Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 21:40
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Shiva-Chandrashekhara - SHIVA în ipostaza de Protector divin perfect al principiilor tainic complementare


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Shiva-Chandrashekhara - SHIVA în ipostaza de Protector divin perfect al principiilor tainic complementare
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.11.2008, 17:54 View PostDownload Post

SHIVA-CHANDRASHEKHARA

SHIVA în ipostaza de Protector divin perfect al principiilor tainic complementare

de profesor yoga Gregorian Bivolaru


Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
În tradiția vedică, CHANDRA este numele zeului antic al lunii numit și luminosul. În reprezentările personificate CHANDRA este un tânăr cu un aspect foarte atrăgător care conduce un car tras de o antilopă, care în realitate este simbolul tradițional al energiilor tainice vitalizante ale naturii. CHANDRA ține în mâinile sale scoica, ce este simbolul prosperității și al fluxurilor și refluxurilor marine și al perioadelor lunare menstruale ale femeii, precum și al alternanței dintre viață și moarte.

SHIVA-CHANDRASHEKHARA este ipostaza în care SHIVA ni se înfățișează purtând simbolul lunii în păr. La baza acestei ipostaze profund benefică a lui SHIVA se află următoarea povestire cu tâlc. Se spune că DAKSHA, fiul creatorului universului, BRAHMA, avea 27 de fiice care toate aveau  niște înfățișări de stele. Toate erau îndrăgostite de tânărul CHANDRA, cel luminos și plin de o neasemuită frumusețe. Ele s-au hotărât să se căsătorească toate cu CHANDRA. Cu toate acestea, CHANDRA era atras dintre toate soțiile sale, cu precădere, mai mult de ROHINI,  pe care o iubea cu mult mai mult decât pe toate celelalte. Atunci, celelalte soții s-au plâns tatălui lor, DAKSHA, că nu sunt iubite în mod egal și că nu sunt tratate corect de către soțul lor, CHANDRA. Atunci DAKSHA l-a pedepsit pe CHANDRA condamnându-l la o istovire gradată care avea să dureze cincisprezece zile, timp în care lumina lui va scădea pe zi ce trece. Imediat lumina lunii a început atunci să scadă în intensitate până când în cea de-a cincisprezecea zi a dispărut aproape de tot. De frică și de rușine, CHANDRA s-a ascuns atunci în ocean. Însă multe plante aveau nevoie de lumina, influența și energia subtilă, vitalizantă a lunii pentru a crește și pentru a se dezvolta armonios. Fără influența benefică a lunii multe dintre ele ar fi fost vătămate, astfel că viața lor era deja în pericol. În întunericul creat odată cu absența luminii tainice a lunii, lumea a început atunci să sufere.

Pentru a rezolva în mod înțelept această problemă ființele celeste au sfătuit luna să caute imediat refugiu în ființa supremă a lui SHIVA. Rămânându-i doar puțin din ultima ei zi, KALA, luna (CHANDRA) l-a rugat pe SHIVA să-i ofere refugiu. Cu o neasemuită iubire și plin de o nesfârșită grație, atotputernicul SHIVA a pus atunci luna pe fruntea sa divină făcând-o imediat după aceea să-i crească strălucirea  în decursul următoarelor cincisprezece zile. Cu o adâncă recunoștință, CHANDRA l-a rugat apoi pe SHIVA ca de acum înainte, fiecare a 28-a noapte să-i fie consacrată în întregime lui SHIVA și să se numească de atunci SHIVARATRI. Noaptea în care luna, CHANDRA, și-a găsit refugiul divin în ființa lui SHIVA, a devenit de atunci o noapte sfântă. Ea este noaptea în care SHIVA le oferă ființelor care merită grația de a-și găsi un refugiu divin în ființa sa veșnică. De atunci CHANDRA a continuat să-și mărească și să-și micșoreze luminozitatea ciclic. De atunci SHIVA-CHANDRASHEKHARA este acea ipostază a lui SHIVA de protector al ființelor pregătite și pline de aspirație care meditează profund la el și se roagă lui în noaptea de SHIVARATRI. Prin intermediul acestei ipostaze SHIVA se manifestă ca un susținător divin al ritmurilor tainice ale naturii și ca un protector al vieții ciclice al oricărei plante sau ființe vii din natură.

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.SHIVA-CHANDRASHEKHARA este refugiul divin și susținătorul tuturor ciclurilor universale, a ritmurilor și al interacțiunilor complementare armonioase. Tocmai de aceea luna, CHANDRA, reprezintă una dintre detaliile semnificative care apar frecvent în reprezentările iconografice ale lui SHIVA, simbolul lunii în creștere fiind mai mereu prezent în coroana de păr împletit în șuvițe a lui SHIVA. În general, tratatele iconografice, cum ar fi spre exemplu SILPA RATNA, alătură această ipostază a lui SHIVA, SHIVA-CHANDRASHEKHARA, cu ipostazele în care SHIVA se află în prezența iubitei sale, PARVATI, cum ar fi spre exemplu celebra ipostază UMA SAHITA sau UMA PATI în care SHIVA  este în ipostaza de suveran al iubirii, ori altfel spus de iubit al lui UMA sau PARVATI. Această asociere sugerează în plus faptul că SHIVA- CHANDRASHEKHARA este acea ipostază tainică a lui SHIVA de protector al energiei subtile feminine a cărei manifestare alături de ființa cosmică a lui SHIVA care reprezintă aspectul masculin, solar sau altfel spus polaritatea plus, dă naștere tuturor interacțiunilor polare generatoare de armonie și de fericire în întregul macrocosmos.

În tratatul iconografic, UTARAKAMIKA, se precizează că SHIVA-CHANDRASHEKHARA este atunci reprezentat într-o stare de echilibru perfect,  fără nici o aplecare în vreo parte a trupului și această atitudine specială este explicată ca fiind indiciul stării sale divine ce permite controlul perfect al oricăror stări de perturbare, stări în care predomină tendința RAJAS și a tuturor momentelor de trecere de la un ciclu la altul. Starea de echilibru perfect este în realitate starea contemplativă a lui SHIVA-CHANDRASHEKHARA ce permite ființelor pregătite care îl apelează cu o mare fervoare și iubire traversarea cu succes a oricărui moment de hiatus.

Detaliile ce sunt legate de obiectele care sunt purtate în mâini de către SHIVA-CHANDRASHEKHARA sunt descrise în tratatul UTARAKAMIKA. Toporul, TANKA, este ținut de SHIVA în mâna sa dreaptă de sus și antilopa în mâna sa stângă de sus. Cu mâinile din față el realizează atunci gestul cel secret al protecției, ABHAYA MUDRA și cu mâna dreaptă din față el realizează gestul cel secret al oferirii darurilor, VARADA MUDRA. El are atunci o coroană de păr împletit, JATAMAKUTA, iar simbolul lunii în creștere îi este prins în păr. El are trei ochi, un veștmânt din piele de elefant și podoabe în urechi. În plus, în textul tratatului SAKALA DIKARA se precizează că mâinile reprezentării lui SHIVA nu trebuie să se găsească deasupra nivelului umărului și că partea de sus a toporului ori a antilopei nu trebuie să depășească atunci linia părului. Chiar dacă pare a fi nesemnificativ acest detaliu iconografic ne indică faptul că SHIVA-CHANDRASHEKHARA este fără întrerupere refugiul divin al ființelor care sunt profund dăruite lui, chiar dacă el continuă să acționeze în simultaneitate, prin intermediul oricăruia dintre celelalte ipostaze ale sale.

În acest mod luna, care este prinsă în părul său divin, este astfel protejată fără încetare de către SHIVA.

sursa: yogaesoteric
octombrie 2008
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> Spiritualitatea Universală, Shivaism
   -> Shivaism, Ipostazele lui Shiva
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 1  [ 1 Posts ]
 


Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You cannot download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !