Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 13:21
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 13, 14, 15 ... 17, 18, 19  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 129 - DISCURSUL LUI ASMAHAEL REFERITOR LA NATURA LUI IEHOVA
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.11.2010, 00:08 View PostDownload Post

Capitolul 129
DISCURSUL LUI ASMAHAEL REFERITOR LA NATURA LUI IEHOVA
(7 august 1841)


1. După aceste cuvinte ale lui Adam, Asmahael a pășit în fața celor trei și le-a vorbit astfel: “Ascultați-mă, Jura, Bhusin și Ohorion.

2. Cine sunt cei care au inima la fel de slabă ca și a unei muște, care sunt la fel de temători ca și o căprioară și la fel de sfioși ca și un șoarece de câmp, fugind care încotro atunci când se apropie cineva de ei sau când se aude cel mai mic zgomot în pădure, sau ascunzându-se în găurile pământului la cel mai mic fragment de stâncă ce se desprinde și se rostogolește la vale?

3. Voi chiar credeți că Iehova ar permite cu atâta ușurință moartea copiilor Lui atunci când dă drumul la câteva pietricele la vale?

4. Dacă uciderea ființelor vii i-ar fi făcut plăcere, nimeni nu ar mai fi existat în acest univers încă de foarte mult timp. Iar dacă El ar fi un prieten al morții, adevăr vă spun, puteți fi siguri că El nu ar fi creat niciodată un pământ, o lună, un soare și toate stelele de pe cer, precum și toate minunile creației, până la ultimul fir de praf.

5. Dar întrucât Iehova nu este astfel, așa cum vă puteți da cu ușurință seama din lucrurile care vă înconjoară, ci dimpotrivă, este cel mai bun prieten al vieții, căci numai El este unica Viață, eternă și adevărată, iar tot ceea ce există își trage viața din suflul Lui, El este deopotrivă și Iubirea eternă Însăși, atrăgând astfel de-a pururi toate lucrările Sale către Sine, ceea ce conduce la existența ordinii divine, plină de înțelepciune, în funcție de care sunt ordonate toate ființele vii. Copiii Lui sunt însă liberi în acțiunile și voința lor, nefiind legați în nici un fel, cu excepția faptului că trebuie să trăiască, iar aceasta numai pentru faptul că Iehova este marele prieten al vieții, și nu al morții. De aceea, copiii Lui nu ar trebui să fie atât de îngrijorați de o moarte arbitrară, îndeosebi cei ca voi, care îl iubesc cu adevărat pe marele, bunul și preasfântul Iehova, punându-și toate speranțele în El.

6. Întăriți-vă așadar cugetul și nu vă mai temeți, căci dacă Iehova ar fi dorit să vă dea morții, voi nu ați fi atins niciodată vârsta înaintată pe care ați atins-o.

7. Va veni însă o vreme pe pământ când descendenții voștri nu vor mai putea atinge vârsta înaintată pe care o aveți voi în scurta lor încercare pe pământ, deși printre ei se vor afla mulți care îl vor iubi pe Iehova mult mai mult decât voi acum. Da, în acele timpuri, chiar și copiii vor fi luați de la sânul mamei lor și mulți părinți vor plânge, dar nu vor înceta să se roage lui Iehova în durerea lor, să-i sacrifice totul, fără a se gândi vreodat㠖 așa cum faceți voi acum – că lui Iehova, moartea îi face plăcere.

8. Iată, aceasta a fost o mare greșeală din partea voastră. Pe viitor, aveți grijă să vă întăriți credința și să lăsați iubirea voastră pentru Iehova să crească; abia atunci veți putea păși într-o deplină siguranță pe cărările periculoase ale lumii. Căci brațul lui Iehova este atotputernic, iar cei pe care îi conduce El nu pot fi răniți de lumile pieritoare sau de orice putere căreia El i-a dat mână liberă până la momentul potrivit al propriei sale testări, și Mă refer acum la binecunoscuta putere a șarpelui.

9. Rămâneți acum în pace până când Mă voi întoarce. Căci plec acum ca mesager ultim pentru a vă aduna copiii și pentru a-i aduce pe toți aici, pentru ca ei să experimenteze și să recunoască cât de infinit de bun și plin de iubire este Iehova, Cel de care v-a fost atât de teamă, într-un mod atât de ridicol.

10. Într-adevăr, mânia lui Dumnezeu poate fi teribilă. Ea este un foc etern a cărui flacără nu se stinge niciodată. Dumnezeu a preferat însă să-și transforme puterea în iubire, și nu în mânie – care este de-a pururi supusă Iubirii sale eterne, singura viață eternă și perfect liberă întru El.

11. Meditați asupra celor ce v-am spus până la întoarcerea Mea. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 130 - APELUL PĂRINTESC ÎNCUNUNAT DE SUCCES ADRESAT DE ASMAHAEL COPIILOR DIN REGIUNEA DE MIAZĂNOAPTE
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.11.2010, 00:12 View PostDownload Post

Capitolul 130
APELUL PĂRINTESC ÎNCUNUNAT DE SUCCES ADRESAT DE ASMAHAEL COPIILOR DIN REGIUNEA DE MIAZĂNOAPTE


1. Și Asmahael a părăsit grupul, dispărând precum un fulger de lumină.

2. După ce El a dispărut din câmpul lor vizual, toți au început să se roage marelui Dumnezeu. Cei trei l-au întrebat însă pe Adam:

3. “O, scumpul nostru părinte! Cuvintele acestui tânăr care tocmai a dispărut ne-au alinat suferința, dar pe de altă parte, măreția lor sublimă, dar incomprehensibilă, a fost precum un foc ce ar putea aprinde întregul pământ. O, spune-ne, cine este acest om și de unde vine el, căci noi nu am mai auzit încă asemenea cuvinte. Cu adevărat, acest om nu poate fi de pe acest pământ.

4. O, tată, dacă este posibil, nu ne lăsa în această incertitudine. Dar facă-se voia ta! Amin!”

5. Adam le-a răspuns: “O, copii, Ascultați-mă cu atenție: El dispune exact de puterea de care v-a vorbit; pentru a ști mai multe, așteptați întoarcerea Lui. Amin!”

6. Cei trei i-au mulțumit lui Adam și au început să se gândească asupra cuvintelor sale, fără să găsească însă un răspuns care să le satisfacă pe deplin inimile. Unul dintre ei a sugerat că străinul ar putea fi îngerul care s-a luptat în ținutul lui Euheip, după care i-a înmânat spada de foc lui Abel, altul a presupus că ar putea fi spiritul lui Abel, iar cel de-al treilea oscila nedecis între cele două teorii. Gradat, o mare tăcere s-a lăsat asupra tuturor celor prezenți, în parte pentru că toată lumea era preocupată de propriile gânduri, în parte pentru că așteptau cu toții apelul lui Asmahael. Această așteptare s-a dovedit însă inutilă, căci Asmahael știa prea bine ce avea de făcut, astfel încât nu a scos nici un strigăt, ci Și-a lăsat Cuvântul Lui atotputernic să răsune în inimile celor care continuau să se ascundă de teamă. Aceștia au perceput cu toții gloriosul apel dinlăuntrul lor, astfel încât nici unul nu s-a mai ascuns, ci s-au grăbit cu toții, tineri și bătrâni, să-L întâmpine pe marele Păstor interior, recunoscându-L pe loc ca fiind Cel care strigase în secret în inimile lor.

7. Într-un interval de numai trei minute, Asmahael era deja înconjurat de 700 de persoane, pe care i-a binecuvântat vizibil cu mâna Sa, după care i-a condus la Adam.

8. Văzând imensa mulțime de oameni care îl înconjura pe Asmahael și care se apropia, Adam și ceilalți copii ai săi au rămas muți de uimire, incapabili să rostească un singur cuvânt.
(9 august 1841)


9. Chiar și Enoh era copleșit de emoție, căci această rapiditate uluitoare îi apărea ca fiind miraculoasă. El și-a spus în sinea sa: “Cât sunt de mulți copiii din regiunea de miazănoapte!

10. Dacă nu cumva trei sferturi dintre ei au fost creați chiar acum, nici nu știu ce să mai cred. Ori visez, ori îl văd pe fiecare multiplicat de o sută de ori. Căci aici sunt tot atâția oameni câte fire de nisip pe fundul mării și câte fire de iarbă pe pământ!

11. O, Asmahael, cine Te-ar putea înțelege vreodată pe Tine? Tu ești infinit în fiecare din cuvintele Tale, iar respirația Ta pune în mișcare lumile, în timp ce a mea nu pune în mișcare decât câteva fire de praf de pe suprafața mâinii mele. Dacă Tu privești soarele și toate stelele strălucitoare, acestea se cutremură de o devoțiune incomprehensibilă, lăudând cu recunoștință lumina lor primită de la Tine, strălucitoare, dar palidă reflecție prin comparație cu blândețea infinită a privirii Tale, focalizată asupra micului pământ. Cât despre urechile Tale, acestea percep – la fel cum percep urechile mele un tunet – chiar și dorințele și cele mai mici gânduri ale ființelor ideatice ce nu vor fi manifestate decât în viitoarele Tale creații. Tu percepi chiar și respirația celei mai mici particule vii, invizibilă pentru toți ceilalți și aflată la o distanță incalculabilă, în timp ce urechea mea de-abia reușește să audă urletul unui uragan. Ce diferență între percepții! Pentru Tine, totul este armonie pur㠖 în timp ce pentru mine, totul nu este decât un haos confuz!

12. Pentru Tine, sunetul zglobiu al unui izvor reprezintă un cuvânt cu semnificații profunde. Tu înțelegi șoapta firului de iarbă, iar urechea Ta aude plânsul frunzei veștede care cade.

13. Tu auzi marele imn de laudă al vântului ce vâjâie, iar vaietele mării zbuciumate nu îți rămân necunoscute. Și totuși, Tu ai grijă de micul vierme ce se târăște în praful pământului, ca și cum nu ai auzi altceva decât micuțul plânset al acestuia.

14. O, Asmahael, o, Tu, Dumnezeu și Domn atotputernic, infinit, sublim, preasfânt și preaplin de iubire, mai presus de toți și de toate! Un spirit finit nu Te va putea înțelege niciodată pe Tine, și oricine va dori să Te cuprindă cu mintea lui se va rătăci în noaptea eternă a atotputerii Tale. Chiar și o picătură de apă îl va înghiți în profunzimile sale nenumărate, iar cel înghițit nu va mai reuși să iasă niciodată din oceanul nesfârșit al minusculei picături și al nenumăratelor ei minuni.

15. De aceea, eu nu voi mai explora niciodată nimic în întreaga mea viață, ci mă voi mulțumi să Te iubesc pe Tine, Dumnezeul meu, mărturisindu-mi nimicnicia la fiecare pas, cu toată iubirea și umilința, și spunând: „Până aici și nici un pas mai departe!" Și fiecare bătaie a inimii mele se va supune voinței Tale. Căci cine altcineva mai este viu în afară de Tine, Cel care ești însăși viața?

16. Eu nu trăiesc decât atâta vreme cât Te iubesc pe Tine; iar pentru mine, nimic nu este viu în afara Ta. Oare nu sunt pentru mine toate lucrurile ca și moarte? Oare nu este pentru Tine chiar și piatra cea moartă mai plină de viață decât este pentru mine ciripitul unei păsărele? Căci pentru Tine, piatra nu este mută; ce este însă pentru mine scârțâitul unui greier viu?

17. Astfel, pentru cel viu, totul este viu, în timp ce pentru cel mort, totul este mort. Și acum, gata! Până aici și nici un pas mai departe! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 131 - BUCURIA ȘI RECUNOSTINȚA LUI ADAM. ÎNTREBAREA CURIOASĂ A LUI JURA ADRESATĂ LUI ASMAHAEL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.12.2010, 20:15 View PostDownload Post

Capitolul 131
BUCURIA ȘI RECUNOSTINȚA LUI ADAM. ÎNTREBAREA CURIOASĂ A LUI JURA ADRESATĂ LUI ASMAHAEL


1. În timp ce Enoh își încheia acest monolog plin de smerenie, Asmahael și cei care îl însoțeau au ajuns la grupul principal, unde patriarhii stăteau încă uluiți.

2. După ce a ajuns la circa 30 de pași de Adam, El a ordonat mulțimii să se așeze, după care s-a îndreptat către Adam, care nu își revenise încă din uimire, și i-a spus:

3. “Adam, ridică-te și uită-te ce poate face vocea adevăratului păstor, după care numără oițele și vezi dacă lipsește vreuna. Dar mai întâi de toate, binecuvântează-le. Amin!”

4. Atunci, Adam s-a ridicat și a spus cu o voce tremurândă: “Asmahael, îngăduie-mi să îndeplinesc numai ultima parte a poruncii Tale. Căci acolo unde Tu, Doamne, ai numărat, cu siguranță numărul este complet. Căci Tu ești de-a pururi etern și infinit, și de aceea, tot ce faci Tu este întotdeauna perfect.

5. Eu și copiii pe care mi i-ai dăruit nu putem face acum altceva decât să-Ți lăudăm și să-Ți slăvim Numele. O, Doamne, primește în marea Ta grație inimile noastre în locul altor cuvinte calde de recunoștință și de iubire, și fă cu noi ceea ce dorești. Amin!”

6. Asmahael i-a chemat atunci pe Jura, Bhusin și Ohorion, cărora le-a spus: “Ascultați! Tatăl vostru se află în această regiune de mai bine de două ore și nimeni nu i-a adus încă mâncare și băutură. De aceea, trimiteți-vă mesagerii acasă și spuneți-le să aducă fructe, pâine, lapte și miere, în cantități suficiente pentru toți cei de față. Plecați și faceți cum v-am spus. Amin!”

7. Jura și-a lăsat cei doi frați să plece înainte, dar el a mai rămas și i-a pus lui Asmahael următoarea întrebare:

8. “Atotputernice străine! N-ai vrea să-mi spui cine ești tu și de unde vii? Este oare Adam și tatăl tău? Sau există aici, pe pământ, un părinte mai puternic, din vreo altă linie principală, decât părintele nostru Adam, de al cărui cuvânt ascultau cândva soarele și luna?

9. După ce el a căzut din grația lui Iehova, el și-a pierdut aceste puteri, iar acum, noi suntem cu toții servitorii slăbiciunii, incapabili să ne ridicăm deasupra neajutorării noastre.

10. Tu posezi însă o putere pe care o avea Adam înainte de căderea lui în fața lui Iehova, așa că dacă nu ai nimic împotrivă, te-aș ruga să-mi spui cine ești. Amin!”

11. Asmahael i-a răspuns: “Jura, tu ești un om drept, și la fel este și întrebarea ta, dar gândește-te, ce beneficii ți-ar aduce ție o asemenea cunoaștere la ora actuală?

12. Gura Mea este incapabilă să rostească neadevărul, dar inima ta nu este încă pregătită pentru adevăr, iar acesta te-ar putea ucide înainte de a te maturiza. De aceea, păstrează-ți răbdarea până când te vei maturiza, iubește-L și teme-te de Dumnezeu, iar inima ta îți va da singură răspunsul în legătură cu Cel care îți dă acum acest sfat.

13. Tot ce pot să-ți spun la ora actuală este că Eu nu intru în nici una din categoriile pe care le-ai enunțat, astfel încât toate conexiunile tale sunt greșite; maturizează-te și vei putea primi o mare lumină, care este chiar Lumina tuturor luminilor.

14. Iar acum du-te și fă ceea ce fac și ceilalți frați ai tăi. Amin!”

15. Iar Jura a plecat și a aranjat – la fel ca și ceilalți – să fie adusă mâncare și băutură, așa cum a fost îndemnat de Asmahael.

16. După ce copiii din regiunea de miazănoapte s-au întors încărcați de provizii, pe care le-au depus la picioarele lui Adam și ale celorlalți copii, Asmahael a pășit printre ei, a binecuvântat totul, spunându-le tuturor să mănânce, după care s-a așezat lângă cel mai îndepărtat coș cu alimente, și pentru prima oară a împărțit o masă cu ei.

17. Adam a remarcat atunci: “O, Asmahael, cum poți să stai la coadă, când locul de onoare Ți se cuvine de drept Ție?”

18. Dar Asmahael i-a răspuns: “Adam! Care este partea de sus și care este partea de jos? Locul cel mai înalt îl ocupă umilința. Dar nu știi tu că locul în care s-a așezat Cel dintâi este la fel ca El? Așa încât nu mai fi îngrijorat în legătură cu locul Meu, ci bucură-te în pace de masă. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 132 - MASA COMUNĂ. PATRIARHII POSTESC DIN MODESTIE ȘI DEVOȚIUNE. IUBIREA LUI ENOH PENTRU ASMAHAEL.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.12.2010, 20:37 View PostDownload Post

Capitolul 132
MASA COMUNĂ. PATRIARHII POSTESC DIN MODESTIE ȘI DEVOȚIUNE. IUBIREA LUI ENOH PENTRU ASMAHAEL. ADEVĂRATA RUGĂCIUNE.
(27 octombrie 1841)

1. Adam a fost satisfăcut de acest răspuns, la fel ca și copiii săi. După ce și-au exprimat în inimile lor mulțumirea spirituală, ei au început să mănânce și să bea, fiecare în funcție de necesități și de gusturi.

2. Totuși, Abedam, Jura, Bhusin și Ohorion nu au îndrăznit să participe la festin, și nici Methuselah și fiul său, Lameh, căci nici Adam, nici vreunul din copiii liniei principale nu îi invitase la masă. Atunci, Asmahael s-a întors către ei și i-a întrebat:

3. “Voi de ce nu mâncați și nu beți alături de noi?”

4. Cei doi au răspuns: “O, atotputernice Asmahael, cum am putea îndrăzni să participăm? Cât de arogantă ar fi atitudinea noastră față de marele nostru patriarh dacă am mânca din același coș cu el și dacă am bea din același vas pe care l-au atins buzele neprețuitului nostru patriarh!

5. Chiar și așa, este o mare bucurie și desfătare pentru noi să îi privim pe sublimii părinți cum își împrospătează fericiți forțele. De aceea, Asmahael, nu fii îngrijorat pentru noi, căci avem tot ceea ce ne trebuie pentru a ne întări în suficientă măsură. Îți adresăm însă din inimă iubirea și recunoștința noastră pentru faptul că Ți-ai manifestat îngrijorarea. Amin!”

6. La care, Abedam a adăugat: “De altfel, o, atotputernice Asmahael, trebuie să adăugăm cu toată iubirea și cu tot respectul: cine s-ar putea simți flămând în prezența Ta sacră, căci Tu ești oricum hrana eternă care alină de-a pururi foamea și setea!

7. O, Asmahael, foamea și setea mea mi-au fost alinate de Tine pentru totdeauna! Căci cel a cărui foame și sete este potolită de Tine nu mai poate fi vreodată flămând sau însetat. De aceea, îți mărturisim acum întreaga noastră iubire și recunoștință. Amin!”

8. Auzind aceste scuze, Asmahael le-a spus celor patru: “Ați vorbit bine, iar inima Mea s-a bucurat de cele spuse de voi. Fiecare cuvânt al vostru a fost adevărat, iar discursul tău, Abedam, va rămâne adevărat pentru eternitate. Chiar și așa însă, dragii Mei prieteni, deocamdată sunteți încă pe pământ și aveți un corp care aparține acestui pământ. Este necesar să-l întăriți și pe acesta cu alimente și cu băutură, în măsura corespunzătoare.

9. Chiar dacă Adam mănâncă și bea aici, care este diferența dintre Adam și Mine?

10. Dacă Eu vă voi spune acum: „Veniți aici și mâncați!‟, cine v-ar mai putea exclude de la masă, de vreme ce v-am invitat Eu?

11. Așadar, veniți, așezați-vă lângă Mine și mâncați și beți fără teamă, căci cel dintâi în prezent va fi cel din urmă, iar cel din urmă va fi cel dintâi. Amin!”

12. Cei patru s-au închinat atunci în fața patriarhilor, i-au mulțumit lui Dumnezeu, după care s-au așezat fericiți alături de Asmahael, împărtășindu-se și ei din alimentele și băuturile aduse.

13. Acest lucru le-a făcut de asemenea plăcere și patriarhilor, inclusiv lui Adam. Singuri Jared, Mahalaleel și Enos erau prea coplesiți de măreția lui Asmahael pentru a se putea bucura. Starea lor de uluire și de confuzie era atât de mare încât nici nu își dădeau seama că în fața lor se află mâncare și băutură, că unii vorbesc sau că cei patru s-au așezat la masă alături de ei. Căci marile isprăvi ale lui Asmahael îi uluiseră într-o asemenea măsură încât nu erau încă în stare să-și revină.

14. În schimb, Enoh plângea de bucurie și datorită imensei lui iubiri pentru Asmahael, iar în cele din urmă nu s-a putut stăpâni să nu se ridice pentru a se așeza alături de Asmahael și a-și revărsa abundența din inima sa asupra lui.

15. Văzând ce se petrece cu mult iubitul lui Enoh, Asmahael s-a ridicat să-l întâmpine pe cel îmbătat de iubire, căruia i-a spus:

16. “Adevăr îți spun, dragul Meu Enoh, oricine va veni către Mine – așa cum faci tu acum – va constata că Eu Mă voi ridica prompt și îl voi întâmpina până la jumătatea drumului, și mai mult.

17. Adevăr îți spun, tu ai descoperit acum viața, iar moartea nu mai există pentru tine. Ochii tăi nu vor vedea niciodată ziua morții. Iubirea ta a cucerit chiar și trupul tău de carne, pe care l-a transfigurat în nemurire, și așa cum ești și trăiești tu acum, la fel vei fi și vei trăi în eternitate.

18. Iată, descendenții tăi vor fi aceia pe care îi voi păstra până la sfârșitul timpurilor, și din linia ta se va naște cândva cel care va împlini marea promisiune. Amin!”

19. Auzind aceste cuvinte, inima lui Enoh a fost atât de copleșită încât buzele lui au rămas incapabile să rostească vreun cuvânt.

20. Dar Asmahael l-a întărit și i-a spus: “Mult iubitul Meu Enoh, pacea și liniștea fie veșnic în sufletul tău! Eu știu ce vrei să-Mi spui acum.

21. Adevăr îți spun: cel care se roagă și îmi mulțumește așa cum faci tu acum, cu inima complet deschisă, este singurul care se roagă și îmi mulțumește întru spirit și adevăr.

22. În trupul celui care se roagă și mulțumește numai din vârful buzelor bate o inimă care este încă atașată de ramurile copacilor lumești, iar atunci când un vânt smulge ramurile acestor copaci, inima lui este și ea rănită.

23. O inimă ca a ta este însă întotdeauna acasă, iar atunci când vine furtuna, ea rămâne calmă și nepreocupată de cele lumești; astfel, ea rămâne liberă să-L iubească pe Domnul mai presus de orice, precum și tot ceea ce se naște din Domnul.

24. Cel care iubește astfel este singurul care iubește corect, iar Domnul va fi cu el de-a pururi. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 133 - PROMISIUNEA FĂCUTĂ DE ASMAHAEL LUI ENOH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.12.2010, 20:40 View PostDownload Post

Capitolul 133
PROMISIUNEA FĂCUTĂ DE ASMAHAEL LUI ENOH

1. După aceste cuvinte, limba lui Enoh a devenit liberă, astfel încât el a putut adresa următoarele cuvinte celorlalți:

2. “O, părinții mei dragi, și voi, copiii mei scumpi, priviți-mă și observați cu uimire cât de puternic am devenit eu, cel slab, întru Domnul, care este Dumnezeul meu și al vostru, Părintele plin de iubire al nostru, al tuturor, tot ceea ce este mai presus pentru mine și pentru voi, cu adevărat viața mea liberă și eternă, și la fel și a voastră. Priviți-mă și minunați-vă, căci eu am găsit grația în fața lui Dumnezeu, Cel care reprezintă unica și cea mai înaltă iubire a mea, și care a binecuvântat linia mea pentru a împlini marea promisiune de la sfârșitul timpurilor. Ei bine, apelez din nou la voi: priviți-mă și minunați-vă, căci tot ceea ce există în mine a devenit acum nemuritor, inclusiv corpul meu fizic, a cărui carne nu va mai putea putrezi vreodată.

3. O, părinți și copii! Domnul a săvârșit acest miracol cu mine în prezența voastră. Știți cu toții cum obișnuim noi să adunăm pietre pentru fiecare zi care trece, precum și pentru nopțile cu lună plină. Iar după ce se împlinește un an, noi dărâmăm movilele de pietre și înălțăm în locul lor o piatră memorială pentru fiecare an. Clipa aceasta transcende însă orice zi, lună sau an. De aceea, îngăduiți-mi să înalț în locul în care stau acum un monument memorial măreț întru cinstirea Domnului, care ni s-a revelat nouă într-o manieră atât de glorioasă, de miraculoasă și de plină de iubire, sub forma lui Asmahael, care se află acum printre noi și care dorește să rămână cu noi până la sfârșitul timpurilor, da, în întreaga eternitate! Timp de aproape o treime de zi, El a călătorit printre și alături de noi, ghidându-ne cu răbdare și iubire, și totuși nimeni nu s-a gândit să-i ofere o laudă mai mare decât cele pe care ni le împărtășim și noi unii altora. O, părinți și copii, noi i-am invitat mâine pe toți copiii noștri la sărbătoarea Sabatului, în care vom aduce o ofrandă Domnului. Iată, Domnul nu ne-a lăsat să așteptăm, ci a venit El Însuși la noi, alăturându-se grupului nostru. Ce este așadar mai important, Sabatul sau Domnul?

4. Oriunde se află Domnul, Sabatul se află de asemenea alături de El. O, părinți, pentru toate aceste motive, doresc să înalț acum un altar Celui care se află în mijlocul nostru și să ard o ofrandă sacrificială în onoarea Lui, pentru întreaga iubire, recunoștință, laudă, glorie, sacrificiu și adorație pe care i le datorăm.

5. Copii, mergeți și aduceți-mi mai multe pietre plate și netede, iar apoi ajutați-mă să înalț aici un altar. Apoi aduceți-mi un miel în vârstă de șapte luni pentru a-l sacrifica, precum și lemn de cedru pentru a putea aprinde focul. Mergeți și aduceți-mi toate acestea fără întârziere! Amin!”

6. Cât despre Tine, mult iubitul și preasfântul meu Asmahael, sper că vei accepta acest sacrificiu cu plăcere și c㠖 în marea Ta iubire – nu îmi vei reproșa că fac ceea ce fac purtat de marea mea iubire pentru Tine.

7. Căci ce sunt cerul și pământul prin comparație cu Tine, darămite sărmanul nostru Sabat! Acolo unde sălășluiești Tu, cu prezența Ta sacră, se află întreaga eternitate și întregul infinit, da, gloria eternă a tuturor cerurilor, sorilor și lumilor din creație.

8. Știu că Tu nu ne-ai permis să Te revelăm și să Te mărturisim înainte ca aceasta să fie voia Ta, dar marea mea iubire pentru Tine pe care am simțit-o în inimă m-a determinat să acționez astfel, spunându-mi:

9. “„Iată, Enoh, prin această poruncă ușoară, Domnul nu a făcut altceva decât să-ți testeze iubirea. Atâta vreme cât iubirea este încă moderată, această poruncă este ușor de respectat. De îndată însă ce iubirea devine extraordinar de intensă, ea doboară orice bariere, mărturisindu-se și aruncându-se în brațele subiectului adorat‟. De aceea, sper ca Tu, Cel care ești mai presus de orice, fiind iubit astfel de mine și de toți cei de față, care ești Unul, să-mi ierți mie această greșeală pentru care nu sunt vinovat, căci iubirea m-a luat pe deplin în posesiunea ei, cu o putere atât de mare încât nu am putut face altceva decât să-mi mărturisesc iubirea pentru Tine cu voce tare, în fața tuturor.

10. O, Asmahael! Accept㠖 în marea Ta grație – din partea mea și a celorlalți, marea ofrandă pe care dorim să Ți-o aducem, sfințește și binecuvântează acest altar, căci astfel el va rămâne binecuvântat de-a pururi. Amin!”

11. După acest discurs, Asmahael s-a ridicat din nou și a adresat următoarele cuvinte patriarhilor și copiilor acestora:

12. “Ascultați: Enoh a vorbit așa cum trebuie! Oricine merge pe acest drum, merge de fapt pe scurtătura către subiectul iubit. Adevăr vă spun, cel care nu merge pe acest drum nu Mă va găsi decât cu mare dificultate, iar Eu nu-i voi ieși în întâmpinare. Cât despre cel care poartă în inima sa o mare iubire, oare va continua el să numere zilele atunci când găsește subiectul iubit, sau va considera fiecare moment ca fiind sacru, căci în fiecare clipă el își mărturisește iubirea față de subiectul mult adorat?

13. Iată, care este Sabatul râurilor și fluviilor? Oare nu este marea? Înainte de a o găsi, râurile nu au odihnă, și nici Sabat. Dar de îndată ce un râu a ajuns la mare, dizolvându-se în ea, oare nu se va odihni el pentru totdeauna? Va mai aștepta el până mâine, după ce s-a vărsat în mare?

14. În mod similar, vă spun: Eu am venit la voi, și nimeni nu a venit în întâmpinarea Mea, cu excepția lui Enoh. V-am dat o poruncă pe care ați respectat-o de teama că Mă veți pierde, fără să țineți însă cont de faptul că iubirea adevărată și pură nu are niciodată nimic de pierdut, și cel mai puțin pe Mine.

15. Voi ați recunoscut foarte vag diferența dintre Mine și voi, dar Enoh M-a recunoscut. De aceea, binecuvântez această ofrandă adusă Mie de inima voastră și consacru altarul înălțat întru slava Mea de mult iubitul Meu Enoh! Iată, chiar în acest loc, linia ta va fi mântuită într-o bună zi de potopul păcatelor, iar un strănepot născut din linia ta va reclădi acest altar, aducându-Mi o nouă ofrandă de recunoștință. Binecuvântat fie acest loc în vecii vecilor! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 134 - PARABOLA LUI ASMAHAEL DESPRE IUBIRE
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.12.2010, 20:45 View PostDownload Post

Capitolul 134
PARABOLA LUI ASMAHAEL DESPRE IUBIRE
(29 octombrie 1841)

1. După aceste cuvinte ale lui Asmahael, pe care le-au auzit de asemenea Enos, Mahalaleel și Jared, Adam și ceilalți patriarhi și copii s-au ridicat cu intenția de a se grăbi către Asmahael, emoționați fie de o mare devoțiune – predominantă în acest caz – fie de o mare iubire, care este de altfel întotdeauna prezentă în cazul devoțiunii, îndeosebi în prezența subiectului acesteia. Asmahael le-a spus însă să rămână pe loc, după care a adăugat:

2. “Ascultați, vă voi spune o parabolă, pe care urmează să o interpreteze fiecare după posibilități. Iată cum sună aceasta:

3. Atunci când soarele strălucește deasupra unui sol bun, acesta se despică, dând naștere unor brazde adânci și late, pentru a putea absorbi mai profund razele soarelui și pentru a fi încălzit cât mai bine de acesta. Nisipul nu se despică însă niciodată și se încălzește numai la suprafață. De îndată ce raza a părăsit suprafața sa, căldura absorbită dispare și ea. La fel se petrec lucrurile și cu pietrele. Ele se încălzesc rapid și intens, dar de îndată ce vin vânturile reci, căldura dispare, iar pietrele devin mai reci chiar decât vânturile.

4. La fel stau lucrurile și cu ploaia care cade din cer. Atunci când plouă, totul este plin de umezeală, dar după ce ploaia a încetat, iar vânturile purificatoare, care usucă totul în cale, revin, nisipul și pietrele se usucă rapid, și numai pământul cel bun păstrează umezeala dătătoare de viață a ploii, cu care saturează toate plantele.

5. O, priviți înlăuntrul vostru și vedeți cum reacționează inimile voastre; veți constata că acestea sunt precum nisipul și pietrele!

6. Atâta vreme cât M-ați recunoscut prin lucrările și prin cuvintele Mele, sau prin mărturia lui Enoh, sunteți încălziți și plini de devoțiune și iubire pentru Mine. Dar de îndată ce redevin invizibil pentru voi, spuneți-Mi, veți reacționa precum solul cel bun?

7. Iată, Mă aflu printre voi de atâtea ore, dar cine dintre voi Mi-a făcut ceea ce Mi-a făcut Enoh?

8. Într-adevăr, voi Mă respectați plini de pioșenie, dar la fel procedează și culmile stâncoase ale munților, care absorb primele și ultimele raze ale soarelui, căci ele sunt însetate de lumină. Dar atunci când vine căldura, și ele – ca și voi – se învăluie în nori denși și întunecați, pentru ca zăpada și gheața lor perpetuă să nu se topească cumva și să dispară. Iubirea voastră ar putea fi comparată cu aceea a vițeilor care stau sub ugerul plin al vacii. Ei ling ugerul și împing cu capetele lor în acesta atâta vreme cât mai există o picătură de lapte în el, dar de îndată ce laptele a încetat să mai curgă, vițeii părăsesc vaca și nu mai rămâne nimic care să poată fi numit iubire.

9. Ați văzut cum l-am primit pe Enoh și ați vrea să fiți primiți și voi la fel. Dar Eu vă întreb: Voi M-ați primit pe Mine așa cum a făcut-o Enoh? Iată, Enoh M-a primit încă de la început prin iubirea sa pură; voi ați făcut la fel?

10. Ei da, atunci când ați văzut operele Mele, v-ați grăbit să Mă primiți. Dar credeți că aceasta se poate numi iubire? O, vă asigur, iubirea adevărată nu procedează astfel, ci numai interesele personale, discret ascunse. De vreme ce Mă aflu printre voi, puteți vedea marile beneficii și tot ce puteți realiza cu ajutorul Meu. Astfel, imensa Mea putere vă inspiră un respect pe măsură, iar beneficiile pe care le puteți obține sunt direct proporționale cu iubirea voastră pentru Mine.

11. Atunci însă când am venit la voi din ținuturile de jos, ca un om umil, M-ați lăsat să zac la pământ în fața voastră.

12. Spuneți-Mi, care dintre voi M-a primit cu toată iubirea, fără să aibă în vedere nici un folos?

13. Deși i-ați invitat în Numele lui Iehova pe copiii voștri la celebrarea de mâine a Sabatului, chiar credeți că ați făcut-o din iubire pentru Iehova? O, vă înșelați foarte tare! Ați făcut-o din teama voastră de sclavi și din respect față de puterea infinită a lui Iehova, precum și dintr-un fel de recunoștință anxioasă care v-a fost impusă ca o datorie, datorită măreției lui Dumnezeu.

14. Unde este aici iubirea pură, care dincolo de orice, într-o deplină libertate, fără nici o altă motivație decât iubirea, îl iubește pe Dumnezeu cu credință și fără prejudecăți, mai presus de orice, pentru El Însuși și pentru operele Sale?

15. Voi vreți să-Mi spuneți: „Doamne, noi credem că Tu ești unicul, marele, preasfântul, eternul și atotputernicul Dumnezeu, cel plin de iubire și de compasiune, și de grație!‟

16. Dar Eu vă spun: Dacă nu credeți aceasta cu toată iubirea pură a inimilor voastre, credința voastră este ca și inexistentă și nu are nici o valoare în fața Mea. Puteți striga de câte ori doriți „Iehova‟, spunând: “Mărețule, sublimule, atotputernicule, preasfântule Dumnezeu și Domn plin de compasiune, Creator al tuturor ființelor și lucrurilor, dragă Tată!‟, și așa mai departe, căci adevăr vă spun: ar fi mult mai bine pentru voi să vă economisiți energia și să vă odihniți limba, buzele, dinții, gingiile, gâtul și plămânii, căci toate aceste bâlbâieli religioase goale nu vor ajunge niciodată la urechile Mele.

17. Căci acela care nu vine la Mine și nu Îmi vorbește precum Enoh, degeaba o face, căci Eu nu îmi voi coborî niciodată privirea asupra lui. Iar atunci când se roagă, rugăciunea sa nu va ajunge decât la urechi înfundate, și toate cerurile îi vor rămâne închise cu druguri de fier până când ultima picătură de egoism a dispărut din inima lui.

18. Cel care Mă iubește trebuie să Mă iubească la fel cum își iubește mireasa cea pură mirele la fel de pur, situație în care nu se atrag decât inimile lor. Tot ceea ce se află mai prejos sau mai presus nu este altceva decât o povară în calea iubirii libere, care nu mai este atunci capabilă să se ridice până la inima Mea. Căci tot ceea ce se află mai prejos de iubire trage în jos inima, în profunzimile mocirloase, și tot ceea ce este mai presus de iubire o presează de sus și o oprimă atât de tare încât ea devine prea slabă și lipsită de putere pentru a se mai ridica vreodată.

19. De aceea, iubirea trebuie să fie pură, astfel încât, neforțată de nimeni și de nimic, să se ridice într-o deplină libertate și cu propria sa putere concentrată, să aleagă, să îmbrățișeze și să strângă la piept pentru totdeauna obiectul ales.

20. Recunoașterea lui Dumnezeu reprezintă o trezire a iubirii, dar nu iubirea însăși pentru Dumnezeu. A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a trăi plenar înlăuntrul Acestuia.

21. Simpla recunoaștere nu va ridica niciodată o ființă și nu-i va deschide porțile sacre ale Iubirii eterne, și implicit ale vieții eterne, căci ascultați și înțelegeți ce vă spun: acest miracol poate fi realizat numai prin iubirea pură pentru și întru Dumnezeu – fără mai presus și mai prejos, și implicit fără nici cea mai mică urmă de egoism, ci numai prin această iubire pură.

22. Examinați-vă acum inimile și abia apoi ridicați-vă și veniți la Mine! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 135 - RĂSPUNSUL PROSTESC AL LUI ADAM
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.12.2010, 20:49 View PostDownload Post

Capitolul 135
RĂSPUNSUL PROSTESC AL LUI ADAM

1. După ce Asmahael s-a adresat celor prezenți cu atâta ardoare, toți cei de față au fost cuprinși de teamă și nici unul nu se simțea capabil să le adreseze celorlalți cuvinte de alinare, căci adevărul le devenise tuturor atât de evident, încât orice scuză era imposibilă. În consecință, asupra grupului s-a lăsat o tăcere mormântală, în timpul căreia fiecare ducea o controversă în sinea sa, căutând o scuză cât mai bună. Dar sărmanele lor inimi, suprasolicitate, nu reușeau să creeze nici un fel de bogăție acolo unde nu se găsea decât sărăcie.

2. După o vreme, Adam s-a ridicat și a vorbit cu o voce fermă, deși îmbrăcată într-un ton blând:

3. “Asmahael! Oricine ai fi Tu – un om sau chiar supremul Dumnezeu, nici măcar nu-mi pasă prea mult – ascultă, am căzut deja odată de pe dificila cărare a voinței divine și nu mai sunt capabil să mă ridic. Am dorit întotdeauna să merg pe cărarea cea dreaptă și am încercat pe cât mi-a stat în puteri să evit pietrele din calea mea, pentru a nu mă împiedica de ele. Totuși, nu eu am fost acela care a creat acest pământ neregulat și plin de pietre, care este opera lui Dumnezeu. Dacă cu toată dorința și atenția mea, eu, primul om de pe acest pământ, am căzut din când în când, crezi Tu că eu sunt singurul responsabil de aceasta? Iar dacă inima mea s-a transformat în nisip sau în piatră, nu există oare nici un mijloc prin care ea să fie transformată din nou, de data aceasta în permanență, într-un sol bun?

4. Iar dacă eu L-am ofensat deja atât de rău pe Dumnezeu, spune-mi, nu există în inima Acestuia nici un pic de compasiune pentru mine?

5. Căci potrivit mustrării Tale, cu excepția lui Enoh, nimeni nu va putea probabil să-și păstreze viața în fața lui Dumnezeu.

6. Cum L-ar putea cineva iubi pe Dumnezeu fără a-și forma mai întâi o părere în legătură cu bunătatea Acestuia, cu măreția Lui infinită, da, mai presus cu mult chiar decât a ființelor Lui cele mai perfecte?

7. Iată, Tu ne ceri practic imposibilul! Dacă în perfecțiunea Ta, Tu nu-Ți poți imagina această imposibilitate, nu poți totuși nega faptul că eu o pot sesiza cu toată claritatea, în mine însumi.

8. De vreme ce Tu ne ceri un asemenea lucru mie și tuturor descendenților mei, fie în Numele lui Dumnezeu, fie chiar în calitate de Dumnezeu Însuși, spune-mi, nu crezi că este drept să îți cerem mai întâi să ne oferi odată cu această cerere și mijloacele de a o duce la realizare, pe care să le implantezi în inimile noastre, pentru ca astfel să putem face față acestei cereri a Ta?

9. Cât privește bunăvoința noastră, sper că îți vei da seama că aceasta există din cuvintele mele și citindu-mi în inimă. O, atotputernice Asmahael, nu fii supărat de această izbucnire a inimii mele. Cel veșnic atotputernic se poate ajuta atunci când ceva îl apasă, dar viermele neajutorat din țărână nu poate face altceva decât să se zvârcolească în brațele morții atunci când este pe jumătate strivit de copita calului.

10. O, meditează asupra cuvintelor mele și nu uita ce înseamnă să fii o creatură slabă conștientă de sine alături de un Creator veșnic invizibil, infinit și atotputernic.

11. Iată, ce relație imposibilă și de neimaginat: o neajutorare chipurile liberă sub o putere cu adevărat liberă, infinită și eternă.

12. De aceea, dacă este posibil, ajută-ne pe noi, cei striviți, în loc să ne strivești încă și mai tare! Mai bine distruge-ne complet decât să ne chinuiești din ce în ce mai tare! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 136 - ASMAHAEL ÎL MUSTRĂ PE ADAM
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.12.2010, 21:10 View PostDownload Post

Capitolul 136
ASMAHAEL ÎL MUSTRĂ PE ADAM

1. Aceste cuvinte L-au provocat într-o anumită măsură pe Asmahael, care i-a adresat următoarele cuvinte severe, dar pline de iubire, lui Adam, la fel ca și celorlalți:

2. “O, Adam, Adam! Prostia ta a întrecut orice limite! Îngăduie-Mi să întreb mai presus de toate inima ta, de vreme ce tu ești părintele tuturor acestor copii, și a multor altora de pe acest pământ, spune-Mi așadar, în inima ta, cum ai proceda tu cu unul din copiii tăi care Ți-ar răspunde după una din cele mai importante lecții referitoare la marile ofense aduse de el directivelor tale pline de înțelepciune, într-o manieră dură și stupidă, apelând la probabilitate, ceva de genul:

3. „De ce îmi ceri ceea ce nu pot face? Este greșit ceea ce fac eu? Și dacă da, este greșeala mea? Oare nu m-am născut eu din tine și nu ești tu acela care mi-a dat această viață mizerabilă și imperfectă?

4. Dacă greșesc, aceasta ți se datorează în totalitate, căci așa m-am născut eu din tine, imperfect. De aceea, mulțumește-te cu cel care sunt și nu-mi mai cere să fiu ceea ce nu pot fi. Dacă totuși insiști ca eu să fiu diferit de cel actual, atunci distruge-mă și procreează-mă apoi într-o altă manieră, mai bună, iar dacă acest lucru îți este imposibil, încetează să mai procreezi, căci eu unul nu îți voi mulțumi niciodată pentru această existență mizerabilă pe care mi-ai dăruit-o.

5. Fie ca nimicul să rămână de-a pururi nimic, căci este preferabil să nu exiști deloc decât să duci o existență limitată și penibilă. În fond, de ce vrei să mă faci mai bun decât sunt, de vreme ce eu sunt oricum cel care sunt? Dacă m-ai fi procreat încă de la bun început mai bun, aș fi mai bun, dar întrucât lucrurile sunt așa cum sunt, oare nu este greșeala ta că eu arăt astfel? De aceea, mai întâi de toate ai grijă de tine și de căile tale și abia apoi ocupă-te de perfecționarea mea‟.

6. Adam, spune-Mi, cum s-ar simți inima ta părintească dacă unul din copiii tăi ți-ar vorbi astfel, și mai presus de toate, unul din primii tăi copii din linia principală?

7. Tu l-ai blestemat pe Cain, cel căzut în greșeală. Spune-Mi atunci, ce ai face cu un copil care nu numai că ar ucide trupul fratelui său, dar te-ar blestema simultan și pe tine, și ar dori să îți ucidă spiritul? Spune-Mi, Adam, ce ai face cu un copil atât de incorigibil?

8. Văd că păstrezi tăcerea, la fel ca un șoarece care adulmecă o pisică, și totuși, cu numai câteva clipe înainte, tu, copilul Meu din linia principală, Mi-ai spus exact asemenea lucruri.

9. Deci nu-Ți pasă dacă sunt Dumnezeu sau un om! În fond, de ce ți-ar păsa cine este Cel care îți vorbește acum, Dumnezeu, Tatăl tău, sau un biet om la fel ca și tine, căci nu tu te-ai creat singur, ci un Dumnezeu invizibil pentru tine și complet necunoscut ție. Dacă El te-a creat atât de mizerabil și de înclinat către păcat, să fie mulțumit cu tine așa cum ești, căci altfel te-ar fi făcut mai perfect. De aceea, El nu trebuie să-i ceară creației Sale nevinovate să fie mai perfectă decât este acum, așa cum a ieșit din mâna Creatorul său prost-dispus.

10. Ei, privește în inima ta și spune-Mi dacă nu acestea sunt argumentele ei!

11. Mi-ai vorbit despre calea atât de dificilă a voinței divine pe acest pământ, care ascunde atâtea piedici, și Mi-ai descris bunăvoința ta de a păși pe ea cu credință, atât cât ți-ar sta în puteri. Ai plasat astfel întreaga responsabilitate a căderii tale pe umerii Mei, ea fiind întru totul greșeala Mea, și nu a ta, căci așa te-am creat Eu, și nu altfel. Dacă ar fi să te transformi, ai avea nevoie de niște instrumente cu ajutorul cărora să devii capabil să acționezi în concordanță cu voința divină.

12. Iată, aceasta este o altă observație care nu îi poate aduce nici o bucurie Tatălui tău atât de plin de iubire și atât de grijuliu cu tine.

13. Tu invoci compasiunea Lui. Spune-Mi, ce altceva aș mai putea face decât să vin la tine ca om și ca Părinte, să te învăț cu propria mea gură ce sunt iubirea și înțelepciunea adevărate, și să te conduc cu propria Mea mână de-a lungul acestui pământ, pe care l-am creat ca bază de încercare, pentru a-ți da posibilitatea de a te perfecționa? Oare nu sunt Eu Însumi cea mai mare compasiune posibilă, cea mai mare iubire și cel mai sigur instrument de care te poți agăța?

14. Sau poate ai prefera să ascult de dorința ta și să vă transform pe voi, oamenii, în mașini animate, adică mobile?

15. O, nebun orb ce ești! Dacă ți-ai dori cu adevărat să vezi, ai observa imediat marea perfecțiune dinlăuntrul tău, datorită căreia tu te afli cu mult deasupra tuturor celorlalte ființe, faptul că tu poți păcătui din proprie voință, sau dimpotrivă, poți păși și acționa voluntar, fără nici un păcat, așa cum face Enoh. Și tu îmi reproșezi Mie că te-ai născut din Mine ca o creatură oarbă?!

16. Iată, iată, Adam, cât de departe te-ai rătăcit din nou!

17. Tu spui că ceea ce îți cer Eu îți este imposibil. Privește-l pe Enoh, privește-i pe cei șase care îmi stau alături, da, privește întreaga mulțime și întreabă-i pe toți dacă este imposibil ceea ce cer Eu!

18. Dar Eu îți spun: tu ești singurul care caută în mintea lui un fel de Dumnezeu infinit pe care să-L respecte și să-L înțeleagă; tu ești singurul care își face viața imposibilă, împovărându-se singur cu o întreagă infinitate și căutând un Dumnezeu pe care îi este imposibil să-L găsească (căci nu știe unde să-L caute). În schimb, refuzi să-L recunoști pe Tatăl tău plin de iubire care îți vorbește acum, pe care îl disprețuiești și de care dorești să scapi.

19. Adevăr îți spun, existența unei ființe create alături de un Dumnezeu așa cum ți-l imaginezi tu și pe care îl venerezi în zilele de Sabat ar fi nu doar absolut mizerabilă, cu mult mai mizerabilă decât aceea a unui vierme care se târăște prin nisipul încins, ci de-a dreptul imposibilă, în ceea ce-L privește pe Dumnezeul tău imaginar. Căci un asemenea Dumnezeu imperfect nu numai că ar fi incapabil să dea naștere chiar și unei opere de mântuială, dar ar fi chiar mai rău decât tine, care ești incapabil să creezi singur chiar și un atom.

20. Dacă ți-am criticat căutarea prostească și aspirația absurdă către un Dumnezeu inexistent, direcționându-te în schimb numai către iubirea Tatălui, a acelui Tată care a existat dintru eternitate, există și va continua să existe întru eternitate, fiind una cu Mine Însumi, spune-Mi, am cerut Eu oare ceva nerezonabil și imposibil de la voi, copiii Mei?

21. Iată, chiar și copiii cei mici îndeplinesc cu precizie această poruncă extrem de ușoară, căci ei își iubesc tatăl mai presus de orice, fără a-și mai pune problema de ce îl iubesc. Ei îl iubesc pur și simplu, pentru că el este tatăl lor. Spune-Mi, fiul Meu, Adam, ai cerut vreodată pentru tine mai mult de la copiii tăi?

22. Dacă Eu nu cer nimic mai mult de la tine, de la voi toți, în calitatea Mea de unic Părinte, adevărat și plin de iubire, ferindu-vă de tot ce ar avea tendința să vă facă viața mai dificilă și să vă aducă astfel, în cele din urmă, moartea inevitabil㠖 care nu reprezintă altceva decât o orbire voluntară și gradată, care se folosește de tot felul de idei incoerente pentru a izbucni în cele din urmă într-o criză de mânie împotriva Creatorului, pe care îl numește un neîndemânatic neinspirat, devenind astfel și mai neagră și mai mortal㠖 spune-Mi, semăn Eu atunci mai mult cu ceea ce ai găsit tu înlăuntrul tău?

23. De aceea, cunoaște-ți mai bine Tatăl și recunoaște cât de puțin îți cere și cât de ușoare sunt lucrurile pe care ți le cere. Ridică-te apoi și vino la Mine, și spune-Mi atunci dacă sunt un Dumnezeu și un Părinte nedrept. Dar până atunci, pune-ți ordine în suflet și schimbă-ți atitudinea, căci Eu nu sunt precum tatăl care l-a blestemat pe Cain. Încearcă să înțelegi acest lucru! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 137 - TRANSFORMAREA ȘI CONFESIUNEA LUI ADAM
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.12.2010, 22:45 View PostDownload Post

Capitolul 137
TRANSFORMAREA ȘI CONFESIUNEA LUI ADAM
(2 noiembrie 1841)

1. După acest discurs care l-a afectat pe Adam la fel de mult de parcă pământul s-ar fi scufundat în nemărginita mare de foc a soarelui, Adam nu numai că a devenit la fel de maleabil ca și ceara – cum ați spune voi – dar s-a transformat chiar într-un ulei cât se poate de fin, de o puritate perfectă, un veritabil balsam pentru orice fel de răni. De aceea, el i-a cerut lui Asmahael permisiunea de a face o nouă confesiune în fața tuturor copiilor săi. Și întrucât era patriarhul lor fizic, permisiunea i-a fost acordată pe loc de Asmahael și de către toți copiii, din toată inima. Astfel, Adam s-a ridicat și a început următoarea confesiune:

2. „O, înaltule, sublimule, preasfântule, atotputernicule Părinte plin de iubire, Doamne Dumnezeule Iehova, prezent astăzi printre noi în forma vizibilă a omului Asmahael. Iată, eu sunt cel care Ți-a dat numele de Asmahael, iar Tu ai fost fericit c㠖 deși, în marea Ta înțelepciune, erai doar o ființă lipsită de nume – ai primit un nume din gura mea, un nume al copiilor lui Dumnezeu, așa cum – prostește – ne-am considerat noi a fi întotdeauna, în exclusivitate. În acel moment, Tu erai pentru noi mai mult sau mai puțin un străin, căci noi nu am fost capabili să remarcăm nimic deosebit la Tine, cu excepția discursurilor Tale de o rară coerență și luciditate, despre care susțineai – în fața noastră, a celor orbi – că sunt inspirate de spiritul lui Abel, fiul meu. Iată cum văd acum lucrurile:

3. Noaptea se transformă în zi, și invers; noaptea tânjește după zi, la fel cum ziua tânjește după noapte. Cine poate merge noaptea cu aceeași siguranță ca și ziua? În schimb, într-o zi luminoasă, oricine este capabil să-și închidă ochii, aducând noaptea în inima lui, care este astfel mai mare – ziuă fiind – decât bezna cea mai neagră din toiul nopții reale.

4. Chiar acesta a fost cazul meu și al majorității celor de față, căci noi nu reușeam să vedem, să auzim sau să remarcăm nimic din ceea ce ne înconjura, și astfel, nu reușeam să înțelegem nimic. În această orbire generală a noastră, noi Ți-am dat Ție un nume, care ar fi fost mai potrivit pentru noi toți, cu condiția ca noi să nu fi fost orbi și surzi. Căci cum L-ai fi putut căuta Tu pe Acela care – dintru eternitate – ai fost, ești și vei fi de-a pururi, Tu Însuți?

5. Atunci când ne-ai spus că vii din ținuturile de jos, nici unul dintre noi nu a înțeles la ce Te refereai atunci când vorbeai de profunzimile lui Lameh.

6. Abia acum am recunoscut eu, și sper că și ceilalți, prin grația Ta, teribila noapte și profunzimea noroiului dinlăuntrul nostru; pentru aceasta, îți datorăm cu toții mulțumirile noastre eterne, pline de recunoștință! Cum am fi putut noi, cei surzi, să înțelegem afirmația Ta potrivit căreia Abel a fost acela care Te-a condus la noi, dezlegându-Ți apoi limba, pentru a putea vorbi?

7. Acum, că ai deschis înlăuntrul nostru urechea inimii, înțelegem cu toții cât de surzi și de orbi eram încă chiar în această dimineață minunată, când cuvântul născut din iubirea Ta părintească ne-a atins inimile fără să fie înțeles, răsunând precum cuvântul unui străin, deși Tu l-ai exprimat cu o claritate mai mare decât cea a luminii soarelui.

8. Dar ce înseamnă lumina strălucitoare a dimineții pentru cel orb, sau bubuitul teribil al tunetului pentru cel surd? Abia acum recunosc eu într-adevăr – și să sperăm că și ceilalți la fel – că acela care este surd și orb nu este cu nimic mai presus de o ființă moartă. Dacă el nu ar dispune de senzațiile oferite de pielea lui, el ar fi la fel de insensibil ca și o piatră, în care vânturile bat fără a fi simțite, și care, în cădere, nu poate face diferența între solul cel moale sau cel tare, ori dacă a căzut în apă; o asemenea ființă nu poate fi transformată decât prin forța inexorabilă și nemărginită a focului.

9. La fel am fost și noi, cu nimic mai presus decât niște pietre moarte, ce cădeau tot timpul, pe sol moale sau tare, în apă sau prin alte locuri. Tu ne-ai cules din gropile în care zăceam fără măcar să ne dăm seama și ne-ai trecut prin marele foc al infinitei Tale iubiri părintești. Și iată, în chiar gropile noastre, devenite sacre prin prezența Ta divină, pietrele au fost transformate și au devenit din nou pline de viață. Noi am putut din nou vedea, auzi și simți. Și astfel, ne-am putut da seama că Abel – adică teama și iubirea noastră de Dumnezeu, oricum inferioare celor pe care adevăratul Abel le simțea față de Tine – Te-a adus pe Tine la noi, cei morți, în profunzimea noastră mută, dezlegând limba aceluia dinlăuntrul nostru care era incapabil să-Ți spună Ție „Tată‟, în adevăratul spirit al iubirii eterne.

10. O, cât de incredibil de orbi, surzi, insensibili și morți trebuie să fi fost noi, dacă nici unul dintre noi nu a suspectat măcar că Soarele tuturor sorilor, Focul tuturor focurilor, Iubirea oricărei iubiri, Viața oricărei vieți și Forța și Puterea oricăror forțe și puteri – se află în mijlocul nostru!

11. O, copii, Ascultați-mă: Cel pe care – în orbirea noastr㠖 noi îl numeam Asmahael, este Cel numit „Iehova, Dumnezeu Cel Etern‟, dar care pentru noi se va chema de acum înainte „Emanuel‟, iar pentru aceia care îl iubesc mai presus de orice, „Abba, multadoratul nostru Tată‟!

12. O, Emanuel, iată, eu sunt nedemn să primesc ceea ce a primit Enoh, a cărui inimă este plină de o iubire cu adevărat necondiționată pentru Tine. Doresc însă să îți invoc grația pentru a primi o altă favoare, și anume ca eu, precum și ceilalți aici de față, să Te putem iubi din ce în ce mai mult, până la sfârșitul vieților noastre pământești, pentru ca – deveniți vii prin această iubire a noastră pentru Tine, din toată inima noastr㠖 să Te putem numi Abba, Abba, Abba!

13. O, Emanuel! Primește, în marea Ta grație, această consacrare din partea mea, și rămâi de-a pururi pentru noi Abba, acum și în toate eternitățile care vor urma! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 138 - DISCURSUL LUI EMANUEL REFERITOR LA VENIREA SA ÎN MIJLOCUL OAMENILOR
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 7.12.2010, 22:55 View PostDownload Post

Capitolul 138
DISCURSUL LUI EMANUEL REFERITOR LA VENIREA SA ÎN MIJLOCUL OAMENILOR

1. Și iată răspunsul lui Emanuel adresat lui Adam și copiilor acestuia: “Ai vorbit bine, Adam, iar ceea ce ai spus este adevărul viu. Aminteste-ți că atunci când am venit la voi azi dimineață, după cum știți cu toții, am susținut că nu sunt decât un sclav mut, care a scăpat din iadul din Lameh cu ajutorul lui Abel. Dacă lucrurile nu ar fi diferite atunci când sunt transfigurate și privite din perspectiva adevărului și a iubirii, oare nu aș fi apărut Eu ca un mincinos odios, precum viermele pământului – care este tatăl și prințul minciunii și înșelătoriei?

2. După cum ai mărturisit însă chiar tu acum, cu credință, voi ați fost orbi, surzi și insensibili, și în consecință nu ați putut percepe lucrurile în ordinea lor divină și eternă. Iată, dacă Eu aș fi venit la voi ca Emanuel, unde ar fi viața voastră acum?

3. De aceea, Eu am venit la voi în acea formă care reflecta propria voastră ființă interioară, pentru ca voi toți, care erați adevărații Asmahaeli, reci și inerți, să îl puteți regăsi – încălziți de focul Meu – pe Abba Emanuel.

4. Noaptea trecută, Eu am fost cu voi, în trup, și v-am făcut o mare promisiune. Dar voi M-ați recunoscut ca într-un vis, căci inimile voastre erau înconjurate de pietre și de nisip. Și astfel, dimineața nu a mai rămas nimic din Mine, cu excepția unei amintiri reci și fade. Eu l-am pregătit pe Enoh ca interpret al Meu în fața voastră, dar voi v-ați limitat să îi Ascultați cu admirație cuvintele, în timp ce inimile voastre au rămas reci în fața semnificației lor. Voi vă aflați cu toții în plin proces de căutare, dar fiecare ar fi dorit totuși să fie pentru ceilalți un ghid înțelept, pentru a le demonstra înalta înțelepciune din inima sa.

5. În timp ce azi dimineață erați convinși cu toții că sunteți capabili să realizați orice, am venit la voi sub forma unei stele strălucitoare, târându-Mă prin praf în fața voastră, pentru a vă arăta astfel că și inimile voastre sunt adânc îngropate în nisip. Dar deși steaua cea strălucitoare a călătorit împreună cu voi dinspre dimineață spre miazăzi, dinspre miazăzi spre apus și dinspre apus până în această regiune de miazănoapte, inimile voastre au continuat să Mă considere în secret un mincinos, și doar puțini dintre voi au fost capabili să recunoască pe deplin strălucitoarea rază a stelei.

6. Un tigru a fost nevoit să Mă poarte în spinare în fața voastră, numai pentru a smulge astfel tigrul (agresivitatea) din voi.

7. Dar vai!, oricât de strălucitoare ar fi fost steaua din fața voastră, voi nu ați reușit să îi observați blânda strălucire.

8. În regiunea celor șapte roci din ale căror vârfuri curg izvoare, Cel Blând v-a învățat lecția umilinței. Voi erați încă orbi și surzi, iar steaua continua să strălucească în zadar.

9. La apus, steaua a emis razele sale cu o intensitate încă și mai mare. Mari fulgere au strălucit atunci și tunete asurzitoare s-au auzit, dar numai puțini dintre cei morți sau trezit atunci, distanțându-se de cei mulți și confuzi. Ceilalți au avut de suferit datorită descompunerii rezultate din căldura fermentației, ceea ce a condus la certuri cumplite. Fiecare prioritate a înțelepciunii se lupta cu celelalte, împiedicându-vă pe toți să vedeți lumina strălucitoare a stelei.

10. Steaua a continuat însă să vă ghideze, iar puterea ei a smuls tigrul din voi și a redus la tăcere viermele mândriei dinlăuntrul vostru, adică șarpele din vechime.

11. V-ați frecat atunci la ochi, căci lumina stelei era prea puternică pentru voi, iar căldura focului său prea arzătoare. Acesta a fost de altfel și motivul pentru care i-ați privit cu neîncredere pe Methuselah și pe Lameh, care fuseseră totuși acceptați de către stea.

12. În cele din urmă, am ajuns și la zidul din piatră al inimilor voastre. Fulgerele și tunetele emise de stea l-au prăbușit pe acesta, iar voi ați putut vedea astfel marea sărăcie a vieții voastre interioare. Voi chemați viața, dar aceasta refuza să apară. Eu am văzut atunci marea voastră suferință, am chemat și Eu viața, pe care v-am adus-o apoi din abundență.

13. Adam! Tu ai continuat să nu recunoști steaua. Tu încă Mă numeai Asmahael, deși văzuseși toate aceste semne!

14. De acum înainte păstrează-ți întreaga luciditate și atenție, căci Mi-ai dat acum un alt nume: acest ultim semn va deveni primul, în timp ce primul va deveni ultimul. Iar atunci când voi veni din nou, descendenții voștri din viitor nu o vor duce la fel de bine ca și voi, acum.

15. Adevăr vă spun, cei obișnuiți cu fulgerele și cu tunetele vor muri în mânie la noua Mea venire, de la sfârșit, căci acum am venit dimineața. Încercați să înțelegeți! Iar acum, fiecare dintre voi să îndeplinească ceea ce îi datorează lui Emanuel Abba, amin; dar în inimile voastre, amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 14 of 19  [ 189 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 13, 14, 15 ... 17, 18, 19  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !