Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 00:32
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
EPISCOPUL MARTIN - Evaluarea unui suflet din lumea cealalta (Jakob Lorber)


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5 ... 19, 20, 21  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 30
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.3.2010, 00:15 View PostDownload Post

Capitolul 30
Discuții contradictorii între raționalistul Martin și omul de lumină înțelept despre Dumnezeirea lui Iisus

Episcopul Martin își arată încă o față uimită, dar face totuși imediat, ceea ce l-am sfătuit acum puțin mai serios, aceasta fiind necesar.

Atunci când el ajunge iarăși la cei salvați, el se miră, că îi află acum foarte schimbați. Trăsăturile lor sunt întinerite și ameliorate și trupurile lor mai înainte aproape goale sunt îmbrăcate cu haine albăstre, care sunt alipite de trup în jurul soldului cu o curea de un roșu purpuriu în multe cute bogate. În această tovărășie el descoperă o înfățișare bărbătească proeminentă cu o pălărie albă luminoasă pe cap, sub care se arată bucle de păr bogate și de culoare blondă aurie până peste jumatatea spatelui.

Acest bărbat frumos merge imediat spre episcopul Martin și îl întreabă: „Prietene, tu te-ai reântors repede la noi! Ai găsit tu așadar la peste toate alesul Domn și maestru a acestei case, ceea ce noi ți-am atras atenția? Este El acela? Este El Iisus, domnul cerului și bineînțeles al pământului și spititual și în timp și veșnic?”

Spune episcopul Martin: „Iisus, - da, da, acesta este El desigur. Dar cu dumnezeirea - despre aceasta nu pare să fie totul concret. Eu sunt de părere, cu presupunerea, că Iisus este într-adevăr Dumnezeu, ar trebui să fim puțin mai atenți. Fiindcă dacă El la sfârșit totuși nu este astfel și ce se întâmpla dacă ființei celei mai înalte i-ar displăcea o asemenea ipoteză? - ar fi posibil, că El ne va osândi atunci, la timpul fixat de El, precum a făcut deja cu multe popoare a epocii primitive, care au îndrăznit, să creadă pe lângă El în mai mulți zei. Ce vom face atunci împreună cu bunul nostru Domn Iisus? !

Fiindcă Moise a spus o dată pentru totdeauna:” Să ai numai un singur Dumnezeu și să nu-ți faci nici idol făcut de mâini omenești și să te rogi la el și nici să nu-i dai altuia cinstea care m-i se cuvine Mie. Fiindcă eu sunt singurul Domn și Dumnezeu, care a făcut cerul și pământul și toate ce sunt în ele și pe ele, tot ceea ce trăiește și respiră!”

Moise vorbește foarte vag de un mântuitor care va să elibereze popoarele de povara grea a vechii robii. Dar că însuși Iehova va coborâ pe pământ în persoana acestui mântuitor, despre aceasta nu stă scris în cărțile lui Moise nici un cuvânt. De aceea este presupunerea asta a voastră puțin cam prea repezită; ceea ce facem trebuie să măsurăm și să cântărim cu chibzuință.

Comparați Moise cu Iisus, așa că veți vedea voi înșivă, cât de greu, ba chiar aproape imposibil este de împreunat dumnezeirea lui Moise cu dumnezeirea în Iisus. Din cauza acestei aspre legi dumnezeiești mozaice a rânduit chiar însuși Moise pedeapsa cu moartea după porunca lui Dumnezeu: dacă cineva vrea să facă blasfemie la adresa lui Dumnezeu, ori prin faptul că acela îi jertfește unui idol, sau crede că este dumnezeire un vrăjtor, un profet sau oricare alt erou! Un motiv pentru care și Iisus a fost răstignit, chiar dacă el se exprima între cărturari numai în pilde vagi despre trimiterea sa dumnezeiască.

Este și foarte greu de înțeles, de ce dumnezeirea prin Moise ar fi întemeiat o biserică cu atâta pompă cerească pentru timpuri veșnice adesea exprimate textual - dacă atunci biserica cu Iisus, fiind aceași dumnezeire, este în deplină contradicție cu chemarea ei adesea pomenită!

De aceea, dragii mei prieteni, este presupunerea voastră referitor la dumnezeirea lui Iisus ceva foarte șubred și delicat aici în lumea spiritelor.

Eu văd desigur, că probabil această presupunere a voastră v-a preschimbat repede situația voastră într-o stare mai bună în această casă a lui Iisus printr-o minune mică de-a cășii. Dar că nu vă invidiez până acum nici foarte puțin când este vorba depre această stare a voastră, despre asta puteți fi foarte siguri. Fiindcă eu rămân întotdeauna la principiul:” Cine râde la sfârșit, râde cel mai bine!”

Vorbește bărbatul înalt cu pălăria strălucitoare: „Prietene, tot ce ai vorbit tu aici, cunosc eu tot așa de bine ca tine. Și totuși îmi pare rău de tine din cauza orbirii tale și mi-e tare frică, că tu vei râde cu părerea ta cândva ultimul. Eu însă, împreună cu această întreagă tovărășie gândim așa:

Iisus, a cărui venire au proorocit-o la fel toți prooroci, despre care David cânta: “Spune Domnul Domnului meu!” sau:” Deci vorbește Dumnezeu Domnul cu sine însuși: Sezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe toți vrășmașii Tăi așternut picioarelor Tale!” și :” Deschideți larg porțile, ca Domnul slavei, ca Iehova să intre în cetatea noastră, în cetatea sfânta a lui Dumnezeu, în cetatea Sa!” ; -

Iisus, a cărui naștere a fost plină de minuni după relatarea unanima a evangheliștilor, ba chiar toată viața sa reprezintă de fapt o minune fără întrerupere; -

Iisus care a arătat în învșțătura sa foarte des și limpede, cine era El în interiorul ființei sale și care a întrebat pe unul din cei zece curățați de lepră, atunci când acela s-a întors înapoi și i-a mulțumit, dându-i slavă: “Dar oare unde sunt ceilalți nouă, că și ei să vină înapoi și să dea slavă lui Dumnezeu?” ; -

Iisus care s-a sculat din mormânt a treia zi din propria lui putere și după aceea a viețuit pe pământ încă 40 de zile și pe ei, ucenicii lui, i-a învățat, după care s-a suit la ceruri de față cu mii de ochi credincioși și nu mult după aceea a trimis din ceruri duhul veșnicei puteri, iubiri și înțelepciuni peste ai Săi; -

Iisus despre care Ioan dă cea mai măreață mărturie și în evanghelia lui și în mărturisirea lui înaltă;

Spune, prietene, este cumva posibil să-l vezi pe acest om mai mare decât toți oamenii nu numai ca fiind un înțelept de rând al lumii? -

Uite, prietene, eu vreau să-ți spun acum ceva ce seamănă destul de tare cu o prostie. Dar mi se pare totuși mai înțelept, decât ce ai spus tu: Eu socotesc că dacă Dumnezeu Domnul nu s-ar fi arătat în chip omenesc, pentru a putea fi văzut și de noi oamenii, făpturile sale, pentru ce dar ne-ar fi creat? Nu pentru El! Fiindcă ce sătisfacție ar fi avut El, dacă noi nu l-am vedea niciodată ca să-l iubim din toată inima noastră? Și pentru ce ar fi bună o viață pentru noi fără un Dumnezeu vizibil? Gîndește-te la asta, poate că atunci mintea ta se va ilumina totuși puțin mai mult!”

Spune episcopul Martin: „Lăsați-mă acum puțin în pace; eu voi îmbrățișa puțin mai profund cuvintele tale destul de luminoase!”

După o pauză destul de lungă începe episcopul Martin iarăși să vorbească și spune: „Prietene, eu am măsurat acum cuvintele tale pe toate părțile pentru mine posibile și văd tot mai mult contrariul a aceea ce tu ai susținut mai înainte. Dar cu toate astea nu sunt îndârjit și vreau să fiu de acord cu părerea ta din toată inima mea, dacă tu îmi răspunzi la unele întrebări ale mele pentru satisfacția mea.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 31
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.3.2010, 00:28 View PostDownload Post

Capitolul 31
Intrebările critice ale lui Martin și răspunsurile înțelepților

Vorbește înțeleptul din grup: „Intreabă și eu vreau să-ți răspund; dacă voi răspunde spre convingerea ta sau nu, îmi va fi mie tot una.”

Episcopul Martin întreabă: „De ce are pământul numai un munte înalt? Și de aceea este dumnezeitatea în el și peste în abundență, numai pentru că este singurul munte înalt de pe pământ?”

Vorbește înțeleptul: „Intr-adevăr are pământul un munte, care este mai înalt decât oricare alt munte cunoacut și el apasă pământul cu piciorul său. Numai din această cauză nu este muntele Dumnezeul, ci Dumnezeu a știut și știe, de ce a așezet pe această planetă un munte înalt. Probabil, pentru a îi da aerului un punct de reper. De aceea este frecvent, ca în apropierea ecuadorului în țările tropicale, sunt cei mai mulți munți înalți, deoarece chiar la marginea acestor țări din cauza rotației pământului sunt vânturile cele mai puternice. Și pentru că acolo trebuie să fie puterea centrifugală ce mai mare, deoarece cercurile de rotație sunt la mare distanța de mijloc și de rotire.

Dacă nu ar fi făcute asemenea reglări de vânt de Dumnezeu, atunci ar fi pe veci nelocuibile. În acea direcție - și aceasta pe cele mai mari continente, mai ales în Asia -, unde se împreunează aerul și Curenții principali, sunt în consecință cei mai mari munți. Și în Asia, ca fiind cel mai mare continent, este necesar un asemenea munte înalt. - Ești mulțumit cu acest răspuns?”

Spune episcopul Martin: „Categoric în felul său! - Dar acum o întrebare mai departe: de ce este America cu curentul său de amazoni sigurat cel mai mare de pe pământ? Este oare, de aceea atâta abundență de dumnezeitate în el?”

Vorbește înțeleptul: „Prietene eu știu bine, unde vrei sa ajungi la capăt. Dar făcând abstracție vreau să-ți răspund și la întrebarea aceasta prostească.

Vezi tu, America este un continent mult mai tânăr și are peisaj de munți cât se poate de întins, cum sunt și Anzii.

Munții sunt foarte aproape de cel mai mare ocean și de aceea se află în fundamentul subteran o cantitate enormă de apă, căci încontinu urcă prin pori nenumărați și așa prin brațele mari și canale. Pe de altă parte are Sud America un tărâm care s-a ridicat cel mult de o mie de ani de la nivelul marii, enorm de mult pământ și foarte puțin ridicat de la nivelul mării și câmpii care sunt de obicei alcătuit din nisip slab.

Dar unde capturează munții multă apă și aceasta se adună pe spații drepte, fără a putea să se opuna și numai foarte încet să curgă spre mare, trebuie să fie necesar și ușor să se dea cel mai mare și mai lat curent. Fără a fi mai multă dumnezeitate decât într-un strop de ploaie! - Spune ești mulțumit cu acest răspuns?”

Vorbește episcopul Marin: „Cu totul în felul său. Răspunsul nu lasă nimic de dorit. Dar de aceea mai departe!

Spune-mi: De ce este diamantul cea mai tare și mai vizibilă piatră și de ce aurul cel mai prețios metal?”

Vorbește înțeleptul: „Pentru că așa au făcut oamenii după privirea lor. Și aceasta au făcut-o, pentru că aceste mineralii sunt mai rare decât altele. Dacă ar fi diamantul așa de mult cum este pietrișul și aurul cum este fierul - așa se va face strada cu diamante și roțile căruțelor ar fi din aur.

Dar de ce sunt aceste două mineralii mai rare decât celelalte, aceasta îți va putea spune cel mai bine Domnul. Probabil, că se găsesc în ele mult mai multe toxine din iad care ar fi fatale spiritul omului și din aceasta se poate trage consecința, că în aceste mineralii care sunt cele mai prețioase omenirii nu este o porție zdravăna de dumnezeitate. Ești și cu acest răspuns împăcat?”

Spune episcopul Martin: „Nu pot să te contrazic cu nimic - de aceea trebuie să mă mulțumesc în felul acesta. Dar aceasta, ce aștept eu de la tine, nu am găsit nici unde în aceste răspunsuri: adică dovedirea naturală a dumnezeității lui Iisus!

Vezi tu pe pământ, cum este sigur pe orice planetă, există în fiecare fel de lucruri, a ființelor și așa și în cea a oamenilor anumite puncte supreme, așa unicate în felul lor, care nu pot fi depășite. Așa cu siguranță că există undeva cel mai mare soare, cea mai mare planetă, pe planeta în sine sigur o întâie calitate, care sunt unicate în fel. Dar poate un înțelept să pretindă de acea calitate și de aceea sunt dumnezeități, pentru că sunt unicate în felul lor într-un anumit grad fără exemplu? - Așa au făcut păgânii, care s-au rugat după felul lor la tot ce era perfect, dar pe acest drum la capătul său au ajuns la rușinoasele fapte pentru zei.

Sigurat a existat vreodată o maimuță învățată, un câine sau un măgar, un cal frumos și curajos, cum a fost Buzephalus a lui Cezar (o eroare a lui Episcopul Martin - căci Buzephalus a fost un cal preferat a lui Alexandru cel Mare și nu a lui Cezar), sigur o femeie care a fost cea mai frumoasa ca zeița greacă Venus, deci și un Apollo, o eroină înțeleaptă Minerva, un Juno gelos

Acești păgâni au idolarizat pe acești Cardinali, ce nu poate nega nici un om. O, ce minune, aceiași oameni cei mai înțelepți și cei mai mari magicieni, le-au făcut altare și se mai roagă și în ziua de astăzi; o parte din adevărat credința, bineînțeles fiind proastă ca bâta, dar cea mai mare parte de politică pentru a păstra nevăzul tuturor.

Dar deoarece au făcut aceasta numai oamenii înțelepți - o întrebare: este un motiv întemeiat pentru o asemenea idolarizare? ! Sau au venit vreodată pe pământ asemenea ființe înalte sau au vorbit cu noi și au arătat și confirmat pe deplin dumnezeitatea lui Iisus?

Se povestește despre lucruri miraculoase la nașterea Sa și , că au coborât pe pământ duhuri mai înalte și i-ar fi înștiințat pe oameni de dumnezeitatea Sa. Dar eu întreb cu același drept de om: Am văzut și noi vreodată așa ceva? Eu cel puțin niciodată! Poate că tu?

Da, da într-un vis de călugăr sau călugăriță s-ar fi putut naște asemenea minciuni. Dar întrebam de adevăr, așa nu reiese nimic decât om și iarăși om la suprafață, care unul știe mai mult decât următorul, dar fiecare trebuie să spună în sine:” Doamne, eu sunt orb; toată știința mea este o crediință obișnuită iar în afară de aceasta nu este nimic!”

De o lămurire nu poate fi vorba, unde omul își construiește pe autoritatea altuia și nu recunoaște nimic în afară de acea autoritate. Și trebuie să creadă, că este imposibil să strângă dovezi decât de la oameni, unde trebuie să spui:” vocea poporului - vocea lui Dumnezeu” , pentru că de la adevăratul Domn nu s-a auzit până acum nimic.

O arătare este un lucru omenesc și nu poate fi altfel, la care pe vremurile trăirii noastre nu am văzut nimic decât acelea care au fost făcute de mâini de om, iar fanteziile omenești se recunosc foarte ușor din ele.

Deci, dragul meu prieten, eu analizez totul înainte de a accepta și eu nu sunt de neconvins. Dar dovezile tale sunt mult prea insuficiente. Omul poate avea pentru înțelepciune dumnezeiască cel mai mare har; dar aceasta nu poate s-o potolească numai Dumnezeu, nu omul. Eu cred: înainte de a ajunge la această potolire, mai avem destule de făcut în locurile Sale de creație, înainte de a fi în stare de o arătare dumnezeiască!

Dar tot ce am întâlnit până acum, nu este mai mult decât o școală elementară pentru viitorul orar mare de sfințenie. - Poți tu să mă contrazici cu argumente clare mai bune, mai curate, mai adevărate adică cu ceva dumnezeiesc, atunci am toată răbdarea, să te ascult atent cu toată ființa mea.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 23
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 20.3.2010, 00:36 View PostDownload Post

Capitolul 32
Continuarea discuției despre dumnezeitatea lui Iisus

Vorbește înțeleptul: „Prietene, trebuie să-ți mărturisesc deschis că nu sunt crescut întrebărilor tale, cu toate că cu dovezile tale de dumnezeitatea lui Iisus, Domnului, nu ai luat nici măcar un atom. Din contra l-ai întărit de multiple ori, deoarece am văzut mai clar din aceasta, că Dumnezeu este om, dar bineînțeles cel mai înalt și perfect om. Căci dacă nu, am fi imposibil ceea ce suntem, adică oameni și nu l-am putea iubi, dacă nu ar fi și El om ca noi.

Dragostea este cea mai mare comoară a noastră, viața noastră, sufletul nostru! Pentru ce ar fi, dacă nu am putea să-l iubim pe Dumnezeu, deoarece nu este om?

Fă acum, ce vrei - dar de la mine să nu te aștepți la o înțelepciune mai înalt; eu ți-am dat tot, ce am avut!”

Episcopul Martin se gândește un timp la spusele înțeleptului din acel grup și vorbește după o vreme, mai mult pentru sine decât spre înțelept: „În fond ai dreptate; căci dacă cele cinci cărți a lui Moise grăiesc adevăr, trebuie bineînțeles să fie Dumnezeu om, altfel nu l-ar fi făcut pe Adam după chipul și asemănarea Sa, dacă El n-ar fi avut aceeași înfățișare! Aceeași înfățișare presupune însă și aceeași fire!

Un ceasornicar bineînțeles că nu trebuie să fie el însuși un ceas, pentru a face un ceas; dar ideea unui ceas doar trebuie s-o scoată din el însuși altfel n-ar putea face un ceas!

Dar aici este iarăși o problemă: Dacă omul poate să formuleze o idee, care nu i se aseamană, deci care este o imagine cu totul diferită, n-ar putea să facă și Dumnezeu astfel? Dar bineînțeles, asta poate El să facă cu siguranță!

Prin urmare s-ar putea înțelege textul din cărțile lui Moise cam așa:” Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Sau” ceea ce înseamnă:” Dumnezeu l-a făcut pe om după măsura ideei Sale, aceasta înseamnă întru totul corespunzător ideei Sale!”

Dacă textul este așa de înțeles - ceea ce este mult mai probabil - , atunci bineînțeles că n-ar fi o concluzie corectă, că Dumnezeu l-a făcut pe om exact după chipul Său. Sau că Dumnezeu ar trebui să aibă mai ales un chip limitat, pentru a putea modela un om. Fiindcă orice idee ca concept este în sine fără formă, de aceea poate să fie și Dumnezeu fără formă ca idee de fond a tuturor ideeilor.

Dacă am presupune că Dumnezeu, pentru a crea un om, trebuie să aibă neapărat un chip de om, atunci ar trebui El, pentru a crea un urs sau un rechin și toate celelalte lucruri nenumărate, ori să se poată transforma în toate aceste înfățișări, sau El ar trebui să se găsească oarecum împărțit, veșnic și neschimbat în toate aceste înfățișări, pentru ca să aibă în El toate lucrurile și ființele un model după care se pot ele ghida și forma oricând.

A admite așa ceva ar fi totuși cea mai iscusită și vădită trăncăneala veche! De aceea n-are nevoie Dumnezeu de vreun chip, pentru a crea oameni. Și de aceea nici nu trebuie să fie El însuși om - presupunerea aceasta stă și în calea noțiunii a libertății dumnezeiești desăvârșite. Fiindcă cum este posibilă libertatea cea mai deplină în contextul unei împrejmuiri creative?

De aceea trebuie să fie fără formă și cea mai deplină libertatea, ceea ce corespunde și cu textele din cele cinci cărți ale lui Moise, unde Iahve îi interzice lui Moise sus și tare, să și-l închipuie pe Dumnezeu sub oricare formă.

Da, da, tu prieten al meu drag, luându-ne după judecata curată am desigur eu dreptate, tu însă vei “trăi credința ta” precum Pavel! Este bineînțeles și asta o viață, însă una fără înțelegere și socoteală. Eu nu vreau să-ți schimb părerea și nici nu vreau să fac din tine un om proaspăt întors spre credința adevărată. Dar trebuie totuși să-ți arăt că un fost episcop de pe pământ nu se poate convinge cu una cu două, mai ales nu de aceea, care au fost pe pământ oile sale!”

Spune înțeleptul: “Ah - da, acum știu eu bineînțeles din care parte bate vântul! Da, dacă tu ești acel episcop care de-abia acum câteva săptămâni a încurcat această viață veșnică cu viața după măsura timpului, atunci este într-adevăr de înțeles, de ce dumnezeirea lui Iisus nu este înțeleasă de tine! Ex trunco non fi Mercurius (Dintr-un buștean nu se face un mesager al divinității)!

Eu însă sunt librarul aceluiași oraș, în care ai fost tu episcop. Eu știu numai prea bine, cum era ființa ta! Pe din afară un credincios neobosit fără seamăn, dar în sinea ta cel mai pur ateist! Cine a citit cu mai multă plăcere pe Kant, Hegel și în cele din urmă cu cel mai mare entuziasm pe Strauß? Voltaire, Rousseau și Helvețius se aflău încontinuu pe masa ta de citit în loc de traducerea latină a bibliei, - numai spirite pe care tu le-ai osândit la iad de mii de ori la catedra ta și în scrisorile tale preotești, dar pe care i-ai ridicat în inima ta mult mai presus decât pe Iisus!

Uite, aceasta știu eu cel mai bine, fiindcă trebuia să-ți trimit aceste lucrări și eram omul tău de încredere. Dar în ciuda acestui fapt eu nu te-am urmat, ci am pășit pe calea mea în secret, pe care am aflat-o în Swedenborg, dar de care tu n-ai vrut să știi niciodată nimic, fiindcă ea nu era utilă pentru încâlceala ta romano-catolică! Bine că știu asta acum! De aceea noi vom mai schimba încă câteva cuvinte între noi!”

Spune episcopul Martin foarte mirat: “Acum totul merge strună! Nu era destul tot necazul acesta, mai trebuia și asta! Dar de ce trebuia să te aducă - diavolul chiar aici!

(În sine): Acest nemernic de livrar mai știe încă o grămadă de alte secrete ale mele! Na, asta va fi o frumoasă spălare a rufelor murdare aici în lumea spiritelor!

Numai să nu vină aici înăuntru stăpânul casei Iisus, cel ce este El cu siguranță! Asta ar fi într-adevăr o situație mai mult decât inconvenabilă! Fiindcă El m-a certat deja tare și a adus deja la lumină unele din nemerniciile mele pământești!

Dar dacă strălucește această palarie și începe să mă certe și să descopere nemerniciile secrete și capitale ale mele, atunci cu siguranță nu-mi va merge bine. Poate că voi ajunge într-un oarecare loc agreabil sau un alt mal frumos - sigur în câteva milioane de ani cu durată scurtă! Oh, oh, ohoh! Asta va fi iarăși lăudabil!

Oare ce să fac acum, ca să evit această calamitate, dacă aici este o evitare într-adevăr posibilă? Hm - aha, da, am găsit deja soluția, așa va merge! Și dacă nu va funcționa, atunci voi merge iarăși la un oarecare mal al mării, pentru a pescui eternitatea acolo veșnic! În numele lui Dumnezeu, totul îmi este acum indiferent! Nu, exact cu acest ticălos trebuia să ajung aici împreună! Dar situația nu se mai poate schimba; de aceea trebuie să iau numai o hotarâre potrivită și s-o pun în practică! Deci ce să fac acum?”

Intervine neprovocat livrarul în șirul cuvintelor sale și spune: “Crede ceea ce cred eu foarte întemeiat, așa vei evita și tu toate calamitățile tale presupuse. Nu mai crede că aș fi un trădător, ci crede că sunt prietenul tău, pe care l-ai salvat din focul râvnei sale oarbe și l-ai îmbrăcat, fiindcă a fost gol!

Crede-mă: Iisus, Domnul, veșnic nu va avea nevoie ca noi să fim spioni și trădători. Fiindcă lui îi sunt cunoscute cele mai interioare gânduri ale noastre încă înainte ca noi să le fi conștientizat în sufletul nostru - de aceea putem să renunțăm total la efortul acela, de a ne pârâ unul pe celălalt!

Uite, uite, frate, dar de ce să nu poată să fie Iisus Domnul cerului și al tuturor lumilor, de ce nu Dumnezeul cel veșnic, cel nemărginit de puternic? Să-i fie Lui așadar după părerea mea cel mai ușor lucru - dacă există pentru Dumnezeu într-adevăr lucruri ușoare și grele - mai puțin posibil decât ceva, ce aș considera mult mai greu?

Să-i fie Lui, din care a reieșit fiecare ființă limitată prin timp și spațiu, cumva imposibil, fără pierderea atotputerniciei Sale dumnezeiești, din dragoste către noi, făpturile Sale, copiii Săi, să se restrângă El însuși în timp și spațiu, având în vedere că timpul și spațiul doar provin din El?

Sau: Să nu fie în stare un pictor sau sculptor, care a redat mii de chipuri în culori sau în materie modelată, să sculpteze sau să picteze din el însuși? Dacă asta îi este deja posibil unui om - chiar dacă în cel mai nedesăvârșit sens - , cum am putea crede că așa ceva este imposibil pentru Dumnezeu?

Sau: Ar fi oare Dumnezeu ființa cea mai înaltă și liberă, dacă n-ar fi în stare să facă orice din El însuși? Dar tu îl restrângi în totalitate cu principiile tale hegeliane și faci din El un prizonier a veșniciei, care poate cel mult să înfăptuiască sori centrale cu pământuri, oameni și animale. Dar în sfârșit cu infusorii (cele mai mici ființe) - care doar au și ele viață și un organism construit ingenios, prin care tocmai se manifestă viața - , imposibil să aibă de-a face ceva, El, ca o ființă a universului nemărginit de mare și de aceea nici nu vrea să se îngrijească de noi oamenii și nici n-ar putea, decât dacă noi am ajunge cam la mărimea unor sori centrale? Dar cum se poate ajunge astfel? Despre asta au tăcut și Hegel și Strauß! -

Eu, prietenul tău, sunt de părere acum că tu vei ajunge la judecata înțeleaptă și vei găsi bunăcuviința să-i lași și să-i dai lui Iisus slava, care i se cuvine Lui pentru toatele veșniciile veșniciei, cu atât mai mult, fiindcă El ți-a arătat din nou o așa de mare milă!”

Spune episcopul Martin: “Frate, prietene! Eu te-am scos din flăcări. Tu însă mi-ai dat în schimb acum o altă flacără a luminii celei mai puternice! Eu îi mulțumesc Lui, eu îți mulțumesc ție! Dar acum lasă-mă să mă concentrez, lasă-mă să mă reformulez! Prea mare, prea nemărginit este gândul pe care trebuie să-l gândesc acum! De aceea îngăduie-mi puțină liniște! - Eu mă trezesc, eu mă trezesc! ! - “
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 33
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 00:17 View PostDownload Post

Capitolul 33
Episcopul Martin îl recunoaște în Iisus pe Domnul - Frica păcătoșului - Invățătura acordată lui Martin

După un timp a început episcopul Martin să vorbească iarăși: “Da, da, frate drag, eu pot acum să mă gândesc cum vreau eu, că principiile tale sunt de nezdruncinat. Stăpânul nostru a casei și învățătorul nostru este și rămâne stăpânul casei și învățătorul nemărginirii și a toată veșnicia! El este incontestabil „fiul” celei mai înalte ființe, care este cu siguranț㠄Tatăl” cel deja des numit! Dar acum unde este „duhul sfânt” fiind oarecum a treia persoană dumnezeiască?

Spune livrarul înțelept: “Prietene, pentru aceasta trebuie să urmezi întru totul evangheliei! Uite, aici ai o biblie și în ea este noul testament. Acolo îl citește pe Ioan, pe care ți l-am pomenit deja odată! Uite, acesta spune așa: „La început a fost cuvântul, cuvântul a fost la Dumnezeu, Dumnezeu a fost cuvântul; acest cuvânt a devenit om și a trăit în (Iisus Hristos) între noi!” samd

Iarăși este scris într-un alt pasaj: „În Iisus Hristos trăiește deplinătatea Dumnezeului în trup!” Și iarăși: „Cine Mă vede pe Mine, acela îl vede și pe Tatăl; fiindcă Eu și Tatăl Una suntem, - Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl!” - și încă o grămadă de asemenea pasaje!

Uite, dacă analizezi bine asemenea pasaje, precum noul și vechiul testament în general, atunci îți va fi tot mai limpede că Iisus este singurul Domn și înfăptuitor al cerului și al pământului!

Atunci când apostolii l-au rugat, ca El să le arate totuși odată pe Tatăl pe muntele Taborului, căci El le-a povestit atât de multe despre acesta, Iisus s-a mirat de-a dreptul de orbirea ucenicilor Săi și a spus: „Ce spuneți voi (orbilor): Arată-ne nouă pe Tatăl! și totuși sunt deja o vreme atât de îndelungată între voi? ! Oare încă nu știți că, cine Mă vede pe Mine, acela îl vede și pe Tatăl? Fiindcă Eu și Tatăl Una suntem! !” samd. - cum am mai pomenit deja acel pasaj!
Eu sunt însă de părere, că tu întrebi aici exact așa, cum l-au întrebat mai demult apostolii și ucenicii pe domnul și învățătorul lor, atunci când încă mai era în fața ochilor lor valul întreit a lui Moise!”

Spune iarăși episcopul Martin: “Da, tu ai dreptate, tu ai dreptate în totalitate - mie îmi este acum totul limpede pe deplin! El este acela, El este acela! El este singurul Domn, Dumnezeu, făcător și Tată al cerului și a tuturor nenumăratelor miliade de îngeri, sori, pământuri și oameni. Dar că El a înzestrat exact pământul în asemenea fel, își are desigur motivul sau cel mai întemeiat, care sper că va fi cu timpul tot mai limpede!

Acum însă intervine un alt lucru! Uite, frate, cu cât mai mult mă gândesc eu acum la această idee nemaipomenită și foarte sfântă și cu cât mai mult apare fără dubii acest stăpân al casei Iisus ca fiind cea mai înaltă ființă dumnezeiască, cu atât mai mult se adună frica în inima mea. Ar fi foarte îngrozitor, să fie nevoie ca eu să apar acum în fața lui!

Fiindcă eu mă aflu acum aici ca păcătos, care își caută seamăn, cum știi tu desigur - și alături stă Dumnezeul atotputernic! Oh, asta va fi acuși cea mai meritată osândire veșnică! Până acum nu s-a putut întâmpla aceasta, fiindcă eu nu l-am recunoscut pe judecătorul atotdrept, aflat atât de aproape. Acum însă, aflându-l incontestabil pe El, cel înfricoșător, va începe desigur acuși dansul iadului cu mine!

Fiindcă uite cum stau lucrurile, frate, noi l-am recunoscut acum desigur și trebuie să-i spunem Lui „Doamne, Doamne!” Însă El însuși a învățat și a spus pe pământ: „Nu cine îmi spune Doamne! Doamne! va intra în împărăția cerurilor, ci aceea care fac voia Tatălui Meu!” Spune, prietene, am luat vreodată în considerare această dorință și am făcut vreodată fapte conform ei? De aceea noi nu suntem niciodată vrednici să intrăm în ceruri!

Dar ce este alceva în afară de cer? - Uite, nimic altceva decât iadul! Ohoho, nimic altceva decât iadul pur! Eu văd acum deja flăcările arzând puternic peste capul meu. Deja m-i se pare, că satana - ohohoh - diavolii - -! Frate, draga frate, eu nici nu pot să-ți spun, ce frică nemărginită mă cuprinde acum!

Oare ce vom spune, când El, fiind Dumnezeul atotputernic și judecătorul cel mai drept, aspru, ba chiar nemilos va veni la noi și va începe să ne osândească la iad fără sa stea cu noi mult de vorbă și va spune: „De -părta - ți - vă - de- la Mine - voi - bles - temaților! - - În - focul - cel - veșnic -cu voi - , care este gătit - lui sata - tuturor diavolilor!”?

Ohohohoh! Ce ingrozitor, ce îngrozitor! Eu aud deja într-adevăr tunetul acestui cuvânt de judecată îngrozitor. - Ohohoh, asta va fi o viață, o viață îngrozitoare și un sentiment, dacă eu mă voi coborâ probabil de tot la toți slujitorii lui Satana - diavolii, aproape că am uitat să spun de așa multă frica, teamă și groază! Dar nu pot să înțeleg, cum poți să fi tu așa de indiferent, în timp ce eu mă pierd de frică și aproape că mă prăpădesc de tot!”

Spune livrarul înțelept:” Prinde numai curaj, frate și fi convins că Domnul este mai bun decât cum îl înfățișează Papii și călugării Romei! Dar atâta timp, cât nouă ne este teamă de El așa de tare, va sta desigur departe de noi și va veni de-abia atunci când vom fi preschimbat teama noastră în iubire!

Uite, uite, oare ce fel de plăcere ai avea tu, dacă te-ai răzbuna pe un purice care te-a supărat? N-ar fi, oare, o asemenea răzbunare cel mai pur nonsens a unui nebun? În consecință, cum poți tu să crezi așa ceva despre înțelepciunea dumnezeiască cea mai înaltă! Ce suntem noi fața de Dumnezeu? Suntem noi pentru El, ce este o căpușa pentru noi? !

Vezi, noi nu suntem absolut nimic în comparație cu El și să se răzbune pe noi în așa fel? Incotro prietene, încotro? Calmează-te; eu am cea mai bună speranță ca la sfârșit va merge mult mai bine, decât ne imaginăm noi acum! - - Liniște! Mie mi se pare, că vine înăuntru! Da într-adevăr, El vine!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 34
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 00:18 View PostDownload Post

Capitolul 34
Scena sfântă de eliberare: Martin la pieptul Domnului

Când pășesc cu Petru înăuntru, se prăbușește episcopul Martin ca într-un leșin și toată societatea în afară de bibliotecar strigă: „Vai de noi!”

Numai bibliotecarul este receptiv și cade în genunchi și spune: „Domnul meu, Tată - lăudat fie numele Tău sfânt, facă-se voința Ta! Vezi, noi suntem toți mari și duri păcătoși și probabil nu suntem demni de mila Ta. Dar noi toți te iubim cu toată forța ființei noastre! De aceea, dacă aceasta este voința Ta, lasă să treacă peste noi mila Ta în loc de dreptatea Ta! Ce să facem noi fără mila Ta, fără dragostea Ta, fără bunătatea Ta!
Tu ești etern, Tu ești nemărginit de înțelept și toată puterea Ta nu are bariere! Niciodată nu ne putem cere scuze în fața Ta! Sau cineva din tot infinitul acesta s-ar revolta de puterea Ta? Căci înainte să poată să recepționeze un astfel de gând, l-ai fi distrus deja, așa de parcă nu ar fi existat niciodată.

Eu și noi toți recunoaștem, că ești singurul Stăpân al cerului și a tuturor lumilor. Noi toți suntem nimic față de Tine și de puterea Ta nemărginită. Fă de aceea cu noi toți, ce vrea voința Ta sfântă; dar gândește-te la slăbiciunile noastre și mila Ta să nu fie departe!”

Vorbesc Eu: “Ridicați-vă și nu vă văitați aici ca niște acuzați de pe lume! Fiindcă Eu venind la voi, sunteți voi deja iertați. Fiindcă spiritele nefericite fug de Mine și veșnic nu vor, ca Eu să vin la ele și să le mântuiesc. De aceea este frica voastră de Mine trecătoare și slabă este lumina minții voastre.

Leapăda totul, ce nu este de folos în casa Mea, în împărăția Mea. Fiindcă acolo unde sunt Eu, este și împărăția Mea și această împărăție este cerul cel mai profund și înalt! Acest cer, însă, nu este un cer a lenevirii veșnice, ci un cer a activității depline, în care veți fi voi toți introduși acum tot mai adânc: fiecare dintre voi în acel lucru, pentru care el a arătat pe pământ un talent deosebit. Deci, așa să fie!

Toți se scoală în cea mai fericită atmosferă și îmi mulțumesc tare pentru o asemenea milostivire și îndurare nesfârșită. Numai singur episcopul Martin zace încă în neputința sa și nu vede din cauza fricii nimic din ce se întâmpla aici.

Atunci merge Petru la el, Eu făcându-i semn să meargă, Petru îl zguduie ca el să se ridice și îi spune: “Dar Martin, ce faci tu aici? Noi te-am așteptat pe tine afară deja de un timp îndelungat și tu n-ai apărut iarăși! Ce ai discutat tu aici așa de mult și ne-ai lăsat să te așteptăm ca o mireasă gingașă pe mirele ei, o mireasă care se împodobește prea înfumurat pentru festivitatea căsătoriei! Oare nu știi că noi avem de gând să facem treburi importante și de data asta foarte urgente?”

Spune iarăși episcopul Martin în sfârșit după o pauză lungă:” O, da - bine - da, da! A da, tu ești! Da uite, eu m-am dus acum ca pe o călătorie de descoperire mare și prea-importantă și din călătorii semnificative nu se vine atât de repede acasă. Bineînțeles că am descoperit desigur lucruri mari, dar nu spre bucuria mea, ci numai spre cea mai mare îngrozire a mea!

Ah, prietene, eu am făcut acum descoperirea de necontestat, că Domnul casei și învățătorul nostru este Dumnezeu, Domnul veșniciei! Aceasta îmi este acum mai limpede decât soarele de amiază de pe pământ în ziua cea mai senină. Acum însă pune-te în situația mea ca păcătos peste măsură - și Dumnezeu, cel atotputernic, cel mai drept, cel atotștiutor, cel mai sfânt, care este nevoit să mă osândească din cauza dreptății și sfințeniei Sale! Ohohoh, prietene, asta este o descoperire foarte îngrozitoare!

Prietenul meu de acolo, acela cu pălăria strălucitoare a vrut, ce-i drept, să mă liniștească și să mă alinte. Dar atâta timp cât nu primești un cuvânt de mângâiere de la acela, care poate deodată să-l trimită pe unul ca noi în iad pentru veșnicie, atâta timp nu folosește la nimic o alintare din altă parte!

Spune Petru: “Scoală-te degrabă și nu fi neânțelept! Uite, acel Domn Iisus, de care tu ai atât de multă teamă, te așteaptă cu brațele deschise! Arată El oare așa, de parcă i-ar sta în gând o hotarâre de osândire?”

Episcopul Martin aruncă o privire în grabă spre Mine și recunoaște marea bunăvoință a Mea. Aceasta îi face curaj, ca să se ridice puțin mai mult de pe pământ și spune cu lacrimi în ochi: “Nu, nu, din această blândețe nu se vede nicicum vreo judecată spre osândă! O Doamne, o Tată, cât de bun trebuie să fi Tu, ca să poți privi la un păcătos, cum sunt eu, atât de nemărginit de blând și plin de milă!

O Iisuse, dar acum nu mai pot suporta! Inima mea arde ca un soare din cauza dragostei spre tine deodată aprinse - păcat încoace, păcat încolo: eu trebuie cel puțin să îmbrățișez picioarele Tale, pentru a da drumul înspre ele dragostei mele prea mari! Doamne, fă cu mine ce vrei Tu; dar numai de data asta lasă dragostei mele drumul ei firesc!”

Spun Eu: “Vino încoace; tu fratele Meu îndărătnic; păcatele tale îți sunt iertate! Și nu aici la picioarele Mele, ci la pieptul Meu revarsă-ți dragostea ta!”

La acest cuvânt se avântă Martin spre Domnul și îl îmbrățișează tare pe acela pe care nu a vrut să-l recunoască atâta timp.

După ce el s-a săturat de plâns din dragoste la pieptul Meu, îl întreb Eu: “Acum, dragă frate și fiu al Meu, spune-mi: Cum ți se pare această călătorie spre iad? Sunt Eu oare tiranul veșnic, cum voi m-ați descris?”

Spune episcopul Martin: “O Doamne, eu sunt acum tăcut și prea sărac în cuvinte, pentru a-ți mărturisi în fața tuturor acestor frați dragi, cât de bine îmi dau seama de toate greșelile și cele mai mari eroari ale mele. Dar lasă-mă să mă acomodez puțin cu această mărime nouă a fericirii nemărginite, de-abia atunci vreau să-ți dau o mărturisire adevărată Ție, o Tu Domnul meu Iisus cel mai dulce, cel mai bun și cel mai milos!

O Doamne, o Iisuse, o Tu cel mai sfânt a toate sfințeniile, tu dragoste a toată dragostea, Tu răbdare nemărginită a toată răbdarea, eu acum nu pot altfel decât să Te iubesc, iubesc, iubesc, să te iubesc peste toate!”
Spun Eu: “Bine e acum, bine; din cauza acestei dragoste, pe care am văzut-o la tine, am avut și această mare răbdare cu tine și M-am implicat eu însumi pentru a te duce pe drumul cel bun! Acum tu ești mântuit, fiindcă tu vei fi de acum înainte acolo unde Eu însumi sunt. Dar tu să nu cauți motivul mântuirii tale în căință, ci în cea mai mare activitate, care se va găsi aici din belșug pentru veșnicie!

Acum însă să mergem la cei treizeci de inși aduși de tine și care se află acum în cealaltă încăpere. Intră tu primul înăuntru și încearcă să-i aduci la Mine! Când îți va fi reușit această lucrare dintâi a stării tale mântuite, atunci îi vom și îndruma imediat spre determinarea lor veșnică! Deci, să mergem acolo și tu să intri singur la ei în încăpere. Așa să fie!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 35
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 00:24 View PostDownload Post

Capitolul 35
Prima pășire misionară a lui Martin și experiențele sale - O menajerie aparentă - „Fără Mine, nimic nu puteți face!”

Episcopul Martin merge imediat bucuros cu Mine, cu Petru și în compania bibliotecarului, care merge în spatele nostru cu un nemăsurat respect. Ajunși la ușa, se duce episcopul Martin după spusele Mele imediat în acea cameră unde se aflău cei treizecei de oameni.

Dar acum este de atenționat, că episcopul nostru Martin se află acum în propria Mea lumină cerească și nu mai în a lui, dar bineînțeles din motive înțelepte nu simte încă umplută conștiința sa. Dar în această lumină păreau toate lucrurile altfel decât în lumina naturală, deci și sufletele, adică oameni care s-au dus.

Pe lângă.”S-au dus” nu trebuie confundat cu “moartea” , ce ar fi bineînțeles o prostie.”S-a dus” descrie și starea sufletească, adică starea după debarasarea cărnii.

De această ordine s-a lovit și episcopul Martin, când a intrat în cameră, în loc de oameni a găsit făpturi animalice, bineînțeles că nu erau rele, ci mai mult fricoase și proaste. Numai puțin aveau arătarea omenească, dar era handicapată și corpul era plin de pungi de puroi. Majoritatea celorlalți arătau ca niște iepuri fugăriți, măgari și boi nemâncați și câteva oi îndoite se aflău printre ei.

Acum când a văzut episcopul Martin în loc de cei treizeci de protestanți o societatea de-a dreptul ciudată, care s-a ascuns repede de el într-un colț unul peste altul, atunci a rămas o vreme pe loc ca o stană de piatră. In sfârșit a vorbit cu sine după o gură de aer: „Da ce este această bântuiere a iadului în prima împărăție cerească, în casa Domnului? Nu este rău! Poate că sunt pe aici și sobolani și șoareci și alte mulțimi de gongi? !

“Nu este rău, nu este rău! Aceasta s-ar potrivi bine cu acele scrise:” nimic necurat nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu!” Și acele câteva oi seperiate, cele cinci bucăți de handicapați, plini de cele mai groaznice pungi cu puroi și boi slabi și murdari, exact așa și măgari și mai mulți iepuri care arată mizerabil - într-adevăr, un grup rar pentru primul sau cel mai înalt cer! Intr-o asemenea companie să poți savura bucuriile cerului? Aceasta se poate face!

Nu, aceasta înseamnă pentru un om sărac, cum se pare că am eu plăcerea să fiu acela primul mesager al lunii aprilie - bineînțeles dacă aici în cer se mai știe ceva de luna aprilie!

Ah, aceasta este prea mult! Ce pot să încep cu o astfel de menagerie dragă? Unde sunt oare cei treizeci de protestanți? Au fost oare preschimbați în asemenea animale drăgălașe, - ce ar fi bineînțeles comic; trebuie doar gândit că aici este centrul major și cel mai înalt al cerului!
Domnul este Domnul; de aceasta sunt acum convins în adâncul inimii mele. Aceasta îmi spune dragostea mea spre El. Cinstit spus, eu aș vrea - cum se spune pe pământ - să-l mânânc de atâta dragoste! Dar ce face El cu acest lucru aici, va știi cu siguranță cel mai bine El! Vrea El oare să pună aceste animale la îngrășat? Ii dau dreptate, numai puțină slănină se poate trage!

Cum vorbesc eu ca un astfel de măgar, adică Nr. 31 din acest grup? ! Jumătate la dreapta și întoarce-te înapoi, de unde ai venit! Trăiți fericiți, voi toți, mă va bucura să vă văd încurând!”

După acest discurs laconic deschide episcopul Martin iar ușa și vine afară cu o față laconică și uimită. Dar Eu însă îl întreb imediat unde sunt acei treizeci.

Și episcopul Martin îmi răspunde: O Stapâne, aceasta știi Tu cu siguranță mai bine decât mine! Aceia din-năuntru nu sunt cu siguranță ei. Și dacă ar fi ei, atunci ar fi o serioasă schimbare, care este utilă aici în cel mai înalt cer ca un pumn pe ochi.

Fară a cunoaște limba animalelor, dacă are animalul vreo limbă secretă, nu se va poate face nimic după părerea mea cu acel grup din cameră. Bineînțeles că Tu înțelegi și pietrele și poți vorbi și cu elementele și poți să le poruncești prin puterea Ta infinită; dar de unde să facă un om aceasta?

De aceea, Domnul meu, ai știut sigur ce conține această camera, a fost aceasta iar o atenție din partea Ta pentru dobitocenia mea?”

Vorbesc Eu: „O prietene, nici pe departe, ci tu singur ai făcut-o! Nu știi tu, că un nou slujitor al Domnului trebuie să fie întii învățat, înainte de a merge la un grup?

Vezi tu, ne este destul, dacă Eu îți spun:” du-te acolo” , iar tu mergi și Eu îți spun iarăși: “vino încoace” și tu vii, - ci este important de ce și prin ce!

Nu este scris : “fără Mine nu puteți face nimic!” ? De aceea imediat când te-am trimis în acea încăpere, ar fi trebuit sa recunoști în fața Mea: “o Doamne, fără Tine nu mai pot face absolut nimic!” , așa aș fi întors altfel acest lucru. Dar tu imediat ai mers cu un fel de încredere de sine înăuntru. De aceea a trebuit să afli singur, cât poate face fiecare fără Mine.

Pe pământ sunt mai mulți cu încrederea în sine decât oameni și așa diferite gânduri și relevații decât capuri. Aici însă este altfel, există numai o singură dependența, adică în Mine - și un rost și o recunoaștere, în Mine și prin Mine! Unde nu este aceasta, este numai o minciună și o păcăleală de sine.

Aceasta este spre învățătura ta și spre sfoara de ghidare! - Dar acum mergem toți în acea încăpere și vedem, ce se poate face cu așa zisa menagerie și dacă aceaste animale îmi vor înțelege limba. Așa să fie!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 36
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 00:26 View PostDownload Post

Capitolul 36
A doua vizită a lui Martin sub conducerea învățătorului ceresc - Discursul său de convertire - Salvarea celor rătăciți

Noi pășim acum repede iarăși în aceeași încăpere și găsim compania celor treizeci încă mai aflându-se prin colțuri și de fapt în aceeași conformație animală.

Petru îi cheamă în următorul mod, spunând:” mărturisitori a lui Calvin, întoarceți-vă; fiindcă Domnul vă așteaptă! Nu pe Luther, nu pe Calvin, nu biblia și nici pe Petru și pe Pavel său pe Ioan, numai singur pe Iisus, cel răstignit, mărturisiți-L! Fiindcă El singur este Domnul cerului și a tot pământul; în afară de El nu mai este nici Domn, nici Dumnezeu și nici o viață!

Acest Domn Iisus care este veșnic singurul creștin adevărat, se află aici și vrea să vă primească pe toți - dacă voi doriți același lucru -, ca voi să fiți mântuiți în numele Lui cel mai sfânt!”

Vorbește unul din tovărășie, care are înfățișarea unui măgar:” Cine ești tu, care îndrăznești, să mi te înfățișezi cu un asemenea basm vechi despre Iisus în această epocă iluminată și fără prejudecăți? Oare nu vezi bogățiile mele despre care sper că îmi vor ajunge pentru toată veșnicia și de altfel, eu sunt cu totul mulțumit de starea mea? Atunci la ce îmi mai este de folos încă și Iisus cel mitic, care n-a fost, nu este și nici nu va fi niciodată? Când vor începe oamenii în sfârșit, să elimine din gândirea lor pe vechii înțelepți mitici și să-i pună în locul lor pe adevărații oameni înțelepți ai prezentului?

Așadar, trebuie ca Homer să fie pentru totdeauna cel mai mare poet, Orfei un Dumnezeu adevărat al sunetelor, Apele primul pictor, Apolodor primul sculptor, Djinghis- Can cel mai mare erou și cuceritor, Socrate, Platon și Aristotel cei mai mari filozofi, faraonii Ramse și Sesostri și Moris cei mai mari regi constructori, Ptolomei primul astronom, Moise cel mai mare și cel mai înțelept dătător de lege, David și Solomon cei mai înțelepți regi și în sfârșit Iisus cel mai mare și cel mai înțelept moralist!

Oare noi germanii nu avem destui bărbați în fața cărora acești bătrâni să fie nevoiti să se ascundă? Și totuși se construiesc aceste jertfelnice vechi, în timp ce des se lasă să fie muritori de foame înțelepții prezentului! Oare când va avea un sfârșit acest nonsens?”

Vorbește Petru: “Eu sunt acela care sunt, - câteodată Simon Iona, altadată iarăși Petru! Ceea ce privește epocile tale fără prejudecăți și iluminate, evident că ele nu sunt prea îndepărtate în trecut. Basmul vechi despre Iisus este evident mai valoros, decât bogățiile pielii tale de măgar. De aceea sunt vechii înțelepți mult mai de valoare decât prostănacii tineri, fiindcă ei știau ce fac. Și acesta este motivul pentru care ei au devenit învățătorii popoarelor pentru toate timpurile, în timp ce toți acești mult prea înțelepți gânditori învățați a acestei epoci nu știu ce fac, nu se cunosc pe ei înșiși, de aceea cunosc și mai puțin pe alții și deja cel mai puțin natura și ființa curată dumnezeiască a Domnului Iisus Hristos. De aceea ei se arată neânțelepti aici în fața atotputerniciei Domnului, adică în înfățișarea măgarului, a boului, a iepurilor urmăriți (care pe lume, au fost chemați câteodată în fața instanței de judecată din cauza înțelepciunii lor ieșite din comun și din atât de mult curaj pentru treaba lor bună, luau mai degrabă așa numiții bani de șpagă, în loc să se apere curajoși în fața acelorași oameni și lăsau să se răsune de abia atunci protestele lor, dacă erau siguri că pielea lor este în siguranță) și în înfățișarea unor oi murdară!

Întoarceți-vă numai și priviți-vă unul pe celalat și veți recunoaște adevărul cuvintelor mele pe voi înșivă! Dar de ce ați avut voi dinainte o asemenea frică mare de Iisus și va-ți rugat ca El să nu vină la voi și îl considerați acum, fiindcă El a venit într-adevăr la voi, ca fiind doar o ființă mitică?”

Cel din companie cu chip de măgar este acum tăcut și nu spune nimic. Dar episcopul Martin a făcut această remarcă:” O Doamne, cu adevărat, răbdarea Ta este mare și nemărginită este dragostea Ta! Dar dacă acestui adevărat măgar i-aș putea trage pe pielea lui o mamă de bătaie puternică, mi-ar face bine. Nu, ce măgar adevărat este acesta! Cu acesta într-adevăr nu se poate vorbi nimic. Și catolicii sunt proști cu siguranță; dar un asemenea individ prost că acest măgar calvinist încă n-am mai întâlnit.”

Vorbesc Eu: “Dragul Meu prieten și frate Martin, oare nu știi tu tocmai ce i-am spus mai de mult acestui frate al nostru Petru, atunci când el a tăiat cu sabia urechea unui slujitor a marelui preot, unui anume Malhus? Uite, același lucru este valabil și aici! Unde dragostea, împreunată cu blândețea și răbdarea, nu este capabilă să facă nimic, în acel caz nu poate să facă nimic nici sabia și nici o oarecare alta putere!”

Puterea poate desigur să judece, să omoare și distrugă toate prin judecată. Dar a ajuta, a pune pe picioare, a menține viața, a reda înapoi ce a fost pierdut, a elibera iarăși sufletul prins într-o mare captivitate, aceasta este posibilă numai dragostei, împreunată cu toată blândețea și răbdarea. Unde acestea lipsesc, acolo este numai moarte și stricăciune.

Noi vrem însă, ca nimeni să nu se prăpădească, ci ca toți, care cred în Mine, să aibă viață veșnică! De aceea depinde de noi, ca să folosim pentru toți numai acele mijloace, singurele mijloace posibile, pentru a ajuta fiecăruia în felul său specific.

Incearcă-te numai la acești calviniști învățați și neânfrânați și ia aminte, la ce rezultat vei ajunge tu cu ei, tu ca un fost episcop!”

Spune episcopul Martin: “O Tu Domn drag, Tu cel mai drag al meu Dumnezeu și Tată Iisus, totul ar fi în ordine. Dar dacă vrednicul Petru nu poate ajunge cu ei fără minuni la nici un capăt, precum pare situația ca este, atunci într-adevăr nu știu, cât de departe pot sa ajung eu cu ei.

Însă acum eu sunt de părere că, având în vedere că Tu, Doamne, ești aici în prezența Ta dumnezeiască deplină și personală, căruia îi stau veșnic la îndemână toate mijloacele posibile, atunci ar fi tare de neiertat din partea mea, dacă eu, fiind un nimic veritabil, să acționez aici în fața Ta, în timp ce Tu ești totul întru totul și cel mai vag gând al Tău poate să facă mai mult, decât dacă eu aș dori să vorbesc în continuare pentru veșnicie atât de înțelept cât ar fi posibil. De aceea Te rog, ia iarăși înapoi cu milostivire această cerere pe care mi-ai făcut-o Tu mie.”

Vorbesc Eu: “Nu așa, dragă frate Martin! Uite și tu faci parte acum dintre mijloacele Mele! Dacă Eu aș interveni imediat personal în această societate pe jumătate moartă, atunci ei ar fi judecați. Ei știu acum deja că Eu sunt aici și unii dintre ei au deja o jumătate de credință, că Eu aș putea fi totuși adevăratul Domn.

De aceea îți dau ție acest lucru, la care ți-a deschis fratele Petru deja calea. El însuși este încă prea puternic pentru acești slăbiți. De aceea trebuie să-i ajute cineva, care nu este prea puternic, pentru a-i strivi pe acești leșinați. Căci muștele pot să se hrănească numai de la muște, pentru a nu muri. Și copilașii nu pot mesteca hrana bărbatului, ci numai un fin și blând lapte. De aceea mergi tu acolo și îndeplinește misiunea pe care ți-am dat-o la acești treizeci de leșinați. Așa să fie!”

Eu, Petru și bibliotecarul care este acum cât se poate de umil, mergem din acea încăpere și îl lăsăm pe Martin al nostru singur cu cei treizeci.

Episcopul Martin se uită un timp la acea turmă și se adresează după aceea cu următoarele cuvinte care indică starea sa și a turmei și spune: „Voi săracilor, frați leșinați, care păreți în lumina curată atotputernicului și veșnicului Dumnezeu ca niște animale proaste, ascultați-mă cu răbdare și înțelegeți sensul citatului meu!

Eu am fost pe pământ un episcop roman și am fost un dușman înrăit a tot ce a însemnat protestant, cu toate că în mine au avut mai multă valoare învățăturile lui Mohammed decât Roma în sine. Și cum am fost pe pământ, așa am venit aici ca un animal contra tot ce este bun și a tot ce este sfânt și adevărat. La mine nu a fost nimic bun și inima a fost un adevărat coteț. Eu vă spun dacă ați fi găsit vreo lucrare creștinească atunci era doar un motiv transparent și de aceste lucruri nu putea fi vorba la mine!

Singurul lucru, care de fapt nu înseamnă mult a fost în timpul trăirii mele, că îmi imaginăm cu un fel de fantezie de aer pe Iisus Domnul nostru, așa cum era descris și mă gândeam:” da, dacă l-aș putea avea așa și să lucru cu El împreună, că probabil este cea mai înaltă ființă dumnezeiască, atunci aș fi bineînțeles cel mai fericit din tot infinitul. Mai întâi ar fi aceasta cel mai mare respect, în al doilea rând cea mai sigură asigurare de viață pentru toată veșnicia, în al treilea rând cea mai înaltă și puternică ocrotire și în sfârșit aș putea vedea în aceasta societate lucruri miraculoase, la care nici măcar nu s-a gândit vreun om.”

Vedeți, acest gând, această fantezie, da castelele mele de aer de pe pământ au fost singurele lucruri care m-au salvat de la pierirea veșnică. A fost o dragostea ascunsă în mine pentru Dumnezeu, pe care nici eu însumi nu am cunoscut-o. Și vedeți dragii mei frați, cât de greu mi-a mers, totuși am ajuns așa departe cu dragostea, ca chiar aceste fantezii - pentru voi este bineînțeles greu de crezut - au ajuns să fie adevărul adevărat. Eu sunt acum într-adevăr la Iisus, singurul Stăpân a lumii spirituale și a celei cu trup și eu sunt în acest fel și chip mulțumit pentru toată veșnicia.

Frați, prieteni, dacă nu vreți să vă fiți proprii voștri dușmani, urmați-mi exemplul și eu vreau să vă fiu totul, dacă veți regreta vreodată! Credeți-mă, Stăpânul este aici în această casă minunata și este nemărginit de bun, mai bun decât cei mai buni îngeri și oameni de pe pământ și împreună cu tot cerul! De aceea întoarceți-vă și prindeți curaj și în câteva clipe va fi altfel cu voi! Preferați învățările mele și deveniți adevărate ustensile ale Domnului!”

La acest discurs a lui Martin al nostru s-au întors deodată toți cei treizeci și i-au răspuns aproape în cor: „Prietene, aceste cuvinte ne plac mai mult decât discursul precedent, care a fost îndreptat către noi; cu toate că nu ne-au plăcut așa de mult părerile tale despre personalitățile noastre. Poți să înjuri un prostănac că este un măgar sau un bou; dar să-l faci să înțeleagă, că este întra-devăr un adevărat bou și măgar - vezi frate, aceasta este totuși ceva prea mult!

Dar fie cum o vrea! Ne-ai dovedit prin spusele tale că ești un om bun și deștept și ai sigur dreptate cu Iisusul tău. Numai un singur lucru este ciudat, că nu se zăresc niciunde îngeri. Și cu locul aceasta pare a nu fi ceva în ordine că nu este nimic de văzut din regiunile frumoase ale cerului și nici îmbrăcăminte cerească. Tu încă ești un țăran pământesc și încă fără fustă. Tot așa are și Stăpânul tău Iisus și Petru este mai degrabă dezordonat decât ceresc. Numai bibliotecarul binecunoscut din N. are o fustă mai bună, dar pentru cer nu are cu siguranță croiul bun.

Vezi tu prietene, aceasta este un fir cât se poate de important. Dacă poți să rezolvi aceste probleme, atunci te vom crede pe cuvânt, ce vrei să ne spui și noi te vom urma la cel mai mic semn făcut de tine.”

Aici se încruntă episcopul Martin puțin, căci la aceste lucruri nu s-a gândit în timpul progresării sale spirituale. Dar se avertizează îmediat și vorbește mai departe la această turmă deja pe jumătate încrezătoare: „Prieteni credeți-mă, cel mai important este cum dorește fiecare! Eu am vrut până acum așa; dar dacă doresc să fie altfel, atunci va arăta imediat altfel!

Ingeri nu am văzut până acum. Dar ce sunt cu toți îngerii cu toată frumusețea cerească, dacă nu-l avem pe Domnul îngerilor și a frumuseților cerești! El poate tot ce se întâmpla aici, într-o clipă - cum este obișnuință de exprimare - să vrăjască. De altfel nu am avut nici o tragere de inimă la toate acestea, nici măcar după o fustă mai bună; căci mie îmi este Domnul totul, da, tot deasupra tuturora!

Dacă veți sta pe treapta mea, atunci și voi veți gândi și simți ca mine. Veșnicia este lungă și de partea Domnului, maestrul infinitului se mai pot învăța și vedea multe. De aceasta sunt convins deja de acum.

Eu spun acum, cum simt: Stăpânul meu, dacă te am numai pe Tine, nu mai întreb de minunățiile fără margine și capăt. Căci minunea minunățiilor este și rămâne pe veci Domnul, da Domnul nostru Iisus! Lui singur să-i fie pe vecie tot respectrul, toată lauda și toată dragostea mea! Amin.”

La aceste cuvinte se ridică toată turma ca dintr-un nor de praf, acum au deja formele aproape omenești și spun și ei tare: „Amin! Frate, tu ai dreptate, noi te credem acum cu toții. Tu ai vorbit acum mai mult decât înțelept și așa ai aprins în sufletul nostru o lumină, care cu siguranță nu se va mai stinge! Mulțumiri de aceea Domnului Iisus, al tău și al nostru veșnic Dumnezeu!”

În această clipă intru Eu cu cei doi însoțitori ai mei iar în încăpere și toți se aruncă la picioarele mele și strigă: „Oh, Domnul nostru Iisus, Tu Tatăl nostru sfânt, Tu Dumnezeul atotputernic, fie-ți milă de păcătoși săraci ca noi! Ție singur să-ți fie pe vecie toate omagile!”

Eu însă spun: „Ridicați-vă copilașii Mei! Vedeți, nu cu judecată, ci cu cea mai mare dragoste vă întâmpină Tatăl. Și pentru că l-ați băgat în inimile voastre, așa vă primește El de mii de ori în inima Sa de Tată. Veniți de aceea toți la Mine, care ați fost încărcați și supărați, Eu vreau să vă bucur veșnic!”

Aici se ridică toți și îmi cad cum pot la pieptul Meu. Pentru prima oară plâng lacrimi de bucurie nemărginită și Mă urmează, după ce au plâns la pieptul Meu, cu bucurie în sala de mese, unde a fost și celălalt grup mai devreme cu Petru.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 37
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 00:27 View PostDownload Post

Capitolul 37
Mâncarea cerească - binecuvântarea celor ajutați și căminele lor cerești

Noi intrăm într-o sală care este așezată mai mult spre răsărit, care este foarte mare și împodobită cu frumuseți cerești.

În mijlocul acelei săli este o masă mare rotundă din cel mai curat și transparent aur, care este sprijinit de doisprezece picioare din diferite pietre pretioase. În jurul mesei sunt tot atâtea scaune din aur curat cum sunt și musafiri în acea încăpere. Podeaua sălii este așa de albă ca zapada nouă; și tavanul sălii, pe care strălucesc cele mai frumoase stele, este de culoarea albăstru deschis. Numărul geamurilor din această sală este de 24 și fiecare geam este înalt de 12 picioare și lat de 7 picioare. Prin ele intra o lumină minunată în sală și prin fiecare geam se văd regiuni de o frumusețe nedescrisă. Pe masă sunt șapte pâini lângă un pahar enorm plin cu cel mai gustos vin.

Toți cei care au intrat sunt surprinși de aceste minunății, care i-au întâmpinat așa de neașteptat. Grupul, care îl are pe bibiliotecar ca conducător, s-a aplecat cu tot cu el până la pământ de atâta respect. Cei treizeci, care nu cu mult timp înainte au întrebat de frumusețile cerului, deschid acum gura și ochii și nu găsesc cuvinte, cum pot descrie îndeajuns aceste frumuseți.

Numai episcopul Martin rămâne la fel și vorbește arătând spre Mine: „Dragi frați, ce vă mirați așa de mult de bogățiile acestei săli? Vedeți, mie îmi este totuna; căci dacă nu ar fi Domnul și Tatăl nostru în această sală, atunci nu aș da pentru această sală nici măcar o portocală mucegăită. Numai El este tot; tot restul nu este însă nimic fără El!

Dacă El se află cu mine în cea mai urâtă cocioabă de paie, aș fi nemărginit de fericit decât singur într-o asemenea sală prețioasă. De aceea nu mă atrage bogăția acestei săli, ci numai El, Tatăl nostru, Domn și Dumnezeu! El singur merită cea mai înaltă atenție, dragoste, admirație și tot respectul nosru! Căci toată bogăția aceasta enormă este doar fapta Lui, un suflu a gurii Sale! Faceți ce vreți fiecare din voi - eu gândesc și fac de aceea așa!”

Vorbesc Eu: „Martin, îți faci bine treaba și acum ești un Pavel adevărat. Dar ai grijă, să nu devi iar slab și să spui: “dacă ar veni Domnul imediat la mine!” Dar de aceea tot nu te voi părăsi! - Dar acum puneți-vă toți la masă și mâncați și beți! Deja așteaptă lucruri mărețe mâinile noastre. Așa să fie!”

Toți fac după spusele Mele și Eu frâng pâinea și o împart lor. Și toți mânâncă cu dragoste mare și sentimente de mulțumire în inima această pâine adevărată a vieții veșnice și beau după aceea toți vinul recunoașterii din un singur pahar și sunt toți în acest timp binedispuși. Căci după savurarea vinului se instalează în ei o stare adâncă și cerească, că toți nu pot să se ajute de atâta bucurie și de atâta dragoste nu găsesc cuvinte, pentru a-Mi spune, cât de fericiți se simt ei.

Eu îi binecuvântez pe toți și îi aleg să fie slujitorii Mei și adevărați ucenici pentru împărăția Mea veșnică.

După ce s-au terminat toate acestea, se ridică episcopul Martin și vorbește: „Domnul meu, eu am observat ceva, adică faptul, să mă despart și eu de Tine pentru a rezolva câteva lucrari importante. Fă Tu, ce vrei, dar eu nu mă voi despărți de Tine! Doamne, unde nu ești cu mine, nu mai este nimic din mine! Eu nu mă mai duc în veci de lângă Tine; căci îmi ești peste poate de drag! Deci eu rămân la Tine!”

Vorbesc Eu: „Nu așa, dragul Meu frate! Eu îți spun: nici măcar o clipă să fi despărțit de Mine, așa cum nici unul din acest grup și nici unul dintre acei nenumărați, care m-au recunoscut în inimile lor și m-au acceptat acolo! Pe de altă parte este totuși necesar, ca fiecare să meargă evident fără Mine, acolo unde îl trimit, căci altfel i-ar fi bucuria înjumatățită și viața sa fără sens!

De aceea trebuie fiecare să se îndrepte spre lucrul sau pentru a putea face cât mai mult bine. Cu cât este mai muncitor unul, cu atât mai multă mulțumire sufletească primește. Căci mulțumirea sufletească este alcătuită numai din ordinea făcută de Mine în acest cer.

Uită-te pe fereastră! Acolo spre răsărit este o grădină frumoasă - nu departe de această casă a Mea - zărești tu o drăgălașă căsuță, care este pe dinăuntru mult mai mare, decât arată pe dinafară. Du-te acolo și ia-o în proprietatea ta!

Intr-o cameră vei găsi o tablă albă și strălucitoare. Fi atent la acea tablă, când vei ajunge acasă de la o lucrare. Căci de acum înainte vei avea scris pe tablița acea tot timpul voința Mea, după care te vei ghida tot timpul. Vei rezolva totul punctual, ce îți arăta tabla voinței Mele, atunci vei fi așezat în curând peste ceva mai înalt; în contradictoriu numai peste ceva mai mic, depinde de tăria ta ambițioasă.

Dacă nu te vei descurca cu ceva, atunci vino aici și ți se va explica totul. Când mă vei striga în casa ta, atunci voi fi la tine. Acum știi tot ce este important. Mergi de aceea în casuța ta, acolo vei afla mai îndeaproape totul, dar de care va trebui să te ții cu exactitate.

Dar ce ți-am spus ție spun acum tuturor din această societate. Uitați-vă cu toții afară și casa pe care o zăriți este a aceluia care o vede! De aceea mergeți și faceți, cum i-am spus acum fratelui Martin, căci fiecare dintre voi va găsi tot aceeași mobilă în căsuță. Așa să fie!”

Episcopul Martin se zgârie puțin după urechi, dar merge totuși cum i-am spus, căci el crede, că nu Mă va mai avea și nu Mă va mai zări. Ceilalți din această societate, la care li se pare prezența Mea încă prea sfântă, merg mai ușor, pentru a se putea calma de aceste mari emoții a ființei lor.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 38
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 00:28 View PostDownload Post

Capitolul 38
Episcopul Martin în căsuța sa cerească - Prima surpriză - Amenajarea casei

Atunci când episcopul Martin ajunge acuși la căsuță sa și pășește în ea, este el peste măsură de surprins, că Eu îl aștept deja în prag și îl introduc atunci în casa lui: o slujbă care la ceilalți este făcută de îngeri, fiindcă ceilalți din societate au față de Mine încă mult mai multă frică decât dragoste. Dar în privința episcopului Martin este cazul exact invers, din care cauză el nici nu a fost de fapt de accord, de a fi oarecum nevoit să se despartă de Mine.
Însă atunci când el Mă zărește în căsuța sa cu Mine așteptându-l deja acolo în prag, el își pune mânile pe cap de atâta bucurie și apune:

(Episcopul Martin:) “Da, așa, - așa îmi place bineînțeles mult mai mult decât acolo în casa Ta, mai ales în ultimul salon de splendoare! Dragul meu Domn Iisus, dacă Tu ești la mine, atunci îmi este cea mai sărăcăcioasă cocioabă deja cel mai minunat cer pentru veșnicie!

Dar cum ai venit Tu așa de repede încoace, este pentru mine de nepătruns? Aceasta este într-adevăr iarăși o minune de neântrecut! Da, da, Tu dragul meu Domn Iisus, la Tine este totul deja o minune peste toate minunile și eu sunt astfel încă un peste tăcut, care nu înțelege și nu recunoaște nimic! Nu, dar asta este totuși straniu, că Tu ai ajuns aici mai repede decât mine, în timp ce eu Te-am părăsit foarte limpede în sala Ta fastuoasă și mare!”
Vorbesc Eu: “Nu te gândi prea mult la aceasta, îndrăgitul Meu frate Martin. Uite, dacă Eu n-aș fi tot timpul primul și ultimul și dacă n-aș fi totul în toate, ar fi tristă toată veșnicia. Astfel poți tu acum să te îndrepți și să mergi oriunde ai vrea tu, că tu Mă vei găsi deja acolo, unde tu vei merge.

Dar intră acum în această căsuță împreună cu Mine, ca Eu însumi să-ți arat toată amenajarea și să Te învăț s-o folosești cum trebuie. Vino, vino, vino numai acum cu Mine în această casă care este acum a ta. Ea este într-adevăr mică, dar conține totuși mai mult decât toată lumea, chiar mai multe lucruri decât o întreagă regiune solară în sfera sa lumească naturală, de care tu te vei convinge acuși foarte repede. De aceea vino, mergi și pășește cu Mine în această casă a ta! Așa să fie!”

Episcopul Martin Mă urmează imediat și se minunează de dimensiuni, atunci când el în loc să intre într-un presupus cabinet mic pășește într-o sală nespus de mare. Cu atât mai mult cu cât el privește tot mai atent la ea, cu atât mai mult ea se lărgește mai tare și îi oferă totul pentru pacea interioară, tot ce el este în stare să-și imagineze.

În mijlocul acestei săli mari se află pe un postament de aur o placă mare, rotundă și alb- strălucitoare. În spatele ei pe un stativ de bronz se află un glob pământesc desăvârșit și artificial-ceresc, care conține totul de la mic la mare, ceea ce conține adevăratul pământ din centru până la suprafață și peste, bineînțeles și tot ce se întâmplă acolo.

În spatele acestui glob este amplasat în același mod artificial-ceresc tot sistemul planetar a acestei sori pământești și arată exact tot în același fel cel mai mărunt lucru și fiecare specific a fiecărui planete în parte tot așa că și a soarelui.
Pardoseaua a acestei săli este precum cel mai curat safir, pereții înalți ca din smaragd, plafonul ca din azur cu multe stele. Prin ferestrele înalte strălucește o lumină minunată de culoare roșie-violetă în această sală mare, care la jumătatea înălțimii este ornamentată cu o galerie minunată ca de cel mai fin iaspis, în timp ce din sală se află încă doisprezece uși care duc în încăperi alăturate. Însă pereții din smaragd produc încă pe deasupra cele mai frumoase umbre colorate, așa precum episcopul Martin se gândește.

După o perioada de mirare peste măsură de lungă deschide în sfârșit episcopul Martin iarăși gura și spune:” O Doamne, Doamne, Doamne! Da, dar ce fel de scamatorie nouă este și aceasta? Ah, dar asta este totuși cum se spune, peste poate! Nu, nu, nu! Ah, ahahah! Din afară mică ca aproape o căsuța a unei muște - și pe dinăuntru precum o lume întreagă! Da, oare cum se poate înțelege aceasta? Nu, acesta îmi este până acum lucrul cel mai de neânțeles, cum poate fi ceva mai mare pe dinăuntru decât pe dinafară! Să înțeleagă asta cine-o vrea; pentru mine este lucrul astă odată pentru totdeauna prea de neânțeles!”

Vorbesc Eu:” Dragul meu frate Martin, Eu îți spun că tu te vei descurca acuși cu toate astea! Uite, în adevărata lume a spiritelor este totul invers cu desăvârșire față de cum este în lume. Ceea ce este mare în lume, aceea este mic aici; însă ce este mic în lume, aceea este mare aici. Acela care este în lume primul, acela este aici ultimul; însă cine este în lume ultimul, acela este aici primul!

Dar cât de mare este un om în lume? El măsoară 1, 70 înălțime și jumătate de metru lățime. Dar dacă el este un înțelept, spune, ce înălțimi și adâncimi nemărginite se află în inima sa! Eu îți spun că toate veșniciile nu vor fi deajuns, pentru a cuprinde și a aduce la lumina zilei mulțimea minunilor lui!

Tu ai privit desigur adesea pe lume la un grăunte de grâu. Acela bineînțeles că este mic, considerându-l după mărimea lui pe dinafară și totuși el conține în sine atâția grăunți de grâu asemenea lui, că toată veșnicia n-ar ajunge pentru a știi mulțimea lor. Tot așa se află același motiv și aici descoperit în față:

Exteriorul casei seamănă acum în totalitate cu ființa ta exterioară umilă: este - ca și tine - mică. Interiorul casei se aseamană acum cu știinta ta interioară, care cuprinde mai mult decât partea exterioară a ființei tale. De aceea este vizibil mai mare decât pare casa pe dinafară, care seamănă cu ființa ta exterioară. Dar interiorul devine tot mai mare, cu cât te trezești mai mult în înțelepciune din dragoste spre Mine, care este de fapt adevărata creatoare, a ceea ce ți se pare aici așa de minunat.

Dar uite acolo acea tablă albă și strălucitoare; ea arată înțelepciunea ta dobândită prin Mine. Pe această tablă vei zări de fiecare dată singurele Mele voințe, după care va trebui să te ghidezi îndată!

Pe pământ are de fapt fiecare om o asemenea tăbliță a conștiinței într-o cămăruță a inimii sale, pe care tot timpul este scrisă voința Mea spre îndeplinirea imediată a fiecăruia. Dar numai puțin îi acordă atenția și chiar mulți o vopsesc la sfârșit în negru cu păcatele lor, pentru a nu mai putea vedea voința Mea.

Vezi tu acum, cât de identic natural este această decorație în casa ta? Deci nu o vrajitorie, cum ai crezut tu la început.

În spatele tăbliței este o fidelă copie a pământului și în spatele acestuia soarele cu celelalte planete. Dacă nu te vei descurca cu ceva, atunci uită-te pe partea din spate a tăbliței, care arată spre pământ; acolo vei găsi întotdeauna explicația. Vrei să știi și ce să faci în acest timp, atunci uită-te pe partea din față a acestei tăblițe; tot timpul vei găsi acolo voința Mea.

Tu zărești aici și doisprăzece uși care duc din holul mare în încăperi laterale. În aceste încăperi vei găsi însă tot felul de mâncăruri acoperite. Dar savureazale numai atunci, după ce le-am binecuvântat Eu, dacă nu te vor face întru-totul prost și nu vei fi capabil un timp îndelungat, să citești scrisul de pe tăblița voinței Mele. De aceea, dacă ajungi la o asemenea cămară murdară, părăsește-o îndată și vino la Mine, iar Eu voi veni imediat și îți voi arăta mâncărurile și le voi binecuvânta.

Acum știi cum stau aici lucrurile; poartă-te așa și vei crește din ce în ce mai mult în mântuire! Așa să fie!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Hoper
Initiator
Initiator

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 642
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 39
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.7.2018, 00:31 View PostDownload Post

Capitolul 39
Episcopul Martin singur în holul casei sale - Privirea globului pământesc și a celorlalte astre - Plictiseala lui Martin

În aparență îl părăsesc acum pe episcopul Martin și el începe, aflându-se singur, în acest fel să dezbată cu sine lucrurile: „Așa, așa, în sfârșit sunt din nou singur! Intr-adevăr aici este ceresc, frumos, strălucitor, bine hrănit, binecuvântat și bineînțeles cu siguranță mântuit, foarte mântuit. Dar singur, singur singurel sunt totuși! Doar ideeile mele se mișcă pe acești pereți, asemănător picturilor, oglinzi care sunt făcute pe pământ, care merg în sus și în jos și dintr-o parte în cealaltă.În afară de aceasta nu există nici măcar o muscă care vrea să-mi zumzaie ceva.

Vrea sa merg la globul acela pământesc minunat pentru a mă preocupa cu el. Intr-adevăr, o neprețuită operă de artă! Aici, uite, exact aceasta este localitatea unde am fost eu episcop; acolo biserica și acolo reședința mea! Și iată, acolo este și cimitirul, acolo mormântul meu și ce monument extraordinar! Dar totuși sunt nebuni mari acești oameni, la mortăciune îi fac monument și spiritul îl uită cu totul!Dacă aș putea să nimicesc acel monument cu un trăznet sănătos, atunci mi-ar fi mult mai ușor în jurul inimii. Dar numai Domnul face ce este drept!

De aceea întoarce-te drag glob! Mă voi uita cum arată în Australia! Ah, aici este deja, țara sălbaticiei! Oh mii, mii, acolo arată foarte rău, foarte strâmb: nimic altceva decât întuneric deplin, sclavie, urmărire și uciderea oamenilor trupească și spirituală! Protejază Domnul meu, globul, pe această cale vom avea puțin de-a face reciproc! Ar trebui să fiu un mare măgar, să mă enervez până la disperare de înfățișarea ta, mai ales aici în împărăția păcii! Nu, acum aș exploda de nervi, cum oamenii pământești mai puternici își chinuie și își omor frații pentru distracție! Du-te de aici mașină urâtă a reprezentanței pământești groaznice, noi doi nu ne vom vedea prea des! Uite, aici este tot sistemul nostru planetar cu soarele! Il voi studia pe primul care îmi pică la ochi! Aceasta este venus! Cum arati de fapt, tu draga mea venus, care m-ai bucurat pe pământ în minunata ta lumină ca stea în noapte sau de dimineaăa? Lasă-mă să te privesc de aproape! Ah, hmm, mi-am imaginat acest lucru puțin mai altfel! Este tot un pământ, aproape ca cel pe care l-am locuit, - numai că nu sunt mari așa de mari și unite, dar în schimb destul de multe și munți înalti pentru această planetă!

Dar cum arată cu vegetația și cu toate ființele care o locuiesc? Eu rog pentru o mărire a acestei planete sau pentru un microscop spiritual, dacă nu, nu voi descoperi în această miniatură a acestei planete mai mult decât am văzut până acum! Doar este această planetă nu cu mult mai mare decât un ou de gaină pe pământ - ce se poate vedea? Intr-adevăr la aceste dimensiuni trebuie să fie foarte mici ființele!

Dar trebuie să mă uit pe tăblița albă, poate că este deja ceva scris? Vezi, pe această parte nu văd nimic! Aceasta este bine, căci trebuie să recunosc deschis, că am un respect imens față de această tablă. Trebuie s-o văd și din față, poate este ceva scris? Ah, deocamdată este bine; nu este încă nimic scrisă pe ea! De aceea înapoi la sistemul planetar! Aici este iar venus, dar cu nici un centimetru mai mare. Deci nu mai am ce face cu tine, tu cea mai frumoasă stea, dacă nu vrei să te mărești! Te împing de aceea mai departe!

Ah, aici este micul mercur, o planetuță fotogenică de mărimea unei nuci! Pare că nu are nici o mare, dar în schimb cu atât mai mult munți - dacă se pot denumi denivelările acelea de un jumătate de vârf de ac cu titlu de onoare “munți” ! Dragul meu mercur și noi am terminat unul cu altul; acum mai departe de la tine!

Ce fel de planetă caraghios este și acesta? Acesta doar n-o să fie pământul pentru a doua oară? Nu, nu, nu este el acesta! O, deja te-am indentificat, tu erou înfocat; dar tu ești Marte! Oricum, eu mi-am făcut pe pământ o altă închipuire despre tine! Eu m-am gândit întotdeauna că tu ești un protector foarte neliniștit și vijelios. Dar precum eu recunosc din suprafața ta foarte netedă și cu munți puțini, astfel tu arăți a fi exact contrariul a aceea ce eu am crezut despre tine. Ceva mai amănunțit nu pot sa recunosc nici pe tine, de aceea du-te și tu mai departe!

Aici zăresc eu șapte biluțe mici care sunt - cu siguranță și ele planete? Mai departe cu voi, voi oricum nu aveți nimic pentru mine!

Acum se învârte deja în fața chipului meu și marele mogul al planetelor Jupiter! Adevărat, o bucată frumoasă! Încă și patru sateliți naturali în jurul său, asta pune capăt la toate! - Oare cum arată suprafața ta? O maica soarelui, dar acolo este îngrozitor de multă apă! Doar în jurul ecuatorului sunt insule semnificative, altundeva doar apă pură! Sunt și munți pe ici pe colo; dar ei nu sunt tocmai înalți! Însă cum stau lucrurile, când este vorba despre vegetație și despre ființe în viață? Această planetă este, ce-i drept, de câteva ori mai mare decât cele precedente, dar o vegetație nu pot nici aici să recunosc! Eu bineînțeles că am observat, că suprafețele arată oarecum dure; dar ce este aceasta, - pentru așa ceva este nevoie de cu totul alți ochi.

Acolo îl văd și pe Saturn, pe Uran și pe încă o altă planetă foarte mare, care se află tare în spatele imaginii cu - da, da, exact, cu zece luni, printre care trei semnificativ de mari și pe lângă ele unele mai mici! Astea doar n-or fi luni ale altor luni? - Acum zăresc în spatele imaginii și o grămadă de comete!

Este într-adevăr frumos, ba chiar o frumusețe aleasă. Dar dacă pe această planetă bun nu se poate vedea nimic altceva decât cel mult oceana și munți mai înalți, atunci ele dau pentru toată veșnicia puțină satisfacție. Eu sunt acum deja gata; în această măsură de măsurat vom avea în viitor numai foarte puțin de-a face unul cu celalat!

Acolo în mijloc este probabil soarele! Bineînțeles, o bucată foarte mare și informă. Dar la ce folos, dacă măsura ei de măsurat este față de adevărata sa scară geografica exact așa că un grăunte de nisip față de pământul întreg, unde atunci nici nu se poate recunoaște nimc! Deci și tu, dragă soare, nu ești important pentru mine; de aceea rămâi și tu cu bine și sănătos!

Acum aș fi gata cu observarea acestor rarități cerești și ieșite din comun de artistice, care acum împodobesc sala aceasta a mea. Dar ce-i de făcut acum? Pe tablă nu stă scris nimic; nici de la planete nu se poate citi nimic altceva. Pe globul pământesc curat aș vrea să-l știu mai bine afară decât înăuntru. Deci urmează întrebarea: Ce este de făcut acum? Să merg dincolo la Domnul? Să merg așa de repede la El, n-ar fi un lucru înțelept!

Hm, hm, hm - asta este destul de dezamăgitor, dacă trebuie să mă plictisesc puțin, ca spirit sfânt, așa de aproape de Domnul tuturor măririlor! Are cu siguranță și partea sa bună; dar plictiseala rămâne plictiseală, indiferent dacă în cer sau pe pământ.

Pe pământ te mângâi la sfârșit cu moartea dragă, când, așa cum se zice, toate lanțurile se rup, care face un sfârșit fiecărui cântec - îndiferent dacă are un conținut voios sau trist - cel puțin așa stau lucrurile în privința pământului. Dar aici unde bineînțeles - Domnului să-i fie veșnica mulțumire pentru aceasta - nu mai urmează după viață moartea, totul primește imediat un caracter veșnic. Și poți ajunge atunci foarte ușor în ispita de a crede că o asemenea stare va dura veșnic. Acest fapt face ca fiecare stare foarte monotonă să fie atunci cel puțin de o mie de ori mai plictisitoare decât pe pământ, unde fiecare lucru are un sfârșit.

Deci, ce să fac? Pe tablă oare nu este încă scris nimic? Nu, încă nimic! Nu-i va fi Domnului prea necesar ca să se ocupe de mine, altfel ar fi trebuit ca eu să primesc deja ceva de lucru!

Hm, hmmmm! Sunt deja foarte plictisit aici în cer! Trebuie oare ca eu să mă aflu aici în acest muzeu artistic ceresc astfel pentru veșnicie? O maica soarelui, asta va fi o plictiseală frumoasă și de necomparat!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 4 of 21  [ 205 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4, 5 ... 19, 20, 21  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !