Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 17.12.2017, 02:23
All times are UTC + 2 Hours
Fi binevenit calatorule !
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 1 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 1 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 28.9.2010, 19:50 View PostDownload Post

De la iad la rai (Robert Blum)
Drumul unui suflet (Robert Blum) după moartea trupului


Cuprins


Jakob Lorber - Profetul necunoscut
Robert Blum - O scurtă biografie
Capitolul 1. Viața lui Robert Blum pe pământ
Capitolul 2. Primele impresii ale celui executat în lumea de dincolo. El conștientizează faptul că nu a murit
Capitolul 3. Robert crede că a fost anesteziat
Capitolul 4. Robert Blum face un apel disperat către Dumnezeu. El îl invocă pe Iisus
Capitolul 5. Încercarea de a merge prin spațiul gol. Monologul interior al lui Robert Blum pe tema nimicului și a vieții care continuă. El îl blestemă pe Dumnezeu - sursa tuturor suferințelor
Capitolul 6. Pacea este deplină în exterior, dar în interiorul lui Robert Blum domnește o disperare tăcută. Oare ce este viața? Dorința de a trăi certitudinile credinței îl conduce pe Robert către rugăciune. El își amintește de soție și de copii
Capitolul 7. Amintirea corectă a lui Iisus produce un fulger puternic. Robert se sperie, dar trăiește o stare de fericire uimită
Capitolul 8. Robert Blum simte că i se retrezește pofta de viață. Dorința de răzbunare se transformă în iertare. Se produce un nou fulger, urmat de o lumină care nu mai dispare
Capitolul 9. Înțelepciunea lumească nu înseamnă altceva decât vanitate. Iisus le transmite credința discipolilor Săi
Capitolul 10. Gânduri favorabile la adresa lui Iisus. Credința lui Robert Blum în nemurirea sufletului și într-un Dumnezeu plin de iubire se amplifică
Capitolul 11. Noi gânduri pline de devoțiune față de Iisus. Aspirația lui Robert de a-L cunoaște pe Acesta. Lumina devine din ce în ce mai puternică
Capitolul 12. În regiunea luminoasă se întrevede o formă umană. Să fie oare vorba de Iisus? Bucuria lui Robert în fața împlinirii celei mai fierbinți aspirații a lui
Capitolul 13. Chemarea lui Robert. Apare Iisus. Sufletul despărțit de trup își regăsește fundamentul solid de sub picioare
Capitolul 14. Robert se adresează Domnului. Răspunsul lui Iisus. O problemă importantă de viață
Capitolul 15. Un răspuns corect. Dorințele arzătoare ale lui Robert Blum
Capitolul 16. Domnul îi promite lui Robert îndeplinirea dorințelor sale juste, dar cu anumite rezerve. Robert îi condamnă cu asprime pe tirani
Capitolul 17. Domnul îi recomandă lui Robert Blum: „Supune-te autorităților”. Robert pune la îndoială această poruncă. El încearcă să afle mai multe în legătură cu divinitatea umană a lui Iisus
Capitolul 18. Iisus vorbește despre necesitatea puterilor lumești. Nici o societate umană nu poate exista fără ordine și ascultare
Capitolul 19. Despre obediență. Exemple preluate din lumea naturală
Capitolul 20. Un alt exemplu: necesitatea existenței munților înalți
Capitolul 21. Munții de mărime medie și mică - originea și scopul lor pe planeta Pământ
Capitolul 22. Nivelele de subordonare sunt necesare inclusiv în rândul oamenilor
Capitolul 23. Robert este de acord cu Iisus. Răspunsul lui referitor la folosirea greșită a puterii de către stăpânitorii acestei lumi
Capitolul 24. Un răspuns consolator pentru îndoielile lui Robert. Răutatea omului liber reprezintă o pedeapsă în sine. Lecțiile istoriei
Capitolul 25. Scopul școlii terestre. Ce este mai bine: o binecuvântare temporară sau una permanentă?
Capitolul 26. Răspunsul lui Robert: „Îi voi înapoia viața celui care mi-a dăruit-o. Cum poate exista un Dumnezeu al iubirii care își tratează creaturile cu atâta duritate?”
Capitolul 27. Clarificări referitoare la evoluția omului către statutul de independență totală. O școală doar aparent dificilă, înțelepciunea supremă a iubirii divine
Capitolul 28. Chiar și moartea fizică reprezintă o mână de ajutor adresată spiritului de iubirea lui Dumnezeu. Chinurile morții în vremurile de altădată și în cele prezente
Capitolul 29. Semnificația textului din Scriptură: „Depărtați-vă de Mine, blestemaților!” Orice spirit malefic se blestemă singur. Păcatul împotriva Sfântului Duh
Capitolul 30. Ce s-a întâmplat cu bogatul cel lacom și cu Lazăr cel sărac în lumea de dincolo. Cine a creat iadul? Răspuns: răutatea spiritelor
Capitolul 31. Robert este întru totul de acord cu Iisus. O ultimă întrebare: „Care este adevărata natură a lui Dumnezeu?”
Capitolul 32. „Iubește-Mă pe Mine (Iisus), căci întreaga plenitudine a Divinității sălășluiește în Mine!” Robert se îndoiește de această afirmație, dar este dispus să o accepte prin cultivarea credinței sale
Capitolul 33. Despre credința autentică și despre cea falsă. Pericolele unei vieți prea îndestulate
Capitolul 34. Viziunea lui Robert asupra credinței și asupra adevăratei adorări a lui Dumnezeu
Capitolul 35. Capacitatea duală de discernământ a omului. Numai lumina spirituală poate ajunge la adevărata credință. Despre practică și despre virtute
Capitolul 36. Iritarea lui Robert atunci când i se reamintesc slăbiciunile sale lumești. Dorința lui de a schimba subiectul
Capitolul 37. Pericolul laudei de sine. Chiar și prinții din lumea îngerilor au nevoie de umilință pentru a putea progresa din punct de vedere spiritual. Mărturisește-ți cu umilință vinovăția și vei fi binecuvântat
Capitolul 38. Robert își amintește de toate încercările de care a avut parte pe vremea când trăia pe pământ. „Pedepsește-mă, dar nu mă părăsi”
Capitolul 39. Robert o ia pe calea cea dreaptă. O explicație referitoare la Ioan Botezătorul, în inima lui Robert apar zorii luminii eterne a recunoașterii
Capitolul 40. Odată cu trezirea Spiritului lui Dumnezeu în inima sa, Robert începe o nouă viață. Un nou test al libertății, pentru atingerea unui nivel superior de cunoaștere
Capitolul 41. Robert: „Doresc ca voința Ta să îmi conducă viața”. Iubirea despre iubire
Capitolul 42. Un frate adevărat. Parabola trasului la țintă, întregul destin al omului depinde de iubirea sa față de Domnul
Capitolul 43. Noua și glorioasa lume a lui Robert. Mulțumirile lui uluite și iubirea sa arzătoare. „Această lume s-a născut din tine”. O parabolă a procreației
Capitolul 44. Misiunea lui Robert în noua sa casă. Prima recepție, întâmpinarea unor prieteni politici ajunși în lumea spiritelor. Robert le dă sfaturi.
Capitolul 45. Pledoaria plină de ardoare făcută de Robert în favoarea lui Hristos. Mulțimea vieneză
Capitolul 46. Robert se interesează de trei dintre camarazii săi de arme. Un portret al sufletului acestor prieteni „ai poporului”. Robert își sfătuiește tovarășii să învețe virtutea iertării
Capitolul 47. Intrarea în casa lui Robert. Corespondența spirituală a etajelor. Mulțimea vieneză este avertizată. O comunicare cu Domnul prin intermediul inimii
Capitolul 48. Interiorul sublim al casei. Mânia lui Robert văzând ce se întâmplă în grădină. Scene scandaloase ale căror protagoniști sunt vienezii. Domnul își asumă vindecarea sufletelor malefice
Capitolul 49. Grupul fostelor dansatoare intră în casa lui Robert, după ce au suferit foarte mult în lumea spiritelor. Fetele solicită cu umilință puțină pâine și un loc de dormit peste noapte
Capitolul 50. Mulțimea vieneză întreabă de dansatoare. Predica dură a lui Robert. Mântuirea sufletelor aflate pe marginea abisului
Capitolul 51. Trei dintre tovarășii de arme ai lui Robert se prezintă în fața Domnului. Ei sunt transformați. Drept instrumente, sunt folosite trei dintre grațioasele dansatoare
Capitolul 52. Efectul pozitiv generat de spiritul lui Robert. Inima lui este zguduită de compasiunea Domnului. Efectul pozitiv generat de simpatia lui
Capitolul 53. Demagogii Messenhauser, Jellinek și Becher în lumea de dincolo. Opiniile lor despre Dumnezeu, despre iad și despre soartă
Capitolul 54. Jellinek demonstrează existenta lui Dumnezeu pornind de la exemplul naturii, dar ajunge la concluzia că omul nu poate înțelege Divinitatea dincolo de aspectul natural al creației
Capitolul 55. Călătoria pe calea descoperirilor. Ezitările și precauțiile eroilor noștri. Domnul apare în fața lor, însoțit de Robert
Capitolul 56. Inima lui Jellinek se aprinde de iubire pentru prietenul lui Robert. Vinul celest. Toastul lui Jellinek și răspunsul Domnului
Capitolul 57. Efectele vinului celest, întrebări legate de Hristos și de divinitatea Lui. Răspunsul lui Robert. Proverbul favorit al lui Jellinek
Capitolul 58. Testul la care își supune Robert prietenii. Răspunsurile corecte ale lui Jellinek și Messenhauser
Capitolul 59. Domnul vorbește despre fraza frecvent invocată, dar prost înțeleasă: „Scopul scuză mijloacele”
Capitolul 60. Dansatoarele încearcă să obțină mai multe explicații în legătură cu Dumnezeu. Robert le sfătuiește: „Căutați lumina din interior”. Orice căutare exterioară ascunde un pericol
Capitolul 61. Dansatoarele îi confirmă lui Robert că l-au înțeles. Lupta împotriva spiritelor impure ale naturii din interiorul omului. Etapele perfecțiunii. Cel Preaînalt
Capitolul 62. Înapoi la gălăgioasa mulțime vieneză. Vindecarea miraculoasă a acestor eroi ai pasiunilor trupești. Robert îi invită să intre în casă
Capitolul 63. Oaspeții dau ochi cu dansatoarele. Conversații. Eroii baricadelor
Capitolul 64. Vienezul este mustrat de Robert. Femeia certăreață, care are de fapt o inimă bună, îl încurajează, dar în zadar
Capitolul 65. Vieneza și țiganul pus pe harță. Eroina noastră apelează la Jellinek, care o trimite la Domnul
Capitolul 66. Eroina noastră se adresează Domnului. Sfatul Mântuitorului: „Mărturisește-ți deschis problemele și nu te sfii să îmi ceri ajutorul”. Povestea unei femei căzute
Capitolul 67. Comentariile Domnului referitoare la motivele pentru care a acceptat să vă reveleze mărturisirea aparent ofensatoare a femeii
Capitolul 68. Eroina care așteaptă răspunsul lui Iisus și vienezul cu nasul pe sus. Acesta este mustrat de Domnul. In inima eroinei Helena se produce miracolul iubirii
Capitolul 69. Reacția vienezului cu nasul pe sus în fața transformării Helenei. Diferența dintre vis și realitate. Parabola lui Olaf referitoare la curtarea unei femei
Capitolul 70. Situația maritală a cârcotașului. Generalul dispus să îl ajute
Capitolul 71. Norii se adună asupra căsniciei cârcotașului. Mireasa își revelează adevărata natură
Capitolul 72. Pretenția Emmei. Generalul devine consilier marital. Feuda căsniciei
Capitolul 73. Povestea căsniciei vienezului cârcotaș continuă. Criza de nervi a Emmei și o nouă conversație
Capitolul 74. Surprizele se țin lanț. Nobilul cârcotaș descoperă niște cunoștințe vechi. Sfatul bun al lui Olaf
Capitolul 75. Rugămintea lui Olaf de dragul prietenilor săi. Promisiunea Domnului - Pescarul de Suflete, încăpățânarea și orbirea cârcotașului
Capitolul 76. Cinstitul lustragiu. Mierl nu este întâmpinată cu bucurie. Rufele murdare ale cârcotașului sunt expuse în văzul tuturor. Spiritul ofensat al aroganței părăsește grupul
Capitolul 77. Intervenția lui Olaf în fata Domnului. Acceptarea Divinității lui Iisus și abandonarea în fața voinței Sale. Saturarea sufletelor sărmane
Capitolul 78. Grija față de cei parțial orbi. Anunțul referitor la Consiliul Suprem celest. Măreția, simplitatea și bunătatea Domnului
Capitolul 79. Începe venerabilul consiliu, întrebarea Domnului: „Ce se va întâmpla cu pământul?” Iau cuvântul Adam, Noe, Avraam, Isac și Iacov
Capitolul 80. Domnul potolește nerăbdarea Helenei. Iau cuvântul Moise și David. Intervenția Helenei și cuvântul final al lui David
Capitolul 81. Discursul dur al lui Petru referitor la biserica romano-catolică. Răspunsul înălțător al lui Pavel referitor la grația divină
Capitolul 82. Blum și Jellinek își spun părerea. Răspunsul Domnului
Capitolul 83. Recomandările radicale ale lui Becher. Instrucțiunile Domnului. Natura rasei umane aflată pe pământ este condiționată de cea a întregii creații
Capitolul 84. Părerea Helenei despre îmbunătățirea destinului umanității terestre
Capitolul 85. Domnul critică sugestiile Helenei. Pământul nu trebuie să devină un paradis, căci nu este altceva decât o școală și un poligon de testare a sufletelor
Capitolul 86. Înțelepciunea lui Olaf. Toastul celest. Noua lumină și puntea iubirii născută din grația Domnului
Capitolul 87. Masa celestă. Toată lumea închină în sănătatea omului terestru. Rochia și coronița de mireasă ale Helenei - o analogie
Capitolul 88. Răsplata supremă a iubirii divine pure – Nunta cu Divinitatea
Capitolul 89. Pământul și ororile sale. Spiritul lui Antichrist. O manifestare simbolică
Capitolul 90. O nouă desfășurare a imaginii timpurilor. De ce tolerează Dumnezeu toate ororile pământului?
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Jakob Lorber - Profetul necunoscut
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 28.9.2010, 19:57 View PostDownload Post

Jakob Lorber s-a născut 22 iulie 1800 la Jahring, în Steiermark de jos, ca fiul unei familii de țărani germane. Din partea tatălui cât și a mamei curgea în venele sale sângele de țăran german. - Jakob, cel mai mare dintre trei fiii, a avut voie să studieze pedagogia, dar s-a întors după terminarea cu succes a studiului „prin care a devenit profesor“, spre o veche pasiune de a sa, care a fost muzica. El stăpânea mai multe instrumente, dar cel mai bine vioara, iar în această artă a primit lecții de la Paganini. Concertele cu succes i-au făcut în curând un nume bun în orașul natal Graz și i-a adus prietenia celor mai buni locuitori, adică dirijorul Anselm Hüttenbrenner, a primarului din Graz Andreas Hüttenbrenner și a secretarului stării civile K. G. Ritter von Leinen (biograful său).

În primăvara anului 1840 a primit Lorber oferta unui post promițător de dirijor în orașul mult vizitat și comercial Triest. Bucuria, de a avea în sfârșit o poziție asigurată de viață și un venit garantat, a fost mare. Dar providența a fost altfel. Bărbatul, a cărui gânduri se ocupau mai ales în acea vreme cu lumea invizibilă și cu întrebările despre Dumnezeu și eternitate, a fost pus la încercare și pentru a se decide printr-o metodă cât se poate de ciudată.

Despre această întâmplare măreață din viața sa, povestește el mai târziu prietenilor săi: El, Lorber, în data de 15, martie1840, la ora șase dimineața, a terminat cu rugăciunea de dimineață și a fost pe punctul de a se ridica din pat, când în stânga înăuntru în piept, în locul inimii a auzit cât se poate de clar o voce, care îi spunea: „Ridica-te, i-ați pana și scrie! „ - Lorber, a ascultat aceasta chemare imediat, a luat pana în mână și a început să scrie ceea ce auzea în interiorul său cuvânt cu cuvânt pe hârtie. A fost începutul unei lucrări „Creația lumii spiritelor și cea a simțurilor și istoria omenirii” sau „Gospodăria lui Dumnezeu“ (Casa Domnului). - Și primele propoziții extraordinare ( un exemplu despre harul vocii interioare dumnezeiești) suna astfel:

„Cine vrea să vorbească cu Mine, acela să vina la Mine și Eu îi voi pune în inimă un răspuns. - Dar doar cei curați, a căror inimă este umilă, vor auzi tonul vocii Mele! - Și cine Mă preferă înaintea lumii, cine Mă iubește, ca o mireasă blândă care își iubește mirele, cu acela vreau Eu ca să mă duc braț la braț. El Mă va vedea tot timpul ca un frate și așa cum L-am văzut Eu pe el deja de o eternitate, încă înainte de a fi el.“

Jakob a recunoscut profund mișcat vocea care a cuprins viața și pe Acela, de la care venea ea. - El a recunoscut vocația și lucrarea sa, a lăsat deoparte slujba din orașul monden Triest și și-a dedicat din acea clipă toată viața scrisului, adică ceea ce îi dicta lui vocea aceea interioară. Necăsătorit, sărac și fără pretenții, a trăit această vocație până la sfârșit, iar existența și-a menținut-o cu ore de muzică și darurile de dragoste a bărbaților și a femeilor din cercul lui de prieteni și din puținul său era tot timpul pregătit să le dea altora care erau mai săraci decât el.

Aproape 25 de ani până la moartea lui Lorber, la 24 august 1864, a vorbit acea voce, cu aceeași seriozitate drăgăstoasă și intensitate, exact identice cu prezicerea lui Iisus în Evanghelia lui Ioan, cap. 14, 21 și 26, la acel „slujitor umil a lui Dumnezeu“. - Unui prieten i-a scris Lorber despre aceasta:

„Referitor la vocea interioară, cum se aude aceasta, nu pot spune de mine numai faptul, că, cuvintele veșnic clare și sfinte a Domnului le aud tot timpul în regiunea inimii ca un gând cât se poate de limpede, luminate și curate, ca niște cuvinte pronunțate. Nimeni, nici acela care este foarte aproape de mine, nu poate auzi vreun glas. Pentru mine însă sună acest glas milostiv mult mai limpede și mai tare decât orice sunet material.“

Prin scrisul autentic celor auzite (meritul mare îl are mai ales Anselm Hüttenbrenner care s-a ocupat de strângerea și de publicarea lor) s-au format cu timpul sub pana lui Lorber importante Scripturi care cuprind 25 de volume. Aici sunt scrise acestea după formarea lor:

Gospodăria lui Dumnezeu (3vol.); Saturn; Soarele natural; Soarele spiritual (2vol.); Copilăria lui Iisus; Schimbul de scrisori între Iisus și Abagarus; Epistola Laodiceană a apostolului Paul; Pământul și luna; Episcopul Martin (conducerea în lumea de apoi); Robert Blum (De la iad la Rai); Scena de trei zile (Iisus la 12 ani în templu); Daruri cerești (2vol. ); și în sfârșit încoronarea: Marea Evanghelie a lui Ioan (o profundă relatare, completarea povestirilor a celor trei ani de învățare a lui Iisus, 10 vol. ).

Cel mai important la apariția Jakob Lorber, care a avut darul privirii spirituale, sunt învățăturile minunate care reies din lucrările sale. Este într-adevăr o înțelepciune dumnezeiască atotcuprinzătoare, care se ocupă pe toate planurile vieții și a întrebărilor vizibile și invizibile și nenumăratele secrete ale gândirii omenești luminate din punctul de vedere înalt și spiritual.

Pentru a spune aceasta pe scurt: Lorber oferă în dezvoltarea și privirea desăvârșită privirea spirituală a lumii și explicațiile pământului, după care, la eliberarea credinței vizibile (materialism), știința și întregul sentiment de viață al lumii actuale pe toate planurile recunoașterii.
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Robert Blum - O scurtă Biografie
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 28.9.2010, 20:01 View PostDownload Post

Robert Blum - O scurtă Biografie

Personajul central al acestei cărți nu este unul fictiv, ci a existat în realitate, fiind o personalitate bine cunoscută a Germaniei pașoptiste. Povestea de față prezintă ce s-a întâmplat cu sufletul său după ce acesta și-a părăsit corpul fizic, în lumea de dincolo. Pentru o mai bună înțelegere a faptelor, vă prezentăm pe scurt biografia personajului Robert Blum în timpul vieții sale fizice:

Robert Blum (1804-1848) a fost una din principalele personalități politice ale Vormărz. El a desfășurat o activitate politică susținută, folosindu-se inclusiv de educația sa avansată. După anul 1839, el a colaborat cu opoziția politică și a devenit unul dintre cei mai angajați agitatori din Saxonia. În pofida hărțuielilor autorităților, el a reușit să răspândească în Germania ideile liberale și naționaliste, prin discursurile sale emoționante, întâlnirile publice pe care le-a organizat, articolele inspirate pe care le-a publicat, petițiile pe care le-a scris și organizațiile pe care le-a fondat. A fost unul din primii revoluționari care au structurat mișcarea liberală, asociindu-se și colaborând inclusiv cu alte grupuri de aceeași factură. Cu ajutorul acestora, și-a fondat în anul 1847 propria editură. A făcut parte din Noua Biserică Catolică Germană și a simpatizat deschis cu revoluționarii care au luptat pentru eliberarea Poloniei. Când mișcarea liberală din Saxonia a început să se dividă, Blum a devenit liderul aripii sale radicale. Lucrarea sa, Aufruf an die Freisinnigen Sachsens, enumera toate măsurile necesare pentru a declanșa transformarea democratică a Saxoniei.

Când armata a intervenit, înăbușind revolta din Leipzig, din august 1845, Blum s-a folosit de popularitatea sa pentru a ține în frâu mânia populației, astfel încât situația să nu degenereze. Totuși, când a fost ales consiliul orașului în anul 1847, el nu a fost lăsat să-și ocupe locul de drept, întrucât era considerat un radical.

Când a izbucnit revoluția de la 1848, el și-a unit forțele cu Karl Biedermann, propunând o serie de reforme liberale. A fondat Vaterlandsverein, o organizație al cărei scop era de a educa politic masele largi și păturile sociale inferioare. El a recomandat răspândirea educației în masă, eliberarea presei și dreptul la libera adunare. A fondat o societate oratorică și a publicat Staatslexicon fur das deutsche Volk, precum și alte lucrări, în Frankfurt a fost ales vicepreședinte al Parlamentului și membru al Comitetului celor 50, precum și membru al comitetului constituțional. În Adunarea Națională a fost ales membru al comitetului de conducere, al comitetului electoral central și al comitetului pentru Puterea Centralizată.

Blum a apărat principiul suveranității populare și a cerut instituirea republicii, dar nu printr-o revoltă populară, ci prin mijloace legale. A afirmat că numai Adunarea Națională din Frankfurt avea dreptul și competența să legifereze o constituție. În timpul verii anului 1848, el și-a manifestat speranța că un război cu Rusia ar putea ajuta la restabilirea unității Germaniei, ducând mai departe idealurile revoluției.

Din punct de vedere politic și ideologic, Blum nu a fost niciodată un personaj inflexibil, oscilând între stânga radicală și aripa de dreapta, care îl considera un „republican roșu”. A apărat totuși fără rezerve dreptul majorității de a guverna și s-a opus oricăror manifestări violente. Nu s-a sfiit să atace majoritatea, ori de câte ori aceasta nu exprima voința poporului. În timpul participării sale politice în Parlamentul din Frankfurt, el a fost dezamăgit de felul în care evoluează revoluția. Pe data de 12 octombrie 1848, aripa de stânga l-a delegat să transmită o adresă de simpatie rebelilor vienezi. Blum s-a implicat direct în revolta vieneză împotriva armatei lui Windischgratz, prin discursurile și articolele sale. Dezamăgit de felul haotic în care evoluează lucrurile, el a abandonat lupta, pe data de 29 octombrie. Arestat la începutul lui noiembrie, împreună cu tovarășul său de arme Probei, Blum a invocat imunitatea sa parlamentară. Cei doi au fost însă judecați de o curte marțială și condamnați la moarte pe data de 8 noiembrie. Blum a fost executat, în timp ce Frobel a beneficiat de o grațiere, fiind eliberat. Execuția lui Blum a fost un act pur politic, prin care Schwarzenberg dorea să dea un exemplu tuturor exponenților principiului revoluționar. În plus, era o sfidare deschisă la adresa Parlamentului din Frankfurt. Cel care l-a sfătuit pe Schwarzenberg să procedeze în acest fel a fost fostul consul general austriac la Leipzig, Alexander von Hubner, un dușman personal al lui Blum. Execuția a trezit indignarea poporului german, iar Adunarea Națională i-a recompensat pe urmașii săi cu 40.000 de taleri.
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 1 - Viața lui Robert Blum pe pământ
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 28.9.2010, 20:04 View PostDownload Post

Capitolul 1
Viața lui Robert Blum pe pământ

1. Robert Blum a sosit pe pământ în condiții de penurie extremă, fiind nevoit să trăiască într-o sărăcie lucie până aproape de sfârșitul vieții. Acesta a fost destinul lui, și vă asigur că au existat motive cât se poate de serioase pentru acest lucru, desigur, incomprehensibile pentru lumea voastră fizică. Sufletul și spiritul său au venit de pe acea planetă despre care am vorbit în lucrarea Soarele natural, ai cărei locuitori sunt predispuși să dărâme cu încăpățânare munți întregi, cu o hotărâre de neclintit; iar ceea ce nu reușesc să realizeze din punct de vedere fizic, continuă să facă în lumea spirituală.

2. Acest om, executat în cele din urmă din cauza îndrăznelii sale, a demonstrat încă din copilărie tenacitatea spiritului său. Deși am fost nevoit - în interesul lui, de altfel - să așez Eu însumi diferite obstacole în calea lui ori de câte ori avea tendința să se exalte prea tare, acest lucru nu a avut consecințe majore pentru viața lui, întrucât încăpățânarea ieșită din comun a spiritului lui găsea întotdeauna o cale de ieșire din impas, croindu-și astfel în continuare drum în direcția dorită de el.

3. Omul nostru era predispus să își facă o mie de planuri, iar apoi să încerce să le pună în practică. Mai presus de orice, credea în justiția socială, fiind gata să facă orice sacrificii pentru a o implementa. Chiar dacă ar fi avut la dispoziție toate comorile lumii, ar fi fost dispus să le pună la bătaie, împreună cu întreaga sa viață, numai pentru a-și transpune în practică ideile!

4. Aceste idei legate de justiția socială proveneau în mare parte din școala religioasă a lui Ronge și a colegilor acestuia. De fapt, această filozofie nu reprezintă o școală, și încă și mai puțin o biserică, întrucât Mă contestă pe Mine ca Domn și Dumnezeu, considerându-Mă un simplu om și un învățător al umanității care a trăit cândva, în antichitate. În acest fel, această așa-zis㠄biseric㔠renunță la însăși piatra de temelie care ar trebui să stea la baza ei, așa că este clădită pe un fundament foarte slab.

5. La fel ca și Ronge, omul nostru și-a construit ideile socialiste pe un sol nisipos. În viziunea lui, tot ce are de oferit această lume este mărunt și penibil, așa că nu depindea decât de puterea sa oratorică să dărâme puterile lumii.

6. Această convingere era atât de puternică în mintea lui, încât nu i-a lăsat nici o urmă de îndoială. Chiar și atunci când l-am avertizat personal (în spiritul lui) să nu se avânte prea tare și să nu facă prostii, el nu a luat în serios avertismentul Meu, una din maximele sale preferate fiind aceea că un german adevărat nu se va da în lături de la nici un sacrificiu pentru a transpune în practică ce și-a pus în minte.

7. Câteva succese de care a avut parte i-au aprins și mai tare entuziasmul, făcându-l să confunde movilele politice pe care a reușit să le zdruncine cu munții Himalaya. A câștigat, ce-i drept, o oarecare notorietate, precum și încrederea întregii națiuni, lucru ce nu a făcut însă decât să pregătească terenul pentru apropiata lui cădere.

8. Și-a testat de câteva ori talentele oratorice la Adunarea Națională Germană care s-a ținut în anul 1848, lucru care i-a adus o satisfacție foarte mare, dar și acestea s-au datorat în principal spiritului său extrem de puternic. Încurajat de succesele obținute, el s-a îndreptat în grabă către un mare oraș din estul Germaniei (Viena), unde mulțimea chiar a început să-i pună în practică ideile. Pe scurt, el a încercat să ucidă nu mai puțin de 30 de muște princiare dintr-o singură lovitură, fără să țină cont că aveam și Eu un cuvânt de spus în legătură cu acestea.

9. Omul nostru a pornit de la o idee împrumutată din Cuvântul Meu: „Fiți perfecți, la fel cum și Tatăl vostru din ceruri este perfect”, precum și de la ideea că nu există decât un singur Domn, toți ceilalți fiind frați între ei, indiferent de statutul lor social. Din păcate, fundamentele credinței sale erau din start greșite, întrucât el nu credea în Cel Unic, către perfecțiunea căruia ar trebui să tindă toți oamenii. Desigur, în locul Domnului el s-a plasat pe sine însuși, considerându-se un model pentru semenii săi, datorită capacităților sale oratorice. El a uitat astfel că prinții lumești sunt și ei oameni, ba încă foarte puternici, primind această putere de la Mine. Altfel spus, el a uitat de pasajul biblic care spune: „Dați Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”

10. Nu este de mirare că omul nostru a fost în cele din urmă arestat în orașul respectiv, unde dorea să-și pună în practică ideile legate de justiția socială prin puterea armelor, precum și a cuvintelor sale. A fost acuzat de trădare, și după un proces scurt, executat și trimis astfel în lumea de dincolo. Aici se încheie scurta relatare despre viața sa pământească.
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 2 - Primele impresii ale celui executat în lumea de dincolo. El conștientizează că nu a murit
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 28.9.2010, 20:18 View PostDownload Post

Capitolul 2
Primele impresii ale celui executat în lumea de dincolo. El conștientizează că nu a murit

1. Mulți dintre voi se întreabă probabil: cum au ajuns sufletul și spiritul lui în lumea eternă a spiritelor?

2. Trebuie să precizez mai întâi de toate că toți cei care își pierd viața în urma unei execuții violente, ajung în lumea de dincolo într-o stare de furie supremă și dornici să se răzbune pe torționarii lor. De aceea, dacă avem de-a face cu criminali autentici care au încălcat poruncile lui Dumnezeu, fiind astfel damnați, ei sunt trimiși pe loc în iad* - elementul lor natural, ca să își manifeste acolo dorința de răzbunare. Abia după ce aceasta își mai pierde întrucâtva din puterea inițială se pot întoarce ei în lumea propriu-zisă a spiritelor, unde sunt supuși unui nou test al libertății, desigur, în condiții destul de restrictive.

3. În schimb, spiritele de genul omului nostru, executate pentru simplul motiv că au încălcat legile lumești, ajung mai întâi de toate într-o regiune a întunericului, unde pot rătăci în voie, de parcă ar fi orbi, fără să vadă alte ființe asupra cărora ar putea să-și exercite dorința de răzbunare. - Chiar și în lumea voastră fizică, furia excesivă și dorința de răzbunare pot produce o stare de orbire reală, datorită fierbințelii pe care o provoacă aceste sentimente la nivelul creierului. Daunele sunt însă infinit mai mari la nivelul sufletului și al spiritului, unde aceste vibrații malefice pot conduce la o orbire spirituală totală. Aceste spirite sunt lăsate în respectiva stare până când dorința lor de răzbunare se transformă într-o senzație de neputință deplină. Sufletul lor profund rănit și ofensat începe astfel să plângă, și deși originea acestui plâns este starea lor de furie, el are totuși un efect de slăbire a acestei emoții.

4. Cât timp s-a mai aflat încă pe pământ, omul nostru a încercat din răsputeri să-și dovedească curajul și bărbăția, motiv pentru care până în momentul execuției și-a păstrat fermitatea, arătând că nu-i pasă de moarte. Evident, în sinea lui simțea cu totul altceva. Era cât se poate de conștient de frica de moarte, și asta cu atât mai mult cu cât, în calitatea sa de membru al „noului catolicism”, nu credea deloc în viața de după moartea corpului fizic.

5. La circa șapte ore după execuție, după ce sufletul său s-a mai adunat, ca să spunem așa, el s-a convins rapid de lipsa de substanță a convingerilor sale lumești și și-a dat seama că dorește să continue să trăiască. Această convingere nouă l-a condus însă la o altă îndoială: omul nostru a început să suspecteze faptul că deși a fost condus pe eșafod, nu a fost decât „aparent” împușcat, pentru a fi speriat în fața morții sale iminente. Probabil că doar a leșinat, lin cauza fricii, căci șeful plutonului de execuție îl legase la ochi, astfel încât nu a putut vedea personal „falsa” execuție. Robert Blum era convins că a fost condus într-un loc întunecat, de unde urma să fie eliberat cu siguranță, în urma unei plângeri din partea germanilor pe care i-a slujit cu credință.

6. Revenim acum la momentul prezent. Singurul lucru care îl deranjează cu adevărat pe Robert Blum este întunericul dens. Lui i se pare că se află într-o gaură întunecoasă, deși nu simte nici un pic de umezeală și nici vreun miros neplăcut. Își atinge picioarele și mâinile, dar nu sesizează nici un fel de cătușe, încearcă să afle dimensiunea celulei în care se află, pipăind cu mâinile pereții și podeaua, dar mai ales dorește să afle dacă în încăpere se găsește vreun instrument secret „de tortură”.

7. Nu mică îi este surpriza când descoperă că nu există nici un fel de podea, nici ziduri ale închisorii, nici vreun hamac cu ajutorul căruia să fie suspendat într-o groapă.
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 3 - Robert crede că a fost anesteziat
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 28.9.2010, 20:26 View PostDownload Post

Capitolul 3
Robert crede că a fost anesteziat

1. Toată această poveste îl intrigă la culme. Robert verifică dacă nu cumva corpul îi este complet amorțit, astfel încât să nu mai poată simți nimic. Se ciupește și își freacă trupul, dar descoperă că senzațiile oferite de acesta sunt cât se poate de vii, ba chiar mai sensibile ca de obicei.

2. După ce se autoconvinge că este viu din toate punctele de vedere, nefiind închis, ci doar înconjurat de întuneric, el se întreabă disperat:

3. „Pe toți diavolii din lume, unde mă aflu? Ce mi-au făcut aceste fiare însetate de sânge? Este imposibil să mă fi împușcat, căci atunci nu aș mai fi viu! Nici de închis într-o celulă se pare că nu m-au închis, căci nu pot găsi nici un zid, iar membrele nu îmi sunt prinse în cătușe! Îmi simt întregul corp, dar deși, în mod evident, ochii nu mi-au fost scoși din cap, nu pot vedea nimic! Asta mi se pare foarte ciudat! Probabil că nenorociții care s-au prefăcut că mă împușcă mi-au administrat vreun drog secret ca să mă adoarmă... Da, acesta trebuie să fie adevărul! Dar așteptați puțin, tâlharilor, ucigași ai drepturilor omului ce sunteți! Așteptați să ies de sub puterea anestezicului, și abia apoi veți avea motive să râdeți! O să am eu grijă să vă fac să plătiți pentru tot ce mi-ați făcut!

4. La urma urmei, această stare nu va dura de-a pururi. În scurt timp, mă vor căuta prin Frankfurt și prin întreaga Saxonie. Trebuie neapărat să ajung acolo! Vă voi face apoi să plătiți pentru tratamentul pe care l-ați acordat unui membru al parlamentului! Veți plăti, așa cum nimeni nu a mai plătit vreodată.

5. Of, dacă m-aș putea dezmetici mai devreme de sub puterea acestui anestezic! Ard de dorința de a mă răzbuna. Și totuși, această stare de amețeală continuă. Cu siguranță, este o invenție diabolică! Totul este să am însă răbdare, căci va dispărea cu siguranță”.
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 4 - Robert Blum face un apel disperat către Dumnezeu. El Îl invocă pe Iisus
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 28.9.2010, 20:28 View PostDownload Post

Capitolul 4
Robert Blum face un apel disperat către Dumnezeu.
El Îl invocă pe Iisus

1. După aceste cuvinte, Robert Blum începe să se frece la ochi, în speranța că va scăpa mai rapid de efectul narcoticului. Deși își propune să aibă răbdare, el devine din ce în ce mai disperat, temându-se că nu își va mai recăpăta odată vederea. Văzând că lumina ochilor nu îi revine, el începe să strige:

2. „Ce se întâmplă cu mine? Ce fel de stare blestemată este aceasta? Oare chiar nu există un Dumnezeu puternic, mai drept și mai plin de compasiune decât liderii politici ai pământului?

3. Doamne, dacă exiști, întinde-Ți brațul Tău! Răzbună-mă, căci am încercat să fac ce este mai bine pentru copiii Tăi, la fel cum a încercat la vremea respectivă marele Învățător al Națiunilor, Iisus al Tău. Și El a fost capturat de cruzii Săi dușmani, care L-au crucificat, supunându-L umilinței supreme - iar asta în semn de mulțumire pentru eforturile Sale și pentru sacrificiile pe care le-a făcut de dragul umanității!

4. La fel ca și El, și eu sunt un fiu al Tău - dacă exiști cu adevărat! Oare nu exiști decât în conștiința oamenilor? Dacă puterea Ta nu este mai mare decât cred oamenii, înseamnă că degeaba mă rog acum. Ar fi ca o trădare veșnică pentru întreaga mea ființă! În acest caz, de ce mi-a mai fost dat să mă nasc ca ființă conștientă de sine? De ce s-a concentrat în ființa mea această idee empirică din spațiul infinit, dându-mi conștiința lucidă a unei existențe individuale? Blestemat fie momentul în care am apărut în această existență mizerabilă! Dacă există într-adevăr diavoli malefici, îi rog să distrugă pentru totdeauna această putere care mi-a dat viață!

5. O, sărmani oameni amăgiți, încetați să mai procreați! Oameni care vă continuați viața pe pământ, ucideți-vă copiii și apoi sinucideți-vă, pentru a scăpa astfel de prezența voastră pe această planetă blestemată. O, conducători fără scrupule, ucideți populația pământului și împărțiți-vă planeta numai între voi, ca să vă săturați de bogățiile ei! Degeaba mă zbat însă; voi rămâne de-a pururi un sclav! Ce înseamnă o picătură față de atotputernicul ocean? De aceea, gură, nu mai rosti nici un cuvânt! Iar voi, mâinilor, faceți ce trebuie și puneți capăt acestei existențe mizerabile!

6. După aceste cuvinte, Robert încearcă să își pună capăt zilelor, sugrumându-se singur, evident, fără nici un rezultat. Mai mult decât atât, el nu simte nici cea mai mică senzație de sufocare. Acest lucru i se pare atât de uimitor încât starea lui de confuzie devine încă și mai accentuată. Nemaiștiind ce altceva să facă, el se pune în mișcare, spunându-și furios: „Oriunde aș ajunge în spațiul infinit, nu cred că voi găsi vreun loc mai întunecat și mai fără fund decât acesta! Practic, nu mai am de ce mă teme, căci am cunoscut deja abisul și execuția secretă. De aceea, înainte! Cine știe, poate că voi găsi vreo rază de lumină, sau cel puțin o moarte adevărată, pe care o voi întâmpina cu brațele deschise!

7. O, ce binecuvântare ar fi - să cunosc adevărata moarte! Cât de fericit trebuie să fi fost înainte de a intra în existență, și cât de liberă trebuie să fi fost atunci conștiința mea! Ce bine ar fi dacă aș putea cunoaște din nou anihilarea completă! Oricum, fie ce-o fi. De vreme ce am ajuns la concluzia că moartea adevărată reprezintă o ușurare, înseamnă că nu mai am de ce să mă tem. Haide așadar să pornim la drum!”
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 5 - Încercarea de a merge prin spațiul gol.Monologul interior al lui Robert Blum pe tema nimicului și a vieții
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 28.9.2010, 20:35 View PostDownload Post

Capitolul 5
Încercarea de a merge prin spațiul gol.
Monologul interior al lui Robert Blum pe tema nimicului și a vieții care continuă.
El Îl blestemă pe Dumnezeu, - sursa tuturor suferințelor

1. Robert Blum pornește așadar la drum, sau cel puțin încearcă acest lucru. De vreme ce nu poate simți însă nici un fel de sol sub tălpile sale, picioarele par să i se rotească în gol, ca un pendul, fără să genereze nici un fel de mișcare. De aceea, Robert este nevoit să se gândească la o altă modalitate de a se deplasa:

2. „Cred că trebuie să înot prin acest aer rarefiat, dând simultan din mâini și din picioare! Ca să mă deplasez numai cu picioarele, aș avea nevoie de un fundament ferm sub ele. De vreme ce nu există așa ceva, singura soluție este fie să înot, fie să zbor prin aer! Întrucât îmi lipsesc însă aripile, la fel ca tuturor oamenilor, singura soluție pragmatică ce îmi mai rămâne este să înot”.

3. El începe să dea din mâini și din picioare, ca și cum ar înota, dar continuă să nu simtă nimic. Rămâne suspendat în această stare de vid întunecat, așa că renunță la orice efort, spunându-și:

4. „La urma urmei, de ce îmi mai bat capul? Mă aflu într-un vid deplin, așa că ce rost are să încerc să ajung altundeva? Probabil, în cel mai scurt timp voi deveni una cu el, transformându-mă eu însumi într-un «nimic» asemănător! Aceasta este cea mai bună cale de a ajunge la anihilarea perfectă. Nici măcar nu-mi dau seama dacă am fost împușcat cu adevărat. Cel puțin, atunci aș ști că aceasta este moartea. Acest lucru mi se pare însă absolut imposibil, căci mă simt sută la sută viu!!

5. Să existe oare o viață a sufletului după moartea corpului fizic? Să fim serioși! Constat că sunt exact cel de dinainte, cu aceeași piele, același păr, chiar și aceleași haine! Să fie înzestrat sufletul cu picioare, păr și haine? Dacă așa ar sta lucrurile, atunci acest înveliș ar trebui să aibă la rândul lui un suflet. Sună absurd! Dacă m-ar auzi cineva, s-ar prăpădi de râs! Ha, ha, ha! Nemurirea unui înveliș exterior sună chiar mai aberant decât așa-zisele puteri miraculoase ale giulgiului lui Iisus de la Trieste! Și totuși, dacă am ajuns în stadiul de suflet pur, cum se face că acest înveliș a călătorit împreună cu mine în această lume!?

6. Nu, de o mie de ori nu! Nu sunt un suflet pur. Sunt Robert Blum, un parlamentar din Frankfurt! Abia aici, la Viena, mi-am dat seama ce urmărește Austria. Acest stat nu își dorește altceva decât să reintroducă vechiul fundamentalism. M-am luptat ca un erou împotriva acestor planuri diabolice, dar dușmanii mei au avut câștig de cauză, așa că a trebuit să părăsesc pământul, în pofida bunelor mele intenții, căci m-au împușcat. Frumoasă răsplată pentru o inimă devotată patriei-mamă! Of, viață blestemată!

7. Dacă există într-adevăr un Dumnezeu, mă întreb ce plăcere poate să-i facă tot acest spectacol crud, în care oamenii se ucid unii pe alții de dragul puterii ori al diferențelor de opinii? Acest spectacol se joacă dintotdeauna pe pământ, așa că nu are cum să provină de la Dumnezeu, care - logic vorbind - nu poate fi altceva decât iubire pură. În urma acestui raționament rezultă un singur lucru: nu poate exista nici un Dumnezeu! Sau chiar dacă există un Dumnezeu, acesta nu poate fi altceva decât o Providență blestemată, care privește creaturile ca pe niște jucării aflate la îndemâna capriciilor sale. De aceea, îl blestem pe acela care i-a creat pe oameni numai pentru a se desfăta cu suferințele lor!

8. Dar cel mai bine ar fi să păstrez tăcerea, căci dacă doresc să am parte de o anihilare totală în această stare de vid desăvârșit, acest monolog constant nu face decât să mă îndepărteze de ea, retrezind în mine forțele vieții. De aceea, tăcere, pentru a accelera astfel procesul de autodistrugere!”
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 6 - Pacea este deplină în exterior, dar în interiorul lui Robert Blum domnește o disperare tăcută
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 28.9.2010, 20:39 View PostDownload Post

Capitolul 6
Pacea este deplină în exterior, dar în interiorul lui Robert Blum domnește o disperare tăcută.
Oare ce este viața? Dorința de a trăi certitudinile credinței îl conduce pe Robert către rugăciune.
El își amintește de soție și de copii.

1. După aceste cuvinte, Robert rămâne tăcut, dar starea de tulburare din suflet nu îi dispare, ci dimpotrivă, pare să se accentueze. Acest lucru îl enervează din nou, căci își dă seama că nu face decât să îi amplifice și mai mult vitalitatea și conștiința; cu cât tăcerea exterioară este mai profundă, cu atât mai mare devine agitația sa interioară. Cu cât încearcă să suprime această agitație lăuntrică, cu atât mai intensă devine ea.

2. Acest proces, contrar intențiilor sale, trezește în el o nouă stare de disperare și de furie. El își dă seama că dorința sa de a scăpa odată pentru totdeauna de această viață obositoare nu i se împlinește deloc, așa că începe din nou să vorbească:

3. „Pe toți dracii, aș vrea să înțeleg în ce constă această viață de animal, de vreme ce nu pot scăpa de ea! Doar am văzut mii de oameni murind - cu toții au murit și în ei nu a mai rămas nici cel mai mic semn de viață! În cele din urmă au putrezit, și astfel s-a terminat totul. Cu siguranță, de pe urma lor nu a mai rămas nici un fel de conștiință; să dispun oare de un fel de viață în afara corpului fizic, așa cum se pare că se întâmplă?

4. Văd că mi-e imposibil să cunosc moartea propriu-zisă. Cine este cel care îmi susține această viață împovărătoare? Of, cei care m-au împușcat nu m-au condamnat astfel la moarte, ci la viață! Dacă asta se întâmplă cu dușmanii oamenilor, cel mai bine ar fi ca ei să nu-și mai dea osteneala să le ia viața, căci acest lucru este imposibil. Cât de tare mă amuză toată povestea asta: deși au vrut să mă ucidă, sunt mai viu ca oricând. În schimb, ei, care se cred vii, sunt de zece ori mai morți decât mine, victima lor!

5. La urma urmei, nici nu mă simt foarte rău. Singurul lucru care îmi lipsește este o rază de lumină! La naiba cu tot acest întuneric!

6. Ce s-ar întâmpla dacă voi fi nevoit să îndur această beznă de-a pururi? La dracu! Dar dacă sunt deja un spirit pur? Mă tem că situația nu ar fi tocmai roză în acest caz! Nu, nu pot să cred asta - toată povestea asta cu viața eternă este imposibilă. Și totuși, mi se pare că a trecut o perioadă foarte lungă de timp de când mă aflu în această beznă totală. Cred că au trecut câțiva ani. Of, de-aș putea avea puțină lumină, totul ar fi foarte bine!

7. Trebuie să recunosc că decât să rămân în această stare imposibilă, în care beneficiez de întreaga mea luciditate, dar nu am parte de nici un pic de lumină, aș prefera de o mie de ori să mă număr printre acei naivi care cred în Fiul lui Dumnezeu și în rai, dar și în moartea eternă, adică în diavol și în iad, fiind complet amăgiți de iluzia lor. De fapt, cine mă poate condamna? Am căutat întotdeauna adevărul, și la un moment dat am crezut chiar că l-am găsit. La ce mi-a folosit însă, de vreme ce nu am descoperit nici un fel de lumină în interiorul lui?

8. Noroc că sunt un om curajos și lipsit de teamă. Cred că dacă mai eram și timid, această stare m-ar fi aruncat în cea mai adâncă disperare posibilă. Pe mine nu mă deranjează însă prea tare!

9. Mi s-a făcut în schimb dor de soția și de copiii mei. Sărmanii de ei, cât de chinuiți trebuie să fie... Câte griji trebuie să-și facă în legătură cu mine, dar ce aș putea face pentru ei atât timp cât mă aflu în această stare? Absolut nimic! - Desigur, m-aș putea ruga, dar cui și în ce scop? Cred că cea mai sinceră rugăciune ar fi să le doresc numai bine, din adâncul inimii mele; chiar dacă acest lucru nu le va folosi la nimic, cel puțin nu le va putea face vreun rău. De fapt, nici nu cunosc vreo altă rugăciune, cu excepția prostiilor acelora romano-catolice de gen «Tatăl nostru», «Ave Maria», și alte asemenea aiureli! Dacă le-aș rosti, nu aș face decât să îmi tulbur și mai puternic familia. Cel mai bine este ca ei să nu știe prin ce trec eu în momentul de față!”
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Fire
Initiator
Initiator

Fire is offline

Joined: 11 Oct 2007
Member: #310
Posts: 501
Country Flag: Egypt
Style: InvisionBlue (208)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 7 - Amintirea corectă a lui Iisus produce un fulger puternic
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 28.9.2010, 20:42 View PostDownload Post

Capitolul 7
Amintirea corectă a lui Iisus produce un fulger puternic.
Robert se sperie, dar trăiește o stare de fericire uimită.

1. Robert continuă: „Între toate formele de rugăciune, Rugăciunea Domnului mi se pare cea mai bună! Așa și-a învățat înțeleptul Învățător Iisus discipolii să se roage. Din păcate, oamenii nu au înțeles niciodată corect această rugăciune, pe care - în orbirea lor - o rostesc în orice împrejurare și în orice condiții. Catolicii consideră că rugăciunea are un fel de calități magice, făcând din ea un fel de panaceu universal împotriva tuturor relelor, inclusiv a bolilor trupești. Ei nu-și dau seama că această rugăciune reprezintă o afirmare a adevărului celest. În sine, Rugăciunea Domnului este foarte puternică, dar numai dacă o rostești așa cum trebuie, nu dacă o aplici pentru toate mofturile tale. Maniera în care o folosesc protestanții și catolicii este de-a dreptul aberantă!

2. O, bunule învățător și maestru Iisuse! Mă întreb dacă soarta Ta nu a fost similară cu a mea, caz în care trebuie să fi regretat și Tu că ai făcut umanității atât de mult bine! Să petreci 2000 de ani într-o beznă atât de cumplită! O, suflet nobil, cât de greu trebuie să fi fost pentru Tine!”

3. Când eroul nostru a pronunțat numele lui Iisus cu atâta respect și simpatie, un fulger puternic a străbătut cerul de la est la vest (de la răsărit la apus), lucru care l-a speriat pe apostolul libertății, dar i-a produs și o mare bucurie, întrucât l-a asigurat că nu a orbit de tot.

4. El a început imediat să reflecteze asupra fenomenului, întrebându-se ce anume l-ar fi putut produce. Robert Blum a analizat pe rând toate cauzele electricității, dar nu a reușit să ajungă la nici o concluzie referitoare la cauzele acestui prim fulger. Pe scurt, mintea lui a intrat într-o stare de confuzie.

5. „Hei, mi-a venit o idee strălucită, a strigat el. Da, într-adevăr, absolut strălucită! O, filozofie sublimă, izvor etern al adevăratei înțelepciuni! Tu aduci lumina tuturor celor care te îmbrățișează plini de iubire, apelând întotdeauna la tine și considerându-te unicul lor sfătuitor și profesor! Cât de repede am reușit să tai acest nod gordian cu ajutorul tău!

6. Ori de câte ori în lumea vidului se manifestă o formă existențială, înseamnă că acolo există și alte asemenea forme! Altfel spus, există și alte ființe în afară de mine care ar fi putut declanșa acest fenomen electric, fără să limiteze în nici un fel vidul universal care ne îmbrățișează pe toți. Asta este! Sunt convins acum că alături de mine mai există și alte ființe. La urma urmei, se pare că nu sunt atât de singur cum am crezut inițial. Ah, dar acest lucru este minunat!

7. Of, dacă aș fi recurs mai devreme la înțelepciunea filozofiei germane, acum m-aș fi aflat pe un fundament diferit, dar sunt un cap pătrat, așa că m-am complăcut doar în a rumega tot felul de gânduri legate de rugăciune, ca să nu mai vorbim de toate acele reflecții stupide referitoare la înțeleptul și nobilul învățător al națiunilor, Iisus, și...!”

8. Când Robert a pomenit din nou numele lui Iisus, s-a produs un fulger încă și mai puternic decât prima dată. Eroul nostru a rămas uluit, fiind incapabil să-și revină după scurtul moment de lumină, atât de copleșitor totuși. În timpul respectivului moment i s-a părut chiar că vede la mare distanță o serie de contururi familiare. Din păcate, lumina a durat o perioadă prea scurtă de timp pentru a-și da seama despre ce poate fi vorba.

9. De data aceasta, Robert nu și-a putut aduna gândurile decât după o vreme îndelungată. Primul lui gând cât de cât coerent a fost următorul: „Ah, am înțeles în sfârșit despre ce este vorba! Acest fulger este semnalul unei furtuni violente care se va abate asupra Vienei! Oare încep să mă trezesc din somnolența mea, revenind la viață sub influența furtunii, a fulgerelor și trăsnetelor? Nu că aș fi auzit vreun tunet, dar nu este exclus ca furtuna să se afle încă la mare distanță de mine.

10. Oare oi fi surzit? Îmi aud, desigur, propriile gânduri, sub formă de cuvinte, dar aceasta nu reprezintă o dovadă că auzul meu funcționează corect. Nu îmi pot explica în nici un fel natural vidul care mă înconjoară de pretutindeni; dar la urma urmei, ce mai contează? Cert este că mă aflu aici și că am văzut de două ori fulgerul luminos, ceea ce atestă că nu sunt orb! S-ar putea ca el să fie rezultatul unor condiții meteorologice extreme. De aceea, voi continua să aștept până când furtuna va trece. Vom vedea astfel dacă se va produce vreo schimbare.

11. Desigur, în această stare lucrurile pot fi înșelătoare; după estimările mele, mi se pare că au trecut o sută de ani de când mă aflu aici, dar bănuiesc că această senzație este exagerată. Toată lumea știe că atunci când te plictisești, un minut ți se pare că durează un an. Sunt curios dacă va mai urma vreun fulger, eventual și un tunet. Se pare însă că nu se întâmplă nimic...”.
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 10  [ 93 Posts ]
 

Goto page 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !