EPISCOPUL MARTIN - Evaluarea unui suflet din lumea cealalta (Jakob Lorber)

[Hoper]

Capitolul 70
A doua scenă a încercării iezuiţilor şi explicarea ei de către Borem

Episcopul Martin se uită acum iarăşi acolo şi remarcă, că se apropie de iezuiţi noştri o caravană cu pelerini, care duc cu ei multe bogăţii şi avuţii.

Părinţii o văd şi atunci când caravana ajunge îm apropierea lor, ea este oprită de ei şi întrebată, încotro se îndreaptă şi ce duce cu ea.

Caravana spune:” Noi venim din lume, am jefuit acolo mai multe mănăstiri şi anume pe acei iezuiţi bogaţi, pentru că ei înşişi sunt cei mai mari bandiţi şi hoţi de pe lume.

Pentru că a lua omenirii prin vorbe false, evlavioşenii, faţărnicii şi prin tot felul de iluzii despre iad şi osândă avuţia lor adunată adesea cu greu şi a şi-o însuşi adesea chiar şi cu tot felul de constrângeri, este mai rău decât a fura şi a jefui în public. Impotriva jefuitorilor şi hoţilor are fiecare dreptul său de apărare şi de legitimă apărare, dar împotriva unor asemenea hoţii şi jafuri iezuiţice şi a altora călugăreşti se pot proteja doar foarte puţini.

Şi astfel este avuţia lor una foarte nelegitimă. De aceea este drept din punct de vedere moral, că am jefuit mănăstirile acestea menţionate mai înainte. Acum ducem această pradă în faţa tronului lui Dumnezeu şi vrem să strigăm atâta timp după răzbunare, până ce Domnul şi Dumnezeu ne va auzi şi va nimici de la rădăcină acest soi cel mai rău şi cel mai înşelător!”

Atunci când părinţii iezuiţi aud aşa ceva, ei se aprind de-a dreptul de mânie şi furie.

Episcopul Martin, care a auzit şi el toate acestea, îi spune lui Borem:” Frate, acum stau lucrurile într-adevăr rău pentru iezuiţii noştri - cel puţin pentru cei treizeci care au fost deja de faţă şi la prima manevră! Eu îi văd acum bine şi pe ceilalţi, care aparţin acestui colegiu, dar aceştia nu se află împreună cu cei treizeci, ci constituie o grămadă aparte, care arată mult mai luminoasă decât aceşti treizeci.”

Spune Borem:” Aceşti ceilalţi sunt aproape salvaţi, dar aceşti treizeci sunt încă în pericol. Fii numai atent acum, ce se va întâmpla acolo!”

Episcopul Martin este acum atent cu cugetul şi vorbeşte după un timp:” Dar, dar, dar! Frate, te rog pentru Dumnezeu, acolo doar trebuie să intervenim! Ah, aceştia sunt într-adevăr slujitori de-ai lui sata - - - diavolului! Nu, aşa ceva nu mi-aş fi închipuit niciodată despre această tagmă călugărească!

Ascultă-mă, dacă n-ai auzit sentinţa îngrozitoare a iezuiţilor: Atunci când caravana a terminat cu răspunsul şi explicaţia ei, părinţii s-au aprins de furie şi au strigat ca dintr-un singur cuget:

„O voi neleguiţi omorâtori de Dumnezeu, care aţi furat aşa de neleguit sfinţenia lui Dumnezeu! Voi aţi căzut chiar acum singuri în mâinile răzbunării drepte! Aceşti iezuiţi pe care i-aţi jefuit atât de oribil şi împotriva cărora vreţi sa aduceţi acum răzbunarea lui Dumnezeu, suntem noi! Dumnezeu ne-a pus cu siguranţă de aceea în acest loc, ca noi să vă dăm imediat în mâinile celui mai adânc şi îngrozitor iad pentru neleguirea voastră nespusă de mare! În jos cu voi, voi draci rai, la cei mai rai draci!

Vino la suprafaţă, lucifer, tu satan, sus, tu leviatan: Luaţi-i pe aceşti răufăcători cei mai neleguiţi, răi, eretici, astfel şi blestemaţi, vrednici de osândă şi mult prea draconici în primirea veşnic cel mai chinuitoare şi aruncaţi-i acolo, unde iadul este cel mai fierbinte!”

Fratele meu, asta cu siguranţă că nu s-a mai întâmplat! Aceşti indivizi au intenţii într-adevăr bune cu săraca ,caravana! Eu sunt de părere, frate, că asemenea cugete nu se vor mai îndrepta veşnic niciodată?

Ah, ah, ah, uită-te acum acolo, acolo vin într-adevăr trei înfăţişări groaznice din adânc! Foc iasă din gurile lor îngrozitoare, pe care le deschid atât de mult, că ar putea înghite case întregi!

Caravana intră în cea mai mare frică la aparaţia acestora, îşi pun bogăţiile lor în faţa iezuiţilor şi imploră să fie iertaţi şi să se aibă milă cu ei.

Dar iezuiţii îi împing înapoi fără milă şi urlă tot mai mult, umpluţi de furie şi mânie:” „În jos cu voi, aici nu mai este milă şi veşnic nu mai este iertare! Chinul cel mai îngrozitor şi veşnic în căinţa veşnic zadarnică şi arzătoare să fie destinul şi răsplata pentru fapta voastră! Prindeţi-i, voi trei cei mai mari şi răi diavoli şi răsplătiţi-le lor veşnic, pentru ce ei ne-au făcut vremelnic!”

Caravana implora acum şi mai mult, dar degeaba. Cei trei draci se apropie de caravană. Aceea striga acum şi mai îngrozită pentru a i se acorda milă, dar în zadar. Cu mare plăcere privesc iezuţii la acei nemărginit de înfricoşaţi. Ah, aceştia sunt într-adevăr nişte ticaloşi blestemaţi, aceştia sunt chiar draci ai dracilor!

Cei trei draci adevăraţi nu se grăbesc şi se uită încă foarte gânditori la dorinţa îngrozitoare a iezuiţilor. Dar aceşti ticăloşi mojici vor să-i ştie pe aceşti săraci degrabă şi fără nici o milostivire şi scuză în iad.

Acolo uite, acum vorbesc cei trei draci adevăraţi şi afirmă ca hotărârea iezuiţilor este prea dură şi chiar nedreaptă pentru aceşti numai mici păcătoşi!

Dar iezuiţii spun tare: „Hotărârea noastră este hotărârea lui Dumnezeu şi astfel ea este dreaptă! De aceea duceţi-i de aici în jos spre chinuri!”

Dar dracii urlă înapoi: „Voi doriţi prea multe! Aşa nu a decis Dumnezeu niciodată! Bine, noi facem cum vreţi voi, dar ascultaţi: pe socoteala voastră, deoarece dorinţa voastră nu vine de la Dumnezeu!”

O frate, un urlet groaznic se ridică acum din rândurile caravanei şi dispare acum cu dracii. Şi jesuiţii se bucură cu chipurile senine! Frate ce spui tu despre aceasta? Sunt aceştia draci, sau nu?”

Spune Borem: “Nu-ţi face griji de nimic. Iată, aceasta este totul - cum am menţionat şi mai devreme - o pură apariţie, care pare reală prin Domnul, de aceea această aparenţă reiese din corpurile acestori preoţi.

Căci spălarea răului nu constă rar în faptul, că aceste trupuri sunt scoase afară din fiinţele lor; dar totul este totuşi gălăgie decât o oarecare realitate.

De aceea nu trebuie să-ţi faci griji de ceea ce ai văzut acum. Tot ce vezi tu că s-a întâmplat acum, provine doar din dragostea cea mai adâncă şi din cea mai înaltă înţelepciune a Domnului şi are mare asemănare cu apariţia diferitelor boli a omului pe pământ.

Bolile sunt un rău al corpului, dar pentru aceasta o bunăstare a sufletului şi nu rar şi a corpului în sine, deoarece prin boală se elimină o stofă rea prin violenţa din carne.

Deci sunt şi aceste apariţii doar boli ale sufletului care au fost aduse aici şi care trebuie scoase afară, adică prin medicina spirituală cum cea corporală prin specific corporal. Altfel nu s-ar mai însănătoşii niciodată sufletul şi duhul nu ar mai ieşii din el.

Sau nu este culcat la un om pe lume sufletul care este bolnăvicios şi nu are chef pentru nici o activitate, atâta timp cât este corpul bolnav? Dar dacă este corpul sănătos, atunci este şi sufletul plin de bunăstare şi chef.

Vezi frate, tot aşa este şi aici: toţi au suflete cât se poate de bolnave. Această boală se reface şi este scoasă afară prin puterea cuvântului Domnului, care este singura şi cea mai puternică medicină. După ce a terminat o operaţie cu bine, numai atunci este rândul nostru să-i întărim cu dragostea Domnului.

Deci drag frate, acum vei înţelege mai bine aceste apariţii şi în viitor nu te vei mai speria, dacă vei zări ceva mai rău decât ai văzut până acum. Căci la fiecare boală ultima stofă, care este scoasă afară prin tratament este cel mai rău, deoarece este motivul principal al acestei boli. Aşa şi aici este scos ultimul rău principal din suflet.

De aceea nu mai trebuie să te sperii aşa de tare, dacă vei vedea acest rău ieşind afară. Uite-te iar acolo; imediat va începe actul trei, care va fi probabil şi ultimul pentru cei treizeci de iesuiţi!”

[Hoper]

Capitolul 71
Schimbarea şi întoarecerea a unuia dintre iezuiţi
Răzbunarea celorlalte 29 de spirite iezuite

Episcopul Martin se uită iar în ceafa iezuitului care stă în faţa lui şi vede, cum cei trezeci încep să-şi aruce reciproc tresătruri îngândurate şi unul din ei face remarca următoare:

(Un iezuit:) “Fraţi, victoria ne-a reuşit într-adevăr. Dar dacă mă uit mai profund la acest lucru, mi se pare, că totuşi am procedat fără drept şi neândreptăţiţi cu caravana care acum se arde în iad. Cu toate că au greşit mult, nu avem nici un drept după Evangelia noastră, să-i judecăm şi să-i blestemăm.

La aceasta mai se adăugă şi învăţătura care mi-a venit în minte, care ne-a dat-o mesagerul cerului, înainte de a ajunge în acestă stare liberă a existenţei noastre. După învăţăturile lui înţelepte, trebuie să întâmpinăm toate lacamiile doar cu dragoste, blândeţe şi umilinţă. Dar aici nu a avut de lucru nici una dintre aceste trei, ci cum au arătat cele mai joase fiinţe, acei trei draci groaznici pur şi simplu ne-au întrecut în blândeţe şi dreptate şi au dovedit prin aceasta, că noi suntem mult mai răi decât ei!

Fraţi, cum vi se pare acest lucru? Eu recunosc, mie începe să mi se pară foarte ciudată! De altfel mi se pare aici în lumea spiritelor totul de neprins. Această facere după voie, pentru care nu avem nici o poruncă de la mesagerul Domnului, mi se pare contra oricărei ordini a lucrurilor din aceasta lume cât se poate de misterioasă. Mie mi se pare de parcă mi-ar şopti cineva în secret: „Această faptă groaznică o veţi regreta pe veci!” - Of, of dacă nu aş fi fost prezent la această întâmplare!”

La această remarcă bună rămân miraţi cei douăzeci şi nouă. Dar după un timp spun toţi ca dintr-o gură: “Da, în fond ai dreptate. Dar gândeşte-te singur, dacă putem fi altfel decât suntem! Noi suntem aşa şi nu putem acţiona altfel, decât cum suntem obligaţi s-o facem - şi cu aceasta punct! Cine a pus furia în noi, acela trebuie să nu spună nimic şi tot aşa cu celelalte tresături, cu care este aşa de mult îmbogăţit sufletul nostru.

Cine ia dat şarpelui cu clopoţei otrava ucigătoare, acelui ia convenit cu siguranţă, deoarece altfel nu l-ar fi dotat aşa de bine pe acel vierme! Aşa a trebuit să devenim şi noi iezuiţii în slujba noastră, cum să facem cale liberă furiei şi răzbunării şi să împlinim cea mai mare răutate cu conştiinţa împăcată spre marea onoare a Domnului. Noi suntem numai perfecţi, pentru ceea ce am fost chemaţi! Da ce vrei tu, da ce vrea Dumnezeu mai mult de la noi?”

Vorbeşte acel iezuit singur: “Da, aveţi dreptate! Noi suntem prin urmare cei mai mari draci şi suntem perfecţi în aceasta. Ce vreţi voi mai mult? În consecinţă, nu ne aşteaptă pe toţi cerul, ci cel mai curat iad. Ce vreţi voi mai mult? Deci să continuăm cu răutatea noastră, pentru a ajunge cât mai repede blestemaţi pe vecie! Eu vă doresc poftă bună! Eu nu voi mai ţine de acum înainte cu voi. Eu nu vreau să am onoarea mare, să mă aflu în următoarea clipă cu voi într-un curent fierbinte de smoală. Intr-adevăr, pentru această onoare înaltă nu vă voi invidia deloc pe veci!”

Vorbesc ceilalţi douăzeci şi nouă ca dintr-o gură: “Ce, vrei să devii necredincios slujbei tale! Cel ce a înfiinţat această sluijbă, pe Ignatius vrei să-l părăseşti şi învăţăturii lui sfinte vrei să-i devi necredincios? Ce îţi trece prin cap? Gîndeşte că te mai aşteaptă ziua judecăţii; cum o vei trece? Dacă faci aceasta, atunci să-ţi meargă de mii de ori mai rău decât caravana de mai devreme!”

Vorbeşte iarăşi celălalt iezuit: “Numai curaj! Eu rămân - Dumnezeu să mă întărească - devotat cuvintelor mele. Dar voi puteţi face ce doriţi! Pentru ziua judecăţii nu îmi voi lăsa să crească peri albi, dar pentru primirea sigură a blestemului veşnic în compania voastră, da! Ignatius încoace, Ignatius încolo, eu voi urma de acum înainte cuvintele mesagerului lui Dumnezeu. Ignatius împreună cu voi toţi poate să mă - aproape că mi-a scăpat ceva! - împreună cu toată comunitatea voastră!

Cum văd eu acum, îi este Domnului mai drag un cur de turc decât vai-samarul de colegiu al nostru împreună cu cel ce a înfiinţat-o! Aţi înţeles? ! Toţi luteranii, calviniştii şi cei cu credinţă veche sunt îngeri, în timp ce noi cu toate regulile noastre suntem draci în formă optimă.

Faceţi cu mine ce vreţi, eu nu am să mă mai răzbun! Mie îmi pare nespus de rău, că m-am legat de acea săracă chineză; şi pentru aceasta am fost, Doamne ajută, împreună cu voi pedepsit! Dar, pentru a doua prezenţă cu blestemarea veşnică a acelei sărace caravane, mă arde deja acum ca iadul. Ce va fi din mine dacă voi rămâne mai mult camaradul vostru? De aceea la revedere, eu va părăsesc!”

Când acel iezuit pronunţă aceste cuvinte, încep deodată toţi să-l blesteme, îl înconjoară, îl taie şi îşi împart pielea lui între ei. Iar pe cel fără piele îl aruncă afar din turma lor şi aruncă cu pietre după el şi cheamă toţi dracii să vină să-l ia.

Dracii vin într-adevăr, dar nu îl iau pe cel scalpat, ci numai pe aceia care i-a chemat. Aceştia însă se împotrivesc cu toate puterile şi strigă disperaţi după ajutor. Atunci se ridică cel fără piele şi le porunceşte draciilor, să aibă milă cu aceşti nevăzători. Şi iată, dracii îl ascultă şi îi părăsesc pe cei înebuniţi!

Această scenă face impresia asupra lui Martin şi se uită în contiunare curios, ce se va întâmpla mai departe.

[Hoper]

Capitolul 72
O privire spre starea spirituală a femeilor- inimii- lui Iisus - Intruşi în grădina mănăstirii - Atacul femeilor- inimii- lui Iisus răzbunătoare

Borem spune însă:” Prietene şi frate, să-i mulţumim nesfârşitei înţelepciuni a Domnului şi dragostei şi milostivirii Sale negândite, că El a dorit, împotriva aşteptărilor noastre, să se poarte cu această companie atât de blând şi atât de simplu. Pentru că asemenea încercări durează la unii, care sunt adesea într-o stare mai bună, chiar mulţi ani pământeşti, în timp ce toată încercarea aceasta cu această companie a durat doar trei zile, după socoteala pământească. Bineînţeles, sentimentul acestor încercaţi este desigur încărcat cu câteva decenii. Acest lucru singur, ce semnificaţie are el pentru realitatea sau pentru o asemenea formare a simţului cu care încercatul este împovărat cu o durată adesea de mii, ba chiar milioane de ani?

Mai simplu spus, eu îţi spun că Domnul a fost cu aceşti iezuiţi cât se poate de milostiv! Ei au trecut acum peste ce a fost mai rău. Ei au ajuns într-adevăr până la marginea prapastiei şi au fost nesfârşit mai aproape de iad decât de cer, care totuşi se află încă foarte departe de ei. Dar ei sunt acum salvaţi şi intră acum în recuperare. Şi astfel s-a câştigat deja nesfârşit de mult, pentru care i se cuvine numai Domnului singur cinstea pe veci. Pentru că ce nu-i mai este posibil celui mai înalt înger, aceea îi este Domnului foarte bine posibil!

Tu doreşti să vezi mai multe scene din această a treia acţiune, din care cauză tu te uiţi încă atât de atent la ceafa lor. Dar eu îţi spun că nu vei mai vedea nimic acolo. Pentru că această companie se cufundă acum în sine însăşi şi merge atunci la fraţii lor mai buni şi aşteaptă atunci despărţirea de această împrejurime materială, care se va întâmpla imediat atunci, când vom privi cum stau încă lucrurile cu femeile- inimii- lui Iisus.

Dar pentru ca ei să nu aştepte prea mult, să ne ducem imediat la acele femei menţionate şi să le studiem tot în acea formă, cum i-am studiat pe acei trezeci de iezuiţi. Uite, am ajuns deja! Tu poţi să-ţi alegi una pe care o vrei tu; peste tot vei vedea acelaşi lucru!”

Episcopul Martin:” Bine, dacă aşa stau lucrurile, atunci cea mai de-a aproape este destul de bună pentru aşa ceva; deci numai să privesc în ceafa ei! Exact, exact ca la acei treizeci! Acum le văd chiar pe toate, cum sunt ele aici adunate împreună ca la nouăzeci de femei: într-o grădină care este împrejmuită cu un zid puternic, la a cărui colţ din nord este amplasată o clădire de mănăstire arătând foarte întunecată.

Ele par că schimbă cu hărnicie cuvinte între ele. Dar încă nu pot să înţeleg nimic din ceea ce ele vorbesc de fapt unele cu altele. Acum remarc faptul că ele devin din când în când mai întunecoase şi altă dată mai luminoase din cauza cunoaşterii, tot aşa ca şi când ar sufla vânturile nori peste vârfurile munţilor înzăpeziţi, în timp ce aceia devin atunci foarte gri sub umbrele norilor şi - atunci când norii fac iarăşi loc razelor soarelui - acestea fac ca vârfurile munţilor să strălucească foarte drăgăstos! Dar care să fie oare provenienţa acestui fenomen în ceea ce priveşte aceste femei- ale inimii- lui Iisus?”

Spune Borem:” Dragă frate, tu ai arătat o imagine destul de bună pentru acest lucru şi poţi să găseşti foarte bine, în această imagine naturală, explicaţia acestui fenomen. Vezi şi aici trec nori de neştiinţă peste vârfurile cunoştiintelor acestor femei, aceste necunoaşteri fiind aduse de vânturile celor mai diverse patimi lumeşti! Tu ştii însă, că , atunci când, pe lume, vânturile încep să se joace jocul lor cu norii, vremea rea va începe acuşi. Vezi, tot aşa stau lucrurile şi aici în aparenţa spirituală.

Nu remarci faptul că aceste întunecări se repetă şi sunt tot mai lungi în durată? Asta arată deja foarte limpede, ca dansul propriu zis va începe imediat. Atunci când întunecarea nu va mai înceta, va începe imediat acţiunea de început a timpului rău. Fii numai foarte atent la toate; aici vei vedea lucruri şi mai interesante decât acelea pe care le-ai văzut la cei teizeci de iezuiţi!”

Spune episcopul Martin:” Da, exact, tu ai dreptate! Eu observ deja, că ele nu mai vor să se ilumineze, rămân întunecate şi devin încontinuu tot mai întunecate. Şi la celelalte nu mai vrea să se arate acum lumina dragă în puterea ei, ci se preschimba încetul cu încetul înspre gri.

Cu adevărat, un amestec foarte curios de întuneric şi gri se arată acum! Acelea deja foarte întunecat se colorează de jos în sus într-o culoare, care este asemenea fierului într-un roşu slab incandescent. Aceasta pare că îşi are originea ori într-o furie trezită în ele sau chiar în iad. Ascultă, tu cel mai drag frate al meu, acestea sunt premise foarte dezamăgitor de suspecte pentru apariţii rele care urmează!

Acum descopăr eu, că prin uşa mănăstirii intră două fiinţe masculine în grădină. În mijlocul acesteia, se află femeile- inimii- lui Iisus ale noastre, acum deja întunecate dezamăgitor de tare, însă nu par că au remarcat, că aceşti intruşi se află deja foarte aproape în preajma lor.

Aha, aşa, acum dară, acum! Va începe desigur acuşi bântuiala. Femeile noastre au simţit deja, că cineva se află în apropierea lor, care probabil n-ar trebui să se afle acolo. Fiindcă eu văd pumnale incandescente în mâinile lor, pe care le îndreaptă acum în afară, pentru a-i întâmpină pe acei doi nou-veniţi într-un mod tocmai nu prea plin de dragoste.

Acum se ridică stareţa în picioare şi porunceşte printr-un semn cu mâna să se facă linişte. Oare ce se va întâmpla mai departe? Poate că va fi ţinut un discurs plin de cinste? - Da, da, aşa o fi cu siguranţă, fiindcă ea îşi drege deja puternic glasul! Cu adevărat, sunt totuşi foarte curios, ce le va cotcodăci maica stareţă celorlalte femei! Deci, acum numai atenţie, ea vorbeşte:

(Maica stareţă) “Ascultaţi-mă toate, voi domnişoarele mele cinstite şi respectabile! Tagma noastră înaltă, demnă şi sfântă se află în mare pericol! S-au furişat doi bărbaţi obraznici, pe care aş dori să-i numesc mai bine „puşti“, prin mănăstirea noastră sfântă în această grădină a noastră dumnezeiască. Probabil, pentru a face cu noi desfrâu şi glume sau cel puţin, pentru a spiona avuţia noastră sfântă, cum se poate lua ea de la noi cu forţa, în cazul în care noi n-o dăm de bună voie! Dar aceşti puşti vor ispăşi scump tupeul lor!

Ascultaţi-mă, noi suntem în jur de nouăzeci la număr, după cum pot să vă număr aşa în treacăt! Dacă aceşti puşti obraznici se vor apropia de noi şi la strigătul nostru: „Afară cu voi, voi puşti dezonorabili şi uitaţi de Dumnezeu!” nu se vor îndepărta în grabă, ne năpustim toate pe ei în acelaşi timp! Şi fiecare dintre noi să le împungă pumnalul incandescent în piept până la copcă! Deci, după ce vor fi omorâţi, atunci îl vom însărcina pe slujitorul nostru al casei să-i taie în bucăţi aici în grădină şi îi vom arde aici pe un rug blestemat, pentru că acest loc sfânt a lui Dumnezeu să fie iarăşi curăţat!”

Spune episcopul Martin:” Ia uite; aceste dragi femeiuşti ale inimii lui Iisus, ce gânduri sângeros-drăgălaşe au ele! Ah, asta este chiar foarte drăgăstos! O voi canalii fără Dumnezeu! Nu, aceasta n-aş fi aşteptat de la aceste adevărate furii ale iadului! Pai da, dacă introducerea îşi are deja un început atât de cinstit, cum se vor arăta ele atunci la acţiuni de încercare următoare? Priveşte numai acolo: cei doi bărbaţi arata foarte iubitori şi eu aş putea spune despre ei: „Uite aici doi oameni, în a căror suflete nu se găseşte nimic viclean!” Şi aceste canalii rele îi osândesc deja, fără să-i fi văzut cum trebuie şi mai puţin sa fi vorbit cu ei!”

Spune Borem:” Fii numai tăcut, tu doar ştii, cum stau lucrurile în asemenea cazuri! Lasă-le să facă numai! Când va fi timpul să intervenim, vom fi desigur înştiinţaţi de acea tablă. Inainte de aceasta însă, să fim numai observatori liniştiţi a acelora ce se întâmpla aici. Priveşte numai iarăşi mai departe!”

Episcopul Martin priveşte acum foarte atent iarăşi la acea scena din faţa sa şi spune după un timp:” Tu, frate, acum merg iarăşi cei doi bărbaţi la uşa mănăstirii şi au nişte înfăţişări ale feţei, de parcă ei ar vrea să plece iarăşi în fugă din această grădină divină.

Dar femeile remarcă aceasta şi strigă acum cu totul împotriva intenţiei lor de dinainte: „Stop, nici un pas mai departe, voi puşti fără Dumnezeu!”

Cei doi bărbaţi par că nici un dau importanţă la aceasta şi se apropie tot mai mult de uşa de ieşire. Dar aceste femei văd acum, cum cei doi nu vor să ia în seama strigătul lor. Ele devin de aceea cu totul înfocate, se năpustesc cu un strigăt îngrozitor în urma acelor bărbaţi şi le taie calea spre ieşire.

O parte însă îi înconjoară cu pumnalele în mână pe cei doi bărbaţi şi îi întreabă ca dintr-un cuget având şi o înfăţişarea ameninţătoare: „Ce căutaţi voi aici, voi puşti neleguiti? Mărturisiti intenţia voastră rea, planul vostru trădător, ca noi să vă putem atunci chinui cu atât mai rău fără milă şi îndurare! Fiindcă voi aţi necinstit această grădină sfânta a lui Dumnezeu prin intrarea voastră obraznică şi impertinentă şi aţi calcat astfel în picioare duhul lui Dumnezeu! Un asemenea păcat de moarte neleguit poate să fie însă ispăşit numai cu moartea şi numai osânda voastră veşnica poate să creeze mulţumire dreptăţii dumnezeieşti!Vorbiţi de aceea,voi deja dinainte blestemaţi!”

Cei doi bărbaţi vorbesc acum: „Ascultaţi-ne cu răbdare! Noi am fost trimişi la voi de Dumnezeu, pentru a vă elibera de nebunia voastră mare. Dar fiindcă nu vedem nimic altceva în voi decât furie şi dorinţă de răzbunare, voi nu sunteţi încă nici pe departe demne pentru o asemenea mare milostivire şi va trebui să aşteptaţi foarte mult de acum încolo, până când veţi fi demne de această milostivire. Oare n-aţi auzit că, cine judeca şi osândeşte, va fi el însuşi judecat şi osândit? ! Noi însă nu vrem să vă răsplătim fapta voastră, nu vrem să vă facem nici un rău pentru rău. De aceea reflectaţi şi lăsaţi-ne să mergem în pace, căci altfel, vă va fi rău!”

Femeile se năpustesc acum foarte mânioase cu pumnalele lor pe acei doi. Aceştia însă dispar şi femeile se împung între ele în furia lor oarbă.”

[Hoper]

Capitolul 73
Afirmaţiile lui Martin şi impulsurile înţelepte ale lui Borem despre calea veşnicei iubiri - Arzătoarele femei ale- inimi -lui Iisus

Episcopul Martin, văzând această întâmplare, începe să râdă şi spune:” Frate, uite acolo, aceste muieri proaste! Ah, cum se împung ele cu pumalele lor în furia lor oarbă! Pai da, pai da, asta merge bine acum! Cu adevărat, o adevărată scena foarte şarmantă de-a lui Blockberg! Dacă acestea continuă aşa, nu va rămâne prea mult în plus de la ele şi noi nu mai trebuie să intervenim! Şi aşa e bine: cu adevărat, cu aceste rămăşite cerul nu pierde tocmai prea mult!

Tu trebuie totuşi să mă ierti, dragă frate, dacă eu par aici a fi ca unul care se bucura de pagubă, dar, în acest caz, nu mă pot abţine! Fiindcă eu pot să suport pe toate fiinţele mai uşor decât pe nişte femei proaste şi în acelaşi timp, rele. Insuportabile îmi sunt ele mai ales, dacă ele, că acestea de aici, se distrug aproape de tot din furie şi neleguire. Eu nu le doresc nimic rău, ce-i drept, dar aşa puţin de iad nu le-ar strică acestor bestii adevărate. Vreau să zic, nu pentru veşnicie; dar aşa á la gheena romano-catolică -- nu le-ar strica!”

Vorbeşte Borem: “Frate nu te băga prea adânc şi scoate tot strigătul de foc din cer din inima ta! Uită-te doar, ce face Domnul aici, aşa vei cunoaşte singur felul şi calea adevărată şi vei înţelege, cum astfel de fiinţe, cât se poate de întunecate pot fi iar întoarse spre lumină. Dacă ar gândi şi Domnul aşa ca tine, ar există pentru aceste fiinţe amărâte cât se poate de puţine şanse pentru viaţa veşnică! Dar aici observi limpede, cât de bun este Domnul faţă de cei mai buni oameni şi îngeri!

Eu îţi spun, ciudate sunt căile Domnului; numărul lor este infinitul. Şi fiecare cale, pe care merge Domnul cu un om, este o cale nouă şi chiar pentru Cherub o minune neexplorată şi sfântă printre orice întâmplare!

Dacă te vei uita la toate apariţiile din acest punct de vedere, atunci nu vei mai găsi pe veci ceva supărător sau batjocoritor. Tu te vei convinge la sfârşit cât de nemărginit de drăgăstos poate să-şi ducă Domnul drumurile Sale până la capăt; şi cum, de obicei, prin mijloace simple şi neânsemnate ajunge întotdeauna la scop şi - unde ajuta pe unul, acolo ajută în acelaşi timp nenumărate fiinţe!

O frate, tu vei recunoaşte aşa încetul cu încetul cât de măreţ este totul aici în aparenţa aceasta, - da, cât de sfânt vreau să spun este prezentul şi efectul unei căpuşe, aşa cum ai văzut-o des cum se târa pe o frunzuliţă pe jumătate uscată!

De aceea bucură-te aici de totul ce vezi! Căci totul, totul răsare din dragostea sfântă a Tatălui nostru sfânt! Crezi tu, că iadul, cu toate înfricoşările sale de nedescris, este o răzbunare a lui Dumnezeu construită pe furia Lui veşnică? Da de unde! Eu îţi spun, Domnul este şi în iad dragostea pură! Căci dragostea veşnică nu cunoaşte nici furie şi nici răzbunare, ci cum şi ce ea este, aşa sunt şi toate lăcaşurile ei, nemărginite şi veşnice.

Aşa, dragă frate, priveşte de acum încolo această apariţie şi vei primi în scurt timp o altă îmbrăcăminte, adică o îmbrăcăminte a dragostei şi a înţelepciunii din inima Tatălui nostru sfânt! Această îmbrăcăminte nu ţi-o va mai lua veşnic nimeni. Şi într-o astfel de îmbrăcăminte vei vedea toate lucrurile şi apariţiile în lumina lor adevărată şi le vei comenta adevărat din motivul tuturor motivelor.

Dar acum uită-te numai mai departe, ce se va întâmpla în continuare! Dar uită-te la totul cu alţi ochi şi concepţie, aşa vei descoperi motivul adevărat. Căci toate acestea se întâmplă din voia Domnului în mare parte doar pentru tine, pentru a ajunge cât mai repede la adevărata renaştere a spiritului şi la schimbarea cerească a garderobei din sufletul tău! De aceea, încă o dată: gândeşte-te bine la ceea ce ţi-am spus, aşa vei culege claritatea mare care îţi va fi de folos!”

Episcopul Martin se uită iar în ceafa doamnelor - inimii - lui Iisus şi zăreşte, cum ultimele două se bat şi se înjunghie reciproc cu pumnalul şi cum în curând pică amândouă ca moarte la pământ. După o astfel de scenă vorbeşte el:

(Episcopul Martin:) “Doamne ajută, acum s-au lichidat reciproc amândouă! Domnului să-i rămână în fericire! Este într-adevăr mai mult decât minunat, dacă aceste fiinţe vor ajunge la fericire, aşa cum ai spus tu mai devreme? Acum sunt curios din toată inima, ce se va întâmpla acum mai departe cu aceste amazoane! Ele sunt întinse acolo exact aşa de parcă ar fi într-adevăr moarte!

Aha, acum vine altă apariţie! Doamnele încă mai sunt pe jos ţeapăn de moarte. Dar ele încep să aburească şi din fiecare se urcă în sus fum ca din hornul unui brutar. Şi mai observ ici şi colo scântei care se duc în sus ca la un vulcan! Sapprament, sapprament! Acest lucru începe acum să aibă o cu totul alta faţă! Cel mai drag prieten, dacă aceasta nu arată aşa puţin a iad, atunci vreau să mă numesc aşa cum vrei tu să-mi spui!

Ia uite, acum se văd în unele locuri deja flăcări! Aceasta arată deja ca un adevărat Autodafé! Aceşti săraci încep să ardă acum peste tot! Acest lucru devine ciudat; dar încă nu se mişcă nimic peste, pe lângă sau sub aceste doamne, ci numai fumul tare, scânteile şi flăcările.

Flăcările devin tot mai puternice, doamnele moarte arată deja arzătoare! Acum este într-adevăr bine pentru ele că sunt moarte şi prin aceasta nu au nici un fel de simţ. Ah, ah, cât de luminat arde acum aceasta! Intr-adevăr o privelişte diferită şi ciudat: cu toate că flacăra este puternică, nu arde nimic din câte pot observa acum! Spune-mi dragă frate, ce poate însemna această apariţie cât se poate de nemaiîntâlnită?”

Vorbeşte Borem: “Nimic altceva decât ceva bun; căci ce vine de la Domnul, este pur şi simplu bun! Priveşte mai departe, vei observa imediat, câtă dreptate am avut şi cât adevăr am grăit!”

[Hoper]

Capitolul 74
Critica lui Martin despre fiinţa răului - Discursul lui Borem despre ordinea dumnezeiască a vieţii - „Binele” şi „Răul” ca cele două poluri diferite în Dumnezeu şi în creaţia Sa

Spune episcopul Martin: “Da, da, tu ai cu siguranţă dreptate şi vorbeşti sigur întregul adevăr. Dar trebuie să recunoşti că păcătoşii sunt tot aşa că şi noi creaţiile lui Dumnezeu, ba chiar şi diavolul în sine provine de la Dumnezeu! Dar cui îi va conveni de păcătoşi şi de diavol, doar pentru că provin şi au provenit din Dumnezeu? !

Eu vreau să spun mai mult aşa: Dumnezeu a creat prin nenumăratele Sale fiinţe şi fiinţe libere. El le-a transmis ordinea Sa de neclintit şi le-a arătat drumurile, care trebuie să le meargă pentru a ajunge la ordinea Sa. Dar pentru că sunt fiinţe libere, pot întoarce spatele acestei ordini dumnezeieşti şi să facă totul impotriva ei. Dacă ei fac acum aceasta, eu întreb:

Dacă doar binelui dumnezeiesc îi este de gândit răul, atunci aceasta este şi aşa un lucru împotriva ordinii dumnezeieşti recunoscute pentru a numi de fapt răul? ! Dar dacă este şi acesta bun, atunci vreau să ştiu totuşi ce este de fapt răul! ? Căci ceva rău tot trebuie să existe, căci altfel ar fi iadul cel mai gol termen, care a fost gândit vreodată de un spirit omenesc!

Dacă este iadul o realitate adevărată şi aceasta o lucrare impotriva ordinii dumnezeieşti pentru a putea fi numită într-adevăr rea, atunci sunt aceste doamne rele şi prin aceasta pregătite pentru iad ca o boabă de strugure care este coaptă în luna noiembrie!

Păcatul şi păcătoşii ca apostoli ai diavolului sunt în consecinţă răi şi răsplata lor este după cuvintele Domnului, iadul ca recoltare a tot ce este rău. Din apariţia acestor doamne s-a observat, că în ele a fost răul. Ca nişte furii s-au înjunghiat şi acum ele ard! Prietene, are oare iadul şi o altfel de faţă?”

Vorbeşte Borem: “Prietene, tu încă vorbeşti ca un nevăzător omenesc din închisoarea cărnii sale! Bineînţeles este din partea unei fiinţe libere care cunoaşte ordinea dumnezeiască o lucrare contrarie a acesteia un păcat şi prin aceasta şi ceva rău. Dar ştii tu să-mi arăţi liniile între o fiinţă liberă şi lângă ea fiinţa condamnată a una- şi aceiaşi persoană?

Ştii tu, unde începe sufletul din carne şi unde începe în suflet duhul? Ştii tu cu exactitate unde se termină lucrările impuse şi unde îşi au începutul cele libere? Ştii tu, cât de departe se întinde spiritualul şi liberul natural?

Dacă ai pus mustul proaspat în damigeană, acesta a început de îndată să fiarbă. Acesta a făcut bulbuci şi gaze în damigeană şi când ajungi cu nasul la gura acesteia, te aruncă ameţit un miros înţepător în spate. Ştii tu oare ce a fost aceea ce a făcut ca vinul să fermenteze? Vezi, tu nu ştii! Dar după ce a fermentat mustul, a devenit liniştit şi curat şi a fost vin. Ştii tu oare cum a devenit din must un vin adorabil?

Recent după ce a înflorit un smochin sau un alt pom ai văzut imediat fructul. Dacă o gustai, ţi se părea acră şi tare, deci contra ordinii a gustului tău era groaznică şi rea. Dar după ce s-a copt fructul, cum ţi s-a părut atunci? Vezi, atunci a fost ideală pentru stomacul tău, deci cu siguranţă nu a fost rea şi groaznică!

Iarna este pentru simţuri cu siguranţă un păcat; căci nu este în ordinea oamenilor şi a animalelor care sunt şi au sângele cald. Dar dacă nu ar exista, cum ar fi cu bogăţia pământului şi a forţei psihice a omului?

Eu îţi spun, în tot infinitul găseşti întotdeauna doi poli, care în egală măsură aparţin de ordinea lui Dumnezeu, cu toate că sunt diferiţi ca ziua şi noapte sau ca da şi nu. Spune, care dintre acestea este răul? Nu vezi tu, că Domnul coordonează şi conduce totul şi fiecare lucru pe drumul sau? Deci unde ar putea fii un astfel de drum rău!

Vezi, Domnul ştie cât de departe să lărgească cercul libertăţii în jurul unei fiinţe! În acest cerc poate intra orice fiinţa care are o dorinţa liberă şi spre exerciţiul libertăţii poate face ce vrea. Dar mai departe de acest cerc nu poate păşi nici o fiinţă!
Intr-o picătură de apă trăiesc des nenumărate animale şi se mişcă liber în aceasta; dar pot să-şi exercite şi în afară acelei picături, libertatea lor de viaţă?

Tot aşa vor oamenii să îngroape ordinea morală pe pământul lor prin războaie şi prin alte gravităţi. Dar opresc prin această schimbarea de zi şi noapte, sau poate să reţină ploaia şi vântul sau pot seca marea?

Vezi, dacă vrei să vorbeşti de ordinea mare a lui Dumnezeu, atunci trebuie să vezi mai departe de spaţiul îngust al cercului tău!

Ce nu se poate face în picătura, aceasta se face în marea, deoarece nici cea mai otrăvită picatura nu poate să măi otrăvească! Ce nu-şi găseşte o asemănare în cercul pământului, găseşte cu siguranţă în cercul nemăsurat al soarelui. Şi dacă aceasta încă nu ajunge, pentru acela mai există cercuri a sorilor centrale nemăsurate de largi şi de adânci! Dacă nu găseşte un număr un alt număr pentru preluare: este aceasta o urmare, deoarece nu ar mai există numere, în care ar găsi o preluare armonică? Sau într-un anumit fel de sunet în muzică s-ar strecura dintr-un alt fel de sunet un ton, atunci ar fi aceasta un păcat curat şi prin aceasta crezi tu că acel ton ar fi imediat scos din muzica? Vezi tu, Dumnezeu a arătat şi a dat fiecărui om un fel de ordine prin „Să faci!”, dar i-a dat şi toate celelalte. El ştie cel mai bine, cum îl ghidează pe unul sau pe celălalt spre a ajunge la scopul cel mai înalt. De aceea a şi poruncit, să nu fie judecat nimeni, aşa cum nici cel mai mare înger din cer, Mihail, nu a avut voie să-l judece pe satana, atunci când acesta se certă cu el pentru trupul neânsufleţit a lui Moise!

Noi trebuie să vedem numai ce face Domnul şi să ne ghidăm după aceasta, pentru a fi copii înţelepţi şi adevăraţi ai lui Dumnezeu. Dar tot restul de condamnare trebuie să iasă din noi! Căci noi ne putem mişcă liberi numai în cercul nostru. Şi mişcările din celelalte cercuri veşnice a ordinii lui Dumnezeu nu ne interesează cu nimic, ci singur Domnul - de aceea se şi spune, că fiecare să-şi măture în faţa porţii şi nu în faţa vecinului!

Inţelege aceasta bine şi priveşte în continuare scena! Eu sper în faţă lui Dumnezeu Domnul, ca vei începe, să vezi şi să judeci lucrurile într-o cu totul altfel de lumină. Domnul să-ţi de-a în curând vederea şi voinţa dreaptă! Priveşte numai acum, vei vedea o cu totul altfel de scenă!”

[Hoper]

Capitolul 75
Observările următoare ale lui Martin la starea vrednică de iad a femeilor- inimii- lui Iisus -- Explicaţiile corespunzătoare ale lui Borem

Episcopul Martin se uită iarăşi acolo, fiind foarte tăcut pentru un timp; însă după aceea vorbeşte el:” Da, dragă prieten, tu ai dreptate: eu admit acum foarte limpede că ordinea lui Dumnezeu este cu totul altfel, decât eu mi-am închipuit-o adineaori! Da, adevărat este, ce spune marele văzător David şi apostolul Pavel, când grăiesc: „Nepătrunse sunt căile Domnului şi de nepătruns sunt hotărârile Lui!”

Dar, pe lângă acestea, este tot atât de nepătruns şi de inpenetrabil, de ce eu rămân atâta timp prost, în timp ce tu ai devenit oarecum prin puţine mijloace spirituale într-un timp aşa de scurt deja un înger al Domnului înţelept din temelie! Dar să fie acum, aşa cum o vrea să fie, eu simt tare în mine, că Domnul Iisus a devenit acum singura mea dorinţă. Şi acest sentiment mă face foarte bucuros şi fericit! Mai mult însă nu am nevoie pentru întreaga veşnicie. Eu îţi spun, dragă prietene şi frate, fiindcă îl am acum numai pe Domnul, mă interesează toate celelalte puţin sau chiar de loc!

De aceea sunt eu de părere: după ce Domnul face oricum ce este mai bun cu această societate femenină şi masculina şi noi nu putem să adăugam sau sa luăm ceva, aşa că nu este de folos, de a observa aceasta scenă mai departe, în care cel puţin eu văd dezamăgitor de puţine lucruri agreabile şi înălţătoare de spirit. Acum s-au întors aceste doamne desigur iarăşi la viaţă şi fug arzătoare încoace şi încolo în grădina lor, de parcă ar fi cele mai vădite furii sau dracoaice. Dar îmi foloseşte oare o asemenea imagine, dat fiind faptul că eu nu o pot înţelege şi probabil nici nu o voi înţelege niciodată?

Dacă ar fi după mine, atunci eu aş merge cu mult mai multă plăcere afară în acea grădină frumoasă pentru a lucra ceva, decât să mă uit aici mai departe la aceste scene foarte plictisitoare!”

Spune Borem:” Ascultă, frate drag, ceea ce îi este Domnului potrivit, aceea să ne fie şi noua potrivit. Fiindcă uite şi pe noi doi ne călăuzeste Domnul şi ştie cel mai bine de ce ne-a arătat tocmai aceasta cale! De aceea priveşte numai răbdător, ceea ce este de observat aici! În ceea ce priveşte însă explicaţia, fi fără grija; aceasta ţi se va da la timpul potrivit şi anume în cea mai înaltă claritate şi în modul cel mai curat. Ceea ce vezi tu însă, spune-mi imediat după ce vezi tu acel lucru. Eu îţi voi da, ca până acum, explicaţia dorită la acea întâmplare. Deci, fă în numele Domnului, precum eu te-am sfătuit acum!”

Spune episcopul Martin:” Da, da, tu ai dreptate că Domnul ne călăuzeşte şi pe noi înşine pe lângă acestea; atunci bineînţeles că trebuie să respectăm toate lucrurile pe care le vrea Domnul să ni le arate! Şi astfel vreau eu să privesc iarăşi foarte atent la această comedie spirituală. Dar lasă-mă numai să vorbesc în acest timp, aşa cum îmi este pe plac!”

Spune Borem:” Vorbeşte cum vrei tu, mai multe nu pot să-ţi spun! Dar fereşte-te numai de a judeca, deoarece aceasta îi aparţine numai Domnului singur!” -

Episcopul Martin este foarte mulţumit cu aceasta, se uită iarăşi în ceafa femeilor- inimii- lui Iisus şi spune:” Aoleo! Frate, acolo stau de-o dată lucrurile într-adevăr foarte rău şi sălbatic! Aceste doamne sunt acum toate goale şi carnea lor este aprinsă în totalitate ca un minereu topindu-se. Cu cât situaţia devine mai arzătoare, cu atât mai mult ele fug mai tare încoace şi încolo.

Aceste adevărate salamandre nu sunt chiar grase; însă ele mai au totuşi o înfăţişare destul de omenească. Trupul ar mai merge, unele dintre ele nici nu au un sân atât de urât; dar chipurile lor arată îngrozitor de deformate! Eu am văzut pe pământ câteodată numai maimuţe, care aveau chipuri asemănătoare! Ei, ei, ei! Chipurile arată îngrozitor de sălbatic şi mai mult decât respingător de urâte!

O Doamne, o Doamne, uită-te numai o dată la aceea, care se află acum cel mai aproape de noi! O Doamne, chipul ei! Nasul îi atârnă aproape până la burtă. Urechile au o asemănare cu acelea ale unui elefant. Gura se aseamană mai degrabă cu partea din dos a unei vaci decât cu gura unui om; gâtul îi este plin de guşi. Ochii arată asemenea a doua fese ale unui câine şi părul se aseamană cu o adunătură de râme! Ah, maica soarelui, acestea arată foarte urât! Cu adevărat straniu: trupul ei ar fi cu totul în ordine; dar capul, capul! Cu adevărat, eu nu-mi pot închipui ceva mai urât!

Acolo, acolo, vezi tu - vai, aoleo, vine acum o altă femeie în preajma noastră; aceea arată aşa că te-ai putea îngrozi peste toate măsurile din cauza ei! Acela este capul unei adevărate boa constrictor, numai urechile foarte lungi ca de măgar atenuează puţin urâciunea! Aceşti ochi, aceaste continuă mişcare repede a limbii! Din gura, din urechi şi din nări iasă din belşug la fiecare moment al respiraţiei un fum de culoare maronie închisă! Ah, ah, auzi tu, dragă prietene, asta este totuşi mai mult decât prea mult, asta este dezgustător! Trupul, tot aşa ca la celelalte, este şi la aceasta cu totul în ordine! Dacă am elimina din calcul ceea ce arde, am putea-o numai chiar foarte voluptoasă. Dar numai capul, capul, acesta este într-adevăr îngrozitor de urât! Pentru Dumnezeu, ce urâciune este asta însă, fără capăt şi margine!

Hola, hola, acum fug ele iarăşi de-a valma ca nişte găini turbate, de parcă l-ar vedea pe aşa numitul diavol al găinilor! Oare ce însemnătate pot avea asemenea arătări?”

Spune Borem:” Eu îţi spun: nu prea multe însemnătăţi stranii! Că ele arată înfocate, îşi are originea în râvna lor pasională şi adăugată cu mânie pentru cauza tagmei lor. Faptele, pentru a fi ţinută această tagmă în viaţa, se arată prin fuga de-a valma. Că formele trupului acestor doamne arată destul de bine, îşi are originea în simţul lor destul de pur; dar capetele lor arată atât de straniu, pentru acestea este numai marea lor prostie singura purtătoare de vină. Cu timpul când ele se vor recunoaşte mai bine, atunci ele vor şi primi capete mai bune peste trup. Atâta timp încă cât ele rămân fidele nebuniei lor, nu se vor îmbunătăţi prea mult capetele lor. Acum cunoşti tu deocamdată cauza corespunzătoare pentru asemenea arătări. Uită-te acum însă mai departe, fiindcă ceea ce tu ai văzut până acum, a fost numai preludiul, drama propriu zisă de-abia începe!”

Spune episcopul Martin:” Sunt un slujitor foarte ascultător! Pai da, întâmplarea este de urmărit. Dacă de-abia acum începe drama principală propriu zisă, atunci sunt foarte interesat să ştiu, în ce constă şi cum se va manifesta ea!”

[Hoper]

Capitolul 76
Comportamentul nesimţit al femeilor- inimii- lui Iisus faţă de părinţii lor doritori să fie primiţi înăuntru - Intervenţia celor doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb

(Episcopul Martin:) “Văd acum zdrenţele acestea urâte de femei ale inimii lui Iisus (Veşnic să fie cu părere de rău pentru acest nume minunat! ) retrăgându-se toate înapoi în mănăstire şi aceasta o fac foarte grăbite! Oare ce pun ele la cale acolo înăuntru? Dar acolo zăresc eu acum în afară de grădină şi mai mulţi bărbaţi şi femei bătrâne care se află acolo afară; aceştia arată foarte posomorâţi şi osteniţi! Ce vor aceştia totuşi şi cine sunt ei?”

Spune Borem:” Acestea sunt câteva perechi de părinţi ale acestor femei- ale inimii-lui Iisus. Ei căuta ajutor la ele, fiindcă au aflat prin multă căutare şi cerere, că ficele lor fericite s-ar afla aici într-o mănăstire cerească şi s-ar ruga necontenit pentru mântuirea lor.”

Spune episcopul Martin:” No, se va rezolva cumva treaba! Aoleo, aoleo, mie îmi pare rău deja de dinainte pentru aceşti părinţi săraci, cu intenţii bune şi astfel bineînţeles naivi!

Exact, exact, acolo cuprinde deja un om bătrân clanţa uşii şi sună acum pentru a fi lăsat să intre înăuntru; dar nimeni nu vine! El mai sună încă o dată, dar încă nu vine nimeni! El sună mai tare pentru a treia oară şi nici la a treia oară nu vine nimeni!

Acum încep iarăşi aceşti oameni, care arata bătrâni, să roage şi să se roage şi să se jelească, ca totul ar fi acum pierdut pe deplin. Ah, acum încep ei chiar să le slăvească pe aceste Gretele cu rugăciuni spuse cu voce tare! Nu, asta merge totuşi puţin prea departe! Dar, în ciuda acestui fapt, nu se arată încă nici una dintre salamandrele noastre!

Eu aud acum jale tare şi plâns şi spuse: „O voi, voi ficele noastre dragi şi sfinte, uitaţi-vă de pe tronurile voastre cereşti în jos spre noi cu milostivire, noi, săracii voştri părinţi pământeşti! Primiţi-ne pe noi ca pe ultimii oameni în slujbele voastre cele mai josnice! O auziţi-ne, voi fecioarelor sfinte şi mirese ale lui Dumnezeu!”

Prietene, frate, asta-i bună! Nu, aşa proşti totuşi nu i-am crezut pe oameni, adică pe oamenii romano-catolici. Eu însumi doar am fost episcop şi am dat mare importanţă la unele prostii, arătând pline de evlavie, ale oamenilor. Dar aşa ceva totuşi n-aş fi tolerat în dioceza mea! Nu, aceşti săraci oameni sau sufletele, orice ar fi ei aici, îmi par într-adevăr rău din toată inima! Acum sunt foarte curios ce va ieşi din toată treaba aceasta! Încă nu se arată aici nici una din acele slăvite. Eu sunt de părere că aceste Gretele ştiu acum totuşi cum arată ele şi se ruşineaza foarte tare, să se arate aşa părinţilor lor. De aceea ele îi lasă pe aceştia să le roage şi să se roage, aşa de mult până ce ei vor folosi până la epuizare limbile lor şi totuşi va fi totul pe degeaba. Ascultă, ascultă, cum se jelesc şi strigă aceşti săraci!

Oho, oho, dar ce este iarăşi această nouă arătare? Acum începe de-a dreptul să tune şi să fulgere din multele ferestre ale mănăstirii, dar prea tare nu se aude tunetul! Acesta pare a fi un adevărat tunet de casă mănăstiric-teatral; dar fulgere se aseamană destul de mult cu cele adevărate!

Asculta însă acum, mie mi se pare aşa de parcă tunetul s-ar articula în cuvinte! Să fiu al nai -, tunetul vorbeşte acum limpede! Ascultă, ascultă, el vorbeşte: „Inapoi cu voi blestemaţilor de pe acest loc sfânt a lui Dumnezeu, căci altfel va înghite pământul imediat şi ajungeţi în iad, pentru că aţi îndrăznit, să păşiţi pe el cu picioarele voastre foarte păcătoase! Fugiţi pe veci de la faţa noastră sfântă!”

Ah, ah, ah, dar acestea sunt ticăloase de clasa întâia! Pentru că ele sunt deja aproape vrednice de iad şi se ruşinează de părinţii lor de o mie de ori mai buni, ele îi alungă acum pe aceştia printr-o formă atât de oribilă. Şi acei săraci pleacă într-adevăr din acest loc, jelindu-se cumplit.

Ascultă, frate, această drama ia o întorsătură începătoare deja foarte diabolic- respectabilă! Acum sunt cu adevărat foarte curios cum va continua aceasta întimplare!

Săracii părinţi au ajuns acum nu departe de grădină înspre răsărit la un pom care este plin cu fructe. Ei poposesc acolo sub el, având chipurile îndreptate spre mănăstire. Probabil că trebuie să simta o alinare falsă şi sigur o speranţă deşartă faţă de aceasta! Căci altfel ar trebui să le arate totuşi îndeajuns o asemenea demonstraţie înşelătoare şi ordinară, că ei n-au ce aştepta de la ficele lor presupus mântuite - în afară de o demonstraţie mai strasnică!

Eu aş vrea totuşi să văd ce vor face acum doamnele noastre! Fulgere încă mai ies afară prin geamuri; şi un tunet mai aud, dar cât se poate de slab. Bătrânii de sub pom descoperă acum fructele şi unii dintre ei se întind cu mare grijă după ele, le culeg şi le conduc spre gură pentru a le mânca. Ei muşca cu seriozitate din aceste fructe care arată bine şi se pare că sunt şi gustoase, deoarece culeg cu hărnicie mai multe din acele fructe coapte şi le dau şi acelora care nu au curajul, după câte se pare, să-şi culeagă singuri din pom.

Dar acum văd că iese ceva afară dintr-o fereastră a mănăstirii, care pare a fii un portafon. Acum se aşează în partea unde este pomul, sub care s-au adăpostit bătrânii noştri, pentru a se uită la priveliştea cerească a mănăstirii - sau poate şi de altceva. Acum vreau să văd în curând, ce va ieşii din portafon - probabil asemănător ca şi din cutia Pandorei!

Ia, uite-te în acea direcţie! O grămadă de bufniţe zboară acum din acel portafon, direct spre pom, unde săracii bătrâni au făcut o pauză pantru a se odihnii. Bufniţele de noapte roiesc în jurul pomului şi zboară spre bătrânii noştri, care devin la aceasta cât se poate de fricoşi.

Acum ies din acel portafon şi flăcări şi se aud printre ele şi voci, care par să se îndrepte, ca mai devreme bufniţele, spre bătrânii speriaţi. Aceste cuvinte arată ca nişte şerpi de jar şi sunt plini de ameninţări, iar flăcările par a fi purtătorii acestor cuvinte de şerpi.

Ia uite, aceasta este ceva cu totul nou! Că se pot scrie cuvinte prin anumite semne, care se numesc litere, acesta este un lucru de mult cunoscut. Dar că se poate exprima cuvinte şi în astfel de forme hidioase, aceasta nu mi s-a mai întâmplat niciodată!

Vezi, acum se ridică acei bătrâni şi fug cu viteza furtunii, iar bufniţele de noapte îi urmăresc până la un fluviu, pe care l-am descoperit mai înainte.

Dar acolo zăresc acum doi bărbaţi înbrăcaţi în alb; sunt aceiaşi pe care au vrut să-i înjunghie mai înainte aceste doamne drăgăstoase. Aceşti doi bărbaţi le fac cu mâna bătrânilor fugari, pentru a fugii spre ei. Dar bufniţele, când îi obsearvă pe aceşti doi bărbaţi, se întorc repede înapoi şi zboară cât se poate de repede înapoi spre mănăstire şi intră ca fulgeru în acel portafon care mai este fixat pe fereastra deschisă. Şi cuvintele de şerpi împreună cu flăcările se retrag cu viteză înapoi. Cei doi bărbaţi însă îi adună pe acei bătrâni în jurul lor. Cum se pare, fac şi cu ei o mişcare întoarsă spre mănăstire. Na, povestea devine tot mai populată! Eu sunt deja cât se poate de curios, ce va creşte din toate acestea!”

Vorbeşte Borem: “Drag frate, de curiozitate prea mare trebuie să-ţi protejezi inima, pentru că o astfel de curiozitate vizuală ascunde de obicei o ascunsă părere de bine! Fii de aceea aici doar un înţelept privitor spre folosirea spiritului tău; dar curiozitatea las-o deoparte! Căci aici trebuie să fim în mare măsură treji, deoarece se va întâmpla aici ceva foarte diabolic. Priveşte numai, dar fără curiozitate; iar cele privite, povesteşte-mi-le cât se poate de autentic!”

[Hoper]

Capitolul 77
Cântatul din trombon a acelor doi bărbaţi în alb şi prabuşirea mănăstirii - Doamnele-inimii-lui Iisus fiind broaşte uriaşe - Discursul de explicare pentru părinţii înfricoşaţi

Episcopul Martin îşi întoarce privirea înapoi în ceafa doamnei-inimii-lui Iisus şi vorbeşte după un scurt interval de timp: “Da, da, aşa este bine; acei doi bărbaţi în alb merg acum cu tot grupul de bătrâni în direcţia mănăstirii! Cu cât mai aproape ajung, cu atât mai mult fulgeră din ferestrele acelea multe; dar fulgerele nu ajung prea departe. Şi încă se mai poate auzi un tunet închis, dar acesta foarte slab.

Grupul este acum deja foarte aproape de zidul grădinii. Unul dintre acei doi oameni îmbrăcaţi în alb merge de îndată la uşă şi o deschide pe aceasta cu o viteză fulgerătoare. Acum intră în grădină şi prin aceasta în apropierea mănăstirii.

Ajunşi aici se postează acei doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb în faţa grupului de bătrâni. Amândoi trag de sub hainele lor un trombon lung. Amândoi îşi fixează acum aceste două instrumente la gură şi suflă cu putere în acestea. Oh Doamne, acesta este un ton măreţ şi plin de măiestrie!

Dar ce văd acum? Ia uite, ia uite! Zidurile mănăstirii se prăbuşesc exact aşa cum s-au prăbuşit în trecut zidurile Ierihonlui. Şi doamnele noastre se şerpuiesc afară strigând şi blestemând de sub moloz, asemănător ca nişte viermi dintro mlaştină şi au forma unor broaşte uriaşe din Egiptul de pe pământ. Numai capetele seamănă mai mult cu capul a unor şerpi uriaşi, decât cu cel al unor broaşte. Încă mai observ cum în spate au cozi ca de scorpioni. O tu poveste disperată, aceste lucruri lasă loc de gândit!

Bătrânilor li se scoală părul în cap la privirea acestei imagini. Aceste ciudate broaşte încep - în loc să înjure mai departe - să se orăcăiasca cât se poate de groaznic. Dar orăcăitul lor nu are acum nici un sens, după câte se pare şi nici un fel de efect. Căci aceşti doi bărbaţi adună aceste broaşte şi le mână în faţa lor, iar bătrânii îi urmează cât se poate de miraţi. Caravana lor merge spre apus!

În locul unde a fost mănăstirea se poate vedea acum o baltă urâcioasă. Oh Doamne, frate, aceasta pare cât se poate de întunecat! Nu, acum devin eu din ce în ce mai înfricoşat! Foarte ciudată este aici apariţia, că eu văd aceste broaşte care se grăbesc spre apus împreună cu cei ce îi mână la fel de bine, cu toate ca după spaţiul parcurs sunt foarte îndepărtaţi.”

Vorbeşte Borem: “Distantele în spaţiu nu mai înşeală acum vederea spiritului; căci fiecare spirit este mai presus de timp şi spaţiu. Dar diferitele feluri ale progresării sunt adevărate îndepărtări spirituale şi înşeală vederea spiritului sau o orbesc cu totul.

Dacă nu ar fi la această fugă de broaşte şi aceşti doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, nu le-ai mai zări de mult; căci progresarea acestor broaşte este mult prea diferită faţă de a noastră. Dar pentru că acei doi sunt înrudiţi cu progresarea noastră, pot fi oricât de departe în spaţiu, deoarece îi vom vedea tot timpul la fel. Noi putem vedea şi iadul din apropiere. Dar aceasta nu reiese prin telepatie, ci printr-o trimitere minunată a Domnului, care o vei cunoaşte de-abia mai târziu. Acum ştii şi motivul acestei apariţii cât se poate de ciudate, care decât urmările îţi vor clarifica situaţia. Dar acum priveşte în continuarea scena, care este în faţa ta; tu vei învăţa multe din aceasta!” Episcopul Martin îşi forţează iar ochii şi vede broaştele deja în adâncul serii ajungând la malul unei imense mari şi oprindu-se imediat. La acest mal încep să orăcăie groaznic şi să refuze să meargă în apă. Dar cei doi bărbaţi nu le forţează, ci le lasă să decidă.

Vazând episcopul Martin aceasta, vorbeşte: “Să se uite un om la aceste broaşte groaznice! În elementul lor nu vor să meargă, cu toate că par ca făcute pentru aceasta. Aici pare, cum încep eu să-mi dau seama, să fie motivul: în ele trebuie să măi fie ceva mai bun ascuns, ce nu face parte din elementul lor şi aceasta le mai tine probabil pe tărâmul uscat? !”

Vorbeşte Borem: “Poate fii! Dar urmăreşte mai departe; imediat va progresa primul act a acestei scene!”

Episcopul Martin se uită acum foarte atent la scenă şi vorbeşte după un timp: “Ah, ah, ia uită-te odată, aceasta este foarte ciudat! Acum se umflă broaştele la tărâmul mării, ce arată cât se poate de groaznic. Ca cei mai mari elefanţi stau acolo în faţa celor doi bărbaţi şi în faţa grupul de bătrâni ce devine din ce în ce mai fricos. Încă se mai umflă, exact aşa de parcă s-ar umfla cu ceva. O mii, o mii! Acum sunt deja aşa de voluminoase, ca pot fi considerate drept nişte munţi mici! Fac o faţă, de parcă ar vrea să-i atace pe acei doi bărbaţi împreună cu toată hoarda aceia de bătrâni. Dar cei doi bărbaţi nu merg nici un pas înapoi, cu toate că bătrânii ar zbura mai bine decât să fugă de acolo. Dar acum cer cei doi bărbaţi linişte şi unul din ei vorbeşte cu acei bătrâni: “Nu vă temeţi de aceşti umflaţi! Numai pielea păcătoasa este, de care vă îngroziţi; partea interioară este mai slabă decât fiinţa unei căpuşe! Noi am putea să le suflăm cu un suflu, pe acelea pe care le-aţi adorat ca fiind cele fericite. Dar noi nu suntem aşa de nemiloşi, cum au fost ele ca aşa zise mirese ale lui Dumnezeu contra noastră şi a voastră, cu toate că suntem cei mai perfecţi protestanţi şi protestăm la focuri contra tot ce nu are de-a face deloc cu Domnul!

Dar dacă vreţi să înţelegeţi mai bine cine sunt aceste broaşte umflate, aşa aflaţi: Acestea sunt fiicele voastre, care împreună cu prostia voastră şi a unei mari averi au intrat în mănăstirea doamnelor-inimii-lui Iisus şi prin aceasta au blestemat totul! Cum vă plac acum în îmbrăcămintea cerească?”

Bătrânii aruncă mâinile peste cap, îşi smulg părul şi strigă: “Dar pentru voia lui Dumnezeu! Iisus, Maria şi Iosif, fi alături de noi! Cum este posibil aceasta! ? Ele au dus doar aşa o viaţă curată! Ele nu au făcut nimic, decât ceea ce au fost obligate să facă de la părintele de spovedanie şi ceea ce le-a fost scris în regulile stricte! Şi acum trebuie să le întâlnim într-o astfel de stare îngrozitoare! O Iisus, Iisus, Iisus, Maria şi Iosif! Ce s-a întâmplat numai cu ele!”

Vorbeşte iar unul dintre cei doi bărbaţi: “Fiţi liniştiţi şi nu vă speriaţi pentru aceste puţine valori. Noi suntem trimişi de Domnul, pentru a căuta şi a aduce în numele Său sfânt, ce s-a pierdut şi prin aceasta vom repara şi broaştele! Dar pentru ca să fiţi şi voi vindecaţi de orbeţea voastră, trebuie să fiţi prezenţi la această lucrare şi să aveţi răbdare cu tot ce va da peste voi. Dar mai ales treziţi-vă dragostea spre singurul Dumnezeu şi Domnul Iisus Tatăl, aşa vă va deveni mai uşor drumul care va trebui să-l parcurgeţi!”

Acum încep să plângă bătrânii de nenorocul aşa ziselor fericite fiice; dar acestea se înfoaie şi mai tare.”

[Hoper]

Capitolul 78
O istorioară iezuită întunecată: Tatăl înşelat împreună cu fica sa - Iluminarea spirituală a întâmplării

(Episcopul Martin:) “Un tată, arătând foarte bătrân, a uneia din aceste femei -ale inimii- lui Iisus păşeşte acum în faţa acelor doi bărbaţi în alb şi vorbeşte cu o voce de parcă ar plânge: „O voi trimişi puternici ai lui Dumnezeu, cum poate să fie aceasta, că şi fica mea se află printre aceste nefericite! Atâta cât îmi este bine cunoscut, fica mea doar a trăit foarte strict şi exact după regulile ordinului ei şi astfel în spiritul desăvârşit al bisericii romano-catolice, care este singura datatoare de mântuire, a carei spirit trebuie să fie totuşi evident sfântul duh?

Conform unei asemenea vieţi şi a multelor asigurări din partea bisericii, fica mea ar fi trebuit totuşi să meargă la ceruri conform acestor spuse! Pentru că pe lângă viaţa ei strict conştiincioasă, ea a primit de la Papa însuşi nu numai unul, ci o întreagă duzină de iertări ale păcatelor cu desăvârşire, iertări care au fost privilegiate de însuşi Maria lauretanică, prin care ea a fost scutită cu desăvârşire şi de focul gheenei! În consecinţă, cum stau lucrurile aici, dacă o astfel de viaţă nu are nici o valoare în faţa lui Dumnezeu?

Da, eu v-o pot spune jurând pe conştiinţa şi viaţa mea, că fica mea a fost într-adevăr chemată de la cer să fie mireasa lui Hristos printr-o vedenie dumnezeiască a unui iezuit evlavios şi vieţuitor strict după Evanghelie. Acest bărbat evlavios a lui Dumnezeu a visat după spusele lui mărturisitoare şi foarte simple:

Maria şi Iosif i s-ar fi arătat în cea mai înaltă strălucire cerească şi i-au spus: „Ascultă-ne pe noi, tu cel mai curat frate al îngerilor, du-te tu la N. N. ; acela are o fică dragă, la care Iisus are o mare plăcere, aşa încât El o vrea să-i fie Lui mireasă plăcută! Du-te şi roagă-te pentru Dumnezeu, Domnul tău şi adu-i această mireasă, căci altfel nu vei avea parte niciodată de împărăţia cerurilor!”

După aceea el s-a trezit şi s-a gândit mult la această vedenie, i-a spus conventului acest vis pe care l-a avut de trei ori şi acesta i l-a spus generalului de la Roma. Şi cât de surprins a fost întregul convent, atunci când acesta a primit înapoi explicaţia minunată, ca şi el a visat acelaşi lucru şi atunci când el nu a vrut să creadă visului, Maria singură i-a apărut chiar a patra oară foarte tristă şi i-a spus:

„O tu vierme ticălos în praf! Fiindcă tu nu crezi, să fii atâta timp chinuit de o boală grea, până ce fata dragă se va afla în mănăstirea femeilor- inimii- lui Iisus ca fiind o mireasă a fiului meu! Ca dovadă a adevărului spuselor mele, să bată singure timp de trei zile în fiecare noapte la ora 12 clopotele Romei o oră întreagă!”

Toate acestea s-au întâmplat într-adevăr într-un mod miraculos şi generalul a ordonat atunci imediat în taină să se facă rugăciuni de către toate conventele. Şi el l-a rugat insistent mai ales pe părintele, care a visat atât de minunat despre fica mea, ca el să se roage zi şi noapte, ca fica mea să meargă la mănăstire.

Eu pentru partea mea însă, n-am vrut să o dau aşa de uşor, fiindcă am fost foarte bogat pe lume şi proveneam dintr-o famile care aparţinea de înaltă aristocraţie. Dar fica mea era foarte frumoasă şi blândă şi bună şi ar fi putut avea desigur o viaţă pământească strălucitoare. Însă eu am cedat în sfârşit în faţa multelor rugăminţi insistente ale parintelui evlavios. Şi fiindcă fica l-a preferat şi ea mai mult pe Hristos decât pe toţi ceilalalti soţi, aşa şi ea a ales călugăria şi a devenit o mireasă a lui Hristos. Ah, tu mireasă nefericită! O voi amândoi trimişi puternici ai Domnului, o spuneţi-mi mie, săracului şi nefericitului tată: Ce pentru Dumnezeu a făcut în sfârşit fica mea, din cauza căruia ea se şi află acum printre aceste veritabile înfăţişări diavoleşti nefericite? A avut ea cumva păcate ascunse? Sau a fost ea o făţarnică pură? Sau este biserica romană o înşelătorie? O spuneţi, de ce i s-a întâmplat ficei mele nenorocirea aceasta nespusă!”

Acum vorbeşte unul dintre cei doi: „O prietene, dar n-ai citit niciodată Evanghelia Domnului?”

Raspunde bătrânul: „Desigur, când am fost băiat de şcoală, dar mai târziu numai; pentru că eu mă duceam oricum la biserică fiecare duminica şi la sărbători şi am ascultat acolo slujba şi predica! În afară de aceasta, ne-a fost şi aşa interzisă de către biserică nouă mirenilor citirea bibliei şi eu cred că am făcut bine, ascultând în toate de biserica!”

Spune iarăşi acela: „Deci, dacă biserică a fost mai importantă decât cuvântul curat a lui Dumnezeu, atunci trebuie tu acum totuşi să tragi la răspundere biserica şi nu pe noi, care, ca protestanţi desăvârşiţi ai bisericii romane, nu ne-am ţinut niciodată de altceva decât numai de aceea ce Hristos ne-a învăţat! În Evanghelia Domnului însă nu scrie niciunde nimic de o biserica romano-catolică singură aducătoare de mântuire, nimic despre Papa, nimic despre iezuiţi şi nimic despre femei- ale inimii- lui Iisus, ci acolo stă scris foarte simplu: „Iubeşte-l pe Dumnezeu mai întâi de toate şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi! În aceasta se cuprinde toată legea şi proorocii!”

Vezi, cine lucrează numai pentru răsplată, acela este un slujitor netrebnic şi nu e vrednic de răsplată, cu atât mai puţin vrednic de Domnul, care spune acolo: „Cine îl iubeşte mai mult pe tatăl său, pe mama sa, pe fratele sau, pe sora sa s. a. m. d. decât pe Mine, acela nu este vrednic de Mine! Dar când aţi făcut toate din slujirea voastră, atunci mărturisiţi că aţi fost slugi netrebnice!” Vezi, acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu! Intreabă-te pe tine însuţi, dacă le-ai ştiut şi dacă tu şi fica ta mândră de cer le-aţi respectat vreodată!”

Spune bătrânul: „Da, dacă acestea sunt într-adevăr cuvintele lui Dumnezeu, oricum ar fi ele - mai ales acelea despre legea dragostei, pe care le-am auzit desigur adesea de la catedră -, atunci îmi este tot mai limpede, de ce i s-a întâmplat ficei mele aşa ceva. Dar ea este în acest fel o fată dur înşelată şi merită în consecinţă indulgenţă şi îndurare milostivă din partea Domnului!”

Spune iarăşi acela: „Prietene, dacă n-ar fi Domnul mai bun, decât îl cunoaşteţi tu şi fica ta, atunci tu te-ai afla împreună cu fica ta în iad. Dar pentru că Domnul este nesfârşit mai bun şi mai înţelept, vă aflaţi voi în loc de iad numai în această corectare necesară a sufletelor voastre şi în baia de milostivire pentru însănătoşirea întregii voastre fiinţe!

Să ştii însă, că acel vis a fost inventat în totalitate numai din cauza ficei tale frumoase şi bogate. Tu ai fost înşelat oribil prin voia Domnului numai de aceea, fiindcă tu nu vroiai să o dai pe fica ta frumoasă nimănui altcuiva decât unui prinţ. Aceasta a fost însă din partea ta cu atât mai mult greşit, atunci când tu, împotriva fiecărui sens al învăţăturii lui Hristos, după care toţi oamenii sunt la fel, ai reţinut-o fără drept faţă de un bărbat sărac, dar de altfel drept şi încă l-ai şi pus să fie bătut pentru îndrăzneala sa! Vezi, o asemea faptă este în faţa lui Dumnezeu o urâciune mare! Dar după fica ta tot n-a venit un prinţ, ci un iezuit viclean şi te-a înşelat şi pe tine şi pe fica ta! Poţi tu oare să ceri de aceea de la Domnul socoteală, Domnul, care este cea mai înaltă dragoste, smerenie şi blândeţe însuşi dacă tu o găseşti pe fica ta nu în cer, ci aici în această stare deplorabilă ?

Atunci, prietene al meu, a fost fica ta mândră şi dură cu cei din slujirea ei, fiindcă ea, ca fiind cea mai bogată, a ajuns acuşi conducătoarea acestui ordin nou înfiinţat. Ea se credea o femeie sfântă din cauza chemării sale minunate şi încă mai mult, pentru că fiecare noapte o vizita un adevărat Iisus mascat şi ea ca mireasa a lui i-a permis lui toate, ce el cerea de la ea după lepădarea a aşa numitului val ceresc. Despre acestea bineînţeles că nu ţi-a spus tot, ci numai că acest Domn Iisus cerea de la tine foarte concret, ca tu să dai toată bogăţia ta colegiului sfânt, ceea ce ai şi făcut în credinţa ta oarbă!

Vezi, cam aşa stau lucrurile în privinţa ta şi a fiicei tale şi vor sta tot aşa şi cu nevasta ta, care încă mai trăieşte pe pământ! Ce părere ai tu acum: poate un om pe lângă învăţătura lui Dumnezeu prin intermediul unei asemena vieţi să spere că cerul va fi al său - mai ales când fica ta a ştiut foarte curând, cine a fost de fapt acest Domn Iisus al ei? Inţelegi tu acum aceasta, dragul meu prieten?”

Bătrânul îşi holbează acum ochii tare şi mai mulţi alţii împreună cu el şi el vrea acum să înceapă să blesteme Roma peste măsură. Dar cei doi îi interzic riguros, să facă aşa ceva şi îi arată, că judecata este numai a Domnului, tuturor oamenilor le revine însă iertarea, dacă şi ei vor să primească iertare. Asta îl liniştete acum pe bătrânul nostru. Şi eu văd acum, că o broască începe să devină mai mică; aceasta este cu siguranţă susmenţionata „mireasă a lui Hristos!”

[Hoper]

Capitolul 79
Supărarea bătrânului pe Roma şi pe indulgenţa lui Dumnezeu - Pilde despre răbdarea Domnului

(Episcopul Martin:)” Bătrânul se adreseaza iarăşi la acel bărbat în alb şi îl întreabă: „Eu admit acum tot ce mi-ai spus şi mi-ai arătat vădit; fiindcă lucrurile stau cu siguranţă aşa şi nu altfel. Dar dacă lucrurile stau din păcate astfel, precum mi le-ai arătat tu acum, aş vrea totuşi să aflu, cum poate Domnul să lase Roma să măi dăinuie încă? ! Pentru că Roma este acolo doar un sălaş al grozăviilor şi veşnic nicidecum o biserică a Domnului!

Unde este Petru în consecinţă, stânca, pe care n-o mai poate birui porţile iadului? Roma afirma aşa ceva despre ea şi corespunzătorul Papa ar şede, ca presupus înlocuitor al lui Hristos pe pământ, pe aceasta stâncă, fiind încontinuu influenţat de duhul sfânt! O asemenea afirmaţie doar nu poate să fie altceva decât numai cea mai mare grozăvie în faţa lui Dumnezeu! O explică-mi aceasta, cum se poate ca Domnul să tolereze aşa ceva? El doar ar avea totuşi o mie de mijloace, pentru a stavili acest rău!”

Spune acela: „Prietene al meu, aceasta este adevărat, Domnul poate toate, ce doreşte El. Dar ce ai spune despre un tată a vreo 10-20 de copii, dacă el, când unii dintre copiii săi ar fi neascultători şi îndărătnici, i-ar omorî imediat ori printr-un călău ori prin propria sa mână? Oare n-ar spune fiecare om: „Asta este strigător la cer; un asemenea drac de tată încă n-a mai fost niciodată!” Ce ai spune tu despre un suveran, care îi lasă imediat pe supusii săi, din cauza neândeplinirii legilor lui, să fie puşi în ţeapă şi să fie prăjiţi? Oare n-ai striga tu la aşa ceva: „O priviţi, priviţi, ce tiran îngrozitor, ce diavol neomenesc!”

Şi uite, împotriva unui asemenea tată neomenos de dur s-ar putea chiar copiii să i se împotriveasca eficient şi supuşii s-ar putea răscoli puternic împotriva unui asemenea tiran şi să-l omoare sugrumându-l rău! Dar dacă s-ar purta Tatăl atotputernic tot aşa cu copiii Săi, spune, cum ai privi şi ai numi o asemenea purtare din partea lui Dumnezeu? N-ar fi aceasta o grozăvie nespusă, dacă Dumnezeul atotputernic ar dori să procedeze cu creaţiile lui slabe tot aşa că mai de mult un Wüterich în Franta cu francezii? Vezi, Domnul ştie foarte bine că Roma este o desfrânată îngrozitoare, precum El a şi ştiut că adultera era în general o desfrânată cu relaţii de desfrâu, Magdalena o mare desfrânată şi femeia samarineancă la fântâna lui Iacov o femeie foarte pornită spre desfrâu. Dar aşa cum s-a arătat Domnul faţă de acele trei femei şi cum El l-a primit înapoi pe fiul pierdut, tot aşa El se poartă şi cu desfrânata numită Roma şi îl primeşte pe fiecare fiu căit din sânul ei, chiar dacă el s-a desfrânat mai înainte cât se poate de tare şi puternic cu această desfrânată! Dar bineînţeles - fără căinţă şi ispăşire nu se poate aştepta nimic, atâta timp cât desfrânatul n-a arătat nici căinţă şi nici adevărata ispăşire!

Însă, ceea ce priveşte stânca lui Petru şi unde se află ea, deoarece n-o pot învinge porţile iadului, arată Domnul prin unele texte şi versete din Evanghelia Sa sfântă! Aceasta se numeşte în primul rând: „Cine crede în Fiul şi în cuvintele Sale, acela are viaţă veşnică!” - Vezi, aceasta este deja o stâncă!

Iarăşi se spune odată: „Împărăţia Mea nu vine vizibilă, ci este în voi” - Vezi, aici este postată stânca de neânvins a lui Petru! Şi iarăşi este altundeva scris: „Cine aude cuvintele Mele, le acceptă şi trăieşte după ele, acela este care Mă iubeşte; care Mă iubeşte, la acela voi veni şi Mă voi arăta lui!” - Vezi tu şi acesta este Petru, cel de neânvins în inima omului. Doar aceasta singură este biserica vie a Domnului şi prin credinţa vie, care este de fapt dragostea, care locuieşte în inima oamenilor!

Tu vezi acum ce este de fapt cu Petru şi unde este el. De aceea nu întreba mai departe lucruri goale şi naive ale lumii, ci caută acum adevărata împărăţie dumnezeiască în tine şi dreptatea iubitoare, deoarece tot restul va veni de la sine!” Bătrânul se închină până la pământ în faţa acestui mesager al Domnului şi ceilalţi bătrâni fac tot acelaşi lucru. Dar broaştele au rămas tot broaşte, numai că nu mi se mai par aşa de umflate. Acea una broască a devenit mică şi se apropie de cei doi. Cu cât mai aproape vine, cu atâta mai mică se face; aceasta îmi pare a fi un semn bun! De altfel trebuie să spun şi eu deschis şi să recunosc faţă de Domnul cu mulţumire, că am profitat de aceste scene şi sunt cu siguranţă de zece ori mai înţelept decât am fost vreodată! Scena devine din ce în ce mai interesantă şi cât se poate de ciudată.

Iezuitul este aici într-adevăr glorios interpretat, trebuie spus! Intr-adevăr, aici este nevoie de mai multă răbdare dumnezeiască, pentru ca astfel de oameni să nu fie căutaţi de Sodoma şi Gomorra! Intr-adevăr, în aceste momente nu trebuie să fiu dotat cu puterea Domnului, deoarece le-ar merge foarte rău acestor fiinţe pământeşti! Dar să se întâmple voia Domnului!”