni la-ti dat prin mila lui Dumnezeu, dar eu doresc totusi ca sa-mi fie putin mai bine! Cum ar fi, daca persoana mea ar face parte dintre ucenici, ca fiind într-adevar unul?“
        Spun cei doi: „Fiecare om de pe acest pamînt este liber si poate face ceea ce vrea si doreste si poate sa creada si sa vorbeasca ce vrea; dar daca cineva a primit milostivirea din ceruri, asa cum vi s-a aratat voua si primeste un sfat, atunci ar face bine, daca se tine dupa acesta; caci peste ucenicii care sunt la Domnul vor veni vremuri grele ale ispitei, unde trebuie ei sa reuseasca în spirit prin focuri si multi vor fi slabiti si vor pica! Voua, însa, va va fi mult mai usor si voi veti reusi în liniste ceea ce ucenicii vor reusi doar prin mare teama si urmariri! Tu, Chiwar, poti sa faci ce doresti; dar pentru tine ar fi mai bine daca ai ramîne în pozitia în care te afli acum.“
        Spune Chiwar: „Da, eu voi ramîne; dat atîta timp cît Domnul se va afla aici, as vrea sa-mi petrec timpul alaturi de El ca sa mai aud si ca sa mai pot vedea cîte ceva! Sa nu fac nici aceasta?“
        Spun cei doi: „Acest lucru îl poti face, cu toate ca Domnul nu va vorbi si nici nu va înfaptui nimic extraordinar, pentru ca oamenii aici sunt aproape fara credinta si cred ca Domnul este un fel de vrajitor. Voi veti avea ocazii destule, ca sa îi învatati pe acesti oameni adevarul, pentru care Domnul nu va tine departe de voi rasplata. Astazi, mai spre seara va veni si Roban la voi si va va aduce marturii importante despre Domnul Iisus si voi veti avea în el un învatator inteligent si întelept; caci Roban este unul dintre spiritele puternice printre voi.“ - Dupa aceste cuvinte se departeaza îngerii si se întorc înapoi în compania noastra.

55. Relatia dintre popoare spre suveran.

        Acum Ma întreaba Cireniu, daca ar fi sfatuitor sa ridice legea cea grea rostita de el împotriva fariseilor, batrînilor, levitilor si învatatilor, caci dupa parerea sa erau convertiti acestia.
        Spun Eu: „Atunci, cînd ai dreptul sa emiti o lege, nu trebuie prea repede sa pronunti alta! Daca este rostita o lege, atunci nu trebuie sa te grabesti prea tare, sa ridici legea o data rostita; caci atunci trebuie respectat sfatul înteleptului. Iata, daca tu emiti o lege noua, atunci ti vei face dusmani pe aceia, care se încadreaza în acea lege; daca ridici însa acea lege, atunci nu îti va multumi nimeni, ci în ochii lor tu îti vei arata slabiciunea, ei vor triumfa si vor spune: ‘Uite-te la acest tiran! Pentru ca el vede numarul mare al dusmaniilor sai, vrea sa-si recîstige prietenia poporului prin ridicarea acestei legi! Dar el nu îsi va gasi prieteni în popor; caci cine a fost o data un tiran, acela va fi si pentru o a doua oara unul, daca ajunge din nou la putere!’
        Si de aceea este mai bine sa se lase o lege asa cum este, decît sa fie ridicata; dar pentru aceasta se poate lasa în secret deoparte legea si atunci cînd se vor întîmpla abateri de la aceasta, atunci pedeapsa sa fie mai blînda. Daca vine un alt suveran are libertatea, sa ridice cu totul legile pe care le-a înfiintat celalalt si sa înfiinteze pentru duhul poporului altele mai blînde. Ar trebui sa se întîmple ca ei sa vina si sa te roage, ca tu sa lasi o parte crunta din acea lege deoparte, dar tu poti face aceasta cu retinerea, ca vei actualiza cu strictete legea, daca se vor vedea urme a unei urmariri rautacioase, pentru care a fost emisa acea lege!
        Iata, aceasta este desteptaciunea, cu care oricare suveran ar trebui sa-si conduca poporul, daca el vrea sa conduca fericit! Un suveran amortit si tolerant va ajunge la convingerea trista, ca prin toleranta sa prea mare i s-a urcat poporul în cap!
        Caci popoarele se comporta cu suveranul sau ca si un copil cu parintii sai. Parintii severi si întelepti vor avea tot timpul copii buni, ascultatori si muncitori, care îsi vor respecta si îsi vor iubi parintii, în timp ce parintii toleranti vor avea copii care le vor creste peste cap si la sfîrsit îi vor alunga din propria lor casa.
        Dragoste serioasa si întelepciune este o lege vesnica; cine va actiona dupa aceasta, nu face vreun pas gresit si fructele vor fi gustoase si bune. M-ai înteles tu acum întru totul?“
        Spune Cireniu: „Da, Domnul meu, întru totul si asa a fost tot timpul pe acest pamînt. Un suveran bun si tolerant îsi pune prea repede capat suveranitatii sale; dar si unul tiran si strict nu prea ramîne mult timp în pozitia sa. Eu cred, ca undeva în mijlocul acestor exterme domneste întelepciunea, fericirea si taria permanenta!?“
        Spun Eu: „Da, da, asa este: în mijloc, asa cum ti-am aratat Eu tie!Dar acum sa mergem iarasi acasa; caci este deja tîrziu dupa amiaza!“
        IntreabaCorneliu: „Dar Doamne, ramîn aici sa doarma acesti cetateni batrîni? Acesti oameni ar fi putut ramîne acasa pentru a sarbatori laudabil sabatul, ca ei sa nu deranjeze prin sforaitul lor tare pe cei care mai sunt aici prezenti! Caci este de batut cîmpii, cum sforaie acesti oameni, - o aparitie, care îmi este în cel mai mare grad neplacuta! Eu pot sa suport multe, dar sforaitul unui om ma poate duce la marginea disperarii!“
        Spun Eu: „Lasa, lasa acum! Atîta timp cît ei sforaie, nu comit nici un pacat! Este bine ca ei sforaie acum; caci daca ar fi fost treji, ar fi auzit unele lucruri, de care s-ar fi înfuriat si acest lucru nu ar fi fost bine! Dar pentru ca au dormit adînc, nu au auzit si nu au vazut nimic din cele întîmplate aici si de aceea ei nu s-au enervat; si iata, acest lucru este bun! Dar acum sa mergem si sa-i lasam pe acesti oameni sa doarma!“
        Apoi am început sa ne miscam spre usa; dar fariseii si cei mai batrîni s-au dus în graba la usa, care era pe jumatate deschisa si au deschis repede întreaga usa mare si au spus: „Doamne, scris este: ‘Deschideti usile larg si portile departate, ca împaratul slavei sa intre! Cine este însa acest împarat? Acesta este Iehova Savaot! Acestuia de la noi toti sa-I fie toata mairea, toata slava si toata cinstea din vesnicie în vesnicie!’“
        Si Cireniu spune cu o mina prietenoasa: „Da, asa este si sa ramîna pe veci! Domnul sa fie totdeauna cu voi!“
        Si ei striga: „si cu duhul tau, ca tu sa ne fii îndurator, ca si El! Pentru ca legile tale ne-au apasat tare pîna acum, mai rau decît moartea; dar, deoarece noi însine am devenit acum pe deplin ucenicii Lui si ne impunem pe viu însasi legile tale, de aceea sunt legile tale dure pentru noi asa, de parca n-ar mai fi. Dar noi îti multumim totusi pentru tocmai aceste legi; pentru ca fara ele noi am fi putut deveni usor tradatori a acestei treburi foarte sfinte! De aceea, noi nici nu te mai rugam acum pentru anularea legilor dure date; pentru ca noi însine, ca fiind cu tine de-o potriva gînditori, credinciosi înfaptuitori, le anulam tocmai prin actionarea si neactionarea noastra foarte proprie pîna la ultima virgula, pentru toate timpurile timpurilor!“
        Spune Cireniu: „În aceasta privinta va este legea si din partea mea anulata si eu cred în sigura speranta, de a nu mai fi nevoi niciodata sa va înnoiesc aceasta lege dura. Nu va mai lasati niciodata de aceea dusi în eroare si urmati cu severitate, ceea ce v-au sfatuit cei doi îngeri ai lui Dumnezeu, caci asa vom ramîne noi cei mai buni prieteni în Dumnezeu Domnul si guvernarea mea nu va va apasa! Si daca s-ar arata sub conducerea noul superior al scolii voastre, ca el ar vrea sa va persecute în oricare forma din cauza, ca voi sunteti prieteni ai lui Iisus, Domnul din vesnicie si în acelasi timp prieteni ai romanilor care vor sa va faca bine, atunci voi veti gasi într-adevar calea pîna la mine, - si atunci vor fi acele masuri într-adevar luate, prin care drepturile voastre fizicie si mai ales cele duhovnicesti vor fi cel mai bine protejate! Si acum va spun înca o data: Domnul sa fie cu voi!“
        Si toti striga iarasi: „si cu duhul tau pe veci!“
        Dupa aceea fac ei o plecaciune adînca în fata noastra si noi mergem pe usa larg deschisa si ne ducem acasa, unde ne asteapta o gustare buna, constînd din pîine, vin si tot felul de fructe dulci si pe deplin coapte. Noi ne asezam la masa, multumim si mîncam încetul cu încetul, ceea ce poarta mesele, - ramînem însa în acelasi timp sezînd la mese pîna la asfintit în tot felul de cuvîntari si discutii constructive.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 56-60
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.4.2007, 16:39 View PostDownload Post

56. Roban si Kisjonah ne relateaza întîmplarile lor.

        Aproape de asfintit, ajunge Roban din Kis, însotit de Kisjonah, la casa Mea, îi saluta deja din departare pe toti; pe care îi întîlneste si Kisjonah vine tocmai de asemenea în graba cu bratele deschise la Mine, Ma saluta mai ales pe Mine într-un mod într-adevar foarte prietenos cu lacrimi în ochi si o saluta dupa aceea dupa un rastimp de-abia pe fiica lui, care îl tinuse deja de mult timp de mîna si aplica multe saraturi asupra acesteia; tot asa l-a salutat el si pe ginerele lui, pe Corneliu si cînd afla el de-abia, ca romanul stralucitor care sta lînga Mine este guvernatorul de frunte Cireniu, atunci el îl roaga pentru iertare, pentru ca l-a trecut cu vederea!
        Dar Cireniu cuprinde foarte emotionat mîna lui Kisjonah, o tine apasata pe pieptul sau si spune foarte tare: „Nu tu pe mine, ci eu pe tine trebuie sa te rog sa ma ierti, ca nu te-am salutat mai înainte; dar ca scuza sa fie faptul, ca nu te-am cunoscut personal! Pentru ca pe lînga Domnul Iisus, caruia fireste ca i se cuvinte Lui singur toata slava si toata cinstea, îti sunt si eu dator, tu barbat credincios si cinstit, cu o multimire niciodata de secat; pentru ca printre toti oamenii acelei împrejurimi ai contribuit tu decis cel mai mult la faptul, ca am fost salvat dintr-o nedumerire, care m-ar fi costat altfel într-adevar desigur viata! Aceasta îmi este într-adevar o mare bucurie, sa te cunosc pe tine, tu prietenul meu foarte demn de stima, acum personal.“
        Kisjonah este acum iarasi o data foarte fericit si ne povesteste multe, din ceea ce el traise între timp si ne povesteste la sfîrsit si faptul, ca el l-a vizitat pe Sichar împreuna cu Roban cel destul de cinstit si batrîn si a vorbit acolo multe cu Jonael, Jairuth si foarte multe lucruri cu Archiel, care traieste si actioneaza acum foarte natural ca un om, asa încît unui strain nu i-ar putea veni în gînd nici în vis, ca s-ar afla în spatele sau o fiinta curat duhovniceasca.
        Tot asa l-a vizitat el si pe doctorul Joram si casa acestuia minunat nemaipomenita precum si pe femeia acestuia draga si minunata si a auzit de la cei doi lucruri foarte minunate; si Roban ar fi fost pretutindeni doar ochi si urechi si nu s-ar fi putut minuna îndeajuns despre toate; si cînd a fost el asa destul de puternic emotionat, atunci ar fi spus el mereu ca pentru sine: „da da, sînge si viata pentru maestrul Dumnezeiesc din Nazaret! Pentru ca El nu poate fi un om, ci El trebuie sa fie Dumnezeu Insusi, caci altfel, nu i-ar fi posibile asemenea lucruri!“
        Cînd Kisjonah povestea înca astfel, a venit Roban la Mine si nu spune nimic decît: „Doamne, eu sunt al Tau si nici o putere, în afara de vointa Ta singura, ma poate desparti de Tine!“
        Spun Eu: „Eu am stiut aceasta într-adevar dinainte, ca tu vei fi unul dintre cei ai Mei; dar tu înca nu stii, ca acum si toti fratii tai si împreuna slujitori cu tine apartin de cei ai Mei, fara sa înceteze din aceasta cauza, sa fie în fata lumii, ceea ce ei au fost mai înainte, - tot asa si tu vei ramîne deocamdata, ceea ce ai fost tu, atîta timp, pîna ce noul superior al scolii, care va prelua poimîine slujba lui Iair, se va fi tocit putin.
        Fratii tai te vor initia însa într-adevar în toate, ce ai tu de a face, de a vorbi si cum sa te comporti fata de noul superior, care va începe, ce-i drept, la început sa mature cu o matura foarte stufoasa; dar nu va dura o jumatate de an si voi veti putea înfaptui totul cu el pentru oarecare bani, deaorece el nu are nici o credinta fata templu, ci deocamdata numai fata de bani; apoi va fi el însa într-adevar în stare sa si creada în ceva mai bun. - Dar, acum, mergi la fratii tai si înstiinteaza-i despre toate, ce ai vazut si ai auzit!“
        La aceste cuvinte ale Mele se recomanda Roban la Kisjonah, multumindu-i pentru tot binele ce i l-a facut si spune la sfîrsit: „Asemenea lui Kisjonah s-ar mai gasi pe pamînt într-adevar putini! De aceea esti tu singurul, care a nimerit si a gasit inima mea! Domnul sa te binecuvînteze pentru tot binele, pe care mi l-ai acordat mie si o mie altora!“ - Dupa aceste cuvinte se apleaca el adînc în fata noastra si merge grabit la fratii lui, care mai sunt astazi înca adunati în sinagoga - însa fara cei care dorm, care acusi dupa plecarea noastra au fost îndepartati  din sinagoga. El este primit surpinzator de prietenos si ei îsi marturisesc acum unul altuia cu cugetul fericit si vioi cu mirare peste mirare totul, ce ei au trait, auzit si vazut.
        Noi suntem însa de asemenea binedispusi; pentru ca Kisjonah nu venise singur, ci cu mai multe animale de carat foarte încarcate si cu calauzele acestora si a adus vin, faina, brînza, pîine, miere si o gramada dintre cei mai alesi pesti în stare de afumare, asa încît mama Maria de-abia avea loc, sa depoziteze toate cele aduse.
        A fost de aceea rugat un vecin, sa pastreze cu grija surplusul în camara lui mare de alimente, ceea ce a si facut el atunci, cu toate ca tocmai nu prea cu placere din curata politete, deoarece era el tot timpul un zgîrcit însetat de cîstig. Dar, deaorece Kisjonah i-a oferit si i-a dat atunci doua monede de aur pentru osteneala si politetea lui, asa ca a fost el imediat bine intentionat si peste masura de servant si s-a lovit în ducerea sacilor, deoarece se facuse deja tare întuneric, o data tare de ucenicul Ioan. Acesta i-a spus însa: „Prietene, fii atent în rîvna ta platita, caci altfel vei pricinui tu o paguba pentru tine si pentru ceilalti! Fericit ai fi tu însa, daca ai fi tu pentru împaratia lui Dumnezeu, care a venit chiar asa de aproape de tine, asa de ostenit ca pentru cele doua monezi mizere de aur si tu nu te-ai lovi la aceasta de nimeni! O marea orbire, care nu poate si nu vrea niciodata sa recunoasca, ceea ce este cel mai mare!“
        Vecinul nu s-a lasat însa conturbat, a îndeplinit munca lui stabilita si nu se mai interesa de nimic altceva.
        Atunci a întrebat Ioan: „Doamne, este, asadar, totusi posibil, ca un om sa poata avea asa de multa tîmpenie în trupul sau si în sufletul acestuia?“
        Spun Eu: „Lasa-l sa plece! Exista asemenea acum multe mii în tara iudeilor, care sunt aici mai prosti si mai încapatînati decît un magar! De aceea li se si cuvine însa numai plata unui magar!“
        Despre aceasta s-a format un mic rîset printre companie, pe care Philopold l-a ridicat înca mai mult cu observatia lui foarte potrivita si a dovedit, cum un om este în stare sa vada de obicei totul mai bine decît exact ceea, ce îi este în fata ochilor lui! Si toti au admirat dialectica lui (arta de vorbire) foarte excelenta.
        Dupa aceasta scena ne-am ridicat noi însa de la masa si ne-am dus acusi la odihna.

57. Slujba lumeasca a unui înger. Învelisul de globa.

        Toți și-au luat acum așternutul lor în posesie și au dormit pînă în dimineața luminoasă; și Eu M-am odihnit și am dormit cîteva ore. Cei doi îngeri, însă, au îndeplinit în noapte treaba lor de conducere a lumii și au și fost deja iarăși la noi la răsăritul soarelui, veniră la Mine,  mulțumiră și spuseră: „Doamne, totul este în cea mai mare ordine în întreg omul mare al lumii. Sorii principali de mijloc se află nemișcați pe pozițiile lor și rotirile lor sunt la fel; traiectorile sorilor principali de mijloc de rangul doi sunt nemișcate, traiectorile sorilor de mijloc de a treia clasă în jurul celor de-a doua sunt tocmai și ele în cea mai mare ordine, tot așa și sorii de mijloc de clasa a parta cu sorile lor planetare de zece ori o sută de mii, pe ici pe colo mai mult și pe ici pe colo mai puțin, - precum Tu, o Doamne, ai pus măsura din începutul străvechi! Sorii planetari nenumărați de mulți însă cu plantele și lunile lor mici, cel mai adesea fără lumină depind oricum de ordinea sorilor mari de cîrmuire și astfel este în acest înveliș de globă* totul în cea mai mare și cea mai bună ordine și noi avem de aceea voie iarăși aici la Tine, Tată sfînt și la copiii Tăi nouă foarte scumpi, să petrecem o zi luminoasă.“ (*’Inveliș de glob㒠este denumirea concentrării a decilioane ori decilioane de sori, care ca sori centrali de clasa întîia, a doua, a treia și a patra cu nenumărat de mulți sori planetari, cum este unul și pămîntul nostru, se mișcă toți în orbite mari și vaste în jurul unui punct central comun, nemăsurat de mare, care este și un soare de mijloc principal aproape nesfîrșit de mare. - Dar nenumărat de multe asemenea învelișuri de globă, care se află pentru noi oamenii în neimaginabil de largi depărtări unul față de celălalt și care umple spațiul veșnic nemărginit, poartă numele comun de ‘marele om al lumii’. - Aceasta pentru înțelegerea mai ușoară a relatării de dimineață a celor doi îngeri către Iisus, Domnului nemărginirii.         Jakob Lorber. )
        Spun Eu: „Foarte bine, petreceți însă bine fiecare minut prin tot felul de învățături folositoare; pentru că copilașii Mei necesită încă mult acestea!“
        Cei doi îngeri pășesc acum înapoi foarte veseli și prea fericiți și o salută pe Maria și apoi pe ucenici, pe Cireniu, Corneliu, Faustus, Iair, pe Kisjonah și pe Borus. Cireniu însă, care auzise ceva despre cei mulți sori, i-a întrebat de îndată pe cei doi, despre ce sori ar fi vorbit ei aici cu Mine, deoarece el ar cunoaște numai un singur soare.
         Cei doi spun însă foarte iubitori: „Cel mai drag prieten și frate în Domnul, să nu dorești să știi, ceea ce îți este acum imposibil să înțelegi și de la care lucru mîntuirea sufletului tău nici nu depinde de loc; pentru că, ceea ce noi am vorbit cu Domnul, te-ar omorî, dacă tu ai înțelege și admite în acea măsură, cum noi trebuie s-o înțelegem și s-o admitem tot timpul. Pentru că așa de multe stele cîte vezi tu într-o noapte frumoasă și încă multe altele, pe care ochiul tău nu le poate vedea din cauza prea marii depărtări a lor de aici, sunt numai lumi solare de o mărime nemăsurabilă pentru mintea ta. Acel soare pe care îl vezi tu, este unul dintre cei mai mici sori planetari; el este însă totuși deja de peste o mie de ori o mie mai mare decît acest pămînt. Așadar, imaginiază-ți atunci de-abia un soare central de numai a patra clasă de gradare, împrejurul căruia cel puțin de zece ori o sută de mii de asemenea sori planetari iși croiesc drum în cercuri largi  împreună cu planetele lor sau pămînturi mici fără lumină, precum este unul acela de tine locuit! Circumferința lor este pentru sine singură așa de mare ca suma tuturor circumferințelor a toți sorii planetari și pămînturile și lunile lor rotindu-se în jurul lui înmulțit cu o mie. - Spune-ne, prietene, poți tu acum să-ți faci într-adevăr o noțiune despre o asemenea mărime?“
        Spune Cireniu: „Cei mai dragi slujitori ai lui Dumnezeu, eu vă rog, să nu-mi mai faceți despre asta nimic altceva cunoscut; pentru că asta începe să mă cuprindă foarte amețitor! Cine și-ar fi putut vreodată închipui așa ceva chiar și în vis? Și voi puteți toată aceasta s-o cuprindeți așa oarecum cu o privire? Ce putere și ce adîncime a înțelepciunii Dumnezeiești trebuie să sălășluiască în voi! Dar pentru că eu sunt deja așa de plin de dorința de a cunoaște, de aceea spuneți-mi încă la aceasta într-un mod foarte general, ce este, așadar, de fapt în sorile așa de nesfîrșit de mulți și de nesfîrșit de mari!?“
        Spun cei doi: „Ceea ce vezi tu pe acest pămînt, aceasta și asemănătoare într-un mod firește mult mai ales și adesea și într-unul cu proporții uriașe mai mare poți tu găsi și pe o lume solară mare. Oameni, animale, plante de tot felul sunt acolo ca și aici, la aceasta clădiri de locuit peste măsură de mari și nedescris de minunate, față de care templul din Ierusalim și palatul împăratului din Roma sunt cele mai mizere căsuțe de melci și pretutindeni este Domnul acest Unul veșnic singurul și făcător continuu din veșnicie!“

58. Raportul oamenilor pămîntești cu Tatăl ceresc.

 Atunci cînd Cireniu aude aceasta, spune el cuprins de un foarte mare respect profund: „Prieteni și slujitori ai Domnului, acum știu de-abia, cine este Domnul și cine sunt eu! Eu sunt total nimic și El este nesfîrșit totul! Numai că nu înțeleg aroganța noastră omenească, care poate vorbi cu El așa de simplu, de parcă ea ar avea pe cineva asemenea ei în fața ei!“
        Spun cei doi îngeri: „El Insuși vrea aceasta astfel; pentru că copiii au dreptul din veșnicie, să vorbească cu Tatăl după plăcerea inimii lor! Nu întreba de aceea de lucruri și relații prostești; pentru că tu nu ai nici o influență asupra faptului, că ești un om, ci numai Acela singur, care te-a făcut așa, cum ești tu, din Sine Insuși nu s-a legat la aceasta de sfatul nimănui decît de cel foarte propriu al Lui. Cum ar fi putut, însă, să întrebe El și pe altcineva decît numai singur pe Sine Insuși, deoarece înainte de El n-a fost de față în toată nemărginirea  nici o ființă?!
        Dacă în consecința acestui lucru vorbești tu cu El ca și cu cineva asemenea ție, atunci faci tu foarte bine; pentru că Dumnezeu nu are pe nimeni în afară de Sine, cu care ar putea vorbi. Dar făpturile Sale, care sunt din El, sunt așa lăsate la latitudinea lor, că ele pot vorbi acum cu Dumnezeu și Dumnezeu cu ei ca un om cu un altul și este în consecință pe deplin în ordine, că tu vorbești cu El ca și cu cineva de seama ta; pentru că făptura este vrednică de făcătorul ei și făcătorul de făptura Sa.
        Fiecare făptură este doară un martor al atotputerniciei, înțelepciunii și dragostei lui Dumnezeu și fără puterea Lui nu este în stare nici un duh încă cît se poate puternic, să creeze ceva din sine însuși, ci aceasta poate numai Dumnezeu singur! Dar, deoarece fiecare făptură este un martor a atotputernicie, înțelepciunii și dragostei Dumnezeiești, cum să nu fie ea atunci vrednică de făcătorul ei? - Înțelegi tu aceasta?“
        Spune Cireniu: „O voi slujitori prea înțelepți ai atotputernicului Dumnezeu, cît de tare limpede și rațională este totuși învățătura voastră foarte înțeleaptă! Da, așa este! Omul nu are într-adevăr de a se rușina de ceea ce este el; pentru că el este chiar cea mai adevărată operă de artă a făcătorului, dacă trăiește după voința lui Dumnezeu liber cunoscută. Dar cînd un om acționează împotriva voinței lui Dumnezeu, atunci sunt eu de părere, că el se strică pe sine însuși nu mai poate corespunde cu ceea ce a fost el la începutul începutului și ceea ce trebuie să fie veșnic și să rămînă.
        Și așa trebuie, așadar, să fie păcatul o procedare împotriva ordinii din începuturi a lui Dumnezeu, prin care procedare se strică omul care este presupus să devină însuși făcător în natura lui presupusă să devină asemănător cu Dumnezeu în părțile lui de formare și prin aceasta se face pe sine însuși nedemn, de a fi o făptură a maestrului veșnic, atotputernic!“
        Spun îngerii: „Aici ai tu pe deplin dreptate! În măsura în care rămîne într-adevăr fiecare om o operă de artă demnă de Dumnezeu, în timp ce în forma lui, aptitudinea, capacitatea și a libertații vii este el orecum o mașină pură, în care duhul se poate exprima liber și viu.
        Dar în ceea ce privește educația morală a inimii sale și a sufletului său în sine însuși într-un mod necesar lăsată la latitudinea lui, se poate el însuși înjosi pînă la o nemernicie a iadului și comite tocmai prin aceasta cel mai mare păcat, pentru că în sine însuși prin sine însuși schimbă cea mai înaltă operă de artă a lui Dumnezeu într-o opera ratată, sărăcioasă, de Dumnezeu nedemnă, după care atunci pe Dumnezeu Insuși îl costă o mare osteneală și o răbdare niciodată de a putea fi măsurată, pînă ce din opera ratată devine iarăși o operă de artă.
        Din cauza a nespus de multe opere de artă prin ele însăși ratate a venit tocmai de această dată maestrul Insuși în această lume, pentru a aduce pentru toate timpurile aceste multe opere în regulă, care s-au stricat prin ele însăși! Dar se vor strica operele și de acum încolo; de aceea, însă, va întemeia El pe această lume o nouă instituție, în care toate operele stricate se vor putea pune în ordine din sine însuși. Dar cine nu va vrea să se folosească liber din sine însuși de această instituție, acela va rămîne veșnic stricat, dacă voința lui nu se va mai schimba niciodată! Înțelegi tu aceasta?“
        Spune Cireniu: „și acest lucru îl înțeleg pe deplin și sunt tocmai de aceea de părere, că va trebui obligat omul prin legi alese, dar dure, să facă uz deplin de această instituție!“
        Spun îngerii: „Se va întîmpla, ce-i drept, așa ceva într-adevăr, dar omenirii îi va folosi puțin; pentru că numai acel lucru singur îi folosește omului, ce face el liber din sine însuși. Toate celelalte îi sunt spre cea mai mare pagubă.
        Pentru că, dacă omul ar putea fi desăvîrșit printr-o oarecare constrîngere ori din afară sau dinăuntru, atunci am avea noi putere pînă peste cap, să-i legăm pe toți oamenii și să-i obligăm, că ei vor fi imposibil vreodată iarăși în stare să acționeze împotriva oricărei legi! Dar prin aceasta vom produce din omul, care este presupus să fie în toată libertatea pe deplin asemănător cu Dumnezeu, numai o mașină tăcut însuflețită, care pe sine însuși s-ar putea îndemna vreodată tot așa de puțin spre activitatea liberă, corespunzătoare - ca și sabia dreptății încă cît se poate de ascuțită, fără să fie mînuită de o mînă antrenată!
        Din acestea poți tu însă să vezi foarte limpede, că nu se poate ajunge pe veci la vreo socoteală cu o constrîngere, ci numai cu adevărată învățătură și atunci, după aceea, cu libera autodeterminare conform învățăturii auzite, prin care i se face fiecăruia cunoscut calea bine iluminată a ordinii lui Dumnezeu în toate direcțiile, de a acționa și a proceda. - Înțelegi tu și aceasta?“

59. Despre bătălia mare în om.

        Spune Cireniu: „Da și acest lucru îl înțeleg, din păcate; căci eu nu văd prea multe succese! Unde sunt acei oameni și cîți sunt dintre ei capabili să primească și să înțeleagă această învățătură? Și cîți mai sunt din numărul învățaților, care posedă în mare măsură voința puternică și să înfăptuiască după învățătura primită? Eu aliniez aici o mie de învățați și dau tot ce am, dacă se găsesc printre aceștia zece, care au o voință plină și curaj - mai ales printre masele populației fanatice, superstițioase -, să pună în practică învățătura auzită și bineînțeleasă! Căci ce le-ar folosi lor, să pună în practică învățătura înțeleaptă și plină de adevăr, dacă în următoarea zi sunt strangulați în chinuri de fanaticii crunți și groaznici?!
        Voi sunteți într-adevăr nemărginit de înțelepți și sunteți slujitori măreți ai celui mai Inalt, dar eu vă spun ca un om experimentat al legii: fără vreo anumită forțare nu va avea o intrare  adevărata învățătură dumnezeiască! Cel puțin trebuie cu forța schimbată spuperstiția, căci altfel ar fi păcat, să rostești cel puțin această învățătură la o zi depărtare de aici!
        Noi credem aici într-adevăr cu tărie în adevărul pur, care ni s-a arătat aici din belșug, dar totuși nu chiar fără o anumită forță; căci voi doi, Domnul și faptele Sale sunt un mijloc destul de proeminent de forțare, deoarece nu s-ar afla altfel în acest loc o mie de ascultători și urmași ai acestei învățături. Și pentru că aceste mijloace de forțare nu ne-au schimbat încă în niște mașinării, cum vă poate dovedi îndeajuns discursul meu, atunci nu poate să fie atît de dăunător pentru oameni un mijloc de forțare exterior, iar după această nouă învățătură din ceruri se pot ridica ei spre a deveni adevărați copii ai lui Dumnezeu!“
        Spun cei doi îngeri: „Tu ai dreptate într-un fel și mijloacele de forțare exterioare nu vor rămîne la marginea drumului; dar tu vei ajunge prin aceasta la convingerea, că o forțare exterioară este cu mult mai dăunătoare decît unul invizibil interior! Deoarece Satana se folosește de mijloacele de forțare exterioare, pentru a menține superstiția rea; dar dacă noi ne folosim la răspîndirea învățăturii de mijloacele lui Satana și ne luăm astfel după urmele sale, - Intrebare: ce am putea cîștiga noi spre binele veșnic al oamenilor?
        Cu focul, sabia și vărsare multă de sînge și-a croit tot timpul necredința poarta și drumul în lume; și dacă cuvîntul pur a lui Dumnezeu merge pe același drum în lume, poate atunci un om cu doar puțin spirit să recunoască cuvintele de pace ale lui Dumnezeu? Nu va spune el: ‘Dumnezeu, nu-ți ajunge, că omenirea este chinuită de Satana, deoarece a trebuit să vii și Tu, Atotputernicule, pe același drum pe această lume, ca și el?’
        Iată, tu drag frate și prieten, cît de nepotrivit ar fi, dacă Dumnezeu s-ar folosi de aceste mijloace pentru răspîndirea învățăturii Sale spre fericirea oamenilor, de care s-a folosit iadul mereu, pentru a croi o intrare fructelor și mîncărurilor sale tari, în rîndul oamenilor!
        Da, din păcate va veni un timp, în care se va predica învățătura modificată a lui Iisus popoarelor cu focul și cu sabia; dar aceasta va fi un mare rău pentru oameni! - Înțelegi tu aceasta?“
        Spune Cireniu: „Din păcate înțeleg eu și aceasta și mă întreb încă, dacă astfel de calamități exterioare nu vor fi protejate de cerurile mărețe și de ce s-a deschis pentru rău porțiile în această lume!“
        Spun cei doi: „Drag prieten și frate, dacă posedezi doar puțină înțelepciune, atunci decide, dacă poate exista fără contra un pro! Unde a devenit vreun om fără luptă un erou? S-ar fi luptat, oare, oamenii dacă ar fi fost cu toții niște miei credincioși? Sau ai putea tu să-ți măsori puterile, dacă nu ar exista obiecte, care s-ar împotrivi puterii tale? Ar putea exista o urcare, dacă nu ar exista și o coborîre? Sau ai putea tu să faci cuiva un bine, dacă aceasta nu ar ajunge în situația, în care ar avea nevoie de ajutorul tău? Ce ar fi o faptă bună, dacă nimeni nu ar avea nevoie de ea? Sau ai putea tu să-l înveți pe un atotștiutor ceva, care el să nu știe?
        Iată, într-o lume, unde omul trebuie să devină un adevărat copil al lui Dumnezeu, trebuie să i se ofere toate ocaziile bune și rele, ca el să poată exercita în măsura întreagă învățătura lui Dumnezeu!
        Trebuie să fie frig și cald, ca cei bogați să aibă ocazia, să le dăruiască frațiilor lor săraci și dezbrăcați îmbrăcăminte. Tot așa trebuie să existe și săraci, ca cei bogați să se antreneze în milostivire și cei săraci în mulțumire. Tot așa trebuie să existe puternici și slabi, ca cei puternici să aibă ocazia, să-i prindă din cădere pe cei slabi și cei slabi să recunoască în inima lor umili, că sunt slabi. Tot așa trebuie să existe într-un anume fel proști și înțelepți, căci altfel ar fi în zadar lumina înțeleptului!
        Dacă nu ar exista răul, care ar fi măsura pentru bine, ca să se știe dacă într-adevăr este bine?!
        Pe scurt, în această instituție de formare proprie a oamenilor spre a deveni copii adevărați ai lui Dumnezeu trebuie să existe multe ocazii pro și contra, prin care pot să exerseze și să învățe oamenii, căci altfel le este imposibil ca ei să devină adevărați copii ai mărețului și ai Atotputernicului!
        Noi îți spunem ție: Atîta timp cît omul nu îl alungă din propriile sale puteri pe Satana de pe cîmpul de luptă, nu a ajuns el să devină un copil al lui Dumnezeu! Dar cum să devină el vreodată învingătorul unui dușman, dacă i s-ar lua ocazia, să nu se atingă nici măcar cu un fir de păr de dușman? Da, adevărata împărăție a lui Dumnezeu costă o luptă mare a libertății depline din cauza vieții veșnice și de aceea trebuie să vi se dea ocazia pentru luptă între cer și iad!“

60. Despre folosirea pasiunilor.

        (Îngerii): „Așa vei găsi că anumite pasiuni îl stăpînesc pe om. Unul simte în el necesitatea, să posede totul, ce are numai o oarecare valoare; evident că este zgîrcenie, care este o greutate. Și iată, acestei greutăți trebuie să-i mulțumești călătoria cu corabia; căci doar oameni care umblă după cîștiguri au putut găsi mijloace, prin care să poată ei să treverseze marea întinsă, pentru a căuta, dacă peste mare mai există țări, care sunt nespus de bogate. Și iată, după multe primejdii trăite și nenumărate chinuri ajung ei în sfîrșit pe un țărîm nelocuit de peste mare. Primejdiile trăite le-a amortizat setea de cîștiguri și i-a lăsat fără curaj pentru întoarcerea acasă; ei rămîn acolo, unde i-a purtat vîntul, își construiesc cabane și căși prin acest fel se umple acel țărîm, pînă mai înainte pustiu. - Acum decide tu însuți, dacă oamenii, fără acea dorință de cîștiguri, ar fi descoperit vreodată acel țărîm străin!?
        Să luăm pasiunea simțurilor cărnii. Gîndește-te că aceasta nu ar fi și imaginează-ți omenirea așa de ceresc de inocentă și ție îți vor fi pe plac pînă la adînci bătrînețe fecioarele și feciorii. Dar gîndește-te că toți oameni sunt într-o stare atît de inocentă și spune tu însuți: Cum va arăta ordinea reproducerii a lui Dumnezeu? Tu vezi prin aceasta, că și această pasiune trebuie să locuiască în om, căci altfel ar deveni pămîntul gol! Că oamenii mai exagerează de multe ori într-o pasiune sau alta, așa cum învață experiența zilnică, este bineînțeles adevărat și o astfel de exagerare este împotriva ordinii lui Dumnezeu și prin aceasta, un păcat. Dar este mai bine exagerarea împotriva ordinii dumnezeiești decît stîrpirea totală a acesteia.
        Toate forțele care îi sunt dăruite omului și care la început se arată ca fiind pasiuni greu de înfrînat, trebuie să fie capabile să se dezvolte în jos sau în sus, căci altfel omul ar rămîne într-o apă călduță și s-ar scufunda într-o indolență urît mirositoare.
        Noi îți spunem: nimic nu îți poate da o dovadă mai bună despre viitorul omului decît cea mai mare greutate în fața celei mai mari inocențe; căci de abia din aceasta se poate vedea, cîte capacități nenumărate le sunt date oameniilor de pe aceste pămînt! De la cel mai înalt cer a lui Dumnezeu, care și pentru noi îngeri este deschis, pînă în cel mai adînc iad este calea omului; și dacă nu ar fi așa, nu ar putea niciodată omul să ajungă să devină un copil a lui Dumnezeu!
        Noi avem de-a face cu oamenii a nenumărat de multe pămînturi; dar ce diferență între aici și acolo! Acolo le sunt așezate bariere oamenilor atît în felul natural cît și în cel spiritual, peste care doar foarte greu ei pot face un pas. Voi însă, oamenii de pe această planetă aveți tot așa puține bariere în duh ca și Însuși Domnul și puteți face, ce doriți voi. Voi puteți să vă ridicați la cea mai înaltă locuință a lui Dumnezeu, dar pentru aceasta puteți să picați și mai adînc decît Satana, care a fost o dată și el un spirit liber creat din Dumnezeu; și pentru că a căzut, a trebuit să pice în adîncurile stricăciunii, din care el nu va găsi pe veci întoarcerea, pentru că greutății din partea lui Dumnezeu îi este dată o capacitate de desăvîrșire tot așa de nesfîrșită ca și virtuții.“
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 61-65
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.4.2007, 17:54 View PostDownload Post

61. Despre valoarea vointei libere.          

        (Spun cei doi îngeri:) „Prin urmare depinde la oamenii de pe acest pamînt totul de vointa libera si de învatatura din propria initiativa; care este deja asa formata de la Domnul, ca la prima rostire a acesteia este pe întelesul tuturor; si prin aceasta nu se poate scuza nimeni ca el nu a înteles învatatura. Caci ‘iubeste-L pe Dumnezeu mai presus de toate si pe aproapele sa-l iubesti ca pe tine însuti!’ este pe întelesul tuturor, asa cum un orb poate pipai totul cu mîinile! Si daca urmeaza într-adevar cineva aceasta învatatura scurta si atotcuprinzatoare, atunci este si asa ghidat de Însusi Domnul cu întelepciune în inima sa si poate deveni un învatator pentru aproapele sau. Si asa poate unul pe altul sa-l traga asa de sus, pîna cînd Domnul îl prinde si îl creste spre a deveni un adevarat copil al lui Dumnezeu.
        Aceasta este însa adevarata raspîndire a învataturii sfinte în ordinea cerului; totul ce este deasupra sau mai sus, este rau si primeste doar putin sau deloc binecuvîntare la plantele cerului lui Dumnezeu. - Ai înteles totul?“
        Spune Cireniu: „Da, eu am înteles totul! Eu vad acum foarte bine, spre ce lucruri marete sunt numiti oamenii ai acestui pamînt de la Dumnezeu; doar ca singurul lucru fatal este ca, copiii lui Dumnezeu si cei ai iadului viziteaza într-un fel aceeasi scoala si fiecare pentru sfera lui! Dar eu pricep acum într-adevar, ca nu poate fi altfel, privita din întelepciunea cereasca si profunda. Domnul însa este întelept, bun si atotputernic, ca sa-i dea o data iadului o alta directie! Vesnicia este destul de lunga, pentru a întîlni tot felul de modalitati, prin care copiii împreuna cu ispititorii si îngrijitorii se vor predea la sfîrsit!“
        Spun cei doi îngeri: „Parerea ta depaseste cu mult orizontul nostru de vedere înteleapta! Dar, tu, ca un copil al Domnului, esti mai aproape de Tatal, decît noi fiinte pure si prin aceasta poti tu simti o necesitate dumnezeiasca mai bine în inima ta decît noi; dar atît stim si noi, ca lui Dumnezeu îi sunt posibile toate lucrurile. Dar mai mult nu putem noi sa graim cu nici o silaba.
        Daca vrei sa afli mai multe despre aceste lucruri, atunci adreseaza-te Domnului; Lui îi sunt toate lucrurile pure, care sunt ascunse de vesnicia urmatoare. Dar noi credem, ca El nu-i va spune unui muritor astfel de lucruri, din cauza urechilor fine ale lui Satana. Caci dusmanul are o mie ori o mie de urechi si trebuie sa fii atent în vorba din pricina lui, daca nu cumva vrem sa-l facem si mai rau decît este el deja!“
        Spune Cireniu: „Eu înteleg! De aceea eu nu voi spune nimic Domnului!“
        Spun Eu: „Nu trebuie sa vorbesti tare; caci Eu înteleg, ce vorbesti si întrebi tu în secret în inima ta.“

62. Gîndirea în inima.

        Spune Cireniu: „Doamne, la mine nu functioneaza absolut de loc gîndirea în inima, pentru ca eu am fost obisnuit deja din adolescenta mea, sa gîndeasc cu capul; mie mi se pare aproape imposibil, de a putea gîndi în inima! Cum trebuie asadar sa începi de a putea gîndi în inima?“
        Spun Eu: „Aceasta este chiar foarte simplu si foarte natural! Totul, la ce poti si vrei tu numai sa te gîndesti dupa simtul tau în creierul mare, vine mai înainte din inima; pentru ca fiecare gînd înca cît se poate de neînsemnat trebuie doara sa aiba totusi mai înainte un oarecare impuls, prin care el este provocat într-un mod necesar. Cînd gîndul a fost de-abia produs si stimulat în inima din pricina unei oarecare necesitati, atunci de-abia se ridica el în creierul capului spre examinarea de catre suflet, ca acesta sa puna apoi madularele trupului în miscarea potrivita, ca gîndul interior astfel înfatisat sa devina cuvînt sau fapta; dar ca un om ar putea vreodata gîndi numai în cap, ar fi cea mai pura imposibilitate! Pentru ca un gînd este o creatie curat duhovniceasca si nu poate de aceea sa se formeze niciunde decît numai în duhul omului, care locuieste în inima sufletului si de acolo îl însufleteste pe omul întreg. Cum ar putea însa într-un mod posibil sa se dezvolte vreodata o faptura dintr-o oarecare materie înca cît se poate de subtila (fina), deoarece toata materia, astfel si creierul omului, nu este nimic altceva decît cea mai pura materie si nu poate de aceea niciodata sa devina creator, ci numai faptura?! - Întelegi tu acum într-adevar asa ceva si poti chiar simti deja probabil, ca nici un om nu poate sa gîndeasca ceva în cap?“
        Spune Cireniu: „Doamne, da eu simt aceasta acum foarte pe viu! Dar cum se poate asadar una ca aceasta? Mie mi se pare acum într-adevar asa, ca eu am gîndit dintotdeauna doar numai în inima! Ciudat! Cum se poate asadar aceasta? Da, eu simt de-a dreptul cuvinte în inima si aceasta, ca cuvinte deja rostite si acum nu mai mi se pare absolut de loc, ca ar fi posibil, sa produci un gînd în cap!“
        Spun Eu: „Aceasta este urmarea foarte naturala a duhului tau continuu devenind treaz tot mai mult în inima, care este aici dragostea fata de Mine si prin Mine fata de toti oamenii.
        La oamenii însa, la care o asemenea dragoste înca nu este trezita, se formeaza gîndurile, ce-i drept, de asemenea în inima, nu sunt însa simtite în aceasta, pentru ca ea este prea materiala, ci de-abia în creier, unde gîndurile inimii se fomeaza metaforic, ca fiind deja mai mult materiale din cauza îndemnului spre fapta si se amalgameaza (amesteca) cu imaginile, care s-au întiparit în tablitele creierului din lumea de afara prin simturile exterioare ale trupului si devin astfel înfatisat el însusi materiale si rele în fata ochilor sufletului si trebuie vazute atunci si ca un motiv al faptelor rele ale oamenilor.
        De aceea trebuie fiecare om sa fie renascut mai înainte în inima si acolo în duh, caci altfel el nu poate intra în împaratia lui Dumnezeu!“
        Spune Cireniu catre Petru care sta alaturi: „Întelegi tu aceasta într-adevar despre renasterea duhului în inima si ce si unde este asa de fapt împaratia lui Dumnezeu, despre care vorbesc încontinuu El si cei doi îngerii si ne promit aceasta ca va urma pentru credinta noastra?“
        Spune Petru: „Fireste ca înteleg astfel de lucruri si daca eu nu le-as întelege, n-as ramîne aici, ci m-as îngriji acasa pentru casa mea. Cerceteaza tu, domn înalt, însa numai în propria ta inima, acolo vei gasi tu într-un timp scurt mai multe, decît ce as putea eu sa-ti explic în o suta de ani!
        Priveste la noi, care am fost primii Lui ucenici si martori, daca vorbim noi cu El în exterior! Si iata, totusi vorbim noi mai multe cu El decît tine si ceilalti multi, care vorbesc prin cuvîntul de putere exterior; pentru ca noi vorbim cu El curat numai în inima si îl întrebam de mii de lucruri si El ne raspunde în gînduri clare, bine dezvoltate si asa cîstigam noi de doua ori. Pentru ca un raspuns al Domnului în inima omului este oarecum deja o parte a vietii sale, în timp ce cuvîntul exterior trebuie sa devina o cota parte a vietii de-abia prin fapta continuata din cauza exercitiului sufletului.
        Si asa poti tu, înaltule domn, sa întrebi, asadar, doara tot în inima ta în ceea ce priveste treaba anumita despre Satan si Domnul îti va pune atunci desigur raspunsul  potrivit în inima ta proprie asa foarte tacut si în secret, ca Satan cel cu multe urechi sa fie imposibill în stare s-o auda! Si în acelasi mod poti tu sa-L întrebi pe Domnul si despre renasterea duhului în inima si despre împaratia lui Dumnezeu si îti va fi împartasit numaidecît cel mai clar raspuns!“
        Spune Cireniu: „Da, acum îmi este limpede, de ce voi - cea ce m-a minunat deja de cîteva ori foarte tare - nu vorbiti cu Domnul aproape niciodata un cuvînt! Asadar, eu voi încerca asta. Daca Domnul va este astfel în secret milostiv, atunci El va putea sa fie aceasta într-adevar si cu mine! Pentru ca faptul ca eu îl iubesc peste toate masurile, dovedeste ca eu pun oarecum între timp în cui tereaba mea de guvernare mare si grea si ma aflu la El si îmi întaresc sufletul  cu fiacare cuvînt  din gura Lui cea mai sfînta!
        Eu cred de asemenea, ca fac mai mult din dragostea pura fata de El si am facut mai multe decît voi toti; pentru ca eu L-am cunoscut deja ca copil gingas si m-am îngrijit în tara pagîna straina pentru El, pentru parintii si fratii Lui! Si în timp ce voi i-ati jertfit numai mrejele voastre de pescari, sunt eu, daca El ar dori s-o accepte, de îndata dispus, sa renunt la toate maririle mele lumesti si sa-L urmez atunci foarte credincios ca cel mai neînsemnat dintre voi toti si sa arunc viata mea la cos pentru El si pentru voi toti, precum am facut-o eu deja de cîteva ori, lasînd deoparte ceea ce ar fi putu veni foarte usor din aceasta cauza peste mine din partea Romei!
        Daca fac însa toate acestea din dragoste pura fata de El, atunci ma va considera El doara totusi într-adevar si ca fiind de demn de milostivirea, pe care vi-o da voua în masura asa de bogata!?“
        Spun Eu: „O ai chiar deja, cel mai scump prieten si frate al Meu! Ceea ce ai tu însa, aceea tu doara nu mai trebuie s-o cauti si nu mai trebuie sa te înfierbîntezi, de parca tu înca n-ai avea-o! Fii de aceea numai linistit acum si încearca o data în inima ta, de a Ma întreba de orice si Eu îti voi pune clar, limpede, întelgator si binereceptibil raspunsul în inima ta, care Ma iubeste într-adevar mai presus de toate!“

63. Despre readucerea a ceea ce este pierdut.        

        La acest sfat al Meu întreaba Cireniu despre Satan, ce va fi odata cu el si daca din partea acestuia este vreodata imaginabila o reîntoarcere.
        Si Eu îi pun urmatorul raspuns în inima lui: „Ceea ce se întîmpla aici, se întîmpla din pricina lui: Cine este pierdut, este cautat si celui prea bolnav îi este oferit un leac, dar vointa acestuia ramîne libera si trebuie sa ramîna libera, pentru ca a opri vointa lui, ar însemna a transforma întreaga faptura aproape nesfîrsit materiala si toate elementele ei în cea mai tare piatra, în care nu se poate misca viata. Intreaga faptura materiala este duhul mare îndreptat atît de departe pe cît este posibil si acesta este împartit în lumi nenumarate, care însa în numarul lor nesfîrsit conditioneaza totusi fiinta sa completa. Dar din aceasta o singura fiinta sunt luate nenumarate miliarde a miliardelor de fiinte, precum sunt aici cei mai multi oameni ai acestui pamînt si sunt transformate prin puterea, stapînirea, dragostea si întelepciunea lui Dumnezeu în fiinte întregi, asemanatoare cu Dumnezeu si aceasta este o reîntoarcere  s i g u r a  a acelui duh mare!
        Cînd însa toate cerurile si toti sorii vor fi dizolvati într-o sumedenie de oameni, atunci nu va mai  ramîne nimic nici de la acel  u n u  decît al lui „Eu“ pur, care în deplina singuratate dupa timpurile timpurilor va trebui sa se pregateasca spre reîntoarcere, înainte ca el sa se lase prada unei prapadiri încete, vesnice. Atunci nu se va mai roti nici un soare material si nici un pamînt material în spatiul nesfîrsit si vesnic, ci tot si peste tot va umple o creatie noua duhovniceasca si prea frumoasa spatiul vesnic nemarginit cu fiinte libere mîintuite si Eu le voi fi vesnic continuu Tata si Dumnezeu tuturor fiintelor din vesnicie în vesnicie si aceasta stare prea fericita nu va mai avea mai departe niciodata un sfîrsit, va fi atunci o turma, u n staul si  u n  pastor!
        Cînd, însa, vor fi toate acestea astfel, dupa numarul anilor pamîntesti, nu poate fi niciodata determinat! Si chiar daca ti-as face cunoscut numarul, atunci tie îti va fi imposibil sa-l întelegi; si daca ti-as spune si numarul cu aceasta, ca o mie ori o mie asa de multe durate de timp din o mie la o mie de ani vor trece, precum este aici nisip în mare si pe tot pamîntul si cît este aici iarba în toate tarile si pe toti muntii pamîntului si cîte exista aici picaturi în mare, în toate lacurile si fluviile, rîurile, pîrîurile si izvoarele, atunci tu totusi n-ai putea numara toate acestea, pentru a determina timpul limitat de izbavire!
        De aceea, multumeste-te cu aceasta: Tinde tu numai înainte de toate la împaratia lui Dumnezeu si la adevarata dreptate a acesteia, asa vei fi tu trezit de Mine de îndata la viata vesnica dupa moartea trupului si în împaratia duhurilor curate vor trece o mie de ani pamîntesti ca o zi!
        Si prietene, în împaratia Mea duhovniceasca plina de toata fericirea cea mai înalta se va lasa asteptat foarte fericit usor si scurt, ceea ce ti se pare aici nsfîrsit! Acum tu nu poti si nici unul dintre ucenicii Mei sa fie introdus în toata întelepciunea cerului, - atunci însa, cînd tu vei fi botezat dupa ani putini cu Duhul Sfînt din Dumnezeu! Acest Duh te va conduce pe tine si pe toti ceilalti în toata întelepciunea cerurilor. De-abia atunci vei întelege tu totul în cea mai tare lumina, ce trebuie sa-ti fie acum înca întunecat si încîlcit! - Acestea relevate acum tie mentine-le însa tare la tine si nu lasa pe nimeni sa observa ceva despre aceasta; pentru ca asta trebuie înca mult timp sa fie tinut în secret!“
        Cînd Cireniu a receptionat asa ceva în sine, a ramas el foarte tare stupefiat si a spus dupa un timp de reflectare aleasa: „A fost fara dubii cuvîntul Tau, pe care l-am auzit acum credincios si clar ca o vorbire fluenta buna în inima mea; dar sa fie tinuta avertizarea de încheiere într-adevar asa de sever? Unor oameni foarte de încredere, vorbind si gîndind si crezînd sincer li s-ar putea face asa ceva doara totusi cunoscut - cumva numai unele dintre aceste lucruri ca partial destainuite!? Pentru ca asa ceva nu i-ar putea doara totusi dauna nici unui om!“
        Spun Eu tare: „Da prietene, unui om, daca mentine aceasta ca tine pe calea înterioara, fireste ca nu-i dauneaza aceasta, caci altfel nu ti-as fi facut aceasta cunoscut; dar daca multi oameni receptioneaza asa ceva dinafara, atunci le-ar dauna aceasta foarte imens. Cum si de ce, - asta ti-au facut îngerii Mei cunoscut foarte îndeajuns si sa lasam astfel la o parte acest subiect; pentru ca noi mai avem de netezit înca multe alte lucruri de mare importanta, care deocamdata sunt cu mult mai necesare decît aceasta întrebare a ta, a carei raspuns deplin trebuie sa ajunga la maturitate de-abia în vesnicie.“

64. Despre fiinta, viata si munca duhurilor naturale.          

        Cireniu se multumeste acum cu acest raspuns, la aceasta se ridica însa Kisjonah si Ma roaga, daca si el ar vea voie sa puna o întrebare despre o rînduiala poruncita de Mine, care nu s-a înfaptuit.
        Spun Eu: „Vorbeste, prietene al prietenilor si al dusmanilor!“
        Spune Kisjonah: „Uite, cînd noi am luat ultimul rest din grota în muntii mei, atunci ai rînduit Tu, sa se ia pîine si vin în masura dreapta, deoarece noi am întîlni acolo multi flamînzi si însetati! Eu am rînduit apoi sa se ia cu noi de îndata pîine si vin în masuri mari si am asteptat dupa aceea la grota si în grota, daca ar veni cineva, care ar necesita pîine si vin! Dar uite, Doamne, nu s-a gasit nimeni acolo, caruia i-as fi putut da, ceea ce luasem cu mine!
        Cînd am venit noi însa din grota si cînd Tu ai lasat sa fie închisa aceasta pentru timpuri vesnice prin puterea Ta în Archiel, am fost noi atunci fara pîine si vin si niciunul dintre carausi n-a stiut sa-mi spuna, cine le-ar fi luat pîinea si vinul. Eu n-am observat într-adevar asa ceva în cel mai minunat moment în grota, precum si în afara acesteia; dar o zi dupa aceea, cînd Tu parasisesi Kis-ul, n-a vorbit bineînteles toata inima mea de nimic altceva decît de Tine si - cum sunt într-adevar oamenii, mai ales la asemenea întîmplari foarte minunate - au fost povestite atunci cel putin înca o data asa de multe fapte, decît Tu le înfapuisesi dupa cunostinta mea! Multe dintre asemenea fapte povestite, pe care povestitorii le-ar fi vazut înfaptuite de Tine, le-am avertizat povestitorilor si le-am declarat ca inventii a fanteziei lor înfierbîntate, ceea ce la sfîrsit n-ar fi asadar totusi nimic decît o minciuna evlavioasa; dar povestirea despre disparitia pîinii si a  vinului luat cu noi, m-a facut chiar pe mine în deplina seriozitate sa fiu stupefiat. Pentru ca eu într-adevar nu-mi puteam aminti, ceea ce se întîmplase cu pîinea multa si vinul mult luat cu noi, deoarece noi nu consumasem nimic din acestea.“
        Spun Eu: „Eu stiam bine, ca asa ceva te va trimite dupa Mine; dar nu conteaza aceasta într-adevar chiar asa de deosebit de mult, precum tu îti închipui aceasta. Deoarece ai venit tu deja  totusi, pentru a fi si lamurit de acest fapt, de aceea trebuie Eu sa-ti iluminez cu toate acestea aceasta treaba; si astfel asculta, asadar:
        Uite, în munti, precum în aer, precum si în pamînt, în apa si în foc, exista oarecare duhuri naturale, care înca n-au parcurs calea carnii, pentru ca nu s-a ivit înca posibilitatea pentru aceasta, în care ei ar fi putut gasi intrarea în carne la un act omenesc de zamislire, pentru a fi nascut în carne în lume prin trupul unei femei. Mase de asemenea suflete înca nenascute sunt prezente în toate elementele.
        Asadar, duhurile naturale care domnesc în munti au preluat însa din aer oarecum mai multa consistenta (o mai mare densitate). Acestea n-au o necesitate deosebita, sa fie zamislite în carne si apoi sa fie nascute în carne dintr-o femeie, ei prefera mai mult la o cîtva inteligenta, cîteodata destul de ascutita, sa ramîna asa de mult pe cît este posibil în starea libera, nelegata. Ei au chiar si un simt al dreptatii si se tem de Duhul lui Dumnezeu, despre care au ei cîteodata o cunoastere destul de luminoasa, aceasta însemna întotdeauna numai unii dintre ei, care au devenit deja batrîni; duhurile tinere acceptate în aceasta companie sunt de obicei înca foarte întunecate si cîteodata si rele si ar putea face mult rau, daca n-ar fi tinute în frîu de cele mai batrîne. Ocupatia lor de baza este aceea, de a crea tot felul de metale în munti, a le ordona si a le lasa sa se dezvolte în craparturile si galeriile muntilor.
        Asemenea duhuri iau uneori si hrana din natura si anume numai din împaratia plantelor. Asa ceva fac ei la munci grele în împaratia muntilor la remodelarea stîncilor, la eliminarea a parti mari de munte, la golirea pesterilor interioare, umplute prea plin cu apa si la alte mai multe asemenea munci, cu care aceste duhuri sunt asociate adesea în cel mai îmbelsugat mod, ca ele, ca fiind deseori prea tare chinuite, sa piarda dragostea fata de muntii lor si sa caute sa fie zamislite în carne, pentru ca mai ales de acum încolo sa nu poata ajunge nici un duh la fericirea libera pe deplin vie, care n-a parcurs calea carnii.
        Aceste duhuri, dragul Meu Kisjonah si anume acelea, care lucreaza muntii tai, au avut cu blocarea grotei jalnice o munca foarte intensa si trebuiau la aceasta sa fie întarite cu pîine si vin! Si iata, acestea sunt aceia, la care eu M-am referit, cînd am spus: ‘Noi vom întîlni flamînzi si însetati în mare numar, care vor avea nevoie de o asemenea întarire!’ Aceasta si este consumata fara sa ramîna vreun oarecare rest si apoi, la porunca îngerului Meu, a fost îndeplinita si munca peste masura de grea într-un mod desavîrsit. În aceasta consta raspunsul acum pe deplin iluminat la întrebarea ta. - L-ai înteles tu bine?“

65. Legende despre duhurile muntilor. Despre vrajitorie.

        Spune Kisjonah: „Da, Doamne, eu am înteles si aceasta cu atît mai mult, pentru ca oamenii mei din munti, care îmi lucreaza în mina si aduc la suprafata cupru, mi-au povestit adeseori astfel de lucruri, pentru ca le-a disparut cîteodata pîine si vin si ei nu stiau, care dintre ei a facut acea gluma prosteasca de furt! Atunci cînd minerii înfometati deveneau suparati, atunci auzeau deseori hohote de rîsete si unii dintre ei spun ca au vazut înfatisari mici de oameni sarind prin fata lor, avînd însa culorile albastru, rosu, vrede, galben si cîtiva erau negri.
        Asa mi-a povestit nu de mult un miner batrîn, ca un omulet albastru mic l-a sfatuit, sa aiba într-o geanta de piele vin si pîine, iar pe aceasta s-o poarte pe umar,  caci asa nu îi vor putea lua mîncarea compania înfometata din munte. Si pe lînga aceasta sa nu vorbeasca nici unul tare în tunelele din munti, sa nu cumva sa fluiere sau sa înjure; caci toate acestea nu puteau fi suportate de compania din munte si care nu se va tine de aceasta, îi vor face mult rau! Printre altele sa nu rîda nimeni tare în adîncurile muntiilor; caci nici rîsul nu-l puteau suporta. Daca cîteodata doreau minerii sa le lase vin si pîine, atunci îi va ajuta sa gaseasca în munte metale pretioase.
        Eu consideram astfel de legende fabule, caci eu însumi nu am trait vreodata asa cvea, cu toate ca am intrat de multe ori în minele muntilor mei; dar acum, dupa explicatia Ta milostiva, îmi este totul limpede! Doar un singur lucru nu-l pot întelege înca acum: cum pot aceste ajutoare de mineri, care de fapt sunt niste spirite, sa mînînce mîncare naturala! Cum manînca si beau aceste fiinte stranii?“
        Spun Eu: „Aproape în acelasi fel cum focul cuprinde toate lucrurile! Arunca în el o picatura de vin sau o bucata de pîine marunta si tu vei vedea ca ambele vor disparea imediat! Si iata, în acest fel mînînca duhurile sau ajutoarele mîncarea naturala. Ei dizolva repede naturalul si schimba aceasta în materia aflata spiritual-substantial a fiintei lor sufletesti, o primesc în sine, - si aceasta se întîmpla într-o clipa! Acum stii tu aceasta si nu trebuie sa-ti faci griji în continuare.“
        Spune Kisjonah: „Doamne, eu îti multumesc pentru aceasta înstiintare; caci aceasta îmi lumineaza întreaga fiinta si eu observ acum limpede, ca totul ce ma înconjoara este viata pura.“
        Spun Eu: „Foarte bine, drag prieten! Dar doar un singur lucru te rog, ca sa tii pentru tine, precum fiecare de aici care a auzit, caci aceasta nu este spre binele fiecaruia, daca ar sti una ca aceasta; Caci toti vrajitorii egipteni si persieni sunt deseori în aceeiasi hora cu duhuri si cu spiridusi cu ajutorul lor reusesc sa faca tot felul de vrajitorii! Caci astfel de vrajitori închid duhurilor mentionate mai sus intrare în carne; si atunci cînd ei mor, devin prinzonierii a unor astfel de duhuri crude si sunt doar foarte greu de eliberat, pentru ca tot timpul primesc în ei lucruri naturale de la spiritele naturii necoapte si goale. Eu va spun: blestemat sa fie un vrajitor! Caci niciodata nu s-a întîmplat, ca un adevarat vrajitor sa fi facut o vrajitorie pentru o cauza doar pe jumatate buna! Peste tot se observa dorinta de cîstig, dar si dorinta de conducere obraznica si astfel de spirite îsi vor primi rasplata umila în cel mai adînc iad!“
        Spune o data Faustus: „Doamne, Doamne, atunci nu va arata situatia prea bine pentru vrajitorii si prezicatorii romani! Caci astfel de oameni sunt vazuti în Roma aproape ca niste zei si cu un cuvînt pot domoli vointa împaratului sau a unui erou cît se poate de maret, - dar în cazul opus îi pot stîrni curajul ca ar putea rasturna chiar si niste munti!“
        Spun Eu: „Da, prietene, acestor oameni, care se cred pe jumatate zei, nu le va merge prea bine în viitor; caci ei stiu, ca pe cei care nu sunt stiutori ai artei lor îi înseala amarnic si prin aceasta îi împinge deseori la lucruri groaznice. De aceea, însa, nu le va merge vreodata bine unor astfel de creaturi; deoarece ei sunt adevaratii vînzatori de nimic pentru mult aur si adevaratii producatori ale grozaviilor si ale pacatelor spre raul omenirii!“
        Spun mai multi: „Dar daca s-ar îndrepta, nu ar putea ei sa devina fericiti?“
        Spun Eu: „Da, da, daca ei s-ar îndrepta, ar putea deveni fericiti; dar acest lucru este trist, ca chiar astfel de oameni nu sunt potriviti spre a deveni mai buni! Criminalii, jefuitorii, hotii, desfrînatii, adulterii îi puteti schimba si un împarat, un rege poate sa renunte usor la coroana sa; dar un vrajitor nu se desparte de toiagul sau de vrajit! Caci compania invizibila nu-i da voie si sunt tot timpul maestrii lui, atunci cînd vrea el sa se desparta de ei.
        De aceea mai repet Eu înca o data: Blestemata sa fie vrajitoria rea; caci prin ea au ajuns toate pacatele groaznice în lume!
        Cine vrea sa înfaptuiasca minuni, acela trebuie sa aiba forta interioara de la Dumnezeu; si atunci sa înfaptuiasca doar acolo minuni, unde este într-adevar nevoie!
        Cine însa înfaptuieste miracole false si face pe prezicatorul cu tot felul de semne si vorbe, acela este deja de la bun început blestemat prin vointa sa proprie. De aceea feriti-va cu totii de vrajitoria rea cît si de preziceri; caci toate acestea sunt daunatoare pentru spiritul omului!“
        Dupa aceste cuvinte au fost toti speriati, care au auzit aceste cuvinte si se întrebau daca ei sa mai creada si în semnele vremii.
        Spun Eu: „O da, atunci, cînd ele se bazeaza pe un calcul pur stiintific; dar daca nu este cazul acesta, atunci este si aceasta un pacat, pentru ca omul are atunci o a doua credinta, care slabeste credinta adevarata, o accepta si la sfîrsit crede mai mult în semne decît în adevaratul si atotputernicul Dumnezeu.
        Cine ramîne la credinta curata, acela poate ruga si i se va da, ceea ce a cerut si chiar daca experientele confirma cele mai rele semne ale pamîntului si cele ale aerului arata contrariul; dar cine se bazeaza pe semne, acela va primi semne- Fariseii cred în semne si se lasa pe bani grei întrebati de oameni; dar peste ei va veni de aceea odata si mai mult blestem!
        Nu a creat Dumnezeu totul, ce îi slujeste omului spre a avea semne? Dar daca toate acestea le-a creat Dumnezeu, atunci va ramîne Domn si va dirija si va conduce totul! Si prin urmare daca doar Dumnezeu este Domnul si Conducatorul a tututror lucrurilor si a aparitiilor, cum pot acestea misca fara ca El sa vrea? Dar daca ar putea aceasta vreodata, atunci omul îl roaga pe Dumnezeu, care poate înfaptui doar Singur, daca semnele stau asa sau asa! Nu este aceasta o alinare mai mare decît o mie de semne sigure?“
        Spun toti cei prezenti la masa Mea: „ Doamne, aceasta este sigur si adevarat! Ai vrut Tu sa înfaptuiesti ca întreaga lume sa gîndeasca si sa actioneze asa, caci atunci ar arata altfel lumea, decît este acum! Noua însa ne este usor aici în jurul Tau, deoarece avem motivul întregii existente si aparitiei la-n-de-mîna; dar, cum ne merge noua, nu le merg la sute de mii ori o mie, care nu au norocul nepretuit, sa auda în compania Ta preasfînta si din gura Ta cuvintele vietii! Acestora le este cu siguranta dor de Acela, pentru care întreaga creatie este marturie destula; dar privirile lor spre stele nu te gasesc si dorul lor mare nu este satisfacut. Miracolul, care se gaseste la prezicatori are un efect mare pentru astfel de oameni, pentru ca le ofera oameniilor dornici de lucruri dumnezeiesti ceva, care si daca este gresit, are totusi o mica urma asemanatoare cu lucrurile dumnezeiesti.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 66-70
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.4.2007, 17:57 View PostDownload Post

66. Despre vrajitorii si prezicatorii.

        De aici începe Cireniu sa vorbeasca din nou singur si spune cu o mina grava: „Doamne, este foarte adevarat, ca Tu esti cu siguranta Acela, pe care noi l-am recunoscut deja de multa vreme si nimeni dintre noi nu poate pune aceasta sub semnul întrebarii; dar eu trebuie totusi sa-ti marturisesc deschis, ca la explicatia Ta despre vrajitori, cititori de semne si prezicatori nu am simtit nimic din mila si dragostea Ta obisnuita! În astfel de cazuri si împrejurari depinde doar de Tine, - caci Tu Însuti le provoci oamenilor lovituri marete, care de multe ori sunt foarte dureroase; dar vai de acel lovit atunci, cînd începe sa strige si sa se jeleasca dupa acea lovitura! Dar daca este drept acest lucru, eu nu pot sti!
        Iata, oamenii pamîntului sunt majoritatea orbi si prosti si prin aceasta ei sunt rai. Dar eu întreb, unde se afla vina si de unde a aparut raul! Si asa, cum întreb eu acum, întreaba cu siguranta sute de mii de romani putin mai rasariti!
        Nu se poate ca un om sa fi iesit din mîna Ta de la bun început rau, asa cum nu se poate ca un copil sa se nasca deja ca un adevarat diavol în lume; dar daca primul om a fost bun, cum s-a putut întîmpla ca al doilea si al treilea a devenit rau? A fost prin urmare vointa Ta, sau a celuia, care l-a procreat? Deci prin urmare, totul ce este, trebuie ca a aparut prin vointa Ta! Dar, daca vointa Ta a vrut acestea, de ce blestemul cel mare asupra acestor oameni, care în fond au salvat lumea de la disperarea adevarata, pentru ca Tu nu ai vrut sa te arati la strigatele lor?! Eu te rog de aceea sa fii drept, dar blînd; caci creatia nu are nici o arma împotriva creatorului, - poate doar sa roage, sa rabde, sa sufere si sa dispere!“
        Spun Eu: „Dar prietene Cireniu! Ai uitat tu iar totul, ce ai auzit de la Mine si de la cei doi îngeri? Am spus Eu, ca Eu Însumi voi judeca si voi pedepsi acesti oameni? Cu cîteva zile în urma ai vrut tu sa pedepsesti fariseii, pentru ca au vrut sa Ma pietruiasca si Eu nu te-am lasat sa faci una ca aceasta! Si acum se pare, ca ai vrea sa te alaturi partii lor rele! Sau te pricepi tu oare mai bine, ca sa-l asezi pe un om într-o pozitie, ca el sa fie nevoit, sa devina un copil al lui Dumnezeu, atunci cînd el doreste? Uite, cît de slab esti înca!
        Cunosti tu oare asa bine istoria omenirii, ca tu sa-Mi poti reprosa acum pe motivul acesta, ca Eu ma ocup doar acum si înainte nu M-am ocupat de cei care striga si cauta?
        Nu au fost primii oameni permanent în compania Mea? Cine a fost de la Noe încoace preotul suprem din Salem, care se numea Melchisedec si în acelasi timp a fost un drept rege al regiilor din Salem? Cine a fost prin urmare duhul din legamîntul archei? Si pentru ca duhul din Arca a intrat în Mine, - Întrebare: cine sunt Eu?
        Cei ce au strigat au vrut sa Ma vada coborînd din stele, pentru ca Eu, atunci cînd am fost printre ei, eram prea modest si prea putin dumnezeiesc, deoarece nu am vrut sa stralucesc ca si stelele!
        Iata, ce te-a miscat acum pe tine, a fost gresit de la bun început si Satana, care a observat putin aceasta, ca tu porti în tine secretul lui, te-a încercat doar putin si deja ai vrut sa începi sa te contrazici cu Mine! Dar gîndeste-te, daca ai avut vreo dreptate în vorbele tale!?
        Pot Eu sa fiu vreodata necrutator sau nedrept împotriva cuiva? Sau sunt Eu nedrept, daca îti ofer pentru aurul fals facut, cel pur? Sau sa va las Eu sa credeti în superstitiile vechi, rele si fara folos? Nu as fi avut Eu ca un Domn mai mult drept, sa-i stric pe fariseii încapatînati, decît tine? Dar i-am judecat Eu? Da, ei ar fi cazut în mîinile judecatorilor lor interiori, daca Eu nu i-as fi salvat atît de minunat!
        Uite, uite, ce scurt esti tu înca în vedere! Eu cred prietene, ca tot ce ai vazut si ai auzit ar trebui sa-ti deschida mai larg orizontul vederii!“
 Cireniu Ma roaga sa-l iert, cît si toti ceilalti si ei recunosc parerea lor gresita; Eu însa îi alin pe toti si spun: „Oh, voi veti da înca de multe probe grele; dar atunci sa nu uitati aceasta întîmplare si nici cuvintele Mele spre voi, caci altfel, cu toate ca ati vorbit si m-ati vazut pe Mine, ve-ti intra în ispite mai mari si puteti pica de la Mine înapoi în lume, în minciuni si în înselaciuni si puteti deveni la fel ca aceia, de care credeti, ca m-au cautat si m-au strigat si Eu le-am oferit, pentru ai putea blestema mai usor, în loc de Mine prezicatori si vrajitori!“ - Toti Ma roaga sa-i mai iert înca o data, - si Eu îi binecuvîntez pe toti.

67. Domnul însanatoseste un om cu dementa furioasa.

        Imediat dupa aceasta apar cîtiva cetateni din oras si spun, ca un om a devenit nebun.
        Eu însa îi intreb, ce pot face cu acel nebun.
        Si cetatenii vorbesc: „Noi stim, ca tu esti un doctor miraculos, deoarece ne-au vestit aceasta astazi fariseii si ne-au povestit, cum tu ai însanatosit întreaga casa a batrînului Josa doar prin vointa si ne-au spus ca esti mai mult decît binecunoscutul dulgher Iisus! Si asa te rugam noi, ca cetatean binecunoscut, sa vindeci acest om care a înnebunit!“
        Spun Eu: „Cum a ajuns la aceasta dementa furioasa?“
        Spun cetatenii: „Da, drag maestru, el a primit aceasta de la un cîine turbat, care l-a muscat si aceasta este foarte rau, deoarece nici un doctor nu a putut vindeca aceasta vreodata! Daca moare, trebuie exilata întreaga casa împreuna cu el; caci cine îl atinge, va avea si el în scurt timp aceasta nebunie! De aceea noi l-am tinut cu succes în casa sa, ca el sa nu poata iesi afara, unde ar produce pagube mari. Drag învatator, elibereaza-ne de acest necaz!“
        Spun Eu: „Mergeti si aduceti-l afara, ca el sa se însanatosasca si pe toti aceia, care l-au atins deja si le-a transmis aceasta boala, cînd l-au prins si l-au închis în casa!“
        Spun cetatenii: „O învatatorule, cine îl va duce afara? Cine îl atinge, este aproape de moartea cea groaznica!“
        Spun Eu: „Daca voi nu credeti si nu aveti încredere, atunci Eu nu pot sa-l ajut nici pe el si nici pe voi!“
        Spun cetatenii: „Maestrule, tu ai putut sa ajuti casa lui Josa, care a fost lovita de o nenorocire asemanatoare si bolnavii nu au fost adusi la tine si tot asa ai putea sa-l însanatosesti pe acest nebun, fara sa fie nevoie ca noi sa-l aducem aici, la tine!?“
        Spun Eu: „Josa a crezut, dar voi nu credeti si ati venit mai mult aici pentru motivul, ca voi sa Ma testati din cauza credintei voastre înjumatatite, ce voi putea face Eu cu acel nebun. De aceea va spun Eu înca o data: Scoateti-l afara si atunci va fi el si voi ajutati! Caci voi toti, cum sunteti aici, aveti aceiasi în voi, care va erupe în scurt timp; dar daca voi credeti si îl scoateti afara, atunci va seca prin aceasta otrava lui Satana din voi!“
        La aceste cuvinte ale Mele pleaca ei si îl aduc în scurt timp pe acel om cu dementa furioasa, care arata îngrozitor de salbatic si care urla atît de înfricosator ca un leu înfometat. Atunci cînd oaspetii Mei multi l-au vazut pe acest nebun, i-a apucat o mare teama si femeile au fugit toate înauntru în casa; caci ele nu aveau curajul, sa se uite la acea imagine groaznica si deformata. Chiar si mama Mea a mers în casa si ucenicii Mei au largit cercul lor de sedere, Iuda însa se afla în spatele unui pom; doar Cireniu, Faustus, Corneliu, Kisjonah si Borus au ramas neclintiti lînga Mine.
        Atunci am început Eu sa vorbesc spre acei cetateni: „Dezlegati-l si lasati-l liber!“
        La aceasta s-au îngrozit toti si au strigat: „Doamne, atunci noi vom fi pierduti!“ - si cetatenii nu au avut curajul sa faca una ca aceasta, deoarece restul populatiei împreuna cu ucenicii strigau prea tare!
        Asa am vorbit Eu spre Borus: „Du-te si dezleaga-l; caci el este deja vindecat si nu-i mai poate face rau nimanui!“
        Atunci se duse Borus foarte curajos catre cel care înca se mai zbatea si spuse: „Domnul Iisus sa fie cu tine si tu sa fii vindecat în numele Lui!“
        În acel moment fu linistit cel zbuciumat; culoarea fetei lui deja aproape de tot neagra ca oamenii de culoare a fost iarasi naturala ca înainte si el l-a rugat pe Borus cu o mina multumitoare, ca el sa-l elibereze de funiile tari; si Borus i-a desfacut de îndata funiile, care erau foarte curate si proaspete. Si cel vindecat a venit la Mine si Mi-a multumit foarte pasionat pentru aceasta fapta buna lui facuta, nemaiauzita, M-a rugat însa si faptul, ca el sa ramîna în viitor scutit de un asemenea rau.
        Si Eu îi spun lui: „Tu si toti, care ar fi cazut prin tine negresit în boala ta, voi sunteti acum pe deplin vindecati; dar fiti în viitor prieteni ai oamenilor si nu mai fiti prieteni ai cîinilor! De ce trebuie voi sa tineti cîini într-o prea mare masura? Cîini sa tina aceia, care au nevoie de acestia la vînatori asupra animalelor salbatice, sfîsietoare si pastorii a mari turme de oi ca protectie împotriva lupilor, ursilor si hienelor; în afara de acestia nu are nimeni nevoie de un cîine. Cine tine însa într-adevar unul, acela sa-l tina bine legat într-o lesa, ca saracii sa nu se înfricoseze din cauza cîinilor rai, de a pasi în casele voastre si sa va roage pentru milostenii. Cine dintre voi nu va urma în viitor un asemenea sfat, acela sa primeasca de la cîinii lui aceeasi rasplata, care ti-a fost înpartasita tie.
        Luati mai degraba copii ai unor parinti saraci în casele voastre bogate, decît cîini nefolositori si care aduc usor un mare pericol, caci asa voi nu veti fi loviti niciodata de dementa furioasa, cea mai rea, care provine din otrava lui Satan, pe care îl poarta cîinii în ei!“
        Dupa aceste cuvinte îmi promit toti, ca ei vor stîrpi cîinii lor înca în aceasta zi si nu vor mai tine niciodata în viitor asemenea animale. Ma întreaba însa totusi cîtiva slab credinciosi, daca ei ar fi acum într-adevar pe deplin eliberati de aceasta boala si daca asa ceva nu-i va mai cuprinde într-adevar niciodata.
        Spun Eu: „O voi putin credinciosilor! Nu vedeti voi, asadar, ca acela, pe care voi l-ati adus, este pe deplin vindecat? Daca însa el a fost ajutat, atunci desigur si voua v-a fost ajutat, care înca un timp îndelungat n-ati fost cuprinsi de o asemenea dementa furioasa! Daca pot Eu chema morti din mormînt, atunci nu vor fi într-adevar asemenea boli mai grele decît însusi moartea adevarata! Timpul sa va dea însa dovada, ca voi toti sunteti pe deplin iarasi vindecati! Acum, însa, puteti sa mergeti voi iarasi foarte linistiti acasa. Mergeti însa acum si la cei mai batrîni si la farisei, aratati-va, ca sunteti pe deplin vindecati si dati atunci altarului jertfa voastra, pe care Moise a rînduit-o pentru cei leprosi, cînd s-au curatit!“
        Dupa aceste cuvinte Îmi multumesc toti în cel mai pasionat mod posibil si Ma întreaba, cu ce sa-Mi rasplateasca ei, asadar, aceasta preamare fapta buna.
        Si Eu spun: „Sa credeti si sa faceti ceea ce va vor învata fariseii si învatatorii de lege!“
        Dupa aceste cuvinte pasesc ei foarte linistiti pe drumul lor de întoarcere, se duc de îndata la sinagoga si le povestesc fariseiilor toate, ce s-au întîmplat aici si dau pentru aceasta o dare bogata de jertfa.
        Fariseii însa, care mai înainte nu auzisera înca nimic de acesta cu dementa furioasa, încep sa se minuneze foarte tare si spun: „Adevarat, aceasta este o vindecare, care numai lui Dumnezeu singur îi poate fi posibila! Asa ceva nu s-a mai auzit înca niciodata în întreg Israelul! Adevarat, acest om face lucruri, pe care nu le-a facut înca niciodata vreunul dintre cei mai mari prooroci! Nu exista nici o boala, pe care El n-ar fi în stare s-o vindece si nici un mort în mormînt, pe care nu l-ar mai putea chema iarasi înapoi la viata! Ce om este acesta totusi, cum pamîntul n-a mai purtat înca niciodata unul asemenea acestuia! Mergeti acum acasa si veniti mîine iarasi noi vrem atunci sa aflam de la voi mai multe despre el!“

68. O Evanghelie catre cei înstariti.

        Cetatenii se duc acum acasa si dau în persoana acelui însanatosit copiilor acestuia si femeii lui peste masura de triste pe barbatul iarasi pe delin sanatos, care, la început, de-abia poate crede simturilor sale, dar apoi se erupe acusi într-un fluviu de lacrimi de multumire si bucurie si cu copiii, de care avea zece, merge în graba de îndata afara la Mine si Îmi multumeste în genunchi împreuna cu copiii pentru o asemenea fapta buna nemaiauzita acordata ei si copiilor ei. Ea Ma si roaga însa în acelasi timp, sa aiba voie sa-i slujeasca casei Mele cu tot ce este posibil, orice ar sta numai oricînd în puterile lor, precum si fiecarui altul, pe care Eu l-as recomanda numai oricînd!
        Spun Eu: „Totul ce le vei face tu saracilor pentru numele Meu, va fi vazut asa, de parca Mi-ai face-o Mie! Casa Mea este însa acum prevazuta în masura îndestulatoare pentru timpul scurt, pe care îl voi mai petrece aici; cînd voi veni însa iarasi, atunci vei afla tu într-adevar aceasta.“
        Femeia plînge de bucurie si multumire si spune: „Doamne, Tu adevarat maestru, dat noua din ceruri! Eu am o avere mare; jumatate vreau eu de îndata sa le-o dau celor într-adevar saraci si cealalta jumatate vreau eu s-o administrez pentru ei, ca ei sa gaseasca întotdeauna ceva la mine. Pentru ca eu sunt de parere, ca asa ceva ar fi bine, deoarece îmi este cunoscut, ca saracii nu pot sa se poarte gospodar cu o avere mai mare, de obicei cheltuie dintr-o data prea mult si la timpul de necesitate nu au atunci iarasi nimic!“
        Spun Eu: „Fa aceasta, tu femeie draga! Astfel sa faca aceasta toti bogatii, caci atunci saracii n-ar avea niciodata de suferit de lipsa; pentru ca lipsa este un lucru rau si îi duce pe oameni adesea la mai mari patimi decît bogatia. Bogatul ramîne cel putin în cinstea lui public în fata lumii si da arareori lumii asa de multa suparare ca un sarac, pe care saracia îl face capabil numai prea usor pentru cele mai rele fapte; dar bogatul nemilostiv, care îi foloseste pe saraci pentru îndeplinirea patimilor sale, este totusi la toata învatatura lui a lumii de o mie de ori mai rau decît saracul patimas. Pentru ca saracul devine patimas prin lipsa si bogatul este facatorul patimei în belsugul ei de neconsumat.
        Dar cum tu, draga Mea femeie, vrei acum sa-ti folosesti bogatia ta si o vei si face, atunci este bogatia o binecuvîntare din ceruri si îi va aduce administratorilor ei cel mai mare cîstig limitat în timp si vesnic! De aceea, cine vrea sa fie aici bine virtuos, acela sa fie întotdeauna economicos si gospodar, ca în timpuri de restriste sa fie în stare, a-i prinde de brate pe cei saraci si slabi.
        Eu v-o spun voua tuturor: Dragostea voastra fata de copiii vostri sa arda ca o lumina; dar dragostea fata de copiii straini a parintilor saraci sa fie o mare ardere de foc! Pentru ca nimeni în lume nu este mai sarac decît un copil sarac abandonat, daca un baietel sau o fetita, aceasta este tot una. Cine primeste un asemenea copil sarac în numele Meu si îl întretine trupesc si duhovnicesc tot asa ca si pe sîngele sau  propriu, acela Ma primeste pe Mine si cine Ma primeste pe Mine, acela îl primeste pe Acela, care M-a trmis în aceasta lume si este pe deplin Una cu Mine!
        Daca voi vreti sa intre binecuvîntare de la Dumnezeu în casele voastre si s-o ridicati ca o tarina bine lucrata la recolta bogata, atunci înfiintati în casele voastre pepiniere scolare pentru copii saraci si voi sa fiti coplesiti cu toata binecuvîntarea asa cum un fluviu umflat tare varsa nisip si pietris peste cîmpiile joase pe care le inunda; dar daca voi respingeti copilasi saraci, flamînzi si pe deasupra va mai înfuriati pe ei, de parca ei v-ar fi pricinuit deja o paguba, care de-abia ar fi de înlocuit, atunci binecuvîntarea de la casele voastre se va da în laturi tot asa, precum ziua care da sa se termine se da în laturi de la noaptea care o urmareste cu pasi repezi. Vai atunci unor asemenea case, care au fost cuprinse de o asemenea noapte! Cu adevarat, în acestea nu va mai începe niciodata iarasi sa se faca ziua! Si acum mergi tu, draga Mea femeie, acasa si fa, ceea ce tu ti-ai propus si aminteste-ti mai ales de vaduvele sarace si orfanii saraci!“
        Dupa aceasta învatatura se ridica femeia cu copiii ei, Îmi multumeste înca o data împreuna cu copiii ei si striga în sfîrsit tare: „O Dumnezeule lui Avraam, Isaac si Iacob, cît de mare, bun si sfînt esti Tu si cît de nesfîrsit de puternic si de întelept, care Tu ne-ai dat noua, saracilor pacatosi, un om din inima Ta, care este într-adevar în stare, de a vindeca toate bolile noastre, în mod trupesc si duhovnicesc! Tie, Tata sfînt, sa-ti fie singur toata slava, toata dragostea, toata cinstea si toata marirea pe veci! O Tu Tata drag Tu, cît de bun esti Tu totusi acelora, care se încred numai în Tine! Tu îi pedepsesti într-adevar dur pe toti, care nu respecta poruncile Tale; dar daca Te cheama atunci iarasi pacatosul cait: ‘Draga Tata sfînt, iarta-ma pe mine, neputinciosul!’, o atunci îl aude Tatal sfînt si bun imediat iarasi îi ajuta cu bratul Sau atotputernic din orice lipsa!“
        O oamenilor, luati-va voi toti un exemplu de la mine! Si eu am fost o pacatoasa si Dumnezeu m-a pus imens sub nuiaua Lui totdeauna sfînta; dar eu nu m-am clatinat în încrederea mea, m-am cait de pacatele mele si m-am rugat pasionat catre Tatal din cer; si iata, El, El singur mi-a ascultat jalea si mi-a ajutat minunat din cea mai mare si îngrozitoare lipsa!
 De aceea încredeti-va si construiti toti numai în El! Pentru ca acolo unde nici un om nu mai poate ajuta, acolo vine El si îl ajuta pe cel împresurat! De aceea, sa-L slaveasca toate neîncetat! Pentru ca El singur poate numai ajuta într-adevar fiecaruia! tie, tu drag trimis din cer, îti si  multumesc însa înca o data; pentru ca tu însuti trebuie sa fii o unealta sfînta în mîna atotputernicului Dumnezeu!“
        Aceasta exclamatie (strigat), care Ma privea, femeii inconstient, pe Mine singur, M-a costat unele lacrimi de cea mai pasionata emotionare, ca Eu am fost nevoit sa Ma întorc de la ea.
        A observat însa Cireniu asa ceva si a spus: „Doamne, ce îti este, ca plîngi?“
        Si Eu am raspuns: „Prietene, asemenea copilasi ca aceasta sunt într-adevar putini pe pamînt! Sa nu fi putut Eu ca Tatal, pe care ea l-a laudat asa de inimos, sa fiu si Eu emotionat pîna la lacrimi de bucurie? O, Eu îti spun aceasta: Mai mult decît orice alt Tata! Iata, aceasta este una, care este aici, precum trebuie sa fie fiecare si Eu am o bucurie de nedescris din pricina ei! Dar si ea sa observe, ce este aceasta, ca am plîns de mare bucurie din pricina ei!“
        Dupa aceste cuvinte Mi-am sters lacrimile de pe ochii Mei si i-am spus femeii si copiilor acesteia, care era înca pe deplin patrunzator si patrunzator de înfocata de dragoste pentru Dumnezeu singur: „Tu draga Mea femeie! Pentru ca dragostea si credinta ta catre Dumnezeu este asa de puternica, cum asemenea înca rar s-a mai ivit, de aceea Eu nu-ti pot asadar totusi da drumul asa cum esti tu acum. Trimite fiul tau cel mai vîrstnic dupa barbatul tau, ca el sa vina afara; pentru ca Eu mai am de vorbit cu el înca multe lucruri importante!“
        Dupa aceste cuvinte fuge baiatul de îndata în oras si vine dupa un timp scurt iarasi cu tatal  vindecat.
        Cînd au ajuns cei doi, i-Am spus lui: „Prietene, ca tu sa nu devii pe deplin sanatos numai dupa trup, ci mai ales si dupa suflet, care va trai vesnic si ca sa stii, cum stau lucrurile pentru tine cu toate acestea, ce s-a întîmplat aici, de aceea am rînduit sa fii acum chemat afara. Mai întîi, vei fii tu în decursul acestei seri oaspetele Meu împreuna cu femeia ta draga si a copiilor tai, si, în al doilea rînd, vei vedea si vei auzi tu aici unele lucruri si vei întelege usor din acestea, cine este Acela, care te-a vindecat. Dupa ce tu si femeia ta veti fi constienti de acest fapt, va va fi înca de o mie de ori mai bine în cuget si tu vei admite, ca esti într-adevar pe deplin vindecat.
        Dar înca înainte de a veni timpul cinei, vrem noi sa facem o cale mica la sinagoga noua, construita de Iair si Iair, femeia lui, fiica lui, sotul ei Borus, Cireniu, Corneliu, Faustus, Kisjonah, femeia ta si copiii tai sa ne însoteasca. Acolo trebuie sa-ti fie aratat ceva, ce te va întari foarte tare în credinta ta!“
        Spune cel vindecat, care se numea Bab: „Invatatorule, sa se întîmple, cum si ce vrei tu! Eu sunt dispus, sa te urmez pîna la sfîrsitul lumii.“
        La acest cuvînt al lui Bab ne-am dus noi de îndata la sinagoga, la care se putea ajunge în mers rapid într-un sfert de ora, foarte comod însa într-o jumatate de ora.

69. În cripta lui Iair.

        Noi am si ajuns astfel acusi acolo, am intrat în sinagoga si ne-am dus în cripta, în care Sara zacuse deja peste patru zile, în care se mai aflau înca legaturile materiale ale cadavrului si cearsafurile, cu care Sara fusese înfasurata ca cadavru si în care cripta se mai afla însa înca un trup neînsufletit dintre prietenii lui Iair. Acela era un baiat de doisprezece ani, care murise din cauza unei boli grave deja cu o jumatate de an înainte; acesta se afla într-un sicriu facut din lemn de cedru si a trecut deja pe deplin în putrefactie pîna la oase.
        La privirea sicriului i-au venit lui Iair lacrimi în ochi si el spuse pe jumatate plîngînd: „Ce lucru rau este totusi lumea! Pe cele mai gingase flori le lasa el sa se formeze pe pamîntul ei si care este soarta lor? Ca ele mor si trec! Mirosul de balsam al rozei devine numai prea acusi un miros scîrbos si lilia gingasa, nevinovata raspîndeste miros dezgustator în putrefactia ei; Pomul ceresc de hiazinta se face un gri galbui de mort si garoafa moare - asemenea miilor  surorilor ei dragalas mirositoare.
        Acest baiat a fost, s-ar putea spune, un înger! Frica de Dumnezeu îl însufletise deja începînd din leagan si în al zecelea an al lui întelegea el deja scriptura si tinea poruncile ca un iudeu matur evlavios; pe scurt, modul lui de viata într-adevar copilaros evlavios si capacitatea duhului trezita spre minunare ne-au îndreptatit spre cele mai frumoase sperante. Dar atunci a venit o boala rea asupra lui si nici un doctor n-a putut fi maestrul acesteia, si, astfel, a murit în acest baiat totul, ce s-ar fi putut astepta în scurt timp cu dreptate de la el.
        Aici se poate, asadar, totusi întreba, de ce Dumnezeu Domnul, care este plin de dragoste si milostivire, le face asa ceva oamenilor, care nadajduiesc si se încred în el! Mii de copii saraci ratacesc de-a valma fara acoperis si orice fel de educatie si Dumnezeu nu-i cheama de pe acest pamînt; dar copiii unor asemenea parinti, care poseda orice bogatie, de a da copiilor lor acea educatie, care numai lui Dumnezeu singur poate sa-I fie bineplacuta, trebuie de obicei sa dea ortul popii. De ce, asadar, astfel?
         Daca îi este lui Dumnezeu bineplacut, de a pune numai salbatici pe acest pamînt, care de-abia sunt în atare sa vorbeasca cinci cuvinte, atunci face Dumnezeu bine, de a lua de îndata de pe pamînt fiecare copil, care începe sa arate numai un oarecare duh mai bun si sa lase numai prostii sa traiasca pe lînga maimute! Dar, daca lui Dumnezeu îi este important, de a avea pe acest pamînt oamnei treziti în duh, evlaviosi, recunoscatori si iubitori de Dumnezeu, atunci cred eu, ca Dumnezeu ar trebui sa ia mai mult în consideratie viata unor asemenea copii, decît cum a fost  pîna acum mereu cazul trist!“
        Spun Eu: „Dragul Meu prieten Iair, tu vorbesti, cum întelegi tu aceasta într-un mod omenesc; dar Dumnezeu face, cum vede El si întelege aceasta si trebuie sa înteleaga si sa vada aceasta în felul Sau Dumnezeiesc începînd din vesnicie, caci altfel tu si toate, ce sunt aici, n-ar avea o existenta! Pe lînga aceasta, îi faci tu, însa, lui Dumnezeu totusi nedreptate în cearta ta.
        Caci daca Dumnezeu, ar lua toti copiii, care divulga doar putin duh si talent în copilaria lor, atunci ati fi voi toti, care sunteti acum alaturi de Mine, deja de multa vreme descompusi în pamînt! Dar, pentru ca înca va mai aflati aici la o vîrsta impresionanta, este reprosul tau spre Dumnezeu unul nedrept! Caci tot asa ati dat de banuit voi în copilaria voastra mult spirit, ati fost copiii unor parinti înstariti si Dumnezeu v-a lasat totusi sa traiti, în timp ce pagînilor le-a luat multe mii de copii prin boli grele de pe acest pamînt, pentru care parintii acelor copii au suferit tot atît ca si parintii acestui baiat, care înca traiesc si au primit în locul acestui baiat înca alti trei copii saraci. Acesti trei copii sunt urmasi demni ai acestui baiat, care cu timpul ar fi devenit rasfatat de parintii lui, din cauza talentelor sale înalte si la sfîrsit nu s-ar fi ridicat la înaltimea asteptariilor; caci la sfîrsit nu ar fi devenit altceva din el decît un om mîndru si încapatînat, cu care nu ar fi putut face nimic vreun preot suprem!
        Dumnezeu însa a vazut aceasta dinainte, l-a luat la timpul potrivit de pe aceasta lume si l-a dat îngerilor în lumea de apoi spre o educatie mai buna, ca el sa ajunga cît mai repede la destinul sau, care i s-a dat unic lui, ca fiecarui om, de la Dumnezeu.
        Pe lînga aceasta a prevazut Dumnezeu, ca va veni o vreme, în care pentru putini va fi numele lui Dumnezeu minunat. Si iata, de aceea l-a lasat Dumnezeu sa moara acum un an si jumatate, ca el sa se afle în descompunere, atunci cînd Dumnezeu Domnul îl va învia din nou. Ridicati de aceea sicriul afara si deschideti-l!“

70. Învierea lui Josoe.

        La aceste cuvinte coboara de îndata Borus împreuna cu Kisjonah în cripta si încearca sa ridice sicriul; dar ei nu au putut sa-l miste din loc, caci era foarte greu, deoarece era lucrat din lemn de cedru masiv si avea ornamente grele de cupru, aur si argint. Dupa mai multe încercari a vorbit Borus: „Doamne, sicriul este prea greu, noi nu putem sa devenim stapîni pe el! Acest sicriu este pus aici înauntru cu masinarii si pe cale naturala va putea fi scos de aici doar cu acestea!“
        Spun Eu: „Atunci iesiti din cripta; cei doi tineri care se afla aici, îl vor scoate afara!“ - Borus si Kisjonah ies repede din cripta si cei doi tineri ridica repede cosciugul cu o asemenea usurinta, asa de parca ei aveau de-a face cu o pana.
        Bab casca ochii mari împreuna cu nevasta si copiii sai si spune foarte mirat, de forta acelor doi tineri: „Dar cum se poate sa stapîneasca ei asa o forta si putere! Acesti doi tineri fini, care nu pot numara mai mult de cinsprezece ani, se joaca - ca o rafala de vînt cu o pana - cu aceasta greutate, care doi barbati tari nu au putut s-o ridice! Ah, asa ceva nu s-a auzit chiar niciodata!“
        Spun Eu: „Stai tu linistit; caci tu vei fi martor la lucruri si mai marete! Dar acest lucru este totusi valabil pentru toti: ca voi sa nu spuneti nici unui om, chiar nici uceniciilor Mei, despre aceasta! Caci pentru ei nu a venit înca vremea; atunci însa cînd ea va veni, vor afla si ei totul. - Dar acum deschideti cosciugul, ca noi sa putem vedea, cît de mult s-a descompus baiatul!“
        Sicriul a fost deschis de îndata si corpul foarte descompus al baiatului, care era învelit în pînze a fost imediat vizibil ochiilor nostri prin mîinile îndemînatice ale lui Borus.
        Si Faustus a spus: „ Ecce homo! Sa vada aceasta un om! Un sfîrsit frumos pentru carnea frumoasa a omenirii! Un cap osos urît, cu cîteva fire de par lipite ici si colo; o piele pe piept adîncita si de culoare galben-maronie, unde si unde este strapunsa de coaste mucegaite, coloana vertebrala neagra, peste care se mai afla înca cîteva mate descompuse, care sunt acoperite cu mucegai. În sfîrsit picioarele, - cît de groaznic de deformate sunt acestea; în plina descompunere si mucegai! Si nasurile noastre simt si ele, ca nu se afla în încaperea unui negustor de balsamuri; caci mirosul este mai puternic, decît m-am asteptat eu! Nu, acesta este un corp, care este ideal, sa-i faca omului cît mai dispretuitoare existenta sa, caci un astfel de sfîrsit îl va avea fiecare! Din acest motiv prefer eu la înmormîntari arderea cadavrelor.“
        Spun Eu: „Dar, daca Fiul omului are puterea si astfel de trupuri ca si toate, care se afla descompuse în pamînt de la Adam încoace, sa le însufleteasca si sa le redea viata, este atunci si aceasta o imagine de groaza pentru oamenii pamîntului? Poate avea moartea înca ceva înfricosator, daca s-a ridicat asupra ei un maestru? Dar ca sa vedeti voi toti, care va aflati aici, ca Eu, sunt Fiul omului pe acest pamînt si am puterea desavîrsita, sa chem înapoi la viata si astfel de trupuri si sa le însufletesc nemuritor, asa sa va fie acest baiat o marturie suficienta!“
        La aceasta spun Eu spre baiat: „Josoe, Eu îti spun, ridica-te si traieste si marturiseste, ca Eu am puterea, sa chem înapoi la viata si astfel de morti cum esti tu!“
        În acea clipa s-a instalat un curent mare de aer; mucegaiul descompunerii a disparut, peste oase a aparut repede carne si în interior a început sa se umfle trupul, ca un aluat de pîine si în doar cîteva clipe s-a ridicat baiatul întru totul viu din sicriul deschis, l-a recunoscut imediat pe Iair, pe Faustus si pe Corneliu, pe care îi cunostea destul de bine din Nazaret si l-a întrebat mai ales pe Iair, spunînd: „Dar drag unchi, cum am ajuns aici, în acest sicriu? Ce s-a întîmplat cu mine? Eu am fost mai înainte într-o companie minunata si nu stiu într-adevar, cum am ajuns deodata aici!“
        Spune Iair: „Dragul meu Josoe, uita-te la Acela, care sta lînga tine, El este Domnul asupra vietii si a mortii! Tu ai fost trupeste mort si ai zacut deja de un an si jumatate aici în acest cosciug si nici o putere, provenita de la oameni, nu ar fi fost în stare, sa te faca viu pentru aceasta lume; dar Acesta, care arata ca si un om, dar este cu mult mai mult decît unul, te-a chemat din nou la viata de la moarte! De aceea sa-i multumesti doar Lui pentru aceasta viata noua care ti-a daruit-o!“
        Baiatul s-a uitat cu ochi mari la Mine si m-a privit din cap si pîna la picioare si spune dupa un timp, aducîndu-si aminte: „Acesta este chiar Acela, care m-a chemat din acea companie placuta si mi-a spus: ‘Josoe, vino, caci tu trebuie sa devii pe pamînt un martor al Meu, ca Eu am toate puterile asupra cerului si a pamîntului!’
        Si eu l-a urmat de bunavoie; deoarece eu am observat imediat, ca este de la Dumnezeu si ca poarta în Sine belsugul puterii dumnezeiesti si are forta asupra cerului si a pamîntului. Caci asa cum este El aici, l-am vazut eu mai înainte în lumea duhurilor, în care eu m-am aflat cu siguranta, atunci cînd am fost chemat de El, ca sa ma reîntorc în aceasta lume.
        Acum devine de abia totul limpede pentru mine si eu recunosc acum, ca am trait deja pe acest pamînt si am murit dupa aceea; dar cum a fost moartea, nu stiu sa spun! Caci de abia am parasit aceasta lume - eu nu stiu cum si în ce fel - , m-am aflat deja într-o casa frumoasa si într-o companie draga, în care mie mi-a mers bine. Eu îi vedeam din cînd în cînd pe parintii si pe fratii mei si vorbeam cu ei despre lucruri dumnezeiesti, care le-am învatat si mi s-au aratat de camarazii mei. Dar pe acest sfînt al sfintilor nu l-am vazut decît cu o clipa înainte de a ma întoarce înapoi în aceasta lume!“
        Spun Eu catre cei doi tineri: „Aduceti-i îmbracaminte si ceva pîine si putin vin, ca sa se întareasca carnea sa si ca el sa poata sa vina împreuna cu noi spre Nazaret!“ - Cînd Eu le-am spus aceste cuvinte celor doi, au adus ei imediat ceea ce am cerut.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 71-75
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.4.2007, 18:00 View PostDownload Post

71. Bab și nevasta sa se minunează de miracol.
Prezicerile de nemurire către Josoe.


        Acest lucru a fost pentru Bab și femeia sa prea mult și ea a vorbit așa spre bărbatul ei: „Dragă Bab, nu observi tu, că noi doi suntem mari păcătoși că aici în omul Iisus se află din belșug Dumnezeu? Nu este El acela, pe care toți profeții l-au prezis în afară de Zaharia și fiul său Ioan? Nu este El acela, pe care David l-a numit Domnul, spunînd: ‘Zis-a Domnul Domnului Meu’? Nu este El acela, de care vorbește marele David și spune: ‘Deschide-ți larg porțile cetății, ca să intre înpăratul slavei! Dar cine este acesta, împăratul slavei? El este Domnul Iehova Savaot!’? Soțul meu drag, aici nu se află nimeni altcineva decît Insuși Iehova! Noi însă suntem păcătoși nu suntem demni, să pășim în fața Lui! Vino, ca noi să ne curățăm după legea lui Moise, atunci de abia ne putem noi reîntoarce ca să ne apropiem de El!“
        Spun Eu către cei doi profund emoționați: „Acela care poate învia morții, Acela vă poate curăța și fără Moise! De aceea rămîneți; căci Moise nu este mai mult decît Mine și Acela, care l-a trezit să fie ceea ce a fost! Păcatele voastre vă sunt iertate și prin aceasta voi sunteți curați și nu mai aveți nevoie de Moise al vostru; căci Moise nu este nimic fără Mine!“
        Spune Bab: „Dacă așa stau lucrurile, eu nu mai am nici cel mai mic dubiu și de aceea rămînem; căci mai curat decît Însuși Atotputernicul nu ne va putea spăla Moise!“
        Spune femeia sa: „Eu sunt într-una o fată a Domnului și așa să se întîmple, ce vrei tu și ce crezi că e bine și drept! Dar pe mine mă strivește aproape prezența prea sfîntă a lui Dumnezeu!“
        Spun Eu: „Femeie, Eu am auzit de adorația ta pentru Dumnezeu în Nazaret și am făcut, ceea ce ai văzut tu acum, mai ales din pricina ta! De aceea vei putea tu foarte bine să suporți prezența Mea! Dar, acum, vă spun vouă, ca nu cumva să spuneți cuiva vreo silabă și aceasta nu din cauza Mea și nici din pricina voastră, ci doar din cauza celor mulți oameni necredincioși, ca ei să nu creadă forțat în Fiul omului, ci ei să creadă liber, atunci cînd li se va predica Evanghelia!
        Căci oamenii actuali ar fi forțați prin lanțuri să creadă din pricina faptei, în Mine, prin care viața lor liberă ar fi afectată, dar urmașii nu ar accepta oricum astfel de dovezi și le-ar considera exagerate și le-ar privi ca niște fantezii pure răsărite din imaginația omenească și s-ar lovi prin aceasta de învățătura pură și de adevărul veșnic; și prin urmare este mai bine, ca astfel de fapte, care sunt desăvîrșite de Mine, să nu fie rostite, căci nu ar folosi nimănui - mai ales în întîia vreme a învățăturii Mele.
        Tu însă, Iair, care va trebuie să-l duci înapoi pe acest băiat părințiilor săi într-o vreme favorabilă și să le spui acestora cu încredere, cum trebuie să privească el acest fapt. El trebuie să creadă, dar să nu atragă atenția oamenilor! Acest băiat înviat, care a trecut prin descompunere, nu va mai muri după trup; ci atunci cînd va veni vremea sa, va fi chemat de doi îngeri și el va urma liber această chemare, - și după aceasta nu-l va mai zări vreodată un ochi omenesc, pășind pe acest pămînt.
        Dar acum, pentru că a mîncat și a băut băiatul pîinea și vinul și pentru că s-a înserat destul de mult, vrem ca noi să ne întoarcem din nou acasă!“
        Noi mergem imediat din sinagogă, a cărui criptă este închisă de Iair și Borus, după ce ei i-au rugat pe cei doi tineri, să ducă înapoi în criptă coșciugul, ce au făcut acești doi într-o clipă.

72. Adevărata slujbă pentru Dumnezeu.  

        Ajunși în aerul liber, spune Cireniu către Mine: „Doamne, dacă astfel de lucruri s-ar întîmpla în Roma, atunci ar îngenunchia în fața Ta chiar și pietrele și te-ar adora cu voce tare; și noi ne comportăm aici de parcă s-ar fi întîmplat ceva obișnuit! Doamne, să ia răbdare cu - ori slăbiciunea noastră sau cu marea noastră prostie!“
        Spun Eu: „Dacă aș fi vrut; m-aș fi născut în Roma și nu în Nazaret! Dar faceți voi ceeea ce am cerut de la voi! Tot ce este peste aceasta, aparține păgînilor și este un păcat. Nu ști tu încă, c㠑iubește-L pe Dumnezeu mai presus de toate și pe aproapele tau ca pe tine însuți’ este de nerostit mai mult, decît să-i construiești Domnului din ceruri și al pămîntului temple din pietre și din lemne?
        Dacă, cum a vorbit Solomon, sunt prea mici cerul și pămîntul, să cuprindă majestatea lui Dumnezeu, cum să-L poată cuprinde o amărîtă clădire din pietre cioplite sau arse, cu toate că întreg pămîntul, cît și tot universul sunt create de Dumnezeu?!
        Spune-Mi: Ce ar spune un tată spre copiii săi, dacă aceștia ar fi destul de proști, să construiască din excrementele tatălui lor o casă mare cît pentru o muscă, sau poate mai mare și ar vrea să facă din excrementele tatălui o imagine, care să-l reprezinte pe tatăl și atunci cînd toate acestea ar fi gata, să se arunce în genunchi în fața templului de excremente și să-l cinstească și să-l laude așa pe tatăl lor? Ce ai face tu dacă ți-ar face una ca aceasta copiii tăi, chiar dacă le explici că este prostește, ei însă să se tîrească cu mai multă hărnicie în jurul templului și să cinstească imaginea ta făcută din aceeiași stofă, da chiar împotriva voinței tale și pe lîngă aceasta să-i forțeze spre aceasta pe frații și surorile lor mai luminate prin amenințarea cu pedeapsa cu moartea și să le mai ceară pentru aceasta impozite credincioase? Spune, ce ai face tu atunci? Te-ar putea îmbucura o astfel de cinste porcoasă și prostească a copiilor tăi?
        Iată, tu refuzi aceasta foarte ferm în inima ta și Eu îți spun, că o astfel de cinste din partea copiilor proști pentru tatăl lor lumesc, ar fi cu mult mai bună decît templele pe care oamenii le-au construit pentru Dumnezeu! Căci copiii folosesc spre construirea unor astfel de temple, din ce a mîncat tatăl lor; dar oamenii construiesc din excrementele lui Satana - temple și se roagă în acestea la Dumnezeu și Tatăl lor! Spune, prin urmare cum îți convine o astfel de cinste pentru Dumnezeu - și o astfel de adorație?“
        Spune Cireniu: „Doamne, acum aș vrea să distrug cu o mie de fulgere toate templele din întreaga lume! Sau pe îngerii Tăi i-ar costa doar o clipă și toate templele s-ar prăbuși dintr-o dată!?“
        Spun Eu: „Prietene, aceasta s-a întîmplat, se întîmplă și se va mai întîmpla deseori în viitor și oamenii tot nu se vor opri ca să construiască temple! Acela din Ierusalim va fi distrus și nici acele temple de idoli nu vor mai exista. Dar, în locul cîtorva temple vor veni mii și atîta timp cît pămîntul va fi locuit de oameni, ei vor construi temple, mici și mari și în acestea ei își vor căuta vindecarea; dar să construiască un templu viu pentru Dumnezeu în inimile lor, în care să fie recunoscut El singur demn în acesta, să fie prețuit și lăudat, pentru că doar de aceasta depinde viața veșnică a sufletului, se vor apuca doar puțin de această construire!
        Atîta timp cît oamenii vor trăi în Palestina și se vor lăsa respectați doar din cauza palatelor, de cei care nu au palate, se vor construi pe lîngă acestea mici temple pentru vreun zeu și el va fi cinstit în acestea, chiar dacă nu în adevăr, dar totuși spre faima palatului și a aceluia care a construit templul.
        Și așa va veni vremea, în care vor lua oamenii cinstea, pe care ei ar trebui s-o dăruiască lui Dumnezeu; dar răsplata pentru lucrăriile lor să fie tot aceeiași, ce și-au luat ei! În lumea de apoi însă nu vor fi recunoscuți și ei vor fi alungați în întunericul deplin, unde răsplata lor va fi văitatul și urlatul, care este războiul și cearta veșnică din cauza întunericului! De aceea, să lăsăm totul cum este acum; căci toate nodurile își au dezlegările doar în lumea de apoi!“

73.Cina la Maria.

        După ce i-am spus aceasta lui Cireniu, am ajuns noi deja acasă, unde ne aștepta o cină îmbelșugată, care era alcătuită ca de obicei din pîine, vin și o grămadă de pești bine pregătiți. Băiatul Josoe avea mai ales poftă pe acei pești și-a arătat bucuria pentru mesele îmbelșugate.
        Iair, însă, a vorbit către el: „Dragul meu nepot, tu nu trebuie să te apuci cu atîta poftă de cină, pentru că stomacul tău creat din nou nu poate fi încă apt, să suporte o masă așa de mare cu mîncăruri lumești!“
        Spune băiatul: „Dragul meu unchi, din această pricină tu să nu-ți faci griji! Acela care m-a înviat de la moarte, nu ar fi sădit în stomacul meu o așa de mare poftă de mîncare, dacă ar fi fost dăunător pentru stomacul meu, să primească mai multă mîncare decît în starea normală de săturare; căci nu este nici o glumă pentru un om, să fie mort un an și jumătate și chiar fără pic de hrană! Dacă ai afla tu aceasta vreodată pe pielea ta și ai avea în tine un stomac nou creat, atunci ai înțelege tu cu ușurință pofta mea de mîncare. Dar nu fiecare om poate ajunge în situația mea și de aceea nu poți tu să începi cu mine o ceartă din această pricină. Eu știu cel mai bine alături de Acela, care m-a înviat, cum îmi merge mie și nu-ți fă tu griji, că mie nu îmi vor dăuna cîțiva pești, o bucată de pîine și doar un singur pahar de vin!“
        Spune Iair: „Din partea inimii mele tu să primești totul; eu ți-am vrut doar binele.“
        După această discuție mică între Iair și nepotul său Josoe ne-am dus noi la masă și am început să mîncăm cina cu bucurie și fericire; și s-a vorbit despre multe, ce s-au întîmplat și despre ce se vorbește în Ierusalim de toate acestea.
        Ucenicii însă s-au interesat de acel băiat și nu știau ce să creadă despre el. Acum îl întrebau pe băiat, acum pe Iair, acum pe cei doi tineri, care erau și ei așezați la masa principală, cine și de ce era băiatul aici. Trebuia să fie ceva extraordinar; căci lor le era prea bine cunoscut, că Domnul nu stătea prea mult în compania unor băieți obișnuiți. Dar întrebările uceniciilor erau în zadar aici, deoarece nimeni nu le-a dat un răspuns satisfăcător.
        Dar cînd Maria a observat nerăbdarea uceniciilor, a început ea să vorbească spre ei: „Ce vă privește, nu vi se ascunde; dar pentru că aceasta se pare că nu vă privește, atunci de ce cercetați în continuare? Faceți, ce vă spune El și să nu vreți niciodată să știți mai mult, decît vă lasă El să aflați, căci așa veți trăi și veți acționa conform voinței Sale și vă va fi asigurată răsplata veșnică; dar totul ce vreți împotriva voinței Lui, este un păcat împotriva Învățătorului, care este Mîntuitorul vostru - trupește și spiritual! Rețineți această învățătură!“
        La această atenționare cît se poate de înțeleaptă a mamei Maria întrerup ucenicii cercetările despre acel băiat și vorbeau doar printre ei și Petru s-a întors spre dragul Meu Ioan și l-a întrebat ce părere are despre acel băiat.
        Dar Ioan a vorbit spre el: „Nu ai auzit tu cuvintele dragi ale minunatei mame, ca să nu te mai preocupe prea mult, ceea ce Domnul nu vrea să divulge din motive cît se poate de înțelepte? Iată, pe mine nu mă interesează; noi știm, ceea ce știm și aceasta este suficient! Dar dacă noi am vrea să știm, ce știe Domnul nemărginit de mult peste cunoștința noastră, atunci ar fi această cerere din partea noastră cu siguranță cea mai mare prostie și noi am merita mai degrabă orice altceva - decît să fim ucenicii Săi!“
        Spune Petru: „Da, da și tu ai dreptate; dar și setea de a cunoaște este un mare bine, pusă de Domnul Insuși în inima omului și dacă n-ar avea omul această pornire foarte aleasă, atunci ar fi el asemenea unui animal, care după cunoștințele mele nu posedă desigur nici cea mai mică urmă de o pornire însetată de a știi în inima lui obtuză. Ceea ce este curat Dumnezeiesc a instinctului de a cunoaște îmi pare cel puțin mie să se afle deja în faptul, că acesta se aseamănă cu o sete în vis, la a cărei potolire sufletul visător consumă nu arareori  vase imense pline cu apă sau vin și la aceasta rămîne însă totuși continuu însetat și capătă atracția de nesecat pentru cantități mereu mai mari de băuturi pentru potolirea setei. Setea noastră nepotolită de a cunoaște ne și spune clar și limpede, că în Dumnezeu trebuie să sălășluiască un belșug nemărginit de înțelepciune, pe care nici un duh cercetător nu o va putea veșnic vreodată cerceta în adîncime! Și astfel sunt eu, așadar, de părere, dragă frate, că și setea mea actuală de a cunoaște nu este un păcat.
        Uite, mie și mai multor frați ai noștri le merge acum precum așa de multor copii lacomi de dulciuri, care nu au nici o lăcomie de a mînca tot felul de delicatese, atîta timp cît ei nu știu nimic despre acele dulciuri și nu primesc nimic la vedere; pune-i însă la o masă plină cu tot felul de mîncăruri dulci și interzice-le, să mănînce ceva din acestea și tu vei descoperi acuși lacrimi în ochii lor și încă mai multă apă de apetit în gura lor. Dar, lăsînd aceasta la o parte, ai tu totuși dreptate; pentru că așa cum un tată înțelept le va și pune copiilor săi din cînd în cînd în față mîncăruri de delicatesă, pentru a-i antrena în virtutea foarte importantă a abnegației, pe care delicatese să le mănînce le este interzis, tot așa pare Tatăl nostru ceresc să ne și pună din timp în timp pe masă mîncăruri duhovnicești, pe care să le mîncăm ne este atîta timp interzis, pînă ce noi am devenit tari într-un anumit grad al abnegației. Cînd am ajuns la acest grad după ordinea Lui, pe care El ni l-a impus ca fiind necesar pentru sufletele noastre, atunci ne va da El mîncarea spre savurare, pe care o poftim acum. Și astfel vrem noi astăzi și pentru atîta timp cît vrea El aceasta, să fim pe deplin satisfăcuți cu ceea ce știm și avem noi și totdeauna să se întîmple numai singură voința Lui sfîntă!“
        Spun Eu: „Dragul Meu frate Simon Iuda, așa este bine și adevărat! Nu ori și ce cunoaștere și experiență folosește la trezirea duhului și la înviorarea sufletului. Pentru că iată, este scris: ‘și Domnului i-a spus lui Adam: Dacă vei mînca tu din pomul cunoașterii, vei muri!’ și așa este!
        În cunoaștere se află legea și judecata; pentru că, atîta timp cît nu îți este o lege dată sau ție făcută cunoscută, atîta timp nici nu este o judecată, care pășește încoace după lege. De aceea dorește tu să știi numai ceea ce Eu vă spun spre a ști și tu știi prin aceasta pe veci îndeajuns pentru partea ta. Cînd va fi timpul, îți va fi totul evident.“

74. Ceartă între Iuda și Toma.

 Cu această informare se mulțumesc toți ucenicii în afară de Iuda și laudă bunătatea și înțelepciunea Mea și puterea lui Dumnezeu, care stăpînește prin Mine; Iuda fu însă înbufnat și spuse destul de tare ca pentru el: „Despre fariseii, care lasă străini să vadă în secret sfînta sfintelor pentru bani buni, se înfurie El pînă la ploaia cu pucioasă din cer; dar dacă El arată străinilor sfințenia Lui și ne exclude pe noi copii autohtoni, aceasta este atunci foarte potrivit și pe deplin conform ordinii Dumnezeiești! A trăit cineva dintre noi deja așa ceva? Dacă fac aceasta cei din Ierusalim, atunci este greșit la ceruri și pe pămînt; dar dacă El face practic aproape același lucru, atunci este asta potrivit și pe deplin conform ordinii lui Melchisedec! Firește că nu se poate face și inteprinde nimic împotriva acestui fapt; dar trebuie așadar totuși să te superi!“
        Spune Toma, ca fiind ucenicul care încă mai pune ascuțit ochii pe Iuda Iscarioteanul: „Așadar, nu-ți este ceva pe plac în sfîrșit deja iarăși o dată? Pe mine mă minunează deja foarte mult faptul, că tu n-ai început deja de mult o ceartă cu Domnul pentru faptul, că El a pus soarele așa de departe de pămînt și nu poți să încălzești mai bine oalele tale în apropierea lui sigur foarte fierbinte decît prin obișnuitul lemn de foc!
        Vezi, cît de bine ar fi, să poți zbura asemenea păsărilor! Da, m-a supărat chiar și pe mine deja de cîteva ori și mi s-a părut, de parcă ar trebui eu să plec în zbor cu un stol de cocori iute plutitor într-acolo; eu am încercat să salt și să sar, dar trupul greu nu vroia absolut de loc să se ridice numai un stînjen peste pămînt!
        Eu m-am mulțumit însă cu aceasta acuși iarăși mi-am spus: Dacă Dumnezeu ar fi vrut, ca oamenii să fi putut zbura asemenea păsărilor, atunci El i-ar fi dat aripi folosibile tot așa de bine ca și păsărilor; dar Dumnezeu a văzut, că o asemenea capacitate i-ar dăuna omului mai mult decît i-ar folosi și i-a dat de aceea mai degrabă o pereche de picioare bune și puternice, cu care el se poate duce foarte bine de la un loc la celălalt. De asemenea i-a dat El pe lîngă cele două picioare puternice o pereche de mîini foarte folositoare și o minte care ajunge mai departe în afară decît toate stelele, cu ajutorul căreia în locul unei perechi de aripi utilizabile poate el să-și procure mii de alte comodități, care pot evident să-i pricinuiască mai multă plăcere, decît păsărilor aripile lor; pentru că este foarte tare cu semnul întrebării, dacă păsările înțeleg să prețuiască aripile lor în așa fel ca omul picioarele lui, mîinile lui și mintea lui!
        Uite, omul poate și în apă să se miște înainte numai foarte rău, - pentru că el n-are aripioare înnotătoare și n-are piele de înnotat între degetele de la picioare și de la mîini; dar mintea lui dată de la Dumnezeu îl învață să construiască corăbii, cu ajutorul cărora poate el să facă acum călătorii mai îndepărtate pe apă decît un pește, căruia o băltoacă îi este casa de locuit, de la care el niciodată nu se îndepărtează prea mult. Și noi putem admite cu cea mai deplină certitudine, că urmașii noștri tîrzii vor mai face încă foarte mari progrese în arta de construcție a corăbiilor. Cine știe, dacă nu-i va reuși din nou încă unui oarecare înțelept, să se ridice în aerul liber cu ajutorul unei perechi artificiale de aripi, asemenea vechilor indieni.
        Aici îl întrerupe Iuda pe Toma și spune puțin supărat: „Te-am pus eu, deci, vreodată să fii maestrul meu de curte, că îmi faci predici la fiecare ocazie? Ține tu înțelepciunea ta pentru tine și pentru copiii tăi și lasă-mă pe mine în pace, căci altfel mă vei face nevoit, să trec o dată foarte ascuțit peste gura ta! Pentru că la așa ceva mă pricep foarte bine, dacă vreau aceasta. Eu nu ți-am dat la toate cuvîntările și faptele tale care sunt libere asemenea cu ale mele încă niciodată un cuvînt necreat (neascuțit) și nu știu de aceea într-adevăr, ce ai tu totdeauna de cioplit și sculptat în privința mea! Mătură tu numai harnic în fața ușii tale, pentru cea a mea mă voi îngriji eu într-adevăr! Dacă ceva nu-mi este pe plac, atunci este aceasta astfel pentru mine singur și nu trebuie doară să fie și pentru tine pe neplac; pe tine să nu te intereseze persoana mea și aceasta de acum încolo pentru totdeauna! - Înțelegi tu așa ceva?
        Gîndește-te numai înapoi la Kis, cum Domnul a rezolvat treaba de ceartă între mine și tine; aceasta să-ți ajungă ție și mie și alte lucruri nu mai avem noi amîndoi de-a face cu și între noi! Dacă te voi întreba de ceva, atunci poți tu să-mi dai un răspuns bun la întrebare, - cu condiția că tu ești în stare de unul ca acesta! Dar tu vei trăi cel mai tîrziu faptul, că eu îți voi arăta o asemenea cinste!“
        Spune Toma: „Dar spune-mi, frate Iuda, ce lucruri rele și jignitoare ți-am spus deci acum, din care cauză ești tu chiar așa de supărat pe mine? Este,deci, cumva neadevărat, că tu numai prea des, după cunoștința mea bună, te-ai sfădit cu Dumnezeu Domnul, că El a pus soarele așa de departe de la pămînt și că El nu ți-a făcut aripi de zbor asemenea tuturor acelor păsări mute de sub ceruri?“
        Spune Toma mai departe după un timp, pentru că iuda Iscarioteanul nu vroia să-i dea un răspuns: „Dacă vrei să fii supărat pe mine, atunci nu fii supărat pe mine fără motiv și temei! În prezența Domnului nu se arată cel mai lăudabil o asemenea purtare foarte nefrățească! Un cuget ca cel al tău nici nu-și are absolut de loc locul printre numărul ucenicilor Domnului și tu ai face de o mie de ori mai bine, dacă te-ai duce acasă la olăritul tău, decît ca să incomodezi și necurățești compania lui Iisus pentru nimic și iarăși nimic cu cugetul tău foarte tare împotriva ordinii lui Dumnezeu. Ai uitat tu, oare, deja de tot cuvîntarea Domnului de pe munte la Sichar în Samaria, unde Domnul poruncește, să-ți iubești chiar și dușmanii, pe cei care ne blestemă să-i binecuvîntăm și să le facem bine acelora, care ne fac rău?
        Dacă tu nu vrei însă să urmezi cuvîntul lui Dumnezeu și nu vrei să te încerci la fiecare ocazie în abnegație, atunci întreabă-te în numele lui Dumnezeu tu însuți, pentru ce incomodezi compania noastră cu prezența ta!
        Tu nu vorbești cu nici unul dintre noi nici măcar un cuvînt zile în șir; și dacă te întreabă cineva despre ceva, atunci tu nu-i dai ori nici un răspuns, sau tu îl bruschezi așa de dur și aspru pe cît este numai totdeauna posibil, așa încît el nu-ți mai vine a doua oară desigur niciodată cu o întrebare. Este, deci, aceasta o purtare pentru un ucenic al Domnului? Pfui, să-ți fie rușine și devino un alt om, - altfel, du-te de aici!
        Cu adevărat, mă căiesc acum deja mai mult, decît dacă aș fi comis o crimă cu jaf, că tocmai eu te-am adus la această companie! Eu vreau să-L rog în genunchi pe Domnul, ca El să te îndepărteze de la noi cu puterea lui atotstăpînitoare, în caz că n-ai putea fi schimbat în bine cu bunătatea!“
        Spune în sfîrșit Iuda cu o furie vizibil încăpățînată, dar cu o mină zîmbitoare: „Nici tu, nici Domnul nu puteți să-mi porunciți (să-mi comandați), dacă să plec sau să rămîn! Pentru că eu sunt așa de bine ca și oricare altul dintre voi un om cu totul liber și pot face ce vreau eu! Uite, dacă aș știi, că ți-aș fi mai puțin un spin în ochi, decît îți sunt cu siguranță acum, atunci aș fi părăsit comopania voastră deja de mult și mi-aș fi căutat o alta; dar, pentru a te supăra așa de bine după voia inimii mele, rămîn și vreau să-ți servesc ca o piatră de poticneală, la care tu poți să-ți pui mereu răbdarea, indulgența și dragostea față de dușman a ta la cea mai frumoasă încercare și vreau să învăț de la tine predica de pe munte a lui Iisus pusă în practică și s-o exercitez atunci eu însumi! - M-ai înțeles, tu înțeleptule Toma?“
        Spune Toma, întorcîndu-se către Mine: „Doamne, eu și noi toți Te rugăm pentru alungarea acestei oi rîioase! Pentru că lîngă ea nu este imaginabilă o existență frățească și nouă ne este imposibil să punem în practică învățătura Ta sfîntă; pentru că el este și rămîne mereu un ațîțător și trădător! De ce să fie el, așadar, aici între noi, dacă el nu numai că nu vrea să pună în practică nimic din învățătura Ta sfîntă, ci se rîde numai tot timpul de noi, cînd ne dăm străduința de a trăi și acționa după cuvintele Tale?“

75. Avertizarea Domnului către Iuda.
                 
        Spun Eu către Iuda Iscarioteanul: „Fratele Toma s-a plîns pe bună dreptate împotriva ta! Eu îți spun: avertizează-ți inima și încearcă să devii om! Ca un diavol nu îmi ești pe plac și poți să pleci! Căci compania Mea este o companie sfîntă și într-o astfel de companie nu poate și nu are voie să reușească un diavol!“
        Aceste cuvinte au avut efectul la Iuda că s-a aruncat imediat în genunchi în fața lui Toma și îi cere iertare.
        Toma însă spune: „Prietene, nu mie trebuie să-mi ceri iertare, ci Celuia, a cărui învățătură ai încălcat-o în fața mea!“
        Atunci se ridică Iuda, vine repede la Mine, se pune în genunchi în fața Mea și începe să-Mi ceară iertare.
        Iar Eu îi spun aceste cuvinte: „Avertizează-ți inima; căci iertarea ta rostită cu gura nu are nici o valoare în fața Mea fără îmbunătățirea interioară, deoarece Eu îți văd inima și mi se pare că este într-u totul rea. Doar forma exterioară este prietenoasă ca cea a unui șarpe, care prin mișcările sale ademenește păsările, pentru ca acestea să zboare direct în gîtlejul său pentru a-i deveni hrană. Eu îți spun: Ferește-te, ca să nu devi în scurt timp prada lui Satana! Căci el nu dă cu ușurință ceea ce s-a numit odată a lui.“
        La aceste cuvinte s-a ridicat din nou Iuda și a vorbit către Mine: „Doamne, Tu trezești morții din morminte și ei trăiesc; de ce lași ca inima mea să se zdrobească în mormîntul stricăciunii? Eu vreau ca să devin un om mai bun și totuși nu reușesc, deoarece nu-mi pot schimba inima; de aceea schimbă-Mi Tu inima și eu voi deveni un alt om!“
        Spun Eu: „Chiar în aceasta se află marele secret al formării proprii a omului! Totul îi pot face Eu omului; dar inima este a sa, pe care el trebuie s-o pregătească, dacă vrea să-și dăruiască viața veșnică. Căci dacă aș forma Eu mai întîi inima omului, atunci el ar deveni o mașinărie și nu ar deveni niciodată independent; dar dacă omul primește învățătura, prina care să știe ce trebuie să facă, pentru a-și forma inima în fața lui Dumnezeu, atunci trebuie s-o urmeze pe aceasta în libertate și să-și formeze inima după aceasta!
        Dacă și-a format inima, a purificat-o și a curățat-o, atunci voi intra Eu cu duhul în ea și voi locui în aceasta și întregul om este renăscut în spirit și nu se va mai putea pierde pe veci, deoarece a devenit una cu Mine, cum sunt Eu una cu Tatăl, de la care Eu am venit în această lume, pentru a le arăta și a le deschide drumul tuturor copiilor omenești, pe care ei trebuie să-l parcurgă, pentru a ajunge la Dumnezeu în abundența adevărului!
        De aceea tu trebuie, ca fiecare, să-ți formezi mai întîi inima, căci altfel vei fi pierdut, - și dacă te-aș fi înviat de o mie de ori din mormînt în viața cărnii!“
        Spune Iuda Iscarioteanul: „Doamne, atunci sunt pierdut! Căci eu am o inimă neastîmpărată și nu pot să mă îndrept singur!“
        Spun Eu: „Atunci ascultă-i pe frații tăi și nu fii furios din pricina lor, dacă ei te avertizează cu dragoste și prietenie; căci ei te ajută să-ți formezi inima!
        Uită-te la Toma, care nu se lasă înfricoșat de duritate ta și te avertizează atunci, cînd tu îi lași inimii tale prea mult spațiu de joacă; ascultă de aceea cuvintele sale grijulii de avertisment, atunci va deveni din ce în ce mai bună inima ta! Dar dacă în continuare nu vei accepta să îți spună careva vreun cuvînt, atunci tu te vei prăpădi în scurt timp și cum am mai spus, vei pica pradă Satanei; căci atunci nu voi locui Eu, ci Satana în inima ta.
        Ferește-te mai ales de furie și de lăcomie, căci altfel vei deveni un copil al morții veșnice! Căci părerile de rău și căința deasupra mormîntului au o valoare mică și nu ajută prea mult unui suflet necurat și negru. Du-te și gîndește-te bine la aceste cuvinte ale Mele!“
        Iuda se îndepărtează acum, gîndindu-se, se hotărește pe jumătate, să se îndrepte după cuvintele Mele și spune către Toma: „Acum frate, vei vedea, cum Iscarioteanul va deveni un alt om și la sfîrșit un exemplu pentru voi toți! Căci Iscarioteanul poate multe dacă vrea; și el vrea acum și va deveni prin urmare altfel!“
        Spune Toma: „Frate, dacă te lauzi deja de pe acum, atunci va rămîne fapta în urmă și tu vei putea sau vei deveni un exemplu, dar nu unul minunat, ci unul sperietor, - și pe acest pămînt îți va fi greu, ca tu să devii un om mai bun!“
        Deoarece iată, dacă tu vrei să devii mai bun, decît suntem noi toți, cu toate că ne cunoaștem slăbiciunile chiar și fără exemplele tale și putem observa limpede, cît de puțin valorăm noi în fața Domnului, atunci tu trebuie să te consideri mai prejos decît frații tăi pentru toate timpurile și să nu te gîndești, ca să devii un exemplu nouă, bun de urmat, ci să te consideri într-una ultimul și fără vreo valoare; atunci vei fi tu așa, fără să vrei, în fața noastră ceea, ce îți propui tu acum cu atîta aroganță. - Trăiește prin urmare după această regulă, care nu a crescut pe pămîntul meu, ci pe cel sfînt al Domnului, a cărui fundament este adevărata umilință și abnegație, deoarece așa vei ajunge după ordinea lui Dumnezeu acolo, unde tu dorești! - Dar du-te tu la Domnul și asigură-te, dacă eu te-am învățat nedrept și neadevărat, cu ceea ce am vorbit!“
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 76-80
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.4.2007, 18:04 View PostDownload Post

76. Despre umilință și abnegație.
                                                       
        Iuda strigă după Mine și Mă intrebă: „Doamne, este așa, cum a vorbit Toma cu mine în acel ton autoritar?“
        Spun Eu: „Da, așa este! Cine este cel mai umil de la sine în fața frațiilor săi, acela va fi primul în împărăția lui Dumnezeu; orice încredere de sine prea mare îl pune însă în împărăția lui Dumnezeu pe ultima treaptă posibilă.
        Dacă mai simte încă careva dintre voi aroganța și prin aceasta sentimentul îmbunătățirii, atunci nu s-a eliberat încă de iadul lacom și devorator și nu este încă pentru mult timp apt pentru împărăția Domnului; căci un astfel de om nu are spiritul liber.
        Dar dacă unul este umil în fața frațiilor săi și este pregătit să le slujească tuturor după puterile sale, atunci el va fi primul în împărăția lui Dumnezeu și toți ceilalți se vor putea forma încetul cu încetul după el. Adevărat spirit măreț dumnezeiesc are doar acela, care este în stare să fie umil pentru toate creaturile omenești!“
        Spune Iuda: „Aceasta poate face un om care se înjosește cel mai mult, să fie primul în împărăția lui Dumnezeu? Căci dacă el dorește să le slujească tuturor după puterile sale, atunci trebuie ceilalți să îi permită, să se lase slujiți de el, pentru a-l ajuta să aibă prioritate în ceruri! - Dar ce se întîmplă atunci, cînd ceilalți nu vor să-i accepte slujirea sau dacă ei își oferă serviciile lor pentru a avea prioritatea în ceruri? Cine dintre ei va fi atunci primul în împărăția lui Dumnezeu?`“
        Spun Eu: Toți care încearcă cu inima curată aceasta! Dar oameni, care din lăcomie nu primesc serviciile fratelui său, pentru a-i lua orice posibilitate, ca el să devină primul în împărăția lui Dumnezeu, fără ca acesta să fii rîvnit după o astfel de prioritate, aceia vor fi totuși ultimii și acela va fi primul, pentru că a vrut umil și plin de dragostea să-i ajute într-adevăr pe frații săi!
        Ah, cu totul altfel ar fi, dacă unul devine slujitorul tuturor și se înjosește doar pentru a avea prioritate în ceruri! Oh și acela va fi unul dintre ultimii din împărăția lui Dumnezeu! În lumea de apoi se cîntărește totul cu cel mai fin cîntar și totul se măsoară cu exactitate. Unde a apărut doar puțin egoism la lumina zilei, nu se va balansa cîntarul și nu va ajunge la masa cerurilor! De aceea trebuie să ai tot adevărul fără gînduri ascunse în tine, căci altfel nu vei putea păși în împărăția lui Dumnezeu. Doar cel mai pur adevăr fără greșeală și înșelare vă va putea elibera în fața lui Dumnezeu și a creaturii Sale! - Înțelegi tu aceasta?“
        Spune Iuda Iscarioteanul: „Da, aceasta înțeleg foarte bine, dar mai observ pe lîngă aceasta, că este foarte greu de înfăptuit; deoarece oamenilor le este imposibil să renunțe complet la dragostea de sine! El trebuie să mănînce și să bea și trebuie să aibă o casă și ceva îmbrăcăminte, - și toate acestea se întîmplă într-un anumit grad pentru dragostea de sine! Ne luăm o femeie dragă și dorim s-o avem doar pentru noi și vai de acela, care îndrăznește să rîvnească la femeia aproapelui! Toate acestea sunt și ele un fel de dragoste de sine!?
        Dacă am un pămînt bine lucrat și vine timpul recoltării, mă voi duce pur și simplu la vecini din umilință și lipsit de dragoste de sine și le voi spune: ‘Prietenii mei, mergeți și recoltați, ce a crescut pe pămîntul meu; căci eu, ca fiind cel mai neînsemnat printre voi, ca fiind slujitorul vostru fără vreo valoare pentru voi, am lucrat doar și numai pentru voi toți!’ Eu cred că o astfel de desconsiderare și de abnegație ar trebui să aibă limite precise, fără care ar fi imposibil, să le vestești oamenilor învățătura Ta, pentru că am dovedi evident, că îi considerăm pe frații noștri mai proști și mai orbi decît pe noi înșine! Căci, dacă ne credem mai presus în spirit decît frații noștri, atunci este amestecată și puțină aroganță! Dar dacă este așa, atunci să ne uităm la oamenii care vor trăi peste o sută de ani și noi îi vom vedea la fel ca și boii păscînd pe pășune și vreo limbă nu se va mai vorbi dar mai puțin se vor putea zări case sau orașe! - Deci, cît de departe poate să meargă dragostea de sine a oamenilor?“

77. O măsură a celor trei feluri de dragoste.

        Spun Eu: „Foarte bine, Eu vreau să-ți dau o măsură, prin care tu sau oricare altul să știe, cum trebuie să fie dragostea lui de sine, cum trebuie să fie dragostea pentru aproapele și cum trebuie să fie dragostea pentru Dumnezeu.
 Ia numărul 666, care descrie la bine și la rău ori un om desăvîrșit sau un diavol complet!
        Împarte tu în om 666 de bucăți; din acestea dăruiește-i lui Dumnezeu 600, dă-i aproapelui 60 și ție lasă-ți 6! Dar dacă vrei tu să fi un  diavol desăvîrșit, atunci dă-i lui Dumnezeu 6, aproapelui 60 și ție lasă-ți 600!
 Iată, oamenii care lucră și slujitorii și slujitoarele sunt aceia, care lucră pămîntul stăpînilor lor. După părerea ta ar trebui și ei să-și primească partea după lucrul și hărnicia lor: dar ei pun totul în șura și hambarul stăpînlor lor și au mare bucurie, dacă pot spune ei spre stăpînii lor: ‘Stăpînule, toate șuriile și hambarele sunt pline și jumătate se mai află încă pe cîmp! Ce să facem noi?’ și bucuria lor crește, dacă stăpînul spune către ei: ‘Eu laud hărnicia voastră mare; duceți-vă și aduceți zidari., ca ei să-mi construiască cămări în cel mai scurt timp și ca eu să pot păstra binecuvîntarea pămîntului pentru anii, care vor fi poate mai puțin buni, decît a fost acesta, cu toate fructele sale bogate!’ Iată, nimic nu le aparține slujitoriilor, ei nu au șură, nu au hambare și nu au cămări și totuși lucrează ei pentru o plată mică; căci ei știu foarte bine, că nu trebuie să ducă lipsă de nimic, dacă stăpînul are toate cămările pline.
        Și iată, în înfăptuirea unui servitor cinstit se află întreaga relație a fiecărui om adevărat față de sine, față de aproapele și față de Dumnezeu. Adevăratul servitor se îngrijește pentru sine de 6 ori, pentru împreună slujitorii cu el, ca ei să fie plini de bunăvoință cu el, de 60 de ori și pentru stăpînul lui de 600 de ori și se îngrijește prin aceasta, fără a voi, totuși de 666 de ori pentru sine; pentru că pe lîngă slujitorii cu el îi vor vrea tovarășului lor, la care observă cea mai puțină dragoste de sine, cel mai mult binele și stăpînul îl va pune acuși peste toți. Dar un slujitor, care se îngrijește numai pentru sacul său, este cu drag ultimul la lucru și pune acolo mîna numai la cel mai ușor lucru, pe acela îl vor privi tovarășii săi cu ochi cruciși stapînul lui va observa bine, că slujitorul lacom pentru sine este un rob leneș. El nu-l va pune de aceea niciodată peste slujitorimea lui, ci îi va împuțina răsplata și îl va pune cel mai jos la masa de ospăț. Și dacă nu se va îndrepta această slugă egoistă, leneșă, atunci ea va fi eliberată din slujbă cu o mărturie rea și astfel va primi cu greu vreodată iarăși o slujbă. Iar dacă mai are el încă un singur prieten, față de care s-ar fi dovedit neeogist, atunci poate acesta să-l primească în locuința lui, pentru care lucru nu-l va defăima Domnul. - Înțelegi tu aceasta?
        Fiecare om are și trebuie să aibă o anumită măsură de egoism, căci altfel n-ar putea trăi, - dar, așa cum am arătat, numai cea mai mică măsură posibilă; o măsură peste aceasta anulează deja relația curat omenească și această treabă este cîntărită astfel pînă la un fir de păr pe cîntarul ordinii Dumnezeiești! - Acum sunt arătate liniile de de limită și noi vrem să vedem, cum le vei urma pe acestea într-adevăr!“
        Spune Iuda: „La aceasta este nevoie de multă înțelepciunea din cea mai adîncă, pentru a putea aprecia, dacă am nimerit măsura exactă cu egoismul! Cum poate aprecia aceasta omul cu vederea îngustă?“
        Spun Eu: „El să facă cu voința de bună credință, ceea ce poate el face; ceea ce lipsește, va fi desigur adăugat de către Dumnezeu. Pentru mai puțin, însă, decît șase părți pentru sine, nu are voie să se poarte într-adevăr la nici un om vreo oarecare grijă! Cel mai puțin pentru oameni de felul tău!“
        Aici tace Iuda și pleacă gînditor de la masă, pentru a-și pregăti un așternut pentru noaptea deja de mult venită.
        De-abia acum se prezintă însă băiatul Josoe și spune: „Dar m-a supărat prostia acestui om totuși deja peste toate măsurile! Un ucenic este el și încă așa de prost ca o bufniță de noapte în ziua luminoasă. Eu am înțeles totul de îndată, ceea ce Tu, o Doamne, i-ai spus lui; iar el n-a înțeles nimic, întrucît a întrebat continuu și a făcut tot felul de obiecții și acum la sfîrșitul sfîrșitului a plecat încă tot așa de prost, de parcă Tu, o Doamne, nu i-ai fi spus nici un cuvințel de silabă! Dacă întreabă un copil, atunci este aceasta scuzabil; dar dacă un om bătrîn, care pe partea cealaltă vea să fie totuși iarăși mai înțelept decît oamenii de lîngă el, mai și întreabă încă - și acest lucru vizibil nu binevitor, ci răuvoitor -, atunci trebuie doară totuși să te superi! Eu vreau să mai mor încă de trei ori, dacă acest om se va îndrepta vreodată în acest fel! El este după toate aparențele un zgîrcit și calculează, cum el, dacă ar putea aceasta, ceea ce Tu, o Doamne, ești în stare să faci, să-și adune în timpul cel mai scurt munți întregi de aur și argint! Și eu, atît de adevărat pe cît mă cheamă Josoe, vreau să dau totul, ce am eu și să îndur totul, ce poate numai vreodată îndura un om, pe faptul dacă acest om va cuprinde vreodată o îndreptare!“
        Spun Eu: „Dragul Meu Josoe, lasă aceasta numai de-o parte; pentru că noi avem nevoie de tot felul de slugi la construirea unui cer nou și a unui pămînt nou și aici este și Iuda tocmai unul, de care putem avea nevoie! - Dar acum spune-Mi tu Mie, ce vei spune părinților tăi pămîntești, cînd te vei întîlni iarăși cu ei! Cum le vei vorbi tu?“

78. Planul șiret al lui Josoe.

        Spune Josoe, zîmbind ferict: „Doamne, eu sunt de părere, că această poveste se va lăsă facută foarte simplu! Eu vin însoțit de Oheim Iair în casa părinților mei cu siguranță încă mai triști din pricina mea. Aceștia vor face ochi mari, minunîndu-se foarte, ca ei zăresc în persoana mea un băiat, care arată așa de asemănător cu Josoe al lor ca un ochi față de celălalt; atunci poate spune Iair, că eu aș fi un copil găsit și aș purta chiar și numele celui decedat și părinții mei mă vor înfia fără probleme și mă vor iubi mai mult decît pe Josoe al lor. Incetul cu încetul pot fi ei introduși prin tot felul de întorsături rare în deplinul adevăr și ei vor trebui., la sfîrșit, așadar, totuși să creadă, că eu sunt adevăratul fiu al lor Josoe. Într-un timp însă, pe care Tu, o Doamne, îl vei putea rîndui, pot fi ei atunci, deci, de asemenea conduși la cel mai deplin adevăr. - Este aceasta bine astfel, o Doamne?“
        Spun Eu: „Treaba nu e de loc rău gîndită, dragul Meu Josoe; dar numai o situație se ivește la aceasta și anume aceea, că aici apare o minciună evidentă și fiecare minciună este rea și produce iarăși rău. Uite, un copil găsit evident că nu ești tu, deci, totuși; cum vei putea tu prin urmare să justifici ‘copilul găsit’ în fața părinților tăi și a lui Dumnezeu?“
        Spune băiatul: „Doamne, dacă Tu zîmbești, atunci este acesta desigur un semn bun și eu sunt deja justificat în fața Ta, așa ca și odinioară Iacob cu mîinile sale înfășurate în blana de ied în fața tatălui său orb Isaac! Vezi Doamne, aceasta a fost așadar totuși mai multă minciună decît în cazul meu, dacă eu voi fi introdus la părinții mei ca copil găsit și totuși a fost în fața lui Dumnezeu binecuvîntarea de întîi născut al lui Iacob socotită ca dreptate! Iar dacă Dumnezeu a putut atunci socoti cu ochi binecuvîntători și milostivi totuși o înșelăciune evidentă, care este realmente o minciună, atunci copilul găsit acum Josoe doară  totuși nu-L va scîrbi, la aceasta el fiind totuși un cel mai adevărat copil găsit ca nici un al doilea pe întreg pămîntul larg al lui Dumnezeu! Eu sunt de părere, Tu Dumnezeul și Domnul meu, că pentru acest pămînt n-ar putea fi într-adevăr nimic așa de tare pierdut decît unul, care a murit; și astfel n-ar putea fi de asemenea nimic mai tare găsit în cel mai adevărat sens decît unul - -, Doamne, Tu mă înțelegi, despre cine este vorba!“
        Spun Eu: „Bine ai făcut tu aceasta! Eu doară știam, că tu vei găsi un motiv potrivit; dar acum voiesc Eu să aud așadar de la tine încă și faptul, cum te vei înfățișa tu la sfîrșit părinților tăi, prin tot felul de întorsături alese, ca fiind adevăratul fiu Josoe.“
        Spune Josoe: „O Doamne, aceasta este touși o treabă foarte ușoară! Cînd voi fi o dată în casă, atunci mă voi purta, ceea ce-mi este ușor, exact așa, cum mă purtasem înainte; eu voi întreba încetul cu încetul despre aceasta și aceea, cum am făcut asta înainte, voi căuta să scot la iveala și jucăriile mele și să pun cu aceasta în practică dispozițiile cunoscute, ceea ce părinților mei le va bate la ochi și ei vor trebui să spună la sfîrșit: ‘Acesta este Josoe al nostru, care a fost probabil înviat de Borus din mormînt, prin leacurile sale secrete și cu timpul a fost pe deplin vindecat!’ și eu îi las deocamdată la această părere. Cînd vine atunci timpul potrivit, atunci să afle ei într-adevăr adevărul și eu sunt de părere, că treaba se va putea îndeplini astfel foarte bine.“
        Spun Eu: „Dar aici apare deja iarăși o minciună! Vezi, să-l lași pe cineva cu bună știință în necunoștiință, înseamnă tot așa de mult ca și a minți pe cineva! Cum te vei spală, deci, aici curat?“
        Spune Josoe: „Doamne, atîta timp cît Tu zîmbești, cînd încerci, este întotdeauna și veșnic un semn bun; eu sunt însă așa de părere, că și minciuna aceasta este de un al doilea fel foarte diferit. Să-i prezinți cuiva cu bună știință din voință rea o minciună ca fiind un adevăr garantat, este și rămîne o răutate satanică! Dar o minciună aparentă, prin care adevărul curat se înfășoară numai atîta timp, cît tocmai adevărul curat ar fi încă insuportabil pentru omul, pe care îl privește, ba chiar i-ar dăuna evident mai mult decît i-ar folosi, nu poate fi rău, pentru că ea provine din inima și voința aleasă, bună și foarte binevoitoare!
        Ar trebui în această privință să fie doară o veritabilă minciună și fiecare pildă, în spatele căreia poate fi ascuns totuși adevărul cel mai măreț. Și totuși au vorbit cei mai înțelepți părinți și prooroci mai ales în tot felul de pilde! Și că aici Borus ca în general doctorul cunoscut și faimos înlocuiește tocmai în calitate de doctor postul Tău, nu este de fapt de asemenea  așadar totuși nimic altceva, decît cum în timpurile lui Avraam cei trei îngeri veniți la părintele din începuturi au înlocuit locul lui Iehova și nu este absolut nimic altceva decît minciuna mie totdeauna părîndu-mi dură a lui Iosif în Egipt în fața fraților săi, căutînd cereale! Dar Dumnezeu Insuși a vrut aceasta astfel și nu i-a socotit desigur lui Iosif ca păcat o asemenea purtare față de frații săi. Și așa sunt eu de părere, că o asemenea minciună aparentă este doar numai o deșteptăciune din ceruri, în timp ce minciuna adevărată își are locul în împărățiile celei mai rele viclenii a iadului!“
        Spun Eu: „Atunci vino încoace, tu cel mai drag al Meu Josoe și lasă-te sărutat; pentru că tu ești doară deja ca încă băiat gingaș mai înțelept decît un învățat bătrîn în privința scripturii!“
        Cu aceste cuvinte merge Josoe de îndată în grabă în jurul mesei întregi, Mă îmbrățișează și Mă sărută intens și spune apoi în voioșie pe deplin zburdalnică, dar la aceasta totuși foarte înțeleaptă: „Uitați-vă aici voi toate duhurile, puterile și stăpînirile vechi cerești și acoperiți-vă chipul! Pentru că, ceea ce s-a întîmplat aici, n-ați trăit voi încă niciodată! Veșnicul Tată sfînt aici, în fața noastră, în Fiul Iisus pe deplin prezent, se lasă adorat în mod cărnos de una dintre făpturile Sale!
        Astfel trage Acela, Care a fost veșnic, spre Sine ceea ce există limitat în timp, o alintă și o face prin aceasta veșnic asemenea Lui! O Tu Tată adevărat, unic al tuturor oamenilor, cît de dulce este totuși la gust dragostea Ta!“

79. Doi îngeri îi oferă lui Josoe slujirile lor.

        Aici iasă în față cei doi îngeri și spun: „Da, băiat minunat, tu ai vorbit adevărat! Aceasta n-a fost ochilor noștri, care pătrundeau deja de mult spațiul nemărginit al lui Dumnezeu, înainte ca un soare să-și arate existența lui departe prin spațiul veșnic al lui lui Dumnezeu cu ajutorul razelor lui, încă niciodată vizibil! Rămîi tu însă de aceea și tot timpul în acel duh, care te însuflețește acum așa de curat Dumneziesc măreț și noi rămînem veșnic frați!“
        Spune Josoe: „Cine sunteți voi, așadar, că sunteți în stare să grăiți cuvinte așa de măreț înțelepte? Nu sunteți, deci și voi oameni, așa de bine cum sunt eu unul?“
        Spun cei doi: „Dragă frate, în duh suntem noi într-adevăr pe deplin ceea, ce ești tu și vei deveni încă tot mai mult și mai mult; dar carne și sînge n-am purtat noi niciodată! Noi suntem îngeri ai Domnului și suntem aici, să-I slujim Lui singur totdeauna. Dar, dacă Acela vrea odată de asemenea milostiv prin carne să ne lase să mergem, asemenea Lui, atunci noi ne vom asemăna pe deplin și în această privință. Pentru acum ne ești tu însă însemnat înainte; dar veșnicia este lungă și nemărginită și în ea se vor egaliza odată toate diferențele. Iar noi îți oferim acum și ție slujirile noastre; dacă vrei ceva, atunci înfăptuiește (poruncește) și noi îți vom sluji!“
        Spune Josoe: „Ce să vă înfăptuiesc că să-mi slujiți mie? Noi toți avem un Dumnezeu și un Domn și Tată din veșnicie. Aceluia singur i se cuvine dreptul de a înfăptui cu mine și cu voi; noi însă, care am fost făcuți toți împreună și pe deplin de El, să nu ne poruncim unul altuia, ci să ne slujim serviabili din dragoste și tot timpul unul celuilalt, dacă dintre noi unul sau altul, înger sau om, tot atît are nevoie de o oarecare slujire!
        Eu nu-l consider însă deja nici pe acela că este desăvîrșit, care, chiar și dacă cît se poate de binevoitor, îi sare în ajutor fratelui său, care are nevoie de ajutor și imploră fierbinte după un oarecare sprijin; pentru că în acest caz îi este ajutat numai aceluia, care posedă ocazie, curaj și putere, de a-i prezenta fratelui său bogat în avuții în oricare privință lipsa lui și să-l implore pentru ajutorul corespunzător. Cine îl ajută însă atunci ape acela, care nu posedă ocazia și curajul, de a-l implora după ajutor pe fratele lui bogat în avuție? Dacă nu pot însă să aprob într-adevăr absolut de loc un ajutor cerut, cu cît mai puțin atunci de-abia unul poruncit!
        De aceea vă spun vouă aici în prezența Aceluia, care este un Domn asupra vieții și a morții: Dacă voi veți vedea, că am nevoie de un ajutor, atunci ajutați-mă, fără ca eu să vă rog pentru acesta sau chiar să poruncesc, de parcă aș fi un Domn! Și eu voi face același lucru, dacă aș știi, că și eu v-aș putea ajuta undeva; altfel, n-am nevoie de un ajutor și de o slujire de la voi, cel mai puțin însă de unul poruncit, care este mai rău decît nici unul!
        Ar trebui însă un om bogat în avuție în oricare privință posibilă să se uite în jurul lui cu hărnicie printre frații lui care necesită ajutor, dacă acesta nu va avea nevoie acuși în această privință și acuși într-o altă privință de un oarecare ajutor. Și dacă a găsit el unul, atunci să-i acorde el aceluia ajutorul! Așa îi va fi după părerea mea Domnului și Tatălui desigur plăcut, care acționează veșnic tot așa și va justifica asemănarea sfîntă cu Dumnezeu, după care este făcut el; cine îi ajută însă aproapelui său de-abia atunci, cînd acesta l-a implorat să-i acorde ajutorul, - o, cît de departe este încă un asemenea ajutător de deplina simetrie și cît de departe atunci de-abia acela, care își lasă poruncit un ajutor!
        Vedeți voi, dragii Mei prieteni, dacă înțelepciunea voastră n-ar ajunge mai departe decît numai acolo, de a face cereri oamenilor, ca ei să vă poruncească, cînd au nevoie de ajutorul vostru, atunci eu, ca un băiat, nu aș întreprinde ceva înțelept condus de voi; dacă voi a-ți vrut însă doar să mă puneți la încercare, atunci cred eu, că n-am trecut rău la examenul meu, cel puțin în fața voastră. Și dacă a-ți auzit probabil ceva din gura mea, ce v-ar fi atins probabil puțin cam dur, atunci voi trebuie totuși să-mi socotiți aceasta ca fiind bine; pentru că, a vă învăța, n-am deschis gura mea, ci din cauza adevărului, pentru că voi nu mi-ați făcut cererea voastră în concordanță cu adevărul. Ca duhuri cerești desăvîrșite, ar fi trebuit voi însă totuși să pătrundeți și să recunoașteți interiorul meu așa de departe de dinainte, că eu vă voi veni sigur în întîmpinare cu un asemenea răspuns la cererea voastră și voi i-ați fi dat atunci cererii voastre, pentru care eu nu vă pot mulțumi absolut de loc, cu siguranță o altă înfățișare!“
        Cei doi tineri pășesc acum înapoi puțin umiliți și spun: „Cu adevărat, această înțelepciune înaltă, curat dumnezeiească n-ar fi căutat-o nici un înger în acest băiat!“
        Spun Eu: „Da, dragii Mei, ochiul lui Dumnezeu vede foarte ascuțit și descoperă pete și în cel mai desăvîrșit înger, - deci și inima cea mai curată a unui om, care este aici ca o pupilă de ochi a lui Dumnezeu. Eu n-am lăsat, însă, să se întîmple aceasta din pricina voastră, ci din pricina oaspeților, ca ei să afle din gura curată a unui băiat înviat, cît de mult duc ei încă lipsă de asemănarea cu Dumnezeu. De altfel, are însă băiatul deja de la naștere un duh ieșit din comun de ascuțit și doară să nu fie nimeni de părere, că Eu i-am pus acum la această ocazie cuvintele în inimă și în sfîrșit în gură. Ele au crescut pe pămîntul și temelia lui foarte proprie; de aceea va fi el într-un timp pentru Mine un utilaj iscusit.“

80. Cireniu îl primește pe Josoe  

        Spune  Cireniu: „Doamne, pe acest băiat vreau  să-l primesc la mine și dacă vrea să vină la mine, nu vreau ca să fie egal cu copiii mei, ci mai presus decît aceștia. Într-adevăr, pentru mine ar fi cea mai mare bucurie, dacă acest băiat, care este și așa mai mult înger decît om, aș putea eu să-l numesc al meu! El va avea și așa o poziție mai nefavorabilă la părinții săi și întrebarea cea mare este, dacă aceștia îl vor accepta. Eu însă știu acum totul și cu timpul pot ghida, ca părinții lui Josoe, care sunt fideli templului, după cunoștintele mele, să-l recunoască în timp pe băiatul lor. Dacă îl vor accepta, atunci li se va îngădui aceasta, dar doar cu condiția, că el va rămîne în casa și în jurul meu, acolo unde sunt, - acum în Asia, în scurt timp în Europa sau altădată în Africa; căci înțelepciunea sa este mai importat pentru mine decît toate!“
        Spun Eu: „Înțelege-te tu cu Iair și cu acest băiat! Mie îmi este totul drept; căci băiatul, dragul Meu Josoe, îmi va rămîne peste tot fidel!“
        Spune băiatul: „Tată, de aceasta nu te vei îndoi, așa-i? Doar Tu ai putea să-mi schimbi inima! Dar acest lucru Tu nu-l vei face în veci și prin urmare eu îți voi rămîne credincios pe veci. Dar dacă aș putea să aleg șederea mea aici pe pămînt, atunci eu aș rămîne din toată inimă doar cu Tine! Căci ceva mai înalt, ceva mai bun și ceva mai îmbucurător nu poate exista în întreg universul și în toate cerurile vechi sau noi, decît la Tine, izvorul de vecie a dragostei, a înțelepciunii și a toturor vieților? Dar aceasta este de fapt dorința interioară a inimii mele; dar în rest mă pricep eu să ascult și merg peste tot cu bunătate, unde mă va trimite voința Ta sfîntă și veșnică! Eu mă duc la Cireniu, pe care îl respect și îl ador, dar tot așa mă întorc la părinții mei lumești, care îmi sunt foarte dragi și prețioși; dar totuși, fără voința Ta sfîntă eu nu voi face cu ușurință ceva.“
        Spun Eu: „Că tu dorești să rămîi la Mine și cu timpul tu vei rămîne, la aceasta este mărturie destulă întreaga ta ființă; dar acum mai ai tu însă nevoie de puțină liniște, care îți este necesară prin despărțirea vizibilă de Mine, ca să se formeze în consistență mai puternică între sufletul și trupul tău. Dacă aceasta se întîmplă în decurs de un an, atunci tu te poți întoarce din nou la Mine și te vei menține destul de bine în apropierea Mea, fără ca Eu, cum este acum cazul, să fiu nevoie, să țin cu puterea voinței Mele sufletul tău în acest corp. Iată, acesta este motivul, pentru care Eu te las să pleci de lîngă Mine pentru un timp scurt și spre binele tău! Dar acum întreabă-te pe tine, dacă vei pleca de aici cu guvernatorul roman Cireniu, sau dacă tu vrei să te întorci iarăși la părinții tăi lumești! Mie îmi este tot una, - doar un singur lucru este adevărat, că la Cireniu poți cîștiga tu mai multe, decît ca un străin aparent în casa părințiilor tăi; căci aceștia nu vor ști mult timp ce să facă și cum să se comporte cu tine.“
        Spune Josoe: „Foarte bine, pentru că știu acum aceasta, voi merge eu cu înaltul guvernator Cireniu. Dar vreau să-mi văd părinții și vreau să aflu, ce chipuri întrebătoare vor avea ei atunci cînd mă vor vedea.“
        Spune Cireniu: „Acest lucru îl putem afla mîine, atunci cînd vom călători din Capernaum spre Tir și Sidon! Dacă noi vom mînca de amiază la fratele meu în Caprenaum, acesta este care stă lîngă mine și îl cheamă Corneliu, atunci vor fi chemați, pe lîngă alte persoane și părinții tăi și prin urmare tu vei avea ocazia, să-ți vezi părinții, să-i asculți și să observi, ce fel de remărci vor face ei la adresa ta. Dar tu trebuie să ai foarte mare grijă, ca nu cumva să te trădezi cu vreun cuvînt neatent rostit! La îmbrăcămintea pe care o porți ei nu te vor recunoaște, deoarece mîine îți voi da din rezervele mele o togă, așa cum o poartă romanii. Dar, cum am mai spus, de gura ta trebuie să-ți porți singur de grijă, ca nu cumva să te trădezi înainte de vreme!“
        Spune băiatul: „Din această pricină nu trebuie să-ți faci griji! Limba romană o cunosc foarte bine, cît și cea greacă și de aceea voi vorbi eu în aceste limbi, atunci cînd cineva mă va întreba ceva. Bineînțeles că și părinții mei cunosc aceste limbi; dar acest fapt nu este grav! Pe scurt, cu ajutorul Domnului, care m-a înviat, voi putea să aranjez totul în cea mai bună ordine.“
        Cireniu îl strînge pe băiat la pieptul său, îl sărută și îi spune: „Foarte bine, eu te iubesc și pentru mine ești de acum înainte ca un fiu, pe care îl iubesc mai mult decît pe proprii mei copii și decît alți copii, cărora le-am devenit din propria inițiativă tată, așa cum ți-am devenit ție. Căci tuturor le vei fi de folos cu spiritul tău.“
        Spune băiatul: „Eu mă bucur; căci bucuria mea din-totdeauna a fost, ca eu să fi știut că am putut fi de folos cuiva.“
        Spun Eu: „Bine, al Meu Josoe! Dacă voi vedea, că te vei ține de cele rostite, atunci Eu îți voi trimite din ceruri o putere, cu ajutorul căreia vei fi în stare să pricinuiești și mai mult bine. Dar în ce va consta acea putere, vei ști tu de abia atunci, cînd ea va veni peste tine. Dar acum să mergem la odihnă; căci a venit deja miezul nopții. Mîine mai este încă o zi și Eu nu vreau să cercețez din-ainte ce va aduce, ci ce va aduce, aceia vom accepta cu toții. Binele să fie partea noastră și răul îl vom ști înlătura. Dar acum să mergem ca să ne odihnim!“ - După aceste cuvinte ale Mele, merg toți să se odihnească.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 81-85
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.4.2007, 18:59 View PostDownload Post

MOARTEA LUI IOAN BOTEZĂTORUL. IISUS ÎN DEȘERT
ȘI LA LACUL GHENIZARET

Ev. Matei. Cap.14.


81. Relatarea lui Roban despre noul superior.

        Ziua următoare a fost din nou una minunată și mulți dintre oaspeții prezenți, care au mers mai repede să se odihnească decît noi, se aflau deja în aerul liber al dimineții, atunci cînd Eu, ucenicii, romanii și Kisjonhah am ieșit afară din casă.
        Dar cînd noi am stat puțin în aerul liber, a venit și Bab cu întreaga sa familie din oraș; căci el a mers seara tîrziu acasă în oraș, ca să nu creeze muncă în casa Mea. Dar atunci cînd a ajuns - ne-a povestit în mare grabă -, a fost o agitație mare în oraș, sau mai exact în sinagogă, că el nu a avut curajul ca să întrebe pe cineva ce s-a putut întîmpla. Dar ceva importat a trebuit să se întîmple, deoarece nu i-a mai văzut vreodată atît de agitați pe stăpînii și pe slujitorii sinagogi.
        Spun Eu: „Acesta este cu siguranță urmașul, care a ajuns îl locul lui Iair, după ce a abdicat acesta și cu siguranță dorește să facă astăzi o vizită orașului Nazaret! Acest lucru este lipsit de importanță și noi vrem să mîncăm în liniște hrana noastră festivă a dimineții.“
        După aceasta, m-am întors Eu spre cei doi tineri încă prezenți: „Mergeți repede la sinagogă și aduceți-l încoace pe Roban și pe cel mai bătrîn; Eu trebuie să vorbesc cu ei! Mergeți însă cu pași mărunți, ca nu cumva să vă trădați prin apariția voastră fulgerătoare!“ - Cei doi îngeri fac repede ceea, ce Eu le-am ordonat; noi însă ne apucăm de masa dimineții și mîncăm cu toții bucuroși.
        Atunci cînd părăsim masa, apare deja Roban cu cei doi îngeri, se închină adînc în fața Mea și în fața romanilor prezenți și spune foarte obosit: „Ah, Doamne, aici este cerul și acolo în sinagogă se află furiile iadului! Doamne, eu știu că nu trebuie să-ți spun, deoarece știu prea bine, că ție nu-ți este nimic necunoscut în întreaga lume; dar într-adevăr, este deja teribil, ce face noul nostru superior!
        Dacă acest om nu este un adevărat frate al lui Satana, atunci eu renunț cu totul la omenirea mea! În primul rînd, nu numai că ne ia toți banii, ci ne golește pur și simplu de toate bogățiile noastre, așa că noi nu mai știm prin urmare, din ce să trăim noi împreună cu familiile noastre; ia toată făina, toate fructele, toate cerealele, toți peștii afumați; descrie boii și vaciile și vițeii, oile și măgarii noștri ca fiind o proprietate a templului și prin aceasta ni le va lua pe toate fără pic de milă! Pe lîngă aceasta, ne declară pe toți renegați ai templului și mai vrea să ne dea tot felul de pedepse; căci în Ierusalim se știe totul exact ce se întîmplă aici și el are misiunea, ca să te prindă pe Tine, deoarece ești în ochii lor un ispititor al poporului și îl ațîți pe acesta și prin urmare vrea să te pună în fața judecătorului! - Ce spui Tu la o astfel de bestialitate?
        Se spune că Irod știe fiecare pas al Tău; el ar fi făcut deja de mult pași serioși împotriva Ta, dacă nu ar fi el de părerea greșită, care i-a impus-o un prezicător, care în secret este un ucenic a lui Ioan, că Tu ești Ioan care a înviat de la moarte; căci la cererea cocotei Irodiada l-a decapitat în închisoare și i-a prezentat acesteia capul pe un platou, spre dovadă, că s-a ținut de promisiunea rostită!
        Din aceste puține lucruri poți Tu deja să înțelegi, cum stau toate lucrurile! Eu îți spun: dacă nu te vei împotrivi cu toate puterile Tale, atunci ești Tu, împreună cu toți care se află aici, pierdut pentru carnea trupească! Deoarece eu nu îți pot spune mai multe, decît că acolo s-a dezlănțuit iadul; pe capul Tău s-au pus doar zece mii de livre de aur!“
        Eu îl chem pe Matei la Mine și îi spun: „Ce vei auzi acum, aceasta tu vei scrie!“
        Matei își aduce de îndată toate instrumentele de scris și se pregătește să scrie.
        Eu însă mai îi spun încă o dată lui Roban: „Prietene, tu ai spus acum foarte repede povestea lui Ioan; fi bun și povestește-o așa, cum a povestit-o noul vostru superior! Căci Eu vreau, ca acest lucru să fie scris!“
        Spune Roban: „Cu cea mai mare bună-voință din lume fac eu aceasta; doar că mă tem, că mi se simte lipsa și noi suntem în primejdie, dacă fratele lui Satana întruchipat în noul superior vine afară și ne prezintă un spectacol îngrozitor!“
        Spun Eu: „Nu te teme; căci atîta putere mai avem și noi aici, pentru a-i arăta un conducător!“
        Spune Roban: „Dacă așa stau lucrurile, atunci vreau eu să vă redau cuvînt cu cuvînt povestea lui Ioan, așa cum am auzit-o eu de la noul superior. Așa au sunat cuvintele sale:

82. Povestea și sfîrșitul lui Ioan Botezătorul.
Ev. Matei. 14, 1-12.


        (Roban:) „Cu puțin timp în urmă, au relatat slujitorii perceptori ai tetrarhului Irod tocmai acestui Irod vestea ce se dusese despre Tine și faptele Tale (Matei 14, 1), i-au povestit, cum Tu i-ai pus pe fugă în timp ce șantajau pentru a scoate impozitele și cum ei nu puteau absolut nimic să facă contra puterii Tale. Apoi, l-a chemat Irod de îndată pe prezicătorul lui. Acesta însă, în primul rînd, o clientelă fină și în al doilea rînd, în secret un ucenic al lui Ioan, care nu putea să-i ierte lui Irod uciderea acestui prooroc, a găsit aici ocazia, de a lua o primă răzbunare față de Irod și i-a explicat cu o vorbire și mină puternică: ‘Acesta este Ioan, care s-a sculat din morți și lucrează acum împotriva ta asemenea fapte!’
        De aceasta se sperie Irod și veni tremurînd la slujitorii săi și le spuse: ‘Acesta nu este tîmplarul Iisus, pe care îl cunosc eu, deoarece el făcuse la mine un tron nou înainte cu încă abia cinci ani cu tatăl său și a arătat la această muncă ca tîmplar de artă, cu toate că el era un om foarte simplu, o îndemînare însemnată, ci acesta este Ioan cel decapitat de mine, care s-a sculat iarăși din morți și acum ca un duh indestructibil săvîrșește împotriva mea asemenea fapte, pe care altfel nici un om nu le poate săvîrși. (Matei. 14, 2) De aceea, voi să nu inteprindeți nimic împotriva lui; pentru că așa ceva ar putea să vă pricinuiască vouă și mie cea mai mare nenorocire!’
        La această explicație ar fi făcut slujitorii niște ochi foarte mari și ar fi plecat foarte stupefiați; pentru că ei știau în sine, că Tu n-ai fi Ioan, - dar ei nu îndrăzneau să-i facă emoționatului Irod o contrazicere.
        Noi am întrebat însă la această relatare a superiorului, ce natură ar avea, așadar, aceasta în ceea ce privește uciderea lui Ioan. Pentru că noi știam bine, că Irod îl aruncase la închisoare; dar că el a rînduit să-l și ucidă, despre aceasta n-am știut încă nici o silabă. Apoi, ne-a povestit superiorul foarte pe scurt: Irod fusese el însuși la început - firește numai foarte nestatornic - un adept al lui Ioan și îl cinstea ca pe un înțelept deosebit; el l-a luat de aceea la curtea lui și vroia să învețe de la el înțelepciunea tăinuită. Deoarece el însă nu vroia să renunțe la dragostea rea față de Irodiada, care era femeia fratelui său Filip (Matei 14, 3), de aceea s-a emoționat Ioan  și a vorbit în tonul cel mai serios către Irod: ‘Nu este drept în fața lui Dumnezeu și a fratelui tău, ca tu să o ai! (Matei 14, 4) Pentru că scris este: ‘Să nu rîvnești la femeia aproapelui tău!’ Atunci s-a supărat mîndrul Irod, a rînduit ca Ioan să fie aruncat în temniță și ar fi și rînduit de îndată să fie omorît, dacă nu s-ar fi temut de popor, care îl considera pe Ioan un prooroc. (Matei. 14, 5)
        S-a făcut însă că puține zile după aceea Irod și-a ținut prăznuirea zilei de naștere. În acea zi a dansat fiica frumoasă a Iodiadei în fața lui și a oaspeților înalți ai lui, ceea ce lui Irod i-a plăcut foarte bine. (Matei 14, 6) De aceea, cu jurămînt i-a făgăduit dansatoarei frumoase, că el îi va da, ce ea va cere de la el. (Matei. 14, 7) Fiica s-a dus însă mai înainte la mama ei, care îi jurase răzbunare lui Ioan, pentru că el voia să-l facă pe Irod înstrăinat de ea; și ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis că să ceară capul lui Ioan.
        Atunci s-a dus fiica acolo și i-a spus lui Irod: ‘Dă-mi capul lui Ioan Botezătorul pe o tipsie aurită!’ (Matei 14, 8) Atunci a fost regele așadar totuși trist, anume nu prea mult așa din cauza lui Ioan, decît cu mult mai mult din pricina poporului, de care se temea, că acesta s-ar răzbuna pe el. Dar din cauza jurămîntului și a acelora, care stăteau cu el la masă, le-a poruncit slujitorilor săi, să dea fiicei ceea ce a cerut. (Matei. 14, 9) și slujitorii s-au dus într-acolo, i-au tăiat în temniță capul lui Ioan (Matei 14, 10), după ce ei mai înainte îndepărtaseră de el unii ucenici cu un pretext și au dus atunci capul lui pe o tipsie în încăperea unde se mînca, pentru a-l înmîna fiicei; și aceasta l-a dat apoi mamei sale rele. (Matei. 14, 11)
        Apoi, au venit iarăși ucenicii lui și au găsit spre cea mai mare înspăimîntare și durere a lor trupul mort al lui Ioan. Ei au luat însă trupul mort, l-au dus afară și l-au îngropat (Matei 14, 12) în prezența a multor mii, care plîngeau acolo și îl împovărau pe Irod și întreaga casă a lui cu nenumărate blesteme. Irodiada, însă, ar fi căzut în același moment moartă la pămînt la priveliștea capului lui Ioan cu însoțirea a deformări îngrozitoare a feței sale și fiica ei cîteva momente mai apoi; și Irod și toți oaspeții săi au fugit din sală plini de groază.
        Doamne, aceasta este textual istoria foarte tristă a lui Ioan Botezătorul la rîul Iordan nu departe de deșertul Betabara, unde acest rîu se varsă în lac, curge prin acesta și se îndreaptă în sfîrșit către marea moartă. - Ce spui Tu acum despre aceasta? Este așadar într-adevăr posibil, că oameni pot deveni draci chiar așa și anume într-un timp, unde Tu, pe care îl ascultă cerul și pămîntul, trăiești Insuși ca om pe pămînt? Nu mai ai Tu, deci, fulgere și tunete?“
        Vin apoi Cireniu și Corneliu la Mine și spun foarte supărați: „Doamne, aici este pericol în devenire! Aici nu mai putem aștepta bazîndu-ne pe răbdarea și îngăduința Ta prea mare; aici este deviza: să se pună de îndată mîna la lucru! În cel mult zece zile trebuie distrusă de pe pămînt toată clocirea iadului împreună cu Ierusalimul și templul!“
        Spun Eu: „Uită-te aici, acești doi tineri sunt îndeajuns, de a îndeplini într-o sclipire, ceea ce întregii puteri romane nu i-ar reuși în o sută de ani! Dacă toate acestea n-ar trebui să se întîmple din cauza ordinii lui Dumnezeu, credeți aceasta, Mie mi-ar fi un lucru ușor, să distrug toate acestea în cea mai rapidă sclipire! Dar trebuie să se întîmple așa ceva ieșit din comun din pricina formării unui cer nou și a unui pămînt nou.
        Vedeți însă acum, că voi să scăpați de aici, pentru că acest superior nou este un om rău și Satana îi arată mii de căi, prin care el v-ar putea dăuna foarte strașnic; de aceea, îngrijiți-vă să mergeți de aici!
        Și Eu voi pleca astăzi de aici și nu voi veni așa de acuși iarăși în această împrejurime; pentru că de un cîine turbat trebuie să te ferești! Acesta este unul, care are mult aur și argint, căci altfel el nu și-ar fi putut cumpăra acest post; și cu mult aur și argint se pot realiza multe în lume la oamenii lumii și cine își cumpără la aceasta încă un asemenea post din lăcomie curată de cîștig și de stăpînire - cum acesta de aici a făcut-o -, în acela nu poți să ai încredere absolut de loc. De aceea, sculați-vă voi toți acum și plecați de aici și tu, Roban, întoarce-te și tu iarăși acasă; pentru că pînă acum, nu ți s-a simțit încă lipsa!“
        Spune Roban: „Dacă voi fi eu însă întrebat despre Tine, ce să răspund?“
        Spun Eu: „Aceasta îți va fi pus în inimă și în gură!“

83. Scenă cu noul superior al templului la Nazaret.

        Cu aceste cuvinte se duce Roban repede acasă și cînd el se află de-abia de cîteva momente în casa lui, vine atunci deja un mesager la el și îl silește să vină la sinagogă, unde noul superior vrea să vorbească cu el tocmai despre Mine; pentru că el ar fi aflat, că Roban fusese din pricina Mea la Sichar. Roban se și duce repede acolo și superiorul îl bruschează imediat tare.
        Dar Roban spune: „Eu sunt unul dintre cei mai bătrîni din Nazaret, mă aflu între șaptezeci și optzeci de ani la vîrsta și tu n-ai trăit încă nici pe departe treizeci! De aceea însă, că tu te-ai făcut superior peste noi prin banii tăi, nu ești tu încă nici pe departe un Moise și un Aaron și nu mă vei învăța nimic, ce eu n-aș fi știut deja, înainte încă ca tu să fii zămislit! Noi toți am îndeplinit slujba noastră totdeauna spre satisfacerea predecesorului tău plin de demnitate și a templului întreg, am privit toate aparițiile cu ochii potriviți a unor iudei devotați lui Dumnezeu și am pus acolo baraje, unde era necesar; dacă tu înțelegi însă treaba mai bine și vrei acum cu o singură lovitură să-i faci cumva evrei chiar pe toți grecii și romanii, atunci fă numai așa mai departe și eu îți garantez, că tu aproape de noi ești singurul evreau în întreaga Galilee!
        Uite, pata însemnată Jesaira a devenit în această privință din același motiv pe deplin grecească și toți fariseii, învățătorii de lege și preoții au trebuit să părăsească locul! Du-te acolo si începe acolo asemenea cercetări ascuțite și jesairii vor începe să-ți povestească ceva pentru aceasta, că tu cu siguranță nu vei avea destule picioare, pentru a te pune pe fugă atît de repede pe cît este posibil! De ce au făcut însă dizidență jesairii? În urmarea a severității prea lacome de avuție a preoțimii de acolo și ei îl mărturisesc acum pe Pitagora în locul lui Moise!
        Și pînă la un fir de păr va fi aici cazul același în cel mai scurt timp și tu și noi toți putem atunci căuta depărtarea! Nu fi deci orb și recunoaște adevărul!
        Cei mai înalți purtători ai puterii statale sunt romanii și grecii și văd cu drag, cînd evreii trec la învățătura lor. Cum vrei tu să înlături asemenea convertiri, mai cu seamă că în toată Galilea este acum numai o prea bine cunoscută treabă, că întreaga stare a templului a devenit numai prea tare asemenea unei nuci goale? Și cine altcineva este devină la aceasta decît însuși templierii lacomi de avuție, care le deschid străinilor bogați pentru bani sfînta sfintelor și aceștia, în ciuda a toată făgăduința, aduc apoi rîzînd și cu mare bătaie de joc toată întîmplarea prin popor?! Du-te acolo și întreabă-i pe cetățenii acestui oraș și ei îți vor povesti, ceea ce ne-au povestit nouă!“
        Spune superiorul: „Ce spui tu? Toate aceastea le-ar ști poporul?“
 Spune Roban: „Da, toate acestea le știe poporul! Du-te însă la el și i-ai cunoștința (cunoașterea)!“
        Superiorul merge foarte serios încoace și încolo în sinagogă și spune după un răstimp: „La aceasta are într-adevăr acest prooroc nazarinean partea lui însemnată! De aceea să se întîmple cu el, ce s-a întîmplat acolo cu Ioan prin regele Irod!“
        Spune Roban: „Da, da, depinde aici numai de o încercare, de a folosi forța asupra doctorului miraculos și poporul, romani, greci și evrei, care îl venerează ca pe un Dumnezeu, vor ști atunci de asemenea să-ți povestească ceva! Eu, ca cel mai bătrîn din Nazaret, îți spun aceasta și îți dau sfatul cinstit: Pășește tu pe urmele de picioare modeste ale predecesorului tău demn Iair, căci așa îți va merge ție bine încă un timp; dar dacă tu te ostenești să răstorni așa, ca acum, toate superioare cel mai jos și toate inferioare cel mai sus, atunci tu te poți acuși interesa de o ocazie înapoi la Ierusalim! Iair însuși este în mîinile grecilor, Borus este ginerele lui; Borus, al doilea doctor miraculos, puternic în bogății de tot felul, va începe numai prea acuși să-ți povestească ceva! Pe scurt, încearcă tu numai aceasta și spune-mi după aceea, dacă ți-am dat un sfat greșit!“
        Superiorul lovește cu piciorul în pămînt de furie și spune: „Voi sunteți chiar toți deja ai diavolului și păreți că țineți mai mult cu dușmanii noștri decît cu noi și sunteți susținători ai învățăturii înșelătorului de popor! De aceea vă voi alunga pe toți din sinagogă, o voi ocupa din Ierusalim cu oameni noi și pe voi vă voi da pe mîna judecătorilor! Eu te întreb de aceea încă o dată: Ce treabă ai avut tu de-a face în Sichar la samarinieni?“
        Spune Roban: „Eu am șaptezeci și nouă de ani și știu, ce fac și ce am de făcut! Amenințarea ta nu mă sperie nici pe mine, nici pe altcineva; dacă vrei tu să ne dai însă pe mîna judecății, atunci poți tu doară să încerci asta și noi vom vedea, cine va fi cuprins mai degrabă de judecători la sfîrșit, - noi sau tu!
        Într-un mod norocos ne aflăm noi puși foarte bine pe socoteala guvernatorul superior, care este un frate al împăratului Augustus și are în Roma cea mai mare influență, din care cauză el nu ne va pune în temniță chiar așa de ușor, precum crezi tu! Lui Iisus însă, pe care templul îl urăște din motivul foarte curat egoist și din motivul lăcomiei de putere, îi are tocmai templul de a-i mulțumi, că el n-a fost făcut deja acum una cu pămintul de către romani!
        Despre faimosul furt de impozite, care a fost comis de agenții templului sub masca guvernatorului superior de-abia înainte cu abia cinci săptămîni și transportul ticălos al acestuia - așa ca multe alte obiecte într-adevăr furate și șantajate cu putere detestabilă  - care a fost captat în Kis de către supraveghetorii nesfîrșit de bogatului Kisjonah, vei fii auzit tu desigur ceva! Iată, acolo a fost tocmai cel de templu fără nici un motiv urîtul Iisus, pe care însuși cei mai înalți romani îl venerează mai mult decît pe Jupiter al lor, acela, care a prevenit prin cuvîntul său și prin faptele sale miraculoase nemaiauzite furtuna cea mai distrugătoare din fața Ierusalimului! Aceasta nu este însă de aceea încă nici pe departe înlăturată; numai oarece încăpățînare din partea voastră, - și furtuna izbucnește!
        Este de asemenea nevoie numai de o înștiințare de către Borus, Iair și respectiv și din partea mea și eu îți dau atunci voie, să te privești pe tine, Ierusalimul tău și templul tău în trei ori șapte zile și tu vei găsi cu greu locul, pe care se afla odată templul! - M-ai înțeles tu bine?“
        Aici lovește noul superior iarăși cu piciorul în pămîntul plin de furie și mînie și spune: „Cine poate întări așa ceva cu jurămînt? Pentru că aceia care ar fi comis așa ceva, se află în templu!“
        Spune Roban: „După legile romane nu este permis făptașul de asemenea niciodată la un jurămînt, ci numai alți martori și dintre aceștia aduc ei laolaltă zecemii în cazul necesar și eu sunt de părere, că aceștia vor fi îndeajuns împotriva a aproximativ zece criminali!“
        Spune superiorul pe deplin descurajat: „Deci, nu-i mai trebuie dat importanță lui Iehova, Moise și prooroci și poruncile lor are voie - din pricina romanilor - fiecare om să nu le mai respecte?!“
        Spune Roban: „Numai nu-mi vorbi tu despre Moise și Iehova și despre toți proorocii! De toți aceștia nu mai este de găsit nici o urmă nici la tine și încă mult mai puțin la superiorii  și cei mai superiori ai templului; pentru că templul întreg a fost transformat deja de treizeci de ani într-o casă de schimb și de vîndut și aici nu mai este de întîlnit deja de mult nici o urmă de adevăratul Iehova și de Moise! Ceea ce mai este încă acolo, este mască și înșelare pură și lupii răpitori umblă pe acolo în piei de oi, pentru a pune mîna cu atît mai ușor pe oile sărace. Dacă tu ai merge după legile lui Moise, atunci nu te-ai fi complăcut niciodată, de a-ți cumpăra această slujbă pe aur și argint mult! Iar eu îmi pun în joc viața mea pentru faptul, dacă Moise a poruncit vreodată cumva, de a-și cumpăra postul de preot superior cu aur și argint!“
        La acest răspuns al lui Roban plesnește aproape noul superior de furie și spune: „Totul nu face însă nimic! Eu vă voi găsi de aceea vouă tuturor totuși un domn, ca voi să vă minunați pînă în jos la iad; pentru că eu și mai știu încă unele lucruri multe, pe care voi nu le știți și cunosc unele căi multe, care vă vor fi necunoscute!“
        Spune Roban: „Bine posibil; dar este foarte posibil, că nouă tuturor ne sunt cunoscute căile și potecile tale probabil încă mai bine decît ție și se află foarte tare în întrebare, dacă noi nu ți-am închis deja toate căile, pe care tu ți-ai gîndit în secret, de a ne lovi din spate! Cum am spus, fă tu numai o singură încercare, atunci să afli tu de îndată, toate contracarările noastre!“
        Spun ceilalți către Roban: „Dar frate, de ce îl aperi tu, așadar, pe acest neom de o infracțiune sigură? El este doară în mîinile noastre și să-și cheme un ajutor din cer, dacă noi ne-am permite libertatea ieșită din comun, de a-i da spre gustare pietrele din Nazaret!“ - Aici spune către superior: „Noi suntem farisei și cunoscători a scripturilor așa de bine ca tine și de fapt suntem mai mult; căci noi ne tragem din Levi, în vreme ce noi știm foarte bine că tu ți-ai cumpărat provenirea, în aceste timpuri în care se poate vinde totul împreună cu întregul cer! Prin urmare, tu ești un intrus în sfînta sfintelor și un înșelător în fața lui Dumnezeu și pentru astfel de comiteri ar trebui ca tu să fii pe loc pietruit; din această pricină să nu faci tu mai multe, deoarece noi vom pune de îndată mîna pe pietre!“
        Această amenințare rostită pe un ton energic la schimbat aparent pe superior și l-a făcut mai suportabil, dar pentru aceasta cu mult mai revoltat și după un timp el a rostit aceste cuvinte: „Voi nu trebuie să mă negați; căci mie îmi sunt cunoscute neajunsurile templului atît de bine ca și vouă și aici este vorba, cum se pot acoperi acestea și cum se poate scoate în evidență templul așa cum a fost el mai demult.“

84. Mărturia lui Chiwar despre Ioan și Iisus.

        Spune după aceasta vorbitorul Chiwar: „De ce este nevoie de inițiați pentru o astfel de sarcină fără nici un sens? Nu am fost eu doar un slujitor al templului începînd de la vîrsta de unsprezece ani și pînă la vîrsta de douăzeci și cinci de ani și știu foarte bine cum stau acolo toate lucrurile? Dacă aș fi vrut să devin rău, cîte aș fi putut eu divulga de atunci și pînă acum! Dar eu m-am gîndit: poporul orb mai crede în templu - ca și înainte!
        De ce să-i iau eu credința poporului, dacă aceasta înseamnă pentru mine o menținere fără margini și pentru care noi preoții avem și așa un trai lumesc foarte bun? Dar, dacă întindem noi corzile prea tare, acum cînd noi nu mai avem vreo bază reală, atunci acestea se vor rupe și cîntatul nostru va lua sfîrșit și prin urmare ne putem uita după plase de pescari ca să începem să pescuim acolo, unde marea se arată a fi fără vreun fund.
        Ce putem noi să facem împotriva dușmanilor care se înmulțesc pe zi ce trece? Crezi tu că atunci ne va putea proteja templul? În aceasta tu să nu crezi; căci în Roma trăiesc deja foarte mulți evrei, care conduc acolo case minunate din comorile strînse fără drept din temple! Aceștia nu sunt înlocuitorii noștrim așa cum nu sunt nici cei ce se află acum în templu, care își țin aripile depărtate la fel ca și rîndunicile, pentru a prinde cea mai bună ocazie, ca să facă o călătorie peste mare în Europa, mai exact în Italia, pentru a nu se mai întoarce vreodată în Asia.
        De aceea, să fie pentru noi toți un sfat bun, ca în primul rînd să lăsăm mai deoparte slujba noastră de preoți, și, în al doilea rînd, să ne ghidăm cu exactitate după cuvintele romane ‘în medio beati’ ( în mijloc este cel mai bine), căci altfel vom putea noi învăța în puțin ani să pescuim!
        Pe lîngă aceasta, mai apar încă doi bărbați în aceste vremuri, a căror putere de neînțeles ar fi în stare, cu învățătura lor nouă să cîștige în cîțiva ani întreaga lume de partea lor! Ioan, care nu se mai află cu corpul printre cei muritori, este primul, care a cîștigat prin învățătura sa jumătate din Iudeia și Galilea de partea sa și ei se botează și mai mult, acum după ce el a murit! Irod, în desfrînarea sa, a putut să-i ia capul proorocului evident; dar va fi el capabil să-i taie capul spiritului și duhului învățăturii sale? Eu nu cred aceasta în veci: căci de abia atunci cînd este ea urmărită, devine învățătura mare și de neîntrecut de puternică!
        Ioan este măturat din drum prin corp, dar în locul său a apărut binecunoscutul Iisus, pe lîngă care pare Ioan, ca un mușuroi pe lîngă mărețul munte Ararat! Comportarea Sa prea omenească și blîndă și apariția sa prietenoasă și liberă, înțelepciunea profundă în fiecare propoziție a discursurilor Sale, a căror balsam și înțelegerea adevărului nu îl lasă pe nici un om, care are doar puțin mai multă cunoaștere în inima sa decît un grăunte, doar o clipă să se îndoiască, că acestea nu provin din ceruri - și în sfîrșit faptele Sale, de care trebuie să spună fiecare om: Acestea le poate înfăptui doar Dumnezeu!
        Ce vrem sau ce putem noi să înfăptuim împotriva Lui? Să fim urîți și să devenim insuportabili împotriva unor astfel de apariții, este posibil, dar cu siguranță nu ar fi în folosul nostru, ci doar spre distrugerea noastră.
        De aceea este bine aici, ca noi să ne comportăm cît mai înțelept posibil și niciodată altfel și pe viitor să ne îndreptăm ochii la ce este bine, căci altfel existența noastră se va sfîrși peste noapte!“
        Spune superiorul: „Tu ești de părerea, ca noi să nu fim împotriva lui Iisus, ci mai mult, noi să așteptăm pur și simplu, pînă cînd el ne va stîrpi pe toți?“
        La aceasta vorbește Chiwar: „Prinde-L, dacă ție îți este posibil una ca aceasta! Ce nu am făcut noi împotriva Lui și la ce au folosit toate acestea? Eu îți spun: La nimic altceva, decît că El s-a îmbogățit cu cîteva mi de ucenici și noi am pierdut această cifră, - și că am fi avut în scurt timp plăcerea, ca să sărim peste lama romanilor, care cred că El este un adevărat Dumnezeu!
        Pe lîngă toate acestea, are El tot timpul cîțiva îngeri de partea Sa, așa cum nu s-a mai întîmplat vreodată pe pămînt și care în aparenta lor finețe și slăbiciune tinerească posedă totuși o astfel de putere și forță, că înțelepciunea noastră nu ar putea să cuprindă așa ceva. Și pe acesta tu vrei să pui mîinile și să-L prinzi? Eu te rog: fii oricum, dar nu fii nebun! Înainte ca să pășești tu cu intenții rele spre El, tu vei fi paralizat! Sau ai tu părerea că El nu știe, ce vorbim noi acum? Eu îți spun și aceasta: tu te înșeli amarnic cu aceasta! Toți care stau aici sunt martori, cum a știut El acum cîteva zile, ce am vorbit noi despre El și ce am hotărît noi în șoaptă la miezul nopții!
        Este cît se poate de plăcut, să auzi pe cineva cum povestește despre o furtună pe mare; dar altceva este atunci, cînd ai trecut tu însuți prin aceasta! Eu îți spun: condu-ți tu în liniște și fără prea multă zarvă postul tău și nu te vor lovi neplăceri din nici o parte; dar dacă vei fi un tiran, atunci noi suntem cu toții siguri, că nu numai tu și întregul Capernaum, ci chiar și tot Ierusalimul vor fi la pămînt! Prin inteligență, vom putea noi aparent să mai ținem Ierusalimul încă cinzeci de ani, - dar putem să grăbim totuși căderea sa în cîteva săptămîni prin prostia noastră timpurie!        
        Tu ai acum alegerea liberă, să faci ceea ce dorești tu; noi suntem doar la un pas depărtare de romani! Ei sunt, mulțumită lui Dumnezeu, prietenii noștri; dar pentru tine ar putea fi acest drum, unul foarte lung! Înțelegerea omenească pricepe, că o nucă goală se poate schimba tot timpul cu una plină! Ce vrei tu cu templul habsîn, care deja de multă vreme este o nucă total goală, să pescuiești? Nu este cu mult mai inteligent, să te alături la ceea ce este în devenire, acolo unde se află ceva în interior? Eu îți spun drept, că toți cei mari stăpîni ai Romei se lasă conduși de Iisus ca niște miei blînzi! Dacă îi are pe aceștia de partea Sa și învățătura Sa, care este într-adevăr dumnezeiască, ce putem noi face împotriva Lui? Dacă vei încerca doar să-L ataci, atunci vei fi deja atacat și nici un om nu va face vreun pas pentru scăparea ta; dar, dacă te comporți inteligent, atunci vor deveni romanii și prietenii tăi și tu o vei duce la fel de bine ca Iair! Dar, alege ceea ce vrei; urmările îți vor confirma, dacă noi ți-am dat un sfat prietenesc sau un sfat dușmănos!“
        Acest discurs a lui Chiwar nu și-a ocolit ținta; superiorul a devenit mai blînd și a început să înțeleagă, că Roban și Chiwar aveau dreptate și le-a promis, că le va urma sfatul cu credință. - și așa s-a domolit cu bine prima furtună din sinagogă.

85. Domnul îi laudă pe Roban și pe Chiwar.        

        După o oră, a venit Chiwar la Mine afară și a vrut să-Mi povestească, ce au discutat ei cu noul superior al lor.
        Iar Eu spun: „Prietene, nu-ți mai da atîta osteneală; căci tu ști foarte bine, că Mie nu-Mi poate fi nimic necunoscut. Pe lîngă aceasta, îți spun Eu, că tu și Roban va-ți descurcat foarte bine în ale voastre; deoarece superiorul ar mai fi făcut multe lucruri teribile. Dar el este acum convins, că ar fi o prostie, să înfăptuiască ceva împotriva romanilor și prin aceasta va fi el cel puțin o vreme liniștit; dar încredere totală voi nu trebuie să aveți în el, ci voi trebuie tot timpul să fiți atenți și să nu-l lăsați, cum se spune, din priviri. Dar pe tine vreau Eu, pentru că mi-ai ținut cu hărnicie partea, să-ți dăruiesc puterea, prin care poți tu să vindeci bolnavii doar printr-o rugăciune și prin atingerea mîinilor și să afli în inima ta noile planuri ale superiorului pentru a folosi cele mai potrivite mijloace, - dar aceasta trebuie să se întîmple de îndată, căci altfel nu va avea vreun efect! Mijloacele drepte le vei afla tu tot în inima ta. Și de aceea primește tu acum de le Mine binecuvîntarea!“
        Aici se pune Chiwar în genunchi în fața Mea și m-a rugat din toată inima pentru această binecuvîntare. Iar Eu pun mîna Mea dreaptă pe inima sa și mîna Mea stîngă pe capul său și dintr-o dată s-a făcut lumină în el. Și el a spus: „Doamne, acum a dispărut tot întunericul din mine; totul este luminat în mine și mie mi se pare, de parcă întregul meu corp ar fi dintr-o materie transparentă asemănătoare ca al diamantului, prin care pătrunde lumina zilei. O Doamne, lasă-mi această binecuvîntare; eu o voi păstra și voi ști s-o prețuies veșnic!“
        Spun Eu: „Rămîi tu credincios învățăturii Mele și tu nu vei fi vreodată întristat de pierderea acestei lumini!“
        Aici se ridică Chiwar și observă că, în afară de Borus și de Iair și în afară de Maria și frații Mei, nu se mai află nici un oaspete străin în casa Mea, chiar și cei doisprezece ucenici ai Mei nu se pot zări niciunde și El mă întreabă ce s-a întîmpat.
        Spun Eu: „Toate acestea au trebuit să se întîmple așa! Iată, de îndată va veni toamna și după aceea va veni iarna. Timpul secerișului este aproape și Eu trebuie să merg afară ca să angajez lucrători la cîmp și la vie. Dacă totul este recoltat pentru acest an, atunci ne putem odihni bine pe timpul iernii; și după ce trece și vine primăvara, atunci vom avea puteri noi și mult de lucru.
        Astăzi voi pleca Eu din această regiune; deoarece Irod este o vulpe vicleană și noul superior este în slujba acestuia; iar prin urmare nu trebuie ca să devină casa Mea un cîmp de luptă a lui Satana. Pe ucenicii Mei, i-am trimis Eu deja de cîteva ore de aici. Ei au plecat cu fratele Meu Kisjonah și îi vor aștepta în Kis pe ucenicii lui Ioan și le vor vesti, că împărăția lui Dumnezeu este aproape; ei însă vor ajunge încă astăzi cu ucenicii lui Ioan aici și după aceea vor părăsi împreună cu Mine acest loc deseară. Dar încotro vom pleca noi, vei afla tu în tine, ca și multe alte lucruri.
        Tu însă stai mult timp în preajma lui Borus și a lui Iair; căci aceștia doi sunt acum cei mai demni bărbați din întregul Nazaret și posedă întreaga Mea dragoste și prin Mine întreaga milostivire a lui Dumnezeu! Căci așa cum Mă iubesc și Mă cunosc acești doi bărbați, nu Mă iubesc și nu Mă cunosc nici unul din rîndul ucenicilor Mei!
        Toți ucenicii Mei vor fi într-o vreme supărați pe Mine, iar acest timp nu mai este departe. Dar cei doi nu se vor lăsa conduși în eroare de aparițiile care vor apărea în preajma Mea;  căci ei Mă cunosc într-u totul. - Dar stai în preajma lor și atunci vei reuși să ai aceeiași experiență, cum o au acești doi bărbați!“
        Cu aceste cuvinte, este Chiwar foarte mulțumit și întreabă doar, ce s-a întîmplat cu cei doi îngeri, pentru că nici aceștia nu se puteau zări undeva.
        Eu însă spun către el: „Ridică-ți privirea și tu nu-i vei zări doar pe acei doi, ci nenumărate șiruri în jurul lor!“
        Aici și-a ridicat Chiwar privirea. El vede într-o lumină puternică pe cei doi arhangheli și în jurul acestora miliarde de îngeri, care în orice clipă sunt pregătiți, pentru a-Mi sluji.
        Chiwar însă își mută imediat privirea la pămînt și spune: „Doamne, eu sunt un păcătos și ochii mei nu pot suporta priveliștea sfîntă; dar eu mă voi chinui cu hărnicie, ca să devin demn pentru o asemenea priveliște!“
        Spun Eu: „Fă totul bine și răsplata ta în ceruri, a cărui măsură tu ai zărit-o, va fi mare!  Dar acum, întoarce-te înapoi în sinagogă; căci ție nu trebuie să-ți simtă lipsa superiorul, care se va afla mai multe zile în Nazaret, deoarece respectă foarte mult părerea ta.“
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 81-90
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.4.2007, 19:16 View PostDownload Post

86.Noul superior Korah și Chiwar în sinagoga din Nazaret.

        Cu aceste cuvinte, pleacă sincerul Chiwar și ajunge imediat în sinagogă și se lămurește de îndată, că el i-a lipsit deja foarte mult superiorului său. Superiorul îl întreabă repede, ce și unde a lucrat el atîta vreme.
        Și Chiwar spune: „Domnule, eu am avut un bolnav periculos și a trebuit să-l ajut. Și iată, el este vindecat și poate acum, deoarece este un călător, să-și continue drumul încrezător!“
        Întreabă superiorul: „Unde călătorește el, cînd va pleca și de unde a venit el încoace? Îl mai pot vedea pentru a-i vorbi?“
        Spune Chiwar: „El este un evreu, a venit de sus și a călătorit deja în jos; tu nu-l mai poți vedea pentru a-i vorbi - în afară, dacă îl aștepți pînă cînd el se va întoarce! Dar, cînd va fi aceasta? Ar putea trece multe zile!“
        Spune superiorul: „Cu această informație vagă, eu nu mă pot mulțumi! Unde este hanul, ca eu însumi să mă duc și să mă interesez de acel călător vindecat de tine de jos, căci o astfel de vindecare minunată din partea unui fariesu este un lucru important și trebuie confirmat de mai mulți martori, căci altfel nu va avea vreo valoare și nimieni nu va crede aceasta!“
        Spune Chiwar: „Dacă tu vrei mai mult decît știu eu, atunci adresează-te acelora, care știu mai multe decît mine; atît cît eu am știut, ți-am spus adevărat. Cum este posibil ca eu să-ți spun mai mult, decît știu eu însumi? Hanul se afla, însă, afară, în casa dulgherului Iosif. Dar dacă vrei să știi mai multe despre aceasta, atunci du-te acolo! Dar nu uita cumva, să-ți păzești în vreun fel spatele; căci acolo nu vei duce lipsa loviturilor! Crezi tu oare, că oamenii au un respect așa ieșit din comun pentru astfel de oameni, cum suntem noi? Eu îți spun: nici urmă de așa ceva! La cea mai mică greșeală putem să căpătăm lovituri după alfabet și nici un Dumnezeu nu ți le va mai putea lua de pe trup! Dar cum am spus, depinde doar de o încercare și deja se poate vorbi din experiență!“
        Spune superiorul: „Din aceste cuvinte încrezătoare pot eu înțelege mult prea bine, că voi împreună cu toți cetățenii Nazaretului a-ți pus la cale o conspirație împotriva mea. Dar aceasta nu face nimic, pentru o astfel de sapă vom găsi și noi coada potrivită! Acum știu eu deja destul de bine, pe ce picior stau aici! Dar eu sper, că în scurt timp voi reuși, să demasc acest complot; dar atunci vai de voi și de întregul oraș! - Care este drumul afară spre casa dulgherului?“
        Spune Chiwar: „Uită-te afară pe geam! Acolo în depărtare, la vreo două mi de pași poți vedea tu foarte bine casa dulgherului cu tot cu drumul care duce spre aceasta. Du-te și convinge-te de toate - nota bene și de loviturile sigure!“
        Spune superiorul: „Dar voi mă conduceți și îmi veți fi garda mea de siguranță!“
        Spun toți: „Dacă am fi nebuni! Dar acest lucru nu-l vom face! Pe cine îl mănîncă, acela să-și scoată spinarea la aer!“
        Spune superiorul: „Atunci în numele lui Iehova, eu mă duc afară și noi vrem atunci să vedem totuși, dacă cineva mă va atinge, ca unul îmbălsămat de Dumnezeu; căci scris este: ‘Nimeni să nu pună mîna cu voința rea pe unul uns; vai de acela, care pune mîna pe gîtul unui uns!“
        Spune Chiwar: „Da, da, ce ști tu, noi știm deja de multă vreme! Dar unși ca noi, ai căror ungere nu este nimic decît o nălucire mizeră, nu mai contează ceva în fața lui Dumnezeu și El nu ne va proteja căpetele noastre pseudo-unse, cînd ele vor fi expuse după toată dreptatea pumnilor dușmanilor noștri! Pentru că, așa cum am menționat deja cu mult înainte, așa știe poporul numai prea bine, ce se află în spatele nostru și în spatele templului.“
        Spune superiorul: „Tot atît, eu mă duc o dată afară! Dar atunci vai de voi toți, dacă găsesc treaba altfel, decît tu, Chiwar, mi-ai relatat-o, cînd te-am întrebat, unde ai fi fost!“
        Spune Chiwar: „Ceea ce vrei să afli, vei afla într-adevăr cu greu, ci cu totul altceva - și îți va pricinui cel mult o durere însemnată, în timp ce noi nu vom simți vreo durere!“
        La aceste cuvinte, merge superiorul repede afară.
        Cînd merge el însă în stradă, strigă băieții și fetele: „Acesta este noul superior rău, care vrea să ne piardă pe toți! Jos cu el!“ - Din toate părțile fug către el tineri și bătrîni cu ciomege și pietre și unele pietre și nimeresc deja trupul lui și îl prevede cu pete albastre.
        Superiorul obsearvă numai foarte acuși, că nazarinienii nu înțeleg de glumă, se întoarce foarte rapid pe picioare iarăși înapoi în sinagogă și încuie ușa foarte grăbit în spatele său, în care încă o întreagă încărcătură de pietre aruncate după aceea imprimează unele semne, care confirmă numai prea clar, care este atitudinea nazarinienilor față de noul superior.
        Atunci cînd vine superiorul la farisei, spune el plin de furie: „Aceasta este lucrarea voastră și voi ști să mă răzbun împotriva voastră pentru aceasta!“
 Spune Chiwar acum foarte emoționat: „Ce vorbești tu, nebun mizer! Cum poate fi aceasta lucrarea noastră, dacă noi toți te-am avertizat, de a merge afară? Abia cînd tu vei fi elogiat de noi la popor, poți să vorbești cu poporul și să negociezi cu el; atîta timp însă cît nu-ți facem reclamă, vei fi tu tot timpul bătut, de atîtea ori cît tu îndrăznești, să pășești singur pe străzile orașului! Pentru că tu ești la popor deja de aceea negru, pentru că ți-ai cumpărat postul! Acum, însă, cînd vrei tu să ne tiranizezi pe noi, precum și pe întregul popor la prima ta sosire, pentru a aduce totul în balanță prin terorism, de aceea te urăsc toți ca pe iad și eu îți spun aceasta, că tu vei face acum cel mai bine, să-ți vinzi postul la unul mai demn. Fiindcă pe viitorul tău nu dau nici un ban!
        Un alt om foarte schimbat ar trebui tu să devii, dacă ai vrea să te menții favorabil între noi! Aceasta pare însă să-ți fie pur și simplu imposibil. Pentru că, a arăta doar în exterior o mînă prietenoasă, a fi în înterior, însă, în inimă totuși un lup răpitor, nu merge la noi absolut de loc, deoarece noi toți posedăm într-un mod ciudat atîta duh proorocesc, de a-ți spune foarte exact, ceea ce tu gîndești în inima ta rea din temelie!
        Da, dacă tu îți transformi inima ta pe deplin și ai lăsa să se înflăcăreze același lucru de la adevărul și înțelepciunea curată, Dumnezeiească, atunci noi îți vom și face reclamă în fața poporului și tu vei avea atunci aici o existență bună; dar înaltul preot al tău, Pilat al tău și mai puțin Irod al tău nu-ți vor fi aici la nimic de folos!“
        Spune superiorul: „Cum poți știi tu, că eu m-am gîndit acum într-adevăr la aceste trei ajutoare?“
        Spune Chiwar: „Pentru că și eu posed ceva duh proorocesc, care îți ghicește intențiile foarte amănunțit și ție îți este imposibil să te tăinuiești în fața noastră, - și în Capernaum tot așa de puțin ca aici; și dacă ai fi tu la o mie de zile de călătorie de aici, atunci noi ți-am ști intențiile și într-o asemenea depărtare! Tu vei fi prin urmare greu în stare să inteprinzi ceva împotriva noastră, unde noi n-am putea deja dinainte să cuprindem antidotele cele mai eficace și eficiente! Ești tu astfel mulțumit cu noi?
        Pentru că uite, noi mai suntem încă preoți de modă veche! Duhul lui Iehova mai este în noi, chiar dacă El a și părăsit total deja de mult templul din Ierusalim. Dacă vrei tu însă prin urmare să dăinuiești între noi, atunci trebuie să fii și tu un preot adevărat; fiindcă, ca preot aparent nu te vei putea menține tu niciodată între noi și vei face mai bine, să-ți vinzi postul tău la un oarecare altul mai demn, cum ți-am menționat aceasta deja mai înainte!“
        Spune superiorul: „O voi blestemați slujitori ai desfrînatei în templul la Ierusalim! Aurul și argintul meu frumos v-a plăcut, - dar la aceasta nu v-ați gîndit, că pentru acesta mi-a fost împărtășit un adevărat viespar, în loc de un post prestigos și bănos! Acum așteptați, să vă fie acuși clar, că Korah nu și-a băgat pe degeaba aurul și argintul lui în gîtlejul vostru!“ - După un timp se întorce el iarăși spre Chiwar și îl întreabă: „Ce să fac eu, deci, pentru a mă face înzestrat cu prietenia voastră și cu prietenia poporului?“
        Spune Chiwar: „Eu, precum Roban, ți-am dat deja indicația și aici, pe masă, se află sciptura; aceasta îți arată exact voia lui Iehova. Acționează conform acesteia și nu după blestemabilele regulamente omenești ale templului, căci așa vei avea tu între noi o existență într-adevăr bună! Tu tebuie să-ți cîștigi satisfacția lui Dumnezeu, căci așa îți vor veni și toate celelalte de la sine!“
        Spune Korah: „Da, asta voi face de acum înainte, atîta cît îmi stă numai oricînd în puteri. Dar nu vă va fi totuși plăcut, dacă îmi schimbi șederea, cel puțin pentru un an, încoace la Nazaret? Pentru că aici, la voi, pot într-adevăr să învăț ceva, în timp ce în Capernaum - și desigur și în Horazine, precum și în celelalte orașe mai mici la Marea Galileii - sunt de întîlnit  numai oameni slugarnici mizeri!“
        Spun toți: „Aici vei face tu foarte bine la aceasta și nouă tuturor ne va fi o mare bucurie, de a-ți putea sluji într-adevăr ție ca superior al nostru! Pentru că aici nu mai este comisă nici o înșelare, nu este vîndut nici un gunoi de templu și nu sunt tîrguiți boi, vaci, viței și oi în casa de rugăciune; ci casa noastră mică de rugăciune este încă ceea ce trebuie ea să fie și în sinagogă nu sunt făcute schimburi!
        În casa noastră mică de rugăciune nu arde, ce-i drept, nici o flacără peste vreun chivot al legii, la aceasta însă cu atît mai mult și într-adevăr vie în inimile noastre și aceasta îi este lui Dumnezeu mai mult bineplăcut decît toată slujirea templului la Ierusalim, în spatele căreia nu mai arde nici o scînteie de adevăr; și se adeverește la templu, ceea ce Dumnezeu a vorbit prin gura proorocului Isaia, cînd a vorbit: ‘Iată, poporul Mă cinstește cu buzele sale, dar inima lui este departe de Mine!’ Este această falsitate a Ierusalimului doară totuși lesne de înțeles! Nu împodobesc preoții an de an mormintele adeseori false ale proorocilor, în timp ce aceștia au fost omorîți cu pietre de părinții lor? Și acționează cumva altfel cei care trăiesc acum? O nu, ei pășesc înaintașilor lor răi exact în urmele de picioare! Pe Zaharia l-au ucis între altarul jertfei și sfînta sfintelor și lui Ioan a rînduit Irod să i se taie capul de pe trup! Spune, ce fel de slujitori ai Domnului sunt într-adevăr aceștia? Noi ți-o spunem foarte deschis: Aceștia sunt slujitori ai lui Satana, dar veșnic niciodată slujitori ai lui Dumnezeu! Din fericire se află ei în mîinile noastre, ceea ce știu ei foarte bine; de aceea ne și lasă ei fain teferi!
        Dacă ei l-ar invita însă pe unul sau pe celălalt dintre noi așa de prietenos la Ierusalim la vreo oarecare sărbătoare, suntem noi atunci totdeauna așa de îndrăzneți, de a nu accepta invitația în nici un caz și așteptăm mai cu drag aici moartea naturală, decît ca să căutăm și după una artificială cumva în toată cinstea în încăperile secrete din jurul templului! Crede-ne, atîta de deștepți ca domnii din templu suntem și noi și mirosim prăjeala deja cu mult înainte, ca aceștia s-o pună la foc! De aceea, ține-te tu numai tare frumos de noi și nu vei pierde absolut nimic!“
        Spune Korah: „Acum sunt deja pe deplin lămurit în privința voastră, ceea ce îmi este foarte pe plac; dar templul să se bucure de prieteniile felurite, pe care noi i le vom arăta la ocazii bune!“
        Spune Chiwar: „știi tu, rău cu intenție nu-i vom pricinui; dar dacă el ne-ar ataca, atunci și vai de el! Pentru că materialul pentru aceasta totuși nu ne lipsește într-adevăr!“
        După aceste cuvinte ale lui Chiwar, vine bucătarul și îi invită pe toți la masa de amiază.

87. Chiwar și Korah despre trezirea Sarei de la moarte.

        Atunci cînd toți savurează destul de bine la masa de amiază cu însoțirea a tot felul de discuții duhovnicești, pășește Borus în sala de mese, îi salută pe toți, le prezintă femeia lui Sara, cu cererea, de a o nota în cărțile lor ca femeia lui legitimă, pentru că ea aparține de învățătura evreiască!
        Și Chiwar ia de îndată cartea mare de cununie și îi înscrie pe amîndoi imediat ca oameni căsătoriți  pe deplin legitim în fața lui Dumnezeu a a toată lumea!
        Dar superiorul îl întreabă pe Chiwar, dacă așa ceva ar merge aici într-adevăr, deoarece Borus este într-un mod dovedit un grec.
        Spune Chiwar: „Prietene, aici la noi merge tot și ar fi o nechibzuință, de a nu dori de a căsători o pereche de cununie, pe care Dumnezeu o cununase deja cu mult înainte!“
        Spune superiorul: „De unde știi tu, deci, aceasta?“
        Spune Chiwar: „Așa cum știu eu de chiar multe lucruri, ce nu știi tu acum nici pe departe, așa știu eu și aceasta, chiar și dacă tu încă nu ști acum aceasta! De aceea, fii acum numai foarte liniștit; pentru că aici totul se aplică altfel decît în templu!“
        Superiorul zîmbește și se mulțumește.
        Borus scoate însă imediat o pungă grea de aur din buzunarul său și achită cu aceasta taxa lui după lege, care firește că nu era nici pe departe atît de mare, ca ceea ce el pusese jos în punga și își luă apoi de îndată rămas bun.
        Atunci cînd Borus părăsește sala de mese, ridică superiorul punga și spune: „Acestea sunt doară peste cinci livre de aur sub înfățișarea bucățiilor celor mai curat stanțate ale lui Augustus, - sunt de asemenea și unele Tiberiuse printre ele! Așa se obișnuiește, deci, asta aici? În templu ar fi o livră de aur deja o dare de cinste!“
        Spune Chiwar: „Asemenea dări nu sunt aici rarități; dar Borus, după Iisus într-adevăr primul doctor din lume, este un prea mare bărbat de cinste și la aceasta prea bogat, ca el să dorească să se arate murdar numai la o oarecare ocazie!“
        Intreabă superiorul mai departe: „Cine era, deci, femeia lui mică chiar foarte frumoasă și amabilă?“
        Spune Chiwar: „Aceasta este fiica superiorului Iair, despre care ți-am făcut deja cunoscut, că mîntuitorul miraculos Iisus a trezit-o de două ori consecutiv de la moarte.“
        Spune superiorul: „Ea a fost probabil numai într-o amețeală puternică, ceea ce nu este tocmai ceva nou la ființe atît de gingașe și încîntătoare!“
        Spune Chiwar: „Oho, dacă putrezești peste patru zile în mormînt și fiecare nas încă cît se poate de insensibil simte mirosul de cadavru numai prea bine - cum noi toți am simțit un astfel de miros numai prea agresiv în ciuda a tuturor alifiilor, cînd noi am însoțit-o la criptă și cînd am cîntat acolo cîntecele de jale - , acolo nu mai este nici o urmă de vreun leșin! Dar lui Iisus, bunului Mîntuitor, i-a fost aceasta într-un mod miraculos posibil, ce numai lui Dumnezeu singur îi poate fi posibil, s-o cheme totuși, numai cu un cuvînt, fără toate alte mijloace, de îndată iarăși înapoi în cea mai frumoasă viață; și ea este acum mai plină de viață și mai sănătoasă, decît a fost ea vreoadă în toată viața ei, - pentru că ea este încă foarte tînără și are de-abia șaisprezece ani!“
        Intreabă superiorul: „Cît de mult timp a trecut deja, deci, de cînd a fost trezită de la moarte?“
        Spune Chiwar: „Cel mult șase pînă la șapte zile! Foarte exact n-aș ști să-ți spun timpul; dar atîta este sigur, că ea a fost trezită iarăși la viață de la moarte la începutul săptămînii trecute.“
        Spune superiorul, pe deplin stupefiat de minunare: „Asta este într-adevăr ceva, ce încă n-a mai fost întîlnit pe pămînt! Acum prospețimea vioaie a femeii acesteia dragi și totuși deja ca cadavru patru zile în mormînt!? Cu adevărat, aceasta este nemaiauzit, cu condiția că voi îmi faceți cunoscut într-adevăr adevărul deplin, ceea ce eu nu mai vreau acum să pun la îndoială; pentru că această localitate pare să fie alcătuită din o grămadă de minuni!“
        Spune Chiwar: „Bineînțeles, asta este într-adevăr așa! Mai ales, însă, trage înainte de toate tocmai acest numit Mîntuitor Iisus toate atenția imaginabilă asupra Sa; pentru că înfăptuirile Sale întrec în cea mai înaltă măsură de nedescris toate și fiecare lucru, ce a fost vreodată scris de Moise despre părinții din începuturi și toate ce le știm despre marii prooroci! Pentru că aceasta nu s-a mai întîmplat încă niciodată! Nu există ție nici o boală încă cît se poate de rea, pe care El n-o vindecă îndată prin cuvîntul pur, fără să-l vadă pe bolnav sau să-l atingă! Dacă El vrea altceva, atunci se întîmplă aceasta într-o sclipire!
        Așa este de exemplu demisionarea lui Iair înfăptuită în urmă cu aproximativ patru zile și actul de abdicare prezentat înalților preoți în același moment în templu la Ierusalim doară totuși mai mult decît o minune! Pe cale naturală ar fi ajuns acest act probabil abia cu greu astăzi în mîinile înalților preoți; așa, însă, ai putut tu ajunge deja cu două zile în urmă la Capernaum și astăzi în cea mai devreme dimineață de acolo aici, - și nu s-a întîmplat la aceasta absolut de loc nici o greșeală în ceea ce privește regula și tradiția veche! Tu ești acum pe această cale cea mai minunată pe deplin cel mai superior preot din întreaga Galilee și demisionarea lui Iair se află pe deplin cu toate adăugirile și explicațiile necesare în mîinile înaltului preot la templu și toate acestea au costat unul și același moment! Astfel ne-a fost povestit de către martori credincioși, că tocmai acest Iisus a amenințat de-abia cu puține săptămîni în urmă o furtună de mare foarte imensă, - și marea și vînturile au ascultat în același moment cuvintele Mîntuitorului! Asemenea istorioare ți-aș putea relata încă mulțimi; dar, pentru moment, nu este timpul pentru acestea. S-ar putea crede acum, că acest om ar fi un mercenar al lui Satana, dacă cuvintele Sale, învățăturile și certările drăgălaș serioase nu ne-ar sfătui de mai bine!
        Eu îți spun aceasta deschis, sincer și adevărat: Minunat de neînțeles sunt faptele Lui; dar ele dispar ca fleacuri goale față de puterea cea mai minunată a cuvîntărilor și învățăturilor Sale! Acolo auzi tu adevăruri, despre care niciodată n-a visat vreun prooroc! El îți înfățișează viața unui om într-o formă, conform căreia un om nu poate avea numai nici cel mai neînsemnat dubiu, dacă sufletul lui este muritor sau nemuritor. Nemurirea îți este prezentată într-o formă așa de lipede, că tu nu poți însă nici un moment să ai dubii, că există după moartea trupului tău o veșnică trăire încontinuare a sufletului prin duhul Dumnezeiesc, care trăiește în el.
        Pe scurt, îți este ție un om acest Iisus de niște capacități așa de nedescrise, că trebui să spui cu cea mai bună conștiință: Un asemenea om n-a avut nicodată pămîntul de la Adam încoace ca locuitor al lui! Toate elementele îl ascultă, miliarde de duhuri sunt mereu gata spre a-I sluji Lui și așa am alfat eu și de la mai mulți ucenici ai Săi, că pa călătoria Lui de la Sichar la Cana în Galilea a făcut în plină amiază soarele de înadată total întunecat, dar l-a lăsat atunci în cîteva momente după aceea să strălucească iarăși așa de luminos ca înainte!
        Așa ne-au povestit Roban și mai multe mi de martori, pe care i-am cercetat, că, în Sichar, două cetăți vechi, derăpănate, vechea casă a lui Iosif și a lui Beniamin și vechea cetate Esaus, care îi aparține acum neguțătorului bogat Jairuth, le-a restaurat într-o sclipire cu cuvîntul Său în așa fel, că despre aceasta toți meșterii constructori de acolo mărturisesc deschis, că ei ar fi avut de lucru cu toată hărncia cel puțin zece ani plini pentru o asemenea restaurare a celor două cetăți vechi, dacă le-ar fi revenit o asemenea reconstrucție spre executare pe cale naturală! La aceasta, însă, n-a stat gata clădirea foarte mare într-o sclipire pentru sine singură din material tare de construcție, ci amenajată cu toate cerînțele posibile și acest lucru într-un mod așa de practic și în același timp foarte frumos, cum nu se mai poate primi așa ceva spre vedere, reieșind din mîinile constructorilor, într-adevăr niciunde pe acest pămînt!
        Tot așa mi-a povestit un anumit grec din Cana din Samaria - numele său a fost Philopold - lucruri de necrezut, cărora am trebuit eu să le dau crezare, pentru că mi-a adus aproape o mie de martori.
        Dar după părerea mea, dacă un singur om poate înfăptui astfel de lucruri, atunci eu cred că el este mai mult decît un om și mai mult chiar decît un profet! El a spus bineînțeles acum cîteva zile - eu cred că la lacul unei pescării, care se putea numi și aceasta minunată - , că aceasta ar putea înfăptui fiecare om, dacă are o credința puternică și de nedoborît. Dar după părerea mea este o astfel de credință tot atît de minunată ca cel mai mare miracol; căci o astfel de credință poate fi doar urmarea luminată a unei capacități bine știute, care conține în sine oricare reușită.
        Cine își cunoaște puterile, acela trebuie să se încreadă în ele și în conștientul său pentru efectul unei lucrări sau a unei fapte din nenumăratele sale experiențe. Dar dacă un om își întinde credința sa spre reușită mai departe decît puterile sale, atunci o astfel de credință va fi de îndată condusă de dubii, atunci cînd vede în fața sa o greutate, pentru care el nu simte nici pe departe puterea în sine ca s-o ridice pe aceasta.
        Dacă eu aș vedea în fața mea pe un drum o piatră care cîntărește mai multe livre, atunci eu nu voi avea nici o clipă dubii, în privința, că dacă eu aș vrea ca să mut piatra din drum eu nu aș putea aceasta; dar dacă pe drum se află o stîncă de mai multe mii de livre, atunci eu sunt de părere, că credința de neclintit se va clătina totuși puțin. Chiar dacă aș forța voința mea, cu siguranță că nu va folosi la nimic, pentru că îmi lipsește convingerea subiectivă, că cu o forță de ridicare pentru două sute de livre cu greu devii maestrul unei greutăți de sute de mii de livre.
        Doar că lui Iisus îi sunt toate posibile, ca unui Dumnezeu! În fața voinței Sale este tot una un munte ca și o particulă mică de praf! Pămîntul, aerul, apa, vîntul și focul îl ascultă ca și mieii pe un păstor și un fulger îl poate ghida El mai bine ca oricare țintaș care își ghidează săgeata din arcul său! - și ce reiese din aceasta? Eu te rog de aceea, ca fiind superiorul nostru să ne spui și nouă părerea ta!“

88. Părerea lui Chiwar despre templu.

        Spune superiorul: „Dacă așa stau lucrurile, la care eu însumi nu prea am dubii, atunci trebuie el ca să fie una într-un anumit fel de neînțeles cu atotputernicul Duh al lui Iehova, la fel ca și Moise sau Ilie, care ultimul dintre aceștia a putut chema focul din ceruri, care îl asculta. El a mai înfăptuit cîteva miracole, care nu au fost scrise în cronică, dar miturile se mai află în popor, cu toate că acestora nu poți să le dai prea multă crezare; dar în general ar putea să fie mult adevăr lipite de acestea!
        Chiar acest Ilie, dacă memoria mea nu mă înșală, la o ocazia a înviat o grămadă de schelete moarte de pe un cîmp de luptă și le-a dat carne, piele și păr! La o altă ocazie a secat el toate izvoarele principale ale mareului Eufrat pentru trei ani de zile și a poruncit norilor, să ocolească cerul. Doar după ce oamenii s-au căit cu adevărat, a deschis el din nou izvoarele fluviilor și a poruncit norilor, ca aceștia să apară pe firmament și să dea apă pămîntului sec! Și tot așa s-au mai povestit foarte multe ciudățenii despre profeți, dar cu timpul s-au deformat acestea cu siguranță și se spune, că chiar acest Ilie va reveni încă o dată pe pămînt, ca el să căiască oamenii prin semne mărețe, deoarece este cunoscut că acești profeți neînțeleși nu au murit niciodată, ci ei au urcat într-o caleașcă de foc spre ceruri. Prin urmare poate fi foarte ușor posibil, că acest Iisus este un purtător al duhului marelui profet și de aceea, că este într-o federeație strînsă cu puterea lui Iehova, poată înfăptui acum astfel de lucruri, care îi sunt posibile doar lui Dumnezeu!“
        Spune Chiwar: „ Părerea ta nu este deloc rea și eu aș fi aproape de acord cu tine, dacă nu aș fi văzut unule lucruri la acest Iisus cu proprii mei ochi, care îl pune în spate pe Ilie cu o jumătate de veșnicie. Tu ai vrea bineînțeles să întrebi aici și să spui: ‘Care? Cum se numesc?’ Dar eu ar trebuie să-ți mărturisesc, că pentru a-ți descrie acestea, mi-ar lipsi într-u totul cuvintele; căci acestea trebuie văzute, ascultate și simțite pe propria piele, deoarece altfel nu se pot înțelege deloc. Și eu sunt acum de părerea în fața mai multor , că acest Iisus este pur și simplu Mîntuitorul mult așteptat! Căci eu întreb pe fiecare, dacă acesta ar veni într-o altă vreme, ar putea înfăptui semne mai mărețe!? Pe lîngă aceasta se trage El într-o linie dreaptă după cronică, care ajunge pînă la bunicul lui Iosif, de la David. (Matei. 1, 1-17)
        Achim a fost tatăl lui Eliud, Eliud tatăl lui Eleazar, acesta tatăl lui Matan, acesta tatăl lui Iacov și Iacov a fost tatăl lui Iosif și acesta tatăl al lui Iisus al nostru . Mergi după această cronică mai departe înapoi și tu poți ajunge înapoi în linia cea mai dreaptă la David; așadar însă este scris, ca Mesia se va trage din David și că fiecare îl va recunoaște după faptele Sale.
         Acestui Iisus nu-I lipsește pentru aceasta după părerea mea așadar absolut nimic; descendența este autentic evidentă și fapte, ca acestea, pe care pămîntul nu le-a trăit niciodată pe suprafața lui, sunt de asemenea prezente în belșugul cel mai imens. Eu într-adevăr nu știu prin urmare, ce ne-ar putea împiedica, de a-L admite ca fiind Acela, care este El foarte evident!?
        Că templul lacom de domnie nu va accepta cu ușurință acest lucru, se poate înțelege într-adevăr ușor; dar noi ar trebui aici să nu ne mai îndreptăm deloc după templu, care, după părerea mea, este mort pe deplin și nu ne poate da în viitor nici protecție nici o înțelepciune și încă mai puțin vreo oarecare subzistență, - în afară de faptul dacă noi îi dăm mai înainte pentru un post așa de mult, că din aceasta ar putea trăi foarte bine zece oameni o sută de ani.
        Calculează tu numai suma, pe care ai plătit-o în templu pentru postul de superior cu aur și argint și tu vei găsi ușor, că banii ar fi foarte ușor suficienți și aceasta regește, pentru o sută de ani! Lasă-te însă aici împresurat de romani și cere dimpotrivă protecție templului și nu numai că nu ți se va putea da vreuna, ci nici nu se va vrea și vei fi servit cel mult, pentru cîteva mîini pline de arginți, cu alinări cu sens dublu aproximativ în forma, precum faimosul oracol din Delfi - bineînțeles pentru mult aur și argint - îi servește pe cei care întreabă, că după aceea oracolul are tot timpul dreptate, dacă celui care pune întrebarea i se întîmplă ceva bun sau ceva rău!
        Eu cunosc mulțumită lui Dumnezeu întreaga înșelăciune de acum din templu și nici nu-mi fac de aceea absolut nici o mustrare de conștiință din faptul, de a-l înșela pe acesta așa de tare precum este numai întotdeauna posibil, în oricare formă ar și fi aceasta! Pentru că, prietene, cine nu vrea să fie în acest timp foarte tare înșelat de către templu, acela trebuie să-și dea osteneala deșteaptă, să înșele el însuși templul așa de tare precum este numai întotdeauna posibil! Sau ești tu de părere, că tu vei reuși ceva în templu cu o față și cu un cuget cinstit și legitim? Oh, de aceasta să nu cumva să se mîndrească cineva! Mergi însă acolo cu o înfățișare și un cuget așa destul de șiret și eu îți garantez, că tu îi vei putea duce de nas pe templieri după bună plăcerea ta!
        Eu îmi pot aminti încă foarte bine de un anumit Bars, care era acolo un grec tăiat împrejur. El trebuie că deținea deja o avere mare, pentru că era plin de perle și diamante. Acest om îți avea o figură așa de șireată, vorbea puțin și ce spunea, era totuși așa de sigur o minciună extrem de șireată, așa cum eu mă numesc Chiwar. El a cerut însă doar o sută de livre de aur și a dat pentru acestea un sul de pergament, care avea cel mult valoarea unei jumătăți de ban. Inaltul preot a dat, ce-i drept, foarte tare din umeri; dar Bar a arătat la aceasta o mină, cum eu am s-o mai văd în viața mea cu greu vreodată iarăși pentru a doua oară și a vorbit la aceasta foarte ironic.’Hm, Aut Cezar - Aut Nihil!(‘ori Cezar ori nimic!’, ceea ce înseamnă: ori tot ori nimic), la care înaltul preot - Dumnezeu știe din care motiv - a devenit pe deplin palid și a lăsat de îndată să i se înmîneze lui Bar cele o sută de livre de aur, de care templul n-a mai primit niciodată nici măcar o greutate de un fir de păr înapoi; pentru că se lămurise de-abia după o jumătate de an, că acest Bar n-a fost nimic altceva decît un foarte șiret înșelător, care era uns cu alifii vrăjite de-ale lui Satan, pentru a putea scoate și de la înaltul preot o mie de livre de aur.
        Veneau însă pe lîngă adesea de asemenea evrei foarte cinstiți, care vroiau să se împrumute cu bani din templu pentru zăloguri bune; nimic nu primeau ei, pentru că ei se purtau mult prea cinstit și aveau și niște fețe mult prea drepte! - și astfel este principiul meu la mine constatat: Trebuie să înșeli templul, dacă nu vrei să fii înșelat tu de el! Și așa nici nu voi întreba pe veci templul, dacă Iisus ar fi Mesia făgăduit, ci el este pentru mine de asemenea fără templu! - Ce spui tu la această părere a mea?“

89. Discuție între Korah și Chiwar despre Mesia.
Satana îl provoacă pe Chiwar la luptă.


        Spune superiorul: „Prietene, eu te iubesc; pentru că un suflet așa de cinstit cum ești tu n-am mai întîlnit încă! Cu adevărat, tu ai dreptate pe deplin! Eu îl cunosc pe acest Iisus încă mult prea puțin, ca să mă pot alătura imediat pe deplin punctului tău de vedere! Dar atît de mult sunt și eu de părere: Dacă făgăduința nu este o nucă total goală, care nu s-a adeverit încă niciodată cel puțin pămîntesc istoric evident de la David încoacea - pentru că față de veșnica împărăție a lui David sunt acum romanii o dovadă contrară încă mai evidentă decît robia babiloniană, care a durat patruzeci de ani -, așa nu sunt eu deloc împotrivă, de a împărtăși cu tine credința. Dar se pune acum întrebarea numai asupra faptului, ce spuneți toți la toate acestea și ce spun preoții și fariseii ale celorlalte orașe!?“
        Spune Chiwar: „Ceea ce îți spun eu, este vocea a noastră a tuturor din acest oraș; aceia din Capernaum n-ar fi departe de aceasta în urma unei lecții dure, care le-a fost împărtășită la ocazii diverse și în ceea ce privește încă alte orașe, aceasta o lăsăm deocamdată întemeiată pe sine și îi lăsăm la iluzia lor veche pînă la o ocazie favorabilă din viitor!
        Dacă aici îți este reședința pentru viitor, atunci lasă-mă numai pe mine să port grija și Galilea se va afla în ani puțini, ca fiiind pentru sine izolată, pe deplin independentă față de templu! Galilea stă oricum scrisă în templu pe ultima foaie de pergament! Ce importanță are acum faptul, dacă noi rupem afară și această ultimă foaie? Pe romani și pe greci îi avem cîștigați pentru noi și aceasta strașnic și așa puțin ceva din milostivirea lui Dumnezeu  atotputernică și vie de asemenea și să-i fie templului foarte debusolant de acru, de a linge arbuștii noștri de isop!“
        Spune Korah, superiorul: „Eu îți dau în toate pe deplin dreptate și sunt acum de asemenea dintr-o dată convins mai mult încă decît înainte, că ai dreptate; dar să chibzuim trebuie noi întotdeauna, că arhanghelul Mihail, ca cel mai puternic al tuturor duhurilor cerești după Dumnezeu, a avut de înfruntat cu toată puterea și stăpînirea lui trei zile și nopți o luptă îndîrjită cu Satana pentru trupul lui Moise! Așadar, dacă Satana s-ar pune cu noi, cum vom dăinui noi atunci în lupta cu el?“
        Spune Chiwar: „Nu cu unul, ci cu zecemii de Satane m-aș pune eu singur, cu toate că nu sunt încă nici pe departe un Mihail! Trebuie să ai numai curaj și să-i închizi bestiei rele toate căile, așa nu realizează el nimic nici cu iadul său întreg plin de diavoli; dar dacă îi arăți o dată latura vulnerabilă, unde poate el să găsească ușor un punct de sprijin, atunci ar deveni lupta firește de o sută de ori mai grea!
        Dar așa de adevărat cum m-a făcut un Dumnezeu: un templu nu-i voi construi de aceea niciodată lui Satan și să-l tămîiez, ca el să dorească de aceea să mă lase în pace! El să vină, dacă ar pofti, să înceapă o luptă cu Chiwar și voi să fiți martori, că eu voi termina cu el în mai repede de trei zile!“
        Spune superiorul: „Prietene, tu îndrăznești mult, de a te pune ca muscă cu un leu și să-l provoci chiar strașnic la luptă, în timp ce tu ar trebui să-L rogi numai pe Dumnezeu, ca El să te scutească veșnic de urmăririle lui Satan!“
        Spune Chiwar: „Prietene, eu cunosc însă un nume și acesta este îndeajuns pentru legiuni de Satani și diavoli! Unde este el deci, dacă posedă curaj, de a intra în luptă cu mine?
        Musca este, ce-i drept, în ceea ce privește puterea un veritabil nimic față de un leu; dar, dacă musca vrea, îl pune totuși pe cel mai tare leu pe o fugă lungă de cîteva zile! Ea îl lovește zburînd în urechea lui și îi zumzăie în ureche în așa fel, că leul va fi la sfîrșit de părerea, că vîjîie cea mai tare furtună și regele animalelor o ia acuși la fuga cea mai rușinoasă!
        Și astfel nu este tocmai necesar să fii mai puternic față de cel puternic, ci aici merge înainte deșteptăciunea porivită mai presus de toate! Uite, tu însuți ai venit la noi cu o porție puternică de satanism adevărat; și iată deșteptăciunea mea eventuală a făcut de rîs această porție și tu te afli acum ca un om liber și ca un superior ales de noi în față noastră a tuturor și Satan nu ne-a putut de aceea pricinui încă nici un rău - și nu va fi în stare nici în viitor să ne pricinuiască vreunul!
        Eu știu, ce știu și pot, ce pot; dar pentru aceasta îți garantez, că Satan nu va fi în veșnicie maestrul și Domnul meu!“
        Spune Korah: „Prietene, nu vorbi prea tare; că răul ar avea ochii și urechile lui peste tot! Cu ajutorul lui Iehova și a lui Mesia al tău, mie înca prea puțin cunoscut, firește că nu ne va putea pricinui într-adevăr nimic; dar să-l provocăm nu vrem noi absolut de loc! Dumnezeu să ne păzească de vizitele sale în orice formă ar fi ele!“
        Spune Chiwar: „Bineînțeles că nici eu nu voi dori lupta, - dar nu am nici cea mai neînsemnată frică față de aceasta!“
        Cînd Chiwar a terminat de spus asemenea cuvinte, iată, a pășit atunci deodată un uriaș enorm de mare în sala de mese și s-a dus cu o mînă batjocoritor furioasă în fața lui Chiwar și spuse cu o voce asemănătoare cu tunetul, că din această cauză s-au zguduit stîlpii sălii: „Tu ești acea muscă slobodă, care vrea să  intenteze un vuiet de furtună în urechea leului? Incearcă aceasta, tu vierme nenorocit al prafului de pămînt, cum vei reuși tu bătîndu-te cu mine! Și eu pot ceva, ce ți-ar fi încă foarte necunoscut! Iată, Mesia al tău depinde numai de generozitatea mea, fiindcă pentru mine nu este așadar totuși prea onorabil, de a mă pune la o luptă cu muște; dar dacă el îmi face multe palavre, atunci rînduiesc eu foarte ușor să fie el atîrnat pe cruce și tu poți atunci să te rogi la Mesia al tău pe cruce! - Ce vrei să faci tu însă acum, dacă te rup de îndată în bucăți de mărimea prafului de soare?“
        Aici se ridică Chiwar foarte liniștit de pe locul său și îi poruncește uriașului, respectiv Satanei, cu următoarele cuvinte: „Așa cum tu, nenorocitule, ai venit înăuntru, așa vezi iarăși - și anume cu intenția serioasă, să nu mai pășești veșnic niciodată în acest sălaș sfînt - să ieși afară tocmai tot așa, căci altfel te judecă Iisus Domnul!“
        La expimarea numelui lui Iisus s-a dat uriașul imediat mai mulți pași înapoi și amenința foarte, arzînd de furie, să nu-i pomenească acest nume urît veșnic vreodată iarăși!
        Chiwar spune însă: „Eu trebuie doară să fac în urechea ta un vîjîit, ca tu să afli, cum leul fuge de o muscă care zîzîie!“ - Aici începe el iarăși: „Iisus, Fiul Celui mai înalt, să te judece și să te pedepsească! Iisus, Fiul Celui mai înalt să te alunge veșnic de aici! Iisus, Fiul Celui mai înalt, să te pedepsească pentru nenumăratele tale nelegiuiri!“
        Satan, însă, n-a mai așteptat ultima strofă, ci s-a depărtat cu un urlet de tunet.
        Aici spune Chiwar către Korah, care se zguduie încă de frică încă ca frunza în vînt: „Ai văzut tu acum, cum poți să pui leul pe fugă? De ce nu m-a făcut așadar de îndată praf? Iată, aceasta este neputința lui! Să vină el numai iarăși, dacă ar avea mîncărime și eu îți garantez pe numele a lui Iisus al meu, că el va merge o a doua oară încă mai repede afară, decît a mers el afară de această dată!“
        Spune superiorul: „Ascultă prietene, curajul tău de neînțeles îl admir peste toate măsurile și - pe toți patriarhii! - eu mă simt acum pe deplin transpus înapoi în timpurile lor minunate! Dar lasă să-ți fie totuși spus, să nu cumva să-l provoci pe Satana vreodată iarăși la o luptă nouă; pentru că el este nesfîrșit de inventiv și se spune, că poate să-și însușească toate înfățișările, chiar și cea a unui înger de lumină și eu cred, că el este într-o îmbrăcăminte blîndă, cerească cu mult mai periculos decît în aceea în care noi am avut cinstea într-adevăr a iadului să-l vedem acum!“
        Spune Chiwar: „Piatra de încercare o avem doară și la aceasta se lasă imediat de recunoscut, a cărui copil este o oarecare apariție înfățișată în oricare formă! Dar noi putem fi acum pe deplin liniștiți; fiindcă de această dată are el destul pe un timp îndelungat!“

90. Korah își amintește de Domnul de la curățirea din templul de la Ierusalim.

        După aceea îl întreabă Korah pe Chiwar, dacă Eu m-aș mai afla în oraș și dacă el n-ar putea face cu Mine cunoștință mai apropiată. Și el a vorbit mai departe și a spus: „Eu am înțeles acum pe deplin, că în Mesia al tău trebuie să se afle ceva ieșit din comun de Dumnezeiesc; pentru că în protecția Satanei el nu se află în nici un caz și numele Lui pare să-i fie Satanei cel mai mare chin! - Acestea sunt două realități, firește aflate pe calea cea mai minunat ieșită din comun, pe care eu veșnic nu le pot vreodată tăgădui și eu deduc acum cu un cuget mai liniștit, că tu ai avea dreptate și în cea mai înaltă măsură cu exclamația ‘Fiu al Celui mai înalt’ și așa doresc eu, dacă ar fi realizabil, să fac totuși cunoștință cu el. Condu-mă tu afară!“
        Spune Chiwar: „Ar fi totul potrivit și eu aș fi într-adevăr primul dispus, să te conduc afară la El; dar poporul este acum fața de tine încă puțin delicat și noi am intra prin zburdălnicia plebeii obișnuite în pericolul de a fi răniți cu o aruncătură de piatră; și concomitent se pregătește El spre plecare, așa încît nu i-ar fi pe plac de aceea cumva totuși, dacă i-am cădea ca povară! El vine însă către iarnă ori iarăși aici sau la Kis și va petrece iarna într-una din aceste localități cunoscute și noi vom primi acolo ocazie îndeajunsă, de a-L cunoaște mai îndeaproape; de aceea sunt eu de părere, ca noi să abandonăm de această dată intenția, de a-L cunoaște mai îndeaproape, pînă la iarnă.“
        Spune Korah: „Totul este adevărat, ce ai spus tu acum; dar, lăsînd aceasta deoparte, nu mă pot împotrivi dorului aprig, de a-L cunoaște personal pe acest om chiar foarte ieșit din comun, prin care este activ tot belșugul puterii Dumnezeiești, a stăpînirii și a  slavei! Sau așteaptă, îmi amintesc acum o întîmplare de la sărbătoarea paștelui din Ierusalim la templu! La sfîrșit a fost tocmai acest Iisus, care la o zi după sabat, dacă nu mă înșel, i-a alungat pe toți vînzătorii și cumpărătorii din templu și le-a răsturnat ca o furtună tuturor schimbătorilor de bani barăcile lor!? Toate animalele de vînzare au început să urle urît și fugeau în graba cea mai sălbatică din sălile de vîndut ale templului!
        Pentru că acel om, cu care am vorbit eu însumi - firește în nici un fel prietenos -, era tot galilean și se numea de asemenea Iisus și cu el au fost o grămadă de alți bărbați și femei, arătînd foarte ordinar și toată compania arăta asemenea unei companii de vagabonzi galileeni foarte obișnuiți; dar liderul or Iisus arăta pe deplin asemenea unui om, în spatele căruia este ascuns ceva neobișnuit.
        În fond și la urma urmei el nu a vorbit prea multe; dar ceea ce a vorbit, a fost profund, adevărat și plin de conținut! El a vindecat atunci în Ierusalim foarte mulți bolnavi; dar atunci cînd aceste lucruri, cred eu, - au ajuns la urechile lui Irod, care se teme foarte tare de acest Iisus, a dispărut bărbatul miraculos în noapte și pe timp de ceață din Ierusalim și noi nu am putut afla, încotro a apucat-o el. Spre Galilea nu a putut merge - imediat din Ierusalim; căci noi am fi primit de îndată știre, deoarece am trimis mulți cercetași după el.
        Cîteva zvonuri au ajuns pînă la noi despre dulgherul Iisus; dar noi nu puteam să credem, că acel om cunoscut, tăcut și simplu, care nu era format pentru a fi cercetător, da, care nu știa nici să scrie sau să citească, ar fi putut să fie același om măreț Iisus, în fața căruia mi de oameni au tremurat în fața templului din Ierusalim, ca și în fața unei judecăți dumnezeiești. Dar, dacă aici este binecunoscutul dulgher Iisus, care desăvîrșește astfel de lucrări Dumnezeiești, atunci cu siguranță că este tot acel Iisus, care a speriat întreg Ierusalimul de paște! Deci, dacă el este acela, atunci îl cunosc deja din Ierusalim și nu mai trebuie să îl plictisesc cu prezența mea!“
        Spune Chiwar: „Da, el este tot acela! Eu îl cunosc deja de mai mulți ani, cît și pe bătrînul Iosif, care a murit de aproape un an; eu nu am văzut nici cea mai mică trăsătură de ceva extraordinar la El, cu toate, - cum se povestește ici și colo - la nașterea sa, care a avut loc într-un staul din Betleem, s-au întîmplat lucruri miraculoase, cît și după aceea pînă la vîrsta de doisprezece ani. Dar de la vîrsta de doisprezece ani, s-a pierdut tot ce a fost extraordinar, cea mai mare speranță a părințiilor Săi s-a scufundat și El a rămas pînă acum, respectiv la vîrsta de treizeci de ani, pe care îi are acum, un dulgher cît se poate de simplu și lipsit de importanță!
        El a fost cît se poate de zgîrcit în cuvinte; la zece întrebări de abia că ai primit de la El un răspuns simplu; dar, în schimb, a fost tot timpul milostiv față de copii și săraci. De mai multe ori a fost văzut rugîndu-se și plîngînd - dar în surdină -, dar niciodată nu l-a văzut cineva rîzînd; companiile gălăgioase și vesele le-a ocolit El și s-a refugiat în singurătate; dar cel mai ciudat lucru a fost, că doar arareori a fost zărit în sinagogă și cu atît mai puțin la școală, care o vizita doar de cîteva ori pe an după lămuririle multe ale părințiilor Săi, dar de fiecare dată pleca de acolo vizibil supărat; dar într-o casă de rugăciuni, nu fost văzut El vreodată. Din cauza acestor ciudățenii, a fost văzut El ca fiind puțin neghiob.
        Dar la vîrsta de treizeci de ani, a dispărut El deodată din casa Sa părintească și se spune, că s-a aflat o vreme în deșertul de lîngă Bethabara, acolo unde se afla faimosul Ioan și a fost botezat de acesta. De acolo a plecat El, așa cum este El acum, plin de putere dumnezeiască, a învățat poporul despre împărăția lui Dumnezeu, a însănătoșit toți bolnavii și a vindecat pe cei stăpîniți de spiritele rele. Aceasta este pe scurt spus, povestea Sa actuală, pe care eu am alfat-o în parte de la El, dar în cea mai mare parte, am aflat-o din auzite.“
        Spune Korah: „Da, da, tu ai probabil dreptate! Această poveste în Betleem a făcut multă zarvă acum treizeci de ani; și dacă eu nu mă înșel, bătrînul Irod a comis chiar din cauza Lui acele crime hidoase împtriva băiețașilor. El însă, se spune că s-a refugiat în Egipt. - Da uite, acum înțeleg eu totul limpede! Deci, deci, acesta este tot același Iisus!? Da, la acesta trebuie să fie ceva extraordinar și cu părerea ta, tu nu poți fi departe de adevăr! Dar eu vreau totuși să-i vorbesc, înainte ca El să părăsească acest loc!“
        Spune Chiwar: „Cum vrei tu, - mie îmi este tot una! Dar înaintea noastră trebuie să meargă un crainic în oraș, căci, altfel, nu va fi prea sigur, ca noi să mergem în orașul plin de oameni; deoarece eu îi cunosc foarte bine pe nazarinienii mei!“
        Spune Korah: „Du-te și caută mai mulți crainici în grabă și lasă-i ca numele meu să fie vestit în bine poporului, căci, altfel, El va pleca mai repede de aici!“
        Chiwar trimite de îndată în oraș doisprezece crainici și aceștia îl laudă pe noul superior într-un fel atît de convingător, că, după un timp, începe poporul să jubileze și să-i pregătească daruri mici și costisitoare, cu care aceștia doresc să-l bineprimească pe noul superior în ziua dinaintea sîmbetei.
        După ce crainicii se întorc cu vestea cea bună în sinagogă, spune superiorul către Chiwar: „Acum să mergem repede afară, căci, altfel, va pleca El, - și eu aș vrea totuși să-i vorbesc!“
        Chiwar spune: „Eu sunt pregătit și se cade ca noi toți să-i facem o vizită inainte ca El să plece; dar să mergem totuși doar noi doi!“ -
        Chiwar împreună cu noul superior își încep imediat drumul. Dar cînd ei se află la cîțiva pași în afara porții orașului, îi întîmpină Borus, Iair, împreună cu nevasta sa, Sara și mama Maria și le transmit lui Chiwar și superiorului vestea cea tristă pentru aceștia, că Domnul a plecat cu o jumătate de oră înainte împreună cu cei doisprezece ucenici ai Săi și cu cei șapte ucenici ai lui Ioan care au venit.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Unique
Gazda
Gazda

Unique is offline

Joined: 13 Feb 2005
Member: #2
Posts: 359
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolele 91-95
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.4.2007, 19:21 View PostDownload Post

91. Prietenii lui Iisus la Borus.

        Această veste îl întristează pe noul superior și el se întoarce, invitat de Borus, cu Chiwar în casa mare și aproape asemănătoare a unui palat, unde Borus se străduiește bineînțeles din răsputeri, pentru a-l servi pe noul superior așa cum se cuvine.
        L-i se mai alătură și Bab cu Roban și bineînțeles nu s-a vorbit nimic altceva în toată seara, decît de Iisus, Domnul.
        Dar în sfîrșit întreabă superiorul și spune: „Dar spuneți-mi care a fost de fapt motivul, că El, după toate, ce am auzit și am aflat despre El, nu a mai avut curajul, să rămînă aici? Căci cu totul altceva ar fi fost, dacă El ar fi trebuit să plece pentru un timp de aici din cauza slujbei Sale înalte; dar după cîte se pare, l-a determinat doar marea spaimă față Irod să părăsească aceste împrejurimi! Dar un bărbat cum este El și cum îmi este mie acum cunoscută ființă Sa, îl ascultă cerul și pămîntul, care pe lîngă toate acestea îl are pe guvernatorul roman, ca prieten intim, nu ar trebui evident să aibă în veci vreun motiv, să fugă din pricina prințului Ierusalimului!
        Într-adevăr, lucrul acesta se poate întoarce și suci; dar un lucru este cert, că nu prea arată bine pentru locuitorii pămîntului, dacă un Dumnezeu începe să se teme de un diavol și dacă El fuge de acesta! - Hm, hm, cu cît mă gîndesc mai mult, cu atît mai ciudată mi se pare această situație!
        Spuneți voi cum stau aceste lucruri, căci, altfel, va trebui să vă spun deschis, cu toate că îmi sunteți dragi, că voi împreună cu mine ne-am inșelat amarnic în privința acestui bărbat; deoarece Atotputernicul nu are într-adevăr nevoie, să se teme de un Irod, care nici măcar nu s-a gîndit încă să-L urmărească! Căci eu, ca fiind un apropiat al prințului, îl cunosc mai bine decît oricare dintre voi și știu, că îi pare deja de sute de mi de ori rău în prezent, că l-a omorît pe Ioan. Deoarece moartea subită a Ierodiadei și a fiicei ei l-a înspăimîntat pe prinț, așa că cu siguranță nu va mai încerca el vreodată în viața sa să mai omoare vreun profet!
        Iisus cu siguranță, că a avut de aceea alte motive, din cauza cărora a plecat el atît de repede de aici! Și chiar dacă cei șapte ucenici ai lui Ioan i-ar fi povestit lucruri înspăimîntătoare despre Irod, atunci întreb eu, dacă un bărbat, care știe totul de la Dumnezeu, știe cu siguranță ce noi vorbim acum, le dă oare crezare, acelora care au scormonit minciuni evidente!? Nu știe nici unul dintre voi să-mi dea un motiv mai bun pentru plecarea Sa și spre liniștea mea?“
        Spune Borus: „Dragă prietene, o mică piedică există totuși, deoarece spaima Lui ne-a pus pe gînduri ca și pe tine, cu toate că suntem convinși într-u totul, că El este Acela, pe care noi l-am recunoscut și pe care l-am acceptat. El s-a - vorbind deschis - temut și de tine și de aceea le-a dat liber celor mulți ucenici și romanilor înalți, care au poposit la El deja de nenumărate zile. Dar, cum pot vedea eu acum, nu ar fi trebuit El să aibă vreun motiv, ca să se teme de tine, deoarece tu nu ești deloc împotriva Lui; prin urmare, a avut El un alt motiv, pentru care a plecat atît de repede, decît pe acela, pe care noi trebuie să-l credem din cauza aparențelor.“
        Spune superiorul: „Spuneți-mi însă totuși, cum s-a desfășurat treaba și cum s-a comportat, înainte ca să se pregătească de plecare! Poate îmi reușește atunci, sau mai degrabă prietenului Chiwar, de a găsi un motiv rezonabil!“
        Spune Borus: „Treaba s-a desfășurat astfel: Deja dimineața îi trimisese El pe cei doisprezece ucenici ai Săi, pe care îi numește „apostoli“, afară către mare, ca ei să pregătească o oarecare corabie și probabil în același timp să culeagă informații, dacă nu s-ar afla oarecare iscoade și ucigași stabiliți trimiși de la Ierusalim. În Siberah, localitatea la vamă, care aparține unui anumit Matei, care este de asemenea un ucenic al lui Iisus, s-au întrunit ucenicii lui Iisus cu cei șapte ucenici ai lui Ioan, cu care ei se întîlniseră deja o dată și înainte - eu cred că la acea ocazie, cînd Ioan fusese deja în temniță și auzise cuvintele lui Iisus. Acești șapte ucenici le-au povestit apostolilor totul, ce se întîmplase în Ierusalim cu maestrul lor. Și în celași timp au povestit ei, cum așadar totuși foarte în secret Irod - cu toate că el le-a mărturisit deschis acelora, care îi aduseseră știrea de la Iisus, că acesta ar fi Ioan înviat din morți - ar fi trimis iscoade și ucigași, informîndu-i în așa fel încît: Dacă ar găsi ei, că presusupul Iisus este într-adevăr Ioan înviat din morți, atunci să nu-i facă nimic, ci să se reîntoarcă foarte pașnici acasă; dacă ar fi acela într-adevăr Iisus, atunci să încerce să-L omoare de îndată! Dacă le-ar reuși uciderea, atunci ar avea ei de așteptat o răsplată mare de la Irod; iar dacă nu le-ar reuși uciderea și anume de aceea, că Iisus ar fi oarecum un adevărat Dumnezeu om de neomorît, atunci ei ar avea de așteptat de la Irod aceeași răsplată și el ar deveni atunci un adept al lui Iisus cu întreaga lui suită mare! - Asemenea informație i-au adus ucenicii lui Ioan, venind încoace la Nazaret cu ucenicii lui Iisus, Iisus Domnului.
        Cînd a auzit El așa ceva, a spus atunci: ‘Prin această încercare ticăloasă să nu devină Irod veșnic vreodată ucenicul Meu! Pămîntul e mare și Eu voi găsi într-adevăr un loc încă, unde apostolii ticăloși ai lui Irod să nu Mă găsească! A venit, așadar, Fiul omului, de a deveni prin ucigași stabiliți, ceea ce este El? Nu și veșnic niciodată! Cine Mă întreabă cu unelte de ucidere în mînă, cine aș fi Eu, aceluia să nu i se dea veșnic vreodată un răspuns! Este însă oricum timpul, ca noi să plecăm de aici și așa să mergem noi și să vedem, de a cîștiga oameni pentru noi pe pămînt străin, care ne vor crede și fără unelte de ucidere împotriva vieții noastre trupești, că noi suntem ceea ce suntem!’
        La aceste cuvinte ale lui Iisus s-a întîmplat însă așadar și de îndată plecarea; pentru că El spuse: ‘Să mergem, pentru că acum vreau Eu aceasta și văd de aceea de asemenea, că și unde se află deja șase sute de asemenea apostoli ucigași irodiani împotriva Mea și anume deja foarte aproape; de aceea să ne și ducem însă imediat de aici!’ - Cu aceasta s-au pus atunci toți ai Săi și ucenicii lui Ioan la drum către Sibarah și se vor afla acum deja în largul mării!“

92. Milostivirea Domnului cu omenirea.

        Spune după aceasta superiorul: „Ah, acum are treaba o cu totul altă înfățișare! Atunci El doară nici pe departe n-a plecat la călătorie din cauza fricii, ci din înțelepciune curată, pentru a-i tăia lui Irod ca pedeapsă bine meritată fiecare ocazie, că el nu poate deveni acum încă nici mai rău, dar nici cu ușurință mai bun! Ah, aici a făcut el foarte bine și eu îl pot de aceea numai lăuda.
        Este însă acest Irod un asemenea om și în cuvîntul propriu zis, la care așa de fapt nici un om nu se pricepe bine, cum sau lucrurile cu el în privința lui. El este pe jumătate un om bun, pe ici pe colo peste măsură de bine făcător, pe jumătate însă și iarăși imediat după aceea un diavol de primă mărime! El îți face astăzi cele mai lăudabile făgăduințe într-o formă deosebită de apucătură a bunătății de inimă și mărinimie și le și îndeplinește aceluia, care vine la el acuși după făgăduință. Dar vai de acela, care l-ar aminti despre aceasta în ziua următoare; acela nu numai că nu primește nimic din toate făgăduințele, ci el este respins încă într-un mod așa de simțitor și urît jignitor, că lui îi dispare pentru a doua oară cu siguranță tot curajul, de a se apropia vreodată iarăși de el și de a-l aminti de făgăduința făcută!
        De aceea, nu este cu el de asemenea niciodată de încheiat o oarecare prietenie aleasă; pentru că acela care n-o ține cu siguranță, - acela este Irod! Și Mîntuitorul nostru măreț Iisus știe aceasta tot așa de bine ca unul dintre noi și l-a evitat de aceea pe bună dreptate; pentru că, dacă Irod s-ar fi și lămurit de o sută de ori, că Iisus ar fi imposibil de rănit, atunci aceasta ar dovedi pentru Irod totuși așa de mult ca nimic. Pentru că lui nu-i furnizează pentru mîine absolut nici o dovadă, ceea ce s-a întîmplat astăzi; pentru că acest om ori nu are nici o ținere de minte sau trăiește în asemenea doctrine, cu care doar el poate dăinui, dar pe lîngă el  vreun un alt om nu mai!
        Că el este, de altfel, o vulpe șireată, nu necesită într-adevăr vreo altă dovadă. Pentru că a șantaja taxele, înțelege el din arta, tot așa cum a rămîne romanilor datori cu arenda. Eu, însă, știu cum face el aceasta; însă despre acest lucru altă dată!
        Eu doresc însă acum totuși să aflu de la voi, dacă Mîntuitorul nostru Iisus nu va veni încă o dată iarăși la Nazaret. Nu va spus vouă tuturor nimic despre acest lucru?“
        Spune Borus: „Lucruri precise într-adevăr nu; dar eu sper, că El va petrece la noi iarna aceasta! Este firesc de asemenea posibil, că El va petrece iarna chiar în Sidon sau în Tir; dar atunci vom primi noi desigur de știre de la El și ne vom duce pe timp limitat acolo.“
         Spune mama Maria arătînd foarte tristă: „El va veni într-adevăr aici; dar desigur numai iarăși pentru cîteva zile!“
        Spune superiorul: „O mamă dragă, nu te supăra din această cauză; pentru că el nu ne va uita nici pe noi și desigur încă mai puțin pe tine!“
        Spune mama: „Aceasta n-o va face; dar pentru mine este aceasta totuși ceva trist, dacă trebuie să văd și să aflu, cum oamenii răi și orbi reneagă intenționat binefăcătorul lor veșnic cel mai mare, îl persecută și îl întîmpină aproape peste tot cu cea mai mare nemulțumire!“
        Spune superiorul: „Vezi, dragă mamă, oamenii sunt odată așa cum sunt ei și David n-a strigat pe degeaba în cea mai mare împresurare a lui: ‘O cît de la nimic folositor este ajutorul tuturor oamenilor; pentru că ei toți nu-l pot ajuta pe cel împresurat!’ De altfel, a fost acesta doară încă întotdeauna destinul trist al tuturor oamenilor mari înzestrați de către Dumnezeu cu capacități mai înalte și misterioase, că ei au fost urmăriți imediat în așa fel de oamenii ca viermii de pămînt, cum rîndunicile mici urmăresc aici zburdalnic vulturul mare și puternic. Pentru că oamenii mici vor totuși să fie mari la toată nimicnicia lor și nu pot de aceea să suporte, dacă iasă în evidență un adevărat om mare, la care ei numai prea batător la ochi trebuie să ia măsura nimicnicei lor depline!
        Uită-te la marii prooroci! Care a fost destinul lor pămîntesc? Totdeauna sărăcie începînd de la naștere, tot felul de lipsuri și mizerie, pizmă, persecuție și în sfîrșit chiar moartea survenită violent prin mîinile viermilor egoiști de pămînt! De ce Dumnezeu vrea întotdeauna să aibă aceasta astfel, mi-a fost un mister începînd din copilăria mea; dar experiența de tot timpul ne învață, că a fost din păcate întotdeauna așa și noi putem inteprinde împotriva acestui lucru tot așa de puțin, ca și împotriva zilei de iarnă supărător de scurte. Dumnezeu a rînduit o dată treaba astfel și noi n-o putem schimba, sperăm însă, că, în viitor, în viața cealaltă va merge aceasta mai bine!
        Fiul tău Dumnezeiesc ar avea într-adevăr putere într-o măsură mai mult decît îndestulătoare, ceea ce am auzit despre el, de a sfîrși cu o lovitură întreaga nedreptate a oamenilor lumești; că el nu face însă aceasta, putem noi doară ușor să deducem din faptul, că el fuge oarecum mai degrabă de viermele de pămînt Irod, decît să-l distrugă cu o suflare! El, care ar putea aceasta ușor, n-o face și noi n-o putem face, - și așa rămîne totdeauna vechea treaba rea cunoscută! Dacă vine el o dată încoace, atunci vreau să port cu el în această privință o convorbire foarte serioasă între patru ochi.“
        Spune Borus: „Va da însă rod puțin! Pentru că eu am fost martor la toate propunerile și ofertele făcute în această privință de îmbunătățire a lumii de către guvernatorul suprem, care este încă pe lîngă aceasta și un unchi al împăratului; dar totul a fost atunci în zadar! El a arătat foarte limpede de înțeles, ce este omenirea și cum este ea de condus și de cîrmuit pe cît se poate fără judecăți și pedepse ieșite din comun, dacă ea vrea să ajungă după aceea la determinarea veșnică din viitor dată de Dumnezeu doar prin învățătură curată și prin determinarea ei liberă foarte proprie! Guvernatorul a trebuit să-I dea, așa ca noi toți, dreptatea cea mai deplină și fără dubii și lovirea din plin de mai multe ori propusă puternic, a încetat pe deplin și de tot; și astfel te pot eu asigura deja de dinainte, că și discuția ta între patru ochi propusă își va avea căile sale negative, refuzînde!“

93. Borus vorbește despre esența omului.

        Spune superiorul: „Aceasta se va arătă de-abia în viitor; pentru că, văzut din punctul de vedere al relațiilor pămîntești, a devenit omenirea încă totdeauna mai rea, în loc să devină mai bună! Ce sunt acum Moise și toți prorocii mari? Eu v-o spun: In cercurile așa numite mai bune se rîde despre aceasta și sunt considerate, ce-i drept, fabule evlavioase, dar, pentru duhul omului, pe deplin inutile și se pune învățătura unui Pitagora și a unui Aristotel foarte înalt peste toți proorocii! O dovadă vie, că organizarea lui Iehova, atît de măreață și adevărată cît și este ea, nu atinge absolut de loc scopul la oameni, pe care ea vrea să-l atingă după cuvîntul Său!
        Ce folosesc toate relevațiile, dacă mijloacele evidente nu-i sunt lăsate pentru totdeauna, prin care este numai posibil, de a-i menține pe oameni în mereu același respect în fața relevației Dumnezeiești? Să încerce numai o pereche de părinți, de a-i educa pe copiii ei fără nuiauă și noi am afla numai prea acuși, ce fel de respect vor avea copiii nematuri în fața învățăturilor încă cît se poate de înțelepte ale părinților lor!
        De aceea, nu dau nimic pe toate învățăturile și chiar pe legi, dacă ele sunt încredințate oamenilor fără nuiauă și sabie; pentru că omul este rău din temelie și trebuie să fie biciuit spre bine de-abia cu nuiele!“
        Spune Borus: „Sunt cu tine în această privință pe deplin de acord; dar există totuși un mare Însă, pe care îl vei cunoaște de-abia atunci, cînd tu vei fi o dată învățat despre aceasta din gura Lui personală!
        Vezi, dacă avem în fața noastră un mecanism mecanic, cu care este îndeplinită o oarecare muncă, atunci ne vom minuna la început, dacă ne este însă făcut cunoscut mecanismul mai îndeaproape, atunci vom găsi imediat o grămadă de lipsuri și ne va apuca de îndată de-a dreptul pofta, să eliberăm acest mecanism de cusururile evidente. Noi ne deplasăm de aceea la maistor și îi spunem aceast și acel lucru.
        Dar maistorul va începe să zîmbească și să fie negreșit astfel în legătură cu noi și va spune: ‘Dragi prieteni, aceasta ar merge într-adevăr, - dar totuși nu merge, pentru că mașina se orientează aici după multe puncte de care trebuie foarte ținut seama! Cine a rînduit să se construiască, a făcut-o după trebuința lui; pentru această trebuință poate avea ea doar amenajarea observată, exactă și aici ar fi fiecare adăugare un cusur evindent al mașinei însăși! Mașina are nevoie să învingă doar o anume putere și nu are voie de aceea să posede vreo putere mai mare, decît aceea care îi este necesară pentru scopul anumit. Dacă i-am da să acționeze cu o putere mai înaltă, atunci țesătorul ar rupe cu ea țesătura lui cu fiecare bătaie și în această formă n-ar face vreodată nici măcar un cot de stofă. De aceea trebuie mașina să aibă exact această amenajare pe care o are pentru scopul, căruia trebuie ea să-i corespundă și fiecare lucru mai mult sau mai puțin este o greșeală a mașinii! Ah, dacă mașină va fi odată uzată prin folosirea îndelungată, de-abia atunci este timpul, de a o pune iarăși în starea aceea, în care fusese ea la început, ca ea să poată corespunde iarăși cu scopul ei.’
        Vezi, astfel ne va informa maistorul și noi doi vom trebui la sfîrșit așadar totuși să spunem nouă înșine: Maistorul are dreptate; pentru că fiecare maistor trebuie totuși să-și cunoască treaba lui evident mai bine decît așa o pereche de pseudo-maistori, cum suntem noi aici! Și aproximativ un răspuns aproape asemănător  am putea primi în această privință de la Iisus Domnul, dacă L-am întreba, cum este posibil, că oamenii alături de înțelepciunea Dumnezeiescă pot deveni totuși chiar așa de răi ca diavolii!
        Ce știm noi într-adevăr despre organizarea și structura interioară a omului? Noi putem adesea să blestemăm, unde Domnul încă mai binecuvîntează pe deplin! Pentru că nici de bine, nici de rău noi nu ne dăm seama pe deplin.
        Fiecare om încă cît se poate de bun are mai mult sau mai puțin ceva egoism în firea lui. După această proprietate a lui, este el atunci tot timpul și un judecător oamenilor împreună cu el și le consideră deja tot timpul în primul rînd și cu drag, ca fiind o greșeală, dacă comit fapte, care nu sunt în concordanță cu ideea lui de folosire pentru sine. Deoarece, însă, fiecare om gîndește pentru sine tot așa într-un mod puțin egoist, de aceea nu reiasă pe pămînt nimic altceva decît o sumedenie de judecăți strîmbe față de oamenii de lîngă noi. Aceste judecăți strîmbe produc reciproc nemulțumire, încetul cu încetul mînie, pizmă, furie și mai multe asemenea onorabilități moralicești.
        Cine altcineva este în consecință de vină la înrăutățirea oamenilor, decît tocmai oamenii înșiși? Mașina de viață se uzează, deci, de asemenea cu timpul, trebuie de aceea să fie și din timp în timp iarăși din nou reparată de către maistorul ei măreț, sau din cînd în cînd trebuie chiar din temelie formată din nou.
        Și o asemenea vreme de reparație totală pare, așadar, iarăși să fi venit după mai mult de aproape o mie de ani. După aceea vor ține oamenii iarăși de partea mai bună o bucată de timp; dar mai mult decît cel mult două mii de ani nu vor ține iarăși oamenii corectați și noi vom fi în lumea cealaltă martori cu vedere ascuțită, că se va întîmpla așa, cum eu ți-am spus acum aceasta!“
        Spune superiorul: „Așadar, eu te felicit! Tu ești un ucenic onorabil al maestrului tău! Eu văd acum deja faptul, că eu nu pot deocamdată să mă pun cu tine la întrecere în adevărata înțelepciune. Dar eu îmi voi da toată străduința, de a ajunge în scurt timp așa de departe, alături de dragul meu prieten Chiwar, ca eu să pot duce convorbiri cu tine despre asemenea lucruri; pentru că înțelepciunea actuală a templului din Ierusalim nu este aici suficientă, - ceea ce nu este tocmai o minune, deoarece înțelepciunea actuală a templului nu este de asemenea foarte veche!“

94. Trăirea împreună a prietenilor Domnului la Nazaret.

        După ce superiorul a rostit această remarcă zîmbind, au adus cîțiva cetățeni din oraș un bolnav, care deja de mulți ani suferea de nebunie. Dar pentru că era sărac, nu au avut curajul ai săi, să se adreseze unui doctor pentru a-i cere ajutorul și să-l aducă la Mine nu aveau curajul, deoarece circula mitul răutăcios: cine se lăsa vindecat de Mine, acela îi dăruia lui Beelzebub sufletul său! Într-o astfel de situație se afla și Borus, despre care se vorbea, că el a învățat de la Mine astfel de lucrări diavolești!
        Iar cînd Borus l-a văzut pe nebunul acela, care îi era deja cunoscut, împreună cu prietenii săi proști, a vorbit el aceste cuvinte către ei: „Deci, ce s-a întîmplat cu voi, de îmi aduceți acest bolnav? Ce v-a făcut el oare, că vreți să-l dați pe mîna diavolului?“
        Spun cei doi: „Domnule, noi am fost învățați mai bine și de aceea l-am adus aici la tine!“
        Spune Borus: „Cine v-a spus aceasta?“
        Spun cei doi: „Domnule, chiar aceia, care ne-au ținut mai înainte într-o astfel de prostie, legați și înodați în lanțuri și ne-au învățat aceasta!“
        Spune Borus  zîmbind puțin: „Înțeleg, înțeleg! Dar ce să fac eu cu acest nebun? Căci boala lui s-a agravat prin prostia voastră cea mare și nu prea va funcționa la credința voastră slabă, ca eu să-l pot vindeca pe acest om!“
        Spun cei doi: Domnule, dacă noi am fi necredincioși, nu l-am fi adus pe acest bolnav la tine!“
         Spune Borus: „Foarte bine, atunci să vedem noi, ce poate dezlănțui puterea lui Dumnezeu în om!“ - Aici se apropie Borus cu capul dezvelit de acel bolnav și spune cu voce tare: „Eu vreau, ca în numele lui Iisus, Domnului din vecii vecilor, ca tu să te însănătoșești și fii sănătos ca de acum înainte să poți umbla liber!“
        În acea clipă s-a însănătoșit nebunul și l-a lăudat pe Dumnezeu, că le-a dăruit oamenilor o astfel de putere.
        Borus însă l-a lăudat și el cu voce tare pe Dumnezeu, le-a dăruit celui vindecat și prieteniilor săi multe lucruri și le-a dat acestora de mîncare și de băut, ce se afla pe masa oaspeților.
        Atunci s-a apropiat superiorul de Borus și a spus: „Într-adevăr, aceasta nu aș fi căutat eu în tine! Că este în numele lui Iisus o putere extraordinară, în fața căreia, cum am putut vedea eu, au chiar și forțele iadului un respect măreț, am putut privi eu astăzi în sinagogă; dar că în fața acestui nume se apleacă și toate bolile trupești, de orice fel ar fi ele, acest lucru au văzut ochii mei doar în această clipă. Într-adevăr, în spatele acestui Iisus trebuie să se afle mai mult decît un profet asemănător cu Elisei; căci după cunoștințele mele nu a fost niciodată vindecat vreun om doar prin rostirea numelui său! Dar despre acest nume, dragi prieteni, vom mai avea noi împreună multe de vorbit!“
        După aceste cuvinte, a mers superiorul la acel vindecat și l-a întrebat, dacă acesta se simte într-u totul sănătos!?
        Răspunde cel vindecat: „Așa de sănătos cum sunt eu acum, nu am fost pînă acum niciodată în viața mea, - și eu am deja cinzeci de ani, deci prin urmare sunt vindecat!?“
        Superiorul îl felicită și îi dăruiește lui o monedă frumoasă de aur.
        Dar cel vindecat o împinge din fața sa cu aceste cuvinte: „Stăpînule, aici în Nazaret există alții care sunt cu mult mai săraci, - dăruiește-le acelora! Eu pot lucra acum și aceasta este pentru mine o bogăție suficientă!“
        Spune superiorul: „Aceasta înseamnă că un om să nu fie egoist! Într-adevăr aceasta nu aș fi bănuit eu la tine! Deci, eu sunt superiorul sinagogii din Nazaret și din întreaga Galilee și eu voi rezida aici și nu în Capernaum; de aceea mă vei găsi tu atunci cînd vei fi la ananghie!“
        Spune cel vindecat: „Oameni buni nu există prea mulți și de aceea trebuie ca fiecare sărac să-i țină minte pe aceia, dacă el se află la ananghie! Eu îți mulțumesc pentru această ofertă; atunci cînd voi fi eu la strîmtoare, voi veni la tine.“
        După aceste cuvinte se ridică cei trei, cel vindecat împreună cu cei doi care l-au condus, îi mulțumesc lui Borus și superiorului și pleacă binedispuși spre casă. Casa lor închiriată se afla la cîteva sute de pași depărtare de oraș, aproape de casa Mea, care se afla și ea în afara orașului Nazaret, exact la ieșirea opusă.
        După această întîmplare în casa lui Borus se mai vorbește mult despre aceasta și toți cei prezenți acolo merg doar după miezul nopții să se odihnească; mama Maria însă rămîne un timp în casa lui Borus, unde este bine îngrijită și consolată. Dar toate treburile casei sunt rezolvate de cei doi frați ai Mei mai în vîrstă, care au rămas acasă și Borus le dă totul, ce le este necesar acestora. Și așa trăiesc prietenii Mei din Nazaret bine în absența Mea personală și se ocupă zilnic cu Mine, cu învățăturile și cu faptele Mele, pe care ei le-au văzut cu ochii lor.
        Noul superior însă verifică totul cu mare atenție, dar tot timpul este convins de contrariul; căci și el face parte din acei oameni, care a doua zi iau totul ușor, ce au trăit ei cu o zi înainte și uită ceea ce au promis. Și așa aveau Chiwar și Roban în fiecare zi o nouă misiune cu omul, care în rest era foarte bun și care tot timpul intenționa, să fie drept și sever în acțiunile sale, dar la aceasta se clătina totuși în permanență între dreptate și nedreptate; deoarece el întreba veșnic ce este de fapt ‘dreptatea’.
        Și dacă de o mie de ori i s-a dovedit pe degete, că adevărata dreptate nu constă în nimic altceva decît în faptul că omul să trăiască după legile lui Dumnezeu, atunci înțelegea el acest lucru foarte bine astăzi; dar a doua zi venea cu o mie de motive rezonabile, că deseori îi era greu lui Chiwar, să-i dea superiorului un răspuns bun la întrebările acestuia. Și Chiwar a înțeles acum, de ce i-am spus Eu, ca să fie atent cu acest superior, deoarece mult timp nu va fi un om de încredere.
        Dar ce îl preocupa cel mai mult pe superior, era puterea numelui Meu. Dacă de multe ori era de nesuportat, atunci îl îndrepta Chiwar cel mai ușor în numele Meu. Borus avea însă cel mai mult grijă de acesta și îl menținea cel puțin pentru cîteva zile pe drumul cel bun, așa ca el să creadă cu tărie în numele Meu.
        Cu aceasta este spus totul, ce au făcut nazarinienii după plecarea Mea și acum să trecem din nou la Mine Însumi și la ceea, ce am înfăptuit și am învățat după acea seară din Nazaret în care am plecat și încotro am mers și cum am ajuns Eu acolo.

95. Miracolul mîncării și a vindecării la acei cinci mi de oameni în deșert.
Ev,Matei. 14, 13-24.


        Atunci cînd Eu - cum s-a mai menționat deja - am auzit de la ucenicii lui Ioan, care au sosit la Mine, ceea ce Eu cu siguranță am știut deja mai devreme - căci altfel nu aș fi trimis toți oaspeții de lîngă Mine, de dimineață -, am părăsit de îndată Nazaretul și am mers cu cei doisprezece ucenici spre Sibarah la mare și de acolo am urcat imediat într-un vas care ne-a dus în apropiere de Bethabara. În vas mi-au povestit chiar ucenicii, ce au înfăptuit și au învățat în acea zi, iar pentru aceasta Eu i-am lăudat.
        Atunci cînd noi am ajuns la destinația noastră, le-am poruncit Eu uceniciilor, să rămînă singuri în vas și am coborît singur pe țărîm, însoțit de doar cîțiva ucenici și am mers spre deșert pentru a căuta un loc, unde Eu aș fi putut să stau cîteva zile și unde aș fi putut sta în siguranță de acuzațiile lui Irod.
        Dar vasul nostru a fost urmat de alte vase mai îndepărtate și de mai multe corăbii, iar prin aceasta s-a aflat cu ușurință locul Meu de poposire și aceasta cu atît mai ușor, pentru că nu aveam nici pe departe intenția, să Mă ascund de omenirea care necesita atîta ajutor.
        Nu a durat o zi în deșert, cînd din toate părțiile au apărut oameni, venind din cetăți, orașe și sate, pe lîngă cei opt sute de ucenici vechi, care s-au aflat în orașe și sate și au venit la Mine cu toate că Eu i-am trimis cu o zi înainte înapoi în regiunile lor.
        Dintre aceștia erau nenumărați din Cana din Galilea și din Cana în Samaria, nenumărați din Jesaira, mulți din Kis și Sibarah, din Capernaum, Horazin, Caesarea, Ghenizaret și Bethabara și m-au vestit în multe alte localități, așa că din aceste orașe și sate au venit o masă mare de oameni în parte peste mare și în mare parte prin deșert pe jos pînă la Mine, bineînțeles cu o grămadă de oameni bolnavi. Cum am spus și mai înainte, de abia că s-a crăpate de ziuă, cînd aproape o mie de călători au găsit locul Meu de poposire și l-au încercuit.
        Dar locul Meu de poposire pe care Eu l-am ales în deșert, a fost o peșteră fără vreo ieșire laterală. Acea peșteră se afla destul de sus și niște pomi au crescut aproape în jurul acesteia. În fața peșterii se afla un spațiu mare, pe care mii și mii de oameni puteau poposi liniștiți; și chiar pe acest loc s-au așezat oamenii împreună cu bolnavii lor.
        Dar pentru că ucenicii, care îmi știau așezarea, au văzut, că de peste tot se zăreau mase mari de oameni care se strîngeau din ce în ce mai mulți în jurul locului, unde Mă aflam Eu, au deveni îngrijorați din cauza Mea. Ei au lăsat vasul pe mîna celor opt pescari și au venit sus la Mine, pentru a-Mi aduce știrea, ce fel de mase de oameni veneau către Mine și că ei nu mai puteau garanta într-adevăr, dacă nu cumva se aflau printre aceștia oamenii lui Irod.
        Atunci cînd bunii și grijulii ucenici Mi-au spus această știre, pe care Eu deja o cunoșteam, am ieșit Eu afară din acea grotă și m-am uitat la acea masă de oameni, care m-a rugat cu lacrimi în ochi, ca Eu să-i însănătoșesc pe cei bolnavi.
        Și Eu i-am vindecat într-o clipă pe toți cei bolnavi (Matei14, 14) , cît și pe toți, care se aflau pe drumul lung înspre Mine. Bineînțeles că nu a existat un sfîrșit pentru laudă și slăviri. Pînă spre seară tot au apărut oameni, cu toate că bolnavii lor au fost vindecați pe drum, ca ei să-Mi mulțumească și să-Mi aducă laudă. Locul din fața peșterei era foarte plin și ucenicii au început să fie neliniștiți; oamenii tineri s-au urcat chiar și pe pomi, ca ei să Mă poată zări mai bine.
        Dar cînd a început să se lase seara, au venit ucenicii la Mine și au vorbit: „Doamne, aici este pustie; se lasă noaptea și cum putem noi să vedem, nu are nimeni ceva de mîncare! Lasă de aceea ca poporul să meargă în orașe și în sate pentru ca ei să-și cumpere pîine și mîncare!“
        Spun Eu către ucenici: „Nu este nevoie ca oamenii să meargă la tîrguri pentru ca ei să-și cumpere de mîncare, ci dăruiți-le voi! (Matei 14, 16) Nu au nevoie decît apă ca să bea, care se află aici din belșug în izvoarele răcoritoare.“
        Spun ucenicii puțin cam mirați despre dorințele Mele: „Doamne, noi nu avem decît cinci pîini din făină de orz și doi pești prăjiți. (Matei 14, 17) Ce este aceasta pentru atît de mulți oameni?“
        Vorbesc Eu către ucenici: „Aduceți-le aici!“ (Matei 14, 18)
        Cînd ucenicii fac ceea ce Eu le-am poruncit, am chemat Eu tot poporul prezent să se așeze pe iarbă, am luat după aceea cele cinci pîini și cei doi pești, m-am uitat spre ceruri și i-am mulțumit Tatălui, am frînt pîinile și le-am dat ucenicilor și aceștia au împărțit-o poporului. (Matei 14, 19) Cei doi pești însă și puțină pîine au rămas de data aceasta pentru ucenici.
        Și toți care se aflau în acel loc, au mîncat suficient pentru a se sătura. Cei însă care nu au putut mînca totul, au strîns bucățile rămase în niște coșuri, care erau luate de către popor din obișnuință la călătorii, deoarece erau prinse cu niște curele de spate; și din resturile rămase s-au mai umplut încă doisprezece din aceste coșuri. (Matei 14, 20) Dar aceia care au mîncat au fost cinci mii de bărbați - nepus la socoteală femeile și copiii. (Matei14, 21)
        Și pentru că această hrănire a durat aproape o oră, a provocat mare mirare în popor, cum se poate bineînțeles înțelege, că poporul a decis, ca Eu să devin regele lor.
        Dar pentru că Eu am văzut acest plan, le-am poruncit ucenicilor, să se urce de îndată în vas și să vîslească înaintea Mea pe celălat țărm, pînă cînd voi trimite Eu poporul acasă. (Matei 14, 22) Aceasta am făcut Eu așa, pentru a împiedica poporul să-și ducă la bun sfîrșit planul. Deoarece unii bărbați au început să vorbească cu ucenicii, ca ei să facă aceasta în semn de recunoștință. Dar totuși nu a avut nimeni curajul să se apropie de Mine!
        Cu trimiterea uceniciilor am trimis și mijlocul poporului  și cînd ucenicii s-au dus repede pe vas pe timp de noapte, a început și poporul să renunțe din ce în ce mai mult la planul său. După plecarea ucenicilor, care se aflau deja la distanță mai mare pe mare, i-am dat cale liberă întregului popor, care a mers cu bunăvoință din acel loc.
        După aceea, M-am urcat pe un munte apropiat și m-am rugat pentru a împreuna și mai mult carnea omenească a Mea cu Tatăl. Pe vîrful acestui munte am stat Eu singur (Matei 14, 23)  și am putut chiar foarte bine să văd cu ochii omenești la lună plină, cum corabia uceniciilor, care se afla deja în largul mării, deoarece nu era prea lată, se afla de aceea la ananghie din cauza valurilor, care erau agitate de un vînt puternic și tare și erau suflate în direcția corabiei.( Matei 14, 24).
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dumnezeu este UNIC !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 2 of 5  [ 50 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !