Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 3) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

[1%]

Capitolul 310
Dispariţia celor eliberaţi într-o deschizătură misterioasă aflată în peretele stâncos.

(28 iunie 1844)

1. Încotro s-au îndreptat prizonierii eliberaţi? Ei s-au dus direct către un fost amplasament al templului, unde se afla un perete stâncos în interiorul căruia exista o grotă suficient de înaltă pentru a permite trecerea unui bărbat uşor încovoiat.

2. Toţi cei eliberaţi au intrat în această grotă, iar spionii au fost nevoiţi să aştepte cu nerăbdare noaptea, pentru a-i surprinde pe cei care ar fi încercat să iasă. Dar nimeni nu a mai ieşit din peşteră, nici oameni, nici vreun animal.

3. Seara, ei au cerut ajutorul gărzilor, pentru a supraveghea cu atenţie deschizătura din munte şi a-i surprinde pe cei care ies din ea. Timp de trei zile, eforturile lor au rămas însă zadarnice, căci nimeni nu a ieşit din peşteră.

4. După acest interval de timp, o parte din spioni s-au întors la cartierul general şi i-au împărtăşit lui Fungar-Hellan ce s-a întâmplat. Acesta a făcut ochii mari, neştiind ce să creadă despre toată această poveste.

5. Şi totuşi, după numai o oră, foştii prizonieri s-au întors cu toţii, vii şi nevătămaţi.

6. A fost rândul spionilor să se minuneze la culme, furioşi că slujitorii taurului i-au înşelat în acest fel.

7. Fungar-Hellan le-a făcut un semn imperceptibil spionilor săi, pentru a-i chema înapoi (cu ajutorul unor mesageri rapizi) pe cei care rămăseseră de gardă la poalele peretelui stâncos.

8. Aceştia i-au chemat pe cei mai rapizi alergători, pe care i-au trimis la spionii rămaşi la posturile lor de observaţie pentru a-i chema înapoi.

9. După numai şapte ore, toată lumea era adunată în faţa cortului generalului, care a făcut un pas înainte şi s-a adresat astfel celor eliberaţi:

10. „Ce-i drept, v-aţi întors la momentul pe care l-am stabilit, dar acest lucru nu îmi este de ajuns pentru a vă încredinţa noile voastre funcţii! Înainte să fac acest lucru, va trebui să îmi povestiţi cu fidelitate tot ce aţi făcut în aceste trei zile. Abia atunci mă voi convinge dacă jurământul vostru de credinţă faţă de mine este adevărat, fapt care vă va scuti de pedeapsa cuvenită pentru faptul că mi-aţi atacat soldaţii cu pietre în timpul asediului templului! De aceea, vorbiţi, dar aflaţi că orice neadevăr vă va atrage moartea!”

11. Cei interpelaţi i-au răspuns: „Nu ne-ai îngăduit tu trei zile de libertate absolută? De ce ne ceri acum să îţi mărturisim ce am făcut? Nu ne-ai spus că aveam dreptul să facem orice doream?”

12. Dar generalul le-a spus: „Prin această libertate pe care v-am acordat-o nu am dorit decât să vă pun la încercare. Era absolut necesar să acţionez în acest fel pentru a şti în ce măsură vă puteam încredinţa noile voastre funcţii, care sunt foarte importante! Toţi cei formaţi la şcoala mea trebuie să treacă printr-un astfel de test decisiv al libertăţii; cei care trec de acest examen câştigă totul, dar cei care îl pică pierd totul! De aceea, răspundeţi-mi fără alte discuţii la întrebarea pe care v-am pus-o! În caz contrar, veţi fi străpunşi de 10.000 de săbii!”

13. Auzind aceste cuvinte, preoţii au rămas interzişi. Apoi, unul dintre ei a luat cuvântul: „Puternice domn, de vreme ce doreşti să ştii totul, află că în timpul celor trei zile am făcut penitenţă! La drept vorbind, a fost o penitenţă destul de dură, pentru a ne putea reconcilia astfel cu propria noastră conştiinţă, văzând cât de ofensat ai fost de ignoranţa noastră!”

14. Generalul nu s-a putut împiedica să nu râdă, după care a spus: „Hm, nu-i deloc rău! Şi unde se află acest loc sacru de penitenţă? Nu de alta, dar doresc să înalţ în el un mare monument închinat fidelităţii voastre faţă de mine!”

15. Auzind aceste cuvinte, falşii penitenţi şi-au muşcat buzele, iar unul dintre ei a spus: „O, puternice senior, este vorba de o peşteră îngrozitoare aflată în interiorul muntelui. Plasarea unui monument în ea ar fi cu totul nelalocul ei! Te rugăm, nu pune acest proiect în execuţie!”

16. Dar Fungar-Hellan i-a răspuns: „O, nu face nimic! Vom transforma această peşteră îngrozitoare într-un loc cât se poate de agreabil!”

17. Penitenţii s-au albit la faţă, dar au fost nevoiţi să asculte şi să pornească la drum, ghidându-i pe ceilalţi către peşteră.

[1%]

Capitolul 311
Generalul cere deschiderea peretelui stâncos. Mahal şi foştii preoţi discută despre grotă.

(1 iulie 1844)

1. Când cortegiul penitenţilor, grupul de spioni, gărzile şi Fungar-Hellan, împreună cu escorta sa, au ajuns în fostul amplasament al templului, unde se afla orificiul ce dădea în interiorul muntelui, şeful agenţilor secreţi s-a îndreptat către general şi i-a spus:

2. „Iată, domnule, aceasta este deschizătura în peretele stâncos despre care ţi-au vorbit oamenii mei! Prin ea au intrat foştii prizonieri, fără ca vreunul dintre ei să mai iasă!”

3. Fungar-Hellan l-a întrebat pe Mahal dacă nu-i poate descrie peştera şi maniera în care a fost construită.

4. Mahal i-a răspuns: „O, prietene, nimic mai uşor! Iată, mai întâi de toate nu este vorba de o peşteră naturală, ci de una construită de oameni, căci acest perete stâncos este destul de moale şi poate fi găurit cu dalta. De altfel, urmele acestei operaţiuni mai pot fi încă văzute.

5. În al doilea rând, dat fiind că este opera oamenilor, nu putem vorbi de o grotă naturală în munte, ci mai degrabă de o trecere fie către o regiune muntoasă înconjurată de stânci, fie către alte culoare subterane în care bănuiesc că falşii noştri penitenţi au ascuns o mare cantitate de aur şi argint!

6. Nu există nici o altă posibilitate. S-ar putea chiar ca amândouă variantele să fie adevărate, dat fiind că aceşti oameni s-au întors la tine pe un alt drum.

7. Ceea ce trebuie să faci este să dispui explorarea acestor locuri. Mai întâi de toate interoghează-i însă pe falşii penitenţi. Dacă îţi vor mărturisi adevărul înainte de a-l descoperi tu însuţi, lasă-i în viaţă. Dacă vor continua să te mintă însă, ucide-i, punând să fie zidiţi în interiorul acestei grote!”

8. După ce Mahal a tăcut, Fungar-Hellan s-a întors imediat către prizonieri şi i-a întrebat ce se ascundea în această grotă în care au dispărut cu trei zile în urmă.

9. Oamenii i-au răspuns: „O, mărite domn, acest orificiu nu reprezintă decât deschizătura care duce către acea sordidă peşteră pentru penitenţă. Ea dă în partea cealaltă a muntelui într-o regiune extrem de aridă, în care nu cresc decât câteva rădăcini cu care se hrănesc cei care se retrag aici!

10. Din această regiune se poate ajunge inclusiv la câmpie, trecând printr-un drum extrem de dificil, pe care ai de înfruntat o mie de pericole! Pe acest drum ne-am întors noi astăzi, pentru ca penitenţa noastră să devină desăvârşită!

11. Mărite doamne! Nu ai decât să examinezi tu însuţi această grotă! Dacă vei găsi altceva decât ceea ce ţi-am spus, poţi face cu noi orice doreşti!”

12. Atunci, generalul şi-a chemat minerii şi le-a spus: „Aduceţi 10.000 de torţe şi vom pătrunde cu toţii în interior pentru a explora această peşteră!”

13. Minerii au executat pe loc ordinul generalului.

[1%]

Capitolul 312
Explorarea misterioasei grote. Descoperirea deschizăturii secrete.

(2 iulie 1844)

1. După ce au fost aduse torţele, Fungar-Hellan a chemat circa o mie de mineri, alegându-i dintre cei mai puternici şi cei mai cinstiţi; i-a dat fiecărui câte zece torţe şi le-a spus:

2. „Legaţi-vă cu o frânghie, apoi aprindeţi una din torţe şi intraţi în peşteră, dar cu cea mai mare prudenţă!

3. Examinaţi minuţios interiorul ei şi nu lăsaţi nici un pasaj lateral neexplorat. Dacă veţi găsi urme ale unei eventual pasaj zidit – lucru de care ar trebui să vă daţi cu uşurinţă seama la lumina celor o mie de torţe –, străpungeţi locul şi nu lăsaţi nici un detaliu neverificat.

4. După ce aţi examinat cu atenţie toate colţurile peşterii, întoarceţi-vă aici şi relataţi-mi în detaliu tot ce aţi descoperit. În final mă voi asigura cu propriii mei ochi că lucrurile stau aşa cum le-aţi descris voi şi vă voi recompensa generos pentru munca voastră. În acest fel, îi vom putea trata pe penitenţii noştri în maniera cea mai echitabilă cu putinţă. – Haideţi, treceţi la treabă şi executaţi-mi ordinele!”

5. Atunci, cei o mie de mineri s-au apucat de lucru şi au făcut conştiincios tot ce li se poruncise. Iniţial, ei nu au descoperit decât ceea ce au descris penitenţii, respectiv un culoar îngust, cu o lungime de o sută de stânjeni şi cu un traseu destul de contorsionat. La ieşirea din acest pasaj se afla o peşteră mare, care ar fi putut găzdui 2000 de persoane.

6. Pereţii peşterii erau constituiţi din pietre negre şi dure. Grota nu avea decât o singură ieşire, în afară de intrarea propriu-zisă. Ieşirea dădea către o regiune aridă, în care nu creşteau decât bace sălbatice.

7. După ce minerii au inspectat cu grijă locurile, fără să fi făcut nici cea mai mică descoperire spectaculoasă, ei s-au întors pe unde au venit şi l-au informat pe general.

8. Dar acesta le-a spus: „Nu, nu! Nu pot să cred că aceşti penitenţi sunt oameni cinstiţi! Daţi-mi o torţă şi frânghia cu care aţi marcat locurile, şi mă voi convinge cu propriii mei ochi dacă aşa stau lucrurile!”

9. Într-adevăr, el a luat o torţă şi, însoţit de mineri, a pătruns în grotă, apoi în peştera cea mare, unde a examinat cu atenţie pereţii, negăsind altceva suspect decât culoarea acestora.

10. De aceea, el le-a spus oamenilor săi: „Avem toate motivele să credem că această culoare neagră ascunde ceva! Pereţii sunt într-adevăr solizi peste tot, dar tavanul mi se pare excesiv de înalt! Să-mi aducă cineva o scară bună, pentru a examina cu atenţie şi partea superioară a grotei!”

11. Pe loc, un miner a adus o scară şi oamenii au început să examineze tavanul grotei. Spre surpriza generală, ei au descoperit aici un mare orificiu care dădea într-un culoar cu o înălţime de trei stânjeni, în care se auzeau zgomote venite de departe, asemănătoare cu un mare număr de voci umane.

12. Fungar-Hellan a spus: „Să părăsim acest loc, căci ar putea deveni periculos pentru noi! Oricum, am găsit ce căutam, iar penitenţii vor avea nişte explicaţii de dat”.

13. După aceste cuvinte, toată lumea a părăsit în grabă grota.

14. După ce s-a văzut afară, viu şi nevătămat, generalul a dispus imediat chemarea penitenţilor, cărora le-a cerut explicaţii referitoare la culoarul din tavanul peşterii.

15. Oamenii au simţit că îşi pierd complet curajul, iar unul dintre ei a strigat: „Acum suntem într-adevăr pierduţi!”

[1%]

Capitolul 313
Penitenţii sunt demascaţi. Sfatul lui Mahal, adresat mâniosului Fungar-Hellan, care dispune aruncarea în aer a grotei. Mărturisirea penitenţilor, care sunt graţiaţi.

(3 iulie 1844)

1. Văzând reacţia penitenţilor în faţa întrebării sale şi auzind exclamaţia involuntară a celui care se simţea pierdut, Fungar-Hellan i-a spus lui Mahal:

2. „Ascultă, venerabile prieten şi frate! Sunt de părere că nu ar mai trebui să lungim această poveste legată de cei o mie de penitenţi! La urma urmelor, sacrilegiul lor este aproape complet dovedit. Ce alte dovezi ne mai sunt necesare?

3. De aceea, îi voi ucide fără să mai aştept, după care voi plasa doi saci cu explozivi în interiorul acestei peşteri, care o vor arunca în aer. În acest fel, vom elucida foarte rapid misterul pe care încearcă să ni-l ascundă aceşti tâlhari! Ce zici, am dreptate sau nu?”

4. Mahal i-a răspuns: „Prietene, ai perfectă dreptate, dar atât timp cât putem rezolva problema fără vărsare de sânge, cred că cel mai bine ar fi să lăsăm săbiile în teci şi să acţionăm fără ele! În schimb, ideea cu aruncarea în aer a peşterii mi se pare foarte bună. Vom descoperi astfel secrete care sunt probabil de cea mai mare importanţă”.

5. Auzind acest sfat, Fungar-Hellan a dat el însuşi ordinul de aruncare în aer a peşterii. Minerii săi au adus imediat două sute de saci cu un explozibil foarte violent, pe care i-au depozitat în peştera cu pereţii negri. Au conectat apoi sacii la nişte fitiluri lungi, cărora le-au dat foc, şi s-au grăbit să iasă afară (nu cred că mai trebuie să explic de ce).

6. Peste numai o jumătate de oră, focul a ajuns la sacii cu explozibil, producând o detonare enormă, care a făcut fărâme întregul munte.

7. După explozie, s-a trecut la o nouă explorare a locului, dar oamenii lui Fungar-Hellan nu au făcut nici o descoperire importantă, doar câteva monede de aur şi nişte cadavre carbonizate.

8. După trei zile de cercetări inutile, generalul i-a chemat la el pe penitenţi, cărora le-a spus: „Sunt dispus să vă graţiez şi să vă redau libertatea, dacă îmi veţi spune de ce v-aţi comportat atât de necinstit faţă de mine, deşi eu am acţionat întotdeauna în interesul vostru! De ce aţi făcut această peşteră şi de ce aţi ascuns acest aur în ea?”

9. Unul dintre penitenţi a ieşit în faţă şi a spus: „Mărite doamne, am făcut acest lucru pentru că ne temeam de tine! Aveam de mult timp presentimentul că vei acţiona aşa cum ai făcut acum. De aceea, doream să ne punem deoparte câţiva bănuţi, pentru zilele negre care vor urma atunci când ne vom pierde funcţiile şi nu ne vom mai putea câştiga traiul.

10. Iată, acesta este unicul motiv care ne-a determinat să construim această peşteră! Vocile pe care le-ai auzit prin deschizătura culoarului din tavan aparţineau fraţilor noştri, aflaţi acum sub dărâmături. Personal, doresc să le împărtăşesc soarta! – Acum ştii tot, dar nu uita că şi noi suntem fiinţe umane!”

11. Dat fiind că generalul le promisese viaţa, el s-a ţinut de cuvânt şi le-a acordat prizonierilor libertatea.

[1%]

Capitolul 314
Plecarea armatei în direcţia templului soarelui şi dărâmarea acestuia. Distrugerea templului focului şi a templului consacrat vânturilor.

(4 iulie 1844)

1. După ce i-a integrat pe cei o mie de penitenţi în armata sa, Fungar-Hellan le-a ordonat soldaţilor să se pregătească pentru o nouă expediţie.

2. A fost nevoie de 24 de ore încheiate pentru ca imensa armată să fie gata de plecare. În final, generalul a ordonat plecarea în direcţia templului soarelui, a cărui distrugere s-a petrecut fără incidente, dat fiind că preoţii s-au predat imediat şi chiar au ajutat la distrugerea lui. Singura lor cerere a fost să le fie predată marea oglindă concavă, pe care au învăţat să o utilizeze în timpul ceremoniilor lor şi pe care doreau să o folosească în scopuri ştiinţifice. Fungar-Hellan le-a îndeplinit cu dragă inimă cererea, căci era el însuşi un pasionat al artelor şi ştiinţelor.

3. După o pauză de trei zile, care le-a permis soldaţilor să îşi redobândească forţele şi muncitorilor să bată monedă din aurul şi argintul rechiziţionate, armata s-a pus din nou în mişcare. La ordinul generalului, ea s-a îndreptat către templul consacrat zeului focului, a cărui cucerire şi distrugere s-a dovedit ceva mai dificilă, căci preoţii acestuia se înmulţiseră considerabil în ultima vreme, răspândindu-se în toate direcţiile. Ei au construit temple similare la baza tuturor vulcanilor din jur, producând în ele spectacole de magie cu ajutorul focului, în schimbul unor ofrande bogate.

4. De aceea, distrugerea templului principal şi a tuturor anexelor sale a durat mult mai mult timp, prezentând numeroase dificultăţi. În total, ea a necesitat 40 de zile, dar campania s-a derulat fără vărsare de sânge, cu excepţia unui singur templu auxiliar, construit pe o stâncă înaltă şi pe care preoţii au refuzat cu orice chip să îl părăsească. În final, stânca a trebuit minată şi distrusă, ceea ce i-a costat viaţa pe încăpăţânaţi.

5. După această operaţie şi după transformarea aurului şi argintului în monede (era vorba de două milioane de livre, al căror transport a necesitat 200 de cămile), armata s-a îndreptat către templul zeului vântului, care i-a dat ceva bătaie de cap lui Fungar-Hellan până când s-a predat. Mai întâi de toate, preoţii menţineau tot timpul nivelul lacului la o înălţime maximă, cu ajutorul unor puternice ecluze plasate la nivelul gurilor sale de scurgere. De îndată ce sesizau un pericol venind dintr-o parte sau alta, ei deschideau o ecluză şi o cantitate imensă de apă se revărsa asupra duşmanului, înecând astfel toate căile de acces către templu. – În al doilea rând, preoţii cunoşteau perfect tehnica de manipulare a electricităţii, cu ajutorul căreia au făcut ca regiunea în care se aflau să fie practic inaccesibilă.

6. De aceea, Fungar-Hellan a fost nevoit să asedieze regiunea timp de o jumătate de an înainte ca preoţii să cedeze.

7. După acest asediu de lungă durată, armata a primit ordinul să se îndrepte către templul zeului apelor.

[1%]

Capitolul 315
Armata mărşăluieşte împotriva templului apelor.

(5 iulie 1844)

1. După mai multe zile de mers, enorma armată a ajuns în apropiere de marele lac în mijlocul căruia se afla insula pe care era construit templul consacrat zeului apelor. Ea şi-a stabilit tabăra pe malul lacului.

2. După trei zile de odihnă, Fungar-Hellan a dat ordin să fie atacat edificiul, care era atât de bine plasat încât se transformase într-o adevărată fortăreaţă naturală.

3. Iniţial, generalul şi-a propus să încercuiască întregul lac (care avea un diametru de mai multe leghe) cu un singur rând de soldaţi, dar terenul dificil l-a determinat să renunţe la acest plan. Căci lacul era mărginit din când în când de pereţi stâncoşi abrupţi, în timp ce în alte locuri era înconjurat de mlaştini uriaşe, cărora nimeni nu le cunoştea capătul.

4. Nevoit să renunţe la acest plan, el a dispus construirea a 20.000 de plute cu câte o sută de locuri fiecare. Constructorii săi au reuşit această performanţă în numai şase săptămâni, folosind în acest scop lemnul celor mai frumoşi cedri din pădurea învecinată, cu o lungime de 12 stânjeni. Plutele aveau practic aceeaşi lungime şi o lăţime de 6 stânjeni.

5. După terminarea ambarcaţiilor, soldaţii au încărcat plutele cu provizii şi armament, după care s-au îmbarcat ei înşişi şi au vâslit către insulă. Misiunea lor era să vegheze ca nimeni să nu se apropie sau să scape de pe ea.

6. Dacă locuitorii insulei le-ar fi pus întrebări, ei trebuiau să le răspundă că aceasta este voinţa lui Fungar-Hellan şi să le spună: „Dacă vă veţi supune necondiţionat deciziilor generalului, acesta vă va considera prietenii săi! În caz contrar, veţi fi consideraţi cei mai crunţi duşmani ai lui, pasibili de pedeapsa cu moartea!”

7. Înarmaţi cu aceste instrucţiuni, conducătorii plutelor s-au apropiat de insulă, care erau situată destul de departe, şi au asediat-o în întregime, astfel încât nimeni nu mai putea scăpa de pe ea.

8. După prima zi de asediu, preoţii erau deja informaţi de gravitatea situaţiei, motiv pentru care au trimis o delegaţie la soldaţi, informându-i că doresc să îndeplinească pe loc voinţa marelui Fungar-Hellan. În caz contrar, însuşi zeul apelor s-ar fi supărat teribil pe ei.

9. Auzind această veste, soldaţii s-au bucurat peste măsură. Fungar-Hellan a trimis fără să mai întârzie 10.000 de oameni pe insulă, dar când aceştia au ajuns la locul edificiului, ei nu au mai găsit nici o urmă din templu, ci doar o serie de căsuţe locuite de oameni cât se poate de obişnuiţi.

10. După ce au vizitat întreaga insulă, fără să găsească altceva, cei 10.000 de delegaţi şi-au spus: „Nu avem nimic de făcut aici, căci nu este nimic de distrus! Mai bine să ne întoarcem la general şi să îi spunem cum stau lucrurile!”

11. Zis şi făcut. Auzind povestea lor, Fungar-Hellan s-a minunat peste măsură, neştiind cum să reacţioneze.

[1%]

Capitolul 316
Informaţia lui Mahal referitoare la templul dispărut. Viclenia preoţilor, care sunt nevoiţi să se prezinte în faţa generalului.

(8 iulie 1844)

1. Dat fiind că Fungar-Hellan fusese pe insulă cu numai doi ani în urmă, însoţit de regele Gurat, şi că văzuse templul de pe ea, el nu putea să înţeleagă unde dispăruse acesta, fără să lase nici o urmă. De aceea, el i-a cerut din nou opinia lui Mahal, care i-a spus:

2. „Tu îţi imaginezi că aceşti preoţi vicleni nu au auzit de distrugerea celorlalte temple ale idolilor?

3. Ei au ştiut la ce trebuie să se aştepte încă de la distrugerea templului zeului metalelor, aşa că s-au grăbit să ducă de aici tot ce amintea de idolii lor, transformând regiunea într-o insulă locuită de oameni aparent nevinovaţi. De fapt, aceşti oameni sunt chiar ei. Având suficient timp la dispoziţie, ei şi-au împărţit aurul şi argintul din templu, precum şi zeiţele frumuseţii care se refugiaseră la ei, şi de atunci trăiesc într-o fericire perfectă în acest mic paradis natural, după criteriile acestei lumi.

4. Din punct de vedere spiritual, ei sunt însă în întregime morţi, căci L-au uitat de mult pe adevăratul Dumnezeu! De aceea, în acest caz nu mai trebuie să distrugem o idolatrie materială, ci doar tenebrele spirituale care domnesc la ora actuală pe această superbă insulă înzestrată cu atâtea bogăţii.

5. Dat fiind că nu mai au dreptul să posede un templu, aceşti preoţi adoră la ora actuală apa din lac. Ei se închină izvoarelor născute din acesta, prin intermediul unui limbaj sublim, dar mincinos. Îşi predică mesajul în şcolile lor, unde vorbesc despre puterea apei şi despre gloria ei eternă, prezentând-o ca pe Fiinţa veritabilă, vie şi sfântă a lui Dumnezeu, Cel în care sălăşluieşte întreaga plenitudine a Vieţii! Pe scurt, aceşti preoţi vorbesc despre divinitatea apei într-o manieră atât de inspirată încât te-ar putea emoţiona şi pe tine!

6. De aceea, trebuie să îi aducem din nou pe calea cea dreaptă! În caz contrar, spiritul uman riscă să cadă în apa înşelătoare a acestor preoţi!”

7. După ce a ascultat aceste cuvinte, Fungar-Hellan şi-a propus să meargă el însuşi pentru a le predica preoţilor de pe insulă.

8. Dar Mahal i-a spus: „Prietene, în acest fel nu vei obţine mare lucru. Din fericire, avem printre noi o oratoare înzestrată cu o mare forţă, respectiv pe fiica mea Agla, şi un orator la fel de inspirat, pe fiul meu Kisarell. Porunceşte-le preoţilor să vină aici şi vom vedea în continuare ce vom putea face în cazul lor!”

9. Fără să mai piardă timpul, generalul a trimis o trupă importantă pentru a-i aduce pe viclenii preoţi, care s-au supus cu dragă inimă voinţei sale.

[1%]

Capitolul 317
Frumoasa Agla le predică preoţilor consacraţi zeităţii apelor.

(9 iulie 1844)

1. Ajunşi în faţa lui Fungar-Hellan, preoţii s-au înclinat până la pământ, după care unul dintre ei a luat cuvântul şi a spus:

2. „O, tu, zeu al zeilor care nu ai sfârşit, mai puternic decât tot ce există, prinţ al tuturor prinţilor şi domn al tuturor domnilor! O, tu, în faţa căruia munţii tremură şi pe care apele îl ascultă fremătând, care ai fondat cerul şi pământul şi care ai construit un imens oraş pentru milioane de oameni, o, spune-ne nouă, sărmani viermi care ne târâm prin praful de la picioarele tale, ce anume doreşti de la noi?”

3. Acest discurs stupid a fost întâmpinat de un hohot generalizat de râs care i-a zguduit pe toţi cei prezenţi în marele cort al lui Fungar-Hellan. Generalul i-a cerut Aglei să urmeze sfatul tatălui ei şi să se adreseze acestor nebuni pentru a-i convinge de sminteala lor şi pentru a încerca să le schimbe învăţătura cu una mai înţeleaptă.

4. Agla a avansat un pas înainte, în roba ei cenuşie, şi-a dat părul pe spate şi şi-a arătat faţa superbă, care le-a tăiat literalmente respiraţia preoţilor. Aceştia au rămas practic împietriţi, neîndrăznind să îşi mişte nici măcar capul, pentru a nu pierde vreun cuvânt rostit de această fiinţă sublimă.

5. Agla i-a privit cu atenţie timp de câteva clipe, după care i-a întrebat: „Cum se face că păstraţi această tăcere stupidă în faţa mea? Haide, spuneţi-mi dacă ce i-aţi relatat mai înainte generalului era adevărat, caz în care vom vorbi despre altceva! Răspundeţi-mi! Vă ordon acest lucru, în numele marelui Dumnezeu cel etern!”

6. Dar, auzind vocea dulce a Aglei, preoţii au fost atât de fermecaţi încât nu au putut pronunţa decât câteva sunete nearticulate, de genul: „O! – O! – O! – Ah! – Ah! – Ah!”

7. Unul singur dintre ei a găsit suficientă forţă interioară pentru a murmura o frază absurdă care suna cam aşa: „O, o, o! Eşti neasemuită! O, o, o, tu personifici întreaga frumuseţe feminină! Cine te poate privi păstrându-şi viaţa? Cine mai poate vorbi după ce a auzit din gura ta sunetele şi armoniile celeste? O, o, o! Tu, cea mai frumoasă, cea mai frumoasă, creatură divină, creatură divină…”.

8. Intrat într-o stare de transă, stângaciul orator a tăcut, la fel ca şi colegii săi.

9. Fungar-Hellan nu s-a putut împiedica să nu se amuze, spunându-i lui Mahal: „Acum putem face orice dorim cu aceşti netoţi, căci vederea Aglei i-a vrăjit complet! Mă tem că dacă Agla nu se va retrage, aceşti indivizi ar putea cădea pradă unei frenezii amoroase care ne va face o mie de necazuri!”

10. Mahal împărtăşea întru totul această opinie, aşa că a chemat-o pe Agla la el şi i-a spus: „Draga mea fiică, nu cred că vei avea succes cu aceşti bărbaţi; de aceea, ascunde-ţi din nou faţa, pentru a nu fi nevoiţi cu toţii să asistăm la un spectacol dezgustător!”

11. Drept urmare, Agla s-a retras fără alte comentarii, dându-i dreptate tatălui ei.

12. A urmat rândul lui Kisarell să fie chemat să vorbească. Când băiatul a apărut, preoţii au crezut că o văd pe Agla deghizată, dat fiind că era aproape identic cu ea. Căzuţi într-un extaz chiar mai puternic decât prima oară, aceştia au continuat să rămână muţi, aşa că tânărul a trebuit să se retragă la rândul lui.

[1%]

Capitolul 318
Mahal îi dă anumite explicaţii generalului. Învăţătura ratată a preoţilor ca imagine simbolică a eşecului iubirii divine în raport cu oamenii.

(10 iulie 1844)

1. Fungar-Hellan şi-a dat seama că sfatul lui Mahal s-a dovedit greşit. Era pentru prima oară când se întâmpla aşa ceva. De aceea, el l-a întrebat pe loc: „Frate întru adevăratul Dumnezeu, cum se face că sfatul tău a rămas fără nici un efect, dând greş de această dată?”

2. Mahal i-a răspuns: „Frate, acum câteva clipe, acest lucru mi se părea şi mie ciudat, dat fiind că tot ce spun eu îmi este transmis mai întâi de Spiritul Domnului; acum îmi dau însă seama de ce nu a dat rezultat acest sfat!

3. Vezi tu, ceea ce s-a întâmplat mai devreme ilustrează perfect relaţia noastră cu Dumnezeu.

4. Aceşti preoţi desfrânaţi şi orientaţi exclusiv către lumea exterioară îi reprezintă întocmai pe oamenii acestei epoci. Noi am venit la aceşti slujitori dăruiţi în întregime idolatrizării apei însoţiţi de o mare armată de soldaţi. În mod similar, Dumnezeu a venit la început în calitatea Sa de Judecător atotputernic în faţa primului cuplu de oameni.

5. Acest cuplu s-a căit însă pentru greşeala sa în faţa Creatorului; de aceea, Dumnezeu s-a întors la el plin de clemenţă, dăruind din nou fiinţei umane pacea spirituală de care s-a bucurat atunci când a fost creată. Din păcate, omul a uitat foarte rapid mânia divină şi s-a făcut din nou vinovat faţă de bunătatea Creatorului său.

6. Cu toate acestea, Dumnezeu nu şi-a propus să schimbe imediat prietenia sa cu fiinţa umană, transformând-o din nou în mânie. Dimpotrivă, El şi-a propus să o ajute, amplificându-şi iubirea, graţia şi compasiunea faţă de ea. Mai mult, şi-a propus să recupereze în întregime rasa umană coruptă, exclusiv prin forţa iubirii Sale.

7. La început, când oamenii au contemplat faţa iubirii lui Dumnezeu, auzind vocea Lui plină de blândeţe, ei nu s-au putut împiedica să nu-L iubească la rândul lor. Din păcate, tocmai din cauza acestei iubiri, ei i-au atribuit lui Dumnezeu o indulgenţă şi o răbdare atât de mari încât au ajuns la concluzia că El este incapabil să îi mai judece pentru păcatele lor!

8. Iniţial, oamenii L-au iubit pe Dumnezeu cu o forţă atât de mare încât iubirea lor plină de puritate era capabilă să înţeleagă tot ce a creat Acesta. În timp, ei şi-au reorientat însă iubirea din ce în ce mai mult către lumea vizibilă, uitând treptat de iubirea divină. De fapt, au mers atât de departe încât au pus la cea mai grea încercare răbdarea divină. Atunci, Dumnezeu a luat decizia să lovească rasa umană în întregime orientată către exterior cu o judecată colectivă, care să lovească totalitatea fiinţelor vii. Acest lucru trebuie să se întâmple la ora actuală, căci oamenii nu mai ştiu nimic despre Dumnezeu, la fel ca aceşti preoţi cărora le-ai dat puterea asupra acestei insule, aşa cum Dumnezeu le-a dat cândva oamenilor puterea asupra acestui pământ.

9. Preoţii au abuzat de această putere, aşa că noi am venit să le-o luăm. Ei ne-au ghicit însă intenţiile şi au acţionat în aşa fel încât, atunci când am venit, nu am găsit nimic care să le reproşăm.

10. De aceea, ni s-a făcut milă de ei şi i-am chemat aici cu intenţia de a le dărui din nou adevărata iubire şi adevărata cunoaştere, prin intermediul Aglei şi al lui Kisarell.

11. Ce efect a avut însă acest lucru asupra preoţilor? – Ei au devenit încă şi mai senzuali decât înainte, iar acest lucru s-a întâmplat chiar în faţa noastră!

12. Ascultă: exact la fel ne comportăm noi în faţa lui Dumnezeu! Cu cât iubirea şi răbdarea pe care ni le arată El sunt mai mari, cu atât mai orientaţi către lumea exterioară devenim noi, împinşi de senzualitatea noastră. Suntem cu toţii din ce în ce mai mândri de noi înşine, iar în cele din urmă nici o altă creatură nu mai contează pentru noi decât propria noastră persoană. Cât despre Dumnezeu, acesta nici nu mai există pentru noi!

13. Deşi buzele noastre vorbesc despre Dumnezeu, noi îl negăm prin toate acţiunile noastre! Şi asta în condiţiile în care Dumnezeu se neagă în întregime pe Sine, dăruindu-ne nouă toate comorile Sale. Noi procedăm exact invers: în cel mai bun caz, dăruim o parte infimă din ceea ce posedăm fraţilor noştri şi păstrăm grosul pentru noi înşine!

14. Iată, acesta este motivul pentru care Domnul a generat aceste evenimente, pentru ca noi să ne dăm seama că ne comportăm faţă de El exact aşa cum se comportă aceşti preoţi faţă de noi!

15. Pentru a ne împiedica să cădem în întregime pradă egoismului nostru, Dumnezeu se vede nevoit să se retragă în iubirea Lui, refuzându-ne-o de acum înainte, la fel cum Agla şi Kisarell au fost nevoiţi să se retragă din faţa acestor preoţi!

16. Acum înţelegi de ce a eşuat acest sfat? – În realitate, acest eşec simbolizează prin corespondenţă imaginea eşecului iubirii divine în raport cu noi, oamenii!”

[1%]

Capitolul 319
Critica sinceră a generalului la adresa lui Mahal. Tristeţea lui Mahal, care prevesteşte invazia locuitorilor din munţi.

(17 iulie 1844)

1. După ce a ascultat acest răspuns lung şi deconcertant al lui Mahal, Fungar-Hellan i-a spus:

2. „Dragul meu prieten, este posibil să ai dreptate; totuşi, explicaţia ta referitoare la insuccesul recentului tău sfat mi se pare mai degrabă o întorsătură inteligentă din condei pentru a ascunde un adevăr mult mai simplu!

3. Şi eu sunt versat în arta analogiilor şi îmi dau perfect seama ce se ascunde în spatele aparenţelor naturale. Totuşi, cu toate cunoştinţele mele, nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte să atribui acestor evenimente o interpretare de acest fel!

4. Dat fiind că te bucuri încă de toată încrederea mea, aş fi preferat de o mie de ori să îmi mărturiseşti deschis că te-ai înşelat şi tu o dată, la fel ca oricare alt om, în loc să îmi debitezi toate aceste prostii îmbrăcate sub aparenţa înţelepciunii, pe care fiecare le poate interpreta aşa cum doreşte. Eu însumi aş putea să le cred, dar şi să le resping, la fel de bine!

5. De aceea, am să-ţi spun eu care a fost adevăratul motiv al eşecului tău!

6. De altfel, este ceva cât se poate de natural: intenţiile tale au fost bune şi te-ai gândit că acest gen de preoţi s-ar lăsa mult mai uşor convertiţi de afirmaţiile unei făpturi feminine de o frumuseţe atât de mare ca a Aglei! Acesta este adevăratul motiv pentru care mi-ai dat acel sfat. Din păcate, nu ai ţinut cont de lascivitatea acestor indivizi, fapt care explică eşecul tău.

7. Oricum, toate acestea nu au o importanţă prea mare! Tu eşti şi rămâi prietenul meu cel mai intim, dar aşa cum îţi spuneam mai devreme, aş fi preferat să îmi spui adevărul curat, în loc să-mi serveşti această interpretare trasă de păr!

8. Iar acum, te rog să-mi dai un sfat bun, ca să ştiu cum trebuie să procedăm cu aceşti tauri în călduri. Trebuie să-i lăsăm în viaţă, sau să-i trecem prin tăişul săbiilor noastre? – Dezvăluie-mi voinţa pură a lui Dumnezeu, iar eu mă voi supune în întregime ei!”

9. Auzind aceste cuvinte ale lui Fungar-Hellan, Mahal s-a agitat puţin în sinea lui, după care i-a răspuns: „Prietene şi frate, de ce mi-ai vorbit în acest fel, calificându-L pe Dumnezeu, nu pe mine, drept mincinos?

10. Ascultă-mă: acest lucru te va costa o mare bătălie, căci Domnul te va pedepsi cu severitate! Eu ţi-am vorbit cu blândeţe, dar tu nu ai primit cuvintele mele cu credinţă. Poate că vei crede în acest caz ceea ce îţi voi spune în continuare:

11. Tu ai uitat complet de locuitorii din munţi şi nu te gândeşti nici o clipă că aceştia ar putea redeveni periculoşi pentru tine. Cei zece prinţi, care sunt încă în viaţă, au ţinut în final cont de discursul unui trimis al înălţimilor sacre, aşa că au anulat legea referitoare la procreaţie (care încălca sfatul mesagerului) şi au promis o mare răsplată celui care va descoperi o cale de ieşire din munţi.

12. Ei bine, află că exact în acest moment, un om le comunică celor zece prinţi, în palatul lor aurit, un plan care i-a fost inspirat din cer şi care le va permite muntenilor să ajungă în ţinuturile de la şes. Şi te asigur că aceştia vor ajunge! Chiar de mâine, ei vor trece la treabă! Milioane de oameni îi vor vedea lucrând, dar nimeni nu îi va putea împiedica!

13. Aceasta va fi pentru tine cea mai bună dovadă a adevărului spuselor mele de dinainte, adevăr transmis mie chiar de Dumnezeu!

14. Ce trebuie să faci cu aceşti preoţi? Iată ce îţi transmite Domnul: ‚Lasă-i să se întoarcă de unde au venit, căci spiritul lor nu mai poate fi schimbat, dat fiind că şi-a găsit moartea în lux! Atunci când vor veni apele cele mari, ei vor fi primii care vor pieri în ele!’”

15. După ce a ascultat aceste cuvinte, Fungar-Hellan le-a dat drumul preoţilor şi şi-a adunat din nou armata, pentru a o conduce la locul indicat de Mahal, unde muntenii urmau să facă o străpungere.