Moise ca autor al Pentateuhului, creatorul Mosaismului

[anadi]

Narațiunile despre Moise în Sinai scrise secole mai târziu 2
- Cronicele, Samuel, Regi


Altfel spus, cărțile Samuel și Regi, care sunt lucrări anterioare despre aceeași perioadă istorică
- nu au nici un fel de Cunoaștere despre „Legile din Sinai“,
- nu au nici un fel de Cunoaștere despre Legile Rituale,
- sau despre Systemul de Legi, și importanța Leviților de-a lungul întregii Istorii a Monarhiei,

așa cum sunt ele prezentate în cartea Levitic
și astfel
nu au nici un fel de Cunoaștere despre Legile care sunt prezentatate în Deuteronom.

Cu alte cuvinte acestea nu fac nici cea mai mică aluzie despre existența unei întregi matrici
despre „Legile rituale și etice atribuite lui Moise”, care
ar fi fost proclamate în Sinai în trecutul arhaic!

Această completă lipsă de cunoaștere a materialului din așa zisele cinci cărți ale lui Moise (Pentateuhul)
în cărțile Samuel și Regi l-a făcut pe de Wette să ajungă la concluzia că
- narațiunile despre Întâmplările din Sinai,
- Legea Leviticului și Legile Deuteronomului
au fost scrise în perioada târzie a monarhiei și exilului (Robiei Babiloniene).

Vezi
Dr. Steven DiMattei -The Documentary Hypothesis
http://stevendimattei.com/emergence-documentary-hypothesis-scholars-discovered-j-e-d/

[anadi]

Sursa Deuteronomică - Wilhelm de Wette sec.19

Expertul biblic Wilhelm de Wette a mai arătat că norma de drept din Cartea Deuteronomului (Deut 12-27)
a fost un produs al reformelor religioase ale regelui Iosua de la sfârșitul secolului al VII-lea î.num.creștină.

Astfel, de Wette a devenit responsabil pentru identificarea unei alte surse
în structura complexă și istorică a Pentateuhului:
D sau sursa deuteronomică.

Identificarea sursei D se bazează, în principal, pe diferențele foarte mari dintre
- tonul teologic,
- mesajul și
- un stil și un vocabular unic.


Cu propria sa datare a scrierii în perioada monarhică târzie,
a completat de Wette afirmația că Legea - Norma Deuteronomică
a fost scrisă în vremurile monarhice târzii din istoria Israelului.

De asemenea, este mai probabil ca "Legea" să fi fost o lucrare și mai târzie, poate bazată pe obiceiuri anterioare.
Astfel, de Wette a dovedit în mod convingător că sursele pentru originea Pentateuhului
pot fi găsite nu numai după "epoca lui Moise", ci și după epoca monarhică,
și anume scrierile din ultima perioadă monarhică și (post) exil din secolul al IV-lea (î.num.cr)!

Teza lui De Wette a fost verificată și susținută de cercetătorii biblici de mai târziu.

Vezi sursa: Nineteenth century scholarship: post-Mosaic by centuries
http://stevendimattei.com/emergence-documentary-hypothesis-scholars-discovered-j-e-d/

[anadi]

Originile post-exil ale narațiunilor despre Avraam, Iacob și Grădina Edenului

La mijlocul secolului al XIX-lea, Hermann Hupfeld a confirmat și el observațiile lui Wilhelm de Wette, scriind că
nici unul dintre "profeții" de dinaintea exilului babilonian nu cunoștea
- codul juridic și ritual care ar fi fost introdus de "Moise"
- și mult mai mult, ei nu cunoșteau de asemenea poveștile despre patriarhi
- și Grădina Edenului,
pentru că astfel de detalii sunt absente din textele preexilice.

Cu alte cuvinte, menționarea poveștilor despre Avraam, Iacov și despre Grădina Edenului
apar din nou în afara Pentateuhului doar în texte care au fost scrise abia după exil!

Acest lucru înseamnă că aceste paragrafe din Pentateuh își au sursa tot în perioada exilului.
Astfel, se pare că nu numai că ritualul și sistemul juridic atribuit lui "Moise",
așa cum este prezentat în Levitic, Deuteronom și în părți din Exod,
- sunt fabulații post-exilice,
- dar că și poveștile despre
patriarhii (Avraam, Iacov...) și Grădina Edenului, atât de centrale în Cartea Genezei,
sunt create tot în vremurile exilului!


Sursa: The Documentary Hypothesis: How Scholars Discovered J, E, D, and P (3)
http://stevendimattei.com/emergence-documentary-hypothesis-scholars-discovered-j-e-d/

Autor Steven DiMattei, un învățat bibilic,
cu doctorat în Creștinismul Timpuriu;
cu Diplomă de Studii avansate în Iudaismul elen;
actual în stadiu de cercetări pentru a obține și titlul de Doctor în Literatura Medievală;
cu Masterat în Clasici; cu Masterat în Literatură Comparată.

DiMattei,
http://twitter.com/stevendimattei?ref_src=twsrc%5Egoogle%7Ctwcamp%5Eserp%7Ctwgr%5Eauthor

[anadi]

Sursa preoțească P - descoperiri suplimentare din sec. al 19-lea

Hupfeld a contribuit, de asemenea, la înțelegerea naturii compozite a Pentateuhului cu o altă descoperire importantă,
și anume că ceea ce în secolul precedent era numit sursa Elohistică (E),
provenea totuși din două surse diferite
în care era încă prezentă folosirea lui El / Elohim, care a fost tradus mai târziu din zei în adonai,
vezi Deuteronom 32:1-9.
https://bhakti-yoga-iubirea-spirituala.webnode.ro/crestinism/iehova/credo-nicene-si-deuteronom-32-1-9/


Hupfeld a putut astfel să facă distincția între sursele preoțești (P) și cele elohiste datorită accentului de nezdruncinat
asupra cultului, a ritualului-lege și a genealogiilor.

Cu toate acestea, Karl Heinrich Graf a fost cel care a furnizat dovada
că Legea sacrificială preoțească (P) era necunoscută în cărțile Deuteronomului, Profeților și Iosua până la 2 Regi.
Cu alte cuvinte, legislația rituală,
care cuprinde Cartea Leviticului (a treia carte atribuită lui Moise) a fost scrisă după
legile din Deuteronomul (a cincea carte atribuită lui Moise) și, de asemenea
după povestirile lui Iosua până la 2 Regi.

Astfel, cercetătorii biblici din secolul al XIX-lea au dezvăluit că, la o examinare atentă,
Pentateuhul nu numai că nu a fost scris de Moise sau de un singur autor, dar provine
din surse ale căror origini se află în perioada monarhică târzie și de exil/post-exil babilonian.

Toate aceste descoperiri au dus la activitatea celui mai influent cercetător biblic din secolul al XIX-lea, Julius Wellhausen.

Sursa How Scholars Discovered the four sources J, E, D, and P
http://stevendimattei.com/emergence-documentary-hypothesis-scholars-discovered-j-e-d/

[anadi]

Originea sursei preoțești posterioară sursei deuteronomice - Wellhausen

Pentateuhul: un produs al perioadei monarhice târzii și al perioadei exilului (post) babilonian

The Pentateuch: a product of the late monarchal and (post-)exilic periods
http://stevendimattei.com/emergence-documentary-hypothesis-scholars-discovered-j-e-d/


Cercetătorul și profesorul german Julius Wellhausen (1844-1918), urmând lucrările lui de Wette, Hupfeld și Graf,
a susținut că instituțiile rituale și juridice "mosaice" nu existau la începutul dezvoltării istorice a Israelului, într-un trecut arhaic îndepărtat,
ci la sfârșit, și anume în perioadele exilică și postexilică.
În mare măsură, aceasta a fost doar o rearticulare a observațiilor predecesorilor săi, vezi Linkurile mai jos

Cu toate acestea, Wellhausen a continuat.
Deoarece sursa Deuteronomică (D) și sursa preoțească (P)
erau deja recunoscute ca produse ale epocii monarhice târzii și, respectiv, ale exilului,

constatări bazate pe dovezile textuale,
conform căreia ritualul, etica, religia
legi și practici rituale, etice și cultice proclamate în P și secundar în D
nu au fost prezente în perioadele premonarhică și monarhică,
așa cum se poate vedea din cărțile de la Iosua la 2 Regi

Wellhausen a concluzionat, din motive tematice și teologice,
că sursa preoțească P a venit după Deuteronom.

Acesta s-a bazat pe observațiile că.
1. D (Deuteronomul) nu arată nici o familiaritate cu sistemul ritual al lui P (Preoțesc) (Leviticul), și
2. în timp ce P pleacă de la centralizarea cultului lui Iehova în Ierusalim,
D trebuie să argumenteze în favoarea acestei centralizări.


Astfel, argumentul deuteronomic potrivit căruia cultul lui Iehova nu poate fi practicat decât la Ierusalim
precede codul ritual al lui P, care recunoștea deja centralizarea cultului la Ierusalim.

Acest lucru, împreună cu faptul că de la Iosua până la 2 Regi, nici profeții preexilici
nu arată vreo cunoaștere a legilor din P (cartea Leviticului),
l-a determinat pe Wellhausen să pledeze pentru o dată târzie a sursei preoțești P, cel mai probabil de origine postexilică.


Cu alte cuvinte, legea rituală și cultul din jurul tabernacolului
pe care narațiunea biblică le prezintă ca parte a experienței din pustie în cărțile Exod și Levitic
sunt de fapt o compoziție de după Exilul Babilonian ulterioară,
reflectând preocupările cultice și rituale ale comunității de exilați care,
întorși din captivitatea babiloniană, s-au reinstalat în Palestina în perioada persană și au reconstruit templul și cultul lui Iehova.

În consecință, Wellhausen a presupus că sursele care alcătuiesc acum Pentateuhul au fost compuse
într-o serie de etape succesive (în momente diferite, de către persoane diferite cu agende diferite)
și editate împreună la o dată ulterioară.