Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 17:33
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 1 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page 1, 2, 3 ... 23, 24, 25  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 1 - Jakob Lorber
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.1.2010, 14:10 View PostDownload Post

MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN
Volumul 1

(vezi textul integral pe Blogul Unique, în format PDF)

de Jakob Lorber
Traducatori: Deocamdata necunoscut,
dar ii adresam multumiri pentru acest efort titanic
CUPRINS

- PREFAȚA
- Capitolul 1 - Scurtă introducere pentru o cât mai bună înțelegere spirituală a revelațiilor Evangheliei Sfântului Ioan, apostolul preferat al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Ioan 1,1-5)
- Capitolul 2 - Spiritul Sfântului Arhanghel Mihail a fost întrupat în Ioan Botezătorul pentru a aduce astfel mărturie despre Domnul nostru Iisus. Doctrina fundamentală: despre ființa lui Dumnezeu, despre om și despre raporturile Iui cu Dumnezeu. Despre căderea omului și despre căile extraordinare ale lui Iisus Hristos. (Ioan 1, 6-13)
- Capitolul 3 - Cuvântul Etern întrupat și martorul său Ioan Botezătorul. Principalele semne ale noii nașteri. Prima și a doua grație, (Ioan 1, 14-16)
- Capitolul 4 - Despre lege și grație. Lupta ființelor umane care sunt chemate să devină copiii liberi ai lui Dumnezeu. Venirea Mântuitorului. Tatăl și Fiul sunt mereu uniți precum lumina și flacăra, (Ioan 1, 17-18)
- Capitolul 5 - Mărturia lui Ioan Botezătorul, care neagă că ar fi spiritul lui Ilie, dar care mărturisește cu umilință că este precursorul lui Mesia (Ioan 1, 19-30)
- Capitolul 6 - Ioan mărturisește că nu-L cunoștea pe Domnul. Dublul botez, Ioan îl botează cu apă pe Domnul Iisus și Iisus îl botează pe Ioan cu Duhul Sfânt, (Ioan 1, 31-34)
- Capitolul 7 - Exemplul lecturii celor trei versete (Ioan 1, 35-37)
- Capitolul 8 - Primii discipoli ai Domnului Iisus Hristos, care au fost primiți în deșert. Andrei și Petru, frați și pescari, întâlnirea cu Simon și mărturisirea adevărului interior, (Ioan 1, 38-42)
- Capitolul 9 - Prima dovadă de renunțare a celor doi discipoli. Patria lui Petru. Vocația lui Filip și a lui Natanael. (Ioan 1,43-51)
- Capitolul 10 - Domnul și primii săi discipoli merg acasă, la locuința Lui. Falsele așteptări ale Măriei în ceea ce-L privește pe Mesia, Iacov, Ioan și Toma, noii discipoli. Semnificația profetică a nunții din Cana. Cele trei etape ale noii nașteri, (Ioan II, 1-5)
- Capitolul 11 - Derularea evenimentelor ulterioare miracolului cu vinul. Mărturisirea lui Petru și mărturia Domnului referitoare la misiunea Sa. (Ioan II, 6-11)
- Capitolul 12 - Iisus și ai Lui la Capernaum. Iisus și discipolii Săi la sărbătoarea Paștelui de la Ierusalim. Templul lui Dumnezeu -piațăde animale, (Ioan II, 12-13)
- Capitolul 13 - Ororile din Templu în timpul Paștelui. Purificarea Templului, (Ioan II, 14-17)
- Capitolul 14 - Despre distrugerea și reconstrucția Templului în trei zile. Neputința evreilor de a interpreta cuvintele lui Iisus. (Ioan II, 18-22)
- Capitolul 15 - Iisus refuză ospitalitatea unui om cu intenții îndoielnice, (Ioan II, 23-25)
- Capitolul 16 - Semnificația purificării Templului. Cum să trăim și să ne comportăm în viață
- Capitolul 17 - Vizita lui Nicodim (Ioan III, 1) 28
- Capitolul 18 - Nicodim, primarul Ierusalimului nu înțelege noua naștere, (Ioan III, 2-5)
- Capitolul 19 - Iisus îi explică lui Nicodim esența omului, secretul spiritului, (Ioan III, 6-12)
- Capitolul 20 - Versete de neînțeles pentru Nicodim. (Ioan III, 13-15)
- Capitolul 21 - Misiunea Fiului omului. Cel care nu vrea să-L recunoască pe Domnul poartă deja în el condamnarea, (Ioan III, 16-21)
- Capitolul 22 - Nicodim tot nu înțelege, dar inima lui îi vorbește
- Capitolul 23 - Iisus în Iudeea. Botezul cu apă și foc. învățătura iubirii, (Ioan III, 22-26)
- Capitolul 24 - Mărturia lui Ioan Botezătorul. Carnea (Materia) trebuie să scadă pentru ca spiritul să poată crește. Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. (Ioan III, 27-36)
- Capitolul 25 - Mânia Templului. Rânduielile samaritenilor. Sihar. (Ioan IV, 1-6)Capitolul 26 -Domnul și samariteanca la Fântâna Iui Iacov. (Ioan IV, 7-16)
- Capitolul 27 - Samariteanca îl recunoaște pe Domnul, (Ioan IV, 17-24)
- Capitolul 28 - Dumnezeu este însetat de oameni. Forța miraculoasă a spiritului la omul credincios, (Ioan IV, 25-26)
- Capitolul 29 - Vindecarea samaritencei (Ioan IV, 27-30)
- Capitolul 30 - Despre seceriș și despre masa Domnului. (Ioan IV, 31-38)
- Capitolul 31 - Samaritenii îl recunosc pe Hristos. Samariteanca vorbește despre adevărata dovadă a onoarei: Iubirea pentru Dumnezeu
- Capitolul 32 - Iisus, oaspetele samaritencei
- Capitolul 33 - Iisus, invitatul samaritencei
- Capitolul 34 - Iisus în casa lui Iosif din Sihar, pregătită de îngeri
- Capitolul 35 - Minunatele amenajări ale locuinței samaritencei. Iisus îi cere să păstreze tăcerea
- Capitolul 36 - Ce va fi scris pe pergament și ce va rămâne secret. Parabola arborelui fructifer, Iisus, Maria, Joram și samariteanca. Iisus nu doarme niciodată
- Capitolul 37 - Cântarea preoților. Vocația lui Matei. Despre interpretarea viselor și despre puterea sufletului de a le înțelege
- Capitolul 38 - Matei este desemnat pentru a nota Predica de pe Munte. Este mai bine să acționezi decât să asculți
- Capitolul 39 - Masa la Irhael. Predica de pe Munte. (Matei V, 3-12)
- Capitolul 40 - Preoții critică Predica de pe Munte. Nu trebuie înțelese imaginile, ci spiritul care este ascuns în ele
- Capitolul 41 - Urmarea criticii Predicii de pe Munte, sensul ascuns și sensul real al metaforei: "Să-ți smulgi un membru care te jenează". Răbdarea Domnului față de Marele Preot
- Capitolul 42 - Natanael explică ceea ce nu poate înțelege omul rațional, înțelegerea planului spiritual. Diferența între Cuvântul lui Dumnezeu și cuvântul oamenilor
- Capitolul 43 - Sihar. Despre necesitatea încolțirii și maturizării lucrurilor
- Capitolul 44 - Sihar. Predica de pe Munte. Corespondențe: ochiul drept și mâna dreaptă
- Capitolul 45 - Sihar. Confesiunea lui Natanael
- Capitolul 46 - Sihar. Vindecarea leprosului. Cum să fii milos cu măsură
- Capitolul 47 - Sihar. Cina miraculoasă la Irhael în compania îngerilor. Mânia și necredința galileenilor care îl consideră pe Iisus drept esenian
- Capitolul 48 - Sihar. Oaspeții și slujitorii cerului. Misiunea martirilor
- Capitolul 49 - Sihar. Unde și cum trebuie să te rogi la Dumnezeu. Nu construiți case de rugăciuni, ci altare ale inimii și adăposturi pentru săraci. Templul creației.
- Capitolul 50 - Sihar. Celebrarea Sabatului. Zilele de sărbătoare, zilele de muncă
- Capitolul 51 - Sihar. Cuvintele îngerilor către invitații speriați. Tăcerea ce trebuie respectată.
- Capitolul 52 - Domnul se informează despre familia Marelui Preot. Hainele Măriei
- Capitolul 53 - Iisus este comparat cu un magician. Originea acestor comparații mincinoase Judecata și iertarea lui Iisus
- Capitolul 54 - Sihar. Jonael și familia sa sunt răsplătiți pentru iubirea lor fără margini
- Capitolul 55 - Sihar. Plimbarea prin pădure și la castelul lui Essau. Negustorul, prieten al adevărului și al poeziei
- Capitolul 56 - Sihar. Răspunsul prudent al negustorului. Experiențele nefericite ale martorilor adevărului. Despre hoți, falsificatori și minciună, ca sursă a răului
- Capitolul 57 - Sihar. Răspunsul la întrebarea periculoasă. Domnul la masa negustorului
- Capitolul 58 - Sihar. A da valorează mai mult decât a lua. Operele iubirii sunt eterne. Despre speranța sufletelor după moarte. Cum să-ți folosești averea; cum să obții binecuvântarea lui Dumnezeu
- Capitolul 59 - Negustorul nu prea are încredere în Dumnezeu în privința treburilor zilnice. Teama sa de Dumnezeu și grija pentru săraci. Este mai bine să-L iubești pe Dumnezeu decât să te temi de El
- Capitolul 60 - Sihar. Iisus este primit de negustorul care vrea să finanțeze eliberarea Israelului.
- Capitolul 61 - Sihar. îngerii care au reconstruit palatul lui Essau
- Capitolul 62 - Sihar. Masa cerească în sala îngerilor. Bucuria negustorului; pesimismul lui Jairuth. Împărăția lui Dumnezeu și sufletele morților înainte de înălțarea Domnului
- Capitolul 63 - Sihar. Binefacerile mesei cerești și ale vinului iubirii; discuții la masă. Diferența între lege și sfatul bun. Diversele efecte ale vinului asupra omului
- Capitolul 64 - Sihar. Jairuth renunță să mai bea vin și se angajează să nu mai bea niciodată. Despre îngeri și despre îndatoririle lor. Umilința este o mare binecuvântare pentru om. îngerii din preajma oamenilor
- Capitolul 65 - Sihar. Jairuth îl însoțește pe Domnul. Protecția îngerilor; soldații romani
- Capitolul 66 - Sihar. Vindecarea unui paralitic. Recunoștința acestuia și salturile sale de bucurie. Soldații romani sunt puși pe fugă
- Capitolul 67 - Discuții despre Mesia. Satana și ordinea divină. Domnul anunță noua poruncă a iubirii. Murmurul blând al lui Dumnezeu
- Capitolul 68 - Sihar. Delegația romană. Convorbirea între patru ochi dintre Iisus și căpitanul roman. Despre adevărul oamenilor și cel al larvelor umane. Despre desăvârșire. Succesorii Domnului
- Capitolul 69 - Sihar. Iluzia divinităților. Despre valoarea și esența adevărului. Drumul Adevărului. Adevăratul nod gordian; secretul iubirii. Capul și inima[/url] - cheie și sălaș al adevărului
- Capitolul 70 - Rolul creierului și rolul inimii. Să nu-ți judeci, ci să-ți iubești aproapele. Acolo unde nu este iubire, nu este nici adevăr. Mânia este o judecată, deci o lipsă a iubirii. Moartea sufletului
- Capitolul 71 - Sihar. Vindecarea soției comandantului. Acțiunile și adevărul
- Capitolul 72 - Sihar. Preziceri. Sfârșitul lumii[/url] - Judecata generală. Zbuciumul, îngerul cu trompetă și promisiunea întoarcerii lui Hristos. Pământul ca paradis. Ultima ispită a Satanei. Suferințele și învierea Domnului
- Capitolul 73 - Domnul și ai Săi la Irhael. Ioan convalescentul și Jonael. Iisus și Jairuth. Aluzie la Psalmul 24
- Capitolul 74 - Sihar. Revolta poporului și a celor zece muți. Nu răspundeți cu rău la rău'. Stăpân și servitor: stăpâni răi, servitori răi
- Capitolul 75 - Sihar. Umbra bunătății. Parfumul păcatului. Drumul libertății. Modul în care acționează răufăcătorul
- Capitolul 76 - Sihar. Despre influențele interioare și exterioare ale omului. Cum să păstrezi ordinea și pacea în cetate (oraș) prin iubire. Forța și violența trezesc răul. Rolul îngerului păzitor
- Capitolul 77 - Sihar. Despre infamia oamenilor, încrederea în Domnul
- Capitolul 78 - Sihar. Păcatul poartă deja în el pedeapsa. Blândețea și răbdarea fac mai mult decât mânia
- Capitolul 79 - Vindecarea sufletelor bolnave. Consecințele severității excesive. Condamnarea la moarte. Răzbunarea morților. Sfârșitul dușmanilor
- Capitolul 80 - Sihar. Este viața terestră compatibilă cu Evanghelia? Când va veni împărăția lui Dumnezeu? Trăiți în pacea și unitatea îngerilor păzitori și a ordinii divine. Când va veni împărăția lui Dumnezeu pe acest pământ?
- Capitolul 81 - Comportamentul față de delicvenți. Condamnarea la moarte și efectele sale. Motivul principal al întrupării lui Hristos. Stabilirea unei punți între pământ și Lumea de dincolo!
- Capitolul 82 - Sihar. Promisiunea unei vizite secrete. Nimeni nu este profet în țara sa. Cuvintele de rămas bun. Jonael primește harul de a face minuni, Iisus se întoarce în Galileea
- Capitolul 83 - Sihar. Puterea adevărului. Despre esența Cuvântului lui Dumnezeu. Grația de a fi chemat să devii copilul lui Dumnezeu. Cum să te slujești de această lume. Plecarea din Sihar
- Capitolul 84 - Călătoria în Galileea. Reproșurile adresate de Matei Domnului. Despre esența lui Dumnezeu și a creației. Frumusețea pământului și depărtarea lui față de soare. Eclipsă de soare. Un pic de teamă nu strică niciodată
- Capitolul 85 - Sosirea în Galileea. Mesia și împărăția lui Dumnezeu. Călătoria la Cana, în Galileea. (Ioan IV, 45),
- Capitolul 86 - Iisus la Cana. Păcătoșii se trădează singuri. Consecințele desfrâului. Satana îndeamnă la dezmăț, (Ioan IV, 46)
- Capitolul 87 - Adevărata patrie este lângă Domnul. Scepticismul evreilor. Cornelius îl regăsește pe Iisus
- Capitolul 88 - Discuția dintre Iisus și Cornelius despre purificarea Templului. Influența pozitivă a lui Nicodim. Prezicerea judecății Ierusalimului
- Capitolul 89 - Iisus se roagă pentru ai Săi și le îngăduie fraților Săi să meargă acasă. Nu se poate face mare lucru acolo unde lipsește credința. Cele mai bune condimente pentru o mâncare. Vindecarea cu ajutorul mâinilor. Plantele medicinale. Toma și Iuda Iscarioteanul
- Capitolul 90 - Vindecarea fiului ofițerului de familie regală. Cornelius își mărturisește venerația față de Iisus. Calendarul în Galileea. (Ioan IV, 46-53)
- Capitolul 91 - îndrumări pentru Ioan și Matei. Diferențe caracteristice între Evangheliile lor. Măsuri luate de Domnul pentru a face mai clară și mai ușor de înțeles revelația Sa
- Capitolul 92 - Ordinea bună este întotdeauna dreaptă, în toate. îndepărtarea pietrelor de pe propriul câmp. Omnisciența lui Dumnezeu[/url] - Comportamentul omului. Legăturile dintre Dumnezeu și oameni.
- Capitolul 93 - Domnul și gazda sa din Cana, Koban. Despre libertatea de a lua decizii[/url] - Exemplul cu opera de artă. Cel care este plin de iubire, va mai primi în plus. Viața adevărată vine din inimă. Complet liber, astfel călătorește pelerinul
- Capitolul 94 - Despre bani și nenorocirile pe care le aduc aceștia. Credința în Dumnezeu este cea mai mare comoară. De ce nu a ajuns Moise pe Pământul Făgăduit. Cuvintele trădătoare ale lui Iuda despre bani
- Capitolul 95 - Toma și Iuda! Prezicerea lui Toma, imprudența lui Iuda
- Capitolul 96 - Domnul liniștește mânia lui Toma și îi spune că trebuie să știi să ierți pentru a fi cu adevărat liber
- Capitolul 97 - Căpitanul din Capernaum și vindecarea servitorului său bolnav. Diferitele urmări ale semnelor de la Capernaum. (Matei 8, 5-13)
- Capitolul 98 - Șiretenia oamenilor în fața preoțimii. Discursurile preoților și amenințarea celor ce mărturisesc despre Iisus
- Capitolul 99 - Templul încearcă să pună mâna pe Iisus. Domnul este găzduit de Petru în casa sa de pescar
- Capitolul 100 - Mântuitorul îi dă indicații Iui Matei. Diferența dintre Evanghelia lui Matei și cea a lui Ioan. Matei relatează faptele, Ioan oferă corespondențele. Ospățul la casa lui Petru. Pescuitul miraculos. Aluzie la trădare
- Capitolul 101 - Discuția dintre Petru și Iuda. Un miracol curios: beția lui Iuda
- Capitolul 102 - Iisus îi sfătuiește pe credincioși să nu aibă încredere în preoți și în leviți. (Matei 8, 16-20)
- Capitolul 103 - Lăsați-i pe morți să-și îngroape morții, Iisus se ascunde în mulțime. Furtuna de pe fac. Iisus este trezit de ai Săi (Matei 8, 21-27)
- Capitolul 104 - La gadareni, Iisus vindecă doi posedați. (Matei 8, 28-34)
- Capitolul 105 - întoarcerea la Nazaret, masa la ai Săi. De ce Iisus nu face miracole acasă la El. Vizitarea unei sinagogi. Cuvântul este de argint, tăcerea este de aur. Ipocrizia și mânia Templului, (Matei 9,1)
- Capitolul 106 - Un om integru depune mărturie în favoarea lui Iisus și le ține piept cu mult curaj fariseilor. El confirmă divinitatea lui Iisus
- Capitolul 107 - Iisus îi avertizează pe cei care cred că pot râde de orbirea celorlalți. Comedia umană este o tragedie pentru copiii lui Dumnezeu. Este mai bine să plângi de durerile altuia, decât să râzi de ele.
- Capitolul 108 - Maria și grijile ei casnice. Discipolii și Iisus o laudă pe Maria, Iisus prezice devoțiunea pentru Maria. Vanitatea, orgoliul, slăbiciunea femeii
- Capitolul 109 - Petru și Simon vorbesc despre viitorul învățăturii Iui Iisus. Iisus le spune: "Nu vă preocupați de viitor. Este suficient să vreți să faceți ceea ce ați fost chemați să faceți". Parabola despre artist și opera sa. De acum înainte, voi vă aflați în mâna Tatălui
- Capitolul 110 - Iuda se simte ofensat. Iuda cel lacom[/url] - negustor de oale. Iisus și cei trei farisei, împreună cu Iair din Capernaum
- Capitolul 111 - Sfântul grup pe mare. întoarcerea la casa Iui Iair. Vindecarea femeii grecoaice care avea scurgeri de sânge
- Capitolul 112 - Moartea și învierea fiicei iui Iair. Experiențele ei în Lumea de dincolo. Domnul poruncește tăcerea
- Capitolul 113 - Diferențele dintre Evangheliile lui Matei și Ioan
- Capitolul 114 - Despre adevărata recunoștință, Iuda primește o lecție de la Petru și Natanael. Spiritul lui Cain este în Iuda.
- Capitolul 115 - Poporul îl caută pe Iisus și vrea să-L aleagă Regele său. Ajutorul inteligent al comandantului Cornelius
- Capitolul 116 - Paraliticul și fariseii (Matei 9, 2-8)
- Capitolul 117 - Un tânăr grec, discipol al lui Socrate, denunță ticăloșia preoților și a leviților, care sunt în culmea furiei
- Capitolul 118 - Fariseii sufocați de mânie cer ajutorul lui Iisus, care însă dezvăluie și mai multe despre ticăloșia lor
- Capitolul 119 - Răul se află acolo unde nu este Dumnezeu!
- Capitolul 120 - Acasă la vameșul Matei. Despre educația copiilor
- Capitolul 121 - în care fariseii vorbesc despre Iosif
- Capitolul 122 - Cei doi Matei: vameșul și scribul. Scena cu pescarii. Discipolii Iui Ioan și cei ai Iui Iisus. (Matei 9, 14)
- Capitolul 123 - Ioan Botezătorul. Parabola cu mirele și cu invitații. (Matei 9, 15)
- Capitolul 124 - Parabola cerului și a hainei noi. Vin nou în burdufuri vechi. (Matei 9, 16-17)
- Capitolul 125 - Aluzie la esenieni. Despre inteligența pământească a materialistului. Despre prietenia și binecuvântarea lui Dumnezeu. Despre încrederea în Dumnezeu. Compasiunea față de cei săraci
- Capitolul 126 - Un vin miraculos, îngerii servitori. Despre credința de nezdruncinat în Dumnezeu
- Capitolul 127 - Iuda și Toma. Orbirea discipolilor lui Ioan Botezătorul. Moartea fiicei lui Cornelius. Adevărații urmași ai lui Hristos!
- Capitolul 128 - Femeia cu scurgere de sânge (Marcu și Luca) Iisus la Cornelius (Matei 9, 20-25)
- Capitolul 129 - Fiica lui Cornelius vorbește despre experiența ei din Lumea de dincolo. Problema liberului arbitru. (Matei 9, 26)
- Capitolul 130 - Doi cerșetori orbi îl lingușesc pe Iisus (Matei 9, 27-31)
- Capitolul 131 - Vindecarea surdo-mutului. Cornelius îi condamnă la moarte pe farisei, Iisus îi salvează. (Matei 9, 32-33)
- Capitolul 132 - Mizeria poporului. Orașul plângerii. (Matei 9, 36-38)
- Capitolul 133 - Recunoștința cerșetorilor copleșiți de abundența de hrană și îmbrăcăminte
- Capitolul 134 - Prima misiune a celor doisprezece apostoli. Aluzie la Evanghelia dictată de Spirit. Motivele pentru care a fost necesară dispariția originalelor. Originea religiilor asiatice. (Matei 10, 1-4)
- Capitolul 135 - Matei vameșul. Ioan le precizează discipolilor cum să se poarte. Disputa dintre Iuda și Toma. Despre bani și despre regatul banilor
- Capitolul 136 - Cum se poate călători fără bani! (Matei 10, 11-16)
- Capitolul 137 - Răspunsul lui Iisus către Iuda. Sufletul lui Iuda provine din lumile inferioare. Viața terestră conduce la moartea spiritului. Despre comportamentul oamenilor și despre suferința misionarilor, (Matei 10, 17-20)
- Capitolul 138 - Nu fiți îngrijorați dacă Satana se apără. Veșnicele reflecții ale lui Iuda. (Matei 10, 21-33)
- Capitolul 139 - Iubirea lui Dumnezeu este opusă iubirii lumii. Oamenii nu sunt deloc mai vii decât pietrele. (Matei 10/34-39)
- Capitolul 140 - Lumea sensibilă și lumea spirituală. Despre demnitatea copiilor lui Dumnezeu. Punerea în practică a Cuvântului lui Dumnezeu este unica dovadă a divinității Cuvântului. Secretul divin din interiorul omului. (Matei 10, 40)
- Capitolul 141 - Misiunea apostolilor. Profeți adevărați și profeți mincinoși. Promisiunea făcută apostolilor. (Matei IO, 41-42)
- Capitolul 142 - Prima misiune a apostolilor
- Capitolul 143 - Ioan Botezătorul și Irod. îndoiala lui Ioan Botezătorul, întrebarea lui Ioan Botezătorul către Iisus. (Matei 11, 1-6)
- Capitolul 144 - Acțiunea și eșecul lui Ioan Botezătorul, Ioan este Luna și Iisus este Soarele, Ioan este mai mult decât un profet: el este Hie. (Matei 11, 7-14)
- Capitolul 145 - Între sufletul și spiritul lui Ioan Botezătorul exista o anumită neconcordanță. Chemarea și libertatea. Sensul întrebării sale. A-L urma pe Iisus nu este nici o datorie, nici o obligație.
- Capitolul 146 - Convertirea lui Kisjonah. Compasiunea Domnului. Mânia fariseilor
- Capitolul 147 - Evreii dogmatici se mânie și îl amenință pe Iisus. (Matei 11, 15-19)
- Capitolul 148 - Discipolii doresc ca Iisus să se apere, Iisus anunță ruina orașelor din Galileea și Judecata de Apoi
- Capitolul 149 - Natanael, propriul său evanghelist. Cel care este trezit la viața veșnică nu va cunoaște moartea. Cel care nu este chemat de către Dumnezeu, nu-l va cunoaște pe Fiu. (Matei 11, 27-30)
- Capitolul 150 - Iisus demască răutatea fariseilor. Frica și fuga acestora
- Capitolul 151 - Ascensiunea pe munte
- Capitolul 152 - Comerțul cu spiritele morților. Celebritățile din Lumea de dincolo. Locul rezervat lui Satana în Lumea de dincolo. Vederea spiritelor. Kisjonah dorește să vadă îngerii
- Capitolul 153 - Vechea modalitate de a calcula ora după stele. Trei spirite ale Lunii vorbesc despre Lună. Este mai bine să te hrănești cu iubire decât abia să atingi ușor mica picătură de rouă a pietrei filozofale
- Capitolul 154 - Trei heruvimi îi aduc pe cei doisprezece apostoli pe munte. Masa cerească a celor opt sute de oameni pe munte. Discursul lui Kisjonah. "Cărțile războaielor lui Iehova"
- Capitolul 155 - îndrumarea cu prudență a neofiților. Diversele grade ale revelației spirituale. Dumnezeu-omul și omul-Dumnezeu. Inteligența și credința. Despre educația spirituală
- Capitolul 156 - Coborârea de pe munte, în zori. Oprirea la cabană
- Capitolul 157 - Geneza I. 1-5 Prima zi a Creației. Cunoașterea lumii materiale și trezirea spirituală. Noaptea spirituală a sufletului copilului. Cunoașterea lumii materiale este seara spirituală. Lumina lui Dumnezeu în inimă este aurora spirituală
- Capitolul 158 - Geneza I. 6-10 Ce-a de-a doua zi. Diferența dintre cele două lumini. Credința prin cunoaștere sau cunoașterea prin credință, împărăția terestră a iubirii
- Capitolul 159 - Geneza 1. 11-1 3 Cea de-a treia zi. Efectul cunoașterii asupra inimii. Omul spiritual ascuns în omul lumii materiale
- Capitolul 160 - Geneza 1. 14-19 Cea de-a patra zi. Nu există decât o boltă cerească (întindere cerească): voința lui Dumnezeul
- Capitolul 161 - Despre omul muritor și despre omul nemuritor. Cei doi luminători: sufletul și spiritul. Cea de-a patra zi.
- Capitolul 162 - Zilele a cincea și a șasea ale Creației. Apariția pământului și a oamenilor. Punerea în gardă împotriva unei cunoașteri excesive. Un imbold pentru a căuta împărăția lui Dumnezeu în sine însuși (în interiorul ființei)
- Capitolul 163 - Iisus prezice judecata Ierusalimului. Păstrarea tăcerii asupra lucrurilor spirituale
- Capitolul 164 - Sunt compatibile poruncile lui Dumnezeu cu voința omului?
- Capitolul 165 - De ce trebuie oamenii să se întrupeze? Trupul, un instrument pentru dezvoltarea spirituală a sufletului
- Capitolul 166 - Despre crearea lui Adam. Despre bărbat și despre femeie. Decăderea Evei și influența ei rea asupra bărbatului. Decăderea umanității. Transformarea omului prin intermediul lui Iisus Hristos
- Capitolul 167 - Alungarea bărbatului de către femeie. Modalități de recunoaștere a femeilor rele. Binele și răul nu pot fi, în același timp, stăpâni ai inimii
- Capitolul 168 - Despre cultura și școlile de pe pământ. Tristețea unui fariseu care își dă seama că lumea se află în greșeală. Lumea și oamenii. Oamenii și Dumnezeu
- Capitolul 169 - O noapte răcoroasă pe pășunea alpină. Orbul[/url] - descendent al lui Tobie. Cinstea și onoarea încălzesc inima omului. Reproșul sever al îngerilor la adresa femeilor răutăcioase. Evanghelia râsului
- Capitolul 170 - Tămăduirea nocturnă a orbului Tobie. Un semn al timpului nostru. Masa în poiană.
- Capitolul 171 - Mizerabila șiretenie a fariseului Rhiba, care propune să se debaraseze de Iisus.
- Capitolul 172 - Contraatacul altui fariseu. Răutatea Templului
- Capitolul 173 - Fariseii furioși vor să-l ucidă pe Tobie, dar îngerii îl protejează. Binefacerile răsăritului de soare
- Capitolul 174 - Un răsărit de soare magnific. Despre receptivitatea față de Dumnezeu, față de oameni și față de natură. Regula de conduită pentru judecători și juriști
- Capitolul 175 - Domnul în cabana lui Kisjonah
- Capitolul 176 - 'Milă voiesc, și nu jertfe', Iisus este Domnul Sabatului. (Matei 12, 1-16)
- Capitolul 177 - De ce se comportă Iisus uneori ca și cum i-ar fi teamă de oameni. (Matei 12, 17-21)
- Capitolul 178 - Domnul, discipolii Săi și Kisjonah ajung pe celălalt țărm. Masa la bordul vasului. Vindecarea unui posedat orb și mut. (Matei 12, 22-23)
- Capitolul 179 - Umilința și orgoliul. O regiune rodnică, dar nesănătoasă. Mulțimea Ie spune templierilor patru adevăruri
- Capitolul 180 - Consiliul fariseilor. Un tânăr fariseu îi ia apărarea lui Iisus
- Capitolul 181 - Tânărul fariseu aude cum mulțimea își bate joc de confrații săi. Poporul amenință să se ridice împotriva Templului
- Capitolul 182 - Privirea lui Iisus. Rugăciunea de dimineață a lui Iisus. Ahab, tânărul rabin, chemat de Iisus
- Capitolul 183 - Ahab rabinul merge să-și găsească colegii
- Capitolul 184 - Poporul îi contestă pe farisei și caută să-i îndepărteze (Matei 12, 24)
- Capitolul 185 - Domnul liniștește poporul pentru a-i calma pe farisei (Matei 12, 25-33)
- Capitolul 186 - Despre diferite spirite rele și influențele lor. Mânia fariseilor. (Matei 12, 34-35)
- Capitolul 187 - Mai bine să taci decât să minți chiar dacă ai o intenție bună. Templul din Ierusalim și Templul din Delphi. Dialectica oracolelor. Grecii aduc mărturie pentru Evanghelia vieții
- Capitolul 188 - Sosirea Măriei și a fiilor iui Iosif. Cine este mama Mea, cine sunt frații Mei?
- Capitolul 189 - Scuzele lui Baram. Atenționarea lui Ahab. Bucuria Măriei la revederea lui Iisus. Uneltirile Templului pentru a-L opri pe Iisus
- Capitolul 190 - Maria a fost alungată și deposedată de casă. Baram și Kisjonah îi propun s-o ajute. Domnul urcă pe o corabie pentru a predica poporului. (Matei 13, 1-2)
- Capitolul 191 - împărăția cerurilor. Parabola semănătorului și a seminței. Celui care are prin drept divin i se va mai da chiar în plus, însă celui care nu are i se va lua chiar și puținul pe care îl are. (Matei 13,3-23)
- Capitolul 192 - Parabola despre buruieni, despre sămânța de muștar și despre drojdie. Poporul, neînțelegând nimic, se îndepărtează. Fariseii sunt prinși de furtună. (Matei 13, 24-25)
- Capitolul 193 - Domnul liniștește furtuna, îndoiala discipolilor. Mărturia lui Ahab
- Capitolul 194 - Patria spirituală a omului. Pacea interioară, punctul de întâlnire a vieții Tatălui, Fiului și Sfântului Duh
- Capitolul 195 - Regăsirea cu Jonael și Jairuth. Un înger în slujba Domnului
- Capitolul 196 - îngerul în slujba casei lui Kisjonah. Un înger păzitor al lumii vegetale
- Capitolul 197 - O noapte înstelată pe dealul cu șerpi, unde Kisjonah vrea să deschidă o școală. Aluzie la condițiile existenței terestre, Iisus[/url] - stăpânul șerpilor. Parabola cu neghina
- Capitolul 198 - Parabola cu neghina. A nu te ține de cuvânt este unul dintre cele mai mari rele. Fiți drepți și plini de dragoste. Parabola comorii îngropate. (Matei 13, 43-44)
- Capitolul 199 - Parabola perlei celei mari, a năvodului și a peștelui stricat (Matei 13,45-52)
- Capitolul 200 - Neplăceri îndurate de Jonael. Căile Domnului sunt de nepătruns
- Capitolul 201 - Domnul face concesii răului pentru a pune la încercare pe Satana și pe cei credincioșii Adevărul este spada iubirii. Cum trebuie să lupte adevăratul erou
- Capitolul 202 - Invățați-i pe ceilalți prin faptele voastre bune și prin cuvinte simple. Adevărata Biserică[/url] - adevăratul Sabat. Adevărata casă a Domnului. Cum trebuie să-L slujești cu adevărat pe Dumnezeul
- Capitolul 203 - Confesiunea păcătoșilor. Spiritul și comportamentul adevăratului misionar. Cântecul de slavă al lui Jonael
- Capitolul 204 - Kisjonah și Baram se întrec în intenții bune. Parabola mamei și a celor doi fii diferiți ai săi
- Capitolul 205 - Despre esența iubirii. Iubirea cerească și iubirea infernală. Răsplata faptelor realizate din iubire
- Capitolul 206 - Bucuria oaspeților la micul dejun. Tristețea îngerilor. Hrana corpului, a sufletului și a spiritului
- Capitolul 207 - Nefasta influența a dezmățului asupra sufletului. Moartea spirituală[/url] - consecință a lipsei de autocontrol. Despre adevăratul post. Nocivitatea mortificării făcute pentru a comunica cu spiritele. Trăiți și învățați-i pe ceilalți să trăiască la fel cum trăiesc Eu și cum vă învăț Eu să trăiți!
- Capitolul 208 - Domnul și însoțitorii Săi în grădină. Liniștea de dinaintea furtunii. Cutremurul pământului, vijelie, furtună pe mare. îngerul îi liniștește pe oamenii înfricoșați
- Capitolul 209 - Utilitatea furtunii: distrugerea dușmanilor. Pericol pentru misionari
- Capitolul 210 - Excursie în vale la Cana. Agricultorii evrei săraci și bogații negustori greci.
- Capitolul 211 - Vindecarea miraculoasă în valea din Cana. Suflete bolnave într-un corp sănătos! Regulă de viață! Blestem asupra cămătarilor. Decadența socială
- Capitolul 212 - Răbdarea lui Dumnezeu are și ea limite. Stoicul Philopold se răzvrătește împotriva ordinii divine
- Capitolul 213 - Suflete venite pe pământ. Pământul[/url] - unica școală a copiilor lui Dumnezeu. Despre reîntrupare. Lumea solară de pe Procyon. Miracolul îngerului mesager. Contractul din lumea solară
- Capitolul 214 - Motivul pentru care ne uităm viețile anterioare. Relația corp, suflet, spirit. Desăvârșirea omului terestru. Diferența dintre ființele de pe această planetă și cele de pe alte lumi
- Capitolul 215 - Despre întruparea Domnului și despre adevărații Săi succesori
- Capitolul 216 - Omul inferior și omul superior. Motivul întrupării Domnului pe această planetă înapoiată. Cei din urmă vor fi cei dintâi. Iisus vestește noua revelație.
- Capitolul 217 - Vicleniile Satanei nu au influență decât asupra simțurilor omului, dar nu au nici o putere asupra voinței de neclintit a unui suflet neprihănit
- Capitolul 218 - Raportul servitorilor lui Kisjonah despre evenimentele petrecute în timpul absenței Domnului.
- Capitolul 219 - Un nou aspect ai misiunii. Despre necesitatea fermentației. Parabola boului gras.
- Capitolul 220 - Cunoașterea de sine este primordială. Un avertisment împotriva inconștienței, nepăsării, somnului și lenei
- Capitolul 221 - Blestem asupra nepăsării și a lenei. Binecuvântarea activității. Despre suveranii puternici și despre suveranii slabi. Predica din timpul nopții referitoare la activitate
- Capitolul 222 - Cei cinci farisei din Betleem spală picioarele Domnului. Evanghelia vieții
- Capitolul 223 - Opinia celor cinci farisei: El este ori un zeu, ori un diavol! Iisus nu a fost esenian.
- Capitolul 224 - Disputa dintre Kisjonah și Baram. Importanța și esența introspecției. Satana tulbură introspecția
- Capitolul 225 - Apariția unui veritabil leviatan. Recompensa promisă celor curajoși
- Capitolul 226 - Despre binefacerile unei meditații realizate cu regularitate și despre noua naștere. Despre spiritism (comerțul cu spirite). Drumul către infern
- Capitolul 227 - Excursia pe mare de după masă. Revenirea bolii fiicei lui Iair. întoarcerea la Kis.
- Capitolul 228 - La căpătâiul fiicei sale, Iair înțelege adevărul. Amenințarea fariseilor
- Capitolul 229 - Lașitatea lui Iair. Dezaprobarea lui Borus. Răsplata din Lumea de dincolo
- Capitolul 230 - Bucuria discipolilor și recunoștința Măriei. Eu și Tatăl una suntem, Iosis povestește că fiecare proprietar nu este decât păstrătorul unor bunuri împrumutate de la Dumnezeu. Ultimele cuvinte ale lui Iosif.
- Capitolul 231 - Arestarea unui grup de contrabandiști. Dispozițiile lui Kisjonah și ale judecătorului roman pentru a rezolva problema
- Capitolul 232 - Eliberarea copiilor furați. Pregătirile pentru proces
- Capitolul 233 - Cei doisprezece farisei interogați au fost sever condamnați, în ciuda pașaportului lor semnat de Cezar Augustus
- Capitolul 234 - Fariseii, aflați la strâmtoare, plătesc amenda cu argintul pe care îl furaseră din taxele imperiale
- Capitolul 235 - Întâlnirea dintre Iisus și procurorul Faustus
- Capitolul 236 - Faustus vede în vis grandoarea cerurilor. Iubirea lui Faustus pentru Lidia. Omul nu trebuie să separe ceea ce Dumnezeu a unit
- Capitolul 237 - Sosirea lui Philopold. Răfuiala fariseilor cu justiția. Eficacitatea lui Faustus
- Capitolul 238 - Procesul templierilor, mărturisirea acoliților lor. Faustus reduce condamnarea
- Capitolul 239 - Continuarea procesului. Cei unsprezece farisei, aflați în încurcătură, abandonează toate comorile pentru a-și recâștiga libertatea
- Capitolul 240 - Despre adevăratul Sabat. Cei unsprezece farisei sunt repuși în libertate, împărțirea comorilor, întoarcerea copiilor la părinții lor
- Capitolul 241 - Dieta copiilor. Influențele spiritelor rele asupra copiilor. Cauzele maladiilor infantile.
- Capitolul 242 - Secretul forței vitale. Efectul purificator al bolilor și dieta
- INDEX TEMATIC
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Prefata
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.1.2010, 15:29 View PostDownload Post

PREFAȚĂ


În timp ce inimile se uscau sub arșița pustiitoare a ideilor care-l negau pe Hristos, într-un loc retras și liniștit, un suflet simplu și iubitor de DUMNEZEU l-a întâlnit în focarul cel viu al inimii sale pe Iisus. Binecuvântatul era misticul Jakob Lorber din Graz. Ca și în cazul profeților Vechiului Testament, prin el a vorbit Spiritul atotputernic al lui DUMNEZEU, pe care el l-a simțit și l-a auzit ca pe o tainică voce interioară.

Lorber a fost fiul unui podgorean din Steiermark, care era și capelmaistrul unei societăți muzicale. Mama sa era o femeie pioasă și înțeleaptă, care ținea foarte mult la primul ei născut. Acesta s-a dovedit încă din fragedă tinerețe foarte dotat în multe domenii. El chiar urma să se facă pastor și a făcut studii de specialitate, dar după terminarea lor s-a dedicat preocupării sale preferate, muzica.

În cel de-al patruzecilea an al vieții sale i s-a oferit postul de capelmaistru la Triest. Lorber tocmai își făcea pregătirile de plecare, când dintr-o dată și pe neașteptate s-a petrecut un eveniment miraculos care a dat o întorsătură decisivă vieții și creației sale de atunci înainte, în zorii zilei de 15 martie 1840, Lorber a primit misiunea sa divină printr-o chemare de-a dreptul profetică. Precum profetului din Patmos, și lui o voce divină i-a poruncit: "Ia-ți acum condeiul și scrie!"

Și astfel el a așternut primele cuvinte inspirate de DUMNEZEU pe care i le dicta vocea: "Așa vorbește acum Domnul DUMNEZEU pentru fiecare; și aceasta este perfect adevărat, exact și clar; cine vrea cu ardoare să vorbească cu Mine, acela să vină cu multă dragoste către Mine și când va fi pregătit Eu îi voi sădi răspunsul Meu chiar în inima sa. Dar trebuie să se știe dinainte că numai cei curați și cu inima plină de smerenie, vor auzi vocea Mea. Și să nu uitați niciodată că cine Mă pune mai presus de lumea aceasta și Mă iubește cu o iubire mare și nesfârșită, precum iubește o gingașă mireasă pe mirele ei, cu acela Eu voi merge braț la braț și îi voi vorbi când Mă va întreba. El Mă va putea privi oricând precum un frate pe celălalt frate și Mă va privi atunci precum Eu l-am privit din veci, înainte chiar ca el să fi existat."

Din momentul primirii misiunii sale divine, Jakob Lorber și-a subordonat întreaga sa personalitate îndeplinirii acesteia și de atunci înainte el a trăit mai mereu retras și în smerenie, acceptând să fie doar "scribul umil al lui DUMNEZEU".

Biograful său, Karl Gottfried Ritter von Leitner, ne relatează: "începea să scrie fiind astfel inspirat, aproape zilnic, dimineața, înainte de micul dejun. Cel mai adesea el stătea atunci la o măsuță, iarna, fiind lipit de sobă, cu totul retras în sine, mișcând penița neîntrerupt și uniform, fără a face vreo pauză de gândire și fără a corecta ceva din cele scrise, ca unul căruia i se dictează în taină ceva de către altcineva, în repetate rânduri el a afirmat că în timp ce auzea vocea care i se adresa, îi apărea de asemenea și imaginea celor auzite".

Lorber însuși scria în anul 1858 unui prieten: "Referitor la vocea cea tainică interioară și la modul în care eu o percep, nu pot spune mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric cuvântul cel sfânt al Domnului pe care îl percep atunci permanent, în zona inimii, ca pe un gând extrem de clar, luminos și pur, care este exprimat în cuvinte. Nici unul dintre cei care stau în acele clipe lângă mine nu pot totuși auzi vreo voce. Dar să știți că pentru mine, această voce binecuvântată sună mai luminos și mai clar decât orice alt sunet material". (Scrisorile lui Jakob Lorber, Bietigheim 1931). Din redactarea fidelă a celor auzite (de a căror culegere și publicare s-au îngrijit în special Otto Zluhan și Anselm Huttenbrenner) a rezultat, cu timpul, o operă deosebit de valoroasă, în 25 de volume, în ordine cronologică, putem aminti aici:

Casa Domnului (3 vol.), Saturn, Soarele natural, Soarele spiritual (2 vol.), Copilăria lui Iisus, Corespondența lui Iisus cu Abgarus, Scrisoarea din Laudiceea a apostolului Pavel, Pământul și luna, Episcopul Martin (Un ghid prin lumea cealaltă), Robert Blum (Un ghid prin lumea cealaltă, 2 vol.), Cele 3 zile la Templu (Iisus la 12 ani, la Templu), Daruri cerești (2 vol.) și, în sfârșit, ca o încununare: Marea Evanghelie a lui Ioan (o descriere amănunțită a celor 3 ani de propovăduire a lui Iisus, care completează și interpretează informația biblică).

Lucrul cel mai important în cazul lui Lorber, care, de altfel, avea și harul clarviziunii, este minunata învățătură ce se desprinde din lucrările sale. Numai înțelepciunea atotcuprinzătoare și profundă a lui Dumnezeu poate aborda toate problemele vieții văzute și nevăzute și poate lămuri numeroasele mistere ale gândirii omenești dintr-un punct de vedere superior, spiritual.

Pe scurt, Lorber prezintă într-o formă desăvârșită concepția spirituală despre lume, expiră lumea într-un mod spre care vor tinde în curând atât știința cât și intuiția omenirii după depășirea materialismului, în toate domeniile cunoașterii.

Specificul limbajului din acest dicteu care este revelat oamenilor, necesită unele explicații, deoarece pe alocuri anumite construcții și expresii utilizate ar putea deruta pe unii cititori.

Existența profetică și plină de mistere de care au parte doar cei binecuvântați de DUMNEZEU, este în ultimă instanță inefabilă și de aceea nu trebuie să ne mirăm, dacă în lucrările lui Lorber limbajul folosit este în deplină concordanță cu originalitatea spirituală a profetului - așa cum putem observa și la evangheliști ". Profeții Vechiului Testament vorbesc limba specifică epocii lor, așa cum misticii Evului Mediu o vorbeau la rândul lor pe a lor. La fel vom constata că vorbește și misticul și profetul Jakob Lorber limbajul timpului său.

Nu este prin urmare deloc nevoie să cercetăm învelișul exterior al celor revelate pentru a proba autenticitatea cuvântului profetic. La fel nu a greșit nici marele iluminat Sadhu Sundar Singh, acest original Crist al Orientului când, la un moment dat, în mesajul său către lumea apuseană, referindu-se la criticarea Bibliei de către moderniști, scria, printre altele: "Foarte adesea am remarcat că ei cercetează extrem de amănunțit doar învelișul exterior, cum ar fi stilul folosit sau probabilitatea internă a datelor ori specificul scrierilor, dar aproape niciodată ei nu caută miezul, pentru a descoperi realitatea. Căci ar trebui să se știe că, cu totul altfel se apropie de Biblie cel care într-adevăr caută realitatea! El are atunci numai o dorință, și anume, să fie și să rămână una cu realitatea (DUMNEZEU); lui niciodată nu-i pasă când sau prin mâna cui a fost scrisă o anume carte ori a fost revelată o anume Evanghelie. El știe doar că acolo are cuvântul lui DUMNEZEU, pe care profeții și apostolii l-au notat cu rigurozitate, așa cum i-a îndemnat atunci Duhul Sfânt." (a doua epistolă a lui Petru, 1 ,21). (Sadhu Sundar Singh, "Gesammelte Schriften", Stuttgart, 1972).

La fel noi putem spune acum și despre mesajul lui Jakob Lorber. Căci niciodată nu se poate afirma cu tărie că revelația divină s-a încheiat odată cu apariția Sfintei Scripturi. Dacă am gândi vreodată asta, ar însemna să limităm în mod copilăresc acțiunea lui DUMNEZEU. El se adresează în toate timpurile atât celor care îl iubesc cât și prietenilor săi, prin viziuni și revelații și le comunică misterele sale. Iar misterele lui DUMNEZEU sunt în veci fără de sfârșit.

Să ne amintim în această direcție că apostolul Ioan este cel care a scris: "Căci trebuie să știți că mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a făcut și dacă ar fi să se scrie toate câte a făcut cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta aproape că n-ar putea cuprinde cărțile care s-ar putea atunci scrie." (21,25).

Marea Evanghelie a lui Ioan este, fără îndoială, cea mai remarcabilă lucrare divin inspirată a lui Jakob Lorber. Ea cuprinde peste 10 volume, în ediția originală în limba germană, în care ni se revelează, în detaliu, diferite momente din viața lui Iisus, în cei trei ani ai misiunii sale spirituale pe pământ, timp în care a desfășurat o intensă, extraordinar de bogată și uluitoare activitate spirituală.

Marea Evanghelie a lui Ioan oferă o nouă imagine asupra lumii, integrată într-o perfectă armonie cosmică. Sunt prezentate informații clare și inedite despre Creație, despre îngeri, cosmogonie, lumea astrală, religiile asiatice, materie, suflet și spirit.

Această nouă revelație nu este deloc în contradicție cu revelația tradițională a celor patru Evanghelii ci, dimpotrivă, ambele au la bază același fundament divin. Această operă monumentală este străbătută pe tot parcursul ei de cea mai înaltă înțelepciune divină care luminează întreaga Creație. Ea arată oamenilor o cale simplă spre desăvârșire spirituală, cale ușor accesibilă oricui urmează cu seriozitate și plin de entuziasm și perseverență învățăturile lui Iisus. Sunt reliefate, totodată, multe similitudini cu filosofia și înțelepciunea orientală care sunt de o evidență frapantă. Găsim nenumărate concepte și idei comune celor două tradiții spirituale ceea ce demonstrează încă o dată că înțelepții au o lume comună.

Marea Evanghelie a lui Ioan a fost scrisă de Jakob Lorber între anii 1851 și 1864. O primă copie după manuscrisele originale ale acestei capodopere a fost realizată în anul 1871, copie care a stat la baza a două ediții ulterioare care au cunoscut lumina tiparului în anul 1891 și respectiv 1909. însă abia în anul 1922, prin grija lui Otto Zluhan, apare cea de-a patra ediție a Marii Evanghelii a lui Ioan, de data aceasta având ca sursă manuscrisele originale. Din motive greu de înțeles, aceste manuscrise au fost transportate în Transilvania, la Mediaș, de unde, apoi, au fost readuse la lumină, în anii de după cel de-al doilea război, mondial au fost tipărite edițiile cu numerele 5 și 6 care aveau la bază ediția a patra din anii douăzeci. Ulterior, au mai fost publicate încă trei ediții: 7, 8 și 9, toate acestea fiind ediții în limba germană. Marea Evanghelie a lui Ioan a fost de asemenea tradusă și în limbile franceză și engleză, iar ediția de față este prima traducere în limba română. Astfel, această lucrare cât și celelalte scrieri ale lui Jakob Lorber, inspirate de divinitate, au fost tipărite și vândute în milioane de exemplare și au reușit să reaprindă scânteia aspirației către desăvârșire în sufletele multor oameni.

Fie ca cititorul intuitiv și plin de dragoste de DUMNEZEU al acestei cărți să recunoască imediat al cui Spirit ne vorbește în taină prin cuvântul modestului "scrib ai lui DUMNEZEU" care a fost Jakob Lorber.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 1 - Scurtă introducere pentru o cât mai bună înțelegere spirituală a revelațiilor Evangheliei Sfântului Ioan
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.1.2010, 18:31 View PostDownload Post

Capitolul 1

Scurtă introducere pentru o cât mai bună înțelegere spirituală a revelațiilor Evangheliei Sfântului Ioan, apostolul preferat al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 1 Ioan 1,1-5)


(1) La început era Cuvântul (Logosul creator) și Cuvântul (Logosul creator) era cu Dumnezeu și Cuvântul (Logosul creator) era Dumnezeu.
(2) El era la început cu Dumnezeu.
(3) Toate care s-au făcut au fost făcute prin El; și nimic din ceea ce a fost făcut n-a fost făcut fără El
(4) In El era și viața și viața era lumina oamenilor.
(5) Lumina luminează neîncetat în întuneric și întunericul niciodată n-a biruit-o.


1. Aceste versete sunt sursa a numeroase erori și confuzii; cei mai înverșunați adversari ai lui Dumnezeu s-au folosit și se folosesc în nenumărate feluri de aceste texte pentru a contesta divinitatea Mea; mai ales ei sunt aceia care resping de fapt întreaga divinitate. Noi nu vom relua aici toate vicleniile lor, căci aceasta nu ar crea decât o confuzie și mai mare, ci vom urmări mai degrabă să punem în evidență această lumină, lumina care va combate și va elimina aceste erori.

2. Neînțelegerea acestui text ține în principal de insuficiențele unor traduceri cât mai corecte din limba originală într-o limbă modernă. Deoarece lucrurile se prezintă astfel, trebuie știut că aceasta s-a datorat necesității ca mesajul spiritual al acestui text să poată fi mai bine ascuns, căci altfel, de multă vreme, dimensiunea sa cea mai sacră ar fi fost deja dezvăluită, spre marea nefericire a întregului pământ. Tocmai de aceea doar învelișul exterior al textului a putut fi atins. Insă miezul său cel viu nu a putut fi profanat.

3. Acum a sosit timpul să dezvăluim sensul cel mai profund și autentic al Evangheliei tuturor acelora care sunt demni de această revelație, dar să știți că revelația aceasta îi va costa mult pe cei care nu sunt demni, căci Eu nu voi tolera și nici nu voi accepta vreodată să se râdă de Mine.

4. Acestea fiind spuse, vom da în continuare o explicație necesară. Aici trebuie mai întâi luat în considerație doar sensul spiritual (lăuntric) al textului și nu sensul său cel mai profund, care are o dimensiune divină. Acest al doilea sens fiind mult prea sacru, el ar putea aduce prejudicii celor care nu trăiesc după cuvântul Evangheliei, în ceea ce privește sensul spiritual interior, acesta este totuși ușor de descoperit cu ajutorul unei traduceri cât mai corecte, corespunzătoare. Este ceea ce vom demonstra în continuare.

5. Expresia "La început" este incorectă și deformează, astfel sensul profund, căci ea pare să conteste și să pună la îndoială existența eternă a lui Dumnezeu, așa cum au făcut deja anumiți înțelepți ai Antichității, care i-au inspirat pe ateii de astăzi. Având însă textul exact, va fi ușor să dezvăluim foarte precis sensul profund al acestuia.

6. Traducerea exactă ar trebui să fie: "La origini, (sau: fundamentul primordial a tot ceea ce există) a fost și este lumina", adică marea și sacra înțelepciune creatoare, ideea esențială divină. Această lumină nu numai că exista întru Dumnezeu, dar ea exista deopotrivă și prin Dumnezeu. Aceasta semnifică aici că lumina nu numai că emana în esență de la Dumnezeu, ci că totodată ea nu era numai întru Dumnezeu, ea (lumina) fiind de asemenea și aproape de Dumnezeu și astfel ea înconjura într-un anumit fel ființa divină originară. Din această explicație rezultă deja fundamentul întrupării divine a Fiului omului, așa cum va lămuri în întregime pasajul următor.

7. Ce era sau cine era așadar, la drept vorbind, această lumină, această mare idee, această preasfântă idee fundamentală, din care toate ființele au provenit într-un mod perfect liber? Aceasta nu putea să fie decât Dumnezeu însuși, pentru că în Dumnezeu, din Dumnezeu și prin Dumnezeu, doar Dumnezeu putea reprezenta esența Sa eternă și perfectă. De aceea, textul originar spune:

8. "În Dumnezeu era lumina și totodată lumina îl pătrundea și îl înconjura pe Dumnezeu și Dumnezeu însuși era lumina".

9. Acest prim verset - explicat astfel - poate fi înțeles de către oricine, iar după aceea înțelegerea celui de-al doilea verset rezultă de la sine: cuvântul mai sus menționat, sau lumina (ori marea și divina idee creatoare) nu a provenit din esența divină originară, ci a existat din eternitate, fiind una cu Dumnezeu și asemenea lui Dumnezeu însuși, în așa fel încât ea (lumina) nu presupune nici un fel de devenire, ceea ce explică totodată de ce se spune: "La început, sau la origini, întreaga existență și fiecare ființă care urma să fie manifestată existau toate prin Dumnezeu, întru Dumnezeu, de la Dumnezeu, adică erau una cu Dumnezeu însuși, de la un capăt la altul".

10. Acest verset face aluzie, într-o manieră evidentă, la definiția din primul verset a "cuvântului" sau a "luminii", origine a oricărei existențe sau a oricărei ființe care se va naște, într-un mod perfect, dar care încă este nemanifestat.

11. In consecință, în forma sa reală, acest al treilea verset semnifică: "Orice ființă își are cu adevărat originea în această Ființă primordială, care este prin Ea însăși - în totalitate - originea eternă a propriei Sale Ființe. Lumina, cuvântul (Logosul creator) și voința acestei Ființe provin din propria Sa lumină; ideea Sa creatoare originară este o parte din Ea însăși, care este dornică de a se manifesta sub o formă vizibilă, în toată desfășurarea nesfârșită, nimic nu a apărut și nu a luat o formă vizibilă fără să provină din această origine și fără să fi trecut prin acest proces.

12. Din înțelegerea corectă a acestor trei versete rezultă înțelegerea corectă a celui de-al patrulea.

13. Este astfel ușor de înțeles că Ființa originară a întregii existențe, lumina oricărei lumini, gândirea primordială a oricărei gândiri și a oricărei idei, forma inițială - în sensul ei de origine fundamentală a oricărei forme -, nu putea fi lipsită de formă și nu putea fi un lucru mort, moartea fiind contrariul perfect al fundamentului ființei, care este viața. Astfel, în acest cuvânt ori în această lumină (sau altfel spus, această mare și divină idee) de la Dumnezeu, întru Dumnezeu și care se află la originea oricărei manifestări a lui Dumnezeu însuși, era viața cea mai perfectă. Dumnezeu era deci și este în El însuși șl prin El însuși, de la un capăt la altul și în totalitate, fundamentul absolut și suprem, etern și desăvârșit al oricărei vieți, această lumină și această viață cheamă toate ființele la viață și această lumină sau această viață este lumina, ea (lumina) fiind chiar viața însăși în fiecare ființă și în fiecare om născut din El. Aceste ființe și acești oameni au fost creați astfel după imaginea perfectă a luminii primordiale, care este prima condiție a existentei lor, lumina și viața lor fiind astfel perfect asemănătoare acestei Ființe primordiale eterne.

14. Dar, pentru că viața divină originară este și trebuie să fie perfect liberă, fără libertate ea nemaiputând fi viață și, pentru că viața tuturor ființelor create este și trebuie să fie asemănătoare vieții originare, fără de care viața și absența vieții sau moartea nu ar putea exista, rezultă în mod evident că nu li se poate da ființelor create, oamenilor, decât o viață perfect liberă, ce este resimțită de aceștia ca fiind perfect liberă, fără a trage de aici concluzia că această viață provine de la ele însele(adică de la ființele create), ci dimpotrivă, că ea a apărut pur și simplu prin voința atotputernică a lui Dumnezeu.

15. Orice ființă creată trebuie și poate să aibă percepția faptului că viața și ființa sa sunt și trebuie să fie create după imaginea cea desăvârșită a lui Dumnezeu, fără de care ea (ființa) nu ar avea nici viață și nici existență.

16. Însă, dacă privim realitatea mai îndeaproape, se dovedește că în toate ființele create se regăsesc în mod necesar două sentimente: pe de o parte, sentimentul de a avea în sine asemănarea cea divină sau lumina divină originară și, pe de altă parte, ca un efect al acestei lumini, sentimentul unei transformări progresive, care ni se revelează prin voința primordială a Creatorului.

17. Primul sentiment situează creatura într-o asemănare absolută cu Creatorul, astfel încât ea crede tocmai de aceea că este ieșită din ea însăși și ea consideră că este perfect independentă și fără nici o legătură cu vreo origine primordială eternă; ea mai crede că este conținută în ea însăși și poate dispune de ea însăși. Al doilea sentiment - care decurge în mod necesar din primul - este conștiința de a proveni din această proprie origine primordială și de a se manifesta liber în timp, considerându-se totodată foarte dependentă de această origine primordială.

18. Acest sentiment de umilire, atunci când se revelează în ființă, transformă prima atitudine, orgolioasă, într-un sentiment de umilință, care este absolut necesar, așa cum va fi demonstrat ulterior.

19. Sentimentul orgoliului combate însă cu putere acest sentiment de smerire de sine, pe care el vrea să-1 reprime.

20. Din această luptă apare ranchiuna și în final survine ura față de această origine primordială a oricărei ființe și astfel apare refuzul de a se vedea umilită prin acest sentiment de dependență; astfel, sentimentul orgoliului crește, se întărește și atunci ființa se întunecă, înlăuntrul creaturii, în locul luminii primordiale iau astfel naștere noaptea și întunericul, iar această noapte și acest întuneric nu vor mai recunoaște în ele lumina primordială, îndepărtându-se ca niște orbi de ea.

21. Lumina primordială poate atunci străluci într-o astfel de noapte, dar această noapte în care există o lumină - lumină pe care ea (noaptea) nu o mai poate vedea -, nu mai poate recunoaște lumina care vine la ea pentru a o transforma în această autentică lumină primordială.

22. În mod asemănător am venit Eu în lumea întunericului, ca fiind eterna Ființă originară a oricărei existențe și ca fiind lumina primordială a oricărei lumini și a oricărei vieți, pentru toți cei care provin din Mine, dar ei nu M-au recunoscut fiindcă se aflau în noaptea penibilului lor sentiment de orgoliu.

23. Al cincilea verset arată cum am venit Eu, Cel care exist din toată eternitatea după dimensiunile Mele și după proporții primordiale, în această lume pe care am creat-o și pe care am născut-o, și cum ea (lumea) nu poate să Mă recunoască drept propriul fundament (izvor) al ființei ei.

24. În calitatea Mea de origine a oricărei existente, am văzut - de la înălțimea luminii Mele primordiale, eternă și preasfântă -, cum acest sentiment de superioritate, care este lumina primordială în om, a slăbit din ce în ce mai mult în cursul acestei lupte continue și cum această lumină a vieții a devenit din ce în ce mai slabă și mai întunecată, ea ajungând până la punctul în care, dacă Eu nu aș fi venit personal în fața oamenilor, în proporțiile Mele cele mai frumoase (cu alte cuvinte, în trupul Meu de glorie) pe care Eu le dădusem și lor inițial, ei ar fi fost cu siguranță, în marea lor majoritate, incapabili să Mă recunoască; iar aceasta ar fi fost cu atât mai mult, dacă aș fi venit la ei într-un mod inopinat, ca un pur "Deus ex machina", sub o formă umană neașteptată; daca aș fi procedat în acest fel, doar Eu singur aș fi fost răspunzător dacă oamenilor le-ar fi fost imposibil să recunoască venirea Mea neașteptată.

25. Desigur că Eu am prevăzut aceasta din eternitate. Astfel, am anunțat într-un mod destul de fidel și cu precizie oamenilor venirea Mea, prin intermediul a mii de clarvăzători (profeți) pe care i-am inspirat și care nu și-au pierdut lumina divină în această luptă. Când venirea Mea s-a produs în sfârșit, am făcut în așa fel încât ea să fie însoțită de miracole și am făcut chiar să apară un om în care sălășluia un suflet de o înaltă spiritualitate, care era capabil să anunțe oamenilor venirea Mea și prezența Mea pe pământ.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 2
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.1.2010, 20:14 View PostDownload Post

Capitolul 2

Spiritul Sfântului Arhanghel Mihail a fost întrupat în Ioan Botezătorul pentru a aduce astfel mărturie despre Domnul nostru Iisus. Doctrina fundamentală: despre ființa lui Dumnezeu, despre om și despre raporturile lui cu Dumnezeu. Despre căderea omului și despre căile extraordinare ale lui Iisus Hristos .(Ioan 1, 6-13)


(6) A venit un om care a fost trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
(7) El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca astfel toți să creadă prin el.
(8) Nu era el Lumina, însă el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
(9) Lumina aceasta era adevărata Lumină divină care, venind în lume, trebuie să lumineze pe orice om.
(10) El era în această lume și de fapt lumea aceasta a fost făcută prin El, dar cei din această lume nu L-au cunoscut.
(11) El a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit cu toții.
(12) Dar tuturor acelora care L-au primit, adică celor ce cred cu tărie în Numele Lui, El le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu.
(13) Ei au realizat astfel că erau născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.


1 . Un om numit Ioan propovăduia pocăința; pe malul Iordanului, el îi boteza cu apă pe cei care se reîntorceau către Dumnezeu. Spiritul profetului Ilie sălășluia în acest om; era același spirit angelic al celui care l-a învins pe Lucifer, în momentul creației, același spirit care a fost chemat pe muntele Sinai pentru a readuce la viată trupul lui Moise și pentru a i-l răpi lui Lucifer.

2. El a venit de sus, ca un martor vechi și nou în același timp, sau cu alte cuvinte, ca o lumină provenită din Lumina primordială pentru a depune mărturie despre ființa originară a lui Dumnezeu, Cel care s-a făcut trup El însuși și a venit ca om - într-o formă umană perfectă - la ai Lui, care provin din El, pentru a-i lumina în noaptea lor și a-i ajuta să regăsească lumina Sa primordială.

3. Este însă evident că acest om nu era chiar el lumina primordială, dar, la fel ca toate ființele, era și el o scânteie din aceasta. Lui i-a fost dat să rămână unit cu această lumină primordială, din cauza umilinței sale foarte mari.

4. Și pentru că el (Ioan) era în mod constant în fuziune profundă cu lumina primordială - pe care el știa să o deosebească de propria sa lumină, cu toate că aceasta (adică propria sa lumină) prevenise din lumina primordială și nu era decât o oglindire a ei, a luminii divine, pe care o recunoștea și căreia i-a adus mărturie vie - el a fost martorul perfect al acestei lumini primordiale și a trezit această lumină în inimile oamenilor atât de bine, încât aceștia au început să recunoască încetul cu încetul că lumina primordială care se încarnase era aceeași cu cea pe care toate ființele și toți oamenii o posedă în mod liber, prin grație divină, și pe care ei o pot păstra de-a pururi în toată libertatea, dacă aspiră la aceasta.

5. Adevărata lumină (Hristos) nu era însă martorul, ci mărturia Celui care totdeauna a iluminat și a însuflețit oamenii care vin pe pământ. Iată de ce se spune în versetul 9 că aceasta este și a fost adevărata lumină care, la origini, a dat naștere oamenilor ca ființe libere și care a venit acum să le aducă iluminarea completă, care îi va face asemeni Lui.

6. Felul în care Eu, sau lumina primordială, în ciuda tuturor precursorilor și a celor care au anunțat venirea Mea, am rămas necunoscut oamenilor orbi din această lume - care totuși, în ființa lor profundă, proveneau toți din Mine sau din lumina primordială, ceea ce este unul și același lucru - a fost în mod clar explicat în versetul 5. Să adăugăm totuși că prin cuvântul "lume" nu trebuie să înțelegem aici pământul care poartă pe suprafața lui sufletele aflate sub constrângere, ci că aici este vorba numai despre oameni, proveniți doar parțial din această materie și care, totuși, în calitatea lor de ființe libere, nu fac parte sau nu trebuie să facă parte dintre aceste suflete condamnate. Ce pretenție absurdă ar fi fost să vreau să fiu recunoscut de către pietre, care sunt încă supuse judecății! Doar un suflet care deja a devenit liber și care adăpostește în el spiritul Meu poate fi capabil să Mă recunoască.

7. Așa cum am arătat mai sus, aici nu este vorba despre pământ, ci numai despre asemenea oameni care au ajuns la un astfel de nivel datorită stării spirituale a sufletului lor, căci trebuie să știți că numai ei pot alcătui împărăția Mea, pentru că atunci ei înșiși sunt constituiți din lumina primordială, care provine din lumina Mea primordială eternă și aceasta deoarece ei sunt atunci, de asemenea, una cu esența Mea fundamentală.

8. Dar această forță primordială a slăbit în ei, pentru că oamenii s-au crezut superiori ei. Astfel, din cauza orgoliului lor care i-a slăbit, Eu am venit la ei din împărăția Mea și încă o să mai vin la ei (A DOUA VENIRE!). Oamenii însă nu M-au recunoscut așa cum ei nu s-au recunoscut mai mult nici pe ei înșiși ca fiind nemuritori în propria lor existență fundamentală, care nu va putea niciodată să fie distrusă, deoarece esența eternă a fundamentului lor este propria Mea esență.

9. Se înțelege de la sine că în toți cei care nu M-au primit sau care nu M-au recunoscut, ordinea primordială a rămas perturbată și odată cu această perturbare a rămas un anumit rău sau păcat, în timp ce aceia care M-au primit, adică M-au recunoscut în inima lor, nu se mai află sub influența acestui rău, deoarece ei sunt din nou în fuziune cu ordinea primordială și cu forța originară a ființei, pentru că ei s-au regăsit astfel în Mine și pentru că s-au regăsit pe ei înșiși cu ajutorul luminii Mele primordiale care a fost pusă la origini în ei, care este a lor proprie și care este viața eternă indestructibilă.

10. Intr-o asemenea existență, ei au descoperit nu numai că erau creaturile Mele - așa cum le revela umilul lor sentiment de a trăi, care nu depinde de altfel decât de bunăvoința Mea -, ci și că ei sunt de asemenea, în mod evident, proprii Mei copii, de vreme ce lumina lor, credința lor, sunt asemenea propriei Mele lumini primordiale. Prin urmare, ei au în ei înșiși puterea deplină și forța care există și în Mine, iar prin această putere ei au dreptul deplin nu numai de a fi numiți copiii Mei, dar chiar și de a fi copiii Mei, în toată plenitudinea.

11. Credința fermă în Dumnezeu este o astfel de lumină; iar Numele Meu, de care sunt legate puternicele raze ale acestei lumini, este forța, puterea și esența proprie a ființei Mele originare, prin care fiecare om are în el dreptul deplin de a fi numit copilul lui Dumnezeu. De aceea se spune în versetul 12 că toți cei care Mă vor primi în ființa lor și care vor crede cu tărie în Numele Meu vor putea fi considerați "Fiii lui Dumnezeu" cu drepturi depline.

12. Al treisprezecelea verset nu apare aici decât pentru a explica mai bine versetul precedent, într- un limbaj mai concis, cele două versete reunite ar putea semnifica: "Celor care L-au primit cu adevărat și care au crezut cu tărie în Numele Lui, El le-a dat puterea (prin grație) de a fi numiți copiii lui Dumnezeu, căci ei sunt născuți din Dumnezeu și nu din sânge, nici din voința cărnii (a materiei), nici din voința omului".

13. Este limpede că aici nu este vorba despre nașterea trupească, ci numai despre o a doua naștere, întru spiritul iubirii de Dumnezeu, printr-o credință vie și adevărată în numele cel viu al lui Dumnezeu care este numit Iisus Savaot. Această a doua naștere poate fi numită de asemenea noua naștere a spiritului prin botezul cerului.

14. Botezul cerului este sinonim cu trecerea perfectă a minții și a sufletului - cu toate dorințele sale - în starea de spirit care trăiește din iubirea pentru Dumnezeu și din iubirea întru Dumnezeu.

15. Când această trecere se realizează cu adevărat prin libera voință a omului și când toată iubirea omului se focalizează întru Dumnezeu, omul, grație unei iubiri atât de sacre, se găsește în întregime în Dumnezeu și atunci el devine o nouă ființă, mult mai puternică - și mai vie, ca și cum ar fi născută din nou, prin faptul că a atins dreapta de maturitate a lui Dumnezeu. Prin această nouă naștere, care nu provine nici din simțurile cărnii, nici din voința de a procrea, omul devine un veritabil copil al lui Dumnezeu și aceasta se realizează prin grația care este puterea liberă a iubirii de Dumnezeu din inimile oamenilor.

16. Această grație este chiar acțiunea cea puternică a lui Dumnezeu în spiritul omului, prin care acesta devine Fiul lui Dumnezeu și astfel el ajunge la lumina divină primordială sau, ceea ce este același lucru, la dreapta, via și puternica înțelepciune a lui Dumnezeu.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 3
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.1.2010, 20:26 View PostDownload Post

Capitolul 3

Cuvântul Etern întrupat și martorul său Ioan Botezătorul. Principalele semne ale noii nașteri. Prima și a doua grație, (Ioan 1,14-16)


(14) Și Cuvântul (Logosul creator) s-a făcut trup și a locuit printre noi, fiind plin de har și de adevăr. Și astfel noi am privit slava Lui, o slavă care este întocmai ca slava celui care este născut direct din Tatăl.
(15) Ioan a mărturisit chiar despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: «Cel ce vine după mine este cu mult înaintea mea, pentru că El era înainte de mine."
(16) Și prin El noi toți am primit din plinătatea Lui și am primit har după har;


1. Când omul care a fost astfel creat prin noua naștere a devenit un veritabil copil al lui Dumnezeu, adică în momentul în care el este născut din Dumnezeu Tatăl, prin iubirea pentru Dumnezeu, el ajunge atunci să fie una cu Dumnezeu, spre gloria luminii primordiale care este Ființa originară a lui Dumnezeu însuși; o asemenea ființă este propriul Fiu care este născut din Tatăl, lumina cea ascunsă în căldura iubirii atât timp cât iubirea nu se manifestă și nu iradiază. Această sfântă lumină este de asemenea propria glorie a Fiului venind de la Tatăl, la care ajunge orice om care este născut din nou și aceastăglorie este grația eternă și adevărul; aceasta este realitatea sau Cuvântul (Logosul creator) făcut trup.

2. Aceasta este mărturia pe care Ioan a adus-o, arătând că omul pe care l-a botezat în apele Iordanului era Acela pe care el îl anunțase poporului în predicile sale și despre care a spus: "Iată-L pe Cel care vine după mine, dar care în realitate a fost înainte de mine", ceea ce semnifică de fapt: iată lumina primordială și esența originală a oricărei lumini și a oricărei ființe, care a precedat orice existență și din care provine orice ființă.

3. Această lumină primordială este de asemenea eterna glorie întru Dumnezeu și Dumnezeu însuși este această glorie; această glorie a fost Dumnezeu însuși, întru Dumnezeu, din toată eternitatea. Iar existența, lumina și viața liberă a tuturor ființelor provin din această glorie.

4. Prin urmare, orice viață este o grație a lui Dumnezeu care umple și pătrunde complet o formă vie. Viața originară a oricărui om este prin ea însăși expresia gloriei lui Dumnezeu, ea este prima grație a lui Dumnezeu, dar această grație suferă din cauza acestui sentiment de superioritate egoistă care se află în conflict cu sentimentul umilinței ce se datorează în mod necesar intuiției omului că el provine din lumina primordială.

5. Și întrucât această primă grație era pe punctul de a dispărea în om, lumina primordială a venit ea însăși în lume, pentru a le arăta oamenilor cum să regăsească această primă grație, reintegrând din nou această lumină primordială sau această existență originară, iar în locul vieții for vechi, să aleagă o nouă viață. Această transformare înseamnă mai întâi acceptarea grației în vederea primirii grației, sau, ceea ce este același lucru, abandonarea vieții vechi născută din slăbiciune și inutilitate pentru o nouă viață fericită și indestructibilă întru Dumnezeu, prin îmbăierea în plenitudinea paradisiacă a lui Dumnezeu.

6. Prima grație era o necesitate care nu cunoștea libertatea; ea era deci lipsită de orice constanță. A doua gratie este astfel o libertate totală, nesupusă nici unei necesități și, prin urmare, veșnic indestructibilă, deoarece ea nu este supusă nici unei restricții și nici unei obligații. Nu mai există distrugere acolo unde nu mai există dușman, iar prin dușman se înțelege aici tot ceea ce caută să împiedice trăirea și acțiunea unei ființe libere.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 4
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.1.2010, 20:38 View PostDownload Post

Capitolul 4

Despre lege și grație. Lupta ființelor umane care sunt chemate să devină copiii liberi ai lui Dumnezeu. Venirea Mântuitorului. Tatăl și Fiul sunt mereu uniți precum lumina și flacăra. (Ioan 1, 17-18)


(17) Căci Legea lui Dumnezeu a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin intermediul lui Iisus.
(18) Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; doar Fiul Lui, care este permanent scufundat în sânul Tatălui (inima cea tainică a lui Dumnezeu), Acela L-a făcut oamenilor cunoscut. "


1. De fapt, legea lui Dumnezeu care a apărut o dată cu prima viață a fost dată încă de la început primului om și, prin urmare, Moise a fost reprezentantul ei. Dar legea lui Dumnezeu nu a urmărit niciodată să dea cuiva libertatea adevărată, pentru că, în general, legea nu stimulează viața, ci dimpotrivă, ea o limitează printr-o anumită constrângere.

2. Prin efectul pozitiv al voinței imuabile a forței primordiale, primele idei creatoare au luat formă și au dat naștere unor ființe individuale. O necesitate imuabilă a operat, prin urmare, această separare a ființelor și apariția lor limitată în spațiu și timp.

3. Astfel, ființa, adică omul - iar dintr-un anumit punct de vedere divinitatea însăși, sau, ceea ce înseamnă același lucru, Ființa primordială a lui Dumnezeu însuși - era separată de originea sa, dar ea încă era conștientă, cu toate că ea era legată de o formă limitată și era susținută de o voință imuabilă. Dar această stare nu a fost pe placul ființei ce a fost astfel creată, și sentimentul său de superioritate egoistă a intrat atunci în conflict cu conștiința limitării și a separării sale .

4. Pentru aceste ființe din prima perioadă, lupta a devenit din ce în ce mai intensă, astfel că legea primordială fundamentală a trebuit să fie întărită. Atunci aceste ființe au fost supuse unei constrângeri temporare severe; iar aceasta corespunde apariției lumilor materiale solide și a majorității primelor ființe.

5. Odată cu ființele din cea de-a doua perioadă a apărut și omul cu învelișul său corporal, pe baza primei sale judecăți, în ciuda triplei separări de originea sa primordială pe care a recunoscut-o totuși în el, el a devenit orgolios și neascultător față de o lege ușoară care, nefiind expresia unei voințe absolute, nu a mai fost decât un sfat sau o directivă care îi lăsa libertatea deplină de a gândi și de a acționa.

6. Insă cum el nu a mai vrut să recunoască și să respecte îndatoririle sale atât de ușoare, a fost apoi supus unei sancțiuni mult mai severe și mult mai dure, astfel că neascultarea lui 1-a costat foarte scump.

7. Ființa divină s-a manifestat atunci pe pământ prin Melchisedec, pentru a-i ghida pe oamenii astfel pedepsiți; dar aceștia au vrut foarte repede după aceea să se lupte din nou. Atunci a fost nevoie ca ei să fie supuși unei noi legi, pentru a-i readuce la ordine și după aceea lor nu le-a mai rămas decât o mișcare mecanică ce se afla în opoziție cu toate înclinațiile lor.

8. Această lege nouă a creat o mare prăpastie, pe care nici un spirit și nici o ființă nu au putut să o treacă. Puțin câte puțin, a început chiar să fie pusă la îndoială posibilitatea de a trece vreodată dincolo de această prăpastie și astfel a slăbit conștiința perenității vieții interioare care, începând cu acest moment, le-a apărut oamenilor ca fiind foarte îndoielnică (cu alte cuvinte, ei au început să se îndoiască de ea).

9. In urma acestei limitări, ființa divină originară a apărut pentru prima oară în toată splendoarea și plenitudinea Ei, în persoana lui Hristos.

10. Creația divină originară le-a fost astfel oferită din nou oamenilor. Toate slăbiciunile lor au putut fi astfel distruse prin această nouă grație care le-a fost dată oamenilor, prin această nouă viață plină de lumină veritabilă, care le arăta calea cea dreaptă și adevăratul scop al existenței lor.

11. Cei care L-au recunoscut pe Iisus, au primit acum o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu și, astfel, pentru prima dată, au putut să-L vadă pe Dumnezeu, pe care până atunci nici o altă ființă nu a putut să-L vadă vreodată în întreaga Sa plenitudine și splendoare. Oamenii au putut atunci să-L vadă în exteriorul lor, alături de ei și, prin El, au putut să se recunoască ei înșiși, precum și propriul lor destin perfect liber.

12. Prăpastia de netrecut care fusese stabilită de lege a fost astfel din nou astupată. Din acel moment, toți oamenii au putut și pot să se elibereze de jugul acestei legi, cu condiția de a transforma cu adevărat vechiul om în omul cel nou, întru Hristos, așa cum, de altfel, se spune: "trebuie să ne dezbrăcăm (separăm) acum de vechiul om pentru a ne îmbrăca (a ne uni pentru totdeauna) cu omul cel nou", sau: "cel care iubește viața sa cea veche acela o va pierde, însă acela care fuge de ea va câștiga, fără îndoială, o viață nouă. Iată care este noua Evanghelie cea vie a lui Dumnezeu, care este anunțată din sânul Tatălui".

13. Expresia: "Cel care se află în sânul (inima tainică, esențială a) Tatălui" este echivalentă cu: "cel care a fuzionat profund cu înțelepciunea supremă, originară a lui Dumnezeu" sau: "propria Ființă interioară a lui Dumnezeu sălășluiește în mod tainic în iubire, la fel cum lumina se află în foc". La fel, o căldură pură și puternică provine din iubire, iar existența ei în noi generează din nou căldura tainică ce produce la rândul ei lumina cea tainică, în felul acesta, din iubire, care este asemănătoare naturii Tatălui și care în realitate este Tatăl însuși, rezultă lumina supremă a înțelepciunii divine care este asemănătoare Fiului, ea fiind chiar Fiul însuși, ei nefiind doi, ci Unul. Iisus este mereu una cu Cel care este numit Dumnezeu, la fel cum lumina și căldura, sau căldura și lumina, sunt unul și același aspect, deoarece adeseori căldura produce lumină și lumina produce căldură.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 5
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 12.1.2010, 21:34 View PostDownload Post

Capitolul 5

Mărturia lui Ioan Botezătorul, care neagă că ar fi spiritul lui Ilie, dar care mărturisește cu umilință că este precursorul lui Mesia (Ioan 1, 19-30)


(19) Iată mărturisirea care a fost făcută de Ioan atunci când Iudeii au trimis din Ierusalim pe niște preoți și leviți să-l întrebe: 'Tu cine ești? "
(20) El a mărturisit și n-a tăgăduit: a mărturisit că nu el este Mesia.
(21) Și ei l-au întrebat "Dar tu cine ești? Ești Ilie? "Și el a zis: "Nu sunt" "Ești proorocul?" Și el a răspuns: "Nu!"
(22) Atunci i-au z/s: "Dar tu cine ești? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuți? "
(23) "Eu ", a zis el, "sunt glasul celui care strigă în pustie: «Neteziți calea Domnului», așa cum a zis proorocul Isaiia."
(24) Trimișii erau din partea fariseilor.
(25) Ei i-au mai pus atunci următoarea întrebare: "Atunci de ce botezi, dacă nu ești Mesia, nici Ilie, nici proorocul? "
(26) Drept răspuns, Ioan le-a zis: "Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru se află Unul, pe care voi nu-L cunoașteți
(27) El este Acela care vine după mine, - și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic nici măcar să dezleg cureaua sandalelor lui. "
(28) Toate acestea s-au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
(29) A doua zi, Ioan L-a văzut pe Iisus venind la el, și atunci a zis: "Iată Mielul lui Dumnezeu, care trebuie să ridice păcatul lumii!
(30) El este Acela despre care eu ziceam: "După mine trebuie să vină un Om, care este înaintea mea, căci El era înainte de mine.


1. Versetul 19 descrie doar un fapt pur exterior, care nu are nici un sens profund. Dar este ușor de dedus de aici că, datorită credinței lor puternice, evreii au presimțit în acele timpuri că lumina primordială sau viața originară a lui Dumnezeu se va apropia de oameni pe acest pământ și că ea chiar trebuia deja să fie pe pământ. Ei își imaginau însă că această viață originară a oricărei vieți se afla în Ioan și că el putea să fie Mesia Cel Promis.

2. Fiind mai mult împinși de presimțirile lor decât de chemările lui Ioan, ei au urmărit să afle adevărul și tocmai de aceea ei l-au întrebat dacă era Hristos, Ilie sau un alt profet.

3. Ei l-au întrebat pe Ioan dacă era Ilie sau un alt profet deoarece era scris în profeții că Ilie îl va preceda pe Mesia și îi va anunța sosirea. Ar fi trebuit de asemenea să existe și alți profeți care să vină înaintea lui Mesia, ca heralzi! Trimișii de la Ierusalim, care cunoșteau bine scripturile, știau ce îl întrebau pe Ioan, dar el a declarat că nu era nici unul dintre aceștia.

4. Trimișii au insistat însă: cine era el atunci?

5. La această întrebare, Ioan a răspuns că nu este decât vocea care strigă în deșert, pregătind calea Domnului, așa cum a anunțat Isaiia!

6. Putem aici să ne întrebăm de ce striga Ioan în deșert, unde nu locuia nimeni; căci el ar fi făcut mai bine să se adreseze oamenilor din regiunile populate. Cui folosea să strige astfel în deșertul morții, unde strigătele se pierdeau înainte de a fi percepute de vreo ureche? Și la ce folosea ca o singură ureche să audă ceea ce era atât de important pentru întreaga umanitate?

7. Trebuie să spunem în legătură cu acest aspect că acolo textul se referă mai mult la deșertul spiritual care exista în inima umană, decât la micul deșert din Betabara, care se afla de cealaltă parte a Iordanului, Ioan alesese să trăiască efectiv în acest deșert din Betabara, pentru a predica și boteza aici tocmai pentru ca acest deșert să ofere oamenilor imaginea inimii lor goale și împietrite, plină de spini, de mărăcini, de buruieni și de vipere, în acest deșert al oamenilor, Ioan simboliza trezirea conștiinței, pe care el o trăia intens într-o formă pur spirituală. El predica acolo pocăința pentru iertarea păcatelor, pregătind astfel calea intrării Domnului în inima umană care devenise stearpă (la fel ca și deșertul).

8. Rămâne să mai lămurim de ce nu recunoaște Ioan că el este Ilie sau un alt profet, când de fapt - după propria Mea mărturie absolută - el era deopotrivă și profet, și Ilie. Am spus chiar Eu însumi, într-o ocazie potrivită, apostolilor și altor persoane care Mă ascultau: Trebuie să acceptați această mărturie, Ioan a fost Ilie, cel care trebuia să Mă preceadă".

9. Rațiunea acestei negări ține de faptul că Ioan se referea atunci la noua sa misiune și nu la vechea activitate pe care el a desfășurat-o atunci când spiritul său, la timpul respectiv, a venit pe pământ sub forma lui Ilie.

10. Leviții și preoții care fuseseră trimiși de farisei nu puteau să înțeleagă de ce botează Ioan, de vreme ce el nu era nici Ilie, nici un profet, căci numai preoții și profeții erau autorizați să facă aceasta.

11. Ioan le-a spus atunci: "Eu nu botez decât cu apă, ceea ce în realitate semnifică faptul că eu nu fac decât să spăl inimile impure, care au devenit incapabile să îl primească pe Cel care deja este în mijlocul vostru și pe care orbirea voastră spirituală vă împiedică să-L recunoașteți.'"

12. Acești trimiși îi reprezintă pe toți aceia care Mă caută în exterior și care se vor întreba până dincolo de moarte unde este Hristos, când și unde trebuie El să vină, în timp ce adevăratul Hristos nu se poate afla decât în inimă, acolo unde El locuiește mereu. Aceasta este o mare rătăcire. Asemenea oameni nu-L caută niciodată pe Iisus în singurul loc în care El poate fi găsit!

13. Prea puțin conta pentru preoțime faptul că Ioan aducea astfel o mărturie de o mare umilință, el fiind cel care știa foarte bine cine era Hristos, care a venit pe pământ; mărturia lui Ioan nu i-a impresionat însă deloc pentru că ei nu voiau un Mesia sărac, umil și fără glorie. Lor le trebuia cineva în fața căruia toată lumea să fugă plină de spaimă!

14. Pentru ei, Mesia nu putea să apară decât la Ierusalim, coborând din cer, înconjurat de miliarde de îngeri, într-o lumină mai strălucitoare decât soarele. Un asemenea Mesia nu putea să locuiască decât în Templu și trebuia să detroneze toți tiranii. El ar fi trebuit, conform convingerilor lor, să îi transforme imediat pe toți evreii în ființe nemuritoare și să le procure toți banii din lume, sau cel puțin să arunce în valuri, cu un vuiet teribil, toți munții în aparență inutili și, în orice caz, să pedepsească toată calicimea cea murdară. Abia atunci ar fi putut evreii să creadă în El și ei ar fi spus: "Doamne, tu ești înspăimântător de puternic și totul trebuie să se plece în fața Ta ca să nu fie făcut praf și pulbere. Marele Preot nu este demn să desfacă nici măcar curelele sandalelor Tale".

15. Iată însă că Hristos a venit în sărăcie, trăind umil, precum cei mici și slabi. (*) El nu a ajuns să fie remarcat până în al treizecilea an de viață. Când a fost nevoie a făcut chiar și munci grele împreună cu Iosif dulgherul și mergea la oamenii cei simpli și săraci. Cum ar fi putut El să fie Mesia în ochii acestor evrei închistați și pretențioși, care se credeau atât de înțelepți? Ei spuneau: "Să scăpăm de acest blasfemiator, de acest magician, care înfăptuiește miracole doar sub conducerea și inspirația diavolului. Cum ar putea fi Hristos (Mesia) un ticălos care este supus diavolului, acela care este cel mai aspru și cel mai grosolan dintre dulgheri, un bărbat care merge cu picioarele goale, care îi frecventează pe cei mai nenorociți dintre calici, cu care chiar este prieten, care primește la el prostituatele și mănâncă la masă cu cei mai mari păcătoși și care, mai ales, profanează legea în văzul tuturor? Nu, este departe de noi această idee de sacrilegiu!"

16. Iată cum gândeau despre întruparea Mea pe pământ cei mai mari și mai înțelepți dintre evrei. Acest mod de a judeca, ce nu s-a modificat absolut deloc, le este caracteristic chiar și astăzi milioanelor de oameni care nici măcar nu vor să audă vorbindu-se despre cuvântul unui Dumnezeu al iubirii și al milei.

17. In primul rând. Dumnezeul lor trebuia neapărat să se găsească deasupra tuturor astrelor și totodată trebuia să fie de o elevare atât de mare încât în final să sfârșească prin a nu mai exista deloc. El trebuia să creeze cel puțin un soare, pentru a fi demn (în fața lor) de un adevărat Dumnezeu! In al doilea rând, El nu putea fi deloc inferior și nu putea lua o formă umană. El nu putea fi pentru ei decât o realitate de neînțeles.

18. In al treilea rând, pentru ei, dacă Hristos ar fi fost Dumnezeu, el nu ar fi transmis Cuvântul său Viu decât anumitor oameni, anumitor societăți și anumitor concilii, fiind mereu înconjurat de o anumită aureolă și de o mulțime de oameni pioși și de zeloți înzestrați cu anumite puteri excepționale! O ființă care nu putea dovedi pe loc puterea sa de a deplasa munții nu putea fi, pentru ei, Hristos cel revelat!

19. În viziunea lor, Iisus nu putea să se adreseze unui laic sau unui păcătos fără ca prin aceasta, revelația Sa să nu devină imediat suspectă. Din această cauză, Eu nu am fost acceptat de către somitățile evreiești. După părerea lor mărginită, de oameni mândri și lacomi de glorie, divinității Mele îi lipsea noblețea! Dar toate acestea nu înseamnă nimic și de aceea singura mărturie care contează este mărturia lui Ioan.

20. Lumea rămâne mai departe aceeași și ea continuă să se afle în deșertul Betabara (simbolic vorbind), acolo unde Ioan a adus mărturia sa. Iar Eu sunt și rămân mereu Cel care vine la oameni acum și în toate timpurile, așa cum am venit atunci la evrei pentru a le înfrâna orgoliul și pentru a trezi în ei umilința și iubirea. Fericiți vor fi cei care Mă recunosc cu adevărat și Mă acceptă așa cum Ioan M-a recunoscut și M-a acceptat, fiind martorul Meu, în ciuda trufiei și a mâniei preoților și leviților din Ierusalim.

21. A doua zi, în timp ce toți acești trimiși erau încă la Betabara, continuându-și cercetările pentru a afla ce făcea Ioan și ce semnifica de fapt predicile lui, el încă le vorbea despre Mine în momentul în care Eu am sosit din deșert pentru a-i cere să Mă boteze.

22. Ioan, chiar în momentul în care Eu mă apropiam, tocmai era pe cale să vorbească cu conducătorul acelei delegații, care își petrecuse întreaga noapte pentru a delibera asupra celor aflate, Ioan a spus atunci: "Iată, Cel care sosește este Mielul lui Dumnezeu, care va lua asupra Lui toate greșelile oamenilor, astfel încât cei care îl acceptă și cred în El să aibă, prin El, o nouă viață. Această viață nouă le va da lor puterea de a se numi copiii lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu poate să vină și în taină, fără fulgere și fără furtună, întocmai ca o briză ușoară".

23. Ioan a repetat încă o dată, atunci, ceea ce el spusese despre Mine cu o zi înainte. El a dorit să spună, pe de o parte, că Eu le arăt oamenilor ca într-o oglindă adevărul și umilința. Și că, prin această umilință, Eu am venit în ajutorul oamenilor, sustinându-i în slăbiciunea lor (care generează smerenia) și nu în presupusa lor forță pe care, de fapt, ei nu o au. Pe de altă parte, Ioan a dorit să spună că cel pe care el îl numește Mielul lui Dumnezeu este Cel care a existat înaintea oricărui lucru. Expresia "El a fost înaintea mea" semnifică aici faptul că Ioan a dorit să îi facă să înțeleagă pe acei trimiși că, din moment ce recunoaște în El elevarea spiritului său divin, în el există același spirit originar, de aceeași calitate și de aceeași constituție, care de fapt provine din acel spirit originar, care este acela care sălășluiește în acest Miel, nu prin propria sa putere, ci prin puterea acestui spirit originar (al lui Dumnezeu Tatăl), care a fost pus într-o ființă complet liberă și perfect independentă. Ori, trebuie să se știe că printr-o asemenea creație, care este cu adevărat o operă a spiritului originar (al lui Dumnezeu Tatăl), începe o nouă epocă înaintea căreia nimic n-a existat în tot infinitul, în afara spiritului originar al lui Dumnezeu care este, dincolo de orice îndoială, cel care apare (fiind întrupat) în acest Miel al lui Dumnezeu, care vine la Ioan pentru a fi botezat.

(* - Vezi și: Copilaria-lui-Iisus n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 6
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 14.1.2010, 18:34 View PostDownload Post

Capitolul 6

Ioan mărturisește că nu-L cunoștea pe Domnul. Dublul botez, Ioan îl botează cu apă pe Domnul Iisus și Iisus îl botează pe Ioan cu Duhul Sfânt. (Ioanl, 31-34)


(31) Eu nu-L cunoșteam dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă; ca El să fie făcut cunoscut lui Israel"
(32) Ioan a făcut următoarea mărturisire: "Am văzut atunci Duhul pogorându-Se din cer întocmai ca un porumbel și oprindu-Se în EL
(33) Eu nu-L cunoșteam; dar Cel care m-a trimis să botez cu apa, mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul Sfânt pogorându-se și oprindu-Se în El, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.»
(34) Și eu am văzut atunci lucrul acesta și apoi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu."


1. Trimișii l-au întrebat pe Ioan: "De când îl cunoști tu pe acest om ciudat și de unde știi tot ceea ce spui despre El?" Ioan a răspuns foarte natural și firesc că, în calitatea sa de ființă umană, nu L-a cunoscut înainte, dar că spiritul Lui i-a revelat toate acestea și l-a îndemnat să-i pregătească pe oameni să se spele de greșelile lor cu apa din Iordan".

2. Ioan arată aici că el Mă vede pentru prima dată sub o formă umană și că spiritul Meu îi revelase lui cine sunt Eu. Trimișii au de asemenea acest om în fața lor și îl observă în timpul scurtului moment al botezului, pe care Ioan a ezitat la început să-l realizeze, gândind că Eu trebuia să-l botez pe el și nu invers dar, la dorința Mea puternică de a Mă boteza, el a cedat și a acceptat să facă acest lucru. El a înțeles atunci înlăuntrul lui că de fapt spiritul Meu l-a îndrumat spre deșertul Betabara și a realizat că spiritul Meu este spiritul lui Dumnezeu, pentru că propriul Meu spirit originar este acela care apare sub forma unui mic nor luminos, sub forma unui porumbel care coboară din cerul luminii asupra Mea și rămâne deasupra capului Meu. In acest moment, el a auzit aceste cuvinte:

3. "Iată-L pe Fiul meu mult iubit" sau, altfel spus: "Iată lumina Mea, propria Mea ființă originară, în care Eu am binevoit să pun iubirea Mea esențială care există din toată eternitatea. Iată-L pe Acela pe care trebuie să-L ascultați!"

4. De aceea, Ioan a spus: "Eu nu L-aș fi recunoscut".

5. După ce a realizat acest botez, Ioan le-a povestit trimișilor ce a văzut și ce a auzit și ajurat că L-a botezat pe Mielul lui Dumnezeu, pe Mesia cel așteptat de întregul Israel și a cărui venire a anunțat-o. "El este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, adică propria ființă primordială și originară a lui Dumnezeu întru Dumnezeu!"

6. Și Ioan a mărturisit că a văzut atunci cu proprii săi ochi Spiritul lui Dumnezeu coborând asupra acestui om și intrând în el, nu ca și cum acest om ar fi primit un astfel de spirit pentru prima dată, ci dimpotrivă, acest fenomen i-a apărut lui Ioan pentru ca el să-L poată recunoaște pe Cel pe care nu-L cunoscuse până atunci!

7. Prin urmare, nu este cazul să ne întrebăm dacă trimișii Ierusalimului au văzut și au auzit toate acestea. Eternul răspuns este suficient: 'Acest miracol nu va fi revelat decât oamenilor umili și simpli, dar pentru cei care se cred, fără ca să fie, înțelepții acestei lumi, el va rămâne ocultat și ascuns'.

8. Trimișii Ierusalimului nu au fost decât martorii botezului cu apă și ei s-au înfuriat atunci când Ioan le-a spus că a văzut și a înțeles ceea ce ei n-au putut vedea. Ei l-au insultat pe Ioan, spunând că minte; dar numeroși discipoli ai lui Ioan, care erau prezenți, au confirmat atunci că Ioan spusese doar adevărul.

9. Trimișii au negat însă dând din cap și spunând: "Ioan este învățătorul vostru și voi sunteți discipolii lui, iată de ce acum cu toții îl aprobați. Noi însă suntem instruiți și cunoaștem tot ceea ce este scris în Scripturile transmise de Moise și de profeți, și de aceea noi știm să recunoaștem în cuvintele și în faptele voastre că sunteți la fel de nebuni ca și învățătorul vostru, că nu vedeți nimic și nu știți nimic, iar prin nebuniile voastre, voi suciți capul multor oameni, încă de multă vreme, acest lucru nu este pe placul Templului; de aceea, cel mai bun lucru ar fi să vă opriți".

10. Atunci, Ioan s-a supărat și a spus: "Rasă de șerpi, rasă de vipere! Voi credeți că veți scăpa astfel judecății? Uitați-vă, această secure cu care voi doreați să ne distrugeți este deja la picioarele voastre. Spuneți, cum veți putea scăpa? Dacă nu vă veți pocăi și dacă nu vă veți boteza, veți fi până la urmă spulberați, întocmai ca un sac de cenușă.

11. Căci este adevărul adevărat, iată-L pe Cel despre care v-am spus că va veni după mine, Cel care a fost înaintea mea; pentru că El a fost înaintea mea! Din plenitudinea Lui, noi am primit cu toții grația!" (sensul profund al acestor cuvinte a fost deja explicat în versetele 15 și 16)

12. Convinși de cuvintele hotărâte ale lui Ioan, o partedintre trimiși au rămas pentru a fi botezați, dar majoritatea s-au întors la Ierusalim foarte supărați.

13. Aceste versete respectă doar ordinea istorică, iar puținul sens profund pe care îl au a fost explicat în versetele precedente. Trebuie precizat aici că asemenea versete pot fi înțelese mai bine dacă știm să le corelăm cu faptele de atunci. Pentru că în epoca în care evanghelistul a scris toate aceste lucruri, părea inutil să se noteze lucrurile care se înțelegeau de la sine, astfel încât toate frazele inutile au fost scoase, nefiind păstrate decât frazele esențiale; a fost lăsată astfel deoparte toată succesiunea logică a faptelor, care poate fi totuși citită printre rânduri, cum s-ar spune astăzi. Pentru a lămuri aceste aspecte care ar putea deveni atât de importante astăzi, vom analiza aici cele trei versete următoare, studiind cu exactitate sintaxa epocii.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 7 - Exemplul lecturii celor trei versete (Ioan 1, 35-37)
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 14.1.2010, 18:38 View PostDownload Post

Capitolul 7

Exemplul lecturii celor trei versete (Ioan 1, 35-37)


(35) A doua zi, Ioan se afla iarăși cu doi dintre ucenicii Iul
(36) Și, pe când îl privea pe Iisus trecând, a zis: "lata Mielul lui Dumnezeu! "
(37) Și atunci cei doi ucenici care l-au auzit rostind aceste vorbe au mers după Iisus.


1. Textul versetului 35 a fost scris astfel, la origine: "A doua zi, Ioan se afla încă acolo, împreună cu doi dintre ucenicii săi". Ne-am putea întreba unde se afla el de fapt și dacă cei doi ucenici erau aproape de el sau puțin mai departe, pentru că versetul respectiv nu precizează acest lucru; așa cum nu precizează nici ceea ce făceau acești discipoli.

2. Dar de ce nu spune evanghelistul acest lucru?

3. Am precizat deja că aceste aspecte se înțeleg de la sine, pentru că acesta era felul de a scrie în acele timpuri, Ioan se afla atunci pe malul Iordanului, la poalele unei sălcii, așteptându-i pe toți cei care voiau să fie botezați. Și cum el avea întotdeauna lângă el mai mulți discipoli care ascultau și notau învățăturile sale, și în acest moment se aflau cu el doi sau trei discipoli care îl ajutau să boteze și care chiar botezau ca și el, în numele lui.

4. Toți cei care se aflau în anturajul apropiat al lui Ioan știau foarte bine ce se petrece și nu aveau nevoie să noteze astfel de detalii, cu atât mai mult cu cât, lipsindu-le materialele pentru scris, era un lucru obișnuit să nu se noteze decât esențialul. Astfel, se utilizau anumite conjuncții cum ar fi "și" pentru a pune în corelație două fraze fără nici o legătură aparentă. Astfel de conjuncții erau uneori chiar înlocuite cu un semn.

5. Această explicație nu are o valoare evanghelică, dar ea este foarte utilă; de fapt, fără ea sensul istoric și chiar sensul spiritual al Evangheliilor nu mai poate fi înțeles deloc astăzi. Astfel se explică de ce în cărțile profetice ale Vechiului Testament, unde fraze întregi au fost înlocuite prin imagini, ele au devenit de neînțeles, atât de mult s-a schimbat limbajul. Dar acum, când noi cunoaștem regulile ce erau folosite în acele timpuri, nu ne va fi deloc greu să legăm din nou lucrurile între ele de acum înainte și vom putea astfel să citim mai ușor aceste texte, sau cel puțin să punem mai bine în lumină faptele istorice obiective. Vom demonstra acest aspect cu versetele 36 și 37.

6. Versetul 36 suna la origine astfel: "Și, când L-a văzut pe Iisus trecând, el a spus: Iată Mielul lui Dumnezeu". Acest "și" arată aici că textul respectiv are legătură cu precedentul și ne oferă indicația istorică potrivit căreia, după ce a fost botezat, Iisus a rămas câtva timp alături de Ioan, ceea ce explică de ce îl vedem trecând aproape de El pe malul Iordanului.

7. In momentul în care Ioan L-a zărit, el a spus cu un mare entuziasm, ca și cum și-ar fi vorbit sieși: "Iată Mielul lui Dumnezeu!" în limbajul de astăzi, el s-ar fi exprimat astfel: "Priviți! Și astăzi trece supremul Om-Dumnezeu pe malul fluviului, la fel de umil și de modest ca un miel!" Ioan înlătură însă toate aceste detalii și nu spune decât ceea ce indică versetul 36.

8. Versetul 37, care reprezintă urmarea la versetul 36, începe de asemenea cu acest "și". El indică astfel doar faptele simple, fără a aprofunda cauzele.

9. Textul original spune doar atât: "Și cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe și au mers după Iisus". În zilele noastre, pentru a fi înțeles, acest verset ar trebui să fie enunțat astfel: "Dar atunci când cei doi discipoli care erau în preajma lui Ioan, l-au auzit pe învățătorul lor spunând aceasta, ei l-au părăsit imediat pe Ioan și s-au apropiat de Iisus; iar cum Iisus tocmai se pregătea să părăsească acele locuri, ei L-au urmat".

10. Fără aceste indicații complementare, înșiruirea acestor fapte devine de neînțeles. Dar așa cum am spus, în vechea manieră de a scrie, cele două concepte de a auzi și de a urma sunt suficiente pentru ca indicațiile care leagă faptele să fie subînțelese. Această regulă ne va permite să înțelegem mai clar faptele istorice ale Scripturilor și ne va ajuta să pătrundem mai ușor sensul lor profund.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 8
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 14.1.2010, 18:53 View PostDownload Post

Capitolul 8

Primii discipoli ai Domnului Iisus Hristos, care au fost primiți în deșert. Andrei și Petru, frați și pescari. întâlnirea cu Simon și mărturisirea adevărului interior, (Ioan 1, 38-42)


(38) Iisus s-a întors; și când i-a văzut că merg după El, le-a zis: "Ce căutați?" Ei I-au răspuns: "învățătorule, unde locuiești?"
(39) "Veniți de vedeți", le-a zis El S-au dus și au văzut unde locuia; și în ziua aceea au rămas la EL Era cam pe la ceasul al zecelea.
(40) Unul dintre cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan și merseseră după Iisus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
(41) El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon, și i-a zis: "Noi am găsit pe Mesia ".
(42) Și l-a adus la Iisus, Iisus l-a privit și i-a zis: 'Tu ești Simon, fiul lui lona; tu te vei chema Chifa. "(care, tălmăcit, înseamnă Petru).


1. Acest verset (38) vine în continuarea celui precedent, iar sensul său este mai mult istoric decât spiritual; căci aici începe celebra primire a discipolilor Mei, chiar în locul în care trăia Ioan Botezătorul, adică la Betabara, un loc mizerabil în care nu locuiau decât niște pescari amărâți. Iată de ce acești doi discipoli au început prin a Mă întreba în ce colibă locuiam.

2. Și, deoarece petrecusem patruzeci de zile în această regiune, înaintea botezului, pregătindu-Mi natura umană, prin posturi și diferite exerciții, pentru învățăturile pe care urma să încep să le revelez oamenilor, este - din punct de vedere istoric - clar și evident faptul că trebuia să locuiesc undeva, în acest loc izolat, neprimitor și deșertic, pe care Eu însă l-am găsit foarte potrivit.

3. Acești doi discipoli știau că locuiam deja aici de ceva vreme, căci avuseseră posibilitatea să Mă vadă din când în când, fără să știe însă cine eram. Ei nu M-au întrebat deci de unde veneam, ci doar unde locuiam la Betabara, acest sat de colibe în care locuiau acei pescari amărâți, clădite din trestie și argilă și în care un om normal abia putea să stea în picioare.

4. Eu locuiam într-adevăr într-o asemenea colibă, construită chiar de Mine, undeva în mijlocul deșertului. De atunci datează ermitajele pe care le vedem încă și astăzi în aproape toate țările creștine.

5. Această colibă nu era prea departe de locul unde locuia Ioan. De aceea, le-am spus celor doi discipoli: Veniți și vedeți". Ei M-au urmat imediat și, îndată ce au zărit coliba Mea, au fost foarte mirați să vadă că Unsul lui Dumnezeu locuia în coliba cea mai sărăcăcioasă și care, în plus, era situată într-unui dintre locurile cele mai neprimitoare ale acestui deșert.

6. Aceste evenimente nu se petreceau în perioada anului în care creștinii au obiceiul să postească timp de patruzeci de zile, ci două luni mai târziu și era ora zece atunci când am ajuns la colibă, adică, după modul actual de a socoti, cam pe la ora trei după-amiaza. Pentru că, în vremurile trecute, prima oră (ora 1) se considera a fi la răsăritul soarelui. Dar cum răsăritul nu este niciodată la aceeași oră, modificându-se în fiecare zi, nu se poate spune decât ora aproximativă. Iată de ce am afirmat mai sus că era în jurul orei trei după-amiază când am ajuns la colibă cu cei doi discipoli. Deoarece ei au rămas cu Mine până la asfințitul soarelui, se poate pune întrebarea ce am făcut între orele 3.00 și 8.00 în această colibă! In Evanghelie, nu este precizat nimic referitor la aceasta. Dar este foarte simplu. Se înțelege de la sine că le-am explicat ceea ce urmau să devină, spunându-le unde și cum voi începe să predic învățătura Mea, cum voi mai accepta și alți discipoli, animați de același spirit divin și de aceeași voință. Le-am dat de îndată misiunea să meargă și să-i întrebe pe tovarășii lor, care erau în marea lor majoritate tot pescari, dacă unii dintre ei nu doreau să Mi se alăture. Despre aceste lucruri am vorbit. După ce a căzut seara, i-am lăsat să se întoarcă la ei acasă, pe jumătate senini, pe jumătate gânditori, căci aveau soții și copii și nu știau ce să facă!

7. Unul dintre ei, numit Andrei, s-a hotărât repede să Mă urmeze cu orice preț. El a mers repede să-l caute pe fratele lui, Simon, care încă mai era ocupat cu năvoadele lui.

8. îndată ce 1-a găsit, s-a aruncat la pieptul lui și i-a spus că 1-a întâlnit pe Mesia Cel Făgăduit și că, împreună cu un alt discipol, s-a hotărât să Mă urmeze.

9. In momentul în care Simon 1-a auzit vorbind despre Mine, el a vrut să vină să Mă vadă imediat, căci nu fusese prezent la botez. Andrei i-a spus atunci: "Astăzi nu se mai poate, dar mâine la răsăritul soarelui, să fii la El!"

10. Simon, care se gândea mereu la Mesia și care credea că Acesta va veni în ajutorul săracilor și îi va pedepsi pe cei bogați și răi, i-a răspuns, cu inima plină de aspirație: "Frate, nu mai este nici o clipă de pierdut; las totul pe câmp și îl voi urma până la capătul lumii, dacă El dorește acest lucru. Condu-mă la El imediat. Cine știe dacă o să-L mai găsim?"

11. In fața unei asemenea insistențe, Andrei s-a hotărât să Mi-l aducă. Dar, în acea noapte târzie, pe când au ajuns la o distanță de treizeci de pași de cabana Mea, Petru, minunându-se, s-a oprit și i-a spus lui Andrei: "Este ciudat, simt cum mă părăsește curajul și mă cuprinde un sentiment de nespusă duioșie; nu mai pot să fac nici un pas înainte, deși simt foarte intens dorința de a-L vedea".

12. Eu am ieșit atunci din colibă, pentru a merge în întâmpinarea celor doi frați. Acest lucru este indicat prin cuvintele: "Iisus 1-a privit". Se înțelege de la sine că această afirmație corespunde faptului că am ieșit în întâmpinarea lui Simon, care venea la Mine, el - care Mă simțea în acest fel în inima lui. Simon a fost recunoscut imediat drept discipol și noul nume pe care i l-am dat a fost prima lui parte la împărăția Mea. Simon a primit numele de Chifa, sau piatra credinței în Mine. Căci, de mult timp, Eu văzusem ce spirit îl anima deja pe Petru.

13. Pentru Simon Petru, felul Meu de a Mă adresa lui a fost dovada cea mai bună că Eu eram în mod sigur Mesia Cel Făgăduit, în inima lui nu mai era loc pentru nici o îndoială și el nu a pronunțat nici măcar o singură silabă pentru a Mă întreba dacă Eu eram adevăratul Mesia, căci avea deja certitudinea cea mai deplină a acestui adevăr, în inima lui. Au rămas la Mine până a doua zi și nu M-au mai părăsit apoi niciodată.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 25  [ 245 Posts ]
 

Goto page 1, 2, 3 ... 23, 24, 25  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !