Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 12:01
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 22, 23, 24, 25  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 220 - Despre degradarea înțelepciunii egiptene și indiene
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.5.2014, 14:39 View PostDownload Post

Capitolul 220
Despre degradarea înțelepciunii egiptene și indiene

1. În continuare, Murel l-a rugat pe Philopold să îi dea mai multe lămuriri, iar Philopold a spus: “Prietene și frate drag! Tu ai aflat multe și ai ajuns chiar până în India și în țările situate mult dincolo de Gange, până la munții pe care încă nu a călcat picior de muritor, iar înainte de asta ai ajuns în Egipt, până acolo unde Nilul spumegă printre stânci. Templul din stâncă de Ia Jabusimbil nu ți-a rămas necunoscut, și coloanele de la Memnon le-ai auzit într-o dimineață cântând. Ai privit vechile scrieri cuneiforme și ai încercat să descifrezi chiar și scrierile încă și mai vechi.

2. Învățătorii din Karnak ar fi trebuit să-ți explice totul, căci pentru asta îi plătiseși foarte bine. Cu toate acestea, nu au făcut-o, pentru că nu puteau s-o facă. Căci actualii înțelepți și învățați ai Egiptului nu mai sunt câtuși de puțin ceea ce au fost pe vremea faraonilor, fondatorii acestor școli și temple. Lor le pasă de vechea înțelepciune chiar mai puțin decât învățaților și fariseilor din Ierusalim, iar la birmani lucrurile stau chiar mai rău. Ascetismul în care aceștia s-au pierdut este o rușine pentru omenire. Și ce altceva este acest ascetism decât o trufie fără limită, pe de o parte, și tocmai de aceea, o prostie fără limită, pe de altă parte!?

3. Cândva, oamenii au avut înțelepciunea adevărată, așa cum a avut-o și tatăl Noe, dar, cu timpul, când familiile s-au unit într-un popor care avea, desigur, mai multe necesități decât o familie mică, puterile fizice ale oamenilor au fost prea mult solicitate, așa încât ei nu au mai fost în stare să se ocupe numai de adevărul interior.

4. Popoarele i-au ales din rândul lor pe cei mai înțelepți și i-au însărcinat să păstreze vie în mijlocul lor cunoașterea lui Dumnezeu și să vegheze ca înțelepciunea interioară să nu se piardă, ci să rămână la ei și la copiii lor.

5. În același timp, poporul le-a dat acestor păzitori, păstrători și cultivatori ai înțelepciunii dreptul de a elabora legi în spiritul înțelepciunii - al căror garant și executor era întregul popor, de la primul până la ultimul om, iar cei care păcătuiau împotriva acestor legi sfinte trebuiau pedepsiți cu asprime.

6. La început lucrurile au mers foarte bine și rezultatele au fost bune. Dar apoi casta preoților a devenit din ce în ce mai numeroasă și nevoile pentru întreținerea ei trupească au crescut. Urmarea a fost că au apărut legi și prevederi noi, sub misticul titlu «ca de la Dumnezeu». A început să plouă cu pedepse, cu penitențe și cu tot felul de pseudo-minuni amăgitoare, și nici căile de «mântuire» nu au fost uitate. Cel care vroia să fie iertat de pedeapsă după încălcarea unei astfel de porunci «dumnezeiești» trebuia să plătească o taxă de mântuire pe care cu greu și-o putea permite. Săracii erau nevoiți, desigur, să ispășească, și asta pentru a da un exemplu. Ne putem imagina că astăzi lucrurile stau și mai prost acolo!

7. Și iată, prietene, acolo te-ai dus tu să cauți adevărul și înțelepciunea cea mai profundă! Se înțelege că nu le puteai găsi acolo și de aceea ai ajuns să fi un dușman al vieții. Dar ceea ce pricep oarecum mai greu este faptul că nu ți-a dat prin cap să cercetezi Scriptura, ca preot și învățat ce erai, să vezi cât adevăr și câtă înțelepciune ascunde, și dacă nu se putea ajunge la o concepție interioară asupra vieții pornind de la regulile școlii vechilor profeți!

8. Cândva, sigur că nici eu n-am stat mai bine în privința recunoașterii adevărului, iar înțelepciunea mea se cam reducea la filosofia greacă, deși puneam pe o treaptă mai înaltă scrierile sfinte ale evreilor; dar mie îmi lipsea rădăcina principală, de aceea acest pom minuinat nici nu putea să rodească la mine.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 221 - Despre existențele anterioare ale oamenilor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.5.2014, 14:45 View PostDownload Post

Capitolul 221
Despre existențele anterioare ale oamenilor

1. Philopold: “Dar când, acum câteva săptămâni, mi s-a dăruit neprețuita fericire de a-L întâlni pe acest Învățător divin, au dispărut brusc toți norii întunecați, și soarele vieții divine a început să strălucească în sufletul meu! Abia în această lumină sfântă am recunoscut esența mea și esența lui Dumnezeu. Și atunci mi-am dat seama ce Îi datorez lui Dumnezeu, unicul Tată, Lui, care din vecii vecilor este iubirea cea mai pură.

2. M-am recunoscut în totalitate și mi-am dat seama că făcusem totuși un contract aparte cu spiritul divin pentru a ajunge și eu să fiu un copil divin, înainte de devenirea mea umană pe acest pământ, pământ care, în toată nemărginirea, nu are altă menire decât să-i poarte pe aripi pe copiii Domnului pentru ca aceștia să procreeze și să se formeze în spiritul ordinii veșnice a lui Dumnezeu.

3. Privește în sus! Toate aceste stele fără număr sunt lumi cu mult mai frumoase și mai strălucitoare decât pământul nostru; pe multe dintre aceste lumi găsești oameni care - ca formă - ne sunt foarte asemănători, iar printre ei domnește o mare înțelepciune, și nici de iubire nu duc lipsă. Dar, asemenea animalelor acestui pământ, ei vin pe lume oarecum gata formați și nu trebuie să învețe de la zero tot ceea ce vor și trebuie să cunoască. Limba este aproape peste tot aceeași, iar cunoașterea lor are limite foarte precise. Peste tot, cunoașterea ajunge până la Spiritul Suprem, dar ea este mai mult un fel de intuiție decât o cunoaștere.

4. Într-un cuvânt, pe multe dintre nenumăratele corpuri cerești găsești oameni care sunt aproape identici cu păgânii mai buni ai acestui pământ, cu deosebirea că - în esență - oamenii de pe corpurile cerești nu inventează nimic nou, dar ceea ce există deja, există în forma cea mai desăvârșită, în timp ce păgânii pot oricând inventa ceva nou, așa încât calea spre o perfecționare nelimitată, mereu în creștere, nu le este niciodată și nicăieri închisă.

5. În lumile mari există însă pe ici, pe colo, și înțelepți care din când în când pot lua legătura cu unele spirite superioare și se lasă instruiți de acestea în cunoașterea mai profundă a lui Dumnezeu. Și atunci se întâmplă câteodată că pe câte unul mai deștept îl apucă dorința de a deveni și el un copil al lui Dumnezeu!

6. Căci, în toate lumile, înțelepții știu, prin spiritele superioare care li se revelează, că în imensul spațiu al creației există undeva o lume pe care oamenii pot deveni copii ai lui Dumnezeu și că un suflet, după ce a scăpat de trup în lumea lor, poate îmbrăca în acea lume un alt trup, însă grosier, din carne. Iar din clipa în care cineva manifestă o dorință serioasă pentru a face aceasta, lui i se explică de-a fir a păr prin ce va trebui să treacă pe această lume.

7. Mai întâi, i se ia sufletului orice amintire a stării lui anterioare, bune, în așa măsură încât în noua lume, născut din trupul imperfect al unei femei, el se află într-o stare inferioară, inconștientă, asemenea animalelor, și nici măcar nu-și dă seama câtuși de puțin de noua sa existență. Abia cu timpul, cam după un an, începe să se dezvolte o nouă conștiință din imaginile și fenomenele percepute prin simțuri. Memoria și amintirea proaspătă a celor percepute sunt apoi singurii ghizi și singurele ajutoare pe noul drum al vieții pe acest pământ. Aici nu vin spirite superioare, trimise de Dumnezeu, pentru a conduce copilul în sferele superioare ale cunoașterii, ci părinții, cu experiența lor, trebuie să își dea silința să-l conducă pe copil pe o cale mai bună. Pentru asta, copilul trebuie să învețe mult, trebuie să înceapă să se formeze, trebuie să caute și să se roage, trebuie să îndure frica, setea, foamea, tot felul de dureri și lipsuri, trebuie să se lase umilit până în ultima clipă a vieții, iar la sfârșitul unei asemenea vieți vine apoi de obicei o boală grea și dureroasă care pune capăt vieții omului de carne.

8. Dacă omul a îndeplinit toate condițiile cerute, dacă L-a iubit pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele său - chiar și atunci când acesta l-a prigonit ca dușman - mai mult decât pe sine însuși, atunci el a reușit să învie scânteia spiritului divin din inima sufletului său și să o facă să crească.

9. Abia din acest moment începe să crească Dumnezeul din om, care pătrunde sufletul său, Îl face de-o seamă cu El, și astfel fostul om al naturii s-a ridicat din noroiul nimicniciei și a devenit un copil al lui Dumnezeu, care, aflat acum în această stare a perfecțiunii, se poate bucura de toate acele lucruri desăvârșite care se găsesc în Dumnezeu Însuși (*).

10. Iată, prietene Murel, întocmai cum ți-am arătat eu acum, în mare și cât se poate de scurt, așa i se înfățișează lucrurile și unui om dintr-o lume stelară. Și dacă acesta o cere apoi foarte serios, el este eliberat de trupul ușor într-o clipă și foarte repede, fără ca ei să-și dea seama, este adus pe acest pământ pentru a fi conceput aici și a deveni un om ca tine și ca mine.

11. După cele ce ți-am spus, îți poți da seama dacă nu cumva, înainte de a veni pe acest pământ, am încheiat cu Domnul Dumnezeul nostru de bunăvoie o înțelegere?

12. Dumnezeu însă își ține cuvântul nestrămutat, urmând rânduiala Sa veșnică, și nimic nu Îl poate schimba gândul. Dar dacă și noi am făcut asta mereu, conform legii pe care El însuși a dat-o pentru toți oamenii acestui pământ prin Moise și prin patriarhi, și pe care, în plus, a înscris-o în inima fiecărui om, asta este o cu totul altă întrebare!

13. Fără îndoială, o vom ține de acum înainte, de asta nu mă îndoiesc, dar acesta nu este un merit al nostru, ci se datorează doar milei lui Dumnezeu. Acum spune-mi cum te mulțumește această mică înțelepciune a mea!”

(* - Vezi „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul”, n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 222 - Experiența din lumea de dincolo a lui Philopold
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.5.2014, 15:02 View PostDownload Post

Capitolul 222
Experiența din lumea de dincolo a lui Philopold

1. Murel: “Ascultă, prietene Philopold, tu mi-ai dezvăluit acum niște lucruri de care înainte nici un om nu a avut habar - minune după minune! Dar spune-mi acum, serios dacă toate acestea nu există cumva doar în fantezia ta?! Pentru că totul sună la fel de ciudat și de ieșit din comun ca și oricare dintre primele fabule ale credinței păgâne.

2. Sigur că totul poate fi adevărat, dar eu nu sunt în stare să judec asta, deoarece cunoștințele mele despre stele sunt foarte slabe! Dar cine și-ar putea imagina că stelele, aceste mici scântei de lumină de pe cer, sunt lumi, unele chiar mai mari decât acest pământ al nostru, al cărui capăt însă nu l-a văzut încă nimeni?!

3. Te rog, convinge-mă că lucrurile stau într-adevăr așa, pentru că ai trezit în mine o dorință foarte mare de a fi inițiat mai adânc în această chestiune, care dă de gândit! Moise nu o pomenește nici cu o vorbă, nici măcar nu o sugerează; în istoria Facerii scrisă de el nu se pomenește nici măcar un cuvințel despre așa ceva. De fapt, din Geneza scrisă de el nimeni nu poate pricepe nimic!”

4. Philopold: “Prietene! Cine îl pricepe pe Moise, găsește acolo și asta. Dar pentru acest lucru, sigur că trebuie mai mult decât memorarea literei textului! Dar cine L-a iubit vreodată pe Dumnezeu mai presus de orice, aceluia Duhul lui Dumnezeu i-a dat lumina potrivită, și el înțelege că Geneza scrisă de Moise nu reprezintă crearea propriu-zisă a lumilor, ci se referă mai degrabă la educarea spirituală și la formarea omului în totalitate și a voinței sale libere, care să se supună ordinii divine și să treacă în ea. Cine pricepe asta, va pricepe repede și cealaltă chestiune. Eu însumi ți-aș putea arăta asta mergând pe calea infailibilă a corespondențelor, dar astăzi nu ne ajunge timpul.

5. Dar am altceva, o incontestabilă dovadă de sus, care mi-a căzut neîntâmplător în mâini, din minunata îndurare a Domnului, care se află aici în mijlocul nostru, în carne și oase, așa cum L-au vestit toți profeții.

6. A fost atunci printre noi, ca și acum, un spirit îngeresc îmbrăcat într-un trup eteric - vreau să spun atunci când Domnul ne-a vizitat în Cana venind de la Kis. Acest înger mi-a desfăcut, la îndemnul Domnului, legătura de pe ochii sufletului și îndată a revenit în toată ființa mea întreaga conștiință a existenței mele anterioare, sau mai bine zis, de pe altă lume.

7. Am recunoscut imediat acea lume minunată, mare, în care trăisem înaintea existenței de pe lumea aceasta, ba chiar i-am văzut pe bătrânii și pe frații mei dragi de acolo, întrupați în carne, lucrând și făptuind, iar îngerul mi-a adus chiar încoace, pe pământul acesta, câteva dintre uneltele mele de acolo, pe care le-am recunoscut imediat.

8. Și, după ce mi-a fost aprinsă această colosală lumină spirituală, am înțeles prea bine ce Îi datorez Domnului Dumnezeului nostru, Tatăl cel plin de iubire!

9. Abia atunci am început să pricep inestimabila valoare a vieții mele, ca și a vieții fiecărui om, și acum nu mai știu cum să-L laud, să-L iubesc și să-L preamăresc pe Domnul Dumnezeu și pe semenii mei!

10. Înaintea acestei întâmplări miraculoase eram însă un om la fel de potrivnic vieții cum ai fost tu. Dar sunt convins că, în scurt timp, vei fi și vei gândi și tu așa cum sunt și cum gândesc eu acum, iar pentru ceea ce ți-am povestit, eu acum stau chezășie aproape toți cei de la masa aceasta, dacă vei dori să-i întrebi.

11. Iar chezașul cel mai însemnat, cel mai de crezare dintre ei este Domnul însuși, care te-a trimis la mine tocmai ca să afli dacă un om Îi datorează lui Dumnezeu sau nu vreo mulțumire, vreo laudă sau iubire!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 223 - Ordinea naturală a lumilor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.5.2014, 15:05 View PostDownload Post

Capitolul 223
Ordinea naturală a lumilor

1. Murel a spus: “Îți mulțumesc, prea-înțeleptul meu prieten și frate Philopold! Mi-ai dezvăluit acum lucruri cum probabil nici Solomon - în marea lui înțelepciune - n-a visat. Totul este atât de neobișnuit, încât orice om care gândește ar trebui să se îndoiască, pentru că în rațiunea noastră omenească nu există nici măcar scânteia unei presimțiri oricât de vagi în legătură cu asemenea lucruri. Cu toate acestea, eu nu mă pot îndoi câtuși de puțin. Căci, dacă toate acestea nu s-ar baza pe propria ta experiență lucidă, nu ai fi putut să mi le povestești, pentru că, de când poartă pământul oameni, niciodată n-au trecut asemenea lucruri prin mintea vreunuia și nici ție n-ar fi putut să-ți treacă prin cap dacă nu ai fi ajuns la ele prin cea mai luminoasă experiență. Căci nimeni nu poate născoci așa ceva. Asta este o uimitoare revelație de sus, iar eu o iau drept adevărată, ca și când aș fi trăit-o eu însumi.

2. Dar acum mai spune-mi ceva despre lumile stelare. Pentru că eu tot nu-mi pot închipui cum ar putea fi lumi acele minuscule puncte luminoase!”

3. Philopold i-a răspuns: “Da, prietene drag, asta va merge puțin mai greu, pentru că tu nu ai nici o idee despre această lume pământeană și nu ai o imagine adevărată a ei, nu știi cum arată și cum este alcătuirea ei fizică față de alte lumi! Așadar, trebuie să îți spun cum arată acest pământ și cum este alcătuit el, și apoi îți vei putea face mai ușor o idee despre celelalte lumi.”

4. În continuare, Philopold i-a descris lui Murel întregul pământ, la fel ca un bun profesor de geografie, și s-a sprijinit în demonstrația lui și pe experiențele pe care Murel le avusese în timpul lungilor sale călătorii. I-a arătat și motivele pentru care pe pământ ziua și noaptea trebuie să-și urmeze una alteia necontenit, cu regularitate, și apoi i-a explicat și cum este, cu luna, natura ei, depărtarea ei față de pământ și rolul ei, precum și cu celelalte planete ale acestui soare.

5. Abia după ce a terminat cu aceste explicații, el a trecut la stelele fixe, spunând:

6. “Acum ai aflat câte ceva despre natura acestui pământ, despre soare, lună și celelalte planete care plutesc în jurul soarelui, atâtea câte se pot afla într-un timp atât de scurt, și cu greu ai mai putea avea îndoieli în privința lor: «așa și nu altfel - este imposibil altfel», iar eu îți pot spune acum că toate punctele luminoase de pe cer, de la cele mai mari până la cele mai mici, nu sunt altceva decât lumi stelare pure, extrem de mari, dintre care unele sunt mult mai mari decât acest soare al nostru, în fața mărimii căruia te apucă amețeala.

7. Ele ne apar atât de mici numai din cauza depărtării. Dacă îți poți închipui de patru ori o sută de mii de ori distanța de la pământ la soarele nostru, atunci ai aproximativ distanța următoarei stele fixe după soare. Și de aici poți înțelege de ce apar ele ca fiind atât de mici ochilor noștri, când deja soarele, care este atât de mare încât ar putea cuprinde de o mie de ori o mie de pământuri ca al nostru nu ne apare mai mare decât una dintre palmele noastre.

8. Alte stele fixe, pe care încă le mai vedem, sunt atât de îndepărtate de noi, încât exprimarea acestei depărtări printr-un număr devine cu neputință. Dacă ai reușit să pricepi asta, atunci vei putea înțelege și de ce micile puncte luminoase pot fi lumi incredibil de mari, chiar dacă ochiului nu îi apar nici pe departe drept ceea ce sunt! Ai înțeles tot ce ți-am spus?”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 224 - Murel Îl slăvește pe Dumnezeu și Îi mulțumește
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.5.2014, 15:10 View PostDownload Post

Capitolul 224
Murel Îl slăvește pe Dumnezeu și Îi mulțumește

1. Murel a spus: “Prietene, acum sunt eliberat și pe deplin lămurit în privința tuturor lucrurilor care mi-au fost neclare până acum și îmi dau seama că un om nu ar fi reușit în vecii vecilor nimic fără sprijinul nemaipomenit al lui Dumnezeu! Cine, în afară de un duh din cer, poate arunca o privire atât de limpede în nesfârșita casă a lui Dumnezeu?! Numai Duhul lui Dumnezeu poate pătrunde asemenea lucruri, pentru a ni le revela apoi nouă, oamenilor care avem cel puțin bunăvoință. Dar dacă oamenii ar vrea să ajungă undeva doar cu puterea minții lor, fără o revelație de sus, de la veșnicie la veșnicie nu ar ajunge la altceva decât la stupizenii; dar Domnul Dumnezeul și Tatăl nostru, al tuturor, are grijă de copiii Săi și le trimite tot binele din cer, dacă ei sunt însetați după el!

2. O, de aceea Îl slăvesc acum și Îi mărturisesc iubirea mea, Lui, singurul adevărat, mare și sfânt Binefăcător al oamenilor! Cât de măreț și cât de sublim este gândul luminos al oamenilor! Cât de măreț și cât de sublim este gândul luminos care răsare în inima mea asemenea unui soare din întunericul nopții!

3. Noi, oamenii acestui pământ, suntem toți frați și surori, iar sfântul și bunul Tată, prin stăpânirea Sa atotputernică și preaînțeleaptă, ne poartă spre un țel măreț și sfânt!

4. O, frate Philopold, cât de mult bine mi-ai făcut! Cum aș putea să te răsplătesc vreodată?! Prietene, chiar dacă ar fi să ajung la o vârstă matusalemică și mi s-ar deschide toate templele și catacombele înțelepciunii pământești, tot nu aș fi știut până la urmă despre adevărurile pe care tu mi le-ai deslușit acum, mai multe decât știam când ai început să mi le dezvălui! Acum n-a trecut nici o jumătate de ceas și eu stau iluminat ca Moise pe Sinai, când flăcările luminii lui Dumnezeu s-au adunat deasupra capului său, iar el a fost literalmente pătruns, în trup și în suflet, de înțelepciunea divină!

5. O, cât de bine mi-e acum, în această lumină sfântă și adevărată a lui Dumnezeu! Da, dar cum să-L laud și să-L preamăresc acum pe Acela care te-a trezit pe tine atât de profund încât acum ai fost în stare să mă trezești și pe mine la atâta lumină?! Oare poate vreo limbă omenească să pronunțe cuvinte demne de El?! Nu, nu, niciodată! Orice limbă muritoare trebuie să amuțească acolo unde cuvântul viu începe să ardă în flăcările mistuitoare ale proaspăt trezitei iubiri pentru Dumnezeu, Tatăl preasfânt!

6. O, cât de nesfârșit de mare și de sublim stai Tu, Învățătorule sfânt, în fața noastră! Cine Te cuprinde, cine Te pricepe în totalitate?! Noi, oamenii, nu, și nici eternitatea!

7. Fiindcă Tu, Învățătorule sfânt, știi lucruri pe care le poate ști doar Acela care le-a creat. Adevăr îți spun Ție: chiar dacă, Tată sfânt, apari în fața noastră ascuns în carne, inima mea Te recunoaște! Tu ești, în spirit, Același care pe muntele Sinai i-ai dat poporului Tău ales, prin Moise, sfintele legi ale vieții, și care prin gura sfinților profeți ai vorbit mereu către poporul Tău! Tu ești Cel făgăduit prin Tine însuți și Tu împlinești marele cuvânt dumnezeiesc al veșnicei Tale iubiri față de copiii Tăi slabi și imaturi. O, lasă-ne să devenim cât mai curând bărbați puternici, iar din inima noastră și din gura noastră nemuritoare să urce spre Tine o laudă cum toate cerurile, o, Tată preasfânt, nu ți-au adus vreodată!

7. O, pământule, chiar de ești mic ca lume față de lumile uriașe care, acolo sus, în infinitul spațiu al creației, se rotesc pe orbitele lor nesfârșit de mari și de întinse, cât de mare ești față de ele toate acum, când doar tu singur Îl porți pe Acela pe care ele nu Îl pot cuprinde!

8. O, fraților, voi toți, de ce mai stați pe - gânduri și nu vă ridicați să-L slăviți mai presus de orice acum, când ar trebui să știți la fel de bine ca mine pe Cine aveți în fața voastră?! Și dacă totuși nu o știți, v-o spun eu tuturor: iată-L pe El, pe Domnul și Tatăl etern. Cerurile și acest pământ sunt preapline de marea și eterna Lui splendoare! Slăviți-L, slăviți-L împreună cu mine, ajutați și voi, cei care din marea Lui milă și îndurare sunteți deja puternici!”

9. Atunci M-am adresat Eu lui Murel: “E de ajuns, e de ajuns, dragul Meu prieten Murel! Doar te cunoșteam de mult și știam prea bine ce e ascuns în tine. Pentru că ai priceput atât de multe într-un timp atât de scurt, vei pricepe încă și mai multe!

10. Dar acum, vino încoace la Mine și bea un vin preacurat din paharul din care am băut Eu. După aceea, vei recunoaște și alte lucruri decât cele pe care ți le-a dezvăluit prietenul Philopold! Vino, așadar, la Mine!”

11. Murel: “O, Tu - chemare a chemărilor, Tu - voce a vocilor, cuvânt al cuvintelor, recunoscut și înțeles pentru prima dată în nerozia mea! Cine Îți poate rezista Ție, odată ce Te-a recunoscut în inima sa?! O, cât de sublim, de sfânt, de mare și de gingaș, și cât de cunoscut îi apare copilului Tău slab, ținut atâta vreme departe de inima Ta, cuvântul care se revarsă din sfânta Ta gură de Tată! Câte mii și mii de fericiri se revarsă asupra mea odată cu fiecare suflare a Celui care a tunat cândva: «Să fie!» în spațiile nesfârșite, pe care nici o eternitate nu le poate și nu le va măsura vreodată, după care acestea au început să freamăte și să se miște.

12. Să tremure și să se cutremure acum în mine tot ceea ce mi-a dat vreodată puteri pentru o faptă păcătoasă. Dar tu, inima mea nou-născută, înveselește-te și chiuie de bucurie! Căci, iată, te-a chemat Creatorul tău, Dumnezeul și Tatăl tău. De aceea, urmează chemarea acestei voci, care a suflat viață în fibrele tale!

13. O, voce a Tatălui, ce sunet melodios ești Tu pentru urechea iubirii filiale din inima unui copil trezit din somnul morții!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 225 - Împlinirea profeției lui Isaia
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.5.2014, 23:11 View PostDownload Post

Capitolul 225
Împlinirea profeției lui Isaia

1. După aceste cuvinte atât de grăitoare, Murel a pornit spre Mine hohotind și plângând de bucurie. Când a ajuns lângă Mine, a spus cu voce tare către Stahar și Floran: “Veniți și voi încoace și deschideți-vă ochii, încă atât de tulburi! Ce-i drept, voi ați trecut de Marile Porți ale Templului înaintea mea și m-ați tras și pe mine, ca prieten ce vă eram, după voi, până acolo unde ați ajuns. Dar Templul înseamnă mai mult decât incinta din spatele Marilor Porți, Templul înseamnă Sfânta Sfintelor!”

2. Eu am spus: “Fie cum o fi, tu ia paharul acesta și bea! Pentru că ai vorbit mult și ți s-a cam uscat gâtul. De aceea, umezește-ți pieptul cu vinul adevărului și al iubirii, ca să te înzdrăvenești și să-Mi devii o armă de nădejde în lupta împotriva nopții și a urmărilor ei!

3. Iată, aici noaptea s-a transformat în ziua cea mai luminoasă; dar în jurul nostru, pe sufletele oamenilor apasă noaptea cea mai adâncă și va fi nevoie de multe lumini puternice pentru a alunga negurile nopții. Iar Eu doresc ca tu să-Mi fii o torță destoinică!”

4. Acum, Murel a luat cu dragă inimă paharul plin ochi și l-a băut până la ultima picătură. Uimit peste măsură de calitatea extraordinară a acestui vin, el a spus entuziasmat: “O, tu cel mai minunat dintre vinuri! Probabil că nu ai fost presat din strugurii acestui pământ și nu ai fermentat într-un burduf, ci ai fost adus aici chiar din ceruri pentru Domnul splendorilor tuturor cerurilor! O, Doamne, o, Tu cel mai bun, cel mai sfânt Tată, cât de nespus de frumos trebuie să fie în ceruri! Spune-mi prin ce am meritat noi ca Tu însuți să ne consideri demni de o atât de neînchipuit de mare îndurare și iubire?!”

5. Eu: “Motivul este puternica legătură dintre Tată și copiii Săi, care este totodată și precum o legătură dintre mire și mireasă!

6. Eu sunt, în spiritul Meu etern, Tatăl vostru de la începutul veacului, dar în acest trup de carne al Meu sunt totuși un mire, iar voi toți sunteți precum mireasa Mea multiubită - prin aceea că îmi primiți cuvântul și învățătura, și aveți în inima voastră credința vie că Eu sunt Acela, Cel făgăduit, care trebuia să vină pentru a-i mântui pe toți oamenii de vechiul păcat - spurcăciune a iadului - și pentru a le deschide calea către viața veșnică și către copilăria adevărată întru Dumnezeu.

7. Adevăr vă spun: cine crede în Mine și Îmi urmează cu adevărat cuvântul, acela va fi în Mine precum o mireasă cerească, și Eu în el precum un adevărat mire al vieții veșnice. Iar cine este în Mine și Eu în el, acela nicicând nu va mai vedea, nu va mai simți și nu va mai gusta vreun fel de moarte!

8. Cine crede în Mine și Mă iubește, și respectă astfel porunca Mea ușoară, porunca iubirii pure, acela este cel care Mă recunoaște ca Tată în lumina inimii sale! Și la acela Eu însumi voi veni oricând și Mă voi revela lui, iar el va fi învățat și călăuzit de Mine, iar Eu voi da voinței, sale puterea ca, dacă va fi cu adevărat nevoie, toate elementele să i se supună!

9. În această lume, ai Mei nu vor avea triumfuri strălucitoare, Căci nu toți copiii acestei lumi sunt copiii Mei, ci unii sunt ai domnului minciunii, nopții și beznei. Aceștia din urmă nu iubesc lumina Mea și nu îi vor iubi pe aceia care vor duce lumina Mea la ei. Dar de acest lucru nu trebuie să se împiedice ai Mei, căci pe ei îi așteaptă triumful în împărăția Mea!

10. Eu vă spun vouă că, în Numele Meu, veți avea de suferit adeseori prigoană și dispreț din partea lumii, dar dincolo, în împărăția Mea, lucrurile vor avea o cu totul altă față, de asta puteți fi siguri, iar puterea voinței voastre îi va umple de rușine pe vrăjmași încă pe lumea aceasta, iar voi veți triumfa în taină de dragul Numelui Meu! Căci voi știți cine sunt și ce vă pot da doar vouă, în timp ce lumea, vrăjmașa înverșunată a luminii și a iubirii Mele, nu știe și nici nu o va afla!

11. Voi însă o știți, iar aici, în locul acesta, se împlinește ceea ce a proorocit profetul Isaia: «Domnul oștirilor pregătește tuturor popoarelor pe muntele acesta un ospăț de bucate gustoase, un ospăț de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi și limpezite și, pe muntele acesta, El înlătură marama care acoperă toate popoarele și învelitoarea care înfășură toate neamurile; nimicește moartea pe vecie; Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; căci Domnul a spus-o în ziua aceea și pe muntele acesta, popoarele vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care avem încredere că ne va mântui; iar El singur ne va ajuta pe toți! Acesta este Domnul în care ne încredem, ca să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui! Căci mâna Domnului se odihnește pe muntele acesta.

12. Dar Moabul (Ierusalimul și legea lui rea) este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar. El își va întinde mâinile în mijlocul lor, cum le întinde înotătorul ca să înoate, și le va doborî mândria cu brațele Sale (îngerii - vezi cap.180.5); și prăbușește întăriturile înalte ale zidurilor tale (egoismul și trufia), le prăbușește la pământ (umilința cea mai mare), în țărână!» (Isaia 25, 6-12)

13. Iată, ceea ce a spus Isaia chiar în locul acesta, atunci când a venit în Galileea și a proorocit pe acest deal de lângă lac, se împlinește acum, aici, sub ochii voștri! El numără neamurile, toate care sunt aici, și tuturor li se va lua vălul gros de pe ochi, și fiecăruia îi va fi dat vinul cel mai curat și fără drojdii, iar cine îl bea și primește în sufletul său spiritul acestui vin, acela va sorbi viața veșnică, și așa se va petrece cu toți cei care sunt aici și sorb cuvintele Mele ca pe vinul cel curat din ceruri; iar celor care îl vor primi de la voi și îl vor bea pe nerăsuflate, acelora Eu le voi nimici moartea, și ei n-o vor mai simți și gusta niciodată!

14. Da, această înțelepciune este un ospăț gustos, pe care Eu vi l-am pregătit vouă și neamurilor pământului; da, aici veți fi hrăniți și săturați cu măduva celei mai adânci înțelepciuni și a adevărului veșnic.

15. Mergeți acum, când nu veți mai duce lipsă de provizii, în toată lumea, la frații părăsiți și la surorile și la toate văduvele și orfanii; și ștergeți-le lacrimile de pe fețele lor și dați-le să bea pe săturate din acest vin preacurat, pe care Eu vi l-am dat aici din belșug.

16. Iar vremea când va trebui să faceți asta vă va fi arătată tuturor prin Duhul Meu, care este în voi. Iar atunci când veți vorbi în numele Meu, adevărat și cu credință, Duhul Meu va fi cu voi și în voi, de fiecare dată și veșnic.

17. De-acum nu va mai trebui să vă gândiți ce să vorbiți în numele Meu, căci, la timpul potrivit, Cuvântul Meu vi se va așeza în inimă și în gură.

18. Duhul acestui vin pe care Eu vi l-am dat să-l beți nu va pieri niciodată din sufletele voastre; căci el se numește «adevărul veșnic». De aceea, pentru că în vinul acesta este adevărul veșnic, niciodată vreun neadevăr nu își va putea găsi un loc în voi. Neadevărul este moartea, osânda și judecata veșnică, dar adevărul este viața, iar aceasta sunt Eu însumi în voi, iar Eu sunt din veac Adevărul, Lumina, Calea și Viața însăși!

19. Prin urmare, cine Mă are pe Mine în inima sa, acela are totul. Căci, în afara Mea, nu va fi în veci adevăr sau viață! Spune-Mi acum, Murel, dacă toate acestea îți sunt limpezi!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 226 - Făgăduiala Domnului
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.5.2014, 23:14 View PostDownload Post

Capitolul 226
Făgăduiala Domnului

1. Murel: “O, Doamne! Cum să nu-mi fie limpezi?! Căci vinul pe care l-am primit a fost la fel de lipsit de drojdii ca și învățătura Ta și pot să-Ți spun acum că de data aceasta, pentru prima oară în toată viața mea, l-am înțeles pe Isaia până la capăt! Acest vin spiritual nu a mai avut drojdii pentru mine și cu siguranță nici pentru ceilalți care au luat parte la acest ospăț preagustos. Și, prin vinul profetului, limpezit acum de Tine, Te-am recunoscut pe deplin și pricep cum și eu fac parte dintre cei care strigă pe acest munte: «Tu, o, Doamne, ești Dumnezeul nostru pe care L-am așteptat cu încredere, și Tu ne ajuți acum cu adevărat, și astfel suntem ajutați pentru vecie!» Iar Moabul este călcat în picioare precum merită. Iată-l întins la pământ ca o grămadă de paie sau de bălegar ros de viermi și de muște. Oh, ce bucurie de nedescris pentru bietul meu suflet atât de sărac înainte, însetat atâta vreme după adevăr, dar răsplătit acum din belșug pentru toate strădaniile pe care singur și le-a impus ca să găsească adevărul curat!

2. Da, Doamne, Tu singur ești Dumnezeul și Domnul nostru, și în afară de Tine în veci nu va mai fi altul! Ție Îți dăruim toată iubirea noastră în veci! Iar ție, dragul meu frate Philopold, recunoștința mea nestinsă, căci tu ai fost primul care mi-a deschis ochii ca să pot vedea ceea ce căutam zadarnic în toate zările pământului!

3. Dar acum, Doamne, încă o rugăminte din partea noastră, a tuturor! Acum că Te-ai lăsat găsit de noi, nu ne mai părăsi niciodată pe noi, copiii Tăi, așa încât urmașii noștri să nu Te mai caute o mie de ani fără să poată spune: «O, Doamne, Te-am regăsit!» Aceasta, Doamne, este rugămintea noastră cea mai fierbinte!”

4. Eu am spus: “Prin cuvântul Meu, care este Duhul Meu și iubirea Mea, voi rămâne de-acum la oamenii care au bunăvoință până la sfârșitul lumii! De aceasta puteți fi siguri!

5. Dar nu voi mai reveni niciodată în această formă exterioară materială de om, după ce o voi fi transformat pe aceasta conform hotărârii eterne!

6. Căci prin acest trup am luat asupra Mea toată judecata și moartea, și el va trebui dat morții pentru trei zile, pentru ca sufletele voastre să se poată bucura de viața veșnică de-acum înainte!

7. Pentru ca sufletele voastre să trăiască, trupul acesta al Meu trebuie să lase viața, iar viața lăsată de el va fi veșnic în folosul sufletelor voastre!

8. Dar în a treia zi, și acest trup al Meu, transformat total, va primi iarăși viața, iar preaplinul spiritului Meu etern va pătrunde atunci în voi și vă va conduce la adevăr.

9. Abia în acest adevăr veți fi transformați în inimile și în sufletele voastre, asemenea trupului Meu, și vă veți lua singuri viață veșnică din preaplinul spiritului divin, liberi și independenți, și abia atunci veți deveni cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, și astfel veți fi și veți rămâne veșnic,

10. Acum însă veți fi doar pregătiți pentru aceasta. Plecați-vă urechea la sunetul vocii Mele și ascultați cuvântul Meu!

11. Și nimeni nu va veni vreodată la Mine, în împărăția Mea, dacă nu va fi tras de Duhul din Mine! Dar, cine este Duhul? Acesta este Tatăl veșnic, care vă va trage spre Mine.

12. Acest Duh nu are nume, dar esența lui este iubirea. Dacă o aveți pe aceasta, aveți și Duhul, iar dacă aveți Duhul, atunci Mă aveți pe Mine. Căci Eu, Tatăl și Duhul suntem una!

13. De aceea, străduiți-vă să-L iubiți pe Tatăl Ceresc mai presus de orice și să-l iubiți, pe aproapele vostru, mai ales pe cel sărac, care are nevoie de ajutor trupesc și spiritual, căci prin această iubire veți trezi iubirea pentru Tatăl, cu atât mai mult cu cât nu veți privi spre lume și spre judecata ei ușuratică. Căci, pe acela dintre voi care se va rușina cu frații și surorile sale sărmane și îi va ocoli, pentru a avea o faimă bună în fața lumii, pe acela nu îl voi recunoaște și nu îl voi primi nici Eu!

14. Așadar, vă spun: acela care se va rușina cu frații săi sărmani din cauza răutății lumii, cu acela Mă voi rușina și Eu!

15. Cine însă va recunoaște și în cei sărmani spiritul Meu, pe acela îl voi recunoaște și Eu drept copilul Meu pentru vecie! Așa să știți cu toții! Dar acum ne vom odihni pentru trei ceasuri în acest loc!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 227 - Esența Domnului și omenirea
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.5.2014, 23:18 View PostDownload Post

Capitolul 227
Esența Domnului și omenirea

1. Ucenicii Mei au fost primii care au adormit. Romanii erau și ei obosiți. Fiecare dintre ei și-a pus brațul sub cap ca pernă, s-a rezemat de masă și a adormit ca în cel mai moale pat. Murel și Philopold însă nu au adormit, ci s-au retras puțin și au vorbit toată noaptea despre ceea ce s-a petrecut.

2. Matael, care li se alăturase, a spus: “Mi-e cu neputință să dorm acum, după tot ce am văzut și după tot ce am trăit aici în numai două zile. Gândiți-vă că acum trei zile mai eram stăpânit de o legiune de diavoli și, fără să fiu conștient de asta, eram considerat cel mai temut tâlhar de drumul mare!

3. Prin locul în care se credea că aș fi, nici o caravană nu îndrăznea să treacă, și cine cădea în mâinile mele, acela sigur nu pleca nepăgubit mai departe pe drumul său pustiu. Iar acum sunt ginerele regelui Uran, co-regent al marii țări care se întinde de la Pont în sus până la regatul sciților! Regatul se pare că se întinde de la Pont peste un munte mare până la Marea Caspică. Nu este asta o minune mai mare decât toate minunile?! Da, aici se petrec lucruri pe care un om aflat oriunde altundeva pe acest pământ nu le-ar putea pricepe!

4. Dar acum apare o mare întrebare, și anume: oamenii care fie trăiesc acum foarte departe de aici, sau cei care vor trăi departe în timp, vor putea pricepe și păstra neștirbite aceste lucruri? Căci, chiar dacă învățătura în sine este curată și adevărata, se va crede că este a unui mare profet; cu greu se va crede că Dumnezeu însuși în trup de carne și sânge i-a învățat pe oameni aceste lucruri, mai ales că El este, cum ar veni, fiul natural al unei oarecare Maria, care a devenit mai târziu nevasta unui tâmplar numit Iosif! Ei bine, lucrurile acestea sunt deja cunoscute în popor și este destul de greu să trezești tocmai în acest popor sentimentele cele mai potrivite în privința Domnului, chiar dacă în noi înșine nu mai este nici o îndoială.

5. Noi suntem pe deplin convinși că El nu ne este asemenea întru nimic nouă, copiilor naturii, în afară de forma exterioară corpul, sufletul și spiritul Său sunt Dumnezeu! Căci acum putem spune: în El dumnezeirea se manifestă chiar și corporal! Căci El trebuie doar să vrea ceva, și lucrul acela se înfăptuiește în aceeași clipă.

6. Dar cea mai mare și mai evidentă dovadă a dumnezeirii Sale se găsește în cuvântul Său și în îngerul care este tot timpul gata să-L slujească și care a făcut în fața ochilor tuturor celor de aici lucruri care pentru orice muritor sunt și mai de neexplicat decât cele spuse de Philopold despre lumea stelelor fixe.

7. Într-un cuvânt, pentru noi, cei care suntem aici și vedem, toate acestea sunt întâmplări preasfinte, ieșite din comun. Căci noi avem din plin cele mai grăitoare dovezi.

8. Dar asta nu va fi mereu și peste tot așa. Eu am observat deja aici că unii oameni, în ciuda celor mai evidente dovezi, recunosc și pricep greu esența dumnezeiască a Domnului. Și am mai observat că, întotdeauna, cuvântul care lămurește face mai multe minuni în privința recunoașterii Domnului și a măreției Sale curat dumnezeiești decât cea mai mare minune. Motivul pare să fie acela că, în vremea noastră, lumea s-a obișnuit cu minunile enigmatice, mai mult sau mai puțin adevărate, în așa măsură încât acestea nu mai trezesc uimirea.

9. Mai ales de șaizeci de ani încoace, de când romanii sunt stăpânii noștri, magii și făcătorii de minuni mișună pe toate drumurile. Omul neumblat și necunoscător în ale magiei secrete aruncă cu ușurință o minune adevărată și una falsă în aceeași oală, nu face deosebirea între adevărat și fals - și nici nu o poate face - deoarece îi lipsesc cunoștințele necesare. Așa se explică de ce o minune nu poate avea niciodată efectul unui cuvânt limpede, rostit din inimă.

10. Într-un cuvânt, prin trezirea rațiunii profunde a omului se obțin efecte mai mari decât prin orice fel de minune!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 228 - Viitorul învățăturii lui Iisus
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.5.2014, 23:20 View PostDownload Post

Capitolul 228
Viitorul învățăturii lui Iisus

1. Matael: “Da, pentru noi aceste fapte ieșite din comun sunt o dovadă de netăgăduit, pentru că rațiunea noastră este trezită într-atât încât să poată deosebi la prima vedere falsul ele autentic!

2. Căci noi cunoaștem deja toate trucurile magicienilor și nici unul nu vine cu ceva prea nou. Dar întâmplările de aici au nevoie de ceva mai mult decât de un magician din Egipt sau din Persia - au nevoie de atotputernicia creatoare a lui Dumnezeu și de o profunzime insondabilă a înțelepciunii, au nevoie de prioritatea primordială și fundamentală a Spiritului Divin, a cărui voință ține în frâu toate spiritele și toate lumile, așa cum își ține un vizitiu bun caii, pe care îi strunește mai mult sau mai puțin, transmițând astfel animalelor - altminteri neînfrânate - voința sa, după care acestea trebuie să se miște.

3. Aici se recunoaște cea mai deplină dumnezeire primordială, care la magicieni în veci nu poate fi găsită, pentru că nu există și nu a existat vreodată. Dar putem presupune totuși că străbunii noștri, patriarhii, au făcut multe minuni prin puterea dumnezeiască din ei. Căci fără minunile adevărate nu ar fi apărut niciodată cele false.

4. Acum se petrec iarăși minuni adevărate sub ochii noștri și nu cred că sunt un profet prost dacă spun că, în câteva sute de ani, minunile false în numele lui Dumnezeu vor fi mai numeroase decât cele adevărate!

5. Ce-i drept, totul este în mâna Domnului, dar certe sunt următoarele lucruri: în primul rând, că Domnul nu va rămâne în permanență pe pământ sub forma acestui trup vizibil și nu va fi - ca acum - alături de oameni, cu sfatul și cu faptele Sale, la fundamentarea noii învățături; și, în al doilea rând, El le va lua și mai puțin libertatea voinței decât înainte de această epocă memorabilă, care trebuie să facă nepieritor chiar acest pământ și să-l așeze într-o zi în centrul cerurilor.

6. Căci o lume în care El a călcat o dată cu piciorul trupului Său trebuie să rămână pentru vecie cel puțin transfigurată. Dar dacă oamenii, având o liberă voință, se vor naște mereu atât de neștiutori și aproape lipsiți de inteligentă, așa încât cunoașterea lor ulterioară va depinde doar de învățătura pe care o vor primi din exterior, nu ne putem imagina decât că obscurantismul va domni iarăși, iar oamenii însetați de putere și de un trai mai ușor vor face din această învățătură nouă, curat dumnezeiască, un păgânism de zece ori mai mare, care nu va rămâne cu nimic în urma celui indian!

7. Noi nu vom apuca aceste vremuri, dar le vom privi cu siguranță ca locuitori ai unei lumi spirituale pline de lumină, acum încă necunoscute! Și atunci încă vor mișuna peste tot înșelătoria, minciuna, vanitatea, egoismul, egocentrismul, teama de părerea lumii, fățărnicia, slugărnicia, ipocrizia, prigoana, judecata, răzbunarea și cruzimile de tot felul.

8. Domnul Însuși ne-a spus doar de ce toate acestea trebuie să existe: pentru autodeterminarea și adevărata formare pe parcursul vieții a fiecărui om în parte, fără de care nimeni nu poate deveni un adevărat copil al lui Dumnezeu și nici nu poate pătrunde în splendoarea eternă a Tatălui!

9. Dar dacă însuși Domnul ne face asemenea preziceri, ce altceva putem să gândim noi decât că lucrurile se vor petrece întocmai cum v-am spus eu acum?! Cel mai bun mijloc preventiv este și rămâne un limbaj limpede, cu certitudini matematice. Căci o demonstrație matematică nu este roasă de dinții vremii, și ea este la fel de valabilă pentru locuitorii Indiei ca și pentru persani, arabi, greci, romani sau evrei!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 229 - Griji de misionar
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.5.2014, 23:24 View PostDownload Post

Capitolul 229
Griji de misionar

1. Murel a spus: “Prietene înalt și înțelept! Dar tocmai aceasta este, după părerea mea, caracteristica acestei învățături, că, în ceea ce privește claritatea, ea se întemeiază mai mult decât pe o bază matematică sigură și, prin urmare, nu lasă nici un dubiu. De aceea și sunt de părere că această învățătură nu va putea fi niciodată falsificată!”

2. Matael: “Ar fi de dorit, dar nu va fi așa! Chiar și din cauza naturii ei pur spirituale, ea nu poate fi atât de matematică pe cât o prezinți tu! Gândește-te numai la cât ai plătit tu până când ai început să intuiești cât de cât adevărul cuprins în ea și până când ai fost apoi pe deplin lămurit!

3. Cât de pregătit și îmbogățit erai deja printr-o sumedenie de științe și experiențe, cât de rafinată era, deja rațiunea ta și totuși nu i-ai înțeles pe Moise și pe Isaia. A fost nevoie de câteva cuvinte de la însuși Domnul ca să se facă lumină în inima ta!

4. Acum imaginează-ți niște oameni care nu au nici un pic de cunoaștere despre vreo știință mai înaltă sau care nu au avut vreo experiență mai aparte; la aceștia vine un apostol al noii învățături și le vestește această adevărată Evanghelie din lumina cerurilor! Cum se vor comporta acești oameni atunci?

5. De aceea, cred că trebuie să-L rugăm pe Domnul mai ales să ne arate cum să transmitem cuvântul vieții într-o manieră vie, convingătoare și pe înțelesul celor care ne vor asculta, pentru a-i trezi la o viață nouă! Acesta mi se pare lucrul cel mai necesar și cel mai folositor cauzei noastre bune!”

6. Philopold: “Înaltul meu prieten, îmbrăcat în straiul cu care sunt împodobiți regii! Ai vorbit foarte bine și cu dreptate. Dar Domnul Însuși ne-a făgăduit deja că nu va trebui să cugetăm la ceea ce vom vorbi în numele Său, căci El ne va pune în inimă și în gură cuvintele potrivite la momentul potrivit! Și dacă va fi așa, sigur și negreșit, nu văd de ce ar trebui să-I mai vorbim încă o dată despre asta!

7. Dar eu sunt de părere că noi, cei care vom răspândi această învățătură, nu ar trebui să fim lipsiți cu totul de puterea de a face minuni. Căci împotriva cruzimilor primitive ale oamenilor, numai minunile sunt eficiente. Omul, care în proporție de două treimi, este animal, trebuie mai întâi făcut să rămână stupefiat și să cugete, înainte de a putea vorbi cu el despre Dumnezeu și despre menirea eternă a omului.

8. În cazurile fericite, cu oameni de o oarecare cultură ar putea fi suficient doar un cuvânt înțelept, dar în fața forței primitive nu te poți descurca fără minuni! Toate neamurile pe jumătate sau pe deplin sălbăticite au devenit, prin stăpânitorii și preoții lor - și prin falsele minuni ale acestora, pe jumătate animale. Cuvântul nu îl înțeleg, dar o minune adevărată, care trebuie să fie mai puternică decât una falsă, îi va face să înceapă să țină cont de ea și, odată ce sunt câștigați astfel, se poate începe cu ei o școală care să-i aducă acolo unde trebuie.

9. Aceasta este părerea mea și mai cred că și în cazul oamenilor cu mintea sprintenă întotdeauna se rezolvă mai multe și se ajunge mai repede la țintă printr-o minune dacă e din plămadă adevărată - decât printr-o cuvântare, oricât de aleasă ar fi aceasta! Pentru că și omul vioi la minte trăiește cu o anumită motivație, greșită deja prin faptul că este o motivație, iar aceasta nu poate fi ușor îndepărtată din suflet doar cu vorbe!

10. Să ne privim pe noi înșine și să ne întrebăm ce ne-a smuls pe noi mai întâi din motivările noastre! Să nu ne ascundem! Tocmai faptele au fost cele care ne-au arătat cine este Acela care le înfăptuise!

11. Și, de aceea, cred că trebuie să-L rugăm pe Domnul în primul rând să ne dea puterea de a face minuni la nevoie!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 23 of 25  [ 250 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 22, 23, 24, 25  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !