Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 19:49
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Apocalipsa lui Ilie


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page 1, 2  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Duhul
Initiat
Initiat

Duhul is offline

Joined: 09 Oct 2007
Member: #308
Posts: 316
Country Flag: Israel
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Apocalipsa lui Ilie
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 22.4.2010, 13:02 View PostDownload Post

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.”
Back to top See my Info
Duhul
Initiat
Initiat

Duhul is offline

Joined: 09 Oct 2007
Member: #308
Posts: 316
Country Flag: Israel
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Chemarea profetului și îndemnuri către popor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.4.2010, 05:50 View PostDownload Post

Chemarea profetului și îndemnuri către popor

1. Fost-a cuvântul Domnului către mine și mi-a zis: „Fiul omului spune acestui popor: «De ce păcătuiți voi și la păcatele voastre adăugați alte păcate, mâniind astfel pe Domnul Dumnezeu care v-a făcut?»"

2. Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume, căci mândria lumii este lucrul Diavolului, la fel ca și nimicirea pe care o aduce.

3. Amintiți-vă că Domnul Slavei, care a făcut toate lucrurile, a fost milostiv față de voi ca să vă mântuiască din robia acestui veac.

4. Căci Diavolul, deseori, a dorit să împiedice soarele să răsară peste pământ, ca acesta să nu-și poată da roada sa;

5. el a vrut să-i înghită pe oameni, precum un foc alergând prin paie, să-i înghită ca pe apă.

6. De aceea Dumnezeul Slavei a fost milostiv față de voi: El l-a trimis pe Fiul său în lume ca să ne scape din robie.

7. El nu ne-a înștiințat printr-un înger atunci când a venit la noi, nici printr-un arhanghel, sau printr-un începător, ci s-a făcut om, atunci când a venit să ne mântuiască.

8. Fiți deci pentru El copii ascultători, așa precum este El pentru voi un Tată bun.

9. Amintiți-vă că El v-a pregătit în cer tronuri și coroane: toți cei care vor asculta de glasul Său vor primi tronuri și coroane. „Celor care sunt ai Mei, zice Domnul, le voi scrie Numele Meu pe frunte și voi pune pecetea Mea pe mâna lor dreaptă;

10. Ei nu vor răbda nici de foame, nici de sete, iar Fiul Nelegiuirii nu va avea nici o putere asupra lor; tronurile nu-i vor atrage, ci ei vor merge ca îngerii până în orașul Meu".

11. Cei păcătoși, în schimb, vor fi rușinați; ei nu vor merge departe de tronuri, ci tronurile Morții îi vor reține și le vor fi stăpâni, căci îngerii nu le dau crezare și astfel vor rămâne străini de Locașurile Lui.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.”
Back to top See my Info
Duhul
Initiat
Initiat

Duhul is offline

Joined: 09 Oct 2007
Member: #308
Posts: 316
Country Flag: Israel
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Îndemnuri către înțelepți: post și rugăciune
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.4.2010, 05:52 View PostDownload Post

Îndemnuri către înțelepți: post și rugăciune

12. Ascultați, voi cei ageri la minte din țară, în legătură cu învățătorii mincinoși, care vor fi mulți la sfârșitul veacurilor:

13. Ei nu vor avea, într-adevăr, învățături care sunt de la Dumnezeu; vor respinge Legea Domnului, ei, cărora pântecele le este dumnezeu, zicând: „Postul nu există și nu Dumnezeu l-a instituit!".

14. Ei se arată străini de legământul lui Dumnezeu, se dezbracă de promisiunile pline de slavă, ei, care nu au, nicicând, rădăcini într-o credință puternică. Nu vă lăsați înșelați!

15. Aduceți-vă aminte că Domnul a făcut postul, atunci când a creat cerurile, pentru binele oamenilor, din cauza patimilor și a plăcerilor cu care vă războiți, ca să nu vă înghită diavolul,

16. Căci post sfânt a rânduit el.

17. Domnul zice: „Cel care postește nu păcătuiește vreodată, chiar dacă invidia și zavistia este întru el.

18. Căci doar cel sfânt postește.

19. Dimpotrivă, cel care postește și nu este sfânt aduce asupra lui mânia Domnului și a îngerilor și-și păgubește sufletul; mai mult, el își adună mânie în ziua Judecății".

20. Acesta este un post sfânt pentru că Domnul l-a rânduit, cu inimă sfântă și cu mânie sfântă.

21. Într-adevăr, postul sfânt șterge păcatele, vindecă pe cei bolnavi, alungă demonii, urcă plin de putere până la tronul lui Dumnezeu, precum grăsimea jertfelor, sau o tămâie, o iertare de păcate printr-o rugăciune sfântă.

22. Care dintre voi ar ieși la câmp ca să-și câștige faimă din îndemânarea sa fără ca să ia cu el o unealtă? Sau cine ar merge la război fără să-și îmbrace platoșa?

23. Dacă va fi descoperit, nu va fi el ucis pentru că a desconsiderat slujba regelui?

24. În același fel, nu-i este îngăduit nimănui să intre în locul cel sfânt având o inimă îndoielnică.

25. Pentru cel cu inima îndoielnică și rugăciunea este întuneric, iar îngerii n-au încredere în el.

26. Aveți deci o inimă bună, în toată vremea, pentru Domnul, fiți înțelepți în orice clipă, pentru ca astfel să cunoașteți tot lucrul bun.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.”
Back to top See my Info
Duhul
Initiat
Initiat

Duhul is offline

Joined: 09 Oct 2007
Member: #308
Posts: 316
Country Flag: Israel
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Suferința Egiptului. Regele Nedreptății și regele Păcii
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.4.2010, 06:07 View PostDownload Post

Suferința Egiptului. Regele Nedreptății și regele Păcii

1. „Cel dintre regii asirieni și din nimicirea cerului și a pământului, nu va avea putere asupra celor ce sunt ai mei, zice Domnul, iar aceștia nu se vor înfricoșa în vreme de război".

2. Și când vor vedea un rege ce vine de la Miazănoapte, vor chema pe regele asirienilor și pe regele Nelegiuirii.

3. El va înmulți războaiele și răzmerițele sale în Egipt; țara întreagă va suspina pentru că ei vă vor răpi copiii.

4. În zilele acelea mulți își vor dori moartea; [dar moartea va fugi de ei].

5. Apoi se va ridica un rege de la Apus, pe care-l vor numi regele Păcii.

6. El va alerga pe mare, răcnind ca un leu și-l va ucide pe regele Nelegiuirii.

7. El se va răzbuna pe Egipt prin război și sânge mult.

8. El va sosi în acele zile, aducând pacea, începând cu Egiptul, căruia i-a făcut un dar zadarnic.

9. El va dărui pace celor sfinți și se va pregăti să le spună: „Unul este Numele lui Dumnezeu".

10. El îi va cinsti pe preoții Domnului și va reclădi locurile sfinte.

11. Va face daruri pompoase Casei lui Dumnezeu.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.”
Back to top See my Info
Duhul
Initiat
Initiat

Duhul is offline

Joined: 09 Oct 2007
Member: #308
Posts: 316
Country Flag: Israel
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
De la pace la nenorocirile războiului.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.4.2010, 06:11 View PostDownload Post

De la pace la nenorocirile războiului.

El se va îndepărta de orașele Egiptului, prin vicleșug, fără ca ele să știe.

12. Va număra locurile sfinte, va cântări idolii păgânilor, va socoti bogățiile lor și va rândui preoți pentru ele.

13. El va porunci să-i prindă pe înțelepții țării și pe mai marii poporului și să-i aducă în capitală, la țărmul mării, zicând: „Există [1] !".

14. Și când veți auzi: „Pace și bucurie" [2].

15. Căci iată Eu vă voi arăta semnele lui, așa ca voi să le cunoașteți: el are, într-adevăr, doi fii, unul de-a dreapta și altul de-a stânga sa. Și cel din dreapta va lua înfățișarea Diavolului: el se va împotrivi Numelui lui Dumnezeu. Din el vor ieși, într-adevăr, patru regi.[3]

16. Și în anul al treizecilea va veni la Memfis și va ridica, aici, un templu, în zilele acelea.

17. Propriul său fiu se va ridica împotriva lui și-l va ucide. Țara întreagă va fi tulburată. [4]

18. În zilele acelea el va da o lege, în toată țara, pentru ca să fie prinși preoții din țară și toți cei sfinți și să le zică: „Toate darurile pe care tatăl meu vi le-a făcut și toate bunurile mi le veți da înapoi îndoit".

19. El va închide locurile sfinte; le va lua Casa lor. Pe copiii lor îi va lua prizonieri și-i va duce în robie.

20. Va porunci să se aducă jertfe nelegiuite în toată țara și multe alte amărăciuni va face. El se va manifesta în zilele acelea precum Soarele și Luna. [5]

21. Preoții din țară își vor sfâșia veșmintele lor.

22. Vai vouă, prinți ai Egiptului, în zilele acelea, căci vremea voastră a trecut! Relele făcute săracilor se vor întoarce împotriva voastră și fiii voștri vor fi luați ca pradă.

23. Orașele Egiptului vor suspina în vremea aceea și nu se vor mai auzi atunci nici glasul cumpărătorului, nici al vânzătorului. [6]

24. Piețele din orașele Egiptului se vor acoperi de praf. Locuitorii Egiptului vor plânge, își vor dori moartea, dar ea va fugi de ei.

25. Se vor sui pe stânci și se vor arunca de acolo zicând: „Cădeți peste noi!" Și nu vor muri, căci moartea va fugi de ei.[7]

26. Împilarea se va înteți și se va întinde peste toată țara în zilele acelea.

27. Regele va porunci ca toate femeile care alăptează să fie prinse și aduse legate fedeleș, ca să dea sânul lor dragonilor - care le vor suge sângele din piept

28. Ca să obțină otravă pentru săgeți.

29. Din cauza asprimii războaielor, care vor avea loc, el va porunci să fie prinși toți băieții de doisprezece ani și mai în jos și să învețe să arunce cu săgețile.

30. Femeia înțeleaptă din țara sa va plânge în vremea aceea, iar cea care a născut își va ridica ochii spre Cer și va zice: „De ce m-am așezat eu pe cărămidă ca să aduc copii pe lume?" [8]

31. Femeia stearpă ca și fecioara se vor bucura, zicând: „Este vremea noastră, ca noi să ne bucurăm, deoarece noi nu avem copii pe pământ, căci copii noștri sunt în cer!". [9]
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Aluzie, probabil, ca în Midrașul Elyahu Rabba 18, la adunarea lui Israel în Delta Nilului, sub Alexandru Tiberiu (secolul I al e.n.). Sfârșitul versetului: „Există o singură cuvântare", nu are nici un sens; ne amintește însă de 2,9.
2 Versetul se termină printr-o linie lacunară. „Pace și bucurie": această expresie vechi testamentară (v. 2,33) a devenit proverbială înainte de Exil: un asemenea optimism venea, atunci, de la falșii profeți, în vreme ce Ieremia (6,14) și Iezechiel (13,10,16) predicau robia și foametea.
3 Începutul versetului este reluat în 3,12.
4 Cei patru regi evocă cele patru regate din Daniel 2,39-40; 7,17; 8,21-22.
5 Acest rege va interzice tot ce a aprobat în 2,9-11.
6 Violența și foametea caracterizează sfârșitul, în Iezechiel 7,10-13.
7 Osea 10,8 (citat, de asemenea, în Luca 23,30 și Apoc. 6,16; 9,6).
8 Ca și dorința de a muri (2,4; 24-25), constatarea inutilității procreării este obișnuită în perioada marilor calamități.
9 v. Isaia 54,1; 2 Baruh 10,13; Galat. 4,27.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.”
Back to top See my Info
Duhul
Initiat
Initiat

Duhul is offline

Joined: 09 Oct 2007
Member: #308
Posts: 316
Country Flag: Israel
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Intervenția perșilor: vreme de odihnă
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.4.2010, 06:14 View PostDownload Post

Intervenția perșilor: vreme de odihnă

32. În vremea aceea se vor ridica trei regi din neamul perșilor. Ei îi vor face prizonieri pe Iudeii din Egipt, îi vor aduce la Ierusalim și se vor stabili aici definitiv. [1]

33. Dacă veți auzi atunci: „Ierusalimul este în pace și în liniște", sfâșiați-vă veșmintele, preoți din țară, căci nu va întârzia să apară Fiul Pierzării! [2]

34. Nelegiuitul se va arăta și în locurile sfinte în zilele acelea.

35. Regii Perșilor vor fi nerăbdători în zilele acelea: ei se vor duce să se bată cu regii Asirieni. [3]

36. Patru regi vor lupta împotriva a trei regi. Ei vor rămâne trei ani în acest loc, până ce vor pune mâna pe tezaurul templului de aici.

37. În zilele acelea sângele va curge de la Kos până la Memfis; fluviul Egiptului se va schimba în sânge, în așa fel încât, timp de trei zile, nimeni nu va putea bea apă din el. [4]

38. Vai Egiptului și locuitorilor săi! [5]

39. În zilele acelea se va ridica un rege din orașul ce se cheam㠄al soarelui". Țara întreagă va fi tulburată. El va fugi la Memfis. [6]

40. În al șaselea an al regilor persani, el va folosi un șiretlic, la Memfis; îi va ucide pe regii asirieni. Perșii se vor răzbuna pe țară. El va da poruncă să fie uciși toți păgânii și toți cei nelegiuiți, [7]

41. și va da dispoziție să fie distruse toate templele păgâne, iar preoții lor să fie omorâți și va porunci să fie reconstruite templele sfinte, și va face daruri multe Casei lui Dumnezeu.

42. El va zice: „Unul este Numele lui Dumnezeu!".

43. Toate țările îi vor cinsti pe Perși. De asemenea și cei rămași, cei care n-au murit sub lovituri, vor zice: „Un rege drept ne-a trimis nouă Domnul, așa ca țara să nu ajungă pustie". [8]

44. El va porunci ca ,vreme de trei ani și jumătate, să nu se încaseze nici un impozit pentru rege. Țara se va umplea de bunuri și încă din belșug. [9]

45. Cei vii vor merge la morminte și vor zice celor de acolo: „Sculați-vă și veniți alături de noi să vă bucurați de pace".
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Această reîntoarcere reflectă speranțele Iudeilor din Egipt.
2 v. 2,14. Cf. l Țes. 5,3. Aceste versete anunță 3,1,5. „Fiul Pierzării": acest titlu care-l desemnează și pe Antihrist, în Ioan 17,12 și 2 Țes. 2,3, este produsul speculațiilor iudeo-elenistice asupra puterilor demonice menționate în Vechiul Testament (Iov 28,22; cf. Pilde 15,11; 27,20). „Nelegiuitul": altă denumire, a cărei origine este mai puțin semnificativă (îs. 1,4; 57,3-4), aplicată lui Pompei în Ps. lui Solomon 17,11, și lui Antihrist în 2 Tes. 2,8. Aceste două denumiri nu sunt folosite decât aici, în această apocalipsă.
3 Această intervenție a Perșilor nu corespunde nici unei date istorice. Ar putea fi vorba de o transpunere în viitor a amintirii rolului jucat de Cyrus în eliberarea evreilor din captivitatea babiloniană.
4 Nilul se schimbă în sânge în Ieșire 7,17-21; Înțelep. Lui Solomon 11,6; Ps. 104,28 și în literatura apocaliptică păgână din Egipt (Asclepios 24).
5 Expresii asemănătoare găsim în apocaliptica păgână din Egipt (Asclepios 24; Proorocia Olarului).
6 „Orașul soarelui": desemnează Heliopolisul din Egipt, sau poate Palmira.
7 Aceste evenimente comportă trăsături specifice descrierii sfârșitului lumii: biruința asupra regelui Nelegiuirii, păgânilor și nelegiuiților, apoi restaurarea locurilor sfinte și în sfârșit stabilirea, sub puterea unui rege mesianic, a unei împărății paradisiace, unde sunt adunați cu cei vii, morții reînviați.
8 „Cei ce n-au murit": se aseamănă cu Apoc. lui Ioan 9,20. „Un rege drept": ca urmare a speranței vechitestamentare (Isaia 9,6; 11,5; Ier. 23,5; Zah. 9,9) acest titlu a fost dat regelui - Mesia (Ps. lui Solomon 17,32).
9 Asemenea scutiri de impozit sunt atestate în istorie (Iosif Flaviu, Antichități iudaice, XII, 11,3, Hasefer, București, 2001, p. 64-65); ele au devenit semne ale vârstei de aur așteptate.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.”
Back to top See my Info
Duhul
Initiat
Initiat

Duhul is offline

Joined: 09 Oct 2007
Member: #308
Posts: 316
Country Flag: Israel
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Legenda Iui Antihrist. Arătarea sa.
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.4.2010, 06:15 View PostDownload Post

Legenda Iui Antihrist. [1] Arătarea sa.

3,1.3 În al patrulea an al domniei acestui rege se va arăta Fiul Nelegiuirii și-i va zice: „Eu sunt Unsul", chiar dacă nu este așa. [2]

2. Să nu credeți în el!

3. Când, într-adevăr, va veni Cel Uns, el va veni ca un zbor de porumbei; o cunună de porumbei îl va înconjura. El va merge pe norii cerului și semnul crucii va merge înaintea lui. [3]

4. Lumea întreagă îl va vedea, precum soarele ce strălucește de la Răsărit până la Apus. În acest chip va veni el, înconjurat de toți îngerii săi. [4]

5. Fiul Nelegiuirii se va pregăti din nou să se așeze în locul cel sfânt. El va zice Soarelui să apună și el va apune. [5] [6]

6. Apoi va zice „Strălucește!" și el va străluci din nou; va zice „Fă să fie întuneric" și el așa va face.

7. Va zice către lun㠄Fă-te ca sângele" și ea așa se va face. Va merge împreună cu ele pe cer. [7]

8. Va umbla pe mări și râuri ca pe pământ uscat. Va face pe cei paralizați să umble, pe cei surzi să audă, pe cei muți să vorbească, pe cei orbi să vadă, îi va face curați pe cei leproși, [8]

9. Îi va însănătoși pe cei bolnavi; pe cei demonizați îi va elibera. El va înmulți semnele și minunile sale în fața orișicui. [9]

10. Va face lucruri pe care le-a făcut Cel Uns, în afară de învierea morților. [10]

11. Prin aceasta veți cunoaște că el este Fiul Nelegiuirii, pentru că nu are putere asupra sufletului. [11]

12. Căci vă spun despre aceste semne ca să le cunoașteți:

13. este un mic Peleg, tânăr, cu picioare subțiri; pe frunte are un smoc de păr alb ca a unui pleșuv; sprâncenele-i ajung până la urechi; pe mâini are pete de leprij. [12]

14. El se va preschimba în fața voastră: când bătrân când copil; el se va schimba în întregime, în afară de cap, care nu se va putea transforma. [13]

15. Prin aceasta veți cunoaște că el este Fiul Nelegiuirii.
________________________________________________________________________________________________________________________________________
Note:
1 Toate evenimentele relatate în acest capitol sunt plasate la sfârșitul lumii. Dar unele detalii arată că e vorba de proiectarea în viitor a unor date istorice contemporane autorului cărții. Astfel, în spatele figurii lui Antihrist se profilează modelul unor regi din perioada hasmonee sau irodiană. Prin adăugarea unor trăsături împrumutate de la Cel Potrivnic și de la îngerul căzut, acest personaj capătă o dimensiune mitică. Pasajul de la figura istorică a regelui nelegiuit, persecutor și uzurpator, la cea eshatologică a lui Antihrist, s-a compus, fără îndoială, într-un mediu esenian, din epoca hasmonee.
2 „Fiul Nelegiuirii": acest titlu revine de treisprezece ori în această apocalipsă (v. alte denumiri în 2,33,34; 3,16,26); un titlu asemănător se găsește în Ps. 88,22, „Fiul fărădelegii", sau în 2 Țes. 2,3, „omul nelegiuirii" (asemănător „regelui nelegiuirii" din „înălțarea lui Isaia" 4,2). Probabil că această denumire este o copie a celei despre „Fiul lui Belial" („Belial" este uneori tradus în versiunea Septuagintei prin „fărădelege" sau „nelegiuit": în pseudoepigrafe - v. Test. lui Ruben 4,7 - și în textele de la Qumran, Belial personifică pe șeful puterilor răului și devine un sinonim al Diavolului, al lui Satan). „Eu sunt Unsul": prezentarea obișnuită a falșilor mesia în literatura apocaliptică (Mt. 24,5; Mc. 13,5,6; Le. 21,8); 2 Țes. 2,4) arată că trebuie căutată originea acestei teme vechitestamentare în păcatul păcatelor, adică a voi să fii Dumnezeu sau egal cu Dumnezeu (Is. 14,14; Iezechiel 28,29; Daniel 11,36).
3 Versetele 3 și 4 întrerup relatarea. Compară cu Apocalipsă lui Petru L „Zbor de porumbei": această expresie este, fără îndoială, rezultatul unei deformări, cuvântul din lb. coptă, semnificând „fulger", a fost înlocuit cu altul asemănător și care înseamn㠄porumbel"; imaginea fulgerului în Luca 17,24 redă mai bine caracterul neașteptat și brusc al venirii Unsului, și face parte din vocabularul teofaniilor (Zaharia 9,14). „Pe norii cerului": amintește de Daniel 7,13, și e folosit în mod tradițional pentru a descrie sosirea lui Mesia (Mt. 24,30; 26,64; Mc. 13,26; 14,62; Le. 21,27; Apoc. 1,7; 4 Ezdra 13,3).
4 „Precum soarele": simbol mesianic (Maleahi 3,20; Test. lui Iuda 24,1); imaginea semnifică aici, precum cea a fulgerului în Mt. 24,27, că venirea lui Mesia nu va fi secretă, „înconjurat de toți îngerii săi": trăsătură obișnuită în descrierile venirii lui Dumnezeu (Zah. 14,5; l Enoh 1,9; Iuda 14-15; Înalț. Lui Isaia 4,14) sau a lui Mesia (Mt. 16,27; 25,31; Mc. 8,38; Le. 9,26; 2 Țes. 1,7).
5 Semnele și minunile sunt modalități de a se face recunoscut. Această temă clasică urcă până la semnul cu care se autentifică adevăratul profet (Deut. 13,2; v. Mt. 12,38; In. 6,30). Falșii profeți, ca de altfel falșii mesia, au puterea de a face astfel de semne prin magie (Ieșire 7,11,22; 8,3; Cartea Antichităților biblice 34,1-4; Mt. 24,24; Mc. 13,22; 2 Țes. 2,9; Oracolele sibiline, 2, 166-167).
6 „A se așeza în locul cel sfânt": Fiul Nelegiuirii este aici personificarea „Urâciunii Pustiirii" din Daniel 9,27; 11,31; 12,11; l Mac. 1,54. Se aseamănă cu Mt. 24,15; Mc. 13,14; 2 Tesal. 2,4.
7 Semnele cerești (Ioil 3,3) anunță iminența zilei Domnului (Is. 13,9-10; Iez. 32,7-8; Ioil 2,10; 4,15; Amos 8,9; 4 Ezdra 5,4-5; Oracolele sibiline 3,801-803; Le. 21,11); În Noul Testament sunt câteva dedublări: aceste semne anunță (Mt. 24,3) venirea Celui Uns și a sfârșitului lumii (Mt. 24,29-30; Mc. 13,24-25; Le. 21,25-27); semnele din cer sunt atribuite lui Antihrist Veliar în înălțarea lui Isaia 4,5; Oracolele sibiline 3,64 (se aseamănă cu Apoc. 13,13). Întunecările soarelui și transformarea lunii în sânge sunt împrumutate din Ioil 3,4 (F.Ap. 2,20) și le regăsim în Test. lui Moise 10,4-5; Apoc. 6,12.
8 A merge pe apă ca pe pământ este un semn mesianic (v. Teudas în Iosif Flaviu, Antichități iudaice XX,V,l, trad. rom., Hasefer, București, 2001, p. 558); se aseamănă cu Mt. 14,25-26; Mc. 6,48-49; Ioan 6,19. Tema ar putea fi împrumutată din Ieșire 14,16 și Iosua 3,13,17. Acest motiv al temei despre Antihrist se aseamănă cu condamnarea trufiei regești din 2 Mac. 5,21; 9,8, și se aseamănă cu 2 Regi 19,24; Isaia 37,25.
9 Noua listă de semne mesianice, aplicată lui Antihrist, se inspiră din Isaia 35,5-6; Test. lui Adam 3,2-3; Mt. 11,5; Le. 7,22.
10 Cel Uns se face recunoscut prin semne, cf. F.Ap. 2,22 și Ioan 20,30-31. „Cu excepția învierilor din morți" se explică prin versetul următor; în Oracolele sibiline 3,66, dimpotrivă, Antihrist Veliar va învia morții.
11 E vorba de puterea de a da și a lua viața.
12 Asemenea portrete sunt frecvente în apocaliptica iudaică și creștină; ele sunt împodobite cu amintiri biblice, cum ar fi de exemplu smocul alb ce amintește de lepra de pe fruntea lui Ozia (2 Paralip. 26,19-20). „Peleg": acest cuvânt necunoscut, de origine coptă, ar putea desemna o caracteristică fizică; am putea vedea aici transcrierea numelui biblic Peleg, cu sensul pe care acesta îl avea în textele de la Qumran (Scrierea din Damasc, B, 2,22, Coment. la Naum 5,1).
13 Asemenea transformări se referă, în literatura apocaliptică, atât la Hristos cât și la Antihrist.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.”
Back to top See my Info
Duhul
Initiat
Initiat

Duhul is offline

Joined: 09 Oct 2007
Member: #308
Posts: 316
Country Flag: Israel
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Prima împotrivire față de Antihrist: fecioara Tabita
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.4.2010, 06:16 View PostDownload Post

Prima împotrivire față de Antihrist: fecioara Tabita.


16. Fecioara, al cărei nume este Tabita, va auzi că Nerușinatul se va arăta în locul cel sfânt.3,16

17. Ea își va îmbrăca rochia sa de in și va alerga în Iudeea.

18. Ea îl va blestema până la Ierusalim, zicându-i:

19. „O, Nerușinatule și Fiu al Nelegiuirii, o Potrivnice al Sfinților!".3,19

20. Atunci Nerușinatul se va înfuria împotriva fecioarei și o va urmări până în regiunile Apusului,

21. el îi va sorbi sângele, în ceas de seară, și-l va arunca peste Templu

22. și astfel va deveni mântuire pentru popor.3,21-22

23. Ea se va ridica dis-de-dimineață, va fi vie, și-l va blestema zicând: „Nerușinatule, tu n-ai putere asupra sufletului și nici a trupului meu, deoarece eu viețuiesc în Domnul, în toată vremea".3,23

24. Și apoi: „Tu ai aruncat sângele meu peste Templu și el s-a făcut mântuire pentru popor".3,24
______________________________
-3,16 Tabita: nume propriu bine atestat, care a slujit la desemnarea pământului lui Israel, apoi a locuitorilor săi și care ar putea însemna aici figura rămășiței credincioase; în legendele iudaice, păstrate în Egipt, se arată că, pe lângă Enoh și Ilie, două personaje feminine sunt prevăzute să intervină în vremurile de apoi: Sibila și Tabita; de altfel, se știe că pe lângă Enoh alte două persoane au urcat cu trupul la cer: Ilie și Tabita; n-ar fi imposibil ca Tabita (?) să fi fost considerată un fel de copie a lui Ilie, iar Sibila o copie și sosie a lui Enoh. „Nerușinat": literal, cel ce n-are rușine: un nou titlu al lui Antihrist, destul de frecvent în limba coptă și care își găsește explicația în 3,25.
-3,19 Blestemul este sobru în comparație cu cel rostit de Ilie și Enoh (3,25-30) și de cei șaizeci de drepți (3,52-53). „Dușman al sfinților": cf. 3,26-27, 36.
-3,21-22 cf.3,24.
-3,23 Distincția între puterea asupra sufletului (3,H) și cea asupra trupului este lămurită, după Iov 2,6, în Test. lui Iov 20,3; cf. Mt. 10,28; Lc. 12,4-5. „Trăiesc în Domnul": cf. 3,34,36.
-3,24 Sângele răspândit peste Templu evocă jertfele de ispășire. Rolul vicarial al Tavitei este precizat prin faptul că sângele său devine mântuire pentru popor (asemănător cu 4 Macabei 6,28-29; 17,22 și probabil Test. lui Moise 9,7).
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.”
Back to top See my Info
Duhul
Initiat
Initiat

Duhul is offline

Joined: 09 Oct 2007
Member: #308
Posts: 316
Country Flag: Israel
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
A doua împotrivire fată de Antihrist: Ilie și Enoh
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.4.2010, 06:17 View PostDownload Post

A doua împotrivire fată de Antihrist: Ilie și Enoh.


25.3,25-39 Atunci Ilie și Enoh, auzind că Nerușinatul s-a arătat în locul cel sfânt, s-au pogorât să se lupte cu el, și i-au zis: „Nu-ți este rușine să te asemeni sfinților, când de fapt tu ești un Străin în toată vremea?3,25

26. Te-ai făcut Potrivnic al celor cerești și a celor pământești. Ai devenit Dușman al tronurilor și al îngerilor. Tu ești Străin, oriunde te-ai afla.3,26 28. Ai căzut din cer precum stelele de dimineață.

29. Tu te-ai schimbat, iar neamul tău s-a făcut întuneric.28-29

30. Nu-ți este rușine să te asemeni lui Dumnezeu, când ești un Diavol?".3,30

31. Nerușinatul va auzi și se va mânia și va porni la luptă împotriva lor, în piața orașului celui mare. Vreme de șapte zile se vor lupta, apoi el îi va ucide.3,31-32

33. Morții vor rămâne trei zile și jumătate în piață și întreg poporal îi va vedea.3,33-36

34. Dar a patra zi ei vor învia și îl vor blestema, zicând: „O, Nerușinatule, o Fiu al Nelegiuirii, nu ți-e rușine să minți poporal lui Dumnezeu, pentru care n-ai suferit deloc?

34. Nu știi tu oare că noi trăim în Domnul, pentru a te blestema ori de câte ori zici: «Eu stăpânesc peste aceștia?»

35. Noi vom reface așa cum au fost aceste trupuri și te vom omorî, fără ca tu să mai poți spune ceva în acele zile.

36. Căci noi trăim în Domnul în toată vremea, pe când tu ești Vrăjmașul în toată vremea".

37. Nelegiuitul va auzi, se va mânia și va porni împotriva lor; orașul întreg însă va fi alături de ei.

38. În vremea aceea ei vor înălța spre cer strigăte de bucurie, vor străluci și lumea întreagă îi va vedea.3,37-38

39. Fiul Nelegiuirii nu va mai avea putere asupra lor.
______________________________
-3,25-39 Așteptarea revenirii lui Ilie și Enoh este clasică în literatura apocaliptică. Persoanele a căror întoarcere este așteptată sunt cele care n-au gustat moartea (4 Ezdra 6,26), în principal Ilie (2 Regi 2,1-11; l Enoh 89,52) și Enoh (Fac. 5,24; Jubilee 4,23; Înțelep. lui Solomon 4,10; I. Sirah 44,16; l Enoh 70,1-2). Venirea din nou a lui Ilie este fundamentată pe Maleahi 3,23, iar cea a lui Enoh pe l Enoh 90,31. Avem reflectată această tradiție și pe reîntoarcerea celor doi martori din Apoc. 11. 3,25 v. 4 Macabei 11,8; Ps. lui Solomon 17,13 b; înălțarea lui Isaia 11,19.
-3,26 „Potrivnic" : titlu dat lui Antihrist, ca în 3,19,36 și în Viața greacă a lui Adam și Eva 2,4; 7,2; 15,1; 25,4; 28,3; Viața latină a lui Adam și Eva 11,3; 17,1; Test. lui Dan 6,3; Test lui Iov 7,11; 47,10; 3 Baruh 13,2; Iosif și Asineta 12,8; Le. 10,19. Acest titlu provine, fără îndoială, din Ps. 88,22 unde „Potrivnicul" este asociat cu „Fiul Nelegiuirii".
-3,28-29 Fiul Nelegiuirii este identificat aici cu șeful îngerilor căzuți din tradiția iudaică (Viața latină a lui Adam și Eva 12-16; 2 Enoh 29,4, dezvoltând ideea din Isaia 14,12-15). „Neamul tău": text mai puțin sigur; poate aici, e o aluzie la fața îngerului căzut, care s-a întunecat după ce și-a pierdut „slava" sa.
-3,30 „A te asemăna lui Dumnezeu": expresie vechitestamentară ce desemnează alipirea sau atașamentul față de Dumnezeu (Deut. 10,20; 11,22; 13,5; 30,20; 2 Regi 18,6; Ps. 62,8; 72,27; L Sirah 2,3; l Cor. 6,17).
-3,31-32 „Marele oraș" este Ierusalimul. Cf. Apocalipsa lui Ioan 11,7-8.
-3,33-36 Asemănător cu intervenția Tavitei (3,23). „N-ai suferit pentru popor": adevăratul Uns (Mesia) trebuie, deci, să sufere pentru popor (cf. F.Ap. 3,18).
-3,37-38 Aceste versete anticipează reîntoarcerea și lupta finală pe care le regăsim în 3,91-96. „Va străluci": se vor îmbrăca întru Slavă (cf. Daniel 12,3; Înțelep. lui Solomon 3,7, Mt. 13,43).
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.”
Back to top See my Info
Duhul
Initiat
Initiat

Duhul is offline

Joined: 09 Oct 2007
Member: #308
Posts: 316
Country Flag: Israel
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Persecuția sfinților
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 23.4.2010, 06:18 View PostDownload Post

Persecuția sfinților.


40. El va porni plin de mânie împotriva țării și va căuta să păcătuiască împotriva poporului.

41. [El va prigoni pe toți sfinții și-i va aduce legați fedeleș, împreună cu preoții din țară.

42. Îi va omorî și-i va face să piară;]

43. va porunci ca ochii să le fie arși cu o forjă de fier, să le tragă pielea de pe cap, iar unghiile să le fie smulse una câte una.

44. Va da poruncă să le toarne în nas oțet și var.3,43-44

45. Cei care nu vor putea suporta caznele acestui rege își vor lua aurul lor și vor fugi la vaduri, zicând: „Ajută-ne să trecem prin vaduri, spre pustie!".3,45-48

46. Ei vor adormi, dar nu de tot, ci așa ca o ațipire.

47. Domnul va culege duhul și sufletul lor; trupul lor se va face ca de piatră; nici o fiară sălbatică nu-i va mânca, până în ziua cea de pe urmă, a judecății celei mari.3,46-47

48. Ei se vor scula și vor primi un loc de odihnă; dar ei nu vor fi cu Cel Uns precum cei care au răbdat.3,48

49. „Căci pe cei care au răbdat, zice Domnul, îi voi așeza de-a dreapta mea; [ei vor primi harul înaintea celorlalți;]

50. ei îl vor învinge pe Fiul Nelegiuirii, vor vedea nimicirea cerului și a pământului și vor primi tronurile de slavă și coroanele".3,49-50
______________________________
-3,43-44 Aceste replici se bazează, în parte, pe Vechiul Testament (Judecători 16,21; 2 Regi 25,7; Miheea 3,2-3; Zaharia 11,16); ele vor deveni clasice în relatările despre martiri și în descrierile pedepselor gheenei. „Ochii să le fie arși": se aseamănă cu 4 Macabei 18,21. „Să le scoată pielea de pe cap": se aseamănă cu 2 Mac. 7,7 și 4 Mac. 9,28. „Unghiile să le fie smulse": se aseamănă cu 4 Macabei 10,7. „A le turna oțet în nas": se aseamănă cu 4 Mac. 6,25.
-3,45-48 Ieșire provizorie, rezervată celor care nu suportă chinurile până la capăt. După modelul exodului (fuga dinaintea Faraonului și venirea Domnului în Sinai), tema fugii în pustie va deveni un loc comun al literaturii apocaliptice.
-3,46-47 Nu e vorba de moarte, ci de o stare intermediară, un fel de ațipire sau toropeală (Fac. 2,21). „Trupul lor se va face ca de piatră": imagine utilizată pentru a descrie starea dintre viață și moarte (l Șam. 25,37), sau extazul vizionarului (Apoc. lui Avraam 10,2 și Paralipomena lui Ieremia 9,25). „Nici o fiară sălbatică nu-i va mânca": ei vor scăpa de moartea infamantă care-i așteaptă pe păcătoși (Deut. 28,26).
-3,48 Această categorie de sfinți nu va fi în primul rând, dar va intra totuși în locul de odihnă - Pământul promis (Deut. 12,9; l Regi 8,56; Ps. 94,11).
-3,49-50 Soarta rezervată celor care suportă chinurile decurge din speculațiile asupra lui Dan 12,12, despre care găsim urme în literatura apocaliptică (Mt. 10,22; 24,13; Mc. 13,13).
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
“Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.”
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Scrieri apocrife
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 2  [ 16 Posts ]
 

Goto page 1, 2  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You cannot download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !