Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 19:51
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
O evanghelie a muntilor - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
O evanghelie a muntilor - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 24.3.2010, 17:27 View PostDownload Post

O EVANGHELIE A MUNȚILOR
Introducere

         Domnul spune astfel: „Iubiți copii, dacă Mă urmați pe Mine, urmați-Mă în toate! Să nu bântuiți prin morminte și prăpăstii, ci mergeți cu Mine pe munți și pe înălțimi! Acolo veți afla o predică, o transfigurare (schimbare la față), vă veți sătura cu puțină pâine, veți avea o victorie în încercările cele mai puternice și multe altele la care nici nu vă puteți gândi. Luați cu voi și copiii și veți vedea la ei în mod clar efectul de binecuvântare pe care o are asupra lor muntele.”
         De asemenea nici cel slab nu trebuie să se teamă să urce muntele binecuvântat, căci culmile lui sunt străbătute de spiritele vieții, într-adevăr pe munți și culmi se învârt cete de spirite fericite care îi împodobesc cu florile aurii ale iubirii eterne. Pe munți, dar și printre plante, printre animale și nu arareori printre oameni, armonia este la ea acasă.
         Gândiți-vă la primii oameni de pe pământ. Ei locuiau pe culmile munților. (Vezi „Casa Domnului” de Lorber, n.r.) Pe muntele Sinai i-am dat lui Moise tablele sfinte pe care au fost scrise legi pentru găsirea unei vieți eterne. Nu mai e nevoie să vă amintesc de munții sfinți și nici de acei munți care sunt ca o școală pentru clarvăzătorii și înțelepții ce propovăduiesc Cuvântul Meu etern. Mergeți mai des pe munte și rămâneți o vreme acolo și astfel veți afla cât de plenară este binecuvântarea iubirii eterne a Tatălui Sfânt! Cine dorește acesta, să Mă urmeze pe Mine, Maestrul și Tatăl său și astfel va afla curând de ce îmi place să predic despre cele sfinte pe munte. Amin!

Muntele Grossglockner - Un părinte al munților

         O imagine minunată este aceea a regelui maiestuos al munților - muntele Grossglockner - care își ridică creștetul din mijlocul fraților săi mari și privește în toate direcțiile, în apropiere, de cealaltă parte a fluviului Drau nu există nici măcar un singur deal care să nu fie descendent al acestui munte-tată.
         De înălțimile impresionante ale unor astfel de munți depinde într-o mare măsură menținerea ordinii unei părți mari a Pământului. Legătura dintre un astfel de munte și restul Pământului este asemenea legăturii dintre cap și corp. Viața nu pornește numai de la cap și totuși el este organul principal de preluare a vieții și conducătorul întregului organism. Extremitatea cea mai de sus a trunchiului nu se pierde fără pierderea implicită a vieții. Tot astfel și muntele Grossglockner, netezindu-se, s-ar transforma într-o imensă întindere de pământ aflată în veșnică iarnă sau ar deveni cel puțin o mare imensă, căci un astfel de munte preia toate izvoarele subterane ale pământului. El menține aceste izvoare prin greutatea mare pe care o are la bază și le lasă să țâșnească prin porii săi numai atât cât pământul să primească în lung și în lat irigarea necesară. Ceea ce este de prisos din aceste ape subterane care se subțiază mereu, se evaporă în aer de unde le reabsoarbe din nou în el. Pentru ca aceste ape să nu se îndepărteze prea ușor de el, ele sunt transformate în gheață și zăpadă. De aceea muntele este mai mereu acoperit de nori și de ceață.
         Același lucru - chiar dacă într-o măsură mai mică - trebuie să facă și copiii săi. De ce vorbim de „copiii” unui munte? Pentru că pe timpul formării munților ei erau primii care s-au născut, după ei urmând ceilalți într-o ordine succesivă, între aceste etape de formare există perioade de timp care adeseori se întind pe mai multe milioane de ani pământești, astfel încât pe teritoriul unei țări abia dacă există doi munți care să aibă aceeași vârstă. Puteți să vă dați seama că muntele Grossglockner este ca un tată al munților, fiind și cel mai bătrân, pentru că el se întinde pe mai multe țări.
         Acest lucru îl dovedește și roca din care este alcătuit, foarte diferită de cea a nenumăraților săi copii. Așa cum însă toți munții cresc în înălțime în funcție de înălțimea tatălui lor, tot astfel cresc și în vârstă. Iar cu cât poalele lor se împodobesc mai mult cu zăpadă și gheață, cu atât ei devin mai semeți și mai impunători. Cine are în vedere acest aspect va înțelege de ce este mai important un stânjen din pământul înghețat al muntelui Grossglockner decât o întreagă milă al ținutului roditor al unui deal: pentru că muntele Grossglockner este o rocă imensă umedă care atrage prin aceasta umiditatea care există în aer. Această imensă rocă ar fi înmuiată de o mare cantitate de apă provenită din precipitații și ar distruge astfel ținuturi întregi. Acest lucru nu se produce însă, datorită înălțimii și a particularităților rocii sale, astfel încât umiditatea absorbită se transformă imediat în zăpadă și gheață.
         Când greutatea gheții și zăpezii crește, masele vechi de gheață și zăpadă de dedesubt sunt și mai presate. Părțile de apă și aer se aprind în nenumărate locuri și se dizolvă apoi în acel abur cețos care se ridică mereu. Pentru că un astfel de ghețar poate fi menținut numai în regiunile cele mai înalte ale muntelui, zăpada topită inundă câmpiile care se întind în apropiere. Sau va avea loc o extindere a regiunii de zăpadă și gheață, astfel încât într-o mie de ani ținuturi întregi vor fi acoperite de ele. Indiferent dacă una sau alta din aceste două variante are loc, unui astfel de tată al munților i-au crescut un număr neprevăzut de copii care preiau asupra lor suprasolicitarea tatălui. Ceea ce devine prea solicitant și pentru ei este preluat de o mulțime de dealuri care binecuvântează până departe întinderile de câmpie cu belșugul lor.
         Abia acum veți înțelege cum dintr-un munte atât de înalt se întind până departe lanțuri întregi de munți legate între ele în toate direcțiile, asemenea unor raze de soare. Putem așadar să înțelegem de ce în aceste ținuturi există doar puține izvoare a căror existență să nu se datoreze muntelui-tată al ținutului. De asemenea, rareori întâlnești aici un strop de ploaie produs de alți nori decât aceia trimiși de Muntele-Tată Grossglockner și de copiii lui împânziți până departe în acest ținut. Căci el are trei brațe diferite care se întind până departe, din care unul, reprezentând copiii săi, se extinde în toate direcțiile, iar ai doilea, format din toate izvoarele, râurile și pâraiele, de cele mai multe ori ajunge mult mai departe decât copiii săi. Cel de-al treilea braț, cel mai lung dintre toate, este alcătuit din regiunea de nori formată din mase din ce în ce mai dense de ceață, al căror centru se află în mai multe locuri pe muntele Grossglockner și care sunt asemenea unor supraveghetori atenți pentru mulțimea de copii împrăștiată peste tot. Când aceste mase de aer se îngrămădesc deasupra pajiștii alpine care are la rândul ei copii în subordine ce preiau o mare parte din povara mamei, se transformă în ploaie pentru fauna și flora câmpiilor.
         Aceasta reprezintă însă numai una dintre binefacerile acestui tată al munților, în cele ce urmează vom lua la cunoștință încă două dintre acestea, cele mai importante. Abia atunci vă veți da seama de necesitatea unui astfel de munte aparent fără viață. De aceea luați aminte la importanța munților; cu cât aceștia își ridică mai sus crestele deasupra ținuturilor noroioase de jos, cu atât mai binecuvântat este întreg ținutul.

Formarea și semnificația fierului

         Fără fier ați fi cele mai sărace creaturi de pe pământ din punct de vedere material și spiritual. Cu ajutorul acestui metal voi puteți fabrica nenumărate unelte și instrumente de lucru. De aceea, să aruncăm o privire asupra felului în care a luat naștere.
         Ați aflat deja din descrierea marii Mele „gospodării” despre deplasarea înainte și înapoi a mărilor și despre felul în care fierul, datorită rezistentei sale la sarea acestor ape, - mai ales prin influența astrelor - se adună în interiorul pământului în canale speciale. (Vezi „Pământul și Luna” de Jakob Lorber, n.r.) Această acumulare este atât de bine gândită încât o mie patru sute de ani nu sunt suficienți pentru a epuiza acest metal. Aici se naște o altă întrebare: „Acest fier format de mare și astre poate fi imediat folosit astfel încât să poată fi prelucrat și din el să poată fi fabricate unelte de tot felul?” Nu, pentru că el este asemenea unui fruct necopt care are însă capacitatea de a se maturiza, dar care în stare brută nu este nici una, nici alta.
         Cum ajunge fierul la maturitate? Ploaia și strălucirea soarelui reprezintă condiții principale pentru orice cultură, inclusiv cea a fierului. Dacă însă ploaia cade neîntrerupt un timp îndelungat ar putea distruge și metalul. Pentru ca totul să se dezvolte armonios trebuie să domnească o ordine deplină. Cine este însă răspunzător de această ordine pe pământ? Uitați-vă la muntele nostru, Grossglockner, cum se înalță deasupra regiunilor de nori și cât de plin este de roci și de colțuri de stâncă! Acest rege al munților are o largă rază de acțiune, absorbind electricitatea și fluidul magnetic. El reprezintă o cameră imensă de înmagazinare a acestor substanțe. Acționează prin modalitățile descrise anterior, în special prin irigare și încarcă toate apele și mai ales cu cuantumul corespunzător de electricitate și de fluid magnetic. Aceste două polarități reprezintă însă într-o anumită privință condiția de bază a întregii creșteri, dezvoltări, maturizări a lumii plantelor și mineralelor și, prin acestea, și a celei animale.
         Fiindcă acest munte înmagazinează atât de puternic aceste două polarități, putem arăta aici că nașterea minereului se datorează în principal ghețarilor, pentru că ghețarii sunt reglatorii temperaturii tuturor simțurilor aflat sub ei. Astfel se întâmplă că acești munți înalți de zăpadă și gheața binecuvântează mai ales întinderile de pământ de pe drumurile copiilor lor. Și astfel adeseori un vârf nesemnificativ de gheață al muntelui Grossglockner are o influență nu arareori mult mai mare asupra ținuturilor decât baza culmii sale.

Munții - factori de reglare ai curenților de aer

        Datorită faptului că pământul se învârte în jurul propriei axe în douăzeci și patru de ore, se creează la periferia Pământului o deplasare de câteva mile pe minut. Gândiți-vă că Pământul ar fi o sferă fără munți, doar cu câmpii, care este înconjurată de un strat de cel puțin zece mile de aer greu atmosferic. De ce ar avea nevoie aerul atmosferic în rotirea sferei pământului, dacă suprafața pământului ar fi complet plată? Nu ar fi antrenată și atmosfera odată cu aceasta? Cărui curent de aer i s-ar abandona toate ființele vii ale pământului? Dacă cea mai puternică furtună mișcă într-o secundă 80 de picioare (26 m) și poate să smulgă din pământ cu o ușurință incredibilă cei mai groși copaci, ce urmări ar avea atunci un curent de aer care ar mișca câteva mile într-un minut (aproximativ 500 de metri într-o secundă). Este de înțeles că la un astfel ele curent de aer nu s-ar putea ține nici mușchiul de pietre, ca să nu mai vorbim de o creatură oarecare. Cum s-ar manifesta marea poate să-și închipuie cel care a văzut cum un vânt puternic ridică apa în forma unor munți. De aceea munții de pe suprafața Pământului sunt foarte bine aranjați; ei ajută la rotirea aerului odată cu Pământul.
         De ce nu sunt toți munții la fel de înalți și nu se află direct pe meridiane de la un pol la altul? Prima cauză constă în influențele binefăcătoare ale munților pe care le-am menționat anterior. A doua constă în următoarele: dacă toți munții ar fi la fel de înalți și aranjați pe aceeași linie de la un pol la altul, s-ar instala prin aceasta o liniștire constantă a aerului între cei doi poli, iar straturile inferioare ale aerului ar începe să putrezească asemenea aerului din catacombe. Cum ar arăta viața naturală în asemenea condiții? De aceea munții sunt împărțiți neregulat pe suprafața pământului. Această împărțire este gândită astfel cu cea mai mare chibzuință, pentru ca astfel aerul să aibă mereu un spațiu de joacă și să poată circula în voie pe Pământ. El trebuie astfel să se amestece și să se frece pentru a da naștere în permanență electricității ca fluid natural al vieții pe întreaga suprafață a Pământului în cantități suficiente.

Muntele Grossglockner cu altitudinea de 3.798 m.
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Ființa și cauza producerii luminii ghețarilor

         Să continuăm. De sunt munții de înălțimi inegale? Explicația este următoarea: vârfurile înalte ale munților trebuie să ajungă și în straturile superioare ale aerului. Dacă ar exista nenumărați astfel de munți înalți pe Pământ, cu timpul s-ar ajunge la o liniștire permanentă a aerului în adâncime, pentru că regiunea de aer superioară ar fi constrânsă să facă prea multă mișcare. Pentru că există însă puține astfel de înălțimi, porțiunea superioară a aerului este presată odată cu rotirea Pământului numai în câteva puncte. Sferele de aer care se află la distanță de astfel de vârfuri de munte sunt rotite într-o mișcare de vârtej în toate direcțiile. Este cam ca atunci când rotiți rapid un băț prin apă și părțile de apă din fața bățului sunt trase odată cu el mai departe, formând pe ambele părți o serie de inele și mici valuri care fac mai grea tragerea bățului și al cărui efect de sucțiune înlocuiește din nou părțile de apă delimitate aflate în mișcare. Aceste inele sunt vârtejuri de apă care agită apa până în adâncuri, iar micile valuri create mișcă întreaga suprafață. Astfel, în timp, un asemenea curent provocat de băț în apă poate agita un iaz întreg.
         Un al doilea motiv pentru care partea cea mai de jos a muntelui se înalță atât de mult în aer, este acela că acest fapt este în legătură cu așa-numita lumină a ghețarilor. Această lumină este de natură electromagnetică pozitivă și ia naștere prin frecarea unor astfel de vârfuri de munte cu aerul din jurul lor. Este un fenomen cu o mare influență pozitivă. O condiție vitală a întregii vieți naturale o reprezintă o împărțire corectă a fluidului electromagnetic. Dacă ar exista prea multe astfel de vârfuri de munte într-un singur ținut, acestea ar epuiza în întregime acest așa-zis fluid, astfel încât prea puțin ar mai ajunge în adâncime. Iar dacă aceste vârfuri de munte nu ar exista deloc, toată viața de jos nu ar mai fi în siguranță, toată lumea ar fi într-un permanent pericol de a fi lovit de vreun fulger.
         Dacă cineva ar obiecta și ar întreba: „Ce are de-a face întinderea de câmpie cu electromagnetismul muntelui Grossglockner?”, am răspunde că acest munte de gheață este atât de îndreptățit să fie unde se află, încât - dacă ar putea să alunece la o oră distantă de locul său actual - nu ar mai avea nici un ghețar, ci ar fi doar un munte de piatră golaș. El este însă un munte de ghețari pentru că se află exact pe acel punct prin care trece un curent principal electromagnetic ce pornește de la Polul nord și ajunge până la Polul Sud. Acest curent principal trece și prin toți munții cu ghețari din Tirol și din ținutul Elveției și doar brațul estic mai trece pe acolo pe unde se află muntele Grossglockner. Din acest „curent” al vieții el preia atât de mult încât și cu ajutorul altor munți cu ghețari servește suficient de mult și altor ținuturi, astfel încât acțiunea lor profund binefăcătoare se întinde nu numai în întreaga Europă, ci și pe o parte a Africii. Cele mai mari suprafețe plate din Europa nu au proprii lor munți cu ghețari și în acest caz acele suprafețe nici nu sunt străbătute de vreun curent important. Pentru curenți mai nesemnificativi însă există peste tot munți mai mici care sunt perfect capabili să regleze cantități mai mici de curent electric.
         Există și un al treilea motiv care se adaugă acestora și anume; așa cum fiecare corp uman sau animal sau chiar al unui copac ori al unei simple plante trebuie să aibă extremități pentru a crea o legătură cu lumea exterioară, tot astfel trebuie să aibă și Pământul. Astfel, munții cu ghețari reprezintă în același timp ochii, urechile, brațele Pământului care în călătoriile lor prin ținuturile îndepărtate pline de soare se pun în tot felul de legături și ipostaze, mai ales cea foarte importantă a observatorului - Să știți că plantele nu sunt oarbe în călătoriile lor. În al doilea rând Pământul preia și roadele armonioase ale marilor mișcări ale altor substanțe cerești, ca de exemplu mișcările eterului, ale luminii și ale altor curenți. Așadar el și-a exersat extremitățile pentru a-și regla singur mișcările și prin aceasta să contribuie și la mișcările regulate ale celorlalte corpuri cerești.
         Cu aceasta am prezentat pe scurt imensul beneficiul natural pe care îl aduc acești munți. Să nu vă gândiți că aceasta este tot, căci fiecare motiv în parte pe care l-am menționat are mai departe și alte influențe folositoare. Totuși, oricât de mult ar însemna aceste influențe naturale benefice ale unui astfel de munte, cea mai importantă este influența lui spirituală.

Spiritual și material

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
         Tot ceea ce este material nu este altceva decât un constant gând care pornește de la Mine prin Voința Mea. Tot astfel este și muntele nostru, nici mai mult nici mai puțin. Care este totuși diferența dintre partea spirituală propriu-zisă și partea materială care îi corespunde, fiindcă și una și cealaltă reprezintă un produs al Voinței Mele? Aparent nu există nici o diferență. Din punct de vedere al esenței, însă, există însă o foarte mare diferență.
         Iubirea Mea nesfârșită (Tatăl, prin Cuvânt – Fiul, n.r.) creează formele, iar forța iubirii (Duhul Sfânt, n.r.) care reprezintă aici Voința, le scoate în evidență. O parte a acestor forme mențin constantă voința prin dorința iubirii; unei alte părți însă îi dă o libertate crescândă, așa cum o cere iubirea. Și astfel materia formează constant conform Voinței Iubirii Mele motivația permanentă, baza a tot ceea ce este spiritual. Este vorba despre compasiunea Mea. Însuși spiritualul corespunde libertății vii a propriei Mele iubiri. Este ceea ce numim Grația Divină sau conștiința de sine propriu-zisă a oricărei ființe libere care provine din viața liberă a iubirii Mele și care este din punct de vedere spiritual una și aceeași cu aceasta.
         Acolo unde există materie formată, trebuie să existe neapărat și spirit. Materia este o exprimare a compasiunii, care acționează ca un solvent, nu pentru ea însăși, ci pentru o putere mai înaltă spre care se îndreaptă această compasiune. Cât de înaltă este această potență? Trebuie să vă fie clar că într-un spital de săraci, săracii sunt cu siguranță în permanență împreună. Tot astfel stau lucrurile și cu materia și cu puterile spirituale, și anume că ele se cuprind unele pe altele și că una o conține pe cealaltă. Și chiar dacă materia este minunată și desăvârșită, ea este concepută pentru puteri spirituale și mai înalte.

         În continuare să aruncăm din nou o privire asupra muntelui nostru. Uitați-vă ce frumos stă el acolo, ca un rege printre munți, ridicându-se deasupra tuturor vecinilor săi golași! Și priviți cum se răsfiră în toate direcțiile și cum este acoperit veșnic cu zăpadă și gheață! Priviți nenumăratele pârâie care curg pe crestele sale și culmile sale abrupte înconjurate aproape tot timpul de nori albi! Fiindcă acest munte este atât de minunat, el beneficiază de o Grație specială din partea Mea.
         Am recunoscut deja importanța acestui munte datorită influențelor naturale pozitive pe care le are. Vedeți voi, forțele care acționează aici sunt puteri spirituale!
         Se mai pune doar întrebarea: Beneficiile naturale ale acestui munte sunt ele scopul principal al puterilor spirituale care îl înconjoară și care sălășluiesc în el? Sau sunt ele doar un scop secundar prin care acestea trebuie să se maturizeze pentru a atinge un alt scop? Influențele pe care acest munte le are sunt un scop al existenței lui, așa cum îngrășământul este dat pământului în scopul producerii nenumăratelor sale fructe. Din aceasta vă veți da seama măcar într-o mică măsură cât de importante sunt foloasele spirituale ale acestui munte spre deosebire de cele naturale. Tot ceea ce am spus până acum reprezintă o importantă introducere fără de care ceea ce urmează ar fi greu de înțeles.

Lupta spiritelor în natură

         Veți înțelege în curând de ce muntele nostru ar putea fi asemuit cu o imensă casă de săraci. Aici zăbovesc în mod normal suflete și spirite foarte pământene încă. Aceste spirite sunt nu arareori pline de mânie, răutate și înverșunare pentru că au trebuit să părăsească temporar viața lor bună. De aceea ele vor să se răzbune. Deși ele nu pot să vadă Pământul - așa cum de altfel nici unul din aceste spirite nu este capabil să vadă nimic din ceea ce se află înafara lui, ci numai ceea ce se află în interiorul lui - ele simt totuși cu exactitate în forul lor interior în ce colț al Pământului se află. Pentru că ei ca spirite sunt în legătură cu potentele naturale, se unesc cu acestea pentru a face rău Pămân-tului. Și pentru că ele, ca spirite, știu că un astfel de munte reprezintă un beneficiu natural imens pentru multe ținuturi, se opresc cu precădere în vecinătatea lui.
         Priviți doar imaginea acestui munte de jur împrejurul căruia se îngrămădesc mase întregi de rocă și din ale cărui defileuri și circumvoluțiuni coboară adeseori nori de un gri închis. După ce aceștia s-au ridicat deasupra vârfurilor celor mai înalte stânci ale muntelui și privesc muntele nostru, au grijă să se retragă imediat după aceea și nu mai pot fi scoase după aceea din refugiul lor nici chiar cu un vânt foarte puternic. Acest fenomen este un semn sigur al existenței unor astfel de spirite răuvoitoare, care este chiar în legătură cu forțele spirituale.
         Dacă însă vă ridicați privirea mai sus înspre suprafețele albe ale ghețarilor, veți observa de asemenea nori și ceață care sunt însă de un alb strălucitor. Și acestea sunt spirite, dar de această dată benefice, în partea superioară, înăuntru, se află spiritele îngerilor păzitori care plutesc, în timp ce în partea inferioară a ghețarilor, ceața care plutește și care formează fâșiile de nori obișnuite, spiritele nu sunt încă pe deplin mature pentru a urca mai sus. Ele cresc, urcă mai sus și se maturizează prin nenumărate lupte împotriva spiritelor mânioase. Chiar dacă ați dori să observați timp de mai multe zile joaca norilor din această regiune, v-ar fi greu să vă dați seama cum de aceste spirite ale aerului ar putea să ajungă să se lupte serios între ele. Totuși celui care ar avea timpul să aștepte și să vadă, i s-ar face frică observând o astfel de luptă aprinsă.
         Cum de se ajunge la o astfel de luptă? Vedeți voi, spiritele rele au în permanență gânduri de răzbunare și doresc să pună stăpânire odată pentru totdeauna pe acest tron al muntelui pentru ca apoi să poată provoca dezastre în toate părțile. Din acest motiv ele se adună în refugiile lor, apoi ies în recunoaștere pentru a mai afla cum mai stau lucrurile cu ocuparea tronului. Această veste se răspândește cu viteza gândului, iar acolo unde se găsește o crăpătură într-un vârf de munte, se vor vedea ieșind în același timp și mari mase de nori de un gri întunecat care se vor ridica.
         Dacă până atunci cerul era senin, în doar câteva minute, el se va acoperi cu astfel de mase de nori, adesea aproape negri, care umblă încoace și încolo, aparent fără nici o intenție, pentru a induce în eroare îngerii păzitori ai tronului. Astfel muntele Grossglockner este pentru o scurtă perioadă de timp eliberat de nori și de ceață. Căci imediat ce îngerii păzitorii își dau seama de intenția spiritelor rele, se retrag și se ascund în interiorul marilor temple de cristal ale acestui munte. În momentul în care conducătorii principali ai cetei mânioase și-au dat seama că tronul este neocupat, ordonă imediat trupelor lor să se înalțe cât de sus pot și să cadă deasupra tronului pentru a prinde totul în interiorul camerelor lor și a le zdrobi. O mulțime gri se prăbușește cu o rapiditate incredibilă asupra muntelui nostru. Cu această ocazie totul în jur devine întunecat, chiar în mijlocul zilei. În același timp totul se liniștește, căci spiritele au impresia că în sfârșit au învins. Totuși o astfel de scenă durează cel mult 77 de minute. După un timp veți remarca cum nori groși albi vor începe să se retragă din crăpăturile de gheață. Aceștia se amestecă în scurt timp cu norii negri și încep să se ridice nevăzuți. În același timp ei poartă în spate tot mai sus adunătura de nori negri. Când se face remarcată această ascensionare forțată? Se face în curând loc pentru trecerea norilor albi. Spiritele norilor albi își dau seama imediat de ceea ce se petrece. Dacă norii albi s-au retras dintre norii negri, în văzduh se formează imediat o plasă adeseori lungă de câteva mile în toate direcțiile în care este prinsă întreaga hoardă de spirite întunecate.
         Când conducătorii mânioși primesc vestea cum că spiritele albe i-au încercuit cu totul, se supără. Ei încep să își concentreze toate trupele pentru ca astfel ei să rupă din nou, în forță, masele albe. Acest moment reprezintă și începutul luptei propriu-zise. Acum veți auzi o gălăgie și un vâjâit îngrozitor în aceste mase de nori negri care provine din ciocnirea între ele a acestor spirite și din mânia lor crescândă. Cu cât se străduiesc însă mai mult aceste spirite să îi nimicească pe cei de deasupra, cu atât mai mult vor fi presați de aceștia. Fiind în această situație, spiritele de dedesubt încep să se aprindă de mânie. În curând ele fac o scenă atât de înfocată încât fulgere foarte puternice cu zguduituri de pământ încep să scapere în toate direcțiile pentru a alunga masele de nori albi care îi împresoară; în sus pentru a nimici conducătorul principal al acestora și în jos pentru nimicirea tronului muntelui.
         Spiritele albe presează spiritele negre din toate părțile. Ele se împing atât de mult în acestea până ajung de grosimea unei pietre adevărate și se aruncă apoi cu cea mai mare forță în jos. În cea mai mare parte ajung pe suprafețele întinse de gheață ale tronului însuși, precum și în zonele mai îndepărtate, aici fiind totuși în bucăți din ce în ce mai mici, transformându-se în cele din urmă în grindină și căzând.
         Astfel spiritele negre sunt doborâte, iar cele albe lasă să cadă ploaia peste cei învinși, rezultat al spiritelor păcii.
         Ele însele se risipesc într-un vânt rece, legând pentru mult timp astfel spiritele învinse de gheața de odinioară. Astfel ei îi redau acestei ființe mânioase liniștea prin care aceasta se va transforma într-una mai bună. Astfel hoarda înghețată se va topi și va deveni din nou apă, iar spiritului supus umilinței i se va conferi din nou libertate. Dacă el se transformă în bine, va fi preluat curând de rândurile de jos ale spiritelor păcii; dacă nu se transformă în bine și se răzvrătește din nou la o nouă încăierare - ceea ce se și petrece de altfel în majoritatea cazurilor - va fi prins din nou în același mod, dar va fi ținut de fiecare dată și mai mult în închisoare. Și pentru a nu lungi prea mult descrierea acestui munte, am dori să mai acordăm atenție la încă două aspecte, pentru ca apoi să ne dedicăm părții evanghelice care este pentru voi mult mai importantă.

Drumul spre umilință al spiritelor naturii

         Ați înțeles așadar că după captivitate urmează din nou libertate, astfel că spiritele care sunt readuse la viață vor fi preluate de spiritele păcii de pe nivelele inferioare dacă s-au schimbat în bine sau li se acordă un nou răgaz până la eliberarea lor.
          Când forțele naturale ale spiritelor se transformă din nou în apă, aceste spirite devenite libere se unesc cu apa și trebuie să facă mai apoi călătoria pentru a se revărsa în mare. De ce se petrec astfel lucrurile? Din același motiv pentru care cuiva care a pricinuit un rău pe pământ i se impune o pedeapsă pentru a deveni mai bun, în vederea reparării răului pricinuit; pe lângă aceasta, mai are de plătit și polița relei voințe. De altfel, aceste spirite trebuie să repare până la ultimul rău săvârșit - precum și cele pe care doar a intenționat să le săvârșească - și să realizeze pe lângă aceasta o penitență pe măsură. Abia când sunt duse la îndeplinire toate acestea, spiritele acestea sunt preluate pe prima treaptă a desăvârșirii spirituale. În mod normal ele ar putea cu greu să facă ceva benefic în mare. Dar unui astfel de spirit nu i se poate face nimic bun dacă el însuși nu este bun, lucru dovedit și de faptul că spiritele aflate în această stare trebuie să capete o stare de umilință totală pentru a fi capabile să-și ispășească faptele rele. Și pentru că fundul mării este partea cea mai adâncă a pământului, aceste spirite orgolioase trebuie să facă această călătorie către umilință pentru a o învăța și prin aceasta cu timpul să se ridice din nou renăscuți în sferele înalte pentru a înfăptui lucruri mai folositoare.
         Devin aceste spirite cu adevărat mai bune în finalul călătoriei lor? Rezultatele sunt diferite. Unele spirite devin cu adevărat mai bune, ele trebuind să se întoarcă pe aceste drumuri umede de țară, dacă în interiorul lor nu mai există nimic răutăcios. O astfel de retragere o puteți recunoaște din prezența unei ceti albe care se ridică dimineața din izvoare, pâraie și râuri. Această ceață este trasă în sus de soare, ajungând în curând în regiunea înaltă a potențelor lor naturale și nu mai poate fi percepută cu ochiul liber.
         O altă parte din aceste spirite este constituită din mânie care prinde din nou viață în timpul nopții care la început ia forma unei cete gri aflate în fisurile și crăpăturile muntelui și care vor acționa colectiv din nou la următorul asalt.
         O a treia parte din aceste spirite face drumul până în mare. Odată ce au ajuns însă aici, se adună în hoarde în funcție de gradul răutății lor și se năpustesc deasupra mării. Marinari ne pot povești despre forța nimicitoare a furtunilor mării. Dacă aceste spirite răutăcioase vor să pună în practică o astfel de răutate trimit în cercetare unul sau doi norișori deasupra mării - astfel de norișori sunt ușor de reperat de către marinarii experimentați — pentru a constata dacă se observă din vreo parte spiritele păcii. Dacă ele pot fi zărite pe undeva acești norișori dispar imediat, rareori având loc o furtună importantă.
         Dacă aceste iscoade răuvoitoare nu întâlnesc forțe potrivnice în drumul lor, în câteva minute cerul va fi acoperit cu nori groși de furtună din care în curând rafale puternice de vânt vor agita marea. Totuși și o astfel de acțiune ia o turnură nefavorabilă pentru că într-o fracțiune de secundă sunt trimise spiritele păcii de către hoardele care păzesc ținutul. Acestea se aruncă deasupra acelei hoarde gălăgioase transformându-se în mod normal în grindină sau ploaie puternică și eliberează cu această ocazie spiritele umilite. Acele spirite rele care au jucat doar un rol subordonat sun trimise imediat către Polul Nord. Cele mai răutăcioase sunt însă arse pentru o foarte lungă perioadă de timp în gheața dură a Polului Sud.
         Astfel ia sfârșit agitația acestor spirite care sunt duse într-un loc sigur; cele bune sunt preluate pentru nenumărate beneficii pe care le pot aduce. În ce constau acestea?
         Prima misiune este de a trimite aceste spirite pe diversele pășuni alpine și anume în acele locuri în care ele se pierd în vârfuri golașe de stâncă. Aici ele trebuie să aibă grijă de întreținerea acestora, ca și de eventuala lor sfărâmare, ele împărțind toată umiditatea în mod egal în porii rocii, astfel încât ea să își păstreze permanent în interior aceleași proprietăți. Pe de altă parte, ele trebuie să transporte în jos pietrele desprinse pentru ca ele să se apropie și mai mult de destinul eliberator. Adesea, dacă nu sunt atente, spiritele răutăcioase desprind un întreg bloc de piatră și îl aruncă în jos. Trebuie apoi avut grijă ca bucata de stâncă desprinsă să găsească un loc sigur și liniștit într-un pârâu sau râu pentru ca spiritele rele care sunt încă închise în ele să nu izbucnească prematur. Dacă aceasta s-ar întâmpla aici, s-ar putea întâmpla și la nivelul întregii planete Pământ! De aceea veți întâlni de obicei o astfel de stâncă într-o groapă în apropierea vreunui izvor sau îngropată până la jumătate în pământ și înconjurată de mușchi sau o veți vedea fie sfărâmată în bucăți, fie întreagă în vreun pârâu sau râu. Acesta este motivul pentru care întâlniți deseori sute, chiar mii de chintale de blocuri grele de piatră acolo unde nu există munți sau specii asemănătoare de pietre.
         Cercetătorii vor comenta probabil spunând: „Ce chestie ridicolă! Totul este produs de greutatea apei care își mărește volumul cu cât este mai puternică și mai rapidă.” Din punctul de vedere natural au dreptate - așa cum au dreptate cei care spun că 2+2=4. Știe însă matematicianul tot ceea ce stă la baza rezultatului său? Cunoaște el unitățile din care a rezultat produsul lui? El cunoaște numărul din care a provenit acest rezultat, care apare la fel ochiului și înțelegerii lui. Cunoaște el însă ființa lucrurilor pe care le-a numărat? Poate el să ia în calcul varietatea nesfârșită și diversitatea părților și forțelor care sunt necesare formării unui lucru? Dacă ar fi conștient de acest lucru pe deplin, ar realiza imediat cât de superficială a fost constatarea lui!
         Și în descrierea făcută de cercetătorii noștri este vorba de același lucru, căci ei nu fac altceva decât să observe apa curgând. Ce este însă necesar pentru a face apa să curgă și pentru a-i da greutatea potrivită și a ști în același timp în ce constă greutatea sa - acest lucru s-ar putea să îi fie destul de inaccesibil oricărui cercetător iscusit!
         Cine poartă apa pe culmile munților, o adună și o transportă aducând beneficii imense poalelor acestora? Aceasta constituie însă o altă problemă! Căci aici este vorba despre presiunea interioară și de legea atracției alternative; dar cine exercită această presiune și atracție? De aici tragem concluzia că pe întreg Pământul nimic nu poate avea loc fără ajutorul spiritelor de tot felul, fie bune sau rele! (Vezi și „Secretele Vieții”, n.r.)
         Dacă ajungeți pe o pășune alpină, veți vedea pe ici acolo, în locuri care arată distruse, ca și cum totul ar fi împietrit și mort. Dar chiar în aceste locuri totul este de fapt viu, pentru că aici veghează spirite cu acțiune benefică pentru ca totul să fie repus în ordine. Dacă pe o astfel de pajiște alpină vă așteptați să fie înălțător și bine, ca de exemplu în locuri unde cresc plante frumos mirositoare, să știți că aici locuiesc deja spirite mai pașnice a căror preocupare este una mai liniștită, dar în același timp - privind din punct de vedere spiritual - mai deosebită decât cea precedentă.
         Pe acele înălțimi care sunt acoperite cu zăpadă și gheață permanentă începe deja prima regiune spirituală a spiritelor desăvârșite; aici Cerul și Pământul se întrepătrund. Răceala pământească de aici semnifică lipsa totală a iubirii egoiste de sine și, prin aceasta, cel mai înalt grad de beneficii naturale aduse de acest munte. Cine a zăbovit vreodată la o astfel de altitudine, acela a văzut și regiunea inferioară a Cerului cu proprii lui ochi. Acest fenomen poate fi înțeles astfel: acest gen de puncte de contact sunt posibile numai acolo unde Pământul este eliberat pe deplin de orice invidie omenească. Din același motiv și muntele Grossglockner reprezintă un astfel de punct. Iar dacă vreun om ar vrea să construiască ceva pe crestele sale cele mai înalte pentru a depăși recordul mondial, spiritele pure de aici ar avea grijă să facă să dispară astfel de construcții în scurt timp. În acest mod acest loc este menținut pur de spiritele care locuiesc în el.



Muntele Grossglockner.jpg
 Description:
Muntele Grossglockner

Download
 Filename:  Muntele Grossglockner.jpg
 Filesize:  209.84 KB
 Downloaded:  537 Time(s)


Muntele Grossglockner2.jpg
 Description:
Muntele Grossglockner

Download
 Filename:  Muntele Grossglockner2.jpg
 Filesize:  139.27 KB
 Downloaded:  520 Time(s)

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
O evanghelie a muntilor - Jakob Lorber
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 24.3.2010, 17:31 View PostDownload Post

Drumul spre perfecțiune al spiritelor naturii

         Al treilea fel de spirite se împarte la rândul său în trei grupe și anume: inferioară, medie și superioară. Din cea inferioară fac parte acele spirite care locuiesc în interiorul muntelui unde păzesc metalele și sursele ele apă, precum și rocile și bogățiile subsolului. Această categorie de spirite se divide și ea la rândul ei în trei categorii și anume în: spirite ale focului, ale pământului și ale apei. Ele sunt fie rele, fie bune, fie se găsesc la limita dintre bine și rău. De aici și scopul în care sunt folosite: spiritele focului pentru extragerea metalelor, spiritele apei pentru a domoli spiritele focului, iar spiritele pământului și ale pietrelor pentru a ține spiritele focului și ale apei la locul lor. Cel ce vrea să se convingă de existența acestor spirite, acela să facă cunoștință cu oamenii simpli de la munte. Cu siguranță va găsi printre aceștia mulți care au văzut măcar o dată, dacă nu de două-trei ori în viața lor un așa-zis spiriduș de munte (gnom). Aceste spirite își fac arareori apariția la suprafața pământului, lumea lor subterană fiind pentru ei mult mai minunată decât cea de deasupra. Pentru ei materia nu constituie un obstacol în plimbările lor încoace si încolo. Acest spirit poate să se miște liber oriunde vrea el, pentru că el poate trece prin apă, foc sau piatră cu o mai mare ușurință decât voi prin aer. Căci acolo unde voi vedeți materie, spiritul vede numai substanța care îi corespunde. Pentru el doar aceasta are stabilitate. Materia grosieră propriu-zisă este pentru el ca și inexistentă.
         Dacă aceste spirite sunt deranjate de un necredincios prin simpla lui prezență pe teritoriul lor, ei sunt gata să îl atace. Și ferească Dumnezeu de cel care ajunge în mâinile lor! Cel blând în schimb nu are de ce să se teamă. Dimpotrivă, dacă un om blajin și credincios s-a rătăcit în labirinturile subterane ale munților, ei îi arată imediat un drum de ieșire mai sigur. Puteți afla toate acestea de la bătrânii ciobani din cele mai diferite regiuni.
         A doua categorie de spirite, foarte numeroasă, se află în special la suprafața pământului. O parte din ele au grijă de copaci, tufișuri, plante, iarbă, mușchi și ciuperci. Ele ajută în activitatea lui spiritul aflat în plantă, captiv încă acolo, pentru ca fiecare plantă să primească forma și caracteristicile specifice. Cealaltă parte a acestor spirite coordonează fauna și au aceeași grijă, anume ca fiecare animal să corespundă cu forma, caracteristicile și activitățile prevăzute pentru el.
         Această categorie de spirite se face foarte puțin văzută de oameni pentru că nu are timp de aceasta fără un motiv special. Pe munți există totuși anumiți ciobani evlavioși care au văzut adeseori și astfel de spirite. Ei ar putea să vă povestească anumite întâmplări în care astfel de spirite le-au protejat adeseori vacile și oile de accidente în timpul unor furtuni puternice. Dacă un om mai puțin credincios „nu vede la faț㔠un astfel de spirit, totuși este adeseori puternic iritat de prezența lui mai ales în pădurile imense ale munților sau pe pășunile alpine, precum și printre hoardele de cai, vaci și oi. Această iritare este de fapt un sentiment mai mult sau mai puțin straniu, urmat în mod obișnuit de un mic frison. Dacă ați trăit vreodată așa ceva, puteți fi sigur că astfel de spirite au vrut să-și facă simțită prezența. În partea religioasă vom clarifica cărui stadiu de evoluție din lumea propriu-zisă a spiritelor îi aparțin aceste spirite.
         A treia categorie este mai puțin studiată. Aceste spirite se ocupă cu supravegherea aerului și eterului. De aceea ele sunt numite de bătrâni spirite ale aerului.
         Dacă observați atent vântul care vine dinspre nord-est și mai ales cel de la miezul nopții, câteodată și seara cu o oră-două înainte de apusul soarelui, ar trebui să sesizați prezența lor care se face simțită printr-un gen de înfiorare și prin neliniștea pe care o simt animalele domestice în acest interval de timp. Puteți să fiți siguri că aceste fenomene sunt provocate de spiritele aerului dintr-o categorie mai joasă. Dacă sunteți atenți la formele deosebite ale norilor puteți fi siguri că astfel de forme sunt cauzate de spiritele aerului. Aceste spirite nu formează norii propriu-ziși. Forma lor însă este modelată de spiritele aerului care rotesc un strat de aer după altul, astfel încât spiritele norilor - în special cei mai de jos, având o natură mai rea - pot să primească doar acea formă pe care i-o indică direcția stratului de aer. Acest fenomen are loc pentru ca spiritele păcii să își dea seama din aceste forme de prezența și intenția spiritelor răutăcioase. Aici poate fi văzut așadar doar rezultatul acțiunii spiritelor și nu spiritele care acționează. O altă categorie și mai înaltă a acestor spirite care se află deja în eter își fac simțită prezența în rarele apariții ale fenomenului Fata Morgana. În momentul în care spiritele cele mai de sus ale eterului au liniștit deplin suprafața aerului, această suprafață devine asemenea unei oglinzi, la fel cum este și o suprafață de apă. Dacă suprafața aerului este străbătută în permanență de valuri, asemenea celei ale unui lac sau a unei mări pusă în mișcare din cauza vântului sau de fluxul apei, oglindirea este imposibilă.
         Fata Morgana există în și prin ea însăși pentru ca spiritelor păcii care există în eterul înalt să le fie mai ușor să observe acțiunea comună a spiritelor răutăcioase în fisurile și crăpăturile munților; sau când astfel de spirite s-au ridicat deja în aer în forma norilor să poată cerceta cu atenție intențiile lor ascunse.
         Să nu credeți că aceste mișcări ale aerului ar putea să impieteze observarea. Ele pot să perceapă cu ușurință rotația spiritelor mânioase cu privirea ascuțită a spiritului lor ce pătrunde până departe. Liniștirea suprafeței aerului este doar o consecință a atenției pe care o îndreaptă cu o astfel de ocazie spiritele aflate deasupra către cele de dedesubt.
         Aceasta este așadar a treia categorie a spiritelor care se află în regiunea înaltă a ghețarilor într-o stare de pace împreună cu celelalte spirite ale păcii și care - dacă este necesar - pot să se răspândească cu viteza gândului în toate direcțiile Pământului. Doar că nu trebuie să înțelegeți că a treia categorie ar reprezenta formele spiritelor de jos ale norilor sau spiritele păcii, ci doar acele spirite ale eterului care nu sunt vizibile aproape niciodată cu ochiul fizic și care au grijă de această liniștire a suprafeței aerului.
         Există spirite libere și mai înalte care conduc în spațiile cosmice lumile și sorii și în cele din urmă spirite cu mult mai înalte decât acestea care se ocupă de ființa umană. Totuși pentru acestea este rezervat un alt loc mai mare, ele neavând nimic de a face cu ordinea pământească. De aceea nici nu este nevoie să dezvăluim mai multe despre ele aici.
         Cu aceasta am terminat partea despre spiritele muntelui Grossglockner în special și spiritele munților în general și ne vom îndrepta acum atenția asupra părții evanghelice.

Influenta binefăcătoare a unei ascensiuni montane asupra trezirii sufletului

         În ceea ce privește partea religioasă este necesar să vă familiarizați puțin cu forma unui astfel de munte. În acest scop este necesar fie să urcați efectiv pe munte, fie să priviți cel puțin imagini reușite ale acestuia. Căci prin aceasta firea se trezește, iar spiritul, în urma admirării unor astfel de munți, caută deja posibile căi pentru a ajunge în vârful acestora. Aceasta arată nerăbdarea de a urca pe munte și de a atinge pe cât posibil vârful cel mai înalt. Puneți-vă singuri întrebarea pe ce anume se bazează acest impuls? Credeți că se bazează doar pe bucuria pricinuită de vederea priveliștii panoramice sau constă în pofta de a savura aerul cel mai pur? Cel ce face astfel de presupuneri nu cunoaște decât jumătate de adevăr și își va da seama în cele din urmă că nu acesta este singurul motiv pentru care atât de mulți oameni sunt atrași de vârfurile înalte ale munților. Motivul principal este trezirea sufletului cu aceste prilejuri. Este evident și aici că ceea ce se aseamănă se adună.
         Spiritul atrage spirit, materia atrage materie și carnea atrage carne. În momentul în care o ființă umană își propune să urce un munte înalt, din această intenție pleacă în sus spre sferele înalte ale spiritului un impuls de viață. Prin acesta spiritele sunt înștiințate de intenția persoanei de a se apropia de sferele lor. Tot atunci spiritele trimit un contra-impuls. Spiritul care în ființa umană este încă slab și netrezit, este trezit în acest mod spiritual-magnetic de către aceste spirite, dar nu tot timpul, ci doar pe o anumită perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă.
         Spiritul unui om care a urcat cu adevărat astfel de înălțimi se bucură că se află printre ai săi. Spiritele de aici însă, dacă simt că cel care se apropie are un spirit necopt încă, consideră că nu poate să rămână prea mult aici și sistează orice legătură cu acesta. Atunci spiritul din om se adâncește din nou în somnul său, iar corpul fizic va începe să se simtă neplăcut la astfel de înălțimi. El va coborî din nou în vale, în mediul care i se potrivește mai mult.
         Vedeți așadar, acesta este motivul real pentru care omul se simte atras de munți și de vârfurile lui cele mai înalte! Nu este însă și cazul oamenilor apropiați de natură. Aceștia fie nu au nici o dorință pentru aceasta, spiritul lor fiind bolnav și slab, astfel încât nu mai este capabil să preia contacte de la alte spirite. Un alt caz este acela în care omul escaladează munți înalți fie din dorința de a câștiga, fie din fanfaronadă. Astfel de alpiniști sunt adeseori pedepsiți de către spiritele păcii din cauza strădaniilor lor de a deveni faimoși.
         Cel care urcă muntele dintr-un imbold înalt se manifestă însă cu totul altfel. Un astfel de om este tot timpul binecuvântat și întărit să se întoarcă din nou aici; spiritul lui rămâne treaz, el putând să devină astfel clarvăzător sau profet. Din această cauză Eu v-am sfătuit mereu să mergeți pe munte, pentru că fiecare dintre voi va fi întărit, chiar dacă trezirea sufletului va fi pentru unii doar temporară. Dacă omul se va lăsa adeseori magnetizat din punct de vedere spiritual de spiritele înalte și va folosi în plus și leacul „iubirii”, el va atinge în curând renașterea spirituală.

Munții - predicatori ai iubirii și înțelepciunii

         Pe lângă toate acestea un munte cu ghețari cum este muntele Grossglockner este un predicator permanent al iubirii și un profet plin de înțelepciune. Cum este posibil însă ca un munte să predice despre iubire și înțelepciune? Nu există pe lume nimic mai ușor decât să deslușești această voce a muntelui, căci muntele este locul spiritelor păcii care se dovedesc a fi mijlocitori benefic activi, acolo unde există un oarecare dezacord. Dacă ființe umane mai împrăștiate urcă împreună un munte, sufletele lor se înviorează din ce în ce mai mult, iar sentimentul iubirii se trezește în ele din ce în ce mai mult. În momentul în care acești oameni au atins culmea, sentimentul de afecțiune a crescut atât de mult la fiecare dintre ei, încât nu mai sunt capabili să se comporte neprietenos unul cu altul. Dacă sufletele sunt împietrite, spiritele trimit asupra a doi care se dușmănesc un mare necaz, astfel încât cei doi ajung să fie într-un aparent pericol de moarte. Această stare conduce apoi adeseori la o stare de ajutor reciproc, iar dușmăniile îndelungate se transformă dintr-o dată în strânse prietenii.
         O altă observație vine să întărească cele afirmate până acum. Astfel, când este vorba de fenomene ale naturii — ca de exemplu vijelii devastatoare, inundații mari etc. - până și animalele smucite în toate părțile devin după aceea atât de blânde și de familiare, încât se întovărășesc cu alte animale și cu oamenii asemenea unor porumbei. Dacă după ce s-au aflat în pericol de moarte, până și animalele se împrietenesc și se îmblânzesc, cu atât mai mult oamenii, ale căror suflete sunt influențate în taină de spiritele păcii.
         Munții dezvăluie ochilor celor însetați de cunoaștere imensa carte a preistoriei și vă povestesc cum arăta totul odinioară. Aici munții sunt martorii cei mai autentici ai întâmplărilor petrecute în natură și în întreaga lume. Urcând pe creasta unui munte, la vederea formațiunilor specifice care sunt aici, v-ați întrebat vreodată dacă munții au existat aici de la începuturi sau s-au format ulterior și cum au ajuns ei la forma lor actuală? Cel care se întreabă acest lucru va primi răspunsul de la pietre: „Noi ne-am schimbat foarte mult de la nașterea noastră. Mai mult de jumătate din lungimea noastră inițială se odihnește de mult timp îngropată în adâncurile văilor și gropilor. Dacă vei observa diferitele caracteristici ale rocii noastre, vei găsi nu arareori între straturile ei urme de plante și de animale care pot fi chiar recunoscute și care apar în mod normal numai în regiunile adânci ale pământului. Vei putea concluziona cu siguranță că noi singure am constituit un ținut de câmpie și numai din voința Creatorului am fost ridicate deasupra Pământului plat. Iar dacă observi mai departe crăpăturile și fisurile noastre, vei putea să îți dai seama cu ușurință cum și-au lăsat amprenta pe frunțile noastre tari forțele uriașe ale inundațiilor și furtunilor puternice!”
         Vedeți voi, astfel vorbesc munții și povestesc oamenilor despre modul în care s-au născut, felul cum au arătat și de ce arată astfel acum.
         Ce vă mai spun? Vedeți voi, dacă un om cu sunetul mai trezit nu găsește pe altitudinile muntelui nimic altceva decât pietre goale printre zăpadă și întinderi de gheață, munții îi spun acestuia: „Vezi, tu, omule, care aspiri mereu să te ridici mândru și să domnești asupra fraților tăi, cât de sărace sunt fructele înălțimilor? Așa cum este aici gol, rece și lipsit de viață și sentimente, tot astfel ești și tu în obsesia ta de a domina, învață de la noi în această privință! Pleacă-ți rațiunea rece și nefructuoasă așa cum ne plecăm și noi. Astfel iubirea ta va crește și viața ta se va îmbogăți. Lasă rațiunea ta ascuțită să fie înlocuită în permanență de umilință, pentru ca înțelegerea sa să se transforme în apă plină de binecuvântare; apă care curge în adâncul inimii tale pentru a o retrezi la viață”.
         Să ne îndreptăm atenția asupra unui alt gen de om, acela care nu iubește nimic mai mult decât aurul și argintul. Unui astfel de om munții îi dau o învățătură admirabilă: „Tu, om necugetat, cât de departe și adânc ai căzut! Vezi tu, ceea ce iubești nu reprezintă altceva decât deșeul nostru. Uite câte plante minunate cresc pe pășunile noastre și hrănesc animalele! Câte mii de copaci din cei mai frumoși cresc pe culmile noastre și își oferă lemnul pentru fabricarea atâtor lucruri folositoare! Numără măcar o dată izvoarele cristaline pe care le lăsăm să țâșnească și care binecuvântează câmpiile și văile! Cât de des vezi vârfurile noastre acoperite de nori și furtuni îngrozitoare vâjâind pe frunțile noastre? Noi luăm toate acestea asupra noastră pentru ca luncile și câmpiile binecuvântate de noi să fie protejate de devastări. Cât cuprinzi cu ochii vezi coama noastră îngropată veșnic în zăpadă și gheață. Noi atragem înghețul asupra noastră pentru ca luncile și câmpiile să se poată bucura de căldură. De aceea nu mai fi atât de nesăbuit și nu mai răscoli pe viitor în măruntaiele noastre, ci trage mai degrabă spre pășunile noastre și pe culmi și fii sigur că o plantă, o picătură din izvoarele noastre și o privire asupra înălțimilor noastre în raza îndepărtată de acțiune a atotputernicului tău Tată și Creator îți vor aduce un folos mult mai mare decât dacă ai scormoni în interiorul muntelui!”

Întărirea sunetului în lumea munților

         Ce altceva ne mai învață munții? Orice om care urcă pe munte poate simți în interiorul său foarte clar ceea ce îi transmite muntele: „Privește-ne tu, pelerin al Pământului, cum privim de liber și neatârnat din înaltul culmilor noastre în îndepărtările creațiilor lui Dumnezeu! Vântul bate liber peste frunțile noastre, iar raza soarelui se răsfrânge domol pe coamele noastre înalte! De aceea tu, călătorule, ești cu adevărat acasă pe înălțimile noastre!
         Cine urcă pe pășunile înalte ale munților poate cuprinde cu ochii o arie largă, iar sufletul său poate simți pe o arie extinsă. De aceea gândurile sale sunt unite cu sentimentele. Și cel care nu a simțit poate niciodată până atunci în inima sa, simte acum pentru prima dată cât de departe se pot întinde gândurile peste orizontul rațiunii. Aici călătorul liber învață ce înseamnă să fie liber în înălțimea gândurilor sale și în adâncul sentimentelor lui și cu câtă fericire își îndreaptă gândul spre Dumnezeu, simțindu-L în adâncul inimii sale, în marele templu al infinitului!
         Cel mai mare beneficiu pe care îl aduce muntele este așadar cel asupra spiritului, el fiind aici extrem de întărit pentru că se află în patria lui originară. Aici el va simți consolare, întreabă doar munții și ei te vor face în curând să simți ceea ce spun ei: „Ascultă ceea ce îți spune interiorul - poate încă neclar - este adevărul deplin! Căci tu ești aici cu adevărat acasă, mai ales în cercul nenumăraților tăi străbuni, ale căror spirite locuiesc de multă vreme în aceste regiuni!” Vedeți, aceasta vă povestește muntele, chiar dacă nu foarte clar pentru toți, totuși cu o insinuare perceptibilă în starea interioară a sufletului și prin aceasta în iubirea spiritului.
         Puteți fi convinși că astfel de stări nu sunt doar influența acestor înălțimi, ci provin de la spiritele fericite aflate aici care vin în întâmpinarea voastră pentru a vă pregăti o anumită continuitate. Ceea ce a fost spus aici este valabil aproape pentru fiecare copac. Veți vedea că veți trăi puține asemenea stări pe dealuri, de exemplu. Acestea se activează în primul rând acolo unde toporul lemnarului nu a ajuns încă.

Munții - lăcașuri de revelație divină

         Ce altceva mai predică munții? Aceasta vrem să vă arătăm printr-o istorioară simplă și scurtă: Un om evlavios se gândi odată dacă e posibil să Mă vadă chiar și pentru o secundă. În același timp s-a gândit ce ar trebui să facă pentru a beneficia de o astfel de grație. Bătrânul evlavios era cu toate acestea conștient de faptul că omul în această viață trupească nu este demn de o astfel de grație, dar pe de altă parte dorința lui era foarte puternică pentru a da ascultare acestor obiecții.
         De aceea s-a hotărât să își caute un adăpost pe un munte aflat în vecinătate ți acolo să se reculeagă în rugăciune atât cât îi permiteau timpul și împrejurările. Pentru a putea găsi de fiecare dată din nou locul acela, și-a construit o cruce pe care a fixat-o acolo. După aceea Mi-a lăudat numele cu ardoare și mi-a spus că nu va înceta să se roage în acest loc până când Eu nu îl voi auzi în sfârșit.
         Zis și făcut! Timp de trei ani s-a dus omul nostru la locul cu pricina și M-a rugat fierbinte, ore în șir, să îi ascult ruga. Cât timp se afla acolo, el era aproape tot timpul invizibil, înconjurat fiind de mii de spirite evlavioase. Acestea l-au întărit atât de mult conform Voinței Mele, încât, în decurs de încă jumătate de an, el se putea servi de vederea interioară a spiritului, îi era foarte ușor să vorbească în acest mod cu spiritele asemănătoare lui despre ce avea pe inimă.
         Spiritele bune l-au învățat că dorința lui este cam lipsită de modestie. Ele au adăugat că pentru el este o mare grație faptul că Eu i-am deschis ochii sufletului pentru a-și putea vedea frații spirituali și a putea vorbi cu ei. Cu toate acestea sfaturile au dat roade puține, căci el la toate acestea a replicat: „Dragii mei frați și iubiți prieteni ai Tatălui meu și al vostru! Eu nu pot decât să vă zic o dată pentru totdeauna că dacă îl voi vedea pe El și îl voi avea, toată această lume cu cerurile nu mai au importantă pentru mine. Iar voi spuneți ce vreți, căci nu mă veți abate din dorința mea! Eu vreau și trebuie să îl văd, căci pe El îl iubesc mai presus de toate!”
         De fiecare dată când aceste spirite bune îl auzeau cum vorbește, îl lăudau pentru imensa lui dragoste față de Mine. Cu toate acestea o perioadă de timp s-au ținut departe de el, astfel că el nu a mai văzut nimic altceva decât ceea ce apărea în fața trupului său. Văzând că spiritele l-au părăsit, s-a gândit că cererea lui ar putea fi păcătoasă. Și așa s-a tot gândit el o zi întreagă la ce ar trebui să facă: fie să urmeze sfatul spiritelor, fie să rămână fidel dorinței sufletului său.
          În cele din urmă sufletul a triumfat asupra tuturor spiritelor și el își spuse: „Fie așa cum vrea sufletul meu! Sunt un păcătos atât timp cât locuiesc în acest trup, dar ce poate face păcătosul altceva, când sufletul este aprins de un dor fierbinte, decât să îl privească pe cel care l-a creat pentru viața eternă? Voi rămâne așadar credincios primei mele intenții: Dragostea mea pentru Dumnezeu nu trebuie să slăbească. Eu nu pot să las din această dragoste!
         Bătrânul nostru a mers iar și iar în acel loc și s-a rugat și mai fierbinte. Când au trecut încă trei ani, un alt om ajunse în acele locuri și se adresă bătrânului nostru astfel: „Omule drag, ce faci aici pe înălțimile acestea? Nu știi că te poți ruga cu adevărat numai în biserici? Tu însă îți săvârșești rugăciunile numai pe acest munte!”  La acestea credinciosul nostru răspunse: „Iubite prieten, trebuie să recunosc sincer că nu am putut cu adevărat să mă rog în nici o biserică așa cum o fac pe aceste înălțimi cu adevărat sfinte. Dacă mă uit aici de jur împrejur, iarba, pădurile și deasupra mea cerul larg și liber, sufletul îmi spune: Aceste frumuseți ale marelui templu natural al lui Dumnezeu îi sunt Lui cu adevărat mai aproape decât sculpturile în lemn cu care sunt împodobite bisericile!”
          La acestea străinul răspunse: „Dragă prietene, sunt perfect de acord cu tine. Dar aș vrea să mai aflu de la tine încă ceva, și anume, din ce cauză profundă te rogi așa fierbinte?”
         Auzind această întrebare, credinciosul nostru rămase încremenit un timp, se gândi și răspunse: „Vezi tu, unii oameni se roagă pentru sănătate, unii pentru avere, pentru una sau alta. Eu însă pun accent numai pe un singur lucru și acela este Domnul Dumnezeul meu! Și de aceea vreau să Îl văd cel puțin o dată în viața mea pe acest pământ. Atunci voi avea mai mult decât cerul și pământul ar putea vreodată să îmi ofere. De aceea mai degrabă aș muri decât să renunț la această dorință a mea!
         Prietenul, auzind toate acestea întrebă din nou: „Cum ți-L imaginezi tu pe Dumnezeu? Este foarte posibil ca El să ți se fi arătat deja și să fi vorbit cu tine. Dacă tu însă nu L-ai recunoaște, împlinirea rugii tale ar fi în zadar!” La această întrebare omul nostru rămase și mai încremenit și în cele din urmă răspunse străinului: „Dragul meu prieten, trebuie să admit că în această privință nu am nici cea mai mică idee! Ideea mea despre forma în care apare Dumnezeu este atât de neclară, încât nu știu dacă Dumnezeu arată cam ca un om sau dacă e compus din trei oameni ce au un trup comun. Sau forma ființei lui Dumnezeu este o lumină infinită în care aceste trei persoane divine plutesc și acționează.” Aici străinul îi spuse credinciosului: „Nu ai citit niciodată ce a spus Hristos despre El însuși când apostolii L-au rugat să le arate pe Dumnezeu Tatăl? El a spus: „Eu și Tatăl suntem unul! Cine mă vede pe Mine îl vede pe Tatăl; căci Tatăl este în Mine și Eu sunt în Dumnezeu Tatăl!”
         Credinciosul nostru începu să mediteze la toate acestea. El își aminti atunci de cei doi tineri care călătoreau spre Emaus și îl întrebă ceva neașteptat pe străin: „Iubite prietene! Spune-mi dacă tu ești vreun eremit sau vreun evlavios ori învățat în scripturile sfinte, căci un om obișnuit nu rostește astfel de cuvinte!”
          La această întrebare străinul nu mai răspunse nimic, îl luă pe bătrân de mână și îl ridică de la pământ și îl duse până pe vârful muntelui. Abia aici el deschise gura din nou pentru a-i spune: „Frate, vezi tu, cel pe care îl implori de trei ani se află acum în fața ta. Eu însumi sunt Dumnezeul cerurilor și al pământului și nu mai există nimeni altcineva mai presus de Mine! Să îmi rămâi credincios în inima ta, chiar dacă nu mă vei mai vedea niciodată în această viață! Așa cum auzi acum vocea Tatălui Meu acum, tot astfel trebuie să o auzi atât aici pe această culme, cât și oriunde te vei afla în numele Meu! Tu ai găsit Viața și aceasta nu îți va fi luată în veci! Cu adevărat îți zic ție: „Sufletul tău nu va gusta moartea niciodată! Amin!”
         Spunând acestea El dispăru, iar credinciosul nostru plânse, îl lăudă și îl preamări pe Dumnezeu întreaga noapte și căută culmile și mai mult decât înainte.
         Vedeți deci, munții vă povestesc și astfel de întâmplări! De aceea mergeți cu drag pe munte sau cel puțin rugați-vă Mie imaginându-vă că sunteți pe munte - fapt care presupune un suflet pur - și veți întâlni și voi ce a întâlnit și evlaviosul nostru!
Munții - oglinda interiorului
         Ce ne mai învață munții? Ei vorbesc cifrat oamenilor care îi admiră. Cel care este un observator atent poate să deducă ușor în ce stare se află sufletul său. Așadar munții sunt o adevărată oglindă spirituală pentru cel care vrea să se privească în ei.
         Ați auzit deja probabil că pentru omul trezit spiritual, flecare apariție în natură are o semnificație profundă. Așadar, un astfel de om are nevoie să arunce doar o privire asupra unui munte pentru a vedea cât de luminat este, dacă este pe deplin pur sau înconjurat de o ceață albăstruie, mai apoi care părți ale muntelui sunt mai mult sau mai puțin încețoșate sau unde anume se află în jurul muntelui, în jos, la mijloc sau pe culmile sale și ce fel de ceață este. Astfel, el cunoaște fundalul spiritual al acestor apariții.
         În cazul în care el se află într-o stare plăcută sau melancolică, dacă a simțit o dorință arzătoare să urce la un moment dat pe munte sau dacă a simțit contrariul acesteia, el nu își va da seama ce stări au pus stăpânire pe el la vederea muntelui. La fel, dacă a avut sentimentul unei dimineți însorite sau ale unei după-amiezi obositoare sau sentimentul unei seri somnoroase sau un sentiment bizar și apăsător în timpul nopții și cât timp a ținut această stare.
         Trebuie avute în vedere toate aceste aspecte, pentru că astfel de apariții și senzații corespund exact stării interioare a celui care observă. Numai că trebuie avut în vedere faptul că senzațiile trebuie să concorde cu aparițiile. Căci aparițiile în sine nu sunt o mărturie valabilă. Când însă starea interioară este în concordanță cu apariția, atunci muntele îl înștiințează pe om cum stau lucrurile exact cu el.
         Dacă de exemplu cineva ar ieși dimineața și ar admira un munte pe deplin pur și acesta nu i-ar încânta sufletul, ci l-ar umple de îngrijorare - în acest caz apariția ar fi în dezacord cu starea interioară, muntele fiind o oglindă fidelă pentru observator. Căci imediat ce puritatea spirituală a muntelui atinge sufletul, muntele îi spune privitorului: „Cu câtă curățenie sufletească mă privești tu pe mine! Purifică-te pentru ca tu să te înalți în tine peste lumea ta senzorială, așa cum mă ridic eu deasupra noroaielor adâncurilor!” În acest caz privitorul își vede imaginea în oglinda muntelui așa cum ar trebui ea să fie și nu așa cum este.
         Un alt caz de dezacord ar fi acela când un om ar ieși dimineața sau într-un alt moment al zilei și ar privi un munte de-a dreptul întunecat și ar avea un sentiment foarte vesel și vioi. Ce ar trebui să simtă privitorul cu această ocazie în fața imaginii muntelui posomorât?
         Să lăsăm muntele însuși să ne spună câte ceva despre aceasta: „Privește-mă, tu călător vesel, în dimineața însorită a stării tale! Înainte de a mă privi erai trist și întunecat, așa cum sunt eu când sunt înconjurat de nori! Furtuni puternice se abătuseră asupra ta, iar eu te-am scos asemenea fulgerului din masa mea de nori. Tu însă nu te-ai descurajat, ci ai stat semeț în fața mea: o stâncă înaltă, de neclintit care înfruntă astfel de încercări. Furtunile care au amenințat că te nimicesc s-au transformat curând în îngeri salvatori care te-au eliberat de povara nopții tale. Astfel, micuțul meu prieten care ești acolo în vale, privește cu atenție imaginea ce îți stă înainte! Numai astfel vei rămâne în dimineața constantă a stării tale, dacă vei vedea suficient de des imaginea mea în fața ochilor tăi și îți va apărea așa cum m-ai văzut tu în starea mea. Pe mine nu mă va nimici această furtună, iar tu mă vei privi în curând și mai pur, căci eu îți arăt cum tu erai asemenea mie!”
         Vedeți, acestea sunt două puncte culminante ale raporturilor de dezacord dintre aparențe și stări! Între aceste două extreme mai pot interveni multe alte aparențe, mai mult sau mai puțin aflate în dezacord, toate fiind însă ușor de recunoscut pentru că ele nu se mai extind la întreg, ci doar la anumite părți ale sufletului. Cel mai dificil este să judeci corect apariția totală!
         În ceea ce privește însă aparițiile armonioase, acestea nu necesită explicații ulterioare. Căci acolo unde un suflet însorit privește un munte însorit, el devine și mai luminos și i se face dor de pura înălțime. Acolo însă unde un suflet întunecat privește un munte întunecat, devine și mai întunecat și unui astfel de om cu siguranță nu i se mai face dor de înălțimea muntelui.
         Când cineva are un suflet însorit și un munte întunecat îi strică dispoziția, o astfel de indispoziție nu este altceva decât o trezirea a stării propriu-zise în care sufletul se află ascuns. Muntele îi arată atunci omului tot ce se ascunde în el. Imagini ale unor munți înalți și mai ales ale munților cu ghețari, așa cum este muntele Grossglockner, au o precizie și mai mare decât în cazul unor munți mai puțin înalți, se înțelege de la sine, pentru cel care ia în considerație că rezonanta cu un munte se mărește cu atât mai mult cu cât vârful lui se înalță mai sus peste adâncimile Pământului; munții sunt mai plini de importanță datorită pajiștilor lor pure, pentru că acolo locurile sunt și mai spirituale. Din această cauză astfel de munți fac o impresie mai mare asupra fiecărui suflet.
         Imaginea este o corespondență a obiectului după care vedem o copie și poate fi adusă la viață și trăită ca în interiorul sufletului. Doar că o imagine copiată trebuie privită cu o și mai mare atenție pentru a deveni reală în spirit. Celui care reușește acest aspect, acela poate sa tragă unele învățăminte folositoare dintr-o astfel de observație.
         Nu este nevoie să detaliem faptul că un munte natural privit în realitate este mult mai indicat.
Altfel noi nu am fi prezentat numai muntele Grossglockner în toate părțile și influențele lui. Ceea ce am descris aici este valabil pentru toți munții. Să înțelegeți prin aceasta mai ales munții care au rezonanță în inimile oamenilor. Aceștia trebuie comparați cu cei din realitate pentru ca să aibă o acțiune utilă în inimă. Dacă veți avea în vedere toate acestea și veți acționa în consecință, binecuvântarea interioară a muntelui va inunda, așa cum munții inundă cu binecuvântarea lor exterioară, întregul ținut.
          Așa cum Eu am urcat cu drag pe munte și am săturat acolo atâția înfometați cu pâine puțină și m-am iluminat pe munte și de pe munte am coborât în împărăția Mea - tot astfel v-am zis vouă toate acestea despre munți, deschizându-vă cu aceasta o mare poartă către împărăția vieții veșnice. Meditați la faptul că nu este lipsit de importanță faptul că Eu, creatorul și zămislitorul munților, ultima dată când m-am rugat am făcut-o pe munte! De aceea urmați-Mă pe Mine în toate și astfel veți atinge scopul care sunt Eu!
         Aceasta vă zic Eu, Cel care odinioară a separat cerul de munți. Munții sunt tot o parte a cerului. Priviți-i ca pe o mare binecuvântare care pornește de la Mine și veți avea sufletul viu pentru totdeauna! Amin!
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 1  [ 2 Posts ]
 


Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !