Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 19:07
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3, 4 ... 17, 18, 19  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 19 - CAIN ÎL UCIDE PE ABEL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.4.2010, 16:42 View PostDownload Post

Capitolul 19
CAIN ÎL UCIDE PE ABEL


1. Și iată ce s-a mai întâmplat în continuare! Altarul lui Abel nu era departe de cel al lui Cain, distanța dintre ele era în jur de șapte ori câte zece pași. Altarul lui Abel era la răsărit, iar cel al lui Cain la apus.

2. Și iată, atunci când Cain a văzut că fumul de la altarul lui Abel se ridică la cer, în timp ce fumul de la altarul lui se risipește pe pământ, s-a mâniat în inima lui. Dar și-a stăpânit mânia și Abel nu a văzut nimic schimbat pe fața lui atunci când a început să se roage lui Dumnezeu pentru el.

3. Abel nu și-a dat seama de înșelăciunea fratelui său, însă Domnul, auzindu-i rugăciunea, ca răspuns la pioasele sale cereri, i-a vorbit astfel lui Cain:

4. “Cain, de ce Mi-ai devenit necredincios și ai îngăduit inimii tale să cunoască mânia? Și de ce ascunzi simțămintele tale și faci ca mincinoși să-Ți fie ochii? Tu nutrești gânduri rele pentru Abel! Este așa sau nu? Tăgăduiește dacă poți!

5. Te-am auzit blestemându-Mi soarele și am văzut paiele goale care te-ai gândit că sunt destul de bune pentru Mine, în lenea și lăcomia ta. Te-am mai văzut, de asemenea, de multe ori comițând păcat trupesc, căci atunci când te-ai culcat cu soția ta Ți-a fost lene să faci precum Ți s-a poruncit. Spune-Mi, este sau nu este așa?

6. Iar Eu te-am urmărit liniștit și nu am permis mâinii Mele drepte să te pedepsească, strivindu-te sub lovitura ei, și nici nu M-am mâniat în sfințenia Mea. Dar ia seama la vorbele Mele și fă ca pioșenia să revină în inima ta, pentru că altfel Eu îmi voi întoarce fața de la tine și nu-Ți voi mai primi jertfa. Căci de vei continua să tăinuiești în tine răutatea, la ușa ta va bate în curând păcatul și el te va stăpâni, pe tine și pe copiii tăi, dându-vă sclavi morții.

7. Chiar din această clipă, nu mai îngădui păcatului să te conducă, ci luptă-te viguros cu ispita, biruiește-o și redevino liber, propriul stăpân al voinței tale. Căci de nu vei face așa, voința ta va fi rea, fiindcă ea nu vine de la Mine, ci din tine vine”.

8. Iar Cain s-a lăsat la pământ, hotărât să se căiască, numai că atunci când și-a plecat ochii, a dat cu ochii de un șarpe chiar la picioarele sale și s-a speriat atât de tare încât numaidecât a sărit în picioare, gata s-o rupă la fugă la fratele lui, Abel. Dar șarpele i s-a încolăcit în jurul picioarelor și el n-a mai putut să se miște.

9. Șarpele a ridicat capul, a deschis gura și a început să vorbească, mințindu-l pe Cain: “De ce vrei să fugi de mine? Ce Ți-am făcut eu? Uită-te la mine, sunt o ființă vie ca și tine, dar din nefericire eu trebuie să mă târăsc pe pământ, în această formă mizerabilă. Salvează-mă și atunci vei vedea că sunt la fel ca tine și chiar mai frumos la înfățișare decât însăși soția ta, Ahar; iar tu vei deveni atunci asemeni lui Dumnezeu, puternic și stăpân a tot ceea ce există pe acest pământ”.

10. Cain i-a răspuns: “Minți. Atunci când te-am găsit în iarbă și când tu m-ai îndemnat să te tai bucăți și să te mănânc, m-ai înșelat. Cum aș putea să mai cred vreodată vorbele tale? Atunci eu am suferit mult din cauza ta, dar bine cel puțin că am devenit conștient de falsitatea ta și că nu mă mai încred în tine. Și apoi, nu ai auzit cuvintele pe care Iehova le-a rostit din înalt?

11. În fine, dacă o fi măcar o fărâmă de adevăr în tine, de bună seamă că voi fi capabil să-mi dau seama de lucrul acesta. Convinge-mă că nu ești un mare mincinos și atunci voi crede în tine și voi face precum dorești!”

12. Șarpelui atât i-a trebuit. A început să vorbească din nou, spunându-i: “Uite, tot răul se întâmplă numai și numai din cauza fratelui tău, Abel. El vrea să obțină cu forța dreptul de a conduce, jefuindu-te pe tine, căci acest drept îți aparține prin naștere, tu fiind primul născut. Toate uneltirile lui viclene care au indus în eroare până și Divinitatea, pretinzându-se pline de pioșenie, au în realitate drept scop obținerea dreptului de a conduce totul în lume și de a te sfida și a te zdrobi pe tine. Căci din ziua în care m-ai găsit în iarbă și eu te-am sfătuit ce să faci, tu ai putea deveni domn peste tot ce există, iar vicleanul tău frate, știind aceasta, a venit la tine imediat spunând că vrea să te ajute și mimând dragostea frățească. Într-adevăr, el te-a ajutat, dar nu ca să obții tronul care Ți se cuvine de drept, ci ca să aluneci în mizerie și în totala nimicnicie a ființei tale exaltate. Aceasta dealtfel ai fi putut să o simți deja cu mult timp în urmă.

13. Uită-te, Abel s-a dovedit invidios până și în neînsemnatul fapt că Domnul a acceptat și jertfa ta, nu doar pe a lui. Prin trucuri infame, numai de el știute, a reușit să influențeze voința, de altfel slabă, a lui Iehova, astfel încât jertfa ta să fie respinsă, și în plus, să fii aspru mustrat.

14. Și uită-te apoi cât de dezamăgit a fost Abel că Domnul s-a mulțumit doar să te certe, în loc să te distrugă imediat, cum ar fi vrut el; de aceea se trudește el acum să înalțe rugăciuni mincinoase către Domnul, prin care încearcă să-L convingă să facă ceea ce nu a făcut mai demult cu tine.

15. În marea lui viclenie, Abel vrea ca prin lingușeli infame să-L orbească pe Dumnezeu și să-L convingă să-i transfere lui întreaga Sa putere, pentru ca apoi el, Abel, să-L detroneze. Atunci, Dumnezeu se va târî neputincios pe Pământ, în timp ce Abel va împărăți lumea de pe tronul lui Iehova, pentru totdeauna.

16. Așa că acționează chiar acum, căci este ultima dată când mai pot să-Ți dau ajutorul necesar spre a-L salva pe Dumnezeu și pe tine însuți. Du-te iute la Abel și spune-i cuvinte mieroase care să-l facă să te urmeze de bună voie. Odată ajuns aici, eu îi voi înlănțui mâinile și picioarele, iar tu vei lua o piatră și-l vei lovi cu putere în cap. Aceasta îl va trimite în moartea cu care te amenința pe tine Iehova. Și în acest fel, tu vei evita moartea, care altfel s-ar fi abătut în mod sigur asupra ta, și vei deschide ochii iubirii oarbe a lui Dumnezeu, făcându-L să te numească domn al Pământului și supunându-Ți Ție păcatul”.

17. În slăbiciunea inimii lui, Cain s-a lăsat convins de șarpe și a dat fuga la Abel spunându-i: “Frate, frate, vino cu mine și scapă-mă de șarpe, căci din nou vrea să mă distrugă!”

18. Iar Abel i-a răspuns: “Ceea ce tu crezi că s-ar putea întâmpla, s-a și întâmplat deja. Totuși, ce-mi ceri tu să fac din depravarea inimii tale, eu am să fac din iubire. Moartea pe care ai de gând să mi-o dai va veni asupra ta, și sângele pe care mi-l va suge pământul va striga apoi din pământ către Dumnezeu și va cădea asupra ta și asupra copiilor tăi. Iar piatra cu care tu îți vei ucide fratele, va deveni piatra de încercare de care toți copiii tăi se vor lovi. Șarpele va otrăvi tot sângele de pe pământ și copiii binecuvântați vor cere sângele tău ca răzbunare. Apoi, un mare întuneric se va lăsa peste voi și nimeni nu va mai înțelege cuvântul fratelui său, așa cum tu nu îl mai înțelegi acum pe al meu. În marea ta slăbiciune, i-ai permis șarpelui să te orbească. Acesta a fost, este și va fi întotdeauna adevăratul blestem al dreptății lui Dumnezeu.

19. Iată prin urmare că, de vreme ce Domnul mi-a dezvăluit planurile tale diabolice secrete și mi-a făcut cunoscută marea ta răutate, eu sunt pe deplin conștient de ceea ce vrei tu să faci cu mine, și vei face, precum și de motivele pentru ca acest lucru să se petreacă.

20. O, tu, a cărui orbire va continua să existe până la sfârșitul tuturor timpurilor, ia-mă, sunt o victimă nevinovată. Fă cu mine ceea ce ticăloșenia ta te învață să faci. Șarpele tău se va dovedi mereu un mare înșelător, iar tu vei afla pe propria piele cine dintre noi a fost cel înșelat.

21. Insulta pe care i-ai adus-o Domnului te-a făcut să-Ți pierzi libertatea. Când planul tău ticălos va fi dus la îndeplinire, ochii și urechile tale se vor deschide pentru a vedea cum Domnul mă va primi ca pe o jertfă plăcută Lui, culeasă din mâinile tale, căci atunci nu va mai fi nimic de dăruit în tine decât numai moartea cu care îți vei jertfi propriul frate.

22. Iată, eu am deplină putere asupra ta și aș putea cu ușurință să te distrug, precum voi face să dispară muntele de colo.

23. Îl voi chema la mine și-i voi spune: „Eu sunt Abel, fiul binecuvântat de Dumnezeu, înzestrat cu tăria și puterea Spiritului Sfânt. Dispari, du-te în neființă, pentru ca fratele meu, Cain, să înțeleagă cât de mare este minciuna în care trăiește!‟

24. Și uite, frate Cain, că muntele cel uriaș a dispărut în neființă, prin puterea spiritului iubirii dinlăuntrul meu. Mi-ar fi la fel de ușor să te distrug pe tine! Dar ca să-Ți dovedesc că Dumnezeu nu are nici o slăbiciune, am să te urmez de bună voie, precum merge mielul la tăiere”.

25. Atunci, Cain și-a luat cu gingășie fratele de braț și i-a spus: “Ce crezi tu despre mine, frate! Eu îți cer ajutorul și tu nici una, nici alta, mă învinuiești că vreau să te omor. Vino, urmează-mă în poienița unde șarpele te așteaptă și distruge-l, așa cum ai făcut și cu muntele. Apoi eliberează-mă și dovedește că acuzațiile pe care ți le aduce șarpele sunt deșarte!”

26. Însă Abel i-a răspuns: “Ce diferență este între tine și șarpe? - Crezi, în orbirea ta, că și eu, ca și tine, sunt un ucigaș de frate? - Te urmez și voi muri pentru viață, în timp ce tu vei trăi pentru moarte!”

27. Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Abel pentru Cain; nici un sunet nu a mai ieșit apoi de pe buzele lui, și el l-a urmat pe Cain de bunăvoie.

28. Când au ajuns în poienița în care șarpele îi aștepta, răutatea lui Cain, în forma șarpelui, s-a încolăcit în jurul picioarelor și mâinilor lui Abel, trântindu-l la pământ. Cain a luat o piatră grea și i-a zdrobit capul lui Abel, făcând ca sângele lui să ude pământul peste tot în jurul lui.

29. Apoi șarpele s-a desprins de pe picioarele lui Abel, a luat piatra în fălci, a dus-o la ușa lui Cain și s-a ascuns în nisip, în dosul unor mărăcini.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 20 - BLESTEMAREA ȘI ALUNGAREA LUI CAIN
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.4.2010, 16:48 View PostDownload Post

Capitolul 20
BLESTEMAREA ȘI ALUNGAREA LUI CAIN


1. Și iată, din toate părțile s-au adunat nori grei deasupra capului lui Cain și fulgere cumplite au strălucit pe cer, însoțite de tunete puternice. A început o furtună năprasnică, cu vânt și grindină, care a distrus complet câmpurile încărcate cu roade. Aceea a fost prima grindină care a căzut din cer, și ea a fost semnul Iubirii fără compasiune a Divinității, care fusese ofensată a doua oară prin crima lui Cain asupra fratelui său, Abel.

2. Hainul Cain a fugit la coliba lui, unde și-a găsit soția tremurând, căzută pe jos, și pe câțiva dintre copiii săi nebinecuvântați zăcând fără simțire lângă ea. La vederea lor, Cain s-a cutremurat și a blestemat șarpele. Dând să iasă din colibă, s-a împiedicat de piatra pe care fugarul șarpe a pus-o în fața ușii. El a alunecat pe piatră și a căzut la pământ, blestemând încă o dată răutatea de neimaginat a șarpelui, precum și piatra ucigașă.

3. După ce s-a ridicat din nou, rănit în urma căzăturii, s-a dus la un pârâu din apropiere, cu gând să găsească șarpele și să-l ucidă.

4. Ajuns pe malul apei, a văzut un monstru îngrozitor care se îndrepta înotând către el. Era lung de 66 de yarzi și lat de 7 yarzi, avea 10 capete, și din fiecare cap îi creșteau câte 10 coarne, întruchipând o coroană.

5. Când imensul șarpe a ajuns suficient de aproape de Cain, el i-a vorbit cu toate cele 10 guri în același timp, spunându-i: “Ei bine, puternice Cain, ucigaș al fratelui tău, dacă te simți în stare să te pui cu mine, poți să-Ți începi chiar acum munca de distrugere.

6. Atunci când eram slab și m-ai găsit în iarbă, ai putut să mă tai bucăți, să-mi mănânci carnea și să-mi bei sângele, dar acum acest lucru cu greu ar mai fi posibil pentru tine, căci din sângele fratelui tău mi-ai pregătit hrana care să mă facă mare și puternic. Dacă încă mai dorești să mă distrugi, poți începe chiar acum, iată-mă, răzbună-te sorbindu-mi sângele! Însă, din păcate pentru tine, ai numai zece degete, și nu zece mâini - câte Ți-ar trebui ca să-mi poți prinde toate cele zece capete în același timp, așa că oricât de puternic ai fi, celelalte opt capete rămase libere te-ar împunge cu coarnele lor și te-ar devora cu cele opt perechi de fălci când ai încerca să mă ucizi”.

7. Când a auzit aceasta, Cain s-a speriat teribil și s-a ascuns din fața șarpelui. El și-a dat seama că șarpele l-a înșelat și de această dată și iarăși l-a blestemat. Și se gândea: “Acum că fratele meu, Abel, nu mai este, cine oare mă va mai împăca pe mine cu Dumnezeu cel veșnic drept? O, de trei ori blestemat să fii tu, care ești ucigașul fratelui meu și care vrei acum să mă ucizi și pe mine! O, de-aș ști că ai pieri odată cu mine, de șapte ori m-aș lăsa ucis spre a răzbuna moartea fratelui meu!”

8. Și iată, șarpele a apărut în fața lui sub forma unei tinere fete extrem de seducătoare, care i-a vorbit astfel: “Fă aceasta, Cain, și eu îți voi devora pe urmă carnea și-Ți voi bea sângele. Astfel, ne vom amesteca naturile și ceea ce va rezulta din noi va fi de neînvins și va conduce de-a pururi întreaga lume”.

9. Cain a privit-o pe fată, a văzut cât era de frumoasă și a spus: “Da, aceasta este forma ta cea adevărată și totodată forma în care ești cel mai de temut. Cine te-ar vedea cu cele 10 capete, s-ar înfricoșa și ar fugi de tine, căci ar vedea grozăvia judecății lui Dumnezeu. Dar acela la care ai veni în această formă, ar face totul să te aibă, să te păstreze pentru el și să te iubească mai mult decât pe Dumnezeu. El ar fi cel mai fericit om din lume dacă l-ai stăpâni cu toate cele zece perechi de mâini ucigașe ale tale. Oamenii îți vor înălța temple și altare, îți vor sorbi scuipatul și-Ți vor mânca murdăria.

10. De nu te-aș fi văzut sub forma unui monstru cu zece capete, aș fi devenit sclavul tău. Dar când știu prea bine cine ești, te detest cu atât mai mult sub acest chip fermecător, decât sub cel monstruos de mai înainte”.

11. Frumoasa fată i-a răspuns: “Dar, Cain, cum poți să te temi de brațele mele gingașe, de pieptul meu cel plin?”

12. “O, fii liniștită, nu mă tem deloc”, i-a răspuns Cain. “Gingașele tale brațe sunt colți de șarpe, plini cu venin, iar pieptul tău voluptos este cloaca unde zace ispita grea cu care și prin care armele șarpelui vor zdrobi biata mea seminție! Căci forme asemeni Ție vor face ca gigantul Leviatan să devină cel mai ascultător dintre sclavii tăi”.

13. Șarpele-femeie a scăpărat de furie și întreaga sa făptură a strălucit ca soarele. Apoi a luat forma lui Abel și iarăși i-a vorbit lui Cain, ca un frate de astă dată:

14. “Cain, prostănac orb ce ești, frățiore, privește, acela pe care tu l-ai răpus cu piatra se află acum în fața ta - transfigurat - și-Ți întinde mâna să facă pace cu tine. Nu-ți mai fie teamă de șarpe, căci el este în prezent una cu ființa ta. Cine i-a devenit necredincios lui Dumnezeu? Tu sau șarpele? Șarpele a fost acela care s-a împreunat cu soția ta precum câinii, fără să-și ofere inima mai întâi, sau tu? Șarpele a blestemat zăpușeala zilei și i-a dăruit - din lene - lui Dumnezeu paiele goale pe altar, sau tu? Spune-mi, șarpele a turbat de mânie și de invidie pe fratele său sau tu? Nu cumva a fost dintotdeauna șarpele doar o manifestare exterioară a propriei tale slăbiciuni, prin care ai încercat să te convingi că trăiești o mare durere ucigându-ți fratele?

15. De ce blestemi acum șarpele, care nu este de fapt decât propria ta făptură, și cum poți să-Ți iei fratele iubit drept personificarea lui? Atunci când fratele tău încă se mai afla în corpul fizic și te-a urmat spre locul unde urma să fie ucis, ademenit de tine că ai avea nevoie să te elibereze de șarpe, nu te-a întrebat el oare dacă tu crezi că ar putea la rândul lui să fie ucigașul fratelui său?

16. Spune, a fost așa sau nu? Și de a fost altfel, atunci da, poți să blestemi șarpele, dar nu și pe mine, cel care am venit din ceruri transfigurat în fratele tău, pentru a-ți oferi ție, și numai ție, un prețios ajutor. Dă-mi mâna ta, care încă mai este mânjită cu sângele fratelui tău, și eu te voi spăla cu dragostea mea frățească de marea ta murdărie și voi face din nou să afli îndurare în fața lui Dumnezeu”.

17. În orbirea lui, Cain s-a lăsat din nou înșelat de Satan și era cât pe ce să-i ofere acestuia mâna. Dar un fulger puternic a căzut din înaltul cerului între mincinosul șarpe și Cain. Atunci, presupusul Abel s-a rostogolit la pământ și a revenit din nou la forma dezgustătoare de șarpe. Cain a început să tremure îngrozit, așteptând acum judecata inevitabilă a lui Dumnezeu.

18. Atunci, o voce s-a auzit dintre nori: “Cain, unde este fratele tău, Abel? Ce ai făcut cu el?”

19. Văzând șarpele la picioarele sale, pe pământ, Cain a căpătat curaj și a răspuns: “Dar de ce mă întrebi pe mine, Doamne? Sunt eu păzitorul fratelui meu?”

20. Iar vocea lui Iehova s-a auzit din nou, mai puternică: “Sângele fratelui tău strigă din pământ către Mine! Am văzut ce ai făcut. Unde este Abel, fratele tău?”

21. Cain a spus: “Doamne, păcatul meu este atât de mare încât nu va putea fi niciodată iertat”.

22. “Așa este - i-a răspuns Iehova - de aceea, fii blestemat pe pământul care a înghițit sângele lui Abel. Atunci când îl vei ara pentru a pune în el sămânța, el să nu-Ți dea rodul său. Să fii fugar pe pământ, fără acoperiș deasupra capului, ca o sălbăticiune care trăiește printre mărăcinii câmpului”.

23. Auzind aceasta, Cain s-a speriat foarte tare și a spus cu voce tremurândă: “Doamne, Tu, cel întotdeauna Drept, iată, Tu m-ai îndrumat către aceste câmpuri, iar acum trebuie să fug din fața Ta și să fiu pribeag pe pământ. Și oricine mă va întâlni, mă va ucide. Te implor, Doamne, fii milostiv cu mine, de dragul familiei mele!”

24. Iehova i-a spus: “Nu, nimeni nu-l va ucide pe Cain, iar acela care ar încerca să facă acest lucru, va fi de șapte ori nimicit! Și pentru ca nimeni să nu ridice mâna supra ta, te voi însemna cu un semn negru, astfel ca nimeni să nu te cunoască și nici să te ucidă”.

25. Cain a plecat împreună cu familia lui departe de Eden, spre pământul nimănui, Ținutul Nod. Edenul era un Ținut foarte frumos, cu coline înverzite, pline cu cele mai bune fructe, iar lui Cain tare i-ar fi plăcut să rămână acolo. Dar, uitându-se mai bine înspre dealuri, el a văzut în toate părțile câte un om cu căutătura dușmănoasă, stând cu piatra în mână și așteptându-l să se apropie ca să-l omoare și să răzbune în acest fel moartea sângeroasă a lui Abel. Această viziune l-a umplut de spaimă, și a înțeles că nu mai era cu putință să rămână acolo.

26. Așa că a plecat înspre est și a ajuns într-un târziu într-o vale largă. Acolo a căzut ostenit la pământ și a dormit fără întrerupere trei zile și trei nopți. Apoi, un vânt puternic s-a pornit dinspre munte, a coborât asupra celor ce dormeau, a vuit în câmpia deschisă, iar în final s-a domolit înspre văile Ținutului Nod, care înseamn㠓malul arid al mării”.

27. Cain s-a trezit și s-a uitat cu luare aminte înspre munții. El nu a mai văzut pe nimeni cu piatra în mână, gata să-l ucidă, dar nu știa încă ce să facă. După un scurt timp, a ridicat mâinile spre cer și a strigat cât a putut de tare: “O, Doamne, Tu, Cel Drept, dacă vocea mea ajunge la urechile Tale de la o asemenea depărtare, de dragul soției și copiilor mei, privește cu bunăvoință peste vârfurile acestor munții la fugarul însemnat de Tine, nevrednic de ochii Tăi preasfinți, care poartă pentru totdeauna pe frunte semnul întunecat al păcatului. Fă, Doamne, ca semnul acesta să se șteargă de pe fruntea mea, pentru ca faptele mele din trecut să nu fie recunoscute, căci ele sunt însemnate nu doar pe fruntea mea, ci și pe mâinile mele și pe pieptul meu. Eu sunt cel mai mare păcătos al tuturor timpurilor, iar păcatul meu este atât de mare, încât niciodată el nu va putea fi iertat”.

28. Și atunci, un nor a coborât de pe muntele înalt de 77 staturi de om, și o voce i-a vorbit lui Cain. Era vocea lui Abel, care i-a spus: “Cain, cunoști această voce?”

29. Iar Cain a răspuns: “O, frate Abel, dacă ai venit să te răzbuni pe mine, ucigașul tău, fă cu mine ceea ce este drept să faci, dar cruț-o pe sora ta și pe copiii ei!”

30. Vocea i-a vorbit din nou: “Cain, acela care comite o crimă este un păcătos, dar acela care răspunde cu rău răului care i s-a făcut, este sclavul păcatului. Cine răsplătește binele cu bine, își primește plata lui, dar după el nu rămâne mai nimic. Cine răsplătește înmulțit o faptă bună, este scump fraților lui. Și totuși, în fața lui Dumnezeu numai un singur lucru contează, și anume să răsplătești cu bine răul care Ți s-a făcut, să-i binecuvântezi pe cei care te blestemă și să-ți dăruiești viața pentru a învinge moartea.

31. Acum este ultima dată când mai vin la tine. Așa că nu te teme, căci am fost trimis de sus mai întâi pentru a-ți arăta că Domnul își Ține mereu promisiunile, și în afară de aceasta, pentru a-ți spune să rămâi pe aceste pământuri, împreună cu familia ta, și să trăiți cu toții din roadele pe care le veți găsi aici. Află de asemenea că te-am iertat pentru fapta ta ticăloasă, căci eu port înlăuntrul meu marea iubire a Tatălui.

32. Sângele meu va fi spălat de lacrimile pe care le vei vărsa în căință, până când semnul de pe fruntea ta se va șterge; iar soției și copiilor tăi să le fii îndrumător, învățându-i să-L respecte pe Dumnezeu și să se teamă de El. Și dacă, făcând aceste lucruri, vei simți frica de Dumnezeu, vei dobândi în cele din urmă dreptul de a trăi, dar ca un om în afara legii; însă de vei simți iubirea, vei dobândi inima puternică a dreptății”.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 21 - LEGĂMÂNTUL LUI CAIN CU DUMNEZEU
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.4.2010, 16:52 View PostDownload Post

Capitolul 21
LEGĂMÂNTUL LUI CAIN CU DUMNEZEU


1. Și iată, Cain s-a simțit după aceasta vindecat de spaima sa. Norul a dispărut, iar el a vărsat lacrimi amare de căință. Apoi a plecat să caute hrană pentru familia sa. A început să se gândească la cât de mult s-a depărtat de Paradis, la felul în care a pierdut iubirea lui Dumnezeu și a căzut pradă dreptății Sale aspre, fiind în fața judecății divine ca pe o muche de cuțit. Și din ce se gândea, vărsa tot mai multe lacrimi de căință și devenea tot mai conștient de imensa sa vină față de Dumnezeu, întrebându-se dacă va mai fi vreodată vrednic să dobândească măcar o mică parte din iubirea pierdută.

2. Cum mergea el și medita la toate aceste lucruri, a ajuns împreună cu ai săi la o tufă de mure plină cu fructe. Și pentru că le era tare foame la toți, s-au repezit la mure să le mănânce.

3. Dar lui Cain i-a trecut imediat un gând prin minte și le-a spus: “Nevastă, copii, stați, dați deoparte această hrană necunoscută, oricât de foame v-ar fi, căci noi nu mai știm acum dacă ea conține viață sau moarte! Înainte de a o mânca, să îngenunchem și să ne mărturisim marea noastră vină înaintea lui Dumnezeu. În nimicnicia și neputința noastră, să implorăm binecuvântarea Lui pentru aceste fructe. Iar dacă El ne va da binecuvântarea, din marea Sa compasiune pentru noi, atunci mai întâi să-i mulțumim și numai după aceea să ne potolim foamea, întru teamă și umilință față de El”.

4. Și iată, ei s-au îndepărtat la câțiva pași de acea tufă de mure și au făcut precum le-a spus Cain. Plângând, s-au rugat astfel: “O, Tu, Dumnezeule drept, mare și sfânt, privește cu blândețe la noi, bieți viermi zvârcolindu-se în Țărâna neputinței, cum suntem față de Tine, Atotputernicul. Atât de mare este vina noastră că nu îndrăznim să ridicăm ochii către sfânta Ta față. Privește-ne în slăbiciunea noastră și nu ne lăsa să pierim în păcat.

5. Tufa din fața noastră este plină cu fructe care par a fi o hrană bună pentru niște păcătoși ca noi. Totuși, ne temem să mâncăm din ele, căci datorită marii noastre ticăloșii, nu mai avem capacitatea de a ști dacă ele conțin moarte sau viață.

6. De aceea, te rugăm pe Tine, Cel Drept și Unic, să ai milă de noi și să ne spui ce sunt aceste fructe. Îndepărtează veninul șarpelui și dăruiește-ne o picătură din binecuvântarea Ta, pentru ca să nu pierim. O, Doamne, Dumnezeule sfânt și drept, te implorăm, ascultă-ne ruga!”

7. Și iată, un nor strălucitor, roșu, a coborât de pe munții în acea vale, s-a oprit deasupra tufei de mure și din el a căzut un fulger înspăimântător chiar în tufa din care familia lui Cain voia să mănânce fructe. Atunci, un șarpe mare a fugit sâsâind din tufiș și a pornit cu fălcile căscate înspre Cain, care înghețase de frică. Dar fulgerele au urmărit șarpele și l-au gonit cu repeziciune în nisipurile fierbinți ale întinsului desert. După ce el a dispărut din fața vederii lui Cain, acesta s-a întors din nou la tufiș și i-a mulțumit în tăcere lui Dumnezeu pentru că l-a salvat de la marile primejdii pricinuite de șarpe.

8. Apoi a văzut cum din norul cel roșu ca focul încep să cadă picături care au udat pământul de jur împrejur, pe o distanță considerabilă.

9. Cain și familia lui au recunoscut marea generozitate a lui Dumnezeu și din nou au îngenuncheat în fața Lui și i-au mulțumit din adâncul inimii pentru această mare binecuvântare. Înecându-se în lacrimi, ei i-au spus: “O, Doamne, dreptatea Ta este atât de mare și atât de nebănuită de Mințile noastre - dar cât de mare trebuie să fie iubirea Ta dacă poți încă să ne ierți, iar Tu, eternă Iubire, poți încă să-Ți aduci aminte de niște păcătoși ca noi și să ne dăruiești binecuvântarea Ta! Și cât de ticăloși suntem noi, cei care am cutezat să Te judecăm!”

10. Și iată, în acel moment, din norul care încă răspândea ploaia în desert, s-a auzit o voce blândă care a rostit aceste cuvinte: “Ascultă, Cain! Mi-am schimbat osânda în iubire. Dar iubirea rămâne numai cu aceia care în viitor vor căuta nu mizeria și suferința, ci, dimpotrivă, fericirea și libertatea.

11. Uite, îți dăruiesc o perioadă de 2000 de ani în timpul cărora nimeni nu va fi atins de judecata Mea. Din dreptatea Mea voi face un vas mare pe care îl voi așeza deasupra stelelor, iar din iubirea Mea voi face un alt vas pe care îl voi așeza sub pământ. Iar tu vei putea face tot ceea ce dorești: dacă faci lucruri rele, faptele tale se vor aduna în vasul judecății, care, când se va umple, se va revărsa, făcând să curgă pretutindeni întreaga mânie strânsă de Mine împotriva făcătorilor de rele. Iar dacă vasul iubirii rămâne gol sub pământ, voi pune atunci în el moartea prin care cei păcătoși se vor purifica lent și dureros. Cine va primi acea primă purificare, se va putea muta apoi în stele pentru a cunoaște noi încercări, iar dacă în urma acestora se va întări în ticăloșie și în răutate, la un moment dat va fi împins în jos de pe buza vasului judecății, și acolo va afla, în mânia lui Dumnezeu, plângerea eternă și scrâșnirea dinților.

12. Iar acum, mergi să culegi fructele îndulcite de binecuvântarea Mea și mănâncă-le ca să-Ți potolești foamea, dar să nu uiți niciodată de la cine ai primit acest dar.

13. Răspândiți-vă în toată valea, însă nici unul dintre voi să nu îndrăznească vreodată să pună piciorul pe culmile munților, căci acestea sunt sfinte și sunt destinate spre a găzdui pe copiii Mei binecuvântați. Acela dintre voi care va încălca această lege, va fi dat pradă animalelor puse să păzească pentru totdeauna aceste pământuri, și anume urșilor, vulpilor, hienelor, leilor, tigrilor, și de asemenea, șerpilor mari care trăiesc sub pământ. Această lege este valabilă pentru voi toți, dar și pentru toate animalele domestice care se vor supune vouă mai târziu.

14. Numai acela dintre voi care va deveni foarte pios și va trece cu bine încercarea iubirii Mele, va primi permisiunea de a pătrunde în interiorul muntelui, pentru a scoate de acolo fierul din care își va face unelte după trebuință, așa cum va fi învățat la timpul potrivit.

15. Iar acum mănâncă, împreunează-te cu soțiile tale, fă fii și fiice, și rezistă ispitirii permanente a seminției șarpelui, cultivând în interiorul tău teama de judecata Mea, Dumnezeu cel Etern, Drept și Sfânt. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 22 - ENOH, FIUL LUI CAIN, FĂURITOR DE LEGI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.4.2010, 16:57 View PostDownload Post

Capitolul 22
ENOH, FIUL LUI CAIN, FĂURITOR DE LEGI


1. Și iată, ei au făcut precum li s-a poruncit, și au trăit un timp în acest fel. Cain s-a împreunat din nou cu soția lui și ea i-a născut un fiu căruia i-au dat numele “Enoh”, ceea ce înseamn㠓Onoarea lui Cain”. Iar Cain i-a adunat pe toți copiii lui și le-a spus: “Copii, iată-l aici pe fratele vostru nou-născut, pe care Dumnezeu mi l-a dat pentru a restabili ordinea și a pune capăt certurilor și rivalităților dintre voi. El vă va dărui legi, va răsplăti credința și-i va pedepsi pe cei ce greșesc, astfel încât neamul nostru să devină de asemenea un popor glorios, precum acela al copiilor lui Dumnezeu. Aceia nu au nevoie de legi, pentru că ei posedă iubirea care îi poate face liberi, dar noi, prin păcatul meu, am decăzut foarte mult și suntem cu mult mai prejos decât ei. Dacă vom rămâne în fărădelege, dacă nu va fi unul dintre noi care să ne reprezinte, să ne fie scut în fața marii lor puteri, ei ne vor călca în picioare.

2. Căci, deși Dumnezeul lor este același cu Dumnezeul nostru, ei au în El un Tată, în timp ce noi avem un Judecător. Tatăl cunoaște iubirea lor și îi veghează mereu. În timp ce noi am fost lăsați să acționăm după propria noastră voie, și deși aparent putem face orice ne trece prin cap, nu putem să supraviețuim fără lege și disciplină. De nu va fi o lege căreia să ne supunem, luptele și certurile dintre noi ne vor face să ne ucidem unii pe alții, vasul dreptății se va umple mai înainte de vreme și vom pieri cu toții striviți sub greutatea răutăților pe care le vom înfăptui. Așa că iată de ce trebuie să ne unim eforturile și să punem împreună piatră peste piatră pentru a-i ridica fratelui vostru o casă mare și solidă, iar pentru fiecare dintre voi câte una mai mică. Vom face în jurul casei lui o curte largă, pentru a-i da posibilitatea să ne urmărească pe toți și să observe mereu faptele noastre. El va fi liber de orice muncă, căci va fi suveranul vostru, iar voi cu toții veți munci pentru el.

3. Totuși, de la începutul timpurilor eu sunt tatăl vostru și sunt cel care vă face legile, în numele dreptății lui Dumnezeu. Vai de acela care nu se va supune acestor legi! Blestemul meu va cădea asupra lui și nu va găsi pic de milă în inima mea, căci acum este timpul dreptății, nu al iubirii.

4. Când există iubire, există de asemenea compasiune, și nu este nevoie de lege, căci legea este chiar iubirea. Dar când există numai justiție, legea este dreptate pentru dreptate, judecată pentru judecată, răsplată pentru răsplată, loialitate pentru loialitate, supunere față de lege, osândire pentru nesupunere, pedeapsă pentru hulire, blestem pentru trădare și moarte pentru moarte.

5. Spre a consfinți aceste cuvinte, mă jur acum în fața voastră pe cer - justiția inexorabilă a lui Dumnezeu, și pe pământ - sălașul blestemului Divinității, că oricine va îndrăzni să încalce legea, va suporta pedeapsa cuvenită, după cum v-am grăit astăzi ca tată și ca suveran al vostru.

6. Mai târziu, domn și legiuitor va fi fratele vostru, care va face legi pentru voi după alegerea sa liberă și justă. El va fi mai presus de lege și fiecare dintre faptele sale va deveni și va rămâne lege pentru voi, până când el se va decide să o revoce.

7. Acum, că v-am făcut cunoscută voința mea, mergeți și aveți grijă ca tot ce veți face să fie în conformitate cu aceasta, căci altă cale de supraviețuire într-o lume guvernată de justiție nu există, decât numai aceea a supunerii față de lege și a evitării judecății”.

8. După rostirea acestor cuvinte, ei s-au apucat cu toții de treabă și au ridicat un oraș. Lucrul la acesta le-a luat 60 de ani. În timp ce locuințele lor se prăbușeau adeseori, ei munceau din greu la ridicarea palatului suveranului lor și nu au reușit să-l termine decât după ce i-am arătat Eu lui Enoh într-un vis cum să-l construiască. Căci Mi sa făcut milă de sărmanii copii, care după ce că munceau din răsputeri, erau foarte aspru tratați de Cain. Inițial, el aplicase strict legea și ordinea, dar de la un moment dat începuse să-și conducă poporul ca un tiran nemilos, guvernând prin frică și teroare și pedepsind totul fără pic de compasiune, căci inima lui era lipsită de iubire. Dacă la început a considerat ca fiind justă supunerea față de toate legile, el a greșit atunci când nu a luat în considerație că supunerea prin frică nu înseamnă câtuși de puțin smerenie, ci doar jalnică iubire de sine. Căci acela care se iubește pe sine va ține cont de o lege numai de frica osândei pe care ar trebui să o suporte dacă ar încălca-o, și pentru că îi este nespus de milă de propria sa piele, dacă ar trebui, printr-un mare nenoroc, să experimenteze suferința pedepsei. La cea mai mică șansă de a păstra neștiute sentimentele sale, el va blestema însă în curând atât legea cât și pe cel care a dat-o, și va sfârși prin a o disprețui complet.

9. Dacă un asemenea om capătă vreodată mai multă putere, el va fi de două ori mai plin de cruzime atunci când va ataca toate legile anterioare, când le va aboli și le va distruge, deopotrivă cu cel care le-a dat. (Notă: Acest lucru ar trebui să fie luat în considerare de către toți conducătorii și legiuitorii acestor timpuri, căci soarta lor nu va fi diferită dacă vor crede că frica este singurul mijloc de a determina oamenii să se supună legilor, transformându-i într-o turmă de sclavi necuvântători. Ei se vor confrunta mai devreme sau mai târziu cu experiența dureroasă a consecințelor legilor ce nu-și au originea în iubirea cea mai pură și mai lipsită de egoism).

10. Căci iată, Cain - deși a acționat mereu conform legii - a dovedit multă cruzime, întrucât el nu a dobândit niciodată grația Mea deplină, nici chiar atunci când a vărsat lacrimi de căință. Nu i-am putut-o oferi pentru că însăși căința lui era orientată spre a nu pierde grația Mea, și niciodată spre a nu pierde iubirea Mea.

11. Toți aceia care se căiesc în acest fel, nu deplâng profund și cu adevărat pierderea vieții, ci doar pierderea traiului bun. Căința lor este falsă, căci ea nu rezultă din dorința reunificării cu Mine. Dacă Eu le-aș dărui atunci ceea ce ei nu au cerut și nici nu doresc, aceasta le-ar aduce numaidecât moartea, căci libera voință este însăși viața omului în prezent.

12. La fel stau lucrurile și în cazul lui Cain. El ar fi putut primi iubire, dar a ales justiția în locul ei, fără să știe că nu poate exista justiție fără iubire, și că, de aceea, justiția este forma cea mai înaltă de iubire, fără de care, în mod necesar, totul ar pieri.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 23 LEGILE LUI ENOH, TIRANUL
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.4.2010, 17:02 View PostDownload Post

Capitolul 23
LEGILE LUI ENOH, TIRANUL


1. Când construcția orașului s-a terminat, Cain l-a instalat pe Enoh în palatul înalt ridicat pentru el, și acolo, în prezența copiilor și nepoților săi, i-a transferat întreaga sa putere și i-a cerut să dea poporului său legi după propria lui înțelegere și voință, spunând aceste cuvinte:

2. “Privește, Enoh, în acest palat construit special pentru tine, îți transfer toate drepturile mele părintești, întreaga mea putere și autoritate, spre a fi tu de acum înainte călăuzitorul copiilor mei și al meu, prin legile pe care le vei da după cum îți este voia. Ei vor respecta aceste legi și le vor considera sacre, căci nu atât legea este foarte importantă, cât respectarea ei întocmai. Aceasta înseamnă: „A acționa conform legii este în totalitate bine; a acționa împotriva legii este în totalitate rău‟. Iar acest rău va fi pedepsit în funcție de gradul de încălcare a legii.

3. Deci calea noastră este să devenim liberi prin actul respectării legii, nu prin legea ca atare, a cărei natură nici nu este atât de importantă pe cât este supunerea față de ea.

4. Tu însă, ca legiuitor, te vei afla mai presus de lege, libertatea ta va fi sacră în fața legii și în fața supușilor tăi. Căci dacă și tu ai fi constrâns în același fel ca și ceilalți, acțiunile tale nu ar mai fi libere, ori acest lucru este o condiție necesară pentru ca tu să nu devii un prizonier la legii. De aceea, tu trebuie să fii mai presus de aceasta. Tu nu vei cunoaște nici un fel de constrângere, vei fi liber, însă fiecare acțiune a ta trebuie să fie considerată lege de către cei care s-au încredințat cu totul Ție. Ei trebuie să acționeze mereu în acord cu voința ta; astfel, ei vor face întotdeauna numai ceea ce dorești tu”.

5. După aceea, noul suveran a spus cu o voce dictatorială: “Ascultați, supușii mei, bărbați și femei! Nici unul dintre voi nu va mai avea nimic în stăpânirea lui, ci totul va fi al meu, pentru ca astfel toate certurile și dușmăniile voastre să ia sfârșit. În viitor, voi îmi veți sluji numai mie și veți munci numai pentru cămările mele. Veți primi în schimb hrană, după străduința voastră. Cei ce-mi vor dovedi mai multă credință îmi vor fi mai apropiați decât ceilalți, iar supraveghetorii, funcționarii legii și cei puși să execute pedepsele drepte pe care le voi aplica, vor primi hrană mai bună. Vai de acela care nu se va supune, căci îl voi lepăda la poalele munților, unde fiarele îl vor ucide și-i vor sfâșia trupul în bucăți. Aceia care vor încălca legile mele din lene sau din neatenție, vor fi bătuți cu nuiaua până ce sângele va țâșni. Iar aceia care vor îndrăzni să mi se opună mie, suveranul lor, vor fi torturați de șerpi până-n măduva oaselor, iar limbile lor vor fi tăiate și date șerpilor ca hrană. Dacă cineva va avea vreodată cutezanța să se uite cu invidie la mine, ochii îi vor fi scoși, astfel ca niciodată să nu-și mai poată vedea suveranul. Leneșul va deveni cărăușul poverilor celor mai mari și va fi tratat ca o vită de povară, fiind bătut cu bățul și cu bâta spre a-și face picioarele și brațele să se miște mai repede.

6. Nu vă dau altă lege decât aceea a supunerii stricte la toate dorințele și poruncile mele, la orice oră din zi și din noapte, Amin!”

7. Și iată, după aceste cuvinte chiar și Cain s-a simțit adânc tulburat, iar ceilalți copii și nepoți au părăsit casa lui Enoh blestemându-și în sinea lor tatăl care a avut cruzimea să-i pună să-și dea atâta osteneală pentru a le pregăti o asemenea soartă mizerabilă.

8. Spre seară li s-a făcut foame, dar n-au îndrăznit să mănânce, ci s-au dus direct la Enoh și i-au spus: “Doamne, am lucrat toată ziua, dă-ne acum hrana promisă”.

9. Iar Enoh s-a ridicat în picioare și le-a spus: “Unde este rodul muncii voastre? Aduceți aici să văd ce-ați lucrat, puneți totul în cămările mele și pe urmă eu îi voi da fiecăruia ceea ce i se cuvine”.

10. Și fiecare a adus ceea ce a muncit în ziua aceea, după cum li s-a cerut. Au așezat fructele strânse la picioarele lui Enoh, unii mai multe, alții mai puține, fiecare după cum a putut.

11. Iar Cain și soția sa nu au adus nimic, gândind că ei sunt liberi față de lege. Enoh a împărțit roadele și a spus ca să audă Cain: “Cine a muncit, mănâncă. Cine nu a muncit, nu mănâncă”.

12. Și iată cum Cain și soția sa au postit în acea seară. Ei au plecat plângând din palatul lui Enoh și în zadar au căutat alinare, căci la nici unul dintre copiii și nepoții lor nu au găsit nici măcar un dram de compasiune. Cain a mers și a cules resturile de mâncare aruncate pe câmp. Și cum în anii în care se construise orașul nu a pus să i se ridice și lui o casă, Cain și soția lui s-au văzut nevoiți să doarmă pe câmp, sub cerul liber.

13. În ziua următoare, când copiii lui au ieșit la lucru, l-au găsit culegând fructe. “Iată - și-au spus ei - s-a apucat în sfârșit și el să muncească acest pământ. A primit exact ceea ce a cerut: dreptate, în loc de iubire!”

14. Toată ziua au lucrat neîntrerupt, până aproape de miezul nopții, unii culegând fructe, alții construind case sau noi acareturi, iar alții slujindu-și stăpânul, pe soția și pe copiii lui, pentru ca aceștia să se poată bucura nestingheriți de tot confortul și de o tihnă deplină. Când au terminat, au adus ca și cu o seară înainte tot ce au muncit la curtea suveranului și au cerut hrana cuvenită. Și la fel au făcut Cain și soția lui.

15. Iar Enoh s-a ridicat mânios în picioare și a zis: “De câte ori pe zi mă deranjați cu pofta voastră de mâncare? Credeți că eu strâng fructele muncii voastre pentru ca voi să vă îmbuibați fără nici o grijă? Sarcina voastră este să faceți tot ce puteți pentru confortul domnului vostru, iar eu și servitorii mei apropiați în nici un caz nu trebuie să muncim pentru voi. Plecați imediat de aici și nici unul dintre voi să nu mai îndrăznească de acum înainte să-mi calce pragul. Voi pune servitorii mei să strângă de la voi fructele care se cuvin casei mele, iar voi veți mânca ceea ce cade pe jos din arbuști și din copaci. Porunca este valabilă atât pentru culegători cât și pentru constructorii de case. Și să știți că aceasta este o lege nouă pentru voi, pe care să faceți bine să o considerați sfântă, căci va fi vai de acela care va cuteza să o încalce!”

16. Atunci, Cain l-a întrebat pe Enoh cu o adâncă durere: “O, Enoh, mărite stăpâne și fostul meu fiu, spune-mi cinstit și sincer, după inima ta, dacă tatăl și mama ta nu ar trebui să fie exceptați de la legile înțelepte cu care îți cinstești tu supușii? Iar dacă trebuie să fim asemenea copiilor noștri, atunci îngăduie să fim hrăniți și noi, tatăl și mama lor, care acum, vezi bine, suntem bătrâni și fără putere. Sau dacă aceasta nu este cu putință, îngăduie-ne cu bunăvoință să părăsim acest pământ și să mergem la capătul lumii, spre a nu mai vedea mizeria copiilor mei care se sting sub greutatea jugului dreptății”.

17. Iar Enoh a spus: “Cum poți să-mi ceri așa ceva? Pot eu să greșesc atunci când acționez conform puterii și instrucțiunilor pe care chiar tu mi le-ai dat? Nu tu ai declarat că nimeni în afară de mine nu este liber în fața legii, și că nici tu nu faci excepție? Cum poți acum să-mi ceri un lucru ilegal, forțându-mă să mă port neîndurător cu tine, primul legiuitor, și să-ți aplic chiar ție consecințele legale ale nesupunerii față de lege, pentru a nu fi pentru ceilalți un exemplu rău? Și de aș proceda altfel, aș greși eu oare? De vreme ce între noi nu există iubire, ci doar dreptate stearpă, în ce temei îmi ceri tu să fac o excepție pentru tine de la legile pe care le dau după bunul meu plac, să-ți fac o favoare care nu este în nici un fel compatibilă cu poziția mea de stăpân al legilor? Ce poate să însemne pentru mine faptul că-mi ești tată, dacă prin tine am venit pe lume în circumstanțe pe care nu le-am dorit niciodată? M-ai zămislit fără voia mea și tot fără voia mea m-ai făcut suveran. Dacă acum sunt ceea ce sunt, aceasta s-a petrecut în totalitate fără voia mea. Am venit pe lume din pură întâmplare, datorită poftei tale trupești, și am devenit suveran datorită ambiției tale. Poți să-mi spui deci ce obligații aș putea avea față de tine din punct de vedere legal?

18. Așa că piei din ochii mei, dacă vrei ca asprele pedepse ale justiției mele să nu se abată asupra ta! Aceasta este singura grație pe care ți-o pot oferi, de când pot face ceea ce doresc. Pleacă de aici!
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 24 - CĂLĂTORIA LUI CAIN PE MARE
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.4.2010, 17:07 View PostDownload Post

Capitolul 24
CĂLĂTORIA LUI CAIN PE MARE


1. Cain a plecat plângând împreună cu soția sa și patru dintre copii, doi fii și două fiice, și după patru zile de mers a ajuns la Țărmul mării. Văzând acea întindere de apă, el s-a înfiorat de teama că a ajuns la capătul lumii. “Dacă Enoh mă urmărește acum, unde oare să mă mai duc?”, se gândea el.

2. “În fața mea este capătul lumii, de-a stânga și de-a dreapta mea se înalță culmile munților pe care nu îmi este îngăduit să pun piciorul, iar ochii și urechile lui Dumnezeu s-au închis pentru mine. În afară de aceasta, am văzut aici tot felul de fructe ciudate și nebinecuvântate de care nu îndrăznesc să mă ating. Iar proviziile pe care le-am luat la plecare s-au terminat. Ce pot să fac eu acum?

3. Voi încerca din nou să-l chem pe Domnul în ajutor. Ori mă va auzi, ori ne va lăsa să murim. Vom face după voia Lui, pe care, în orbirea noastră, nu am recunoscut-o atâta amar de timp”.

4. Și iată, după 77 de ani, Cain a început din nou să Mi se roage. El s-a rugat neîncetat trei zile și trei nopți, plângând în tot acest timp și spunând: “Doamne, bunule și iubitorule Dumnezeu, privește cu milă la cel mai mare păcătos, care se află acum la picioarele tale, și fă cu mine după sfântă voia Ta!” Aceste vorbe le-a repetat el de mai multe mii de ori.

5. Văzându-l că plânge atât de tare și este atât de nenorocit, Mi s-a făcut milă de el și l-am trimis la el pe Abel, într-o văpaie de flăcări. El i-a spus din partea Mea următoarele cuvinte: “Cain, ridică-te de la pământ, privește-mă și spune-mi dacă mă mai recunoști!”

6. Atunci Cain s-a ridicat plin de teamă de la pământ, s-a uitat la flacără, dar nu l-a recunoscut pe Abel, nici vocea, nici chipul lui, și tremurând de frică a întrebat: “Cine ești tu, făptură ciudată din foc?”

7. Iar Abel i-a răspuns: “Eu sunt fratele tău, Abel, iar focul acesta este focul iubirii divine pentru tine. Spune-mi ce dorești”. - “O, frate - a spus Cain - dacă tu ești într-adevăr fratele meu, află că nu mai am nici o dorință. Fiul meu, Enoh, mi-a luat totul, inclusiv dorințele. Acum nu mai am nimic, iată-ne, toți care ne aflăm aici suntem complet lipsiți de dorințe. Atât mai pot să spun: „Facă-se cu mine totul după voia sfântă a Domnului!‟”

8. Atunci, Abel a spus: “Ascultă! Voia Domnului, Tatăl meu și Dumnezeul tău, este ca tu să mănânci din oricare dintre fructele pe care le găsești, fără să-ți fie teamă. Căci șarpele te-a condus în acest loc, iar el a rămas printre copiii tăi, în orașul lui Enoh, unde își varsă în continuare veninul. Cu tine el nu mai are acum nici o treabă. Când cineva își abandonează voința proprie, diavolul nu mai poate cloci pui în inima lui, dar dacă acela își supune voința șarpelui, el îi devine rob și libertatea de acțiune încetează pentru el.

9. Însă acela care a reușit să scape din ghearele puternice ale lui Satan și să salveze ultima scânteie din voința proprie, spre a o depune la picioarele lui Iehova, va primi de la El o voință nouă, ce-l va face să acționeze în viitor ca un instrument al Său. Deci voința Domnului pentru tine este de acum înainte voința ta. Dacă vreodată urmașii lui Enoh te vor găsi, pe tine sau pe ai tăi, ei nu vă vor recunoaște, căci iubirea Domnului va arde pielea voastră, schimbându-i pentru totdeauna culoarea în negru.

10. Numele de „Cain‟ Ți se va lua și Ți se va da în schimb un alt nume, acela de „Etiop‟, care înseamn㠄cel fără altă dorință decât voința lui Dumnezeu‟. Acum să-ți faci un coș mare din stuf și trestie, lung de șapte lungimi de om, lat de trei și înalt de unul. Să fie trainic, să-l ungi cu rășină și smoală. Și când vei fi terminat această treabă, să-l pui lângă apa cea mare, și timp de 40 de zile să culegi fructe pe care să le strângi lângă coș. La sfârșit, să le urci pe toate înăuntru.

11. Atunci, Domnul va trimite un val din apa cea mare. Acesta va ridica coșul cu voi toți înăuntrul lui, și vă va duce către un Ținut îndepărtat, aflat în mijlocul acestei imensități de ape. Acolo te vei opri și vei fi în deplină siguranță față de persecuțiile lui Enoh.

12. În aceste întinderi de ape vei vedea mici insule peste tot în jurul tău, și atunci când veți deveni prea mulți pentru insula pe care v-ați oprit, mergeți o parte dintre voi spre o altă insulă și tot așa, până ce veți popula toate insulele din această imensitate de ape, căci aceasta este voința Domnului.

13. Și de vă veți aduce aminte mereu de Domnul, El vă va dărui într-o zi un continent larg să-l locuiți, unde veți putea rămâne până la sfârșitul lumii. Dar acest pământ va trebui să fie mai întâi purificat prin potop de ape ce se vor revărsa din ceruri și care îi vor ucide pe urmașii lui Enoh, și de asemenea, pe mulți dintre copiii lui Dumnezeu, care sau lăsat ademeniți de frumusețea fiicelor lui Enoh.

14. Însă voi, cei fără voință egotică, nu veți fi atinși de apele dezlănțuite, căci voia Domnului vă așează deasupra apelor imensei Sale compasiuni. Și de veți avea vreodată nevoie de ceva, știți acum unde să căutați. Dăruitorul tuturor bogățiilor nu vă va uita, dacă voi nu-L veți uita în adâncul inimilor voastre.

15. Iar acum vino mai aproape”. Cain a făcut atunci un pas către trupul de foc al fratelui său, și acesta l-a îmbrățișat. După îmbrățișare, pielea lui a devenit neagră, iar părul creț și sârmos. Și la fel s-au transformat și ceilalți cinci care îl însoțeau.

16. Apoi, Abel a spus: “Acum, frate Etiop, ești eliberat de orice vină, căci tot păcatul a rămas cu Enoh. Tu însă vei acționa mereu în acord cu voia Domnului! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 25 - DEZVOLTAREA LINIEI LUI CAIN
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 15.4.2010, 17:17 View PostDownload Post

Capitolul 25
DEZVOLTAREA LINIEI LUI CAIN


1. Pe urmă, Abel a dispărut, iar Etiop a mâncat câteva fructe, pentru prima dată în viața lui pe deplin fericit. El a făcut după aceea tot ce i s-a poruncit.

2. Astfel, ultima linie a lui Cain este cea care populează până în zilele noastre toate insulele, și care, după marea distrugere a progeniturilor șarpelui prin potopul de ape revărsate din ceruri, s-a extins de asemenea pe marile continente care astăzi se numesc Africa, America și Australia. Urmașii lui nu au pierit în ape, și ei sunt încă și astăzi, în acest ultim ceas, o mărturie vie a atrocităților comise în trecut și în prezent de către copiii Mei și de către copiii lui Enoh.

3. Chiar și astăzi, acel Etiop din vechime trăiește ca ființă materială și spirituală, ascuns pe o insulă din mijlocul oceanului, unde nici un muritor nu îl poate descoperi, și este un observator constant al faptelor voastre.

4. El s-a hrănit numai cu fructe și a zămislit 700 de copii timp de o mie de ani. Apoi nu a mai avut nevoie să bea și să mănânce, căci, reînnoit de Mine, a dobândit capacitatea de a se hrăni numai cu iubirea Mea, care este cea mai bună hrană. Căci acela care se hrănește cu ea nu va mai experimenta niciodată moartea, și niciodată nu va mai simți foamea sau setea fizică. Moartea acestuia va fi o trecere dintr-o viață în alta, rămânând mereu viu în interiorul Ființei eterne, care sunt Eu.

5. Etiop trăiește fizic, ca primul fiu al omului, pe întinsa față a Pământului. Lui i s-a permis să urmărească acțiunile tuturor oamenilor și să rămână martorul străvechi al tuturor faptelor Mele drepte, din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre.

6. El i-a cunoscut pe Noe, Avraam, Moise, pe toți profeții și pe marele preot Melchisedec.

7. El a fost martorul nașterii Mele și al noii Mele creații, prin cea mai măreață dintre operele Mele, lucrarea mântuirii. Și la fel va rămâne până ce Noul Oraș Sfânt va coborî pe Pământ, lucru care a și început să se arate. Acolo, el va fi primit ca păzitor credincios al porților orașului, căci, cu excepția Mea, nimeni nu posedă o cunoaștere atât de amănunțită a lucrărilor șarpelui decât el, care a suferit atât de mult de pe urma lui.

8. Aceasta este povestea lui Cain, și v-am dezvăluit-o astăzi vouă pentru ca voi să recunoașteți mai ușor și mai rapid rădăcinile răului în voi. Apoi să le distrugeți complet, spre a putea găsi pe urmă întru iubirea Mea Paradisul pierdut și a deveni cetățeni adevărați și credincioși ai noului și marelui Oraș Sfânt, căci Eu sunt Tatăl vostru adevărat, sfânt și bun, din vecii vecilor. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 26 - LEGILE PĂGÂNE ALE LUI ENOH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 20:19 View PostDownload Post

Capitolul 26
LEGILE PĂGÂNE ALE LUI ENOH


1. Să ne întoarcem acum în orașul lui Enoh și să vedem cum s-au schimbat acolo lucrurile după numai 30 de ani.

2. Enoh își alesese de soție pe cea mai frumoasă dintre femei, la care se adăugau două concubine, și comitea păcat trupesc cu toate, căci el nu respecta deloc legea dăruirii inimii. Rezultatul a fost că mintea lui a devenit în scurt timp atât de întunecată, încât a uitat complet de îndatoririle guvernării. Puținele gânduri care își mai făceau loc în mintea lui se orientau exclusiv către viața de plăceri pe care o ducea, către hainele scumpe, strălucirea și fastul casei sale, și către poftele trupești.

3. Atâta timp cât supușii lui îi aduceau cele mai bune fructe, precum și podoabe și haine scumpe, el era pe deplin satisfăcut, lăsând legile și guvernarea de izbeliște.

4. Supușii, observând că el a devenit indiferent la treburile cetății, au început să tragă foloase din orbirea lui. Servitorii lui au băgat imediat de seamă ce se întâmplă, și fiind la fel de lacomi și de vicleni ca șarpele însuși, au găsit multe metode prin care să adoarmă vigilența stăpânului lor. Ei au oferit recompense necinstite tuturor supușilor, sub forma a tot felul de nimicuri menite să le distragă atenția de la lucrurile esențiale, pentru ca aceștia să trudească din greu și să le aducă lor un număr tot mai mare de daruri.

5. Și văzând acești servitori că nu-i amenință nici o pedeapsă pentru faptele lor, au început să conducă ei poporul, dând legi în numele lor. Mai întâi, ei au început să se închine suveranului ca unui Dumnezeu, aducându-i tot felul de jertfe. Apoi, cea mai frumoasă dintre fiicele unui supus era oferită suveranului în schimbul scutirii de taxe cu care era gratulat fericitul tată, care devenea în acest fel proprietarul liber al casei în care locuia și căpăta în plus dreptul de a vizita palatul și de a-i cunoaște pe servitori. Și timp de un an, acesta putea să-l întâlnească pe suveran față în față și să-i mulțumească pentru marea sa grație și pentru celelalte privilegii.

6. Aceasta a fost - ați putea spune - o lovitură de geniu dată șarpelui, căci părinții au început să-și țină fiicele acasă, având în mod special grijă ca ele să devină tandre și frumoase, spre a obține mai târziu prin ele o oarecare libertate. O frumusețe hărăzită suveranului nu putea fi văzută de oamenii de rând.

7. Și acum, să vedem care a fost rezultatul acestei înșelătorii reciproce? Cel mai rău din câte se pot imagina, și anume acela că servitorii au acaparat întreaga putere a guvernării, convingându-și cu viclenie stăpânul că el nu mai este conducătorul poporului său, ci dumnezeul lor, și că este sub demnitatea statutului lui divin ca sublima lui maiestate să se ocupe cu ticluirea de legi pentru viermii pământului. Datorită infinitului lor respect pentru sanctitatea sa deplină, servitorii s-au arătat dispuși să ia asupra lor această ocupație degradantă. Astfel, suveranul nu mai avea nimic de făcut decât să-și manifeste plăcerea sau insatisfacția și să accepte plin de grație comorile pe care supușii i le aduceau din abundență.

8. Mai mult decât atât, el trebuia să se arate poporului numai o dată pe an, și atunci toată lumea trebuia să se prosterneze înaintea lui și să i se închine cu fața la pământ. Iar dacă, în mod excepțional, dorea să-i facă o favoare unuia dintre viermii care i se închinau în Țărână, el îl lovea cu putere în cap pe acel biet vierme cu sfântul lui picior.

9. Iar destinatarul acelui sublim favor, căpătat poate prin faptul că-i dăruise suveranului frumoasa și încântătoarea sa fiică, era imediat ridicat de la pământ și lui i se permitea apoi să privească sublima față a domnului, deținător al întregii forțe și puteri. El devenea din acel moment cetățean liber al orașului lui Enoh.

10. Asemenea cuvinte au fost de natură să flateze vanitatea și iubirea de sine a lui Enoh într-un asemenea grad încât numaidecât a fost de acord cu toate propunerile servitorilor lui. O, ce neînchipuit de mare prostie! 11. Căci iată, până la urmă servitorii lui au dobândit ceea ce și-au dorit atât de mult, și anume dreptul de a da legi, de a pedepsi și de a guverna în totalitate. Existau acum zece legiuitori în loc de unul singur, iar aceștia nu făceau nici o diferență între oameni - care erau frații lor -, și animale. Ei împărțeau mulțimea asupra căreia guvernau în animale cugetătoare și animale necugetătoare. Numai atunci când un asemenea animal cugetător reușea să joace un rol în planurile lor diabolice, își câștiga el dreptul de a se numi om.

12. Când au văzut cei zece legiuitori cum animalele-oameni se supun orbește legilor date de ei - lucru natural de altfel, din cauza fricii imense pe care le-o insuflau prin nenumăratele torturi și pedepse la care îi supuneau - fiecare dintre ei și-a ales de-a lungul timpului, din rândul oamenilor liberi ai cetății, alți zece servitori, și împreună cu soțiile și copiii acestora, au constituit o clasă nouă, cea a nobilimii. Acești nobili aveau obligația să-și ofere stăpânului fiicele, dacă erau suficient de frumoase și de atrăgătoare, în schimbul favorii primite. În acest fel au fost zămisliți o sumedenie de copii nelegiuiți, care apoi erau dați oamenilor-animale să-i crească. Când acești copii creșteau, cei de sex bărbătesc deveneau la rândul lor animale-oameni, iar cei de sex femeiesc, prin viclenia șarpelui, erau de obicei înzestrați cu o mare frumusețe, astfel că deveneau - la fel ca mamele lor - țiitoarele stăpânului, uneori încă de la frageda vârstă de 12 ani. Din cauza debutului lor atât de timpuriu, unele dintre aceste fetițe nu mai puteau avea copii atunci când creșteau. Într-un timp foarte scurt, ele își pierdeau și atractivitatea, fiind aruncate printre animale și obligate să muncească pentru ele. Ele erau numite “ore”, adic㠓femeile care au grijă de animale”.

13. Acest mod de viață s-a păstrat timp de 30 de ani. În acest timp, din cauza comportamentului desfrânat, populația a crescut la câteva sute de mii și s-a răspândit peste tot, astfel încât nu mai era posibilă supravegherea tuturor. De aceea, cu acordul lui Enoh, care nu avea nici cea mai mică bănuială, căci devenise între timp un „zeu‟ slab și inactiv, sau mai construit alte zece cetăți, care au primit numele celor zece legiuitori, și anume:

14. Kad (hoțul), Kahrak (domnul târfelor), Nohad (înșelătorul), Houid (hainul), Hlad (nesimțitorul), Ouvrak (sămânța șarpelui), Farak (crudul), Molakim (mincinosul), Ouvrahim (lăudărosul) și Thahirak (marele făcător de rele).

15. Fiecare dintre aceste orașe a fost înălțat exact după modelul orașului lui Enoh, înconjurat de ziduri și metereze. Și ține-ți seama de următorul lucru: de vreme ce în acele vremuri oamenii nu cunoșteau încă uneltele care le-ar fi făcut munca mai ușoară, scoabe, sape, târnăcoape, cazmale, etc., ei au făcut totul cu mâinile goale, scurmând pământul ca șoarecii câmpului.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 27 - POLITICILE PROMOVATE DE CONSILIERII LUI ENOH
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 20:27 View PostDownload Post

Capitolul 27
POLITICILE PROMOVATE DE CONSILIERII LUI ENOH


1. Nu am să insist asupra caznelor cumplite pe care le-au îndurat bieții oameni în timpul construirii acestor clădiri, ci am să vă conduc direct la ceea ce este mai important. Când cele zece cetăți au fost gata, legiuitorii au venit la Enoh și i-au spus: “Enoh, mare și sublim zeu, deținător al întregii puteri și forțe (N.B. Cu toate că în realitate el era deja mai slab decât un țânțar și nu mai poseda atunci nici un fel de putere), domn suprem al întregii dreptăți (N.B. la baza căreia nu se afla altceva decât jaful, curvăsăria, înșelăciunea, tot ce poate fi mai rău și mai oribil, împietrirea inimii, răutatea, cruzimea, falsitatea, lauda deșartă și crime de tot felul)! Privește, poporul tău s-a înmulțit sub nespus de înțeleapta ta îndrumare și sub justiția ta incomprehensibilă și insondabilă - pentru ei (N.B. Un adevăr perfect, căci justiția lui era de neînțeles în primul rând pentru el, Enoh), și s-au răspândit peste tot cuprinsul vastelor teritorii ale gloriei tale depline. De aceea, considerăm că nu mai este cu putință să-i supraveghezi pe toți de la înălțimea reședinței tale. Dacă noi nu am veghea, ei ar face totul după voia lor și s-ar răzleți, ba chiar ar ajunge să nu ți se mai închine ție - deși adorarea făpturii tale este lege pentru ei - ci ar începe din nou să se închine Dumnezeului lui Cain. Și s-ar putea ca acestui bătrân Dumnezeu să-i convină să recompenseze pe vreunul dintre închinătorii Lui cu puteri care să-l facă de neînvins. Acesta ar strânge mulțimile în jurul lui, ne-ar ataca, iar în final ne-ar nimici pe toți. (N.B. De bună seamă că asemenea temeri se potrivesc de minune unui domn atotputernic!)

2. În afară de aceasta, nu am avea nici destui servitori pe care să-i trimitem să strângă dările și să le aducă aici. Servitorii ar putea să ne înșele, permițându-și să mănânce ei înșiși din bogăția pe care pământul întreg, în supunerea lui, o produce exclusiv pentru tine”. (N.B. Astfel că marele zeu s-a simțit cuprins de chinurile fricii de-a muri de foame!)

3. Enoh s-a neliniștit foarte tare, și pentru că nici nu știa cât de mult se înmulțise poporul său, habar nu avea ce să facă. În final, s-a ridicat și a grăit cu o voce plină de teamă, tremurătoare: “Ce ar fi să îi ucidem treptat, dacă tot sunt prea mulți, și astfel să aducem populația la numărul inițial, pe vremea când oamenii erau slabi și dependenți? Ce credeți despre aceasta voi, cei mai credincioși slujitori ai mei? “(N.B. Iată un plan perfect de aplicare a justiției divine!)

4. Cei zece legiuitori au spus: “O, tu, cel mai drept dintre zei, cugetă la ce este cu putință și la ce este cu neputință! (N.B. Astfel că celui mai înțelept, mai puternic și mai drept dintre zei trebuie să-i spună servitorii lui ce este posibil și ce nu este posibil!) Căci iată, dacă ai ucide fie și numai unul dintre ei, s-ar ridica în număr mare asupra ta și asupra noastră și ne-ar nimici pe toți. Și apoi, amintește-ți de vasul de deasupra stelelor de care ne-a povestit Cain de multe ori, și gândește-te ce s-ar întâmpla dacă am comite asemenea atrocități”. (N.B. Adică marele, puternicul zeu se teme încă de Dumnezeul cel bătrân!)

5. Enoh le-a spus atunci: “Ascultați atunci care este voința mea fermă: fiecare dintre voi, cei zece slujitori credincioși ai mei, să meargă în câte una dintre cele zece cetăți, să o guverneze în numele meu și să-i dea legi după înțelepciunea lui proprie, urmărind aplicarea lor cu strictețe. Dacă vreunul dintre voi lasă să-i slăbească stăruința în a se supune acestei porunci, voi pune mai mare peste el pe acela care se va dovedi cel mai zelos. Și voi vedea aceasta după mulțimea fructelor pe care mi le aduce. Acela care va fi cel dintâi în a aduce daruri ca tribut al majestății mele sacre, va fi cel dintâi în străduința sa de a-mi lăuda justețea hotărârilor, iar eu voi lua cu atât mai puțin de la el cu cât tributul lui va fi mai mare. Cei din urmă însă trebuie să îmi aducă mai mult, iar eu voi lua tributul lor ca și când ar fi puțin, pentru a-i face în felul acesta conștienți de lenea lor. Pentru faptele lor, ei vor fi fie lăudați, fie certați. Iar ultimul dintre toți va fi dat celui dintâi pentru ca acesta să-l facă să fie mai zelos și mai riguros în aplicarea tuturor legilor. Căci justiția cea mai severă este singura care stă la baza regatului nostru.

6. Aceasta este voia mea aspră, dar dreaptă, și v-am comunicat-o acum în calitate de unic Dumnezeu și domn al vostru, iar voi împreună cu toți slujitorii, nu puteți - și nici nu trebuie - să aveți un altul. A existat mai demult un Dumnezeu străvechi, care era foarte puternic, căci era drept, dar se spune că Acela și-a abandonat dreptatea și a arătat compasiune atât răufăcătorilor cât și celor drepți, tratându-i pe toți cu egală iubire, adică cu ceva asemănător cu ceea ce simțiți voi pentru femeile frumoase. Aceasta L-a distrus complet, astfel încât El nu mai există acum.

7. Așa că eu i-am luat locul, de aceea mă vedeți acum în această poziție privilegiată. Rezultă logic că orice rugăciune adresată acestui bătrân Dumnezeu este cum nu se poate mai nefolositoare, de vreme ce El nu mai există nicăieri și în nimic. Voi trebuie să vă raportați la mine ca la instanța supremă, căci în mine sălășuiește în prezent întreaga putere și tărie! Amin!”

8. (N.B. Asemenea declarații, ba chiar și mai rele, aud astăzi din gurile mai multor sute de mii de rătăciți, care ridică absurditatea și întunecimea minții lor raționale la rangul dumnezeirii, adorându-se în felul acesta. Ei nu-și mai spun “dumnezei “- căci numele acesta le sună prea comun și stupid - ci “filosofi”, “învățați”, sau chiar “oameni de științ㔠și “doctori”. Acești oameni, de cea mai joasă speță, cei mai puțin luminați dintre toți, ar vrea chiar să Mă forțeze să învăț de la ei cum să fiu Dumnezeu în vremurile acestea atât de glorioase ale super-învățăturii. Dar Eu vă spun că viermii pământului sunt mai sensibili decât ei, căci aceia au de bine de rău un singur simț. Aceștia însă, dacă își deschid ochii, nu văd mai multe decât vede cârtița în mușuroiul ei din pământ, iar de-și deschid urechile, nu aud mai mult de cât aude peștele în apă. Sunt orbi și surzi.)

9. Iar cei zece legiuitori au jubilat, căci Enoh le-a împlinit astfel cele mai secrete dorințe ale lor, dându-le această unică lege care le convenea de minune. Din acel moment, ei erau îndreptățiți să facă toate relele imaginabile, înșelând poporul și pe „dumnezeul‟ lor prostănac. (15 mai 1840)

10. După ce și-a încheiat discursul, „zeul‟ Enoh i-a lăsat să plece pe cei zece servitori, iar ei au părăsit încăperea aparent adânc mișcați de asemenea cuvinte înțelepte. În inimile lor însă nu mai puteau de bucurie văzând cât de mare este prostia lui Enoh, care, cuprins de frică și anxietate, le-a făcut în voie, ridicând bunul lor plac la rang de unică lege și începând să creadă despre el că este însuși Dumnezeu. Dar în ce privește acest ultim punct, ei se înșelau totuși, căci Enoh știa prea bine cine este, își cunoștea slăbiciunea, iar sentimentul profund de gol interior pe care îl încerca îi oferea de asemenea măsura dumnezeirii lui.

11. El voia însă să-i mențină pe ceilalți într-o grosolană iluzie, să-și consolideze poziția și să o facă cât s-o putea pe zeul, căci băgase de seamă că aceasta îi aducea numeroase foloase. Și se gândea în sinea lui: “Este ușor să predici orbilor, căci ei nu pot deosebi negrul de alb și pot lua noaptea drept zi”. Dar aici Enoh se înșela la rândul lui. Așa că între ei se stabilise o relație absurdă, bazată pe minciună și înșelăciune reciprocă, căci fiecare dintre ei îi considera prosti pe ceilalți.

12. Când cei zece s-au adunat în odaia lor, Kad a luat cuvântul și le-a spus celorlalți: “Ei bine, fraților, toți suntem fiii lui Cain și i-am cunoscut pe strămoșii noștri, Adam și Eva, pe care Enoh nu i-a văzut vreodată. Tatăl nostru, Cain, a fost un om rău, mai rău decât ar putea fi oricare dintre noi, dar atunci când s-a întors la Dumnezeul lui Adam, el a primit ceea ce a cerut.

13. Ce anume ne mai trebuie? Cunoaștem marile Lui înfăptuiri, căci avem sub ochii noștri mărturii despre acestea. Așa că știm unde sălășuiește marele Domn. Ceea ce a făcut Cain din prea mare suferință, să facem noi din belșugul pe care l-am dobândit acum, și vă asigur că și acel Dumnezeu din ceruri va deveni la fel de ascultător precum este Dumnezeul nostru pământean. Să-i ridicăm fiecare dintre noi câte un altar sacrificial și să-i oferim fructele pământului, pentru a dobândi în felul acesta puteri depline. Iar prostănacul de Enoh nu are decât să aștepte mult și bine tributul datorat sfințeniei lui imaginare, pe care știm că am scornit-o noi, cei care am văzut fețele lui Adam și Eva!”

14. Și când Kad a terminat ce a avut de spus, s-a ridicat Kahrak și a spus: “Fraților, dacă așa stau lucrurile, succesul nostru este asigurat! Sunt întru totul de acord cu Kad. Ne-am dovedi cu mult mai proști decât Enoh dacă, fiind atât de puternici, am continua să-l hrănim pe acesta pentru nici o altă motivație decât pentru a-i întări prostia și pofta pentru cele mai frumoase dintre femeile noastre. Iar atunci când el nu le mai vrea, așa după cum știm cu toții, noi trebuie să considerăm că ni se face un extraordinar favor dacă vreuna dintre ele îi este dată unuia dintre noi. Eu zic să păstrăm cele mai frumoase femei pentru noi. Pe cele mai puțin atrăgătoare să le dăm servitorilor noștri, iar celelalte să fie lăsate supușilor. Iar Enoh, nevoit să-și pângărească propriile fiice, va gusta rușinea și păcatul, iar vlaga îi va pieri pe zi ce trece, până ce va arăta la fel de subțire ca piciorul țapului, și se va îndobitoci până ce va ajunge să mănânce de unde mănâncă boii și să bea de unde beau orătăniile. De ce să nu-i facem lui ce i-am făcut tatălui nostru? El a dovedit într-adevăr o oarecare chibzuință după plecarea lui Cain, păstrând anumite lucruri bune pentru noi, dar pe Cain l-a izgonit, aduceți-vă aminte, deși era tatăl lui tot atât cât era și al nostru. Luați aminte, Enoh nu are nici un ascendent asupra noastră, este numai un prostănac de frate mai mic; ce ne-ar opri oare să-l facem să plătească pentru plecarea lui Cain? Aceasta este părerea mea și cred că ar fi spre folosul tuturor să o aveți în vedere. În ce mă privește, mă voi închina vechiului Dumnezeu pe care Kad îl consideră drept, foarte eficient și înțelept”.

15. Toți s-au arătat de acord cu Kahrak, după care Nohad s-a ridicat și a spus: “Cunoașteți cu toții slujba pe care o îndeplinesc cu credință și cu mare sârg, după voia lui Enoh. Dar dacă vă întreb ce am câștigat în tot acest timp, cu toții îmi veți răspunde, fără urmă de-ndoială: nimic! L-am ajutat pe cel mai mare pungaș în înșelăciunile sale, dovedindu-mă în felul acesta eu însumi un mare pungaș. Din cauza ipocriziei sale, a trebuit să afișez față de popor o viață austeră - numai și numai din ipocrizie și pentru a oferi o anumită imagine opiniei publice - iar eu, ca un om integru, mi-am refuzat orice plăcere. El ar fi putut însă în secret să mă recompenseze cumva pentru sârguința mea, măcar cu laude; în loc de aceasta, în imensa lui prostie, nu a găsit niciodată altceva mai bun de făcut decât să mă dojenească și să mă amenințe mereu cu pedepsele cele mai aspre. Oricare dintre voi era mai apreciat decât mine și putea, în plus, să facă o mulțime de lucruri pentru plăcerea lui personală, numai mie îmi erau cu neputință toate acestea, tocmai mie care mă aflam în fruntea celor chemați să execute întocmai cele mai nebunești și mai detestabile dorințe ale sale. Prin ipocrizia la care am fost constrâns - și în care pot să spun că devenisem expert - aceste dorințe ale stăpânului căpătau o aparență legală. Pentru a legaliza minciuna, a trebuit să accept ca eu însumi să mă las mințit, în întreită formă: mai întâi m-am lăsat mințit de Enoh, pretinzând că apăr justiția; apoi m-am mințit pe mine însumi, pretinzând că apăr poporul; și m-am lăsat mințit și de popor, pretinzând că-l apăr pe Enoh. Cred că v-am oferit suficiente motive pentru nemulțumirile mele, generate de viața în minciună pe care a trebuit să o accept. Judecați acum voi înșivă dacă greșesc când, ca mulțumire pentru felul în care m-a tratat Enoh, îi voi întoarce întreita înșelăciune, dându-l pe mâna poporului. Să vadă unde îl duce dumnezeirea lui și să alerge mai departe după ea, dacă-i mai dă mâna, precum aleargă șchiopul după cerb. Așa că eu, la rândul meu, voi face ceea ce Kad consideră a fi drept, și voi urma de asemenea în detaliu sfatul lui Kahrak. Tributul meu nu-i va tulbura vederea lui Enoh, iar cămilele mele nu-i vor deranja auzul. Și voi lua desigur în posesie cetatea care poartă numele meu”.

16. Toți cei de față au spus: “Bine a vorbit Nohad, și ceea ce va face el este în acord cu legea și este bine”.

17. Atunci Houid s-a ridicat în picioare și sunetul vocii sale a căzut ca trăsnetul în mijlocul adunării diabolice la care lua parte. Cuvântul său a fost cu mult mai puternic decât al tuturor celorlalți: “Ascultați bine ce vă spun, frați și fii ai lui Cain nelegiuitul, luați aminte la fiecare cuvânt al meu!

18. Cine ar putea număra stropii de sânge care s-au scurs, inclusiv potrivit celor spuse de Nohad înșelătorul, din spinările și din șalele bietului popor, care asemenea nouă și lui Enoh, sunt tot urmașii lui Cain! Și toate acestea s-au întâmplat nu pentru că s-ar fi încălcat vreo lege, ori pentru că aceștia n-ar fi muncit, ori pentru cine știe ce pricină ce se cerea a fi pedepsită, ci după cum știm cu toții, pentru simplul amuzament al lui Enoh. Să ne aducem aminte de chinurile groaznice pe care le-au îndurat oamenii atunci când s-au construit orașele. Nu pot înțelege cum bieții nenorociți au reușit să rămână totuși în viață în timpul acelor lungi suferințe. Și ori de câte ori ne-am opus, Enoh a găsit cu cale să ne aducă aminte de fragilitatea vasului de deasupra stelelor, uitând complet de cel din adâncul pământului.

19. Dar vă întreb acum cinstit, oare n-ar fi mai bine pentru popor să trăiască sub cioburile acestui vas, decât sub loviturile briciurilor și bâtelor din care nu-l slăbim nici un pic? Spuneți-mi, ce a făcut Enoh cu vasul din adâncul pământului? Nu cred să fi adunat prea multă iubire în el, poate doar stropii de sânge vărsați de frații noștri. Dacă nu am fi preluat noi prin viclenie guvernarea din mâinile sale, acest zeu al rușinii ar fi început în mod sigur să ne omoare, unul câte unul.

20. Am fost nevoiți să fim cruzi atâta timp cât am fost servitorii lui și trebuia să-i evităm suspiciunea. Dar acum cetățile sunt construite, li s-au atribuit locuitori din rândul poporului, iar noi deținem puterea și am luat cunoștință de existența vechiului Dumnezeu. Ce altceva ne mai trebuie? Dacă poporul ni s-a supus atunci când l-am tratat rău, în mod sigur nu ne va fi necredincios dacă noi vrem, și trebuie, să-i alinăm rănile prin legi mai înțelepte și mai îngăduitoare, în locul cruzimii cu care l-am tratat până acum. Iată, eu am fost numit „hainul‟, dar marea întrebare pe care mi-o pun este: cine-i în prezent mai hain, eu, Enoh, sau șarpele lui Cain? Eu cred că Enoh este cel mai mare meșter în răutate, iar șarpele a fost foarte încântat să-și clocească toți puii în inima lui. Altfel ar fi fost cu neputință de imaginat asemenea acte de cruzime, precum cele comise de frate împotriva fratelui, sub directa îndrumare a lui Enoh.

21. De aceea, cred că trebuie să-l supunem pe Enoh puterii noastre, să-l facem să ne slujească pe noi și să lăsăm poporului libertatea de a-i plăti în locul tributului cerut, mulțimea răutăților învățate de la Enoh și experimentate pe propria piele. În felul acesta, el va primi ca un bumerang tributul legal care i se cuvine, și nu are decât să-l poarte în spate oriunde poftește”.

22. “Cuvântul tău este drept și adevărat, frate Houid - au spus toți ceilalți – și așa să se facă cu Enoh, după vorbele tale care ne-au nimerit în plin, amintindu-ne că am fost adeseori martori ai atrocităților lui!”

23. Atunci, Hlad s-a ridicat și el în picioare și a spus limpede și concis următoarele: “Fraților, știți cât de nesimțitor a trebuit să mă arăt întotdeauna pentru a părea însăși personificarea legii inexorabile, cum de altfel și este, sau mai degrabă cum ne-a prezentat-o Enoh în cruzimea lui despotică, căci numai o lege inexorabilă îi permitea să înfăptuiască cele mai groaznice răutăți. Deși nu a trebuit să biciuiesc oamenii cu mâinile mele, am fost nevoit totuși să supraveghez cum altcineva făcea acest lucru, și să număr loviturile pe care Houid și toate ajutoarele lui le aplicau celor pedepsiți, pentru ca apoi să-l informez exact pe Enoh. A trebuit să apar ca fiind lipsit de sentimente, deși eu nu sunt deloc așa. Acum o să mă schimb, veți vedea! Mă voi arăta lui Enoh așa cum a trebuit să apar de atâtea ori în fața oamenilor, fraților noștri, față de care voi fi de acum înainte cum nu se poate mai binevoitor. Însă pe Enoh îl voi pune să plătească pentru toate suferințele pe care le-a pricinuit fraților noștri. Loialitatea mea față de el va fi răzbunarea cu sânge rece, iar sârguința mea în a-mi îndeplini planurile mă va face cel dintâi, făcându-i în felul acesta pe plac în ceea ce privește obligația de a ne întrece între noi, numai că glasul care ar trebui să rostească laudele pe care le voi merita se va frânge în urlete și lacrimi, oferind un adevărat festin urechilor celor atât de des maltratați din ordinele lui. Iar cu sângele ce-i va țâșni din piele, chipurile lor palide vor prinde puțină culoare în obraji.

24. Întrucât sunt întru totul de acord cu voi, cred că judecata mea nu este greșită atunci când ea mă îndeamnă să acționez conform sentimentelor mele, după ce atâta timp nu am avut altceva de făcut decât să privesc neajutorat crimele lui Enoh. Acela care poate avea sentimente și se lasă impresionat de durere și suferință, posedă această sensibilitate pentru a înfăptui binele. Dacă cumva a greșit, acela să fie judecat cu indulgență și fără patimă, căci este fratele nostru, iar dacă cineva este supus și ascultător, să fie răsplătit înzecit. Și să-i înălțăm un altar sacrificial Dumnezeului cel vechi, căci Acestuia cu siguranță îi va face plăcere să-i aducem înapoi comoara de care Cain și Enoh ne-au lipsit fără motiv și fără chibzuință”.

25. Când a terminat de vorbit, s-au ridicat cu toții în picioare și au mers să i se închine lui Hlad, spunându-i: “O, frate, judecata ta este cea mai dreaptă dintre toate; tu ești cel mai apropiat de copiii lui Adam. De aceea, noi considerăm că tu ești un exemplu pentru noi toți și vom urma întru totul poruncile tale.

26. Sângele cald al bieților noștri frați a topit gheața din inima ta și acum se revarsă din ea șiroaie de căldură. Acționează după focul inimii tale și aprinde focul și în noi!”

27. După aceasta, Ouvrak s-a ridicat de asemenea și a spus: “Fraților, ascultați la mine! Toate judecățile prezentate până acum sunt drepte și bune, dar după percepțiile mele fine, cea a lui Hlad este cea mai înțeleaptă. Și eu, ca și voi, sunt de acord cu părerile lui, cu excepția uneia singură, care, zic eu, este cea mai importantă. Trebuie să fim extrem de atenți și de abili în orice vom întreprinde. Căci a acționa după dreptate înseamnă a face binele, a judeca corect, a permite răzbunarea dreaptă și a asigura ordinea - toate aceste lucruri sunt spre folosul oamenilor, dar și spre folosul nostru, căci ele ne-ar fi suficiente în relația cu poporul. Totuși, toți cetățenii liberi din orașul lui Enoh știu că noi suntem legiuitorii, iar Enoh este pentru acești bieți prosti un Dumnezeu adevărat. Nimic nu ar putea schimba această convingere a lor, care s-ar putea să fie încă și mai fermă în rândul robilor decât în rândul oamenilor liberi.

28. Dacă vom pune mâna numaidecât pe Enoh, aceștia se vor ridica cu toții împotriva noastră. Iar dacă Enoh îi va strânge în jurul lui și le va spune că puterile pe care ni le-a dat mai demult îl împiedică acum să prevină tratamentul rău la care noi supunem mulțimile, ei îl vor crede și ne vor strivi fără milă.

29. De aceea, dacă vrem să ne ducem la îndeplinire planurile, sunt absolut necesare șiretenia și istețimea. De vreme ce i-am fost atâta timp consilier de taină, știu prea bine cum stau lucrurile. După părerea mea, ce nu poate fi greșită, cel puțin trei ani de acum înainte trebuie să-l facem pe Enoh să creadă că tributul cerut sosește cu regularitate. În acest timp, trebuie să ne străduim să tratăm bine oamenii pentru a-i câștiga de partea noastră, iar celor mai răsăriți dintre ei să le repetăm adesea că Enoh este un nimeni, un înșelător și un îngâmfat. De asemenea, trebuie să-i orientăm pe aceștia către vechiul Dumnezeu și să-i facem să înțeleagă că toate acțiunile noastre, chiar de li se vor părea prea aspre, nu sunt decât pași spre eliberarea lor de sub tirania lui Enoh, iar ei, frații noștri, trebuie să fie încredințați că de vor proceda altfel, vor sfârși prin a fi nimiciți.

30. Vă asigur că dacă vom manipula poporul în acest fel și dacă-l vom trata precum ne-a sugerat Hlad, vom dobândi un mare avantaj asupra lui Enoh, și cred că vechiul Dumnezeu nu ne va refuza dreptul de a conduce, mai ales dacă îi vom câștiga bunăvoința prin jertfele pe care i le vom face. După care, sunt absolut sigur că Enoh va experimenta din partea poporului ceea ce au spus mai înaintea mea Houid și Hlad, în marea lor înțelepciune.

31. Luați aminte la aceste cuvinte, frații mei și străluciți fii ai lui Cain!” După ce Ouvrak a terminat de vorbit, s-au închinat cu toții în fața lui și i-au spus: “Amin, așa să fie. Toți cei care au vorbit înainte au avut mare dreptate atunci când l-au acuzat pe Enoh, blestematul, cel care l-a scos în afara legii pe tatăl nostru și l-a ofensat pe vechiul și puternicul Dumnezeu”.

32. În continuare, după ce toți ceilalți s-au așezat, Farak a rămas în picioare și a cercetat cu multă luare aminte chipurile celor de față, spre a vedea dacă dincolo de ceea ce a spus fiecare dintre precedenții vorbitori, a rămas ceva ce nici unul nu a îndrăznit să rostească. Și tot căutând cu ochii, a descoperit curând cu mintea. Atunci a început să vorbească, făcând ca fiecare cuvânt să lovească precum sabia pe câmpul de luptă, fără a părtini pe nimeni.

33. “Fraților - dacă sunteți vrednici încă să vă numesc astfel -, v-am auzit pe fiecare spunând aici una și alta, dar ascunzându-vă cu viclenie dorințele personale și mințind cu nerușinare în legătură cu planurile voastre. Fiecare dintre voi ar putea fi un trădător, căci cu toții ați avut intenția de a-l informa în secret pe Enoh asupra celor spuse aici. Fiecare se gândea să-i spună lui Enoh că numai din loialitate față de el a participat la această adunare, și că i-a incitat pe ceilalți să-și exprime părerile rușinoase despre el, special pentru ca Enoh să afle ce este în capetele lor. Apoi, văzând pe mâinile cui a lăsat guvernarea, se gândea mizerabilul trădător că Enoh l-ar fi răsplătit dându-i lui întreaga putere și făcându-l stăpân peste noi toți. Iar noi, ceilalți, n-am fi avut decât să împărtășim soarta lui Cain.

34. O, ticăloși, lepădături ce sunteți! Uitați-vă la voi și vedeți dacă a existat măcar un grăunte de onestitate în voi înșivă. Căci tot ce sunt eu și tot ce sunteți voi a fost dobândit pe seama celor slabi prin înșelăciune, viclenie, ipocrizie și laudă deșartă. Nu a îndurat destule bietul popor? Nu au ajuns oare frații noștri într-un hal în care cu greu ar mai putea fi considerați ființe umane? Și ce bine le-am făcut noi vreodată pentru faptul că de atâta amar de vreme ne hrănesc, în afară de faptul că i-am răsplătit cu maltratări și ticăloșii fără număr? Nu au oare ei, cei cărora le spunem oameni-animale, aceleași drepturi asupra rodului pământului? Iar noi nici măcar nu le permitem să se atingă de fructele noastre, ci numai de putreziciunile căzute pe jos. Dar nici chiar aceasta nu vă satisface și ați vrea să-i vedeți de mii de ori mai nefericiți decât sunt deja!

35. Având în vedere toate acestea, vă spun fără ezitare - dacă vreți să conduceți bietul popor, ai căror frați nevrednici suntem - lăsați deoparte răutatea și viclenia și ghidați-i către adevăratul Dumnezeu din vechime. Deveniți vrednici, arătându-le loialitate acelora pe care până acum i-ați mințit și i-ați înșelat, căci altfel Dumnezeu vă va respinge jertfele, îi va ajuta pe cei slabi când se vor ridica împotriva voastră și vă va face sclavii animalelor-oameni, așa cum le spuneți voi acum. Țineți seama de cuvintele celui crud! Amin!”

36. Și iată, când Farak a terminat ce a avut de spus, ceilalți au rămas țintuiți pe locurile lor de parcă ar fi prins rădăcini în pământ, fără a fi în stare să rostească măcar un singur cuvânt în apărarea lor, ci doar gândindu-se: “El ne-a dejucat în taină planurile, fiind în legătură cu vechiul Dumnezeu, căci altfel de unde ar fi știut ce avem noi de gând? Așa stând lucrurile, am mai putea oare să ne opunem? Dacă ar fi vulnerabil, n-ar fi mare lucru pentru noi să-l distrugem, dar acum, când ne-a dovedit puterea lui, cine ar mai cuteza să i se opună? Înainte ca unul dintre noi să ridice mâna asupra lui, ne-ar strivi pe toți ca pe niște muște. Așa că nu avem ce face, ci trebuie să așteptăm și să vedem ce întorsătură vor lua lucrurile; abia atunci vom ști ce avem de făcut”.

37. Și întrucât nici unul nu îndrăznea să spună ceva, Farak i-a întrebat: “Ei bine, cum vă simțiți acum? Nu are nimeni curajul să-mi răspundă? Unde vă sunt viclenia, înșelăciunea, ipocrizia, lingușirea cu care ați reușit mereu până acum? Și unde vă sunt minciunile, unde este puterea princiară pe care râvneați să o obțineți înșelându-l pe zeul Enoh?

38. Adevăr vă spun vouă, urechile mele au auzit fiecare gând al vostru. Indiferent ce întorsătură vor lua lucrurile, voi veți face ceea ce trebuie făcut, conform legilor cinstei și dreptății. Aceia dintre voi care nu se vor supune întocmai, vor fi scoși în afara legii precum Cain, căruia voi îi spuneți tată. El a acționat mereu în litera legii, dar a aplicat-o orbește și prea strict, astfel încât i-a devenit prizonier în loc să o stăpânească. Până la urmă a trebuit să fugă, abandonându-și opera. Unde - nimeni nu știe, decât bătrânul Dumnezeu. Dacă El va dori să spună cuiva vreodată unde se află Cain, atunci acea persoană va ști. Dar aceasta stă numai în puterea Lui. Cain, contrar a tot ceea ce credeți voi, a fost un om drept, căci el s-a temut de judecata Dumnezeului din vechime; a greșit însă în felul cum a aplicat legea, pentru că a acționat mereu fără iubire, adică încălcând porunca pe care străvechiul Dumnezeu a dat-o mai înainte de toate celelalte.

39. Voi ați distrus complet dreptatea, înlocuind-o prin înșelăciune, minciună, crime, prefăcătorie și nenumărate infamii, imposibil de numit din cauza cruzimii lor fără de margini. Și credeți acum că acel bătrân Dumnezeu va fi numaidecât bucuros să vă sprijine pentru că voi o să-i aduceți jertfele voastre prefăcute. O, vă înșelați atât de tare! Bătrânul Dumnezeu are ochi și urechi cu care observă în cele mai mici amănunte natura voastră rea. Urechea Sa va fi surdă la cererile voastre, izvorâte din nesfârșită infamie, chiar de-ar fi săi ardeți tot Pământul pe altar, și nu se va pleca asupra voastră până ce nu vă veți curăța inimile în focul iubirii fără margini pentru frații și surorile voastre, deveniți slabi și nenorociți datorită vouă, și până ce nu veți pune capăt dezmățului și păcatului trupesc, care nu stau câtuși de puțin bine unor oameni în vârstă de 200 de ani, care pe deasupra mai vor să fie și conducători.

40. Răspundeți acum întrebărilor mele, dacă sunteți în stare, ori dacă nu aveți curajul, spuneți-mi deschis și fără ezitare, așa cum și eu v-am vorbit, ce anume aveți de gând să faceți mai departe. Eu nu râvnesc să pun mâna pe o cetate pe care să o conduc, așa cum râvniți voi, ci doar să îndeplinesc întocmai sarcinile ce decurg din slujba mea, fiindu-i în felul acesta pe plac bătrânului Dumnezeu. Căci eu nu i-am adus niciodată vreo ofensă și nici nu am siluit femei și copile de 12 ani, așa cum ați făcut voi. Voi m-ați numit cel crud pentru că nu am vrut să fiu un ticălos leneș ca voi.

41. Acestea au fost ultimele mele cuvinte și vi le-am spus pentru a vă arăta cine sunt eu, cel crud, pe care până acum nu ați dorit să îl cunoașteți mai mult de cât a fost absolut necesar. Dar acum este mai mult decât necesar, căci de veți greși, totul va pieri pentru totdeauna - da, pentru totdeauna - în mânia trezită din nou a bătrânului, eternului și sfântului Dumnezeu! Nu mă întrebați acum mai mult! Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
1%
Milenar
Milenar

1% is offline

Joined: 31 Aug 2006
Member: #83
Posts: 1069
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 28 - SFATUL CELOR ZECE CONDUCĂTORI
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 20:34 View PostDownload Post

Capitolul 28
SFATUL CELOR ZECE CONDUCĂTORI


1. Și întrucât nici unul dintre cei vorbiseră deja nu a îndrăznit să-l contrazică pe Farak, Molakim s-a ridicat într-un târziu în picioare, și privindu-l atent pe Farak, a spus: “Frate, cuvântul tău a fost aspru și ne-a lovit pe fiecare până-n adâncul inimii. Totuși, dacă ne referim la ceea ce s-a spus până acum, totul a fost bun și potrivit, cu excepția osândirii lui Enoh. În afară de aceasta, trebuie să recunosc că într-adevăr, vorbitorii au dovedit cu prisosință că poftele pe care le-a stârnit apropiata numire în posturi de conducători de cetăți îi chinuie teribil.

2. Dacă am stârpi în noi toate aceste dorințe și ne-am strădui să devenim frați credincioși și adevărați ai poporului, și într-o măsură rezonabilă, ai lui Enoh, am mai fi ticăloși?”

3. Iar Farak a răspuns: “Dorința este forma de existență a voinței. Dacă veți ucide în voi dorința, cum ați mai putea acționa atunci ca niște conducători? Nimeni să nu-și suprime dorințele personale, așa cum ați făcut cu scânteia iubirii lui Dumnezeu, ci să fie mereu atent ca acestea să nu-l conducă într-o direcție greșită.

4. Direcția corectă este aspirația către iubirea lui Dumnezeu, care trebuie recucerită. Toate acțiunile voastre trebuie îndreptate spre recunoașterea voinței supreme care se manifestă prin fiecare dintre noi, și care face ca voința proprie să fie umilită prin zădărnicia și inimaginabila ei slăbiciune.

5. Iar direcția greșită este egoismul, orbirea totală și surzenia desăvârșită a voinței proprii, care se orientează exclusiv spre nevoile personale, ignorându-le pe cele ale fraților noștri, cu care suntem egali.

6. Dorințele rele se intensifică treptat în noi, suprimă smerenia și sufocă totul cu aroganța care se naște și apasă asupra sufletului ca o imensă povară. Omul ar vrea să scape de ea, dar fiind orb și surd la chemarea lui Dumnezeu, el nu poate vedea și auzi ceea ce i-ar fi de ajutor. Urmându-și dorința falsă, el caută prin toate mijloacele imaginabile, născocite de egoismul său nebun, să adune noi și noi poveri, până ce greutatea lor devine atât de mare, încât sufocă pur și simplu voința divină din el și-l întoarce către animalitate. El va căuta atunci în materie o hrană care îl va conduce inevitabil către moarte, fie că ea provine din foc, din apă, din aer sau din pământ, căci toate acestea nu sunt altceva decât mama cărnii și a morții. Oriunde este carnea, este prezentă de asemenea moartea. De aceea, câtă vreme vom fi prizonierii cărnii, vom fi prizonierii morții.

7. Aceia care se afundă în iubirea de sine, se afundă în iubirea pentru carnea lor, iar pentru aceia care își iubesc carnea, dorința înseamnă moarte. Moartea va invada toate dorințele lor și-i va face robi până în cele mai ascunse fibre ale ființei lor, devorându-i și ucigându-i. Ei vor deveni apoi o murdărie pe care moartea însăși o va lepăda spre a îngrășa câmpurile semănate cu sămânța distrugerii. - Știți acum totul despre viață și moarte; faceți așadar cum doriți, ca să trăiți sau ca să muriți. Amin!”

8. Atunci, Molakim a vorbit din nou, spunând: “Fraților, cunoașteți care este slujba mea. Nu Enoh m-a făcut ceea ce sunt, nu poporul, ci voi toți, cu excepția lui Farak. Voi m-ați determinat să-l mint pe Enoh, și de asemenea poporul. Voi m-ați obligat să vă destăinuiesc numai vouă ceea ce știu. Dar acum arunc toate înșelătoriile la picioarele lui Farak și-i spun deschis și cu credință că atunci când Dumnezeu va coborî din ceruri, cuvântul Lui nu va fi mai plin de înțelepciune decât al lui Farak.

9. Mărturisesc liber că și de nu mi-ar fi fost frate, m-aș fi aruncat la picioarele lui și l-aș fi venerat. Cu atât mai mult cu cât este doar un om, ca noi toți - te întrebi, de unde și-a luat Farak înțelepciunea?

10. Vedeți, și eu sunt orb și surd ca și voi, dar o șoaptă interioară îmi spune că Dumnezeu însuși vorbește prin gura lui Farak. Trebuie să dăm ascultare acestei voci, și să acționăm strict în acord cu ea, dacă vrem să mai trăim. Altfel, lacrimile fraților noștri se vor aduna și vor forma un șuvoi care ne va acoperi și ne va îneca în propria noastră răutate, desfrâu și viclenie”. (22 mai 1840)

11. În continuare, Ouvrahim și-a făcut și el curaj, a pășit în față și a spus: “Amin, mulțumesc vechiului Dumnezeu că i-a deschis gura lui Farak, fratele nostru, fără de care am fi pierit cu toții, de vreme ce nu eram conștienți de faptul că dorințele noastre ne aduc moartea. Fiecare dintre noi a dorit să fie trădătorul celorlalți și rezultatul ar fi fost că moartea ne-ar fi luat pe toți într-un fel sau altul, înfăptuindu-se de la înălțimea sfințeniei lui Dumnezeu sau din adâncurile mâniei Sale un act de justiție necesar.

12. Eu am fost un lingușitor deștept și am tras sforile răului cu mai multă abilitate decât voi și decât Enoh la un loc, cu toată cruzimea voastră enormă. Enoh s-ar fi lepădat de divinitatea lui pe care eu, inspirat de Ouvrak și cu ajutorul lui Nohad și Thahirak, i-am impus-o mai demult prin lingușire. De altfel, el mi-a mărturisit în diverse ocazii că aceasta îi produce multă anxietate, nu-i dă pace nici zi nici noapte, mai ales atunci când este singur, și adeseori a deplâns această idee nefericită a lui Ouvrak, dar acum, din cauza poporului, nu se mai poate descotorosi de ea. Simte însă că îl arde în piept mai tare decât focul.

13. Iar acum, iată-mă, mă lepăd de năravul meu de a linguși, pentru că înțelepciunea lui Farak m-a convins că am putea alina suferințele fraților noștri. Din fericire pentru noi, el ne-a deschis ochii și ne-a arătat prăpastia ce se căsca sub picioarele noastre. Orbi în fața acestei mari primejdii, era cât pe ce să ne pierdem viețile și tot ce avem mai de preț.

14. Acceptă să ne fii, dragul meu Farak, călăuza credincioasă care să ne conducă pe toți spre lumina Dumnezeului adevărat, care nouă ne este străin, tot așa cum ne este și strămoșul nostru Adam. Condu-ne după voia Lui binecunoscută Ție, și condu de asemenea pe sărmanii noștri frați nevinovați, poporul întreg, de ale cărui suferințe numai noi ne facem vinovați, prin imensa noastră răutate. Și ceea ce tu, o, frate, consideri a fi bine, în conformitate cu voia numai de tine cunoscută a Celui de sus, noi cu toții vom înfăptui bucuroși, unindu-ne puterile și implorând grația divină.

15. Renunț în acest moment la dreptul meu de conducător și mă plec la picioarele acestui prieten al lui Dumnezeu. M-aș considera un mare norocos dacă mi s-ar permite să mă numesc servitorul credincios al singurului om din lume pe care, dintre multe mii de oameni, îl preferă Dumnezeu - singurul și adevăratul Dumnezeu, cu care nu se poate asemui nimeni.

16. Așa că ascultați care îmi este voia: orașul lui Farak va fi pentru noi un oraș sfânt. Acolo ne vom duce întotdeauna pentru a găsi sfatul după care să acționăm cu înțelepciune de acum înainte. Iar Farak va fi conducătorul nostru, cel care ne va călăuzi după cunoașterea divină pe care o posedă, și va reprezenta punctul central între noi, Enoh și ceilalți oameni. De aceea, noi va trebui să câștigăm rapid un statut superior, nu în sensul de a deveni conducători - lucru care nu mai are importanță pentru noi acum, când am văzut înțelepciunea lui Dumnezeu -, ci pentru a putea fi considerați servitori credincioși ai aceluia care poate - și trebuie - să aducă binele poporului.

17. Amin, am spus, în numele vostru al tuturor. O, frate Farak, privește-mă și vezi cu înțelepciunea ta dacă este îndreptățită rugămintea de a ne fi conducător, sfătuitor și prieten înțelept! Amin!”

18. Cuvintele lui Ouvrahim i-au însuflețit pe toți ceilalți care își expuseseră în cuvinte prefăcute, înainte de a vorbi Farak, punctul lor de vedere egoist. Thahirak s-a simțit și el îmboldit să vorbească, așa că a luat la rândul lui cuvântul pentru a recunoaște că el este însăși întruparea răului, dar că după părerea lui acest lucru nu este întâmplător, ci el simte că are o învestitură divină, în legătură cu sanctitatea inviolabilă a lui Dumnezeu, cu dreptatea, iubirea și atotputernicia Sa, exprimate și prin aceea că El ar putea distruge cu un singur deget întreaga creație. În concluzie, a afirmat el, este necesară existența unei întrupări a părții rele a lui Dumnezeu, sarcină de care se achită tocmai el, Thahirak! Maimai să demonstreze că era perechea Mea cea rea și că poate să-Mi desfidă atotputernicia. Și de vreme că Eu, din infinită iubire, M-am abținut să lovesc cu sabia mâniei Mele un vierme nenorocit ce se zvârcolea în țărână - situație ce cu greu și-ar găsi vreun termen de comparație, căci Infinitul împotriva a nimic spune încă prea puțin despre măreția eternă și nesfârșita Mea putere - Thahirak a spus tuturor că Eu am slăbiciunea de a Mă teme de el.

19. Ce spui tu, slujitorul Meu, de o asemenea provocare?

20. Și încă aceasta nu a fost atât de ridicolă pe cât sunt provocările pe care le primesc în prezent de la oameni de mii de ori mai răi.

21. Căci uită-te la originile preoției voastre! Când se naște un sfânt, Eu trebuie să tac și să nu spun nimănui despre aceasta. Căci dacă s-ar auzi, viața aceluia ar fi pusă în pericol.

22. Nu trebuie să-Mi arăt paiul din ochi, căci voi îl veți găsi cu ușurință. Oricum, nu pentru mult timp! - Iar acum să ne întoarcem la subiectul nostru!

23. Thahirak și-a încheiat discursul, care a fost scurt și puternic ca o lovitură de trăznet, în felul următor: “Fraților, cei care au vorbit înaintea mea au dovedit atâta înțelepciune încât m-am simțit tulburat înlăuntrul meu, dându-mi seama de nimicnicia mea și de imensa ticăloșie de care am dat dovadă. Ei m-au făcut să văd cât de mult am greșit în toate acțiunile mele. Nici chiar tu, frate Farak, nu-mi poți cere să-mi număr fărădelegile, căci nimeni nu poate poseda atât de multă cunoaștere încât să-și poată face o idee despre vechea mea ocupație care m-a specializat în crimele cele mai infame.

24. Iată, eu mă consider prea ticălos spre a mi se găsi vreo scuză pentru faptele mele și a mă alătura vouă. Dar trebuie să știți că eu sunt piatra unghiulară în lucrarea răului între voi, Enoh și popor. De aceea, nu voi implora îndurare pentru nimic din ceea ce am făcut, nu mă interesează nici guvernarea, nici servitutea, ci să faceți cu mine ceea ce ați făcut cu tatăl Cain. Căci dacă piatra de temelie va lipsi din structura șubredă a răului, acesta se va prăbuși și va face loc unei structuri mai bune, născută în înțelepciunea pe care Farak a primit-o de la Dumnezeul cel Adevărat și Atotputernic în vecii vecilor.

25. Uitați-vă la mine, fraților, aceasta este singura recompensă pe care o cer, căci o merit mai mult decât voi toți. Sper că nu cer prea mult, fiindcă sunt acum pe deplin conștient de faptul că Dumnezeu nu-mi va arăta nici grație, nici milă, în sfințenia Sa pe care eu am profanat-o în negrăit de multe feluri.

26. Am vorbit destul. Aștept acum cu credință și umilință sentința divină, prin înțelepciunea lui Farak.

27. Dacă îmi permiteți, o să-mi iau soția și copiii și voi pleca pe urmele lui Cain. Să se facă prin mine voia lui Farak. Amin!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 3 of 19  [ 189 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3, 4 ... 17, 18, 19  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !