Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 26.6.2017, 14:02
All times are UTC + 2 Hours
Fi binevenit calatorule !
Patimile lui Cristos


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Hoper
Initiat
Initiat

Hoper is offline

Joined: 31 May 2007
Member: #232
Posts: 417
Country Flag: Romania
Style: Unique3 (224)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Patimile lui Cristos
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 17.4.2010, 18:38 View PostDownload Post

Patimile lui Cristos


Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Numeroși mistici creștini pentru care viața a însemnat dăruire totală și iubire de Dumnezeu au retrăit în meditațiile lor patimile Domnului Iisus Cristos și au asistat la momentul Învierii Sale în glorie. Mulți dintre ei au purtat ani în șir pe trupul lor stigmatele, rănile care i s-au făcut Fiului lui Dumnezeu în timpul răstignirii sale, în timp în ce inima lor ardea ca o flacără ce purifică totul iubirea cristică.

O astfel de ființă binecuvântată a fost Anna Catherine Emmerich, călugăriță a Ordinului Sfântului Augustin. Ea s-a născut în Flamske, în Westfalia, în data de 9 septembrie 1774. La vârsta de 9 ani a avut primele viziuni, cu îngerul său păzitor și apoi cu Iisus și Fecioara Maria. Și-a început noviciatul în anul 1802. Stigmatele au apărut pe trupul său la vârsta de 39 de ani. În fiecare zi de vineri ea retrăia patimile lui Iisus, ca și cum s-ar fi aflat alături de el. A fost sanctificată în anul 2004 de Papa Ioan Paul al II-lea.

Anna Catherine Emerich avea capacitatea de a citi gândurile, levita în mod frecvent, era transportată de către îngerul său păzitor, care îi era vizibil aproape în permanență, la mii de kilometri distanță. A murit în anul 1824. Ultimele sale cuvinte au fost: „Lăsați-mă să mor împreună cu Iisus pe cruce.” La câteva săptămâni de la moartea sa, când din ordinul autorităților i-a fost deschis mormântul, s-a descoperit că trupul său nu intrase în putrefacție, avea un chip senin de om care doarme, trupul ei nu avea niciun fel de miros specific cadaveric.

Viziunile ei au fost adunate în cartea Patimile Domnului nostru Iisus Cristos, care a fost sursa de inspirație a celebrului filmul Patimile lui Cristos realizat de către Mel Gibson.

Vă oferim în continuare fragmente din viziunile acestei femei sfinte în care ne sunt dezvăluite aspecte mai puțin cunoscute din Patimile Domnului Iisus Cristos: modul nedrept în care a fost judecat și condamnat Iisus.

Mijloacele folosite de inamicii lui Iisus pentru a-și duce la bun sfârșit planurile împotriva acestuia

Imediat ce Iisus a fost prins, au fost înștiințați Ana și Caiafa, care de-ndată au început pregătirile. Curând confuzia stăpânea peste tot […] Mesagerii au fost trimiși în diferitele părți ale orașului pentru a convoca membrii Consiliului, scribii și toți cei care urmau să ia parte la proces. […] Înalții prelați au trimis după toți cei despre care știau că sunt cei mai înverșunați dușmani ai acestuia, dorind ca ei să adune martorii și orice dovadă posibilă și să îi aducă înaintea consiliului. Saducheii înfumurați […] pe care Iisus deseori i-a dezaprobat în fața poporului, abia așteptau să se răzbune. Ei s-au repezit prin toate hanurile să găsească acele persoane despre care știau că îl dușmănesc pe Domnul nostru, cumpărându-i pentru a se asigura că vor fi prezenți la proces. Însă, cu excepția câtorva calomnii ridicole, despre care sigur s-ar fi dovedit false dacă s-ar fi făcut o anchetă, nimic nu ar fi putut să i se reproșeze lui Iisus, cu excepția, firește, a acelor acuzații prostești pe care de foarte multe ori le-a respins El însuși în sinagogă.

Cu toate acestea, dușmanii lui Iisus s-au grăbit spre tribunalul lui Caiafa, însoțiți de scribii și fariseii din Ierusalim și de mulți dintre acei negustori pe care Domnul nostru i-a gonit din Templu, precum și de învățații înfumurați pe care i-a redus la tăcere în fața poporului, și chiar de către unii dintre cei ce nu i-au putut ierta umilirea faptului de a fi fost dovediți în disputa din Templu pe care au avut-o pe când El avea vârsta de doisprezece ani. Acolo se mai afla și o masă destul de mare de oameni compusă din acei păcătoși care nu s-au căit și pe care a refuzat să-i tămăduiască, din cei care au căzut din nou în păcat și cărora bolile le-au revenit, din tineri de lume pe care nu i-a primit drept discipoli, din avarii pe care i-a înfuriat pentru că a făcut astfel încât banii pe care aceștia sperau să îi obțină să ajungă să fie dați drept pomană. Alții erau cei cărora le-a vindecat prietenii și care astfel au fost dezamăgiți, pentru că se așteptau să le moștenească averile, desfrânați cărora le-a convertit victimele și alte personaje josnice ce și-au câștigat averile pe seama patimilor celor aflați la putere.

Toți acești soli ai lui Satan erau furioși împotriva a tot ceea ce este sfânt, și în consecință plini de o ură de nedescris împotriva Sfântului Sfinților. Pe ei îi stârnea dușmanii Domnului nostru și îi aduna în jurul palatului lui Caiafa, să aducă mărturie mincinoasă și să încerce să arunce oprobiul asupra Mielului cel fără de pată, care a luat asupra Sa păcatele omenirii, primind această greutate pentru a-l împăca pe om cu Dumnezeu. […] Mulți dintre cei cu intenții bune însă cu caracterul slab și șovăitor au căzut pradă ispitei și și-au pierdut credința. Într-adevăr, numărul celor care au continuat să creadă a fost foarte mic. Lucrurile erau atunci cam la fel cum sunt și astăzi. Oamenii doreau să-l slujească pe Dumnezeu atâta timp cât alții nu se opuneau, dar se rușinau de cruce dacă aceasta era batjocorită de ceilalți. Unii însă au fost atinși de liniștea pe care Domnul nostru o arăta în plină suferință, și aceștia s-au îndepărtat tăcuți și triști.

Atmosfera subtilă a acelei nopți

Mii de spirite malefice se adunau din toate părțile ispitind oamenii mai întâi cu un păcat, apoi cu altul. Părea ca și cum s-ar fi descris porțile iadului, iar Satan se străduia cu disperare și își aduna energiile pentru a spori greutatea nedreptăților pe care Mielul cel fără de pată le-a luat asupra sa. Îngerii oscilau între bucurie și durere. Ei doreau din toată inima să cadă în fața tronului lui Dumnezeu și să obțină permisiunea de a-l ajuta pe Iisus, însă în același timp erau plini de uimire, neputând decât să slăvească minunea justiției și îndurării divine ce a existat în Ceruri din toate timpurile și care acum urma să se împlinească, deoarece îngerii cred, la fel ca noi, în Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Creatorul Cerurilor și Pământului, și în Iisus Hristos, unicul său Fiu.

Isus în fața lui Ana

Ana era încântat că Domnul nostru este adus în fața sa și îi aștepta sosirea cu nerăbdare. Expresia feței sale era dintre cele mai respingătoare, căci în fiecare trăsătură a chipului său se putea vedea atât bucuria infernală pe care o resimțea cât și întreaga viclenie și duplicitate a inimii sale. El conducea un fel de tribunal instituit cu scopul de a-i cerceta pe cei acuzați că propovăduiesc învățături false și care, dacă erau condamnați, urmau să fie duși în fața Marelui Preot.
[…]
Iisus a stat în fața lui Ana. Arăta obosit și lipsit de puteri. Veșmintele îi erau acoperite de noroi, mânile îi erau legate, capul plecat și nu scotea niciun cuvânt.

Ana: Este posibil ca tu să fii Iisus din Nazaret? Unde îți sunt discipolii, unde sunt numeroșii tăi adepți? Unde îți este împărăția? […]Autoritățile, presupun, au descoperit că era timpul să pună capăt comportamentului tău lipsit de respect față de Dumnezeu și față de preoții săi, precum și a nerespectării sabatului. […] Ești tăcut! Vorbește, instigator la revoltă ce ești! Nu ai consumat tu Mielul Pascal într-un mod nelegiuit, la un mod nepotrivit? Nu dorești tu să aduci învățături noi? Cine ți-a dat dreptul de a propovădui? Unde ai studiat? Vorbește, care sunt credințele religiei tale?

Atunci, Iisus și-a ridicat capul și, privind spre Ana, a spus: «Eu am vorbit pe față lumii; întotdeauna am învățat în sinagogă și în templu, unde se adună toți evreii și nu am spus nimic în ascuns. Pentru ce mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei care M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, ei știu ce am spus.»

Ana se înfurie și mai tare când văzu dispoziția liniștită a lui Iisus și, întorcându-se spre martori, le ceru să-și formuleze acuzațiile. Toți au început să vorbească în același timp: «S-a autoproclamat rege; spune că tatăl său este Dumnezeu, că fariseii sunt o generație adulteră. Instigă poporul la revoltă; tămăduiește bolnavii în ziua de sabat cu ajutorul diavolului. […] Lasă să i se spună Fiul lui Dumnezeu; spune că este trimisul lui Dumnezeu; profețește distrugerea Ierusalimului. Nu ține post; mănâncă în compania păcătoșilor, a păgânilor și a cârciumarilor și se însoțește cu femei de moravuri ușoare. […] Seduce oamenii prin cuvinte cu dublu înțeles .»

Ana dădu poruncă să i se aducă un pergament[…]. Pe acesta el scrise cu litere mari o serie de cuvinte și fiecare cuvânt exprima câte o acuzație dintre cele ce I-au fost aduse Domnului nostru. Îl înfășură și îl așeză apoi într-un tub pe care I-l dărui spunând plin de dispreț: «Iată sceptrul împărăției tale; conține titlurile și privilegiile pe care le meriți, precum și dreptul pe care îl ai la tron. Du-le în fața marelui preot, pentru ca el să-ți recunoască demnitatea regală și să te trateze așa cum trebuie. Leagă mâinile acestui rege și du-l în fața Marelui Preot.»
Isus înaintea lui Caiafa
Chipul lui Caiafa era de o solemnitate dusă până la extrem, însă gravitatea era însoțită de semne evidente de furie prost disimulată și de intenții sinistre.

Abia că ajunsese în camera în care se adunase consiliul iar Caiafa strigă: «Ai sosit, în sfârșit, dușman al lui Dumnezeu ce ești, blasfemiatorule!» Caiafa folosi un limbaj abject, iar arcașii îl loviră din nou pe Domnul nostru. […] Caiafa […] începu încă și mai furios decât fusese Ana și îi adresă o mie de întrebări una după alta, însă Iisus rămase înaintea lui tăcut și cu privirea aplecată în pământ. Arcașii au încercat să-l facă să vorbească prin lovituri repetate, iar un copil plin de răutate îi atinse buzele cu degetul mare, provocându-l în batjocură să-l muște. Apoi au fost chemați martorii. Cei dintâi au fost cei de condiție inferioară, ale căror acuzații erau la fel de incoerente și lipsite de consistență ca și cele rostite în tribunalul lui Ana, iar cu aceștia nu s-a putut face nimic. De aceea, Caiafa se întoarse către martorii principali, fariseii și saducheii ce se adunaseră din toate colțurile țării. […] expresia fețelor și comportamentul le trădau invidia și furia virulentă ce le cuprinsese inimile. Ei repetau aceleași acuzații la care el răspunsese de atâtea ori: «Că a tămăduit bolnavii, că a scos diavolii din oameni cu ajutorul diavolilor, că a profanat sabatul, că i-a stârnit pe oameni la revoltă, că i-a numit pe farisei năpârci și adulteri, că a prezis distrugerea Ierusalimului, că s-a însoțit cu crâșmari și păcătoși, că a adunat oamenii și s-a proclamat rege, profet și Fiu al lui Dumnezeu.»

În acest fel i-a distorsionat și interpretat cuvintele pe care le-a rostit, sfaturile pe care le-a oferit și pildele prin intermediul cărora și-a făcut înțelese povețele, dându-le aspectul unor fărădelegi. Martorii nu se puteau pune de acord în declarațiile lor […] contrazicându-se unii pe alții. S-a constatat că era practic imposibil să se dovedească măcar un cap de acuzare, iar martorii se părea că ies în față mai degrabă cu scopul de a-l insulta pe Iisus decât de a demonstra adevărul spuselor lor. […] Caiafa și câțiva din membrii consiliului său au început să îi adreseze întrebări lui Iisus și să își bată joc de răspunsurile Sale. Toate acestea erau însoțite de lovituri aplicate de slugile celor de față, iar Domnul nostru nu ar fi putut să reziste unui astfel de tratament dacă nu ar fi fost ajutat de sus.

Mânia lui Caiafa era de nedescris, deoarece tratamentul brutal de care avusese parte Iisus, răbdarea Sa divină, precum și neconcordanțele dintre spusele martorilor începeau să lase o impresie puternică asupra asistenței. Se auziră câteva șoapte de dezaprobare, iar inimile unora erau atât de înduioșate încât nu își puteau cenzura vocea conștiinței. Soldații au părăsit încăperea sub pretextul unei indispoziții, însă de fapt erau copleșiți de ce simțeau.
[…] Caiafa își înălță mâinile și exclamă plin de mânie: «Îți cer în numele Dumnezeului cel Viu să ne spui dacă ești Hristosul, Mesia, fiul lui Dumnezeu cel Viu»?

Urmă o mică pauză solemnă. Apoi, Iisus, cu o voce majestuoasă și supraomenească, răspunse: «Tu ai spus-o. Cu toate aceste, îți spun că-l vei vedea pe Fiul Omului stând de-a dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii din Ceruri». Pe când Iisus rostea aceste cuvinte, mi se părea că văd că-l înconjoară o lumină strălucitoare. Cerurile se deschiseră deasupra capului său. L-am văzut pe Tatăl etern, însă cuvintele scrise de om cu pana nu pot descrie vederea intuitivă care mi s-a acordat. De asemenea, am văzut îngerii și rugăciunile celor drepți înălțându-se la tronul lui Dumnezeu.
În aceeași clipă am văzut abisul iadului deschis la picioarele lui Caiafa asemenea unui meteor aprins. Acesta era plin cu diavoli înspăimântători. Doar un văl subțire părea că îl desparte pe Caiafa de flăcările întunecate. Puteam vedea furia demoniacă ce îi copleșea inima și mi se părea că întreaga casă arată asemenea iadului. În clipa în care Domnul nostru pronunța cuvintele solemne: «Eu sunt Hristosul, Fiul Dumnezeului cel Viu» iadul se cutremură dintr-o extremitate în alta, iar apoi izbucni și îi umplu pe toți cei ce se aflau în locuința lui Caiafa cu o ură sporită împotriva Domnului nostru. […] Disperarea și furia pe care le produseră în iad aceste cuvinte mi-au fost arătate sub aparența a mii de figuri înspăimântătoare.
[…]
Apoi, Caiafa se ridică și, îmboldit de Satan, își apucă poalele mantiei, o găuri cu cuțitul și o sfâșie de la un capăt la altul exclamând în același timp cu voce tare: «A hulit, ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum că ați auzit blasfemia: care este părerea voastră?» Toți cei prezenți se ridicară și exclamară cu o răutate uluitoare: «Este vinovat; să plătească imediat cu moartea!»
Pe tot parcursul acestei scene îngrozitoare, diavolii erau într-o stare extrem de agitată. Aceștia păreau că dețin controlul deplin nu numai asupra dușmanilor lui Iisus, ci și a adepților și a ucenicilor lui lași. Mi se părea că puterile întunericului și-au proclamat victoria împotriva luminii, iar puținii spectatori cărora încă le mai licărea puțină lumină în inimă erau atât de consternați încât, acoperindu-și capetele, au plecat de îndată.

Apoi, Marele Preot s-a adresat arcașilor, spunând: «Las pe mâinile voastre pe acest rege. Oferiți hulitorului privilegiile pe care le merită.» După aceste cuvinte se retrase împreună cu membrii consiliului.

Iisus în închisoarea subterană

Când Domnul nostru a pătruns în închisoare, El s-a rugat cu ardoare ca Tatăl Său Ceresc să primească tot ceea ce a suferit și era pe cale să sufere ca un sacrificiu expiator, nu numai pentru călăii Săi, ci totodată pentru toți cei care în epocile viitoare vor avea parte de chinuri de felul celor pe care era pe cale să le îndure.

Dușmanii Domnului nostru nu i-au permis acestuia nicio clipă de răgaz, nici măcar în această închisoare jalnică, ci l-au legat de un stâlp ce se afla în mijlocul încăperii, însă neîngăduindu-i să se sprijine de acesta, cu toate că era vlăguit de pe urma modului în care a fost tratat, de greutatea lanțurilor și a numeroaselor căzături, încât abia că se mai putea ține pe picioarele sale umflate și pline de răni. Nu s-au oprit o clipă să nu-l jignească, iar când primii au obosit, alții le-au luat locul.

Procesul de dimineață

Caiafa, Ana, bătrânii și scribii s-au adunat dimineața în sala mare a tribunalului, pentru a conduce un proces legal, din moment ce întâlnirile din timpul nopții nu erau conforme legilor și nu puteau fi considerate decât din perspectiva unor audiențe preliminare. […] Membrii consiliului au început în grabă ședința. Aceștia au doreau să îl condamne pe Iisus la moarte imediat, însă Nicodim, Iosif și alții s-au opus […] evidențiind totodată că niciun criminal nu poate fi condamnat pentru crime ce nu au fost dovedite și că în cazul de față martorii s-au contrazis unii pe alții. […] Marele Preot merse până acolo încât să excludă din consiliu acei membri care îi erau favorabili lui Iisus chiar și în cel mai mic grad […] Caiafa ceru apoi soldaților să îl aducă imediat pe Iisus și să pregătească tot ce trebuie pentru a-l duce în fața lui Pilat imediat ce el va fi pronunțat sentința. […] Când trecu prin mijlocul mulțimii deja adunate în fața casei, Iisus părea asemenea unei victime duse la sacrificiu. Chipul îi era desfigurat de la loviturile primite, iar veșmintele îi erau murdare și rupte. Însă priveliștea suferințelor Sale, departe de a trezi un sentiment de compasiune în inimile de piatră ale evreilor, pur și simplu îi dezgustă și le spori mânia. Într-adevăr, mila era un sentiment pe care sufletul lor crud nu îl cunoștea.
[…]
Preoții evrei erau puțin nemulțumiți pentru faptul că erau obligați să se folosească de guvernatorul roman pentru confirmarea deciziei lor, însă acest fapt era necesar, din moment ce ei nu aveau voie să condamne persoanele decât în chestiuni referitoare la religie și la Templu, și nu puteau da o sentință de condamnare la moarte. Ei doreau să dovedească faptul că Iisus era un dușman al împăratului, acuzație ce ținea de jurisdicția lui Pilat.

Iisus înaintea lui Pilat

Când Pilat a văzut intrând procesiunea aceea agitată și și-a dat seama cât de rușinos și-au tratat cruzii Farisei prizonierul, s-a ridicat și li s-a adresat acestora pe un ton disprețuitor […]: «Pentru ce ați venit așa de devreme? De ce l-ați maltratat în modul acesta rușinos pe acest prizonier? Nu vă puteți abține să nu-i executați pe răufăcătorii voștri înainte de a fi judecați?» […] «Ce acuzații aduceți împotriva acestui om?», «Dacă nu era un răufăcător nu l-am fi adus înaintea ta» au declarat preoții ursuzi. «Luați-l și judecați-l după legea voastră» le-a zis Pilat. «Știi bine că nu este potrivit pentru noi să condamnăm pe cineva la moarte» au spus aceștia. Dușmanii lui Iisus erau plini de furie, vroiau ca procesul să se termine iar victima să fie executată cât mai repede, pentru a se putea pregăti de sacrificarea Mielului Pascal, acești nenorociți nedându-și seama că cel pe care-l târâseră în fața unui judecător idolatru (în a cărui casă nu intrau de frica de a nu se murdări) era însuși Mielul de Paște pe când celălalt era numai umbra lui. […] Scopul lor principal era de a-l face pe Pilat să creadă că Iisus era liderul unei conspirații împotriva împăratului, pentru a-l condamna la moarte ca rebel. Ei erau neputincioși în asemenea cazuri, fiindu-le permis să judece numai cazuri de ofense religioase.

Pilat nu a fost impresionat de primele acuzațiile proferate de preoți și de martorii mincinoși pe care aceștia i-au adus în fața sa.
Ultima dintre acuzații – aceea că Iisus dorea să fie numit împărat a avut un oarecare efect asupra lui Pilat. [...] Pilat nu era doar superstițios, ci și extrem de slab la minte și susceptibil. [...] Știa perfect că profeții evrei prevestiseră cu mult timp în urmă venirea în mijlocul lor a Unsului lui Dumnezeu, a Salvatorului, a Mântuitorului și că mulți dintre oameni credeau cu tărie în asta. [...] El auzise adesea despre tradițiile care îl priveau pe Mesia și împăratul evreilor [...], evrei care așteptau un împărat puternic și viguros. [...] Ideea evreilor de a-l acuza pe amărâtul pe care i-l aduseseră în față, că s-ar fi pus pe sine însuși ca împărat al evreilor, îi părea desigur, absurdă; dar cum dușmanii lui Iisus îi aduseseră aceste acuzații ca probe ale trădării împotriva împăratului, el s-a gândit să-L interogheze personal în legătură cu acele acuzații.
«Ești tu împăratul iudeilor?» a întrebat Pilat privindu-l pe Domnul nostru și incapabil să-și stăpânească surprinderea față de expresia divină a chipului Său.
[…] Iisus  a răspuns: «Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă ar fi împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum împărăția Mea nu este de aici. Da. Eu sunt Împărat. Eu pentru asta m-am născut și am revenit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este în adevăr ascultă glasul meu.»
Răspunsurile lui Iisus, deși depășeau mult capacitatea de înțelegere a lui Irod, i-au arătat că nu reprezenta un pericol pentru Imperiul roman.
Așa că el li s-a adresat din nou Marilor preoți pe terasă: «Nu îi găsesc nicio vină». Și aflând de la preoți că Iisus este din Galilea i-a trimis pentru judecată la regele Irod al Galileei, ce se afla în acele zile în Ierusalim.
Iisus înaintea lui Irod
Irod fusese anunțat de către Pilat, înainte ca preoții și Isus să-i fie înfățișați, că în urma audierii nu îi găsise nicio vină lui Iisus. El a considerat potrivit să nu dea nici el o altă sentință.

Irod nu și-a pierdut din vedere scopurile politice. El era hotărât să nu îl condamne pe Domnul nostru, atât pentru că în prezența lui trăise o senzație ascunsă și nedefinită de groază, cât și din cauza remușcării pe care o mai simțea la gândul că ordonase moartea lui Ioan Botezătorul, ca să nu mai vorbim de faptul că îi detesta pe Marii Preoți, care nu îi permiseseră să ia parte la sacrificii din cauza legăturii sale adulterine cu Irodiada.
Dar principalul motiv al hotărârii de a nu-l condamna pe Iisus era acela că își dorea să se revanșeze față de Pilat pentru curtoazia sa și se gândea că cea mai potrivită răsplată ar fi aceea de a-i respecta decizia și de a fi de acord cu opinia lui. Dar cu Iisus a vorbit în cel mai disprețuitor mod și întorcându-se către gărzile și servitorii care îl înconjurau, și care erau cam în număr de trei sute, a spus:
«Luați-l pe acest nechibzuit de aici și dați-i ce i se cuvine. Este mai degrabă nebun decât vinovat de vreo crimă.»
[…]

Când Marii Preoți și ceilalți dușmani ai lui Iisus au înțeles că Irod era hotărât să nu cedeze dorințelor lor, au trimis emisari în acea parte a cetății numită Acre, care era locuită în principal de farisei, pentru a le spune că trebuie să se adune în jurul palatului lui Pilat pentru a forma o mulțime și i-a mituit pentru a crea agitație și a cere condamnarea Domnului nostru. Mai mult, ei au trimis agenți secreți pentru a-i speria pe oameni și a-i amenința cu răzbunarea divină dacă nu cer cu insistență execuția lui Iisus, pe care l-au numit un blasfemiator sacrileg. Acestor agenți li s-a poruncit de asemenea să-i sperie pe oameni sugerându-le că dacă Iisus nu va fi omorât, el va trece de partea romanilor, îi va asista în exterminarea neamului iudaic, pentru că la aceasta s-ar fi referit El atunci când vorbise despre împărăția ce va veni. Ei au încercat să răspândească și în alte zone ale cetății zvonul că Irod l-ar fi condamnat, dar că este, de asemenea, nevoie ca oamenii să își experime dorința, susținătorii lui fiind oameni de temut. Căci dacă ar fi fost eliberat El s-ar fi alăturat romanilor, ar fi creat agitație în ziua festivalului și s-ar fi răzbunat în cel mai crud mod. Unii dintre ei au răspândit zvonuri contradictorii și alarmante pentru a stârni oamenii și a provoca o revoltă. În acest timp alții împărțeau bani soldaților, cumpărându-i pentru a-l maltrata pe Iisus și a-i provoca moartea, pe care erau nerăbdători să o vadă petrecându-se cât mai repede cu putință, de teamă că Pilat l-ar putea achita.
În timp ce fariseii se ocupau cu asta, Binecuvântatul nostru Mântuitor era supus la cele mai mari atrocități de către soldații brutali cărora Irod li-l predase și care îl batjocoreau ca pe un nebun.

Iisus înfățișat  din nou lui Pilat

Preoții, sperând că vor reuși să-l convingă pe Pilat de vinovăția lui Iisus, l-au dus din nou în fața lui, pe un drum ocolit, pentru ca emisarii să aibă timp să agite populația. Pilat nu a cedat presiunilor și și-a menținut hotărârea de a nu-l condamna la moarte pe Iisus.

Cel mai slab și mai nehotărât dintre judecători, Pilat, repetase de trei ori mișeleștile cuvinte: «Nu îl găsesc vinovat de nicio crimă: îl voi pedepsi deci și îl voi elibera» la care evreii continuaseră să răspundă: «Răstignește-L! Răstignește-L!» Dar el era hotărât să respecte decizia de a nu-l condamna pe Domnul nostru la moarte și a ordonat să fie biciuit potrivit obiceiului roman.

După ce Iisus a fost biciuit și supus la tot felul de atrocități de către călăii săi El a fost încoronat în batjocură cu o coroană de spini și a fost dus din nou la Pilat, de unde preoții și o mare parte a mulțimii încă nu plecaseră.
Ura Marilor Preoți și a susținătorilor acestora a crescut, la vederea lui Iisus și au strigat: «Omoară-l; Răstignește-l». «Nu sunteți mulțumiți?» a spus Pilat. «Pedeapsa pe care a primit-o este, fără îndoială suficientă pentru a-L vindeca de dorința de a se mai declara împărat.» Dar ei strigau și mai tare, iar mulțimea s-a alăturat strigătului: «Răstignește-l, Răstignește-l!» Atunci Pilat a pus să sune din trompetă pentru a cere liniște și a spus «Voi luați-l și răstigniți-l, căci eu nu-i găsesc vreo vină». «Noi avem o lege, iar după legea aceasta el trebuie să moară», au replicat preoții «pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu». Aceste cuvinte au trezit temerile lui Pilat [...] Pilat era de-a dreptul copleșit de neliniște și nesiguranță. [...] A aruncat o privire formei sfârtecate și însângerate dinaintea lui și a exclamat pentru sine: «Este posibil ca acesta să fie fiul lui Dumnezeu?» Apoi s-a întors către Iisus și l-a conjurat să-i spună dacă el era Dumnezeu, dacă era împăratul promis evreilor, unde era împărăția sa și cărei clase de zei aparținea. Eu pot reda doar sensul cuvintelor lui Iisus, dar acestea erau solemne și grave. El i-a spus că «împărăția sa nu era din lumea aceasta» și în plus a vorbit cu hotărâre despre numeroasele crime ascunse care pângăreau conștiința lui Pilat. L-a avertizat în legătură cu soarta îngrozitoare care îl așteaptă dacă nu se pocăiește; iar în cele din urmă a spus că El însuși, Fiul Omului, va veni în ziua finală, să-l judece așa cum se cuvine.
Cuvintele lui Iisus l-au speriat și l-au înfuriat pe Pilat; el s-a întors la balcon și a repetat că îl va elibera pe Iisus, dar ei au strigat: «Dacă dai drumul omului acestuia nu ești prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului». Alții au spus că îl vor pârî Împăratului pentru a le fi stricat festivalul; că trebuie să se hotărască pe dată, pentru că ei erau obligați să fie la Templu până la orele zece ale serii. Strigătul «Răstignește-L! Răstignește-L» răsuna de peste tot; reverbera până și de pe acoperișurile plate ale caselor de lângă forum, unde erau adunați mulți oameni. Pilat a văzut că toate eforturile sale erau zadarnice și că nu putea influența gloata furioasă. Strigătele și injuriile acesteia erau asurzitoare, iar el a început să se teamă de o revoltă. Astfel că a luat apă și s-a spălat pe mâini în fața mulțimii, spunând: «Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră». Un strigăt înfricoșător și unanim a venit din partea mulțimii compacte, strânse din toate regiunile Palestinei: «Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri».
[...]

În ciuda convingerii sale asupra nevinovăției lui Iisus, josnicul și mizerabilul judecător nu s-a jenat să spună că la rândul său considera decizia Marilor Preoți ca una corectă și că în consecință va pronunța condamnarea prin aceste cuvinte: «Îl condamn pe Iisus din Nazaret, Împăratul evreilor, la răstignire».
Pilat a scris apoi sentința, iar cei ce stăteau în spatele lui au copiat-o de trei ori. Cuvintele pe care le scrisese difereau de cele pe care le pronunțase; vedeam clar că mintea sa era îngrozitor de agitat㠖 un înger al mâniei a apărut pentru a-i conduce mâna. Esența sentinței scrise era aceasta: «De teama unei revolte, am fost nevoit să mă supun dorințelor Marilor Preoți, ale Sanhedrinului și ale poporului, care au cerut cu vehemență moartea lui Iisus din Nazaret, pe care îl acuza de deranjarea ordinii publice și de a le fi blasfemiat și încălcat legile. L-am încredințat lor pe Iisus, deși acuzațiile păreau a fi neîntemeiate. Am făcut asta de teama unei plângeri la Împărat cum că aș încuraja revoltele și aș provoca nemulțumirea evreilor prin refuzul dreptului lor la justiție».

În final vă prezentăm momentul Învierii Domnului Iisus Cristos, așa cum i-a fost revelat Annei Catherine Emmerich, ca triumf al vieții și asupra morții și a binelui asupra răului.

Învierea Domnului nostru

Am văzut sufletul Mântuitorului stând între doi îngeri care purtau veșminte de războinici. El era strălucitor, luminos și sclipea precum soarele în miezul zilei. A trecut prin stâncă, a atins trupul Sfânt intrând în el, iar într-o clipă cele două au fost unite și au devenit una. Atunci l-am văzut mișcând mâinile și picioarele, iar trupul Mântuitorului, fiind reunit cu sufletul și cu divinitatea Lui, s-a ridicat și și-a dat jos giulgiul cu care era acoperit. Întreaga peșteră era luminoasă și strălucitoare.  

În aceeași clipă am văzut un monstru înspăimântător ridicându-se din adâncul pământului de sub Mormânt. Acesta avea coada precum un șarpe și și-a ridicat capul lui de balaur, mândru, ca și cum ar fi vrut să-l atace pe Iisus. Și dacă-mi amintesc bine avea un cap de om. Dar Iisus ținea în mână un toiag alb de care era agățat un drapel mare și și-a pus piciorul pe capul balaurului, iar cu toiagul i-a sfărâmat coada de trei ori, după care monstrul a dispărut. Am avut aceeași viziune de multe ori înainte de Înviere și am văzut un monstru identic cu cel pomenit mai înainte încercând să se ascundă în momentul concepției Mântuitorului. Acesta se asemăna foarte mult cu șarpele care îi ispitise pe părinții noștri în Gradina Edenului, doar că era cu mult mai înfricoșător. Cred că această viziune se referea la cuvintele profetice care spuneau: «Prin sămânța femeii voi strivi capul Șarpelui» și că totul era făcut astfel încât să demonstreze victoria Domnului nostru asupra morții, pentru că exact în momentul în care L-am văzut strivind capul șarpelui, mi-a dispărut și imaginea mormântului.
Atunci am văzut trupul plin de glorie al Mântuitorului ridicându-se și l-am văzut trecând prin stâncă precum aceasta ar fi fost un material moale. Pământul s-a cutremurat și un înger în haine de războinic a coborât din rai cu viteza unui fulger, a intrat în mormânt, a ridicat piatra, a pus-o în partea dreaptă și s-a așezat pe ea. La vederea acestei imagini soldații s-au aruncat la pământ și au rămas acolo ca și cum ar fi fost morți.
[...]
În clipa în care îngerul a intrat în mormânt și pământul s-a cutremurat L-am văzut pe Iisus arătându-se mamei sale pe Calvaria. Trupul lui era frumos și luminos, iar frumusețea Lui era aceea a unei ființe cerești. Era îmbrăcat cu o mantie largă, care pentru o clipă a fost de un alb strălucitor în timp ce zbura prin aer mișcându-se înainte și înapoi cu fiecare adiere de vânt, ca mai apoi să strălucească în mii de culori când razele soarelui se reflectau pe ea. Rănile lui mari și deschise străluceau puternic și se vedeau de la distanță. Rănile din palme erau așa de mari încât un deget putea să treacă prin ele cu ușurință și raze de lumină porneau din ele răspândindu-se spre degete. Sufletele patriarhilor s-au înclinat în fața Mamei Salvatorului nostru. El i-a luat mâna, a ridicat-o și a dispărut.
Când am ajuns la o anumită distanță de Mormânt am văzut o lumină strălucind puternic acolo și am văzut un punct luminos pe cerul de deasupra Ierusalimului.

sursa: yogaesoteric
aprilie 2010
_________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> Spiritualitatea Universală, Religiile lumii
   -> Crestinism, Generalitati Crestinism
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 1  [ 1 Posts ]
 


Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !