Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 6.7.2022, 15:32
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Cuvântul lui Dumnezeu grăiește neamului român


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Duhul
Initiat
Initiat

Duhul is offline

Joined: 09 Oct 2007
Member: #308
Posts: 316
Country Flag: Israel
Style: subSilver (352)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Cuvântul lui Dumnezeu grăiește neamului român
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.9.2008, 13:30 View PostDownload Post

Cuvântul lui Dumnezeu grăiește neamului român

Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic și tămăduitor Pantelimon



Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, și grăiesc peste pământul român de mai bine de cincizeci de ani ca să-Mi fac pe el un popor din neamul român și să Mă slăvesc din mijlocul lui cu taina întoarcerii Mele iarăși de la Tatăl la om și să Mă vestesc cu țara strălucirii, despre care scrie în Scripturi. Taina ei a fost și este pământul neamului român, iar acum am descoperit-o pe ea celor credincioși cuvântului Meu din vremea aceasta, și în mijlocul cărora Eu M-am descoperit cu numele Meu cel nou, care se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.
Mă însoțesc oștiri de sfinți când vin și Mă fac cuvânt al venirii Mele pe pământ, și mare este plata celor credincioși, care Îmi fac și Îmi cunosc venirea și care Mă dau oamenilor spre tămăduirea lor. În sulul Scripturii este scris de Mine ca să împlinesc așa, și nimic nu împlinesc decât cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în prooroci și în psalmi.

O, țara Mea de azi, o, neamul Meu de azi, neam român! Mă ai în tine tămăduitor venit de la Tatăl pentru învierea ta, căci cel ce nu umblă după Mine cu crucea sa, acela este mort, nu este viu. O, fericit este bărbatul care se teme de Domnul și care întru poruncile Lui voiește foarte, după cum este scris, dar ție ți-a pierit frica de Dumnezeu, neam român. Nu este înțelepciune pe pământ decât de la Dumnezeu, căci cea de la om îl îngâmfă pe om, iar îngâmfarea este păcatul prin care omul cel zidit de mâna Mea din pământ și din duh de viață a pierdut raiul și a căzut pe pământ. Înțelepciunea Mea începe în om odată cu frica lui de Dumnezeu, care îi păzește și îi luminează omului calea ca să nu cadă el în întunericul cel fără de Dumnezeu pe cale. Voiesc iarăși și iarăși să-ți fac trezirea, țara Mea de azi, căci tu prin depărtarea ta de calea dreptății îți atragi numai și numai durere, tată. Grăiește Dumnezeu cu tine și te strigă sub lumina cuvântului Său cel dătător de viață, căci tu te clatini de pe un picior pe altul și nu mai ai stat în picioare înaintea Mea. O, Mi-e milă de tine, tată, dacă ești a Mea. Ți-am spus că Mi te-a dat Tatăl de țară a întoarcerii Mele pe pământ acum, la sfârșit de timp și că porți de la începutul cel dintâi taina aceasta pe vatra ta. Ți-am spus, tată, că vin cu oștiri de sfinți și cu masă de cuvânt la tine, și te-am chemat la masa Mea desfăcându-Mă cu ea în mijlocul tău și punând înaintea ta cuvântul Meu, cuvântul nașterii din nou a lumii, țara Mea de azi. Certarea Mea de peste tine este iubire, este trezire, căci singură îți atragi ceea ce te lovește spre înțelepțirea ta. Tu ești ceea ce atragi stihiile ca să te bată spre mustrare și spre îndreptare pe calea ta cu Dumnezeu. Glasul Meu din mijlocul tău, care te cheamă spre Tatăl, este darul dat ție de El pentru învierea ta și apoi pentru slava ta peste pământ, este Fiul lui Dumnezeu, Care grăiește cu tine, căci ești sortită de Tatăl să fii slava popoarelor și mândria veacurilor acum, la sfârșit de timp, precum ai fost la început când Tatăl te-a scos întâia din ape la facerea cerului și a pământului. O, vin zorii zilei Mele și se apropie, căci Eu Mă slăvesc și Mă voi slăvi cu multul de pe pământul tău, care este muntele Meu cel sfânt pentru vremea venirii Mele la sfârșit de timp. Scoală-te în zori și arată-ți fața și apoi spală-te în râul acesta ca să vezi, căci dacă nu-L cunoști pe Dumnezeu și glasul Lui în tine, atunci tu ești nevăzătoare, țara Mea, și trebuiești vindecată, tată. O, vino spre șoapta Mea, care suspină după tine de pe vatra ta, căci ți-am pus cunună de slavă pe creștet, și este scris pe ea cuvântul lui Dumnezeu spre tămăduirea ta, ca să vadă apoi ochii duhului tău și să umbli în lumină, căci Eu sunt lumina lumii în mijlocul tău. Este scris în Scripturi să fac din tine mândria veacurilor, dar fii înțeleaptă, că împărăția Mea cu tine nu este din lumea aceasta, nu este de pe pământ, ci ea este cea alungată dintre oameni, căci Eu ucenicilor Mei, cărora le dădusem împărăția Mea, le-am spus că vor fi alungați dintre oameni și că vor fi urâți de toți pentru numele Meu și că cel ce va răbda până la sfârșit, acela va fi cel care va lua cununa împărăției Mele.

Eram pe pământ aproape de vremea pătimirii Mele, iar poporul Israel vorbea despre vremea lui Mesia, Care va veni ca un Împărat ca să-l izbăvească pe el de sub stăpânirea romanilor și nu de sub păcat, precum este scris să lucreze Dumnezeu, iar când M-am descoperit atât de slăvit în mijlocul poporului Meu cel de atunci, gata a fost și stârpirea Mea, căci este scris că împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta. Și iată lucrarea cuvântului Meu, care înviază omul spre viața veacului ce va să fie, această lucrare este izbăvitoare și este între oameni și este din cer, nu din lumea aceasta, iar oamenii Îl așteaptă pe Dumnezeu să-i dezrobească de lipsuri și de necazuri, nu de păcate, și iată iarăși este ceea ce a mai fost, și taina ușii deschise n-o pricepe omul ca să-Mi deschidă când bat ca să-l fac pe el împărăție a Mea pe pământ între oameni.

Eram pe pământ acum două mii de ani și petreceam cu săracii și cu păcătoșii, cu bolnavii și cu îndrăciții și-i vindecam pe toți cu milă și cu slavă, în timp ce Israel aștepta să vin și să-i dezrobesc de sub romani și să cucerească el lumea apoi, căci el n-a înțeles că împărăția lui Mesia nu are nimic în lumea aceasta și nu este din ea, iar când mai-marii lui Israel au văzut umilința Mea și puterea Mea cea prin ea peste toți cei neputincioși cu duhul și cu trupul, căutau să Mă prindă în cuvânt, pentru că Mă urau și nu credeau în Mine și voiau să Mă piardă, dar n-au putut aceasta ce au vrut ei, fiindcă Eu am înviat prin cruce și M-am făcut Împărat mare, cu împărăție care nu cade, căci ea este vie precum Eu sunt. Amin.

O, vino să fii împărăție a Mea, țara Mea de azi! Am spus prin acest cuvânt de sfârșit și de început nou, am spus că vor veni spre tine popoare pentru cuvântul Meu cel în mijlocul tău așezat pentru viața ta și pentru slava Mea și pentru duhul învățăturii Mele peste popoare ca să învețe ele de la Mine legea vieții, după ce moarte nu va mai fi, căci toate cele vechi trec cu trosnet și vin cele noi în locul lor, după cum este scris în Scripturi, iar lucrarea Mea peste pământ lucrează din mijlocul tău, neam român, și numele tău va fi purtat de neamurile care vor veni să se boteze în cuvântul Meu din mijlocul tău și să se numească ele cu numele Meu și cu numele tău, fiindcă tu ești a Mea de la Tatăl. O, teme-te de Dumnezeu, țara Mea de azi, și vezi cum faci ca să te scoli întru întâmpinarea Mea, căci a ajuns la tine împărăția lui Dumnezeu, și ea este în mijlocul tău și așteaptă după tine ca să fii, căci Eu sunt Cel ce sunt, și sunt în mijlocul tău cuvânt de naștere din nou a lumii, iar cei ce cred aceasta vor fi ca stelele în vecii vecilor, precum este scris în Scripturi să fie. Amin.
Pace poporului român, cu care astăzi am grăit spre tămăduirea lui de întuneric și de necredință, că e vreme de necredință, după cum este scrisă Scriptura lepădării de credință înainte de venirea Mea, care va prinde sub ea pe cei necredincioși.

Pace ție, neam român! Nu te înjuga la un jug cu necredincioșii, iar necredincioși sunt toți cei care nu caută la fața Mea ca să facă ei voia Mea. Ia jugul Meu pe umerii tăi, o, țara Mea de azi, căci jugul Meu este ușor, fiindcă Eu sunt fără de păcat, iar sarcina Mea este bună, căci Eu Îl port pe Tatăl în Mine, și voiesc să fac din tine popor purtător de Dumnezeu, o, neamul Meu de azi, neam român, neamul Meu acum, când Eu vin pe pământ cuvânt spre tămăduirea neamurilor. Amin, amin, amin.

27 iulie/9 august 2008

sursa: http://www.noul-ierusalim.ro/php/look.php?cheie=921
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.”
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> Spiritualitatea Universală, Texte profetice, profeti, prooroci, channeling, clarvazatori, scribi ai lui Dumnezeu
   -> Profețiile și profeții lumii, Profeții despre România
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 1  [ 1 Posts ]
 


Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !