Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

[1%]

Capitolul 290
Marii preoţi sunt graţiaţi. Teribila judecată a preoţilor de rang inferior.

(31 mai 1844)

1. După ce Agla şi Drohuit au fost astfel încarceraţi, Fungar-Hellan s-a adresat marilor preoţi, spunându-le:

2. „Ei bine, prieteni, masa este servită! Ne vom îndrepta aşadar cu toţii către sala de mese, pentru ca adepţii voştri să nu rămână fără companie! Vă invit să veniţi de bună-voie, dacă nu doriţi să folosesc forţa şi împotriva voastră!”

3. Ca răspuns la această invitaţie cu iz letal, unul din marii preoţi i-a spus lui Fungar-Hellan: „Prietene de cel mai înalt rang şi frate! Ascultă-mă! Dacă omul se lasă angrenat prin tot felul de tertipuri şi de ameninţări în capcana întinsă de altcineva, greşeala sa este umană, dar dacă se încăpăţânează să dorească să rămână în ea, comportamentul său devine deja infernal!

4. Aşa s-a întâmplat şi în cazul nostru! Viclenii preoţi din clerul inferior ne-au silit să ne comportăm în acest fel, cel mai adesea prin presiuni şi ameninţări teribile. Ni s-a vorbit de o putere de zece ori superioară celei de care dispui tu şi am fost asiguraţi că eşti deja prizonier şi că duşmanii tăi erau acum stăpânii acestui oraş şi ai întregului regat!

5. După ce am ascultat aceste afirmaţii de mii de ori, am fost obligaţi să deschidem apartamentele tale şi să constatăm cu ochii noştri că duşmanii tăi au otrăvit tot ce se află în ele. În decursul acestei activităţi de cercetare, o sută din oamenii noştri şi-au pierdut viaţa şi am fost nevoiţi să îi evacuăm în sicrie închise.

6. Aşa stau lucrurile în cazul nostru. Iartă-ne pentru acest pas greşit şi fii convins că de acum înainte dorim să-ţi fim cei mai buni prieteni!”

7. După ce marele preot a tăcut, Fungar-Hellan s-a întors către Mahal şi l-a întrebat ce ar trebui să facă.

8. Mahal i-a răspuns: „Fă-i prizonieri, dar nu ai temniţelor tale, ci ai inimii tale! Iartă-i şi greşelile tale vor fi iertate la rândul lor! – În ceea ce îi priveşte însă pe membrii clerului inferior aflaţi deja în temniţe, dispune aducerea lor în sala de mese. Ei merită să fie aşezaţi cu forţa la masă şi să consume alimentele pe care le-au otrăvit cu mâna lor, căci sacrilegiul lor este prea mare şi îşi merită pe deplin moartea! Cât despre Agla şi Drohuit, lasă-i să asiste la acest spectacol, pentru a-şi da seama de consecinţele profanării comise!”

9. Fungar-Hellan a făcut tot ce l-a sfătuit Mahal.

10. Şi astfel, o mie de preoţi de rang inferior au fost aduşi cu forţa în sala de mese şi siliţi să se aşeze. Ei au încercat să opună rezistenţă, dar fără nici un succes. Cei mai mulţi dintre ei şi-au pierdut viaţa doar aşezându-se pe scaune şi au murit pradă unor convulsii oribile. Ceilalţi au murit din cauza alimentelor, pe care au fost forţaţi să le înghită.

11. Cei doi martori care asistau la acest spectacol îngrozitor din cuştile lor au căzut leşinaţi din cauza ororii. Ei au fost conduşi afară şi treziţi la viaţă cu ajutorul oţetului.

[1%]

Capitolul 291
Mahal porunceşte evacuarea şi incinerarea palatului.

(1 iunie 1844)

1. După ce acest spectacol sinistru s-a încheiat, iar cei doi captivi şi-au revenit din leşin, Fungar-Hellan l-a întrebat pe Mahal ce să facă cu cadavrele celor care au plătit cu viaţa sacrilegiul lor, precum şi cu cei doi prizonieri aflaţi în cuşti.

2. Mahal i-a răspuns: „Dispune imediat evacuarea comorilor din acest castel şi incinerarea lui! Insist însă ca în trei ore palatul să fie golit. Tot ce nu va putea fi evacuat în acest interval de timp va cădea pradă flăcărilor. În caz contrar, judecata lui Dumnezeu se va abate chiar mâine asupra acestei case! De altfel, ceea ce nu va fi distrus de incendiu va putea fi folosit din nou după zece zile.

3. În ceea ce îi priveşte pe cei doi captivi, dispune transportarea lor în palatul regelui! Pe întreaga durată a incendiului, ei vor rămâne prizonieri în aceste cuşti extrem de spaţioase, exersând astfel virtutea răbdării şi cea a umilinţei! În final, îi vom judeca în funcţie de maniera în care vor şti să treacă prin această probă a umilinţei, întru mântuirea sufletelor lor!

4. Îţi spun însă un lucru, Fungar-Hellan, şi ţie la fel, Gurat: vai vouă dacă o veţi repune vreodată pe Agla, această fiică denaturată a mea, pe tronul ei! În acest caz, veţi fi supuşi amândoi unei judecăţi teribile!”

5. După aceste cuvinte, Fungar-Hellan le-a poruncit tuturor servitorilor săi şi marilor preoţi care tocmai fuseseră eliberaţi (în total, 10.000 de persoane de ambele sexe) să golească cu precauţie palatul de comorile sale timp de trei ore şi să transporte obiectele preţioase în palatul regelui. După scurgerea intervalului de trei ore, ei trebuiau să dea foc în toate colţurile edificiului.

6. În acest scop, le-a recomandat să aprindă prima torţă chiar în sala de mese, unde se aflau cadavrele preoţilor. Cât despre apartamentele generalului, acestea nu trebuiau golite deloc, indiferent de comorile din ele. În final, el le-a poruncit câtorva servitori să transporte cele două cuşti la palat.

7. Planul a fost executat cu o precizie minuţioasă. În cele trei ore de dinaintea incinerării au fost transportate mai multe mii de chintale de aur, argint şi pietre preţioase sub formă de obiecte şi bijuterii, către palatul regal.

8. După scurgerea celor trei ore, mii de oameni înarmaţi cu torţe aprinse s-au grăbit să dea foc castelului preoţilor, şi în numai o jumătate de oră, această fortăreaţă imensă (care avea o circumferinţă de două leghe şi 30.000 de apartamente) a fost în întregime acaparată de flăcări. Văzând teribilul spectacol, întregul oraş al Hanohului a fost cuprins de o spaimă cum nu a mai trăit de pe vremea celor zece profeţi ai focului coborâţi din munţii sacri.

[1%]

Capitolul 292
Opiniile populare sunt împărţite în ceea ce priveşte incendiul. Discursul generalului reuşeşte să calmeze revolta pe punctul de a se naşte.

(3 iunie 1844)

1. Castelul a fost imediat încercuit de gărzi, care nu au permis nimănui să încerce să stingă incendiul. Pompierii au apărut la faţa locului, dar numai pentru a împiedica extinderea focului la casele învecinate, aparţinând micilor şi marilor burghezi. Deşi focul a fost bine izolat, el a provocat totuşi numeroase scântei care au căzut pe casele din apropiere, expunându-i pe locuitorii lor unui mare pericol.

2. Hanoheenii îşi spărgeau capul să afle ce însemna acest eveniment nemaivăzut. Unii erau de părere că Fungar-Hellan a fost suprimat în acest fel de duşmanii săi, în timp ce alţii credeau că generalul a fost acela care i-a atras pe rivalii săi în palat, după care i-a dat foc, pentru a-i transforma pe toţi în cenuşă. Căci acest mod de a acţiona era întru totul compatibil cu şeful suprem al marilor preoţi, vestit pentru şiretenia sa. Mai erau şi unii care îşi mai aduceau încă aminte de cei zece profeţi care controlau focul, crezând că unul dintre ei a coborât din nou din munţi pentru a-i converti cu ajutorul puterilor sale miraculoase pe preoţii care au uitat de bătrânul Dumnezeu să se întoarcă la Acesta.

3. Dat fiind că fiecare avea o cu totul altă opinie, foarte mulţi curioşi s-au adunat la faţa locului, încercând să afle motivele care au stat la baza sinistrului incendiu. Dar gărzile au rămas mute, aşa că nimeni nu a putut obţine vreo explicaţie.

4. Atunci, Fungar-Hellan şi-a făcut apariţia în fruntea marii sale armate şi s-a adresat astfel unuia din marii burghezi: „Ce doriţi să obţineţi prin toată această agitaţie? Restabiliţi ordinea, dacă nu doriţi să folosesc forţa împotriva voastră! Nu sunt eu stăpân în propria mea casă şi nu pot face eu orice doresc cu ea? De ce sunteţi atât de curioşi să aflaţi cum şi de ce i-am dat foc? – Retrageţi-vă imediat, dacă nu doriţi să vă găsiţi moartea în circumstanţe asemănătoare!”

5. Aceste câteva cuvinte ale generalului au avut un efect decisiv. Agitaţia populară s-a calmat pe loc şi puţini au fost cei rămaşi să urmărească spectacolul flăcărilor până la stingerea lor completă.

[1%]

Capitolul 293
Fungar-Hellan o tachinează pe Agla, încă închisă în cuşca ei.

(4 iunie 1844)

1. În timpul celor zece zile cât a durat incendiul, Fungar-Hellan a rămas în palatul regelui şi s-a ocupat de afacerile sale împreună cu Gurat, chiar în apartamentul în care se aflau închişi în cuşti cei doi captivi. Nu de puţine ori, Agla l-a implorat să o elibereze din ruşinoasa ei închisoare sau să o ucidă; căci i se părea de neconceput să fie lăsată să vegeteze într-o astfel de cuşcă, la fel ca un animal.

2. Generalul îi răspundea de fiecare dată cu o voce cât se poate de blândă: „Tu eşti o mică păsărică cu penele extraordinar de frumoase, ceea ce nu te împiedică să fii de o răutate ieşită din comun. Nu doresc să te ucid, căci eşti prea frumoasă, dar întrucât eşti atât de perversă, prefer să te păstrez în această colivie din aur curat, aşa cum obişnuiesc oamenii să păstreze păsările frumoase care ar putea deveni periculoase dacă şi-ar recâştiga libertatea. Atât timp cât rămân în colivia lor, ele devin blânde şi ascultătoare, şi se lasă mângâiate. Cine ştie? Poate că această cuşcă aurită va avea acelaşi efect asupra ta!

3. Vezi tu, când erai liberă şi te bucurai de o bunăstare desăvârşită, nu aveai altă preocupare decât să încerci să-i suprimi pe toţi cei care nu îţi erau pe plac! Dat fiind că eu însumi intram în această categorie, ai făcut tot ce ţi-a stat în puteri pentru a mă trimite pe lumea cealaltă. Din fericire, adevăratul Dumnezeu nu a dorit ca vicleşugul tău să reuşească, frumoasa mea păsărică! După cum vezi, eu am rămas la fel ca altădată, în timp ce tu nu mai eşti ce erai, ci ai devenit micuţa mea păsărică!

4. Mi-ar fi extrem de uşor să îţi rup capul atât de frumos sau să îţi înţep trupul cu unul din acele otrăvite pe care mi le-ai pus la dispoziţie, dar eu nu sunt la fel de rău ca şi tine, aşa că nu voi face niciodată aşa ceva! Nu am de gând însă nici să te eliberez până când nu mă voi convinge că am reuşit să te îmblânzesc întru totul!

5. La urma urmelor, nu îţi lipseşte nimic în acest superb pavilion al plăcerilor! Ţi se dă suficient de mâncat şi de băut! Pentru nevoile tale naturale, ai chiar şi un mic cabinet care este curăţat de trei ori pe zi şi care este închis ermetic, pentru ca nările tale delicate să nu fie ofuscate de mirosul neplăcut! În plus, te bucuri de un pat moale şi confortabil. Dacă doreşti, poţi face chiar şi o mică plimbare prin noua ta căsuţă! Ce altceva mai doreşti? Rămâi în cuşca ta, căci nu ai nici un motiv să te plângi!”

6. Ori de câte ori îl ruga pe general să o elibereze, Agla obţinea acelaşi răspuns, fapt care o înfuria la culme. Ea îşi disimula însă sentimentele, pentru a-l amăgi din nou pe Fungar-Hellan. Acesta devenise însă foarte prudent şi asculta întotdeauna de sfaturile lui Mahal.

[1%]

Capitolul 294
Comorile rămase după incendiu sunt adunate. Este hotărâtă reconstruirea palatului. Avertismentul misterios primit din cer.

(5 iunie 1844)

1. Când, după zece zile, incendiul s-a stins în mod natural, Mahal i-a spus lui Fungar-Hellan:

2. „Trimite-ţi zidarii şi tâmplarii la locul sinistrului şi spune-le să caute eventualele obiecte preţioase rămase, îndeosebi în apartamentele tale, dar şi în restul palatului.

3. La drept vorbind, toate obiectele din aur şi din argint vor fi topite, dar acest lucru nu are nici o importanţă. De asemenea, cuprul topit va trebui să fie adunat cu cea mai mare grijă, nu din cauza valorii sale, ci din alte motive pe care nu ţi le pot dezvălui deocamdată! Ascultă sfaturile mele şi totul se va termina cu bine!”

4. Fungar-Hellan a ascultat imediat directivele lui Mahal şi a trimis chiar în acea zi o mie de zidari şi tot atâţia tâmplari pentru a aduna comorile rămase în ruinele palatului. Timp de zece zile la rând, aceştia au adunat nu mai puţin de 10.000 de chintale de aur şi de argint, precum şi o cantitate inimaginabilă de pietre preţioase – diamante, rubine şi smaralde –, pe care le-au adus în marele palat regal.

5. Generalul a rămas stupefiat de imensa cantitate de aur şi argint adunată de la locul incendiului. El şi-a spus în sinea sa: „Pe Dumnezeul lui Mahal! Nu aş fi crezut niciodată că în palat a rămas atâta aur, argint şi pietre preţioase, deşi în cele trei ore de dinaintea incendiului a fost salvată o altă cantitate incredibilă de comori!”

6. Atunci, Mahal i-a spus: „Ascultă-mă bine: trimite-ţi din nou muncitorii, şi după ce vor îndepărta cenuşa, vor mai descoperi încă pe atâtea comori!”

7. Fungar-Hellan şi-a trimis din nou muncitorii, care au început să lucreze la îndepărtarea rămăşiţelor incendiului, descoperind în alte zece zile o cantitate încă şi mai mare de aur, argint şi pietre preţioase, pe care le-au adus de asemenea la palatul regal, lăsându-l literalmente cu gura căscată pe general.

8. Atunci, Mahal i-a spus: „Acum poţi dispune reconstruirea palatului, căci temelia lui este încă bună!”

9. Fungar-Hellan s-a grăbit să dea noi ordine, iar antreprenorii au început imediat reconstrucţia marelui palat.

10. În aceeaşi zi, s-au auzit însă o voce care a răsunat în întregul oraş, spunând: „Această activitate este inutilă!”

11. Nimeni nu a ştiut de unde venea această voce. Chiar şi Mahal a rămas nedumerit, ca să nu mai vorbim de Fungar-Hellan, care era de-a dreptul deconcertat.

[1%]

Capitolul 295
Mahal găseşte explicaţia vocii miraculoase. Mânia şi acuzaţiile lui Fungar-Hellan la adresa lui Dumnezeu. Mahal nu ştie ce să-i răspundă.

(7 iunie 1844)

1. Fungar-Hellan s-a dus imediat să îl întrebe pe Mahal cui îi aparţinea misterioasa voce.

2. Mahal i-a răspuns: „Fungar-Hellan, prietene! Crede-mă, această voce nu a ieşit din gura vreunui om, ci din cea invizibilă a lui Dumnezeu! Semnificaţia sa este că Dumnezeu îşi va trimite în curând judecata asupra acestei lumi, o judecată cum nu s-a văzut vreodată pe pământ de când acesta este locuit de oameni! Acesta este motivul pentru care reconstrucţia palatului tău este inutilă!”

3. Iritat la maxim, Fungar-Hellan l-a întrebat pe Mahal: „În acest caz, spune-mi ce doreşte bătrânul Dumnezeu, care este tot timpul mânios, de la noi! Dacă îi displăcem atât de mult, deşi El Însuşi ne-a creat în acest fel, atunci să ne transforme, astfel încât să devenim aşa cum doreşte!

4. Îţi spun cu toată seriozitatea că tot ameninţându-ne cu judecata Lui teribilă, Dumnezeul tău nu face decât să trezească în noi o slăbiciune şi mai mare, care va scoate la iveală întreaga noastră imperfecţiune! Dacă tot i-a creat pe oameni liberi, de ce a ţesut apoi în jurul lor o întreagă pânză de legi care sunt împotriva naturii pe care le-a dăruit-o El Însuşi, legi mai rele chiar decât moartea?

5. Dat fiind că ne este imposibil să respectăm tot timpul aceste legi, adeseori din cauza circumstanţelor exterioare, şi ne facem reprezentări ale Sale şi ale forţelor care derivă din Divinitatea Lui, punându-i pe oameni să le venereze, întrucât oricum nu au nici o altă concepţie despre Dumnezeu – ştiut fiind că El nu li se arată niciodată –, se apucă imediat să ne pedepsească şi ne ameninţă cu străvechea judecată, cu care l-a ameninţat la vremea lui chiar pe Cain! Nu ţi se pare că un asemenea comportament este nedemn de un Dumnezeu?

6. Dacă guvernarea mea îi displace atât de mult, să vină în persoană şi să mă înveţe cum să procedez, şi te asigur că mă voi supune exigenţelor Sale! El nu spune însă nici un cuvânt timp de un secol, timp în care se comportă de parcă nu ar exista deloc sau ca şi cum ar dormi, fiind întru totul satisfăcut de noi toţi! În tot acest timp, o mare parte din legile pe care le-a revelat cu mult timp în urmă oamenilor au căzut în uitare, după care vine şi ne ameninţă din nou! Dar cui îi aparţine de fapt vina, dacă nu chiar Creatorului Însuşi, care nu este deloc constant?

7. Dacă se poate revela unui popor sub forma unui profet înţelept, de ce nu o face mai des? De ce nu vine să ne transforme? Iar dacă doreşte să ne distrugă, să o facă, dar instantaneu, fără să ne mai sperie cu toate aceste ameninţări cu judecata! Adevăr îţi spun: eu unul m-am săturat!

8. Să luăm exemplul lui Waltar! Cum îi poate trimite un Dumnezeu plin de înţelepciune un asemenea profet unui popor cum este cel al Hanohului, pentru a-l converti? Oare nu ne-a depăşit el pe toţi în slăbiciune, deşi se presupunea că era un trimis al lui Dumnezeu, înzestrat cu forţa divină a Acestuia?

9. Spune-mi, cum se împacă toate aceste lucruri cu Dumnezeul tău atotputernic şi plin de cea mai înaltă înţelepciune?”

10. Mahal a rămas însă absolut deconcertat de această tiradă şi nu a ştiut ce să-i răspundă.

11. Dar Fungar-Hellan nu s-a lăsat şi a continuat să îl hărţuiască, pentru a-l face să ia în sfârşit o poziţie clară.

[1%]

Capitolul 296
Rugăciunea lui Mahal este îndeplinită. Discursul său ferm adresat generalului şi anunţul iminentei judecăţi. Spaima lui Fungar-Hellan.

(8 iunie 1844)

1. Văzând că Fungar-Hellan devine din ce în ce mai insistent, Mahal şi-a ridicat în cele din urmă mâna către cer şi a spus: „Mărite Doamne! Priveşte-l pe vechiul şi credinciosul tău slujitor, care se află în pericol! De aceea, ai milă de el şi salvează-l şi de această dată, în marea Ta graţie şi compasiune! O, Doamne, plasează în inima mea acele cuvinte potrivite care să obţină victoria în lupta cu acest rebel neputincios împotriva imensei Tale puteri, o, Dumnezeu suprem şi Domn al întregii creaţii!”

2. Atunci, o rază de forţă divină a pătruns în inima lui Mahal, care i-a mulţumit lui Dumnezeu şi i-a adresat următoarele cuvinte lui Fungar-Hellan:

3. „O, fiinţă umană, vierme neputincios care te târăşti pe acest pământ! Doreşti să te cerţi cu Dumnezeu folosindu-te de aceleaşi motive mincinoase care au la bază raţiunea ta măruntă? Tu îi atribui Celui Preaînalt şi Celui Atotputernic toate slăbiciunile voastre umane! Cum crezi că te poţi răzbuna pe înţelepciunea divină folosindu-te de slaba ta inteligenţă terestră?

4. Adevăr îţi spun: mai bine ai tremura din cauza sacrilegiului tău împotriva sfinţeniei inaccesibile a lui Dumnezeu! Căci pământul nu este suficient de solid pentru a te purta pe suprafaţa lui şi aerul pe care îl respiri şi care vine de la Dumnezeu va sfârşi prin a te părăsi, căci tu ai adus atingere sfinţeniei Celui Atotputernic în faţa mea!

5. Dacă L-ai fi atacat pe Dumnezeu numai afirmând că nu este suficient de plin de compasiune şi că nu dă dovadă de suficientă iubire pentru creaturile Sale, ţi-ai fi dovedit natura umană şi greşeala ţi-ar fi fost iertată; dar tu ai atacat însăşi înţelepciunea divină şi ordinea naturală, şi L-ai tratat pe Dumnezeu ca pe un idiot care nu proferează decât inepţii şi a cărui înţelepciune poate fi depăşită de inteligenţa oricărui om!

6. Ai atacat astfel sfinţenia divină şi ai comis astfel un păcat de neiertat, care va atrage cu atât mai rapid şi mai sigur judecata lui Dumnezeu asupra voastră, a tuturor!

7. Dacă ar exista în întregul vostru regat o singură inimă umană care să fie mai bună ca a ta, Dumnezeu v-ar acorda tuturor încă un răgaz de o sută de ani, în speranţa că ceilalţi vor face progrese sub influenţa ei!

8. Până acum, tu erai cel mai bun dintre toţi, chit că nici unul din firele de păr de pe capul tău nu corespundea ordinii divine! Acum te-ai separat însă şi tu de Dumnezeu prin afirmaţiile tale pline de arţag, aşa că judecata bate la uşa voastră! Adevăr îţi spun: nu vor trece 20 de ani până când această lume va înceta complet să mai existe!

9. Adam a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a judecat întreaga creaţie, trecând-o prin foc! Rocile acestei planete reprezintă cea mai bună dovadă în acest sens!

10. În perioada lui Ohlad, când acest regat s-a îndepărtat în întregime de El, Dumnezeu a trimis din nou o judecată prin foc pe pământ, iar munţii şi văile au fost spulberate de puterea ei! Marile prăpăstii care s-au căscat în munţi reprezintă o dovadă în această direcţie!

11. În timpul acestor evenimente, Dumnezeu nu a distrus umanitatea şi nu şi-a propus decât să le arate oamenilor cât de mărunţi sunt ei prin comparaţie cu atotputerea Lui! Dar acum, Dumnezeu va ataca însăşi rasa umană şi o va distruge inundând-o sub potopul păcatelor voastre!

12. Iată, acesta a fost răspunsul pe care ţi-l doreai! Nu-ţi pot da altul, căci însuşi Dumnezeu a vorbit prin gura mea, adresându-ţi-l astfel, ţie şi poporului tău!”

13. Aceste cuvinte l-au cutremurat pe Fungar-Hellan, care a fost cuprins de o angoasă teribilă; căci ţinea foarte mult la Mahal, aşa că a început să se gândească cum să se împace cu el şi cum să potolească mânia lui Dumnezeu.

[1%]

Capitolul 297
Puternicul apel al lui Dumnezeu la penitenţă din sala tronului. Binecuvântarea adevăratei căinţe. Ororile din ţinuturile de la şes. Ordinul divin adresat generalului de a distruge toate templele falşilor zei.

(10 iunie 1844)

1. După ce Fungar-Hellan a reflectat îndelung asupra posibilităţilor pe care le avea pentru a-l potoli pe Dumnezeul lui Adam, al lui Seth şi al lui Enoh, precum şi al bătrânului său prieten Mahal, în marea sală a tronului s-a auzit o voce puternică. Alături de Fungar-Hellan, în sală se mai aflau Mahal, regele Gurat şi tot felul de demnitari ai regatului. Şi vocea le-a spus:

2. „Cel care simte în inima sa o căinţă justă pentru păcatele pe care le-a comis, căinţă născută din iubirea sa faţă de Dumnezeu, nu trebuie să-şi piardă curajul! Căci Dumnezeu nu este ireconciliabil, aşa cum este omul, ci dimpotrivă, nu aşteaptă altceva decât să se reconcilieze cu creaturile Sale!

3. Cine se apropie de Tatăl cu iubire şi căinţă în suflet nu trebuie să se teamă deloc, căci va obţine iertarea păcatelor sale!

4. La drept vorbind, dacă întregul regat ar fi aşa cum sunt câţiva locuitori ai Hanohului – atât de puţini, vai! –, Dumnezeu i-ar mai acorda încă o mie de ani, în speranţa că va continua să se amelioreze! Dacă vă veţi duce însă la vasalii voştri şi în celelalte oraşe ale regatului, nu veţi întâlni decât orori peste orori, majoritatea nefiindu-vă aduse niciodată la cunoştinţă!

5. Este adevărat că voi i-aţi scutit pe oameni de povara impozitelor, dar în schimb l-aţi împovărat cu alte taxe nedefinite prin lege şi aparent facultative; tocmai acest sistem le-a dat vasalilor voştri cea mai bună ocazie de a-şi organiza impozitele astfel încât nimeni să nu poată scăpa de această povară devenită pe zi ce trece din ce în ce mai grea. Dacă guvernanţii nu obţin de la oameni bunurile pe care le solicită, ei proferează cele mai cumplite ameninţări la adresa lor, iar în final îi blestemă cumplit!

6. Nu trece apoi zi fără ca aceste blesteme să se îndeplinească, cu ajutorul ascuns al unor vrăjitori care folosesc tehnici de magie neagră, apelând la forţele naturii sau la cele ale infernului!

7. În aceste condiţii, credeţi că Dumnezeu mai poate avea mult timp răbdare, aşteptând ca oamenii să se îndrepte?

8. Adevăr vă spun: numai în infern mai pot fi găsiţi demoni de talia celor care domnesc la ora actuală pe pământ!

9. Chiar astăzi, Domnul şi Dumnezeul cerului şi al pământului i-a poruncit lui Noe, slujitorul Lui drept care trăieşte în munţi, să îşi construiască o arcă după planurile Sale, iar Noe a început deja lucrul la ea!

10. Aceia dintre voi care doresc sincer să fie mântuiţi vor trebui să facă penitenţă în faţa lui Dumnezeu, încercând să-i atragă şi pe alţii pe această cale. În acest fel, la momentul potrivit Domnul îi va conduce în afara acestei ţări a pierzaniei, astfel încât să nu fie judecaţi alături de demoni!

11. Cât despre tine, Fungar-Hellan, dacă doreşti ca sacrilegiul tău în faţa lui Dumnezeu să îţi fie iertat, porneşte în fruntea armatei tale şi distruge toate templele falşilor zei! Şi fereşte-te de cruzimea excesivă! Amin!”

12. Acest discurs, care părea să provină din aerul care umplea marea sală, i-a aruncat pe toţi cei de faţă, inclusiv pe Mahal, într-o stare de uimire fără limite, amestecată cu teamă. Fungar-Hellan le-a poruncit imediat şefilor săi de armată să adune în trei zile toţi soldaţii aflaţi sub arme.

13. Cât despre Mahal, acesta l-a asigurat că îl va urma pretutindeni, în numele Domnului.

[1%]

Capitolul 298
Mobilizarea armatei. Gurat îi cere lui Fungar-Hellan nişte funcţionari. Noi dispoziţii referitoare la cei doi prizonieri.

(11 iunie 1844)

1. Când şefii de armată, care au fost ei înşişi martorii extraordinarului mesaj primit în sala tronului, s-au grăbit să plece pentru a aduna plini de zel imensa armată, Gurat s-a apropiat de Fungar-Hellan şi i-a spus:

2. „Prietene şi frate! De acum înainte, tu te vei ocupa de marea ta armată şi veţi porni la drum, lipsind poate ani la rând din Hanoh! Voi rămâne aşadar singur la putere! Această sarcină mi se pare foarte dificilă! Nu eşti de acord să îmi laşi câţiva dintre cei mai buni funcţionari pe care îi ai, astfel încât să pot supraveghea şi conduce poporul? Căci este imposibil ca un singur om să se poată ocupa de o astfel de misiune!”

3. Generalul i-a răspuns uimit: „Frate, ai în jurul tău circa 10.000 de funcţionari de toate rangurile. Aceştia nu îţi sunt de ajuns? Sfatul meu este să nu îi hrăneşti degeaba! Pune-i la treabă şi ei vor face ce le vei porunci!”

4. „Da, dacă ar avea ceva în cap, i-a răspuns Gurat. Din păcate, există o problemă serioasă.

5. După cum ştii foarte bine, încă de la început am fost obligaţi, pentru a ne asigura tronul, să îi atragem de partea noastră pe toţi mai-marii regatului, dându-le un rang cât mai pompos!

6. Aceşti oameni erau destul de proşti şi înainte, dar prin politica pe care am dus-o, noi i-am îndobitocit şi mai tare, deşi am ştiut să ne folosim de alte personaje lucide, pe care le-am apreciat la justa lor valoare!

7. Iar acum, vrei să mă laşi la guvernare cu aceşti idioţi? O, prietene, acest regim ar sfârşi prin a-l dezgusta până şi pe Satan!

8. Cred că eşti de acord acum că voi avea nevoie de câţiva funcţionari avizaţi, pentru a putea guverna în absenţa ta!”

9. Mahal s-a adresat la rândul său lui Fungar-Hellan: „Haide, dă-i o sută de funcţionari bine antrenaţi la şcoala ta! În acest fel, va putea să se descurce atât timp cât noi vom lipsi!”

10. Generalul nu a mai obiectat şi i-a dat regelui o sută de mari preoţi formaţi la şcoala sa, pentru a-l ajuta pe Gurat să poată guverna imensul stat.

11. Nu mai rămânea decât o singură problemă de rezolvat, şi anume cea a Aglei şi a lui Drohuit.

12. Mahal a luat din nou cuvântul şi a spus: „Vor rămâne în actualele condiţii până când ne vom întoarce noi! În caz de boală sau dacă vor da semne sincere de căinţă, vor putea ieşi din cuşcă, dar nici nu se pune problema să părăsească această sală înainte de întoarcerea noastră!

13. Mai presus de orice, cei doi trebuie despărţiţi, eventual chiar întemniţaţi. Acest lucru trebuie să se petreacă chiar astăzi, în prezenţa noastră! Aşa să fie!”

[1%]

Capitolul 299
Confesiunea smerită a Aglei, care imploră să fie eliberată sau ucisă. Alegerea între pumnal şi cuşcă. Agla este graţiată.

(12 iunie 1844)

1. După aceste cuvinte, Fungar-Hellan şi Mahal s-au îndreptat, însoţiţi de restul grupului, către sala în care se aflau cei doi captivi, sub o pază straşnică.

2. Imediat ce i-a văzut, Agla a strigat: „O, voi, primi demnitari ai regatului, şi tu, părinte Mahal! Sunt cea mai mare păcătoasă în faţa lui Dumnezeu şi a voastră, căci am încălcat justiţia lui Dumnezeu şi a voastră, şi nu merit altceva decât moartea! Îmi dau acum seama că această cuşcă nu reprezintă decât o pedeapsă uşoară pentru mine! O cuşcă incandescentă ar fi fost mult mai potrivită pentru păcatele mele!

3. Ce păcătos captiv nu tânjeşte însă după libertate, oricât de puţin atrăgătoare i s-ar părea aceasta? La fel stau lucrurile şi în cazul meu. Îmi recunosc întreaga vină şi crimele mele în faţa lui Dumnezeu şi a voastră, cu o sinceritate de care puţini păcătoşi sunt capabili! Cu toate acestea, simt o dorinţă puternică de libertate, iar această cuşcă binemeritată mi se pare un instrument de tortură insuportabil!

4. O, mai bine luaţi un pumnal şi înfigeţi-l în inima mea, şi vă asigur că atunci voi fi fericită! Dar nu mă mai lăsaţi mult timp în această captivitate umilitoare, care mă împinge la disperare şi la nebunie! Faceţi cu mine orice veţi dori, dar nu mă abandonaţi în această cuşcă, pradă batjocurii şi insultelor permanente ale gărzilor!

5. O, părinte Mahal, şi tu, frate Kisarell, precum şi voi, dragele mele surori, aveţi milă de mine şi de nefericirea mea! Consideraţi-mă o fostă prizonieră a forţelor infernale, orbită, sedusă şi silită să comită tot felul de fapte rele, şi aveţi măcar atâta milă de mine încât să îmi dăruiţi moartea către care aspir cu atâta ardoare!

6. Nu trebuie să credeţi nici o clipă că aş putea să redevin periculoasă pentru voi, căci cea care vă imploră acum să o ucideţi nu vă va cere niciodată să-i redaţi tronul înapoi!

7. O, Dumnezeule atotputernic, dacă păcatul meu nu ar fi atât de cumplit, m-aş ruga Ţie să mă eliberezi! Îmi recunosc însă nevrednicia în faţa Ta şi nu îndrăznesc să fac apel la compasiunea Ta, o, Părinte preasfânt şi preadrept! Înmoaie însă inimile acestor mai mari ai pământului şi convinge-i să mă ucidă, astfel încât să nu mai fiu victima batjocurii acestor gărzi!”

8. După care, Agla a căzut leşinată la pământ, scoţând un geamăt prelung.

9. Fungar-Hellan a dispus imediat deschiderea cuştii, după care a scos-o pe Agla din ea. După o masă consistentă, aceasta şi-a revenit în totalitate.

10. După ce Agla şi-a venit în simţiri, generalul i-a spus: „Agla, vorbeai serios atunci când spuneai că ai prefera mai degrabă să mori decât să te întorci în cuşca ta? Priveşte: acesta este un pumnal foarte bine ascuţit, iar acolo se află închisoarea ta! Ce anume preferi?”

11. Fără să ezite, Agla şi-a descoperit pieptul şi i-a răspuns cu o voce uşor tremurătoare: „Iată, în acest piept bate acea inimă amăgitoare care a înşelat atât de mulţi oameni, făcându-i prizonierii ei! Fie ca mâna ta puternică să mă elibereze cu ajutorul acestei arme!”

12. Atunci, Fungar-Hellan a aruncat pumnalul şi i-a spus lui Mahal: „Eu unul ţi-am iertat complet fiica! – Nu mai depinde decât de Dumnezeu şi de tine ce anume doriţi să faceţi cu ea!”

13. Mahal i-a răspuns: „De vreme ce tu ai iertat-o, o voi ierta şi eu. Dar nu trebuie în nici un caz să rămână aici. Drept urmare, ne va însoţi!”

14. Fungar-Hellan a fost întru totul de acord cu această propunere. Agla a căzut în genunchi în faţa tatălui ei şi a plâns de recunoştinţă, până când i-au slăbit din nou puterile.

15. Şi toţi s-au bucurat să îi vadă căinţa sinceră.