Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

[1%]

Capitolul 270
Discursul ipocrit al lui Drohuit. Satanica Agla cade în capcana întinsă de acesta. Recompensa generalului şi a lui Drohuit sunt cele două surori ale Aglei.

(4 mai 1844)

1. Când Drohuit a părut să-şi mai revină din disperarea sa prefăcută (demonstraţie care i-ar fi făcut cinste chiar şi celui mai genial actor), el s-a îndreptat cu timiditate către Agla, i-a sărutat rochia, după care l-a salutat pe Fungar-Hellan cu cel mai profund respect, spunându-i:

2. „Văzând că Gurat s-a prăbuşit într-o disperare fără margini, i-am spus pentru a-l linişti: ‚Prietene, lasă-mă să te consolez! Ai încredere în zei şi în prietenul cel mai sincer şi mai nobil pe care îl ai! Bazează-te pe iubirea celestei Agla la fel cum te-ai baza pe un bloc de marmură şi te vei convinge în curând că lucrurile stau cu totul altfel decât ţi se pare ţie, în imensa ta durere!’ Dar cuvintele mele au rămas fără nici un efect, căci el a continuat să se poarte ca un apucat.

3. După o vreme, i-am prins mâna în mâna mea şi i-am spus: ‚Prietene, rege al acestui măreţ regat, Gurat, ascultă-mă! Te înşeli în totalitate comparând caracterul nobil al celestei Agla cu caracterele noastre! Căci ea este o fiică a unui locuitor al munţilor sacri ce au fost populaţi cândva cu primii oameni de pe acest pământ, în timp ce noi nu suntem decât nişte oameni simpli, de fapt, nişte biete umbre ale umanităţii!

4. De aceea, trebuie să ne comportăm exact ca nişte umbre în raport cu Agla, căci numai ea are o natură cu adevărat umană. Noi suntem nişte sărmane umbre generate de soarele care apune şi doar ne imaginăm că avem un caracter măreţ, în timp ce prin comparaţie cu cel al Aglei nu însemnăm nimic!

5. Dacă dorim să aspirăm măcar către statutul de oameni adevăraţi, tot ce trebuie să facem este să o urmăm pe Agla ca nişte umbre, fără să ne gândim însă vreodată că ea s-ar putea coborî la nivelul nostru!’

6. După ce a auzit aceste cuvinte, Gurat s-a mai calmat întrucâtva, dar suferea încă foarte intens, aşa că a căzut în scurt timp într-o stare de tristeţe care nu părea să aibă limite. Din când în când striga: ‚Agla este inima mea, iar Fungar-Hellan capul meu! Nu mă pot lipsi de nici unul dintre ei fără a-mi pierde viaţa; şi totuşi, îmi este limpede că nu îi pot avea pe amândoi! Fie o primesc înapoi pe Agla, fie pe Fungar-Hellan!’

7. Văzând cât de deşarte au rămas eforturile mele de a-l consola, am căzut eu însumi într-o stare de melancolie profundă!”

8. Ca răspuns la acest discurs improvizat şi sută la sută mincinos, Agla s-a apropiat emoţionată de oratorul încă aparent bulversat, i-a luat mâna, i-a apăsat-o pe pieptul ei şi i-a spus:

9. „Te-ai dovedit un prieten credincios şi te-ai bucurat întotdeauna de indulgenţa mea, dar niciodată nu am bănuit până acum că ne poţi purta o asemenea fidelitate, mie, regelui şi lui Fungar-Hellan! De aceea, te voi recompensa aşa cum nimeni nu a fost recompensat vreodată până acum, în acest oraş!

10. Iată: eu mai am încă două surori, a căror frumuseţe nu este cu nimic mai mică decât a mea! Le voi chema aici şi îţi voi dărui una ţie şi pe cealaltă lui Fungar-Hellan, astfel încât eu să pot rămâne soţia lui Gurat. În acest fel, relaţia noastră de prietenie se va consolida şi nimeni nu o va mai putea rupe vreodată!”

11. Într-adevăr, această propunere a avut darul să îi satisfacă pe toţi, iar Agla a trimis de îndată mesageri în căutarea celor două surori ale ei, care locuiau încă în munţii sacri.

[1%]

Capitolul 271
Întâlnirea caravanei trimisă de Agla cu păstorii lui Mahal, tatăl reginei.

(6 mai 1844)

1. O caravană alcătuită din o mie de oameni a fost trimisă imediat în munţi, cu misiunea de a le aduce pe cele două surori ale Aglei, care se numeau Pira şi Gella.

2. La jumătatea drumului, caravana a ajuns pe o pajişte superbă pe care câţiva păstori îşi păşteau oile şi caprele, apărându-le de animalele sălbatice. Păstorii îşi construiseră colibe şi erau înarmaţi cu săbii, praştii şi suliţe.

3. Şeful caravanei l-a întrebat pe unul din păstori dacă le cunoştea pe cele două fiice ale unui oarecare Mahal, respectiv pe Pira şi pe Gella.

4. Păstorul i-a răspuns: „De unde veniţi voi şi cum se face că le cunoaşteţi pe frumoasele fete ale stăpânului nostru? De fapt, el a avut trei fiice şi doi fii, dar a fost nevoit să îl trimită pe unul din băieţi în ţinuturile de la şes, pentru a propovădui acolo penitenţa şi pentru a obţine iertarea păcatelor oamenilor în faţa lui Dumnezeu, respectiv pentru a le anunţa iminenta judecată a Domnului dacă oamenii nu doreau să se căiască. Acest fiu nu s-a mai întors însă acasă.

5. La fel ca şi în cazul lui, una din frumoasele sale fiice a dispărut fără urmă. Nimeni nu ştie ce s-a ales de cei doi. Cine ştie dacă fata nu a căzut în mâinile vreunei caravane ca a voastră, căzând astfel victimă celor de la şes! De aceea, spuneţi-ne mai întâi de unde veniţi şi cine v-a trimis aici; abia apoi vă vom comunica unde se află Pira şi Gella!”

6. Şeful caravanei i-a răspuns păstorului: „Ascultaţi-mă, cinstiţi păstori ai stăpânului vostru! Cea care ne-a trimis la voi a fost Agla însăşi, cu scopul de a le conduce la ea pe surorile sale! Agla a ajuns marea regină a ţinuturilor de la şes şi domneşte cu o putere nelimitată asupra unei jumătăţi a acestei planete! Noi înşine suntem servitorii ei. Fratele ei Waltar a murit, dar nimeni nu ştie cum. Cert este că i-am văzut capul îmbălsămat într-o urnă de cristal expusă la templul marii zeiţe Naeme”.

7. Atunci, primul păstor a spus: „Mi-am dat seama că ai spus adevărul! De aceea, puteţi rămâne aici până mâine, când Mahal va veni cu cele două fiice ale sale şi veţi putea discuta personal cu el.

8. Dacă va afla din gura voastră că Agla a devenit o mare regină a unui oraş de la şes despre care noi nu ştim nimic, va dori desigur să vă însoţească pentru a-şi vizita fiica pe care a deplâns-o atâta vreme, crezând-o pierdută pentru totdeauna!”

9. Caravana a rămas aşadar peste noapte alături de păstori, aşteptând venirea lui Mahal şi a celor două fiice ale sale, în dimineaţa următoare.

[1%]

Capitolul 272
Ritualul devoţional matinal al păstorilor. Cuvintele Celui Preaînalt care le sunt adresate. Caravana se întâlneşte cu Mahal şi cu fiicele sale.

(7 mai 1844)

1. În timpul nopţii, păstorii au fost nevoiţi să se lupte, ca de obicei, cu animalele sălbatice care i-au atacat cu violenţă. Când soarele a început să răsară, ei au căzut însă în genunchi, slăvindu-L pe Dumnezeu şi mulţumindu-i că i-a apărat şi de această dată de ferocele fiare. În final, ei L-au rugat să le acorde şi de acum înainte graţia Lui.

2. Atunci, o voce s-a auzit din cer, la fel ca un tunet, spunând: „Conduceţi această turmă bogată acasă şi închideţi-o în staulul slujitorului Meu Noe! Căci fratele său Mahal nu va mai avea nevoie de acum înainte de această turmă! El a luat astăzi decizia de a coborî împreună cu fiicele sale în ţinuturile blestemate de la şes, pentru a-şi încerca acolo norocul!

3. Noe vă va da de muncă, aşa cum îi voi indica Eu. Dacă veţi executa voinţa Mea, făcând ceea ce vă va cere Noe, nu veţi simţi mânia Mea în ziua judecăţii. Dacă veţi murmura însă executând această sarcină, în momentele din urmă îmi veţi simţi mânia şi vă veţi blestema zilele! Aşa să fie!”

4. După ce vocea a tăcut, păstorii au căzut cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu.

5. După ce s-au ridicat de la sol, şeful caravanei l-a întrebat pe unul dintre ei ce a însemnat acea voce ca un tunet şi dacă a înţeles ce spunea ea, de vreme ce toţi au ascultat-o cu atâta atenţie.

6. Păstorul i-a răspuns: „Zgomotul pe care l-aţi auzit nu a fost un tunet obişnuit, căci tunetele nu pot fi auzite atunci când cerul este perfect senin! Ceea ce aţi auzit a fost vocea lui Dumnezeu, care ne-a vorbit şi ne-a cerut să îndeplinim o anumită misiune. Ea ne-a avertizat că Mahal, cel care a fost stăpânul nostru până în prezent, va înceta să ne mai fie stăpân de acum înainte, căci se va stabili în ţinuturile blestemate de la şes pentru a-şi căuta acolo norocul. Dacă mai rămâneţi aici, îl veţi întâlni cu siguranţă, împreună cu fiicele sale!”

7. După care păstorii au început să adune turma pentru a se îndrepta către Noe şi au părăsit locul. Membrii caravanei au aşteptat până seara, dar Mahal nu a apărut.

8. Atunci, şeful caravanei a spus: „De ce am fost atât de proşti să-i lăsăm să plece pe acei păstori? Cine ştie dacă nu cumva l-au atacat pe Mahal, dacă s-au întâlnit într-adevăr cu el? Cel mai bine este să o pornim la drum, pentru a-i ieşi în cale. Poate că are nevoie de ajutorul nostru!”

9. După aceste cuvinte, caravana s-a pus din nou în mişcare, îndreptându-se către culmile muntoase.

10. După trei ore de mers, ei au zărit un întreg grup de oameni care se îndrepta către ei, în mijlocul cărora se afla Mahal, înconjurat de cele două fiice ale sale şi de fiul său. După ce au aflat cu cine au de-a face, membrii caravanei i-au povestit lui Mahal tot ce trebuia să ştie.

11. Aflând motivul venirii caravanei, Mahal şi-a concediat escorta şi a coborât vesel la şes, împreună cu străinii.

[1%]

Capitolul 273
Mahal şi caravana care îl însoţeşte ajung la templul iubirii. Marea recepţie de la palatul regal.

(8 mai 1844)

1. Drumul care cobora din munţi, aflat în stare proastă, căci era foarte rar frecventat, conducea direct către grădina zeiţelor frumuseţii şi în apropiere de templul deschis. De aceea, călătorii noştri au trebuit să treacă prin această grădină funestă şi în apropiere de edificiul cu pricina.

2. După aflarea evenimentelor care s-au petrecut în acest loc, vizitatorii templului erau mai numeroşi ca oricând. Nu-i de mirare că membrii caravanei, mânaţi de curiozitate, şi-au propus să urmeze şi ei mulţimea, pentru a vedea ce se întâmplă acolo.

3. Dar şeful caravanei i-a spus lui Mahal: „Onorate bătrân şi ilustru părinte al marii noastre regine! Ne-ar lua o oră ca să trecem prin toată această mulţime pentru a ne apropia astfel de templu! Deocamdată, nu dispunem de acest timp!

4. De aceea, mulţumeşte-te pentru moment să priveşti templul de departe. Dacă vei dori să îl vezi mai îndeaproape, o vei putea face fără probleme în compania regelui, căci atunci când apare acesta, poporul se retrage imediat şi îi face cu respect loc!”

5. Mahal s-a mulţumit cu aceste explicaţii şi a continuat să urmeze caravana.

6. Ajuns în oraş, uimirea sa nu a mai cunoscut limite. El s-a oprit în faţa fiecărui palat, scufundat într-o stare de minunare din care nu mai reuşea să iasă.

7. Cât despre copiii săi, aceştia erau de-a dreptul extaziaţi. Fiul său, pe nume Kisarell, întreba fără încetare dacă toate acele opere erau făcute de oameni.

8. Cele două fiice erau la fel de fascinate văzând toate mărfurile expuse pe tarabe şi întrebau la tot pasul cui aparţineau acele lucruri minunate şi dacă le puteau lua cu ele.

9. Şeful caravanei nu mai contenea cu explicaţiile şi a oftat uşurat atunci când, după patru ore, a reuşit să ajungă la palatul regal.

10. Când caravana s-a oprit, regele, regina, Fungar-Hellan şi Drohuit le-au ieşit în întâmpinare oaspeţilor, primindu-i cu cea mai mare amabilitate şi conducându-i în interiorul reşedinţei regale.

11. Mahal era atât de fericit datorită faptului că şi-a regăsit fiica preferată în circumstanţe atât de favorabile, după ce o plânsese atât de mulţi ani, încât nu mai putea pronunţa nici un singur cuvânt.

12. Cât despre Fungar-Hellan, acesta a început imediat să-i facă curte Pirei, pe care a plăcut-o din primul moment. El i-a pus numeroase întrebări, la care frumoasa Pira a răspuns cu toată naivitatea, fapt care l-a încântat pe general.

13. La fel, Drohuit şi-a găsit fericirea alături de frumoasa Gella.

14. La rândul ei, Agla trecea când în braţele părintelui ei, când în cele ale fratelui său, fiind incapabilă să mai spună ceva, atât de fericită era.

15. Gurat a poruncit pe loc un festin somptuos şi i-a îmbrăcat pe loc pe noii veniţi cu haine regale.

16. Aşa a fost primită această familie la Hanoh.

[1%]

Capitolul 274
Hainele indestructibile ale lui Mahal. Încăpăţânarea sa de a nu renunţa la ele.

(9 mai 1844)

1. După ce meşterii-croitori au adus hainele regale, Gurat l-a rugat pe Mahal să îşi schimbe veşmintele de muntean cu cele confecţionate dintr-o stofă mai moale.

2. Mahal şi-a amintit însă de Dumnezeu şi a spus: „Stimatul meu ginere! Eu am ajuns la o vârstă înaintată şi am supravieţuit multor regi ai ţinuturilor de la şes!

3. Fratele meu Noe a cunoscut epoca lui Lameh, iar eu pe cea a lui Uraniel, care i-a succedat lui Tubal-Cain. Au urmat apoi consiliul celor o mie şi Ohlad, care a făcut cândva parte din consiliu şi care a redeschis templul lui Lameh.

4. Această haină care îmi acoperă nuditatea mi-a folosit secole la rând şi este practic indestructibilă, căci a fost ţesută din materialul pe care li l-a dat însuşi Iehova primilor oameni de pe pământ! De câtă ingratitudine aş da dovadă faţă de Dumnezeu dacă m-aş despărţi de acest veşmânt care mi-a protejat corpul de căldură şi de frig timp de aproape cinci secole, pentru a îmbrăca acest veşmânt regal atât de moale!

5. Desigur, haina mea nu este somptuoasă şi nu are nici un fel de strălucire, dar este infinit mai preţioasă pentru mine decât toate veşmintele voastre ţesute din fir de aur şi pline de pietre preţioase! Căci veşmintele voastre se murdăresc şi trebuie curăţate, în timp ce haina pe care o port de mai bine de 400 de ani nu se murdăreşte niciodată şi îmi păstrează intactă puritatea corpului!

6. De aceea, nu voi îmbrăca niciodată o haină care se murdăreşte şi o voi păstra pe cea pe care o port, care nu numai că nu se murdăreşte, dar distruge chiar şi impurităţile corporale, asigurându-i trupului meu sănătatea de care are nevoie!”

7. Gurat s-a minunat în faţa acestei încăpăţânări şi a întrebat-o în taină pe Agla ce trebuie să facă.

8. Aceasta i-a răspuns: „Lasă-l să facă ce vrea! Eu una îl cunosc bine; dacă refuză astăzi să facă ceva, a doua zi se răzgândeşte şi face ce îi spui tu! Acum face caz de bătrânul Dumnezeu, dar după ce îi trece această fază, păcătuieşte la fel ca noi toţi!

9. Până una alta, nu mai pomeni nimic de acest subiect, dacă nu doreşti să se încăpăţâneze şi mai tare! Diseară, lasă-i însă veşmintele albe pe marginea patului, iar mâine şi le va pune din proprie iniţiativă, dacă nu direct pe piele, cel puţin deasupra hainei sale indestructibile!”

10. Gurat a întrebat-o de asemenea în secret dacă tot ce i-a povestit tatăl său despre viaţa sa de dinainte şi despre haina sa este adevărat.

11. Agla i-a răspuns: „Îl poţi crede întru totul pe cuvânt; căci avea deja 400 de ani când şi-a luat pentru prima oară o soţie! De altfel, îţi poţi da seama de acest lucru numai privindu-ne pe noi, copiii lui, care avem vârsta pe care o au bătrânii voştri, dar nu ne-am pierdut înfăţişarea de adolescenţi!”

12. „Aşa este, i-a spus Gurat. Acum îl cred întru totul! Să înţeleg că haina sa este responsabilă pentru această longevitate?”

13. Agla i-a răspuns: „Nu, adevărata cauză este bătrânul Dumnezeu, care este singurul Dumnezeu care există şi în afara căruia nu mai există nici un alt zeu! – Gata însă cu acest subiect, căci masa este deja servită! Mâine vei învăţa să o cunoşti pe adevărata ta Agla! Până atunci, să ne îndreptăm către sala de mese!”

[1%]

Capitolul 275
Mahal şi familia lui la masa regală. Mahal întreabă unde este Waltar. Răspunsul evaziv al Aglei. Mahal se îmbracă cu hainele regale.

(10 mai 1844)

1. După aceste cuvinte, întregul grup s-a aşezat la masă, în faţa unor bucate foarte sofisticate. Singur Mahal a mâncat foarte puţin, căci cerul gurii sale nu era obişnuit cu asemenea bucate, iar stomacul lui robust de muntean încă şi mai puţin.

2. În schimb, Pira şi Gella s-au desfătat pur şi simplu, căci curiozitatea le-a mânat să încerce din fiecare fel câte puţin.

3. După masă, oaspeţii s-au întreţinut cu gazdele lor şi seara a trecut repede, într-o atmosferă de prietenie şi bună dispoziţie.

4. Singur Mahal a pus o serie de întrebări legate de Waltar, la care Agla a răspuns foarte evaziv, astfel încât tatăl ei nu a înţeles nimic concret.

5. În taină, Agla a dispus trimiterea unor servitori în grădina templului pentru a ascunde capul lui Waltar, mai precis pentru a-l cimenta într-o nişă a zidului de incintă al grădinii cât mai îndepărtat posibil, sub legământul unei tăceri absolute, a cărei încălcare era pasibilă de pedeapsa cu moartea.

6. În dimineaţa zilei următoare, ordinul reginei a fost executat până la ultimul detaliu şi în cel mai mare secret, căci servitorii Aglei şi-au spus: „Trebuie să îi ascultăm cu stricteţe ordinele! Dacă nu l-a scutit nici măcar pe propriul ei frate, nu ne va scuti nici pe noi de pedeapsă! De aceea, va trebui să păstrăm o tăcere absolută!”

7. După ce s-au întors la palat, servitorii i-au explicat în detaliu Aglei ce au făcut şi cum i-au ascuns capul lui Waltar.

8. Agla i-a recompensat şi le-a poruncit încă o dată să tacă, inclusiv în faţa regelui, a lui Drohuit şi a generalului.

9. Servitorii i-au jurat pe tot ce aveau mai sacru că vor păstra tăcerea, după care au plecat la treburile lor.

10. Când toată lumea s-a reunit din nou în marea sală, cu toţii au remarcat absenţa lui Mahal.

11. Au plecat imediat să îl caute.

12. Când au intrat în camera lui, l-au găsit încercând noile sale haine regale, pe deasupra veşmântului său indestructibil.

13. Mahal a fost felicitat din toate părţile şi cu toţii s-au grăbit să îl complimenteze în sala de mese, unde îi aştepta deja un mic dejun excelent.

14. Începând din acea zi, întreaga familie venită din munţii sacri era îmbrăcată cu veşmintele regale, care le-au plăcut tuturor peste măsură.

[1%]

Capitolul 276
Fungar-Hellan le cere de soţii pe ambele surori. Generalul face un schimb cu Drohuit, care devine rege şi o obţine pe Agla drept soţie.

(11 mai 1844)

1. După masa de dimineaţă, Fungar-Hellan s-a ridicat şi i-a spus Aglei: „Agla, reprezentantă sublimă a frumuseţii feminine ideale pe acest pământ! În afară de tine, singurele care îţi egalează frumuseţea sunt surorile tale! Gella îmi place la fel de mult ca Pira şi nu reuşesc să fac o alegere între ele!

2. Ca să fiu absolut sincer cu tine, aş prefera să le iau pe amândouă de soţii, nu doar pe una singură! Dacă Drohuit mi-ar da aprobarea sa, ar găsi în mine un prieten devotat pentru totdeauna. Oricum, această decizie îi aparţine numai lui!”

3. Auzind aceste cuvinte, Agla s-a întors către Drohuit şi i-a spus la ureche: „Ai auzit ce doreşte Fungar-Hellan, dragul meu Drohuit? Care este răspunsul tău?”

4. Drohuit i-a răspuns: „Am auzit, din păcate, dar ce pot face? Tot ce pot face este să renunţ la o mireasă pe gustul meu din motive pur politice, mulţumindu-mă cu acest fruct amar şi mimând satisfacţia în faţa acestui joc murdar! Singurul lucru care m-ar putea consola în faţa acestei pierderi, o, divină Agla, ar fi certitudinea iubirii tale! În caz contrar, aş fi absolut disperat!”

5. Auzind aceste cuvinte din gura căpitanului ei preferat, care i s-au părut balsam pe rană, Agla i-a spus acestuia: „Da, Drohuit, îţi vei găsi de o mie de ori consolarea în braţele mele! Acum, du-te însă la Fungar-Hellan şi acordă-i ceea ce îşi doreşte, şi te asigur că totul se va termina cu bine!”

6. Drohuit s-a ridicat de la masă, s-a dus la general şi i-a spus: „Prietene, sincer să fiu, aştepţi foarte mult de la mine! Îmi propui să o sacrific pe aceea în schimbul căreia aş fi dispus să renunţ la o lume întreagă! Pentru a-ţi demonstra însă că tu reprezinţi pentru mine mai mult decât întreaga lume, sunt dispus să accept acest sacrificiu de dragul prietenului meu intim, mai mare şi mai puternic decât mine! În consecinţă, ţi-o cedez pe aleasa inimii mele, mânat de un elan care provine din străfundurile acestei inimi, şi te binecuvântez cu toată forţa fericirii care credeam că îmi aparţine deja!”

7. Auzind aceste cuvinte, Fungar-Hellan l-a luat în braţe pe Drohuit şi l-a sărutat, spunându-i: „Drohuit, adevăr îţi spun: acest sacrificiu îţi va aduce avantaje la care nimeni nu a visat vreodată în întreaga lume; acest lucru este la fel de adevărat cum este faptul că eu mă numesc Fungar-Hellan şi că deţin întreaga putere în mâinile mele!

8. Până atunci, îţi spun un singur lucru: Drohuit, tu eşti adevăratul rege, iar Gurat nu este decât un simplu figurant! În consecinţă, Agla îţi aparţine de drept! Lasă-l pe Gurat, care a îmbătrânit şi a devenit slab, să se bucure de luxul lui şi să reprezinte puterea regală în faţa poporului. În ceea ce priveşte însă adevărata putere, aceasta ne va aparţine nouă, mie şi ţie!

9. Aceasta este răsplata pentru datoria pe care o am faţă de tine şi pe care ţi-o acord în avans; viitorul îţi va arăta ce îţi va aduce!”

10. După aceste cuvinte, cei doi prieteni s-au îmbrăţişat încă o dată. Drohuit a fost cât se poate de mulţumit cu promisiunea primită în schimbul sacrificiului său şi a plecat imediat să o informeze pe Agla.

11. Atunci, Agla i-a luat mâna lui Drohuit, a apăsat-o la pieptul ei şi i-a spus: „Acum, dorinţa mea cea mai intimă s-a îndeplinit! Tu îmi aparţii!”

[1%]

Capitolul 277
Mahal solicită să fie informat. Răspunsul Aglei. Mahal este pus la curent cu situaţia infernală din Hanoh.

(13 mai 1844)

1. Se pare însă că la urechile lui Mahal au ajuns zvonuri legate de ceea ce se întâmpla şi de faptul că ambele fiice ale sale erau promise unui singur bărbat. De aceea, el s-a îndreptat în grabă către Agla şi i-a cerut explicaţii.

2. Agla i-a spus: „Ascultă-mă, dragul meu părinte! În munţii noştri arizi era natural ca tu să decizi dacă şi cu cine se puteau mărita fiicele tale, dar aici există o cu totul altă ordine a lucrurilor şi va trebui să fii de acord cu ceea ce decid principalii trei potentaţi ai acestui regat.

3. Unul din aceşti potentaţi este exact cel care doreşte să le ia de soţii pe fiicele tale, iar aceasta este o mare şansă deopotrivă pentru ele şi pentru mine. Al doilea potentat sunt chiar eu, fiica ta Agla, care sunt regina acestui mare oraş şi a întregului regat, iar cel de-al treilea este Drohuit, acest tânăr înalt care vorbeşte cu Fungar-Hellan, şeful suprem al marilor preoţi.

4. Încearcă să întreţii relaţii de prietenie constante cu aceşti potentaţi dacă doreşti să te bucuri de o viaţă agreabilă şi fără griji. În caz contrar, s-ar putea să te confrunţi cu mari dificultăţi, chiar dacă eşti tatăl meu! De aceea, păstrează tăcerea şi afişează o bucurie cât mai mare în faţa lui Fungar-Hellan pentru faptul că le-a ales pe ambele tale fiice pentru a-i fi soţii, căci prin această alegere, câştigi şi tu ca importanţă în această ţară!”

5. După ce a ascultat cuvintele Aglei, Mahal a început să-şi cam dea seama ce se întâmpla în această casă. Gânditor, el s-a scărpinat după urechi şi i-a şoptit cu voce joasă Aglei:

6. „Înţeleg ce vrei să spui şi voi încerca să mă integrez în acest joc murdar, dar asta numai de dragul tău! Spune-mi însă: dacă tu, Fungar-Hellan şi Drohuit sunteţi primii trei potentaţi ai regatului, la ce mai foloseşte regele? Şi ce se va întâmpla cu fiul meu Kisarell?”

7. Agla i-a răspuns: „Prietenia care îl leagă pe regele Gurat de Fungar-Hellan nu este una foarte profundă. Pe de altă parte, regele este foarte stupid! El poartă hainele regale şi mimează rolul de rege, dar nu dispune de nici o putere! Drohuit este adevăratul suveran, iar eu sunt soţia lui. În consecinţă, pe el va trebui să-l asculţi de acum înainte!”

8. Încă o dată, Mahal şi-a întrebat fiica: „Dacă aşa stau lucrurile, la ce mai foloseşte puterea lui Dumnezeu? Nu îi cereţi niciodată sfatul?”

9. Agla şi-a indicat cu degetul propria frunte şi i-a spus: „Iată, aici se află toate sfaturile lui Dumnezeu! Aceasta este partea pe care omul trebuie să şi-o dezvolte şi după ea trebuie să se ia el, caz în care acţionează cu siguranţă în conformitate cu sfaturile lui Dumnezeu, cel care l-a creat şi care i-a dăruit pentru totdeauna acest cap! – Cunoşti tu o cale mai bună?”

10. De data aceasta, Mahal a tăcut, dându-şi în sfârşit seama că în ţinuturile de jos domnea infernul cel mai deplin.

11. Cât despre Agla, aceasta s-a îndreptat glonţ către general şi a început o conversaţie de taină cu el.

[1%]

Capitolul 278
Kisarell este numit şef al gărzilor pieţei palatului. Profeţia lui Mahal. Supărarea lui Mahal cauzată de moartea lui Waltar.

(14 mai 1844)

1. Convorbirea secretă dintre Agla şi Fungar-Hellan avea drept scop numirea lui Kisarell într-o funcţie publică oarecare. Generalul i-a propus reginei să îl numească pe fratele ei şef al gărzilor pieţei palatului, post care i-ar fi deschis o mulţime de posibilităţi de avansare, care i-ar fi permis să avanseze în poziţii din ce în ce mai înalte, în cazul în care ar fi făcut dovada unui talent real.

2. Auzind această propunere, Agla s-a grăbit către tatăl ei pentru a-i împărtăşi noua veste şi i-a spus: „M-ai întrebat mai devreme ce se va întâmpla cu fiul tău. Ei bine, pot să-ţi spun că a fost numit deja şef al gărzilor pieţei palatului, un post întru totul onorabil! Dacă îşi va exercita această funcţie într-o manieră onorabilă şi dacă va dobândi cunoştinţe strategice profunde, va putea avansa treptat către poziţii din ce în ce mai înalte! Eşti mulţumit de această numire atât de avantajoasă pentru Kisarell?”

3. Mahal i-a răspuns: „Ascultă, fiica mea! Sunt întru totul satisfăcut, dar doresc să îţi spun ceva. Sunt convins că nu ai uitat complet de Dumnezeul lui Adam, al lui Seth şi al lui Enoh. De aceea, doresc să-ţi transmit un lucru pe care toţi locuitorii din munţi îl cunosc.

4. Voi aceştia, marii potentaţi ai regatului, nu ar trebui să vă faceţi prea mari iluzii în ceea ce priveşte proiectele voastre şi avantajele de care vă bucuraţi, căci orice om cu bun simţ care examinează starea de lucruri din regatul vostru îşi dă cu uşurinţă seama că nu veţi mai putea exista mult timp, dat fiind că v-aţi întors cu totul feţele de la Dumnezeu şi că aţi căzut într-o idolatrie totală, care venerează fiinţa umană mai presus de orice şi pune pe primul loc cultul cel mai obscur al lumii, care nu are nimic de-a face cu doctrina sfântă a Domnului.

5. Adevăr îţi spun: peste numai 17 ani nu va mai exista nici o urmă din grandoarea voastră şi din măreţul vostru regat! De aceea, eu unul vă voi părăsi şi mă voi întoarce la fratele meu Noe, în munţii sacri. Totuşi, înainte de a pleca aş dori să îl revăd pe Waltar!”

6. Agla s-a simţit impresionată fără să vrea, dar şi-a revenit repede şi i-a răspuns tatălui ei: „Fă cum doreşti. Din partea noastră nu vei avea parte de dificultăţi! În ceea ce îl priveşte pe Waltar, va fi imposibil să îl revezi, întrucât a plecat în lumea largă, dat fiind că – fiindu-i soră – nu i-am putut deveni soţie!”

7. Mahal a intrat într-o stare de mare agitaţie interioară, şi-a muşcat buzele şi după câteva clipe i-a spus fiicei sale: „Înţeleg că Waltar e mort! – Agla, Agla, Domnul te va pedepsi cu severitate!”

8. După care şi-a acoperit faţa cu mâinile şi a început să plângă în hohote.[/align]

[1%]

Capitolul 279
Mahal îi adresează generalului un discurs cu consecinţe grele. Argumentele celui din urmă sunt sinonime cu criteriile acestei lumi.

(15 mai 1844)

1. Fungar-Hellan a remarcat imediat că bătrânul Mahal plângea. De aceea, el s-a îndreptat către el şi l-a întrebat care este motivul tristeţii sale.

2. Mahal i-a răspuns: „O, potentat al acestui regat, care te bucuri de atâta timp de graţia şi de compasiunea lui Dumnezeu, Domnul nostru, dacă ai şti ce ştiu eu, şi tu ai plânge, la fel ca mine, lamentându-te teribil!

3. Vezi tu, Domnul mi-a dăruit adineauri o mare lumină interioară, iar în această lumină am văzut crimele pe care le-aţi comis cu toţii împotriva Lui, precum şi pedeapsa care urmează şi care va consta în distrugerea voastră completă! Cum aş putea să nu plâng?

4. Voi aţi ucis spiritul fiului meu Waltar, care a fost trimis la voi ca profet al lui Dumnezeu, şi cine ştie dacă nu i-aţi ucis şi trupul…

5. Oricum, chiar dacă i-aţi fi ucis de o mie de ori trupul, nu aş plânge, ci aş râde, căci aş şti că fiul meu a rămas viu din punct de vedere spiritual în faţa lui Dumnezeu. De vreme însă ce i-aţi ucis spiritul, el a murit pentru totdeauna!

6. Aceasta va fi soarta tuturor copiilor mei care se află aici! Agla este deja de trei ori moartă, iar Kisarell, Pira şi Gella vor muri în scurt timp dacă îşi vor însuşi felul vostru de a fi, în cazul în care nu veţi lua decizia să păşiţi pe urmele marilor regi din trecutul acestui regat, respectiv Lameh, Tubal-Cain, Uraniel şi Ohlad, care şi-au păstrat cu toţii verticalitatea în faţa lui Dumnezeu!”

7. După ce a ascultat cuvintele lui Mahal, care i-au fost inspirate acestuia de Dumnezeu însuşi, Fungar-Hellan a reflectat câteva momente, după care i-a spus pe o voce cât se poate de calmă: „Poate că ai dreptate, căci ştiu bine că primii locuitori din munţii sacri dispun de o înţelepciune primordială, pe care noi am pierdut-o, din păcate. Oricum, nici noi nu suntem atât de limitaţi cum ai impresia tu!

8. Este foarte adevărat că în regatul nostru idolatria se amestecă cu cunoaşterea lui Dumnezeu. Totuşi, nimeni nu poate spune că Fiinţa Supremă nu este bine reprezentată în credinţele noastre. Prin arta noastră plastică, noi materializăm pentru populaţie exclusiv acele forţe care provin de la Dumnezeul cel unic ce domneşte asupra întregii creaţii, şi nu le venerăm decât pentru că sunt divine. Nici măcar Dumnezeu nu ar considera acest lucru un sacrilegiu!

9. Spune-mi: de ce i s-ar părea abominabil lui Dumnezeu, care este înţelepciunea eternă, faptul că noi dăm nume acestor forţe, reprezentându-ni-le într-o formă tangibilă?

10. Spune-mi: atunci când admiri somptuozitatea unui edificiu şi îi lauzi frumuseţea, oare nu îl lauzi implicit şi pe cel care l-a creat? Ce elogiu reprezintă acela în care lauzi persoana creatorului, dar îi critici opera? Nici un constructor nu ar fi satisfăcut de un astfel de elogiu!

11. Cunoştinţele noastre referitoare la Dumnezeu merg mână în mână cu maniera noastră de a ne guverna poporul. Te-aş putea conduce oriunde în regatul nostru şi nu vei auzi nici măcar o singură plângere la adresa noastră, a conducătorilor lui!

12. După cum vezi, oamenii sunt fericiţi! Nimeni nu cunoaşte sărăcia, iar artele şi ştiinţele sunt cât se poate de înfloritoare. Spune-mi: crezi că Dumnezeu şi-ar dori mai mult de la noi? Dacă doreşte să ne ucidă, nu are decât să o facă, căci suntem cu toţii în puterea Lui! Cât despre justiţia unui asemenea act… Mai bine să o lăsăm baltă!

13. Vino cu mine şi îţi voi arăta cine suntem noi cu adevărat şi cu ce ne ocupăm noi. Abia după aceea îmi vei spune dacă ţi se pare ceva reprobabil în felul nostru de a fi!”