Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

[1%]

Capitolul 170
Replica purtătorului de cuvânt al consilierilor în ceea ce priveşte noile legi. Legile lui Ohlad sunt contestate. Înţeleptul răspuns al regelui. Umilinţa – apogeul libertăţii umane.

(27 noiembrie 1843)

1. În loc să se pregătească să asculte despre ce legi este vorba, purtătorul de cuvânt al consilierilor i-a spus lui Ohlad:

2. „Asta ne-ar mai lipsi! Păstrează-ţi pentru tine legile tale stupide, inclusiv sancţiunile divine pentru cei care nu doresc să le respecte! Este suficient că suntem nevoiţi să emigrăm şi să abandonăm în favoarea ta guvernarea poporului!

3. Nici nu se pune problema ca noi să îţi recunoaştem puterea absolută acolo unde vom pleca. Mai mult decât atât, vom protesta vehement împotriva oricărei încercări de a-ţi impune puterea cu forţa!

4. Dacă există într-adevăr un Dumnezeu care te-a ajutat să urci pe vechiul tron al Hanohului, el este cu siguranţă un Dumnezeu drept şi înţelept. Un astfel de Dumnezeu nu le-ar impune niciodată creaturilor sale legi care să le transforme în nişte sclavi, în condiţiile în care ele ar trebui să se bucure de o libertate deplină pentru a se ridica la înălţimea planului creaţiei Sale.

5. O creatură liberă supusă unor legi reprezintă o contradicţie în termeni, o dezordine imanentă. Este ca şi cum ai vrea să faci din vânt prizonierul tău. Cum ar putea exista la nivelul lui Dumnezeu o astfel de contradicţie, în condiţiile în care El reprezintă de-a pururi libertatea supremă?

6. Desigur, acolo unde există mari comunităţi de oameni nevoiţi să trăiască unii lângă ceilalţi, aşa cum se întâmplă în Hanoh, burghezilor trebuie să li se impună anumite legi morale, dar singurul scop al acestora este de a salvgarda libertatea fiecărui individ în parte, cel puţin în cazul oamenilor cultivaţi. În cel al oamenilor necultivaţi, ele reprezintă o şcoală prin care trebuie să treacă pentru a putea ajunge la această libertate interioară.

7. Aşadar, într-un astfel de caz, aceste legi sunt indispensabile, căci fără ele, omul cultivat s-ar trezi în faţa fraţilor săi needucaţi la fel ca în faţa fiarelor dintr-o junglă.

8. Dacă o societate de oameni superiori se stabileşte însă într-un loc încă liber de pe acest pământ, iar aceştia ştiu foarte bine ce au de făcut, graţie cunoştinţelor lor elevate, ce rost ar avea ca ei să asculte de legile unui om pe care nu îl vor mai vedea niciodată?

9. Spune-mi, crezi că înţelepciunea supremă care se găseşte în Fiinţa divină ar putea găsi un motiv măcar pe jumătate plauzibil care să justifice o asemenea aberaţie?

10. Noi ne suntem autosuficienţi. Dacă vom considera necesar să ascultăm de nişte legi, le vom da noi înşine, fără ajutorul cuiva din afară. Atât timp cât acest lucru nu se va dovedi însă indispensabil, vom rămâne liberi şi vom trăi sub incidenţa unicei legi a prieteniei reciproc împărtăşite. Dacă vom dori să întreprindem un proiect comun, vom delibera între noi şi vom accepta ceea ce va considera majoritatea că trebuie făcut.

11. Aşadar, decizia noastră comună este să nu acceptăm nici o lege din partea ta, indiferent care ar fi ea şi contextul în care ai da-o! – Da, refuzăm cu stricteţe să ascultăm chiar şi sfaturile care ar veni de la augusta ta persoană regală!

12. Iar acum lasă-ne să plecăm, aşa cum şi noi te-am lăsat să pleci atunci când ţi-ai propus să deschizi cele două temple. Este singurul lucru pe care ţi-l cerem şi pe care îl putem accepta din partea ta!”

13. Auzind aceste cuvinte, Ohlad le-a spus consilierilor: „Amin! Adevăr vă spun: nu veţi putea părăsi acest palat până când nu vă voi îngenunchea voinţa încăpăţânată şi marele orgoliu în faţa sceptrului meu!

14. Eu cunosc foarte bine care sunt intenţiile voastre. Ştiu că vă propuneţi să răsculaţi poporul. De aceea, prima lege pe care v-o dau este să rămâneţi aici până când veţi înţelege că umilinţa este apogeul libertăţii umane.

15. Căci în cazul de faţă nu este vorba de o libertate corporală, ci de una spirituală! Esenţa acesteia este umilinţa, şi nu orgoliul şi revolta. Cuceriţi această virtute, şi vom vedea apoi în ce măsură vă vor reduce legile mele libertatea sau nu! Aşa să fie! Amin”.

[1%]

Capitolul 171
Răspunsul corect al purtătorului de cuvânt al consilierilor.

(28 noiembrie 1843)

1. După această obiecţie exprimată de Ohlad, purtătorul de cuvânt al consilierilor s-a adresat regelui şi miniştrilor săi pe un ton cât se poate de serios:

2. „Ce vrei să spui cu orgoliul şi cu dorinţa noastră de a ne revolta? Mă consideri cumva un mincinos infam şi un ticălos care ar trebui să tremure în faţa ta precum o frunză în vânt? – O, cât de tare te înşeli!

3. Chiar crezi că am intenţia să strâng o armată în afara acestui oraş, cu ajutorul fraţilor mei, pentru a te alunga de pe tronul pe care ţi l-a hărăzit Dumnezeu? O, te asigur că este ultimul lucru de care ar trebui să te temi!

4. Îţi imaginezi cumva că eu nu ştiu că ai fost uns rege chiar de Spiritul Divinităţii, care a devenit vizibil în templu şi care ţi i-a dat drept miniştri invincibili pe aceşti zece oameni înzestraţi cu puterea focului?

5. Crezi că nu ştiu ce s-a întâmplat la templu, din cauza acestor zece oameni? – O, te asigur că ştiu foarte bine, căci mi-am pus servitorii să te urmărească şi să îmi raporteze fiecare mişcare a ta!

6. De aceea, eu ştiu foarte bine ce îmi rămâne de făcut! Chiar mă consideri atât de stupid încât să mă angajez într-o luptă cu cei care le poruncesc elementelor sau să pornesc un război cu atotputerea lui Dumnezeu?

7. O, cât de mare este prostia ta! Mai bine te-ai ruga Celui care te-a uns rege să îţi ilumineze propriul creier, pentru a-i putea recunoaşte pe cei care îţi sunt fraţi atât timp cât îşi păstrează libertatea interioară, chiar dacă tu te consideri mai presus decât ei, pe tronul tău!

8. Dumnezeu i-a dat fiecăruia o raţiune, o inteligenţă şi un liber arbitru. Odată cu aceste trei calităţi, i-a dat şi trei legi primordiale: prin raţiunea sa, fiinţa umană trebuie să fie capabilă să distingă binele de rău, prin inteligenţa sa trebuie să ordoneze ce a învăţat şi să recunoască ce este pur de ce este impur, iar cu ajutorul liberului său arbitru trebuie să aleagă puritatea absolută, să o păstreze şi să acţioneze în consecinţă.

9. Nu aşa stau lucrurile? Nu este aceasta ordinea divină de care a ţinut cont Dumnezeu atunci când l-a creat pe om şi nu sunt acestea legile fundamentale pe care trebuie să le respecte acesta din urmă?

10. Ţi se pare cumva că eu mă comport diferit? Nu corespunde întru totul comportamentul meu acestor principii divine? Nu mă supun eu ordinii divine, urmând cele trei legi de aur, respectiv acţionând exclusiv ţinând cont de raţiunea, de inteligenţa şi de liberul meu arbitru, fără a mă lăsa limitat de alte legi, întrucât eu recunosc în mine legea primordială şi divină, plasând-o mai presus de orice lege a oamenilor care şi-a pierdut puritatea prin simplul fapt că a fost emisă de cineva care abuzează de ceea ce este pur şi divin în fratele său foarte evoluat, aşa cum faci tu?

11. Tu mă avertizezi împotriva orgoliului şi a revoltei, dar vreau să te întreb: care dintre noi este mai orgolios decât celălalt şi cine se revoltă cu adevărat împotriva ordinii lui Dumnezeu?

12. Tu vrei să ne vezi aplecându-ne sub povara sceptrului tău, strivindu-ne sub legile tale! Nu încalci astfel legile divine sacre care sălăşluiesc în pieptul fiecărui om cultivat şi nu faci astfel dovada orgoliului, dorind să ne vezi supunându-ne dominaţiei tale, pe noi, fraţii tăi?

13. Mai bine te-ai ruga lui Dumnezeu să îţi reveleze cele trei legi fundamentale! Abia apoi întoarce-te la noi şi spune-ne dacă legile tale sunt mai presus de acestea!

14. Învaţă mai întâi de toate să recunoşti şi să respecţi ceea ce este divin în fraţii tăi, şi abia apoi stabileşte dacă aceştia mai au nevoie, pe lângă legile divine şi vii, şi de legile tale moarte!

15. Înţelegi ce ţi-am spus? Te asigur că ţi-am vorbit în numele tuturor celor de faţă!””

[1%]

Capitolul 172
Ohlad deliberează cu miniştrii săi. Discursul încununat de succes al primului ministru adresat consilierilor.

(29 noiembrie 1843)

1. Imediat după ce purtătorul de cuvânt al celor 99 de consilieri a tăcut, Ohlad s-a întors către miniştrii săi şi i-a întrebat cum trebuie să procedeze cu un opozant atât de încăpăţânat. Trebuia oare să îl lase să plece împreună cu tovarăşii săi, fără a-i pune la curent cu îndatoririle lor stabilite de Dumnezeu, sau era de preferat să îi forţeze să le asculte prin puterea focului?

2. Cei zece miniştri i-au răspuns la unison: „Ştii foarte bine că atunci când se foloseşte de forţa Sa, Domnul îi judecă pe oameni! Dacă El ar dori ca noi să acţionăm astfel în numele Lui, cu siguranţă ne-ar transmite intuitiv voinţa Sa. Până atunci însă, singura armă care ne mai rămâne este răbdarea. De aceea, ne vom folosi de această armă până când Tatăl ceresc ne va indica o altă soluţie.

3. Răspunde la rău cu bine, la grosolănie prin rafinament, dăruieşte miere pentru fierea primită, ulei pentru oţetul primit, aur pentru sarea primită şi pietre preţioase pentru argila primită, şi astfel vei şti cum să procedezi cu acest adversar atât de puternic. Atacă-l cu propriile sale arme şi vei învinge fără nici o dificultate!”

4. Ohlad le-a răspuns: „Aveţi dreptate, acesta este drumul cel mai sigur, dar pentru a-l parcurge, ar trebui să am o limbă mai exersată! Intuiesc perfect în inima mea ce ar trebui să-i răspund interlocutorului meu atât de zelos, dar îmi lipseşte exerciţiul pentru a putea exprima în cuvinte ceea ce simt, întrucât mă exprim cu dificultate”. S-a întors apoi către unul dintre miniştri: „Tu ai atins deja un mare grad de elocvenţă, dragul meu frate. De aceea, te rog să rosteşti în locul meu câteva cuvinte bine alese, care vor reuşi cu siguranţă să înfrângă în scurt timp încăpăţânarea acestui om!”

5. Purtătorul de cuvânt al celor zece miniştri a fost de acord şi s-a adresat astfel reprezentantului celor 99 de consilieri:

6. „Ascultă, puternic reprezentant al confraţilor tăi! De ce refuzi să accepţi o învăţătură a celui despre care ştii foarte bine că a fost uns ca rege chiar de Spiritul lui Dumnezeu, în interiorul templului?

7. Tu cunoşti foarte bine puterea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu şi nu ne-ai putea impune niciodată nimic prin puterea ta, oricât de mare ar fi aceasta. De aceea, noi nu avem de ce să ne temem de tine, căci Domnul a plasat în mâinile noastre nuiaua divină. Chiar dacă întregul pământ ţi-ar veni în ajutor, tu nu ai putea face nimic împotriva noastră, după cum ştii prea bine.

8. Şi totuşi, în calitate de fraţi ai tăi, noi nu avem intenţia să vă pedepsim pe nici unul dintre voi, ci doar să vă împărtăşim o învăţătură pentru călătoria pe care doriţi să o întreprindeţi. Mai mult, vă garantăm, cu toată puterea pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu, că această învăţătură nu poate decât să vă sporească bunăstarea interioară, şi nu să v-o diminueze în vreun fel.

9. De aceea, spune-mi: chiar nu doriţi să acceptaţi aceste instrucţiuni ale noastre, care v-ar putea servi drept norme de viaţă?”

10. Purtătorul de cuvânt al consilierilor i-a răspuns: „Desigur, dacă pui astfel problema, suntem de acord să acceptăm orice fel de învăţătură, dar numai în calitate de fraţi liberi ai voştri. Refuzăm să devenim însă sclavii cuiva sub ameninţarea cu tot felul de legi şi de pedepse, chiar dacă Dumnezeu însuşi ne-ar cere acest lucru! Decât un astfel de destin, mai bine să ne distrugă prin puterea focului, împreună cu întregul pământ!

11. Pe de altă parte, suntem întru totul dispuşi să ascultăm instrucţiunile înţelepte pe care ni le propuneţi şi să le acceptăm în măsura în care suntem de acord că ele sunt pentru binele nostru.

12. Vorbiţi, aşadar, dar vă avertizez din nou: să nu aud de sancţiuni!”

[1%]

Capitolul 173
Diferenţa dintre legile moarte şi cele divine. Discursul adresat de Ohlad consilierilor.

(1 decembrie 1843)

1. Purtătorul de cuvânt al celor zece miniştri s-a întors din nou către Ohlad şi i-a spus: „Acum, frate, le poţi transmite celor 99 de consilieri voinţa Domnului. Te asigur că de această dată te vor asculta.

2. Nu le spune însă nimic despre sancţiuni, căci voinţa divină despre care doreşti să le vorbeşti şi care derivă din ordinea eternă a lui Dumnezeu va avea singură grijă de ele. Înţelegi ce ţi-am spus?

3. Oricum, o lege condiţionată de o sancţiune ar fi o lege slabă, inacceptabilă şi sterilă dacă nu ar purta sancţiunea în ea însăşi, ca o consecinţă naturală a încălcării sale. De fapt, de aceste legi se tem oamenii, şi pe bună dreptate, căci ele îi reduc întotdeauna la sclavie.

4. În ceea ce priveşte însă legile divine care derivă din ordinea eternă a lui Dumnezeu, nici unul din aceşti eroi încăpăţânaţi nu se teme de ele, după cum poţi constata. Ei nu ştiu că legile divine poartă de la bun început în ele însele sancţiunile care le sunt inerente, la fel cum orice om poartă în conştiinţa sa un spirit care îi mustră cu severitate atunci când greşesc.

5. De aceea, du-te la ei şi transmite-le voinţa divină. În acest fel, le vei transmite simultan un Ghid şi un Judecător! Haide, du-te!”

6. Ohlad a înţeles imediat ce trebuia să facă şi s-a îndreptat pe loc către consilieri, după care li s-a adresat astfel:

7. „Primul meu ministru mi-a împărtăşit decizia voastră de a mă asculta. De aceea, iau acum cuvântul în numele Domnului cerului şi al pământului, şi vă împărtăşesc pe scurt ce aşteaptă Acesta de la voi, astfel încât să vă puteţi bucura de o bunăstare temporală, iar mai târziu, de una spirituală. Vă rog aşadar să mă ascultaţi cu răbdare şi cu calm, în calitatea mea de frate al vostru.

8. Iată ce spune voinţa divină. Principala lege pe care trebuie să o cunoască şi să o respecte orice fiinţă umană este următoarea: ‚Recunoaşteţi-L pe Dumnezeu şi iubiţi-L mai presus de orice. De asemenea, iubiţi-vă fraţii şi surorile la fel de mult ca şi propria viaţă. Evitaţi plăcerile inutile ale trupului şi amintiţi-vă că nu există decât un singur Dumnezeu, iar noi ceilalţi suntem cu toţii fraţi. Dacă veţi proceda în acest fel, veţi rămâne drepţi şi puri în faţa lui Dumnezeu şi a lumii, oriunde v-aţi afla. Domnul vă va binecuvânta şi vă va conduce pretutindeni, având drept unic scop bunăstarea voastră eternă!’

9. Aceasta este ordinea divină cea mai pură, singura care permite dăinuirea acestei creaţii. Fără ea, viaţa ar fi absolut imposibilă! – Asta este tot ce am avut să vă spun!

10. Acum puteţi pleca, sau puteţi să rămâneţi aici, dacă doriţi. Din punctul meu de vedere nu contează. Dacă rămâneţi însă, va trebui să vă câştigaţi pâinea cea de toate zilele prin propriile voastre mijloace, pentru a-i degreva astfel pe cetăţenii oraşului de greaua povară a impozitelor şi a birurilor.

11. În plus, vă asigur că nu voi încerca niciodată să înlănţui prin tiranie inimile supuşilor mei, aşa cum nu mi-o înlănţui nici pe a mea.

12. Voi face eu însumi tot ce îmi va sta în puteri pentru a-mi limita nevoile, la fel şi miniştrii mei, astfel încât să uşurăm împreună viaţa concetăţenilor noştri din acest oraş, atât cât va fi posibil.

13. Dacă sunteţi dispuşi să procedaţi la fel, puteţi rămâne aici, continuând să locuiţi chiar în acest castel!”

[1%]

Capitolul 174
Răspunsul purtătorului de cuvânt al consilierilor şi obiecţiile aduse de el, bazate pe raţiune.

(2 decembrie 8143)

1. Când Ohlad a tăcut, purtătorul de cuvânt al consilierilor s-a ridicat din nou şi i-a spus: „La prima vedere, nu greşeşti deloc. La o privire mai profundă a lucrurilor însă, mă văd nevoit să te asigur că ai debitat numai prostii şi numai lucruri împotriva naturii!

2. Pentru a-ţi da seama că răspunsul pe care ţi-l dau în numele fraţilor mei nu este câtuşi de puţin rău intenţionat, doresc să-ţi aprind lumina raţiunii. Dacă îmi vei putea contracara argumentele, îţi declar anticipat că voi accepta orice lege care vine de la tine. Sunt absolut convins însă că nu vei putea face acest lucru, caz în care vom părăsi aceste locuri, cu tot cu învăţătura ta şi făcându-ţi cadou acest palat din aur!

3. În ceea ce priveşte discursul pe care ni l-ai ţinut, sfătuindu-ne să îl recunoaştem pe Dumnezeu, nu pot să-ţi spun decât un singur lucru: încearcă să iei un munte în gură şi să-l înghiţi dintr-o singură bucată! Crezi că vei reuşi?

4. Sau, încearcă să cuprinzi întreaga mare şi toate fluviile pământului într-un singur vas! Ce crezi, vei fi capabil?

5. Ei bine, imaginează-ţi-L acum pe Dumnezeu cel etern, a cărui măreţie este infinită, la fel ca şi nenumăratele Sale opere gigantice. Pune-te apoi pe tine însuţi alături de El. Tu nu eşti decât un vierme insignifiant care se târăşte prin praf, o fiinţă cât se poate de limitată. În aceste condiţii, spune-mi: cum crezi că L-ai putea recunoaşte pe acest Dumnezeu etern şi incomensurabil?

6. Crezi cumva că infinitatea Lui şi-ar găsi vreun loc în neantul tău absolut? Sau poate vrei cumva să te lauzi că îl cunoşti deja, de vreme ce încerci să mă convingi că ştii totul pe marginea acestui subiect, spre deosebire de mine!

7. Nu cumva trăieşti cu iluzia că L-ai văzut deja pe Dumnezeu în toată integralitatea Lui atunci când ţi-a apărut într-o formă vizibilă prin intermediul unui spirit care nu reprezintă decât o minusculă rază a forţei Lui desăvârşite?

8. O, cât de nebun trebuie să fii ca să poţi crede astfel de lucruri!

9. Adevăr îţi spun: cel care doreşte – prin acţiunile sau prin cuvintele sale – să îl cunoască pe Dumnezeu sau care crede că îl cunoaşte deja este cel mai mare nebun şi cel mai orgolios dintre oameni. Mi se pare că exact acesta este cazul tău, de vreme ce ne-ai recomandat să îl cunoaştem, ca şi cum ai fi convins că tu te bucuri deja de acest avantaj!

10. Nu pot decât să sper că îţi vei da seama de nebunia ta!

11. Chiar şi aceasta ar fi de înţeles într-o oarecare măsură, dar ce să mai spunem de invitaţia ‚să îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice’? Prietene şi frate, dacă ţi-ai putea înlocui capul cu al meu (deşi nu susţin că dispun eu însumi de cea mai perfectă raţiune), te-ai înfiora de propria ta prostie!

12. Vezi tu, ceea ce noi numim ‚iubire’ este adevărata forţă a fiinţei umane. Cu cât iubirea omului este mai mare, cu atât viaţa sa este mai plină de forţă. Pe măsură ce el îmbătrâneşte, iubirea lui intră în declin, iar viaţa lui se reduce în mod proporţional. Moartea echivalează cu sfârşitul acestei iubiri, şi implicit al vieţii sale. Acest lucru este din plin dovedit de existenţa de zi cu zi a tuturor oamenilor.

13. În aceste condiţii, spune-mi: câtă forţă vitală poate să existe în tine? Cu siguranţă, nu mai multă decât permite volumul trupului tău, căci nimeni nu poate trăi în afara propriei sale fiinţe.

14. Această forţă a vieţii (sau această iubire) îţi permite să intri în contact cu acele fiinţe care îţi seamănă şi care au acelaşi ordin de mărime ca şi tine. De pildă, ea îţi este suficientă pentru a satisface circa zece femei de-a lungul câtorva ani. Dacă ai încerca însă să faci acelaşi lucru cu câteva sute sau chiar mii de femei, încercând să le satisfaci măcar pentru o singură oră, tu nu ai reuşi acest lucru, chiar dacă ai face apel la întreaga ta putere. Nu ai face decât să cazi într-o epuizare totală, sufocându-te din cauza propriei tale nebunii!

15. Rezultă că fiinţa umană nu poate iubi decât ceea ce se află în limitele volumului său. Dacă cineva doreşte să depăşească aceste limite, el seamănă cu cel care, pentru a deveni înţelept, rupe toate crengile copacului cunoaşterii, nereţinând pentru el decât câteva mlădiţe nesemnificative. El nu ştie nimic şi nu este bun de nimic!

16. Iar tu ne pretinzi să îl iubim pe Dumnezeu cel infinit, ba chiar mai presus de orice altceva!

17. Cum am putea face acest lucru, te întreb? Tu chiar crezi că poţi ilumina şi încălzi pământul ţinând o torţă în mâini? Ştii foarte bine că acest lucru este imposibil!

18. Cum crezi tu că poţi cuprinde Divinitatea în pieptul tău, încălzind-o şi penetrând-o cu lumina ta, adică extinzându-ţi iubirea asupra Ei?

19. Dacă ai avea măcar un singur atom de bun simţ, ţi-ai da seama într-o singură clipă de nebunia ta şi de ceea ce ai încercat să ne convingi!

20. De aceea, te rog să dai curs obiecţiilor mele cât se poate de clare şi să preconizezi alte măsuri în ceea ce ne priveşte. Sper că nu va trebui să plătim cu capul pentru ceea ce am spus!”

[1%]

Capitolul 175
Stânjeneala lui Ohlad şi sfatul miniştrilor săi. Întreruperea dezbaterii.

(5 decembrie 1843)

1. Ohlad nu a ştiut ce să răspundă la obiecţiile purtătorului de cuvânt al consilierilor. De altfel, suferea de o incapacitate din naştere care îl împiedica să se exprime dacă avea vreun dubiu cât de mic. De aceea, îi era cu atât mai greu să îi dea replica unui adversar atât de critic ca cel de faţă.

2. Miniştrii săi au remarcat stânjeneala sa şi s-au îndreptat către el. Purtătorul lor de cuvânt i-a spus: „Ohlad, nu-ţi pierde capul pentru nimic! Vezi tu, aceşti oameni sunt la fel de orbi ca şi cârtiţele, aşa că sunt incapabili să distingă noaptea de lumina zilei. De aceea, este inutil să le mai vorbeşti.

3. Orgoliul pe care îl au datorită raţiunii şi inteligenţei lor, care îi face să creadă că pot înghesui într-un sac liberul arbitru şi iubirea, îi face incapabili să înţeleagă o învăţătură atât de elevată ca a noastră.

4. Ei seamănă cu nişte crisalide care, odată închise în coconul lor, se izolează singure de orice aport de lumină.

5. Chiar dacă, cu timpul, prind din nou viaţă şi se transformă în nişte fluturi frumoşi, ele rămân o apariţie foarte tristă! Avem în faţă o mulţime de oameni superficiali, care nu au muncit în viaţa lor şi care, la fel ca şi fluturii, îşi vântură ideile frumoase în faţa oamenilor, depunând astfel ouă din care vor ieşi în cel mai scurt timp o grămadă de omizi dezgustătoare şi extrem de distructive, care vor roade rapid toate vlăstarele vii ale vieţii spirituale!

6. De aceea, îţi propun să lăsăm aceste crisalide oarbe şi lipsite de adevărata inteligenţă să plece cât mai curând posibil. Ne va fi cu siguranţă mai bine fără ele, căci în mijlocul nostru străluceşte la ora actuală soarele etern şi viu al spiritului! Sub efectul căldurii sale, aceste crisalide s-ar putea dezvolta, depunând apoi în culturile noastre ouăle lor distructive!

7. Nu are sens să ne mai pierdem timpul cu aceşti nebuni. Cel mai bine este să-i lăsăm să plece cât mai curând posibil. Nu au decât să urmeze direcţia vântului, care îi va împinge de colo-colo. căci viermii nu cunosc decât iarba care le convine şi pe care o devorează cu aviditate!”

8. Purtătorul de cuvânt al consilierilor nu s-a lăsat mai prejos şi a spus: „Da, atât timp cât oamenii vorbesc în doi peri, ca aceştia, ei nu pot coabita sau rămâne împreună! Ei propovăduiesc umilinţa, dar sunt mai orgolioşi ca un păun cu coada desfăcută! Haide mai bine să plecăm şi fii convins că vom găsi undeva iarba care este pe gustul nostru!”

9. Oratorul din rândul celor zece miniştri i-a replicat: „Foarte bine, duceţi-vă, căci pe câmpul nostru nu creşte nici o iarbă pentru voi!

10. Oameni cărora le-am promis atâtea binefaceri dacă vor accepta să recunoască legile noastre uşoare şi care ne vorbesc pe acest ton nu au ce căuta în mijlocul nostru, căci noi ştim că Dumnezeu a organizat inima noastră la fel ca ochiul, care este mult mai mic decât imensa creaţie pe care o cuprinde cu vederea, ceea ce nu îl împiedică deloc să o contemple! Acest proces nu depinde în nici un fel de volumul său, ci exclusiv de voinţa celui care poartă în inima sa viaţa!

11. Haide, duceţi-vă, căci nu mai aveţi ce căuta aici! Vă acordăm trei zile pentru a vă aduna toate lucrurile de care aveţi nevoie, dar nici o clipă în plus!

12. Înţelegeţi ce vă spun şi acţionaţi în consecinţă!”

[1%]

Capitolul 176
Cei 99 de consilieri îşi recunosc greşeala. Simplitatea Cuvântului Divin este piatra de care se împiedică eroul raţiunii. Recent convertitul Danel devine frate bun cu Ohlad.

(6 decembrie 1843)

1. Aceste cuvinte au avut darul de a produce o schimbare majoră în starea de spirit a consilierilor. Îndeosebi analogia dintre ochi şi inimă a avut efectul unui curent electric care le-ar fi trecut prin membre, prin vine şi prin coloana vertebrală.

2. Atins de acest fior, principalul orator din rândul consilierilor s-a întors către restul adunării şi s-a adresat astfel colegilor săi: „Fraţilor, ascultaţi-mă! Discursul puternicului mesager devenit între timp prim ministru al lui Ohlad, cel care a fost uns rege asupra noastră de către Dumnezeu însuşi, mi-a arătat eroarea gravă în care mă aflam.

3. Mi-am dat în sfârşit seama care este adevărata noastră poziţie, cu toată raţiunea şi cu toată inteligenţa noastră. Acest lucru a fost suficient pentru a înţelege că în ceea ce priveşte aspectele spirituale şi divine, suntem într-adevăr complet orbi.

4. În plus, suntem deopotrivă surzi şi la fel de proşti ca noaptea! De aceea, ar fi un act de justiţie să fim alungaţi în mod ruşinos din acest oraş în care am domnit ca nişte seniori o vreme atât de îndelungată. În ceea ce mă priveşte, acest lucru este cu atât mai echitabil cu cât recunosc că am fost întotdeauna opozantul cel mai încăpăţânat al oricărei idei cu adevărat spirituale şi divine.

5. Care dintre noi nu-şi mai aduce aminte de cei doi consilieri veniţi de pe înălţimile sacre, care au pretins că sunt muncitori, devenind în scurt timp şefi de şantier ai tuturor marilor noastre construcţii? Când ne-au părăsit, ne-au dat acelaşi sfat: să ne întoarcem feţele către Dumnezeu, unicul Domn atotputernic al cerului şi al pământului…

6. Cuvintele lor ne-au intrat pe o ureche şi ne-au ieşit pe cealaltă, îndeosebi în cazul meu. Am preferat cu toţii să îi lăsăm să plece pe aceşti oameni care au jucat un rol atât de important în viaţa noastră, mai degrabă decât să recunoaştem veridicitatea mesajului lor divin şi plin de înţelepciune!

7. De foarte mult timp, ne-am încăpăţânat să refuzăm tot ce venea de la Dumnezeu, folosindu-ne în acest scop de raţiunea şi de inteligenţa noastră. De aceea, nu merităm astăzi decât să fim alungaţi din acest oraş în ziua care ne-a fost fixată!

8. În ceea ce mă priveşte însă, eu ştiu foarte bine ce am de făcut: voi părăsi aceste locuri ca un penitent care se căieşte! Voi, ceilalţi, puteţi face orice doriţi. Fie ca voinţa nemărginită a lui Dumnezeu cel atotputernic să ne însoţească pe toţi!”

9. După acest discurs, el s-a întors din nou către Ohlad şi către miniştrii săi, rugându-i într-o manieră emoţionantă să îi ierte încăpăţânarea şi mulţumindu-le pentru că i-au făcut cunoscute aceste principii divine care au produs în el o trezire atât de profundă. După care s-a îndreptat către ieşire.

10. Ohlad i-a strigat însă din urmă: „Danel, adevăr îţi spun: acum, că te-ai schimbat atât de profund, poţi să rămâi liniştit. Căci Domnul te-a primit la pieptul Lui, de vreme ce ţi-a acordat o asemenea graţie. Cu atât mai mult te voi primi eu însumi la pieptul meu!

11. Eu nu doresc să vă izgonesc pe voi, fraţilor, ci numai încăpăţânarea voastră. Dacă sunteţi dispuşi să renunţaţi singuri la ea, nu mai are nici un rost să plecaţi din cauza păcatului vostru. Este suficient să renunţaţi la el.

12. Atunci când un frate îşi izgoneşte un alt frate, el se torturează singur. Departe de mine această intenţie!

13. De aceea, te rog, rămâi, şi convinge-i şi pe fraţii tăi să rămână; căci avem multe lucruri de făcut împreună!”

[1%]

Capitolul 177
Danel îşi convinge tovarăşii să rămână. Opoziţia lui Midehal, regele fictiv. Umilirea şi convertirea lui.

(7 decembrie 1843)

1. Fericit să audă propunerea lui Ohlad, Danel i-a promis acestuia că va face tot ce-i va sta în puteri pentru a-şi converti tovarăşii.

2. În continuare, el s-a întors către ceilalţi consilieri şi le-a vorbit despre graţia lui Dumnezeu într-o manieră atât de convingătoare încât i-a convertit pe toţi, cu excepţia unuia singur.

3. Acest ultim opozant nu era altul decât fostul rege de faţadă al consilierilor. Pus în faţa pierderii puterii sale iminente, el a simţit pentru prima oară dorinţa imperioasă de a continua să domnească asupra oamenilor.

4. Căci, în calitatea sa de rege fictiv, el se bucura de tot felul de însemne regale, care îi plăceau mai presus de orice. Iar acum era silit să abdice, fapt deosebit de dezagreabil pentru el!

5. Din toate aceste motive, el a început să se gândească ce ar putea face pentru a-şi recâştiga demnitatea pierdută.

6. Danel şi-a dat seama ce se întâmplă şi s-a pregătit să se repeadă asupra lui, dar unul din cei zece miniştri i-a spus:

7. „Este suficient că am reuşit să convertim 98 dintre voi. Să-l lăsăm în plata Domnului pe acest măgar! Căci cel care nu doreşte să îşi conducă fraţii cu ajutorul forţei naturale, morale şi spirituale, ci doar să-i domine ca urmare a orgoliului şi a dorinţei sale avide de putere, nu este decât un măgar incapabil să îşi dea seama că fraţii săi l-au demascat de multă vreme, plasând pe capul său coroana prostiei!

8. Adevăr îţi spun: trecerea timpului nu va schimba nimic în cazul acestui om, căci prostia lui este la fel de dură ca şi piatra!

9. Chiar dacă munţii s-ar face fărâme şi pământul s-ar cutremura precum frunzele unui copac în timpul furtunii, chiar dacă soarele s-ar întuneca şi stelele ar cădea pe pământ, acest om va rămâne neclintit în prostia lui!

10. Căci măgarul nu se teme de ghearele ascuţite ale tigrului, şi nici de colţii săi însetaţi de sânge. El ştie că cel care i-ar face un rău cât de mic ar muri apoi de ruşine.

11. Într-adevăr, prostia este întotdeauna respectată, chiar de către părintele răutăţii şi al minciunii, iar măgarul nu are de ce să se teamă de furia acestuia. Până şi Satan ştie ce înseamnă ruşinea, motiv pentru care nu se încurcă niciodată cu măgarii!

12. Lasă-l aşadar pe acest măgar să rămână singur pe tronul lui şi să domnească asupra muştelor şi asupra ţânţarilor dintre cei patru pereţi ai odăii sale. Îi vom pune pe capul pleşuv şi albit de vreme o coroană cât mai splendidă!

13. Iar atunci când vocea lui puternică de suveran va răsuna în interiorul palatului, repetând fără încetare aceleaşi cuvinte, le vom spune servitorilor noştri să îi ducă o masă cât mai copioasă!

14. Aşa vom face! Fie ca regele nostru să îşi petreacă tot timpul punându-şi burta la cale, dormind şi vânând muşte!”

15. Această satiră l-a scos din minţi pe falsul rege, care a început să urle din toţi bojocii.

16. Ministrul-orator l-a prins atunci de urechi şi, folosindu-se de forţa sa miraculoasă, l-a tras de ele, alungindu-le, până când au devenit nişte veritabile urechi de măgar. După care i-a spus: „Iată-ţi coroana! Îţi vei primi în scurt timp şi tronul!”

17. Aceste cuvinte au avut un efect imediat asupra regelui fictiv, al cărui nume era Midehal. El a devenit pe loc umil şi s-a convertit. Ca o pedeapsă spre aducere aminte, el a fost nevoit să îşi păstreze însă urechile de măgar încă trei ani.

18. Povestea a făcut turul întregii regiuni şi a ajuns chiar să fie relatată pe înălţimile sacre. Întreaga populaţie a aflat că regele de faţadă avea urechi de măgar, legenda transmiţându-se apoi mai departe, de-a lungul a numeroase generaţii, fiind amplificată în bună parte şi de fantezia dezlănţuită a oamenilor(2).

(2) Probabil că de aici se trage legenda grecească a regelui Midas, care avea şi el urechi de măgar. Într-o altă operă a lui Lorber, Cele trei zile petrecute de copilul Iisus la templu, apare des regele Midas şi urechile sale de măgar.

[1%]

Capitolul 178
Discursul fratern adresat de Ohlad lui Danel. Cei 110 oameni adunaţi ajung la o concluzie unanimă.

(9 decembrie 1843)

1. Ohlad s-a întors atunci din nou către Danel şi i-a spus:

2. „Ei bine, prietene şi frate, după cum vezi, s-a convertit şi Midehal, ţinând cont că ministrul meu i-a alungit urechile prin puterea lui Dumnezeu, făcând să iasă astfel în afară prostia lui interioară. Am atins astfel un prim obiectiv respectabil, în acord cu voinţa divină!

3. Mai există însă şi restul populaţiei, care continuă să zacă scufundată în întunericul cel mai deplin, deopotrivă în acest oraş cu întinsele sale cartiere şi în oraşele limitrofe, Lim, Kira, Sab, Marat, Sincur, Pur, Nias, Firab, Pejel, Kasul, Munia şi Tiral, ca să nu mai vorbim de celelalte oraşe vasale.

4. Nu depinde decât de noi să îi convertim pe oamenii din aceste oraşe şi din satele învecinate, respectiv din toate regiunile locuite de oameni. Aşa cum ştiţi cu toţii foarte bine, pretutindeni domnesc idolatria şi ateismul cel mai deplin!

5. Responsabilitatea ne revine în principal nouă, motiv pentru care avem datoria să răspândim lumina în rândul acestor oameni, cu atât mai mult cu cât noi înşine suntem cei care le-am furat-o până acum.

6. Domnul însuşi ne-a deschis calea prin intermediul teribilei furtuni de foc. Nu mai rămâne decât să ne folosim de această ocazie, folosindu-ne cu înţelepciune de ea, întru slava Celui care ne-a acordat imensa graţie de a reaprinde în noi lumina eternă a Vieţii, care era stinsă în inimile noastre.

7. Pentru a putea răspândi din nou această lumină în rândul oamenilor, va trebui să ne ducem cu toţii în templele Domnului. Acolo vom fi întăriţi şi vom obţine întreaga putere de care avem nevoie.

8. Spiritul lui Dumnezeu va coborî asupra noastră şi ne va dărui o forţă nouă. El va trezi în noi spiritul just al iubirii şi al luminii care derivă din ea. Înarmaţi cu aceste două mari calităţi, ne vom putea îndrepta către oameni, iluminându-i cu această graţie venită direct de la Dumnezeu. Asupra lor va coborî astfel un spirit nou, care va face din ei copiii dragi ai Tatălui nostru preaplin de sfinţenie, care ne-a ales în acest scop încă de la începuturile creaţiei.

9. Pregătiţi-vă aşadar pentru ziua de mâine. Scopul nostru este să pătrundem în templu înainte de răsăritul soarelui, pentru a avea apoi suficient timp la dispoziţie în vederea sarcinii sublime de a stabili o guvernare autentică a poporului în numele Dumnezeului unic care ne-a ales special pentru acest lucru, dăruindu-ne întreaga putere de care avem nevoie! Aşa să fie!”

10. După ce Ohlad a tăcut, toţi cei de faţă au izbucnit în ovaţii şi toţi consilierii, inclusiv fostul rege lor de paie, devenit între timp foarte umil, au început să îl slăvească pe Dumnezeu cu voce tare pentru că le-a dăruit un rege atât de bun şi de înţelept.

11. Cu toţii au acceptat de bunăvoie propunerea regelui, bucurându-se din toată inima că pot începe să lucreze în via Domnului.

12. Ohlad şi miniştrii săi i-au binecuvântat, după care s-au îndreptat cu toţii către vechiul castel, pe care l-au restaurat, slăvindu-L în continuare pe Domnul.

[1%]

Capitolul 179
Cei 110 se duc la templu. Marea de foc şi cuvintele de liniştire ale lui Ohlad.

(11 decembrie 1843)

1. A doua zi dimineaţa, cu două ore înainte de răsăritul soarelui, Ohlad a sosit însoţit de miniştrii săi în locul în care îl aşteptau foştii consilieri şi, spre marea sa bucurie, i-a găsit pe toţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, gata să pornească spre templu.

2. Toţi bărbaţii, toate femeile şi toţi copiii erau deja adunaţi, iar în curtea interioară, servitorii îşi aşteptau suveranul.

3. Văzând că totul era pregătit, cortegiul s-a pus în mişcare, îndreptându-se către primul templu.

4. Când numeroasa mulţime a ajuns în curtea exterioară a templului, mii de fulgere au ţâşnit din acoperişul aurit al edificiului. În acelaşi timp, cei zece miniştri le-au făcut un semn discret munţilor din apropiere, care au izbucnit instantaneu în flăcări ce s-au înălţat până la cer. Masa enormă de fum care se degaja din aceste flăcări a acoperit în scurt timp întregul cer.

5. Acest spectacol inedit a făcut o mare impresie asupra foştilor consilieri, care erau convinşi că până aici le-a fost!

6. Tremurând din tot corpul, Danel s-a apropiat de Ohlad şi i-a spus: „O, rege atotputernic, uns de Dumnezeu! Ocroteşte-ne şi nu ne lăsa să pierim într-o manieră atât de lamentabilă; căci forţa şi puterea ta sunt înspăimântătoare!

7. Cine ar putea rezista în apropiere de tine? Cine ar putea supravieţui, fiindu-ţi ţie supus? Înainte să aibă timp de respire o dată, flăcările puterii tale îl vor fi şi transformat în cenuşă!”

8. Dar Ohlad i-a răspuns: „Termină cu prostiile! Prin acest spectacol, Domnul nu doreşte altceva decât să vă demonstreze, ţie şi colegilor tăi, seriozitatea cu care abordează întreaga problemă. Dacă nu ar face acest lucru, voi nu aţi fi demni să primiţi acum atotputernica binecuvântare care vă va permite să îi ridicaţi pe oameni către lumina vieţii, care vine de la Dumnezeu!

9. De aceea, renunţă la această frică inutilă, care te face să tremuri, căci aceste flăcări nu reprezintă altceva decât venirea în forţă a lui Dumnezeu, Tatăl nostru etern şi preaplin de iubire, care vă iese în întâmpinare în focul violent al iubirii Sale infinite şi preasfinte!

10. Eu şi miniştrii mei nu am putea face niciodată aceste flăcări să ţâşnească din acoperişul templului şi din munţii învecinaţi. Numai Dumnezeu poate face acest lucru, din iubire pentru voi, pentru a vă pregăti temeinic în vederea sosirii Sale binecuvântate în interiorul templului!”

11. Aceste cuvinte au fost suficiente pentru a-l elibera pe Danel şi pe tovarăşii săi de teama lor ridicolă şi pentru a le da curajul necesar pentru a pătrunde în curtea interioară, iar apoi, după ce s-au umplut cu toţii de umilinţă şi de o iubire autentică, în interiorul templului.

12. Ohlad a deschis imediat poarta zidului dintre cele două curţi ale templului şi a pătruns în curtea interioară însoţit de întregul grup, umplut de o veneraţie dintre cele mai profunde. După ce a slăvit numele Domnului, el a intrat în interiorul templului, unde nu l-au putut urma însă decât miniştrii săi. Restul mulţimii a fost nevoită să rămână afară, căci numai cei iniţiaţi aveau dreptul să pătrundă în interiorul acestui loc sacru.